ghid pentru dezvoltarea micii afaceri

© Horaţiu Sasu www.horatiusasu.ro

GHID

NECONVENŢIONAL

PENTRU DEZVOLTAREA UNEI AFACERI

© Horaţiu Sasu & avocatnet.ro


Acest ghid este un material gratuit. El poate fi transmis liber, parţial sau total. În caz de reproducere parţială, aceasta se va face numai cu indicarea sursei: avocatnet.ro şi Horaţiu Sasu.

Avocatnet.ro este portalul juridic şi de afaceri cel mai accesat din România, cu peste 1.000.000 de vizitatori unici lunar.

Horaţiu Sasu are dublă specializare - jurist şi

economist – iar în prezent activează ca şi consultant

în afaceri şi trainer.

Are experienţă de 15 ani în consilierea societăţilor

române şi mixte (româno-germane, româno-belgiene,

româno-austriece etc.), precum şi al societăţilor publice,

în domeniile:

* Creşterea performanţei companiei/salariaţilor

* Externalizarea activităţilor şi/sau utilizarea colaboratorilor (PFA, convenţii civile, asocieri)

* Măsuri de creştere a numărului de clienţi şi a profitului companiei

* Instruirea personalizată a salariaţilor (obiectiv: creşterea performanţei şi profitului).

* Administrarea documentelor de HR. Evitarea litigiilor de muncă

* Consultanţă înainte şi în timpul controlului ANAF şi ITM.

www.afacericuprofit.ro

http://www.afacericuprofit.ro/


CUPRINS

o Scurtă introducere

o Întrebarea de la borna zero o Trei - patru apartamente… ce ai face dacă le-ai avea?

o Calea simplă (şi uitată) spre succes

o Afară din turmă!

o Cheile succesului sănătos

o Reţeta „O oră pe zi”

o Cea mai sigură cale de distrus succesul

o Poveşti (şi nu prea) despre succes şi insucces

o Legea de bază a dezvoltării oricărei afaceri

o Îngroapă frica acolo de unde ai dezgropat visul

o Secretul neconvenţional al dezvoltării oricărei afaceri

o Cum stăm cu încrederea în afacerea noastră?

o Tragem linie şi adunăm


SCURTĂ INTRODUCERE

Acest material este scris deopotrivă pentru antreprenori şi salariaţi: * salariaţii care doresc o poziţie mai bună * salariaţii care s-au săturat să fie salariaţi * antreprenorii aflaţi la început care vor să aibă o afacere de succes pe baze sănătoase * antreprenorii cu ceva „vechime” şi care vor să se dezvolte pe căi armonioase * managerii de mari societăţi care nu ştiu că salariaţii deveniţi antreprenori sunt o sursă de

eficientizare, de scădere a bătăii de cap şi a cheltuielilor.

În România nu este prea clar cine este salariat şi cine este antreprenor. În consecinţă, în cele ce urmează, când mă refer la „salariat”, am în vedere şi pe

antreprenorul de afacere mică, ce trudeşte în fiecare zi la afacerea lui, care în esenţă e tot o slujbă. Am întâlnit mulţi din aceştia. Ei sunt semi-salariaţi sau semi-antreprenori, cum doriţi. Cert e că dacă îi întrebi repede ei nu ştiu exact dacă se duc la firmă sau la serviciu.

Când mă refer la „antreprenor” am în vedere şi pe acel salariat care vede funcţia sa ca pe propria afacere – de la agentul de vânzări care îşi manageriază traseele, clienţii, tehnicile şi targetul, trecând pe la şefii de departamente care îşi conduc departamentul ca pe un centru de profit (şi aceştia sunt mai antreprenori decât mulţi antreprenori!) până la directorii de vârf care, chiar dacă sunt salariaţi sau într-o poziţie asimilată (contract de administrare, de mandat), pun suflet în afacerea altora ca şi cum a fi afacerea familiei lor.

Unii salariaţi şi-au deschis o mică afacere şi au devenit antreprenori după orele de program

şi/sau în week-end. După cum există antreprenori de afaceri mici ce cochetează cu ideea de a redeveni

salariaţii altora, deoarece li se pare că e mai confortabil. Şi există manageri de companii mari care încă nu ştiu să îşi încurajeze salariaţii să devină

antreprenori, pentru a fi mai PROFITABIL şi managerilor şi foştilor salariaţi. Planurile de observaţie se întrepătrund între salariaţi şi antreprenori.

Chiar dacă NU suntem în situaţia celeilalte părţi, să încercăm o clipă să ne

punem, citind acest Ghid.

S-ar putea să avem o revelaţie! Aşa încât invităm pe fiecare să aleagă tot ce consideră de folos din cele ce urmează…


ÎNTREBAREA DE LA BORNA ZERO

Munceşti din greu, cu tragere de inimă… sau nu prea pentru că în afacere ori la slujbă mai sunt şi momente plictisitoare, rutină, limitări). Ai vrea ca viaţa să îţi fie mai confortabilă. Ai vrea să ai mai puţine griji, să ajungi la prosperitate (în sfârşit!), să ai mai multă linişte, ai vrea să faci mai mult ceea ce îţi place decât ceea ce trebuie să faci.

Ai un vis numai al tău, adânc îngropat: de prosperitate de cele mai multe ori, de

împlinire, de succes, visul de a scrie o carte, de a-ţi creşte frumos copiii, de a avea mai mult timp pentru ceea ce merită cu adevărat. Şi tu ai un vis.

Dezgroapă-l. Adu-l al lumină. ACUM, până nu moare. Scoate-l din subteranele minţii şi ale sufletului şi dă-i şansa să irumpă! Cu toţii am vrea să facem ceva ce ţinem în noi pentru că „încă nu e momentul”, „chiar

acum nu am timp”, „ideea e prea nebunească” sau, după un timp, „acum e târziu, a venit altul cu ideea”…

Diferenţa între cei care reuşesc şi cei care eşuează (turma) e că unii ştiu ce au de făcut, alţii nu. Pentru unii mai e nevoie de încă puţină orientare, pentru alţii de mai multă, în fine pentru alţii e nevoie de a le arăta drumul pas cu pas, până la punctul în care se descurcă singuri.

Să găsim împreună ceea ce lipseşte pentru a împlini visele de a fi mai bogat, de a

învinge grijile, de a uita stresul, de a face ceea ce îţi place şi de a trăi frumos din asta… Află CUM: aici şi acum. Acesta este rostul paginilor pe care le citeşti.

Citeşte acest Ghid când ai răgaz şi când îţi

e sufletul pregătit să primească binecuvântarea SCHIMBĂRII înspre binele înţeles corect. Fără să râdă cineva de tine, fără să mai consideri obstacolele munţi (dimpotrivă, să-ţi faci obstacolele aliaţi), fără să-ţi mai fie teamă de eşec, să nu te mai temi de el ca de o catastrofă, ci să faci din eşec pasul înapoi care să-ţi permită să te avânţi cu toată viteza spre victorie! Aşa cum spunea un poliţist când ancheta o crimă: rezultatul negativ înseamnă încă o variantă exclusă. Dărâmăm zidurile care înăbuşă adevărul, aşa încât cu cât dărâmăm mai multe ziduri cu atât ne apropiem de ceea ce căutăm. Simplu.

Care e dorinţa ta cea mai puternică? E întrebarea de început.

Iar unele din răspunsurile antreprenorilor sau viitorilor antreprenori sunt că ar dori să


depăşească birocraţia, să facă rost de finanţare cu costuri cât mi mici şi, evident, să rămână cu cât mai mulţi bani în buzunar de pe urma activităţii lor.

Contribuţiile şi impozitele suportate de salariat şi de angajator sunt mari.

Asta ştim. Dar prea puţini caută soluţii ca să rămână cu mai mulţi bani în buzunar, de pe urma

aceleiaşi activităţi pe care o desfăşoară acum ca salariat. Am scris de mai multe ori despre alternativele PROFITABILE la contractul de muncă (convenţia civilă, PFA, asocierile etc.) şi sunt uimit de numărul mare al celor care au început să meargă spre prosperitate şi de numărul şi mai mare al celor care încă nu au curajul să o facă, deşi u la îndemână toate explicaţii (contractuale, fiscale, de optimizare fiscală, pentru succesul la controlul ITM/ANAF etc.)

Mulţi se plâng, puţini fac ceva ca să trăiască mai bine (altceva în afară a trece de la un angajator la altul). Mulţi ar face, dar nu prea ştiu ce, iar legislaţia încâlcită îi sperie. Dacă mai e vorba să şi combine prevederi din legi fiscale şi nefiscale, preferă să renunţe.

Aceasta e calea? Nu!

Calea corectă ţine de găsirea de soluţii pentru a plăti cât mai puţin posibil – şi legal – la stat şi a rămâne, în consecinţă, cu cât mai mulţi bani de pe urma activităţii.

În acest sens există alternative legale (convenţia civilă, PFA etc.) şi alternative ilegale (munca la negru, frauda fiscală etc.).

Pentru cine este interesat, cursul despre „Firma cu impozite zero în România”, revizuit periodic, poate fi accesat atunci când se lansează ediţii succesive pe www.afacericuprofit.ro.

Cum spuneam, a interpreta legi, hotărâri, ordine care se schimbă mereu şi se bat cap în cap

e prea greu pentru mulţi. E normal să fie greu. Şi e normal să sperie. Unora le e (şi) frică – de ce să nu o spunem – pentru că li se pare că, totuşi, contractul de muncă aduce mai multă stabilitate. Am o veste proastă: nicio lege nu mai prevede la ora aceasta că vreun contract de muncă ar aduce stabilitate. Codul muncii actual, spre deosebire de cel „socialist”, nu aminteşte, nici măcar vag, despre aşa un principiu. În actualele condiţii economice, sociale şi juridice, stabilitatea locului de muncă este o iluzie. Un mit. O iluzie care durează mai mult sau mai puţin, dar în fond o iluzie.

Bun, dar ce se întâmplă cu pensia? Pensioara mea... Contractul de muncă asigură pensie, nu?

Desigur. Şi încă o pensie foarte bună: în toţi anii de când lucrez în resurse umane am văzut zeci de oameni care, după 35-40-45 de ani de muncă primesc pensii de 350-750 lei.

Şi asta pe legea veche a pensiilor, mult mai favorabilă decât cea nouă! (deşi salariaţii încă nu şi-au dat seama ce surprize le aduce noua lege. Se va vedea în timp).

S-a mărit pensia!



Soluţia? PFA, asociatul dintr-o asociere în participaţiune, autorul, titularul unei întreprinderi individuale etc. etc. poate să pună deoparte (în fonduri de pensii, investiţii, depozite bancare etc.) întreaga sumă lunară reprezentând CAS sau doar o parte din ea, având mult mai multe avantaje faţă de sistemul “clasic” de pensii:

controlează permanent suma;

o are la îndemână;

şi – foarte important – dacă persoana decedează, suma strânsă revine familiei, în vreme ce, dacă salariatul decedează chiar şi cu o zi înainte de pensionare familia acestuia primeşte un ajutor simbolic de înmormântare şi… atât. Oare de ce are statul interesul să crească vârsta de pensionare?

În ce priveşte celelalte sisteme de protecţie (mă refer la şomaj şi sănătate), interpretând corect legea vom vedea ce contribuţii sunt obligatoriu de plătit şi ce contribuţie nu trebuie plătite, dar, pentru cine vrea să se asigure, pot fi plătite. Nu e uşor să te descurci prin hăţişurile legii, însă o vom face împreună. Şi poţi să decizi cu câţi bani rămâi în buzunar (oricum, mult mai mulţi decât un salariat).

Tocmai de aceea, în cursul despre Firma cu impozite zero în România (curs lansat în

primăvara lui 2015 şi a cărui a doua ediţie va fi în toamna 2015 sau ianuarie 2016, în funcţie de evoluţia Codului fiscal), trecem prin alternativele cele mai profitabile la contractul de muncă, combinând prevederi din legi aparent fără legătură între ele. Aparent... pentru că legătura, calea este exact către profitul tău! Ne mirăm că legile sunt făcute atât de încâlcit? Sunt făcute astfel tocmai ca să pierdem calea, raţionamentul către profit!

Iar calea e de interes nu doar pentru salariaţi, ci şi pentru antreprenori care, în loc să se zbată ca să asigure “de lucru” 8 ore pentru salariaţi, ar putea să folosească mult mai eficient resursele unei PFA, unei asocieri etc., numai când au nevoie.

E mult de vorbit şi vom mai aborda subiectul în acest Ghid – dar e de reţinut că PFA,

convenţia civilă, comisionul, asocierea etc. aduc avantaje şi profit nu numai salariatului/fostului salariat, ci şi antreprenorului, indiferent de mărimea afacerii.

