sevastru emilia - licenta - cap 1 -2
TRANSCRIPT
Universitatea din Petroşani
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea: FINANȚE ȘI BĂNCI
LUCRARE DE LICENŢĂ
Coordonator
Lector univ. dr. DRIGĂ IMOLA
Absolventă,
SEVASTRU EMILIA BEATRICE
Petroşani
2015
Universitatea din Petroşani
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea: FINANȚE ȘI BĂNCI
PERFORMANȚELE ACTIVITĂȚII BANCARE.
STUDIU DE CAZ BCR VS BRD
Coordonator
Lector univ. dr. DRIGĂ IMOLA
Absolventă,
SEVASTRU EMILIA BEATRICE
Petroşani
2015
3
CUPRINS
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I 5
PREZENTARE GENERALĂ A ACTIVITĂȚII BANCARE ............................................ 5
1.1. Scurt istoric a activității bancare în România........................................................ 5
1.2. Tipuri de bănci ce activează în sistemul bancar Românesc ................................... 6
1.2.1. BNR. Rolul și locul ei în sistemul bancar Românesc ......................................... 6
1.2.2. Băncile comerciale – aspecte generale............................................................... 7
1.3. Tipuri de activități desfășurate de către bănci ....................................................... 8
CAPITOLUL II 10
PERFORMANȚA ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ ........................................................ 10
2.1. Definirea performanței în activitatea bancară ..................................................... 10
2.2. Indici și indicatori de calcul și apreciere a performanței în activitatea bancară ... 12
2.3. Factori de risc ai performanței bancare și managementul acestora ...................... 17
4
INTRODUCERE
Motto:
„O bancă este o instituţie care îţi împrumută bani,
dacă poţi dovedi că nu ai nevoie de ei”
Bob Hope1
De la apariția primei bănci, în sensul modern al cuvântului, în Amsterdam în 1609,
economia mondială, și mai ales piața bancară a început să prindă elan.
Dacă la început, banca se ocupa cu controlarea calității monedelor afle în circulație,
ulterior ea a început să-și lărgească activitatea, dând depunătorilor de monede certificate de
depozit, certificate care confirmau cantitatea și calitatea de metal prețios pe care banca o
ținea în numele său.
Putem spune că, astfel a apărut o nouă formă de monedă, cea scripturală,
certificatele de depozit, certificate care erau bazate pe încrederea pe care deținătorii o
aveau în bancă, acestea fiind utilizate apoi în activitatea de plată.
Prin întreaga lor activitate, prin serviciile pe care le prestează, băncile au un rol
hotărâtor în viața economică contemporană. Practic nu există domeniu al vieți economice
și sociale care să nu aibă tangență cu activitatea bancară.
Buna funcţionare a întregii economii este indisolubil legată de crearea unui sistem
bancar funcţional, performant, bine consolidat. În aceste condiţii, monitorizarea
performanţelor tuturor entităţilor economice a obţinut un rol din ce în ce mai important.
Această monitorizare devine vitală în condiţiile în care mediul financiar-bancar este supus
unei concurenţe înverşunate şi unor riscuri variate şi necunoscute care pot avea o influenţă
negativă asupra activităţii.
1 http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=b%E3nci
5
CAPITOLUL I
PREZENTARE GENERALĂ A ACTIVITĂȚII BANCARE
1.1. Scurt istoric a activității bancare în România
Prima bancă comercială modernă s-a înființat în Principatele Romane în anul 1865
și a funcționat sub numele de Banca României. Banca a funcționat ca bancă comercială
privată până la lichidarea acesteia de către regimul comunist în anul 1948.
În perioada 1931-1932, sectorul bancar a resimțit repercusiunile crizei economice
datorita relațiilor strânse avute cu sectorul industrial. Supravegherea bancară era aproape
inexistentă. Toate acestea au contribuit la colapsul unor bănci mari.
În vederea întăririi sistemului bancar, Parlamentul României a aprobat la data de 8
mai 1934 “Legea privind organizarea ți reglementarea comerțului bancar”.
