mihai eminescu a cunoscut creaţia populară din vatra...

Mihai Eminescu a cunoscut creaţia populară

din vatra foclorică Vlaşca

Într-unul dintre popasurile pe care Mihai Eminescu le-a făcut la Giurgiu,

iubitor al creaţiei populare, a putut cunoaşte unele cântece din bogata vatră folclorică

Vlaşca. Poate un rapsod i-a oferit prilejul de a cunoaşte un frumos cântec în care

apar numele a două aşezări vlăşcene – Răsuceni şi Strâmbeni, alegerea fiind

determinată nu neapărat de rimă, faţă de care Mihai Eminescu avea o mare

rigurozitate.

Textul cântecului se află în caietul anonim, din manuscrisul 2260, f.315-327,

pe care îl transcriem integral –

Frunză verde de chiperi,

Barbule din Răsuceni

Ce caţi la noi la Strâmbeni,

Ce caţi Barbule la noi

Ori nu-s fete pe la voi ?

Ba sunt multe, dar sunt mici

Nu sunt încă de voinici,

Cu mici n-am ce vorbi

Nici nu pot a mă iubi.

Vine Barbu de la plug

Cu douăsprezece boi la jug.

Cu trupul plin de asud

Şi cămaşa numai lut,

Duşmanii drumul îi pândesc

Şi în drum îl întâlnesc

Să uit la-l-doisprezece boi

Şi-şi aleg dinr-înşii doi

Barbu boii a-ş-scăpa

Voiniceşte se lupta

Dar duşmanii c-un ciomag

Dând, capu Barbului sparg

La casa cu trestioare

Zace un voinic să moară

Nu ştiu zace, ori ce face

Că guriţa nu-i mai tace

Nici la umbră, nici la soare

Nici la cap cu pernişoare

Bate zi şi bate noapte

Numai cu venin de moarte.

Nu se poate pune la îndoială că localitatea Răsuceni, prezentată în cântec, nu

ar fi din ţinutul vlăşcean. Consultând Noimenclatura poştală a localităţilor din

Romania, am putut constata că în ţara noastră există doar o aşezare cu numele de

Răsuceni, cea din judeţul Giurgiu, constituită din Răsucenii de Jos şi Răsucenii de

Jus. Acum comuna Răsucen are în componenţă patru sate – Răsuceni, Carapancea,

Cucuruzu şi Satul Nou. Cealaltă localitate, Strâmbeni, se aflăîn judeţul Argeş, nu

departe de Răsuceni. Cândva a aparţinut , ca şi Răsuceni, de judeţul Teleorman.

Şi o analiză atentă a lexicului are menirea să confirme că acest cântec

aparţine graiului vlăşcean- forma populară a prezentului verbului a căuta fiind caţi,

Comori vlăscene Revistă de cultură și tradiție vlăsceană

Anul 4, nr. 7-8, decembrie 2013

substantive nearticulate – trupu, drumu şi capu, regionalismul – ciomag, pentru a

enumera doar câteva.

Caietul anonim în care sunt incluse aceste versuri populare figurează ca un

manuscris de sine stătător, econfecţionat din hârtie subţire, de mărime 28 cm x 22

cm, scris cu o grafie caligrafică. Caietul anonim a fost semnalat, publicat şi studiat

pentru întâia oară de D. Murăraşu în ediţia sa.

Dacă ar fi să pornim de la faptul că unele texte din Caietul anonim sunt folosite

de Mihai Eminescu în manuscrisele vieneze, se presupune că datează din a doua

jumătate a anului 1869, în răstimpul dintre 16/30 iunie cănd, membru al Socetăţii

Orientul, Eminescu primeşte însărcinarea să adune folclor din Moldova , şi începutul

toamnei care îl află plecat la studii la Viena. El poate fi ănsă tot aşa de bine şi din

epoca revizoratului şi chiar mai târziu. Viitorul va decide.

Mihai Eminescu nota într-una din însemnările sale, rămase, ca atâta altele, în

vraful necercetat încă de manuscrise-

“ Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţi croiesc chărţi şi

răzbele, zugrăvesc împăraţii despre cari lui nici prin gând nu-i trece, iubesc acest

popor, care nu serveşte decât de catalici tuturor acelora ce se înalţă la putere –

popor minunat “ ( Manuscris 2257, f.65 )

( Fragment din volumul Eminescu şi Giurgiu )

Emil Talianu



S-a născut la data de 6 martie 1969, în oraşul Tulcea.

