PROTECIE I SECURITATE SOCIAL CURS

1

2

INTRODUCERE

Cel mai adesea, protecia social este definit ca un ansamblu de politici, msuri, instituii, organisme persoanelor care i asigur grupurilor sprijinul aflate n

dificultate i care nu pot s realizeze prin efort propriu condiii normale, minime de via. Prin sistemul de protecie social se caut posibiliti ctre de redistribuire i umane persoane a ale i resurselor colectivitii materiale

acele

grupuri aflate n dificultate n vederea eliminrii decalajelor mari dintre acetia i populaia majoritar. Protecia social are ca obiectiv nu crearea unei stri cronice de dependen a celor n nevoie, ci reintegrarea lor n viaa normal prin3

stimularea

forelor

active,

a

creterii

capacitilor lor de a face fa acestor probleme, a scderii perioadelor de criz prin mobilizarea eforturilor proprii. n sens general, protecia social reprezint un set de msuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunstare i securitate social pentru ntreaga populaie i n mod special pentru anumite grupuri sociale. De asemenea, protecia social poate s aib n vedere satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunztor prin efort propriu prin intermediul pieei libere (ex. sprijinirea sistemului de educaie i nvmnt pentru toi, promovarea culturii, asigurarea unui grad corespunztor de sntate public, protecia mediului etc.)

4

Protecia social poate s fie plasat la niveluri distincte: la nivelul ntregii colectiviti populaiei minime (ex. de pe protejarea consum, veniturilor unor

inflaie, asigurarea unui nivel minim de venituri familie, protejarea populaiei n cazuri de calamiti naturale sau sociale, protecia fa de criminalitate, violene, conflicte etnice, mbolnviri n mas, protecia la locul de munc, protecia drepturilor asupra proprietii, protecia mpotriva corupiei, alienrii politice, mpotriva drogurilor i abuzurilor, etc.); la nivelul diferitelor categorii (copii, vrstnici, handicapai, omeri etc.);

5

la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat.) Sistemul economic, fundat pe piaa liber, nu e capabil prin el nsui s asigure un venit satisfctor pentru toat populaia, avnd n vedere toate riscurile care apar sau pot s apar n ciclul vieii. Eecul pieei libere de a asigura resurse economice corespunztoare pentru ntreaga colectivitate a fcut necesar ca n toate rile dezvoltate s apar un sistem de protecie social care s asigure sprijinul i ocrotirea indivizilor n toate situaiile n care ei nu mai dispun de resurse materiale i nu mai snt capabili s-i obin prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent, normal1. Aceste situaii pot fi foarte diferite.1

Elena Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 235

6

Ele se refer la btrnee, boal, accident, handicap, omaj, moartea membrilor activi economici din familie etc. Pentru a asigura o protecie social n toate aceste situaii de risc pentru persoane sau grupuri n nevoie, snt utilizate n principal dou tipuri (modaliti) de sprijin: sistemul asigurrilor sociale sistemul asistenei sociale. Fondurile asigurrilor sociale se obin prin contribuii sistematice ale populaiei active care se ntorc apoi la cei care au contribuit, dar acum snt n nevoie, n funcie de contribuia lor, sub form de pensii, ajutor de omaj, ajutor de boal i ngrijire medical etc. n cazul asigurrilor sociale, prestaia este n funcie de contribuie.

7

Sistemul asistenei sociale funcioneaz pe baza unui alt principiu. Din fonduri bugetare de stat sau din fonduri obinute voluntar de la indivizi sau de la comunitate sunt sprijinite acele persoane, grupuri n dificultate, defavorizate, vulnerabile n funcie de necesitile lor. n acest caz, prestaia se face n funcie de nevoie, nu de vreo contribuie personal anterioar, bazndu-se pe principiul solidaritii. n cadrul acestui sistem de asisten social cei n nevoie sunt ajutai s aib un mod de via decent, s se ncadreze social, s-i recupereze capacitatea de funcionare normal n urma unui ajutor financiar, material, social. Ajutorul aici are n vedere o perioad limitat de timp pn cnd persoanele cu nevoi speciale i gsesc resurse materiale, psihologice, sociale de a8

putea s-i desfoare o via normal, autosuficient2. Sfera sistemului proteciei sociale este mai larg dect cea a asistenei sociale. Un instrument important al politicii de protecie social l reprezint sistemul securitii sociale. Aceasta, prin intermediul unor instituii i activiti, asigur un larg program de ajutor pentru cei btrni, bolnavi, cu disabiliti, omeri, Resursele vduve, financiare copii ale abandonai care nu beneficiaz de un venit corespunztor. acestui program de sprijin vin din contribuiile celor angajai, activi, fonduri ale asigurrii de stat precum i din sistemul de taxe i fonduri speciale. n ultimul timp, tot mai frecvent este utilizat n acest cadru termenul de reea de securitate, (siguran) social (safety net) ca2

Ibidem, p. 49

9

un component de baz al securitii sociale3. Acest termen se refer la un set de msuri publice i private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toi membrii colectivitii, mpiedicndu-se astfel instalarea srciei. n aceast reea de securitate social snt incluse msuri speciale ce vizeaz politici sociale active ca: salarii minime, pensii minime, ajutor de omaj corespunztor, asigurarea unui venit minim pe familie, beneficii minime pentru familii cu muli copii, alocaii pentru copii, ajutor pentru handicapai care s le permit un nivel minim decent de via, capabile s situeze aceste persoane, grupuri defavorizate social i uman deasupra pragului de srcie, oficial stabilit. La acestea se mai adaug ajutorul financiar nalt focalizat pe persoane, bazat pe testarea3

Clin Anastasiu, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 412

10

mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri sczute, care se plaseaz sub pragul srciei oficial stabilit, n ciuda beneficiilor obinute prin sistemele mai generale (means tested benefits). Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazeaz pe analiza veniturilor familiei. Aceste beneficii pot fi monetare (n bani) sau n natur (bunuri i servicii) Dup revoluia din decembrie 1989, n Romnia s-a fixat ca un obiectiv major al reformei socio-economice a perioadei de tranziie i realizarea unei reforme globale a sistemului de protecie social4. Problemele proteciei sociale n prezent n Romnia snt gestionate n principal de cteva ministere, comisii, instituii locale i naionale, organizaii: Ministerul muncii i proteciei sociale, Ministerul sntii, Ministerul nvmntului,4

Alina Mungiu, Romnii dupa`89 (Istoria unei nentelegeri), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995, p. 37

11

Secretariatul

de

stat

pentru

handicapai,

Comisia naional pentru adopii, Ministerul justiiei etc. n acest context, apare cerina elaborrii unei concepii generale care s stea la baza dezvoltrii sistemului de protecie social pe termen scurt i termen lung, de fixare a unor msuri i strategii coerente care s aib n vedere: un program legislativ de perspectiv; un program de dezvoltare a sistemului tuturor administrativ; stabilirea oferite unor n prioriti n sfera proteciei sociale; analiza resurselor economice protecia diferitelor grupuri; copii, vrstnici, handicapai, omeri, sraci etc.; trecerea de la msuri pasive la msuri active; evaluarea periodic a programelor de protecie social5. Ca parte integrant a politicii de protecie social, conceptul de securitate social este5

Elena Zamfir, op.cit., p. 57

12

conturat sub forma unui sistem de legi, instituii i activiti destinate asistrii persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expus, n principiu, ntreaga populaie (omaj, srcie, accidente de munc, boli profesionale sau de alt natur, invaliditate, maternitate, vduvie, btrnee etc.) i prin care se aloc resurse n aceste scopuri cu titlu de drepturi prevzute de lege i nu ca ajutor filantropic. Istoric primele msuri de protecie social (a muncitorilor n special) au fost de tip restrictiv: limitarea muncii femeilor i a copiilor, reducerea timpului de lucru .a. Cele dinti msuri pozitive s-au datorat iniiativei private, fie sub forma unor ajutoare naturale (societi de prevedere ale muncitorilor), fie sub o form paternalist n cazul unor ntreprinderi mari i

13

prospere care au alocat resurse pentru ajutorarea propriilor salariai. n prima jumtate a secolului nostru, i n mod deosebit dup cel de-al doilea rzboi mondial6, se constat:

sistematizare teorii, obiective);

doctrinar

mai

pronunat n domeniul s.s. (principii, instituirea unei legislaii cu un mai accentuat caracter pozitiv; socializare finanrii. Sistemele actuale de finanare au ca principale surse vrsmintele ntreprinderilor, contribuiilor individuale ale populaiei i alocaiile bugetare. n principiu, se are n vedere o redistribuire a veniturilor ntre6

lrgit

att

n

privina

sferelor de aplicare ct i sub aspectul

ibidem

14

categoriile

active

i

cele

inactive,

ntre

populaia sntoas i cea afectat de anumite maladii sau incapaciti fizice, ntre celibatari i cei care au de ntreinut familii numeroase, ntre diferitele niveluri ierarhice i de venituri (n anumite limite), ntre sectoare economice (de regul ntre industrie i comer, pe de o parte, i agricultur, pe de alta) etc.

15

CONCEPTUL DE CALITATE A VIEII Calitatea vieii reprezint pentru om

semnificaia vieii sale, rezultat al evalurii globale, din punctul de vedere al persoanei umane, a propriei viei. Calitatea vieii este un concept evaluativ, fiind rezultanta raportrii condiiilor de via i a activitilor care compun viaa uman, la necesitile, valorile, aspiraiile umane. Se refer att la evaluarea global a vieii (ct de bun, satisfctoare este viaa pe care diferitele persoane, grupuri sociale, colectiviti o duc), ct i la evaluarea diferitelor condiii sau sfere ale vieii: calitatea mediul ambiant, calitatea uman a muncii (calitatea vieii de munc), calitatea relaiilor interpersonale, calitatea vieii de familie.16

Calitatea vieii reprezint o reluare, dar dintr-o alt perspectiv, a conceptului de fericire7. Dac fericirea se refer la starea subiectiv rezultat din trirea propriei viei, calitatea vieii se refer att la condiiile obiective n care viaa uman se constituie, ct i la modul subiectiv n care fiecare i evalueaz propria sa via stare de satisfacie, fericire, mplinire. Dac fericirea era asociat cu o perspectiv predominant etic - ce strategii trebuie s adopte individul pentru a maximiza fericirea sa -, calitatea vieii este asociat mai mult cu o perspectiv sociologico-politic. Interesul cade n primul rnd pe determinarea factorilor obiectivi care snt responsabili de variaia calitii vieii, i a strategiilor7

social-politice

de

aciune

n

vederea sporirii acesteia.Ctlin Zamfir, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 131

