al patrulea val.pdf

Publicaţie realizată în cadrul Programului „Migraţie şi Dezvoltare” al Fundaţiei Soros România

Fundaţia Soros România promovează modele pentru dezvoltarea unei societăţi bazate pe libertate, responsabilitate şi respect pentru diversitate.

Programul „Migraţie şi Dezvoltare”, implementat de Fundaţia Soros România (www.soros.ro) din anul 2006, îşi propune să promoveze o abordare a fenomenului migraţiei prin prisma dezvoltării şi respectării drepturilor omului în vederea unei societăţi incluzive şi diverse. © Fundaţia Soros România, 2011 Toate drepturile sunt rezervate Fundaţiei Soros România. Nici publicaţia şi nici fragmente din ea nu pot fi reproduse fără permisiunea Fundaţiei Soros România sau citarea corespunzătoare a sursei. Fundaţia Soros România Str. Căderea Bastiliei nr. 33, sector 1, Bucureşti Tel: 021-212.11.01 Fax: 021-212.10.32 Website: www.soros.ro Email: [email protected] Conţinutul prezentei publicaţii şi/sau opiniile prezentate în cadrul acesteia nu reflectă, în mod necesar, vederile Fundaţiei Soros România.

LOUIS ULRICH MARIAN BOJINCĂ

ŞTEFAN STĂNCIUGELU VIOREL MIHĂILĂ

AL PATRULEA VAL

Migraţia creierelor pe ruta România-Occident

COORDONATOR: IRIS ALEXE ASISTENT COORDONATOR: ADINA CAZACU

AUGUST 2011

AL PATRULEA VAL. Migraţia creierelor pe ruta România-Occident

- 3 -

Mulţumiri / 8 Introducere / 9

Partea I / 13

Capitolul 1. Fundamentele teoretice şi contextul cercetării / 14

1.1. Migraţia românească – ipoteze de lucru şi perspective teoretice / 16 1.1.1. Ipoteze de lucru / 17 1.1.2. Perspective teoretice ale cercetării / 19 1.1.3. Valurile migraţiei româneşti ca mobilităţi de lumi sociale / 21 1.1.4. Personajele unui val de migraţie / 23

Capitolul 2. Migraţia creierelor. Interes în media online, rutele mondiale şi sensurile de circulaţie a expertizei / 26

2.1. Migraţia creierelor, subiect reflectat de media online / 27 2.2. Migraţia creierelor din domeniul medical - caracteristici, rute, dimensiuni ale fenomenului la nivel mondial / 32 2.3. Migraţia creierelor din domeniul medical ca pierdere a resursei de supravieţuire a societăţii. Migraţia internaţională a medicilor şi personalului din sistemele de sănătate / 34

Capitolul 3. Evoluţia emigraţiei româneşti - cele trei valuri / 36

3.1. Migraţia românească în contextul internaţional 1990-2010 / 36 3.1.1. Valul întâi al migraţiei româneşti. Libertatea circulaţiei şi migrantul înalt calificat (1990-1996) / 38

3.1.2. Al doilea val al migraţiei româneşti (1996-2001) / 42 3.1.3. Al treilea val al migraţiei româneşti (2002-2006) / 42

Capitolul 4. Migraţia expertizei medicale româneşti: al patrulea val / 44

4.1. Al patrulea val. Migraţia românească şi criza / 45 4.2. Caracteristicile acestei noi rute de migraţie pentru muncă / 47

Partea a II-a / 49

Capitolul 5. Elita administrativă şi experţii independenţi despre managementul migraţiei forţei de muncă româneşti / 50

5.1. Sistemul instituţional public pentru managementul migraţiei / 50 5.1.1. Eficienţa în gestionarea migraţiei şi relaţiile între instituţiile cu putere de analiză şi decizie / 50 5.1.2. Parteneriat public-privat şi gestionarea eficace a migraţiei de revenire / 54

5.1.3. Capitalul migranţilor şi remitenţele - pot fi transformate în capital de tip "public"? / 56 5.1.4. Politici privind migraţia de revenire / 57 5.1.5. Migraţia şi criza economico-finciară / 58 5.1.6. Politici publice pentru atragerea inteligenţei din străinătate / 59

5.2. Legislaţie şi armonizare legislativă în domeniul migraţiei în România / 60 5.3. Instituţiile publice şi plasarea forţei de muncă în străinătate / 65

5.3.1. Agenţiile guvernamentale de mediere a forţei de muncă în străinătate / 66 5.3.2. Firmele private de mediere a muncii / 66

CUPRINS


- 4 -

5.4. Copiii migranţilor români pentru muncă / 68 5.5. Magia cifrelor şi relativitatea procentelor în măsurarea fenomenului migraţiei / 71

5.5.1. Ce rămâne stabilit într-un univers al relativităţii şi impreciziei în măsurarea migraţiei? / 73 5.5.2. Stocuri estimate de Eurostat / 74 Partea a III-a / 75

Studiu de caz. Ce avem şi ce ne mai trebuie pentru politici publice în domeniul migraţiei? / 76 CONCLUZII SI RECOMANDARI. Un “stat inteligent” şi nevoia unei strategii naţionale a migraţiei româneşti / 84 Bibliografie / 91


- 5 -

AJOFM Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă

ANOFM Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

ANPDC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului

DRP Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

EURES Portalul Uniunii Europene pentru ocuparea forţei de muncă

FSR Fundaţia Soros România

ISMU Institutul Iniţiative şi Studii în domeniul Multietnicităţii

OCDE Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

OIM Organizaţia Internaţională pentru Migraţie

OMFM Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă

OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii

ONG Organizaţie neguvernamentală

ONRPFMS Oficiul Naţional pentru Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate

ORI Oficiul Român pentru Imigrări

SPAS Serviciul Public de Asistenţă Socială

SUA Statele Unite ale Americii

UE Uniunea Europeană

UNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

LISTA ACRONIMELOR


- 6 -

Figura 1. Interesul media din UE pentru fenomenul migraţiei creierelor (01.01.2006-31.12.2010) .................................................................................................. 25 Figura 2. Ponderea pe ţări la nivel mondial a articolelor/informaţiilor online despre migraţia creierelor (01.01.2006-31.12.2010) ................................................................... 25 Figura 3. Ponderea pe ţări a articolelor/informaţiilor din presa europeană online pe tema migraţiei creierelor (01.01.2006-31.12.2010) .................................................... 26 Figura 4. Interesul mass media la nivel mondial pentru fenomenul migraţiei creierelor (2009-2011) / 26 Figura 5. Interesul mass media din UE pentru fenomenul migraţiei creierelor (2007-2011) ......... 27 Figura 6. Interesul mass media româneşti pentru fenomenul migraţiei creierelor (2006-2011) ..... 27 Figura 7. Meseria/ocupaţia românilor emigranţi, la ultima plecare în străinătate …………… .. 43

LISTA GRAFICELOR


- 7 -

Tabelul 1. Emigraţia româneasca – variabilele status şi educaţie, 2005 …………………………. 37 Tabelul 2. Destinaţiile preferate ale migranţilor ………………………………………………… 37 Tabelul 3. Destinaţii pentru migraţia temporară, pe regiuni istorice, 2001–2006 ........................... 41 Tabelul 4. Situaţia demografică a României în anul 2002 ............................................................. 73 Tabelul 5. Structura fluxurilor de migraţie internă–rate la 1000 de locuitori ................................ 73 Tabelul 6. Evoluţia populaţiei de naţionalitate română în Spania .................................................. 74

LISTA TABELELOR


- 8 -

Dorim să mulţumim tuturor celor care au participat la realizarea acestui studiu, care au contribuit cu informaţii din sfera lor de expertiză, cu opinii şi sugestii privitoare la modul în care se desfăsoară şi/sau pot fi îmbunătăţite anumite aspecte legate de fenomenul migraţiei româneşti şi a mobilităţii forţei de muncă din România în spaţiul european, prezent din activitatea lor profesională şi/ sau academică. Menţionăm aici toţi reprezentanţii instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale cu rol de analiză şi putere decizională în gestionarea migraţiei, pe reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care derulează proiecte în acest domeniu şi pe experţii independenţi care au participat la interviurile din cadrul componentelor de cercetare calitativă. În aceeaşi măsura, dorim să ne exprimăm gratitudinea şi admiraţia pentru munca depusă către toţi cei care au contribuit efectiv la proiectul de faţă, pentru ca el să poată deveni un instrument util celor interesaţi şi deopotrivă implicaţi în gestionarea migraţiei în România, instrument care poate sta la baza unor schimbări efective la nivel de politici publice în vederea formulării unei strategii durabile şi integrate a migraţiei româneşti pentru anticiparea şi prevenirea posibilelor efecte negative generate de acesta şi de asemenea, pentru captarea potenţialităţilor pozitive generate de acest fenomen. Le transmitem sincerele noastre mulţumiri.

MULŢUMIRI


- 9 -

Migraţia românească constituie un subiect larg dezbătut atât la nivel naţional, cât şi internaţional, reprezentând în continuare unul dintre interesele de bază ale discursului politic şi public românesc. În perioada imediat următoare comunismului, odată cu deschiderea graniţelor şi disponibilitatea de noi drepturi şi libertăţi, fenomenul migraţiei a devenit din ce în ce mai accesibil pentru cei dornici să se aventureze ca protagonişti ai mobilităţii. România a ajuns în scurt timp un stat cu o emigraţie transformată într-un fenomen de masă, cetăţenii săi părăsind teritoriul naţional în favoarea stabilirii permanente sau temporare în ţările mai dezvoltate din Occident, mai ales în state ale Uniunii Europene - din care, la acea vreme, România nu făcea parte. Dacă până în anul 2006 caracteristica migraţiei româneşti o reprezenta în mare parte migraţia temporară pentru muncă a persoanelor cu studii cel mult medii spre Occident, odată cu aderarea României la Uniune, la 1 ianuarie 2007, s-a produs o schimbare majoră în ceea ce priveşte profilul migrantului român. Pe această schimbare se centrează, de altfel, prezentul studiu. Cercetarea pe care o prezentăm în lucrarea Al patrulea val. Migraţia creierelor pe ruta România-Occident a pornit de la o metodologie centrată pe instrumente de colectare şi prelucrare a informaţiei de tip calitativ – peste 30 de interviuri care au urmărit opinii ale unei elite de experţi români în domeniul migraţiei. O parte a cercetării, derulate în perioada 2009-2010, a fost deja publicată în volumul Gestionarea benefică a imigraţiei (iulie 2010), informaţia colectată despre evoluţia migraţiei româneşti fiind oferită ca sursă de analiză pentru acest volum. Proiectat ca analiză şi interpretare de date de interviu şi documente juridice, lucrarea de faţă a căpătat dimensiuni noi, greu de anticipat în logica originară a proiectului, acestea fiind legate de o dinamică aparte a fenomenului migraţiei şi al gestionării acesteia în România. De exemplu, cercetarea datelor statistice şi a informaţiilor de conţinut ale fluxului de migraţie după intrarea României în UE în 2007 a făcut vizibile tendinţe noi în această perioadă a migraţiei în interiorul Uniunii Europene (UE), în special. Fără a creşte spectaculos numeric, fluxul românilor migranţi pentru muncă în Europa a căpătat o caracteristică aparte la nivel de conţinut. Într-un cadru juridic european nou, un anumit segment profesional din forţa de muncă românească devenea (şi rămâne în continuare) interesant pentru piaţa de Vest a continentului european, în special a Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi a ţărilor scandinave. Ne referim aici la personalul medical, care începe să fie progresiv acceptat şi solicitat ca expertiză pentru piaţa muncii din ţări dezvoltate economic ale Uniunii Europene, altfel denumite şi ca Occident. Acesta pare mai degrabă un loc şi o piaţă de muncă ce sugerează un fel de Utopia, a lui Thomas Morus, în sensul că nimeni nu poate vorbi despre piaţa de muncă „occidentală”, ca o piaţă cu anume caracteristici şi o anume identitate. În afara ştiinţei geografiei, însă, multi dintre noi asociem Occidentul cu Europa din vestul României, începând cu Italia şi Austria-Germania, ţările scandinave, dar şi cu America de nord. În acelaşi timp însă menţionăm că titlul lucrării de faţă nu intenţionează rigoarea ştiinţei geografie. În mod particular, după consistenţa fluxurilor de migraţie pentru muncă – migraţie dominanţă a ultimelor două decenii, “Occidentul” ar reprezenta, în lucrarea noastră, ţările Uniunii Europene, în special, Italia, Spania, Germania, Belgia, Franţa, Ţările de Jos, Marea Britanie, dar şi Canada, SUA. Migraţia pentru muncă dobândeşte, astfel, în România, o caracteristică interesantă, care ţine de migraţia creierelor, sau „brain drain”, aşa cum este cunoscut fenomenul la nivel internaţional de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), încă din anii ‘70 ai secolului trecut, în toate caracteristicile şi dimensiunile sale şi definit ca „o formă anormală de schimb ştiinţific între ţări, caracterizată prin existenţa unui flux unidirecţionat în favoarea ţărilor

INTRODUCERE


- 10 -

cele mai dezvoltate”1 . Apoi, comparaţia cu perioada de migraţie 2000-2006 scotea în evidenţă atât diferenţa cantitativă, cât şi cea calitativă a fenomenului, în primii 5-6 ani ai noului mileniu înregistrându-se particularităţi care dau un profil aparte acestei perioade de istorie a fenomenului migraţiei româneşti. Corelată cu analizele anilor 2006-2010, informaţia ducea către identificarea de secvenţe autonome - valuri distincte ale emigraţiei româneşti după 1990, a căror teoretizare găsea un sprijin în abordări acreditate deja în literatura românească de specialitate şi în concepte precum „mobilitate de lumi sociale” în „trei etape ale migraţiei”, utilizând ideea profesorului Dumitru Sandu. O descriere mai detaliată a acestor fundamente teoretice, precum şi un context mai larg al cercetării se regăseşte în Capitolul 1 al prezentului studiu. Capitolul al doilea continuă cu o prezentare a conceptului de migraţie a creierelor la nivel internaţional în media online, cât şi a caracteristicilor definitorii ale acestui fenomen în ceea ce priveşte rutele şi dimensiunile sale, demonstrate prin exemple concrete din Marea Britanie, Franţa, Statele Unite, Polonia, Germania şi Irlanda. Migraţia creierelor în media online reprezintă un alt motiv care a generat o reconfigurare a proiectului de cercetare iniţial, în sensul extinderii ariei de colectare a informaţiilor şi de formulare de ipoteze, care este legat de interesul din ce în ce mai mare acordat fenomenului migraţiei creierelor în presa internaţională şi românească, deopotrivă. O bancă de date alcătuită din colectarea informaţiei media din peste 60.000 de surse online, pe care am folosit-o pentru perioada ultimelor luni de cercetare, oferă sugestii interesante despre importanţa pe care a căpătat-o în media fenomenul migraţiei creierelor în ultimii 2-3 ani. Tendinţa indică o continuă creştere în condiţiile în care ţările dezvoltate economic - cu Statele Unite ale Americii (SUA), Marea Britanie şi Germania ocupând primele trei locuri la volumul mediatizării fenomenului - sunt mult mai preocupate de migraţia creierelor, organizaţiile neguvernamentale şi corporaţiile fiind fruntaşe în comunicarea pe această temă. În România, tematica migraţiei creierelor în media urmează mai curând discursul politic/guvernamental şi abia apoi imperativele pieţei muncii ori ale economiei. Perdantul uriaş al acestei migraţii de creiere din domeniul medical este identificat ca fiind, fără îndoială, statul de origine. La o anumită magnitudine însă, prezenţa expertizei medicale de import pe piaţa de muncă a Marii Britanii sau a Franţei, de exemplu, poate genera nemulţumiri în corpurile profesionale autohtone în ce priveşte scăderea preţului de piaţă al serviciului medical, având în vedere că lucrătorii migranţi din sectorul de sănătate acceptă salarii semnificativ mai mici decât cei britanici sau francezi. Desigur, problema este semnalată şi dezbătută în presa vest-europeană inclusiv în termeni de pierderi şi costuri la nivelul sistemului de asigurări sociale, resurse pentru reinvestire în sistemul de sănătate publică, turism medical şi altele asemenea. Problema care ne interesează însă în mod deosebit în prezenta lucrare este legată de celălalt capăt al fenomenului migraţiei creierelor, şi anume ţările de origine ale expertizei medicale - România, în special. La acest nivel, se poate spune că un flux de 2.000 de medici migranţi anual, din cei aproximativ 50.000 câţi profesează astăzi în România, permite ipoteza unei vulnerabilităţi majore la nivel de naţional, în general, iar în mod specific la nivelul unor comunităţi locale. Un târg de locuri de muncă organizat de firme occidentale de recrutare la Bucureşti, Timişoara, Cluj sau Iaşi lasă de fiecare dată câte un gol de expertiză în corpul profesional medical din România. Un calcul simplu arată că, în 5 ani, cu o rată de 2.000 de medici ce migrează anual, societatea românească devine extrem de vulnerabilă, pentru că pierde 20% din forţa de muncă educată care funcţionează ca resursă de supravieţuire la nivel de comunitate naţională. Mai mult, forţa de muncă calificată în domeniul sănătăţii care intenţionează să migreze este reprezentată de posesorii de expertiză, aceştia

1 Guvernul Indiei: Ministerul dezvoltarii resurselor umane, Study of Concepts and Causes of Brain Drain - AUN REPORT http://www.education.nic.in/cd50years/z/8T/H3/8TH30101.html, accesat la 9 octombrie 2010. În accepţiunea lui Massey et all., termenul “migraţia creierelor” semnifică “migraţia selectivă a persoanelor talentate şi educate din naţiunile sărace către cele bogate”. Vezi Massey, D. et al. (1998), Worlds in motion. Understanding international migration at the end of the millennium, Oxford: Clarendon Press, p. 36.


