Obiectul politologiei

• Viata politica si problemele politicii fac obiectul mai multor discipline:

- Teoria politica

- Teoria sistemelor politice comparate

- Teoria relatiilor internationale

- Politologia

- Filozofia politica

- Doctrinele politice

- Sociologia politica

- Antropologia politica

- Psihologia politica etc

• Politologia – domeniu distinct de cercetare stiintifica

- presupune un ansamblu sistematizat de cunostinte si modele de cercetare prin care se cauta cunostinte transmisibile si verificabile

- face posibila analiza, descrierea, explicarea si intelegerea fenomenelor sau proceselor studiate.

• Subiectul studiului politologiei: sfera politicului

Ce este politicul?

I. Sfera politicului: toate deciziile cu privire la chestiunile nonindividuale (interese colective sau comunitare)

II. Politicul desemneaza sfera organizarii societatii – guvernarea

III. Politicul reprezinta activitatea de dobandire, pastrare si exercitare a puterii si controlului

IV. Politicul – domeniul asigurarii ordinii sociale – concilierea intereselor diverse

Teme de studiu:

viata politica a societatii, fenomenele politice caracteristice, istoria politica a comunitatilor

conduita politica individuala si colectiva, cu resorturile ei, cu regularitatile caracteristice, relatiile politice

organizarea politica a societatii, institutiile si statul actiunea grupurilor politice (partide, OI, ong-uri) natura puterii politice, exercitarea si controlul exercitarii acestuia

cultura politica (mentalitatile, atitudinile, valorile, traditiile, modelele comportamentale relevante, etc)

relatiile internationale (de cooperare sau de tip conflictual), geopolitica, diplomatia si negocierile int., institutiile si org. int.

Politologia presupune:

descriere

interpretare

explicare

rezolvare de probleme

analiza teoretica

indicatii practice

Stiinta politica este o disciplina predominant practica

Demersul politologic presupune:

- diagnoze

- explicatii

- previziuni

- avertizari

- argumentari

Stiluri de gandire si de analiza:

• Stilul speculativ

- pleaca de la anumite premise sau axiome (Platon, Hegel)

- obiectiv: mod ideal de organizare sociala – utopii (Campanella, Morus)

• Stilul filozofic

- abordarea problemelor din perspectiva unor presupozitii

- daca presupozitiile sunt corecte rezulta o conceptie adecvata despre societate

• Stilul descriptiv-istoric

- descrierea unor situatii istorice concrete

- inrudit cu stilul comparativist

• Stilul economist

- paralelism intre viata politica si cea economica

- inrudit cu realismul politic

• Stilul sistemic (structuralist)

- analiza politica ca sistem coerent si relativ unitar

• Abordarea conceptual-analitica

- analiza porneste de la concepte fundamentale (putere, guvernare, stat, libertate)

• Abordarea simbolica

- intelegerea realitatii sociale ca relatie simbolica

- urmareste analizarea conduitei umane (roluri sociale)

Metode de analiza si interpretare:

- caracter formal – metode statistice, teoria jocurilor, logica alegerilor

- caracter semi-formal – metode de analiza institutionala

- caracter neformal – analiza sociologica, psihologica, antropologica

Problema adevarului si a obiectivitatii

Cunoasterea nu este niciodata infailibila

• Sursele deformarii tabloului de analiza

- Insuficienta datelor

- Interpretarea inadecvata a faptelor

- Interactiunea fapte-valori

- Imposibilitatea explicarii exacte a faptelor

- Complexitatea datelor

- Dificultatea de a deduce legi si/sau solutii

Ideologia

Definitie: un set coerent si comprehensiv de idei care explica si evalueaza conditiile sociale, ajuta oameni sa-si inteleaga locul in societate si ofera un program pentru actiune sociala si politica (Ballsi Dagger, 2000: 22)

• Ideologia indeplineste 4 functii:

- explicativa

- evaluativa

- orientativa

- programatica

• Fiind o dimensiune a actului politic, ideologia are şi câteva funcţii politice importante, care o fac de neînlocuit în actul politic, oricât de mult s-ar afirma că epoca actuală a renunţat la excursul ideologic.

