portretul sanitar al comunei fundul moldovei în vara anului 1928
TRANSCRIPT
Portretul sanitar al comunei Fundul Moldovei în vara anului 1928
Exerciţiu de recuperare: Portretul sanitar al comunei Fundul Moldovei în vara
anului 1928Florentina Țone,
Transilvania, nr. 11-12,2012*
Imaginile sunt prelucrate si preluate din vol. Fundu Moldovei, 80 de ani de la prima campanie monografica, Ed. Mega, 2008
*
Recovery attempt: The sanitary portrait of the village Fundul Moldovei (Bucovina) in the
summer of 1928Very little is known today about the monographic campaign that took place in the summer of 1928 at Fundul Moldovei, Bucovina. Only a few researchers from Dimitrie Gusti’s team wrote and published small studies concerning the campaign in the scientifical journals and magazines of the time: Traian Herseni signed an article about „Person and society at Fundul Moldovei” in „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, the same magazine hosted a few pages written by Floria Capsali about „Dances from Fundul Moldovei” and Henri H. Stahl published in „Sociologie românească” an article about a „A visionary from Bucovina”. A dense and serious contribution, belonging to the anthropologist Francisc Rainer and including the results of the anthropological study carried out at Fundul Moldovei, was published in 1937, as a tribute to the International Congress of Anthropology and Prehistorical Archeology, hosted by Bucharest in September that year. In other words, only four researchers – from those 60 who were at Fundul Moldovei in 1928 – left written traces about this campaign. Apart from them – nothing, zero, vacuum. One thing is sure, though: research had been done at Fundul Moldovei, as long as the campaign lasted for a whole month and as long as the patrimony of Dimitrie Gusti National Village Museum in Bucharest includes two files with documents, belonging to the researchers taking part at this particular campaign. These are partial, fragmentary files, remainders of what had been studied in the summer of 1928, which only through a miracol could be saved from the attempt of the communist regime to make them disappear. In 2008, National Village Museum decided to publish the recuperated documents – all of them – in a volume: Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima campanie monografică 1928-2008. Given our attempt to identify what had been studied in the monographic campaigns which took place in the 1920’s and 1930’s when it came to rural health, these two files (and, consequently, the volume published in 2008) are a real gold mine. They don’t include datasheets written by the members of the biological team – a team with this name existed among the researchers – but they do include equally important documents signed by the entire group of researchers; and those documents contain numerous pieces of sanitary information. We retrace – by means of these archive documents – the state of health of Fundul Moldovei (Bucovina) in the summer of 1928.Keywords: monographic campaigns, Sociological School of Bucharest, Francisc Rainer, syphilis, rural health, peasant household, latrines, water supply
IntroducereO certitudine: în vara lui 1928, la Fundul Moldovei, în Bucovina, se aflau – angrenaţi în cea de-a patra campanie monografică – nu mai puţin de 60 de cercetători. Şi, graţie scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer către soţie, reuşim să identificăm şi punctele de debut şi de final ale campaniei – fie ele şi aproximative. Astfel, echipa lui Rainer se apucase deja de lucru la 16 iulie, într-o luni[1] (monografiştii lui Gusti erau şi ei desigur aici), iar plecarea din sat era stabilită tot pentru o zi de luni: 13 august[2]. Participanţii la campania monografică din localitatea bucovineană au petrecut, aşadar, pe teren, cel puţin o lună de zile.Încă o certitudine: pe lângă Francisc Rainer şi asistenţii săi de la Institutul de Anatomie şi Embriologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (dr. Maria Dumitrescu, dr. Horia Dumitrescu, dr. Ştefan Milcu, dr. Petre Georgescu şi dr. S. Ciorapciu), care aveau sarcina de a studia caracterele antropologice ale locuitorilor, echipa biologică de la Fundul Moldovei cuprindea şi o serie de cercetători ale căror direcţii de studiu intrau sub umbrela demografiei şi igienei sociale: D.C. Georgescu, Carmen Anghelide şi, posibil, I. Georgescu[3].Şi încă o certitudine – dar una cu repercusiuni negative cât priveşte încercarea noastră de a identifica ce anume s-a studiat din punct de vedere sanitar în campaniile monografice coordonate de Dimitrie Gusti: de pe urma acestor ultimi trei cercetători nu a rămas nimic privind campania de la Fundul Moldovei. Rezultatele studiului antropologic desfăşurat de echipa lui Francisc Rainer în localitatea bucovineană vor vedea lumina tiparului în anul 1937[4], dar ce a făcut concret la Fundul Moldovei restul echipei biologice (D.C. Georgescu, Carmen Anghelide, I. Georgescu) va rămâne, din nefericire, o necunoscută[5].Cu acestea în minte, încercăm pe parcursul acestui studiu de caz privind Fundul Moldovei un exerciţiu de recuperare. Arătăm că există posibilitatea reconstituirii portretului sanitar al localităţii bucovinene în vara anului 1928, dar nu pe baza unor informaţii colectate în acest sens de către membrii echipei biologice, ci pornind de la două dosare cu fişe elaborate în campania de la Fundul Moldovei de către monografişti în ansamblul lor. Dosarele cu pricina – aflate astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti şi cuprinzând fişe numerotate de la 1 la 794 – sunt, credem, tot ce se mai păstrează din lucrările cercetătorilor lui Dimitrie Gusti în localitatea bucovineană; singurele informaţii privind campania de la Fundul Moldovei care au reuşit să supravieţuiască tăvălugului totalitar de la sfârşitul anilor 1940, când sociologia a fost catalogată „ştiinţă burgheză”.Biblioteca Seminarului de Sociologie şi arhiva Institutului Social Român – cele două instituţii sub umbrela cărora s-au desfăşurat în anii interbelici campaniile monografice – au dispărut atunci aproape în totalitate, documentele fiind supuse unui proces intenţionat de distrugere sau răspândite fiind pe la diverse instituţii, cu interdicţia cercetării şi folosirii. În condiţiile tulburi ale anilor 1950, arhiva Institutului Social Român repartizată Muzeului Satului a ajuns într-un pătul al gospodăriei de la Stăneşti (Argeş), salvată fiind apoi de la dispariţia efectivă de către directorul de atunci al instituţiei, Gheorghe Focşa, fost monografist[6]. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a declanşat în anii 2000 o operaţiune extinsă de digitalizare a acestor documente recuperate, aflate în stare precară şi, deci, din nou, în pericol de dispariţie. Mai mult, dosarele cu fişe corespunzătoare unei campanii sau alteia au fost publicate integral în lucrări de sine stătătoare, restituind astfel publicului şi cercetătorilor tot ce s-a mai păstrat din monografii. Au văzut lumina tiparului până acum trei astfel de volume, iar cel care ne interesează pe noi – Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima campanie monografică 1928-2008[7] – a fost publicat în anul în care se împlineau opt decenii de la cercetarea din localitatea bucovineană.Această paranteză extinsă ne serveşte demonstraţiei că tot ce a mai rămas din lucrările efective ale monografiştilor în campania de la Fundul Moldovei se află la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”; şi, deci, în volumul citat mai sus. Şi, de vreme ce în urma cercetării efectuate în anul 1928 în localitatea bucovineană nu au fost publicate decât câteva texte contemporane cu campania şi cu monografiştii[8], cu-atât mai mult trebuie valorificate cele două dosare cu „rămăşiţe” publicate în volum. Primul dosar cuprinde fişe cu informaţii despre gospodăria ţărănească, dar şi biografii de personalităţi, cuvântări, date privind viaţa administrativ-politică a comunităţii, atitudinea religioasă şi sectele religioase, jocurile copiilor, şcoala română şi cea germană, lista ziarelor şi revistelor citite în localitate, tabloul intelectualilor din Fundul Moldovei etc. Cel de-al doilea dosar insistă asupra nivelului cultural al comunităţii, asupra nivelului de instrucţie şi asupra preocupării pentru ridicarea nivelului de trai în general[9]. Aşa cum am arătat deja, aceste dosare nu conţin fişe elaborate de către membrii echipei biologice: fişe complete şi complexe, cu informaţii sistematizate privind sănătatea satului. Ele conţin însă numeroase observaţii cu caracter sanitar pe care le vom folosi în cele ce urmează.
