CODUL TALENTULUIDaniel Coyle

Măreția nu este înnăscută,ci se dezvoltă. Află cum!

TREBUIE S Ă ŞTII

Cuprins

Introducere. Fata care a exersat în şase m inutecât alţii într-o lună.................................................. 11»

Partea întâi. Antrenament intens.....................................19

Capitolul 1. Locul de maximă eficienţă............................ 21

Capitolul 2. Celula de antrenament intens.......................40

Capitolul 3. Familia Bronte, Z-Boys şi Renaşterea............64

Capitolul 4. Cele trei reguliale antrenamentului intens......................................84

Partea a doua. Declanşarea......................................... 105

Capitolul 5. Indicii primare ........................................ 107

Capitolul 6. Experimentul Curagao ............................. 130

Capitolul 7. Cum să înfiinţăm o pepinieră de talente ... 147

Partea a treia. Măiestria în antrenament...................... 163

Capitolul 8. Magicienii talentului................................ 165

Capitolul 9. Circuitul învăţăturii: proiect .................... 183

Capitolul 10. Tom Martinez şi pariul de 60 demilioane de dolari............................................... 201

Epilog. Lumea mielinei .............................................. 209

Note privind sursele ................................................. 226

Mulţumiri ................................................................. 238

CODUL TALENTULUI

Lifestyle Publishing, 2013(Grupul Editorial Trei)

BucureștiISBN 978-606-8309-89-7

Şi ş i-a luat toiagul în m ână, a ales cinci pietricele lucii din pârâu şi le -a pus în traista sa de păstor; şi cu traista şi cu praştia în m ână a ieşit înaintea filisteanului.

I Regi 17.40

IntroducereFata care a exersat în şase minute cât alţii într-o lună

Orice călătorie începe cu o în trebare , iar eu vă p ro p u n trei:

Cum reu şeşte u n club de ten is sărac d in Rusia, care » i ’

dispune de u n singur te ren acoperit, să creeze m ai m ulte jucătoare de ten is de top 20 decât Statele Unite ale Americii pe ansam blu?

Cum reu şeşte o şcoală de m uzică m odestă d in Dallas, Texas, să p roducă o vedetă ca Jessica Sim pson şi u n şir de sta ru ri ale m uzicii pop, d in care 90 la su tă ajung să încheie contracte cu casele de discuri?

Cum reu şeşte o familie b ritan ică săracă, având o educaţie precară, d in tr -u n sat îndepărta t, să „producă" tre i scriitoare de clasă m ondială?

Pepinierele de ta len te sun t n işte locuri m isterioase, iar caracteristica lo r cea m ai m isterioasă este fap tu l că înfloresc fără n iciun avertism ent. Primii jucă to ri de baseball d in m ica insulă R epublica D om inicană au ap ăru t în ligile principale am ericane în anii ’50 ai secolului XX, p en tru ca în p rezen t să constitu ie o p ropo rţie de u n u din nouă ju că to ri de ligă p ro fe­sionistă. Prim a jucă toare sud -co reean ă de golf a câştigat tu r ­neul A sociaţiei de Golf P rofesionist p en tru Femei în 1998, iar în 2008, la acelaşi tu rn eu partic ipau 45 de jucătoare su d -c o - reene. în 1991 era u n singur p ian ist chinez în com petiţia Van Clibum . La cea m ai recentă ediţie erau op t partic ipan ţi din China, u n salt p ropo rţional re flec tân d u -se şi în orchestrele sim fonice de p restig iu d in în treaga lum e.

Relatările d in m edia au tend in ţa de a tra ta fiecare astfel de pep in ieră de ta len te ca pe u n fenom en singular, dar, în

11

realitate, toate se înscriu în tr -u n tipar m ai m are şi m ai vechi. Să ne gândim la com pozitorii d in Viena secolului al XlX-lea, la scriitori d in Anglia contem porană cu Shakespeare sau la artiştii p lastici ai R enaşterii italiene, în tim pul căreia Florenţa, u n oraş adorm it, cu o populaţie de doar 70 000 de locuitori, a p rodus o explozie de genii fără p receden t şi nem aiîn tâln ită u lterior. în fiecare d in tre aceste cazuri răzb a t două în tre ­bări identice: de unde vine acest ta len t ex traordinar? Cum s -a dezvoltat?

R ăspunsul ar pu tea începe cu u n rem arcabil videoclip a cărui p ro tagon istă este Clarissa, o fa tă p is tru ia tă de tre i­sprezece ani. C larissa (nu e num ele ei adevărat) era subiectul unu i s tud iu efectuat de psihologii m uzicii Gary M cPherson şi Jam es Renwick, care i-a u u rm ărit progresele în reg istra te în învăţarea clarinetului tim p de câţiva ani. Oficial, v ideo- clipul se num eşte shorterclarissa3.mov, dar ar fi treb u it să poarte num ele de Fata care a exersat în şase m inute cât alţii în tr-o lună.

Pe ecran, C larissa nu pare a fi deosebit de talen tată . Poartă o b luză de tren ing albastră cu glugă, u n şo rt de spo rt şi arepe chip o expresie de ind iferen ţă adorm ită. De fapt, până la acele şase m inute su rp rin se în film uleţul respectiv, C larissa fusese clasificată ştiinţific d rep t o m ediocrita te m uzicală. Conform teste lo r de ap titud in i ale lui M cPherson şi m ăr­turiilor p rofesoarei sale, ale părin ţilo r şi chiar ale ei însăşi, Clarissa nu m anifesta niciun fel de dar m uzical. Nu avea o bună ureche m uzicală; sim ţul ritm ulu i era m ediu; m otivaţia era insuficientă. (în pa rtea scrisă a studiului, ea a b ifa t ca principal m otiv p en tru fap tu l că exersa la in strum en tu l respectiv „pentru că aşa trebuie".) Cu toa te acestea, C larissa a devenit celebră în cercurile ştiin ţifico-m edicale. Pentru că în tr -o dim ineaţă banală, cam era video a su rp rin s -o pe aceas­tă copilă m ediocră făcând ceva care num ai d rep t m ediocru nu pu tea fi categorisit. în decurs de cinci m inute şi cincizeci şi p a tru de secunde, ea ş i-a accelerat v iteza de învăţare de zece ori, în conform itate cu calculele lui M cPherson. Mai m ult d e -a tâ t, ea nici m ăcar n -a băgat de seam ă.

12 CODUL TALENTULUI

M cPherson n e -a p ro iec ta t filmul. E d im ineaţă, ora n o r­m ală p e n tru exerciţiul Clarissei, la o zi după lecţia săp tă ­m ânală. Lucrează la u n cântec nou in titu la t „Nunta de a u r“, o p iesă com pusă în 1941 de clarinetistu l W oody Herm an.A ascu lta t cân tecul de câteva ori. îi place. Acum va încerca să -l reproducă.

C larissa insp iră şi cân tă două note. Apoi se opreşte. Ia clarinetul de la gură şi se u ită lung la p artitu ră . îngustează privirea. C ântă şap te note, pasaju l de deschidere al piesei. R atează u ltim a n o tă şi se opreşte de îndată , luând b rusc cla­rinetu l de la buze. Se u ită d in nou cu a ten ţie la no te şi cântă pasaju l încet d in gură. „Da da dum daa“, zice ea.

O ia de la încep u t şi in te rp re tează secvenţa de la ca­păt, p ro g resân d cu câteva note de da ta asta, ra tân d ultim a notă, lu â n d -o iar de la începu t şi re p a râ n d u -ş i eroarea. D eschiderea începe să se prefigureze - no tele au vervă şi sentim ent. Când a te rm inat cu această frază m uzicală, se opreşte d in nou vrem e de şase secunde lungi, p ărân d să o repete în gând, m im ând m işcările degetelor pe clapele clari­netu lu i în acest tim p. Se apleacă în faţă, trage aer în p iep t şi o ia de la capăt.

Sună d estu l de p rost. Nu e m uzică. E o înşiru ire de note în tre rup te , ezitan te , cân tate cu încetin itorul, p line de opriri şi de rateuri. B unul-sim ţ n e -a r pu tea face să credem că fa ta o să dea greş. Dar în acest caz b u n u l-s im ţ ar duce la o conclu­zie cât se poa te de eronată.

—Este o chestie u lu itoare, spune McPherson. De fiecare d a tă când văd film ul ăsta, observ lucruri noi, incredibil de subtile şi de o fo rţă aparte. Exact aşa ar exersa în tr -o zi de m iercuri u n m uzician pro fesion ist p en tru u n concert care ar u rm a să aibă loc sâm bătă.

Pe ecran, C larissa se apleacă asup ra partitu rii, reuşind să scoată u n sol diez care nu i-a m ai ieşit p ân ă atunci. Se u ită la p rop ria m ână, apoi la partitu ră , apoi ia r la m ână. F redonează secvenţa. C larissa s tă aplecată în faţă. Ai im presia că o vezi m ergând p e jo s în tr -u n vânt rece. Faţa ei p is tru ia tă se strânge când în g u stează privirea. In terp re tează fraza m uzicală iar

13

şi iar. De fiecare dată, adaugă u n s tra t de spirit, de ritm , de balans.

— U ită-te la asta! zice McPherson. Are în m inte o „schiţă" cu care se com pară perm anent. Lucrează în fraze, idei com ­plete. N u-şi ignoră greşelile, le aude şi le repară . A ranjează părţile mici în tr -u n în treg , in troducând şi sco ţând lentilele după caz, rid icân d u -se la u n nivel superior.

Nu avem d e -a face cu o pregătire m uzicală obişnuită. E vorba despre altceva: u n proces extrem de stric t orientat, concen trat pe elim inarea erorilor. Ceva se constru ieşte şi se dezvoltă. Cântecul începe să ia n aştere şi, odată cu el, o nouă calitate în sinea Clarissei.

Filmul se deru lează m ai departe . D upă ce a exersat „Nunta de a u r“, C larissa trece să lucreze la p iesa urm ătoare , „D unărea albastră". Dar de da ta asta, cân tă „d in tr-o bucată", fără să se oprească. Fără poticnelile d iscordante, m elodia este rep rodusă în tr -o m anieră arm onioasă, recognoscibilă, chiar dacă ici-colo se m ai aude câte u n „scârţâit".

M cPherson exclam ă exasperat:— Pur şi sim plu, o cântă, de parcă ar fi pe u n tro tu a r m o­

bil, spune el. E abso lu t îngrozitor! Nu gândeşte, nu învaţă, nu constru ieşte , doar iroseşte tim pul. Trece de la m ai jo s de n o r­m al la genial şi pe u rm ă înapoi, şi habar nu are că face asta.

După câteva m om ente, M cPherson nu m ai suportă . Dă film ul înapoi ca s -o m ai vadă o dată pe C larissa exersând „Nunta de aur". Şi vrea s -o vadă din acelaşi m otiv ca şi mine. Nu e vorba despre im aginea unu i ta len t creat de gene; e ceva m ult m ai in teresan t. Sunt şase m inute d in v iaţa unei p e rso a ­ne m ediocre care pătru n d e în tr -o zonă m agică productivă, u na în care, cu fiecare secundă care trece, se creează m ai m ultă îndem ânare.

— D um nezeule mare! spune gânditor M cPherson. Dacă ar pu tea cineva să „îm butelieze" asta, a r valora m ilioane.

Cartea de fa ţă tra tează o idee simplă: C larissa şi pep i­nierele de ta len te fac acelaşi lucru. Au reu şit să se conec­teze la u n m ecanism neurologic în care anum ite m odele de

14 CODUL TALENTULUI

an trenam en t ţin tit creează aptitudini. Fără să -ş i dea seam a, au in tra t în tr -o zonă de învăţare accelerată, care, deşi nu poate fi îm butelia tă , poate fi accesată de cei care ştiu cum s -o facă. Pe scurt, ei au descifra t codul talentului.

Codul ta len tu lu i este constru it pe descoperiri ştiinţifice revoluţionare care im plică u n izo la to r neura l num it m ieli- nă, pe care, în m om entu l de faţă, unii neurologi o consideră „sfântul g raa l“ al dobândirii aptitud in ilor. Iată de ce:

Orice ap titu d in e um ană, fie că e vorba de jocul de baseball sau de in te rp re ta rea lui Bach, este creată de lan ţu ri de fibre nervoase care p o artă u n im puls electric m inuscul - în esenţă, u n sem nal care trece p r in tr -u n circuit. Rolul m ielinei în acest proces este să în făşoare acele fibre nervoase în acelaşi m od în care izo la ţia d in cauciuc sin tetic în făşoară u n cablu d in cupru, făcând sem nalul m ai pu tern ic şi m ai rap id prin fap tu l că îm piedică im pulsurile electrice să se scurgă în afară. Când declanşăm circuitele noastre în m anieră adecvată - când exersăm m işcarea bâtei de baseball sau rep roducerea unei succesiuni de no te - m ielina d in organism reacţionează în făşu rând s tra tu ri de izolaţie în ju ru l acelui circuit neural, fiecare n o u s tra t adăugând ceva în m aterie de ap titud ine şi viteză. Cu câ t m ielina devine m ai groasă, cu a tâ t m ai bine izo lează şi, în consecinţă, m işcările şi gândurile noastre devin m ai rapide şi m ai precise.

Mielina este im p o rtan tă d in m ai m ulte m otive. Este universală: oricine o poate dezvolta, m ai rap id în tim pul copilăriei, d ar şi pe to t parcu rsu l vieţii. E nediscrim inatorie: dezvoltarea ei este favorabilă tu tu ro r tipurilo r de aptitudini, m entale sau fizice. Este im perceptibilă: nu o p u tem vedea sau sim ţi, ia r c reşterea ei o p u tem sesiza doar p rin efectele ei aparen t m agice. Mai p resu s de toa te to tuşi, m ielina este im p o rtan tă deoarece ne oferă u n m odel nou şi în su fle ţito r de înţelegere a deprinderilor: deprinderea este o izolaţie celulară care înfăşoară circuitele neurale şi care se dezvoltă ca reacţie la anum ite sem nale. Cu cât aloci m ai m u lt tim p şi energie în tipu l po triv it de p ractică - altfel spus, cu cât răm âi m ai m ult în „zona Clarissa", d ec lan şân d u -ţi în propriile circuite

15

sem nalele potrivite, cu a tâ t m ai m ultă deprindere capeţi sau, ca să form ulăm u şo r altfel, cu a tâ t m ai m u ltă m ielină obţii. Toate achiziţiile de deprinderi şi, p rin urm are, toate p ep i­nierele de talente, operează pe b aza aceluiaşi principiu de acţiune, oricât de d iferite ar p u tea să ni se pară. D upă cum a afirm at dr. George Bartzokis, u n neurolog de la UCLA şi cer­ce tă to r în dom eniul mielinei: „Toate deprinderile, form ele de limbaj, to a tă m uzica, to t ce înseam nă m işcare, su n t alcătuite din circuite vii, şi toa te circuitele se dezvoltă în conform itate cu anum ite reguli".

În paginile care u rm ează vom vedea cum funcţionează acele reguli v iz itând cei m ai bun i jucăto ri de fotbal, je fu ito ri de bănci, violonişti, p iloţi de vânătoare, a rtiş ti şi p ractican ţi ai skateboard -u lu i. Vom explora câteva pepin iere de ta len ­te su rp rin ză to are care ob ţin succese d in m otive pe care nici m ăcar cei în cauză nu le bănuiesc. Vom în tâln i o m are d iver­sita te de savanţi, an trenori, p ro fesori şi cercetători în dom e­niul ta len tu lu i care ne vor dezvălui in form aţii noi cu privire la m odul în care se dobândesc deprinderile. Mai p resu s de toate, vom explora căile ştiinţifice p rin care această inform aţie poate juca u n rol im po rtan t în m axim izarea po ten ţia lu lu i în p rop ria n o astră v iaţă şi în viaţa celor d in ju ru l nostru .

Ideea conform căreia toa te deprinderile se dezvoltă ca urm are a aceluiaşi m ecanism celular pare stran ie şi su rp rin ­zătoare, da to rită u lu itoarei varie tă ţi a deprinderilo r. Dar, pe de altă parte , în treaga varie ta te care carac terizează viaţa pe această p lanetă s -a clădit ca u rm are a u n o r m ecanism e de adap tare com une. Evoluţia nu ar fi p u tu t avea loc altfel. A rborii sequoia d iferă de trandafiri, dar am ândouă plantele se dezvoltă cu a ju to ru l fo tosin tezei. Elefanţii d iferă de amibe, dar au în com un m ecanism ul celular de convertire a hranei în energie. Tenism enii, cân tăreţii şi p ictorii n u p ar să aibă m ulte în com un, d ar to ţi devin m ai buni am elio rân d u -şi sincroni­zarea, v iteza şi precizia, p e rfec ţio n ân d u -şi circuitele neurale, respectând regulile im puse de codul ta len tu lu i - pe scurt, crescând can tita tea de mielină.

16 CODUL TALENTULUI

Cartea de faţă este s tru c tu ra tă în trei p ărţi - pe care le -am denum it an trenam en t in tens, declanşare şi pregătirea m aeştrilo r - care corespund celor trei elem ente fundam entale ale codului talentului. Tocmai convergenţa acesto r trei ele­m ente constitu ie cheia creării deprinderilor. R enunţaţi la unu l d in tre ele şi p rocesu l va încetini. C om binaţi-le, fie şi num ai p en tru şase m inute, şi lucrurile vor începe să se schim be.

17

Partea întâiAntrenament intens

Vei deveni m ai deştept învă ţând din propriile tale greşeli.

Proverb german.

Harvarduri cu gard din plasă de sârmă

În decem brie 2006, am începu t să vizitez locuri neînsem na­te care p roduc can tită ţi de talent* de m ărim ea Everestului. Călătoria m ea a începu t la u n teren de ten is dărăp ăn a t din Moscova, ia r în u rm ătoare le paisprezece luni m -a p u rta t la u n te ren de fo tbal d in Săo Paolo, Brazilia, u n stud io vo­cal d in Dallas, Texas, o şcoală d in cen tru l o raşu lu i San Jose, California, o academ ie de m uzică în stare ja ln ică din m unţii A dirondacks d in apropiere de New York, o insulă înnebunită după baseball d in Caraibe şi alte câteva locuri a tâ t de m ăru n ­te, de um ile şi cu rea lizări d e -a d rep tu l titanice, încât u n p ri­eten le -a denum it „H arvarduri cu gard din p lasă de sârm ă".

În trep rin d erea călătoriei m -a p ricopsit cu câteva dificultăţi, p rim a d in tre ele fiind încercarea de a o explica soţiei şi celor p a tru copii mici ai m ei în tr -o m anieră cât mai logică (a se citi: neaiurită) cu pu tin ţă . Aşa încât am ho tă râ t

* C u v â n tu l ta le n t p o a te fi v a g ş i în că rca t c u n u a n ţe în ş e lă to a r e r e fe r i­toare la p o te n ţ ia l, în d e o s e b i c â n d v in e v o rb a d e o a m e n i tin er i - cerce tă r ile au d e m o n str a t că a f i „ co p il m in u n e" n u c o n s t itu ie u n in d ic a to r ferm al s u c c e s u lu i p e te r m e n lu n g (v e z i p a g in a 2 2 6 ). îri in te r e su l c lar ită ţii, v o m d e fin i ta le n tu l în s e n s u l lu i c e l m a i str ict: p o s e s ia d e d e p r in d er i rep eta b ile care n u d e p in d d e m ă r im e a f iz ic ă (le cer s c u z e jo c h e ilo r ş i în a in ta ş ilo r d in Liga N a ţio n a lă d e F otb a l A m erican ).

21

să o p rez in t ca pe o Mare Expediţie, d in categoria celor în ­trep rinse de natu ra liştii secolului cil XlX-lea. Cu o m ină cât m ai serioasă, am făcut com paraţii în tre călătoria m ea şi cea efectuată de Charles Darwin la bordu l lui Beagle. Am ex­plicat cu înţelepciune cum locurile mici şi izolate am plifică forţe şi m odele repetitive de am ploare, cam în genul vaselor Petri. Explicaţiile cu pricina au p ă ru t să aibă efect - cel pu ţin p en tru m om ent.

—Tati p leacă la vânătoare de com ori, am a u z it-o pe fiica m ea de zece ani Katie exp licându-i surorii ei m ai mici. Ştii, e ca la o aniversare.

0 vânătoare de comori, o aniversare - la d rep t vorbind, nici nu erau aşa de absurde supoziţiile. Cele nouă pepiniere de ta len te pe care le -am v izita t nu aveaii aproape niciun ele­m ent com un în afară de im probabilita tea jovială a ex istenţei lor. Fiecare d in tre ele era o im posibilitate statistică, u n şoricel care nu doar că scosese u n răget de leu, dar cum va venise să stăpânească pădurea. Dar cum?

Prim ul indiciu a sosit sub form a unu i tipar n eaştep ta t. Când am începu t să vizitez pepinierele de talente, m ă aştep tam să fiu uluit. Mă aştep tam să văd o etalare de vi­teză, fo rţă şi graţie de nivel m ondial. A şteptările acelea au fo st îm plin ite şi depăşite - cam în ju m ăta te d in tre cazuri.Iar în aceste cazuri, s tân d în tr -o pepin ieră de talente aveam senzaţia că m ă aflu în m ijlocul unei tu rm e de căprioare în alergare: to tu l se m işca m ai rap id şi m ai fluen t decât în viaţa de zi cu zi. (Nu ţi-a i p u s la încercare cu adevărat egoul până când nu te -a um ilit u n p u şti de op t ani pe terenul de tenis.)

Dar a sta a fost doar în ju m ăta te din ocazii. în restu l tim pului, am văzu t ceva cu to tu l diferit: m om ente de s tră ­danii lente, in term iten te , sem ănând m ai degrabă cu ceea ce am văzu t în videoclipul cu Clarissa. Era ca şi cum tu rm a de căprioare a în tâ ln it pe neaştep ta te în cale u n deal acoperit cu gheaţă. S -au oprit brusc. S -au u ita t şi au cân tărit cu atenţie fiecare pas. îna in tarea a devenit u n şir de mici eşecuri, im m odel repetitiv şi ritm ic de greşeli corectate din m ers, dar şi altceva: o expresie facială com ună. Privirea lor înco rdată şi

22 CODUL TALENTULUI

in tensă le face să capete (ştiu că asta sună bizar) o inexplica­bilă asem ănare cu Clint Eastwood.

Să facem cunoştin ţă cu Brunio. Are unsprezece ani şi exersează u n dribling nou pe u n te ren de joacă b etonat din Săo Paolo, Brazilia. Se m işcă lent, s im ţind rostogolirea mingii sub talpa pan to fu lu i său ieftin de sport. încearcă să înveţe elastico, o m işcare de m anevrare a m ingii în care jucăto ru l îm pinge u şo r m ingea cu exteriorul labei piciorului, apoi îşi m ută rap id p iciorul în ju ru l m ingii p en tru a o p ro iecta în direcţie op u să cu in terioru l piciorului. Făcută cum se cuvi­ne, m işcarea dă specta to ru lu i im presia că m ingea e legată de piciorul fo tbalistu lu i cu u n elastic. Prim a oară când îl u rm ă­rim pe Brunio încercând m işcarea, acesta eşuează, apoi se opreşte şi s tă pe gânduri. O face d in nou, m ai lent, dar nici de data asta n u reuşeşte , căci m ingea se desprinde de picior. Se opreşte şi se gândeşte d in nou. O face şi m ai încet, descom ­punând m işcarea în părţile com ponente - aşa, aşa şi aşa. Are faţa încordată . Ochii îi sun t a tâ t de concentraţi, încât ai im ­presia că su n t altundeva. Apoi se p roduce declicul: m işcarea începe să - i reuşească.

Să facem acum cunoştin ţă cu Jennie. Are douăzeci şi unu de ani şi se află în tr -u n stud io m uzical înghesu it d in Dallas, lucrând la refrenu l unu i cântec pop in titu la t „Running Out of Time“ („Timpul e pe term inate"). încearcă să realizeze u n fi­nal grandios, în care să transfo rm e cuvântul time în tr -o cas­cadă de no te. încearcă, greşeşte, se opreşte, se gândeşte, după care cân tă d in nou în tr -u n tem po m ult m ai lent. De fiecare dată când ra tează o notă, se opreşte şi se în toarce la început sau la pu n c tu l unde a greşit. Jennie cân tă şi se opreşte, cântă şi se opreşte . Apoi, d in tr-o d a tă , îi iese. Părţile com ponente se potrivesc în ansam blu. La a şasea încercare, Jennie cântă m ăsura respectivă perfect.

Când vedem n işte oam eni care exersează în m od efici­ent, de regulă îi descriem cu aju to ru l u n o r cuvinte precum voinţă sau concentrare. Numai că respectivele cuvinte n u se potrivesc în tru to tu l, deoarece nu su rp rind acea particu lari­tate a evenim entului referitoare la u rcarea unui deal acoperit

23

cu gheaţă. Oam enii din in terioru l pep in ierelor de talente sun t angajaţi în tr -o activitate care, în aparen ţă , este stranie şi su rp rinzătoare . Ei cau tă dealurile alunecoase. A sem enea Clarissei, ei acţionează în m od deliberat la lim itele p ro p rii­lor aptitudini, astfe l încât să greşească. Şi, cumva, fap tu l că greşesc îi face mai buni. Cum aşa?

Încercarea de a descrie ta len tu l colectiv al fo tbaliştilo r b razilieni seam ănă cu încercarea de a descrie legea gravitaţiei. Poţi să -l m ăsori - cele cinci victorii în Cupa Mondială, cei circa nouă su te de tineri ta len ta ţi care sem nează anual con trac­te cu cluburile europene. Sau poţi să înşiru i procesiunea de vedete excepţionale ca Pele, Zico, Socrates, Romârio, Ronaldo, Juninho, Robinho, Ronaldinho, Kakâ şi alţii care au câştigat pe bună d rep ta te coroana de „cel m ai b u n fo tbalist al lumii". Dar în final nu ai cum să cuprinzi fo rţa ta len tu lu i b razilian în n u ­m ere şi num e. Trebuie să o sim ţi. Zilnic, pasionaţii de fotbal d in lum ea în treagă au ocazia să vadă scena esenţială în care un grup de jucăto ri ai echipei adverse înconjoară u n brazilian, fără să -i lase vreo opţiune, spaţiu de m anevră sau speran ţă. D upă care are loc o m işcare rap idă cu v irtu ţi de dans - o fentă, un dribling, o izbucnire de v iteză - şi deodată jucă to ru l b razilian a scăpat, În d e p ă rtâ n d u -se de grăm ada d ezo rd o n a­tă a adversarilor cu aplom bul relaxat al unei persoane care coboară d in tr -u n au tobuz aglom erat. în fiecare zi, Brazilia re ­alizează ceva extrem de dificil şi de im probabil: în tr -u n joc în care concurenţa pe p lan m ondial este acerbă, ea continuă să p roducă un procentaj neobişnuit de m are de jucăto ri extrem de talentaţi.

Explicaţia larg răsp ân d ită p en tru acest gen de concentrare a talen tu lu i constă în a tribu irea ei unei com binaţii de ered i­ta te şi m ediu, sau în tre genetic şi dobândit. Conform acestui m od de gândire, m ăreţia Braziliei se explică p rin posesia unei confluenţe nem aiîn tâln ite de factori: u n clim at propice, o pasiune p ro fundă p en tru fo tbal şi o m are d iversitate genetică a unei populaţii de 190 de m ilioane de oam eni, m area m ajori­ta te a acestora tră ind în tr -o sărăcie lucie şi tân jind să evadeze

24 CODUL TALENTULUI

cu a ju to ru l Jo c u lu i frum os". Se însum ează to ţi aceşti factori şi - voilâ! - se obţine fabrica ideală p en tru m ăreţia în fotbal.

Numai că această explicaţie are o m ică h ibă şi anum e fap tu l că Brazilia nu a fost d in to tdeauna un m are p roducăto r de fo tbalişti. în deceniile al cincilea şi al şaselea ale secolului XX, beneficiind de aceeaşi confluenţă de clim at, pasiune şi sărăcie, fabrica ideală a p rodus rezu lta te m odeste, nereuşind nici m ăcar o da tă să câştige Cupa M ondială, n ep u tân d să înfrângă echipa Ungariei, pe atunci o fo rţă în fo tbalul m on­dial, în p a tru tentative, m an ifestând pu ţine d in tre ap titu d i­nile im provizatorice p en tru care a devenit cunoscută. Abia în 1958, Brazilia, recunoscu tă acum în to a tă lum ea, a apăru t cu adevărat sub form a unei echipe geniale d in care făcea parte tânăru l de şap tesprezece ani Pele, la Cupa M ondială organizată în Suedia.* Dacă, la u n m om ent dat, în decursul u rm ăto ru lu i deceniu, Brazilia ş i-a r p ierde în m od şocant locul de frun te în sp o rt (cum a p ă ţit şi Ungaria, la fel de şocant), atunci argum entu l „Brazilia este unică" ne lasă fără altă reacţie posibilă decât rid icatu l d in um eri şi sărbăto rirea noilor campioni, care vor poseda, fără îndoială, u n set de carac teris­tici abso lu t proprii.

A şadar, cum reuşeşte Brazilia să p roducă a tâ t de m ulţi jucăto ri de valoare?

R ăspunsul su rp rin ză to r este că Brazilia produce jucăto ri m ari deoarece, începând din anii cincizeci ai secolului trecu t fotbaliştii b razilien i s -a u an tren a t în tr -u n m od deosebit, cu u n in stru m en t anum e care îm bunătă ţeşte ab ilitatea în jong le­riile cu balonul ro tu n d m ai rap id decât o riunde altundeva pe glob. Ca o naţiune de Clarisse, ei au găsit o cale de a -ş i creşte

* Isto r ic ii fo tb a lu lu i fa c refer ire la p r im e le tre i m in u te a le v ic to r ie i o b ţin u te d e B raz ilia în s e m ifin a la C u p e i M on d ia le d in 1 9 5 8 îm p o tr iv a ech ip e i U n iu n ii S o v ie tice , c o ta tă ca m are fa v o r ită . S o v ie tic ii, c o n s id e ra ţ i p e a tu n c i ca o c u lm e a te h n ic ii m o d e m e , au f o s t în frâ n ţi d e a p t itu d in ile de jo n g le r i ai b a lo n u lu i r o tu n d a le lu i P ele, G arrincha ş i V avâ. D u p ă cu m o b serv a c o m e n ta to r u l Luis M en des: „ S istem u l ş t iin ţ if ic a l U n iu n ii S o v ie tice ş i - a a fla t a c o lo d e c e s u l. P oate că au tr im is p r im u l o m în sp a ţiu , d ar n u l - a u p u tu t m a rca p e G arrincha".

viteza de învăţare - şi, asem enea ei, abia dacă sun t conştien ţi de asta. Eu num esc genul acesta de pregătire „an trenam ent in - te n s“, care, după cum vom vedea, se aplică nu doar la fotbal.

Ca să înţelegi conceptul de an trenam en t intens , cel mai bine e să - l practici. Priviţi tim p de câteva secunde listele u r ­m ătoare. Petreceţi la fel de m ult tim p cu fiecare în parte .

A B

ocean/briză pâine/u_t

frunză/copac muzică/v_rsuri

dulce /acru pant_f/ ciorap

film/actriţă telefon/car_e

benzină/motor cartoj/salsa

liceu/colegiu cre.on/hârtie

curcan/umplutură râu/b_rcă

fruct/legumă be_e/vin

computer/circuit integrat televiziune/rad_o

fotoliu/canapea p_ânz/cină

Acum, în toarceţi pagina. Fără să vă uitaţi, încercaţi să vă am intiţi cât m ai m ulte perechi de cuvinte pu teţi. Din care co­loană vă am intiţi m ai m ulte cuvinte?

Dacă su n te ţi ca m ajo rita tea oam enilor, vă veţi am inti mai m ulte cuvinte d in coloana B, cea care conţine fragm ente. Studiile a ra tă că vă veţi am inti de tre i ori m ai m ulte. E ca şi cum, în cele câteva secunde, capacitatea de m em orare vi s -a am eliorat b rusc. Dacă acesta ar fi fo st u n test, scorul pen tru coloana B ar fi fo st cu 300% m ai ridicat.

Dar IQ -ul nu v -a crescut cât tim p v -a ţi u ita t la coloana B. Nu v -a ţi sim ţit altfel. Nu aţi fost a tins de aripa geniului (îmi pare rău). Dar, când aţi în tâ ln it cuvintele cu spaţii albe, s -a în tâm pla t ceva im perceptib il şi, to todată , p ro fund . V -aţi oprit. Aţi tră it o m icrosecundă de efort, iar acea m icrosecundă a avut o în sem năta te crucială. Nu v -a ţi an tren a t m ai m ult când v -a ţi u ita t la coloana B. Dar v -a ţi an tren a t m ai in tens.

26 CODUL TALENTULUI

Un alt exem plu: să zicem că vă aflaţi la o petrecere şi vă chinuiţi să vă am intiţi num ele unei cunoştin ţe. Dacă cine­va vă am in teşte num ele respectiv, riscul s ă - l u ita ţi d in nou este m are. Dar dacă reuşiţi să vi-1 ream intiţi singur - să declanşaţi singur sem nalul, p rin opoziţie cu recep tarea pasivă a inform aţiei -, vi-1 veţi în tipări în m em orie. Şi nu p en tru că num ele a r fi în vreun fel m ai im po rtan t sau p en tru că m e­m oria vi s - a îm bunătă ţit, ci doar p en tru că v -a ţi an trena t m ai in tens.

Sau să spunem că vă aflaţi în tr -u n avion, şi p en tru a nu ştiu câ ta oară în v iaţă îl vedeţi pe stew ard făcând acea dem onstra ţie clară şi concisă, care nu d u rează m ai m ult de un m inut, despre cum să vă puneţi vesta de salvare. („Trageţi vesta peste cap“, spu n instrucţiunile , „şi strângeţi cele două curele d in p a rtea d in faţă a vestei. Umflaţi vesta trăgând de cele două găici roşii.“) La o oră după decolare, avionul se h u r - ducăie şi vocea p reocupa tă a căpitanului se aude p rin in te r- com, ce rân d u -le pasagerilor să -ş i pună vestele de salvare. Cât de repede po ţi s -o faci? Cum se petrec curelele alea negre? Şi ce zicea nenea ăla că fac găicile roşii?

Iată u n scenariu alternativ. Acelaşi avion, num ai că de data asta în loc să petreci un m inut priv ind dem onstra ţia cu vesta de salvare, îl petreci încercând efectiv să o pu i pe tine. Tragi p este cap p lasticu l galben şi încerci să fo loseşti găicile şi curelele. O oră m ai târziu , avionul se hurducăie, iar vocea căpitanulu i se aude p rin intercom . N u-i aşa că ai fi m ult mai rap id în cazul ăsta?

A ntrenam entu l in tens se bazează pe u n paradox: e fo r­turile efectuate în anum ite m oduri bine o rien tate - ca re -ţi perm it să faci greşeli, să pari s tup id - te fac m ai deştep t. Sau, ca să form ulăm u n pic altfel, experienţele în care eşti obli­gat să încetineşti, să faci erori şi să le corectezi - aşa cum ai face dacă ai u rca pe u n deal acoperit cu gheaţă, alunecând şi îm p ied icân d u -te - ajung să te facă m ai iu te şi mai graţios fără să - ţi dai seam a.

— Noi considerăm perfo rm an ţa lipsită de efo rt ceva d e - zirabil, d a r în rea lita te e o m odalitate foarte nepotriv ită de a

27

învăţa, spune Robert Bjork, om ul care a pu s la pu n c t exem ­plele de m ai sus. Bjork, titu la ru l cated re i de psihologie de la UCLA, ş i-a p e trecu t cea m ai m are p a rte a vieţii stud iind am ănun ţit p roblem e legate de m em orie şi învăţare. Este un erud it p lurid iscip linar en tuz iast, la fel de capabil să d iscu te curbele degradării m em oriei sau cum celebrul baschetbalist Shaquille O’Neal, desp re care se ştie cât de p ro s t execută loviturile libere, ar trebu i să exerseze respectivele lovituri a runcând de la d is tan ţe exprim ate m ai neob işnu it - 4,20 m şi 4,80 m, în locul d istan ţe i s tan d a rd de 4,50 m. (D iagnosticul lui Bjork: „Shaq trebuie să -ş i am elioreze capacitatea de a -ş i m odula program ele m otorii. Până atunci, o să fie în co n tin u ­are groaznic la loviturile libere.")

„Lucrurile care p a r a fi obstacole se dovedesc a fi d ez i- rabile pe te rm en lung", spune Bjork. „O în tâ ln ire reală, chiar şi p en tru câteva secunde, e m ult m ai u tilă decât câteva su te de observaţii." Bjork am in teşte de u n experim ent efec tuat de psihologul Henry Roediger de la U niversitatea W ashington din St. Louis, în care s tu den ţii au fo st îm p ărţiţi în două g ru ­pu ri p en tru a s tu d ia u n tex t de isto rie natu ra lă . G rupul A a s tu d ia t articolu l tim p de p a tru şedinţe. G rupul B l- a stu d ia t doar o dată, dar a fo st te s ta t de tre i ori. O săp tăm ână m ai târziu , am bele g rupuri au fo st te s ta te d in nou, iar g rupul B a o b ţinu t rezu lta te m ai bune cu 50% decât g rupu l A. Cu toate că au s tu d ia t doar o pătrim e d in cât s tu d iase ră ceilalţi, au învăţa t m ult m ai m ulte. (Catherine Fritz, u n a d in tre s tu d e n ­tele lui Bjork, n e -a spus că a aplicat ideile acestea în activi­ta tea ei şcolară şi că ş i-a rid icat m edia generală cu u n punct, s tu d iind pe ju m ăta te d in tim pul anterior.)

D upă cum explică Bjork, m otivul constă în felul în care este a lcătu it creierul om enesc. „Suntem înclinaţi să credem că m em oria n o as tră e ca o b andă de m agnetofon, d ar este greşit, spune el. Este o s tru c tu ră vie, u n eşafodaj de m ărim e aproape infinită. Cu cât generăm m ai m ulte im pulsuri, în ­tâ ln ind şi depăşind d ificu ltăţi de to t soiul, cu a tâ t m ai m ultă schelă constru im . Cu cât schela co n stru ită e m ai m are, cu a tâ t m ai rap id învăţăm ."

28 CODUL TALENTULUI

Când te an tren ez i in tens, regulile norm ale ale lum ii su n t suspendate . Foloseşti tim pul m ai eficient. Micile tale efo rtu ri p roduc rezu lta te m ari, durabile. T e-a i p o z iţio n a t în tr -u n loc privilegiat, în care p o ţi să sesizezi eşecul şi s ă - l transfo rm i în tr -o ap titud ine . T rucul e s ă - ţi stab ileşti u n ţel s itu a t doar cu p u ţin d easu p ra capacităţilo r tale actuale. S ă-ţi o rien tez i eforturile . Strădaniile haotice nu aju tă. Cele o rien tate , da.

„Totul e să găseşti locul cel m ai favorabil", spune Bjork. „Există u n in terval op tim în tre ceea ce ştii şi ceea ce încerci să faci. Când găseşti acel loc favorabil, p rocesu l de învăţare se accelerează."*

D ouă su n t m otivele p en tru care an tren am en tu l in tens constitu ie u n concept neobişnuit. Prim ul m otiv este că ne con trazice in tu iţia pe care o avem cu privire la talent. In tuiţia ne spune că, în rap o rt cu ta len tu l, an trenam en tu l se află în aceeaşi relaţie în care gresia se află fa ţă de lam a unui cuţit: este vital, d ar inutil în ab sen ţa unei lam e solide din oţel, a şa -n u m ita capacitate natu ra lă . A ntrenam entu l in tens aduce în p rim -p la n o posib ilita te in teresan tă : că, de fapt, an tren am en tu l ar p u tea fi calea p rin care lam a însăşi se fo rjează.

Al doilea m otiv p en tru care an tren am en tu l in tens este u n concep t c iudat este că ia n işte evenim ente pe care, de regulă, încercăm să le evităm - şi anum e greşelile - şi le tran sfo rm ă în ap titud in i. Prin urm are, p e n tru a înţelege cum funcţionează an tren am en tu l in tens, m ai în tâ i este u til să considerăm im p o rtan ţa neaştep ta tă , d ar crucială a erorilor în p rocesu l de învăţare. De fapt, să considerăm un exem plu extrem : cum să devii b u n la ceva a tunci când com iterea unei erori p rez in tă riscuri d estu l de m ari să te ucidă.

* R ec la m ele r e u ş ite a c ţ io n e a z ă c o n fo r m a c e lu ia ş i p r in c ip iu al a n tre n a m en tu lu i in te n s , a c c e le r â n d p r o c e s u l d e în v ă ţa re p r in p la sa r ea s p e c ta to r ilo r în p u n c tu l c e l m a i fa v o ra b il a fla t la lim ita ca p a b ilită ţilo r lor. Iată d e c e m u lte r ec la m e d e s u c c e s p r e su p u n u n a n u m e grad d e e fo r t co g n itiv , c u m ar fi s p o tu l p e n tru o m arcă d e w h is k y în care se fo lo s e ş t e u rm ă to a re a g ă se ln iţă : „ ...in g le e lls , . .. in g le e l l s . . . “ „Sărbătorile n u su n t la fe l fără J&B“.

29

Dispozitivul neobişnuit al lui Edwin Link

În iam a anului 1934, p reşed in tele Franklin Roosevelt avea o problem ă: piloţii din cadrul C orpului Aviatic al U.S. Army - după toate aprecierile, cei m ai capabili şi m ai pregătiţi p en tru lup tă aviatori d in arm ată - m ureau în u rm a u n o r accidente aviatice. Pe 23 februarie, u n p ilo t s -a înecat când a a teriza t în largul coastei s ta tu lu i New Jersey. Un altu l a m urit când apara tu l pe care-1 pilo ta s -a rostogolit în tr -u n şan ţ din Texas. Pe 9 m artie, alţi p a tru p iloţi au m urit când avioanele li s -a u p răb u şit în Florida, Ohio şi Wyoming. Ironia făcea ca acest cam agiu să nu fi fo st provocat de război. Piloţii doar încercau să zboare în tim pul u n o r fu rtun i de iarnă, p en tru a duce la destinaţie co responden ţa d in S.U.A.

Prăbuşirile p u teau fi puse pe seam a unu i scandal co r­poratist. O anchetă recen tă a senatu lu i scosese la iveală o înţelegere de aran jare a p re ţu rilo r de ord inul m ai m ulto r m ilioane de dolari în tre com paniile aviatice alese să tra n s ­po rte corespondenţa . Preşedintele Roosevelt a reacţionat im ediat anu lând contractele. Pentru a p re lua livrările poştale, p reşed in tele a apelat la Corpul Aviatic, ai cărui generali erau dornici să dem onstreze d isponibilitatea şi curaju l piloţilor. (Totodată, m ai voiau să - i dem onstreze lui Roosevelt că şi Corpul Aviatic m erita s ta tu tu l de arm ă m ilitară, laolaltă cu arm ata de u sca t şi m arina m ilitară.) Generalii aceia aveau în m are m ăsu ră d rep ta te în priv inţa pilo ţilor C orpului Aviatic: erau dornici de afirm are şi erau curajoşi. Dar în furtun ile h ibernale aspre ale anului 1934, piloţii Corpului Aviatic se to t prăbuşeau . Pe 10 m artie, dim ineaţa devrem e, după ce al nouălea p ilo t a m urit în tr -u n in terval de douăzeci de zile, Roosevelt l - a convocat la Casa Albă pe generalul Benjamin Foulois, com andan tu l C orpului Aviatic.

—Dom nule general, i-a spus p reşed in tele cu asprim e, când vor înceta aceste decese provocate de tran sp o rtu l poştei?

Era o în trebare justificată , u n a pe care Roosevelt p u tea s -o adreseze în tregulu i proces de an trenare a piloţilor. Pregătirea

30 CODUL TALENTULUI

piloţilor d in perioada de începu t se b aza pe ideea că piloţii buni se nasc, nu se fac. Cele m ai m ulte d in tre program e adop tau aceeaşi procedură: in struc to ru l îl lua pe respectivul elev în avion şi executa cu el o serie de lupinguri şi de ro s to ­goliri. Dacă elevului n u i se făcea rău, era considerat ap t de a deveni p ilo t şi, după câteva săp tăm âni de pregătire la sol, i se perm itea tre p ta t să acţioneze m anetele de pilotaj. Ucenicii în ale p ilo ta ju lu i învăţau să ru leze avioanele pe p is tă sau să facă „salturi de pinguin" în aparate cu arip i boante, sau pu r şi sim plu zburau , se p răbuşeau şi trăgeau nădejde să scape. (Porecla pe care a căp ă ta t-o Charles Lindbergh, Lucky Lindy - Lindy cel norocos -, era b inem eritată.) Sistem ul nu funcţiona prea bine. Ratele de fa talita te tim purie la unele şcoli aviatice ale arm atei se aprop iau de 25 la sută. în 1912, op t d in p a i­sprezece p ilo ţi ai U.S. Army au m urit în accidente. Pe la 1934, tehnicile şi tehnologia s -a u perfecţionat, dar au răm as încă destu l de prim itive. D ezastru l Poştei Aeriene, cum a devenit repede cunoscu tă problem a lui Roosevelt, ridica problem a în m od acut: exista oare o m odalitate m ai bună de a învăţa pilotajul de avioane?

R ăspunsul a venit de unde nu te -a i fi aştep tat: Edwin Albert Link Jr., fiul u nu i fabricant de piane şi de orgi d in Bingham ton, New York, care a crescu t lucrând la fab ri­ca de ţin u tă de ta tă l său. Slăbănog, cu nasu l coroiat şi de o încăpăţânare m onum entală, Link era u n bricoler d in fire. La şaisprezece ani, s - a în d răgostit de pilotaj şi a luat o lecţie de la Sydney C haplin (fratele vitreg al staru lu i de cinema), p en tru care a p lă tit 50 de dolari. „Timp de aproape o oră, am făcut lupinguri şi ro tiri şi am zb u ra t razan t pe lângă to t ce n e -a ieşit în cale“, ş i-a am intit u lterio r Link. „Slavă D om nului că nu m -a m îm bolnăvit, dar când am ateriza t, eu n u atinsesem deloc elem entele de control. M i-am zis: «Asta e o m odalitate cu to tu l a iurea să înveţi pe cineva să piloteze»".

Fascinaţia lui Link a crescut. A începu t să frecventeze show -urile aviatice locale, cerşind lecţii de la piloţi. Tatăl lui Link nu a fo s t deloc încân ta t de in teresu l lui p en tru zborul

31

cu avionul, aşa că, atunci când a aflat, l - a concediat fără m ulte d iscuţii d in slu jba de la fabrica de orgi. Dar Link a con tinuat să zboare, cum părând în cele d in u rm ă u n ap a­ra t Cessna cu p a tru locuri. în to t acest tim p, m in tea lui de om cu ap titud in i practice în to rcea pe toa te feţele ideea de îm bunătă ţire a an trenam en tu lu i piloţilor. în 1927, la şap te ani de la p rim a sa lecţie de pilotaj cu Chaplin, Link s -a dus la m uncă. îm p ru m u tân d foalele şi n işte pom pe pneum atice de la fabrica de orgi, el a con stru it u n d ispozitiv care com prim a elem entele esenţiale ale unu i avion în tr -u n spa ţiu ceva mai m are decât cel ocupat de o cadă de baie. Avea aripi boante a taşate, o coadă m inusculă, u n tablou de b o rd şi u n m otor electric care făcea ca d ispozitivul să fie supus la m işcări de ruliu, tangaj şi luping, ca ră sp u n s la com enzile pilotului. O lum iniţă pe bo tu l fuzelaju lu i sem naliza că p ilo tu l com isese o eroare. Link a b o teza t insta la ţia D ispozitivul Link de an tre ­nam ent p en tru aviaţie şi a avansat şi un elem ent de recla­mă: se angaja s ă - i înveţe pe cei dorito ri p ilo ta ju l obişnuit şi pilo taju l cu a ju to ru l in strum en te lo r - cu alte cuvinte, abili­ta tea de a zb u ra „orbeşte" p rin ceaţă şi fu rtun i b azân d u -se doar pe indicaţiile instrum ente lo r. îi va învăţa pe am atori să p ilo teze în ju m ă ta te d in tim pul norm al de an trenam en t şi la un p re ţ m u lt m ai mic.

Să spunem că lum ea a neglijat dispozitivul de an tren a ­m ent al lui Link nu ar fi în tru to tu l exact. A devărul este că lum ea s -a u ita t la el şi a ră sp u n s p r in tr -u n NU răsu n ă to r şi fără d rep t de apel. Nimeni d in tre cei abordaţi nu a p ăru t in teresa t de d ispozitivul lui Link - nici academ iile m ilitare, nici şcolile particu lare de pilotaj, nici m ăcar acrobaţii ae ru ­lui. în definitiv, cum să înveţi să p ilo tezi în tr -o jucărie? Iar o au to rita te de calibrul Biroului p en tru Patente al SUA a decla­ra t invenţia lui Link „un d ispozitiv nou şi profitab il pen tru distracţie". Şi aşa părea destin a t să devină. Deşi a vândut cincizeci de dispozitive u n o r parcuri de d istracţii şi sălilor de jocuri, doar două au ajuns la şcoli de an trenam en t reale: unu l l-a vându t aerodrom ulu i m arinei m ilitare din Pensacola,

32 CODUL TALENTULUI

Florida, iar pe celălalt l - a da t cu îm p ru m u t u n ită ţii Gărzii Naţionale a sta tu lu i New Jersey d in Newark. Pe la începutu l anilor treizeci, Link ajunsese să -ş i plim be jucăria pe p la tfo r­ma unui cam ion la d iferite bâlciuri rurale, unde cerea d o u ă­zeci şi cinci de cenţi p en tru o „cursă".

Totuşi, când dezastru l poşte i aeriene s -a declanşat în iam a lui 1934, m ai m ulţi înalţi ofiţeri ai C orpului de Aviaţie au devenit d isperaţi. Casey Jones, u n p ilo t veteran care an trenase m ulţi d in tre piloţii arm atei, ş i-a adus am inte de d ispozitivul lui Link şi i-a convins pe câţiva d in tre ofiţeri să arunce o a doua privire. La începu tu l lui m artie, Link a fost convocat să vină cu avionul de la locuinţa sa d in Cortland, New York, la Newark, ca să facă o dem onstra ţie cu d ispoz iti­vul pe care-1 îm prum utase Gărzii Naţionale. în ziua stabilită era ceaţă, v izib ilitatea era zero, cu vânt şi ploaie torenţială. C om andanţii de la Corpul de Aviaţie, fam iliarizaţi de acum cu consecinţele posibile ale u n o r astfel de condiţii vitrege, p resupuneau că n iciun pilot, oricât ar fi fo st de tem erar sau de p riceput, n - a r fi p u tu t să zboare pe o asem enea vreme. Tocmai p ărăseau aerodrom ul când au auz it u n zu m zet ca de insectă de undeva de sus, d in ceaţă, coborând cu hotărâre. Apoi avionul lui Link ş i-a făcu t apariţia, ca o fantom ă, m a te - ria lizân d u -se la doar câţiva m etri deasup ra pistei, a terizând perfect şi ap ro p iin d u -se de generalii surprinşi. Individul uscăţiv nu sem ăna cu Lindbergh, dar p ilo ta ca el - şi unde mai pui că do ar cu a ju to ru l instrum entelo r. Link a continuat să dem onstreze capabilităţile d ispozitivu lu i său şi, în tr -u n a din prim ele situa ţii în care p u te rea „tocilarilor" a înge­nuncheat trad iţia m ilitară, ofiţerii i-a u în ţeles po tenţialu l. Generalii au o rd o n a t prim ul tran sp o rt de d ispozitive Link. Şapte ani m ai târziu , începea cel d e -a l Doilea Război Mondial, aducând necesita tea de a tran sfo rm a în p iloţi m ii de tineri nepregătiţi, în tr -o m anieră cât m ai rap idă şi m ai sigură cu pu tin ţă . R ăspunsu l la această necesita te l-a u rep rezen ta t zece m ii de dispozitive de an trenam en t Link. Până la sfârşitu l războiului, o ju m ăta te de m ilion de aviatori au efectuat

33

m ilioane de ore de p regătire în ceea ce num eau cu afecţiune „Cutia albastră".* în 1947, C orpul de Aviaţie a devenit U.S. Air Force (Forţele Aeriene ale SUA), iar Link a trecu t la fabricarea de sim ulatoare p en tru avioanele cu reacţie, bom bard iere şi m odulele lunare ale m isiunii Apollo.

Sim ulatorul lui Edwin Link a da t rezu lta te a tâ t de bune d in acelaşi m otiv p en tru care a ţi în reg is tra t u n scor cu 300% m ai b u n la te s tu l cu litera lipsă al lui Bjork. Sim ulatorul le p e r­m itea pilo ţilor să se an treneze m ai in tens, să se oprească, să se chinuiască, să facă greşeli şi să înveţe d in ele. D upă câteva ore în tr -u n sim ulato r Link, u n p ilo t p u tea să „decoleze" şi să „aterizeze" de peste zece ori num ai cu a ju to ru l in s tru m en ­telor. Putea să coboare în picaj, să oprească m otoru l şi s ă -l repom ească, pe trecând ore în şir în p oziţia privilegiată de la lim ita capabilităţilor sale în m oduri pe care nu le pu tea risca niciodată în tr -u n avion real. Piloţii d in C orpul de Aviaţie care se pregăteau în sim ulatoare Link n u erau nici m ai tem erari şi nici m ai deştep ţi decât cei care se p răbuşeau . Pur şi sim plu, avuseseră prile ju l să se an treneze m ai in tens.

Ideea de an trenam en t in tens are o logică perfectă în p re ­gătirea p en tru profesii periculoase precum cea de pilo t de vânătoare sau de astronau t. Totuşi, lucrurile devin in te resan ­te atunci când o aplicăm şi la alte tipu ri de deprinderi. Ca, de exem plu, cea a fo tbaliştilo r brazilieni.

Arma secretă a Braziliei

Ca m ulţi pasionaţi ai sportu lu i d in în treaga lum e, an tre ­noru l Simon Clifford era fascinat de ap titud in ile fără egal ale fo tbaliştilo r brazilieni. Totuşi, spre deosebire de m ajo rita tea

* C o n s id era ţia m ilita r ilo r p e n tru e f ic a c ita te a s im u la to a re lo r lu i Link se p are că a a v u t n iş te lim ite . Link a p r im it p e r m is iu n e a să v â n d ă s u te d e a s t fe l d e d is p o z it iv e Jap o n ie i, G erm an ie i ş i U n iu n ii S o v ie tice în a n ii p r e ­m e rg ă to r i r ă zb o iu lu i, c reâ n d o s itu a ţ ie în care a m b e le p ă r ţi co m b a ta n te era u la fe l d e b in e p reg ă tite .

34 CODUL TALENTULUI

fanilor, el a decis să m eargă în Brazilia ca să vadă dacă poate afla cum ş i-a u dezvolta t acele aptitudini. Era o iniţiativă neobişnuit de am biţioasă d in partea lui, ţinând cont că în ­treaga lui experien ţă de an tren o r ş i-o dobândise la şcoala elem entară catolică d in oraşu l b ritanic Leeds, şcoală ce nu putea fi soco tită o pepin ieră a fotbalului. Pe de altă parte, Clifford nu e u n tip obişnuit. E înalt şi teribil de chipeş, rad i­ind acea încredere charism atică şi de neclin tit pe care o aso ­ciem de regulă cu m isionarii şi îm păraţii. (în tinereţe, Clifford a suferit u n groaznic accident în tim pul unu i m eci de fo tbal - i-au fost afec ta te organele in terne, iar u n rinichi a trebu it extirpat - şi, probabil, ca u rm are a acestu i fapt, el abordează fiecare zi cu u n zel nesăbuit.) în vara lui 1997, când avea douăzeci şi şase de ani, Clifford a îm p ru m u ta t 8 000 de dolari de la sind icatu l cadrelor didactice d in care făcea parte şi a plecat în Brazilia, având la el u n rucsac, o cam eră video şi o agendă p lină cu num ere de telefon pe care le ob ţinuse de la u n ju că to r brazilian .

A juns acolo, C lifford ş i-a p e trecu t cea m ai m are p a r­te a tim pulu i explorând aglom eraţia u rbană a m etropolei Săo Paolo, dorm ind n oap tea în căm ine invadate de gândaci, făcând în sem nări în tim pul zilei. A văzu t m ulte d in lucrurile pe care se a ş tep ta să le găsească: pasiunea, tradiţia , cen tre­le de an tren am en t bine organizate, orele lungi de pregătire. (Jucătorii adolescenţi d in academ iile de fo tbal braziliene fac câte douăzeci de ore de an trenam en t pe săp tăm ână, p rin com paraţie cu cinci ore pe săptăm ână, cât fac corespondenţii lor britanici.) Şi a m ai văzu t sărăcia copleşitoare a favelelor şi d isperarea d in ochii jucătorilo r.

Dar Clifford a m ai văzu t şi ceva la care nu se aştep ta: un joc ciudat. Sem ăna cu fotbalul, dacă fo tbalu l s -a r ju ca în tr -o cabină telefonică, ia r jucăto rii a r fi dopaţi cu am fetam ine. Mingea era de două ori m ai mică, dar de două ori m ai grea. Abia dacă sărea când o băteai de păm ânt. Jucătorii se a n tre ­nau nu pe te ren u ri m ari acoperite cu iarbă, ci pe suprafeţe de m ărim ea unu i te ren de baschet acoperite cu beton, podele

35

din lem n sau locuri virane. Prin ritm şi cu o v iteză am eţitoare, jocul sem ăna m ai m ult cu baschetu l şi hocheiul decât cu fotbalul. C onsta d in tr-o serie com plexă de pase rap ide şi con tro late şi acţiune ne în tre ru p tă de la u n capăt la celălalt al terenului. Jocul se num ea futebol de salăo, echivalentul p o r­tughez p en tru „fotbal în sală“. V arianta sa m odernă a căpătat denum irea de futsal.

—A fost lim pede p en tru m ine că aici luau n aştere a p titu ­dinile b razilienilor, a declarat Clifford. A fost ca şi cum aş fi găsit veriga lipsă.

Futsalul a fo st inventat de u n an tren o r uruguayan în 1930 ca o alternativă la an trenam entele d in zilele ploioase. Brazilienii l-a u ad o p ta t rap id şi i-a u în tocm it prim ele reguli în 1936. De atunci, jocul s -a răsp ân d it ca u n virus, m ai ales în oraşele aglom erate ale Braziliei, şi a a juns în scurt tim p să ocupe u n loc unic în cu ltu ra sportivă braziliană. Futsalul se joacă şi în alte ţări, dar Brazilia a făcut o adevărată obse­sie, parţia l p en tru că jocul pu tea fi ju ca t oriunde (un avantaj deloc neglijabil în tr -o ţa ră în care terenurile cu iarbă su n t o raritate). Futsalul a a juns să atragă pasiunea copiilor b raz i­lieni în acelaşi m od în care baschetu l îi pasionează pe copiii din oraşele am ericane. Brazilia dom ină copios versiunea o rgan izată a sportu lu i, câştigând 35 din cele 38 de com petiţii in ternaţionale, conform lui Vicente Figueiredo, au to ru l cărţii History o f Futebol de Salăo. Dar aceste cifre sugerează num ai tim pul, eforturile şi energia pe care Brazilia le alocă acestui joc artizanal şi artificial. D upă cum scria Alex Bellos, au toru l cărţii Futebol: Soccer, the Brazilian Way, fu tsa lu l „este consi­d era t incubatoru l sufletu lu i brazilian".

Incubaţia se reflectă în biografiile jucătorilo r. începând cu Pele, practic, to ţi m arii jucă to ri de fo tbal b razilien i au ju ca t în copilărie fu tsal, m ai în tâ i în cartier şi m ai apoi în academ iile de fo tbal braziliene, unde, de la şap te ani până în ju ru l vârstei de do isprezece ani, îşi dedicau de regulă tre i zile pe săp tă ­m ână fu tsalu lui. Marele Juninho, de exem plu, spunea că abia la paisp rezece ani a a juns să dea cu piciorul în tr -o m inge de m ărim e norm ală, pe u n teren cu iarbă. Până la do isprezece

36 CODUL TALENTULUI

ani, Robinho ş i-a p e trecu t ju m ăta te d in tim pul de an tren a ­m ent ju cân d futsal*.

Ca u n podgorean care identifică u n soi de struguri m inu­nat, u n cunoscăto r p recum dr. Emilio M iranda, p ro fesor de fotbal la U niversitatea d in Săo Paolo, poate identifica cro ­m ozom ii de fu tsa l în cadrul celebrelor driblinguri braziliene. Acea faim oasă m anevră popu lariza tă de Ronaldinho, elastico, în care m ingea pare că e a trasă şi resp insă de picior ca o ju ­cărie yo-yo, a avut originea în futsal. Golul cu vârful bocan­cului m arcat de Ronaldo în Cupa M ondială d in 2002? Din nou, futsal. Mişcări p recum d ’espero, el b a rre tş i vaselina? Toate provin d in fu tsal. Când i-a m spus lui M iranda că m i-am închipuit că brazilienii ş i-a u perfec ţionat aptitudinile jucând fotbal pe plajă, acesta a râs.

—Jurnaliştii vin aici, se duc pe plajă, fac poze şi scriu a r­ticole. Dar m arii ju că to ri nu vin de pe plaje. Vin de pe te ren u ­rile de fu tsal.

Unul d in tre m otive are o b ază m atem atică. Jucătorii de fu tsal ating balonul m ult m ai des decât fotbaliştii - de şase ori m ai des pe m inut, conform unu i stu d iu efectuat la u n i­versitatea d in Liverpool. Mingea m ai m ică şi m ai grea nece­sită şi recom pensează o m anevrare m ai rap idă - după cum rem arcă an trenorii, n u p o ţi să ieşi d in tr -u n sp a ţiu aglom e­rat doar degajând terenul. Pasele rap ide su n t de o m axim ă im portanţă, p e n tru că jocu l înseam nă cău tarea de unghiuri şi spaţii şi efectuarea u n o r com binaţii rap ide cu ceilalţi jucători. Controlul m ingii şi vederea bună înseam nă to tul, astfe l încât când ju că to rii de fu tsa l ajung la jocu l de dim ensiuni norm ale, se sim t de parcă ar avea hectare de te ren pe care să acţioneze. U rm ărind câteva jocu ri de fo tbal p ro fesion ist ală turi de dr. Miranda, la Săo Paolo, acesta m i-i a ră ta pe fotbaliştii care jucaseră fu tsal. îşi dădea seam a după felul în care păstrau balonul. Nu le păsa cât de m ult se apropia adversarul. După

* P en tru o d e m o n str a ţ ie e lo c v e n tă a r o lu lu i ju c a t d e fu tsa l în d e z v o l­tarea a p t itu d in ilo r lu i R o n a ld in h o , c e l d e s e m n a t d e d o u ă or i ce l m a i b u n ju că to r a l a n u lu i, v e z i h t tp ://w w w .y o u tu b e .c o m /w a tc h ? v = 6 1 8 0 c M h k W J A .

37

cum a sin te tiza t dr. M iranda: „Lipsa de tim p cum ulată cu lip ­sa de spaţiu dă ap titud in i fotbalistice m ai bune. Futsalul este laboratoru l n o s tru naţional de im provizaţie".

Cu alte cuvinte, fo tbalul b raz ilian d iferă de cel care se joacă în re s tu l lum ii deoarece Brazilia fo loseşte echivalentul sportiv al sim ulatoru lu i lui Link. Futsalul com prim ă ap titu d i­nile esenţiale fo tbalulu i în tr -o incin tă de m ici dim ensiuni. îi p lasează pe jucă to ri în zona de an trenam en t in tens, unde să com ită şi să -ş i corecteze erorile, generând perm anen t soluţii la problem e vii. Jucătorii care ating m ingea de şase ori m ai des învaţă cu m ult m ai rapid , fără să -ş i dea seam a, decât ar face-o pe u n te ren de m ari d im ensiuni în aer liber (unde, cel p u ţin în m in tea mea, jucăto rii aleargă pe coloana sonoră a „Dunării albastre" in te rp re ta te la clarinet de Clarissa). Să fie lim pede, to tuşi: fu tsalu l nu este singurul m otiv p en tru care fo tbalul b raz ilian este m are. Ceilalţi factori, a tâ t de des citaţi - sărăcia, pasiunea şi popu la ţia -, chiar au im portan ţa lor. Dar fu tsalu l este pârgh ia p rin in term ediu l căreia ceilalţi factori îşi tran sfe ră forţa.

Când Simon Clifford a văzu t jocu l de fu tsal, s -a en tu z ias­m at. A revenit acasă şi a dem isionat d in p o stu l de profesor, după care a în fiin ţa t C onfederaţia In ternaţională de Futebol de Salăo în tr -u n a d in cam erele nelocuite ale casei sale, elabo­rând u n p rog ram de fo tbal p en tru copiii d in şcolile e lem enta­re şi licee, pe care a n u m it-o Şcoala de Fotbal Brazilian. A pus la punct o serie com plicată de exerciţii b aza te pe m işcările din futsal. Jucătorii lui, care p roveneau în m are m ăsu ră din zonele sărace ale Leedsului, au în cepu t s ă - i im ite pe Zico şi Ronaldinho. Pentru a crea o am bianţă propice, Clifford le punea m uzică de sam ba în boxe.

Să facem u n pas înapoi şi să a runcăm o privire obiectivă la ceea ce făcea Clifford. D esfăşura u n experim ent ca să vadă dacă fabrica de ta len t cu u n m ilion de picioare a Braziliei p u ­tea fi g refată în această ţa ră com plet s tră in ă p rin in term ediu l acestu i joc caraghios şi de mici p roporţii. El paria pe fap tu l că jocu l de fu tsa l ar pu tea să facă u n nucleu incandescent al

38 CODUL TALENTULUI

magiei b raziliene să p rindă rădăcini în ţin u tu l rece şi acoperit de funingine al Leedsului.

Locuitorii d in Leeds, auzind de p lanul lui Clifford, s -a u am uzat. Pe când u rm ăreau cum se d esfăşoară ostilităţile la şcoala acestuia, erau în m are pericol să m oară de râs: zeci de puştan i palizi, cu obraji rozalii şi cefe groase d in Yorkshire băteau cât era ziulica de lungă o m inge m ică şi p rea grea, învăţând drib linguri şi fente în ritm de sam ba. Era ceva de râs, cu excepţia unu i singur am ănunt: Clifford a avut d reptate.

Patru ani m ai târziu , echipa lui Clifford de jun io ri sub paisprezece ani a învins echipa naţională a Scoţiei d in aceeaşi categorie de vârstă. D upă care a învins şi echipa naţională a Irlandei. Unul d in tre puştii d in Leeds, u n fundaş pe num e Micah R ichards, joacă acum în echipa naţională a Angliei. Şcoala de Fotbal Brazilian a lui C lifford s -a extins în circa douăsprezece ţă ri de pe glob. D upă spusele lui Clifford, se aşteap tă apariţia alto r staruri.

vt

39

Capitolul 2 SaPS*

Celula de antrenam ent intens

În totdeauna am susținu t că, excep tându-i pe proşti, oam enii nu diferă prea m ult în privinţa intelectului, doar în ceea ce priveşte zelu l şi m unca asiduă.

Charles Darwin

Cum se instalează o bandă largă naturală

A ntrenam entu l in tens este o idee pu tern ică , fiindcă pare m agică. C larissa începe ca u n m uzician m ediocru şi, în cinci m inute, în făp tu ieşte echivalentul unei p regă tiri de o lună. Un pilo t lip sit de orice pricepere se u rcă în tr -u n sim ulator Link şi, în câteva ore, dobândeşte noi capacităţi. Faptul că u n efort bine ţin tit poate creşte înzecit v iteza de învăţare are aerul unu i basm în care din tr -o m ână de sem inţe m inuscule creşte o v iţă -d e -v ie ferm ecată. Dar, în m od ciudat, viţa ferm ecată se dovedeşte a fi ceva ap ro p ia t de u n adevăr neurologic.

La începu tu l călătoriilor m ele am făcut cu n o ştin ţă cu o su b stan ţă m icroscopică n um ită mielină*. Iată cum arată.

* Prim a oară a m în tâ ln it m ie lin a în 2 0 0 5 , c â n d lu cra m la u n a r tico l

d e s p r e p e p in ie re le d e ta le n te p e n tr u P lay: T h e N e w Y o rk T im es S p o r ts

M a g a z in e ş i am d a t în tâ m p lă to r p e s te o n o tă d e s u b s o l in titu la tă :

„E xerciţiile in te n s iv e d e p ia n au e fe c te r e g io n a le s p e c if ic e a su p ra

d e z v o ltă r ii m a ter ie i albe". A m lu a t leg ă tu r a cu c er c e tă to r ii care se

o c u p ă d e m ie lin ă ş i, în p r im e le z e c e s e c u n d e a le c o n v e r sa ţie i, l - a m

a u z it p e u n n e u r o lo g d e s cr iin d m ie lin a c a p e „o ep ifan ie" .

40 CODUL TALENTULUI

MATERIA TALENTULUI: o secţiune transversală a două fibre nervoase înfăşurate în mielină. Imaginea a fost realizată la începutul procesului. Pe unele fibre nervoase, izolaţia de mielină ajunge şi la cincizeci de straturi. (Imagine obţinută prin amabilitatea lui R. Douglas Fields şi Louis Dye, de la National Institutes of Health.)

