umbrele unei iubiri netrăite

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012

Gheorghe Ungureanu

Umbrele unei iubirinetrăite

Corector: Vasilisia LazărCoordonator: Ion Lazăr da CozaCopertă: Mihai CătrunăTehnoredactare: Gina Zaharia

Toate drepturile apartin autorului

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALEhttp://insemneculturale.ning.com/

Gheorghe Ungureanu

UMBRELE UNEIIUBIRI

NETRĂITE

5

Gheorghe Ungureanu

Aud un zbor de păsări

Aud cum plânge piatra căzută de pe stâncăÎn ape fără maluri ce curg spre nicăieri,Cum lăcrimează gândul ce tâmpla mi-l aruncăPrin crengile-nflorite, din alte primăveri.

Aud un zbor de păsări la margine de zareȘi foșnetul de aripi ce clipele-mi lovesc,Când toate fără tine sunt simplă întâmplareCă, pașii ce mă poartă pe tine te-nsoţesc.

Îmi caut neputința prin visurile noastreȘi las îmbrățișarea să putrezească-n mine,Privirile-mi se surpă prin curcubeie-albastreȘi-ntreaga depărtare începe să suspine.

Aud mereu durerea din vechea mea iubireȘi las să cadă piatra în ape fără maluri,Cuvintele-mi sunt triste și nu îmi vin în fireCând viața-i un deșert și lacrimile-s valuri.

6

Din mine n-ai plecat

Te-am cunoscut pentru că trebuia să te-ntâlnescTu semănai cu cea din vis, tu trebuia să-mi fiiRăzorul sufletului meu pribeag, pe care-mi cresc,Cu rădăcini în lacrimi, petale verzi de nostalgii.

Spre tine paşii mei îşi căutau cărări prin steleŞi nu ştiam cum să mă-mpart, pe cine să iubesc,Când anotimpurile-şi dăruiau apusuri între eleŞi nu ştiam în care eşti sau cum să te opresc.

Necunoscută mi-ai rămas prin mii şi mii de clipeIubeam un chip din visul meu, iubeam atât de mult,Ceva ce dincolo de noi avea cândva să se-nfiripeŞi astăzi gândul meu de-atunci cu inima-l ascult.

Te-am cunoscut pentru că viaţa ta îmi e sortităAşa cum tot ce ţie-ţi aparţine mie mi-a fost dat,Te-am cunoscut pentru că sufletului eşti dorităŞi-oriunde te-ai afla acum din mine n-ai plecat.

Gheorghe Ungureanu

7

Când adormeam târziu

Vreau să știi ce moarte frumoasă am visatCând adormeam târziu sub pătura de stele,Era-mbrăcată-n negru cu sufletul schimbat,Cu lacrimi ce-i păreau șiraguri din mărgele.

Plângea că voi muri și că-mi va fi stăpânăÎndurerată parcă prea mult de-al meu trecut,Și nu-ndrăznea să-mi ceară atingerea de mânăLăsând să mai aștepte pe frunte-al ei sărut.

M-a dus peste câmpii cu flori nemuritoarePe sub copacii verzi cu vântu-n ramuri dragi,A-ngenunchiat o clipă sub raza mea de soareȘi s-a hrănit cu visul din tufele cu fragi.

Purta un voal pe frunte și-n ochii ei de jarSe răsfrângea lumina din căzătoare stele,O moarte printre flori rugându-mă-n zadarSă-i dăruiesc din zile când nu trăiesc în ele.

Umbrele unei iubiri netrăite

Dă-mi soarele

Trezește-mă în zorii zilei c-un sărut,Și strânge-mă la piept cât să mă doară,Să nu rămân prin visul ce-a trecutPrivind cum ceru-n umbre se coboară.

Spre lume azi deschide-mi o fereastrăSă intru-n ea cu visuri și-amintiri,Pe cer s-aștern tăcerea mea albastră,Și ploilor să le-mprumut din rătăciri.

Pe gesturi tandre stropii mari de rouăSă pună strălucirea lor ca un covor,Când mă săruți cu buzele-amândouăPe tâmpla unde astăzi gândurile dor.

Dă-mi soarele să îl ascund sub pleoape,Prin lacrimi să-i revărs lumina între noi,Trezește-mă, iubito, și rămâi aproapeDe sufletul ce și-a-mpărţit trăirile la doi.

8

Gheorghe Ungureanu

9


Aproape

Aproape nu mai cred în mine,Aproape totul s-a sfârşitPrivind cum dincolo de tine,Un colț de cer a putrezit.

Și nu mă pot striga prin gânduriSă-mi fiu aproape cât mai sunt,Aproape-n repetate rânduriRămân tăcere prin cuvânt.

Îmi ard amurgurile-n ape,Și-aproape toate mi se stingCând clopotul din suflet bate,Și ne-mplinirile-l ating.

Aproape nu mai cred în mine,Aproape totul e un dor,Mă pierd cu lacrimile-n tineȘi nu-mi găsesc un viitor.

Ofranda tăcerii

Deschisă-i fereastra s-aud cum pe umbreLovesc cadențat ai ploilor stropi,Când toate pe-afară sunt triste și sumbreȘi vor printre gânduri adânc să le-ngropi.

Năvalnic brăzdează prin suflet un plugRupând rădăcina din care-ai crescut,Pe buzele mele se-aprinde un rugȘi-n flăcări de ploaie sunt numai trecut.

Mă plouă prin șoapte, în viață mă plouăFurtuni se-mpletesc în tot ce mă doare,Pe rama oglinzii un bulgăr de rouă,Încearcă din vremuri spre noi să coboare.