Locuinţa ca indicator al stării de sănătate a localităţii
Fişele de gospodării întocmite în campania monografică din localitatea bucovineană abundă, astfel, în informaţii privind aşezarea casei (igienică sau nu), privind materialul de construcţie al locuinţelor şi al acareturilor, privind numărul ferestrelor (şi, deci, posibilităţile de iluminare şi aerisire a casei), privind curăţenia efectivă a
gospodăriei, privind obiceiul sătenilor de a dormi, înghesuiţi, într-o singură cameră, lăsând odaia mai mare şi mai frumoasă pentru musafiri şi pentru găzduirea zestrei fetelor. Dar fişele nu sunt complete nici în absenţa informaţiilor despre existenţa/inexistenţa latrinelor, despre alimentarea cu apă (pentru băut sau pentru spălat), despre plantele medicinale cultivate de săteni în curte, după cum identificăm, risipite prin fişe, şi observaţii sanitare care nu sunt legate strict de starea gospodăriei: alimentaţia şi igiena alimentaţiei, obiceiul îmbăierii, dar şi îndepărtarea omului bolnav al familiei în zone marginale ale gospodăriei, cu o curăţenie precară. Întregesc portretul sanitar al locuinţelor numeroasele observaţii şi interpretări personale ale monografiştilor, exponenţi ai lumii din care vin, care se miră, pun întrebări retorice în fişe, evaluează cu ochi critic realităţile săteşti.Pentru buna înţelegere a acestor documente, mai întâi o observaţie: comuna Fundul Moldovei avea la momentul desfăşurării cercetărilor caracter risipit, împărţită fiind
în numeroase cătune, care, la rândul lor, cuprindeau mai multe unităţi. Aceasta, potrivit tradiţiei prin care, la întemeierea unei noi familii, perechea îşi construia casa în „pădurea verde”, cu lemn tăiat pe loc10. În 1928, comuna era alcătuită, aşadar, din şapte cătune mari, unele dintre ele cu mai multe subdiviziuni: Secări, Handal, Centru (cu cătunele mai mici: Pârâul Timerului, Arseneasa, Pâraiele-Gliga, Robului, Colacului, Chirilei, Mândrilei, Ciumuca), Botoş (cu cătunele: Pârâul Deluţei, Orăţii, Prelucei, Boloşel, Botoş-Branişte, Pârâul-Neagra, Lezei, Deluţul), Benea, Părâul Tătarca, Valea Stânei (cu cătunele: Dâmbul Colacului, Pârâul Cârligăturii)[11].Această alcătuire aparte a comunei a rămas în memoria unora dintre monografişti şi la mai bine de cincizeci de ani de la desfăşurarea campaniei, date fiind – credem – eforturile lor de a acoperi cu cercetarea suprafeţe cât mai mari. Ernest Bernea povesteşte la mijlocul anilor 1980:“Şi am găsit cătune care nu plăteau impozite, şi care se autoguvernau, în ’28. Fiecare cătun avea 20-25 de case, erau băgate pe văi, tot urcai mereu până ajungeai la ele acolo, erau sus. Dar, urcai pe vale. Şi eu am fost la un ţăran care conducea un astfel de cătun, îl chema Anton Ţânpău. I-am pus fotografia lui, i-am dat-o doctorului Banu[12], şi a pus-o pe o lucrare mare despre sănătatea poporului, şi care a ajuns prin America. Aşa că l-am popularizat pe moş Ţânpău”[13].Chiar la momentul desfăşurării cercetării, într-o fişă privind „Societatea politică”, C.D. Constantinescu-Mirceşti reţine acest amănunt al întinderii impresionante a comunei; amănunt pe care eşti tentat în primă fază să-l tratezi cu precauţie:„Comuna Fundu-Moldovii cu lungimea ei neobişnuită, aproape 50 de km dela un capăt la altul al satului – simţia încă de mult nevoia de a avea două parohii, una care să aparţină poporului de jos şi alta poporului de sus”[14].Mihai Pop, participant la campanie, îşi amintea în anii ’80: „Fundul Moldovei era un sat foarte interesant, în primul rând era foarte mare, şi atunci avea două părţi: satul «di jos» şi satul «di sus»”[15].De altfel, pentru mulţi dintre monografiştii participanţi la campania din 1928, intervievaţi în anii 1980 de către sociologul Zoltán Rostás, separarea aceasta între „poporul de jos” şi „poporul de sus” a corespuns unei separări efective (şi afective) în cadrul echipei: monografiştii vechi, care se cunoşteau, s-au cazat în Fundul Moldovei de sus, iar ceilalţi în Fundul de jos. Marcela Focşa rememorează cu umor această împărţire în funcţie de vechime şi de preocupări, cu menţiunea că separarea s-ar fi făcut, „aşa… spontan”[16]:„Noi acolo ne-am despărţit în două tabere: Fundul de sus şi Fundul de jos. (…) Fundul de sus erau toţi ăştia care îl înconjurau pe Gusti şi cu care Gusti avea relaţiile cele mai amicale şi mai profesionale: Stahl, Nel Costin, Mitu
Georgescu, Vulcănescu. Fundul de jos erau ăştia mai tineri, mai neomogeni, mai sărăcuţi cu duhul, mai oropsiţi de soartă, fără farmec personal… /râde/ Păi, crezi că nu contează afinităţi din astea? Contează foarte mult”[17].
Materialul de construcţie al locuinţei şi orientarea casei
Risipirea caselor pe coclauri fusese determinată, cum am punctat deja, de obiceiul foarte vechi al ridicării noilor gospodării chiar în pădure, casele îndepărtându-se, astfel, din ce în ce mai mult de ceea ce era considerat centru al localităţii. Dar chiar dacă nu-şi mai înălţau efectiv casele în pădure – începând cu 1775, momentul ocupaţiei părţii de nord a Moldovei, numită ulterior Bucovina, stăpânirea austriacă a încercat să limiteze această practică răspândită a despăduririi – sătenii foloseau oricum lemnul pentru construcţia casei, oriunde ar fi fost ea amplasată; nici nu avea cum să fie altfel. Privilegierea lemnului în ridicarea locuinţei şi a acareturilor e sesizată, astfel, în mai toate fişele de gospodărie redactate în campania de la Fundul Moldovei.Primar al comunei de huţuli Breaza, din apropiere, dar locuind în cătunul Benea (Fundul Moldovei), Ştefan Liţu avea în 1928 una dintre cele mai frumoase gospodării din comună, aşa după cum remarcă şi notează în fişă monografista V. Kletchin şi monografistul D. Prejbean:„În ceeace priveşte casa, aceasta este construită din bârne groase lipite cu lut. Temelia este din piatră, şi aceasta legată tot cu lut. Acoperişul este din draniţă, iar şarpanta, din căpriori şi lănteţi de brad. Tipul casei este pur românesc”[18].La rândul ei, echipa alcătuită din Focşa-Dărmănescu (adică Marcela Focşa şi Miţi Dărmănescu) alcătuieşte o fişă foarte detaliată a gospodăriei lui Gheorghe Tonigaru – un model de fişă de gospodărie, în mai bine de 20 de file:„Ca mai toate construcţiile dela munte, unde există lemn din belşug şi mai puţin posibilitatea aducerii cărămizii, mult mai scumpă dealtfel, şi casa lui Gheorghe Tonigaru este construită din lemn. Peste temelia din piatră s’au ridicat bârne groase aşezate unele lângă altele; apoi după ce scheletul a fost ridicat, casa a fost pământită, adică dată cu pământ până ce golurile dintre lemn s’au umplut, ţinând loc de tencuială. Pe de-asupra apoi a fost spoită cu var. Casa a fost clădită de fostul ei proprietar, care era meşter în clădiri, ajutat numai de ai săi. Lemnul necesar fusese adus chiar din pădurea proprie, aducând astfel proprietarului mare uşurinţă materială”[19].
Monografistul Octav Gheorghiu a trecut, la 8 august 1928, pe la gospodăria lui Chifor Andronicescu, aflată în centrul comunei, în cătunul Pârâul Mândrilei, despre care notează în fişă:„Casa este făcută din lemn, este năsăpită şi văruită. Ea a fost construită de un maistru din sat, deoarece incompetenţa şi averea proprietarului îi dădeau posibilitatea de a recurge la un astfel de specialist”[20].Cercetătorul Ernest Bernea identifică şi un sătean, Toader Şuiu, care locuieşte într-o casă făcută chiar pe locul în care s-a tăiat lemnul necesar construcţiei:„Gospodăria lui Toader Şuiu e situată la marginea unei păduri, pe un dâmb ce se ridică în partea stângă a pârâului Calacului. Casa e construită din lemn tăiat pe loc; e foarte veche şi de aceea nu se ştie cine a construit’o. Toader Şuiu a cumpărat’o dela un evreu care a fost gonit din sat”[21].
