ekg normal 1 (stud_l)
DESCRIPTION
wt4TRANSCRIPT
1
EKG = e o reprezentare grafica a activitatii electrice a inimii inregistrata de electrozi de suprafata. Activitatea electrica a celulelor cardiace: depolarizare = celulele devin incarcate (-‐) la exterior; repolarizare = celulele revin la incarcare electrica (+). Activitatea electrica sumata a mai multor celule miocardice poate fi detectata de electrozi de suprafata. Depolarizarea este initiata de un pace-‐maker – la normal nodul sinusal – si ulterior preluata de alte celule miocardice; stimulul electric e preluat si condus, de la caz la caz, de celule miocardice de lucru/ specifice de conducere; deoarece in timpul perioadei de depolarizare ( si repolarizarii ) exista in acelasi timp, simultan, celule incarcate (-‐) si celule incarcate (+), intre ele se creeaza diferente de potential de camp electric, aceste diferente pot fi detectate de electrozi atasasti unui galvanometru. Aparatul folosit in electrocardiografie (electrocardiograf) foloseste: electrozi externi(asezati in locuri specifice, conventionale), un galvanometru, un sistem de transcriere grafica a modificarilor electrice. Cand exista diferente de potential electric grafic se inregistraza o unda = o deflexiune; cand nu exista diferenta de potential se inregistraza o linie/un segment pe asa-‐numita linie izoelectrica. Inregistrarea se face pe hartie milimetrica cu o viteza de 25 mm/s →1 mm pe linia orizontala corespunde unei durate de 0,04’’. Pe linia verticala se inscrie voltajul; aparatul e calibrat pentru: 1 mm= 0,1 mV. Depolarizarea normala debuteaza deci din NS, se depolarizeaza treptat atriile (incepand cu AD); stimulul ajunge apoi la NAV – care la normal e singura cale de comunicare electrica intre atrii si ventricule, apoi in facicul His, ramuri, celule Purkinje, miocadocite ventriculare – intai zona subendocardica ulterior spre zona subepicardica.
Primele se depolarizeaza miocitele subendocardice
Celulele subepicardice se depolarizeaza ultimele
*** pace-‐makerul fiziologic: NS – contine celule care au capacitate de automatism = autodepolarizare; frecventa de autodepolarizare a celulelor nodului sinusal 60 – 100/minut (= frecventa de ‘descarcare’); exista si alte celule capabile de autodepolarizare ( celulele NAV, sistemului His-‐Purkinje) dar acestea au la normal frecvente de descarcare mai mici decat NS si sunt depolarizate de stimulul care ajunge de la pace-‐makerul cu frecventa superioara. Repolarizarea ventriculara debuteaza la nivelul celulelor subepicardice, deoarece au canale de potasiu care se deschid mai repede, permitand o intrare mai rapida a K in aceste celule.
