Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Introducere

În stadiile târzii ale perioadei senzorio-motorii, limbajul devine foarte important. Într-adevăr, una din cele mai importante achiziţii ale individului este cea a limbajului. Fără o învăţare formală şi adesea expuşi unui limbaj neadecvat ca şi model, copiii învaţă cuvinte, înţelesuri şi cum să le combine pentru un scop anume. Cum are loc această achiziţie? Procesul de achiziţie a limbajului se desfăşoară într-un ritm alert până când, la vârsta de aproximativ 5 ani cei mai mulţi dintre copii au achiziţionat fundamentele limbajului lor. Toţi copiii îşi învaţă limba nativă cam în aceeaşi perioadă de timp şi în acelaşi mod. În timpul copilăriei, cam la 3 luni, folosesc sunete într-un mod similar cu adulţii şi la aproximativ un an încep să utilizeze cuvinte care pot fi recunoscute.

1

Evoluţia limbajului la copil de-a lungul vârstelor

antepreşcolară, preşcolară şi şcolară mică

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Teorii ale dezvoltării limbajului – Chomsky versus Piaget

O influenţă deosebită asupra psihologiei contemporane a limbajului a avut-o modelul gramaticilor generative, elaborat de cunoscutul lingvist şi psiholingvist american Naom Chomsky. Potrivit acestui model, limba nu este doar un sistem stabil de codare, ci reprezintă un ansamblu nelimitat de structuri propoziţionale. În prim plan este aşezată, aşadar, combinatorica verbală.

Psihologia genetică, al cărei reprezentant este J. Piaget, a dovedit experimental faptul că există inteligenţă preverbală, deci anterioară ontogenetic producerii de noţiuni şi de expresii lingvistice ale acestora, ceea ce înseamnă că nu este corectă utilizarea termenului de intelect ca facultate a gândirii producătoare de noţiuni, respectiv de reprezentări generale. Inteligenţa, ca facultate a gândirii, trebuie plasată între sensibilitate şi raţiune; ontogenetic, înaintea raţiunii. Problema cea mai importantă ţine de stabilirea locului inteligenţei faţă de sensibilitate, respectiv împreună cu aceasta şi totuşi după aceasta.

Cu toate că teoria lui Chomsky s-a îndreptat iniţial împotriva environmentaliştilor, autorul a discutat de asemenea şi diferenţele dintre teoria sa şi cea a lui Piaget. În fapt, cei doi s-au întâlnit în 1975 pentru o serie de dezbateri (Piatelli – Palmarini, 1979).

Teoriile celor doi autori, Piaget si Chomsky au multe in comun. În opinia celor doi, copiii nu sunt modelaţi de mediul extern, ci creează spontan structuri mentale. Dar punctul de vedere al lui Chomsky este mult mai nativist decât cel al lui Piaget. Chomsky considera că, receptând un input minim, copiii creează automat forme gramaticale în conformitate cu designul genetic. Piaget în schimb, acorda mai puţin credit dezvoltării determinate genetic. Din punctul său de vedere, structurile cognitive iau naştere pur şi simplu din propriile eforturi ale copilului de a face faţă lumii şi de a-i da acesteia un sens.

O altă diferenţă se referă la specificitatea şi autonomia dezvoltării structurilor gramaticale. Pentru Chomsky, limbajul este o facultate mentală înalt specializată, care se dezvoltă independent de alte forme de cogniţie. Piaget şi precursorii săi văd în schimb limbajul ca fiind mai strâns legat de dezvoltarea cogniţiei generale. De exemplu, Sinclair (1971) susţine ca relaţiile gramaticii de bază subiect – verb - obiect se bazează de fapt pe realizări senzorio-motorii. La început, bebeluşii nu fac distincţii între ei, acţiunile lor şi obiecte. La finalul perioadei senzorio-motorii, copiii caută obiectul lipsă, implicând o diferenţiere între ei, acţiuni şi obiecte.

Piaget sugerează de asemenea faptul că limbajul este legat de cogniţie şi în alte perioade. El notează de exemplu că, sunt folosite simboluri lingvistice (cuvinte) cam în acelaşi timp cu utilizarea simbolurilor non-lingvistice, cum ar fi acţiunea de reprezentare a obiectelor lipsă. De aceea, se pare că limbajul ia naştere ca parte a unui proces simbolic mai general. Piagetienii susţin, în completare, că abilitatea de a utiliza transformări lingvistice necesită dezvoltarea unor operaţii concrete. Până la acel moment, copiii nu pot înţelege complet transformările pasive, pentru că nu dispun de operaţii reversibile. În viziunea lui Piaget,

operaţiile concrete sunt necesare pentru a face posibile transformările lingvistice.

