1

Colind (poezie)

În seara sfântă de Crăciun Pe drumul nins de lună Trei magi călări, cu suflet bun, Aleargă împreună. De unde vin? Cum se numesc? Ce doruri îi frământă? Spre-o iesle ei călătoresc Şi cerurile cântă. Şi cântă-n inimile lor Aprinse, bucuria Azi s-a născut un salvator Azi s-a născut Mesia.

Moş Crǎciun visez la tine

Moş Crǎciun, visez la tine ! De un an întreg te-aştept ! Ştii ? Am învǎţat mai bine, Sunt cuminte şi deştept. Pe pǎrinţi i-ascult de-acuma Şi nu-l supǎr pe vecin. Nu mǎ-ntrec deloc cu gluma Ce încep, mereu termin. Nu cer dulciuri între mese Si nu sunt dezordonat. În ce spun, un înţeles e Şi-mi respect cuvântul dat. Când mǎ joc, nu uit de mine Şi cu toţi ştiu sǎ fiu drept. Moş Crǎciun, visez la tine ! De un an întreg te-aştept.

Betleem, o. Betleem !

Betleem, o. Betleem, Vine clipa mare ! Cei ce plâng şi cei ce gem Aflǎ alinare ! Ascultând de-un sfânt îndemn, A sosit Maria, Ỉntr-un staul vechi de lemn Naşte pe Mesia. Iatǎ-un înger, şi-alt şi alt... Umplu toatǎ zarea Şi rǎsunǎ din înalt Pentru noi chemarea. Bate vântul rece, sloi, Acum prin palate, Iisus plânge pentru noi Tot iertând pǎcate. De Crǎciun

De vrei sǎ şti, copile-ţi spun Ce-nseamnǎ pentru noi Crǎciun: E sǎrbǎtoarea ce-aminteşte Cǎ Fiul Domnului soseşte. El pe pǎmânt o sǎ trǎiascǎ Pe oameni sǎ îi mântuiascǎ. Cât vei trǎi sǎ o cinsteşti Tot timpul sǎ ţi-o aminteşti, Şi-n casǎ de Crǎciun sǎ fie Doar sǎrbǎtoare, bucurie Bradul sǎ îl împodobeşti Lângǎ el daruri sǎ gǎseşti Bucate bune sǎ-ai pe masǎ Sǎ porţi îmbrǎcǎminte-aleasǎ Colindul sfânt tu îl primeşte Ce naşterea lui Iisus ţi-o vesteşte.

2

Moş Ajun

Şt. O. Iosif

Printre crengi pierdute-n ceaţǎ Luna-ncet la geam apare, Aruncând pe flori de gheaţǎ Boabe de mǎrgǎritare. Lângǎ pat, jos în cǎsuţǎ, Mama plânge despletitǎ Pe copila cea drǎguţǎ Intre îngerii adormitǎ… Dar ce zgomot e în tindǎ ? Inima-i stǎ sǎ se rupǎ Vin copiii de colindǎ, Vin la sora lor cea scumpǎ. Lǎrmuind cu bucurie, Bat în geam, fac zarvǎ multǎ Rând cu hohot, fǎr sǎ ştie Cǎ fetiţa nu-i ascultǎ.

