Recapitulări pentru pregătireaexamenului de bacalaureat

239

RECAPITULĂRI PENTRU PREGĂTIREA EXAMENULUI DE BACALAUREAT

1. Citiţi tabelul următor şi pornind de la informaţia cuprinsă în el scrieţi o scurtă prezentare a literaturii române.Fixaţi tendinţele literare studiate (curente, direcţii, generaţii).

Prozatori, reviste, curente literare(tabel selectiv)

240

recapitulări

2. Identificaţi instanţele comunicării artistice din textul următor şi explicaţi relaţiile dintre ele. Comparaţiimaginea hanului descris de Agopian cu imaginea hanului din romanul O sută de ani de zile la Porţile Orientului deIoan Groşan (vezi lecţia Proza postmodernistă) şi subliniaţi tipul de umor specific fiecăreia dintre opere.

În han era cald şi mirosea a ostropel de iepure. Mi-am dat seama că mi-e foame şi m-am aşezat la o masă lângăun bărbat cu o figură blajină şi somnoroasă. În jur era forfotă mare, unii venind şi alţii plecând, boieri graşi cunevestele îmbrăcate după moda vieneză, chicotind şi vorbind tare despre cel care, în mănăstire, trăgea să moară.Am comandat vin, şi un bărbat voinic, cu un şorţ murdar în faţă, mi-l aduse. Am băut. Veni hangiul şi îmi spuse căvoi dormi singur, deoarece vărul lui, hagiul, îşi va petrece noaptea alături de cel ce trăgea să moară. Bând, amascultat vorbele celorlalţi. Vorbeau despre minunile făcute de Grigore-cel-Tăcut în ultima vreme. Una dintre ele erachiar faptul că Grigore, după ani de tăcere, vorbise. «Vecinici vom fi» spuse hodoronc-tronc într-o zi celui ce îi duceaapa şi pâinea. Apoi făcuse minuni cu câini şi fecioare. Un bărbat gras, cu mutră de gabrovean, spuse că nu credenimic din cele ce se spuneau. Altul îl contrazise, şi negustorul sculându-se calm în picioare, atunci văzui că e uriaş,cu o burtă imensă înfăşurată de nenumărate ori cu un brâu roşu, în care era înfiptă, ca un pistol, o lulea, şi sculându-se,scoase luleaua, de am crezut toţi că vrea să fumeze cu ea, îl pocni pe cel ce îl contrazisese drept în moalele capului,lăsându-l întins pe jos în neştire. Apoi se aşeză şi spuse tacticos:

— Asta e! nedând atenţie cucoanelor care zbierau apucate. (Ştefan Agopian – Tache de catifea)

3. Faceţi rezumatul fragmentului de mai sus şi comentaţi verosimilitatea întâmplării narate.

4. Rescrieţi în limbaj colocvial următoarea frază:Toate cadrele didactice au redactat un memoriu pe care l-au înmânat forului tutelar.

5. Stabiliţi cărui stil îi aparţine fiecare text, reliefându-i trăsăturile caracteristice; stabiliţi registrul stilistic al fiecăruitext:

a. „Textul de faţă a fost publicat în temeiul articolului IV din Legea 120/1997, în urma Ordonanţei de urgenţă aGuvernului nr. 30/1996.”

b. „Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare,Mări pe care vase d-aur port piper şi scorţişoare,Părând piepteni trecuţi molcom printr-un păr împarfumat...Strop de rouă-n care ceriul e cu nouri mestecat,O, Levant, în cari zefirul umple-ai sei obraji de zeuCu simţire aprinse umpli neguros sufletul meu!” (M. Cărtărescu – Levantul)

c. „Aşadar, criza criticii, atâta câtă e, se alimentează din frenezia dispersării referenţialităţii ce agrega şi coerciţiade tip kantian şi de sorginte aristotelică. De la un număr relativ mic ce securizau un discurs (făcându-l instantaneurecognoscibil şi situabil), s-a ajuns la aproape atâtea taxonomii câţi interpreţi. În astfel de condiţii, cum creezi şiîntreţii entuziasmul consumatorului?” (Gabriel Coşoveanu – Vocile canonului)

6. Sunteţi editorii romanului Cartea nunţii de G. Călinescu; realizaţi un text publicitar care să ajute la vânzareavolumului şi spuneţi în ce stil se încadrează textul.

7. Faceţi analiza figurilor de stil din textul următor; rescrieţi în limbaj actual forma perifrastică s-a fost deschis.„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,Prin care trece albă regina nopţii moartă. –O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mieŞi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!” (Mihai Eminescu – Melancolie)

bacalaureat

241

8. Identificaţi în textul de mai sus cel puţin trei adjective antepuse substantivului determinat şi analizaţi aceastăabatere de la norma literară. Are ea rol stilistic? Subliniază rolul adjectivului? De ce ar fi mai important decâtsubstantivul? Este cumva şi epitet?

9. Stabiliţi tema textelor lirice de mai jos şi identificaţi cuvintele arhaice ori formele învechite. Găsiţi sinonimepentru ele:

• Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,O cucuvaie sură pe una se aşează,Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,Şi străveziul demon prin aer când să treacă,Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei saleDe-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.(Mihai Eminescu – Melancolie)

• Dormea întors amorul meu de plumbPe flori de plumb, şi-am început să-l strigStam singur lângă mort... şi era frig...Şi-i atârnau aripele de plumb. (George Bacovia – Plumb)

• Şi-n mintea mea, ca într-un templu în care-au plâns dureri profane,Se face linişte şi pace pe-ncetul ca-ntr-o sihăstrieÎn care-ar fi murit viaţa învinsă de melancolie,Şi unde numai trandafirii mai cern petale diafane. (Dimitrie Anghel – Melancolie)

• Daimonul meu vine de departeîn gazda făpturii mele,eu ştiu când vine căci mă izbeştecu ploi de stele,îmi umflă gleznele, ţiitoarele mersului,îmi pâlpâie inima ca pe o flacără,îmi usucă limba ca pe un deşert sălbatic(Nichita Stănescu – Nod 28)

10. Împărţiţi în propoziţii textul strofei din Scrisoarea I de M. Eminescu şi precizaţi felul lor. Între elementelerelaţionale se află şi conjuncţia cauzală căci. Este motivată logic existenţa unui enunţ cauzal în context? Cărui sens(cărei propoziţii) îi este subordonat? Explicaţi înţelesul acestui fragment, ţinând cont de rezultatul analizeigramaticale şi de cel al investigaţiei logice.

„Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaieLuna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoateDe dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.”(M. Eminescu – Scrisoarea I)

242

recapitulări

11. Analizaţi prozodic forma textelor de mai jos şi stabiliţi valoarea semantică a muzicalităţii conferite de ritm,de rimă sau de simpla combinare a cuvintelor în vers. Spuneţi care dintre exemple are o eufonie care să corespundăsau să se apropie de muzica voastră interioară.

12. Studiaţi tabelul următor şi ilustraţi fiecare specie cu opere cunoscute (studiate sau citite în afara orelor).

w „Sub plopii rari apele sunăŞi plopii rari vâjie-n vânt,Iar roata se-nvârte nebună!Eu stau la covată şi cânt,Şi-n ochii mei lacrimi s-adună.”(George Coşbuc – Fata morarului)

w „Miroase a piatră şi ceară,Şi ziua intră în seară.Prin ceaţa mânjită de humăSe micşorează carul cu paie de brumă,Dric vânăt, strâmb, pe jumătăţi de roţi.Şi cimitir întunecat, de hoţi.”( T. Arghezi – Frunză palidă, floare galbenă)

w „Ordonată SpirăSunetFruct de liră,Capăt paralogic,Leagăn mitologic,Din şetrele mariApari:O cal de valPeste cavalăCu varul deasupra-n spirală!”(Ion Barbu – Uvedenrode)

w „E clopotul... Copilăria-şi plângeComoara ei pierdută-n pribegie,Cu limba lui de rugă şi chemareStrămoşii toţi îşi spun mustrarea mie.Azi îmi trimit nădejdile de veacuriStrigarea lor ce vine de departe.Eu o ascult şi-n suflet îmi învieSămânţa bun-a vremurilor moarte.” (O. Goga – Lăcaş străbun)

bacalaureat

243

13. Scrieţi un eseu despre trăsăturile baladei culte. Exemplificaţi cu o operă studiată (cum ar fi Zburătorul de IonHeliade-Rădulescu, Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu).

14. Faceţi diferenţa dintre basm, poveste şi povestire, folosind informaţia din tabelul următor şi ilustrândcaracteristicile fiecărei specii cu exemple din operele studiate.

TABEL RECAPITULATIV

15. Prezentaţi o nuvelă istorică. Reliefaţi trăsăturile speciei şi exemplificaţi-le.

16. Explicaţi şi exemplificaţi categoria estetică a fantasticului.

17. Prezentaţi un roman tradiţional de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

18. Faceţi o paralelă literară între un roman tradiţional şi un roman modern, pornind de la ideile înscrise întabelul următor:

l Construcţia este solidă.lExistă două formule preferate: analiza şi construcţia.lPersonajele sunt conturate distinct: sunt caractere

de factură clasică sau se definesc prin implicarea integralăîn acţiunea romanului.

lMotivaţia artistică este urmărită la toate nivelurileoperei.

l Acţiunea este susţinută de mai multe conflicte.lNaratorul este omniscient, detaşat, cu o evidentă

conştiinţă de creator al lumii sale.lPlanurile narative sunt situate într-o ierarhie clară

(principale, secundare, de referinţă) şi toate contribuiela reconstituirea universului real prin frescă, prinelementele culorii locale, prin contextul social al faptelorşi atitudinilor.

Romanul tradiţional

l Construcţia, de multe ori alcătuită prin colaj detehnici, creează impresia unei improvizaţii sau a unuilabirint complicat.

lDintre formulele preferate amintim: confesiunea,formula discuţiilor dintre vocile narative. Se păstreazăînsă şi formulele clasice.

lPersonajele sunt abia conturate, sunt prezentatedin perspectivă subiectivă sau prin urmărirea unuicomplex psihologic proiectat în atitudini vagi. Adeseorisunt fiinţe mediocre, fără ideal, personalităţi şterse –antieroi.

l Motivaţia artistică nu se află în centrulpreocupărilor; adeseori scriitorul recurge la simbolurisau mituri pentru a motiva cursul narativ sau întreţinedeliberat o ambiguitate a evenimentelor.

Romanul modern

244

recapitulări

l Incipitul este lung, pregătitor şi conţine în germeneintriga.

l Finalul, de cele mai multe ori, este concluziv,închis.

l Mesajul artistic se fixează cu precădere în sferamorală.

Romanul tradiţional

l Acţiunea este lipsită de importanţă, uneori esteînlocuită cu idei, comentarii, iar rezolvarea unui conflictse situează în planul revelaţiilor.

lNaratorul este ascuns, mascat, sau are o identitateconfecţionată. Când îşi acceptă rolul de creator o facefie cu discreţie, fie cu ostentaţie.

lPlanurile narative nu mai sunt aşa de importante;ele sunt reduse, vagi, sunt confuz trasate, se întretaiesau, uneori, există doar un plan de desfăşurare a faptelor;menţionăm şi existenţa planurilor de referinţă, scrise,de multe ori, într-un registru poetic şi care are doarfuncţia de a crea perspectivă simbolică.

l Diferenţele dintre nuvelă şi roman sunt minime.lCel mai adesea, romanul modern începe ex abrupto.l Finalul este deschis oricăror interpretări.

Romanul modern

19. Analizaţi categoriile comicului, ilustrându-le cu o operă reprezentativă. Folosiţi informaţia din tabelulurmător:

20. Faceţi un tabel în care să cuprindeţi tendinţele, curentele şi perioadele mai importante din evoluţia poezieiromâne de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent.

