tema si viziunea in nuvela -moara cu noroc

4
Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică și a apărut în anul 1881 ăn vol „Novele din popor” după ce fusese publicată în revista „Convorbiri literare”. Ea aparține curentului realist, întucât pune accent pe aspecte sociale înfățișând veridic realitatea din societatea ardeleană de la sfârșitul secolului al Xix-lea. Caracterul psihologic al acestei nuvele este evident în drama sufletească pe care o traversează Ghiță, personajul principal, din cauza pierderii încrederii în sine și a neîncrederii celorlalți în el, înstrăinându-se astfel de tot ce îl înconjoară. De aceea eroul trăiește un puternic conflict interior, negăsind până în final calea prin care să iasă din impas. Pentru a reliefa acest zbucium interior, ioan Slavici apelează la unele tehnici de investigație psihologică cum ar fi autoanaliza, monologul interior, dialogul tensionat etc. Tema principală a nuvelei este și ea adecvată caracterului realist și psihologic al scrierii, și anume consecințele pe care le are setea de îmbogățire asupra sufletului individului, asupra destinului său. Acesteia i se adaugă o temă socială (dorința lui Ghiță de a-și schimba statutul social), una moralizatoare (omul să fie mulțumit cu ceea ce are) și alta psihologică (conflictul interior puternic al personajului principal). Atât tema principală, cât și cele secundare se dezvăluie pe parcursul întregii nuvele, dar edificatoare în acest sens și în ceea ce privește evoluția personajului sunt câteva episoade semnificative. În primul rând este hotărârea lui Ghiță de a-și schimba destinul, dovadă fiind răspunsul categoric care i-l dă soacrei sale;„-Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculți, iar dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iară dumneata la tustrei. Iată liniștea colibei. Hotărâtor în evoluția destinului lui Ghiță este și momentul primei întâlniri cu Lică, întrucât Sămădăul stîrnește deopotrivă admirație și teamă în sufletul eroului care va evolua iremediabil spre decădere morală. La fel de semnificativ este și episodul în care ghiță trăiește

Upload: mihaela-ion

Post on 05-Jul-2015

23.214 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: Tema Si Viziunea in Nuvela -Moara Cu Noroc

Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela

Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică și a apărut în anul 1881 ăn vol „Novele din popor” după ce fusese publicată în revista „Convorbiri literare”. Ea aparține curentului realist, întucât pune accent pe aspecte sociale înfățișând veridic realitatea din societatea ardeleană de la sfârșitul secolului al Xix-lea. Caracterul psihologic al acestei nuvele este evident în drama sufletească pe care o traversează Ghiță, personajul principal, din cauza pierderii încrederii în sine și a neîncrederii celorlalți în el, înstrăinându-se astfel de tot ce îl înconjoară. De aceea eroul trăiește un puternic conflict interior, negăsind până în final calea prin care să iasă din impas. Pentru a reliefa acest zbucium interior, ioan Slavici apelează la unele tehnici de investigație psihologică cum ar fi autoanaliza, monologul interior, dialogul tensionat etc.

Tema principală a nuvelei este și ea adecvată caracterului realist și psihologic al scrierii, și anume consecințele pe care le are setea de îmbogățire asupra sufletului individului, asupra destinului său. Acesteia i se adaugă o temă socială (dorința lui Ghiță de a-și schimba statutul social), una moralizatoare (omul să fie mulțumit cu ceea ce are) și alta psihologică (conflictul interior puternic al personajului principal).

Atât tema principală, cât și cele secundare se dezvăluie pe parcursul întregii nuvele, dar edificatoare în acest sens și în ceea ce privește evoluția personajului sunt câteva episoade semnificative. În primul rând este hotărârea lui Ghiță de a-și schimba destinul, dovadă fiind răspunsul categoric care i-l dă soacrei sale;„-Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculți, iar dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iară dumneata la tustrei. Iată liniștea colibei. Hotărâtor în evoluția destinului lui Ghiță este și momentul primei întâlniri cu Lică, întrucât Sămădăul stîrnește deopotrivă admirație și teamă în sufletul eroului care va evolua iremediabil spre decădere morală. La fel de semnificativ este și episodul în care ghiță trăiește sentimentul culpabilității și se adresează „sărmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveți, cum avuseseră părinții voștri, un tată om cinstit.” . Momentul suprem însă al degradării sale morale este acela când Ghiță, de la complicitate ajunge la crimă și o ucide pe Ana, gest incalificabil, căci vinovat de înstrăinarea anei este el însuși.

