taina hirotoniei
TRANSCRIPT
Universitatea „Valahia” din Târgovişte
Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei
Specializarea Teologie Pastorală
Lucrare de seminar la Teologie Dogamtică: Taina Hirotoniei
Coordonator: Pr. Conf. Dr. Stoica Ion
Studenţi, anul IV:
Călimănescu Ionuţ
Constantinescu Cezar
Neguş Vasile
Savu Mugurel Dumitru
Teodorescu Radu
Târgovişte
2013
1
Cuprins
Deosebirea Tainei Hirotoniei de celelalte Taine ....................................................... 3
Instituirea preoţiei şi existenţa celor trei trepte ale ei ................................................ 5
Succesiunea apostolică .............................................................................................. 7
Preoţia slujitoare şi preoţia generală a laicilor ......................................................... 10
Aspecte văzute ale Hirotoniei .................................................................................. 13
Bibliografie .............................................................................................................. 16
2
Deosebirea Tainei Hirotoniei de celelalte Sfinte Taine – Ionuţ Călimănescu
Taina Hirotoniei şi deosebirea ei de celelalte Sfinte Taine a fost îndelung dezbătuta atât în
cadrul pastoralei creştine dar şi din punct de vedere istoric, canonic şi dogmatic. Astfel, în
această lucrare de seminar colectivă, tratez despre „Deosebirea Tainei Hirotoniei de celelalte
Sfinte Taine” în care voi evidenţia atât importanţă acestei Sfintei Taine dar şi diferenţele
dogmatico-simbolice faţă de celelalte, în viziunea mai multor dogmatişti romani.
După cum ştim, Taina principală a Bisericii este Sfânta Euharistie, dar din cauza
importanţei acesteia, Însuşi Mântuitorul şi Biserica de-a lungul secolelor a rânduit că Trupul şi
Sângele Mântuitorului să fie acordat oamenilor prin persoane speciale, alese de Mântuitorul şi
care dovedesc calităţile necesare pentru această slujire sfântă. O primă deosebire importanta faţă
de celelalte Sfinte Taine este aceea că prin primirea Sfintei Taine a Hirotoniei, candidatul
primeşte puterea de a le administra oamenilor mai departe pe toate celelalte. De exemplu, Sfânta
Taină a Mirungerii sau a Maslului odată săvârşită, primitorul nu poate transmite mai departe
această slujbă, cu alte cuvinte nu o poate administra el1.
Pentru faptul că Mântuitorul nu ni Se dăruieşte în mod văzut, tocmai de aceea îşi alege
continuu persoane alese şi vase sfinţite pentru mântuirea poporului Său. „Dacă Hristos ni S-ar
dărui în mod văzut, sau dacă n-ar fi persoana, n-ar avea nevoie de o persoană care să
împlinească actele văzute prin care ni Se dăruieşte”2.
Mântuitorul Iisus Hristos, ni se dăruieşte permanent prin lucrarea Bisericii şi Sfintele
Taine şi de aceea continuatorii misiunii Mântuitorului au datoria de a reprezenta prin faptele şi
acţiunile lor însuşi Chipul lui Hristos, adică să se ridice la măreţia slujirii preoţeşti. Lipsa unei
astfel de persoane văzute care să ridice pe omul cel căzut în păcate spre viaţa în Hristos prin
Sfintele Taine duce la imposibilitatea împărtăşirii oamenilor cu Hristos. Cu alte cuvinte, spune
părintele Stăniloae „de preoţie atârna Biserică şi mântuirea în Hristos”3.
Taina Hirotoniei ocupa un loc important între celelalte Sfinte Taine, deoarece alături de
Taină Sfântului Botez, aceasta se administrează o singură dată primitorului. Fiecare treaptă
1 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucuresti, 2005, p. 349; 2 Ibidem, p. 350; 3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. II, editia a III-a, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucuresti, 2003, p. 149;
3
ierarhică primeşte în mod gradat plenitudinea Harului Sfânt. Totodată, odată administrată Sfânta
Taină a Hirotoniei, Harul Sfânt rămâne asupra candidatului pentru totdeauna4.
O altă deosebire a tainei Hirotoniei faţă de celelalte este aceea că săvârşitorul acesteia
este numai episcopul, pe când celelalte Sfinte Taine le poate săvârşi fie preotul, fie episcopul, fie
orice persoană botezată şi numai în caz de necesitate sau în lipsa preotului5.
Mărturie despre această caracteristică specifică numai Tainei Hirotoniei ne dă Sfântul
Epifanie: „demnitatea episcopului are îndeosebi ca scop de a naşte părinţi, căci episcopilor li se
cuvine a înmulţi părinţii în Biserica lui Hristos”6.
