curs deaconu adela-evaluare

EVALUAREA AFACERII

- expertiză şi diagnostic –

curs pentru experţii contabili

Autor :

ADELA DEACONUExpert contabil

Evaluator de î[email protected]

2008

© Atragem atenţia că orice reproducere parţială sau totală a acestui material sub un alt nume se va reglementa conform legii dreptului de autor.

CUPRINS

MODULUL: EVALUAREA – EXPERTIZĂ ŞI DIAGNOSTIC

Unitatea de curs 1 CADRUL GENERAL AL EVALUĂRIITema 1 Definiţii şi terminologieTema 2 Interdependenţa dintre evaluarea economică şi contabilitateTema 3 Evaluare – delimitări conceptuale

Unitatea de curs 2 REPERE ALE EXPERTIZEI SPECIFICE EVALUĂRIITema 1 Evaluarea - normalizareTema 2 Etapele expertizeiTema 3 Diagnosticul afacerii – delimitări conceptuale

Unitatea de curs 3 STABILIREA DIAGNOSTICULUI AFACERIITema 1 Diagnosticul juridic Tema 2 Diagnosticul comercial Tema 3 Diagnosticul tehnicTema 4 Diagnosticul resursei umaneTema 5 Diagnosticul financiar

MODULUL:

EVALUAREA – EXPERTTIZĂ ŞI DIAGNOSTIC

Concepte de bază: situaţii financiare, valoare, preţ, activ, afacere, diagnostic, management, personal

Obiective: modulul vizează:- familiarizarea cu termenii specifici evaluărilor economice în general,

cu particularizare la evaluarea afacerilor- trecerea în revistă a coordonatelor unei evaluări de afaceri (scop,

utilizatori, metode, procedee)- delimitarea diferitelor tipuri ale valorii care se estimează prin

demersuri specifice evaluării ca teorie şi practică- prezentarea primei etape în estimarea valorii afacerii: diagnosticul de

evaluare

Rezultate aşteptate: - reţinerea termenilor cheie ai evaluării- familiarizarea cu chestionarele de diagnostic specifice fiecărei funcţii

a întreprinderii (afacerii) (şi chiar găsirea altor puncte decât cele prezentate) în vederea emiterii unei opinii fundamentate privind atuurile şi riscurile specifice acestora

Unitatea de curs 1

Cadrul general al evaluării

Obiective:a) Trecerea în revistă a definiţiilor şi terminologiei specifice evaluării (tema 1);b) Prezentarea interdependenţei dintre evaluarea economică şi contabilitate (tema 2);c) Dezvoltarea coordonatelor evaluării (tema 3).

Noţiuni cheie: estimări, piaţă, activ, afacere, scopul evaluării, beneficiarii evaluării, tipuri ale valorii, metode de evaluare

CONŢINUTUL UNITĂŢII

Tema 1: Definiţii şi terminologie

Definiţia procesului de evaluare : actul de exprimare a unei opinii asupra valorii

prin intermediul unor demersuri specifice realizate de către un profesionist / firmăObservaţie : a) prin evaluare nu se creează valoareb) se interpretează piaţa pentru a se ajunge la estimarea unei valori

Ce este :Valoarea : calitatea convenţională a unui obiect care îi este atribuită

în urma unor calcule şi expertizeValoarea economică : denumirea noastră pentru valoareEvaluarea economică: complex de tehnici, procedee şi metode bazate

pe multidisciplinaritate, prin care un activ sau o întreprindere în ansamblul său (o afacere), sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pieţei şi prin aceasta li se asigură comparabilitate cu valoarea de piaţă

Activele (accepţiunea noastră) : utilizări de resurse care îmbracă forma imobilizărilor, stocurilor, creanţelor şi disponibilităţilor băneşti

Pasivele: resurse de finanţare care provin de la acţionari (capitaluri proprii) sau diverşi creditori (bănci, furnizori, salariaţi, stat, alţi creditori)

Valoarea contabilă: valoarea la care un activ sau un pasiv este recunoscut în bilanţ. În cazul activelor, valoarea contabilă se obţine după scăderea amortizării cumulate până la acea dată, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere

Contabilitatea – ca şi practică - ansamblu de convenţii, reguli şi tehnici specifice, utilizate pentru a recunoaşte în cursul unui exerciţiu financiar şi a prezenta în situaţiile financiare anuale activele şi pasivele din care este constituită o întreprindere (afacere), la valorile lor de origine, care devin valori contabile

Situaţii financiare : denumirea prevăzută în standardele internaţionale de contabilitate (preluată şi de reglementările contabile româneşti) pentru bilanţ, ca ansamblu de documente de sinteză întocmite la sfârşitul exerciţiului financiar.

Tema 2: Interdependenţa dintre evaluarea economică şi contabilitate

Contabilitate Evaluare economicăse recurge la procedee specifice evaluării pentru înregistrarea valorii elementelor patrimoniale

principala ei sursă informaţională este contabilitatea (situaţiile financiare)

Cauza principală a interdependenţei: utilizarea unităţii monetare (etalonului bănesc) pentru exprimarea tranzacţiilor şi elementelor de patrimoniu; evaluarea - procedeu comun tuturor ştiinţelor economice

evaluarea este un procedeu al metodei sale, care se realizează printr-un sistem de preţuri, costuri, tarife, precum şi prin unele valori – valori contabile

se atribuie diferite valori, de regulă bazate pe informaţii de piaţă, activelor şi afacerilor

Dependenţa contabilităţii de evaluarea economicăAtunci când se face:

a) evaluarea activelor aduse ca aport la capitalul social iniţial sau a activelor primite ca donaţie, la valoarea justă

b) estimarea deprecierii elementelor de activ (sau de pasiv) prin determinarea valorii juste la data inventarului

consecinţa acestei proceduri este înregistrarea ajustărilor pentru depreciere

c) stabilirea valorii juste (actuale) pentru activele imobilizate corporale şi financiare, în cazul reevaluărilor facultative consecinţa în plan contabil a acestei proceduri este înregistrarea

rezervelor din reevaluare

Observaţie: reevaluările facultative se deosebesc de cele obligatorii, în

principal, prin procedeul de evaluare aplicat care conduce la o valoare rămasă actualizată - valoare administrativă, nonpiaţă

începând cu anul 2001 se permite în Romania reevaluarea facultativă a imobilizarilor corporale. Diferenţa faţă de reevaluările obligatorii rezidă în faptul că întreprinderile pot utiliza procedurile de evaluare pe care le doresc. În aceste condiţii, reevaluarea poate fi considerată o evaluare economică.

d) stabilirea valorii actuale a acţiunilor (părţilor sociale) în cazul majorării sau diminuării capitalului social al întreprinderii evaluarea întregii afaceri şi stabilirea valorii actuale pe acţiune diferenţa dintre valoarea actuală şi valoarea nominală a acţiunii se

înregistrează în structura contabilă numită prime legate de capital (prime de emisiune sau de aport).

e) stabilirea valorii actuale a acţiunilor (părţilor sociale) ale întreprinderilor care fuzionează, punându-şi în comun patrimoniul evaluarea afacerilor pentru stabilirea aportului lor la fuziune şi

pentru determinarea raportului de schimb a acţiunilor înregistrarea în contabilitate a primelor legate de capital (prime de

fuziune)

Dependenţa evaluării economice de contabilitate pentru determinarea valorii economice a activelor sau a afacerii se

porneşte de la informaţiile furnizate de situaţiile financiare situatiile financiare - documente imperfecte pentru o evaluare

economică - perfectibile prin retratare

Necesitatea retratărilor (corecţiilor) :

- normalizarea contabilă (standardizarea formei, a conţinutului şi a modului de prezentare a documentelor de sinteză contabilă)

- standardizarea situaţiilor financiare este parţial în favoarea evaluării economice : respectând anumite reguli de întocmire, verificare, aprobare şi publicare reprezintă un instrument cunoscut, comod şi deci uşor de prelucrat de către evaluatori

Necesitatea retratării situaţiilor financiare - consideraţii punctuale:1) În aparenţă, situaţiile financiare nu pot să redea decât imperfect

valoarea activelor sau a afacerii (în principal, ca urmare a aplicării costurilor istorice şi a prudenţei contabile).

