diplomatie si conflict sec xiv-xviii

7/15/2019 Diplomatie Si Conflict Sec XIV-XVIII

http://slidepdf.com/reader/full/diplomatie-si-conflict-sec-xiv-xviii 1/7

Diplomatie si conflict

Dupa constituirea statelor medievale romanesti, acestea au avut de infruntat pretentiile

expansionist ale puterilor vecine-Hanatul Hoardei de Aur, Polonia, Ungaria. Dintre toate, se

remarca Regatul , care dorea sa reinnoiasca vechea sa suveranitate asupra acestor teritorii. De

aceea, domnitorii romani sunt preocupati de gasirea unor solutii pentru mentinerea integritatiiteritoriale si apararea independentei spatiului.

In acest sens se inscriu actiunile diplomatice ale lui Petru I Musat, care initiaza stabilirea

de raporturi vasalice cu Polonia pentru a face fata Ungariei, sau ale lui Mircea cel Batran, care in

1389 initia politica blocului romanesc, un program de colaborare cu domnii de la rasarit de

Carpati, cu deosebire cu Petru I Musat si Alexandru cel Bun. Solutia propusa de Petru I a fost

incheierea unei aliante cu Polonia. Astfel in dec 1389 la Radom se desfasoara tratativele dintre

solii lui Mircea si regele polon Wladyslav Jagello.

Insa relatiile lui Mircea cu regele Ungariei s-au modificat in anii urmatori cand, datoritacresterii amenintarii otomane, frontul antiotoman condus de Sigismund de Luxemburg a devenit

o necesitate.

Astfel, la sfrsitul sec al XIV-lea harta relatiilor internationale se modifica dupa afirmarea

unei noi puteri care ajunsese in Balcani- Imperiul Otoman, un dublu pericol pentru lumea

crestina, unul militar, caci forta sa parea invincibila si altul religios determinat de Islamism,

religie care era impusa in toate provinciile cucerite ale imperiului-pasalacuri.

Luptele antiotomane ale Crestinatatii purtate intre sec XIV-XVI poarta denumirea de

cruciade tarzii si datorita pozitiei strategice ale Tarilor Romane, aflate la portile Europei, acestea

se vor implica activ in acesta confruntare, desfasurata fie in plan intern, fie in plan international.

Pentru inceput primejdia otomana ameninta doar Tara Romaneasca, al carui domnitor,

Mircea cel Batran are primele confruntari cu otomanii la sudul Dunarii. Politica sa active, in care

a anexat si tinutul dintre Dunare si Mare au atras atentia Imperiului, care pregatea o expeditie, al

carei obiectiv era asezarea Tarii Romanesti sub control otoman.

In aceste conditii Mircea cel Batran cauta aliati si astfel se intalnea la 7 martie la

Brasov cu Sigismund de Luxemburg spre a incheia impreuna, primul tratat de alianta

antiotomana din sud estul Europei medievale. Conditiile tratatului erau benefice pentru Mircea

caci , incheiat in conditii de egalitate, voievodul Tarii Romanesti era recunoscut cu titlurile salede duce de Fagaras si ban de Severin, asiduu contestate anterior de regele Ungariei. Desi cei doi

insi promiteau ajutor reciproc in lupta antiotomana, Sigismund a limitat participarea sa la batalia

de la Rovine.

Despre confruntarea de la Rovine datele sunt inca incerte caci specialistii au opinii

diferite si in prezent. Unii sustin ca data bataliei este 17 mai 1395, in timp ce altii 10 octombrie



1394. Nici locul confruntarii nu este bine stabilit, fie in apropierea Craiovei, pe Jiu, fie intre

Turnu si Arges, dupa drumul parcurs de trupele otomane spre inima tarii, la un loc cu santuri

pline cu apa “rovine”. Ramas singur in fata primejdiei, Mircea a chemat sub arme ostirea cea

mare a tarii-40.000 luptatori si adopta tactica pamantului parjolit si hartuirea permanenta a

adversarului, incat a subtiat randurile armatei otomane inainte de confruntare.

Armata condusa de sultanul Baiazid sufera o mare infrangere la Rovine, iar victoria

munteana consolideaza independenta Tarii Romanesti, dar incurajeaza si Europa, care organieaz

in anul urmator cruciada de la Nicopole (1396) la indemul Papalitatii.

