curs democra ie i democratizare

8/9/2019 Curs Democra Ie i Democratizare

1/38

Utopismul flosofc și democrația

PLATON (428 -347 !"r# - Omul! Aristocrat atenian. A luptat în armataateniană şi, în tinereţe, s-a remarcat deopotrivă prin poeziile sale, dar, mai ales, prinpremiile câştigate pe stadion. Prima experienţă politică a lui Platon: în jur de !" î.#r.,la $iracuza, la curtea tiranul %en&s '. 'niţial, Platon a (ost (oarte )ine primit. %ar,

împrietenindu-se cu un tânăr cumnat al suveranului, %ion, Platon devine indezira)il.

*l este îm)arcat cu (orţa pe un vas spartan. +ri, în acel moment, $parta şi Atena erau în răz)oi. 'n plus, căpitanul vasului ştia că dacă pasagerului său i s-ar întâmplat unaccident, %en&s nu ar (ost prea a(ectat. %ar, ciar dacă era spartan, căpitanulvasului era totuşi grec şi, deci, un )un negustor. Aşa că Platon este de)arcat şi vândutla un târg de slavi. %in (ericire, un armator )ogat, Anniceris, tocmai trecea prin târg.*l îl recunoaşte pe Platon, îl cumpără imediat şi îi redă ii)ertatea. /ai târziu, discipoliilui Platon, printr-o colectă, vor strânge suma celtuită de Anniceris pentrurăscumpărarea lui Platon. 0eneros, armatorul a re(uzat iar suma - se spune - a (ost(olosită pentru cumpărarea terenului Academiei.

Această primă experienţă nu l-a descurajat totuşi pe Platon care, 1" de ani maitârziu, va (ace o nouă călătorie în $iracuza. *l a (ost cemat de %ion, unciul proaspăturcatului pe tron %en&s al ll-lea, pentru a-i ajuta cu s(aturile sale înţelepte. %ar, dinne(ericire, istoria se repetă, iar Platon devine indezira)il şi pentru %en&s al ll-lea. %ioneste exilat, iar Platon se întoarce în 0recia, (ără a mai aştepta, de această dată, să e

îm)arcat cu (orţa. Platon va întreprinde şi o a treia călătorie la $iracusa, în 234 eldorea să-l convingă pe %en&s al ll-lea să revină asupra otărârii de exilare a lui %&on.*(ectul demersului lui Platon a (ost exact contrar celui scontat: sancţiunile împotrivalui %&on au devenit mult mai aspre4 în plus, %en&s al ll-lea i-a conscat acestuia toate

)unurile şi i-a o)ligat soţia să se căsătorească cu un alt )ăr)at. 5otuşi, patru ani maitârziu, în 67, %&on, care reuşise să strângă din întreaga 0recie o armată de 8"" deplatonicieni, a organizat un puci, detronându-l pe %en&s al ll-lea. înconjurat de

înţelepţi, el instaurează o dictatură platoniciană, dar, în condiţii o)scure, este asasinatdupă doar doi ani de un alt platonician, 9allip.

Utopismul! Aşadar, în " de ani, Platon a avut trei experienţe politicene(ericite. %e aici, amărăciunea care răz)ate din ultima sa lucrare, Legile, rămasăneterminată4 de aici şi a)ordarea utopică în a pro)lemelor politice.

Platon, care a eşuat în domeniul real - îndepărtat de politică deopotrivă laAtena, datorită convingerilor sale şi, mai ales, a originii sale aristocrate, dar şi la$iracuza - a pre(erat să-şi expunătranspună ideile politice într-o cetate care nu existanicăieri ;ou toposepu)lica lui Platon nu este delocmai ideală decât accea a $partei, va declara /ontes?uieu în "Spiritul legilor". Platon

1


2/38

nu este condus de o o)servare o)iectivă sau de o cunoaştere istorică. *l este gidatde re@ecţia losocă, care îi şi (urnizează elementele unei societăţi organizate.

%e alt(el, dacă utopia are o valoare în raport cu realitatea trăită, ea mai posedăşi o alta, în raport cu realitatea care urmează să e creată. $ocrate, pe care Platon îl(oloşeşte într-un (el drept pseudonim, pentru că nu apare aproape niciodată îndialogurile sale, va spune în Republica: nu este neapărat ca o concepţie ideală să eşi complet realiza)ilă. Poate ciar ar mai )ine ca ea să nu e deloc, deoarece,

începând din momentul în care concepţia realiza)ilă va deveni în întregimerealiza)ilă, îşi va pierde o parte din valoare, deoarece nu ar mai exista acea distanţăde trecut între real şi ideal, care reprezintă tocmai (orţa sa stimulatoare, puterea sa camit. >eprezentare a(ectivă şi ideală, mitul apare mai real decât însăşi realitatea,pentru că posedă o valoare creatoare. în măsura în care el provoacă acţiunea şigenerează creaţii, el mitul este superior simplei descrieri o)iective a savantului.

Opera politic$! Principalele două dialoguri ale lui Platon sunt Republica şiLegile. Platon a (ost studiat (oarte mult, atât de mult încât mulţi comentatori şi-auconstruit un Platon după măsura lor. Prima deniţie pe care o dă Platon politicii este

comică: Politica - spune el la începutul dialogului cu acest nume - este arta de acreşte turme, turmele împărţindu-se mai întâi în animale cu coarne şi (ără coarne,apoi în )ipede şi patrupede... Politica este arta de a conduce )ipede (ără coarne şi(ără pene. Această armaţie a avut drept e(ect reacţia cele)ră a lui %iogene, care aaruncat în mijlocul Academiei un cocoş cu (ără pene strigând: lată omul lui Palton.

Politica apare mai întâi ca o cunoaştere speculativă aparţinând educaţieicomune a oamenilor. *a devine apoi arta conducerii în societatea umană. +amenii pot conduşi prin constrângere şi violenţă, dar şi pe )aza li)erului consimţământ. Arta

guvernării prin (orţă se va numi tiranie. Arta de a guverna prin convingere se vanumi politică. Ast(el, politica este arta de a guverna oamenii cu acordul lor. 9âtdespre politician, acesta este cel care cunoaşte şi stăpâneşte o asemenea artădicilă. *l ar putea - dar nu în mod necesar - un guvernant e(ectiv. %evii politiciannu exercitând o (uncţie, ci pentru că ai anumite calităţi umane. >egele care nustăpâneşte această artă a guvernării, nu este un adevărat politician. Politica nu secon(undă cu alte ştiinţe, tenici sau arte, care, în spiritul lui Platon, îi sunt netsu)ordonate. Politica nu este ştiinţa militară. $trategia arată cum tre)uie dus unrăz)oi, procedurile care tre)uie urmate pentru a câştiga. %ar ştiinţa militară nu

răspunde la între)area (undamentală, pe care tre)uie să o soluţioneze politica,respectiv aceea de a şti când tre)uie şi când nu tre)uie să începi ostilităţile. Politicaeste aceea care otărăşte răz)oiul sau pacea, în timp ce odată ce răz)oiul a (ostdeclarat, strategul se va strădui să-l câştige.

Politica nu este nici jurisprudenţa, care este arta de a (ace deciziile juste. ustiţiaeste su)ordonată politicii, deoarece politica determină legile, în timp ce magistraturaeste doar însărcinată se le execute. udecătorul este ministrul regalităţii. Politica nueste nici elocinţa, deşi aceasta contri)uie în mod esenţial ia congurarea puteriiregale - prin putere regală tre)uie să înţelegem întotdeauna putere politică, ciardacă aceasta nu este exercitată de un rege. Arta cuvântului este necesarăpersuasiunii. %ar politica este aceea care otărăşte dacă tre)uie să (olosimconvingerea sau să (acem apel ia coerciţie, adică să ieşim din politică.

Politica nu este nici liturgie sau cult divin. %espre sacerdoţiu, Platon pare a avea

2


3/38

o părere destul de puţin elevată. >olul preoţilor este, după părerea sa, acela de aprezenta zeilor o(randele şi de a (ormula solicitări. $acriciile şi sluj)ele îm)racăanumite (orme, mai mult sau mai puţin ezoterice, pe care doar preoţii le cunosc.9ultul divin nu este deci compara)il cu politica4 el este in(erior, în calitatea sa desimplă execuţie. Aceasta este o armaţie destul de curajoasă, date indrecunoaşterea destul de generală a originii teocratice a puterii. Btiinţa strategului, judecătorului, oratorului sau preotului sunt, deci, toate,ştiinţe ale servitorilor. Adevărata şi singura ştiinţă regală este politica. %ar aceasta nuintervine în mod direct4 ea comandă celorlalte, care acţionează su) îndrumarea sa. *aapreciază când sunt momentele (avora)ile pentru punerea în aplicare a deciziilorimportante4 ea vegează asupra legilor şi a intereselor statului. *a uneşte în mod a)iltotul - spune Platon - ca o ţesătură.

Politica, prezentă peste tot, nu este prin ea însăşi nicăieri. *a poate analizată în cadrul unui anumit număr de operaţiuni care, prin natura lor proprie, nu aucaracterul unei activităţi politice, dar care depind în mod strâns de ea. *a poate analizată în mod concret prin intermediul legislaţiei, administraţiei, justiţiei,

diplomaţiei. %ar, aşa cum spune Platon, aceste diverse elemente tre)uie să e unite în mod a)il de politică. Cn stat care nu este guvernat este acela în care aceste di(eriteordine nu sunt armonizate de o idee sau de o voinţă superioară. Puterea ar)itrară şitotalitară. Politica ind cunoaşterea supremă, ea se găseşte în mod natural în a(araregulilor şi limitelor o)işnuite. în lim)aj modern, dar (ără accentuarea noastrăpeiorativă, ea este exercitarea unei puteri ar)itrare şi totalitare.

Puterea politică este ar)itrară pentru că geniul politic este deasupra legilor.Pentru a înţelege mai )ine poziţia lui Platon, tre)uie să ştiţi că, din punct de vederelosoc, individualul, este, pentru el, superior generalului. + regulă unică pentru toată

lumea şi pentru totdeauna nu corespunde diversităţii existente între indivizi şiacţiunile lor. individualul nu poate redus la norme comune decât prin mutilare. înplus, lucrurile umane sunt în mod esenţial mo)ile. Aceasta este moştenirea lui#eraclit din *(es: 5otul curge, nimic nu rămâne. Du este deci posi)il să prescriidinainte, prin dispoziţii generale, impersonale şi o)iective, exigenţele politicii. +reglementare nu tre)uie să e deci în nici un caz, pregătită dinainte, ci (ăcută pemăsură, (olosită în (uncţie de ecare act şi de ecare persoană. Eegislatorul nu va niciodată capa)il, comandând întregii mulţimi, să prescrie ecăruia în particular exactceea ce îi convine. Bi dacă ar avea acest dar, ar acţiona pe cale individuală. Du ar

mai (ace legi. 0eniuF politicii tre)uie să permită să dicteze ecăruia ceea ce îiconvine, în ecare timp şi spaţiu, considerând mersul evenimentelor, ai mişcăriineîntrerupte care antrenează umanitatea. Galoarea comandamentului genial vapermite mai întâi acestuia să se eli)ereze de legi4 mai exact, să se exprime nu pe ocale generală, ci prin decizii individuale.