- 11 -

având vârste care sugerează că deplinătatea capacităţii de creaţie şi inovare îi va prinde în alte ţări decât România. Nu dorim să forţăm predispoziţia şi capacitatea de empatie a nimănui, dar câţi medici înconjuraţi de aparatură performantă, tehnologie de ultimă oră, preţuire de status în cadrul grupurilor şi comunităţilor de apartenenţă profesionale şi informale etc. ar prefera să se întoarcă în România, de unde au plecat, tocmai pentru că aceste valori şi stimulente profesionale nu existau? După un istoric al celor trei valuri precedente ale migraţiei românesti, enunţat în detaliu în Capitolul 3 al studiului, Capitolul 4 aduce o descriere a migraţiei expertizei medicale din România spre Occident, această mobilitate a forţei de muncă fiind, de altfel, identificată ca al patrulea val al migraţiei româneşti; aceasta are loc începând cu anul 2007, continuând pe perioada crizei economice şi financiare până în momentul prezent. Analiza media pe problema migraţiei creierelor la sfârşitul anului 2010 a scos în evidenţă şi o altă informaţie direct legată de modul în care presa şi societatea civilă din Marea Britanie definesc şi se raportează la migraţia elitelor intelectuale. Virulenţa cu care asociaţiile profesionale, instituţiile universitare, cercetători şi jurnalişti au reacţionat la strategii guvernamentale “de criză”, încheiate cu reduceri bugetare la resursele de cercetare sugerează un tip de atitudine demn de statutul de caz exemplar de imitat la nivelul altor sisteme politice. Informaţiile preluate în analiza noastră arată o atitudine foarte specială, de spaţiu al experienţei de societate de destinaţie pentru migraţia creierelor. Nu ştim dacă putem importa insensibilitatea etică a acestei atitudini, exprimată în enunţuri condiţionale ultrapragmatice, de tipul “Dacă tăiem fonduri din resursele pentru cercetarea celulelor stem, atunci pierdem cercetătorii, care vor pleca acolo unde se alocă fonduri de cercetare”. Nici nu avem soluţii imediate pentru ceea ce se întâmplă acum cu migraţia creierelor din domeniul medical pe ruta România-Occident. Este limpede însă că atitudinea şi preocuparea, chiar virulenţa presei britanice şi a corpurilor profesionale faţă de politici care generează pierdere de elită intelectuală este un model de imitat. Cu atât mai mult cu cât expertiza medicală se construieşte foarte greu în sistemul educaţional şi de practică profesională, cu resurse mai mari şi într-o perioadă mai lungă de timp decât alte tipuri de expertiză. Migrarea medicilor români în sisteme şi ţări mai bine dezvoltate economic, unde expertiza medicală are tarife mult mai ridicate şi beneficiile individuale (financiare, de status etc.) sunt incomparabil mai mari decât în România, trebuie gândită în acelaşi regim de atitudine pe care îl înfăţişează cazul Marii Britanii: acolo unde politicienii eşuează sau guvernează configurând bugete de stat cu gândul la vot, cercetătorii, breslele profesionale şi jurnaliştii se revoltă şi impun agende publice şi ordine de priorităţi în alocarea de resurse bugetare, independente de politicile demagogice sau incompetenţa guvernamentală. Reducerea fondurilor de cercetare poate avea efecte dezastruoase pentru o societate care vrea să rămână în topul inovaţiei şi, pe cale de consecinţă, al progresului asigurat de cercetarea de vârf, spune societatea civilă britanică, revoltată. Adăugam că pierderile societale semnalate în acest caz nu afectează organismul social, aşa cum migrarea medicilor români în ritmul pe care îl anunţă ultimii doi ani afectează resursa de supravieţuire a comunităţii naţionale româneşti. Acest al patrulea val al migraţiei româneşti din perioada 2007-2011 anunţă o componentă importantă a migraţiei creierelor pe care, de exemplu, valul anterior de migraţie, 2002-2006, nu o conţinea. Ce e de făcut? Partea a doua şi studiul de caz reprezentat de Partea a treia a acestui demers de analiză prezintă o serie de observaţii şi opinii colectate prin interviurile desfăşurate cu reprezentanţi ai instituţiilor publice ce gestionează fenomenul migraţiei româneşti şi cu experţi independenţi sau membri ai unor organizaţii neguvernamentale implicate în domeniul fenomenului migraţionist. Parteneriatul guvernanţilor români şi al experţilor din instituţiile publice cu societatea civilă - experţi individuali, membri ai organizaţiilor neguvernamentale, asociaţii profesionale - ar putea fi un bun început pentru o strategie de răspuns legată de gestionarea migraţiei în spaţiul românesc, în general, a


- 12 -

fenomenului migraţiei creierelor pe ruta România-Occident, în particular. Un astfel de parteneriat activ sugerează comportamentul statului inteligent. Statul inteligent ar trebui să observe că migraţia medicilor, ca fenomen specific celui de-al patrulea val de migraţie românească, nu împărtăşeşte caracteristicile “fericite” ale valurilor anterioare de migraţie, de ale căror efecte a beneficiat întreaga societate românească - remitenţe în valoare de 6-9 miliarde anual, identitate local-rezidenţială a migranţilor, în majoritate cu proiect de reîntoarcere în ţară, export de şomeri potenţiali de pe piaţa naţională pe pieţele active ale unor ţări europene etc. Ca să îşi onoreze titulatura, acelaşi stat inteligent ar trebui să accepte că această nouă dimensiune a strategiei de gestionare a migraţiei are nevoie de cunoaştere specializată asupra fenomenului. Care, momentan, lipseşte cu desăvârşire. Cum poate statul inteligent să înlocuiască, să diminueze, să compenseze, să echilibreze pierderile cu risc societal, generate de migraţia creierelor pe ruta România-Occident? O schiţă de răspuns la această întrebare, generată de parteneriatul cu societatea civilă ar fi un bun prilej ca statul inteligent să treacă în etapa a doua a gestionării strategice a fenomenului migraţiei româneşti, în general, şi a mobilităţii forţei de muncă româneşti în interiorul UE, în particular. Desigur, un asemenea comportament ar adăuga inteligenţei de stat şi dimensiunea anticipativă, atât de necesară gândirii strategice. Cercetarea prezentă se încheie cu un studiu de caz în Partea a treia, care încearcă să răspundă la întrebarea: Ce avem şi ce ne mai trebuie pentru politici publice în domeniul migraţiei? Prin alcătuirea unui model de analiză al aspectelor ce ţin de construirea unei politici publice pentru fenomenul de migraţie internaţională, semnalând anumite puncte de interes şi de dezbatere care provin din experienţă, date şi din cercetări anterioare. Acesta aduce în atenţie situaţii actuale, probleme legate de rolul actorilor instituţionali, modul de lucru şi tipul de date care să fundamenteze viitoare discuţii sau scheme de strategie.


- 13 -

Partea I


- 14 -

Lucrarea de faţă a pornit de la o cercetare empirică, organizată în jurul unui prim set de interviuri semistructurate, derulate în perioada iulie-noiembrie 2009, reluate şi îmbogăţite în 2010, la care au participat următoarele instituţii ale sistemului românesc de gestionare a migraţiei, alături de experţi independenţi şi organizaţii ale societăţii civile care se ocupă de această dimensiune a socialului românesc: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Camera Deputaţilor, Senatul României, Academia Română, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi, Salvaţi Copiii, Institutul Naţional de Statistică, Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi, alţi experţi independenţi şi reprezentanţi ai mediului academic. Au fost, astfel, cercetate percepţiile reprezentanţilor unei elite administrative româneşti care se ocupă de problematica migraţiei, alături de percepţiile reprezentanţilor societăţii civile şi ale experţilor independenţi care lucrează în domeniul migraţiei. Un al doilea instrument de analiză care participă la organizarea şi producerea de informaţie în studiul nostru îl constituie cadrul teoretic realizat prin intersectarea analizei legislative, a analizei documentelor strategice naţionale şi a documentelor europene legate de problematica migraţiei, în interiorul căruia am încercat să relevăm caracteristici şi dimensiuni ale migraţiei româneşti sub aspectul definiţiilor instituţional-juridice şi politice. Sursa de informaţie reprezentată de cercetările de teren şi teoretizările aferente acestora, precum studii în cadrul Programului Migraţie şi Dezvoltare al Fundaţiei Soros România (FSR), alături de alte surse cum sunt: cercetări individuale, cercetări de grup – de exemplu, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, „Riscuri şi inechităţi sociale în România”, din septembrie 2009, coordonat de Marian Preda, ne-au permis operarea cu instrumentul interpretării teoretice, încercând corelaţii şi structuri teoretice în extensia unui model deja existent. Spre exemplu, pe baza celor 3 etape ale migraţiei româneşti, propuse de Dumitru Sandu2, au fost construite valurile de migraţie – al patrulea val fiind reprezentant de fluxul de migraţie cu caracteristici speciale, pe care nu le înregistrează niciun alt moment anterior al migraţiei româneşti. Acest al patrulea val este, cronologic, ulterior exerciţiului de teoretizare a migraţiei româneşti şi identificării celor 3 etape distincte în perioada 1990-2006, iar la nivel de conţinut capătă o caracteristică relevantă pe care nu o înregistrează nici unul dintre valurile anterioare. În acest sens se constituie migraţia expertizei medicale româneşti, pe care unele statistici o identifică în jurul a 4.000 de medici anual emigraţi pentru muncă, în condiţiile în care personalul medical românesc - medici cu drept de practică - se ridică la aproximativ 50.000. Deşi statisticile Ministerului Sănătăţii arată că numărul total de medici din România este de 59.000, în realitate, consideră Consiliul Medicilor din România (CMR), datele Ministerului nu sunt reale, întrucât ele includ în numărul total de medici şi numărul absolvenţilor care nu profesează, astfel că numărul acestora ajunge la 47.000 de medici, dintre care 7.500 sunt rezidenţi3.

2 Sandu, D. (coord.) (2006), Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006, FSD, Bucureşti. 3 CMR, Migraţia medicilor e de roşu, 17 august 2008, http://www.cmr.ro/content/view/402/21/, acesat la 21 iulie 2011.

CAPITOLUL 1. Fundamentele teoretice şi contextul cercetării


- 15 -

Din studiile aplicative şi teoria domeniului am selectat şi organizat, deci, concepte şi idei pe care le-am considerat semnificative, în anumite cazuri preluând structuri de gândire sociologică în baza cărora am încercat să coagulăm ideea unui pas înainte în analiza fenomenului migraţiei româneşti. Evident, acest pas înainte este strict legat de dimensiunea cronologică a analizei – de exemplu, conceptul lumi sociale este independent de variabila timp, pe când cel de etape ale migraţiei cere în mod categoric o ancorare cronologică. Analiza pe care o propunem nu se pretinde o inovaţie teoretică. Ea este rezultatul unei prelucrări de date statistice şi informaţie, în care au intervenit mecanismele comparaţiei şi analogiei cu momente anterioare ale fenomenului migraţiei; cu atât mai mult, conceptul de migraţie a creierelor are o vârstă de peste o jumătate de secol în documentele organismelor internaţionale care analizează migraţia la nivel global. O sursă aparte de date pentru cercetarea de faţă au reprezentat-o mass-media româneşti şi internaţionale4. Beneficiind de o monitorizare a peste 60.000 de surse de presă online la nivel intern şi internaţional, am încercat să surprindem reflectările mediatice ale fenomenului migraţiei în ambele spaţii, căutând caracteristici, tipuri de migraţie, trăsături ale fenomenului migraţiei creierelor în domeniul sănătăţii, definiţii de situaţie la nivel naţional cu privire la migraţia creierelor, observaţii făcute de diferite instituţii profesionale româneşti şi străine cu privire la migraţia europeană pe timp de criză. Sursele media online ne-au oferit prilejul unei comparaţii pe diferite dimensiuni ale fenomenului migraţiei creierelor – parte a migraţiei forţei de muncă la nivel internaţional. Analiza a fost făcută din perspectiva volumului mediatizării şi a tendinţelor acestuia în diferite zone/regiuni. Percepţia mass-media a fost dublată de concluzii şi date oferite de studii de specialitate accesibile online, prin intermediul aceluiaşi instrument de monitorizare care ne-a oferit accesul la mass-media online. Literatura politologică a reprezentat, de asemenea, un instrument teoretic şi conceptual pentru acţiunea de numire şi analiză a fenomenului suprins în prezentul studiu. Din teoria politică asupra dinamicii procesului de democratizare am preluat conceptul de „val” – de exemplu, trei valuri ale democratizării între 1830-1990, aşa cum este prezentată teoria în lucrarea lui Samuel P. Huntington, Al treilea val5. Transformând termenul de „val” de la nivelul simţului comun în concept al unei teorii, prin operaţiunea specifică intensiune-extensiune, resursa oferită de teoria ştiintei politice a generat conceptul de valuri ale migraţiei românesti. La acelaşi nivel de operaţiuni teoretice, ideea de valuri ale migraţiei româneşti a absorbit un vechi concept sociologic în analiza fenomenului – acela de „lumi sociale” mobile, împrumutat si utilizat în scopul acestui studiu de la profesorul Dumitru Sandu. În acest context teoretic şi metodologic ale cărui repere le-am prezentat anterior, cercetarea de tip calitativ – realizarea de interviuri semistructurate cu reprezentanţi ai administraţiei publice, societăţii civile, experţi independenţi - a potenţat şi generat momente şi surse succesive, la care se adaugă instrumente de colectare şi prelucrare a datelor. În temeiul acestora, propunem o analiză a fenomenului migraţiei româneşti care permite perspectiva macro-structurală, în baza căreia considerăm că se poate vorbi despre patru valuri ale migraţiei româneşti. Al patrulea val al migraţiei româneşti, care începe în 2007, generează efecte - în plan social, al economiei naţionale şi al resurselor de dezvoltare strategică a societăţii româneşti - foarte diferite, la un anume nivel, chiar contrare celor generate de valurile anterioare. Dacă primele trei valuri ale migraţiei româneşti au reprezentat oportunităţi de dezvoltare economico-socială prin emigrarea posibililor şomeri de pe piaţa muncii naţionale, implicit finanţarea economiei naţionale prin intermediul remiterilor, al patrulea val al migraţiei româneşti

4 Monitorizarea media online a fost furnizata de Placebranding Factory. Soluţia tehnică este realizată pe o platformă CyberWatcher/Updatum şi a permis monitorizarea a 65.032 de surse online (media online, bloguri, site-uri specializate) din 182 de ţări, în 40 de limbi diferite. Dintre acestea, 15.230 de surse sunt din 39 de ţări din Europa. 5 Huntington, S.P. (1992), Al treilea val. Democratizarea la sfârşitul secolului douăzeci, University of Oklahoma Press.


