ttyrefdg

Macbeth-teatrul renascentist in viziunea lui Shakespeare

Teatrul renascentist in viziunea lui Shakespeare:

I. Epoca Renascentistă- caracteristici II. Teatrul Renascentist- caracteristiciIII. William Shakespeare - opere, importanţă, impactIV. Macbeth - Subiect, Context Istoric, Surse şi

ModificăriV. Relaţia cu regele James şi cum a influenţat dramaVI. Punere în scenă şi adaptăriVII. Concluzii

Epoca Renascentistă(sec.IV-sec.VII)

·originea- Italia, sfârşitul sec. III

·a generat o renaştere socială şi culturală in Europa– idealuri noi

· Renaşterea in Anglia – sec. VI

·A marcat triumful umanismului, secularismului şi al individalismului.

·Operele lui Shakespeare (ex. Hamlet, Macbeth) se bazează pe persoanje ce înfăţişeză perfect aceste idealuri ale omului renascentist.

Teatrul Renascentist

Dezvoltat în mare parte în Londra, între Reforma Protestantă (sec. XVI) şi închiderea teatrelor de către Cromwell în 1642.

Maximul Renaşterii engleze a fost Epoca Elisabetană - domnia reginei Elisabeta I (1558-1603).

La baza esteticii dramelor a stat idealul unei exprimări riguroase , în concordanţă cu spiritul activ şi asertotic al epocii.

Teatrul Globe a fost construit in 1599 de către compania artistică Shakespeare .

Marchette Chute (Stories from Shakespeare, Introduction):

“William Shakespeare este cel mai remarcabil scriitor al tuturor timpurilor. Homer a scris despre aventuri şi războaie, Sofocle si Tolstoy despre tragedii şi probleme existenţiale. Terence şi Mark Twain au scris comedii,(…) Plutarch,istorii iar Hans Christian Andersen basme. Shakespeare, în schimb, a creat în toate stilurile - comedie, tragedie, istorie, melodrama, aventura, povesti de dragoste şi basme- şi toate operele sale au fost atât de bine gândite încât sunt considerate nemuritoare. Aşa a devenit Shakespeare cel mai mare nume al literaturii.”

(23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616)

• Cel mai influent scriitor al epocii elisabetene, a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză.

• Piesele lui de început au fost în special comedii sau drame istorice cu scenarii şi personaje complexe

• Proprietarul unei companii artistice Oamenii Lordului Chamberlain” (The Lord Chamberlain's Men), mai târziu cunoscută drept“Oamenii Regelui” (King’s Men).

• „Shakespeare nu apartine unei singure epoci, ci tuturor vremurilor.“ - Ben Jonson (contemporan cu Shakespeare)

• Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape orice limbă vorbită şi, până în prezent, sunt jucate mai des decât ale oricărui alt dramaturg.

Întorşi învingători de pe câmpul de bătălie, generalii Macbeth şi Banquo se întâlnesc în drummul lor cu trei vrăjitoare. Acestea le prevestesc primului că va fi rege şi celui de-al doilea că urmaşii săi vor fi regi.

Macbeth află de la regele Duncan că a fost făcut Thane de Cawdor. Într-o scrisoare către soţia sa, Lady Macbeth, o anunţă că regele va fi invitatul lor în seara aceea. Totodată îi povesteşte despre ciudata profeţie a vrăjitoarelor.

În urma celor întâmplate, Macbeth şi soţia sa hotărăsc să forţeze îndeplinirea profeţiei şi pun la cale uciderea regelui.

După sosirea lui Duncan în castelul său, Macbeth sovăie să ducă la îndeplinire asasinatul. Lady Macbeth insă îi trezeşte din nou ambiţia.

Macbeth îl înjunghie pe Duncan în timp ce dormea. Lady Macbeth mânjeşte cu sânge feţele străjerilor pentru ca vina să cadă asupra lor.