La scurt timp după preluarea puterii de stat de către comuniști, prin Decretul Lege
nr. 197/1948, toate băncile românești și străine au fost lichidate, cu excepția Băncii
Naționale a României, Companiei Naționale a Creditului Industrial și a Casei de Economii
și Consemnațiuni, iar Legea bancară din anul 1934 a fost abrogată. Băncile ne lichidate ș-
au continuat activitatea în baza prevederilor Codului Comercial și a legilor lor specifice2.
În anii care au urmat, sistemul bancar românesc a fost organizat ca un sistem
bancar centralizat cu monopol de stat, sistem caracteristic unei economii centralizate. În
anii 70, într-o perioada de liberalizare economică, în România, s-a permis deschiderea
sucursalelor a două bănci străine: Manufacturers Hanover Trust și Societe Generale.
Începând cu data de 1 Decembrie 1990, o dată cu desprinderea activității
comerciale desfășurate până atunci de Banca Națională a României, activitate preluată de
Banca Comercială Română, Băncii Naționale a României i-a rămas numai atribuțiile unei
bănci centrale.
Stabilirea cadrului juridic, prin aprobarea de către Parlament a celor două legi
bancare, respectiv Legea nr. 33 privind activitatea bancară și Legea nr. 34 privind Statutul
Băncii Naționale a României, ambele intrate în vigoare la data de 3 Mai 1991, a
reprezentat pentru economia românească începutul organizării sistemului bancar pe
principiile economiei de piață.
2 Drigă Imola – Operațiunile instituțiilor de credit, note de curs
6
În baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe două nivele3:
- la vârf, Banca Națională a României, ca bancă centrală a statului roman, organ
unic de emisiune;
- la bază, societățile comerciale bancare.
În momentul de față, anul 2015, își desfășurau activitatea pe teritoriul României un
număr de 30 de bănci comerciale și 9 sucursale ale unor bănci comerciale străine4.
1.2. Tipuri de bănci ce activează în sistemul bancar Românesc
Sistemul bancar poate fi definit ca ansamblul societăților bancare și instituțiilor
asimilate lor care funcționează într-o anumită țară, relațiile de colaborare dintre ele,
inclusiv relațiile acestora cu ceilalți agenți economici din economia națională care
reprezintă clientela bancară5.
Componentele de bază ale sistemului bancar din România sunt6:
- Banca Națională a României;
- Băncile comerciale.
1.2.1. BNR. Rolul și locul ei în sistemul bancar Românesc
Banca Națională a României (BNR) este banca centrală a țării și instituția de
emisiune monetară a statului român, având un rol deosebit în menținerea stabilității
monedei naționale și încrederii publicului în sistemul bancar, precum și în asigurarea unei
concurențe loiale între bănci și încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte care să
sprijine dezvoltarea sectorului privat sănătos7.
Cu toate că o idee de lege privind înființarea unei bănci naționale a existat din anul
1861, de abia în anul 1880 a apărut și legea prin care normele de organizare și funcționare
a Băncii Naționale a României care urma să-și înceapă activitatea la 1 Iulie 1880, bazându-
se pe un sistem mixt de colaborare a capitalurilor particulare cu statul și având un capital
de 30 milioane le, din care 10 milioane de lei capital de stat.
3 Drigă Imola – Instituții bancare internaționale, note de curs 4 http://www.bnr.ro/Banci-comerciale-1333.aspx 5 Hoanță Nicolae – Bani și bănci, ed. Economică, București 2001, p. 85 6 Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară, ed. Universitas, Petroșani 2007,
p.21 7 Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară, ed. Universitas, Petroșani 2007,
p.25
7
Rolul băncii în sistemul bancar și-n economia țării a fost unul major, banca:
- S-a implicat în dezvoltarea și susținerea economiei prin volumul de credite
acordate;
- A contribuit la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului
monetar, prin renunțarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur;
- A acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului, în perioadele de criză;
- În Războiul de Reîntregire a susținut financiar efortul de război al guvernului
român;
- A ajutat la unificarea monetară, după unirea din 1918.