Acesta e şi cazul gospodăriei lui Dumitru Şalvari, din Dâmbu Colacului, de fişa căreia s-a ocupat, la 24 iulie 1928, Eugenia Gorescu:„Gospodăria a fost întemeiată de bunicul actualului proprietar, pe acest loc unde avea pădure. Aceasta a fost tăiată şi cu lemnul ei s’a întemeiat gospodăria care în linii generale s’a păstrat în forma iniţială. Vechimea ei este cam între 130 şi 150 de ani”[22].O certitudine, aşadar: lemnul e materialul de construcţie folosit la ridicarea tuturor locuinţelor din comuna Fundul Moldovei (nu s-au păstrat fişe care să arate o situaţie diferită). Şi încă o certitudine: locuitorii şi-au aşezat casa cu faţa către sud sau sud-est – din raţiuni igienice, notează cei mai mulţi dintre monografişti. Despre Dumitru Şalvari, monografista Eugenia Gorescu susţine că „a ţinut seama de punctele cardinale, orientând casa cu faţa spre S-E, ca să aibă soare toată ziua”[23].V. Kletchin şi. D. Prejbeanu – descriind gospodăria lui Petro Corcinschi (huţan) din cătunul Benea – reţin:„Casa de locuit este o clădire încăpătoare orientată cu faţada spre răsărit. Femeia lui Corcinschi ne-a spus că aşa cum este, e bine aşezată casa, deoarece odăile sunt expuse în felul acesta soarelui”[24].Despre casa lui Gheorghe Tonigaru, Marcela Focşa şi Miţi Dărmănescu scriu: „Orientată fiind către sud, casa prezintă o aşezare foarte potrivită din punct de vedere higienic”. Cercetătoarele nu acordă însă niciun credit în acest sens gospodarului:„…Întâmplător aşezarea corespunde şi unui motiv de higienă, la care desigur proprietarul nu s’a gândit, deoarece casa este tot timpul luminată de soare”[25].
Alcătuirea casei. Camera de oaspeţi şi camera de locuit. Igiena odihnei
Componenţa locuinţei – numărul odăilor şi caracteristicile fiecăreia, inventarul de obiecte din încăpere şi precizările privind unde şi cum doarme – ne oferă prilejul unor foarte interesante observaţii din punct de vedere igienic. Sătenii din Fundul Moldovei, vom vedea, dorm (cel puţin iarna) înghesuiţi într-o singură cameră, deşi cele mai multe dintre locuinţe au două camere şi o tindă. În plus, încăperea în care se doarme e ţinută într-o curăţenie relativă, beneficiind tot de o relativă preocupare pentru înfrumuseţarea ei; aceasta, în opoziţie cu camera bună, camera mare, camera de oaspeţi, în care nu se doarme (aproape) niciodată şi unde se ţin de regulă obiectele cele mai preţioase ale gospodăriei, hainele bune şi zestrea fetelor din familie.Ion Zamfirescu descrie casa lui Dumitru Grămadă din Vatra Satului:„Odaia dela răsărit constituie camera cea mare – obiectul de fală al gospodăriei. Deşi este prevăzută cu paturi, nu doarme într’ânsa decât oaspeţi mari, din când în când. În schimb aici se aşează lăzile cu zestrea fetelor, fotografiile, vesela, tablourile, icoanele, într’un cuvânt tot ce este mai reprezentativ în ceea ce priveşte conţinutul sufletesc, din gospodăria Câteanului. Odaia din vest adăposteşte răsboiul de ţesut şi un pat în care doarme fiica cea mare a gospodarului. În camera de jos se află scânduri improvizate în formă de pat, în care dorm ceilalţi membrii ai familiei, cuptorul pentru gătit, o masă de lemn şi o bancă tot de lemn care serveşte pentru mâncare”[26].Corina M. Corniv – a cărei participare la campaniile monografice ale lui Dimitrie Gusti nu se va mai repeta – întocmeşte o foarte detaliată descriere a gospodăriei lui Costan Toader-Lehaci, din care reţinem doar:„Din gang dai în tinda care are două uşi. O uşă dă în casa mare (unde ţine curat şi primesc mosafirii) şi alta în căsuţă (unde locuesc de obiceiu)”[27].La rândul său, Ernest Bernea face o observaţie similară vizavi de gospodăria lui Toader Şuiu:„Prima odae serveşte ca bucătărie, sufragerie, dormitor (adică e odaia pe care o locuieşte gospodarul). (…) Odaia a doua serveşte ca odae de primire. Aci sunt: hainele curate, covoare, fotografii şi multe obiecte de artă naţională”[28].Locuinţa lui Dumitru Şalvari – descrisă de Eugenia Gorescu (unica prezenţă a ei în monografii) – ne oferă prilejul să calculăm câte persoane pot locui într-o singură cameră a gospodăriei; mai cu seamă că în acest caz camera în care se locuieşte e şi singura cameră a casei, alături de o tindă şi o cămară:„Casa de locuit se compune din: o odaie de 4 lăţime şi tot atâta lungime numită de săteni casa cea mare, dintr’o tindă lată de 2m şi dintr’o cămară de 2/1,50 m”[29].Apoi:„Casa cea mare serveşte pentru locuinţă, bucătărie de iarnă şi cameră de primire. În ea locuiesc bătrânul şi trei fete, dintre care una cu soţul ei şi un fecior”[30].Adică şase persoane. Neculai Conţ nu identifică o stare de lucruri diferită la gospodăria lui Gheorghe Nichifor Dorneanu, din cătunul Mândrileni:„Odaea dinspre răsărit, numită «casa cea mare» sau odaea curată, are dimensiunile de 6,20/5,50 m şi e înaltă de 2,40m. (…) Odaea dinspre apus se numeşte «căsuţă», în care locueşte familia şi în care se găseşte mâncarea. Serveşte şi de dormitor”[31].
Stud iu de caz : marg ina l i za rea ce lu i bo lnav
Redăm, în cele ce urmează, pasaje importante din fişa gospodăriei lui Gheorghe Tonigaru, întocmită conştiincios de către echipa alcătuită din Marcela Focşa şi Miţi Dărmănescu. Alegem citarea in extenso din mai multe motive: 1) pentru că arată că chiar şi acolo unde casa este alcătuită din mai multe odăi decât media (în cazul acesta: patru camere şi o tindă), cei cinci membri ai familiei aleg să doarmă iarna într-una singură. Şi 2) pentru că ilustrează atitudinea familiei faţă de „veriga slabă” a grupului: fata bolnavă din familie este marginalizată, îndepărtată cumva de ceilalţi, locuind vara fie într-o colibă din curte, fie într-o cameră mai mică; iar camera aceasta e întunecată şi murdară, spre deosebire de restul locuinţei, ţinute atent sub observaţie de gospodină.Aşadar, în ograda lui Gheorghe Tonigaru se află„o casă de locuit cu 2 camere mari, 2 camere mici şi o tindă. În faţa casei, cu spatele către şosea este coliba, care serveşte drept bucătărie de vară”[32].Ajungem şi la detaliile care ne interesează în mod special:„Din tindă dai în stânga în adevărata cameră de locuit. Aci locuiesc iarna tatăl, mama, 2 fete dintre care una bolnavă şi tâmpită, şi un fecior. În vreme ce celelalte camere rămân goale ei toţi se înghesuiesc într’o singură odăiţă. Mobila din cameră este redusă la absolut strictul necesar. Toată este făcută din lemn. Un singur pat pentru dormit există în cameră; 3 laviţe de lemn, un blidar, o masă, sobă de zid constitue toată mobila din cameră. Pe pereţi are întins un lăicer. În camera mică din fundul tinzii este un singur pat, în care doarme peste vară, până dă frigul, fata care e tâmpită. Dealtfel odaia, fără fereastră, nu primeşte lumina decât prin uşa care dă spre tindă, când e deschisă. Altfel impresia e urâtă, când pătrunzi în chiliuţa aceasta întunecoasă, cu un pat de scândură cu un singur ţol pe deasupra, în care îşi duce mizeria fizică, nenorocita de fată. Şi în vreme ce în celelalte camere e curat, numai aci e murdar, nemăturat. E o completă indiferenţă faţă de această nenorocită, care pare a jena cu prezenţa ei, familia.Camera din dreapta este odaia curată unde nu se locuieşte, ci numai se primesc oaspeţi în ocazii rare. Aici sunt două paturi de lemn acoperite cu pălocăzi curate de lână. Pereţii sunt aproape complet tapetaţi cu lăicere lucrate din lână, de gospodina casei. Cele puse în partea inferioară a pereţilor, imediat dela mobile în sus, sunt vârstate: gospodina le-a avut de zestre. Deasupra acestora sunt lăicerele mai noi, lucrate în flori, lăicerele moderne pe care gospodina le socoteşte ca fiind cele mai frumoase, deoarece aşa e poartă acum. Pe pereţi sunt puse poze, fotografii, deasupra cărora sunt înnodate năfrămi. Peretele dinspre răsărit este acoperit tot cu icoane. (…) În general casa este curată, îngrijită.Numai camera în care locuieşte fiica cea bolnavă este complet părăsită. În general putem spune că aceasta este o gospodărie îngrijită, destul de îndestulată. Este trist însă că trăiesc cu toţii într-o cameră mică, când au la dispoziţie alta mare, încăpătoare şi mult mai comodă pentru locuit”[33].Gospodăria are în componenţa ei şi o colibă, în care doarme vara aceeaşi fată bolnavă:„Gospodarul a moştenit gospodăria numai cu grajdul din ogradă. El şi-a construit coliba, deoarece simţea nevoia să îndepărteze căldura din casă în timpul verei. În acelaş timp coliba mai serveşte şi ca odaie de stat ziua, şi în timpul verei ca odaie de culcare unei fete de 30 de ani, tâmpită şi degenerată. Pe aceasta o îndepărtează din casă căci strigă noaptea, urlă şi nu-i lasă să se odihnească”[34].