Deschisă-i fereastră s-aud ca prin ploaie,Cum toate se-opresc la marginea serii,Cum umbra-ntre riduri sălbatic se-ndoaie,Cum toate-s lăsate ofrandă tăcerii.

10

Gheorghe Ungureanu

11


Când toate rătăcesc

E dimineață pe-al fluturilor somn neliniștit,Nu s-au trezit și-aud tăcerea lor stânjenitoareFăcându-mă să cred că toamna s-a grăbit,Să-și strângă umbrele căzute la-ntâmplare.

Pe aripile lor multicolore stropi de rouă,Dau farmec zorilor prin străluciri de-argint,De parcă viața toată-ar fi-mpărţită-n douăȘi zborul lor necunoscut e singurul alint.

Se-aude-n tâmpla nopții visul cum vibreazăCa un ecou al gândurilor noastre din trecut,Și nu știu-n care dimineață fluturii ofteazăCând toate rătăcesc prin alt necunoscut.

Îmbrățișez cu ochii orizontul, și-mi doresc,În tresăriri de fluturi noaptea să mă-ngroape,Şi-n lumea lor de fiecare data să-mi găsesc,Un chip ce-mi stă mereu cu sufletul aproape.

1112

Eu ştiu

Eu știu cât de nevinovat am fostCând ți-am jurat iubire pe vecie,Cum toate-n viață-aveau un rostȘi nu doream, ca alții să le știe.

Am fost pădurea care te-a primitSub ramuri verzi să te-odihnești,Când toate lăcrimau la nesfârșit,Ca niște doruri vii, nepământești.

Sub pași ți-am pus cărările umbriteȘi foșnetul de iarbă tot mai crud,Miresme de tăceri îmbobocite,Prin ele gesturile toate să-ți aud.

Eu știu cât de nevinovat mai suntȘi cât de mult aș vrea să-ți amintesc,Că viața mea, e ultimul cuvânt,Și sensul ei e-atunci când te iubesc.

12

Gheorghe Ungureanu

13


Nu mai eşti tu

E multă liniște acum în jurul meuȘi pe deasupra corbii se rotesc,Infometați de viața altora mereuCând drumul prin iluzii nu-l găsesc.

Chiar de-aș țipa, sub aripile-ntinseNu mai e loc pentru nimic acum,Păreri de rău în fulgii lor stau prinseȘi cad în umbra viselor pe drum.

Nu mai ești tu să-mi definești iubirea,S-o sfărmi în strălucirea din priviri,Să-mi semeni printre lacrimi fericireaVorbindu-le la corbi de nemuriri.

E liniște-n singurătatea mea distinsăUnde suspinele-nfloresc ca un păcat,Când mă străbat fiori și este prinsă,De suflet o minune ce te-a sărutat.

Întregul meu destin e locuit de orbi,Hrăniți întâmplător cu visurile vechiPăstrate-n gingășia ochilor de corbi,Ce trec deasupra-n zboruri neperechi.

Cel din oglindă

Privindu-se-n oglindă ochii nu s-au recunoscut,Mâinile gesticulau diferit și cu greu între ele,Umbre-nveleau dureros gingășia acestui trecutIar gura-și pierduse conturul în riduri rebele.

Umerii purtau povara-mbrăţişărilor lăsate de tineȘi stăteau aplecați prin ramuri de aduceri-aminte,Îl simțeam pe cel din oglindă strecurânduse-n mineÎncercând să vorbim între noi, fără glas și cuvinte.

Privirile lăcrimau lumină pe rama acelei oglinziMirându-se, cât de vechi este dorul de tine,Cel din oglindă te ruga de tăceri să-l cuprinziNeputând să-ți mai spună ce se-ntâmplă cu mine.

Am întors oglinda spre sufletul de-acum părăsitSă văd dacă fericirea și tristețea locuiesc împreună,Dar toate-s pierdute prin mine și sunt greu de găsit,Cuvinte pe care oglinda dincolo de geam le adună.

14

Gheorghe Ungureanu

15


Am presărat

Te vreau cu toate nopțile prin care,Ne sărutam sub ploi de raze neperechi,Să-mpărtăşim dureri din stele căzătoareCând reclădim iubiri pe soclurile vechi.

Te strig cu toate clipele care mă furăDin viața mea ducându-mă-n trecut,De parcă toate-au fost o simplă aventurăȘi noi străini ce-ntâmplător s-au cunoscut.

Am presărat priviri pe trepte neurcateDe teamă c-ai să treci cândva și nu vei ști,Că nopțile-au rămas doar umbre în cetateȘi-n fiecare dintre ele ne vom regăsi.

Nu-ți cer nimic dacă revii, doar îți oferCe n-am putut atunci sub clar de lună,Când totu-n jur era prea trist și efemer,Iar noi visam plăcut ținându-ne de mână.

Când înfloreau cuvinte

Azi vreau să fim doar noi la țărmul măriiPrivind cum valurile se întorc din larg,Azi vreau să fim sub pleoapa depărtăriiDucând spre undeva, al clipelor catarg.

Să ne-avântăm cu trupurile-n mare,Să strecurăm plăceri și dor în fiecare val,Privind cum pescărușii se rotesc în zare,Uitând când am plecat să revenim la mal.

Azi vreau să-mi dăruiești un port al fericiriiCând pașii răscolesc lumina prin nisip,Să-mpodobească cerul, miresmele iubirii ,Din stropi căzuți în soare mereu să te-nfirip.

Îmbrățișează-mi gândul și buzele-mi sărutăPe țărm s-aducă marea neliniștea din val,Să retrăiesc iubirea din vara mea trecută,Când înfloreau cuvinte-n stropii de pe mal.