Odată cu descoperirea crimei, la castel ajung doi nobili scoţieni, Mcduff şi Lennox. Bănuiala celor întâmplate cade asupra fiilor lui Duncan, Malcom şi Donalbaim. Macbeth este încoronat însă păcatul înfătuit îl îngrozeste. Soţia sa îi dă curaj.

Temându-se că şi ceea ce vrăjitoarele i-au prezis lui Banquo se va deveri, Macbeth pune sa-l omoare pe acesta şi fiul lui, Fleance, dar ucigaşii nu reuşesc să-l prindă decât pe Banquo.

Macbeth află toate acestea în seara banchetului.

Macbeth merge din nou la vrăjitoare; ele îi spun să se ferească de nobilul Macduff; îi mai spun că nu va fi învins până cănd codrul Birnam n-o va porni din loc şi că nici un om născut din femeie nu-l va învinge, insă profeţia lui Banquo tot se va îndeplini.

Macbeth află că Macduff a fugit în Anglia unde cei doi fii ai regelui împreună cu nobilii fugiţi din Scoţia adună o armată puternică împotriva sa.

Macbeth se răzbună omorându-i pe copiii şi soţia lui Macduff.

Conştiinţa soţiei lui Macbeth este puternic zguduită de crimele săvârşite.

Armata aliaţilor soseşte in Scoţia. Soldaţii înaintează spre Dunsinane ascunşi sub crengi rupte din pădurea Birnam, astfel Macbeth realizează ce însemna profeţia vrăjitoarelor şi că sfârşitul este iminent.

În timpul bătăliei, Lady Macbeth se sinucide.

Macbeth este ucis de Macduff, care a fost scos înainte de vreme din pântecele mamei sale.

Malcom, fiul lui Duncan, va fi încoronat rege al Scoţiei.

Contextul istoric:

Tragedia a fost scrisă în anul 1605, la scurt timp după ascensiunea la tronul Angliei a Regelui James al Scoţiei.

Perioada domniei lui James a fost caracterizată de conflicte politice si religioase ce au adus în atenţia tuturor pericolul unui posibil asasinat al regelui. (Complotul prafului de puşcă, 1605; Gowrie, 1600)

Surse şi modificări ale contextului istoric:

Asemenea procesului folosit în redactarea altor piese ale lui Shakespare, scenariul piesei este bazat pe surse istorice, mai exact Cronica lui Raphael Holinshed (1577).

În Cronică evenimentele sunt relatate diferit: ca urmare a morţii Regelui Malcom al II-lea al Scoţiei (1005-1034) s-a decis în baza dorinţei acestuia, să-l urmeze la tron nepotul său Duncan I(1034-1040). Acest fapt contrazicea traditia celtică, care prevedea ca succesiunea la tron să alterneze între ramuri diferite ale familiei regale, ceea ce i-a revocat dreptul la tron lui Macbeth, un alt nepot al Regelui Malcom.

Macbeth a continuat să lupte pentru dreptul său, ceea ce a dus la o confruntare militară intre acesta şi monarh, luptă care s-a soldat cu moartea Regelui Duncan. Domnia lui Macbeth a durat 17 ani(1040-1057), finalizându-se în momentul în care fiul predecesorului său, Malcom al III-lea s-a întors din Scoţia cu o armată. Macbeth a fost învins în bătălia de la Lumphanan, context în care şi-a pierdut viaţa.

Acţiunea piesei se întinde pe o durată de 9 zile, în timp ce faptele istorice au avut loc in decursul a 19 ani.

Versiunea lui Shakespeare a relaţiei dintre Macbeth şi rege a suferit anumite modificări. Asasinatul este bazat în mare parte pe relatarea lui Holinshed a morţii Regelui Duff care precum Duncan este omorât de un nobil de încredere, Donwald.

Donwald, precum Macbeth al lui Shakespeare este asistat în acţiunile sale de către o soţie ambiţioasă. Prin combinarea celor două poveşti, Shakespeare a setat un ton diferit piesei, focalizănd-o pe actul regicidului (relevant contextului politic al vremii).