17

Tematica calitii vieii s-a dezvoltat rapid n anii '60, ca o reacie la criza abundenei n rile dezvoltate. Pe de o parte, anii '60 au contientizat art parte, efectele s-a devastatoare estimarea ale c creterii economice asupra mediului. Pe de conturat prosperitatea economic nu asigur automat, prin ea nsi, i prosperitatea uman8. Presupoziia conform creia creterea economic duce prin ea nsi direct i neproblematic la o cretere a bunstrii colective este supus la multiple critici. n societile dezvoltate se simte tot mai mult nevoia unui corector al creterii economice, tematica calitii vieii ndeplinind o asemenea funcie. n Romnia anilor 70-'80 problematica calitii vieii a devenit popular ca o form8

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 36

18

mascat de critic a performanelor umane sczute ale sistemului socialist i ca o ncercare de a presa asupra acestuia de a lua n considerare ct mai mult nevoile i aspiraiile populaiei. Se pot desprinde trei mari funcii ale tematicii calitii vieii: definirea obiectivelor economice;

mai

operaional dezvoltrii

a

social social-

feedback

al

activitii

economice: eficiena ultim, uman a acesteia este dat de efectul ei asupra calitii vieii i

instrument de evaluare operaional a progresului social: putem vorbi despre un progres efectiv doar n msura n care s-a nregistrat o cretere a calitii vieii.19

n sociologie, tematica calitii vieii joac un rol important, dezvluind o nou ipostaz a omului n cadrul sistemelor sociale: nu numai ca membru al sistemelor sociale, integrat, modelat i controlat de logica acestora (viziunea holist), dar i ca obiectiv ultim al tuturor activitilor sociale9. Dezvoltarea cea mai spectaculoas a tematicii calitii vieii s-a produs n sfera indicatorilor de calitate a vieii. n ultimele decenii exist intense cercetri n acest domeniu, desfurate n dou direcii: a. analiza indicatorilor social-economici existeni n ceea ce privete semnificaia i deci i utilizabilitatea lor pentru analiza calitii vieii; b. dezvoltarea unor indicatori specifici ai calitii vieii. Dificultatea principal a constituirii acestor indicatori st n structura lor9

ibidem

20

complex. Un indicator de calitate a vieii reprezint rezultatul combinrii unui indicator de stare (starea mediului ambiant, a relaiilor interpersonale, a tipurilor de munc oferite etc.) i a unui indicator al criteriului de evaluare (al necesitilor, aspiraiilor umane). Punctul cel mai dificil l constituie tocmai determinarea acestei din urm componente. Calitatea vieii implic o teorie asupra naturii umane, a sistemului de necesiti umane, a factorilor care guverneaz dinamica acestora. n practica cercetrii snt folosite urmtoarele tipuri de indicatori ai calitii vieii: indicatori ai strii diferitelor componente ale vieii umane (indicatori ai mediului natural, ai condiiilor de locuin, de munc, de educaie etc.); indicatori ai necesitilor/aspiraiilor - ce tipuri de munc doresc oamenii, ce tipuri de21

locuin etc.; indicatori complexi rezultai din raportarea strii la necesiti; indicatori ai calitii percepute a vieii - determinarea modului n care membrii unei colectiviti evalueaz componente ei ale nii vieii calitatea lor; diferitelor de indicatori

satisfacie cu viaa - gradul estimat de satisfacie cu viaa, ca indice sintetic al efectului subiectiv al calitii vieii; n fine, indicatori ai unor simptome critice ale calitii vieii: indicatori de sinucideri, boli mentale, optimism/pesimism, alienare. O alt direcie de cercetri se refer la cile prin care se poate realiza creterea calitii vieii. Dou direcii distincte se pot desprinde: umane i a. b. perfecionarea perfecionarea22

condiiilor stilurilor i

obiective de via n perspectiva necesitilor

modurilor de via, fapt de natur a maximiza calitatea vieii n condiiile existente la un moment dat.

23

POLITICI MENITE S ASIGURE PROTECIA SOCIAL n sensul cel mai general, prin politici sociale se au n vedere atitudinile, programele i aciunile ndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. Politica social cuprinde deopotriv implicarea autoritilor publice, aciunile i ale organizaiilor persoanelor nonguvernamentale

individuale, reunind sectoarele public, privat i voluntar. Uneori exist tendina de a limita politica social la ceea ce ntreprind autoritile publice. Pe de alt parte, se atrage atenia asupra faptului c, fiind vorba de o politic public, politica social include att ceea ce fac autoritile, ct i ceea ce nu fac24

(fie c se abin, fie c ignor) ntr-un anumit domeniu al vieii sociale10. Politica social se definete n cadrul principiilor, valorilor i tradiiilor ce guverneaz relaiile sociale dintre indivizi, grupuri, comuniti i instituii cu referire la distribuia resurselor i nivelul bunstrii populaiei. O alt strategie de definire a politicii sociale const n enumerarea domeniilor n atenie, cum ar fi securitatea (protecia) social cu cele dou componente de baz -asigurrile i asistena; serviciile sociale publice i personale; sntatea; educaia; locuina; participarea delincvena; i distribuia statusul puterii, social, mediul

nconjurtor, securitatea personal etc. n fapt, se oscileaz ntre o accepie restrns, potrivit creia politica social privete numai10

Ioan Mihilescu, n Lazr Vlsceanu i Ctlin Zamfir (coordonatori), Dicionar de sociologie, editura Polirom, Iai, 2005, p. 156

25

instituiile bunstrii sociale i o enumerare, care se vrea a fi exhuastiv, a problemelor sociale de interes11. Combinnd cele dou strategii de definiie a politicii sociale vom avea ca prim delimitare instituiile oficiale ale bunstrii sociale, mai exact sistemul securitii (proteciei) sociale promovat de autoritatea public, iar pe de alt parte asistm la ncercri de a reuni n cadrul politicii sociale factori i aciuni diverse din sfera socialului. Dealtfel, delimitarea strict a politicii sociale n raport cu alte politici publice (economice, de exemplu) este dificil, dac avem n vedere multiplele interferene i intercondiionri (cel mai adesea mijloacele de realizare a unei politici sociale sunt de natur economic). Diferite modele de politici sociale se asociaz cu anumite concepii, putndu-se11

Valentin Naumescu, op.cit., p. 87

26

distinge trei mari orientri, respectiv dreapta, stnga i centrul politic. Orientrile de dreapta se sprijin pe laissez-faire, punnd accent pe maximizarea bunstrii ca efect al libertii. Distribuia veniturilor, a educaiei, a serviciilor medicale i sociale depinde de sistemul productiv i puterea individual de negociere n relaiile de pia. Statul intervine, pentru a-i proteja pe cei slabi i a-i nfrna pe cei puternici, doar atunci cnd nivelul de trai se situeaz sub minimul de subzisten sau este ameninat societatea. Potrivit concepiilor de dreapta nu exist o baz moral pentru sacrificarea distribuiei ce rezult din mecanismul pieii. Poziia unui individ pe pia reflect productivitatea lui, politica social este coercitiv. Distribuia bunstrii nu se poate realiza din perspectiva27

moral, deoarece aceasta ar fi neproductiv i afecteaz drepturile i libertile individuale. Or, o bun societate trebuie s fie productiv i liber12. Prin urmare, de pe poziii de dreapta reducerea se va argumenta necesitatea public, dimensionrii la minim a cheltuielilor sociale, importanei sectorului inclusiv n domeniul social, impozite mici i neprogresive. La rndul lor, orientrile de stnga accentueaz valorile egalitii i drepturile tuturor cetenilor de a lua parte la activitile politice, economice i sociale, ceea ce nu este posibil pentru cineva aflat n stare de srcie. n acord cu aceste orientri, statul este rspunztor pentru organizarea relaiilor sociale, economice i politice pentru a-i permite fiecruia s accead la un nivel de12

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 23

28

trai n acord cu demnitatea uman. Politica social cuprinztoare nu este att un element de generozitate ct unul al bunei funcionri a sistemului social, factor de meninere a pcii sociale i cadrul activitii economice. Aa zisa orientare de stnga reunete modele diferite de politici sociale, uneori aflate n opoziie, dac avem n vedere concepiile socialiste (comuniste), social-democratice sau cretin sociale13. Ct privete orientrile de centru, ele acord importan att libertii individuale, ct i pieei ca mijloc de distribuie social. Responsabilitatea guvernului (a statului) trece ns dincolo de a asigura doar nivelul de subzisten. Se are n vedere asigurarea unui minim social de trai, care s permit implicarea activ a individului n societate.13

ibidem

29

De-a lungul timpului s-a nregistrat o evoluie a politicilor sociale: de la iniiativele caritabile complexe. izolate Sursele la programe care au sociale alimentat

dezvoltarea politicilor i programelor sociale sunt de natur umanitar i pragmatic n ncercarea de rezolvare a problemelor existente i a asigura pacea n societate. Democraiile occidentale au ajuns s aloce resurse importante pentru bunstarea social, aproape indiferent de partidele care s-au succedat la putere14. Factorii de aciune n favoarea politicilor sociale ample au fost i snt sindicatele, partidele i statul, iar aciunile sunt stimulate de competiia electoral, de existena sectorului public (de stat) i realizarea prin intermediul instituiilor publice i administrative. Din punct de vedere istoric,14

M. Poenaru, Politica sociala si indicatori sociali, Bucuresti, Ed. ALL, 1998, p. 45

30

se nregistreaz o evoluie a politicilor sociale de la modelul individualismului represiv, la modelul individualismului liberal i apoi la modelul universalist al statului bunstrii sociale, susinut social de sindicate, social democraie, cretinism, liberalismul

moderat, alte fore sociale i politice. Modelul individualismului represiv a fost caracteristic nceputurilor industrialismului reluat ntr-o anumit msur de nou dreapt. Modelul respectiv se bazeaz pe libertatea de aciune a individului, dar i pe responsabilitatea lui pentru eec. Srcia este considerat deopotriv un pcat i un act delincvent ce trebuie pedepsit (Ilustrarea modelului individualismului represiv este Legea sracilor din Marea Britanie, din 1834, cu Casele de munc).31

Modelul individualismului liberal creaz primele calea elemente moral i ale just statului de bunstrii obinere a sociale. Sistemul de pia este considerat prosperitii, dar apar i victime ale jocului pieii, ceea ce face necesar asigurarea de risc (accidente, omaj, boal, pensii). Modelul universalist are n vedere o viziune larg asupra nevoilor umane, care sunt gndite la nivelul prosperitii. Statul este rspunztor de bunstarea cetenilor si, ceea o ce impune puternic o la politic adresa ampl de redistribute a veniturilor. Anii '80 au nregistrat critic modelului universalist, al statului bunstrii, repronduse lipsa de performan, eficiena sczut a programelor sociale, risipa de resurse, abuzul de protecie i beneficierea de ajutoare32

nemeritate,

critici

fcute

de

pe

poziiile

liberalismului conservator, promotor al unui model rezidual de politic social, potrivit cruia cheltuielile sociale trebuie meninute la un nivel sczut pentru a ncuraja efortul individual. Introducerea sectorului privat n domeniul serviciilor sociale asociat cu atenia sporit fa de eficiena programelor constituie direcii importante de reform a politicilor sociale. Dealtfel, distincia dintre modelele rezidual i universalist se face n ultim instan prin ponderea cheltuielilor sociale n PIB. Pentru modelul rezidual valoarea relativ a cheltuielilor se situeaz n jur de 20%, iar pentru modelul universalist se depete 30%. n ultimele decenii Marea Britanie a trecut de la modelul universalist la cel rezidual, n timp de Italia a parcurs traseul de33

la

modelul de

rezidual marea

la

cel

universalist, a rilor

promovat

majoritate

occidentale. Uneori se face afirmaia, nu lipsit de realism, potrivit creia politica social specific modelului universalist s-a vrut i a reuit s fie o alternativ reformist la modelul comunist de rezolvare a problemelor sociale15. Nu trebuie pierdut din vedere faptul c modelul universalist de politic social a fost adoptat n perioade de criz (aa a fost cazul modelului suedez al anilor '30, al celui britanic din timpul rzboiului (1942), sau al celui German, cu economia social de pia din anii '50), dar ulterior s-a generalizat din intenia de a asigura o calitate a vieii nalt pentru ntreaga populaie, ca efect al dezvoltrii economice la care au ajuns rile occidentale.15

Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999, p. 71

34

Pentru rile foste socialiste, aflate n tranziie la economia de pia, se pune problema adoptrii unui model de politic social n acord cu noile caracteristici ale societii, n care se nlocuiete proprietatea de stat cu proprietatea privat.