• Funcţiile politice ale ideologiilor sunt extrem de necesare pentru că prin ele se obţine acordul maselor pentru diverse acţiuni politice ale celor care guvernează sau doresc să guverneze

Funcţia de legitimare

- Are ca scop să dea valoare unui regim politic şi instituţiilor sale, adică să exprime acele idei operative care fac ca regimul politic să funcţioneze cu acordul guvernaţilor. Aceasta înseamnă că respectiva ideologie îndeplineşte funcţia programatică, generând un set de reguli şi norme care sunt cunoscute şi acceptate de populaţie

Funcţia de mobilizare şi solidarizare

– Ideologiile trebuie să joace acelaşi rol pe care totemurile şi tabuurile le joacă în triburile primitive, adică să definească clar cine este membru al grupului şi cine este străin. De aceea ele trebuie să joace un rol de liant social între membrii grupului care împărtăşesc aceeaşi ideologie, şi să acţioneze ca şi un stindard pentru a-i mobiliza în vederea unor acţiuni comune.

– Toate ideologiile trebuie să presteze funcţia de unificare, integrare şi identificare pentru toţi cei care împărtăşesc aceeaşi credinţă politică, dar care acţionează în acest sens cu diferite grade de succes

Funcţia de conducere şi cea de manipulare

– Ideologiile incită oamenii la acţiune politică, dar tipul şi scopul acţiunii depind foarte mult de conţinutul şi substanţa ideologiei. Pentru ca aceste acţiuni să fie cunoscute şi acceptate de membri este necesar să existe un număr de promotori şi activişti politici care să mobilizeze şi să conducă grupul.

– Pentru a-i conduce ei trebuie să recurgă permanent la manipulare (nu neapărat fiind şi conştienţi de aceasta) pentru a-i determina pe membri să atingă scopul propus

Funcţia de comunicare

– Ideologia face apel permanent la un limbaj comun, ultrasimplificat, dar specializat politic pentru a atrage noi adepţi.

– Ele folosesc sintagme extrem de comune, uşor de reţinut, dar cu un conţinut semantic extrem de complicat – conspiraţia iudeo-masonică, elita de la putere, roşii, brunii, etc – care să dea impresia că oricine poate înţelege despre ce este vorba, dar care permite şi interpretări multiple ale subiectului

Funcţia de defulare a emoţiilor şi frustrărilor

– Ideologiile au rolul de a determina anumite comportamente fidelilor săi, mai ales în condiţiile alegerilor sau confruntărilor directe cu cei care sunt consideraţi opozanţi. De

aceea ele îşi propun prin mobilizare şi să determine o stare de permanentă re-ideologizare a celor care sunt consideraţi membri de bază.

– Comuniunea tuturor membrilor cu liderii sai

– Rememeorarea celor consideraţi eroi au drept scop reîntărirea încrederii că au ales calea cea bună. În acelaşi timp, este întărit şi dispreţul faţă de cei consideraţi duşmani şi de cauza acestora

• Toate aceste funcţii politice pot întări aparenţa că ideologiile politice sunt ceva rău prin excelenţă, şi au ca scop obţinerea puterii prin forme neortodoxe.

• De fapt, aceste practici politice se manifestă în toate regimurile politice, totalitare sau democratice deopotrivă, ceea ce diferă fiind doar gradul lor de intensitate

– în 50-60 a apărut o dispută privind epoca sfârşitului ideologiilor, considerându-se că acestea au dispărut după cel de al doilea război mondial, în condiţiile în care atât capitalismul cât şi comunismul tind să ajungă la acorduri paşnice şi să integreze o educaţie lipsită de factori ideologici.

– Dar, faptele au demonstrat că ideologiile nu au dispărut şi conştiinţa ideologică este mereu prezentă. Lipsa ideologiilor este doar aparentă, în condiţiile în care tot mai multe partide se transformă în grupuri catch-allparties (apucă din toate părţile idei, combinând ideile pieţei libere cu cele ale asistenţei sociale directe din partea statului).

