Proiect istoria arhitecturiiAn III, sem. I

Orasul Constantinopol

Fondarea Constantinopolului

Mutarea capitalei din Cetatea Eterna pe Tibru in noua metropola din Orient in timpul domniei lui Constantin cel Mare a fost dictata imparatului de considerente de natura economica, strategica si politica.

Inca in cursul secolului al III-lea, criza statului roman lasa sa se intrevada o profunda transformare in economia lumii mediteraneene: deplasarea centrului de greutate al vietii economice si demografice a imperiului din Occident in jumatatea sa orientala. In timp ce economia occidentala decade, dobandind un tot mai pronuntat caracter agrar, proces precipitat si de distrugerile marii migratii, in orient se pastreaza o viata urbana infloritoare in orasele foarte populate de pe fatada mediteraneana, in Egipt si in Palestina, in Siria si in Asia Mica.

Din punct de vedere strategic, noua capitala se dovedea mai apta sa faca fata celor doua grave primejdii cu care era confruntat imperiul la inceputul veacului al IV-lea – gotii si persii -, datorita apropierii sale de cele doua teatre de operatiuni militare din nord si est. In sfarsit, considerente politice, legate de declinul general al Italiei, in care Roma era pe cale sa se transforme intr-un “oras mort”, au avut greutatea lor in operatiunea lui Constantin. Inca de la rascrucea secolelor III si IV, in Italia, Medilanum (Milano) se substituie Romei in guvernarea peninsulei, in timp ce Diocletian, Constantin si colegii lor tetrarhi si-au stabilit resedinta la Augusta Treverorum (Trier), Salona, Thessalonic, Sirmium, Serdica, Nicomedia si Antiochia, etape importante ale caii regale din Occident si Orient, ce trecea prin Cornul de Aur al Bosforului, la periferia careia Italia si Roma se aflau in plina agonie. In acest fel, in jurul metropolei lui Conmstantin se se repliau fortele vitale ale lumii romane, elene si crestin-orientale, din care s-a nascut civilizatia bizantina.

La numai doua luni dupa infrangerea definitiva a lui Licinius, in 8 noiembrie 324, Constantin a pus temelia noului oras care va purta numele Constantinopol (“Orasul lui Constantin”). Inaugurarea oficiala si instalarea autoritatilor politice a avut loc la 11 mai 330, dar lucrarile de constructie s-au prelungit pana in anul 336. Stramutarea capitalei imperiului pe tarmul Bosforului a avut o importanta hotaratoare pt. Lumea greco-romana si europeana. Ea a pregatit nasterea imperiului bizantin si supravietuirea civilizatiei greco-latine.

Cu prilejul inaugurarii solemne a noii capitale au fost emise medalii (monede) din aur p0e care figureaza cele doua orase – Roma si Constantinopolul – sub forma de bust cu casca si lauri, acoperite de mantia imperiala, dar noua metropola detine sceptrul. Idea ca orasul Constantinopol este noua Roma sau A Doua Roma constituie primul si unul dintre faptele fundamentale ale ideologiei bizantine. Reflex al noilor valori spirituale crestine sub semnul carora apare noua metropola,

Constyantinopolul este desemnat, inm opozitie cu cetatea de pe Tibru, si sub numele de “Noul Ierusalim” “Orasul Fecioarei”.

Alegerea locului capitalei Noului Imperiu Roman de catre Constantin s-a dovedit a fi fericita. Roma se afla la o distanta prea mare de frontierele rasaritene ale imperiului, cele mai amenintate, in primul rand de persi si de goti. Resursele vitale, economice si militare, ale imperiului erau concentrate in bogatyele tinuturi rasaritene, indeosebi in Asia Mica. Noua capitala dispunea aici de un mare port maritim, iar prin pozitia sa geografica, prezenta mari avantaje economice si strategice: controla principalele drumuri comerciale care legau Occidentului cu Orientul. In noua conjunctura economica, metropola lui Constantin, detinea o pozitie de adevarata punte intre Europa si Asia, unde se incrucisau doua mari axe comerciale: una verticala, Pont - Mediterana, cealata orizontala, Europa – Oceanul Indian sau China.

Intuind excelenta pozitie strategica a promontoriului, Constantin cel Mare il va fortifica prin construirea unui zid de aparare lung de 3 km; in spatele acestuia, la o distanta de aprox. 1500 m, Theodosius II va construi, in 413, un alt zid, mai lung, de 7 km, si inalt de 9 m si zidul lui Anthemios, prefectul pretorului, se intinde pe o lungime de 78 km; Zidul este refacut in anul 447 de catre prefectul Constantin, dar un rol considerabil in apararea orasului lui Constantin a revenit avanposturilor indepartate, care inchideau calea invadatorilor, spre Cornul de Aur, functie asumata de Scythia Minor si Chersones, in Europa, si cetatile Nicomedia si Niceea, in Asia Mica. Astfel fortificat dinspre uscat si aparat din 3 parti de mare, Constantinopol nu a putut fi cucerit timp de 8 secole.

