rezumatul tezei de doctorat - unap.ro doctorat rezumate/2016 ianuarie... · zonă pivot sudică a...
TRANSCRIPT
1 din 33
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Neclasificat UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „Carol I” Exemplarul nr. __
DOCTORAND Alba Iulia Catrinel POPESCU
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
TEMA:
CARACTERUL PIVOTAL AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII
EURO-ATLANTICE ŞI NAŢIONALE CONDUCĂTOR DE DOCTORAT Contra-amiral (r.) prof.univ.dr. Marius HANGANU
Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în INFORMAŢII şi SECURITATE NAŢIONALĂ
-BUCUREŞTI, 2015-
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 2 din 33
CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT
INTRODUCERE CAPITOLUL 1:
AFRICA SUBSAHARIANĂ, O ZONĂ GEOPOLITICĂ UNITARĂ 1.1. Împărţire politico-administrativă 1.2. Particularităţi comune de dezvoltare umană 1.3. Particularităţi economice comune spaţiului subsaharian 1.4. Aspecte demografice 1.5. Aspecte lingvistice 1.6. Principalele religii şi curente religioase 1.7. Aspecte de ordin socio-istoric 1.8. Dinamica graniţelor postcoloniale
CAPITOLUL 2: CARACTERUL DE „ZONĂ PIVOT SUDICĂ” AL AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE
2.1. Caracteristici geografice specifice zonei pivot 2.2. Bogăţia resurselor minerale si energetice 2.3. Valoarea geostrategică a Africii Subsahariene şi impactul
asupra securităţii globale 2.3.1. Impactul strategic al localizării geografice 2.3.2. Impactul strategic al resurselor de hidrocarburi.
Studiul de caz nr.1: Republica Sudan 2.3.3. Miza resurselor de uraniu 2.3.4. Impactul strategic al resurselor de minereuri strategice 2.3.5. Miza diamantelor
CAPITOLUL 3: SECURIZAREA PIVOTULUI GEOPOLITIC SUBSAHARIAN
3.1.Securizarea pivotului geopolitic subsaharian în perioada Războiului Rece 3.1.1. Cadrul general al mediului de securitate din perioada
Războiului Rece 3.1.2. Decolonizarea Africii Subsahariene şi schimbarea
jucătorilor geostrategici activi 3.1.3. Negritudinea şi Panafricanismul 3.1.4. Mişcarea de Nealiniere. Grupul celor 77 3.1.5. Africa Subsahariană - Teatrul confruntărilor dintre cele două
sisteme antagonice. Studiul de caz nr. 2: Republica Democrată Congo
3.2. Securizarea pivotului geopolitic subsaharian după încheierea Războiului Rece 3.2.1. Mediul de securitate după încheierea Războiului Rece 3.2.2. Noii jucători geostrategici activi şi noua cursă pentru Africa
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 3 din 33
3.2.3. Islamismul subsaharian
CAPITOLUL 4: MAREA CENTURĂ DE RUINE” - CRIZA GEOPOLITICĂ A ZONEI PIVOT SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-ATLANTICE
4.1. Criza pivotului geostrategic subsaharian 4.1.1. Criza politică
4.1.1.1. Conflictele din spaţiul subsaharian. Studiu de caz nr. 3: Republica Angola
4.1.1.2. Statele slabe şi statele eşuate din spaţiul subsaharian 4.1.2. Criza economică 4.1.3. Criza resurselor de hrană şi apă 4.1.4. Criza ecologică. Studiu de caz nr. 4:
Republica Federală Nigeria 4.1.5. Criza demografică şi umanitară 4.1.6. Criza socială. Studiu de caz nr.5: Republica Africa de Sud
4.2. Exportul de insecuritate şi impactul asupra securităţii euro-atlantice 4.2.1.Migraţia ilegală transfrontalieră
4.2.1.1. Migraţia ilegală transfrontalieră în relaţie cu reţelele de criminalitate organizată
4.2.1.2. Migraţia ilegală transfrontalieră şi terorismul 4.2.1.3. Creşterea bazinului electoral al partidelor şi mişcărilor
eurosceptice, extremiste, xenofobe europene 4.2.2. Pirateria maritimă şi jaful armat pe mare şi impactul
asupra securităţii globale. Studiul de caz nr.6: Republica Somalia
CAPITOLUL 5: IMPACTUL ÎNTĂRIRII DEZIRABILE A RELAŢIILOR ROMÂNO-AFRICANE ASUPRA SECURITĂŢII ŢĂRII NOASTRE
5.1. Evoluţia relaţiilor politico-diplomatice româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii naţionale
5.1.1. Perioada Războiului Rece 5.1.2. După încheierea Războiului Rece
5.2. Evoluţia relaţiilor economice româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii nationale 5.2.1. Perioada Războiului Rece 5.2.2. După încheierea Războiului Rece
5.3. Evoluţia relaţiilor militare româno-africane şi implicaţiile acesteia asupra securităţii naţionale 5.3.1. Perioada Războiului Rece 5.3.2. După încheierea Războiului Rece
5.4. Impactul potenţial al întăririi relaţiilor bilaterale româno-africane asupra securităţii naţionale a României
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 4 din 33
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LISTĂ DE HĂRŢI, TABELE, GRAFICE
TABEL DE ABREVIERI ŞI ACRONIME
ANEXE
Cuvinte cheie: Africa Subsahariană, Oceanul Indian, China, S.U.A., România, zona pivot sudică, valoare geostrategică, caracter pivotal, pivot geopolitic, „marea centură de ruine”, criza politică, criza socială, criza economică, criza umanitară, criza resurselor de apă, foamete, criza demografică, criza socială, piraterie maritimă, migraţie transfrontalieră ilegală, islamism subsahararian, terorism, criminalitate organizată, extremism, jucător geostrategic, neopatriarhat.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 5 din 33
Profilul de zonă pivot sudică al Africii Subsahariene a fost schiţat în anul 1919 de
către autorul teoriei dominaţiei globale, Sir Halford John Mackinder, din perspectivă
strict geografică, fără a mai dezvolta impactul geostrategic al acestui statut în ecuaţia
globală de securitate. Procesele geopolitice care au marcat Eurasia pe toată perioada
secolului al XX-lea au canalizat atenţia globală asupra zonei pivot nordice şi asupra
strategiei de îndiguire a ţărmurilor Eurasiei, astfel că, Africa Subsahariană a fost trecută
într-un con de umbră şi de marginalitate. Eroarea strategică a unei astfel de abordări începe
astăzi să îşi facă simţite efectele în plan global, prin repoziţionarea Chinei în calitate de
aspirant la rolul de hegemon global afro-eurasiatic, în conjuncţie cu Federaţia Rusă. Dacă
obiectivele Chinei vor fi atinse şi aceasta va deveni hegemon în Africa Subsahariană şi în
Oceanul Indian atunci, cele două zone pivot ale masei continentale afro-eurasiatice vor fi
controlate de două dintre puterile cele mai incisive, mai autoritariste şi mai contestatare ale
ordinii mondiale actuale. Într-un astfel de context, Europa ar putea fi prinsă între două
fronturi globale, viitorul său democratic devenind incert.
Prin urmare, teza fundamentală a lucrării, centrată pe demonstrarea statutului de
zonă pivot sudică a Africii Subsahariene, a urmărit evidenţierea caracterului imperativ al
elaborării şi implementării unei strategii comune euro-atlantice în regiune, strategie în care
România poate juca un rol important, în virtutea istoricului pozitiv al relaţiilor bilaterale
româno-africane şi al capitalului local de simpatie câştigat în perioada bipolarităţii.
Elementele de noutate ale prezentei lucrări sunt reprezentate de:
1. demonstrarea calităţii de zona pivot sudică (Heartland sudic) a Africii
Subsahariene cu toate consecinţele în planul securităţii globale şi euro-atlantice precum
şi al stabilităţii ordinii mondiale, care decurg dintr-un astfel de statut;
2. demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene utilizând
instrumentele de analiză oferite de teorii geostrategice proprii curentelor de gândire
afro-optimist, afro-neutru şi afro-pesimist, pentru a întări argumentaţia şi a oferi o
imagine cât mai lipsită de echivoc asupra importanţei geostrategice a zonei studiate;
3. demonstrarea caracterului de zonă pivot sudică a Africii Subsahariene în
raport cu o necesară regândire a relaţiilor bilaterale româno-africane şi descrierea
impactului reconsolidării prezenţei româneşti în Africa Subsahariană asupra securităţii
naţionale a României;
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 6 din 33
4. demonstrarea faptului că teoria ţărmurilor, care a dirijat politica externă
americană în ultimii 75 de ani şi implicit, prin consecinţe, politica globală, nu este
opozabilă teoriei zonei pivot ci este complementară acesteia, readucând în prim plan
valabilitatea şi aplicabilitatea strategică a teoriei zonei pivot.
Întrucât analiza a presupus abordarea subcontinentului în calitate de actant global,
conceptul general al tezei a fost centrat pe ideea unităţii evolutive a spaţiului analizat.
Variabilele geopolitice analizate au fost de ordin geografic, istoric, politico-
diplomatic, cultural-ideologic, economic, demografic, social şi militar, metoda analitică a
fost cea descriptivă integrală şi ambispectivă iar, modelul de organizare şi de realizare al
studiului, a fost unul liniar, care a parcurs o succesiune de etape de la definirea obiectivelor,
la încadrarea conceptuală, colectarea datelor, analiza şi sinteza datelor şi, în final,
formularea concluziilor.