21. Explicaţi şi ilustraţi trăsăturile poeziei moderniste şi tradiţionaliste în perioada interbelică.

22. Prezentaţi şi comentaţi idei, doctrine, cărţi despre problema identităţii literaturii române.

bacalaureat

245

Exerciţii de limbă şi stil

1. Explicaţi polisemia cuvântului crud, în exemplele următoare:

•„Că-i greu mult soare să îndureCiupearcă crudă de pădure.” (Ion Barbu – Riga Crypto şi lapona Enigel)

•„Devin victime prin vocaţie, victime ideale, ce cheamă fascinatoriu şi cu o putere de fier stăpânul, animalul crudşi rapace.” (N. Breban – În absenţa stăpânilor)

2. Alcătuiţi familia de cuvinte a lexemului crud şi explicaţi diferenţele de sens.

3. Definiţi câmpul semantic din care fac parte cuvintele: melancolie, euforie, îngândurare, tristeţe, veselie.

4. Citiţi următorul poem contemporan şi identificaţi epitetele. Găsiţi pentru fiecare epitet antonime. Rescrieţitextul în stil jurnalistic şi explicaţi schimbările de mesaj. Explicaţi funcţia referenţială a acestui text.

Over timede Tudor Negoescu

Noaptea în care oraşul şi-a găsit culcuşseamănă cu un ochi orb,scurs din găvanul cerului.Degeaba îţi stingi chiştocul pe faţa eiîntunecată. E rece şi nepăsătoare.I-a murit de mult nervul.Ameninţător, foşnetul betoanelorpune pe fugă şobolanii şi pe-ai lor stăpâni,îmbrăcaţi în cartoane.Foşnetul ierbii e un necunoscutcare sperie copiii, făcându-isă plângă.

5. Găsiţi sinonime şi antonime pentru cuvântul pribeag.

6. Alcătuiţi cu aceste cuvinte o frază despre tradiţionalism.

7. Scrieţi câmpul semantic al cuvântului şcoală.

8. Explicaţi diferenţa dintre două noţiuni: familie lexicală şi câmp semantic.

9. Alcătuiţi familia de cuvinte a lexemului pribeag.

10. Rescrieţi în limbajul vostru secvenţa:Zvârlise cortelul şi deodată îi crescuseră la mâini gheare negre, cu care-şi ameninţa soţul. Mi s-a părut că văd în părul

ei şi corniţele cu care voise o dată să-l împungă.

11. Citiţi rescrierile de la exerciţiul 10 şi selectaţi figurile de stil din textele citite. Sintetizaţi detaliile într-ocompoziţie scurtă şi scrieţi-o pe tablă. Comentaţi proporţia în care a contribuit fiecare la scrierea comună.

TUDOR NEGOESCU (n. 1958) – poet şicronicar contemporan, autorul volumelorArheologie în necunoscut (2001) şi Premianţiiratării (2003).

246

recapitulări

12. Înlocuiţi cuvintele subliniate cu alte cuvinte sau expresii actuale, astfel încât să nu se modifice sensul textului.Precizaţi registrul lexical al fiecărui cuvânt (spuneţi dacă este arhaism, neologism, cuvânt popular etc.).

Iar balaurul, alungând în partea cealaltă pe boier, l-a cuprins, l-a sucit şi l-a izbit amestecându-i barba cu vârte-jul, până ce l-a lepădat aproape mort într-o râpă mai încolo. Şi cum s-a întâmplat asta, năvala de ape şi piatră a stă-tut, şi numai mugetul fiarei a mai rămas stăpânind ş-am văzut-o cum se ducea cătră miază-noapte, ca un stâlp, peurmă ca un fum, până ce încet-încet s-au aliniat cuprinsurile.

13. Explicaţi rolul lexemului când şi al repetării lui în contextul: Pari când a fi, pari când că nu mai eşti.

14. Precizaţi valoarea morfologică a lexemului convalescentă din următorul enunţ:„Ne-am trezit pe cheiul Dâmboviţei, şi el cu pavajul uscat de vânt, cu iarba malurilor convalescentă.”

15. Explicaţi structura cuvântului convalescentă.

16. Alegeţi forma corectă dintre variantele propuse în enunţurile următoare. Consultaţi DOOM, ediţia 2005:

• Eu continuu / continui să cred în vise.• Pentru treaba aceasta îţi trebuie câteva foarfeci/foarfece bune.• A trăit în sec. I î.Cr/î.Hr.• La ora aceea nu mai era nici un om/niciun om pe stradă.• Dezaprob categoric atitudinea mass-mediei/mass-media.• A venit la noi în ziua de Paşti/Paşte.• A sosit odată cu/o dată cu tine.• Dintr-o dată/dintr-odată nu mai vedea nimic.• Să ne trăieşti, Înălţimea ta/Ta!• Este un bine cunoscut/bine-cunoscut regizor.

EDIŢIILE DUPĂ CARE AU FOST REPRODUSE TEXTELE LITERARE DESTINATE STUDIULUI

Andrei Codrescu – Alien candor. Candoare străină, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997Dan C. Mihăilescu – Scrieri de plăcere, Editura Fundaţia PRO, 2004 Eugène Ionesco –„Cântăreaţa cheală”, în Teatru, Editura Univers, vol. I, 1994 Eugen Lovinescu – Istoria civilizaţiei române moderne, vol. II, Editura Minerva, 1992Horia Gârbea – Hotel Cervantes. Solomon Rege, Editura Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004Ioan Groşan – O sută de ani de zile la Porţile Orientului, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1992Ion Barbu – Joc secund, Editura Cartea Românească, 1986 Ion Minulescu – Poezii, Editura Tineretului, 1969Ion Pillat – Limpezimi, Editura Litera, 1997Ion Vinea – „Manifest activist către tinerime”, în vol. Literatura românească de avangardă (antologie de GabrielaDuda), Editura Humanitas, 1997Ion Vinea – Ora fântânilor, Editura Minerva,1979Liviu Ioan Stoiciu – Poemul animal, Editura Călăuza, 2000Lucian Blaga – Poezii, Editura Minerva, 1981Lucian Blaga – Spaţiul mioritic, Editura Humanitas, 1994Marin Sorescu – Unghi, Editura Cartea Românească, 1970Mircea Cărtărescu – Levantul, Editura Cartea Românească, 1990Nichita Stănescu – Ordinea cuvintelor, vol. I-II, Editura Cartea Românească, 1985Nicolae Breban – În absenţa stăpânilor, Editura Cartea Românească, 1966Radu G. Ţeposu – Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, Editura Eminescu, 1993Radu Pavel Gheo – DEX-ul şi sexul, Editura Polirom, 2005Ştefan Agopian – Tache de catifea, Editura Polirom, 2004Tudor Arghezi – Versuri, vol. I-II, Editura Cartea Românească, 1980

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

***Dicţionar de literatură română, Editura Univers, 1979***Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei, 1976 (coord. – Al. Săndulescu)***Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice, Editura Paralela 45, 1999 (coord. Gheorghe Crăciun)ADRIAN MARINO – Dicţionar de idei literare, vol. I, Editura Eminescu, 1978 ADRIAN OŢOIU – Ochiul bifurcat, limba saşie. Proza generaţiei ’80. Strategii transgresive, Editura Paralela 45, 2003 ADRIAN OŢOIU – Trafic de frontieră. Proza generaţiei ’80, Editura Paralela 45, 2000ALEX ŞTEFĂNESCU – Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Editura Maşina de scris, 2006CONSTANTIN NOICA – Sentimentul românesc al fiinţei, Editura Eminescu, 1978DAN C. MIHĂILESCU – Literatura română în postceauşism, Proza. Prezentul ca dezumanizare II, Polirom, 2006DU MARSAIS – Despre tropi, Editura Univers, 1981DUMITRU MICU – Gândirea şi gândirismul, Editura Minerva, 1975DUMITRU MICU – Istoria literaturii române, Editura Saeculum I.O, 2000EUGEN IONESCU – Între viaţă şi vis: Convorbiri cu Claude Bonnefoy, Editura Humanitas, 1999.EUGEN IONESCU – NU, Editura Humanitas, 1991EUGEN LOVINESCU – Critice, 2, Editura Minerva, 1982EUGEN SIMION – Scriitori români de azi, Editura Cartea Româneascã, 1978-1989G. CĂLINESCU, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1984GABRIEL COŞOVEANU – Vocile canonului, Editura Scrisul Românesc, 2000GHEORGHE GRIGURCU – Existenţa poeziei, Editura Cartea Românească, 1986GABRIELA DUDA – Literatura românească de avangardă (antologie), Editura Humanitas, 1997ION NEGOIŢESCU – Scriitori moderni, Editura pentru literatură, 1966ION NEGOIŢESCU – Istoria literaturii române, vol. I, Editura Minerva, 1991ION NEGOIŢESCU – Scriitori moderni, II, Editura Eminescu,1997ION POP – Avangardismul în literatura românã, Editura Minerva, 1990ION POP (coordonator) – Dicţionar analitic de opere literare româneşti, Casa Cărţii de Ştiinţă, 1999ION VLAD – Lectura romanului, Editura Dacia, 1983JEAN RICARDOU – Noi probleme ale romanului, Editura Univers, 1991 LAURENŢIU ULICI – Literatura română contemporană, Editura Eminescu, 1995LIVIU RUSU – De la Eminescu la Blaga, Editura Cartea Românească, 1981 LUCIAN BLAGA – Geneza metaforei şi sensul culturii, Editura Humanitas, 1994MARIAN PAPAHAGI – Cumpănă şi semn, Editura Cartea Românească, 1990MARIN MINCU – Poeticitate românească postbelică, Editura Pontica, 2000MIKEL DUFFRENNE – Poeticul, Editura Univers, 1973MIRCEA SCARLAT – Istoria poeziei româneşti, vol. III, Editura Minerva, 1985 MIRCEA ZACIU, MARIAN PAPAHAGI, AUREL SASU (coordonatori) – Dicţionarul scriitorilor români, vol. I-II, EdituraFundaţiei Culturale Române, 1997-1998MONICA SPIRIDON – Melancolia descendenţei, Polirom, 2000 NICHIFOR CRAINIC – Nostalgia paradisului, Editura Moldova, 1994 NICOLAE BALOTĂ – Literatura absurdă, Editura Teora, 2000NICOLAE BALOTĂ – Opera lui Tudor Arghezi, Eminescu, 1979NICOLAE BALOTĂ – Arte poetice ale secolului XX, Editura Minerva, 1997NICOLAE MANOLESCU – Arca lui Noe, Editura Minerva, vol. I, 1980 vol. II, 1981POMPILIU CONSTANTINESCU – Studii şi cronici literare, Ed. Albatros, 1974 ROLAND BARTHES - Romanul scriiturii, Ed. Univers, 1987SORIN ALEXANDRESCU –„Simbol şi simbolizare. Observaţii asupra unor procedee poetice argheziene”, în Studiide poetică şi stilistică, EPL, 1966ŞERBAN CIOCULESCU, Vladimir Streinu, Tudor Vianu – Istoria literaturii române moderne, EDP, 1971TITU MAIORESCU –„O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, în vol. Din „Critice”, Ed. Tineretului, 1967 TUDOR VIANU – Scriitori români din secolul XX, Ed. Minerva, 1986. UMBERTO ECO – Lector in fabula, Ed. Univers, 1991; cartea lămureşte relaţia dintre cititor, autor şi personajUMBERTO ECO – Limitele interpretării, Ed. Pontica, 1996 W. BOOTH – Retorica romanului, Univers, 1974

DICŢIONARDE NEOLOGISME ŞI NOŢIUNI LITERARE

absurd – categorie estetică prin care se promovează simboluri, teme,structuri, idei, imagini create pe alăturări care închid drumurilesugestiei, contrazic realitatea, propun combinaţii imposibile,încălcând regulile logicii.