“A Doua Roma”, cum se credea ca ar fi numit insusi Constantin capitala, sau “Noua Roma”, cum s-a intitulat mai tarziu Constantinopolul, reprezenta continuarea Romei vechi. Locuitorii orasului si, dupa aceea a Imperiului Roman de Rasarit, se numeau “bizantini” si “romei”, cu preferinta pentru cel de-al doilea nume.

Constantin a acordat noii capitale aceleasi drepturi si privilegii pe care le avea cetatea de pe malul Tibrului, beneficiind de la inceput, ca si aceea, de jus Italicum, potrivit caruia teritoriul sau era scutit de impozite. Deasemenea, au fost instituite annonasi distribuirile gratuite de grane de care se bucurau cetatenii Romei ca o consacrare a unor drepturi ale invingatorilor lumii.

In aspectul general al orasului staruia amintirea Romei. Constantin a marit orasul lui Septimius Severus, ducand incinta cu o mila mai departe. Asemenea acesteia, Constantinopolul era situat tot pe 7 coline si impartit in 14 sectoare. El poseda un Capitoliu, un Senat, un Praetorium, o Viata Sacra, un Forum Principal si altele secundare. Asemenea Romei, si noua capitala fusese prevazuta si infrumusetata de Constantin si

urmasii sai cu 4 piete principale, cu palate imperiale, apeducte, cisterne, terme, conloane cu statuile imparatilor, arcuri de triumf, hipodrom si biblioteci. Nenumarate statui, busturi, capitelui si coloane, frize si felurite basoreliefuri din marmura au fost aduse din ordinul Imnparatului Constantin, din toate provinciile imperiului. Unul dintre aceste monumente, Coloana din Bronz din Serpi Rasuciti, care consemnase la Delfi victoria grecilor asupra persilor in anul 479 I.d.H.R., se inalta in hipodromul din Constantinopol. S-a construit chiar un templu pentru Tyche, adusa de la Roma, a doua pe care orasul Constantinopol o avea, iar denumirii de Conastantinopol i s-a adaugat supranumele de Anthousa “Inflorirea”, corespondentul numelui simbolic, “Flora” atribuit vechii Rome. Tyche Constantinopolitana era infatisata ca si Tyche a Antiochiei si Alexandriei, cu piciorul pe propra unei corabii, vrand sa arate caracterul maritim al orasului.

Constantin a tinut sa-i dea cetatii sale un caracter crestin, incuranjand construirea de biserici si inaltand el insusi pe cele mai deseama dintre ele, in primul rand bazilica Sfanta Sofia, a carei constructie a fost inceputa in anul 326, in fata palatului imperial. De remarcat insa, ca pe unele locasuri de cultr crestin, chiar pe cele mai improtante, le0a inchinat Intelepciunii Sofia si Pacii (Eirene) amintind prin aceasta mai curand o capitala a filosofiei Potinopolis.

Constantin a acordat orasului o autonomie completa. In locul Sfatului (Boulé), care administra vichiul Byzantion, el a creat senatul, un fel de consiliu municipal, in care a inscris mari personalitati, unele aduse din alta parte si instalate in nua capitala. Senatorilor din Constantinopol nu le-a acordat insa decat titluri de Clari, de Clarissmi rezervandul celor din Roma. Pe marii arendasi ereditari, care detineau pamanturi ale domeniilor coroanei in Asia Mica, ia obligat sa-si construiasca locuinta in Constantinopol. A stimulat inaltarea de cladiri particulare asigurand celor care posedau case in Constantinopol, zidite intr-un anumit termen, dreptul de a beneficia continuu de impartirea de paine in mod gratuit.

Noua Roma, a devenit cel mai important centru mestesugaresc al imperiului. Inca din anul 324, s-a deschis aici un atelier monetar, in care au fost adusi lucratorii atelierului din Aquileia. In afara de aristocrati si inalte personalitati aduse de imparat, mase de refugiati din Peninsula Balcanica, cu tot mai mult pustiita de barbari, si din alte tinuturi indepartate, s-au asezat definitiv la Constantinopol. Imparatul insusi si-a gasit un loc stabil in noua capitala. Dupa prima lege, data de el aici, 16 iulie 330, aproape toate legile lui Constantin vor fii promulcate din Constantinopol. Orasul Constantinopol poseda si Universitate, pe ai carei profesori ii numea insusi Imparatul. Cu toata straduinta lui Constantin de a da orasului un caracter latin, majoritatea populatiei vorbea limba greaca, cea latina pierzand treptat din importanta. Constantinopolul va devenii

repede o capitala a elenismului, in timp ce romanismul isi va regasii centrul sau in Roma, orasul de pe malurile Tibrului.