2

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Piagetienii susţin prin urmare că dezvoltarea limbajul este strâns legată de dezvoltarea cogniţiei generale. Totuşi, Piaget (1983) sugerează că între 2 şi 6 ani (perioada preoperaţională), gândirea este în principal ilogică şi nesistematică, dar, pe de altă parte, aceasta este perioada în care achiziţionarea limbajului este rapidă, chiar impresionantă. Nu putem preciza dacă achiziţionarea limbajului se bazează pe logică sau pe alte forme de cogniţie, dar totuşi pare improbabil ca dezvoltarea limbajului să fie complet diferită de alte activităţi cognitive, cum sugera Chomsky.

Bazele elementare ale limbajului

Încă din fazele uterine aparatul fonator şi laringele se dezvoltă, însă acesta nu este singurul factor al dezvoltării vorbirii. Poate tot la fel de important este şi dezvoltarea funcţională a creierului. Există animale care au aparat fonator tot atât de complex ca al omului şi totuşi nu vorbesc sau nu gânguresc.

La început, sunetele verbale ale copilului fac parte din complexul general al activităţii motorii nediferenţiate.

La 3 luni se conturează o emisiune de sunete denumită gângurit. Aceasta se dezvoltă în special către vârsta de 6 luni. Sunetele gânguritului sunt confuze şi neorganizate. S-a observat că şi copiii surzi gânguresc la fel cu copiii cu auz normal. Gânguritul este relativ identic la copiii din toate colţurile lumii, indiferent de cultură. Pe parcurs se nuanţează intonaţia şi ritmul gânguritului. Mai întâi sunt pronunţate vocalele, apoi se asociază vocalele cu câte o consoană.

Gânguritul puiului de om constituie o bază înnăscută a reflexelor de glas. Limbajul însă, reprezintă exprimarea gândirii prin cuvânt şi acesta este determinat de societate şi educaţie.

În jurul vârstei de 5 luni începe procesul lalaţiunii. Aceasta este emisiunea de silabe şi se caracterizează prin formarea masivă de asocieri acustice-motorii (articulări şi combinări: ma, ta, bu, tu etc.) care se repetă cu multă insistenţă şi plăcere.

3

Laringele la copilLaringele la adult

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Toate acestea nu ar duce la constituirea limbajului dacă copilul nu ar trăi într-o ambianţă umană, într-o atmosferă lingvistică, unde relaţiile de comunicare au o deosebită importanţă.

Pronunţarea întâmplătoare şi apoi intenţională a unui sunet creează anumite legături nervoase (asociaţii) între recepţia auditivă a acelui sunet şi ansamblul lui articulator motor. Treptat, această asociaţia se automatizează. Un rol important în vorbirea elementară îl joacă imitaţia şi autoimitaţia.

În ultimul trimestru al primului an de viaţă, copilul are reacţii diferenţiate în funcţie de unele cuvinte. Se creează astfel condiţia înţelegerii limbajului adultului şi se fac primele asociaţii cu eventualele poziţii spaţiale ale anumitor obiecte uzuale. Nevoia de a se face înţeles creşte în această perioadă şi de aceea copilul foloseşte mimica, vocea, gesturile şi toate mijloacele posibile pentru a răspunde planului comunicării sociale.

La 11-12 luni copilul trece la încorporarea de sensuri şi semnificaţii în pronunţie.

Cuvintele din vocabularul primitiv infantil au următoarele caracteristici: nu sunt diferenţiate gramatical; sunt imitări de sunete auzite; predomină acele cuvinte care au o legătură directă cu diverse funcţii somatice şi vegetative ale propriului organism.

Relaţiile cu mediul, prin intermediul adulţilor, dezvoltă şi extind baza de comunicare verbală. Se constituie, astfel, începutul trecerii într-o nouă etapă a dezvoltării psihice a copilului.

Evoluţia limbajului în perioada antepreşcolară

Perioada antepreşcolară, cuprinsă între 1 şi 3 ani, este caracterizată încă de ritmul intens al creşterii copilului.

