dr. constit 1

5/15/2018 Dr. constit 1 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/dr-constit-1 1/28

dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII

POLITICE I

Sinteză pentru ID



Bianca Selejan-Guţan

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIUFACULTATEA DE DREPT SIMION BĂRNUŢIU

PROGRAMA ANALITICĂ

Disciplina (curs/seminar): Drept constituţional şi instituţii politice I Titular curs: lect. dr. BIANCA GUŢAN Anul de studii: I Obiectivul cursului : Înţelegerea şi aprofundarea aspectelor teoretice şi practice ale dreptului

constituţional, cunoaşterea şi analiza textului Constituţiei României; Formarea unui vocabular specificdreptului constituţional.

TEMATICA DISCIPLINEI

NR.

CRT.

DENUMIREA TEMEI

1.- 4. Introducere în dreptul constituţional1. Noţiuni introductive despre stat şi drept.Drept public şi drept privat2. Dreptul constituţional – ramură a dreptului public3. Particularităţile raporturilor şi normelor de drept constituţional4. Izvoarele dreptului constituţional5. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept

5.-6. Teoria Constituţiei (I)1.Apariţia şi evoluţia noţiunii de constituţie2. Constituţia cutumiară şi constituţiile scrise3.Definiţia constituţiei4. Adoptarea şi modificarea constituţiilor

5.Conţinutul constituţiei. Blocul constituţionalităţii6. Supremaţia Constituţiei

7. Elemente de istorie constituţională în România modernă şi contemporană8. Justiţia constituţională

1.Noţiune, forme2. Modele contemporane de control al constituţionalităţii legilor 3. Justiţia constituţională în România4. Curtea constituţională a României

9. Teoria generală a statului1.Definiţia statului2.Teorii despre stat

3. Elementele statului4. Teritoriul5. Societatea civilă şi statul6. Funcţiile statului

10. Forma de stat: structura de stat şi forma de guvernământStructura de stat

1. Statul unitar 2. Statul federal3. Asociaţiile de state

Forma de guvernământ1. Monarhia2. Republica

11. Cetăţenia română1. Noţiunea şi natura juridică a cetăţeniei2. Principiile ce stau la baza reglementării cetăţeniei române

2



Drept constituţional şi instituţii politice

3. Drepturile şi îndatoririle specifice condiţiei de cetăţean al României4. Dobândirea şi pierderea cetăţeniei române5. Dovada cetăţeniei6. Cetăţenia de onoare

12-14 Drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.1.Noţiunea de drept şi libertate2.Natura juridică a dr. fundamentale3.Clasificarea dr. fundamentale4.Analiza textelor constituţionale privind drepturile şi îndatoririle fundamentale5. Garanţiile drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Modalităţi şi cerinţe de examinare: examen scris( semestrul I)

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE

Constituţia României din 1991, revizuită în 2003Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, republicatăLegea nr. 21/1990 privind cetăţenia română, republicată

Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicatăBianca Selejan-Guţan.- Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Editura Universităţii „Lucian Blaga”din Sibiu, 2004

BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ

Tudor Drăganu.- Drept constituţional şi instituţii politice.Tratat elementar . Bucureşti: Lumina Lex, 1998Ioan Muraru.- Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Actami, 1996, 1997, 1998Ioan Muraru, Simina Tănăsescu.- Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Lumina Lex, 2001Ion Deleanu.- Tratat de drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Europa Nova, 1996Ion Deleanu.- Instituţii şi proceduri constituţionale. Arad: Servo-Sat, 2000Ion Deleanu.- Justiţia constituţională.Bucureşti: Lumina Lex, 1995

Tudor Drăganu.- Declaraţiile de drepturi şi repercusiunile lor asupra dreptului internaţional public.Bucureşti,Lumina Lex, 1998Victor Duculescu.- Drept constituţional comparat . Bucureşti: Lumina Lex, 1998, 2001Antonie Iorgovan.- Drept constituţional şi instituţii politice. Partea generală. Bucureşti: Galeriile Jean-LouisCalderon, 1994Ioan Muraru, Mihai Constantinescu.- Curtea Constituţională a României.Bucureşti: Albatros, 1997Ioan Muraru, Gh. Iancu, Constituţiile române. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1995Constituţia de la 1923 în dezbaterea contemporanilor , Bucureşti, Humanitas, 1991Ovidiu Ţinca.-Constituţii. Bucureşti: Oscar Print, 1997

3




CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUŢIONAL

§1. Noţiuni introductive despre stat şi drept

Statul şi determinările sale au constituit obiect de studiu pentru ştiinţele umane încă din antichitate. Statuleste o formă organizată a unei comunităţi umane, dotată cu anumite atribute care îi conferă un statut aparte.

Dreptul este un fenomen complex, indispensabil în orice organizare socială: ubi societas, ibi ius. Termenul„drept” cunoaşte mai multe declinări: drept obiectiv, drept subiectiv, drept pozitiv.

Dreptul obiectiv formează un sistem structurat în jurul clasicei distincţii drept public – drept privat.

Dreptul public cuprinde ansamblul normelor juridice care vizează organizarea statală, colectivităţile publiceşi raporturile acestora cu celelalte subiecte de drept, atunci când aceste raporturi privesc exercitarea unor

prerogative ale puterii publice. Dreptul privat cuprinde normele juridice care reglementează mai alesraporturile dintre particulari.

Unul dintre criteriile utilizate pentru a distinge raporturile de drept public de cele de drept privat estecriteriul „material” sau al interesului. Un alt criteriu de identificare a raporturilor de drept public este cel„organic” sau al calităţii şi poziţiei subiectelor acestora.

Sistemul dreptului cuprinde ansamblul ordonat şi structurat al instituţiilor juridice şi al ramurilor de drept,aflate în interacţiune sistemică. Structura sistemului unitar de drept este determinată de obiectulreglementării juridice, adică de specificul relaţiilor sociale ce sunt reglementate prin normele juridice.

Dreptul constituţional aparţine în mod axiomatic dreptului public, ocupând un loc aparte în cadrul întreguluisistem de drept.

§2. Dreptul constituţional – ramură a dreptului public

Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu definesc dreptul constituţional ca fiind acea ramură a dreptuluiunitar român, formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în

procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii.

Putem defini, aşadar, dreptul constituţional, ca fiind ansamblul normelor juridice având ca obiectraporturile sociale fundamentale ce iau naştere, se modifică şi se sting în sfera instaurării, menţinerii şi

exercitării puterii publice ca putere statală. Prin obiectul său de reglementare, este neîndoielnicăapartenenţa dreptului constituţional la categoria dreptului public, în cadrul sistemului unitar de drept.

Dreptul constituţional nu trebuie confundat, însă, cu Constituţia. Constituţia este legea fundamentalăa unui stat şi reprezintă doar unul din izvoarele dreptului constituţional. Mai mult decât atât, dreptulconstituţional există şi acolo unde nu există o constituţie în sensul formal al termenului.

Conceptul de instituţii politice este corelat cu dreptul constituţional deoarece se referă la organele puterii politice, precum şi la normele care reglementează realizarea acestei puteri.

§3. Particularităţile raporturilor şi normelor de drept constituţional

3.1. Raporturile de drept constituţional

Delimitarea dreptului constituţional de celelalte ramuri de drept şi identificarea locului său în cadrulsistemului de drept este posibilă prin determinarea particularităţilor raporturilor şi normelor ce alcătuiescaceastă ramură de drept. Acest criteriu de identificare este denumit criteriul obiectului reglementării

4




juridice. Alături de acesta, mai putem utiliza şi criteriile metodei reglementării şi al interesului guvernanţilor (Ioan Muraru).

Unele dificultăţi de identificare a raporturilor de drept constituţional pot proveni din existenţa, înConstituţiile contemporane, a unor norme care aparţin şi altor ramuri de drept. Există raporturi de drept constituţional propriu-zise sau specifice, care formează obiect de reglementare numai pentru normele dedrept constituţional şi raporturi cu o dublă natură juridică, de drept constituţional şi de o altă ramură de drept(civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc.).

Subiectele raporturilor de drept constituţional prezintă şi ele unele particularităţi. Astfel, unul dintresubiectele raportului de drept constituţional este întotdeauna fie statul, fie deţinătorul puterii publice, fie unorgan reprezentativ. Aşadar, subiectele raporturilor de drept constituţional sunt: poporul – deţinătorulsuveranităţii, statul, organele statului, partidele, formaţiunile politice şi alte organizaţii politice, cetăţenii luaţiindividual, grupurile de cetăţeni, unităţile administrativ-teritoriale.

3.2. Normele de drept constituţional Normele dreptului constituţional sunt acele reguli de conduită general obligatorii, care reglementează relaţiisociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii, norme cuprinse în

Constituţie, precum şi în celelalte acte normative – izvoare ale dreptului constituţional.Pe lângă trăsăturile generale ale normei juridice1, normele de drept constituţional prezintă şi uneletrăsături specifice.

O altă discuţie referitoare la specificul normelor de drept constituţional are în vedere structura acestor norme.

O ultimă precizare legată de particularităţile normelor de drept constituţional vizează clasificarea acestora,după modul lor de aplicare. Astfel, întâlnim norme de drept constituţional cu aplicaţie mijlocită, adică acelenorme ce cuprind reglementări de principiu, iar aplicarea lor se face prin intermediul altor norme de dreptconstituţional sau aparţinând altor ramuri de drept.

Normele de drept constituţional cu aplicaţie nemijlocită nu au nevoie de alte norme pentru a fi puse

în aplicare.

§4. Izvoarele dreptului constituţional

În teoria dreptului este consacrată distincţia dintre izvoarele materiale şi izvoarele formale ale dreptului.Dacă prin izvoare materiale ale dreptului înţelegem totalitatea condiţiilor vieţii social-economice şi politicecare determină existenţa normei juridice, izvoarele formale sunt acele forme de exprimare a dreptului, adicămodalităţile de instituire sau recunoaştere a normelor juridice de către stat.

Pentru identificarea sferei izvoarelor dreptului constituţional, trebuie avute în vedere două criterii:cel al autorităţii emitente şi cel al conţinutului normativ al actului analizat. Aplicând primul criteriu,constatăm că izvoarele dreptului constituţional sunt, de regulă, adoptate de organele reprezentative sau întemeiul abilitării date de acestea. Sub aspectul celui de-al doilea criteriu sau al obiectului de reglementare,

pentru a fi izvor de drept constituţional, un act normativ trebuie să reglementeze raporturi socialefundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii publice.