Unul d in tre efectele m ielinei este să - i facă pe neuro lo ­gii sobri să zâm bească şi să dea în bâlbâială asem enea unor exploratori care tocm ai au pu s piciorul pe ţărm ul unu i vast şi p rom iţă to r con tinen t nou. Ei nu vor să se m anifeste astfel - se străduiesc d in ră sp u te ri să răm ână serioşi şi cu o atitud ine potriv ită u n o r neurologi. Dar m ielina n u - i lasă. Faptul că ştiu de ex isten ţa m ielinei le schim bă m odul în care văd lum ea.

„E ceva... uriaş", spune dr. DouglasHFields, d irecto r al Laboratorului de Neurobiologie de D ezvoltare de la Institu tu l Naţional p e n tru Sănătate din Bethesda, M aryland. „E devrem e să ne p ronun ţăm , d ar ar pu tea fi o chestie uriaşă."

4 1

„Ceva revolu ţionar", este de părere dr. George Bartzokis, p ro feso r de neurologie la UCLA. Mielina rep rez in tă „cheia p en tru vorbire, citit, ap titud in ile de învăţare, a fi um an."

Ca m ajo rita tea oam enilor, am tră it cu im presia că explicaţia p en tru toa te aceste tipu ri de învăţare, com por­tam en t şi reacţii rez idă în neuronii creierului, în re ţeaua de fibre nervoase in terconectate şi în celebrele sinapse p rin care acestea se leagă şi com unică. Dar Fields, B artzokis şi alţii m -a u in fo rm at că, deşi consideră în continuare că neuronii şi sinapsele au o im p o rtan ţă vitală, v iziunea trad iţională cen­tra tă a sup ra neuron ilo r este m odificată în m od fundam ental de o revoluţie în gândire de p roporţii uriaşe, care consideră că această izolaţie cu aspect um il joacă u n rol fundam enta l în felul cum funcţionează creierul nostru , îndeosebi când este vorba de dobândirea aptitudinilor.

Noua idee se clădeşte pe tre i adevăruri sim ple. (1) Orice m işcare, gând sau sen tim en t um an constitu ie u n sem nal electric precis sincron izat care se deplasează p r in tr -u n şir de neuron i - u n circuit de fibre nervoase. (2) Mielina este izolaţia care în făşoară acele fibre nervoase şi creşte forţa, v iteza şi p recizia sem nalului. (3) Cu cât acţionăm m ai des u n circuit anum e, cu a tâ t m ai m ult m ielina op tim izează acel circuit şi cu a tâ t m ai puternice, meii rap ide şi m ai precise devin m işcările şi gândurile noastre .

„Tot ceea ce fac neuronii, fac foarte rapid. Se în tâm plă cât ai acţiona u n com utator", spune Fields, re fe rin d u -se la sinapse. „Dar n u p rin acţionarea com utatoare lo r învăţăm noi o m ulţim e de lucruri. Ca să devii m ai b u n la pian, la şah sau la baseball e nevoie de m ult tim p şi tocm ai la as ta e bună mielina."

„Ce fac atleţii bun i când se antrenează?" în treabă Bartzokis. „Trimit im pulsuri precise d e -a lungul firelor care dau sem nalul de acoperire cu m ielină a respectivelor fire. D upă to t an trenam entu l, ei ajung să posede u n cablu su p e r- izo lat - ca o conexiune de in te rn e t T -3 , de m are viteză, cu m are lăţim e de bandă. A sta îi deosebeşte de noi, ceilalţi."

42 CODUL TALENTULUI

L-am în treb a t pe Fields dacă m ielina ar p u tea avea vreo legătură cu fenom enul pepinierelor de talente.

A ră sp u n s fără ezitare: „Aş pu tea să p rezic că jucătoarele de golf su d -co reen e au, în m edie, m ai m u ltă m ielină decât jucătoarele d in alte ţări", a spus. „Şi au m ai m ultă în părţile potrivite ale creierului şi p en tru grupele de m uşchi adecvate, iar asta le perm ite să -ş i op tim izeze circuitele. Acelaşi lucru ar p u tea fi adevărat p en tru orice grup de acest tip.

— Tiger W oods? am în trebat.— Categoric, Tiger W oods, a ră sp u n s Fields. Omul ăla are

o grăm adă de mielină.C ercetători p recum Fields su n t a traşi de m ielină p en tru

că prom ite să ofere inform aţii despre rădăcinile biologice ale învăţării şi ale tu lbu rărilo r cognitive. Pentru scopurile n o as­tre, to tuşi, funcţionarea m ielinei leagă diferitele pepiniere de ta len te în tre ele şi cu noi, ceilalţi. M ielinarea (procesul de izolare cu m ielină a fibrelor nervoase) se află în acelaşi rapo rt cu ap titud in ile um ane în care se află plăcile tectonice cu geologia sau selecţia n a tu ra lă cu evoluţionism ul. Explică în treaga com plexitate a lum ii p r in tr -u n m ecanism sim plu şi elegant. A ptitud inea este izolaţia de m ielină care înfăşoară circuitele neurale şi care se dezvoltă în funcţie de a n u m i­te semnale. Povestea ap titud in ilo r şi a ta len tu lu i rep rez in tă povestea mielinei.

Clarissa n - a sim ţit asta, dar când făcea acel an trenam ent in tens p en tru „Nunta de au r“, activa şi op tim iza u n circuit neural - şi dezvo lta mielina.

Când piloţii d in Corpul de Aviaţie se an trenau in tens în sim ulatorul lu i Edwin Link, ei activau şi op tim izau circuitele neurale - şi dezvo ltau mielina.

Când Ronaldinho şi Ronaldo jucau futsal, ei îşi activau şi optim izau circuitele m ai des şi m ai precis decât atunci când jucau în aer liber. P roduceau m ai m ultă mielină.

Ca orice epifanie decentă, recunoaşterea im portan ţe i m ielinei zd runcină percepţiile vechi. După ce i-a m vizi­ta t pe Fields şi pe ceilalţi cercetători care stu d iază mielina,

43

am avut senzaţia că am p u rta t n işte ochelari cu raze X care m i-au a ră ta t o nouă m odalitate de a vedea lum ea. Am văzu t principiile m ielinei operând nu doar în pepinierele de talente, dar şi în exerciţiile de p ian ale copiilor mei, în noua obsesie p en tru hochei a soţiei m ele şi în discutabilele m ele incursiuni în karaoke.* A fost u n sen tim en t fără doar şi poate bun, em oţia fericită de înlocuire a ghicitului şi p resupunerilo r hazard a te cu u n m ecanism clar şi inteligibil. în trebări vagi au ieşit în evidenţă.

Î: De ce este a tâ t de eficace an trenam en tu l ţin tit, concentrat pe greşeli?R: Pentru că m odalita tea cea m ai bună de a constru i un circuit b u n este să - l activezi, să te ocupi de greşeli, s ă -l activezi d in nou şi to t aşa. Efortul n u este o opţiune, ci o necesitate biologică.

Î De ce pasiunea şi pe rs is ten ţa su n t ingrediente esenţiale ale talentului?R: Pentru că în făşu rarea m ielinei în ju ru l u nu i circuit m are necesită can tită ţi im ense de energie şi tim p. Dacă n u - ţi place ceea ce faci, n -o să te s trădu ieşti n iciodată îndeajuns de m ult p en tru a deveni m are în dom eniul respectiv.

Î: Care e cea m ai b u n ă cale de a ajunge la Carnegie Hali?R: Să o iei direct pe S trada Mielinei.

* P recu m ş i în a p t itu d in ile u n u i a n u m it c ic l is t c e leb ru în T urul

Franţei. P en tru o carte r e cen tă , am p e tr e c u t u n a n u rm ă r in d u -1 p e L ance

A rm stro n g în t im p ce s e p r e g ă te a p e n tru c ee a ce s e c o n s id e r ă a f i în

g e n e ra l c ea m a i d u ră c u r să d e c ic lism . D e ş i so lic ită r ile f iz ic e su n t fără

eg a l, n u în c a p e n ic io în d o ia lă că a b o rd a rea m e n ta lă a lu i A rm stro n g - c o n ­

cen tra rea m a n ia ca lă p e erori, d o r in ţa d e a o p t im iz a fie c a r e d im e n s iu n e a

cu rse i, d o r in ţa n e p o to lită d e a fu n c ţio n a la lim ita c a p a c ită ţilo r sa le (sa u a le

ce lo r la lţ i) - a c o n tr ib u it e se n ţ ia l la crearea a c e s te i a d ev ă ra te d o v e z i v ii a

fo r ţe i a n tre n a m e n tu lu i in te n s .

44 CODUL TALENTULUI

Călătoria m ea pe Strada Mielinei a începu t cu o v izită la un incubato r de la Laboratorul de Neurobiologia D ezvoltării de la In stitu tu l N aţional p en tru Sănătate. Cam de m ărim ea unui frigider mic, incubato ru l conţinea n işte ra ftu ri d in sârm ă lucioasă pe care s tă teau câteva şiruri de vase Petri în care se afla u n lichid de culoare roz, cam ca b ău tu ra răcoritoare Gatorade. în in terio ru l lichidului roz erau electrozi de p latină care trim iteau rafale m inuscule de cu ren t electric la neuroni de şoarece acoperiţi cu o su b stan ţă albă sidefată.

— A sta e, a spus dr. Fields. A sta e m arfa.Fields, în v ârs tă de 54 de ani, e u n b ărb a t energic şi vigu­

ros, cu u n zâm bet larg şi m ers vioi. Fost biolog oceanograf, el coordonează u n labo ra to r alcătu it d in şap te încăperi unde lucrează şase persoane, d o ta t cu can istre şuierătoare, cutii electrice zum zăitoare şi m ănunchiuri o rdonate de cabluri şi fu rtunuri, ia r p rin asta seam ănă foarte m u lt cu o navă eficientă şi în bună rânduială. în plus, Fields are obiceiul unui adevărat căp itan de vas de a face ca m om ente extrem de exci­tan te să p ară prozaice. Cu cât u n lucru este m ai in teresan t, cu a tâ t m ai an o st reuşeşte el să - l facă să pară. De exem plu, îm i povestea d esp re o ascensiune de şase zile pe vârful El C apitan din m asivul Yosemite, îna lt de 1 066 de m etri, la care luase p arte cu două veri în urm ă, iar eu am în treb a t ce senzaţie ai când dorm i a tâ rn a t de o frânghie la 300 de m etri de sol. „La d rep t vorbind, nu e cine ştie ce“, m i-a ră sp u n s Fields, expre­sia răm ân ân d u -i nesch im bată de parcă ar fi vorbit despre un drum până la băcănie. „Te adaptezi."

Acum, Fields scoate d in incubato r unu l d in tre vasele Petri roz ş i- l bagă sub obiectivul m icroscopului. Are o voce liniştită. „Ia u ită - te şi tu", spune el.

M -am u ita t, a ş te p tâ n d u -m ă să văd ceva cu aspect magic sau science-fiction. în loc de asta, am văzu t u n m ănunchi de fire încâlcite, ca n işte spaghete, cu privire la care Fields m ă in fo rm ează că sun t fibre nervoase. Mielina e m ai greu de văzut, ap ărân d ca o fran jă undu ioasă la' m arginea neu ro n i­lor. Clipesc, îm i refocalizez priv irea şi m ă strădu iesc să -m i im aginez cum această m aterie ar pu tea fi legătu ra com ună

45

în tre M ozart şi Michael Jordan, sau m ăcar cheia p en tru a -m i îm bunătă ţi priceperea la jocu l de golf.

Din fericire, dr. Fields este u n bun pedagog şi, în tim pul d iscuţiilor pe care le avuseserăm în zilele p recedente, îm i explicase cele două principii care su sţin în ţelegerea m ieli­nei şi a ap titud in ilor. Vorbind cu el, ca şi cu m ulţi alţi n eu ­rologi, ai u n pic senzaţia căţărării pe m unte: p resu p u n e un pic de transp iraţie , dar eşti răsp lă tit cu o nouă şi sp lendidă perspectivă.

Pentru început, ia tă percep ţia nr. 1 cu privire la Ştiinţa creierului: toa te acţiunile sun t rezu lta tu l com unicării d in ­tre lanţurile de fibre nervoase. în esenţă, creierul um an este alcătu it d in m ănunchiuri de fire - 100 de m iliarde de fire num ite neuroni, conectaţi în tre ei p rin sinapse. Ori de câte ori facem ceva, creierul trim ite u n sem nal p rin acele lan ţu ri de fibre nervoase la m uşchi. De fiecare da tă când exersezi ceva - cânţi u n cântec, m ânuieşti o b â tă de baseball, c iteşti această propoziţie - u n alt circuit foarte specializat se activează în m in tea ta, ca u n fel de lan ţ de lum ini de Crăciun. Cea mai sim plă deprindere - să zicem, u n rever la ten is - im plică un circuit a lcătuit d in su te de m ii de fibre şi sinapse.

în esenţă, fiecare d in tre acele şiruri ara tă ca acesta:

CĂI INTRARE CĂI IEŞIRE(Informaţii senzoriale, decizii) (Mişcări ale muşchilor)

„Intrarea" este to t ceea ce se în tâm plă înain te de a realiza respectiva deprindere: vedem m ingea, sim ţim poziţia rache­tei în m ână, decidem să acţionăm . „Ieşirea" este actul în sine:

46 CODUL TALENTULUI

sem nalul care le spune m uşchilor să se m işte în succesiune astfel încât să facem u n pas, să în toarcem şoldurile, apoi um ărul, apoi b raţu l.

Când execuţi acea lovitură de rever (sau in te rp re tez i un acord în la m inor, sau faci o m utare de şah), u n im puls p a r­curge acele fibre, p recum curen tu l electric p r in tr -u n cablu, declanşând şi activarea alto r fibre. Ideea e că aceste circuite, nu m uşchii obedien ţi şi lipsiţi de judecată , su n t adevăratul cen tru de con tro l al fiecărei m işcări, gând sau dep rinde­re um ane. în tr -u n m od profund , circuitul este m işcarea: el d ic tează cu exactita te fo rţa şi m om entu l fiecărei contracţii m usculare, fo rm a şi con ţinu tu l fiecărei idei. Un circuit len t şi şovăielnic în seam nă o m işcare len tă şi şovăielnică; u n circuit rap id şi s incron înseam nă o m işcare rap idă şi sincronă. în sine, m uşchii şi oasele sun t la fel de u tile ca o m arionetă fără sfori. Sau, cum a spus dr. Fields, ap titud inea se află în to ta li­ta te în capul nostru .

Iată şi p ercep ţia nr. 2 cu privire la Ştiinţa creierului: cu cât dezvoltăm m ai m ult u n circuit specific unei deprinderi, cu a tâ t su n tem m ai p u ţin conştien ţi că îl folosim . Suntem alcătuiţi să facem deprinderile autom ate, să le depozităm în m intea subconştien tă . A cest proces, care se num eşte au to ­m atizare, ex istă d in ra ţiun i evoluţioniste solide. (Cu cât mai m ultă pre lucrare de inform aţie a tribu im m inţii subconştiente, cu a tâ t m ai m ari su n t şansele să observăm tigrul acela cu colţi spadă care p ân d eşte în tufiş.) C reează to to d a tă o iluzie foarte convingătoare: o deprindere odată dobând ită dă senzaţia de firesc, de parcă ar fi u n lucru pe care l-a m p osedat în to tdeauna.

Aceste două percep ţii - deprinderile ca n işte circuite cerebrale şi au to m atizarea - creează o com binaţie paradoxa­lă: constru im la nesfârş it circuite vaste şi com plexe, care se aprind ca lum iniţele de Crăciun, şi s im ultan u ităm că le -am constru it. Aici este locul în care intervine mielina.

Să spunem că m ielina are u n aspect fad înseam nă să o flatăm . Mielina nu are doar u n aspect fad. Ea a ra tă fa n ta s ­tic, nem aipom enit şi ex trao rd inar de nein teresan t. Dacă am

47

(ilustraţie de Jim Gallagher)

com para creierul cu peisaju l u rb an din film ul Blade Runner, cu structu rile neuronale orbitoare, lum inile s tră lucitoare şi fo rfo ta vijelioasă a im pulsurilor, atunci m ielina joacă rolul um il al asfaltului. Este in frastru c tu ra m unicipală uniform ă, aparen t inertă. Este com pusă d in tr-o banalita te num ită m em ­brană fosfolipidică, o grăsim e densă care se în făşoară ase­m enea unei benzi izo latoare în ju ru l fibrei nervoase, îm pied i­când scurgerea în afară a im pulsurilo r electrice. Se insta lează în tr -o serie de form e lungi, ro tun jite , to ta l nepoetice, pe care m ai m ulţi neurologi le descriu cu term enu l de „câm ăţoase", şi care ara tă ca în im aginea p recedentă.

D ată fiind sup rem aţia funcţională ap a ren t evidentă a n e ­uronilor, prim ii oam eni de ş tiin ţă care s -a u ocupat de cerce­tarea creierului ş i-a u num it noua ştiin ţă neurologie, cu toa te că m ielina şi celulele sale susţină toare , cunoscute sub num ele de „m aterie a lbă“, rep rez in tă m ai bine de ju m ăta te d in m asa creierului. Tim p de u n secol, cercetătorii ş i-a u concen trat a ten ţia m ai degrabă asup ra neuron ilo r şi sinapselo r decât asup ra izolaţiei lo r aparen t inerte, pe care au s tu d ia t-o mai m ult în legătură cu scleroza m ultip lă şi alte boli au to im une care d istrug m ielina. D upă cum s -a dovedit, cercetătorii au

48 CODUL TALENTULUI

fost inteligenţi - in tr-ad ev ăr, neuronii şi sinapsele po t explica aproape to a te clasele de fenom ene m entale: m em oria, em oţia, contro lu l m uşchilor, percepţia senzorială şi aşa m ai departe. Dar există o problem ă esenţială la care neuronii nu p o t să ofere o explicaţie: de ce oam enii au nevoie de a tâ t de m ult tim p p e n tru a învăţa deprinderi complexe.

Unul d in tre prim ele indicii privind ro lul m ielinei a fost descoperit pe la m ijlocul anilor 1980, cu ocazia unu i ex­perim ent în care au fo st im plicaţi şobolani şi cam ioane de jucărie Tonka. Bill G reenough de la un iversita tea d in Illinois a crescut trei g rupe de şobolani în trei feluri diferite. în prim ul grup, şobolanii erau izo laţi individual fa ţă de ceilalţi, fiecare fiind p lasa t în tr -o cutie de pan to fi m are, d in m aterial p las­tic. Şobolanii d in al doilea grup au fost crescu ţi laolaltă cu ceilalţi, dar to t în cutii de încălţăm inte. în schim b, al treilea grup a fo st c rescu t în tr -u n m ediu îm bogăţit, încon ju ra t de alţi şobolani şi o grăm adă de jucării cu care se jucau instinc­tiv, până la pu n c tu l la care au reu şit să -ş i dea seam a cum să acţioneze pârgh ia cam ionului de gunoi.

Când G reenough a făcu t au topsia creierelor anim ale­lor după două luni, a co nsta ta t că num ăru l sinapselor din grupul crescu t în m ediul îm bogăţit crescuse cu 25 la su tă prin com paraţie cu celelalte două grupuri. Rezultatele lui Greenough au fo st bine prim ite, a ju tând la s ta to rn icirea ideii de p lastic ita te a creierului, îndeosebi no ţiunea conform căreia creierul are fe restre de dezvoltare critice, în tim pul cărora dezvoltarea sa reacţionează la m ediul înconjurător. Dar în stud iu l lui G reenough se afla şi o descoperire secundară, care a fo st în m are m ăsu ră ignorată de com unita tea ştiinţifică.La grupul crescu t în m ediul îm bogăţit crescuse şi altceva în p roporţie de 25 la sută: m ateria albă, adică mielina.

—Am ignorat m ielina, to a tă lum ea credea că este doar u n sim plu fac to r pasiv, a declarat Greenough. Dar a devenit lim pede că acolo se în tâm plă lucruri im portan te .

Cu toate acestea, neuronii şi sinapsele au con tinuat să p ri­m ească p a rtea leului d in aten ţia cercetătorilo r până în ju ru l anului 2000, când o nouă şi pu tern ică tehnologie, denum ită

49

im agistică de d ifuziune tensorială, le -a perm is neurologilor să m ăsoare şi să cartografieze m ielina în in terio ru l subiecţilor vii. D in tr-odată , cercetătorii p u teau să lege deficienţele s tru c ­turale ale m ielinei de o varietate de afecţiuni, p rin tre care dislexia, autism ul, tu lbu rarea de deficit de atenţie, sindrom ul de stres posttraum atic , ba chiar şi în m itom ania patologică. în vrem e ce m ulţi cercetăto ri s -a u concen tra t pe legătu ra d in tre m ielină şi bolile respective, u n alt grup a devenit in te resa t în ro lu l pe care aceasta l -a r pu tea ju ca la indivizii norm ali, şi chiar la cei cu funcţionalita te ridicată.

S-au efectuat stud ii in teresan te . în 2005, Fredrik Ullen a scanat creierele u n o r p ian işti concertişti şi a găsit o relaţie d irect p roporţională în tre orele de p ractică şi m ateria albă. în anul 2000, Torkel Klingberg a stabilit legătu ra d in tre a p titu ­dinea legată de citit şi m ateria albă, iar în 2006 Jesus Pujol a făcu t acelaşi lucru p en tru dezvoltarea vocabularului. în 2005, u n stud iu efectuat la Spitalul p en tru Copii d in Cincinnati pe 47 de copii norm ali cu vârste în tre 5 şi 18 ani a corelat u n IQ crescu t cu o rganizarea spo rită şi densita tea m ărită a m ateriei albe.

Alţi cercetători, p recum dr. Fields, au descoperit m ecanis­m ul p rin care au avut loc aceste creşteri ale mielinei. Aşa cum a a ră ta t în tr -u n articol publicat în 2006 în ju rna lu l Neuron, celulele de sprijin, num ite o ligodendrocite şi astrocite , sesi­zează activarea nervilor şi reacţionează p rin în făşu rarea de m ielină pe fibrele activate. Cu cât u n nerv e s te activat de m ai m ulte ori, cu a tâ t m ai m ultă m ielină se în făşoară în ju ru l lui. Cu cât mai m u ltă m ielină se înfăşoară, cu a tâ t m ai rap id cir­culă sem nalele, crescând vitezele de până la o su tă de ori faţă de sem nalele transm ise p rin fibre neizolate.

Studiile s -a u acum ulat, alcătuind tre p ta t o nouă imagine, în tr-ad ev ăr, m ielina face parte d in in frastruc tu ră , dar există u n „clenci" im portan t: în cadrul vastei m etropole cerebrale, m ielina transfo rm ă pe tăcu te alei înguste în au to s trăz i largi, pe care se circulă cu viteze fu lgerătoare. Traficul neuronal care a ltădată abia se ţâ ra cu 4 -5 kilom etri pe oră, cu a ju ­to ru l m ielinei se desfăşoară acum cu 400 de kilom etri pe

50 CODUL TALENTULUI

oră. T im pul de re frac tarita te (în esenţă, aş tep ta rea necesară în tre u n sem nal şi u rm ătoru l) descreşte cu u n factor de 30. îm preună, creşte rea v itezei şi scăderea tim pulu i de re frac­tarita te se com bină p e n tru a accelera capabilitatea generală de p relucrare a inform aţiei de 3 000 de ori - în tr-ad ev ăr, o bandă largă.

Mai m ult, m ielina are capacitatea de a regla viteza, înceti­n ind d in când în când sem nalele astfel încâ t să ajungă la si­napse la m om ente optim e. S incronizarea este vitală deoarece neuronii su n t binari: ori se activează, ori nu, n u există o zonă gri. A ctivarea lo r depinde num ai de m ărim ea im pulsu lu i care soseşte, şi anum e dacă acesta este suficient de m are p en tru a depăşi p ragu l de activare al neuronului. Pentru a -m i explica implicaţiile, Fields m -a pu s să -m i im aginez u n circuit al ap ti­tudinii în care doi neuron i trebuie să -ş i com bine im pulsurile pen tru a activa u n al treilea neuron, care are u n prag rid icat - de exem plu, p e n tru o lovitură la golf. Dar există u n clenci aici: p en tru a se com bina corespunzăto r, cele două im pulsuri tre ­buie să sosească exact în acelaşi m om ent - aproape ca atunci când doi oam eni se reped la o u şă m asivă ca s -o deschidă forţat. S-a descoperit că acea fereastră de tim p necesară este de circa 4 m ilisecunde, sau cam ju m ăta te d in tim pul în care o albină bate o da tă d in aripioare. Dacă prim ele două sem nale sosesc la o d is tan ţă în tim p m ai m are de 4 m ilisecunde, uşa răm âne închisă, al treilea neuron, de im p o rtan ţă crucială, nu se activează, iar m ingea de golf ajunge în bălării. „Creierul n o stru are a tâ tea conexiuni şi posibilităţi, încâ t genele nu sun t în stare să codifice neuronii să sincronizeze lucrurile a tâ t de precis", spune Fields. „Dar po t p roduce m ielina ca să facă acest lucru."

Deşi p rocesu l exact de op tim izare răm âne deocam dată u n secret nedeslu şit - Fields teo re tizează că aici funcţionează o buclă de feedback, care m onitorizează, com pară şi in teg rea­ză ieşirile -, im aginea generală se subsum ează unu i proces îndeajuns de elegant încât să -l m ulţum ească şi pe Darwin însuşi: activarea neuron ilo r p roduce m ielină, m ielina co n tro ­lează v iteza im pulsurilo r, iar v iteza im pulsurilo r înseam nă

51

Acesta este momentul învăţării, când circuitele se activează şi oligodendrocitele se extind şi încep să înfăşoare fibra. Astfel se naşte o deprindere. (Prin amabilitatea lui Douglas R. Fields, „White Matter Matters", Scienttfic American, 2008, p. 46).

aptitud ine. Mielina nu scade im p o rtan ţa sinapselor - d im po­trivă, Fields şi alţi neurologi sublin iază fap tu l că schim bările sinaptice răm ân esenţiale p en tru învăţare. Dar m ielina joacă u n rol m asiv în m odul în care se m an ifestă învăţarea.

D upă cum s -a exprim at Fields: „Semnalele trebuie să călă­to rească la v iteze co respunzătoare , să sosească la m om entu l oportun , iar m ielinarea este m odalita tea p rin care creierul con tro lează acea viteză".

Teoria mielinei, aşa cum e văzu tă p rin ochii doctorului Fields, este im presionantă . Dar ceea ce m i-a răm as cu ad e­vărat în m inte a fo st ceea ce m i-a a ră ta t pe urm ă: o privire în tr -u n creier care se an trenează in tens. Am m ers pe un hol îngust la b irou l u nu i coleg şi am văzu t ceea ce părea să fie o im agine subm arină lua tă d in Jules Veme: form e ca de caracatiţă de u n verde fosforescent pe u n fond negru, în tin z â n d u -ş i tentaculele după fibrele zvelte. Caracatiţele, m -a in form at Fields, sun t oligodendrocitele - celulele care produc m ielina. Când o fibră nervoasă se activează,

52 CODUL TALENTULUI

oligodendrocita o sesizează, o apucă şi începe să o înfăşoare. Fiecare ten tacu l se încre ţeşte şi se extinde în tim p ce oligo­dendrocita stoarce d inăun tru l ei citoplasm a pân ă când nu răm âne decât o folie de m ielină ca de celofan. Acea mielină, încă a taşa tă de o ligodendrocită, începe să se în făşoare în ju ru l fibrei nervoase cu o precizie nepăm ântească, com pri- m ân d u -se la fiecare capăt p en tru a crea form a distinctivă de cârn at, „ în file tân d u -se“ ca o piuliţă d e -a lungul „şurubului" rep rezen ta t de fibră.

—Este u n u l d in tre cele m ai com plicate şi m ai desăvârşite procese in tercelu lare care există, spune Fields. Şi este lent. Fiecare d in tre aceste în făşu rări poate încon ju ra fibra nervoasă de p a truzec i pân ă la cincizeci de ori, iar asta poate dura zile sau săp tăm âni. Im ag inează-ţi că faci a s ta la în tregul neuron, apoi treci la în tregu l circuit conţinând mii de nervi. Ar fi ca şi cum ai izola u n cablu transatlantic*.

Aşadar, ia tă im aginea sin tetizată: de fiecare da tă când ne an trenăm in tens p en tru o lovitură da tă cu crosa de fier num ărul nouă sau p en tru u n acord de ch itară sau o deschide­re la jocu l de şah, insta lăm în circuitele noastre o m agistrală de date de b an d ă largă. D eclanşăm u n sem nal pe care acele m inuscule ten tacu le verzi îl sesizează; acestea reacţionează în tin zân d u -se spre fibrele nervoase. Apucă, îşi p roduc sin ­gure m ateria p rim ă şi m ai în făşoară u n stra t, îng roşând teaca de protecţie. C onstruiesc ceva m ai m ultă izolaţie d e -a lungul „firului", ceea ce se traduce p r in tr -u n p lus de lăţim e de b an ­dă şi de ap titud ine şi viteză. Efortul nu este op ţional - este necesar d in p u n c t de vedere neurologic: p en tru ca acel circuit co resp u n ză to r unei ap titud in i să funcţioneze optim , trebuie,

*O c a le m a i su m b ră dar, în a c e la ş i tim p , m a i c o n v in g ă to a re d e a ap rec ia r o lu l m ie lin e i în d e z v o lta r e a a p t itu d in ilo r e s t e s ă n e g â n d im la b o lile care a ta că m ie lin a . V io lo n c e lis ta b r ita n ic ă J a c q u e lin e d u Pre ş i - a p ie r d u t în m o d m is te r io s c a p a c ita te a d e a câ n ta la v io lo n c e l la v â rsta d e d o u ă z e c i ş i o p t d e a n i ş i, d u p ă o p t lu n i, a fo s t d ia g n o s t ic a tă cu s c le r o z ă m u ltip lă . A c e s te b o li s u n t lite r a lm e n te o p u s u l d o b â n d ir ii d ep r in d er ilo r , d e o a r ec e d is tr u g m ie lin a ( lă sâ n d to to d a tă c o n e x iu n ile d in tr e n e u r o n i în m are p a rte in ta c te ) .

53

prin definiţie, să activezi circuitul suboptim . Trebuie să faci greşeli şi să acorzi a ten ţie acelor greşeli; trebuie s ă - ţi înveţi circuitul. Trebuie, de asem enea, să activezi m ereu circuitul - cu alte cuvinte, să exersezi - cu scopul de a m enţine m ielina în tr -o stare funcţională perfectă. în definitiv, m ielina este u n ţe su t viu.

Pentru a rezum a: este tim pul să rescriem m axim a potriv it căreia p rin an trenam en t se ajunge la perfecţiune. A devărul este că p rin an tren am en t se p roduce m ielină, iar m ielina duce la perfecţiune. Mielina funcţionează conform câtorva principii fundam entale.

1. A ctivarea c ircu itu lu i a re o im p o rta n ţă m axim ă. Mielina n u e concepu tă p en tru a reacţiona la dorin ţe dragi, la idei vagi sau la inform aţii în care ne scăldăm ca în tr -o baie călduţă. M ecanism ul este constru it p en tru a răsp u n d e la acţiuni, respectiv la im pulsurile electrice reale care străb a t fibrele nervoase. R ăspunde la repetiţii insisten te , în câteva capitole vom discu ta m otivele evoluţioniste probabile, dar deocam dată vom observa doar că an tren a ­m entu l in tens este stim ulat de atingerea unei stări prim are, una în care sun tem atenţi, în fom eta ţi şi concentraţi, chiar d isperaţi.

2. M ielina e s te u n iv e rsa lă . O m ărim e unică p en tru toate aptitudinile. Mielina n o astră nu „ştie" dacă e fo losită p en tru jocu l de baseball sau p en tru a-1 in te rp re ta pe Schubert. Ind iferen t de felul cum e folosită, creşte în conform itate cu aceleaşi reguli. Mielina este m eritocratică: circuitele care se activează capătă izolaţie. Dacă te m uţi în China, m ielina se va în făşu ră pe fibrele care te a ju tă să conjugi verbele în lim ba m andarină. Altfel spus, m ielina nu e in te resa tă de cine eşti, ci de ceea ce faci.

3. M ielina se în fă şo a ră - d a r n u se d esfăso a ră . Ca la oi *

m aşină de asfa lta t au tostrăz i, m ielinarea are loc unidirecţional. O dată izo la t u n circuit co resp u n ză to r unei aptitudini, nu m ai p o ţi s ă - l dezizo lezi (decât ca u rm are a vârstei sau a bolii). Iată de ce e greu să te dezbari de

54 CODUL TALENTULUI

obişnuin ţe. Singura cale de a le schim ba este să constru ieşti noi obiceiuri rep e tân d com portam ente noi - p rin m ielinarea u n o r circuite noi.

4. Vârsta contează. La copii, m ielina soseşte în tr -o serie de valuri, unele determ inate de gene, altele dep inzând de activitate. Valurile acestea du rează până în al p a tru lea deceniu al vieţii noastre , creând perioade critice în tim pul cărora creierul n o s tru este ex traord inar de receptiv faţă de învăţarea u n o r noi deprinderi. începând d in acel punct, vom con tinua să avem parte de o creştere ne tă a can tităţii de m ielină până în ju ru l vârstei de cincizeci de ani, când balan ţa începe să se încline spre p ierdere. Păstrăm capacitatea de m ielinare pe to t parcu rsu l vieţii - d in fericire, cinci p rocen te d in o ligodendrocite răm ân im ature, m ereu gata să ră sp u n d ă chem ării. Dar oricine a încercat să înveţe o lim bă stră ină sau un in stru m en t m uzical în tr-o perioadă tâ rz ie a vieţii poate depune m ărtu rie că e nevoie de m ai m u lt tim p şi de m ai m ultă transp ira ţie ca să constru ieşti ansam blul necesar de circuite. Iată de ce o vastă m ajo rita te a experţilor de nivel m ondial încep din tinereţe. Genele lo r nu se schim bă oda tă cu îna in tarea în vârstă, d a r capacitatea de a produce m ielină da.

La u n anum it nivel, s tud iu l m ielinei lasă im presia unei noi ram uri exotice a neuroştiin ţe i. Dar, la u n alt nivel, m ielina este sim ilară cu u n alt m ecanism bine stud iat, pe care-1 folosim zilnic: m uşchii. Dacă îţi fo loseşti m uşchii în tr -u n anum it fel - încercând d in greu să ridici obiecte pe care abia le po ţi u rn i -, acei m uşchi vor răsp u n d e p rin a deveni m ai puternici. Dacă activezi în m od co resp u n ză to r circuitele p en tru ap titud in i - încercând d in greu să faci lucruri pe care abia le po ţi face, în tr -u n an tren am en t in tens -, atunci circuitele p en tru a p titu ­dini vor reacţiona devenind m ai rap ide şi m ai fluente.

Opiniile d esp re felul cum ne folosim m uşchii s -a u schim ­bat. Până p rin anii 1970, relativ pu ţin i oam eni alergau în cursele de m ara to n sau făceau bodybuilding. Se considera că aceia care făceau aşa ceva şi excelau posedau u n dar special.

55

Viziunea s -a schim bat când am învăţa t cum funcţionează de fap t sistem ul cardiovascular um an: că îl p u tem am eliora stab ilindu -ne d rep t ţin tă sistem ele aerobic sau anaerobic, că ne pu tem în tări inim a şi m uşchii fo rţân d u -n e să acţionăm la lim ita capacităţilor no astre - rid icând o greu ta te ceva m ai m are, sau încercând să alergăm u n pic m ai m ult. S -a de­m o n stra t că şi oam enii obişnuiţi po t deveni cu ltu rişti sau m araton işti trep ta t, valorificând p u te rea m ecanism ului.

Să ne gândim la ap titud in i ca la n işte m uşchi care necesită o a justare im portan tă - se poate spune că trebuie să co n stru ­im u n nou circuit de înţelegere. în u ltim a perioadă de circa u n secol şi jum ăta te , noi am în ţeles ta len tu l p rin in term ediu l m odelului in sp ira t de Darwin al genelor şi m ediului încon ­ju ră to r, respectiv genetic şi dobândit. Aşa am fo st învăţaţi să credem că genele conferă daru ri unice şi c ă m ediul asi­gură o p o rtun ită ţi unice p en tru exprim area acelor daruri. Am p u s m ereu tipu l de succes pe care-1 vedem în pepiniere de talente înd ep ărta te şi sărace precum Brazilia în legătură cu ideea că ou tsiderii se strădu iesc m ai m ult şi îşi doresc mai m ult succesul. (Nu con tează că lum ea e plină până la refuz de m ilioane de săraci d isperaţi care încearcă d in răspu teri, cu d isperare chiar, să reuşească în fotbal.) Dar m odelul m ielinei ne ara tă că pepinierele reuşesc n u doar p en tru că oam enii de acolo se străduiesc m ai m ult, ci p en tru că se străduiesc m ai m ult în d irecţia corectă - an tren ân d u -se m ai in tens şi p erfec ţio n ân d u -şi deprinderile. Când privim m ai în d ea ­proape, pepinierele de ta len te respective n u su n t deloc n işte outsideri. La fel ca David, au găsit pârghia po triv ită p en tru a-1 învinge pe Goliat.

Marea aventură a lui Anders Ericsson

Ştiinţa m ielinei se află încă în tr -o stare incipientă. După cum observa u n neurolog, până în u rm ă cu câţiva ani to ţi ce r­cetătorii care se ocupau de m ielină încăpeau în tr -u n singur restau ran t. „Când vine vorba despre m ielină, ş tim probabil

56 CODUL TALENTULUI

cam doi la su tă d in ceea ce ştim despre sinapse", a spus Fields. „Ne aflăm la frontieră."

Ceea ce n u înseam nă că oam enii de ştiin ţă care s tu d ia ­ză m ielina n u îi văd poten ţia lu l m asiv sau că noul m odel nu in fluenţează felul în care vedem lum ea. (Când am ju ca t cu Fields o p a rtid ă de biliard la el acasă, el a com entat că „nu ş i-a m ielinat p rea bine circuitele legate de biliard".) D ar în ­seam nă că aceştia îşi doresc d in toa tă inim a u n stud iu im por­tan t, cu b ază cât m ai largă, care să investigheze rela ţia d in tre m ielină şi ap titud in ile şi învăţarea um ane.

Nu e o d o rin ţă m ărun tă . Studiul ideal al m ielinei a r avea o arie de cuprindere biblică. Ar trebu i să exam ineze toate tipurile de ap titud in i, în toate m ediile im aginabile. Ar fi u n proiect dem n de Noe, necesitând ex isten ţa u n o r persoane în ­deajuns de obsedate care să u rm ărească şi să m ăsoare fiecare specie de deprindere , după care să treacă în revistă în tr -o singură investigaţie m asivă o lungă procesiune de practican ţi ai jocurilo r cu m ingea, a rtiş ti plastici, cân tăre ţi şi fizicieni. Pentru cei ce se ocupă de cercetarea m ielinei, care acum sondează de zo r vasele Petri, ideea u nu i astfel de stu d iu de am ploare este rom antică, irezistib ilă şi teribil de bizară. Ce fel de persoană - ce fel de Noe care să aibă o asem enea energie m aniacală - a r p u tea să se înham e la u n astfel de proiect?

Aici in tră în povestea n o astră A nders Ericsson. S -a născu t în 1947 în tr -o suburb ie nord ică a Stockholm ului. în copilărie, Ericsson îi id o la triza pe m arii exploratori, m ai ales pe Sven A nders Hedin, u n p recu rso r scandinav al lui Indiana Jones, de la cum păna secolelor 19 şi 20. Hedin era u n personaj irez is­tibil: u n lingvist extrem de ta len tat, arheolog, paleontolog, artis t p lastic şi geograf, care a explorat ţinu tu rile în d ep ărta ­te ale Mongoliei, T ibetului şi Himalayei, fen tân d m oartea de nenum ărate ori şi scriind cărţi de m are succes. D intre pereţii m icului său do rm ito r de suburbie, Ericsson a stu d ia t operele lui Hedin, im ag in ân d u -şi p ropriile lum i pe care să le desco­pere şi să le exploreze.

Totuşi, o d a tă cu trecerea anilor, visurile lui Ericsson au în ­tâm pinat d ificultăţi. Cele m ai m ulte d in tre fron tiere păreau să

57

fi fo st deja explorate, iar punctele albe de pe h a rtă fuseseră deja com pletate. Şi, spre deosebire de Hedin, Ericsson părea să nu posede n iciun ta len t deosebit. Deşi avea rezu lta te ac­ceptabile la m atem atică, nu era b u n la fo tbal sau la baschet, la limbi, la biologie sau la m uzică. La cincisprezece ani, Ericsson a descoperit că era bu n la şah, câştigând în m od sistem atic partidele din p au za de p rân z cu colegii de şcoală. Părea că -ş i descoperise ta len tu l... tim p de câteva săptăm âni. Unul d in tre băieţi - de fapt, chiar cel m ai slab ju că to r - ş i-a îm bunătă ţit jocul pe neaştep ta te şi a începu t s ă - l învingă de fiecare dată pe Ericsson, care s -a în fu ria t teribil.

În acelaşi tim p, i - a fo st s tâ rn ită curiozitatea. „M -am gândit la asta m u lt“, a spus el. „Ce naiba s -a în tâm pla t? Cum a p u tu t băiatu l ăla, pe care a ltădată îl bă team aşa de uşor, să m ă învingă acum cu la fel de m are uşurin ţă? Ştiam că s tu d ia ­ză, că se duce la u n club de şah, dar ce s -a în tâm p la t cu ad e­vărat dedesubt? Din acel m om ent, m -a m străd u it anum e să nu m ai încerc să devin foarte b u n în tr -u n dom eniu. T reptat, am devenit m ai obsedat de stud ierea experţilor decât să fiu u n expert."

Pe la m ijlocul anilor 1970, Ericsson s tud ia psihologia la In stitu tu l Regal de Tehnologie. în acele zile, dom eniul p s i­hologiei se afla în tr -o stare foarte jen an tă de tranziţie , fiind divizat în tre două şcoli de gândire divergente: pe de o parte, Freud şi scrinul lui fantom atic plin de pu lsiun i inconştiente; pe de altă parte, B.F. Skinner şi o m işcare behavioristă cu o privire rece, care îi tra ta pe oam eni doar ca pe ceva m ai m ult decât o colecţie de in tră ri şi ieşiri m atem atice. Dar lum ea era în schim bare. în universităţile d in Anglia şi SUA începea o m işcare num ită revoluţia cognitivă. A ceastă nouă teorie, in iţiată de u n grup divers de psihologi, experţi în in teligenţă artificială şi specialişti în neuroştiin ţă , su sţinea că m intea um ană funcţionează asem enea unu i com puter p ro iectat de evoluţie şi că se supune anum itor reguli universale. Mai m ult sau m ai p u ţin în tâm plă to r, Suedia însăşi trecea p r in - t r -o epocă de aur a succesului în arte şi sport: u n necu­noscu t slăbănog, pe num e Bjorn Borg, câştiga tu rneu l de la

58 CODUL TALENTULUI

W imbledon, Ingem ar S tenm ark dom ina concursurile de schi, iar ABBA cucerea m uzica pop. în m in tea lui Ericsson, toate aceste date d ispara te s -a u com binat d ân d u -i ceea ce cău­ta: u n te rito riu nou de explorat. Ce este talentul? Ce îi face pe oam enii de succes să fie d iferiţi de noi, ceilalţi? Care este originea m ăreţiei?

„Căutam u n dom eniu care m i-a oferit libertate", a spus Ericsson. „Eram in te resa t de m odul în care în făp tu iau lucruri m ăreţe şi, la acea dată, acest aspect a fo st considerat că iese d in aria norm ală de cercetare."

Ericsson ş i-a scris în 1976 d izerta ţia despre u tilita tea rapoarte lo r verbale - relatările oam enilor privind propriile lor stări m entale - şi o privire a sup ra înţelegerii perfo rm anţe lo r acestora. O pera sa i - a a tras a ten ţia psihologului econom ist H erbert Simon, u n p ionier al revoluţiei cognitive, care în scurt tim p avea să obţină Prem iul Nobel p en tru lucrările sale în dom eniul luării deciziilor. Simon l-a rec ru ta t pe Ericsson să vină în A m erica şi, p rin 1977, Ericsson lucra îm preună cu Simon la U niversitatea Cam eggie Mellon d in Pittsburgh, cercetând aspectele fundam entale ale m odulu i cum oam enii rezolvă problem ele.

În m od caracteristic , prim ul pro iect al lui Ericsson a fost să investigheze una d in tre cele m ai sacre teze ale psiho lo ­giei: convingerea că m em oria pe term en scu rt este o calitate înnăscu tă şi fixă. Un celebru articol scris în 1956 de p sih o ­logul George Miller, in titu la t „Numărul magic şapte, p lus sau m inus doi", a stab ilit regula conform căreia m em oria um ană pe term en scu rt era lim ita tă la şap te elem ente de inform aţie independen te (d ân d u -i com paniei Bell Telephone m otivul p en tru a alege varian ta cu num erele de te lefon alcătuite din şap te cifre). Limita a fo st num ită „capacitate de canal", iar despre această capacitate se credea că este la fel de fixă ca înălţim ea şi m ărim ea la pantofi.

Ericsson a decis să testeze teoria lm Miller în cea m ai sim plă m anieră posibilă: an trenând voluntari s tud en ţi în ­tru creşte rea capacităţii de m em orare a şiru rilo r de cifre, la fiecare secundă ad ău g ân d u -se o cifră nouă. C om unitatea

59

ştiinţifică a considerat că experim entul lui Ericsson sem ăna cu încercarea de a - i an trena pe oam eni să -ş i crească m ărim ea p u rta tă la pantofi. M emoria pe term en scu rt ţinea de „dotarea tehnică". Limita era de şap te cifre şi nu s -a schim bat.

Când unul d in tre voluntarii lui Ericsson a m em orat un num ăr d in op tzeci de cifre, com unitatea ştiinţifică n -a ştiu t ce să creadă. Când al doilea vo luntar a d epăşit o su tă de cifre, num ăru l şap te al lui Miller a p ă ru t să fi fo st în locu­it de o m agie de u n tip diferit. „Oamenii au fo st extrem de im presionaţi", ş i-a am intit Ericsson. „Nu le venea să creadă că nu exista o lim ită universală. Dar era adevărat."

Ericsson a dem o n stra t că m odelul existent al m em oriei pe term en scurt era greşit. M emoria nu este ca m ărim ea la p a n ­tofi - poate fi îm b u n ătă ţită p rin an trenam ent. Şi aici Ericsson a avut o intuiţie: a în treză rit u n terito riu neexplorat dem n de eroul lui, Hedin. Dacă m em oria pe term en scu rt nu este lim i­tată, atunci ce este lim itat? Toate deprinderile de sub soare su n t o form ă sau alta de m em orie. Când o schioare cam pioa­nă coboară în v iteză pârtia , fo loseşte s tru c tu ri ale m em oriei care le spu n m uşchilor ce să facă şi când. Când u n m aestru al violoncelului cântă, de asem enea fo loseşte s tru c tu ri ale m e­moriei. De ce n -a r p u tea să fie cu toţii subiecţii aceluiaşi efect al an trenam entu lu i?

—Teoria trad iţională spunea că lim ita o rep rez in tă „do­tarea fizică", afirm ă Ericsson. Dar, dacă oam enii sun t capabili să transfo rm e m ecanism ul care m ediază perfo rm an ţa prin an trenam ent, atunci ne aflăm în tr -u n spaţiu cu to tu l nou. Vorbim despre u n sistem biologic, n u despre u n com puter. A cest sistem se poate constru i pe sine.

Aşa a începu t odiseea de treizeci de ani a lui Ericsson p rin îm pără ţia talentulu i. Ericsson a explorat toate dim ensiunile perfo rm anţe i determ inate de aptitudini, adunând şi s tud iind surori m edicale, gim naşti, violonişti şi ju că to ri de darts; ju că ­tori de scrabble, dactilografe, infirm iere şi ofiţeri d in trupeleS.W.A.T. Nu le -a m ăsu ra t mielina. (Este psiholog, nu neurolog, şi în plus, încă n u fusese inventată im agistica de d ifuzie te n - sorială.) în schim b, a stu d ia t p rocesu l de edificare a ta len tu lu i

60 CODUL TALENTULUI

d in tr -u n ungh i la fel de im portan t: a m ăsu ra t an trenam entu l. Şi anum e, a m ăsu ra t tim pul şi caracteristicile an trenam entu lu i.

Îm p reu n ă cu colegii lui d in acest dom eniu, Ericsson a stabilit u n rem arcabil fundam en t de activitate (docum entat în m ai m ulte cărţi şi, cel m ai recent, în tr -u n tom de proporţii biblice in titu la t Cambridge Handbook o f Expertise and Expert Performance). Teza cen trală a acestu ia este o sta tistică de tip Gibraltar: orice expert d in orice dom eniu este rezu lta tu l unui num ăr de aproxim ativ zece mii de ore de an trenam en t ded i­cat. Ericsson a denum it acest p roces „an trenam ent deliberat" şi l - a definit ca lucru l p en tru perfecţionarea unei tehnici, p rin cău tarea p erm an en tă a feedbackului critic şi concentrarea neosto ită pe în tă rirea slăbiciunilor. (Din ra ţiun i practice, vom pu tea considera că „an trenam entu l deliberat" şi „an trenam en­tu l in tens" su n t în esen ţă acelaşi lucru - deşi, având în vedere pregătirea lu i de psiholog, term enul lui Ericsson se referă la o stare m entală, nu la m ielină. Trebuie consem nat că este a tras de idee. „Găsesc foarte in te resan tă corelaţia [dintre m ielină şi talent]", m i-a spus el.)

A lături de cercetători p recum H erbert Simon şi Bill Chase, Ericsson a validat s tan d ard e precum Regula celor Zece Ani, o in te resan tă descoperire da tând din 1899, care afirm ă că expertiza de nivel m ondial în orice dom eniu (vioară, m a te ­m atică, şah etc.) necesită aproxim ativ u n deceniu de an tre ­nam ent dedicat. (Chiar şi u lu ito ru l geniu precoce al şahului, Bobby Fischer, a m uncit nouă ani grei înain te să dobândească titlu l de m are m aestru la vârsta de şap tesp rezece ani). Regula aceasta este adesea fo losită p en tru a determ ina m om entu l ideal p en tru începerea antrenam entu lu i: de exem plu, în tenis fetele ating vârfu l de form ă fizică la şap tesp rezece ani, aşa încât ar treb u i să înceapă la şap te ani; băieţii au vârful de fo r­m ă m ai târziu , aşa că po t să înceapă şi la nouă ani. Dar Regula celor Zece Ani şi a celor zece m ii de ore are im plicaţii mai generale. Ea im plică fap tu l că toa te deprinderile sun t clădite p rin fo losirea aceluiaşi m ecanism fundam ental şi, m ai m ult, că acel m ecanism im plică lim ite fiziologice de la care nim eni n u e exceptat.

61

În m in tea celor m ai m ulţi d in tre noi, rezu lta te le lui Ericsson dau n aşte re la o obiecţie unică şi instinctivă: cum ră ­m âne cu geniile? Ce pu tem spune despre faim oasa capacitate a lui M ozart de a transcrie pa rtitu ri în treg i după o singură audiţie? Cum răm âne cu savanţii id ioţi care se apropie în tr -o doară de u n p ian sau de u n cub Rubik şi devin in stan taneu şi în m od magic strălucitori? Ericsson şi colegii lui răsp u n d calm cu aju to ru l u n o r sta tis tic i de necontrazis. în lucrarea Genius Explained, dr. Michael Howe de la U niversitatea Exeter estim ează că M ozart, pân ă la îm plin irea vârste i de şase ani, stud iase circa 3 500 de ore de m uzică ală turi de ta tă l său in structo r, u n elem ent care îi p lasează prodig ioasa m em orie m uzicală în dom eniul ap titud in ilo r im presionante , dar care po t fi dobândite. A şa-num iţii „savanţi idioţi" tind să exceleze în dom enii restrânse , caracterizate de reguli clare şi logice (pian şi m atem atică - p rin opoziţie cu, să zicem, com edia de im provizaţie sau scrierea de ficţiune). Mai m ult, savanţii id ioţi acum ulează de regulă can tită ţi m asive de expunere prealabilă la respectivele dom enii, de exem plu ascu ltând m u ­zică la dom iciliu. Cercetările sugerează că adevărata exper­tiză a acesto r genii constă în capacitatea lor de a se an trena in tens în m od obsesiv, chiar şi atunci când nu pare neapăra t că exersează. D upă cum s -a exprim at Ericsson succint: „Nu există niciun tip de celulă pe care să o posede geniile, iar re s tu l lum ii nu". Ceea ce nu înseam nă că u n p rocentaj m in u s­cul d in tre oam eni nu posedă o dorin ţă înnăscu tă şi obse­sivă de a deveni m ai buni - ceea ce psihologul Ellen W inner denum eşte „furia de a dobândi deprinderi". Dar aceste tipuri de indivizi au tom otivaţi în tru an trenam en tu l in tens su n t rare şi au daru l să sară în ochii tu tu ro r. (O regulă em pirică: în cazul în care e nevoie să te în treb i dacă şi copilul tău posedă furia de a dobândi deprinderi, să ştii că n -o posedă.)

Dacă sup rapunem cercetările lui Ericsson cu noile cerce­tări în dom eniul mielinei, ob ţinem ceva care se apropie de o teorie universală a talentului, care poate fi rezu m ată în tr -o ecuaţie ten tan t de concisă: an trenam ent intens x 10 000 de ore = talent de clasă mondială. Dar adevărul e că v iaţa este

62 CODUL TALENTULUI

m ai com plicată d e -a tâ t. Şi e m ai bine să fo losim inform aţia ca pe o lentilă p rin in term ediu l căreia p u tem scoate în evidenţă m odul în care funcţionează codul talentulu i, p en tru a scoa­te la iveală conexiunile ascunse d in tre lum ile înd ep ărta te şi p en tru a form ula în treb ări ciudate cum ar fi: ce au în com un surorile Bronte cu p ractican ţii de skateboard?

63

Excelenţa este un obicei.

Aristotel

Fetele de niciunde

În vastu l fluviu de n ara ţiu n i care alcătu iesc cu ltu ra occi­dentală, m ajo rita tea poveştilo r desp re ta len t su n t izb ito r de asem ănătoare . De regulă, „scenariu l14 e cam aşa: fără niciun avertism ent, p en e trân d no rm alita tea vieţii cotidiene, un Puşti de Niciunde îşi face apariţia. Puştiul posedă u n ta ­len t în n ăscu t p en tru p ic tu ră /m a tem atic i/b a seb a ll/f iz ică şi, p rin pu te rea acelui ta len t, îşi schim bă viaţa şi vieţile celor d in jur.*

*P o v e s te a a c e a s ta a a r tis tu lu i d e in sp ir a ţie d iv in ă e s t e a tâ t d e s trâ n s

în tr e ţe s u tă în cu ltu ra n o a s tr ă , în c â t e u ş o r d e u ita t că a fo s t o v rem e cân d

e a n u e x ista . În a in te d e R e n a şter ea ita lian ă , ta le n tu l în p ic tu ră ş i s c u lp tu ­

ră era c o n s id e r a t u n m e ş te ş u g u til, e ch iv a le n t cu p r ic e p e re a la z id ă r it sa u

la ţe s u t . A tu n ci, u n p ic to r n u m it G iorg io V asari a in v e n ta t id e e a A r tis tu lu i

Erou. în ca rtea sa d in 1 5 5 0 V ieţile a r tiş t ilo r , a re la ta t p o v e s te a u n u i

p ă s to r p r ib ea g n u m it G io tto , ca re a fo s t d e s c o p e r it p e u n câ m p în tim p

ce d e s e n a m in u n a te s c h iţe c u o p ia tră a s c u ţ ită ş i care a a ju n s d u p ă a c eea

p r im u l m a re a r tis t a l R en a şter ii. N -a r e n ic io im p o r ta n ţă că p o v e s te a n u se

s u s ţ in e d in p u n c t d e v e d e re is to r ic sa u că, m a i a p r o a p e d e a r g u m en ta ţia

le g a tă d e m ie lin ă , ş i G io tto a p e tr e cu t an i în ş ir u c e n ic in d p e lâ n g ă

m a e s tr u l p ic to r C im ab u e. Id eea ir e z is t ib ilă a lu i V asari le g a tă d e co p ilu l

să rm a n in sp ir a t d e d iv in ita te (care, în d e fin itiv , n u e lip s ită d e a n u m ite

r e z o n a n ţe u tile ) a r e u ş it s ă d e v in ă o p o v e s te m in u n a t d e in te r e sa n tă ş i s - a d o v e d it d u ra b ilă ş i a d a p ta b ilă la m u lte a lte d o m en ii.

6 4 CODUL TALENTULUI

D intre toa te poveştile convingătoare priv ind ta len tu l t i ­neretului, povestea su ro rilo r Bronte e greu de depăşit. Liniile ei esenţiale au fo st stabilite de Elizabeth Gaskell în cartea Viaţa lui Charlotte Bronte apăru tă în 1857. Ea avea u rm ătoarea desfăşurare. Undeva, departe, în ţinu turile m lăştinoase din Haworth, W est Yorkshire, în paroh ia b ă tu tă de vân tu ri şi con­dusă de u n ta tă glacial şi tiranic, trei surori lipsite de m am ă pe num e C harlotte, Emily şi Anne au scris cărţi m inunate înain te de a m uri la vârste tinere. în re la tarea lui Gaskell, povestea su rorilo r Bronte era o fabulă tragică, iar p a rtea ei m agică era fap tu l că respectivele copile au p rodus câteva d in tre cele mai im portan te opere ale literaturii engleze: Jane Eyre, La răscruce de vânturi, A gnes Grey şi Chiriaşul de la Wildfell Hali. Dovada ta len tu lu i lo r înnăscu t, de sorginte divină, d u p ă cum scria Gaskell, este fu rn iza tă de seria de cărticele pe care surorile Bronte le c reaseră în copilărie, cărţi care re la tau povestiri fan ­tastice desp re îm pără ţii im aginare num ite G lasstown, Angria şi Gondal.

D upă cum re la ta Gaskell: „Mi s -a în cred in ţa t u n pachet ciudat, con ţinând o can tita te im ensă de m anuscrise, înghesu i­te în tr -u n sp a ţiu incredibil de mic. Poveşti, dram e, poem e, p o ­vestiri de d ragoste , scrise în principal de C harlotte, cu u n scris de m ână care era aproape im posibil de descifra t fără a ju toru l unei lupe... Când îşi descă tuşează fo rţa creatoare, fan tez ia şi lim ba ei se dezlăn ţu ie , uneori la lim itele unu i aparen t delir".

Cărţi m icuţe, delir, copii cu ta len te sup rana tu ra le - e vorba de m aterial v ictorian de cea m ai îna ltă calitate. O pera lui Gaskell a stab ilit u n şablon foarte solid, în care s -a u încad ra t cu cred in ţă m a jo rita tea biografiilor u lterioare ale surorilo r Bronte, în p a rte şi d a to rită sărăciei docum entelor originare. N araţiunea lui Gaskell a servit d rep t su rsă de insp iraţie p en tru u n film, o p iesă de tea tru şi o povestire m oralizatoare. A ceastă nara ţiune are o singură problem ă: nu este adevărată. Ca să fim m ai exacţi, adevărata poveste a surorilo r Bronte este şi m ai in teresan tă .

A devărata poveste a fo st descoperită de Juliet Barker, u n istoric cu p regătire la Oxford care a p e trecu t şase ani în

65

calitate de cu ra to r al M uzeului Parohiei Bronte d in Haworth. Scotocind p rin sursele locale, ca şi d in în treaga Europă,Barker a asam blat u n tezau r de m ateria l care a răm as în cea m ai m are parte neexam inat. în 1994, ea a dem olat sistem atic m itu l lui Gaskell cu u n stud iu erud it de 1 003 pagini in titu la t The Brontes (Familia Bronte).

În lucrarea lui Barker, o im agine nouă iese în evidenţă. O răşelul H aw orth n u era u n avanpost izolat, ci u n punct nodal de im po rtan ţă m odera tă în ceea ce priveşte politica şi com erţul. Locuinţa fam iliei Bronte era u n loc m ult m ai stim u ­la to r decât îl p o rtre tizase Gaskell, acolo g ăsin d u -se cărţi, re ­vistele cele m ai recente şi jucării, toa te fiind supravegheate de u n ta tă b lând şi to leran t. Dar m itu l pe care Barker îl ră s to a rn ă cu desăvârşire este aserţiunea conform căreia surorile Bronte ar fi fost rom anciere înnăscute. Primele cărticele nu erau decât n işte încercări am atoriceşti - ceva norm al, ţinând cont de vârsta autoarelor. Le lipsea orice u rm ă de geniu incipient. D eparte de a fi creaţii originale, ele erau im itaţii fade ale a rti­colelor de revistă şi cărţilo r la m odă, d in care cele tre i surori îm preună cu fratele lor Branwell copiau tem e de aventuri exotice şi tram e rom anţioase, im itând vocile au to rilo r celebri şi p lagiind personaje pe d e -a -n treg u l.

O pera lui Barker stab ileşte în m od convingător două adevăruri în legătu ră cu cărticelele fam iliei Bronte. Mai întâi, au fost scrise o m ulţim e de cărţi în tr -o varietate de form e - douăzeci şi două de cărţi având în m edie câte op tzeci de pagini în tr -o perioadă de cincisprezece luni - şi apoi fap tu l că scriitu ra lor, deşi com plicată şi fantastică, nu era foarte bună*. D upă cum s -a exprim at Barker: „Scriitura lor neglijentă,

*Iată u n « te m p lu tim p u r iu : „Un m o n str u im e n s ş i în g r o z ito r a l căru i ca p a tin g e a n o r ii [sic] era în c o n ju r a t d e u n h a lo r o ş u d e fo c , n ă r ile sa le aru n ca u flă că r i ş i fu m ş i era în fă şu ra t în t r - u n v e şm â n t în tu n e c a t, c e ţo s ş i n ed e fin it" . Şi a şa m ai d ep a r te . C it in d u - le c ă r t ic e le le , îţ i d a i s e a m a că p e n tru m em b rii fa m ilie i B ron te a c tu l s c r is u lu i a v ea v ir tu ţi s o c ia le p r o ­fu n d e , c a m ca jo c u l D u n g e o n s a n d D ra g o n s. E xcep tân d , f ir e ş te , fa p tu l că r e s p e c t iv ii m em b ri a u a v u t ş i p r iv ileg iu l, dar ş i d if ic u lta te a d e a in v e n ta în tre a g a p o v e s te .

66 CODUL TALENTULUI

ortografia în fio ră toare şi pu n c tu a ţia inex isten tă până spre sfârşitu l adolescen ţei su n t de regulă trecu te cu vederea [de biografii fam iliei Bronte], la fel şi frecventele im atu rită ţi de gândire şi caracterizare . Aceste caracteristici ale literaturii juvenile nu d im inuează m eritu l de a produce u n asem enea volum de lite ra tu ră la o vârstă a tâ t de fragedă, dar subm inea­ză în m are m ăsu ră ideea că ar fi fo st rom anciere înnăscute".

Noua în ţelegere a an trenam en tu lu i in tens ne oferă o m odalita te m ai b u n ă de a analiza opera surorilo r Bronte.Lipsa de m ăiestrie a scriiturii lor d in perioada de început nu vine în contrad icţie cu acele culm i literare pe care le -au atins în cele d in u rm ă - este o condiţie necesară. Au devenit m ari scriitoare nu în ciuda fap tu lu i că au începu t cu im a tu - rita te şi im itând, ci pentru că au fost d ispuse să cheltuiască im ense can tită ţi de tim p şi energie fiind im atu re şi im itative, creând m ielină în spaţiu l re s trân s şi sigur al cărticelelor lor. Scrierile lor d in copilărie au constitu it p rile ju ri de an tren a ­m ent in tens colaboraţion ist, în cursul cărora ş i-a u dezvolta t „muşchii" p en tru re la tarea poveştilor. D upă cum scria despre ele Michael Howe în Genius Explained: „Faptul că activitatea creatoare de a scrie despre o lum e inventată era u n exerciţiu colectiv a con tribu it enorm la bucuria autorilor. Era u n joc m inunat, în care fiecare partic ipan t contribuia şi răspundea la ultim a con tribu ţie a fra te lu i/su ro rii sale".

Să scrii o carte, chiar şi u n a m icuţă, înseam nă să joci un anum it tip de joc. Regulile trebuie form ate şi respectate. Personajele trebu ie concepute şi constru ite . Peisajele tre -

buie descrise. Liniile nara ţiun ii trebuie descâlcite şi urm ate. Fiecare d in tre acestea poate fi gândită ca o acţiune distinctă, activarea u n u i circuit care este legat de alte circuite. Scrise la adăp o st de ochii părin teşti, departe de orice p resiune oficială, cărticelele au funcţionat p recum echivalentul unu i sim ulator Link, u n loc u n d e surorile Bronte au activat m ilioane peste m ilioane de circuite, au în n o d a t şi deznodat m ii de noduri de intrigă, au crea t su te de opere care au fo st eşecuri artistice desăvârşite, exceptând două adevăruri com pensatorii: fiecare d in tre ele le -a făcu t fericite şi fiecare le -a adus, pe tăcute, u n

67

plus de iscusinţă. Iscusinţa este izolaţia care înfăşoară circui­tele neurale şi creşte în conform itate cu anum ite semnale.

Când rom anul La răscruce de vân turi de Emily Bronte a fo st publicat în 1847, cei care l-a u recen zat s -a u m inunat de originalitatea autoarei. Era vorba despre o capodope­ră com plexă de povestire im aginativă, având în p rim -p lan personaju l în sp ă im ân tă to r şi fascinan t al lui H eathcliffrun ou tsider depresiv a cărui singură caracteristică salvatoare era dragostea p en tru nonconform ista C atherine, care se m ărită în m od tragic cu bogatu l şi rafinatu l Edgar Linton. Criticii au avut d rep ta te să se m inuneze, dar s -a u în şe la t în priv in ţa originalităţii. în schiţele conţinu te în cărticele p u tem găsi to a ­te elem entele a ş tep tân d să fie asam blate: peisaju l ceţos poetic (num it Gondal), eroul negativ (bo tezat Julius Brenzaida), e ro ­ina încăpă ţânată (Augusta G eraldine Almeda) şi p re ten d en tu l bogat (Lordul Alfred). Din această perspectivă, n u m ai e deloc su rp rin ză to r că Emily Bronte a fost în s tare să scrie a tâ t de bine acest rom an. în definitiv, se an trenase in tens de ceva vrem e p en tru asta.

Skaterii cu mielină

Pe la m ijlocul anilor 1970, lum ea skateboard ingulu i a fost bu lversată de u n mic grup de p u ş ti care îşi ziceau Z-Boys. Un grup de adolescenţi subţirei, cu păru l deco lorat de soare, de la un cen tru de surfing din apropiere de Venice, California, Z-Boys „patinau" pe skateboarduri în tr -o m anieră nem ai­văzută. Făceau m anevre aeriene. îşi conduceau cu m ăiestrie scândurile cu role d e -a lungul rigolelor şi al balustradelo r.Se com portau cu o sensib ilitate de punk outsider pe care acum o recunoaştem ca fiind u n fel de lingua franca a acestu i sport. Cel m ai util, aveau u n dar p en tru alegerea spectacu­loasă a m om entelor, făcân d u -şi debu tu l la C am pionatul de Skateboard B ahne-Cadillac d in Del Mar, California, în vara anului 1975. Conform declaraţiilor m artorilo r, Z-Boys erau n işte ou tsideri m isterioşi, genii uscăţive care au a teriza t

68 CODUL TALENTULUI

cu toa tă v igoarea în acest sp o rt an terio r liniştit, dacă nu şi cu sub tilita tea lui Ginghis Han. D upă cum conchidea ziarul londonez G uardian în recenzia la film ul docum entar despre Z-Boys: „Când [Jay] A dam s se lasă relaxat pe vine, înşfacă am bele capete ale scândurii şi se ridică de la sol în tr -o explozie de energie gonind pe platform ă, im plicaţiile sun t deja lim pezi. în cu rsa lui, skateboardu l nu m ai e u n elem ent de ech ipam ent sportiv , ca o rachetă de tenis, de exem plu. în schim b, este m ai degrabă o ch itară electrică, u n in strum en t care serveşte la exprim area de sine agresivă, ireverenţioasă şi spontană".

Dar o astfe l de exprim are era, în realitate, departe de a fi spontană. Cei m ai m ulţi d in tre Z-Boys erau su rferi pasionaţi ai oceanului, acum ulând su te de ore de p lu tire pe scândurile lor de surfing. în zilele când m area era lipsită de valuri, p u r şi sim plu îşi tran sfe rau pe s trad ă stilul de a face surfing. Un alt factor al ascensiunii lor spre m ăreţie a fo st m ai m ult în tâm ­plător: descoperirea, la începu tu l anilor 1970, a unu i in s tru ­m ent unic, u n accelerator de m ielină care le -a perm is să -ş i am elioreze circuitele cu o v iteză feroce. Respectivul in s tru ­m ent era o p iscină de în o t golită de apă.

Ca u rm are a unei com binaţii de secetă, incendii şi exces de avânt im obiliar, cartierele Bel Air şi Beverly Hills erau pline de piscine fără apă. Erau u şo r de găsit: Z-Boys p a tru lau pe s tră ­zile lăturaln ice cu u n cercetaş cocoţat pe acoperişul maşinii, priv ind a ten t peste garduri în cău tare de locuri potrivite.La început, a fo st dificil să se deplaseze pe pereţii ab rupţi şi curbaţi ai p iscinelor. Primele zile au adus câteva căzături spectacu loase (ca să nu m ai pom enim de telefoanele date la poliţie de p rop rie ta rii şi vecinii luaţi p rin surprindere). Dar, la u n m om ent dat, în 1975, în tr -u n m om ent care echivalează cu versiunea p e n tru skateboard a m om entu lu i fra ţilo r W right la Kitty H aw k\ Z-Boys au reuşit să „decoleze".