Anterior anului 1990, BNR, îndeplinea atât funcții specifice unei bănci centrale, cât
și unele funcții specifice unei bănci comerciale.
Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la
economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci
centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său
fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor8.
1.2.2. Băncile comerciale – aspecte generale
Dacă la început, banca se ocupa cu controlarea calității monedelor afle în circulație,
ulterior ea a început să-și lărgească activitatea, dând depunătorilor de monede certificate de
depozit, certificate care confirmau cantitatea și calitatea de metal prețios pe care banca o
ținea în numele său.
Pe măsura treceri timpului, băncile au început să acorde împrumuturi cu ajutorul
fondurile atrase de la depunători, contribuind la extinderea relațiilor de credit și de
finanțare a activităților comerciale, punându-se astfel bazele creditări bancare.
Astăzi activitatea principală a unei bănci constă în comerțul cu bani. Banca este
intermediarul care, pe de o parte, “cumpără” bani, suportând un cost sub forma dobânzii
plătite, iar pe alta parte, “vinde”, plasează banii adunați sub forma creditelor acordate,
obținând venituri sub forma dobânzilor încasate9.
Băncile comerciale se supun legislației naționale, a statului pe teritoriul cărora își
desfășoară activitatea, cu privire la sistemul bancar.
8 http://www.bnr.ro/Istorie-BNR-1052.aspx
9 Drigă Imola – Operațiunile instituțiilor de credit, note de curs
8
În România băncile comerciale se supun reglementărilor BNR, aceasta fiind
entitatea emitentă de reguli și norme bancare din România, tot ea fiind și cea care emite
autorizația de funcționare băncilor comerciale.
1.3. Tipuri de activități desfășurate de către bănci
Băncile comerciale desfășoară două mari categorii de activități și anume10
:
- Activitatea de creditare;
- Activitatea de atragere de lichidități.
Din punct de vedere al activității bancare, operațiunile de creditare reprezintă
componența cea mai importantă a operațiunilor de plasament, atât din punctul de vedere al
volumului de activitate cât și al participării acestor categorii de operațiuni la realizarea
profitului băncii.
Operațiunile de creditare, din punct de vedere al destinației, se grupează în două
categorii11
:
- Operațiuni de creditare a persoanelor fizice - fac parte din gama largă a
operațiunilor cu persoane fizice, operațiuni cunoscute în literatura de specialitate
ca Retail Banking, proces în care băncile lucrează cu un număr mare de
tranzacții de volum redus. Retail banking este adesea combinată cu wholesale și
corporate banking;
- Operațiuni de creditare a persoanelor juridice - în raporturile sale cu agenții
economici, banca are un rol activ în sprijinirea clienților săi, pentru desfășurarea
unei activități rentabile, prin păstrarea și fructificarea economiilor bănești din
cont, ca și creditarea activităților de producție, comercializare, prestări servicii,
comerț exterior, realizarea unor investiții productive sau gospodărești. În
general, creditul acordat de bancă firmei trebuie să satisfacă numai
nevoile temporare ale afacerilor, să suplinească lipsa temporară a capitalului
lichid a agenților economici deoarece în caz contrar ar degenera într-o simpla
vărsare de fonduri. Băncile comerciale ș-au diversificat tehnicile de creditare
pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor și pentru a face față cerințelor
dezvoltării acestora, în funcție de profilul și de posibilitățile lor de creditare.
10
Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs 11 CosticăIonela, Lăzărescu Sorin Adrian – Politici și tehnici bancare, note de curs
9
Atragerea de lichidității de pe piață financiar-bancară de către bancă se poate
realiza prin:
- Depozite la vedere și la termen;
- Împrumuturi de la banca centrală și de la alte instituții financiare.
Cea mai importanta formă de atragere a lichidităților este aceea sub forma
depozitelor la vedere și la termen de la clienți.
Depozitele la vedere (denumite în terminologia bancară conturi de disponibilități)
se caracterizează prin faptul că deponentul poate retrage oricând suma încredințată băncii
spre păstrare, beneficiind însă de o dobândă mai redusă, sau chiar fără a primi dobândă în
situația în care se va considera că banca este - aceea care face un serviciu clientului.