Puterea politică este şi totalitară. în Legile, în care mai degra)ă şi-a atenuatpoziţia, acceptând dispoziţiile generale, Platon va spune: ar însemna să ne greşimdacă credem că este sucient să (acem legi privind acţiunile care se re(eră la ordineapu)lică, (ără să co)orâm - cel puţin de nevoie - până la nivelul (amiliei. Ar însemnasă greşim dacă am lăsa ecăruia li)ertatea de a trăi după piacul său, în interiorulsău. Ar însemna să greşim şi dacă am crede că nu este nevoie ca totul să se supunăautorităţii. Dici o parte nu este deci rezervată li)ertăţii, nici lăsată spontaneităţii şiiniţiativei individuale: Ar însemna să greşim dacă am crede că lăsându-i pe cetăţeni

3


4/38

să otărască ei înşişi în domeniul acţiunilor private, ei nu vor prin aceasta mai puţino)servatori ai legilor în domeniul ordinii pu)lice.

Bi iată concluzia naturală: 5ot ce se (ace în stat, după ordinea şi su)conducerea legii, este pentru el sursa unei innităţi de )ine(aceri. %impotrivă, totceea ce nu este reglementat, sau care este prost reglementat, a(ectează negativmajoritatea restului de reglementări, oricât de înţelept ar ele redactate. Anumiţiadmiratori ai lui Platon au crezut că pot justica autoritarismul său şi totalitarismulsău prin superioritatea doctrinei sale, care su)stituie (orţei şi altor consideraţiiin(erioare, dezvoltarea morală a poporului, ca scop al politicii. %ar, în realitate şi încontextul epocii, Platon nu are deloc drept scop individul. Ar o eroare să ni-limaginăm pe Platon animat de o intenţie asemănătoare celei a a)solutiştilor luminaţidin secolul HG'''.

/orala greaca nu va vor)i mult timp indivizilor decât prin prisma interesului de$tat. Platon, în Alci)iade, o spune în mod clar: 5re)urile >epu)licii depind de virtuteacetăţenilor, practicată de ei în vederea )inelui $tatului. Gor)ind de principiile virtuţiişi datoriei, el nu avea în vedere, aşa cum poate am noi astăzi înclinaţi să credem,

(ericirea individului. Platon nu se gândeşte decât la asigurarea )unăstării $tatului prinsta)ilitate şi prin pace şi de aceea el doreşte cetăţeni virtuoşi. 5re)uie precizat că, laPlaton, a)solutismul puterii politice nu se extinde şi la domeniuF religios. Acesta esteun element (oarte important. în Legile, Platon spune: Dimeni nu este demn săguverneze dacă nu crede în zei, în Providenţă, în nemurirea su@etului. Pentru mase,el consideră că tre)uie menţinute tradiţiile, o)iceiurile locale, mai ales apelul laoracole. în scim), pentru înţelepţi, el are în vedere o anumită epurare4 în opera saputem găsi intuiţia, dacă nu ciar armarea, unui singur %umnezeu.

Asupra acestui punct, Platon va avea doi adversari: poeţii şi soştii. Poeţii sunt

oameni (oarte periculoşi, pentru ca romanţează viaţa zeilor şi lansează despre ei idei(alse şi poveşti imaginare care, amestecând adevărul şi presupusul, nu pot decâttul)ura spiritul maselor. 'ar soştii, negând existenţa zeilor sau considerând că aceştianu pot (ace nimic pentru muritori, (ac ca statul să se )azeze pe (orţă şi nu, aşa cum,vrea Platon, pe supunerea consimţită sau persuasiune.

%o&ocra'ia - Pentru Platon, principiul guvernării este dominaţia inteligenţeipoiitice, regalitatea geniului, suveranitatea înţelepciunii. Pentru a exprima aceastăidee a (ost (ormulat termenul de sofocraţie, putere a înţelepciunii, to sophon, sauputere a înţeleptului, o sophos.

1. Puterea tre)uie să revină celor care ştiu. Printre guvernanţi, singurul caremerită acest nume este aceia deţinut de către conducătorii realmente instruiţi îndomeniul ştiinţei politice.

%acă conducătorul domneşte cu ajutorul legilor sau (ără legi4 dacă el comandăcon(orm sau împotriva voinţei generale4 dacă el este )ogat sau sărac4 dacă e singursau împreună cu mai mulţi - toate acestea au doar o importanţă secundară. Dici unadintre aceste condiţii nu adaugă ori ştir)eşte ceva din per(ecţiunea internă a puterii.

Aceasta consistă în posedarea unei ştiinţe, sau mai degra)ă a unei înţelepciuni, întrucât pentru a merita titlul de politician şi pentru a avea prin aceasta dreptul laputere, sunt necesare nu numai cunoştinţe, ci şi un anumit tip de temperament. Aceiacare au o re (oarte moderată nu sunt )uni pentru a conduce statul4 ei vor

întotdeauna înclinaţi să trăiască în linişte4 îşi văd de propriile tre)uri4 ei vor dori să

4


5/38

ai)ă aceeaşi linişte şi în raporturile cu alte state. =ără am)iţie, ei au aceste dispoziţiiciar şi în împrejurări în care ele devin total nepotrivite4 pentru că gusturile lor suntsatis(ăcute, nu îşi dau seama că devin incapa)ili să riposteze şi sunt ia ceremul celorcare îi atacă. %ar nici violenţii nu sunt mai potriviţi. Aceştia ar târî (ără încetare statuldin răz)oi în răz)oi. Având duşmani puternici şi numeroşi, ei îşi ruinează ţara sau oaservesc. Platon resimţea (oarte puternic în(rângerea Atenei, al cărei martor a (ost.

In Gorgias4 Platon condamnă toate (ormele de guvernământ care îi înconjoară şitoţi oamenii politici pe care i-a cunoscut, ori anteriori lui. Dici Pericle, nici 9imon, nici/ilitiade, nici 5emistocle nu sunt cruţaţi, întrucât nici unul nu i-a (ăcut pe cetăţeni mai)uni4 dimpotrivă. Ast(el, nici unul dintre ei nu merită să e considerat un adevăratpolitician.

2. Pentru ca un stat să e )ine guvernat, tre)uia ca losoi să devină regi, sauca regii să devină loso.

In primul caz, sta)ilirea so(ocraţiei este legată de apariţia unui geniu politic, darPlaton nu spune cum se va impune acesta. în revanşă, el dă anumite indicaţii re(eritorla cealaltă ipoteză, a regelui devenit loso(. Bi apare aici ideea care, de trei ori, l-a

condus pe Platon în $icilia. Platon îşi pune speranţele într-un tiran tânăr, încămalea)il, care va asculta lecţiile loso(ului, pentru a deveni el însuşi unul.

Platon îşi exprimă, în acest caz, pre(erinţa pentru tiranie - pe care în alt contexto va respinge - întrucât autoritatea tiranului are du)lul merit de a exista, mai întâi, şi,apoi, de a concentrată. %ispunând de o putere e(ectivă şi a)solută, el va puternicatât pentru )ine, care îi este revelat, cât şi pentru rău. Platon consideră cătrans(ormarea tiranului prin ascendentul loso(ului este nu numai un lucru posi)il, cişi relativ uşor. %impotrivă, i se pare imposi)il să educe o multitudine. Platonconturează imaginea unui înţelept, constituant şi legislator.

3. Pentru a asigura durata so(ocraţiei, va tre)ui să e recrutată ereditar o elităde înţelepţi. %e aici rezultă organizaţie mai puţin constituţional, cât socială, dat indcă puterea şi transmiterea sa ţin de calităţi personale, şi nu de instituţii.

Republica - Această lucrare majoră a lui Platon de)utează cu un dialog, în care$ocrate şi 5ras&ma?ue se con(runtă re(eritor la esenţa dreptăţii, cei de-al doileadeturnând dez)aterea asupra avantajelor pe care le are pentru individ nedreptatea,atunci când se ascunde su) masca contrariului său. $ocrate îl urmează în această

discuţie, deşi recunoaşte că ea deviase de la tema iniţială, şi că nu ştie dacădreptatea este viciu şi ignoranţă sau, dimpotrivă, înţelepciune şi excelenţă şi nicidacă acela care posedă dreptatea nu este (ericit sau, dimpotrivă, dacă este (ericit.0laucon intervine la rândul său pentru a pleda în (avoarea nedreptăţii. $ocratepropune să scim)e metoda şi să nu mai caute dreptatea ia nivelul individului, ci laacela al cetăţii, aceasta presupunându-se că reproduce în organizarea sa dreptateaindividuală la o scară mai mare.

/ai întâi tre)uie lămurită natura %>*P5JK'', cu majuscule, ca trăsătură astatului. 9u alte cuvinte, nu-l putem înţelege cum se cuvine pe individul drept, decât

în condiţiile ideale ale statului drept. 9eea ce înseamnă că nu contează dacă statuleste irealiza)il în practică4 ciar dacă acesta nu e decât Lun model ce su)zistă înceruriM, el serveşte drept ideal pentru presupusul agent drept. $ocietatea dreaptătre)uie să e compati)ilă cu societatea umană4 pe Platon nu îl preocupă posi)ilitatea

5


6/38

în(ăptuirii empirice a statului ideal. 5re)uie însă luat aminte că el nu sciţează outopie completă, ci discută despre cum ar tre)ui re(ormată o cetate-stat grecească,ast(el încât să devină dreaptă. $tudierea genezei cetăţii reprezintă pentru Platonprima verigă a raţionamentului său şi, totodată, una dintre primele re@ecţii politiceasupra stării naturale. Potrivit lui, originea societăţii se găseşte nu într-o socia)ilitatenaturală, ci în lipsa de autonomie a indivizilor, imposi)ilitatea oamenilor de a-şi auto-sucienţi şi în varietatea aptitudinilor lor naturale, simplul )un simţ ducând larecunoaşterea evidenţei că îndeplinirea di(eritelor sarcini revine oamenilor di(eriţi.Aşadar, pentru Platon oamenii sun inţe esenţialmente sociale, care îşi a@ă împlinirearească în politică. în plus, el vede în stat un cadrul natural în care cetăţenii îşi potdezvolta virtuţile personale sau pu)lice

Nazându-se pe diviziunea muncii, cetatea nu rămâne statică. %eşi Platonconsideră că cetatea ideală tre)uie să-şi limiteze nevoile la esenţial, el admitecaracterul inevita)il al dezvoltării lor şi deci al diversicării lor. +ri, o asemeneaevoluţie implică ca ecare să acţioneze acolo unde aptitudinile şi educaţia îi permit săexceleze.

Aşa stau lucrurile, de exemplu, în cazul meseriei armelor, indispensa)ilă pentruprotejarea colectivităţii împotriva po(telor cetăţilor vecine mai sărace. 'mposi)ilitateade a excela în mai multe meserii cere ca grija apărării să e încredinţată celor maidotaţi pentru exerciţiile răz)oinice. Acelaşi principiu tre)uie aplicat şi pentrudistri)uirea atri)uţiilor de responsa)ilitate politică, care cer, deopotrivă, o inteligenţăspecică, autoritate şi grijă, preocupare pentru s(era pu)lică. Ast(el, dezvoltareacetăţii cere o structurare a sa pornind de la o repartiţie tripartită legată de logica(uncţionalităţii sale. *a va include o clasă a guvernanţilor ;gardieniipaznicii


7/38

moderarea lor. Ast(el, dreptatea va îm)răca două aspecte: în calitate de mem)ru alcetăţii, ecare individ va acţiona în sensul dreptăţii, mani(estând virtutea specicănaturii sale, ocupând locul care îi revine în mod resc în societate4 la nivel individual,pentru a drept, ecare va tre)ui să menţină în sine cele trei părţi ale su@etului,structurate în ordinea aptitudinilor. 9etăţeanul ocupă un loc în cetate, potrivit virtuţiispecice clasei sale.

