georgeta cozma phd, satu mare county center for excelence 05 57.pdf · totul ar trebui sĈ se...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

432

Section: Literature

THE CLIMBING TO THE SKY

Georgeta Cozma PhD, Satu Mare County Center for Excelence

Abstract:Our paper is meant to surprise, from a transdisciplinary perspective , two cultural

artifacts: the ŖInfinite Columnŗ play by Mircea Eliade, Ŗa personal projectŗ through which the

historian of religions wants to repair the hesitation in his early ages, when being a refugee in Paris, he didnřt seek for the Master, sick and isolated in the hermitage workshop from Impasse

Ronsin, although he knew that he wanted to know him, he himself being open for a meeting and

the Infinite Column of Constantin Brancusi, the sculptor who makes out of stone his climbing to

heaven.

Keywords: levels of Reality , non-Euclidean geometry,a fourth dimension, labyrinth, coincidentia

oppositorum

„Coloana fără sfârşit este negarea Labyrintuluiŗ

Constantin Brâncuşi, Aforism 143

„Numiţi-mi Coloana fără sfârşit o scară spre ceruri! […] o scală a Cerului, ori a

Memoriei eterne!ŗ1, exclamă retoric sculptorul care face din piatră cântătoare trepte

pentru urcuşul la Cer. Este vorba de urcuş, nu de zbor, aşa cum fac Păsările lui. Coloana

este expresia unei cosmogonii, care transmite vibraţiile Universului în imnuri gregoriene,

captate în romboedrele din oţel alămit: „Un cântec etern, purtându-ne în infinire, dincolo

de orice durere şi dincolo de orice bucurii aparenteŗ2; este spaţiu-timp care permite

transgresarea nivelurilor de Realitate şi accederea la Terţul tainic ascuns, care este sacrul:

„Ea ţâşneşte ca o verticală scânteietoare, iradiind luminăŗ; o scară celesta ce urcă din

peisajul vast până la nori, aidoma unei rugăciuni de Milarepa: „Privirea-i aţintită spre

înalt, / Este desprindere de lumea de-aici, / Zborul său către zarea neţărmurită / Atinge

tărâmul eliberăriiŗ3.

Dintru început, Brâncuşi direcţionează decodificarea simbolului în cheie mistică,

făurind chiar infinirea, „infinitatea în finit sau finitudinea deschisăŗ4. Coloana a fost

comparată „cu un şirag de mătănii, cu un copac ceresc, cu un stâlp funerar, cu zborul

vertical al unei mulţimi de păsări, cu un şirag de cristale, cu nişte creste de munţi, cu

urcuşul în zigzag al unor poteci de munte, cu transpunerea anumitor experienţe colective

şi aşa mai departe. După propria declaraţie a lui Brâncuşi, nu este decât «un proiect de

coloană care mărită, ar trebui să susţină bolta cerului»ŗ5. „Coloana este ultimul omagiu pe

care Brâncuşi îl aduce ţării sale natale, ale cărei privelişti şi cântece sculptorul le-a păstrat

vii în memorie, de-a lungul celor peste cincizeci de ani de şedere la Parisŗ6, întrupând

recunoştinţa nemărginită faţă de eroii necunoscuţi, care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea

1 Constantin Zărnescu, Aforismele lui Brâncuşi, Editura Scrisul românesc, Craiova, 2009,p. 97. 2Ibidem, p. 96. 3 Carola Giedion-Welker, Constantin Brancuşi, traducere Olga Buşneag şi Ruxandra Buşneag- Iotzu, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1981, p. 72-73. 4Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea romînească, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987, p. 70. 5 Ionel Jianu, Brâncuşi, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, p. 43. 6 Radu Negru, Postafaţă la Sidney Geist, p. 80.



433

Section: Literature

pământului românesc. Aşa cum o visa el, înaltă de 400 de m, din oţel inoxidabil polisat,

amplasată în Central Park, la New-York, simbolizând legătura dintre Om / Pământ şi Cer,

ar fi fost cu adevărat „una dintre minunile lumiiŗ (Aforism 136)7.

Esenţa prinsă în cea de-a patra dimensiune a sculpturilor sale topeşte subliminal un

epos. Complexul sistemicde la Târgu Jiu cuprinde, în interstiţiile lui, după aprecierea lui

Noica, „o infinire pe verticală, cea a Coloanei, şi una pe orizontală, cea a desfăşurării

ansamblului însuşi.ŗ8, re-scriind, în opinia noastră, povestea lui Daedalos, sculptorul

deschizând, prin afirmaţiile lui, posibilitatea unei asemenea interpretări. Masa tăcerii,

simbol solar prin excelenţă, amintind de sanctuarele dacice de la Sarmisegetusa, „masă a

Morţii şi a Vieţiiŗ9, cum spune Constantin Noica, ar putea să fie imaginea esenţializată a

Labirintului Ŕ din orice punct de pe circumferinţa cercului se deschid căi către Centru.

Ieşirea artistului Ŕ Daedalos, captiv în propria-i operă, se împlineşte nu prin zbor, ci prin

prin urcuş. Pe treptele romboedrelor, „pentru că suişul nu-i un drum neted şi nici calm!...