Timpul săvârşirii acestei Sfinte Taine reprezintă o altă deosebire, deoarece este Sfânta
Taină care se face obligatoriu în cadrul Sfintei Liturghii. Episcopul îşi pune mâinile asupra
candidatului rostind rugăciunea: „Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca şi pe
cele cu lipsa le împlineşte, hirotoneşte pe cucernicul diacon, preot (N) în diacon, preot, episcop.
Să ne rugăm dar pentru dansul ca să vină asupra lui harul Sfântului Duh”7.
O ultimă deosebire faţă de celelalte Sfinte Taine care am observat-o în cadrul Sfintei
Taine a Hirotoniei este aceea că în cadrul ei, primitorul trebuie să fie de sex masculin, spre
deosebire de celelalte Sfinte Taine în care acest aspect nu are importanţă. Candidatul trebuie să
îndeplinească condiţiile fizice, morale şi intelectuale necesare având o pregătire specială în acest
sens, care rezultă din însăşi misiunea sublimă la care este chemat8.
Văzând toate acestea, am evidenţiat atât importanta Sfintei Taine a Hirotoniei în cadrul
Sfintelor Taine ale Bisericii precum şi deosebirile faţă de celelalte. „Putem spune că Hirotonia
este condiţia celorlalte Taine prin care se edifica comunitatea, deşi ea nu-şi poate împlini
menirea fără celelalte Taine şi fără comunitate”9.
Instituirea preoţiei şi existenţa celor 3 trepte ale ei – Radu Teodorescu
4 Prof. Nicolae Chitescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuta, Teologia Dogmatica si Simbolica, vol. II, editia a II-a, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 255; 5 Ibidem, p. 256; 6 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Dogmatica ortodoxa, editia a VI-a, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 319; 7 Ibidem, p. 321; 8 Ibidem, p. 323; 9 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 146;
4
Baza iniţială a unităţii Bisericii este Hristos, Arhiereul prin excelenţă, sfinţit nemijlocit de
Dumnezeu Tatăl prin Duhul Sfânt, şi El rămâne în veac baza unităţii ei. Dar nu fără organe
văzute unite între ele (adică diaconi, preoţi, episcopi) şi cu El – Arhiereul unic, prin excelenţă. El
a ales pe cei doisprezece ucenici, care sunt trimişii sau apostolii Lui, aşa cum El este trimisul sau
apostolul Tatălui (... luaţi aminte la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus Hristos -
Ev. 3, 1). 10
Domnul, dorind ca opera Sa de mântuire să se continue peste veacuri şi să fie folositoare
tuturor oamenilor, şi-a ales Apostoli pe care i-a luat din mulţimea celor ce-l crezuseră (Lc. 6, 13).
Pe aceştia i-a ţinut în jurul Său şi timp de 3 ani i-a învăţat tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Apoi
le-a dat puterea de a-I continua opera. Aceasta se vede din cuvintele pe care le rosteşte către ei,
după Învierea Sa: „Precum M-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi grăind aceasta a
suflat şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate; cărora le veţi ţine,
vor fi ţinute” (In. 20, 21-23).11
Pr. Stăniloae spune că prin trimiterea Mântuitorului în lume (Întruparea Sa), prin alegerea
şi sfinţirea celor doisprezece Apostoli la Cincizecime, se instituie Taina Hirotoniei12. Instituirea
Hirotoniei are loc la Cincizecime, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli în chip de limbi
de foc. Apostolii au urmat porunca (Mt. 28, 19-20) şi exemplul Mântuitorului şi, având
asigurarea Lui că va fi cu ei până la sfârşitul lumii, au învăţat, au botezat şi îndemnat şi transmis
urmaşilor lor misiunea pe care au primit-o de la Mântuitorul Hristos13.
Instituirea celor ce urmau să fie urmaşi ai Apostolilor se făcea prin punerea mâinilor şi
prin rugăciuni (Fapte 14, 23; II Timotei 1, 6). Harul hirotoniei se transmite prin punerea
mâinilor, dar el nu-şi are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur
scrie: „Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu şi mâna Lui se atinge de capul celui
ce se hirotoneşte, dacă hirotonia se face cum se cuvine”.14
La începuturile Bisericii, numirea de „preoţi” şi „episcopi” se da tuturor celor pe care
Apostolii îi hirotoneau ca urmaşi ai lor (Fapte 20, 17-28). La început, episcopii au putut să se
numească şi preoţi, întrucât în harul episcopatului se cuprinde şi harul preoţiei, nu şi invers (Ap.