- 16 -

anunţă o vulnerabilitate fundamentală pentru societatea românească: migrarea resursei medicale, pe care o definim drept resursă de supravieţuire a unei societăţi.

Cercetarea calitativă ale cărei rezultate vor fi prezentate în partea a doua a lucrării de faţă a presupus realizarea a 32 de interviuri semistructurate cu două grupuri mari de respondenţi: reprezentanţi ai instituţiilor centrale cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul migraţiei/imigraţiei şi ai unor organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) care desfăşoară activităţi în această zonă. În acelaşi timp, reamintim faptul că selecţia în cazul cercetării calitative nu are în vedere reprezentativitatea statistică şi de aceea utilizează reguli ce ţin seama de obiectivele generale ale cercetării şi de caracteristicile dominante asumate în cadrul modelului ipotetic. Toate discuţiile au fost înregistrate pe suport audio şi au fost transcrise în întregime pentru a asigura validitatea datelor obţinute. O parte a materialului provenit din aceste interviuri, aşa cum am precizat, a fost prelucrată sub forma studiului Gestionarea benefică a imigraţiei în România. Conţinutul cercetării din Gestionarea benefică a imigraţiei în România s-a definit la nivel teoretic în cadrul paradigmei instituţionaliste, din perspectiva căreia autorităţile publice care se ocupau de problematica imigraţiei au fost considerate drept tot atâţia actori specializaţi pe domenii de intervenţie specifice, precum Oficiul Român pentru Imigrări (ORI), Poliţia de Frontieră etc., care aparţin unei reţele instituţionale publice şi care trebuie să funcţioneze eficient şi eficace în gestionarea politicilor publice legate de imigraţie. Instituţionalismul este asimilat în cadrul cercetării drept o paradigmă în cadrul căreia se definesc elementele fundamentale ale cercetării – de altfel, chiar modalitatea şi aria de definire a recomandărilor posibile pentru politici publice reclamă o astfel de abordare; de exemplu, într-un sistem organizat ierarhic, rezistent la schimbare şi inerţial, precum cel statal, singura cale de operare a modificărilor este cea instituţională. Conform ipotezelor de lucru utilizate în analiza imigraţiei (confirmate ulterior), corpul de experţi care a fost subiect de investigaţie gândeşte şi se comportă precum actorul colectiv al unui ansamblu de instituţii publice a cărui legitimitate de acţiune şi intervenţie derivă din legitimitatea Statului. Perspectiva instituţionalistă folosită în analiza fenomenului imigraţiei a apărut ca plauzibilă în raport cu natura şi conţinutul universului de cercetare – elita de experţi care proiectează şi implementează politici publice în domeniul imigraţiei. Deşi o parte a experţilor care au participat la interviuri provin din mediul societăţii civile sau sunt experţi independenţi, ne este imposibil să credem că opiniile exprimate de aceştia pot abandona logica instituţionalistă, operând, în schimb, într-o logică a individualismului metodologic. Deşi gândirea acestora se face în termeni de drepturi, libertăţi, individ, familie, nu se poate face o totală separare de instituţionalism atâta timp cât fenomenul imigraţiei este legat de statul de adopţie sau de destinaţie. Cultura acestei elite administrative, mediul prescriptiv-juridic de exerciţiu al expertizei, opţiunile şi fundamentele de prelucrare şi interpretare a informaţiei în activităţile cotidiene, recomandă, mai degrabă, paradigma instituţionalistă, decât interacţionismul simbolic ori behaviorismul ca spaţiu de interpretare şi formulare a întrebărilor, a ipotezelor şi a instrumentelor de cercetare. Paradigma instituţionalistă era, de asemenea, plauzibilă, având în vedere că imigraţia este înalt dependentă de funcţionarea unui sistem instituţional, care are nevoie de atribute precum coerenţă, adaptabilitate, aplicabilitate, prognoză şi organizare pentru predicţie socială. Această perspectivă din cadrul instituţionalismului este compatibilă cu ideea importanţei actorilor sociali, chiar dacă este mai puţin compatibilă cu perspectiva acţională şi centrarea pe acţiunea socială6.

6 Jepperson, R.L., “Institutions, Institutional Effects, and Institutionalism”, în Powell W.W, DiMaggio, P.J. (eds.) (1991), The New Institutionalism in Organizational Analysis, Chicago and London: The University of Chicago Press, pp. 157-159. Asimilăm ideea

1.1. Migraţi românească - ipoteze de lucru şi perspective teoretice


- 17 -

De altfel, pentru un univers de analiză în care acţiunile principale aparţin instituţiilor statului, este greu de găsit o perspectivă individualistă care să permită formularea de ipoteze şi întrebări de cercetare, care să întemeieze instrumentarul ulterior – teme de cercetare, ghiduri de interviu şi să ofere fundamente de prelucrare sau să ofere cadre de interpretare a datelor de cercetare. Ipoteza pe care s-a centrat analiza fenomenului imigraţiei în România a fost următoarea: Cu cât instituţile publice româneşti se organizează şi funcţionează ca un sistem unitar şi coerent, cu atât mai eficient este gestionat fenomenul imigraţionist în România. Aici, termenul de sistem este folosit cu sensul de ansamblu relativ autonom de instituţii şi relaţii dintre acestea, aflat în interacţiune cu alte sisteme, fiind parte a unui sistem mai larg, la rândul lui subsistem al unui sistem instituţional progresiv mai larg - sistemul instituţiilor publice care se ocupă de imigraţie este parte a sistemului mai larg - statul român - care, la rândul lui, se află în relaţii directe cu state de provenienţă a imigranţilor, cu sisteme suprastatale precum Uniunea Europeană sau cu alte organizaţii internaţionale interguvernamentale. Fenomenul emigraţiei româneşti, în special migraţia pentru muncă, în condiţii de liberalizare progresivă a domeniului prin ridicarea restricţiilor şi apariţia de posibilităţi multiple de informare cu privire la locul şi tipul de muncă pentru care românii doreau să plece în străinătate, alături de experienţe personale care atestau uşurinţa de deplasare a acestora cu microbuze şi forme de transport în comun publice, private, regulate sau ocazionale, la care se adaugă dificultăţile majore de control al migraţiei pentru muncă odată cu aderarea la Uniunea Europeană ne-au făcut să abandonăm perspectiva instituţionalistă şi să ne plasăm într-o perspectivă mai degrabă liberal- non-statală în formularea ipotezelor de cercetare. Astfel, după un anumit prag, pare că intervenţia statului român în gestionarea migraţiei pentru muncă tinde, mai degrabă, să împiedice un fenomen natural care are alte reguli şi mecanisme de consumare sau derulare. Important de menţionat aici este libertatea de mişcare între statele Uniunii Europene şi dreptul de liberă şedere pe teritoriile lor, drepturi fundamental garantate de tratatele Uniunii cetăţenilor săi. În acest fel, intervenţia statului român în gestionarea migraţiei devine considerabil mai limitată în ceea ce priveşte ieşirile din ţară, menţinând totuşi controlul asupra intrărilor, în special ale resortisanţilor ţărilor terţe. De asemenea, mobilitatea românilor, în special cea pentru muncă, devine dictată de politicile statului de destinaţie şi piaţa muncii la nivel european, suprastatal. În această perspectivă am formulat o serie de ipoteze de lucru în baza cărora am derulat interviuri, cercetarea aplicată şi colectarea de date, cadrul teoretic şi interpetarea datelor de cercetare, până la identificarea de posibile recomandări şi propuneri de politici publice pe care le-au făcut subiecţii intervievaţi.

Teoria – cadrele teoretice ale valurilor migraţioniste formează aria de definire a unor ipoteze de cercetare pentru colectarea şi prelucrarea de informaţie prin intermediul interviului semistructurat. O minimă experienţă de observaţie şi informare din mass-media cu privire la fenomenul migraţiei pentru muncă sugerează ipoteze foarte apropiate de o logică liberală. Mai precis, acea logică a raţionalităţii individuale şi a urmăririi interesului personal, ca element al unei ecuaţii în care egoismul şi interesul personal 1 + egoismul şi interesul personal 2 + egoismul şi interesul personal N = bunăstarea şi fericirea tuturor. Decupând această parte din fenomenul complex al interacţiunilor autorului, potrivit căreia, instituţionalismul nu este incompatibil cu perspectiva centrată pe acţiunea actorilor sociali, după cum modele teoretice ale acestei paradigme nu sunt mai puţin capabile ca alte perspective (alegere raţională, de exemplu) să ofere explicaţii cu privire la acţiuni individuale; pentru profilul paradigmei instituţionaliste în raport cu alte perspective de cercetare. (Vezi pp. 153-154).

1.1.1. Ipoteze de lucru


- 18 -

presupuse de un val de migraţie, interesele personale urmărite de fiecare dintre actorii individuali implicaţi în fenomenul migraţiei pentru muncă şi satisfacerea lor conduce la un Bine comun, la care participă toate categoriile de actori implicaţi în fenomenul social: lucrătorul român care a emigrat temporar şi care a câştigat bani şi, deopotrivă, angajatorul străin care avea nevoie şi a găsit o forţă de muncă, de obicei la un preţ inferior celei de pe piaţa naţională a forţei de muncă. Dincolo de această relaţie directă angajator-lucrător migrant, mobilitatea circulatorie a forţei muncă în interiorul Uniunii Europene este un fenomen care se realizează prin fluxuri de informaţii şi schimburi în interiorul unor reţele sociale şi economice, grupuri mai largi dintr-un anumit domeniu, instituţii care formulează cerere de forţă de muncă din alte ţări şi indivizi – potenţiali migranţi pentru muncă – posesori de forţă de muncă liberă pe o piaţă a forţei de muncă europene, care se reglează şi echilibrează prin acest raport cerere de forţă de muncă-ofertă de forţă de muncă. Dimensiunea cea mai importantă a unei astfel de logici liberale pentru analiza valurilor de migraţie este însă legată de prezenţa, de fapt, de măsura în care este prezent Statul în derularea acestui fenomen social, economic şi, în egală măsură, cultural. Experienţa de observaţie, informaţiile din mass-media şi cunoştinţele secundare în raport cu fenomenul imigraţiei par să ne conducă toate spre ideea că valurile de migraţie/emigraţie din ultimii 10 ani nu au fost gestionate de Stat (fie acesta statul român sau statul de destinaţie), altfel decât în tipul de intervenţie specific liberal: reglementare, sancţiune pentru nerespectarea regulilor. Un fel de „stat-paznic de noapte/supraveghetor” al celor patru valuri de migraţie - am putea spune. Înainte de realizarea şi prelucrarea interviurilor la care au participat experţi ai autorităţilor publice şi ai societăţii civile româneşti, orizontul teoretic de elaborare a ipotezelor de cercetare era accentuat liberal. Aceeaşi cunoaştere limitată, anterioară cercetării, făcuse, totuşi, ca ipotezele de lucru elaborate în cercetarea privind imigraţia în România să fie corect şi la obiect formulate, fiind, în cele din urmă, confirmate. Astfel, cercetarea a pornit cu 3 ipoteze de lucru influenţate şi de construcţia progresivă a modelului de colectare, analiză şi prelucrare a datelor - de exemplu, monitorizarea mass-media naţionale şi internaţionale a apărut ulterior, ca instrument complementar de culegere a datelor din surse online. Ipoteza 1. Informaţia despre ofertele de muncă din străinătate generează migraţie pentru muncă. Cu cât este mai prezentă informaţia – oferta de locuri de muncă în străinătate, cu atât este mai mare fluxul de migraţie pentru muncă. Un val de migraţie este determinat de circulaţia informaţiei despre cererea specifică a pieţei forţei de muncă din diferite ţări cu un nivel de salarizare superior celui de pe piaţa muncii din România. Decizia de emigrare pentru muncă este direct dependentă de accesul potenţialului emigrant român la informaţia oferită de surse publice – mass-media, agenţii specializate pe piaţă, informaţie on-line de la ofertantul de slujbe etc. de pe diferite pieţe naţionale ale forţei de muncă din ţări străine, în special, din ţările UE. Ipoteza 2. Statul nu intervine în mecanismul cerere-ofertă de muncă. Cu cât statul se implică mai puţin şi îşi păstrează rolul de garant al regulilor şi respectării lor, cu atât fenomenul migraţiei răspunde mai eficient unor necesităţi sociale şi economice determinate de corelaţia cerere a pieţei de muncă din ţara de destinaţie-ofertă de forţă de muncă migrantă. Ipoteza 3. Migraţia pentru muncă produce efecte pozitive pentru economia românească. Cu cât valul de migraţie este mai numeros, cu atât el va avea efecte benefice mai mari pentru România, în termeni de fluxuri financiare, în principal, export de potenţiali şomeri şi remitenţe – bani trimişi în ţară de către lucrătorii români angajaţi în străinătate. Migraţia pentru muncă este pozitivă pentru România pentru că eliberează şomeri de pe piaţa forţei de muncă naţionale, care, având în vedere educaţia gimnazială şi medie, nu păreau că ar fi putut fi absorbiţi facil de economia românească. Mai mult, modelele de comportament social al muncitorilor români emigraţi pentru muncă făceau ca economia românească să absoarbă anual lichidităţi în valoare de mai multe procente din PIB (7-10%), din care o parte putea deveni chiar capital care să circule în interiorul economiei naţionale.


- 19 -

Ipotezele non-intervenţionismului statal aproape că se impuneau ca evidenţe teoretice, întemeiate pe experienţa social-economică. Cercetarea de faţă invalidează ipotezele de lucru - situaţie atipică (ca număr de cazuri) în care cercetările invalidează în mod explicit ipotezele, dar perfect legitimă în logica unei cercetări ştiinţifice. Astfel, interviurile realizate, analiza secundară a datelor, utilizarea cercetărilor anterioare făcute în România în domeniul migraţiei au oferit date şi informaţii care sugerează altceva decât credeam sau puteam să considerăm ca posibil adevărat despre valurile de migraţie românească la început, când a fost articulată metodologic cercetarea, în termeni de obiective, scop, instrumente de cercetare. În această logică a neconcordanţei dintre ipotezele de lucru şi rezultatele cercetării se va purta dezbaterea fenomenului emigraţiei româneşti - al migraţiei pentru muncă, în particular. Concluzia privind o vulnerabilitate societală majoră generată de fenomenul migraţiei pentru muncă – migraţia medicilor afectează resursa de supravieţuire a societăţii româneşti - nu putea fi anticipată nicicum în ipotezele de lucru, linia de cercetare care a generat-o fiind construită progresiv, prin apariţia cadrului teoretic şi a analizei sociologice asupra migraţiei pentru muncă.