Trei - patru apartamente… ce ai face dacă le-ai avea?

Puse cap la cap, argumentele şi soluţiile pentru a rămâne cu mai mulţi bani în buzunar sunt

acum la îndemâna ta. Mai trebuie să şi îndrăzneşti să deschizi o afacere sau să o dezvolţi. Mai ales că unele aspecte se pot combina între ele. Alternativa este următoarea:

La un salariu de 2000 lei brut se plătesc contribuţii de aproximativ 550 lei de către salariat şi tot cam 550 lei de către angajator.

Salariatul rămâne în mână cu 1450 lei, pentru o muncă ce preţuieşte 1450+550+550 = 2550 lei. 1100 lei se duc la buget pe contribuţii.


Lună după lună, în 42 de ani de carieră, la un salariu de 2.000 de lei brut, se plătesc: 42 * 12 luni * 1100 lei = 554.400 lei = circa 125.000 de euro.

Or, aceşti 125.000 de euro pot să rămână în mare parte la tine, dacă încerci să vezi altfel

decât postura de salariat. Noi îţi spunem că poţi să rămâi chiar cu mult mai mult, deoarece poţi avea mai mulţi clienţi. Iar cele 2-3-4 apartamente pe care le poţi cumpăra cu această sumă vor aduce o chirie (la timpul potrivit la fi o „pensie” de 350-750 de euro, nu de lei) şi vor fi lăsate moştenire. Pe când dacă – Doamne fereşte – mori înainte de pensie şi eşti salariat, familia se alege cu circa 2.400 de lei, „ajutor” de înmormântare, iar statul înhaţă 125.000 de euro. Este diferenţa între salariat şi antreprenor. Adevăratul antreprenor.

Vezi unde eşti acum şi vezi unde vrei să ajungi – întreabă-te dacă acolo unde vrei să ajungi

e bine şi dacă nu cumva mai întâi e altceva de făcut mai important. Desigur, vei urma căi (altele decât cele clasice) către succes în viaţă şi ai mai întâi nevoie de echilibru, de linişte, ca să devii mai fericit în familie, profesie, afaceri. Sunt exact căile uitate de antreprenorii care eşuează în proporţie de 85% în primii doi ani.

Da, asta e rata, din păcate, pentru că mulţi cred că dacă au o abilitate tehnică, treaba e

rezolvată. Nu este aşa. Ai nevoie şi de fidelizarea clienţilor, şi de relaţii mai bune cu cei din jur (sunt vitale în afacere! un client mulţumit aduce alţi cinci şi este de câteva ori mai „ieftin” decât un client nou; un client nemulţumit transformat în client mulţumit e la fel de profitabil, ca să spunem aşa; aceasta reprezintă, alături de alegerea corectă a echipei cu care lucrezi, cheia dezvoltării. Nu tehnica!)

CALEA SIMPLĂ (ŞI UITATĂ) SPRE SUCCES

Aşadar, vezi unde eşti acum şi vezi unde vrei să ajungi – întreabă-te dacă acolo unde vrei

să ajungi e bine şi ce e de făcut mai important, la început. Scrie pe o hârtie ceea ce vrei să primeşti: o activităţi mai eficiente o clienţi mai mulţi o timp mai mult pentru familie o cunoştinţe în domeniile în care

simţi nevoia să te instruieşti pentru dezvoltarea afacerii

o rezultate mai bune o finanţare şi consultanţă free pentru

dezvoltarea afacerii o afacere mai profitabilă în timp mai puţin o etc.

Cuantifică-le cu cifre. Spre exemplu, „îmi deschid afacerea până în data de...” sau „trec de

la x lei vânzări la y lei până în data de…. Pentru aceasta fac: a) …. până în data de ….; b) ….. până în data de ………” etc.


Cifre şi termene clare. Poate chiar un mini-plan de afaceri. Nu ceva complicat, pentru că oricum vei face ajustări pe parcurs, dar un mini-plan e foarte bun.

Apoi scrie în faţa obiectivelor, cu altă cerneală: „Am reuşit să…”. Aşează hârtia undeva

unde o poţi vedea de câteva ori pe zi. Munceşte. Roagă-te să fii călăuzit(ă). Şi iar munceşte. Şi vezi ce se întâmplă.

“Este timpul să luaţi o hotărâre”, spune T. Harv. Ekker, autorul minunatului best-seller “Secretele minţii de milionar”. “Puteţi fi o victimă sau puteţi fi bogat, dar nu puteţi fi şi una şi alta. Fiţi atenţi! De fiecare dată, şi vreau să spun de fiecare dată când învinovăţiţi, vă justificaţi sau vă plângeţi, vă retezaţi gâtul din punct de vedere financiar. Desigur, ar fi bine să folosesc o metaforă mai drăguţă sau mai delicată, dar să nu vă aşteptaţi la aşa ceva. În acest moment, nu mă interesează să fiu drăguţ sau delicat. Ceea ce mă interesează este să vă ajut să înţelegeţi exact ceea ce vă faceţi cu mâna dumneavoastră! Mai târziu, când veţi fi bogaţi, putem fi şi drăguţi şi delicaţi, ce părere aveţi ?

Este momentul să vă adunaţi puterile şi cunoştinţele pentru a realiza tot ceea ce lipseşte din viaţă dumneavoastră. Trebuie să înţelegeţi că dumneavoastră vă creaţi bunăstarea, dar tot dumneavoastră vă creaţi şi lipsurile”.

Deci, care e scopul tău? Te-ai hotărât? Şi ce ţi-ai propus să faci? Ceea ai plantat în minte, conştient sau inconştient, aceea te ghidează. Nu contează ce îţi

doreşti, în afară de faptul că trebuie să fie un lucru bun. Indiferent care e dorinţa – împlinire, succes, prosperitate, curaj, depăşirea obstacolelor, creşterea spirituală - nu poţi culege grâu curat şi îmbelşugat acolo unde ai semănat neghina îndoielii.

În acest caz, primul lucru esenţial este să schimbaţi modelul - să vă examinaţi credinţele aşa cum directorul Monetăriei Statului din S.U.A. examinează formele în care vor fi turnate monedele, în loc să vă reprezentaţi

lucrurile de care vă TEMEŢI, impunând astfel propria lor formă Energiei Vitale care curge prin voi. Imaginaţi-vă condiţiile pe care le DORIŢI: "Ceva pe care îl veţi cere rugându-vă'’, spune Iisus, credeţi că îl veţi primi şi îl veţi OBŢINE!

Robert Collier, scriitor de literatură motivaţională de la începutul sec. XX

Insistăm şi acum şi de mai multe ori pe parcursul acestui material, precum şi în cursurile

pe care vi le propunem: nu îţi promitem că va fi uşor sau că vei deveni milionar peste noapte. Toţi trainerii din România care au o afacere a lor ştiu din experienţă:

o că oportunităţile nu apar peste noapte o că pot fi ratate şi o că vin altele.


Mai important decât oportunităţile înseamnă primul pas către desprinderea din ceea ce nu-ţi mai place.

Fă-l acum, spre binele tău. Care e primul pas? Iată-l.

AFARĂ DIN TURMĂ!

Mulţi nu depăşesc momentul “aş putea şi eu să…” (fiu propriul stăpân; dezvolt afacerea etc.) şi să păşească spre “sigur că pot”; nu cunosc mijloacele prin care o pot face, deşi de avut avem cu toţii astfel de mijloace.

Dar mulţi – întreaga turmă - stau pe un munte de aur pe care îl dau pe mai nimic sau, mai rău, cerşesc mila trecătorilor!

Sunt căi prin care atragi succesul mai sigur şi cu efort mai mic. Dintre toate, cel mai puternic este credinţa în rezultatul bun al demersului tău. Care aduce succesul. Care întăreşte minunat ceea ce raţiunea clatină. Care dezleagă încurcăturile. Şi care face diferenţa. În 15 ani de consultanţă (fie că a fost în domeniul

juridic, în resurse umane ori în management general) am scris în mai multe aspecte de graniţă (management + legislaţia muncii, fiscalitate + contracte etc.), de natură pronunţat tehnică. Am fost consultantul unor companii mari sau mici, autohtone sau străine, private sau publice. Am avut clienţi care, invariabil, îşi făceau griji când venea momentul să aleagă căile spre dezvoltare. Trebuiau să se dezvolte, asta era limpede. Ca şi în natură: ceea ce nu se dezvoltă putrezeşte. Dar lipsea ceva care să închege toate eforturile. Acolo unde ingredientul „secret” (de fapt la îndemâna oricui) exista chiar şi la scară mică, drumul spre succes era mai neted şi parcurs mai repede.

Am fost cândva student şi am fost şi lector – şi am observat de ce unii trec mai uşor şi cu

succes peste examene decât alţii. Am şi scris cărţi şi articole şi am observat că era căutat din nou acel „ceva” care era la doi centimetri.

Era vorba, după caz, fie de regăsirea echilibrului, fie de căi mai uşoare de dezvoltare a afacerii, fie de trecerea pe un palier mult mai înalt al afacerii, acolo unde apar oportunităţi excelente. Suntem chemaţi la dezvoltare. Unii o fac haotic, după intuiţie, după ureche. Alţii o fac împărţindu-se în mai multe direcţii deodată (există şi oameni de succes care numai aşa se simt bine – şi e o realitate că au succes; alţii îşi risipesc eforturile şi nu ajung la rezultate). Alţii o fac începând un proiect doar după ce l-au finalizat pe altul.

Toţi au dorinţa de dezvoltare, căci drumul spre înalt este sădit în firea noastră. Este motivul pentru care în curând vom discuta pe temele care au reieşit cel mai puternic

în preferinţele publicului.


Spre exemplu, o temă solicitată este cea despre flexibilizarea activităţii pentru a obţine mai mult profit: cine spune că trebuie să ai angajaţi, plătiţi cu salariu fix? Cine spune că trebuie să ai maşina ta de marfă, şoferul tău angajat şi aşa mai departe? Aşa spune concepţia clasică, depăşită în secolul XXI, contraproductivă. Jay Conrad Levinson, autorul seriei Guerrilla (vă amintiţi, Guerrilla marketing, Guerrilla Selling şi multe altele) spunea în The Way of the Guerrilla:

Din fericire, tot mai mulţi oameni ies din mocirla slujbei care le

ocupă tot timpul şi descoperă că există viaţă şi muncă dincolo de o slujbă standard. Francezii numesc aceasta „le troisieme âge”, „a treia vârstă”, viaţa de după slujbă. Pentru ei, prima vârstă este a dezvoltării. Cea de-a doua este a muncii. Cea de-a treia este a vieţii de după slujbă (…).

Pe măsură ce oamenii de afaceri ajung să înţeleagă faptul neplăcut că birourile sunt inutile în 75% din timp, îi constrâng pe oameni să pătrundă în a treia vârstă. Datorită abilităţii de a transmite informaţiile cu rapiditate prin modem, telefon sau fax, nu mai este necesar ca toată lumea să se afle în acelaşi loc în acelaşi timp. Pe măsură ce se întâmplă asta, puterea individului creşte. (…) Din ce în ce mai multe companii devin aşa-numitele firme 80-20. Asta înseamnă că numai 20% din oamenii implicaţi în producţie sau servicii sunt de fapt angajaţi într-o companie. Restul vor fi mercenari, angajaţi part-time, oameni de a treia vârstă, întreprinzători luptători de gherilă. Va fi mult de lucru pentru aceşti oameni.

Specialiştii şi muncitorii temporari vor fi foarte căutaţi. Adevărul e că ne îndreptăm cu rapiditate către punctul în care companiile au mai mulţi angajaţi part-time din afara întreprinderii decât angajaţi u normă întreagă din interior1.

Ideea câştigătoare a sec. XXI este să lucrezi flexibil cu oameni calificaţi, atunci când ai

nevoie de ei. Şi ei câştigă din mai multe părţi, îşi organizează timpul, iar tu nu trebuie să ai grija eficienţei lor, deoarece vor avea tot interesul să rezolve repede şi bine – altfel vor fi eliminaţi de pe piaţă.

Şi chiar dacă (mai) ai salariaţi, cine spune că nu le poţi flexibiliza activitatea, când de fapt tocmai Codul muncii, citit corect, propune 7-8 soluţii perfect legale, una din cheile activităţilor eficiente în Occident, una din cheile competitivităţii înalte a produselor occidentale cu care cele româneşti nu prea pot concura nici în calitate şi nici în preţ?

1 Pentru traducerea în limba română: Business Tech International Press, 1997, pag. 42-43.


CHEILE SUCCESULUI SĂNĂTOS

Spiritul este substanţa care se formează pe sine în funcţie de cerinţele tale şi trebuie să aibă un model după care să funcţioneze. O bucată de aluat este la fel de dornică să ia forma unei pâini ca şi a unor biscuiţi. Ceea ce-i cerem nu reprezintă o mare diferenţă pentru Spirit.