§5. Locul dreptului constituţional în sistemul dreptului

Sistemul unitar de drept este structurat şi sistematizat într-o ierarhie a ramurilor dreptului, ierarhie alcătuităîn funcţie de o serie de criterii: importanţa relaţiilor sociale reglementate de normele unei anumite ramuri dedrept, poziţia izvoarelor sale principale. Aplicând aceste criterii, vom constata că dreptul constituţional ocupă

primul loc în această ierarhie a ramurilor de drept. Argumentele principale pentru susţinerea acestei afirmaţiisunt:

a) normele dreptului constituţional reglementează acele relaţii sociale fundamentale ce iau naştere,se modifică şi se sting în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii publice;

1 Analizate în detaliu în cursul de Teoria generală a dreptului.

5




b) normele dreptului constituţional sunt cuprinse în actele normative cu cea mai mare forţă juridică,sau actele normative de reglementare primară: Constituţia, legile şi actele normative cu forţa juridică egalăcu a legii.

Aşadar, dreptul constituţional este ramura principală a sistemului unitar al dreptului românesc.

Întrebări şi cerinţe pentru autoevaluare minimală:

1.Definiţi statul şi dreptul.2.Care sunt criteriile distincţiei drept public – drept privat?3. Definiţia şi sensurile noţiunii de drept constituţional.4. Care sunt trăsăturile raporturilor de drept constituţional?5. Enumeraţi şi descrieţi subiectele raporturilor de drept constituţional.6. Care sunt izvoarele dreptului constituţional?7. Daţi exemple, din Constituţia României, de norme de drept constituţional cu aplicaţie mijlocităşi respectiv cu aplicaţie nemijlocită.

BIBLIOGRAFIE MINIMAL :Ă

Bianca SELEJAN-GUŢAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Editura Universităţii„Lucian Blaga” din Sibiu, 2004

Constituţia României din 1991, revizuită în 2003

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ:

Mircea DJUVARA, Teoria generală a dreptului. Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv. EdituraALL, Bucureşti, 1995

Cristian IONESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997

Antonie IORGOVAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală. Editura GaleriileJ.-L.Calderon, Bucureşti, 1994Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. 1. Editura

All Beck, Bucureşti, 2003

CAPITOLUL 2 – TEORIA CONSTITUŢIEI

§1. Apariţia şi evoluţia noţiunii de Constituţie

Noţiunea de constituţie a avut o evoluţie sinuoasă şi interesantă. Termenul îşi are originea în limba latină,

constitutio însemnând aşezare cu temei, stare a unui lucru. În dreptul roman din perioada imperială, cuvântulconstitutio desemna legile care proveneau de la împărat. În perioada Evului Mediu, termenul de constituţieapare cu precădere în limbajul ecleziastic, pentru a desemna unele reguli monahale.

Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi din secolul al XVIII-lea, noţiunea de constituţie dobândeştesensul consacrat şi astăzi, şi anume acela de act sau lege prin care se reglementa organizarea şi funcţionareastatului, cu limitarea puterii monarhului şi cu garantarea anumitor drepturi şi libertăţi ale individului. Acestmod de a concepe şi de a utiliza termenul de Constituţie rezultă clar din Declaraţia franceză a drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789, în care se preciza că „orice societate în care garanţia drepturilor nueste asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie” (art. 16). Prin aceasta, constituţiadevine indisolubil legată de ideea de democraţie: ea înseamnă „limitarea puterii guvernanţilor” , astfel încâtaceştia nu pot funcţiona decât cu acordul celor guvernaţi.

Atunci când procedează la adoptarea sau la modificarea Constituţiei, puterea constituantă este, de regulă,obligată să respecte anumite formalităţi procedurale mai complicate decât formalităţile pe care sunt ţinute

6




să le respecte adunările legiuitoare obişnuite atunci când adoptă legi ordinare (aşa-numitele modalităţi deinstituire a rigidităţii constituţionale).

§2. Constituţia cutumiară şi Constituţiile scrise

Constituţia cutumiară sau nescrisă se întâlneşte într-un număr restrâns de state (Marea Britanie, Israel, Noua Zeelandă). Termenul de „constituţie cutumiară” nu este folosit într-un sens strict, deoarece, de celemai multe ori, acest tip de constituţie este alcătuit dintr-o varietate de norme, atât cutumiare, cât şi scrise.

Constituţiile scrise au fost adoptate de majoritatea statelor. Ele apar sub forma unui act unic, unitar şisistematic, care cuprinde principalele norme de organizare a statului.

Primele constituţii scrise au fost constituţiile noilor state constituite în timpul războiului deindependenţă dus de coloniile nord-americane împotriva metropolei britanice. Statul Virginia a adoptat primaConstituţie la 29 iunie 1776, urmată de Constituţia statului New Jersey, în anul 1777 şi de celelalte constituţiiale fostelor colonii engleze din America de Nord, adoptate până la constituirea Confederaţiei celor 13 statenord-americane, în 1777. Aceste constituţii sunt socotite ca reprezentând primul val al constituţionalismului.

§3. Definiţia Constituţiei

Noţiunea de Constituţie poate fi definită în funcţie de elementele sale de conţinut din diferitele etape aleevoluţiei constituţionale. Cu toate acestea, în toate definiţiile Constituţiei se menţin unele constante precumlege fundamentală, forţă juridică superioară, principiile organizării puterii şi a statului etc.

Multe dintre definiţiile Constituţiei au în vedere nu numai elementele de conţinut ale noţiunii, ci şiexigenţele formei pe care o îmbracă Constituţia şi ale procedurii speciale de adoptare – criteriul formal aldefinirii Constituţiei. Se vorbeşte, astfel, despre o constituţie materială şi despre o constituţie formală.

43. În sens material , Constituţia reprezintă ansamblul de norme ce reglementează o anumită categorie derelaţii sociale.

În sens formal, Constituţia este actul distinct, cu valoare de lege fundamentală, în care sunt incluseaceste norme. Trebuie precizat că fiecare stat are o constituţie în sens material, chiar dacă îi lipseşte

constituţia în sens formal.O definiţie completă a Constituţiei trebuie să însumeze atât criteriul material, cât şi pe cel formal:Constituţia este legea fundamentală a statului, adică actul normativ cu forţă juridică superioară tuturorcelorlalte acte normative, care reglementează acele relaţii sociale fundamentale, esenţiale în procesulde instaurare, menţinere şi exercitare a puterii statale.

§4. Adoptarea şi modificarea Constituţiilor

4.1. Adoptarea Constituţiei Unul din elementele definitorii ale Constituţiei este procedura distinctă de adoptare. Această procedură, de oanumită solemnitate, conferă Constituţiei, din punct de vedere formal, caracterul de lege fundamentală. Îndoctrină s-a subliniat că procesul de adoptare a Constituţiei cuprinde o serie de etape: iniţiativa adoptării

constituţiei, adoptarea de către autoritatea competentă în diverse moduri de adoptare.

Constituţiile acordate (denumite şi constituţii octroiate2 sau charte concedate) erau constituţii adoptate decătre monarh, în temeiul puterii sale absolute, prin care recunoaşte anumite drepturi (de regulă, constrâns deanumite împrejurări istorice). Constituţia-statut sau constituţia plebiscitară este o variantă a constituţieiacordate, prin aceea că este adoptată tot de monarh, însă este supusă ratificării prin plebiscit. Constituţia-pact este considerată un contract („pact” ) între monarh şi popor, acesta din urmă reprezentat de parlament.Constituţia-convenţie este adoptată de o adunare specială, denumită convenţie şi exprima „convenţia”dintre membrii societăţii cu privire la exercitarea puterii. Un tip special al constituţiei-convenţie esteconstituţia-referendum. De fapt, este vorba despre o consolidare a legitimităţii constituţiei prin supunereaei spre ratificare poporului, prin referendum, după adoptarea de către convenţie sau adunarea constituantă.Constituţia parlamentară este opera parlamentelor, fără consultarea ulterioară a poporului.

2 De la verbul francez octroyer - a acorda.

7




4.2. Modificarea Constituţiei Problema modificării Constituţiei prezintă o importanţă deosebită, atât din punct de vedere teoretic, cât şi

practic, dată fiind poziţia privilegiată a Constituţiei în sistemul dreptului: relaţia dintre competenţa deadoptare şi cea de modificare a Constituţiei, procedura de modificare, clasificarea constituţiilor după modulde modificare.

Determinantă pentru analiza diferitelor tipuri de competenţe şi proceduri de modificare a Constituţiei estetipologia Constituţiilor, după modul de modificare, în constituţii flexibile sau suple şi constituţii rigide.Trebuie precizat de la bun început că, de regulă, în virtutea principiului simetriei juridice, procedura demodificare a Constituţiei este identică cu procedura de adoptare a acesteia.

Constituţiile flexibile sunt acele constituţii care pot fi modificate cu uşurinţă, de către una din puterileconstituite (de regulă, de către puterea legislativă), urmând procedura legislativă ordinară. Constituţiilerigide sunt cele a căror modificare nu poate fi realizată decât de o anumită autoritate, după o procedurădiferită de cea de modificare a legilor ordinare. Majoritatea constituţiilor scrise fac parte din aceastăcategorie.

Revizuirea Constituţiei RomânieiConstituţia României include, în titlul VII, regulile privitoare la revizuirea constituţională. Sub aspectuluimodului de modificare, Constituţia României este o constituţie rigidă, conţinând atât limitări de formă, cât şide fond în ce priveşte revizuirea.

§5. Conţinutul Constituţiei. Blocul constituţionalităţii

60. Constituţia în sens formal este, după cum am arătat, un document scris, elaborat într-o formă sistematică,ce cuprinde norme având ca obiect reglementarea celor mai importante relaţii sociale. Se pune, totuşi,

problema de a şti care sunt elementele de conţinut necesare pentru o Constituţie, sau care trebuie să fieconţinutul normativ al Constituţiei. Pentru determinarea conţinutului normativ al constituţiei, trebuieavută, din nou, în vedere, distincţia dintre constituţie în sens material şi constituţie în sens formal. Conţinutul

normativ al constituţiei face trimitere la noţiunea de constituţie în sens material, a cărei alcătuire variază înfuncţie de evoluţia societăţii.Astfel, din punct de vedere material, orice constituţie va cuprinde, în primul rând, regulile referitoare

la organizarea şi exercitarea puterii publice. Pe lângă acestea, constituţiile moderne includ şi o serie de prevederi care exced sferei organizării şi exercitării propriu-zise a puterii: norme ce stabilesc anumite principii ale vieţii social-economice şi, nu în ultimul rând, aşa-numitele „declaraţii de drepturi” saudispoziţiile ce garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Nu toate constituţiile formale includ astfel de declaraţii de drepturi. Constituţia Franţei din 1958,astăzi în vigoare, nu are un astfel de capitol. De aceea, doctrina franceză şi jurisprudenţa ConsiliuluiConstituţional francez au dezvoltat un concept specific sistemului constituţional al Franţei, cel de bloc alconstituţionalităţii.

