islamul religia păcii - islam land

Islamul religia

păcii الإسلام دين السلام باللغة الرومانية

Dr. Abd Ar-Rahman bin Abd Al-Karim Ash-

Sheha

د. عبد الرحمن بن عبد الكريم الشيحة

Traducere:

EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)

& Gabriela Gharabli

المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية

Islamul religia păcii


Dr. Abd Ar-Rahman bin Abd Al-Karim Ash-Sheha

د. عبد الرحمن بن عبد الكريم الشيحة

Traducere:

EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)

المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية& Gabriela Gharabli

Revizuit de:

Nica Oana-Alexandra

Alya Iacob

© Drepturi de autor (Copyright):

Dr. Abdur-Rahman bin Abdel-Karim Ash-Sheha

Dreptul de autor îi aparţine scriitorului, cu excepţia cazului când

cartea se utilizează pentru distribuţia gratuită, fără nicio adăugare,

modificare sau eliminare a conţinutului acesteia.


Cuprins

Introducere

Ce este Islamul

Concepţia greşită cu privire la faptul că Islamul a

fost răspândit prin forţă

Concepţia greşită cu privire la faptul că scopul

cuceririlor Islamice ar fi fost câştigurile lumeşti

Teoria războiului şi practica în Islam

Principiile Islamice impun mila şi condamnă

agresiunea

Principiile generale ale Islamului susţin pacea

globală

Morala Islamică promovează pacea globală

Islmul le porunceşte credincioşilor să respecte

obligaţiile şi recomandările morale pentru promovarea păcii

Exemple de acte interzise în Islam, care susţin

promovarea păcii

Concluzii


Introducere În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător

Toată lauda I se cuvine lui Allah, Stăpânul lumilor, şi toate binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed, asupra familiei sale, a

companionilor săi şi asupra tuturor celor care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah Atotputernicul să aibă milă de ei în Ziua Judecăţii!

„Terorismul” este de două feluri: terorismul dăunător, care se bazează

pe fapte nedrepte, tiranice şi terorismul care este folositor şi de dorit, cel care

se bazează pe fapte necesare şi justificate.

Terorismul dăunător şi nedrept are un dublu standard, bazat pe tiranie şi

agresiune, plin de ură, cuprinzând toate conotaţiile ce implică aceste cuvinte.

El vizează femeile, copiii şi civilii, încercând să forţeze manipularea deciziilor

politice dificile prin răspândirea terorii. Acesta este tipul la care se gândesc

oamenii imediat ce aud cuvântul „terorism”. Deseori, oamenii asociază

terorismul cu ideile preconcepute şi sugerate de imaginile prezentate prin

diverse agenţii guvernamentale şi segmente din mass-media. Musulmanii sunt,

de obicei, asociaţi cu teroriştii, chiar dacă mulţi sun, fie complet nevinovaţi

pentru ceea ce li se impută, fie sunt mai puţin vinovaţi decât adversarii lor, cei

care instigă împotriva lor.

„Terorismul musulman” este un produs al mass-mediei şi o stigmatizare,

fiind greu de găsit termenul echivalent în iudaism, creştinism, hinduism sau

buddism. Anumite instituţii şi persoane fizice, cu agende bine stabilite şi

susţinuţi fiind, au avut un rol important în fabricarea şi perpetuarea

dezinformării şi a exagerării.

Terorismul folositor se bazează pe actele necesare şi justificate în

aplicarea legilor, asigurând pedepse proporţionale şi echitabile pentru

infracţiunile comise, precum şi pregătirea în apărarea împotriva atacurilor,

agresiunilor şi corupţiei. Acest tip de „terorism” este folosit împotriva

nelegiuiţilor şi niciodată împotriva femeilor, copiilor sau civililor.

Noi folosim cuvântul „terorism”, aici , într-o nouă conotaţie, pozitivă şi

probabil nebănuită de către cititor. Astfel, teroarea este pozitivă, pe bună

dreptate, ea lovind, de fapt, în inimile celor nelegiuiţi, duşmani ai lui Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul), devenind un factor de descurajare, astfel încât aceştia să

se teamă de o pedeapsă aspră şi rapidă pentru faptele rele pe care le săvârşesc,

sau conspiră ca să le comită. În acest sens, este doar numit terorism, deoarece

acest „terorism” drept şi benefic este tolerat în principiu, fiind legitim şi


unanim acceptat. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune1 în Coranul cel Nobil

despre forma justificată de terorism, despre care noi vorbim şi care împiedică

şi descurajează agresiunea:

„Deci pregătiţi [pentru luptă] împotriva lor tot ceea ce puteţi din forţă şi din cai

înşeuaţi, cu care să-i înspăimântaţi pe duşmanul lui Allah şi pe duşmanul vostru şi pe

alţii decât aceştia, pe care voi nu-i ştiţi, dar pe care Allah îi ştie. Şi tot ceea ce voi

cheltuiţi pe Calea lui Allah vă va fi dat înapoi pe deplin şi nu veţi fi nedreptăţiţi.”

[Coran, 8:60]

S-ar putea pretinde că noi folosim cuvântul „teroare” aici în sensul

lingvistic şi în afara incidenţei de aplicare a definiţiei cuvântului „terorism”,

dar din moment ce această definiţie este aprig contestată, pentru că nu există

un standard universal unanim acceptat, iar numeroase nemulţumiri împotriva

ipocriziei şi dublului standard ale marilor puteri ies din ce în ce mai mult la

lumină, deoarece puterea nu este considerată în continuare un punct de vedere

juridic, legal; ceea ce dorim noi să subliniem este o nevoie de întoarcere la o

semnificaţie comună, universală: teroarea poate avea un sens negativ şi unul

pozitiv, în funcţie de circumstanţe şi context.

Terorismul, în mod invariabil, nu apare dintr-un vid, ci dintr-un context

istoric de persecuţii, nedreptăţi şi nemulţumiri, care se acumulează de-a lungul

timpului până la punctul de explozie şi răzvrătire.

O formă comună a terorismului incontestabil este terorismul statal, dar

acesta de multe ori este neglijat sau mult redus, intenţionat, în examinările

juridice legate de aspectele de terorism susţinute de guvern, pentru simplul fapt

că cei care deţin puterea adesea nu doresc ca infracţiunile lor instituţionale sau

de partid să fie expuse drept infracţiuni împotriva umanităţii şi ca acte de

terorism statal.

Este crima o formă de terorism? Sunt tortura şi violul o formă de

terorism? Este sabotajul militar, politic, economic şi de mediu, premeditat, care

conduce la crime în masă, o formă de terorism? Sunt persecuţiile în masă ale

unui grup rasial sau etnic sau ale unei clase sociale prin linşaj, ucidere sau

bătăi, sau folosirea armelor de distrugere în masă asupra populaţiei din marile

centre, o formă de terorism? Ce înseamnă victime colaterale justificabile?

Dacă aceste acte nu înseamnă terorism, atunci ce sunt mai exact? Dacă aceste

acte nu sunt legale şi justificabile, atunci ce anume sunt exemplele numeroase

ale secolului al XX-lea de războaie şi distrugeri umane în masă fără precedent?

Cum numesc ei politicile implementate şi ceea ce este impus lumii în zilele

noastre din acest secol XXI, pe care unii analişti neoconservatori îl numesc

„Proiectul pentru Noul Secol American”, fiind legat de „PAX AMERICANA”?

1 În această carte, atunci când spunem Allah spune…, utilizăm traducerea sensurilor cuvintelor din

versetele respective şi nu o traducere literală, deoarece nimeni nu ştie traducerea lor completă, sub toate

aspectele, cu excepţia lui Allah Al-Muta’ali(Preaînaltul).


Multe aspecte dificile sunt în faza de anchete şi, fiind controversate, se cer

răspunsuri serioase şi acceptabile de la savanţi şi politicieni deopotrivă.

Multe dintre administraţiile şi sistemele de stat laice se pretind

apărătoare ale drepturilor, păcii, prosperităţii şi fericirii omului, însă, în

realitate, vedem că ele practică o politică de perspectivă naţională limitată şi

de partid, menite să fortifice şi să îmbogăţească grupările de elită, care, prin

natura lor, sunt fragmentate şi contradictorii prin încercarea lor de a servi

diferite grupuri de interes care pretind că servesc interesele publicului larg.

Legislaţiile acestor regimuri şi societăţi adoptă legi şi politici care servesc

interesele puterii de îmbogăţire, în societăţile lor. Urmările sociale, politice, şi

de mediu ale puterii necontrolate şi lăcomia pentru profit şi lux sunt în

detrimentul majorităţii populaţiei, conducând omenirea, în general, spre o

ireversibilă devastare şi distrugere.

Islamul este o religie atotcuprinzătoare şi universală pentru toate rasele

şi clasele sociale, care nu înclină să servească vreo categorie sau grup de

persoane, ci are ca scop să răspundă nevoilor întregii omeniri prin sistemul său

moral, spiritual, social, legal, politic şi economic. Islamul are puritate şi

claritate morală, simplicitate într-un crez strict monoteist, în el găsim

interzicerea tuturor tipurilor de infracţiuni, oprimări, sau nedreptăţi împotriva

tuturor claselor şi categoriilor de persoane, indiferent de rasă, cultură,

educaţie, statut economic sau social. Scopul Islamului este acela de a stabili o

societate umană ideală, a fraternităţii, prin răspândirea bunăvoinţei generale şi

a călăuzirii Divine printre oameni, pentru binele şi purificarea lor. O parte din

misiunea sa este de a instala dreptatea permanentă şi la toate nivele, de a

întreţine relaţii amiabile chiar şi cu potenţialii duşmani, atâta timp cât nu există

acte ostile, de a promova pacea ori de câte ori este posibil. Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:

„Se poate ca Allah să aducă prietenie între voi şi între aceia pe care voi i-aţi ţinut

ca duşmani, căci Allah este Qadir şi Allah este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Cel Capabil,

Iertător, Îndurător]. ~ Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat

împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din

contră] să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. ~ Însă Allah vă

opreşte să-i luaţi ca aliaţi pe aceia care au luptat împotriva voastră, din pricina religiei,

şi v-au alungat din căminele voastre şi au ajutat la alungarea voastră. Iar aceia care şi-i

iau ca aliaţi sunt nelegiuiţi.” [Coran, 60:7-9]

Aceste versete fac apel la pace cu toţi cei care se abţin de la acţiunile

ostile menţionate. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Nobilul Coran:

„Iar dacă ei vor înclina către împăcare, înclină şi tu către ea. Şi încrede-te în

Allah, căci El este As-Sami' [şi] Al-'Alim [Cel care Aude Totul, Atoateştiutor].” [Coran,

8:61]


Acest verset stabileşte ca ori de câte ori inamicii înclină spre pace,

musulmanilor le revine obligaţia să încline spre pace.

Se speră că cercetătorii şi oamenii de ştiinţă, reflectând atent şi cu

imparţialitate, vor căuta adevărul despre Islam şi despre legile şi principiile

sale. Adevărata frumuseţe şi măreţie a Islamului sunt evidente nu doar în

sufletul tuturor care o trăiesc şi o practică, dar şi cei ce-l cercetează pot admira

legile sale drepte, fraternitatea universală, principiile nobile şi raţionale, şi

exemplele excelente morale de puritate, onestitate, sinceritate, generozitate,

curaj şi dreptate. Una dintre dovezile măreţiei acestei credinţe Divine este

aceea că, indiferent de susţinerea slabă prelungită a adepţilor Islamului şi de

vastul război purtat împotriva sa de către criticii şi duşmanii înfocaţi, Islamul a

rezistat inovaţiilor de denaturare, continuând să se răspândească pe baza

meritelor şi valorilor proprii, în diferite părţi ale lumii. Ce se află în spatele

acestei expansiuni a Islamului, în pofida punctelor slabe ale musulmanilor,

dacă nu puterea intrinsecă a adevărului şi dreptăţii, care, prin dispersare

naturală, învinge minciuna şi nedreptatea? În Islam, oamenii găsesc împlinire

deplină, atât spirituală, cât şi morală, la fel şi împlinirea aşteptărilor şi

nevoilor materiale şi practice.

În ceea ce-i priveşte pe oamenii care refuză să deschidă ochii, să vadă,

să audă, să caute adevărul, ei vor rămâne, fără îndoială, împotmoliţi în dorinţe

false, prejudecăţi meschine şi ignorante. Un principiu binecunoscut este faptul

că omul, prin natura sa, respinge lucrul de care îi este teamă. El se teme de

ceea ce ignoră, aşadar duşmăneşte ceea ce nu cunoaşte. Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) i-a descris pe aceştia în Coranul cel Nobil, spunând:

„Noi am făcut pentru Gheena pe mulţi dintre djinni2 şi oameni. Ei au inimi, dar

nu pricep cu ele; ei au ochi, dar nu văd cu ei; ei au urechi, dar nu aud cu ele. Aceştia

sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar şi mai rătăciţi. Aceştia sunt nepăsători.”

[Coran, 7:179]

Dobitoacele urmează orbeşte, dar cel puţin ele urmează legile naturii şi

instinctele pentru supravieţuire, create de Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv), în

timp ce mulţi dintre oameni urmează orbeşte obiceiurile predecesorilor,

respingând ceea ce Allah Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) a revelat pentru

beneficiul şi salvarea lor. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Ba ei zic: «Noi i-am găsit pe părinţii noştri într-o credinţă şi noi ne călăuzim

după urmele lor».” [Coran, 43:22]

Sper şi mă rog ca Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) să ne aducă beneficii

din ceea ce citim, auzim şi spunem. Efortul nostru este unul umil, cu intenţia

pură de a contribui la îmbogăţirea informaţiilor şi dezvoltarea înţelegerii 2 Djinnii sunt parte din Creaţia lui Allah Preaînaltul. Ei au unele caracteristi asemănătoare oamenilor,

aşa cum sunt abilitatea de a gândi şi posibilitatea de a alege între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, având

liber arbitru. Numele lor provine din limba arabă şi înseamnă «cel ascuns vederii oamenilor».


umane. În plus, autorul face o invitaţie deschisă tuturor celor care sunt

interesaţi să afle mai multe despre Islam să comunice cu el la adresa indicată,

fiind încântat să răspundă la toate întrebările despre Islam şi să furnizeze

material informativ suplimentar despre acesta.

Autorul îşi exprimă recunoştinţa profundă faţă de Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) pentru ajutorul Său continuu. Oricare şi toate insuficienţele şi

scăpările din această cărticică sunt ale autorului, pentru care îşi asumă

responsabilitatea, cere înţelegerea tuturor cititorilor şi caută Iertarea lui Allah

Ar-Rahman (Cel Milostiv).

Mila şi Binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Mohammed

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ultimul Profet şi Mesager al

lui Allah trimis pentru omenire, şi, de asemenea, asupra familiei sale, asupra

companionilor săi şi asupra tuturor celor care-l urmează până în Ziua

Judecăţii! Amin!

Dr.Abd Ar-Rahman Ash-Sheha

Riyadh, 11535

P.O. Box 59565

Email: [email protected]

http://www.islamland.org

mailto:[email protected]


Ce este Islamul

Termenul de Islam înseamnă supunere totală faţă de Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul), Creatorul şi Domnul întregii creaţii, cu sufletul şi trupul, prin ascultarea

deplină la ceea ce El a poruncit şi interzis prin Legea Sa revelată, respectarea şi supunerea

faţă de Voinţa şi Hotărârea Lui, precum şi acceptarea a tot ceea ce Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul) a predestinat omului pe Pământ. Allah este Ar-Rahman (Cel Milostiv), Ar-

Rahim (Cel Îndurător), Cel care cunoaşte toate nevoile fundamentale ale omului, Cel care

obligă la tot ceea ce este bun şi avertizează împotriva a tot ceea ce este rău. Astfel, Legea Sa

revelată este perfect adaptată nevoilor universale, drepturilor şi responsabilităţilor omului.

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) a spus în Coranul cel Nobil despre Profetul Ibrahim (Avraam)

(Pacea lui Allah fie asupra sa!):

„Când i-a zis Domnul lui: «Supune-te!», el a răspuns: «M-am supus [ţie], Stăpân

al lumilor!»” [Coran, 2:131]

Cuvântul „Salam” înseamnă „pace” şi derivă din aceleaşi trei litere-rădăcină, ale

limbii arabe, S-L-M ca şi cuvântul „Islam”. De asemenea, „Salam” este unul dintre

Atributele lui Allah, binecuvântate fie Numele şi Atributele Lui şi Slăvită fie Maiestatea Sa,

aşa cum Coranul cel Sfântafirmă:

„El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu: Al-Malik [Stăpânitorul], Al-

Quddus [Cel Sfânt], As-Salam [Făcătorul de pace], Al-Mu'min [Apărătorul Credinţei],

Al-Muhaymin [Veghetorul], Al-'Aziz [Cel Tare], Al-Jabbar [Atotputernicul], Al-

Mutakabbir [Cel Preaînalt]. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce voi Îi

asociaţi.” [Coran, 59:23]

„Salam” este, de asemenea, unul dintre numele Paradisului. Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:

„Ei vor avea Casa Păcii (Paradisul) la Domnul lor. Şi El este Ocrotitorul lor

pentru ceea ce fac.” [Coran, 6:127]

Locuitorii Paradisului se vor saluta unii pe alţii cu „Salam” atunci când îl întâlnesc pe

Domnul lor, aşa cum Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:

„Salutul lor în ziua când Îl vor întâlni va fi «Pace!», iar El le-a pregătit lor o

răsplată generoasă.” [Coran, 33:44]

Musulmanii se salută cu nobilul şi purificatorul salut „As-Salamu aleikum” (Pacea fie

asupra ta!), atunci când se întâlnesc, când trec unul pe lângă celălalt sau când se vizitează.

Chiar şi atunci când un musulman intră în propria sa casă şi nu găseşte pe nimeni acolo, el

spune „As-Salamu aleikum”, deoarece el oferă acest salut Îngerilor (Pacea lui Allah fie

asupra lor!) care se află acolo şi lui însuşi. Această formă de salut eliberează inima de toate

formele de ură, ranchiună sau invidie faţă de oameni, care se află în interiorul ei, înlocuind-o

cu bunăvoinţă, respect reciproc, linişte, siguranţă şi fericire. Adesea, musulmanii se salută

pronunţând întreaga formulă de salut, care a fost învăţată de la Profetul Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „As-salamu aleikum wa rahmatullahi wa

barakatuh” adică „Pacea, mila şi binecuvântarea lui Allah să fie asupra ta!”


În Tradiţia Profetică, adică în Sunnah3, găsim cuvintele Mesagerului lui Allah (Pacea

şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care spune că răspândirea acestui salut face parte

din perfecţiunea credinţei:

„Nu veţi intra în Paradis până ce nu veţi crede, şi nu veţi crede până ce nu vă

veţi iubi unii pe alţii. Să nu vă arăt eu, oare, un lucru pe care, dacă îl veţi face, vă veţi

iubi? Răspândiţi pacea – Salam (salutul Islamic) printre voi.” (Muslim)

De asemenea, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

spus:

„Hrăneşte oamenii şi salută-i pe cei pecare-i cunoşti şi pe cei pe care nu-i

cunoşti.” (Muslim şi Bukhari)

Scopul Islamului este acela de a căuta în permanenţă mulţumirea lui Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul), Creatorul şi Stăpânul Universului, prin fapte bune şi drepte. Allah

Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Cartea sa cea Glorioasă, Coranul:

„O, oameni ai Scripturii! A venit la voi Trimisul Nostru ca să vă arate multe

lucruri din cele pe care voi le-aţi ascuns din Scriptură, trecând peste multe altele. V-au

venit vouă o lumină şi o Carte limpede de la Allah, ~ Prin ea Allah îi călăuzeşte pe căile

păcii şi mântuirii pe aceia care caută mulţumirea Lui. Şi El îi scoate din întunericuri la

lumină, prin Graţia Sa, şi îi călăuzeşte pe un drum drept.” [Coran, 5:15-16]

Islamul cuprinde toate sensurile păcii, incluzând atât pacea interioară, spirituală, cât şi

pacea exterioară, socială. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) a spus:

„Musulmanul este cel de a cărui limbă şi mâini musulmanii sunt în siguranţă. Şi

un Muhajir (emigrant) este cel care abandonează ceea ce Allah i-a interzis.” (Bukhari)

Mai mult decât atât, Islamul cuprinde viziunea globală a păcii universale pentru

întreaga omenire, deoarece, printre principiile sale de bază se enumeră stabilitatea, respectul

reciproc şi lipsa de agresiune faţă de cei care sunt paşnici, în special, cei care au cunoştinţele

unei religii revelate de Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor), ca şi bază a civilizaţiilor lor, cum

sunt creştinii şi evreii:

„O, voi, cei care credeţi! Intraţi în Islam pe deplin şi nu urmaţi paşii lui Şeitan,

căci el vă este duşman învederat!” [Coran, 2:208]

Invitaţia la Islam, religia universală al lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul), este

adresată tuturor. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Cartea Sa:

„Spune: «O, oameni! Eu sunt pentru voi toţi Trimisul lui Allah...»” [Coran,

7:158]

Şi El, Al-Muta'ali (Preaînaltul), spune:

„[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul...” [Coran, 3:19]

Şi El, Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv), spune:

„Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va

afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” [Coran, 3:85]

3 Tradiţia Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care cuprinde tot

ceea ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus şi a făcut din momentul primirii

Revelaţiei Divine şi până la moartea sa.


Concepţia greşită cu privire la faptul că

Islamul a fost răspândit prin forţă

O concepţie greşită, promovată de către duşmanii dreptăţii, cei care nu citesc cu

imparţialitate sursele istorice, dar repetă mereu vechea propagandă, este acuzaţia falsă că

Islamul a fost răspândit prin forţă. Diferite versete din Coranul cel Nobil infirmă această

calomnie josnică. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Cartea Sa:

„Nu este silire la credinţă! Răzvedită este deosebirea dintre Calea cea Dreaptă şi

rătăcire, iar acela care se leapădă de Taghut (diavolii, idolii şi toate falsele divinităţi) şi

crede în Allah, acela s-a prins de cea mai trainică toartă [Islamul], care nu se sparge

niciodată. Şi Allah este As-Sami', Al-'Alim [Cel care Aude totul, Atoateştiutor].”

[Coran, 2:256]


„Şi de-ar fi voit Domnul tău, toţi cei de pe Pământ ar fi crezut laolaltă! Şi oare tu

îi sileşti pe oameni ca să fie credincioşi?” [Coran, 10:99]

Şi El, Al-'Aziz (Atotputernicul), spune:

„Spune: «Adevărul vine de la Domnul vostru! Cine voieşte să creadă şi cine

voieşte să nu creadă!» Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un Foc ale cărui [flăcări] îi

înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor, li se va veni lor în ajutor

cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş!” [Coran,

18:29]

Şi Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:

„Iar de se vor întoarce ei, tu nu eşti dator decât cu propovăduirea limpede.”

[Coran, 16:82]

Şi El, Ar-Rahman (Cel Milostiv), spune:

„Deci îndeamnă! Tu eşti numai cel care îndeamnă, ~ Tu nu ai putere asupra lor

[ca să-i sileşti la credinţă].” [Coran, 88:21-22]


„Spune: «Supuneţi-vă lui Allah şi supuneţi-vă Trimisului Său!» Dacă ei se întorc,

el răspunde doar pentru cele cu care a fost însărcinat, iar vouă vă revine răspunderea

pentru cele cu care aţi fost însărcinaţi. Iar de vă veţi supune lui, veţi fi călăuziţi. Şi nu-i

revine Trimisului decât transmiterea limpede [a Mesajului].” [Coran, 24:54]

Şi El, Al-'Alim (Cel Atoateştiutor), spune:

„Şi dacă vreunul dintre idolatri te roagă să-i dai adăpost, dă-i lui adăpost, pentru

ca el să audă vorbele lui Allah, apoi ajută-l să ajungă la locul său de adăpost! Aceasta

pentru că ei sunt un neam care nu ştiu.” [Coran, 9:6]

Aceste şi multe alte versete din Coran, alături de învăţăturile Tradiţiei Profetice,

dovedesc clar faptul că nu este permisă în religie niciun fel de constrângere; nimeni, niciodată

nu poate fi forţat împotriva voinţei sale să se convertească la Islam. Credinţa trebuie să vină


din cunoaştere şi voinţa liberă bazată pe convingerea fermă şi din inimă, urmată de cuvinte

corecte şi fapte bune.

