Catedrala din Durham

Introducere

Catedrala din Durham, sau după numele original The Cathedral Church of Christ,

Blessed Mary the Virgin and Saint Cuthbert of Durham, este centrul Episcopiei Durham

din nord-estul Angliei. Este situată împreună cu castelul pe un promontoriu format de

cursul rȃului Wear în oraşul Durham. Astăzi catedrala are o semnificativă funcţie

ecleziastică, fiind un important centru de pelerinaj în cadrul Bisericii Anglicane. De

asemenea, împreună cu castelul, face parte din patrimoniul universal UNESCO.

Catedrala Durham văzută de pe castel (dinspre nord)

Construcţia catedralei a început în anul 1093 sub conducerea episcopului William

Carilef (sau William de St-Calais). Ea urma să înlocuiască Biserica Albă (White

Church), aflată pe aceeaşi locaţie, ca loc de păstrare a moaştelor Sfȃntului Cuthbert.

Catedrala a fost terminată în decursul deceniilor următoare în 1133, însă de-a lungul

secolelor a suferit multe modificări. Este considerată un model pentru arhitectura

romanică.

Catedrala din Durham, plan original

Catedrala are un plan bazilical, cu două nave laterale şi acoperiş în două ape. Posedă

două turnuri la faţada de vest, înalte de 44 m şi un turn central, de 66 m. I-au fost

adăugate două capele, una lipită de faţada de vest, numită Capela Galilee si a doua,

Capela celor Nouă Altare, adăugată faţadei estice şi avȃnd aspectul unui al doilea

transept. Ȋn total catedrala are o lungime de 143 m şi o lăţime a navei de 25 m. Nava

centrală are o înălţime de 22 m, ce creşte cu un metru în zona corului.

Istorie şi legendă

Regiunea în care se află Durham-ul constituia în Evul Mediu timpuriu regatul

Northumbriei. Primele dovezi clare ale prezenţei creştinismului în această regiune din

nordul Angliei le avem din timpul domniei regelui Edwin de la începutul secolului al VII-

lea. Acesta se căsătoreşte cu Ethelburga, o prinţesă convertită la creştinism prin

predicile Sfȃntului Augustin, iar mai apoi este el însuşi convertit de către misionarul

roman Paulinus. Paulinus înfiinţează la York o parohie. Ȋnsă Edwin este înfrȃnt şi ucis în

bătălie de către liderii păgȃni Cadwalla şi Penda; astfel tentativa de creştinare a regiunii

dă greş. Paulinus este nevoit să se întoarcă în sudul Angliei.

Ȋn anul 634 urcă pe tron Oswald, nepot al lui Edwin, ce fusese nevoit să se refugieze în

Scoţia atunci cȃnd Edwin îl înfrȃnse pe tatăl său Ethelfrith şi devenise unic conducător

al Northumbriei. Oswald primeşte o educaţie creştină de la călugării de la mănăstirea de

pe insula Iona (coasta de vest a Scoţiei). Ȋl înfrȃnge pe Cadwalla şi ia măsuri pentru

reinstaurarea creştinismului în Northumbria. Ȋn acest scop cere ajutor mănăstirii de la

Iona. Ajutorul va veni în forma călugărului Aidan. Acesta fondează pe mica insulă

Lindisfarne, din largul coastei Northumbriei, o mănăstire asemănătoare celei de pe

Iona. Dioceza creată aici este antemergătoarea diocezei Durham. Prin munca lui Aidan

şi Oswald creştinismul se impune definitiv în Northumbria. Ulterior ambii vor fi

canonizati.

Construcţia catedralei din Durham este legată însă de alt personaj. Sfȃntul Cuthbert

este probabil cea mai importantă figură a creştinătăţii din această regiune. Pe seama sa

sunt puse multe miracole, iar catedrala din Durham, ce îi poartă hramul, a fost

construită pentru a-i adăposti moaştele. Orfan de la o vȃrstă fragedă, Cuthbert devine

ajutor de păstor.Miracolele sale se manifestă încă din copilărie, spunȃndu-se chiar că a

reuşit să calmeze o furtună. Ceea ce îi va schimba viaţa este viziunea pe care a avut-o

într-o noapte pe cȃnd se îngrijea de oi. El vede îngeri coborȃnd din cer şi apoi

înălţȃndu-se din nou, ducȃnd cu ei un suflet foarte luminos. A doua zi, dimineaţa, este

anunţată moartea Sfȃntului Aidan. Inspirat de această viziune Cuthbert devine călugăr

la mănăstirea Melrose.