În realitate nu poate fi contestată decât fidelitatea situaţiei patrimoniale oferită de bilanţ (ca prim document de sinteză contabilă), respectiv a performanţei reflectate de contul de profit şi pierdere.

costul istoric - suma investită într-un proiect (deci costul istoric) este uneori irecuperabilă şi deci nerelevantă pentru estimarea şi calcularea valorii economice

valoarea economică este determinată nu atât de suma de bani investită pentru achiziţionarea activelor, ci mai degrabă de profitul net care poate fi obţinut de pe urma acestei investiţii.

2) Contabilitatea oferă o informare retrospectivă sau cel mult contemporană asupra patrimoniului şi rezultatelor.

valoarea afacerii nu este doar rezultanta activitaţilor prezente şi trecute ale acesteia

este dată şi de viitorul ei : pentru o reflectare completă a perspectivelor economico-financiare ale întreprinderii - completarea informaţiilor contabile prin intermediul procedeelor specifice evaluării economice

3) Situaţiile financiare reflectă doar acele laturi ale activităţii întreprinderii care pot fi exprimate în etalon bănesc

valoarea acesteia include sau se datorează şi unor elemente mai greu cuantificabile sau necuantificabile prin metode directe, cum sunt activele intangibile

afacerea este o entitate economică complexă, aflată într-un mediu în schimbare, pusă în mişcare de oameni organizaţi după o structură particulară, dotaţi cu o cultură specifică ; este constituită dintr-un ansamblu de valori, cunoştinte, obiceiuri şi proceduri acumulate în timp

Evaluarea economică nu are atât de multe reguli de respectat, ci : este condusă mai mult de intuiţie evidenţiază caracteristicile financiare şi economice semnificative

ale afacerii şi îi percepe punctele slabe sau forte alege acele elemente în măsură să prezinte respectivele slăbiciuni

sau atuuri găseste priorităţi, face ierarhizări după multiple criterii ca urmare, evaluarea nu are o metodă unică de lucru, ci un

ansamblu de metode şi procedee, dintre care se aplică, într-o situaţie dată, cea considerată adecvată

Tema 3: Evaluare – delimitări conceptuale

A evalua înseamnă: a aprecia, a stabili valoarea, preţul, numărul evaluarea este :

procedură americană de cotare a întreprinderilor procedura de stabilire de către experţi a valorii prin aplicarea

metodelor reieşite din situaţiile concrete întâlnite în practică, reţinute de cercetători şi dezvoltate

latura ştiinţifică a evaluării se caracterizează prin diversitatea abordărilor şi obiectivelor ca şi

prin utilizarea unor termeni împrumutaţi de la disciplinele economice fundamentale sau aplicative care studiază fenomenul economic, cum ar fi: economie, drept, matematică, contabilitate

metode specifice, cu toate că se bazează esenţial pe procedeele matematicii financiareObservaţie: uneori au fost folosite procedee care, fără a respecta

rigoarea ştiinţifică, au fost validate de piaţă şi de tranzacţiile efectuate

A ajunge la o opinie asupra valorii – activitate complexă – presupune definirea precisă a coordonatelor evaluării :

a) Obiectul evaluării proprietăţi imobiliare (construcţie şi teren), proprietăţi

agricole, active intangibile, active financiare, obiecte de artă, afaceri

Dintre tipurile de evaluări menţionate, în prezenta lucrare se va trata evaluarea afacerilor.

Evaluarea afacerilor – mai complexă decât alte tipuri de evaluări multitudine de factori legaţi de piaţă- evoluţia economiei- a teoriei investiţiilor- a pieţelor financiare- a reglementărilor pieţei imobiliare- a sistemului de impozitare valoarea afacerii include contribuţia terenului, construcţiilor,

maşinilor, echipamentelor, goodwill-ului şi a altor active intangibile

b) Scopul evaluării tranzacţiile comerciale cotările la bursă operaţiile cu scop patrimonial (fuziuni, restructurări, divizări,

lichidări) modificările de volum şi/sau de structură ale capitalului social dorinţa de a cunoaşte propria valoare în raport cu cea a

întreprinderilor concurente

După obiectivele utilizatorilor săi: estimarea valorii strategiilor alternative de afaceri şi a programelor

din cadrul strategiilor (iniţierea unor noi produse, intrări pe noi pieţe)

evaluarea tranzacţiilor majore: fuziuni, achiziţii, vânzări, recapitalizări, emisiune de acţiuni

comunicarea cu partenerii, mai ales cu acţionarii, despre valoarea afacerii (planuri, strategii)

aplicarea managementului bazat pe valoare, pentru redirecţionarea performanţelor diferitelor activităţi ale întreprinderii (când, cum şi cât să se extindă afacerile care aduc valoare, care dintre măsurile operative are cele mai mari şanse să crească valoarea)

c) Utilizatorii evaluării managerii – aprecierea strategiilor alternative: câtă valoare pot

crea prin restructurare sau prin alte tranzacţii majore practicienii financiari (directori financiari, consultanţi în achiziţii,

alţi profesionişti care operează pe piaţa financiară) - cum să stabilească, să creeze şi să comunice valoarea

investitorii, deţinătorii de portofolii, analiştii de risc - cum să aplice evaluarea bazată pe flux de numerar-uri: valoarea afacerilor

e direct legată de rezultatul economic pe care îl generează activităţile şi activele lor în anumite condiţii de risc

d) Metode şi procedee de aplicat în evaluare abordarea pe baza costului

- cât ar costa, la data evaluării, să se înlocuiască sau să se reproducă obiectul evaluării

- deducerea deprecierii fizice, obsolescenţei funcţionale şi economice

Se aplică mai ales activelor (proprietăţilor imobiliare). abordarea pe baza venitului (rezultatului) - identificarea

rezultatului aferent unui activ care produce sau a unei afaceri= ceea ce un investitor prudent ar plăti în funcţie de rezultatul pe care obiectul evaluării îl generează

Se aplică atât activelor cât şi afacerilor. abordarea pe baza comparaţiilor - se utilizează informaţiile pieţei

privind proprietăţile (activele) de mărime, calitate şi aşezare similare, vândute recent

Se aplică în special proprietăţilor imobiliare dar şi altor active ale întreprinderii sau afacerii ca întreg.

e) Tipuri ale valoriiCele care sunt utilizate în evaluarea afacerilor (care se presupune că

îşi continuă exploatarea) şi sunt legate de piaţă, de condiţii normale de tranzacţionare ori se obţin pe baza unor informaţii nonpiaţă sunt : valoarea de piaţă, valoarea de piaţă pentru utilizarea existentă, valoarea de utilitate şi costul de înlocuire net.

Sunt definite în standardele de evaluare internaţionale şi europene, la care sunt aliniate şi standardele româneşti de evaluare.

Observaţie. corespund activelor corporale (tangibile) şi intangibile ale unei întreprinderi; prin reunirea tuturor valorilor elementelor sale componente se obţine valoarea afacerii.

e.1.) Valoarea de piaţăDefiniţia pieţei = o categorie economică a producţiei de mărfuri, în

care îşi găsesc expresie totalitatea actelor de vânzare-cumpărare. Este privită în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară.