Noapte de Crǎciun

Otilia Cazimir

Moş Crǎciun, în fapt de searǎ, A pornit-o spre oraş Şi la sania-i uşoarǎ A-nhǎmat un iepuraş. Drumurile-s troienite, Noaptea vine, gerul creşte... Cu urechile ciulite, Iepuraşul se grǎbeşte. Uite-o casǎ colo-n vale, Cu ferestre luminate! Moşul s-a oprit din cale, Cu toiagu-n poartǎ bate: Bunǎ seara! Bunǎ seara! Iaca vin cu sǎnioara Şi cu daruri proaspete. Bucuroşi de oaspete? Bucuroşi! Bucuroşi! Strigǎ glasuri de copii. Moşule de unde vii? Iaca vin din moşi strǎmoşi Încǎrcat cu jucǎrii! Şi-am pornit la drum cu zorul Sǎ vǎ spun cǎ-n noaptea asta S-a nǎscut Mântuitorul! Na şi ţie, Na şi ţie, Sǎ v-aducǎ bucurie! Ỉnchinaţi-vǎ frumos Domnului Iisus Cristos, Care-n paza lui vǎ ţine… Eu vǎ las de-acum cu bine, Cǎ-i târziu şi sacu-i greu, Şi mai sunt în drumul meu Şi alte case cu copii, Sǎ vǎ aibǎ-n pazǎ Domnul! Moşul a pornit la drum. Pe copii îi furǎ somnul Şi prin somn, ei vǎd-acum Cum tot suie şi coboarǎ, Prin troianul uriaş, Moş bǎtrân c-un iepuraş Ỉnhǎmat la sǎnioarǎ…

3

Moş Crǎciun

de Octavian Goga

Moş Crǎciun cu barba albǎ, Moş Crǎciun cu traisa plinǎ, Vechi stǎpân atât de darnic al copilǎriei mele. Azi la noi în sat te-aşteaptǎ toatǎ casa cu luminǎ, cu colinde şi cu câtec şi cu crai cetiţi în stele. Tu te furişezi în tainǎ pe la fiecare poartǎ, Cu pǎşirea ta tiptilǎ nu laşi urme pe zǎpadǎ, Dat te simte întreg cuprinsul oropsiţilor de soartǎ Când laşi binecuvântarea peste capul lor sǎ cadǎ. Tu cobori şi-n sara asta, tu cobori ca totdeauna, Pe pǎmântul greu de rele, sol bǎtrân de gânduri bune, Şi-nveşminte un vǎl de pace rǎzvrǎtirea-nfioratǎ Cum te-aşteaptǎ-n sat la mine Du-te, du-te, Moş Crǎciune… Moş Crǎciun

Bunǎ seara, bunǎ seara, Bine v-am gǎsit copii! Am venit cu sǎnioara, Ỉncǎrcat cu jucǎrii. Voi aţi fost nerǎbdǎtori Şi-aţi trimis multe scrisori Eu pe toate le-am primit, Cu dragoste le-am citit. Mi-aţi cerut ca la serbare Sǎ v-aduc la fiecare: Ursuleţi, pǎpuşi, creioane, Cǎrţi cu poze, camioane Ş-alte multe jucǎrii, Dar nimeni nu le va primi Ỉnainte sǎ îmi spunǎ De-a fǎcut o faptǎ bunǎ. Ei, se pare cǎ la voi Nu existǎ copii rǎi! Şi sunt tare bucuros Cǎ vǎ comportaţi frumos Darurile meritaţi, Veniţi dar de le luaţi!

4

Colindǎtorii

De George Coşbuc

Afarǎ ninge liniştit, Şi-n casǎ arde focul, Iar noi, pe lângǎ mama stând, De mult uitarǎm jocul. De mult şi patul ne-aştepta, Dar cine sǎ se culce ? Rugatǎ, mama repeta Cu glasul rar şi dulce, Cum sta pe paie-n frig Hristos, Ỉn ieslea cea sǎracǎ, Şi boul cum sufla milos Cǎldurǎ ca sǎ-i facǎ, Drǎguţ un miel cum i-a adus Pǎstorii de la stânǎ, Şi îngeri albi cântau pe sus, Cu flori de mǎr în mânǎ. Şi-auzi ! Rǎsar cântǎri acum, Frânturi dintr-o colindǎ, Şi vin mereu, s-opresc în drum, S-aud acum în tindǎ. Noi stǎm cu ochii pironiţi Şi fǎrǎ de suflare, Sunt îngerii din cer veniţi Cu Lerui, Domnul mare! Şi pânǎ nu tǎceau la prag, Noi nu vorbeam nici unul, Sǎrac ne-a fost dar cald şi drag, Ỉn casǎ-ne Crǎciunul. Şi când târziu ne biruia Pe vatra caldǎ somnul, Prin vis vedeam tot flori de mǎr Şi-n faşǎ, mic, pe Domnul.