Se trece de la înţelegerea limbajului legat de situaţii practice la forme mai variate de comunicare nelegate de asemenea situaţii. De aceea, la 3 ani vorbirea permite ca actul de cunoaştere să depăşească adesea experienţa concretă sau deirectă. Cuvântul creează posibilitatea identificării unor obiecte sau fenomene care nu au trecut prin experienţa copilului.

De asemenea, copilul îşi însuşeşte şi modul de a lega cuvintele, unele aspecte ale acordurilor gramaticale, ale morfologiei şi sintaxei. Treptat, cuvintele rostite capătă o fizionomie apropiată de cuvintele rostite de un adult.

Percepţia cuvântului se face în trei situaţii diferite:1. în împrejurări în care se identifică şi se denumeşte o situaţie, un obiect;2. ca reprezentări cu privire la evenimente trăite de copil anterior;

4

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

3. ca relatări ale unor fapte, întâmplări la care copilul nu a participat în nici un fel, deoarece ele fac parte din experienţa adultului.

Cea mai importantă cale a dezvoltării limbajului este aceea a verbalizării activităţii prezente şi trecute, dar mai ales aceea a însuşirii cuvântului în percepţia situaţiei sau a obiectului.

Ca evoluţie generală, perioada primei copilării se caracterizează prin trecerea de la înţelegerea limbajului legat de situaţii practice la forme mai variate de comunicare nelegate de asemenea situaţii. De aceea, la 3 ani, vorbirea permite ca actul de cunoaştere să depăşească adesea experienţa concretă sau directă. Cuvântul creează posibilitatea identificării unor obiecte sau fenomene care nu au trecut prin experienţa copilului.

Copilul învaţă să denumească fenomene, situaţii, obiecte din ambianţă, modul de folosire a acestora ajungând la înţelegerea faptului că toate obiectele de acelaşi fel cele care servesc unor aceloraşi aspecte se denumesc printr-un anumit cuvânt. Chiar în prima copilărie există o anumită capacitate de perfecţionare a vorbirii şi înţelegere verbale.

În fiecare perioadă a dezvoltării ontogenetice se constituie anumite caracteristici ale vorbirii. În perioada dintre 1-3 ani, copilul îşi însuşeşte mai ales cuvinte şi modul de a le lega între ele, unele aspecte ale acordurilor gramaticale, ale morfologiei şi sintaxei. Treptat, cuvintele capătă o fizionomie apropiată de cuvintele rostite de un adult. Concomitent se învaţă utilizarea corectă a unor cuvinte cu funcţii de instrumente gramaticale.

Perioada antepreşcolară poate fi socotită drept perioada în care, de fapt, se desfăşoară învăţarea practică a limbii materne. Numărul de cuvinte înţelese şi apoi rostite de copil creşte, ceea ce îi oferă posibilitatea să stabilească relaţii verbale destul de variate.

1.6 2 30

200

400

600

800

1000

1200

Dezvoltarea medie a vocabularului la antepreşcolari

Ani

Nr.

med

iu d

e cu

vint

e

5

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Creşterea vocabularului activ este vizibilă mai ales în a doua jumătate a anului al doilea de viaţă. La 18 luni, copilul înţelege nu numai un important număr de cuvinte cu funcţii de denumire a obiectelor, fenomenelor, dar şi persistă un mare număr de cuvinte onomatopeice sau de cuvinte convenţionale, simplificate, cuvinte nediferenţiate ca semnificaţie. Totuşi, după 2 ani, coplul poate să-şi exprime trebuinţele şi dorinţele prin cuvinte, să folosească pronumele personal şi posesiv, să utilizeze şi câteva adjective în mod corect. La 3 ani, vocabularul său conţine şi unele numerale, devenind complex şi colorat.

Dezvoltarea mai mică sau mai mare a nivelului limbajului şi a volumului vocabularului se face sub influenţa şi preocuparea adultului, a celor din jurul copilului pentru stimularea unei vorbiri corecte. În orice caz, vorbirea copilului între 1 şi 3 ani se caracterizează prin substantive şi adjective, precum şi printr-un număr redus de verbe.