Urci trepte, desăvârşite prin muncă şi prin forţăŗ10

, negând peştera11

, fenomenalul,

Labirintul. Iar Poarta este portalul către Lumina spirituală, către Terţul tainic

ascuns.Coloana lui Constantin Brâncuși împleteşte idealul apolinic cu geometria

neeuclidiană. „Către Cer omul trebuie să urce pe jos, cu picioarele luiŗ

Mircea Eliade, Coloana nesfârşită

„Nu mai sunt de mult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de

propriul meu trup Ŕ mă aflu printre lucrurile esenţiale!ŗ12

, spunea Brâncuşi într-un

moment de cumpănă. Pe acest om esenţializat, consubstanţial operei sale, îl surprinde

Mircea Eliade în piesa de teatru Coloana nesfârşită, considerată de criticul Dumitru

Micu un „eseu hermeneutic, prelegere, aproape, sub formă de scenariuŗ13

, clasificare la

care subscriem sau, în viziunea lui Maria Vodă Căpuşan „o piesă alegorică despre mişcare

şi despre dans ritualicŗ14

. Mai mult, putem vedea în acest text un „proiect personalŗ prin

care istoricul religiilor pare că urmăreşte să repare ezitarea din tinereţe, atunci când,

refugiat la Paris, nu l-a căutat pe Maestru, bolnav şi retras în atelierul-chilie din Impasse

Ronsin, cu toate că ştia că acesta dorea să-l cunoască şi el însuşi fiind deschis unei

întâlniri. Eliade îşi justifică în Jurnal gestul printr-o inexplicabilă timiditate: „Cât de mult

regret acum această timiditate care m-a împiedicat să-l vizitez între 1945-1950. C.G.V. s-

a dus să-l vadă în 1948, şi i-a vorbit despre Yoga mea, despre anii mei de studii în India.

Brâncuşi i-a spus că vrea să mă cunoască. N-am îndrăznit şi acum regretŗ15

. Preocupat să

ajungă la esenţa operei acestui homo religiosus, Mircea Eliade şi-a propus iniţial să scrie

un articol despre Coloana Cerului, aşa cum s-a conservat în folclorul românesc şi în cel

indo-europoean, cu funcţie ritualică de Axis Mundi / Stâlpul Cerului, simbolul ascensiunii

şi al transcendenţei, al legăturii dintre Pământ şi Cer, pentru a descoperi modul în care

artistul a reuşit să recupereze concepţia construcţiilor megalitice: „Ceea ce aş vrea să ştiu

este cum a ajuns el să redescopere această concepţie megalitică, care a dispărut din

Balcani de mai mult de două mii de ani şi nu supravieţuia decât în folclorul religiosŗ16

.

Aici, în acest punct, identifică Eliade premisa de la care a plăsmuit Brâncuşi sinteza

7 Constantin Zărnescu, op. cit, p. 96. 8Constantin Noica, op. cit., p. 70. 9 Constantin Noica, Sentimentul românesc al fiinţei, Editura Eminescu, 1978, p. 193. 10Ibidem, p. 97. 11Mitul Peşterii, al lui Platon. 12 Constantin Zărnescu, op. cit., p. 119.

13 Dumitru Micu, Mircea Eliade. Viaţa ca operă, opera ca viaţa, Editura Constelaţii, Bucureşti, 2003, p. 259 14 Maria Vodă Căpuşan, Mircea Eliade-spectacolul magic, Editura Litera, Bucureşti, 1991, p. 62. 15 Mircea Eliade, Jurnal, vol. I (1941-1969), ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, p.435 16Ibidem, p. 436.



434

Section: Literature

operei lui, Coloana care „susţine Cerulŗ. „Şi-a exprimat gândirea artistică urmând

modelele pe care le găsea în Carpaţi, dar le-a recreat, reuşind să inventeze acele forme

arhetipale care au uimit lumea, deoarece Brâncuşi a coborât foarte adânc în tradiţia

neolitică; acolo a găsit el rădăcinile, izvoarele… În loc să se inspire din arta populară

românească modernă, s-a dus la izvoarele acestei arte populareŗ17

, îi răspunde istoricul

religiilor lui Claude-Henri Roquet. Eliade renunţă la articol, aflăm din Jurnal, în schimb

proiectează structura unui studiu, care va apărea în anul 1967, Brâncuşi şi mitologiile,

publicat într-un volum colectiv, ediţie franceză, alături de Petru Comarnescu şi Ionel

Jianu, doi reputaţi critici de artă18

.

Coloana nesfârşită Ŕ un triptic susţinut de câteva puncte nodale, mituri ancestrale şi

principii ale gândirii eliadeşti, care configurează dimensiunea mitico-simbolică a operei

sale: podul, labirintul, templul, dansul, Dedal, Terra Mater,sacru / profan, coincidentia

oppositorum ş.a. Ŕ se articulează spiralat în jurul suprapersonajului care este chiar

Coloana, aşa cum intenţionase autorul, care precizează în Jurnal: „De la început am voit

ca personajul meu principal să fie Coloana. Totul ar trebui să se petreacă în jurul ei, din

cauza ei, pentru eaŗ19

, generând „drama crizei de creaţieŗ, după cum sugerează Petre

Ursache. De altfel, afirmaţia lui se bazează pe notele din Jurnal, în care istoricul avansa

chiar supoziţia „sterilităţiiŗ creatoare a lui Brâncuşi, datorată, credea el, neîmplinirii

grandiosului proiect de la Indor, Temple de la Delivrance (Templul Eliberării), comandat

de Maharajah. Izbucnirea războiului împiedică începerea construcţiei, cu toate că în 1937

sculptorul face o scurtă călătorie în India şi finalizează macheta construcţiei, care sublima