aglutina (a) – a îngrămădi, a adăuga în exces.alegorie – construcţie subliniat simbolică; figură de stil constând fie într-o

poveste simbolică (aşa cum este Luceafărul de M. Eminescu), fieîntr-o aglomerare de figuri de stil pentru a sublinia un sens simbolic (nunta-moarte din Mioriţa).

alienare – înstrăinarealienat – înstrăinat.aliteraţia – procedeu stilistic care constă în repetarea unui sunet, ceea ce

creează sugestii auditive, completează fonic imaginea poetică:Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia; în cazul de faţă,aliteraţia, creată pe sunetul s, întărită şi de reluarea epitetului,sugerează foşnetul stins al grădinii ofilite.

alogen – în care se amestecă mai multe tipuri.alteritate – ceilalţi oameni în raport cu tine. Filozofic, noţiunea defineşte

exterioritatea existenţială şi relaţiile cu ceilalţi oameni. Ceea ce esteopus ipseităţii.

amnezie – uitare.anafora este o figură de stil care presupune prelungirea unui sens prin

repetiţie marcată: „În veci îl voi iubi şi-n veci/Va rămâneadeparte...” De asemenea, anafora este şi o figură de retorică princare se asigură continuitatea de conţinut a informaţiei care trecede la un vorbitor la altul.

anagramă, anagrame – schimbarea ordinii literelor dintr-un cuvânt saua cuvintelor dintr-o frază pentru a obţine un alt cuvânt sau o altăfrază.

analepsă – procedeu retoric prin care se întreţine curiozitatea cititorului;respectiv, discursul narativ se completează cu amănunte care parsă remedieze o scăpare a povestirii. Exemplu: M-am întâlnit cubăiatul acela, pe care poate că ţi-l aminteşti de la ceremonia de ieri, undepurta un palton roşu...

anamneză – recăpătarea memoriei; aducere-aminte.anamorfotic – care se află în permanentă prefacere.anamorfoză – transformare continuă; metamorfoză şi revenire la forma

de dinainte de metamorfozare, în mod continuu.anarhie – dezordine, indisciplină, harababură.

androginie – capacitate de a cuprinde femininul şi masculinul într-osingură fiinţă, entitate; calitatea de a fi întreg, de a reuniprincipalele contrarii ale lumii. Androgin – care este şi bărbat, şifemeie totodată.

angoasant – care provoacă o stare de nelinişte şi frământare.angoasat – neliniştit, chinuit de angoase.angoasă – stare de nelinişte şi groază existenţială.anost – lipsit de semnificaţie, monoton, plictisitor.antinomie – contradicţie; categorie aflată în opoziţie (termen filozofic).antiteza este un procedeu retoric adoptat de literatură, care constă în

alăturarea a doi termeni diferiţi, cu scopul de a-l sublinia doar peunul.

apocrif – referitor la un document a cărui autenticitate nu este sigură:poate fi o copie, autorul nu este sigur, prezintă presupusemodificări faţă de originalul pierdut etc. De pildă, există varianteneoficiale, anonime ale Evangheliilor creştine, în care apar şilegende, simboluri, idei venite din folclor ori, în general,necreştine, aşa cum ar fi Cartea lui Enoch, Evanghelia lui Petru,Evanghelia lui Filip, Evanghelia lui Toma.

apoftegmatic – referitor la apoftegmă.apoftegmă – vorbă de duh, maximă, sentinţă cultă, citat celebru.apologetic – care are caracter de laudă exagerată.apologie – laudă excesivă.aprehesiune – teamă, nelinişte.arbitrar – întâmplător.arguţie – argumentaţie subtilă, adeseori întemeiată pe fapte ce par

nesemnificative.arhetip – prototip, matrice; model.aroga (a-şi) – a-şi atribui ceva cu de la sine putere.arogant – îngâmfat şi dispreţuitor în aceeaşi vreme.artă poetică – orice scriere în care un creator îşi expune părerea despre

artă şi despre destinul artistului. De pildă, Testament de TudorArghezi este o artă poetică.

artificios – cu caracter ostentativ de lucru meşteşugit, lucrat, iar nu creatsub imperiul inspiraţiei; în mod voit artificial.

asompţiune – presupunere, supoziţie.asonanţă – potrivirea imperfectă de sunete, o rimă falsă, care contribuie

totuşi la muzicalitatea unui text.ataraxic,ă – tranchilizant, calmant.ataraxie – stare de linişte, de seninătate sufletească.Atâtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă (Dimitrie Anghel – În grădină).

aticism – perfecţiune; dialectul atic era vorbit în jurul cetăţii antice Atenaşi era considerat etalonul lingvistic, baza limbii literare; de aiciprovine cuvântul aticism cu sensul de limbă armonioasă, decentă,perfectă.

auctorial,ă – referitor la autor; noţiunea este construită în mod pedant dala cuvântul latinesc auctor, - oris – autor.

aulă – curte în faţa locuinţelor; sală de festivităţi, amfiteatru; curtedomnească.

aulic,ă – care ţine de curte; ca dintr-o sală de conferinţe.auster – sobru, grav, fără ornamente, sărăcăcios.autarhic – care se descurcă singur, prin propriile puteri, respingând

colaborările.autoclaustrare – autoizolare. autohton – pământean, băştinaş, aborigen; care se află pe pământul

propriu.autoreferetenţial – care se ia pe sine ca reper, care raportează lumea la

sine însuşi.autorul este creatorul unui univers ficţional. avangardă – trupă restrânsă care deschide drumul armatei prin acţiuni

rapide, curajoase, de comando. În literatură, termenul defineştecreaţiile nonconformiste, şocante, adeseori doar agresive prin careeste anunţată o schimbare fundamentală în viziunea şi atitudineaartiştilor.

avatar, avataruri – formă, încarnare a sufletului; în limba sanscrităcuvântul înseamnă coborâre, în sensul de intrare în lumea materială(Eminescu păstrează acest sens).

axiologic – referitor la ordinea valorilor; legat de axiologie.axiologie – ramură a filozofiei care se ocupă de studierea esenţelor, a

originii, a ierarhizării; teoria valorilor; în artă, se referă la cercetareaoperei pornind de la valoarea ei estetică.

benefic – care generează binele; bun.benign – inofensiv, cumsecade; uşor, fără complicaţii.bolgie – secţiune a spaţiului infernal, în viziunea lui Dante Alighieri. bucolic – pastoral; referitor la viaţa idealizată din mijlocul unei naturi

câmpeneşti.bulversare – răvăşire, răsturnare dramatică a unei ordini.burlesc – categorie estetică întemeiată pe un umor alegorizat, îngroşat,

adeseori pe o atmosferă de carnaval.cabotin – prefăcut; care mimează apartenenţa la un ideal, la o doctrină,

la un grup etc.caducitate – şubrezenie, superficialitate, netemeinicie.calambur – joc de cuvinte, provenit din dublul sens al unei secvenţe,

precum vi şi ne ceri cu nemiluita, care poate fi citit şi vişine ceri...

caracterizarea de personaj este un procedeu specific analizei literare prinintermediul căruia sunt identificate modalităţile de realizarenarativă şi descriptivă a unui personaj (portret, relaţia cu celelaltepersonaje, rolul în acţiune, limbajul etc.) şi descoperite trăsăturileindividuale (morale, atitudinale, definitorii pentru mentalitateasocială) ale acelui personaj.

cartezian – adept al raţiunii (de la numele lui RENÉ DESCARTES (1596-1650) sau Renatus Cartesius, pe numele său latinizat.)

cartofor – jucător de cărţi.catabasă – coborâre în infern.catabasic – coborâtor spre infern.catharsis este un concept impus de Aristotel în estetica universală şi care

defineşte calitatea operei de artă de a purifica, de a elibera sufletulreceptorului.

chiasmul (sau conversia) este un joc de cuvinte creat pe inversiune: „Estăpânul fără margini peste marginile lumii”; mândra nebunie şinebuna mândrie.

chinestezie – totalitatea senzaţiilor de mişcare; senzaţie de mişcare. cinic – fără scrupule, fără principii; care exprimă fără jenă gânduri

condamnabile, jignitoare, fără să ţină cont de sensibilitateacelorlalţi.

clasic – model, scriitor exemplar (aşa cum sunt cei patru clasici pentruliteratura română: Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici); careaparţine clasicismului; pe lângă faptul că îl desemnează pescriitorul care se înscrie în curentul literar numit clasicism, clasicare şi sensul de model, scriitor exemplar (aşa cum sunt cei patruclasici pentru literatura română: Eminescu, Caragiale, Creangă,Slavici).

clasicism – curent artistic, apărut în secolul al XVII-lea, în Franţa, care aimpus canoanele academice şi a creat o literatură riguroasă şiinstituie câteva reguli care asigură echilibrul dintre formă şiconţinut, printre care regula celor trei unităţi (de timp, de spaţiu şide acţiune).

claustrofobie – teama de spaţii închise.clişeu – creaţie standard; şablon; formă uzuală, golită de sens.comedia este specia literară a genului dramatic construită pe categoria

estetică numită comic, adică pe o ilaritate spontană, aproape lipsităde intenţii moralizatoare.

comicul de caracter – constă în faptul că fiecare personaj se defineşteprintr-o trăsătură fundamentală, îngroşată şi caricaturizată, aflatăîn contrast flagrant cu ceea ce ar vrea să pară personajul; eroiiîntruchipează tipuri omeneşti (ipocritul, seducătorul, încornoratul,demagogul etc.), însă niciunul dintre ei nu ştie.

comicul de intenţie exprimă atitudinea ironică, batjocoritoare,condescendent-comică a autorului faţă de personajele sale; el leaşază în situaţii care le fac ridicole şi subliniază acest lucru înindicaţiile scenice dintre paranteze.

comicul de limbaj este generat de jocurile de cuvinte, greşelile de limbă,ticurile verbale, de numele personajelor.

comicul de moravuri se construieşte pe contrastul evident dintreprincipiile personajelor şi modul frecvent în care le încalcă.

comicul de situaţie este conferit de încurcăturile, quiproquo-urile,schimbările de acţiune care stârnesc râsul.

comicul este o categorie estetică, prin care se defineşte predispoziţiafiinţei spre jocul vitalizator, amuzant şi confortabil.

comparaţia este o figură de stil prin intermediul căreia scriitorulindividualizează, concretizează, particularizează o imagineraportând-o la alta curentă, uşor de imaginat: Zăpada străluceşteca un câmp de diamante.

compoziţie – modul de alcătuire a operei literare; totalitatea tehnicilorartistice şi îmbinarea lor în cadrul operei.

comprehensibil – inteligibil, uşor de înţeles.comprehensiune – putere de înţelegere, de pătrundereconciliere – înţelegere.concis – pe scurt, sintetic, referitor la urmărirea datelor esenţiale; stil de

redactare prin urmărirea ideilor principale, în cuvinte puţine,sugestive, într-o sintaxă limpede, de notaţie lapidară, precisă,lipsită de ambiguităţi.

conflictul constituie o modalitate literară de accentuare a tensiuniidramatice, creată de obicei prin confruntarea dintre douăpersonaje, opinii, principii, situaţii etc.; conflictul este nelipsit dinopera dramatică, dar apare şi în cea epică.

conotaţia reprezintă semnificaţia globală, sensul ultim şi ascuns al unuitext, rezultat în urma unei analize profunde. Denotaţia şi conotaţiasunt doi termeni care se aplică în interpretarea oricărei comunicări,pe toate treptele, de la nivelul lexematic la cel al unei opere literare.Raportul denotativ/conotativ este cel mai bine explicat de cătreUmberto Eco; el spune că o sintagmă precum câine rău, in-scripţionată pe un gard, exprimă în plan denotativ o informaţiedespre un animal primejdios, pe când în plan conotativ, expresiaconţine un mesaj codificat: fugi!