Prima etapă s-a bazat pe cercetarea ştiinţifică din perspectivă geografică, istorică,
politică, economică, antropologică, socială, culturală, militară a spaţiului subsaharian. În
urma acestui parcurs ştiinţific au fost stabilite principalele obiective ştiinţifice ale
prezentei lucrări, respectiv:
1. demonstrarea caracterului unitar al zonei geopolitice subsahariene;
2. demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din triplă
perspectivă:
• afro-optimistă: demonstrarea valorii geostrategice a zonei pivot sudice
şi a impactului acesteia asupra ecuaţiei de putere globale,
• afro-neutră: demonstrarea importanţei securizării pivotului în ecuaţia
de putere globală,
• afro-pesimistă: identificarea tipurilor şi cauzelor stării de criză
prelungită din spaţiul subsaharian;
3. identificarea impactului transformărilor geopolitice subsahariene
asupra securităţii euro-atlantice;
4. descrierea evoluţiei relaţiilor politice, economice şi militare ale
României cu statele subsahariene, înainte şi după evenimentele din 1989;
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 7 din 33
5. identificarea impactului pe care o reorientare a politicii externe
româneşti spre statele subsahariene l-ar putea avea asupra securităţii naţionale
actuale şi viitoare a României.
Etapa a doua a parcursului ştiinţific a urmărit stabilirea cadrului conceptual de
analiză. Instrumentele de operare analitică utilizate în prezenta lucrare au fost oferite de
paradigmele şi teoriile din domeniul studiilor de securitate precum şi de teorii geopolitice.
Rezultatele acestei documentări sunt incluse în Anexele prezentei lucrări.
În etapa a treia a analizei a fost aplicată metoda cantitativă, bazată pe indicatori
de raportări curente aferenţi spaţiului analizat în abordare longitudinală pe perioada
anilor 1960 – prezent, cu focusare pe anii 2010-2014 dar şi transversală pe diferiţi ani
(2010, 2011, 2012, 2013, 2014).
În această etapă am colectat date din diverse surse: generale (legi, ordonanţe şi
hotărâri de guvern, lucrări scrise de autori români şi străini, tratate, convenţii, protocoale
şi acorduri internaţionale, rapoarte, documente şi declaraţii oficiale, documente oficiale
cu caracter istoric, dicţionare, statistici, cotidiene, reviste, agenţii de presă, bloguri) sau
personale, din discuţii cu factori politici şi economici din Africa de Vest, sau observaţii
personale de la faţa locului.
În cadrul etapei a patra a studiului, datele obţinute au fost analizate în raport cu
scopul şi cu obiectivele iniţiale.
Lucrarea de doctorat este structurată în cinci capitole.
Capitolul 1, intitulat: „AFRICA SUBSAHARIANĂ, O ZONĂ GEOPOLITICĂ
UNITARĂ”, a urmărit să răspundă primului obiectiv ştiinţific al prezentei lucrări
reprezentat de demonstrarea caracterului unitar al zonei geopolitice subsahariene.
Caracterul unitar şi distinct al zonei geopolitice subsahariene a fost argumentat
prin existenţa elementelor de convergenţă reprezentate de:
• delimitare spaţială netă la sud de deşertul Sahara;
• dominanţa rasială a populaţiei negroide;
• trecutul colonial comun (cu excepţia Etiopiei şi a Liberiei);
• prezenţa şi astăzi a frontierelor de tip colonial, administrative, care, pe de o
parte, au partajat populaţii răspândite în mai multe state iar, pe de altă parte, au adus
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 8 din 33
laolaltă grupuri etnice eterogene din punct de vedere religios şi lingvistic, deseori rivale.
Capitalele, cele mai multe de tip colonial, situate excentric, în porturi sau pe traseul
rutelor comerciale, nu au avut rol centripet;
• existenţa tensiunilor interne cu efect centrifug, de ordin etnic, lingvistic şi
confesional care au generat state cu coeziune socio-internă slabă;
• omogenitate şi rezistenţă culturală în faţa influenţelor externe, apariţia
fenomenelor de inculturaţie a religiilor de import (creştinism sau Islam) şi a societăţii
neopatriarhale, descrisă de profesorul Hisham Sharabi, ca fiind nici modernă, nici
tradiţională, subdezvoltată, măcinată de tensiuni şi de conflicte interne, dominată de
patriarhat şi de dependenţă1;
• fărămiţarea lingvistică;
• conflictualitate de natură confesională, etnică, economică, politică;
• sărăcie endemică şi subdezvoltare la nivelul întregului subcontinent;
• caracterul uniform pancontinental al precarităţii condiţiilor de dezvoltare
umană, cu precădere în privinţa accesului la educaţie al femeilor, al participării acestora
la viaţa publică şi la cea politică;
• performanţă economică scăzută, agricultura reprezintă sectorul economic
care asigură o pondere medie de 14% din P.I.B.2, şi un grad de ocupare al forţei de
muncă active de până la 90%3. Agricultura are caracter de subzistenţă, bazată pe
proprietăţi individuale şi puţin productivă;
• profilul demografic specific statelor sărace şi subdezvoltate caracterizat prin
combinaţia P.I.B. per capita scăzut, speranţă de viaţă la naştere scăzută, mortalitate
infantilă şi maternă crescute, mortalitate crescută prin boli infecto-contagioase,
natalitate crescută cu preponderenţa populaţiei sub vârsta nodală de 15 ani, acces la
educaţie şi cultură scăzut, acces la sanitaţie şi asistenţă medicală scăzut.
Capitolul 2 intitulat „CARACTERUL DE „ZONĂ PIVOT SUDICĂ” AL
AFRICII SUBSAHARIENE ŞI IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA SECURITĂŢII
EUROATLANTICE” a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii
Subsahariene din perspectiva afro-optimistă oferită de cadrul conceptual al teoriei
1 Hisham Sharabi, Neopatriarchy: A Theory of Distorted Change in Arab Society, Oxford University Press, 1988, p. 3-8 2World Development Indicators, World DataBank, http://databank.worldbank.org/data/reports.aspx?source=2&country= SSA&series=&period, accesat la data de 12.07.2015 3J. Peter Pham, Strategic Interests: Climate Change and Security în Africa, 03.Nov. 2009, World Defense Review, http://worlddefensereview.com/pham110309.shtml, accesat la data de 12.07.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 9 din 33
dominaţiei globale4, punându-se accent pe valoarea geostrategică a zonei pivot sudice şi
pe impactul acesteia asupra ecuaţiei de putere globale.
Argumentaţia în favoarea caracterului de zonă pivot sudică al Africii
Subsahariene a respectat şi dezvoltat criteriile definitorii ale unui astfel de spaţiu
formulate de teoria dominaţiei globale şi reprezentate de:
� dimensiunile uriaşe ale teritoriului. Africa Subsahariană ocupă o arie
desfăşurată de 24,2 milioane km², reprezentând cinci şesimi din suprafaţa totală a
Africii. Este mai mare decât Europa, India, China, Argentina, Noua Zeelandă şi S.U.A.
la un loc şi reprezintă cea mai mare regiune de dezvoltare O.N.U. din lume;
� poziţia centrală, situată la intersecţia căilor de transport şi de
circulaţie maritime globale dintre Oceanul Atlantic de Nord, Marea Nordului, Marea
Baltică, Marea Neagră, Marea Mediterană pe de o parte şi Oceanul Indian şi Oceanul
Pacific de cealaltă parte; precum şi dintre Oceanul Atlantic de Sud şi Oceanul Indian,
ţărmurile sale având un rol fundamental în asigurarea permeabilităţii acestor căi maritime şi
continuităţii fluxurilor comerciale şi militare;
� bogăţia uriaşă a resurselor energetice şi minerale;
� capacitatea de a ataca şi de a fi atacată din toate direcţiile.
În plus faţă de profilul descris sumar şi centrat pe particularităţile geografice ale
zonei pivot sudice din cadrul teoriei dominaţiei globale, lucrarea de faţă a completat
argumentaţia prin descrierea şi demonstrarea valorii geostrategice a zonei pivot
sudice şi a impactului acesteia asupra ecuaţiei de putere globale şi euroatlantice.
Argumentaţia a fost structurată pe două categorii de informaţii, prima referitoare
la impactul strategic al localizării geografice, iar a doua, axată pe impactul strategic al
resurselor subsahariene.
Impactul strategic al localizării geografice a fost demonstrat prin următoarele
elemente:
• teritoriul Africii Subsahariene poate fi atacat sau se pot iniţia atacuri de la
nivelul sau din toate direcţiile de pe mare şi în direcţia nordică de pe uscat, putând fi
4Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, National Defense University Press, Washington D.C., copyright© 1942, Constable Publishers, London., p.58, (traducere proprie din documentul original în limba engleză)
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 10 din 33
asimilată, precum remarca Mackinder, unui promontoriu al masei continentale afro-
eurasiatice5;
• securizarea militară a ţărmurilor Africii, conferă control asupra bazinelor
Atlanticului de Sud, Mării Roşii, Golfului Aden şi Canalului Suez precum şi asupra
Oceanului Indian, ultimul fiind parte integrantă a spaţiului de securitate al masei
continentale afro-eurasiatice;
• securizarea militară a Cornului Africii facilitează controlul ţărmurilor
Orientului Mijlociu şi Asiei de Sud (în conjuncţie cu bazele militare situate pe insulele
şi atolii din Oceanul Indian) cu impact asupra fluxurilor militare şi comerciale din
regiune.
Valoarea geostrategică a Africii Subsahariene a fost susţinută de analiza
recentelor procese geopolitice aflate în desfăşurare în Oceanul Indian, declanşate de
publicarea de către guvernul chinez, în data de 28 martie 2015, a strategiei de
transformare hegemonică globală a Chinei intitulată Viziunea şi Acţiunile privind
Construcţia în Comun a Centurii Economice „Drumul Mătăsii” şi a „Drumului
Maritim al Mătăsii în Secolul 21” 6.