10 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 10311 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 25512 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 10413 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35614 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 256
5
Petru şi Ioan au putut să se numească „împreună-preoţi” (I Petru 5, 1; III Ioan 1,1)). Atâta timp
cât comunităţile creştine erau mai mici şi la mari distanţe, ca unele ce luau fiinţă mai ales în
oraşe, aceşti urmaşi au fost de cele mai multe ori propriu-zis episcopi, incluzând în ei şi calitatea
de preoţi. După ce comunităţile s-au mărit şi s-au extins şi la sate, aceşti episcopi apar ca
înzestraţi cu puterea de a hirotoni preoţi ca ajutoare ale lor (Tit 1, 5) şi de a supraveghea
activitatea acestora (I Timotei 5, 19). Pe lângă episcopi şi preoţi, Sf. Apostoli au aşezat, prin
punerea mâinilor, şi pe primii diaconi (Fapte 6, 6)15. Aşadar, Sf. Apostoli au hirotonit şi aşezat
episcopi, preoţi şi diaconi, transmiţându-le acelaşi har, iar episcopii au primit de la Sf. Apostoli
porunci şi îndrumări privitoare la modul şi condiţiile în care şi ei, la rândul lor, vor putea hirotoni
episcopi, preoţi şi diaconi (cf. I Tim 4, 14; II Tim 1, 6; F.A. 6, 6; 14, 23; I Tim 3, 2-15; Tit 1, 5-
9)16.
Putem spune că cele trei trepte ale Preoţiei îşi au originea de la Sf. Apostoli, care au
transmis urmaşilor lor puterea primită de la Hristos.17 Diaconul primeşte harul într-o măsură mai
mică, preotul în una mai mare, iar episcopul îl primeşte în plenitudinea lui. Caracterul unitar de
Taină al Hirotoniei nu este desfiinţat prin existenţa celor trei trepte ierarhice18.
Cu toate că episcopii deţin plenitudinea harului apostolic, ei nu sunt însă întru totul egali
cu Apostolii. Apostolii se deosebesc de epicopi prin faptul că au fost martori direcţi ai lui Hristos
înviat, iar episcopii se deosebesc de Apostoli prin faptul că rămân statornici în Bisericile lor19.
Biserica Ortodoxă a păstrat până astăzi cele trei trepte ale ierarhiei (diaconia, preoţia şi
episcopatul), dar cu un har special pentru fiecare din ele. Există însă şi trepte inferioare ale
clerului. Acestea sunt apărute ulterior şi nu sunt de „drept divin”, de hirotonie, ci sunt trepte de
hirotesie.
În Noul Testament apare pentru preoţi şi denumirea de „prezbiter”. Acest termen nu are
înţelesul de bătrân înaintat în vârstă, fără un har special şi ales de comunitate cum consideră
protestanţii (în greacă, denumirea pentru bătrân este gheron). Cei ce purtau această denumire
aveau slujba de păstori ai celor credincioşi şi primeau pe Duhul Sfânt de la Sf. Apostoli, nu de la
comunitate (Fapte 14, 23; 2 Tim. 1, 6; Tit 1, 5).20 În săvârşirea Tainelor, prezbiterul – preot se
roagă de fapt în numele credincioşilor şi în numele lor aduce jertfa cea nesângeroasă. Dar el 15 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 10516 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., p. 32017 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35718 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 25719 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35720 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 105
6
sfinţeşte cinstitele daruri şi săvârşeşte toate Tainele şi lucrează toate, în numele lui Hristos şi cu
împuternicirea Lui, al Cărui slujitor şi reprezentant este, deşi nevrednic. Hristos alege pe preoţi
ca organe ale Lui spre săvârşirea Tainelor, transmiţându-le harul şi puterea de la Tatăl, ca să
devină preoţi şi învăţători şi păstori şi să exercite aceste trei slujiri ale Lui. Preoţii primesc harul
şi puterea preoţească de la Hristos, şi nu din partea credincioşilor. Aceştia din urmă nu pot
procura preoţilor puterea pe care nu o au.21
Putem concluziona că episcopul sau preotul personifică comunitatea înaintea lui
Dumnezeu şi reprezintă pe Hristos înaintea comunităţii, în Duhul Sfânt, datorită mandatului
primit de la Apostoli, şi prin Apostoli de la Hristos însuşi.22
Succesiunea apostolicǎ – Mugurel Dumitru Savu
Mântuitorul a propovǎduit prin faptǎ şi prin cuvânt. Astfel, Sfinţii Apostoli au urmat
exemplul Pedagogului Suprem şi au vestit învǎţǎtura creştinǎ întemeind comunitǎţi pe unde
treceau. În cadrul comunitǎţilor nou-înfiinţate aceştia au aşezat episcopi pentru pǎstrarea şi
transmiterea nealteratǎ a adevǎrului de credinţǎ.