Definiţia valorii de piaţă: suma estimată pentru care o proprietate (activ) ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător şi un

vânzător hotărâţi, într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri

Metode utilizate pentru estimare – în concordanţă cu natura proprietăţii evaluate şi a operaţiei care a reclamat evaluarea sa

Metoda comparaţiei directe - aplicabilă mai ales activelor tangibile care sunt tranzacţionate în mod curent pe piaţă (locală, naţională sau internaţională) pentru un exemplar identic sau asemănător cu cel de evaluat, corectat cu factori de impact asupra valorii, reflectaţi prin diferenţele de tip, model, vechime şi condiţii de exploatare

activul asemănător se determină prin metoda identificării, asimilării sau corelării

Metoda capitalizării rezultatului - estimarea câştigului net pe care îl va genera activul pe un orizont mai lung de timp şi apoi transformarea respectivului câştig în unităţi monetare prezente prin aplicarea unui factor de actualizare care include o rată de fructificare a capitalurilor specifică

Metoda costurilor - pentru estimarea valorii de piaţă atunci când nu pot fi obţinute informaţii de piaţă suficiente

Observaţie: valoarea de piaţă, aşa cum a fost definită mai sus, este bazată pe cea mai bună utilizare a activului, care poate fi:

- cea existentă - stabilirea valorii de piaţă a activelor în condiţiile continuării activităţii actuale, respectiv a menţinerii formei actuale de exploatare care nu este neapărat cea mai bună posibilă; aplicaţie specială a valorii de piaţă

- sau una alternativă valoarea cu cea mai bună utilizare, alta decât cea prezentă,

respectiv cea intenţionată sau cea care ar corespunde unei redezvoltări de către proprietarul activului sau de către ocupantul presupus

este utilizată în cadrul analizelor pentru cea mai bună utilizare, atunci când se hotărăşte schimbarea destinaţiei sau amplasamentului activului ori se estimează randamentul real al capitalului investit în afacere

aplicabilitate: - pentru a evalua terenurile şi clădirile deţinute ca investiţii sau pentru

dezvoltare, dacă, urmărindu-se stabilirea valorii lor de piaţă, se constată că cea mai bună utilizare este cea alternativă

- nu este recomandată pentru informările financiare decât dacă se manifestă intenţia de vânzare a activului

Valoarea de piaţă este baza de evaluare pentru proprietăţi nespecializate.

Atunci când se impune evaluarea unor proprietăţi specializate sau a unor proprietăţi cu piaţă limitată datorită amplasării se determină o altă valoare şi anume valoarea de piaţă pentru utilizarea existentă.

Proprietăţile (activele) specializate sunt acelea care sunt proiectate sau adaptate pentru o utilizare particulară (de exemplu rafinării petroliere în care cea mai mare parte a clădirilor constituie doar structuri sau suport pentru echipamente foarte specializate).

Proprietăţile (activele) cu piaţă limitată reprezintă acele active cărora le corespund condiţii de marketing mare, determinate de condiţiile pieţei şi de natura lor care determină un număr restrâns de cumpărători potenţiali.

În concluzie, valoarea de piaţă este o valoare obiectivă, neutră, se determină doar pe baza unor informaţii externe, de piaţă şi nu ţine seama de un anumit utilizator sau utilizare a activului.

e.2.) Valoarea de utilizare continuăEste reluată definiţia valorii de piaţă şi sunt impuse următoarele

condiţii suplimentare: cumpărătorul vrea activul în starea actuală în scopul continuării exploatării; întreprinderea va continua să funcţioneze în viitorul previzibil.

Este o valoare care utilizează informatii de piaţă dar şi date specifice întreprinderii care foloseste activul (de exemplu, un anumit număr de schimburi pentru un utilaj). Este particularizată la o anumită utilizare şi poate chiar utilizator.

Dacă nu sunt informaţii de piaţă suficiente pentru a o estima credibil prin abordarea bazată pe comparaţii de piaţă, se poate apela la abordarea bazată pe costuri sau pe capitalizarea veniturilor.

e.3.) Costul de înlocuire netReprezintă o procedură de evaluare utilizată atunci când nu se deţin

informaţii de piaţă pentru evaluarea unor proprietăţi specializate, care se vând rar sau niciodată altfel decât ca părţi ale unei afaceri.

Este o variantă a valorii de utilizare continuă. Nu poate fi catalogat drept o valoare de piaţă. Se mai numeşte cost de înlocuire depreciat (diferenţa dintre costul de înlocuire brut, de nou şi reduceri privind vechime, stare, deprecierea economică, funcţională şi de protecţia mediului).

Unitatea de curs 2

Repere ale expertizei specifice evaluării

Obiective:a) Prezentarea modalităţilor de normalizare a evaluării (tema 1);b) Expunerea etapelor expertizei specifice evaluării (tema 2);c) Delimitarea conceptuală a primei etape a evaluării: stabilirea

diagnosticului afacerii (tema 3).

Noţiuni cheie: standarde de evaluare, EVS, IVS, organisme de reglementare a evaluării, cunoaştere preliminară, ipoteze de evaluare, scenarii de evaluare, raport de evaluare, diagnostic, macroeconomie, funcţii ale întreprinderii, SWOT


Tema 1: Evaluarea – normalizare

Normalizarea presupune elaborarea unor standarde de evaluare de către asociaţiile profesionale în domeniu. Standardele de evaluare sunt norme profesionale care se doresc un ghid pentru cei care fac evaluări, recomandând cea mai bună practică de evaluare.

De buna înţelegere şi aplicare a procedurilor de estimare a valorilor prezentate în respectivele standarde depinde calitatea:

raportului de evaluare care poate fi solicitat unui evaluator de către diverşi beneficiari

relaţiei dintre evaluator şi client (beneficiar), care discută în aceeaşi termeni

raportului de auditare a conturilor, prin care auditorul trebuie să-şi exprime opinia inclusiv asupra modalităţilor de estimare a valorii activelor

În România, asociaţiile profesionale care şi-au propus ca şi obiective promovarea şi dezvoltarea activităţii specifice, în principal prin elaborarea unor standarde profesionale şi etice sunt:

- CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România)- ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România)

CECCAR - în cadrul căruia unii membri sunt persoane calificate şi în domeniul evaluării - a elaborat propria Recomandare privind metodologia standard de evaluare economică şi financiară.

ANEVAR a urmărit, de la înfiinţarea sa, asimilarea şi particularizarea standardelor internaţionale şi europene de evaluare la specificul românesc. Astfel:

a elaborat standardele naţionale de evaluare (SEV) (compatibile cu standardele europene, EVS, respectiv cu standardele internaţionale, IVS), care au fost aplicate în practică şi recunoscute în cadrul legislaţiei specifice în cazul stabilirii valorii de piaţă a întreprinderilor care s-au privatizat

a tradus standardele internaţionale de evaluare (IVS), pe care le utilizează membri săi începând cu anul 2004, în locul SEV-urilor

organizează cursuri de iniţiere şi acces la profesie, precum şi cursuri de formare continuă a membrilor săi

Structura şi obiectivele standardelor sunt următoarele: - clarificarea competenţelor şi calificării evaluatorului, relaţia

dintre acesta şi auditor- modul de angajare a lucrării de evaluare, principiile de elaborare

şi structura raportului de evaluare- principiile evaluării şi practica raportării- valorile utilizate în evaluare- evaluările specifice: de afaceri, de echipamente şi alte imobilizări

corporale, evaluări pentru garantarea creditelor, ipoteci şi gajuri etc.

Raportul de evaluare nu este standardizat: poate fi diferit ca formă şi conţinut în funcţie de scopul şi obiectul evaluării. Există elemente obligatorii conforme cu principiile generale cuprinse în standardele de evaluare:

- obiect, scop şi dată a raportului - prezentarea afacerii, a echipei de evaluare- expertize şi studii utilizate

- surse informaţionale, cadru legal, conformitate cu standardele de evaluare

- bază de evaluare, inclusiv tipul şi definiţia valorii- factori de risc, ipoteze de evaluare admise şi condiţii limitative- metode de evaluare aplicate- exprimarea opiniei evaluatorului: se reiau valorile grupate pe

metodele utilizate şi scenariile elaborate, se avansează o valoare (un interval de valori) a afacerii, se expun motivele, argumentele care au stat la baza reconcilierii rezultatelor şi a estimărilor privind valoarea.