Crezul Islamului, care este o declaraţie simplă, pe buze: „LA ILAHA ILLALLAH”

(Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, Singurul demn de adorare) nu este suficientă

pentru confirmarea cuiva ca şi credincios, însă dacă este spusă cu un sâmbure de credinţă,

atunci imediat devine musulman, aşa cum Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) a spus despre

beduinii care au susţinut verbal, fără convingere fermă:

„Au zis arabii beduini: «Noi credem!» Spune: «Voi nu credeţi! Ci ziceţi: „Noi

suntem supuşi!”, fiindcă nu a intrat credinţa încă în inimile voastre! Şi de veţi arăta

ascultare lui Allah şi Trimisului Său, voi nu veţi pierde nimic din faptele voastre!» Allah

este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Iertător, Îndurător].” [Coran, 49:14]

Este cunoscut faptul că nimeni nu poate fi forţat să schimbe ceea ce se află în adâncul

inimii sale şi că poate declara cu limba ceea ce nu se crede cu adevărat, însă acesta nu este

Islamul şi nici credinţa Islamică. Însă, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) a spus următoarele

despre cei care au fost siliţi prin tortură să renunţe la credinţa în Islam:

„Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut – afară de acela care este silit [să

nu creadă], dar inima lui este netulburată întru credinţă – asupra acelora care şi-au

deschis inima necredinţei va veni mânie de la Allah şi ei vor avea parte de chin

cumplit!” [Coran, 16:106]

Necredinţa apare prin deschiderea inimii spre a nu crede de bunăvoie şi, de aici

pornind, omul începe să vorbească urât, să comită fapte nelegiuite, răzvrătindu-se împotriva

lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) şi al Îndrumării revelate Mesagerului (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), devenind un apostat după ce a fost musulman.

O altă acuzaţie, referitoare la cele de mai de sus, este că Islamul a fost răspândit prin

forţa armelor şi prin luptă. Este un fapt bine stabilit că orice societate sau guvern, indiferent

de felul acesteia, are nevoie de o forţă de protecţie pentru apărarea adepţilor săi, conservarea

valorilor şi răspândirea principiilor proprii, asigurarea aplicării corecte a legilor, la fel şi

pentru punerea în aplicare a executării pedepselor legale împotriva infractorilor şi tuturor

celor care se răzvrătesc împotriva sistemului. Este relatat în Tradiţia Profetului (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„Cu adevărat, Allah porunceşte cu autoritatea unui conducător, mai mult decât

ceea ce El porunceşte cu Revelaţia Divină, Coranul.” (adică mai mult prin executarea

pedepselor juste, decât prin „frica de Allah”, prin citirea Coranului) [Al-Hindi – Kanz Al-

Ummal]

Să aruncăm o privire asupra primelor zile ale Islamului, a răspândirii sale uimitoare în

întreaga lume şi să analizăm adevărul despre aceste acuzaţii în lumina informaţiilor realităţii

istorice. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a fost

ales de către Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) să transmită Mesajul Său Divin, a rămas în

oraşul sacru, Mecca, timp de treisprezece ani, chemându-i pe oamenii din tribul Quraish şi pe

cei ce vizitau oraşul Mecca, la Islam. A fost însărcinat ca să transmită Mesajul revelaţiilor

Coranului pe orice cale, confruntându-se cu acuzaţii false, calomnii, persecuţii, hărţuiri,

boicoturi, atacuri şi agresiuni fizice brutale din partea poporului său. Toţi cei care au crezut în

el, au suferit alături de el şi, deoarece lui încă nu i s-a poruncit de către Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul) să se apare înarmat, de violenţe şi agresiuni, cei care l-au urmat au suferit

cele mai dure forme de persecuţii, abţinându-se şi aderând la perceptele de activitatea

misionară paşnică de răspândire a Islamului. Mulţi au fost torturaţi şi câţiva au fost martirizaţi


pentru credinţa lor în Islam. Aceste suflete curajoase poartă mărturie pentru suferinţele

îndurate de cei care l-au urmat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în

această perioadă de încercări severe. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) a alinat rănile companionului său, Ammar ibn Yaser şi a părinţilor lui (Allah să fie

mulţumit de ei!), care, în cele din urmă, au devenit primii martiri ai Islamului, prin cuvintele:

„Fii răbdător, o, familie a lui Yaser! Paradisul va fi lăcaşul vostru pentru

totdeauna.” (Al-Hakim)

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a permis

companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!), care doreau să se salveze de această

opresiune şi tortură, să emigreze în Etiopia. Ei au căutat refugiu sub tutela regelui – Najashi,

(Negus) care, în cele din urmă, a acceptat Islamul. Chiar şi în aceste condiţii cumplite, Allah

Ar-Rahman (Cel Milostiv), Al-Hakim (Cel Înţelept), i-a poruncit Profetului Mohammed

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să fie răbdător şi tolerant cu poporul său

atunci când transmite Mesajul. Există nenumărate exemple despre mila, generozitatea şi

compasiunea sa enormă în faţa acestor agresiuni şi violenţe continue. Profetul (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!) au

rămas fermi în credinţa lor şi în transmiterea Mesajului Islamului, în ascultarea poruncilor lui

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul), urmând îndemunul din Coranul cel Sfânt:

„Deci rabdă, aşa cum au răbdat cei statornici dintre Trimişi şi nu cere să vină

degrabă asupra lor! Şi în Ziua când vor vedea ce li se promite, atunci li se va părea că

nu au rămas [pe Pământ] decât un ceas dintr-o zi. Iată o vestire! Şi oare cine să fie

nimiciţi, afară de neamul de nelegiuiţi?” [Coran, 46:35]

Totuşi, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ruga

pentru îndrumarea celor care i-au fost potrivnici, spunând:

„O, Allah! Iartă-l pe poporul meu, pentru că el nu ştie!” (Bukhari)

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în această perioadă a

opresiunilor suferite din cauza transmiterii Mesajului Divin oamenilor din Mecca, a căutat un

trib care să-l protejeze şi să-l ajute atunci când se prezintă pe el însuşi şi misiunea sa

oamenilor sau triburilor care vizitează Mecca, în pieţele şi marele locuri de întâlnire ale

oraşului. S-a întâmplat ca un grup de oameni din oraşul Yatrib (cunoscut astăzi sub numele

de Medina – „Oraşul Profetului”) să creadă în Mesajul Islamului şi să-i ofere Profetului

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) angajamentul lor de credinţă în sprijinirea şi

apărarea lui, de asemenea, să ofere protecţia averii, onoarei, integrităţii lui şi a celor care-l

urmează, în cazul în care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) împreună

cu companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!) ar căuta refugiu în oraşul lor, Yatrib. Acest

lucru a coincis cu perioada în care persecuţiile din Mecca au ajuns într-un stadiu critic şi

grav, iar liderii tribului Quraish conspirau să-l ucidă pe Mesagerul lui Allah (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Migrarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!) la Medina a fost un eveniment de cotitură în istoria Islamului, iar aici a

fost construită Moscheea Profetului şi totodată s-a extins şi întărit sentimentul frăţiei

musulmanilor, punându-se bazele statului Islamic sub îndrumarea directă a Profetului (Pacea

şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Trebuie reţinut faptul că Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!) şi companionii lui (Allah să fie mulţumit de ei!) nu au vărsat nimănui nicio

picătură de sânge ca pedeapsă pentru anii lungi de persecuţie din oraşul Mecca, deoarece

Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu i s-a poruncit să lupte, ci mai


degrabă să fie răbdător şi perseverent. Confruntarea şi ostilităţile armate din partea

musulmanilor nu au început până în al doilea an după după migrarea de la Mecca la Medina,

atunci când tribul Quraish, temându-se pentru dominaţia sa, a continuat pe calea persecuţiei

încercarea de împiedicare a transmiterii Mesajului Islamului şi aceasta s-a întâmplat doar

atunci când toate căile paşnice de conciliere s-au epuizat.

Deoarece Medina s-a aflat pe drumul caravanelor comerciale ale tribului Quraish care

mergeau spre Marea Sirie, prima confruntare a avut loc atunci când Trimisul lui Allah (Pacea

şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a oprit caravana comercială condusă de nobilul

Quraishi, Abu Sufiyan. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

intenţionat să impună un fel de sancţiune economică tribului Quraish pentru a-i permite să

răspândească în pace credinţa Islamică, liber, precum şi pentru a-i compensa pe credincioşi

pentru proprietăţile, bunurile şi bogăţiile care le-au fost confiscate de către tribul Quraish, în

Mecca, înaintea emigrării la Medina. Caravana a scăpat din ambuscadă, dar, după ce au aflat

de incident, liderii neamului Quraish au pregătit o armată relativ numeroasă şi bine echipată

ca să-i atace pe musulmani. Astfel, prima bătălie decisivă a avut loc la Badr, unde armata

musulmană formată doar din 313 luptători slab dotaţi, însă, care a învins armata arogantă a

Quraishilor, printr-o înfrângere decisivă şi umilitoare.

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul), Al-'Azim (Cel Măreţ), descrie motivele acestei bătălii

şi cele ce au urmat:

„Pe aceia care au fost scoşi din căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis:

«Domnul nostru este Allah!» Şi de nu i-ar opri Allah pe oameni, pe unii prin alţii, ar fi

dărâmate chilii, biserici, sinagogi şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât

de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Al-Qawiyy [şi]

Al-'Aziz [Tare, Atotputernic]. ~ Aceştia [sunt] cei care - dacă Noi le dăm putere pe

Pământ - împlinesc Rugăciunea [As-Salat], achită Dania [Az-Zakat], poruncesc ceea ce

este drept şi opresc de la ceea ce este neîngăduit. Iar sfârşitul [tuturor lucrurilor] Îi

aparţine lui Allah.” [Coran, 22:40-41]

Şi Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:

„Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe Calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, femeile şi

copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-

ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!».” [Coran,

4:75]

Şi Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Luptaţi pe Calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu

începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!” [Coran, 2:190]

În toate bătăliile pe care le-au purtat şi în toate victoriile pe care Trimisul lui Allah

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi (Allah să fie mulţumit de

ei!) le-au obţinut în perioada de douăzeci şi trei de ani de misiune profetică în Mecca şi apoi

la Medina, au fost ucise doar 375 de persoane. În al nouălea an Hijri (după migrare), cunoscut

sub numele de „Anul Delegaţiilor”, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

s-a întâlnit cu aproximativ o sută de delegaţii a diferitelor triburi din întreaga Peninsulă

Arabică, pentru discuţii şi negocieri. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) le-a întâmpinat cu generozitate şi nobleţe, răspunzând tuturor întrebărilor şi preocupărilor

legate de Crezul Islamic (Aqidah) şi de Legislaţia Islamică (Shari'ah). Majoritatea lor au fost

impresionaţi şi convinşi de chemarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) şi au acceptat Islamul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra


sa!), de asemenea, a trimis scrisori marilor lideri din regiune, chemându-i la acceptarea

Mesajului lui Allah, aşa cum va fi menţionat în cele ce urmează.

În timpul vieţii Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) şi imediat după aceea, întreaga Peninsulă Arabică a fost, pentru prima dată în istorie,

unificată sub aceeaşi lege a egalităţii şi dreptăţii a religiei Divine. Majoritatea arabilor au

acceptat Islamul, de bună voie şi în masă, după ascultarea Coranului şi văzând exemplul

Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Sunnah (Tradiţia profetică) sa şi

pe cel al companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!), cunoscând sistemul Islamic, cu

excepţia câtorva negociatori din rândul evreilor şi creştinilor, cărora li s-a permis să rămână

în credinţa lor, pe teritoriul statului Islamic, stipulându-se în contract drepturile şi obligaţiile

lor, precum: plata taxei Jizyah în schimbul protecţiei statului şi neparticiparea lor la serviciul

militar. Într-adevăr, această schimbare revoluţionară a fost o realizare miraculoasă, având în

vedere şi efectul său de durată în întreaga lume, dar ştim că Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) dă

victoria cui doreşte El.

Califii cei drept-ghidaţi, companionii (Allah să fie mulţumit de ei!) şi predecesorii

drepţi au urmat exemplul Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) şi după moartea sa, apărând statul Islamic de duşmani, cucerind imperiile tiranice

înconjurătoare, care ameninţau existenţa sa, şi au răspândit Islamul prin stăruinţa lor în

credinţă şi activitate misionară, precum şi prin calitatea lor morală excelentă. Aceşti oameni,

nu au fost egali ca număr sau echipament militar, pregătire şi competenţă militară cu oamenii

pe care i-au învins, însă vitalitatea credinţei şi superioritatea lor morală au cucerit inimile şi

minţile oamenilor de rând, înainte de a exista nevoia de a învinge armatele corupte şi tiranice,

a căror asuprire a fost de nesuportat de către masele largi ale populaţiei.

Unul dintre noii convertiţi (revertiţi) la Islam, din timpul nostru, Bashir Ahmad, a

spus reflectând asupra acestei teme:

„Una dintre problemele cele mai enigmatice pentru mine şi una dintre preocupările

mele cele mai serioase, înainte de a accepta Islamul şi a îmbrăţişa acest mod de viaţă, a fost

că noi, creştinii, susţinem că Islamul a fost răspândit prin sabie. De aceea, mi-am pus

următoarea întrebare: «Dacă această afirmaţie este adevărată, de ce atunci putem vedea că

şi în prezent mulţi oameni, din fiecare colţ al lumii, continuă să adere la Islam, îmbrăţişând

şi acceptând acest mod de viaţă? De ce putem vedea oameni îmbrăţişând Islamul, zi de zi,

fără nicio o constrângere sau forţaţi de cineva?»” [Citat din Dr. Imad-du-Deen Khalil: Ce se

spune despre Islam?, p.295]

Norman A. Daniel spune cu privire la originea fabricării acestui mit:

„...Vestul a format un canon, mai mult sau mai puţin invariabil de convingeri despre

Islam, care a decis, pentru el însuşi, ceea ce a fost Islamul...Cel mai important lucru adoptat

de Vest...i-a dat creştinătăţii respectul de sine în relaţia cu o civilizaţie în mai multe feluri

superioară.” [„Islamul şi Occidentul”, p. 270]

De Lacy O'Leary comentează această falsitate:

„Istoria arată clar că legenda musulmanilor fanatici, măturând prin întreaga lume şi

forţând acceptarea Islamului cu sabia pentru popoarele cucerite, este unul dintre miturile

cele mai fantastice şi absurde pe care istoricii l-au reluat vreodată.” [Islamul la răscruce de

drumuri, Londra, 1923, p.8]

Dr. Gustav Le Bon afirmă în cartea sa, Civilizaţia arabilor [p.127-128]:


„Forţa nu a fost vreodată un element în răspândirea învăţăturilor coranice, arabii

lăsându-i mereu pe cei pe care i-au cucerit să-şi exercite liberi convingerile religioase. Dacă

s-a întâmplat ca unele popoare creştine să îmbrăţişeze Islamul şi să adopte limba arabă ca

limbă lor, a fost în principal ca urmare a diferitelor tipuri de justiţie din partea

învingătorilor arabi cu care nemusulmanii nu au fost obişnuiţi. Aceasta a fost, de asemenea,

ca urmare a toleranţei şi clemenţei Islamului care a fost necunoscute la alte religii.” [Citat

din Dr. Imad-du-Deen Khalil: „Ce se spune despre Islam?” p.314]

De asemenea, el, a mai spus:

„...primii Califi...au fost remarcabili în felul lor de a trata oamenii din Siria, Egipt,

Spania şi orice altă ţară pe care l-au cucerit, lăsându-i să practice legile, regulile, şi

convingerile lor religioase, impunându-le doar o mică parte din taxa Jizyah în schimbul

protecţiei lor şi menţinerea păcii între ei. Într-adevăr aceste naţiuni n-au cunoscut cuceritorii

mai milostivi şi mai toleranţi decât arabii.”

În cazul în care Islamul ar fi fost răspândit ca o consecinţă a războaielor impuse

musulmanilor de către duşmanii care ameninţau supravieţuirea lor, a cuceririlor regimurilor

opresive şi corupte, acest lucru este unic şi necunoscut în istorie, mai ales în comparaţie cu

alte civilizaţii. Ceea ce este unic în cuceririle Islamice este că acestea sunt, în general,

eliberatoare de sub opresiune, la fel ca în răspunsurile celebre ale companionilor Profetului

(Allah să fie mulţumit de ei!) pe care le-au dat împăratului Persiei, atunci când el i-a întrebat

ce au adus musulmanii teritoriilor lui, aşa cum a fost menţionat în cărţile de istorie:

„Allah ne-a trimis să luăm cu noi pe oricine doreşte dintre sclavii oamenilor, pentru

a-L servi şi a-L adora pe Allah, de la un capăt al acestei lumi spre întreaga ei întindere (pe

care Islamul o aduce atât pentru această lume, cât şi pentru Viaţa de Apoi) şi de la

nedreptatea căilor acestei vieţi (a conducătorilor lumeşti) la dreptatea Islamului.” [Ibn

Kathir, „Bidaya wa Nihaya”]

În contrast direct cu multe exemple de masacre, violuri, jafuri, şi nedreptăţi în istorie,

menţionate în introducere, despre cuceririle Islamice timpurii nu vom găsi asemenea relatări.

În comparaţie cu cele de mai sus, să luăm câteva pasaje din Sfânta Scriptură şi să

citim ceea ce consideră evreii şi creştinii despre ghidarea sacră şi Divină, cu privire la

desfăşurarea războiului pe care le-au condus, pe vremuri, la expansiuni şi cuceriri.

Citim în Deuteronom:

„10. Când te vei apropia de o cetate ca să te baţi împotriva ei, s-o îmbii cu pace. 11.

Dacă primeşte pacea şi-ţi deschide porţile, tot poporul care se va afla în ea să-ţi dea bir şi

să-ţi fie supus. 12. Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s-o

împresori. 13. Şi după ce Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să treci prin

ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească. 14. Dar să iei pentru tine nevestele, copiii,

vitele şi tot ce va mai fi în cetate, toată prada, şi să mănânci toată prada vrăjmaşilor tăi, pe

care ţi-i va da în mână Domnul Dumnezeul tău. 15. Aşa să faci cu toate cetăţile care vor fi

foarte departe de tine şi care nu fac parte din cetăţile neamurilor acestora. 16. Dar în

cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău, să

nu laşi cu viaţă nimic care suflă. 17. Ci să nimiceşti cu desăvârşire popoarele acelea, pe

hetiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi iebusiţi, cum ţi-a poruncit Domnul

Dumnezeul tău…”

Despre cucerirea oraşului Ierihon şi soarta locuitorilor indigeni citim:


„20. Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul

sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare

drept înainte. Au pus mâna pe cetate 21. şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin

ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi

măgari.” [Iosua, 6:20-21]

În oraşele Macheda şi Libna, ei au făcut la fel ca şi în Ierihon:

„28. Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei; a

nimicit cu desăvârşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape

niciunul, şi împăratului din Macheda i-a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului.”

[Iosua, 10-28]

Citim un pasaj uimitor în Evanghelia lui Matei despre, o declaraţie a lui Isus (Pacea

lui Allah fie asupra sa!):

„34. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe Pământ; n-am venit să aduc pacea,

ci sabia.” [Matei 10:36; şi vezi Luca 22:36]

Ce este această sabie? Cine are autoritatea să o ridice? Acest lucru nu este clar şi este

aprig contestat. Poate că va fi ridicată la a doua venire a lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra

sa!).

Până la împăratul Constantin, primii creştini au fost o minoritate persecutată, aparent

angajată la non-violenţă, aşteptând revenirea sa iminentă, iar, ulterior, atunci când

creştinismul Trinitarian a devenit religia oficială a statului în epoca după Constantin, sabia a

fost sudată de stat, iar conducătorii creştini, de-a lungul istoriei, au condus numeroase

războaie şi cuceriri în numele religiei. Principiul creştin de supunere faţă de oricare autoritate

la putere se bazează pe pretinsa declaraţie al lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!):

„Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului.”

Aceasta a fost din ce în ce mai extinsă de către teologii creştini, pentru a raţionaliza şi

legitima dreptul Divin al statului, şi mai apoi norma naţională şi seculară care are la bază

doctrina Pauliană, aşa cum a fost păstrat în decretul său:

„1. Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să

nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.”

[Romani, 13:1]

Evenimentele şi declaraţiile prezentate mai sus, vor fi comparate cu unele dintre

îndrumările din Cartea lui Allah, Coranul, şi Tradiţia Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Sunnah, pentru a oferi mai multe dovezi cu referire

la faptul că într-adevăr Islamul este religia păcii, în ciuda faptului că unii musulmani nesupuşi

au deformat, prin cuvinte şi fapte, imaginea Islamului, şi în ciuda propagandei veninoase, a

dezinformării defăimătoare şi ridicole, fabricate şi răspândite de către duşmanii Islamului, în

cruciada lor împotriva Islamului şi a musulmanilor.

Noi nu negăm că unele aberaţii şi nedreptăţi au fost făcute ocazional de către unii

musulmani, dar dovezile istorice sunt dovada noastră, după cum am scris mai sus. Conform

acestor dovezi, ar fi pertinentă menţionarea mai multor exemple, atâta timp cât ei

generalizează. Cuceritorii creştini ai Ierusalimului au masacrat toţi locuitorii evrei şi

musulmani, în timp recucerirea Ierusalimului de către Salah Ad-Din Al-Ayubi stă ca un

exemplu demn de remarcat de mărinimie şi generozitate. De asemenea, putem observa

contrastul dintre Andaluzia (Spania musulmană) şi Anatolia (Asia Mică). Creştinii, în timpul


Inchiziţiei infame, au expulzat musulmanii şi evreii din Spania, i-au tras în sabie sau le-au

obligat să se convertească la creştinism, o paradigmă a tratamentului la care erau supuşi

musulmanii sub conducerea creştină. În aceeaşi epocă, atunci când musulmanii au ocupat cea

mai mare parte a pământurilor deţinute de turci, azi Turcia, au fost mult mai toleranţi şi ca o

dovadă, până în ziua de azi, Scaunul Bisericii Ortodoxe este la Istanbul (cucerirea

Constantinopolului).

Ilustrul orientalist Sir Thomas Arnold respinge propaganda defăimătoare la adresa

Islamului, spunând:

„... noi nu am auzit nimic despre vreo încercare organizată de forţare a acceptării

Islamului privind populaţia nemusulmană sau de vreo persecuţie sistematică destinată

eradicării religiei creştine. În azul în care califii ar fi ales să adopte alt curs al acţiunilor,

puteau să spulbere creştinismul, la fel de uşor cum au izgonit Ferdinand şi Isabella Islamul

din Spania, sau cum a interzis Ludovic al XIV-lea protestantismul în Franţa, sau că evreii au

fost ţinuţi în afara Angliei timp de 350 de ani. Bisericile din Asia au întrerupt orice fel de

comunicare cu restul lumii creştine, în interiorul căreia nu se găsea nimeni care să ridice un

deget pentru religia lor, considerată a fi eretică. Deci, supravieţuirea acestor Biserici până

în zilele noastre este ea însăşi o dovadă puternică a atitudinii tolerante, generale, a

guvernelor mahamedane în relaţia cu ei.” [Sir Thomas W. Arnold: „Propovăduind Islamul, o

istorie a răspândirii credinţei musulmane”, Londra, 1896, p. 80]

Realitatea nefericită a istoriei este că tendinţele istorice europene, mai mult decât cele

Islamice, au ajuns să domine lumea şi că reacţiile împotriva neîncetatelor războaie religioase

dintre sectele creştine ale Europei au creat patul germinativ pentru naşterea secularismului,

umanismului, naţionalismului, ateismului european modern şi vedem că aceste tendinţe sunt

rădăcinile calamităţii politice şi socio-economice majore, care tulbură lumea în această zi.