contingent – ocazional, întâmplător.contingenţă – ceea ce este supus întâmplării; relaţie cu lumea exterioară.conversaţia se construieşte pe un dialog între două sau mai multe

persoane, cu scopul de a schimba impresii, de a se pune în legăturăunii cu alţii, de a trăi plăcerea comunicării verbale.

corespondenţa imaginilor – vezi sinestezie.corespondenţa simţurilor – vezi sinestezie.

criptogamă – familie de plante fără flori.criptogramă – scriere secretă; desen geometric alcătuit din litere care

formează cuvinte, citite într-o anumită ordine.culpă – vină.curent literar – orientare estetică la care aderă sau în care se identifică

artişti din diverse ţări şi epoci, indiferent de domeniul literar decare sunt preocupaţi.

deconspirat – dezvăluit; trădat.decrepit – ramolit.decrepitudine – ramolisment, ruină fizică, bătrâneţe.deferenţă – respect, bunăvoinţă venită din politeţe.defulare – noţiune specifică psihanalizei (instituită de S. Freud) prin care

este definită starea de eliberare a unei tensiuni psihologice; depildă, pot fi acte de defulare ori defulatorii), dansul, plânsul,cântatul, urlatul, dar şi cititul, scrisul, fardatul etc. Orice actsăvârşit sub imperiul unei acumulări masive de nemulţumire arecaracter defulatoriu.

defulatoriu – eliberator; referitor la defulare.demiurgic – dumnezeiesc.denotativ – orice calificativ (epitet, comparaţie sau simplă formulă de

calificare a unui obiect).denotaţia defineşte sensul primar, ideea generală, stabilită înainte de

analiza textului; la nivelul unei opere, denotaţia se confundă cutema; nivelul denotativ reprezintă primul strat de receptare atextului.

descântec – poezii lirice, combinaţii de cuvinte, adeseori jocurilingvistice care se rostesc în condiţii speciale (când se face o vrajă,când se săvârşeşte un ritual) şi care are totdeauna funcţie magică.

descrierea, alături de dialog şi naraţiune, este un mod de expunere carepresupune urmărirea detaliilor în transpunerea artistică a uneiimagini; de exemplu, forma, culoarea, amănuntele morfologice,elemente componente ale unui obiect sunt aduse în prim-plan prindescriere. Modalitatea este specifică prozei (în realizarea unuipeisaj, tablou amplu, portret etc.). Poezia operează cu imaginidescriptive.

dezbaterea polemică – presupune un dialog între două sau mai multepersoane cu opinii diferite şi care îşi expun punctul de vedere, înintenţia de a stabili o ierarhie, de a ajunge la un adevăr sau pur şisimplu pentru că ştiu că orice confruntare spirituală estestimulativă. Într-o dezbatere de idei, vorbitorii îşi emit părerileînsoţite de argumente, nu ridică tonul, îşi păstrează calmul şi nuintervin în timp ce vorbeşte altcineva.

deznodământul este momentul final al subiectului literar, prin care se re-zolvă conflictul.

dialog – schimb de cuvinte şi idei între două sau mai multe persoane.

dicţiune – rostire frumoasă; arta de a pronunţa clar, expresiv,convingător.

didascalie – învăţătură; explicaţie dată actorilor în teatrul antic;indicaţiile parantetice din piesa de teatru.

diegetic – referitor la diegeză; narativ.diegeză – relatare cronologică; subiect epic, desfăşurare epică, scheletul

propriu-zis al unei naraţiuni.dionisiac – caracteristic unei atmosfere de euforie, de carnaval, de spec-

tacol, dar şi de ritual; totodată, cuvântul defineşte spiritullabirintic, complex, sedus de ispite ascunse sau purtător al unuimesaj tragic.

diptic – format din două bucăţi; fără intermediari; direct; expunereacuvintelor în ordinea în care au fost spuse.

diseminat – răspândit, risipit.disimula (a) – a ascunde, a camufla, a acoperi o stare de fapt, o atitu-

dine, un sentiment etc.disertaţie – discurs erudit pe o temă adiacentă celei principale; explicaţie

parantetică; incursiune într-un domeniu general.doctrină – totalitatea ideilor, tezelor, programelor, artelor poetice, prin-

cipiilor care definesc un mod de gândire, un sistem de receptare alumii.

dogmatic – care se conduce după reguli stricte, fără abatere; conformist;mărginit.

drama este specia genului dramatic (în versuri sau în proză) în care esteprezentată o experienţă existenţială specifică şi al cărei conflict esteplasat în sfera confruntărilor morale.

dramaturgia defineşte sectorul larg al compoziţiilor dramatice şi alreprezentării teatrale. Autorul de literatură dramatică se numeştedramaturg, pe când autorul operei reprezentate scenic se numeşteregizor; ambele tipuri de operă fac parte din dramaturgie.

echivoc – neclar; cu mai multe sensuri.eclectism – amestec, amalgam de idei însuşite sau expuse fără sistem.edulcora (a) – a atenua.edulcorat – atenuat, îndulcit.elegia este specia genului liric în care domină un sentiment de tristeţe

insurmontabilă. Tonul de lamentaţie, expunerea metaforică a uneistări de fapt, registrul confesiv, uneori retoric (marcat deexclamaţii) constituie principalele trăsături ale speciei.

elevat – ridicat deasupra mediei, ales, îngrijit, cu pretenţii justificate,pedant.

elinic – (sau elenic); referitor la grecii antici.emfatic – îngâmfat, înfumurat.emfază – îngâmfare, împăunare, preţiozitate, stil bombastic, aroganţă.emitent sau emiţător se numeşte cel care transmite un mesaj.

empatie – mod de cunoaştere prin punerea în situaţia respectivă ori prinfelul în care se reflectă un aspect în realităţile înconjurătoare. Depildă, camera Otiliei, din romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu,oglindeşte personalitatea personajului şi se poate spune căfragmentul reprezintă o caracterizare prin empatie a Otiliei.

empiric – pe calea experimentului.enumeraţia este o figură de stil care constă în înşiruirea, aglomerarea de

fapte, obiecte, idei etc., cu scopul precis de a conferi amploare, dea hiperboliza sau de a particulariza un tablou artistic.

epifora este, de fapt, o repetiţie specifică oralităţii, folosită ca mijlocdirect de impunere a unei imagini, prin plasarea ei la finele maimultor versuri: „De-a fi de-aice din sat,/De-a fi dintr-al treileasat/Sau dintr-al nouălea sat ,/ Nu-i da stare/ Şi-alinare…”

epilogul este momentul final al unei opere în care este definitivat sauclarificat deznodământul.

episod se numeşte un fragment narativ care relatează acţiuniindependente în cadrul subiectului, dar cu rol în semnificaţia luiglobală; unele episoade sunt secundare, altele ocupă un loc esenţialîn acţiune, dar toate contribuie la semnificaţia generală a operei.

epitalam – specie a genului liric care cuprinde un mesaj de nuntire; cân-tec de nuntă.

epitet – figură de stil care exprimă calitatea obiectului poetic; rostul săueste să fixeze, să nuanţeze, să reveleze detalii, să amplifice sau sădiminueze, adică să modifice sensul obiectului artistic.

epopee – specie a genului epic în versuri cu acţiune amplă, structuratăpe mai multe planuri narative şi în care nota dominantă oconstituie fabulosul; epopeea transpune fapte eroice şi legendare,situate la originile unui popor sau într-un timp mitic. Speciacaracterizează literatura Antichităţii. Cea mai cunoscută epopeeeste cea a lui Homer – Iliada.

erasmian – referitor la Erasmus din Rotterdam (1466-1536), cărturarrenascentist olandez care a scris culegeri de maxime, dialogurimoralizatoare şi scrieri alegorice de subliniată nuanţă satirică (Elogiulnebuniei)

eretic – rătăcit, adept al unei erezii, care neagă ori se abate de la dogmabisericii.

erudit – cult, spirit cunoscător al unor domenii rafinate, elitiste şi cu arielargă de acoperire culturală. Cărturar umanist.

escatologie – Doctrină mistică-religioasă despre sfârşitul lumii şi despreJudecata de Apoi.

eseu – tip compoziţional profund subiectiv, în care autorul prezintă oidee, o temă dintr-un punct de vedere personal. Eseul secaracterizează prin inventivitate stilistică, incursiuni culturalevariate, asociaţii insolite de idei; compunere şcolară caracterizatăprin tratarea subiectivă a unei teme, fără a încălca normeleacademice.

espectativ, ă – care aşteaptă; în aşteptare.estetică – ştiinţă care studiază frumosul, funcţiile şi menirea artei,

atitudinea creatorului.eufemistic – devalorizator cu intenţia de a diminua duritatea sensului

propriu.eufemizat – îndulcit; cu latura cea rea diminuată.eufonie – muzicalitateeugenic – de origine bună, de neam bun.eul liric este noţiunea prin care se defineşte discursul creatorului într-o

ipostază anume. evanescent – care se stinge treptat. evanescenţă – dispariţie lentă.eveniment narativ este un concept operaţional care defineşte o

întâmplare, un amănunt al povestirii capabil să schimbe situaţiaanterioară sau care imprimă un sens special povestirii.

evocare – readucere în memoria prezentă a unui eveniment trecut a unuiloc dispărut, a unui om care a fost.

exceda (a) – a depăşi o valoare prestabilită, a întrece măsura.excedent – surplus.exegeză – interpretare, comentariu care presupune o viziune profundă

şi subiectivă.existenţialism – curent filozofic manifestat la sfârşitul secolului al XIX-

lea şi la începutul secolului al XX-lea, care se întemeiază pe teza căfiinţa trăieşte într-o permanentă angoasă, rătăcită şi abandonată decreatorul ei.

expoziţiunea este primul moment al subiectului, respectiv secvenţa caredeschide opera de ficţiune (proză, dramaturgie) şi în care suntcuprinse date de fixare a acţiunii (locul, timpul, împrejurarea).

expresionism – mişcare artistică, apărută pe la începutul secolului al XX-lea, manifestată în literatură prin crearea unor conflicte interioareputernice, prin imagini frapante, prin dialoguri dramatice în modostentativ şi prin teme care frizează magicul.

extrapaginală se numeşte explicaţia ori completările de la sfârşitul unuicapitol sau de la sfârşitul cărţii care sunt note sau finale.

ezoteric – cu un conţinut secret, cunoscut doar iniţiaţilor; referitor ladoctrine filozofice ori mistice cunoscute unui număr restrâns deindivizi.

fabula (a) – a plăsmui o poveste, a spune minciuni, a improviza. fabulă- povestire alegorică şi moralizatoare (cum ar fi cea despre greiere

şi furnică, scrisă de Esop şi preluată de La Fontaine sau în Boul şiviţelul de Gr. Alexandrescu).

fabulă2 – în naratologia modernă cuvântul fabulă desemnează subiectulunei opere literare în forma lui cea mai restrânsă (în latină fabulaînseamnă poveste, iar verbul fabulo, -are, -vi, -atum are sensul de apovesti, a născoci).

fantastic – categorie estetică şi registru narativ prin care opera de ficţiunecapătă un caracter pronunţat hiperbolic, iar subiectul devineincredibil sau şocant.

ficţiune – creaţie, plăsmuire care are forţa de a declanşa emoţii prinviziunea convingătoare pe care o propune.

fief – feudă; stăpânirea unei feude; posesiune absolută.finitudine – limitare.flash-back – rememorare fulgerătoare; întreruperea firului epic al unei

povestiri prin reluarea succintă sau doar simbolică a unorevenimente trecute.

folclor este o noţiune care defineşte cultura orală, toate producţiunileartistice ale unui popor (dans, muzică, obiecte tradiţionale,literatură etc.). Literatura populară este definită prin sintagmafolclor literar.