Depozitele la termen se caracterizează prin faptul că depunătorul poate retrage
suma depusă numai după un interval de timp prestabilit, dar el beneficiază de o dobândă
mai mare pentru că banca, nefiind amenințată de pericolul unei retrageri intempestive,
poate fructifica în propriul interes suma depusa de client12
.
Depozitele la vedere și/sau la termen se acordă atât persoanelor fizice cât și
persoanelor juridice.
12 Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs
10
CAPITOLUL II
PERFORMANȚA ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ
2.1. Definirea performanței în activitatea bancară
Termenul de performanţă, provenind din limba engleză de la verbul „toperform”13
,
presupune un nivel măsurabil al stabilităţii şi eficienţei activităţii bancare (din punct de
vedere decizional, legislativ, concurenţial), fiind adesea asociat cu reuşită, creştere, efort,
optimizarea raportului cost-beneficiu.
Performanţa, în activitatea bancară, poate fi definită ca fiind „nivelul măsurabil de
stabilitate a activităţii unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice
natură şi un trend normal de creştere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta”14
.
Performanța unei bănci este asigurată de întreg sistemul de management bancar,
sistem ce poate fi definit ca „ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric,
informațional, motivațional din cadrul băncii, prin intermediul căruia se exercită ansamblul
proceselor și relațiilor de management bancar, în vederea obținerii unei eficacități cât mai
mari”15
.
Pentru a avea o imagine cât mai clară a performanței, profesorii universitari
Verboncu și Zalman consideră că măsurarea ei trebuie să se facă ținând cont atât de
competitivitate cât și de avantajul concurențial, noțiunea de performanță fiind în viziunea
lor în legătură directă cu eficiența și eficacitatea, toate la un loc dând performanța mult
dorită.
Interdependența dintre performanță și avantajul competițional este redată în figura
următoare, figura nr. 2.1.
13Toperform - executarea unei sarcini. Prin substantivizare, devine „performance”- procesul îndeplinirii
sarcinilor; 14 Bătrâncea Ioan, Trenca Ioan, Bejenaru Aurel, Borlea Sorin Nicolae – Analiza performanţelor şi riscurilor
bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.374 15
Nicolescu Ovidiu – Sisteme, metode și tehnici manageriale ale organizației, ed. Economică, București
2000, p. 134
11
Figura nr. 2.1.
Interdependenţele dintre performanţe şi avantajul concurenţial
(Sursa: Verboncu Ion, Zalman Michael - Management şi performanţe, ed. Universitară, Bucureşti
2005, p.63)
Deoarece băncile activează într-un mediu de afaceri foarte riscant, performanța
bancară poate fi definită și drept „nivelul măsurabil de stabilitate al activităţii unei bănci,
caracterizat prin niveluri reduse ale tuturor categoriilor de risc şi o tendinţă generală de
creştere a profiturilor de la o perioadă la alta”16
.
Legătura dintre riscurile la care este expusă banca și profitul acesteia este redată
schematic în figura de mai jos, figura nr. 2.2.
Figura nr. 2.2.
Relaţia risc-profit pentru evaluarea performanţei unei bănci
(Sursa: Rădoi Mădălina-Antoaneta - Gestiune bancară, ed. Economică, Bucureşti 2009, p.270)
16 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.53;
12
2.2. Indici și indicatori de calcul și apreciere a performanței în
activitatea bancară
Performanța în activitatea bancară se determină cu ajutorul a patru categorii de rate,
după cum urmează17
:
- Rate de profitabilitate;
- Rate de exploatare;
- Rate de structură;
- Rate de gestiune
Cei mai importanți indicatori de performanță bancară sunt cei calculați sub forma
ratelor de profitabilitate, și anume18
:
- Rata rentabilității economice;
- Rata rentabilității financiare;
- Efectul de pârghie;
- Rata profitului net;
- Gradul de utilizare a activelor.