Concepţia greşită cu privire la faptul că

scopul cuceririlor Islamice ar fi fost câştigurile

lumeşti

A doua şi asemănătoare acuzaţie este că rapidele cuceriri Islamice, care au speriat

lumea şi prin care musulmanii au fost capabili să se răspândească la Est şi Vest, au avut

scopul principal obţinerea prăzii de război, a plăcerii lumeşti, faimei şi gloriei.

Vom prezenta câteva adevăruri din biografia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!) şi din principiile Islamice, prezente în documentele istorice. Profetul

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), la începutul misiunii sale ca şi

Profet şi Mesager al lui Allah, a fost atacat pe toate căile şi prin toate mijloacele, de către

poporul din care făcea parte ca să renunţe la chemarea sa la Islam, pe lângă alte încercări de

persecuţie deschisă şi asuprire pentru a-l împiedica în misiunea sa, descrise mai sus. Pentru

aceasta, cei din neamul Quraish i-au oferit Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!): „Dacă vrei avere şi stăpânire peste toată Peninsula Arabică, noi îţi asigurăm.

Dacă vrei să te căsătoreşti, noi îţi oferim, cu sinceritate, pe cea mai frumoasă dintre fetele

virgine din Peninsula Arabică.”


Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a împărţit în exces toate

bogăţiile, pe care nimeni nu le visa vreodată, fără a-şi păstra ceva pentru el însuşi.

Conducătorii neamului Quraish i-au oferit tot ce se putea, cu condiţia ca el (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să renunţe la chemarea la Islam şi să înceteze cu

atacul şi demascarea credinţei lor stupide şi prosteşti, păgâne, în idoli şi superstiţii. Răspunsul

Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), la toate ofertele lor tentante, a

fost unul simplu şi onest şi anume refuzul complet şi final. O relatare cunoscută a cuvintelor

Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost înregistrată

astfel:

„Pe Allah! Dacă ei ar fi fost în stare să-mi pună Soarele în mâna dreaptă şi Luna

în mâna stângă, numai să-mi abandonez misiunea, nu aş fi acceptat. Eu nu voi renunţa,

nici accepta cererile lor (continuând misiunea mea), până când această chemare (la

Islam) devine cunoscută, larg acceptată şi practicată sau capul meu va fi îndepărtat de

corpul meu.” [Ibn Hisham, „Biografia Profetului Mohammed”, vol.1, p.170]

Un alt fapt demn de remarcat sunt scrisorile pe care Profetul Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a trimis împăraţilor, guvernatorilor şi

conducătorilor din ţările vecine, au fost foarte clare, în favoare păstrării poziţiilor lor de

conducere, dominare şi posesiune, în cazul în care ar accepta Islamul, precum şi menţinerea

păcii şi echităţii.

Un exemplu este următoarea, faimoasa scrisoare adresată lui Heraclius, împăratul

roman şi bizantin, în care citim următoarele:

„În numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător, de la Mohammed, Trimisul lui

Allah, către Heraclius împăratul bizantin, pacea fie asupra celor care urmează

călăuzirea. După aceasta, te invit la Islam. Acceptă Islamul şi vei fi în siguranţă; acceptă

Islamul şi Allah îţi va acorda recompensă dublă. Dar dacă vei respinge această invitaţie,

vei fi responsabil petru abaterea poporului tău. Allah Preaînaltul spune:

„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi:

să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii

drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]:

mărturisiţi [cel puţin] că noi suntem musulmani (supuşi lui Allah)!». ” [Coran, 3:64]” (Bukhari şi Muslim)

Companionul Anas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:

„Nu s-a întâmplat vreodată, ca cineva să ceară de dragul Islamului ceva de la

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi el să nu-i fi dat.

Odată, a venit la el un om şi i-a dat o turmă mare de oi şi capre, ce se află între doi

munţi. Întors la neamul său, a spus: «Îmbrăţişaţi Islamul pentru că Mohammed dă atât

de multă caritate de parcă nu i-ar fi frică de nevoi.» Anas a spus: «Omul a îmbrăţişat

Islamul de dragul bogăţiilor lumeşti, dar, mai târziu, el devenind musulman, Islamul i-a

fost mai drag decât lumea şi ceea ce conţine ea.»” (Muslim)

De asemenea, putem observa „bogăţia” pe care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!) a lăsat-o moştenire după moartea sa, dintr-o relatare al lui Amr ibn Al-

Harith (Allah să fie mulţumit de el!):

„Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), la

moartea sa, nu a lăsat niciun dirham sau dinar, sclav sau sclavă, sau nimic altceva decât


catârul său alb pe care obişnuia să călărească, arma sa şi o bucată de pământ pe care l-a

oferit drept caritate.” (Bukhari)

De fapt, armura Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în

momentul morţii sale, a fost amanetată unui evreu în schimbul unei măsuri de orz pentru

hrana familiei. Cum ar putea o persoană sensibilă acuza, astfel, un om ca Profetul

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) că ar fi fost orbit de câştiguri

materiale, statut efemer sau glorie? Împăraţi, lideri naţionali, generali sau războinici caută

gloria, ocuparea pământurilor sau bogăţiile, dar faptele de mai sus dovedesc că unicul scop al

Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost răspândirea

religiei Islamice omenirii, prin mijloace paşnice şi spre beneficiul lor, lăsându-i să trăiască în

pace, iar el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) câştigâdu-şi necesarul propriului

trai în limitele Islamului.

Companionii Profetului (Allah să fie mulţumit de ei!) şi cei care-l urmau în Adevăr,

sunt cele mai bune exemple de dreptate şi viaţă ascetică, care nu au urmărit bogăţiile şi

plăcerile lumeşti temporare ale acestei vieţi.

„În timpul Bătăliei de la Badr, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah

fie asupra sa!) a spus: «Ridicaţi-vă pentru a intra în Paradis, care este egal în lăţime cu

cel al Cerurilor şi Pământului». 'Umair ibn Al-Humam Al-Ansari a întrebat: «Mesager al

lui Allah, este Paradisul egal cu mărimea Cerurilor şi Pământului?» El (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Da.» 'Umair a spus: «Dumnezeule!»

Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care l-a întrebat: «Ce

te-a făcut să spui acest lucru?» El a răspuns: «Mesager al lui Allah, nimic nu-mi doresc mai

mult decât să fiu printre locuitorii săi!» Atunci, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!) i-a spus: «Tu eşti cu siguranţă printre locuitorii săi.» Atunci, 'Umair a scos

nişte curmale din geanta lui pe care a început să le mănânce, apoi a spus: «Dacă o să trăiesc

până mănânc aceste curmale, pentru mine va fi o viaţă lungă.» (Relatatorul a spus: El a

aruncat toate curmalele pe care le avea la el, apoi s-a aruncat în vâltoarea luptei, până a fost

ucis.)” (Muslim)

A fost relatat de Shaddad ibn al-Hadi (Allah să fie mulţumit de el!) că:

„Un om dintre beduini a venit la Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!), a crezut în el şi l-a urmat, apoi a spus: «O să emigrez cu tine.» Profetul

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus unuia dintre companioni să aibă

grijă de el. În timpul unei bătălii, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

luat prada de război pe care a împărţit-o, dând şi beduinului o parte. Companionii s-au dus să-

i dea ceea ce i-a fost alocat. Beduinul avea grijă de animalele lor, iar când au venit la el să-i

dea partea lui, a întrebat: «Ce este aceasta?» Ei au spus: «Partea pe care Profetul ţi-a alocat-

o.» El a luat aceasta, a dus-o la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a

întrebat: «Ce este aceasta?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns:

«Eu ţi-am alocat-o.» Beduinul a spus: «Nu pentru aşa ceva te-am urmat, ci mai degrabă, te-

am urmat ca în caz că voi fi nimerit aici – arătând spre gâtul său – cu o săgeată şi mor să intru

în Paradis.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus:« Dacă eşti

sincer în faţa lui Allah, Allah îţi va îndeplini dorinţa.» La scurt timp după acesta, a avut

loc o bătălie, iar el a fost adus mort în faţa Profetului. El, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah

fie asupra sa!) a arătat spre el şi a întrebat: «El este?» Companionii au răspuns: «Da.»

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «A fost sincer

în faţa lui Allah, iar Allah i-a îndeplinit dorinţa.» Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea

lui Allah fie asupra sa!) l-a acoperit cu propria mantie, l-au aşezat în faţa lor, şi au oferit


Rugăciunea de înmormântare pentru el. În timpul suplicaţiilor, Profetul (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «O Allah, acesta este robul Tău, care a

emigrat pe Calea Ta şi a fost ucis ca martir, eu sunt martor pentru acestea.»” (Nasa'i)

Această relatare este dovada că omul a refuzat să accepte partea sa din prada de

război, căutând cu sinceritate recompensa numai de la Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul).

Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), faimosul calif drept-călăuzit şi

companion al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ale

cărui cuceriri s-au întins pe pe teritorii vaste, incluzând Imperiul Roman şi Persan, atunci

când şi-a auzit stomacul chiorăind de foame din cauza lipsei de hrană, a spus:

„O, dragul meu stomac, chiorăie sau potoleşte-te! Pe Allah! Tu nu vei fi umplut

aşa cum trebuie până când toţi musulmanii nu au suficientă hrană.” (Baihaqi în Al-

Sunnan)

Prăzile de război câştigate de către musulmani în cuceririle lor au fost suficiente

pentru a le permite o viaţă prosperă, însă motivul real din spatele acestor cuceriri a fost

chemarea acestor popoare la Cuvântul lui Allah şi religia Islamică, dovedit prin faptul că

popoarele cucerite aveau libertatea de a alege Islamul ca mod de viaţă, şi în cazul că au făcut-

o, au primit aceleaşi drepturi cu ceilalţi musulmani. Această abordare egalitară şi universală a

fost necunoscută în lume în acea perioadă istorică, atunci când s-au construit imperii rasiale şi

naţionale, în care cei privilegiaţi au fost nobilii, iar restul oamenilor au fost consideraţi, în cel

mai bun caz, cetăţeni de rangul doi, şi cel mai probabil funcţionari, sclavi şi iobagi feudali.

Dacă oamenii au respins Islamul, rămânând la religia lor, dar nu au declarat război împotriva

musulmanilor, au fost obligaţi să plătească taxa Jizyah, care era o sumă simbolică achitată în

schimbul protecţiei lor, pentru garantarea siguranţei lor, a proprietăţilor şi bogăţiei lor în

statul Islamic. În plus, plătitorii de impozit se bucurau de toate facilităţile publice oferite şi

menţinute de către statul Islamic, nefiind obligaţi să plătească taxe suplimentare, pe când

musulmanii, pe de altă parte, erau obligaţi să plătească Zakat-ul (Caritatea obligatorie pe

averea acumulată, reprezentând 2,5% din averea acumulată anual sau o cantitate bine definită

de produse agricole).

De multe ori, Zakat-ul era mai mare decât cuantumul anula al taxei Jizyah. Dacă

nemusulmanii dintr-o ţară cucerită refuzau să accepte altă opţiune şi alegeau să rămână

beligeranţi, războiul a fost singura variantă pentru a transmite Mesajul Islamului printre

oameni, în general. Motivul principal pentru războaiele împotriva popoarelor nemusulmane

era faptul că unii dintre locuitorii acestor ţări neislamice ar fi putut îmbrăţişa Islamul dacă li

se dădea ocazia să cunoască principiile şi misiunea sa. Acesta este motivul principal pentru

care Islamul impune musulmanilor să ducă războaie, cu scopul de a face cunoscut Mesajul

Islamului pentru nemusulmani, şi Allah ştie cel mai bine.

Unul dintre cei mai mari conducători ai armatei musulmane, Khalid ibn Al-Walid

(Allah să fie mulţumit de el!),un general faimos şi de succes al primilor musulmani, a avut un

singur cal, o sabie şi un slujitor. Se poate găsi o urmă de materialism în caracterul acestui

mare general şi luptător musulman?

Cărţile de istorie Islamică sunt pline de naraţiuni despre oameni de acest calibru înalt,

care confirmă faptul că toatecâştigurile lumeşti nu era obiectivul principal pentru musulmani,

ci ei sperau la recompensa de la Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul), Ar-Rahman (Cel Milostiv),

pentru devotamentul lor în chemarea la Islam, religia Divină şi îndrumarea lui Allah Al-

'Azim (Cel Măreţ), aşa cum i-a fost revelat Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea

lui Allah fie asupra sa!) şi promis de către el, atunci când a spus:


„Pe Allah, dacă o singură persoană este ghidată de Allah (la Islam) prin voi, este

mai bine decât dacă aţi avea cămile roşii (cele mai apreciate de către arabi).” (Muslim)

Există mai multe exemple în care primii musulmani au renunţat la întreaga lor avere,

economiile de o viaţă, dând-o caritate în momentul convertirii lor la Islam. Primii musulmani

ai tribului Quraish au fost demni de remarcat în acest sens, alţii au fost deposedaţi de

bogăţiile lor atunci când au fost au fost boicotaţi de familiile lor, mânioşi fiind din cauza

îmbrăţişării Islamului de către ei. Alţii au fost deposedaţi de proprietăţile şi averile lor atunci

când au emigrat la Medina. Alţii au fost extrem de implicaţi în răspândirea Islamului şi şi-au

investit timpul şi averile lor în această activitate. În bătălia decisivă de la Nhawand, un

companion al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cel

care a condus această bătăile, Nu'man ibn Muqrin Al-Mozani (Allah să fie mulţumit de

el!), a oferit următoarea suplicaţie:

„O Allah! Onorată şi slăvită fie religia Ta Divină, fă-i victorioşi pe cei care cred în

Tine! O, Allah! Permite-mi să fiu primul martir în bătălie! O, Allah! Permite ochilor mei

adevărata plăcere să vadă cea mai bună cucerire, care acordă onoare şi demnitate

Islamului! O, oameni! Încredeţi-vă în Allah, El cu adevărat vă va copleşi cu Mila Sa!”

Se poate vedea vreo urmă de lăcomie materială şi dorinţă de glorie personală în

această suplicaţie? Singurul scop a fost, cu siguranţă, căutarea mulţumirii lui Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul) şi dorinţa sinceră de chemare la Islam a celor rătăciţi, pentru propriul

lor beneficiu.

Conducătorul Egiptului, Muqawqis, şi-a trimis solul generalului musulman, care a

cucerit Egiptul şi ţinea cetatea Babilonului sub asediu, Amr ibn Al-As (Allah să fie mulţumit

de el!). Conducătorul Egiptean a cerut unui spion al său să raporteze ceea ce a văzut, iar între

cei doi a fost un consens cu privire la cele observate. Ei, au spus:

„Am observat că ei preferă moartea înaintea vieţii. Ei preferă să fie modeşti şi umili,

mai degrabă decât să fie mândri şi aroganţi. Am observat că nu există niciun interes faţă de

câştigurile şi bogăţiile lumeşti. Ei stau pe jos, iar liderul lor stă ca şi ei. Nimeni nu face

diferenţa între conducător şi cel condus, între stăpân şi sclav. Ei sunt la fel, indiferent de

rangul lor.”

Aceste şi multe alte exemple demonstrează faptul că acumularea prăzii de război sau

preamărirea sinelui nu au fost obiectivele primilor musulmani, ci, mai degrabă, zelul misiunii

Islamului, de a ghida omenirea, le-a propulsat din patria lor de origine spre teritoriile

înconjurătoare, ducând cu ei Mesajul universal al Islamului.

Teoria războiului şi practica în Islam

Islamul, aşa cum am explicat mai sus, este o religie Divină, care înseamnă

supunere în faţa lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) şi ghidării revelate de către El omului,

religia care caută pacea şi învaţă mila. Deşi Islamul cheamă la pace cu toate popoarele din

toate ţările, uneori războiul devine necesar ca soluţie finală. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) a

limitat motivele în care războiul devine necesar la cinci situaţii. Lupta în acest caz, nu este

numită război, ci „jihad”, în conformitate cu terminologia Islamică, însemnând a depune şi


exercita un efort maxim pe Calea lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul). Diferenţa esenţială între

război şi jihad este că scopul jihad-ului este de a apăra musulmanii şi de a le acorda dreptul

de a promova chemarea la Islam şi de a răspândi Mesajul universal al Cuvântului Divin al lui

Allah Al- Al-'Alim (Cel Atoateştiutor), Al-'Aziz (Atotputernicul). Cât despre război, uneori

poate fi de apărare împotriva agresiunii, un motiv legitim în anumite condiţii, însă din punct

de vedere istoric, în general, de cele mai multe ori se desfăşoară ca o agresiune şi pentru

vendete personale sau naţionale nedrepte, pentru extinderea imperială, colonială şi

hegemonie, pentru control, exploatare, jaf şi furt de materiale şi resurse umane, sau pentru

faimă, glorie sau aroganţă. Islamul nu acceptă niciunul dintre aceste obiective de război şi

aceste scopuri, mai sus menţionate considerându-le ilegitime şi demne doar de răzbunare.

Există doar cinci motive legitime pentru jihad, după cum urmează:

1. Apărarea în cazul atacurilor împotriva vieţii, a proprietăţii, a valorilor şi

demnităţii comunităţii musulmane sau a graniţelor sale.

Acest fapt este bazat pe versetul revelat în Coranul cel Nobil:

„Luptaţi pe Calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu

începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!” [Coran, 2:190]

Acesta este, de asemenea, bazat pe hadith-ul în care Mesagerul lui Allah (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cel care este ucis în timp ce îşi apără bunurile, este martir; cel care este ucis în

timp ce încearcă să se apare, este martir; cel care este ucis în timp ce încearcă să-şi

protejeze religia, este martir; şi cel care este ucis în timp ce îşi apără familia, este

martir.” (Tirmidhi, Abu Dawud, Nasa'i şi Ibn Majah)

2. Apărarea împotriva asupririi ori a celor care ajută în opresiunea celor slabi şi

lipsiţi de apărare.

Jihad-ul, în acest caz, are un obiectiv umanitar, obligatoriu. Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:

„Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe Calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, femeile şi

copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-

ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!».” [Coran,

4:75]

Această poruncă de a rezista agresiunilor şi persecuţiilor este, de asemenea, bazată pe

următorul verset, revelat în Coranul cel Glorios:

„Aceia care au crezut şi au purces în pribegie4 şi au luptat pe Calea lui Allah cu

averile şi cu sufletele lor, precum şi aceia care au dat adăpost şi au dat ajutor, aceia îşi

sunt aliaţi unii altora. Însă cu aceia care au crezut, dar n-au purces în pribegie, voi nu

aveţi a vă alia întru nimic până ce nu vor purcede şi ei în pribegie. Iar de vă vor cere ei

ajutor, în sprijinul religiei, aveţi datoria de a le acorda ajutor, dar nu împotriva unui

neam dacă între voi şi între el este un legământ, căci Allah este Al-Basir [Cel care Vede]

ceea ce faceţi voi.” [Coran, 8:72]

3. În cazul încălcării legămintelor, înţelegerilor şi tratatelor.

Acest fapt este bazat pe versetele Coranice:

4 De la Mecca la Medina, în anul 622, pentru a-i sprijini pe Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) şi pe

Trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).


„Dar dacă ei încalcă jurămintele lor (promisiunile), după ce au făcut legământ, şi

hulesc religia voastră, atunci luptaţi-vă împotriva căpeteniilor necredinţei, căci ei nu ţin

jurămintele! Poate că ei vor înceta! ~ Nu vreţi voi să luptaţi împotriva unor oameni care

şi-au călcat jurămintele şi au vrut să-l alunge pe Trimis şi v-au atacat mai întâi pe voi?!

Oare vă temeţi de ei? Însă mai drept este să vă temeţi de Allah, dacă sunteţi

dreptcredincioşi!” [Coran, 9:12-13]

4. Acţiuni disciplinare împotriva acelor musulmani care comit agresiuni şi încep

ostilităţile fără niciun motiv real şi care continuă cu încăpăţânare pe calea agresiunii.

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:

„Şi dacă două cete de dreptcredincioşi se ceartă între ele, voi împăcaţi-le! Dacă

una dintre ele este nedreaptă cu cealaltă, atunci luptaţi împotriva celei care este

nedreaptă până ce ea se întoarce la porunca lui Allah, iar când se întoarce5, atunci

împăcaţi-le pe ele cu dreptate şi fiţi nepărtinitori, fiindcă Allah îi iubeşte pe cei drepţi.”

[Coran, 49:9]

În acest caz, se poate observa că obiectivul jihad-ului este întotdeauna de partea

dreptăţii şi a justiţiei, chiar dacă aceasta înseamnă lupta purtată împotriva musulmanilor care

greşesc.

5. Pentru răspândirea Islamului, atunci când mijloacele paşnice au fost epuizate

sau sunt imposibile.

Acest tip de jihad are loc doar în ultima instanţă, după o serie de încercări paşnice,

care dovedesc conducătorului musulman că această cale este imposibilă.

Primul pas este o invitaţie de a permite răspândirea paşnică a Islamului, urmând

Tradiţia (Sunnah) Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

atunci când, aşa cum am menţionat mai sus, a trimis scrisori marilor conducători, invitându-i

la Islam. Dacă acesta refuza invitaţia lui, oamenilor săi li se oferă posibilitatea de a deveni

dhimmii, oameni din comunitatea nemusulmană, guvernată de propriile legi religioase, cu

obligaţia de a respecta legile Islamice generale, pentru menţinerea ordinii şi securităţii şi le

revine obligaţia plăţii taxei Jizyah în loc de efectuarea serviciului militar. Numai dacă

nemusulmanii refuză aceste oferte, atunci există motiv pentru începerea luptei deschise,

deoarece ei se opun răspândirii paşnice a Islamului.

Musulmanilor li se cere să poarte jihad împotriva celor care resping Mesajul universal

al Islamului, pentru omenire, credinţa în Allah, Unicul demn de adorare, şi în faptul că

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Trimisul şi

Mesagerul Său, de asemenea trebuie să-i oprească pe cei care se opun răspândirii acestui

Mesaj universal prin mijloace paşnice.