Principalele elemente definitorii ale acestei strategii sunt:
� aria de interes strategic extinsă la nivelul spaţiului maritim indo-pacific şi
la nivelul spaţiului terestru alcătuit din zona costalieră sudică a Eurasiei şi din
Africa Subsahariană;
� conceptul strategic de tip smart power;
� planul strategic dezvoltat pe două paliere de expansiune ale sferei de
influenţă şi de control chineze: terestru (noul pod terestru eurasiatic) şi maritim.
Aceste date trebuie coroborate cu informaţiile publicate în mass media
internaţională în noiembrie 2014 referitoare la un plan militar chinez de dominaţie a
spaţiului maritim indo-pacific şi atlantic, dezminţit de guvernul de la Beijing, dar
5Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality: A Study in the Politics of Reconstruction, National Defense University Press, Washington D.C., copyright© 1942, Constable Publishers, London., pp. 38-39 (traducere proprie din documentul original publicat în limba engleză). 6VISION AND ACTIONS ON JOINTLY BUILDING SILK ROAD ECONOMIC BELT AND 21ST-CENTURY MARITIME SILK ROAD, Issued by the National Development and Reform Commission, Ministry of Foreign Affairs, and Ministry of Commerce of the People's Republic of China, with State Council authorization, March 2015, Xinhuanet, http://news.xinhuanet.com/english/china/2015-03/28/c_134105858.htm, accesat ladata de 20.10.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 11 din 33
confirmat parţial de acţiunile Chinei din bazinul Oceanului Indian. Planul presupune
construcţia a 18 baze militare în porturi situate de-a lungul ţărmurilor Eurasiei şi
Africii Subsahariene, dispuse pe trei linii strategice7. La ora actuală, China a lansat
ofensiva diplomatică şi economică în Pakistan, Maldive, Seychelles, Djibouti, Namibia,
Sri Lanka în vederea obţinerii controlului asupra porturilor incluse în planul militar
amintit. Namibia şi Djibouti au confirmat intenţia Chinei de a construi baze militare pe
teritoriul lor naţional.
Ofensiva chineză în Asia şi în spaţiul maritim indo-pacific a declanşat mecanisme de
balansare regionale din partea jucătorilor geostrategici activi S.U.A. şi India.
• India a publicat, în mai 2015, noua strategie politică în regiune intitulată Act East
Policy8 - Legea Politicii Orientale care urmăreşte clădirea unui bloc politic al statelor din
spaţiul indo-pacific, vizate de expansionismul chinez: Vietnam, Thailanda, Malaezia,
Singapore, Indonezia, Australia, Coreea de Sud, Japonia, având ca partener strategic S.U.A.
• S.U.A. au instituit două programe militare şi militaro-civile care vor întări
prezenţa militară deja existentă în regiune, aflată sub comanda USAFRICOM:
Parteneriatul African de Răspuns Rapid pentru Menţinerea Păcii şi Iniţiativa de
Securitate a Guvernării9.
Miza controlului zonei pivot sudice coroborată cu aceste trei planuri strategice
(chinez, american şi indian) privind Africa Subsahariană şi Oceanul Indian, anunţă
accelerarea competiţiei geopolitice şi potenţiale confruntări viitoare în regiune.
Impactul strategic al resurselor subsahariene a fost demonstrat prin următoarele
elemente:
- Valoarea strategică a minereurilor strategice:
� grup de 14 minereuri vitale pentru dezvoltarea tehnologică viitoare şi
menţinerea competitivităţii economice europene alcătuit din grupul metalelor
7Adam Hartman, Chinese naval base for Walvis Bay, The Namibian, 19.11.2014, http://www.namibian.com.na/ index.php?id=130693&page=archive-read, accesat la data de 20.10.2015. 8 India’s Act East Policy balancing China in the region: Thinktank, India has begun to implement the 'Act East Policy' to bolster its ties with the region, 24.07.2015, http://indianexpress.com/article/india/india-others/indias-act-east-policy-balancing-china-in-the-region-thinktank/ , accesat la data de 20.10.2015 9Dane Erickson, Alice Friend, The U.S.-Africa Leaders Summit: Security Initiatives Are Critical to Cementing Africa’s Gains, BROOKINGS, 14.08.2014, http://www.brookings.edu/blogs/africa-in-focus/posts/2014/08/14-security-initiatives-africa-erickson-friend, accesat la data de 29.10.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 12 din 33
platinice, antimoniu, beriliu, cobalt, galiu, germaniu, indiu, magneziu, niobiu,
pământurile rare R.E.M., tantal, wolfram, fluorspar şi grafit nemetalic10;
� caracterul strategic al acestor minereuri rezidă din aplicaţiile lor industriale
în domeniul înaltelor tehnologii militare şi civile şi din controlul pe care puteri
competitoare, emergente, îl au asupra extracţiei şi prelucrării acestor minereuri;
� Miza resurselor strategice aflată la baza conflictului civil din R. D. Congo
a determinat includerea acestora pe lista „minereurilor de război”, supuse
reglementărilor internaţionale11.
- Valoarea strategică a resurselor de hidrocarburi este susţinută de
următoarele argumente:
� controlul zăcămintelor de hidrocarburi asigură necesarul energetic în
contextul dinamicii economice globale şi a competiţiei tehnologice şi militare actuale.
În aceste condiţii, competiţia pentru hidrocarburi devine acerbă, cel puţin până la
implementarea soluţiilor alternative, care să înlocuiască hidrocarburile ca principală
resursă energetică.
� În clasamentul statelor africane bogate în petrol, Nigeria ocupă locul al 2-lea
după Libia, urmată de Angola, Sudanul de Sud, Sudan şi Somalia.
� Miza petrolului are legături cu instabilitatea din perimetrul lacului Ciad12, cu
colapsarea Somaliei, cu procesul secesionist sudanez care a făcut obiectul studiului de caz
nr.1 fiind, totodată, catalizatorul conflictelor din R.D. Congo şi Angola.
- Valoarea strategică a resurselor de uraniu este susţinută de următoarele
argumente:
� Aplicaţiile industriale militare şi civile ale uraniului;
10Critical Raw Materials for EU, Report of the Ad-hoc Working Group on defining critical raw materials, https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/eip-raw-materials/en/community/document/critical-raw-materials-eu-report-ad-hoc-working-group-defining-critical-raw, accesat la data de 20.10.2015 11REGULAMENTUL (CE) NR. 2368/2002 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/regulamente/Reg%202368_2002/Regulament%202368_2002%20versiune%20actualizata.pdf, accesat la data de 20.09.2015. 12Assessment of Undiscovered Oil and Gas Resources of the Chad Basin Province, North-Central Africa, World Petroleum Resources Project, USGS, http://pubs.usgs.gov/fs/2010/3096/pdf/FS10-3096.pdf, accesat la data de 26.05.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 13 din 33
� Există un nivel încă redus al exploatărilor industriale coroborat cu intensa
activitate de prospectare geologică a zăcămintelor, aspecte care anunţă o accelerare a
competiţiei geopolitice;
� Marea majoritate a companiilor care operează zăcămintele subsahariene sunt
australiene şi franceze, dominaţia acestora respectând geografia fostelor imperii
coloniale britanic şi francez. Australia, un jucător discret politic dar foarte important în
piaţa de uraniu subsahariană, poate deveni, în timp un jucător geostrategic activ pe
fondul expansiunii chineze din Oceanul Indian13.
� Întrucât 75% din necesarul de energie electrică al Franţei este
asigurat de centralele nucleare14, securizarea minelor de uraniu reprezintă un obiectiv
major de securitate naţională al acestei ţări.
- Miza diamantelor este susţinută de următoarele argumente:
� Valoarea mare de comercializare a acestor minereuri pe piaţa liberă care
poate servi la finanţarea violenţei la nivel global, motiv pentru care, în anul 2002,
O.N.U. a adoptat Sistemul de Certificare pentru Procesul Kimberley15 menit să prevină
pătrunderea pe piaţa liberă a „diamantelor de război” sau a „diamantelor însângerate”;
� Minele de diamante din R.D.Congo, Botswana şi Africa de Sud conţin
aproximativ 50% din rezervele de diamante industriale ale lumii.
Capitolul nr. 3, intitulat SECURIZAREA PIVOTULUI GEOPOLITIC
SUBSAHARIAN, a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din
perspectiva neutră, oferită de cadrul de analiză al teoriei pivotului geopolitic, punându-
se accent pe procesele geopolitice care au marcat ultimii 75 de ani din istoria
subcontinentului subsaharian şi pe imperativul strategic al securizării acestuia de către
jucătorii geostrategici.
Geostrategul american Zbigniew K. Brzezinski a introdus în definiţia pivotului
geopolitic factorul reprezentat de interesul crucial al jucătorilor geostrategici activi în
13Uranium in Africa, Updated February 2015, WORLD NUCLEAR ASSOCIATION, http://www.world-nuclear.org/info/country-profiles/others/uranium-in-africa/, accesat la data de 20.10.2015 14Mining business group worldwide, http://www.areva.com/EN/maps-59/areva-worldwide-presence.html, accesat la data de 24.05.2015 15 REGULAMENTUL (CE) NR. 2368/2002 AL CONSILIULUI din 20 decembrie 2002 de punere în aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu diamante brute, http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/regulamente/Reg%202368_2002/Regulament%202368_2002%20versiune%20actualizata.pdf, accesat la data de 20.09.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 14 din 33
identificarea şi protejarea pivoţilor16. Pe cale de consecinţă, cheia demonstraţiei
caracterului pivotal al Africii Subsahariene din perspectiva teoriei pivotului geopolitic a
urmărit evidenţierea competiţiei geopolitice de la nivelul subcontinentului subsaharian din
ultimii 75 de ani. Analiza a fost structurată pe două perioade majore de timp: prima,
corespunzătoare bipolarităţii postbelice; a doua, corespunzătoare unipolarităţii consecutive
imploziei U.R.S.S. din anul 1991.