Latrinele la Fundul Moldovei, în anul 1928. Există, dar sunt rudimentare şi, cele mai multe,
prost întreţinutePotrivit unei situaţii privind locuinţele rurale în anul 1929[35], din totalul de 3.078.820 de gospodării săteşti corespunzătoare anului cu pricina, doar jumătate (cu indulgenţă) dintre acestea – 46,5% – erau dotate cu latrine. Alte 1.648.553 de locuinţe din mediul rural erau lipsite total de acest accesoriu al modernităţii. Transilvania stătea cel mai bine la acest capitol (cu 65% dintre locuinţe dotate cu latrine), urmată fiind de Bucovina: 68.348 de case cu latrine (41,20%), dintr-un total de 165.633 de gospodării.În comuna bucovineană Fundul Moldovei, latrina – cu variantele locale: buda, borta, umblătoarea – nu lipsea, în vara lui 1928, din aproape nicio gospodărie. Chiar dacă adesea mai prost întreţinută, ea exista cu certitudine şi era aşezată, în cele mai multe dintre cazuri, la spatele casei, la o distanţă semnificativă de locuinţă. Făcea pereche, de regulă, cu coteţul câinelui. Într-un singur caz se găsea în grădina din faţa casei, la gospodăria lui Chifor Andronicescu:„Latrina este în grădina din faţa casei. Ea se numeşte popular «umblătoare», e formată din scânduri, neîngrijită şi puţin utilizată”[36].Pentru că reprezintă un indicator esenţial al stării de sănătate a familiei (a satului, a comunităţii), spicuim în cele ce urmează fragmentele care o privesc din fişele de gospodării întocmite de monografişti. Gospodăria lui Gheorghe Tonigaru:„Latrină, ca mai toate casele de aci, are şi gospodăria lui Gheorghe Tonigaru. Ea este aşezată în dosul casei, în livada de fâneaţă, lipită de peretele şurei. Este o cameră de scânduri, foarte primitivă. Mărimea latrinei este de 1,50/1,50 m, cu o înălţime de 1,80 m”[37].
În cazul gospodăriei lui Dumitru Grămadă, „[l]atrina este aşezată în spatele locuinţei, într’un loc completamente dosnic”[38]. La gospodăria lui Niţucă Şalvari latrina a fost săpată la 15 metri de casă şi are următoarele caracteristici: „o groapă îngrădită în mai sumar cu scânduri de lemn uşoare şi insuficient acoperită astfel că plouă în interior”[39]. Florica Gafencu şi Eust. Gregorian trec pe la gospodăria lui Trifan Gabor din cătunul Mândrileni şi notează cu privire la latrină:„La spatele casei, în locul cu fân, se găseşte latrina construită rudimentar din scânduri. Tot aci, mai sus puţin se ţine şi coteţul câinelui”[40].În curtea lui Dumitru Şalvari, latrina „are dimensiunile 1,30/2,30 m şi este lucrată din margini. Ea n’are scaun şi curăţenia lasă f. mult de dorit”[41]. Monografistul Neculai Conţ se opreşte cu mai multe detalii asupra acestei părţi din gospodăria lui Gheorghe Nichifor Dorneanu:„Lângă grajd este latrina care se numeşte budă, n’are groapa adâncă, pentru că iesă apa şi nici nu e complet închisă, e însă acoperită. Lângă latrină se depozitează gunoiul scos din grajd”[42].
Apă de băut, de gătit şi de spălat. De unde?In fişele de gospodărie redactate de monografişti în urma vizitării locuinţelor din Fundul Moldovei, chestiunea alimentării cu apă e prinsă, de regulă, în partea finală a descrierii, alături de informaţiile privind latrina. Această modalitate de structurare a informaţiilor nu trebuie să însemne că latrina şi alimentarea cu apă reprezintă chestiuni marginale, de mai mică importanţă, privind gospodăria, ci că monografiştii urmăresc mai degrabă un model de fişă întocmit în cadrul Seminarului de Sociologie în perioada premergătoare campaniilor.Lucrurile sunt şi aici cât se poate de clare: pentru spălat, dar şi pentru gătit, se aduce apă din râul Moldova, aflat în apropiere. Apa de băut se scoate din fântânile proprii, dacă ele există, sau din cele ale vecinilor; după cum e folosită pentru băut şi apa de izvor. Gospodăria neamţului Franz Loi, de pildă, e prevăzută cu fântână proprie, iar fântâna se prezenta, în vara lui 1928, în relativ bune condiţiuni:„avea ghizdele de scânduri, era acoperită cu un capac din leaţuri de lemn. Înăuntru erau foarte multe plante (ferigi, burueni) crescute prin crăpăturile scândurilor. Apa se scoate cu ajutorul unei cumpene”[43].Dumitru Grămadă nu avea fântână proprie: „alimentarea cu apă se face dela o altă curte”44, iar Chifor Andronicesu nu putea folosi fântâna din curte, care fusese abandonată „din cauza infiltraţiilor apelor sălcii”45. Nici gospodăria lui Gheorghe Bârsan, din cătunul Aluniş, nu avea fântână în curte, aşa cum notează în fişă echipa de monografişti alcătuită din Traian Hersenie şi Gheorghe Gabrea:„apă de băut aduc dela un isvor depe proprietatea Mariei Ştefan Ursescu, situată la vreo trei sute de metri-drum. Apă pentru alte trebuinţe se aduce din râul Moldova, ce curge peste drum în faţa casei”[46].Aşa stăteau lucrurile şi în cazul lui Gheorghe Nichifor Dorneanu, a cărui gospodărie a fost vizitată de Neculai Conţ: „Fântână nu este în prezent. Apa pentru gătit şi spălat se aduce din râul Moldova, pentru băut se aduce dela isvorul (jgheabul) de peste râul Moldova, la depărtare de 150 m. Fântâna a fost mai înainte, formată din un budăi de răchită, adâncă de 1 m, dar a fost astupată”[47].
