efect de bumerang de a. ciugureanu

6
fi o.).; :.l: .t\. ):j ti. : ii i ilr '.1.: r,f jjj ,Li .i! ilti '.: ili i,l}., ,,*:t, ivi,l .tf: ,#i i"li i!t l.itr EFECTUL DE BUMERANG of the English People, publicatd in 1994, Berspectivd impdrtdqitd, de altfel, 9i de Mircea Eliafe in Istoria refigiilor,cultura iqi are rddicinile in credin]ele 9i obi- cei;ile tradilionale ale popoarelor primitivQ' ante- rioate epocii gtiinfifice, iar formele ei mo{erne nu sunt decat manifest[ri ale sacrului inh-a lume secu- larizati*. Flcind distinctia infe homo religiosus Si homo historicus, precum o face 9i Eliade, Pounds il plaseaz[ pe primul in cadrul societdlii tradifionale' iipsit de mem-orie istoricd, iar pe al doilea in societatea industrial6, in care simlul istoric a cresqut fgarte pu- ternic. Astfel, susline acesta' orizontul lvi homo religiosus era limital deoarece ,,popoarele hadifionale erau familiari?ate numai cn .i"i"i qi acum)). Locurile inde-pirtate, ca $i timpul trecut, nu aveau o existenfd reald' Amhele erau' intr-un anumit sens' mitice' Existenla l0r nu era disputat[, ele fiind populate cu creatqli ce existau in ifara experienfei cotidiene' Epocile fiecute 9i locwile indep[rtate se intdlneau undeva pQ un teritoriu imaginar, dincolo de orizonf'l' Odat6 cu ldrgirea orizontului mental, datQritA in spe- cial cilltoriilor, tipdririi carfilor, copierii qi folosirii h[rlilor, odatd cu aparilia lui homo^ historicus, cu- , 'no$tinlele despre locuri indeplrtate in spaliu 9i timp / s-au extins gi au inceput s6 circule de.sus injqs, adic[ Pi d" la elitl Ia masele largi, sau de la cei care c6l[toreau, t N.J. Pound s, The Culture of the English Peq ple (Iron Age Io the Industrial Revolution), Cambridge, Qambridge University Press, 1944, P. 410' ISC Panem et circenses" teQrii ale culturii pgpulare pulini la numdr,'la qei care rImdneau aqasd' rnuli mai ,. . nurn"rosi. in cele din urmd, s-a produs mutalia dp la -ir,V, lu*ea miticd, rituald a societdlii tradilionale la lumea ''' ".! qtiinlifrca a societifii industriale' Extinderea spaliului '" conceptuul a cond,i la punerea sub semnul intrebirii a iig"tilo. mitice, .ur" ,-uo evapQrat incet tn lipsa unui .iu1iu fizic in care sd poat6 fi plasatel' Acestea' totuqi' o" lo putut Ii nioiodata qterse complet -din memoria ,oiti"e u indiuidolui, ci s-au perpetuat sub forma unei mosteniri tradilionale in subcqn$tientul cqfectiu' .fi: 'ci q numim tradifie, fie cE o numim ,,credinle qi valori fundamentale", mQqtenirea hadilionalb transpare in cultura actual[ sub fqrma unor tipare create recent'^a c[ror misiune estg s6 le inlocuiasci pe cele vechi' In plus, chiar qi obiceiurile 9i ritualurile zilnice, pe gare le indeplinim aproape mecani!, ar-putea fi vlzute ca sim- ple ieiter6ri ile celor tradifionale, mitice, sau ca fQnne corupte, democratizate gi secularizate ale acestora' ^ O interesantl analizl antropologic[' referi- toare la cultura populard, de aceastl dati, este pro- zentatdde sociologii australieni Jack Nachbar 9i Kevin Lause in lucrarea Popular Culture: An Intrbductory Iexl, publicati in'Stut.l" Unite in 1992' Cei dqi teoriticieni igi imaginea26 cultura sub forma unei "aset. Simbolistica aleasl de Nachbar gi Lause este 'Idem. 2 Vezi Jack Nachbar gi Kevin Lause, ,,Qetting to Know Us (An Introduction to the Shrdy of Popular Cultr:re: What is ihe Stuff that Dreams arc Made Ofl)", in Popular Culture: An Introductory Text, Jack Naihbar, Kevin Lause (ed'), Bowling Qreen, Ohio, Bowling Green State Univqrsity Press, 1992, pp.20-34. 2l

Upload: ana-rotariu

Post on 03-Feb-2016

167 views

Category:

Documents


27 download

DESCRIPTION

university support

TRANSCRIPT

Page 1: Efect de Bumerang de A. Ciugureanu

fio.).;

:.l:.t\.