Principalele procese geopolitice subsahariene care confirmă caracterul pivotal al
subcontinentului şi importanţa securizării Africii Subsahariene în perioada cuprinsă
între anii 1945-1991 au fost:
• decolonializarea, crearea statelor independente africane şi redeşteptarea
mândriei de a fi african prin cele două curente ideologice dominante: panafricanismul şi
negritudinea;
• reîmpărţirea sferelor de influenţă subcontinentale între cele două blocuri
antagonice dominate de S.U.A. şi U.R.S.S.;
• transferarea conflictului ideologic, politic, instituţional, economic şi militar
dintre cei doi hegemoni pe teritoriul subsaharian şi transformarea pivotului într-un
spaţiu de conflictualitate, precum a fost descris, în studiul de caz nr. 2, conflictul civil
din R.D.Congo;
• apariţia proceselor de fragmentare internă a statelor subsahariene şi de
pendulare geopolitică între cele două blocuri de putere şi crearea zonei de compresie
subsahariene;
• transformarea zonei de compresie în „centură de ruine” – shatterbelt prin
acutizarea competiţiei geopolitice dintre cele două blocuri de putere;
• participarea statelor subsahariene la crearea celui de-al treilea pol, al
Mişcării de Nealiniere şi al Grupului celor 77, neafiliat nici unui bloc de putere, cu
scopul de a le proteja interesele în cadrul O.N.U. şi al altor organisme internaţionale şi a
le asigura un cadru de cooperare şi întrajutorare.
16Zbigniew Brzezinski,. The Grand Chessboard: American Primacy and its Geostrategic Imperatives, BasicBooks, 1997, http://www.takeoverworld.info/Grand_Chessboard.pdf, accesat la data de 29.07.2015, p. 53
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 15 din 33
Principalele procese geopolitice subsahariene care confirmă caracterul pivotal al
subcontinentului şi importanţa securizării Africii Subsahariene în perioada cuprinsă
între anii 1991 şi până în prezent au fost:
• vidul de putere regional generat de dispariţia unuia dintre jucătorii geostrategici
activi (U.R.S.S.) şi afropesimismul celuilalt jucător (S.U.A.) caracteristic anilor 1990;
• penetrarea economică, politică şi instituţională, în forţă, a Chinei şi apariţia
unui nou jucător geostrategic activ subsaharian;
• interferenţa misionarismului hanbalit în state cu procente importante de
etnici musulmani şi apariţia islamismului subsaharian;
• reconfigurarea sferelor de influenţă şi a alianţelor zonale între jucătorii
geostrategici activi la nivelul subcontinentului reprezentaţi de China şi Federaţia Rusă, pe
de o parte, şi S.U.A., Franţa, Marea Britanie, India şi Japonia, de cealaltă parte;
• iniţierea noii „curse pentru Africa Subsahariană” tradusă prin creşterea
instabilităţii, configurarea profilului de „centură de ruine” – shatterbelt şi apariţia crizelor
sistemice, multifactoriale, multifocale, cu impact major asupra securităţii euro-atlantice.
Al patrulea capitol, intitulat CRIZA GEOPOLITICĂ A ZONEI PIVOT
SUBSAHARIENE ŞI IMPLICAŢIILE ACESTEIA ASUPRA SECURITĂŢII EURO-
ATLANTICE a urmărit demonstrarea caracterului pivotal al Africii Subsahariene din
perspectiva afro-pesimistă proprie cadrului conceptual furnizat de teoria spaţiilor
globale punându-se accent pe identificarea tipurilor şi cauzelor stării de criză prelungită
din spaţiul subsaharian şi pe implicaţiile acesteia asupra securităţii euro-atlantice.
Din perspectiva teoriei spaţiilor globale, caracterul pivotal al Africii Subsahariene
a fost certificat de elementele definitorii ale statutului de „centură de ruine”. Acest statut
a fost definit de autorul teoriei, Saul Bernard Cohen, prin următoarele caracteristici17:
� instabilitate politică,
� fragmentare geopolitică,
� mare importanţă geostrategică,
� localizare la confluenţa spaţiilor globale, maritim şi continental,
17Saul Bernard Cohen, Geopolitics: The Geography of International Relations, Third Edition, Rowman&Littlefield Publishing Group Inc., USA, 2015, p.37
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 16 din 33
� pendulare între spaţiile geostrategice şi prin urmare, având apartenenţă
ambiguă, nici maritimă, nici continentală.
Aceste trăsături au fost deja demonstrate în cadrul parcursului analitic din
capitolele precedente, referitoare la caracterul pivotal al Africii Subsahariene din
perspectiva teoriei dominaţiei globale şi a teoriei pivotului geopolitic.
Elementele supra-adăugate în contextul acestui ultim cadru de analiză au fost cele
ale consecinţelor subsecvente statutului de zonă pivot sudică şi ale competiţiei
geopolitice pentru controlul acestui spaţiu, elemente concretizate prin instabilitate,
violenţă, conflictualitate şi episoade repetate şi prelungite de criză.
Deşi, pe fond, criza exprimă o disfuncţie majoră de sistem, ea poate dobândi
caracteristici diferite în funcţie de breşa sectorială la nivelul căreia s-a materializat:
politică, economică, demografică, al resurselor de apă şi hrană, ecologică, socială.
Criza politică subsahariană reprezintă consecinţa proceselor geopolitice locale
din ultimii 75 de ani. Tranziţia politică postcolonială a presupus tensiuni şi crize
exprimate prin conflictualitate, puciuri, slăbirea coeziunii interne, secesionism şi
apariţia statelor slabe, eşuate şi colapsate. Pe acest fond de coeziune socio-politică
internă slabă şi faliment statal, intervenţia jucătorilor geostrategici activi, generată de
miza controlului spaţiului pivotal, determină prelungirea crizelor şi transformarea
acestora în conflicte armate şi războaie civile, o astfel de situaţie fiind cea din Angola,
descrisă în studiul de caz nr. 3.
Criza politică subsahariană este indisolubil legată de criza economică, de sărăcia
şi subdezvoltarea care definesc acest spaţiu şi se traduce prin instabilitate politică,
insubordonare civică, lovituri de stat urmate de instalarea regimurilor represive.
Plasarea Africii în afara fluxurilor globalizante a adâncit discrepanţa dintre statele
bogate şi cele sărace, a acutizat tensiunile şi a transformat continentul într-o sursă de
insecuritate prin fenomenele de migraţie ilegală transfrontalieră, piraterie, terorism,
criminalitate organizată.
Crizele politice şi economice se răsfrâng asupra capacităţii populaţiei de a-şi
asigura hrana zilnică. Crizele alimentare subsahariene reprezintă rezultatul unui cumul
de factori climatici, economici, politici, administrativi. Fiind legate în mod direct de
capacitatea de supravieţuire a individului uman, crizele alimentare subsahariene se
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 17 din 33
transformă cu rapiditate în crize umanitare cu potenţial exploziv regional prin
fenomenul migraţiei transfrontaliere şi al propagării concentrice a instabilităţii în statele
sau regiunile învecinate.
Crizele alimentare sunt conjugate cu dezastrele ecologice, determinând
acutizarea tensiunilor, apariţia episoadelor de violenţă, de insubordonare civică,
terorism şi piraterie maritimă, situaţie descrisă în studiul de caz numărul 4, referitor la
criza din Delta fluviului Niger. Din perspectiva schimbărilor climatice, Africa este
continentul cel mai expus efectelor şi, totodată, cel mai puţin pregătit pentru gestionarea
consecinţelor acestora. Situaţia este explozivă din cel puţin două motive: populaţia
africană este predominant rurală şi are ca sursă primordială de venit agricultura, iar
previziunile demografice pentru anul 2050, anunţă o criză demografică de creştere a
populaţiei subsahariene până la valori de 1,2 - 1,3 miliarde de locuitori18. În aceste
condiţii, securitatea alimentară subsahariană devine critică pentru menţinerea stabilităţii
mediului internaţional de securitate.
Pe de altă parte, criza resurselor de apă se anunţă a fi una dintre cele mai
explozive şi mai greu de dezamorsat, mai ales în contextul încălzirii globale. Problema
devine spinoasă atunci când sursele de apă străbat zone preponderent deşertice, mai ales
în condiţiile exploziei demografice preconizate pentru următorii 40 de ani.
Hidropolitica19 subsahariană urmează parcursul celei din Orientul Mijlociu şi din
Orientul Apropiat, anunţând viitoare conflicte, mai ales în contextul încălzirii globale.
Toate aceste crize au rădăcini în eşecul formării statului modern african,
consecinţă a incongruenţei dintre modelul weberian al statului occidental şi
neopatriarhatul societăţii africane. Tribalismul, nepotismul şi tendinţa de a prezerva
avantajele în sânul propriei comunităţi s-au materializat prin discrepanţe majore în
planul dezvoltării durabile, atât la nivel interstatal cât şi la nivel intrastatal, generând
crize sociale cu potenţial exploziv, precum cea din Africa de Sud descrisă în studiul de
caz numărul 5.
18World Population Prospects The 2012 Revision Key Findings and Advance Tables, United Nations, New York, 2013, http://esa.un.org/wpp/Documentation/pdf/WPP2012_%20KEY%20FINDINGS.pdf, accesat la data de 27.02.2014. 19Harry Verhoeven, Africa’s Next Hegemon: Behind Ethiopia’s Power Plays, 12.04.2015, http://ogadentoday.com/?p=6991, accesat la data de 27.10.2015
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 18 din 33
Identificarea impactului transformărilor geopolitice subsahariene asupra
securităţii euro-atlantice
Criza sistemică, structurală, a zonei pivot sudice atinge etajele vitale, bazale ale
piramidei necesităţilor umane20, generând insubordonare civică, violenţă, migraţie
transfrontalieră ilegală, criminalitate organizată, terorism, tâlhărie maritimă.