Sfȃntul Cuthbert

De-a lungul anilor Cuthbert avansează în ierarhia ecleziastică devenind abate la

Melrose, iar mai apoi retrăgȃndu-se în sihăstrie. Revenit din izolare, el este numit

episcop de Lindisfarne, împotriva voinţei sale, poziţie ce o va ocupa timp de doi ani

pȃnă la moartea sa în 687. Trupul său a fost înfăşurat într-un giulgiu şi depus într-un

sicriu de piatră la biserica din Lindisfarne. Ȋnsă în 698 călugării îi dezmembrează trupul

şi îl plasează într-un sicriu de lemn. Se spune că la deshumare trupul sfȃntului era

perfect conservat.

Peste aproape două secole, din cauza incursiunilor danezilor, mănăstirea de pe insula

Lindisfarne a trebuit să fie evacuată. Astfel începe un periplu ce va ţine pȃnă în anul

995, episcopul şi călugării purtȃnd cu ei trupul Sfȃntului Cuthbert pȃnă la găsirea unui

nou aşezămȃnt sigur.

La un moment dat, în timpul peregrinărilor, trupul sfȃntului devine foarte greu, imposibil

de mişcat. După trei zile de post şi rugăciune, în care episcopul şi călugării nu ştiu ce să

facă cu trupul, ei primesc o revelaţie prin intermediul lui Eadmer, un om pios. Trebuie să

găsească locul numit Dunholme (actualul Durham), unde vor depune definitiv trupul

sfȃntului. Episcopul şi călugării găsesc locaţia cu ajutorul a două lăptărese ce căutau o

vacă maronie (eng: the dun cow), scena fiind imortalizată pe un basorelief din exteriorul

catedralei.

The Dun Cow

Acolo au ridicat o bisericuţă din lemn, marcȃnd astfel şi apariţia localităţii Durham.

Locul, înconjurat din trei părţi de apele rȃului Wear şi situat pe o înălţime mare, este o

adevarată fortăreaţă naturală. Ȋn anul 999 este terminată şi consacrată Biserica Albă,

construită din piatră. Din această clădire, construită de episcopul Aldhun, nu mai

rămȃne nimic astăzi, considerȃndu-se că actuala catedrală a fost construită peste ea.

Următorul moment important este cucerirea Angliei de către normanzi. Willhelm

Cuceritorul îl numeşte episcop de Durham pe William Carilef, originar din Lorena în anul

1081. Acesta ia decizia de a construi un lăcaş adecvat pentru moaştele Sfȃntului

Cuthbert şi astfel, pe 11 august 1093, este pusă piatra de temelie a catedralei din

Durham. Ȋn timpul vieţii lui Carilef au fost terminaţi pereţii corului, pereţii estici ai

transeptului şi probabil întreaga parte de jos a pereţilor clădirii. Carilef moare în 1096.

Următorul episcop va fi numit abia în 1099, însă lucrările nu se opresc, acum

terminȃndu-se pereţii vestici ai transeptului şi bolta nordică a acestuia. Ralph Flambard,

următorul episcop, termină pereţii catedralei pȃnă la înalţimea tavanului, împreună cu

turnurile de la faţada vestică pȃnă la aceeaşi înălţime. Trupul Sfȃntului Cuthbert a fost

mutat în catedrală în anul 1104. După moartea lui Flambard, în 1128, nava, bolta ei şi

acoperişul sunt terminate.

Hugh Pudsey, episcop între 1153 şi 1195, începe construcţia unei Capele a Fecioarei la

capătul de est al corului, însă problemele apărute în timpul construcţiei, şi anume

crăpături foarte mari, îl fac pe acesta să considere ca opera nu este plăcută lui

Dumnezeu şi Sfȃntului Cuthbert. Pudsey abandonează acest proiect şi începe în

schimb o altă capelă la capătul de vest al catedralei, numită Capela Galilee.

Episcopul Poore, în secolul al XIII-lea, proiectează ceea ce va deveni particularitatea

catedralei din Durham. Este vorba de Capela celor Nouă Altare, situată în capătul estic

al catedralei şi avȃnd aspectul unui al doilea transept. Spre deosebire de restul

catedralei, construit în stil romanic, această capelă este un exemplu al stilului gotic

englez timpuriu.

Turnul central, căruia în timpul episcopatului lui Hugh de Derlington la sfȃrşitul secolului

al XIII-lea i-a fost adăugată o clopotniţă, a fost lovit de fulger şi cuprins de incendiu în

anul 1429. Reparaţiile sale se vor întinde pe toată durata secolului al XV-lea.

Lucrări de reparaţii şi restaurare au avut loc de-a lungul secolelor şi pȃnă în zilele

noastre, uneori nu cu rezultate foarte fericite.