16

Gheorghe Ungureanu

17

Şi te-aş ruga

Îmbătrânesc, iubito, și clipa tot mai trece,Asemeni unui rău pierdut pe lângă stânci,Iar ploaia mea de stele e astăzi tot mai receCând vise și suspine în șoapte mi le culci.

E-o vreme-nşelătoare ce curge peste umeri,Făcându-i să se-ncline în geamăt de furtuni,Și te-aș ruga, iubito, tăcerile să-mi numeriCând fluturii se-ntorc, din lacrimi să-i aduni.

Pe pleoape tremurânde se simte-o nostalgieDe când se pierd în vremuri cuvinte nerostite,Sunt încă om, iubito, și-am vrut ca să se știeDe ce suspină timpul, prin clipele rănite.

Îmbătrânesc acum când toate-mi sunt pădureCu vechi cărări ascunse prin anii mei pierduți,Și mult aș vrea, iubito, pustiul să ne fure,Lăsându-ne să trecem prin vara mea tăcuți.


Să te convingi

Rămâi te rog cu mine doar o noapte dincolo de viață,Să-ți pun în palmă gândurile ce sub frunte le-am păstrat,Să-ți dau miresmele ce le-am cules în fiecare dimineațăCând m-am trezit și pleoapele fără să știi ți-am sărutat.

Am strâns atâtea amintiri și-ar fi păcat să nu ți le ofer,Să te convingi cât de frumoasă ești în fiecare dintre ele,Chiar dacă viața este și rămâne doar un miracol efemer,Prin el redevenim ființe-n univers din căzătoare stele.

Să mă conduci spre neființă spunându-mi ce se-ntâmplă-n jurȘi dacă ploaia-ți va stropi cuvintele ce nu mi le-ai rostit,Rămâi ce ești, ce-ai fost mereu, minunea mea cu suflet purCe prin nemernicia lumii, m-a strâns la piept și m-a hrănit.

Rămâi te rog cu mine, să treacă asfințitul dincolo de zareDucând cu el eternitatea unei zile ce s-a grăbit să plece,Și dacă n-am să pot rosti, cu ochii am să-ți cer iertare,Căci ultimul sărut de rămas bun, va fi atât de cald și rece.

18

Gheorghe Ungureanu

19

Ascult

Eu am schimbat destule lacrimi cristalineCe te-au cules prin ochi din gânduri vechi,Și nu mai știu de mult când este bine,Dacă-am pierdut cărarea spre suflete perechi.

Nimic nu s-a-ntâmplat,așa, c-a fost să fiePrivindu-mă prin ochii tăi eu am un rost,Și te iubesc cu fiecare lacrimă-argintieRămasă-n visele prin care trecător am fost.

Ascult cum anii-n viața noastră se strecoară,Cum devenim oglindă pentru mai târziuȘi suspinăm când întâlnim aceeași primăvară,Din care-aievea înfloresc miresme în pustiu.

Eu te-am păstrat în pomii ninși de floareȘi n-am înstrăinat iubirea dintre noi,Pe tâmpla depărtării se-ascund în înserareStânjenitoare lacrimi, din ochii triști și goi.

Aș vrea cumva să știi că-mi ești lumina vie,Curat îmi este gândul când sunteți împreună,Destin cu frânte aripi ce nu mai vrea să fiePurtat de triste aripi rănite prin furtună.


Dezleagă-mi visele

Cere-mă-napoi singurătății și mă vindeAcelui timp în care toate deveneau iubire,Topește cercul umbrelor ce mă cuprindeȘi-nvață-mă să-ți fiu din nou nemărginire.

Dezleagă-mi visele la tâmpla mea-nnodateȘi pune nopțile câte-au rămas între noi doi,Să vin senin din vechea mea singurătate,Lăsând în urmă nestatornicia dintre ploi.

Nu-mi povesti ce s-a-ntâmplat cât ai lipsit,La mine-n suflet dorul tău a locuit mereu,Nu-mi amintesc prin care gând am tresăritȘi vinovat de rătăcirea șoaptelor sunt eu.

Cere-mă-napoi singurătății să poti a-mi dăruiAceeași veșnicie-n care viața ne-a pierdut,Și când tăceri albastre-n zori vor înfloriSă-mi redevii speranță, să-mi redevii trecut.

20

Gheorghe Ungureanu

21

Pe ţărmul anilor ce vin

E timpul parfumat afarăDe ploile căzute-n zori,Și depărtarea îl strecoarăPrintre petalele de flori.

Deschid ferestrele spre viațăSă-i simt atingerea pe frunte,Lumină albă-n dimineațăPrin dorul clipelor mărunte.

Mă contopesc cu nemurireaȘi-n fața ploilor mă-nchin,Căci toate trec ca și iubireaPe țărmul anilor ce vin.

Mă las cuprins de nostalgiePrintre miresme de-amintiri,Uitând o-ntreagă veșniciePe drumul vechilor iubiri.

E timpul parfumat afarăCând fulgeră prin răsărit,Și ploile din cer coboarăCu-același dor neliniștit.


Voi îmbrăca tăcerea

Ți-aș povesti de frumusețea ridurilor meleDe gingășia lor când buzele-mi zâmbesc,De umbre ce-și ascund misterele prin ele,De toate câte sunt, aș vrea să-ți povestesc.

Voi îmbrăca tăcerea c-un farmec de tristețeCules din nostalgia trăită-n altă vară,Lăsând printre perdele priviri din tinerețeȘi-am să te-aștept, iubito, a nu știu câta oară.

Ți-aș povesti să știi, cum toate trec în grabă,Cum se răstoarnă cerul în ape fără malS-auzi cum vechi oglinzi de tine mă întreabă,Când ţărmu-ntreabă marea de fiecare val.