Inceputul sec al XV-lea sta sub semnul crizei politice din Imperiul otoman dupa moartea

lui Baiazid, ce a determinat lupta pentru succesiune intre fii sai. Mircea se implica in luptele

pentru tronul sultanilor sustinandu-i pe rand pe Musa, Mustafa, dar sultan devenea Mahomed in

1414. Acesta reia politica ofensiva a tatalui sau, determinandu-l pe Mircea sa puna tara la

adapost impotriva transformarii in pasalac. De aceea, a semnat in 1417 capitulatii cu Imperiul

otoman prin care recunostea suzeranitatea otomana, iar, in schimbul unui tribut, i se garantaautonomia Tarii Romanesti. In planul relatiilor diplomatice cu Poarta, Tara Romaneasca intra in

Casa Pacii.

Secolul al XV-lea este marcat de personalitatea lui Mahomed al II-lea supranumit si

Cuceritorul, impotriva caruia Crestinatatea va organia ultimele cruciade. Spatiul romanesc este

amenintat de pericolul otoman si obiectivul voievozilor romani este acela de a cauta solutii

politico-diplomatice, sau militare menita sa asigure independenta spatiului, integritatea

teritoriala.

Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes si Stefan cel Mare sunt voievozii care s-au remarcat incontinuarea luptei antiotomane in sec al XV-lea.

Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei isi leaga actiunile de regele Ungariei(fata

de care era vasal), stat care continua sa aiba un rol important in luptele antiotomane. Astfel in

1443-1444 cei doi vor merge impreuna in Campania cea lunga, desfasurata 6 luni pe teritoriul

otoman, cucerind 300 km din acesta si incurajand iar intreaga Crestinatate, care la initiativa

Papei se intalnea la Varna intr-o noua cruciada in 1444. Si de asta data crestinii sunt infranti caci

nu reusesc sa-si coordoneze eforturile.

In 1453 Ofensiva otomana in Balcani se reia si Mahomed al II-lea ajungea in fata

Constantinopolului, cetate care a cazut in mainile sultanului. Caderea Constantinopolului a

produs o vie impresie asupra intregii lumi crestine. Era primul pas al tanarului sultan in

luchidarea tuturor centrelor de rezistenta din Balcani. In 1456 acesta ajunge in fata Belgradului,

cheia Europei centrale. Papalitatea initiaza o noua cruciada, dar de asta data ea a fost condusa de

Iancu de Hunedoara in calitate de capitan suprem al armatei Regatului ungar. La 22 iulie 1456

turcii sunt infranti, Mahomen al II-lea a fost ranit, tunurile sale pierdute, iar marea sa oaste

obligata sa abandoneze tabara.



Victoria armatelor cruciate sub conducerea lui Iancu proteja Europa centrala pentru cel

putin o jumatate de secol. Insa apoteoza sa a coincis cu sfarsitul sau. La 11 august murea rapus

de ciuma in tabara de la Zemun.

Dupa disparitia lui Iancu de Hunedoara participarea romanilor la frontul antiotoman

continua prin Vlad Tepes, voievod al Tarii Romanesti. Desi parea fidel sutanului, acesta esteinterest de obtinerea independentei statului dupa intarirea autoritatii central. Refuzul platii

tributului a determinat reactia Portii care a organizat o campanie de pedepsire condusa de insusi

sultanul Mahomed al II-lea venit in fruntea a 60.000 de luptatori (80.000 fusesera la

Constantinopol).

Efectivele domnului muntean nu depaseau 30.000 osteni. Desi a incercat sa le opreasca

trecerea peste fluviu otomanii au reusit sa il traverseze si au inceput inaintarea spre Capitala

Targoviste.

Tactica aleasa de Tepes era identica cu aceea a predecesorilor sai. In fata unui inamiccoplesitor numeric, a pustiit totul in calea invadatorilor, silindu-i sa sufere de foame. Sub arsita

zilelor de vara, soldatii ostirii muntene hartuiau permanent inamicul. In acest context, Tepes

declanseaza celebrul atac de noapte 16-17 iuni e 1462 , al carui scop era sa il suprime pe

Mahomed si sa-i infricoseze oastea. Fara a-si atinge obiectivul, domnul a produs grele pierderi

taberei otomane. Sub efectul acestei lovituri surpriza, trupele s-au retras precipitat si in

dezordine.