Migraţia creierelor este un fenomen de pierdere de capital uman calificat sau înalt calificat, care fie se află în exces pe piaţa muncii din ţara de origine, fie este atras de condiţii mai bune de salarizare sau infrastructură, nivel de trai din altă ţară, pe care o numim ţară de absorbţie. Acest proces de migraţie a creierelor în condiţii de flux unidirecţionat dinspre ţări nedezvoltate către ţări mai dezvoltate economic (migraţia creierelor - conceptul în varianta sa pură şi dură, dacă putem să o numim astfel) capătă o conotaţie morală negativă în raport cu alte forme de migraţie a creierelor. În acest sens, literatura de specialitate analizează diferitele aspecte ale fenomenului din perspective felurite, evidenţiindu-se cel puţin trei variante discursiv-explicative: a) „Surplus de creiere”. Datorită supraproducţiei sau ratei scăzute de utilizare a capitalului uman calificat sau înalt calificat, unele dintre creiere pot să rămână complet neabsorbite de piaţa muncii sau în surplus din cauza cererii efective/ofertei în exces în ţara de origine, capitalul fiind astfel risipit şi absorbit de o piaţă străină. Acest tip de migraţie este denumit „surplus de creier”, după cum demonstrează cazul Indiei, al Americii Latine, precum şi al multor alte state mai puţin dezvoltate7. b) „Exportul creierelor”. Migraţia expertizei poate lua forma „exportului de creiere”, realizat de ţările de origine. Ţările „exportatoare” primesc remiteri permanente/măsuri compensatorii timp de un număr de ani în schimbul expertizei exportate. Plata se poate întinde pe un număr de ani sub forma remiterii taxelor sau poate fi o taxă de ieşire sub forma unei singure plăţi8. c) „Schimbul de creiere”. Migraţia creierelor se poate manifesta şi ca un schimb de specialişti, cercetători şi studenţi între ţările mai puţin dezvoltate şi ţările dezvoltate sau între ţările mai puţin dezvoltate însele, în scopul unor beneficii reciproce în termeni de cunoştinţe, expertiză şi pregătire. 7 De exemplu, în ianuarie 1965, în India, erau 75.000 de ingineri şomeri. India produce în fiecare an mai mulţi economişti şi statisticieni decât numărul celor cărora le-ar putea oferi o slujbă. În America Latină, din 600.000 de profesionişti cu pregătire academică doar 25% sunt angajaţi în mod productiv. (Cf. United Nations Economic and Social Council (1971) Outflow of Trained Personnel From Developing to Developed Countries: Report of the Secretary General, with Addendum, 49th Session, New York, 173 p.) În Nigeria, 63% dintre studenţi cu pregătire universitară se califică pentru servicii sociale în condiţiile în care cererea este de maximum 40%. De fapt, problema şomajului persoanelor educate care generează „surplusul de creiere” poate fi întâlnită în multe ţări mai puţin dezvoltate, în special în Columbia, China, India, Iran, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Coreea de Sud. Guvernul Indiei: Ministerul dezvoltarii resurselor umane, Study of Concepts and Causes of Brain Drain - AUN REPORT http://www.education.nic.in/cd50years/z/8T/H3/8TH30101.htm, accesat la 10 decembrie 2010. 8 Gaillard, A. M., Gaillard, J. (1998) International Migration of the Highly Qualified: A Bibliographic and Conceptual Itinerary, Center for Migration Studies, New York, p.25 http://horizon.documentation.ird.fr/exl-doc/pleins_textes/divers11-02/010018671.pdf, accesat la 10 decembrie 2010.

1.1.2. Perspective teoretice ale cercetării


- 20 -

O astfel de migraţie poate fi mai corect denumită „schimb de creiere” - un fenomen temporar, în care pierderea este compensată prin câştigul corespunzător9. Studiile asupra fenomenului arată că există două mari rute internaţionale ale migraţiei creierelor:

Sud-Nord: ruta care aduce forţă de muncă înalt calificată din America Latină spre America de Nord; ruta pe care migrează creiere din Africa pe sub-rutele Africa-Europa şi Africa-America de Nord. Est-Vest:

1( ) din Asia spre Europa şi America de Nord, 2( ) din Asia spre Orientul Mijlociu şi nord-estul Africii, 3( ) din Europa spre America de Nord, 4( ) din Europa Occidentală spre Statele Unite şi Canada, în special.10

Termenul „val” are o carieră epistemologică remarcabilă, el intrând în dezbaterile ştiinţifice încă din secolul trecut, la începutul anilor ‘80, când Alvin Toffler11 descria trei categorii de societăţi în istoria umanităţii, fiecare fiind generată de o schimbare revoluţionară la nivel de conţinut de producţie şi comportamente sociale şi economice: revoluţia neolitică a creat societatea agrariană, care a înlocuit modul de viaţa bazat pe comportament de vânător-culegător; revoluţia industrială a generat societatea industrială, centrată pe producţie şi distribuţie de masă, consum de masă, corporatism, care, asociate cu standardizarea şi centralizarea, dau acel stil de organizare cunoscut sub numele de „birocraţie”. Al treilea val este legat de caracteristici specifice producţiei şi comportamentului asociat cu informatizarea - epoca postindustrială. Valul reprezintă pentru Toffler o epocă sau perioadă compactă în istoria omenirii, care se caracterizează prin forme de producţie şi consum, organizare socială şi familială specifice, generate de tipuri şi mecanisme de producţie, distribuţie şi consum ale resurselor vitale ale societăţii. Între caracteristicile acestor forme de organizare relativ uniforme din perspectiva elementelor definitorii amintim spaţio-temporalitatea. Teoria lui Toffler are determinanţi topologici şi temporali marcaţi de relativitate, lucru de acceptat la analize asumate într-o logică istorică pe termen lung. Toffler operează cu idei – situaţie ce, de regulă, tinde să evite o cronologie definibilă în date istorice precis determinabile: an, lună, zi. Urmărind logica ştiinţelor politice, semnificaţia termenului val – deşi foarte schimbătoare în ceea ce priveşte conţinutul – rămâne neschimbată la nivel de logică, şi anume este caracteristica generala a unei epoci, grup de trăsături generale care configurează o identitate istorică – epocă, sistem politic democratic sau non-democratic. Pentru Samuel P. Huntington, „valul” este un concept – parte a unei reţele autogenerate de concepte cu valoare metaforică – flux, reflux, undă, a căror definire şi absorbţie în vocabularul ştiinţei politice le face asimilabile categoriei „concept ştiinţific”12 . De exemplu, un val reprezintă pentru autor un set de tranziţii de la regimuri democratice la regimuri non-democratice şi invers, pe perioade temporale strict determinate. O astfel de teorie este centrată pe o logică inductivă – serii de cazuri în raport cu care se caută concluzii în termeni de reguli şi regularităţi, tendinţe, constante, variabile, care se manifestă spaţio-temporal între anumite limite sau date istorice relative. Ca şi Toffler, Huntington este un maestru al ideilor, în baza cărora organizează informaţie istorică empirică. Deşi este mai precis decât Toffler

9 Findlay, A. (2001), From Brain Exchange to Brain Gain: Policy Implications for the UK of Recent Trends in Skilled Migration from Developing Countries, International Migration Papers 43, International Migration Branch International Labour Office, Geneva, p. 26 http://www.ilo.org/public/english/protection/migrant/download/imp/imp43.pdf, accesat la 12 decembrie 2010, 10 Marea Britanie, Germania, Elveţia, Franţa au o dublă identitate în acest drum al creierelor – ele reprezintă atât ţări de destinaţie, cât şi ţări de origine ale rutelor brain drain către SUA, Canada şi Australia. Precizăm că am reorganizat prezentarea rutelor de migraţie în acest cadru geografic pe care îl oferă informaţia din analiza menţionată. 11 Toffler, A. (1983) Al treilea val, trad. Georgeta Bolomey, Dragan Stoianovici, Editura Politică, Bucureşti. 12 Huntington, S.P. (1992) op. cit.


- 21 -

sub aspectul cronologiei, nici autorul valurilor democratizării nu poate opera cu cronologia absolută – an, lună, zi. Fenomenele istorice care se manifestă ca tendinţe nu operează după un orar strict. Accentuăm şi în cazul lui Huntington relativitatea pragurilor – datele de început şi de sfârşit ale valurilor democratizării nu trebuie să ne tulbure în niciun fel simţul nostru de persoane dependente de unităţi temporale de ordinul minutelor. Logica analizei în perspectiva duratelor lungi nu îşi poate asuma şi nici nu îşi poate permite o astfel de precizie topologico-temporală. O caracteristică interesantă a acestei metafore – valul – care poate fi transformată în concept pentru analize pe termen lung este aceea că funcţionează pentru fenomene cu dimensiuni istorico-topologice relative, în sensul că un val de democratizare sau un val generat de Revoluţia Industrială nu are o dată precisă de început sau sfârşit. Altfel spus, istoria acestui tip de analiză nu cere şi nu implică datări cronologice exacte, anii delimitării „valurilor”, de exemplu, fiind doar puncte de reper pentru mişcări şi fenomene sociale sau politice asemănătoare.

Într-o definiţie de generalitate maximă, un val de migraţie, aşa cum îl înţelegem în prezenta lucrare, trimite la mişcarea de populaţii, care antrenează mobilitate de comportamente sociale, politice şi profesionale stabile (“lumi sociale”) dinspre o ţară de origine către o ţară sau ţări de destinaţie. Un val de migraţie este un fenomen social complex de mobilitate socială temporară, de exemplu, în scop de muncă sau definitivă, cu consecinţe birocratice care înseamnă schimbarea definitivă a domiciliului, uneori a cetăţeniei sau dobândirea unei noi cetăţenii, în condiţiile în care se păstrează şi cetăţenia statului de origine. Un val de migraţie este, aşadar, un set relativ compact de schimbări de domiciliu (migraţie definitivă) şi/sau loc de muncă (migraţie temporară) dintr-o ţară de origine într-o ţară de destinaţie sau de adopţie, care se realizează într-o perioadă de timp cu praguri variabile, în sensul că un val de migraţie se defineşte pe un continuum în interiorul căruia nu se pot stabili date fixe de început, respectiv, de sfârşit. Valul de migraţie are dimensiuni topologice şi temporale relative, în interiorul acestui fenomen social complex având de-a face cu caracteristici, modele sociale, comportamente şi apartenenţe la reţele sociale, habitusuri, intervenţia sau non-intervenţia instituţiilor publice care dau specificul fiecărei mişcări relativ compacte de persoane de la o ţară la alta. Fenomenele care construiesc identitatea şi caracteristicile unui val de migraţie nu se definesc într-o logică discursivă de tip evenimenţial. Fiecare val de migraţie are caracteristici definitorii – una dominantă, constitutivă şi altele colaterale, care dau specificitatea în raport cu alte fenomene de mobilitate socială compactă ce s-au produs înainte sau după setul de mobilităţi sociale care ţine de perioada istorică în discuţie. De exemplu, tipul de lucrător român care pleacă să muncească în străinătate, reprezentativ pentru valurile al doilea şi al treilea, cu dominanta emigraţie pentru muncă, este cel necalificat sau slab calificat, cu educaţie la nivel de gimnaziu/liceu. În analiza fenomenului migraţiei româneşti din ultimele două decenii considerăm că se poate vorbi despre un număr de patru valuri de migraţie – seturi relative compacte de mobilităţi sociale dinspre România către alte ţări din Europa (în principal Germania, Grecia, Ungaria, Elveţia, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie), America de Nord (Canada, SUA) sau Orientul Mijlociu (Turcia, Israel). Explicaţia mobilităţii sociale internaţionale pentru un procent important din populaţia totală a României în perioada 1990-2010, în termeni de valuri ale migraţiei, datorează mult analizei fenomenului migraţiei în cadrul Programului Migraţie şi Dezvoltare, lansat în 2006 de către Fundaţia Soros România (FSR), în particular, studiului coordonat de sociologul Dumitru Sandu şi

1.1.3. Valurile migraţiei româneşti ca mobilităţi de lumi sociale


- 22 -

dat publicităţii în 2007 - Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006. Două dintre conceptele şi ideile cu care operează D. Sandu devin puncte de reper pentru analiza noastră: “lumea socială a migranţilor”, care explică o parte semnificativă din natura traseelor şi motivaţiilor migraţiei temporare pentru muncă, integrare socială şi securitate, pattern-uri culturale şi stereotipuri care concură la identităţi colective şi individuale purtate şi afirmate în spaţii sociale şi politice, nu întotdeauna prietenoase pentru migranţii români, obligaţi să lucreze în condiţii de tensiune, ciclic accentuată de evenimente şi campanii mediatice adverse în ţări precum Italia, Franţa, Spania; şi etapele migraţiei. Conceptul strategic al teoriei lui D. Sandu este ”lumea socială a migranţilor”. Ideea de lumi sociale este demult folosită în disciplina sociologică, simbolizând un concept aplicat la universurile care întrunesc anumite caracteristici, simboluri sau activităţi comune. Acestea implică anumite spaţii culturale care nu necesită o limitare spaţială fizică, dar pot fi legate de anumite profesii, activităţi sau orice alte caracteristici definitorii ale unui grup13. Adaptat la studiul de faţă, ideea de lumi sociale se foloseşte în sensul de „spaţiu de viaţă puternic structurat prin modele de gândire, identitate şi acţiune asociate migraţiei”. Astfel de lumi sunt spaţii socioculturale în care profilurile de grup - mod de gândire, acţiune şi afirmare identitară specifice - vor influenţa fundamental conţinutul şi natura fenomenului migraţiei temporare pentru muncă, în special, în valurile al doilea şi al treilea. Din perspectiva fenomenului complex al emigraţiei (definitive sau a migraţiei temporare pentru muncă), sunt identificate trei etape distincte în istoria socială recentă a României: Etapa I: 1990-1995, cu o rată de emigrare de 3‰ – Valul întâi al migraţiei româneşti; Etapa a II-a: 1996-2001, cu o rată de emigrare de 7‰ – Valul al doilea al migraţiei româneşti; Etapa a III-a: 2002-2006, cu o rată de emigrare de 28‰ – Valul al treilea al migraţiei româneşti.14 Valul al patrulea al migraţiei româneşti, începând cu anul 2007, se referă la un fenomen social migraţionist care deţine caracteristici aparte, semnificative atât la nivel analitic, cât şi la nivel de efecte macrosociale, în raport cu primele trei valuri de migraţie românească. Mai mult, acest al patrulea val de migraţie, definit, în principal, ca migraţie temporară pentru muncă, sugerează dezvoltarea unei vulnerabilităţi majore pentru societatea românească pe termen de 10-15 ani, dacă nu chiar mai devreme, având în vedere că el înregistrează migraţie, probabil definitivă pentru muncă, a unui segment profesional cu funcţie de resursă de supravieţuire a societăţii româneşti – personalul medical calificat, care a început să angajeze, după 2007, în numere progresiv mai mari, rutele vest-europene specifice fenomenului migraţiei creierelor. Problema pe care vrem să o ridicăm în analiza noastră este, în primul rând, sub aspect cronologic, una de completare a gândirii şi analizei în logică temporal-topologică propusă de profesorul Dumitru Sandu. În al doilea rând, analiza de faţă propune termenul „val de migraţie” pentru ceea ce demersul profesorului Sandu numeşte „etape” în analiza mobilităţii sociale de tip migraţie – concept despre ale cărui semnificaţii vom discuta în cele ce urmează. În această periodizare-cadru privind etapele migraţiei româneşti, termenul val de migraţie are, aşadar, determinaţii/praguri topologice şi temporale relative, specifice fenomenelor sociale complexe, caracteristicile unuia dintre valurile anterioare sau comportamentele care ţin de acesta 13 Marshall, G., Social Worlds. A Dictionary of Sociology. 1998. Encyclopedia.com, http://www.encyclopedia.com, accesat la 21 iulie 2011. 12 OIM (2008) Migration in Romania: A Country Profile, Geneva, http://publications.iom.int/bookstore/free/Romania_Profile2008.pdf, p. 11. De asemenea, D. Sandu, op. cit., p. 18. Autorul foloseşte raţionamentul analogic pentru justificarea acestei periodizări, identificând micro-logica fenomenului în dinamica obţinerii permiselor de rezidenţă româneşti în Italia: valul întâi înregistrează 14.000 de rezidenţi în Italia, numărul acestora fiind de 34.000 în valul al doilea de migraţie, pentru ca în valul al treilea să crească de aproximativ 9 ori – 300.000 de rezidenţi români.