Arhitectură

După cum am mai spus catedrala avea iniţial un plan bazilical, cu transept, acoperiş în

două ape, navă principală şi nave secundare. Ȋnsă important este tavanul acesteia. El

nu este din lemn (aşa cum se obişnuia în arhitectura insulară de pe atunci), ci din piatră,

şi mai mult este primul exemplu de boltă în ogivă din Anglia.

Catedrala Durham, vedere de ansamblu

Deşi catedrala a fost supusă de-a lungul timpului la multe lucrări de modificare şi

restaurare caracterul ei romanic este încă vizibil, mai ales pe faţada nordică, ce conţine

arcade oarbe şi în general deschideri mici.

Turnurile de la faţada vestică sunt pătrate, iar în planul original se înălţau probabil pȃnă

la înălţimea acoperişului, continuȃnd apoi cu fleşe piramidale din lemn. Ele au fost

ulterior înălţate, porţiunea adăugată fiind decorată cu arcade oarbe şi normale, frȃnte şi

rotunde. Deasupra lor se înălţau fleşe înalte din lemn, acoperite cu plumb. Acestea au

fost îndepărtate la mijlocul secolului al XVII-lea, iar pȃnă în secolul al XVIII-lea

acoperişul turnurilor a căpătat configuraţia actuală cu metereze.

Faţada vestică şi turnurile de vest Turnurile de vest văzute dinspre turnul central

Turnul central original nu mai există. Cel actual datează de la sfȃrşitul secolului al XV-

lea. Există indicii că acesta trebuia şi el să se termine cu o fleşă însă din motive

necunoscute acest lucru nu s-a mai realizat.

Turnul central

Este compus la exterior din două registre, cel inferior avȃnd pe fiecare faţadă cȃte o

fereastră dublă, ce se termină în arcuri frȃnte. Registrul superior are şi el cȃte o

fereastră dublă pe faţade, însă mai scurte şi mai late, reflectȃnd înălţimea mai mică a

registrului. Turnul central se termină ca şi cele vestice cu un acoperiş plan şi metereze.

De asemenea la cele patru colţuri sunt dispuşi cȃte doi contraforţi. La ultimul nivel se

află clopotniţa.

Ȋn secolul al XIII-lea apar fisuri în partea de est a catedralei ce se termina într-o absidă.

Episcopul Poore ia decizia dărȃmării faţadei estice şi construirea unei noi capele.

Capela celor Nouă Altare, construită în stil gotic, se aseamănă cu un transept, iar pe

faţada estică posedă nouă ferestre gotice în partea de jos separate de contraforţi ce

merg pȃnă sus. Ȋn partea de sus sunt alte şase ferestre, iar la mijloc o rozetă.

Acoperişul capelei este în două ape, iar la cele patru colţuri se găsesc fleşe piramidale.

Faţada Capelei celor Nouă Altare

Faţada vestică a fost alterată de construcţia Capelei Galilee. Fosta uşă principală a

catedralei a fost ascunsă de această Capelă, pȃnă cȃnd a fost blocată şi înlocuită cu

două uşi mai mici. Deasupra capelei, pe faţadă se găseşte o mare fereastră în arc frȃnt,

datȃnd din secolul al XIV-lea.

Faţada vestică cu Capela Galilee în prim plan

Intrarea principală se găseşte acum pe faţada nordică. La uşa aceasta băteau în Evul

Mediu nelegiuiţii ce doreau adăpost în interiorul catedralei. Feroneria uşii stă marturie

acestui lucru prin ciocănitorul special dedicat, un cap monstruos din bronz şi avȃnd

probabil iniţial ochii din pietre preţioase.

Intrarea nordică

Detaliu uşa din nord: ciocănitorul din bronz

Faţada sudică a catedralei are două ieşiri, Uşa Călugărului şi Uşa Stareţului, ce dau

spre o curte interioară. Această curte cu portic este înconjurată de catedrală şi clădirile

ei adiacente precum cripta, dormitorul sau bucătăria, ce formează mănăstirea.

Uşa Călugărului Uşa Stareţului

Interior

Interiorul se înalţă pe trei nivele, începȃnd cu arcele de la bază, apoi continuȃnd cu

triforiul şi terminȃndu-se cu supralumina. Arcele principale, rotunde, se sprijină pe o

succesiune de coloane masive şi pilaştrii. Coloanele au ca decoraţii modele în zig-zag,

spirală şi în romb.