Tema 2 Etapele expertizei

De o manieră sintetică, acestea pot fi prezentate astfel: Etapa iniţială, în cadrul căreia are loc:

Cunoaşterea preliminară a afacerii evaluate Pregătirea acţiunii (stabilirea echipei de evaluare, elaborarea

bugetului de timp pe ansamblul lucrării şi pe fiecare acţiune etc.) Etapa de realizare, structurată după cum urmează:

Stabilirea diagnosticului de evaluare Elaborarea ipotezelor de evaluare în vederea conturării a 2-3

scenarii de evaluare Evaluarea propriu-zisă, care constă în alegerea metodelor de

evaluare, aplicarea formulelor conform scenariilor de evaluare şi determinarea scării de valori corespunzătoare metodelor alese

Etapa concluziilor, concretizată în redactarea raportului de evaluare

Raportul de evaluare include ca elemente obligatorii:- prezentarea afacerii, a echipei de evaluare- menţionarea: expertizelor şi studiilor utilizate, a factorilor de

risc şi a ipotezelor de evaluare admise, a bibliografiei utilizate

- expunerea metodelor de evaluare aplicate- exprimarea opiniei evaluatorului: se reiau valorile grupate pe

metodele utilizate, se avansează o valoare (un interval de valori) a afacerii, se expun motivele, argumentele ce au determinat soluţiile propuse şi valorile economice ale afacerii

Aşa cum reiese din această prezentare, valoarea afacerii determinată prin mai multe metode de evaluare se înscrie într-un interval care indică o valoare reprezentativă a acesteia. În jurul acestei valori se vor face negocierile de către participanţii la tranzacţia ce a reclamat evaluarea.

Diferenţele dintre valoarea afacerii stabilită prin expertiză şi diagnostic şi preţul la care convin ulterior părţile participante (în cazul vânzării este vorba de vânzător şi cumpărător) sunt relevate prin intermediul următorului tabel, care prezintă şi criteriile de diferenţiere a celor două mărimi economice:

VALOARE Criterii de diferenţiere

PREŢ

Totalitatea însuşirilor care dau preţ sau importanţă obiectului evaluat

Definiţie Expresia bănească a valorii obiectului evaluatMărime care apare într-o relaţie de schimb

Multiplă Mărime UnicăMintea evaluatorului şi raportul de evaluare

Loc de formare Punctul de întâlnire a doi participanţi - contractul încheiat între vânzător şi cumpărător

Independentă şi obiectivă faţă de participanţiSubiectivă faţă de evaluator

Caracteristici Obiectiv faţă de evaluatorSubiectiv faţă de participanţi

Expertiză şi diagnostic

Modalităţi de stabilire

Rezultat al negocierii influenţat de:-valoare-raport cerere-ofertă-interesele participanţilor-modalităţi de plată-garanţii-arta negocierii

Tema 3: Diagnosticul afacerii – delimitări conceptuale

Definiţia termenului de diagnosticAcesta provine din limba greacă (diagnostikos) şi reprezintă capacitatea

de a discerne, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare după manifestările acestuia.

Potrivit unui alt autor, diagnosticul corespunde unei capacităţi de analiză şi înţelegere a performanţei.

Obiectul diagnosticului variază în funcţie de scopul pentru care este elaborat.

Diagnosticul aplicabil unei afaceri reprezintă o etapă preliminară a procesului de stabilire a valorii, care, făcând apel la procedeele specifice analizei, oferă posibilitatea cunoaşterii caracteristicilor esenţiale ale afacerii, identificarea stării diferitelor sisteme economico-financiare ale acesteia, a potenţialului său valorificat sau nevalorificat, precum şi a influenţării acestor atribute de către factorii externi, sectoriali şi/sau macroeconomici.

Structura diagnosticuluiComplexitatea demersurilor care îi sunt specifice îndreptăţeşte apelativul

de diagnostic global.Componentele diagnosticului global al afacerii trebuie să răspundă tipului

de factori de influenţă, structurii funcţionale a întreprinderii, dar şi scopului urmărit în evaluare. În literatura de specialitate, precum şi în practica evaluării afacerilor, se regăsesc diverse structurări ale diagnosticului global.

Astfel, modelul CEMATT – societate de consultanţă din Bucureşti, face referire la următoarele componente ale diagnosticului: financiar, al capacităţii de adaptare la cerinţele pieţei, tehnologic, al calităţii, al calităţii managementului general, al resurselor umane.

În literatura de specialitate franceză se discută despre următoarele diagnostice: al mediului întreprinderii (conjunctura, mediul comercial, mediul economic şi financiar), rentabilitatea, solvabilitatea, finanţarea.

În sfârşit, în literatura şi mai ales în practica evaluărilor anglo-saxone, rolul diagnosticului global, sau cel puţin al unor componente deja enunţate, este mult diminuat, prezentând utilitate mai ales pentru metodele de randament, atunci când trebuie estimat riscul sistematic (economic), respectiv cel financiar (dat de gradul de îndatorare al afacerii). În linii mari, diagnosticul global se diferenţiază în diagnosticul: activităţii întreprinderii (importanţă covârşitoare are diagnosticul financiar), al activităţii ramurii căreia îi aparţine afacerea (de exemplu, evoluţia cererii, politica guvernamentală, rentabilitatea medie a

capitalului, reglementările legale, etc), al situaţiei şi evoluţiei la nivel macroeconomic (de exemplu, riscul de ţară, politic, de creştere economică, al ratei inflaţiei, etc).

Toată această expunere a urmărit să demonstreze că, în afara unor puncte cheie pentru activitatea întreprinderii, structura diagnosticului global este diferită şi/sau nuanţată de la caz la caz. Este evident că diversitatea elementelor de luat în considerare a împiedicat formalizarea vreunui model de diagnostic. Aceasta cu atât mai mult cu cât se constată o evoluţie a pieţelor, a formelor de organizare a muncii, a tehnologiilor.

În ceea ce ne priveşte, optăm în lucrarea de faţă pentru următoarea componenţă a diagnosticului: juridic, comercial, tehnic, al resursei umane, financiar (stabilite pe funcţii ale întreprinderii).

Trebuie precizat că funcţia întreprinderii reprezintă grupul de operaţii care participă la satisfacerea uneia dintre nevoile sale.

În cazul diagnosticului microeconomic vom aplica metoda SWOT (Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats) = Punctele tari, Punctele slabe, Oportunităţile, Riscurile. Este una dintre metodele de diagnosticare cel mai des utilizată. Metoda SWOT permite identificarea trăsăturilor cheie (oportunităţi şi riscuri) ale mediului care influenţează activitatea întreprinderii şi a performanţelor intrinseci ale acesteia. Studiul celor din urmă conduce la depistarea punctelor forte şi a punctelor slabe ale activităţii.

În cadrul fiecărui diagnostic parţial vom propune o listă de puncte care ar trebui examinate în vederea punerii diagnosticului. Desigur, această listă nu este exhaustivă, după cum unele puncte ale sale pot fi eliminate. Alegerea punctelor de analiză trebuie să se facă în funcţie de conjunctura economică, de specificul mediului şi al afacerii evaluate, elemente care pot conferi importanţă primordială sau secundară unor elemente din această listă.