Evolutia ideilor despre actul politic si natura puterii

• Politica este sfera organizarii si a conducerii unei comunitati • Apar urmatoarele intrebari:

– Cum trebuie organizata viata publica?

– Cine trebuie sa conduca?

• Politicul apare astfel ca fiind domeniul problemelor privitoare le cine si cum trebuie sa conduca o comunitate

• Apare distinctia intre tiranie, aristocratie, oligarhie sau democratie

• In Evul Mediu domina o viziune monarhista (monarhul trebuie sa conduca tara tot asa cum Dumnezeu conduce lumea)

o Apar notiunile de autoritate si suveranitate

• In Evul Mediu tarziu apare intrebarea esentiala: autoritatea (puterea) este limitata sau nu. Poate regele sau aristocratia face orice?

• Apare astfel problema limitarii puterii.

o Ce poate face si ce nu are dreptul de a face autoritatea. (in Anglia Magna Charta

Libertatum sau ideea constitutionalismului de mai tarziu)

• Ideea ca si autoritatea trebuie sa respecte anumite norme sau reguli intareste viziunea conform careia oamenii trebuie sa traiasca pe baza de reguli

o “libertatea oamenilor aflati sub o carmuire presupune existenta unor reguli stabile

dupa care ei sa traiasca”(John Locke – Al doilea tratat despre carmuire)

• Politica apare tot mai mult ca activitatea de elaborare si aplicare a unor reguli.

• Apare si problema legitimitatii puterii. (adica indreptatirea conducerii; cine si cand este indreptatit sa exercite puterea)

• In epoca moderna se intareste convingerea ca suveranitatea apartine de drept nu regelui sau unei aristocratii, ci majoritatiisau , in general natiunii.

o Vointa general (Rousseau) este suverana, poporul este suveran

o Autoritatea este delegata sa conduca in numele acestei vointe generale (adica in

numele poporului)

• Rezulta astfel ca natura puterii este aceea de emanatie a unei vointe colective, de instrument al Binelui general: ea consta in capacitatea de organizare si conducere in vederea atingerii Binelui general

• Puterea de stat este mijlocul prin care se realizeaza Binele tuturor- ea emite legi si reglementari, initiaza actiunile menite sa satisfaca interesele tuturor oamenilor.

• Totodata apara si convingerea ca puterea politica este de fapt altceva:

o forta bruta

o capacitate de constrangere

• Puterea inseamna capacitatea de a realiza ceea ce vrei; aceasta capacitate inseamna posibilitatea de a influenta pe altii, de a elimina obstacolele si opozitiile

• Aceste forma de actiune presupun:

- capacitatea de a stimula pozitiv pe cei care raspund pozitiv

- de a descuraja pe cei care raspund negativ

• In acest sens puterea ar echivala cu capacitatea de a oferi si ameninta (Keith Downing- Puterea)

• Orice fiinta vie are sadit in ea impulsul de a-si amplifica puterea si de a domina pe altele.

• Orice om si orice popor are un instinct inascut de a subjuga, stapani, domina, cuceri, o permanenta nevoie de suprematie. (Nietzsche)

• In acest context democratia, suveranitatea vointei populare suprematia majoritatii sunt simpla retorica.

• Rezulta ca puterea nu mai este mijloc de realizare a binelul general ci devine scop in sine

• Astfel, politicienii nu ajung la putere pentru a putea realiza un program util natiunii, ci, sub pretextul realizarii unui asemenea program, ei urmaresc puterea ca atare.

• A fi la putere, a manevra puterea dupa bunul plac, a o putea exercita si chiar a abuza de ea este adevaratul tel al omului politic – se spune adesea

• O varianta mai subtila a viziunii autoritatii ca abuz de putere este conceptia lui Carl Schmitt. El admite existenta unor reguli si norme politice dar aminteste ca exista intotdeauna cazuri exceptionale in care decizia nu se mai ia democratic.

• “suveran este cel care decide asupra acestor cazuri exceptionale”(Schmitt)

• Cum este posibil abuzul si cum se ajunge la incalcarea regulilor stabilite?

