7.) Ahitectura Imperiului Bizantin. 330-1454. Simbolismul creştin în arhitectura şi pictura bizantină.Arh. bizantină a aparut în oraşe ale Imperiului Roman de Răsărit, în perioada de trecere de la

modul de producţie sclavagist la cel feudal. Ea s-a format sub influenţa unei ideologii noi – a creştinismului – şi nu numai că a păstrat multe din tradiţiile arh. antice, dar a şi a rezolvat numeroasele probleme artistice şi constructive apărute în cadrul noului mediu social-istoric. Totodată cu creşterea conducerii centralizate a crescut şi rolul ideologic al bisericii creştine. Din acest motiv, biserica a ocupat în paralel cu împăratul, o poziţie dominantă în cadrul imperiului.

Arh. bizantină s-a distins printr-o mare diversitate de curente şi de forme artistice, care şi-au căpătat trăsăturile lor părticulare sub influenţa tradiţiilor locale. Marele construcţii monumentale, aveau ca scop întărirea şi preamărirea celor două puteri strîns legate între ele, puterea împăratului şi a bisericii. În acest scop se construiau palate vaste, terme, lucrări inginereşti şi în special biserici. În decursul întregii dezvoltări a arh. religioase bizantine, una dintre cele mai importante probleme care stăteau în faţa arhitecţilor o reprezenta organizarea interioară a bisericii, astfel ca el să corespundă cerinţelor cultului creştin. Aspectului exterior i s-a acordat o importanţă de sine stătătoare, numai după rezolvarea problemei spaţiului interior şi numai după ce forma compoziţională a fost complet elabortă. Religia creştină, care mutase oficierea serviciului divin în interiorul edificiului necesita crearea unor încăperi vaste, care să poată cuprinde mari mase de credincioşi. Ţinînd seama că toată viaţa creştinismului trebuia să se petreacă sub îndrumarea bisericii, această încăpere urma să cuprinda nu numai toată comunitatea în timpul oficierii tainelor religioase, dar să servească şi ca loc pentru întruniri publice, religioase sau laice. Arhitecţii bizantini şi-au pus problema extinderii şi amplificării cît mai variate a spaţiului interior. Folosind pe scară largă cupola, pe care ei o sprijină pe puncte de reazem situate în centrul clădirii, extinzînd astfel in înălţime spaţiul încăperii.

Se presupune că bisericile bizantine au început să fie decorate în exterior sf.sec. X. Totuşi şi după anul 1000 tratarea exterioară a avut o importanţă secundară şi n-a atins un nivel înalt de dezvoltare. Problema îmbinării armonioase dintre interiorul amplu dezvoltat şi exterior a fost rezolvată prin construcţiile ridicate de slavii de sud şi de răsărit. Cu toate acestea în perioada bizantina mijlocie începe să se dezvolte treptat şi decoraţia exterioară a bisericii. Apar un şir de elemente decorative (cornişe din cărămizi puse pe muchie, nişe duble, mici coloane angajate) Apsidele capătă 3 şi 5 feţe: laturile lor se acoperă cu nişe semicerculare duble, suprapuse. Arh. bizantină tîrzie aflîndu-se sub influenţa arh. ţărilor slave se caracterizează prin decoraţia exterioară variată şi bogată.

Arta bizantină este o formă de artă religioasă stilizată, remarcabilă prin naturalismul ei şi prin respingerea a ceea ce era obişnuit, comun, în favoarea a ceea ce era extraordinar. Prin comparaţie cu realismul din arta romană, perpetuat în lucrările creştinismului timpuriu, acum apare un stil simbolic mai plat, mai abstract, care scoate în evidenţă calităţile spirituale. Pereţii exteriori erau astfel clădiţi încât să pară asemeni unor draperii fine acoperite de o cupolă, ca simbol al perfecţiunii, în timp ce pereţii interiori erau din belşug ornamentaţi cu marmură şi aur. Estetica artei bizantine ilustrează o cultură bazată pe legile eterne ale universului creştin, acordând în acelaşi timp o mare atenţie detaliului şi ornamentelor. Cele mai multe biserici nu mai erau construite ca în Roma veche din piatră tăiată şi cioplită, ci din bucăţi de piatră amestecate cu cărămidă, datorită efectelor pitoreşti pe care aceasta le poate produce prin culoare, granulaţie şi amplasament.

San Vitale . San Apollinare Nuovo

1.) Arhitectura Imperiului Bizantin. 330-1454. Etapele istorice şi artistice, particularităţile constructive.

Arhitectura bizantină s-a format în numeroasele oraşe ale Imperiului Roman de Răsărit, în epoca de trecere de la modul de producţie sclavagist la cel feudal, dezvoltîdu-se sub influenţa unei ideologii noi – creştinismul, biserica ocupînd, în paralel cu împăratul, o poziţie dominantă în cadrul imperiului. Marile constructii monumentale, care s-au realizat în diferite regiuni ale imperiului şi mai ales la Constantinopol, aveau ca scop întărirea şi preamărirea celor două puteri – a împăratului şi a bisericii. În acest scop se construiau ziduri în jurul oraşelor, palate, terme, lucrări inginereşti şi în special biserici.