- 23 -

neîncetând brusc, în anul pe care noi îl considerăm limita de sus/jos a perioadei. Ideea de „val” capătă, în aceste condiţii, semnificaţia unei mişcări relativ omogene de lumi sociale, care sunt purtate de indivizi şi grupuri sociale – familie, rude, prieteni, de vecinătate în interiorul unui fenomen ce se constituie din astfel de mişcări individuale şi de grup pe care îl numim migraţie. Având în vedere că migraţia temporară pentru muncă va ajunge categoria dominantă de migraţie în valurile al doilea şi al treilea, vom încerca să definim, în particular, acest tip de mobilitate socială pentru muncă, în care aproape 3 milioane de români vor ajunge angajaţi în valul al treilea15. Deşi este un fenomen de mobilitate socială temporară, uneori dominant circulară, migraţia pentru muncă păstrează caracteristica de fenomen social total, cum a fost denumit în literatura de specialitate. Astfel, migraţia temporară pentru muncă devine un fenomen social cu motivaţie economică – scop, proiect, obiectiv privind resurse financiare, care are condiţionalităţi şi determinanţi secunzi de tip cultural. În această nouă perspectivă, un val de migraţie, cu accent pe migraţia temporară, devine un set de transmutări de lumi sociale – idei, credinţe, arhetipuri culturale, definiţii de situaţii, culturi organizaţionale şi atitudini faţă de muncă, resurse pentru muncă etc., generat de decizii individuale puternic influenţate cultural de cadrele şi elementele lumilor sociale în interiorul cărora indivizii se definesc identitar. Un val de migraţie are caracteristici şi elemente definitorii care îl particularizează în raport cu alte perioade din istoria culturală şi social-politică a migraţiei româneşti16. Peste o treime dintre gospodăriile ţării - aproximativ 2,5 milioane - au avut cel puţin un membru plecat în străinătate după 1989. Cercetările arată că ponderea persoanelor între 18-59 de ani care au lucrat în străinătate în această perioadă a fost de cel puţin 12% din populaţia României, pe când plecările în străinătate au ajuns în valul al treilea la o pondere de 28‰ de locuitori. Acelaşi val de migraţie poate să aibă mai multe „unde”, în sensul unor concentrări de fenomene cu caracteristici mai apropiate precum stabilirea de rute – căi de deplasare predilecte, într-o anumită perioadă, dinspre o regiune istorică sau mai multe din România către o anume ţară de destinaţie; tendinţe de concentrare a migraţiei spre Italia în perioada 1999-2010; existenţa unei dominante etnice pentru o anume perioadă a valului de migraţie sau pentru întregul val.

Acest fenomen social complex, care poate consta în mobilităţi sociale fie pe termen lung sau definitive, fie pe termen scurt – migraţie temporară pentru muncă, are mai mulţi actori sociali, de la individ la grupuri primare sau de apartenenţă secundară, terţiară – precum reţelele sociale create de variabila rezidenţă, care devin adevărate reţele de circulaţie a informaţiei şi de influenţare a deciziilor individuale. Individul. Un val de migraţie are, înainte de toate, ca prim actor social individul – persoana care decide la un moment dat să migreze pentru un motiv sau altul. Individul, în multe momente şi perioade ale diferitelor valuri de migraţie, poate fi decidentul a cărui opţiune raţională a fost generată de o instituţie sau o altă entitate socială. Uneori, cum a fost cazul regimului comunist din România, decizia individuală este fundamental determinată de statul de cetăţenie şi statul (ţara) de neam17 sau de statul de destinaţie, la fel ca şi în situaţia statelor care anunţă un deficit de forţă de muncă pe anumite segmente ale pieţei muncii, necesitând atunci forţă de muncă migrantă.

15 Tudorica, I., Davidescu, L., “Trei milioane de români muncesc în străinătate”, Cotidianul, 17 iunie 2007 http://old.cotidianul. ro/trei_milioane_de_romani _muncesc_in_strainatate-27931.html, accesat la 2 septembrie 2010. 16 Sandu (2006), op.cit., p. 9. 17 Explicaţie utilizată de către Rogers Brubaker în cazul migraţiilor etnice; migraţia etnică este înţeleasă ca rezultantă dintre conflictul sau tensiunea etnică din punctul de origine şi afinitatea etnică la punctul de destinaţie (modelul dual al migraţiei etnice văzut ca o dinamică a relaţiei dintre grup etnic şi statul de cetăţenie (de care aparţin minorităţile ca cetăţeni) statul de neam. În România acest

1.1.4. Personajele unui val de migraţie


- 24 -

Al doilea val al migraţiei româneşti pare să aibă, cu precădere, ca resursă socială de influenţare sau determinare a deciziei de a migra, temporar, în scop de muncă, o comunitate deja constituită în străinătate din persoane care muncesc acolo. Se formează, astfel, reţele de circulaţie a informaţiei şi de atragere în valul de migraţie pentru muncă a unor persoane noi din ţara de origine, pe criterii de rudenie, prietenie, vecinătate; în cazul românilor, pe ruta România – ţara de destinaţie, în special o altă ţară a Uniunii Europene. Observăm, deci, că apar actori sociali şi instituţionali noi în cadrul aceluiaşi val de migraţie, care se caracterizează prin contribuţii active (comunitatea de rezidenţă sau de rudenie) sau pasivitate (de exemplu, statul de origine) în mobilitatea socială definitivă sau pentru muncă. Statul de origine. Preluând una dintre ideile analizei juridic-instituţionale aplicate relaţiei statului român cu fenomenul migraţiei de către Monica Şerban şi Melinda Stoica în Politici şi instituţii în migraţia internaţională: migraţie pentru muncă din România. 1990 – 2006, putem spune că „în ciuda «impresiei» generale că statul român nu s-a implicat în controlul migraţiei, o mare parte dintre măsurile adoptate în perspectiva integrării în Uniunea Europeană au afectat puternic migraţia românească.” Autoarele semnalează în continuare că „până în 2002 când Oficiul Naţional de Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate (ONRPFMS) şi Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă (OMFM) intră pe piaţa medierilor forţei de muncă, intervenţia statului român în calitate de mediator poate fi considerată minimală (acordurile semnate până la apariţia OMFM sunt contingentate la cel mult câteva mii de lucrători pe an sau sunt acorduri bilaterale pe schimbul de stagiari). Una dintre diferenţele majore, cel puţin în România, vine din absenţa tarifului de mediere. Ţările de destinaţie pentru traseele cu medierea statului sunt relativ numeroase, însă, în perioada recentă s-au concentrat ca volum în special către Germania şi Spania.”18 După o primă intervenţie pe piaţa românească a migraţiei în 1996 în legătură cu Israelul, statul român a încercat în 2000 să reglementeze în domeniul traseelor legale cu mediere privată, reglementând, de asemenea, apariţia traseelor legale mediate de stat. Această din urmă intervenţie a generat un conflict cu firmele private de intermediere a locurilor de muncă în străinătate, pe principiul concurenţei neloiale. Concomitent, statul român intervine în zona acordurilor bilaterale în domeniul circulaţiei forţei de muncă19. Se pare, consideră autoarele studiului privind implicarea statului român în fenomenul emigraţiei, că, între 2004-2005, perspectiva statului român a evoluat „de la simplista condamnare a migraţiei derulate pe trasee private şi eforturile pentru «blocarea» ei, la încercarea de a răspunde necesităţilor migranţilor (inclusiv privaţi, care, în sfârşit, am spune, «există»), la eforturile de a cunoaşte, a proteja, a reglementa, a garanta.”20 Statul de destinaţie definitivă sau temporară are o funcţie specială în cadrul fenomenului de migraţie – el eliberează permise pentru piaţa de muncă, stabileşte şi triază acte, documente, ambasadele statelor vizate în România fiind, în anumite valuri ale migraţiei, direct angajate în procesul avizării plecării cetăţeanului român. Comunitatea. Un alt personaj important în cadrul unui val de migraţie este familia sau grupul de apartenenţă care contribuie la definirea identităţii primare a individului angajat în migraţie. O astfel model explicativ se aplică pentru cazurile emigraţiei etnicilor germani şi evrei. În ambele cazuri, ţările de neam au avut o politică de emigrare proactivă, ce valoriza formal şi instituţionalizat descendenţa etnică, şi asista în mod efectiv plecarea şi integrarea la destinaţie. Brubaker, R.(1996), Nationalism Reframed: Nationhood and the National Question in the New Europe, Cambridge: CambridgeUniversity Press. 18 Şerban M, Stoica, M. (2007) Politici şi instituţii în migraţia internaţională: migraţie pentru muncă din România. 1990 – 2006, FSD, Bucureşti, pp. 11-12. 19 Există un număr de acte legislative ce ratifică acorduri bilaterale ale României cu alte state privind circulaţia forţei de muncă între statele respective: cu Elveţia (2000), Ungaria (2001), Portugalia (2001, 2002), Luxemburg (2001), Spania (2002), Franţa (2004), Germania (1991, 1992, 2005), Italia (1996, 2006, 2007). Aceste acorduri bilaterale au fost semnate înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, iar ţinând cont de perioada de tranziţie în privinţa liberalizării pieţei forţei de muncă din UE pentru România şi Bulgaria (cu 2 ani iniţial şi până la 7 ani maxim începând din anul aderării celor două ţări la Uniunea Europeană - 2007), ele îşi mai menţin valabilitatea şi în prezent. 20 Şerban M., Stoica M., op.cit., p. 49.


- 25 -

de comunitate primară este însă parte dintr-o structură mai largă – comunitatea de rezidenţă - în termeni de grupuri complexe de persoane din care fac parte vecini, prieteni, locuitori ai aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale. Experienţa concretă a migraţiei româneşti arată cazuri de migraţie – transmutare a unei comunităţi de rezidenţă, care se organizează pe această bază în interiorul populaţiilor din ţările de destinaţie.


- 26 -

Migraţia este un fenomen complex, ce constă în deplasarea unor persoane dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbrea domiciliului şi/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire, tipologia migraţiei distingând între migraţia internă şi cea internaţională. Teoria sociologică actuală analizează efectele migraţiei din perspectiva a trei direcţii: efectele migraţiei asupra ţării de origine, asupra populaţiei ţării de destinaţie şi asupra migranţilor înşişi. De asemenea, se consideră că este necesară şi investigarea comunităţilor mici părăsite de emigranţi, respectiv, a celor în care intră imigranţii21. Migraţia internaţională a devenit în ultimii ani o prioritate pe agenda internă şi externă a majorităţii ţărilor lumii, dar şi a organizaţiilor internaţionale. Aceasta întrucât migraţia constituie, în acelaşi timp, o sursă de insecuritate şi de securitate atât pentru ţările de origine şi cetăţenii lor, cât şi pentru ţările de destinaţie şi locuitorii acestora. Ea afectează şi, la rândul său, este influenţată de toate dimensiunile securităţii, în special de cea psihosocială. Reprezentarea pe care cetăţenii ţării de destinaţie şi-o formează despre imigranţi, solicitanţii de azil sau refugiaţi determină în mare parte măsurile care se iau în sprijinul sau împotriva acestora. De asemenea, determină atitudini ce pot crea tensiuni, crize sau chiar conflicte între părţile implicate. În acest climat psihosocial, migranţii constituie o sursă de beneficii, dar şi de probleme economice, sociale, politice, militare şi ecologice atât pentru ţara de destinaţie, cât şi pentru cea de origine22. În cazul Europei, problema migraţiei a devenit mult mai complexă în special datorită extinderii Uniunii Europene. Aderarea la UE a unor ţări cu un număr mare de emigranţi ce au vizat şi vizează statele europene dezvoltate a pus sub semnul întrebării atât statutul acestora în raport cu teritoriul vizat, cât şi reglementarea fenomenului şi contracararea efectelor negative ale acestuia. Astfel, chiar dacă mişcarea migranţilor se desfăşoară în cadrul aceleiaşi comunităţi, cea europeană, fenomenul nu poate fi considerat migraţie internă, deoarece traversarea graniţelor naţionale rămâne o caracteristică a migraţiei internaţionale. În acelaşi timp însă nu poate fi vorba nici despre migraţie internaţională în sensul clasic al cuvântului, datorită dreptului fundamental la liberă circulaţie, garantat cetăţenilor statelor Uniunii Europene, care aduce cu sine ridicarea graniţelor interne ale Europei pentru aceştia. Uniunea Europeană trebuie, ţinând cont de aceste lucruri, să reglementeze această situaţie, ţinând seama atât de drepturile şi statutul de cetăţean european al imigranţilor, cât şi de drepturile cetăţenilor din ţările de destinaţie. În ceea ce priveşte UE, un studiu referitor la intenţia de migrare internaţională şi regională, realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă, arată că ţările cu cel mai înalt nivel al intenţiilor de migrare în viitorul apropiat sunt Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia, urmate de ţările cu nivel mediu: Republica Cehă, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Cipru şi Malta23. Este interesant că, în primul grup de ţări, indivizii cu nivel înalt de educaţie înclină mai mult să migreze decât cei cu un nivel mediu şi scăzut. Aceasta reprezintă o schimbare semnificativă în tiparele migrării: de la numărul mare de imigranţi necalificaţi la creşterea în amploare a fenomenului migraţiei creierelor. Oficialii Uniunii Europene au sesizat aceste probleme încă din anii ‘90, modificând chiar Tratatul de la Maastricht, rezultatul venind la 2 octombrie 1997, odata cu semnarea Tratatului de la

21 Sarcinschi, A. (2008), Migraţie şi securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti, pp. 9-10; http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/migratie_si_securitate.pdf, accesat la 6 octombrie 2010. 22 P.J.van Krieken (ed.) (2001) The Migration Acquis Handbook, T.M.C. ASSER PRESS, The Hague, pp. 17-19. 23 European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions, Factors Determining International and Regional Migration in Europe, Dublin, 2007, p. 31.

CAPITOLUL 2. Migraţia creierelor. Interes în media online, rutele mondiale şi sensurile de circulaţie a expertizei


- 27 -

Amsterdam, unde este introdus un nou capitol, intitulat ”Vize, azil, imigraţie şi alte politici referitoare la libera circulaţie a persoanelor”, acoperind domenii precum libera circulaţie a persoanelor, controlul frontierelor externe, cooperarea juridică în probleme administrative şi penale, cooperarea administrativă şi problemele de azil, imigraţie şi protejarea drepturilor cetăţenilor din ţările nemembre. Reglementările europene cu privire la imigraţie cuprind concluziile Consiliilor Europene, mai exact, Bruxelles 2005, Salonic 2003, Laeken 2001, Tampere 1999 şi Viena 1998, rapoarte ale Comisiei Europene24, directive şi norme25 şi decizii de pregătire referitoare la reţeaua europeană de migraţie, sancţiunile împotriva angajării ilegale a imigranţilor şi standardele şi procedurile comune statelor membre pentru expulzarea imigranţilor ilegali26. La nivel statal, se doreşte controlul total asupra intrărilor în şi ieşirilor din spaţiul respectiv, concomitent cu reglementarea şi supravegherea cetăţenilor străini. Conform unei analize realizate de FSD, accentul cade preponderent pe controlul intrării în spaţiul de exercitare a autorităţii, întrucât supravegherea staţionării este o sarcină dificilă27. De asemenea, statele nu sunt preocupate doar de cetăţenii străini de pe teritoriul lor, ci şi de propriii cetăţeni care migrează. Toate aceste activităţi pe care un stat le întreprinde în ceea ce priveşte migraţia conturează un set de reglementări esenţiale referitoare la: intrările şi ieşirile din spaţiul de exercitare a autorităţii unui stat, şederea cetăţenilor străini în spaţiul respectiv, precum şi situaţia propriilor cetăţeni aflaţi pe teritoriul altui stat.