Frances Larimer Warner Our Invisible Supply: Part One

(„Resursele noastre invizibile: Partea I“), 1907 Multă lume merge la „scârbici”, gândindu-se că dimineaţa de luni are avantajul că mai sunt

cinci zile până la week-end. Cine urcă în autobuzele care îi duc pe oameni la locurile de muncă observă cu uşurinţă că peste două treimi din cei ce stau e scaune sau se ţin de bare au priviri fixe, pierdute, lipsite de interes. Aşa ajung la „scârbici”: gata lipsiţi de interes, gata goliţi de energie. Au pierdut-o, dar mimează interesul, deşi în tot ce fac sunt la limita minimei rezistenţe, dacă nu a avariei.

Pentru ei dimineaţa nu e răsăritul, ci vremea şedinţei… Zăpada care acoperă oraşul este doar o sursă de îngrijorare că nu au avut timp să pună

cauciucurile de iarnă… În drum cu hârţogăraia prin curte trec primăvara valvârtej pe lângă copaci în floare, pe

lângă mugurii de verde proaspăt, fără să observe nici măcar o fracţiune de secundă Viaţa - necum să mai adăsteze două-trei minute.

În birouri, pe culoare, la locurile în care se ia masa – nemulţumiri, frustrări, grabă,

comentarii negative. În drum spre casă – vorbe şi gânduri de nemulţumire, frustrare, grabă, comentarii negative. În familie principalul subiect este – aţi ghicit – revărsarea frustrărilor, nemulţumire, bârfe,

comentarii negative. La TV – scandaluri, tensiuni, ameninţări, bârfe, nemulţumire, ştiri şi comentarii negative.

Dându-le curs zi după zi, permiţându-le să ne umple sufletul cu resentimente, invidie, ură, îndeplinim cumva o lege a firii sau, dimpotrivă, mergem în contra a ceea ce bunul simţ ne spune?

Dar să ne oprim din goana pe care o credem „viaţă”. ACUM. Frână. Stop. Ne liniştim. Ne liniştim şi mai tare. Ne izolăm de toţi şi de toate. Lăsăm glasul interior să răzbată la suprafaţă. Numai glasul interior… Şi deodată ţâşneşte EVIDENŢA. Comprimată în cine ştie ce străfunduri, ţâşneşte ca un

vulcan. De unde răsar nemulţumirile, frustrările, invidia, meschinăriile din birouri? E EVIDENT că din prăpastia dintre:

ceea ce aşteptăm de la viaţă, loc de muncă, şefi, atmosferă, profit şi

ceea ce avem real, concret, timp de 8-9-10 ore pe zi. Ne ruinăm sănătatea la lucru cu şefi, colegi, termene imposibile, în loc să căutăm armonia. Suntem tensionaţi de sarcini

care îi ajută pe alţii să facă eficienţă,


performanţă şi profit, în vreme ce nouă ne aduc doar stres şi oboseală cronică, de nu mai suntem buni de nimic când ajungem acasă.

Şi tot aşa. Deci, e o prăpastie între ceea ce aşteptăm şi ceea ce avem. Bun. Dar EVIDENŢA, pe care abia acum o laşi să îţi vorbească, se urcă mai departe, ca vrejul

uriaş de fasole, fără să îl mai poţi controla şi opri: dacă nu e bine cum e acum, cum e bine? Şi atunci sufletul te poartă prin lumea în care vrei să fie, te afunzi lumea bucuriei ce-ţi face

sufletul să cânte… Dar, of…, ajungem din nou cu picioarele pe pământ: la stresul pentru alţii, la biroul de care

ne-am săturat… Şi atunci EVIDENŢA te pune faţă în faţă cu tine: ce te opreşte să fii ceea ce îţi place? Grea întrebare. Iar răspunsul nu mai e greu, e de-a dreptul o durere. Răspunsul se numeşte „scuze”: nu am timp, nu ştiu prea bine, ce vor zice prietenii?, n-am

mai făcut, sunt prea tânăr/bătrân/sărac… Poţi face bani sau poţi găsi scuze, dar nu le poţi face pe ambele deodată.

REŢETA „O ORĂ PE ZI” Acest capitol este destinat deopotrivă:

salariaţilor (inclusiv celor care sunt manageri) care ar vrea să schimbe direcţia şi să devină antreprenori, dar nu ştiu cum să facă

antreprenorilor aflaţi la începutul afacerii

antreprenorilor cu afaceri mici sau mari care caută noi direcţii de dezvoltare şi nu ştiu cum să le găsească.

Pentru toţi, întrebările sunt aceleaşi: De ce nu ţi-ai urma pasiunea? Vrei cu adevărat să o urmezi? De ce nu ai schimba ceea ce

vrei să schimbi? Ce te împiedică? Răspunde-ţi sincer, după ce liniştea coboară.

Fără pasiune nu există mai bun şi nu te poţi aştepta ca altcineva (colegii, familia, Dumnezeu) să te împingă spre ceva mai bun şi să facă treaba în locul tău. Se întâmplă foarte rar şi din alte considerente – milă, ferirea de primejdii etc. Dar regula este să îţi cultivi pasiunea udând-o îmbelşugat cu credinţa în succes. Numai atunci eşti pe drumul Principiului acesta.

De acord, nu poţi face o schimbare bruscă, nu te poţi desprinde total, dintr-o dată, de sursa


de venituri de acum. Bună-rea, e sursa ta de venituri. Alta nu ai. Dar… ce ar fi dacă ai încerca ca o oră pe zi să faci ceva, un pas sau doi în fiecare zi, înspre

ceea ce ai vrea să fie? Pe când dădeam consultanţă unui mare client am propus în şedinţă publică tuturor celor

300 de salariaţi o oportunitate care să le mărească zona de confort şi să le şi înlăture frica şi limitările, făcând câteva ore pe zi lucrul de care erau calificaţi. Îţi voi povesti imediat cât de entuziaşti au fost!

Până atunci: vrei să îţi deschizi afacerea visată? Fă ceva o oră pe zi în această direcţie. Nu

deschide acum firma sau PFA-ul. Sunt atâtea de multe de făcut înainte de a depune actele! Depunerea actelor de înfiinţare a SRL-ului sau PFA-ului se face după ce te-ai informat, după ce ai stabilit ce vrei, la ce te aştepţi, ce ai de făcut - deşi mulţi întâi depun actele şi abia apoi daude „neprevăzute” de genul fiscalitate, problemele contractelor de muncă, management, lipsa de clienţi… Nu e de mirare că în primii doi ani dau faliment sau se închid 85% din afaceri. Şi aici includ şi pe cele care se târâie.

Deci, până la a avea firma ta ai multe de făcut, Foarte multe. O Oră Pe Zi. Vrei să îţi dezvolţi afacerea? Poate nu poţi dintr-o dată. Dar… O Oră Pe Zi.

CEA MAI SIGURĂ CALE DE DISTRUS SUCCESUL Aici se cuvine să intrăm şi în ceea ce se numeşte „zona de confort”. E specifică şi salariaţilor

şi antreprenorilor, ca multe alte aspecte din discuţia noastră. Ai auzit de ea. Eu am şi experimentat-o. Este cea mai periculoasă cale de distrugere a

potenţialului tău. Zona de confort este locul în care îţi este „cald”, chiar dacă e strâmt. În general e vorba despre locul de muncă sau despre nivelul afacerii, despre spaţiul de locuit – insuficient, dar te-ai obişnuit aşa. Compromisurile pe care le faci ca să te păstrezi în această zonă de confort sunt din ce în ce mai mari, până ajung comparabile sau chiar mai mari decât efortul de a creşte.

Am rămas dator să îţi spun ce s-a întâmplat la un client mare, unde propusesem salariaţilor

să trăiască mai bine. Scrisesem un produs despre alternativele profitabile la contractul de muncă, un produs

bine vândut de către un mare grup de consultanţă care l-a şi lansat (şi pe mine de asemenea). Am scris acolo de toate: aspecte juridice, aspecte fiscale (inclusiv cum să plătească impozite mai mici), modele de contracte beton, contribuţiile de plată şi cum să le ocolească legal etc. Aveam experienţă confirmată timp de ani de zile ca fiind de interes. Pentru experienţa aceasta unii plăteau bani buni. M-am oferit să le dau celor 300 de salariaţi consultanţă GRATUITĂ: mecanicul,

plătit ca salariat, să mai lucreze câteva ore ca


şofer (nu ca salariat, ci ca PFA); şoferul cu diplomă de mecanic să rămână salariat ca şi şofer, dar să ajute în perioadele grele atelierul ca şi mecanic (tot pe PFA).

Deci: 1. zona lor de confort era asigurată în continuare, dar creştea frumos un câştig

suplimentar fără să lase vrabia din mână pe cioara de pe gard 2. ar fi găsit pe loc, nu prin căutări în tot oraşul, o oportunitate să îşi valorifice

competenţele 3. ar fi putut beneficia de o sursă de venit suplimentar relativ constantă 4. totul cu consultanţă GRATUITĂ. Le-am spus tuturor că le stau la dispoziţie pentru orice detalii. Să ai şi zonă de confort, şi

venituri suplimentare ASIGURATE, prin consultanţă GRATUITĂ ar fi visul oricui. Câţi dintre cei 300 de salariaţi credeţi că m-au contactat să mă întrebe? Unul singur, pentru o activitate pentru care nu avea calificare (şi ştia asta). Am repetat invitaţia de trei ori, demonstrându-le cu cifre că pot câştiga sute de lei pe lună (adică o creştere de 50-80% a veniturilor) muncind 2-3 ore în plus pe zi.

Câţi oameni crezi că au fost interesaţi să pornească, să îşi facă viaţa mai bună? Zero oameni din 300. În schimb, erau gata să facă grevă ca să obţină o mărire „sigură” de 100 de lei la salariu,

pentru care angajatorul plăteşte la stat aproape 30 de lei, iar lor le rămâne cam 70 de lei. Când puteau să câştige lejer 700 de lei! Erau supăraţi pe mine (consultant în resurse umane) că nu le mai dau ceva la salariu (cât o fi, ca să îi citez), în loc să fie supăraţi pe Guvern că le plafona salariile şi le jumulea 70% din venituri!

Deh, zona de confort era mai „călduţă”… Marea masă a oamenilor preferă plata unui salariu (dacă se poate fix, nu în funcţie de

realizări), consecinţa fiind că pentru fiecare leu pe care îl primesc statul îşi încasează 70-80 de bani comision (impozite şi taxe de la angajator şi salariat). Am văzut în exemplul de la început, cu nivelul „dărilor” plătite la stat într-o viaţă. Pentru o muncă evaluată mai bine, să spunem la 3600 de lei, salariatul primeşte 2000 de lei net. 1600 de lei în fiecare lună este preţul „siguranţei”. Foarte scump! În 40 de ani de carieră, aceşti bani se ridică la 1600 * 12 * 40 = 768.000 lei = peste 170.000 de euro. Preţul a patru apartamente, care la pensie ar asigura un venit pasiv de 700-1000 euro lunar, 3000-4400 de lei lunar, mai mult decât suficient pentru un pensionar (plus că ai şi apartamentele, pe care le poţi vinde la nevoie).

Nu înţeleg de ce majoritatea oamenilor preferă să dea aproape jumătate din ce li se cuvine pentru „confortul” unei slujbe de care sunt nemulţumiţi, adesea lucrând în condiţii improprii (factori de stres din cei mai variaţi, pornind de la permanentele întreruperi exact în vremea termenelor presante şi până la lucrul în curent, frig-cald, trecând prin activităţi repetitive şi micile ranchiune de birou, atelier etc.).

La fel stau lucrurile şi în afaceri. Statistic, oamenii fac afaceri cu cei de pe acelaşi palier cu ei (nici mai bogaţi nici mai săraci, în general cu aceleaşi studii, afaceri cu parteneri locali etc.). Zona lor de conform e uniformă, fără surprize, dar şi fără oportunităţi prea mari.

Câtă vreme lucrurile merg, totul e în regulă. Problema apare când vin concurenţi, când e

recesiune, când nu mai sunt soluţii. Începe foamea şi bătaia pe resturi, care tulbură un întreg sistem care „mergea”. În astfel de momente apar două categorii:


1. perdanţii – cei care rămân la acelaşi nivel şi nu sesizează că tortul a mucegăit şi e tot mai mic pe zi ce trece;

2. câştigătorii – cei care sar 2-3 etaje: intră într-o reţea de oameni mai bogaţi, de oportunităţi, de relaţii de afaceri la un nivel mult mai înalt.