Victoria din 1462 afirma pentru moment independenta Tarii Romanesti, insa era

pericolul revenirii turcilor si transformarii tarii in pasalac. De aceea, boierimea a ales sa-l inlature

pe Vlad si sa-l numeasca domn pe favoritul sultanului, Radu cel Frumos, acceptand din nousuzeranitatea otomana.

La jumatatea sec al XV-lea domnia lui Stefan cel Mare in Moldova a reprezentat punctual

culminant al luptei pentru independent si afirmare suverana a romanilor. Datorita unei politici

externe abile, Moldova a reusit sa-si schimbe conditia de obiect in disputa dintre Marile Puteri cu

aceea de subiect de sine statator, capabil sa-si afirme suveranitatea si independenta.

Dupa ce a consolidat statul in plan intern prin intarirea autoritatii domnesti, restructurarea

principalelor institutii (Sfatul Domnesc, in alcatuirea caruia a sporit rolul dregatorilor curtii-

parcalabii-comandantii cetatilor), reorganizarea armatei, intarirea cetatilor de margine- Cetatea

Alba, Neamt, etc…, a cautat sa asigure Moldovei aflata sub suzeranitate otomana si ungara,

independenta, inteleasa in limitele timpului medieval. Caracteristica gandirii sale politice a fost

ca a urmarit sa nu se confrunte cu mai multi dusmani deodata, de aceea a continuat sa plateasca

tribute Portii, inlaturand suzeranitatea magiara prin acceptarea celei polone. In 1470, insa, dupa

ce a stabilizat situatia in plan extern, a decis sa inceapa confruntarile cu turcii pentru obtinerea

independentei. Refuza asadar, plata tributului, ceea ce determina organizarea unei campanii de

pedepsire condusa de Suleiman pasa, care trece Dunarea in fruntea a 120.000 de oameni, ramane



in tara Romaneasca doua saptamani, unde i se alatura 17.00 luptatori si in decembrie 1474

patrunde in Moldova. Stefan, care isi stabilize cartierul general la Vaslui, nu dispunea decat de

40.000 de oameni, dintre care cea mai mare parte erau tarani, efectul unei veritabile mobilizari

generale. Comandantul ottoman preconiza o singura batalie, zdrobitoare la capatul careia sa

realizeze obiectivele propuse. Supunerea si dobandirea catetilor de la gurile Dunarii. Stefan s-a

straduit sa contracareze planurile offensive ale inamicului, macinandu-I capacitatea de lupta

inainte de a ajunge la o confruntare directa. Marele domn a adoptat practica pamantului parjolit

si depopularea teritoriului. Nici zona Vasluiului nu a fost aleasa intamplator, caci zona bataliei

era intre 2 dealuri impadurite, inundate de raurile din apropiere. Conditiile de teren, atat de

favorabile pentru infruntarea unei armate numeroase, au fost sustinute de o cetata deasa, care a

invaluit imprejurimile Vasluiului, in dimineata zilei de 10 ianuarie 1475. Nici una dintre tabere

nu a putut lua cunostinta de puterea celeilalte inante de lupta. Batalia a inceput cu actiunea

energica a moldovenilor, care adoptand o strategie au atras armata otomana intr-o capcana.

30.000 de oameni si 40,000 de cai au fost pierduti, iar 15.000 de ostasi otomani au fost luati

prizonieri. Impresionat de cele intamplate, Mahomed a refuzat sa primeasca pe cineva vreme decinci zile, iar infrangerea a fost considerata cel mai mare dezastru suferit de turci de la inceputul

Islamului.

Vestea despre marea victorie era adusa Europei de celebra scrisoare adresata sefilor de

stat de pe continent chiar de Stefan, din Suceava, la 25ianuarie 1475, care afirma ca Moldova era

Poarta Crestinatatii. Peste toate elogiile care le adresa lumea crestina, domnul Moldovei stia ca

greul de abia acum incepea. Desi Stefan solicita sprijinul Europei, doar Matei Corvin, regale

Ungariei raspundea pozitiv. Cei doi incheiau in vara aceluiasi an in iulie-august 1475 un tratat de

alianta antiotomana asemanator celui incheiat un secol mai devreme cu Tara Romaneasca.

