dec_222_29_04_13__reg__examen__verific_experti_4.09.13_

3
Regulament privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. Prezentul regulament are ca scop stabilirea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale. Art. 2. Examenul constă din susţinerea unei probe orale din care să rezulte competenţele candidaţilor în domeniul pentru care solicită atestarea. Art. 3. Examinarea personalului se face de către comisia numită prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei ANRE. Art. 4. (1) În funcţie de numărul solicitanţilor şi de locul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, ANRE decide numărul şi localizarea pe teritoriul ţării a centrelor în care se susţine examenul de atestare. (2) Programarea candidaţilor, centrul şi data de susţinere a examenului se publică pe pagina de internet a ANRE, cu cel puţin 30 de zile înainte de data examenului (3) Pentru asigurarea condiţiilor desfăşurării examenelor, ANRE încheie, în prealabil, contracte pentru închirierea sălilor necesare. Art. 5. (1) Comisia de examinare are în componenţă 10 membri, dintre care: patru reprezentanţi ai ANRE, doi reprezentanţi ai învăţământului superior de specialitate, profilul petrol -gaze, instalaţii pentru construcţii sau politehnic, un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un reprezentant al Ministerului Economiei, un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcţii. (2) Membrii comisiilor de examinare se numesc în urma analizei de către ANRE a experienţei profesionale dovedite prin curriculum vitae; în acest sens ANRE solicită fiecărei instituţii din cele menţionate la alin. (1) nominalizarea a cel puţin doi specialiăti. (3) Componenţa comisiei de examinare se aprobă prin decizie a preşedintelui ANRE, pe baza nominalizărilor primite din partea instituţiilor precizate la alin. (1). (4) Membrii comisiilor de examinare, alţii decât angajaţii ANRE, au dreptul la o indemnizaţie pentru activitatea prestată în cadrul comisiei, pe baza unui contract de prestări servicii încheiat în acest sens cu

Upload: pop-mihai-adrian

Post on 15-Jan-2016

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

fg

TRANSCRIPT

Page 1: Dec_222_29_04_13__Reg__examen__verific_experti_4.09.13_

Regulament

privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare a verificatorilor de

proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor

naturale

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. Prezentul regulament are ca scop stabilirea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a examenului

de atestare a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici pentru obiectivele/sistemele din sectorul

gazelor naturale.

Art. 2. Examenul constă din susţinerea unei probe orale din care să rezulte competenţele candidaţilor în

domeniul pentru care solicită atestarea.

Art. 3. Examinarea personalului se face de către comisia numită prin decizie a preşedintelui Autorităţii

Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei –ANRE.

Art. 4. – (1) În funcţie de numărul solicitanţilor şi de locul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea,

ANRE decide numărul şi localizarea pe teritoriul ţării a centrelor în care se susţine examenul de

atestare.

(2) Programarea candidaţilor, centrul şi data de susţinere a examenului se publică pe pagina de internet

a ANRE, cu cel puţin 30 de zile înainte de data examenului

(3) Pentru asigurarea condiţiilor desfăşurării examenelor, ANRE încheie, în prealabil, contracte pentru

închirierea sălilor necesare.

Art. 5. (1) Comisia de examinare are în componenţă 10 membri, dintre care: patru reprezentanţi ai

ANRE, doi reprezentanţi ai învăţământului superior de specialitate, profilul petrol-gaze, instalaţii

pentru construcţii sau politehnic, un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale şi

Administraţiei Publice, un reprezentant al Ministerului Economiei, un reprezentant al Inspectoratului

General pentru Situaţii de Urgenţă şi un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

(2) Membrii comisiilor de examinare se numesc în urma analizei de către ANRE a experienţei

profesionale dovedite prin curriculum vitae; în acest sens ANRE solicită fiecărei instituţii din cele

menţionate la alin. (1) nominalizarea a cel puţin doi specialiăti.

(3) Componenţa comisiei de examinare se aprobă prin decizie a preşedintelui ANRE, pe baza

nominalizărilor primite din partea instituţiilor precizate la alin. (1).