35

CONCEPTE FUNDAMENTALE I INSTITUII IMPLICATE N STRUCTURAREA POLITICILOR DE PROTECIE I SECURITATE SOCIAL Conceptul general de politic social i politicile sociale sectoriale Un raspuns la ntrebarea ,,Ce este politica sociala ?" au ncercat sa ofere, de-a lungul timpului, mai multi autori apartinnd unor scoli si curente de gndire diferite. Nici astazi, dupa aproape un secol de studii de politica sociala, nu se poate spune ca s-a ajuns la un consens absolut privind ariile de acoperire sociala (deci continutul concret al politicilor sociale) n cadrul mai larg al36

politicilor

publice.

Dificultatea de a ncadra cu precizie obiectul politicii sociale, ca parte a politicilor publice, provine pe de o parte din traditiile culturale si politice diferite la nivelul continentului si pe de alta parte din dinamica pe care ,,socialul" a cunoscut-o ca semnificatie si ca impact, chiar la nivelul aceleiasi societati, de-a lungul ultimelor decenii. Exista n schimb un consens relativ n ceea ce priveste politicile guvernamentale (publice) care nu pot fi considerate politici sociale: politica externa, politica de aparare, internele, justitia si politicile economice. Chiar si acesta este, spuneam, un consens relativ, avnd n vedere n primul rnd interdependentele accentuate ntre politicile economice si cele sociale, ntre care tot mai greu se pot trasa granite precise, sau consecintele sociale care decurg uneori37

din politica externa si de aparare a unei tari (de exemplu, influenta sociala a restructurarii complexului militar-industrial al fostei Uniuni Sovietice, dupa evenimentele din 1989)16. Astfel, o prima definitie a politicii sociale ar putea fi ncercata ,,prin excludere": este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramne din politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social O direct (vezi enumerarea definitie nu anterioara). asemenea

raspunde nsa, n mod evident, dect n mica masura cerintelor studiului politicii sociale. Mai utila pentru ntelegerea acestor preocupari ar fi o definitie pozitiva, afirmativa, care sa atinga nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de politica sociala.

16

Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

38

Sociologul britanic T.H. Marshall defineste pe ct de simplu pe att de cuprinzator semnificatia acestui concept: ,,Obiectivul esential al politicii sociale n secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor17. n general, se disting doua abordari n privinta motivatiei care sta la baza unei politici sociale. n mod traditional, abordarea ideologica este n conformitate cu ipoteza ntemeierii statului bunastarii pe ,,ratiuni politice" (legate de doctrina si praxis n acelasi timp), iar abordarea pragmatica, mult mai recenta, promoveaza functia de ,,social problems solving" a politicii sociale, golind-o astfel de continut ideologic si conferindu-i solide valente tehnocratice. Marsnd evident pe prima directie, neo-marxistii din democratiile occidentale afirma ca ,,societatile capitaliste17

T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 23

39

avansate au nevoie de o infrastructura a politicilor de bunastare pentru a mentine ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-i determina sa nu recurga la proteste, pentru asi asigura o forta de munca cu standarde acceptabile de educatie si sanatate18. Pentru teoreticienii are binenteles neo-marxisti, o conotatie termenul peiorativa, ,,capitalismul bunastarii" (Welfare Capitalism) sugernd o forma de control social, de masuri menite sa combata dezordinea si crima la fel ca masurile adoptate de politie sau de justitie si nu n ultimul rnd avnd rolul de a legitima si promova sistemul capitalist. Mai mult dect att, s-a mers pna la a se considera ca politicile bunastarii nu sunt sustinute din ratiuni umaniste si pentru a ntmpina nevoile reale ale muncitorilor, ci doar pentru a18

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 45

40

raspunde

-

conjunctural

-

unor

nelinisti

sociale. ,,Politicile sociale sunt initiate sau extinse n timpul exploziilor de nemultumire si dezordine sociala din timpul somajului masiv, apoi ele sunt abolite sau restrnse cnd stabilitatea politica a fost reinstaurata19. Non-ideologica, descarcata de continuturi doctrinare, abordarea pragmatica pune accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala, a problemelor sociale. n literatura romneasca de specialitate, aceasta abordare este sintetizata de Liliana Mihut astfel: ,,Politica sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns la problemele expuse n sociale ale unei mare masura anumite diferitelor comunitati, respectiv ale anumitor grupuri mai riscuri20. ntre cele doua mari conceptii exista19

R. Piven i R. Cloward, Regulating the Poor: the Functions of the Public Welfare, New York, Random, 1972, p. 87 20 Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 59

41

fireste si abordari intermediare, ncercari de a concilia ideologia cu pragmatismul, principiile cu solutiile. Joan Higgins sugereaza ca ambele variante se sprijina totusi pe modele rationale de actiune politica, n care trebuie sa se acorde atentie legaturii complexe care apare ntre obiectivele politicile si actorilor care influenteaza consecintele

interventiilor lor21. ntr-adevar, pare destul de justificat sa credem ca interventia sociala nu poate fi desprinsa de un set de obiective majore, stabilite prin decizie politica, dupa cum si ,,rezolvarea problemelor comunitatii" prin actiune sociala concreta nu poate fi rupta de o anumita directie de dezvoltare a societatii n ansamblu, dezvoltare ce trebuie sa se ntemeieze pe o viziune globala si sa se aiba un sens bine precizat, legitimat politic.21

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. 43

42

ntr-o carte de referinta pentru dezvoltarea studiilor de profil n Romnia postcomunista (,,Politici sociale. Romnia n context european"), care a marcat perioada de debut a fundamentarii politicii sociale ca disciplina de studiu, profesorul Catalin Zamfir afirma ca politica sociala poate fi nteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor si activitatilor ntreprinse n principal de stat (dar posibil si de alti agenti interesati) n scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, ntr-un sens considerat dezirabil la un moment dat22. Altfel spus, n hotarri politica prevederi si sociala se concretizeaza specifice, legislative reglementari

administrative, programe sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv pensii, alocatii, ndemnizatii, burse, etc. din cadrul22

Elena Zamfir i Ctlin Zamfir, Politici sociale: Romnia n context european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995, p. 98

43

sistemelor de asigurari si asistenta sociala) finantarea, producerea si furnizarea de bunuri si servicii sociale pentru populatie, conform unei definitii ,,de dictionar" formulata de I. Marginean n 199423. Ct priveste anvergura acestei politici, putem descrie pe coordonatele spatiu-timp o varietate aproape infinita de abordari, existnd tari si momente ale istoriei n care politica sociala se suprapune cu ,,peste trei sferturi din ceea ce face un guvern24, dupa cum exista contexte n care politica sociala se reduce considerabil, limitndu-se la acordarea unor beneficii minimale pentru persoanele fara venituri. Diferentele n delimitarea politicii sociale provin, asa cum s-a mentionat anterior, din raportarea la un context politico-economic23 24

Ioan Mrginean, Politica sociala si tranzitie la economia de piata n Romnia, Bucuresti, CIDE, 1994, p. 23 Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 78

44

variabil n timp dar si din asumarea unor traditii legate de cultura politica a fiecarei societati. Pentru exemplificare, n Marea Britanie se confera acestei politici un nteles mai restrns si bine precizat, cu referire stricta la ,,cinci servicii fundamentale": securitatea sociala (n sensul mentinerii unui minim de venit prin alocatiile de somaj si sistemul de pensii), politica n domeniul sanatatii, politica educationala, politica locuintelor sociale si serviciile de asistenta sociala. n principiu, aceeasi semnificatie restrictiva o are politica sociala si n Statele Unite, incluznd doar sistemul pensiilor, public, asistenta sistemul medicala, ,,welfare" nvatamntul

(asistenta sociala n ntelesul american) si asigurarea locuintelor pentru persoanele fara venituri25.25

Joseph A. Pechman, Social Security: Perspectives for Reform, Washington DC, Brookings Institution, 1982, p. 87

45

n schimb, n Europa, ,,politica sociala" ocupa o plaja mai larga (mbogatita n special de traditia franceza), incluznd o gama variata de initiative si programe ale statului. n afara preocuparilor mentionate n dreptul sistemelor britanic si nord-american, apar deseori ca ,,apanaje" ale politicii sociale politica privind angajarea fortei de munca, privind politica protectia transporturilor, politica

mediului (politica ecologica), politica privind promovarea culturii si chiar politica privind petrecerea timpului liber, ,,leisure policy" (politica agrementului). Fireste, punctul comun al tuturor acestor politici nu poate fi dect existenta unor cheltuieli publice ndreptate pe directia cresterii calitatii vietii si confortului cetatenilor, deci cu impact asupra bunastarii colective.46