Procedee de lucruProcedeele de lucru trebuie alese în coerenţă cu obiectivele diagnosticului

enunţate mai sus, astfel încât să răspundă următoarelor cerinţe adresate acestuia:- să descrie structurile întreprinderii şi relaţiile lor – diagnosticul global

este în acest caz organic;- să descrie activităţile specifice întreprinderii şi procesele de

transformare (prelucrare) - diagnosticul global este în acest caz funcţional;

- să descrie situaţia actuală a întreprinderii, istoricul activităţii sale şi evoluţiile posibile - diagnosticul global este în acest caz strategic.

În opinia noastră, indiferent de scopul evaluării şi de specificul diagnosticelor parţiale, procedeele de lucru sunt:

a) culegerea informaţiilor şi selectarea celor semnificative

Natura informaţiilor şi sursele corespunzătoare sunt:- interne: situaţii financiare pe ultimii 3 ani, situaţii şi documente

specifice fiecărei funcţii, chestionare de diagnostic şi alte informaţii obţinute din discuţii cu personalul, cu conducerea, rapoarte ale unor experţi care au colaborat cu întreprinderea (auditori financiari sau contractuali, experţi tehnici, jurişti)

- externe: apel la organismele publice la care este înregistrată întreprinderea (Registrul Comerţului, Administraţia Financiară, Camera de Comerţ), alte instituţii şi organisme (Institutul Naţional de Statistică Socială şi Economică, Banca Naţională a României, Comisia Naţională de Prognoză), informaţii privind sectorul de activitate al întreprinderii şi informaţii general-economice

b) constatări pe teren pentru cunoaşterea generală a afacerii şi în special pentru observarea imobilizărilor corporale

c) efectuarea unor descrieri, calcule sau comentarii ale evaluatorului consemnate în foi de lucru

d) întocmirea pentru fiecare diagnostic parţial a unei fişe sintetice a diagnosticului în care se trec concluziile favorabile (oportunităţi ale mediului şi puncte forte ale întreprinderii) şi concluziile nefavorabile (riscuri datorate mediului şi slăbiciuni ale întreprinderii)

Utilitatea diagnosticului globalAcesta permite: stabilirea mărimii primei de risc, utilă în cadrul metodelor de

randament, prin identificarea factorilor de risc externi (de politică vamală, monetară, fiscală; de ţară; privind pârghii macroeconomice: inflaţia) şi interni (lipsa actelor de proprietate, lipsa contractelor comerciale, personal nestimulat material)

elaborarea scenariilor de evaluare şi a previziunilor utile în cadrul metodelor de randament

realizarea unor teste de coerenţă între diferitele diagnostice parţiale, precum şi între concluziile diagnosticului global şi evaluarea propriu-zisă a afacerii

verificarea corectitudinii şi credibilităţii datelor contabile utilizate în evaluare, operaţie necesară aplicării metodelor patrimoniale

Unitatea de curs 3

Stabilirea diagnosticului afacerii

Obiective:a) Prezentarea diagnosticului juridic (tema 1);b) Prezentarea diagnosticului comercial (tema 2);c) Prezentarea diagnosticului tehnic (tema 3);d) Prezentarea diagnosticului resursei umane (tema 4);e) Prezentarea diagnosticului financiar (tema 5).

Noţiuni cheie: drept comercial, dreptul mediului, piaţă de desfacere, furnizori, oferta de produse/servicii, mijloace de producţie, depreciere economică, utilităţi pentru producţie, cadre de conducere, cadre de execuţie, regulament de organizare internă, analiză financiară, indicatori, comparaţii sectoriale


Tema 1: Diagnosticul juridic

Elementele de verificat în cadrul acestui diagnostic sunt prezentate schematic mai jos:

Legiferări privind constituirea: contract de societate, statut funcţionarea: registrele AGA, registrul acţionarilor, registrul

acţiunilor asocierea: contracte de asociere în participaţie

Dreptul civil actele de proprietate asupra bunurilor

Dreptul comercial contractele de închiriere, concesiune, leasing contractele cu partenerii de afaceri contractele de credit acţiunile juridice în curs cu persoane fizice sau juridice pentru litigii

cu caracter comercial

Dreptul muncii contractele de muncă colective şi individuale actele privind protecţia muncii evidenţele privind personalul (evidenţa operativă, state de plată) eventualele litigii cu salariaţii datele ultimului control al organismelor de asigurare şi protecţie

socială acţiunile sindicatului

Dreptul fiscal respectarea reglementărilor fiscale informaţii privind ultimul control litigiile fiscale

Dreptul mediului existenţa autorizaţiilor de mediu respectarea legislaţiei de mediu existenţa unui pasiv ecologic (cheltuieli viitoare de depoluare, daune

interese de plată); valoarea unei proprietăţi contaminate se determină prin proceduri specifice, conform Standardelor internaţionale IVS-APG2, europene EVS 6.01 şi ANEVAR SEV 6.01.

eventuale litigii pe probleme de mediu cu alte întreprinderi sau cu autoritatea statală

Tema 2: Diagnosticul comercial


Aprovizionările şi furnizorii Aprovizionări:

intrările de produse pe grupe, sortimente, furnizori ritmicitatea aprovizionărilor asigurarea continuităţii aprovizionărilor şi a stocului de siguranţă caracteristicile aprovizionărilor: preţ, calitate, facilităţi comerciale

Furnizori: relaţiile cu furnizorii tradiţionali distanţa faţă de furnizori durata creditului comercial primit din partea furnizorilor dacă există sau nu relaţii de dependenţă faţă de furnizori dacă se întreţin relaţii privilegiate cu furnizorii din cadrul grupului

căruia îi aparţine întreprinderea

Cifra de afaceri şi clienţii Vânzări:

principale surse de venituri, evoluţia în timp şi tendinţa lor raportul dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată a unei perioade

care se analizează în dinamică structura pieţei întreprinderii (internă sau externă) şi posibilităţi de

extindere Clienţi:

relaţiile cu clienţii tradiţionali dacă există clienţi de care întreprinderea este dependentă ponderea şi evoluţia principalilor clienţi interni şi externi riscuri legate de clienţi: clienţi incerţi, clienţi rău platnici, clienţi

pentru care se prefigurează schimbări ale conducerii, în structura acţionariatului

preocupări de atragere a unor noi clienţi şi de dezvoltare a pieţei actuale

Distribuţie reţea de distribuţie: dependenţă de distribuitori, cointeresarea

distribuitorilor, căi de transport existente şi potenţiale

Produse (servicii) tipurile de activităţi în cadrul cărora se obţin produsele sau serviciile tipurile, volumul şi ponderea diferitelor produse, grupe de produse şi

servicii oferite în totalul producţiei (ofertei)

oferta întreprinderii prin raportarea la standardele specifice sectorului său de activitate

asigurarea ritmicităţii producţiei viteza de rotaţie a stocurilor (producţiei) obţinute caracteristicile produselor: calitate, sezonalitate, grad de învechire,

grad de înnoire, perisabilitate, preţuri produse fabricate pe bază de licenţă sau a căror prelucrare este cedată

subunităţilor promovarea produselor şi serviciilor întreprinderii

Tema 3: Diagnosticul tehnic


Aprecierea procesului de producţie

Caracteristicile producţiei: organizarea generală: tipul procesului de producţie (special, standard,

pe stoc, pe comandă, în serie), procedeele de fabricaţie (proprii sau licenţe), dotare cu mijloace fixe

fluxul de producţie: structură, posibilităţi de fluidizare, reducerea duratei

nivelul de automatizare: nivel actual, posibilităţi de creştere în anumite secţii

Productivitate şi metode de organizare a muncii nivelul productivităţii muncii nivelul actual de utilizare a capacităţii de producţie măsurat prin

ore/maşină realizate şi cum este influenţat de factori obiectivi şi subiectivi

norme de producţie: actualizare, respectare

Programarea şi controlul producţiei programarea producţiei: existenţa unui compartiment de lansare în

producţie, dacă lansarea în producţie se face în funcţie de comenzi, de planificarea desfacerilor şi de stocuri

controlul producţiei: existenţă, organizare, corespondenţa cu necesităţile, posibilităţi de îmbunătăţire

