Student: Oana Valeria Mircea

Grupa: Comunicare si discurs (Facultatea de Litere)

An: I

Adolescenţii, comportamentul de asumare de risc şi dependenţa de ţigări

Definiţii ale adolescenţei

Se afirmă adesea că adolescenţa1 este o perioadă a vieţii foarte „dificilă”, în care

adolescenţii sunt puternic stresaţi şi instabili afectiv, datorită faptului că trebuie să facă

faţă unor schimbări enorme în viaţa lor, atât pe plan biologic, cât şi pe plan psihologic şi

social. Unele dintre aceste schimbări se referă la schimbări fizice şi fiziologice

importante care au loc pubertate şi modificările consecutive acesteia care apar la nivelul

comportamentului sexual.

Etimologic, termenul adolescenţă are originea în verbul latin „adolescere” care

înseamnă a creşte, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică şi

dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste.

Odată cu acestea, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a

imaginii de sine, care intră în conjuncţie cu tendinţa adolescentului de a se autodefini.

Această „creare” a unei noi identităţi are loc, adesea, prin opoziţia faţă de imaginea

adultului şi adoptarea unor norme sociale şi de grup prezente la ceilaţi tineri din aceaşi

generaţie. Schimbări majore apar şi în plan social: adolescenţii petrec tot mai mult timp

cu alte persoane de aceaşi vârstă şi petrec mult mai puţin timp cu părinţii şi familia decât

atunci când erau copii. Totodată, adolescenţă este perioada în care se iau decizii

importante pentru dezvoltarea persoanei şi se fac planuri cu privire la viitor.

Majoritatea autorilor sunt de acord că adolescenţa acoperă intervalul de vârstă

cuprins între 12-14 şi 18-20 de ani, în timp ce unii autori vorbesc chiar despre o

adolescenţă prelungită chiar până la 25 de ani. Totuşi, fetele intră în etapa pubertăţii la

1 Etimologic, termenul adolescenţă are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a creşte, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică şi dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste.

vârsta de 10 sau 11 ani şi, practic, devin adolescente înainte de a atinge limita de vârstă

amintită mai sus. Pe de altă parte, există numeroşi tineri care depăşesc 20 ani şi continuă

să manifeste multe dintre semnele caracteristice adolescenţei. Ca urmare, adolescenţa nu

poate fi definită doar în termeni de vârstă: există persoane care intră sau ies din acestă

etapă mai devreme sau mai târziu decât alţii.

Principalele sarcini ale dezvoltării în adolescenţă

În această etapă de viaţă, adolescentul trebuie să realizeze o sarcină majoră: aceea

de a îşi crea o identitate stabilă şi de a deveni un adult matur, complet şi productiv2. Pe

măsură ce îşi dezvoltă o conştiinţă de sine clară, experimentează diferite roluri şi se

adaptează la schimbările pe care le trăieşte, adolescentul realizează o serie de paşi în

această direcţie, paşi care reprezintă ei înşisi sarcini importante ale dezvoltării. Practic,

aceste aşa-numite „sarcini ale dezvoltării” reprezintă definiţia pe care cultura şi societatea

în care trăim le dau termenului de „dezvoltare normală” caracteristică unor diferite

momente ale vieţii. Pentru adolescenţă este vorba despre:

• Dezvoltarea de noi relaţii sociale,

• Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie.

• Acceptarea modului în care arată (înfăţişarea fizică).

• Câştigarea independenţei emoţionale în relaţie cu părinţi şi a unui nou statut în cadrul

familiei.

• Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.

• Pregătirea pentru cariera profesională.

• Dezvoltarea simţului etic şi a unui sistem de valori propriu.

• Dorinţa de a dezvolta un comportament social responsabil.

Cele patru întrebări-cheie ale adolescenţei

Dezvoltarea intelectuală şi trecerea de la gândirea concretă la gândirea abstractă

oferă adolescentului instrumentele mentale necesare autodescoperirii şi autodefinirii

propriei persoane. Perkins3 arată că în încercarea de a se defini pe sine şi, în acelaşi timp,

2 Perkins, Adolescence: Developmental Tasks, 20013 Perkins, 2001, Adolescence: The Four Questions

de redefini relaţiile lor cu lumea, adolescenţii sunt preocupaţi să găsească răspunsul la

câteva întrebări majore:

• Cine sunt eu? Cum răspund la acestă întrebare, cu referire în primul rând la asumarea

noilor roluri sociale şi sexuale?