Platon este preocupat de protecţia cetăţii per(ecte împotriva degradărilorsuscepti)ile să o (acă să intre în categoria cetăţilor nedrepte şi, de aici, în cerculin(ernal al -etamor(ozelor politice. *l consideră că două elemente pot să îi asiguresta)ilitatea: educaţia şi comunitatea )unurilor şi a (emeilor. *ducaţia prezintă douăaspecte: primul, individual, permite orientarea omului înspre Nine4 cel de-al doilea,colectiv, vizează asigurarea selecţiei gardienilor şi auxiliarilor. %in aceastăperspectivă, Platon ela)orează un sistem complex de selecţii minuţioase, permiţândrecunoaşterea (ără riscuri de eroare a celor care posedă aptitudini specice exercităriiresponsa)ilităţilor. %eşi cetatea dreaptă implică sta)ilirea unei distincţii riguroase

între clase, sistemul nu are totuşi un caracter meritocratic. %escendenţii gardienilor a

căror incapacitate s-ar revela pe măsura ce ei cresc, tre)uie să e îndepărtaţi (ărămilă de la cele mai înalte responsa)ilităţi. %in acest punct de vedere, vigilenţa şio)iectivitatea gardienilor tre)uie să e maxime: Ast(el, prima şi principala poruncăadresată de %umnezeu celor care comandă este să nu e, (aţă de nimeni, paznici atâtde vigilenţă, să nu păzească nimic cu mai mult zel decât proprii urmaşi4 aceasta,pentru a o)serva care dintre aliajele precedente s-a în(ăptuit în su@etul lor şi dacăcumva vreun urmaş al lor s-ar naşte în stră(undurile su@etului cu )ronz sau er, să e(ără milă (aţă de el, ci, dimpotrivă, să-l ducă în categoria meşteşugarilor saucultivatorilor. 'nvers, copiii dotaţi, aparţinând clasei producătorilor, tre)uie să e

promovaţi. 9etatea tre)uie să organizeze evaluarea aptitudinilor şi să vegeze lamo)ilitatea socială, pentru că, într-o cetate armonioasă, ecare tre)uie să-şi ai)ălocul4 în caz contrar, în (runtea cetăţii s-ar putea găsi oamenii de er şi de aramă, întimp ce oamenii de aur şi argint s-ar dedica sarcinilor productive4 aceasta ar ecivalacu ruina totală a cetăţii . Du numai că ecare tre)uie să se găsească la locul său, ci şisă se preocupe de o sarcină unică, con(ormă naturii sale, ast(el încât statul, în

întregul său, să se dezvolte ca o inţă unică, şi nu ca mai multe. 5otuşi, acest sistem în care darurile naturale şi nu descendenţa determină apartenenţa la o clasă sau alta,implică o dicultate. Ast(el, Platon impune doar gardienilor să nu îşi cunoască părinţii.

întrucât darurile eventuale ale copiilor clasei producătorilor nu vor putea depistatedecât pe măsură ce cresc, părinţii şi copii din această categorie vor trăit dejalaolaltă o anumită perioadă. *i vor avea ast(el posi)ilitatea să se cunoască şi să seataşeze unii de alţii, riscând apoi să aceia dintre urmaşii lor care vor accede la clasasuperioară, să e în (apt improprii pentru executarea sarcinilor specice gardienilor.Eeo $trauss, pentru a depăşi acest impas, consideră că este nevoie e să se treacă lao alegere iniţială atât de minuţioasă, încât selecţia post-natală să devină inutilă, e săse extindă comunismul la toţi, această a doua soluţie părând cea mai logică.

5otuşi, pentru că producătorii au un su@et de er, care constrânge autoritateasă (olosească minciuni înspăimântătoare ;adică menite să-i înspăimânte< pentru ao)ţine supunerea lor, ar impro)a)il ca ei să poată practica comunismul, datoritărigorii sale insuporta)ile pentru su@etele mediocre. Ast(el, ipoteza extinderiicomunismului la toţi ind irealiza)ilă, în mod logic, pentru a surmonta dicultatea, ar

7


8/38

tre)ui să ca apartenenţa la clasa superioară sau in(erioară să se (acă în (uncţie deereditate, ceea ce ar însemna încălcarea unuia dintre cele mai elementare principiiale dreptăţii. Ast(el, organizarea cetăţii platoniciene nu este lipsită de contradicţii.

In Republica, educaţia este prezentată ca ind unicul lucru important,deoarece contri)uie la (ormarea naturilor )une, ele însele ataşate unei )une educaţiişi, în consecinţă, suscepti)ile să producă la rândul lor altele, la innit. *a începe prinexerciţiile zice, în sensul larg aF termenului, şi continuă prin învăţarea artelor. Asupraacestora, cetatea exercită un control strict, mai ales asupra muzicii, deoarece nimicnu pătrunde mai adânc în centrul su@etului decât ritmul şi armonia. Platon se arată

însă (oarte ostil (aţă de poezie, pe care o consideră în esenţă ca ind imorală şimincinoasă, datorită caracterului excesiv al sentimentelor exprimate de poeţi, orilamentările personajelor lor. în plus, poezia este incapa)ilă să contri)uie la sta)ilireavirtuţii în cetate, întrucât cântă plăcerile carnale, armă că eroii ar capa)ili săcomită sacrilegii ori că zeii sunt cei care dau naştere răului. Poeţii tul)ură armoniacetăţii în care ecare se găseşte la locul pe care natura i l-a rezervat. Ast(el, dacăvreun poet ar dori să intri în cetatea noastră cu intenţia de a prezenta pu)licului

versurile sale, îl vom primi (oarte (rumos, dar îi vom spune că nu se poate produceaici4 îl vom îndrepta în direcţia unei alte cetăţi.

*ducaţia, a cărei menire este de a aduce tinereţii tot ceea ce este (rumos, no)il,)un şi adevărat, şi de a îndepărta de ea tot ceea ce este urât, nedemn, rău şi (als, nuse opreşte în adolescenţă. %e la 1" la " de ani, cei care au îndeplinit toate pro)ele,vor învăţa matematica, considerată ca ind cea mai )ună pregătire pentru lozoe.%e la " la 6 de ani, ei îşi vor per(ecţiona (acultatea dialectică, care le va permitesă atingă esenţa lucrurilor. 'n ne, cei care vor ajunge la acest nivel de cunoaştere vor supuşi unei ultime pro)e, întrucât privirile lor sunt îndreptate înspre ceea ce o(eră

tuturor lucrurilor lumină, ei vor trece printr-un (el de )otez al (ocului, pentru a leverica capacitatea de a rămâne (ermi în (aţa tentaţiilor care îi înconjoară depretutindeni. Ea 6" de ani, aceia care vor traversat cu succes aceste pro)e şi carevor dat dovadă de un grad înalt de înţelepciune şi virtute, vor intra în corpul supremal magistraţilor.

=iloso(ul, de acum înainte pregătit pentru exercitarea meseriei de gardian, îşi va împărţi timpul între putere şi contemplare. Ast(el, prin educaţie şi selecţie progresivă,puterea se va găsi în mâinile politicienilor, adică a acelor oameni încercaţi, la vârstamaturităţii şi care posedă vaste cunoştinţe teoretice, dar şi o mare experienţă

practică.Ea (el ca şi educaţia lor, modul de viaţă al gardienilor va reprezenta unul din(actorii de sta)ilitate ai cetăţii şi, în consecinţă, el nu poate lăsat la voia întâmplării.

în ciuda educaţiei primite, ei ar putea tentaţi, asemenea câinilor care atacă turma,să devină săl)atici. $igur, riscul e (oarte mic, dar, tre)uie luate măsuri de precauţie.Ast(el, vor îndepărtate de gardieni tentaţiile )ogăţiei corupătoare. >emuneraţia lorva calculată ast(el încât ei să nu se poată îm)ogăţi. *i nu vor avea nici pământ, nicicasă, nici )ani, pentru a nu deveni administratori ai propriilor )unuri, proprietari(unciari, stăpâni detestaţi, în loc să e aliaţi pentru restul cetăţenilor. $pecializareaatri)uţiilor, pe care se )azează dreptatea, ar ast(el transgresată, iar gardieniideturnaţi de la singura preocupare pe care tre)uie să o ai)ă, respectiv )inele cetăţii.Acest comunism al )unurilor, rezervat gardienilor, este completat de comunitatea(emeilor, care nu antrenează însă atri)uirea unui statut de in(erioritate acestora.

8


9/38

'negalitatea aptitudinilor între oameni nu este du)lată de o discriminare între sexe.9omunitatea (emeilor nu răspunde nici unor preocupări edoniste. %esinţarea(amiliei şi politica eugenistă, considerate ca ind indispensa)ile, sunt legate dere(uzul individualismului - )ucuriile şi tristeţile sunt resimţite doar individual - şinecesităţii ca cetatea să dispună de persoane de )ună calitate, apte să exerciteresponsa)ilităţi. =oarte des a existat tentaţia de a apropia comunismul platonician deconcepţii politice mai moderne. 5otuşi, dincolo de aceste aprecieri, Platon are unsingur o)iectiv: să evite degenerarea cetăţii, prevenind antagonismele care ar risca săse producă, în cazul în care (amilia şi proprietatea ar păstrate de gardieni. %ovadăcă, în măsura în care nu există o incompati)ilitate între rolul lor în cetate, pe de oparte, şi menţinerea acestor instituţii, pe de altă parte, producătorii le păstrează. în aldoilea rând, în timp ce concepţiile colectiviste ale secolului HH au drept scop, cel puţin

în parte, ameliorarea condiţiei materiale a lucrătorilor, la Platon nu apare nici un (elde grijă de acest tip. 0ardienii duc o viaţă ascetică, şi (ericirea lor, care rezidă înpropria lor per(ecţiune, se con(undă cu cea a cetăţii. Atunci când Adimante era

îngrijorat că extrema so)rietate care le este impusă riscă să nu îi (acă (oarte (ericiţi, în

timp ce producătorii vor putea avea )ani, do)ândi pământuri, călători, $ocrate areplicat că scopul urmărit este (ericirea cetăţii şi nu aceia ar elementelor sale.

9ă, dacă în rândul acestora, unii sunt răs(ăţaţi, nu este nici un pericol pentru$tat. în scim) lucrurile ar sta cu totul alt(el dacă gardienii şi-ar căuta (ericirea în altăparte decât în per(ecţiunea îndeplinirii sarcinii lor. în a(ara acestui motiv, sărăciastatului are un avantaj de ordin militar. Atri)uit lui $ocrate, un raţionament su)liniazăcă un stat sărac va găsi întotdeauna aliaţi pentru a ataca altele mai )ogate, dacă îşipropune să le cedeze prada, iar pentru aceasta ascetismul său îl va ajuta (oarte mult4

şi invers, sărăcia sa îl va pune la adăpost împotriva răz)oaielor, care nu ar aduce niciun prot pentru atacatori. In Republica, Platon e încrezător în posi)ilitatea oamenilorde a accede la acea înţelegere raţională care îl îndreptăţeşte pe cel care o posedă să-iconducă pe cei lipsiţi de ea şi consideră că singura cale de în(ăptuire a dreptăţiipolitice este de a încredinţa oamenilor a)solut înţelepţi şi drepţi puterea a)solută:losoi tre)uie să devină regi. Platon dispreţuieşte scim)ările constituţionale,considerându-le ineciente, iar în statul dreptăţii ideale spune că nu existămecanisme de control independente asupra paznicilor. Platon e sucient de încrezător

în natura umană pentru a crede că un atare sistem poate via)il4 singurele (orţe

corupătoare sunt, după el, am)iţiile personale şi individuale, nu şi puterea politică însăşi. Crmărind expozeul principiilor unei organizări sociale con(orme statului ideal,cartea a G''' a Republicii este consacrată analizei altor (orme de guvernământ.9ontinuând în acest sens ideile gânditorilor politici precedenţi, Platon armă de la

început că totul - plantele, animalele, oamenii - este condamnat la degenerare.