Dezvoltarea arhitecturii bizantine poate fi împărţită în trei etape importante care reprezintă: - Arhitectura bizantină timpurie (sec. V- încep. sec VII); - Arh. bizantina mijlocie (sec. VII - XII); - Arh. bizantina tîrzie (sec. XIII-XV)

Arhitectura bizantină timpurie . – s-a creat în perioada de trecere de la sclavagism la feudalism. Constucţiile executate au fost influenţate de arhitectura practicată în Siria, Asia Mică, Armenia, Roma, Grecia etc.

Palatele cuprindeau un mare număr de săli cu apside acoperite cu semi-cupole, încăperi drepunghiulare şi galerii. Zidurile erau placate cu marmură, în timp ce bolţile erau placate cu mozaicuri. Materialele de constr. care erau folosite constituiau un tip de cărămidă mare, bine arsă, de formă pătrată sau dreptunghiulară, cu grosime de 4-5cm. Zidăria se făcea cu mortar de var, la care se adăuga cărămida sfărîmată. Zidurile se executau fie numai din cărămidă , fie din straturi de cărămizi suprapuse, alternînd cu cîteva rînduri de piatră cioplită.

Un tip răspîndit de edificii religioase îl constituia bazilica acoperită cu ferme de lemn sau cu bolţi de piatră. Ex: Bazilica din Turmanin(Siria) sec.V; Bazilica din Kalb-Luze(Siria)sec. VI.

Alături de bisericile de tip bazilical, în Bizanţ erau răspîndite şi bisericile de tip central, terminate cu o cupolă care se sprijinea pe un zid cilindric, susţinut la rîndul său de stîlpi dispuşi circular. Ex: biser. Sf. Gheorghe din Esra (Siria) sec. VI. Pe baza imbinarii bazilicii si a bisericii de tip central s-a elaborat un nou tip de clădire bisericeasca-bazilica cu cupola. Elementul constructiv utilizat pentru trecerea de la patratul format de stilpii de sustinere ai cupolei, legaţi intre ei cu arce de descărcare la circumferinţa cupolei, o constituiau pendentivii: alaturi de pendentivii sferici se intrebuinţau şi trompele, executate din cărămidă sau din piatra cioplita. Ex.: bazilica din Kodja-Kalessi (Asia Mică, sec.V); biserica Sf. Sergiu şi Baccus (Constantinopol anii 527-536).Urmind indicaţiile lui Iustinian, arhitecţii Anteniu şi Isidor au construit în anii 532-537 biserica Sf. Sofia din Constantinopol - principală biserică a imperiului, prin imensitatea dimensiunilor şi prin monumentalitatea formelor sale, ea se detaşa puternic printre construcţiile înconjurătoare, formate din curţi cu coloane, clădirea baptiseriului, treceri acoperite şi volumele însoţite de portice ale palatului imperial.

Arhitectura bizantină a perioadei mijlocii se dezvoltă în perioada statornicirii şi formării definitive a feudalismului. Arhitectura constructiilor din Constantinopol devine un model pentru toate celealte regiuni ale imperiului. Biserica cu plan în formă de cruce acoperită cu cupolă ocupă un loc de frunte printre constr. acestei perioade. Se dezvoltă principiile constructive privind organizarea spaţiului interior. În bisericile bizantine importanţa părţii centrale era subliniată prin toate mijloacele: sub cupola principală se găsea amvonul, în jurul căruia se desfăşura etapa principală a serviciului divin. Galeriile laterale, galeria interioară centrală şi corul erau destinate pentru credincioşi. Datorită aşezării cupolei pe un tambur, spaţiul central al bisericii bizantine cu plan cruciform acoperită cu cupolă din perioada medie devine mult mai înalt decît cel din interiorul braţelor crucii; apariţia tamburului înalt scoate clar în evidenţă centrul bisericii, în cadrul volumului exterior al construcţiei. Treptat în aceată perioada începe să se dezvolte decoraţia exterioară a bisericilor. Apar un şir de elemente decorative :cornişe din cărămizi puse pe muchie, nişe duble, mici coloane angajate. Apsidele capătă 3 şi 5 feţe: laturile lor se acoperă cu nişe semicerculare duble, suprapuse. Tamburul se împodobeşte cu mici coloane, între care se aşează ferestre şi nişe duble. Ca ex: biserica Maicii Domnului din Salonic, mănăstirea Pantocratorului din Constantinopol (sec.12) – partea centrală este şi mai mare şi mai unitară, datorită faptului că stîlpii de susţinere ai cupolei sunt înlocuiţi aici cu cupole rotunde, iar apsidele laterale ale altarului, ca şi apsida principală sînt larg deschise către centrul bisericii.