în forma perfectă a cubului alb închis cu latura de 12 m Ŕ planul pătrat de cruce greacă Ŕ

toate simbolurile ascensiunii, într-un joc sincretic, în care se împleteau organic spiritualul,

arhitectura, pictura şi sculptura, conferind temei Zborului o tulburătoare întrupare

plastică. Pereţii urmau să fie pictaţi affresco, imaginând păsări triunghiulare, pe fundal

cromatic albastru, complementare Păsărilor polisate din nişele în cruce, în vreme ce în

mijloc ar fi tronat bronzul Pasărea de aur, singura piesă luminată din exterior, la amiază,

numai într-o anumită zi de sărbătoare hindusă, când soarele ar fi pătruns printr-o fentă din

acoperiş. Este captarea luminii ritualice, aşa cum se întâmplă şi în sanctuarul dacic de la

Sarmisegetusa ori la monumentul megalitic de la Stonehenge, idee prezentă în concepţiile

hinduse, potrivit cărora „simbolul (fie un simplu stâlp sau un templu) nu-şi dobândea

întreaga lui valoare decât în momentul în care se afla într-un anumit acord cu cosmosul,

acord stabilit de aceeaşi incidenţă a luminii solareŗ20

. Asfel, în-văluită de razele soarelui,

imaginea Păsării creea efectul sublimului, pe care sculptorul urmărea să-l atingă de fiecare

dată când îşi expunea piesele. Sergiu Al-George relevă efectul optic ce s-ar fi creat în

momentul în care lumina ar fi pătruns în scanctuar, zămislind o Coloana de lumină, în

care era topită Pasărea, ca reflectare a unui ritual sacrificial vedic. Adevărată instalație

cinetică. Întregul ansamblu s-ar fi oglindit într-un bazin de apă, plasat central, care

amplifică ideea de spaţiu, adânceşte suprafeţele şi armonizează lumina. Sanctuarul s-ar fi

prelungit în subteran, asociind astfel simbolistica ascensiunii cu mitul Labirintului, ca un

regressus ad uterum. În interior ar fi avut acces doar o singură persoană, ideea fiind

legată de experienţa singulară pe care fiecare vizitator ar fi trăit-o. Este coborârea în Valea

Detaşării, despre care vorbea Attar în poemul său, unde Omul învaţă lecţia Tăcerii, des-

prinderea de ego şi înălţarea deasupra imanenţei, pentru a trăi eliberarea interioară Ŕ se

libérer de soi-même. Ideea deschiderii domului spre interior şi ocultarea oricărei ieşiri

17 Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere Doina Cornea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, p. 89 18vezi Petre Ursache, Camera Sambo. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi SRL, Bucureşti, 1993, p.192 19 Mircea Eliade, op. cit., p. 320. 20 Sergiu Al-George, Arhaic şi universal. India în conştiinţa românească, Editura Herald, Bucureşti, p. 76.



435

Section: Literature

spre exterior, aşa cum se practică în arhitectura religioasă clasică, aminteşte de Mistere,

de cultul zamolxian, de grotele monahilor ortodocşi, dar şi de cele ale călugărilor tibetani.

În India, Brâncuşi a regăsit primordialitatea spiritului, aşa cum se manifestă în spaţiul

hindus şi, complementar, în cel românesc. Astfel, a realizat o sinteză între cele două

culturi arhaice, a integrat dimensiunea creştină şi isihasmul în deschiderea prin

închidere a formelor orientale, în care sculpturile ar fi avut funcţia de obiect de meditaţie,

sanctuarul devenind „o celulă monadică destinată contemplăriiŗ21

. Mircea Eliade dezvoltă

în piesa lui această neîmplinire a sculptorului, care, după cum afirmă Sergiu Al-George l-

ar fi afectat profund, încât şi în momentele de agonie, pe patul morţii, s-ar fi referit la ea22

.

Indicaţiile scenice re-fac spaţiul sacralizat prin creaţie al atelierului din Paris, loc de

taină şi de reculegere, aşa cum apare în fotografiie făcute permanent de sculptor, care voia

„să-i consideri atelierul ca pe un templu şi să-l părăseşti fortificat interiorŗ23

. Evocat de

toţi cei care i-au călcat pragul, artistul lăsa vizitatorilor străini impresia că „se află în faţa

unui cioban bătrân, un ţăran, un demiurg, ieşit din vechile legende populareŗ24

. Carola

Giedion-Welcker rememorează în monografia ei atelierul rustic din Impasse Ronsin:

„aveai sentimentul că o clipă mai înainte ai pătruns dincolo de orice zarvă şi zgomot până

în inima Naturii, până la izvoarele ascunse ale Creaţiei, în lumea începutului şi sfîrşitului.

Aşa cum freamătul mării persistă îndelung în ureche, amintirea pătrunzătoarelor forme

brâncuşiene stăruie în spiritŗ25

. Referindu-se la modul de viaţă al artistului, Eliade observa

că: „Brâncuşi a trăit în atmosfera avangardei artistice, şi, totuşi, nu s-a lepădat de modul

de existenţă al unui ţăran din Carpaţi […] s-a încăpăţânat să ducă viaţa părinţilor săi, a

semenilor săi, din Carpaţiŗ26

. De aceea, istoricul religiilor transmută imaginea şi

atmosfera atelierului parizian în curtea casei de la Târgu-Jiu, acolo unde acoperişul spart

eliberează Coloana care străpunge Cerul, legând imanenţa de transcendenţă.