Blocul constituţionalităţii reprezintă totalitatea normelor cu valoare constituţională, respectiv Constituţia şialte norme cărora ea le recunoaşte această valoare.

Conceptul de bloc al constituţionalităţii a apărut ca urmare a unei decizii celebre a ConsiliuluiConstituţional francez (decizia din 16 iulie 1971 privind libertatea de asociere), decizie prin care Consiliul aacordat forţă constituţională deplină preambulului Constituţiei din 1958, mai precis acelor prevederi ale

preambulului care trimit la Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 şi la Preambulul Constituţiei franceze din 1946.

§6. Supremaţia Constituţiei

Supremaţia Constituţiei implică subordonarea autorităţilor publice, în special a legiuitorului, faţă deconstituţie, ceea ce îi conferă acesteia eficienţa necesară realizării imperativelor statului de drept, cu

precădere a celui privind garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Aceasta pentru că, “pentru a fi în prezenţa unui stat de drept, este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de aocroti personalitatea umană în integralitatea ei” (Tudor Drăganu).

8




Principiul supremaţiei constituţiei implică o serie de consecinţe de ordin juridic, atât în ceea ce priveşteconstituţia însăşi, cât şi întregul sistem normativ.

Supremaţia constituţiei, ca principiu structurant al întregului sistem de drept, beneficiază şi de o serie degaranţii juridice extrem de importante într-un stat de drept. Subordonarea tuturor autorităţilor publice faţăde dispoziţiile constituţionale este garantată de existenţa unui control general al aplicării constituţiei, prininstituirea unor modalităţi de verificare a condiţiilor de fond şi de formă ale actelor emise de aceste autorităţi.


1. Definiţi Constituţia, pe baza elementelor comune deduse din diferitele definiţii exprimate îndoctrină.

2. Teoriile care au stat la baza concepţiei actuale despre Constituţie.3. Avantajele şi dezavantajele constituţiilor scrise.4. Avantajele şi dezavantajele constituţiilor cutumiare.5. Enumeraţi tipurile de constituţii după modul de adoptare; definiţi şi exemplificaţi fiecare tip.6. Revizuirea Constituţiei României.7. Care sunt principalele elemente de conţinut normativ al Constituţiei României?8. Ce este blocul constituţionalităţii?9. Ce este supremaţia Constituţiei, care sunt consecinţele sale şi garanţiile sale juridice?

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE:Bianca SELEJAN-GUŢAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Editura Universităţii

„Lucian Blaga” din Sibiu, 2004Constituţia României din 1991, revizuită în 2003


Ion DELEANU, Tratat de drept constituţional şi instituţii politice. Editura Europa Nova,Bucureşti, 1997

Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Vol. I. EdituraLumina Lex, Bucureşti, 1998

Antonie IORGOVAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală. Editura GaleriileJ.L. Calderon, Bucureşti, 1994

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. EdituraAll Beck, Bucureşti, 2003

CAPITOLUL 3 – ELEMENTE DE ISTORIE CONSTITUŢIONALĂ ÎN ROMÂNIA MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ

Naşterea constituţiei şi a constituţionalismului în România modernă aparţine, fără drept de apel, sec. al XIX-lea. Ea s-a datorat unei efervescenţe doctrinar-programatice la nivelul elitei boiereşti cultivate în apusulEuropei şi s-a manifestat în cadrul unui proces de depăşire, treptată, a vechii structuri social-politice bazată

pe dominaţia stărilor feudale privilegiate. În final, constituţia şi-a dobândit locul firesc, suprem, în vârful piramidei izvoarelor formale ale dreptului având un conţinut determinat de coordonatele liberalismului politic şi democraţiei moderne. În aceste condiţii, construcţia constituţională s-a raportat la principii esenţialeal constituţionalismului modern ca separaţia puterilor în stat, monarhia constituţională, guvernământulreprezentativ, responsabilitatea guvernamentală, garantarea libertăţilor fundamentale ale omului şicetăţeanului etc.

9




§1. Regulamentele Organice

Primele „aşezăminte” care şi-au asumat privilegiul organizării complexe şi sistematice a statului au fost celedouă Regulamente Organice intrate în vigoare în anii 1831-1832, în timpul celei de-a doua mari ocupaţiiruseşti (1828-1834). Evaluarea statutului lor de „prime constituţii” ale Principatelor Române este un demerscomplex ce trebuie să ţină cont de criterii materiale şi formale. Raportate la criteriul material enunţat de art.16 al celebrei Declaraţii franceze a drepturilor omului şi cetăţeanului – care impune, ca standarde unice

pentru existenţa unei constituţii – separaţia puterilor în stat şi garantarea drepturilor omului, cele două actenormative nu pot fi considerate nişte constituţii. Ele nu garantează drepturile şi libertăţile fundamentale aleomului, iar schiţarea formală a separaţiei puterilor în stat va avea o cu totul altă finalitate funcţională decâtlimitarea puterii statale. Privite dintr-o perspectivă materială, tehnico-juridică, cele două Regulamente pot ficonsiderate constituţii deoarece, dincolo de încărcătura normativă excesivă aparţinând dreptuluiadministrativ, civil, financiar şi procesual, ele cuprind (şi) norme juridice ce reglementează acele relaţiisociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii. AbordareaRegulamentelor dintr-o perspectivă formală ridică, din nou, semne de întrebare asupra calităţii lor deconstituţii.

§2. Proiecte de reformă constituţională la 1848

Revoluţia de la 1848 în Ţările Române, parte a fierberilor ce cuprinseseră întreaga Europă de la vest la est, s-a înscris, din punct de vedere ideologic, în curentul de idei specific revoluţionarilor europeni paşoptişti. Cutoate acestea, circumstanţele socio-politice, economice şi instituţional-juridice din Principate nu numai că

justificau dinăuntru, cum susţinea Nicolae Bălcescu, necesitatea reformelor, dar au aşezat şi accentereformiste specifice în programele şi proiectele revoluţionare româneşti. Acest lucru se explică prin faptul că,în vestul Europei, mai ales în Franţa – sursa permanentă de inspiraţie a revoluţionarilor români – elementele

burgheze reuşiseră încă de la începutul secolului să determine schimbări instituţionale fundamentale, avândla bază, în mare parte, principiile revoluţionare de la 1789. Spre deosebire de acestea, în Ţările Române de lamijlocul sec. al XIX-lea, în ciuda reformelor introduse prin Regulamentele Organice, mai funcţionau încă

instituţiile specifice feudalismului. De aceea, programele de reformă, petiţiile de drepturi şi proiectele deconstituţie ale anului 1848 românesc urmăreau, în marea lor majoritate, să reformeze din temelie societatea şistatul român, pornind de la prerogativele şi modul de alegere al domnului până la raporturile dintre ţărani şi

proprietari.

Viziunea revoluţiei muntene asupra organizării statului şi raporturilor acestuia cu cetăţeanul s-a conturat,lingvistic şi structural în cadrul a o serie de petiţii şi proclamaţii (petiţia anonimă din aprilie 1848, broşuraCe sunt meseriaşii?) ce au culminat cu Proclamaţia de la Islaz din iunie 1848. Toate acestea se constituiau caun răspuns reformator dat neclarităţii şi conservatorismului regimului regulamentar a cărui ordineconstituţională se dorea a fi înlăturată.

În comparaţie cu programele revoluţionare muntene, cele moldovene s-au remarcat, în genere, printr-o

moderaţie care urmărea să recupereze aspectele pozitive ale ordinii constituţionale regulamentare. Faţă deacestea contrasta flagrant, prin modernitatea limbajului, a structurii tehnico-juridice şi a principiilor constituţionale, Proiectul de constituţie pentru Moldova, elaborat de M. Kogălniceanu la 1848.

§3. Divanurile ad-hoc (1857)

Cu toate că menţinea Principatele române sub suzeranitatea Porţii otomane, Tratatul de la Paris din 30 martie1856 “conserva” acestora o administraţie independentă şi naţională precum şi deplina libertate a cultelor, alegislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. Dând curs unei necesităţi interne stringente de reformă a Principatelor,tratatul propunea revizuirea tuturor legilor şi statutelor în vigoare.

În cadrul unei formule organizatorice ce recupera, cel puţin structural, dacă nu şi funcţional, adunarea destări a întregii naţiunii politice (incluzând şi ţărănimea), lucrările divanurilor ad-hoc au fost marcate despiritul mişcării unioniste, de dorinţa construirii unui stat naţional unitar modern bazat pe principiileliberalismului burghez, dar şi pe ideea păstrării tradiţiei instituţionale româneşti, acolo unde era necesar.

10




Deputaţii munteni şi, mai ales, cei moldoveni s-au exprimat, într-un limbaj juridic ce demonstrainfluenţele crescânde ale constituţionalismului franco-belgian, în favoarea unor principii care reiterau, îngenere, refrenele reformiste de la 1848: monarhia constituţională ereditară rezervată unei dinastii domnitoareeuropene, separaţia puterilor în stat, regim parlamentar, bazat pe inviolabilitatea şi iresponsabilitateamonarhului şi pe responsabilitatea ministerială, reprezentanţă naţională organizată, conform tradiţiei,unicameral şi recrutată cenzitar, egalitatea în faţa legii, egalul acces în funcţiile publice, descentralizareaadministrativă, garantarea de drepturi şi libertăţi.

§4. Convenţia de la Paris (7/19 august 1858)

Al treilea act cu valoare constituţională din istoria modernă a românilor, Convenţia de la Paris realiza oconstrucţie instituţională a Principatelor edificată ca un melanj ciudat între principiile constituţionalismuluimodern şi neo-absolutismul mascat în cadrul Regulamentelor Organice. Ea consacra perspectiva europeanăasupra organizării statelor româneşti, în conformitate cu recomandările Comisiei speciale şi cu doleanţeleromânilor, în măsura în care acestea au convenit intereselor puterilor garante . Raportat la doleanţeleadunărilor ad-hoc, textul Convenţiei ilustrează încă o dată, în măsura în care cerinţele românilor au foat prea

puţin respectate, caraterul lor pur consultativ.