frivol – uşuratic, neserios.friza(a) – a fi pe punctul de a atinge; a se apropia.fronton – cornişă ornamentală aşezată deasupra intrării, la ferestre,

pentru a proteja un ornament.funcţiile comunicării sunt: referenţială (de a comunica ceva despre

lumea înconjurătoare), emotivă (exprimă legătura cu emiţătorul),conativă (când se referă la receptor), de autovizare sau poetică(prin care mesajul se raportează la el însuşi), fatică (mesajul sereferă la canalul de transmisie), metalingvistică (vizează codul încare este transmis mesajul).

futilitate – lipsă de semnificaţie, superficialitate, neseriozitate.futurism – curent artistic, apărut pe la începutul secolului al XX-lea, care

propăvăduia cultul viitorului, al unei lumi supertehnologizate şifără legături cu structurile tradiţionale.

futuristic– referitor la futurism.gafă – greşeală jenantă, atitudine sau vorbă jignitoare, necuviincioasă,

comisă în mod spontan, neintenţionat, şi care îl pune în poziţiedificilă atât pe cel căruia i se adresează (pentru că este lezat), cât şipe cel care o emite (pentru că îi deconspiră lipsa de educaţie,grosolănia, prostia etc.).

genealogie – prezentarea unei familii, prin notarea tuturor membrilor, de-a lungul generaţiilor, precum şi a legăturilor de rudenie.

generaţie literară se numeşte un grup de literaţi care se manifestăasemănător într-un moment istoric, fie că au sau nu un programestetic.

genuin – natural, pur.

genul dramatic este unul dintre cele trei formule principale ale litera-turii, care cuprinde opere scrise special pentru a fi reprezentatescenic; speciile reprezentative ale genului sunt comedia, tragedia şidrama.

genul epic cuprinde operele predominant narative, precum povestirea,nuvela, romanul etc.

genul liric este o categorie literară care cuprinde opere în versuri,caracterizate prin faptul că transmit un sentiment, o atitudineconotată în imagini sugestive. Dintre speciile genului liric amintimpastelul, idila, meditaţia, elegia, satira, oda ş.a. Unele dintre elerespectă o formulă anume (o formă fixă): sonetul, rondelul, glosa.

glisare – alunecare pe o suprafaţă străină, culisare.glosa este o poezie cu formă fixă şi caracter sentenţios. Glosa, în afară

de prima şi ultima strofă, are atâtea strofe câte versuri are primastrofă; fiecare vers al primei strofe este dezvoltat într-o strofă alcărei ultim vers devine. Ultima strofă a glosei reia versurile primeistrofe în ordine inversă.

gotic- stil arhitectonic caracterizat prin turnuri înalte şi subţiri, prinabundenţa de ogive (semicercuri întretăiate) şi de statui de piatră.În literatură defineşte romanul tenebros, specific preromantis-mului.

Graalul – simbol medieval, reprezentat printr-un potir sau printr-ospadă, care întruchipează piatra filozofală, esenţa lumii, absolutul.

grandomanie – acţiunea de a fi grandoman, de a-şi acorda o importanţăexagerată, de a fi îngâmfat şi plin de sine.

grobian – bădăran, lipsit de maniere, mitocan.grotesc – oripilant, îngroşat, ostentativ; categorie estetică prin

intermediul căreia este reliefat, caricaturizat sau doar plasat într-unplan sumbru un amănunt, un detaliu, un motiv, o temă artistică,un personaj etc.

haikú, haikú-uri – poezie japoneză alcătuită din 17 silabe dispuse în treiversuri.

heraldă – stemă, imagine emblematică, blazon.heraldic – referitor la heraldă, care are funcţia unei imagini emblematice.hermeneutică – metodă de investigare totală a textului scris, care implică

analogii, conexiuni între domenii şi idei diferite, o interpretareexhaustivă, sintetică şi realizată din variate unghiuri de vedere.

hibrid – alcătuit din părţi provenite din diferite materii, soiuri, specii;obţinut printr-o combinaţie nenaturală.

hieratic – magic, referitor la lucrurile sfinte, la apariţiile miraculoase;sfânt, magic în sens religios, îndumnezeit etc.

hierofanie – îndumnezeire, sacralizarea unui obiect, loc, a unei fiinţe etc.himeră – apariţie imaginară; vis imposibil de realizat; fiinţă

supranaturală; personaj fantastic şi hibrid din mitologia grecească.

hipertextualitatea – derivarea unui text din altul prin prelungire, imi-taţie, deformare etc.

hipotextul – textul care se citează sau se imită.iconic – referitor la imaginea artistică.idila este specia genului liric care sugerează prin imagini semnificative,

o poveste de dragoste.idilă – poveste de dragoste.idilism – reprezintă o tendinţă, o însuşire a unui text literar de a

transmite sentimente de armonie generală, adeseori generată deimagini care exprimă atitudini, gesturi, emoţii legate de o iubiresau măcar o întâlnire fericită. De pildă, candoarea, simplitatea,bucuriile cotidiene sunt principalele aspecte ale idilismuluicoşbucian.

idiomatic – referitor la o limbă; intraductibil cuvânt cu cuvânt; care sepretează la o traducere în spiritul limbii din care face parte.

idiosincrasie – aversiune, alergie.idolatrie – adoraţia unui idol; iubire exagerată.imaginea poetică este o secvenţă de text capabilă să aducă în mintea

cititorului aspecte unanim ştiute ale realităţii. De pildă, nuferi gal-beni este o imagine poetică deoarece evocă un detaliu uşor dereprezentat cu mintea, pe câtă vreme sunt singur este un simpluenunţ, fără valoare plastică.

imersiune – intrare, pătrundere.iminent – de neînlăturat; care urmează să se întâmple; a cărui producere

nu poate fi oprită de nimic.imixtiune – amestec nedorit; pătrundere inoportună.imuabil – de neschimbat; eterninadecvare – nepotrivire.inadvertenţă – nepotrivire.incipit – partea de început a unei scrieri.incoercibil – care nu poate fi comprimat, adunat într-un recipient; im-

posibil de constrâns, de nestăpânit.incomprehensibil – de neînţeles.indecidabil – care nu se poate hotărî.indicibil – care nu poate fi spusinefabil – de neexplicat; ineluctabil – de neînlăturat, de neînvins.infatigabil – neobositinfatuare – înfumurareinfoliu – substantiv format de la adjectivul in-fólio (referitor la formatul

cărţilor prin îndoirea hârtiei tipografice în două, ceea ce înseamnăun format mic, de carte obişnuită). Substantivul infoliu înseamnăvolum, coală tipografică tăiată şi ajustată în forma cărţii.

infrapaginală se numeşte consemnarea care cuprinde explicaţii,precizări, indicaţii bibliografice (ediţie, pagină), situate în afaratextului, de regulă în partea de jos a paginii, numită şi subsol.

iniţiatic – care are caracter de iniţiere, de introducere într-un mister, deînvăţare şi înţelegere a unor lucruri noi, în vederea dobândirii uneicondiţii superioare.

iniţiere – acces la un secret capital, marcat de cele mai multe ori de unritual constituit din mai multe probe dificile pe care neofitul estedator să le treacă. În sens larg orice act de cunoaştere priniluminare religioasă poartă numele de iniţiere. Cuvântul are însă şiun sens profan, desemnând începutul unui drum, pregătireaminimală într-un anumit domeniu de activitate.

inopinat – pe neaşteptate; brusc; neaşteptat.insidios, insidioasă – viclean, prefăcut.insignifiant – nesemnificativ, lipsit de importanţă, şters, fără

personalitate.instanţa lirică – vezi eul liric.instanţele comunicării narative (autor, narator, personaje, cititor) repre-

zintă un termen generic pentru definirea tuturor participanţilor laactul narativ.

insurgent – răsculat.insurmontabil – de nedepăşit, de netrecut.Internet – reţeaua internaţională de computere; sistem de comunicare a

oamenilor prin intermediul computerelor personale (PC).Conectarea mai multor sisteme cibernetice creează un labirint (unpăienjeniş) alcătuit din fişiere cu informaţii dintre cele mai diverse,cum ar fi jocuri, spaţii dedicate discuţiilor (cafenele), ziare care potfi citite doar pe Internet, magazine în care pot fi studiate obiecteleşi apoi cumpărate prin comandă etc. Prin computerul său un ompătrunde într-o lume care se alcătuieşte în fiecare clipă în funcţiede imaginaţia celor care participă la această creaţie. Din loc în locexistă noduri (server-e) care controlează informaţia, o prelucrează,selectează, oferă date celor care vor; aceste puncte de control suntporţi spre memoria generală. Numărul indivizilor care seconectează la această reţea se află într-o creştere extrem de rapidă.

interogaţia retorică este o figură de stil care accentuează un aspectprintr-o întrebare la care nu se aşteaptă răspuns; de pildă, înScrisoarea I poetul ironizează speranţele bătrânului dascăl de arămâne în memoria generală prin operele sale, astfel: „... cândpropria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,/O să-şi bată alţii capul s-opătrunză cum a fost?”

interpretare actoricească – mod particular în care actorul înţelegeindicaţiile regizorului şi textul literar pe care îl reproduce; prinmimică, atitudine, gestualitate, ton, intonaţie, calitatea vocii şi adicţiunii el compune un personaj unic şi care, chiar dacă are casuport un personaj literar, este diferit, întrucât întruchipeazăsubiectiv acel personaj.

intertextualitatea – plasarea unui text în interiorul altui text.intriga este un moment al subiectului în care sunt conturate premisele

desfăşurării acţiunii; ea constituie punctul de pornire, dar şimotivaţia subiectului. Intriga poate să se desfăşoare în mai multeplanuri, să fie cuprinsă în mai multe episoade, să determine maimulte conflicte.

intruziune – intrare; includere.invocare – chemare.invocaţie – figură de stil întemeiată pe o chemare, pe un apel către o

fiinţă, o idee, un simbol etc. printr-un limbaj subliniat retoric (cuformule pompoase de adresare, cu interogaţii, exclamaţii etc.)

ipseitate – univers interior; sinele.ireverenţiozitate – lipsă elementară de politeţejubilaţie – bucurie mare, atitudine triumfală.judecata de valoare este o noţiune convenţională, uşor învechită, prin

care se defineşte, de regulă, o observaţie critică unanim admisă, dea cărei justeţe se îndoiesc puţini dintre specialiştii în respectivaproblemă şi care se dovedeşte rezistentă în timp.

jurnalul este o specie care se încadrează în proza memorialistică şi oferăo viziune subiectivă şi imediată de reconstituire a vieţii. Totodatăeste şi o specie literară care adoptă stilul confesiv pentru a conferiautenticitate textului. De pildă, în romanul Patul lui Procust deCamil Petrescu, autorul introduce un jurnal pus pe seama unuidintre personaje.

lamentaţie – plângere, văicăreală. lamură – partea cea mai bună a unui lucru, esenţa, crema, valoarea a

ceva.letargie – amorţireletopiseţul sau cronica este o scriere de consemnare a evenimentelor is-

torice. Uneori această scriere are şi valoare literară. În culturaromână, secolul al XVII-lea poate fi socotit o perioadă a cronicilor,prin reprezentanţi binecunoscuţi precum Grigore Ureche, MironCostin şi Ion Neculce. Stilul consemnării istoriografice a fostpreluat şi în romanul modern ca pretext al relatării cronologice şiobiective.

lexem – cuvânt.licenţa poetică este o încălcare a normei literare, uneori cu valoare

stilistică, o abatere ori o greşeală admisă în opera literară.liminal – de frontieră, la limită, pe pragul dintre două lumi.liminar – pus pe primul loc; aşezat în fruntea unei cărţi.lingvistică – ştiinţă care studiază toate aspectele limbii.

lirism obiectiv este o noţiune care defineşte încercarea de obiectivare adiscursului liric prin secvenţe narative, prin situarea eului liric într-oipostază de povestitor, prin existenţa mai multor voci lirice al cărordialog reconstituie secvenţial o posibilă acţiune, un aspect alrealităţii etc.