Islamul este credinţa universală şi Religia lui Allah, Creatorul şi Domnul,

Întreţinătorul întregii omeniri, deci, prin urmare, această religie, nu este doar pentru anumite

persoane, ci pentru toţi oamenii, care trebuie să aibă posibilitatea să înveţe despre Islam,

având şansa de a se supune lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) de bună-voie. Acceptarea

Islamului şi convertirea nu sunt sarcina sau obiectivul pe care musulmanii îl urmăresc,

deoarece ghidarea se află în Mâinile lui Allah Al-Hakim (Cel Înţelept). Toţi oamenii trebuie

să aibă şansa de a auzi despre bunătatea, dreptatea, fraternitatea, dragostea, egalitatea, pacea

şi tot ceea ce Islamul învaţă. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) spune în Coranul cel Nobil:

5 Din rătăcirea lui de la porunca lui Allah.


„Şi luptaţi împotriva lor până ce nu va mai fi ispită şi până ce Religia va fi în

întregime pentru Allah! Iar de se vor opri, Allah este Al-Basir [Cel care Vede Bine] ceea

ce fac ei.” [Coran, 8:39]

În cazul în care duşmanii Islamului şi ai musulmanilor încetează ostilităţile şi

agresiunile cerând pacea, musulmanii sunt obligaţi să înceteze starea de război şi să înceapă

negocierile, în continuare fiind neacceptată continuarea războiului. Allah Al-Hakim Al-'Alim

(Cel Înţelept, Atoateştiutor) spune:

„Afară de aceia care se unesc la un neam cu care voi aveţi un legământ sau vin

la voi cu piepturile prea strânse pentru ca să mai lupte împotriva voastră sau ca să mai

lupte împotriva neamului lor. De-ar fi voit Allah, le-ar fi dat putere asupra voastră

atunci când s-ar fi războit cu voi. Dar dacă se depărtează ei de voi şi nu luptă împotriva

voastră şi vă arată supunere, Allah nu vă mai dă vouă cale împotriva lor.” [Coran, 4:90]

Cauzele care conduc la un război legitim sunt arătate mai sus, şi alte versete care se

referă la acestea sunt:

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Te întreabă despre luna cea sfântă şi lupta în timpul ei. Spune: «Lupta într-însa

este mare păcat, dar împiedicarea de la Calea lui Allah, lepădarea de El şi de Moscheea

Al-Haram, precum şi alungarea neamului său din ea sunt şi mai mare păcat înaintea lui

Allah, iar schisma este mai mare păcat decât omorul».” [Coran, 2:217]

De asemenea, Allah Al-'Azim (Supremul) spune:

„Luna cea sfântă pentru luna cea sfântă şi în toate lucrurile sfinte se aplică

talionul. Aşadar, celui care v-a atacat răspundeţi-i întocmai aşa cum v-a atacat el! Şi fiţi

cu frică de Allah! Şi să ştiţi că Allah este cu cei care se tem de El!” [Coran, 2:193]

Allah Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Cei care cred, luptă pe Calea lui Allah, iar cei care nu cred, luptă pe calea lui

Taghut6. Aşadar, luptaţi împotriva aliaţilor lui Şeitan, căci vicleşugul lui Şeitan este,

neîndoielnic, slab!” [Coran, 4:76]

Toate celelalte tipuri de război. Aşa cum s-a menţionat mai sus, din care rezultă

distrugeri şi pierderi mari de vieţi omeneşti şi de bunuri, sunt interzise şi declarate ilegale şi

considerate agresiuni în Islam. Războaiele purtate pentru demonstrarea forţei şi superiorităţii

arogante sunt strict interzise în Islam. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Şi nu fiţi ca aceia care au ieşit din casele lor mândri, de ochii lumii, pentru ca să

se abată de la Calea lui Allah, căci Allah este Al-Muhit [Cel care cuprinde totul cu

Ştiinţa Sa] din ceea ce fac ei.” [Coran, 8:47]

Deşi Islamul permite lupta, având motivele menţionate mai sus, acesta stabileşte

norme şi reglementări stricte pentru desfăşurarea războiului, atât pentru lideri, cât şi pentru

soldaţi, «mujahidiin», îndrumând spre păstrarea manierelor Islamice, nobile, chiar şi în

vremurile dificile. Luptătorilor musulmani li se permite să-i atace şi să-i ucidă doar pe cei

care luptă împotriva lor sau pe cei care îi sprijină pe luptători pe câmpul de luptă. În ceea ce îi

priveşte pe cei în vârstă, copii, femei, bolnavi, răniţi sau pe cei care s-au izolat crezând în

nonviolenţă, toate aceste categorii de persoane care nu sunt combatante nu trebuie să fie ucişi,

molestaţi şi nici măcar necăjiţi în vreun fel de către luptătorii musulmani. De asemenea, este

6 După unii comentatori, prin At-Taghut se au în vedere diavolii, idolii şi toate falsele divinităţi.


interzisă uciderea unui inamic al musulmanilor dacă este rănit sau căzut pe jos. Islamul

interzice mutilarea cadavrelor duşmanilor ucişi. Mai mult, Islamul interzice uciderea

animalelor lor, distrugerea terenurilor agricole sau a infrastructurii de pe teritoriul

duşmanilor, cu excepţia anumitor circumstanţe necesare în timpul luptei. De asemenea,

Islamul interzice poluarea intenţionată a surselor de apă şi a fântânilor care aparţin

duşmanilor. Islamul consideră că toate aceste acte menţionate conduc la perturbarea vieţii

societăţii şi aduc o suferinţă în plus oamenilor de rând.

Jihad-ul în Islam este un mijloc care permite răspândirea paşnică a Cuvântului lui

Allah şi a Mesajului Islamului. Aşa cum Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel

Nobil, intenţia în această viaţa trebuie să fie căutarea Vieţii de Apoi prin împlinirea a cât mai

multor fapte bune:

„Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din

această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după

stricăciune pe Pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune.” [Coran,

28:77]

Printre numeroasele învăţături şi îndrumări ale Mesagerului lui Allah (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru mujahidiini sunt următoarele:

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stabilit că nu

există decât o singură intenţie pentru jihad, atunci când a spus:

„Cel care se luptă pentru ca Cuvântul lui Allah să fie cel Superior este cel care

se luptă pe Calea lui Allah.” (Bukhari şi Muslim)

„Atunci când o femeie a fost ucisă într-una din bătălii, Mesagerul lui Allah

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a interzis uciderea femeilor şi a

copiilor.” (Muslim)

De asemenea, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dat următoarele

instrucţiuni:

„Începeţi lupta în Numele lui Allah, împotriva acelora care nu cred în Allah.

Luptaţi împotriva lor dar nu încălcaţi acordurile stabilite între voi. Nu mutilaţi

cadavrele luptătorilor ucişi. Nu ucideţi copilul nou-născut.” (Muslim)

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:

„Înaintaţi în Numele lui Allah. Nu ucideţi o persoană în vârstă, un copil, sau o

femeie şi nu încălcaţi graniţele.” (Malik şi Abu Dawud)

Distinsul companion al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!), Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!), primul calif al Islamului, a

dat următoarele sfaturi armatei musulmane:

„Aşteptaţi, înainte de a porni aş dori să vă dau următoarele îndrumări: nu trădaţi sau

acţionaţi perfid, nu furaţi din prada de război înainte de împărţirea ei în mod corespunzător

şi drept; nu încălcaţi promisiunile şi legămintele voastre cu duşmanii; nu mutilaţi cadavrele

luptătorilor; nu ucideţi copilul mic, minorul, femeia sau omul în vârstă; nu tăiaţi sau ardeţi

un palmier (sau orice alt copac fără niciun motiv); nu tăiaţi niciun pom fructifer; nu

sacrificaţi o oaie, vacă sau cămilă, doar dacă este pentru mâncarea voastră; s-ar putea să

treceţi pe lângă oameni care s-au izolat pentru adorarea lui Allah, lăsaţi-i în pace, nu-i

deranjaţi şi nu le perturbaţi viaţa.” (Tabari, vol. 3, p. 226 şi alţii)


De asemenea, musulmanii trebuie să declare războiul înainte de a porni la luptă,

deoarece ei nu sunt nici trădători şi nici luptători necinstiţi. Islamul impune unul dintre cele

mai bune etici şi morale de război pentru luptătorii săi, obligându-i la respectarea deplină a

justiţiei şi la evitarea persecuţiei duşmanilor.

„Omar ibn Abdul-'Aziz, Allah să aibă milă de el, unul dintre primii marii califi

Umayyad, a fost abordat de către o delegaţie de luptători din oraşul Samarqand, care s-au

plâns de liderul musulman, Qutaibah, că a organizat un atac surpriză împotriva lor. Califul a

trimis o scrisoare către guvernatorul din zonă, poruncindu-i să numească un judecător

pentru a investiga această situaţie, iar în cazul în care judecătorul consideră că musulmanii

trebuie să părăsească oraşul pentru încălcarea încrederii, ei va trebui să respecte hotărârea.

Guvernatorul din Samarqand l-a numit pe judecătorul Jumai' ibn Hader Al-Baji, care a dat

verdictul potrivit căruia musulmanii trebuie să părăsească oraşul pe care l-au cucerit.

Comandantul armatei musulmane ar fi trebuit să declare război deschis, cu o proclamaţie

adecvată, înainte de invadarea zonei şi lansarea atacului asupra poporului din Samarqand,

pentru a le da şansa să se pregătească de luptă şi să cunoască motivele atacului. Oamenii

din Samarqand, văzând conduita musulmanilor, au hotărât să renunţe la reînceperea

ostilităţilor, acceptând termenii dominaţiei Islamice.” [vezi „Futuh-Al-Buldan”, „Ţările

cucerite”, de Balathuri, p.428]

Referitor la prizonieri şi deţinuţi, întotdeauna la un subiect sensibil între părţi aflate în

conflict, Islamul interzice intimidarea, tortura, mutilarea sau înfometarea lor până la moarte.

De fapt, hrănirea lor este o virtute pentru care răsplata este la Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul),

aşa cum apare în Coranul cel Nobil:

„Şi-l hrănesc cu mâncare, în ciuda dragostei pentru ea, pe cel sărman şi pe orfan

şi pe prizonier, ~ [Zicând]: «Noi vă hrănim pentru a dobândi Faţa lui Allah şi nu voim

de la voi nici răsplată, nici mulţumire!»” [Coran, 76:8-9]

Liderul Islamic are dreptul să elibereze prizonierii de război fără preţ de

răscumpărare, să stabilească condiţii de răscumpărare sau să elibereze prizonieri în schimbul

eliberării prizonierilor de război musulmani. Aceasta se bazează pe versetul revelat în

Coranul cel Glorios:

„Atunci când îi întâlniţi [în luptă] pe aceia care nu cred, loviţi gâturile lor, iar

când îi slăbiţi pe ei, legaţi-i straşnic în lanţuri!7 Apoi, fie îndurare, fie răscumpărare,

până ce războiul se sfârşeşte. Astfel, iar de ar voi Allah, El s-ar răzbuna pe ei. Însă El vă

încearcă pe unii prin alţii8. Iar acelora care sunt ucişi pe calea lui Allah (martirii) El nu

va lăsa ca faptele lor să fie în deşert.” [Coran, 47:4]

Cu privire la locuitorii nemusulmani ai ţărilor cucerite, oamenii Cărţii, cum ar fi

creştinii şi evreii, ei au fost trataţi cu respect, integritate, demnitate şi onoare, lor fiindu-le

respectate bogăţiile şi proprietăţile, care au fost protejate de confiscarea pe nedrept. Ei şi

femeile lor nu au fost niciodată molestaţi sau umiliţi în mod nejustificat în niciun fel. Casele

lor şi locuinţele familiilor lor au rămas nevătămate. Într-un cuvânt, au fost trataţi în mod

corect. Credinţa lor iniţială a fost respectată, iar dacă au ales să rămână în ea, au avut

responsabilitatea să respecte locuitorii musulmani şi Religia Islamică, să susţină siguranţa

publică şi statul de drept echitabil. Aceasta se bazează pe învăţăturile marilor predecesori

precum şi, în primul rând, pe versetul din Coranul cel Nobil:

7 Pe cei pe care nu-i ucideţi, luaţi-i captivi când îi învingeţi!

8 Pentru a-i cunoaşte pe cei care luptă şi sunt statornici şi a-i răsplăti pe ei şi pentru a-i pedepsi pe

necredincioşi.


„Aceştia [sunt] cei care - dacă Noi le dăm putere pe Pământ – împlinesc

Rugăciunea [As-Salat], achită Dania [Az-Zakat], poruncesc ceea ce este drept şi opresc

de la ceea ce este neîngăduit. Iar sfârşitul [tuturor lucrurilor] Îi aparţine lui Allah.”

[Coran, 22:41]

Una dintre cele mai bune dovezi care reflectă aceste învăţături este exemplul dat de

Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), al doilea calif al Islamului şi cel care a

cucerit Imperiul Roman şi Persan, locuitorilor din Aelia (Ierusalim) la intrarea sa victorioasă

în oraş. Tabari a relatat că Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) le-a scris:

„În numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător. Acesta este legământul de garantare

a securităţii făcut de robul lui Allah, Omar, conducătorul credincioşilor, poporului din Aelia.

El, prin prezenta, garantează securitatea persoanelor şi a bunurilor acestora, bisericile şi

crucile lor, cele mici şi cele mari şi siguranţa tuturor adepţilor religiei creştine. Este

interzisă închiderea, demolarea bisericilor sau micşorarea domeniilor ce ţin de biserică. În

niciun fel nu pot fi deteriorate crucile sau proprietăţile lor. Oamenii nu trebuie constrânşi să

renunţe la credinţa lor şi nimeni nu poate fi nedreptăţit. Celor care trăiesc în Aelia le revine

obligaţia să plătească Jizyah, ca şi în cazul oamenilor din Mada'in, la fel şi celor care

trăiesc în mijlocul Bizantinilor.Tuturor celor care părăsesc Aelia li se va garanta siguranţa

lor şi a proprietăţilor până ajung la destinaţie. Celor care decid să rămână în Aelia, de

asemenea, li se vor acorda acelaşi drepturi şi vor avea aceleaşi obligaţii ca şi oamenii din

Aelia, plata taxei Jizyah. La fel se aplică şi oamenilor din Aelia, precum şi celorlalte

persoane. Cei care doresc să mărşăluiască cu bizantinii, pot pleca, iar cei care vor dori să se

întoarcă la poporul lor, nu vor fi obligaţi să plătească nimic până când vor culege recolta

proprie. Allah este martorul acestui tratat, la fel şi Profetul Său, succesorii lui şi credincioşii.

Prezenţi au fost: Khalid ibn Al-Walid, 'Amr ibn Al-As, Abdur-Rahman ibn 'Awf şi Mu'awiyah

ibn Abu Sufyan. Întocmit în anul 15 Hijri.”

Cu siguranţă, nu există nimic comparabil în istoria omenirii. Noi credem că aceasta

este cea mai înaltă treaptă de nobleţe, dreptate şi toleranţă a învingătorilor faţă de cei învinşi.

Majoritatea cuceritorilor refuză să dea poporului învins toate drepturile, libertăţile şi onoarea,

inclusiv dreptul la o viaţă decentă, obligând oamenii să lucreze ca sclavi, să fie cetăţeni de

rangul doi care servesc intereselor lor.

Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) ar fi putut dicta cu uşurinţă

termeni şi condiţii dure împotriva creştinilor şi evreilor învinşi pe parcursul timpului, însă el a

urmat exemplul de generozitate şi mărinimie al Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când a cucerit Mecca după anii grei a

perioadei medinite şi persecuţiei amare a perioadei meccane în misiunea sa Profetică.

Această judecată dreaptă avea nobilul scop de propagare a Cuvântului lui Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) şi nu de a obţine avantaje personale sau naţionale.

Aceste exemple, printre altele, ilustrează dreptatea, toleranţa şi frumuseţea Islamului,

Religia Divină revelată de Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) pentru pacea şi dreptatea

universală. Legea lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) trebuie să fie aplicată tuturor

persoanelor, deopotrivă, fără nicio excepţie sau favoritism.

Nemusulmanii care trăiau sub conducere Islamică erau obligaţi să plătească taxa

Jizyah (aşa numita taxa pe cap de locuitor), care consta într-o sumă simbolică impusă

locuitorilor nemusulmani, care alegeau de bună-voie să rămână în credinţa lor anterioară şi să

trăiască sub conducerea unui guvern Islamic. Baza pentru acest lucru este găsită în versetul

Coranic:


„Luptaţi împotriva acelora care nu cred în Allah şi nici în Ziua de Apoi şi nu

opresc ceea ce Allah şi Trimisul Său au oprit şi nu împărtăşesc Religia Adevărului,

dintre aceia cărora li s-a dat Cartea, până ce ei nu vor plăti tributul cu mâna lor, fiind ei

supuşi [legilor]!” [Coran, 9:29]

Această taxă era de trei tipuri, calculată în moneda acelor timpuri:

● Taxa pe cap de locuitor pentru cei bogaţi, estimată la patruzeci şi opt de dirhami din

argint plătiţi pentru fiecare persoană anual.

● Taxa pentru clasa mijlocie, cum ar fi negustorii, cei care se ocupă de afaceri şi

fermierii, estimată la douăzeci şi patru dirhami de argint plătiţi pentru fiecare persoană anual.

● Taxa pentru muncitori şi meşteşugari, estimată la douăsprezece dirhami de argint

pentru fiecare persoană anual.

Taxa Jizyah era impusă din motive istorice (însă în prezent aceasta nu se mai plăteşte,

deşi este inclusă în Legislaţia Islamică) spre plată nemusulmanilor care trăiau într-un stat

Islamic, ca semn de supunere faţă de legile statului, fiind o plată simbolică pentru garantarea

demnităţii lor, a integrităţii averilor şi pentru protejarea vieţii şi drepturilor nemusulmanilor

de către autorităţile statului Islamic împotriva duşmanilor externi sau interni, de asemenea

pentru scutirea lor de serviciul militar. Această protecţie a nemusulmanilor includea toate

drepturile şi obligaţiile specificate şi convenite prin contract. În comparaţie, musulmanii

aveau obligaţii suplimentare, fiind obligaţi la înrolarea în armată atunci când este necesar şi

să plătească Zakat (Dania obligatorie) şi alte forme de sadaqa (caritate).

Khalid ibn Al-Walid (Allah să fie mulţumit de el!) unul dintre cei mai renumiţi

generali de război musulmani, într-unul din angajamentele contractuale cu nemusulmanii care

trăiau într-un stat Islamic, a spus:

„V-am dat angajamentul meu de onoare ca acceptând taxa pe cap de locuitor în

schimb să primiţi protecţie împotriva tuturor atacurilor împotriva voastră. Dacă vom reuşi să

vă oferim această protecţie, vă vom lua această taxă. Dacă nu, atunci nu trebuie să o plătiţi

până când vă vom putea oferi această protecţie.” [„Istoria lui Balathuri”]

L. Veccia Vaglieri, în cartea ei „Apărând Islamul” spune:

„Poporului cucerit de către guvernele Islamice i s-a dat libertatea deplină de a-şi

menţine credinţa şi tradiţiile, cu condiţia ca persoanele care au ales aceasta şi nu au

acceptat Islamul ca mod de viaţă, să plătească un impozit drept pe cap de locuitor guvernului

Islamic. Acest impozit a fost mai mic decât ceea ce era necesar să plătească musulmanii

guvernului lor. Nemusulmanii cu reşedinţa într-un stat Islamic plăteau această taxă în

schimbul protecţiei lor generale oferite de guvernul Islamic, care se extindea asupra

propriului popor.”

Trebuie să ne reamintim că cele trei tipuri ale taxei Jizyah, calculate mai sus, au fost

pentru nemusulmanii care aveau anumite câştiguri, în schimb, pentru alte clase de

nemusulmani, cum sunt minorii, săracii, femeile, călugării, preoţii şi rabinii, cei cu handicap

temporar sau permanent, au fost scutiţi de plata acestei taxe, iar protecţia, asigurarea nevoilor

şi bunăstării lor a fost asigurată gratuit de către trezoreria Islamică.

De exemplu, Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) stătea aşezat atunci

când un evreu bătrân care cerşea de la oameni a trecut pe lângă el. Omar (Allah să fie

mulţumit de el!) s-a interesat despre situaţia materială a bătrânului şi a fost informat că


acesta avea statutul de nemusulman sub conducerea şi protecţia statului Islamic plătind taxa

Jizyah. Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:

„Noi nu am fost corecţi cu tine! Noi ţi-am impus această taxă atunci când erai

tânăr şi capabil de muncă, iar acum noi nu-ţi oferim ajutorul adecvat pentru bunăstarea ta

(atunci când eşti bătrân şi neajutorat).”

Astfel, Omar (Allah să fie mulţumit de el!) l-a luat pe bătrân la el acasă, l-a hrănit şi

i-a oferit îmbrăcăminte. Apoi i-a poruncit trezorierului musulman:

„Priveşte la situaţia acestui om şi la toţi cu situaţie similară şi oferă-le lor şi

familiei lor un venit suficient din trezoreria Islamică.”


„Milosteniile [din Danie] sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei

care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună [întru credinţă], pentru

eliberarea robilor, pentru cei îndatoraţi greu, pentru Calea lui Allah şi pentru călătorul

aflat pe drum. [Aceasta este] poruncă de la Allah, iar Allah este Al-'Alim [şi] Al-Hakim

[Atoateştiutor, Înţelept].” [Coran, 9:60]

Săracii sunt musulmanii, iar nevoiaşii sunt oamenii Cărţii (evreii şi creştinii). [Abu

Yusif Al-Kharaj, p. 126]

În angajamentul lui Khalid ibn Al-Walid (Allah să fie mulţumit de el!) făcut

nemusulmanilor din Hira, Irak, au fost scrise următoarele:

„Oricare nemusulman care trăieşte sub protecţia statului Islamic, îmbătrânind,

devine incapabil să lucreze, se îmbolnăveşte grav sau este sărac într-un mod în care ar avea

dreptul la caritate din partea oamenilor întru credinţă, nu va fi obligat să plătească impozitul

pe cap de locuitor. Acestor persoane şi familiilor lor le vor fi furnizate cele necesare pentru

nevoile esenţiale din trezoreria Islamică.” [Abu Yusif Al-Kharaj, p. 144]

Lis Lictenstadter, un savant German, în cartea ei intitulată „Islamul şi Epoca

Modernă” spune:

„Opţiunea dată oamenilor din Persia şi Roma sau din Occident, în perioada

răspândirii Islamului, nu a fost: a fi ucis cu o sabie sau a alege Islamul. De fapt, ei au avut

de ales între să accepte Islamul ca mod de viaţă sau să plătească taxa pe cap de locuitor în

schimbul protecţiei lor. Acesta este un procedeu demn de laudă care, mai târziu, a fost

aplicat şi în Anglia în perioada Reginei Elisabeta.” [„Islamul şi Epoca Modernă”, pg. 67,

vezi de asemenea: Ahmad Dhalabi „Studii de religie comparată”, vol. 3, pg.174]

Nemusulmanilor care trăiesc într-un stat Islamic le este asigurată protecţia deplină şi

respectarea drepturilor. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:

„Se poate ca Allah să aducă prietenie între voi şi între aceia pe care voi i-aţi ţinut

ca duşmani, căci Allah este Al-Qadir şi Allah este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Atotputernic, Iertător, Îndurător]. ~ Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat

împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din

contră] să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. ~ Însă Allah vă

opreşte să-i luaţi ca aliaţi pe aceia care au luptat împotriva voastră, din pricina religiei,

şi v-au alungat din căminele voastre şi au ajutat la alungarea voastră. Iar aceia care şi-i

iau ca aliaţi sunt nelegiuiţi.” [Coran, 60:7-9]

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:


„Aveţi grijă, dacă cineva greşeşte cu cel pe care l-a angajat, i-a diminuat

drepturile, l-a obligat să lucreze peste capacităţile sale sau i-a luat ceva fără

consimţământul lui, în Ziua Judecăţii eu voi mijloci pentru acesta.” (Abu Dawud şi

Nasa'i)

De asemenea, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

spus:

„Oricine a ucis o persoană care are o înţelegere cu musulmanii nu va simţi

mireasma Paradisului chiar dacă mireasma lui se simte de la o distanţă de patruzeci de

ani.” (Bukhari)

În încheiere, să cităm din Will Durant despre această taxă Jizyah mult blamată, care

spune:

„Ahl Adh-Dhimma (oamenii care trăiesc sub protecţia musulmanilor) cum ar fi:

creştinii, evreii şi sabeenii9 s-au bucurat de un grad mare de toleranţă în timpul domniei

Umayyad, ceea ce nu poate fi asimilat în ţările creştine din zilele noastre. Oamenii au fost

liberi să-şi practice ritualurile religioase, şi-au întreţinut bisericile şi sinagogile, iar singura

lor obligaţie a fost să poarte o culoare specifică şi să plătească taxa pentru fiecare persoană

în funcţie de venitul său. Această sumă varia între doi şi patru dinari. Această taxă a fost

percepută numai nemusulmanilor care ar fi putut participa la un război. Preoţii, femeile,

copii, sclavii, oamenii în vârstă, persoanele cu handicap şi săracii au fost scutiţi de la plata

acestei taxe. Bărbaţii care făceau parte din Ahl Adh-Dhimma au fost scutiţi de serviciul

militar în schimbul taxei Jizyah. De asemenea, aceste persoane erau scutite de plata Zakat-

ului, care este de 2,5% din venitul anual, iar guvernul Islamic a fost obligat să-i protejeze.”