Mirările monografiştilorCercetătorii lui Dimitrie Gusti – mulţi dintre ei profund urbani – dau nas în nas, la Fundul Moldovei, cu realităţi rurale care-i uimesc peste măsură. Instruiţi cu siguranţă să nu evalueze cu ochi de orăşean ceea ce găsesc în
casele bucovinenilor, unii dintre monografişti scapă totuşi – inconştient sau nu – mirări, judecăţi de valoare şi critici în fişele pe care le redactează. Aceasta nu-i face mai puţin obiectivi; dar le creionează un portret de exponenţi ai lumii din care vin. Să-l luăm, de pildă, pe monografistul I. Manta-Roşie – un domn, potrivit listei de participanţi a lui Henri H. Stahl – care descrie gospodăria lui Chirilă Luncan din cătunul Aluniş (Fundul Moldovei, Poporul de Sus) şi care realizează, printre mirări, o comparaţie continuă cu familia de evrei de la care a cumpărat casa actualul proprietar:„Casa de locuit este, desigur, cu mult cea mai importantă dintre clădirile gospodăriei. Formată la început dintr’o singură odae, tipul de casă veche, ea a suferit ulterior transformări cari au mărit-o după nevoile locuitorului, un evreu băcan, dela care Chirilă Luncan a cumpărat-o. Actualul proprietar este gospodar mijlocaş şi aceasta se vede în toate amănuntele gospodăriei. Mă miră faptul că un om, care a stat 7 ani în Canada, care e însurat cu o nemţoaică – singurul caz existent în toată comuna, mă miră – zic – faptul că în timpul anului, dar mai ales iarna, vara dormind şi prin pod, dorm toţi membrii familiei, patru la număr, într’o singură cameră, ce serveşte în acelaş timp de bucătărie – vara şi iarna, când mai au la dispoziţie încă două camere locuibile: una cu două paturi şi f. bine luminată şi care a fost dormitor – în vremea când locuiau aci evrei şi alta, tot dormitor – în vremea paştilor – la evrei, transformată acum într-un fel de cămară-magazie, cu toate că în casă se găseşte şi o cămară propriu-zisă – în imediata vecinătate a dormitorului-bucătărie”[48].Mai mult„Există două sobe de cărămidă: una în «odaea curată» – în care nu fac niciodată foc, dar în care evreii făceau – desigur – şi alta în dormitorul bucătărie, având o plită pentru fiert oalele şi un cuptor care se prelungeşte şi în coridorul interior. (…) Curăţenia interioară lasă de dorit. Mai ales camera în care dorm ei – cuprinsă între băcănie, coridor şi cămară, având numai două fereşti: una care dă în băcănie, alta mică, ce nu se poate deschide şi care dă – degeaba – în grădină – este murdară, miroase rău, e întunecată şi respingătoare”[49].La rândul ei, doamna Zoe Claudian – probabil soţia lui Alexandru Claudian, prezent şi el în campania de cercetare – completează fişa gospodăriei lui Costan a lui Tănase Ţâmpău, din cătunul Arseneasa, cu evaluări nepotrivite cu statutul de cercetător, dar şi cu semne de exclamare care să întărească argumentaţia:„O notă rea pentru gospodarul nostru e că nu s’a gândit încă să construiască o latrină (Casa e terminată de patru ani!)”50. Mai departe, observaţii între paranteze, însoţite de acelaşi semn de exclamare: „Podeaua e făcută tot din
scânduri late şi solide, pe care gospodina le spală câteodată (cam rar!) cu apă”51. Şi, către final, încă un reproş, cuprins, din fericire, doar în foi: „Camera de dormit în care locuieşte familia e mai mică. Are două ferestre. Comunică cu camera cea mare şi bucătăria. Ar fi mai indicată ca dormitor camera cea mare – dar se pare că estetica trece, în privinţa asta, înaintea higienei. Obiectele sunt următoarele: 1 pat (dincolo unde nu doarme nimeni sunt două!), 1 laiţă, 5 lăicere pe pereţi (…)”[52].
Relaţiile de concubinaj în localitatea bucovineană. Are primarul „ascendentul
moral” să le combată?Pe lângă foarte detaliatele fişe ale gospodăriilor, din campania de la Fundul Moldovei s-au păstrat – şi au fost publicate în acelaşi volum din seria „Restitutio” – şi fişe privind tematici anume (viaţa administrativă şi politică a comunei, nivelul cultural, viaţa spiritual-religioasă, familia…). Citite cu atenţie, multe dintre ele conţin observaţii privind starea de sănătate a comunităţii. Înţelegem, de pildă, că existau în localitate, în anul 1928, mai multe relaţii de concubinaj; numărul acestora crescuse mai cu seamă după Primul Război Mondial – aşa după cum i-a explicat monografistei Olga Hreniuc părintele Ion Popovici, unul dintre cei doi preoţi ai comunei:„Predicile din’nainte de răsboiu erau cu conţinut moral; se tâlcuiau evangheliile. După răsboiu când influenţa adventiştilor din Ardeal prinse a se lăţi, predicile aveau conţinuturi de combaterea acestor sectari. Se mai ţineau şi predici contra desfrâului, pe care l-a adus cu sine demoralizarea răsboiului. Unde înainte de răsboiu procentul naşterilor ilegitime era foarte mic acum după răsboiu e foarte mare. La aceste naşteri ilegitime contribue şi concubinajul. Mulţi soţi sunt rătăciţi, fără să li se ştie de urmă. Soţiile rămase nu se pot căsători decât în urma declaraţiei morţii soţului lor din partea judecătoriei. Până să se dea aceste declaraţii, femeile trăiesc în concubinaj”[53].Interesant e însă altceva: primarul comunei Fundul Moldovei, pe numele său Gavril Frâncu, adică acela care ar fi trebuit să militeze pentru scăderea numărului de concubini din sat, se afla el însuşi, în vara lui 1928, într-o relaţie de concubinaj, însurat fiind pe deasupra. În aceste condiţii, celălalt preot al localităţii, părintele Ilarion Pavel de la parohia „poporului de jos”, era convins că primarul nu putea avea nicio influenţă asupra concubinilor din localitate; n-avea „ascendentul moral” pentru aceasta:„Tot el [primarul – n.n.] trebue să pună în vedere celor ce trăesc în concubinaj să se căsătorească sau să renunţe la uniunea lor nelegitimă. Cu privire la acest rol al primarului, părintele Pavel – care deşi îl lăuda pe primarul Frâncu în ceea ce priveşte modul cum conduce trebile comunei – spunea, că el nu poate avea ascendentul moral ca să desfacă concubinajele şi să facă cuvenita admonestare, atunci când el însuş trăeşte în concubinaj, deşi e însurat şi acest fapt îl cunoaşte tot satul. Exemplul pe care îl dă e negativ pentru moralizarea sătenilor”[54].În ciuda acestei relaţii adulterine deja, primarul Gavril Frâncu se bucura de respect în sânul comunităţii:„Exceptând impedimentul relevat de părintele Pavel, şi pe care sătenii de altfel nu pun prea mult temei, primarul e respectat şi sfaturile lui sunt ţinute. Sătenii îl apreciază pentru faptul că deşi el face politică naţional-ţărănistă, însă pentru că e perfect imparţial, îl consideră ca omul lor, iar nu ca acela al politicienilor, gata să jertfească interesele lor pe altarul politicei partidului, cum au procedat cei care l-au precedat, dela răsboi. E respectat pentru modul cinstit cum şi-a făcut averea şi pentru spiritul său întreprinzător şi luminat”[55].Aceeaşi idee se deprinde şi din alte fişe:„În ceea ce priveşte pe primar, faptul că deşi însurat, trăeşte în concubinaj cu o femee din satul Cârligătura, este cunoscut de toată lumea, cu toate acestea este privit cu bunăvoinţă; toţi îi iartă aceasta dată fiind purtarea frumoasă pe care o are faţă de oameni”[56].Şi un paradox – primarul reprezenta un model pentru sat; dar un model cât priveşte relaţia sa sentimentală. Iată, de pildă, cum evalua situaţia Ioana a Simion Rusu, de 34 de ani, într-o convorbire cu monografistele Domnica Păun şi Marcela Focşa:„Da nici dragostea nu ţine. Primarul o luat nevastă din mare dragoste, că erau neamuri şi tot o agiuns de s’au despărţit. El o început a merge după una, că lui toate is dragi, c’apoi şi-a cătat şi ea în partea ei. Şi-o fost femee minunată, straşnic de cuminte, de nţo fost în sat. Da vezi unde o venit? La ce le-o agiutat că s’au luat din dragoste?– Ce zic oamenii? I.R. – Apoi ei zâc că dacă s’o despărţit ficiorul regelui de femeea lui, ei de ce să nu se despartă? La 2-3 săptămâni după nuntă se despart dacă nu se înţeleg”[57].La momentul respectiv, statutul aparte al primarului era cunoscut şi în rândul monografiştilor. Într-un interviu de istorie orală acordat la mijlocul anilor 1980 sociologului Zoltán Rostás, Mihai Pop povesteşte:„Frâncu era un om foarte interesant, foarte deştept, foarte dinamic şi el a devenit, ca să zic aşa, marele factor de contact al nostru, al sociologiei cu satul. Şi devenise prieten al profesorului Gusti, după aceea prietenia a durat multă vreme, şi noi am ajuns odată cu Brăiloiu acolo, şi am stat în casa lui, în 1930 sau ‘31. Frâncu avea două case, fiindcă avea două neveste. Avea o nevastă în satul de sus, şi avea o nevastă în satul de jos, şi o casă chiar lângă primărie”[58].