Pomul de Crǎciun

A-nceput bogat şi des Neaua sǎ se-aştearnǎ, Lumineazǎ-n clasa mea Mândrul pom de iarnǎ. Cu beteala de argint Strǎlucind pe ramuri Aşteptam pe Moş Crǎciun Sǎ ne batǎ-n geamuri. Hai de grabǎ sǎ cântǎm Plini de voioşie, Şi pe Moşul sǎ-l rugǎm Sǎ nu întârzie. Ỉn seara de ajun A venit la mine mama Şi mi-a spus cu-un zâmbet bun - Puiule, stai treaz, ia seama Şi ascultǎ toatǎ gama Cântecelor de Crǎciun! Clǎtinând apoi fereastra, Vântul mi-a şoptit uşor: Puiule, în noaptea asta îşi despicǎ norii creasta şi vin îngerii cu zbor... Iar o vrabie marcantǎ Ciripi de pe pervaz: Puiule, stai treaz şi-ascultǎ Ia auzi ce oaste multǎ! Nu dormi !... Auzi ? Stai treaz ! Am rǎspuns la toate: “Bine!” Şi ... am adormit în pat … Iar târziu pe cǎi senine, a venit Iisus la mine Şi zâmbind m-a sǎrutat.

5

Iarna pe uliţǎ G. Coşbuc

A-nceput de ieri sǎ cadǎ Câte-un flug, acum a stat. Norii s-au mai rǎzbunat Spre apus, dar stau grǎmadǎ Peste sat. Nu e soare, dar e bine Şi pe râu e numai fum, Vântu-i liniştit acum, Dar nǎvalnic vuiet vine de pe drum.

Sunt copii. Cu multe sǎnii De pe coastǎ vin ţipând, Şi se-mping şi dar râzând, Prin zǎpadǎ fac mǎtǎnii, Vrând-nevrând.

Ỉn noaptea sfântǎ

Ỉn noaptea sfǎntǎ de Crǎciun, Pe drumul nins de lunǎ, Trei magi cǎlǎri, cu suflet bun Aleargǎ împreunǎ. De unde vin? Cum se numesc Ce doruri îi frǎmântǎ? Spre-o iesle ei cǎlǎtoresc Şi cerurile cântǎ. Şi cântǎ-n inimile lor Aprinsǎ bucuria: Azi s-a nǎscut un Salvator Azi s-a nǎscut Mesia! El stǎ în ieslea lui şi azi Iertare dând şi viaţǎ, Ỉncearcǎ în gehunchi şi cazi Cu inima-ţi de gheaţǎ.

Moş Crǎciun

Dragi copii din ţara asta Vǎ miraţi voi cum se poate, Moş Crǎciun din cer de-acolo, De le ştie el pe toate … Uite cum vǎ spune badea: Iarna-n nopate, prin zǎpadǎ, el trimite câte-un înger la fereastrǎ sǎ vǎ vadǎ. Ỉngerii se uitǎ-n casǎ, vǎd şi spun, iar Moşul are Colo-n cer la el în tindǎ, Pe genunchi, o carte mare. Cu condei de-argint el scrie Ce copil şi ce purtare … Şi de-acolo ştie Moşul Ce-aţi fǎcut voi, fiecare ! Se apropie Crǎciunul

Se apropie Crǎciunul Vin sǎ te rogi cu mine, Iisus se naşte astǎzi, Copile pentru tine! Se apropie Crǎciunul Cu brad-npodobit, Iisus ne cere-n tainǎ Sǎ-ngenunchem smerit. Se apropie Crǎciunul Vin sǎ te rogi duios, Sǎ cresta curat, copile, Ca bradul de frumos.

