Buletinul Ştiinţific al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

№. 1 (3), 2016

Ştiinţe Umanistice

75

СOMPARAŢIA ŞI STRUCTURI COMPARATIVE ÎN CREAŢIA LUI

MIHAI EMINESCU ŞI GRIGORE VIERU

Liliana GROSU,

dr., conf.univ.inter.

Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul,

Catedra de filologie română

Abstract: The comparison is a very simple stylistic process, often used

by writers, but essentially, very suggestive that creates true revelations,

showing the relative in the absolute mask. Both in the creation of Mihai

Eminescu and Grigore Vieru, the comparison is a preferred mode of

creating verse.

Mihai Eminescu creates the most impressive comparisons related to

the image of the beloved woman that is compared with zephyr, moonlight,

flowers, light image, dream, fragrance, an angel and the list goes on.

In the Grigore Vieru’ creation, one can meet several types of

comparisons. The most popular are simple, hyperbolic, metaphorical and

deployed comparisons.

Comparaţia este un procedeu stilistic foarte simplu, utilizat destul de

des de către scriitori, dar, în esenţă, foarte sugestiv, care creează adevărate

revelaţii, înfăţişând relativul în masca absolutului. Atât în creaţia lui Mihai

Eminescu, cât şi Grigore Vieru, comparaţia este o modalitate preferată de

creare a versului şi de transfigurare a realităţii interioare şi exterioare.

Comparaţia este o modalitate revelatoare pentru construcţia

discursului eului liric la M. Eminescu, după cum ne demonstrează câteva

poezii construite pe baza comparaţiei, cum sunt cele de mai jos:

„Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară”(…)

„Braţe albe, moi, rotunde, parfumate

Mânuţe albe, dulci ...”

(Noaptea)

„Eşti clară ca o rază, eşti dulce ca o floare ...

Eşti o icoană de lumină...”

(Singurătate)

„Atât de fragedă, te-asemeni

Cu floarea albă de cireş,

Şi ca un înger dintre oameni

Buletinul Ştiinţific al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

№. 1 (3), 2016

Ştiinţe Umanistice

76

În calea vieţii mele ieşi.”

„Pluteşti ca visul de uşor ...”

„Răsai ca marmura în loc”

„Mireasmă blândă din poveşti”

„Umbra dulcilor dorinţi”

„Mireasma sufletului meu”

„Minune cu ochi mari şi mână rece”

(Atât de fragedă)

Cele mai relevante comparaţii metaforice sunt cele dedicate femeii-

iubite. Atribuindu-i diferite comparaţii, poetul postează fiinţa femeii iubite

deasupra universului ca „cea mai dulce-ntre femei”, ca cea care ar fi în stare

să-i facă viaţa un vis continuu: „Să faci din viaţa mea un vis/ Din visul meu

o viaţă” (S-a dus amorul); “O! eşti frumoasă ... înger eşti din Paradis” (De

ce să mori tu?). Şirul de comparaţii pare inepuizabil, interminabil, când e

vorba de iubită: “Mândră, dulce răpitoare/ Ca şi florile de mai// Ca şi floarea

crinului// Ca o zi de primăvară” (De-aş avea) sau în Amorul unei marmore:

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil,

Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,

Ca visul pe-un copil.

Sau:

Ca o candelă lucind (Asta vreau, dragul meu);

Ca a nopţii poezie// ca zefirii ce adie (La o artistă).

Aceste comparaţii sunt obţinute pe baza contiguităţii (calitatea, starea

de a fi contiguu; vecinătate strânsă), poetul creează paralelisme de obiecte

inseparabile, cercate în timp care nu mai necesită proba vremii.

Alăturând cei doi termeni ai comparaţiei, poetul Grigore Vieru creează

contexte inedite, de o complexitate sugestivă greu de imaginat la prima

vedere.