Amănuntul acesta – al relaţiei adulterine a primarului, „citită” totuşi în cheie informală de către Mihai Pop – nu apare însă în lucrările oficiale ale Şcolii sociologice de la Bucureşti, fie că vorbim articolul lui Stahl, din 1936, „Şcoala monografiei sociologice”, sau de volumul de memorii al aceluiaşi Stahl, Amintiri şi gânduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice”, publicat în 1981. Mai cu seamă ultima lucrare creionează un portret luminos primarului, care s-a integrat, la cerere, în rândul echipei cosmologice şi care a contribuit în mod decisiv la conştientizarea de către monografişti a necesităţii unor acţiuni de reformă în mediul rural.
Sifilisul: sumedenie de ţărani bolnavi şi temerile cercetătorilor
Principala problemă de sănătate a comunei Fundul Moldovei era însă, la 1928, sifilisul. Dr. Maria Dumitrescu, din echipa lui Francisc Rainer, era însărcinată cu realizarea reacţiilor Meinicke – pentru diagnosticul acestei boli – iar rezultatele erau cu adevărat îngrijorătoare. Rainer însuşi scria soţiei, la 20 iulie 1928:„S’au făcut vreo 150 de reacţii pentru sifilis (30% sunt pozitive încă aproape 20% slabe) şi aproape 300 reacţii de grup. (…) Am nădejdea să las mult din neosalvarsanul adus, aici”[59].Atât de îngrijorătoare, încât una dintre monografiste, Florica Gafencu, a vrut chiar să părăsească localitatea şi cercetarea. Henri H. Stahl şi-o aminteşte:„A apărut o singură dată. O fiinţă ciudată, un copilaş, o fetiţă mică. Nu s-a putut manifesta în niciun fel. Te miri ce-a căutat acolo. A avut probabil intenţii să facă ceva, dar mi-aduc aminte când a venit doctorul Rainer cu rezultatele analizelor de sifilis şi a spus care este cifra foarte îngrijorătoare de sifilitici în sat, şi că se ia… Domnişoara asta s-a speriat, de a vrut să plece acasă”[60].În anii 1980, Stahl tratează în cheie umoristică întâmplarea, dar la momentul desfăşurării campaniei procentul bolnavilor de sifilis din sat l-a îngrijorat şi pe Rainer, de vreme ce a găsit de cuviinţă să comunice monografiştilor lui Dimitrie Gusti cum stăteau lucrurile din acest punct de vedere. Marcela Focşa îşi aminteşte:„Erau între ei [cercetătorii din echipa lui Francisc Rainer - n.n.], aveau problemele lor şi la şedinţe făceau prezentări despre sănătatea şi educaţia sanitară a populaţiei şi ne spuneau… ne preveneau, dacă era sat cu mult sifilis, ne spuneau ce să facem şi ce să nu facem, ca să nu ne contaminăm, şi aşa mai departe”[61].Cert este că, la Fundul Moldovei, echipa doctorului Rainer – însărcinată cu studierea caracterelor antropologice ale locuitorilor – se implică efectiv şi în ameliorarea stării de sănătate a sătenilor: bolnavii intră într-un program de tratament şi primesc fişe individualizate care conţin sfaturi de îngrijire, dar şi grupa sanguină din care fac parte. Acest fapt e atestat şi de informaţiile cuprinse în Catalogul materialului sociologic privitor la cercetările întreprinse în comuna Fundul Moldovei din Bucovina, în anul 1928, cu referinţe la cercetările anterioare din 1925 (Goicea Mare), 1926 (Ruşeţu) şi 1927 (Nereju):„Dl. Profesor Rainer şi echipa sa medicală au întreprins în comuna Fundul Moldovei, în 1928, şi cea dintâi campanie antisifilitică, efectuată în condiţii ştiinţifice, adică operând pe teren toate analizele necesare. I. S’au făcut cu acest prilej 781 de consultaţiuni gratuite. II. 746 de reacţii Meinicke pentru diagnoza sifilisului. III. Tratamentul antisifilitic la 137 de inşi. Toţi aceştia, la sfârşit, au primit sfaturi pentru viitor, tipărite anume pe fişele cu indicaţia tratamentului urmat de ei”[62].La momentul desfăşurării cercetării, în vara lui 1928, preotul Ilarion Pavel, din Fundul de Jos, îşi expunea punctul de vedere vizavi de sifilis monografistului Petre Constantinescu, iar acesta nota conştiincios:„Părintele Pavel crede că sifilisul se înmulţeşte mai ales prin contagiune şi prin neîngrijire. Dar nu e vina ţăranilor că au mai multă încredere în babe şi descântece decât în medici, ci a acestora. Ţăranii sunt trataţi de ei ca nişte vite, exploataţi (pentru o vizită se cere între 500 şi 1000 lei) şi dacă s’au dus o dată la medic, a doua oară tot la descântece are să alerge. Esenţial e să le dobândeşti încredere şi să vadă că nu sunt exploataţi. Părintele Pavel dă exemplu comuna în care a fost înainte de a veni la Fundul Moldovii unde un doctor german care fusese conştiincios reuşise să capteze simpatiile tuturor ţăranilor şi situaţia medicală erea din această cauză bună. Nu aversiunea instinctivă şi incultura îi îndepărtează pe ţărani de medici şi de o îngrijire ştiinţifică pe care o doresc în realitate ci doar barbaria cu care sunt trataţi”[63].Aşa se face că atunci când au ajuns monografiştii în Fundul Moldovei, cu tot cu medici printre ei, iar ultimii au început să dea consultaţii medicale, serios, dezinteresat, şi să distribuie medicamente, vestea asta a circulat repede în împrejurimi; şi primarul localităţii Breaza din apropiere, comună locuită de huţuli şi afectată radical de sifilis, a venit la Fundul Moldovei ca să ceară lui Gusti o echipă de medici şi pentru satul lui. Chiar Dimitrie Gusti a povestit această întâmplare lui Gheorghe Macarie, participant la campaniile de acţiune culturală din anii ’30, iar acesta i-a povestit-o mai departe sociologului Zoltán Rostás în anii 1980:„Gara era în sat la Fundul Moldovei, era cap de linie la Fundul Moldovei. Că dincolo de linia ferată mergeai în munte la un sat Breaza, de huţuli. (…) Care era un sat de oameni bolnavi de sifilis. Îmi spunea Profesorul că atunci când a venit aici, la Fundul Moldovei, prima dată cu monografia, a venit o delegaţie ca să-l convingă să vină şi la ei. Credeau că dacă o echipă monografică o să vină o să facă şi spitale, doctori şi aşa mai departe. Şi
zice Profesorul: „Auzi, Macarie, îmi spune primarul: «Domnule profesor, la noi în sat sunt 120 la sută sifilitici!»” /râde/. Gusti povestea asta în 1936”[64].