Timocra'ia - 'nevita)il, se ajunge ca la un moment dat oameni per(ecţi să ai)ăurmaşi nedemni. Pentru a evita o asemenea situaţie, tre)uie respectat numărulnupţial, rezultat în urma unor calcule atât de complicate, încât nici măcar gardienii nu

pot evita greşelile ;ceea ce poate explica originea degenerării cetăţii ideale


10/38

exclusiv Ninelui cetăţii, vor dori să acceadă la proprietatea privată şi îi vor trans(orma în sclavi pe meşteşugarii până atunci li)eri. Ast(el degenerat, acest stat se va apropiade oligarie, ai cărei conducători sunt su)jugaţi de )unurile materiale. 5imocraţiei îieste specic un anumit prol psiologic: arogant, crud cu slavii, în loc să ai)ă grijă deei ;aşa cum s-ar cuveni, credea Platonelaţiile din sânul (amiliei vor contri)ui la întărirea acestei noi stări de spirit. 5ânărul îşi vede mama mânată de dorinţa de a epata celelalte (emei cu care secompară, o)işnuind să îi reproşeze soţului său lipsa de am)iţie şi indi(erenţa (aţă de)ogăţie. $ervitorii, pe ascuns, vor da lecţii identice copiilor lor. 'n această cetate, omulcare rămâne la locul său şi îşi îndeplineşte cu conştinciozitate şi a)negaţie atri)uţiile,este dispreţuit. Prins, pe de o parte, între învăţămintele tatălui său, care îi spune către)uie să-şi sporească partea raţională a su@etului şi ceilalţi, care să străduiesc să îi

sădească în su@et am)iţia, tânărul devine prada a părţii intermediare a su@etului său,căreia îi place să se impună şi care are ardoarea sentimentelor4 pe scurt, el a devenitun om încrezut, dispreţuitor şi care caută vanitatea onorurilor. Ast(el ia naştere uncon@ict între generaţii. In oligarie, puterea este deţinută de )ogaţi. Acest regim arezultat din timocraţie, pierdută, spune Platon, de sipetul umplut cu aur şi deimposi)ilitatea de a împăca )anii cu consideraţia pentru virtute. +amenii cu avereimpunându-se asupra celor care practică virtutea civică, săracii sunt desconsideraţi.9u cât tendinţele oligarice vor mai puternice, cu atât se va întări legătura dintre$tat şi )ogăţie. întrucât conducerea cetăţii ar tre)ui să revină celor mai competenţi,

Platon consideră că guvernarea celor a căror singură preocupare este de a )ogaţinu are sens. Bi, viciu suprem, societatea îşi pierde omogenitate necesară sănătăţii$tatului: vom găsi, pe de o parte, ta)ăra )ogaţilor, de cealaltă parte cea a săracilor,ceea ce va genera antagonismul intereselor şi slă)iciunea militară. Deliniştiţi deriscurile de su)versiune, )ogaţii care domină statul se vor teme să îi înarmeze pe ceisăraci, îi acelaşi timp repugnându-le ideea de a-şi angaja )anii în răz)oi. =ără îndoialăcă omul oligaric este econom şi muncitor, dar el acordă (oarte puţină atenţieeducaţiei, ind în întregime dominat de pulsiunilor de îm)ogăţire. Aşa cum oligariaa luat naştere din timocraţie, la (el şi democraţia naşte din oligarie, care neglijeazăsă corecteze inconvenientele dereglării pe care o provoacă, mai ales starea dedezamăgire căreia îi cad pradă naturile nu neapărat mediocre, multiplicând totodatănumărul )ogaţilor paraziţi şi pe cel al săracilor. în statul democratic ecare îşi vamodela viaţa după cum va crede de cuviinţă. +mul democratic este animat de dorinţenenecesare, care se impun în (aţa celor necesare, su@etul său, golit de studiu, deocupaţii (rumoase, va su)jugat de depăşirea măsurii în toate, care se numiLdistincţie elegantăM, re(uzul de se lăsa comandat, care va trece drept demnitate aomului li)er4 li)ertinajul, care va considerat drept )une maniereM. Nogăţiileacumulate de omul oligaric vor delapidate. =ără îndoială că odată cu vârstapasiunile îşi vor pierde din intensitate, dar asta nu va însemna că nu se vor a)andona

plăcerilor momentului.

+mul democratic nu are nici o sta)ilitate psiologică, lipsa disciplinei, lipsa

10


11/38

constrângerii, iată ce îi dirijează viaţaM. %acă în regimurile precedente clasele rămân)ine denite, democraţia evoluează înspre atomizarea socială, (ăcând din ea un (el devapor în )ătaia valurilor, în care dorinţele individuale reprezintă singurul gid pentruecare. 9a ecare să (acă ce vrea este, pentru Platon, cel mai mare pericol civil.

5otodată, pentru Platon, prin deniţie, multitudinea este incapa)ilă să do)ândească şisă stăpânească ştiinţa politică. 5irania rezultă din democraţie datorită excesului deli)ertate pe care aceasta îl permite. Autoritatea ind ridiculizată, taţii temându-se dei lor care îi sdează în vor)e şi acte pe )ătrânii care, pentru a trece dreptmorocănoşi şi despoţi, se arată indulgenţi (aţă de (arsele tinereţii. Pro(esorilor le este(rică de elevi, care, la rândul lor, îi dispreţuiesc. *xcesul de li)ertate va duce în nal laun exces de servitute. Platon descrie ast(el dinamica politică ce conduce la tiranie. 'ndemocraţie demosul tre)uie să e @atat, în timp ce satis(acerea săracilor cerespolierea celor )ogaţi. %acă )ogaţii emit pretenţia de a se menţine la putere, poporul

îi va acuza că sunt oligari. Pentru a se proteja, poporul va căuta să încredinţezeputerea a)solută unui lider democratic, care va deveni un tiran. Eogica tiraniei este dea distruge tot ceea ce i-ar putea ameninţa existenţa. $pre deose)ire de medicul care

taie ce este mai rău şi păstrează ce este mai )un, tiranul distruge ce este mai )un,(ără a mai putea vreodată să se oprească de pe această pantă. %acă iniţial părea căel protejează poporul de cei )ogaţi, acum poporul este nevoit să-l întreţină, pe el şianturajul său. LAşa cum zice prover)ul, poporul a căzut din lac în puţ: indu-i teamăsă e slav pentru oameni li)eri, ajung să e sclavi pentru un stăpânFM Poporul vadescide în cele din urmă ocii şi îl va goni pe tiran. $ingura modalitate de a ieşi dinacest ciclu al degenerărilor este reîntoarcerea la guvernarea înţelepţilor: un tiran sădevină loso( sau un loso( să primească puterea. Republica se înceia cu un ta)loual recompenselor şi pedepselor divine şi umane, în timpul vieţii şi după moarte. Platon

situează recompensarea celui corect în practicarea dreptăţii.

*l (ace apel la un mit: *r este ucis în luptă, dar apoi învie şi povesteşte călătoriasa în lumea morţilor. %upă judecată, cei drepţi sunt invitaţi să o ia în dreapta, pedrumul care urcă, cei nedrepţi - pe cel din stânga, care co)oară. $u@etele venitedinăuntrul pământului, murdare, pline de pra(, se întreţin cu cele din 9er. Cnelevor)esc despre su(erinţele îndurate în timpul călătoriei su) pământ ;în iadO


12/38

Ni)liograe suplimentară pe acest su)iect:3. Eeon >o)in, Platon1. . Nres, Psihologia lui Platon, #umanitas, 3!!!. Articolul despre Platon şi cel despre $ocrate din Stanford nciclopedia of

Philosoph! .

%espre 0recia antică, religia greacă sau viaţa politică în Atena

3. =ernand >o)ert, Religia greacă, *ditura 5eora, 3!!81. .P. Gernant, it #i religie $n Grecia antică, *ditura Cnivers, 3!!2. %avid #eld, odele ale democraţiei, capitolul despre democraţie în Atena

Dialogurile

$ocrate nu scrie nimic, Platon scrie dialoguri. 5re)uie să vedem aceste dialoguri ca pe

nişte piese de teatru: ele au o scenă, )ine aleasă, personaje Q a căror alegere şidistri)uţie este de asemenea importantă Q dialog, intrigă şi acţiune. *ste cunoscută(aimoasa ironie socratică: nu tot ceea ce se spune în dialoguri tre)uie luat aşa cumsună. Adesea contează cine spune şi cine cui spune. %ialogurile au ca titluri nume:%harmides, Lahes, Alcibiade, %riton. * important cine sunt aceste personaje,majoritatea cunoscute atenienilor din vremea lui Platon. $unt personaje ale istorieirecente cu care $ocrate poartă dialoguri de tipul L9e este HOM unde H este curajul,(rumuseţea, virtutea, dreptatea etc.

In Lahes, $ocrate discută despre curaj cu un general al armatei ateniene. Insă un

general în(rânt, autorul şi personajul principal al unei tragice în(rângeri şi al uneieroice rezistenţe pe câmpul de luptă Acestuia îi adresează $ocrate între)area L9e estecurajulM. In %harmides se vor)eşte despre înţelepciune cu un personaj al cărui numegurează pe lista celor L" de tiraniM numele unei guvernări instaurate prin lovitură destat de o ecipă de adversari ai democraţiei care a reuşit să semene teroare timp decâţiva ani la s(ârşitul veacului al 'G-lea. /enon, cu care $ocrate conversează desprevirtute este un demagog şi un ticălos4 Alci)iade este unul dintre personajele cele maiexecra)ile ale istoriei Atenei3. Platon ni-l în(ăţişează pe $ocrate vor)ind despre poeziecu un poet şi despre (rumos, sau despre politică cu marii soşti ai vremii sale. /ulţi

autori ne-au semnalat că tre)uie să m atenţi la personaje pentru a putea interpretace vrea dialogul să ne spună, de (apt. ;vezi Eeo $trauss, %etatea #i omul, 28-7" &.

Educaţie şi virtute

9etatea ateniană era o democraţie directă şi, în multe dintre aspectele ei, (oarteaproape de idealul de (uncţionare1 enunţat într-un text clasic cum este cele)ra 'raţiefunerară a lui Pericle: un popor de oameni li)eri şi egali între ei, care se conducsinguri, căzând de acord asupra lucrurilor (undamentale. %esigur, principiiledemocratice nu se aplică cetăţii Atenei sau locuitorilor ei, ci acelora dintre aceştia careerau cetăţei: )ăr)aţi de peste " de ani, născuţi din am)ii părinţi cetăţeni. 9u altecuvinte, organizarea democratică a Atenei (uncţiona pentru o minoritate din populaţia1 Claude Mose, Procesul lui Socrate, Humanitas, 1999.2 Held, Modele ale democraţiei, Cap. I.