Fara a fi negate implicatiile sociale ale politicilor mai sus mentionate, se poate totusi afirma ca o abordare att de larga aproape ca suprapune publica. n finalul acestei treceri n revista a principalelor domenii de activitate n politica sociala, acceptate mai mult sau mai putin n sfera conceptuala si practica legata de ,,social policy", propunem o enumerare a politicilor sociale sectoriale, cu denumirea n limba engleza si cu echivalentul n limba romna, avnd n vedere necesitatea compatibilizarii termenilor: security social - securitate social (n nelesul de ,,politic", n meninerea principal prin veniturilor politica sociala peste politica

pensii i alocaii de omaj)47

-

education - politica educaional

policy - health-care - politica asistenei medicale policy (termenul vechi) policy - social work (social assistance) policy welfare - asisten social (n Statele Unite, ,,welfare" se refer strict la acordarea unor ajutoare sociale) - employment - politica locurilor de munc policy (politica munc)48

politica

pentru

ngrijirea

sntii (termenul nou) housing - politica locuinelor (sociale) - asisten social

ocuprii

forei

de

environment policy policy

- politica mediului (ecologic)

culture - politica n domeniul culturii

- youth policy - politica pentru tineret Statul bunstarii i securitatea social Seria clarificarilor conceptuale din

perimetrul politicii sociale nu poate ocoli, n mod evident, doua concepte majore ale acestui domeniu de studiu: modelul Welfare State (statul bunastarii) si securitatea sociala. ,,Esenta statului bunastarii este garantarea guvernamentala a unor standarde minime privind venitul, alimentatia, sanatatea, educatia si locuinta,49

asigurate

fiecarui

cetatean ca drepturi sociale26. Legat de aceasta definitie, Harold Wilensky face - 10 de ani mai trziu - urmatoarele precizari: ,,...cele mai multe din aceste garantii, adesea cuprinse sub denumirea de securitate sociala au luat forma unei asigurari sociale contra riscurilor somaj, de baza ale vietii industriale: ca accidente la locul de munca, boli profesionale, batrnete27, considerndu-se standardele sociale minime mai sus-amintite nu pot fi periclitate dect n cazul pierderii veniturilor, deci la persoanele ramase fara loc de munca. Se poate usor deduce ca cele doua notiuni sunt interdependente, practic securitatea sociala fiind produsul politicilor aplicate n cadrul unui stat al bunastarii. Desi originile26

Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975, p. 22 27 Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 54

50

acestui sistem dateaza de la strsitul secolului al XIX-lea, denumirea ,,Welfare State" este relativ recenta, fiind legata de perioade anilor '40, de Marea Britanie si de numele al economistului J.M.Keynes, respectiv

lordului W.H.Beveridge. Acestia au dat o replica modelului razboinic ,,Warfare State" si au prefigurat dupa evolutia ncheierea democratiilor razboiului. occidentale

Ulterior, autorii francezi au completat lista sinonimelor pentru noul sistem care se nastea: statul-providenta (l'etat-providence) sau asistential. n fine, autorii germani, mult mai reticenti n a atribui denumiri entuziaste (n special dupa frenezia care marcase perioada de vrf a nazismului) s-au limitat la a aprecia acest model drept ,,stat social", utiliznd mai putin51

termenul interpretarea munca.

de

stat

al

bunastarii de

(Wohlfahrtsstaat). n Statele Unite domina republicana, conceptul Workfare conditionnd beneficiile sociale de La rndul sau, conceptul de securitate sociala, desi frecvent utilizat n limbajul politic sau n mass-media, nu este nici el scutit de nuante si interpretari. Citnd o voce autorizata, conceptul la care ne referim cuprinde ,,toate masurile colective stabilite prin legislatie pentru a mentine venitul individual ori al familiei sau pentru a asigura un venit atunci cnd unele sau toate sursele de venit au fost pierdute ori epuizate sau n situatiile n care trebuie sa se faca fata unor cheltuieli copiilor28

sporite sau

(de

exemplu: ngrijirii

cresterea

plata52

medicale)28.

The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, 1993

Mergnd aproape n paralel cu dimensiunile statului bunastarii, securitatea sociala se largeste sau se ngusteaza conform cu modelul de politica sociala aplicat. n Statele Unite, de exemplu, ,,The Social Security Act" din 1935 consacra un model restrictiv dar eficient, cu referire principala asupra sistemului federal de asigurari sociale si n mod deosebit asupra sistemului de pensii. n Europa continentala (excluznd Marea Britanie al carei model se apropie mai mult de cel american) securitatea sociala se extinde n mod considerabil, fiind bine dezvoltata n Franta si Germania si aproape mpinsa la paroxism n unele tari scandinave, printre care Danemarca si Suedia. n pofida acestor diferente notabile, Administratia Securitatii Sociale a Statelor53

Unite

ncearca,

n

rapoartele periodice pe care le da publicitatii, identificarea unui nucleu comun de preocupari n domeniul securitatii sociale la nivel mondial, descriind cinci categorii de programe pentru acordarea beneficiilor sociale n urmatoarele situatii: 1) batrnete 2) somaj 3) maternitate 4) accidente de munca, invaliditate, boli profesionale 5) alocatii familiale. Fireste, aceste programe sunt inegal dezvoltate de la o tara la alta, n SUA de pilda lipsind multa vreme alocatiile familiale29. Se poate afirma, generic vorbind, ca cele doua concepte abordate mpreuna (statul bunastarii si securitatea sociala) contureaza, n evolutia lor de-a lungul secolului XX, ideea de ,,cetatenie sociala" n traditia natiunilor europene. Totusi, utilizarea termenului de cetatenie n sens strict (juridic) nu este29

Social Security Programs Throughout the World, 1993

54

posibila dect acolo unde avem de-a face cu o acoperire universala n domeniul beneficiilor (drepturilor) sociale, fara nici un fel de conditii restrictive privind accederea la beneficii (vezi definitia data de Wilensky statului bunastarii universalist, cetatenilor)30. Chiar daca secolul XX a marcat o dezvoltare evidenta n domeniul drepturilor sociale, acoperirea universala nu este pe deplin si peste tot n Europa realizata. Ea nu este nici macar dezirabila, asa cum demonstreaza multi autori adversari ai socialdemocratiei de tip suedez, pornind de la efectele adverse ale programelor sociale care acorda beneficii neconditionate. nscriindu-se pe aceeasi linie, politica sociala a Uniunii30

cu

referire

la

acordarea

drepturilor sociale constitutionale, deci tuturor

Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975

55

Europene face referire doar la drepturile ,,lucratorilor" (workers) si nu la drepturile sociale ale cetatenilor sai.31 Dimensiunea sociala a integrarii europene Pornind de la modelele de politici sociale ale statelor componente, autoritatile supranationale de la Bruxelles au ncercat sa formuleze si sa puna n aplicare o politica sociala comuna la nivelul Uniunii Europene. Aceasta preocupare reflecta practic dimensiunea sociala a integrarii comunitare, fiind sintetizata prin conceptul relativ recent de Europa sociala. Cu siguranta acest concept ar fi avut parte de o definitie vaga, dublata de un caracter evident dinamic, daca nu s-ar fi ajuns la ideea de a defini simplu si concis Europa31

vezi ,,Charta Sociala", 1989

56

sociala

ca

suma

acumularilor

Uniunii

Europene la un moment dat, n domeniul politicii sociale (acquisul social). Este un adevar binecunoscut faptul ca, n procesul de constructie a Comunitatii Europene, obiectivele economice au fost ntotdeauna prioritare. nsusi Tratatul de la Roma (1957), prin care s-a nfiintat Comunitatea Economica Europeana, vorbea de necesitatea unei piete europene unice (n continuare SEM - Single European Market) n care concurenta si comertul liber sa fie principiile de baza si se dorea ca acestea sa nu fie afectate de bariere nationale. Aspectele sociale au fost nca de la nceput trecute ntrun plan secundar. Totusi, odata cu relansarea integrarii la mijlocul anilor '8032 preocuparile pentru dimensiunea sociala s-au intensificat si32

momentul a coincis cu instalarea lui Jacques Delors la presedentia Comisiei Europene, n 1985

57

au culminat cu elaborarea Chartei Sociale, care a fost semnata n decembrie 1989 de unsprezece din cei doisprezece membri ai Comunitatii. Anii '90 au marcat o noua dezvoltare a politicii sociale la nivel supranational, cel mai remarcabil succes fiind includerea acestui domeniu n tratatele de baza ale Uniunii Europene, respectiv Maastricht (1992) si Amsterdam (1997). Cu toate progresele facute dupa razboi n Europa occidentala n privinta standardelor de viata, nu a putut fi totalmente nlaturata tensiunea ideologica n relatia dintre stat si piata, mai exact ntre dimensiunea sociala si cea economica a procesului de integrare. Aceasta tensiune a fost cel mai acut reflectata n refuzul premierului britanic conservator Thatcher de a semna Charta Sociala, n 1989.58

Trebuie remarcat ca revigorarea proiectului de integrare europeana, inclusiv pasii facuti n domeniul politicii sociale, au avut loc ntr-o perioada n care liberalismul politic si economic domina agenda europeana iar eforturile principale se concentrau n directia consolidarii SEM. Cu toate acestea, au existat patru argumente majore n favoarea unei politici sociale comune a Uniunii Europene: libera circulatie a muncitorilor, dumpingul social si turismul social, eficienta economica si coeziunea sociala. a. Libera circulatie a muncitorilor (termenul oficial ,,workers" se refera la toate categoriile de lucratori, indiferent de domeniu si de nivelul de calificare) decurge n mod evident din principiul fundamental al liberei circulatii a persoanelor n Uniunea Europeana. Pentru ca59

acest principiu sa fie deplin functional era nevoie sa se asigure ,,transferabilitatea drepturilor lucratorilor dincolo de granitele nationale33, astfel nct persoanele care se angajeaza ntr-o alta tara sa nu-si piarda securitatea sociala de care s-au bucurat n tara lor de origine. Aceasta mobilitate n domeniul pietei muncii -labour mobility- este poate singura masura sociala importanta pe care o prevedea Tratatul de la Roma n art. 48-51, n sensul ca muncitorii care se muta dintr-o tara n alta vor beneficia de drepturile sociale existente n tara gazda. Fireste, n anii '60, sub efectul Tratatului de la Roma, nca nu se punea problema ci unei doar politici a sociale supranationale,33

,,coordonarii"

Liliana Mihut i Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 77

60

sistemelor nationale de securitate sociala n sensul reducerii incompatibilitatilor. b. Dumpingul social si turismul social, ca riscuri majore ale inegalitatilor privind standardele de viata din tarile membre, au aparut in anii '60 si s-au intensificat n anii '70-'80 tocmai ca urmare a realizarii liberei circulatii a muncitorilor pe teritoriul Uniunii Europene. Aceste situatii au fost semnalate de tarile puternic dezvoltate din nord-vestul continentului, care s-au vazut nevoite sa faca fata unui val de muncitori din regiunile sudice ale Europei. n contextul disparitiei frontierelor, tarile cu nivele joase de protectie sociala puteau efectiv sa-si ,,exporte" surplusul de forta de munca interna spre tarile puternic dezvoltate, prin aceasta forma de turism61

social.