Să facă aşa ceva tocmai în criză pare cam târziu. Însă e doar o aparenţă. Să presupunem că

înainte de criză câştigai 10.000 de unităţi monetare (lei, euro, dolari) pe lună. Vine criza şi câştigi doar 7.000, ceea ce e insuficient pentru tine. Cei care rămân acolo şi sunt mulţumiţi s-ar putea ca în câteva luni să câştige 5000, apoi 3000 şi în scurt timp vor pune lacătul.

Însă tu faci legătura cu un importator sau un exportator nou, extinzi gama de produse sau servicii sau pur şi simplu te aliezi cu cei puternici.

Ce înseamnă „cei puternici”? Aici e cheia spre dezvoltarea afacerii tale mici sau mijlocii. Să spunem că sunt cei care făceau 1.000.000

înainte şi aveau parteneri mai mari ca tine, cărora le revenea câte 50.000 pe lună fiecăruia (consultanţă, transport, activităţi de HR….). Acum cei puternici obţin 600.000, iar partenerilor le spun să lucreze tot atât, dar pentru 20-25.000 pe lună. Aceşti parteneri nu acceptă – şi vii tu, care eşti bucuros să lucrezi pentru 16.000 pe lună (cel puţin la început).

Ce ai reuşit? 1. ai ieşit cu succes din zona de confort 2. ai ieşit din rândul perdanţilor, cu venituri în scădere. Dimpotrivă, veniturile tale s-au

dublat, de la 7.000 la 16.000 sau chiar mai mult 3. ai urcat în nişte cercuri mai selecte, în zona afacerilor la scară mare 4. ţi se duce vestea în acele cercuri mai înalte că eşti priceput şi… 5. obţii venituri şi mai mari decât 16.000 6. eşti înconjurat de oportunităţi la care cei rămaşi în „zona de confort” nici nu visează 7. dacă eşti priceput să te vinzi, obţii angajamente cu titlu de regularitate.

Iată ce înseamnă criza pentru tine: dublarea sau triplarea veniturilor! Dar numai dacă ieşi… spune tu mai departe.

Şi mai ales începe! Fă ce spui. O Oră pe Zi. Şi vei vedea că va fi excelent.

Desigur, ai temeri atunci când începi o afacere sau când vrei să o dezvolţi. Temeri de Fisc

sau de ITM. Temeri de a avea salariaţi (primul salariat e o piatră de încercare uriaşă pentru psihicul patronului!). Temeri de eşec, ca şi temeri de succes (da, există!).

Sunt temerile majorităţii oamenilor. Şi noi le-am avut la început. Dar ca să urci o scară

trebuie să pui hotărât piciorul pe treapta de sus şi să ridici piciorul de pe treapta de jos. Un timp, eşti în aer. Şi apoi urci.

Calea cea mai sigură de distrus succesul e să te încăpăţânezi să rămâi tot pe treapta de

jos.


POVEŞTI (ŞI NU PREA) DESPRE SUCCES ŞI INSUCCES Vrei să ajungi la primul milion de euro profit? Excelent. Începe de undeva! Repet şi repet.

Nu spune nimeni să faci o schimbare bruscă. Începe cu ceva în timpul liber. Internetul e plin de idei de afaceri mici care se pot desfăşura la domiciliu. Timpul pe care altădată îl petreceai la televizor sau la bârfe cu vecinii foloseşte-l cu un program de dezvoltare a ceea ce te-ar atrage sau ţi-ar place. Plantează primele seminţe din ceea ce visezi! Caută tot ce e legat de ideea care te inspiră pe Internet, în cărţi, la expoziţii, la cei pricepuţi. Fă un plan şi urmează-l cu sfinţenie. Fără să îţi dai seama vei începe să faci bani din ce îţi place, nu din ce eşti obligat. Fără să ştii cum, treptat vei depăşi venitul din meschinul salariu. Şi atunci se cheamă că ţi-ai sporit talantul (talentul) şi nu mai eşti responsabil de propria sărăcie. Pentru că nu vei mai fi sărac, ci bogat!

Crezi că e greu? Crezi că sunt poveşti? Crezi oare că „asta e pentru alţii”? Lasă-ne să-ţi dăm un exemplu. Soţia unui fost coleg de serviciu câştiga salariul minim pe economie. Şi acela jumulit de

impozite. În România de la acea dată salariul minim net („în mână”) era undeva la 650 lei (sub 150 euro sau sub 200 de dolari). Asta pentru opt ore de lucru sau mai mult. Lucra la o instituţie publică, locul de muncă era sigur (sau aşa părea), deci toate caracteristicile „zonei de confort”. Doamna respectivă era nemulţumită de venituri şi a început să îşi completeze veniturile făcând în timpul liber (după-masa, sâmbăta, în concedii) obiecte hand-made la care era pricepută şi pe care le plasa pe site-uri de profil din toată lumea. A început să câştige la început mai modest, apoi constant sume bunicele şi, când paharul răbdării s-a umplut şi s-a săturat de „zona de confort” şi-a dat demisia şi de atunci lucrează de acasă. Patru ore pe zi la plasare poze pe portaluri, lucrul efectiv, împachetarea şi trimiterea prin poştă. La această oră câştigă 1000-1100 lei lunar. Cred că în scurt timp va câştiga şi mai bine. Deci lucrează jumătate din timpul zonei de confort şi câştigă de 1,5 ori mai mult. Mai exact, timpul ei preţuieşte de trei ori mai mult decât în „zona de confort”, ca să nu mai vorbim că şi-a eliberat 4-5 ore pe zi pe care le poate petrece cu familia sau se poate relaxa cum doreşte.

Degeaba se plâng unii când sărăcia şi-o întreţin singuri, prin nepăsare şi lipsa dorinţei de a

fi mai bun! Vrei să faci bani? Vrei să ai împliniri? Succes? Să fii propriul şef? (o formulă demonetizată, dar folositoare). Citeşte ce urmează.

Când îndrăzneşti să ieşi din cercul tău de confort şi explorezi necunoscutul, începi să-ţi eliberezi adevăratul tău potenţial. Când treci dincolo de limitele proprii îţi deblochezi rezervele mentale şi fizice pe care nu ai crezut niciodată că le ai. (…)

Dacă ţi-e frică să începi o afacere sau să ieşi dintr-o relaţie nesatisfăcătoare, adună fiecare strop de hotărâre interioară şi fă-o. Aceasta poate fi primul gust al adevăratei libertăţi pe care nu ai mai experimentat-o de ani de zile.(…)

Aceasta ne spune Robin Sharma, în best-seller-ul său Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul.


Ca peste câteva pagini să adauge, jucându-se cu paradoxuri inacceptabile în concepţia turmei:

A face ceea ce-ţi place, fie că asta înseamnă a renunţa la munca pe care o faci în prezent pentru a deveni actor sau a petrece mai puţin timp făcând lucruri lipsite de importanţă, necesită un mare curaj. Îţi cere să ieşi din zona ta de confort, iar schimbarea e întotdeauna puţin inconfortabilă la început. Şi este mai mult decât puţin riscantă. În concluzie, acesta este cel mai sigur mod de a proiecta o viaţă plină de fericire.

Odată ce te-ai recompus, lumea ta va fi în regulă. Încearcă, în timpul liber, plata pe seama rezultatelor: la comision, la proiect etc. S-ar putea

să ai surprize care să te pună pe gânduri. Poţi să lucrezi la rezultat în multe activităţi:

cultivarea unor plante, arbuşti sau pomi fructiferi (plante ce cresc aproape singure, trebuie doar stropite şi, desigur, recoltate); este un proiect bazat pe rezultate

plasarea unor produse pe portalurile de diverse profile – odată făcută reţeaua şi gestionată O Oră pe Zi, vor apare rezultatele. Îi vei aloca Încă O Oră pe Zi, până când îţi vei da seama că lucrurile se vor „mişca” singure

scrierea unei cărţi de interes (nici nu trebuie să fii foarte calificat pentru aceasta) şi plasarea ei contra comision pe portalurile de profil

închirierea/arendarea unui spaţiu şi multe altele. Le ai în minte. Sau le cauţi, dar nu ai avut curaj. O Oră pe Zi.

LEGEA DE BAZĂ A DEZVOLTĂRII ORICĂREI AFACERI De unde să porneşti? De la ceea ce ai. Este legea de bază a creşterii. Dintr-o mică sămânţă

de spanac creşte spanac – dar trebuie să plantezi sămânţa. Şi prosperitatea şi succesul pornesc de la puţinul pe care îl ai, ca de la o sămânţă.

Mângâiată de soarele credinţei şi udată de nădejde, creşte cât un copac. Ignorată, zeflemisită („mare brânză! Ce dacă ştiu…? Ce să fac cu….?”), duce la moarte.

Portalul avocatnet.ro, care acum a depăşit 1.000.000 de vizitatori unici lunar, a pornit de la

ideea unui tânăr, care a avut piedici peste piedici când a vrut să se înscrie în baroul Gorj - şi atunci şi-a încercat şansa în Bucureşti. La un moment a vrut să facă un site propriu, ca un fel de revistă, genul de ziar plus online, fără nici un fel de interactivitate. Cu timpul a apărut forumul, au apărut comentariile la articole şi genul de interactivitate pe care oamenii şi-o doresc cu adevărat. După ceva timp, cu ajutorul unei echipe de programatori site-ul a devenit profesionist, cât de profesionist se putea la acel moment. Lucrurile au evoluat frumos: forumul a început să îi intereseze şi pe cei care nu aveau studii juridice şi acum a ajuns un loc în care dacă ai o problemă juridică, contabilă sau de afaceri poţi să întrebi şi, în medie, în 13 minute îţi răspunde cineva.

Portalul a depăşit de mult timp media de 1.000.000 de vizitatori unici pe lună. A fost o

muncă de 10 ani ca să se ajungă aici, dar totul a pornit de la ceea ce avea un tânăr pierdut în jungla Bucureştilor: un calculator destul de deteriorat şi ideea unui site juridic. Povestea


frumoasă a seminţei care a crescut cât un copac e captivantă şi o poţi vedea pe Youtube (https://www.youtube.com/watch?v=80M2SCL1DFE). Întâmplarea ce urmează iese puţin din tiparele discuţiei noastre. De obicei (şi din

nefericire) lumea afacerilor ignoră căi foarte simple spre prosperitate rapidă şi de aceea nu am prea scris în cărţile şi articolele de afaceri despre aceste căi. Dar acum e momentul să trag un semnal despre bogăţia pe căi neconvenţionale. Căi uitate de unii…

În Vechiul Testament avem consemnată o întâmplare. O văduvă se plângea proorocului Elisei că, în contul banilor datoraţi de soţul decedat, creditorii vroiau să îi ia văduvei pe cei doi fii, ca să îi vândă ca sclavi. Ce sărăcie poate fi mai mare decât aceasta? Şi ce durere poate fi mai mare decât durerea unei mame silită să îşi vândă copiii? Şi iată că Elisei a găsit soluţia, pornind de la infimul pe care îl avea deja văduva în casă:

Elisei însă i-a zis: "Ce să-ţi fac? Spune-mi ce ai tu în

casă?" Iar ea a răspuns: "Roaba ta n-are în casă nimic, afară de un vas cu untdelemn".

A zis Elisei: "Mergi şi împrumută vase din altă parte, pe la toţi vecinii tăi. Ia vase goale cât de multe şi apoi intră şi-ţi încuie uşa după tine şi după fiii tăi; apoi toarnă untdelemn în toate vasele acelea şi pe cele pline dă-le la o p arte".

Şi ducându-se ea de la dânsul a încuiat uşa după sine şi după fiii săi; şi aceştia îi dădeau vasele şi ea le umplea. Iar dacă s-au umplut vasele, a zis ea către fiul său: "Mai dă-mi un vas". El însă a zis: "Nu mai sunt vase". Şi untdelemnul a încetat să curgă.

Şi venind, ea a spus omului lui Dumnezeu, iar acesta a zis: "Du-te şi vinde untdelemnul şi-ţi plăteşte datoriile tale, iar cu ceea ce va rămâne, cu aceea vei trăi tu cu fiii tăi"2.

În această întâmplare apar aspecte remarcabile pentru succesul în afaceri:

1. De la ce a pornit prosperitatea văduvei? De la ceea ce avea în casă. Aceea s-a înmulţit. Avea untdelemn, s-a înmulţit untdelemnul - şi puţinul untdelemn a devenit mult untdelemn. Nu a înmulţit aurul (pe care nu îl avea) sau orice altceva.

2. I-a stabilit proorocul vreo limită? „Ia vase goale cât de multe”. La Dumnezeu nu există limitare. Nici cu văduva, nici acum, cu tine.