Acţiunea piesei debutează în august, 1937, ex-abrupto, prin vizita Comisarului şi a

Învăţătorului, care, copleşiţi de dimensiunea „fără capătŗ a Coloanei, îl roagă pe Maestru

să o taie „la jumătateŗ, pentru că a contrariat întreaga comunitate printr-un un fenomen

inexplicabil: atraşi ca de „un magnetŗ, copiii se caţără pe ea ca pe un „podŗ şi dispar fără

urmă: „parcă i-ar atrage ceva, ceva nevăzut şi neştiut, aşa, ceva ca o vrăjitorieŗ. Profanul

ocultează sacrul, la care au acces doar spiritele superioare, fiinţele trezite, pruncii

inocenţi, de aceea, adulţilor li se pare terifiantă, în vreme ce copiii văd în ea un drum către

Cer. Este relevant dialogul dintre Învăţător şi Brâncuşi, în care se manifestă principiul

coincidentia oppositorum, pentru sublinierea antitetică a celor două paliere ontologice,

sacru / profan, vedere / privire:

„Brâncuşi: […] Chiar dacă nu va fi atât de înaltă pe cât spuneţi voi, nu va

avea sfârşit. Nu se va opri nici în Cer. Îl va străpunge şi se va înălţa şi mai sus!

Învăţătorul: Dar Cerul nu există, domnule Brâncuşi. Ştiinţa a dovedit că nu

existăŗ27

.

Relativitatea conceptelor bine / rău poate fi anulată prin trezirea vederii interioare:

„Dacă înalţ Coloana cum ştiu eu... o să înceapă şi Cerul să fieŗ. Pledând pentru unitatea

construcţiei sale, care va fi „cea mai înaltă Coloană din toate câte s-au ridicat pe pământŗ,

Meşterul se împotriveşte la început: „La jumătate nu se poate. Ori întreagă, ori delocŗ. Nu

21Carola Giedion-Welcker, op. cit., p. 78. 22 Sergiu Al-George, op. cit., p. 20. 23 Apud. Sergiu Al-George, op. cit., p. 26.

24 Ionel Jianu, op. cit., p. 7. 25Carola Giedion-Welcker, op. cit., p. 23. 26 Mircea Eliade, Încercarea labirintului,loc. cit., p. 89. 27Mircea Eliade, Coloana nesfârşită, Secolul XX, 1976, Nr. 10-11-12



436

Section: Literature

îşi poate reprima însă încântarea aflând că de Coloana lui copiii se apropie cu bucuria

primordială, cu firească naturaleţe şi voioşie, înţelegând, parcă, sensul aforismului său:

„Arta trebuie să apropie, iar nu să îndepărtezeŗ28

. Este uimit de candoarea copiilor care i-

au aflat secretul: „Dar cum au ghicit? Cum le-o fi trecut prin cap! Copiii, vreau să spunŗ

şi care îi văd cu adevărat Coloana, minunându-se şi primind darul Ŕ „ceea ce vă dăruiesc

eu este bucurie curată. Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de

Dumnezeu le-au văzutŗ29

. Una dintre constantele crezului său, asupra căreia insistă,

vizează finalitatea artei, care este bucuria: „misiunea artei mele este să creeze bucurieŗ;

„eu doresc să sculptez forme care pot oferi bucurie oamenilorŗ. Complementaritatea se

susţine prin starea de mirare / uimire, care trebuie să însoţească nu doar contemplaţia

artei, cât şi a naturii, a vieţii în complexitatea ei: „oamenii nu-şi mai dau de mult seama de

bucuria de a trăi pentru că nici nu mai ştiu să contemple minunile naturiiŗ, de aceea, cu

obstinaţie, apreciază percepţia neperverită a copiilor care „posedă această bucurie

primordialăŗ, pledând pentru regenerarea copilului interior: „când nu suntem copii

suntem deja morţiŗ30

. Şi pentru că Învăţătorul şi Comisarul nu reuşesc să vadă sensul

Coloanei, aşa cum o fac copiii, el le desluşeşte tâlcul:„urcă, nu zboară, pentru că nu e

Măiastra. Ea urcă pânř la Cerŗ, „este stâlpul Cerului care, când se va sprijini în nori, nu i

se va mai vedea capătulŗ. În cele din urmă, acceptă să taie jumătate din Coloană. În scenă

intră o tânără misterioasă şi fragilă în aparenţă, generic numită Domnişoara, care stătuse

ascunsă sub un butoi, dorind cu ardoare să vorbească cu cel care o fascina. Atrasă, la

rândul ei, de esenţe, încearcă să-l convingă să termine Coloana; or, aceasta, crede

Meşterul, ar crea o contradicţie, de vreme ce „este fără sfârşitŗ. Vederea Coloanei îi

aminteşte femeii de Labirintul lui Daedalos, ceea ce îl surprinde pe artistul care nu îşi

dezvăluie cu uşurinţă tainele: „eu nu prea vorbesc de lucrurile acestea, de meşterii care-mi

plac, pe care-i admirŗ. Intuiţia şi spontaneitatea tinerei îl atrag în jocul confesiv, făcându-l

să renunţe pentru o vreme la reticenţă şi să-i mărturisească gânduri nerostite: „Adevărul

este că eu am o mare slăbiciune pentru grecul ăsta deştept, ascuţit la minte şi mare meşter,

mare de totŗ. Invocarea labirintului şi al zborului are rolul de a aduce în discuţie condiţia

creatorului, dar şi condiţia umană în general. Omul nu este făcut să zboare „aşa, cu aripi,

ca păsărileŗ, condiţia naturii umane este limitată de Realitatea fizică şi biologică. Dar,

contradicţiei dintre materie şi spirit, Brâncuşi îi găseşte rezolvarea prin lupta cu materia:

„dacă vrei să te înalţi […] sileşte piatra să urce la Cer. Uită-te la Coloană şi porneşte,

urcă, înalţă-te...ŗ. Replica sculptorului la zborul lui Daedalos este nesfârşita Coloană:

„ascensiunii, volatilităţiiŗ îi opune „imobilitatea materieiŗ Ŕ coincidentia oppositorum.