[„Istoria civilizaţiei”, vol.12, p.131]

Principiile Islamice impun mila şi

condamnă agresiunea

Islamul este Religia Divină, o religie a păcii, milei, toleranţei, bunătăţii şi a

bunăvoinţei. Islamul este împotriva brutalităţii, violenţei nesăbuite şi depravării, având scopul

promovării şi protejării dreptăţii şi păcii. Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv) cere tuturor

musulmanilor să urmeze modelul Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!):

„Şi datorită îndurării lui Allah, tu, [Mohammed], ai fost aşa de blând cu ei! Iar

de ai fi fost fără blândeţe şi aspru la inimă, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci, iartă-le lor

şi roagă-te [lui Allah] pentru iertarea lor! Sfătuieşte-te cu ei asupra treburilor, dar

odată ce ai luat o hotărâre, încrede-te în Allah! Allah îi iubeşte cu adevărat pe cei care

se încred [în El].” [Coran, 3:159]

9 Au existat două comunităţi cu nume asemănătoare: o comunitate ai cărei supravieţuitori (circa 2000

de suflete) trăiesc şi în prezent în Irak, cunoscuţi sub numele de creştini de Sfântul Ioan, şi o comunitate care a

locuit în Yemen cu câteva sute de ani înainte de Isus şi a avut un rol important în istoria timpurie a Arabiei.


Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) descrie misiunea Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca fiind o îndurare pentru întreaga omenire, aşa cum

scrie în Coranul cel Nobil:

„Şi Noi nu te-am trimis decât ca o îndurare pentru lumi.” [Coran, 21:107]

Învăţăturile Islamului cheamă musulmanii să arate milă şi bunătate faţă de fiecare

persoană săracă şi inofensivă. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!) a spus:

„Oamenii miloşi şi binevoitori vor primi Mila Domnului, Allah Ar-Rahman (Cel

Milostiv), Al-Muta'ali (Preaînaltul). Fiţi milostivi cu oamenii de pe Pământ şi Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul) va avea milă de voi.” (Tirmidhi)

Într-o altă versiune, găsim:

„Cel Milostiv (Ar-Rahman) va arăta milă faţă de oamenii miloşi. Fiţi cu milă faţă

de aceia care sunt pe Pământ, iar Cel care este deasupra Cerurilor va avea milă de voi.”

(Tirmidhi şi Abu Dawud)

Mesagerul ui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:

„Fiţi miloşi şi buni cu ceilalţi, în toate împrejurările, iar dacă bunătatea dispare

(din inimile oamenilor) situaţia va deveni din ce în ce mai rea.” (Muslim)

De asemenea, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

a mai spus:

„Cel care este lipsit de îndurare şi blândeţe, de fapt, este lipsit de orice bun.”

(Muslim)

Ori de câte ori se adaugă bunătate în ceva, acesta împodobeşte şi ori de câte ori

este retrasă bunătatea din ceva, acesta devine defectuos.” (Muslim)

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus lui Ashaj Abdul-Qais (Allah să fie mulţumit de el!):

„Tu ai două calităţi pe care Allah le iubeşte: îndurarea şi toleranţa.” (Muslim)

Mai mult, Islamul cere ca mila şi comportamentul bun să fie răspândită asupra tuturor

oamenilor, inclusiv asupra duşmanilor musulmanilor, care au fost capturaţi în timpul jihad-

ului, aşa cum reiese şi din porunca Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah

fie asupra sa!) dată soldaţilor musulmani:

„Fiţi buni şi arătaţi milă faţă de captivi.” [Al-Mu'jammal-Kabiir, „Marele dicţionar

de hadith”. 22/393]

Dacă Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a poruncit acest lucru

faţă de captivii care au fost duşmanii musulmanilor, atunci comportamentul faţă de oamenii

paşnici trebuia să fie, în mod natural, şi mai bun.

Niciodată cineva nu trebuie să fie ucis pe nedrept. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul)

spune:


„Şi nu luaţi sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept10

! Dacă cineva

a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el11

, însă acesta să

nu se întreacă în omor12

, căci el este ajutat [de lege]!” [Coran, 17:33]

Vom arată în cele ce urmează că mila şi bunătatea Islamului nu se referă doar la

interdicţia de a lua viaţa unei persoane pe nedrept, nu se limitează doar la persoane ci, mai

mult, include regnul animal şi cel vegetal, deopotrivă.

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când a

văzut pe cineva chinuind o pasăre pentru distracţie, apoi lăsând-o să moară, a spus:

„Această pasăre mică se va ruga lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) în Ziua

Judecăţii, spunând: «O, Domnul meu! Acest om m-a omorât fără niciun motiv din care

să câştige din moartea mea (cum ar fi vânătoarea pentru hrană, care este permisă).”

(Ahmad şi Nasa'i)

Companionul Abdullah ibn Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că au trecut

pe lângă un grup de tineri din tribul Quraish, care au capturat o pasăre şi au folosit-o ca ţintă

pentru a trage în ea. El (Allah să fie mulţumit de el!) a întrebat: „Cine a pus această pasăre

ca şi ţintă? Blestemul lui Allah să coboare peste persoana care a făcut acest lucru!” Trimisul

lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) blesteamă persoana care capturează şi leagă

orice creatură vie, folosind-o drept ţintă de tragere.” (Bukhari şi Muslim)

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) lr-a poruncit

musulmanilor să arate bunătate în orice acţiune, chiar dacă este vorba de sacrificarea unui

animal, spunând:

„Cu adevărat, Allah a prescris Ihsan (bunătatea) pentru toate. Deci, atunci când

ucideţi, trebuie să ucideţi în cel mai blând mod, atunci când sacrificaţi, trebuie să

sacrificaţi în cel mai blând mod cu putinţă. Ascuţiţi lama cuţitului pentru a înjunghia cu

uşurinţă (reducând durerea animalului).” (Muslim)

De asemenea, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

spus:

„«În vreme ce un om se afla (mergând) pe drum, s-a înteţit setea lui şi (când) a găsit o

fântână, a coborât în ea, a băut apă şi (apoi) a ieşit. Când (a dat să plece), a văzut un câine

care scosese limba, iar de sete ce îi era mânca din noroi. Şi-a spus omul: „Cu adevărat, pe

acest câine l-a ajuns o sete (atât de groaznică) precum setea care mă ajunsese şi pe mine.” Şi

a coborât el (din nou) în fântână, a umplut pantoful său cu apă şi i-a dat să bea câinelui. Allah

a acceptat cu Mulţumire fapta sa şi i-a iertat păcatele lui.» Au spus (cei care ascultau): «O,

Trimis al lui Allah, cu adevărat suntem noi răsplătiţi pentru (buna purtare faţa de) dobitoacele

noastre?» A spus Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «De fiecare

vietate este legată o răsplată (pentru voi)».” (Muslim)

Într-o altă relatare, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) a răspuns:

10

Sufletul omului nu poate fi luat decât în conformitate cu prescripţiile Legislaţiei Islamice, în situaţii

cum ar fi răzbunarea unui suflet sau uciderea asasinului. 11

Cel mai apropiat moştenitor are dreptul de a reclama judecătorului aplicarea legii talionului. 12

El nu poate cere aplicarea legii talionului decât faţă de ucigaş.


„Cu adevărat, există o răsplată binecuvântată pentru bunătatea arătată faţă de

fiecare creatura care are ficat umed.” (Bukhari)

În schimb, o femeie a meritat Pedeapsă şi Mânia lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul),

urmând să devină unul dintre locuitorii Iadului, din cauza cruzimii ei arătate faţă de o pisică.


„O femeie a fost pedepsită pentru că a ţinut o pisică legată până când a murit şi

ca pedeapsă (pentru acesta) ea a fost aruncată în Iad. Ea nici nu a hrănit-o şi nici apă nu

i-a dat când a închis-o, şi nici nu a lăsat-o liberă să mănânce insectele Pământului.”

(Muslim)

Exemplele legate de poruncile Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!) date musulmanilor cu privire la bunătatea şi mila care trebuie arătate faţă

de animale sunt nenumărate. Alte exemple ar mai fi:

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când a

trecut pe lângă un măgar care a avut un semn ars pe faţă, a spus:

„Blestemul lui Allah să coboare peste cel care a făcut acest semn pe faţa

măgarului.” (Muslim)

Atunci când Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

trecut pe lângă o cămilă foarte slabă din cauza înfometării, a spus:

„Fiţi atenţi şi respectaţi poruncile lui Allah cu privire la aceste animale care nu-

şi pot exprima nevoile prin cuvinte. Călăriţi-le, atunci când le ţineţi în stare bună, şi

sacrificaţi-le şi mâncaţi-le, atunci când le ţineţi în stare bună.” (Abu Dawud)

Dacă aceasta este mila şi bunătatea faţă de animale şi creaturile vii, atunci ce putem

spune despre mila care trebuia arătată faţă de fiinţa umană care este preferată, cea mai

onorată şi respectată creaţie dintre Creaţiile lui Allah. El, Al-Muta'ali (Preaînaltul), a aşezat

omul mai presus de toate celelalte creaţii şi a enumerat darurile Lui pentru omenire:

„Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam13

şi i-am purtat pe ei pe uscat şi pe mare14

şi le-

am dat lor ca hrană felurite bunătăţi şi i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe

care i-am creat.” [Coran, 17:70]

Şi, cu adevărat, omul este onorat prin supunerea sa faţă de Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul) şi prin urmarea călăuzirii revelate Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), însă, prin neascultare el cade în dizgraţie şi se

necinsteşte pe el însuşi prin acte ruşinoase şi respingătoare.

13

Înzestrându-i cu darul vorbirii, cu raţiune, cu capacitatea de a distinge lucrurile şi de a stăpâni peste

tot ceea ce se află pe Pământ. 14

Le-am creat posibilitatea să se deplaseze pentru a-şi agonisi mijloacele de existenţă.


Principiile generale ale Islamului susţin

pacea globală

Pentru ca pacea să fie adevărată şi cuprinzătoare, ea trebuie să acopere toate

domeniile de activitate umană, pentru îndeplinirea nevoilor vieţii, într-o manieră echilibrată şi

justă. Legile şi învăţăturile Islamice includ următoarele principii, percepte şi îndrumări legale

– prezentate doar ca exemple – toate urmărind promovarea păcii universale.

● Respectul faţă de viaţa umană

Islamul preţuieşte viaţa umană şi pentru protecţia acesteia impune pedeapsa cu

moartea (Qisas) pentru uciderea premeditată, intenţionată, a unui suflet nevinovat. Uciderea

accidentală, neintenţionată, are o pedeapsă diferită, care se numeşte Diyyah (preţul sângelui),

care constă într-o sumă bine determinată de bani, plătită ca o compensaţire moştenitorului

persoanei ucise. Aceşti bani nu compensează deloc pierderea persoanei ucise, ci este mai

degrabă o compensaţie financiară pentru prejudiciul suferit şi ca urmare a pierderii celui drag.

Ispăşirea (kaffarah) pentru păcatul greşelii lui, pentru criminal, este de a elibera un sclav sau

de a ţine Post două luni consecutiv. Dacă dintr-un motiv valid el nu poate ţine Post două luni,

atunci este obligat să hrănească şaizeci de persoane sărace. Această ispăşire este un act de

adorare prin care cel care a comis păcatul îşi cere iertare de la Allah Ar-Rahman (Cel

Milostiv) pentru uciderea neintenţionată a unui om.

Toate acestea demonstrează caracterul sacru al vieţii umane. Islamul prevede

pedeapsă severă pentru uciderea unui suflet uman în mod intenţionat, cu premeditare,

deoarece, dacă potenţialul criminal cunoaşte că el la rându-l său va fi ucis pentru fapta sa,

probabil se va gândi de două ori înainte să comită crima. Dacă pedeapsa ar fi mai puţin

severă, infractorii ar continua cu impertinenţă să comită infracţiuni grave. Acelaşi lucru este

valabil în cazul pedepselor capitale, ca şi în cazul celor corporale, numite Hudud în Islam.

Pedepsele capitale în Islam sunt eficace, deoarece descurajează de la aceste acte, fiind un

succes în păstrarea şi menţinerea securităţii vieţii umane, aşa cum Allah Al-Muta'ali Al-

Hakim (Preaînaltul, Cel Înţelept) spune în Coranul cel Nobil:

Şi aveţi în talion (Qisas) [pavăză pentru] viaţă, o, cei dăruiţi cu minte, şi poate că

o să vă feriţi (de săvârşirea de crime)!” [Coran, 2:179]

De asemenea, Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune:

„De aceea, am prescris Noi pentru fiii lui Israel că cel care ucide un suflet

nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe Pământ, este ca şi când i-

ar ucide pe toţi oamenii, iar cel care lasă în viaţă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în

viaţă pe toţi oamenii ( cel care ar putea ucide, dar nu o face). Trimişii Noştri au venit la

ei (la fiii lui Israel) cu semne învederate şi totuşi iată că mulţi dintre ei săvârşesc silnicii

pe Pământ şi după aceasta [venirea Trimişilor].” [Coran, 5:32]

Mai mult, criminalii care nu se căiesc pentru faptele lor sunt ameninţaţi cu pedeapsa

veşnică în Focul Iadului, unde va fi sălaşul lor cu umilire şi tortură veşnică în Viaţa de Apoi,

din cauza Furiei lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul). Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) spune:


„Cel care omoară un dreptcredincios precugetat, răsplata îi va fi Gheena, în care

va rămâne veşnic, Allah se va mânia pe el, îl va blestema şi-i va pregăti lui chin mare.”

[Coran, 4:93]

Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:

„L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

spunând: «Atunci când doi musulmani se luptă cu săbiile lor, amândoi, ucigaşul şi cel

ucis, vor intra în Iad.» Eu am spus: «O, Mesager a lui Allah! Acesta este pentru ucigaş, dar

este şi pentru cel ucis?» Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

a răspuns: «El, cu siguranţă, a avut intenţia de a-şi ucide tovarăşul.»” (Bukhari)

Cu siguranţă, dacă cineva se căieşte sincer pentru păcatul său, Allah Ar-Rahman Al-

Ghafur (Cel Milostiv, Cel Iertător) îl va ierta.

● Egalitatea între oameni

Toţi oamenii se nasc egali între ei şi acest lucru este valabil atât pentru bărbaţi, cât şi

pentru femei. Când Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) l-a creat primul om, pe Adam (Pacea lui

Allah fie asupra sa!), părintele întregii omeniri, strămoşul nostru, a creat-o şi pe Eva,

strămoaşa noastră. Astfel, omenirea, în esenţă, este o singură familie şi un singur neam al

acestui cuplu onorabil. Oamenii s-au distins mai apoi prin credinţă şi supunere sau necredinţă

şi nesupunere. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:

„O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru, care v-a făcut dintr-o singură

fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei (din Adam a creat-o şi pe Eva) şi care a

răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah, în numele

căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci

Allah este Ar-Raqib peste voi [Veghetor]!” [Coran, 4:1]

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Toţi oamenii sunt fiii lui Adam şi Adam a fost creat din ţărână.” (Ahmed)

Deoarece ţărâna este de culoare şi compoziţie diferită, omenii au, de asemenea, culori

şi trăsături diferite.


„O, voi, oameni! Domnul vostru este un Domn Unic. Tatăl vostru este unul

singur: cu toţii sunteţi fiii lui Adam, iar Adam a fost creat din lut. Cu adevărat, cel mai

demn de onoare dintre oameni în Faţa lui Allah, Cel Atotputernic, este cel mai evlavios

dintre voi. Niciun arab nu este superior în faţa unui nearab şi nici o persoană de culoare

roşie nu este superioară unui alb. În acelaşi mod cum, niciun alb nu este superior unei

persoane de culoare albă, decât în ceea ce priveşte evlavia şi supunerea în Faţa lui

Allah.” (Ahmed)

La început, toţi oamenii au avut aceeaşi credinţă, aceea a monoteismului Islamic,

revelat lui Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi vorbeau aceiaşi limbă. Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul) spune în Coranul cel Nobil:

„Oamenii nu au fost decât o singură comunitate (au avut aceeaşi credinţă şi o

divinitate unică) şi apoi s-au deosebit ei. Şi de n-ar fi fost un cuvânt rostit mai înainte de


Domnul tău, ar fi fost hotărât pentru ei [lucrul] asupra căruia ei au avut păreri

deosebite.” [Coran, 10:19]

Prin urmare, oamenii au început să difere între ei, iar printre motivele diferenţelor se

includ: multiplicarea numărului lor, emigrările în zone diferite ale Pământului; divergenţa de

culori şi alte caracteristici ale subgrupurilor umane, care s-au dezvoltat pe perioade lungi

datorându-se stimulilor de mediu; dezvoltarea limbii şi a dialectelor locale, şi mulţi alţi

factori.

Islamul priveşte în mod egal fiecare fiinţă umană, indiferent de rasă, culoare, limbă,

convingere, credinţă, religie sau ţară de origine; astfel, toţi oamenii sunt egali în faţa Legilor

lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul):

„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut

pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah

este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Al-'Alim şi Al-Khabir [Atoateştiutor,

Bineştiutor].” [Coran, 49:13]

În Tradiţia Profetică găsim următoarea relatare de la Aishah (Allah să fie mulţumit de

ea !):

„Atunci când o femeie nobilă aparţinând tribului Makhzum a furat, iar cei din tribul

Quraish erau îngrijoraţi cu privire la soarta acesteia, în timp ce Profetul Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dorit să aplice pedeapsa prescrisă în acest caz, şi

anume tăierea mâinii. Oamenii din neamul Quraish au discutat între ei şi şi-au spus: «Cel mai

bun dintre noi care ar trebui să îi vorbească Profetului despre situaţia acestei femei din

neamul Makhzum care a furat este companionul său iubit (fiul unui iubit companion de-al

său), Osama ibn Zaid.» De aceea, ei l-au trimis pe Osama pentru a mijloci pentru acea

femeie. Auzind despre ce este vorba, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah

fie asupra sa!) l-a întrebat: «O, Osama! Ai venit să mijloceşti cu privire la una dintre

pedepsele pe care Allah le-a stabilit?» După care s-a ridicat şi a spus: «Naţiunile

dinaintea voastră au fost distruse din cauza faptului că atunci când cineva de viţă nobilă

dintre ei fura, o lăsau să scape fără a fi pedepsită, însă dacă o persoană săracă dintre ei

fura, atunci aplicau pedeapsa prescrisă. Pe Allah, dacă Fatimah, fiica lui Mohammed,

ar fura, aş chema-o şi i-aş tăia mâna!»” (Bukhari şi Muslim)

Toate fiinţele umane sunt, de asemenea, egale în termeni de libertate şi

responsabilităţi de bază. Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) a făcut o

declaraţie elocventă, cu mai mult de paisprezece secole în urmă, atunci când i-a spus unui

musulman care, arogant, a nedreptăţit un nemusulman:

„I-ai înrobit tu pe unii oameni, deşi propriile lor mame le-au dat lor naştere liberi?”

Astfel, în lumina Islamului, fiecare fiinţă umană are dreptul la următoarele tipuri de

libertate, menţionate pe scurt, după cum urmează:

● Libertatea de gândire şi opinie

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit

musulmanilor să vorbească numai adevărul, să-şi exprime onest părerile şi să se abţină de la

intimidarea altora, aşa cum s-a relatat în următorul hadith:


„O persoană care cunoaşte adevărul şi nu-l declară, este un diavol mut.”

(Tirmidhi)

● Libertatea de a beneficia de bogăţiile, mineralele şi resursele naturale ale

Pământului


„El este Cel care v-a făcut Pământul supus. Deci străbateţi întinderile sale. Şi

mâncaţi din înzestrarea Lui. Şi la El este învierea (din morminte).” [Coran, 67:15]

● Libertatea de a avea acces la venituri şi proprietăţi legale

Islamul încurajează munca dreaptă pentru a obţine venituri legale, de asemenea,

bărbaţii şi femeile au drepturi la moştenire, în limitele stabilite. Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil cu privire la dreptul la moştenire:

„Bărbaţilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele;

asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de

va fi puţin ori mult; o parte anumită [li se cuvine].” [Coran, 4:7]

● Libertatea de a învăţa şi de a preda cunoştinţele mai departe

Islamul susţine libertatea şi dreptul la educaţie al fiecărei persoane din societate.


„Căutarea cunoaşterii este o datorie obligatorie pentru fiecare musulman.”

(Baihaqi)

De fapt, Islamul, consideră de neiertat actul de monopolizare, de neîmpărtăşire, a

cunoştinţelor Islamice esenţiale şi utile, ceea ce atrage asupra persoanei care face acest lucru

Mânia şi Pedeapsa lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul). Este relatat că Mesagerul lui Allah

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Celui care este întrebat despre ceva ce cunoaşte şi ascunde acest lucru, îi va fi

pus un căpăstru de foc în Ziua Învierii.” (Abu Dawud)

● Libertatea de a avea drept de acces la poziţia de lider în societate, în cazul în care

persoana are calificarea necesară

Capacitatea şi eficienţa sunt principalele criterii impuse pentru a deţine o poziţie de

lider în societatea Islamică şi nu culoarea pielii sau rasa omului. Într-o relatare Profetică,


„Dacă cineva care are o funcţie de conducere printre musulmani, aşează pe un

post, prin favoritism, o persoană, indiferent de calificarea sa, atunci el merită Blestemul

şi Mânia lui Allah. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) nu va accepta nimic din acţiunile lui,

iar el va ajunge în Focul Iadului.” (Hakim)

Mai sus, cu ajutorul exemplelor, am menţionat doar câteva din libertăţile garantate în

sistemul Islamic.


Libertatea este, de multe ori, un cuvânt folosit în mod abuziv, deoarece adevărata

libertate nu poate fi atinsă dacă omul este sclavul dorinţelor sale sau un slujitor al dorinţelor

altora şi caută sa le îndeplinească prin orice mijloace, chiar dacă acestea sunt ilegale sau

imorale. Omul este atras de această libertate falsă care este, de fapt, ademenirea lui Şeitan,

duşmanul declarat al întregii omeniri, care, în furia sa dezlănţuită, urăşte rasa umană, şi a

jurat în faţa lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) că va aştepta cu oştenii lui să-i ducă în

pierdere pe oameni, ori de câte ori este posibil. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în

Coranul cel Nobil:

„O, fii ai lui Adam! Să nu vă amăgească Şeitan, aşa cum i-a scos pe părinţii

voştri din Rai , dezbrăcându-i de veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor! El vă vede

- el şi oştenii lui - în vreme ce voi nu-I vedeţi! Noi i-am pus pe şeitani aliaţi pentru aceia

care nu cred.” [Coran, 7:27]

● Unitatea şi inviolabilitatea religiei lui Allah pentru

întreaga omenire

Ca religie universală şi veşnică a lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) pentru întreaga

omenire, Islamul are drept scop eliminarea tuturor formelor de tribalism, naţionalism, rasism

şi spirit partidic care conduc la conflicte. Islamul este Religia lui Allah Al-'Alim (Cel

Atoateştiutor), care a fost adusă întregii omeniri, în esenţa sa de monoteism, chiar dacă datele

de identificare ale Legii şi ghidării pot varia în funcţie de circumstanţe. Mesajul de bază a

fost acelaşi încă de la Profetul Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi până la final, la cel al

Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Coranul cel Glorios:

„El v-a orânduit vouă Religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am

revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: «Întemeiaţi Religia15

şi nu

vă despărţiţi întru ea!» Li se pare prea mare politeiştilor aceea la care tu îi chemi. Allah

îi alege [pentru aceasta] pe aceia pe care El voieşte şi îi călăuzeşte către El pe aceia care

se căiesc.” [Coran, 42:13]


„Noi ţi-am revelat ţie după cum am revelat şi lui Noe şi Profeţilor de după el,

precum Le-am revelat şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor şi lui Isus, Iov şi

lui Iona, Aaron şi lui Solomon, şi i-am dat lui David Psalmii. ~ Poveştile câtorva Trimişi

ţi le-am spus Noi mai înainte, iar poveştile altor Trimişi nu ţi le-am spus, şi Allah i-a

vorbit într-adevăr lui Moise ~ [Şi a trimis] Trimişi - vestitori şi prevenitori - pentru ca

oamenii să nu mai aibă niciun fel de scuză faţă de Allah, după Trimişi. Iar Allah este Al-

'Aziz şi Al-Hakim [Puternic, Înţelept].” [Coran, 4:163-165]


„Aceasta este dovada pe care am dat-o Noi lui Avraam împotriva neamului său.