Autorul recurge destul de des la acest procedeu, care se materializează

în diverse moduri:

1) comparaţii simple, uşor de imaginat şi chiar uzuale, ca de exemplu

în vesurile: „Şi vei râde cu băiatul/ Ca doi princi prea mititei/ Şi vei

plânge cu bătrâna/ De dor, ca două femei” sau, imaginea înfăţişată

în următoarea comparaţie: „Mi-i plină fiinţa de jale/ Ca trupul mării

de sare” (***) sau „Ca floarea pomului pe apă/ Îmi culge somnul lin

pe faţă” (***);

Buletinul Ştiinţific al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

№. 1 (3), 2016

Ştiinţe Umanistice

77

2) pe de altă parte, poetul utilizează comparaţii hiperbolice, bunăoară

cum e cea cu referire la Limba română, despre care poetul scrie:

„Fuseseşi un prunc universal/ ca steaua din cer” [LR, 2009, p. 10]

sau gândindu-se la nopţile mamei, venită în ospeţie la oraş, poetul

scrie: „Un glas tãmãduitor/ Te cheamã/ În sat/ Lângã grijile humii./

Ieşi la balcon cu teamã/ Ca la marginea lumii.” Deplângând graiul

matern, poetul face următoarea comparaţie simplă: „Ca un pom

deborât/ Însuşi graiul/ Parcă se aude cazând” (***);

3) Un alt tip de comparaţii întâlnite la Gr. Vieru sunt comparaţiile

metaforice, ce înglobează semnificaţii dintre cele mai surprinzătoare

şi nefireşti, de tipul: „Nicăieri nu există/ Un pământ atât de frumos/

Ca cel din Limba Română” sau, una cu referire la mamă: „Vremea

ca viscolul te-acoperã - Cum sã te apãr, mamã: fluture fericit,/ Soare/

În aceeaşi clipã/ Rãsãrit şi-asfinţit?!” (***);

4) Poetul utilizează, de asemenea, şi comparaţii desfăşurate, de tipul:

„La munte izvorul/ Din cer izvorăşte./ Ca sufletul mamei,/ Ca sfântul

ei grai/ În care te văd/ Fără de moarte” (Poem în munţi) sau în

poezia De-acum: „De-acum şi singur, iubito,/Ca o patã de sânge pe

lespezi,/ Ca o stea ce cade-n neant,/ Ca un vultur pe munţi, - / Da,

singur/ Aş putea sã trãiesc.”

O întreagă poezie bazată pe comparaţie este Liniştea:

Liniştea.

Cu gura fagure auriu,

Cu ochii mari

Ca floarea-soarelui.

Liniştea - ca un sãrut.

Ca un drag trandafir

Supãrat pe mireasma lui.

Ca o rumenă pâine-n cuptor.

Ca sufletul pietrei.

Ca numele mamei în câmp.

Ca o iarbă

Minată cu

Ouă de privighetoare.

Ca Terra în zori

Pe care toate ţãrile

S-au împăcat între ele.

Liniştea.

Buletinul Ştiinţific al Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

№. 1 (3), 2016

Ştiinţe Umanistice

78

Perzând-o pe mama, poetul simte întreaga-i făptură destrămată: „Dar

nu de stele/ Se pustieşte cerul,/ Ci de mâinile tale/ Cãzând spre pãmânt./

Nimic, ah, mai îndepãrtat/ Ca cerul,/ Ca adâncul de sus,/ Fãrã de mâinile

tale,/ Mamã!” (***), iar într-un alt context, tot cu referire la pierderea

mamei, poetul creează următoarele comparaţii surprinzătoare: „Chipul tãu,

mamã,/ Ca o mie/ De privighetori rãnite [...]Lacrima ta:/ Diamant ce taie-n

douã/ Oglinda zilei.”

Pentru poet:

- iubirea e „ca miezul unei sfinte azimi”, e „ram de rouă sfântă”

(Leac divin);, iar chipul iubitei „ca dulce foc!”, „ca o stea

prelungă!” (Primul cer);

- Veşnicia e „ca laptele mamei” (Sus);

- „morţii sunt ca nişte copii” pe care trebuie să-i strigi seara acasă,

dar nu răspund (***);

- Poetul se simte – „puternic şi sigur./ Ca Meşterul Manole”

(Mică baladă);

- Vorbele îşi măresc sunetul „ca un clopot bisericesc” (Ocheanul);

- Mâinile mamei sunt „ca ramul veşted”, „ca două ramuri tăioase

de brad” (Mâinile mamei);

- Iubind viaţa, poetul declară: „Ca un copil,/ Aştept dimineaţa/

Până la lacrimi/ Mi-e dragă viaţa”;

Aşadar, diversitatea comparaţiilor suprinse în creaţia lui Mihai

Eminescu şi Grigore Vieru ne denota faptul că poeţii sunt iscusiţi maeştri ai

cuvântului, creatori de mare forţă, sub a căror pană, în mod metaforic,

putem spune că nimicul ia formă şi fiinţă.