§5. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la ParisStatutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris – căruia i se adăuga, într-un tot organic, Legea electorală – acordat de Cuza la 2/14 mai 1864 şi legitimat, în premieră, prin plebiscit, dădea concret viaţă noului regimautoritar. Executivului i se dădeau puteri suplimentare menite să limiteze puterile legislativului şi să permităDomnului să legifereze singur atunci când era necesar: Domnul avea singur iniţiativa legilor, se permiteaacestuia ca, până la convocarea noii Adunări, să dea, la propunerea Consiliului de Miniştri şi Consiliului destat, decrete cu putere de lege şi s-a dat în sarcina Guvernului dreptul de a întocmi regulamentele celor douăCamere.

§6. Constituţia de la 1/13 iulie 1866

Proiectul Constituţiei a fost votat de Adunarea constituantă la 29 iunie 1866, legea fundamentală rezultată a

fost promulgată la 30 iunie 1866 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1866. Rod al confruntărilor ideologice dintreconservatori şi liberali, Constituţia din 1866 a consacrat, în cele din urmă, valorile liberalismului burghez, lamodă în Europa vremii. Acest lucru s-a datorat, în mare parte, şi surselor de inspiraţie ale proiectului printrecare s-a situat, la loc de frunte, direct sau indirect, Constituţia belgiană de la 1831. Importul nu a constituit,însă, un simplu exerciţiu de copiere şi traducere ci o operă de selecţie riguroasă determinată de factorimultipli în scopul adaptării ei cât mai bine unor tradiţii şi realităţi româneşti.

Tocmai de aceea, ea poate fi considerată, atât sub aspectul adoptării cât şi al structurii şi conţinutuluica fiind prima constituţie a românilor, în sensul modern al conceptului. Ea garanta drepturile românilor (titlul II) şi reglementa separaţia puterilor statului (titlul III). Cu toate acestea, sub aspect substanţial ea nuera românească. Chiar dacă introducerea unor principii ale constituţionalismului modern era necesară,Constituţia a renunţat la o serie din tradiţiile constituţionale româneşti.

§7. Constituţia din 29 martie 1923

Legea fundamentală a României Mari a fost adoptată la 26 şi 27 martie 1923 de către cele două camere ale parlamentului majoritar liberal întrunite, după alegerile din 1922, ca adunări naţionale constituante, a fost promulgată de rege la 28 martie şi publicată în Monitorul Oficial la 29 martie 1923. În prezenţa unei putericonstituante originare, constituţia era, formal, un nou act juridic fundamental. Deşi era necesară doar osimplă modificare a constituţiei existente, renunţarea la mecanismele de revizuire prevăzute de constituţia dela 1866 a fost soluţia cea mai potrivită contextului socio-politic de după unirea provinciilor istorice cu ţaramamă. Adoptarea, formală, a unei noi constituţii a permis supunerea spre referendum a întregului textconstituţional şi nu doar a articolelor modificate, cum ar fi fost normal în cazul revizuirii. Pe această cale,noua organizare a statului a fost întemeiată, aşa cum şi-a propus I. I. C. Brătianu, pe o constituţie ieşită dinvoinţa întregii Românii Mari.

Analizat pe fond, textul constituţional de la 1923 nu reprezenta altceva decât o vastă revizuire a constituţieide la 1866. Acest fapt este evidenţiat de păstrarea în proporţie de 60% a vechilor texte constituţionale

11




precum şi a întregii structuri tehnico-juridice. Noutatea era legată de contextul social, politic şi economicapărut după primul război mondial şi după realizarea Marii Uniri. Tocmai de aceea, noul text constituţional arecuperat într-o structură unitară toate modificările aduse, mai ales în timpul războiului, Constituţiei din 1866dar a marcat şi o reaccesare a surselor belgiene tradiţionale de inspiraţie, conturate acum sub formaConstituţiei din 25 februarie 1885.

§8. Constituţia din 27 februarie 1938

Lovitura de stat de la 10 februarie 1938 punea punct celor 72 de ani de firavă democraţie parlamentarăromânească. “Era nouă” a României, inaugurată acum, urma să se realizeze prin aşezarea unor noi bazeconstituţionale care să corecteze greşelile trecutului. Greşelile trecutului se identificau cu regimul

parlamentar şi jocurile electorale murdare ale partidelor politice. În consecinţă, acestea trebuiau desfiinţate. Noul regim politic avea la bază ideea de salvare a naţiei, în consecinţă, noua Constituţie a României trebuiasă reglementeze oficial un “Salvator” dotat cu puterile necesare înfăptuirii operei de regenerare şi de

promovare a “intereselor permanante ale patriei”.

Primul dintre “mijloacele eroice” de realizare a acestor obiective a fost adoptarea noii Constituţii, aprobată printr-un plebiscit “organizat” la 24 februarie şi promulgată, în cadru festiv, la 27 februarie de către Carol al

II-lea. Pe bazele principiale stabilite de Constituţie, s-a recurs la cel de-al doilea mijloc: la 31 martie 1938 s-au dizolvat toate asociaţiunile, grupările şi partidele politice din România. “…Agitaţiile exagerate,dezlănţuite de patimi şi violenţe, în care degenerase viaţa de partid în timpul din urmă” reprezentau pretextulrenunţării la viaţa parlamentară dominată, de la 1859, de partidele politice.

§9. Dictatura antonesciană (septembrie 1940 – august 1944)

Prin Decretele-lege din 5, 6 şi 8 septembrie 1940 ale noului rege Mihai I, Preşedintele Consiliului deminiştri, Generalul Ion Antonescu, era investit cu puteri depline pentru conducerea statului. În acelaşi timp,

prerogativele regelui erau atât de drastic restrânse încât rolul său în stat devenea mai mult decorativ, dupăformula Regele nu domneşte şi nu guvernează. Se crea astfel o nouă ordine constituţională, cu caracter de

permanenţă, aprobată prin plebiscit de către români. Ca urmare, sub aspectul adoptării lor şi sub aspect

material, toate aceste acte normative care reglementau organizarea modul de organizare şi exercitare a puterii aveau un caracter constituţional.

§10. Repunerea în vigoare a Constituţiei din 1923

Actul de la 23 august 1944 şi arestarea mareşalului Antonescu au marcat sfârşitul dictaturilor de dreapta şiau deschis calea reinstaurării democraţiei parlamantare interbelice. Prin decretul-lege nr. 1626 din 31 august1944 se restaurau cele două elemente fundamentale ale constituţionalismului modern: drepturile românilor,aşa cum erau ele garantate de constituţiile din 1866 şi 1923, şi separaţia puterilor în stat aşa cum erau elereglementate de Constituţia din 1923. Se excepta de la prevederile Constituţiei din 1923 organizareareprezentanţei naţionale ce urma a se realiza printr-un decret al Consiliului de miniştri. Până în acel moment,separaţia puterilor era suspendată deoarece regele, titularul puterii executive, urma să exercite şi puterea

legislativă, la propunerea guvernului.

§11. Legea nr. 363/1947 pentru constituirea statului român în Republica Populară Română

La 30 decembrie 1947 a fost proclamată, prin Legea nr. 363/1947, Republica Populară Română, trecându-se,astfel, la o nouă organizare statală: statul român a devenit un stat de tip socialist, de „dictatură a claseimuncitoare”.

Articolul 1 al legii arăta că Adunarea Deputaţilor ia act de abdicarea Regelui Mihai I, pentru el şiurmaşii săi, iar articolul 3 stabilea că „România este Republică Populară”. Prin art. 2, „Constituţia din 1866cu modificările din 29 martie 1923 şi acelea din 1 septembrie 1944 şi următoarele, se abrogă”, urmând ca,

potrivit art. 5, adunarea constituantă să hotărască asupra noii constituţii.

12




§12. Constituţiile comuniste

După 30 decembrie 1947, instaurarea unei noi forme de guvernământ – cea republicană – a impus elaborareaunei noi constituţii care să reflecte schimbarea ordinii constituţionale materiale. Constituţia din 1948 adeschis şirul constituţiilor socialiste ale României, care au fundamentat, pe parcursul a peste 40 de ani,regimurile totalitare şi antidemocratice de tip comunist, care au culminat cu dictatura personală, bazată pecultul deşănţat al personalităţii, a lui Nicolae Ceauşescu.

12.1. Constituţia din 1948

Această primă constituţie socialistă a României a fost adoptată de Marea Adunare Naţională, aleasă în urmaautodizolvării vechii Adunări a Deputaţilor (autodizolvare impusă de Legea nr. 32 din 24 februarie 1948).Proiectul de constituţie a fost luat în discuţie de Marea Adunare Naţională la 6 aprilie 1948, iar la 13 aprilie,cu o uimitoare rapiditate, a şi fost adoptată noua constituţie.

Utilizând un limbaj emfatic, specific propagandei comuniste a vremii, de inspiraţie sovietică, nouaConstituţie proclama existenţa statului „popular”, unitar, independent şi suveran (deşi România se afla subocupaţia trupelor sovietice, în urma Acordului de armistiţiu încheiat cu Uniunea Sovietică), stat ce a luatnaştere „prin lupta poporului împotriva fascismului, reacţiunii şi imperialismului”.

Prin celelalte titluri se organiza aparatul de stat. „Organul suprem al puterii de stat” era Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române, care era şi unicul organ legislativ al ţării. Organul suprem executivera Guvernul (Consiliul de Miniştri), numit de Marea Adunare Naţională.


Această constituţie, adoptată la 24 septembrie 1952, a reprezentat o reflectare a evoluţiilor – dacă se potnumi astfel – înregistrate în viaţa social-politică a României după 1948, menţinând şi dezvoltând principiileconstituţionale cuprinse în Constituţia din 1948. În perioada 1948-1952 fuseseră luate o serie de măsuri

pentru instaurarea proprietăţii socialiste, prin naţionalizarea mijloacelor de producţie, etatizarea băncilor,instituirea monopolului statului asupra comerţului exterior şi a controlului etatic în comerţul intern ş.a.

Constituţia din 1952 proclamă pentru prima dată „rolul conducător al clasei muncitoare” şi al partidului comunist. De asemenea, art. 6 al constituţiei stabilea că „fundamentul formaţiunii social-economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie (...). În formaţiuneasocialistă a economiei naţionale este lichidată exploatarea omului de către om”.