Noi îi ridicăm cu trepte pe cei pe care voim. Domnul Tău este Hakim, 'Alim [Înţelept,

Atoateştiutor]. ~ Şi Noi i-am dăruit lui pe Isaac şi pe Iacob şi pe amândoi i-am călăuzit -

şi pe Noe l-am călăuzit Noi încă şi mai înainte - şi printre urmaşii săi sunt David,

Solomon, Iov, Iosif, Moise şi Aaron - şi astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine -; ~ Şi

15

Devoţiunea exclusivă faţă de Allah Cel Unic.


Zaharia, Ioan, Isus şi Elie - toţi fiind printre cei cuvioşi! ~ Şi Ismail, Eliseu, Iona şi Lot -

pe toţi i-am preaales Noi deasupra tuturor lumilor [seminţiilor]!” [Coran, 6:83-86]

Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) a transmis prin ei aceeaşi Chemare:

„... Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi [altă] divinitate în afară de El!...” [Coran,

11:50, 61, 84...]

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune de asemenea:

„Spuneţi: «Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce i-a

fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost

dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] Profeţilor de către Domnul

lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!».” [Coran,

2:136]

Ca atare, toţi musulmanii sunt obligaţi prin crezul acesteia să creadă în toţi Profeţii şi

Mesagerii lui Allah (Pacea lui Allah fie asupra sa!), să creadă în Cărţile şi Scripturile Divine

revelate lor, să respecte şi să onoreze fiecare Lege Divină revelată de către Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul) popoarelor precedente, să creadă în fraternitatea celor care au crezut în

Cărţile anterioare, cei care au salutat Misiunea Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Mesajul Islamului, cel adus de către Profetul

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), este Mesajul Divin final trimis

omenirii, aşa cum Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:

„Mohammed nu este tată niciunuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui

Allah şi încheietorul Profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor.” [Coran, 33:40]

Astfel, ultimul Mesaj Divin, Islamul, revelat Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), abrogă toate mesajele anterioare. Abrogarea nu

înseamnă negarea mesajelor anterioare, doar că acestea nu mai sunt în vigoare, de acum

înainte Islamul este unica religie acceptată de către Allah, Domnul Suprem, Allah Al-Hakim,

Al-'Aziz (Cel Înţelept, Atotputernicul):

„Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va

afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” [Coran, 3:85]

Islamul îi îndemnă pe adepţii Mesajelor Divine anterioare să creadă în Mesajul

Islamului, aşa cum i-a fost revelat Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah

fie asupra sa!). În Coranul cel Nobil, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Dacă ei vor crede în ceea ce voi credeţi, vor fi pe Calea cea bună! Dar dacă ei se

vor abate, înseamnă că ei se găsesc într-o schismă şi Allah te va feri de [răul] lor, căci El

este As-Sami', Al-'Alim [Cel care Aude Totul, Atoateştiutor].” [Coran, 2:137]

De asemenea, Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:

„Aceia care nu cred în Allah şi în Trimişii Săi şi vor să-l separe pe Allah de

Trimişii Săi, zicând: «Noi credem în unii dintre ei, dar nu credem în alţii» şi voiesc să

găsească un drum de mijloc, ~ Aceia sunt în adevăr necredincioşi şi pentru cei

necredincioşi am pregătit Noi osândă ruşinoasă.” [Coran, 4:150-151]

Orice formă de necredinţă este pedepsită de către Allah Al-'Aziz (Atotputernicul):

„Tu nu eşti răspunzător cu nimic pentru aceia care şi-au fărâmiţat Religia lor în

secte. Soarta lor depinde numai de Allah. Şi apoi El le va vesti ceea ce au făcut. ~ Acela

care va veni (la Judecata de Apoi) cu o faptă bună va avea parte de zece asemenea ei,


iar acela care va veni cu o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu o faptă pe măsura ei. Dar

nu li se va face nicio nedreptate! ~ Spune: «Într-adevăr, Domnul meu m-a călăuzit pe

un Drum Drept, o religie adevărată - Religia lui Avraam cel drept întru credinţă, care

nu a fost printre cei care i-au făcut asociaţi [lui Allah]!» ~ Spune: «Într-adevăr,

Rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea îi aparţin lui

Allah, Stăpânul lumilor! ~ El nu are niciun asociat! Astfel mi s-a poruncit şi eu sunt

primul dintre musulmani!».” [Coran, 6:159-163]

De asemenea, Islamul îşi îndeamnă adepţii să-i respecte pe cei de altă credinţă şi

religie şi condamnă orice limbaj ofensiv la adresa lor, aşa cum Allah Al-Hakim (Cel Înţelept)

a poruncit:

„Nu-i ocărâţi pe aceia care sunt invocaţi afară de Allah, ca să nu-L ocărască ei pe

Allah, întru duşmănie şi nepricepere! Astfel am împodobit Noi [în ochii] fiecărei

comunităţi făptuirea sa. Apoi, la Domnul lor va fi întoarcerea lor şi El le va vesti despre

ceea ce au făptuit ei.” [Coran, 6:108]

Prin urmare, Islamul le porunceşte musulmanilor să-i atragă pe nemusulmani la

credinţa Islamică prin frumuseţea perceptelor ei, îndrumarea prin exemple şi comportament

plăcut, iar Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) îl va călăuzi pe cel pe care El voieşte, aşa cum El,

Preamăreţul, spune în Coran:

„Spune: «Adevărul vine de la Domnul vostru! Cine voieşte să creadă şi cine

voieşte să nu creadă!» Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un Foc ale cărui [flăcări] îi

înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor, li se va veni lor în ajutor

cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş!” [Coran,

18:29]

Islamul porunceşte dreptate chiar şi faţă de necredincioşi. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ)

spune în Coranul cel Glorios:

„De aceea, cheamă-i tu [pe oameni] şi mergi pe Calea cea Dreaptă - aşa cum ţi s-

a poruncit - şi nu urma poftelor lor! Şi spune: «Cred în toate Scripturile pe care le-a

trimis Allah! Mi s-a poruncit mie să judec cu dreptate între voi. Allah este Domnul

nostru şi Domnul vostru. Faptele noastre sunt ale noastre şi faptele voastre sunt ale

voastre. Nu este ceartă între noi şi voi, Allah ne va aduna pe noi, căci la El este

întoarcerea!»” [Coran, 42:15]

Islamul i-a dat omului libertatea deplină de a-şi alege credinţa, având libertatea de a

accepta sau a respinge orice credinţă. Islamul le-a dat libertate oamenilor Cărţii (evreii şi

creştinii) să-şi menţină credinţa şi practicile lor religioase. Totodată, Islamul interzice

dărâmarea bisericilor şi a sinagogilor, ca şi distrugerea crucii creştinilor. Mesagerul lui Allah

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus despre oamenii ce urmează

Scripturile anterioare:

„Lăsaţi-i în pace, în credinţa lor.” (Tabari)

Islamul le acordă oamenilor Cărţii drepturile pe care le impun legile lor, ei pot să

mănânce, să bea şi să poarte hainele pe care religia lor le permite. De asemenea, Islamul le

acordă libertate deplină în ceea ce priveşte practicile lor religioase în cazul căsătoriei, a

relaţiei maritale, a divorţului sau în orice alt caz.

Un exemplu elocvent în acest sens, de aplicare a acestor măsuri, este relatarea în care

Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), al doilea calif al Islamului, ajuns în


Ierusalim la Biserica Învierii în timpul Rugăciunii, a oferit aceasta împreună cu ceilalţi

musulmani în afara Bisericii, iar apoi i-a spus preotului:

„Dacă aş fi oferit Rugăciunea mea în Biserică, în viitor, unii musulmani ar fi susţinut

că Biserica este locul unde Omar a oferit Rugăciunea şi ar fi fost un motiv pentru a distruge

Biserica şi a ridica o moschee în locul ei.” [Tabari]

Similar, Omar (Allah să fie mulţumit de el!) le-a oferit un angajament de încredere,

după cum urmează:

„Acesta este un angajament de securitate oferit de către Omar ibn Al-Khattab, liderul

credincioşilor, locuitorilor din Ierusalim, în condiţii de pace. Omar îşi dă angajamentul său

de securitate şi pace cu privire la viaţă, avere, biserici, cruci şi toate cultele lor. Bisericile

lor nu vor fi ocupate, dărâmate sau micşorate, nici graniţele proprietăţilor deţinute în jurul

bisericilor nu vor fi modificate. Crucile nu vor fi modificate. Nu trebuie adusă nicio atingere

averilor creştinilor sau luate în mod ilegal. Creştinii nu vor fi forţaţi să facă ceva împotriva

voinţei lor (de exemplu, să accepte Islamul)” [At-Tabari]

● Încurajarea cooperării fructuoase între musulmani şi

oamenii Cărţii

Cooperarea trebuie să fie bazată pe dreptate şi respect reciproc şi orientată astfel încât

să servească intereselor întregii societăţi. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune ca o regulă

generală:

„…Întrajutoraţi-vă în împlinirea faptelor bune şi în evlavie, dar nu vă ajutaţi la

păcat şi la nedreptate! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!”

[Coran, 5:2]

Islamul îi îndeamnă pe musulmani să aibă un dialog sincer şi blând cu toţi cei care au

altă religie, după cum Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) porunceşte:

„Nu discutaţi cu oamenii Cărţii decât în felul cel mai frumos, afară de aceia

dintre ei care sunt nelegiuiţi [cu voi]! Şi spuneţi: «Noi credem în ceea ce ni s-a trimis

nouă şi vi s-a trimis vouă! Domnul nostru şi Domnul vostru este unul singur şi noi Lui îi

suntem supuşi [musulmani]».” [Coran, 29:46]

În fapt, abordarea prin care Islamul urmăreşte să cheme oamenii cu alte credinţe la

Cuvântul lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) şi la Mesajul şi Învăţăturile Divine, este dialogul

constructiv şi obiectiv, aşa cum spune Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) :

„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi:

să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii

drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi, dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]:

mărturisiţi [cel puţin] că noi suntem supuşi!».” [Coran, 3:64]

● Sinceritate şi puritate în îndrumarea oamenilor

Toţi Mesagerii lui Allah (Pacea lui Allah fie asupra lor!) şi-au îndrumat oamenii cu

sinceritate, iar îndrumarea sinceră şi intenţia pură sunt caracteristicile distincte ale Islamului.

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat, conform

unei relatări a lui Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!):


„«Cine va învăţa aceste cuvinte şi va acţiona conform lor sau îi va învăţa pe alţii

să acţioneze conform lor?» Eu (Abu Hurairah) am spus: «Eu, o, Mesager al lui Allah!»

Atunci el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) m-a luat de mână şi, numărând

până la cinci, mi-a spus: «Evită tot ceea ce este interzis şi vei fi cel mai pios dintre

oameni; fii mulţumit cu ceea ce Allah ţi-a dat şi vei fi cel mai bogat dintre oameni; fii

bun cu vecinul tău şi vei fi un credincios; doreşte oamenilor ceea ce îţi doreşti şi ţie

însuţi şi vei fi un musulman; şi nu râde mult, deoarece hohotele de râs ucid inima.»”

(Tirmidhi)

Islamul îi îndeamnă pe musulmani să ofere sfaturi înţelepte şi sincere tuturor

oamenilor. Referitor la aceasta, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!) a spus:

„«Islamul este Nasiha16

» Companionii au întrebat: «O Profet al lui Allah! Pentru

cine?» Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

«Pentru Allah, pentru Cartea Sa, pentru Profetul Său, pentru conducătorii musulmani

şi pentru comunitatea musulmană, în general.»” (Muslim)

Ca o explicaţie la acest hadith, putem adăuga: Nasiha pentru Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) înseamnă adorarea Lui, Unicului, din toată inima şi respingerea de a face

asociaţi lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) în adorare; credinţa în cele mai frumoase Atribute

şi Nume ale lui Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor); credinţa că Voinţa lui Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) este Cea Supremă; urmarea poruncilor lui Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) şi

evitarea a tot ceea a ce a interzis El, Preaînaltul. Nasiha pentru Cartea lui Allah înseamnă a

înţelege şi de a crede cu fermitate în ceea ce a fost revelat Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nasiha pentru Profetul lui Allah (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) înseamnă a-l iubi şi respecta, a urma învăţăturile sale

şi a evita lucrurile de la care el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a abţinut; a

crede în ceea ce el a declarat şi a răspândi Mesajul cu care a fost însărcinat de către Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul). Nasiha pentru conducătorii musulmani înseamnă ascultarea şi urmarea

lor atâta timp cât ceea ce aceştia poruncesc nu este împotriva legilor lui Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) sau a Mesagerului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a-i

ajuta la îndrumarea oamenilor şi a evita orice revoltă împotriva lor, atât timp cât ei aplică

legile Islamului. Nasiha pentru musulmani, în general, înseamnă ghidarea lor în cel mai

frumos mod pe Calea Islamului, atât pentru Mulţumirea lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) în

această viaţă, cât şi pentru Viaţa de Apoi; a-i ajuta să îşi atingă obiectivele, a-i preveni în caz

de pericol, a dori pentru ei tot ceea ce este mai bun.

● Impunerea binelui şi interzicerea răului

Musulmanii au obligaţia ca prin mijloace potrivite să poruncească binele şi să

interzică răul, conform capacităţilor, cunoştinţelor persoanelor şi a situaţiei date, cu scopul de

a asigura pacea, liniştea şi stabilitatea în societate şi comunitate şi să interzică opresiunea,

corupţia şi răspândirea „legii junglei”.


16

Nasiha, în limba arabă, are două sensuri: 1. de îndrumare, sfat; 2. lucru pur, care nu poate fi

schimbat, care nu poate fi falsificat.


„...Întrajutoraţi-vă în împlinirea faptelor bune şi în evlavie, dar nu vă ajutaţi la

păcat şi la nedreptate! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!”

[Coran, 5:2]


„Acela dintre voi care vede un lucru rău trebuie să-l oprească cu mâna, dacă nu

poate, trebuie să-l oprească cu limba, dacă nu poate, trebuie să-l deteste din inima lui, şi

acesta este cel mai slab nivel de credinţă.” (Muslim)

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a făcut o

comparaţie despre cei ce fac rău şi nedreptăţesc pe alţii prin păcatele lor:

„Exemplul unei persoane care respectă legile lui Allah şi al unei persoane care le

încalcă, este asemenea a două grupuri de persoane care s-au adunat pe o navă şi au

decis să împartă locurile între ei. Un grup a primit puntea superioară, în timp ce celălalt

grup a primit partea de jos a vasului. De fiecare dată când grupul de jos avea nevoie de

apă, trebuia să treacă prin oamenii din partea de sus a navei. Oamenii din partea de jos

s-au gândit astfel: «Dacă am face o gaură în partea noastră de navă, putem avea acces

la apă fără a deranja oamenii din partea de sus a navei.» Dacă oamenii de pe partea de

sus a navei ar aproba planul lor, atunci toţi oamenii ar fi pierduţi, iar dacă ei le-ar

interzice, atunci toţi ar fi salvaţi.” (Bukhari)

Allah Al-'Alim, Al-'Aziz (Cel Atoateştiutor, Atotputernicul) ne-a informat că Mânia

Sa a coborât peste naţiunile precedente ca rezultat al neglijenţei lor în ceea ce priveşte

poruncirea binelui şi interzicerea răului.

„Nu s-au oprit unii pe alţii de la fărădelegile pe care le-au săvârşit. - Şi ce fapte

rele au săvârşit!” [Coran, 5:79]

● Actele de adorare în Islam încurajează sentimentul

fraternităţii şi egalităţii

Toate actele de adorare în Islam sunt egalitare, prin natura lor, şi promovează

fraternitatea şi pacea. Shahada (Mărturisirea de credinţă), As-Salah (Rugăciunea), Az-Zakat

(Dania obligatorie), As-Siyam (Postul), Al-Hajj (Pelerinajul), amr bil-ma’ruf wa nahi ’anil-

munkar (poruncirea binelui şi interzicerea răului), Jihad-ul (străduinţa şi lupta pe Calea lui

Allah) sunt la fel de obligatorii pentru toţi musulmanii, care trebuie să îndeplinească aceste

acte în măsura posibilităţilor lor.

Pentru a deveni musulman, se pronunţă Mărturisirea de credinţă: LA ILAHA

ILLALLAH MOHAMMAD-UR-RASULULLAH (Nu există altă divinitate în afară de

Allah şi Mohammed este Mesagerul lui Allah). În Rugăciunile din moschei, musulmanii stau

unul lângă celălalt, în rânduri, fără a exista diferenţă între oameni. Zakat-ul promovează

generozitatea şi coeziunea socială între bogaţi şi segmentele mai sărace ale societăţii. Postul

promovează înţelegerea nevoilor de bază ale oamenilor şi controlul dorinţelor de a le

satisface pe acestea. Hajj-ul este marele egalizator, deoarece în timpul Pelerinajului toţi

oamenii sunt îmbrăcaţi la fel, în pânză albă simplă şi îndeplinesc aceleaşi acte de adorare în

amintirea Profetului Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi pentru glorificarea incintei

sacre din Mecca. Poruncirea binelui şi interzicerea răului, ca şi Jihad-ul, sunt prin definiţie

folosite pentru promovarea şi conservarea a tot ceea ce este bun, sănătos şi decent şi pentru

combaterea a ceea ce este rău şi corupt moral.


● Obligativitatea căutării cunoştinţelor benefice


„Oare acela care petrece timpul nopţii în Rugăciuni, prosternându-se şi stând în

picioare, este cu teamă de Ziua de Apoi şi Îl roagă de îndurare pe Domnul său? Spune:

«Oare sunt egali cei care ştiu cu aceia care nu ştiu?» Însă numai aceia care au minte,

trag învăţăminte.” [Coran, 39:9]


„Căutarea cunoştinţei este obligatorie pentru fiecare musulman.” (Tirmidhi,

Ibn Majah şi Baihaqi)

● Protejarea şi conservarea mediului

Islamul le porunceşte musulmanilor să protejeze şi să conserve mediul înconjurător ,

precum şi să atenţioneze împotriva distrugerii absurde şi a poluării lui.

Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:

„Nu faceţi stricăciune pe Pământ, după buna lui întocmire, ci chemaţi-L pe El

întru frică şi nădejde, căci Îndurarea lui Allah este aproape de aceia care săvârşesc

bine.” [Coran, 7:56]

De asemenea, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Printre oameni este unul ale cărui vorbe în această lume îţi plac şi care Îl ia pe

Allah drept martor pentru ceea ce este în inima lui, în vreme ce el este cel mai

înverşunat la gâlceavă. ~ Şi de îndată ce pleacă, străbate Pământul, căutând să semene

stricăciune şi să nimicească semănăturile şi dobitoacele. Allah însă nu iubeşte

stricăciunea! ” [Coran, 2:204-205]

Cele mai preţioase resurse naturale, aşa cum sunt apa şi aerul pur, pământul fertil,

trebuie protejate pentru binele general. De exemplu, pentru protejarea resurselor de apă,

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a cerut

musulmanilor să folosească o cantitate adecvată de apă, fără risipă, pentru abluţiune, chiar şi

atunci când folosesc apa râului şi le-a interzis spălarea părţilor corpului la abluţiune mai mult

de trei ori, spunând:

„Oricine face de mai multe ori a făcut rău de mai multe ori, a exagerat şi a

greşit.” (Nasa'i)

De asemenea, a mai spus:

„Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a interzis

urinarea în apă stătută.” (Muslim)

Islamul interzice murdărirea locurilor pe unde oamenii trec sau unde oamenii se

aşează la umbră să se odihnească.


● Asistenţa socială, incluzând ajutorarea orfanilor, a celor

săraci şi nevoiaşi


„Daţi măsura plină, când măsuraţi şi cântăriţi cu o balanţă dreaptă! Acest lucru

este mai bun [pentru voi] şi urmarea va fi şi ea mai bună!” [Coran, 17:35]


„«Eu şi cel care hrăneşte un orfan vom fi aşa în Paradis.» (şi atunci a lipit degetul

arătător de cel mijlociu).” (Bukhari)

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:

„Nimeni nu este credincios cu adevărat până ce nu doreşte pentru fratele său

ceea ce doreşte pentru sine!” (Muslim)

● Principiile fundaţiilor

Fundaţiile în Islam sunt de două feluri:

Fundaţia privată: Acest tip este destinat descendenţilor persoanei care face fundaţia,

iar prin aceasta descendenţii şi membrii familiei vor deveni înstăriţi din punct de vedere

financiar şi nu vor avea nevoie să ceară ajutorul altora. Acest tip de fundaţie are totuşi o

prevedere, şi anume: ca fondurile fundaţiei, după moartea ultimului descendent al celui care

a înfiinţat fundaţia, să fie oferite activităţilor de caritate de interes public.

Fundaţia publică şi generală: Acest tip este destinat activităţilor de caritate, cum ar

fi pentru: spitale, şcoli, drumuri, biblioteci, moschei, centre comunitare, orfelinate, azile şi

alte proiecte benefice de interes general pentru comunitate, în particular, şi întreaga societate,

în general.

Morala Islamică promovează

pacea globală

Întregul cod de etică Islamică încearcă să promoveze şi să menţină pacea,

securitatea şi fericirea în societate, în ansamblul său. Acest cod impune fraternitatea şi toate

lucrurile benefice care promovează pacea şi interzice toate tipurile de acţiuni care instigă la

rău, plantând ură şi ranchiună în inimile şi minţile oamenilor. În consecinţă, dacă membrii

societăţii aplică acest cod de etică Islamică, atunci ei se vor bucura de pace, securitate, linişte

şi fericire, după care tânjeşte omul prin natura lui. Toate valorile moralei Islamice ajută o

persoană să fie mai bună, o fiinţă mai dreaptă cu trăsături nobile şi cu un caracter de admirat:

sincer, cinstit, curajos, generos, răbdător, perseverent, amabil şi politicos.

Criteriul esenţial pe care se bazează acest cod de etică este eradicarea tuturor

acţiunilor infame, atitudinii şi comportamentelor care-L nemulţumesc pe Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul), Creatorul şi Domnul întregii omeniri, şi care sunt declarate interzise. Dacă,

totuşi, un musulman comite unul dintre aceste acte interzise, el se expune pedepsei atât în


această lume, specificată în Legile Islamice, cât Mâniei lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) în

Viaţa de Apoi.

Poetul arab modern, Amir Ash-Shu'ara' Ash-Shauki a spus în versurile referitoare la

faptul că o naţiunile nu contează doar caracterul lor:

Dacă morala unei naţiuni încetează,

naţiunea încetează.

Islamul le porunceşte credincioşilor să

respecte obligaţiile şi recomandările morale

pentru promovarea păcii

Islamul porunceeşte adevărul


„O, voi cei care credeţi! Temeţi-vă de Allah şi fiţi cu cei iubitori de adevăr!”

[Coran, 9:119]

Şi mai spune Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor):

„Iar acela care a adus Adevărul şi acela care îl crede aceştia sunt cei evlavioşi.”