Traiul monografiştilor la Fundul Moldovei. Câteva observaţii
Despre viaţa monografiştilor la Fundul Moldovei, în vara lui 1928, prea multe nu ştim. Ni se pare interesant să cunoaştem unde şi cum au fost cazaţi cercetătorii, cum s-au hrănit şi cum s-au îngrijit de igiena personală în luna
petrecută în sat. Din păcate însă n-am identificat decât frânturi de informaţii, iar acestea nu sunt suficiente pentru alcătuirea unei imagini închegate. Aceste frânturi reprezintă însă mai mult decât nimic, aşa că îi dăm cuvântul profesorului Francisc Rainer, care îi transmite soţiei, într-o scrisoare, că stă foarte bine, locuieşte într-o cameră mare, „cu oarecare confort orăşenesc”, şi că n-a trebuit să folosească soluţie împotriva puricilor: „N’am avut nevoie de fly-tox şi cred că să n’am nevoie până la sfârşit”[65].Nu ştim unde a fost cazat Rainer la Fundul Moldovei, ştim însă – detaliu de culoare – că Mihai Pop şi Traian Herseni au locuit în casa unui cârciumar, fie el şi criminal. Pop povesteşte:„Acolo, la Fundul Moldovei era o generaţie mai veche, era Stahl, era Vulcănescu, era Paul Sterian, era Argintescu, Mitu Georgescu, era toată generaţia aceasta de sociologi care participaseră la cercetările anterioare. Eu am căzut, ca locuinţă, cum ţi-am spus, am căzut să stau cu Herseni, care şi el era pentru prima dată, că noi suntem de aceeaşi generaţie, şi am stat în capul satului, am stat la un cârciumar, care – după aceea am aflat – şi-a omorât nevasta, şi a stat nu ştiu câţi ani la puşcărie, dar era un om foarte simpatic”[66].Îmbăierea se făcea – credem – folosind aceeaşi apă a Moldovei pe care o utilizau şi localnicii; ştim din rememorările monografiştilor că râurile din sate/apropierea satelor erau folosite în acest scop şi mai ştim că la Fundul Moldovei monografistul Ion Costin avea costum de baie:„Nel Costin era tare nostim, avea patefon, venea cu patefonul după el. Şi băieţii râdeau de el, că avea costum de baie la Fundul Moldovei. Băieţii râdeau de el, în revista aceea spuneau [o revistă de uz intern, la Fundul
Moldovei, pentru amuzamentul monografiştilor – n.n.], farmecul lui Nel Costin se compune dintr-un patefon şi nişte chiloţi de baie! /râde/ Da. Asta cu Nel Costin”[67].Cât priveşte alimentaţia cercetătorilor din echipa lui Gusti, în primele campanii monografice masa se lua la cârciumă, în condiţii mai mult sau mai puţin salubre, după cum rememorează Henri H. Stahl:„Cei care fac astăzi cercetări de teren nu-şi pot da seama de greutăţile ce întâmpinam. De găzduit, ne găzduiau ţăranii, fără plată. De mâncat, mâncam la cârciumarul din sat, într-o odaie mică, murdară până peste închipuire, cu roiuri de muşte în jurul cârnaţilor, covrigilor şi a brânzei împuţite”[68].La Fundul Moldovei exista însă o popotă, despre care scrie soţiei, cu mai multe detalii, dr. Francisc Rainer:„Sunt la vreun sfert de oră de locul activităţii mele şi dimineaţa M. are grijă de mine. Iau un pahar cu lapte la mine acasă şi pe urmă altul la popotă. Masa e bună. Nu multe feluri, dar bine preparate şi din ingrediente bune. Ţăranii aici au multe vite, mai ales mari – 2000 de vaci (…) faţă de 4000 de oi. Au şi porci, aşa că masa nu-i lipsită de nimic. Ca fructe, fragi”[69].La mijlocul anilor 1980, în timpul convorbirilor cu sociologul Zoltán Rostás, monografistul Mihai Pop era convins: la Fundul Moldovei se mânca bine,„fiindcă se aproviziona, era bucătărie, bucătari aduşi, şi se tăiau porci, se tăiau viţei, nu era o problemă, nu? Se bea un fel de limonadă. Un fel de limonadă în sticle cu dop de sticlă, pe care-l apăsai, şi dopul cădea înăuntru. Şi asta era o rămăşiţă austriacă, se chemau cracăre. Adică toată lumea când obosea, când alerga prea mult, se ducea la o cârciumă din asta, că erau multe, şi bea nişte cracăre”[70].De altfel, această limonadă specială – cracăr? craher? – era amintită şi în fişele de gospodărie întocmite de monografişti în comună, în anul 1928. Echipa alcătuită din Traian Herseni şi Gheorghe Gabrea descrie astfel gospodăria comerciantului Gheorghe Bârsan din cătunul Aluniş:„Corpul casei este aşezat la drum şi are o cameră destinată cârciumei, sau după declaraţia proprietarului, restaurantului, întrucât face vânzare numai de vin şi bere şi alte băuturi nealcoolice (sifon, craher-limonadă) şi alimente reci, iar iarna ceaiu şi mâncăruri calde. Gospodăria a fost proprietatea lui Mendel-Fiul dela care a cumpărat-o actualul proprietar după războiu pentru a se face comerciant”[71].Închidem acest studiu de caz – în care am încercat să reconstituim starea de sănătate a comunei Fundul Moldovei în anul 1928, în absenţa unor informaţii colectate în acest scop de către membrii echipei biologice – cu un fragment dintr-o scrisoare trimisă de Francisc Rainer soţiei sale, chirurgul Marta Trancu-Rainer. Scrisoarea – datată 8 august 1928, când Rainer se afla încă în localitatea bucovineană – oferă, printre altele, şi informaţii, fie ele şi fragmentate, despre obiceiurile alimentare ale sătenilor:„Covoare am pus să se caute. Sper să găsesc. Străchini etc. n’am să iau. Caş am să-ţi aduc, am şi arvunit unul. De asemeni urdă dulce. Dar brânză de burduf nu e acum, căci ei nu fac de aceasta decât primăvara şi toamna şi n’a venit încă vremea. Sper să găsesc şi dulceaţa de care mi-ai cerut. Îţi aduc cu mare plăcere”[72].
Note:
1. Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 319.2. Idem, scrisoarea 320.3. Dacă I. Georgescu este – aşa după cum susţine Henri H. Stahl în convorbirile de istorie orală din anii 1980 cu sociologul Zoltán Rostás – fratele student la Medicină pe care îl aduce D.C. Georgescu în campanii.4. În Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Avec 34 planches, dont 20 photographiques, Faculté de Médecine de Bucarest. Travaux de l’Institut d’Anatomie et d’Embryologie. Directeur Prof. Fr. I. Rainer, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1937.5. Biblioteca Seminarului de Sociologie şi arhiva Institutului Social Român au avut, în anii comunismului, o soartă cu totul nefericită, după ce, în 1948, sociologia a fost interzisă, catalogată fiind „ştiinţă burgheză”.6. Informaţii identificate în prefaţa lucrării Dr. Paula Popoiu, Drăguş după 80 de ani de la prima campanie monografică, volumul 1, Editura Universitaria, Craiova, 2009, p. 4.7. Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima campanie monografică 1928-2008, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008.8. Traian Herseni, „Individ şi societate în satul Fundul-Moldovei” („Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, anul X); Floria Capsali, „Jocurile din comuna Fundul-Moldovei” („Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, anul X); H.H. Stahl, „O vizionară bucovineană” („Sociologie românească”, anul I, nr. 2).9. „Restitutio. In memoriam Paul Stahl. Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima cercetare monografică. 1928-2008”, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. VII-XIII.10. Ibidem, p. VIII.11. Ibidem, p. IX.12. Este vorba de dr. G. Banu, colaborator al lui Dimitrie Gusti la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”.13. Ernest Bernea, „Eu eram mai puţin năist decât alţii”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă. Primii monografişti ai Şcolii gustiene, Editura Paideia, Bucureşti, 2003, p. 18.14. Societate politică. Fişă redactată de C.D. Constantinescu-Mirceşti, Dosar I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 172.15. Mihai Pop, „Arhiva de folclor… la şura de fân”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, p. 263.16. Marcela Focşa, „Pe vremea mea fiecare era altfel”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, pp. 129-130.17. Ibidem, p. 133.18. Gospodăria lui Ştefan Liţu din Benea. Fişă realizată de V. Kletchin şi D. Prejbean, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 3.19. Gospodăria lui Gheorghe Tonigaru. Fişă realizată de echipa Focşa Dărmănescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 12 şi p. 15.20. Gospodăria lui Chifor Andronicescu. Fişă realizată de Octav Gheorghiu, la 8 august 1928, în Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 30.21. Gospodăria lui Toader Şuiu. Fişă realizată de Ernest Bernea, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 81.22. Gospodăria lui Dumitru Şalvari. Fişă realizată de Eugenia Goiescu, 24 iulie 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 87.23. Idem.24. Gospodăria lui Petro Corcinschi. Fişă realizată de V. Kletchin, D. Prejbeanu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 58.25. Gospodăria lui Gheorghe Tonigaru. Fişă realizată de echipa Focşa Dărmănescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 13.26. Gospodăria lui Dumitru Grămadă din Vatra Satului. Fişă realizată de Ion Zamfirescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, pp. 25-26.27. Gospodăria lui Costan Toader-Lehaci. Fişă realizată de Corniv. M. Corina, 3 august 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, pp. 56-57.28. Gospodăria lui Toader Şuiu. Fişă realizată de Ernest Bernea, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, pp. 84-85.29. Gospodăria lui Dumitru Şalvari. Fişă realizată de Eugenia Gorescu, 24 iulie 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 88.30. Ibidem, pp. 90-91.31. Gospodăria lui Gheorghe Nichifor Dorneanu. Fişă realizată de Neculai Conţ, 18-19 iulie 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, pp. 142-143.32. Gospodăria lui Gheorghe Tonigaru. Fişă realizată de echipa Focşa Dărmănescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 13.33. Ibidem, pp. 18-19.34. Ibidem, pp. 13-14.35. Dr. G. Banu, Sănătatea poporului român, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”,