Argumentaţia tinerei relevă polaritatea dintre Labirint şi aripile cu care Daedalos sfidează

captivitatea, fenomenalul, zburând până în Sicilia, aşa cum şi Coloana este

complementară Templului Iubirii, pe care Meşterul voia să îl sape în muntele din Indor:

„deşi Monumentul şi Coloana sunt două lumi deosebite, nu pot fi separate, căci sunt

complementare, se întregesc una pe alta. Şi atunci, ca să puteţi termina Coloana, trebuie

să ştiţi cum veţi construi Monumentulŗ. Dând semne de oboseală sau mai degrabă de

tristeţe, cu o oarecare „deznădejdeŗ în glas, Brâncuşi îi mărturiseşte că are viziunea

întregului monument, dar nu o poate întrupa în macheta care ar duce la construcţia lui.

Eliade surprinde aici un artist captiv în labirintul propriei opere Ŕ un deus otiosus Ŕ fie

incapabil să mai creeze ceva după Magnum Opus; fie a uitat drumul spre ieşire. „Sunt ca

un Dumnezeu care nu mai poate înviaŗ, exclamă Iona, personajul sorescian. „I-au ieşit

28 Constantin Zărnescu, op. cit., p. 70. 29Ibidem. 30 Constantin Zărnescu, op. cit., p. 78.



437

Section: Literature

toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viaţa, până şi moartea, dar odată ajuns aici, în

mormânt Ŕ nu mai poate înviaŗ31

.

Şi atunci, asemeni Ariadnei din mitul elin, tânăra va fi călăuza care îi va declanşa

procesul de anamneză. Sau este oglinda propriei conștiințe. Paradoxal, în aparenţă, soluţia

vine dinspre dansul ritualic: „Lăsaţi-mă pe mine să vă arăt macheta, Maestre! Am să v-o

arăt dansând!ŗ. Involuntar, replica femeii ne aminteşte de frenezia dionisiacă din romanul

Zorba Grecul, al lui Nikos Kazantzakis, în care exuberantul şi înţeleptul grec ne învaţă

lecţia solarităţii şi a ek-stazei, răspunzând prin trăirea plenară a dansului la întrebarea: „Să

vorbeşti dansând, e oare cu putinţă?ŗ. Operei vii, care este Coloana, îi poate răspunde

doar metafizica dansului, iar labirintului de piatră al lui Daedalos îi poate răspunde prin

sfredelirea Muntelui, dar nu săpând, ci „dansând spirală după spiralăŗ. Fiecare popor are

un dans arhetipal, un dans - matrice: grecii au freneticul Sirtaki; Tangoul pasional este

dansul Argentinei şi al lumii latino-americane; Valsul, blazonul artistocraţiei vieneze;

Fado, dansul destinului („fadoŗ - soartă) şi al dorului („saudadeŗ) la portughezi;

Ciuleandra, la români. Dans de viaţă şi de moarte, cu substrat dionisiac, practicat într-un

ritual iniţiatic geto-dac de trimitere a solului la Zalmoxis, Ciuleandra aminteşte de

grecescul Sirtaki prin forţă, solaritate şi dinamism. Porneşte lent, în ritm de horă, apoi

progresiv ritmul se înteţeşte frenetic, devenind manifestare plenară de bucurie, apă vie şi

apă moartă. Sugestia dansului, schiţat cu graţie, declanșează un declic în mintea

sculptorului care „(o priveşte rătăcit, şoptind cu efort): Constantin Brâncuşiŗ (s.n.), în

vreme ce femeia incantează ca o mantră viziunea urcuşului la Cer: „Spirală după spirală

[...] plutind fără eforturi şi totuşi fără să zbori, cum zboară păsările, şi atunci ajungi,

Maestre, ajungi în inima Labirintului, şi […] vezi lumina cea mare, de care vorbeşte

Buddha şi Milarepaŗ.

Spirala, semn arhetipal, concentrează acele cicluri corsi et ricorsi despre care

vorbeşte Vico sau eterna reîntoarcere a istoriei omenirii. Invocarea propriului nume

trădează cutremurătoarea drama interioară a creatorului care, prin anamnesis, accede la

Centru, acolo unde își întâlnește ființa interioară, esența ontologică, Sinele, pe care, fie l-a

uitat, fie l-a trădat. Aici, Brâncuşi este asemeni lui Iona, care, iluminat, trezit din amnezie,

îşi re-descopră identitatea: „Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Ionaŗ. Implicit, amândouă

personajele trăiesc revelaţia greşelii: am pornit-o bine. Dar drumul, el a greşit-o. Trebuia

s-o iau în partea cealaltă. […] E invers, totul e inversŗ32

, spune Iona, înţelegând că a

parcurs „drumuri întrerupteŗ sau care „nu duc nicăieriŗ, despre care vorbeşte Heidegger,

pe care te poţi pierde în desişul Fiinţei. La fel şi Brâncuşi realizează că vreme de 20 de

ani a fugit după o himeră.