• Sunt o persoană normală? Altfel spus, în ce măsură mă încadrez într-un anumit grup

pe care eu (sau alţii, a căror opinie contează) îl consider(ă) „normal”?

• Sunt o persoană competentă? Sunt capabil să realizez ceva care este valorizat de către

părinţi mei, de către cei de aceeaşi vârstă cu mine, de societate în general?

• Sunt iubit? Şi, mai ales, Sunt demn de a fi iubit? Altfel spus, ar putea cineva să mă

iubească (în afară proprii mei părinţi)?

Probleme comportamentale în adolescenţă

Toate schimbările majore care apar ca urmare a dezvoltării în această perioadă

pregătesc adolescentul să experimenteze noi tipuri de comportamente. Această

experimentare conduce la comportamente de asumare a riscului care, între anumite

limite, pot fi considerate o componentă normală a dezvoltării adolescentului4, contribuind

la:

• Definirea propriei identităţi,

• Testarea noilor deprinderi,

• Exersarea autonomiei decizionale,

• Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare realistă a propriei persoane,

• Câştigarea respectului şi a acceptării din partea grupului de egali5.

Majoritatea adolescenţilor îşi asumă riscuri, însă ei au nevoie de ghidare şi

consiliere pentru a orienta comportamentele de asumare a riscului înspre conduite mai

constructive şi mai puţin periculoase. Pe măsură ce se maturizează, majoritatea învaţă

cum să evaluaze riscul în mod realist şi să îşi modifică comportamentul în funcţie de

riscul perceput.

Pe de altă parte, există momente în care multe dintre riscurile asumate de

adolescenţi pot constitui ameninţări reale la sănătatea lor fizică şi psihică. Aici pot fi

incluse graviditatea, abuzul de droguri şi de alcool, fumatul, dar şi accidente în sunt

4 Dryfoos, 1998; Hamburg, 1997; Roth & Brooks-Gunn, 20005 Ponton, 1997; Jessor, 1991

implicate vehicule şi dispozitive diverse (maşini, biciclete, skateboards etc.). În cazul

adolescenţilor care se angajează constant în comportamente riscante, acestea pot semnala

o problemă mai profundă.

Există mai multe semnale de alarmă care indică faptul că un comportament de

asumarea riscului iese din limitele experimentărilor normale pentru această perioadă:

manifestarea comportamentului în cauză începe foarte devreme (8 sau

9 ani); este continuu, nu are o manifestare ocazională; apare în contexte sociale, în care şi

alţi adolescenţi se angajează în aceaşi activitate.

Conform rapoartelor APA (American Psychologists Association, 2002), zonele

cele mai sensibile pentru dezvoltarea problemelor comportamentale sunt: drogurile şi

abuzul de alcool, graviditatea şi bolilele cu transmitere sexuală, eşecul şi abandonul

şcolar, crima, delicvenţa şi violenţa, urmate de comportamentul suicidar şi tulburările de

alimentaţie.

Drogurile şi alcoolul

Nu există o cauză singulară care determină abuzul de alcool sau dependenţa de

droguri la vârsta adolescenţei. Cercetări realizate asupra dependenţei arată că există o

predispoziţie genetică pentru consumul de alcool şi droguri. Aceasta înseamnă că, practic,

tendinţa de a deveni alcoolic sau dependent de drog se moşteneşte. Totuşi, factorul

determinant, care are o importanţă covârşitoare în a face o persoană să devină sau nu

dependent de alcool sau drog este mediul, contextul social în care aceasta trăieşte şi se

dezvoltă. Astfel, se consideră că cel mai important predictor pentru evoluţia unui copil

înspre un viitor consumator de alcool sau drog este apartenenţa la o familie în care există

cel puţin o persoană alcoolică sau dependentă de droguri (de obicei este vorba de unul

dintre părinţi).

Alţi factori care pot contribui în mod semnificativ la angajarea în acest tip de

comportament sunt: existenţa unui stil parental deficitar, apartenenţa la un grup de

prieteni în care se consumă droguri sau alcool, se fumează sau se utilizează diverse

substanţe (chiar şi cu moderaţie), probleme psihosociale diverse6 sau caracteristici

psihoindividuale specifice.