Doresc să-ți leg cuvântul cu gândurile meleRugându-te s-asculți povestea unei vieți,Fără să-ntrebi de ce amurgurile-s greleCând nu găsesc cărarea spre alte dimineți.

22

Gheorghe Ungureanu

23

În zadar

Spune-mi cum se-ascunde cerul printre valurile măriiCa un trubadur sălbatic într-o lume neștiută,Și de ce salba de stele peste umerii-nserăriiOglindindu-se-n adâncuri din lucire-i împrumută?

Cine și-a uitat tăcerea undeva la țărm de mareCând privind ceru-n adâncuri s-a crezut un înger viu,Cu-aripi frânte de lumină, printre stele căzătoareCare-i poartă măreția prin acest frumos pustiu?

Numai tu poți da răspunsul cum se întâmpla odatăCând ținându-ne de mână aruncam cu vise-n valuri,Numai tu dulce, iubire, peste veșnicii plecatăPoți afla cărări ascunse, în nisipul de pe maluri.

În zadar mă poartă pașii într-un port știut de mine,În zadar nutresc speranțe într-o vară efemeră,Tot ce-a fost cândva mă leagă doar cu visele de tineȘi de-atunci îmi pare marea tot mai tristă și stingheră.


Poţi întreba

Prin somn vreau să te simt cum intri-n încăpereȘi te strecori ca-n alte dați, sub albe lenjerii,Îmbrățișându-mă cu visul fără nimic a-mi cere,De teamă c-ai să mă trezești și nu știi când revii.

Poți întreba din când în când despre singurătateȘi-ți voi răspunde lăcrimând în colț de pleoape,Rugându-mă să te-nsoţesc în mica ta eternitateDin care vii ca să te simt, de suflet mai aproape.

Poți chiar să-mi mângâi fruntea, genele și părulCăzut pe tâmpla unde gândul se-ntoarce din trecutSă simți și tu cât m-a durut spunându-ți adevărulCă-n lumea asta fără tine, sunt trecător necunoscut.

Poți face multe uneori când dorm în albe lenjerii,Păstrând iubirea nepătată în emisferele albastre,Fără să-ți pese că-nfloresc nefericirile târziiȘi zorile rămân mereu topite-n lacrimile noastre.

24

Gheorghe Ungureanu

25

Ne bucurăm în doi

Am vrut să-ți dau atunci din anii meiCa să-i trăieşti cum îți doreai odată,Când stele străluceau în florile de teiȘi fruntea-ți tresărea îngândurată.

Ne bucuram în doi de orice vis trăitȘi rouă lăcrimau privirile-adormite,Și-n fiecare primăvară te-am iubitStrângând la piept, suspinele primite.

Prin asfințitul tău o pasăre mai zboarăTot întrebând de tine prin alte galaxii,Iar florile de tei miresmele-și coboarăFără să înțeleagă, că n-ai să mai revii.

Am vrut ca să rămâi în lume lângă mineAtât cât să murim, odată amândoi,Dar n-ai putut și caut cărarea către tineSub teii ce-și împart miresmele la doi.


Îmi este dor

De multe ori scriu doar de tineUitând că, încă mai trăiesc,Când fluturii prin nopți seninePe-aceleași umbre se opresc.

Iubesc chiar nebuniile pierduteNebun fiind și eu în rolul meu,Tot regăsind cărări necunoscutePrin ochii-nlăcrimați ai unui zeu.

Las depărtarea peste zări stăpânăȘi scriu de asfințitul unui gând,Când tâmpla-i sărutată de furtunăȘi ridurile-mi înfloresc pe rând.

De multe ori îmi este dor de vară,Îmi este dor de fluturi uneori,Și te trăiesc, a nu știu câta oarăPierduta mea cu visele în zori.

26

Gheorghe Ungureanu

27

Eu mă opresc

Eu mă opresc cu sufletul între cuvinteȘi toate gesturile le presar prin flori,Învăț mereu să mi te-aduc aminteStrigându-te cu gândul de tot atâtea ori.

Văzduhurile-ți pun sub pleoapă şi tresarAlbastrul rupt din zare ce-ţi lunecă pe frunte,Privind cum clipe trec din ce în ce mai rarSpre tâmpla unde curg șuvițele cărunte.

Ți-asemăn între ele privirile-ți plăpândeCând zorii ne despart minunile pe rând,Doar setea mea de tine la inimă pătrundeCând se aud fiorii spre lacrimă urcând.

Eu mă opresc, iubito, pe unde rătăceștiFără să-mi fie teamă de glasul înserării,Sperând ca undeva din nou să mă găseștiCând înfloresc amurguri pe pleoapele uitării.


Vorbeam de fericire

E mult prea tristă lumea fără tine,E mult, prea mult pustiu în jurul meu ,De mult nu mai sunt nopțile senineȘi stelele se pierd în umbra lor mereu.

Cad ploi neliniștite pe zâmbetele reciCând fulgere se strâng în templul nezidit,Și nu știu dacă-ai vrut cu sufletul să pleciDin lumea fără milă în care m-ai găsit.

Vorbeam de fericire și clipa ei târzieCând legănam privirea în falduri la perdele,Fără să știm atunci, de ce va fi să fieCând rosturile vieții vor fi căderi de stele.

E mult, prea mult, să-ți cer o altă viață,Un alt trecut al nostru cu alte rădăcini,Să regăsesc iubirea sub crusta ei de gheațăS-o pot sădi-n pământul din care mă suspini.

28

Gheorghe Ungureanu

29

Tot aşteptând

Astăzi, a fost mai trist amurgul decât ieriIar păsările se rotesc în cercuri mai obscure,Întreaga zi se destrăma în vraja unei adieriTot așteptând, blestemul clipelor să-l fure.

