Face oricine ce vrea

de Ana Blandiana

În grădina mea, şirete,

Piersicile-s violete,

Iar prunele, şi mai şi,

S-au făcut portocalii;

Căţăraţi cu mult dichis,

Strugurii cresc în cais;

Castraveţii cum să spun,

Au pornit să urce-n prun,

Pe-o tulpină de mărar,

Se roşeşte-un gogoşar;

Sub o frunză de măcriş,

Creşte-o floare pe furiş;

Sub o tufă de urzici,

Ziua doarme-un licurici;

Sub un fir de caprifoi,

Stă şi toarce un pisoi;

La umbră de pătrunjel,

Doarme dus şi un căţel;

Profitând că nu-s un zbir,

A crescut şi-un fir de pir;

Şi văzând că-i slobodă;

Creşte-n voie-o lobodă,

Ba, ceea ce-i prea de tot

Se întinde şi-un troscot;

Iar un dovlecel grăbit

Sare gardul ilicit.

Ce să fac? Tot ce se poate

Că-i prea multă libertate.

Mi-a spus mie o furnică

Multă libertate strică.

Iar o viespe rea de gură

Mi-a spus că-i harababură.

Dar nu vreau să schimb nimic,

De aceea şi eu zic:

Uite că-n grădina mea

Face oricine ce vrea.

Motoşel şi Botoşelde Ana Blandiana

Motoşel şi BotoşelErau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decâtDupă-o dungă de pe gât,

Iar alteori, mai degrabă,După-o pată de pe-o labă.

Botoşel avea în plusPata jos, şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,Dădea laba paşaport.

Numai când făcea vreun răuEra leit frate-său.

Când vreo boacănă făcea,Nimeni nu-l deosebea:

Cu labă şi gât pitite,Torcea fără să ezite

Şi suav, cu glas înalt,Se jura că-i celălalt,

Pe când bietul MotoşelLua bătaie pentru el.

O vedetă de pe strada mea

Anei Blandiana

Înainte de a merge mai departe / Trebuie să deschid o paranteză / (Adică un capitol din carte / Sau din poveste) / Despre cineva care nu este / Nici maidanez, nici maidaneză. / De fapt, în cazul lui, / Epitetele nu explică nimic, / Mai bine să vă spui / Că este vorba de Arpagic.

Şi când am spus Arpagic / Cred că e suficient / Ca să nu mai explic / Şi să ştiţi pe moment / Cine este acest personaj, / Pe care-mi permit / Să-l numesc cel mai vestit / Motan din oraş. / Căruia i s-au scris poezii / Şi i s-au făcut portrete, / Aşa cum se obişnuieşte printre vedete.

Despre care, pe lângă toate, / S-au făcut şi desene animate / Palpitante şi pline de umor / Date la televizor. / Ei bine, după toate aceste succese / De necontestat / Şi de necrezut, / Arpagic, cum era şi de aşteptat, / S-a cam încrezut. / Dar nici nu e de mirare: / Când iese la plimbare / Toată strada emoţionată / Se îmbulzeşte să-l vadă;

Ferestrele se dau de perete, / Copiii uită de caiete, / Crengile se apleacă peste gard, / E o aglomeraţie ca pe bulevard, / Maşinile sunt obligate / Să încetinească, / I se aruncă ocheade / În manieră pisicească, / I se dau flori, / Pâine cu sare, / Câte-o scrisoare în plic / Şi toată lumea strigă / Ar-pa-gic!

El înaintează important şi hai-hui, / Dă un sfat, ascultă un protest mai sonor / Ca acela al unei cloşte cu pui / Împotriva unui motan vânător, /

Distribuie zâmbete, strângeri de labă, / Câte o amendă / Sau, mai degrabă, / Admonestare / Şi toată lumea e atentă / Şi recunoscătoare. / Ba se suspendă/ (să vezi şi să nu crezi) / Până şi luptele dintre maidaneze şi maidanezi!

Şi (culme a culmilor) mi s-a relatat / Ca un şoricel, / Care-aştepta să fie înşfăcat / De Domnia-Sa, / Scâncea subţirel / Printre suspine: / Ce cinste pentru mine / Să mă înghită chiar El! / În această situaţie năzdravană / Mi se pare normal / Că Arpagic nu-şi mai încape în blană / Şi se crede fenomenal.

Încât chiar mă mir, în consecinţă, / Că mai răspunde când îl chem / (Oferindu-i, bineînţeles, drept recunoştinţă, / Un poem!). / Probabil că în firea / Lui de celebritate / Ajunsă la apogeu / Mai răzbate, / Câteodată, / Cu greu, / Ca o erată, / Amintirea / Că e personajul meu...

Într-o zi pe când lucramde Ana Blandiana

                        Într-o zi pe când lucram

                        În gradină, pe sub geam,

 

                        Îngrijind un trandafir,

                        Văd că intră-un musafir:

 

                        Era mic c-abia-l vedeai,

                        Dar cu mustăţi ditamai;

 

                        Încăpea printre uluci,

                        Dar avea blăniţa-n dungi;

 

                        Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă

                        Îi creştea o coadă lungă;

 

                        Era numai cât o floare,

                        Dar avea patru picioare;

 

                        Ochii-albaştri îi clipeau

                        Şi ştia să zică "miau".

 

                        Ba să vezi şi să te bucuri –

                        Sărea-n aer după fluturi

 

                        Şi ştia chiar să se joace

                        Cu câteva ghemotoace.

 

                        Oare, ce-aţi fi făcut voi

                        Cu-acest musafir de soi?

 

                        Eu oaspetele important

                        L-am tratat cu lapte cald;

 

                        Ca să-l conving să rămână,

                        I-am dat şi-un pic de smântână;

 

                        Şi, pentru că era mic,

                        L-am botezat Arpagic.