3. Când a încetat să se reverse belşugul asupra văduvei? Când s-a ajuns la limita pe care singură şi-a fixat-o. Dacă ar fi pus la dispoziţie vase pentru mai mult belşug, ar fi primit mai mult untdelemn. Dar chiar şi aşa, a primit suficient cât să plătească datoriile şi să trăiască fără griji.

4. Foarte important: văduva nu s-a întrebat „cum este cu putinţă asta?”. Nu s-a scandalizat de absurdul propunerii. Ci a acţionat, oricât de neverosimil i se părea. Prin credinţă, fără să se îndoiască, a trecut în câteva ore de la perspectiva robiei pentru datorii la belşug, la supraplin.

5. Şi mai important: la Dumnezeu nu e niciodată criză. Nu te mai întreba de ce. Pentru că El e Dumnezeu şi tu eşti copilul Lui.

2 4 Regi 4, 1-7 sau 2 Regi 4,1-7, în funcţie de versiunea traducerii.

https://www.youtube.com/watch?v=80M2SCL1DFE


Tu de unde poţi să porneşti şi unde crezi că poţi să ajungi cu „puţinul” pe care îl ai sau îl ştii?

Porneşte de oriunde, porneşte modest. Dar îndrăzneşte! Altfel, mă văd nevoit să repet, degeaba se plâng unii când sărăcia şi-o întreţin singuri, prin comoditate, nepăsare, lipsa dorinţei de a fi mai bun!

Îndepliniţi-vă rolul încercând să nu rămâneţi niciodată sub ceea ce puteţi face mai bine, oricât de mic ar fi lucrul prin care aţi putea-o exprima.

Perfecţiunea, nu uitaţi, este făcută din fleacuri. Dar perfecţiunea nu este un fleac. Nu contează cât de modest sau de lipsit de importanţă vi se pare munca voastră. Aveţi

şansa ca, prin ea, să ajungeţi la perfecţiune aşa cum o face şi cel mai mare artist prin opera lui. Nu contează dacă ceilalţi nu au decât puţină încredere în faptul că aţi putea realiza ceva măreţ sau bun.

Se spune în Scriptură, apropo de cineva mult mai mare decât voi: “Ceva bun poate veni din Nazaret?”

Cine ştie ce lucruri mari pot veni de la voi! Robert Collier

Citeşte despre idei de afaceri mici. Pe internet le poţi găsi şi compara pe îndelete. Dacă ai o afacere deja începută, studiază alte idei,

apropiate. Încuie uşa, închide televizorul, dă mobilul pe „silent” şi

fă un plan. Începe. Vor apare oportunităţile. Vor apare informaţiile. Le vei filtra. Va izbucni pasiunea. Visul tău secret

va avea tot mai mult „combustibil”. Vei primi ajutor de la Dumnezeu (nu „din neştiut”, nu „din univers”, ci de la Dumnezeu3). Vei avea încredere şi iar încredere, peste încredere. Credinţă. Nădejde. Întrevederea că ceva mai bun este aproape, după colţ, la cotitură…

Goethe, gigantul poeziei romantice germane, a lăsat posterităţii aceste cuvinte pentru

începutul ferm al drumului spre împlinirea dorinţelor: „Te simţi plin de ardoare? Apuc-această clipă; Ceea ce poţi face, sau visezi să faci, începe; Căci îndrăzneala-n sine cuprinde har, putere şi magie. Începe doar şi spiritul ţi se va-ncinge Începe - şi-atunci opera întreagă se va face”.

3 În momentul în care cineva se implică, Providenţa se pune în mişcare. Un întreg flux de evenimente

izvorăşte din decizie, în favoarea acelei persoane convergând o întreagă suită de incidente, întâlniri şi ajutoare materiale neprevăzute pe care niciun om nu le-ar fi putut visa; toate vin în întâmpinarea sa.

W. H. Murray, explorator care a cucerit vârful Himalaya


ÎNGROAPĂ FRICA ACOLO DE UNDE AI DEZGROPAT VISUL În căutările tale prin viaţă ai găsit metode practice despre ce e bine să faci şi despre ce să

te fereşti în diverse situaţii care au necesitat decizia ta. Le-ai aplicat, cu succes sau nu. Poate ai crezut – e o capcană frecventă - că imediat ce obţii succesele nebănuite aplicând regulile care s-au dovedit cele mai potrivite ai ajuns să nu mai ai nevoie de Dumnezeu!

Eşti mai organizat şi rapid. Economiseşti timpul şi ai aflat deja ce fac cei mai buni. Obţii rezultate peste aşteptările celor din jur.

Lasă fricile: de ITM, de Protecţia consumatorului, de Finanţe. Ştii că inspectorii de la ITM au

dreptul să intre inopinat într-o singură situaţie? Una singură: când au ca misiune să descopere munca la negru. Indiferent dacă au descoperit-o sau nu, controlul inopinat nu se mai poate extinde la alte activităţi (nu merge gândirea în genul „dacă tot suntem aici arătaţi-ne şi instrucţiunile interne şi fişele PSI etc.”). După ce au terminat cu munca la negru, inspectorii trebuie invitaţi frumuşel afară. Pot să revină altă dată, cu anunţare prealabilă etc.

La fel, în cursul online „Firma cu impozite zero” ne-am propus să arătăm celor interesaţi căile legale dar mai puţin cunoscute prin care Fiscul poate fi îngenuncheat. Pentru că sunt multe la îndemână! Pornind de la două întrebări care încurcă Fiscul, trecând prin refuzul de a-i primi (care în anumite cazuri nu este infracţiune, oricât ar insista ei să vă convingă de contrar!) şi ajungând la gafele cele mai frecvente, totul este acum la îndemâna ta. Faci conexiuni între ele şi vezi ce iese…

SECRETUL NECONVENŢIONAL AL DEZVOLTĂRII ORICĂREI AFACERI

Am pus într-un capitol anterior întrebarea: ce îţi doreşti? Întrebarea corectă e puţin modificată: cum îţi doreşti? Şi de ce îţi doreşti? Se vorbeşte despre paradigmele şi hărţile mentale pe care trebuie să le schimbăm, legile

prosperităţii, gândirea pozitivă, despre legile succesului, despre bogăţia la îndemâna tuturor, despre oportunităţile care plutesc în jur şi toate sunt adevărate. Totuşi, în ultimii 100 de ani ne-am îndepărtat, în loc să ne apropiem, de Adevărata sursă a prosperităţii, precum şi de echilibrul pe care Această Sursă îl aduce.

Pentru cititorul occidental acest aspect nu e foarte vizibil. Însă România a avut acces la astfel de cărţi relativ recent, după 1990, iar prima carte citită a fost Robert Collier – o serie de povestiri reunite sub titlul „Bogăţia la îndemâna tuturor”, scrise până la jumătatea secolului al XX-lea. Comparându-le cu cele de acum, mi-a devenit evident în ce mod s-a dezechilibrat balanţa.

Bunăoară, dorim să fim prosperi, să avem succes, dar a rămas în uitare faptul că trebuie să

primim prosperitatea binecuvântând şi fără să fim obsedaţi de ea. Orice bogăţii sunt doar secundare, sunt un efect al fericirii, nu o cauză.

„Banii nu sunt decât un mijloc. Fericirea, sentimentul de plenitudine sunt


finalitatea. De aceea, bogăţia se poate număra printre ultimele scopuri în viaţă. Un mijloc care nu se subordonează unei finalităţi este lipsit de sens. Aceasta este o confuzie care nu poate să ducă decât la impas. Desigur, securitatea materială poate să elibereze de constrângeri. Desigur, dorinţa de a câştiga bani poate să reprezinte o provocare care te împinge să îţi valorifici resursele personale. Însă bogăţia materială nu aduce în mod obligatoriu şi bogăţia emoţională. De altfel, aşa cum arată şi psihologul Ed Diener4, după satisfacerea necesităţilor umane de bază (locuinţă, hrană, sănătate, studii), corelaţia dintre bogăţie şi fericire este slabă. De aceea banii trebuie să rămână instrumentul sensului vieţii şi nu sensul vieţii” .

(Frederic Fanget, Sensul vieţii. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieţi).

De unde atunci această permanentă goană după un trai mai bun, succes, realizări? S-au dat

multe explicaţii, dar cred că una general valabilă este cea despre care spunea un psihanalist, Kohut, în secolul trecut: angoasa de dezintegrare. Îţi e frică, o formidabilă teamă care roade adânc în suflet, că în orice minut, în orice perioadă a zilei tot ce ai clădit sau ai primit se poate dezintegra: sănătatea (ai nevoie de exact două secunde pentru a genera un accident de maşină din care să rămâi imobilizat tot restul vieţii), familia, cariera sau afacerea, banii care ţin de cele de dinainte etc. „Cei patru cavaleri ai apocalipsei nu sunt niciodată departe… Pământul este singura noastră casă, dar este o casă minată, cu capcane ascunse, gata să explodeze oricând”, spune Mihaly Csikszentmihaly, autorul best-seller-ului Flux – psihologia fericirii.

Frederic Fanget, mai sus citat, vorbea despre sensul vieţii. Conform psihiatrului contemporan Viktor Frankl, existenţa sensului vieţii are o profundă semnificaţie. Nevrozele omului pornesc de la lipsa sensului vieţii şi nu de la sentimentele de inferioritate. Viktor Frankl subliniază că există diferite tipuri de nevroze care se pot observa în epoca noastră, precum fenomenul plictiselii, nevroza pensionarului care suferă de absenţa sensului vieţii, nevroza Duminicii, când golul existenţial devine mai apăsător, când „greutatea unei săptămâni cu multe ocupaţii încetează Duminica, iar golul care se află înăuntrul sufletului apare deodată”, boala directorilor, care înlocuiesc voinţa de sens cu voinţa de putere, omul care este terorizat „de golul existenţial şi se refugiază în muncă sau în distracţii”, nevroza soţilor, a bărbaţilor activi, care încearcă să îndepărteze golul existenţial „prin recepţii, bârfe lumeşti sau bridge” sau despre dezvoltarea nevrozelor sexuale etc. Toate acestea sunt aşa-numitul „gol existenţial” şi nu pot fi vindecate prin psihanaliză5.

Ne recunoaştem cumva în cele de mai sus? Eu m-am recunoscut mult timp. Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca o sabie deasupra capului omului de azi. Cu cât

adună mai multe cunoştinţe, cu atât îşi dă seama că ştie puţin din multe şi nu ştie nimic din şi mai multe; cu cât adună mai multă bogăţie, cu atât se simte mai nesigur; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.

Să restabilim matricea corectă, echilibrul iniţial. Altminteri n-avem decât ceva ce

„seamănă” cu adevărul. Înţelegem pornind de la viaţa reală. Apa care curge la robinet, cu care ne spălăm şi care

este considerată potabilă în cele mai multe părţi ale lumii, nu este apa adevărată. Apa originară (cea din izvoarele ce ţâşnesc din crăpăturile munţilor) seamănă foarte mult cu cea de la robinet,

4 Diener, E., Suh, E.M. Lucas, R.E. şi Smith, H.L., Subjective well being, three decades of

progress, Psyhological Bulletin, nr. 125, pp. 276-302 (1999). 5 Hierotheos Vlachos, Psihologia existenţialistă şi psihoterapia Ortodoxă, Ed. Bizantină,

Bucureşti, 2007, pag. 50-51.


dar un detaliu microscopic face o diferenţă determinantă: apa originară are o structură moleculară hexagonală, în vreme ce apa de la robinet, contorsionată prin conducte, filtrată şi răs-filtrată, are o structură moleculară fără formă, dezordonată. Apa originară aduce sănătate, apa de la robinet, dacă nu aduce boli, în cel mai bun caz aduce stagnare. Există aparate care refac structura moleculară a apei şi o fac din nou izvor de sănătate. Un tip de apă este pentru viaţă, alt tip este pentru stagnare şi moarte – dar arată la fel!

În manualul de chimie există o atenţionare specială: nu atingeţi recipientele de sticlă cu

mâna, deoarece sticla fierbinte are exact acelaşi aspect ca şi sticla obişnuită!

La fel şi cu bogăţia: există bogăţie folosită adevărat, pentru viaţă, tot aşa precum există şi bogăţie care aruncă direct în moarte. Bogăţia de care nu te alipeşti este spre prosperitate, succes, belşug, cea care ajunge să te stăpânească obsesiv este spre moarte. Chiar dacă eşti viu.

Pari viu. Gândeşte-te la aceasta înainte de a începe o afacere sau înainte de a o dezvolta.