M-am rătăcit prin labirintul vieții meleVisând la răsăritul în care te-am pierdut,Dar toate sunt amurg și-mi par atât de greleCa gestul unui înger, din lumea ta făcut.

La țărmul dintre gânduri un val de amintiriTe-a dăruit iubirii din care n-ai să pleci,Cât încă sunt speranțe, și-n vise regăsiriȘi poți veni oricând prin lacrimă să-mi treci.

Astăzi, a fost mai trist amurgul și-n tăcereLas păsările-n zbor acolo-n depărtare,Gândind ce mic e timpul prin clipe efemereUitate-n viața noastră cândva din întâmplare.


Păşeam uşor

Simțeam cum lângă mine timpul se-ntristeazăCând frunzele-și vorbeau în adieri de vânt,Cum ochiul depărtării prin noapte lăcrimeazăÎmprumutând suspine la fluturi pe pământ.

Pășeam ușor pe-alei rămase-acum în amintireSă nu mai răvășesc tristețea printre gânduri,Și nu-ncerc în zadar ca să-mi mai vin în fireCând sufletul își pune suspinele în rânduri.

Trăiam un dor necunoscut de nimeni printre floriIar ziua devenise întâmplător mai mică,Tot întrebând de ce nu poți muri de două oriCând fluturii cu ochii-n lacrimi zborul își ridică.

Vin nopțile să mă răpească-n vise și să-mi spunăPe treptele căror tăceri te-aștept să mai revii,Și cum să-mi port tristețile-ntr-o mânăDacă un colț de cer s-a spart în cioburi argintii.

30

Gheorghe Ungureanu

31

Mereu am vrut

Tu trebuie să știi, iubito, că-n toamnă păsările pleacă,Cum visele se duc în zori spre altă noapte care vine,Să nu lipsim la poarta zării când depărtarea vor s-o treacăLăsând în urmă nostalgia ce lumea umbrelor susține.

Mereu am vrut ca tu să-mi spui ce simte steaua căzătoareCând golul ce-a rămas pe cer devine-o simplă amintire,Și clipele de ce suspină când lăcrimează-n zori o floare,Dacă în răsărit se duc speranţe prinse-ntr-o uimire.

Cu tine-am vrut, cu tine vreau, să ținem universu-aproapeFăcând din când în când cărare spre templul altui răsărit,Și chipul tău scăldat în rouă – oglindă sub a mele pleoape,Privind cum păsări albe trec, lovind cu ciocul în zenit.

Tu trebuie să știi, iubito, de ce-ți vorbesc mereu în șoaptăCând valurile-aduc la țărm luciri din stele căzătoare,Între noi doi eternitatea zideşte tâmplelor o poartă,Să pot intra în visul tău cu-această viață trecătoare.


Încerc să-ntreb

Încerc să-ntreb și eu din ce în ce mai rarDe ce se nasc iubiri și nu mor niciodată,Când am găsit plângând verighetele-n sertarDe doru-acelor mâini ce azi nu le mai poartă?

E dor, și numai dor în noaptea vieții meleȘi dacă mai sunt zile ce vin din când în când,E-o simplă întâmplare că, mai trăiesc în eleȘi mai aud un suflet prin trupul meu vibrând.

Repet aceleași gesturi și nu-mi găsesc cuvinteSă ți le spun în șoaptă la tâmpla dintre noi,Când dincolo de stele ascuns printre morminteUn fluture împarte tăcerile la doi.

Încerc să uit de mine când totuși te trăiescȘi-n labirinturi sacre cândva m-am rătăcit,Mirat că doar în vis verighetele-și vorbescȘi-n cercul de foc, privirea ți-am zărit.

32

Gheorghe Ungureanu

33

Şi numai cu tine

Păstrez curcubeiele visate-mpreunăȘi mă doare că cerul ar vrea să-l ating,Două cuvinte, două stele, aproape de lunăÎntr-o singură lacrimă, aievea se sting.

Prin albe cearșafuri vântul se ascundeȘi trece un gând către noaptea de ieri,În colț de fereastră, undeva pe oriundeSe aude în taină, ecoul acestor tăceri.

Și numai cu tine pot schimba o minune,Din cenuşă renaște iubirea în seară ce vine,Învaţă-mă să-ți dau doar o stea fără numeȘi du-mă în clipa ce de mult ne-aparține.

Floare cu floare, suflete pereche să fim,Mai rămâi în odaie, cu cerul, cu mine,Mângâie-mi sufletul când tresar și simțimCum doare suspinul când întreabă de tine.


Aceleaşi clipe dragi

Aceleași clipe dragi stau dincolo de minePrivindu-mă sfios din alt trecut,Ca un apus stingher căzut peste colinePunând pe fruntea zilei ultimul sărut.

Din timpul nostru jumătate stă-n apusȘi toate devin umbre când stelele se-aprind,Învăluind uitarea cu tot ce nu ne-am spusCând îngerii din vise în brațe ne cuprind.

Atât de simpli suntem când viața se destramăȘi-ncep să lăcrimeze icoanele-n altar,Mirați că veșnicia sculptată într-o ramăSe-arată-n chip de zână din ce în ce mai rar.

Și toate mor cu noi, și toate-ajung uitareCând țărmul e lovit de vânturi și talaz,Și nu știm câte clipe rămân la fiecare,Să strălucească-n lacrimi și-n riduri pe obraz.

34

Gheorghe Ungureanu

35

Se simt miresme în cuvinte

Stau primăveri în ochii tăi, asemeni perlelor șiragAduse din adânc de mări de valuri ce revin la mal,Împiedicându-se în larg de-al frumuseții tale pragCules de pescăruși în zbor din strălucirea de coral.