Constituţia din 21 august 1965 a reprezentat consacrarea regimului totalitar în România, regim bazat pedesfiinţarea proprietăţii private, pe instaurarea partidului unic ca „forţă politică conducătoare” şi pe gravaviolare a drepturilor şi libertăţilor care, paradoxal, erau „generos” proclamate de textul constituţional. Prinaceastă constituţie, statul primea o nouă denumire – Republica Socialistă România (RSR) – şi era proclamat„stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate”. Limbajul textului constituţional se situează în sfera aberantei

construcţii politice a regimului totalitar: „întreaga putere în RSR aparţine poporului liber şi stăpân pe soartasa”; „puterea poporului se întemeiază pe alianţa muncitorească-ţărănească”; „în RSR, forţa politicăconducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român”; „cetăţenii cei mai înaintaţi şi mai conştienţidin rândurile muncitorilor, ţăranilor, intelectualilor şi ale celorlalte categorii de oameni ai muncii se unesc înPartidul Comunist Român, cea mai înaltă formă de organizare a clasei muncitoare, detaşamentul ei deavangardă”. Nu este surprinzător că pe baza unui asemenea act care cu greu poate fi încadrat în noţiuneamodernă de constituţie – cea care asigură garanţia drepturilor şi separaţia puterilor – s-a edificat cel maiatroce regim totalitar din estul Europei în acea vreme.

§13. Acte constituţionale din perioada decembrie 1989 – decembrie 1991

Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat, pentru România, ieşirea de după „cortina de fier” – ultima dintreţările blocului comunist european – şi intrarea în lunga „perioadă de tranziţie” care se va încheia odată cuintegrarea în Uniunea Europeană.

13




În perioada 22 decembrie 1989 – 21 noiembrie 1991 au fost adoptate, la început de către organele puterii revoluţionare şi apoi de către primul parlament ales după revoluţie, o serie de acte cu caracter constituţional, marcând trecerea la o nouă ordine constituţională ce a culminat cu adoptarea Constituţiei din1991:

- Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989;- Decretul Lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării

Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale; - Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi

a organizaţiilor obşteşti în România;- Decretul-lege nr. 6/1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea;- Decretul-lege nr. 81 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională;- Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990 privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României.


1. Identificaţi particularităţile constituţiilor şi actelor cu caracter constituţional analizate, prinprisma definiţiei şi trăsăturilor generale ale constituţiei.


„Lucian Blaga” din Sibiu, 2004


Constituţia de la 1923 în dezbaterea contemporanilor. Editura Humanitas, Bucureşti, 1991Angela BANCIU, Istoria constituţională a României. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Vol. 1. Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 1998

Victor DUCULESCU, Constanţa CĂLINOIU, Georgeta DUCULESCU, Crestomaţie de dreptconstituţional. Vol. I. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998Manuel GUŢAN, Istoria administraţiei publice româneşti. Editura Universităţii „Lucian Blaga”

din Sibiu, 2003Manuel GUŢAN, Istoria dreptului românesc. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004Cristian IONESCU, Dezvoltarea constituţională a României. Acte şi documente. Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1998

CAPITOLUL 4 - JUSTIŢIA CONSTITUŢIONALĂ

§1. Noţiunea de justiţie constituţională. Noţiunea de control al constituţionalităţii legilor

Noţiunea de justiţie constituţională desemnează ansamblul instituţiilor, procedurilor şi tehnicilor prin careeste asigurată supremaţia Constituţiei.

§2. Tipologia formelor de control al constituţionalităţii legilor

Controlul constituţionalităţii legilor poate fi definit ca activitatea organizată de verificare a conformităţiilegilor cu Constituţia. Controlul constituţionalităţii legilor se poate clasifica utilizând mai multe criterii.

După criteriul organelor competente a exercita controlul, distingem următoarele forme de control:controlul exercitat de un organ politic, controlul exercitat de către instanţele judecătoreşti şi controlulexercitat de un organ unic, special şi specializat. Într-o altă opinie, după acest criteriu distingem două forme:controlul exercitat de un organ politic şi controlul exercitat de un organ jurisdicţional.

14




După criteriul momentului în care se exercită controlul , putem vorbi despre control anterior intrării învigoare a legii sau control posterior acestui moment.

După criteriul subiectelor cu drept de sesizare a jurisdicţiei constituţionale, distingem controlul lainiţiativa autorităţilor publice şi controlul la iniţiativa particularilor. Într-o altă opinie, se disting trei forme decontrol: acţiunea populară, controlul la sesizarea unei instanţe ordinare şi controlul la sesizarea autorităţilor

politice.

După criteriul modului de control, distingem controlul pe cale de acţiune şi controlul pe cale de excepţie.

După criteriul reglementării, distingem controlul explicit şi controlul implicit.

§3. Modele contemporane de control al constituţionalităţii legilor

În mod tradiţional se disting două modele ale controlului constituţionalităţii legilor în statele contemporane:modelul american şi modelul european. Doctrina a semnalat însă unele tendinţe recente de formare a unor noi modele, fie din punctul de vedere al situării geografice ( „modelul latino-american” ), fie din cel alscopului controlului exercitat.

3.1. Modelul american al controlul constituţionalităţii legilor Modelul american de control al constituţionalităţii legilor prezintă următoarele trăsături generale:

a) caracterul difuz şi descentralizat. b) caracterul concret.c) control de constituţionalitate a posteriori d) efectele deciziilor sunt exclusiv inter partes, legea declarată neconstituţională fiind înlăturată de

la aplicare doar faţă de părţile procesului în care a fost ridicată chestiunea de neconstituţionalitate.

În cadrul sistemului american de control al constituţionalităţii, rolul cel mai important aparţine CurţiiSupreme, plasate în vârful ierarhiei complexului sistem judiciar.

3.2. Modelul european al controlul constituţionalităţii legilor

3.2.1. Bazele teoretice Naşterea şi dezvoltarea modelului european de control al constituţionalităţii legilor stă în mod incontestabilsub semnul gândirii lui Hans Kelsen. Dacă modelul american s-a născut din necesităţi practice şi în lipsaoricărei prevederi constituţionale exprese, modelul european este rodul unei munci teoretice a unui mare

jurist austriac, Hans Kelsen. Ordinea juridică, în viziunea lui Kelsen, nu este un sistem de norme juridice deacelaşi rang, ci un edificiu cu mai multe etaje suprapuse, o piramidă sau ierarhie formată dintr-un anumitnumăr de paliere sau de „straturi” de norme juridice, în vârful căreia se află Constituţia.

Varianta kelseniană de control al constituţionalităţii vizează crearea unui organ unic, special şi specializat în

exercitarea controlului, care să fie însă doar un legislator negativ, deci să nu poată interveni în operalegislativă decât prin sancţionarea eventualelor situaţii de neconstituţionalitate.

3.2.2. Caracteristicile modelului european de control al constituţionalităţii legilorModelul european de control al constituţionalităţii legilor presupune crearea unei instanţe unice, speciale şispecializate, însărcinate cu exercitarea controlului, şi denumită Curte sau Tribunal Constituţional.

Trăsături:a) exercitarea controlului de constituţionalitate de către o jurisdicţie constituţională

specializată, sau „monopolul controlului”.Specificul modelului european apare şi în ceea ce priveşte modul de numire a membrilor

jurisdicţiilor constituţionale . Rolul principal în această numire o au autorităţile politice. b) Posibilitatea exercitării unui control abstract de constituţionalitate

c) Posibilitatea autorităţilor publice de a sesiza jurisdicţia constituţională.d) Autoritatea absolută de lucru judecat a deciziilor Curţilor constituţionale şi efectul lor obligatoriu erga omnes.

15




§4. Justiţia constituţională în România

Curtea Constituţională a României

Sediul materiei: Constituţia din 1991 şi Legea organică nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionareaCurţii Constituţionale, lege modificată şi republicată în 20043.

4.2.1. Natura juridică şi funcţiile Curţii ConstituţionaleControlul constituţionalităţii legilor este reglementat de titlul V (art 142-147) din Constituţia României,

precum şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificăriledin anii 1997 şi 2004. Curtea Constituţională şi-a adoptat şi Regulamentul de organizare şi funcţionare.

Trăsături şi funcţii ale Curţii Constituţionale:a) Curtea Constituţională este o autoritate publică politico-jurisdicţională, care, în exercitarea

unora dintre atribuţiile sale, are şi un rol politic; b) Curtea Constituţională nu face parte din puterile statului, este o autoritate publică independentă;c) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România.d) Curtea Constituţională are ca funcţie principală garantarea supremaţiei Constituţiei, conform

art. 1 alin. 1 din Legea nr. 47/1992;e) Curtea Constituţională sprijină buna funcţionare a puterilor clasice, în cadrul raporturilor lor

constituţinale bazate pe separaţia şi echilibrul puterilor;f) Curtea Constituţională este garantul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor;

4.2.2. Organizarea Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională este formată din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, fără posibilitatea de prelungire sau de reînnoire a mandatului. Trei judecători sunt numiţi de către Camera Deputaţilor, trei decătre Senat şi trei de către Preşedintele României. Preşedintele Curţii Constituţionale este ales dintre

judecătorii Curţii, pentru un mandat de trei ani. Curtea Constituţională se reînnoieşte la fiecare trei ani cu

câte o treime.Constituţia României prevede, în art. 143, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a candida la

funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.În activitatea lor, judecătorii sunt independenţi şi inamovibili pe durata mandatului. Ei nu pot fi traşi

la răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor. De asemenea, judecătorii CurţiiConstituţionale nu pot fi trimişi în judecată penală sau contravenţională decât cu aprobarea Biroului

permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, şi la cererea procurorului general.

4.2.3. Atribuţiile Curţii Constituţionale

173. Atribuţiile Curţii Constituţionale nu privesc doar controlul constituţionalităţii legilor, ci şi alte domenii,aflate în strânsă legătură cu aplicarea şi respectarea Constituţiei. Potrivit art. 146 din Constituţie, CurteaConstituţională are următoarele atribuţii:

a) Exercită un control al constituţionalităţii legilor anterior promulgării acestora, în temeiul art. 146lit. a din Constituţie.

b) Se pronunţă din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, în temeiul art. 146 lit. a dinConstituţie.

c) Exercită controlul de constituţionalitate a tratatelor sau a altor acorduri internaţionale, în temeiulart. 146 lit. b) al Constituţiei.

d) Exercită un control al constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, în temeiul art. 146 lit. c)din Constituţie.

e) Controlează constituţionalitatea legilor şi ordonanţelor posterior intrării lor în vigoare, înconformitate cu art. 146 lit. d) din Constituţie.