[E cam neconvenţional acest punct de vedere, nu? Întregul Ghid de faţă e cam

neconvenţional, iar ceea ce propunem ca discuţii mai dezvoltate pentru iniţierea sau dezvoltarea afacerii sunt tocmai aspectele din unghiuri „neclasice”]. Interesant este că literatura motivaţională a sec. XXI ne arată limpede exact ce spuneam mai sus, ba chiar găseşte şi alte rădăcini putrede ale bogăţiei, în afara celor ce am enumerat:

Prin desprinderea motivaţiei dumneavoastră de furie, teamă şi nevoia de a demonstra că sunteţi cineva, puteţi realiza noi legături ale activităţilor ce presupun câştigarea banilor prin intermediul unei ţinte, colaborare şi bucurie.

T. Harv Ekker, Secretele minţii de milionar

Aş fi vrut să scriu cuvintele ce urmează, dar au fost deja scrise de cineva foarte inspirat, un

alt autor de succes, Robin Sharma, în best-seller-ul său „Ghidul împlinirii”:

„Iată poziţia mea în problema „succes financiar sau împlinire”: o viaţă extraordinară le presupune pe amândouă. Esenţa vieţii este echilibrul. În absenţa reuşitei materiale, v-aţi simţi cu siguranţă oarecum neîmpliniţi. Una dintre caracteristicile naturii umane este dorinţa de a ne valorifica cele mai mari talente şi de a trăi viaţa din plin. Suntem făcuţi să ne împlinim. Iar marile realizări sunt pur şi simplu o reflectare a creativităţii în acţiune. Cu cât facem mai multe lucruri importante, cu atât valorificăm mai mult din creativitatea naturală. Succesul este un act creativ. Este, de asemenea, şi una din cele mai bune căi către împlinire, dacă este însoţit de un respect sănătos pentru echilibrul între viaţa personală şi activitatea profesională. (…) Reuşita aduce bucurie. Şi totuşi, dacă nu am face şi lucruri altruiste, cred că am simţi că am făcut umbră pământului degeaba. Reuşita materială singură, fără a simţi că ai adus o contribuţie semnificativă, îţi lasă un gol în inimă”.

Excepţional! Iată legea echilibrului, fără de care orice început de afacere sau orice

tentativă de dezvoltare e sortită eşecului, chiar dacă aparent începe bine!


Şi din nou Robin Sharma, în admirabilul său Ghid al împlinirii: Câtă vreme urmăriţi realizările materiale, vă îndemn să vă străduiţi în acelaşi timp să faceţi mai bune vieţile celor pe care îi întâlniţi şi să lăsaţi în urmă o lume mai bună decât aţi găsit-o.

Acum e limpede?

Bogăţia poate fi bună sau rea, iar raportul e dat de cum o foloseşti sau ai potenţial, intenţie, aplecare să o foloseşti.

Iată cum descria această diferenţiere între cele două tipuri de bogăţii scriitorul Russell

Conwell, într-o lucrare scrisă acum circa o sută de ani – Acres of Diamonds/Hectare de diamante - cunoscută tuturor celor ce urmăresc prosperitatea cinstită, eliberată de vicii, care urmăreşte inclusiv ajutorarea celor din jur:

Eu spun că ar trebui să vă îmbogăţiţi şi este de datoria voastră să se îmbogăţiţi. Atâţia dintre fraţii mei pioşi îmi spună, „Tu, un slujitor creştin, îţi petreci timpul mergând în sus şi în jos prin ţară, sfătuind pe tineri să se îmbogăţească, să câştige bani?” „Da,

bineînţeles că asta fac”. Ei spun, „Ce groaznic! De ce nu predici Evanghelia în loc de a predica despre cum să facă omul bani?'

Pentru că a face bani în mod cinstit este acelaşi lucru cu a predica Evanghelia”. Acesta este motivul. Cei care se îmbogăţesc pot fi cei mai cinstiţi oameni pe care îi găsiţi în comunitate.

„O”, spune unul din tinerii din această seară, „mi s-a spus toată viaţa mea că, dacă o persoană are bani el este foarte necinstită şi demnă de dezonoare şi demnă de dispreţuit”. „Prietenul meu, acesta este motivul pentru care nu aveţi nimic, pentru că aveţi această idee despre oameni. Temelia credinţei tale este cu totul falsă. Permiteţi-mi să spun aici în mod clar, şi o spun pe scurt, deşi e nevoie de o discuţie pentru care nu avem timp de aici, nouăzeci şi opt din o sută de oameni bogaţi din America sunt cinstiţi. Acesta este motivul pentru care sunt bogaţi. Acesta este motivul pentru care le sunt încredinţaţi banii. Acesta este motivul pentru care conduc întreprinderi mari şi găsesc o mulţime de oameni pentru a lucra cu ei. Aceasta se datorează faptului că ei sunt oameni cinstiţi.

Spune un alt tânăr, „Aud, uneori, de oameni care fac milioane de dolari în mod necinstit”. „Da, desigur, ai auzit şi tu şi eu. Dar în realitate sunt atât de rari, însă ziarele vorbesc despre ei tot timpul ca un subiect de ştiri până când ajungeţi la ideea că toţi ceilalţi oameni bogaţi s-au îmbogăţit necinstit.

Prietenul meu, să mergem - dacă ai automobil - în suburbiile din Philadelphia, şi prezintă-mă oamenilor care au case în jurul acestui oraş mare, acele case frumoase, cu grădini şi flori, acele case magnifice atât de minunate în arta lor, iar eu vă voi prezenta pe cei mai buni oameni de caracter precum şi cei mai buni antreprenori din oraşul nostru (…). Un om nu este un om adevărat până când el deţine propria sa acasă, şi cei ce deţin casele lor sunt mult mai onorabili şi cinstiţi şi curaţi şi adevăraţi şi gospodari şi atenţi când deţin o casă.

Pentru un om de a avea bani, chiar şi în sume mari, nu este un lucru de neglijat. Noi predicăm împotriva lăcomiei – şi ştiţi că o facem - în amvon, predicăm de multe ori împotriva ei atât de mult timp şi folosim termenii de „câştig murdar”, încât creştinii ajung la ideea că atunci când suntem în amvon credem că este rău pentru orice om de a

avea bani (…).


Desigur, există unele lucruri mai mari decât banii (…).Ei bine, ştiu că sunt unele lucruri mai mari şi mai măreţe decât aurul. Dragostea este ce mai mare lucru de pe pământul lui Dumnezeu, dar norocos e iubitul care are o mulţime de bani. Banii sunt putere, banii sunt forţa, banii vor face bine cât şi rău. În mâinile oamenilor buni s-ar putea realiza, şi s-a realizat, binele. Banii înseamnă putere, şi Dvs. ar trebui să fiţi în mod rezonabil de ambiţios să-i obţineţi. Ar trebui, pentru ca puteţi face mai mult bine cu ei decât ai putea fără ei. Banii v-au tipărit Biblia, banii vă construiesc bisericile voastre, banii vă trimit misionari şi banii vă plătesc predicatorii, şi nu aţi avea multe din acestea, dacă nu le-aţi plăti.(…)

Ceea ce vroia să spună Russell Conwell este că banii sunt o poartă către a fi mai bun sau a fi mai rău – alegerea o face fiecare. Putem construi cu aceşti bani sau putem să ne afundăm în mocirlă pe noi şi pe alţii. Putem dărui viaţă, speranţe. „Nimeni nu ştie din ce e făcut până când prosperitatea şi huzurul nu-l pun la încercare” (Adolph P. Gouthey). De aceea, dacă este spre viciu, dacă în străfundurile sufletului tău stă intenţia de folosi negativ aceste aspecte – pofta de putere, vlăguirea trupului, sustragerea de la activităţi folositoare – să nu te miri că nu primeşti aşa ceva de la Dumnezeu. El vede până la despicătura ultimă a sufletului tău, acolo unde crezi că ai ascuns patima.

PARADOXUL EFICIENŢEI: GÂNDEŞTE INVERS DECÂT TURMA, IAR PROFITURILE VOR CREŞTE

Ştii care e ironia? Atunci când nu îţi lipeşti sufletul de bogăţii, atunci când nu eşti obsedat

că nu găseşti oportunităţi, atunci când te relaxezi în loc să stai ţepos ca un arici, oportunităţile de dezvoltare a afacerii apar mai limpezi. E vorba aici despre detaşare, despre care autorii recenţi vorbesc foarte convingător:

„Atunci când oamenii învaţă să se detaşeze şi să aibă încredere obţin mai

des ceea ce vor şi mult mai uşor decât dacă ar trebui să lupte pentru acel lucru. Conceptul este valabil şi în viaţa dumneavoastră. Alegeţi-vă ceea ce vreţi şi lăsaţi-l pe Dumnezeu sau universul (indiferent de

semnificaţia acestor noţiuni pentru dumneavoastră) să vă aducă acel lucru. Lăsaţi-l să orchestreze evenimentele care vor determina materializarea dorinţei. Renunţaţi la nevoia de a şti în ce fel veţi reuşi. A cunoaşte modalitatea poate presupune o limitare. Dacă alegeţi să materializaţi ceva anume, dar nu vă puteţi da seama în mod conştient cum veţi obţine acel lucru, s-ar putea să renunţaţi. Mintea conştientă nu poate întrevedea toate posibilităţile.

Cedaţi controlul şi acordaţi universului libertatea de a vă procura tot ce vă doriţi.

Este prea greu de digerat?” (Joe Vitale - Factorul de atracţie)


Nu este deloc greu de digerat, în afara faptului că Dumnezeu nu e acelaşi cu Universul6. Mi s-a întâmplat şi mie: când într-o colaborare presam să se respecte termene, ritm etc., lucrurile mergeau de multe ori împiedicat până la catastrofal ori, chiar dacă mergeau bine, efortul era uriaş. Când i-am lăsat în pace o perioadă, partenerii au început să mă sune ei pe mine cu lucruri gândite mai bine (gândite inclusiv în locul meu şi adesea mai bine decât le-aş fi gândit eu – economie de timp fantastică) şi dispuşi să plătească mai mult pentru lucruri pe care oricum le aşteptam şi eu să le fac.

Acum câteva zeci de ani, R. Collier, scriitor citit şi în prezent, sublinia despre detaşarea care aduce soluţia:

Ştiţi cum se întâmplă, după ce studiaţi o problemă sub toate aspectele, să vi se pară mai complicată decât atunci când v-aţi apucat de ea. Lăsaţi-o deoparte pentru o vreme. Uitaţi-o, iar când o să vă apucaţi din nou de ea, ideile se vor fi limpezit, raţionamentul va fi gata elaborat, problema gata rezolvată. (…)

La origine, sclipirea de geniu nu porneşte din creierul persoanei în cauză.

Printr-o concentrare intensă aţi stabilit un circuit între spiritul vostru subconştient şi cel Universal, iar inspiraţia de la El porneşte! Orice geniu, orice progres provin din aceeaşi sursă. Depinde doar de fiecare modul în care se stabileşte acest circuit după voie, astfel încât, la nevoie, să puteţi face apel la El. Faptul este posibil.

Aşadar, detaşarea ideală este cea „activă”, ca să spunem aşa. Nu înseamnă nepăsare!

Înseamnă să nu fii alipit de rezultate. Înseamnă „fac tot ceea ce depinde de mine, iar Dumnezeu va pune degetul pe ce e mai bine” – şi să crezi asta indiferent de ce se întâmplă!

Neconvenţional, nu? Ca şi firma cu impozite zero, ca şi flexibilitatea colaborărilor sau flexibilizarea contractelor de muncă. Neconvenţional, dar eficient şi aducător de profit, cu timp alocat mult mai puţin: fiind detaşat de griji, de bogăţii, de onoruri dobândeşti o libertate emoţională fantastică. Este „secretul” asceţilor care nu aveau nici măcar un pat în chilia lor.

Când te ataşezi prea mult – spune R. Carlson în memorabila sa carte Nu-ţi face griji, fă bani! – creezi teama care-ţi stă în cale: Şi dacă pierd? Dacă târgul nu se încheie? Dacă sunt respins? Dacă, dacă, dacă... Credinţa că totul trebuie să funcţioneze exact aşa cum vrei tu, fără nicio abatere, produce o apăsare enormă.

Totul în dauna succesului tău. Detaşarea, dimpotrivă, funcţionează ca o magie. Îţi permite să te simţi mai bine pe timpul

efortului, să te bucuri de mersul înainte. Te ajută să reuşeşti în orice faci, dându-ţi încrederea de care ai nevoie. Înlătură apăsarea. Câştigi indiferent de rezultat. Faptul că nu-ţi faci griji te ajută să te concentrezi şi să stărui asupra scopului. Te ajută să nu-ţi încurci singur drumul. Ştii în inima ta că, chiar dacă lucrurile nu merg aşa cum ai sperat, totul va fi în regulă. Vei ieşi bine. Vei învăţa din experienţă. Vei face mai bine data viitoare. Această atitudine de acceptare te va ajuta să faci pasul

6 Creatorul nu e acelaşi lucru cu creatura, dar Joe a vrut probabil să cuprindă un mesaj universal

valabil.


următor pe drumul tău. În loc să fii pierdut sau imobilizat de dezamăgire sau regret, pur şi simplu vei merge mai departe - cu încredere şi plăcere.