Calitatea produselor controlul calităţii produselor: existenţă, organizare, referinţe utilizate procentul de refuzuri şi returnări în termenele de garanţie, procentul

de rebuturi potenţialul legat de calitate: noi metode de control tehnic de calitate,

noi organisme de control extern

Aprecierea mijloacelor fixe

Dinamica mijloacelor fixe intrările, ieşirile şi mişcarea globală a mijloacelor fixe echipamentul de producţie pe salariat

Structura mijloacelor fixe structura pe categorii de mijloace fixe mijloacele fixe active din totalul celor înregistrate în evidenţe

Starea mijloacelor fixe mijloacele fixe în stare de funcţionare dar neutilizate mijloacele fixe incomplet amortizate mijloacele fixe în funcţiune cu grad avansat de uzură fizică şi morală

Modul de utilizare a mijloacelor fixe, care poate fi pus în evidenţă prin calculul unora dintre următorii indicatori:

indicele de utilizare a mijloacelor fixe randamentul utilizării mijloacelor fixe

Aprecierea căilor de acces şi a utilităţilor pentru producţie situaţia actuală eficienţa utilizării posibilităţi de îmbunătăţire

Tema 4: Diagnosticul resursei umane


Structura organizatorică a întreprinderii existenţa unui regulament de organizare internă (ROI) cadrele de execuţie îşi cunosc activităţile, rolul, atribuţiile conform

ROI? posibilităţi de îmbunătăţire a structurii organizatorice actuale respectarea principiului de protejare a patrimoniului

Cadrele de conducere atribuţii şi competenţe, instrucţiuni de funcţionare emise cine stabileşte remunerarea lor? sunt cointeresaţi? au depus

garanţiile legale? caracterizare: vârstă, formare, experienţă, specializare şi domenii de

decizie stilul de conducere: colegial sau autoritar, centralizat sau

descentralizat, relaţiile lor: dependenţă faţă de un grup sau de acţionarii majoritari,

de bănci, de mediul economico-social stabilitatea într-un anumit post; ce efecte ar avea schimbarea

conducerii asupra activităţii

Personalul de execuţie

Analiza dimensiunii, structurii şi calificării dimensiunea - indicatori ai efectivelor structura: pe meserii, vârstă, natura contractului de muncă, forme de

pregătire calificarea: calificarea medie, salariul mediu tarifar pe o persoană

Analiza circulaţiei şi stabilităţii personalului intrările, ieşirile şi circulaţia totală a personalului fluctuaţia, stabilitatea personalului

Analiza utilizării timpului de lucru a personalului folosirea timpului de muncă (fondul de timp maxim disponibil) raportarea unor indicatori valorici (cifra de afaceri, producţia

exerciţiului,valoarea adăugată) la numărul de salariaţi analiza grevelor şi a conflictelor de muncă

Tema 5: Diagnosticul financiar

Acesta se stabileşte prin prelucrarea informaţiei contabile care se realizează prin instrumentele analizei financiare.

Diagnosticul financiar stabilit în vederea evaluării afacerii se încadrează în sfera analizei realizate pe baza situaţiilor financiare (documente de sinteză contabile) care vizează stabilirea unui diagnostic financiar extern.

Apreciem că diagnosticul de evaluare este stabilit mai degrabă într-o perspectivă ofensivă decât defensivă, urmărindu-se mai ales conturarea unor trenduri, anticipări ale evoluţiei activităţii afacerii de evaluat cu toate variabilele care o definesc.

Considerăm că cele trei obiective ale analizei financiare în general trebuie urmărite de orice evaluator atunci când stabileşte diagnosticul financiar al afacerii de evaluat. Putem aprecia că marja de intervenţie a acestuia este extrem de mare, fiind la latitudinea sa alegerea instrumentelor de analiză financiară (tablouri sintetice sau indicatori). Trebuie spus că, în general, analiza financiară realizată în scopul evaluării afacerii optează pentru un anumit set de indicatori.

Analiza pe baza indicatorilor a apărut cu un secol în urmă, fiind dezvoltată de bănci, care au fost, de altfel, primii utilizatori ai informaţiei financiare.

Alegerea şi ierarhizarea indicatorilor se face în funcţie de mai mulţi factori, printre care amintim:

- orientarea naţională şi/sau regională (impusă de gradul de dezvoltare economică, tradiţii), care poate acorda importanţă mai mare indicatorilor de rentabilitate/ profitabilitate (cazul ţărilor anglo-saxone şi a SUA) ori celor patrimoniali (cazul Franţei);

- scopul evaluării; - utilitatea diagnosticului financiar pentru etapa de aplicare a

metodelor de evaluare;- informaţiile puse la dispoziţia evaluatorului, care este un utilizator

extern şi care poate cere/primi anumite documente financiare, conform contractului de evaluare încheiat cu clientul;

- rezultatele unor cercetări care au stabilit puterea informaţională a indicatorilor;

- judecata profesională a celui care realizează diagnosticarea şi evaluarea;

- eliminarea redundanţelor care pot să apară în cazul utilizării unui număr mare de indicatori.

În ceea ce ne priveşte, am optat pentru un set de indicatori, pe care îi considerăm semnificativi în vederea stabilirii unui diagnostic financiar pertinent. Indicatorii, în număr de 20 vor fi grupaţi în următoarele categorii:

indicatorii situaţiei patrimoniale indicatorii echilibrului financiar indicatorii nivelului activităţii şi al rezultatelor

Indicatorii situaţiei patrimoniale se referă la importanţa sau structura activelor şi pasivelor, la relaţia de mărime dintre active şi datorii cu acelaşi grad de exigibilitate.

Indicatorii echilibrului financiar includ valori absolute sau rapoarte care sugerează mărimea şi costul resurselor de finanţare, alocarea unor resurse la nevoi asemănătoare ca natură şi exigibilitate, precum şi viteza de rotaţie a principalelor active şi datorii curente, care influenţează modul de realizare a echilibrului financiar global.

Indicatorii nivelului activităţii şi al rezultatelor reflectă nivelul, potenţialul şi eficienţa activităţii operaţionale (curente) a întreprinderii.

Indicatorii vor fi însoţiţi, acolo unde deţinem informaţii, de valoarea optimă (standard) urmărită de analiştii financiari (bănci, alte instituţii financiare). În lipsa acestui etalon de comparaţie sau alături de el sugerăm compararea valorilor indicatorilor calculaţi pentru afacerea de evaluat cu media sectorului din care aceasta face parte. O altă modalitate de apreciere a valorii indicatorilor specifici afacerii, în vederea depistării punctelor sale slabe sau forte, este comparaţia în dinamică, pe cel puţin trei exerciţii anterioare.

O ultimă remarcă ce se impune este aceea că nu are semnificaţie interpretarea izolată a unui indicator, ci aprecierea sa în corelaţie cu cei care îl influenţează în mod direct, ori cu cei al căror efect îl reprezintă sau cei alături de care permite realizarea unui subobiectiv al analizei financiare (de exemplu, politica financiară, costul resurselor, politica de investiţii). În alegerea setului de indicatori pe care îl propunem am ţinut seama de acest aspect şi este pus în evidenţă în tabel la coloana de observaţii.

Nr.crt.