A urmat cursurile Şcolii de Muzică din oraşul natal, secţia

flaut, cântă la chitară de la vârsta de 5 ani, poezia, ca şi

muzica, fiind o pasiune înnăscută.

GELETU LUMINIŢA

Când...

Când dor îmi e de tine şi gândul nu-mi dă pace,

Când aripi frânte-n zbor m-aduc de tine-aproape,

Când totul e visare şi-aievea nu-i nimic,

Adorm gândind la tine, sperând să-mi vii în vis...

Şi rândurile triste răzbesc în miez de noapte,

A visurilor taină-i cuprinsă doar de şoapte...

Şi poate ziua-aceea va fi vreodată-un flutur

Ce zboară şi se-aşază în părul tău şi-n gânduri...

Dacă printr-o-ntâmplare socot că nu se poate,

Că lumea ne desparte cu vorbele-i deşarte,

Rămâi acolo înger, cu părul tău bălai,

Surâzător şi tandru, albastru vis de mai!...

Gânduri...

Când sufletul pustiu cutreieră pământul

Călătorind prin gări, nemaigăsind cuvântul,

Când toate-ţi par anoste îmbătrânindu-ţi firea,

Ce caldă e natura, să-i fie doar menirea?!

Cum poti rămâne rece, la tot ce te-nconjoară

Ce inimă rănită ascunzi, întâia oară

Şi cum trecură anii, gonind acele vise

Şi cât de rău îţi pare, de vremile apuse?!

La câtă suferinţă ai îngropat în tine

Ai cere un alt suflet... păcat, nu se cuvine!

http://ro.netlog.com/lumilittlelight/blog/blogid=902919#blog




Şi dacă

Şi dacă dorul meu stingher

Mă poartă azi prin vis şi sper

Că n-am să te mai pierd din nou

Prin ploi, prin vânt, şi prin noroi,

Şi dacă cea din urmă zi

Veniv-a într-o bună zi,

Eu voi fugi-n al tău sărut

Mă voi preface în cuvânt.

Şi dacă ce-a rămas în noi

E doar un gând purtat prin ploi,

E ca atunci când mă priveşti

Să îmi zâmbeşti, să mă iubeşti….

Anotimpul iubirii

Aş vrea să-ţi fiu poem de dor,

să pot visa, să pot să zbor,

să mă înalţ până la nori,

apoi în gânduri să-ţi cobor.

Să fiu lumina dintr-o stea,

misterul şi iubirea sa,

să nu mă mai ascund de ploi,

de vânturi aspre ori ninsori.

Să fiu un fulg uşor de nea,

topit acum în palma ta,

un vers de cântec nerostit,

un anotimp neîntâlnit.

Să fiu şi dor, să fiu şi stea,

căldura şi răceala sa,

un gând al unui călător,

ce cade pradă viselor.





Reverie

Din seva gândurilor mele,

Fior nebănuit de cântec

Adie şi-mpresoară-n zâmbet

Fiinţa ta cu chip de înger…

Şi mă subjugă amintiri,

Dintr-un trecut purtat în suflet,

Când clipele se nasc şi pier,

În strai de rouă şi de clinchet.

E-o taină-n fiecare zbor,

Ce clipa azi nu poate-a o cuprinde,

Când dintre flori tu îmi răsari în gând,

Poem de dor, ce nimeni nu-l atinge

Nostalgie...

Simt cum toamna iaraşi mă cuprinde

În braţele ei, ca-ntr-un dans nesfârşit,

Amintiri pe care le credeam cândva străine,

Revin ca un vals de demult.

Şi nici nu mai simt căldura de-afară

Prin minte-mi zeci de gânduri zboară,

Şi vine o zi când tristeţea te-apasă,

Iar toamna îşi face din nou loc în casă!

Şi inima mea pustiită şi goală

Îşi bate tic-tacul acustic de gală

Şi nimeni nu ştie o vorbă să-ţi spună

Iar eu mă îngrop în somn, “Noapte bună!”