Pe la vârsta de 23-24 de ani, când mă străduiam din răsputeri să îmi fac o situaţie în lumea

asta – căutam surse financiare ca să îmi întreţin viitoarea familie, o casă, o poziţie pe care atunci o visam în zona de confort – mă străduiam de orice, mă zbuciumam că o comandă întârzia, mă speriam de orice amânare la plată şi tot aşa. Atunci am scris pe cartea lui Carlson aceste cuvinte: „Ar mai vorbi la fel de... detaşat autorul dacă ar fi şomer, ar fi fost respins la zece interviuri unul după altul şi ar fi avut cinci copii pe care nu îi poate hrăni? Ar mai fi vorbit la fel de detaşat dacă, din cauză că nu ar fi plătit chiria, ar trebui să plece undeva, fără a găsi unde?

Autorul este un om de succes, totuşi. El are o „rezervă” (mai ales materială) care îi permite să supravieţuiască chiar unei serii de eşecuri, de căutări. În astfel de condiţii, într-adevăr experimentarea e benefică. Dar poate că va fi nevoie de o carte care să explice cum să ajungi la echilibru”.

Mă uit din când în când la aceste rânduri. Ele reflectă viziunea mea de atunci şi viziunea

turmei care merge fără ţintă, încătuşată în zona de confort „sigură”. Acum ştiu că prosperitatea e mai mult decât banii. E mai mult decât relaţiile cu oamenii. Prosperitatea curge limpede prin tine atunci când ai curăţat sufletul şi eşti pregătit să o primeşti. Când canalele sunt înfundate, când gânduri înfricoşate se opun prosperităţii, când pui pe altar doar teamă şi bârfe meschine, să nu crezi că obţii mai mult decât semeni.

Anii care au urmat au adus mai multă înţelepciune (cred). La un moment dat, în zece zile

s-au dărâmat pilonii de bază ai carierei, clădiţi în 14 ani. După ce am avut tendinţa să mă autocompătimesc, să mă revolt, să îmi fac griji – bag de seamă că rădăcinile gândirii proaste erau pline de vigoare – am alungat toate aceste muşte bâzâitoare, iar după un timp de linişte ceva s-a luminat în mine şi i-am spus soţiei: „Uită-te în jurul nostru. Am pornit de mână amândoi, de la zero, ba chiar de la datorii. În câţiva ani am reuşit mai bine decât foarte mulţi de vârsta noastră. Am plătit datorii şi avem o situaţie considerată de mulţi un „lux”, chiar dacă avem trei copii şi cheltuieli care pe alţii îi sperie. Dar cred despre noi că suntem ca un Jeep sau ca un tanc. Am despre noi imaginea asta, de vehicul căruia nimic nu îi poate sta în cale. Întâmplător, acum Jeep-ului i s-a stricat volanul şi i s-a fisurat direcţia. Dar asta nu înseamnă că nu mai e Jeep. Punem volanul, refacem direcţia şi suntem din nou în Jeep! Asta dacă nu vrem să îl lăsăm să fie căruţă. Eu nu-l las”. Soţia mea a venit spre mine şi m-a îmbrăţişat.

Am ieşit din cea mai grea încercare de până acum. Şi am ieşit cu foarte bine, pentru că Dumnezeu

adesea dărâmă zona de confort pentru ca să se clădească ceva mai bun. O uşă se închide, dar alte zece se deschid. Numai că nu suntem în stare să le vedem pe cele zece, deoarece rămânem cu ochii mereu la uşa care s-a închis.

Evident, nu circumstanţele în sine ne fac fericiţi sau nefericiţi. Felul în care

reacţionăm la circumstanţe este cel care ne determină simţămintele. Iisus a spus că Împărăţia cerurilor este în noi. Tot acolo este şi împărăţia iadului, spune Dale Carnegie.

Detaşarea de averi, detaşarea de griji…


În rând cu toate patimile a dispărut şi iubirea de bani, mândria de a avea proprietăţi,

invidia contra celora ce au mai mult, dispreţul pentru cei ce nu au. Banul va deveni un instrument de schimb, o unealtă şi cam atât. Sau veţi vedea că banul va fi o ispită greu de dus… atât de greu de dus încât sufletul eliberat de patimi va simţi închisoarea banilor, iar nu libertatea lor (cum o cred unii) şi va vrea să ajungă la ultimul nivel al bogăţiei, al celei spirituale, eliberată de povara grijii banilor. Dar asta e altă poveste…

Unii locuitori ai Sibiului mă ţin minte de pe vremea când aveam o emisiune la un post

local din Sibiu. Ajunsesem pentru unii o mică vedetă. Mă saluta lumea pe stradă, mă felicita… Să vă spun ceva ciudat: nu a fost o perioadă fericită. Când mergeam pe stradă nu ştiam niciodată cine se uită după mine, ca să mă judece dacă sunt sau nu un exemplu (şi e foarte greu să te comporţi mereu aşa cum se aşteaptă alţii să te comporţi). Trebuia să fiu atent permanent la poziţia corpului, limbajul (eu, fire cu multe trăsături colerice), ajungem în Biserică sau în magazin şi când să îmi văd de suflet sau de cumpărături eram tras de mânecă şi întrerupt… La început m-a tentat, m-a măgulit. Apoi a devenit o povară.

La fel şi bogăţia: pentru unii e scară ce suie la cer, pentru alţii e scară ce rostogoleşte la pierzanie.

Bogăţia nu e bună sau rea în sine, dar modul în care o folosim este. … La fel şi vinul: pentru unii este medicament, pentru unii este prilej de patimă. Şi dacă tot am ajuns la medicamente: veninul de şarpe sau mătrăguna, folosite în cantităţi atent dozate şi adaptate fiecărui organism, pot să vindece de boli. Ajunge să dăm bolnavului doar puţin mai mult decât doza maximă admisă şi l-am nenorocit. Pe mâna celui mai bine intenţionat om, dar neştiutor în dozare şi în pericole, veninul devine mortal. Pe mâna cuiva priceput veninul devine viaţă.

CUM STĂM CU ÎNCREDEREA ÎN AFACEREA NOASTRĂ?

E o temă la rândul ei neconvenţională, care îşi găseşte aici locul. Să vedem. Nu te gândi la un Elefant Mov. Gândeşte-te la orice, dar nu te gândi la un Elefant Mov. Cei mai mulţi se gândesc exact la un elefant. Şi mov, pe deasupra. Dar în următoarea

secundă încearcă să respingă imaginea, înlocuind-o cu orice. Bun. Turma gândeşte: „hai să fim serioşi, importantă e sănătatea, nu banii”. În cariera mea de

consultant am lucrat cu sute de oameni care gândeau aşa. Deci, dacă banii nu sunt importanţi, înseamnă exact ca la Elefantul Mov: ne gândim o

secundă la ei şi apoi mintea îi respinge. Şi atunci, pentru Dumnezeu, cum să atragi banii dacă îi respingi?


Iată ce spunea Robert Collier chiar despre situaţiile care îngrijorează pe mulţi dintre noi:

„Datoriile? Să nu vă frământaţi din pricina lor. Amintiţi-vă că umbra mlădiţelor ivite din seminţele care germinează ucide buruienile. Păstraţi-vă concentrarea asupra bunului pe care-l doriţi şi el va ucide răul de care vă temeţi, tot astfel cum, dacă răsucim comutatorul, întunericul se risipeşte. Unui fermier nu-i e mai greu să plivească un lan de grâu pentru a-l curăţa de buruieni, cât vă e vouă să alungaţi întunericul dintr-o încăpere. Nu trebuie să vă frământaţi mai mult pentru datorii sau pentru vreo lipsă oarecare. Puneţi-vă toate gândurile şi toată credinţa în bogăţiile care fac obiectul rugăciunii voastre şi lăsaţi-le să vă risipească datoriile.”

La începutul carierei sale, un cunoscut avocat din perioada interbelică, Istrate Micescu, a

avut de apărat un criminal. Misiune grea. Criminalul era un băcan care l-a omorât pe un client de-al său ce venea zilnic sau aproape zilnic şi îl ponegrea pe băcan cum îi venea la gură, de faţă cu clienţii: ba că vinde cu lipsă la cântar, ba că pune apă în lapte, ba câte şi mai câte. Azi aşa, mâine aşa, iar după ce băcanul l-a luat mai multe zile la rând ba cu binişorul, ba cu ameninţări, a pus mâna pe topor şi şi-a liniştit pe vecie clientul.

Acum, insultă-insultă, dar suntem de acord că nu se justifică omorul. Un astfel de caz avea de apărat Istrate Micescu. Când vine ziua procesului, procurorul îşi face meseria, acuză, cere să nu se acorde

circumstanţe atenuante – într-un cuvânt îşi face datoria. I se dă cuvântul apărării, avocatului Micescu.

Avocatul: „Domnule Preşedinte şi onorată instanţă!” Preşedintele completului de judecată: „Aveţi cuvântul, domnule apărător”. Avocatul, din nou: „Domnule Preşedinte şi onorată instanţă!” Preşedintele: „Vă ascultăm, aveţi cuvântul” Avocatul, a treia oară: „Domnule Preşedinte şi onorată instanţă!” Preşedintele, iritat: „Domnule avocat, ce tot repetaţi? V-am dat cuvântul. Aveţi de gând să

treceţi odată la subiect?” Avocatul: „Domnule Preşedinte, am repetat în faţa publicului de trei ori – de doar trei ori -

o formulă cuviincioasă de adresare. Totuşi, prin repetiţie prin nimic justificată v-am stârnit iritarea. De ce oare ar trebui condamnat clientul meu, după ce zile în şir, în faţa clienţilor, era insultat şi calomniat, aşadar cu formule departe de a fi cuviincioase?”

Criminalul a fost achitat! A doua zi ziarele au relatat cu lux de amănunte pledoaria neobişnuită a tânărului avocat,

care şi-a asigurat astfel un start de carieră fulminant. Dar asta e altă poveste. Ba nu, e chiar povestea noastră: avocatul a pornit de la puţinul pe care îl avea şi l-a dezvoltat magistral înspre succes deplin. Iată puterea uriaşă a gândurilor orientate cu bună ştiinţă spre un scop (indiferent dacă acesta este bogăţia sau lipsurile). Recitiţi schimbul de replici şi veţi vedea cum avocatul a reuşit să orienteze gândurile instanţei către concluzia urmărită de el – şi a obţinut-o!

Faceţi la fel când porniţi în căutarea prosperităţii, împlinirii, schimbărilor în bine. Vrem

prosperitate, dar ţinem gândurile aţintite la greutăţile vieţii, la facturile şi furnizorii care ne împovărează? Şi atunci, ce atragem?

Vrem bani mai mulţi, dar ne gândim să strângem şi pentru zile negre? Aceea vom avea! Vrem prosperitate, dar ne e teamă să deschidem o afacere (mică, mare, nu contează)

pentru că ne e frică de fiscalitate şi controale?


Există căi neconvenţionale pentru succes în viaţă.

Ironia face că ne batem ca şoarecii pe un caşcaval micuţ (=realitatea din „zona de confort”) şi nu vedem lângă noi caşcavalul uriaş, infinit, din care se înfruptă doar câţiva. Dezvoltând o afacere cu ceea ce ne pricepem trecem la caşcavalul mare, din care, la început vom putea înghiţi puţintel, dar apoi va fi un festin.

Vor spune unii: „voi nu vedeţi că e criză? Nu vedeţi că nu mai sunt bani? Că se pierd locuri

de muncă şi falimentează afaceri?” Haideţi să vedem. Nu sunt bani. Serios? Unde au dispărut aşa, deodată? Îmi aduc aminte de o anecdotă de la

începutul crizei. Se spune că în faţa unui uriaş centru de afaceri, din beton şi sticlă, un lustragiu îşi găsise o clientelă statornică. Oameni de afaceri ocupaţi, angajaţi, oaspeţi, făceau ultimele retuşuri, înainte de a intra în clădire şi unii treceau şi pe la el ca să îşi lustruiască pantofii. Lustragiul nostru muncea cu tragere de inimă, punea cremă de ghete din belşug şi de calitate excelentă, mai spunea câte o vorbă de duh clienţilor, pantofii ieşeau bijuterie, iar el se mulţumea cu puţin.