3 Legea nr. 47/1992 a fost republicată în M.Of. nr. 643/16.07.2004.

16




f) Soluţionează conflictele juridice de natură constituţională. Este o atribuţie nou introdusă prinrevizuirea din 2003 şi este prevăzută de art. 146 lit. e) al Constituţiei.

g) Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în funcţia de Preşedinte al României şicomunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

h) Veghează la respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului şiconfirmă rezultatele acestuia se exercită în temeiul art. 146 lit. i) din Constituţie şi al Legii nr. 3/2000

privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.i) Veghează la respectarea procedurii privind alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului .

j) Emite avizul consultativ privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României .k) Verifică îndeplinirea condiţiilor de exercitare a iniţiativei legislative cetăţeneşti prevăzute de art.

74 din Constituţie.

l) Hotărăşte asupra contestaţiilor ce au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic, înconformitate cu prevederile art. 1(3), 8 şi 40 din Constituţie.

m) Îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii, potrivit art. 146 lit. l) dinConstituţie.

4.2.4. Procedura în faţa Curţii Constituţionale

Exercitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale are loc în cadrul unor proceduri stabilite de Legea deorganizare şi funcţionare a Curţii şi detaliate în Regulamentul său de organizare şi funcţionare. Potrivit art.16din Legea nr. 47/1992 modificată prin Legea nr. 232/2004 şi republicată 4, procedura jurisdicţională secompletează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţaCurţii Constituţionale. Compatibilitatea procedurii se stabileşte exclusiv de către Curte. Aceste reguli

procedurale vizează: sesizarea Curţii Constituţionale, procedura prealabilă şedinţelor, examinarea sesizării,deliberarea, comunicarea actelor Curţii, publicarea acestor acte.

Din reglementările constituţionale şi legale se desprind unele reguli generale privind procedura în faţa Curţii

Constituţionale:- controlul constituţionalităţii legilor exercitat de Curtea Constituţională este un control la sesizare şi

realizat în limitele acesteia;- sesizarea Curţii Constituţionale trebuie făcută în scris şi motivat;- plenul Curţii Constituţionale este legal constituit numai dacă sunt prezenţi cel puţin două treimi din

numărul judecătorilor;- actele Curţii Constituţionale se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, cu excepţia deciziilor

privind constituţionalitatea iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, care se adoptă cu o majoritate de douătreimi;

- şedinţele Curţii sunt publice, cu excepţia cazului în care, pentru motive întemeiate, se hotărăşteşedinţa secretă;

- părţile au acces la lucrările dosarului;- autorităţile publice, instituţiile, regiile autonome, societăţile comerciale şi orice alte organizaţii au

obligaţia să comunice Curţii Constituţionale, la cererea acesteia, informaţiile, documentele şi datele pe carele deţin;

- cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxa de timbru.

Trebuie studiate, pe baza cursului tipărit:

1. Procedura în cazul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare2. Procedura controlului constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaţionale3. Procedura controlului posterior intrării în vigoare a legii: soluţionarea excepţiilor deneconstituţionalitate

4. Procedura controlului constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei5. Procedura controlului constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului

4 În M.Of. nr. 643/16.07.2004

17




6. Procedura de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice7. Procedura de constatare a existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţieide Preşedinte al României8. Procedura în cazul judecării contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic9. Procedura emiterii avizului pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României

4.2.4. Actele Curţii Constituţionale

Potrivit Constituţiei, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea Constituţională emite două feluri de acte: deciziişi avize consultative. Legea nr. 47/1992, dezvoltând prevederile constituţionale, stabileşte, în art. 11,următoarele categorii de acte ale Curţii Constituţionale: deciziile, hotărârile şi avizele.


1. Ce este justiţia constituţională?2. Ce este controlul constituţionalităţii legilor?3. Identificaţi trăsăturile fiecărui tip de control al constituţionalităţii legilor.4. Modelul american de control al constituţionalităţii legilor.5. Modelul european de control al constituţionalităţii legilor.6. Caracterizaţi controlul constituţionalităţii legilor în România potrivit Constituţiei din 1991.7. Curtea Constituţională a României – natură juridică şi funcţii.8. Istoricul controlului constituţionalităţii legilor în România.9. Analizaţi atribuţiile Curţii Constituţionale a României.10. Descrieţi procedura controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.11. Descrieţi procedura controlului constituţionalităţii legilor.12. Comparaţi cele două proceduri descrise mai sus.13. Care sunt actele Curţii Constituţionale şi în care atribuţii ale acesteia se emit ele?14. Constituţionalizarea dreptului – principala consecinţă a controlului de constituţionalitate.


„Lucian Blaga” din Sibiu, 2004Constituţia României din 1991, revizuită în 2003Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în

Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 643/16 iulie 2004


Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU,Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii. Editura All Beck, Bucureşti, 2004

Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice.Tratat elementar.Vol. I. EdituraLumina Lex, Bucureşti, 1998

Ioan MURARU, Mihai CONSTANTINESCU, Curtea Constituţională a României. EdituraAlbatros, Bucureşti, 1997

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Editura AllBeck, Bucureşti, 2003

18




CAPITOLUL 5 – TEORIA GENERALĂ A STATULUI

§1. Definiţia statului

Din perspectiva dreptului constituţional, putem defini statul ca fiind puterea politică organizată într-un anumit teritoriu, exercitată asupra unei comunităţi organizate de persoane, distinct de

persoana guvernanţilor şi având capacitatea de a-şi determina propria competenţă (suveranitateainternă şi externă).Conceptul de stat are şi o semnificaţie proprie dreptului internaţional public. Astfel, statul apare ca

subiect de drept internaţional şi este definit ca sumă a trei elemente: un teritoriu determinat, o populaţiestabilă şi capacitatea de a încheia relaţii cu alte state sau suveranitatea externă.

§3. Elementele statului

Sensul larg al noţiunii de stat, utilizat în special în dreptul internaţional public, este acela de sumă a treielemente: teritoriul, populaţia şi puterea de stat. Această accepţiune interesează în mare măsură şi dreptulconstituţional, datorită relaţiei de condiţionare dintre puterea instituţionalizată statal şi celelalte douăelemente – teritoriul şi populaţia.

3.1. Teritoriul

3.1.1. Definiţia şi elementele teritoriului

Teritoriul a mai fost denumit şi „elementul material” al statului. El poate fi definit ca acel cadru spaţial,geografic, în limitele căruia se exercită puterea instituţionalizată statal. Suveranitatea teritorială reprezintădreptul de a exercita, în limitele spaţiale determinate, funcţiile statale, fără nici un fel de ingerinţă din afară.Delimitarea teritorială se realizează prin reglementarea frontierelor de stat. Teritoriul include, la rândul său,mai multe elemente: solul, subsolul, spaţiul aerian, apele interioare şi marea teritorială.

Alte elemente ale teritoriului, cu o mai mare importanţă în dreptul internaţional public, sunt: zona contiguă,

zona economică exclusivă şi platoul continental.

3.1.2. Caracteristicile teritoriului României

Potrivit art. 3 al Constituţiei din 1991, teritoriul României este inalienabil.Art. 1 alin. 1 al Constituţiei consacră, între altele, şi caracterul indivizibil al statului. Acest caracter, princonotaţia sa spaţială, trimite la indivizibilitatea teritoriului statului.O altă caracteristică juridică a teritoriului identificată în literatura juridică (Ioan Muraru, Simina Tănăsescu)este egalitatea.

3.1.3. Organizarea administrativ-teritorială a României

Caracterul indivizibil al teritoriului nu împiedică stabilirea unor diviziuni administrative ale acestuia, înscopul unei mai bune realizări a sarcinilor statului la nivel local. Organizarea administrativă a teritoriuluieste, aşadar, delimitarea teritoriului în unităţi administrative, în scopul realizării unitare a suveranităţiistatului. În România, organizarea administrativ-teritorială se realizează pe baza Constituţiei şi a legii nr.2/1968.

Potrivit art. 3 alin. 3 al Constituţiei, teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune,oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii. Pe lângă Constituţie, organizareaadministrativ-teritorială mai este reglementată de Legea nr. 2 /1968.

3.2. Populaţia – element al statului

Populaţia reprezintă gruparea de oameni supusă ordinii juridice a unui stat determinat. Pentru a constitui unstat, o astfel de grupare de oameni trebuie să aibă scopuri comune, să dezvolte un anumit tip de raporturi, săaibă o anumită structură.

19




3.3. Suveranitatea – element al statului Suveranitatea, sau „elementul formal” al statului, este un concept ce poate fi înţeles în mai multe sensuri:trăsătură a puterii de stat, care o face să fie supremă altor puteri din cadrul societăţii; însăşi puterea de stat,adică acel ansamblu de competenţe proprii specifice statului; calitate a titularului puterii statale, ce îi conferăacestuia o anumită poziţie în mecanismul statal. De asemenea, termenul „suveranitate” a fost utilizat pentru adesemna anumite prerogative ale unor entităţi politico-etatice, în funcţie de contextul în care acestea se

manifestă : suveranitatea poporului, suveranitatea naţională, suveranitate de stat etc. Aspectele legate deevoluţia conceptului de suveranitate precum şi de explicarea unora dintre sensurile acestui concept vor fianalizate la capitolul dedicat analizei detaliate a acestui element al statului. Pentru moment, ne vom mărginila definirea suveranităţii ca fiind dreptul statului de a decide liber în treburile sale interne şi externe.

§4. Societatea civilă şi statul

Societatea civilă este o alcătuire de indivizi – persoane fizice, grupaţi în funcţie de interesele şi scopurilecomune, în diverse asociaţii cu caracter politic, economic, cultural sau religios. Posibilitatea conturării şistructurării elementelor societăţii civile este dată de către stat, prin intermediul dreptului, mai precis pringarantarea unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul de asociere, libertatea întrunirilor, libertatea deexprimare, libertatea religioasă ş.a.

Principalele elemente ale societăţii civile sunt: partidele şi formaţiunile politice, grupurile de interese -sindicatele, asociaţiile şi fundaţiile -, cultele religioase, mass media.

§5. Funcţiile statului

Conceptul de funcţie a statului exprimă rolul acestuia în societatea pe care o organizează în jurul ordinii sale juridice, sau „raportul care se stabileşte între esenţa statului şi rolul său social” (I.Muraru, S.Tănăsescu).