Discrepanţa demografică dintre U.E. (scădere demografică şi îmbătrânire) şi
Africa Subsahariană şi Asia (creştere demografică şi dominanţa grupelor de vârstă
tinere) coroborată cu prăpastia dintre nivelul ridicat de dezvoltare al U.E. şi cel foarte
scăzut din celelalte două spaţii componente ale triunghiului afro-eurasiatic transformă
statele U.E., printre care şi România, în ţinte ale migraţiei ilegale transfrontaliere în
relaţie directă cu reţelele de crimă organizată şi terorism.
Impactul migraţiei transfrontaliere ilegale asupra statului receptor se resimte pe
mai multe planuri:
• economic: migranţii ilegali devin o povară economică la adresa statului
receptor ca urmare a cheltuielilor necesare combaterii reţelelor de trafic de persoane,
gestionării cazurilor depistate (adăpost temporar, hrană, asistenţă medicală şi juridică,
transport etc.), prin supraîncărcarea mecanismelor de protecţie socială şi a celor de
sănătate publică, situaţie care poate deveni explozivă în condiţiile unei migraţii ilegale
de amploare pe fondul unui buget naţional restricţionat;
• social: migranţii ilegali pot deveni surse de scindare socială ca urmare a
reacţiilor contradictorii generate de prezenţa acestora (reacţii în favoarea migranţilor
versus reacţii împotriva acestora) sau prin „inundarea” pieţei de forţă de muncă şi,
implicit, inducerea fenomenului de şomaj în rândul localnicilor etc. Pot duce la apariţia
mişcărilor şi organizaţiilor extremiste;
• demografic: valurile importante de migraţie ilegală pot determina
modificarea structurii etnice şi confesionale la nivelul statului receptor;
• cultural: diferenţele culturale dintre populaţia statului receptor şi migranţii
ilegali se pot solda fie cu fenomene de hibridizare între cele două profile culturale, fie
cu tensiuni şi crize cu caracter exploziv;
20 Abraham Maslow, ierarhia nevoilor. Piramida lui Maslow, http://www.stefamedia.com/abraham-maslow-ierarhia-nevoilor/#lightbox[995]/0/, accesat la data de 10.06.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 19 din 33
• politic: prezenţa importantă, vizibilă şi impropriu gestionată de autorităţi a
migranţilor ilegali, pe fondul tensiunilor culturale şi economice se repercutează în plan
politic prin creşterea instabilităţii politice şi pierderea puterii de către partidele aflate la
guvernare în statul receptor;
• al sănătăţii publice: migranţii ilegali purtători de boli infecţioase transmisibile
pot deveni vectori epidemici în statul receptor. Fenomenul migraţiei ilegale poate deveni
extrem de periculos în condiţiile interferenţei reţelelor de terorism, care pot transforma
migranţii ilegali în vectori de bioterorism la nivelul statului receptor;
• al siguranţei publice: fiind, în general, persoane cu profiluri de vârstă,
sănătate, educaţie, stare economică de cele mai multe ori scăzute, sunt pasibile de
săvârşirea de infracţiuni, prin aşa-numitul fenomen al „importului de criminalitate”,
pentru a-şi asigura supravieţuirea în statul receptor;
• al securităţii naţionale: fiind un fenomen conectat reţelelor de trafic de
persoane care, la rândul lor, pot avea legături cu reţelele de terorism şi de piraterie
maritimă, migraţia ilegală reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale a
statului receptor.
Migraţia ilegală provenită din Africa Subsahariană este favorizată de următorii
factori:
� existenţa unui bazin larg de recrutare a migranţilor ilegali generat de
caracteristicile mediului de securitate subsaharian;
� dezvoltarea reţelelor de criminalitate organizată ca urmare a sărăciei,
subdezvoltării şi falimentului statal;
� instabilitatea din nordul Africii;
� eşuarea statală a Libiei după căderea regimului Gaddafi, în octombrie 2011,
care a transformat porturile acestui stat în noduri de tranzit ale rutelor de migraţie
ilegală maritimă către ţărmurile europene.
Rutele migraţiei ilegale provenite din Africa Subsahariană sunt preponderent
maritime, provenite din porturile nord-africane, principalele porţi de intrare în U.E. fiind
ţărmurile mediteraneene ale Maltei, Italiei, Franţei, Spaniei, Greciei.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 20 din 33
Rutele migraţiei ilegale spre UE21 sunt:
• maritime – destinate migranţilor ilegali africani;
• terestre – destinate migranţilor din Asia de Sud, Iran şi Peninsula Arabă, cu
rută de tranzit obligatorie prin Turcia;
• mixte – destinate migranţilor ilegali africani din Cornul Africii.
Reţelele de migraţie ilegală sunt conduse de reţelele de criminalitate organizată
care, prin extinderea fenomenului, au devenit ameninţări asimetrice la adresa securităţii
naţionale a statelor europene, fapt menţionat şi de raportul de activitate al S.R.I. pentru
anul 2014. Întrucât reţelele nigeriene de traficanţi de persoane şi migranţi controlează
migraţia ilegală din vestul şi centrul Africii, acestea au făcut obiectul unei atenţii
speciale din partea autorităţilor de profil din U.E. şi din Nigeria22. Reţelele de crimă
organizată nigeriene desfăşoară o activitate infracţională care cuprinde şi alte tipuri de
activităţi, de la traficul de droguri la contrabandă, trafic cu medicamente contrafăcute,
trafic de arme, piraterie şi tâlhărie maritimă.
Pe de altă parte, în nordul Africii, în Cornul Africii şi în Centura Saheliană este
tot mai greu de stabilit demarcaţia dintre crimă organizată şi terorism. Există situaţii în
care reţelele de crimă organizată reprezintă interfaţa organizaţiilor teroriste, sursele de
finanţare ale acestora (aşa numitele reţele de narco-terorism) şi furnizorii de logistică
pentru activităţile teroriste. Astfel, fenomenul migraţiei ilegale devine vectorul prin care
reţelele de terorism se diseminează în teritoriul ţintă. De altfel, conform datelor
furnizate de GlobalSecurity.org23 porturile libiene sunt controlate de organizaţii
islamiste afiliate Al Qaida A.Q. şi Statului Islamic S.I., ceea ce înseamnă că rutele
maritime de migraţie ilegală provenite din porturile libiene sunt controlate de organizaţii
teroriste.
În acest context, valul migraţionist din lunile august-octombrie 2015 care a vizat
U.E. a reprezentat o oportunitate pentru reţelele islamiste africane şi arabe de a pătrunde
21Europe's migration crisis, Thomsonreuters.com, 15.09.2015, http://graphics.thomsonreuters.com/15/migrants/, accesat la data de 24.05.2015 22EUROPOL SUPPORTS THE FIGHT AGAINST NIGERIAN HUMAN TRAFFICKING NETWORKS, EUROPOL, 05.10.2015, https://www.europol.europa.eu/latest_news/europol-supports-fight-against-nigerian-human-trafficking-networks, accesat la data de 19.09.2015 23Libyan Civil War – 2014, globalsecurity.org, http://www.globalsecurity.org/military/world/war/libya-civil-war-2.htm, accesat la data de 20.04.2015
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 21 din 33
nestingherit pe teritoriul U.E., iar rezultatele încep să fie vizibile prin atentatele din Franţa
din 13 noiembrie 2015, seria de atentate dejucate şi ameninţările cu bombă din Germania şi
Marea Britanie de la sfârşitul lunii noiembrie 2015, precum şi prin seria de atacuri asupra
femeilor din noaptea de Anul Nou 2016 din Germania. Fenomenul este cu atât mai grav cu
cât acest val migraţionist a permis pătrunderea microcelulelor teroriste pe tot cuprinsul
spaţiului central european, efectul destabilizator potenţial fiind unul de proporţii, mai ales
în contextul unor atacuri cu bombe murdare, arme chimice sau bacteriologice. De altfel,
transformarea migranţilor clandestini în vectori pandemici utilizaţi în scopuri teroriste a
suscitat îngrijorări în contextul epidemiei de febră hemoragică Ebola care a izbucnit în
vestul Africii24 (Guineea, Liberia, Sierra Leone) în luna februarie 2014.
Migraţia ilegală şi cortegiul de consecinţe în planul economic, al siguranţei şi
ordinii publice, al securităţii naţionale, a generat un fenomen de radicalizare a populaţiei
europene. Fenomenul este cu atât mai grav cu cât el se suprapune curentului euro-
sceptic25, tot mai solid la nivelul societăţii europene, riscând să determine implozia U.E.
Această stare de fapt poate deveni cu atât mai îngrijorătoare cu cât multe dintre statele
care furnizează jihadiştii şi migranţii ilegali sunt principale receptoare de ajutoare
financiare din partea U.E., situaţie care s-ar putea schimba în contextul radicalizării şi al
recrudescenţei mişcărilor şi partidelor extremiste. Toate aceste consecinţe sunt cu atât
mai grave cu cât extremismul politic are efecte devastatoare atât asupra solidităţii şi
perenităţii construcţiei europene, cât şi în privinţa viitorului democratic al Europei, din
care face parte şi România.
Pe de altă parte, anual, pierderile provocate de pirateria maritimă (în marea
liberă) şi de jaful armat pe mare (în apele interne, apele arhipelagice sau în marea
teritorială a unui stat) depăşesc 24,8 de miliarde $. La nivel global, U.E. se situează pe
primul loc în clasamentul statelor afectate de tâlhărie maritimă, cu pierderi anuale de
aproximativ 11 miliarde $, reprezentând 44% din valoarea pagubelor globale. 70% din
24Bruce Dorminey, Ebola As ISIS Bio-Weapon?, Forbes, 05.10.2014, http://www.forbes.com/sites/brucedorminey/ 2014/10/05/ebola-as-isis-bio-weapon/, accesat la data de 26.09.2015 25Soeren Kern, European Elections: "No to Europe, Yes to Europe", GATESTONE INSTITUTE: INTERNATIONAL POLICY COUNCIL, 30.05.2014, http://www.gatestoneinstitute.org/4333/european-elections, accesat la data de 20.10.2015
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 22 din 33
totalul pierderilor produse de pirateria maritimă din Golful Aden sunt decontate tot de
economiile europene26.