):j

ti.

:iiiilr'.1.:

r,fjjj

,Li

.i!

ilti

'.:ilii,l}.,

,,*:t,ivi,l.tf:,#ii"lii!tl.itr

EFECTUL DE BUMERANG

of the English People, publicatd in 1994, Berspectivdimpdrtdqitd, de altfel, 9i de Mircea Eliafe in Istoria

refigiilor,cultura iqi are rddicinile in credin]ele 9i obi-

cei;ile tradilionale ale popoarelor primitivQ' ante-

rioate epocii gtiinfifice, iar formele ei mo{erne nu sunt

decat manifest[ri ale sacrului inh-a lume secu-

larizati*. Flcind distinctia infe homo religiosus Si

homo historicus, precum o face 9i Eliade, Pounds ilplaseaz[ pe primul in cadrul societdlii tradifionale'

iipsit de mem-orie istoricd, iar pe al doilea in societatea

industrial6, in care simlul istoric a cresqut fgarte pu-

ternic. Astfel, susline acesta' orizontul lvi homo

religiosus era limital deoarece

,,popoarele hadifionale erau familiari?ate numai cn

.i"i"i qi acum)). Locurile inde-pirtate, ca $i timpul

trecut, nu aveau o existenfd reald' Amhele erau'

intr-un anumit sens' mitice' Existenla l0r nu era

disputat[, ele fiind populate cu creatqli ce existau

in ifara experienfei cotidiene' Epocile fiecute 9i

locwile indep[rtate se intdlneau undeva pQ un

teritoriu imaginar, dincolo de orizonf'l'

Odat6 cu ldrgirea orizontului mental, datQritA in spe-

cial cilltoriilor, tipdririi carfilor, copierii qi folosiriih[rlilor, odatd cu aparilia lui homo^ historicus, cu-

, 'no$tinlele despre locuri indeplrtate in spaliu 9i timp

/ s-au extins gi au inceput s6 circule de.sus injqs, adic[Pi d" la elitl Ia masele largi, sau de la cei care c6l[toreau,

t N.J. Pound s, The Culture of the English Peq ple (Iron Age

Io the Industrial Revolution), Cambridge, Qambridge

University Press, 1944, P. 410'

ISC

Panem et circenses" teQrii ale culturii pgpulare

pulini la numdr,'la qei care rImdneau aqasd' rnuli mai

,. . nurn"rosi. in cele din urmd, s-a produs mutalia dp la

-ir,V, lu*ea miticd, rituald a societdlii tradilionale la lumea'''

".!

qtiinlifrca a societifii industriale' Extinderea spaliului'"

conceptuul a cond,i la punerea sub semnul intrebirii a

iig"tilo. mitice, .ur" ,-uo evapQrat incet tn lipsa unui

.iu1iu fizic in care sd poat6 fi plasatel' Acestea' totuqi'

o" lo putut Ii nioiodata qterse complet -din memoria

,oiti"e u indiuidolui, ci s-au perpetuat sub forma unei

mosteniri tradilionale in subcqn$tientul cqfectiu' .fi:'ci q numim tradifie, fie cE o numim ,,credinle qi valori

fundamentale", mQqtenirea hadilionalb transpare in

cultura actual[ sub fqrma unor tipare create recent'^a

c[ror misiune estg s6 le inlocuiasci pe cele vechi' In

plus, chiar qi obiceiurile 9i ritualurile zilnice, pe gare le

indeplinim aproape mecani!, ar-putea fi vlzute ca sim-

ple ieiter6ri ile celor tradifionale, mitice, sau ca fQnne

corupte, democratizate gi secularizate ale acestora'^ O interesantl analizl antropologic[' referi-

toare la cultura populard, de aceastl dati, este pro-

zentatdde sociologii australieni Jack Nachbar 9i Kevin

Lause in lucrarea Popular Culture: An Intrbductory

Iexl, publicati in'Stut.l" Unite in 1992' Cei dqi

teoriticieni igi imaginea26 cultura sub forma unei

"aset. Simbolistica aleasl de Nachbar gi Lause este

'Idem.2 Vezi Jack Nachbar gi Kevin Lause, ,,Qetting to Know Us

(An Introduction to the Shrdy of Popular Cultr:re: What is

ihe Stuff that Dreams arc Made Ofl)", in Popular Culture:

An Introductory Text, Jack Naihbar, Kevin Lause (ed'),

Bowling Qreen, Ohio, Bowling Green State Univqrsity

Press, 1992, pp.20-34.