La tine-n brațe viața-mi stă cu tot destinul răvășitȘi nu întreb ce primăvară în acest an vrei s-o oferi,Sau dacă-ți amintești, iubito, de ploile fără sfârșitUnde melancolii albastre se nasc prin visele de ieri.

Se simt miresme în cuvinte când fericită le rosteștiIar sufletul vibrează altfel în anotimpurile noastre,Și vrei să ceri, și vrei să știi în tot ce astăzi întâlneștiPunând parfum și flori de tei în toate visele albastre.

Stau primăveri pe tâmpla ninsă când stele se aprindPrin veșnicia amintirii în care noi ne-am cunoscut,Și mult mai fericit mă simt când gândurile te cuprindTopindu-te-n atâtea doruri rămase undeva-n trecut.


Binecuvântează-mi tăcerea

Întotdeauna mi-am dorit să rămân o cărare spre tine,Ochilor tăi le-am cerut să-mi ascundă părerea de rău,Pe tâmplă-mi curge-nserarea limpezindu-se-n mine,Şi nu mi-am pus maluri la suflet aşteptându-l pe-al tău.

Uneori închid ochii şi te caut aievea prin ziua de ieri,Îmi eşti icoană cu flori, şi până la lacrimi mă dorMiresme răvăşite pe aripi de fluturi obosiţi şi stingheriSub pleoapele mele ce astăzi îţi cer să rămâi doar a lor.

Binecuvântează-mi tăcerea în care te vreau şi te-adunCu toate păcatele păstrate-ntr-o fericire cu gust efemer,Uitând zorii între tâmplele mele când visele-mi spunDacă greşesc sărutându-ţi uitarea din care iubirea îţi cer.

Învaţă-mi braţele să-ţi mângâie trupul rănit de luminăBuzelor mele dă-le cuvântul, dă-le sărutul şi numele tău,Treaptă cu treaptă îţi cobor în suflet să prind rădăcină,Să nu-mi mai dăruiască singurătatea, aceeaşi părere de rău.

36

Gheorghe Ungureanu

37

Îmi e de-ajuns

Am scos toate oglinzile din încăpereSă nu-mi zăresc singurătatea-n fiecare,Să nu mai cer mereu tăcerii o părereDespre amurgul zilei următoare.

Îmi e de-ajuns plecarea ta în neființăCând totul pe pământ prindea contur,Și toate miroseau a flori și a credințăFăcându-mă mai sincer și mai pur.

Prefer în locul zilelor să fie noapteȘi-n locul zorilor să fie doar apus,Să pot trăi nestingherit prin șoapteVisând în felul meu la toate ce s-au dus.

Așa-mi doresc… dar toate au un rost,Au diminețile cu zorii plini de rouăCum se-ntâmpla, iubito, când am fost,În singurul trecut ce ne-aparține nouă.

Am vrut să sparg oglindă cu oglindă,Să slobod toate amintirile de ieri,Dar teama că uitarea-o să mă prindăM-a răvășit prin lacrimi și dureri.


Lăsaţi-mă ucis

Lăsați-mi sufletul să plece-n libertateȘi despicați-mi trupul ce-l ține ferecat,Cât suntem simple umbre în veșnicii uitateȘi nu ne-am găsit rostul prin clipe căutat.

Dați foc rubinelor sub arcul unei pleoape,Cât viața-i o minciună lăsată pe pământ,Și puneți asfințitul tăcerea să-mi îngroapeOdată cu tristețea din ochii unui sfânt.

Rupeți-mă-n bucăți și dați-mă uităriiFără păreri de rău cât vrerea a mea este,Furtuni să-mi dăruiți din brațele-nserăriiCând fulgeră prin cer și visul e-o poveste.

Să nu vă fie milă, căci nu mai e iubire,Suspinele-s cenușă în vetre fără foc,Lăsați-mă ucis să nu-mi mai vin în fireCând toate-s numai ură și viața e un joc.

38

Gheorghe Ungureanu

39

Stau dincolo de gândurile mele

Stau dincolo de gândurile meleNestingherit de foste amintiri,Privind cum ninge praf de stelePeste petale vechi de trandafiri.

Împing cu mâna luna către zareSă pot privi cum fluturii în zborÎmpodobesc un gol din depărtare,Și dau un sens tăcerilor ce mor.

E-o liniște plăcută printre steleȘi nu mă strig, chiar dacă e târziuPrefer să plângă veșnicii prin ele,Când vântul fredonează a pustiu.

Pe tâmplă-mi pun ecoul din cuvinteSă-mi spună despre cum a fost,Când dincolo de-aducerile-aminteDoar fluturii își mai găsesc un rost.

Stau dincolo de gândurile meleAșa cum se întâmplă uneori,Când vreau să-mbătrânesc prin ele,Și umbrele au glas de muritori.


Iubirea mea de-o viaţă

O șoaptă-a sângerat când buza mi-am rănit,Privid cum plâng pereții în umbre de lumină,Mi se părea că-i ziua topită-n asfințitIar mâna printre gesturi era doar o străină.

Am pus la tâmplă gând legat de-o amintireSă nu se-ncurce-n riduri cu anii ce-au trecut,Și te-am strigat să vii din lunga-ți rătăcireSă-ți pot lăsa în suflet, al ochilor sărut.

Iubirea mea de-o viață, pierduta mea de ieriSe-ntunecă prin iarbă iar norii se tot strâng,Și nu mai recunosc cărări spre primăveriCând fulgerele nopții în lacrimi mi se frâng.

Când tu-mi rămâi în vise minunile-mi par miciȘi te ador cu viața, cu roua de prin clipe,Iar dacă poți pe brațe destinul să-mi ridiciVei şti că frânte-i sunt, frumoasele-i aripe.