În baza principiilor de drept internaţional care au declarat pirateria maritimă o
crimă de drept internaţional au fost iniţiate operaţiuni militare care au vizat deopotrivă
reţelele de piraterie maritimă şi pe cele de terorism din Golful Aden, Marea Roşie,
Oceanul Indian şi Marea Mediterană.
Efectele acestor intervenţii în intervalul 2010-2014, la nivelul Africii
Subsahariene, au constat în27:
� descreşterea în intensitate a fenomenului tâlhăriei maritime, cu excepţia R.
D. Congo şi a Ghanei;
� deşi fenomenul este răspândit relativ uniform la scara întregului continent,
numărul atacurilor a rămas redus, cu excepţia regiunilor din dreptul Golfului Aden,
Mării Roşii şi Golfului Guineea, unde fenomenul a dobândit un caracter endemic, semn
că operaţiunile militare au avut efect descurajant.
La nivelul Africii Subsahariene, pirateria maritimă, crima organizată şi terorismul
sunt separate prin demarcaţii foarte fine. Porturile somaleze, spre exemplu, de unde se
execută atacurile piratereşti în Golful Aden, Oceanul Indian şi Marea Roşie sunt
controlate de grupări islamiste afiliate Al Shabaab, precum a fost descris în studiul de
caz nr. 6 privitor la Somalia. Reţelele de trafic de fiinţe umane originare din estul Africii
şi din Peninsula Arabă se află în legătură cu reţelele de piraţi care asigură transportul
maritim între Yemen şi Somalia. Din acest motiv, operaţiunile de contraterorism din
Golful Aden au avut drept rezultat scăderea masivă a tâlhăriilor maritime în regiune.
Ultimul capitol, intitulat IMPACTUL ÎNTĂRIRII DEZIRABILE A RELAŢIILOR
ROMÂNO-AFRICANE ASUPRA SECURITĂŢII ŢĂRII NOASTRE a fost destinat
descrierii evoluţiei relaţiilor politice, economice şi militare ale României cu statele
subsahariene, înainte şi după evenimentele din 1989 şi identificării impactului pe care
reorientarea politicii externe româneşti către statele subsahariene l-ar putea avea asupra
securităţi naţionale actuale şi viitoare a României.
26Alfredo Burlando, Anca Cristea, Logan M. Lee, The Trade Consequences of Maritime Insecurity: Evidence from Somali Piracy, University of Oregon, 09.04.2015, http://pages.uoregon.edu/cristea/Research_files/PiracyTrade.pdf, accesat la data de 29.10.2015, p.4 27ICC IMB Piracy and Armed Robbery Against Ships – 2014 Annual Report, Idem.op.cit., REPORT FOR THE PERIOD 1 January – 31 December 2014, ICC International Maritime Bureau, January 2015, http://www.hellenicshippingnews.com/wp-content/uploads/2015/01/2014-Annual-IMB-Piracy-Report-ABRIDGED.pdf#page=5&zoom=auto,-107,513, accesat la data de 29.10.2015, p.5
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 23 din 33
Putem structura cronologic relaţiile efective ale României cu spaţiul subsaharian
în două mari etape:
• perioada Războiului Rece, divizată în două subetape: cea premergătoare şi
cea ulterioară invaziei sovietice în Cehoslovacia;
• perioada de la încheierea Războiului Rece şi până în prezent.
În tot acest interval de timp, relaţiile bilaterale ale României cu statele subsahariene au
comportat trei categorii de aspecte: politico-diplomatice, economice şi militare.
Ameninţată de „doctrina suveranităţii limitate” Brejnev28 şi căutându-şi propriul
drum, independent, în politica internaţională, conducerea politică a României comuniste
a înţeles oportunitatea în plan politic şi economic oferită de decolonizare şi a devenit
unul dintre cei mai vocali şi mai fervenţi susţinători ai dreptului la autodeterminare al
popoarelor. În perioada cuprinsă între 1968, anul înăbuşirii „primăverii de la Praga”, şi
1989, anul evenimentelor care au dus la dispariţia sistemului comunist, România a
deschis relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu 28 de state subsahariene, a şcolarizat
mii de tineri africani în sistemul de învăţământ românesc, a întreţinut relaţii economice
cu majoritatea statelor africane şi a fost unul dintre furnizorii predilecţi de echipamente
şi dispozitive militare, armament şi muniţie în spaţiul subsaharian. Rolul de mare
sprijinitor al statelor lumii a treia i-a oferit statului român avantaje economice, militare
dar şi politico-diplomatice, România fiind singurul stat al blocului estic acceptat în
Grupul celor 77 şi unul dintre puţinele state europene comuniste având statut de
observator în cadrul Mişcării de Nealiniere.
În etapa imediat ulterioară evenimentelor din decembrie 1989, decidenţii politici
au hotărât retragerea României din „cărţile africane”. Pierderile suferite de România au
fost majore, atât din punct de vedere politico-diplomatic, unde s-a pierdut un capital de
influenţă important, cât şi la nivel economic şi militar, România pierzând parteneri
economici tradiţionali, care au fost rapid preluaţi de alţi parteneri comerciali. Deciziile
politice bizare din perioada anilor 1990 au accelerat prăbuşirea industriei de apărare
care, a atins nivelul minim al producţiei industriale militare la începutul anilor 2000.
Aderarea României la N.A.T.O. în anul 2004 şi la U.E. în anul 2007 au marcat revenirea
întrucâtva a interesului politic pentru foştii parteneri subsaharieni dar, din păcate,
28Tiberiu Tănase, 1968 - „Primăvara de la Praga” şi intervenţia din Cehoslovacia, Revista ART-EMIS ACADEMY, 19.08.2014, http://www.art-emis.ro/istorie/2422-1968-primavara-de-la-praga-si-interventia-din-cehoslovacia.html, accesat la data de 11.11.2014.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 24 din 33
eforturile diplomaţilor români din cadrul Direcţiei Orient Mijlociu şi Africa a M.A.E.29
de a susţine necesitatea adoptării unui plan de măsuri vizând refacerea sferei de
influenţă româneşti în Africa Subsahariană, s-au lovit de inerţia decidenţilor politici din
ultimii 10 ani.
Reconfigurarea paradigmatică a relaţiilor Est-Vest pe fondul crizei din Ucraina,
necesitatea combaterii dependenţei vest-europene de gazul rusesc, precum şi impactul
controlului şi exploatării surselor de metale strategice asupra înaltelor tehnologii
militare şi civile, transformă Africa într-un spaţiu de importanţă strategică pentru
menţinerea actualului status quo. În acest context, capitalul uriaş de influenţă şi de
imagine pozitivă deţinut de România în rândul statelor subsahariene poate reprezenta un
atu politic şi economic, în ultimă instanţă, extrem de profitabil atât pentru statul român,
cât şi pentru aliaţii săi. Redeschiderea reprezentanţelor diplomatice în statele
considerate de către strategii M.A.E. „capete de pod” şi planificarea unor vizite ale
înalţilor oficiali români în statele subsahariene sunt primii paşi pentru atingerea unor
obiective strategice pe termen lung.
Ultima etapă a parcursului ştiinţific s-a încheiat cu un capitol de concluzii. Am
identificat, în cadrul fiecărui capitol al tezei câteva concluzii principale din care derivă o
serie de concluzii secundare.
Prima concluzie principală a prezentei lucrări, rezultată din analiza inclusă în primul
capitol, este aceea că Africa Subsahariană reprezintă o zonă geopolitică distinctă şi
unitară, un spaţiu dominat de sărăcie, subdezvoltare, cu oportunităţi minime de dezvoltare
umană, măcinată de conflictualitate şi secesionism intern. Pe de altă parte, cultura extrem
de puternică a Africii Subsahariene obligă ajustarea, în acord cu specificul acesteia, a
oricăror strategii, politici, programe de dezvoltare şi cooperare bilaterală dintre entităţile non-
africane şi cele africane, pentru a putea fi încununate de succes.
A doua concluzie principală a prezentei lucrări, derivată din parcursul analitic al
Capitolului nr. 2, este aceea că Africa Subsahariană reprezintă zona pivot sudică a
masei continentale afro-eurasiatice, profil anticipat, dar nedezvoltat ulterior, de către
geostrategul britanic Sir Halford J. Mackinder în anul 1919.
29Programul de măsuri pentru dezvoltarea relaţiilor României cu ţările din Africa Subsahariană în perioada 2007-2009, MAE; Locul statelor africane în politica externă a României, 2009, M.A.E.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 25 din 33
Din acest statut se deduc următoarele concluzii secundare:
• controlul ţărmurilor Africii Subsahariene va reprezenta un imperativ
strategic euro-atlantic în contextul actualei ofensive militare chineze din Oceanul
Indian şi din Africa Subsahariană;
• prin strategia de construire a centurii economice „Drumul Mătăsii” şi a
„Drumului Maritim al Mătăsii în Secolul 21” de extindere a sferei de influenţă şi de
control asupra zonei costaliere sudice a Eurasiei, Oceanului Indian şi a Africii
Subsahariene, China şi-a făcut publice aspiraţiile de hegemon afro-eurasiatic;
• caracteristicile actuale de putere ale Chinei (putere demografică în
expansiune (în acest sens, politica demografică a copilului unic a fost anulată30), putere
financiară, resurse de minereuri strategice, ieşire la Oceanul Planetar, rigoare societală
de tip confucianist şi ideologie naţionalistă) o recomandă ca pe o mare putere cu
potenţial de transformare în superputere. Dacă strategia „Drumului Mătăsii” va fi un
succes şi China va prelua controlul Africii Subsahariene, atunci va beneficia de resurse
uriaşe energetice, minerale şi de hrană, precum şi de teritoriu pentru expansiunea sa
demografică, putând deveni un hegemon global cu aspiraţii de dominaţie asupra masei
continentale afro-eurasiatice.