Rata rentabilităţii economice (ROA – return on assets) se determină ca raport
între profitul net şi activul total al băncilor şi exprimă rentabilitatea utilizării activelor,
adică profitul net obţinut de o unitate monetară de activ19
. Mai este denumită şi profitul la
active.
Rata rentabilității economice se calculează cu ajutorul formulei
RE 100AT
PN (2.1.)
Unde:
RE - rata rentabilității economice
PN - profitul net al băncii
AT - activul total al băncii
17 Basno Cezar, Dardac Nicolae - Produse, costuri şi performanţe bancare. Ed. Economică, Bucureşti 2000,
p.105 18
Bătrâncea Ioan, Trenca Ioan, Bejenaru Aurel, Borlea Sorin Nicolae – Analiza performanţelor şi riscurilor
bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.380; Rotaru Constantin - Managementul performanţei
bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.80; Drigă Imola – Relații monetare și financiare, note de curs 19
Bătrâncea Ioan, Trenca Ioan, Bejenaru Aurel, Borlea Sorin Nicolae – Analiza performanţelor şi riscurilor
bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p. 382
13
Această rată, ROA, reprezintă o imagine de ansamblu a profitabilităţii unei bănci,
respectiv a rentabilităţii activelor bancare, adică, într-o exprimare mai precisă, la câte
utilizări ale activelor a fost înregistrat profit net. ROA „măsoară efectul capacităţii
manageriale de a utiliza resursele financiare şi reale ale societăţii bancare pentru a genera
profit”20
, fiind o expresie fidelă a eficienţei activităţii, ce exprimă în mod direct rezultatul
de îmbunătăţire a activelor, raportat la un volum de resurse date.
Dimensiunea acestei rate se situează, de obicei, între 0,5% - 1,6%. S-a constatat că
ROA înregistrează valori mai mici, de regulă subunitare, în cazul băncilor de dimensiuni
mari şi foarte mari. În cazul băncilor de talie mică şi medie, ROA înregistrează valori
supraunitare.
Acest indicator în cazul în care are21
:
- un trend ascendent poate semnifica atât înregistrarea unor rezultate pozitive, cât
şi asumarea unor riscuri mari, de forma unor politici agresive de plasamente.
- un trend descrescător trage un semnal de alarmă, în sensul că banca se confruntă
cu dificultăţi, înregistrează rezultate negative, având probleme în ceea ce
priveşte realizarea veniturilor.
Rentabilitatea financiară, respectiv ROE (Return to Equity) este definită prin
raportul dintre profitul net şi capitalurile proprii ale băncii. Mai este denumită şi profitul la
capital sau „rentabilitatea acţionarilor”.
Rata financiară este cea mai semnificativă expresie a profitului bancar din
perspectiva acţionarilor, care „măsoară rezultatele managementului bancar în ansamblul
său şi oferă o imagine asupra modului de folosire a capitalurilor aduse de acţionari, efectul
angajării lor în activitatea băncii”22
.
RF 100CP
PN (2.2.)
Unde:
RF - rata rentabilității financiare
PN - profitul net al băncii
CP - capitalurile proprii ale băncii
Considerat cel mai important indicator al performanțelor unei bănci, ROE poate
înregistra valori ce se situează între 10% și 30%.
20 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.96; 21
Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs 22 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.95;
14
Un trend în creştere poate fi înregistrat în cazul băncilor care apelează la
împrumuturi pentru susţinerea activelor, totodată, o valoare mare a ROE poate indica un
capital mic.
Efectul de pârghie (EM - equity multiplier) este un indicator sintetic care
evidențiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase suplimentare duce la creșterea
rentabilității capitalului propriu. Efectul de pârghie mai este numit și efect de levier sau
multiplicatorul capitalului.
Efectul de pârghie se calculează ca:
EM = CP
AT (2.3.)