• caracterul ‘deschis’, intrepretabil al legilor

• “gaps in the laws” adica existenta unor chestiuni neacoperite

• Nici un sistem de legi, reglamentari, reguli de conduita politica nu poate fi absolut complet, nu poate prevedea norme pentru toate cazurile posibile

• O idee centrala a politici este aceea ca rolul puterii de stat este de a face dreptate, de a asigura dreptatea in cadrul comunitatii

• Puterea de stat apare ca sistem complex de asigurare a dreptatii:

- legislativul face legie

- executivul le aplica

- justitia combate conduita devianta

• Teoria ca puterea politica este un instrument al intereselor de grup se opune ideii mai vechi de politica neutra, axata pe interesul public (Hallowell)

• Nimeni nu urmareste interesul public: statul nu desfasora o activitate organizata in vederea satisfacerii acestui interes; interesul public nu este promovat de nimeni, el apare cel mult ca efect global al diferitelor actiuni menite sa promoveze interese private.

• Aceasta teorie corespunde in linii mari cu viziunea moderna despre economie, in politica, fiecare actor politic urmareste interese particulare, dar rezultatul final este satisfacerea nor interese publice.

• Trebuie facuta o distinctie intre prioritatile publice autentice si prioritati inventate de grupurile interesate.

• Politicile de furnizare a unor servicii publice ajung uneori sa fie modelate de interesele grupurilor mici cu interese imediate in domeniu, si nu de masa cetatenilor carora li se adreseaza aceste servicii.

• Problema concilierii intereselor de grup (speciale) cu interesul public (general) ramane o problema dificila, care necesita permanente eforturi

• Ea nu se rezolva automat prin simpla actiune interesata a grupurilor de presiune, asa cum nici problemele economice de interes global nu se rezolva automat prin piata.

- Concluzie: politicul este un domeniu ambiguu: pe terenul sau se realizeaza cooperare si conlucrare, dar adesea se duce si o lupta permanente de interese; exista si consens si conflict; solidaritate dar si competitie necrutatoare.

Ce este o problema politica?

• Actul politic este un efort de rezolvare a problemelor politice. Apare intrebarea: ce este o problema politica?

• Nu orice problema de interes public are caracter politic.

• Bertrand de Jouvenel considera ca politica vizeaza numai activitatea de rezolvare a unor probleme initial insolubile ( care nu au o solutie unanim acceptata)

Specificul problemelor politice nu se evidentiaza doar in existenta unor interese diferite ci este legata de existenta unei diversitati de teluri in randul oamenilor.

• Rezultatul: orice politica va fi numai partial satisfacatoare; orice poltica va presupune si sacrificii sau alegeri dureroase.

• Pentru evitarea arbitrariului, se impune rezolvarea tuturor problemelor pe baza unor principii generale, acceptate in comunitatea respectiva

• Absenta principiilor conduce la decizii arbitrare, partinire si nedreptate.

• Dificultati:

- apar permanent probleme noi, pentri care nu s-au conceput si aprobat principii

- principiile nu sunt decat rareori acceptate unanim

- exista dificutlati de aplicare a principiilor

Rolul actului politic este concilierea intereselor diferite ale diverselor grupuri sociale, identificarea pe aceasta cale a intereselor publice prioritare si orientarea vietii sociale in directia satisfacerii acestor prioritati.

Potrivit acestei viziuni, politica este arta compromisului

Este vorba despre o arta deoarece in acest domeniu nu exista algoritmi ( adica nu avem metode pur tehnice de stabilire exacta in timp a prioritatilor rationale

Problema limitarii puterii

• Daca politica este o chestiune de interese, si exista factori care favorizeaza evitarea regulilor admise, urmeaza abuzul de putere.

• De aici concluzia: data find inevitabilitatea impulsului catre abuz, problema centrala a politicii nu este cine trebuie sa conduca, ci cum poate fi limitata puterea

• Puterea trebuie totdeauna limitata indiferent de scopurile ei.

• Dahl considera ca puterea politica trebuie sa fie intotdeauna dispersata.