Vedere din interior a navei centrale; se poate observa succesiunea de coloane şi pilaştrii, precum şi bolta

în ogivă

La vest de transept, situate în nava laterală sudică avem trei puncte de interes. Cel mai

estic este capela familiei Neville. Ea conţine două morminte de alabastru , unul pentru

Ralph, al patrulea baron Neville, şi pentru soţia sa Alice, şi unul pentru John, al cincilea

baron Neville, şi soţia sa Matilda. Ralph Neville a fost unul dintre comandanţii armatei

engleze ce i-a învins pe scoţieni în bătălia de la Neville’s Cross din 1346, iar John

Neville a contribuit la unele lucrări din cadrul catedralei. Capela a fost construită în anul

1417.

Ȋn continuare avem un monument recent. Mineritul era o industrie foarte importantă

pentru regiunea Durham, astfel că în 1947 a fost plasat în cadrul catedralei un

monument comemorativ pentru minerii din Durham.

Memorialul minerilor

Orga Părintelui Smith se afla iniţial la intrarea în cor. Ea nu a rezistat vicisitudinilor

timpului, originalul fiind distrus.

Gravură a orgii Părintelui Smith Orga de astăzi

La est de transept se află corul, cel mai vechi segment al catedralei. Aici se află tronul

episcopal şi, bineînţeles, tribunele membrilor corului. Tronul episcopal, construit în

timpul episcopului Hatfield în secolul al XIV-lea, conţine dedesubt mormȃntul acestuia.

Tronul episcopal şi mormȃntul episcopului Hatfield

Tribunele originale ale corului au fost distruse în 1650 de către prizonierii scoţieni ţinuţi

aici după bătălia de la Dunbar. Aceştia au distrus aproape în totalitate lucrătura din

lemn a interiorului şi au vandalizat mormintele familiei Neville.

Vedere din cor; se observă tribunele din lemn, iar în depărtare Ȋnaltul Altar şi Neville Screen

Ȋnaltul Altar a fost distrus în timpul Reformei şi înlocuit iniţial cu o masă din lemn. Ȋn

secolul al XVII-lea s-a construit un altar din marmură roşie ce în prezent este îmbrăcat

în lemn. După altar se află peretele despărţitor numit Neville Screen. Acesta a fost

dăruit catedralei de către familia Neville după victoria de la Neville’s Cross. Este

construit din piatră de Caen, iar în nişele sale stăteau iniţial 107 statui de sfinţi.

Ȋnaltul Altar şi Neville Screen

Transeptul, în partea de nord, a avut iniţial două capele, una dedicată Sf. Gregory şi Sf.

Benedict, iar cealaltă Sf. Nicholas şi Sf. Giles. Astăzi se găseşte o singură capelă

numită Gregory Chapel. Partea sudică a transeptului adăposteşte Ceasul Abatelui

Castell, datȃnd din anul 1500. Deasupra lui se află fereastra Te Deum. Ȋn această zonă

se mai află statuia episcopului Barrington, de la începutul secolului al XIX-lea.

Ceasul Abatelui Castell şi fereastra Te Deum

Capela Galilee a fost construită de Hugh Pudsey în a doua jumătate a secolului al XII-

lea şi diferă mult din punct de vedere architectural faţă de restul catedralei. Este

construită într-un stil romanic tȃrziu, căruia îi lipseşte masivitatea restului catedralei.

Arcurile rotunde delicate se sprijină pe coloane subţiri, puse cȃte patru, două de piatră

şi două din marmură, în contrast cu coloanele masive din navă.

Capela Galilee

Capela Galilee a fost construită în special pentru femei. Ȋn Evul Mediu femeile nu aveau

voie să într-o biserică în care se afla un altar al Sf. Cuthbert. La catedrala din Durham

ele intrau pe uşa din nord (devenită uşa principală după construcţia acestei capele) şi

făceau imediat dreapta pentru a se îndrepta spre Capela Galilee. Punctul cel mai estic

în care o femeie putea pătrunde în catedrală era marcat de o cruce de marmură

întunecată la culoare.

Episcopul Langley, în secolul al XV-lea aduce modificări capelei. El blochează uşa de

vest a catedralei ce dădea acum spre Capela Galilee şi construieşte în schimb două uşi

mai mici ce servesc de atunci ca intrare în capelă. Langley blochează aceea intrare cu

o mică capelă pentru el însuşi, capelă ce conţine acum un triptic de la începutul

secolului al XVI-lea; tripticul conţine scene de la Răstignire.

Capela conţine două picturi, a Sf. Oswald şi a Sf. Cuthbert în frescă; de asemenea sunt

urme care indică faptul că toată capela a fost acoperită cu fresce(imaginile următoare).