Preoţia ca tainǎ ce se sǎvârşeşte prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugǎciune, are
ca efect pogorârea harului divin peste un candidat pregǎtit, sfinţindu-l şi aşezându-l într-una din
treptele ierarhiei bisericeşti, având drept misiune imperativǎ învǎţarea cuvântului lui Dumnezeu,
sǎvârşirea lucrǎrilor sfinte şi aşezarea credincioşilor pe poteca mântuirii.23
Izvorul preoţiei vǎzute în Bisericǎ este preoţia nevǎzutǎ a Mântuitorului Iisus Hristos, de
aceea, preotul sǎvârşeşte lucrǎrile sfinte în Bisericǎ în numele lui Iisus Hristos.24
Taina Hirotoniei se dǎ în trei trepte: episcop, preot şi diacon.
Acestea sunt cele trei trepte de instituire divinǎ, având baza în voinţa Mântuitorului,
celelalte trepte (citeţii, ipodiaconii, psalţii, diaconiţele etc.) neavând acest caracter, fiind doar
funcţiuni bisericeşti, fǎrǎ caracter haric, fǎrǎ darul preoţiei, neprimindu-se prin hirotonie.25
21 Sf. Ioan Gură de Aur apud Ibidem22 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 35823 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., p. 319.24 Ibidem.25 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 256.
7
Episcopii primeau acelaşi har de la alţi episcopi, începând cu Sfinţii Apostoli, prin
transmiterea puterii şi obligaţiei de a pǎzi aceeaşi învǎţǎturǎ şi aceleaşi norme ale Tainelor şi
pǎstoririi, purtând numele de succesiune apostolicǎ. Astfel, Biserica trǎieşte în duhul apostolic
primind acelaşi har şi aceeaşi învǎţǎturǎ şi rânduialǎ sacramentalǎ.26
Astfel spus, aceeaşi sevǎ care este Hristos se extinde prin episcopi şi preoţi în tot pomul
Bisericii, aflându-se în mod nemijlocit în fiecare mǎdular al ei. Prin prezenţa harului succesiunii
apostolice al preoţiei sacramentale, cât şi fǎrǎ învǎţǎtura Sfinţilor Apostoli transmisǎ odatǎ cu el,
nu ar putea creştinii sǎ fie botezaţi, nu L-ar putea primi pe Hristos în taina Sfintei Euharistii, şi
nu L-ar recunoaşte în intimitatea Lui, adicǎ prin lucrǎri.27
Înţelegem cǎ prin ierarhie se transmite harul asupra întregii Biserici a lui Hristos, prin ea
ne împǎrtǎşim de Sfintele Taine, astfel trǎind cu Hristos, prin Hristos şi în Hristos.
Succesiunea apostolicǎ se extinde astfel, de la episcopi, prin preoţi la credincioşi,
mergând în acelaşi Duh peste întreaga Bisericǎ.28 Prin aceasta se ştie cǎ Mântuitorul a ales un
numǎr de 12 Apostoli, apoi 70 de ucenici; Apostolii au ales la sorţi în locul lui Iuda pe Matia
pentru a completa locul rǎmas vacant, apoi au hirotonit 7 diaconi şi au aşezat în cetǎţi preoţi şi
episcopi. Vedem cum de la început au fost pǎstori şi pǎstoriţi, ceea ce înseamnǎ cǎ nu orice
creştin poate face parte din slujirea preoţeascǎ, ci numai cei care sunt purtǎtori ai harului Duhului
Sfânt, prin hirotonie.29
Mântuitorul le dǎ puterea de a învǎţa, de a conduce şi de a împǎrtǎşi Harul. Aceastǎ
înfǎptuire nu este realizatǎ numai cu cuvântul, ci şi prin suflare, adicǎ printr-un semn sensibil.30
Prin succesiunea apostolicǎ a treptei episcopatului este asiguratǎ pǎstrarea integralǎ şi
nealteratǎ a învǎţǎturii Sfinţilor Apostoli, pe lângǎ forma fixatǎ în cǎrţile Noului Testament,
putând apela şi la predaniile Bisericii, adicǎ la Sfânta Tradiţie, deoarece aceasta s-a fixat în
formǎ oralǎ şi practicatǎ sau aplicatǎ.31
Împreuna-vieţuire a generaţiilor vârstnice cu cele tinere, numitǎ de pr. Stǎniloae ucenicie
practicǎ, constituie un alt factor al succesiunii apostolice a ierarhiei.32
26 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 169.27 Ibidem. p. 170.28 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., pp. 361-362.29 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., p. 322.30 Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţǎ, op. cit., p. 255.31 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 171.32 Ibidem, p. 172.