*L o ca lita te în s ta tu l C aro lin a d e N ord în care fra ţii W right a u rea liza t p e 17 d e c em b r ie 1 9 0 3 p r im u l z b o r cu u n a v io n p r o p u lsa t d e u n m o to r p ro p r iu . (N .t.)

69

„Când am ajuns la faza cu piscinele, a devenit o activitate cu adevărat serioasă - de m axim ă seriozitate", spune Skip Engblom, p ro p rie ta r asociat al cen tru lu i de surfing şi m en ­to ru l de facto al grupului. „De fiecare d a tă trebu ia să fie m ai m are, m ai rap id şi să dureze m ai m ult. Eram ca u n p ictor în fa ţa unei p ânze noi."

În Skateboard Kings, u n docum entar b ritanic d in 1978, u n skater iden tificat p rin num ele de Ken descrie experienţa. „Mersul pe pereţii piscinei e fără îndoială lucrul cel m ai greu de făcut", a spus el. „Este nevoie de o coordonare com pletă a corpului, foarte diferită de oricare altă parte a sk a teboard in - gului... Dar, când fac asta, m ă concentrez pe anum ite chestii, cum ar fi să urc spre p a rtea de sus, ajung la m argine şi îm i dau seam a dacă e o conexiune bună sau nu, şi a s ta ori m ă tr i­m ite în tr -o glisare peste p artea de sus, ori m ă aruncă în aer... Eşti p u r şi sim plu acolo, după care vrei s ă - ţi reuşească figura, vrei să sim ţi m ai m ult aer, şi m ai m ult aer, şi dacă ai lucrurile sub control, po ţi să te arunci cu to a tă fo rţa în tr-aco lo ."

Să considerăm m odelul acţiunilor descrise de Ken. Spaţiul şi form a piscinei îi constrânge eforturile şi îi îng u stează con­cen trarea la anum ite fleşuri, la anum ite conexiuni care se fac sau nu se fac. Nu există zone gri, zone incerte. O dată ajuns în piscină, în tim p ce ru lează pe sup rafa ţa ab rup tă , Z-Boys trebuie să joace conform regulilor im puse de noul joc sau să eşueze lam entabil. Din punctu l de vedere al an trenam entu lu i in tens, piscina goală a creat o lum e care nu d iferă de cărtice­lele surorilo r Bronte sau de terenurile de fu tsa l d in Brazilia. Circuitele su n t activate şi perfecţionate. Greşelile se fac şi se corectează. Mielina înfloreşte. Talentul îm boboceşte. Iscusinţa este izolaţia care înfăşoară circuitele neurale şi creşte în con­form itate cu anum ite semnale.

În ultim ele secole, cu ltu ra occidentală a în ţeles şi a explicat ta len tu l fo losind ideea iden tită ţii unice - ro stogo ­lirea zarului cosm ic care îi face pe to ţi diferiţi şi pe câţiva norocoşi, m ai deosebiţi. în conform itate cu acest m od de gândire, surorile Bronte şi Z-Boys au reu şit p en tru că au fost excepţionali - n işte ou tsideri cu n işte daru ri ob ţinu te în m od

70 CODUL TALENTULUI

m isterios, Copii de Nicăieri răsfă ţa ţi de destin . Totuşi, văzu tă p rin lentila an trenam en tu lu i in tens, povestea se răstoarnă. U nicitatea con tează în continuare, dar im p o rtan ţa ei rez idă în felul în care surorile Bronte şi Z-Boys fac lucrurile necesare p en tru a -ş i co n stru i deprinderile rem arcabile: declanşarea sem nalelor corecte, perfecţionarea circuitelor, scrierea cărti­celelor şi um plerea lor cu povestioare infantile, cău tarea de piscine goale ca să poa tă petrece ore în şir în care să exerseze cu skateboardurile şi să cadă în respectivele piscine. A devărul e că o m ulţim e de alte fete d in Yorkshire au avut vieţi la fel de provinciale şi de lim itate ca şi surorile Bronte, la fel cum o m ulţim e de a lţi p u şti d in Los Angeles erau la fel de tem erari şi de cool ca Z-Boys. Dar m ielinei n u - i pasă de cine eşti. Îi pasă doar de ceea ce faci.

Am v ăzu t cum an trenam entu l in tens şi m ielina ilum inează talentele u n o r mici g rupuri de oam eni. Acum să aplicăm acele idei la două g rupuri ceva m ai m ari. Mai întâi, vom arunca o privire la artiş tii d in perioada Renaşterii italiene. Apoi vom analiza u n g rup ceva m ai m are: specia um ană.

Sistemul Michelangelo

Cu câţiva ani în urm ă, la U niversitatea Cam egie Mellon, u n s ta tis tic ian pe num e David Banks a scris u n articol scurt in titu la t „Problem a geniului în exces". Geniile n u sun t ră s ­pând ite un ifo rm în tim p şi spaţiu , a ară ta t el; dim potrivă, tind să apară în grupuri. „Cea m ai im po rtan tă în trebare pe care le -o p u tem pune istoricilor este: «De ce anum ite perioade şi locuri su n t a tâ t de u lu ito r m ai productive decât restul?»", scria Banks. „Este jen an t d in punct de vedere in telectual că această în treb are n u este pusă n iciodată d irect... cu toate că ră sp u n su l la ea ar avea im plicaţii pasionan te p e n tru educaţie, politică, ş tiin ţă şi artă."

Banks a iden tificat tre i m ari grupări de m ăreţie: A tena în tre anii 440 şi 380 î.Hr., F lorenţa în tre anii 1440 şi 1490 şi Londra în tre 1570 şi 1640. D intre acestea trei, n iciuna nu

71

este la fel de u lu itoare şi de bine docum en ta tă ca Florenţa, În decursul câtorva generaţii, u n oraş cu o popu laţie ceva m ai m ică decât cea a aşezării Stillwater, Oklahom a, a p rodus cea m ai m are revărsare de realizări artistice pe care lum ea a cu n o scu t-o vreodată. Un geniu so litar este u şo r de înţeles, dar zeci de astfe l de genii, în decursu l a două generaţii? Cum d e -a fost posibil?

Banks a în şiru it explicaţiile larg acceptate p en tru Renaştere:

P ro sp erita tea , care a fu rn iza t banii şi pieţele p en tru sprijin irea artei;

Pacea, care a asigurat s tab ilita tea necesară căutării p rogresului a rtistic şi filosofic;

L ibertatea, care i-a eliberat pe artiş ti de sub contro lu l bisericii;

M obilitatea socială, care le -a perm is oam enilor săraci, dar ta len ta ţi să p ă tru n d ă în lum ea artelor;

Ideea de parad igm ă, care a adus noi perspective şi m edii ce au creat u n val de orig inalitate şi de expresie.

Toate acestea p a r a fi cauze probabile, observă Banks, iar la o analiză superficială, este plauzibil ca, p r in tr -u n noroc rem arcabil, să conveargă p en tru a declanşa Renaşterea. Din nefericire, continuă el, ex isten ţa efectivă a m ajorită ţii acestor factori este con traz isă de docum entele istorice. Deşi carac­te riza tă de m obilitate socială, F lorenţa d in secolul al XV-lea nu era neob işnu it de p rosperă , de paşn ică sau de liberă. De fapt, o raşu l îşi revenea în u rm a unei cium e dezastruoase , era divizat de luptele viguroase d in tre familii pu tern ice rivale şi era condus de pum nul de fier al bisericii.

Prin urm are, a r conchide gândirea obişnuită, poate că lucrurile au s ta t pe dos. Poate că luptele in terne, ciu­m a şi stăpân irea restric tivă a bisericii au fo st factorii care

72 CODUL TALENTULUI

au de te rm ina t convergenţa. Şi to tuşi, şi această logică se p răb u şeşte sub apăsarea p roprie i greutăţi, da t fiind că există o m ulţim e de alte locuri în care aceşti factori au fo st p rezen ţi şi to tu şi n u au p ro d u s nimic care să sem ene cu acum ularea de ta len t a rtis tic m ăre ţ a Florenţei.

Lucrarea lui Banks ilu strează în m od clar cercul vicios care apare când aplici gândirea trad iţională b aza tă pe gene­tic /d o b ân d it la chestiunile legate de talent. Cu cât încerci să d istilezi m ai m ult oceanul vast de factori po ten ţia li în tr -u n concen tra t de au r al unicităţii, cu a tâ t m ai contrad ictorii devin dovezile, şi cu a tâ t eşti m ai îm pins spre concluzia aparen t de neocolit că geniile se nasc p u r şi sim plu şi că, p rin urm are, fenom ene precum R enaşterea au fost p rod u su l unui noroc chior. D upă cum scrie istoricul Paul Johnson, dând glas acelei teorii: „Geniul p rinde viaţă d in tr-o d a tă şi vorbeşte d in tr -u n vid, după care tace, în m od la fel de m isterios".

Acum să analizăm problem a p rin p rism a an trenam entu lu i in tens. Mielinei n u - i pasă de p rosperita te , pace sau p a ra ­digme. N u-i pasă ce face biserica sau cine a m urit în u rm a cium ei sau câţi ban i avea fiecare locuitor în bancă. Ea pune aceleaşi în treb ă ri pe care le punem în cazul suro rilo r Bronte şi al celor de la Z-Boys: ce făceau artiş tii florentini? Cum se an trenau şi cât de m ult tim p?

A reieşit că F lorenţa a fo st u n ep icen tru p en tru ascen­siunea unei pu tern ice invenţii sociale num ite ghildele de m eşteşugari. Ghildele erau asociaţii de ţesători, p ictori, aurari şi alţii ca ei care se o rganizau p en tru a regulariza concurenţa şi p en tru a controla calitatea. Ghildele funcţionau ca n işte corporaţii d e ţinu te de angajaţi. Aveau m anagem ent, îndato riri şi politici s tric te care dictau cine poate lucra în m eşteşugul respectiv. Totuşi, lucrul cel m ai b u n pe care l-a u în făp tu it a fost să dezvolte talentul. Ghildele erau constru ite pe s iste ­m ul uceniciei, în care băieţii în ju ru l vârste i de şapte ani erau trim işi să tră iască în prea jm a m eseriaşilor pe perioade fixe de tim p, de cinci până la zece ani.

Un ucenic lucra direct sub tu te laju l şi supravegherea unui m aestru , care îşi asum a în m od frecvent d rep tu ri de custode legal al copilului. Ucenicii învăţau m eşteşugu l de la

73

nivelul de jo s până la cel m ai de sus, nu p rin lecţii teoretice, ci p rin acţiune: am estecarea vopselelor, p regătirea p ân ze ­lor, ascu ţirea dălţilor. Ei cooperau şi concurau în cadru l unei ierarhii, rid icân d u -se după câţiva ani la s ta tu tu l de m uncitori calificaţi şi în cele d in urm ă, dacă erau îndeajuns de iscusiţi, m aeştri. Acest sistem a creat u n lan ţ al m entorilor: Da Vinci a s tu d ia t sub Verrocchio, Verrocchio a s tu d ia t sub Donatello, Donatello a stu d ia t sub Ghiberti; M ichelangelo a s tu d ia t sub Ghirlandaio, G hirlandaio a s tu d ia t sub Baldovinett şi aşa m ai departe , to ţi aceştia v iz itân d u -ş i unul altuia s tu d io u ri­le în tr -u n aran jam ent cooperativ -concuren ţia l care în zilele noastre ar fi num it netw orking social.*

Pe scurt, ucenicii pe treceau m ii de ore cu rezolvarea problem elor, încercând, eşuând şi încercând din nou, în tre graniţele unei lum i constru ite pe producerea sistem atică a excelenţei. Viaţa lor era în linii m ari asem ănătoare cu cea a unu i stagiar de doisprezece ani care petrece u n deceniu sub d irecta supraveghere a lui Steven Spielberg p ic tând decoruri, scriind cartoane cu replici d in scenariu, a ran jând cam erele de lua t vederi. Ideea că u n astfel de p u ş ti ar p u tea să devină în tr -o zi u n m are reg izor de film n -a r fi deloc su rp rinzătoare: ar fi m ai degrabă inevitabilă (vezi cazul lui Ron Howard).

Să luăm cazul lui Michelangelo. De la şase la zece ani, a tră it în casa unu i cioplitor de piatră, îm preună cu fam i­lia acestuia, învăţând cum să m ânuiască ciocanul şi dalta înain te de a învăţa să citească şi să scrie. D upă o ten tativă scu rtă şi nefericită de a m erge la şcoală, a făcu t ucenicie pe lângă m arele G hirlandaio. A lucrat la com enzi de m are am ploare, făcând schiţe, copiind şi p regătind frescele p en tru una d in tre cele m ai m ari biserici d in Florenţa. A p rim it apoi lecţii de la m aestru l scu lp to r Bertoldo şi a fost în d ru m at de alte personalită ţi ilustre d in locu in ţa lui Lorenzo de’ Medici, unde M ichelangelo a locuit până la îm plin irea vârste i de

* S is te m u l a r e z is ta t p â n ă în s e c o lu l a l X V I-lea , c â n d s - a u d e z v o lta t n o i s ta te -n a ţ iu n i care au p u s ca p ă t g h ild e lo r ş i, o d a tă cu e le , a n tr e n a m e n ­tu lu i in te n s s p e c if ic p e r io a d e i R en aşter ii.

74 CODUL TALENTULUI

şap tesp rezece ani. A răm as im artis t p rom iţăto r, dar p u ţin cunoscut p ân ă când a rea liza t Pietâ, la vârsta de douăzeci şi p a tru de ani. O am enii au spus despre Pietă că este expresia geniului pur, d ar creatoru l ei susţinea cu to tu l altceva. „Dacă oam enii ar ş ti cât de m ult a trebu it să m uncesc ca să -m i dobândesc m ăiestria“, spunea m ai tâ rz iu M ichelangelo, „n -ar m ai părea deloc la fel de m inunat".

„Sistem ul de ucenicie, cu lunga sa perioadă de studiu , fam iliarizarea tim purie cu diferite m ateriale, copierea, m unca în colaborare, le perm itea cum va băieţilor, care probabil că erau n işte copii obişnuiţi în toate privinţele, să se transfo rm e în bărbaţi care posedau un îna lt grad de m ăiestrie artistică", scrie Bruce Cole în The Renaissance A rtist a t Work. „Arta - aşa se credea în tim pul R enaşterii - pu tea fi învăţa tă p r in tr-o serie de p aşi progresivi, de la m ăcinarea p igm enţilor pen tru culori la executarea copiilor sau lucrul pe pro iectu l m aestru ­lui, până la a inventa propriile p ic turi sau sculpturi."

T indem să - i considerăm pe m arii a rtiş ti ai R enaşterii ca u n grup om ogen, dar adevărul e că erau la fel ca oricare alt g rup de oam eni selectaţi aleatoriu. Proveneau deopotrivă din familii bogate şi sărace; aveau personalită ţi diferite, p rofesori diferiţi, m otivaţii d iferite. Dar aveau u n lucru în com un: cu toţii au p e trecu t m ii de ore înăun tru l serei de an trenam ent in tens, activând şi op tim izând circuitele, corectând erorile, concurând şi am elio rân d u -şi deprinderile. Fiecare d in tre ei a luat parte în cea m ai m ăreaţă lucrare de a rtă pe care oricine o poate edifica: a rh itec tu ra p ropriu lu i talent.

Să facem cunoştinţă cu Dl Mielină

George B artzokis este p ro feso r de neurologie la UCLA. în cea m ai m are parte a tim pului, Bartzokis, u n b ărba t trecu t de cincizeci de ani, seam ănă cu cercetătoru l şi p ro fesoru l sobru şi d istins care este: căm aşă şi cravată, păru l îngrijit p iep tănat, p u rtă ri cu rten itoare. Dar, când vorbeşte despre m ielină, ceva în el se iu ţeşte . Se apleacă înain te cu nesaţ. Ochii îi scânteiază,

75

in ternetuT , spune Bartzokis. „A prefe ra t lărgim ea de b a n ­dă în detrim entu l m ărim ii com puterelor. N u-m i pasă cât de m are sun t com puterele pe care le ai - ce vreau eu e să le am disponibile instan taneu , astfel încât să p relucrez în to ta lita te lucrurile, acum. A sta înseam nă in tem etu l, accesul in stan tan eu la o m ulţim e de com putere. Noi funcţionăm pe b aza aceluiaşi principiu ca şi Google. Suntem fiinţe b aza te pe m ielină, spune în sfârşit Bartzokis. Aşa sun tem constru iţi. Nu p u tem evita asta."

j Suntem fiinţe bazate pe mielină. A sta e o declaraţie im ­portan tă . Oferă o alternativă po ten ţia l revolu ţionară la m odul trad iţional în care ne gândim la m ăiestrie, la talent, la n a ­tu ra um ană însăşi. Totuşi, ca să vedem ce vrea să spună cu adevărat Dl Mielină, trebuie m ai în tâ i să facem u n m om ent cale în toarsă.

De la Darwin încoace, gândirea trad iţională despre ta ­lent spune cam aşa: genele (natura) şi m ediul în con ju ră to r (creşterea) s -a u com binat ca să ne facă ceea ce suntem.* C onform acestei viziuni, genele su n t cărţile de joc cosm i­ce pe care le -am prim it, iar m ediul în con ju ră to r este jocul în care acestea su n t jucate . Când şi când, soarta produce o com binaţie perfectă a genelor şi m ediului, rezu ltân d niveluri rid icate de ta len t ş i/sa u geniu.

M odelul g en e tic /dobând it a fost teribil de popu lar p en tru că este clar şi spectaculos şi se referă la o m are varie ta te de fenom ene din lum ea naturală . Dar când trebuie să explice ta len tu l um an, are o m ică problem ă: este vag pân ă la punctu l în care este lipsit de noim ă. Să crezi că ta len tu l provine de la gene şi de la m ediul înco n ju ră to r este ca şi cum ai crede că p răjitu rile vin d in zahăr, făină şi unt. E adevărat şi asta, dar nu e suficient de detalia t p en tru a fi u til. Ca să trecem de

*E xp resia g e n e tic v e r s u s d o b â n d it n u i - a a p a r ţin u t lu i D arw in , c i u n u i văr d e - a l lu i m a i p u ţ in c u n o s c u t , Sir F rancis G alton , care ş i - a p e tr e c u t o b u n ă p a r te d in v ia ţă în c e r câ n d să d e m o n s tr e z e e n erg ic , d ar in u t il că g e n iu l ar fi ered itar .

78 CODUL TALENTULUI

m odelul dep ăşit genetic /dobând it, trebuie să începem cu o im agine clară a m odulu i în care funcţionează genele.

Genele n u su n t n işte cărţi de joc cosm ice. Ele su n t n işte m anuale de in struc ţiun i te s ta te de evoluţie, care a lcătu ­iesc ex trao rd inar de com plexele m aşinării care sun tem noi, oamenii. C onţin p lanurile de detaliu, literalm ente scrise în nucleotide, p en tru constru irea m in ţilo r şi a corpurilo r noastre până la cel m ai mic detaliu. Sarcina pro iectării şi constru irii este de o com plexitate im ensă, dar sim plă în esenţă: genele înd rum ă celulele să alcătu iască sprâncenele aşa, unghiile de la picior aşa.

Totuşi, când vine vorba de com portam ent, genele sun t obligate să aibă d e -a face cu o provocare un ică ce ţine de proiectare. Fiinţele om eneşti îşi duc ex isten ţa în tr -o lum e de m ari d im ensiuni şi variată. în tâ lnesc to t soiul de pericole, o p o rtu n ită ţi şi experienţe noi. Lucrurile se în tâm plă rapid, ceea ce în seam nă că şi com portam entu l - deprinderile - tre ­buie să se schim be cu repeziciune. Provocarea este cum să scrii u n m anual de in strucţiun i p en tru com portam ent?Cum ne a ju tă genele, care s tau tăcu te în celulele noastre, să ne ad ap tăm la o lum e m ereu în schim bare şi perm anen t periculoasă?

Pentru a a ju ta la rezolvarea acestei problem e, genele noastre au evoluat p en tru a face u n lucru inteligent: conţin instrucţiun ile necesare constru irii circuitelor necesare p en ­tru im pulsurile , înclinaţiile şi instinctele prese ta te . Genele ne constru iesc creierele de aşa m anieră încât atunci când în tâ ln im anum iţi stim uli - o m âncare apetisan tă , o bucată de cam e p u tredă , u n tig ru am enin ţă to r sau u n po ten ţia l p a rte ­ner - u n p rog ram neural înco rpo ra t „din fabrică" să in tre în acţiune, fo losind em oţiile p en tru a ne călăuzi com portam en­tu l în tr -o d irecţie utilă. Simţim că ne e foam e când ajunge la noi m iros de m âncare, sun tem dezg u sta ţi când m irosim o bucată de carne stricată, ne e team ă când vedem u n tigru şi sim ţim d o rin ţă când vedem u n po ten ţia l partener. Călăuziţi de program ele neurale prese ta te , navigăm către o soluţie.

79

Strategia funcţionează b ine când creăm com portam ente legate de carnea s trica tă sau potenţialii parteneri. în defi­nitiv, scrierea in strucţiun ilo r p en tru edificarea u nu i circuit al im pulsurilo r este sim plă: dacă X, atunci Y. Dar ce pu tem spune despre crearea u n o r com portam ente de o com plexitate ridicată, cum ar fi cân ta tu l la saxofon sau jocul de scrabble? D upă cum am văzut, deprinderile superioare su n t fo rm ate , d in lan ţu ri de m ilioane de neuron i care lucrează laolaltă cu o sincronizare desăvârşită de ord inu l m ilisecundelor. Problem a dobândirii u n o r deprinderi superioare este de fap t o p rob le­m ă de strategie de proiectare. Care este cea m ai bună s tra te ­gie de a scrie in struc ţiun i p en tru constru irea unei m aşini care să po a tă învăţa deprinderi de o com plexitate im ensă?

O strategie de pro iectare evidentă ar fi ca genele să rea ­lizeze în prealabil circuitele p en tru deprinderea respectivă. Genele ar fu rn iza in struc ţiun i detaliate, pas cu pas, p en tru constru irea circuitelor p recise necesare dobândirii ap titud in ii dorite: cân tatu l la in strum en t, jongleria sau efectuarea de cal­cule m atem atice. Când apar stim ulii adecvaţi, toa te circuitele p reconstru ite se vor conecta şi vor începe să se activeze, şi astfel apare talentul: Babe R uth îşi execută loviturile m ăiestre, Beethoven începe să com pună sim fonii. A ceastă stra teg ie de pro iectare pare să aibă o logică (la u rm a urm ei, ce ar pu tea să fie m ai direct?), dar, de fap t, are două problem e m ari.

Mai întâi, este costisitoare din pun c t de vedere biologic. C onstru irea acelor circuite com plicate p resu p u n e resu rse şi tim p, care trebuie alocate în detrim entu l a lto r caracteristici de proiectare. în al doilea rând , este u n joc de noroc cu so a r­ta. P reconstru irea circuitelor p en tru a crea u n p rog ram ato r de softw are genial n u serveşte la nim ic dacă sun tem în anul 1850, aşa după cum p reconstru irea circuitelor p en tru u n fie­ra r ar fi inutilă în zilele noastre . în intervalul de tim p al unei generaţii sau la d is tan ţe de câteva sute de kilom etri, anum ite deprinderi superioare fac saltu l de la a fi cruciale la a deveni neînsem nate şi viceversa.

Mai sim plu spus, a r fi s tup id ca genele să facă u n pariu ca p reconstru irea unu i circuit de u n m ilion de fire p en tru

80 CODUL TALENTULUI

o deprindere superioară com plexă. Totuşi, genele noastre , după ce au sup rav ie ţu it încercărilor u ltim elor câteva m ilioane de ani, nu p rea m ai au obiceiul să facă pariu ri s tup ide şi costisitoare. (Se poate ca alte gene să fi făcut, dar în tre tim p au d isp ăru t de m ult, îm preună cu liniile ered ita te care le -au purtat.)*

Acum să ne gândim la o strategie de pro iectare diferită, în loc să p reco n stru im circuite p en tru deprinderi specifice, ce -a r fi dacă genele ar rezolva chestiunea constru ind m ilioa­ne de in sta la to ri m inusculi de b andă largă, pe care s ă - i d is tri­buie în toa te circuitele creierului? Instalatorii de bandă largă n -a r fi deoseb it de com plicaţi - de fapt, ar fi cu to ţii identici, în făşu rând firele cu izolaţie p en tru a face circuitele să lucreze m ai rap id şi m ai lin. Ar lucra călăuziţi de o singură regulă: circuitele care sun t activate cel m ai des şi cel m ai u rgen t sun t acelea unde se vor duce instalatorii. Circuitele de deprinderi care sun t activate m ai des vor prim i m ai m ultă b andă largă, în vrem e ce deprinderile care su n t activate m ai rar, cu m ai p u ţină u rgen ţă , vor prim i m ai pu ţină bandă largă.

Astfel de in sta la to ri de bandă largă vor fi u tili dacă ar fi p rese ta ţi să lucreze m ai viguros în tinereţe, când ne ad ap ­tăm la m ediu l nostru . Ar fi mai eficienţi dacă ar funcţiona în exteriorul conştiin ţe i noastre , fără să aglom ereze fereastra lim itată a experien ţei noastre cotidiene. (La u rm a urm elor, d in punctu l de vedere al selecţiei naturale, n u con tează dacă sim ţim că dobând im acea deprindere crucială, ci doar că o dobândim - sim ilar cu funcţionarea sistem ulu i im unitar, de exemplu.) Din perspectiva n o astră lim itată, am sim ţi aceas­tă dep rindere sp o rită ca pe u n dar, ca şi cum am exprim a o calitate înnăscu tă . în să nu ar fi u n dar. A devăratul d ar ar fi in sta la torii m inusculi de bandă largă, izo lând de zor circuitele

* C eea ce n u în s e a m n ă că p re co n stru ire a c ir cu ite lo r d e s t in a te c o m ­p o r ta m en te lo r c o m p le x e n u e x is tă - d e ex e m p lu , să n e u ită m la a lb in e ş i la d a n su l lo r d e lo c a liz a r e a flo r ilo r sa u la r itu a lu r ile d e îm p e r e c h e re a le o r i­căror a n im a le . N u m a i că p r e c o n stru ire a c ir cu ite lo r r e s p e c t iv e are o lo g ic ă e v o lu ţio n is tă : su n t c ru cia le p e n tru su p r a v ie ţu ire , în v r em e ce c â n ta tu l la p ia n ş i lo v irea u n e i m in g i d e g o l f n u su n t. (Mă rog , în c ea m a i m are p arte .)

81

care su n t activate, ind iferen t că e vorba de vânătoare, m a te ­m atică, m uzică sau sport. Ca toate adaptările utile, sistem ul insta la to rilo r de b an d ă largă ar deveni rap id ech ipam entu l de funcţionare s tan d ard al întregii specii.

Suntem fiinţe baza te pe mielină. Banda largă este m ieli­na, iar in sta lato rii su n t oligodendrocitele verzi, în form ă de caracatiţă, care sim t sem nalele pe care le trim item şi izo lea­ză circuitele co respunzătoare . Când dobândim deprinderi superioare, cooptăm acest m ecanism ancestral de adap tare p en tru scopurile noastre individuale, u n evenim ent făcu t p o ­sibil de fap tu l că genele noastre ne lasă să determ inăm - sau, m ai exact, lasă nevoile şi acţiunile noastre să determ ine - ce deprinderi să dezvoltăm . Acest s istem este flexibil, sensibil şi econom ic, p en tru că dă tu tu ro r fiinţelor om eneşti po ten ţia lu l înnăscu t de a dobând i o anum ită deprindere a tunci când au nevoie de ea. Dovada o găsim în pepinierele de talente, în zecile de mii de ore pe care oam enii le petrec an tren ân d u -se in tens ca să ajungă la o expertiză de clasă m ondială, ba chiar şi în expresia înco rda tă a feţei, a la Clint Eastwood, pe care o îm părtăşesc. Aceste sim ilitudini n u sun t în tâm plătoare . Simt o expresie logică a unu i m ecanism evoluţionist con stru it ca să ră sp u n d ă la anum ite tipuri de sem nale. Iscusinţa este izolaţia care înfăşoară circuitele neurale şi creşte în conform itate cu anum ite semnale.

Ceea ce nu înseam nă că orice persoană de pe p lanetă are po ten ţia lu l de a deveni u n E instein (în al cărui creier s -a găsit, la autopsie, o can tita te nefiresc de m are de ştiţi deja ce anume).* Şi nu înseam nă că genele n o astre n u con tează - contează. Ideea e, m ai degrabă, că deşi ta len tu l dă im presia şi senzaţia că e ceva p redestina t, în realita te deţinem în bună

*în 1 9 8 5 , dr. M arian D ia m o n d a c o n s ta ta t că lo b u l p a r ie ta l in fer io r d in p a r tea s tâ n g ă a c re ie r u lu i lu i E in ste in , cu to a te că a v ea u n n u m ă r m e ­d iu d e n eu ro n i, a v ea u n n u m ă r s e m n ific a tiv m a i m are d e c e lu le g lia le , care p r o d u c ş i sp r ijin ă m ie lin a , d e c â t cre ieru l u n e i p e r so a n e o b iş n u ite . La a cea d ată , d e s co p er ir e a a f o s t c o n s id e r a tă a tâ t d e lip s ită d e s e n s , în c â t p ă rea a p r o a p e co m ică . D ar a c u m are o lo g ic ă p e r fe c tă , d in p e r sp e c t iv a lărg im ii d e b a n d ă .

82 CODUL TALENTULUI

m ăsură contro lu l a sup ra deprinderilo r pe care le dezvoltăm , şi fiecare d in tre noi are m ai m ult po ten ţia l decât am înd răzn i vreodată să bănuim . Ne n aştem cu to ţii cu opo rtu n ita tea de a deveni, după cum îi place să spună dom nului Mielină, stăpânii propriu lu i n o s tru in ternet.

Trucul constă în a ne da seam a cum să facem acest lucru.

Încearcă din nou. Eşuează din nou. Eşuează m ai bine.

Sam uel Beckett

Adriaan de Groot si EDD9

Orice discuţie despre procesu l de dobândire a deprinderilo r trebuie să înceapă p rin abordarea unu i fenom en neobişnuit pe care am ajuns s ă - l cunosc ca Efectul D ar-a r Dracii. Se referă la u n am estec am eţito r de neîncredere, adm iraţie şi invidie (nu neap ăra t în ord inea asta) pe care-1 sim ţim atunci când u n ta len t apare pe n eaştep ta te ca d in neant. EDD nu este senzaţia pe care o ai când îl auzi cân tând pe Pavarotti sau când îl vezi pe Willie Mays lovind m ingea cu bâ ta de baseball - aceştia su n t un u la un m iliard; p u tem accepta cu u şu rin ţă fap tu l că sun t d iferiţi de noi. EDD este sen tim entu l de a vedea ta len tu l în florind la oam eni despre care credeam că sun t la fel ca noi. Este fiorul de su rp rindere pe care-1 sim ţi când p u ştiu l cam to n t al vecinilor de pe s trad a ta devine pe n eaştep ta te ch itaristu l solo al unei tru p e de rock de m are succes sau când p rop riu l tău copil dem onstrează o aplecare inexplicabilă p en tru calculul diferenţial. Este sen tim en tu l lui „de unde a venit astaV

C ălătorind spre pepinierele de talente, am devenit d in p lin fam iliar cu EDD. Mai întâi, vedeam copilaşi drăguţi, răsfă ţa ţi (ca şi copiii mei) m ergând spre sălile lor de clasă, că rân d u -şi bâtele şi viorile m icuţe, făcând ten tative stângace şi adorabile

8 4 CODUL TALENTULUI

să devină m ai buni. Erau la fel de neim presionan ţi cum te -a i a ş tep ta să fie copiii de acea vârstă. Apoi, când copiii cei m ai mici p lecau şi începeau să apară cei de vârste m ai m ari, am văzu t o serie de sa ltu ri im portan te în nivelul de iscusinţă. Petrecerea câtorva zile în tr -o seră de ta len te e ca şi cum ai m erge pe ho lu l unu i m uzeu dedicat evoluţiei dinozaurilor.Ca şi cum aş fi trecu t pe lângă o serie de dioram e, am în ­tâ ln it specii d in ce în ce m ai evoluate: P readolescenţii (care erau al naibii de buni), A dolescenţii Medii (wow) şi, în sfârşit, A dolescenţii în târz ia ţi, care erau adevăraţi velociraptori (pă­zea). V iteza progresie i era uluitoare: fiecare g rup succesiv era m ai pu tern ic , m ai rap id şi m ai ta len ta t în p roporţii inim agi­nabile fa ţă de cel anterior. Să priveşti schim barea era ca şi cum ai fi priv it cum o şopârlă gecko adorabilă se m etam orfo ­zează în tr -u n T. Rex înrobitor: ştii că cele două anim ale sun t teoretic în rud ite , dar cunoaşterea acestu i fap t nu te îm piedică să spui „d a r-a r d racii“.

Lucrul cel m ai in te resan t cu privire la EDD este că acţionează în tr -o singură direcţie. O bservatorul este s tu ­pefiat, u lu it şi zăpăcit, în vrem e ce deţină to ru l talen tu lu i este nesu rp rin s, ba chiar b lazat. A ceastă calitate de „oglindă cu sens u n ic“ nu e doar u n caz de im presii divergente - de naivitate voită d in pa rtea observatoru lu i sau de m odestie nefirească d in p a rtea deţină to ru lu i de talent. Este u n p a tte rn percep tual coeren t aflat în esen ţa p rocesu lu i de dobândire a deprinderii şi rid ică o în trebare im portan tă . Care este n a tu ra acestu i p roces care creează două astfel de realită ţi a tâ t de divergente? Cum p o t aceşti oam eni, care p ar a fi ca noi, să devină d in tr-o d a tă ta len ta ţi şi în acelaşi tim p abia d acă-şi dau seam a de cât de ta len ta ţi au devenit? Pentru a găsi un răspuns, să ne în toarcem spre u n p ro feso r de m atem atică ra ta t pe num ele lui A driaan D ingem an de Groot.

N ăscut în 1914, De Groot era u n psiholog o landez care în tim pul liber juca şah. A avut p rop ria sa experienţă cu EDD în m om entu l în care o m ână de jucăto ri de la clubul de şah din care făcea parte , de aceeaşi vârstă, experienţă şi p regă­tire ca şi el, au reu şit să ob ţină perfo rm anţe supraum ane în

85

m aterie de stăpân ire a jocu lu i de şah. Erau u n fel de jucăto ri de şah T. Rex, în stare să d istrugă lejer câte zece oponen ţi o dată, legaţi la ochi. Ca şi A nders Ericsson după câteva dece­nii, de Groot a reflec tat asup ra p ropriilo r eşecuri, ceea ce l-a condus direct la în trebarea: „Ce i- a făcut pe aceşti inşi a tâ t de buni?“ La acea dată, ştiin ţa avea în această priv in ţă o idee de nezdruncinat. Şi anum e, susţinea că jucăto rii cei m ai buni posedau m em orii fotografice de care se fo loseau ca să ab ­soarbă inform aţiile şi să pună la cale strategii. M aeştrii de şah reuşeau, spunea teoria, deoarece erau în zes tra ţi cu echivalen­tu l cognitiv al tunurilo r, în vrem e ce noi ceilalţi trebu ia să ne descurcăm cu n işte p istoale cu capse. Dar Groot nu a acceptat această teorie, p en tru că voia să afle m ai m ult.

Pentru a investiga subiectul, a o rganizat u n experim ent în care erau im plicaţi m aeştri de şah şi ju că to ri m ai obişnuiţi.De Groot a aşeza t piesele de şah în poziţii co respunzând unui joc adevărat, le -a da t posib ilita tea jucăto rilo r să privească tim p de cinci secunde tabla de joc şi le -a te s ta t m em oria. Rezultatele au fo st aşa cum ar fi fost de a ştep ta t. M aeştrii de şah ş i-a u am in tit p iesele şi aran jam entu l acesto ra de p a tru până la cinci ori m ai bine decât jucăto rii obişnuiţi. (Jucătorii de talie m ondială s -a u aprop ia t de procen ta ju l m axim de rem em orare.)

Apoi de Groot a făcu t ceva inteligent. în loc să folosească poziţii d in tr -u n joc real de şah, a aşeza t piesele la în tâm plare şi a re luat testu l. D in tr-odată , avantaju l jucă to rilo r s -a eva­porat. în tr -u n u l d in tre cazuri, u n m aestru a avut u n rezu lta t m ai slab decât u n novice. M aeştrii de şah nu au m em orie fotografică; când jocul a încetat să m ai sem ene cu şahul real, deprinderile lo r nu i-a u m ai a ju ta t la nimic.

De Groot a tra s concluzia că în prim ul te s t m aeştrii nu vedeau piesele de şah individuale, ci recunoşteau tipare.Acolo unde novicii nu vedeau decât u n „alfabet" îm prăştia t de piese individuale, m aeştrii g rupau acele „litere" în echi­valentele şah iste ale cuvintelor, p ropoziţiilo r şi paragrafelor. Când piesele au fo st aşezate la în tâm plare , m aeştrii au fost p ierdu ţi - nu p en tru că d in tr-o d a tă au devenit m ai p roşti, ci

8 6 CODUL TALENTULUI

p en tru că stra teg ia lor de grupare n u le -a m ai fo st de n i­ciun folos. EDD a încetat. D iferenţa d in tre T. Recşii şah işti şi jucăto rii ob işnu iţi nu era d iferen ţa d in tre u n tu n şi u n p isto l cu capse. Era d iferen ţa de organizare, d iferen ţa d in tre cineva care în ţelege u n lim baj şi cineva care nu-1 înţelege. Sau, ca să ne exprim ăm altfel, d iferen ţa d in tre u n su p o rte r de baseball experim entat (care poate să -ş i dea seam a d in tr-o privire care e situa ţia în tim pul u nu i joc) şi acelaşi su p o rte r care m erge p en tru p rim a oară la uri joc de crichet (şi care stă şi se u ită cruciş pe to a tă d u ra ta meciului). D eprinderea, p riceperea constă în iden tificarea elem entelor im portan te şi g ruparea lor în tr -o s tru c tu ră sem nificativă. Psihologii folosesc p en tru acest tip de o rganizare term enul de jux tapunere (chunking).

Pentru a ne face o idee despre cum funcţionează ju x ta p u ­nerea, să încercăm să m em orăm aceste două propoziţii.

A m urcat pe m untele Everest în tr-o m arţi dimineaţa.Rc taum a el e tnum ep Trîntse revem -a iţrom aniţediam.

Cele două p ropoz iţii conţin aceleaşi caractere, la fel ca tablele de şah ale lui Groot, num ai că în a doua p ropoziţie o rdinea literelor a fo st schim bată. Motivul p en tru care po ţi înţelege, m em ora şi m anipula prim a p ropoziţie este fap tu l că, la fel ca m aeştrii de şah sau suporterii de baseball, ai p e trecu t m ulte ore în vă ţând şi p rac ticând u n joc cognitiv num it citire. Ai învăţa t form ele literelor şi ai învăţa t să jux tap u i literele de la stânga la d reap ta în en tită ţi d iscrete cu sem nificaţii mai p ro funde - cuvintele - apoi ai învăţa t să g rupezi cuvintele în segm ente şi m ai m ari - propoziţiile - pe care să le po ţi m ane­vra, m u ta de colo-colo, înţelege şi am inti.

Prim a p ropoz iţie e u şo r de ţin u t m inte p e n tru că are doar tre i segm ente conceptuale principale: „Am urcat" este u n seg­m ent, „m untele Everest" este u n altul, iar „m arţi dim ineaţa" este u ltim ul segm ent. Aceste segm ente sun t, la rându l lor, com puse d in segm ente m ai mici. Literele A şi m su n t seg­m ente care se p o t com bina în tr -u n alt segm ent num it Am. M odelul cu două linii oblice şi una transversa lă form ează u n

87

segm ent şi m ai mic pe care-1 recunoaştem ca fiind litera A.Şi aşa m ai departe - fiecare grup de segm ente stă cuibărit frum os înăun tru l altu i grup, ca u n set de p ăpuşi ruseşti. în esenţă, priceperea ta la citit este iscusin ţa de a asam bla şi a dezasam bla segm ente - sau, exprim at în lim bajul mielinei, de a activa m odele de circuite - cu v iteză fulgerătoare.

Jux tapunerea este u n concept stran iu . Ideea că m ăiestria - care ar trebui să fie graţioasă, fluidă şi aparen t lipsită de efort - a r u rm a să fie creată p rin acum ularea succesivă a unor circuite mici, discrete, pare contrain tuitivă, p en tru a nu spune m ai m ult. Dar u n corp m asiv de cercetări ştiinţifice ara tă că exact asta este calea p rin care se constru iesc deprinderile - şi nu doar p en tru finalităţi cognitive, p recum şahul. Actele fizice sun t şi ele a lcătu ite din segm ente. Când u n gim nast învaţă u n exerciţiu la sol, el asam blează o serie de segm ente, care, la rându l lor, sun t alcătuite din alte segm ente. El a g rupat laolaltă o serie de m işcări ale m uşchilor în exact acelaşi m od în care tu ai g rupa t o serie de litere ca să alcătu ieşti cuvântul Everest. F luenţa are loc când gim nastu l rep e tă m işcările de suficiente ori ca să ştie cum să p roceseze acele segm ente ca pe u n segm ent m ai m are, în acelaşi m od în care tu ai p rocesat p ropoziţia de m ai sus. Când îşi activează circuitele p en tru a executa u n salt pe spate, gim nastul nu trebuie să se gândeas­că: „Bun, acum o să m ă p ropu lsez cu picioarele, îm i arcu ­iesc spatele, îm i las capul în tre um eri ş i-m i aduc şoldurile în su s“ - aşa cum nici tu nu trebuie să procesezi fiecare literă a cuvântului marţi. Pur şi sim plu, activează circuitul saltu lu i pe spate pe care l- a con stru it şi perfec ţionat p rin an trenam ent in tens.

Când jux tapunerea a fost făcu tă eficient, creează u n m iraj care dă n aştere la EDD. V ăzuţi de jos, perfo rm erii de top p ar incredibil de superiori, de parcă ar fi să rit „d in tr-o bucată" peste o p răpastie im ensă. Totuşi, aşa cum a dem o n stra t de Groot, nu sun t nici pe departe a tâ t de d iferiţi de perform erii obişnuiţi, aşa cum s -a r părea. Ceea ce separă cele două nive­luri nu este o sup rap u te re înnăscută, ci u n act len t progresiv de constru ire şi organizare: constru irea unu i eşafodaj, pilon

8 8 CODUL TALENTULUI

după pilon, circuit după circuit - sau, după cum ar pu tea spune Dl Mielină, s tra t după strat.*

Prima regulă: segmentează

Am v ăzu t că an trenam en tu l in tens înseam nă constru irea şi izolarea circuitelor. Dar, d in punct de vedere practic, cum sim ţim asta? De unde ştim că o facem?

A ntrenam entu l in tens are ceva d in explorarea unei cam ere în tunecate şi nefam iliare. începi lent, te loveşti de mobile, te opreşti, te gândeşti, p o rneşti d in nou. încet şi pu ţin dureros, explorezi spaţiu l iar şi iar, o cu p ân d u -te de erori, ajungând to t mai d eparte în cam eră cu fiecare încercare, constru ind o hartă m entală pân ă când te po ţi m işca p rin ea rap id şi intuitiv.

Cei m ai m ulţi d in tre noi fac în m od reflexiv o anum ită can tita te d in această practică. Instinctu l de a încetin i şi de a descom pune deprinderile în părţile com ponente este un iver­sal. în copilărie, am auz it as ta de m ilioane de ori de la părin ţi sau de la an trenori, care repetau vechiul re fren „să faci lucrul ăsta pas cu p a s“. Dar ceea ce n -a m în ţeles până am vizitat pepinierele de ta len te a fost cât de eficientă poate fi această strategie sim plă şi intuitivă. în pepinierele de ta len te pe care le -am v izitat, segm entarea are loc în trei dim ensiuni. Mai întâi, p artic ipan ţii privesc sarcina ca pe u n în treg - u n singur segm ent m are, u n m egacircuit. Apoi, ei îl îm p art în cele mai mici segm ente posibile. în fine, se joacă cu tim pul, încetin ind acţiunea, apoi accelerând-o , p en tru a - i învăţa arh itec tu ra

*Î n 1 9 4 6 , c â n d a f o s t p u b lica t, s tu d iu l lu i d e G root a tr ecu t n e ­o b serv a t. A f o s t r e d e s c o p e r it d u p ă d o u ă z e c i d e an i d e că tre m en to ru l lu i A n d e rs E ricsso n , la u r ea tu l P rem iu lu i N o b e l H erb ert S im on , care i - a r e c u n o sc u t lu i d e G root m e r ite le d e p io n ie r cil p s ih o lo g ie i c o g n it iv e ş i care în 1 9 6 5 a a ju ta t la p u b lic a r ea în e n g le z ă a lucrării sa le su b tit lu l T h o u g h t a n d C h o ice in C h ess (G â n d ire ş i a le g e r e în şah ). D e G root ş i - a fo lo s it în co n tin u a r e d e s c o p e r ir ile în p ro p r ia v ia ţă , co n c u r â n d ca m a e s tr u d e şah , p u b lic â n d n u m e r o a s e a r tic o le ş i, la v â r sta d e o p t z e c i ş i o p t d e an i, a în r e ­g is tr a t u n CD cu im p r o v iz a ţ ii d e p ia n p e te m e c la s ice .

89

interioară. Oam enii d in pepinierele de ta len te se an trenează in tens în acelaşi m od în care u n reg izor de film abordează o scenă - la u n m om ent da t panoram ând ca să ne arate peisajul, apoi ap ropiind obiectivul p en tru a exam ina u n gândac care se tâ răşte cu încetin ito ru l pe o frunză. Vom analiza fiecare tehnică în parte , ca să vedem cum se desfăşoară.

Absoarbe totul

A sta înseam nă să petreci u n tim p în care să priveşti a ten t sau să asculţi deprinderea dorită - cântecul, m işcarea, lovitura - ca o en tita te unică şi coerentă. O am enii d in p ep i­nierele de ta len t privesc şi ascu ltă în felul acesta foarte m ult tim p. Seam ănă cu m ed itaţia Zen, dar în esen ţă înseam nă să absorbi o im agine a deprinderii până când te p o ţi im agina pe tine făcând-o .

— Suntem echipaţi ca să im ităm , spune A nders Ericsson. Când te pu i în aceeaşi situaţie cu o persoană excepţională şi ataci o sarcină pe care o execută aceasta, fap tu l are u n efect considerabil a su p ra deprinderii tale.

Im itaţia nu trebuie să fie conştien tă şi, de fapt, adesea nici n u e. în California am în tâ ln it o jucătoare de ten is de op t ani, Carolyn Xie, c lasată în tre prim ii op t ju că to ri d in ţa ră la grupa ei de vârstă. Stilul de joc al lui Xie era tipic p en tru o jucătoare precoce, exceptând u n am ănunt. în locul ob işnuitu lu i rever executat cu am bele m âini, norm al p en tru această vârstă, ea executa lovitura cu o singură m ână, exact ca Roger Federer. Nu „asem ănător" cu Federer, ci „întru to tu l" ca Federer, cu acel finiş caracteristic, cu capul lăsa t în jos, ca u n toreador.

Am în tre b a t-o pe Xie cum a învăţa t să lovească m ingea în felul acela. „Nu ştiu", a ră sp u n s ea. „Aşa o fac, p u r şi sim plu." L -am în treb a t pe antrenor: nici el nu ştia. Mai târziu , Li Ping, m am a lui Carolyn, vorbind despre p lanurile lor p en tru seara aceea, a pom enit că vor u rm ări o casetă cu u n m eci al lui Roger. A reieşit că to ţi m em brii fam iliei erau m ari fani ai lui Federer. De fapt, ei u rm ăriseră cam toate m eciurile televizate

90 CODUL TALENTULUI

ale acestuia, pe casetă video. Şi m ai ales Carolyn le urm ărea ori de câte ori avea ocazia. Cu alte cuvinte, în scurta ei viaţă, văzuse lov itura de rever a lui Federer de zeci de mii de ori. A privit reverul şi, fă ră să ştie, a absorb it esen ţa loviturii.*

Un alt exem plu este Ray LaMontagne, u n lucră to r d in - tr -o fabrică de pan to fi d in Lewiston, Mâine, care, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, a avut o epifanie care i-a băgat în cap că trebu ie să ajungă can tau tor. La M ontagne avea pu ţină experien ţă m uzicală, iar bani, nici atât, aşa că a ales o abordare sim plă a p rocesu lu i de învăţare: a cum părat zeci de album e seco n d -h an d ale u n o r in te rp re ţi p recum Stephen Stills, Otis Redding, Al Green, Etta Jam es şi Ray Charles şi s -a re tras în p rop riu l apartam ent. Tim p de doi ani. în fiecare zi, s -a an tren a t ore în şir cân tând îm preună cu discurile. Prietenii lui au crezu t că plecase d in oraş. Vecinii au crezu t că ori înnebun ise d e -a binelea, ori se încuiase în tr -o capsulă a tim pului m uzicală - ceea ce, în tr -u n sens, şi făcuse. „Cântam şi cân tam şi cântam , şi sufeream şi sufeream , p en tru că ştiam că nu cânt b ine“, a declarat LaMontagne. „A d u ra t m ult tim p, d ar în cele d in u rm ă am învăţa t să cânt d in instinct." La op t ani după prim ele încercări, p rim ul album al lui LaMontagne s -a vându t în aproape o ju m ăta te de m ilion de exem plare. Principalul m otiv al succesului a fo st vocea lui expresivă, d esp re care rev ista Rolling Stone spunea că are o sonorita te de biserică şi pe care alţi ascu ltă to ri o confundau cu cea a lui O tis Redding şi Al Green. S -a convenit că vocea lui LaM ontagne era u n dar. însă probabil că adevăratu l lui dar a fost s tra teg ia de an trenam en t pe care a fo lo sit-o ca să -ş i clădească acea voce.

*W. T im o th y G a llw ey n e d e sc r ie u n b u n e x e m p lu d e im ita ţie în ca rtea T h e I n n e r G a m e o f T en n is (Jocul in te r io r d e ten is). C ând G allw ey a în c e p u t s ă î i în v e ţe p e a lţii t e n is în a n ii 1 9 6 0 , s - a g â n d it s ă în c e r c e u n ex p e r im e n t. în lo c s ă le v o r b e a sc ă e le v ilo r în c e p ă to r i, fă ră să le sp u n ă u n cu v â n t, s e m u lţu m e a să le arate c u m să lo v e a sc ă m in g ea . T reab a a fu n c ţio n a t s u r p r in z ă to r d e b in e , p â n ă la p u n c tu l la care în scu rt tim p G allw ey în v ă ţa în c e p ă to r i d e c in c iz e c i d e an i s ă jo a c e a c c e p ta b il te n is . în d o u ă z e c i d e m in u te , fă ră n ic i m ăcar o s in g u r ă in s tr u c ţ iu n e teh n ică .

91

Una d in tre cele m ai productive im itaţii pe care le -am în tâ ln it a avut loc la Clubul de Tenis Spartak din Moscova, un stabilim ent m u rd ar şi friguros care a p ro d u s u n vulcan de ta ­lente: Anna K um ikova, Marat Safin, A nastasia Mîşkina, Elena D em entieva, D inara Safina, Mihail Iujni şi D im itri Tursunov. Una peste alta, clubul a p rodus m ai m ulte fem ei de top 20 decât au reu şit Statele Unite ale Americii, p recum şi ju m ăta te d in echipa m asculină care a câştigat Cupa Davis în 2006, şi toa te acestea le -a rea liza t cu u n singur te ren de ten is acope­rit. Când l-a m v izita t în decem brie 2006, clubul sem ăna cu un decor p en tru film ul Mad Max. cocioabe dărăpănate, băltoace cu irizaţii de m otorină şi o pădure încon ju ră toare do ldora de dulăi mari, flăm ânzi şi deconcertan t de iuţi. Un trailer cu op tsp rezece ro ţi era abandonat în fa ţa clubului. Din m ers, am p u tu t să văd um bre m işcân d u -se în d ără tu l u n o r ferestre din p lastic în tunecate , dar n u auzeam zgom otele specifice lovirii m ingii de tenis cu racheta. Când am in tra t, m i-a fost clar de ce: jucăto rii executau m işcările de balans ale braţe lor, nicio problem ă. Num ai că lipseau mingile.

La Spartak se num eşte im itatia - executarea mişcărilor cu încetin itorul, „folosind" o m inge im aginară. Toţi ju că to ­rii de la Spartak fac asta, de la copiii de cinci ani la jucăto rii profesionişti. A ntrenorul lor, o fem eie de şap tezeci şi şapte de ani, cu ochii vioi şi cu păru l decolorat de soare, pe num e Larisa Preobrajenskaia, um blă de colo-colo pe te ren ca un m ecanic au to care reglează u n m o to r suprad im ensionat. Apucă b raţele m icilor jucăto ri şi p ilo tează încet m icuţele m em bre pe parcu rsu l loviturii. Când, în sfârşit, ajung să lovească m ingi reale - unul câte unul, la rând (la Spartak nu există lecţii particulare), P reobrajenskaia îi op reşte frecvent d in m işcare şi îi pune să repete iar m işcarea cu încetin itorul, apoi încă o dată. Şi încă o dată. Şi, probabil, încă o dată.

Seam ănă cu o şed in ţă de balet clasic: u n coregraf al uno r m işcări lente, sim ple şi precise, care accentuează tehnica. Preobrajenskaia a consolidat această abordare cu o regulă de fier: niciunul d in tre elevii ei nu are voie să joace p en tru prim a oară în tr -u n tu rn eu decât după ce s -a u îm plin it trei ani de

92 CODUL TALENTULUI

studiu . E o idee care n u -m i im aginez că ar p u tea fi acceptată de vreun părin te am erican, dar niciunul d in tre părin ţii ruşi n -a crâcnit o secundă. „Tehnica înseam nă totul11, m i-a spus m ai tâ rz iu P reobrajenskaia, lovind în m asă cu u n gest â la Hruşciov, făcân d u -m ă să tre sa r şi să -m i reconsider rap id im ­presia de b u n icu ţă cu ochi vioi pe care m i-o făcusem despre ea. „Dacă începi să joci fără să p osezi tehnică, faci o m are greşeală. O m are, m are greşeală!"

Separă-l în segm ente

D intre locurile v izitate, cel care a expus cel m ai bine acest proces a fo s t Şcoala de M uzică M eadow m ount d in nordu l s ta ­tu lu i New York. M eadow m ount se află la cinci ore de m ers cu m aşina sp re no rd de M anhattan, în p lapum a verde a m unţilo r A dirondack. F ondatorul ei, renum itu l p ro feso r de vioară Ivan Galamian, a ales acest loc d in acelaşi m otiv p en tru care s ta tu l New York ş i-a co n stru it m ajo rita tea înch isorilo r în această zonă: este izolată, ieftină şi extrem de lin iştită . (Galamian ş i-a stabilit p rim a oară tabăra în orăşelu l ap rop ia t Elizabethtow n, dar a considera t că fetele localnice erau p rea frum oase şi r is ­cau să d istragă a ten ţia studenţilo r, aspect pe care l-a sublin i­at că să to rin d u -se cu una d in tre acestea.)

Iniţial, tab ăra cuprindea câteva cabane şi o casă veche şi nu avea electricitate sau apă curen tă şi nici televizor sau te ­lefon. De atunci, pu ţine s -a u schim bat. Locurile, deşi plăcute, su n t do ta te la nivelul de stric t necesar: s tu den ţii do rm în căm ine spartane , iar cabinele individuale de practică se sp ri­jin ă pe su p o rţi făcu ţi d in trei butuci, b locuri de BCA sau, în unele cazuri, câte u n cric luat de la vreo m aşină d in ap rop ie­re. Totuşi, M eadow m ount este m ai bine defin it de absolvenţii celebri ai tabere i (Yo-Yo Ma, Pichas Zuckerm an, Joshua Bell şi Itzak Perlm an) şi, în esen ţa sa, de o ecuaţie sim plă care a devenit m o to ru l de facto al şcolii: în şap te săp tăm âni, cei m ai m ulţi d in tre s tu d en ţi vor învăţa m aterialu l co respunză to r unu i an în treg de stud iu , o creştere de circa 500% a vitezei

93

de învăţare. În rându l studen ţilo r, această accelerare este bine cunoscută, dar num ai vag înţeleasă. Aşa încât adesea se vorbeşte despre ea ca şi cum ar fi u n fel de truc de magician.

„0, Doamne, fa ta aia e abso lu t fan tastică1*, spune David Ramos, şaisprezece ani, a ră tân d spre Tina Chen, o s tu d en ­tă chineză care a in te rp re ta t de cu rând u n concert p en tru vioară de K om gold la im ul d in tre concertele de seară-de la M eadowm ount. Vocea lui Ramos coboară până la o şoap tă n e ­încrezătoare: „Mi-a spus că l- a învăţat în trei săptăm âni, dar altcineva m i-a zis că, de fapt, l - a învăţa t în d o u ă 1.

Astfel de perfo rm anţe au devenit ru tin ă la M eadowm ount, în parte deoarece profesorii de aici duc ideea de segm enta­re până la extrem . Studenţii taie cu foarfeca fiecare m ăsură a partitu rii în fâşii orizontale, care su n t puse în plicuri’ şi trase în ordine aleatorie. în continuare, ei desfac acele fâşii în fragm ente m ai mici, m odificându-le ritm ul. De exem plu, vor in te rp re ta u n pasaj dificil în tr -u n ritm sacadat (sunetul co­pitelor de cai - da -d a m , da-dam ). A ceastă tehnică îl fo rţează pe ju că to r să lege rap id două note în serie, o ferin d u -le apoi o m ică pau ză înain te de a ataca a doua legătură d in tre două note. Ţelul este m ereu acelaşi: să desfacă o deprindere în părţile (circuitele) ei com ponente, să m em oreze acele părţi individual, apoi să le lege în grupuri d in ce în ce m ai m ari (circuite noi, in terconectate).

Încetineşte9

La M eadowm ount, rafale neregulate de no te sun t în tinse până seam ănă cu sunetele scoase de balene. Un p ro feso r are o regulă empirică: dacă u n trecăto r poate recunoaşte p ie­sa in te rp re ta tă , în seam nă că nu este exersată corect. Când d irectoru l taberei, Owen Carm an, p redă u n curs, petrece trei ore ca să acopere o singură pagină de partitu ră . Studenţii noi sun t su rp rin şi de ritm ul aparen t îngheţa t - e de tre i sau cinci ori m ai lent decât cel cu care erau obişnuiţi. Dar când ajung la final, au învăţa t să cânte acea pagină la perfecţie. O astfel

94 CODUL TALENTULUI

de p erfo rm an ţă de tip C larissa le -a r fi lua t o săp tăm ână sau două de p rac tică m ai superficială.*

De ce încetin irea procesu lu i dă rezu lta te a tâ t de bune? Modelul m ielinei oferă două răspunsu ri. Mai întâi, când acţionezi m ai lent, p o ţi să te ocupi m ai îndeaproape de erori, creând u n în a lt grad de precizie cu fiecare activare - iar când e vorba desp re m ielină, precizia înseam nă totul. După cum îi place să sp u n ă an trenoru lu i de fo tbal am erican Tom M artinez: „Nu e vorba de cât de repede p o ţi s -o faci, ci de cât de încet p o ţi s -o faci corect". în al doilea rând, încetin irea îl a ju tă pe cel ce exersează să dezvolte ceva şi m ai im portant: o percep ţie funcţională a p lanurilo r de detaliu in terne cile deprinderii respective - form a şi ritm ul circuitelor in terco­nectate ale deprinderii.

În cea m ai m are parte a u ltim ulu i secol, m ulţi psihologi d in dom eniul educaţional credeau că procesu l învăţării era guvernat de factori ficşi p recum IQ -ul şi etapele de d ez ­voltare. Barry Zim m erm an, p ro feso r de psihologie la City University d in New York, n - a fo st n ic iodată unu l d in tre aceştia. în schim b, el este fascinat de tipu l de învăţare care are loc a tunci când oam enii îşi observă şi judecă propria perfo rm anţă , c o n stru in d u -ş i strategii p o rn ind de la aceas­ta. Altfel spus, a tunci când, în esenţă, se an trenează singuri. Interesul lui Z im m erm an p en tru acest tip de învăţare, cu ­noscu tă sub num ele de autoregularizare, l - a determ inat în 2001 să în trep rin d ă u n experim ent care seam ănă m ai m ult cu o scam atorie de bâlci decât cu u n act ştiinţific. C onlucrând cu A nastasia K itsantas de la George M ason University, Z im m erm an a pu s o în trebare: este posibil să judeci capacităţile u n o r oam eni num ai după felul cum îşi descriu fe ­lul cum se an trenează? Să luăm , de exem plu, o încăpere p lină cu balerine având ap titud in i diferite, să le în trebăm despre

*O d e s c r ie r e s im p a t ic ă a a c e s tu i e fe c t ş i a a n tre n a m e n tu lu i in te n s , în g en era l, v in e d e la m o d u l c u m ş i - a p o r tr e tiz a t A b rah am L in co ln p ro p r iu l p r o c e s d e în v ă ţa re . „ învăţ în c e t ş i n u u it r ep ed e c e e a ce a m în v ă ţa t”, scr ia L incoln . „M intea m e a e ca o b u ca tă d e o ţe l, fo a r te g reu să o zgârii, dar a p ro a p e im p o s ib il să med ş te rg i zg â rietu r a d u p ă ce a i a p u ca t s - o faci."

95

execuţia unu i dem i-p lie , după care să selectăm cu acurateţe cea m ai bună dansatoare , apoi pe a doua, pe a tre ia şi aşa m ai departe, b a zân d u -n e nu pe calităţile lor de balerine, ci doar pe m odul cum vorbesc despre an trenam en tu l în vederea acelor m işcări.

D eprinderea aleasă de Z im m erm an şi K itsantas a fost serviciul de volei. Au ad u n a t o gam ă varia tă de jucătoare, experte, jucă toare de club şi începătoare şi le -a u în treb a t cum abordează serviciul: ce ţel îşi p ropun , ce p lanuri au, ce s tra te ­gie aleg, cum se au tom on ito rizează şi cum se ad ap tează - în total, douăsprezece criterii de m ăsură. Folosind răspunsurile , cei doi cercetători au p rez is nivelurile relative de m ăiestrie ale jucătoarelor, după care le -au pu s pe jucă toare să execute se r­va, p en tru a te s ta p recizia previziunilor. R ezultatul? Nouăzeci la su tă din variaţia în m ăiestrie poate fi pusă în .legătu ră cu răspunsu rile date de jucătoare .

„Predicţiile no astre au fost extrem de p rec ise1*, a spus Zim m erm an. „Aceasta a dem o n stra t că experţii se an tren ea­ză altfel şi m ult m ai strategic. Când eşuează, n u dau vina pe ghinion sau pe ei înşişi. Au o stra teg ie pe care o p o t regla.**

Cu alte cuvinte, voleibaliştii experţi su n t la fel ca ju că to ­rii de şah de tip T. Rex ai lui de Groot. Prin an trenam ent, ei ş i-a u dezvolta t ceva m ai im po rtan t decât o sim plă m ăiestrie. Ei ş i-au dezvolta t o înţelegere conceptuală deta lia tă care le perm ite să -ş i contro leze şi să -ş i adap teze perfo rm anţa, să rezolve problem ele şi să -ş i personalizeze circuitele în con­form itate cu situaţiile noi. Au gândit în segm ente şi din acele segm ente au constru it u n limbaj privat al m ăiestriei.

La M eadow m ount am cunoscut im violoncelist de p a isp re ­zece ani pe num e John Henry Crawford, care m i-a dat una d in tre cele m ai u tile descrieri a ceea ce sim ţi când te supui unu i an trenam en t in tens, d in câte m i-a fost d a t să aud. L-am găsit singur în tr -u n garaj dărăpănat, care deţinea una d in tre puţinele concesii făcute d istracţie i la M eadowm ount: o m asă de p ing -p o n g care abia se ţinea pe picioare. C raw ford m i-a vorbit despre senzaţia de accelerare pe care a re s im ţit-o la M eadowm ount, pe care a n u m it-o „intrare în m ân ă“.

96 CODUL TALENTULUI

„Anul trecu t m i-a lua t aproape şap te săp tăm âni ca să -m i in tru în m ână şi să încep să exersez cum trebuie", m i-a spus. „Anul ăsta sim t că deja se în tâm plă. E u n lucru gândit."

începem să jucăm , John Henry vorbeşte în ritm ul sacadat al mingii.

„Când îm i in tru în m ână, fiecare no tă este cân ta tă cu un scop. Am sen tim en tu l că în acele m om ente constru iesc o casă. Senzaţia e aşa: cărăm ida asta trebuie p u să aici, cealaltă, acolo, le conectez şi ob ţin o fundaţie. Apoi, adaug zidurile şi le conectez şi pe acelea. D upă care pu n acoperişul şi, în fine, zugrăveala. Apoi, sper ca toa te să stea laolaltă."

Am ju ca t u n joc. Scorul a fo st s trân s o vrem e, după care am luat conducerea cu 20-17 . Apoi John Henry a reu şit cinci lovituri decisive şi a câştigat.

„Ce p o t să spun?" a rid icat el din um eri în chip de scuză. „Cred că încep să m ă pricep şi la construcţia acestei case.“

A doua regulă: repetă

Ştim cu to ţii zicala care zice că practica e cel m ai bun dascăl. Mielina pune în tr -o lum ină nouă caracteru l de adevăr al acestei vechi ziceri. Nu există, d in p u n c t de vedere biologic, niciun su b s titu t p en tru repetiţia atentă. Nimic d in to t ceea ce pu tem să facem - să vorbim , să gândim , să citim , să ne im a­ginăm - nu e m ai eficient în edificarea unei deprinderi decât executarea acţiunii, activarea im pulsului d e -a lungul fibrei nervoase, co rectarea erorilor şi perfec ţionarea circuitului.

O cale de a ilu stra acest adevăr este cu a ju to ru l unei ghici­tori: care e cea m ai sim plă cale de a d im inua ap titud in ile unu i su p ersta r ta len ta t (în afară de a - i provoca u n accident)? Care a r fi cea m ai bună m etodă ca ju că to ru l de baschet LeBron Jam es să înceapă să dea greş la aruncările d in să ritu ră sau ca Yo-Yo Ma să înceapă să zbârcească acordurile?

Răspuns: n u - i lăsa să exerseze vrem e de o lună. Pentru a provoca „evaporarea" unei deprinderi Au e nevoie de o re a - ran jare crom ozom ială sau de m anevre psihologice secrete. Nu

97

este nevoie decât să îm piedici o persoană p ricepu tă să -ş i m ai activeze în m od sistem atic circuitele p en tru doar treizeci de zile. Muşchii lo r n u se vor fi schim bat; m ult lăudatele lor gene şi caractere vor răm âne neschim bate; dar le veţi fi a tins ta ­len tu l în cel m ai slab punct al arm urii sale. Mielina, după cum ne am inteşte Bartzokis, este u n ţe su t viu. Ca orice altceva în organism , se află în tr -u n ciclu perm anen t de defectare şi reparare. Iată de ce an trenam en tu l zilnic este im portan t, m ai ales pe m ăsură ce îm bătrânim . D upă cum spunea Vladimir H orovitz, v irtuozu l p ianului care a con tinuat să concerteze şi după optzeci de ani: „Dacă n -a ş exersa o singură zi, aş observa eu. Dacă n -a ş exersa două zile la rând , so ţia m ea ar observa. Dacă n -a ş exersa tre i zile, în treaga lum e ar observa".

R epetiţia e de n ep re ţu it şi de neînlocuit. Există to tu şi câte­va elem ente specifice. în cazul an trenam en tu lu i convenţional, m ai m ult înseam nă în to td eau n a m ai bine. Să execuţi două su te de fo reh an d -u ri pe zi se p resu p u n e că e de două ori m ai bine decât să execuţi doar o sută. în schim b, an tren a ­m entu l in tens nu se supune aceleiaşi reguli. Să petreci m ai m ult tim p este eficient num ai dacă te p ă s trez i în acel loc favorabil de la lim ita capacităţilor tale, constru ind cu atenţie şi p e rfec ţio n ân d u -ţi circuitele. Mai m ult, se pare că există o lim ită universală p en tru cât de m ult an trenam en t in tens p o a ­te u n om să efectueze în tr -o zi. Cercetările lui Ericsson arată că cei m ai m ulţi experţi de talie m ondială - inclusiv pianişti, ju că to ri de şah, rom ancieri şi atle ţi - exersează în tre tre i şi cinci ore pe zi, ind iferen t de dom eniu.