Unde:
EM – efectul de levier
CP – capitalurile proprii ale băncii
AT – activul total al băncii
Efectul de pârghie este un indicator de structură ce se exprimă în valori absolute și
„măsoară gradul în care atragerea şi utilizarea de noi resurse conduce la o creştere a
rentabilităţii capitalului”23
,
Valoarea efectului de pârghie este în general peste 10, în cazul băncilor mici și
peste 20 în cazul băncilor mari.
Valoarea multiplicatorului capitalului (a efectului de pârghie) se modifică direct
proporţional cu ponderea capitalului în totalul activelor bancare şi invers proporţional cu
ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare. „Cu cât ponderea capitalului este mai
mare, cu atât banca se bazează mai puţin pe resurse atrase şi, astfel, riscul băncii este mai
mic”24
. Dacă ponderea capitalului este mai mică, acest lucru semnifică atât un risc bancar
mai mare, cât şi un efect de pârghie mai mare.
Valoarea efectului de pârghie se poate afla și cu ajutorul ratelor de rentabilitate
economică și financiară, rata rentabilității financiare fiind egală cu produsul dintre rata de
rentabilitate economică și efectul de levier/pârghie.
23
Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.97; 24Dardac Nicolae, Moinescu Bogdan - Politici monetare şi tehnici bancare, note de curs
15
RF = RE * EM (2.4.)
EM = RE
RF (2.5.)
Unde:
RF – rata rentabilitatii financiare
RE – rata rentabilitatii economice
EM – efectul de levier
Rata profitului (PM – profit margin) sau marja netă, cum mai este denumită,
reflectă profitul pe o unitate monetară din total venituri. Mărimea acestuia depinde în
primul rând de „raportul dintre veniturile şi cheltuielile băncii şi, în al doilea rând, de
structura veniturilor şi costurilor activităţii bancare”25
. Reprezintă, de asemenea, un
instrument important de analiză în momentul în care se urmăreşte reducerea costurilor
activităţii băncii.
Rata profitului se calculează ca raport procentual între profitul net și veniturile
totale
PM = 100VT
PN (2.6.)
Unde:
PM – rata profitului
PN – profitul net al băncii
VT – venitul total al băncii
Valoarea acestui indicator este influenţată de presiunea fiscală, de gradul de
concurenţă din sistemul bancar şi de performanţa băncii26
, banca fiind cu atât mai
profitabila cu cât marja netă este mai mare. Mărimea acestui indicator depinde de
presiunea fiscală, de gradul de concurență din sistemul financiar-bancar și de eficiența
activității băncii. În general, valoarea acestui indicator ar trebui să se încadreze în
intervalul 10-12%.
25 Rotaru Constantin - Managementul performanţei bancare, ed. Expert, Bucureşti 2001, p.98;
Basno Cezar, Dardac Nicolae - Produse, costuri şi performanţe bancare. Ed. Economică, Bucureşti 2000, p.
125
16
Gradul de utilizare a activelor (AU – Asset Utilisation) se calculează ca raport
procentual între totalul veniturilor și totalul activelor.
AU = 100AT
VT (2.7.)
Unde:
AU – rata utilizării activelor
VT – venitul total al băncii
AT – activul total al băncii
Acest indicator, gradul de utilizare a activelor, reflectă capacitatea unei bănci de a
obţine venit, mărimea acestuia depinzând de structura activelor şi de randamentele
plasamentelor efectuate, respectiv achiziţia de acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc.
În practica internațională, nivelul standard al gradului de utilizare a activelor este
de 10-12%27
.
La fel ca și în cazul efectului de levier, gradul de utilizare a activelor se poate
determina și cu ajutorul ratei de rentabilitate economică și a ratei profitului, între cele trei
existând relația conform căreia rata rentabilității economice este egală cu produsul dintre
rata profitului și gradul de utilizare a activelor.
RE = PM * AU (2.8.)
AU = PM
RE (2.9.)
Unde:
RE – rata rentabilității economice
PM – rata profitului
AU – rata utilizării activelor
Dacă RF = RE * EM și RE = PM * AU rezultă că
RF = PM * AU * EM (2.10.)