• Principalele trasaturi ale democratiei moderne:

- Constitutionalism

- Diviziunea puterilor

- Supravegherea reciproca

- Descentralizarea limitarea mandatelor liderilor

- Checks and balances

- Libertatea contestatiilor

Relatiile politice

• O problema centrala a filozofiei politice este cea a intelegerii naturii relatiilor politice si a conduitei oamenilor.

• Ce ii determina pe oameni sa se comporte asa cum se comporta si sa stabileasca intre ei relatiile pe care le au?

• Exista necesitatea de a diferentia justificarea de explicatie, temeiurile (motivele declarate) de cauze (motive reale)

• Este corect modelul “omului care isi calculeaza fiecare pas”? (modelul rationalist)

• Observam adesea conduita umana ca fiind dominata de impulsuri bruste, de sentimente, de tema, etc

• Rezuluta necesitatea unei interpretari globale a conduitei si relatiilor inter-umane pentru a putea raspunde la intrebarea privind cauzele sau explicatia.

• In epoca moderna exista doua tipuri de modele:

- Modelul cooperarii

- Modelul conflictului

Modelul conflictului

• Modelul lui Machiavelli sugereaza ca natura relatiilor politice este setea de putere, dorinta de a domina

• Modelul lui Hobbes arata ca natura relatiilor politice este lupta pentru resurse si cum aceasta este jc cu suma nula, intre oameni exista intotdeauna conflict

• Modelul lui Marx sustine ca grupurile opuse (capitalistii si muncitorii) au interese opuse, fiind in permanent conflict.

Modelul cooperarii

• Acest model porneste de la modelul familial (oamneii sunt sunt copii ai aceluiasi parinte) si modelul “asociatiei” (societatea vazuta ca o asociatie benevola)

• Modelul cooperativ pleaca de la premisa ca fiecare om are nevoie de toti ceillati, si, ca atare nevoile tuturor se pot satisface pe baza unor relatii de schimb

• Modelul se inspira din cooperarea de tip comercial (Adam Smith) – fiecare isi urmareste interesul personal, dar, prin cooperarea pentru satisfacerea acestuia, se ajunge si la satisfacerea interesului public

• Intr-un sens similar argumenteaza si Mandeville (Fabula albinelor) care crede ca viciile indivizilor (egoism, lacomie, ambitie) ii fac pe acestia sa actioneze in asa fel incat rezultatul este bunastarea intregii societati.

• Pe plan politic, consecintele modelului cooperarii este aceea ca fiecare om isi urmareste interesele proprii, iar prin asta se realizeaza si interesul public.

• Dar este , oare adevarat ca maximizarea intereselor private duce la maximizarea interesului public?

Paradoxul detinutului

• presupune existenţa a doi prizonieri acuzaţi de aceeaşi crimă, închişi în celule separate, fără posibilitatea de a comunica între ei.

• Pedeapsa pe care o vor primi va depinde atât de comportamentul lor de a recunoaşte sau a nega comiterea faptei, cât şi de raportul dintre raspunsuri.

• Lipsa de cooperare dintre ei va aduce un avantaj maxim pentru cel care recunoaşte (un an de puşcărie), şi dezavantaj pentru celălalt (sase ani de puşcărie).

• Dacă nici unul dintre prizonierii aflaţi în arest nu recunoaşte, atunci fiecare dintre ei obţine o pedeapsă egală care reprezintă a doua variantă acceptabilă pentru ei din punct de vedere al dimensiunii pedepsei (doi ani).

• Recunoaşterea de către amândoi a comiterii faptei atrage după sine o condamnare la o pedeapsă egală mai mare decât cea acordată în cazul nerecunoaşterii (patru ani)

Jocul laşilor

• Situatia poate fi urmatoarea: doi fermieri hotarasc daca sa repare sau nu digurile de aparare impotriva inundatiilor din zona. Reparatiile costa 10$, iar daca nici unul nu face reparatia pagubele ajung la 20$.

• Daca vor sa minimizeze riscurile, ar trebui sa faca lucrarea.