Oam enii d in m ajo rita tea pepin ierelor de ta len te pe care le -am v izita t se p regăteau m ai p u ţin de trei ore zilnic. Copiii cei m ai mici de la clubul Spartak (între şase şi op t ani) se an trenau doar în tre tre i şi cinci ore pe săp tăm ână, în vrem e ce adolescenţii acum ulau până la cincisprezece ore pe săp ­tăm ână. Jucătorii de baseball de la Little League din Curagao, unii d in tre cei m ai bun i d in lum e, joacă doar şap te luni pe an, de regulă de tre i ori pe săp tăm ână. Am în tâ ln it şi excepţii - la M eadowm ount, de exem plu, se in sista pe cinci ore de p regă­tire zilnic, la cursu l de şap te săp tăm âni. Dar, p er to tal, d u ra ta

98 CODUL TALENTULUI

si frecvenţa an trenam en tu lu i d in pepinierele de ta len te mi s-au p ă ru t în lim ite decente, dovedind ceea ce am văzu t în felul cum C larissa a exersat „Nunta de a u r“ şi „D unărea al­bastră": când ai p lecat d in zona an trenam en tu lu i in tens, po ţi la fel de b ine să te laşi.* A ceasta co respunde cu ceea ce a o b ­servat R obert Lansdorp. Lansdorp, u n b ărb a t de peste şaizeci de ani, este p e n tru an treno ra tu l de ten is ceea ce W arren Buffett este p e n tru investiţii, după ce a lucrat cu Tracy Austin, Pete Sam pras, Lindsay D avenport şi Maria Şarapova. îl am uză nevoia vedetelor de azi ale ten isu lu i de a executa mii de re tu ru ri zilnic.

„L-ai v ăzu t v reodată pe C onnors an tren ân d u -se? Sau pe McEnroe, o ri pe Federer?" în treabă Lansdorp. „Ei n -a ju n g la o mie de lovituri. Cei m ai m ulţi abia dacă se an trenează o oră. Din m om entu l în care înveţi să faci unele lucruri la tim pul potrivit, nu m ai uiţi."

Intrigat, încep să - i explic cu însufle ţire lui Lansdorp d es­pre m ielină - cum izo lează ea circuitele, cum se dezvoltă ea lent când activăm circuitele alea, cum e nevoie de zece ani ca să ajungi la nivel m ondial. Cred că m -a lăsa t să vorbesc vreo douăzeci de secunde, după care m i-a re te z a t-o .

„Sigur, fireşte", a spus el, încuviin ţând d in cap în stilul sem eţ al un u ia care cunoaşte m ielina m ai in tim decât ar pu tea vreodată s -o cunoască u n neurolog. „Trebuie să fie ceva de genul ăsta."

A treia regulă: învaţă să o simţi

În vara v izitei m ele la M eadowm ount, în p rogram ă era inclus u n nou curs num it „Cum să exersezi", p red a t de Skye Carm an, sora d irectoru lu i şcolii Owen Carm an. Şase adolescenţi au in tra t în tr -o cabană de pregătire mică. Skye, o

*U n a lt s e m n d u p ă care s e u ită p r o fe s o r ii e s t e s fo ră itu l. A n tr e n a m e n tu l in te n s t in d e s ă - i e p u iz e z e p e c e i în c a u ză : n u p o t s ă - l m e n ţin ă m a i m u lt d e o oră sa u d o u ă la o ş e d in ţă (o d e s c o p e r ir e p e care E ricsso n a o b s e r v a t -o la m a i m u lte d isc ip lin e ) .

99

personalita te exuberan tă şi fo st concertm aistru al o rchestre i H olland Symphony, a începu t p rin a în treba:

— Câţi d in tre voi exersează cinci sau m ai m ulte ore pe zi?Patru au rid icat mâinile.Skye a clătinat d in cap, n even indu-i să creadă.— Bravo vouă! Eu n -a ş fi fo st în stare să fac aşa ceva nici

în tr -u n m ilion de ani. Pentru că, vedeţi, eu u răsc să exersez. Urăsc, urăsc, urăsc! Ş i-atunci, ce credeţi c -a m făcut? M -am fo rţa t să fac exersarea cât m ai productivă cu pu tin ţă . Prin urm are, ia tă ce vreau să aflu. Care este prim ul lucru pe care-1 faceţi când exersaţi?

Elevii se u itau la ea fără să priceapă.— Păi, acordăm vioara. Cântăm ceva de Bach, a spus în

cele d in u rm ă u n băia t înalt. Cred.— Hmmm, a zis Skye, rid icând o sp rânceană ca reacţie la

lipsa lor de strategie. Ia să vedem . Pariez că voi to ţi nu faceţi altceva decât să... cântaţi! Pariez că acordaţi instrum entele , alegeţi o p iesă care vă place şi începeţi să vă juca ţi cu ea. Ca şi cum aţi alege o minge.

Elevii au da t d in cap aprobator. Deja îi adusese unde in tenţionase.

— E o nebunie! a exclam at ea, rid icând b raţe le în aer. Voi credeţi că atleţii asta fac? C redeţi că se joacă? Trebuie săvă daţi seam a că aici e vorba de spo rt la nivel de vârf. Voi sunteţi atleţi. Terenul vostru de joc are doar câţiva cen tim e­tri lungim e, dar e to tu şi terenul vostru . T rebuie să vă găsiţi u n loc unde să vă ridicaţi, ca să ştiţi unde sun teţi. Mai întâi, aco rdaţi-vă instrum entu l. Apoi aco rda ţi-vă urechea.

Ideea este, explică Skye, să găseşti u n p u n c t de echilibru în care să sesizezi erorile atunci când apar. P entru a evita greşelile, m ai în tâ i trebuie să le sim ţi im ediat.

— Dacă auziţi o coardă dezacordată , trebuie să vă deran­jeze, le -a spus Skye. Trebuie să vă deran jeze mult. D e-aiae nevoie să sesizaţi. Lucrul pe care trebuie s ă - l exersaţi în tr-ad ev ă r este concentrarea. E o senzaţie . Aşa încât acum vom exersa acea senzaţie.

100 CODUL TALENTULUI

Elevii au închis ochii, iar ea a tras arcuşul pe o coardă li­beră. A răsuc it cuiul de acordare o fracţiune de m ilim etru, iar sunetul s -a schim bat. Sprâncenele elevilor s -a u încreţit, iar expresiile fe ţe i au devenit iritate, ce rân d u -i parcă să corecte­ze eroarea. Skye a zâm bit.

— Aşa, a spus ea pe u n to n molcom . Să ţineţi m inte asta.

Mielina este o chestie înşelătoare. Nu e posibil să sim ţi cum creşte m ielina în ju ru l fibrei nervoase, aşa cum nu poţi să sim ţi că in im a şi plăm ânii ş i-a u spo rit randam en tu l după ce faci exerciţii fizice. Totuşi, este posibil să sesizezi u n set grăitor de sen za ţii secundare asociate cu dobândirea unor noi deprinderi - versiunea specifică m ielinei a senzaţie i că „arzi caloriile" când faci m işcare.

În drum urile m ele pe la d iferite pepiniere de talente, i-am rugat pe oam eni să -m i indice cuvintele care ar descrie senzaţiile da te de an trenam en tu l lor cel m ai productiv . Iată ce m i-au spus:

Atenţie

Conectare

C onstrucţie

În treg

A lertă

C oncentrare

G reşeală

R epetare , *

O boseală

101

Limită

Deşteptare*

Avem d e -a face cu o listă distinctivă. Evocă senzaţia efortu lu i de a ajunge la ceva, de eşec şi de reluare a e fo rtu ­lui. Este lim bajul că ţără to rilo r m ontani, descrie o senzaţie o rien ta tă spre ascensiunea trep ta tă , crescătoare, conectivă. Este sen tim en tu l celui care se s trădu ieşte să a jungă la o ţintă, eşuând num ai puţin , ceea ce M artha G raham a num it „ insatisfacţia divină". Este sen tim en tu l pe care Glenn K urtz îl descrie în cartea Practicing: „în fiecare zi, cu fiecare notă, an trenam en tu l înseam nă aceeaşi sarcină, acest gest um an esenţial - să te în d rep ţi către o idee, către grandoarea a ceea ce doreşti, şi să sim ţi c ă -ţi alunecă p rin tre degete".

Este sen tim en tu l care ne am in teşte de ideea lui Robert Bjork despre locul cel m ai favorabil: acel te ren p ro d u c­tiv, incom od, s itu a t im ediat dincolo de capacităţile noastre curente, unde p u tem să ne depăşim aria de cuprindere. A ntrenam entu l in tens nu p resu p u n e doar să faci efort; tre ­buie să găseşti u n anum it tip de efort, care im plică u n ciclu de acţiuni d istincte.

1. Alege o ţin tă.2. Încearcă să ajungi la ea.3. Evaluează d is tan ţa d in tre ţin tă şi lim ita capacităţilo r tale.4. Revino la pasu l 1.

Judecând după expresiile faciale pe care le -am văzu t în pepinierele de talente, locul cel m ai favorabil ar pu tea fi n u ­m it m ai adecvat locul cel m ai favorabil şi m ai greu de atins.

*Iată o lis tă de cuvinte p e care n u le -a m auzit: natural, fără efort, rutină, autom at. Un alt cuvânt care nu e fo lo s it în m ed iu l serelor de ta lente pe care le -a m v iz ita t e ste geniu . Nu că gen iile n -a r exista: p ed agogii cu care am d iscu ­tat au ind icat o rată de apariţie a geniilor de u n u p e d ecen iu . „Foarte rar, pri­m im un ta lent genial, de supertop . Habar n -a m cum le fu n cţion ează creierul", m i-a sp u s Skye Carman de la M eadow m ount. „Dar este u n procentaj m inuscu l. Noi, restu l m uritorilor, trebuie să m u ncim d in greu."

102 CODUL TALENTULUI

Dar si acesta este u n lucru care poate fi dobândit. Una din tre trăsăturile u tile ale m ielinei este că -i perm ite oricărui circuit să fie izolat, ch iar şi celor generatoare de experienţe care nu ne plac la început. Instructorii de la M eadow m ount văd în m od curen t cum stu den ţii capătă gust p en tru an tren am en ­tul in tens. La începu t, nu le place. Dar în scu rt tim p, sp u n ei, studenţii încep să to lereze şi chiar să le p lacă experienţa.

— Cei m ai m ulţi copii îşi accelerează an trenam en tu l foarte repede, m i-a sp u s d irectoru l de la M eadowm ount, Owen Carman. Eu o văd ca pe o în toarcere spre in terior. încetează să m ai caute soluţiile în afara lor şi se în d reap tă spre in te ri­or. A jung să în ţe leagă ce funcţionează şi ce nu. Nu po ţi să m i­mezi, nu po ţi să îm prum uţi, n u po ţi să furi şi nici să cum peri. Este o p rofesie onestă.

Instructo rii de la M eadow m ount urm ăresc cu atenţie la elevi sem nele grăitoare: hieroglifele no te lo r m âzgălite pe p a r­titură, o n o u ă in ten sita te a conversaţiilor, o a titud ine nouă, de respect, fa ţă de ru tinele de încălzire. Sally Thom as, p ro fe ­soară de vioară, u rm ăreşte schim bările în felul în care elevii merg. „Când ajung prim a oară aici, au u n m ers ţan ţoş", spune Thom as. „Apoi, d u p ă o vrem e, n u m ai su n t ţan ţo şi deloc. Ă sta e u n lucru bun."

Un exem plu la scară m ai m are a acestu i fenom en are loc în şcolile japoneze . C onform unui s tud iu publicat în 1995, un eşan tion de op t elevi ş i-a pe trecu t 44% din tim pul de la orele de şcoală inventând, gândind şi s trăd u in d u -se activ să înţeleagă conceptele de bază. Prin com paraţie, eşan tionul de elevi am ericani a p e trecu t m ai p u ţin de 1% d in tim pul lor în acea stare. „Japonezii vor ca odraslele lor să se străduiască", m i-a spus Jim Stigler, p ro fesoru l de la UCLA care a coordonat stud iu l şi a scris în colaborare cu Jam es H iebert The Teaching Gap. „Uneori, p ro feso ru l jap o n ez va oferi în m od in ten ţionat răspunsu l g reşit astfe l încât elevii să se po a tă lup ta cu acea teorie. în schim b, p rofesorii am ericani lucrau ca n işte chel­neri. Ori de câte ori apărea o situaţie conflictuală, ei voiau să treacă m ai departe , să se asigure că în treaga clasă îşi continuă lin drum ul. Dar n u înveţi dacă aluneci fără oprelişti."

103

Dintre toa te im aginile care com unică senzaţia de a n tre ­nam ent in tens, p refe ra ta m ea e cea a bebeluşilo r care învaţă să m eargă. Ca să rezum ăm o poveste lungă: cu câţiva ani în urm ă, u n grup de cercetători am ericani şi norvegieni a făcut u n stud iu care u rm ărea să determ ine ce îi făcea pe copii să m eargă m ai bine. Au descoperit că elem entu l esenţial nu era înălţim ea, greutatea, vârsta sau dezvoltarea creierului şi nici oricare altă tră să tu ră înnăscută , ci - ce surpriză! - tim pul p e ­trecu t ac tivându-şi circuitele, s tră d u in d u -se să m eargă.

Oricât de bine n e -a r susţine teza această descoperire, adevăratu l ei ro s t este să realizeze o im agine vie a senzaţiei pe care ţi-o dă an trenam entu l in tens. Pe scurt, este senzaţia de a fi u n bebeluş care se clatină pe picioafe, senzaţia de a în ­cerca, cu concentrare şi stângăcie, să te în d rep ţi spre u n ţel şi să te îm piedici şi să cazi. Este o senzaţie şovăielnică, stinghe­ritoare, pe care orice persoană ra ţională ar cău ta să o evite. Şi to tuşi, cu cât m ai m ult răm ân bebeluşii în acea stare - cu cât sun t mai d ispuşi să o îndure şi să -ş i p erm ită să eşueze -, cu a tâ t m ai m ultă m ielină vor constru i şi astfel vor dobândi m ai m ultă pricepere. Bebeluşii c lă tin ân d u -se pe picioare în tru ­chipează adevărul cel m ai p ro fu n d desp re an trenam entu l intens: ca să ajungi să fii bun, este de folos să fii dornic, ba chiar en tuziast, să fii rău. Paşii bebeluşilor sim t calea regală spre deprindere.

104 CODUL TALENTULUI

Partea a doua D eclanșarea

Capitolul 5 m

Indicii prim are

Orice m om en t m ăreţ şi im presionant din analele om enirii este un tr iu m fa l unei form e de entuziasm .

Ralph Waldo Emerson

„Dacă ea poate s -o facă, eu de ce nu pot?“

Aşa cum am văzut, dezvoltarea priceperii necesită an tren a ­m ent in tens. Dar an trenam en tu l in tens nu e o treabă uşoară: cere energie, pasiune şi dedicaţie. Cu alte cuvinte, necesită com bustibil m otivaţional, al doilea elem ent al codului ta ­lentului. în această secţiune vom vedea cum este creată şi su sţinu tă m otivaţia p r in tr -u n proces pe care l-a m denum it declanşare. D eclanşarea şi an trenam entu l in tens lucrează îm preună p e n tru a p roduce priceperea în acelaşi m od în care rezervorul de carbu ran t se com bină cu u n m o to r p en tru a produce dep lasarea u nu i autom obil. D eclanşarea produce energia, în vrem e ce an trenam en tu l in tens traduce acea en e r­gie, în tim p, în progres, adică în s tra tu ri de mielină.

Când am v izita t pepinierele de talente, am văzu t p asiu ­ne din belşug. Se vedea în felul cum cei de acolo îşi p u rtau viorile, ţineau la p iep t m ingile de fo tbal sau îşi ascu ţeau creioanele. Se vedea d in felul cum îşi tra tau locurile sp a r­tane de an tren am en t de p a rc -a r fi fo st n işte catedrale. Sau în privirile agere şi pline de respect cu care îşi u rm ăreau antrenorii. Senzaţia nu era to td eau n a sclipitoare şi ferici­tă - uneori era în tu n eca tă şi obsesivă* iar alteori sem ăna cu dragostea lin iştită şi train ică pe care o în tâ ln eşti la cuplurile căsătorite în vârstă . Dar pasiunea era m ereu acolo, asigurând

107

com bustibilul em oţional care îi făcea să îşi activeze circuitele, să -ş i perfecţioneze deprinderile, să devină m ai buni.

Când i-a m în treb a t pe oam enii d in sere care este su rsa pasiunii lor p en tru v io a ră /cân ta t/fo tb a l/m a tem atică , în tre ­barea li s -a p ă ru t celor m ai m ulţi d in tre ei u şo r ridicolă, de parcă i-a ş fi în treb a t când au învăţa t p rim a oară să se fo lo­sească de oxigen. R ăspunsul universal era com pus d in tr-o ridicare de um eri şi o replică de genul: „Nu ştiu, în to td eau n a am sim ţit lucrul ă s ta “.

C onfruntat cu aceste răspunsuri, e ten tan t să ră sp u n z i la râ n d u -ţi cu o ridicare d in um eri şi să le a tribu i m otivaţia în flăcărată pro funzim ilo r necunoscute ale sufle tu lu i um an. Dar nu ar fi corect. Pentru că în m ulte cazuri este posibil să evidenţiezi m om entu l când acea pasiune a fo st declanşată.

Pentru jucătoarele su d -co reene de golf, s.-a în tâm pla t în d u p ă-am iaza zilei de 18 m ai 1998, când o jucă toare de 21 de ani pe num e Se Ri Pak a câştigat C am pionatul LPGA McDonald şi a devenit u n idol naţional. (După cum scria u n ziar d in Seul, „Se Ri Pak nu este Tiger W oods la fem inin; Tiger W oods este Se Ri Pak la m asculin.") înain tea ei, n iciun su d -co reean nu avusese succes în golf. Mergem rap id înain te cu 10 ani şi consta tăm cum conaţionalele lui Pak au colonizat, practic, Turneul LPGA, cu 45 de jucătoare , care, îm preună, au câştigat cam o treim e din com petiţii.

Pentru jucătoarele de ten is d in Rusia, m om entu l a ve­n it m ai târziu , în aceeaşi vară, când tân ăra de 17 ani Anna Kum ikova a a juns în sem ifinalele de la W im bledon şi, m ulţum ită în făţişării de fotom odel, a dobând it s ta tu tu l de cea m ai „dow nloadată" sportivă. Până în 2004, rusoaicele erau o p rezen ţă constan tă în finalele tu rneelo r im portan te . în 2007, ocupau 5 d in prim ele 10 locuri şi 12 d in prim ele 50 de locuri d in clasam entul m ondial. „Parc-ar fi A rm ata Roşie", spunea Nick Bollettieri, fon d a to r al academ iei de ten is eponim e din Bradenton, Florida. „Vin în truna."

Şi alte pepiniere de ta len te au u rm at acelaşi m odel: un succes de răsunet, u rm at de o m asivă înflorire a talentului.Să rem arcăm că în fiecare caz în florirea a avut loc relativ lent

108 CODUL TALENTULUI

Anul S ud-coreence în T urneul LPGA Rusoaice în Top 100 WTA

1 9 9 8 1 3

1 9 9 9 2 5

2 0 0 0 5 6

2 0 0 1 5 8

2 0 0 2 8 10

2 0 0 3 12 11

2 0 0 4 16 12

2 0 0 5 2 4 15

2 0 0 6 2 5 16

2 0 0 7 33 15

la început, necesitând cinci sau şase ani p en tru a se ajunge la 12 jucători. A sta s - a în tâm p la t nu p en tru că insp ira ţia a fost m ai slabă la în cepu t şi a crescu t pe parcurs, ci d in tr -u n m otiv m ai fundam ental: an trenam en tu l in tens ia tim p (zece mii de ore, după cum spune refrenul). Talentul se ră sp ân d eşte în rândurile acestu i g rup la fel cum se ră sp ân d eşte păpăd ia în curţile suburbiilor. în tim p, o suflare de vânt poate să aducă m ulte flori.*

*U n u l d in tr e a s p e c te le u t ile a le a c e s tu i m o d e l a l în f lo r ir ii care u rm e a z ă u n e i b r e şe e s t e că fa c e p o s ib il să s e p r e v a d ă a s c e n s iu n e a v iito a re lo r p e p in ie r e d e ta le n te . A st fe l, eu p r e z ic că u n a d in tre e le îi va avea în p r im -p la n p e m u z ic ie n ii c la s ic i v e n e z u e le n i. G u sta v o D u d a m el, su p ra n u m it El D u d e , e s t e u n „cop il m in u n e “ în v â r stă d e 21 d e an i care d ir ijea ză în a c e s t m o m e n t F ila rm o n ica d in L os A n g e le s . C ele m a i m u lte rela tăr i d e s p r e e l a m in te sc d e ta le n tu l lu i n e m a ip o m e n it , d e p ă ru l lu i c re ţ in co n fu n d a b il, d e fa r m e c u l lu i. D ar n u s e s p u n e n im ic d e s p r e fa p tu l că V e n e z u e la p r o d u c e m u lţi El D u d e p r in tr -u n p r o g ra m in t itu la t F u n d a c io n d e l E stad o p a ra e l S is te m a N a c io n a l d e la s O r q u e s ta s J u v e n ile s e In fa n tile s d e V e n e z u e la , c u n o s c u t su b n u m e le meii s im p lu El S is te m a (s is te m u l) . P rogram u l î i în r o le a z ă p e c o p iii să ra c i în p ro g ra m e d e p reg ă tire c la s ică (la u lt im a n u m ă r ă to a r e erau 2 5 0 0 0 0 d e co p ii) , î i r ea d u c e p e c e i m a i b u n i d in tre e i ca p r o fe s o r i, tr im ite o r c h e s tr e în lu m ea în tr e a g ă ş i, în g en era l, în c e p e să s e m e n e iz b ito r c u a c a d e m iile d e b a s e b a ll cile V e n e z u e le i, care au rep u r ta t s u c c e s e la fe l d e m ari. O a ltă v iito a re ser ă d e ta le n te v a fi c ea

109

Un alt exem plu al acestu i fenom en a începu t în tr -o zi vân ­toasă de mai, în anul 1954, când u n tân ă r slăbănog, stu d en t la m edicină de la Oxford, Roger B annister pe num ele lui, a devenit prim a persoană care a alergat o m ilă în m ai p u ţin de p a tru m inute. Liniile generale ale perfo rm anţe i sale su n t bine cunoscute. Cum fiziologii şi atleţii deopotrivă considerau d u ­ra ta de p a tru m inute p en tru o m ilă ca o barieră fiziologică de netrecu t. Cum Bannister a a tacat sistem atic recordul. Cum a ru p t firul de pe linia de sosire cu o fracţiune de secundă m ai devrem e, a jungând pe prim a pagină a z iarelor d in lum ea în ­treagă şi dobând ind celebritatea p en tru ceea ce revista Sports Illustrated avea să num ească u lterio r cea m ai m are realizare atletică a secolului XX.

Mai pu ţin se cunoaşte ce s -a în tâm p la t în săp tăm ânile de după isprava lui Bannister. Un alt alergător; australianu l John Landy, a doborâ t şi el bariera de p a tru m inute. în sezonul u rm ător, alţi câţiva alergători au rea liza t acelaşi lucru. Pe urm ă, num ăru l celor care au învins recordul a crescu t rapid, în decurs de tre i ani, nu m ai p u ţin de 17 alergători au egalat cea m ai m are realizare sportivă a secolului XX. Nimic p ro ­fund nu s -a schim bat. Suprafeţele p iste lo r au răm as aceleaşi, an trenam entu l era acelaşi, genele erau aceleaşi. Să atribuim asta încrederii în sine sau gândirii pozitive ar însem na să ne scape esenţialul. Schim barea nu a venit d inăun tru l atleţilor. Ei au reacţionat la ceva din afara lor. Cei 17 atle ţi au p rim it u n sem nal clar - şi tu poţi face asta - şi astfel, p unc tu l de p a ­tru m inute, cândva u n zid insurm ontabil, a fo st in stan taneu transfo rm at în tr -o sim plă e tapă in term ediară.

a ro m a n c ier ilo r c h in e z i. H a Jin (au tor a l cărţii W aitin g ) p are a f i v â r fu l d e la n ce a l u n u i c o n t in g e n t d e s tu l d e n u m e r o s , c a r e - i in c lu d e p e Ma Jian,Li Y iyun , Fan W u ş i D ai Sijie, care cir treb u i să s o s e a s c ă a p r o x im a tiv în a c e e a ş i p e r io a d ă ca ş i b a s c h e tb a liş t i i c h in e z i a căror a s c e n s iu n e a fo s t d e c la n ş a tă d e Y ao M ing. în fin e , c in e filii tr eb u ie să s e p r e g ă te a sc ă p e n tru u n v a l d e r ea liza to r i d e f ilm ro m â n i, u n gru p n e v e r o s im il p e n tru care scâ n te ia a r e p r e z e n ta t - o c â şt ig a re a a p a tru p r em ii im p o r ta n te la F estiv a lu l d e Film d e la C a n n es d e r eg izo r ii a c e s te i ţări în u lt im ii tre i an i, p r e c u m ş i p r o c e s u l r ig u ro s d e in stru ir e , d e ja ce leb ru , d e la A c a d e m ia N a ţio n a lă de T eatru ş i F ilm d in B u cu reşti.

110 CODUL TALENTULUI

Aşa func ţionează declanşarea. în vrem e ce an trenam en­tul in tens este u n act rece, conştient, declanşarea este o izbucnire fierb in te, m isterioasă, o deştep tare . Dacă an tre ­nam entul in ten s este o în făşu rare increm entală, declanşarea funcţionează p rin flaşuri fu lgerătoare de im agine şi em oţie, program e neura le edificate pe baze evoluţioniste care va­lorifică vastele rezerve de energie şi a ten ţie ale m inţii. Dacă an trenam entu l in tens este a tâ t de sim ilar cu paşii şovăielnici ai pruncului, declanşarea are legătură cu se tu l de sem nale şi forţe subconştien te care ne creează identitatea; m om en­tele care ne fac să exclamăm: „Aşa vreau să fiu“. De regulă, ne gândim la pasiune ca la o calitate lăuntrică. Dar cu cât mai m ulte pep in iere de ta len te am vizitat, cu a tâ t m ai m ult am începu t să o văd ca pe ceva care m ai în tâ i vine d in lum ea exterioară. în pepinierele de talente, bă ta ia aripii d rep te a fluturelui provoacă uragane de talent.

„Îm i am in tesc că o u rm ăream [pe Pak] la televizor", m i-a spus C hristina Kim, o jucătoare de golf su d -co reean ă n a ­tu ra liza tă în America. „Nu era nici blondă, nici n -av ea ochi albaştri, şi e ram de aceeaşi rasă ... îţi zici: «Dacă ea poate, eu de ce nu pot?»“ Larisa Preobrajenskaia, an trenoarea de la Spartak, îşi am in teşte de clipele când scânteia s -a tran sfo r­m at în vâlvătaie: „Toate fetiţele începeau să -ş i p rindă păru l în codiţe şi icneau când loveau m ingea", a declarat ea. „Toate erau n işte K um ikove m icuţe."

D eclanşarea este u n concept s tran iu p en tru că arde im e­diat dincolo de lim ita conştiin ţei noastre , în m are pa rte în subconştien tu l nostru . Dar a s ta nu în seam nă că nu poate fi sesizată, în ţe leasă şi fo losită p en tru a produce căldură utilă, În u rm ătoarele capitole vom vedea cum funcţionează sis­tem ul n o s tru înco rp o ra t de declanşare şi cum unele indicii m inuscule, ap aren t nesem nificative, pot, în tim p, să creeze diferenţe gigantice în priv in ţa priceperii. Vom vizita unele locuri în care declanşarea s -a p ro d u s ,'tu toa te că e posibil ca aceia în cauză să n u fi ştiu t, şi vom vedea cum m ielina este p rodusă cu adevărat d in dragoste. Să începem p rin a analiza m ai a ten t p rocesu l de declanşare.

l l l

O idee minusculă, dar puternică

În 1977, Gary M cPherson a începu t să investigheze u n m ister care, d in vrem uri im em oriale, îi lăsa în ceaţă pe părin ţi şi profesori: de ce unii copii fac p rogrese rap ide la orele de m uzică, iar alţii nu. El a în trep rin s u n s tu d iu de lungă du ra tă care a cău ta t să analizeze evoluţia pe p lan m uzical a 157 de copii aleşi la în tâm plare . (Acesta a fo st s tu d iu l care avea să genereze m aterialu l film at p en tru C larissa exersând la cla­rinet.) M cPherson a fo losit o abordare unică, cuprinzătoare , u rm ărin d u -i pe copii începând cu câteva săp tăm âni înain te de a -ş i alege in stru m en tu l (la şap te sau op t ani în m ajorita tea cazurilor) şi pân ă la absolvirea liceului, evaluându-le p rog re­sul p r in tr -o serie de in terv iuri detaliate, teste b iom etrice şi şedinţe de p regătire în reg istra te pe casetă video.

D upă prim ele nouă luni de lecţii, copiii erau u n am estec eterogen tipic: câţiva se lansaseră ca n işte rachete; alţii abia se u rn iseră d in loc; m ajorita tea erau undeva în zona de mijloc. Priceperea era îm p răştia tă d e -a lungul unei curbe clopot a ceea ce am considera în m od in tu itiv că rep rez in tă ap titud inea m uzicală. în treb area era: ce anum e provocase acea curbă? Era ceva inevitabil, u n grafic care descria ceea ce se în tâm plă în rândurile oricărei populaţii alese la în tâm plare care încearcă să dobândească o ap titud ine? Sau exista u n factor X ascuns care explica şi p rezicea succesul şi eşecul fiecărui copil?

M cPherson a începu t să analizeze datele în încercarea de a găsi m otivul. Era cum va IQ -ul acel factor X? Nu. Sensibilitatea auditivă? Nu. A ptitudinile m atem atice sau sim ţu l ritm ului? C apacităţile senzorim otoare? Nivelul venitului? Nu, nu, nu, nu.

Apoi M cPherson a te s ta t u n fac to r nou: răspunsu rile copi­ilor la o în trebare sim plă pe care le -o pusese înainte ca aceştia să înceapă p rim a lecţie. în trebarea era cât tim p credeţi că veţi cân ta la noul v o stru instrum ent?

„La început, cei m ai m ulţi d in tre ei sp u n «ăă, nu ştiu»“, m i-a spus McPherson. „Dar dacă in sişti şi le pu i în trebarea de m ai m ulte ori, până la u rm ă îţi vor da u n răsp u n s concret. încă

112 CODUL TALENTULUI

de atunci aveau o idee. Au ales ceva din m ediul lor care i-a făcut să sp u n ă da, ăsta e p en tru m ine.“

Copiilor li s -a ceru t să spună cât p lănu iau să cânte la re ­spectivul in s tru m en t (variantele erau: în cursu l acestu i an, în cursul şcolii p rim are, până la te rm inarea liceului, toa tă viaţa), iar răspunsurile au fo st condensate în tre i categorii:

Dedicare pe te rm en scurt

Dedicare pe te rm en m ediu

Dedicare pe term en lung

M cPherson a m ăsu ra t cât a exersat fiecare copil pe săp ­tăm ână: scăzu t (20 de m inute pe săptăm ână); m ediu (45 de m inute pe săptăm ână); rid icat (90 de m inute pe săptăm ână). A trasa t apoi graficul perfo rm anţe i la u n te s t al ap titud in ii în funcţie de in tensita tea pregătirii. A rezu lta t graficul de mai jos.

Când a v ăzu t graficul, a răm as uluit. „N u-m i venea să -m i cred ochilor", a spu s el. Progresul era de term inat nu de vreo ap titud ine sau caracteristică m ăsurabilă, ci de ideea

113

m inusculă, dar pu tern ică pe care copilul a av u t-o încă îna in ­te de a -ş i începe lecţiile. D iferenţele erau im presionante. La aceeaşi d u ra tă de tim p dedicată pregătirii, grupul cu dedicare pe term en lung a ob ţinu t o perfo rm an ţă cu 400 la su tă mai bună decât g rupul cu dedicare pe term en scurt. Acelaşi grup cu dedicare pe te rm en lung, cu o p regătire de doar 20 de m i­n u te pe săp tăm ână, a p rog resa t m ai rap id decât cei cu ded i­care pe term en scu rt care au exersat o oră şi jum ăta te . Când dedicarea pe te rm en lung s -a com binat cu tim pi m ai m ari dedicaţi pregătirii, nivelul de pricepere a crescu t foarte m ult.

„Instinctiv, credem că fiecare elev nou este ca o tablă de scris goală, dar ideile cu care vin la acea prim ă lecţie sun t probabil m ult m ai im portan te decât le poate transm ite o ri­ce p ro fesor sau decât orice can tita te de pregătire", a spus McPherson. „Totul se reduce la percep ţia lor despre sine. . în tr -u n anum it m om ent, foarte tim puriu , 'ei au o experienţă de cristalizare care aduce în p rim -p lan ideea care spune: sun t muzician. Acea idee este ca u n bulgăre de zăpadă care se rostogo leşte la vale."

Pentru a ilu stra cum funcţionează acest bulgăre de zăpadă, M cPherson a fo losit exem plul Clarissei. în z iua de dinaintea practicii ei accelerate, p ro fesoru l C larissei încercase s -o înveţe un cântec nou num it „La Cinquantaine". Ca de obicei în cazul Clarissei, lecţia n u decursese bine. Frustrat, p ro fesoru l a decis să in te rp re teze o versiune ja z z a piesei „La C inquantaine" - „Nunta de aur". A cân ta t câteva m ăsuri şi to a tă povestea a d u ra t cam u n m inut. Dar u n m inu t a fo st de ajuns.

„Când a cân ta t acel fragm ent, în clipa aceea ceva s -a în tâm plat", a spus McPherson. „Clarissa a fo st ferm ecată de versiunea jazz . Vrăjită. L-a văzu t pe p ro feso r cân tân d -o , iar acesta trebuie să o fi in te rp re ta t cu ceva stil, p en tru că ea s -a im aginat în p o stu ra de in strum en tist. P rofesorul n u ş i-a dat seam a atunci, d ar toate s -a u îngem ănat şi, d in tr-o d a tă , deşi abia dacă ştia ce se în tâm plă, ea a fo st cuprinsă de dorin ţa în flăcărată de a învăţa."

Să rem arcăm procesu l pe care M cPherson îl descrie aici. In terp re tarea p ro fesoru lu i i - a p rovocat C larissei o reacţie

114 CODUL TALENTULUI

em oţională in tensă. Acea reacţie - să o num im fascinaţie, în ­cântare sau iubire - a co n ec ta t-o in stan tan eu pe Clarissa la un rezervor de com bustib il cu cifră octanică rid icată al m otivaţiei, care i-a asigu ra t energia p en tru an trenam entu l in tens. Este acelaşi lucru care li s - a în tâm pla t jucă toare lo r sud -co reene de golf şi ju că to are lo r de tenis d in Rusia. în cazul lor, ele au folosit acel com bustibil, în tr -u n in terval de u n deceniu, pen tru a dom ina două sporturi. în cazul Clarissei, aceasta a folosit energia p e n tru a realiza în şase m inute echivalentul p regătirii d in tr-o lună.

Graficul lui McPherson, ca şi tabelul care p rez in tă ascensi­unea jucă to are lo r de golf su d -co reene şi al ten ism enelor d in Rusia, nu este o rep rezen ta re a aptitudinii. Este o im agine a declanşării. Ceea ce a declanşat p rocesu l iniţial nu a fost vreo deprindere sau genă înnăscu tă . A fost o idee mică, efem eră, dar puternică: o viziune despre eurile lor viitoare ideale, o viziune care le -a orientat, energ izat şi accelerat p rogresu l şi care a avut originea în lum ea exterioară. în definitiv, copiii aceştia nu s -a u născu t d o rin d u -ş i să fie m uzicieni. D orinţa lor, la fel ca a Clarissei, a venit de la u n sem nal d istinct, de la ceva d in fam ilia lor, de la ei de acasă, de la p rofesorii lor, de la setu l de im agini şi de oam eni pe care i-a u în tâ ln it în v iaţa tră ită p ân ă atunci. Acel sem nal a declanşat o reacţie intensă, aproape inconştien tă , care s -a m an ifesta t sub form a unei idei: vreau să fiu ca ei. Nu era neapăra t logic ca ei să aibă acea idee. (Să ne am intim că nu se corela cu n iciuna d in tre aptitudinile auditive, ritm ice sau m atem atice pe care le posedau.) Poate că ideea le -a venit p u r şi sim plu d in în tâm plare . Dar întâm plările au consecinţe, ia r consecinţa acesteia a fost că ei au p o rn it la d rum gata declanşaţi, iar asta a în sem nat foarte mult.*

* La Şcoala de M uzică d in M eadow m ount am în tâ ln it o d u zin ă de copii care, când i-a m întrebat cum au ajuns să cânte la instrum en tu l respectiv , au dat răspunsuri vagi, de genul: „întotdeauna m i-a p lăcut v ioara /v io lon ce lu l/p ian u T . Apoi, când i-a m în trebat cu ce se ocupă părinţii, a reieşit că aceştia cântau în orchestre sim fon ice . Cu alte cuvinte, cop iii petrecu seră su te de ore d in copilăria lor p r iv in d -o p e p ersoan a pe care o iubeau cel m ai m u lt pe lum ea asta exersând şi in terpretând m u zică clasică. în lum ina stud iu lu i lu i M cPherson, aceasta e ste

115

Acţionarea declanşatorului

A fi pu tern ic m otivat, dacă sta i să te gândeşti la asta, este o stare u şo r iraţională. Trebuie să ren u n ţi la confortu l d in p rezen t ca să m unceşti în ideea unu i posibil beneficiu m ai m are în viitor. Nu e la fel de sim plu cu a spune vreau X. Zicerea e cu m ult m ai com plicată: vreau X m ai târziu, aşa că în clipa asta trebuie să fac Y p â n ă -m i iese sufletul. Vorbim de m otivare ca şi cum ar fi o evaluare ra ţională a cauzei şi efectului, dar de fap t e m ai aproape de ideea de pariu , şi încă unu l cu u n m are grad de incertitud ine. (Dacă beneficiile viitoare n u vin?) Acest paradox este red a t foarte elocvent în tr -o scenă d in Tom Saw yer de Mark Twain.

Tom Sawyer văruieşte u n gard la ordinele stric te ale m ătuşii Polly. Un băiat d in vecini, Ben, trece p rin p reajm ă ş i-l necăjeşte pe Tom inform ându-1 de p lanurile lui p en tru acea d upă-am iază.

— Ştii? Eu m ă duc la scăldat... Sâc!... C e-ai m ai vrea şi tu, te cred!... Ori te pom eneşti că -ţi place m ai m ult să dai cu bidineaua?... Sigur, tu te dai în vâ n t după m uncă, m ie -m i spui!Tom îl privi o clipă lung, apoi spuse:— Ce, tu zici că a sta -i m uncă?— D a’ ce-i?Tom se apucă iar de văruit. Mai dete de două-tre i ori cu bidineaua, apoi răspunse nepăsător:— O fi, n -o fi... eu atâta ştiu, că -m i place.— Fugi d -aici... nu cum va vrei să te cred?Tom văruia înainte de zor.— Cum să n u -m i placă? D a’ ce zici tu, că în fiecare z i îţi pică norocul să văruieşti un gard ca ăsta?Iată că lucrurile apăreau în tr-o lum ină cu totul nouă.Ben încetă brusc să m ai ronţăie mărul. Tom plim ba

declanşare in excelsis. Vorbind d esp re ind icii parentale, ev id en ţe le şcolare de la M eadow m ount inclu deau trei e levi cu nu m ele Gabriel, num iţi aşa după îngeru l m uzicii.

116 CODUL TALENTULUI

graţios bidineaua în sus ş i-n jos, se dădea câte un pas înapoi, ca să vadă efectul, m ai migălea pe ici, pe colo, îşi privea din nou opera, iar Ben - Ben îi urm ărea fiecare mişcare, din ce în ce m ai îngândurat. Nu trecu m ult şi, nem aipu tându-se stăpâni, zise:— Mă Tom, la să -m ă să văruiesc şi eu niţel!Tom se opri o clipă, chibzuind adânc în sinea lui, fu cât p-aici să încuviinţeze, dar num aidecât se răzgândi:— Nu, nu se poate, Ben. M ătuşa Polly ţine m u lt la gardul ăsta, fiindcă, ştii, e la stradă... Să fie ăl din dos, n -a ş zice nimic, şi nici ea. Zău, n u -ş ’ ce are ea cu g a rd u ’ ăsta: zice că trebuie văru it cu mare, m are grijă. Eu zic că, din o m ie de băieţi, ce din o m ie... din două mii, unu dacă s -o pricepe să - l văruiască bine!

Ştim cu to ţii ce s -a în tâm pla t m ai apoi. Ben a fost „declanşat", s tâ rn ind o contagiune de m otivaţie în urm a căreia Tom ajunge să vadă fericit cum copiii d in vecinătate se târguiesc şi se m ilogesc p en tru şansa de a văm i gardul în lo ­cul lui. Chiar dacă e o operă de ficţiune, pasa ju l redă genul de semnale care reuşesc cel m ai bine s ă - i s târnească pe oameni.

Secţiunea p receden tă a con ţinu t tre i exem ple de declanşare: sportivele d in Coreea de Sud şi Rusia, alergătorii pe d istan ţa de o m ilă şi m uzicienii începători. în fiecare caz, declanşarea lor a fo st de tip reactiv. Se poate să fi sim ţit că aceasta a avut originea în ei, dar, de fapt, nu a fost aşa. în fiecare caz a fost vorba de o reacţie la u n sem nal care a sosit sub form a une i imagini: victoria unei conaţionale m ai v â rstn i­ce, depăşirea unu i record de către u n alt alergător, in te rp re­tarea n eaş tep ta t de cap tivantă a unu i p rofesor. în trebarea e: ce au în com un aceste sem nale?

R ăspunsul este că fiecare are d e -a face cu id en tita tea şi grupurile, p recum şi cu legăturile care se form ează în tre ele. Fiecare sem nal este echivalentul em oţional al unei lum ini roşii de sem nalizare: oam enii de acolo fac ceva extrem de merituos. Pe scurt, fiecare sem nal se referă la ap arten en ţa la viitor.

A partenen ţa la viitor este u n indiciu prim ar: u n sem nal sim plu şi d irec t care ne activează declanşatorii m otivaţionali

117

încorporaţi, can a lizându-ne energia şi a ten ţia spre u n ţel. Ideea are o logică in tuitivă - în definitiv, cu toţii n e -am sim ţit m otivaţi de dorin ţa de a ne conecta la g rupuri care au avut realizări deosebite. Ce este in te resan t to tu ş i este cât de p u ­ternice şi de inconştien te p o t fi acele declanşatoare.

„Suntem cele m ai sociale fiinţe de pe p lanetă", spune dr. Geoff Cohen de la U niversitatea Colorado. „Totul dep inde de efortu l colectiv şi de cooperare. Când p rim im u n sem nal că trebuie să ne conectăm id en tita tea cu u n grup, e ca u n tră ­gaci de p istol, ca şi cum ai acţiona u n com utato r de lum ină. C apacitatea de realizare e deja acolo, dar energia care se investeşte în acea capacitate urcă până la cer.“

Cohen face parte d in tr -u n grup to t m ai num eros de p s i­hologi care se specializează în descoperirea u n o r m ecanism e inconştien te ce ne guvernează în tăcere alegerile, m otivaţiile şi ţelurile. în m od oficial, această arie de stud iu se num eşte au tom aticitate, dar, p en tru scopurile noastre , Cohen şi colegii lui sun t ca n işte m ecanici de service ai declanşării, sesizând conexiunile invizibile d in tre m otivaţiile n o astre şi sem na­lele d in m ediu care le activează în m od tăcut. Unul d in tre adevărurile rud im entare pe care experţii în au tom atic ita te le sub lin iază cu plăcere este fap tu l că „echiparea" noastră m otivaţională nu este tocm ai nouă. De fapt, m ajo rita tea cir­cuitelor m otivaţionale d in creierul um an da tează d in u rm ă cu câteva m ilioane de ani, iar acele circuite su n t situa te în acea zonă a m inţii denum ită creierul reptilian.

„Să u rm ăreşti u n ţel, să fii m otivat - toa te astea precedă conştiinţa", spune John Bargh, psiholog de la U niversitatea Yale, care a făcu t m uncă de p ionierat în studiile privind au to - m atic ita tea la m ijlocul anilor 1980. „Creierele noastre cau tă în p erm anen ţă indicii cu privire la unde să ne cheltu im energia acum. Acum? Acum? îno tăm în tr -u n ocean de sem nale, ră s ­p u n zân d neînceta t la ele, dar, ca peştele în apă, p u r şi sim plu nu le vedem ."

L-am în treb a t pe Bargh despre c iudatu l p a tte m pe care l-a m rem arcat la pepinierele de talente: acestea tind să aibă u n aspect neîngrijit şi neatrăgător. Dacă terenurile de

118 CODUL TALENTULUI

antrenam ent ale tu tu ro r pepinierelor de ta len te pe care le -am vizitat s - a r asam bla în m od magic în tr -o singură am enaja­r e - cum a r veni, o m egaseră -, acel loc ar ară ta ca u n cartier sărăcăcios. Clădirile ar fi n işte construcţii im provizate, cu acoperişuri d in tablă ondulată, pereţii cu zugrăveala scorojită, iar terenurile pline de denivelări şi buruieni. A tât de m ulte pepiniere de ta len te aveau com ună această am bianţă răvăşită, încât am în cep u t să sesizez o legătură în tre s tarea părăg in ită a incubatoarelor şi talentele a trăgătoare pe care le produceau. Ceea ce, în opinia lui Bargh, era şi cazul, p en tru u n m otiv pe care l-a explicat cu prom ptitud ine.

„Când n e aflăm în tr -u n m ediu drăguţ, relaxat şi plăcut, în m od n a tu ra l alungăm ideea de e fo rt“, spune Bargh. „De ce să muncim? D ar dacă oam enii prim esc sem nalul că e greu, încep să fie m otivaţi. O academ ie de tenis frum oasă, bine îngrijită, le dă v iitorul luxos chiar acum - b ineîn ţeles că vor fi lipsiţi de motivaţie. Nu au cum să fie altfel."

Cercetările lui Bargh şi ale colegilor săi confirm ă o teo re­m ă care ar p u tea fi num ită Principiul lui Scrooge, care ar avea u rm ătoru l enunţ: m in tea no astră inconştien tă este u n depo­zitar zgârcit al rezervelor noastre de energie, p ă s trâ n d u -ş i averea încu ia tă în tr -o pivniţă. Adesea, rugăm inţile de a d es­chide p ivniţa ad resa te d irect n u au efect. Scrooge nu se lasă păcălit aşa uşor. Dar când este a tacat cu com binaţia po triv ită de sem nale prim are - când este v izita t de o serie de fantom e ce rep rez in tă indicii p rim are, ai pu tea spune -, încuietorile se deblochează, pivniţa energiei se deschide b rusc şi, deodată, e Crăciunul.

Cu câţiva ani în urm ă, Cohen şi colegul lui, Gregory W alton au încercat să -ş i in iţieze p rop ria explozie m otivaţională. Au luat u n g rup de s tu d en ţi d in anul I de la Yale şi le -au da t să citească u n am estec inofensiv de articole d in reviste. Printre ele se num ăra şi o re la tare personală de o pagină a unu i s tu ­dent pe num e N athan Jackson. Povestea acestu ia era simplă: venise la colegiu fără să ştie ce carieră să urm eze, a junsese s ă -i p lacă m atem atica, iar acum avea o carieră m ulţum itoare la facu lta tea de m atem atică a universităţii. Povestea includea

119

şi u n mic profil biografic al lui Jackson: oraşu l natal, educaţia, da ta naşterii. Articolul, ca şi altele, nu avea nim ic m em orabil - exceptând un detaliu m icroscopic: p en tru ju m ăta te d in tre studenţi, da ta de naştere a lui N athan Jackson fusese m odifi­cată p en tru a coincide cu a s tu d en ţilo r în cauză. D upă citirea articolului, Cohen şi W atson au te s ta t a titud inea studen ţilo r faţă de m atem atică şi le -a u m ăsu ra t persisten ţa ; cu alte cuvinte, cât tim p erau d ispuşi să lucreze p en tru a rezolva o problem ă de m atem atică fără soluţie.

Când au analizat rezu lta te le, C ohen şi W alton au co n sta ­ta t că grupul cu datele de n aştere „ajustate" avea o a titu d i­ne sem nificativ pozitivă faţă de m atem atică, iar pers is ten ţa asupra problem ei de nerezolvat a în reg istra t u n p lus de 65 la sută. Mai m ult, s tuden ţii respectivi nu au sim ţit nicio m odifi­care conştientă. Coincidenţa datei de naştere , după cum s -a exprim at Walton, „a trecu t pe sub ei".

„Erau în tr -o cam eră singuri, se odihneau. Uşa era închisă; erau izolaţi d in pun c t de vedere social. Şi to tu şi [conexiu­nea cu data de naştere] a avut o sem nificaţie p en tru ei", a spus Walton. „Nu erau singuri. D ragostea şi in teresu l pen tru m atem atică au devenit o parte din ei. H abar nu aveau de ce. D in tr-odată , noi făceam asta, nu doar eu."

„Noi bănu im că aceste evenim ente su n t pu tern ice deoarece sun t mici şi indirecte", a con tinuat W alton. „Dacă le -am fi dat aceeaşi inform aţie direct, dacă ar fi observat-o , efectul ar fi fo st m ai mic. Nu e ceva strategic. Nu ne gândim la acel lucru ca fiind util p en tru că nici m ăcar nu ne gândim la el. Este ceva autom at."

Dacă m odelul conceptual p en tru an trenam en tu l in tens este u n circuit care este în făşu ra t len t cu m ateria l izolator, atunci m odelul p en tru declanşare este u n trăgaci de p is ­tol conectat la o cen trală electrică de îna ltă tensiune. Prin urm are, declanşarea este de term inată de p ropoziţii sim ple de tip dacă/a tunci, în care p artea cu „atunci" răm âne m e­reu aceeaşi - trebuie să m ă apuc de treabă. Văd pe cineva care m ă insp iră şi vreau să ajung ca el? Trebuie să m ă apuc de treabă. Vreau să p rind d in u rm ă u n grup din care aş dori

120 CODUL TALENTULUI

să fac parte? Trebuie să m ă apuc de treabă. Bargh şi colegii lui au e fec tuat m ai m ulte experim ente sim ilare, cu aparen ţă magică, în care fo loseau indicii de m ediu neînsem nate (cum ar fi cuvinte insp iraţionale ascunse în tr -u n joc de cuvinte încrucişate) p en tru a m anipula m otivaţia şi e fortu l în râ n ­dul subiecţilor experim entali neştiu tori. Ei au la d ispoziţie grăm ezi de date cu care îşi su sţin explicaţia privind m otivul pen tru care m etoda e a tâ t de eficientă. De exem plu, fap tu l că m intea subconştien tă este capabilă să prelucreze 11 m ilioane de elem ente de inform aţie pe secundă, în vrem e ce m in tea conştien tă poate să prelucreze doar 40. A ceastă d isp roporţie arată eficacitatea şi necesita tea de a relega activităţile m entale ale subconştien tu lu i - şi ne a ju tă să înţelegem de ce apelurile la subconştien t su n t a tâ t de eficiente.

Totuşi, u n a d in tre cele m ai bune dem onstra ţii ale pu terii indiciilor p rim are a ap ăru t d in tr-o în tâm plare . în anii 1970, un psiholog clinician d in Long Island, M artin E isenstadt, a reconstitu it istoriile paren ta le ale fiecărei persoane îndeajuns de em inente ca să -ş i câştige onoarea dedicării unei jum ătă ţi de pag ină în Encyclopaedia Britannica - o listă de 573 de subiecţi, de la H om er la John F. Kennedy, u n am estec bogat de scriitori, oam eni de ştiinţă, lideri politici, com pozitori, m ilitari, filosofi şi exploratori. E isenstadt nu era in te resa t de m otivaţie p e r se. De fapt, el îşi te s ta teoria proprie care susţinea că ar exista o legătură în tre geniu şi p sihoza p ro ­vocată de p ierderea unu ia sau a am bilor părin ţi la o vârstă fragedă. Dar, în final, a a juns să constru iască o dem onstra ţie elegantă a relaţiei d in tre m otivaţie şi indiciile prim are.

În cadrul acestu i grup select, clubul celor care au su ferit p ierderi paren ta le s -a dovedit a fi doar o sală de aştep tare . Printre liderii politici care ş i-a u p ie rd u t u n părin te la o vârstă tim purie se num ără Iulius Caesar (tatăl, la 15 ani), Napoleon (tatăl, la 15 ani), cincisprezece prem ieri britanici, W ashington (tatăl, la 11 ani), Jefferson (tatăl, la 14 ani), Lincoln (mama, la 9 ani), Lenin (tatăl, la 15 ani), H itler (tatăl, la 13 ani), Gandhi (tatăl, la 15 ani), Stalin (tatăl, la 11 ani) şi (îl includem cu u n gest reflex) Bill C linton (tatăl, în fragedă pruncie). Printre

121

oam enii de ştiin ţă şi a rtiştii de pe listă se num ără C opem ic (tatăl, la 10 ani), Newton (tatăl, înain te de naştere), Darwin (mama, la 8 ani), Dante (mama, la 6 ani), M ichelangelo (mama, la 6 ani), Bach (m am a şi tatăl, la 9 ani), H andel (tatăl, la 11 ani), Dostoievski (mama, la 15 ani), Keats (tatăl, la 8; m am a, la 14 ani), Byron (tatăl, la 3 ani), Em erson (tatăl, la 8 ani), MelviUe (tatăl, la 12 ani), W ordsw orth (mama, la 7 ; tatăl, la 13 ani), N ietzsche (tatăl, la 4 ani), C harlotte, Emily şi A nna Bronte (mama la 5, 3 şi respectiv 1 an), Woolf (mama, la 13 ani) şi Twain (tatăl, la 11 ani). în m edie, m em brii g rupului em inent ş i-a u p ierdu t p rim ul părin te la o vârstă m edie de 13,9 ani, p rin com paraţie cu m edia de 19,6 la grupul de control. Una peste alta, este o listă suficient de cup rinzătoare ca să ju s ti­fice în trebarea fo rm ulată de u n s tud iu francez din 1978: este condusă lum ea de orfan i?

*Ca o a d u ce re la z i a l is te i lu i E isen sta d t, ia tă o lis tă p a rţia lă a v e ­d e te lo r d in lu m e a s h o w -u lu i care ş i - a u p ie r d u t u n u l d in tre p ă r in ţi p â n ă la îm p lin ir e a v â r ste i d e 18 an i. C o m e d ie : S teve A lle n (1, ta tă l), T im A llen (1 1 , ta tă l), L uciile Ball (3 , ta tă l), M ei B rook s (2, ta tă l), D rew C arey (8, tată l), C harlie C h ap lin (1 2 , ta tă l), S te p h e n C o lb ert (1 0 , ta tă l), B illy C rysta l (1 5 , ta ­tăl), Eric Id le (6 , ta tă l), E ddie Izz a r d (6, ta tă l), B e m ie M ac (1 6 , m am a), E ddie M urphy (8, ta tă l), R o şie O ’D o n n e ll (1 1 , m am a), M olly S h a n n o n (4, m am a), M artin S h ort (1 7 , m am a), R ed S k e lto n (b eb e lu ş , ta tă l), T o m ş i D ick S m am as (7 ş i 8 , ta tă l), T racey U llm a n (6, ta tă l), Fred W illard (1 1 , ta tă i). M uzică:L ouis A rm stro n g , T o n y B en n ett, 50 C ent, A reth a Frank lin , Bob G eld of, R obert G ou let, Isaac H ayes, J im i H en d rix , M adonn a, C harlie Parker. E fectu l d e d e c la n şa re p are să fie p r e z e n t la B ea tle s (Paul M cC artn ey, 14 , m am a, ş i Joh n L en n on , 17, m a m a ) ş i U 2 (B ono, 14 , m a m a ş i Larry M ullen , 15 , m am a). C in em a : C ate B lan ch ett, O rlan d o B loom , M ia Farrow , Jane F on da, D a n ie l D a y -L ew is , Sir Ian M cK ellen , R ob ert R ed fo rd , Ju lia R o b erts, M artin S h een , Barbra S tre isa n d , C h ar lize T h ero n , B illy B ob T h o m to n , B en ic io d e l T oro , J a m e s W o o d s. L ista n u - i in c lu d e , f ir e ş te , p e c e i care a u p ie r d u t c o n ta c tu l cu u n p ă r in te în u rm a u n u i d iv o rţ, a u n e i b o li s a u a u n u i a lt

fa c to r , p en tru că lis ta ar o c u p a p a g in ile u n e i cărţi în treg i. U na d in tre c e le m a i c lare e x p r e s ii a le fe lu lu i în care p ierd er ea p r o v o a c ă d e c la n şa re a v in e d e la c o m p o z ito r u l-p r o d u c ă to r Q u in cy J o n es , a că ru i m a m ă s u fe r e a d e s c h iz o fr e n ie . „ N -a m s im ţit n ic io d a tă că a ş a v ea o m am ă", a s p u s . „S tăteam a s c u n s în ş ifo n ie r ş i - m i z icea m : «D acă n - a m m ă m ică , în s e a m n ă că n - a m n e v o ie . O s ă - m i fa c o m a m ă d in m u z ic ă ş i crea tiv ita te» . Şi n ic io d a tă n u m - a d e z a m ă g it . N iciodată ."

122 CODUL TALENTULUI

Explicaţia genetică p en tru realizările de clasă m ondială este inu tilă în acest caz, deoarece oam enii d in această listă sunt legaţi p rin evenim ente com une din viaţa lor, care nu au nicio legătu ră cu crom ozom ii. Dar când privim la p ierderea paren tală ca la u n sem nal care acţionează u n declanşator em oţional, conexiunea devine m ai clară. P ierderea unu i p ă ­rinte este u n indiciu prim ar: nu eşti în siguranţă. Nu trebuie să fii psiholog ca să apreciezi revărsarea m asivă de energie ce poate fi c reată p rin p ierderea siguranţei. Aşa cum nu trebuie să fii un teore tic ian darw inist ca să apreciezi cum e posibil să fi evoluat o astfe l de reacţie. Semnalul poate m odifica relaţia copilului cu lum ea, să - i redefinească id en tita tea şi s ă - i en e r- gizeze şi o rien teze m in tea p en tru a face faţă pericolelor şi posibilităţilor vieţii - o reacţie pe care E isenstadt a re z u m a t-o prin „o tram bulină cu o im ensă energie com pensatorie". Sau, cum a scris D ean Keith Sim onton despre p ierderile paren tale în Origins o f Genius: „Astfel de evenim ente adverse susţin dezvoltarea unei personalită ţi îndeajuns de robuste p en ­tru a învinge num eroasele obstacole şi fru stră ri care stau în calea realizărilor".

Dacă m ai facem u n pas şi p rezu m ăm că m ulţi d in tre o a­m enii de ştiin ţă , artiş tii şi scriitorii d in lista lui E isenstadt au realizat cele zece mii de ore de an trenam en t in tens necesare, m ecanism ul declanşării lor devine m ai evident. Pierderea unui părin te la o vârstă fragedă nu le -a da t talent. Mai degrabă a fost indiciul p rim ar - nu eşti în siguranţă - care, acţionând străvechiul com uta to r evoluţionist al autoconservării, a asi­gurat energia necesară efo rtu rilo r lor, astfel încât ş i-a u clădit d iferitele ta len te d e -a lungul anilor, pas cu pas, s tra t după s tra t. V ăzute astfel, supervedetele d in lista lui E isenstadt nu m ai sun t excepţii cu calităţi unice, ci m ai degrabă extensii logice ale aceloraşi principii universale care ne guvernează pe toţi: (1) ta len tu l necesită an trenam en t in tens; (2) an tren am en ­tu l in tens necesită o im ensă can tita te de energie; (3) indiciile prim are declanşează revărsări u riaşe de energie. Şi, aşa cum ar pu tea a ră ta George Bartzokis, oam enii em inenţi, în m e­die, au p rim it acest sem nal pe la începu tu l adolescenţei, în

123

perioada critică de dezvoltare cerebrală, în care căile de p ro ­cesare a inform aţiei sun t deosebit de receptive la mielină.*

Al doilea exem plu de declanşare are originea ceva m ai aproape de p rop ria m ea casă. în fam ilia m ea alcătu ită d in şase m em bri, fiica n o astră Zoe este cea m ai m ică şi, p en tru vârsta ei (şapte ani), cea m ai iute. Viteza cu ca re -ş i m işcă p i­cioarele pare perfect firească, şi to tuşi, de când am începu t să aflu lucruri despre mielină, m ă în treb cât de m u lt d in v iteza picioarelor lui Zoe este înnăscu tă şi cât de m u lt izvorăşte din com binaţia de an trenam en t şi m otivare pe care o obţine de pe u rm a fap tu lu i că este m ezina familiei.

Am în trep rin s u n s tud iu extrem de neştiin ţific p rin tre copiii p rie ten ilo r mei. Modelul repetitiv pare să se susţină: copiii cei m ai mici erau în m od frecvent cei m ai rap iz i a ler­gători. A devenit şi m ai in te resan t când am lărgit uşo r g rupu l-eşan tion . Iată în continuare o rd inea în care s -a u născu t în fam ilie recordm anii m ondiali la cu rsa de sp rin t de 100 m, prim ul d in lis tă fiind cel m ai nou recordm an, u im a t de cei m ai vechi în ordine cronologică.

10. Usain Boit (al doilea d in trei copii)9. Asafa Powell (al şaselea din şase)8. Ju stin Gatlin (al p a tru lea d in patru)7. Maurice Greene (al p a tru lea d in patru) 6. Donovan Bailey (al treilea d in trei)5. Leroy Burrell (al p a tru lea d in cinci)4. Cari Lewis (al treilea d in patru)3. Burrell (al p a tru lea d in cinci)

* D esigur, m oartea sau absenţa unui părinte nu du ce în totdeaun a la talent sau realizări d eoseb ite . A celaşi even im ent p oate fi deb ilitant - de un de şi legătura p e care E isenstadt o face cu p sih o za - sau, în cazu rile în care părintele deced at fu se se abuziv, p oate aduce o am eliorare în viaţa copilu lu i. Forţa de argum ent a lis te i lu i E isenstadt con stă în proporţii: fap tu l că oam enii care au pierdut un părinte la o vârstă fragedă, în general, au m ai m u lte oportunităţi, m ijloace şi m otive să fo lo sea sc ă acea im en să energie com p en sa tor ie pentru a creşte m ielin a şi aptitud in ile. Dacă aceştia o fo lo se sc pentru a deven i John Lennon sau John W ilkes Booth (asasinu l lui A braham L incoln - n.t.) e ste o c h es­tiune de soartă şi de îm prejurări.

124 CODUL TALENTULUI

2. L ew is (al tre ilea d in patru)1. Calvin Sm ith (al şaselea d in opt)

Deşi d im ensiunea eşan tionulu i e redusă, p a tte m u l este clar. Din op t atle ţi cuprinşi în lis tă (Burrell şi Lewis apar de câte două ori), n iciunul nu a fost în tâ iu l n ăscu t şi doar unul s -a născu t în prim a ju m ăta te a ordinii n aşterii în fam ilia sa. per total, cei m ai rap iz i alergători d in isto rie s -a u născut, în medie, pe locul p a tru în fam ilii cu 4,6 copii. Găsim rezu l­tate sim ilare la cei m ai bun i 10 fun d aşi-a le rg ăto ri d in Liga Naţională de Fotbal am erican, la care se rem arcă u n „rang“ m ediu la n aşte re de 3,2 în fam ilii cu 4,4 copii.

Acest m odel este su rp rinzăto r, deoarece v iteza pare a fi un dar. Dă senza ţia că ar fi u n dar. Şi to tuşi, acest m odel sugerează că v iteza n u este em inam ente u n dar, ci o de­prindere care se dezvoltă p rin an trenam en t in tens şi care este declanşată de indicii prim are. în acest caz, indiciul este: ai răm as în urm ă - tine pasul! Putem să ne im aginăm fără team a de a greşi că în m ajo rita tea fam iliilor acest sem nal este transm is şi recep ta t de sute, dacă nu de mii de ori în anii co­pilăriei, trim is de fraţii m ai m ari celor m ai mici, care răsp u n d prin niveluri de e fo rt şi in tensita te pe care fra ţii m ai vârstn ici (care au acelaşi bagaj ereditar) n -a u avut n ic iodată ocazia să le trăiască. (Să ne am intim că m ielina este em inam ente legată de v iteza im pulsului: cu cât ai m ai m ultă, cu a tâ t m ai rep e­de vor acţiona m uşchii - o caracteristică deosebit de u tilă pen tru sprin teri.)

Ceea ce n u în seam nă că a te naşte p rin tre u ltim ii în tr -o familie nu m ero asă au tom at face pe cineva rapid , aşa cum m oartea p rem a tu ră a unu i părin te în prim ii ani d in copilăria cuiva nu-1 face au tom at p rem ier al Marii Britanii pe resp ec­tivul. Dar în seam nă că a fi rapid , ca orice ta len t, p resupune o confluenţă de factori care ajung dincolo de gene şi care su n t d irect legaţi de reacţia in tensă, subconştien tă la sem nalele m otivaţionale ce asigură energia necesară p en tru an tren a ­m ent in ten s şi, p rin urm are, p en tru dezvoltarea mielinei. La fel ca în cazu l m uzicienilor lui M cPherson, al jucătoare lo r de

125

golf sud-coreene, al tenism enelor ruse, Zoe şi restu l oam enilor din această listă su n t ta len ta ţi nu num ai p en tru că s -a u născut aşa, dar şi p en tru că la u n m om ent necunoscu t s -a u a taşa t de o idee puternică, o idee care a fost generată de fluxul de im a­gini şi de sem nale d in ju ru l lor, acele scântei m inuscule care i-a u p u s în m işcare. A ptitudinea este izolaţia care înfăşoară circuitele neurale şi se dezvoltă în funcţie de anum ite semnale.

O, norocosul de mine!

Siguranţa şi ap artenen ţa viitoare sun t două indicii p rim a­re puternice. Dar nu sun t singurele u tile p en tru declanşarea talentului.

La începu tu l anilor 1980, o tân ără p ro fesoară de vioară, Roberta Tzavaras, a decis să aducă m uzica clasică în tre i şcoli elem entare publice d in Harlem. Problem a era că num ăru l ele­vilor era m ult m ai m are decât cel al viorilor. Pentru a rezolva situaţia, d ar şi p en tru a -ş i evidenţia convingerea că orice copil este capabil să înveţe să cânte la vioară, Tzavaras a decis să o rganizeze o loterie. Prima clasă, alcătu ită d in câştigătorii loteriei, a făcut p rogrese su rp rin ză to r de rapide. Aşa a făcu t şi a doua clasă şi a treia. Program ul a p ro sp era t şi a a juns să fie num it C entrul H arlem O pus 118 p en tru corzi. T zavaras şi ele­vii ei au cân tat la Cam egie Hali, la Lincoln C enter şi la Oprah W infrey Show. Succesul lor a in sp ira t u n film docum entar, Sm all Wonders (Mici minuni), şi u n film artistic rea liza t în 1999 la Hollywood in titu la t Music o f the Heart.

Firesc, şi alte şcoli publice au încercat să -ş i creeze p ro p ri­ile versiuni de O pus 118, p rin tre ele d is tin g ân d u -se două a s t­fel de şcoli: W adleigh Secondary School of the Perform ing and Visual A rts in H arlem şi PS233 d in Flatbush, Brooklyn. Cele două program e de vioară constitu ie o com paraţie u tilă p e n ­tru că au începu t cam în acelaşi tim p şi s -a în tâm p la t să aibă acelaşi in structo r, David B um ett de la H arlem School for the A rts. De asem enea, com paraţia e u tilă şi p en tru că unul d in tre p rogram e a reuşit, iar celălalt nu.

126 [ CODUL TALENTULUI

Să ghiceşti d inain te care program va reuşi poate părea sim plu . W adleigh se bucu ra de num eroase avantaje fa ţă de PS 233, inclusiv u n curricu lum cen tra t pe arte, părin ţi care, în sc riindu -şi aici copiii, ş i-a u exprim at cred in ţa în valoarea educaţiei artistice, elevi care se p resu p u n ea că m an ifestă u n interes real p e n tru m uzică, o sală de spectacole nouă şi un buget care îi perm itea şcolii să cum pere viori p en tru to ţi elevii care doreau să cânte. PS 233, pe de altă parte , era arhetipu l şcolii publice urbane. Elevii n -av eau niciun fel de înclinaţii pen tru vioară sau a rtă în general. Mai m ult, fundaţia care finanţa program ul nu ş i-a p u tu t perm ite decât cincizeci de viori, m ajo rita tea lo r fiind p rea mici, forţându-1 pe B um ett să ţină o loterie în stilu l O pus 118 ca să determ ine cine partic i­pa la lecţii. Pe m ăsu ră ce program ele se derulau, rezu lta te le păreau cele p restab ilite : W adleigh avea să reuşească, iar PS 233 avea să eşueze.

Şi to tuşi, d u p ă u n an, p rogram ul de la W adleigh dădea rateuri, în vrem e ce program ul de la PS 233 se desfăşu ra în forţă. Program ul W adleigh în tâm pina problem e de disciplină, pe când g rupu l de la PS 233 nu avea problem e de com porta ­m ent. Elevii de la W adleigh îi tachinau pe in te rp re ţii bun i şi îi descurajau să continue, pe când elevii de la PS 233 îşi făceau orele de pregătire şi deveneau to t m ai buni. Rugat să ofere o explicaţie, B um ett a p u tu t să spună doar că program ul de la Wadleigh a „ra ta t startu l".