Arhitectura bizantină tîrzie se formează la Constantinopol în timpul Paliologilor. Arh. acestei epoci este marcată prin lipsa unor edificii bisericeşti sau a unor palate de mari proporţii. În această perioadă nu se construiesc clădiri noi, refăcîndu-se cele vechi. În construcţia bisericilor se observă o îndepărtare de la principiul compoziţiei pe plan central. Se dezvoltă decoraţia exterioară variată şi bogată, proprie ţărilor slave –Bulgaria, Serbia şi Rusia kievleană. Un exemplu caracteristic pentru arh.biz.tîrz. îl constituie Palatul Paleologilor din Constantinopol (Tekfur-Serai). Este construit pe un plan dreptunghiular şi are 3 niveluri. Zidurile alternează cu rînduri de piatră albă şi marmură galbenă. Arcile de deasupra deschiderilor arcadelor inferioare sint impodobite cu ornamente din marmura multicolora. Biserica din manastirea Chora din Constantinopol(sec 6) . la inceputul secXIV ea a fost total reconstruita. Biserica se distinge printr-un plan original, compozitia ei nu mai creeaza un spatiu unitar plin de solemnitate, asa cum era cazul la bisericile cu plan cruciform, acoperite cu cupola, caracteristice perioadei bizantine medii, intrucit aceasta cladire este compusa dintr-un sir de locasuri de rugaciune care formeaza un singur volum.

In timpul Paleologilor s-a dus o vasta activitate de constructii in diferite regiuni ale imperiului: Mistra , Salonic, Muntele Atos etc.

Bizanţul a fost locul unde s-a elaborat şi s-a desăvîrşit acel tip de edificiu de cult, în care se puteau concentra într-o singură încăpere mari mulţimi de credincioşi. Aici s-a dezvoltat sistemul constructiv prin care o cupolă uşoară era aşezată pe un tambur cilindric, care se rezema pe puncte de sprijin situate în interiorul clădirii. Acest sistem constructiv permite o diferenţiere clară între elementele de susţinere şi cele de umplutură.

Biserica din mănăstirea Chora Constant., an. 527—536. Plan. din Constantinopol .Plan Biserica Sf. Sergiu şi Baccus din

Plan Biserica Sf. Sofia din Constan Biserica Sf. Sofia din Constantinopol (532-537 )

2.) Arhitectura Imperiului Bizantin. 330-1454. Oraşul Constantinopol, istoria fondării, edificiile principale de cult şi civile, fortificaţiile urbane, porţile oraşului.