• Diferenţa faţă de situaţia de mai sus este că pedepsele in cazul in care cei doi nu reusesc sa coopereze sunt mult mai mari

Regula majoritatii

• Principiile democratiei cer ca optiunile colective sa reflecte interesele si dorintele majoritatii

• Aparatorii democratiei moderne si mai ales cei ai votului universal au crezut ca aplicarea regulei majoritatii duce la rezolvarea problemelor cooperarii si conflictului social.

• Viziunea impartasita era ca majoritatea nu poate gresi

• Limite:

– Majoritatea deciziilor sociale se iau in conditiile existentei unei incertitudini (ontologice, cognitive, evaluative)

– Majoritatea poate abuza de autoritatea ei, impunand minoritatii vointa sa chiar in cazurile in care constrangerea nu se impune

– Agregarea preferintelor – paradoxul lui Condorcet – in anumite cazuri, regula majoritatii duce la rezultate finale opuse unora dintre optiunile individuale

paradoxul lui Condorcet

• 21 de alegatori au de optat intre 3 candidati A, B si C

– 2 alegatori prefera ABC

– 6 alegatori prefera ACB

– 2 alegatori prefera BAC

– 5 alegatori prefera BCA

– 2 alegatori prefera CAB

– 4 alegatori prefera CBA

• Conform regulei majoritatii simple, A este preferat de 8, B de 7 si C de 6

• Dar privind in detaliu, constatam ca doar 10 prefera A lui B, in timp ce B este preferat lui A de 11 ori

• Mai mult A este preferat lui c de 10 alegatori, pe cand C lui A de 11 ori

• Acest paradox nu este o simpla exceptie minora.

• Kenneth Arrow a demonstrat ca exista limite in orice metodologie complexa de agregare a ierarhiilor

• Concluzia este ca nu totdeauna se pot agrega corect (rational) preferintele partiale (ierarhii preferate de unele parti participante) in ierarhii globale

• Pot fi compatibilizate cerintele cetatenilor?

• Berlin declara ca “ libertatea unui individ sau a unui popor de a decide sa traiasca asa cum doreste trebuie pusa in balanta cu exigentele multor altor valori dintre care egalitatea, dreptatea, fericirea, securitatea sau ordinea publica sunt cele mai evidente”

• Politica este arta compromisului- nu cel ingust electoral- ci al compromisului intre mari valori, nevoi si intre mari grupuri umane.

Statul- forma de institutionalizare a puterii

• In cadrul oricarei societati o componenta importanta a sistemului politic o constituie institutiile politice. Ele asigura derularea si realizarea efectiva a vietii si practicii politice.

• Principala lor caracteristica este aceea ca au ca obiect de activitate puterea politica, organizarea, transmiterea, exercitarea, conducerea si legitimarea ei

• In cadrul oricarui sistem politic se intalnesc doua tipuri distincte de institutii politice: a) institutii politice statale care au in centrul lor statul, cea mai importanta si cea mai veche institutie a societatii si care in functie de natura puterii exercitate se impart in:- institutia politica executiva - guvernul;- institutia legislativa - parlamentul; - institutia sefului statului.b) institutii politice extrastatale din care fac parte partidele politice

• Cea mai importanta si eficienta institutie in exercitarea puterii politice a fost si ramane statul.

• Ea este in acelasi timp si prima institutie politica structurala, organizata si institutionalizata de detinere, exercitare si legitimare a puterii politice

• Statul nu se rezuma numai la putere, insasi puterea politica nu e doar cea detinuta si exercitata de grupul sau clasa sociala aflata la conducere, ci ea implica si fortele sociale asupra carora se exercita si care dau opozitia politica

• Incepand cu secolul al XVIII-lea termenul de stat, in sens de putere si institutie politica cu rol major in organizarea si conducerea societatii, se impune treptat in limbile moderne. Dupa aceasta perioada notiunea de stat va fi folosit in sensul de institutie politica sau de comunitate umana aflata sub o anumita autoritate, acceptiune care si astazi si-a pastrat valabilitatea

• De-a lungul vremii, problema definirii originii si continutului statului a generat mai multe teorii:

1. Teoriile teocratice

– Acestea sunt proprii societatilor antice si feudale. Potrivit acestora, statul este o creatie divina, rezultatul vointei lui Dumnezeu, acceptarea si supunerea fata de acesta este o obligatie religioasa.