Seara de Ajun

Când fulgi de zăpadă

roiesc în ferestre

este Ajunul serii de Crăciun.

Copii bălai, cu obrajii roşii

aşteaptă venirea lui Moş Crăciun.

Braduţi cu stele-albastre

clipesc în miez de noapte,

este chemarea sfântă

a sufletelor pure.

Şi vin colindători,

în suflet e lumină,

un basm e lumea toată,

iar viaţa e senină

Colindă „Leru-i Doamne, ler”

E noapte-n cer şi pe pământ

Se-aud colinde “Leru-i Doamne, ler”

Copii mergând prin viscol, ger şi fum,

Ne-aduc mirajul serii de Crăciun.

Şi-s mici, dar inimi mari ei au în piept

Şi totu-i nins, ei fac cărări pe drum,

S-aducă-n sufletele noastre-acum

Colindă: “Leru-i Doamne, Ler”.

Noi ascultăm cuprinşi de-acel mister,

Visând la noaptea-n care s-a născut Iisus

Şi-n gând se naşte o dorinţă-acum:

Dorinţa de a fi curat şi bun.

Din coş, cu mâna tremurândă,

Bunica-mparte mere, nuci şi cozonac,

Iar noi, nepoţii săi cuminţi

Cântăm colindă: “Leru-i Doamne, ler”.



Portul vlăscean –o „podoabă” încă prezentă în secolul al XXI-lea

“Simplitatea este cel mai sofisticat lucru” (Leonardo da Vinci)

Curat, simplu, iubit de ochi şi plăcut la

atingere, portul românesc va rămâne parte din

tezaurul românesc cu care poporul nostru se poate

mândri şi din care reies lesne trăsături ale acestui

neam: hărnicia, măiestria, creativitatea, bunul gust

şi spiritul estetic, cultivate cu grijă din generaţie în

generaţie.

Cu rădăcini străvechi, în portul înaintaşilor

traci, straiele populare au căpătat, o dată cu

trecerea veacurilor şi asemănări ale stilului turcesc,

rusesc sau maghiar, înglobate în “reţeta” de

fabricare neaoş românească a acestor podoabe.

Slavă Cerului, aceste „bogăţii” se mai regăsesc şi

astăzi, în secolul al XXI-lea, şi nu doar pe simezele

muzeelor ci şi în casele românilor, cei drept, mai

mult sau mai puţin stilizate.

Un rol esenţial în păstrarea, dar mai în ales

transmiterea acestora îl au meşterii populari care

confecţionează costume tradiţionale şi le vând la

târgurile de profil, dar nu putem uita nici de mâinile

iscusite ale gospodinelor care încă mai cos

cămăşi populare. În zona etnografică Vlaşca,

spiritul creator al locuitorilor acestor meleaguri

este ilustrat şi de costumul popular.

Costumul femeiesc este compus

din cămaşă, peşteman, zavelcă, bată şi opinci.

Instituţia noastră păstrează în arhivă descrieri

ale costumelor, cămaşa femeiască fiind

înfăţişată cu încreţituri în jurul gâtului, acoperită

de broderii pe piep, mânecă şi guler. Broderiile

de pe mânecă ocupă trei porţiuni: altiţa (lată de

circa 20 de cm acoperă umărul şi o parte din

braţ), broderiile de pe braţul mânecii (dispuse în

şnururi) şi broderia de pe manşetă, culoarea cu

care se coase fiind de regulă aceeaşi pe toate

aceste câmpuri ornamentale.



Peştemanul este o ţesătură

dreptunghiulară, plisată, din lână neagră, cu

un chenar colorat în roşu, format dintr-o

bandă de 15 cm roşie, segmentată la

diferite distanţe de dungi înguste, de

culoare galbenă şi neagră.

Zavelca, fiecare dintre cele două fote

dreptunghiulare, este formată dintr-o lăţime

de ţesatură, lucrată din lână cu decor în

dungi dispuse orizontal. La marginea de jos,

zavelca are un chenar format dintr-un şir de

motive geometrice. În jurul taliei, femeile

purtau deasupra zavelcii bete înguste,

ţesute în război. Femeile tinere purtau pe

cap ştergare, în loc de marame,

confecţionate din borangic sau bumbac, iar

cele mai în vârstă, basmale negre. Iarna femeile se acopereau cu o dulamă, haină

lungă până la glezne, căptuşită uneori cu blana de miel, dar mai răspândită în

această zonă de câmpie pare a fi scurteica, din stofă colorată, de casă sau

industrială.