După cum activitatea statală se referă la realizarea puterii în cadrul societăţii sau în raporturile entităţii statalecu alte entităţi similare, distingem funcţii etatice interne şi externe.

Un alt criteriu de clasificare a funcţiilor statului este cel al obiectului şi scopului acestora: funcţii sociale,

economice, culturale, represive. În acest context, trebuie făcută distincţia dintre funcţiile statale regaliene şicelelalte funcţii ale statului, pe care le poate îndeplini şi alături de alţi actori sociali.

În fine, după principalele modalităţi de exercitare a puterii de stat, distingem trei funcţii principale aleacestuia: funcţia legislativă, executivă şi jurisdicţională.


1.Definiţi noţiunea de „stat”.2. Enumeraţi şi descrieţi principalele teorii despre stat.3. Definiţi teritoriul şi arătaţi care sunt elementele sale precum şi caracteristicile acestora.4. Ce sunt frontierele şi care sunt principalele elemente ale regimului juridic al acestora?5. Explicaţi care sunt caracteristicile teritoriului României.6. Enumeraţi şi explicaţi principalele funcţii ale statului.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE:


Constituţia României din 1991, revizuită în 2003


Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Vol. I. EdituraLumina Lex, Bucureşti, 1998Cristian IONESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. 1. Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997

20




Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. II.Ediţia a XI-a. Editura All Beck, Bucureşti, 2003

Daiana Maura VESMAŞ, Fenomenul guvernării. Editura Burg, Sibiu, 2003, p. 27 şi urm.

CAPITOLUL 6 – FORMA DE STAT: STRUCTURA DE STAT ŞI FORMA DE GUVERNĂMÂNT

Forma de stat desemnează modalităţile de organizare şi exercitare a puterii statale constituite pe un anumitteritoriu. Forma de stat include două aspecte principale: structura de stat şi forma de guvernământ.

§1. Structura de stat

Structura de stat reprezintă modul de organizare a puterii statale în raport cu teritoriul. Distingemdouă forme ale structurii de stat: statul unitar sau simplu şi statul federal sau compus.

Trebuie studiate, pe baza cursului tipărit:- statul unitar;- statul federal;-

asociaţiile de state;- uniunea personală;- uniunea reală;- confederaţia de state;

Uniunea Europeană – spre o nouă formă de stat? Uniunea Europeană şi construcţia sa reprezintă unul dincele mai importante fenomene politico-juridice ale Europei contemporane. În cadrul Uniunii Europene(denumire ce datează din 1992, anterior era vorba de cele trei comunităţi europene distincte5), statele membre

– astăzi, în număr de 25 – au decis transferul unor competenţe ale statelor suverane unor instituţii comune,create în vederea îndeplinirii unor scopuri comune. Uniunea Europeană, mai ales în etapa actuală, când a fostadoptat Tratatul privind Constituţia pentru Europa (iunie 2004), prezintă trăsături care o situează întreconfederaţie şi un stat federal.

§2. Forma de guvernământ

231. Forma de guvernământ reprezintă modul de formare şi organizare a puterii, prin prisma instituţieişefului statului şi a raporturilor acestuia cu puterea legiuitoare. Principalele forme de guvernământ, dinaceastă perspectivă, sunt monarhia şi republica.

2.1. MonarhiaFormele monarhiei:

- Monarhia absolută- Monarhia limitată sau constituţională- Monarhia parlamentară dualistă

- Monarhia parlametară contemporană

2.2. RepublicaForme:

- Republica parlamentară- Republica prezidenţială

Întrebări şi cerinţe:1. Identificaţi trăsăturile principalelor forme ale structurii de stat.2. Prin ce se deosebesc asociaţiile de state de formele structurii de stat?3. Formele de guvernământ – definiţii şi trăsături generale.


5 Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECA), Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM)şi Comunitatea Economică Europeană (CEE).

21






Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Vol. I. EdituraLumina Lex, Bucureşti, 1998

Antonie IORGOVAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală. Editura GaleriileJ.L.Calderon, Bucureşti,1994

Ioan MURARU, Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia a XI-a,vol. II. Editura All Beck, Bucureşti, 2003

CAPITOLUL 7– CETĂŢENIA ROMÂNĂ

§1. Noţiunea şi natura juridică a cetăţeniei

Cetăţenia poate fi definită ca acea situaţie juridică specială a persoanei fizice, situaţie ce rezultă dinapartenenţa acelei persoane la un anumit stat, şi care îi conferă deplinătatea existenţei şi exerciţiuluidrepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţia şi legile statului respectiv.

Legea cetăţeniei române cuprinde o definiţie concisă a acestei noţiuni, în art. 1 alin. 1: cetăţenia românăeste legătura şi apartenenţa unei persoane la statul român.

§2. Principiile care stau la baza reglementării cetăţeniei române

Cetăţenia română este reglementată de Constituţia României din 1991 şi de Legea cetăţeniei române nr.21/1991.6 Reglementarea constituţională şi legală consacră o serie de principii generale aplicabile materieicetăţeniei române. Aceste principii sunt:

a. Principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legiib. Principiul potrivit căruia cetăţenii români se bucură de protecţia statului românc. Principiul potrivit căruia cetăţenia română nu poate fi retrasă celor care au dobândit-o prin

naştered. Principiul potrivit căruia numai cetăţenii români se bucură de toate drepturile recunoscute de

Constituţie şi legi şi sunt ţinuţi să îndeplinească toate obligaţiile prevăzute de acesteae. Principiul potrivit căruia încheierea , declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între

un cetăţean român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor

§3. Drepturile şi îndatoririle specifice condiţiei de cetăţean al României

Apartenenţa unei persoane fizice la statul român se concretizează într-o serie de drepturi şi obligaţii careaparţin în exclusivitate cetăţenilor.

3.1. Drepturile care aparţin exclusiv cetăţenilor români a) Dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele reprezentative.b) Dreptul de a ocupa o funcţie publicăc) Dreptul de a locui pe teritoriul României şi de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice

localitate din ţară.d) Dreptul la protecţia diplomatică a statului român

6 Modificată prin Legea nr. 192/1999 şi republicată în M.Of., nr. 98/6.03.2000. O altă modificare a Legii cetăţeniei asurvenit prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2002, aprobată prin Legea nr. 542/2002.

22




3.2. Obligaţiile specifice condiţiei de cetăţean al României a) Obligaţia de fidelitate faţă de Româniab) Obligaţia de apărare a ţării

§4. Dobândirea cetăţeniei române

Modurile de dobândire a cetăţeniei se pot grupa în două mari categorii:A. Moduri de dobândire de drept a cetăţeniei;B. Moduri de dobândire a cetăţeniei prin act juridic individual;

4.1. Modurile de dobândire de drept a cetăţeniei Dobândirea de drept a cetăţeniei are loc atunci când, prin simpla producere a unui fapt material juridic,

persoana devine cetăţean, fără a mai fi, deci, nevoie de intervenţia vreunui organ de stat.În dreptul comparat, reglementările privind dobândirea de drept cetăţeniei se subsumează la două

mari sisteme consacrate. Un prim sistem este cel care pune pe primul plan faptul naşterii, independent delocul unde s-a produs acest fapt. Astfel, potrivit acestui sistem, denumit şi al „dreptului sângelui” ( jus sanguinis), copilul dobândeşte de drept cetăţenia părinţilor săi. Determinantă în cadrul acestui sistem este

aşadar legătura de sânge a copilului cu părinţii săi.Cel de-al doilea sistem are ca element determinant pentru dobândirea de drept a cetăţeniei teritoriulstatului unde se produce faptul naşterii. Potrivit acestui sistem, denumit şi „dreptul locului” ( jus loci sau jus soli), cetăţenia copilului va fi cea a statului pe teritoriul căruia s-a născut, chiar dacă părinţii au o altăcetăţenie.

Legea cetăţeniei române a adoptat sistemul dreptului sângelui. Potrivit acestei reglementări, pot fideosebite următoarele moduri de dobândire de drept a cetăţeniei române: naşterea şi adopţia. Un caz specialeste cel al cetăţeniei copilului găsit pe teritoriul României. De asemenea, trebuie luată în considerare şisituaţia dobândirii de drept a cetăţeniei române ca efect al schimbării cetăţeniei părinţilor.

4.2. Modurile de dobândire a cetăţeniei române prin act juridic

Legea nr. 21/1991 stabileşte următoarele moduri de dobândire a cetăţeniei române prin act juridic:repatrierea şi acordarea la cerere. Deşi este vorba de situaţii juridice distincte, prin modificarea textului iniţialal legii cetăţeniei, ambele moduri de dobândire a cetăţeniei sunt reglementate sub aceeaşi „umbrelă”, aceea adobândirii cetăţeniei prin acordare la cerere. Datorită distincţiei între situaţia persoanei care a avut cetăţeniaromână şi doreşte să o redobândească şi cea a persoanei care nu a mai avut niciodată cetăţenia română, vomanaliza cele două moduri de dobândire a cetăţeniei în mod distinct.

§5. Pierderea cetăţeniei române

Ca şi în cazul dobândirii cetăţeniei, şi modurile de pierdere a acesteia de pot clasifica în două categorii principale:

A. Moduri de pierdere de drept a cetăţeniei româneB.Moduri de pierdere a cetăţeniei române prin act juridic

5.1. Moduri de pierdere de drept a cetăţeniei române

Dac dobândirea de drept a cet eniei este modul cel mai frecvent deă ăţ dobândire a acesteia, pierderea de drept a cet eniei are un caracter deăţ excep ie.ţ

1. Pierderea cetăţeniei române prin adopţia de către un cetăţean străin2. Pierderea cetăţeniei române prin stabilirea filiaţiei copilului găsit

3. Pierderea cetăţeniei române de către minor în cazul schimbării cetăţeniei părinţilor

23




5.2. Moduri de pierdere a cetăţeniei române prin act juridic

1.Retragerea cetăţeniei române

2. Renunţarea la cetăţenia română

§6. Dovada cetăţeniei române

Potrivit art. 21 din legea cetăţeniei, dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate sau, după caz,cu cartea de identitate ori cu certificatul constatator emis după depunerea jurământului în cazul acordăriicetăţeniei la cerere. Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu certificatul de naştere însoţitde buletinul sau cartea de identitate sau paşaportul oricăruia dintre părinţi. În cazul în care copilul este înscrisîn buletinul sau în cartea de identitate ori în paşaportul unuia dintre părinţi, dovada cetăţeniei se face cuoricare din aceste acte.