Importanţa fenomenului migraţiei creierelor s-a conturat din ce în ce mai mult pe parcursul ultimilor ani. Ca dovadă clară a acestei evoluţii se observă interesul acordat fenomenului atât de către presa internaţională, cât şi de cea românească. O bancă de date alcătuită din colectarea informaţiei media din peste 60.000 de surse online, pe care am utilizat-o pentru perioada ultimelor luni de cercetare, oferă sugestii interesante despre importanţa media pe care a căpătat-o fenomenul migraţiei creierelor în ultimii 2-3 ani. Cele 6 grafice în care am organizat informaţia referitoare la subiectul migraţiei creierelor arată că în Europa, în perioada 2006-2010, guvernele, corporaţiile şi organizaţiile internaţionale au ponderi relativ egale în volumul discursului online cu privire la migraţia creierelor. Anii 2008 şi 2009 au valori apropiate ale volumului mediatizării, anul 2010 fiind însă un punct de ruptură. În perioada analizată, marile “valuri” de aderare la UE a ţărilor din fostul bloc comunist nu par să fi declanşat dispute pe tema migraţiei creierelor, ci doar pe cea a migraţiei pentru muncă. Graficele de organizare a informaţiei arată că ţările dezvoltate economic sunt mai preocupate de acest fenomen şi de implicaţiile lui pe termen lung. Organizaţiile neguvernamentale şi corporaţiile au comunicat mai mult pe această temă decât guvernele. Pe primul loc se afla SUA, apoi Marea Britanie şi Germania, dar un volum consistent al mediatizării acestei teme găsim şi în cadrul economiilor în plină dezvoltare, cum ar fi India şi China. Tendinţa este puternic ascendentă, în 2010 fiind de patru ori mai multe articole decât în 2009.

24 12.09.2007 COM (2007) 512. Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions - Third Annual Report on Migration and Integration, http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/immigration/docs/com_2007_512_en.pdf, accesat la 12 martie 2010. 25 European Commission: Home Affairs, Immigration – General, http://ec.europa.eu/home-affairs/doc_centre/immigration/immigration_intro_en.htm, accesat la 10 martie 2010. 26 van Selm, J. and Tsolakis, E. (2004) The Enlargement of an “Area of Freedom, Security and Justice”: Managing Migration in a European Union of 25 Members, http://www.migrationpolicy.org/pubs/eu_enlargement.pdf, accesat la 14 martie 2010. 27 Şerban, Stoica, op.cit., p. 5.

2.1. Migraţia creierelor, subiect reflectat de media online


- 28 -

În România, tematica migraţiei creierelor în media urmează mai curând discursul politico-guvernamental şi abia apoi imperativele pieţei muncii ori ale economiei, anii cu cel mai mare volum de mediatizare fiind 2006 şi 2010. Dacă în privinţa anului 2006 putem spune că, la acea vreme, tematica a fost propulsată în media online îndeosebi de discuţii privind strategiile de dezvoltare durabilă şi proiecţiile demografice asociate acestora, în 2010 declanşatorul a fost factorul economic. Tendinţa este de continuă creştere, fiind de aşteptat în următoarea perioadă ca factorul potenţator al dezbaterii să îl găsim şi în mediul academic, alături de cel al strategiilor şi politicilor publice subsumate imperativelor economice. În 2010 avem de trei ori mai multe articole pe această temă, comparativ cu 2008 şi dublu faţă de 2009. Intrarea în discursul media se poate lesne realiza folosind vehiculul poveştilor de viaţă (de succes sau nu) ca suport pentru concluzii ale studiilor realizate de experţi. Permeabilitatea media la astfel de ştiri poate creşte, contagiunea socială fiind un factor declanşator important în acest caz. Dintr-o altă perspectivă, la nivel mondial, Graficele 1 şi 2 ne arată că există diferenţe indiscutabile între ţări, la nivelul interesului pe care mass-media şi sursele online, în general, îl acordă fenomenului migraţiei creierelor.

Volumul mediatizării migraţiei creierelor

Figura 1. Interesul media din UE pentru fenomenul migraţiei creierelor (01.01.2006-31.12.2010)

Ponderea pe ţări la nivel mondial a volumului mediatizării migraţiei creierelor

Figura 2. Ponderea pe ţări la nivel mondial a articolelor/informaţiilor online despre migraţia creierelor (01.01.2006-31.12.2010)


- 29 -

Cea mai mare parte a informaţiei pe această temă o acoperă sursele mediatice din Statele Unite şi Marea Britanie, pe locul întâi ca număr de unităţi situându-se SUA. A treia ţară la nivel mondial sub aspectul articolelor de presă şi al interesului acordat de media fenomenului migraţiei creierelor este Germania (Grafic 3). Suma unităţilor monitorizate la nivelul primelor 3 ţări depăşeşte cu mult jumătatea totalului de articole pe tema migraţiei creierelor în ultimii 5 ani. Totodată, presa din Marea Britanie rămâne fruntaşa europeană în ceea ce priveşte interesul pentru fenomenul migraţiei creierelor, fapt deloc întâmplător în condiţiile în care aceeaşi ţară vest-europeană devine şi piaţa de absorbţie cea mai interesată de expertiza medicală românească după 2007.

Ponderea pe ţări a volumului mediatizării migraţiei creierelor

Figura 3. Ponderea pe ţări a articolelor/informaţiilor din presa europeană online pe tema migraţiei creierelor

(01.01.2006-31.12.2010) O corelaţie se arată interesantă în acest context de informaţie: SUA, Marea Britanie şi Germania sunt, toate, ţări de destinaţie pentru migraţia creierelor la nivelul rutelor mondiale, şi aşa reiese din analiza de faţă şi pentru migraţia forţei de muncă înalt calificate din România.

Figura 4. Interesul mass-media la nivel mondial pentru fenomenul migraţiei creierelor (2009-2011)


- 30 -

Figura 5. Interesul mass-media din UE pentru fenomenul migraţiei creierelor (2007-2011)

Figura 6. Interesul mass-media româneşti pentru fenomenul migraţiei creierelor (2006-2011)

O altă informaţie relevantă, generată de prelucrarea cantitativă a băncii de date cu informaţii din surse online la nivel mondial ne arată ca interesul presei pentru fenomenul migraţiei creierelor înregistrează creşteri spectaculoase. Nu avem resursa de cercetare care să permită o analiză de conţinut a acestei bănci de date cu metodologia adecvată domeniului, dar câteva rezultate ale prelucrării cantitative a informaţiei arată un fenomen interesant pentru ultimii doi ani. De exemplu, câteva informaţii ne obligă la o întrebare privind o posibilă corelaţie semnificativă între perioada crizei economico-financiare şi creşterea spectaculoasă a interesului media pentru acest fenomen al migraţiei creierelor, aşa cum reiese din Graficele 4, 5 şi 6. La nivel global, spre exemplu, numărul articolelor apărute pe această temă, pentru primele patru luni ale anului 2011, depăşeşte volumul mediatizării pe întreg anul 2009. Aceeaşi tendinţă se poate observa şi în cazul Uniunii Europene şi al României. Presa britanică naţională a considerat fenomenul migraţiei creierelor un subiect de prim interes imediat ce guvernul Marii Britanii a anunţat, la sfârşitul lui septembrie 2009, o politică de reducere cu 25% a fondurilor pentru cercetare. Reacţia comunităţii a fost rapidă şi aproape disperată. Într-un discurs care ar putea să stea drept punct de reper pentru o atitudine naţională anti–migraţia creierelor, reprezentanţii comunităţii de profesionişti, ziarişti şi alte categorii de actori interesaţi fac front comun împotriva unor politici publice necugetate ale guvernanţilor, care afectează elita cercetării ştiinţifice din Marea Britanie: „Marea Britanie se confruntă cu un fenomen major de migraţie a creierelor pe măsură ce oamenii de ştiinţă abandonează ţara pentru slujbe mai bine plătite în străinătate. Cercetători de frunte, inclusiv un profesor de fizică de la Oxford şi un


- 31 -

cercetător al celulelor stem care caută un medicament pentru cea mai comună formă de orbire, spun că sunt obligaţi să părăsească Marea Britanie. Între timp, conducătorii câtorva universităţi de prestigiu avertizează că tăierile bugetului alocat pentru ştiinţă în Marea Britanie, propuse de guvern, conduc la o evadare insidioasă a comunităţii britanice de cercetare.”28 Potrivit lui John Krebs, preşedintele Comitetului pentru ştiinţă şi tehnologie din Camera Lorzilor, „vor trebui ani pentru a reface talentul ştiinţific pierdut în străinătate ca rezultat al tăierilor bugetului pentru ştiinţă al Marii Britanii.” Am selectat mai jos din presa britanică din a doua jumătate a anului 2010 încă două exemple semnificative pentru reacţia extrem de dură la adresa politicilor publice, venită din interiorul spaţiului academic şi de cercetare, prin care se incriminează gândirea guvernamentală simplistă a reducerilor bugetare la nivelul cercetării: 1) „Conducătorii universităţilor şi preşedintele Societăţii Regale, Martin Rees, au atras atenţia asupra unor migraţii ale creierelor din domeniul academic. John Krebs a scris universităţilor şi ministrului ştiinţei, David Willets, pentru a-i spune că „există un risc semnificativ că o diferenţiere în rău a finanţării dintre Marea Britanie şi alte ţări va afecta abilitatea universităţilor britanice de a atrage şi păstra cercetători de înaltă calitate. (...) Dar cui îi pasă că cei mai buni cercetători pleacă şi calitatea universităţilor britanice scade? De fapt, tuturor ar trebui să ne pese. Mai puţină finanţare pentru ştiinţă este de aşteptat să diminueze competitivitatea economică a ţării. Eu am fost printre cei care au plecat din Marea Britanie în anii ‘80 din cauza salariilor scăzute din universităţi şi a finanţării sărăce pentru cercetare. Şi acum o luăm de la capăt.”29 2) „Tinerii cercetători vor căuta întotdeauna să vadă unde există cea mai mare oportunitate de finanţare a ştiinţei. (...) nu vorbim despre nivelul salariilor. Pentru mulţi cercetători este vorba despre infrastructură, facilităţi, capacitatea de a creşte mărimea grupurilor lor şi de a submina orice lucru care face tot mai dificil pentru instituţii să recruteze oameni de nivel înalt.”30 Argumentul jurnaliştilor şi al reprezentanţilor centrelor de cercetare se referă aproape exclusiv la slujbe mai bine plătite în alte ţări sau la fonduri de cercetare care, odată reduse în Marea Britanie, vor îndrepta cercetătorii de înalt nivel către locuri unde un stat care investeşte mai inteligent în cercetare le va pune la dispoziţie fonduri pentru reluarea sau continuarea cercetărilor31. Specialiştii societăţii civile propun, la rândul lor, guvernanţilor soluţii şi alternative la politicile dezastruoase de tipul celor care se bazează pe logica simplă a reducerilor de fonduri pe motiv de criză: „o cale viabilă de înaintare, centrată pe modul în care comercializăm cercetarea prin măsuri precum extinderea taxelor de credit pentru cercetare şi dezvoltare. Acesta este tipul de strategie de care avem nevoie din partea guvernului – unul care investeşte în mod inteligent în baza noastră de talente, împreună cu iniţiative precum stimularea inovaţiilor care va arăta că Marea Britanie poate fi încă un lider mondial în ştiinţă, în ciuda vremurilor potrivnice, prin încurajarea companiilor să exploateze proprietatea intelectuală în Marea Britanie.” Problema migraţiei creierelor devine subiect de discuţie şi pentru elita universitară şi de cercetare franceză, care atrage atenţia asupra competitivităţii cercetării de vârf franceze la nivel mondial: „Când o naţiune nu îşi plăteşte rezonabil cercetătorii, ea trebuie să se aştepte la faimoasa «migraţie a creierelor». Ea priveşte atât debutanţii, cât şi cercetătorii recunoscuţi. Dacă în prezent puţini

28 Utv, “Britain faces brain drain as cuts force top scientists to leave country”, 30 septembrie 2010, http://www.u.tv/News/Britain-faces-brain-drain-as-cuts-force-top-scientists-to-leave-country, accesat la 30 septembrie 2010 29 Blanchflower, D. “Irish troubles do not bode well”, The Newstatesman, 1 octombrie 2010, http://www.newstatesman.com/economy/2010/10/ireland-cuts-quarter, accesat la 02 octombrie 2010. 30 Utv, “Britain faces brain drain as cuts force top scientists to leave country”, 30 septembrie 2010, http://www.u.tv/News/Britain-faces-brain-drain-as-cuts-force-top-scientists-to-leave-country, accesat la 30 septembrie 2010. 31 Gaymond, N., Pohlschmidt, M. “Loss of science base will hurt economy”, The Guardian, 2 octombrie 2010, http://www.guardian.co.uk/science/2010/oct/02/science-loss-will-hurt-economy, accesat la 02 octombrie 2010; Utv, “Science funding cuts could lead to lost generation of scientists, warns Krebs”, 1 octombrie 2010, http://www.u.tv/News/Science-funding-cuts-could-lead-to-lost-generation-of-scientists-warns-Krebs, accesat la 2 octombrie 2010.


- 32 -

cercetători francezi pleacă din ţară, cam 3%, este previzibil că, dacă nimic nu se schimbă, acest procent va fi foarte diferit în jurul anului 2025. Sunt necesari 10 ani pentru a forma un tânăr universitar, mai punem încă 10 ani şi cei mai brilianţi vor putea fi recompensaţi pe scena internaţională. Aceasta înseamnă că, mulţumită recrutărilor anterioare, putem încă spera la câteva medalii la două sau trei viitoare congrese internaţionale ale matematicienilor. În continuare, către 2020-2025, fuga creierelor riscă să aspire cei mai buni tineri savanţi ai noştri, adio medalii. Ţara noastră va mai continua ea să fie «dezvoltată»? Este urgent să ne preocupăm de această întrebare.”32 Polonia îşi pune şi ea cu necesitate problema migraţiei creierelor. „Există totuşi unele riscuri pentru piaţă. Polonia a eşuat în a-şi păstra mare parte din forţa de muncă bine educată şi calificată, întrucât muncitorii polonezi continuă să migreze în ţări mai bogate din Uniunea Europeană, în căutarea unui salariu mai mare.”33 Asociaţia inginerilor germani anunţă un deficit de 36.000 de ingineri, astăzi, care în 2014 va ajunge la 200.000. Oficiul Naţional de Statistică din Polonia anunţă un export de forţă de muncă de 415.000 de persoane în 2009, după 1 mai 2011 un număr asemănător este de aşteptat să plece în Germania. „ Mult mai mulţi polonezi vor pleca în căutarea unui loc de muncă în străinătate după ce pieţele de muncă germană şi austriacă se deschid complet pe 1 mai 2011.” Valurile de migraţie a forţei de muncă slab calificate după mai 2004, când Polonia a intrat în UE – aproximativ două milioane de persoane, se vor dubla acum pentru Germania şi Austria, dar cu precizarea că acest val va fi alcătuit din forţă de muncă înalt calificată. „Cu toate că s-ar putea ca acest val de migraţie să fie mai mic decât cel ce a urmat anului 2004, s-ar putea ca de această dată Polonia să cunoască o migraţie a lucrătorilor foarte calificaţi. (...) Astăzi, şomajul (în Polonia) este mult mai scăzut decât acum şase ani, astfel încât persoanele care pleacă le vor include pe cele care îşi pot găsi de lucru în Polonia.”34 Pentru Irlanda, migraţia creierelor, migraţia masivă de forţă de muncă specializată ameninţă structura pieţei forţei de muncă şi a ofertei în cele mai diferite domenii de activitate ale sistemului social: „Irlanda se confruntă cu o migraţie a creierelor masivă, cu 100.000 de oameni deja plecaţi de pe tărâmurile noastre şi alţi 65.000 pregătiţi să li se alăture în acest an. Mulţi dintre aceştia sunt absolvenţi de învăţământ superior, de care avem nevoie pentru a reconstrui economia destrămată. Avem realmente nevoie de o politică viguroasă pentru a ţine tinerele talente aici, acasă, deoarece acele tinere talente sunt esenţiale pentru a reconstrui o economie puternică. (...) Politica actuală de concentrare exclusivă asupra salvării băncilor înseamnă sacrificarea acelor tineri, dintre care mulţi nu se vor mai întoarce dacă nu intervenim acum.”35

Există o formă a migraţiei creierelor care nu este catalogată în mod particular de literatura de specialitate. Se ştie despre această formă a migraţiei creierelor încă de acum două decenii, când resursa calificată de forţă de muncă din domeniul medical şi farmaceutic a început să pună sub semnul întrebării sisteme de sănătate şi asigurare a sănătăţii din peste 50 de ţări africane.