De ce? Cred că o parte d in răsp u n s poate fi găsită în Small Wonders, docum entaru l despre O pus 118. La începutu l peliculei este p rezen ta tă scena cu T zavaras v iz itând o sală de clasă cu elevi în p rim ul an de şcoală, ca să le cânte ceva la vioară şi să le vorbească despre u n grup din care cândva s -a r pu tea să facă p arte ... dacă vor avea noroc. în tim p ce explică m odul de funcţionare al loteriei, copiii ţopăie nerăbdători; ei solicită zgom otos cereri de înscriere pe care să le ducă acasă la părin ţi. Trec o săp tăm ână sau două, ia r sen tim entu l de aştep ta re creşte. T zavaras revine în clasă cu u n teanc de cereri aprobate . Apoi, în tr -o linişte absolută, începe să anunţe num ele câştigătorilor. A u z in d u -şi num ele, copiii reacţionează

127

de parcă tocm ai ar fi fost supuşi unu i şoc electric. Ţopăie. Ţipă. Dau dezo rd o n a t d in b ra ţe cu bucurie. Aleargă acasă să le dea părin ţilo r vestea cea m are: au câştigat! Nu ştiu ei mai nimic despre acorduri, dar as ta nu con tează câtuşi de puţin . Ca g rup care a luat u n angajam ent pe term en lung din studiul lui Gary M cPherson, ei su n t „declanşaţi" şi acesta e aspectu l cel m ai im portan t.

Dacă ta len tu l ar fi u n dar ră sp ân d it a leatoriu p rin tre copiii p lanetei, n e -a m aş tep ta în m od na tu ra l ca program ul de la W adleigh să fi fost cel care a reuşit. Dar dacă ta len tu l este u n proces care poate fi declanşat de indicii prim are, atunci m otivul p e n tru succesul celor de la PS 233 este lim ­pede. Potenţialul genetic în am bele şcoli era acelaşi; procesul didactic era acelaşi; d iferen ţa a consta t în fap tu l că, în vrem e ce elevii de la W adleigh au p rim it echivalentul m otivaţional al unui ghiont uşor, cei de la PS 233 au fost îm boldiţi de indicii prim are precum ra rita tea şi nevoia de apartenen ţă . în fieca­re caz, copiii au reacţionat la fel cum ar fi reac ţionat oricare d in tre noi.

Să revenim la în trebarea cu care a începu t secţiunea anterioară. De ce a reu şit Tom Sawyer s ă - l convingă pe Ben să - l aju te să văruiască gardul? R ăspunsul e că Tom a a ru n ­cat spre Ben n işte indicii p rim are cu v iteza şi precizia unui aruncăto r de cuţite de la circ. în decursu l câtorva propoziţii, el a reuşit să atingă obiectivul exclusivităţii („O fi, n -o fi... eu a tâ ta ştiu, că -m i p lace... Eu zic că, d in o mie de băieţi... unu dacă s -o pricepe să - l văruiască bine!") şi al rarită ţii („Da* ce zici tu, că în fiecare zi îţi pică norocul să văru ieşti u n gard ca ăsta?"). G esturile şi lim bajul nonverbal reflectă acelaşi m esaj: „Tom îl privi o clipă lung" şi „se dădea câte u n pas înapoi, ca să vadă efectul, m ai m igălea pe ici, pe colo, îşi privea d in nou opera", de parcă ar fi fost angrenat în tr -o lucrare de m axi­m ă im portan ţă . Dacă Tom ar fi transm is doar un u sau două d in tre aceste sem nale, sau dacă ar fi fo st răsfira te pe p a r­cursul unei ore întregi, indiciile sale n -a r fi avut niciun efect. D eclanşatorul lui Ben ar fi răm as neatins. Dar com binaţia com plexă d in tre indicii, care au asa lta t declanşarea lui

128 CODUL TALENTULUI

gen unul d u p ă altul, a reu şit să îi descătuşeze rezerva de energie em oţională.

De obicei, priv im acest pasaj ca pe u n exem plu de e s ­crocherie sofisticată: Tom Sawyer cel şire t c a re -i păcăleşte pe prostovanii naivi să facă în locul lui o treabă neplăcută. Psihologia indiciilor p rim are ne perm ite să îl vedem în tr -o lumină diferită. Semnalele lui Tom au funcţionat nu pen tru că Ben ar fi fo s t v reun tâm pit fără m inte. (De fapt, u n tâm pit fără m inte ar fi rid icat d in um eri şi ş i-a r fi con tinuat d rum ul spre scăldătoare.) Semnalele lui Tom au avut efect deoarece Ben, după cum scrie Twain, „îi u rm ărea orice m işcare" şi era „îngândurat". Ben a avut reacţia unui copil a ten t care a văzu t ceva a trăg ă to r în m unca lui Tom şi a fo st declanşat - asem ă­nător cu reacţia copiilor a ten ţi d in Coreea de Sud sau Rusia, sau a lui Zoe ca re -i vede pe fraţii ei alergând înain tea ei. D eclanşarea n u resp ec tă regulile norm ale p en tru că nu e d es­tinată să respec te reguli. Este d estina tă doar să funcţioneze, să ne dea energie p en tru sarcina pe care n e -a m a les-o - sau, după cum vom vedea în continuare, p en tru sarcina pe care soarta a a le s-o p e n tru noi.

Capitolul 6

Experimentul Curacao

Întreaga insulă a sărit.

Lucio Anthonia, părinte al unui copil din Curagao Little League

Cutremurul

În fiecare august, în cadrul Seriei M ondiale a Little League în W illiam sport, Pennsylvania, o echipă de băieţi de 11 şi 12 ani d in C uraţao pune în scenă o reconstitu ire p lină de viaţă a lup tei d in tre David şi Goliat. De fapt, e vorba m ai degrabă de David îm potriva a 15 goliaţi. în tr -u n tu rn eu de baseball, de 16 echipe, dom inat frecvent de b ă ie ţi-b ă rb a ţi im pozanţi, care aruncă flăcări pe nări, această echipă de „pigmei" subdim ensionaţi necunoscuţi d in tr-o insu liţă în d ep ărta tă d in Caraibe reuşeşte în tr -u n fel sau altul să câştige.* în tr -o com petiţie m ondială în care calificarea în doi ani consecutivi este considerată o realizare rem arcabilă, băieţii d in C uraţao au reuşit să ajungă în sem ifinale de şase ori în ultim ii op t ani, câştigând titlu l în 2004 şi term inând pe locul al doilea în 2005. D upă cum au b o te z a t-o crainicii de la re ţeaua de te le­viziune ESPN, Curagao este Mica Insulă care Poate.

Realizările celor d in Curagao sun t şi m ai im presionante p en tru fap tu l că, p rin com paraţie cu echipele pe care le în ­vingeau, condiţiile lor de pregătire su n t d e -a d rep tu l precare. (Există doar două terenu ri cu dim ensiuni conform e preve­derilor Little League pe în treaga insu lă şi o singură cuşcă de

* în 2 0 0 7 , ju c ă to r u l m e d iu d in M id w estu l a m e r ica n a v ea 1 ,7 0 m în ă lţ im e ş i câ n tă rea 6 2 d e k ilo g ra m e, în v r em e ce u n ju c ă to r d in C u ra ţa o a vea 1 ,53 în ă lţ im e ş i câ n tă rea 4 8 d e k ilo g ra m e.

130 CODUL TALENTULUI

aruncare a mingii, constru ită d in tr -u n năvod ponosit.) Mai mult d e -a tâ t, sezonu l de baseball în Curagao d u rează doar onci luni. Se fac trei an trenam ente pe săp tăm ână, iar jocurile se desfăşoară în w eekend, u n o rar care con trastează m arcant cu cam pionatele ce se desfăşoară pe to t parcu rsu l unu i an calendaristic în ţă ri p recum Venezuela. Când i-a m văzu t la W illiamsport în com petiţia d in 2007, m em brii de vârste mai mici ai echipei d in Curagao erau u im iţi de spectacolul oferit de echipa japoneză , care făcea exerciţii înain te de m icul de­jun. („De ce fac asta?“ m -a în treb a t nedum erit u n jucător.)

Cel mai convingător elem ent al acestei poveşti cu ou tsideri este fap tu l că succesul celor d in Curagao poate fi conectat cu un singur m om ent de declanşare - de fapt, două m om ente, cu o du ra tă de câte tre i secunde fiecare. A m ândouă au avut loc la Yankee S tadium pe 20 octom brie 1996, în jocu l de d es­chidere al Seriei M ondiale d in tre A tlanta Braves şi New York Yankees. Ca m u lte m om ente de declanşare, acesta fascinea­ză p en tru că se bazează a tâ t de m ult pe şansă, literalm ente pe zona de con tac t cât u n tim bru poşta l creată când o bâtă ro tundă în tâ ln eşte o m inge ro tundă. Câte p a tru m ilim etri în orice d irecţie şi, dacă isto ria ne poate sluji d rep t călăuză, fenom enul Curagao nu ar fi avut loc.

Situaţia de la Yankee Stadium nu părea să p rom ită m ulte: niciun punct m arcat, p rim a ju m ăta te a celei d e -a doua rep ri­ze, a lergătoru l de la Braves la p rim a bază. Un necunoscu t de nouăsprezece ani d in Curagao, pe num e A ndruw Jones, stă tea la m arginea p la tfo rm ei leg ăn ân d u -şi bâta , cu u n zâm bet de Mona Lisa p e fa ţa - i bucălată. Jones îşi începuse sezonul la nivelul „single-A “ al ligilor m inore; fusese prom ovat la ligile m ajore cu do ar două luni în urm ă. Asul de la Yankee, Andy Pettitte, se u ita de sus la el cu expresia sum bră a unu i to re ­ador. P ettitte era doar cu câţiva ani m ai m are, dar povestea acestei im agini era lim pede: veteranul experim entat contra începăto ru lu i naiv.

Pettitte a a ş tep ta t sa se term ine num aratoarea, dupa care a lansa t cea m ai bună aruncare a sa: o m inge înşelătoare, cu efect. In ten ţia era s ă - l determ ine pe începăto r să facă ceea

131

ce fac m ajorita tea jucăto rilo r neexperim entaţi în tr -o situaţie similară: să se lase păcălit, să se repeadă să lovească m ingea şi să o îngroape în tr -u n ,joc dublu" în u rm a căruia doi d in tre coechipierii săi erau scoşi d in joc. Dar Jones nu era ca m ajo ­rita tea începătorilor. Jones a sesiza t ro ta ţia m ingii trim ise cu efect şi a aruncat m ingea tocm ai în al zecelea rân d de scaune d in tribunele de pe partea stângă a, terenului. Cincizeci şi şase de mii de fani ai echipei Yankee au am uţit în tim p ce Jones, cu u n zâm bet lă ţit pe toa tă faţa, făcea tu ru l bazelor.

A fost o realizare extraordinară, una care nu pu tea fi depăşită . Dar ia tă că a fost. Chiar în rep riza u rm ătoare , Jones s -a dus la p la tfo rm a de bătaie şi, în u rm a unei alte aruncări cu num ărătoare com pletă, a trim is o m inge şi m ai departe în tribunele d in partea stângă. C om entatorii de televiziu­ne au răm as cu gura căscată ş i-a u începu t să se bâlbâie de parcă ar fi avut de rezo lvat o ecuaţie dificilă de m atem atică: Seria M ondială p lus S tadionul Yankee plus u n adolescent necunoscut egal două lovituri consecutive cu finalizare? A u rm at o izbucnire „nucleară" de aten ţie d in p a rtea presei, ovaţionându-1 pe Jones ca pe un ta len t înnăscu t, com pa- rându-1 cu Clem ente, Mantie şi Da Vinci, m in u n ân d u -se de iu ţeala nepăm ântească a încheieturilo r m âinilor cu care-1 în zestrase D um nezeu. (De fapt, iu ţeala aceea nu era un dar de la divinitate. Jones m ânuia b â ta de baseball de la vârsta de doi ani, sub a ten ta îndrum are a ta tă lu i său Henry. Când a m ai crescut, A ndruw m uncea dând cu barosu l de trei ori pe săptăm ână, ro tin d u -ş i încheieturile în cerc ca să -ş i am elio­reze v iteza şi fo rţa execuţiei. D upă cum avea să declare chiar Jones u lterior: „[Tata] m -a învăţa t ce în seam nă baseballul: să m uncesc p ân ă -m i sar capacele".) Galeria Celebrităţilor d in C ooperstow n a solicitat b â ta lui Jones. Agenţia France Press l-a num it „cel m ai stră lucito r debu t d in isto ria Seriei Mondiale". Ca o u n d ă de şoc, realizarea isto rică a lui Jones a făcut vâlvă pe toa te ecranele d in lum ea în treagă.

Dar toa te astea n -a u în sem nat nim ic p rin com paraţie cu explozia care a zgudu it o raşu l na ta l al lui Jones, W illemstad. Fondatorul Little League din Curagao, Frank Curiei, îşi

132 CODUL TALENTULUI

am inteşte zgom otu l pe care l- a auz it când Jones a reuşit cele două lovituri decisive. „A fost foarte, foarte puternic. Petarde, ţipete, u rle te peste tot, to a tă lum ea se trezea d in som n." Câteva săp tăm ân i m ai târziu , la înscrierile în Little League, primele ecouri ale undei de şoc s -a u m anifesta t sub form a a patru su te de copii nou-veniţi. M otivaţia lor a fost probabil cu a tâ t m ai m are cu cât ş tiau că Jones nu fusese nici m ăcar unul d in tre cei m ai buni jucăto ri d in insulă. Când avusese cincisprezece ani, schim base locul de joc de la a treia bază la exteriorul rom bului, num ai ca să po a tă prinde m ai m ult tim p de joc. (La u rm a urm elor, dacă el a p u tu t s -o facă...)*

Chiar şi cu această ex traord inară infuzie de recru ţi entuziaşti, ta len tu l d in Curagao a avut nevoie de tim p ca să înflorească, la fel cum s -a în tâm pla t şi în cazul ten is- m enelor d in Rusia sau al jucătoare lo r de golf d in Coreea de Sud. în definitiv, m ielina nu creşte peste noapte. Abia în 2001, la cinci ani după isprava lui Jones, o echipă d in Little League din Curagao a a juns la S tadionul Howard J. Lamade din W illiam sport p en tru a concura în Seria M ondială a Little League (LLWS). Oficialii tu rneu lu i considerau p rezen ţa echipei ca pe o în tâm plare norocoasă. în definitiv, Curagao se mai calificase p e n tru Seria M ondială o singură da tă până atunci, tocm ai în 1980, iar ofiţeru l de p resă al LLWS a declarat: „[Curaţao] au fo s t în to td eau n a vai de capul lo r“. Numai că de data a s ta m em brii echipei d in Curagao, ju m ăta te d in cei care se în scriseseră după isprava lui Jones, i-a u su rp rins pe observatori a jungând în finala in ternaţională. Deşi au p ierdu t în final cu 2 -1 în fa ţa cam pionilor d in Tokio, ei au reuşit să inaugureze o adevărată trad iţie a „m ăcelăririi giganţilor", pe care au re sp e c ta t-o de atunci.

*Î n m o d in ter e sa n t, a c e la ş i lu cru s - a în tâ m p la t ş i cu a lerg ă to r ii în cu rsa d e o m ilă , d a c ă n e g â n d im la rea c ţia lo r fa ţă d e s u c c e s u l lu i R oger B an n ister , ca re n u f u s e s e c o n s id e r a t u n ta le n t m o n d ia l c â n d d e p ă ş is e bariera c e lo r p a tru m in u te . în m o d s im ila r , A n n a K u m ik o v a era în v in să fără p r o b le m e d e c o e c h ip ie r e le e i. în a m b e le ca zu ri, c o le g ii a u r ea c ţio n a t n e v e n in d u - le să crea d ă , d ar în a c e la ş i tim p a u ş i fo s t p u te r n ic m otiva ţi: C u m a d ic ă , to c m a i ă ş tia ?

133

Aşa cum se în tâm plă cu orice pepin ieră de talente, suc­cesul celor d in C uraţao nu s -a d a to ra t doar sem nalelor prim are care au creat declanşarea. M atricea celorlalte cauze include cu ltu ra disciplinată, an trenam en tu l de cea m ai bună calitate, p ă rin ţi susţinători, m ândria naţională, dragostea p en tru joc şi, desigur, foarte m ult an trenam en t in tens. (Din câte am văzut, stilul de an trenam en t al lui Jones este regula, nu excepţia.)

Curagao este in te resan t şi d in alt motiv: la câteva zeci de kilom etri spre vest se află insula Aruba. A ruba seam ănă cu C uraţao în aproape toate privinţele m ăsurabile. Au aceeaşi populaţie, aceeaşi limbă, aceeaşi cu ltu ră cu influenţe o lan­deze şi aceeaşi d ragoste p en tru baseball; până şi drapelele lor sim t aproape copiate unu l după celălalt. Echipele de Little League din A ruba reuşeau până de curând să concureze de la egal la egal cu cele din Curagao. Mai m ult decât atât, Aruba p rodusese chiar u n ju că to r p en tru liga m are, -care a fost considerat, la u n m om ent d a t în 1996, o perspectivă m ai bună decât A ndruw Jones. Numele respectivului s ta r era Sidney Ponson, iar succesul lui tim puriu în cadru l echipei Baltimore Orioles, ca şi cel al lui Jonse la Braves, a a lim entat Little League din A ruba cu o scânteie p ro asp ă tă de en tuziasm şi participare. Cele două insule au fo st gem ene, până la scân­teia m otivaţională, şi cu toa te acestea în Curagao s -a p rodus declanşarea, în vrem e ce în A ruba nu. De ce?

O parte d in ră sp u n s constă în fap tu l că în Curagao, la fel ca în oricare altă pep in ieră de talente, s - a găsit m odali­ta tea de realizare a unu i lucru foarte im portan t, dar dificil: m enţinerea ap rin să a flăcării m otivaţionale. Una este să -l convingi pe Scrooge să -ş i în tredesch idă u şa pivniţei; cu to tu l altceva e s ă - l convingi să huzu rească zilnic o sp ă tân d u -se cu gâşte de Crăciun, şi as ta an după an. Curagao constituie, p rin tr -o în tâm plare , u n caz na tu ra l de stu d iu privind ştiin ţa şi practica declanşării susţinu te .

134 CODUL TALENTULUI

Efectul Capelei Sixtine

D eclanşarea, în C uraţao sau oriunde altundeva, nu vine cu garanţii. P en tru orice perfo rm an ţă ieşită d in com un care declanşează în florirea talentului, su n t zeci de asem enea perform anţe care n u au niciun efect. G erm anul Boris Becker a câştigat tu rn eu l de la W im bledon la şap tesp rezece ani, dar nu a in sp ira t n iciun val de ten ism eni nem ţi. Miguel Cervantes a uluit epoca shakespeariană cu Don Quijote, dar a avut un efect ap a ren t red u s în Spania sa natală. P ictorul Edvard Munch (Ţipătul) răm âne singurul m em bru al acelui grup oximoronic, al expresioniştilor norvegieni. Aceste cazuri şi altele asem ănătoare ne conduc la o în trebare in teresan tă: de ce uneori perfo rm anţe le extraord inare declanşează înfloriri de talente, ia r alteori nu?

R ăspunsul este că pepinierele de talente posedă m ai m ult decât u n singur indiciu prim ar. Ele conţin o colecţie com ­plexă de sem nale - oam eni, im agini şi idei - care m enţin declanşarea aprinsă vrem e de săptăm âni, luni şi ani, adică tim pul necesar p en tru dezvoltarea ap titud in ilor. Pepinierele de talente su n t p en tru indiciile p rim are ceea ce este Las Vegasul p en tru reclam ele cu neon, afişând tipu l de sem nale care ţin în viaţă m otivaţia.

Să ne gând im la im aginile pe care tânăru l M ichelangelo le -a r fi în tâ ln it în tr -o singură d u p ă-am iază în Florenţa, în tr -o singură p lim bare de o ju m ăta te de oră, ar fi p u tu t să viziteze atelierele m ai m ulto r m ari a rtiş ti p lastici. Aceste ateliere n u erau deloc n işte locuri liniştite. D im potrivă, erau n işte ro iuri superv izate de u n m aestru şi o echipă fo rfo titoare de calfe şi ucenici, concurând p en tru com isioane, ducerea la bun sfârşit a com enzilor, realizarea p lanurilo r şi te s ta rea te h ­nicilor noi. Ar fi p u tu t să în tâlnească s ta tu ia Sfântului Marcu, realizată de D onatello, Porţile paradisului a lui Ghiberti, lucrările de p ic tu ră ale uno r m aeştri p recum Ghirlandaio, Masaccio, G iotto şi Cimabue - cele m ai m ari realizări din a r­hitectură, p ic tu ră şi sculptură. Toate acestea erau concentrate

135

pe d istan ţa câtorva cartiere, făcând p u r şi sim plu parte din peisaju l cotidian. Şi toate transm iteau sem nale care se acu­m ulau în tr -u n m esaj energizant: apucă-te de treabă!

Sau să ne gândim la Taverna Sirenei d in Londra, în perioa­da lui Shakespeare. Acolo, peste râu de T eatru l Globe, cei mai m ari scriitori ai zilei - Marlowe, Jonson, Donne, Raleigh - se adunau ca să d iscute şi să -ş i p u n ă la încercare m ăiestria. Sau să ne gândim la Academ ia şi Lyceum din Atena, unde Platon, A ristotel şi ceilalţi ţineau prelegeri, argum entau şi învăţau. Sau, la fel, îm prejurim ile supraaglom erate ale m etropolei Săo Paolo, unde, p lim b ân d u -m ă în tr -o d u p ă-am iază , am încer­cat să num ăr sem nalele legate de fo tbal aflate la vedere: o reclam ă de televiziune, u n afiş, o conversaţie auzită în tâm ­plător, p a tru jocuri de fu tsal, cinci p u ş ti care făceau jong le ­rii cu m ingea pe stradă. Am p ierdu t şirul câfid am ajuns pe la cincizeci.

Terenul Frank Curiei d in W illemstad, Cura^ao, nu am inteşte p rin nim ic de Grecia antică. Are scaune d in alum i­niu îndoite la tribune, u n chioşc de gustări în spatele p la t­form ei de bază, şi în ziua în care am venit să urm ăresc u n an trenam ent, am zărit câţiva p ă rin ţi care beau coca-co la şi căscau gura pe-acolo . Echipele se încălzesc p en tru u n joc, a runcând m ingea de la unu l la celălalt, cop ilărindu-se . Pare a fi o versiune ceva m ai decrep ită a oricărui te ren de baseball d in tr-u n orăşel oarecare, cum vezi p este to t. Dar ăsta e doar u n cam uflaj. De fapt, când m ă u it m ai atent, văd că e p lin de indicii prim are.

Primul indiciu are u n m etru optzeci, p o a rtă o căm aşă în flo rată im aculată şi are la el o ceaşcă plină cu Dewar’s şi Red Bull. Este în su şi Frank Curiei, fonda to ru l ligii în vârstă de şaizeci şi op t de ani, îngrijito ru l terenului, om ul care face program ările, vinde coca-cola, con tro lează lum inile, p ă s ­trează trofeele, fiind stăpânu l m ăru n t al acestu i regat m i­nuscul. Este u n Don Corleone tropical, o asem ănare scoasă în evidenţă şi de glasul lui răguşit. Curiei îm i p rez in tă terenul, re la tân d u -m i povestea lui în tim p ce m ergem : cum a adus Little League în insulă cu patruzeci şi cinci de ani în urm ă,

136 CODUL TALENTULUI

cum l-a v ăzu t pe m arele C lem ente ju cân d în Porto Rico, cum a decis să înceapă o ligă şi cum s -a dus la Colegiul Springfield din M assachusetts ca să înveţe educaţie fizică, cum a ob ţinu to slu jbă la agenţia de activităţi sportive şi recreative din Curagao şi cum se p lim ba el cu m aşina p rin cartierele din W ilemstad ca să recru teze copii p en tru joc.

— Ei au juca t, spune el. Apoi copiii lor au jucat, iar acum copiii lor joacă. I-am văzu t pe toţi.

Când descrii o rgan iza to ri devotaţi p recum Curiei, se obişnuieşte să spui că „ei trăiesc pe terenu l de jo c“. în cazul lui Curiei, n u e doar o figură de stil. Locuinţa lui este o co­cioabă de tre i m etri şi ju m ăta te pe p a tru m etri, cu acoperiş din tablă cositorită , cocoţată pe o stivă de oţel chiar în spatele platform ei principale a terenului. O porţiune de gard din zale de lan ţ îm pied ică m ingile ră tăcite s ă - i cadă în fa rfu ­rie. Cam era este in u n d a tă literalm ente de trofee, plachete, echipam ent şi fotografii, care am enin ţă să se reverse peste patu l şi televizorul care se num ără p rin tre pu ţinele concesii acceptate de Curiei în m aterie de confort casnic. Curiei este în to tdeauna p rin preajm ă, privind, greblând terenul, ap rin - zând lum inile, p ă s trân d disciplina în rându l copiilor. Mai jos, pe veranda care slu jeşte şi ca Zid al Gloriei, Curiei a lipit m ai m ulte fo tografii ale celor m ai reuşite m om ente d in istoria jocului de baseball de pe insulă. în unele seri, Curiei scoa­te televizorul pe verandă, astfel încât copiii să poată u rm ări jocurile d in ligile de seniori sau, cum se în tâm plă adesea, o casetă video veche cu în reg istrările loviturilor legendare ale lui A ndruw Jones.

Cu o privire princiară, Curiei îşi veghează dom eniul.— Ca să joc i jocu l acesta, ai nevoie de tre i lucruri, p rocla­

m ă el, a tin g ân d u -ş i corpul de parcă ş i-a r face sem nul crucii. Inimă, m inte, boaşe. Dacă ai doar două, po ţi să joci, dar n -o să fii n ic iodată m are. Ca să fii m are, e nevoie de toa te trei.

Ne plim băm în ju ru l terenului. A proape de a treia bază, Curiei se o p reşte ca să - l corecteze pe u n bă ia t care încerca să efectueze o lovitură decisivă. V orbeşte iute, în papiam ento , lim ba nativă, care sună ca u n disc de reggae rep ro d u s în sens

137

invers, la v iteză de ro taţie m are. Curiei îi spune băiatu lu i să se m işte în fa ţa mingii.

— Uite-aşa! Da?Băiatul se uită, dă d in cap ap roba to r şi face la fel.Dincolo de gardul de protecţie , a şeza ţi la o m asă din ci­

m ent, sun t doi bărba ţi care vorbesc la n işte căşti audio mici. Cei doi p regătesc transm isia radio săp tăm ânală a jocu lu i p en tru postu l de rad io d in C uraţao , cu a ju to ru l unei instalaţii artizanale. Lângă ei s tă în picioare u n b ărb a t cu şapcă roşie de baseball. îl cheam ă Ferm in Coronei şi este cău tă to ru l de ta len ­te p en tru St. Louis Cardinals, unu l d in tre cei câţiva cău tăto ri din liga seniorilor care îşi duc tra iu l pe insulă. în ju ru l lor s tau părinţii, a căror a titud ine relaxată nu trăd ează cunoaşterea detalia tă a tacticii şi isto riei jocu lu i pe care o posedă. „Ia să vă u ita ţi la bă iatu l acesta, are u n stil foarte în şe lă to r de aruncare a mingii", m ă avertizează o m am ă de cincizeci şi ceva de ani. Un alt bărba t îm i vorbeşte de exerciţiile fizice pe care le face băiatu l lui de unsprezece ani, care includ jogging de tre i ori pe săp tăm ână şi rid icarea ganterelor p en tru creşterea forţei.

— Sunt aceleaşi exerciţii pe care le face şi Jurrjens, zice ta ­tăl, re fe rin d u -se la Jair Jurrjens, u n foarte apreciat aruncăto r aflat la al doilea sezon la A tlanta Braves, al cărui tată , apropo, stă în apropiere, lângă gardul de protecţie.

Apoi m ai su n t copiii. în vârful acestei ierarhii nu foarte rigide se află adolescenţii m ai m ari care joacă în ju n io r league şi îl a ju tă pe an trenor. Mulţi d in tre ei au fo st la W illiam sport şi p o artă şi acum şepcile ponosite de la cam pionatele re ­spective ca pe n işte însem ne de onoare. Apoi vin valurile de copii de vârste to t m ai mici, cei p en tru care Seria M ondială a Little League constitu ie o am intire recentă, cei care se în torc spunând poveşti despre avioane cu reacţie şi televizoare cu plasm ă, despre cum s -a u în tâ ln it ei cu m arile vedete d in liga seniorilor şi cum s -a u văzu t apărând la ESPN. în sfârşit, sun t şi cei care încearcă să ajungă în selecţionata d in acest an (aceştia su n t cei m ai serioşi d in tre toţi), şi în sfârşit grupurile răzleţe de ţânci de p a tru -c in c i ani care partic ipă la p roceduri cu en tuziasm ul uno r pisoiaşi, iu ţi şi a ten ţi nevoie m are.

138 CODUL TALENTULUI

Terenul Frank Curiei nu e a tâ t u n te ren cât o fereastră p rin care aceşti copii p o t să vadă în ă lţân d u -se s tra tu ri de ceruri aranjate d easu p ra lor în niveluri bine delim itate, ca în p ic tu ri­le m edievale. Mai în tâ i se p rofilează a jungerea în selecţionata pen tru seria m ondială a ligii (să fii unu l d in tre băieţii ăia). Apoi, vine W illiam sport în toa tă gloria celebrităţii (să fii unu l dintre băieţii ăia). D upă aceea, im ediat deasupra, este să fii descoperit de u n vânăto r de talente, să joci în ligile p rinci­pale (să fii u n u l d in tre băieţii ăia). Pentru băieţii de la te re ­nul Frank Curiei, acestea nu sim t visuri im ateriale sau afişe pe hârtie lucioasă; sun t paşi tangibili pe o scară a selecţiei primară*, posib ilită ţi d istincte reflectate în paraz iţii recepţiei radio, în aglom erarea de trofee, în sclipirea de crom a oche­larilor de soare p u rta ţi de vânătorii de ta len te ai echipelor din ligile im portan te . (Vezi casa aia d in jo su l străzii? Aia cu SUV-ul acela d răgu ţ pe alee? Ei, aia e casa m am ei lui A ndruw Jones!) Să ai şase ani şi să ajungi la acest te ren este, d in punct de vedere m otivaţional, ceva asem ănăto r cu a te afla în Capela Sixtină. Dovada parad isu lu i e chiar aici: to t ce trebuie să faci e să deschizi ochii.

În tr -o seară târz iu , în C uraţao , m ă p lim bam cu m aşina prin W illem stad îm preună cu Philbert Llewellyn. Ca m ajo­ritatea adu lţilo r aflaţi în p reajm a Little League din C uraţao, Llewellyn are m ai m ulte joburi: an trenor, crainic sportiv p en tru transm isiun ile radio şi loco tenent în departam en tu l de poliţie. Pe la op t seara, celularul lui Llewellyn a sun a t şi am p resupus că e vreo problem ă legată de slu jba de poliţist. De fapt, erau doi d in tre jucăto rii lui de baseball care aveau m are nevoie de el să decidă în tr -u n pariu pe tem a nu ştiu cărei reguli obscure a jocu lu i respectiv. Llewellyn ş i-a p ro n u n ţa t decizia, a înch is telefonul şi a zâm bit în loc de alte scuze: „Chestia a s ta se în tâm plă d es“, a spus el.

* Cel m ai convingător exem plu al puterii se lec ţie i l-a m în tâln it în 1987 la Clubul de T en is Spartak. A ntrenoarea Rauza Islanova ş i-a în cep u t clasa cu d ou ăzec i şi c in c i de cursanţi în vârstă de şap te ani. Cam din dou ă în două să p ­tăm âni, ea red u cea num ărul e levilor cu unu. D in cei şap te care au prins selecţia finală, trei au d even it ju cători de top zece pe p lan m ondial. (Elena D em entieva, A nastasia M îşkina şi Marat S a fin ) „N u-i rău pentru o c la să “, a sp u s D em entieva.

139

A ntrenez cu in term iten ţe echipe de Little League de vreo zece ani şi am to t p rim it telefoane de la diverşi jucă to ri care voiau să afle orarele de an trenam ent, num erele de pe tricouri, petrecerile cu p izza, ca să n u - i m ai pom enesc pe cei care se îndrăgosteau de so ţia m ea şi m ă în trebau dacă n -a r pu tea să stea de vorbă cu ea. Dar încă n u am prim it niciun apel de la doi jucăto ri care se ceartă în priv in ţa u n o r aspecte de fineţe legate de regulam ent.

— Băieţii ăştia sun t cu gândul la baseball, m i-a spus Llewellyn, rid icând a to tş tiu to r d in um eri, cu experien ţa lui de po liţist. Tot tim pul, au capul p lin de aşa ceva.

Să revenim la în trebarea cu care am început: de ce a reuşit C uraţao să in iţieze o pep in ieră de talente, în vrem e ce Aruba a eşuat? De ce, date fiind echivalenţele în priv in ţa m ateria ­lului genetic, a culturii şi a scânteii inspiraţionale, n - a reuşit A ruba să declanşeze? Dincolo de factorii deja rem arcaţi, ar trebui să luăm în considerare şi soarta fiecăruia d in tre declanşatori. Sidney Ponson, aruncăto ru l d in A ruba care avea n işte perspective a tâ t de frum oase, s -a dovedit până la u rm ă că avea o problem ă legată de alcoolism . A devenit su p rap o n ­deral, s -a p lim bat de la o echipă la alta şi în ziua de Crăciun a anului 2004 a fost a resta t p en tru agresiune, fiind condam nat să ia parte la u n program de 27 de ore de m anagem ent al m â­niei. Pe de altă parte, A ndruw Jones a fo st selecţionat de cinci ori în echipa „a ll-s ta rs“, câştigând de zece ori M ănuşa de Aur p en tru fundaşii centrali. Totuşi, m otivul principal a fost că în Curagao s -a u aflat instrum ente le necesare p en tru a m enţine vie declanşarea p ro d u să de succesul lui Jones. în Curagao s -a dezvolta t ta len tu l p en tru că m esajul transm is de succesul lui Jones a fost trad u s şi am plificat în tr -o com binaţie train ică de indicii prim are. în definitiv, Terenul Frank Curiei doar arată ca u n rom b de baseball părăginit. De fapt, este o an tenă de u n m ilion de w aţi care transm ite co nstan t u n flux pu tern ic de sem nale şi im agini ce com pun o şoap tă capabilă s ă - ţi dea fiori: „Hei, şi tu ai pu tea fi la fel!“

140 CODUL TALENTULUI

Limbajul declanşării

Până acum , am aflat câteva lucruri despre n a tu ra com uta­torului declanşării. Mai întâi, are doar două poziţii: po rn it şi oprit. Apoi, poa te fi acţionat de anum ite sem nale, sau indicii prim are. Acum vom cerceta m ai în p ro funzim e ca să aflăm cum poate fi acţionat de sem nalele pe care le folosim cel mai mult: cuvintele.

Printre experţii în psihologie m otivaţională, Skip Engblom nu se încad rează în tiparele obişnuite. Este u n libertarian corpolent, care m erge tâ rşâ in d u -ş i picioarele, p a tro n al unui m agazin de skateboard d in Santa Monica, California. Engblom, dacă vă m ai am intiţi, m -a a ju ta t s ă - i găsesc pe cei d in echipa de skateboarders Z-Boys. C hintesenţa personalită ţii sale de ins bom bănitor, ş ire t şi p lin de con­traste a fo st în tru ch ip a tă de reg re ta tu l actor H eath Ledger în Lords o f Dogtown, film ul artistic dedicat celor de la Z-Boys. Anii au trecu t p este Engblom fără să lase urm e, exceptând două lucruri. Mai întâi, claia de p ă r încâlcit d in cap a lăsat locul unei chelii lucitoare de Buddha. în al doilea rând, a aflat noi in form aţii despre rolul pe care l- a ju ca t în evoluţia celor de la Z-Boys, de la începuturile lor şovăielnice până la tr i­um ful lor de poveste de la concursul de skateboard d in 1975 de la Del Mar, in form aţii care rezo n ează cel m ai bine atunci când le explică el însuşi. Iată contextul poveştii sale: ne aflăm la începu tu l an ilo r 1970 şi câţiva băieţi cu figuri şterse a r­deau gazul în p rea jm a prăvăliei de su rf a lui Engbloom după orele de şcoală.

—I -a m văzu t, d ar la începu t n -a m zis nimic. Mai în ­tâi, am vru t să m ă asigur că nu veniseră să şterpelească din m agazin ceva, d ar când am văzu t că erau cum inţi, i-a m lăsat în pace. O ricare altu l i -a r fi da t afară d in m agazin. Dar băieţii erau OK. Am crescu t fără tată, aşa că ştiam care le era soarta, în tr -u n fel, îm i aduceau am inte de m ine, în ţelegi c e - ţi zic.

P ronun ţa te de Engbloom, cuvintele p a r m ai m ult u n m o r­m ăit nedesluşit: înţelezic.

141

— Aşa că am începu t să petrecem tim pul îm preună. Nu era cine ştie ce, ne duceam la plajă, făceam surf, le dădeam să m ănânce. Am văzu t că unii d in tre băieţii ăştia erau buni surferi, aşa că n e -a m înscris la u n concurs. Aşa că vine sâm băta conclusu lu i şi acolo era u n tip care trebu ia să fie „m eseriaşul", înţelezid? Era u n şm echeraş care u rm a să treacă la p ro fesion işti sau ceva de genul. Deci, eu eram antrenorul, da? Şi am decis să - l bag pe cel m ai mic d in tre surferii mei, puştiu l acela pe num e Jay Adams, îm potriva p ro fesio n is tu ­lui, în prim a probă. Jay avea tre isp rezece ani. Eu ştiam că Jay poate s -o facă, dar Jay n u ştia, habar n -avea. Aşa că stă team noi acolo p reg ă tin d u -n e de concurs şi oam enii se adunau în ju ru l n o s tru şi com entau despre fap tu l ca Jay şi individul ăla vor concura unu l con tra celuilalt. Ziceau ceva de genul: „Aaa, nu se poate aşa ceva“. Şi ăsta a fo st m om entu l când m -am dus la şm echerul ăla cu aere de profesion ist, în aşa fel încât Jay să m ă audă, şi i-a m zis: „Amice, sta i tu liniştit, că oricum n -a i nicio şansă".

Engbloom îşi drege glasul şi continuă:— Iar Jay se duce ş i-l distruge pe individ. Jay l- a b ă tu t

m ăr pe tipul care se credea m eseriaş. Ăla a fost m om entu l când to tu l s -a schim bat. Băieţii au văzu t as ta ş i-a u zis oho! Am începu t să fim bun i în m om entu l ăla, au sim ţit asta. Au dus ideea a sta cu ei pe valuri şi apoi pe stradă, când a înce­p u t cealaltă poveste. Şi, ştii, chiar Jay a fo st cel cu ideea! Cel care a zis că trebuie să facem o echipă de skateboard . Când n e -am apucat de skateboard , am începu t să lucrăm s is te ­m atic, ne an trenam câte două ore pe zi, p a tru zile pe săp tă ­m ână. Nu există nicio recom pensă im ediată, om ule. Totul se rezum ă la an trenam ent: să faci u n lucru iar şi iar. Iar eu nu vorbeam niciodată p rea m ult. S tăteam lin iştit pe lângă ei şi ziceam „bravo, amice" sau „frum oasă m anevră", iar uneori, ca să m ai m ăresc m iza, m ai arunc c â te -u n oscior şi zic: „Am auzit că n u -ş tiu -c in e a reu şit trucu l acesta acum o să p tă ­m ână". Şi atunci să - i vezi pe to ţi cum se strădu iesc din greu să facă m anevra aia, înţelezic? Pentru că voiau să facă parte din ecuaţie. Când au apăru t la concursul acela de la Del Mar,

142 CODUL TALENTULUI

toată lum ea a făcu t să pară că ar îi fo st o m are su rpriză . Dar [Z-Boys] ş tiau exact ce avea să se în tâm ple. Şi asta p en tru că ştiau exact cât de bun i sunt, p en tru că se an trenaseră şi pen tru că ştiau. Nu p en tru că le -am spus eu că su n t în stare. Dar i-a m a ju ta t să ajungă acolo, fără doar şi poate.

Engblom face o pauză, reflectează p ro fu n d şi em ite o m ostră de în ţelepciune.

—T reaba s tă cam aşa. Trebuie să înţelegi că, la o vârstă fragedă, copiii sim t lucrurile m ai acut. Când îi spui ceva unui puşti, trebuie să ştii exact ce-i spui. Lucrul pe care-1 spui unui copil aflat la începu t de d rum - trebuie să fii su p e ra -

I tent, înţelezic? De fapt, constru irea ap titud in ilo r înseam nă constru irea încrederii. Mai în tâ i trebuie s -o câştige, apoi o prim esc. Iar d in m om entu l în care se aprinde, răm âne ap rin ­să m ultă vrem e.

D in tr-u n anum it punct de vedere, Engblom n -a făcut chiar aşa de m ult. C om unicarea lui cu m em brii echipei a constat în câteva fraze m orm ăite. Unele d in tre acele fraze au form ulat o provocare extrem de specifică, în m o m en te -ch e - ie („stai liniştit, bătrâne, că n -a i nicio şansă"; „am auzit că n u -ş tiu -c in e a reu şit trucu l acum o săptăm ână"). Altele le -au încurajat e fo rtu rile („bravo, amice"; „frum oasă manevră").Şi to tuşi, fă ră Engblom - fără sem nalele lui verbale şi fără îndrum ările lui - Z-Boys s -a r p u tea să nu se fi „întâm plat" niciodată, cu a tâ t m ai p u ţin să fi avut succes. E ca şi cum cele câteva fraze spuse în tr -o doară, aşa, neînsem nate cum par, au con tribu it la im pulsionarea lor spre noi niveluri de m otivaţie şi efort.

Şi, conform teoriilo r elaborate de dr. Carol Dweck, indiciile verbale ale lui Engblom, oricât de m inim ale, sun t exact din categoria celor capabile să tran sm ită sem nalul potrivit. Dweck este un psiholog social la Stanford care a p e trecu t u ltim ii treizeci de ani s tud iind m otivaţia. Şi-a croit o cale im presionan t de varia tă î n dom eniu, începând cu m otivaţia anim ală şi trecând la creaturi m ai complexe, m ai ales elevi de şcoală elem entară şi de liceu. Unele d intre

143

cele m ai im presionan te cercetări im plică rela ţia d in tre m otivaţie şi lim baj.

— Lăsaţi de capul nostru , ne ducem viaţa în tr -o m en ta li­ta te destu l de stabilă, spune ea. Dar când p rim im u n indiciu clar, u n m esaj care trim ite o scânteie, atunci, bam, reacţionăm im ediat.

Fenom enul bam poate fi cel m ai bine observat îrrtr-o serie de experim ente pe care le -a efec tuat cu p a tru su te de copii new yorkezi de clasa a cincea. Studiul era o versiune ştiinţifică a basm ulu i „Prinţesa şi m azărea". Scopul stud iu lu i era să se vadă cât de m ult poate u n sem nal m inuscul - o singură propoziţie de laudă - să afecteze p erfo rm an ţa şi efo rtu l şi ce fel de sem nal este cel m ai eficient.

Mai întâi, Dweck i- a dat fiecărui copil u n te s t care con­sta în enigm e uşoare. D upă aceea, cercetătoarea le -a adus la cunoştin ţă rezu lta te le, adăugând câte o p ropoziţie scu rtă de laudă. Jum ăta te d in tre copii au fost lăudaţi p en tru in teligenţa lor („cred că eşti is te ţ p en tru jocu l ăsta") şi ju m ăta te erau lăudaţi p en tru efo rtu l lor („de bună seam ă că te -a i s trăd u it din greu").

Copiii au fo st te s ta ţi a doua oară, dar de da ta asta li s -a da t să aleagă în tre u n te s t m ai greu şi unu l m ai uşor. Nouăzeci la su tă d in tre copiii care au fo st lăudaţi p en tru eforturile depuse au ales tes tu l m ai dificil. Pe de altă parte, m ajo rita tea celor care fuseseră lăudaţi p en tru inteligenţa lor au ales te s tu l m ai sim plu. De ce? „Când îi lăudăm pe copii p en tru inteligenţă", spune Deck, „le spunem că a s ta - i regula jocului: fii deştep t, nu risca să com iţi erori."

Al treilea nivel al teste lo r a fost de o dificultate uniform ă. Niciunul d in tre copii n - a ob ţinu t rezu lta te bune. Totuşi, cele două grupuri - cei lăudaţi p en tru efo rt şi cei lăudaţi p en tru in teligenţă - au reacţionat foarte d iferit la situaţie. „[Grupul «efort»] s -a în d â rjit şi s - a im plicat foarte m u lt în rezo lva­rea testu lu i, cău tând soluţii, încercând strategii", m i-a spus Dweck. „Ulterior au spus că le -a p lăcut. Dar grupul celor lăudaţi p en tru in teligenţă au d e te s ta t testu l m ai dificil. L -au in te rp re ta t ca pe o dovadă că nu su n t inteligenţi."

144 CODUL TALENTULUI

În final, experim entu l a p arcu rs cercul întreg, reven in - du -se la u n te s t de aceeaşi d ificultate ca şi te s tu l iniţial. Cei lăudaţi p e n tru efo rt ş i-a u am eliorat scorul iniţial cu 30 la sută, în vrem e ce puştii lăudaţi p en tru inteligenţă au scăzu t cu douăzeci de procente. Totul ca u rm are a u n o r p ropoziţii scurte, d in ş a p te -o p t cuvinte. Dweck a fo st a tâ t de su rp rin ­să de rezu lta t, încât a rep e ta t s tud iu l de cinci ori. De fiecare dată, rezu lta te le au fo st aceleaşi.

— Suntem ex traord inar de „acordaţi" la m esajele care ne spun ce este p re ţu it, declară Dweck. Cred că în perm anen ţă ne u ităm în ju ru l nostru , cău tăm şi încercăm să înţelegem „Cine su n t eu în decorul ăsta? Cine sun t eu în cadrul ăsta?"Şi de-aceea a tunci când vine un m esaj clar, poate să trim ită o scânteie.

În consonan ţă cu descoperirile lui Dweck, fiecare d in ­tre pepinierele de ta len te pe care le -am v iz ita t folosea un limbaj care afirm a valoarea efortu lu i şi a p rogresu lu i lent, prin com paraţie cu ta len tu l sau in teligenţa înnăscute . La Spartak, de exem plu, n u se ,jo acă" ten is - p referau ver­bul „borotsia“ -, „luptă", „confruntare". Jucătoarele de golf sud-coreene sun t îndem nate cu yun su p ’he, care se tra ­duce (spre posib ila încân tare a firm ei Nike) p rin „fă-o!“. în Curagao, băieţii de no u ă-zece ani joacă în Liga Vraminga, Little Ant League; cuvântul de ordine fiind progresa, „paşi de bebeluş". în fo tbalu l brazilian, trep tele de v ârstă su n t Sticluţa (cinci-şase ani), Scutecele (şapte şi op t ani) şi Tetina (no­u ă-zece ani). N aţionala de jun io ri sub douăzeci de ani este num ită A spirantes, A spiranţii. („Englezii îşi num esc echipa de tinere t rezerve!" m i-a spus Emilio M iranda chicotind. „Pentru ce su n t rezervaţi?") în toa te locurile pe care le -am vizitat, laudele n u erau perm anente , ci erau oferite doar atunci când erau m erita te - o consta tare care se com pletează cu cercetările lui Dweck, care consta tă că m otivaţia nu creşte cu nivelurile crescute de laudă, ci adesea se în tâm plă să fie invers. „Să ne am intim că stud iu l nostn* a a ră ta t ce efect po t să aibă doar câteva cuvinte", a spus Dweck. „Totul depinde de claritate."

145

Când folosim term enul lim baj motivaţional, ne referim în general la lim bajul care vorbeşte despre speran ţe , v isuri şi afirm aţii („eşti cel m ai bun!“). A cest tip de lim baj - s ă - i zicem m otivaţia pu tern ică - are ro lu l lui. Dar m esaju l de la Dweck şi de la pepinierele de ta len te este clar: m otivaţia pu tern ică nu este genul de lim baj care să - i declanşeze pe oam eni. în schim b, ceea ce funcţionează este exact opusul: să nu aspiri spre înălţim i, ci spre nivelul de jos, al efo rtu lu i de la nivelul solului, p rin afirm area strădaniei. C ercetările lui Dweck de­m onstrează că fraze precum „chiar că te -a i s trăd u it d in greu“ sau „bine lucrat, amice" m otivează m ult m ai eficient decât ceea ce ea num eşte laudă goală.

Din p u nctu l de vedere al mielinei, această concluzie are noim ă. Lăudarea efortu lu i are efect deoarece reflectă reali­ta tea biologică. Adevărul este că circuitele co respunzătoare ap titud in ilo r nu se constru iesc uşor. A ntrenam entu l in tens necesită e fo rtu ri serioase şi m uncă plină de abnegaţie. La d rep t vorbind, la începu t nu „joci" tenis. Te strădu ieşti, lupţi şi eşti a ten t, astfe l încât încetu l cu încetu l devii m ai bun. Adevărul este că învăţăm şovăielnic, cu paşi de bebeluş. Limbajul b aza t pe efort are efect p en tru că se adresează d irect esenţei experienţei de învăţare, iar când vine vorba de declanşare, nim ic nu este m ai puternic.

— Dacă aş fi u n colegiu, ra ta m ea de reu şită ar fi foarte bună, înţelezid? m i-a spus Engblom. Adică, op tzeci-nouăzeci la su tă d in s tuden ţii m ei ar ajunge oam eni de afaceri, atleţi, m ilionari. Ceea ce nu po ţi spune despre Harvard.*

* E ngblom ar dori să m en ţio n eze că e liber să se ad reseze corporaţiilor, şcolilor sau oricui ar fi interesat: „Ştii, s ă - i co n siliez în problem e legate de personal. A m o m u lţim e de id e i în această privinţă".

146 CODUL TALENTULUI

—

C apitolul 7

Cum să în fiin ţăm o p ep in ie ră de tallente

Educația nu înseam nă um plerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc.

W. B. Yeats

Ideea ridicolă a lui Mike şi Dave

Pepinierele de ta len te precum Curagao, Rusia şi Coreea de Sud au fo s t declanşate de ceva sim ilar cu o lovitură de trăsnet: o vedetă excepţională, o victorie magică. Nimeni nu ar fi p u tu t să le p rezică sau să le pună la cale. Un gen diferit de declanşare apare atunci când nu există nicio lovitură de trăsnet şi to tu ş i m otivaţia şi ta len tu l au înflorit. Este ge­nul de declanşare legat m ai d irect de viaţa n o astră co tid i­ană şi am g ăs it-o m an ifestân d u -se cel m ai in tens în tr -u n loc n eaştep ta t: u n grup de şcoli d in zone defavorizate ale oraşelor.

În iam a lui 1993, Mike Feinberg şi Dave Levin nu o duceau prea bine. Abia trecuseră de douăzeci de ani, erau colegi de apartam ent şi p redau de doi ani în sistem ul şcolilor publice din H ouston. A m ândoi erau m em bri ai organizaţiei Teach for America, o o rganizaţie nonpro fit abia în fiin ţa tă p rin in term e­diul căreia p ro asp e ţii absolvenţi de colegiu p redau tim p de doi ani în şcoli p en tru oam enii cu venituri m odeste. Primul an al lui Feinberg şi Levin fusese d e s tu id e zbucium at (pne­urile m aşinii tă ia te cu cuţitul, ore desfăşu ra te haotic), iar al doilea an decurgea şi m ai rău. Au încercat să inoveze, dar

147

eforturile le -a u fost b locate de o b irocraţie incom petentă, părin ţi necooperanţi, elevi indisciplinaţi, regulam ente încuiate şi ceilalţi d in ţi ştirb i ai celei m ai eficiente m aşini de p rovo­cat fru stra re inventate vreodată: sistem ul am erican de şcoli publice d in zonele urbane defavorizate. Lui Levin i s -a cerut să nu m ai revină la şcoala lui. Feinberg, a jungând la p ro fu n ­zim i şi m ai insondabile, contem pla cu jin d perspectiva unei facu ltă ţi de d rep t. Aşa că au ajuns să -ş i pe treacă serile de iarnă a rzân d gazul în apartam en tu l lor am ărât d in H ouston şi făcând ceea ce fac d in to tdeauna tinerii de douăzeci şi ceva de ani d in lum ea-n treagă: cleveteau despre m uncă, beau bere şi se u itau la televizor la serialul Star TreL Starea lor m entală a fost m ai tâ rz iu sin te tiza tă de Feinberg: „Viaţa e naşpa, şi pe u rm ă m ori“.

În tr -u n a d in serile acelei ierni lungi, d in m otive care ră ­m ân m isterioase (un discurs în su fle ţito r pe care-1 urm ăriseră, cred ei, sau poate de la berea băută), cei doi rep rezen tan ţi ra ta ţi ai G eneraţiei X au avut o idee perversă: în loc să se m ai lup te cu sistem ul, vor pune bazele p roprie i şcoli. Au pus la fiert un ibric de cafea, au pus pe m odul „repeat“ sistem ul stereo cu p iesa A chtung Baby a tru p e i U2 şi până la cinci d im ineaţa p rin tase ră u n m anifest con ţinând cei p a tru piloni ai creaţiei lor: m ai m ulte ore la clasă, p ro feso ri de calitate, sprijin p aren ta l şi sp rijin d in p a rtea au to rită ţilo r adm in is­trative. Cafeina trebuie că -ş i făcuse efectul p en tru că cei doi ş i-au b o teza t p roiectu l cu u n num e la fel de grandios ca orice ar fi p u tu t să viseze căp itanul Kirk. L -au num it Knowledge is Power Program*, sau KIPP.

În orice alt m om ent al istoriei, o idee la fel de vagă p recum KIPP sprijin ită de m ai nim ic altceva în afară de lipsa de experienţă s -a r fi evaporat. Dar s -a în tâm p la t că în Texas se adop tase o lege care finan ţa şcolile de tip c h a r te f \ cu condiţia să atingă anum ite standarde educaţionale de bază. A sta a

* P rogram u l „ C u n o a şterea în s e a m n ă p u tere" (en g l., în orig .). (N.t.)** Ş co li p r im a re sa u s ec u n d a r e care p r im e s c fo n d u r i p u b lice , dar n u se

s u p u n tu tu ro r r eg u la m e n te lo r ş i s ta tu te lo r care s e a p lică a lto r ş c o l i p u b li­ce , în s ă î ş i a s u m ă o b lig a ţia d e a o b ţ in e r ez u lta te p e p la n ed u c a ţio n a l. (N .t.)

148 CODUL TALENTULUI

avut d rep t consecinţă, câteva luni m ai târziu , crearea unei situaţii care an terio r ar fi fo st considerată de neim aginat: cei doi n o u -v en iţi şi m an ifestu l lo r p ă ta t de cafea au avut şansa de a obţine p rop ria lor şcoală. Nu o şcoală în treagă (comisia de educaţie nu era chiar aşa de trăsnită), ci o singură încăpe­re în colţul Şcolii Elem entare Garcia, unde Feinberg şi Levin aveau să fie liberi să facă u rm ăto ru l pas inevitabil al călătoriei lor idealiste: să cadă în bot.

M ajoritatea şcolilor charter sun t edificate porn ind de la o teorie educaţională, cum ar fi W aldorf, M ontessori sau Piaget. Feinberg şi Levin, în criză de tim p, au ales în schim b să u r ­m eze principiile lui Butch Cassidy: au furat. I -a u localizat pe cei m ai bun i p ro feso ri d in d istric tu l lor şi au în h ă ţa t p lanuri de lecţii, tehnici de învăţare, idei de m anagem ent, orare, regulam ente - to tu l. Feinberg şi Levin aveau să fie consideraţi u lterior „inovatori", dar în acel m om ent erau la fel de inova­tori ca n işte ho ţi d in m agazine în tim pul cam uflajului. „Am preluat toa te ideile bune care nu fuseseră adjudecate", a spus Feinberg. „Am luat to t, în afară de chiuveta de la bucătărie, şi pe u rm ă n e -a m în to rs ş i-am luat şi chiuveta."

Din această stivă de p ărţi furate, cei doi au asam blat o rablă educaţională. Avea u n m otor co nstitu it d in străvechiul concept al m uncii pe b rânci (mai m ulte zile de şcoală, vacanţe de vară m ai scurte, uniform e, u n sistem clar de pedepse şi recom pense), în tr -o carcasă de tehnici inovatoare (orarele erau învăţa te p rin bătă i în pupitre , copiii prim eau num erele de telefon ale învăţă to rilo r p en tru în trebări legate de tem ele pen tru acasă). Pe perete, Feinberg şi Levin au lipit u n slo­gan ciordit de la u n renum it p ro feso r d in Los Angeles, Rafe Esquith - „M unceşte d in greu, fii am abil" - şi ş i-a u orientat rabla spre u n ţel îndepărta t: fă to t ceea ce trebuie făcut ca să -i trim iţi pe elevi la colegiu.

— N e-a fo s t lim pede de la b u n începu t că adm iterea la colegiu rep rez in tă cheia întregii poveşti, n e -a spus Feinberg. Când ajungi acolo, în sistem ul de şcoli publice al m arilor oraşe, îţi dai seam a cât este de strica t - cum codul poştal al locului în care te -a i născu t îţi determ ină în esen ţă şansa de a reuşi sau de a eşua. Colegiul rep rez in tă u şa de ieşire de acolo.

149

În prim ăvara şi vara aceea, Feinberg şi Levin au începu t să recru teze subiecţi p en tru experim entul lor. D upă o cam panie su sţin u tă d esfăşu ra tă în vecinătate, au ad u n a t cincizeci de elevi, ai căror părin ţi erau, în m ajoritate, la fel de fru stra ţi de s ta tu -q u o ca şi Feinberg şi Levin. Când prim a clasă d in KIPP a in tra t în m ica sală rep a rtiza tă p en tru prim a zi de şcoală, co­legiul părea u n obiectiv foarte îndepărta t. C apacităţile elevilor se situau bine de to t sub m edie. Doar 53 la su tă trecuseră în anul p receden t teste le de s ta t la engleză şi m atem atică, încăperea era supraaglom erată. Şcoala care îi găzduia s -a opus în m od constan t p rezen ţe i lor acolo. Zilele de şcoală mai lungi (de la şap te şi ju m ăta te dim ineaţa la cinci după-am iaza, p lus ore desfăşu ra te când şi când în zilele de sâm bătă, con­form m anifestului) au pus p resiune pe to ţi cei im plicaţi.

Dar deodată s -a în tâm p la t ceva stran iu . A fo st ceva greu de definit precis, dar la u n m om ent da t în acea toam nă rabla a tuşit, a scu ipat şi a începu t să se m işte. Spre u im irea tu tu ro r - chiar şi a lui Feinberg şi Levin - elevii d in cadrul KIPP s -a u rid icat la înălţim ea sloganului lor: erau amabili, dar m unceau din greu. Extrem de din greu. La sfârşitu l prim ului an, 90 la su tă d in elevi au trecu t exam enele de stat.

Încurajaţi, Feinberg şi Levin ş i-a u văzu t în continuare de treabă. în prim ii ani, au dus o viaţă de nom azi - Feinberg a răm as la H ouston, iar Levin s -a m u ta t în Bronx. S -au lu p ta t să obţină spaţiu , au p red a t ore în ru lo te şi au cerşit cam e­re neocupate. în fiecare an, au fu ra t alte idei bune şi s -a u debarasa t de cele care nu dădeau rezu lta te . Şi în fiecare an rezu lta te le la teste ale elevilor d in KIPP erau to t m ai bune. în 1999, academ iile KIPP din H ouston şi Bronx au ob ţinu t rezu l­ta te m ai bune la teste le s tan d ard iza te decât orice altă şcoală publică d in d istrictele respective. Rabla nu doar că prindea viteză, d ar u ite că o lua şi înain tea celorlalţi concurenţi.

Vestea s - a răspând it. D upă o re latare în cadrul em isiunii 60 Minutes, KIPP a p rim it o donaţie de 15 m ilioane de dolari de la Donald şi Doris Fishers, fondato ri ai m agazinului de confecţii Gap. Zeci, apoi su te de dascăli tineri (m ulţi d in tre ei veniţi d in p rogram ul Teach for America, care u lterio r s -a

150 CODUL TALENTULUI

bucurat de u n m are succes, angajând în fiecare an 2 900 de profesori no i şi a trăgând cereri de angajare de la 10 la su tă din absolvenţii d in 2008 de la Georgetown, Yale şi Harvard) s-au în scris ca să -ş i în fiin ţeze propriile şcoli KIPP. Până în 2008 se în fiin ţaseră 66 de şcoli KIPP d in Los Angeles până în New York, având circa 16 000 de elevi. Multe şcoli KIPP produc acum elevi care ob ţin unele d in tre cele m ai m ari sco­ruri în oraşele lor de origine şi, cel m ai im portan t, 80 la su tă din stu d en ţii KIPP ajung să -ş i continue studiile la colegiu. Feinberg şi Levin con tinuă să le p redea elevilor de clasele a cincea din H ouston şi Bronx, pe lângă coordonarea şcolilor KIPP din zonele lor şi lucrul la com itetu l naţional de d irectori ai KIPP. Jason Snipes, u n m em bru al Consiliului M arilor Şcoli O răşeneşti de la U niversitatea Harvard, le -a sin te tiza t succe­sul în term enii lui A ndruw Jones: „KIPP chiar că s -a în trecu t pe sine“.

Putem să ne gândim la KIPP ca la o poveste nem aipo­m enită a u n o r ou tsideri buni la suflet care au p rin s fulgerul în tr-o sticlă. Dacă la asta s -a r fi rezu m at to tu l, in teresu l n o stru p en tru poveste s -a r fi sfârşit acum . Totuşi, m ai există o m anieră de a ne gândi la KIPP, şi anum e ca la u n exem ­plu de im aginaţie pură: a rta şi ş tiin ţa de a crea o pepinieră de ta len te de la zero, fără a ju to ru l unu i ju că to r ta len ta t din Seria M ondială sau al oricărei realizări excepţionale cu virtu ţi magice. Iată de ce consider că e util să ne u ităm sub capota acestei rem arcabile rable ca să vedem ce o pune în m işcare.

Sus cortina

La m ajo rita tea şcolilor, p rim a zi a unu i nou an şcolar este asem uită cu prim ii paşi ai unei curse de m ara to n sau poate cu prim ele sem ne de agitaţie ale unu i războ i de insurgenţă. Totuşi, la şcolile KIPP precum KIPP H eartw ood Academ y din San Jose, California, p rim a zi e ca seara prem ierei p en tru o p iesă ju ca tă pe Broadway. Se lucrează cu scenarii, in trări la ore p restab ilite , o in trigă (ca la teatru), public agitat şi, cu

151

zece m inute înain te de rid icarea cortinei, frăm ântări în culise. La KIPP H eartwood, agitaţia p ro fesorilo r are loc în tr -o sală de clasă goală aflată la câţiva paşi de curtea în care încep să se adune elevii.

— Haideţi, oam eni buni, să fim scurţi şi la obiect afară, spune Sehba Aii, şeful şcolii, către personalu l d in subordinea ei, alcătuit d in cincisprezece învăţători. îi invităm pe scenă în aplauze, le spunem b u n venit, le ţinem d iscursu l legat de co­legiu, p rezen tăm fiecare învăţător, după care, la final, rostim discursu l cu „fii amabil". A în ţeles to a tă lum ea?

Sehba Aii are treizeci şi un u de ani şi are p u ţin peste u n m etru cincizeci înălţim e. Poartă u n elegant costum bej şi pan to fi cu toc şi are, fa ţă de cei d in ju r, o a titud ine plăcută, dar de o au to rita te inconfundabilă - un h ibrid în tre Audrey H epburn şi Erwin Rommel. Ah nu ar avea niciun m otiv serios să repete această inform aţie: to tu l este îngrijit dactilografiat pe foile care conţin scenariul zilei, unde su n t p revăzu te toate evenim entele, tranziţiile şi activităţile. în u ltim ele zile, p e rso ­nalul a analizat scenariul în detaliu. De exem plu, au p etrecu t o oră în treagă d iscu tând spaţierea şi locul de aşezare a p icioa­relor p en tru cei d in clasele a cincea de la KIPP, aran ja ţi în linie dreaptă. Până acum, p en tru ziua aceasta s -a u făcu t repetiţii şi an trenam ente până la „ultim ul am ănunt", cum zice Ah.

în curte, p lim b ân d u -se în soarele dim ineţii tim purii, se află 140 de elevi noi KIPP şi rudele lor. Copiii su n t agitaţi; părin ţii îşi ascund p rop ria anxietate cu zâm bete şi îm brăţişări liniştitoare. M ajoritatea sim t hispanici, dar p rin tre ei sun t şi câţiva asiatici şi afro-am erican i. Provin d in oceanul n e ­m ărginit de bungalouri cu chirii reduse şi apartam ente subvenţionate de guvern. Ca m ulte şcoli KIPP, şi aceasta a început de la ceva de p roporţii reduse, cu cam pania d in uşă în u şă dusă de Aii în cartier în anul 2004, când îi în treba pe părin ţi despre experienţele avute cu şcolile publice şi dacă n -a r fi in teresa ţi de o alternativă. (Prin cartier Aii era cunos­cută ca „doam na care pune o m ulţim e de întrebări".) în prim ul an, KIPP a avut 75 de elevi în clasa a V-a. De atunci, s -a u mai adăugat 275 de elevi noi şi trei niveluri sup lim entare de

152 CODUL TALENTULUI

şcolarizare, iar acum lista de aştep ta re creşte cu repeziciune. Toate acestea a ju tă la explicarea a tm osferei de agitaţie acută din curte. Aerul este încărcat de u n sen tim en t de plecare irevocabilă, ca şi cum copiii s - a r urca la bordu l unu i vapor de linie care po rneşte spre o nouă lum e. în vrem e ce m ajo rita tea covârşitoare a elevilor de la KIPP H eartw ood vin d in d istric ­tul şcolar local, nu to ţi su n t de acolo. Latha N arayannan ş i-a adus fiul ven ind cu m aşina cale de o oră de la locuinţa lor din Fremont, California. N arayannan, care are o slu jbă bine p lă tită la o firm ă de consu ltan ţă pe problem e de in ternet, m i-a spus că şcolile publice d in cartieru l ei su n t de calitate bună. Totuşi, a venit la KIPP p en tru că voia să fie su tă la su tă sigură că fiul ei Ajiit va ajunge la colegiu.

— Am au z it despre ceea ce fac oam enii ăştia aici, m i-a zis. Şi m i-am spu s că vreau asta p en tru copilul m eu.

Exact la ora op t dim ineaţa, Ali şi restu l dascălilor ies în curte. Ali ba te d in palm e de cinci ori. Ceilalţi p ro fesori se alătură, n u m ărân d bătăile. Copiii p ăstrează tăcerea. Instinctiv, părinţii s -a u îndepărta t.

— Bună dim ineaţa, ro ste şte cu glas tare Ali.Copiii m urm ură.— BUNĂ DIMINEAŢA, rep e tă Ali.— Bună dim ineaţa, ră sp u n d câţiva.D ezam ăgită, Aii lasă capul în tr -o parte , aştep tând .— BUNĂ DIMINEAŢA, încearcă ea d in nou.O altă învăţătoare , Lolita Jackson, o feră răsp u n su l corect:— Bună dim ineaţa, dom nişoară Ali.De data asta, copiii înţeleg. La u rm ăto ru l îndem n al lui Aii,

ei răsp u n d în cor:— BUNĂ DIMINEAŢA, D-RĂ ALI.Ali le u rează b u n venit, re fe rin d u -se la fiecare clasă cu

num ele nou al acesteia. Cei d in clasa a cincea su n t clasa 2015; clasa a şasea, 2014; num erele se referă la anul în care vor in tra la colegiu. Apoi, Ali cheam ă u n grup de elevi reveniţi în şcoală, care se d isting d ato rită căm ărilor lo r alb cu ver­de, specifice KIPP, ca să m odeleze u n şir de oam eni. Elevii îşi aşază cu precizie adidaşii pe una d in tre benzile colorate

153

vopsite în curte: cu privirea înainte, m âinile pe lângă corp, aran jaţi la d istan ţe egale.

— Aşa a ra tă u n şir de oam eni la KIPP, spune Aii, în tim p ce un asisten t traduce în spaniolă. A ÎNŢELES TOATĂ LUMEA?

— DA, D-RĂ ALI, ră sp u n d to ţi în tr -u n glas.Fiecare copil este an u n ţa t după num e, i se dă u n dosar

m are cu tre i inele şi p rim eşte u n rân d de aplauze, la co­m andă. Rucsacurile, sticlele de apă şi hainele su n t lăsate la p ărin ţi - nu au nevoie de nimic. învăţătorii de la KIPP m erg d e -a lungul şirurilo r crescânde de copii, a s ig u rân d u -se că dosarele su n t ţinu te în m âna stângă (frum os, la orizontală, cu cotorul în jos), că îşi ţin labele p icioarelor d rep te , că m âinile su n t în tinse, şi au căm aşa vârâtă în pantaloni. îndem naţi să zâm bească, n iciunul nu se opune. Aii trece şirul în revistă. Se opreşte la u n băia t şi corectează cu circa douăzeci de grade unghiul la care acesta ţine dosarul.

A ceasta este cu ltu ra KIPP. A coperă tot: cum să mergi, cum să vorbeşti (se lucrează la vocea care să se audă la şapte centim etri, vocea p en tru treizeci de cen tim etri şi vocea de cameră), cum să stai la p u p itru (drept, cu privirea înainte, fără niciun creion în m ână), cum să te u iţi la u n p ro feso r sau la u n coleg de clasă care vorbeşte (se cheam ă „urm ărire": capul ridicat, ochii a su p ra celuilalt, um erii către vorbitor) şi chiar cum să te com porţi la baie (se folosesc p a tru sau cinci foi de hârtie igienică, apoi u n stro p de săp u n lichid p en tru spălatu l mâinilor). învăţătorii de la KIPP p lasează diverse gunoaie prin şcoală şi u rm ăresc să vadă cine le ridică de-aco lo , după care îl felicită pe cel în cauză în fa ţa clasei. Elevii execută p erm a­n en t ru tine precise în care învaţă să aplaude, să cânte şi să se plim be îm preună. (Elevii m ai m ari se su p u n u n o r reguli m ai relaxate - n u trebuie să se plim be în şir, de exem plu - dar până şi acele privilegii sun t câştigate.)