8
Harisma episcopalǎ este harisma care poartǎ în sine puterea de a transmite toate
harurile şi darurile ce se difuzeazǎ începând de la Apostoli în tot timpul în Bisericǎ, sau pe
Hristos însuşi şi pe Duhul Sǎu cel Sfânt, prezenţi şi lucrǎtori în aceste daruri şi haruri. Focul şi
apa harurilor persistǎ în Bisericǎ de la începutul ei. Dar ele nu vin numai din trecut, ci şi de Sus
în fiecare timp, cǎci Biserica e mereu deschisǎ cerului.33
Putem spune cǎ prezenţa lui Hristos este continuǎ în timp şi în afara timpului, el fiind
prezent în fiecare act de cult al Bisericii din trecut, prezent şi viitor.
Succesiunea apostolicǎ este astfel o concomitenţǎ continuǎ a lui Hristos, Care rǎmâne
acelaşi peste veacuri şi Care nu vine numai din trecut, ci din cer.34
Hristos ca Dumnezeu adevǎrat şi Om adevǎrat nu devine vechi în timp, iar lucrarea sa in
istorie şi învǎţǎtura despre El nu se învechesc pentru a rǎmâne într-un stadiu de mit. Dar
descrierea Persoanei Lui absolute prin dumnezeirea Ei şi pururea actualǎ prin umanitatea Ei în
mod suprem realizatǎ,35 trebuie sǎ fie actualizatǎ pentru fiecare timp, deoarece înţelegerea ei
depinde de fiecate generaţie şi popor în parte.
Pǎstrarea şi transmiterea învǎţǎturii integrale a lui Hristos ţine de slujirea treptelor
Hirotoniei, Biserca Ortodoxǎ neputând sǎ le recunoascǎ ca valide pe cele ale altor Biserici care
au devenit eretice prin alterararea învǎţǎturii.36 Astfel, recunoaşterea hirotoniilor altor Biserici
este strâns legatǎ de iconomie şi este dependentǎ de mǎrturisirea credinţei ortodoxe, a aceluiaşi
crez.37
Preoţia sacramentalǎ trebuie sǎ fie validǎ în exercitarea slujirii sale, sǎ mǎrturiseascǎ
credinţa ortodoxǎ şi sǎ o trǎiascǎ în societate, sǎ practice o teologie a experienţei şi sǎ nu se abatǎ
de la dreapta învǎţǎruǎ.
Datoritǎ relaţiei particulare şi chiar fiinţiale pe care Taina Hirotoniei o introduce între
Hristos şi primitorii ei, aceastǎ Tainǎ lasǎ urme de neşters (indelebile) în fiinţa lor .38 Aceasta
deoarece prin hirotornie omul este pus în legǎturǎ tainicǎ cu Hristos, relaţie ce imprimǎ în fiinţa
lui, chiar fǎrǎ voie, nişte amprente indelebile.
33 Ibidem.34 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 363.35 Pr. Prof. Dumitru Stǎniloae, op. cit., p. 173.36 Ibidem.37 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 364.38 Ibidem.
9
Preoţia slujitoare şi preoţia generală a laicilor – Cezar Constantinescu
Este adevărat că în Noul Testament, creştinii care erau hirotoniţi de Apostoli, iar ulterior
de episcopi în treapta slujitoare de „prezbiteri”, nu nu erau numiţi „jertfitori” sau „preoţi” (ireis
sau sacerdoţi) aşa cum găsim în Vechiul Testament, apelativele acestea fiindu-le adresate mai
târziu.39
La începuturile Bisericii, creştinii numeau pe slujitori „prezbiteri” şi nu „preoţi” pentru că
acest nume era asociat cu jertfitorii de animale ai cultului iudaic de care slujitorii lui Hristos
trebuiau să se distingă. De aici, protestanţii consideră că ei nu aveau calitatea de preoţi fiindcă
jertfele ce se aduceau de preot în perioada veterotestamentară au încetat odată cu venirea lui
Hristos. Ca să-şi întemeieze refuzul „preoţiei”, protestanţii s-au văzut nevoiţi să conteste
caracterul sacramental de jertfă al Euharistiei, provocând grave consecinţe pentru viaţa
duhovniceacă a credincioşilor. Sf. Ap. Pavel arată însă că şi creştinii au un altar (tisiastirion) pe
care se aduce jertfă (I Cor. 9, 13) şi opune jertfa Trupului şi Sângelui Domnului jertfelor de
animale sau de mâncăruri şi băuturi aduse idolilor. „Cele ce le slujesc păgânii, spune el, le
jertfesc demonilor. Nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa Domnului şi din masa demonilor” (2 Cor.