Capitala imperiului Roman de Rasarit – or. Constantinopol „a doua Romă” – a fost intemiat in an 330, de catre imparatul Constantin pe locul anticului oras Bizanţia. Or. Constantinopol este situat pe tarmul european al marii Mediteraniene in strimtoare Bosfor. Aceasta era un loc de rascruce al cailor comerciale care duceau din Europa in Asia si din Marea Neagra spre Marea Mediterana. In decursul primelor secole ale evului mediu Constantinopolul a fost un centru al culturii, al mestesugurilor si al comertului. În sec.V-VI in capitala impăraţilor bizantini s-a construit un numar imens de edificii laice si bisericesti . In plan el are o forma aproximativ triunghiulara, in unul din virfuri gasindu-se principalele cladiri ale capitalei: palatul imperial, hipodromul si bazilica Sf. Sofia . Spre uscat Constantinopolul era aparat de un şant care putea fi umplut cu apă, fiind intarit cu ziduri puternice prevazute cu turnuri, in partea de vest erau formate din 3 rinduri de intarituri. Rindul exterior, compus dintr-un parapet cu metereze, urmărea malul interior al şanţului. În spatele acestor intarituri se gasea un zid cu turnuri, dupa care urma inca un zid. Dimensiunile ultimului zid erau mai mari decit cel din fata sa, turnurile sale de forme diferite alternind cu turnurile zidului interior. Poarta pricipala de intrare in oras avea dimensiuni grandioase fiind formata dintr-o arcada incadrata intre 2 piloni puternici. Aceasta poarta facea parte din sistemul de fortificatie a orasului – „Poarta de Aur”.In sec.IV-V la Constantinopol sau construit cisterne subterane, avind aspectul unor săli hipoistile. Cea mai celebra din ele este numita Bin – Bir – Direk. Un deosebit interes il prezinta apeductele in doua niveluri.Casa de locuit bizantina se deosebea foarte putin de cea antica. Palatele cuprindeau un mare număr de săli cu apside acoperite cu semicupole, încăperi drepunghiulare şi galerii. In timpul lui Iustinian, se construieşte biserica de tip central Sf. Sergiu şi Baccus. În plan are o formă aproape pătrată. Pe latura de apus a fost adăugate un nartex şi un atrium; înlocuite pe timpul turcilor printr-un portic cu coloane; la latura de răsărit se ataşează o apsidă. În interiorul pătratului este înscris un octogon, forma sa fiind marcată prin pilele şi coloanele situate între ele, care susţin galeriile superioare. Împingerile laterale ale cupolei sunt preluate de pilele legate la partea superioară, atît între ele cît şi cu zidurile exterioare, prin arce. Cupola se compune din16 sectoare, din care 8 se sprijină direct pe pile, avînd suprafata concavă dublu curbată; restul 8 sectoare posedă ferestre. Biserica Sf. Sofia din Constantinopol (532-537)- principală biserică a imperiului, ea se evidenţia puternic printre construcţiile înconjurătoare, formate din curţi cu coloane, clădirea baptiseriului, treceri acoperite şi volumele însoţite de portice ale palatului imperial. Reprezintă în plan un mare dreptunghi, al cărui nucleu îl constituie, corespunzînd cupolei, un pătrat imens marcat de 4 pile masive, legate în partea lor superioară cu arce de descărcare. Imensul volum a acestei părţi este încununat cu o cupolă, cu d= 33m, care se sprijină pe pendientivi sferici. Construcţia portantă a cupolei constă din arce, avînd forma unor nervuri radiale, care se sprijină la partea inferioară pe un inel iar in partea superioară se întretaie în centrul cupolei. Învelişul cupolei este străpuns în partea inferioară de 40 de deschizături, care servesc la iluminat. În prezent biserica este mult transformată faţă de forma sa iniţială. Biserica bizantină de tip central , acoperită cu cupolă avea una sau 5 cupole. Prima biserică cu 5 cupole, biserica Sf. Apostoli, a fost constr. în sec.VI. Volumul ei avea forma unei cruci, nefiind însă vorba de o biserică cu plan cruciform acoperită cu cupolă; împingerea cupolei centrale se făcea printr-un sistem de mici cupole rezemate pe arce de descărcare, dispuse după punctele cardinale deasupra braţelor crucii.Din acest grup fac parte si bisericile de nord şi de sud de la mănăstirea Pantocratorului din Constantinopol (prima jum. a sec XII-lea). În a II-a jum. a sec XII-lea, aceste biserici au fost reconstruite, adăugîndu-se între ele o capelă funerară. Partea centrală a bisericii este si mai mare datorită faptului că stîlpii de susţinere a cupolei sunt înlocuiţi aici cu cupole rotunde, iar apsidele laterale ale altarului, ca si apsida principală, sunt larg deschise către centrul bisericii. Al II-lea palat din capitală ca mărime şi însemnătate era Tekfur-Serai(sec. XIV). In plan constitue un dreptunghiular şi are 3 niveluri. Nivelul inferior are în partea orientată spre curte un şir de arcade de trecere, în timp ce nivelul superior adăposteşte o sală mare, iluminată pe ambele părţi. Aproape de mijlocul zidului de sud există un decroş în consolă, care adăpostea o capelă. Zidurile sînt construite din cărămidă care alternează cu rînduri de piatră albă şi marmură galbenă. Arcile de deasupra deschiderilor arcadelor inferioare sint impodobite cu ornamente din marmura multicolora. Portiunile de ziduri dintre niveluri sunt ocupate de briuri decorative. Faţadele laterale ale clădirii erau încununate cu frontoane în trepte.Biserica din manastirea Chora din Constantinopol(sec.VI) – celebră prin minunatele sale fresce. A fost refăcută de nenumărate ori, la inceputul sec.XIV ea a fost total reconstruita. Biserica se distinge printr-un plan original, compozitia ei nu mai creeaza un spatiu unitar plin de solemnitate, asa cum era în cazul bisericilor cu plan cruciform, acoperite cu cupola, caracteristice periodei bizantine medii, intrucit aceasta cladire este compusa dintr-un sir de locasuri de rugaciune care formeaza un singur volum. Păstrind de la bisericile construite anterior partea centrală acoperită cu o cupolă şi o apsidă principală deschisă către ia.Arhitectura din Constantinopol devine ca un model pentru toate celelalte regiuni ale imperiului. Biserica cu plan în formă de cruce, acoperită cu cupolă ocupă un loc de frunte în această perioadă. În anul 1453 or. Constantinopol a fost cucerit de către turci, întrerupîndu-se astfel dezvoltarea arhitecturii bizantine.

Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol Biserica Sf. Sergiu şi Baccus

Biserica Sf. Sofia din Constantinopol Biserica Sf. Sofia din Constantinopol (532-537)

3.) Arhitectura Imperiului Bizantin. Perioada medie. Sec. VIII-XII. Sistemul constructiv planimetric al bisericilor cruce greacă înscrisă. Arhitectura bizantină în perioada medie se dezvoltă în perioada statornicirii şi formării definitive a feudalismului, adică în sec. VII – XI. Situaţia Imperiului Bizantin se schimbă în mod considerabil.

În decursul celor aproape doua secole de exis tenţă a dinastiei macedonene, in Bizanţ se menţine autoritatea de stat centralizată a monarhiei feudale. În legatură cu aceasta situaţie apare şi în artă tendinţa spre consolidarea unui stil unic. Arhitectura constructiilor din Constantinopol devine un model pentru toate celelalte regiuni ale imperiului. Biserica cu plan in forma de cruce acoperit cu cupola ocupa un loc de frunte printre construcţile acestei perioade.

Arhitectura bizantină din secolele VII—XII dezvoltă principiile constructive privind organizarea spaţiului interior al edificiilor de tip central, elaborate in perioada timpurie. Principiul compoziţional de baza al arhitecturii bizantine, care consta din opunerea vastului spatiu central, tratat deschis şi incununat cu о cupolă, galeriilor inguste inconjuratoare, precum şi prin subordonarea tuturor parţilor cladirii, in avantajul parţii centrale — a fost determinat de complicatul ritual bizantin. In arhitectura bizantină din peri oada medie, ca şi in arhitectura bizantina timpurie, sub cupola principală a bisericilor se gasea amvonul, in jurul caruia se desfasura partea cea mai importantă a serviciului divin. Datorita acestui fapt, in bisericile bizantine importanţa părţii centrale era subliniata de regulă prin toate mijloacele. Galeriile laterale, galeria interioara centrală si corul erau destinate pentru credincioşi.