Denumirea indicatorului

Relaţia de calcul Etalon de comparaţie şi alte

observaţiiI Indicatorii situaţiei patrimoniale1 Rata investiţiilor Investiţii nete / Rezultatul

exploatării net de impozite x 100

depinde de sector, de

corelat cu Rentabilitatea

economică, Rata de

distribuţie a dividendelor, Rata

de acoperire a dobânzii

2 Structura capitalului Datorii financiare / Total pasiv x 100

< 50 , decorelat cu

Profitabilitatea şi Rentabilitatea

economică3 Solvabilitate generală Total active / Total datorii depinde de sector4 Lichiditate generală Active circulante / Datorii

pe termen scurt1,5 – 2, decorelat cu

Profitabilitatea economică

5 Lichiditate restrânsă (Active circulante – Stocuri) / Datorii pe

termen scurt

0,5 – 1

II Indicatorii echilibrului financiar6 Fond de rulment (FR) Capitaluri permanente –

Active imobilizate = (Capitaluri proprii +

Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli + Datorii

financiare pe termen lung) – Active imobilizate

de corelat cu NFR, rotaţiile stocurilor,

clienţilor, furnizorilor

7 Nevoie de fond de rulment (NFR)

(Stocuri + Creanţe pe termen scurt + Active de regularizare) – (Datorii

comerciale + Datorii sociale + Alte datorii pe

termen scurt nefinanciare + Pasive de regularizare)

de corelat cu FR, rotaţiile stocurilor,

clienţilor, furnizorilor

8 Durata de rotaţie a stocurilor

(Stocuri / CAFTVA) x 365 Depinde de sector

9 Durata creditului clienţi

(Creanţe clienţi / CAFTVA) x 365

Depinde de sector

10 Durata creditului furnizori

(Datorii furnizori / CAFTVA) x 365

Depinde de sector

11 Rata de acoperire a Rezultatul exploatării / >100 , de

dobânzii Cheltuieli financiare x 100 corelat cu Rata de distribuţie a

dividendelor şi cu Rata investiţiilor

12 Rata de distribuţie a dividendelor

Dividende aferente acţiunilor minoritare / Profit net distribuibil

acţionarilor minoritari x 100

de corelat cu Rata de acoperire a

dobânzii şi cu Rata investiţiilor

13 Gradul de îndatorare Datorii financiare (inclusiv grup şi asociaţi) /

Capitaluri proprii x 100

de corelat cu Rata de acoperire a

dobânzii, Rata de distribuţie a

dividendelor, Rentabilitatea

financiarăIII Indicatorii nivelului de activitate şi al rezultatelor14 Producţia exerciţiului

(PE)Cifra de afaceri +

Producţia stocată + Producţia imobilizată


corelat cu VA, EBE, RE

15 Valoarea adăugată (VA)

(Marja comercială + Producţia exerciţiului) – Consumuri de bunuri şi

servicii de la terţi


corelat cu PE, EBE, RE

16 Excedent brut de exploatare (EBE)

Valoare adăugată - (Cheltuieli cu personalul

+ Cheltuieli cu impozite şi taxe, altele decât impozitul

pe profit)


corelat cu VA, PE, RE

17 Profitabilitatea economică

(Excedent brut de exploatare sau Rezultatul

exploatării) / Cifra de afaceri x 100

Depinde de sector

18 Rentabilitatea capitalului investit

Rezultatul net al exploatării (diminuat cu

impozitul pe profit) / Capitaluri investite x 100

Depinde de sector

19 Rentabilitatea Excedent brut de Depinde de sector

economică exploatare / Capitaluri investite în exploatare (NFR de exploatare +

Imobilizări de exploatare nete) x 100

20 Rentabilitatea financiară

Rezultat curent / Capitaluri proprii x 100

Depinde de sector

Rezumatul modulului: Evaluarea – expertiză şi diagnostic

În modul se prezintă conceptele de bază şi terminologia specifică evaluărilor (economice) în general, cu particularizare la evaluarea afacerilor.

Se relevă deosebirile dintre valoarea economică şi valoarea contabilă, aceasta din urmă fiind punctul de plecare în estimarea celei dintâi.

Sunt trecuţi în revistă paşii ce trebuie parcurşi pentru ca printr-un proces de analiză multicriterială (expertiză), care reclamă specializare şi standardizare profesională, să se estimeze valoarea de piaţă sau derivatele ei pentru active şi afacere.

În acest modul se detaliază prima etapă a demersurilor ce caracterizează procesul evaluării, etapa care reclamă cel mai mare volum de timp şi cele mai complexe informaţii şi anume diagnosticul afacerii.

După prezentarea elementelor definitorii ale oricărui diagnostic economic, se insistă asupra importanţei diagnosticului de evaluare pentru obţinerea unor valori credibile şi fiabile şi se detaliază conţinutul diagnosticelor parţiale ale afacerii: juridic, comercial, tehnic, al resursei umane şi financiar.

Teste de autoevaluare pentru acest modul

A. Teste grilăIndicaţi varianta (variantele) corecte:

1. Durata creditului clienţi se determină după formula:a) (Credit clienţi) / Cifra de afaceri x

365

6.Valoarea se deosebeşte de preţ şi prin aceea că:

a) este obiectivă faţă de evaluatorb) este unică

b) (Credit clienţi) / Cifra de afaceri cu TVA

c) (Credit clienţi - Clienţi facturi de întocmit) / Cifra de afaceri cu TVA x 365

2. Concluziile diagnosticului comercial privind factorii interni - puncte forte pot fi:a) cointeresare materială a

personaluluib) fluiditate a fluxului tehnologicc) livrare rapidă a produselord) produse vândute la preţuri ridicatee) clientelă stabilăf) oferirea de garanţii şi service

3.Trezoreria netă, ca indicator specific bilanţului funcţional, se determină astfel:a) Creanţe de natură circulantă şi

disponibilităţi băneşti – Datorii pe termen scurt financiare şi nefinanciare

b) Disponibilităţi băneşti şi elemente asimilate – Datorii pe termen scurt financiare

c) Creanţe de natură circulantă şi disponibilităţi băneşti – Datorii pe termen scurt financiare

4. În cadrul diagnosticului juridic – pentru dreptul fiscal – se verifică:a) litigii cu partenerii de afaceri; b) datele ultimului control fiscalc) contracte de asociere în

participaţied) contracte de muncă colective şi

individuale

c) se determină prin expertiză şi diagnostic

d) se naşte în mintea evaluatorului

7. Rolul diagnosticului de evaluare constă în:a) aprecierea mărimii primei de risc

utilizată în cazul actualizării rezultatelor

b) stabilirea preţului de negociere, decontat de părţile participante la o tranzacţie economică

c) conturarea scenariilor de evaluare

8. Profitabilitatea financiară, ca indicator compus al rezultatelor, este dată de:a) Raportul dintre rezultatul curent şi

cifra de afacerib) Raportul dintre rezultatul net

contabil şi valoarea adăugatăc) Raportul dintre rezultatul net

contabil şi cifra de afaceri

9. Principiul prudenţei aparţinând metodologiei contabile nu permite:a) înregistrarea deprecierilor şi a

pierderilor posibile ci a câştigurilor şi veniturilor latente

b) subevaluarea elementelor de activ şi de pasiv, respectiv supraevaluarea veniturilor şi cheltuielilor

c) supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor

10. În situaţia în care nu sunt întrunite toate condiţiile pentru stabilirea

5. Pentru stabilirea diagnosticului resursei umane se verifică:a) respectarea principiului de protejare a patrimoniuluib) starea căilor de acces şi a utilităţilor pentru producţiec) atribuţiile, competenţele şi instrucţiunile emise de cadrele de conducere

valorii de piaţă, evaluatorul poate utiliza alte tipuri de valori cum ar fi:a) valoarea de lichidareb) valoarea aferentă unui bun cu

piaţă limitatăc) media dintre valorile precedente

sau alte tipuri de valori

B. Studii de caz

Studiu de caz 1: Stabilirea diagnosticului afaceriiPrin intermediul analizei SWOT (Strenghts, Weaknesses,