10, 20-21)40. Spre deosebire de jertfele de animale ale evreilor şi păgânilor, jertfa pe care Hristos
cel înviat o permanentizează prin fiecare Sf. Euharistie este una „duhovnicească” la care sunt
chemaţi toţi creştinii să se jertfească sufleteşte. Sf. Ap. Pavel spune că: „Avem Altar de la care
nu au dreptul să mănânce cei ce jertfesc cortului (adică slujitorii Legii Vechi care nu recunosc
dumnezeirea lui Hristos)... Aşadar printr-Însul să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă,
adică rodul buzelor care preamăresc numele Lui. Iar facerea de bine şi dărnicia să nu le
nesocotim” (Ev. 13, 10, 16).
Dacă în Legea Veche, preoţii săvârşeau jertfele sângeroase separaţi de popor, în Noul
Testament slujitorii aduc jertfa cea fără de sânge a lui Hristos, împreună cu credincioşii. De
aceea prezbiterii se pot numi preoţi, fiindcă prin ei creştinii pot aduce, în Hristos, jertfe bine
primite lui Dumnezeu. În acest sens, toţi creştinii formează o „preoţie împărătească”.
Biserica Ortodoxă, cea Romano-Catolică dar şi cea Anglicană, învaţă că numai prin Taina
Hirotoniei sau a Preoţiei (Taina punerii mâinilor) poate fi ridicat cineva la demnitatea şi slujirea
39 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 16340 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 359
10
preoţească. Ea oferă celui hirotonit Harul a trei slujiri: de a face înţeles cuvântul Evangheliei, de
a săvârşi actele sfinţitoare ale cultului şi de a-i păstori pe credincioşi pe calea mântuirii.
Fundamentându-se pe textele 1 Petru 2, 9: „Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie sfântă,
neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat”,
Ap. 5, 10: „Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi lui Dumnezeu, Tatăl Său...” şi Ap. 5, 10: „... I-a
făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi şi vor împărăţi pe pământ”, protestanţii dar şi alte
denominaţiuni consideră că prin primirea Botezului, toţi credincioşii deţin preoţia universală,
însă slujirea preoţească este atribuită de către comunitate doar anumitor persoane de orice gen,
fără a fi sfinţite prin vreo Taină, ci printr-o ceremonie simbolică: punerea mâinilor prezbiterilor
(cf. 1 Tim. 4, 14) primesc de la comunitate delegaţia de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, de a
sluji cele sfinte şi de a-i păstori pe credincioşi. Această concepţie greşită despre preoţie poate fi
combătută cu numeroase texte scripturistice precum şi cu mărturiile Sf. Tradiţii. Astfel se ştie că
la începutul activităţii Sale, Mântuitorul şi-a ales pe cei doisprezece Apostoli, apoi pe cei
şaptezeci de ucenici, Apostolii au instituit pe Matia în locul lui Iuda, au pus mâinile peste cei
şapte diaconi şi au aşezat preoţi şi episcopi în cetăţile locuite de creştini. De aici tragem
concluzia că încă de la început, în Biserică au existat păstori şi păstoriţi, cei dintâi fiind încadraţi
în oficiul lor de Însuşi Duhul Sfânt. Mărturia că nu orice creştin poate să îndeplinească slujirea
sacerdotală ci numai cei ce primesc prin Taina specială a Hirotoniei harul şi puterea preoţească, o
aduce Sf. Ap. Pavel când îi întreabă pe cetăţenii din Corint „Oare toţi sunt Apostoli? Oare toţi
sunt prooroci? Oare toţi sunt învăţători?” (1 Cor. 12, 29)41.
Cele două Biserici, Ortodoxă şi Romano-Catolică, nu contestă preoţia universală pe care
orice creştin o posedă. În Vechiul Testament poporul iudeu era considerat „preoţie
împărătească”, iar creştinii ca vlăstare ale aceleiaşi preoţii, sunt chemaţi să-I slujească lui
Dumnezeu printre necredincioşi. Dar precum în Vechiul Testament preoţii erau aleşi doar din
seminţia lui Aaron, la fel în Noul Testament preoţii care săvârşeau Sfintele Taine sunt numai cei
care dobândesc, prin Hirotonie, un har special pentru acest oficiu, pe care restul credincioşilor
nu-l au.
Caracterul de Taină al Preoţiei sacramentale îl dovedesc următoarele texte: „Nu fi
nepăsător de darul care este întru tine, ce ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţimii”
(1 Tim. 4, 14); „Te îndemn să ţii aprins darul lui Dumnezeu care este prin punerea mâinilor
41 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zǎgrean, op. cit., pp. 321-322
11
mele” (2 Tim. 1, 6) şi „Luaţi aminte de voi şi de toată turma întru care Duhul Sfânt va pus pe voi
episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu Sângele Său” (Fapte 20,
28).