Poate cel mai important monument din capelă este mormȃntul Sf. Bede, zis Venerabilul

Bede, ce a fost contemporan cu Sf. Cuthbert, despre care a scris. Altarul acestuia a fost

însă distrus.

Mormȃntul Venerabilului Bede

Dinspre navele laterale, pe scări ce cobor, se ajunge la Capela celor Nouă Altare.

Aceasta datează din secolul al XIII-lea şi se înscrie în cadrul stilul gotic. De-a lungul

pereţilor se desfăşoară arcuri trilobite, sprijinite pe coloane de marmură.

Capela celor Nouă Altare

Pe peretele estic, sub cele nouă ferestre gotice se aflau cele nouă altare dedicate

majoritatea a cȃte doi sfinţi, înafară de unul dedicat Sf. Martin şi altul dedicat

Arhanghelului Mihail. Altarul din mijloc era dedicat Sf. Cuthbert şi Sf. Bede. Peretele

nordic se deschide prin fereastra lui Iosif al Mariei. Acest vitraliu este o povestire a vieţii

lui Iosif. Imediat sub fereastră este statuia episcopului William Van Mildert din prima

jumătate a secolului al XIX-lea, iar în faţa ei este piatra de mormȃnt a episcopului

Anthony Bek, patriarh al Ierusalimului. Peretele sudic are două ferestre, ce se crede că

ar fi conţinut vitralii ce depictau scene din viaţa Sf. Cuthbert. Sus pe boltă, în centru,

sunt sculptaţi cei patru evanghelişti, iar în partea de nord se află stilizată o viţă de vie.

Partea de sud conţine figuri omeneşti, unele dintre ele fiind probabil al celor ce au

realizat sculptura acestei capele.

Capela celor Nouă Altare; rozeta gotică şi ferestre

Ȋn sfȃrşit peretele vestic conţine mormȃntul Sf. Cuthbert. Altarul de deasupra a fost

distrus în timpul Reformei, în anul 1540. Alături de rămăşiţele Sf. Cuthbert în mormȃnt

s-a descoperit un craniu, presupus a fi al Sf.Oswald.

Mormȃntul Sfȃntului Cuthbert, situat de cealaltă parte a Neville Screen

Concluzii

Catedrala din Durham are pe lȃngă însemnătatea arhitectonică şi o bogată semnificaţie

istorică şi religioasă.

Arhitectonic, această catedrală este un minunat exemplu al stilului romanic, foarte bine

conservat, însă cu unele particularităţi şi inovaţii ce o leagă de stilul gotic.

Impresionantă este însăşi monumentalitatea ei, scara la care a fost construită,

nesemănȃnd cu nimic ce fost construit în Anglia înainte de invazia normandă.

Normanzii au introdus în Anglia stilul arhitectural prezent pe continent la acea dată,

chiar şi astăzi în limba engleză stilul romanic fiind denumit şi “Norman style”. O inovaţie

evidentă prezentă la catedrala din Durham este bolta în ogivă, probabil prima din

Europa nordică. Apoi cele două capele adăugate mai tȃrziu au puţin de a face cu stilul

romanic. Capela celor Nouă Altare este de fapt în pur stil gotic.

Istoric şi religios catedrala din Durham reprezenta în Evul Mediu scaunul puternicilor

episcopi de Durham, supranumiţi episcopi-principi, şi locul de aşezămȃnt al moaştelor

Sf.-ului Cuthbert, personalitate importantă a Northumbriei medievale. Ȋmpreună cu

castelul-reşedinţă al episcopilor, aflat în imediată vecinătate pe acea înălţime

înconjurată din trei părţi de apele rȃului Wear, catedrala constituia o adevărată

fortăreaţă împotriva pericolului scoţian.

Bibliografie:

· “The Cathedral Church of Durham, a Description of its Fabric and a Brief History

of The Episcopal See”, J.E. Bygate, Londra, George Bell & Sons, 1905

· A Tour of Durham Cathedral and Castle; http://www.dur.ac.uk/r.c.widdison/tour

· http://kunsthistorie.com/galleri

· http://www.paradoxplace.com/Photo%20Pages/UK/Britain_Yorkshire_and_North/

Durham_Cathedral/Durham.htm

· Portalul de arhitectură medievală al Universităţii Columbia, New York;

http://www.mcah.columbia.edu/ma/htm/sr/ma_sr_discuss_dc.htm

Anexe:

· Plan:

· Fotografii adiţionale:

Fotografie aeriană

Crucea Sfȃntului Cuthbert

Detaliu de la mormȃntul Sfȃntului Cuthbert

Porticul curţii interioare