Într-o bună zi, la lustragiul nostru vin doi dintre clienţii care urmau să intre în clădire. Tunşi perie, îmbrăcaţi în costume negre cu cămaşă albă, arătau că ştiu ce vor şi sunt oameni de succes. În timp ce le lustruia pantofii, unul dintre clienţi îi şopteşte lustragiului: „Prietene, văd că lucrezi bine şi ceri puţin. Ai grijă, că vor veni în curând vremuri grele. Lumea nu va mai avea bani şi s-ar putea să ai clienţi tot mai puţini şi să dai faliment. Vezi ce faci până vin vremurile astea grele, vezi ce faci ca să îţi asiguri repede nişte bani, că nu se ştie cât vor dura zilele negre.”

Şi lustragiul nostru se posomorî. Deveni mai expeditiv cu lucrul, ba chiar lucra de

mântuială, ca să aibă timp de mai mulţi clienţi. Făcea economie la cremă (şi la cantitate şi la calitate) şi mări preţurile. Dar clienţii erau tot mai nemulţumiţi şi veniturile scădeau, încât lustragiul ajunse să moară de foame. Se uită în portmoneu: foarte puţini bani puşi deoparte. Şi atunci se gândi: „Ce bine era dacă mi-ar fi spus oamenii aceia de mai mult timp că va fi criză şi nu vor mai fi bani”…

Anecdotă cam amară. Ne arată că noi „ne crizăm singuri” cum spunea un prieten. De

ajuns să ni se spună că va fi criză şi vom acţiona ca să declanşăm criza: nu mai circulă capitalurile, deci scade producţia, dispar locuri de muncă, automat nu se mai plătesc credite din cauza veniturilor devenite insuficiente, cad instituţii bancare sau devin „găuri negre”, iar valul se propagă peste hotare, la sucursalele din străinătate, unde efectul este similar.

Şi toate acestea pentru că „ni s-a spus” că va fi criză, iar noi am preluat mesajul şi am acţionat ca atare.

Dar dacă am hotărî să nu ne intereseze că „va fi criză”? Dacă am acţiona cu încredere că numai imaginaţia noastră panicată sau credinţa

şovăielnică ne fac să avem în faţă criza şi nu oportunităţile?

În jur e criză. În faţă e un viitor sumbru. Nu ai unde să îţi mai îndrepţi privirile, speranţele?

Îndreaptă-ţi gândurile spre locul unde nu e niciodată criză. Există, dincolo de noi, răspunsul la criza financiară, la criza mondială. Am mai arătat: în Cer nu e niciodată criză. Dacă ţi se pare o legendă episodul biblic al înmulţirii a cinci pâini şi doi peşti până la cantitatea necesară spre a hrăni cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii, ei bine, în mod paradoxal, şi omul face aşa

ceva, chiar fără credinţă şi fără să îşi dea


seama. Ia orice text din calculator şi fă copy-paste. Ai obţinut un al doilea text, identic. Îl multiplici de câte ori doreşti. Contează cât de mare sau de mic e textul? Nu contează.

Să zicem că exemplul acesta nu e din lumea fizică. (Dar de fapt tocmai despre ceea ce NU

e în lumea fizică discutăm acum, de ceva dincolo de convenţional, aşa cum e întreg Ghidul pe care îl citeşti). Să admitem că e un exemplu prea uşor.

Să aducem în discuţie un alt exemplu. Depozitele băneşti la care băncile ne plătesc dobândă au acelaşi mecanism. Orice bancă

păstrează în seifurile sale doar 30-33% din bani, pentru urgenţe. Restul sunt transmişi în economie, prin credite cu dobândă. De pe urma dobânzii banca îţi plăteşte ţie o dobândă şi rămâne şi ea cu partea ei. Aceşti bani trimişi în piaţă se „clonează”. Este vital ca numai 30-33% din bani să rămână în seifuri. De aceea, cine vrea să destabilizeze o bancă lansează zvonul că nu mai poate rambursa la cerere toate depunerile clienţilor. Mecanismul e acelaşi ca în întâmplarea cu lustragiul: se anunţă criza şi toată lumea intră în criză.

Să revenim la „clonarea” banilor, fără a uita de criză, prin alt exemplu: banii scripturali. Aici e foarte clară puterea de multiplicare a omului, deşi nu e chiar evidentă pentru toţi. Să spunem că un consultant în afaceri îţi plăteşte ţie 2000 de lei pentru un serviciu. Tu plăteşti aceşti 2000 de lei zugravului, iar zugravul dă aceiaşi bani pe materiale pentru alte lucrări.

Patronul magazinului de materiale vine la consultant pentru consultanţă (evident) şi plăteşte aceiaşi 2000 de lei. Aceiaşi bani au cumpărat un serviciu de la tine, aceiaşi 2000 de lei au cumpărat zugrăveala, apoi aceiaşi bani au fost transmişi pentru materiale de construcţie, în fine aceiaşi bani pentru consultanţă. Două mii de lei au generat tranzacţii de 10.000 de lei.

Dacă ai fi ţinut banii pentru tine, de teama crizei, ai fi întrerupt circuitul: nu ai mai fi avut cu ce să plăteşti zugravul, acesta nu ar mai fi cumpărat materiale, proprietarul de magazin nu ar mai fi avut bani de consultantă şi nu ar mai fi cerut-o, iar consultantul – de la care au plecat banii – ar fi rămas fără ei.

Reţine: dacă ai fi ţinut banii pentru tine, de teama crizei, ai fi întrerupt circuitul. Când li s-a spus oamenilor că vine criza, nu a trebuit mai mult. Au întrerupt singuri circuitul prosperităţii. Ce a urmat se ştie.

Aceasta este multiplicarea banilor sau, dimpotrivă, blocarea lor pe timp de criză, de care oamenii nu sunt conştienţi!

Iar dacă omul face aşa ceva, credeţi că Dumnezeu, Creatorul a toate, nu găseşte soluţii? Le are la îndemână. Materializarea lor ţine de credinţa ta.

Deci omul face în mod curent aşa ceva, cu banii. De ce nu ar face cu toate bogăţiile? Vei

întreba: „Cum?”. Cum să dublez pământul pe care îl am? Cum să „clonez” casa? Cum să îmi dublez salariul?

Se pot înmulţi cinci pâini şi doi peşti. Se poate înmulţi untdelemnul. Mana căzută din cer, timp de 40 de ani, care a hrănit poporul evreu în plin deşert, la temperaturi greu de suportat, unde nu era apă şi nici urmă de iarbă, este un miracol dincolo de noi. Nu a murit nimeni de foame. De bătrâneţe sau muşcaţi de şarpe - da, dar nu de foame. Nu o zi, nu două, ci patruzeci de ani! Credeţi că e o legendă? Eu nu cred.

Credeţi că acum nu mai poate Cineva să facă asta?


Ca să se mai şi întâmple, asta ţine de Credinţă, care e alt capitol. Un capitol neconvenţional dar care face parte din viaţă.

Revoluţia perspectivei Noi credem că faptele noastre, încrederea, chiar rugăciunile făcute din suflet, vor aduce

către noi împlinirile pe care le dorim. Ei bine, corect este tocmai invers. Faptele, încrederea, rugăciunile, stăruinţa şi nădejdea noastră ne ghidează pe noi spre oportunităţi şi împliniri - şi nu invers!

Oportunităţile plutesc în aer. Unele sunt vizibile, pe altele le putem vedea numai când ne intersectăm cu ele. Dar ele există. Dumnezeu le-a creat deja. În funcţie de cum credem în şansă şi în succes noi suntem îndrumaţi să ne deplasăm spre ele şi ni se deschid ochii ca să le vedem.

Nu trebuie să schimbăm împrejurările, trebuie să ne schimbăm noi coordonatele: să credem că vom fi îndrumaţi, să credem că suntem pe drumul cel bun care va intersecta viaţa noastră cu oportunitatea deja creată.

Răspunsurile există deja. Nu-i aşa că schimbarea aceasta de perspectivă luminează toate întrebările tale?

Oportunităţile sunt în jurul nostru. Noi „prindem” oportunitatea când ne intersectăm cu

traiectoria ei. Dacă avem încredere că vom fi duşi spre acea oportunitate, o vom prinde noi. Dacă nu avem credinţă, iar altul are, oportunitatea va fi dăruită altuia.

Pe când începusem colaborarea cu cel mai performant program legislativ de la acea oră, după câteva luni de zile aveam atât de mult de lucru încât am propus unui prieten, fost coleg de facultate, să lucrăm împreună şi să împărţim câştigul. Zice el:

- Şi cât timp crezi că mai e de lucru la programul acesta? - Poate un an, cam aşa - Apoi, pentru un an, nu merită… - De ce să nu merite? Şi un an e ok, căci oamenii plătesc bine. Dar poate că va fi mai mult

de un an. - Cine ne bagă pe noi în seamă? Hai să fim serioşi! Aici s-a încheiat discuţia. Au fost încă treisprezece ani de colaborare, timp în care mi-am

plătit credite, am întreţinut familia în creştere… şi asta pentru că m-am rugat şi eu şi soţia mea să fim călăuziţi spre rezultate frumoase.

Gândeşte invers decât turma! De fiecare dată când te rogi stabileşte un scop clar, o cerinţă clară – şi vei vedea că vei fi

ajutat. Aici e cheia în care citim cele ce se spun despre urmarea unui scop. „Un scop urmărit cu atâta îndârjire, încât viaţa moartea sau orice altceva sa pară de minimă importanţă în comparaţie cu el! Un scop deci - şi hotărârea nestrămutată de a-l urmări până la realizare” atrăgea atenţia Robert Collier acum aproape o sută de ani.


TRAGEM LINIE ŞI ADUNĂM

Cam acestea ar fi de spus pe scurt despre colosalele

secrete care sunt… la îndemâna tuturor.

Viaţa aceasta merită trăită bucurându-te de toate darurile ei, şi nicidecum luptând doar cu cele mai slabe arme,

care fac lupta epuizantă şi rezultatul nesigur.

Succesul îl capeţi numai dacă vrei. Nimeni nu te obligă să ai ceea ce îţi doreşti. Dacă nu vrei succesul dar îl capeţi în mod accidental şi în contra acţiunilor tale, s-ar putea să fie primejdios. Cei care dintr-o dată câştigă la loto o sumă uriaşă o risipesc în foarte scurt timp şi revin la traiul lor de zi cu zi.

Poate e bine să ştii că încrederea în sine, pe care mulţi o afişează, are două izvoare:

rezultatele anterioare foarte bune şi informaţia ascunsă de ochii celor mulţi. Informaţia esenţială, dezbrăcată de false căutări şi alternative, fără orbecăială. Direct la ţintă. Direct la succes şi împliniri.

Devoalăm misterul. Unora le e frică să facă publice soluţii mai fine, care le asigură pâinea.

Una e să dai de zece ori aceeaşi soluţie la zece clienţi şi să încasezi de zece ori onorariul, alta e ca soluţia dată de tine să fie publică, să îi ajute pe mulţi, dar fiind publică nu mai are caracterul uimitor de până acum.

Multora le e frică de aceasta. Nouă – celor care v-am întrebat, la sondajul de opinie, ce

anume vă doriţi să aflaţi de la noi - nu ne e frică să vă spunem exact ce să faceţi, reţete spre succes şlefuite sau spre eşec (abandonate, dar pe care unii se încăpăţânează să meargă) încercate în ani lungi de consultanţă.

Comoara e aceeaşi pentru toţi. Vântul favorabil bate pentru toţi, mici sau mari, tineri şi

bătrâni, bogaţi şi săraci deopotrivă. Nu uita:

“Navele plutesc spre est, navele plutesc spre vest, Împinse de suflul aceleiaşi brize ;

Nu vântul, ci-a pânzelor rostuiri Hotărăsc încotro se vor duce.”

Ella Wheeler Wilcox

Începem? Ne dezvoltăm? Încotro?


Lumea nu mai are nevoie de oameni care să joace la scară redusă.

Este timpul să încetaţi a vă mai ascunde şi să începeţi să ieşiţi la lumină.

Este momentul să încetaţi să mai doriţi, şi să începeţi să conduceţi.

Este timpul să începeţi să vă împărtăşiţi darurile celorlalţi în loc să vă alăturaţi lor sau să pretindeţi că nu există.

Este timpul să începeţi să jucaţi jocul vieţii, în stil „mare". T. Harv Ekker, Secretele minţii de milionar

Îndrăzneşte! Scoate la lumină visul! Şi afacerea ta se va dezvolta, inexplicabil pentru unii. Neconvenţional, după alţii.

Succes, indiferent dacă ai sau visezi să ai o afacere prosperă! Horaţiu Sasu - consultant în afaceri – www.afacericuprofit.ro Alin Popescu - Managing Partner – www.avocatnet.ro.


http://www.avocatnet.ro/

ghid pentru dezvoltarea micii afaceri

Documents