Cu privire la Sf. Tradiţie, ea grăieşte în favoarea distincţiei preoţiei sacramentale de cea a
mirenilor, ceea ce rezultă din spiritul a numeroase canoane ale sinoadelor ecumenice şi locale
care cuprind unele sancţiuni ce privesc preoţii care nu s-au arătat vrednici de slujirea lor. Sfinţii
Părinţi au considerat, de asemenea, Preoţia ca Taină, cum sunt: Sf. Grigorie Teologul – Despre
fugă; Sf. Ioan Gură de Aur – Despre preoţie; Sf. Ambrozie de Milan – De officiis mistrorum
(despre îndatoririle miniştrilor); Sf. Grigorie cel Mare – Cartea regulilor pastorale, iar despre
importanţa ierarhiei în Biserică , Sf. Dionisie Areopagitul a scris magistrala lucrare – Despre
Ierarhia Bisericească.42
Detaşându-se de preoţia sacramentală care prin legătura sa cu ierarhia, are succesiune
apostolică, protestantismul se deposedează de darurile Rusaliilor împărtăşite în Tainele şi cultul
Bisericii prin ierarhie care a primit puterile ei de la Sf. Apostoli şi de la urmaşii lor. Protestanţii
se aseamănă creştinilor care sunt botezaţi în numele Mântuitorului Iisus Hristos, dar care nu
primesc Duhul Sfânt pe care mâinile Apostolilor îl transmiteau de sus.43
ASPECTE VĂZUTE ALE HIROTONIEI – Vasile Neguş
a) Săvârşitorul şi primitorul Tainei
Săvârşitorul Tainei este episcopul eparhiei sau delegatul lui – un arhiereu – pentru preoţii şi
diaconii chemaţi să slujească în cadrul ei, iar pentru un episcop, trei sau cel putin doi episcopi,
reprezentând episcopatul Bisericii autocefale respective. Primitorii tainei preoţiei sunt creştinii
ortodocşi, majori, cu purtare neprihănită, fără defecte corporale şi cu pregătirea necesară intelectuală
şi sufletescă în genere, pentru a putea învăţa, sfinţi şi conduce turma cuvântătoare.44
După tradiţia Bisericii ortodoxe, nu pot fi hirotoniţi decât membrii de sex bărbătesc ai Bisericii,
care mărturisesc credinţa ei şi vor să-şi împlineascã faţă de Biserică îndatoririle ce ţin de treapta
42 Ibidem, p. 32343 Ibidem44 Mitropolitul Irineu Mihalcescu, Dogmele Bisericii Crestine Ortodoxe, Editura Episcopiei Romanilor si Husilor, 1994
12
ierarhică în care sunt introduşi. La treapta episcopală nu pot ajunge, după hotărârea Sinodului V-VI
ecumenic, decât cei neînsuraţi sau văduvi prin decesul soţiei, deveniţi în prealabil ieromonahi. Pentru
preoţi şi diaconi nunta este oprită după hirotonie.45
Episcopul trebuie să fie necăsătorit, pentru că slujirea lui constă nu numai în săvârşirea personală
a Tainelor şi în învăţarea personală a creştinilor în cele ale credinţei, ci şi în supravegherea acestor
slujiri din partea preoţilor ca ajutători ai lui. Slujirea celor trei trepte ierarhice este legată de Liturghie,
pentru că îndatorirea membrilor lor constă în mod principal în săvârşirea Tainelor şi în învăţătura
poporului, iar Taina culminantă este Euharistia, care se săvârşeşte la Sfânta Liturghie.46 Nu poate
ajunge cineva la o treaptă superioară în ierarhie fără să fi trecut prin cele inferioare, începând cu cea
mai de jos, a diaconatului; nici nu poate trece în cursul aceleiaşi Liturghii de la o treaptă inferioară la
cea superioară. Căci dacă s-ar da treapta arhieriei de la început, preoţia şi diaconia s-ar confunda cu ea
şi nu s-ar mai putea da în mod deosebit. De aceea hirotonia diaconului se săvârşeşte după prefacerea
Sfintelor Daruri, ca să nu mai aibă rost să devină preot în cursul aceleiaşi Liturghii, nemaiavând
putinţa să oficieze prefacerea Sfintelor Daruri, care e punctul esenţial al Sfintelor Liturghii si să pună
în practică la aceeaşi Liturghie slujirea principală a diaconului, care este aceea de a ajuta pe preot la
împărtăşirea credincioşilor. Tot de aceea hirotonia preotului are loc după intrarea cu Sfintele Daruri,
pentru a împlini imediat la aceeaşi Liturghie slujirea prefacerii lor – actul esenţial al Liturghiei si al
slujirii preoţeşti în cadrul Liturghiei.47
b) Săvârşitorul nevăzut
Arhiereul î-L reprezintă în mod văzut pe Hristos, iar mâna lui dreaptă organul prin care Hristos