Înţelegerea conţinutului semnalizator al diferitelor cuvinte, precum şi pronunţarea lor ridică probleme grele în faţa copilului mic. Totuşi , el trebuie să rostească fiecare cuvânt cât mai clar ca să poată fi înţeles. Necesitatea de a fi înţeles stimulează în decursul primei copilării, dezvoltarea pronunţiei, a articulărilor complexe. Din cauza unor dificultăţi în pronunţia cuvintelor mai lungi sau mai grele, se vor manifesta anumite trăsături deficitare ale pronunţiei. Particularităţile cele mai frecvente sunt:

1. eliziunea – omiterea din corpul cuvântului a uneia sau mai multe silabe, aunuia sau mai multor sunete;

2. înlocuirea articulării complexe cu una simplă;3. înlocuirea sunetelor apropiate ca articulare (sunetul r se înlocuieşte cu l);4. metateza – mutarea sunetelor şi silabelor în cuvânt;5. perseverarea sunetelor şi silabelor apropiate – dublarea unor silabe în cuvânt;6. contaminarea – mai ales terminaţia unor cuvinte se repetă şi la unele care au

alte forme sau punerea accentului în mod greşit;7. tendinţa de economie şi contragere.

Greutăţile şi greşelile de pronunţie provin din dezvoltarea încă insuficientă a analizatorului motor-verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exerciţiul verbal, realizat prin comunicarea de zi cu zi, audiţia pronunţiei corecte a adultului vor contribui la dezvoltarea corespunzătoare a vorbirii coplului.

Tot după doi ani, copilul începe să facă unele progrese în ceea ce priveşte folosirea construcţiei gramaticale a limbii materne. Aceasta rămâne totuşi relativ simplă până la trei ani.

La început, cuvântul are sens de propoziţie, apoi copilul construieşte propoziţii simple (1 an şi 8 luni). Treptat, copilul îşi corijează structura gramaticală a limbii.

6

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Pe măsură ce limba devine mijloc fundamental de comunicare, ea deserveşte şi funcţia de instrument al socializării copilului. În situaţiile de comunicare se activează lanţurile verbale şi lanţurile curente de cuvinte, copilul utilizând toate mijloacele fonetice de care dispune pentru a exprima relaţiile ce le constată în realitatea obiectivă şi pentru a facilita comunicarea dintre el şi cei din jurul său.

Dezvoltarea limbajului reflectă modul în care are loc dezvoltarea psihică generală a copilului şi modul în care evoluează comunicarea cu adultul şi cu alţi copii, ca o expresie a sociabilităţii infantile în plină constituire.

Evoluţia limbajului în perioada preşcolară (3-6/7 ani)

În perioada preşcolară, limbajul devine un instrument activ şi deosebit de complex al relaţiilor copilului cu cei din jurul său dar şi un instrument de organizare a activităţii psihice.

La copilul de 3 ani vorbirea cuprinde numeroase propoziţii simple, uneori completate de gesturi. În relatările verbale abundă exclamaţiile, interjecţiile, repetiţiile, mijloacele onomatopeice, cuvintele cu sens de propoziţie. Vorbirea este încărcată de pronume demonstrative, de substantive, de mijloace simple de enumeraţie. Treptat, preşcolarul ăşi însuşeşte vorbirea contextuală, care este o formă evoluată a vorbirii coerente.

În a dou copilărie există diferenţe individuale importante în ceea ce priveşte vorbirea şi caracteristicile vocabularului. Diferenţele sunt determinate de caracteristicile limbii şi ale mediului cultural.

3 4 5 6 70

500

1000

1500

2000

2500

Dezvoltarea medie a vocabularului la preşcolari

Ani

Nr.

med

iu d

e cu

vint

e

7

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Mecanismele transmiterii din limbajul interior în limbajul exterior se dezvoltă mult, ceea ce face ca ritmul şi debitul verbal al preşcolarului să devină tot mai apropiat de ritmul şi debitul copiilor mai mari. Adesea, în joc el susţine adevărate dialoguri.în mod curent, preşcolarul îşi însuşeşte rapid şi cu plăcere cuvinte noi, foloseşte activ numeroase clişee verbale folosite de adulţi.

La preşcolarii mari, expresivitatea vorbirii se obţine mai ales prin efecte verbale, prin conţinutul şi structura propoziţiei, prin epitete, prin cuvinte-adjective privind însuşiri de culoare, mărime, formă, prin comparaţii, repetări şi intonaţie. Preşcolarii mai mari utilizează în

vorbire numeroase verbe şi adverbe. Propoziţiile încep să fie mai dezvoltate, mai lungi. Copilul foloseşte şi unele cuvinte al căror înţeles nu-l cunoaşte pe deplin.