— Fiecare detaliu contează, spune Feinberg. Tot ce fac este legat de toa te câte se află în ju ru l lor.

D upă ce se încolonează, elevii noi sim t duşi în tr -o sală de clasă, unde se aşază pe podea d e -a lungul u n o r linii trasa te cu bandă adezivă. Nu există pup itre deoarece, sun t inform aţi

154 CODUL TALENTULUI

ei, încă nu au făcu t nim ic ca să le m erite. S tudenţii îşi deschid dosarele, u n d e găsesc câteva pagini cu problem e de m atem a­tică. A cesta este „tim pul de lucru în tăcere", o ru tină m atinală de la KIPP. D upă o ju m ăta te de oră de linişte ca de catedrală (primele şoap te şi chicoteli sun t po to lite de profesori, după care nim eni nu m ai în d răzn eşte să rupă tăcerea), dom nişoara Aii se duce în fa ţa clasei şi le u rează bu n venit fo losind p en ­tru aceasta num ele clasei.

— Ţelul n o s tru - to a tă lum ea m ă u rm ăreşte în acest m o­m ent - ca echipă şi familie este ca to ţi cei aflaţi în această cam eră să a jungă la COLEGIU.

Ali se op reşte şi îi lasă să asim ileze ideea. Repetă fraza „să ajungă la colegiu" cu o plăcere savurată lent şi cu reverenţă, cam la fel cum u n p reo t ar pu tea să spună „să ajungă în rai".

— Unde m ergem noi? în treabă ea.Cu m âna căuş la ureche, Ali se face că nu aude.— LA COLEGIU! strigă to ţi la unison.Ali zâm beşte - o licărire de fericire - după care devine

serioasă.— O să fiu sinceră cu voi. Sunt o m ulţim e de oam eni care

cred că nu su n te ţi în stare. Pentru că părin ţii voştri nu au bani. P entru că sun te ţi latini sau vietnam ezi. Dar noi, cei de la KIPP, credem în voi. Dacă m unciţi din greu şi sun te ţi amabili, vă veţi duce la colegiu şi veţi avea o viaţă de succes. Veţi fi ex traord inari p en tru că noi aici m uncim foarte, foarte m ult, iar asta vă face deştep ţi.

Veţi face greşeli. Veţi încurca socotelile. Şi noi. Dar voi to ţi vă veţi com porta m inunat. Pentru că aici, la KIPP, to tu l este câştigat p rin m uncă. TOTUL este câştigat p rin m uncă. Totul e CÂŞTIGAT p rin m uncă.

Acum sta ţi pe podea. Vă sim ţiţi bine? Aţi vrea să aveţi u n pupitru? Va trebu i s ă - l câştigaţi p rin m uncă. Când veţi pu tea să -i u rm ăriţi pe ceilalţi, să ap laudaţi îm preună, când veţi p u ­tea să vă com porta ţi ca n işte elevi de la KIPP, atunci veţi prim i şi pupitre le .

Ochii căp ru i-înch is ai lui Ali privesc p rin încăpere, cău tând conexiuni. Elevii se u ită la ea, u şo r neliniştiţi, excitaţi,

cu a ten ţia m ărită . Pentru u n ou tsider ca m ine, nivelul de disciplină pare exagerat (acesta fiind şi m otivul p en tru care şm echeraşii d in cartier num esc acest p rogram Kids in Prison Program), dar rezu lta te le su n t clare: copiii reacţionează, sun t captivaţi.

— Noi vă supraveghem , continuă Ah. Tot ce se în tâm plă aici este u n test. Tot ce este aici e câştigat p rin m uncă. E clar?

Ei încuviin ţează d in cap.— Când spu n clar, voi ră sp u n d e ţi cristal, zice Ah.Se u ită în ju ru l ei, cu ochii scân teind a aştep tare . încearcă

d in nou:— E clar?O su tă patru zec i de glasuri răspund :— CRISTAL!

Dacă ar trebui să clasificăm indiciile p rim are pe care elevii de la KIPP le prim esc în acele prim e câteva m inute, acestea s -a r încadra în tre i categorii.

1. Tu aparţii unu i grup.2. G rupul tău este laolaltă în tr -o lum e stră ină şi periculoasă.3. Acea lum e nouă are form a unui m unte, pe culm ea căruia

se află parad isu l colegiului.

Aceste tre i sem nale po t să pară unice. Dar, de fapt, ele sun t identice cu indiciile p rim are pe care orice copil brazilian ju că to r de fo tbal sau ten ism enă din Rusia le -a r pu tea prim i dacă în locuieşti cuvântul colegiu cu urm ătoare le cuvinte: să fii R onaldinho/K um ikova. Neavând la d ispoziţie astfel de personalită ţi m odelatoare care să apară în m od natural, KIPP face u rm ăto ru l lucru bun: îşi creează p rop riu l Săo Paolo, o lum e bogată în sem nale, a tâ t de un itară , încât p ro d u ­ce noi p a tte m u ri de m otivaţie şi com portam ent - de aici, in sis ten ţa spielbergiană a celor de la KIPP asup ra sincroniză­rii, con tinu ită ţii şi a firului dram atic. La fel ca terenu l Frank Curiei d in Curagao, m ediul fizic de la KIPP rad iază sem nale. Ca u n p lu to n de Tom Sawyer, dascălii de la KIPP transm it

156 CODUL TALENTULUI

indicii rap id şi clar. Cum îi place lui Feinberg să spună: „Totul înseam nă totul". Seam ănă a vorbe goale d in panoplia cu ren ­tului new age, dar el se referă de fap t la in sis ten ţa sistem ului KIPP asu p ra coerenţei de m ediu încon ju răto r: felul în care fie­care e lem ent al acestei lumi, de la dungile p ic ta te de pe podea la ochii p ro feso ru lu i sau la unghiul cu care elevii îşi poartă dosarele, trim ite sem nale clare, constan te de ap artenen ţă şi identitate: te afli la KIPP, faci parte d in KIPP. în loc de „pe lo ­curi, fiţi gata, s tart" , ei spu n „pe locuri, fiţi gata, KIPP". Elevii se ad resează u nu l altu ia cu „coechipieri". Profesorii de la KIPP se referă la acest proces, doar pe ju m ăta te în glum ă, ca la o KIPP-noză.

— Îm i am intesc când am venit în vizită, m i-a spus Michael Mann, care p red ă stud ii sociale. Am crezu t că m etodele sun t exagerate. Chiar ridicole. îm i ziceam cui naiba îi pasă de felul cum îşi ţin dosarele? Dar am ajuns să în ţeleg că a ten ţia acordată detaliu lu i este u n factor im p o rtan t p en tru obţinerea succesului pe p lan academ ic. Regulile su n t m etode de a - i face să se an tren eze p en tru a deveni m eticuloşi şi precişi - iar ăsta nu este u n lucru cu care m ulţi d in tre ei să fie fam iliarizaţi.

Profesorii de la KIPP nu su n t singurii care cred în aceas­tă tactică. în 2005, psihologii M artin Seligman şi Angela D uckw orth au s tu d ia t m ai m ulţi param etri la 164 de elevi de clasa a opta, inclusiv IQ-ul, îm preună cu cinci tes te care m ăsurau autodiscip lina. A reieşit că autodiscip lina este de două ori m ai p recisă decât IQ -ul în prez icerea m ediei genera­le ob ţinu te de elevi.

— În fiecare an [al vieţii lor] de pân ă acum , [elevii] s -a u com porta t în anum ite feluri, m i-a spus Feinberg. C ultura este o fo rţă incredibil de pu tern ică, şi singura cale de a ajunge la ei este să schim băm m odul în care se văd pe ei înşişi. Pare un proces in tens p en tru cei care vin în vizită, dar e nevoie de aşa ceva.

Una d in tre m odalităţile p rin care KIPP creează acea sch im ­bare este p r in tr -o tehnică num ită oprirea şcolii. Nu e vorba despre u n lim baj fan tez ist. Când cineva încalcă o regulă im ­portan tă , orele încetează, iar p rofesorii şi elevii ţin o şed in ţă

157

în care d iscu tă ceea ce tocm ai s -a în tâm p la t şi m odul de rezolvare.* Cu câteva săp tăm âni înain te de v izita m ea, şcoala se oprise p en tru că u n elev de clasa a şasea o necăjise pe o colegă, n u m in d -o „elefant". O prirea an terioară se p rodusese când u n s tu d en t dăduse ochii peste cap fa ţă de u n profesor. M ajoritatea ar considera o m are risipă de tim p să opreşti orele p en tru că u n elev necăjeşte pe u n altul sau îşi -dă ochii p este cap. Şi to tuşi, funcţionează. KIPP, ca u n u riaş sim ulator Link, creează u n m ediu propice p en tru an trenarea in tensă în ceea ce priveşte com portam entu l adecvat. O prirea orelor p en tru o m işcare nepotriv ită a ochilor nu este ineficientă. D im potrivă, KIPP a co n sta ta t că este o cale extrem de eficientă p en tru stabilirea p rio rită ţilo r de grup, localizarea erorilor şi constru irea circuitelor com portam entale dorite de KIPP.

D upă cum vă p u te ţi da seam a, cel m ai im p o rtan t sem nal de la KIPP - versiunea proprie a loviturii reuşite a lui A ndruw Jones - este colegiul. Sau, cum este p ro n u n ţa t invariabil la KIPP, Colegiu! „Colegiu" este spiritus sancti invocat de su te de ori zilnic, nu a tâ t ca loc, cât ca ideal incandescent. Fiecare sală de clasă com ună este b o teza tă după colegiul pe care l- a te rm inat p ro feso ru l respectiv: orele de m atem atică se ţin la Berkeley; studiile sociale la USC; educaţia specială la Corneli G raduate School. Profesorii de la KIPP sun t in stru iţi să strecoare referin ţe la colegiu în conversaţie, în to tdeauna cu p rezum ţia că to ţi elevii sim t destina ţi să ajungă pe acele ţă rm uri m inunate. în tim p ce v izitam o clasă de stud ii socia­le, u n elev ş i-a p rezen ta t tem a p en tru acasă fără să -ş i treacă num ele pe ea. Reacţia p ro fesoru lu i a fo st să oprească ora:

— Ai idee câte lucrări va prim i pro fesoru l tău de la cole­giu? a în treb a t profesoru l, rad iind incredulitate. Crezi c -o să se obosească să ghicească dacă e a ta sau nu? Ia g ândeşte -te .

D upă cum spune p ro fesoara de engleză Leslie Eichler:— Noi spunem „colegiu" la fel de des cum oam enii d in alte

şcoli spun „ăă".

* D eloc surprinzător, cel pu ţin d in punctu l de vedere al antrenam entulu i in ten s, T oyota fo lo se şte aceeaşi tehn ică p e lin iile de asam blare, cu m are su cces (vezi pagin a 214).

158 CODUL TALENTULUI

Chiar şi m odul cum su n t scrise inscripţiile de deasupra in trării în sălile de clasă e sugestiv: „TU unde o să m ergi la colegiu?"

Im ediat d u p ă înscriere, elevii de la KIPP încep să -ş i v iz ite­ze colegii. Elevii de clasa a cincea de la KIPP H eartw ood m erg la şcoli d in California precum USC, S tanford şi UCLA, în vre­me ce elevii d in clasa a şap tea zboară cu avionul pe C oasta de Est ca să v iziteze cam pusurile de la Yale, Colum bia şi Brown, prin tre altele. A junşi acolo, se în tâlnesc cu absolvenţi de la KIPP ca re -ş i re la tează propriile călătorii.

— În acest m om ent, colegiul este p en tru ei doar o idee vagă, îm i spune m ai tâ rz iu Ah, ară tân d către noii elevi de cla­sa a cincea. D ar până la finele anului şcolar, după ce vor face o vizită, îi auzim vorbind despre asta în tre ei, zicând: „Da, îm i place la Berkeley, d ar eu cred că m -a ş sim ţi m ai în largul m eu la Cal Poly". A tunci ne dăm seam a că s -a p rodus declicul.

— Când a jung la KIPP, vieţile lor sun t ca im singur punct pe o hartă . Nu p o ţi să faci nimic cu u n punct, spune Feinberg. Dar când conectează acel punct cu u n alt punct, cu u n colegiu de undeva, a tunci obţii o conexiune. Când se în torc d in acele călătorii, se com portă diferit.

A ceastă idee sim plă şi pu tern ică este tran sfo rm ată în re ­alitate la orele de m atem atică ale Lolitei Jackson. Având spre şaizeci de ani, Jackson este o fem eie m ăru n tă care p o artă ce r­cei u riaşi şi rad iază en tuz iasm şi disciplină electrizantă. Şi-a p e trecu t prim ii douăzeci de ani ai carierei lucrând în sistem ul şcolar public, to t m ai fru s tra tă de lim itările acestuia. Când KIPP H eartw ood a apăru t, ea s -a a lă tu ra t echipei şi a devenit în scurt tim p unu l d in tre p rofesorii e i cei m ai eficienţi, ocu­pând şi p o stu l de asis ten t principal. AU consideră aptitudinile lui Jackson ca aproape magice. („Dom nişoara Jackson face lucruri pe care n u le m ai poate face nim eni altcineva", sp u ­ne AU sim plu.) De exem plu, în fiecare an d u p ă ce se încheie săp tăm âna de orientare, Jackson îşi începe p rim a oră de m a­tem atică s tingând lum inile şi cerân d u -le elevilor să închidă ochn. Pune u n CD cu coloana sonoră de la Războiul stelelor în CD player ş i- i dă drum ul. Pe m ăsură ce se aude m uzica

159

trium fală, Jackson um blă p rin încăpere de parcă ar fi căp ita­nul unei rachete în tim pul num ărăto rii inverse.

— V -aţi p rin s centurile de siguranţă, k ippsterilo r? în ­treabă ea. Sunteţi pregătiţi? V -aţi p rin s cum se cuvine în ­treg harnaşam entu l? Pentru că veţi avea pa rte de o călătorie incom odă. Va fi dură, va fi greu de supo rta t, dar, to todată , va fi nem aipom enită, p en tru că vom m unci şi vom învăţa ceva m atem atică, după care vom m erge la colegiu!

Copiii s tau tăcuţi, iar m uzica le răsună în cap.— Colegiu, rep e tă Jackson, savurând cuvântul. Vreţi să

ştiţi care e d iferen ţa d in tre o viaţă p lăcu tă şi una neferici­tă? Vreţi să ş tiţi care e d iferen ţa d in tre a avea cunoaşterea şi p u terea de a obţine lucrurile pe care ţi le do reşti şi a nu avea acea cunoaştere? S trângeţi-vă centurile, p en tru că acolo veţi ajunge începând chiar d in acest m om ent.

La fel ca Spartak, M eadow m ount şi alte pepiniere de ta len­te, KIPP H eartw ood este u n bastion al an trenam en tu lu i intens. Jackson şi colegii ei le am intesc perm anen t elevilor de la KIPP că po t să -ş i com pare creierele cu n işte m uşchi: cu cât le an trenează m ai m ult, cu a tâ t m ai deştep ţi vor deveni ei - şi că e o groază de treabă de făcut. Două ore de lucru p en tru acasă în fiecare seară e standardu l. Extem poralele se num ără cu su ­tele. Ziua e plină de perioade de m uncă tăcu tă şi in tensă. Cum spunea Feinberg: „Poate că m etodele m ai b lânde ar p u tea da rezu lta te în alte şcoli, dar noi nu avem, literalm ente, ore de p ierdut, cu a tâ t m ai p u ţin zile sau săptăm âni. Copiii noştri vin cu m ulte de recuperat; trebuie s ă - i facem să fie în stare să ia v iteză şi să m eargă înainte. E ca în u ltim a rep riză a unui joc de fotbal am erican, sun tem conduşi cu u n touchdown, aşa că trebuie să alergăm până la capătul celălalt al te ren u ­lui şi să înscriem , acum “. Şi punctele se înscriu , fără doar şi poate. Astfel, în 2007 elevii de la H eartw ood s -a u situ a t în prim ii trei la su tă d in tre toa te şcolile publice d in California, conform program ulu i de s ta t p en tru Testare S tandard izată şi R aportare.

Totuşi, în final, este frapan t nu cât de m ult m uncesc elevii de la KIPP, ci m ai degrabă cât de repede şi de com plet îşi asum ă acea iden tita te KIPP care fu rn izează si com bustibilul

160 CODUL TALENTULUI

pen tru acea m uncă grea. în am bele mele vizite, am fost abor­dat de elevi care voiau să ştie ce fac, dacă p u teau să m ă aju te cu ceva şi, desigur, unde am făcut colegiul. O parte d in aceste schim buri m i s -a u p ă ru t u şo r artificiale (strângerile de m ână excesiv de ferm e, încuviinţările d in cap fervente şi agreabile, politeţea de gheişă), dar în spatele artificialului sim ţeam că vibrează e fo rtu l sincer al cuiva care încearcă să capete o nouă personalitate.

— îm i place foarte m ult aici, m i-a spus Daniel Magana, u n elev de clasa a şasea, tuns „periuţă". Nimeni nu beneficiază de vreun tra tam en t special. La fo sta şcoală, m ă lăsau să trag chiulul. Puteam să fac şi cinci lucruri d in zece, şi n u - i păsa nim ănui. Aici trebu ie să fac zece d in zece.

Daniel, al cărui ta tă e m uncitor în construcţii, are de gând să fie p rim ul m em bru al fam iliei care să m eargă la colegiu, încă nu e sigur la ce colegiu o să se ducă. Se gândeşte să ia în considerare sistem ul califom ian - e m ult m ai ieftin, ş tiţi -, iar el are nevoie de o şcoală m are, una care să - i ofere posibili­tatea absolvirii la două specializări, în dom eniile pe care şi le doreşte, adică în chirurgie laser şi în scriere creativă. Aşa că se gândeşte la Berkeley.

— Dar s - a r p u tea să m ă răzgândesc, spune el cu înţelepciune. O să vedem .

Când l-a m rugat pe Daniel să -m i spună cum era el înainte de a se înscrie la KIPP, s -a u ita t cu gravitate la pardoseala din gresie, ca şi cum ar fi cercetat cu a ten ţie o săpă tu ră arheologică.

— Eram altfel, a spu s el în cele d in urm ă. Cred că nu p rea -m i p lăcea şcoala. Mă plictiseam . La fo sta m ea şcoală, îm i foloseam doar douăzeci şi cinci la su tă d in creier, aici însă, îl folosesc în în tregim e.

Totuşi, is to ria antică nu i- a captivat p rea m ult in teresul, astfel că în cu rând Daniel a p o rn it spre alte subiecte tangente, în treb ân d u -m ă desp re vârsta copiilor m ei şi recom andân- du -m i cărţi p en tru aceştia, în treb ân d u -m ă despre călătoriile mele şi apoi u itâ n d u -se la ceas, ca să -ş i ceară scuze, i - a făcut plăcere să stea de vorbă cu m ine, dar trebuie să a jungă la ora de engleză (m i-a strân s mâna), la revedere, iar eu răm ân

161

cu în trebarea: cine este, de fapt, acest copil? Cât de m ult d in Daniel este chiar Daniel şi cât de m ult este rezu lta tu l experienţei tră ite de el la KIPP?

Nu există nicio posib ilitate să p u tem decide dacă Daniel Magana ar fi fo st u n copil am biţios, p lin de tact, cu aspiraţii înalte, dacă n -a r fi făcu t parte d in KIPP. Poate că ar fi fo st la fel. Sau poate, după ce va fi absolvit şcolile KIPP, va reveni la vechile sale obişnuinţe. Dar privindu-1 cum se face nevăzut în m ulţim e, su n t frap a t de m odul cum KIPP ne m odifică ideea instinctivă pe care o avem despre caracter. De obicei, con­siderăm caracteru l ca fiind ceva p ro fu n d şi neschim bător, o calitate înnăscu tă care se revarsă spre exterior, m an ifestân - d u -se p rin in term ediu l com portam entu lu i. în conform itate cu experienţa KIPP însă, caracterul a r p u tea fi m ai degrabă asem enea unei ap titud in i - declanşat de anum ite sem nale şi perfec ţionat p rin an trenam en t profund .

V ăzut astfel, sistem ul KIPP se îna lţă pe fundaţia mielinei. De fiecare da tă când u n elev de la KIPP se im aginează s tu ­den t la colegiu, se creează u n flux de energie asem ănăto r cu cel creat în Coreea de Sud când fetele se im aginează a fi Se Ri Pak. De fiecare dată când u n elev de la KIPP se fo rţează să se supună uneia d in tre regulile dificil de resp ec ta t de acolo, u n circuit este anclanşat, izo lat şi consolidat. (Controlarea im pulsurilo r este, la u rm a urm elor, u n circuit ca oricare altul.) De fiecare dată când în treaga şcoală se opreşte d in funcţionare ca să repare o eroare com portam entală, sun t constru ite deprinderi la fel de sigur ca atunci când Clarissa îşi efectua atacul p lin de porn iri şi opriri a su p ra piesei „Nunta de au r“. Nu e de m irare că Daniel M anaga este u n tân ăr a tâ t de politicos şi de d iscip linat - el a fo st im pulsionat să îşi a n tre ­neze p ro fu n d acele calităţi.

— Ce facem noi aici seam ănă cu acţionarea unu i în tre ­rupăto r, m i-a spus Aii. Este ceva extrem de deliberat. Nu e nim ic lăsa t la voia întâm plării. Şansa nu are ce să caute aici. Trebuie să fii a ten t la to t ceea ce faci, să te asiguri că fiecare detaliu, cât de mic, acţionează în acelaşi sens. A tunci se p ro ­duce declicul. Copiii se prind , ia r când începe, to ţi ceilalţi se prind şi ei. E ceva contagios.

162 CODUL TALENTULUI

Partea a treiaM ăiestria în antrenam ent

Nu e vorba de recunoaşterea talentului, orice naiba ar însem na asta. N -a m încercat niciodată să m ă duc să găsesc pe cineva talentat. Mai întâi lucrezi la aspectele fundam enta le şi în scurt tim p îţi dai seam a încotro se îndreaptă lucrurile.

Robert Lansdorp, antrenor al unor mari tenismeni precum Pete Sampras, Tracy Austin şi Lindsay Davenport, toţi crescând în Los Angeles la câţiva kilometri unul de celălalt

Experienţele paranormale ale lui Hans Jensen

În prim a p a rte a secolului XX, spărgătorii de bănci din America nu erau p rea pricepuţi. Bande precum cea a fraţilor Newton din Texas acţionau după u n p lan sim plu şi lipsit de variaţie: alegeau o bancă, aş tep tau căderea nopţii, apoi a ru n ­cau în aer u şa seifului cu d inam ită ş i/sa u n itroglicerină (care, în afară de fap tu l că era anevoios de m anevrat, m ai avea uneori şi neferic itu l efect de a face să ia foc şi banii). A ceastă abordare sim plă a funcţionat cu succes o vrem e. Dar pe la începutu l anilor 1920 băncile s -a u dum irit care era treaba, au in trodus sistem e de a larm ă şi au constru it seifuri blindate, în tărite cu beton . Bandele de tipu l celor ale fra ţilo r Newton au fo st puse cu bo tu l pe labe; au to rită ţile bancare credeau că apăruseră zorii unei noi ere de siguran ţă şi securitate.

Numai că zorii n -a u venit. Pur şi sim plu, spărgătorii de bănci au devenit m ai pricepuţi. Hoţii cei noi lucrau la lum ina zilei şi acţionau cu u n asem enea profesionalism , încât până

165

şi poliţiştii cădeau în adm iraţie. Era ca şi cum jefu ito rii de bănci evoluaseră d in tr-o d a tă în tr -o specie m ai ta len tată .Ei ş i-au d em o n stra t capacităţile pe 19 decem brie 1922, în cen tru l Denverului, când o bandă a u şu ra t banca Federal Mint de 200 000 de dolari în exact nouăzeci de secunde, o ispravă care se situa pe atunci, p rin rapo rta re la durată , p rin tre cele m ai reuşite ja fu ri bancare d in istorie.

A ceastă evoluţie poate fi pusă pe seam a om ului care conducea banda aceea din Denver: H erm an Lamm, zis şi „Baronul". Lamm a fost in iţia toru l şi p ro fesoru l ap titu d in i­lor m oderne de jefu ire a băncilor. N ăscut în G erm ania cam pe la 1880, Lamm a ajuns la u n m om ent da t o fiţer în arm ata prusacă. Exclus d in arm ată (din câte se pare fiindcă trişase la cărţi), a em igrat în Statele Unite ale Americii, unde ş i-a clădit o carieră m ediocră de tâlhar, je fu in d oam eni şi u n e ­ori bănci. În 1917, în tim p ce executa o pedeapsă de doi ani la Penitenciarul de Stat d in Utah, Lamm a conceput u n nou sistem de jefu ire a băncilor, aplicând principii m ilitare la ceea ce fusese până atunci o profesie prim itivă. Ideea lui unică era că jefu irea băncilor nu avea nicio legătură cu arm am entu l sau curajul, ci era o treabă care punea pe prim ul p lan tehnica.

Fiecare ja f bancar p resu p u n ea săp tăm âni de m uncă pregătitoare. Lamm a fost u n pionier al m etodei num ite „încapsulare", care însem na vizitarea băncii, desenarea uno r hărţi am ănun ţite şi, uneori, p lasarea câte unu i p re tin s „jurnalist" care să poa tă observa funcţionarea in te rnă a băncii. Lamm încred in ţa fiecărui om din b anda lui u n rol bine definit: pândă, supraveghere hol, om p en tru seif, şofer. O rganiza repetiţii, folosind depozite ca să sim uleze condiţiile reale ale unei bănci. Insista a sup ra obedienţei neabătu te faţă de ceas: când tim pul alocat expira, banda trebu ia să plece, ind iferen t dacă p useseră sau nu m âna pe bani. Lamm verifica ru ta de fugă în d iferite condiţii de vrem e ca să po a tă evalua tim pul cu precizie; lipea pe bo rdu l m aşin ilor h ărţi care erau indexate la o zecim e de milă.

Sistem ul lui Lamm - denum it Tehnica Baronului Lamm - funcţiona bine. Din 1919 până în 1930 i- a adus lui Lamm

166 CODUL TALENTULUI

sute de m ii de dolari de pe to t cuprinsu l ţării. D upă ce a m u ­rit, m etoda i-a fo st transm isă m ai departe lui John Dillinger, p rin tre alţii.* Sistem ul lui Lamm, folosit şi în zilele noastre, a reuşit n u doar da to rită forţei sale conceptuale, ci şi pen tru că Lamm era capabil să -ş i com unice ideile şi să le traducă în derularea fă ră cusur a unei sarcini de o d ificultate extrem ă. A fost u n inovato r care îi învăţa pe ceilalţi în m od disciplinat şi cu exactitate. Îi in sp ira p rin in term ediu l inform aţiei. Pe scurt, Baronul Lamm a fo st u n m aestru an trenor.

Până acum , în paginile acestei cărţi, am d iscu ta t despre ta ­lent ca desp re u n proces celular care se dezvoltă ca urm are a unui an tren am en t in tens. Am văzu t cum declanşarea alim en­tează energia subconştien tă necesară acelei dezvoltări. Acum e m om entu l să îi cunoaştem pe acei oam eni deosebiţi care au neobişnuita capacitate de a com bina forţele necesare p en tru a dezvolta ta len tu l la alţii.

Dar, îna in te de a afla cine su n t m aeştrii an trenori, să vedem cine n u sunt. Când ne gândim la u n m aestru an trenor, cei m ai m ulţi d in tre noi ne gândim la u n Mare Conducător,o p ersoană cu o viziune neclintită, o com peten ţă te s ta tă în bătălii şi elocvenţă autoritară . A sem enea unu i căp itan de navă sau unu i p reo t la amvon, capacitatea lo r esen ţială ţine de faptul că ei ştiu ceva special pe care noi ceilalţi nu-1 ştim şi că îm părtăşesc cu noi acele cunoştin ţe în tr -o m anieră m otiva­toare. Din această perspectivă, ap titud in ile legendarului an ­trenor de fo tbal Vince Lom bardi nu su n t apreciabil diferite de cele ale generalu lu i George Patton sau ale reginei E lizabeth I.

*L am m a m u rit în 1 9 3 0 , ca u rm are a u n e i ser ii d e e v e n im e n te a tâ t d e im p ro b a b ile , în c â t n ic i m ăcar e l n - a r f i a v u t c u m să le a n t ic ip e z e . T o cm a i p le c a se d e la o b a n că d in C lin ton , Ind ian a, c â n d m a ş in a d e fu g ă a fă cu t pan ă. L am m ş i tre i m em b ri a i b a n d e i sa le au r e c h iz iţ io n a t a ltă m a şin ă , dar a c e a s ta era e c h ip a tă cu u n r eg u la to r d e tu ra ţie care o îm p ie d ic a să m ea r g ă cu p e s te 5 6 k m /h . La u r m ă to a rea m a ş in ă r e c h iz iţ io n a tă s - a sp a r t r a d ia ­toru l. în fin e , c ea d e - a p a tra m a ş in ă a vea în re z e r v o r d o a r p a tru litr i d e b e n z in ă . D u p ă o scu r tă u rm ărire ş i d u p ă ce c e i d o i m e m b ri a i b a n d e i s - a u p red a t, L am m , căru ia în a c e le m o m e n te fără în d o ia lă n u - i v e n e a s ă cread ă ce g h in io n are, ş i ş o fe r u l lu i a u fo s t u c iş i d e fo c u r ile d e arm ă a le p o liţie i.

167

Dar când am vizitat pepinierele de talente, nu am găsit m ulţi Lombardi sau Patton şi nici regine Elizabeth.

În schimb, dascălii şi an trenorii pe care i-a m cunoscut erau tăcuţi, chiar rezervaţi. Cei m ai m ulţi erau în vârstă: m ulţi făceau treaba asta de tre izec i-p a tru zec i de ani. Posedau acelaşi tip de privire: neclintită, p rofundă, fără clipire. A scultau cu m ult m ai m ult tim p decât vorbeau. Păreau alergici la ţinerea de d iscursuri încurajatoare sau inspiratoare. în cea m ai m are parte a tim pului, ofereau sugestii scurte, bine ţintite şi extrem de specifice p en tru ajustări. Aveau o sensibilitate ex traordinară fa ţă de persoana pe care o instru iau , adap tând fiecare m esaj la personalita tea fiecărui elev. D upă ce m -am în tâln it cu m ai m ulţi astfel de oam eni, am începu t să bănuiesc că erau în rud iţi cum va în secret. Erau m agicienii talentului. Erau oam eni precum Hans Jensen.

Hans Jensen este un p ro fesor de violoncel d in Chicago. L-am cunoscut la M eadowm ount Music School, acel refugiu izolat al talen tu lu i clasic d in A dirondacks pe care l-a m vizitat deja în prim a parte a cărţii. Nu auzisem n iciodată de Jensen, dar aici, chiar şi p rin tre to ţi aceşti m em bri iluştri ai corpului profesoral, era considerat u n om deosebit. în prim a dim ineaţă petrecu tă la M eadowmount, doi s tud en ţi m i-au re la ta t cum familiile lor s -a u m u ta t la Chicago în aşa fel încât ei să poată lua lecţii de la Jensen. Melissa Kraut, care p red ă la Institu tu l de Muzică d in Cleveland, îl descrie sim plu ca pe „cel m ai s tră ­lucit p ro fesor de violoncel de pe planetă".

Jensen s -a dovedit a fi u n danez înalt şi zvelt, u n tip exu­berant, cu ochelari m ari şi ro tunzi, d indără tu l cărora privea lum ea cu u ită tu ra vorace a unu i scufundător. Când l-a m găsit în tr -u n a d in tre gheretele de pregătire de la M eadowmount, acea privire era a ţin tită a sup ra lui Sang Yhee, u n băiat de optsprezece ani care in te rp re ta u n concert de Dvorâk. Pentru urechea mea, in te rp re ta rea lui Sang era m iraculoasă: rap i­dă, curată, perfectă în priv inţa notelor. Dar Jensen nu era m ulţum it. S -a p o sta t la o d istan ţă de câţiva centim etri în tim p ce studen tu l cânta, m işcându-şi m âinile şi vo rb indu-i lui Sang

168 CODUL TALENTULUI

cu accentul lui danez puternic. Ai fi zis că Jensen oficiază un fel de şed in ţă de exorcism .

— Acum! Acum! striga el. Există doar acum! Trebuie să faci oaahhh ca o turbină. Trebuie s -o faci, omule, şi trebuie s -o faci acum.

Sang cân ta cu furie, m âna lui m işcându-se fu lgerător pe gâtul violoncelului.

Jensen s - a aplecat spre el să - i spună:— Citesc în ochii tăi - îţi spui: „Of, f ir -a r să fie, trebuie s -o

fac“. Aşa că nu te m ai gândi. Fă-o! ACUM!Sang a înch is ochii şi a continuat să cânte.— Da! Da! striga Jensen. DĂ-I BĂTAIE! DĂ-I BĂTAIE!Sang a te rm ina t piesa şi s -a lăsat am eţit pe spătaru l scau­

nului, de parcă tocm ai s -a r fi da t jos d in tr-o tiribom bă.— A sta e, i - a spus Jensen. Acolo trebuie să ajungi cu asta.Sang i-a m ulţum it lui Jensen, ş i-a s trân s in strum en tu l şi

a plecat în vrem e ce W hitney Delphos, u rm ătoarea elevă, ş i-a făcut apariţia. D elphos avea douăzeci de ani, originară din H ouston, şi p u rta o b luză Lacoste roz, cu gulerul ridicat. Sosise la tim p ca să p rindă finalul lecţiei lui Sang, iar acum ş i-a ocu­pat locul, p rin zân d gâtul instrum entu lu i şi asudând uşor.

Jensen a lin iştit-o , lă sân d u -se pe spate în fotoliu şi z icân- d u -i pe u n to n dezarm an t şi cu u n su râs larg: „Salutare!"

Delphos a zâm bit şi a p ă ru t să se relaxeze u n pic. Jensen i-a ceru t să înceapă să cânte şi a ascu lta t în linişte în tim p ce s tuden ta a a taca t u n concert de Bach. D elphos era m ai ez i­tan tă decât Sang. A aburit câteva note, a p ie rd u t ritm ul unui pasaj m ai rap id şi în general părea că duce o lup tă cu in s tru ­m entul. în tim p ce cânta, se m ai u ita tem ătoare la Jensen, a ş tep tân d u -se ca acesta să izbucnească în tr -o nouă m anifes­tare de strigăte şi m işcări ale braţelor, aşa cum se în tâm plase cu Sang.

Dar Jensen n -a m ai rep e ta t reacţia. D upă treizeci de se­cunde, a p u s cu b lândeţe m âna pe arcuşu l ei, op rind -o . S-a aplecat sp re ea, de parcă se pregătea să îi încred in ţeze un secret de sta t.

169

— Trebuie s -o gândeşti*, i-a spus el.— S-o gândesc? D elphos părea confuză.Jensen ş i-a dus m âna la capul chel, făcân d -o în sfârşit să

înţeleagă.— Gândeşte, a rep e ta t el. G ândeşte în treaga bucată. Dacă

0 gândeşti, o să iasă de zece ori m ai bine. O am enii exersează prea m ult m işcarea arcuşului. Trebuie să exersezi aici, sus!

A ară ta t d in nou spre cap.— Trebuie să gândeşti. A sta e vitam ina. Nu are u n gust

bun. Dar îţi face bine.Delphos ş i-a lăsa t arcuşu l jos, a închis ochii şi, după cum

1 se recom andase, ş i-a im aginat cum parcurge secţiunile con­certului. Când a te rm inat şi a deschis iar ochii, Jensen a spus:

— Ai fo losit vibrato când ţi-a i im aginat că in te rp re tez i u ltim a secţiune, n u - i aşa?

D elphos a răm as cu gura căscată.— De unde ştiţi?Jensen a zâm bit.— Uneori îi m ai sperii pe oam eni, a spus el. Ei cred că aş

avea calităţi paranorm ale.Jensen are o lungă lis tă de calificări profesionale. A s tu d i­

at la Juilliard cu pro fesori renum iţi p recum Leonard Rose şi Channing Robbins; a su sţin u t concerte de solistică îm preună cu o rchestra sim fonică d in Copenhaga şi a câştigat C oncursul In ternaţional al A rtiştilor. C unoaşte ca n im eni altu l m uzica clasică scrisă p en tru violoncel. Dar ceea ce vedem aici nu are nicio legătură cu calificarea lui Jensen şi are toa te legăturile cu m isterioasele lui calităţi paranorm ale - şi anum e capacita­tea sa de a sim ţi nevoile studen tu lu i şi de a produce in s tan ta ­neu sem nalul potriv it p en tru satisfacerea acelor nevoi.

Jensen n u - i cunoştea pe Sang şi D elphos înain te de a in tra în încăpere. Nici nu avea nevoie. Examinarea, d iagnosticul şi scrierea re ţe te i au d u ra t câteva secunde. Sang avea nevoie de m ai m u ltă em oţie, aşa că Jensen s -a tran sfo rm at în tr -u n

* D in c a u z a a c c e n tu lu i d a n e z , J e n sen p r o n u n ţă v erb u l to th in k (a g â n ­di) ca p e to s in k (a scu fu n d a ) - d e u n d e ş i c o n fu z ia in ter lo c u to a re i. (N .t.)

170 CODUL TALENTULUI

supo rte r p lin de en tuziasm . D elphos avea nevoie de o s tra te ­gie de învăţare, aşa că Jensen s -a tran sfo rm at în tr -u n m aes­tru Zen. Nu se m ulţum ea să le spună ce să facă: devenea ceea ce ar trebu i să facă, com unicând ţelul p rin gesturi, ton, ritm şi privire. Sem nalele erau ţin tite , concise, fără echivoc şi precise.

După ce Jensen a te rm inat orele cu Sang şi Delphos, l-a m rugat să -m i sp u n ă ce opinie profesională are despre cei doi studenţi. Care d in tre ei era m ai ta len tat? Care avea m ai m ult potenţial? Jensen părea să aibă d ificultăţi în găsirea ră s ­punsului, ceea ce m -a surprins. (Sang părea m ai bu n decât Delphos, în m od d estu l de vizibil.) D ar cel m ai b u n p ro fesor de violoncel d in lum e n u vedea lucrurile la fel ca mine.

— Cam greu s ă - ţi dai seam a, a spus el pe u n to n dom ol. Când îm i ţin orele, eu dau fiecăruia to tu l. Ce se în tâm plă după aceea, cine poate să ştie?

Acest sen tim en t - echilibrat, p ruden t, lip sit de ro m an ­tism - avea o rezo n an ţă fam iliară. Mulţi d in tre m agicienii talen tu lu i m i-a u am in tit de rudele m ele d in orăşelele de ferm ieri d in Illinois, care erau oam eni duri, greu de su rp rin s şi circum specţi. Puteau să - ţi vorbească o re -n şir despre cele mai m ăru n te detalii ale sem inţelor şi îngrăşăm intelor, dar când venea vorba despre în trebări m ai im portan te - calitatea v iitoarei recolte, şansele de a ajunge în playoff ale iubitei lor echipe de baseball St. Louis Cardinals - rid icau d in um eri.Cine poate să ştie?

M aeştrii an treno ri nu sun t ca şefii de sta t. Nu su n t p re ­cum căpitanii care ne po t p u rta pe m ări necunoscute sau ca p red icatorii de la amvon, care ne anun ţă veştile bune. P ersonalitatea lo r - circuitul lor esenţial responsab il cu ap titud in ile - este asem ănătoare m ai m ult cu a ferm ierilor: cultivatori p recau ţi şi cum păta ţi de m ielină ca Hans Jensen. Su n t pragm atic i şi disciplinaţi. Posedă cadre vaste şi p ro ­funde de cunoaştere , pe care le aplică unei m unci constan te , cum ulative, de dezvoltare a circuitelor ap titud in ilor, pe care în u ltim ă in s ta n ţă n u le controlează. Jensen n -a p u tu t să -m i ră sp u n d ă la în trebare deoarece, în esen ţa ei, în trebarea nu avea logică. Este posibil să te u iţi la doi pu ieţi şi să spui care

171

va creşte m ai înalt? Singurul ră sp u n s este: E prea devrem e şi am bii sun t în creştere.

Secretul vrăjitorului

Î n 1970, doi psihologi educaţionali pe num e Ron Gallimore şi Roland Tharp au avut şansa unei o p o rtun ită ţi de vis: să o rganizeze de la zero u n program de citire ex­perim entală la o şcoa lă -labo rato r d in tr -u n cartier sărac al oraşului Honolulu. F inanţat de o fundaţie educaţională hawaiiană, pro iectu l a im plicat 120 de elevi K-3 şi a fost in titu la t Proiectul Educaţional T im puriu Kam eham eha, sau KEEP. Începând cu 1972, când s -a u deschis uşile şcolii, Gallimore şi Tharp au aplicat cele m ai avansate teorii p ed a ­gogice ale vremii, m ulte d in tre ele re fe rin d u -se la strategiile folosite de p ro fesori p en tru a creşte p rocen ta ju l tim pului p e trecu t „pe sarcină". Gallimore şi Tharp erau doi oam eni inovatori, foarte m uncitori şi ho tărâţi. Dar, în acelaşi tim p, n -a u avut p rea m are succes. În prim ii doi ani, rezu lta te le ob ţinu te de KEEP la citit au răm as slabe. Prin vara lui 1974, îşi am in teşte Gallimore, „începeam să ne punem serios la îndo ia­lă m etodologia".

S-a în tâm pla t ca în vara aceea şi Gallimore, şi Tharp să se afle la UCLA, unde p redau câteva cursu ri - având tim p să re ­flecteze asup ra pro iectu lu i lor care bătea pasu l pe loc. în tr -o după-am iază , pe când aruncau m ingi la coşul de baschet în curtea d in spatele casei lui Gallimore, acesta a avut o idee. A şadar, u rm au să efectueze u n stud iu detalia t şi ap ro fundat al celui m ai bu n p ro feso r pe care-1 pu teau găsi şi să fo lo­sească rezu lta te le p en tru a - i a ju ta în cadrul proiectu lu i KEEP. A m ândoi s -a u gândit in stan tan eu la acelaşi profesor, care se în tâm pla să se afle chiar în cam pusul UCLA. Şi to tuşi, au ezitat. A cest p ro feso r era a tâ t de stră lucit şi de elogiat, încât părea de neconceput s ă - i ceri să joace rol de cobai în ca­d ru l unui stud iu . Dar, neavând ce pierde, Gallimore şi Tharp au decis să îi scrie oricum celebrului profesor. Au expediat

172 CODUL TALENTULUI

cererea la b irou l acestu ia din Pavilionul Pauley, d estina ta r fiind dom nul John W ooden, an trenoru l p rincipal de baschet.

Să spui d esp re John W ooden că este u n b u n an treno r de baschet e ca şi cum ai zice despre A braham Lincoln că a fost un congresm an putern ic . V răjitorul d in W estwood, cum era cunoscut W ooden, era u n fo st p ro feso r de engleză d in tr-u n orăşel d in Indiana, care-1 cita pe W ordsw orth şi tran sp u n ea în viaţă valorile creştine ale disciplinei, m oralităţii şi lucru ­lui în echipă. În cei nouă d in ultim ii zece ani îi condusese pe baschetbaliştii de la UCLA la cam pionatele naţionale. Echipa lui tocm ai încheiase u n şir de op tzeci şi op t de partide în care nu cunoscuse înfrângerea, pe o d u ra tă de aproape trei ani, una d in tre num eroasele isprăvi care aveau să - i d e term i­ne pe cei de la ESPN să - l num ească pe W ooden cel m ai m are an trenor al tu tu ro r tim purilo r d in toa te sporturile . D upă cum Gallimore şi T harp erau perfect conştienţi, W ooden n -avea abso lu t niciun m otiv să se supună iscodirilor veni­te d in p a rtea u n o r oam eni de ştiin ţă curioşi. Aşa încât nu m ică le -a fo s t su rp rinderea când au p rim it de la W ooden un răspuns afirm ativ.

Câteva săp tăm ân i m ai târziu , Gallimore şi T harp s -a u aşezat nerăb d ă to ri pe n işte scaune de lângă terenu l d in Pavilionul Pauley ca să urm ărească p rim ul an tren am en t al sezonului, condus de W ooden. Ca su porte ri ai echipei şi fiind şi ei foşti a tle ţi cândva, ş tiau la ce să se aştep te: expuneri, asezonate cu grafice şi diagram e, d iscursuri m obilizatoare, pedepsirea leneşilo r cu tu re de stad ion în alergare, elogii la ad resa celor care puneau osul la treabă.

Apoi a în cepu t an trenam entu l.W ooden nu ţinea d iscursu ri şi nici expuneri cu d iagra­

me. Nu îm p ărţea recom pense şi pedepse. În general, nici nu vorbea, nici nu se com porta ca vreun alt an tren o r pe care-1 în tâ ln iseră p ân ă atunci.

— Noi am crezu t că ştim ce înseam nă să fii antrenor, m i-a spus Gallimore. A şteptările noastre erau to tal eronate. Totalm ente. Toate aspectele pe care le asociaserăm cu a n tre - no ra tu l - n u se regăsea n iciunul d in tre ele.

173

W ooden a d esfăşu ra t u n iu reş in tens de exerciţii de cinci până la cincisprezece m inute, p ro ferând u n şuvoi de cuvinte ro stite în tr -o cadenţă rap idă în to t acest tim p. Partea in te re ­san tă era da tă de con ţinu tu l acelor cuvinte. D upă cum au ară­ta t cei doi în articolul scris u lterior, „John W ooden, baschet: ce poate învăţa u n p ro fesor de la u n an trenor", „cuvintele sau com entariile de învă ţă tu ră ale lui W ooden erau -scurte, punc ta te şi num eroase. Nu exista niciun fel de prelegeri, nici d iscursuri p relungite ... arareori vorbea m ai m ult de douăzeci de secunde la rând".

Iată câteva d in tre „discursurile" m ai elaborate ale lui Wooden:

„Apucă m ingea uşor; p rim eşti o pasă, nu o in terceptezi."„Fă câteva drib linguri în tre aruncări."„Pase energice, cât se poate de rapid. Bine, R ichard - exact

aşa vreau să faci."„Paşi grei, h o tă râ ţi şi rapizi."Gallimore şi T harp erau deru taţi. Se aştep tase ră să gă­

sească u n Moise al jocului de baschet, in tonând predici de pe m unte şi, când acolo, om ul ă s ta sem ăna cu u n o pera to r de telegraf foarte ocupat. Se sim ţeau u şo r dezum flaţi. Ă sta să fie m arele an trenorat?

Gallimore şi T harp au continuat să partic ipe la an tren a ­m ente. O dată cu trecerea săp tăm ânilo r şi a lunilor, u n grăunte de în ţelegere a începu t să lum ineze. El provenea parţia l de la u rm ărirea am eliorării jocului echipei, care a u rca t de pe locul tre i în com petiţia de la m ijlocul sezonulu i până la câştigarea celui d e -a l zecelea cam pionat naţional. Dar, m ai ales, de la datele adunate în b locnotesurile lor. Gallimore şi T harp au în ­reg istra t şi codificat 2 236 de acte d iscrete de învăţare. D intre acestea, doar 6,9 la su tă erau com plim ente. Num ai 6,6 erau exprim ări ale nem ulţum irii. Dar 75 la su tă erau inform aţie pură: ce să facă, cum să facă, când să in tensifice o activitate. Una d in tre cele m ai frecvente form e de învăţare folosite de W ooden era o in strucţiune în tre i p ă rţi în care m odela calea corectă de a face ceva, a ră tân d calea incorectă, apoi rem o d e- lând calea corectă, o secvenţă care apare în însem nările lui

174 CODUL TALENTULUI

Gallimore şi T harp ca M+, M-, M+. Se în tâm pla a tâ t de des, încât au d en u m it-o „Wooden". După cum scriau Gallimore şi Tharp, „dem onstraţiile lui W ooden rareori du rau mai m ult de trei secunde, dar erau de o claritate a tâ t de m are, încât lăsau în m em orie o im agine având fo rţa de sugestie a unei schiţe de m anual".

Inform aţia nu încetinea practica; dim potrivă, W ooden o com bina cu ceva pe care-1 num ea „condiţionare m entală şi em oţională", care în esen ţă se concretiza p rin fap tu l că to ţi alergau m ai m ult decât o făceau în tim pul jocului, to t tim pul. Aşa cum spunea fostu l ju că to r Bill Walton: „A ntrenam entele de la UCLA erau n o n -s to p , electrice, supraîncărcate, in ten ­se, solicitante". Deşi an trenam entele o rganizate de W ooden păreau na tu ra le şi neplanificate, de fap t erau exact co n tra ­riul. A ntrenoru l petrecea câte două ore în fiecare dim ineaţă cu asisten ţii lui p lanificând an trenam entu l zilei, scriind apoi p rogram area m in u t-c u -m in u t pe cartoane de 15 pe 8 cen­tim etri. P ăstra cartoanele de la u n an la altul, astfel încât să poată face com paraţii şi ajustări. Niciun detaliu nu e consi­derat p rea m ic p en tru a fi luat în calcul. (Era celebră re la tarea conform căreia W ooden începea fiecare an a ră tân d u -le ju ­cătorilor cum să -ş i p u n ă ciorapii, p en tru a m inim iza riscu ­rile de a face bătături.) Ceea ce părea să fie u n şir fluen t de exerciţii im provizate, era de fap t la fel de bine s tru c tu ra t ca un libret de operă. Ceea ce părea o im provizaţie de m om ent a lui W ooden, era de fap t m ai aproape de o serie de puncte de discuţie planificate.

D upă cum scriau Gallimore şi Tharp, W ooden „lua deci­ziile «la m om ent» în tr -u n ritm egal cu cel al jucă to rilo r săi, ca reacţie la detaliile acţiunilor în trep rin se de jucăto rii săi. Şi cu toate acestea m etoda lui de instru ire nu era în niciun sens ad hoc. Până la cuvintele anum e pe care le folosea, p lanifi­carea sa includea scopuri specifice a tâ t p e n tm echipă, cât şi p en tm indivizi. Astfel, p u tea să includă în tr -u n an trenam ent un program bogat de baschet şi să livreze in form aţia exact în m om entele care i -a r fi a ju ta t pe elevii lui să înveţe cel m ai eficient*'.

175

T reptat, o im agine a ieşit în p rim -p lan : ceea ce făcea din W ooden u n m are an tren o r nu era elogiul, nici denun ţarea şi cu siguran ţă nu d iscursurile m obilizatoare. Priceperea lui consta în rafalele ca de m itralieră cu care transm itea in form aţia către jucăto rii lui. Asta, nu cealaltă. Aici, nu acolo. Cuvintele şi gesturile lui serveau d rep t im pulsuri scurte şi energice care le a ră tau jucăto rilo r calea corectă de a face ceva. Vedea şi repara erori. Perfecţiona circuitele. Era un v irtuoz al an trenam entu lu i p ro fund , o în truch ipare p e rso n a­lizată a sim ulatoru lu i Link.

W ooden poate că n u ştia despre m ielină, dar, ca to ţi m aeştrii an trenori, poseda o înţelegere p ro fu n d ă a m odului cum funcţionează aceasta. îi învăţa pe ceilalţi în segm ente, fo losind ceea ce num ea „m etoda in teg ra l-parţia l" - îi învăţa pe jucă to ri o m işcare în întregim e, după care o descom pu­nea în acţiunile elem entare funcţionale. A fo rm ulat legi de învăţare (care ar pu tea fi re in titu la te ca legi ale mielinei): explicaţie, dem onstraţie , im itaţie, corecţie şi repetiţie . „Nu căuta am eliorări m ari şi rapide. C aută câ te -o am eliora­re m ică pe zi. A sta e singura cale să se în tâm ple - iar când se întâm plă, d u rează1*, scria el în The Wisdom o f Wooden (înţelepciunea lui Wooden). „Nu p u tem sublinia îndeajuns im p o rtan ţa repetiţie i până la au tom atizare", a spus el în You H aven’t Taught Untile They H ave L ea m ed (Nu i-a i învăţat până când nu au învăţat), scrisă de Gallimore îm preună cu fostu l ju că to r al lui W ooden, Swen Nater. „Repetiţia este m am a învăţăturii."

M ajoritatea oam enilor privesc succesele lui W ooden ca un p ro d u s al caracteru lu i său um il, cum păta t şi in sp irato r. Dar Gallimore şi T harp au a ră ta t că succesul lui s -a d a to ra t mai pu ţin caracteru lu i său cât an trenam en telo r lui cen tra te pe erori, bine p lanificate şi bogate în inform aţii. De fapt, tocm ai devotam entu l său p en tru această m etodă de învăţare l-a făcut pe W ooden să fie de acord să participe d in capul locu­lui la experim entul lui Gallimore. D upă cum avea să explice W ooden m ai târziu , sperase să fo losească experien ţa p en tru a îm bunătă ţi neajunsurile din m etoda lui de an trenam ent.

176 CODUL TALENTULUI

Secretul v răjitorulu i, după cum s -a dovedit, era acelaşi secret pe care şi a rtiş tii renascen tişti şi Z-Boys îl descoperiseră: cu cât m ai in ten s te an trenezi, cu a tâ t m ai bu n devii.

În toam na aceea, Gallimore şi Tharp s -a u în to rs la KEEP şi au în cepu t să aplice ceea ce învăţaseră, concen trân d u -se de data a s ta a su p ra planificării lecţiilor şi p redării o rien tate pe inform aţie. Au com binat laudele cu trucu ri „w oodenie- ne“. Astfel, au d em o n stra t şi au explicat; au vorbit în rafale scurte, im perative. (Au adăugat to to d a tă şi alte noi cercetări, inclusiv u n am estec de abordări fundam en ta te cultural.)

— N e-am refocalizat m unca, a spus Gallimore. Am înce­pu t să abordăm şcoala având în m inte în trebarea: ce ar face John W ooden?

Încet, d a r sigur, KEEP a începu t să -ş i ia zborul.Rezultatele la citire s -a u am eliorat, g radul de în ţelegere a crescut, iar şcoala, care în trecu t răm ânea m ult în u rm a m e­diei naţionale în ceea ce priveşte scorurile la teste le s ta n d a r­dizate, cu rând le -a depăşit cu o m arjă apreciabilă. în 1993, p roiectul KEEP al lui Gallimore şi T harp a p rim it Prem iul Grawemeyer, una d in tre cele m ai im portan te distincţii pe plan educaţional. Succesul a fo st re la ta t în cartea lor in titu la ­tă Rousing M inds to Life (Deşteptarea la via ţă a minţilor).

— Nu e a tâ t de sim plu ca şi cum ai spune că John W ooden a făcut ca şcoala să funcţioneze, p en tru că au fost adăugateo m ulţim e de dim ensiuni, a spus Gallimore. Dar om ul m erită în tr-ad ev ăr toate laudele.

Totuşi, chiar dacă scoatem în evidenţă priceperea deose­bită a lui W ooden în m aterie de an trenora t, este im portan t să observăm că nu acţiona în îm preju rări obişnuite. Jucătorii săi soseau la UCLA cu diferite grade de pricepere şi m otivaţie. Avea vaste re su rse d in care să se inspire. Dar ce p u tem sp u ­ne despre an trenorii şi dascălii care trăiesc în lum ea n o rm a­lă? Ce fel de an tren am en t este cel m ai eficient atunci când elevii o iau de la zero, când n -a u fost selectaţi p en tru vreo ap titud ine anum e, acolo unde circuitele nu există încă? Sau, ca să refo rm ulez în treb area în term eni care au sem nificaţie la mine acasă: ce anum e face u n b u n p ro feso r de pian?

177

Dragoste pentru antrenorat

Ţine de cel m ai elem entar b u n -sim ţ: dacă vrei să înveţi un copil o nouă ap titud ine, trebuie să găseşti cel m ai bine pregă­tit profesor, cu m etodă de predare cât m ai ap rop ia tă de a lui John W ooden. Corect?

Nu în m od necesar. La începu tu l anilor 1980, o echipă de cercetători de la U niversitatea din Chicago sub conducerea dr. Benjamin Bloom a efectuat u n stu d iu asup ra unui eşan tion de 120 de p ianişti, îno tători, tenism eni, m atem aticieni, neurologi şi scu lp tori de clasă m ondială. Echipa lui Bloom l-a exam inat pe fiecare după o în treagă gam ă de dim ensiuni, p rin tre care s -a nu m ăra t şi educaţia lor iniţială în dom eniul ales. Ei au descoperit u n fap t su rp rinzăto r: m ulte ta len te de clasă m on­dială, îndeosebi în ceea ce priveşte cân ta tu l la pian, îno tu l şi tenisul, au începu t cu pro fesori aparen t m ediocri.

De exem plu, cercetătorii lui Bloom le -a u ceru t pianiştilor v irtuozi să -ş i aprecieze p rim ul p ro feso r ca „foarte b u n “ (de­finit ca u n in stru c to r foarte bine apreciat pe p lan profesional, cu pregătire extensivă), „mai b u n decât m edia" (un p ro fesor cu o bună p regătire şi m ai m ulte cunoştin ţe m uzicale decât u n p ro feso r d in cartier) sau „mediu" (un p ro feso r de car­tier, neprofesionist). D intre cei douăzeci şi u n u de p ian işti rea lizaţi pe p lan in ternaţional cuprinşi în stud iu , doar doi avuseseră u n p rim pro feso r care se pu tea încadra la categoria „foarte bun". M ajoritatea avuseseră p ro fesori d in catego­ria „mediu" (62%) sau „mai b u n decât m edia" (24%). Modelul s -a rep e ta t la în o t şi tenis. (Neurologii şi m atem aticienii au p rim it în m od tipic p rim ul an trenam en t în şcoală, care nu este su p u să aceleiaşi variabile legată de alegerea p ro feso ru ­lui, în vrem e ce scu lp torii n -a u fo st înd ru m aţi deloc de vreun in stru c to r la vârste fragede.) Se poate bănu i că pro fesoru l m ediu a fo st rap id înlocuit de cineva m ai b ine pregătit, dar asta n -a p ă ru t să fie cazul. Pianiştii lui Bloom, de exem plu, au răm as în general cu prim ul p ro feso r vrem e de c inci-şase ani. D in tr-o perspectivă ştiinţifică, a fo st ca şi cum cercetătorii ar

178 CODUL TALENTULUI

fi descoperit că cele m ai frum oase lebede d in lum e se tră ­geau d in tr -u n cârd de găini zbârlite de ogradă. D upă cum a m enţionat cu concizie studiul: „Alegerea prim ilor p rofesori a fost în m are m ăsu ră determ inată de şansele create de proxi­m itate şi disponibilitate".

Şanse? D ar oare succesul uno ra ca W ooden, Jensen, preobrajenskaia şi alţi m agicieni ai ta len tu lu i nu se da to rează tocm ai fap tu lu i că ap titud in ile lor rep rez in tă exact opusul şansei? La p rim a privire, stud iu l lui Book pare să sugereze că talentul de v ârf este u n dar genetic înnăscu t, care transcende procesul de învăţare. Dar probabil că altceva se în tâm plă aici.

În tâm p larea face ca orăşelul în care locuieşte fam ilia m ea (cu o popu la ţie de 5 000 de locuitori) să fie o m inipepinieră de talen te pe p lan m uzical. (Iernile lungi nu fac rău în această privinţă.) Se află aici m ai m ulţi p ro fesori de no to rie ta te cu diplom e im presionan te de la in stitu ţii de m are prestig iu şi o şcoală de m uzică n o u -n o u ţă . Dar când eu şi so ţia am decis să îi dăm pe copiii n o ştri la lecţii de pian, am fost înd rum aţi spre cineva la care nu n e -a m fi aştep ta t: o fem eie în vârstă care p red a în tr -o casă dărăpănată, co nstru ită în ju ru l unu i trailer aflat în apropierea unui pârâu . Bătrânica se num ea Mary Epperson.

Mary Epperson are op tzeci şi şase de ani şi u n m etru treizeci şi şap te înălţim e. Are u n p ăr alb şi des şi n işte ochi negri vioi, care p a r constru iţi anum e ca să exprim e curiozita te şi m inunare. Are o voce m uzicală, capabilă să în tindă cuvinte izolate în scu rte m elodii de încântare sau în şoapte conspi­rative. Nu se angajează în d iscuţii m ărunte , ci m ai c in ân d păstrează în m inte conversaţiile anterioare ca pe n işte fire m ultiple, pe care le operează cu sm ucituri energice. începe m ajorita tea conversaţiilor cu fraza: „Ia să -m i spui acum".

Dacă eşti u n copil venit p en tru o lecţie la dom nişoara Mary, iată ce se în tâm plă. Mai întâi, este extrem de încân ­tată că te vede. Se lum inează la fa ţă asem enea unu i pom de Crăciun. Vorbiţi o vrem e despre ce se îfltâm plă în viaţa ta şi a ei. Ea ţine m in te to t, desigur: excursia cu corturi, te s tu l la engleză, noua bicicletă. Dă din cap cu gravitate la punctele

179

serioase, râde de cele am uzante . îi consideră pe copii nişte adulţi în m in ia tu ră şi nu se fereşte de adevăruri incom ode.(La un m om ent dat, dom nişoara Mary l- a în treb a t pe ta tă l m eu dacă a cân ta t v reodată la v reun in strum en t. A cesta i-a spus că încercase pianul, dar nu avusese aplecare pen tru aşa ceva. „Vreţi să spuneţi că nu aţi avut răbdare", a replicat dom nişoara Mary ferm , dar cu am abilitate.)

Lecţia începe. D upă cele m ai m ulte standarde , este ru tina obişnuită. Se in te rp re tează diferite piese, se fac greşeli, sun t sugerate îm bunătăţiri, pe p artea de sus a paginilor su n t lipite stickere. Dar la u n nivel m ai p ro fu n d se în tâm plă ceva cu to ­tul diferit. Fiecare in teracţiune vibrează de in teresu l şi em oţia dom nişoarei Mary. Să ai o m ai bună poziţie a m âinilor echi­valează cu a câştiga u n acces em oţionant de elogii. Să cânţi ceva incorect îţi aduce u n „îmi pare rău" încărcat de regret şi solicitarea de a m ai încerca o dată. (Şi încă o dată. Şi, probabil, încă o dată.) Să cânţi ceva cum se cuvine provoacă o m anifes­tare caldă de fericire. Când se term ină, p rim eşti o ciocolată învelită în staniol, apoi te înclini şi spui:

— Vă m ulţum esc că m -a ţi învăţat, iar dom nişoara Mary se înclină şi replică solem n:

— M ulţum esc că ai învăţat.M -am gândit la dom nişoara Mary când am citit descrierile

aşa -n u m iţilo r prim i pro fesori de p ian de calitate m edie din s tud iu l lui Bloom.

Era realm ente grozavă cu copiii mici.

Era foarte amabilă, foarte drăguţă.

Îi plăceau tinerii, era foarte drăguţă, iar băiatul m eu o plăcea.

Se purta foarte bine cu copiii, îi plăceau copiii instinctiv şi avea relaţii bune cu ei.

A vea o răbdare uriaşă şi nu era prea agresivă.

1 8 0 CODUL TALENTULUI

A vea un coş m are cu ciocolate H ershey şi stele de aur pentru orele de m uzică, iar eu eram înnebunit după doam na asta.

Pentru m ine era un even im en t să m ă duc la lecţii.

Oamenii aceştia nu su n t p ro fesori obişnuiţi şi nici Mary Epperson nu e aşa ceva. D upă cum ş i-a u dat seam a Bloom si cercetătorii lui, su n t „deghizaţi" în m ediocri p en tru că aptitudinile lo r esenţiale nu se m an ifestă în cadru l evaluărilor obişnuite ale ap titud in ilo r pedagogice. Au reu şit p en tru că valorifică al doilea elem ent al codului talentului: declanşarea. Creează şi su s ţin m otivaţia; îi învaţă pe alţii dragostea. După cum a concluzionat s tud iu l lui Bloom: „Efectul acestei prim e faze de învăţare pare a fi s ă - l facă pe cel care învaţă im plicat, captivat, p rin s în m reje şi s ă - l facă to to d a tă să aibă nevoie şi să dorească m ai m ultă inform aţie şi com petenţă".

Nu e u şo r să ajungi să îţi p lacă să cânţi la pian. Are o m ulţim e de clape, iar copilul are o droaie de degete, num ărul greşelilor ce p o t fi com ise fiind infinit. Şi cu toa te acestea, anum iţi p ro feso ri au capacitatea ra ră de a face d in p ian un in strum en t d o rit şi d istractiv . C onform unei concluzii din studiul lui Bloom: „Poate că principala calitate a acestor p ro ­fesori a fo st fap tu l că au făcu t ca prim ele etape ale învăţării să fie p lăcu te şi m ulţum itoare . O bună parte d in in troducerea în dom eniu s - a făcu t sub form a unor activităţi d istractive, iar învăţarea la în cep u tu l acestei etape a sem ănat m ult cu un joc. Aceşti p ro feso ri au oferit m ulte încurajări pozitive şi s -a u exprim at rareo ri critic la ad resa copilului. Totuşi, au stabilit n işte stan d ard e şi s -a u a ş tep ta t ca respectivul copil să facă progrese, cu toate că aceasta s -a realizat în b u n ă m ăsură p rin încuviinţare şi laude."

Dacă Gallimore şi T harp ar desfăşu ra u n stu d iu în studioul m inuscul al lu i Miss Mary, ar găsi u n şir de indicii îndeajuns de grăitoare ca să rivalizeze cu cele rem arcate pe terenul de baschet d in Pavilionul Pauley. Iar asta n u e ceva în tâm plător. John W ooden foloseşte, d in m ecanism ul talentului, partea

181

legată de an trenam en tu l in tens, vorbind lim bajul inform aţiei şi corecţiei, perfec ţionând ansam blul de circuite. Miss Mary, pe de altă parte , în treb u in ţează declanşarea, fo losind b u ­toanele em oţionale pen tru a um ple rezervoarele cu iubire si motivaţie. Ambii au reuşit deoarece constru irea circuitelor de m ielină necesită a tâ t an trenam en t in tens, cât şi declanşare. Au reuşit p en tru că sun t oglinzi ale codului ta len tu lu i însuşi.

Şi to tuşi, deşi m ielina poate fi cuantificată în num ăr de în făşurări şi ore, W ooden şi Miss Mary ne ara tă că m ăies­tria în an trenam en t este ceva m ai evanescent: m ai m ult artă decât ştiinţă. Există în spaţiu l d in tre doi oam eni, în jocu l cald, încâlcit al lim bajului, gesturilo r şi expresiei. Pentru a înţelege m ai bine cum funcţionează acest proces, să facem u n pas înapoi şi să aruncăm o privire m ai cup rinzătoare la caracte­risticile com une ale m aeştrilo r an trenori.'

182 CODUL TALENTULUI

Capitolul 9

C ircu itu l în v ă țăturii: p ro iec t

Un învăţă tor a fectează eternitatea... nu poate să -şi dea seam a niciodată unde se opreşte influenţa lui.

Henry Brooks Adams

Cele patru virtuţi ale maeştrilor antrenori

Arta învăţării celorlalţi este o ap titud ine ca oricare alta. Doar în ap a ren ţă e ceva magic; de fapt, este o com binaţie de ap ti­tudini - u n se t de circuite m ielinate constru ite p rin an tren a ­m ent in tens. Ron Gallimore, care în p rezen t este u n d istins pro fesor em erit la UCLA, reuşeşte să descrie corect această aptitudine. „Marii învăţă to ri se concen trează pe ceea ce spune sau face elevul", declară el, „şi sun t capabili, fiind a tâ t de concen traţi şi cunoscând a tâ t de p ro fund subiectul, să vadă şi să recunoască efo rtu l nearticulat, îm pied icat şi frenetic al elevului care tinde spre m ăiestrie şi apoi să in tre în legătură cu ei p r in tr -u n m esaj bine ţintit."

C uvintele-cheie ale acestei fraze su n t cunoaştere, recunoaştere şi legătură. Ce vrea Gallimore să spună şi ce ne dem onstrează Jensen, W ooden şi Miss Mary se leagă de teza noastră: A ptitud inea este izolaţia care înfăşoară circuitele neurale şi se dezvoltă în funcţie de anum ite semnale. în sensul cel m ai literal, m aeştrii an treno ri sun t sistem ul um an de fu r­n izare a sem nalelor care a lim entează şi d irijează dezvoltarea unui anum it circuit specific unei aptitudini, sp u n ân d u -i cu m are clarita te să se activeze aici şi n u acolo. A ntrenam entu l este o conversaţie lungă şi intim ă, o serie de sem nale şi ră sp u n su ri care se m işcă spre u n ţel com un. A devărata

183

aptitud ine a unu i an treno r constă nu în nu ştiu ce înţelepciune universal aplicabilă pe care o poate com unica tu tu ro r, ci mai curând în capacitatea m aleabilă de a localiza zona cea mai favorabilă de la lim ita capacităţilor fiecărui s tu d en t în parte, şi să trim ită sem nalele adecvate p en tru a-1 a ju ta pe acesta să ajungă la ţelul potrivit, iar şi iar. La fel ca în cazul oricărei ap titud in i complexe, este vorba de o com binaţie a m ai m ultor calităţi diferite - ceea ce am denum it „cele p a tru virtuţi".