§7. Cetăţenia de onoare

rt. 38 al legii cetăţeniei reglementează acordarea cetăţeniei de onoare unor cetăţeni străini, pentru serviciideosebite aduse ţării şi naţiunii române. Acordarea cetăţeniei de onoare se face la propunerea Guvernului,fără nici o altă formalitate, de către Parlamentul României.

Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politicerecunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.

Întrebări şi cerinţe:

1. Identificaţi sediul constituţional şi legal al principiilor care guvernează materiacetăţeniei române.

2. Cum se dobândeşte de drept cetăţenia română?3. Care sunt condiţiile pentru dobândirea cetăţeniei române la cerere?4. În ce condiţii se poate retrage cetăţenia română şi care sunt consecinţele aceste

retrageri?

5. Care sunt condiţiile pentru renunţarea la cetăţenia română?6. Cetăţenia copilului găsit.


Constituţia RomânieiLegea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, republicată în M.Of. nr. 98/6.03.2000Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în

România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr, 955/2002Bianca SELEJAN-GUŢAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Editura Universităţii

„Lucian Blaga” din Sibiu, 2004

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ:Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Vol.1. Bucureşti,Lumina Lex, 1998

Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. 1,ediţia a XI-a. Bucureşti, Editura All Beck, 2003

Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Gheorghe IANCU, Ştefan DEACONU, Mihai HoriaCUC, Cetăţenia europeană. Bucureşti, Editura All Beck, 2003

Dominique SCHNAPPER, Christian BACHELIER, Ce este cetăţenia?. Iaşi, Editura Polirom, 2001

24




CAPITOLUL 8 - DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR

I. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR

§1. Noţiunea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor

Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt acele drepturi subiective recunoscute persoanei prinConstituţie şi prin normele dreptului internaţional în materie, garantate prin Constituţie şi legi şi alcăror respect şi protecţie asigură plenitudinea existenţei şi dezvoltării fiinţei umane.

§2. Natura juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Drepturile fundamentale sunt în primul rând drepturi subiective, menite a proteja interese individuale. Dinacest punct de vedere, principala caracteristică a acestor drepturi este justiţiabilitatea lor, adică posibilitateatitularului de a le invoca în faţa judecătorului, şi a acestuia din urmă de a impune respectarea lor. Aşadar,drepturile fundamentale nu sunt simple idealuri, ci creează obligaţii clare, uneori chiar obligaţii pozitive, din

partea autorităţilor publice.

§3. Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

3.1. Trei generaţii de drepturi fundamentaleUn prim criteriu utilizat în clasificarea drepturilor fundamentale este cel cronologic, sau al succesiuniiistorice a recunoaşterii categoriilor de drepturi. Potrivit acestui criteriu, drepturile şi libertăţile fundamentalese clasifică în trei „generaţii” de drepturi.

3.2. Drepturi individuale şi drepturi colective

3.3. Drepturi substanţiale şi drepturi-garanţii 3.4. Clasificarea drepturilor fundamentale după criteriul conţinutului. Utilizând acest criteriu, putem

identifica următoarele categorii de drepturi:

a) Inviolabilităţileb) Drepturile social-politicec) Drepturile social-economice şi culturaled) Drepturile exclusiv politice e) Drepturile-garanţii

§4. Principii ale reglementării constituţionale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale înRomânia

4.1. Principiul universalităţii – art. 15 alin. 1 al Constituţiei4.2. Principiul neretroactivităţii legilor – art. 15 alin. 2 al Constituţiei4.3. Principiul egalităţii – art. 16 al Constituţiei4.4. Principiul protecţiei cetăţenilor români – art. 17 al Constituţiei4.5. Principiul protecţiei cetăţenilor străini şi apatrizilor – art. 18 al Constituţiei4.6. Principiul interzicerii expulzării sau extrădării propriilor cetăţeni – art. 19 al

Constituţiei4.7. Principiul priorităţii dreptului internaţional în materia drepturilor fundamentale –

art. 20 al Constituţiei4.8. Accesul liber la justiţie – art. 21 al Constituţiei4.9. Caracterul de excepţie al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi – art. 53

al Constituţiei

25




§5. Principalele drepturi şi libertăţi garantate de Constituţia României

5.1. Inviolabilităţile

5.1.1. Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică – art. 22 al Constituţiei

5.1.2. Libertatea individuală – art. 23 al Constituţiei

5.1.3. Dreptul la apărare – art. 24 al Constituţiei

5.1.4. Dreptul la liberă circulaţie – art. 25 al Constituţiei

5.1.5. Dreptul la respectul vieţii intime, familiale şi private - art. 26 al Constituţiei

5.1.6. Inviolabilitatea domiciliului – art. 27 al Constituţiei

5.1.7. Secretul corespondenţei – art. 28 al Constituţiei

5.2. Drepturi şi libertăţi social-politice

5.2.1. Libertatea conştiinţei – art. 29 al Constituţiei

5.2.2. Libertatea de exprimare – art. 30 al Constituţiei5.2.3. Dreptul la informaţie – art. 31 al Constituţiei

5.2.4. Libertatea întrunirilor – art. 39 al Constituţiei

5.2.5. Dreptul de asociere – art. 40 al Constituţiei

5.3. Drepturi social-economice şi culturale

5.3.1. Dreptul la învăţătură – art. 32 al Constituţiei

5.3.2. Accesul la cultură – art. 33 al Constituţiei

5.3.3. Dreptul la ocrotirea sănătăţii – art. 34 al Constituţiei

5.3.4. Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii. Interzicerea muncii forţate. Dreptul la grevă – art. 41- 43 ale Constituţiei

5.3.5. Dreptul de proprietate. Dreptul la moştenire – art. 44 şi 46 ale Constituţiei

5.3.6. Alte drepturi social-economice:Dreptul la un mediu sănătos – art. 35 al ConstituţieiLibertatea economică - art. 45 al Constituţiei

Nivelul de trai – art. 47 al ConstituţieiDreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii – art. 48 al ConstituţieiDreptul la protecţie al unlr categorii de persoane – art. 49 şi 50 ale Constituţiei

5.4. Drepturile – garanţii

5.4.1. Dreptul de petiţionare – art. 51 al Constituţiei

5.4.2. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică – art. 52 al Constituţiei

§6. Garanţiile constituţionale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale

6.1. Garanţii de fond a) caracterul excepţional al limitărilor aduse drepturilor ;b) prioritatea reglementărilor internaţionale ;

26




c) interdicţia revizuirii Constituţiei cu consecinţa suprimării drepturilor.

6.2. Garanţii instituţionale

6.2.1. Justiţia constituţională

6.2.2 Garanţiile asigurate de autoritatea judecătorească

6.2.3 Avocatul Poporului

Au fost identificate următoarele trăsături generale ale acestei instituţii :1. scopul instituţiei: protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale;2. independenţa faţă de celelalte autorităţi ale statului;3. modalităţile de sesizare, atât din oficiu, cât şi la cerere;4. mijloacele de acţiune diverse, inclusiv rapoarte adresate parlamentelor; ca trăsătură comună,

Ombudsman-ul nu poate anula sau modifica actele controlate.

Clasificarea instituţiei Ombudsman-ului

În România, instituţia ombudsman-ului a fost preluată o dată cu Constituţia din 1991, ca element de totală

noutate în dreptul constituţional românesc, sub denumirea de Avocatul Poporului. Instituţia AvocatuluiPoporului a început să funcţioneze abia în 1997, după adoptarea legii sale organice (Legea nr. 35/1997,recent modificată şi republicată, ca urmare a revizuirii textelor constituţionale7).

Actele Avocatului Poporului sunt rapoartele şi recomandările.

II. ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR

Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor sunt acele obligaţii consacrate pe cale constituţională, ca odimensiune firească a legăturii de cetăţenie şi ca o caracteristică a oricărei societăţi democratice, în care, pelângă drepturi, cetăţeanul are şi o serie de îndatoriri. Constituţia României cuprinde aceste îndatoririfundamentale în Capitolul III al Titlului II, art. 54-57.

§1. Îndatorirea de fidelitate faţă de ţară – art. 54 al Constituţiei

§2. Îndatorirea de apărare a ţării – art. 55 al Constituţiei

§3. Îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice – art. 56 al Constituţiei

§4. Îndatorirea de exercitare cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor – art. 57 al Constituţiei

Întrebări şi cerinţe

1. Care sunt generaţiile de drepturi fundamentale?2. Care este natura juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale?3. Drepturile individuale şi drepturile colective – discuţie.4. În ce constă principiul universalităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale?5. În ce constă principiul neretroactivităţii legilor?6. În ce constă principiul egalităţii?7. În ce constă principiul protecţiei cetăţenilor români?8. În ce constă principiul protecţiei cetăţenilor străini şi apatrizilor?9. Dreptul la viaţă conform Constituţiei României10. Libertatea individuală conform Constituţiei României11. Dreptul la apărare conform Constituţiei României

12. Libertatea de exprimare conform Constituţiei României13. Libertatea conştiinţei conform Constituţiei României

7 Legea a fost republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 844/15.09.2004.

27




14. Drepturile garanţii conform Constituţiei României15. Care sunt atribuţiile Avocatului Poporului?16. Este instituţia Avocatului Poporului eficientă?17. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE

Bianca SELEJAN-GUŢAN, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Editura Universităţii „LucianBlaga” din Sibiu, 2004Constituţia RomânieiLegea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în M.Of. nr.844/15.09.2004

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ:Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte.Bucureşti: IRDO, 2003Geneza Constituţiei României. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 1998Deciziile Curţii Constituţionale a României, publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, 1992-

septembrie 2004Constantin BRÂNZAN, Avocatul Poporului. O instituţie la dispoziţia cetăţeanului. Editura Juridica,Bucureşti, 2002Mihai CONSTANTINESCU, Antonie IORGOVAN, Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU,Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii. Editura All Beck, Bucureşti, 2004Tudor DRĂGANU, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar. Editura Lumina Lex,Bucureşti, 1998Tudor DRĂGANU, Liberul acces la justiţie. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003Gheorghe IANCU, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale în România. Editura All Beck,Bucureşti, 2003Ioan MURARU, Elena Simina TĂNĂSESCU, Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I, ediţia a XI-a. Editura All Beck, Bucureşti, 2003Bianca SELEJAN-GUŢAN, Protecţia europeană a drepturilor omului. Editura All Beck, Bucureşti, 2004Simina Elena TĂNĂSESCU, Principiul egalităţii în dreptul românesc. Editura All Beck,Bucureşti, 1999

28

dr. constit 1

Documents