40

Gheorghe Ungureanu

41

Să nu ucideţi curcubeul

Să nu ucideți curcubeul cu privireaNu-i presărați culorile pe pleoape,Lăsați-l să își ducă prin zare rătăcireaȘi-l veți simți de suflet mai aproape.

Veți ști ce-nseamnă cântec după ploiȘi farmecul în zbor la păsări călătoare,Ce pe sub arcul lui se duc de lângă noiCa umbrele uitate prin stele căzătoare.

Păstrați-i de puteți, frumoasa-i arcuireȘi dacă universul ar deveni un vis,Să nu-i ucideți clipa în scurta-i nemurireCând dincolo de gânduri o ușă s-a închis.

E semn de biruinţă un curcubeu pe cerCând ploile se duc spre alte veșnicii,Iar florile își au al lor plăcut misterPrin vechile miresme din clipele târzii.


Azi nu mai pot

Nu ți-am răspuns la întrebări, oricum n-ai înțelegeCe s-a-ntâmplat cândva-ntre noi în pragul altei vieți,Ajunși la marginea uitării din visuri să putem alegeMiresme prin cearșafuri albe, din roua altor dimineți.

Ți-am fost și gând și împlinire, cărare spre un alt destinFăcând să-ți înflorească seara cu asfințitul ei prin păr,Un gest ce-ți răvășea pe frunte albastrul cerului senin,Ți-am fost tăcerea din cuvinte când așteptai un adevăr.

Azi nu mai pot să-ți spun ce simt când multe nu au rost,Schimbate-mi sunt atâtea lucruri ce ieri le-am prețuit,Ți-aș da răspunsul la-ntrebare să aflu și eu cine-am fostCând umbra dintre două stele pe fruntea ta a adormit.

Răspunde-mi tu la întrebări, sunt obosit și mă retragÎn universul de-altădată când lumea lui eram doar noi,Poate cândva te vei opri, pe-al visurilor șubred pragCerându-mi înapoi privirea ascunsă-n ochii triști și goi.

42

Gheorghe Ungureanu

38

43

În ochii tăi

În ochii tăi mereu am stat ascunsDe tot ce mi-a fost teamă uneori,Și-n dorul unei lacrimi am pătrunsSă nu mă pierzi, cu visele în zori.

Ți-am pus statornicie prin iubireDorind să-mi fii tu singurul popas,Făcut când toate-ajung o rătăcireȘi trebuie să spui, un bun rămas.

Primește-mă în vis pentru o clipăFără să-mi ceri trecutul înapoi,Când viața prin iubire se-nfiripăȘi toate depărtările se-mpart la doi.

Mă iartă dacă ți-am rămas povarăÎn ochii plini de lacrimi și dureri,Și treptele-mi spre suflet le coboarăDin viața netrăită să mă ceri.


Şi nu ştiu

Se topesc în umbre roșii candelabrele cu steleȘi nu știu prin care șoaptă astăzi am să te-ntâlnesc,Dacă zorii-mi fură visul printre genele rebele,Dacă roua spală noaptea de sub clopotul ceresc.

Mi-a fost dor, și-mi este încă de trăirile în doiCând nepăsători umblam printre sincere cuvinte,Regretând că-n urma noastră au căzut atâtea ploiCât să ne trezim ostatici și să nu ne ținem minte.

Uneori am plâns cu tine, alteori ți-am fost tăcereAșteptând să vii pe țărmul unde valurile plâng,Și de-atunci aceleași stele mi se par mereu stinghereCând răsar deasupra lumii și-ntr-o lacrimă le strâng.

Mai rămâi când răsăritul, fruntea albă îți sărutăȘi-n aceleași umbre roșii candelabre mari se sting,Nu-mi pleca dintre iluzii și din clipa mea pierdută,Să-mi devii din nou ființă, să te-apropii, să te-ating

44

Gheorghe Ungureanu

40

45

Când zborul era vis

O pasăre-n amurg s-a rătăcit prin zareTot căutând o stea în minunatu-i zbor,S-o-ntrebe ce rămâne în altă depărtareCând zorii-alungă noaptea și visurile mor.

Vroia doar un răspuns la unica-ntrebareCând zborul era vis și șoapta o tăcere,Și aripile-ntinse ca semn de-ngemănarePurtau spre biruință iubirea-n alte sfere.

Cu ochii-nlăcrimați și-n jur ocean de steleSpera să regăsească cărarea spre lumină,Dar toate împotrivă-i i-au fost atât de greleȘi-a trebuit să creadă că sufletu-i de vină.

Din când în când apare, prin alte galaxiiUn semn că toate sunt în urma ei pierdute,Și-or câte stele cad, prin clipele târziiRăspunsurile vieții, rămân necunoscute


41

Te-am întrebat

Te-am întrebat de ce plânge pădurea,De ce se duc câmpiile spre toamnă,De ce prin ramuri vântul trece-aiurea,Iar tu îmbătrânești frumoasă doamnă.

Sosește iarna și-mi e dor de tine,Trăiesc din nepriceperea unui sărut,Mi-am rătăcit privirea-n părul tău și-i bineFrumoasă doamnă, când te-am cunoscut.

Te-am modelat și te-am ascuns sub pleoapeFără să știu că-n lacrimi te-am pierdut,Când țărmul mării ne-a adus aproapeValul, ce glezna a rănit-o cu-n sărut.

Să știi că te iubesc frumoasă doamnăOri câte ierni vor trece peste noi,Mie-mi miroase sufletul a toamnăCând merg spre depărtări cocorii câte doi.

Te-am întrebat de ce pădurea plângeDe ce ne-am cunoscut mult prea târziu,De ce cuvântu-n șoaptă mi se frângeRăspunde-mi tu, cea care nu te știu.