Matricea: prima virtute

A ntrenorii şi p rofesorii pe care i-a m cunoscu t în pep i­nierele de ta len te erau în cea m ai m are parte vârstnici. Mai m ult de ju m ăta te d in tre ei aveau peste şaizeci şi chiar peste şap tezeci de ani. Toţi învăţaseră decenii d e -a rându l în m od in tensiv cum să an treneze. A ceasta nu este o coincidenţă; de fapt, este o condiţie prealabilă, deoarece constru ieşte su p rastru c tu ra neurală care constitu ie p artea esen ţială a ap titud in ilo r lor - m atricea lor.

Matrice este cuvântul fo losit de Gallimore p en tru vasta re ţea de cunoştin ţe specializate pe sarcini care îi d iferen ţiază pe cei m ai bun i p rofesori şi le perm ite să reacţioneze în m od creator şi eficace la eforturile elevului. Gallimore explică în felul urm ător: „Un m are p ro feso r are capacitatea să analizeze m ereu în profunzim e, să vadă cât de m u lt e în stare să înveţe un elev anum e şi să acţioneze în consecinţă. Totul devine din ce în ce m ai p rofund , deoarece p ro feso ru l se poate gândi la m aterial în a tâ t de m ulte feluri diferite şi p en tru că există un num ăr nesfâ rşit de conexiuni pe care le poate face“. Sau, după cum aş zice eu: anii de m uncă se tran sp u n în m ielinarea an ­sam blului de circuite ale m aestru lu i an trenor, care alcătuieşte u n m isterios am algam de cunoştin ţe tehnice, strategie, experienţă şi in stinct an trenat, gata să fie pu s in stan tan eu în fo losin ţă p en tru a localiza şi înţelege unde se află elevii şi unde trebuie să ajungă. Pe scurt, m atricea este aplicaţia esenţială a unu i m aestru an trenor.

184 CODUL TALENTULUI

Vom vedea cum funcţionează m atricea în tr -o clipă. Deocam dată, e im p o rtan t de sublin iat că oam enii nu se nasc cu această p ro funz im e a cunoaşterii. Este ceva pe care-1 d e z ­voltă în tim p p rin aceeaşi com binaţie de declanşare şi an tre ­nam ent in tens ca în cazul oricărei alte aptitudini.* Nu poţi să devii m aestru an tren o r d in în tâm plare . Mulţi d in tre an trenorii pe care i-a m cunoscut au evoluţii similare: au fost cândva talente p rom iţă toare în dom eniile lor, d ar au eşuat şi au în ­cercat să în ţeleagă de ce. Un bu n exem plu este Linda Septien, născu tă în Louisiana, care în cele d in u rm ă a în fiin ţa t Studioul Vocal Septien din Dallas, Texas.

Septien este o fem eie de cincizeci şi p a tru de ani, cu în făţişare tinerească, b ronzată , cu preferin ţe spre costum e­le de tren ing m ulate şi spre pantofii de sp o rt m etalizaţi, şi posedă o exuberan ţă n atu ra lă ce -i perm ite să depăşească ob­stacole care i - a r descura ja pe m ajo rita tea oam enilor. Această exuberanţă se m anifestă în felul cum vorbeşte (repede, cu sinceritate, sublin iind cuvintele-cheie) şi îşi conduce BMW-ul (doar şap tesp rezece am enzi p en tru depăşirea vitezei lega­le, după cum m ă inform ează ea), dar de asem enea şi în felul în care abo rdează suişurile şi coborâşurile vieţii. în tim pul prim ei n o astre d iscuţii la s tud ioul ei, a am intit că în urm ă cu u n an locuin ţa ei luase foc. Cât de m are a fo st incendiul? am în trebat.

— Nu eram acolo, d ar vecinii m i-au spus că s -a u p rodus n işte explozii te-ribile când a sărit în aer barca. A fo st nevoie de şase m aşin i de pom pieri ca să - l stingă. Am p ie rd u t totul - pianul, paşapo rtu l, hainele, fotografiile, periu ţa de dinţi, toate au ars. Cacaduul m eu Cleo s -a pârlit la pene, dar ş i-a revenit.

* D u p ă c u m n e - a a m in tit A n d ers E ricsson , să a tin g i u n s ta tu t d e c la să m o n d ia lă n e c e s ită z e c e m ii d e ore d e a n tre n a m en t p r o fu n d . A tu n ci, d e ce m a e ştr ii a n tre n o r i tin d s ă fie v â rstn ic i? P oate c ă e v o rb a d o a r d e şa n să sa u p o a te că r e f le c tă fo r ţe le s o c ia le (la u rm a u rm elo r , m a jo r ita te a c o p iilo r n u c re sc d o r in d u -ş i să a ju n g ă a n tre n o r i la fe l d e m u lt câ t î ş i d o r e sc s ă a ju n gă T iger W ood s). Sau p o a te că ilu s tr e a z ă o d u b lă cer in ţă u n ică , ş i a n u m e ca a n tren o r ii n u d o a r să f ie ex p e r ţ i în d o m e n iu l a le s , c i to to d a tă s ă în v e ţe cu m s ă - i in s tr u ia s c ă ş i p e a lţii în m o d e fic ie n t.

185

Nu m i-a p ăsa t a tâ t de m ult că m i-am p ie rdu t lucrurile, cât m -a d u ru t că am p ie rdu t tim pul - asta e p re ţio s p en tru mine. A trebu it să m ă m u t de vreo şase ori anul trecu t până când n e -am constru it o casă nouă, aşa că n -a fo st deloc distractiv. Dar ştii ceva? Septien m i-a aruncat o privire sinceră, năuci­toare. îm i place m ai m ult casa cea nouă. Serios.

Septien are ceva experienţă în reconstru ire . D upă ce a îm plin it douăzeci de ani, a avut o carieră de succes în calitate de cân tăreaţă de operă (a cân ta t cu O rchestra Simfonică din New Orleans), căsă to rin d u -se cu u n ju că to r celebru de fotbal am erican, Rafael Septien de la Dallas Cowboy. Dar când se apropia de vârsta de treizeci de ani, cariera de cân tă reaţă a începu t să b a tă pasu l pe loc, şi acelaşi lucru s - a în tâm pla t şi cu căsnicia ei. în 1984, gravidă fiind cu p rim ul copil, m ai-m ai să se d esp artă de soţ, s - a dus la Nashville cu ideea de a trece la m uzica pop şi de a în reg istra u n album de m uzică creştină. A dat o audiţie în fa ţa unei echipe de p roducători, cân tând „Sunt o m inune, Doamne". A udiţia a decurs bine sau cel pu ţin aşa a crezut.

— Am cân ta t m inunat, toa te notele m i-a u ieşit, ş i-a am in­tit ea. Iar când s -a term inat, p roducăto rii s tă teau în fa ţa m ea tăcând. M i-am zis: „E clar, i-a m dat gata. Ş i-au da t seam a că su n t grozavă".

Septien m i-a zâm bit cu am ărăciune.— Pe u rm ă m i-au spus adevărul: fusesem îngrozitoa­

re. Oribilă. Nu le păsa de note, le păsa de sen tim ente, iar eu cân tasem fără sim ţire, fără pasiune, fără nicio poveste. Eram o cân tăreaţă de form aţie clasică. H abar n -av eam cum se vinde u n cântec. Nu am cuvinte să vă spu n cât de m ult m -a d e ran ­ja t chestiunea asta. Eu credeam că sun t o cân tă reaţă bună şi foarte ta len ta tă şi u ite cum n işte inşi îm i spuneau pe şleaucă sun t varză - şi aveau drep ta te , chiar eram varză. A sta m -a în fu ria t teribil şi to to d a tă m -a făcut şi curioasă. Voiam să îm i dau seam a cum să fac asta.

Septien a p e trecu t u rm ătoarele luni în g rijin d u -şi copilul n o u -n ăscu t şi s tu d iin d u -i pe m arii a rtiş ti ai m uzicii pop şi rock: Tom Jones, Rolling Stones, U2. A s tu d ia t m odul în care

186 CODUL TALENTULUI

cântau, cum se m işcau şi cum vorbeau. Lua notiţe , m âz ­gălea pe şerveţele sau pe program e de sală, s trân g ân d u -ş i descoperirile în tr -u n dosar m are. Septien s -a ap rop ia t de m uzica pop ca u n s tu d en t la m edicină, d isecân d u -i s istem a­tic diferitele sistem e. Cum a reuşit Tom Jones să -ş i dozeze resp iraţia în „Delilah"? Cum îşi folosea Bono m işcările pen tru a transm ite em oţiile în cântecele sale? Ce anum e făcea a tâ t de convingătoare vocea fo losită cu econom ie de Willie Nelson?Ea îi u rm ărea pe specta to ri în aceeaşi m ăsu ră ca pe artişti, „ca să vadă ce îi im presiona".

În pofida acesto r strădanii, cariera m uzicală a lui Septien n -a reu şit să dem areze în u rm ăto rii câţiva ani. Abia reuşea să -ş i câştige ex isten ţa vânzând im obiliare, lucrând ca p u r­tă toare de cuvânt, făcând m odeling şi, uneori, p red ân d lecţii de in te rp re ta re clasică de la ea de acasă. „Şi a s ta nu p en tru că aş fi fo st o b u n ă profesoară", m i-a spus. „Dar eram singurul anun ţ p en tru voce d in Pagini Aurii d in Dallas." Pe la începutu l anilor 1990, când Debbie Gibson şi Tiffany au avut succes, Septien a v ăzu t că num ăru l copiilor care voiau să ajungă ve­dete pop a crescut. „M i-am zis de ce nu? C unoşteam m uzica pop. Trebuia doar să îm i dau seam a cum s -o predau."

La început, Septien a p red a t m uzica pop în aceeaşi m a­nieră în care învăţase m uzica clasică, în v ă ţân d u -i pe elevi să respecte principiile universale ale tehnicii. Dar n - a m ers. „Am schim bat rap id tactica şi m -a m concen trat m ai m ult pe artist, a spus ea. M i-am dat seam a că m isiunea m ea era să aflu ce anum e funcţiona la o anum ită persoană şi să conectez acel ceva cu ceea ce funcţiona în m uzica pop. Nu exista niciun sis­tem p en tru treab a asta, aşa că m i-am inventat unu l propriu."

C o n su ltân d u -şi dosarele, în u rm ătorii câţiva ani Septien a creat u n curricu lum care aplica rigoarea şi s tru c tu ra p regă­tirii clasice la lum ea popului. A exploatat pasajele vocale ale lui W hitney H ouston p en tru exerciţii de gamă. A dezvolta t program e p en tru exerciţii de diafragm ă, an trenam en t aud i­tiv şi cân ta t în stil scat. La fel ca Feinberg şi Levin de la KIPP, experim enta p erm an en t cu noi abordări, ren u n ţân d la cele vechi, încercând d in nou. A făcut d in apariţiile live u n elem ent

187

central, o rgan izând p en tru elevii ei spectacole în m alluri, şcoli şi concursuri de rodeo. Le cerea elevilor să -ş i com pu­nă propriile cântece, aducând com pozitori p ro fesion işti ca să - i înveţe cum să procedeze. D e-a lungul anilor, m atricea cunoaşterii ei s - a extins. Expansiunea s -a accelerat în 1991, când o fa tă de u nsp rezece ani pe num e Jessica Sim pson s -a p rezen ta t să ia lecţii la stud iou l lui Septien.

— A cân ta t „Amazing Grace“, îşi am in teşte Septien. Jessica avea o personalita te m olipsitoare - adorabilă, dar dureros de tim idă pe scenă. în plus, vocea ei avea nevoie de num ită m uncă. Era frum oasă, dar avea tonalită ţi bisericeşti, explicabil dacă ne gândim că ta tă l ei era preo t. Avea u n vi­b ra to p roem inen t în in terp re tare .

Septien face dem onstra ţia um plând spaţiu l biroului cu un sunet pu lsatoriu .

— Nu po ţi să cânţi m uzică pop cu vibrato. Ai văzu t v re­odată o pereche de corzi vocale? Sunt roz la culoare şi au form ă de V - în esenţă, su n t n işte m uşchi. V ibratoul în sem ­na că Jessica n u -ş i controla cum se cuvine corzile, aşa că trebu ia să ne străd u im să le m ai în tindem , aşa cum faci cu o coardă de chitară. Altă problem ă la Jessica era că nu avea niciun pic de sim ţire, nicio expresie, nicio legătu ră cu em oţia m uzicii, la fel cum fusesem şi eu la început. Aşa că a tre ­bu it să m uncim m ult la acest aspect, la gesturi, la m işcări,la legătura cu publicul, ceea ce rep rez in tă în sine u n talent. Publicul d in fa ţa ta e ca u n anim al m are, pe care trebuie să înveţi s ă - l controlezi, să te conectezi la el şi s ă - l faci să -ş i dorească m ai m ult. Poţi să ai o voce nem aipom enită, dar dacă nu eşti în stare să te conectezi, degeaba. Dar Jessica era foarte, foarte m uncitoare. S-a apucat serios de treabă. Ca să -ş i corecteze v ibratoul a avut nevoie de doi ani şi pen tru a deprinde a rta in terp re ta tivă pe scenă a m ai avut nevoie de alţi câţiva ani. Când a îm plin it cincisprezece ani, după cinci ani de lucru cu Septien, Sim pson a sem nat p rim ul ei contract cu o casă de discuri. Trei ani m ai târziu , vânduse deja 3,5 m ilioane de copii d in prim ul ei album şi avea u n single de platină, „I W anna Love You Forever“. S im pson a fost elogiată

188 CODUL TALENTULUI

ca u n succes ap ăru t peste noapte, un term en care continuă s -o am uze pe Septien.

— T oată lum ea a spus că Jessica era o fa tă d in Texas care a începu t să cânte în corul bisericii ei. E ridicol - fa ta asta a m uncit ca să devină cân tăreaţa care este acum . Au spus d es­pre Kelly C larkson [câştigătoare a concursu lu i Am erican IdoI\ că a fost o chelneriţă , de parcă n -a r m ai fi cân ta t niciodată. Chelneriţă? Pardon? Kelly C larkson a fo st o cântăreaţă - cu toţii o cunoşteam pe Kelly Clarkson. Avea pregătire şi m unci­se pe rup te , ca to a tă lum ea. N -a apăru t de niciunde, cum nici Jessica n - a ap ă ru t de nicăieri. Nu e magie, să ştii.

D upă Sim pson, lucrurile s -a u în lăn ţu it în m od firesc. Septien a lucra t p en tru scurt tim p cu o cân tă reaţă d in H ouston în p lină ascensiune, Beyonce Knowles, după care ş i-a folosit p riceperea to t m ai m are ca s ă - i p regătească şi să -i lanseze pe Ryan Cabrera, Demi Lovato şi m ai m ulţi finalişti ai concursului A m erican Idol, m icul ei s tud io a devenit cunoscut ca o fabrică de vedete. în ziua când am fost acolo, am ascul­ta t cân tăre ţi de la High School Musical şi B a m ey and Friends şi vreo c inci-şase C hristina Aguilera liliputane. Septien se p regătea p e n tru u n tu rn eu p en tru investitori, având nevoie de 100 de m ilioane de dolari ca să -ş i extindă şcoala la ceea ce consilierul ei financiar a num it „un Gap* al şcolilor de m u ­zică". Mai im portan t, m atricea ei este acum com pletă. D upă cum s -a exprim at Septien: „Când cineva in tră pe u şa aia, eu îl citesc în douăzeci de secunde".

— N -a răm as nim ic la care să nu se fi gândit, n -a i cu ce s -o încurci, spune Sarah Alexander, fo stă avocată tran sfo r­m ată în a rtis tă de studio, care a lucra t cu Septien. Posedă înţelegerea cognitivă a ceea ce fac corzile m ele vocale în orice m om ent şi m odul exact în care acestea ar p u tea da rezu lta te optim e. în to td eau n a a avut o explicaţie care făcea ca p rob le­m a să p o a tă fi depăşită . Linda are m are grijă de paşii mici.

— O am enii văd sclipiciul şi paietele, u itân d fap tu l că şi corzile vocale su n t doar n işte muşchi,' spune Septien. Sunt...

* C u n o s c u t la n ţ d e m a g a z in e d e c o n fe c ţii . (N .t.)

189

doar... nişte... muşchi. Ceea ce fac p en tru m ine ca p ro fesor nu diferă de ceea ce le cer elevilor m ei să facă. Ştiu ceea ce fac p en tru că am m uncit m ult p en tru asta. Nu sim t d iferită de ei. Dacă petreci ani în şir s trăd u in d u -te d in greu să faci ceva, fă bine şi fii m ai b u n în treaba respectivă. Cât de nătângă ar fi trebu it să fiu ca să nu fac asta?

Receptivitatea: a doua virtute

Ochii sun t o dovadă clară. De obicei, su n t ageri şi calzi şi se angajează în u ită tu ri lungi, neclintite. Mai m ulţi m aeştri an trenori m i-au spus că ş i-au an tren a t ochii să fie ca n işte cam ere de lua t vederi şi că au în com un aceeaşi calitate Panavision. Deşi privirea poate fi prietenoasă! în esen ţă nu e vorba de prietenie. Este vorba despre inform aţie. E vorba despre cân tărirea ta.

Când Gallimore şi T harp l-a u stu d ia t pe John W ooden în 1974, au fost su rp rin şi să consta te că acesta îm p ărţea laude şi critici în m od neuniform . Adică, unii jucă to ri prim eau m ul­te laude, alţii aveau parte doar de critici. Mai m ult, era foarte deschis în priv in ţa asta. în tim pul şed in ţelor de dinain tea începerii sezonulu i d in fiecare an, W ooden le spunea: „Nu am să vă tra tez pe to ţi la fel. N -ar avea nicio logică să p rocedez astfel, p en tru că sun te ţi diferiţi. în infin ita lui în ţelepciune, bunu l D um nezeu nu n e -a făcu t pe to ţi la fel. Doam ne sfinte, ia gândiţi-vă, dacă era aşa, ce p lictisitoare ar fi fost lu ­mea! Sunteţi diferiţi unu l de celălalt p rin înălţim e, greutate, educaţie, inteligenţă, ta len t şi în m ulte alte privinţe. Tocmai d in acest motiv, fiecare d in tre voi m erită u n tra tam en t indivi­dual, care să fie cel m ai b u n p en tru el. Eu voi decide care va fi acel tra tam ent".

A proape to ţi m aeştrii an treno ri au aplicat regula lui W ooden. Voiau să ştie cât m ai m ulte despre fiecare stu d en t astfel încât să -ş i poa tă personaliza m esajele com unicate ca să se in tegreze m odelelor m ai m ari din v iaţa elevului. A ntrenorul de fo tbal Tom M artinez, pe care-1 vom în tâln i ulterior, are o

190 CODUL TALENTULUI

m etaforă sugestivă p en tru acest proces. „în opinia m ea, viaţa fiecăruia este u n castro n u m plu t cu frişcă şi rahat, iar treaba m ea este să echilibrez lucrurile", zice el. „Dacă u n copil are o grăm adă de rah a t în viaţa lui, am să am estec p u ţină frişcă. Dacă viaţa puştiu lu i e num ai frişcă, bag şi n işte rahat."

La nivel m acro, an trenorii pe care i-a m cunoscut îi ab o r­dează pe noii elevi având cu riozita tea unu i rep o rte r de investigaţii. C ăutau să afle detalii despre v iaţa lo r p e rso ­nală, aflând d esp re familie, venituri, relaţii, m otivaţie. Iar la nivel m icro, m on ito rizau perm anen t reacţiile elevilor la m etodele lo r de an trenam ent, ca să vadă dacă m esajul lor este asim ilat. A ceasta ducea la u n ritm g răito r al discursului. A ntrenorul fu rn iza u n fragm ent de inform aţie, apoi se oprea, ce rce tân d u -ş i in terlocu to ru l cu ochi de şoim, d e -a i fi zis că u rm ăreşte acul unu i con to r Geiger. D upă cum a spus Septien: „Verific în to tdeauna , p en tru că trebuie să ş tiu când nu ştiu".

— Ei ascu ltă la m ai m ulte niveluri, m i-a spus Gallimore. Sunt capabili s ă -ş i folosească vorbele şi com portam entele ca pe in stru m en te cu care s ă - i ducă pe elevi m ai departe.

Reflexul GPS: a treia virtute

— Trebuie să le dai o m ulţim e de inform aţii, m i-a spus Robert Lansdorp, an treno ru l de tenis. T rebuie s ă - i şochezi, după care s ă - i şochezi şi m ai tare.

Şoc este u n cuvânt adecvat. M ajoritatea m aeştrilo r a n tre ­nori îşi liv rează in fo rm aţia către elevi în serii de rafale scurte, vioaie, de îna ltă definiţie. N u-şi încep n iciodată frazele cu „te rog, vrei să" sau „crezi că" sau „ce zici despre". În schimb, folosesc im perative scurte. „Acum, fă X" este construcţia cel m ai des în treb u in ţa tă ... Instrucţiunile n u erau dictatoriale ca to n (de regulă), d ar erau „livrate" în tr -o m anieră ce suna analitic şi im perios, de parcă ar fi fost enun ţa te de o un ita te GPS deoseb it de convingătoare, care navighează p r in tr-u n labirint de s tră z i urbane: la stânga, la dreapta, înainte, sosire la destinaţie.

191

De exem plu, ia tă o transcriere a unei şedinţe de lucru a Lindei Septien cu o cân tăreaţă de unsprezece ani, Kacie Lynch, la u n cântec in titu la t „M inor, M irror“. Pe pagină, pare a fi un m onolog, dar ca orice şed in ţă de an trenam ent, de fap t a fost o conversaţie: Kacie ş i-a susţin u t p artea cântând, iar Septien vorbind.

Kacie: (cântă)

Linda: OK, e u n cântec p en tru dans, nu e drăguţ, nu e o baladă. R itm ul e rapid, aşa că fii rapidă. Cântă-1 ca o trom petă .

K: (cântă)

L: Bagă câ te -o im provizaţie la fiecare final - cân tă aşa: „Ştii cât de m ult îi p a a a a -săă “.

K: (cântă)

L: Fă să se p iardă finalul... trebuie să se audă ca un balon din care iese aerul.

K: (cântă)

L: Fo loseşte-ţi diafragm a, nu faţa. T ine-ţi lim ba m ai s trân să acolo, ca să scoţi u n sunet m ai clar.

K: (cântă)

L: T rage-ţi obrajii înapoi la im provizaţii... aproape... aproape... da, aşa.

K: (cântă)

L: F o loseşte-ţi m uşchii pen tru căscat... tu foloseşti acolo n işte m uşchi firavi. Aşa, bine.

192 CODUL TALENTULUI

K: (term ină cântecul)

L: A fost bine, dar cred că ai în tine o variantă şi mai bună.

K (încuviinţând din cap): îhm.

L: Acum trebuie să te duci şi să exersezi treaba asta m ult m u lt m ult m ult.

K: Bine.

Aţi u rm ărit cum acţionează în cazul lui Septien refle­xul GPS, p rod u cân d u n şir ne în tre ru p t de directive vivace, enunţate la m om entu l potrivit, care activează circuitul de ap ti­tudine al elevului, călăuzindu-1 în direcţia corectă. în intervalul unui cântec de tre i m inute, Septien a trim is sem nale despre:

1. Ţ elul/feelingul în tregulu i cântec („e u n cântec de dans... ca o tro m p e tă4*).

2. Ţ elul/feelingul anum itor secţiuni („... ca u n balon; p a a a -să ă “).

3. Mişcări fizice foarte specifice, necesare p en tru a atinge anum ite no te („obrajii înapoi, lim ba m ai strânsă, m uşchii pen tru căscat**).

4. M otivaţie/ţeluri („ai o variantă m ai bună în tine... trebuie să te duci să exersezi m u lt“).

Septien a fost concisă, localizând greşelile şi soluţiile lor în aceeaşi m işcare vioaie. A subliniat m om entele cruciale când Kacie a a tins punctu l dorit. („Aşa, b ine“.) Talentul lui Septien nu constă doar în m atricea cunoaşterii pe care o posedă, ci şi în v iteza u lu itoare cu care face conexiuni în tre acea m atrice şi eforturile lu i Kacie, legând locul unde se află aceasta acum cu acţiunile care o vor duce acolo unde trebuie să ajungă.*

* Cu siguranţă că a fu ncţionat, pentru că după câteva lun i de la aceastărep etiţie Kacie a sem n at u n contract de d isc cu U niversal Records.

193

Răbdare este u n cuvânt pe care-1 folosim din p lin pen tru a -i descrie pe m arii p ro fesori la lucru. Dar ceea ce am văzut nu a fost răbdare, p ro p riu -z is . Era m ai m ult decât o nerăb ­dare iscoditoare, strategică. M aeştrii an treno ri pe care i-am cunoscut îşi schim bau în perm anen ţă abordarea. Dacă A nu funcţiona, încercau B şi C; dacă nici aşa n u reuşeau, restu l alfabetului era în poziţie „de tragere". Ceea ce d in afară părea o repetiţie răbdătoare era, de fapt, la o exam inare m ai atentă, u n şir de variaţii subtile, fiecare fiind o ten ta tivă d istinctă, fiecare creând o com binaţie valoroasă de erori şi rem edii care duceau la dezvoltarea mielinei.

Dintre num eroasele fraze pe care le -am auzit ro stite în repe ta te rân d u ri p rin pepinierele de talente, una s -a distins ca u n elem ent com un: „Bun. OK, acum fă ...“. E fo losită de an­tren o r atunci când u n elev a deprins secretu l unei m işcări sau tehnici noi. De în d a tă ce elevul poate realiza treaba respectivă (să redea u n anum it acord, să lovească m ingea în tr -u n anum it fel), an treno ru l va adăuga rap id o nouă dificultate. Bun. OK, acum fă -o m ai rapid. A cum fă -o cu armonie. Micile succese nu erau puncte de oprire, ci trep te le unei evoluţii.

— Unul d in tre lucrurile im portan te pe care le -am învăţat d e -a lungul anilor este să îm ping, m i-a spus Septien. în se ­cunda în care au ajuns în tr -u n pu n ct nou, chiar dacă încă mai bâjbâie un pic, îi îm ping spre nivelul u rm ător.

— A pasă butoanele, apasă butoanele, apasă bu toanele şi vezi ce po ţi să faci, m i-a spus Lansdorp. M intea e o chestie interactivă. E ceva fantastic!

Onestitatea teatrală: a patra virtute

Mulţi d in tre an trenorii pe care i-a m cunoscut rad iau un aer teatral. Robert Lansdorp avea o coam ă de p ăr alb da t pe spate şi o geacă d in piele neagră, vorbind pe tonul b a rito - nal ră su n ă to r al lui Sinatra. Toaletele s tră lucitoare şi păru l coafat fără cusur evocă o vedetă de la Hollywood. Larisa P reobrajenskaia (care în tinereţe s -a p regătit p en tru profesia

194 CODUL TALENTULUI

de actriţă) p re fe ra să -ş i în făşoare capul cu u n tu rb an în stilul Gloriei Sw anson şi să îm brace costum e de tren ing de u n alb im aculat, p u tâ n d să treacă în tr -o clipită de la o u ită tu ră c ru n ­tă â la Brejnev la zâm betu l lui Betty White. Lansdorp adop ta o veselie pozitivă în personajele pe care le in terp re ta .

— Sunt u n p refăcu t perfect, m i-a spu s el. Îm i ridic vo­cea, m i-o cobor, p u n în trebări, încerc să -m i dau seam a cum vor reacţiona. Recurg la to t felul ce trucuri. Uneori sun t rău şi dur, a lteori su n t îngăduitor. Depinde de ce anum e funcţionează la copilul respectiv.

Din acest m odel com portam ental, ar fi u şo r de conchis că m aeştrii an tren o ri se desfa tă în sinceritate. Dar cu cât mai m ult i-a m u rm ărit la lucru, cu a tâ t am văzu t că tea tru l şi personajele in te rp re ta te su n t in strum en te pe care an tre ­norii le folosesc p en tru a ajunge la elev cu adevărul priv itor la p resta ţia lor. Aşa cum a spus Ron Gallimore, onestita tea m orală se află în esen ţa fişei postu lu i - caracter în cel mai p rofund sens al cuvântului.

— A devăraţii m ari p ro fesori in tră în conexiune cu elevii dato rită a ceea ce rep rez in tă ca s tandarde m orale, a spus el.E vorba de em patie şi de altruism , p en tru că n u încerci să le com unici elevilor lucruri pe care le ştiu, ci cauţi în efortu l lor u n loc în care să stab ileşti o conexiune adevărată.

O nestita tea tea tra lă funcţionează cel m ai bine când p ro fe ­sorii îşi îndeplinesc cel m ai im po rtan t rol de m ielinare: scoa­terea în evidenţă a erorilor. De exem plu, să ne gândim la o oră de m atem atică la KIPP p reda tă de Lolita Jackson, pe care am cu n o scu t-o m ai devrem e. Preţ de o oră şi p a truzec i şi cinci de m inute, Jackson s -a m an ifesta t în cam eră ca u n opera to r al unu i ech ipam ent greu, acţionând m anete, con tro lând fiecare m işcare cu in stru m en tu l vocii ei, al trupulu i, al ochilor. Caldă şi încu ra ja toare la u n m om ent dat, su rp rin să în urm ătoru l, în fricoşătoare im ediat după aceea. D in tr-odată , a aflat că u n elev pe care-1 chem a Geraldo calcula c ircum ferin ţa unu i cerc folosind o fo rm ulă eronată.

— De ce ai m ultiphcat cu patru? l- a în treb a t cu o tona lita ­te ne încrezătoare crescândă în voce. D egetul ei lovea acuzato r

195

în foaia de hârtie , ca u n m arto r care identifică u n crim inal în tr -u n şir de suspecţi. Ai avut doi chiar aici. Chiar aici! Uite unde ai com is eroarea - chiar aici. Chiar aici!

S-a în to rs către clasă, cu fa ţa d in tr-o d a tă prie tenoasă şi senină. M artorul crim ei d ispăruse, fiind în locuit de m ătuşica ta cea m ai cum secade.

— Mai are cineva îndoieli în priv inţa asta? Să nu vă fie tea­mă. Vreau să fiu sigură că până plecaţi d in clasă nu m ai aveţi nelăm uriri.

Pe la ju m ăta tea orei, a am intit că u n alt elev, Jose, care avusese ceva dificultăţi, luase de curând u n punctaj b u n la un test. S -a ap rop ia t de locul unde se afla elevul.

— Le-ai spus părin ţilo r [despre test]?Jose a încuviin ţat d in cap.— S-au bucurat? S -au bucurat? O să iei no te m ari până la

sfârşitu l anului?— Da, doam nă Jackson, a ră sp u n s Jose.Ea l-a privit cu severitate.— Ştii ceva, Jose, eu nu m ă bucur! Nu m ă bucur! a spus ea.Clasa ş i-a ţin u t răsuflarea, iar doam na Jackson a prelungit

m om entul. D upă care, u n zâm bet lum inos i - a răsărit pe faţă.— Nu m ă bucur... su n t d e -a d rep tu l fericită! Sunt fericită!

Sunt FERICITĂ!Apoi clasa a rezo lvat d in nou problem a cu circum ferin ţa

cercului, încă o da tă şi încă o dată. Mai întâi, 80 la su tă din elevi au pricepu t cum stă treaba, apoi 90, apoi 95 la su tă şi în final su tă la su tă, evenim ent pe care l-a u să rbă to rit cu un ro p o t colectiv de ap lauze şi bătăi d in picioare.

— Avem acum o m ai bună înţelegere? O m ai bună înţelegere? a spus doam na Jackson, rezum ând . Nu aveţi o înţelegere com pletă a acestu i lucru, în niciun caz, p en tru că n -a m lucrat destu l. Dar avem o m ai bună înţelegere? DA!

— Pot să in tru în legătură cu ei p en tru că ştiu despre ce vorbesc, m i-a spu s după aceea Jackson. Nu m -a m dus la colegiu decât după ce copiii m ei au in tra t la liceu, aşa că am făcut parte d in am bele tabere. Cunosc lum ea în care trăiesc. Aici nu e vorba despre m atem atică. Eu nu p red au m atem atică.

196 CODUL TALENTULUI

E vorba desp re viaţă. E vorba despre fap tu l că fiecare zi e o zi nouă, şi de fiecare dată când te trezeşti te u iţi la cerul pe care-1 al d easu p ra capului ca la u n dar. Ziua e aici. Tu ce-a i de gând să faci cu ea?

Dezvoltarea circuitelor: de ce să-i înveţi pe alţii fotbal diferă de a-i învăţa să cânte la vioară

Ţ inând con t de an trenorii pe care i-a m cunoscu t până acum, este te n ta n t să conceptualizăm u n m aestru an treno r ca pe u n electrician foarte ocupat, trim iţând perm anen t sem nale utile către s tu d en t, lip ind conexiunile de mielină. Aşa stau lucrurile adesea. Dar în m ulte alte situaţi, cei m ai pricepuţi an trenori su n t com plet tăcuţi. Să ne gândim la această enig­mă. A tât academ iile de fo tbal braziliene, cât şi program ele Suzuki de pregătire la vioară ob ţin rezu lta te rem arcabile în dezvoltarea ta len te lo r de clasă m ondială. Şi to tuşi, antrenorii brazilieni de fo tbal vorbesc foarte puţin , în vrem e ce p ro feso ­rii de vioară de la Suzuki vorbesc m ult. Ca să vedem de ce, să îi analizăm m ai în tâ i pe rând.

A ntrenam entele braziliene de fu tsa l sun t esen ţa sim plităţii. A ntrenoru l începe cu câteva exerciţii rapide, apoi îm parte echipa în două şi îi lasă să joace u n joc intens, cu dăru ire m axim ă, în tim pul căruia an treno ru l abia dacă scoate vreun cuvânt. A ntrenorul este atent. Din când în când zâm beşte sau râde, sau scoate câte u n oooooo p en tru u n joc m ăiestru, aşa cum ar face u n suporter. Dar n u an trenează în sensul p ro p riu al cuvântului, altfel spus, nu op reşte jocul, ca să ţină lecţii, să laude, să critice sau să exercite vreo form ă oarecare de contro l. în aparen ţă , această abordare relaxată pare să violeze preceptele fundam entale ale an treno ra tu lu i de perfo rm anţă . Cum p o ţi să constru ieşti g deprindere dacă nu opreşti acţiunea, n u dai inform aţii, nu lauzi şi nu corectezi?

La cealaltă ex trem itate a spectru lu i se situează o lecţie de vioară Suzuki. Aici, p rofesorii îi m onito rizează pe începători

197

cu precizie m icroscopică. Unele program e nu îi perm it elevei să cânte vreo n o tă până când nu a pe trecu t câteva săptăm âni în care să înveţe cum se ţin arcuşu l şi vioara. (în Japonia, m ulto r elevi nu li se perm ite să atingă m ăcar vioara în primele săptăm âni; în schim b, li se dau cutii de pan to fi cu corzi, ca să exerseze prizele.) A ntrenam entu l de la Suzuki este negati­vul fotografic cil fu tsalu lu i brazilian: e 100% stru c tu ră şi zero joc liber. Şi to tuşi, judecând după rezu lta te le im presionante, am bele tehnici de an trenam en t (sau aparen ta lipsă de tehnici) p ar să funcţioneze extrem de bine. De ce?

R ăspunsul se află în n a tu ra circuitelor de ap titud in i pe care fiecare tehnică încearcă să le dezvolte. Din punctu l de vedere al mielinei, cei doi an treno ri fac lucruri opuse doar în aparenţă. De fapt, am bii fac exact ceea ce ar trebui să facă un b u n an trenor: să aju te la activarea cât m ai,frecventă a circu­itelor adecvate. D iferenţa constă în form a circuitelor pe care fiecare d in tre ei încearcă să le dezvolte.

La circuitele de aptitudini, ca la orice circuit electric, funcţia determ ină form a. A ptitudinile d iferite necesită m o­dele diferite de acţiune şi, p rin urm are, circuite stru c tu ra te diferit. De exem plu, să vizualizăm ce se în tâm plă în in terio ­ru l sistem ului nervos al unu i ju că to r de fo tbal în tim p ce se apropie de p o arta adversă în cursu l unei acţiuni ofensive. C ircuitistica ideală de fo tbal este variată la început, sch im - b ân d u -se cu flu id itate ca reacţie la fiecare obstacol, capabi­lă să p roducă o m ultitud ine de op ţiun i posibile care se po t activa în succesiune fluidă: acum asta, asta, asta şi cealaltă. V iteza şi flexibilitatea sun t totul. Cu cât u n circuit este mai rap id şi m ai flexibil, cu a tâ t m ai m ulte obstacole p o t fi învinse şi cu a tâ t m ai m are este ap titud inea jucătoru lu i. Dacă circu­itele ideale p en tru fo tbal ar fi redate pe hârtie ca o schem ă electrică, ar a ră ta ca u n zid gargantuesc de corzi de iederă: o re ţea vastă, in terconectată , de posib ilităţi egal accesibile (re­spectiv, fente şi m işcări), conducând la acelaşi scop final: Pele drib lând pe te ren de unu l singur.

Acum să v izualizăm circuitele ce se activează când un violonist in te rp re tează o sonată de M ozart. A cest circuit nu mai este ca o încâlceală de corzi de elem ente im provizate,

198 CODUL TALENTULUI

ci m ai cu rând o serie rigid defin ită de căi m enite să creeze - sau, m ai exact, să recreeze - u n singur set de m işcări ideale. Consecvenţa este obligatorie. Când vio lonistul cân tă u n acord în la m inor, trebu ie să fie în to td eau n a u n acord în la m inor, fără nici cea m ai m ică abatere. A cest circuit de precizie şi stabilitate serveşte ca fundam entu l pe care alte m odele rep e­titive, to t m ai com plexe, po t fi constru ite p en tru a form a acea sonată de M ozart. Dacă circuitistica ideală a cân ta tu lu i la vi­oară ar fi şi ea rep rezen ta tă ca o schem ă electrică, ar a ră ta ca un stejar: u n trunch i solid de tehnică care creşte d rep t în sus şi se ram ifică în dom enii de fluen ţă p u ră - Itzhak Perlman, trecând în zb o r p rin plafoanele înalte ale şaisprezecim ilor.

În tim pul acelui an trenam en t de fu tsa l „nesupravegheat“ din Săo Paolo, circuitele p en tru ap titud in i flexibile ale ju că to ­rilor su n t activate cu m are v iteză şi in tensita te . Jocul serveşte ca o su rsă de exact acel tip de în tâ ln iri pe care an trenorii vor să le predea, având în p lus şi avantaju l unu i feedback instan taneu: când o m işcare nu e bună, jucă to ru l respectiv p ierde m ingea şi este um ilit; când m işcarea e bună, rezu lta tu l este extazu l golului. Ca an trenoru l să oprească jocul p en tru a scoate în ev idenţă vreun detaliu tehnic sau ca să elogieze pe cineva, a r însem na să în tre ru p ă fluxul de activare atentă, eşuare şi învăţare care constitu ie esen ţa an trenam entu lu i in tens al circuitelor flexibile. Lecţiile pe care jucăto rii şi le p redau lor în şişi su n t m ai pu tern ice decât orice ar pu tea să le spună antrenorul.*

V iolonistul începă to r rep rez in tă cazul opus. în acest caz, nu e de a ju n s să fie activate circuitele, ele trebuie activate corect. Nivelul rid icat al contribuţiei d in p a rtea instructo rilo r

* D e a s e m e n e a e ş i m u lt m a i d is tr a c tiv - u n a s p e c t care n u i - a s c ă ­p a t lu i F e m a n d o , f iu l în v â rstă d e d o u ă z e c i ş i c ev a d e an i a l lu i E m ilio M iranda, p r o fe s o r u l d e fo tb a l d e la U n iv ersita tea d in Săo P aolo . F ern an d o s - a d u s la c o le g iu în V irg in ia ş i s - a în to r s n e d u m e r it d e ro lu l a n tre n o ru lu i în ca d ru l jo c u lu i. „ în A m erica , to a tă lu m ea ţip ă to t t im p u l, s p u n â n d u - le co p iilo r « ş u te a z ă m in g ea , d ă pasă!» . A m v ă z u t'u n p u ş t i care a v ea u n tr i­co u p e care sc r ia «NU EXISTĂ ZILE UŞOARE»." F e m a n d o a fă c u t o fa ţă d e o m c o n fu z . „N u e x is tă z i le u ş o a r e c â n d ai z e c e ani? J o c u l ar treb u i să fie u şo r , a m u z a n t , d răgu ţ. Să f i i p r ea s e r io s , n u e b in e .“

199

este o reflectare a unu i aspect fiziologic esenţial: acest circuit va form a m iezul trunchiului de stejar. A cţiunile in stru c to ­rului form ează u n fel de spalier, având rolul de a direcţiona creşterea pu ietu lu i exact în d irecţia în care trebuie să evo­lueze. (Ceea ce nu înseam nă că procesu l trebuie neapăra t să fie solem n, apropo. Instructorii de la Suzuki pe care i-am cunoscut su n t n işte oam eni ferm ecători şi charism atici, capa­bili s ă -l facă pe copilul care ţine în m âini o cutie de pantofi să creadă că ia parte la u n joc am uzant.)

A ptitudini precum fotbalul european, scrisul şi com edia sun t ap titud in i cu circuite flexibile, ceea ce înseam nă că ne im pun să dezvoltăm circuite vaste şi încâlcite ca de iederă prin care p u tem naviga ca să depăşim u n set de obstacole în perm anen tă schim bare. Pe de altă parte, cân ta tu l la vioară, golful, g im nastica şi patinaju l a rtistic su n t ap titud in i cu cir­cuite consecvente, care depind în m od esenţial de o fundaţie tehnică solidă care ne perm ite să recreăm în m od coerent elem entele fundam entale ale unei rep rezen ta ţii ideale. (Iată de ce violoniştii, pa tinatorii şi gim naştii au tod idacţi ajung arareori la u n nivel m ondial, în vrem e ce rom ancierii, actorii şi fotbaliştii fac asta to t tim pul.) Regula universală răm âne aceeaşi: an trenam entu l bu n susţine circuitul dorit. A ntrenorul b razilian pasiv şi in struc to ru l Suzuki pu tern ic im plicat folosesc doar în aparen ţă m etode diferite. Când analizăm îndeaproape, vedem că ţelul lor este acelaşi cu cel al lui John W ooden sau Mary Epperson sau al oricărui alt m aestru an tre ­nor: să ajungă în in terioru l zonei de an trenam en t in tens, să m axim izeze activările care dezvoltă m ielina po triv ită pen tru sarcina respectivă şi în u ltim ă in s tan ţă să se apropie to t mai m ult de ziua pe care orice an tren o r ş i-o doreşte, când elevii devin propriii lor profesori.

— Dacă am de ales în tre a le spune să facă sau ei să îşi dea seam a de asta, de fiecare dată aleg a doua opţiune, zice Lansdorp. T rebuie să înveţi copilul să gândească independent, să rezolve singur problem ele. Nu am nevoie s ă - i văd zilnic, p en tru Dum nezeu! Nu ai cum să - i a lăp tez i la nesfârşit. Ideea e că trebuie să ajungă să -ş i rezolve singuri problem ele.

200 CODUL TALENTULUI

Capitolul 10

Tom Martinez şi pariul de 60 de milioane de dolari

Profesorul este un omcare se face progresiv nenecesar.

Thomas Carruthers

A sem enea inginerilor de la NASA, m aeştrii an treno ri sun t fam iliarizaţi cu ironia. Ani d e -a rându l se strădu iesc cu m inu ţiozita te să constru iască talente, d u p ă care su n t lăsa ţi în urm ă, priv ind spre îna lt când racheta decolează. Pentru fie­care vedetă recunoscu tă d in lum ea an trenorilo r precum John W ooden ex istă zeci de Hans Jensen, Mary E pperson şi Larisa Preobrajenskaia, care a ju tă la dezvoltarea ta len te lo r de clasă m ondială şi to tu şi trăiesc în obscuritate.*

Cu to a te acestea, există excepţii de la regulă, m om en­te n eaştep ta te când reflectoarele lum ii se concentrează pe a rta sub tilă a m aestru lu i an trenor. Unul d in tre aceste m o ­m ente s - a în tâm pla t nu cu m ult tim p în u rm ă în California. A ntrenoru l era Tom M artinez, iar m otivul a fo st acela că echipa de fo tbal am erican Oakland Raiders avea de rezo lvat o problem ă de 60 de m ilioane de dolari.

M ulţum ită b ilan ţu lu i jen an t de două m eciuri câştigate faţă de 14 p ie rd u te în anul precedent, Raiders „cucerise" prem iul

* N u că e i ar fi n e fe r ic iţ i d in a c e a s tă p r ic in ă . D in tre a n tren o r ii p e care i - a m c u n o s c u t , n u m a i e x p a n s iv u l L a n s3 o rp ş i - a ex p r im a t la u n m o m e n t d a t n e m u lţu m ire a , ş i p â n ă ş i a s ta a fo s t fă c u tă în reg istr u l co m ic . („D acă M aria [Ş arapova] n u - m i cu m p ă ră o m a ş in ă n o u ă “, a s p u s e l, „o să m ă îm p u şc" .)

201

în tâi al Ligii Naţionale de Fotbal p en tru prostie: d rep tu l de a alege cel m ai ta len ta t ju că to r de colegiu al naţiunii. Din nefericire, m anagem entu l echipei nu era sigur care ar pu tea fi acel jucăto r. Au restrân s posibilităţile la două. O pţiunea A era Calvin Johnson, ju că to r la prim ire de la Georgia Tech University. Johnson avea u n m etru nouăzeci şi cinci de cen­tim etri, cân tărea 108 kilogram e şi poseda o com binaţie ireală de v iteză şi contro l corporal care i-a in sp ira t pe vânătorii de talente im presionaţi să -l num ească Michael Jo rdan al fo tb a­lului. „în m in tea tu tu ro r, Calvin Johnson este cea m ai sigură alegere în acest proiect", spunea Mike Mayock, u n analist al reţelei NFL.

O pţiunea B era u n sem n de în trebare îna lt de u n m etru nouăzeci şi cinci şi greu de 118 kilogram e pe num e JaM arcus Russell. Cu câteva luni în urm ă, Russell n u 'e ra decât u n punct lum inos pe ecranele rad a r ale vânătorilo r de talente. îşi înce­puse sezonul de ju n io ra t ca fundaş de acoperire la Louisiana State University şi îi su rp rinsese pe m ulţi observatori decla rân d u -ş i eligibilitatea p en tru trecerea la p rofesion ism după u n an im presionant. Filmele şi rapoarte le vânătorilor de talente, pu ţine câte erau, păreau foarte ten tan te . Pe de o parte, Russel poseda un b ra ţ neobişnuit de pu tern ic (putea să arunce m ingea la peste 50 de m etri d in genunchi), ală turi de un ta len t artistic p en tru pasele scurte şi abilitatea de a p e r­foram sub presiune. Pe de altă parte, p ivniţa Ligii Naţionale de Fotbal era plină de echipele d istru se de ta len ta tu l fundaş fantom atic. La sediul central al echipei Raiders d in Alam eda s -a u iscat controverse aprinse: ju m ăta te d in executivii echipei îl voiau pe Johnson, ceilalţi îl voiau pe Russell.

Era un pariu de 60 de m ilioane de dolari, m iza fiind viito­rul echipei. Aşa că m em brii biroului de conducere al celor de la Raiders au făcu t singurul lucru posibil în condiţiile date.Au analizat toa te datele - teste le de inteligenţă, rapoartele vânătorilor de talente, filmele, statisticile. D upă care au a ru n ­cat la gunoi toa te datele şi i-a u d a t telefon lui Tom M artinez.

Oficial, Tom M artinez este u n an treno r de ju n io ri de cole­giu ieşit la pensie. Vreme de treizeci şi doi de ani, condusese

202 CODUL TALENTULUI

program ele de baschet şl softball fem inin şi cel de fotbal m asculin de la Colegiul San Mateo, câştigând în to ta l o mie p a tru su te de partide , fără să p iardă nici m ăcar u n singur sezon. Neoficial, M artinez este u n guru al fundaşilor. Cel mai cunoscut elev al lui este u n p u şti căruia el îi zice Tommy, mai cunoscut în lum e sub num ele de Tom Brady, fundaş la New England Patriots, de tre i ori câştigăto r al Super Bowl. M artinez a începu t să lucreze cu Brady când acesta era u n adolescent stângaci de tre isp rezece ani. Relaţia lor poate fi m ăsu ra tă p rin lista de indicaţii tehnice prim ite de la M artinez, pe care Brady o are scrisă pe u n bilet d in portofel, şi p rin fap tu l că Brady a revenit la M artinez de tre i-p a tru ori pe an în ultim ii şap tesp rezece ani p en tru „reglaje tehnice".

Deşi pensionat, cererea p en tru serviciile lui M artinez a fost to t mai m are. De fapt, cu câteva luni înain te de perioada de transferu ri, M artinez a fo st abo rdat pe tăcu te de agentul lui JaM arcus Russell, care l- a în treb a t dacă ar pu tea să lucreze cu Russell, ca să o p regătească pe vedeta de la LSU pen tru an trenam entele de d inain tea transferurilo r.

Situaţia era unică, p en tru a nu spune m ai m ult. Părţile aflate de am bele la tu ri ale celei m ai im portan te decizii sp o rti­ve a anului cău taseră sfatu l aceluiaşi necunoscu t an treno r de colegiu, care altfel ş i-a r fi om orât tim pul lălăind p rin grădină.

— Viaţa e am uzan tă , n u - i aşa? m i-a spus M artinez. A râs când l-a m în treb a t de telefonul celor de la Raiders. Nu ştiau nim ic despre Russell. Nimeni nu ştia. Era ca o carte cu pagini albe.

M artinez era bine d ispus şi ca în cazul oricărei em oţii îşi com unica s tarea de sp irit cu claritate. Capul leonin se înclina şi se scu tu ra . Ochii îi stră luceau de o incredulita te fericită.

— El este ceea ce ei nu reuşesc să descifreze: u n tân ăr de culoare m asiv şi tăcut. Aşa că i-a u da t te lefon unu i tip îm b ră­cat cu o b lu ză de trening de la Colegiul San Mateo.

Stăm de vorbă în bucătăria lui, în t j - o d im ineaţă frum oasă de mai. M artinez a avut grave problem e de sănăta te - d iabet şi tensiune arteria lă dar pare un tip b ro n za t şi puternic, chiar dacă se dep lasează m ai lent. Are 1,83 înălţim e şi e

203

chipeş în m aniera vedetelor de film din anii 1940: are ochi m ari, expresivi, s tră ju iţi de n işte sprâncene negre, u n nas im perial rom an şi o bărbie puternică. Chipul lui e ca u n lanţ m untos, peste care stările su fle teşti călătoresc precum ele­m entele naturii. L -am în treb a t cum s -a descurcat cu an tre ­narea unu i ju că to r ca Russell, pe care nu-1 ştiuse înainte de telefonul prim it de la agentul acestuia.

— Când ai d e -a face cu u n elev nou, n u e diferit de situaţia când cunoşti o fa tă cu care ai vrea să ieşi în oraş, m i-a spus M artinez. Stabileşti contactu l vizual şi acolo, dedesubt, se în tâm plă ceva. Ceva atinge u n nerv, ceva este transm is p rin contactu l v izual care îţi spune să zici salut. A sta caut prim a oară la u n elev, ceva care să ducă legătura n o as tră în tr -u n loc po ten ţia l diferit.

M artinez se opreşte, ca să se asigure că am înţeles.— Când am ajuns în Arizona, l-a m cunoscu t pe JaMarcus.

Din capul locului, a fo st suspicios, fireşte. Era norm al să fie. Toată lum ea încearcă să ob ţină ceva de la el. îi spu n cine sunt, iar el începe să repete la to t pasu l „da, dom nule, da, dom nule, nu, dom nule". Politicos, dar form al. D istant. Iar as ta n -avea să funcţioneze.

M artinez se apleacă spre mine. Privirea lui capătă ageri­m ea uneia de puşcaş.

— I-am spus: „Uite ce e, JaM arcus, te apreciez m ai m ult decât eşti în stare să înţelegi. Dar n -a m de gând să te pup în cur. Poţi să asculţi ce am de spus sau poţi să nu asculţi. Dacă vorbesc prostii, a tunci p o ţi să conchizi că vorbesc prostii.Sunt u n om în vârstă. N -am nevoie de tine ca să -m i clădesc reputaţia . Dar există doar u n singur lucru pe care-1 vreaude la tine". A uzind asta, JaM arcus a în g u sta t rap id privirea. S-a crispat. îşi zicea: „Aha, acum se dă în vileag". Iar eu i-am spus: „Vreau u n tricou cu au tograf şi o fotografie p en tru nepoţelu l m eu". Ş i-atunci JaM arcus a zâm bit.

Pe fa ţa lui M artinez s -a a ş te rn u t u n zâm bet uriaş.— Şi JaM arcus zice: „Doar atât?". Mă u it la el ş i- i spun:

„Doar atât. A sta e ceea ce vreau". D upă treaba asta, n e -am în ţeles foarte bine.

204 CODUL TALENTULUI

Să ne oprim o clipă să ne gândim la ceea ce descrie M artinez aici. în treb area fusese despre an trenam ent, dar el nu descrie nim ic legat de fo tbal sau m ăcar ceva cât de cât legat de p regătirea fizică. în schim b, el a descris, cu sensib i­litatea unui rom ancier fa ţă de succesiunea în tim p şi stările sufleteşti, o delicată conexiune um ană a lcătu ită d in limbaj, gesturi şi em oţii. M artinez nu a p lănu it şi nici nu a pregătit această conexiune - a s tab ilit-o d in m ers. Când l- a în tâ ln it pe Russell, a fost în stare să -ş i valorifice m atricea cunoaşterii şi să im provizeze în in tervalul a treizeci de secunde o pun te de încredere şi respect. Nu e de m irare că a ales analogia cu povestea de d ragoste ... sau, după cum a fo rm ulat u lterio r în term eni de sp ă rg ă to r de seifuri care l-a r fi încân ta t pe Baron Lamm: „Trebuie să capăt acces la p rocesu l lor de învăţare".

C onexiunea e im portan tă , dar nu e singurul lucru. Ca să -m i arate cum a lucrat cu Russell, M artinez m -a invitat la una d in tre clinicile lui de an trenam en t de w eekend. Am m ers cu m aşina câteva m inute până la terenu l liceului d in ap rop ie­re, unde-1 aş tep tau şase fundaşi. Cel m ai tân ă r avea tre isp re ­zece ani, cel m ai vârstnic, şap tesprezece. Se foiau nelin iştiţi de pe u n p icior pe celălalt, m em brele lor fiind parcă prea lungi fa ţă de restu l corpului, iar ochii n eastâm p ăra ţi fugeau de colo-colo . Ai fi zis c ă -s n işte căprioare. M artinez a trecu t d irect la treabă.

Mai în tâi, i-a pus să repete re tragerea în tre i paşi fa ţă de grăm adă, aşa cum făceau în fiecare sâm bătă. I-a aliniat şi, ca un in s tru c to r de dans, a an u n ţa t ritm ul: ieşi, în tinde, păşeşte, ru lează, îm pinge. El „num ăra", iar ei executau, iar M artinez îi corecta individual pe jucători.

— Dă m ingea m ai repede înapoi. Mingea a luat foc şi tre ­buie s -o sco ţi de-aco lo .

— Ţine su s m ingea. E ca u n avion care decolează.— Mingea m erge de la cur la subsuoară.— Ţine picioarele d epărta te - fii sportiv acum.— P arc-a i fi u n chelner. Ţine m ingea sus, livreaz-o!— Piciorul tău stâng te ucide, ştii ce vreau să spun? Faci

pasu l p rea mic. Trebuie să ru lezi şi să ieşi.

205

— Vezi că n u - i deloc uşor?În treizeci de secunde, a explicat m işcarea corectă de re ­

tragere d in grăm adă în p a tru feluri distincte: tactil („mingea a luat foc“), personificare („chelner"), im agine („avion") şi fizic („de la cur la subsuoară"). A trecu t apoi la alte exerciţii. Fiecare d in tre ele era elem entar în sim plita tea lui, luând un fragm ent d in circuitul jocului de fundaş şi izolându-1, p e n tru ’a revela şi corecta m ai bine greşelile. G rupul a executat apoi diverse m işcări specifice jocu lu i de fo tbal şi a încheiat cu un exerciţiu extras parcă direct d in portofelu l lui Tom Brady: aruncarea d e -a lungul aleii. O persoană stă în tre fundaş şi p rim ito r cu braţe le ridicate. Scopul este să arunci m ingea pe aleea form ată de braţe. Era sim plu ca b u n ă ziua, iar M artinez supravegehea fiecare repetiţie.

— Finişul. Alex, ai braţe le lungi. Du aruncarea până la finiş.— Tocmai ai aruncat o in tercepţie, băiete. Acum o să cânte

o rchestra celeilalte echipe.— Ai b raţele puternice, îndeajuns de pu tern ice ca să o faci

greşit. Acum contro lează vârful, fo loseşte corpul.— Fii m ândru de aruncarea ta, p en tru num ele lui

Dum nezeu!D upă aceea n e -am dus la u n re s tau ran t d in zonă şi am

com andat ham burgheri. La televizor se transm itea u n joc de baseball. în local era plin cu stud en ţi de colegiu, ju m ăta te din ei cu telefoane celulare şi iPoduri. M artinez îi privea cu atenţie.

— E greu să ajungi la copiii d in ziua de azi, a spus el. Ştiu cum să dea toa te răspunsu rile corecte, toa te răspunsu rile p rogram ate. Aşa că atunci când văd n işte lucruri, o spu n astfel încât să po ţi auzi. O spu n de m ulte ori. Fiecare ins are p ro ­priu l b u to n pe care po ţi apăsa. Tu p en tru cine ai venit aici? Dacă este ceea ce vrei fu, p u tem face asta. Dacă ai a juns aici p en tru că aşa vrea ta ică -tu sau ţi se pare că e cool, o să ne ia m ult m ai m ult tim p. Lucrurile astea n u -s ca n işte vaccinuride gripă. E nevoie de m uncă. E ca la vioară. Nu e nicio m a­gie aici. Dacă nu exersezi, n -o să reuşeşti n iciodată să cânţi. Şaizeci la su tă d in ceea ce p redai se aplică tu tu ro r, continuă el. Secretul e cum să faci ca acele şaizeci la su tă să ajungă la

206 CODUL TALENTULUI

persoană. Dacă eu te învăţ pe tine, m ă preocupă ce gândeşti şi cum gândeşti. Vreau să te învăţ să înveţi în tr -o m anieră care e po triv ită p e n tru tine. Cea m ai m are provocare p en tru m ine nu e s ă - l învăţ pe Tom Brady, ci pe n u ştiu ce ins care nu e în stare să facă m ai nimic, şi s ă - l aduc în punctu l în care poate.Ei bine, asta în seam nă să fii an trenor.

M artinez m uşcă d in ham burger.• — Cu JaM arcus am lucrat cam douăzeci de zile. în esenţă,

am pus n işte luciu pe o m aşină grozavă. Am făcut toa te lu ­crurile pe care le -a i văzu t azi. Exerciţii de aruncare. Retrageri d in grăm adă. Modele repetitive. Exerciţii de precizie. Dacă an trenam en tu l devine p rea sec, spu n u n banc, m ai alternez lucrurile. Am făcut doar n işte reglaje fine sim ple, obişnuite. Apoi am concepu t u n set de exerciţii pe care s ă - l p rez in te în fa ţa vânătorilo r de talente. De asem enea, am pe trecu t tim p cu el, cu fam ilia lui. Am încercat să capăt ră sp u n su ri la în treb ă ri­le: ascultă? E deştep t? Care e etica lui de m uncă? Care e gradul lui de angajam ent? Totul e la locul lui. Are n işte valori solide şi sănătoase. L -am cunoscut pe unchiul său Ray, care e u n tip de toa tă isprava, u n adevărat m odel, u n om cum secade. Când Raiders m i-a ceru t părerea, i-a m spus: bă iatu l ăs ta cir pu tea fi Shaquille O’Neal al fotbalului.

Pe 14 m artie 2007, peste o su tă de oam eni d in cadrul NFL, p rin tre care trei an treno ri principali şi p a tru m anageri gene­rali, s -a u în tru n it la Baton Rouge, Louisiana, ca să -l u rm ăreas­că pe Russell efectuând exerciţiul oficial de d inain tea tran sfe ­rurilor. în u rm ăto a rea oră şi ceva, Russell a aruncat şaizeci şi cinci de m ingi şi toate pasele posibile şi a ra ta t doar cinci.

—A făcu t toa te rostogolirile şi retragerile. N -am ascuns nimic, m i-a spus M artinez. Am vru t să a ră tăm că slăbiciunile lui, aşa cum fuseseră percepute, nu erau slăbiciuni.

Când s - a term inat, m anagerul general de la San Diego Chargers, A. J. Smith, l - a num it pe Russell „cel m ai im presio ­n an t fundaş pe care l-a m văzu t în v iaţa m ea“. Şase săp tăm âni m ai târziu , R aiders l- a selectat pe Russel ca fiind num ărul u n u în c lasam entu l transferurilo r. Când p resa a în treb a t de ce, an tren o ru l principal Lane Kiffin a rep e ta t practic cuvânt cu

20 7

cuvânt evaluarea pe care M artinez i-o dăduse, u n om agiu care l-a b ined ispus pe M artinez.

— De ce naiba m -a u ascu lta t cei de la Raiders? Doar nu sun t un b ran d renum it, a spus el. Sunt doar un Joe oarecare.

Dar cei de la Raiders l-a u ascu lta t pe M artinez deoarece el posedă u n ta len t p re ţios şi ra r în tâ ln it. Se poate apropia de cineva pe care nu l- a în tâ ln it niciodată, în tr -o atm osferă în ­cărcată de necunoscute, de bani şi de tem eri, şi să stabilească o conexiune. Apoi poate folosi acea conexiune p en tru a afla adevărul despre cineva al cărui ta len t încă n -a fo st descoperit de lum e şi poate nici chiar de persoana în cauză.

Pe la apusu l soarelui, s tă team cu M artinez pe aleea casei lui. Am d iscu ta t despre echipele de colegiu pe care le an tre ­nase, de m unca lui cu Brady, despre familie. M i-a da t u n sfat despre an trenam en tu l în baseball. („învaţă-i in tercepţiile şi acoperirea loviturilor cu efect în tr -u n spa ţiu re strâns. Nici m ăcar să nu fo loseşti m ingea - p a rtea m entală e to t ce con­tează.") A sch iţa t n işte diagram e, v erificându-m ă în fiecare punct, ca să fie sigur că în ţelesesem .

— M i-e d e -a d rep tu l drag să an trenez, m i-a spus spre final. E ceva acolo care e real. A jungi să pu i m âinile pe acel ceva şi po ţi s ă - i faci pe unii m ai buni decât erau înainte. E un sen tim en t grozav.

La în tâ ln irea cu Raiders, m i-a re la ta t M artinez, le -a dat an trenorilo r u n sfa t în priv in ţa m odului în care să lucreze cu Russell.

— În prim ii tre i ani, va avea nevoie de u n an tren o r care să fie consecvent în vocabular şi m etodă. D upă tre i ani, p ro ­babil că va avea experienţa şi cunoştin ţe le necesare ca să joace. Dar n u p o ţi s ă - i dai cuiva şaizeci de m ilioane de dolari şi să spui hai, d u - te să câştigi jocuri, d u - te să in tri în ga­leria celebrităţilor. Are nevoie de u n m entor. Are nevoie de consecvenţă. Are nevoie de cineva.

Vocea b ă trânu lu i an tren o r a începu t să trem ure de emoţie. S-a u ita t o clipă în d irecţia copacilor, apoi ş i-a dres glasul.

— JaM arcus e la fel ca oricare altul: nu poate să se d e s­curce de unu l singur.

208 CODUL TALENTULUI

EpilogLumea mielinei

Dacă ar fi să desenăm o diagram ă a codului talentului, ar arăta ca m ai jos:

ANTRENAMENTINTENS

Partea u tilă a acestu i m odel este că e flexibilă la fel ca m i- elina, ap licân d u -se la toate aptitudinile , în contexte mici p re ­cum fam ilia sau m ari precum naţiunile. M i-ar plăcea să închei a ră tând pe scu rt cum se aplică acest cod şi la alte dom enii ale vieţii, îndeoseb i la m odurile în care ne educăm copiii, în m uncă, în îm bătrân ire , în „meseria" de părin te - şi chiar în stăpân irea ab ilită ţilo r sociale. Am începu t cartea cu p rom isiu ­nea de a folosi codul ta len tu lu i ca pe n işte ochelari cu raze X. Acum vom vedea cât de bine funcţionează ca telescop.

Educaţie9

În u ltim ii circa p atruzeci de ani, educaţia am ericană a fo st d iv izată de ceea ce a devenit cunoscut sub num ele de războaiele cititului. De o parte a baricadei se situează forţele

2 09

tradiţionaliste ale foneticii, care consideră că m odalitatea cea mai bună de a învăţa să citeşti este p rin m em orarea sunetelor corespunzătoare literelor şi grupurilor de litere. De cealaltă parte sun t susţinătorii Limbajului integral, o teorie form ulată în anii 1970 potrivit căreia to ţi copiii posedă capacitatea înnăs­cută de a citi şi a scrie, iar aceasta soseşte în conform itate cu etape de dezvoltare fixe. Ei consideră că rolul învăţătorului este să fie, după cum afirm ă butada, „un înd rum ăto r de pe margine, nu u n în ţe lep t pe scenă“.

În anii ’80 ai secolului trecut, Limbajul integral s -a aflat în ascensiune. „Să potriveşti literele cu sunete este o viziune asupra lumii din categoria păm ântu l este p la t“, scria Kenneth Goodm an în cartea W hat’s Whole in Whole Language (Ce e integral în limbajul integral). Şcolile au început să asigure medii adecvate pen tru alfabetizare, alcătuite d in cărţi, cuvinte şi poveşti în care copiii pu teau să -ş i exprim e această aptitudine p resupus înnăscută. Accentul era pus acum pe înţeles, nu doar pe sunet. Instru irea sistem atică în gram atică era considerată de dom eniul trecutului. Elevii erau încurajaţi să ignore erorile şi să folosească o ortografie inventată. Mişcarea a prins în cercurile educaţionale, iar politicienii au u rm at şi ei. în 1987, California a m andata t Limbajul integral să se ocupe de învăţarea copiilor să citească şi să scrie.

Pentru copiii din familiile cu venituri mijlocii şi mari, Limbajul integral a p ăru t să dea roade sau cel pu ţin n -a făcut în m od evident rău. în schimb, pen tru m inoritari şi pen tru copiii d in familiile nevoiaşe a fost u n d ezastru greu de im agi­nat. Pe la începutu l anilor 1990, rezu lta te le obţinute de statu l California la Evaluarea N aţională privind Progresul Educaţional s -a u situat m ai jo s decât cele obţinute de toate celelalte state, în afară de Louisiana. Şi alte sta te care au adop ta t Limbajul integral au în reg istra t scăderi similare de scoruri la teste. în 1998, două institu ţii de cercetare im portante, Consiliul Naţional de Cercetare şi Comisia Naţională pen tru Citit, au constatat că lipsa foneticii a contribuit la rezu lta te m ai p roaste pen tru m ajoritatea elevilor. Charles Sykes scrie în D um bing Down Our Kids (Cum să ne tâm pim copiii) despre u n elev de clasa a

210 CODUL TALENTULUI

patra care a p rim it no te peste m edie şi com entariul „wow!“ din partea unui p ro fesor pen tru că a scris: „I’m going to has m ajik skates. Im goin to go to disenelan. Im goin to b in m y m om and dad and b ru sr and sisd. We r go to se mickey m ouse“.*

În consecinţă, pendulu l a oscilat înapoi către fonetică. A părătorii Lim bajului integral s -a u regrupat, încorporând fonetica în teoriile lor, dar continuând să susţină adevărul esenţial al viziunii lor. Susţinătorii foneticii, pe de altă p a r­te, au a ră ta t p ro p ria listă de program e prom iţătoare. Toate acestea îi lasă pe profesori şi pe şcoli deopotrivă să navigheze prin tre num eroasele teorii aparen t contradictorii, în treb ân - d u -se cine are dreptate.

Privind în trebarea p rin prism a codului talentului, ră sp u n ­sul este lim pede. Relaţia d in tre fonetică şi Limbajul in te ­gral reflectă cu precizie relaţia d in tre an trenam ent in tens şi declanşare. Fonetica se referă la constru irea uno r circuite temeinice, la sesizarea erorilor şi la repararea acestora. Se re ­feră la segm entare: descom punerea unei aptitudini în părţile ei com ponente şi exersarea şi repetarea fiecărei acţiuni im plicate în acea aptitudine. Se referă la activarea sistem atică a sem na­lelor care constru iesc circuitele de încredere şi de m are viteză ale aptitud in ilor pe care le folosiţi chiar acum.

Pe de altă parte, Limbajul integral se referă la declanşare, la um plerea rezervoarelor de com bustibil m otivaţional prin crearea m ediilor în care copiii se îndrăgostesc de scriere şi citire. Ca orice altă declanşare, Limbajul integral poate crea accelerare p en tru cei care au deja înclinaţia şi oportun ita tea să se an treneze in tens, dar este inutil pen tru ceilalţi. Dacă înţelegem mielina, vom înţelege că aşa -z isu l Război al cititului nu ar trebui să fie u n război. Elevii au nevoie de am ândouă ca să reuşească.