12


13/38

ei e(ectivă. 9etatea era condusă de marea adunare, parţial aleasă, parţial trasă lasorţi şi de consiliul celor 6"", de asemenea (ormat ca urmare a unui vot direct (oarteatent organizat. Participarea la (uncţii de conducere era restrânsă la o singurălegislatură şi accesi)ilă oricărui cetăţean. %e (apt, ecare din cei aproximativ 3"."""de cetăţeni ai Atenei ajungea e(ectiv în vreo (uncţie de conducere măcar o dată înviaţă. #otărârile se luau după îndelungi deli)erări, iar cele cu adevărat importantepresupuneau decizia adunării populare. 9ei 6"" decideau în cestiuni o)işnuite,alcătuiau tri)unalul şi organizau viaţa socială. +rice decizie era luată după discuţiipu)lice în care punctele de vedere divergente tre)uiau susţinute prin discursuri în (aţaadunării restrânse sau a marii adunări. Apoi se vota. Du existau partide politice, iarsistemul de vot era ast(el organizat încât majoritatea adunării era selecţionatăaleatoriu, pentru a nu constitui grupuri de interese ;ale celor )ogaţi, sau ale celorsăraci etc.< sau de clasă. $istemul (uncţiona, era autonom şi era aproape imposi)il decorupt. Partea mai puţin evidentă a democraţiei ateniene era că cetăţenii ei nureprezintă, de (apt, decât o minoritate: străinii, (emeile, sclavii nu au nici un (el dedrepturi politice. Pentru cetăţeni, însă, întreaga viaţă este ocupată cu politica:

adunările încep dimineaţa şi se termină la lăsarea întunericului. Participarea înadunarea celor 6"" presupune a)andonarea orcărei alte activităţi pe perioada unuian. =uncţiile pu)lice presupuneau arta vor)irii şi a discursului. *ra o civilizaţie acuvântului şi a vor)irii (rumoase.%emocraţia ateniană nu se )aza însă pe o învăţăturăorganizată. $e presupunea că orice copil al unui cetăţean învaţă să scrie, să citească,să (acă di(erite sporturi, să lupte, să-i cinstească pe zei, să respecte tradiţia etc. etc.*ducaţia politică se (ăcea însă prin imitaţie. =iecare tânăr, când ajungea la vârstamatură, devenea mem)ru al adunării şi învăţa care sunt calităţile necesarecetăţeanului. 'dealul suprem era LvirtuteaM: un termen denit destul de vag în care

intră cele)rul ideal grecesc al LmăsuriiM, puterea, pietatea şi, pro)a)il, o serie de altecalităţi. 9um se do)ândea însă virtuteaO Atenienii păreau să e convinşi că prinimitarea unor modele ale celor recunoscuţi ca virtuoşi.

*xact această educaţie este pusă de $ocrate su) semnul între)ării. In Alcibiadecitim un dialog despre educaţie, virtute şi lipsurile educaţiei tradiţionale în (ormareacetăţeanului atenian. + educaţie centrată pe cuvânt şi discurs, atentă la (ormă, darprea puţin preocupată de conţinut şi prea puţin dispusă să se ocupe de între)ările(undamentale, ca rosturile sau deniţia dreptărţii. Eecţia lui $ocrate se adreseazătocmai acelui tip de om (ormat ca urmare a acestei educaţii. Alci)iade ne este

prezentat ca având toate calităţile necesare unui viitor conducător (ără ca, de (apt, săai)ă vreo calitate: este )ogat, dintr-o (amilie )ună, a avut tutore pe însuşi cele)rulPericle, are o am)iţie nemăsurată şi dorinţa de a conduce cetatea. In acelaşi timp nuştie nimic4 ignoranţa lui este evidentă, totală şi aproape comică. Bi totuşi, nuexpunerea ignoranţei interlocutorului este scopul lui $ocrate în acest dialog. Dicimăcar, aşa cum s-a mai spus, critica democraţiei ateniene sau a sistemului ei deeducaţie. 9e urmăreşte $ocrate este mai su)til şi mai dura)il. Bi se adresează oricui,de atunci sau de acum.

$e re(eră la (ormularea între)ărilor (undamentale despre lumea care ne înconjoară4 în primul rând cea politică. Pe care nu o putem cunoaşte pornind de laaparenţe. Acestea tre)uie interogate şi cestionate, ca de alt(el orice pare evident.A)ia după ce voi trecut de aparenţe, de prejudecăţi, de ideile primite de-a gata,vom începe să descoperim.

13


14/38

Treptele educaţiei:

3. ştiu că nu ştiu*xpunerea ignoranţei, a celei proprii sau a altuia este, în viziunea socratică, primulpas spre orice cunoaştere sau spre orice educaţie. %rumul spre cunoaştere este

întotdeauna )locat de L(alsa cunoaştereM, ignoranţa degizată în ştiinţă, pretenţiileLintelectualeM: cred că ştiu ceea ce de (apt nu ştiu. L/isiuneaM lui $ocrate, asumatăşi prezentată în Apărarea lui Socrate este expunerea pu)lică a ignoranţei celor carepretind că ştiu. %escoperirea lui ştiu-că-nu-ştiu-nimic are însă o valoarepedagogică. *ste punctul de zero din care poate începe orice cunoaştere, oriceconstrucţie.1. mă descopăr pe mineîmi descopăr su@etul

Primul lucru pe care-l descoperă cel a@at în căutarea cunoaşterii, ne spune Platon,este su@etul. $u@etul cunoaşte şi su@etul necesită o cunoaştere de sine şi o îngrijire

de sine. 9unoaşte-te pe tine însuţi, motto-ul preluat de $ocrate de la templul delpicşi îngrijirea de sine sunt cei doi piloni pe care se construieşte noua losoe platonică3.

. înţeleg ce este necesar pentru a începe să învăţ9unoaşterea de sine şi maxima Lîngrijiţi-vă de voi înşivăM ;nu de averi, nu de lucruriexterioareepu)lica lui Platon, Platon, 'pere, vol G',

*ditura ştiinţică şi enciclopedicăS. /icel =oucault, )ermeneutica subiectului, *ditura Polirom, 1""S

Un tip special de argumentare: dialogul socratic

LApărarea lui $ocrateM începe oarecum paradoxal cu plângerea lui $ocrate laadresa minciunilor concetăţenilor săi care au spus despre el că este Lun vor)itorgrozavM. 9e înseamnă acest lucruO Bi ce semnică insistenţa lui $ocrate asupra(aptului că nu este un vor)itor grozav, că nu va prezenta Ldiscursuri în(rumuseţate şi

împodo)ite cu întorsături meşteşugite de cuvinte aleseMO 9e sens are armaţia: LNine

1 Foucault, Hermeneutica subiectului¸ Platon, Apărarea lui Socrate, Alcibiade.

14


15/38

mi-ar sta la vârsta mea să vin în (aţa voastră cu vor)e ticluite, ca un tinerelMO$untem, în desciderea Apărării lui Socrate la un proces. 5ot ce se spune se plasează

în contextul acesta, al unui spaţiu de judecată. Bi este în joc soarta unui om. $ocratevor)eşte în apărarea sa în circumstanţele dramatice ale unor acuzaţii grave, multedintre ele veci şi, după cum înţelegem din context, având împotriva sa opinia

publică. %in câte am discutat până acum, deja ştim că avem în (aţă începutul uneidrame şi că, într-o Atenă în care procesul se judecă în (uncţie de discursurilevor)itorilor şi votul unui pu)lic care se poate lăsa uşor impresionat, în care totul se

joacă la nivel ver)al, a avea opinia publică împotrivă înseamnă că te a@i într-o situaţie(oarte gravă.$ocrate rosteşte trei discursuri în apărarea sa. Intr-unul angajează unscurt dialog cu unul dintre acuzatori. In celelalte (ormulează o serie de argumente,legate între ele. 9are sunt aceste argumenteO 9are este concluzia nală a acestuiproces argumentativ des(ăşurat, vă reamintesc, într-o situaţie de Lviaţă şi de moarteMO9e lecţie tre)uie să învăţăm de la $ocrate ;sau de la Platon


16/38

primă ;E. $trauss


17/38

Gina lui $ocrate de a corupt tineretul atenian înseamnă, de (apt, vina de a educato parte dintre adversarii democraţiei. 5re)uie însă menţionat că răsturnarea regimuluicelor " de tirani este urmată de o amnistie generală, ast(el încât tri)unalul nu maipoate trece în actul de acuzare a lui $ocrate nici o asociere descisă cu regimul pecare este implicit acuzat că l-ar susţinut.

17


18/38

*+TAT+A *A ,+ALTAT+ . /+AL /+0O*,AT* - A,%TOT+L

A,%TOT+L (384 - 11 î.#r.< - $-a născut ia $tagira, în Dordul0reciei4 tatăl său, Dicoma, era medicul regelui macedonian Am&ntas al ll-lea. în 27 î.#r. a plecat la Atena şi a (recventat Academia lui Platon, undea rămas până la moartea acestuia, în S7 I.#r. Ales, în S - S1 î.#r., decătre =ilip al /acedoniei pentru a preceptorul tânărului Alexandru,Aristotel a (ost invitat la curtea de la Pella. în 6 î.#r., Aristotel a revenitla Atena, unde a (ondat propria sa şcoală de lozoe, Eiceul4 a predat timpde 36 ani.

+pera politică a lui Aristotel este (oarte vastă, atri)uindu-se peste

S"" de lucrări4 multe dintre ele s-au pierdut. în jurul anului 16 î.#r.,Aristotel a redactat o vastă culegere de %onstituţii, în care analiza, înordine al(a)etică instituţiile politice din 368 de state sau con(ederaţii. înappendice, se a@a un studiu al regimurilor politice conduse de tirani saude uzurpatori, o monograe a constituţiilor )ar)are ;respectiv cele ale9artaginei şi >omei< şi o analiză a pretenţiilor teritoriale ale statelor. %inpăcate, această lucrare deose)it de importantă s-a pierdut, cu excepţiacâtorva (ragmente, dintre care unul, destul de considera)il, se re(eră la%onstituţia Atenei. Acest (ragment a (ost pu)licat pentru prima dată în

38!3, de sir =rederic Ue&nion.Planul %onstituţiei Atenei este, deja, similar studiilor constituţionaleactuale. Aristotel studiază mai întâi originea instituţiilor Atenei din celemai veci timpuri cunoscute din Punct de vedere istoric, apoi expune, într-o a doua parte, instituţiile dreptului pozitiv. *l studiază organismelepolitice, împărţindu-le în trei categorii, după criterii care ulterior îi voraduce gloria lui /ontes?uieu. *l analizează şi structura şi comportamentulautorităţilor administrative şi juridice. Pe )aza in(ormaţiilor (oarte )ogateşi extinse din %onstituţii, a (ost redactată Politica, în care sunt analizateelementele componente ale 9etăţii: (amiliile şi cetăţenii4 teritoriul şipopulaţia4 (orma de guvernământ. Puterea este studiată din perspectivanalităţii, a (ormelor şi evoluţiei sale. >egimurile politice sunt analizate dinpdv structural şi calitativ. Ast(el, Politica este un adevărat tratat despre$tat, deopotrivă descriptiv şi normativ4 descriptiv, în sensul că Aristotel(oloseşte constatările pe care le (ăcuse iniţial re(eritoare la lumeaconstituţională antică4 normativ, pentru că critică sistemele existente,propunând în scim) pe unul nou, considerat de el a cel mai )un. %in(ericire, Politica ne-a parvenit în întregime.


19/38

Pentru a înţelege mai )ine acest punct de vedere (oarte important,tre)uie să urmărim rul întregului raţionament. Aristotel consideră căomul a (ost creat pentru a (ericit: acesta este principiul moralei sale. iaromul atinge această (ericire doar atunci când, eli)erat de contingenţelemateriale, se poate dedica )ucuriilor spiritului. %ar o asemeneaposi)ilitate nu poate exista decât dacă omul trăieşte în societate, sau, mai

exact, în cetatea-stat. Aristotel constată că (ormarea (amiliilor rezultă înurma unei înclinaţii naturale. =amiliile la rândul lor se grupează în sate,datorită unei necesităţi reciproce, care, deşi nu este zilnică, este (oartepreţioasă. Aceste colonii (amiliale sunt (ormate, aşadar, din oameni careau aceeaşi origine. Asupra lor se exercită o autoritate paternă lărgită, careeste primul tip de autoritate regală. /ai multe comunităţi (ormează, larândul lor, o cetate-stat, un polis, care are un caracter autaric. Auto-sucienţa ind scopul oricărei creaturi, omul reuşeşte să o atingă prinintermediul cetăţii-stat. Ast(el, în mod natural omul este un animaF civic

; *oon politi+on, o anthropos&.