– In feudalism are loc o coabitare intre puterea laica si biserica, ce a avut ca efect imprimarea unui pregnant caracter divin atat puterii cat si institutiilor sale politice, fapt ce a determinat o justificare si o legitimare supranaturala a acestora.

– In acelasi timp biserica, prin dogma sa teologica a contribuit in mare masura la fundamentarea pe un temei divin a doctrinei monarhice absolute. Potrivit acesteia, monarhul este reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant, el primeste si exercita puterea de la Dumnezeu, iar pentru faptele si actele sale nu este raspunzator decat in fata divinitatii.

– In aceeasi teorie se incadreaza si conceptia lui Platon care in Republica realizeaza o constructie teoretica a statului pe principii divine, dar cu multe elemente de elitism politic si de utopie. Statul, dupa Platon, reprezinta o organizare de tip artistocratica, bazat pe caste, unde conducerea este asigurata de elita filosofilor si inteleptilor.

2. Teoria patriarhala

– Aceasta teorie este foarte apropiata de cea teocratica. Ea sustine ca statul ar fi luat nastere direct din familie, iar puterea monarhului din puterea parinteasca a lui Dumnezeu.

Elemente ale unei asemenea teorii intalnim la Aristotel, dar si la unii politologi contemporani ca Robert Filmer, care in lucrarea sa Patriarhul (1953) considera ca monarhul, ca mostenitor, al lui Adam, este creat de Dumnezeu, ar detine puterea de la acesta si deci implicit ea ar avea un caracter, o natura

divina. 3. Dreptul natural

– In feudalism, dreptul natural a fost inlocuit cu cel divin, intreaga explicare si reglementare a relatiilor sociale se va face prin divinitate.

– In perioada descompunerii feudalismului si trecerii la capitalism, dreptul natural isi va recapata caracterul laic, rational si va deveni o arma ideologica in lupta burgheziei contra feudalitatii.

– Dreptul natural exprima pozitia, atitudinea noii clase in ascensiunea burgheziei fata de problema preluarii si organizarii puterii politice.

In acceptiunea dreptului natural, statul nu este o institutie de esenta divina, vesnica si imuabila, ci o creatie umana, supusa unor continui transformari, schimbari.

4. Teza contractualista a statului

– Este in stransa legatura cu dreptul natural, care de altfel constituie temeiul, fundamentul acesteia. Ea marcheaza un pas inainte in evolutia teoriilor despre stat, in sensul ca inlatura vechea ipoteza teocratica potrivit careia statul ar fi ca o creatie si o vointa divina.

– Desi originile teoriei contractualiste se regasesc in antichitate, ea a fost fundamentata si dezvoltata in epoca iluminista, avand ca principal protagonist pe Montesquieu si mai ales pe J.J.Rousseau. Acesta din urma, intr-o lucrare cu titlul semnificativ Contractul social, considera ca statul a aparut dintr-o nevoie naturala, pe baza unei intelegeri intre putere si cetateni, cand acestia din urma si-au delegat atributiile lor puterii pentru a le folosi in numele comunitatii, a binelui comun.

– Aflati intr-o lupta deschisa pentru putere cu vechea clasa si monarhia absoluta, reprezentantii politici si ideologici ai noii clase - burghezia, merg si mai departe, sustinand ca in cazl in care una din parti, cum era cazul in acel moment al puterii feudale, nu-si respecta obligatiile asumate prin contract, acesta poate fi anulat, ceea ce in practica politica insemna inlocuirea puterii.

– In felul acesta se justifica si legitima revolutiile burgheze care urmareau abolirea vechii puteri si a vechiului stat de esenta feudala.

5.Teoria organicista

– A aparut ca o riposta spirituala, ca o contrarevolutie ideologica a vechii clase feudale si a bisericii fata de burghezie, de revolutie si doctrina sa liberala.Ea este o varianta a conservatorismului politic din perioada cand aceasta se prezinta si se manifesta ca o ideologie antiburgheza.