Admiterea n anii

Greciei, '80 n

Spaniei

si

Portugaliei

Comunitatea

Economica Europeana a sporit teama tarilor bogate din nord-vestul Europei si a facut ca, prin reprezentantii lor n Comisia Europeana, acestea sa exercite presiuni pentru adoptarea unei politici sociale rezonabile la nivel comunitar. Este de prevazut ca largirea spre Est a Uniunii Europene, n deceniul urmator, sa produca un nou val de dumping social, daca nu se adopta din timp masurile necesare pentru reducerea inegalitatilor socioeconomice existente n prezent. c. Eficienta economica. Desi poate parea paradoxal, eficienta economica a constituit un argument serios n favoarea dezvoltarii politicii sociale a Uniunii Europene. Prin serviciile62

specifice pe care le asigura, politica sociala poate nsemna, pe lnga legitimitate politica pentru regimul industrial-capitalist, o forta de munca mai sanatoasa si mai bine educata, ceea ce se traduce ntr-o crestere a eficientei economice. Acest argument, n mod evident de inspiratie neo-marxista, a sensibilizat totusi factorii de decizie din Europa occidentala si a condus n timp la adoptarea unui buget sporit si a unor masuri stimulative care au crescut considerabil performantele n educatie si medicina. d. Coeziunea sociala - cel mai recent si mai cuprinzator concept de la baza politicii sociale, conform Tratatului de la Amsterdam (1997), sustine n fapt o politica mult mai larga a Uniunii Europene: politica de coeziune (cohesion policy). Acest urias domeniu de63

activitate structurale:

este -

finantat Fondul

din

3

fonduri pentru

European

Dezvoltare Regionala ( ERDF ) - Fondul European Social ( ESF ) - Fondul European pentru ,,Ghidare" (asistenta) si Garantare Agricola (FAGGF) Fondurile structurale reprezinta peste o treime din bugetul total al Uniunii Europene, n timp ce n anul 1975, de exemplu, aceste cheltuieli Motivatia reducerea nu depaseau 5% (nca din buget. este finantarilor decalajelor comunitare

importante)

existente ntre regiunile Europei, ajungnduse n 1999 la alocari de 27,4 miliarde euro ! n structura Comisiei Europene34, din cele 24 de directii generale existente, directia generala V (DG V) poarta responsabilitati

34

Nicolae Pun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

64

sociale

explicite:

,,Employment,

Industrial

Relations and Social Affairs". O scurta istorie a politicii sociale a Uniunii Europene indica suficient de clar faptul ca, n primele decenii a ale fost constructiei putin interesata sale, de Comunitatea

atingerea unor obiective sociale, prioritare fiind criteriile si masurile economice. Primele tratate, cele de la Paris (1951) si Roma (1957), pe lnga libera circulatie a persoanelor, implicit a muncitorilor (oricum mobilitatea putea fi interpretata mai degraba ca o prevedere politica dect ca una sociala) se refereau vag la mbunatatirea conditiilor de viata si a standardelor de munca ale lucratorilor. n acest sens, se prevedea ca muncitorii imigranti sa primeasca beneficiile sociale ale65

tarii gazda si, n plus, Art.119 al Tratatului Comunitatii Economice Europene stipula ca ,,barbatii si femeile vor primi salariu egal la munca egala". Multa vreme acestea au constituit singurele prevederi de politica sociala din tratatele comunitare iar progresele nregistrate n crearea unei dimensiuni sociale a integrarii au fost modeste. O ncercare de revigorare a ideii de politica sociala a avut loc n 19741975, odata cu lansarea Programului de Actiune Sociala (Social Action Programme = SAP) dar rezultatele concrete ale celor 3 programe anti-saracie pe care le cuprindea SAP au dezamagit att structurile decizionale ct si opinia publica. Abia dupa instalarea socialistului francez Jaques Delors la sefia Comisiei, n 1985, desi66

dezbaterile

de

fond

erau

dominate

de

ideologia liberala renascuta n Europa, politica sociala a nceput sa prinda contur. La nceput mai discret, cteva referiri directe la necesitatea unor obiective de politica sociala fiind prezente n preambulul Actului European Unic (Single European Act, 1987) apoi acest domeniu a constituit obiectul unui document european Drepturilor special: Charta Comunitara ale a Fundamentale Lucratorilor

(Community Charter of the Fundamental Rights for Workers, 1989). Cunoscuta sub denumirea scurta de Charta Sociala, acest document a fost semnat n decembrie 1989 de reprezentantii celor 12 state membre, cu exceptia Marii Britanii. Devenise clar faptul ca noul acord va constitui

67

,,piatra unghiulara" a viitoarei politici sociale comune a Uniunii. 12 prevederi fundamentale din Charta Sociala faceau referire la: 1) Libertatea de miscare a muncitorilor (par. 1 - 8) 2) Angajrea si remunerarea (par. 9 - 11) 3) mbunatatirea conditiilor de munca si viata (par. 12 - 13) 4) Protectia sociala (par. 14 - 15) 5) Libertatea de asociere si negociere colectiva (par. 16 18) 6) Pregatirea profesionala (par. 19 - 20) 7) nvatamntul egal pentru femei si barbati (par. 21) 8) Informarea, consultarea si participarea muncitorilor (par. 22 - 23) 9) Conditii de sanatate si securitate la locul de munca (par. 24) 10) Protectia copiilor si adolescentilor (par. 25 -27) 11) Persoanele vrstnice (par. 28 - 30) 12) Persoanele cu deficiente (par. 31)

68

(,,Charta

Comunitara

a

Drepturilor

Fundamentale ale Lucratorilor", 1989). Ceea ce trebuie sesizat cu prioritate este ca documentul vorbeste exclusiv de drepturile ,,lucratorilor" si nu de drepturile sociale ale tuturor cetatenilor Uniunii, ceea ce demonstreaza ca notiunea de ,,cetatenie sociala" nu corespunde nca realitatii europene, solid ancorata pe terenul calculelor economice. Oricum, Protocolul Politicii Sociale anexat Tratatului de la Maastricht, protocol bazat pe ,,Charta Sociala", a reprezentat un mic dar important pas spre constructia ,,Europei sociale". Tratatul de la Amsterdam (1997) a fost, la rndul sau, rezultatul unui compromis aparut ntre doua politici: pe de o parte, o presiune pentru continuarea si adncirea procesului de69

integrare, cu acumularea ct mai multor competente decizionale n institutiile comunitare si o alta presiune, n sens contrar, venita din partea celor care se temeau de concentrarea unor puteri prea mari la Bruxelles, avnd ca efect slabirea principiului suveranitatii nationale. Compromisul ntarire: politici att a a constat ntr-o dubla competentelor ct si a structurilor principiului executiv-

Uniunii Europene n domeniul elaborarii de generale, n subsidiaritatii domeniul

administrativ, principiu care se refera la adoptarea deciziilor specifice la un nivel ct mai jos posibil, ct mai apropiat de cetateni, n functie de natura problemei. Aceasta dubla ntarire, antagonista la prima vedere, parea sa

70

complice si mai mult adoptarea unei politici sociale comune. Totusi, se considera ca si Tratatul de la Amsterdam a reprezentat o etapa utila pe drumul sinuos al coordonarii politicilor sociale, aducnd un progres important n domeniul unificarii pietei muncii. Un nou capitol a fost adaugat, dnd posibilitatea tarilor membre sasi dezvolte o strategie comuna a angajarii, formarii si ocuparii locurilor de munca (n Tratat: ,,developing a common European employment strategy"). Pentru a exemplifica, vom arata doar ca aceasta strategie comuna prevedea ca tinerii someri sa primeasca un loc de munca sau cel putin o oportunitate educationala n termen de 6 luni de cnd au devenit someri, n timp ce somerii adulti vor

71

redeveni activi n maxim 1 an de la pierderea ultimului job.

72

SISTEMUL ASIGURRILOR SOCIALE Noua problema sociala Prin analogie cu sintagma "problemei sociale" provocator pentru a (la la question sfrsitul o sociale), secolului ampla lansata IX sub

influenta marxismului si a socialismului utopic amorsa dezbatere intelectuala si politica in privinta dividendelor dezvoltarii industrial-capitaliste si a distributiei juste a veniturilor n societate, Pierre Rosanvallon repune n discutie tema unei alte abordari a socialului, n celebra sa carte "Criza statului-providenta" din 1981. Daca pentru secolul nostru raspunsul la "problema sociala" l-a constituit se pare statul-bunastarii,73

Rosanvallon considera ca acest model, n viziunea sa traditionala, si-a epuizat resursele si nu mai poate supravietui n absenta unei profunde refome de conceptie35. Criza este n fapt una multipla, fiind descrise o dimensiune financiara, una ideologica (de legitimitate politica) si nu n ultimul rnd o dimensiune filosofica. Despre aceasta criza filosofica a statului-bunastarii la sfrsitul secolului XX vorbeste o alta carte a aceluiasi autor, publicata n 1995 la Paris si tradusa n romneste n 1998. Ideea fundamentala a ntregii lucrari este "dezagregarea principiilor de organizare ale solidaritatii si esecul conceptiei traditionale despre drepturile sociale." n fapt, Rosanvallon respinge nu numai modelul liberal, considernd ca "ideologia statului35

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998

74

ultraminimal a iesit din moda" iar "interventia publica si-a gasit ntr-adevar justificarea deplina" dar si modelul conservator bazat pe sistemul asigurarilor sociale, pe motivul ca: ,, fostele mecanisme ale solidaritatii sunt pe punctul de a disparea, probabil, definitiv. Ele se bazau pe sistemul de asigurari sociale: solidaritatea era ntemeiata pe reciprocitatea crescnda a riscurilor sociale, astfel ca statulprovidenta putea fi asimilat unui tip de societate asiguratorie." Astfel conceput, sistemul securitatii sociale functioneaza ca o "masina de plati" de tip compensator, finantnd practic excluderea de pe piata muncii. sociale, Abordarea crede actuala a drepturilor Rosanvallon,

stimuleaza separarea economicului de social, acordnd compensatii financiare celor inactivi,75

n loc sa se concentreze pe activarea lor prin masuri de reinsertie sociala. Critica politicilor pasive ale statului-bunastarii decurge n paralel cu un atac virulent la adresa societatii asiguratorii, pe care autorul o vede n declin n special n Franta si Germania si mai putin n Statele Unite. Istoria intelectuala a asigurarilor a parcurs un traseu accelerat ncepnd cu sfrsitul secolulului al XVIII-lea, cnd Claviere a propus un proiect amplu (,,Prospect pentru nfiintarea asigurarilor de viata", 1788) considerat manifestul programatic al societatii asiguratorii. Desi interpretata de sustinatori ca parte a contractului social, mna nevazuta a asigurarilor avea sa patrunda totusi cu destula greutate n constiinta vechii Europe, suspectata fiind de a favoriza nepasarea si76

lenea,

n

timp

ce

prevederea erau

si

responsabilitatea

individuala

vazute

drept cele mai demne forme de realizare a bunastarii. Dupa Revolutia Franceza, una din marile dileme ale filosofiei politice a fost punerea n acord a principiului solidaritatii (societatea are o datorie fata de membrii ei) cu principiul responsabilitatii (fiecare individ e stapn pe propria-i existenta si trebuie sa se ntretina), ambele acceptate si promovate de doctrina iluminista a noii Europe care se nastea pe ruinele Bastiliei. Liberalii, care avusesera cele mai mari reticente fata de asigurari, ncep sa nteleaga treptat necesitatea unei diferentieri a celor loviti de o nenorocire fata de ,,lenesii neprevazatori" si, mai mult dect att, ncep sa nteleaga ca sistemul asigurarilor sociale putea proteja77

regimul

capitalist

de

amenintarea

socialismului, respectiv a marxismului odata cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Bazndu-se pe o dimensiune probabilistica si statistica a socialului (riscul e masurabil), abordarea n termenii riscului asigurat oferea avantajul net de a putea fi apreciate global diverse probleme: batrnetea, boala, somajul, accidentele. Asumptia de baza era ca riscurile sunt absolut ntmplatoare si pot fi n consecinta participantii mpartite la n mod n egal ntre Emile sistem36. 1865,