6

Vouǎ, copilaşii mei

E. Nicolaide

Copilaşi drǎguţi şi veseli Bucuraţi-vǎ acum C-a sosit iarna drǎguţa Şi cu ea şi Moş Crǎciun. Pe zǎpadǎ şi pe ger Ea vine de sus, din cer Şi aduce jucǎrii, Daruri multe la copii. Hǎinuţe şi ghetişoare, Bomboane şi merişoare, Pǎpuşele, cǎişori, Ce vǎ place tuturor. Dar, ca sǎ le-aveţi acum, Ascultaţi voi ce vǎ spun: « Sǎ fiţi buni, ascultǎtori, Pe pǎrinţi şi-nvǎţǎtori, Sǎ-i iubiţi, sǎ-i ascultaţi Şi frumos sǎ vǎ purtaţi.

Moş Crǎciun aude toate Când trece cu sacu-n spate, Pe la case cu copii, Sǎ le lase jucǎrii.”

Omul de zǎpadǎ

Tanţoş stǎ-n ogradǎ Parcǎ-i o minune Omul de zǎpadǎ Cu ochi de cǎrbune. Dintr-un morcov nasul, Cuşma o tigaie, Şi-n jur la tot pasul Mare hǎrmǎlaie. Omul de zǎpadǎ Parcǎ se gândeşte : « Când o sǎ mǎ vadǎ Soarele pǎleşte ! » Soarele, molcomul, Ỉi zâmbi oleacǎ, Şi pe datǎ omul

Se fǎcu ... bǎltoacǎ ! Scrisoarea lui Moş Crǎciun

Ỉţi scriu o scrisoare, Dragǎ Moş Crǎciun, Fiindcǎ mi-a spus mama Cǎ eşti cel mai bun. Nu te temi de iarnǎ, De nǎmeţi, nicicum, Iţi iei sǎniuţa Şi porneşti la drum. Dar în sǎniuţa Cu care tu vii E un sac atâââta! Plan cu jucǎrii. Casa noastrǎ are Gard şi un cǎţel Tu sǎ nu te sperii ... C-am vorbit cu el ! Şi, ca sǎ nu-ţi fie Greu, fiindcǎ eşti moş, Ciocǎne la uşǎ, Nu intra pe coş! Tablou de iarnǎ Ỉşi scuturǎ bǎtrânica Pernele ei pline De fulgi albi, din vremea veche Şi de roi de-albine. Râd de dânsa fǎrǎ teamǎ Douǎ ciori pe casǎ: - Poţi sǎ scuturi, Babǎ Iarnǎ, Nouǎ nu ne pasǎ. Şi pe casǎ ca pe-o albǎ Coalǎ de scrisoare, Ele stau ca douǎ semne Negre de-ntrebare.

7

Omul de zǎpadǎ Omul de zǎpadǎ are Fesul pus pe o ureche, Nas-un morcov, ochi- cǎrbune Şi pe trup o hainǎ veche. Sar în jurul lui copiii, Unu-i pune un fular - De nu ar fugi la noapte - Zice Azoricǎ rar. - Ce tot spui? – sare Ursilǎ Cum sǎ fugǎ, mǎi nepoate? O avea el nas şi hainǎ, Dar un-i om de-adevǎrate. Vrǎbioiul un se lasǎ, Doar în zori s-au salutat: - Mǎ scuzaţi, dar omu-acesta E un domn adevǎrat. Şi c-un ochi pornit sǎ vadǎ, Cǎtre fesul strâmb priveşte Pe când, omul de zǎpadǎ Ỉi zâmbeşte ştrengǎreşte. Când s-a nǎscut Iisus