Biserica bizantină de tip central, acoperita cu cupola putea avea una sau 5 cupole. Acest ultim tip de edificiu se întîlnea însă mai rar. Prima biserică cu 5 cupo le , b i s e r i c a S f . Apos to l i din Constantinopol, a fost construită în sec. Vl-lea. Volumul ei avea forma unei cruci, nefiind însă vorba de о biserică cu un plan in forma de cruce, acoperită cu cupola; impingerea cupolei centrale nu se anula prin intermediul unei bolţi cilindrice, dispuse pe laturile sale, ci printr-un sistem de mici cupole rezemate pe arce de descarcare, dispuse dupa punctele cardinale de-asupra braţelor crucii. О biserică de acest fel a fost construita si in Efes (Asia Mica.) La biserica cu planul in forma de cruce acoperita cu cupola, cupolele mici sint situate deasupra colţurilor edificiului.

Biserica San Vitale din Ravena este cea mai reuşită biserică bizantină de tip central pe plan ortogonal (526-547). Întocmai ca şi biserica Sf. Sergei si Baccus, biserica San Vitale se compune din doua parţi: octogonul central, delimitat de cei opt stilpi care susţin cupola, legati intre ei prin arcadele unor mici apside şi galeria cu doua niveluri, care inconjoara partea centrală înaltă şi spaţioasa. Nartexul este situat faţă de clădire sub un unghi de 20'. În urma acestui fapt, între nartex si octogon s-a format un spaţiu în care sînt amplasate turnurile cilindrice cu scări care duc la galeria corului. Nartexul desfăşurat în lungime, ale carui capete formează două semicercuri, este acoperit cu о boltă cilindrică. Stîlpii înalţi care susţin cupola amplifică vizual impresia de înalţime a spaţiului central. Galeria cu doua niveluri situate in exteriorul stilpilor de sustinere a cupolei contrasteaza cu spaţiul vast al parţii centrale, mărind expresivitatea plastică a acesteia din urmă. Bolţile primului si al celui de al doilea nivel al galeriei sint susţinute de arce, care neutrali zeaza impingerile bolţii cu care e acoperit ortogonul central, asigurind şi stabilitatea stîlpilor de sustinere. Zidurile sînt întăriţi pe partea lor exterioara cu pilaştri.

Decoratia interioara a bisericii San Vitale este remarcabila. Coloanele galeriei interioare aveau capiteluri aurite, reprezentînd un model de mare valoare artistică. Stîlpii şi pereţii interiori erau placati pîna la naşterea bolţilor cu marmură colorată. În interiorul apsidei şi al galeriei s-au pastrat mozaicuri remarcabile prin coloritul lor viu şi variat.Cele care se remarca in mod special sunt bucatile aurii folosite pentru aura sau pentru fundal realizate prin presarea unor foite de aur, pe o suprafata sticloasa acoperita apoi pentru protectie cu un strat subtire de sticla. Aceste tessarae erau fixate in tencuiala umeda, in unghiuri usor diferite ca sa rasfranga lumina si sa creeze un efect de sclipiri.

In timpul lui Iustinian, se construeşte biserica de tip central Sf. Sergiu şi Baccus (527). În plan are o formă aproape pătrată. Pe latura de apus a fost adăugate un nartex şi un atrium; înlocuite pe timpul turcilor printr-un portic cu coloane; la latura de răsărit se ataşează o apsidă. În interiorul pătratului este înscris un octogon, forma sa fiind marcată prin pilele şi coloanele situate între ele, care susţin galeriile superioare. Împingerile laterale ale cupolei sunt preluate de pilele legate la partea superioară, atît între ele cît şi cu zidurile exterioare, prin arce. Cupola se compune din16 sectoare, din care 8 se sprijină direct pe pile, avînd suprafata concavă dublu curbată,restul 8 sectoare posedă ferestre.

Biserica San Vitale din Ravenna, anii 526-547 .

b i s e r i c a Sf . Ap osto l i din Constantinopol, sec VI

4.) Arhitectura Imperiului Bizantin. Perioada tîrzie. Sec. XIII-1454. Biserica mănăstirii Chora şi palatul Tecfur-Serai.

Arhitectura bizantină tîrzie se formează la Constantinopol în timpul Paliologilor. Arh. acestei epoci este marcată prin lipsa unor edificii bisericeşti sau a unor palate de mari proporţii. În această perioadă nu se construiesc clădiri noi, refăcîndu-se cele vechi. În construcţia bisericilor se observă o îndepărtare de la principiul compoziţiei pe plan central. Se dezvoltă decoraţia exterioară variată şi bogată, proprie ţărilor slave –Bulgaria, Serbia şi Rusia kievlieană. Palatele aveau spatii ample,luxos decorate exprimand prestigiul imperial.Incaperile erau grupate pe functiuni:partea oficiala cu sala tronului,partea destinata femeilor,zona gospodareasca.