Se înregistrează progrese importante în corectitudinea pronunţării, încep să diminueze trăsăturile deficitare ale pronunţiei (perseverarea, contaminarea, eliziunea). Creşte complexitatea exprimării, se foloseşte relativ corect acordul gramatical.

Dezvoltarea limbajului are loc concomitent cu dezvoltarea funcţiilor sale mai importante, cum sunt funcţia de comunicare, funcţia de fixare a experienţei cognitive şi funcţia de organizare a activităţii. Până la 4-6 ani, copilul învăţând practic vorbirea, reuşeşte să se exprime bine şi variat. După vârsta de 4-6 ani, încep să se manifeste unele reticenţe verbale, desigur sub influenţa educaţiei. Tot în această perioadă se îmbogăţeşte conduita verbală reverenţioasă.

În conduita verbală liberă, el continuă să se lanseze în verbalizări interminabile. Spre deosebire de verbalizările proprii

copilului preşcolar mic, care erau asociaţii verbale adesea foarte hazardate, întâmplătoare, verbalizările preşcolarului mijlociu sunt organizate. După vârsta de 4 ani începe să fie caracteristică copilului vorbirea de alternanţă, fenomen prezent în jocul fără parteneri sau cu parteneri mai puţini. Vorbirea de alternanţă este prezentă în situaţia când în joc copiul interpretează două roluri. În jurul vârstei de 4-5 ani, verbalizarea se colorează afectiv: preşcolarul, mânuind un animal de pluş, se substituie mamei ca rol şi găseşte numeroase mijloace verbale nuanţate de a mângâia jucăria atunci când nu e văzut de nimeni; se întrerupe brusc dacă vede că este observat.

Spre sfârşitul perioadei preşcolare, copiii folosesc mult vorbirea în gând. Automatizarea şi restrângerea exprimării spontane a vorbirii interioare are loc o dată cu intrarea copiilor în şcoală. Aşadar, în a doua copilărie vorbirea începe să îndeplinească funcţii psihologice multilaterale.

8

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Evoluţia limbajului în perioada şcolară mică (6/7-10/11 ani)

Gradul individual de dezvoltare a vorbirii la intrarea în şcoală este diferit. Influenţa mediului familial şi a felului de a vorbi al membrilor familiei este deosebit de mare. Structura verbală însuşită în primii 7 ani de viaţă a copilului îşi pune pecetea pe exprimarea verbală. Persistă unele elemente dialectale, cuvinte parazitare, clişee verbale, anumite modalitpţi de pronunţie, intonaţie şi accentuare a silabelor din cuvânt. Vorbirea curentă din familie influenţează stilul şi potenţialul vorbirii copilului, claritatea exprimării sale. De aceea, în familiile în care adulţii sunt mai reţinuţi, mai tăcuţi, mai ponderaţi, vorbirea copilului la intrarea în şcoală este mai temperatp, mai critică, mai liniştită. În familiile în care există o mai mare animaţie, multe preocupări şi oamenii sunt mai vioi, mai deschişi, iar copiii au un potenţial de vorbire mai ridicat.

Diferenţele de vorbire la intrarea copilului în şcoală se datorează şi particularităţilor tipului temperamental. Condiţiile activităţii şcolare stimulează vorbirea copilului.

În dezvoltarea scrierii corecte, proces ce durează aproximativ trei ani, se manifestă la început greutăţi de diferenţiere a sunetelor (fonemelor) componente ale cuvintelor

În genere, vocabularul copilului la intrarea în şcoală este bogat, aproximativ 2000-2500 de cuvinte. În cadrul vocabularului deosebim vocabularul activ, din care fac parte cuvintele folosite mereu în limbă de o persoană oarecare şi vocabularul pasiv, constituit din cuvintele ce pot fi înţelese uşor, uneori chiar sunt folosite, dar nu în mod frecvent. Vocabularul activ al copilului la intrarea în şcoală este destul de redu (circa 600-800 cuvinte). Până la sfârşitul perioadei micii şcolarităţi, copilul îşi va însuşi întregul fond principal de cuvinte al limbii materne (1000-1500 de cuvinte, cuvinte-denumiri, plus cuvinte-instrumente gramaticale, cuvinte auxiliare, cuvinte neregulate, adverbe primare).