32 Cea, J., “Les mathématiques françaises se portent bien”, Le Monde, 28 august 2010, http://www.lemonde.fr/idees/article/2010/09/28/les-mathematiques-francaises-se-portent-bien, accesat la 29 septembrie 2010. 33 PR-inside, "Poland Autos Report Q4 2010", 1 octombrie 2010 http://www.pr-inside.com/poland-autos-report-q4-2010-is-r2149966.htm, accesat la 2 octombrie 2010. Warsaw Business Journal, “Poland's brain drain to accelerate?”, 27 septembrie 2010, http://www.wbj.pl/article-51333-polands-brain-drain-to-accelerate.html?typ=wbj, accesat la 29 septembrie 2010. O situaţie asemănătoare de brain drain se înregistrează în relaţiile dintre China şi Japonia - un brain drain în situaţii de vecinătate şi pentru categorii sociale diferite. Suoven Kuvalehti, „Japan China brain drain”, 24 septembrie 2010, http://suomenkuvalehti.fi/kuvat/2010/09/24/japan-china-brain-drain, accesat la 27 septembrie 2010 35 Cassidy, L. “Opposition criticises Government jobs plan”, The Irish Times, 28 septembrie 2010, http://www.irishtimes.com/newspaper/breaking/2010/0928/breaking32.html, accesat la 29 septembrie 2010.

2.2. Migraţia creierelor din domeniul medical – caracteristici, rute, dimensiuni ale fenomenului la nivel mondial


- 33 -

Câteva exemple ale ultimilor 3-4 ani din analiza internaţională de presă pot oferi o minimă idee despre ce înseamnă acest tip de migraţie a creierelor care afectează resursa de supravieţuire a unei comunităţi naţionale. Africa este un model exemplar pentru cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei societăţi în care migraţia personalului din sănătate afectează resursa de supravieţuire a unei comunităţi naţionale – în cazul de faţă, regional-continentale. Există ţări care pierd resursa medicală formată pe timpul unui an în cea mai mare parte – migraţia către ţări cu un salariu mai mare fiind, de fapt, scopul pentru care se pregătesc studenţii în cariera medicală36. De exemplu, în 2015, Africa va avea nevoie de 800.000 de muncitori în domeniul sănătăţii, în condiţiile în care numărul acestora scade continuu, în prezent proporţia resursei de supravieţuire a comunităţii fiind de 2 medici şi 26 de asistenţi medicali la 100.000 de locuitori, cum este cazul în Malawi37. De un fenomen asemănător de emigrare a personalului medical către ţări cu un salariu mai bun suferă şi Angola, Liberia, Mozambic, Sierra Leone şi Republica Unită a Tanzaniei38. Ca într-un gest de recunoaştere a unei vini sociale, ţările de destinaţie pentru brain drain medical încearcă să ofere cele mai diverse forme de stabilizare a expertizei medicale în ţările de origine. Una dintre aceste forme o reprezintă schimbul de experienţă cu reprezentanţi locali ai comunităţii medicale din ţările de origine ale migraţiei creierelor, prin intermediul unor fundaţii specializate, în care echipe de medici din potenţiale ţări-ţintă pentru emigraţie asistă şi exportă expertiză medicală la nivel local prin vizite scurte de o săptămână. La acestea se adaugă vizite suficient de scurte ca să poată crea dorinţa şi reţeaua de relaţii pentru medicii ţărilor de export de creiere să rămână în ţările de destinaţie; un al treilea mod de intervenţie a ţărilor de destinaţie în stoparea scurgerii resurselor de supravieţuire reprezentate de personalul din domeniul sănătăţii îl reprezintă ajutoarele anunţate cu publicitate la nivel mondial. De exemplu, „spitalele şi clinicile din Africa se confruntă cu un fenomen constant de migraţie a creierelor - doctori şi asistente - deoarece agenţiile neguvernamentale din domeniul asistenţei medicale şi ţările occidentale oferă salarii mari. De exemplu, diferite burse vor sprijini schimburile de profesori dintre şcolile medicale americane şi cele africane, vor suporta salariile doctorilor care ar putea altfel părăsi ţara sau nu ar ocupa posturile pentru care s-au pregătit, vor plăti pentru o tehnologie ce le va permite studenţilor la medicină să prezinte cazuri din clinici aflate la mare distanţă şi să sprijine prin burse recrutarea studenţilor din familii sărace. O parte din bani vor merge către echiparea laboratoarelor, alta pentru cumpărarea materialelor didactice precum manechine ale unor femei care nasc, pe care studenţii obstreticieni să facă practică.”39 Problema este că intervenţia statelor de destinaţie pe ruta migraţiei creierelor din domeniul medical este insuficientă. Cu excepţia unei situaţii în care li se interzice migranţilor să se angajeze în sistemul medical al acestora, este greu de acceptat că societăţi întregi, mai dezvoltate din punct de vedere economic şi aflate în lipsă de expertiză medicală, vor putea refuza această resursă de personal calificat, atât de necesară. Pentru Europa de Vest lucrurile devin şi mai complicate atunci

36 Pentru o ilustrare comparativă a ratei de brain drain medical la nivelul statelor celor mai afectate de acest fenomen în perioada 1990-2000 vezi Docquier F., Sekkat K., (2007) Brain drain and inequality across nations (Preliminary draft), p.17, http://www.cepr.org/meets/wkcn/4/4556/papers/docquier.pdf, accesat la 29 septembrie 2010. 37 Scheffler, et al. (2008) Forecasting the Global Shortages of Physicians: An Economic- and Needs-based Approach, http://www.irle.berkeley.edu/events/fall07/scheffler/scheffler07.pdf, accesat la 30 septembrie 2010; Zijlstra, Ed.E., Broadhead, R.L., “The College of Medicine in the Republic of Malawi: towards sustainable staff development”, 13 aprilie 2007, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1863431, accesat la 21 septembrie 2010. 38 Elliott, J. “Saving Africa's dying from the 'brain drain'”, BBC News, 25 Septembrie 2010, http://www.bbc.co.uk/news/health-11327505, accesat la 25 septembrie 2010; Andersson, H. “Malawi crippled by nursing crisis”, BBC News, http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/3590764.stm, accesat la 25 septembrie 2010; BBC News, “Ghana gets tough on 'brain drain'”, 4 iulie 2008, http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/7490340.stm, accesat la 25 septembrie 2010. 39 McNeil, Jr. D.G., „Africa: $130 Million From United States to Train Doctors in a Dozen Countries”, The New York Times, 11 octombrie 2010, http://www.nytimes.com/2010/10/12/health/12global.html?ref=health, accesat la 11 octombrie 2010..


- 34 -

când se discută posibile intervenţii ale statului în stoparea migraţiei expertizei medicale. Legal, e imposibil aproape. Pragmatic, e de nedorit. Utilitar, e împotriva oricărei logici sociale să refuzi expertiză echivalentă la preţuri, cel mai adesea, mult mai mici decât cea educată în ţara de destinaţie. Elita ştiinţifică este imposibil să fie reţinută chiar şi în ţările de la capătul de destinaţie al rutei migraţiei creierelor din Europa. De exemplu, Marea Britanie se teme de migrarea cercetătorilor odată cu fondurile reduse în universităţi şi în cercetarea academică. Dar, privind comparativ, exportul de inteligenţă dinspre ţările bogate de la capătul rutei migraţiei creierelor nu are prea multe în comun cu exportul de inteligenţă şi migraţia persoanelor înalt calificate din ţările sărace de origine. De exemplu, migrarea câtorva zeci de cercetători care se ocupă de celulele stem, din Marea Britanie în Singapore, în centre de cercetare din SUA sau în Japonia, Elveţia sau Franţa lasă cercetarea de vârf descoperită în câteva domenii în care Marea Britanie avea - sau aspira la - statutul de lider mondial. Pierderea este imensă. Au definit-o ca atare şi mass-media din Regatul Unit, şi reprezentanţii academici40. Totuşi, această pierdere nu afectează nimic din resursele de supravieţuire a societăţii britanice, aşa cum se întâmplă cu migraţia expertizei pe ruta Africa-Occident sau România-Occident. În acest sens, putem afirma că fenomenul migraţiei creierelor dinspre ţările bogate spre alte ţări bogate nu are nici pe departe aceleaşi efecte cu migraţia creierelor dinspre ţările sărace către ţările bogate. În primul caz, apar pierderi în competiţia pentru inovaţie la nivel mondial. În celălalt caz - ţările sărace ca ţări de origine pe ruta migraţiei creierelor -, sunt afectate resursele de supravieţuire a comunităţilor largi – societăţi privite ca întreg.

În 2006, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) făcea estimări referitoare la oferta de forţă de muncă în domeniul medical în termeni de ponderi ale acesteia în raport cu întreaga populaţie. Două dintre estimările OMS sunt de interes pentru prezenta cercetare. Prima se referă la numărul de locuri de muncă ce trebuie ocupate pe piaţa forţei de muncă în sectorul de sănătate – 4,3 milioane de persoane în întreaga lume. A doua estimare se referă la aria cea mai expusă acestui deficit de personal medical – din cele 57 de ţări cu o scădere drastică a personalului calificat în domeniul sănătăţii, 36 de ţări aparţin bazinului sub-saharian (ţări africane). Una dintre explicaţiile acestei scăderi dramatice a personalului medical în ţările sub-sahariene este legată de migraţia forţei de muncă din domeniul medical, specificul acestui tip de migraţie ca pierdere a resursei de supravieţuire a unei societăţi generând largi dezbateri cu privire la drepturile individului/personalului medical de a părăsi ţara şi la aspectele sociale negative ale acestui tip de migraţie41. Un studiu făcut de Center for Global Development din Washington, citat de BBC News - statistici referitoare la migraţia personalului medicilor între 1999 şi 2001 pe direcţia Africa-Europa, America de Nord, Australia, Mozambic şi Angola, alături de alte ţări africane - arată că aceste ţări au mai mulţi medici într-o singură ţară occidentală decât în propriul sistem medical naţional (vezi datele de mai jos)42 .

40 Utv, “Britain faces brain drain as cuts force top scientists to leave country”, 30 September 2010 http://www.u.tv/News/Britain-faces-brain-drain-as-cuts-force-top-scientists-to-leave-country, accesat la 30 septembrie 2010. 41 OECD (2010) International Migration of Health Workers: Improving international co-operation to address the global health workforce crisis, PolicyBrief, http://www.oecd.org/dataoecd/8/1/44783473.pdf, accesat la 7 martie 2010. 42 BBC News: La fiecare medic liberian din ţară se află doi care lucrează în străinătate. Studiul furnizează şi alte date interesante despre motivaţii ale deciziei de migraţie – la motivaţia financiară şi de respect, pe care o întâlnim în toate situaţiile analizate până acum, se adaugă un context special de insecuritate, războaie civile, instabilitate politică şi stagnare economică. Numărul de doctori în

2.3. Migraţia creierelor din domeniul medical ca pierdere a resursei de supravieţuire a societăţii. Migraţia internaţională a medicilor şi a personalului din sistemele de sănătate


- 35 -

România a intrat şi ea în logica şi tendinţa acestui model de definire a rutei de migraţie a ofertei de muncă înalt calificate din domeniul sănătăţii. Reducerile salariale din sectorul public de la mijlocul anului 2010 par să reprezinte un pas imens – de ce nu un salt? – către un astfel de model de vulnerabilitate societală, generată de pierderea unei părţi importante din expertiza medicală formată în ţară, din care procente semnificative se află sau se sugerează că ar intra în viitor pe ruta migraţiei creierelor România-Occident. Potrivit preşedintelui CMR, profesorul Vasile Astărăstoae, „migraţia a 2% dintre medicii practicieni dintr-o ţară reprezintă cod roşu pentru autorităţi, adică atenţionarea că sistemul poate intra în criză pe termen scurt sau mai lung, implicit că acesta va claca.” (...) „Este un semnal de alarmă, cod roşu, cum spun experţii OMS, privind creşterea semnificativă a migraţiei în România, lucru care ar trebui să îngrijoreze autorităţile.”43 Analizele OMS arată că România ocupa în anul 2007 locul 31 din 32 de ţări din Europa, cu o densitate foarte scăzută, de 1,9 medici la 1.000 de locuitori, comparată cu media europeană de 3,4 medici la 1.000 de locuitori şi mult inferioară faţă de cea a Bulgariei (3,6)44 . Anul 2007 a înregistrat o rată de plecări de 4% din sistemul medical, iar în 2008 se formulau câteva ipoteze atipice pentru domeniile de risc şi tipurile de vulnerabilităţi societale în România. De exemplu, liderul Agenţiei Municipale a Forţei de Muncă din Bucureşti, Dumitru Pelican, anunţa că salariile tentante au făcut ca, în primele nouă luni ale anului 2008, 1.100 de medici să plece în străinătate45. Anunţul părea să semene cu un avertisment care va fi luat în seamă câteva luni mai târziu, când datele oficiale pe întreg anul precedent arătau că, pe parcursul anului 2008, un număr de 1.252 de medici au solicitat de la Colegiul Medicilor din România certificate de probitate morală pentru a putea lucra în străinătate. Cele mai multe certificate au fost eliberate în Bucureşti (448) şi Iaşi (184). Printre ţările alese de medicii români se numără Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portugalia şi Cipru46. Codul de practică privind recrutarea internaţională a personalului medical, adoptat la Geneva pe 20 mai 2010 de Adunarea Mondială a Sănătaţii, stabileşte 10 reguli etice de respectat pentru naţiunile lumii, în special pentru statele care sunt destinaţii pe rute de migraţie medicală, astfel încât să afecteze cât mai puţin deficitul de forţă de muncă medicală în ţările mai puţin dezvoltate economic. „Codul recunoaşte lipsa gravă a personalului medical, (...) ceea ce constituie o ameninţare pentru activitatea sistemelor medicale şi subminează abilitatea... de a îndeplini Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului47. Codul ia în considerare dreptul personalului medical de a migra, precum şi dreptul populaţiilor la cele mai înalte standarde posibile de sănătate.”48 Pentru situaţia României, codul etic vine deja destul de târziu, presupunând că el va avea măcar o parte dintre efectele scontate prin adoptarea lui. străinătate variază de la o ţară africană la alta, cazurile cele mai semnificative în care brain drain-ul medical afectează resursa de supravieţuire a unei societăţi fiind Mozambicul şi Angola, aşa cum arata statisticile următoare: Mozambic – 75%; Angola – 70%; Ghana – 56%; Kenya – 51%; Rwanda – 43%; Sudan – 13%; Niger – 9%. BBC News, “Africa 'being drained of doctors'” 10 ianuarie 2008 http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/7178978.stm, accesat la 7 martie 2010. 43 “Migraţia medicilor din România, considerată alarmantă de OMS”, 12 septembrie 2008, http://www.mediafax.ro/social/migraţia-medicilor-din-romania-considerata-alarmanta-de-oms-3170525, accesat la 7 martie 2010. 44 Vlădescu, C., et al. (2008) România: Health system review, Health Systems in Transition, Vol. 10, No.3, p. 92-93 45 Trăistariu, F.N., „Criza de medici este tot mai acută”, Laur R. Badea Wordpress, 26 august 2009, http://laurbadea.wordpress.com/2008/09/26/criza-de-medici-este-tot-mai-acutaez/, accesat la 4 martie 2010. 46 MediaFax, “Migraţia medicilor din România, considerată alarmantă de OMS”, 12 septembrie 2008, http://www.mediafax.ro/social/migraţia-medicilor-din-romania-considerata-alarmanta-de-oms-3170525, accesat la 7 martie 2010. 47 Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) constituie componenta principală a Declaraţiei Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 ţări, printre care şi România. Atunci, în septembrie 2000, lideri din ţări bogate şi sărace s-au angajat să îndeplinească opt puncte-cheie care au ca scop principal reducerea sărăciei extreme din întreaga lume până la sfârşitul anului 2015. 48 Medicus Mundi International Network (2010) Code of Practice on international recruitment of health personnel adopted by World Health Assembly http://www.medicusmundi.org/en/contributions/news/2010/code-of-practice-on-international-recruitment-of-health-personnel-adopted-by-world-health-assembly, accesat la 4 septembrie 2010.