Laurent, aparnd principiile mutualismului, arata ca :,,asigurarea poate patrunde peste tot: bazndu-se pe legea majoritatii, ea poate mbogati economiile, poate determina victoria sanselor de reusita asupra nereusitelor si36

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 45

78

pierderilor, poate introduce ordine n dezordine, poate elimina hazardul, n sfrsit, poate regla nesiguranta..." Dincolo de aprecierile de ordin filosofic, se produc mutatii profunde n plan juridic, beneficiile sociale nemaifiind un act caritabil, un ajutor benevol si neconditionat (cum era asistenta sociala), ci executarea unui contract n care cetatenii si statul sunt angajati n mod egal. n acest fel, asigurarea devine o institutie a contractului social, consfiintind regimul de indemnizare sociala n cazul concretizarii unui risc acoperit. De la Bismarck ncepnd, statul modern european si asuma o parte din ce n ce mai mare a garantiilor de bunastare pentru cetatenii sai, culminnd cu statul-providenta keynesian, ale carui deconturi sociale au depasit n deceniile postbelice posibilitatile de acumulare economica reala. ,,Astazi, n domeniul social, conceptul central l constituie mai curnd precaritatea sau vulnerabilitatea, dect riscul." Cu aceste cuvinte si ncepe Rosanvallon pledoaria pentru un nou tip de interventie sociala, pentru un nou tip de drepturi sociale, pentru o alta abordare a politicilor bunastarii. Considernd ca vechile instrumente79

de gestionare a socialului sunt depasite si ca riscul nu mai este uniform distribuit n societate, existnd grupuri dezavantajate sau marginalizate n mod constant, autorul afirma ca socializarea riscurilor nu mai este operanta. n plus, au aparut o serie de riscuri noi : delicventa urbana, subculturile agresive, amenintarile internationale, terorismul, riscul de catastrofa etc. fata de care sistemul traditional al asigurarilor (centrat pe instabilitatea economica si pe pierderea capacitatii de munca) nu are solutii. Amintind de minoritati si de cultura marginalului, Rosanvallon se apropie de abordarile specifice antropologiei americane contemporane, vorbind chiar de unele ,,categorii de riscuri colective37. O tema provocatoare n discursul sau este si invocarea rezultatelor extraordinare ale geneticii medicale, care demonstreaza stiintific ca riscurile mbolnavirii nu sunt egal mpartite si, n consecinta, ca ntreg edificiul asigurarilor sociale de sanatate tinde sa-si piarda caracterul unificator. ,,Progresele geneticii determina o reevaluare totala a analizei riscurilor de sanatate, ducnd la o conceptie mai individualista si, concomitent, mai determinista a socialului...Acolo unde37

ibidem

80

nu aveam dect hazardul si nesansa, medicina genetica dezvaluie cauze organice previzibile." Logica pare simpla: daca ceea ce este congenital primeaza n raport cu ceea ce este dobndit, atunci nsasi ratiunea asigurarilor sociale dispare. Concluzia ar fi ca se impune o personalizare a riscurilor, avnd n vedere ca nu mai este vorba de hazard iar deteminarile sunt individuale. ,,N-ar mai fi nimic de mutualizat, daca toti oamenii ar fi perfect circumscrisi naturii lor." Totusi, Rosanvallon recunoaste ca nu se poate merge att de departe, singurul lucru acceptabil fiind acela ca solidaritatea va trebui regndita, n sensul unei mai bune cunoasteri a sanselor si limitelor fiecaruia. Aceasta adevarata ,,revolutie a cunoasterii destinului" va introduce probabil clase de risc, ,,conducnd la o segmentare progresiva a socialului. " Putem spune ca semnele aparitiei claselor de risc exista deja, fiind semnalate n sistemul asigurarilor de sanatate din anumite tari masuri concrete de ,,sanctionare" sociala a comportamentelor cu risc dovedit (ex: fumatorii sau marii consumatori de alcool vor trebui sa plateasca suprataxe la asigurari sau sa-si deconteze singuri serviciile81

medicale n cazul unei mbolnaviri cauzate de toxice). Simplu spus, costul social al atitudinilor individuale va impune o exigenta mai mare n controlul comportamentelor, ceea ce nseamna ca universul asigurarilor n vechea sa formula este serios zdruncinat. Aici vede Rosanvallon punctul de plecare al declinului societatii asiguratorii, n faptul ca ,,solidaritatea si libertatea vor merge din ce n ce mai putin n acord" , genernd nemultumiri si de o parte si de cealalta. Schimbarile demografice (n special mbatrnirea populatiei si inversarea piramidei vrstelor) reprezinta un alt factor de disolutie a logicii asiguratorii, n opinia lui Rosanvallon. Considernd ca statul-providenta functiona asemenea unei ,,gigantice masini de transferuri ntre generatii", se apreciaza ca una din finalitatile prestatiilor era garantarea reportului pe durata unui ciclu de viata. n prezent, s-a calculat ca la nivelul tarilor OECD ,, consumul medical ntre 20 si 60 de ani (vrsta cotizatiilor) este n medie de trei ori mai mic dect n cazul vrstelor de 80-90 de ani." Astfel, concentrarea resurselor nu se mai realizeaza n timpul vietii active iar segmentul de populatie cotizanta beneficiaza foarte82

putin

de

bugetele

asigurarilor.

Acest

consum

disproportionat face sa se vorbeasca de ,,generatia sacrificata: 20-45 de ani" (Christian Saint-Etienne), datorita faptului ca tinerii si maturii ,,suporta povara impozitelor obligatorii, cea mai ridicata din istoria noastra [n.a.-se refera la Franta] si cea mai grea dintre marile tari industrializate..., pe cnd cei trecuti de 60 de ani beneficiaza simultan de un nivel mediu al pensiilor cel mai ridicat din istorie, de un nivel fara precedent de ngrijiri sustinute de comunitate, si de veniturile considerabile ale unui patrimoniu concentrat n mare parte n minile lor." Fara a mpartasi n totalitate viziunea autorilor francezi, mergnd pna la sugerarea spectrului unui razboi al vrstelor, trebuie totusi recunoscut ca sistemul traditional al asigurarilor si al protectiei sociale n vestul Europei favorizeaza net vrstele a treia si a patra, care se bucura acum de o bunastare apreciabila si de un consum al resurselor fara precedent n istorie, improbabil de repetat peste 10-15 ani, cnd cotizantii de astazi vor dori si ei aceleasi drepturi sociale. Deci, notiunea de echitate intergenerationala poate fi privita n sensul echilibrarii83

sanselor n timp si nu numai n ntelesul traditional al egalitatii sanselor nceputului-aceasta este opinia autorilor francezi de stnga cu privire la transferul resurselor pe verticala n sistemul asigurarilor. O viziune liberala inedita asupra noii probleme sociale ntlnim la Ralf Dahrendorf, a carui filosofie sociala a primit de-a lungul timpului cele mai nalte recunoasteri academice si stiintifice internationale. Sintetiznd prin excelenta modelul intelectualului angajat al anilor`60-7038, membru important al Partidului Liberal German, deputat n Bundestag si pentru o vreme secretar de stat la Ministerul Culturii, Dahrendorf a reprezentat n acelasi timp un creator de scoala sociologica si de filosofie sociala liberala (alaturi de Karl Popper, T.H.Marshall, Raymond Aron, Rawls, Nozick etc.) opusa la fel de faimoasei scoli de la Frankfurt (Habermas, Marcuse etc). Ideea fundamentala n opera lui Dahrendorf o constituie maximizarea sanselor de viata individuale, idee din care autorul german ncearca sa faca un adevarat ,,nou crez politic al liberalilor" n secolul XX. n volumul ,,Sanse de viata" publicat n 1979 , Dahrendorf scrie:,,...n ce priveste conflictele societatii38

Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996

84

moderne, avem de a face cu sanse de viata. Mai multe sanse de viata pentru mai multi oameni- aceasta este intentia politicii libertatii39. Sansele de viata, la rndul lor, sunt indisolubil legate de optiuni si ligaturi. Prin optiuni autorul ntelege proportionalitatea ntre ndreptatiri si oferta, cu alte cuvinte ceea ce poate face concret un individ cu libertatile (ndreptatirile) pe care le are, sau, si mai simplu, valoarea pozitiva, functionalitatea drepturilor sale. Aici Dahrendorf se apropie de T.H. Marshall, spunnd: ,, Optiunile sunt posibilitati de alegere date n cadrul structurilor sociale, alternative ale actiunii40. Asupra sanselor de viata si raportului dintre ndreptatiri si oferta, Dahrendorf revine pe larg ntr-o alta carte, a carei versiune n limba romna a vazut lumina tiparului n 1996: ,,Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii)". ,,n Statele Unite a domnit multa vreme un concept precum cel de sansa, prin care se ntelege n mod restrictiv egalitatea conditiilor de start si n mod extensiv posibilitatile de alegere ale cetateanului. Se adunau n conceptul american de libertate drepturile fundamentale civile,39 40

ibidem T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 67

85

drepturile politice si granitele deschise. Pna ntr-un anumit grad, acesta este nca valabil si astazi. Cei saraci primesc ajutor daca se ajuta singuri; n rest, circumstantele lor de viata i privesc. n Europa , secolul XX a cunoscut o alta dezvoltare...s-a impus parerea ca membrii societatii au nevoie de mai mult dect de drepturi civile si politice. Drepturile sociale si-au facut si ele aparitia, dupa expresia lui Marshall- un drept universal la venituri reale, care nu este masurat dupa valoarea de piata a celui caruia i este destinat. Este o ndreptatire n sensul pe care l-am expus41. Definirea idealului liberal contemporan se face n termenii urmatori: ,,Noua libertate este o politica a conflictului regularizat si o economie sociala a maximizarii sanselor de viata individuale..." Pornind de la asumptia ca sansele de viata nu sunt distribuite n mod egal, Dahrendorf afirma ca: ,,inegalitatea este un mijloc al libertatii, atta vreme ct ea ramne o inegalitate a ofertei si nu se extinde asupra ndreptatirilor... Cnd ndreptatirile tuturor cetatenilor sunt garantate, inegalitatile ofertei nu mai reusesc sa faca istorie. Ele ofera doar prilej de invidie, dar nu mai41