O altă în trebare cu caracter educaţional pe care m eri­tă să o form ulăm este: de ce copiii finlandezi sun t a tâ t de deştepţi? A dolescenţii finlandezi obţin scoruri mai bune decât

* „O să am p a t in e cu r o tile m a g ic e . O să m ă d u c la D isn e y la n d .O să f iu cu m a m a ş i ta ta ş i fra ţii ş i su ro rile . N e d u c e m s ă - l v e d e m p e M ickey M o u se .“

211

to ţi ceilalţi la Program ul p en tru Evaluarea In ternaţională a Elevilor, în ciuda fap tu lu i că în Finlanda cu ltu ra elevilor (prin co n trast cu cea a a lto r ţă ri cu rezu lta te de prestigiu) seam ănă în m ulte privinţe cu cea d in Statele Unite ale Americii. După cum rem arca Wall Street Journal, elevii fin landezi „pierd ore în şir pe in ternet. îşi vopsesc părul, îndrăgesc sarcasm ul şi ascultă rap şi heavy m etal. Dar în clasa a noua su n t foarte avansaţi la m atem atică, ştiin ţe şi citit - în sc riin d u -se deja pe calea ca re-i face pe fin landezi să fie p rin tre cei m ai p ro ­ductivi m uncitori d in lum e. „Mai m ult decât atât, finlandezii cheltuiesc m ai p u ţin p en tru fiecare elev decât am ericanii, şi anum e 7 500 de dolari pe an p rin com paraţie cu 8 700.Deşi unii observatori explică succesul a ră tân d spre trad iţia Finlandei de autodiscip lină şi spre om ogenitatea populaţiei, explicaţia nu stă în picioare. Până p rin anii 1980, cu acele avantaje p rezen te , nivelul educaţiei d in Finlanda era conside­ra t ca m ediu. Atunci, ce s -a schim bat?

— Trei lucruri, le -a declarat celor de la W ashington Post Kaisu Karkkainen, d irector la Şcoala M ultilaterală Arabia din Helsinki. Profesori, profesori, profesori.

În Finlanda, p ro fesoru l este priv it ca echivalentul social al m edicului şi al avocatului, fiind rem unera t în consecinţă. Toţi p rofesorii de şcoală e lem entară au m aste ra te în pedago­gie. Şcolile su n t conduse ca n işte spitale p en tru învăţătură, în care tinerii p ro fesori su n t analizaţi şi evaluaţi. E o atm osferă com petitivă: la unele şcoli se prim esc câte p a truzec i de cereri de angajare p en tru u n singur p o st disponibil. D atorită unei culturi receptive şi unu i am estec in teligen t de planificare şi investiţii, F inlanda pare să fi găsit o cale de in stitu ţionalizare a an trenam entu lu i in tens în dom eniul didactic.

— Nu sum ele de bani investite su n t esenţiale, ci oam e­nii, spune scriito ru l şi filosoful fin landez Pekka Himanen. Calitatea îna ltă a educaţiei fin landeze se b azează pe calita­tea rid icată a cadrelor didactice fin landeze... Mulţi d in tre cei m ai bun i elevi îşi doresc să ajungă profesori. A sta se leagă de fap tu l că noi credem cu adevărat că tră im în tr -o epocă a inform aţiei, aşa încât îi respectăm pe cei care su n t angrenaţi

212 CODUL TALENTULUI

în tr -o p rofesie a tâ t de im po rtan tă p en tru inform aţie cum este cea didactică.

În sfârşit, ia tă o a treia în trebare de n a tu ră educaţională pe care s -o privim p rin lentila mielinei: oare DVD-urile de dezvoltare a activităţii cerebrale cum ar fi Baby Einstein (pre­cursorul unei in d ustrii care a a juns acum la o cifră de afaceri de 500 de m ilioane de dolari) îi a ju tă pe copii să devină mai deştepţi? Ideea general răsp ân d ită cu privire la ta len t n e -a r determ ina în m od firesc să ră sp u n d em afirm ativ. La urm a urm elor, dacă ta len tu l este înnăscu t, atunci vizionarea acestor DVD-uri, cu succesiunile lo r sim ple şi fascinante de form e colorate şi de lum ini e de p resu p u s că va a ju ta la dezvoltarea creierului bebeluşu lu i (ca să nu m ai pom enim că -i a ju tă şi pe părin ţii ocupaţi să găsească u n m om ent de linişte).

Dar studiile a ra tă că aceste DVD-uri n u - i fac pe copii m ai deştep ţi. De fapt, îi fac chiar m ai p u ţin deştep ţi. Un stud iu în ­trep rins de un iversita tea d in W ashington în 2007 a consta ta t că p en tru copiii cu vârste în tre op t şi şa isprezece luni fiecare oră pe trecu tă zilnic v izionând DVD-uri despre „ştiin ţa creie­rului" a scăzu t capacitatea de acum ulare a vocabularului cu 17%. Şi dacă ne gândim la a s ta în term enii m odelului mielinei, concluzia s tud iu lu i este perfect logică. DVD-urile de acest tip nu dau rezu lta te p en tru că n u creează an trenam en t in tens - de fapt, îl îm pied ică în m od activ, consum ând din tim pul care ar pu tea fi fo losit p en tru activarea circuitelor. Imaginile şi sunetele de pe DVD-uri îi învăluie pe copilaşi ca în tr -o băiţă caldă - d istractivă şi im ersivă, dar inu tilă p rin com paraţie cu in teracţiun ile bogate, erorile şi învăţarea care au loc când bebeluşii iau contact cu lum ea reală. Sau, ca să form ulăm a l­tfel: aptitudinea este izolaţia care înfăşoară circuitele neurale şi se dezvoltă în funcţie de anum ite semnale.

Afaceri

Când vine vorba de producerea u n o r m etafore cu grad conceptual rid icat, pu ţine dom enii d in viaţă p o t concura cu

213

industria consilierii d in dom eniul afacerilor. O rganizaţiile bune, după cum ne sp u n cei care joacă rolul de guru, sun t ca n işte echipe sportive angrenate în tr -u n joc. Sau su n t ca nişte nave care navighează pe u n ocean periculos. Sau o echipă de alp inişti pe Everest sau ca n işte cetăţi greceşti aflate în război sau ca orice num ăr de analogii com plex s truc tu ra te , isp itito r de dram atice, toa te acestea venind cu propriile se tu ri de ro ­luri, reguli şi cadre p en tru îm bunătă ţire şi fiind m ai m ult sau m ai p u ţin adevărate, în funcţie de diverşi factori.

Mielina ne oferă u n m odel diferit, unu l care se debarasea­ză de decoraţia m etaforică şi afirm ă sim plu că organizaţiile bune sun t a lcătuite d in m ielină, punct. Firmele su n t grupuri de oam eni care constru iesc şi perfecţionează circuite de ap titud in i în exact aceeaşi m anieră ca jucăto rii de ten is de la Spartak sau violoniştii de la M eadow m ount.'Cu cât mai m ulte o rganizaţii adop tă principiile esenţiale ale declanşării, an trenam entu lu i in tens şi m ăiestriei în an trenam ent, cu atâ t m ai m ultă m ielină se va constru i şi cu a tâ t m ai m ult succes vor avea.

Cu treizeci de ani în urm ă, Toyota era o com panie de m ărim e m edie d in indu stria autom obilelor. Acum este cel m ai m are p rod u că to r de au to tu rism e d in lum e. Cei m ai m ulţi analişti atribuie succesul rep u rta t de firm ă strateg iei sale num ite kaizen, care este cuvântul japonez p en tru „am eliorare continuă" şi care la fel de u şo r poate fi num it an trenam ent in tens co rporatist. Kaizen este procesu l de găsire şi am eli­orare a problem elor mici. Fiecare angajat, începând cu om ul de serviciu, are au to rita tea de a opri linia de producţie dacă dep istează o problem ă. (Fiecare fabrică are pe podea cabluri care po t fi trase, num ite andons.) V asta m ajo rita te a am e­liorărilor vine de la angajaţi, iar vasta m ajo rita te a acelor schim bări su n t m ărunte: m u tarea containerului cu piese cu treizeci de centim etri, de exem plu. Dar acestea se acum ulea­ză. Se estim ează că, anual, Toyota im plem entează în ju r de o mie de reparaţii m inuscule în fiecare d in liniile ei de asam ­blare, a ju n g ân d u -se la u n to ta l de circa u n m ilion de rem e­dieri m ărun te p er total. D ep lasându-se cu aceşti paşi mici şi

214 CODUL TALENTULUI

şovăielnici ca de bebeluş, Toyota seam ănă cu o Clarissa uriaşă, p roducătoare de autom obile. Schimbările mici su n t m inuscule în făşu rări de m ielină, a ju tâ n d u -i circuitele să funcţioneze cu o fracţiune m ai rapid, m ai lin şi m ai precis. Sem nul de dea­supra uşii fabricii Toyota d in Georgetown, Kentucky, exprim ă ideea în tr -u n perfect lim baj al an trenam en tu lu i in tens: „Când ceva funcţionează p rost, în treabă de cinci ori DE CE“.

Pare u n lucru sim plu de făcut. Dar, de fapt, ca to t ce ţine de an trenam en tu l in tens, m ai în tâ i trebuie în frân tă tend in ţa firească de m inim alizare a im portan ţe i p roblem elor - ceva deosebit de dificil în dom eniul afacerilor. Jam es Wiseman, care este acum vicepreşedintele Toyota p en tru problem e corporatiste , a re la ta t p en tru revista Fast C om pany despre prim ele zile p e trecu te de el în com panie. La fostu l lui serviciu „se făceau m ereu e fo rtu ri de găsire a leacului universal, de a se realiza o am eliorare m are şi spectaculoasă". Când a sosit la Toyota, ş i-a d a t seam a că lucrurile su n t diferite.

— În tr -o vineri, am făcut u n rap o rt despre o activitate pe care o realizam [extinderea unei uzine] şi am vorbit pozitiv despre acea activitate, chiar m -a m lăudat pu ţin . D upă d o - u ă - tre i m inute, m -a m aşezat. Iar dom nul Cho [Fujio Cho, ac­tualm ente p reşed in te le pe p lan m ondial al com paniei Toyota] s -a u ita t în tr -u n fel la m ine. Vedeam că e nedum erit. M i-a spus: „Jim -san. Ştim cu to ţii că eşti u n bu n m anager, altfel nu te -a m fi angajat. Dar te rog să ne vorbeşti despre problem ele tale, în aşa fel încât să le pu tem rezolva îm preună".

Psihologie

Clinica T im idităţii este s itua tă în tr -u n parc anonim p en tru clădiri adm inistrative la m arginea unu i d rum circu­lat d in Palo Alto, California. Are ziduri d in ardezie cenuşie şi m obilier m ohorât, de culoarea vinului^roşu de Burgundia. Singurul sem n de v iaţă este o fotografie subacvatică a unui peşte-clovn , care aruncă o u ită tu ră p ru d en tă de după ascu n -

. ză toarea sigură oferită de un ten tacu l de anem onă. Clinica

215

este constru ită în ju ru l ideii po triv it căreia ap titud in ile sociale su n t la fel ca oricare alte ap titud in i. Fondatorii Philip Zim bardo şi Lynne H enderson îşi num esc ideea „antrenam ent de fitness social" - noi am p u tea s -o denum im m ielinare prin an trenam en t in tens.

„Credem că oam enii su n t tim izi nu p en tru că le lipsesc aptitudinile sociale, ci p en tru că nu le -a u exersat suficient, spune terap eu tu l Nicole Shiloff. Să vorbeşti la telefon sau să inviţi pe cineva la o în tâ ln ire în oraş este o ap titud ine care se învaţă, la fel ca u n fo rehand la tenis. Ideea e că oam enii trebuie să zăbovească în acea zonă inconfortabilă, să înveţe să to lereze anxietatea. Dacă exersezi, po ţi să ajungi la nive­lul dorit." Naşul acestu i tip de terap ie este dr. A lbert Ellis. Născut în 1913 şi crescu t în Bronx, Ellis era în, adolescenţă teribil de sfios, nereuşind să vorbească cu femeile. Dar în tr-o d u p ă-am iază s -a h o tă râ t să facă o schim bare. S -a aşeza t pe o bancă d in apropiere de Grădina Botanică d in New York şi a s ta t de vorbă cu toate fem eile care s -a u aşeza t pe acea bancă, în tr -o lună, a vorbit cu 130 de femei.

— Treizeci d in tre ele au p lecat im ediat, a spus el. Am vor­b it cu celelalte o sută, p en tru prim a oară în viaţa mea, fără să m ai ţin cont de cât de nelin iştit eram . Nimeni n - a vom itat şi nici n -a dat b ir cu fugiţii. Nimeni n - a chem at poliţia.

Ellis, care a a juns să scrie zeci de cărţi, a e laborat o abor­dare p rin d iscuţii directe, o rien tate pe acţiune, care punea la încercare m odelul freud ian de exam inare a experienţelor d in copilărie.

— Nevroza nu e decât u n te rm en p re ten ţio s p en tru văică­reală, spunea el. Problem a cu m ajo rita tea terap iilo r este că te a ju tă să te sim ţi m ai bine. Dar nu te faci m ai bine. Trebuie să o susţii cu acţiune, acţiune, acţiune.

A bordarea lui Ellis, com binată cu cea a dr. A aron Beck, a devenit cunoscută sub num ele de terap ie cogn itiv -com por- tam entală, care s -a dem o n stra t a fi, po triv it N ew York Times, egală în efect sau mai eficace decât m edicam entele prescrise p en tru com baterea depresiei, anxietăţii şi a tu lburării o b - sesiv-com pulsive. D upă cum îi plăcea lui Ellis să rem arce,

216 CODUL TALENTULUI

ideile lui nu erau noi: proveneau de la filosofii stoici precum Epictet, care a spus: „Nu evenim entele, ci opiniile noastre despre ele ne fac să su ferim “. Ellis, decedat în 2007, a fost num it de A sociaţia Psihologică A m ericană al doilea psiholog în ordinea in fluen ţei d in secolul al XX-lea (Cari Rogers a fost prim ul, iar Freud al treilea).

Şedinţa de la Clinica T im idităţii la care am partic ipat, care a inclus op t oam eni tim izi clinic, a fo st tipică. Nu s -a vor­b it despre trecu tu l nim ănui, nu s -a făcu t nicio încercare de deconstrucţie a rădăcin ilo r cauzelor tim idităţii. A fost doar practică şi feedback, sub supravegherea blândă, dar realistă a lui Shiloff, care corecta orice percepţie inexactă şi îi îndem na să se s trădu iască m ai tare, încă o dată. Am avut senzaţia că m ă aflu la M eadow m ount, la Spartak sau în orice altă pep in i­eră de talente.

Clienţii au începu t p rin a încerca să stăpânească provocări m ai simple: in te rp re ta re de ro luri în d iscuţii la rezervorul de apă sau în convorbiri telefonice. Pe parcu rsu l câtorva luni, ei au p rog resa t tre p ta t sp re sarcini m ai dificile, cum ar fi invita­rea la o în tâln ire în oraş. La cel m ai îna lt nivel al program ului, ei e fectuează isprăvi olim piene de sociabilitate, p u n ân d u -se în m od deliberat în situaţii jenan te , cum ar fi scăparea pe jo s a unui pepene în tr -u n superm arket aglom erat. Ideea este, după cum explică Shiloff, să se activeze circuitul şi astfel să se răm ână de fiecare da tă ceva m ai m ult tim p în s ta rea de d isconfort. Este procesu l paşilo r ez itan ţi de bebeluş re luat de la capăt, deşi clinica are m oduri m ai adecvate de a descrie senzaţia . Unul d in tre clienţii lui Shiloff, u n s tu d en t de colegiu pe care-1 voi num i David, ş i-a com parat p rogresu l evolutiv cu nivelurile unu i joc video.

— La începu t, pare foarte deru tan t, ca şi cum toate ar veni spre tine d in toa te unghiurile, a spus el. Dar pe u rm ă începi să - ţi dai seam a desp re ce este vorba şi în scu rt tim p ţi se pare ceva firesc.

Un tehnician d in dom eniul com puterelor în vârstă de douăzeci şi şase de ani pe num e Andre m i-a spus că nu mai vorbise luni de zile cu o fem eie înain te de a se înscrie la

2 17

Clinica Tim idităţii. Acum tocm ai ieşise de tre i ori la întâln ire în oraş şi se înscrisese la u n curs de dans artistic.

— Când credeam că aşa m -am născut, îm i ziceam că n -a re niciun rost, m i-a spu s Andre. Dar dacă e vorba de o ap titu d i­ne, to tu l se schim bă.

A ntrenam entu l in tens şi m ielina se află, de asem enea, în spatele succesului Irakului Virtual, o nouă tehnică fo losită p en tru a - i a ju ta pe soldaţii am ericani care su feră de tu lburări de stres posttraum atic , o afecţiune în care evenim entele coti­diene (pocnetul unei ţevi de eşapam ent sau zgom otu l de paşi) declanşează am intiri du reroase şi debilitante. Irakul Virtual fo loseşte softw are asem ănăto r celui d in jocurile video pen tru a - i a ju ta pe pacien ţi să tră iască o recreare p lină de viaţă a traum ei lor, cu to t cu m irosuri, sunete şi senzaţii. Ideea este de a re tră i am intirea, d eb arasân d -o de p u te rea ei, o tehnică num ită de te rapeu ţi terap ie p rin expunere prelungită.

Irakul V irtual funcţionează exact ca şi Clinica T im idităţii sau ca orice altă pepin ieră de talente, la d rep t vorbind. A ptitudinea dorită este să se trăiască evenim entele trau m a­tice (paşi, zgom ote puternice) fără declanşarea conexiunilor debilitante. Ei nu po t să deconstru iasă circuitu l (să ne am in­tim că m ielina se înfăşoară, dar nu se şi desfăşoară), aşa că m odalita tea cea m ai bună de a deprinde o nouă ap titu ­dine este să stab ileşti şi să an trenezi in tens u n circuit nou care face legătura d in tre stim ulii traum atici şi evenim entele cotidiene norm ale. La începu t este dificil. Dar cu cât clienţii activează acel circuit, cu a tâ t m ai pricepu ţi devin în activa­rea lui. D upă cum le -a declarat odată u n so ldat astfel tra ta t celor de la The N ew Yorker. „M ajoritatea gândurilo r in truzive au d ispăru t. N iciodată nu scapi de to t de sindrom ul de stres p osttraum atic , dar înveţi să tră ieşti cu el. Aveam nişte poze cu fostu l m eu şef de p lu to n [decedat] la care n u m ă m ai p u ­tu sem u ita de tre i ani. Acum le -am lipit pe perete".

218 CODUL TALENTULUI

Îmbătrânire

N um ărul cercetărilor priv ind legătura d in tre cogniţie şi îm bătrân ire e în continuă creştere, fiecare nou stud iu rep e­tând acelaşi refren: o h o foloseşti, o h o pierzi. Fraza clinică este „rezervă cognitivă", care sună abstrac t până când George B artzokis în făşoară s trân s u n şervet d in p ân ză în ju ru l unui stilou p e n tru a explica ce se în tâm plă cu adevărat. Stiloul este fibra nervoasă, iar şervetul este mielina. îm bătrân irea creieru­lui, explică Bartzokis, se p roduce când încep să apară ru p tu ri în şerveţel.

— Mielina începe literalm ente să p lesnească cu vârsta, m i-a spus Bartzokis. Ă sta e m otivul p en tru care orice p e r­soană vârstn ică pe care ai în tâ ln it-o v reodată în viaţă se m işcă m ai len t decât o făcea când era tânără. Muşchii nu s -a u schim bat, d a r v iteza im pulsurilo r pe care le po t trim ite către ei s -a schim bat, deoarece m ielina îm bătrâneşte .

Vestea b u n ă e că în vrem e ce undele natu rale de m ielinare se sfârşesc undeva în tre treizeci şi pa truzec i de ani, volum ul n o s tru general de m ielină creşte până la vârsta de cincizeci de ani şi p ă s trăm m ereu capacitatea de a adăuga altă m ielină p rin an trenam en t in tens.

— Trebuie să ne am intim că m ielina este vie, fiind în p erm anen ţă genera tă şi degenerată, ca u n război, spune Bartzokis. Când sun tem tineri, constru im m ielina cu uşurin ţă . Pe m ăsură ce îm bătrânim , echilibrul general se m u tă spre d e ­generare, d a r p u tem să continuăm să adăugăm mielină. Chiar şi când m ielina se descom pune, p u tem to tu şi s -o construim , p ână la sfârşitu l vieţii.

Iată de ce, spune Bartzokis, nivelul de educaţie este unul d in tre factorii cei m ai de nădejde p en tru p rezicerea instalării bolii A lzheim er. O educaţie m ai solidă creează u n circuit mai gros, m ai robust, m ai capabil să com peijşeze p en tru prim ele faze ale bolii. Este şi m otivul p en tru care în u ltim a vrem e am văzu t o avalanşă de noi studii, cărţi şi jocuri video co n stru ­ite pe principiu l m ielinei conform căruia practica stăvileşte

219

declinul cognitiv. Modelul m ielinei sublin iază de asem enea im portan ţa căutării de noi provocări. S -au făcu t experim ente în u rm a cărora s -a co n sta ta t că situaţiile în care oam enii sunt fo rţa ţi să se adap teze şi să se acom odeze cu noile provocări (cu alte cuvinte, să facă erori, să fie atenţi, să se an treneze intens) tind să sporească rezerva cognitivă. Un stud iu a ară ta t că persoanele în vârstă care au în trep rin s m ai m ulte activităţi de petrecere a tim pulu i liber au avut u n risc m ai mic cu 38 la su tă de a dezvolta dem enţa. D upă cum a a ră ta t u n neurolog, m an tra „ori o foloseşti, ori o pierzi" trebuie adusă la zi. Ar trebu i să sune: „Foloseşte-o şi fă ro s t de cât m ai m ultă".

Acasă

Ca m ulţi alţi părin ţi, so ţia m ea Jen şi cu m ine am petrecu t o parte nefiresc de m are d in prim ii ani ai copiilor no ştri în cău tare de sem ne prevestitoare. în tim p ce cei p a tru copilaşi se târau , învăţau să m eargă şi apoi alergau, noi ne în trebam oare ce ta len te ascunse or avea. O fi destinat să a jungă m u zi­cian? Atlet? Om de ştiinţă? A cest gen de gândire are aspectele ei pozitive - este incitan t să crezi că p rop riu l tău copil soseşte pe lum e gata d o ta t cu ta len te deosebite. Dar se m ai bazează şi pe unele supoziţii false şi cu siguran ţă că dă n aştere la fa l­se a ş tep tă ri care, p rin tre altele, au d rep t consecin ţă o groază de kilom etri parcurşi cu m aşina. Lecţii de pictură? De ce nu! T abără de hochei? Oră de dans? G im nastică? Da! Când eşti responsabilu l u nu i d ar m isterios, n u ai n iciun m otiv tem einic să respingi o opo rtu n ita te care ar pu tea perm ite exprim area acelui dar.

Dar dacă te gândeşti la ta len t ca la m ielină - când v izu ­alizezi acele şiruri m inuscule de lum ini de Crăciun, când cauţi trăgaciul m om entelor de declanşare, când te acordezi la sem nalele de învăţare pe care le transm iţi -, v iaţa se schim ­bă. Ca m ajo rita tea m arilor schim bări, aceasta se p rez in tă în ipostaze mici. Ca atunci când băiatu l n o s tru A idan are de învăţa t u n cântec greu la pian, iar Jen îl încu ra jează să încerce

220 CODUL TALENTULUI

prim ele cinci no te iar şi iar, făcân d -o cu paşi m ărun ţi până când începe să se prindă. Sau când fetele n o astre Katie şi Lia schiază şi ne in fo rm ează pline de en tuz iasm că au căzu t de o g răm adă de ori, lucru care ar trebui să fie u n sem n că devin to t m ai bune. (Conceptul acesta funcţionează considerabil m ai b ine cu sch iatu l decât ar funcţiona cu condusu l maşinii.) Sau poate că e ca a tunci când cele tre i fete ale noastre , cu­p rinse subit de m ania scriiturii în m aniera su ro rilo r Bronte, au începu t să scrie poveşti şi scrisori una alteia, iar Jen le -a lăsa t la îndem ână creioane colorate şi carneţele de însem nări ca să le a lim enteze frenezia com poziţională. Totuşi, cel m aim ult am sim tit as ta în tr -o a titud ine sch im bată fa tă de esec,

» i i ’

pe care nu-1 m ai resim ţi ca pe u n recul sau ca pe ceva de care să te ruşinezi, ci ca pe o cale spre înainte.

Vara trecu tă , Zoe, m ezina familiei, era foarte h o tă râ tă să înceapă lecţii de pian. îi p lăcea să se joace cu degetele pe claviatură. Surorile ei îi a ră taseră cum să cânte câteva cântece. Apoi, în tr -o du p ă-am iază , Zoe a începu t să vorbească despre viori - ce frum os sunau - şi că ş i-a r dori şi ea una. De unde i- a venit ideea asta, nu sun tem siguri. (Să fi fo st concertu l de m uzică b luegrass pe care-1 văzuse? Prietena ei care cân ta la vioară?) Am ales o vioară la m âna a doua şi am găsit u n p ro ­fesor b u n d u p ă m etoda Suzuki. Ca să nu m ai lungim poves­tea, cinele n o astre de familie beneficiază acum de serviciile unei v ioloniste am bulan te m icuţe (care nu se sfieşte să ceară câte u n bacşiş în bani).

Lui Carol Dweck, psihologul care s tu d iază m otivaţia, îi place să sp u n ă că toa te sfaturile d in lum e în m aterie de creşterea copiilor p o t fi d istila te în două reguli simple: fii a ten t la lucrurile care-1 fascinează pe copil şi laudă-1 p en tru eforturile depuse. La care aş adăuga sp u n e -i cum funcţionează m ecanism ul mielinei, aşa cum a făcu t Dweck în săşi în tr -u n stud iu care a dezvăluit fo rţa trim iterii aces­tu i m esaj. A începu t p rin a îm părţi şap te su te de elevi din ciclul m ediu care aveau rezu lta te slabe la învă ţă tu ră în două grupuri. Primii au fo st angrenaţi în tr -u n sem inar de op t să p ­tăm âni de ap titu d in i de studiu . G rupul al doilea a partic ipa t

221

la u n sem inar identic, dar a p rim it ceva în plus: o şed in ţă specială de cincizeci de m inute care descrie cum se dezvoltă creierul atunci când în tâm pină o provocare. în decurs de u n sem estru , al doilea grup ş i-a îm bu n ătă ţit considerabil n o ­tele şi obiceiurile de învăţat. Experim entatorii nu le -au spus p rofesorilo r cărui g rup aparţineau copiii, dar aceştia ş i-a u dat seam a oricum . Chiar dacă nu p u teau să spună exact despre ce era vorba, ş tiau că ceva im po rtan t se schim base.

În luna iunie a anului trecu t am solicitat să an trenez selecţionata de Little League a o raşu lu i nostru , fo rm ată din băieţi de unsprezece şi doisprezece ani. Jobul nu era foarte râvnit, d in m otive întem eiate. în Homer, unde locuim, tu rneul selecţionatelor deţinea o lungă trad iţie de eşecuri spectacu­loase. Pentru cea m ai m are parte a u ltim ulu i deceniu, tu rneul se desfăşurase cam după acelaşi scenariu ca şi M asacrul din Boston: m icul n o s tru orăşel de pe m alul m ării (fragm entat, pricăjit, p ro s t înarm at) îm potriva escadroanelor bine in s tru i­te, în uniform e lucitoare, d in com unităţile m ai m ari şi în d e ­părta te . Cu doi ani în u rm ă p ierduserăm toate jocurile la scor.

Având doar treizeci de copii în liga o răşenească şi trei săp tăm âni la d ispoziţie , eu şi cei doi confraţi an trenori nu ne p u team perm ite să facem m ofturi. Prin urm are, lista noastră de do isprezece echipieri includea u n mic nucleu de jucăto ri solizi şi o porţie generoasă de jucăto ri m ai mici ca vârstă şi care erau relativ noi în spo rtu l cu pricina. Sam, care ju ca la ex trem itate şi la p rim a bază, m ânuia b â ta d e -a i fi zis că se lup tă cu u n vârcolac. Ghen, care p refera să poarte fes în cap în locul şepcii de baseball, nu cunoştea p rea bine regulile jocului. Câţiva alţi ju că to ri se tem eau de m inge - d in m otive în tem eiate, în tru câ t Ben se pu tea lăuda cu doi ochi învineţiţi şi u n nas rup t, am intire de la u n contraind icat joc de p rin ­dere a mingii. La prim ul an trenam ent, pe când jucăto rii se încălzeau aruncând m ingea de la unu l la celălalt, eu şi ceilalţi an trenori aveam de rezo lvat o provocare: ar pu tea fiecare pereche să facă zece aruncări şi p rinderi bune, fără să scape sau să arunce p rea departe m ingea? D upă u n sfert de oră, am decis că cel m ai bine ar fi să trecem la u n alt exerciţiu.

222 | CODUL TALENTULUI

Nu era, cum se spune, decât un singur lucru de făcut. La fel ca Mike Feinberg şi Dave Levin de la KIPP, am aplicat m etoda Butch Cassidy. în urm ătoarele trei săptăm âni, am fu ra t idei de la oam enii şi locurile pe care le v izitasem în u ltim ul an şi îm preună cu colegii m ei le -am aplicat la echipa noastră.

Ca şi p ro fesorii de m uzică de la M eadowm ount, i-am învăţa t cum să lovească m ingea încetin ind m işcarea bâtei, lu ­crând pân ă la perfecţiune şi p u n â n d u -i pe ju că to ri să p riveas­că şi să im ite loviturile reuşite iar şi iar.

La fel ca John W ooden sau Linda Septien, am încercat să îi învăţăm p rin rafale inform ative rapide, în stilul sistem elor GPS. în anul an te rio r de an trenam ent, în to td eau n a m ă ocu­pam de grup ca de u n întreg, aplicând aceeaşi m etodă p en tru to a tă lum ea. Acum încercam să m ă ocup de fiecare ju că to r în parte, găsind m odalită ţi de conectare cu el, iar când câte unu l făcea ceva corect, îl opream şi îi spuneam să ţină m inte acel sen tim ent.

La fel ca în cazul jucăto rilo r b razilien i de fu tsal, am găsit m odalită ţi de com prim are şi accelerare a jocului. Am exersat lovirea cu b â ta de la 9 m etri d is tan ţă în loc de 13,5, fo rţân d u -i pe cei care loveau cu b â ta să reacţioneze m ai rapid.

La fel ca Tom M artinez, i-a m învăţa t jocu l defensiv am e­na jând un te ren de baseball m in iatural şi izo lând elem entul m ental al jocu lu i - cine acoperă p rim ul o lovitură cu efect, cine in te rcep tează o aruncare d in afara terenului. Fără jenă, am transm is m artinezism e. Term ină aruncarea. Fii m ândru de mişcarea ta. Vezi ce uşor este?

Când a venit ziua, am închiriat u n m icrobuz şi am p o rn it spre nord, la Kenai, o raşu l gazdă p en tru tu rneu l lung de p a tru zile. Am am enaja t o m ică tabără lângă terenu l de baseball şi repede n e -a m asam blat arm ele secrete: u rsu l po lar n o ro ­cos, sendvişurile cu som on de consum at înain tea m eciului şi u n so rtim en t varia t de elastice şi ben tiţe pe care fiicele m ele le fo loseau ca să creeze coafurile distinctive ale echipei, în stilul lui Bjork. Ne sim ţeam pregătiţi. Dar când prim ul n o stru oponent, Kodiak, a păşit în te ren cu calm, echipa n o astră a începu t deodată să dea sem ne de nelinişte şi agitaţie. Lucru pe

223

care-1 făceau şi părin ţii lo r în tribune, unii d in tre ei u rm ărind în u rm ă cu u n an con frun tarea de atunci cu Kodiak, în care fuseserăm în frân ţi cu 15 la 1. Cei de la Kodiak au executat un exerciţiu de încălzire cu o coregrafie fără cusur. U rm ăream în tăcere.

— Sunt buuuuni, a spus Ben cuprins de adm iraţie.De parcă ar fi v ru t să dem onstreze adevărul acestei

exclamaţii, principalu l trăg ă to r de la Kodiak a deschis jocul trim iţând o m inge cu efect perfectă care s -a rostogolit lent d e -a lungul liniei celei d e -a tre ia baze - u n pu n ct sigur. Dar n -a fost. Pentru că Brian, om ul n o stru de la b aza a treia, s -a repezit, a luat m ingea cu m âna goală ş i-a a ru n ca t-o la prim a bază, unde Johan, ju că to ru l n o stru de la b aza a doua, aştep ta ca să înscrie, exact aşa cum făcuserăm la an trenam ent. I-am îm piedicat să înscrie vreun p u n c t tim p de tre i reprize , după care am înscris două alergări pe o pereche de m ingi lovite cu fo rţă şi am luat conducerea. Kodiak a ră sp u n s cu p a tru aler­gări, dar n e -a m revenit când Brian, spre uim irea a tâ t a lui, cât şi a noastră , a reu şit o lovitură de circuit com plet al terenului dem nă de A ndruw Jones, peste gardul d in stânga terenului.A fost u n joc strâns, pa lp itan t, bine jucat, pe care n -a lipsit m ult să -l câştigăm . Cu toate acestea, echipa s -a în to rs la cor­tu ri şocată şi fericită de ceea ce reuşiserăm . Am sim ţit em oţia stran ie a „efectului d a r-a r dracii". D upă cum s -a exprim at unul d in tre părinţi: „E ca u n miracol".

Ar fi d răgu ţ să spunem că, în m od m iraculos, am câştigat turneul. Nu l-a m câştigat. Am ju ca t bine, câştigând u n meci şi p ierzând alte două jocuri cu final foarte s trâns, u n u în prelungiri. Fiecare joc a fost m arcat de m om ente revelatoa­re: Ghen a reu şit u n single, A idan a aruncat o m inge decisivă lă sân d u -i pe adversari fără replică, Ben a rea liza t fără nicio tem ere prinderi m iraculoase, iar Sam, cel care se lup ta cu vâr­colacii, a reu şit o lovitură de circuit com plet. Iar când u lti­m ul joc s -a te rm ina t şi am strân s tabăra de cam panie, câţiva m em bri ai echipei răm ăseseră pe te ren a ru n cân d u -ş i m ingea îm brăcaţi în uniform e. Ar fi răm as să joace toa tă noaptea.

224 CODUL TALENTULUI

Când am începu t să lucrez la acest proiect, am da t peste o fotografie a m ielinei realizată cu m icroscopul electronic. Nu e o im agine nem aipom enită în sensul uzua l al cuvântului: e neclară şi are granulaţie. Dar îmi place să o privesc, p en tru că se vede fiecare în făşu rare în parte, ca stra tu rile de pe p artea fron tală a une i faleze sau inelele de creştere d in trunchiu l unui arbore. Fiecare s tra t de m ielină este o reflectare unică a cine ştie cărui evenim ent d in trecu t. Poate că în făşurarea asta a fo st p ric inu ită de indicaţiile unu i an trenor; poate că cealal­tă, de priv irea încura ja toare a unu i părinte; iar cea de acolo, de ascu ltarea unei m elodii p referate. în spirele de m ielină rez idă is to ria secre tă a unei persoane, fluxul de in teracţiun i şi in fluenţe care alcătuiesc o viaţă, lum inile de Crăciun care, d in tr-u n m otiv oarecare, s -a u aprins.

Acasă, m ă pom enesc im ag inându-m i uneori şirurile aces­tea de lum ini, p â lpâind şi lum inând în tim p ce fam ilia noastră joacă jocuri, se p ierde în lum ea cărţilor sau d iscu tă în ju ru l m esei la cină. Pare d e -a d rep tu l im posibil ca aceşti om uleţi să crească în scu rt tim p, făcând lucruri incredibil de com plicate şi de m inunate, d ar u ite că nu e. Se va în tâm pla. în definitiv, sun tem fiinţe de mielină.

D eunăzi, fa ta n o as tră Zoe ş i-a lua t vioara şi a începu t să înveţe cu paşi şovăielnici u n cântec nou despre u n îm păra t gras şi o regină care avea u n câine. S-a oprit de m ulte ori. A făcu t greşeli. A lu a t-o de la început. Suna fragm enta t şi, în acelaşi tim p, m inunat.

— Am s ă - l rep e t de u n catralion de ori, a spus ea. O să - l cân t superbine.

* * *

Note privind sursele

Introducere

Mai m ulte despre C larissa şi despre p regătirea ei su - peraccelerată găsiţi în Gary E. M cPherson and Jam es M. Renwick, „Interest and Choice: S tudent-Selected R epertoire and Its Effect on Practising Behavior“, British Journal o f Music Education 19 (iunie 2002), 173-88, şi „I’ve Got to Do My Scales First!" Proceedings o f the Sixth International Conference on Music Perception and Cognition (Keele, Staffordshire, U.K.: Keele University D epartm en t of Psychology, 2000), CD-ROM.

Capitolul 1. Locul de maximă eficienţă

Cu toate că in tu iţia ne spune că, în general, copiii p reco­ce sun t destina ţi succesului, u n m unte de date ştiinţifice ne a ra tă contrariu l. A se vedea, de exem plu, stud iu l lui Benjamin Bloom „The Role of Gifts and M arkers in the D evelopm ent o f Talent", Excepţional Children 48 (1982), 510-21; şi cel al lui Lauren A. Sosniak „Developing Talent: Time, Task, and Context" în N. Colangelo and G. Davis’s, H andbook o f Gifted Education (New York: Allyn & Bacon, 2003). Pentru studii de caz bune pe acest subiect, vezi stud iu l pe te rm en lung realizat de Rena Subotnik, Lee Kassan, Ellen Sum m ers, şi Alan W asser pe elevii cu IQ rid icat de la o şcoală new yorkeză p en tru copii ta len taţi, publicat în Genius Revisited: High IQ Children Grown Up (Norwood, N.J.: Ablex, 1993) sau nu m e­roasele re la tări ale psihologului de la S tanford Lewis Term an despre studiile pe te rm en lung asup ra copiilor cu IQ m are.

226 CODUL TALENTULUI

Pentru o excelentă şi p ro fundă privire de ansam blu asup ra acestui sub iect şi a altora, vezi cartea lui Malcolm Gladwell Outliers: The Story o f Success (New York: Little, Brown, 2008; Excepţionalii, Bucureşti: Publica, 2009).

Ideea lui R obert Bjork de „loc de m axim ă eficienţă" al învăţăturii a fo st concep tualizată de alţii, cel m ai p roem inen t fiind psihologul ru s Lev Vigotsky în anii 1920, care i-a dat un num e ceva m ai p u ţin atractiv: zona dezvoltării proxim ale. Mai m ulte desp re opera lui Bjork priv ind dificultăţile d ez ira - bile se găsesc în „Memory and M etam em ory C onsiderations in the Training of H um an Beings", în Metacognition: Knowing A bou t Knowing (Cambridge, Mass.: MIT Press, 1994, 185-205, şi „A ssessing Our Own Com petence: H euristics and Illusions", Attention a n d Perform ance X W . Cognitive Regulation o fP e r- formance: Interaction o f Theory and Application (Cambridge, Mass.: MIT Press, 1999), 435-59 , şi în articolul pe care l-a scris îm preună cu Nate Komell „Leaming C oncepts and Categories: Is Spacing the Enemy of Induction?", Psychological Science 19 (2008), 585-91.

Unul d in tre lucrurile in teresan te despre an trenam en tu l in tens este că pare să nu se poa tă deosebi de an trenam entu l superficial, ceva num it de Bjork „iluzia com petenţei". Din m ai m ulte stud ii pertinen te , cel m ai in te resan t se referă la poştaşii b ritan ici care au trecu t p r in tr -o varie ta te de m etode de pregătire p en tru a învăţa u n nou sistem de claviatură. S-a consta ta t că p oştaşii care au învăţa t cel m ai p u ţin aveau im ­presia că ş tiu cel m ai m ult şi viceversa. Vezi A. D. Baddeley şi D. J. A. Longman, „The Influence of Length and Frequency of Training Session on the Rate of Learning to Type", Ergonomics 21 (1978), 627 -35 .

Pentru alte exem ple privind an trenam en tu l in tens în p u ­blicitate, vezi Jaideep Sengupta şi Gerald J. Gom, „Absence Makes the Mind Grow Sharper: Effects of Elem ent O m ission on Subsequent Recall", Journal o f M arketing Research 39 (mai2002), 186-201.

Pentru in fo rm aţii privind am eliorarea aruncărilo r libere ale lui Shaquille O’Neal, vezi R. Kerr şi B. Booth, „Specific and

2 27

Varied Practice of Motor Skill“, Perceptual and Motor Skills 46 (1978), 395-401 .

D espre Edwin Link şi sim ulatorul lui de zbor, vezi Lloyd L. Kelly aşa cum i-a re la ta t lui Robert B. Parke, The Pilot M aker (New York: G rosset & Dunlap, 1970); N orm an E. Borden Jr., A ir Mail E m ergency 1934 (Freeport, Me.: Bond W heelwright, 1968); şi D. J. A llerton“, Flight Simulation: Past, Present, and F uture“, Aeronautical Journal 104 (2000), 651-63 . Relatări in teresan te po t fi găsite şi pe pagina h ttp ://w w w .link . com /h isto ry .h tm l şi în articolul lui Virginia Van der Veer, „B am storm ing the U.S. Mail“, Am erican Heritage, m ai 1974.

Pentru m ai m ulte despre beneficiile fu tsa lu lu i în m a te ­rie de constru irea aptitud in ilor, vezi J. D. Allen, R. Butterly,M. A. W elsch şi R. Wood, „The Physical and Physiological Value of 5 -a-S ide Soccer Training to 11-a-S ide M atch Play“, Journal o fH u m a n M ovem ent Studies 31 (1998), 1-11, p re ­cum şi Simon C lifford’s, Play the Brazilian Way (London: MacMillan, 1999).

Capitolul 2. Celula de antrenament intens

Pentru o bună privire de ansam blu asup ra a ceea ce s -a r p u tea să se num ească în curând revoluţia mielinei, vezi lu ­crarea lui R. Douglas Fields „White M atter M atters“, Scientific Am erican (m artie 2008), 54-61, p recum şi „Myelination:An Overlooked M echanism of Synaptic Plasticity?“, Neuroscientist 11, nr. 6 (2005), 528-31. Pentru o privire generală asup ra relaţiei cu boli şi tu lbu rări p recum sch izo ­frenia, tu lbu rarea obsesiv-com pulsivă, tu lbu rarea bipolară, autism ul, dislexia şi ADHD, vezi articolul lui Field „White M atter in Leaming, Cognition, and Psychiatric D iso rders“, Trends in Neurosciences 31, nr. 7 (iulie 2008), 361-70 . Pentru inform aţii m ai cuprinzătoare , a se vedea cartea lui Field in ti­tu la tă The O ther Brain (Celalalt creier).

Pentru stud ii specifice care leagă m ielina de o creştere a ap titud in ilo r şi a talentulu i, vezi urm ătoarele: J. Pujol, „Myelination of Language-R elated Areas in the Developing

228 CODUL TALENTULUI

Brain“, Neurolog/y 66 (2006), 339-43; F. Ullen e t al., „Extensive Piano Practicing Has Regionally Specific Effects on White M atter D evelopm ent", N ature Neuroscience 8 (2005) 1148-50; T. Klingberg et al., „M icrostructure of T em poro-Parie tal White M atter as a Basis for Reading Abihty“, Neuron 25 (2000), 493-500; B. J. Casey et al., „S tructural and Funcţional Brain D evelopm ent and Its R elation to Cognitive Developm ent", Biological Psychology 54 (2000), 241-57; K. B. W alhovd şi A. M. Fjell, „White M atter Volume Predicts Reaction Tim p Instability", Neuro-psychologia 45 (2007), 2277-84; V. J. Schm ithorst e t al., „Cognitive Functions C orrelate w ith White M atter A rchitecture in Norm al Pediatric Population“, H um an Brain M apping 26 (2005), 139-47; E. M. Miller, „Intelligence and Brain M yelination: A H ypothesis", Personality and Individual D ifferences 17 (1994), 803-32; B. T. Gold et al., „Speed o f Lexical Decision C orrelates w ith D iffusion A nisotropy in Left Parietal and Frontal White M atter", Neuropsychologia 45 (2007), 2439-46 .

O m o stră din opera lui A nders Ericsson priv ind an tre ­nam entu l deliberat se poate găsi în Cam bridge Handbook o f Expertise a n d Expert Perform ance (New York: Cambridge University Press, 2006), pe care l- a coeditat îm preună cu Neil C harness, Paul Feltovich şi Robert Hoffman; Expert Perform ance in Sports (Champaign, 111.: H um an Kinetics,2003), coed ita t de Ericsson ală turi de Janet L. Starkes; şi The Road to Excellence (Mahwah, N.J.: Lawrence Erlbaum A ssociates, 1996). O excelentă privire de ansam blu poate fi găsită în articolu l lui, scris în colaborare cu Neil Charness, „Expert Perform ance: Its S tructure and Acquisition",A m erican Psychologist 49, nr. 8 (1994), 725-47 , şi în Michael J. A. Howe, Jane W. D avidson şi John A. Sloboda, „Innate Talents: Reality or M yth“, Behavioral and Brain Sciences 21 (1998), 399-407 .

Nu la fel de im portan t, dar la fel de in te resan t este fap tu l că an trenam en tu l in tens dă rezu lta te şi la alte specii (în fond, m ielina este mielină). Vezi W. S. H elton? „Deliberate Practice in Dogs: A Canine Model o f Expertise", Journal o f General Psychology 134, nr. 2 (2007), 247-57 .

229

Capitolul 3. Familia Bronte, Z-Boys şi Renaşterea

Cartea lui Ju liet Barker The Brontes (New York: St. M artin’s Griffin, 1994) reuşeşte de m inune să acopere p rob lem ati­ca biografică. Vezi şi Ann Loftus McGreevy, „The Parsonage Children: An Analysis o f the Creative Early Years of the Brontes at H aw orth“, Gifted Child Q uarterly 39, nr. 3 X1995), 146-53, p recum şi analiza inform ativă a suro rilo r Bronte, a lui George Eliot şi Charles Dickens în Michael J. A. Howe’s Genius Explained (Cambridge, U.K.: Cam bridge University Press, 1999).

O rela tare colorată a perioadei de începu t a celor de la Z-Boys se găseşte în Greg Beato, „Lords of Dogtown", Spin, m artie 1999.

Pentru m ai m ulte detalii privind sistem ul -ghildelor d in perioada Renaşterii, vezi S. R. Epstein, „Craft Guilds, A pprenticeship, and Technological Change in Preindustrial Europe", Journal o f Economic H istory 58, nr. 3 (1998), 684-713 , şi S. R. Epstein, Wage Labor and Guilds in Medieval Europe (Chapel Hill: University of N orth Carolina Press, 1991).

Pentru m ai m ulte despre ucenicia în perioada Renaşterii, vezi Andrew Ladis şi Carolyn H. Wood, The Craft o fA rt: Originality and Industry in the Italian Renaissance and Baroque W orkshop (Athens: University of Georgia Press,1994); Laurie Schneider Adam s, Key M onum ents o f the Italian Renaissance (Boulder, Colo.: Westview Press, 2000); Robert Coughlan, The World o f Michelangelo (New York: Time-Life Books, 1966), şi excelenta carte a lui Charles Nicholl Leonardo da Vinci: Flights o f the M ind (New York: Viking Penguin, 2004).

Pentru stud iu l dlui Mielină care dem onstrează de ce Michael Jo rdan (şi orice alt sportiv care se bazează pe viteză) a trebu it să se re tragă din activitate în ju ru l vârste i de p a ­truzeci de ani, vezi George Bartzokis, „Lifespan T rajectory of Myelin Integrity and M aximum M otor Speed", Neurobiology o f A ging (2008), disponibil online p rin in term ediu l PubMed.

Despre ro lul genelor în form area aptitud in ilor, vezi cartea lui R ichard Dawkins The Selfish Gene (Oxford, U.K.:

230 CODUL TALENTULUI

Oxford U niversity Press, 1976; Gena egoistă, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2006).

Există o poveste in te resan tă cu privire la su rp lusu l de m i­elină al lu i Einstein. Un locţiitor de patolog, Thom as Harvey, a şterpelit p ractic creierul lui Einstein, după care ş i-a p e trecu t res tu l vieţii având grijă de el şi îm părţindu-1 câtorva cercetă­to ri norocoşi. Povestea com pletă este re la ta tă în excepţionala carte a lu i Michael Patem iti Driving Mr. A lbert (New York: Dial Press, 2000). M arian D iam ond a fo st unu l d in tre acei cercetă­to ri şi în 1985 a efectuat o analiză cup rinzătoare a regiunilor esenţiale d in am bele p ărţi ale creierului. A com parat creierul lui E instein cu regiuni identice prelevate de la alte unsprezece creiere de contro l de la bărba ţi de aceeaşi vârstă şi a consta ta t că în ceea ce priveşte neuronii creierele erau identice. Totuşi, când era vorba de celulele care sprijină dezvoltarea mielinei, creierul lu i E instein avea de două ori m ai m ulte. Vezi lucra­rea lui D iam ond „On the Brain of a Scientist: A lbert E instein“, Experim ental N eurology 88, nr. 1 (1985), 198-204.

Capitolul 4. Cele trei reguli ale antrenamentului intens

Lucrarea lui A driaan de Groot se poate găsi în cartea tra ­dusă Thought and Choice in Chess (The Hague, N etherlands: M outon, 1965), p recum şi în V ittorio Busato, „In Memoriam: A driaan D ingem an de Groot", Association for Psychological Science O bserver 19, nr. 11 (noiem brie 2006).

Alte lucrări despre segm entare includ W. G. Chase şi H. A. Simon, „Perception in Chess", Cognitive Psychology 4 (1973), 55-81, şi D. A. Rosenbaum , S. B. Kenny şi M. A. Derr, „H ierarchical Control o f Rapid M ovem ent Sequences", Journal o f Experim ental Psychology: H um an Perception and Perform ance 9 (1983), 86-102.

O su rsă u tilă şi an tren an tă cu privire la Clubul de Tenis Spartak M oscova o constitu ie film ul docum entar realizat de Peter Geisler şi Philip Johnston A n n a ’s A rm y: Behind the

231

Rise o f Russian W om en’s Tennis (Byzantium Productions,2005). Dacă doriţi să aflaţi m ai m ulte despre Şcoala de m u ­zică M eadowm ount, vedeţi E lizabeth A. H. Green, Miraculous Teacher: Ivan Galamian and the M eadow m ount Experience (publicată în regie proprie, 1993).

Cu privire la învăţarea au toregulată, vezi Barry Z im m erm an şi Dale H. Schunk, eds., Self-R egulated Leam ing: From ’ Teaching to Self-Reflective Practice (New York: Guilford Press, 1998), şi Barry Zim m erm an, Sebastian Bonner şi Robert Kovach, Developing Self-R egulated Leam ers: Beyond Achievem ent to Self-E fficacy (W ashington, D.C.: Am erican Psychological Association, 1996). D espre servele la jo ­cul de volei vezi Barry Zim m erm an şi A nastasia K itsantas, „Comparing Self-Regulatory Processes Am ong Novice, N on-Expert, and Expert Volleyball Players: A M icroanalytic Study“, Journal o f Applied Sport Psychology 14 (2002), 91-105.

Ţ inând cont de to t ceea ce am aflat despre circuite şi ap ti­tudini, pare logic ca orice expert a sp iran t să se specializeze de tim puriu . Dar, în realitate, m ai m ulte stud ii au a ră ta t că sp e ­cializarea tim purie nu e la fel de fructuoasă ca o abordare de b ază m ai largă, m ai ales când vine vorba de sport. Deşi pare contrad ictoriu la p rim a vedere, când considerăm aptitudinile sportive în sensu l cel m ai larg capătă m ai m ultă noim ă: circu­ite de echilibru, coordonare şi contro l corporal. Să ne gân­dim la num ăru l m are de sportivi de clasă m ondială care s -a u specializat relativ târziu , p rin tre ei n u m ărân d u -se ten ism anul Roger Federer şi baschetbaliştii d in NBA Steve Nash, Kobe Bryant (aceştia jucaseră fo tbal eu ropean înainte) şi LeBron Jam es (anterior, ju că to r de fo tbal am erican). P entru m ai m ulte detalii, vezi lucrarea lui Joseph Baker „Early Specialization in Y outh Sport: A R equirem ent for A dult Expertise?“, High Ability Studies 14 (2003), 85-94.

Pentru o privire lim pede asup ra con trastu lu i d in tre şcolile am ericane şi echivalentele lor d in Japonia şi Germania, vezi Jam es W. Stigler şi Jam es H iebert, The Teaching Gap: Best Ideas from the World’s Teachers for Im proving Education in the Classroom (New York: Free Press, 1999); de asem enea, Robert

232 CODUL TALENTULUI

Hess şi H iroshi Azum a, „Cultural Support for Schooling: C on trasts Between Japan and the United States", Educaţional Researcher 20, nr. 9 (1991), 2-8 .

Mai m ulte despre an trenam entu l in tens al bebeluşilor vezi în K. E. A dolph, P. E. Shrout şi B. Vereijken, „What Changes in Infant W alking and Why“, Child D evelopm ent 74, nr. 2 (2003), 475-97 . Un rezu m at u til al stud iu lu i apare pe blogul lui Greta şi Dave M unger, Cognitive Daily: h ttp ://sc ie n c e blogs.com / cognitivedaily.

Capitolul 5. Indicii primare

Mai m ulte despre stud iu l lui Gary M cPherson privind m u ­zicienii „declanşaţi" se găsesc în „Com m itm ent and Practice: Key Ingred ien ts for A chievem ent During the Early Stages of Leam ing a Musical Instrum ent", Council for Research in Music Education 147 (2001), 122-27. Vezi şi articolul său „From Child to Musician: Skill D evelopm ent D uring the Beginning Stages of Leam ing an Instrum ent", Psychology o f Music 33, nr. 1 (2005), 5-35, p recum şi articolul scris îm ­preună cu Barry Z im m erm an „Self-Regulation of Musical Leaming", în The N ew H andbook on Research on Music Teaching a n d L eam ing (Oxford, U.K.: Oxford University Press, 2002), 327-47 . Studiul lui M cPherson încă nu s -a term inat. Copiii cu care a începu t când aveau şap te ani in tră acum la universitate. Unii d in tre ei au constru it o can tita te im portan tă de m ielină.

P en tm o analiză a dom eniului autom aticităţii, vezi John Bargh, Ran H assin şi Jam es Uleman, editori, The New Unconscious (New York: Oxford University Press, 2005); and Chris Frith, M aking Up the Mind: How the Brain Creates Our M ental World (New Jersey: Wiley-Blackwell, 2007). în plus, blogul the S ituationist (h ttp ://th e s itu ş tio n is t.w o rd p re ss . com) slu jeşte d rep t com pendiu de cercetare şi d iscuţii pe u n dom eniu de subiecte legate de au tom atic ita te şi consecinţele ei sociale.

233

Experim entul lui Gregory W alton şi Geoffrey Cohen privind im pactul zilei de n aştere com une „Mere Belonging" încă n -a fo st publicat. Pentru m ai m ulte detalii priv ind ac­tiv itatea lor, vezi „Sharing M otivation“, în D. D unning, ed.,The Handbook o f Social M otivation (în curs de publicare). Pentru u n stud iu ilu strân d efecte sim ilare, unde subiecţii su n t p regătiţi la nivel subconştien t ca să -ş i crească e fo rtu ri­le, să -ş i m odifice ţelurile şi s ă -ş i am elioreze perform anţele, vezi G. M. F itzsim ons şi J. A. Bargh, „Thinking of You: Nonconscious Pursuit of In terpersonal Goals A ssociated w ith R elationship Partners", Journal o f Personality and Social Psychology 84, nr. 1 (2003), 148-64.

Alte stud ii acţionează com utato ru l declanşării în alt m od - subiecţii su n t p regătiţi s ă -ş i reducă eforturile, in teligenţa şi realizările. De exem plu, vezi R. Baum eister, C. Nuss şi J. Twenge, „Effects o f Social Exclusion on Cognitive Processes: A nticipated Alorieness Reduces Intelligent T hough t“, Journal o f Personality and Social Psychology 83, nr. 4 (2002), 817-27 .

Studiul lui Marvin E isenstadt priv ind orfanii em inenţi poate fi găsit în Parental Loss and A chievem ent (Madison, Conn.: In ternational Universities Press, 1989). Altă discuţie a acestu i fenom en apare în Dean Keith Sim onton, Origins o f Genius: A D arwinian Perspective on Creativity (New York: Oxford University Press, 1999). O tra ta re m ai generală este disponibilă în Victor G oertzel e t al., Cradles o fE m inence: The Childhoods o f More than 700 Famous Men and Women, rev. ed. (Scottsdale, Ariz.: Great Potential Press, 2004).

Capitolul 6. Experimentul Curagao

Charles Euchner, Little League, Big Dreams: The Hope, The Hype and the Glory o f the Greatest World Series Ever Played (Naperville, 111.: Sourcebooks, 2006), oferă o im agine plină de v iaţă a p rogram ulu i de baseball C uraţao .

Pentru o tra ta re cup rinzătoare şi e rud ită a m otivaţiei, vezi Carol Dweck şi A ndrew Eliot, eds., The H andbook o f

234 CODUL TALENTULUI

Competence and Motivation (New York: G uilford Press, 2005). Pentru stud iu l lui Dweck care m ăsoară p u te rea unei fra ­ze de laudă, vezi A. C im pian et al., „Subtle Linguistic Clues Affect C hildren’s M otivation“, Psychological Science 18 (2007), 314-16 . Dweck este, de altfel, şi au to r al Mindset: The New Psychology o f Success (New York: Random House, 2006).

Pentru o analiză p ertin en tă asup ra forţe i lim bajului, vezi Po Bronson, „How Not to Talk to Your Kids: The Inverse Power of P raise“, New York, 12 februarie 2007.

Capitolul 7. Cum să declanşăm o pepinieră de talente

Povestea KIPP a fo st re la ta tă excelent de m ai m ulţi ju rnalişti, îndeoseb i Jay Mathews în The Washington Post şi Paul Tough în The N ew York Times M agazine. Pentru mai m ulte detalii, vezi Jay Mathews, Work Hard, Be Nice: How Two Inspired Teachers Created A m erica ’s Best Schools (Chapel Hill, N.C.: A lgonquin Books, 2009).

Capitolul 8. Magicienii talentului

Povestea lui H erm an Lamm, zis şi „Baronul", provine din cartea lui John Toland The Dillinger Days (New York: Da Capo Press, 1995) şi d in cea a lui Duane Swierczynski, This H ere’s a Stick-U p (Indianapolis, Ind.: Alpha Books, 2002). (în m od dezam ăgitor, nicio dovadă lingvistică nu face vreo legătură în tre num ele lui Lamm şi originile expresiei folosite în lum ea in terlopă „on the lam “ - pe fugă.)

Pentru o re la tare m ai detalia tă a poveştii şcolilor ex­perim entale ale lui Ron Gallimore şi Roland Tharp, vezi cartea scrisă chiar de ei, Rousing Minds to Life: Teaching, Leam ing, a n d Schooling in a Social Context (New York: Cam bridge U niversity Press, 1988). Nu ducem deloc lipsă de cărţi excelente desp re John Wooden; to tuşi, d in perspectivă

235

pedagogică, e greu de egalat cartea lui Swen N ater şi Ron Gallimore, You H aven’t Taught Until They Have L ea m ed (M organtown, W.V.: Fitness Inform ation Technology, 2006); N ater este u n fo st baschetbalist de la UCLA. în plus, Gallimore şi Tharp ş i-a u adus la zi stud iu l lor iniţial în „What a Coach Can Teach a Teacher, 1975-2004: Reflections and Reanalysis of John W ooden’s Teaching Practices“, Sport Psychologist 18, nr. 2 (2004), 119-37.

Pentru m ai m ulte detalii priv ind stud iu l lui Benjam in Bloom referito r la 120 de ta len te de vârf, vezi Developing Talent in Young People (New York: Ballantine, 1985).

Epilog: Lumea mielinei

Dintre num eroasele re la tări reuşite priv ind bătălia d in ­tre fonetică şi Limbajul integral se disting două: Nicholas Lemann, „The Reading W ars“, A tlantic Monthly, februarie 1997 şi C harlotte Allen, „Read It and W eep“, Weekly Standard, 16 iulie 2007.

Pentru m ai m ulte in form aţii despre m odul cum DVD-urile p en tru dezvoltarea creierului bebeluşilor încetinesc de fap t dezvoltarea vocabularului, vezi F. J. Z im m erm an, D. A. Christakis şi A. N. M eltzoff, „Associations Between Media Viewing and Language D evelopm ent in C hildren Under Age 2 Y ears“, Journal ofPediatrics 151, nr. 4 (2007), 364-68 . Pentru m ai m ulte despre subiectu l general, vezi A. N. M eltzoff, Alison Gopnik şi Patricia Kuhl, The Scientist in the Crib: What Early Leam ing Tells Us A bou t the Mind (New York: Harper, 2000).

Studiul despre rezerva cognitivă şi îm bătrân ire vine de la N. Scarm eas et al., „Influence of Leisure Activity on the Incidence of A lzheim er’s D isease“, Neurology 57 (2001), 2236-42.

Pentru m ai m ulte detalii priv ind stud iu l e fectuat de Carol Dweck asup ra şcolarilor d in ciclul m ijlociu, vezi L. S. Blackwell, K. H. Tvzesniew ski şi C. S. Dweck, „Implicit

236 CODUL TALENTULUI

Theories o f Intelllgence Predict A chievem ent A cross an A dolescent Transition: A Longitudinal Study and an Intervention", Child D evelopm ent 78 (2007), 246-63 .

în sfârşit, m -a m b aza t pe u n vast câm p de cărţi despre ap titud ine şi talent. Le voi enum era m ai jo s pe cele care mi s -a u p ă ru t cele m ai bune. Unele su n t m em orii şi biografii, dar le -am inclus aici p en tru că oferă descrieri pline de viaţă ale p roceselo r de edificare a aptitud in ilor. Poate că în cuprinsu l lor nu s -a fo losit n iciodată cuvântul m ielină ca atare, dar p rezen ţa sa se face sim ţită pe fiecare pagină.

John Jerom e, The Sw eet Spot in Time: The Search for Athletic Perfection (New York: Breakaway Books, 1980); Glenn Kurtz, Practicing: A M usician’s R e tu m to Music (New York: A lfred A. Knopf, 2007); Twyla Tharp, The Creative Habit (New York: Simon & Schuster, 2003); John McPhee, A Sense o f Where You Are: Bill Bradley a t Princeton (New York: Farrar, S traus & Giroux, 1965); Steve Martin, B om Standing Up (New York: Simon & Schuster, 2007).

23 7

Mulţumiri9

Proiectul acesta se poate cuantifica în m ai m ulte feluri: în pagini de calendar (doi ani), în d istan ţele parcu rse (80 000 de kilom etri cu avionul) sau în num ăru l de în frângeri pe care le -am încasat când am încercat cu op tim ism să concurez la tenis, m atem atică, fo tbal şi d iferite alte activităţi cu unii d in ­tre locuitorii p lanetei cel m ai bine în zes tra ţi d in p u nc tu l de vedere al m ielinei (cine s -a r fi gândit că violonceliştii ştiu să joace a tâ t de bine ten is de masă). Dar cea m ai durab ilă cale de a m ăsu ra această carte este p rin generozita tea şi disponibili­ta tea de a a ju ta ale oam enilor pe care i-a m în tâ ln it în cale.

în Moscova, aş dori să le m ulţum esc Elenei Rîbina, Maiei Beliaeva, lui Vitali Iakovenko, Mihail Gorin şi Şamil Tarpicev. în C uraţao , lui Frank Curiei, Norval Faneyte, Percy Lebacks, Lucio A nthonia şi Philbert Llewellyn. în Săo Paolo, dr. Emilio Miranda, Fem ando M iranda şi excelentului Mike Keohane de la Soccer Futuro. La Şcoala de Muzică M eadowm ount, Mary McGowan-Welp, Owen Carm an, Skye Carm an, Hans Jensen, Melissa Kraut şi Sally Thom as. La Septien E ntertainm ent Group, Mathew Butler, R em ington Rafael, Eric Neff şi Sarah Alexander. La KIPP, Sehba Ah, Steve Mancini, Ana Payes, Michael Mann, Leslie Eichler şi Lolita Jackson. La Clinica Tim idităţii, Nicole Shiloff şi Aziz Gazipura. Printre alţi ghizi u tili s -a u num ăra t Mary Carillo, John Yandell, Eliot Teltscher, Matt Cronin, Chris Downs, Alexei Tolkacev, Charles Euchner, Michael Sokolove, Kim Engler şi Rafe Esquith. Aş m ai dori să le m ulţum esc lui Robert Lansdorp şi Tom M artinez p e n tm că au fo st n işte prie ten i a tâ t de buni în toa te privinţele.

Prim a explorare a acestu i subiect a consta t în tr -u n articol p e n tm Play: The N ew York Times Sports M agazine. Aş dori

238 CODUL TALENTULUI

să le m ulţum esc redacto rilo r de la Play, Mark Bryant şi Laura H ohnhold, p en tru in teligen ţa şi p rie ten ia lor radiante, şi de asem enea să m enţionez că in trăm în al treilea deceniu de când lucrăm îm preună, lucru care trebuie că are o im portan ţă , d in perspectiva m ielinei. Le m ulţum esc de asem enea m ereu ingeniosului Charles W ilson p en tru a ju to ru l lui de m axim ă calitate în m aterie de cercetare şi lui Jam es W atson, Shan C arter şi Kassie Bracken.

Le su n t recunoscăto r num eroşilor neurologi, psihologi şi oam eni de ş tiin ţă care m i-au îm p ărtăşit tim pul şi com peten ţa lor, îndeoseb i lui Doug Fields, A nders Ericsson şi George Bartzokis. Aş m ai dori să le m ulţum esc şi lui A lbert Bandura, John Bargh, Geoff Cohen, D eborah Feltz, D an Gould, Bill G reenough, John Milton, R ichard N isbett, Sam Regalado, Ronald Riggio, Jack Rosenbluth, Jim Stigler, Jeff Stone, C hristopher Storm, Greg Walton, Mark Williams şi Barry Zim m erm an.

Le m ulţum esc îndeosebi m inunatu lu i m eu redac to r Beth R ashbaum , ale cărei en tuziasm , răbdare şi consiliere m ăias­tră se po t sim ţi în fiecare d in tre aceste pagini, m inunat de ta len ta ţilo r Barb Burg şi Theresa Zoro, al căror sprijin tim ­puriu a a ju ta t la lansarea acestei cărţi, şi m ereu u tilei Angela Polidoro. M ulţum esc agentului m eu David Black, care este p en tru p ro fesia lui ceea ce Michael Jo rdan este p en tru NBA, precum şi re s tu lu i echipei lui nem aipom enite, p rin tre care Susan Raihofer, A ntonella Iannarino, Leigh A nn Eliseo şi David Larabell.

Pentru că veni vorba de echipe, am avut norocul ca p ri­m ele form e ale m anuscrisu lu i să beneficieze de ochiul plin de d iscernăm ânt al superbulu i scriitor Tom Kizzia, p recum şi de cel al lui T odd Balf, a cărui persp icacitate editorială este depăşită doar de ta len tu l lui la jocu l de baschet de cam e­ră. Alţii au contribu it la înd rum area pro iectu lu i în diferite m oduri, p rin tre ei n u m ărân d u -se Jeff Keller, Rob Fisher,Jim Klein, M arshall Sella, Mike Patem î’ti, Vince Tillion, Paula Martin, Mark Brinster, Geo Beach, Maya Rohr, Bill Pabst,Ross Riddle, Mark N ew son-Sm ith, Jeff Rabb, Ken Dice, Bill

239

Bell, Jim Gallagher, personalu l de la Salty Kat, şi colegii mei an trenori de Little League Bonnie Jason, Douglas W estphal şi K enton Bloom. Aş dori să le m ulţum esc şi m aeştrilo r p ro ­fesori de la şcolile publice din Anchorage, p rin tre care Neil Simmons, Pat Jobe, Hope Vig, Nina Prockish, Katie Hannon, Carolyn Crosby, M artha H ershberger, Marilyn Cimino, G ordon Spidle şi Pu tt M iddleton. M ulţum iri deosebite lui Tom Bursch care s -a aflat la datorie p en tru nenum ărate conversaţii d es­pre ta len t şi care, pe străz ile d in Săo Paolo, a fost victim a unei m em orabile dem onstra ţii de v irtuozita te d in pa rtea unu i ho ţ de buzunare . (Şi noi care credeam că Ronaldinho are m işcări m eşteşugite.)

A cesta este unu l d in tre acele proiecte care te fac să - ţi apreciezi părinţii, iar eu sun t norocos să îi am pe cei m ai buni d in lum e. Vă m ulţum esc, m am ă şi tată, p en tru tot.

Fratele m eu Maurice a a ju ta t la scrierea acestei cărţi în feluri care nu po t fi cuantificate. A perfec ţionat ideile, a descoperit exem ple şi a declanşat gândirea de la începu t până la sfârşit, făcând asta cu a tâ ta răbdare şi um or de calitate, că încep să suspectez că el înţelege toate aceste lucru ri m ult mai bine decât o voi face eu vreodată. Aş dori să le m ulţum esc şi copiilor m ei Aidan, Katie, Lia şi Zoe - sun te ţi m inunaţi şi vă iubesc.

La final, vreau să îi m ulţum esc soţiei m ele Jen, fără de care nimic din toa te astea nu s - a r fi în tâm pla t şi care răm âne, în definitiv, cea m ai ta len ta tă persoană pe care am cu n o scu t-o vreodată.

240 CODUL TALENTULUI