Alte elemente care care se identifică in Cronici sunt tentativele de omor asupra lui Banquo şi Fleance şi moartea lui Macbeth.

Modificări notabile au fost aduse şi în reprezentarea celor trei vrăjitoare. Holinshed le descrie drept “creaturi ale padurii, nimfe, zăne”, toate fiinţe frumoase si delicate.

• Vrăjitorie; Regele James I:

Pentru a obţine un impact mai şocant, implicit o reacţie mai puternică a publicului, Shakespeare le transformă în creaturi urâte, cu “bărbi, buze ofilite şi degete scovergite”, descrise din perspectiva lui Banquo.

În general, vrăjitoria era văzută ca o practică malefică în acele vremuri, cu un caracter demonic, ceea ce o transforma ţntr-un adevărat pericol social.

Una din pasiunile Regelui James I era studiul vrăjitoriei, acesta scriind o carte despre demonologie in anul 1597 (Daemonologie), în care susţinea că vrăjitoria este un lucru real şi că toţi practicanţii ei vor suferi consecinţe.

Pe lângă scopul dramatic al modificărilor aduse de Shakespeare “celor trei surori”, nu este de ignorant şi cel politic, de a se conforma convingerilor regelui.

Banquo; RegeleJames:

În Cronicile lui Holinshed, Banquo este de asemnea un soldat nobil care luptă alături de Macbeth, însă acesta îi devine în cele din urmă complice în asasinarea regelui. În constrast, Shakespeare iî păstrează caracterul nobil şi nevinovat pe tot parcursul piesei. Această modificare are în primul rând un efect dramatic, fiind mult mai interesant ca Banquo să reprezinte antiteza lui Macbeth.

Un alt posibil motiv al acestei schimbări poate fi si de natură politică. În perioada în care Shakespeare scria piesa se spunea că Regele James ar fi fost descendentul direct al lui Banquo.

Drama conţine mai multe puncte de interes ale regelui: arborele genealogic al familiei regale a Scoţiei, problema dreptului la tron, pericolul unui asasinat şi vrăjitoria.

Un alt exemplu al sentimentelor lui Shakespeare faţă de regalitate poate fi constituit de schimbarile aduse regelui Duncan, care pe lângă efectul dramatic produs, accentuează severitatea cu care era tratat subiectul asasinării monarhului.

Duncan al lui Holinshed este un simplu alt rege dintr-o linie regală care a fost omorât, la fel ca predecesorii săi, de succesori.Prin dramatizarea lui Shakespeare se obţine un personaj splendid, onorabil, înţelept, mult mai captivant pentru public şi mult mai relevant în caracterizarea lui Macbeth.

Noua portretizare a lui Duncan drept un rege just, competent, de încredere, exemplar motivează mustrările de conştiinţă ale lui Macbeth deoarece nu are cum să-şi justifice acţiunile oribile comise.Soldat fiind, Macbeth nu

mai este consternat când este pus în poziţia de a ucide aşadar sentimentele lui cu privire la asasinarea unui rege corupt şi incompetent nu ar fi fost cu mult mai diferite; caracterizarea lui Duncan însă ne permite să deducem că Macbeth se simte foarte vinovat pentru ce a făcut.

Originea divină a statutului regal este confirmată prin evenimentele descrise după asasinat: “Ce noapte rea! S-au prabusit de vînt,Pe cînd dormeam, hogeagurile casei,si vaiere-n văzduh s-au auzit,Se zice, stranii gemete de moarte,Cumplite voci vestind pîrjoluri crunte (...) şi toată noapteaS-a tînguit întunecata cobe.Spun unii că pămîntul, prins de friguri,S-a fost cutremurat.”(Act. II. Sc. 3) Asasinarea monarhului de drept divin este considerată o calamitate ce perturbă şi natura. Evenimentele duc cu gândul la cele de după moartea lui Iisus.