Apoliticul nu este om. Acela care nu are nevoie de semenii săi estee o inţă superioară, zeu sau semi-zeu4 sau, dimpotrivă, este o inţădecăzută, o )rută. Ast(el, pentru Aristotel starea naturală este cea politică.*l aduce în acest sens mai multe argumente, unul dintre acesteare(erindu-se la lim)ajul uman care este cu totul di(erit de strigăteleanimalelor sau la simţul moral, această intuire a Ninelui şi a >ăului, a%reptăţii şi a Dedreptăţii, care este proprie conştiinţei umane. $copulcetăţii-stat este de a asigura cetăţenilor săi nu doar traiul, respectiv viaţaşi menţinerea acesteia ; *ein


20/38

om curajos, moderat, li)eral, generos, practicând dreptatea, adept alecităţii, acţionând ca un prieten per(ect, )re(, omul (rumos şi )un-alos +ai agathos&. $copul politicii nu este nici cucerirea, nici îm)ogăţireagenerală, ci virtutea colectivă. Aceasta nu se situează ast(el deasupramoralei, ci se constituie într-o prelungire a ei. Politica este o nouămodalitate de a continua în plan social ceea ce morala a realizat deja pe

plan individual. 'ntegrarea omului într-o aglomerare politică, apartenenţasa la o (ormă de viaţă colectivă creează o situaţie (rumoasă, )ună şidezira)ilă. =ără îndoială, ea cauzează participanţilor săi griji şi pro)leme,

îndatoriri permanente şi di(erite, pentru că tre)urile cetăţii- stat tre)uietrăite intens. %ar tocmai această existenţă onorează, înno)ilează condiţiaumană. Ast(el, consideră Aristotel, există mai multă (rumuseţe înguvernarea statului decât în conducerea individuală, mai multă grandoare

în politică decât în morală, întrucât omul este menit vieţii sociale. Politica, în raport cu etica, este ştiinţa supremă, ştiinţa suverană. Politica este

ceia de )oltă a ansam)lului de concepţii losoce, întrucât acestea audrept scop ultim să contri)uie la )unul-trai social, al cărui re@ex este(ericirea individuală.

9etatea-stat reprezentând o necesitate naturală, sau mai )ine zis, onecesitate umană, întrucât omul nu este om decât în măsura în care esteun animal civic, Aristotel dă un caracter di(erit puterii, (aţă de Platon.Pentru acesta din urmă, puterea reprezenta un (enomen su)iectiv.

înţeleptul exercită un ascendent personal, datorită ştiinţei pe care o

posedă. 9on(orm aceastei concepţii, existenţa unei constituţii şi ciar aunor legi apare ca ind inutilă. Puterea exprimă voinţele individuale aleguvernantului. Pe măsura scurgerii timpului şi a evoluţiei stării de (apt,autoritatea se mani(estă în (uncţie de ecare caz în parte, (ără a reţinutăde prescripţii anterioare, generale şi o)iective. Aristotel inverseazăpoziţiile: el retrage omului puterea, pentru a o da legilor4 în viziunea sa,generalul este superior individualului. %atorită regularităţii sale,caracterului său imparţial, dar şi impasi)il, legea, ca şi ştiinţa, seadresează acţiunilor umane particulare, dar luate în reprezentarea lor de

ansam)lu. 'dealul politic incarnat de o persoană devine o regulă o)iectivă,o prescripţie de ordin general, emanând de la putere şi con(ormăscopurilor statului. Această trans(ormare este cu atât mai importantă cucât ea este completată aici de o distincţie care va ulterior preluată dedreptul constituţional: Aristotel separă pentru prima dată, în mod clar,legea primară care (undamentează şi organizează 9etatea de legile segăsesc într-un raport de su)ordonare (aţă de 9onstituţie.

Aristotel consideră că cel mai )un regim nu este în mod necesar

20


21/38

aceiaşi pentru toate timpurile şi pentru toate ţările. *l a studiat într-unmod (oarte amănunţit diversele (orme de guvernământ. 'niţial, Aristotelapreciază că exercitarea propriu-zisă a guvernării poate aparţine unuiindivid, unui grup sau mulţimii. Ast(el, primul criteriu distinctiv propus esteacela cantitativ. Acestuia i se adaugă cel calitativ, rezultat din naturaregimului politic, pur sau originar, alterat sau derivat. Cn regim este pur

atunci când un individ, o minoritate sau majoritatea conduc urmândinteresul general, respectiv urmând legile. %impotrivă, aceeaşi conducereexercitată de un individ, de o minoritate sau de majoritate devinedegenerată sau coruptă, atunci când este slujit propriul-interes alguvernanţilor. 9a întreaga sa lozoe, politica, în viziunea lui Aristotel,este dominată de noţiunea de nalitate, de scop. Atunci când scopulguvernării este interesul general, atunci, (orma este autentică4 atunci cândse impune interesul particular al guvernanţilor, (orma este alterată.

Ast(el, apar două serii, având trei (orme:

A. =ormele pure:1. 9onducerea unei singure persoane, pentru (olosul tuturor -

regalitate sau monarie2. 9onducerea unui grup, în interesul general, respectiv

conducerea celor mai )uni sau aristocraţia3. 9onducerea majorităţii, în interesul general, pe care

Aristotel o numeşte repu)lică sau politeia, termen neutru în

el însuşi care ecivalează cu statul sau regimulconstituţionalB. =ormele deviate

1. 9onducerea unei singure persoane, doar pentru (olosul său:tirania

2. 9onducerea unui grup, în interesul său: oligaria3. 9onducerea majorităţii, împotriva )ogaţilor: democraţia

Această clasicare, devenită tradiţională, impune totuşi anumite

rezerve din perspectiva dreptului constituţional. + primă critică este îndreptată asupra con(uziei evidente între sistemele concrete şi idealuri. îndomeniul (ormelor pure, Aristotel impune două regimuri, care - aşa cumrecunoaşte el însuşi - nu există în viaţa reală, aristocraţia şi repu)lica.

/ai departe, aristocraţia va dispărea aproape în întregime, iarrepu)lica se va con(unda cu regimul ideal. Ast(el, având drept pivotregimuri imaginare, clasicarea este lipsită de realism şi ridică dicultăţiinsurmonta)ile. Pe de altă parte, nu mai puţin gravă este inconsecvenţade a considera oligaria şi democraţia ca ind (orme degenerate, deviate,

în condiţiile în care tocmai din elemente care le sunt proprii acestora se va

21


22/38

naşte repu)lica. 9um este posi)il, din punct de vedere logic, ca dincom)inaţia a două regimuri corupte să rezulte un regim purO 9um sepoate admite, ca în locul unei degradări a repu)licii la nivelul dedemocraţie, să avem o Lînno)ilareM a oligariei şi a democraţiei până lastadiul de repu)licăO Du contravine aceasta teoriei alterării regimurilorO Earândul lor, criteriile variază, ind când de ordin cantitativ, când de ordin

calitativ. Ast(el, )azându-ne pe număr, ar tre)ui să spunem: monarie,oligarie, democraţie, ori ultimele două (orme sunt înlocuite de către:aristocraţie, repu)lică, ce sunt concepţii calitative. +ligaria şi democraţia,noţiuni cantitative doar, devin peiorative datorită preocupării pentrusimetrie, care nu putem spune că serveşte nici logicii, nici clarităţii. In ne,interpretarea tradiţională nu o(eră un cadru convena)il variantelorsecundare pe care Aristotel le propune în ecare categorie.$istematizândo)servaţiile dispersate de-a lungul textului, o)ţinem o scemă relativcompletă a tipurilor de scim)are politică. /onaria, când e neglijent

administrată, conduce deseori la apariţia unei tiranii, aşa cum s-a întâmplat în cetăţile greceşti Argos, Palaris sau Earissa. Aristocraţiile potşi ele degenera în tiranii, cazul $partei, dar şi în oligarii sau democraţii.$cim)area regimului constituţional cunoaşte îndeo)şte două (orme,având ca rezultat e o oligarie, ca în 5urium, e o democraţie. 5ipurilede trans(ormări în constituţiile deviate sunt mai numeroase, la (el castudiile de caz analizate. Ast(el, o tiranie poate înlocuită de o alta, dar şide un regim democratic, aşa cum a (ost la 0ela.

+ligaria poate lesne su)stituită de o tiranie, Danos, 9nida, 9orintsau $iracusa pro)ând acest (apt, dar şi de o democraţie, ca în 'stros sau*r&treea. 5recrea de la oligarie la regim constituţional e mai neo)işnuită,dar /assalia poate un )un exemplu. în genere, democraţiile înlesnescapariţia tiraniilor ;ca exemplu stau evenimentele petrecute la /ilet, 9os,>odos sau #eraVleea< şi oligariilor ;precum în /egara şi 9ume


23/38

propriu. %e exemplu, regimul constituţional tinde spre democraţie, iararistocraţia spre oligarie. %ar există şi tendinţe contrarii, de pildă,aristocraţia spre democraţie ;....


24/38

care de- politizează cetăţeanul, capitolul 33 o(erind una dintre cele maisu)tile analize ale (enomenului, un adevărat manual de acţiune politicăpentru tirani. /ai ales această secvenţă ni-l recomandă pe Aristotel catalentat exponent al realismului politic, văzut ca gen de politică ce renunţăla idealuri şi modele normative, mizând exclusiv pe (orţă şi utilizareae(ectivă a puterii. =iecare regim politic se )azează pe o anumită concepţie

a dreptăţii şi egalităţii proporţionale, la (el cum mizează pe o anumităconcepere a dreptăţii şi egalităţii proporţionale, la (el cum mizează pe unanumit tip de om. %acă însă perspectiva asupra dreptăţii şi egalităţiiproporţionale nu este generalizată ia nivelul întregului corp politic, atuncipot apărea tensiuni şi, mai apoi, revolte. %e aceea, educaţia devine celmai ecient mijloc de o)ţinere a sta)ilităţii politice4 căci educaţiaacomodează cetăţenii cu viziunea dominantă asupra valorilor politice,adică realizează socializarea politică în acord cu valorile regimului. %eaceea, spiritul de ascultare a legii, o)edienţa civică, este valoarea

capitală, de cele mai multe ori dicil de realizat, a oricărui regim politic.

Analiza (ormelor scim)ării politice a dovedit că ecare regim politicare două seturi de caracteristici distincte. Cnele denesc natura regimuluişi pot înţelese ca Lparticularităţi distinctiveM. %acă acestea su(eră vreomodicare, atunci regimul politic în ansam)lu se trans(ormă. Aşa sunt, depildă, numărul deţinătorilor puterii politice şi condiţia lor economică.9elelalte caracteristici sunt de asemenea inerente regimului, dar(uncţionează ca Lelemente criticeM. 5endinţa minimalizării lor acţionează

tocmai în direcţia conservării regimului. Aşa este tendinţa oligariei de a o guvernare exclusiv în interes propriu. Atenuarea acestei tendinţe nuscim)ă (orma regimului, nu trans(ormă oligaria într-o democraţie, ci(ace posi)ilă sta)ilitatea politică a regimului. 9ea mai importantă lecţie amijloacelor de asigurare a sta)ilităţii politice este aceea că un regim,oricare ar acesta, şi puterea politică pot păstrate şi (ără a utilizaviolenţa.