Cele daua evenimente ale domniei Imparatului Constantin cel Mare – mutarea capitalei la Constantinopol si asigurarea unei pozitii privilegiate, crestinismul intre cultele religioase din imperiu – au pregatit premisele fuziunii elementelor constitutive ale civilizatiei bizantine: Roma Imperiala, cultura graca si crestinismul. In timp ce primul eveniment a insemnat transferul institutiilor romane de stat intr-un mediu puternic, patruns de cultura elenistica, fapt ce avea sa dea marea originalitate institutiilor nascute in imperiul Bizantin, cel ce a deschis drumul larg influentelor orientale in lumea greco-romana.

Arhitectura religioasa

Secolul al VI-lea este caracterizat prin abundenta santierelor de constructii. Numeroase cladiri cu caracter religios sunt ridicate in zona rasariteana a Imperiului. Problemele dificile pe care le-au infruntat inginerii si arhitectii au fost impuse de necesitatea primirii credinciosilor, in numar tot mai mare, in incinta cladirilor de cult. Planul central va fi – in acest sens – cel preferat. Solutiile boltilor si cupolelor vor fi studiate si preferate. In afara sistemului de acoperire , cu ajutorul cupolei asezate pe zidurile cilindrice, in forma de tambur, cum este cazul Mausoleului lui Teodoric din Ravenna (cu o cupola monolit), a inceput sa fie folosita cupola pe pandantivi pentru ca sa devina, cu timpul, solutia preferata in arhitectura bizantina. De altfel, sistemul de acoperire a cladirilor cu caracter sacru va generaliza in acest secol cupola pe pandantivi si pe trompe.

Experienta cu indelungi traditii in Asia Mica, solutia cupolei este, in cazul bisericii Sf. Sofia din Constantinopol, o formula originala de acoperire a spatiului.

Sectiune transversala – biserica Sfanta Sofia

Inventia este in primul rand aplicata asupra zidurilor planului patrat al navei, care au fost inlocuite cu arce semicirculare sprijinite pe stalpi; in al doilea rand, in intalnirea bazei circulare a cupolei cu punctele mediane a celor patru arce semicirculare; in al treilea rand, in creeerea pandantivelor, fragmente de sfera care fac legatura intre baza circulara a cupolei si unghirile drepte ale navei.

Vedere interioara – biserica Sfanta Sofia

Planurile generalizate prezinta cateva tipuri, dupa cum urmeaza: planul bazilical (Sant’ Apollinaire Nuovo si Sant’ Apollinaire in Classe din Ravenna); planul in cruce greaca (cu toate bratele egale, prezent la biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol); tipul central (in cazul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, - “acel grandios exemplu de bazilica cu cupola”, Virgil Vatasianu, Istoria artei europene, vol. I, Epoca medie, p. 62) ca in cazul bisericii San Vitale din Ravenna, cupola este inscrisa in plan octogenal, alteori cladiri de tip central sunt corelate cu planul patrulob, polilob, treflat sau patruconc.

Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol a fost reconstruita in timpul lui Justinian, intre anii 532 si 537, de catre arhitectul Anthemius din Tralles si inginerul Isidor din Milet. Cupola acestei biserici, cu diametrul de 31 m, stuata la o inaltime de 56 m, era plasata deasuptra navei centrale, fiind sustinuta de pandantivi, precum si de doua vaste semicupole, dispuse in axul longitudinal al contructiei. Dimensiunile, indrazneala si grandoarea bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol

starnesc o impresie mai puternica decat Panteonul de la Roma. Maiestria decorarii edificiului cu marmura, bogatia capitelurilor si ornamentatia arcadelor, cat si mozaicurile somptuoase fac din Biserica Sfanta Sofia monumentul reprezentativ al epocii lui Justinian.

Bibliografie

Georgescu, Maria “Istoria Bizantului”, editura Cetatea de Scaun, Targoviste, 2005

Botez Crainic, Adriana “Istoria artelor plastice” vol 1. – Antichitatea si evul mediu, Editura didactica si pedagogica – R.A. Bucuresti, 1996