Regele James şi-a exprimat cu vehemenţă opinia cu privire la divinitatea tronului. În timp ce referinţa indirectă făcută de Shakespeare rămâne discutabilă, regele James şi-a argumentat convingerile în mod direct în cărţile pe care le-a scris: “Basilicon Doron” (1599), “The True Law of Free Monarhchies” (1598).

Orice încercare de a uzurpa drepturile regelui sau asasinarea erau considerate acte de condamnat prin lege şi păcate.

Punerea în scenă a piesei de-a lungul timpului;

Primul actor care l-a interpretat pe Macbeth a fost Richard Burbage, fruntaş al companiei lui Shakespeare.

Singura mărturie scrisă despre punerea în scenă a piesei în timpul vieţii lui Shakespeare îî aparţine lui Simon Forman, care a văzut un spectacolul la teatrul Globe, în1610 sau 1611.

Această piesă conţinea mai multe efecte sonore şi melodii decât oricare alta.

Prima interpretare profesională a piesei în America de Nord a fost probabil cea a companiei the Hallam (prima companie de teatru din America)

Prima adaptare cinematografică Macbeth cunoscută este scurtmetrajul american “Death Scene From Macbeth”, din 1905

Blestemul piesei Macbeth;

Pasiunea monarhului James pentru misticism era cunoscută de celebrul dramaturg, astfel că Shakespeare a hotărât să includă la începutul actului IV o scenă în care un grup de vrăjitoare rosteau incantaţii reale.

De-a lungul timpului, au existat foarte mulţi actori care s-au lovit de blestemul înglobat de Shakespeare în piesă. Au decedat oameni, şi-au fracturat mâinile şi picioarele, au fost loviţi subit de boli.

Opera Natională din Bucureşti :

Accidente legate de „Macbeth“ s-au petrecut şi la noi. Înaintea punerii în scena la Opera Naţională din Bucureşti a operei lui Verdi, trei instrumentişti şi-au fracturat braţele, iar unul dintre membrii corului a fost lovit de un automobil când traversa strada după repetiţii. Actriţa Denisa Vlad, care urma să joace în piesa, a fost internată la spital cu diagnosticul peritonită. Nu vom şti niciodată dacă, într-adevăr, asupra piesei a fost aruncat un blestem, însă, cu siguranţa, nicio altă operă pusă in scenă nu a adunat atâtea accidente bizare.

Dovada a geniului lui Shakespeare este faptul că atunci când separăm piesa de contextul istoric aceasta devine o poveste despre ambitie si pericolul interpretării, despre dorinta omului de a găsi certitudine în incercarea de a interpreta viaţa. Piesele lui Shakespeare se bazează

pe ideea umanităţii împărtăşite şi explorarea acelor calităţi şi defecte care ne fac ceea ce suntem şi care nu se vor schimba nici peste încă alte sute de ani.

Bibligrafie; Surse:

Dan Duţescu ş Leon Leviţch, Shakespeare, Antologie Bilingvă, Bucureşti 1964Ovidiu Drimba, Istoria teatrului universal, Editura Vestala, 2007.B E A U T Y - dir. Rino Stefano TagliafierroLeon Levițchi, Studii shakespeariene, Cluj- Napoca : Dacia, 1976Shakespeare: The Animated Tales (The Animated Shakespeare), vol. IV, BBCDragoș Protopescu, Shakespeare: viața și opera, ediție îngrijită de Fabian Anton, București, Editura Eurosong & Book, 1998Shakespeare's Macbeth (2010), dir. Rupert Goold, BBCCorneliu Dumitriu, Arheologia dramelor shakespeariene, București“The Historical Context of Macbeth”, Thomson Gale Document, 2003Mabillard, Amanda. “Shakespeare’s Sources for Macbeth”, Shakespeare Online, 2000Nauert, Charles, “Humanism and the Culture of Renaissance Europe”, Cambridge Univ. Press, 1995Mabillard, Amanda, Shakespeare Q & A: The King’s Men, Shakespeare Online , 2000Marchette Chute “Stories from Shakespeare”,ed. Meridian, Oct 1, 1959

ttyrefdg

Documents