9

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

7 9 110

50010001500200025003000350040004500

Dezvoltarea medie a vocabularului la şcolari

Ani

Nr.

med

iu d

e cu

vint

e

Prin dezvoltarea capacităţii de a citi, şcolarul mic începe să ia contact tot mai intens cu limba literară; se îmbogăţeşte astfel şi vocabularul, dar şi posibilitatea de a se exprima frumos, literar. Creşte, de asemenea, şi volumul cuvintelor tehnice cu aproximativ 10%.

Treptat, limbajul vorbit începe să capete însuşiri noi, o anumită concordanţă gramaticală şi o anumită nuanţare a exprimării. Şcolarul mic învaţă să exprime prin vorbirea sa nu numai judecăţi constatative, enumerative, ci şi conţinuturi de emoţii; limbajul său se transformă, o dată cu procesul însuşirii citit-scrisului, în limbaj contextual, ceea ce presupune transmiterea prin mijloace verbale a unor mesaje complexe şi perfect inteligibile.

Perioada micii şcolarităţi este perioada în care scrierea devine un nou potenţial al sistemului verbal, un potenţial cu foarte multe diferenţe individuale.

Defecte de vorbire

În perioada antepreşcolară uneori întârzierile în evoluţia pronunţiei corecte a cuvintelor au la bază unele anomalii (buze şi limba prea groase, prea rigide sau prea moi, anomalii ale danturii sau obstrucţia foselor nazale prin polipi, fisuri palatine ori aderenţe ale vălului palatin).

Se pot întâlni însă şi defecte de voce (voce nesonantă, falset, răguşit) şi defecte de rostire (gângăveala, , bâlbâiala, împiedicarea silabică).

Defectele de vorbire diminuează simţitor până la 3 ani, vorbirea devenind mai fluentă şi corectă. Se vezvoltă mult şi intonaţia.

10

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Adesea, defectele de pronunţie pornesc chiar de la unii adulţi, care vorbesc cu copilul o adevărată „limbă păsărească”.

Pronunţia defectuasă în prima copilărie nu depăşeşte cadrul normalului (dislalie funcţională sau de dezvoltare). Când defectul de vorbire persistă în a doua copilărie (la 5-6 ani) este nevoie să fie consultat un logoped, deoarece la preşcolari stereotipul verbal trebuie să fie constituit. Totuşi, la preşcolari se pot întâlni dislalii prin imitaţie, datorită unor persoane din anturajul copilului care au logopatie. În sfârşit, deficienţe de educaţie, traumatisme, pot provoca şi alte tipuri de tulburări ale vorbirii, întârzieri în dezvoltarea comunicării verbale curente.

La preşcolari se pot manifesta tulburări de vorbire ca: logofobia, mutismul electiv, afonia (vorbirea şoptită), disfrazia (tulburări ale exprimării în fraze logice), dizartie (articulări defecte), logonevroza, bâlbâiala.

Tulburări de vorbire tmporare se pot instala mai ales după anumite boli infecto-contagioase. Printre tulburările de vorbire mai des întâlnite pot fi citate polilaliile şi dislaliile parţiale de tipul rotacismului (suntul r se pronunţă greşit) sau sigmatismului (sunetul s se pronunţă eronat). Se întâlnesc şi cazuri de bradilalie sau tahilalie.

Şi în perioada micii şcolarităţi se manifestă unele defecţiuni temporare de vorbire. Ele trebuie puse pe seama schimbării dentiţiei. Există însă şi defecte de vorbire reale, care nu se datorează unor particularităţi trecătoare ale dezvoltării.

În planul de intervenţii de la grădiniţă/şcoală trebuie să se pună accent pe continuarea activităţilor în familie şi la logoped. Se vor urmări obiectivele:

pronunţarea corectă a sunetelor; exprimarea orectă în propoziţii; povestirea în propoziţii scurte; relaţionarea cu ceilalţi copii; comunicarea cu toţi cei din jurul copilului; precizarea sensului cuvintelor; caracterizarea fenomenelor, fiinţelor, obiectelor, plantelor, animalelor folosind

cuvintele corespunzătoare; manifestarea încrederii în forţele proprii şi evitarea învinovăţirii pentru

tulburarea sa de vorbire.