2l

Page 2: Efect de Bumerang de A. Ciugureanu

EFECTI'L DE BUMERANG

extrem de relevantd: pe de o parta legitimeazd cutturapopulard prin legdtura pe care acqasta o are cu mituileqi valorile culturii tradifionale; pe de alt[ parte demo- .cratizeazd,, egalizeazd, manifestErile {e culturi popu-Iar[ gi creeazl premisele pornind 4e la care acestea sepot identifica gi practica, dupd cum arail qi imagineade mai jos.

[,., hl .Y{rr{$fntlorl

arrJul Ara.l.ca.t4Fi0nisrc li riqvis '

tr)hrrto nr tt{llt)

(inrr^f.:t.ll.'l'$tr^l,A

Panem et cireenses.' teorii qle culturii populare

Fig. 1

Astfel, in subsolul casei culturii pppulare se gAsesc

mituriie, credinlele qi valorile ungi popor sau ale unei

---cgmunitifi, care, potrivit cercetEtorilgr, formeazd

.i ,igrila culturald" prin care naliunea sau comunitatea''este validat[. Casa este structuratf, Fa douE etaje: .

primul, ,,etajul artefactelor", include obiecte qi per- '-

soane: iconuri, stereotipuri, erqi, celebritlli, reale sau

imaginare. Etajul doi este reprezentat de manifestirile ,;reale ale ,,obiectelor gi persoanelor" prin artd 9i ri- ':.tualuri cotidiene. Acoperigul cl[dirii semnifici via]a

de zi cu zi a oamenilor, in qare se gxperimenteazd

cencret forme mai mult sau mai pulin modificate ale

,,grilei culturale" prin cultura populard pe Qare aceqtia

o creeazd gi o Practicd.Begi casa este aparent imp6(itn intr-o parte

ascunsl privirii (sub solul, r'eprezentAnd gri la cultural d)

gi o parre vizibild (etajele gi acoperiggl, reprezentdnd

artefactele gi evenimentele), toate inqiperile casei sunt

str6ns legate una de alta 9i depind de subsol, fbrl de

caro casa n-ar putea exista $au n-ar fi funclionald' In

proiectarea casei culturii populare, dqpi cum o denu-

mesc Nachbar gi Lause, cei doi teoreticieni s-au gAndit

in primul rdnd la cultura populard arneriQan[' pe care

gi-'au aplicat teoria 9i din qare $i-au ales exemple

ieprezentative ce ilustreazb schema teoreticd' Modelul

descris de ei poate fi insd generalizat gi aplicat in

practica cultural[ la nivel global, dar li in plan- re-

. 'rtrao, (la nivel regional sau local)' Prer'nisa ar fi sd

:, ".r*tar existenla unui set d9 v1lo1i (convingeri'

: ;tildt"t, fr.ropun.ri), pe'"Caii: Nachbar 9i Lause le

i oo-*"ra ,,uuloti 9i credinle fundamqntale"' care sunt

, sf""in"toricarui popor gi-pe c.are.le putem identifrca

. "u

uqurin![in praiticlle culturale ale existenlei noastre

cotidi.n.. qe alt motiv am avea s[ transform[m perso-

{iirlr'

Crgo ui tto,il lxttilt've'

{).n*lt,L

tCrFicii I

M&b ,

c{xtbl{*ctiCG.rlrud)tl

i vllar(l

v(1ffl

+ CrtdloloI

I SuprtlclrrcI g.otto

I tohlnbruo

Orudiolo (nritori, t

sD.tri({

'lbtd.,p.2r..