Unde:
RF – rata rentabilități financiare
RE – rata rentabilității economice
EM – efectul de levier
PM – rata profitului
AU – rata utilizării activelor
27 Drigă Imola – Instituții bancare internaționale, note de curs
17
Se observă faptul că între toți indicatorii de apreciere a performanțelor bancare
există o legătură și o interdependență, acești indicatori putând fi divizați în funcție de
elementele componente.
O reprezentare grafică a modelului de evaluare a performanțelor bancare este
realizată în figura de mai jos, figura nr. 2.3.
Figura nr. 2.3.
Model de evaluare a performanţelor bancare
(Sursa:http://www.ase.ro/upcpr/profesori/976/IC%202%20Indicatori_profitabilitate.pdf
2.3. Factori de risc ai performanței bancare și managementul
acestora
Activitatea bancară, ca orice activitate nu este lipsită de riscuri, astfel BNR, prin
regulamentul nr.18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activității
instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și
condițiile de externalizare a activităților acestora, definește majoritatea riscurilor ce pot
afecta activitatea bancară.
Aceste riscuri sunt prezentate schematic în figura următoare, figura nr. 2.4.
18
Figura nr. 2.4.
Tipologia riscurilor în activitatea bancară
(sursa: Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară,
ed. Universitas, Petroșani 2007, p.84)
Pentru a se putea lua cele mai bune măsuri de limitare și gestionare a riscurilor în
activitatea bancară, este recomandat să se urmeze următori pași28
:
1. stabilirea contextului. Este etapa fundamentală a oricărui proces de gestiune
eficientă a riscurilor, etapa teoretică și conceptuală a procesului de management
al riscurilor.
2. identificarea, analiza și investigarea riscurilor. Scopul acesteia este elaborarea
unui profil al riscului organizației care să poată fi testat la diferite scenarii.
Inițial, sunt identificate expunerile concrete la risc, sursele de risc, factorii de
28 Gorobeț Ilinca – Gestiunea riscurilor bancare, note de curs
19
influență. Riscurile identificate sunt evaluate conform metodologiilor stabilite în
etapa anterioară. Este stabilit nivelul riscului. Riscurile vor fi grupate în funcție
de impactul lor financiar și de probabilitatea de apariție. În final vor fi obținute
riscuri cu ranguri diferite de prioritate.
3. tratarea riscurilor, în baza datelor și a informațiilor de la etapele anterioare,
precum și a informațiilor aferente experienței organizației în gestiunea riscurilor,
sunt identificate și evaluate strategiile posibile de reducere și de eliminare a
riscurilor la care este expusă banca. Sunt elaborate și proiectate planuri și măsuri
concrete de atenuare a riscurilor. Aceasta este faza de documentare. Soluții
adecvate trebuie să fie dezvoltate pentru a permite realizarea următoarelor
obiective: reducerea probabilității de apariție a riscurilor; reducerea impactului
financiar al riscurilor; transferul riscului; reținerea și gestiunea riscurilor (sursa
de avantaj competitiv); eliminarea riscului.
4. implementarea și monitorizarea planului de gestiune a riscurilor. În baza planului
de gestiune a riscurilor, strategiile selectate sunt implementate în practică.
Totodată trebuie evaluate și performantele acestor implementări. Rezultatele
evaluărilor anterioare sunt procesate, raportate și analizate de către responsabili
și de către managerii de nivel ierarhic superior. Activitățile sensibile la risc
trebuiesc monitorizate continuu, iar rezultatele necesită a fi transmise la etapa
inițială.
Din multitudinea de riscuri la care este expusă activitatea bancară, riscurile
financiare sunt cele ce afectează cel mai mult performanța bancară, respectiv:
- riscul de credit;
- riscul de lichiditate;
- riscul de insolvabilitate.
Riscul de credit, sau mai bine spus riscul activității de creditare, reprezintă
probabilitatea ca băncile comerciale să înregistreze pierderi generate de starea de
insolvabilitate a clienţilor debitori. La nivelul ansamblului băncilor comerciale, acest risc
are un caracter sistemic, nivelul său nu rezultă din simpla însumare a nivelurilor riscurilor
de creditare cu care se confruntă componentele individuale ale sistemului bancar
comercial, el este rezultatul ,,sinergic”al efectelor propagate asupra întregului sistem29
.