Primele se repolarizeaza celulele Ultimele care devin electropozitive ( se
2
subepicardice repolarizeaza) sunt celulele din zona subendocardica
Pentru explicarea aparitiei tipurilor specifice de modificari electrocardiografice se foloseste uzual teoria vectoriala. Vectorii de camp electric sunt orientati de la (-‐) la (+). Inregistrarea grafica a unui vector (de obicei o rezultanta )se face in functie de proiectia vectorului pe o axa de derivatie sub forma de unda. Marimea proiectiei (= marimea undei) vectorului pe axa de derivatie = in functie de unghiul format de axa vectorului cu axa de derivatie. Axelor de derivatie utilizate in EKG li se atribuie prin conventie o parte pozitiva si o parte negativa. Daca proiectia vectorului se face pe partea pozitiva a axei de derivatie, unda inregistrata de sistemul grafic este pozitiva = deasupra liniei izoelectrice; cand proiectia vectorului se face pe partea negativa a axei de derivatie, sistemul grafic inscrie o deflexiune negativa (= sub linia izoelectrica). Pentru usurarea explicatiei utilizam descrierea unor vectori rezultanti standard, enumerati in ordinea cronologica a aparitiei lor + orientarea lor uzuala normala:
a) O rezultanta vectoriala atriala orientata de la dreapta la stanga si de sus in jos; vectori rezultanti pentru fiecare atriu
b) Vectori de depolarizare ventriculara: 1. Un vector rezultant al depolarizarii septale orientat de la stanga la dreapta si de sus in jos(partea stanga
a septului e prima care se depolarizeaza) 2. Un vector rezultant de varf – orientat de sus in jos si de la dreapta la stanga 3. Vectori de pereti laterali : pentru peretele VD orientat spre dreapta(3), pentru VS orientat spre stanga
(3’); sunt aproximativ de sens ~ opus 4. Vector rezultant al depolarizarii bazei VS, orientat de jos in sus si spre stanga
Ø Rezultanta tuturor vectorilor de depolarizare ventriculara = axa electrica a inimii sau axa electrica a complexului ventricular. Aceasta este orientata de sus in jos si de la dreapta la stanga.
c) Un vector rezultant de repolarizare ventriculara -‐ orientat in general dinspre cavitate [endocard care se repolarizeaza mai tarziu si ramane mai mult timp (-‐)] spre epicard [care se repolarizeaza mai repede, devenind (+)], de obicei de sus in jos si de la dreapta la stanga; formeaza cu axa electrica a depolarizarii un unghi ascutit de 15° -‐ 40°.
Derivatiile standard folosite in EKG sunt 12: 6 frontale (= ale membrelor) si 6 ale planului orizontal (sau precordiale). Derivatiile planului frontal – folosesc electrozi asezati pe membre = derivatii ale membrelor Se subimpart in 2 subseturi: derivatii bipolare si derivatii unipolare ale membrelor. Derivatiile bipolare= utilizeaza 2 electrozi cu pondere egala in explorare, situati la distanta egala de cord: -‐D1 = inregistreaza diferentele de potential intre umarul drept si umarul stang; electrodul negativ plasat pe MS (membrul superior) drept, cel pozitiv pe MS stang; axa derivatiei D1 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi. -‐D2 = inregistreaza difeerntele de potential intre umarul drept si MI (membrul inferior)stang( pubis); electrodul (-‐) peMS drept, cel (+) pe gamba stg; axa derivatiei D2 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi. -‐D3 = inregistreaza diferentele de potential intre umarul stg si pubis (MI stg); electrodul (-‐) pe MS stang, cel (+) pe gamba stg; axa derivatiei D3 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi. Orice axa de derivatie bipolara inregistreaza conform polaritatii sale deflexiuni (+) si (-‐), mijlocul axei reprezentand punctul zero electric; aceste derivatii inregistreaza proiectii in planul frontal ale vectorilor campului electric cardiac.