ibidem

86

duc la conflicte de clasa." Din acest motiv, progresul drepturilor de la sfera civila la cea politica si apoi la cea sociala reprezinta un lucru bun n optica filosofului german, pentru ca a atenuat conflictul de clasa si a slabit nsasi notiunea de clasa sociala. Dahrendorf si explica la fel de plastic si de sugestiv viziunea asupra semnificatiei sociale a ligaturilor. ,,Ligaturile sunt [...] legaturi culturale adnci pe care oamenii le transfera n diferite situatii pentru a-si gasi drumul n lumea optiunilor. " Modernitatea a slabit sau n unele cazuri a distrus vechile ligaturi, (genernd o eliberare incontestabila a individului) dar a creat simultan premisele unei alienari fara precedent n istorie. ,,La sfrsitul acestei lumi fara ligaturi, falsii zei nu sunt departe...Se poate ca sinuciderea n masa a celor 916 discipoli americani ai pastorului Jones din Guyana sa fie un simbol si un simptom al unei lumi fara ligaturi...Cnd ligaturile absolute ale timpurilor precedente se distrug, atunci se instaureaza un vacuum. Societatea civila poate numai partial sa umple acest vacuum. Unul dintre pericolele la care este expusa societatea civila este anomia. Oamenii si pierd echilibrul pe care numai87

legaturile culturale adnci l pot conferi; la sfrsit nimic nu mai merge si totul devine la fel de valabil, adica indiferent. Vremurile de anomie sunt timpuri de nesiguranta extrema n viata cotidiana... Oamenii si cauta sprijin acolo unde cred ca l pot gasi. Si nu numai seducatorii au succes. Ies la iveala si amintiri din snul istoriei, amintiri despre caldura pierduta a cuibului n vechile ornduiri sociale. Originile redevin interesante, la fel ca si profesiunile absolute de credinta42. Fireste, n aceasta expunere seducatoare asupra ligaturilor, Dahrendorf se apropie mult de conservatorismul lui Edmund Burke, dar faptul ca n filosofia sa accentul cade totusi pe optiuni (asa cum a precizat el nsusi n numeroase ocazii) i garanteaza plasarea n familia gndirii liberale. Viziunea asupra noii probleme sociale se completeaza cu o reafirmare a discursului de tip Popper. ,,Mesajul lui Popper este simplu si, cu toate acestea, profund. Traim ntr-o lume a incertitudinii; ncercam lucruri noi si cadem n eroare. Nimeni nu stie exact care dintre drumuri duce inainte, iar aceia care pretind ca42

Ralf Dahrendorf, Conflictul social modern (Eseu despre politica libertatii), Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996, p. 87

88

poseda o astfel de stiinta se pot nsela. O atare incertitudine este greu de suportat. De-a lungul istoriei, visul certitudinii a nsotit realitatea incertitudinii. Platon a desenat imaginea statului guvernat de filosofii regi, n care cuvntul l au aceia care stiu adevarul. Hegel, si dupa el Marx au pretins ca vorbesc n numele istoriei ...Acestia sunt nsa falsi profeti. Nu poti sti ceea ce noi, ceilalti , nu stim. n lumea reala exista mereu conceptii diferite si, de aici, conflict si schimbare. De fapt, conflictul si schimbarea sunt libertatea noastra; fara ele nu poate exista libertate. ncercnd sa concluzionam opinia lui Dahrendorf asupra tendintelor societatii contemporane, cea mai fina sinteza pe care am identificat-o este transferul accentului de la politica ndreptatirilor la politica ofertei. Acceptnd ideea ca, cel putin n ultimele doua secole, politicile progresiste au fost cele ale solicitarii mai multor drepturi, Dahrendorf scrie ca se face simtita acum: ,,...o rasturnare de tendinta. Pentru prima data n istoria contemporana, gndirea inovativa despre politica si societate a venit dinspre dreapta si nu dinspre stnga.

89

Pierre Rosanvallon si Ralf Dahrendorf exprima n mod evident doua conceptii diferite asupra noii probleme sociale. Statul-providenta, n forma sa actuala, nemultumeste att familia gndirii de stnga ct si pe liberali. Primii doresc mai multa raspundere a statului si mai multe garantii de bunastare, ceilalti opteaza pentru stimularea ofertei, a alternativelor, a initiativei particulare. Zona socialului european este n prezent supusa unor presiuni reformiste venind din sensuri opuse iar dezbaterile intelectuale si politice se concentreaza pe problema centrala a politicior sociale: dozarea raportului rezonabil ntre alocarea de resurse publice si eficienta consumului acestora. Politica asigurarilor ntre considerente sociale si constrngeri economice Meritul istoric al sistemelelor de asigurari a constat n concilierea functiei de acoperire a riscurilor sociale cu logica profitabilitatii financiare. Astfel s-a realizat ceea ce nici economistii liberali din secolele XVIII-XIX, nici

90

socialistii si marxistii ultimei jumatati a secolului al XIXlea nu au vazut posibil: rentabilizarea socialului. Prin mecanismul contributiilor generalizate s-a ajuns treptat la acumularea unor fonduri impresionante, suficiente att pentru acordarea de garantii privind compensatiile banesti (n cazul pierderii veniturilor individuale sau al unor nevoi crescute) ct si pentru obtinerea unui profit la administrarea fondului pe termen lung. Desigur, principiul asigurarilor presupunea egalitatea tuturor participantilor la sistem n fata diferitelor categorii de riscuri sociale si asumarea unei solidaritati depline a indivizilor n fata acestor riscuri. Opacitatea socialului precum si convingerea ca riscul e absolut aleatoriu, sansele de aparitie a unei crize fiind egal mpartite ntre persoanele asigurate, au determinat ca statul bunastarii sa functioneze o buna perioada pe principiul ,,valului ignorantei". n prezent, considera Rosanvallon, acest lucru a devenit imposibil. Mai buna cunoastere a sanselor si diferentelor ntre indivizi face ca ,,valul ignorantei" sa fie rupt iar abordarea socialului sa se faca produca ,,sub soarele cunoasterii". Indivizii sunt diferiti iar sansele lor91

de viata sunt diferite. Capacitatea si limitele lor sunt deasemenea marginalizare durata, lipsa diferite, sociala, oricarei putnd fi masurate si de sau prognozate43. Antropologia a demonstrat ca exista discriminare perspective inegalitati acumulare persistente, cum ar fi: saracia cronica, somajul de lunga financiara, blocarea oportunitatilor educationale etc. chiar n societatile cele mai dezvoltate. Genetica a aratat si ea ca predispozitiile noastre n fata bolilor nu sunt egale. Se mai poate vorbi n noile circumstante de distributia egala a sanselor si riscurilor? Ce se ntmpla n acest caz cu baza de calcul a politicii de redistribuire a resurselor? Cum abordam problema sociala si sistemul asigurarilor atunci cnd ,,stim dinainte cine este cstigator si cine pierde, cine sunt bogatii si cine sunt saracii?" Conform lui Rosanvallon44, aceste interogatii grave bulverseaza la sfrsitul secolului XX ncrederea publica si mai ales stiintifica n sistemul universal al asigurarilor, sistem construit cu un secol n urma pe principiul egalitatii, al calculului probabilistic si al socializarii43 44

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 53 Ibidem, p. 78

92

raspunderii. Principiul societatii asiguratorii ar fi n consecinta depasit. Nu putem fi n totalitate de acord cu acest punct de vedere. Fireste, exista inegalitati importante ntre performantele indivizilor, uneori acestea pot fi chiar anticipate, dar politica asigurarilor vine sa garanteze un suport de bunastare proportional cu nivelul contributiilor reale platite n timpul vietii active, incluznd n mod evident performantele n administrarea fondului. n principiu, fiecare persoana asigurata poate beneficia de o indemnizatie egala cu produsul dintre suma cotizata de-a lungul timpului si un coeficient de multiplicare, acelasi pentru toti membrii fondului. n acest fel se realizeaza cea mai ale fidela pietei legatura ntre n mecanismele economice (reflectate

acumularile de resurse) si necesarul social (reflectat n alocarea de compensatii banesti pe baze contractuale). E drept, nu ntotdeauna functioneaza acest principiu. El este valabil cu precadere n asigurarile private, mai riguroase din punct de vedere financiar, n timp ce n asigurarile sociale (denumite si ,,de stat"), avnd n vedere proportiile imense ale sistemului si obligativitatea contributiilor, opereaza principiul garantarii unui minim93

de servicii (ex: servicii medicale) n caz de nevoie, aceleasi pentru toti asiguratii, indiferent de suma reala cotizata si de timpul care s-a scurs de cnd persoana respectiva s-a asigurat mpotriva unui risc. Compensatiile banesti acordate (beneficiile sociale) se bazeaza n acest caz pe legea numerelor mari si pe convingerea ca un anumit tip de risc nu se poate obiectiva simultan la toti asiguratii, realizndu-se de fapt amortizarea ,,iesirilor" (output) din sistem cu ,,intrarile" (input), deci a nivelului cheltuielilor cu nivelul contributiilor. Analiznd argumentele criticii severe la care Pierre Rosanvallon supune sistemul asigurarilor sociale si mai ales observnd ,,solutia" pe care acesta o ntrevede (trecerea de la cetateanul asigurat -traditional n societatea occidentala-la statutul de contribuabil, altfel spus nlocuirea asigurarilor realizate prin contributii la fonduri autonome cu un impozit general platit la bugetul statului), deducem optiunea puternic etatista a autorului francez si viziunea sa politica de orientare socialista45. n ceea ce priveste opinia despre stadiul actual al45

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 56

94

socialismului n Europa si n mod special n Franta, Rosanvallon pledeaza pentru o reconstructie pragmatica a stngii, criticnd rigiditatea de care au dat dovada dupa razboi socialistii si invitndu-i la o reconsiderare profunda a atitudinilor: ,,Conceptia traditionala a socialismului a fost legata, din punct de vedere istoric, de o reprezentare dualista a societatii, opunndu-i pe cei mari celor mici, pe burghezi proletariatului, pe capitalisti clasei muncitoare. n loc sa priveasca societatea reala n toata complexitatea ei, stnga n-a fost capabila sa actioneze asupra acesteia. Astfel, stnga a fost, nainte de toate, prizoniera propriilor mituri. Din acelasi motiv, ea n-a putut gndi solidaritatea n mod practic si a trecut pe tacute de la fantasma la realitate, n mod aproape rusinos, fara mijloace de a iesi din oscilatia mortala ntre o ideologie depasita si un pragmatism flotant. De aici decurge si importanta prabusirii mitului reformei fiscale ca operator central al schimbarii sociale, n anii 1980. n modul cel mai limpede cu putinta, a fost exprimata epuizarea viziunii socialiste traditionale. Accentuarea excluderii invita oare la schimbarea acestui rationament, facnd societatea sa se ntoarca spre un soi de95

fragmentare simpla si arhaica ntre un ,,nauntru" si un ,,afara" ce ar dirija, nca o data, ntelegerea si actiunea?46 Problema solidaritatii sociale este reluata astazi sub o puternica restrictie politica si economica, putnd fi identificate doua aspecte care intra n discutie: selectivitatea crescnda a prestatiilor si redefinirea structurii prelevarilor. Selectivitatea beneficiilor sociale este, asa cum am vazut n capitolul precedent, ,,cheia de bolta" a abordarii socialului n varianta liberala, reprezentnd o solutie pentru criza financiara a statului-providenta. ntr-un raport oficial al Uniunii Europene din 1993, se spune: ,,Pe timp de criza, resursele fiind rare iar nevoile considerabile, predomina dorinta de a focaliza n mai mare masura prestatiile pentru cei mai defavorizati. " Statul bunastarii de inspiratie liberala este deci selectiv, minimalist si considerat ,,rezidual" (n comparatie cu cel social-democrat care a avut pretentia expansiunii pna la garantarea universalitatii prestatiilor), deschizndu-si punga numai celor lipsiti efectiv de resurse. Selectarea beneficiarilor de servicii sociale se face n acest caz pe46