Actul al doilea se petrece la finele lui noiembrie 1937, când Meşterul este vizitat de

un grup de tineri poeţi din Târgu-Jiu care polemizează cu un confrate din Bucureşti,

polarizând categorii estetice, tipologii, propria Weltanschauung. Dacă pe creatorii

localnici vederea Coloanei îi inspiră, scriind „în transăŗ, poetul din capitală rămâne

impasibil la vederea ei, mărturisind că este preocupat să schiţeze „estetica poemului într-

un versŗ, să descrie nu ceea ce vede, ci emoțiile stârnite, artă pură, așadar. Inaugurarea

Coloanei adună un public numeros, eterogen, jurnalişti români şi străini. Unii îşi exprimă

curiozitatea legată de amplasarea acesteia în „târgul cu fânŗ și nu în Grădina Publică,

nedumerire care camuflează o altă coincidentia oppositorum, legată de spaţiul sacru și

profan, de Natura vie și natura-grădină, artificială, ornamentală.

În studiul Pitoresc şi melancolie, Andrei Pleşu face distincţia între Natură (physis),

văzută în aspectul metabolizant fundamental care este ondulatoriul: „e curgere, e un

31Marin Sorescu, Iona, loc. cit., p. 23. 32Marin Sorescu, op. cit., loc. cit., p. 24.



438

Section: Literature

episod din marele fluviu cosmic, «apă filosofală». […] Natura naturii e legănareaŗ33

, pe

care Omul arhaic o trăia organic şi Grădina creată artificial, ca urmare a îndepărtării

Omului modern de Natură: „Dacă am fi în înţeles vreodată cu adevărat natura, n-am fi

avut nevoie să inventăm grădinileŗ34

. Peisagistice, decorative, grădinile şi-au ratat destinul

de spaţiu metafizic, conchide criticul: „o întindere golită de orice anecdotică, asupra

căreia poate cădea, ca o fatalitate, perpendiculara unei idei. Spaţiul metafizic se naşte

acolo unde spaţialitatea se lasă depăşită. Şi tocmai pentru ca, în cuprinsul lui, să se poată

actualiza spiritul, spaţiul metafizic trebuie să fie rarefiat, deschis în toate zările, fără a

deveni, totuşi, abstractŗ35

. Crescut în consubstanţialitate cu natura, înţeleasă ca Fire,

înglobând aici toată paleta semantică pe care o nuanţează Constantin Noica36

, ca trans-

Natură, Brâncuşi ştie că plasarea Coloanei în Grădina Publică i-ar amputa chiar

dimensiunea metafizică, limitându-i deschiderea spre Cer: „cum s-o priveşti printre

arbori?ŗ. Numai în spaţiul deschis, perpendicularitatea Ideii prinsă în oţelul alămit

actualizeză funcţia de Stâlp al Cerului. Legănarea despre care vorbeşte Pleşu se

regăseşte în matricea stilistică a culturii româneşti, în acel „spaţiu-matrice, înalt, indefinit

ondulat şi înzestrat cu specificile accente ale unui anume sentiment al destinului: spaţiu

mioritic. Acest orizont, neamintit prin cuvinte, se desprinde din linia interioară a doinei,

din rezonanţele şi proiecţiunile ei în afară, dar tot aşa şi din atmosfera şi duhul baladelor

noastreŗ37

din plai şi, iată, din Coloana lui Brâncuşi, pentru că „târgul cu fânŗ este acel

„picior de plaiŗ, acea „gură de raiŗ, în care urcuşul la Cer se împlineşte la infinit.

Cu şi mai multă vehemenţă respinge ideea amplasării la Paris sau New York, spații

incompatibile cu sensul ontologic al Coloanei: „Nu merge nici la Paris, nici la New

York… e făcută pentru locurile astea. Numai aici o vezi infinităŗ. Nici sugestia unora

dintre jurnaliști de a înălța edificiul nu e agreată de sculptor, augmentarea anulând direcţia

ascensională: „mai înaltă nu mai e nesfârșităŗ. Coloana , îi lămureşte el, este „urcuş

greuŗ, implicînd efort, muncă, trudă şi multă renunţare: „Eu v-am făcut Coloana ca să vă

amintească oricând că drumul spre Cer e greu, e anevoios, nu poţi ajunge acolo zburând

ca păsările… Trebuie să urci şi orice urcuş e greu.. uneori urci cu mâinile şi cu

picioarele… Către Cer omul trebuie să urce pe jos, cu picioarele luiŗ. În acest moment

tensionant, intervine Domnişoara, acum o apariţie șarmantă și cu un vag aer parizian,

încercând să medieze discuția sculptorului cu jurnaliștii. Mai mult, aminteşte de Turnul

Babel, grandioasa construcţie, despre care se vorbeşte în Cartea Genezei, al cărei vârf se

dorea să ajungă la cer, alegorie a cuibului limbilor omeneşti. În fapt, e mai mult decât atât,

este „încercarea eroică a omului de a atinge cerul şi de a fi precum zeii […] De atunci,

numele Babel a desemnat căutarea fără speranţă, lupta cu morile de vânt, Domul

Mileniului al lumii anticeŗ38

. Mircea Eliade inserează această trimitere, cu scopul de a

accentua polaritatea simbolică a contrariilor, creația vie, sacră, pe de o parte și

construcția profană, scheletele de beton şi oţel care se înalţă sfidător: „nu te apropii de