[Coran, 39:33]

Islamul porunceşte dreptatea

Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune:

„Allah porunceşte dreptatea, împlinirea faptei bune şi dărnicia faţă de rude şi El

opreşte de la desfrâu, faptă urâtă şi nelegiuire. El vă îndeamnă pentru ca voi să vă

aduceţi aminte.” [Coran, 16:90]

Dreptatea şi corectitudinea sunt poruncite şi obligatorii, în toate situaţiile, atunci când

omul este mulţumit şi fericit, dar şi atunci când este supărat şi nemulţumit, atât faţă de

musulmani, cât şi faţă de nemusulmani. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel

Glorios:

„O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici faţă de Allah şi martori drepţi! Să nu vă

împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai

aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Al-Khabir [Bine Ştiutor] a

ceea ce faceţi voi!” [Coran, 5:8]

De asemenea, Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:

„O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui

Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre - fie bogat sau

sărac - căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmaţi poftei, ca să


nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi o mărturie mincinoasă sau vă

sustrageţi [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi [Khabir]!” [Coran, 4:135]

Islamul porunceşte altruismul

Filantropia este rezultatul altruismului sincer, iar companionii Profetului (Allah să fie

mulţumit de ei!) s-au remarcat în mod deosebit prin această trăsătură a caracterului lor,

oferind ajutor multora doar de dragul lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul).


„Dăruiţi pe Calea lui Allah! Şi nu vă aruncaţi cu propriile voastre mâini [pradă]

pieirii! Şi faceţi bine, căci Allah îi iubeşte pe binefăcători!” [Coran, 2:195]

Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) mai spune:

„Cât despre aceia care, înainte de ei, s-au statornicit în Casă (în Medina) şi în

credinţă şi i-au iubit pe aceia care s-au dus în pribegie la ei, nu au avut în piepturile lor

nicio supărare pentru ceea ce li s-a dat lor, ci i-au preferat pe ei lor înşişi, chiar dacă ei

erau în nevoie. Iar aceia care se feresc de zgârcenia propriilor suflete, aceia sunt cei care

izbândesc” [Coran, 59:9]

Islamul porunceşte fraternitatea


„Dreptcredincioşii sunt fraţi…” [Coran, 49:10]


„«Nu vă invidiaţi unii pe alţii, nu oferiţi unul mai mult decât altul (pentru a

ridica preţurile), nu vă urâţi unul pe altul, nu vă întoarceţi spatele unul altuia, nu

începeţi negocieri, când alţii le-au început mai înainte. O, robi ai lui Allah, fiţi fraţi! Un

musulman este fratele unui musulman. El nu-l asupreşte, nu-l umileşte şi nu-l

dispreţuieşte. Evlavia se află aici.» – şi spunând asta, a arătat spre pieptul (inima) său, de

trei ori. «Este destul de rău pentru un om să-l dispreţuiască pe fratele său musulman.

Întreaga fiinţă a unui musulman este sacră pentru un alt musulman: sângele său,

averea sa şi onoarea sa sunt inviolabile.»” (Muslim)

De asemenea, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

mai spus:

„Un musulman este fratele altui musulman, prin urmare, nu trebuie să îl

asuprească şi nici să pună asupra lui un asupritor. Oricui împlineşte nevoile fratelui

său, Allah îi va împlini nevoile; oricui îl scoate pe fratele său (musulman) din neplăceri,

Allah îl va scoate din neplăceri în Ziua de Apoi, iar pe oricine ajută un musulman, Allah

îl va ajuta în Ziua de Apoi.” (Bukhari)

Islamul porunceşte căutare companiei oamenilor cinstiţi

Musulmanii sunt sfătuiţi să caute compania oamenilor drepţi şi cinstiţi, iar Profetul

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus despre acest lucru:


„Exemplul dintre un companion bun (care stă cu tine) în comparaţie cu unul

rău, este ca cel al vânzătorului de mosc şi cuptorul fierarului; de la primul vei putea fie

cumpăra mosc, fie să te bucuri de parfumul bun, în timp ce cuptorul ar arde fie hainele

tale sau casa ta, fie vei avea un miros urât şi neplăcut.” (Bukhari)

Islamul porunceşte reconcilierea oamenilor

Reconcilierea oamenilor este mereu obligatorie, mai ales atunci când există o ruptură

serioasă între oameni, care ar putea duce la un conflict major.


„Dreptcredincioşii sunt fraţi. Deci împăcaţi-i pe cei doi fraţi ai voştri şi fiţi cu

frică de Allah! Poate că veţi afla îndurare!” [Coran, 49:10]


„Nu este nimic bun în cea mai mare parte a vorbelor lor tainice, în afara acelora

care poruncesc milostenia, fapta bună şi împăcarea între oameni. Iar aceluia care face

aceasta, căutând mulţumirea lui Allah, îi vom dărui mare răsplată.” [Coran, 4:114]

Islamul porunceşte menţinerea caracterului bun

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

„Cu adevărat, printre credincioşii cu credinţa cea mai completă este acela care

are cel mai bun comportament şi este cel mai bun cu familia sa.” (Tirmidhi)

De asemenea, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Am fost trimis pentru a perfecţiona bunul comportament”

Într-o altă relatare, găsim:

„...pentru a perfecţiona conduita nobilă.” (Malik, Ahmad şi Al-Bazzar)

Islamul porunceşte generozitatea

Generozitatea apropie oamenii şi-i permite omului generos să câştige afecţiunea

celorlalţi. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) iubeşte două trăsături: bunătatea şi

generozitatea faţă de oameni. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) urăşte două trăsături:

răutatea şi zgârcenia. [Pe de altă parte], dacă Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) onorează

o persoană, El îl angajează în ajutorarea altora pentru atingerea obiectivelor lor.”

(Bukhari şi Muslim)

Principiul generozităţii în Islam este menţionat în Coranul cel Glorios:

„Şi nu ţine mâna înlănţuită în jurul gâtului tău17

, dar nici nu o întinde de tot18

,

ca să rămâi ocărât şi întristat19

!” [Coran, 17:29]

17

Nu te abţine de la milostenie şi daruri pentru aceia cărora li se cuvine! Mâna înlănţuită în jurul

gâtului este o metaforă pentru zgârcenie.


Acest criteriu este stabilit pentru oprirea oamenilor de la a depăşi anumite limite.


„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului şi călătorului de

pe drum [aflat la nevoie], însă nu risipi peste măsură, ~ Căci risipitorii sunt fraţii

şeitanilor, iar Şeitan este nerecunoscător Domnului său!” [Coran, 17:26-27]

Islamul porunceşte ascunderea lacunelor şi greşelilor altora


„Celui care îndepărtează suferinţele unui credincios dintre suferinţele acestei

lumi, Allah Atotputernicul îi va îndepărta şi lui suferinţele din Ziua Învierii. Celui care

aduce uşurare (din punct de vedere financiar) unui nevoiaş, Allah Atotputernicul îi va

uşura dificultăţile atât în lumea aceasta, cât şi în Lumea de Apoi. Celui care ascunde

greşelile unui musulman în această lume, Allah Atotputernicul îi va ascunde greşelile în

această lume şi în cea de Apoi. Allah Atotputernicul Îşi va sprijini slujitorul atâta vreme

cât el îl ajută pe fratele său.” (Muslim)

Islamul porunceşte răbdarea

Oamenii sunt încurajaţi să fie răbdători atunci când îşi îndeplinesc atribuţiile

religioase şi pe cele lumeşti şi să evite toate fărădelegile.

„Aşteaptă cu răbdare judecata Domnului tău, căci tu eşti sub ochii Noştri! Şi

laudă mărirea Domnului tău, când te scoli.” [Coran, 52:48]

De asemenea, Islamul îndeamnă şi încurajează musulmanii să fie răbdători în ceea ce

le-a fost predestinat, atunci când sunt încercaţi de sentimentul fricii, cu sărăcia, foametea,

bolile incurabile, etc. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune:

„Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de

roade, dar binevesteşte celor răbdători, ~ Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo

nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem». ~ Aceia sunt cei

peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei

călăuziţi.” [Coran, 2:155-157]

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) arată răsplata celor răbdători în următorul verset din

Coranul cel Nobil:

„Spune: «O, robii mei cei dreptcredincioşi! Fiţi cu frică de Domnul vostru! Cei

care fac bine în această lume vor avea parte de bine. Pământul lui Allah este întins. Cei

statornici vor primi răsplata lor fără măsură!»” [Coran, 39:10]

Face parte din milă şi iertare controlul temperamentului şi iertarea semenilor, atunci

când omul este capabil de răzbunare, la fel şi întărirea legăturilor dintre oameni pentru a crea

o atmosferă mai plăcută în societate. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) promite o recompensă mare

pentru cel care se controlează la mânie, aşa cum spune în Coranul cel Nobil:

18

Nici nu fac risipă în mod exagerat. 19

Blamat de săraci şi de rude.


„Şi grăbiţi-vă spre iertarea Domnului vostru şi spre Raiul cel întins cât Cerurile

şi Pământul, pregătit pentru cei evlavioşi, ~ Care dau milostenii atât atunci când au

parte de belşug, cât şi atunci când sunt la necaz, care-şi stăpânesc mânia şi care iartă

oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care împlinesc fapte bune” [Coran, 3:133-134]

De asemenea, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) porunceşte musulmanilor să fie drepţi

indiferent de circumstanţe iar la actele rele care se fac împotriva lor să nu răspundă cu

aceleaşi acte rele, ci mai degrabă să aleagă împăcarea. Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:

„Nu este fapta cea bună deopotrivă cu fapta cea rea. Respinge [fapta cea rea] cu

cea care este mai bună şi iată-l pe acela care a fost între tine şi el duşmănie, ca şi cum ar

fi un prieten apropiat.” [Coran, 41:34]

Exemplele de mai sus sunt doar frânturi din ceea ce Islamul le porunceşte

musulmanilor să respecte în vieţile lor cotidiene şi publice, pentru plăcerea lui Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul). Cartea lui Allah, Coranul, şi Sunnah Mesagerului lui Allah (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne oferă poruncile şi detaliile legate de un

comportament nobil, care este pe placul lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul).

Exemple de acte interzise în Islam, care

susţin promovarea păcii

Islamul a denunţat şi condamnat vehement următoarele acte şi a interzis cu

desăvârşire practica lor, ele fiind în calea promovării păcii şi a securităţii în societate. De

asemenea, Islamul îndrumă la eradicarea mâniei, urii, ranchiunii, lăcomiei şi resentimentelor

care sunt cauzele fundamentale ale conflictelor şi violenţelor.

Politeismul şi idolatria

În mod inevitabil, politeismul şi idolatria provoacă conflicte între clanuri, triburi şi

popoarele care concurează şi luptă pentru recunoaştere, statut, dominare şi tribut pentru idolii

lor, pentru ideoligiile şi mitologiile asociate. În cazul în care toţi oamenii se închină lui Allah

Unicul, Singurul demn de adorare, atunci cea mai puternică rădăcină a violenţei este

eradicată. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Întreabă-i pe Trimişii Noştri, pe care i-am trimis înainte de tine, dacă am făcut

Noi alte divinităţi, afară de Ar-Rahman [Cel Milostiv], ca să fie adorate!” [Coran,

43:45]

Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) mai spune în Coranul cel Nobil:

„Noi am trimis la fiecare comunitate un Trimis [ca să le zică]: «Adoraţi-L pe

Allah şi ţineţi-vă departe de Taghut (diavolii, idolii şi toate falsele divinităţi)!»...”

[Coran, 16:36]

Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:


„Cei care cred, luptă pe Calea lui Allah, iar cei care nu cred, luptă pe calea lui

Taghut. Aşadar, luptaţi împotriva aliaţilor lui Şeitan, căci vicleşugul lui Şeitan este,

neîndoielnic, slab!” [Coran, 4:76]

Vrăjitoria şi magia de toate tipurile

Această interdicţie este bazată pe numeroase evidenţe din versetele Coranice. Allah

Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Ei i-au învăţat pe oameni vrăjitoria şi ceea ce a fost trimis celor doi Îngeri din

Babel, lui Harut şi Marut20

. Dar ei doi nu învăţau pe nimeni înainte de a-i spune: «Noi

suntem o ispită, deci nu fi necredincios!»…” [Coran, 2:102]

Într-un hadith, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

spus:

„«Evitaţi cele şapte păcate care vă distrug.» A fost întrebat (de către cei prezenţi):

«Care sunt acestea, o, Mesager al lui Allah?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) a răspuns: «A Îi face asociaţi lui Allah în adorare, practicarea vrăjitoriei, a omorî un

suflet fără niciun motiv justificat, a practica cămătăria, a mânca averea orfanilor, a fugi

de pe câmpul de luptă şi a acuza o femeie inocentă, castă şi credincioasă de adulter.»”

(Bukhari şi Muslim)

Agresiunea şi nedreptatea


„Ci drumul pentru dojană este împotriva acelora care-i năpăstuiesc pe [ceilalţi]

oameni şi săvârşesc fărădelegi pe Pământ, fără de dreptate. Aceştia vor avea parte de

chin dureros.” [Coran, 42:42]

Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) mai spune:

„Spune: «Domnul meu a oprit nelegiuirile - atât pe cele văzute, cât şi pe cele

nevăzute – precum şi păcatul, nedreptăţirea [altora] sau să-i faceţi lui Allah asociaţi, de

vreme ce El nu a trimis o astfel de poruncă, sau să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.”

[Coran, 7:33]

De asemenea, Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:

„Şi dacă vreunul dintre idolatri te roagă să-i dai adăpost, dă-i lui adăpost, pentru

ca el să audă vorbele lui Allah, apoi ajută-l să ajungă la locul său de adăpost! Aceasta

pentru că ei sunt un neam care nu ştiu.” [Coran, 9:6]


„Feriţi-vă de nedreptate, deoarece nedreptatea întunecă Ziua Judecăţii; şi feriţi-

vă de zgârcenie, deoarece aceasta i-a distrus pe cei de dinaintea voastră: i-a îndemnat la

vărsare de sânge şi la a considera permis ceea ce este interzis.” (Muslim)


20

Cei doi Îngeri – Harut şi Marut – după unii exegeţi, doi magi, care i-au învăţat pe oameni vrăjitoria la

Babel, în Mesopotamia.


„Allah mi-a revelat: «Fiţi umili, astfel ca nimeni să nu oprime pe nimeni, şi

nimeni să nu se comporte cu mândrie faţă de nimeni.” (Muslim)

Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:

„Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) a spus: «Robii mei, Eu am făcut nedreptatea

interzisă pentru Mine şi interzisă pentru voi, deci nu comiteţi nedreptate faţă de unul

sau altul...»” (Muslim)

Islamul îndeamnă la sprijinirea atât a celui asuprit, cât şi a asupritorului, oprind sursa

de opresiune. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«Ajută-l pe fratele tău, fie el asupritor sau asuprit.» Un om a întrebat: «O,

Profetul lui Allah, eu o să-l ajut dacă este asuprit, dar dacă este un asupritor, cum a ar trebui

să-l ajut?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus:

«Împiedicându-l să asuprească pe alţii, pentru că acesta este modul în care îl ajuţi.»”

(Bukhari)

Toţi membrii unei societăţi de drept, indiferent de credinţă, au dreptul la siguranţă,

protecţia deplină a drepturilor lor şi a proprietăţilor. De exemplu, Profetul Mohammed (Pacea

şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cel care a ucis un mu’ahid (persoană căreia i-a fost dat angajamentul de

protecţie de către musulmani) nu va simţi mireasma Paradisului, deşi mireasma lui se

poate simţi de la o distanţă de patruzeci de ani (de călătorie).” (Bukhari)

Comportamentul urât faţă de părinţi, copii şi rude

Acessta se bazează pe următorul verset din Coranul cel Nobil:

„Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu

părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine,

nu le ziceţi lor «Of!» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. ~ Şi din

îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «Doamne, fii

îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»” [Coran, 17:23-24]


„Plăcerea lui Allah este plăcerea unui tată şi ceea ce îi displace unui tată nu-I

place nici lui Allah.” (Tirmidhi)

Islamul îndrumă la bunăvoinţă faţă de toate rudele. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul)

spune:

„Şi dacă vă întoarceţi voi, nu s-ar putea să semănaţi voi stricăciune pe Pământ şi

să rupeţi legăturile voastre de rudenie? ~ Aceştia sunt cei pe care i-a blestemat Allah şi

i-a făcut pe ei surzi şi le-a orbit vederile lor.” [Coran, 47:22-23]

De asemenea, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

spus:

„Cel care rupe legăturile de rudenie nu va intra în Paradis.” (Bukhari şi

Muslim)

Ruperea legăturilor cu familia şi cu rudele implică mai multe lucruri: lipsa vizitării

reciproce, nepăsarea faţă de rudele nevoiaşe, indiferenţa pentru extinderea ajutorului financiar


pentru membrii familiei sărace. Islamul apreciază actele de caritate ale bogaţilor faţă de cei

săraci, însă un act de caritate de la un membrul bogat al familiei la un membru sărac are o

recompensă dublă, deoarece este răsplătită atât caritatea, cât şi menţinerea legăturilor

familiale. Dacă o persoană este săracă şi nu este în măsură să îi sprijine financiar pe alţii,

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) îl va răsplăti şi pentru vizitele sale, ca şi pentru grija şi

afecţiunea arătată faţă de ceilalţi, deoarece şi acestea sunt un tip de caritate şi fapte bune.


„Păstrează legăturile cu familia şi rudele apropiate, chiar şi numai cu un simplu

salut şi întrebându-le despre problemele şi sănătatea lor.” (Bazzar şi Tabarani)

Adulterul şi calomnia

Este un fapt bine cunoscut acela că multe conflicte, acte de agresiune şi chiar crime

au avut loc ca urmare a „triunghiurilor amoroase”, în care oamenii se luptă pentru partenerii

lor sexuali, legali sau ilegali. Islamul a tăiat toate căile care conduc la relaţii sexuale ilegale,

în favoarea păstrării castităţii şi purităţii oamenilor din societate, astfel prevenind conflictele

de această natură, copiii nelegitimi şi avorturile.

Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) spune în Coranul cel Nobil:

„Şi nu vă apropiaţi21

de preacurvie22

, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este

ea!” [Coran, 17:32]

Într-un alt verset, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„Aceia care defăimează femei evlavioase, preacurate şi dreptcredincioase vor fi

blestemaţi atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi şi vor avea parte de chin mare.”

[Coran, 24:23]


„Aceia care vor ca printre dreptcredincioşi să se răspândească ticăloşia vor avea

parte de osândă dureroasă atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah ştie, în

vreme ce voi nu ştiţi.” [Coran, 24:19]

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a convins pe

un tânăr despre ilegalitatea şi imoralitatea relaţiilor sexuale extraconjugale, după cum ni se

arată în următoarea relatare:

„Un tânăr a venit la Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra

sa!) spunându-i: «O, Mesager al lui Allah, permite-mi să comit adulter.» Toţi oamenii aflaţi

în acel loc s-au întors spre el şi l-au dojenit cu asprime, însă Profetul Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a aşezat mai aproape de el şi l-a întrebat: «Ţi-ar

plăcea acest lucru pentru mama ta?» El a răspuns: «Nu, pe Allah! Fie ca Allah să mă

sacrifice pentru tine!» Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a

spus: «Şi nici altora nu le place pentru mamele lor.» Apoi a întrebat: «Ţi-ar plăcea acest

lucru pentru fiica ta?». «Nu» a răspuns tânărul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Şi nici altora nu le place pentru fiicele

21 Nu faceţi lucruri care să conducă la preacurvie, cum sunt sărutul, mângâierea, privitul la femeile

goale etc. 22

Prin preacurvie se traduce cuvântul arab „zina”, care înseamnă o relaţie sexuală între un bărbat şi o

femeie în afara căsătoriei.


lor.» A spus, apoi: «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mătuşa ta paternă?». «Nu» a răspuns

tânărul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Şi

nici altora nu le place pentru mătuşile lor paterne.» A mai întrebat Mesagerul lui Allah

(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mătuşa

ta maternă?». «Nu» a răspuns tânărul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!) a spus: «Şi nici altora nu le place pentru mătuşile lor materne».

Apoi, Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, l-a mângâiat, spunând: «O, Allah, iartă-i

păcatele, purifică-i inima şi fă-l pe el cast!» După aceasta, tânărul nu a mai amintit vreodată

de un lucru asemănător cu acesta.” (Imam Ahmad)

În acest hadith regăsim un exemplu al Profetului Mohammed (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre convingerea cu răbdare a tânărului prin

analogie, despre nedreptate şi standardele duble. Atâta timp cât cuiva nu-i place să fie

exploatat şi abuzat, cum îşi permite să facă acest lucru altora? Regula de aur, cum poate fi

numită, este găsită şi în faimosul hadith Profetic:

„Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios până când nu doreşte pentru

fratele său ceea ce îşi doreşte pentru sine.” (Bukhari şi Muslim)

Băuturile alcoolice şi jocurile de noroc

Atunci când o persoană se află sub influenţa băuturilor alcoolice este mult mai

probabil ca aceasta să comită acte de violenţă şi chiar crime. De asemenea, jocurile de noroc

provoacă multe conflicte. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:

„O, voi cei care credeţi! Vinul23

, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] şi săgeţile

[pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriţi-vă de ele ca

să izbândiţi! ~ Doară Şeitan doreşte să semene între voi duşmănie şi ură, prin vin şi prin

jocul de noroc, şi să vă abată de la pomenirea lui Allah şi de la Rugăciune [As-Salat].

Oare nu vă veţi opri voi [de la acestea]?” [Coran, 5:90-91]

Jaful şi dobândirea ilegală de valori

Aceste acte aduc după ele ură şi resentimente, provocând conflicte în societate, ceea

ce duce la nesiguranţă şi haos.


„«Oricui îşi însuşeşte dreptul altui musulman printr-un jurământ fals, Allah îi

permite Iadul şi îi va interzice Paradisul.» Un bărbat a întrebat: «Chiar dacă acest lucru

este un lucru nesemnificativ?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a

răspuns: «Chiar dacă acest lucru este ramura unui copac de Arak24

.»” (Muslim)

23

Vinul – şi prin analogie – orice băutură spirtoasă cu efect asemănător. 24

Arak-ul este un copac din care se realizează miswak-ul (bucăţică din creanga folosită de musulmani

pentru curăţarea dinţilor).


Monopolul


„Numai un păcătos monopolizează (hrana şi alte lucruri de necesitate generală).”

(Muslim)

Folosirea necorespunzătoare a averii orfanului

Orfanii sunt de cele mai multe ori incapabili să-şi gestioneze valorile proprii, iar

tutorele lui este cel responsabil ca această gestionare să se facă în cele mai bune condiţii,

conform abilităţilor sale. Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:

„Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept, aceia mănâncă în pântecele lor

foc şi ei vor arde în Iad.” [Coran, 4:10]

Abuzul de autoritate

Conducătorul musulman sau orice altă persoană aflată în poziţie influentă trebuie să

fie drept şi sincer faţă de oamenii săi şi nu trebuie să-i trădeze în vreun fel. Allah Al-'Azim

(Cel Măreţ) avertizează în Coranul cel Nobil:

„Să nu crezi că Allah nu este cu luare aminte la ceea ce săvârşesc nelegiuiţii, însă

El doar le dă lor răgaz până într-o zi în care privirile lor vor fi împietrite [de spaimă].”

[Coran, 14:42-46]


„Oricărui rob al lui Allah căruia i se dă conducerea musulmanilor într-un

anumit lucru şi care le înşeală oamenilor încrederea, Allah îi va interzice Paradisul.”