/idier +,A%0+ di) ,OTT+,/A0 (/esiderius +rasmus,otterodamus# 14 - 13

5eolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umanişti dinperioada >enaşterii şi >e(ormei din secolele al HG-lea şi al HG'-lea,*rasmus a încercat să concilieze credinţa şi cultura. Prin poziţia sa critică(aţă de Niserica 9atolică, este considerat precursor al re(ormei religioase,

deşi el însuşi nu a aderat la protestantism.Scrieri: 9ollectanea adagiorum /00&, o colecţie de pro1erbe #i

*icale latine #i din 2iblie3 *nciridion militis cristiani ;/anualul

24


25/38

com)atantului creştin, /04&3 *ncomium moriae sau Eaus $tultitiae;*logiul ne)uniei, /05&, dedicată bunului său prieten, 6homas orus3%e >atione $tudii, "7espre raţiunea $n1ăţării", /&3 'nstitutioprincipis cristiani, ;*ducaţia principilor creştini, /8&3 Wuerela pacis,;Plângerea păciiX, /8&3 9ollo?uia (amiliaria, ;9onvor)iri (amiliare, /9&3 %e Ei)ero Ar)itrio ;L%espre li)erul ar)itruM, /;3 %ialogus

9iceronianus, ;%ialogul ciceronian, /9&3 %e Pueris $atim acEi)eraliter 'nstituendis, ;%espre educaţia sucientă şi li)eră a copiilor, /5&3 %e puritate ecclesiae cristianae, ;%espre puritatea Nisericiicreştine, /4


26/38

In centru se a@ă 'sus 9ristos, iar în jurul lui sunt trei cercuriconcentrice, două mici şi unul mare. Zona interioară reprezintă înalţiiprelaţi şi clerul, iar zona exterioară - marea masă a laicilor. între cele douăcercuri - interior sau ecleziastic şi exterior sau laic -, se a@ă zonaintermediară a principilor, a puterii temporale. Atunci când guvernează,slujindu-l pe 9ristos, şi asigurând tina popoarelor lor, principii devin, în

(elul lor, parte a demnităţii sacerdotale, situându-se ast(el cu multdeasupra celor care (ormează cercul exterior al laicităţii. *rasmus nucon(eră principilor o situaţie privilegiată. Pentru el, nu există două tipuride creştinism: unul pentru conducători si altul pentru vulg. %impotrivă,ind situat deasupra celorlalţi, principele tre)uie să îi depăşească pe toţiprin virtuţi, prudenţă şi integritate morală. Bi el, ca orice creştin, tre)uie săaccepte legea sacriciului.

*rasmus crede că Limperiu, regalitate, maiestate, putere sunttermeni care aparţin voca)ularului păgânM, mai precis sunt specici

imperiului roman. %u9era)itatea creti)$ este5 dimpotri9$5?admi)istrare5 i)e&acere5 estio)are credi)cioas$@! =oarte mulţiprincipi consideră că supunerea le este datorată (ără drept de apel,invocând în acest sens cuvintele apostolului Petru: @omnis potestats a7eo. %ar +rasmus dorete ca pri)cipele s$ fe ales ) &u)c'ie demeritele sale aute)tice! Prima calitate ar , în ocii săi, pacismul.*rasmus condamnă cuceririle militare, prin adagii devenite cele)re: @dulcebellum ine?persisi @ră*boiul este plăcut celor care nu $l poartă& şi@bellum haudBuaBuam lachr!mosum @ră*boiul fără lacrimiC&. *vangeliaeste una a păcii şi, prin urmare, întâia datorie a unui principe este să nupoarte răz)oaie. *rasmus consideră că nu este înţelept ca un principe să

îşi extindă posesiunile4 dimpotrivă, este mai avantajos pentru el să şi lerestrângă, deoarece, cu cât un domeniu are o supra(aţă mai mică, cu atâtva mai uşor ca acolo să domnească pacea şi dreptatea, iar poporul vatrăi în )unăstare.

Principele tre)uie să e un erudit, s$ ai$ o &orma'ie comple6$5i)clusi9 di) pu)ct de 9edere moral! Pentru *rasmus, a virtuos îşi

recapătă sensul moral şi tradiţional. Autoritatea este dreaptă atunci cândare în vedere )inele pu)lic şi atunci când ea este acceptă de către supuşi.A-l (ace pe monar virtuos, pentru a domni în mod drept este scopulpolitic al lui *rasmus.

0A*"A+LL (14B -127#

Dăscut la =lorenţa, u al unui notar.

ia'a sa cupri)de trei perioade principale:1) 14B - 14B8C a)ii copil$riei i ai ti)ere'ii la Dlore)'a5 în timpul domniei lui Eorenzo de /edici, iar după

26


27/38

expulzarea, în 3S!S, a ului acestuia, Piero de /edici, ceipatru ani tul)uri de guvernare repu)licană, dominată decălugărul dominican 0irolamo $avonarola.

2) 14B8 - 112C implicarea acti9$ ) politic$5 în calitatede secretar a celei de-a doua 9ancelarii şi om de încredereal noului şe( de stat permanent de după 36"1, Piero

$oderini4 în această perioadă a (ost şi secretar al9onsiliului de răz)oi al celor Zece, secretar al nou- înintatului 9onsiliu al celor Două al /iliţiei, la creareacăreia contri)uise su)stanţial în 36"2 şi trimisguvernamental în aproximativ 6 de misiuni ;inclusiv în=ranţa, pe lângă 9urtea papală şi împăratul 0ermaniei


28/38

a denit odată pentru totdeauna ce este drept şi nedrept şi care exercită în mod total puterea4 acest act (ondator este un principiu care tre)uiemenţinut în mod constant ;sau restaurat cu promptitudine în cazul care s-ar a@a în pericol


29/38

gata să se orienteze după cum îi dictează vânturile sorţii şi scim)ările eiM,ceea ce de multe ori îl o)ligă Lsă acţioneze împotriva cuvântului dat,

împotriva milei, împotriva omenieiM. + acţiune este salutară pentruinteresul colectiv, când ea concură la )unăstarea în@orirea statului, atunci

îşi poate crea propria sa morală, propriul său univers etic. Cnicadeterminantă, unica discriminare dintre )ine şi rău, dintre drept şi nedrept

este raţiunea de stat. 9um rareori aceste calităţi se găsesc întrunite înaceeaşi persoană, /aciavelli concide că repu)licile sunt pre(era)ileprincipatelor, pentru că o(eră o gamă mai largă de caractere necesareadaptării la împrejurări scim)ătoare.

2) repulica)ismul - Ast(el, dacă regimurile personale suntnecesare pentru întemeierea şi re(ormarea statelor,guvernările repu)licane le pot menţine după ce au (oststatornicite.

>epu)licile nu numai că se adaptează mai )ine la circumstanţele

scim)ătoare, graţie cetăţeniei lor mixte, dar şansele de participarepolitică şi militară o(erite de ele permit oamenilor să se realizeze maideplin. /aciavelli intuieşte puterea poporului sau a maselor ;moltitudineepu)lica >omană el a

îninţat, în 36"2, miliţia cetăţenească a =lorenţei.

Pentru /aciavelli, repu)licanismul clasic servea şi pentru justicareaputerii crescânde a statului: L9red că )inele cel mai mare care poate (ăcut şi cel mai plăcut lui %umnezeu este cel pe care-l (aci propriei ţăriM.

Principele este un mic tratat, conţinând reguli, norme, s(aturi, un (elde memorial, aşa cum se scriau multe în epocă, structurat în HHG' decapitole. 9estiunea tenică la care /aciavelli se străduieşte sărăspundă în avantajul lui Eorenzo /agnicul, căruia îi dedică Principele,este aceea a menţinerii la putere a unui suveran în monarii saurepu)lici care mai înainte îşi aveau propriile lor legi. Alt(el spus, acestatre)uie să găsească metoda care să-i permită să se instaleze în mod

dura)il în (runtea unui stat unde el este un (el de intrus. Inainte de toate,este nevoie de o strategie de alianţă4 cea mai )ună este aceea înceiatăde monar cu poporul împotriva celor mari, căci poporul cere doar să nue oprimat, iar principele nu poate avea teama că se va întoarce

împotriva sa. Aceasta nu înseamnă că poporul are un statut de elementactiv în stat, ci apare, dimpotrivă, drept unul pasiv, având nevoie de unstăpân. Pentru principe, a se alia cu poporul nu este altceva decât ostrategie ecientă, care vine din exterioritatea monarului non-ereditar,care apare în cetate ca un cuceritor. %ar pentru monar nu este sucient

să găsească prieteni, el tre)uie să ţină cont de LnorocM fortuna&, (orţănon-umană, care intervine în pro)lemele umane. Principele se adapteazăsau tre)uie să prindă ocazia (avora)ilă a cărei apariţie este necesară

29


30/38

reuşitei, ocazie propice care ar risipită (ără 1irtu, (orţă sau virtute, însensul de proprietate pozitivă, activă, dinamică a unei inţe ;care nu seopune în esenţă viciului


31/38

tre)uie să e: ecare vede ceea ce tu pari a , dar puţini îşi dau seama deceea ce eşti. %e aceea, principele tre)uie să menţină o asemenea opinie;opinione&, încât nimeni să nu se gândească să-l înşele sau să-l trădeze.Principele nu este un tratat de a)ilitate politică, ci expunerea unei teorii apoliticii total denaturalizate, în care politica nu mai este, esenţialmente, cala Aristotel, arta de a administra )ine o cetate ce corespunde scopurilor

naturale ale omului, ci, în primul rând, arta de a învăţa să se menţină laputere într-o situaţie care nu este încisă, nu este denită, ci mereususcepti)ilă de răsturnare, de su)versiune: o situaţie care cere articii,strategii şi stratageme. 9eea ce are importanţă în arta de a te (aceascultat nu sunt calităţile de care dispunem, ci acelea pe care părem a leavea. Bi tocmai calităţile aparente sunt cele eciente care permit(undamentarea dominaţiei politice. Cn suveran care ar trece drept opersoană integră, delă, carita)ilă şi-ar pierde (oarte repede puterea.%acă principele nu deţine aceste calităţi şi tre)uie, pentru un motiv sau

altul, să dea impresia că le are, tre)uie să se pre(acă4 după cum, dacă leare, la nevoie tre)uie să pare a nu le deţine. Ast(el, este crucială punereala punct a unor strategii de aparenţă, în care adevărata aparenţă şi (alsaaparenţă sunt ecivalente, în e(ectele lor calculate. Btiinţa politică estearta de a acţiona, în care, printr-un calcul raţional, prin anticipare, seintegrează ca element-ceie imaginea pe care o o(erim altora despresinele nostru.

T;omas 0orus (1478- 13#

urist, politician şi gânditor englez a (ost unul dintre cei maiimportanţi reprezentanţi ai >enaşterii din Dordul *uropei. Punctulculminant al carierei sale l-a constituit numirea sa în (uncţia de cancelar alregatului ;363


32/38

Eocuitorii ţinuturilor învecinate sunt şi ei LAcoriensM. 9ât desprepersonajul principal, acesta se numeşte #&tlodaeus -Lvor)itor de lucruri(ără noimăM4 în mod ironic, prenumele acestuia - >apael - înseamnăLtămăduitor divinM.