Page 3: Efect de Bumerang de A. Ciugureanu

EFECTLI. DE BUMERANG

najele reale sau imaginare in celebritdli sau eroi $i slle cultivdm in acest mod, dacl nu identificarea lor cu

valori fundamentale ale existenfei umane? Ce ne face

sd crelm iconuri qi idoli gi sd finem la loc de cinste

simple obiecte despre care credem cd ii reprezintS (ca,

de exemplu, accesorii ale cdnthreliler rock, peze sau

obiecte ce ne amintesc de staruri de cinema)? Ima-ginile gi idolii pe care ni-i crelm qxprimd valorile qi

credinlele noastre, dar contribuie gi la formarea unorvalori gi credinle noi, pe care le accept6m sau le res-

pingem potrivit grilei culturale prqprii. S[ fie insaacest comportament un reflex al qnei lumi.lipsite de

divinitate, sau o reminiscenfE a unui timp p1gAn, cAnd

mintea emeneascd igi crea singuri zeii gi demonii?

Printre exemplele date de Nachbar gi Lause,

unul pare extrem de relevant pentru a inlelege legdturadintre pe4il6 casei culturii populare: subsolul, etajeleqi diferitele inclperi. Una dintre cre{inlele funda-mentale sau unul dintre miturile esentiale ale popo-

rului american este ,,cetatea de pe golin[". lncd de laprimii coloniqti, s-a crezut cd americanii au o misiunespeciald de indeplinit: s{ creeze gel mai bun sisiem

democratic qi sd dea lumii cel mai bgn exempJu de

popor fericit gi prosper, cu o viafd.inrdddcinatb putemicin principii cregtine. Sintagma a fqst felositd din plingi a avut un impact puternig a$upra p,oporului arne-

rican la sfdrgitul secolului trecu! ln timpul campanieipreziden{iale a lui Ronald Reagan. Practic,,l-a ajutatsb cAgtige alegerile, ceea ce demonsheazd forfa unei

credin,te puternice, dar gi modul in qare aceasta poate

fi folositd pentru cigtigarea de capital politic. Parfial,acest mit a fost folosit gi de George W. $ush dupd 11

Panem et circenses.' teorii qle gulturii populare

septembrie 2001, cAnd a reugit sd mobilizeze poporul

american tn lupta lmpotriva terQrismului in incercarea

de instaurare a democraliei tntr-un stat fundanlentalistca lrakul. Acest mit s-a rnanifestat puternic ai in cul-

tura popularl amerioani, prin crearea unor eroi imagi-

nuri pricum Superman Ei Batman (precursorii eroului r'cibernetic de rnai taoiuj. Qqncepufi prin anii '40-'50in cd4ile de benzi desenatQ, ei sr,rnt preluaii de in-

dustria cinematografici in scopul reprezent6rii visuluiamerican celui mai prelios, 9i anume lupta impotriva

rdului gi pedepsirea riufbc[torilor. Acestora li se poate

adluga qi cele$rul erou vestic, cowboy'ul, reprezentat '-'in frhnete hollywoodiene de geriful local sau, mai

recent, in filmele de televiziunq, de unnagul sdu,

detectiwl ori polilistul incoruptibil (genql serialului

IWPD sauThe Ranger).

. Misiunea speciali de eradicare a rdului pe

care americanii cred c[ o au p9 aaest pdmdnt este

legatI de cre{inla fundamentali cd binele trebuie sd

invingi rlul gi ci dreptatea trebuie fdcutd oamenilor inaceast[ via!6. Este o credin![ cu carq calonigtii ame-

y/ icani au venit din Europa in speranla^cd. pe un pamalf' nou. legile firii chiar pot funcliona. In acest caz, noii

eroi americani ar putea fi vdzuli ca urmagi ai bravuluicavaler din ciclul legendelor arthuriene sau ai pro-

scrisului Robin Hood, curajos gi justifiar, sau pur 9i

simplu, ca 0 cQmbinalig intre cei doi' PrQcosul de ridi-care la rangul de orou tn cultura populard americanlnu este aplicat doar figurilor imaginarp, qi, mult mai

interesant, se extinde gi asupra unor figuri istoricereale, precum Martin Luther King, Geofge Washington,

Abraham Lincoln 9i Charles Lindbergh.