(Muslim)

Tortura

A fost relatat că:

„Hisham ibn Hakim ibn Hiyam (Allah să fie mulţumit de el!) a trecut pe lângă câţiva

fermieri nearabi din Siria, obligaţi să stea în soare. El a întrebat: «Ce se întâmplă cu aceşti

oameni?» I s-a spus că fermierii au fost reţinuţi pentru neplata taxei Jizyah. Atunci Hisham a

spus: «Mărturisesc că l-am auzit pe Mesagerul lui Allah spunând: „Allah îi va tortura pe cei

care torturează oamenii în această lume.”»...” (Muslim)

Mărturia şi jurământul fals

Mărturia falsă este un păcat major, de fapt, dacă o persoană persistă în a face mărturii

false în mod intenţionat, ea va fi considerată a fi în afara sferei Islamului. Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) spune:

„Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu

vrednicie.” [Coran, 25:72]



„«Nu ar trebui să vă informez despre cele mai grele şi mari păcate?» Ei au spus:

«Da, o, Mesager al lui Allah!» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Asocierea de parteneri în adorare lui Allah şi a fi neascultător faţă de părinţi.» Apoi

Profetul s-a îndreptat după ce a fost înclinat pe o parte (pe o pernă), şi a spus: «Şi vreau să vă

avertizez împotriva mărturiei mincinoase.» Şi a continuat să spună acest lucru până am

crezut că nu se va opri.” (Bukhari)

Acest tip de mărturie este intenţionată şi este făcută să aducă beneficii ilegale, însă ea

mai este numită „ghamuus” (scufundare), deoarece afundă beneficiarul jurământului în Focul

Iadului. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) spune în Coranul Nobil:

„Însă aceia care-şi vând făgăduinţa dată lui Allah şi jurămintele lor pe un preţ

de nimic, aceia nu vor avea parte în Viaţa de Apoi; Allah nu le va vorbi lor, nici nu-şi va

îndrepta Privirea spre ei în Ziua Învierii şi nici nu-i va curăţi pe ei. Şi vor avea ei parte

de chin dureros.” [Coran, 3:77]

De asemenea, găsim în următorul hadith Profetic că:

„Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

«Oricui îşi însuşeşte dreptul altui musulman printr-un jurământ fals, Allah îi permite

Iadul şi îi va interzice Paradisul.» Un bărbat a întrebat: «Chiar dacă acest lucru este un

lucru nesemnificativ?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns:

«Chiar dacă acest lucru este ramura unui copac de Arak.»” (Muslim)

Trădarea şi abuzul de încredere în cazul înţelegerilor

(contracte)

Islamul îi obligă pe musulmani să fie sinceri şi le porunceşte îndeplinirea

promisiunilor făcute, totodată avertizează împotriva încălcării promisiunilor şi nerespectarea

contractelor. Islamul insistă asupra respectării şi îndeplinirii tuturor angajamentelor,

încrederea fiind un element de bază în societatea Islamică.

Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:

„O, voi cei care credeţi! Nu-L vicleniţi pe Allah şi pe Trimis! Nici nu vicleniţi

asupra celor ce v-au fost încredinţate, cu bună ştiinţă25

!” [Coran, 8:27]

Islamul consideră păstrarea secretelor un act de încredere. Trimisul lui Allah (Pacea şi


„Dacă o persoană îţi spune un secret şi apoi se depărtează, aceasta arată

încredere.” (Abu Dawud şi Tirmidhi)

Similar, Islamul consideră căutarea consultării, ca fiind un act de încredere. Profetul

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cel care este consultat, este demn de încredere (orice ar auzi de la persoana

care cere sfatul, acesta trebuie să fie cinstit în opinie).” (Tirmidhi şi Abu Dawud)

De asemenea, Islamul promovează onestitatea. Mesagerul lui Allah (Pacea şi


25

Toate cele care se încredinţează oamenilor, cum sunt bunurile, familia sau secretele.


„Nu există iman (credinţă) pentru cel care nu este de încredere şi nici religie,

pentru cel care nu îşi ţine promisiunea.” (Ahmed şi Baihaqi)


„Patru sunt caracteristicile care îl fac, pe cel care le posedă, un ipocrit adevărat;

iar cel care posedă una dintre ele, posedă o trăsătură a ipocriziei, până ce se leapădă de

ea: atunci când se are încredere în el, trădează; atunci când vorbeşte, minte; atunci

când face un legământ, îl încalcă; atunci când se ceartă, este obscen.” (Muslim)

Într-o altă relatare, de la Muslim, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!) a spus:

„...Chiar dacă el se roagă, ţine Post şi şi afirmă că este musulman.”

Calomnia şi bârfa

A bârfi înseamnă a vorbi despre oameni lucruri despre care ei ştim că urăsc să fie

aflate, chiar dacă acestea sunt adevărate, deoarece acest lucru poate pune în pericol onoarea şi

demnitatea persoanei atacate (bârfite). Calomnia înseamnă defăimarea cu bună ştiinţă a cuiva

prin răspândirea de lucruri false.

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:

„Vai pentru tot clevetitorul şi defăimătorul!” [Coran, 104:1]


„«Ştiţi ce este bârfa?» Ei, companionii, au spus: «Allah şi Mesagerul Său ştiu mai

bine.» Atunci, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Bârfa înseamnă

să vorbeşti despre fratele tău (musulman) într-un mod care lui nu-i place.» L-au întrebat:

«Ce se întâmplă dacă fratele meu (musulman) este aşa cum spus eu?» El (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Dacă el este aşa cum spui tu atunci este

bârfă, dar dacă nu este astfel, atunci este calomniere.»” (Muslim)

Batjocorirea şi poreclele

Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune în Coran:

„O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie

mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune

decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele

urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi.” [Coran,

49:11]

Ura, dispreţul şi resentimentele faţă de alţii

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus cu

privire la aceste lucruri:

„Nu vă urâţi unul pe altul, nu vă invidiaţi unul pe altul, nu vă întoarceţi spatele

unul celuilalt, mai degrabă fiţi robii lui Allah şi fiţi fraţi. Nu este permis unui

musulmani să îşi abandoneze fratele mai mult de trei zile.” (relatat de Muslim)


Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ilustrat

rezultatul invidiei în hadith-ul următor, atunci când a spus:

„Invidia şi gelozia mistuie faptele bune, la fel cum focul mistuie lemnul” (Abu

Dawud)

Blestemul şi limbajul abuziv


„Celor care blesteamă, nu le va fi permis să fie martori şi nici mijlocitori în Ziua

Judecăţii.” (Muslim)

Islamul interzice chiar şi blestemarea duşmanilor şi încurajează musulmanii să se

roage pentru îndrumarea acestora pe Calea cea Dreaptă. Acest lucru este bazat pe următorul

hadith:

„Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că i s-a cerut Profetului

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «Invocă un blestem asupra

politeiştilor.» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Nu am fost trimis

pentru a invocarea blestemului, ci am fost trimis cu îndurare.»” (Muslim)

Zgârcenia şi lăcomia

Islamul consideră averea ca fiind un lucru pe care Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) l-a

încredinţat omului pentru o anumită perioadă a vieţii sale, pentru a o folosi cu înţelepciune şi

a-l cheltui în conformitate cu poruncile lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) pentru cheltuielile

şi nevoile esenţiale ale vieţii, pentru caritate şi pentru a înfăptui lucruri bune. Profetul

Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„O persoană perfidă şi zgârcită, care se laudă atunci când îi ajută pe cei săraci şi

nevoiaşi, nu va intra în Paradis.” (Tirmidhi)

De asemenea, a fost relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie

asupra sa!) a atenţionat asupra urmărilor dezastruoase ale zgârceniei atunci când aceasta

devine o practică în societate, spunând:

„Feriţi-vă de nedreptate, deoarece nedreptatea întunecă Ziua Judecăţii; şi feriţi-

vă de zgârcenie, deoarece i-a distrus pe cei de dinaintea voastră: i-a îndemnat la vărsare

de sânge şi la a considera permis ceea ce este interzis.” (Muslim)

Exagerarea în cheltuieli Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) i-a poruncit musulmanului să se abţină de la a fi

risipitor:

„... Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care

întrec măsura!” [Coran, 7:31]


„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului şi călătorului de

pe drum [aflat la nevoie], însă nu risipi peste măsură, ~ Căci risipitorii sunt fraţii

şeitanilor, iar Şeitan este nerecunoscător Domnului său!” [Coran, 17:26-27]



„Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) vă interzice să fiţi neascultători în faţa

mamelor, să refuzaţi a le oferi săracilor şi nevoiaşilor de dragul lui Allah, să le cereţi

oamenilor ca milostenie dacă nu aveţi cu adevărat nevoie de ea şi să vă îngropaţi fiicele

de vii. De asemenea, lui Allah nu îi place cearta, cerutul prea des de la oameni şi

risipirea averii în mod necorespunzător.” (Bukhari şi Muslim)

Exagerarea şi extremismul


„... Allah vă voieşte uşurarea, nu vă voieşte împovărarea şi să împliniţi acest

număr (de zile de Post)26

şi să-L preamăriţi pe Allah, pentru că vă călăuzeşte pe Calea

cea bună. Poate că veţi fi mulţumitori!” [Coran, 2:185]


„Oferă veştile bune şi nu te îndepărta de oameni. Uşurează viaţa oamenilor şi nu

o face dificilă şi greu de suportat pentru ei.” (Bukhari şi Muslim)

De asemenea, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

a mai spus:

„Feriţi-vă să încălcaţi limitele religiei, căci oamenii de dinainte au fost distruşi

din cauza faptului că au exagerat în religia lor.” (Nasa'i, Ibn Majah, Ibn Khuzaimah şi

Hakim)

Aroganţa şi mândria

Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Sfânt:

„Nu te întoarce de la oameni şi nu păşi pe Pământ cu semeţie, căci Allah nu-l

iubeşte pe cel trufaş şi mândru! ~ Fii cumpătat în mersul tău şi scoboară glasul tău, căci

cel mai urât dintre toate este glasul măgarului!” [Coran, 31:18-19]


„«Cel care are mândrie (aroganţă) în inima lui, fie şi cât greutatea unei semințe

de muştar, nu va intra în Paradis.» Cei prezenţi au întrebat: «O, Profet al lui Allah, şi dacă

unuia dintre noi îi place să poarte haine bune şi pantofi buni (aceasta este aroganţă?)»

Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Allah este

Bun şi iubeşte ceea ce este bun. Aroganţa anulează dreptatea şi te face să îi consideri pe

alţii mai prejos decât tine.»” (Muslim)


mai spus:

„La oricine îşi poartă hainele cu mândrie (în această viaţă lumească), Allah nu se

va uita în Ziua Judecăţii.” (Bukhari)

26

Zilele de Post din luna Ramadan.


Toate actele nedrepte care conduc la certuri, conflicte şi

discuţii în contradictoriu între oameni


„Şi ţineţi-vă cu toţii strâns de Frânghia lui Allah şi nu vă scindaţi! Şi aduceţi-vă

aminte de îndurarea lui Allah pentru voi, căci aţi fost duşmani [înainte de Islam] şi a

făcut pace între inimile voastre [la primirea Islamului] şi prin harul Lui aţi devenit fraţi

şi aţi fost pe marginea prăpastiei Focului, iar El v-a salvat de la el. Aşa va face Allah

semnele sale limpezi, pentru ca voi să fiţi bine călăuziţi.” [Coran, 3:103]

Astfel, în Islam sunt interzise bănuielile şi gândurile rele despre ceilalţi. Allah Al-

Muta'ali, Al-'Aziz (Preaînaltul, Atotputernicul) spune:

„O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli

sunt păcat27

! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre

voi să mănânce carnea fratelui său mort? [Nu!] Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de

Allah, fiindcă Allah este At-Tawwab, Ar-Rahim [Iertător şi Îndurător].” [Coran, 49:12]


„Feriţi-vă de suspiciuni, pentru că vorbele pline de suspiciune reprezintă cea mai

mare minciună...” (Bukhari)

Denaturarea faptelor şi falsa relatare

Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Coranul cel Glorios:

„O, voi cei care credeţi! Dacă vine la voi un nelegiuit cu o veste, chibzuiţi cu

[mare] băgare de seamă, ca să nu pricinuiţi rău unui neam, din neştiinţă, şi să nu vă

căiţi pentru ceea ce aţi făcut!” [Coran, 49:6]

Accesele de furie, capriciile şi folosirea unui limbaj jignitor şi

abuziv

Musulmanul este obligat să îşi controleze întotdeauna furia. Allah Al-Muta'ali, Al-

'Aziz (Preaînaltul, Atotputernicul) a spus în Coranul cel Glorios:

„Pentru aceia care se feresc de păcatele mari şi de faptele ruşinoase şi care iartă,

atunci când se mâniază.” [Coran, 42:37]


„Nu este puternic cel care se luptă, ci cel care se stăpâneşte la mânie.” (Bukhari

şi Muslim)


mai spus:

„Nu este credincios cel care atacă onoarea altora, îi blesteamă şi care foloseşte un

limbaj umilitor şi neplăcut atunci când vorbeşte cu alţii.” (Tirmidhi)

27

Bănuielile şi gândurile rele despre cineva, fără a avea dovezi.


Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:

„Un om i-a cerut Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) un sfat

şi acesta i-a spus: «Nu te enerva.» Omul a mai repetat acest lucru de mai multe ori, iar el de

fiecare dată i-a răspuns: «Nu te enerva.»” (Bukhari)

Bucuria în faţa suferinţei celorlalţi


„Nu face haz de necazul fratelui tău, căci poate Allah va avea milă de el şi va

aduce necazul asupra ta.” (Tirmidhi)

Amestecul în lucrurile care nu-l privesc


„Unul dintre semnele unui bun musulman este acela că lasă deoparte ceea ce nu

îl priveşte.” (Tirmidhi)

Hotărârea şi judecata nedreaptă

Legile pe care omul le dă derivă din Coran şi Sunnah, de aceea Singurul Judecător

este Allah Al-Hakam (Judecătorul). Prin urmare, un judecător este însărcinat cu interpretarea

legii şi aplicarea acesteia în mod just în toate cazurile în care i se cere opinia şi dacă devine

nedrept în verdictele sale, atunci el a trădat încrederea sacră. Allah Al-Hakim, Al-'Aziz (Cel

Înţelept şi Atotputernic) spune:

„... Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt

necredincioşi.” [Coran, 5:44]

Aceasta se bazează de asemenea pe hadith-ul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui

Allah fie asupra sa!) :

„Judecătorii sunt de trei tipuri, dintre care doi vor ajunge în Iad şi unul în

Paradis. Un om care judecă împotriva a ceea ce este drept, cu bună ştiință, este cel care

merge în Iad. Un judecător care nu ştie şi astfel încalcă drepturile oamenilor este, de

asemenea, cel care va merge în Iad, iar un judecător care se pronunţă în conformitate

cu ceea ce este drept, va merge în Paradis.” (Abu Dawud şi Tirmidhi)

Iscodirea altora

Islamul interzice iscodirea altora prin orice mijloace, după cum Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul) spune:

„O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli

sunt păcat28

! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre

voi să mănânce carnea fratelui său mort? [Nu!] Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de

Allah, fiindcă Allah este At-Tawwab, Ar-Rahim [Iertător şi Îndurător].” [Coran, 49:12]

28

Bănuielile şi gândurile rele despre cineva, fără dovezi.



„Dacă cineva ascultă vorbele celor cărora le displace (ca el să asculte) sau a celor

care se ascund de el, în Ziua Învierii în urechile va fi turnat plumb topit.” (Bukhari)

Răspândirea greşelilor altora şi calomnia

A vorbi despre vieţile altora distruge armonia dintre oameni şi creează situaţii

neplăcute pentru viaţa socială. Allah Al-Muta'ali(Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:

„Nu da ascultare celui care făgăduieşte întruna şi este vrednic de dispreţ, ~

Defăimător, care umblă cu clevetiri.” [Coran, 68:10-11]


„Calomniatorul nu va avea permisiunea să intre în Paradis.” (Bukhari şi

Muslim)

Unul dintre rezultatele sigure ale calomniei este răspândirea de zvonuri, ură şi furie

între membrii comunităţii. Ca atare, acest lucru poate conduce la situaţii neplăcute sau la

anumite tulburări în societate. Islamul nu tolerează şi nici nu trece cu vederea astfel de

situaţii.

Exploatarea altora, în mod special a victimelor uşoare (cum

sunt săracii sau cei în vârstă)

Islamul are drept scop stabilirea unei societăţi bine integrate, cu legături frăţeşti

solide. Allah Al-Muta'ali(Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:

„Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu

rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de

alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah

nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!” [Coran, 4:36]

Crearea de greutăţi celor din jur şi în special vecinilor


„«Pe Allah, el nu este credincios! Pe Allah, el nu este credincios! Pe Allah, el nu

este credincios!» Oamenii au întrebat: «Cine Mesager al lui Allah?» El (Pacea şi

binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «Cel al cărui vecin nu se află în

siguranţă în preajma sa.»” (Bukhari şi Muslim)


Concluzii

Islamul construieşte punţile de legătură pentru crearea de relaţii de prietenie între

oameni, bazându-se pe principii de interes general şi comune tuturor părţilor implicate.

Niciodată nu trebuie utilizate constrângerea sau forţa pentru a determina pe cineva să accepte

Islamul. Această religie doreşte binele tuturor, indiferent de culoare, crez, locaţie geografică

sau naţionalitate. Legile şi principiile sale promovează maniere universale de comportament,

care îndeamnă la dreptate şi bunăvoinţă. Musulmanilor li se cere să iubească de dragul lui

Allah, şi să urască pentru cauza Sa, şi niciodată, pentru vreun alt interes special, dorinţe

lumeşti sau capricii. De asemenea, nu îi este permis să iubească sau să urască persoana în

sine, ci să iubească binele şi să urască răul pe care comportamentul persoanei îl provoacă.

Allah Al-Muta'ali(Preaînaltul) spune:

„Fii cu iertare, porunceşte ceea ce este bun şi îndepărtează-te de neştiutori!”

[Coran, 7:199]

Islamul aduce oamenii din întunericul ignoranţei şi nedreptăţii, la adevărata lumină a

ghidării şi a dreptăţii. Allah Al-Muta'ali(Preaînaltul) spune în Coranul cel Sfânt:

„Allah este ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la Lumină, în

vreme ce acelora care nu cred le sunt ocrotitori Taghuţii, care-i scot de la Lumină la

întunecimi şi aceştia sunt oaspeţii Focului şi în el vor rămâne veşnic.” [Coran, 2:257]

Islamul îi educă pe toţi musulmanii în spiritul păcii, iertării, răbdării şi grijii. El caută

toate mijloacele necesare pentru a putea stabili dreptatea socială în interiorul comunităţilor

sale şi pentru a proteja drepturile tuturor cetăţenilor statului Islamic, cuprinzându-le pe toate

în sistemul său prosper. Islamul îndeamnă musulmanii să facă bine altora fără a aştepta vreo

răsplată, pentru că ştie că aceasta nu vine decât de la Domnul lor, Cel mai Darnic. El îi educă

pe musulmani în spiritul respectului şi al onorării Poruncilor şi Legilor Divine, astfel încât

fiecare membru al societăţii să se simtă în siguranţă şi să trăiască în pace, excepţie făcând cei

care, din cauza faptelor săvârşite, merită să fie pedepsiţi cu dreptate pentru răul făcut. Islamul

îi învaţă pe musulmani să fie altruişti, să iubească pentru ceilalţi ceea ce iubesc pentru ei

înşişi, astfel încât de toate acestea să poată beneficia întreaga societate: cel în vârstă să fie

bun cu tânărul şi minorul, cel tânăr să fie milostiv, respectuos şi săritor pentru cel în vârstă,

cel bogat să fie generos cu cel sărac şi toţi să îi ajute pe cei care au nevoie. Islamul aspiră la

societatea ideală care se regăseşte în cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah

fie asupra sa!) , care a spus:

„Credincioşii, în prietenia lor reciprocă, în compasiunea şi afecțiunea lor, sunt

precum un trup: dacă o parte a lui suferă, întregul trup resimte durerea.” (Bukhari şi

Muslim)

Sperăm ca această cărticică îi va ajută pe cei care caută adevărul, ca şi pe cei care

speră la fericirea din Paradis, dorindu-şi mântuirea de Focul Iadului şi de tortura sa veşnică,

dorind locuinţa eternă a Paradisului.

Din moment ce ştim cu toţii că moartea este destinul final al fiecărei fiinţe vii,

întrebarea principală care se naşte este următoarea: ce se întâmplă după moarte? Musulmanii,

ca şi Oamenii Cărţii (evreii şi creştinii), cred în Ziua Judecăţii, unde vor găsi doar

recompensele sau pedepsele binemeritate, care se vor perpetua într-o viaţă veşnică, fie în

Grădinile Paradisului, fie în Focurile Iadului. Cei care au acceptat cu sinceritate Islamul ca


mod de viaţă, cu siguranţă ei au urmat calea care conduce, cu Voia lui Allah, la fericire şi

după moarte. Cei care au comis păcate în această lume împotriva oamenilor inocenţi şi fără a

avea vreun drept să facă aceasta, ei vor fi pedepsiţi pentru faptele lor. Cu toate acestea, în

cazul în care oamenii comit orice act de nesupunere împotriva poruncilor lui Allah Al-

Muta'ali (Preaînaltul), ei sunt supuşi în totalitate Voinţei, Milei şi Judecăţii lui Allah Al-'Aziz

(Atotputernicul). Astfel, dacă El, Preaînaltul şi Preaslăvitul, doreşte să tortureze un păcătos

prin Dreptatea Sa, nu este nimeni care să intervină pentru el, decât dacă Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul) îi permite, iar dacă Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) doreşte să ierte un asemenea

păcătos, El o va face prin Mila şi Generozitatea Sa. Cât pentru cei care se întorc de la Islam,

după ce au cunoscut religia cea adevărată sau cei care îi întorc spatele şi mor ca

nemusulmani, noi credem că aceştia vor sta veşnic în Focul Iadului.

Prin urmare, îi cerem fiecărei persoane să caute salvarea sufletului său prin facerea de

fapte drepte şi să se bazeze pe Mila lui Allah Ar-Rahman, Ar-Rahim (Cel Milostiv, Cel

Îndurător). Încurajăm fiecare persoană să caute Calea cea Dreaptă care conduce la Paradis, iar

aceasta este Calea lui Allah, Calea Islamului; supunerea totală în faţa lui Allah Al-Muta'ali

(Preaînaltul). Aceasta este Calea care conduce la fericirea veşnică, cu Voia lui Allah. Allah

Al-'Aziz (Atotputernicul) spune despre cei care au răspândit propaganda mincinoasă

împotriva Islamului:

„Ei voiesc să stingă lumina lui Allah cu gurile lor, însă Allah întregeşte lumina

Sa, chiar dacă necredincioşii nu voiesc.” [Coran, 61:8]


„Pe Cel în Mâna căruia este sufletul lui Mohammed! Niciun membru al acestei

comunităţi (care a auzit Mesajul), niciun evreu sau creştin care mă ascultă, dar nu

crede în ceea ce mi s-a trimis, nu este decât dintre oaspeţii Focului.” (Muslim)

الحمد لله رب العالمين

وسلم على آله وصحبهوصلى الله على نبينا محمد و

Toată lauda I se cuvine lui Allah, Stăpânul lumilor, şi toate

binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed,

asupra familiei sale, a companionilor săi şi asupra tuturor celor

care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah Atotputernicul să

aibă milă de ei în Ziua Judecăţii!


Dacă doriţi să cunoaşteţi şi să primiţi mai multe informaţii despre Islam, nu ezitaţi

să ne contactaţi la adresele:

De asemenea, puteţi găsi mai multe informaţii pe site-urile:

http://www.islamland.org

www.islamhouse.com

http://www.sultan.org

www.islam-guide.com

www.islamreligion.com

http://www.islamland.org/

http://www.islamhouse.com/

http://www.sultan.org/

http://www.islam-guide.com/

http://www.islamreligion.com/

islamul religia păcii - islam land

Documents