Ioan Slavici crede că arta trebuie să fie morală, un ” nutriment spiritaul” care ne

”adapă cu adevărurile vieții”. El își face un titlu de glorie din faptul că prelucrând basmele

populare românești, ” sucul etic a rămas neatins”, precizând că a lăsat ca ” gândirea morală a

poporului român să rămână intactă și îndeosebi pentru că ea e în toate variantele, tot

aceea...;orala e rezultatul gândirii popoarelor, iară nu a indivizilor.” Ion Dodu bălan, Ioan

Slavici

În viziunea lui Slavici Binele, Adevărul și Frumosul sunt valori complementare care se

justifică și se explică reciproc. ” Ceeea ce ar fi numai frumos, dar nu totodată și bine, poate să

mă pună în uimire, dar nu să mă încânte, ci să mă înfioreze, ori să mă umple de scârbă. Iar

ceea ce nu e adevărat e searbăd”. Aceste valori sunt o expresie a năzuinței omenești spre o

viață tot mai desăvârșită.Ion Dodu Bălan,idem

Deși păstrează schema narativă a basmului popular, poevștile lui Slavici aducun suflu

nou în literatură, și anume, inserarea în asemenea scrieri a fondului moral slaviscian.

Povestitorul creionează trasee inițiatice, altele de fiecare dată, ,exploatând ingenios o

poetică a elemntelor esențiale, puse în ecuații dintre cele mai diverse. Ne vom referi, in cele

ce urmează, la câteva dintre acestea.

Protagonistul basmului ” Spaima zmeilor”, tată a mai multor copii cărora nu le poate

asigura traiul zilnic, pleacă în lume pentru a căuta de lcuru, însă cum nu găsește nimic pe

acest tărâm, trece pe țărmul celălalt și se tocmește slugă cu anul la Mamam Zmeilor. Anul

durează în basme trei zile, și dacă sluga îndeplinește întocmai și la timp toate poruncile

stăpânei, ” tatăl lor” primește câte o găleată de galbeni ( simbol teluric deținător, ca toate

metalele de foc latent) pe zi. Cum bătrâna zmeoaică n-are niciun interes să-l fericească pe

bietul pământean descins în teriroriul fabulos, ea va căuta cu ajutorul fiilor ei să-i

zădărnicească toate acțiunile și, ca urmare să nu-i mai plătească și să-l nimicească.

Prima încercare la care este supus eroul de zmeoaică este aceea de a aduce un burduf

de apă. Însă pe tărâmul celălalt lucrurile au alte dimensiuni. Eroul nu poate aduce nici măcare

burduful gol și atunci recurge la un șiretlic: simulează că vrea să disloce puțul și să-l

transporte la casa zgripțuroaicei. De teamă că pe viitor vor rămâne fără apă, unul din fiii

zmeoaicei se oferă să transporte el burduful plin.

La fel va proceda când va fi trimis după lemne sau cand va trebui sa se întreacă la

aruncarea buzduganului. Proțăpit lângă buzdugan sluga îi spune zmeului că așteaptă să treacă

luna. , ca nu cumva buzduganul să rămână acolo, cum , chipurile, i s-a mai întâmplat odată

când a aruncat în văzduh barda bunicului. E crezut și de data aceasta așa că zmeoaica îi dă

cele șapte găleți de aurcare primește simbria punând condiția să-i fie duse gălețile acasă unde

copiii flămânzi, înarmați cu câte un cuțit și cu câte o furculiță, le ies în cale scandând că vor să

mănânce carne de zmeu. Locuitorii celuilalt tărâm aruncă poverile și se întorc înspăimântți în

lumea lor, bucurându-se că s-au descotorosit de intrusul gata oricând să le schimbe radical

obiceiurile și întregul mod de viață statornicit de o tadiție veșnică sau atemporală.

Judecați în funcție de naivitatea de care dau dovadă pe întreg parcursul narațiunii, zmeii nu

sunt altceva decât niște copii eterni.