,ij.

i..li

'Lril'

'l tl a<LJ

Page 4: Efect de Bumerang de A. Ciugureanu

EFECTUL DE BT}\4ERANG

Culrut personalitililor istorice nu este specific

doar americanilor, "i "*i'tettd qi in alte qulturi' dar

transformarea lui Charles Lindbergh q e-rou nafional

in America poate fi inleleasd numai in gontextul

mitului ,,cetilii O" p" colin["' Succesul inregistrat de

Cft^tf.t'Lina6.rgh, care qi-a pilolat avi3nul deasupra

Atlanticului in anii 'iO, t-u translor91intr+tn simbol

"iriil""e1ii, eroismului 9i tehnologiei'^dovada vie cf,

America esto po calea cea bunl in indeplinirea

*i-i*ii sale. Un alt exemplu 99 ".T.ptryd credinla in

;;;i;t;", in libertatea individual[ gi in misiunea

rpi"f"fe a Americii este qi imaginea.extrem de popu-

lard a navei nrrt"rprise din seria'lul gtiinlifico-faritastic

de mare succes Starship EnterBrise' Potrivit lui

Nachbar gi Lause,

(','' iconic aI Americii-exact cum se vede pe sine -,. purd, imaculat[ pe fundalul intunecat al spaliu'lui'')

i"uiie 9i aducdtare do pace cy nulerea. de a-gi

i sprijini'credinlele cu acfiuni',,deschizdnd mereu

calea cu un Pas inaintea noash[""

Alte iconuri populare, carQ ne amintesp de

credinla in iiEeilui"a- inaiVit{uald 9i, in general' de

mihrl ,,cet6tii de pe colin[", sunt steagpl 11erica1 qi

*' Stutuiu Libert6fii.'Pe lAngi acestea, ar mai fi' potrivit

lui Nachbar qi Lause, incl doul iconuri chrs au creat

.^ imagini stereotipe ale Americii: maqinile gi c[4ile de

'i cred]t. Ambele produc iluzia de miqcare qi libertate

financiar[ nelimitatl. inrdddcinate in credinla puter-

Panem et circenses" teorii qle culturii populare

nip[ in libertatea individual['' aqeste doud imagini

creaazdfqarte bine;ontextul pentru unul dintre cele

mai populare ntualuri'americane:.1ac1nta in familie'

Ceea ce "ste

poote m;^;;iil evident este faptul cd

mitul qi modul concret in tare acesta ssmanifestf, au o

{q puternicd baza economiob 9i comercialf,' pe l6ngd cea

' culturalL.o in colcluzie, ce reprezint6 de fapt qtllt:lu ,

oopularl? nay nrowne o d"scrie ca fiind "mgdelele i

ffi;;-g*ait" gi comportament' sistemul nQstru '

educalipnal, ceea,oe'studiem, de ce $i cumL' *"lt*it '

$i Lause consroerd cultura popularl drept 'Jarga

maJo-'

ii il; uJ"iu"t"ioi-Ei *l"i*un*lor care fQrmeazi

;i;i; ;fi dila"''- Quitura populard ar reprezenta ohiar

modul nestru oe via16, iai sinsdl acesta ar fi apropiat

deanalizastilului'qiagustuiuipecaregfaceBourdieu. N.J.G. pounds oier6 o definilie mai cuprin-

zdtoarea culturii, apropiatl insl de punctul 4e vqdero

;i-1; Bourdieu. iotiivit lui Poggds' qultura este

,iorpur"r de idei ale unui Bopoi A;;il;e sine qi despre

ceea ce il tnconjoarl, imprzunb cu uneltele qi arte-

;ffi; iri" i"tlt-"aiur cirora indivizii stabilesc

i"ga*i iot . ti fi tu lumtu in care trdiesc3"' Astfel'

;;1*" i:oate fr definitd ca un concept extins ?i :oT-\ ple& reprezent6nd ,,un adevlrat. mod de via{[' int" aspechrl ,ar,

^ui.tiui, intelectuai qi spiritual"' "g

ittsti-

:::.. \r'!i;:

.i:i

'jj

I Rav B. Browne, ,,Popular Culture - New Notes towarc a

"'Jtid;#i in

-

; ; ; d r; cutt ur e : An In t r o.duc t o tv T ex t' J acr<

N".-nU* 9i kevin Lause (ed'), op'cit''p' tr5';'i""t lf^.ftUar gi KevinLausg ,,Getting to KJrow Us"' hibid., p.15't W.i. q.Pounds, oP.cit.,P' l'

