CURS 10

INCLUZIA DENTARĂIncluzia = rămânerea în profunzimea osului a dinţilor peste doi ani de la momentul în

care ar fi trebuit să erupă pe arcadă.Tipuri:

Înaltă: dinţi foarte profund în os Medie: dintele se găseşte la ½ distanţei între mucoasă şi osul bazal Joasă: dintele în apropierea mucoasei pe care uneori o străpunge (= incluzie

parţială).

Cauzele incluziei: Generale: tulburări endocrine, sindroame genetice, tulburări distrofice, tulburări

metabolice Locale:Legate de dinte:

o Poziţia de formare înaltă (cel mai frecvent la canin);o Conformaţie anatomică specială, nefavorabilă: dinţi globuloşi (M, uneori şi

C), angulaţii coroană – rădăcină, deformări radiculare;o Poziţie defavorabilă: sens sagital (mai frecvent mezioînclinaţiile dar şi

distoînclinaţiile), sens transversal (dd „de-a curmezişul arcadei”) sau în ambele sensuri.

o Potenţialul eruptiv al dinţilor (limitat sau absent).Nelegate de dinte

o Obstacole în calea dintelui: dinţi supranumerari, tumori (chistice, odontoame), scleroza osoasă, fibromatoza gingivală, lipsa resorbţiei rădăcinii la dinţii temporari.

o cel mai frecvent: absenţa spaţiului necesar pe arcadă datorată macrodonţiei, lipsei dezv maxilarelor în plan transversal dar şi în plan antero-posterior sau datorită migrării meziale a dinţilor (dd temporari pierduţi timpuriu în regiunea de sprijin → meziopoziţie generalizată).

Depistare: în zona anterioară e sesizat de pacient datorită tulburărilor fizionomice. În zona laterală e depistat întâmplător de obicei. Diagnosticul de certitudine este Rx care arată:

Existenţa dintelui inclus Face diagnosticul diferenţial între incluzie şi edentaţie sau anodonţie Raportul dinţilor cu vecinii sau cu dinţii temporari Poziţia intraosoasă în sens vestibulo-oral.

Semne clinice: Puţine semne pentru incluziile joase şi medii Bombări la nivelul respectiv Modificarea spaţiului necesar venirii pe arcadă a dintelui aflat în incluzie,

persistenţa dinţilor temporari Semn patognomonic pentru incluzia de canin: IL este orientat cu coroana spre

distal pentru că cel mai frecvent caninul inclus este mezioînclinat Dinţii laterali au axul înclinat spre breşe.

Incluziile dentare produc: Tulburări mecanice (deplasări, resorbţii radiculare) Tulburări nervoase Complicaţii infecţioase (frecvent la M3) Degenerescenţe tumorale: mai frecvent în zona frontală

Obiectivele terapeutice: sunt dependente de cauze1. trebuie asigurat spaţiul necesar erupţiei (se păstrează dinţii temporari şi se

suplimentează spaţiul); se face lărgire în toate planurile. În caz de macrodonţie se face extracţie.

2. după obţinerea spaţiului, dacă mai e nevoie se fac intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea cauzelor ce nu sunt legate de spaţiu (fibromatoza gingivală, scleroza osoasă). Este foarte important cât de sus e dintele şi cum e aşezat pe arcadă. De foarte multe ori, după obţinerea spaţiului dintele erupe singur.

3. facilitarea prin tracţiune a erupţiei:a) peritisulară: sârmă în jurul dintelui (la colet). E cea mai bună dar e nevoie

de bună evidenţiere la nivel coronar deci nu se poate face decât când dintele are o poziţie de incluzie joasă sau cu sacrificiu mare de os (contraindicat)

b) intratisulară: se sapă o cavitate pe faţa cea mai vizibilă în timpul intervenţiei chirurgicale. În această cavitate se cimentează un cârlig, inel de tracţiune sau buton

c) transtisulară: se trece dintr-o parte în alta a dintelui dinspre V spre O cu menajarea camerei pulpare dar nici prea aproape de incizal pentru a evita fractura marginii incizale.

d) Colare elem accesoriu prin care să treacă sârma de ligatură (bracket, cârlig), indiferent de dimensiunea suprafeţei expusă chirurgical.

4. menţinerea pe poziţie corectă a dintelui. Este mai posibil dacă poziţia introsoasă a dintelui inclus a fost mai spre palat (la fel şi pentru ectopii) – îl ţine în poziţia corectă arcada inferioară. Pentru incluziile/ ectopiile vestibulare nu scoatem imediat aparatul ci îl mai lăsăm câteva luni până se formează os în jur. Excepţie: în mod excepţional se face extracţia caninului dacă e aşezat în os orizontal sau de+a curmezişul = canin în transmigraţie dentară.

REINCLUZIA DENTARĂ

Reincluzie = retenţie secundară = dintele a erupt, a atins planul de ocluzie (sau foarte aproape de planul de incluzie) şi s-a reîntors în os.

Poate fi parţială = o parte din coroană încă mai e în cavitatea bucală, sau totală.Se întâlneşte mai ales la M2 temporar dar nu e exclusă pentru nici un dinte în următoarea

frecvenţă: M1 perm, IiC perm, M1 temp.Zona interesată de reincluzie are o denivelare a osului şi inserţie parodontală

caracteristică (concavitate foarte evidentă), semn că între dinte şi os există o legătură de tip osteocementoză.

Cauze:1. efort mecanic pe care îl dezvoltă M1 perm în momentul erupţiei sale = teoria mecanică.

Atinge cuspizii distali ai M2 temp → reincluzie M2 (teorie valabilă doar în acest caz).2. se pare că legătura dintre dinte şi os este de tip stimulativ/ funcţional. De aceea sunt

consideraţi dinţii centre de osificare secundare → dintele pierde legătura de a stimula funcţional osul respectiv şi pierde potenţialul lui evolutiv şi poate fi declanşat sau nu un proces de resorbţie radiculară. !!! dintele cu reincluzie nu are mobilitate dentară chiar dacă procesul de resorbţie e terminat.

3. teoria traseului = refacerea primului traseu de formare /(dinspre exterior spre interior).4. reacţie osoasă = anchiloză osteo-radiculară = trage dintele înapoi (mai valabilă pentru

incluzii). Se verifică clinic în momentul extracţiei deoarece datorită anchilozei se poate produce fractura osului alveolar.

Rx: imagine patognomonică reincluzie: M2 temp şi sub el PM2 şi amândoi dinţii sunt în os → reincluzie M2 temp şi PM2 sunt unul lângă altul şi sunt în os Sunt şi situaţii în care nu există succesionali şi totuşi e reincluzie.