• în cazul unui scenariu de tip „lebăda neagră” al unui plan strategic ruso-chinez
de împărţire a sferelor de influenţă la nivelul masei continentale, Peninsula Arabă
îndeplineşte rolul de spaţiu interpivotal care asigură joncţiunea dintre cele două zone pivot
nordică şi sudică, Siria având importanţă geostrategică majoră în calitate de stat pivot care
asigură controlul asupra bazinului levantin al Mării Mediterane şi accesul interpivotal. Prin
urmare, este imperios necesar ca prezenţa occidentală în Peninsula Arabă să fie întărită şi
aliaţii Occidentului din regiune sprijiniţi;
• securizarea masivelor zăcăminte subsahariene de minereuri strategice,
devine imperativ strategic euro-atlantic întrucât asigură menţinerea supremaţiei şi
competitivităţii în domenii de referinţă, aparţinând înaltelor tehnologii militare şi civile;
30 China to end one-child policy and allow two, BBC NEWS, 29.10.2015, http://www.bbc.com/news/world-asia-34665539, accesat la data de 10.11.2015.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 26 din 33
• în contextul celei de-a treia revoluţii industriale31, miza controlului
minereurilor strategice excede ca importanţă strategică miza petrolului, iar miza
uraniului creşte;
• întrucât dependenţa vulnerabilizează iar, vulnerabilitatea hegemonului este
întotdeauna urmată de contestarea ordinii mondiale, dependenţa puterilor occidentale
de resursele strategice aflate sub controlul puterilor emergente riscă să destabilizeze ordinea
mondială actuală şi să genereze o viitoare confruntare hegemonică. Prin urmare, controlul
zăcămintelor de minereuri strategice africane este matriceal legat de menţinerea
stabilităţii şi ordinii mondiale actuale.
Aceste concluzii secundare, derivate din statutul de zonă pivot sudică al Africii
Subsahariene, conduc la a treia concluzie principală a lucrării şi anume: securizarea
zonei pivot sudice are implicaţii directe asupra capacităţii de prezervare sau de
schimbare a ordinii mondiale curente, impactul asupra ecuaţiei de putere globale
fiind unul major. Aceste atribute de zonă pivot sudică, conform teoriei dominaţiei
globale, conferă statului sau coaliţiei de state care vor controla Africa Subsahariană
capacitatea de a-şi consolida puterea şi, mai apoi, de a controla lumea.
Succesiunea de procese şi de transformări geopolitice subsahariene din ultimii 75 de
ani, prezentată în Capitolul nr. 3, confirmă imperativul strategic al jucătorilor activi de a
securiza pivotul subsaharian. Astfel, se confirmă caracterul pivotal al Africii
Subsahariene şi din perspectiva afro-neutră a teoriei pivotului geopolitic, mai recentă
decât teoria zonei pivot, aceasta fiind, totodată, a patra concluzie principală a prezentei
lucrări.
Din succesiunea evenimentelor prezentate în acest cadru de analiză rezultă
următoarele concluzii secundare:
• retragerea sau dispariţia unuia sau a mai multor jucători geostrategici
activi la nivelul spaţiului subsaharian a fost urmată de pătrunderea imediată a altuia
sau a altora, cu risc de transformare a acestora din urmă în puteri dominante la nivelul
subcontinentului, cu aspiraţii hegemonice globale („căderea” puterilor coloniale a fost
urmată de pătrunderea în Africa Subsahariană a S.U.A. şi U.R.S.S.; dispariţia U.R.S.S.
31Jeremy Rifkin, THE THIRD INDUSTRIAL REVOLUTION How lateral power is transforming energy, the economy and the world, http://www.thethirdindustrialrevolution.com/ , accesat la data de 20.12.2014
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 27 din 33
şi comutarea atenţiei S.U.A. spre alte zone geopolitice au fost urmate de pătrunderea
regională a Chinei);
• marginalizarea strategică a Africii Subsahariene a reprezentat o gravă
eroare strategică;
• decolonizarea Africii Subsahariene nu a însemnat dispariţia sferelor de
influenţă locale aparţinând fostelor puteri coloniale;
• neocolonizarea Africii Subsahariene de către China s-a bazat pe o
strategie de tip soft power, aplicată ulterior şi de ceilalţi jucători geostrategici activi:
S.U.A., India, Federaţia Rusă, Japonia;
• în ultimii 15 ani se constată o translatare a strategiei de securizare a pivotului
către formule de tip smart power;
• în contextul globalizării, competiţia geopolitică, soldată cu slăbirea, eşuarea
şi colapsarea statului ţintă, este urmată şi complicată de apariţia actorilor nonstatali
care intervin activ în ecuaţia de putere locală şi regională;
• vastitatea teritoriului subsaharian, tribalismul, sărăcia şi subdezvoltarea,
coroborate cu pierderea sau slăbirea controlului administrativ teritorial de către guverne
creează condiţii pentru proliferarea terorismului;
• există o tendinţă de unificare trans-continentală a mişcărilor şi
organizaţiilor islamiste pe axa Somalia - R. Centrafricană - Nigeria în conjuncţie cu
islamismul din Centura Saheliană, nord-african şi cel din Peninsula Arabă;
• în condiţiile actualei ofensive occidentale în Siria şi Irak, este posibil să
asistăm la o retragere a islamiştilor către zonele sigure din Africa Subsahariană
urmată de recrudescenţa şi proliferarea terorismului la nivel african;
• competiţia geopolitică subsahariană urmăreşte dominaţia pivotului în scopul
securizării resurselor minerale şi energetice şi a poziţiei geostrategice.
A cincea concluzie principală a prezentei lucrări, derivată din analiza care a
făcut obiectul Capitolului nr. 4, este că Africa Subsahariană reprezintă un spaţiu
măcinat de instabilitate politică, crize prelungite şi conflicte, generate de competiţia
geopolitică pentru controlul său, aspecte care confirmă profilul de „mare centură de
ruine”, consecinţă a caracterului pivotal al spaţiului respectiv.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 28 din 33
Acest cadru de analiză a generat o serie de concluzii secundare precum urmează:
• crizele Africii Subsahariene se transformă rapid în crize umanitare pe fondul
sărăciei, subdezvoltării, corupţiei şi impotenţei administrative a guvernelor
subsahariene;
• crizele subsahariene se potenţează reciproc şi escaladează în conflicte,
războaie civile şi crize umanitare;
• între criza politică şi criza economică subsahariană există o relaţie biunivocă,
de potenţare reciprocă;
• întrucât peste 90% din populaţia subsahariană este angrenată în activităţi
agricole de subzistenţă, crizele ecologice se transformă rapid în crize economice şi
alimentare;
• crizele alimentare subsahariene sunt generate de schimbările climatice,
coroborate cu sărăcie, subdezvoltare, creşterea preţului alimentelor, corupţie, impotenţă
guvernamentală, conflicte civile;
• explozia demografică subsahariană preconizată pentru următorii 40 de ani
(de 1,2 - 1,3 miliarde locuitori) anticipează crize explozive alimentare şi de
aprovizionare cu apă în condiţiile actualului nivel de dezvoltare subsaharian;
• criza surselor de apă se anunţă una explozivă în contextul încălzirii globale
şi a creşterii demografice subsahariene;
• criza socială subsahariană este structurală, generată de caracterul
neopatriarhal al societăţii africane.
Prin urmare, caracterul de zona pivot sudică al Africii Subsahariene
reprezintă o certitudine, confirmată prin:
• identificarea perfectă dintre definiţia conceptului de zonă pivot şi
particularităţile subsahariene;
• competiţia acerbă dintre jucătorii geostrategici activi pentru securizarea şi
atragerea în sfera proprie de influenţă a zonei pivot;
• consecinţele acestei competiţii geopolitice asupra mediului intern de
securitate al zonei pivot sudice, reprezentate de instabilitate, conflictualitate şi
frecvenţa crescută a crizelor.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 29 din 33
Această ultimă observaţie reprezintă cea de-a şasea concluzie principală a
acestei lucrări.
Din acest cadru de analiză mai rezultă următoarele concluzii:
• criza sistemică a zonei pivot sudice se află la baza sărăciei şi subdezvoltării
pancontinentale, generând violenţă, migraţie transfrontalieră ilegală, criminalitate
organizată, terorism, tâlhărie maritimă;
• discrepanţa dintre tabloul demografic european pe de o parte şi cel
subsaharian şi sud-asiatic de cealaltă parte coroborată cu prăpastia dintre nivelele de
dezvoltare ale celor trei spaţii componente ale triunghiului afro-eurasiatic transformă
statele U.E., printre care şi România, în ţinte ale migraţiei ilegale transfrontaliere, în
relaţie directă cu reţelele de crimă organizată şi terorism;
• migraţia ilegală provenită din Africa Subsahariană este favorizată de
instabilitatea mediului de securitate pancontinental, de eşuarea Libiei, de proliferarea
reţelelor de crimă organizată şi terorism şi de existenţa unui bazin larg de recrutare a
migranţilor ilegali în rândul populaţiei subsahariene;
• migraţia ilegală subsahariană la nivelul U.E. se realizează preponderent pe
rute maritime transmediteraneene şi într-o mai mică măsură pe rute mixte care
traversează Golful Aden, Peninsula Arabă, Turcia, Grecia sau Albania;
• migraţia ilegală subsahariană în U.E. este coordonată de reţele de
criminalitate organizată, terorism şi piraterie maritimă;
• prin extinderea, impactul destabilizant şi prin conexiunile cu reţelele de
criminalitate organizată, terorism şi piraterie maritimă, fenomenul migraţiei ilegale a
devenit una dintre cele mai grave ameninţări asimetrice la adresa securităţii naţionale a
statelor europene.