Costumul bărbătesc

de Vlaşca se compune

dintr-o cămaşă albă lungă,

cusută în jurul gâtului şi pe

mâneci cu modele

geometrice în roşu,

albastru, verde, etc. La

aceasta se adaugă iţarii

albi de postav, brâul lat de

lână, de regulă roşu şi

opincile. Iarna bărbaţii

purtau căciuli de oaie, sau

dulame groase şi cioapi din

lână împletiţi de femeile

casei.

Şi în satele

vlăscene femeile mai

păstrează cămăşi din

tinereţe pe care le îmbracă

în zile de sărbătoare şi le

lasă moştenire copilor, câteva dintre aceste obiectele vestimentare fiind expuse şi în

cadrul manifestătilor organizate de CJCPCT Giurgiu, cum ar fi şezătorile.



Iată câteva dintre porturile populare descoperite în satele vlăscene, în cadrul

şezătorilor:

Şezătoare Frăteşti 2011

Şezătoare Cosoba 2011



Ana-Maria Trăsnea referent CJCPCT



Portretul şi fotografia

Ce este fotografia ?

După definiţie, spunem că fotografia este o scriere prin intermediul luminii.

Vine din vechea greacă "foto grafein" (scriere cu lumina), aşadar, dacă avem un

aparat de fotografiat, făcând o metaforă, am putea spune că acesta este penelul

pasionaţilor de această scriere....

Ce este fotograful ?

Aici nu avem o definiţie pentru că

fiecare fotograf priveşte lumea altfel şi

automat... şi scrierea este diferită. Dar

după cum spune Michelangelo Buonarroti:

''genialitatea este răbdare nesfârşită" ...

iar acest citat mi se pare foarte potrivit

pentru un fotograf ... şi un altul spune:

"găseşte o meserie care să-ţi placă şi vei

adăuga încă cinci zile unei săptămâni”.

Eu mi-aş fi dorit să am aparatul în

vremea lui Michelangelo…(Dana Lature)

Românii au luat la cunoştinţă de

existenţa fotografiei încă din 1839. În

primăvara anului 1843 este semnalat şi

primul atelier fotografic, condus de o

doamna străină, în persoana lui Wilhelmina Priz.

Imaginea exprimă caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei şi nu însuşiri

comportamentale. Este vorba de trăsăturile fizice ale persoanei, dar noţiunea a fost

extinsă şi la voce, care este considerată a fi un atribut al personalităţii.

În portretistică, spiritul inventiv al artistului este închis într-o formulă destul de

îngustă. În cele mai multe cazuri, punerea în pagină se rezumă la o jumatate de

figură, pe un fond neutru. Variaţiunile pot consta doar din uşoare schimbări ale

poziţiei, iar feţele si mâinile trebuie sa iasă în relief. Putem sa ne dăm seama că

adevărata personalitate a omului este să se releve numai în momentele de

concentrare interioară şi de detaşare faţă de lumea exterioară,de aceea personajele

par să vieţuiască într-o atmosferă a lor, învăluite de tăcere şi meditaţie.

Trăsaturile unor portrete pot fi simţitor mai animate iar lumea mai dramatică.

Gesturile modelelor sunt remarcabile, descrierea costumelor la fel de meticuloasă, iar

redarea atitudinii în funcţie de eveniment la fel de detaliată.

Poziţia figurilor în spaţiu devine mai convingătoare prin mânuirea competentă

a clar obscurului în orice tip de fotografie, în funcţie de tematică.

Petra Şerbănescu



Armata



Generaţii



Lăstari



Obiceiuri



Portret



La şcoală...



Mulţumim familiilor Bărăscu, Bujoreanu, Dumitru, Gheorghe, Marcu şi

Oprea, din localitatea Găujani, pentru fotografiile pe care ni le-au pus la

dispoziţie pentru tipărirea lor în paginile revistei noastre.

mihai eminescu a cunoscut creaţia populară din vatra...

Documents