Semnat in conditii de egalitate, cei doi se angajau sa isi acorde ajutor reciproc in cazul unuiconflict cu turcii. Mai mult, tratatul avea si o clauza economica caci negustorii maghiari aveau

drept de comert in Moldova.

Cu toate acestea, Stefan il va infrunta singur in anul urmator pe Mahomed al II-lea la

Razboieni. Dar victoria otomanilor nu a fost valorificata, caci cetatile de margine au rezistat si

declansarea ciumei l-a determinat pe sultan sa ordone retragerea. Desi Moldova isi mentinea

pentru moment independenta, Stefan a semnat 1486-1487 pace cu otomanii acceptand plata

tributului in schimbul obtinerii autonomiei.

Secolul al al XVI-lea confirma influenta sporita a dominatiei otomane in timpul

sultanului Soliman Magnificul care doreste sa-si extinda dominatia in Europa Centrala. In 1541

Imperiul otoman reuseste sa cucereasca Ungaria centrala, transformand-o in pasalac. In acest

secol Europa nu se mai coalizeaza pentru actiuni militare-cruciade, ci o parte din statele acesteia

s-au reunit intr-o Liga Crestina (Imperiul Habsburgic, Spania, Scaunul Papal, ducatele italiene

Toscana, Mantua, Ferrara).



Aflate sub suzeranitate otomana, (dupa 1541 si transilvania), dependenta spatiului

romanesc fata de Poarta se accentueaza prin cresterea obligatiilor economice fata de

Poarta(tribute, pesches-daruri) si implicarea sultanului in alegerea domnilor. Cu toate acestea,

domnii Tarilor Romane s-au inscris in spiritul European de rezistenta sub autoritatea

Habsburgilor. Este si cazul lui Mihai Viteazul, domn al tarii Romanesti cu sprijinul boierilor

Craiovesti si Cantacuzini, care desi jurase fidelitate sultanului, se va alatura luptei antiotomane

initiate de Liga Crestina, organizand in septembrie 1594 o rascoala antiotomana la Bucuresti,

arestandu-i pe creditorii turci chemati la visterie.

Ocupat cu apararea statului, constient fiind de o replica a Portii, Mihai a trimis o

delegatie de boieri in frunte cu Mitropolitul sa incheie o alianta cu Sigismund Bathory, principele

Transilvaniei. Departe de a fi rezultatul unuor negocieri, tratatul semnat la 20 mai 1595 il

transforma pe Mihai in loctiitorul lui Sigismund in Tara Romaneasca, in schimbul cresterii

puterii politice a boierimii muntene. Singurul aspect pozitiv era trecerea Bisericii ortodoxe din

Transilvania sub autoritatea Mitropoliei de la Curtea de Arges. In ceasul marii confruntari Mihai

trebuie sa accepte noul statut, insa la momentul necesar a primit ajutorul transilvanean.

Reactia Portii se concretizeaza in august 1595, cand o armata otomana condusa de Sinan-

pasa trece Dunarea pe la Giurgiu, inaintand spre Targoviste. Mihai stabilise locul bataliei la

Calugareni, o zona impadurita, intre 2 dealuri legate intre ele printr-un podet sub care treceau

apele raului Neajlov. Confruntarea (23 august) debuteaza cu atacul otoman, armata trece podetul

si ocupa artileria munteana. Soarta bataliei parea decisa, insa exemplul personal al domnitorului

schimba soarta bataliei, caci plin de indrazneala, lua o secure si se aventura printer turci,

mobilizandu-si armata, incat, pana in seara, artileria fu eliberata. Insa Mihai a inteles ca victoria

era partiala, caci se confruntase doar cu avangarda armatei otomane. De aceea, la lasarea serii a

ordonat retragerea spre nordul teritoriului, in asteptarea ajutorului transilvanean. Intre timp,

Sinan ocupa Bucurestiul, asediaza Targovistea si incepe organizarea tarii in pasalac. In

octombrie 1595 mihai trece la ofensiva beneficiind de ajutorul transilvanean, eliberand cetatile

Targoviste si Bucuresti, urmarindu-i pe otomani pana la Giurgiu, unde intreaga armata otomana

a fost infranta. Independenta Tarii Romanesti era asigurata.