• reţelele de criminalitate organizată implicate în traficul cu migranţi ilegali şi
fiinţe umane desfăşoară şi alte tipuri de activităţi infracţionale pe teritoriul U.E. precum:
trafic de droguri, de arme, de medicamente contrafăcute, contrabandă etc.;
• migraţia ilegală provenită din vestul şi centrul Africii este coordonată în cea mai
mare măsură de reţelele de criminalitate organizată nigeriene. Migraţia din estul Africii este
controlată de reţele de terorism, piraterie maritimă şi criminalitate organizată somaleze;
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 30 din 33
• în Cornul Africii, nordul Africii şi Centura Saheliană este foarte greu de
delimitat criminalitatea organizată de terorism şi de reţelele de piraterie maritimă;
• migraţia ilegală devine vector de diseminare a reţelelor teroriste la nivelul
teritoriului ţintă, în cazul nostru state U.E., porturile libiene şi cele somaleze, prin care
se realizează mare parte din migraţia ilegală din spaţiul subsaharian către Europa fiind
controlate de organizaţii islamiste;
• ameninţarea la adresa securităţii naţionale a statelor membre U.E. este
extrem de gravă întrucât există tentative de obţinere a armelor chimice, bacteriologice şi
a bombelor „murdare” de către organizaţiile islamiste;
• migraţia ilegală provenită din statele arabe şi subsahariene a determinat un nivel
alarmant de radicalizare a populaţiei statelor receptoare europene care se suprapune
curentului euro-sceptic anti-migraţionist. Fenomenul radicalizării populaţiei europene poate
deveni exploziv în contextul unei noi crize economico-financiare globale;
• recrudescenţa mişcărilor extremiste europene dublată de câştigarea
alegerilor interne europene de către lideri euro-sceptici ar putea determina implozia
U.E. pe modelul imploziei U.R.S.S., cu consecinţe explozive la nivelul construcţiei
de securitate europene şi euro-atlantice;
• statele U.E. sunt cele mai afectate de fenomenul pirateriei maritime şi al
jafului armat pe mare din spaţiul Golfului Aden;
• fenomenul pirateriei maritime subsahariene îşi are sorgintea în sărăcia şi
subdezvoltarea pancontinentală asociate cu incapacitatea guvernelor subsahariene (cu
excepţia Africii de Sud) de a controla spaţiile naţionale maritime, de aceea, el este
relativ uniform reprezentat la nivelul ţărmurilor africane;
• la nivelul Golfului Aden, Mării Roşii şi Golfului Guineea fenomenul a
dobândit un caracter endemic, favorizat de structura ţărmurilor, de falimentul statal şi de
corupţia endemică;
• instituirea operaţiunilor militare de contracarare a pirateriei maritime şi
terorismului din Golful Aden şi Marea Roşie a determinat scăderea importantă în
intensitate a fenomenului pirateriei maritime din regiunile amintite.
Prin urmare, impactul proceselor geopolitice subsahariene asupra securităţii
euroatlantice poate avea caracter exploziv, soldat cu implozia U.E. şi afectarea gravă a
unităţii transatlantice în absenţa unor măsuri urgente, coerente, ferme, de stopare a
migraţiei ilegale transfrontaliere, a islamismului subsaharian şi arab şi a radicalizării
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 31 din 33
populaţiei europene, concomitent cu ajustarea cauzelor care au generat aceste fenomene,
aceasta fiind cea de-a şaptea concluzie principală a lucrării.
În aceste condiţii, este imperios necesară formularea unei strategii coerente,
comune, euro-atlantice, de securizare a ţărmurilor subsahariene în paralel cu
programe de dezvoltare economică şi socială a statelor africane, în acord cu specificul
şi cu particularităţile culturale locale, cu asigurarea condiţiilor de educaţie a tinerilor
africani în universităţi occidentale şi formarea noilor generaţii de lideri subsaharieni, pentru
a evita riscul acaparării zonei pivot sudice de către China şi de aliaţii săi prezumtivi.
Principalele concluzii rezultate din cadrul de analiză al Capitolului nr. 5 sunt:
• apropierea de Africa Subsahariană a politicii externe româneşti în perioada
bipolarităţii a fost accelerată de doctrina sovietică intervenţionistă Brejnev care a dus
la invadarea Cehoslovaciei în anul 1968;
• raţiunile care au stat la baza acestei decizii strategice de politică externă a
României au fost: extinderea capitalului de influenţă politico-diplomatică la nivelul
Adunării Generale a O.N.U. prin capacitarea voturilor statelor subsahariene şi
transformarea României într-un mediator diplomatic între statele subsahariene şi
terţe puteri, extinderea pieţei de desfacere a produselor industriale româneşti în
paralel cu securizarea surselor ieftine de materii prime, aspecte esenţiale în planul
competitivităţii economice, dezvoltarea pieţei de desfacere a armamentului şi
tehnicii de luptă produsă de industria românească de apărare şi includerea
României în rândul principalelor state producătoare de armament din lume;
• în perioada bipolarităţii, România a fost singurul stat al blocului estic
acceptat în Grupul celor 77 şi unul dintre puţinele state europene comuniste având
statut de observator în Mişcarea de Nealiniere. A fost singura perioadă din istoria
sa când România şi-a depăşit statutul de putere minoră, devenind jucător geostrategic
activ în Africa Subsahariană;
• în perioada bipolarităţii, schimburile culturale bilaterale dintre România şi
statele subsahariene au urmărit creşterea capitalului de influenţă politică, economică şi
diplomatică a României prin educarea gratuită a tinerilor studenţi africani în universităţi
româneşti. Aceşti foşti studenţi africani în România au devenit ulterior lideri politici,
ofiţeri superiori, antreprenori locali, lideri de opinie în ţările lor de origine, formând o
reţea de prieteni ai României care mai este activă şi astăzi;
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 32 din 33
• datorită implicării active a României în susţinerea diplomatică şi economică a
tranziţiei postcoloniale a statelor subsahariene în baza principiului diplomatic al
echidistanţei şi al neimplicării deschise de partea nici unei grupări, capitalul de imagine
al României în Africa Subsahariană este unul foarte pozitiv şi la ora actuală;
• statele subsahariene cu care România a dezvoltat relaţii diplomatice strânse la
nivel de ambasadă şi cu care a avut puternice relaţii economice sunt deţinătoarele unor
poziţii strategice de excepţie la nivelul Oceanelor Indian şi Atlantic, precum şi a unora
dintre zăcămintele de minereuri strategice vizate de imperativele europene de securizare
în viitor a surselor de materii prime subsahariene;
• decizia politică de retragere a prezenţei româneşti în Africa Subsahariană în
perioada imediat următoare evenimentelor din 1989 a reprezentat o gravă eroare de
strategie politică;
• pierderile româneşti consecutive acestei decizii politice de retragere a
României din Africa Subsahariană au avut impact negativ direct, major, asupra:
o economiei naţionale prin pierderea pieţei de desfacere a produselor
româneşti şi a surselor de materii prime ieftine,
o industriei de apărare prin pierderea partenerilor tradiţionali africani,
o influenţei diplomatice prin diminuarea reprezentării româneşti la nivel
de ambasadă şi înlocuirea acesteia cu un sistem de consulate onorifice;
• retragerea României din Africa Subsahariană a fost urmată de preluarea
partenerilor săi subsaharieni de către China şi Federaţia Rusă, iar mai apoi şi de către
alţi jucători geostrategici activi, demonstrând că piaţa subsahariană a continuat să fie
extrem de importantă şi de ofertantă pentru economiile acestor state;
• reorientarea politicii externe româneşti către spaţiul subsaharian ar aduce
României mari beneficii în plan politic, diplomatic, economic, militar;
• succesul potenţial al unui reveniri a României pe „tabla de şah” subsahariană
este susţinut de istoricul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-africane, de imaginea
pozitivă a ţării noastre în Africa şi de capitalul de influenţă al africanilor care au studiat
în România.
NECLASIFICAT
NECLASIFICAT 33 din 33
Lucrarea beneficiază de anexe, tabel de abrevieri, lista de hărţi şi de tabele
precum şi de bibliografia aferentă.
În contextul vastităţii informaţionale actuale este imposibil de pretins că o
cercetare ştiinţifică ar putea acoperi în integralitate, toate aspectele comportate de o
temă precum cea abordată în această lucrare. Judecata umană, oricât de riguroasă ar fi,
depinde de calitatea informaţiilor iar, caracterul obligatoriu neclasificat al datelor
utilizate într-un astfel de demers poate aduce limitări în privinţa calităţii concluziilor.
Acest parcurs ştiinţific în problematica de securitate a Africii Subsahariene a
reprezentat o pledoarie în favoarea statutului de zonă pivot sudică al Africii
Subsahariene, anticipat de Halford J. Mackinder acum aproximativ 100 de ani şi trecut
cu vederea de geostrategii afro-sceptici. A fost, de asemenea, o pledoarie în favoarea
unei strategii comune euro-atlantice în privinţa Africii Subsahariene, menită să
contracareze atât ameninţarea la adresa stabilităţii ordinii mondiale actuale pe care ar
putea-o induce o hegemonie chineză asupra zonei pivot sudice, cât şi vulnerabilităţile
interne subsahariene care ameninţă să distrugă, prin exportul de insecuritate la nivelul
U.E., unitatea europeană şi transatlantică. Şi, mai presus de orice, a fost o pledoarie în
favoarea unei decizii politice de reclădire a relaţiilor bilaterale dintre România şi
statele subsahariene, în vederea sporirii puterii statale a României, a capacităţii
sale de apărare, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor de azi şi, mai ales, a
celor de mâine.