însuşi transmite lucrarea Sa în tainele ce le săvârşeşte, de aceea el îşi scoate mitra, ca să arate că nu el
ca om va investi cu puterea diaconiei pe candidat, ci Hristos însuşi. El pune mâna dreaptă peste capul
candidatului, ca organ (“materia’) prin care se transmite harul lui Hristos, şi rosteşte cuvintele :
“Dumnezeiescul har, cela ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le
împlineşte, prohiriseşte pe cucernicul ipodiacon (N), în diacon. Să ne rugăm dar pentru dânsul ca să
vină peste el harul întru tot Sfântului Duh.” Într-o a doua rugăciune arhiereul cere tot lui Hristos ca El
însuşi să umple, pe cel ce l-a învrednicit de a intra în slujba diaconiei, de toată credinţa, dragostea,
puterea, sfinţenia, prin venirea Sfântului şi de-viaţă făcãtorului Duh asupra lui. “Căci nu prin punerea
mâinilor mele peste dânsul, ci prin puterea îndurărilor Tale celor multe se dă celor vrednici ai Tăi
45 Sinod V-VI, Can. 6; Canoanele apostolice, can. 26.
46 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., pp. 114-115
47 Ibidem, p. 115
13
harul.” Conştiinţa că Hristos însuşi e de faţă şi lucrează în această Taină uneşte într-o adâncă
cutremurare şi responsabilitate pe săvârşitorul Tainei cu cei ce-l asistă pe de o parte şi cu primitorul ei
pe de alta.48
În momentele văzute ale hirotoniei preotului se cuprind câteva deosebiri, care punctează ceea
ce este propriu slujirii preoţeşti. În prima rugăciune, arhiereul cere lui Hristos să-i dăruiască acest
mare har al preoţiei, iar în rugăciunea a doua se specifică slujirile preotului, de săvârşitor al Tainelor
şi de propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc: “Să se facă vrednic a sta fără prihană înaintea
jertfelnicului Tău, a propovădui Evanghelia Ȋmpărăţiei Tale, a lucra cu sfinţenie cuvântul adevărului
Tu, a aduce ţie jertfe şi daruri duhovniceşti, a înnoi pe poporul Tău prin baia naşterii de a doua.”
Răspunderea arhiereului de a preda preotului trupul Domnului şi răspunderea acestuia de a-l primi se
întâlnesc şi se întregesc într-o răspundere comună în faţa lui Hristos, dar şi în faţa poporului căruia
trebuie să i se pună şi ţină la dispoziţie trupul lui Hristos, adică pe Hristos însuşi în toată viaţa lui,
pentru a fi predat altor episcopi şi altor preoţi până la sfârşitul lumii.49 La hirotonia arhiereului, se
pune pe capul candidatului nu numai mâna unuia din episcopi, ci şi Sfânta Evanghelie, indicându-se
pe de o parte sarcină principală ce o primeşte noul arhiereu, pe de alta, accentuându-se credinţa că
Hristos însuşi şi-l face organul deplin al Său. În prima rugăciune se vorbeşte de “jugul Evangheliei”,
iar în a doua, după ce se aminteşte de îndatorirea lui de “a aduce jertfă şi prinos pentru tot poporul”,
apoi e pus într-o legătură specială cu Hristos, adevăratul Păstor, ca să-şi pună şi el sufletul pentru
credincioşi, cum Şi l-a pus Hristos, desăvârşindu-l prin pilda, învăţătura şi toată lucrarea Sa.50
48 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., pp. 367-368
49 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 117
50 Ibidem, si Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p.368
14
Bibliografie
Chitescu, Prof. Nicolae; Todoran, Pr. Prof. Isidor; Petreuta, Pr. Prof. I., Teologia Dogmatica si
Simbolica, vol. II, editia a II-a, Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005
Mihălcescu, Mitropolitul Irineu, Dogmele Bisericii Creştine Ortodoxe, Ed. Episcopia Romanilor
şi Huşilor, 1994
Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucuresti,
2005
Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. II, editia a III-a, Ed. I. B. M.
al B. O. R., Bucuresti, 2003
Idem, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1997
Zagrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan; Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Dogmatica ortodoxa, editia a VI-a,
Ed. Renasterea, Cluj-Napoca, 2005
***, Biblia, EIBMBOR, Bucuresti, 2008
15