literatură – domeniu al artei care cuprinde totalitatea creaţiilor (scrisesau orale) care au la bază un mesaj exprimat lingvistic.

livresc – pretenţios cu intenţie. ludic – referitor la joc.luminismul este un curent ideologic care apare în Europa secolului al

XVIII-lea. lumpen – individ declasat, fără ocupaţie, alienat, degenerat.malefic – rău.manifestul literar este o scriere programatică prin care un autor sau un

grup artistic anunţă o schimbare fundamentală, principiile estetice,inovaţiile stilistice etc.

marginală se numeşte nota, care pe lângă explicaţii mai poate cuprindeşi însemnări, idei, comentarii legate de textul propriu-zis, adicăglose.

meditaţia este specia genului liric prin intermediul căreia sunt revelateidei filozofice.

meliorist – încrezător în victoria binelui; adept al meliorismului,concepţie bazată pe ideea că lumea se îmbunătăţeşte, seameliorează continuu.

melodramatic – patetic, referitor la melodramă.melodramă – specie a genului dramatic construită din elemente de

dramă şi comedie, cu accent pe acţiune şi scene patetice îndetrimentul valorii artistice; în genul telenovelelor.

mesaj literar – sens profund, sugerat la toate nivelurile creaţiei artistice,dar şi sensul atitudinilor şi imaginile zilnice. Mesajul este formulatîn funcţie de modul de receptare specific fiecărui om.

metafizică – ştiinţă şi modalitate de cunoaştere profundă a lumiidinăuntrul ei, prin participare şi acceptare necondiţionată aoricărei posibilităţi; reuneşte doctrine, viziuni şi metode decunoaştere paradoxală din punctul de vedere al logicii matematiceşi, prin aceasta, este înrudită cu mistica şi poezia.

metafora este o figură de stil care conotează o impresie subiectivă înformule de substituţie.

metalingvistică – sistem cu ajutorul căruia sunt analizate simbolurile şistructurile unei limbi naturale; limbaj specific pentru a vorbidespre limbă şi despre raporturile ei culturale.

metamorfoză – transformare; prefacere din ceva în altceva.

metaroman – spaţiul în care se alcătuieşte romanul, limbajul în care sevorbeşte despre roman, dar şi scrierile în care naratorul analizeazăacţiunea pe care o prezintă, o demontează, o priveşte din afară,recurgând la o serie de artificii cum ar: vorbeşte despre autorulromanului ca şi cum ar fi un personaj, adună modalităţi (jurnale,referate, note) şi registre diferite care alcătuiesc povestea dinmultiple perspective, asumându-şi rolul de comentatorîntâmplător al faptelor, amestecă ficţiunea şi realitatea etc.

metatextual – referitor la ceea ce se află dincolo de text, respectiv înintenţia care a stat la baza textului şi care este conservată în detaliişi sugestii; de asemenea, defineşte toate referirile la textul care sedesfăşoară.

metonimia (varietate de metaforă) – figură de stil prin care seredenumeşte obiectul: Am cumpărat un Bacovia (în loc de amcumpărat o carte de Bacovia).

mimesis – noţiune prin care Aristotel, învăţat antic care, printre altele, aemis primele idei despre artă, defineşte caracterul imitativ alliteraturii. El spune că realitatea obiectivă se modifică o dată prinmodul în care o receptează scriitorul şi încă o dată prin modul încare o transpune; de aceea, arta este imitaţia imitaţiei realităţii (mime-sis).

mimetic – care imită; ludic.mistagog – preot care asistă şi îndrumă în timpul iniţierilor religioase;

îndrumător al neofitului, maestru spiritual.mistere(sau misterii) – ritualuri secrete de iniţiere într-un cult religios.misteric – referitor la misterele (sau misteriile) lumii antice.mitic – legendar, aureolat, venit dintr-un timp primordial.mixtură – amestec.modern – cuvântul latinesc modernus înseamnă recent, nou. În general ter-

menul defineşte elemente proaspăt introduse în artă, cunoscutedoar unei elite şi care nu constituie încă modele unanim acceptate.

modernismul constituie o tendinţă culturală, vehiculată mai cu seamă decătre Eugen Lovinescu prin revista sa, Sburătorul (apărută în 1919),care indică dorinţa perseverentă a scriitorilor de a înnoi procedeeleartistice, de a face experimente şi de a schimba radical principiilecreaţiei. Modernismul este totodată şi un termen prin care suntdefinite toate tendinţele înnoitoare dintr-o epocă.

modernitate – se referă la acele însuşiri ale operei care sunt mereu lamodă.

monden – aflat în interesul elitei sociale; superficial, la modă şi luxos înacelaşi timp.

monocord – care este exprimat într-o singură tonalitate.

monolog – expunere verbală a unui individ; aceasta se poate manifestaprin discurs, prin intervenţia în cadrul unui dialog, prin povestireetc. Monologul dramatic este o replică amplă, de regulă situată înpunctul culminant al operei şi care sintetizează esenţa conflictului.În opera epică se poate vorbi despre monolog interior, respectivdespre discursul narativ care cuprinde gândurile şi frământărileunui personaj, expuse cel mai adesea din perspectiva naratoruluiomniscient.

motiv literar – un simbol, o idee, o imagine reluate sau subliniate cu in-sistenţă şi care contribuie la definirea mesajului unei opere. Dintremotivele literare frecvente, amintim pe cel al stelei căzătoare, alrecuperării tinereţii pierdute, motivul călătoriei iniţiatice etc.

naratorul este cel care povesteşte. Există mai multe tipuri de povestitori,în funcţie de poziţia adoptată ori de gradul de implicare: naratoromniscient, narator-personaj, narator „martor” etc.

naraţiunea este unul dintre cele trei moduri de expunere literară, alăturide descriere şi dialog, care constă în relatarea evenimentelor.

necrolog – compoziţie comemorativă scrisă pentru a cinsti memoria unuiom care a murit.

neofit – cel care se pregăteşte să se iniţieze, să treacă un prag.nex – raport, relaţie, legătură; neologism în vremea lui Maiorescu, astăzi

este folosit rar şi socotit pretenţios (livresc).nexus (legat, în lb. latină) – legat; cuvânt impus în literatura ştiinţifico-

fantastică (de A.E. van Vogt) cu sensul de ştiinţă de sinteză atuturor ştiinţelor.

nuvela este specia genului epic în proză care dezvoltă o naraţiunecomplexă, clădită din mai multe episoade sau planuri narative şi încare nu atât subiectul are importanţă, cât natura conflictului pecare este construită povestea propriu-zisă.

obedient – care se supune, slugarnic, îndatoritor în exces.obedienţă – supunere, slugărnicie.oblitera – a şterge, a face să dispară; a ştampila; a sigila, a închide

ermetic.obliterare – ştergere, radiere.obtuz – incapabil să înţeleagă lucruri complexe, cu vederi înguste,

mărginit.oda este specia genului liric care are ca temă principală o apologie (laudă

excesivă la adresa cuiva sau a ceva); se caracterizează prin limbajsolemn (metafore de sublimare a calităţilor), exagerare(hiperbolizare), caracter festivist (este scrisă cu o anume ocazie).Debutează cu o invocaţie retorică prin intermediul căreia semotivează sentimentul liric. Specie a Antichităţii, oda era iniţialdoar o poezie lirică, solemnă mai ales prin formă decât princonţinut.

ofidian – referitor la şarpe. omicid – crimă.

oniric – de vis, în legătură cu visul. oratorie – arta vorbirii frumoase.osiric – în legătură cu zeul egiptean Osiris care a fost ciopârţit şi aruncat

în apa mării; în semiotică, noţiunea defineşte fragmentarea unuitext.

ostentaţie – atitudine de paradă, demonstrativă, voit şi exageratsubliniată.

oximoron – figura de stil construită pe o combinaţie semanticăparadoxală; are, de regulă, funcţie persiflantă şi rostul de aambiguiza universul artistic, de a şoca cititorul şi de a-l obliga lareflecţie. Exemple: Harap-Alb, voluptatea morţii, neguri albe.

oximoronic – referitor la oximoron.palimpsest – manuscris vechi pe care s-a scris de mai multe ori,

răzuindu-se textul vechi, din care încă se mai văd urme.pamfletul este o specie epică sau lirică scrisă cu intenţii vădit critice, într-un

stil agresiv. Spre deosebire de satiră care implică o anume detaşareşi persiflarea mai ales generală, pamfletul cuprinde un atac directşi destul de transparent; este mai concis decât satira, scurtimeaconstituind una dintre trăsături.

panegiric – elogiu, laudă, apologie; specie oratorică prin care anticiiaduceau elogii strămoşilor, unui eveniment, unei cetăţi etc.

parabolă – poveste simbolică; naraţiune alegorică.paradigmă – totalitatea formelor la care este supusă o structură în

procesul ei normal de evoluţie; de pildă, paradigma substantivuluieste constituită din totalitatea transformărilor suportate în timpuldeclinării.

paradox, paradoxuri, s.n. – afirmaţie contradictorie, dar demonstrabilă;propoziţie absurdă, uluitoare prin enormitatea şi nerezonabilitateaei.

paremiologie – ştiinţă care se ocupă de studiul proverbelor, zicătorilor,maximelor populare.

parnasianismul este o grupare literară manifestată în secolul al XIX-leaîn cercurile artiştilor boemi din Paris; înscriindu-se în tendinţagenerală de înnoire a formei, aceştia promovează o poeziepicturală în exces, livrescă şi care se îndreaptă spre formulepreţioase şi de ostentativă muzicalitate (sonetul, rondelul,pantumul). Gruparea a devenit importantă pentru că a dus laapariţia curentului literar simbolist.

parodie – imitarea limbajului, a compoziţiei, a ceea ce are reprezentativun scriitor, cu intenţii declarat persiflante, de luare peste picior, deironie făţişă sau chiar de satirizare a unei maniere scriitoriceşti.

pastel – specie a genului liric în care autorul transfigurează un tabloude natură prin intermediul imaginilor descriptive.

pastişă – imitaţie fără valoare; copierea unor teme, tehncici, maniereartistice pentru a crea o imitaţie mediocră.

patetic – emoţionant, care impresionează în mod voit.pedant – meticulos, cu grijă pentru formă, făcând caz de stil, de erudiţie,

pretenţios prin felul în care vorbeşte, se îmbracă.pedanterie – acţiunea de a fi pedant, pretenţiozitate.penetranţă – capacitate de pătrundere.perifrază – construcţie lingvistică presupunând exprimarea prin mai

multe cuvinte decât în mod curent a unui sens. persifla (a) – a lua peste picior; a ironiza; a-şi bate joc.personajul este o structură literară care întruchipează tipuri de oameni

şi care susţine subiectul operei prin evoluţia sa narativă. În funcţiede rolul şi de construcţia sa, personajul poate fi principal, secundar,episodic. Când ilustrează sintetic şi ostentativ categorii umane,precum zgârcitul, gelosul, parvenitul, personajul poartă numele decaracter sau de personaj tipic.

personificarea este o figură de stil care umanizează, reclădeşte în ordineumană natura neînsufleţită. Astfel, pădurea poate să vorbească,scaunul poate să pară adormit etc.

persuasiune – capacitate de a convinge.persuasiv – convingător.petulant – care se manifestă cu entuziasm, exuberant, de maximă

voioşie.petulanţă – exuberanţă, participare afectivă manifestată, vioiciune.pitoresc – expresiv prin bogăţia coloristică; încântător.pixel – element minimal de compunere a unei imagini pe computer, pe

televizor; punct. pletoric – în exces, abundent; cu sânge mult; temperamental.poemul este o specie de poezie epică în care subiectul este structurat în

tablouri ample şi care are, de regulă, un subliniat caracter dramatic. poezia orfică nu se încadrează într-o epocă anume şi nu ilustrează un

curent literar, ci defineşte generic orice text care atrage atenţia prinsonoritatea stranie şi creează impresia că transmite un gândînsemnat, vital, deşi nu poate fi explicat de cititor. Simpla lecturăintroduce într-un mister pe deplin resimţit, dar de nepovestit, ca încazul poeziilor lui Ion Barbu.