'Ibid.,p.25.i

.t'

ali,

:,iii

262',1

Page 5: Efect de Bumerang de A. Ciugureanu

EFECTUL DE BUMERANG

tufie" (Raymond Williams'), alc[tuitl ?n general din

hei forme majore: ,,folclor", ,,culturd popularl" 9i

,,culturd de elit[". Relafia dintre qele trei forme este

vdzutl de c[tre Browne Ei Naohfar sub forma unei

diagrame (vezi Fig. 2) orizontale, 9i nr; verticale, cum

ar fi de agteptat dacd ne-am gAndi la o anume ierarhi-

rur". ln acest mod, este anulatd reprezentarea acestor

forme de culturl de la superior la inferior, ele de-

{'venind doar manifestdri diferite ale conceptului ge-

..irneral de cultur[. Nu sunt anulate insd diversele spe-'v culalii asupra relaliei centru-margine 9i asupra pre-

siunii pe care cultura popularf $e pare ctr o exercitd

asupra celorl alte doud forme, marginali zAndu- Ie.

tr'ig.2

Un alt amlnunt evident in diagraml ar fi lipsa

termenilor ,,subcultur6", sau iulturd ,joas6", 9i culturl

,,inaltd", existen{i in vocabularul secolului al XIX-led.Nachbar gi Lause resping etichetele de tipul ,jos" 9i

,jnalt", din cauza conotaliilor peiorative ale celui

dint6i qi al in{elesului restrdns qi elitist al celui de-al

doilea. Ei folosesc in schimb termenul folclor, care,

potrivit descrierii oferite de ei, nr} gste qultura celor

t Raymond Williams, Culture and $ociety 0780-1950),New York, Evanston" San Franciscq, Londra, Hatper

Torchbooks, 1958, XIV.

Panem et circenses" teqrii ale cuhurii populare

slraci gi lipsili de educajie' Nici cultura de elitd t'.u

reorezintl ilr exclusivitate cultura celsr bogali qi

"at*ti nif"tenfele majore intre cele doud "extreme"u' iiolclor si ettAj constlu in modalitllile diferite de

"' ;;;;;i J* u ro.*"tot culturale: oral6' fa![ de forma

scrisi, cu aqtor necunQsgut, fal[ de autor cunoscut'

p""tt" public omogen, irnediat, f1t-u du un public

itttog"n, distant, cu funclle tol.tutul.u asertivb pentru

ior*Jt" de folclor, falalde'funciia culturala subversivi

a formelor de cultur6 elitistl' Trdsltura colnuna a

acestor doua extrems constl ins[ in faptul c6. sunt ]l

imp[rt69ite de un numir din cp in ce mat mlc ce I

i"'i*iri, spre deosebire de cultura populard' largi' ';up;;dt";te 9i permisivE, Qare reu$e$te s6 p6trundd

qi ia se impun[ in toate straturile $ociale'a-' Folclorul ar reprezenta" aqadar' tradiliile.9i

obiceiurile unei comunit[li, rezerva non-evaluatlva

din care se hrEneqte cultura populard actual6' De

asemenea, forma alungita a diagramei ar indica qi

f"pt-f cd substanla existenlei noastrg Qultqrale este

uiiatuita in mai inare rnlsur[ din culturd populara

decAt din folclor sau culturd de elitd' Apoi' -relalia

dintre cele trei forme (folclor, culturi popularl .9i

culturtr de elit6) este ,,fluid[", cq granile nqconturate'

ceea ce perrnite oricui s[ treaci de la un tip cultural la

altull-iq-concluzie, cultura popularl este v[zutl ca o

;tJuiortiaiintre celelalte doud fQrme: e$te kansmis6' oiat siTir?ris (prin mass-media 9i c[(i);';publicul este

,tu*"ror, la distanfd, dar qi cunoscut, in apropiere' un

puUfi. analizat pentru a i se cunoaqte gusturile; autorii

fili

i1

I

'if

-Cj

l.i

,

i;i.