6 Weber & McCormick, 1987

Numărul persoanelor care practică fumatul este în continuă creştere. In lume,

există 1.2 miliarde de fumători şi, paradoxal, mai bine de 70% dintre ei trăiesc în ţările în

curs de dezvoltare. Şi în ţara noastră situaţia este similară, aproape o jumătate din

populaţie fiind constituită din fumători. Este drept că fumătorii din România anilor 2004-

2005 au mult mai multe cunoştinţe teoretice despre bolile cauzate de tutun, componentele

fumului de ţigară şi metodele prin care pot opri fumatul. Dar, în egală măsură, ei găsesc şi

mult mai multe sortimente de ţigări şi alte produse din tutun pe piaţă, precum şi condiţii

favorabile în societate de a iniţia şi întreţine fumatul.

In ultimul deceniu s-a vorbit şi s-a scris mult despre fumat, obicei adânc

înrădăcinat în memoria umanităţii, de câteva secole bune. Tema a fost şi este încă la

modă, spre deosebire de epoca anterioară, când informaţiile despre tutun, ţigări, fumat şi

tot ce înseamnă acestea aveau un circuit accesibil mai mult specialiştilor.

Abordarea adolescenţilor fumători este o problemă delicată, care trebuie să ţină

cont de specificul transformărilor ce caracterizează aceasta vârstă, dar şi de structura

personalităţii fiecărui tânăr. Decizia de a fuma decurge dintr-un complex de factori ce

includ atitudinea, normele sociale, presiunea socială şi propriile convingeri despre

persoana lor.

Nu se poate începe o discuţie despre fumat cu tinerii, fără a le înţelege motivele

pentru care au decis să apeleze la acest comportament. La acest subiect, atât specialiştii,

cât şi tinerii răspund în consens: fumatul este iniţiat în relaţie cu o serie de factori

psihologici specifici vârstei adolescenţei. Tinerii doresc să pară mai maturi, sunt animaţi

de sentimente de revoltă faţă de adulţi. Alteori, ei aleg să fumeze ca o reacţie la tendinţele

din grupul lor de amici, în scopul de a-şi câştiga un statut "onorabil" printre aceştia.

O altă explicaţie din punctul de vedere al adolescenţilor este curiozitatea,

necesitatea de a experimenta ceva nou, de a fi la moda, de a face ceea ce fac şi adulţii .

Reducerea tensiunii psihice în anumite stări conflictuale inerente aceleiaşi vârste, precum

şi modelul unui părinte, frate mai mare, profesor sau actor idolatrizat care este fumător

sunt la fel de des invocate. Toate aceste motivaţii converg spre semnificaţia falică a

ţigării, pipei sau trabucului, mijloace care conferă statutul de "bărbat sau femeie matură",

siguranţa de sine. Emoţiile unei întâlniri importante sau ale unei probe pe care o vor trece

în faţa adulţilor pot fi mai usor mascate prin aprinderea unei ţigări. La "adăpostul"

fumului scos pe nări, tânărul are impresia că este mai convingător, mai puternic.

Cel mai adesea, intre iniţierea fumatului şi momentul în care fumătorul îşi pune

pentru prima oară problema renunţării se scurg 10-20 de ani. Odată depăşit momentul

"primei ţigări", în următoarele luni consumul nu depăşeşte 1-5 ţigări/zi, fără a fi regulat,

pentru ca ulterior, încet-încet, tutunul să se insinueze printre preocuparile cotidiene,

fumatul să devină zilnic şi să se intensifice de la o lună la alta.

Discuţia chestionarului

Am aplicat un chestionar unui număr de 30 de adolescenţi, preadolescenţi şi tineri

pentru a ajuta în oferirea unor informaţii adecvate despre fumat, potrivite cu nevoile

grupului. Atenţia mea s-a îndreptat înspre prevenţia fumatului la adolescenţi şi

preadolescenţi, dat fiind că ultimul raport european despre fumat arăta că vârsta de

începere a fumatului a coborât de la 16 ani la 12 ani.

Luând în considerare caracteristicile psihologice de vârsta pentru adolescenţi şi pre

adolescenţi întrebările din chestionar au vizat:

influenţa grupului de prieteni asupra comportamentului de fumat

relaţia cu părinţii şi calitatea comunicării cu aceştia

accesul la ţigări

locul unde fumează

măsura în care cunosc pericolele fumatului, le înţeleg conştient

dacă cunosc strategii pentru renunţare la fumat

Datele sunt următoarele:

grupul a fost alcătuit din 12 băieţi şi 18 fete, 8 dintre ei elevi în clasele 6-8, 12 în

liceu şi10 studenţi. 33,3 % din ei dispun de 50-100 lei pe săptămână, 26,7 dispun

de 20-50 lei /săptămână.