Aceste episoade narative evidențiază nu numai structura tematică a nuvelei și evoluția personajului, ci și viziunea despre lume aa autorului. Viziunea sau perspectiva narativă conține opiniile, atitudinea naratorului, modalitățile și principiile acestuia, care stau la baza întâmplărilor relatate în legătură cu lumea reală prezentată în operă. Aici, în nuvela lui Ioan Slavici, viziunea despre lume este una obiectivă și se bazează pe principiile morale ale scriitorului, cunoscut fiind faptul că acesta este un moralist convins, promotor și susținător al unor teze morale specifice societății românești tradiționale, întâlnite și în alte opere ale sale. Teza care stă la baza acestei nuvele se poate sintetiza în proverbul „Decât bogat și pătat, mai bine sărac și curat.” ,exprimat, cu alte cuvinte, chiar de soacra lui Ghiță în incipitul nuvelei:„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”. Așadar, se pune în discuție raportul dintre sărăcie și bogăție și fericire- nefericire. Această viziune despre lume se desprinde, în continuare, din acțiunea și din conflictele nuvelei sau din elementele de

Page 2: Tema Si Viziunea in Nuvela -Moara Cu Noroc

tehnică narativă. După incipitul menționat, în continuare, în expozițiune, cititorul află că hanul de la Moara cu noroc este binecuvântat deoarece aici veniturile se înmulțesc și dorința de prosperitate se împlinește. Așa stau lucrurile și cu familia lui Ghiță, până ce la han sosește Lică Sămădăul, fapt ce constituie intriga acțiunii, căci odată sosit acesta îi cere cârciumarului să-l anunțe despre tot ce se întâmplă la han și în împrejurimi.

Din acest moment începe desfășurarea acțiunii care nu prezintă altceva decât degradarea morală și sufletească a eroului, conflictul psihologic, lupta din sufletul lui ghiță între dorința de a rămâne un om cinstit și aceea de a se îmbogăți. Astfel, îl finanțează pe lică, dându-i toți banii, îi spune tot ce se întâmplă la han, acceptă să urmărească turmele de porci după urmele lăsate de Sămădău, primește porcii furați din alte turme și îi devine complice la alte ilegalități și crime:jefuirea și uciderea arendașului, apoi a unei femei și a unui copil care trecuseră pe la han.

Punctul culminant îl constituie momentul în care Ghiță hotărăște, cu orice preț, să-l demaște pe Lică și merge să-l aducă pe Pintea la han. Întorcându-se la cârciumă, Ghiță își dă seama că Ana i-a fost infidelă, o ucide, la rândul lui fiind ucis de Răuț, unul dintre oamenii lui Lică. Deznodământul este în continuare tragic, întrucât hanul este incendiat, iar lică se sinucide strivindu-și capul de un copac, pentru a nu fi prins de Pintea.

Finalul aduce din nou în prim-plan imaginea hanului de la moara cu noroc și prezența bătrânei care constată „Așa le-a fost dată!...”

După cum se observă, acțiunea este lineară, desfășurându-se pe un singur plan narativ, dar se suprapune mai multor conflicte: cel dintre Lică și Ghiță, dintre Ghiță și Ana și cel interior care se dă în sufletul protagonistului. Primele două conflicte care sunt exterioare, precum și dorința lui Ghiță de a se îmbogăți declanșează conflictul interior, zbuciumul permanent de care este cuprins hangiul. Aceste conflicte se intercondiționează, pentru că, așa cum se observă, primul dintre ele îl determină pe al doilea, întrucât cei doi soți ăși pierd încrederea unul față de celălalt, devin suspicioși și distanți.

Edificatoare pentru viziunea lumii în nuvelă este relația lui Ghiță cu Lică Sămădăul deoarece aceasta evoluează sinuos și puternic tensionat, întrucât hangiul are numeroase momente de derută sufletească, de sinceritate cu sine însuși și vrea să rupă relația cu lică, dar dorința devoratoare de a se îmbogăți este mai puternică și dezumanizarea sa se accentuează. Același tip de relație sinuoasă, trecând de la adorație la neîncredere, de la tandrețe la respingere, are Ghiță cu soția sa ana, care va sfârși tragic, căci el o ucide. În ceea ce privește compoziția și tehnica narativă se observă că opera are o compoziție clasică, o structură rotundă, circulară, iar relatarea întâmplărilor se face în mod obiectiv la persoana a III-a de către un narator omniscient. Narațiunea se îmbină cu descrierea cadrului spațial, cu dialogul sau cu monologul interior prin care scriitorul sondează adâncul sufletesc al personajelor, și în mod special pe cel al protagonistului, întrucât accentul cade pe latura psihologică a personalității acestora. Se remarcă totodată autenticitatea limbajului presărat cu numeroase regionalisme și caracterizat prin oralitate, spontaneitate, dar și prin sobrietate.

Privind nuvela în ansamblul ei putem constata că finalul acesteia ilustrezp în mod concludent adevărul conținut de teza morală care stă la baza ei, enunțată încă de la început prin cuvintele bătrânei. Slavici nu

Page 3: Tema Si Viziunea in Nuvela -Moara Cu Noroc

absolutizează însă conținutul acesteii teze, deoarece dezaprobarea sa nu vizează câștigul prin muncă cinstită, ca bază a bunăstării, ci goana nebună după un câștig obținut pe orice cale, cu orice preț, renunțând chiar la ceea ce este omenesc și moral. Această viziune asupra lumii nuvelei este pusă în luminp atât prin faptele relatate, cât și prin evoluția protagonistului și a relațiilor sale cu celelalte personaje.