46

Gheorghe Ungureanu

42

47

Cu tine

Spune-mi ce vezi în ochii mei când ne-ntâlnim,Spune-mi ce pleoapă îmi tresare când e sărutată,Când strânși în brațe prin amurguri rătăcimȘi sufletul te strigă, cum n-a făcut-o niciodată.

Sunt prea frumoase clipele cu tine și-mi dorescSă fac din timp un curcubeu care să nu apună,Culori din lacrimile mele-n păr să-ți împletescPrivind cum mâinile fiorii-n gesturi ți-i adună.

Cu tine am o altă lume, cu tine am un alt destin,Furtunile se-opresc în ramuri fără să le frângă,Icoană-mi ești în templul sfânt unde aievea vin,De tine brațele-nsetate, la piept să mi te strângă.

Spune-mi în care dimineață ne visam prin rouă,Cum să te strig, când răsăritul fața ne-o sărută,Ce zbor de păsări argintii să ne-aparțină nouă,Spune-mi de ce te vreau minunea mea pierdută.


43

Eram doar noi

Ți-am semănat cuvintele în ramuriSă se transforme-n șoapte-n zori de zi,Când adieri se-ngână lângă geamuriȘi fluturi adormiți pe flori se vor trezi.

Vroiam să simți cum stropi de rouăPe trupul odihnit își caută un loc,Când viața viselor se-mparte-n douăȘi stelele se sting în vetre fără foc.

Eram doar noi pe soclul de luminăÎntruchipând statui care-și vorbesc,Când umbra nopții pleacă fără vinăȘi ochi neplânși din ceruri ne privesc.

Îmi ești așa frumoasă printre gânduriCă, nu-mi găsesc cuvintele să-ți spun,Cum fulgeră prin zări în repetate rânduriȘi nu pot lacrimile ploii să le-adun.

48

Gheorghe Ungureanu

44

49

Câmpii fără stele

Mă doare, iubito, pustiul din șoapteȘi strig spre lumină cu pleoapele-nchise,Câmpii fără stele pierdute în noapteÎși leagănă macii crescuți printre vise.

Privesc în oglindă cum timpul suspinăCând tâmpla se-mbracă în albe ninsori,Și-n toate din mine ai prins rădăcinăCrescută când roua se-așterne pe flori.

Cu brațele-ntinse te strig să-mi rămâiAproape de suflet, de soare, de gând,Să-ți fiu alinare, să-ți fiu căpătâiȘi-n visele nopții mereu să-ți pătrund.

Mă doare, iubito, când zări mi se plângLovite de fulger când plouă târziu,Când macii-n câmpii de doruri se frângȘi tu-mi ești o șoaptă, iar eu sunt pustiu.


45

Te simt

Am plecat de mic copil spre tineŞi nu-mi doresc vreodată să ajung,Am strâns sub tălpi visatele colineCu ale lor păduri ce murmură şi plâng.Despic cu mintea sensurile vieţii,În piept se zbate veşnicia ca un prunc,Doar între gene roua dimineţiiÎmi răcoreşte drumul care-l urc.

Te simt în jurul meu ca pe-o stafieDar n-am ajuns la capătul de drumSă-ţi văd frumosul chip de moarte vieCe ne prefaci eternitatea viselor în scrum.Şi totuşi pentru mulţi eşti alinare,Când conştienţi te roagă să-i primeştiÎn veşnicia ta de dincolo de zare,Topind în urma lor cărările lumeşti.

Eu sper s-ajung la tine mai târziuÎn veşnicia dintr-un alt tărâm,Mai am un pas să-l fac peste pustiuŞi-o singură colină să dărâm.Tu moartea mea frumoasă ca o zânăGoneşte-mă spre viaţă înapoi,Când te implor să mă cuprinzi de mânăTu creşte depărtarea dintre noi.

50

Gheorghe Ungureanu

4644

51

În paşi de vals

Moartea mea, frumusețea sufletului dusÎn sălbăticia stelelor unde totul e viu,A venit să-mi vorbească de iubire-n apusȘi de tot ce-am trăit, în al vieții pustiu.

Am invitat moartea la dans într-o searăÎmbrăcați după reguli, în ținută de gală,Dăruindu-i sufletul pentru ultima oarăÎn pași de vals privindu-ne-n ochi cu sfială.

Ne roteam în cercul anilor mei trecuți,Ea zâmbind fericită că dansăm împreună,Arătându-mă celor mulți și pierduțiÎntre suspinele unei strângeri de mână.

Trăiam cu moartea frumosul meu apusDansând deasupra lumii un vals cunoscut,Uitând spre care parte a vieții ne-am dus,Uitând că și moartea se păstrează-n trecut.


Lăsaţi-mă ucis

Lăsați-mi sufletul să plece-n libertateȘi despicați-mi trupul ce-l ține ferecat,Cât suntem simple umbre în veșnicii uitateȘi nu ne-am găsit rostul prin clipe căutat.

Dați foc rubinelor sub arcul unei pleoape,Cât viața-i o minciună lăsată pe pământ,Și puneți asfințitul tăcerea să-mi îngroapeOdată cu tristețea din ochii unui sfânt.

Rupeți-mă-n bucăți și dați-mă uităriiFără păreri de rău cât vrerea a mea este,Furtuni să-mi dăruiți din brațele-nserăriiCând fulgeră prin cer și visul e-o poveste.

Să nu vă fie milă, căci nu mai e iubire,Suspinele-s cenușă în vetre fără foc,Lăsați-mă ucis să nu-mi mai vin în fireCând toate-s numai ură și viața e un joc.

umbrele unei iubiri netrăite

Documents