Cercetări recente

11

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Într-un prim studiu care are legătură cu tematica abordată, concluzia cercetătorilor este că abilitatea de a combina gesturile şi vocalizările ar fi fost importantă pentru evoluţia limbajului. Oamenii au moştenit un limbaj al gesturilor şi o capacitate latentă de a învăţa limbajul simbolic de la ultimul strămoş comun din care s-au desprins cele trei specii: omul, cimpanzeul şi bonobo - un strămoş despre care se crede că ar fi trăit în urmă cu 6 milioane de ani. Astfel, evoluţia limbajului uman s-a bazat pe capacităţile care erau deja prezente la strămoşul comun al celor trei specii. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Frontiers in Psychology.

Un alt studiu realizat pe mai bine de 550 de limbi din întreaga lumea a scos la iveală faptul că, prin comparaţie cu limbile vorbite pe teritorii localizate aproape de nivelul mării, limbile vorbite în regiunile aflate la altitudini mari conţin mai multe sunete numite consoane ejective, care se produc prin expulzarea aerului. Consoanele ejective ar putea fi mai des întâlnite în aceste regiuni deoarece sunetele sunt mai uşor de produs sau din cauză că producerea lor nu presupune pierderea unei cantităţi mari de apă din gură, lucru benefic în aceste regiuni uscate, este de părere antropologul Caleb Everett, de la Universitatea din Miami. Astfel, Chen a speculat că în acest contex, oamenii ar face alegeri care să avantajeze viitorul. În schimb, oamenii care văd viitorul ca pe un timp îndepărtat şi separat de prezent, par să fie tentaţi să lase pe mâine ce pot face azi. Pentru a testa această teorie, profesorul a adunat informaţii de la 76 de ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi a comparat oamenii proveniţi din acelaşi mediu, cu acelaşi nivel financiar, înclinaţie religioasă şi nivel de educaţie, dar care vorbeau limbi diferite. Rezultatele au fost uimitoare: indivizii din ţări unde se vorbeau limbi fără viitor ( futureless languages) economiseau cu 69% mai mult decât cei care vorbeau limbi în care prezentul şi viitorul sunt diferenţiate gramatical.

Faptul că până şi la lucrurile cele mai mărunte precum genul obiectelor sau lipsa unor cuvinte care să descrie mai multe nuanţe ale aceleiaşi culori ne influenţează modul în care vedem lumea demonstrează că limbajul are un rol profund în formarea experienţei umane.

Bibliografie şi webografie:

12

Proiect Psihologia dezvoltării - Paşcalău (căs. Joarză) Mihaela-Anca

Ursula Şchiopu – Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967

Emil Verza – Psihologia vârstelor, Editura Hyperion, Bucureşti, 1993

Teorii ale limbajului . Teorii ale învăţării –Dezbaterea dintre Jean Piaget şi Noam Chomsky, Editura Politică, Bucureşti, 1988

Florinda Golu – Psihologia dezvoltării umane, Editura Universitară, Bucureşti, 2010

http://www.psiholog-logoped.ro/doc_5_Etapele-dezvoltarii-limbajului_pg_0.htmhttp://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia-varstelor/http://www.asociatia-profesorilor.ro/limbajul-in-perioada-scolara-mica.htmlhttp://www.parenting.ro/despre-tulburarile-de-limbaj-la-copii-interviu-cu-emilia-crismariu-logopedhttp://logopedviorica.wordpress.com/http://www.kinetoterapie.net/articole-psihoterapie/tulburarile_de_limbaj_care_necesita_logopediehttp://tulburaridelimbaj.blogspot.ro/p/publicatii.htmlhttp://www.logopedics.info/exercitii-de-logopedie.phphttp://www.descopera.ro/dnews/10944489-ce-invatam-de-la-maimute-si-de-la-copiii-mici-in-privinta-limbajuluihttp://www.descopera.ro/dnews/10964151-cum-influenteaza-zona-geografica-limbajul-de-ce-limbile-vorbite-in-zone-montane-sunt-diferite-de-cele-de-la-campiehttp://www.descopera.ro/cultura/11889168-spune-mi-ce-limba-vorbesti-ca-sa-iti-spun-ce-gandesti-cum-ne-influenteaza-limbajul-viata

13