– Teoria organicista este o analogie mecanicista intre organismul uman si cel social.

– Statul este sinonim cu organismul uman si este format din mai multe parti intre care exista o legatura indestructibila. El dispune de un cap care sa conduca, sa orienteze activitatea, acesta fiind sinonim cu aristoctratia feudala, un stomac care sa consume, adica aceeasi aristocratie, si un membrii care sa produca tarani, muncitori, comercianti.

– Altfel spus, statul este un organism viu cu manifestari in viata sociala si care, ca si individul, are si el perioada de crestere, apogeu, declin si moarte.

Aceasta teorie a urmarit sa justifice, sa legitimeze existenta statului feudal, a inegalitatilor sociale din cadrul acestuia, sa evidentieze predestinatia rolului si statutului claselor si categoriilor sociale, in special al uneia de a conduce aristocratie si a celorlalte de a se supune si de a fi conduse.

6. Teoria violentei

– A incercat sa explice aparitia statului ca o simpla necesitate naturala a oamenilor de a curma violenta din societate, de a statua ordinea intre oameni, clase si grupuri sociale.

– Thomas Hobbes considera ca statul nu rezulta dintr-o inclinatie a omului spre viata sociala, ci, dimpotriva, din necesitatea temperarii agresivitatii lui naturale.

7. Teoria psihologica

Conform acestor teorii, statul este rezultatul unor factori biologici, psihologici, cum ar fi: vointa, dorinta de a trai impreuna, existenta acelorasi obiceiuri, facturii psihice, elemente ce au ca impus si inchegat statul.

8. Teoria juridica

• In viziunea teoriei juridice, statul a aparut din necesitatea reglementarii prin acte normative de esenta juridica a relatiilor, raporturilor dintre oameni, grupuri si clase sociale, a statuarii rolului si locului acestora in societate. Fondatorul acestui curent, Hans Kelsen, vedea aparitia statului ca "personificarea totala a dreptului" sau "personificarea ordinii juridice“

9. Paradigmele doctrinar politice moderne si contemporane sunt cele care analizeaza puterea statala din perspectiva politica. Ele pun accentul pe locul si rolul statului in societate, pe atributele si prerogativele institutiilor sale

Definitie.

In general, statul este considerat de cei mai multi analisti drept acea forma de organizare, institutie prin care se exercita puterea politica in limitele unui anumit teritoriu de catre un grup de oameni organizati care isi impun vointa si interesele asupra societatii

Statul de drept

– Ideea statului de drept a aparut inca din antichitate, cand o serie de scoli filosofice, in special grecesti, ca cea a sofistilor, sau ca cea a legitimistilor din China Antica, dar si o serie de ganditori, ca Platon, Aristotel, au formulat ideea fundamentarii statului pe lege, pe drept.

– In forma clasica, statul de drept a aparut odata cu societatea moderna, cu asezarea societatii pe principii laice, rationale, pe principii de drept.

– Odata cu aceasta au aparut si teorii despre statul de drept. Primele asemenea teorii au apartinut dreptului natural.

Denumirea de stat de drept a fost pusa in circulatie de Montesqieu, dar conceptul a fost elaborat si fundamentat de doctrina germana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

– In general, prin stat de drept se intelege statul care se fundamenteaza pe lege, functioneaza si isi exercita prerogativele pe baza legii. El foloseste forta argumentelor si legea ca argument.

– Se distinge de celelalte forme ale statului prin urmatoarele trasaturi:

• se intemeiaza si functioneaza pe baza legii supreme a Constitutiei. Constitutia este cea care fundamenteaza, legitimeaza, argumenteaza, orienteaza si conduce intreaga activitate a statului, a institutiilor sale;

• exista un larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti fundamentate pe lege, pe Constitutie care le garanteaza existenta si aplicarea in practica;

• se aplica in practica si se respecta principiul separatiei puterilor in stat;

• organele si institutiile statului atat centrale cat si locale sunt rezultatul votului, a optiunilor exprimate de cetateni, de majoritatea acestora;

in Statul de drept exista o delimitare clara intre institutile, prerogativele si atributele statului si cele ale partidelor politice.