Ỉn noapte, trei pǎstori pornirǎ, Urmând al stelei-nalt îndemn Şi-au mers aşa pânǎ ce steaua Popasului i-a dat un semn. Şi-n ieslea cea sǎrǎcǎcioasǎ S-a fost vǎzut un prunc frumos Pǎstorii-n şoaptǎ se-ntreabǎ De-i pruncul chiar Iisus Hristos. Şi-atunci pe faţa Lui lumina Se pogorî pornind de sus, Pǎstorii în genunchi cǎzurǎ Sǎ I se-nchine lui Iisus. Ỉn pacea sfântǎ revǎrsatǎ, Doar glas de îngeri s-auzea Sta pruncul liniştit în iesle C-un miel cuminte-n preajma sa.

Cu colindul

Ne-am învoit vreo cinci bǎieţi Sǎ mergem cu colindu-n sat ; Şi toatǎ ziua nu ne-auzi Vorbind decât de colindat: Cine-i cu biciul, cu talanga Şi la buhai cine-o sǎ tragǎ ... Ce încǎlţǎri, Doamne, ne-om pune, Sǎ colindǎm o noapte-ntreagǎ, Din care parte sǎ începem Şi pe ce uliţi sǎ umblǎm, Cine sǎ strige colindatul Şi când cu toţii sǎ urlǎm. O necǎjirǎm şi pe mama, Când, pe-nserate, Costǎchel A început deodat sǎ plângǎ Cǎ vrea la colindat şi el. Şi cât pe ce sǎ nu mǎ lase ... Sǎ stau acasǎ vrei-nu vrei. Cum sǎ mǎ las eu de tovarǎşi Şi s ǎmǎ fac de râs la eu ? Dar, Doamne, doar o zi mai este, De n-aş greşi în adevǎr … Sǎ umblu, mare, în tot satul Cu Lerui- Ler şi Flori de mǎr. Colindǎtorii

E noaptea sfântǎ-n care iarna S-a-nstǎpânit într-adevǎr, Se-ntorc din vremi colindǎtorii Cu Lerui-Ler şi Flori de mǎr. Şi se aud tot mai aproape Suave glasurile-afarǎ, De nu ştim, oameni vin la geamuri Sau îngerii din cer pogoarǎ. Ce-nalt se prinde-n slǎvi colindul De luna albǎ ca o toartǎ, Când mama iese încǎrcatǎ Cu mere şi colaci, în poartǎ. E noaptea sfântǎ-n care iarna S-a-nstǎpânit într-adevǎr, Se-ntorc din vremi colindǎtorii Cu lerui-Ler şi Flori de mǎr.

8

Iarna-i o fetiţǎ dalbǎ

Iarna-i o fetiţǎ dalbǎ Zboarǎ-n juru-i fulgi de-argint, La hǎinuţa ei cea albǎ Poartǎ brâu de mǎrgǎrit. Cheamǎ pe copii la joacǎ Colo-n deal pe derdeluş Oameni de omǎt sǎ-şi facǎ Din zǎpezile de pluş.

Aripi de iarnǎ de Ion Crǎnguleanu

Ỉn munţi şi brazii spun poveşti De iarnǎ, ca lumina din privire; Ỉncepi sǎ zbori visând şi eşti Razǎ de stea ivitǎ sǎ se mire. Prin norii de zǎpadǎ-mbujorat, Şi Moş Crǎciun ar vrea sǎ zboare La sanie i s-au alǎturat Copii şi cerbi şi cǎprioare. E-o muzicǎ de aripi şi de zurgǎlǎi Urcând aminza ori pe raza lunii Şi zboarǎ schiurile dinspre munţi spre vǎi, Cum, numai vara, fac aşa lǎstunii. E-atâta iarnǎ cǎ nu poţi s-o prinzi Nici în privire, nici în rǎsuflare Şi ninge din privire pânǎ în ogrǎzi Şi toatǎ bucuria noastrǎ e-o ninsoare.