Opportunities, Threats) să se stabilească diagnosticul societăţii X pentru care Fişa sintetică se prezintă astfel:

Fişa sintetică a diagnosticelorDiagnosti-

culMediul extern Mediul intern

Oportunităţi Riscuri Puncte forte Puncte slabeJURIDIC -Forme

asociative favorizante fără personalitate juridică

-Reglementări restrictive generate de politica macroecono-mică

-Absenţa litigiilor contractuale cu terţii-Adunările Generale şi Consiliile de Administraţie regulat ţinute

-Lipsa contractelor de lungă durată cu clienţii şi furnizorii-Litigii de muncă în curs

COMER-CIAL

-Facilităţi la exporturile extracomu-nitare-Produse interne protejate-Dezvoltarea de noi pieţe

-Reglementări privind creşterea calităţii şi ambalajului-Unele pieţe în declin-Concurenţă crescută

-Stabilizarea clientelei pe termen scurt-Mărirea numărului de furnizori cu perspectiva stabilizării lor pe durată medie-Ţinerea sub control a costurilor de

-Condiţii nesatisfăcătoare de depozitare în spaţii proprii-Reţea proprie de distribuţie nesatisfăcătoare-Sistem rigid de stabilire a preţului de vânzare-Neacordarea de

achiziţie reduceri comerciale clienţilor fideli

TEHNIC -Facilităţi pentru protejarea inovaţiilor şi invenţiilor proprii

-Standarde excesive de calitate şi protecţia mediului

-Normative interne şi proceduri suficiente

-Imobilizări corporale neutilizate (15 din construcţii, 25 din echipamente, 10 din mijloacele de transport care nu sunt complet amortizate)-Neutilizarea la capacitate a mijloacelor fixe-Există produse fără mişcare şi greu vandabile

RESURSEIUMANE

- Forţă de muncă calificată disponibilă-Facilităţi pentru formarea continuă a personalului

-Noi revendicări sindicale-Lucru obligatoriu cu program redus-Creşterea şomajului

-Conducători de drept şi de fapt bine motivaţi profesional şi remuneratoriu-Personal de execuţie suficient numeric

-Forme organizatorice depăşite în cadrul secţiilor de montaj-Personal de conducere operativă şi de execuţie îmbătrânit la secţiile de montaj şi de produse finite

FINAN-CIAR

-Politica financiară de acordare de facilităţi fiscale

-Risc ridicat de finanţare pe termen scurt-Dependenţa de pieţele externe (risc

-Cifra de afaceri în creştere-NFR echilibrat (19 zile de CAFTVA)-Trezorerie netă satisfăcătoare (15

-FR insuficient-Gradul de îndatorare mare (65)-Rentabilitate financiară nesatisfăcătoare

politic şi economic)

zile de CAFTVA)-Capacitate satisfăcătoare de rambursare a datoriilor (1,1 an)-Lichiditate satisfăcătoare

în raport cu normele sectorului-Durata mare a creditului clienţi

Studiu de caz 2: Analiza financiară cu ajutorul bilanţului funcţional şi a indicatorilor

Fie societatea Y cu următorul bilanţ şi cont de profit si pierdere (adaptate în scopul analizei financiare):

BILANŢACTIV Valori

bruteAmortiză-ri, ajustări

pentru depreciere

Valori nete PASIV Valori

Active imobilizate

Capitaluri proprii

Imobilizări necorporale

Capital social 500000

-Cheltuieli de constituire

15000 10000 5000 Prime de emisiune

66000

-Fond comercial 250000 25000 RezerveImobilizări corporale

-Rezerve legale 60000

-Terenuri 320000 320000 -Alte rezerve 300000-Construcţii 1250000 610000 640000 Rezultat reportat 31500-Instalaţii 543000 321000 222000-Alte imobilizări 92000 46000 46000Total I 2470000 987000 1483000Active circulante Total I 1025750Stocuri Provizioane 19000-Materii prime şi materiale

330000 40000 290000 Total II 19000

-Semifabricate şi produse finite

200000 200000 Datorii

Creanţe de exploatare

Datorii financiare

-Clienţi 630000 26000 604000 -Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni

919100

-Furnizori debitori

26000 26000 -Credite bancare(2) 213000

-Alte creanţe 5000 5000 Datorii de exploatare

Creanţe diverse – Capital subscris şi nevărsat

128000 128000 -Furnizori 462000

Investiţii financiare

12000 12000 -Clienţi creditori 17000

Disponibilităţi băneşti

49500 4500 -Datorii fiscale, sociale

130000

Total II 1380500 66000 1446500 Datorii diverseActive de regularizare

-Furnizori de imobilizări

60000

Cheltuieli în avans(1)

12000 12000 -Datorii fiscale (impozit profit)

23000

Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii

60000 60000 Total II 1824750

Total III 72000 72000 Pasive de regularizareVenituri în avans(1)

650

Total III 650TOTAL GENERAL (I+II+III)

3922500 1053000 2869500 TOTAL GENERAL (I+II+III)

2869500

(1)Cheltuielile şi veniturile înregistrate în avans se referă la activitatea de exploatare(2)Din care credite pe termen scurt şi descoperiri de cont 85000

Elemente de venituri si cheltuieli SumeCifra de afaceriProducţia stocată TotalCumpărări de bunuri şi serviciiAlte cheltuieli externeImpozite şi taxeSalariiCheltuieli socialeAlte cheltuieliCheltuieli cu amortizareaCheltuieli de exploatare cu ajustările pentru depreciereRezultat financiar (din care cheltuieli financiare 113000)Cheltuieli extraordinare cu ajustări pentru depreciere Alte venituri şi cheltuieli extraordinareImpozit pe profit Rezultat net (din care dividende 25000)

13125908200

1320790- 396620- 290420- 50550

- 215000- 82140- 53280- 21100- 6550

-110500- 5640 2010

- 2275068250

Cont de profit şi pierdere

Alte informaţii:- Provizioanele se considera resurse proprii- Impozit pe profit 16%- În exercitiul analizat imobilizarile au crescut cu 270000 UM faţă de

exerciţiul precedent- La finele exerciţiului precedent nevoia globala de fond de rulment a

fost de 612000 UM.

Se cere:a) Calculul indicatorilor specifici bilanţului funcţional (fond de rulment,

nevoie de fond de rulment, trezorerie netă)b) Efectuarea unei analize financiare cu ajutorul indicatorilor situaţiei

patrimoniale, echilibrului financiar, de activitate şi de rezultate

Referinţe bibliografice

1. Bătrâncea I. şi colectiv, Analiza diagnostic şi evaluarea societăţilor comerciale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998, pag. 12-106

2. Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (IVSC), Standarde de Evaluare Internaţionale, ed. a VI-a, 2003, traducere în limba română, Asociaţia Naţionale a Evaluatorilor din România, pag. 21-39, 51-73

3. Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Cartea expertului evaluator – Norme profesionale şi recomandări, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2003, pag. 44-100

4. Deaconu A., Evaluarea afacerilor, Ed. Intelcredo, Deva, 2002, pag. 1- 49

5. Deaconu A., Bilanţul contabil al agenţilor economici – Modele de analiză, Ed. Intelcredo, Deva, 2000, pag. 67-221

6. Işfănescu A. şi colectiv, Evaluarea întreprinderii, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999, pag.10-100

7. Stan S. Şi colectiv, Evaluarea întreprinderii, Ed. IROVAL, Bucureşti, 2003, pag. 103-165

8. Toma M., Chivulescu M., Ghid pentru diagnostic şi evaluare a întreprinderii, Ed. CECCAR, Bucureşti, 1994

9. Toma M., Iniţiere în evaluarea întreprinderilor, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2007

*** Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată *** OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor conforme cu directivele europene, cu modificările ulterioare

curs deaconu adela-evaluare

Documents