PORTRETUL VOTIV ÎN TIMPUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

Prep. Bogdan Cojocea Tabloul votiv atrage interesul istoricilor de artă întrucât el conţine în afară de

portretele în sine, un întreg tezaur de date referitoare la aspectele culturale ale epocii precum moda, eticheta curţii, elementele de stilistică în redarea materialului veşmintelor, fizionomia şi atitudinea personajelor.

În reprezentarea portretelor votive se pot citi elemente novatoare în ceea ce priveşte stilul, măsura în care pictorul putea să iasă din canon, constituind partea cea mai dinamică din iconografie.

Portretele de voievozi, ctitori şi donatori în bisericile din Moldova din vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504), permite studierea istoriei şi vieţii sociale ale epocii.

Privind în ansamblu şi în legătură cu celelalte şcoli de pictură din Principatele Române din acea epocă, şcoala din Moldova era cea mai puternică; în ansamblele murale din Bucovina se pot vedea elemente de legătură între epoca lui Alexandru cel Bun şi a lui Ştefan cel Mare.

Iconografic şi stilistic găsim o metodă bizantină de desen ce inspiră eleganţă, tipuri umane calde cu expresii şi colorit rafinat cu acorduri calme ce inspiră echilibru.

Compoziţiile în care apar ctitori ţinând în mâini macheta monumentului formează un obicei de o importanţă egală cu scrierea pisaniilor.

Aşa cum menţionam mai sus, aceste preţioase documente istorice figurează adesea sub formă de adevărate portrete, purtând veşmintele vremii, ele nu sunt mai puţin preţioase faţă de arhitectura monumentului închinat de ctitor sau donator.

Reprezentarea voievodului Ştefan cel Mare împreună cu familia în pictura de interior a bisericii mănăstirii Voroneţ (fig. 1) transmite privitorului o atitudine de autoritate morală a curţii, cel ce veghează la destinul ţării.

Prep. Bogdan Cojocea

400

Fig. 1. Voroneţ – scenă votivă. Detaliu: Ştefan cel Mare

Într-o procesiune maiestuasă voievodul încoronat, cu plete blonde căzând pe

umeri se îndreaptă urmat de familie călăuzit de Marele Mucenic Gheorghe patronul spiritual şi ocrotitor al Moldovei spre Mântuitorul Hristos aşezat pe tron, căruia îi prezintă umil macheta bisericii.

Alături de familia princiară sunt zugrăviţi mitropolitul Grigorie Roşca şi Sfântul Daniil Sihastrul (fig. 2), lărgind şi completând pictura de la Voroneţ cu aceeaşi valoare artistică, exemplu expresiv al artei portetistice din secolul al XV-lea.

PORTRETUL VOTIV ÎN TIMPUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

401

Fig. 2. Voroneţ – Mitropolitul Grigorie Roşca şi Sihastrul Daniil. Faţada de sud

În biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi (1495), voievodul Ştefan este pictat

alături de doamna sa Maria pe peretele sudic al naosului, iar pe peretele de vest sunt pictaţi fii lor Bogdan şi Ştefan.

La biserica din Pătrăuţi tabloul votiv conţine alături de voievod încă patru membri ai familiei domnitoare: două fiice şi doi fii.

Atitudinea tuturor donatorilor şi în special a ctitorilor de locaşuri de cult pe care o întâlnim în majoritatea ctitoriilor voievodale sau boiereşti îşi are izvoarele în pictura vechii biserici din Rădăuţi în cadrul căreia găsim portretul lui Alexandru cel Bun înconjurat de familie şi ţinând în mâini macheta bisericii pe care a refăcut-o şi o oferă în chip de omagiu lui Hristos.

Prep. Bogdan Cojocea

402

Vederea acestor fresce ne face să simţim într-un mod direct protecţia divină, voievodul în faţa tronului lui Hristos pare abandonat protecţiei cereşti într-un gest de adorare, deasemenea el nu se apropie singur de Mântuitor, ci este introdus de Maica Domnului (la Rădăuţi) sau de către Sfântul patron al bisericii (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Voroneţ).

Pe lângă domnitori în pictura votivă apar şi dregători, boieri ai vremii, ctitori şi donatori, de exemplu portretele logofătului Şandru cu soţia şi copiii pictaţi pe peretele nordic al pronaosului din biserica ctitorie a lui Ştefan cel Mare din Dolheştii Mari, iar în biserica de la Bălineşti apare portretul logofătului Ioan Tăutu împreună cu soţia (fig. 3).

Fig. 3. Bălineşti – portret votiv. Logofătul Tăutu. Naos

Tabloul votiv îl întâlnim nu numai în pictura murală, ci şi în pictura

miniaturilor ce împodobesc tetraevangheliarele, manuscrisele, posibilitate de îmbogăţire artistico-plastică ca de exemplu, tetraevangheliarul de la Humor (fig.

PORTRETUL VOTIV ÎN TIMPUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

403

4), scris de ieromonahul Nicodim, din porunca lui Ştefan cel Mare, pentru mănăstire, ferecat în argint aurit în anul 1487, pe faţa căreia stă scris:

„Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei fiul lui Bogdan Voievod, a ferecat această evanghelie în mănăstirea de la Humor, în anul 6995 (1487) noiembrie 20”.

Fig. 4. Humor – Tetraevangheliarul lui Nicodim

În textul epilogului găsim şi mai multe date: „… Io Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldo-Vlahiei, a dat de (s) a scris acest

Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim şi l-a dăruit mănăstirii care (este) la Homor, întru pomană pentru sufletul său şi pentru părinţii săi şi copiii lui şi

Prep. Bogdan Cojocea

404

celui ce era egumen atunci, popa Gherondie; s-a sfârşit în luna iunie 17 în anul 6981 (1473)”.

În cuprinsul miniaturilor se găseşte portretul lui Ştefan cel Mare cu părul blond, ochi albaştri reprezentat în genunchi oferind evanghelia Maicii Domnului cu Iisus în braţe.

Chipul voievodului este executat realist îmbrăcat în brocart veneţian, ecouri din pictura italiană din Renaştere; în ambianţa curţii domneşti această pictură, cu caracter laic nobiliar, evocă legăturile domnitorului cu Veneţia şi Genova.

Miniatura executată de ieromonahul Nicodim transmite imaginii un plus de expresivitate eliminând grafismul uscat în favoarea desenului riguros cu putere de sugestie însoţite de colorit tinzând spre o modelare a formei pentru a obţine efecte de plasticitate cu sens umanizant al reprezentării portretului votiv.

Reprezentarea personajelor istorice contemporane cu artiştii în pictura murală, în paginile tetraevangheliarelor, manuscrisurilor, este motivată de faptul că în acea perioadă aceste valori erau transmise urmaşilor, ducând peste veacuri mesajul culturii, istoriei, iar prin intermediul portretului votiv marcau prezenţa personalităţii epocii.

Bibliografie selectivă:

Nandriş, Grigore, Umanismul picturii murale postbizantine-Wladislaw Podlacha, Editura Meridiane, 1985.

Balş, Ştefan, Mănăstirea Humor, Editura Meridiane, 1965. Popescu-Vâlcea, Gheorghe, Miniaturi româneşti, Editura Meridiane, 1998.