poliptotă – procedeu retoric de prelungire a unui sens prin tautologieîn cadrul aceleiaşi familii lexicale: a visat un vis.

poporanism – tendinţă tradiţionalistă, contemporană sămănătorismului,inaugurată la revista Viaţa Românească şi teoretizată de G.Ibrăileanu.

postmodernă – literatura ultimelor decenii, caracterizată în specialprintr-un stil parodic.

postmodernism este un curent cultural şi literar prin care se defineşteliteratura, dar şi atitudinea existenţială a ultimelor decenii,caracterizată în special prin persiflare, textualism, preocupareexagerată pentru relaţia dintre autor şi producţia sa (text, pictură,idee etc); de pildă, scriitorii postmodernişti reiau teme, structuri,sintagme binecunoscute din operele scriitorilor înregistraţi camodele în conştiinţa generală şi le transpun în formule noi, cudetaşare şi spirit polemic, păstrând doar sugestia unui stilinconfundabil sau a unei idei unanim ştiute. povestire în ramă –naraţiune plasată în interiorul altei naraţiuni.

pragmatic – cu spirit practic, care pune eficienţa mai presus de orice.preeminenţa – superioritate clar definităpremonitoriu – răuprevestitor.procedeu artistic – mijloc de expresie, modalitate de exprimare a unei

viziuni artistice originale, cum ar fi comparaţia, personificarea,hiperbola etc.

program literar se numeşte o scriere care cuprinde idei şi principiiestetice pe care îşi propune să le urmeze o grupare, un cerc, oşcoală literară.

prolepsă – procedeu retoric prin care sunt anticipate eventualele obiecţiiale receptorului.

prolix – bogat în amănunte, amplu, pe larg; expunere (scrisă ori orală)caracterizată prin multe informaţii secundare, paranteze, explicaţii,exemplificări.

prologul este partea de început a unei opere în care este cuprinsă opunere în temă, motivaţia scriitorului sau împrejurările generaleale acţiunii unei opere în proză.

prozáic – banal, vulgar, obişnuit, nesemnificativ, lipsit de poezie.prozodia este ştiinţa care se ocupă de totalitatea mijloacelor care creează

expresia sonoră a unei poezii: ritm, rimă.psihopomp – însoţitor al sufletului care trece în lumea morţilor.punctul culminant este momentul de apogeu al subiectului, când acţi-

unea ajunge la cel mai înalt grad de tensiune, iar conflictul pare denerezolvat.

quiproquo – expresie latinească (qui pro quo – cineva în locul altcuiva)prin care sunt definite confuziile de persoane, lucruri, situaţii,faptul că un personaj apare în locul altuia, sau este luat drept altul.

realismul este un curent literar apărut în Franţa către jumătatea secoluluial XIX-lea şi manifestat cu precădere în proză şi dramaturgie.Scriitorii realişti cultivă descrierea amănunţită, detaliul autentic(de pildă, fiecare amănunt al portretului fizic este raportat lacaracterul personajului), dar şi fresca socială, respectiv,reconstituirea unor mentalităţi, a unor detalii de modă culturalăsau vestimentară, a locurilor reale pentru a crea astfel iluziaexistenţei complete şi pentru a conferi veridicitate naraţiunii.Discursul auctorial este neutru, cel mai adesea fiind plasat lapersoana a III-a singular.

receptare – activitate care defineşte modul particular de înţelegere alumii, a imaginii celuilalt, a mesajelor etc.

receptor se numeşte cel care descifrează sau încearcă să descifrezemesajul.

recidivist – cel care repetă o greşeală.redundant – care se revarsă; mai mult decât suficient; în care un sens

este subliniat de mai multe ori; tautologic.refrenul este o secvenţă, vers sau grup de versuri reluate de-a lungul

textului pentru a sublinia un aspect şi pentru a conferi muzicalitatetextului.

refulat – eliminat, alungat din sfera conştientului; termen preluat dinpsihanaliză, care se referă la respingerea imaginilor, atitudinilor,cuvintelor prin alungarea lor în subconştient, de unde revin încombinaţii bizare în timpul visului.

regie se numeşte activitatea regizorului, adică a celui care coordoneazăun spectacol şi care creează viziunea globală. Regizorul decidemodul în care se mişcă şi vorbesc actorii, contextul acţiunii, darmai cu seamă mesajul pe care îl transmite spectacolul.

registru stilistic se numeşte modalitatea de redactare compoziţionalăspecifică unei sfere de manifestare culturală; aşa de pildă se poatevorbi despre registru stilistic popular, în cazul operei lui Creangă,după cum se spune că opera lui Sadoveanu este scrisă într-unregistru arhaizant; de asemenea, oralitatea, limba cultă, ori limbajulspecific unui scriitor care a impus reguli şi reţete literare (aşa cumeste cazul lui Eminescu) constituie un registru scriitoricesc.

regresiune – faptul de a regresa; retragere.releva (a) – a sublinia, a evidenţia.repetiţia reia cuvinte sau secvenţe cu scopul de a impune o imagine, dar

mai ales pentru a crea o sugestie auditivă: „Soldatul mărşăluia,mărşăluia mărşăluia/mărşăluia/ până când/până lagenunchi/piciorul/i se tocea, i se tocea/i se tocea”. (Nichita Stănescu– Tocirea)

reticent – reţinut, circumspect, suspicios.reticenţă – reţinere, suspiciune, faptul de a fi reticent.retorică – ştiinţa alcătuirii discursului şi a mijloacelor concrete care

conferă vorbirii în public forţă de convingere.

revela (a) – a dezvălui, a descoperirevelaţie – iluminare; descoperire nemotivată, lipsită de suport empiric

(fără cercetare, fără demersuri logice).reverenţiozitate – politeţe.reverie – visătorie, stare de visare.revolut – terminat, mort, încheiat; răsfrânt, reflex, întors.rima este potrivirea sonoră a ultimelor silabe dintr-un vers cu ultimele

din alt vers; poate fi: împerecheată, încrucişată, îmbrăţişată,interioară.

ritmul unei poezii este dat de muzicalitatea impusă prin alternareasilabelor accentuate cu cele neaccentuate; după felul în care serepetă combinaţiile, s-au stabilit mai multe formule ritmice. Întreacestea, ritmul trohaic (alcătuit din picioare metrice în care intră osilaba accentuată urmată de una neaccentuată), ca în versurile Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai şi ritmul iambic (alcătuit dintr-osilabă neaccentuată şi una accentuată), ca în A fost o dată ca-npoveşti/A fost ca niciodată/Din rude mari împărăteşti/O prea frumoasăfată. (M. Eminescu – Luceafărul), sunt cele mai răspândite. Piciorulmetric alcătuit dintr-o silabă accentuată şi două neaccentuate senumeşte dactilic, iar cel alcătuit din trei silabe, dintre care doar ceadin mijloc este accentuată, se numeşte ritm amfibrahic. Mai rar esteritmul anapestic, al cărui picior metric este constituit din douăsilabe neaccentuate şi una accentuată.

ritual – ansamblu de gesturi sau scenarii care au rolul de a modifica o re-alitate într-un mod miraculos, de a dobândi accesul la sacralitate,de a intra în legătură cu zeii. Dintre ritualurile cunoscute, amintimceremonia de nuntă sau de botez, dar şi gestul de închinare pe careîl face creştinul sau vrăjile de taină ale magicienilor. Ritualul areun caracter secret, în sensul că este cunoscut doar celor iniţiaţi (careau aflat pentru că sunt membrii comunităţii care practică ritualulsau pentru că au participat la împărtăşirea simbolică a secretului).Orice gest deveni un ritual dacă omul îi acordă valoare simbolicăde act purificator şi spiritual.

ritualic – referitor la ritual; care are caracter de ritual.romantismul este un curent literar, specific veacului al XIX-lea, apărut în

Franţa şi Germania, şi a cărui estetică pătrunde în cultura românăprin intermediul revistei Dacia literară; în primul număr al acesteia,intitulat Introducţiune, M. Kogălniceanu formulează principalelesurse tematice ale romantismului: folclorul autohton, istorianaţională şi natura patriei. Romanticii mai abordează şi alte teme,dintre care amintim iubirea, călătoriile fantastice, genialitatea,misterele existenţei generale etc. Personajul romantic este selenar,îndrăgostit, revoltat, nehotărât, extremist, predispus la visare şiincitat de doctrine oculte. Speciile literare preferate ale romanticilorsunt poemul (cu precădere cel filozofic), nuvela fantastică, romanulde aventuri, drama istorică, idila, meditaţia şi elegia.

romanul este specia genului epic în proză creată pe schema narativă aepopeii, dar cu procedee specifice dintre care amintim motivaţiariguroasă, personaje amănunţit definite, voci narative diverse,registre narative variate etc.

rondel – poezie cu formă fixă alcătuită din treisprezece versuri şicaracterizată prin existenţa a numai două rime şi a unui refren;acesta din urmă se creează prin reluarea primelor două versuri lamijlocul poeziei (în versurile 7 şi 8) şi a primului vers în final.

satiră – specie a genului liric caracterizată printr-un subliniat caractermoralizator şi critic, creat prin caricaturizarea situaţiilor şi apersonajelor, prin discurs ironic, incisiv şi sarcastic, precum şi prinmijloace retorice (interogaţia, exclamaţia, interpelarea, comparaţiaamplă).

sămănătorism – tendinţă tradiţionalistă manifestată la sfârşitul secoluluial XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi care şi-a luat numelede la revista Sămănătorul.

scenariu – poveste succintă care stă la baza unui spectacol; notarea pescurt a acţiunii, a dialogurilor şi a detaliilor legate de decor.

scenografie – domeniu de activitate care cuprinde atât tehnica redactăriiunui scenariu, cât şi a creării decorurilor, a amănuntelor carecompun fiecare scenă.

schiţa este specia genului epic în proză caracterizată prin concizie de stil,capacitatea sintetică a subiectului şi o compoziţie delimitată printeatralitate.

schizoepic – (referitor la subiect) desfăşurat pe numeroase planurinarative care se dezvoltă unele dintr-altele, se întretaie, creândimpresia de povestire labirintică.

sentinţă – maximă, proverb, vorbă înţeleaptă.serafic – îngeresc.simbol literar – orice structură literară care închide în sine un mesaj care

se pretează la mai multe interpretări figurate.simbolism 1 – semnificaţie generală.simbolism 2 – curent literar, apărut în Franţa, în a doua jumătate a sec.

al XIX-lea, caracterizat prin armonia sensurilor şi a expresieiartistice şi care şi-a luat ca reper poezia lui Ch. Baudelaire. Pornindde la ideea că arta are capacitatea de a sublima realitatea,simboliştii concluzionează că orice aspect al realităţii poate devenisubiect artistic, printr-o elaborată expresie. Poezia simbolistă secaracterizează prin muzicalitate, varietatea imaginilor artistice şicaracterul pedant al formulei abordate.

simbologie – ştiinţa care studiază originea, evoluţia şi semnificaţiasimbolurilor.

simbolul literar este o structură care închide în sine un mesaj primordial,colectiv şi secret. Aglomerarea metaforică, mecanismul conotativlegat de o poveste iniţiatică sau de un secret magic, după cum şicapacitatea de a reuni sensuri desprinse din aceeaşi arie semanticăiniţială se situează între criteriile principale de stabilire a identităţiiunui simbol.

sinecdoca (varietate de metaforă) – figură de stil care cuprinde sugestiiprin intermediul unor imagini fragmentare sau prin numirea sfereisemantice de referinţă pentru obiect.; de exemplu: Poartă spus înloc de Imperiul Otoman.

sinestezia – procedeu compoziţional specific simboliştilor care constă încrearea mai multor tipuri de imagini (auditive, vizuale, olfactiveetc.) pentru a sugera (imprima) un singur sentiment. Aceastapresupune o agresare a simţurilor cititorului, inocularea unei stări,fără ca originile ei să fie trădate, precum şi o întâlnire a simţurilorsub imperiul aceleiaşi trăiri. (Cuvântul este luat din limba-greacă,unde înseamnă comunicarea simţurilor.).