Fulgul de zapada

de C. Rades

Pe obraz, pen as, pe umar, Tot cad fulgii, fara numar. S-a oprit in palma unul… Iute, iute, inched pumnul. Desfac pumnul, Unde-i fulgul? Am in mana-un strop de roua, Sau un bob de apa? Ploua? S-a topit in mana mea, Ca o lacrima de nea…

Iarna

de Nicolae Labis

Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Şi vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În caleşti de vijelii – Se turtesc de gemul rece Nasuri cârne şi hazlii. Prin odăi miroase-a pâine, A fum cald şi amărui Zgreapţănă la uşă-un câine Să-şi primească partea lui… Tata iese să mai pună Apă şi nutreţ la vacă; Vine nins c-un fel de brumă Şi-n mustăţi cu promoroacă. Iar bunicul desfăşoară Basme pline de urgie, Basme care te-nfioară Despre vremuri de-odinioară, Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

Iarna - Autor: V. Carianopol

Uraaa! Ninge ca-n poveste! Timpul e de săniuş! Hai, copii! Ca şi altădată, S-a făcut alunecuş. Scoateţi săniile-afară! Lăsaţi alte jucării! Dealul vă aşteaptă jocul, Nu veţi fi mereu copii. Hai, venii la sănătate! Maica iarnă, pentru voi, S-a grăbit să cearnă norii. Stă numai un pic la noi!

9

Noapte de iarna

de Otilia Cazimir

Luna plină-a răsărit, Sus pe deal s-a odihnit, Şi pe cerul ca oglinda A pornit-o cu colinda. Iar in calea ei senină, Cate-o stea se dă pe gheată insemnand o dungă lină Şi subţire, ca o aţă De lumină. Ninse, dealurile dorm. Doar oraşul, alb sub lună, Geme, zbarnaie şi sună Ca un contrabas enorm.

Iarna

de George Cosbuc

Iarna-i un vestit dulgher Că ea poate, cand voieşte, Peste rauri pod să puie, Fără lemne, fără cuie, Fără nici un pic de fier; Şi găteşte-aşa deodată, Pod intreg, dintr-o bucată. Iarna-i grădinar, cand vrea Pune albe flori la geamuri, Fără frunze şi cotoare, Fără chiar să aibă soare, Numai cum le ştie ea. Mie-mi plac, că sunt de gheaţă, Dar cand sufli, pier din faţă.

Moş Crăciun Uite, vine Moş Crăciun!

Dragi copii din ţara asta, Eu l-am văzut pe Moş Crăciun: e un moşneag Vă miraţi voi cum se poate, Cu barbă albă, cu cojoc şi cu toiag, Moş Crăciun, din cer, de-acolo Ca toţi moşnegii care trec pe drum. De le ştie toate, toate? Departe, într-o ţară fermecată, În care nimeni n-a ajuns vreodată, Uite cum, vă spun acuma: Stă singur-cuc, într-un bordei de fum. Iarna-n noaptea de zăpadă, Şi trage moşul, trage din lulea, El trimite câte-un înger Şi zilele se duc şi iarna vine, La fereastră să vă vadă. Şi prin căsuţe-ncep a-l aştepta Băieţi cuminţi şi fete mici ca mine... Îngerii se uită-n casă, Şi într-o seară Dumnezeu cel Sfânt Văd şi spun iar Moşul are Întinde mâna-I bună spre pământ Colo-n cer, la el in tindă, Şi-anină-n cer, de-un fir de borangic Pe genunchi, o carte mare. Un pui de stea pentru Iisus cel mic... Atunci, pe nevăzute cărărui, Cu condei de-argint el scrie, Porneşte Moş Crăciun cu sacul lui, Ce copil şi...ce purtare... Şi când adoarme zvonul de colindă, Şi de-acolo, ştie Moşul, El bate-ncet în uşa de la tindă. Că-i isteţ, nevoie mare!