Ceruri urcând de la un etaj la altul, cum au crezut oamenii că se poate urca, atunci când s-

au apucat să clădească Turnul lui Babelŗ, dar sculptorul nu admite o atare asociere: „Eu

cu Turnul lui Babel nu vreau să am nimic de-a face!ŗ. Vedem aici refuzul artistului de a

accepta intruziunea tehnologiei moderne în artă, „două lumi cu totul separateŗ, cum

spune el, noile construcţii, atât de îndepărtate de natură, spre deosebire de casa

tradiţională, nu pot simboliza cultura umană. Din 1936 datează grafica La pyramide

33 Andrei Pleşu, op. cit., Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 27. 34Ibidem, p. 94.

35Ibidem, p. 95. 36Constantin Noica, Cuvânt împreună..., loc. cit., pp. 40-41. 37Lucian Blaga, Opere 9. Trilogia culturii, Editura Minerva, Bucureşti, 1985, p. 196. 38 John D.Barrow, Cartea Infinitului, traducere Irinel Caprini, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 19.



439

Section: Literature

fatale, „imagine a falsei ascensiuni şi a progresului rău înţelesŗ39

, care explică

respingerea analogiei cu Turnul lui Babel. Chiar dacă, morfologic, volumele formelor lui

se aseamănă cu creaţiile tehnologice, sculptorul crede că tehnologizarea excesivă conduce

la robotizarea omului, prins în chingile „progresuluiŗ. Plecarea femeii la gară marchează o

nouă etapă în relaţia dintre cei doi. Rolul de călăuză Ŕ „câte lucruri mă-nveţi tu pe mineŗ,

mărturiseşte sculptorul Ŕ pare că s-a încheiat, artistul şi-a dăruit opera oamenilor, acum

este momentul ca femeia să se retragă în umbră, lăsându-l pe creator să îşi savureze gloria

şi să se reculeagă. Discuţia lor glisează înspre sugestia Marii Treceri, văzută prin metafora

ultimului tren, pe care nu-l ratează nimeni, pentru că „nu există ultimul trenŗ.

Ultimul act plasează evenimentele la 20 de ani distanţă, în primăvara lui 1957, cu

câteva zile înainte ca sculptorul să pornească în urcuşul spre Lumină. Revine la obârşii,

bolnav şi mâhnit de starea Coloanei, pe care nu a mai văzut-o din anul 1938 decât într-o

fotografie pe care o păstra în atelierul de la Paris. La „târgul cu fânŗ este surprins găsind-o

pe Domnişoară în umbra ei, păzind-o statornic ca o Cuminţenie a pământului: „tot aicea

eşti?ŗ, o-ntreabă el, cu toate că ştia dinainte răspunsul. Reîntâlnirea îi luminează, pentru

moment, tristeţea. Femeia a rămas la fel de consecventă în dorinţa de a afla stadiul în care

a ajuns proiectul Monumentului de la Indor, deschizând astfel, din nou, panta

rememorărilor. Meşterul îşi aminteşte de o scenă din trecut, la care a asistat şi ea. Fusese

multă vreme asaltat de vizitatori din toate colţurile lumii, care aşteptau să le vorbească

despre Monument. Mai mult, un grup de tineri îi cer imperios să înalţe şi pentru ei o

Coloană, semnul noii lumi desacralizate, care nu se mai regăseşte în simbolistica Stâlpului

Cerului: „Pe cine mai interesează astăzi Cerul?ŗ, „nu ne mai ispiteşte ascensiuneaŗ, „vrem

altceva!ŗ. Prezentă la discuţie, Domnişoara îi ceruse sculptorului să le vorbească despre

Daedalos şi Labirint şi despre Monument. Surpinşi, tinerii, exponenţii noii lumi

tehnologizate, rezonează cu Labirintul lui Daedalos, în care întrezăresc pasiunea pentru

zborul epocii moderne, cu avionul, dar nu înţeleg tâlcul vorbelor Meşerului: „În Labirint

ca şi în Muntele din Indor nu se poate intra decât coborând sub pământŗ. Regăsim aici

sugestia morţii ritualice Ŕ descensus ad Inferos Ŕ care precedă orice traiect iniţiatic:

„trebuie să pătrunzi singur ca să poţi să ajungi până-n Centru, la Luminăŗ. Lipsiţi de fiorul

sacru, limitându-se la contururile exterioare ale unui singur nivel de Realitate şi, mai ales,

goliţi de imaginaţie, ei nu înţeleg că arta este un „instrument de contemplaţieŗ şi nici

viziunea pe care o are Meşterul asupra Monumentului, săpat în munte, foarte adânc.

Filosoful, unul dintre tineri, este sceptic cu privire la iluminatul construcţiei: „va fi

iluminat electric?ŗ, iar răspunsul primit i se pare un paradox: „Lumina nu putea veni decât

de susŗ, cu alte cuvinte lumina Cerului va fi prinsă în interstiţiile coloanelor şi a firidelor.

El le dezvăluie că ar ridica Monumentul aşa cum ar fi făcut Daedalos, dacă în Centru nu

era Minotaurul. În acest caz, Tezeu ar fi avut o altfel de experienţă, pentru că în Centru s-

ar fi întâlnit cu Sine. Şi atunci, se întreabă Meşterul, cum ar fi luminat Daedalos Centrul

în care te întâlneai cu tine însuţi? Spirite carteziene, tinerii vor să vadă macheta, dar

aceasta nu este întrupată. „Când voi avea macheta, n-am să mă mai obosesc explicându-

văŗ, le răspunde el.