Un exemplu caracteristic pentru arh.biz.tîrz. îl constituie Palatul Paleologilor din Constantinopol (Tekfur-Serai) sec. XIV - Al II-lea palat din capitală ca mărime şi însemnătate. El este construit pe un plan dreptunghiular şi are 3 niveluri. Nivelul inferior are în partea orientată spre curte un şir de arcade de trecere, în timp ce nivelul superior adăposteşte o sală mare, luminată pe ambele părţi. Aproape de mijlocul zidului de sud există un decroş în consolă, care adăpostea o capelă.

Zidurile sînt construite din cărămidă care alternează cu rînduri de piatră albă şi marmură galbenă. Arcile de deasupra deschiderilor arcadelor inferioare sint impodobite cu ornamente din marmura multicolora. Portiunile de ziduri dintre niveluri sunt ocupate de briuri decorative. Faţadele laterale ale clădirii erau încununate cu frontoane în trepte.

Dintre monumentele de arhitectură bisericească în această perioadă trebuie menţionată şi Biserica din manastirea Chora din Constantinopol (sec 6) – celebră prin minunatele sale fresce. Biserica Chora din Constantinopol - Muzeul Kariye sau Chora - este considerata a fi una dintre cele mai frumoase biserici bizantine. Biserica este situata in partea vestica a orasului, in districtul Erdinekapi, din Istambul-ul de astazi.

A fost refăcută de nenumărate ori, la inceputul sec.XIV ea a fost total reconstruita. Biserica se distinge printr-un plan original, compozitia ei nu mai creeaza un spatiu unitar plin de solemnitate, asa cum era în cazul bisericilor cu plan cruciform, acoperite cu cupola, caracteristice periodei bizantine medii, intrucit aceasta cladire este compusa dintr-un sir de locasuri de rugaciune care formeaza un singur volum. Păstrind de la bisericele construite anterior partea centrală acoperită cu o cupolă şi o apsidă principală deschisă către ea. Partea centrală, luminată prin ferestrele situate în tamburul cupolei, este separată prin ziduri groase de încăperile, galeriile şi altarele anexe, dispuse asimetric în jurul ei.

Cladirea existenta la data aplicarii mozaicurilor era una ridicata pe la jumatatea secolului al XII-lea. Fragmente din aceasta supravietuiesc in actuala structura a bisericii, desi sunt acoperite de o capela funerara, ridicata mai apoi, de doua pronaose si un pridvor, construite in secolul al XIV-lea. Teodor Metochites, un important demnitar de stat si un bizantin cu mari influiente, este ctitorul celor mai multe dintre mozaicurile si frescele Bisericii Chora. Mozaicurile si frescele ctitorite de Teodor au fost realizate intre anii 1315-1321. Aceste mozaicuri sunt cele mai reusite exemple de arta bizantina din perioada renascentist-paleologa. Minunatiile ce imbraca peretii interiori din Chora au mesteri anonimi.

Datorita luptei pe care o duceau musulmanii cu reprezentarile si imaginile celor din lumea de sus, mozaicurile si frescele bisericii au fost acoperite cu un strat de mortar. Mortarul si cutremurile, frecvente in zona, au afectat, mai mult sau mai putin, o parte dintre operele de arta bizantina.

Biserica Chora nu este atat de mare in dimensiuni, precum alte biserici bizantine renumite din Constantinopol, ea acoperind o suprafata de doar 743 m.p., insa le prinde din urma si, pe o parte dintre ele, chiar le depaseste, prin frumoasele si nepretuitele "haine" pe care le imbraca pe interior. Biserica este structurata in trei parti distincte: pridvorul, naosul si paraclisul sau capela laterala. Biserica Chora pastreaza sase domuri: doua deasupra pronaosului, unul deasupra paraclisului si alte trei deasupra naosului central. Principala usa de intrare se afla pe fatada vestica. Pridvorul - coridor transversal, de 4 metri latime si 23 de metri lungime, este partial deschis pe latura lui estica, dand direct intr-un pronaos, din capatul lui sudic pornind un culoar ce duce pana in Paraclis. Pronaosul este lat de 4 metri, insa putin mai scurt, avand doar 18 metri lungime. Usa centrala a acestuia, de pe peretele estic, da direct in naosul central al bisericii, in timp ce o alta usa, din capatul sudic, se deschide in culoarul ce duce in Paraclis. Paraclisul era folosit initial pe post de capela funerara pentru inmormantarile familiei ctitorului. Cel de-al doilea mare dom, cu un diametru de 4.5 metri, se afla ridicat deasupra Paraclisului. Din Paraclis se face trecerea in naos si intr-o alta incapere separata, din apropierea Sfantului Altar.

Biserica din manastirea Chora din Constantinopol, reconstruită la începutul sec. IV

Palatul Tekfur-Serai

5.) Arhitectura Imperiului Bizantin. 330-1454. Geneza tipului de clădire de cult creştin oriental (ortodox) de la bazilica scurtă. Arhitectura bizantină s-a format în numeroasele oraşe ale Imperiului Roman de Răsărit, în epoca de trecere de la modul de producţie sclavagist la cel feudal. Ea s-a format sub influienţa unei ideologii noi – a creştinismului – şi nu numai că a păstrat multe din tradiţiile arh. antice, dar a şi a rezolvat numeroasele probleme artistice şi constructive apărute în cadrul noului mediu social-istoric. Totodată cu creşterea conducerii centralizate a crescut şi rolul ideologic al bisericii creştine. Din acest motiv, biserica a ocupat în paralel cu împăratul, o poziţie dominantă în cadrul imperiului.