Fiindcă principalul factor al riscului de credit îl constituie probabilitatea de
nerespectare a obligațiilor contractuale din partea persoanelor creditate, apărând astfel
29 Lala-Popa Ion, Dima Bogdan - Analiza Sistemului Bancar Comercial, ed. Mirton, Timişoara 2004, p. 214
20
creditele neperformante, banca, pentru a reduce acest risc și implicit pierderile cauzate de
el, trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune
acordarea împrumuturilor ți să depună toate eforturile pentru a-și încasa debitorii.
Tot în această direcție, de minimizare a pierderilor, se iau măsuri prudențiale, unele
stabilite de fiecare bancă în parte, altele stabilite de către banca centrala (BNR), măsuri ce
trebuiesc respectate de către toate băncile aflate în subordinea sa; dintre regulile stabilite de
banca centrală cu privire la activitatea de creditare putem aminti:
- limitarea creditării unui singur debitor;
- limitarea împrumuturilor mari acordate;
- constituirea de provizioane.
Gestiunea riscului de credit constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate
să diminueze (evite) pierderile sau poate să salveze creditul. Dacă la început limitarea și
gestionarea riscului de credit se realiza prin acreditive, contracte de asigurare a
obligațiunilor, obligațiuni cu opțiuni încorporate, astăzi dintre metodele de gestionare a
riscului de credit pot fi prezentate30
:
- diversificarea portofoliului de credite;
- diversificarea creditării în dependența de nivelul credibilității debitorului,
caracterul obiectului de creditare, calități de asigurare etc.;
- prolongarea termenului de creditare;
- clasificarea împrumuturilor întârziate și formarea rezervelor monetare;
- reabilitarea creditelor problematice;
- stabilirea unor limite privind mărimea maximală a creditului din punct de vedere
al debitorului și sumei acordate;
- asigurarea creditelor.
Riscul de lichiditate, în activitatea bancară, constă în probabilitatea ca banca să nu-
şi poată onora plăţile faţă de clienţi, datorită devierii proporţiei dintre plasamentele pe
termen lung şi a celor pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii31
.
Băncile trebuie sa studieze permanent gradul de lichiditate, să-și asigure permanent
starea lor de lichiditate, lichiditatea bancară putând fi definită ca fiind capacitatea unei
bănci de a efectua, în orice moment, plăți din conturile pe care titularii le au deschise la
bancă, la solicitarea acestora.
30 Drigă Imola – Produse și servicii bancare, note de curs; Gorobeț Ilinca – Gestiunea riscurilor bancare, note
de curs 31 Stoica Maricica – Management bancar, ed. Economică, București 2000, p.153
21
Factorul esențial al gestiunii riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt este
acela de a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite piețe, care să-i permită o ajustare
rapidă a graficului de scadențe active-pasive cu minimum de cheltuieli.
În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în32
:
- cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanță din portofoliul băncii fără a
suferi pierderi excesive;
- găsirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu al
investițiilor băncii.
Riscul de insolvabilitate exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale instituției
bancare să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă,
banca ajungând în incapacitate de plată33
.
În vederea evitării riscului de insolvabilitate se pot lua măsuri de prevenire cum ar
fi următoarele34
:
- asigurarea unui nivel minim al capitalului;
- o gestionare corectă şi eficientă a lichidităţii;
- o politică de dobânzi echilibrată;
- respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite;
- asigurarea garantării creditului;
- calculul şi analiza rate de acoperire a riscului (raport procentual între fondurile
proprii nete şi creditele acordate, ponderate în funcţie de gradul lor de risc).
32 Drigă Imola – Instituții bancare internaționale, note de curs 33 Drigă Imola – Analiza și managementul riscurilor în activitatea bancară, ed. Universitas, Petroșani 2007,
p.152 34 Drigă Imola – Operațiunile instituțiilor de credit, note de curs