Revenind la prezent, Brâncuşi, acum la 82 de ani, îi dezvăluie femeii sensul profund

al refuzului de a întrupa macheta „de dincolo de pleoapeŗ. Dansul ei de odinioară i-a

revelat sensul adânc al Labirintului, în Centrul căruia fiecare află ceea ce caută şi, cel mai

adesea, se descoperă pe Sine. Îndoielile care l-au bântuit ani îndelungi nu erau legate de

pierderea inspiraţiei, aşa cum au speculat unii, deşi bătrân, el nu şi-a pierdut harul creator.

Greşeala a fost generată de convingerea că a patra dimensiune poate să fie sugerată prin

39Carola Giedion-Welcker, op. cit., p. 98.



440

Section: Literature

transmutarea materiei în lumină. Revelaţia a venit dinspre poezie şi muzică, atunci când a

înţeles că tăcerea dintre interstiţiile cuvintelor sau ale sunetelor este purtătoare de sens.

Tăcerea lui este macheta Monumentului de la Indor, câtă vreme Magnus Opus era chiar

Coloana nesfârşită: „După Coloană nu mai aveam dreptul să încerc altceva. Numai

tăcerea mai poate avea un sensŗ. Sculptorul însuşi pleda pentru formula opera aperta:

„Nu îmi doresc câtuşi de puţin o «Operă completă». Aceasta este ca un monument pentru

cei morţiŗ40

.

Finalul are o puternică încărcătură simbolică: umbra Coloanei „începea să lumineze

parcă pe dinăuntruŗ, în timp ce umbra sculptorului se topeşte în străfulgerările metalului.

Creatorul se contopește cu Opera lui. După Înălţarea la Cer, „Coloana se vede din nou

maiestuoasă sub bătaia luniiŗ. Coloana nesfărşită a lui Brâncuşi este o mărturisire despre

sensurile metafizice ale existenţei, un „act smerit al raţiuniiŗ (Arsenie Boca), care îşi

continuă lucrarea interioară în toţi cei care se oglindesc în ea întru orizontice depărtări,

aşa cum se întâmplă şi cu Povestea fără sfîrşit a lui Michael Ende. Coloana face tainic

legământ între tăcerea Omului şi Cer. Coloana este semnul Terţului tainic ascuns,

certificând acel gând al sculptorului, care spunea: „Trebuie să încerci necontenit să urci

foarte sus, dacă vrei să vezi foarte departe. Şi merită să încerci să faci totul, în speranţa că

vei putea odată să intri în împărăţia sferelor celor înalteŗ41

.

BIBLIOGRAPHY

Barrow, John D.: Cartea Infinitului, traducere Irinel Caprini, Editura Humanitas,

Bucureşti, 2008.

Blaga, Lucian: Opere 9. Trilogia culturii, Editura Minerva, Bucureşti, 1985

Mircea Eliade, „Coloana nesfârşităŗ, Secolul XX, Nr. 10-11-12 / 1976

Eliade, Mircea: Încercarea labirintului: Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet,

traducere Doina Cornea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007.

Geist, Sidney Brâncuşi / Sărutul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982.

George, Sergiu Al.: Arhaic şi universal. India în conştiinţa românească, Herald,

Bucureşti, 2004

Giedion-Welcker, Carola: Constantin Brancuşi, traducere Olga Buşneag şi

Ruxandra Buşneag- Iotzu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981.

Grigorescu, Dan: Cuminţenia pământului, Editura Meridiane, Bucureşi, 1988.

Ghinoiu, Ion: Vârstele timpului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988.

Hăulică, Dan: Brâncusi ou lřanonymat du génie, Editura Meridiane, Bucureşti,

1967.

Dumitru Irimia, „Sensuri brâncuşiene în două încifrări poetice: Lucian Blaga şi

Mircea Eliadeŗ, Revista Limba română, Nr. 10-12, Anul XVII / 2007

Jianu, Ionel: Brâncuşi, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987.

Micu, Dumitru: Mircea Eliade. Viaţa ca operă, opera ca viaţa, Editura Constelaţii,

Bucureşti, 2003.

Micheli, Mario De: Avangarda artistică a secolului XX, traducere Ilie Constantin,

Editura Meridiane, Bucureşti, 1968.

Noica, Constantin: Sentimentul românesc al fiinţei, Editura Eminescu, București,

1978.

Noica, Constantin: Cuvânt împreună despre rostirea românească, Editura

Eminescu, Bucureşti, 1987.

40 Constantin Zărnescu, op. cit., p. 81. 41Ibidem.



441

Section: Literature

Pandrea, Petre: Brâncuşi. Amintiri şi exegeze, Editura Vremea, Bucureşti, 2009.

Platon: Timaios, în Opere, VII, traducere Cătălin Partenie, Editura Ştiinţifică,

Bucureşi, 1993.

Pleşu, Andrei: Pitoresc și melancolie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.

Sorescu, Marin: Iona, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2004.

Alexandru Vlahuţă, „Cuminţenia pământuluŗ, Universul, 7. XII. 1910

Vodă Căpuşan, Maria: Mircea Eliade-spectacolul magic, Editura Litera, Bucureşti,

1991.

Ursache, Petre: Camera Sambo. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Editura

Coresi SRL, Bucureşti, 1993.

Zărnescu, Constantin: Aforismele lui Brâncuşi, Editura Scrisul românesc, Craiova,

2009.

georgeta cozma phd, satu mare county center for excelence 05 57.pdf · totul ar trebui sĈ se...

Documents