Arhit. bizantină s-a distins printr-o mare diversitate de curente şi de forme artistice, care şi-au căpătat trăsăturile lor părticulare sub influenţa tradiţiilor locale. Marele construcţii monumentale, aveau ca scop întărirea şi preamărirea celor două puteri strîns legate între ele, puterea împăratului şi a bisericii. În acest scop se construiau palate vaste, terme, lucrări inginereşti şi în special biserici. În decursul întregii dezvoltări a arhit. religioase bizantine, una dintre cele mai importante probleme care stăteau în faţa arhitecţilor o reprezenta organizarea interioară a bisericii, astfel ca ea să corespundă cerinţelor cultului creştin. Aspectului exterior i s-a acordat o importanţă de sine stătătoare, numai după rezolvarea problemei spaţiului interior şi numai după ce forma compoziţională a fost complet elaborată.

Arhitectura popoarelor care intrau în componenţa Imperiului Bizantin a creat tipul de biserica cu plan în formă de cruce acoperită cu cupolă. Incepind cu secolul al lX-lea, el devine treptat cel mai raspindit tip de biserica bizantină, înlăturînd alte varietaţi de cladiri de cult cum ar fi : bazilica, biserica de tip central, biserica rotundă sau poligonală şi, intr-o mare măsură, chiar si bazilica acoperită cu cupolă. Începînd cu aceeaşi perioadă biserica cu plan în formă de cruce, acoperită cu cupolă a început sa fie larg utilizată în arhitectura slavilor din sud iar apoi şi a slavilor din rasarit. О etapa importantă pe calea formării noului tip de biseriă cruciformă, acoperita cu cupola, о constituie apariţia catedralei Sf. Sofia din Constantinopol, cu care a fost desăvîrşită cupola pe pendentivi, sprijinită pe semicupole laterale, care preiau pe doua dintre laturi impingerile cupolei centrale. О remarcabila exemplificare a acestui tip de construcţie il constituie mausoleul Galla Placidia din Ravenna unde volumul in forma de cruce, acoperit prin intermediul a patru bolţi cilindrice este încununat de о cupolă.

Alt tip de edificii religioase îl constituia în perioada timpurie, bazilica acoperită cu ferme de lemn sau cu bolţi de piatră. Bolta în cruce era compusă din 4 segmente de boltă cilindrice, se întrebuinţa pentru acoperirea încăperilor cu plan pătrat sau dreptunghiular, împingerile bolţii erau concentrate în cele 4 colţuri. La sf.sec. V-VI aceste bazilici se mai întîlneau la Constantinopol numai ca o excepţie, continuînd însă să se construiască în număr mare în Siria şi Asia Mică.

Alături de bisericile de tip bazilical, în bizanţ erau răspîndite şi biserici de tip central, terminate cu o cupolă care se sprijinea pe un zid cilindric, susţinut la rîndul său de stîlpi dispuşi circular. Ex: biser. Sf. Gheorghe din Esra (Siria) sec. VI. Compozitia bisericilor de tip central este caracterizată prin contrastul creat între partea centrală de mari proporţii, care era supraînălţată şi iluminată de sus, servind ca loc pentru efectuarea serviciului divin, şi galeria circulară înconjurătoare de înălţime redusă şi slab luminată .

Pe baza imbinarii bazilicii si a bisericii de tip central s-a elaborat un nou tip de clădire bisericeasca-bazilica cu cupola. Elementul constructiv utilizat pentru trecerea de la patratul format de stilpii de sustinere ai cupolei, legaţi intre ei cu arce de descărcare la circumferinţa cupolei, o constituiau pendentivii: alaturi de pendentivii sferici se intrebuinţau şi trompele, executate din cărămidă sau din piatra cioplita. Ex.: bazilica din Kodja-Kalessi (Asia Mică, sec.V); biserica Sf. Sergiu şi Baccus (Constantinopol anii 527-536).

Din grupul clădirilor cu plan în forma de cruce acoperită cu cupolă, de tip mai nou, din cadrul arhitecturii bizantine din perioada mijiocie, fac parte bisericile de nord si de sud de la manastirea Pantocratorului din Constantinopol, construite in prima jum. a sec. ХII-lea. In cea de a doua jum. a sec. XII-lea, aceste biserici au fost in mare parte refăcute, iar între ele s-a construit о capelă funerară.

Bizanţul a fost locul unde s-a elaborat şi s-a desăvîrşit acel tip de edificiu de cult, în care se puteau concentra într-o singură încăpere mari mulţimi de credincioşi. Aici s-a dezvoltat sistemul constructiv prin care o cupolă uşoară era aşezată pe un tambur cilindric, care se rezema pe puncte de sprijin situate în interiorul clădirii. Acest sistem constructiv permite o diferenţiere clară între elementele de susţinere şi cele de umplutură.

mausoleul Galla Placidia din Ravenna / biserica Sf. Sergiu şi Baccus / catedrala Sf. Sofia din Constantinopol

6.) Arhitectura Imperiului Bizantin. Perioada timpurie. Sec IV-VII. Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol, istoria, particularităţile arhitecturii. Arhitectura bizantină timpurie. – s-a creat în perioada de trecere de la sclavagism la feudalism. Constucţiile executate au fost influenţate de arhitectura practicată în Siria, Asia Mică, Armenia, Roma, Grecia etc. Capitala Imp. Roman- or. Constantinopol, a fost întemeiat în an.330, de către împăratul Constantin pe locul anticului or. Bizanţia. Aici s-au construit un şir de biserci şi edificii laice ca: Palatul imperial, hiporomul, bazilica Sf. Sofia; la fel un interes mare prezintă şi zidurile sale împreună cu Poarta de Aur ; Cisterna Bin-Bir Derk ş.a.