Sinestezia artistică este un procedeu compoziţional care constă în creareamai multor tipuri de imagine artistică (auditivă, vizuală, olfactivă)care susţin acelaşi sentiment, aceeaşi sugestie emoţională.Procedeul mai este cunoscut şi sub denumirea de corespondenţaimaginilor.

sintagmă – două sau mai multe cuvinte legate prin unitate de sens (ex.floare albastră); motivaţie artistică –totalitatea modalităţilorcompoziţionale care contribuie la crearea veridicităţii în operaliterară.

solilocviu – monolog cu sine însuşi; rostire în singurătate.solipsist – care se pune pe sine în centrul lumii; termenul vine de la o

concepţie filozofică (solipsism), potrivit cărei lumea nu există decâtîn măsura în care fiecare fiinţă se raportează la ea, o include înpropria conştiinţă.

sonetul este o poezie alcătuită din două catrene şi două terţine, adică areo formă fixă, în timp ce conţinutul poate să fie o elegie, o meditaţie,o idilă sau altă specie.

soteriologic – cu caracter mântuitor. Referitor la soteriologie, parte adogmaticii creştine care tratează problema mântuirii prin sacrificiiritualice liber-consimţite. În sens larg, soteriologia este ştiinţasalvării, a eliberării (în limba greacă, soterios înseamnă caresalvează, care protejează).

spaţiul poetic, delimitat prin imagini, simboluri şi construcţii sugestivecare construiesc exclusiv viziunea eului liric, constituie cadrulgeneral de desfăşurare a discursului liric.

stilul beletristic este specific operelor literare; acest limbaj este mobil,deschis la numeroase interpretări, funcţia sa principală fiindexpresivitatea artistică, respectiv, determină stări şi predispoziţiispirituale. Mesajul este codificat prin intermediul ornamentelorstilistice.

stilul direct – modalitatea prin care scriitorul transcrie vorbirea perso-najelor, creând iluzia monologului sau a dialogului; introducerenemediată a vorbirii personajului, prin procedeul grafic aldialogului marcat.

stilul discontinuu, specific romanului contemporan, se caracterizeazăprin imixtiunea vocii auctoriale în discursul personajelor şi invers,fără a marca în vreun fel acest amestec, creându-se impresia uneisolidarităţi între autor şi personaj şi iluzia că universul povestirii senaşte odată cu gândul povestitorului. În literatura noastră aceastăparticularitate de stil apare pentru prima dată în romanele luiMarin Preda.

stilul epistolar este specific scrierilor care adoptă formula unei scrisori.Atunci când stilul epistolar nu constituie decât un pretext pentrurealizarea unei opere literare, scrierea în cauză se constituie înspecie literară, deci în operă de ficţiune, ca în cazul romanuluiPatul lui Procust sau al Scrisorilor către Vasile Alecsandri de I. Ghicasau al Epistolelor lui Seneca.

stilul este o noţiune care defineşte modul particular de exprimare scrisăsau orală, specifică unui individ, unui grup social, unui scriitor etc.

stilul funcţional este un limbaj specializat într-un anumit domeniu deinteres. Manualele, tratatele şi studiile academice sunt redactate înstil ştiinţific, ziarele folosesc stilul jurnalistic, în timp ce literaturarecurge la stilul beletristic.

stilul indirect – modalitatea prin care scriitorul narează ceea ce spunepersonajul (reluându-i uneori stilul).

stilul indirect liber este o formulă care defineşte stilul discontinuu.stilul juridico-administrativ este specific actelor oficiale, cu precădere

textelor de legi. Este înrudit cu cel ştiinţific, numai că spredeosebire de acesta recurge la exprimări şablonarde, la formulecompoziţionale standard. Printre textele cu caracter administrativmai cunoscute se numără cererea, un exemplu tipic de compoziţiefixă şi exprimare convenţională.

stilul jurnalistic sau publicistic defineşte limbajul ziarelor, al revistelor,al textelor citite la radio sau televiziune etc. El are ca principalobiectiv accesibilizarea informaţiei şi de aceea recurge la elementede oralitate, preluate din celelalte stiluri, intrând de multe ori înconflict cu norma literară.

stilul oral este o modalitate de realizare a discursului literar prin for-mule şi structuri specifice limbii vorbite. Amintiri din copilărie de I.Creangă, fiind o operă scrisă în limbaj popular, apelează laprocedeele specifice oralităţii.

stilul ştiinţific este caracteristic manualelor, tratatelor sau articoleloracademice. Se caracterizează prin: caracter explicativ, enunţurilescurte şi clare al căror principal scop este de a transmite informaţiifără echivoc. Respectă norma literară şi evită orice complicaţiistilistice. Vocabularul este compus din noţiuni şi concepte.

strofa este unitatea structurală a textului poetic; poezia este alcătuită dinversuri grupate în strofe. După numărul de versuri care intră într-ostrofă, distingem: catrenul (strofa alcătuită din patru versuri),terţina (strofa de trei versuri), distihul (strofa de două versuri),monoversul (poezia alcătuită dintr-un singur vers). Pentru strofeleample, alcătuite din număr mare de versuri există termenul destrofă polimorfă.

structură – ansamblul elementelor unei opere şi compartimentarea lordin punct de vedere compoziţional.

sublim – frumos în ordine artistică, stilizat cu intenţii estetice; frumosulcare atinge culmi divine. Sublimul este şi o categorie estetică princare se subliniază capacitatea unei opere de a revela aspecte(imagini, idei, sentimente) de absolută ţinută în ordine spirituală şimorală. De exemplu imaginea Daciei din Memento mori de MihaiEminescu este creată pe categoria sublimului, prin imagini careconstruiesc impresia de paradis, dar şi finalul tragediilor anticeeste creat pe aceeaşi categorie, ideea în numele căreia mor eroiiînălţând experienţa lor în eternitate.

sublima (a) – a transfigura artistic; a reconstrui realitatea înfrumuseţând-oprintr-o viziune subiectivă.

subsidiar– auxiliar, secundar; care vine să completeze un argument; pelângă ceea ce este important.

subtil – abia văzut, imperceptibil; cu fineţe.sui generis – prin natura sa; unic, special (în latină).suprarealism – curent artistic apărut în Europa după 1920 (data la care

a fost publicat manifestul lui André Breton) şi care aduce în prim-planul artei imaginile halucinante ale subconştientului. Toatetemele ori aspectele transfigurate aparţin realităţii, dar sunttranspuse în combinaţii stranii, constituindu-se de fapt într-osuprarealitate simbolică. Tablourile lui Dali sunt ilustrative pentruacest curent.

tabu, tabuuri – ceea ce este sacru şi interzis; principiu bătut în cuie;regulă de neîncălcat şi de neschimbat.

tema unei opere este ideea principală, motivaţia întregii construcţiiartistice. Conţinutul pe scurt.

teriomorf - cu formă animalieră.textualism – totalitatea metodelor care au generat un stil în cadrul post-

modernismului constituit pe crearea unui alt text în interiorul tex-tului, prin comentarii asupra textul care se construieşte, prinintroducerea unor texte clasice într-un text nou ori prin jocuri decuvinte capabile să genereze un nivel suplimentar de semnificaţii.

timpul liric urmăreşte ritmul interior al gândului poetic, exprimă duratasubiectivă, tempoul în care simte şi receptează lumea sufletulartistului. Desfăşurarea temporală a discursului liric nu se supunenormelor gramaticale, ci simţirii artistice.

tirada – replică amplă, prin care personajul îşi susţine, îşi argumenteazăo idee.

titanism – noţiune estetică prin care se defineşte spiritul superior şirevoltat, aşa cum se manifestă Hyperion (din poemul eminescianLuceafărul) în confruntarea sa cu Demiurgos, când nemulţumit denatura sa veşnică îşi cere dreptul de a fi muritor.

titlul reprezintă denumirea generică a unei opere; în scrierile epice şidramatice titlul se află în strânsă relaţie cu tema, în timp ce înpoezia lirică sintetizează simbolic principalele niveluri aleconotaţiei.

topica – parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor înpropoziţie şi a propoziţiilor în frază; topica constituie sistem dereferinţă şi pentru stilistică.

topos – loc comun, spaţiu învestit cu valoare simbolică, reprezentativpentru o idee, o temă, o mentalitate etc. De pildă, hanul este untopos în literatura noastră pentru că s-a impus prin opera luiSadoveanu ca univers al povestirii.

totem – animal, plantă, obiect cu valoare magică pentru o colectivitate şicare adeseori se leagă de originea acelei colectivităţi. De pildă,bourul din stema Moldovei constituie un totem, o figură simbolicăpăstrată în amintirea unui animal legendar despre care se crede căle-a arătat unor vânători locul în care pot să-şi întemeieze o ţară.

totemic – cu valoare de totem; referitor la un totem.tradiţionalism – termen care desemnează tendinţa de conservare a

valorilor autohtone şi de a le institui în sistem de referinţă. tragedie – specia genului dramatic în versuri care prezintă o experienţă

legată de destinul general şi fixată între liric şi dramatic. tragicul este o categorie estetică, manifestată în toate genurile artistice,

prin care se defineşte experienţa cea mai intensă a fiinţei –confruntarea ei cu destinul. Această experienţă presupunedeopotrivă o atitudine de seninătate şi de cumplită frământare.

tramă – subiect; povestea propriu-zisă în jurul căreia se construieşte ooperă.

transcendenţă – ceea ce este deasupra lumii reale, dincolo de existenţaprofană, inaccesibil cunoaşterii prin experienţă; dumnezeire.

transfigura (a) – a transpune figurat, a reprezenta artistic.transtextualitatea – ansamblul elementelor care stabilesc relaţia dintre

un text şi alte texte.tranşant – fără ezitare, categoric; care taie.ut pictura poesis – după cum pictura, tot aşa şi poezia.venal – gata să se vândă; lipsit de principii, predispus la mituire.verism – curent artistic, apărut în Italia, descins din naturalism care şi-a

propus să ilustreze realitatea în mod fidel.verist – referitor la verism; adept al adevărului. verosimil – demn de crezut; capacitatea operei artistice de a convinge

prin imagini, simboluri, scene, personaje, subiect; crearea impre-siei că între ficţiune şi realitate nu există diferenţe.

versul alb, fără ritm şi fără rimă, este construit prin metafore elaboratesau doar prin combinaţii lingvistice insolite, şocante, agresândadeseori regula gramaticală, în favoarea unei sugestii poetice.

versul constituie unitatea minimală în compoziţia poeziei – fie ea lirică,epică ori dramatică.

viziunea artistică este o noţiune care defineşte particularităţile carecompun concepţia despre lume a unui scriitor, aşa cum apare eatransfigurată în opera literară.

COMENZI – CARTEA PRIN POȘTĂ

EDITURA PARALELA 45Pitești, jud. Argeș, cod 110174, str. Fraţii Golești 128-130Tel./fax: 0248 214 533;

0248 631 439;0248 631 492.

E-mail: comenzi@edituraparalela45.rosau accesaţi www.edituraparalela45.roCondiţii:

• rabat variabil, în funcţie de solicitări;• taxele poștale sunt suportate de editură;• plata se face ramburs, la primirea coletului.