I Jack Nachbar $i Kevin Lause, ,,Getting tq l(now Us"' ilil

Popular Culture: An Introductory Te.xt,loc'cit', p'1$'

LO

Page 6: Efect de Bumerang de A. Ciugureanu

EFECTUL DE BUMERANG

formelor culturale sunt cunosculi {e q[he public (sta-

ruri, celebritdli), mai pulin cunoscqti sau anonimi; cul-

tura reflectE, dar qi modeleaz[ grila mentall a publi-

cului; este aiertivl, oferind incre$ere in grila culturald'.

dar qi un mod de evadare din cotidianul stresant"

Consider6nd cultura PaPulard o problemI'

serioasi * deoarece, fie cd o apreciem, fie c[ o des-

considerlm, ne-a invadat viala in fqme pe care nu le

putem ignoia - Nachbar 9i Lause descriu patru tipuri

Oe p.*iuaecatd pe^ care le Putem dezvolta fa!6 de

cultura populard. ln general, qultqra populard este

privitd aiept o culturd simplist6 9i'e.xclusivistd' Pai'ti-

r'. zani ai cuiturii populare, Nachbar qi Lause o descriu': ca form6 cu sensuri multiple, cqmplqxe 9i ad6nci prin

qi reiterarea miturilor, ritualurilgr gi iconilor'. Nicitrivial[ nu este, deoarece, privitl in complexitatea ei,

aparline unei grile culturale foarte diversificate, al

cdrei str,rdiu este serios qi destul de complicat' Nu pare

s[ fie nici iminentd qi nici exclusivistd, a]te douf,

prejudec6|i, pentru c[ nu se integreaz[ in ,,canonul

"uitu.ul" (un att termen contestat), ci 19i cautd un loc

in afara lui2.

$i atunci, ce este cultura pqpular[? Care sunt

formele ei cele mai vechi? $e pot regdsi in istoria

clasicd, sau apar mai recent ca efeQt al Iluminismului(secolul al XVltr-lea) ori ca urrnare a revoluliei

industriale (secolul al )ilX-lea)? $6 ne limitdm la

Pansm et ckcenses" teorii ale culturii populare

sintagma de ,,industrie culturald" introdusd de Adorno

si Horkheimer, sau sd lulm in considerare 9i alte

;;tJ^;;tutJ existenta unor forme mai vechi de

"i,itura popularI, care au apdrut in opozilie cu cultura

inaltd? 'Este cultura populard actuali q replic[ mo-

dernl a ideii romane de ',paing 9i circ'' una dintre

it"tufo."f" folosite in prezent pentru a descrie majo-

ritatea formelor populare, sau este un produs cumu-

f",i" "f

unei culturi iurop"o" de peste 2QQ0 de ani?

Existl diverse incercdri de a vedea Statele

pnite drept q noui Rqm6, iar cultura americand drept

manifestarea in secolul XX a ,,cqlturii" de lrp pattent'et

circenses din perioada prosperi a Romei' dinaintea

"aO"tii Imperiului roman ia 6fiinile tribrurilor germa-'

"i".. pititi* Sorokin, dg exemplu, in The Crisis of

Qur Age,lucrare publicatd' in 1941, sttsline cd 'pume-roase semne sugereazI posibilitatea ca America sl

ioace. intr-o formi modificati, in relalia gu Europa'

""f"in"*.i in relafia cu Grecia"r' $i alti cercetdtori'

critici qi analigti, pi""u* Arnold To;rnbee' Malcolm

Muggeridge qi A*uory de Reincourt, -imndrti.ley.."itia op'ini. gi aduc dovezi menite s[ g suslind''

ixii,,

.i#,

il,$i.:i

itlii.

iii

ii,

ili$ifr::

t:i

r pitirim Sorqkin, The Crisis of Qur Age: The Social and

Cultural Outlook, New York, Dutton, 194 I , p ' 756 'iVezi Amold J. 'ioynbee'

'4 merica and the World Revolution'

New York li Londra, Qxford University 'Fress' 1962' in

.ur" "o*pura

Arnerica din deceniul 1950 quRorna in epoca

i*p"ti"itii. Vezi de asemenea Amaury de Reincourt' Z/le

American Empire,New York, Dell, 19?Q, in care autorul iiro*p*a pe vechii greci cu europenii mgderni, qi pe vechii

rom"^ cu am"ricanii rnoderni 9i Malcolm Muggeridge'

,,On fn. Threshold of the Eighties", in publicalia Ifte' Ibid., p. t8.' Ibid., pp.31-34.

3t

;'*iiii,

i{,1

iii'30