Palatele cuprindeau un mare număr de săli cu apside acoperite cu semi-cupole, încăperi drepunghiulare şi galerii. Zidurile erau placate cu marmură, în timp ce bolţile erau placate cu mozaicuri. Materialele de constr. care erau folosite la Constantinopol îl constituiau un tip de cărămidă mare, bine arsă, de formă pătrată sau dreptunghiulară, cu grosime de 4-5cm. Zidăria se făcea cu mortar de var, la care se adăuga cărămida sfărîmată. Zidurile se executau fie numai din cărămidă , fie din straturi de cărămizi suprapuse, alternînd cu cîteva rînduri de piatră cioplită.

Biserica Sf. Sofia din Constantinopol (532-537)- principală biserică a imperiului, prin imensitatea dimensiunilor şi prin monumentalitatea formelor sale, ea se evidenţia puternic printre construcţiile înconjurătoare, formate din curţi cu coloane, clădirea baptiseriului, treceri acoperite şi volumele însoţite de portice ale palatului imperial. Reprezintă în plan un mare dreptunghi, al cărui nucleu îl constituie, corespunzînd cupolei, un pătrat imens marcat de 4 pile masive, legate în partea lor superioară cu arce de descărcare. Imensul volum a acestei părţi este încununat cu o cupolă, cu d= 33m, care se sprijină pe pendientivi sferici. Aceştia sînt susţinuţi la rindul lor de patru arce puternice de descarcare, care reazema pe pile. Toate cele trei spaţii interioare se contopesc, formînd un singur element volumetric subordonat cupolei centrale, care este completat cu patru apside mai mici, situate in colţu rile edificiului. În mijlocul laturii de est se adaogă apsida adîncită a altarului. In partea de vest locul apsidei centrale este ocupat de trecerea spre nartex. Construcţia portantă a cupolei constă din arce, avînd forma unor nervuri radiale, care se sprijină la partea inferioară pe un inel iar in partea superioară se întretaie în centrul cupolei. Învelişul cupolei este străpuns în partea inferioară de 40 de deschizături, care servesc la luminat. În prezent biserica este mult transformată faţă de forma sa iniţială.

Zidurile exterioare ale bisericii Sf. Sofia sint construite din zidărie bizantina tradiţonală facută din cărămidă arsă, de dimensiuni mari, care alternează cu straturile groase de mortar ale rosturilor orizontale. Construcţia pilelor principale s-a facut din zidărie de piatra naturală. Nervurile cupolei si umpluturile dintre ele s-au executat din carămizi uşoare din tuf vulcanic, special preparate. Faţadele bisericii reflectau compoziţia spaţ ială a acestui edificiu, iar registrele lor simple şi de mari dimensiuni corespundeau tratării interiorului. Ca si la toate celelalte construcţii bizantine timpurii, faţadele erau aproape total lipsite de elemente decorative.

Compoziţia arhitectonica interioara a bisericii Sf. Sofia era subordonată desfaşurării ritualului complicat al serviciului divin bizantin. In partea centrală a bisericii se petrecea servi ciul divin; tot aici erau reprezentate uneori si scene din sfînta scriptură. Forma planului bisericii Sf. Sofia a fost condiţionată de asemenea şi de diferenţierea sociala, care exista între credincioşi: astfel separarea galeriilor laterale de partea centrală contribuia la izolarea cetăţenilor de rind de nobili; separarea unei părţi din galeria superioară p/u femei permitea separarea lor de bărbaţi în timpul serviciului divin.

Arcele radiale ale cupolei precum şi suprafaţa celor 4 pendentivi sunt subliniate prin mozaicuri decorative. Masivitatea pilelor şi a contraforţelor este mascată prin arcadele părţii centrale. Datorită acestui fapt intreaga construcţie pare extrem de uşoara.

Zidurile Sf. Sofia sînt placate cu marmură colorată şlefuită, cu о textura variata şi originală. Plăcile de marmură sînt combinate intr-o varietate de culori calde şi culori reci. Decorarea bolţilor şi a semicupolelor s-a facut utilizînd pe scara largă mozaicurile cu teme diferite, de preferinţă pe fond de aur care, întocmai ca şi placajul de marmură al реreţilor, аu contribuit din punct de vedere optic la diminuarea masivităţii elementelor arhitectonice ale edificiului. Decoraţia de marmură a zidurilor, sclipirea mozaicurilor de aur şi interesantul joc de umbră şi lumină aduceau о nota de viaţă cu totul deosebita în cuprinsul imensului spaţiu al bisericii.

Biserica Sf. Sofia din Constantinopol (532-537)