(4) Membrii comisiilor de examinare, alţii decât angajaţii ANRE, au dreptul la o indemnizaţie pentru

activitatea prestată în cadrul comisiei, pe baza unui contract de prestări servicii încheiat în acest sens cu

Page 2: Dec_222_29_04_13__Reg__examen__verific_experti_4.09.13_

2

ANRE; Indemnizaţia de şedinţă este de 70 de lei şi se indexează anual cu indicele preţurilor de consum

comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(5) La propunerea preşedintelui/vicepreşedintelui comisiei de examinare, membrii comisiilor de

examinare pot fi înlocuiţi în situaţia în care absentează nemotivat la mai mult de 3 şedinţe/an.

(6) Motivarea absenţei de la lucrările comisiei se face în scris de către persoana în cauză.

Art. 7. (1) Personalul din cadrul direcţiei generale de specialitate al ANRE, desemnat pentru verificarea

dosarelor candidaţilor înscrişi la examen, are următoarele atribuţii:

a) preluarea şi verificarea dosarelor candidaţilor şi înscrierea în registrul electronic al direcţiei

generale de specialitate;

b) pregătirea şi transmiterea spre publicare a listelor cu persoanele admise şi respinse în urma

examenului, pe pagina de internet a ANRE, conform procedurilor interne ANRE;

c) pregătirea şi transmiterea spre publicare a listelor cu persoanele admise pentru participarea

la examen, cu data şi locaţia examenului.

(2) Comisia de examinare are următoarele atribuţii:

a) încheierea proceselor verbale de examen;

b) întocmirea listelor cu candidaţii declaraţi admişi şi respinşi.

(3) Membrii comisiei de examinare sunt convocaţi cu minim 3 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea

examenului, prin intermediul secretarului comisiei.

(4) Lucrările comisiei de examinare se pot desfăşura în prezenţa a minim jumătate plus unu din numărul

total al membrilor acesteia.

Art. 8. (1) Tematica pe baza căreia se susţine examenul se publică pe site-ul ANRE odată cu publicarea

anunţului privind organizarea unei sesiuni de examen.

(2) Tematica va fi actualizată, dacă este cazul, la fiecare sesiune de examinare.

CAPITOLUL II

Înscrierea candidaţilor

Art. 9. Actele necesare pentru înscrierea la examenul de verificator de proiecte sau experţi tehnici sunt

cele prevăzute în Regulamentul pentru atestarea verificatorilor de proiecte şi experţilor tehnici pentru

obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr.

22/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233/23.04.2013.

CAPITOLUL III

Desfăşurarea examenului

Art. 10. (1) Repartizarea, în ziua şi locul de examinare, se face de către ANRE prin intermediul direcţiei

generale de specialitate.

(2) Intrarea în sala de examen se face pe baza unui act de identitate valabil.

(3) În sala de examen nu este permisă intrarea cu materiale tipărite, telefoane mobile sau alte aparate

electronice.

Page 3: Dec_222_29_04_13__Reg__examen__verific_experti_4.09.13_

3

Art. 11. (1) Candidatul este examinat de către membrii comisiei precizate la art. 5 alin.(1).

(2) Fiecare membru al comisiei de examinare are dreptul să adreseze 2 întrebări candidatului şi acordă

note numai pentru răspunsurile primite la acestea.

(3) Preşedintele comisiei de examinare sau înlocuitorul acestuia, are dreptul să solicite

reformularea/înlocuirea întrebărilor adresate candidaţilor în cazul în care apreciază că acestea nu sunt

corespunzătoare.

(4) Pentru a fi declarat admis candidatul trebuie să obţină o medie generală de minim 7.

Art. 12. După centralizarea notelor, preşedintele comisiei de examinare informează candidatul cu privire

la rezultatul examinării.

Art. 13. (1) După finalizarea examinării, comisia de examinare întocmeşte procesul verbal de şedinţă şi

lista candidaţilor admişi sau respinşi.

(2) Listele cu rezultatele examenului se afişează pe pagina de internet a ANRE.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 14. (1) Nu se pot înscrie la examen persoanele care au suferit condamnări pentru concurenţă

neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracţiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară

a interzicerii unor drepturi.

(2) Nu se pot înscrie la examenul de atestare persoanele fizice cărora ANRE le-a aplicat o sancţiune de

suspendare sau retragere a unei legitimaţii/atestat în ultimii 3 ani.