3
Combinarea acestor 3 axe = un sistem triaxial = Δ Einthoven ( care e echilateral). Derivatiile unipolare ale membrelor Intr-‐o derivatie unipolara un singur electrod este explorator, el fiind situat intr-‐un anumit punct al campului electric pe care vrem sa-‐l exploram. Al doilea electrod are contributie redusa in explorare = electrod indiferent care teoretic trebuie introdus in centrul campului cardiac unde potentialul campului = 0. Sistemul Wilson -‐ creaza unui centru electric artificial ( cu potential zero) scurtcircuitand cei 3 electrozi utilizati in derivatiile bipolare ( cu rezistente de 5000 ohmi; puntul de contact ale celor 3 cabluri = borna centrala terminala (“central terminal”); acest sistem insa determina inregistrarea unor deflexiuni de amplitudine mica; se noteaza VR, VL, VF Sistemul Goldberger porneste de la sistemul Wilson dar scoate rezistenta de 5 Kohmi de pe cablul derivatiei in curs de inregistrare sau scoate din borna centrala terminala cablul care scurtcircuiteaza derivatia respectiva = > unipolara amplificata a membrelor; se noteaza aVR, aVL, aVF
Unipolara bratului drept (a)VR = plasarea electrodului explorator pe bratul drept si cel indiferent in borna centrala terminala; axa derivatiei VR = linia imaginara care uneste umarul drept cu centrul electric cardiac, aceasta reprezentand segmentul pozitiv al axei; prelungirea in sens opus centrului electric reprezinta segmentul negativ al axei VR. Unipolara bratului stang (a)VL = electrod explorator pe bratul stang, electrod indiferent in “central terminal”; axa derivatiei VL e reprezentata de linia imaginara care uneste umarul stang cu centrul electric cardiac, aceasta reprezentand segmentul ei pozitiv; prelungirea in sens opus centrului electric reprezinta segmentul negativ al axei VL Unipolara MI stang (a)VF = electrod explorator pe MI stang electrod indiferent in “central terminal”; axa derivatiei VF e reprezentata de linia imaginara care uneste piciorul stg. cu centrul electric cardiac, aceasta reprezentand segmentul ei pozitiv; prelungirea in sens opus centrului electric reprezinta segmentul negativ al axei VF Aceste 3 axe de derivatie ale derivatiilor unipolare formeaza un sistem triaxial in care axele se intersecteaza in centrul electric 0, formand intre ele unghiuri de 60°. Prin combinarea celor 2 sisteme triaxiale ( se transleaza dreptele sistemului Einthoven a.i. sa se intersecteze in punctul 0 electric ) se obtine un nou sistem de axe = hexaaxial, in care se formeaza unghiuri de 30° intre drepte; respectiv 3 perechi de perpendiculare: D1 cu aVF, D2 cu aVL si D3 cu aVR.
4
Derivatiile DI si aVL sunt numite si derivatii stangi sau laterale; DII, aVF si DIII mai sunt numite si derivatii inferioare. Derivatiile planului orizontal = precordiale Sunt derivatii unpolare: electrodul explorator situat in anumite puncte de pe torace, iar cel indiferent in borna centrala terminala. Prin conventie internationala 6 puncte toracice de fixare:
-‐ Punctul 1 -‐ Spatiul 4 intercostal parasternal drept -‐ Punctul 2 -‐ Spatiul 4 intercostal parasternal stang -‐ Punctul 3 -‐ La ½ distantei intre punctele 2 si 4 -‐ Punctul 4 -‐ Spatiul 5 intercostal stang pe linia medioclaviculara -‐ Punctul 5 -‐ Spatiul 5 intercostal stang pe linia axilara anterioara -‐ Punctul 6 -‐ Spatiul 5 intercostal stang pe linia axilara medie
La stabilirea acestor puncte s-‐a pornit de la o teorie a potentialelor locale dupa care punctele 1 si 2 exploreaza VD, punctul 3 exploreaza septul interventricular, iar punctele 4 -‐ 6 VS. In anumite cazuri se mai pot adauga : punctul 7 – spatiul 5 intercostal stang pe linia axilara posterioara, punctul 8-‐spatiul 5 intercostal stang pe verticala coborata din varful omoplatului; sau derivatii precordiale drepte cu electrozii exploratori situati in hemitoracele drept in punctele echivalente derivatiilor din hemitoracele stang Derivatiile precordiale se noteaza cu V + numarul punctului corespondent ( V1-‐ corespunde punctului 1; pentru derivatiile drepte se adauga R -‐ ex. V3R, V4R etc.). Axele de derivatie ale planului orizontal se intersecteaza in punctul 0 electric. Ca si pentru unipolarele membrelor, de la punctul zero spre electrodul pozitiv este partea pozitiva a axei, iar partea opusa este partea negativa a axei. V1 si V2 se mai numesc si precordiale drepte, iar V5 si V6 precordiale stangi.