In 1597 sultanul ii propunea lui Mihai o pace avantajoasa recunoscandu-I domnia pe

viata si reducand plata tributului la jumatate. Insa in 1598 prin tratatul semnat de mihai la

Manastirea Dealu cu Rudolf al II-lea, voievodul muntean devenea un factor active al coalitiei

antiotomane din sud-estul Europei. Conform acestuia Tara Romaneasca reia lupta antiotomana,

imparatul Imperiului habsburgic ii oferea domnitorului bani pentru intretinerea armatei si

recunostea acestuia domnia autoritara. Practic Mihai devenea conducatorul militar al Ligii

Crestine.

La sfarsitul sec al XVI-lea acesta actioneaza pentru realizarea asa numitului plan dacic

de unire a Tarilor Romane intr-un front comun antiotoman, in conditiile in care situatia intre

Carpati si Dunare se deterioreaza.



In urma confruntarii de la Selimbar, cu armata lui Andrei Bathory, Mihai devenea

loctiitor al lui Rudolf in Transilvania. Politica ostila a lui ieremia Movila, domnul Moldovei la

determinat pe Mihai sa intreprinda o expeditie in Moldova, care este ocupata fara lupta. In mai

1600 intr-un hrisov, domnul se intitula “domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si al Moldovei”.

Se realiza astfel, prima mare unire politica a romanilor. Insa noul stat nu este o realitate plotica

dorita in zona, de aceea Imperiul Habsburgic actioneaza. In urma luptei de la Miraslau, Mihai

pierde autoritatea asupra Transilvaniei, dar si asupra Tarii Romanesti unde este impus Simion

Movila si asupra Moldovei, tron preluat de Ieremia Movila. Se prabusea astfel intreaga opera

politica a lui Mihai Viteazul.

Se indreapta spre Viena, de unde obtine ajutorul lui Rudolf al II-lea pentru a prelua

puterea asupra Transilvaniei. In urma confruntarii de la Guraslau, aceasta este recastigata.

Boierimea munteana il alunga pe Simion Movila oferindu-I tronul lui Mihai. Se contura din nou

posibilitatea unirii, de aceea Mihai este uscis la 13 august pe Campia Turzii, punandu-se astfel

capat destinului celui care a devenit simbolul unirii politice a romanilor.

Domnia lui Mihai Viteazul marca debutul epocii moderne, o perioada in care Imperiul

otoman dezvaluia Europei, in urma luptei de la Viena 1683, ca nu mai reprezenta o amenintare

pentru ci devenea o problema de mostenire, caci intrase in declin militar, politic, etc. Situatia este

valorificata de Imperiul Habsburgic si Rusia care doreau sa rezilve aceasta problema in favoarea

lor.

Tarile Romane aflate sub suzeranitate otomana, aveau sa suporte toate consecintele

Problemei orientale. Domnitorii romani inteleg ca obtinerea independentei politice nu mai este

posibila intr-o zona de mari interese, de aceea vor practica o politica de echilibru, intre marile

puteri din zona, acceptand sa plateasca tribut Portii, dar cautand totodata sa incheie tratate

favorabile cu statele vecine pentru a obtine o suzeranitate mai buna. Dar nu au renuntat la ideea

unirii. A fost si cazul domnilor Matei Basarab si Vasile Lupu, care dincolo ca se remarca ca

protectori ai culturii dar au cautat sa unifice Tarile Romane.

Matei Basarab a fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită

din Țările Române, Polonia și Rusia. Liga antiotomană a eșuat în cele din urmă în urma lipsei de

coordonare.

La inceputul sec al XVIII-lea Dimitrie Cantemir initiaza o colaborare cu Rusia, desi era un domn

supus turcilor. Semnarea tratatului de la Lutk cu Petru cel Mare in 1711 , oferea ajutor in cazul unui atac

otoman, domnie ereditara, integritate teritoriala, in schimbul acceptarii suzeranitatii otomane. La fel

procedeaza si Constantin Brancoveanu in Tara Romaneasca colabora cu Imperiul Habsburgic.



In concluzie, putem afirma ca Domnia este o institutie centrala care a jucat un rol important in

functionarea statelor medieval romanesti de-a lungul secolelor, actionand in plan diplomatic si militar

pentru mentinerea independentei, autonomiei, integritatii teritoriale.

diplomatie si conflict sec xiv-xviii

Documents