Această insulă de negăsit este descrisă minuţios. 'niţial, /orerecurge la elemente exotice. %e alt(el, în casa sa el colecţionează păsări,

maimuţe, pietre rare, iar lumea sa imaginară s-a inspirat în mod evidentdin cele mai recente descoperiri ale timpului său. %escoperirile americane îi (urnizează pretextul pentru a (a)ula, punând accent pe detaliilepitoreşti. America este la modă4 dacă aventura lui 9olum) a rămas relativpuţin cunoscută, în scim) călătoria lui Americo Gespucci a avut unputernic ecou în epocă4 de alt(el, în 36"7 (usese imprimată o traducere înlatină a povestirilor sale. Pentru a da un povestirii sale aspectul uneiaventuri trăite, /ore pretinde că s-a întâlnit la Anvers cu unul dintre (oştii

însoţitorii ai lui Gespucci. Acesta este #&tlodaeus, care în drumul său de

întoarcere din Nrazilia a vizitat şi o ţară necunoascută, cu o)iceiurinemaiîntâlnite: insula Ctopia. *l a ajuns în mod miraculos prin 5apro)oneşi 9alicut, unde, din (ericire, a găsit vase portugeze care l-au ajutat să serepatrieze. Cn alt miracol este întâlnirea sa cu /ore. %ar un al treileamiracol nu se va mai produce, #&tlodaeus dispărând.

Procedeul (olosit de /ore este transpoziţiunea. 'nsula Ctopia estedoar pe jumătate imaginară, având (oarte multe trăsături comune cu/area Nritanie. în primul rând, elementul de insularitate: iniţial, Ctopia eralegată de pământ printr-un istm, dar regele Ctopus ' l-a distrus. 'nsula are6S de oraşe, mari şi (rumoase, toate construite la (el, situate ast(el încâtnu ai nevoie decât de o zi pentru a ajunge de la unul la altul4 cele 6S deoraşe corespund celor 6S de comitate ale Angliei. =iecare oraş din Ctopiadispune de terenuri agricole întinse. /arele conducător Ctopusintrodusese în urmă cu !"" de ani în urmă nişte legi ideale, carereglementau în mod minuţios toate aspectele vieţii. Aceste prevederilegislative continuau să menţină pacea şi )unăstarea pentru locuitoriiCtopiei.

5oate aşezările ind identice, /ore descrie una singur: Amaurote.9ei mai mulţi comentatori au recunoscut în aceasta Eondra. Ast(el,

Amaurote este situat pe un @uviu, ind traversat de un pod (aimos4 înpermanenţă, ceaţa îl înconjoară. Alţi comentatori contestă că Amaurote ar Eondra, su)liniind detalii care ne (ac să ne gândim mai degra)ă laAnvers. %e alt(el, este (oarte posi)il ca /ore să com)inat trăsăturilecelor două oraşe, mai ales că în cel de-al doilea a călătorit de mai multeori în cadrul misiunilor sale diplomatice. Eocuitorii însă sunt engleziidealizaţi: marinari, colonizatori, negustori, cu unele laturi mistice.

In interiorul oraşelor, grupate câte ", (amiliile aleg s!phograntes;etimologic, înţelepţi la vârsta maturităţii


33/38

însuşi desemnat de toţi philarBues de pe o listă cuprinzând patru nume,propuse de către popor. Principele este asistat de tranibores, în care pot recunoscuţi consilierii, miniştrii, care tre)uie să se s(ătuiască cu el celpuţin la ecare trei zile. Principele este ales pe viaţă, cu excepţia cazului

în care acesta s-ar trans(orma în tiran, ceea ce pare a însemna că arputea destituit. %e către cineO... 5omas /ore nu ne dă nici un indiciu.

Nunurile sunt proprietate comună4 ecare munceşte după un plan,spre )inele general. Administratorii au drept principala preocupare să seasigure că oamenii nu lenevesc. *i deplasează oamenii pe teritoriul ţării în(uncţie de nevoi ;ciar din (amilie în (amilie sau dintr-o colonie în alta


34/38

9odul penal din Ctopia este (oarte simplu: criminalii sunt trans(ormaţi însclavi4 doar în cazul în care ar cerca să se revolte, ar ucişi. în scim), ceicare se căiesc pentru (aptele comise, pot graţiaţi.mm>elaţiileinternaţionale ale Ctopiei se )azează pe dreptul natural. în consecinţă, nueste nevoie să se înceie tratate. >ăz)oiul este văzut că ultima soluţie, la

care se apelează doar în cazul unei ameninţări iminente4 (olosirea armelor îl readuce pe om la stadiul de animalitate. Eocuitorii insulei pre(eră să-şi învingă inamicii prin viclenie4 a-ţi (olosi inteligenţa este o dovadă aumanităţii. %in acest punct de vedere, /ore se apropie de /aciavelli. înplus, ca şi secretarul @orentin, /ore dispreţuieşte armatele de mercenari,motivate exclusiv de promisiuni nanciare4 cu toate acestea, ele pot (olosite în situaţii extreme. /ore mai armă şi că este de dorit caprincipele inamic să e ucis, pentru a slă)i ast(el statul pe care îl conduce.Apare ast(el în mintea cititorului o între)are rească: cum vor evita cei

care se comportă atât de cinic în relaţiile externe să nu dea dovadă deaceeaşi lipsă de scrupule şi în viaţa lor de zi de ziO In Ctopia domneştetoleranţa religioasă. Du există o religie de stat, mani(estându-se li)er şineîngrădit mai multe culte. %eşi unii slăvesc divinităţi păgâne, cei maimulţi şi cei mai înţelepţi sunt creştini. Prozelitismul este interzis4 aceiacare pun prea multă patimă în disputele religioase sunt pedepsiţi cu exilulsau ciar cu trans(ormarea în sclavi. Ateismul este în scim) interzis, dinmotive practice: cum poate împiedicat un om să încalce legile, dacă nuare nici un (el de credinţă în viaţa de apoiO $pre s(ârşitul vieţii, /ore s-adezis de Htopia, re(uzând să permită traducerea în engleză a originaluluilatin, pe motiv că ar putea dăunătoare oamenilor LnecultivaţiM. Htopialui /ore a (ost un produs al >enaşterii şi al epocii marilor descoperirigeograce, în cursul căreia mulţi oameni din *uropa +ccidentală s-au găsit

în situaţia de a-şi regândi relaţia cu Niserica, cu statul şi cu semenii. înHtopia, /ore a a)ordat aspecte (undamentale privitoare la toate acesterelaţii. *l şi-a între)at contemporanii dacă sărăcia şi degradarea umanăerau cu adevărat necesare. Zugrăvind o societate (ormată din indivizi egalidin punct de vedere economic, care conlucrează în vederea realizării)inelui comun, el a sugerat că răspunsul ar putea negativ. Atri)uind

acestei societăţi un caracter autoritar, ieraric şi patriaral, el sugera căoamenii tre)uie ţinuţi su) control, raţiunea ind insucientă pentru aasigura ordinea în societate. >aţiunea tre)uie materializată într-unansam)lu de reguli şi de reglementări detaliate, iar oamenii tre)uie

îndemnaţi, dar şi o)ligaţi să se supună. /odelul lui /ore a (ost mănăstirea. întregul sistem social descris de el este aidoma unei uriaşe mănăstiri4până şi unele detalii minore, precum mesele comune însoţite de lecturipline de învăţăminte, demonstrează această in@uenţă.

34


35/38

UTOP%0UL /+0O*,AT+

5ermenul utopie a început să e (olosit deopotrivă în sensul desocietate ideală sau, dimpotrivă, în cel peiorativ, de societate imposi)ilă4

nu de puţine ori, cele două înţelesuri au (ost deopotrivă valorizate. Ctopiileau (ost adesea desconsiderate doar pentru (aptul că nu erau ancorate înrealitatea contemporană. 5otuşi, în gândirea politică, ele îndeplinesc două(uncţii importante: 3< de a critica în mod explicit rânduielile sociale şipolitice existente, dintr-o perspectivă radicală, şi nu dintr-una re(ormistă41< de a o(eri noi idealuri şi de a ilustra în ce (el ar putea acestea realizate

în cadrul unei societăţi di(erite. /ajoritatea gânditorilor utopici caută săpromoveze )unăstarea şi (ericirea indivizilor şi să descrie în detaliuinstituţiile sociale şi (ormele de viaţă personală apte să ducă la acest

rezultat. Aceste elemente di(erenţiază utopiile de teoriile politice, care punaccentul pe aspectul politic, neglijându-l, cel mai adesea, pe cel personal.Ctopismul nu se rezumă doar la pledoaria pentru un ideal, deoareceaceasta ar însemna că toţi gânditorii politici ar , într-o privinţă sau alta,utopici. *l presupune în plus aplicarea acestui ideal sau a acestor idealurila toate aspectele vieţii sociale, cu consecinţe revoluţionare pentrureorganizarea societăţii.

Ctopismul nu este o ideologie ;în ciuda terminaţiei ismF


36/38

vor)esc despre e(ectele nocive ale existenţei proprietăţii private./ajoritatea utopiilor de acest (el sunt egalitare în principiu, ciar dacă nuşi în ecare detaliu. Această pledoarie susţinută în (avoarea proprietăţiicomune sau colective constituie o critică, directă sau nu, împotriva

societăţilor în care trăiau autorii respectivi şi unde proprietatea privată;asupra pământului sau a capitalului< era instituţia socială dominantă şiera privită, în consecinţă, drept principala cauza a relelor sociale.

+ a doua temă o constituie preconizarea unei modalităţi )inevoitor-dictatoriale de implementare a idealului utopic: în Htopia lui /ore, acestrol este îndeplinit de marele conducător Ctopos. %espotul luminat era înmod natural o alegere populară a instrumentului politic în utopiileanterioare secolului al HlH-lea ;respectiv predemocratice


37/38

împotriva devianţei. 9ei care adoptă cea de-a doua ipoteză se aratăpreocupaţi mai ales de educaţia concepută în vederea dezvoltăriipersonale şi morale şi încearcă să relaxeze controlul social. Aceştia dinurmă au (ost numiţi Lper(ecti)iliştiM, adică gânditori convinşi că natura

umană nu e iremedia)il vicioasă sau coruptă de păcatul originar, ci estesuscepti)ilă de ameliorare sau ciar de per(ecţiune. Pentru ei pro)lema serezumă la conceperea de instituţii sociale care să promoveze şi săgră)ească această ameliorare. Ctopismul are în comun cu alte teoretizăripolitice (aptul că se )azează pe o concepţie despre natura umană şidespre )inele uman, concepţie ce dictează (orma de organizare politicăpre(erată. *xistă o trecere raţională de la o concepţie despre om la oconcepţie particulară despre societate.3< încercarea utopică de a descrie o societate în întregul ei aduce înatenţie o multitudine de detalii sociale, ignorate de o)icei de cătreteoreticieni. *ste important să e evidenţiate coerenţa societăţii şinexurile cauzale dintre viaţa politică, cea socială şi cea personală, aşa cum(ac utopiştii. 1< dorinţa explicită a utopiştilor de a în(ăptui cea mai )unăsocietate posi)ilă din ungiul (ericirii umane (ace ca teoria lor să e maiam)iţioasă şi de mai mare anvergură decât teoria convenţională. <procesul de imaginare a unei comunităţi ideale, care se )azează cunecesitate pe negarea aspectelor neideale ale societăţilor existente, dăteoriei utopice o anumită distanţă (aţă de realitate, (ăcând din ea uninstrument critic mai ascuţit decât majoritatea teoriilor politice ortodoxe.

%in aceste motive, utopismul se cu vi ne privit cu seriozitate. în-perimetrul gândirii politice.

0ânditori contemporani ca Popper, #a&eV ori +aVesott auincriminat natura LîncisăM a societăţii utopice. *i au susţinut că gândireautopică este un caz particular al gândirii totalitare şi că democraţii li)eralitre)uie să o repudieze. $imilitudinea (unciară dintre totalitarism şi utopismar consta în aceea că am)ele promovează un adevăr unic şi indu)ita)il ce

curs democra ie i democratizare

Documents