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 34

96

baza unei verificari riguroase a tuturor veniturilor realizate, procedura numita ,,means testing". Pierre Rosanvallon, n pofida orientarii sale socialiste, face din nou o analiza lucida a statului-providenta, aducnd critici la adresa atitudinilor ,,traditionale" adoptate sub influenta ideologiei de stnga. ,,...Stnga a denuntat mereu selectivitatea, acuzata ca i-ar stigmatiza pe saraci si ar provoca ntoarcerea la vremurile moralizatoare ale asistentei. n mod constant, ea a cerut abrogarea conditionarilor de resurse si generalizarea accesului la prestatii...Iata pozitia constanta a stngii n acest domeniu: pe de o parte, a da tuturor prin prestatii sociale si, pe de alta, a lua prin impozite de la cei mai nstariti. Mai pragmatica, dreapta s-a multumit sa introduca o ,,selectivitate sociala moderata", fixnd, n anii 1970, plafoane relativ ridicate pentru atribuirea celor mai multe dintre prestatiile sociale privitoare la familie47. Universalismul de tip keynesian al bunastarii primeste deci, la sfrsitul secolului XX, lovituri dure inclusiv din partea teoreticienior de stnga, nevoiti sa accepte treptat o abordare mai liberala (selectiva) a sistemului social. ,,n timpul crizei, statul-providenta47

Ibidem, p. 45

97

egalitar nu mai poate fi modelul de referinta, n afara de acoperirea cotei principale din cheltuielile de sanatate. Bazat pe o prelevare a gabelei sociale la o rata uniforma, pe oricare venit, e inechitabil si cauzator de somaj; fondat pe tratamentul egal al tuturor francezilor, el neglijeaza nevoile proprii ale celor mai saraci si se loveste de logica resurselor, legata de folosirea incompleta a minii de lucru la a carei aparitie a contribuit. Explozia cheltuielilor si necesitatea scaderii impozitelor pe salariile mici impun acum o discriminare pozitiva ntre francezi, privilegiind nevoile din straturile medii si joase ale clasei mijlocii. Ceilalti, detinatorii veniturilor celor mai ridicate, vor trebui sa accepte a contribui mai mult, pentru a primi mai putin48. Problema de fond pare a deveni asadar ,,explozia cheltuielilor" n sistemul social, datorita diversificarii nevoilor populatiei si complexitatii provocarilor la care este supusa bunastarea, avnd ca prim exponent scumpirea serviciilor. Aceasta tendinta s-a facut simtita n ultimii 10-15 ani si este caracteristica n primul rnd serviciilor medicale (care s-au scumpit de peste 3 ori numai n ultimul deceniu!) facnd ca balanta sistemului48

Nicolas Dufourq, ,,Securite sociale: le mythe de l`assurance" n Droit social, Paris, martie 1994, p. 32

98

sa se dezechilibreze n mod amenintator. Solutia reechilibrarii poate fi cresterea prelevarilor din veniturile segmentului activ (varianta socialista) sau scaderea consumului social prin introducerea selectivitatii (varianta liberala). Si ntr-o abordare si n cealalta, formula aleasa trebuie sa tina cont de logica resurselor, diferenta constnd n accentul n pus al pe principiul caz. solidaritatii sociale n primul caz, respectiv pe principiul responsabilitatii individuale doilea Constrngerea economica este elementul comun. Vom da ca exemplu pentru cele spuse anterior efectul n plan financiar al introducerii unei selectivitati moderate, lund n discutie alocatia familiala din Franta. Daca s-ar conditiona acordarea acestei alocatii de nivelul veniturilor si s-ar suprima plata n cazul a doar 15% din familiile cele mai nstarite (cadre superioare si profesii liberale, de pilda) economisirea neta ar fi de 14 miliarde de franci anual! Desi suma este impresionanta, daca adaugam ca ea nu reprezinta dect 5% din totalul prestatiilor sociale ale statului catre familiile franceze vom deduce dimensiunile uriase, aberante aproape, la care au ajuns cheltuielile de bunastare.99

Considerentele finalmente de cele

economice sociale,

sunt culturale

inseparabile si politice.

Introducerea selectivitatii, desi recunoscuta ca necesara din punct de vedere financiar, l nelinisteste pe Rosanvallon, care nu nceteaza sa critice abordarile clasice ale celor doi poli ideologici. ,,Dincolo de cautarea nencetata a economiilor bugetare, ar aparea ntr-adevar riscul de a face din selectivitate un principiu filosofic. Aceasta ar nsemna o ntoarcere, o reducere a statuluiprovidenta la un sistem de asistenta a celor mai saraci (versiunea dreptei asupra ideologiei selectivitatii) sau, invers, o reluare a mitologiei bogatilor care pot plati totul (versiunea stngii)49. Redefinirea solidaritatii n pragul secolului XXI si reforma asigurarilor sociale a trezit interesul pentru dezbateri aprinse, animate de dorinta partilor angajate de a propune solutii ct mai ingenioase la criza financiara pe care o traverseaza sistemul. Una din posibilele solutii este CSG (contributia sociala generalizata), introdusa la nceputul anilor`90 n Franta. CSG este o noua forma de prelevare, puternic redistributiva si avnd un caracter juridic hibrid, care49

Pierre Rosanvallon, Noua problema sociala, Iasi, Institutul European, 1998, p. 98

100

mbraca aspectul intermediar ntre un impozit si o cotizatie sociala. De partea cealalta, a beneficiilor, introducerea RMI (venitul minim de insertie) a nsemnat cel putin ncercarea de a da o noua semnificatie culturala ajutorului social, oferind ceva ,,ntre un drept si un contract". Dilema statului-providenta consta, asa cum am mai afirmat, n ncercarea de a transforma cheltuielile pasive n cheltuieli active, deci de a creste eficienta consumului de resurse publice. ntrebarea fireasca pe care si-o pun specialistii este daca n-ar fi mai bine sa se subventioneze ocuparea deplina a fortei de munca, platindu-se pna la urma salarii normale pentru munca normala, n loc sa se acorde faimoasele indemnizatii de somaj? Chiar daca aceste ntrebari fac n mod evident trimitere la Keynes si Beveridge si la principiile economiei politice, trebuie recunoscut faptul ca n prezent statul-bunastarii functioneaza ca o ,,masina de indemnizare, compensnd pierderile de venit (somaj, boala, pensie)", sau, altfel spus, finantnd excluderea de pe piata muncii. Spirala denaturata n care s-a intrat n ultimele decenii a condus la aparitia fenomenului de101

,,deflatie sociala": un numar tot mai mare de persoane inactive sunt ntretinute de un numar tot mai mic de persoane active. Numai n Franta exista 7-8 milioane de asistati social, care traiesc efectiv din venitul minim garantat, ceea ce l face pe Jean-Francois Revel sa vorbeasca de ,,autodistrugerea solidaritatii"(1994)50. Constrngerile financiare la care este astazi supus sistemul securitatii sociale se datoreaza n parte si fenomenului de separare a economiei de societate (indus de statul-providenta din anii`60-`70), care a facut ca eforturile de armonizare a imperativelor sociale si demersurile de respectare a exigentelor economice sa se neutralizeze reciproc. Privita dupa razboi ca un semn al progresului, miscarea de disociere (aproape institutionalizata) a economicului de social si ncercarea de a indemniza excluderea de pe piata muncii s-au soldat n mod nefericit si cu cresterea somajului n tarile OECD (peste pragul psihologic de 10%) si cu un decalaj de competitivitate economica a Europei fata de Statele Unite si Japonia. Din acest motiv, a doua jumatatate a anilor`80 si anii`90 au marcat n mod firesc ncercarea50

Valentin Naumescu, Introducere n studiul politicilor sociale, editura Universitii Babe-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002

102

europenilor de a-si mbunatati att performantele economice (prin masuri de liberalizare), ct si eficienta politicior sociale (printr-o mai mare exigenta n acordarea beneficiilor). Vom insista acum asupra unei analize a contextului economic al statelor europene ale bunastarii, punctnd doua trasaturi ale marilor procese economico-sociale din deceniile 8 si 9: externalizarea si diferentierea. Pna n anii`60, economiile occidentale -sub influenta keynesianismului si a garantiilor statuluiinternalizau la nivelul ntreprinderilor o parte a costului social global. Aceasta internalizare consta n subventii ncrucisate (ntre diferite sectii, diferite categorii de salariati etc.) sau n redistribuirea resurselor ntre generatii, prin intermediul traditionalului spor de vechime. n anii`80, sub influenta Noii Drepte, a privatizarilor masive si a ,,revolutiei thatcheriste", firmele au nceput sa caute cu prioritate competitivitatea economica si sporirea profitului, externaliznd pe ct posibil costurile sociale. Restructurarile interne severe si declararea eficientei drept unicul criteriu demn de interes pentru manageri au dus la o mai mare lejeritate n a face103

concedieri si la o mult mai mica disponibilitate de a suporta, fie si partial, cheltuieli sociale suplimentare cotelor obligatorii impuse de stat. Prin disocierea registrelor competitivitatii de cele ale solidaritatii sociale, formula la moda a devenit: ,,somajul nu e problema ntreprinerilor, ci a statului, societatii n ansamblu si binenteles a indivizilor nsasi." n multe cazuri, efectele au fost benefice pentru firme si au contribuit substantial la depasirea crizei economice din anii`70, chiar daca sindicatele si muncitorii n general le-au criticat cu vehementa. Diferentierea a presupus trecerea de la evaluarea globala a valorii muncii (facuta prin negocieri centralizate si grile salariale fixe, stabilite pe unitate sau pe ramura de activitate) la evaluarea si salarizarea performantelor individuale, conform teoriei economice clasice (liberale). Nivelul managerial a optat pentru remunerarea fiecarui angajat n functie de productivitatea (performanta) lui reala, fara sa mai tina cont de vechime, avantajnd n mod logic salariatii cu o calificare mai buna si crescnd decalajele de venit ntre acestia si muncitorii necalificati. Pe de alta parte, cre