50% dintre ei au început să fumeze la 8-12 ani, 30 % între 13-17 ani.

53,3 % fumează zilnic cel puţin o ţigară, iar 43,3 % dintre ei nu fumează deloc

sau au renunţat sau fumează mai puţin.

73,3 % dintre ei nu au fumat deloc în ultima lună.

10% fumează la şcoala,  23,3 % fumează acasă, 26,6 % fumează la prienteni

acasă, 16,6% fumează cand ies cu prietenii

40% au cumpărat ţigările din magazin, 13,3 % au cerut ţigări de la prieteni.

In prezent 60 % nu fumează sau au renunţat la fumat, 20 % doresc să renunţe la

fumat, 3,3% nu doresc să renune la fumat.

73 % din cei care fumează nu au încercat să renunţe la fumat,

80% dintre fumători cred că pot să renunţe la fumat dacă doresc

86,7 % cred că fumul face rău persoanelor din jur, 13,3 % cred că fumatul nu face

rău celor din jur

66,7 % din părinţii copiilor fumează

pentru 40% 1-3 din prietenii apropiaţi fumează, 4-5 prieteni fumează pentru

16,7% , pentru 30% dintre ei mai mulţi de 5 din prietenii lor fumează.

Pentru 36,6% ambii părinţi le-au spus să nu fumeze, pentru 36,6 % nici unul din

părinţi nu le-a spus să nu fumeze, numai mama pentru 20% si numai tata pentru

6,7%

La 56,6% părinţii nu le-au vorbit despre efectele negative ale fumatului, 16,7 %

au discutat rar despre efectele negative ale fumatului, numai 10% dintre ei au

discutat des cu părinţii lor despre efectele negative ale fumatului

80% cred că poţi renunţa la fumat după ce fumezi 1-2 ani

86,7% cred că fumatul nu e “cool” pentru tineri

la 53,3% au învăţat la şcoala cum să spună “nu” fumatului, 46,7 % nu au învăţat

cum să spună “nu” fumatului

50% dintre ei au primit la şcoala explicaţii referitoare la motivele pentru care un

adolescent fumează, 50% nu  au discutat despre acest lucru la şcoală

70% au învăţat la şcoală despre pericolele fumatului, 30% nu au învăţat la şcoală

despre pericolele fumatului

 Răspunsurile pentru întrebări au fost:

influenţa grupului de prieteni asupra comportamentului de fumat este mare,

mulţi dintre adolescenţi au mai multi prieteni apropiaţi care fumează

relaţia cu părinţii şi calitatea comunicării cu aceştia nu este foarte bună. Mulţi

dintre părinţii copiilor sunt fumători. 66, 7% dintre aceştia le facilitează

accesul la ţigări, dar îngrijorător este faptul că nu se discută în familie despre

fumat, despre efectele negative ale fumatului şi în puţinele cazuri în care se

discuta aceasta nu este întărită de către ambii părinţi.

accesul la ţigări este nelimitat: majoritatea le cumpără din magazine deşi sunt

minori şi vânzătorii ştiu că este ilegal sau cer de la prieteni.

locul unde fumează- suprinzător multi dintre ei fumează acasă, o parte cu

prietenii şi o parte la şcoală.

nu conştientizează realitatea consecinţelor fumatului.

dacă cunosc strategii pentru renunţare la fumat- nu cunosc strategii şi resurse

pentru renunţarea la fumat.

Ca urmare a acestor rezultate o soluţie ar fi abordarea comportamentului de fumat ca

şi un comportament de risc, explicarea consecinţele fumatului pe termen scurt şi lung,

explicarea factorilor de risc pentru fumat la vârsta adolescenţei, explicarea valorii

implicării în activităţi sociale cu grupuri de prieteni nefumători. Pe de altă parte şi părinţii

trebuie să înţeleagă responsabilitatea lor în decizia copilului de a fuma şi faptul că au

posibilitate de control a accesului la fumat, timpul liber al copilului şi banii de buzunar.

Bibliografie:

Perkins, D.F. (2001). Adolescence: The Four Questions. FCS 2117. Gainesville, FL: University of Florida Extension.

Perkins, D.F. (2001). Adolescence: Developmental Tasks. FCS 2118. Gainesville, FL: University of Florida Extension.

Campbell, R. (2001). Copiii noştri şi drogurile. Bucureşti: Ed. Curtea Veche.

Şchiopu, Ursula, Verza, E. (1998). Adolescenţa. Personalitate şi limbaj. Bucureşti: Ed. Albatros.