Bucureşti, 1935, p. 123.36. Gospodăria lui Chifor Andronicescu. Fişă realizată de Octav Gheorghiu, la 8 august 1928, în Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 33.37. Gospodăria lui Gheorghe Tonigaru. Fişă realizată de echipa Focşa Dărmănescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 20.38. Gospodăria lui Dumitru Grămadă din Vatra Satului. Fişă realizată de Ion Zamfirescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 24.39. Gospodăria lui Niţucă Şalvari. Fişă realizată de Anghelide Georgescu (planuri – arh. Armăşel), Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 51.40. Gospodăria lui Trifan Gabor. Fişă realizată de Florica Gafencu, Eust. Gregorian, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 70.41. Gospodăria lui Dumitru Şalvari. Fişă realizată de Eugenia Gorescu, 24 iulie 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 91.42. Gospodăria lui Gheorghe Nichifor Dorneanu. Fişă realizată de Neculai Conţ, 18-19 iulie 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 147.43. Gospodăria lui Franz Loi. Fişă realizată de echipa Hreniuc-Gheorghiu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 132.44. Gospodăria lui Dumitru Grămadă din Vatra Satului. Fişă realizată de Ion Zamfirescu, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 27.45. Gospodăria lui Chifor Andronicescu. Fişă realizată de Octav Gheorghiu, la 8 august 1928, în Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 29.46. Gospodăria lui Gheorghe Bârsan. Fişă realizată de echipa Hersenie Traian, Gabrea Gheorghe, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 104.47. Gospodăria lui Gheorghe Nichifor Dorneanu. Fişă realizată de Neculai Conţ, 18-19 iulie 1928, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 147.48. Gospodăria lui Chirilă Luncan. Fişă realizată de I. Manta-Roşie, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 75.49. Ibidem, pp. 77-78.50. Gospodăria lui Costan a lui Tănase Ţâmpău. Fişă realizată de Zoe Claudian, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, pp. 123-124.51. Ibidem, p. 125.52. Ibidem, p. 126.53. Biserica din „poporul de sus” (Cultural). Informator: părintele paroh Ion Popovici. Fişă realizată de Olga Hreniuc, Dosarul II, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, pp. 307-308.54. Primarul (Administrativ şi politic). Echipa Ionescu/Sachelarie, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 165.55. Ibidem, p. 166.56. Consiliul comunal (Administrativ şi politic). Echipa Ionescu/Sachelarie, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 163.57. Convorbire cu Ioana a Simion Rusu. Fişă realizată de D. Păun, M. Focşa, Dosar II, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 363.58. Mihai Pop, „Arhiva de folclor… la şura de fân”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, p. 264.59. Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 319.60. Zoltán Rostás, Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl (1985-1987), Editura Paidea, Bucureşti, 2000, p. 271. În lista lui Stahl, din articolul „Şcoala monografiei sociologice”, ea apare doar aşa: F. Gafencu. Graţie fişelor de gospodărie recuperate şi publicate, putem să reconstituim numele complet al studentei participante.61. Marcela Focşa, „Pe vremea mea fiecare era altfel”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, p. 142.62. Catalogul materialului sociologic privitor la cercetările întreprinse în comuna Fundul Moldovei din Bucovina, în anul 1928, cu referinţe la cercetările anterioare din 1925 (Goicea Mare), 1926 (Ruşeţu) şi 1927 (Nereju), s.n., Bucureşti, 1928.63. Biologie (Cultural). Informator: preotul Pavel. Fişă realizată de Petre Constantinescu, Dosarul II, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei…, p. 291.64. Gheorghe Macarie, „Când am descoperit Fundaţia, aşa mi s-a luminat faţa!”, în Zoltán Rostás, Strada Latină nr. 8. Monografişti şi echipieri gustieni la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 114.65. Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 319.66. Mihai Pop, „Arhiva de folclor… la şura de fân”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, p. 263.
67. Marcela Focşa, „Pe vremea mea fiecare era altfel”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, p. 131.68. Henri H. Stahl, Amintiri şi gânduri…, p. 29.69. Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 319.70. Mihai Pop, „Arhiva de folclor… la şura de fân”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă…, p. 265.71. Gospodăria lui Gheorghe Bârsan. Fişă realizată de Hersenie Traian, Gabrea Gheorghe, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima campanie monografică 1928-2008, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008, p. 101.72. Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939, scrisoarea 320.Bibliography:G. Banu, Sănătatea poporului român /Romanian people’s health, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1935.Ernest Bernea, „Eu eram mai puţin năist decât alţii”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă. Primii monografişti ai Şcolii gustiene /The bright hall. First monographists of Gusti’s School, Editura Paideia, Bucureşti, 2003.Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939/Transcripts of the letters sent by dr. Francisc Rainer to his wife dr. Marta Francisc Rainer between 1898-1939, scrisoarea 319.Biblioteca Academiei Române, Manuscrise, Arhiva Dr. Rainer, XI varia 3, Copiile scrisorilor trimise de dr. Francisc Rainer soţiei sale dr. Marta Francisc Rainer între anii 1898-1939/Transcripts of the letters sent by dr. Francisc Rainer to his wife dr. Marta Francisc Rainer between 1898-1939, scrisoarea 320.Catalogul materialului sociologic privitor la cercetările întreprinse în comuna Fundul Moldovei din Bucovina, în anul 1928, cu referinţe la cercetările anterioare din 1925 (Goicea Mare), 1926 (Ruşeţu) şi 1927 (Nereju)/Catalogue of the sociological material regarding the investigation made at Fundul Moldovei, Bucovina, 1928, with references to the previous campaigns: 1925 (Goicea Mare), 1926 (Ruşeţu) and 1927 (Nereju), s.n., Bucureşti, 1928Enquêtes anthropologiques dans trois villages roumains des Carpathes. Avec 34 planches, dont 20 photographiques/Anthropological investigation in three Romanian villages in the Carpathians, Faculté de Médecine de Bucarest. Travaux de l’Institut d’Anatomie et d’Embryologie. Directeur Prof. Fr. I. Rainer, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1937.Gospodăria lui Gheorghe Bârsan. Fişă realizată de Hersenie Traian, Gabrea Gheorghe, Dosarul I, în Dr. Paula Popoiu, Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima campanie monografică 1928-2008/Fundu Moldovei. 80 years after the first monographic campaign 1928-2008, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008.Mihai Pop, „Arhiva de folclor… la şura de fân”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă… /The bright hall…Marcela Focşa, „Pe vremea mea fiecare era altfel”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă… / The bright hall…Mihai Pop, „Arhiva de folclor… la şura de fân”, în Zoltán Rostás, Sala luminoasă… /The bright hall…,Paula Popoiu, Drăguş după 80 de ani de la prima campanie monografică /Drăguş. 80 years after the first monographic campaign, volumul 1, Editura Universitaria, Craiova, 2009.Paula Popoiu, Fundu Moldovei. 80 de ani de la prima campanie monografică 1928-2008 / Fundu Moldovei. 80 years after the first monographic campaign 1928-2008, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008.oltán Rostás, Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl (1985-1987) /The monography as utopia: interviews with Henri H. Stahl (1985-1987), Editura Paidea, Bucureşti, 2000.Zoltán Rostás, Strada Latină nr. 8. Monografişti şi echipieri gustieni la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol” /Latin Street number 8. Gustian monographists and team workers at the Royal Foundation „Prince Carol”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009.Henri H. Stahl, Amintiri şi gânduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice” /Memories and thoughts from the old school of „sociological monographs”, Editura Minerva, Bucureşti, 1981.