- 36 -

După 1990, statul român pare să fi devenit un actor mai degrabă pasiv şi reactiv în faţa fenomenului migraţionist, locul instituţiilor sale fiind, mai degrabă, luat de statele de destinaţie, care anunţă şi impun reguli, aplică restricţii sau deschid prin acte juridice piaţa muncii pentru cetăţenii statului român49. Aşadar, statul român postcomunist consideră că migraţia românilor posedă un potenţial benefic, având în vedere că noile condiţii politice europene permit migraţia pentru muncă a aproximativ trei milioane de persoane, care, cel mai probabil, ar fi crescut numărul şomerilor şi ar fi creat probleme sociale pentru oricare dintre guvernele ultimilor 20 de ani. În acest fel, România îşi exportă, practic, şomerii. Actorul principal devine muncitorul român, activ, interesat, cu sau fără plan individual detaliat, garnisit cu informaţii legale. El este, de regulă, participant sau nu la interacţiuni şi modele de interacţiune socială protectivă, securizantă, reprezentată de reţele sociale alcătuite din rude, prieteni, vecini care au emigrat şi care devin relee de informaţie pentru locuri de muncă nou apărute în ţara de adopţie/destinaţie. Nu există suficiente date statistice asupra migraţiei româneşti în toată complexitatea şi dinamica fluxurilor acesteia, cu excepţia migraţiei definitive50. România a fost şi este de aşteptat să rămână o ţară cu migraţie netă negativă. Predilecţia românilor de a migra în afara graniţelor este încă foarte mare în contextul unor posibile politici de integrare şi acces pe piaţa muncii mai permisive ale ţărilor occidentale, potenţiale destinaţii pentru migranţii români. O eventuală relansare economică după criza actuală, la parametri şi ritm alert, de exemplu, îndeosebi în Germania şi Franţa, ne aşteptăm că ar putea impune şi un aflux mai important de forţă de muncă străină. Dar o astfel de creştere economică a unora dintre ţările Europei de Vest nu pare să ridice probleme privind creşterea emigraţiei definitive din România. O eventuală problemă a deficitului de forţă de muncă pe piaţa românească pare, mai degrabă, legată de problema migraţiei temporare pentru muncă: euronavetiştii. Dat fiind specificul acestui fenomen al migraţiei circulatorii, nici astăzi nu avem, din păcate, o statistică demnă de încredere asupra numărului de români aflaţi la muncă în străinătate. Emigrarea legală din România şi-a epuizat caracterul său etnic şi religios încă de la mijlocul anilor 1990, iar din anul 1998 etnicii români reprezintă mai mult de 90% dintre emigranţi. Aceşti emigranţi sunt tineri, politicile de imigrare ale ţărilor dezvoltate devenind din ce în ce mai selective în raport cu vârsta si nivelul de instruire, aproape jumătate din migraţia netă înregistrată între cele două recensăminte este compusă din persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 39 de ani51. Dominantă este astăzi şi, probabil, în viitor migraţia temporară pentru muncă. Aceasta a avut o creştere spectaculoasă mai ales după 2001. Numărul de migranţi români în străinătate este din ce în ce mai dificil de estimat datorită accentuării caracterului circulatoriu al fenomenului. Ponderea “euro-navetiştilor”, persoane care circulă frecvent între România şi altă ţară din UE ori stau pe durate scurte în afara ţării, este în creştere. În primele ei etape, până în 2001, emigrarea românească a fost puternic selectivă, predominând plecarea bărbaţilor comparativ cu femeile, a orăşenilor comparativ cu sătenii, a moldovenilor şi 49 Vezi D. Diminescu „Introduction” în Diminescu, D. (coord.) (2003) Visibles mai pas nombreux. Les Circulations migratoires roumaines, Editions de la Maison des sciences de l’homme, Paris, p. 19 50 Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice (2009) „Riscuri şi inechităţi sociale în România”, p. 269 http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf, accesat la 24 martie 2010 51Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Raport: Populaţia României- efectele emigraţiei în scop de muncă, 24 august 2007, http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc, accesat la 4 martie 2010

CAPITOLUL 3. Evoluţia migraţiei româneşti – cele trei valuri

3.1. Migraţia românească în contextul internaţional 1990-2010


- 37 -

transilvănenilor comparativ cu muntenii şi oltenii52, cu o accentuată diferenţiere regională53. După 2001, s-a impus tot mai mult tendinţa de reducere a selectivităţii migraţiei. Structura fluxurilor de emigrare şi, implicit, structura emigranţilor români din străinătate se apropie tot mai mult de structura populaţiei ţării. Bărbaţii şi femeile, orăşenii şi sătenii, spre exemplu, ajung în procente apropiate în structura noii diaspore româneşti, constituite după 1990. După aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc o creştere moderată a emigraţiei temporare româneşti în străinătate şi o modificare în compoziţia fluxurilor de emigrare, cu o creştere a ponderii categoriilor de calificare ridicată (medici, arhitecţi, economişti, specialişti în informatică, de exemplu) şi a celor cu calificare redusă sau potenţial redus de integrare pe piaţa muncii în ţările de destinaţie. Potrivit raportului OECD asupra imigraţiei din 2010, în statele membre UE se află în prezent aproximativ 2,5-2,7 milioane de migranţi români54, ceea ce ne face să vorbim despre un fenomen naţional - prin dimensiunea, implicaţiile şi geografia originii fluxurilor. Dacă nu ar fi intervenit această mişcare de amploare la nivelul migraţiei forţei de muncă româneşti, România s-ar fi confruntat cu o criză economică şi socială de proporţii greu de imaginat, care s-ar fi răsfrânt asupra întregii stări a societăţii româneşti şi chiar asupra calendarului aderării României la UE. Euronavetiştii au eliberat locuri de muncă şi au dus rata şomajului la un nivel foarte scăzut pentru starea economică şi socială din România. Remiterile intrate anual în ţară de la cei plecaţi au reprezentat o sursă de venit (în multe cazuri, unica sursă) pentru alte câteva milioane de români, cărora le-au ameliorat standardul de viaţă, au dus la explozia construcţiei de locuinţe şi a vânzărilor de echipamente şi bunuri destinate dotării acestora, a numărului de autoturisme, au creat locuri de muncă, au stimulat consumul. O altă dimensiune benefică a migraţiei ţine de impactul cultural şi normativ: se poate constata că românii migranţi, trăind în ţări cu grad ridicat de civilizaţie, văd şi învaţă spiritul civic din jurul lor, respectul legii, ordinea, curăţenia, atitudinea faţă de muncă, toate acestea reprezentând un mare câştig pentru România55. Dacă acum perspectiva economică, socială şi culturală a migraţiei pentru muncă este predominant pozitivă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre perspectiva demografică a fenomenului. Dimensiunea demografică a migraţiei externe îmbracă mai multe aspecte negative şi se constituie într-un preţ care trebuie plătit. Statistic vorbind, euronavetiştii sunt persoane tinere: aproximativ 40% plecaţi în perioada 1996-2006 şi aproximativ 50% plecaţi în anii de exod masiv 2002-2006. Proporţia celor necăsătoriţi este de 82% în rândul celor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani şi de 23% în rândul celor cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani. Plecând în străinătate, mulţi dintre ei îşi amână căsătoria şi, implicit, aducerea pe lume a copiilor. Pericolul cel mai mare este acela că, după ce ajung în străinătate, o parte dintre cei plecaţi nu vor să se mai întoarcă, aceştia făcând tot posibilul să-şi regularizeze şederea şi să obţină documente de şedere nelimitată (recurgând chiar la căsătorii de convenienţă)56 . Cei implicaţi în această mişcare migratorie legală fac parte din trei mari categorii de forţă de muncă:

• forţa de muncă de înaltă calificare, din categoria de vârstă 25-40 ani;

52 Sandu (2006), op.cit., pp. 24, 28-31 53 Sandu (2006), ibidem 54 Chiujdea, S. “Raport OECD: Sunt 2,7 milioane de emigranţi români în UE. Se mai întorc acasă?”, Adevarul.ro, 13 iulie 2010, http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Raport_OCDE-_Sunt_2-7_milioane_de_emigranti_romani_in_UE_0_296970536.html , accesat la 14 iulie 2010 55 Populaţia României- efectele emigraţiei în scop de muncă http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc, accesat la 2 februarie 2010 56 Gheţău V. (coord.) (2007) Declinul demografic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra populaţiei României în secolul 21, Institutul Naţional de Cercetări Economice Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, BuzăuŞ Editura Alpha MDN


- 38 -

• forţa de muncă cu un nivel mediul de calificare, cu specializări în domeniile: construcţii (Germania), sănătate (Italia, SUA, Canada, Elveţia), hotelier, alimentaţie publică (alte state din UE şi non-UE);

• forţa de muncă necalificată sau semicalificată în activităţi din agricultura, salubritate, construcţii (Spania, Portugalia, Grecia).57

În 2008, circa 61.400 de români au emigrat în Uniunea Europeană pe baza unor contracte temporare de muncă, ceea ce a însemnat o creştere de 11% faţă de 2007. Dintre aceşti emigranţi români, 47.000 au plecat în Germania şi 5.400 în Spania58. Conform Raportului naţional pe tema imigraţiei, elaborat de Institutul Iniţiative şi Studii în domeniul Multietnicităţii (ISMU), la 1 ianuarie 2009, românii reprezintă comunitatea de imigranţi cea mai mare din Italia, numărul lor fiind de aproximativ 968.000 (21% din numărul străinilor prezenţi în peninsulă)59 . Şi în Spania numărul imigranţilor români înregistraţi oficial a continuat să crească, ajungând în ianuarie 2009 la 797.000, cu 9% mai mult decât în 2008 şi cu 50% mai mult decât în 200760. Preocupările actuale ale statelor membre ale Uniunii Europene se îndreaptă către gestionarea eficientă a migraţiei forţei de muncă. Se estimează că în următoarele două decenii principalele tendinţe ale migraţiei din România vor fi:

• creşterea fluxurilor de forţă de muncă către spaţiul UE, • o migraţie preponderent temporară, pentru muncă, comparativ cu cea permanentă, • apariţia unei politici prin care se va diminua migraţia ilegală sau necontrolată, în favoarea

celei legale, care asigură o mai mare siguranţa a câştigurilor. Semnele unei astfel de evoluţii către stabilirea de proceduri şi mecanisme legale de migrare a forţei de muncă la nivelul Uniunii Europene arată spre politici vest-europene de atragere a forţei de muncă înalt calificate. Ultimele evoluţii în acest domeniu considerăm că sunt reprezentate de interesul firmelor şi statelor dezvoltate occidentale pentru expertiza medicală românească, pusă ciclic în faţa unei decizii greu de luat: poate sau nu poate fi refuzat un salariu anual oferit de diferite instituţii britanice, de exemplu, care se cifrează în jurul a 100.000 de lire sterline?

Noua lume de libertăţi şi drepturi, deschiderea graniţelor şi a comunicării cu exteriorul României, dorinţa de cunoaştere sunt tot atâţia factori care stimulează proiecte şi intenţii de migraţie în rândurile populaţiei româneşti. Migraţia începe să devină un act privat şi o aventură de mobilitate socială totală pentru o perioadă de timp, mergând înspre rupturi de relaţii cu comunitatea de apartenenţă şi mediul familial într-o etapă de pionierat pe care şi-o asumă diferite categorii de cetăţeni români. Noii actori devin parte integrantă a acestei ecuaţii care dăduse atât de multe bătăi de cap autorităţilor comuniste. Studii de specialitate arată că, după 1989, între 10 şi 15% din populaţia românească a participat la fluxul de migraţie, în special către ţările din Vestul

57 Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (CNPD) (2006) Cartea Verde a Populaţiei din România, ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf, accesat la 2 februarie 2010. 58 Ziare.com, „2,7 milioane de români, imigranţi în UE”, 12 iulie 2010, http://www.ziare.com/articole/romani+emigrare+europa+sua, accesat la 5 septembrie 2010 59 Ziarul Lumina, “Românii, cea mai mare comunitate de imigranţi din Italia”, 17 decembrie 2009, http://www.ziarullumina.ro/articole;1446;0;31799;0;Romanii-cea-mai-mare-comunitate-de-imigranti-din-Italia.html, accesat la 5 septembrie 2010 60 Vasile, R., “Numărul imigranţilor români în UE, "în creştere", 12 iulie 2010, http://www.romania-actualitati.ro/numarul_imigrantilor_romani_in_ue_in_crestere-16347, accesat la 14 iulie 2010

3.1.1. Valul întâi al migraţiei româneşti. Libertatea circulaţiei şi migrantul înalt calificat (1990-1996)


- 39 -

continentului, după ce, în primii ani, au fost epuizate ca ţinte ale intenţiilor şi planurilor de migraţie destinaţiile SUA şi Canada61. Statisticile emigraţiei româneşti arată că, în 1990, imediat după obţinerea dreptului de liberă circulaţie, emigraţia românească înregistrează un număr de 96.929 de persoane care aplică în mod legal pentru schimbarea domiciliului în altă ţară. Reamintim că, în numărul total de emigranţi care intră în fluxuri migratorii către Europa, România înregistreaza o rată a emigraţiei de 4,6%, majoritatea emigranţilor români preferând ca ţară de destinaţie una sau alta dintre ţările Europei62. La începutul anilor ‘90, primul val de migraţie a avut ca dominantă pentru profilul emigrantului educaţia - calificarea ridicată şi vârsta tânără. Acest prim val de migranţi a fost absorbit de Canada, SUA şi diferite state vest-europene. O a treia caracteristică a profilului primilor migranţi români este opţiunea pentru o viză de şedere pe termen lung. Vizele temporare pentru muncă nu fac parte din trăsăturile esenţiale ale acestui prim val de migraţie, cu atât mai mult cu cât, în 1990, emigraţia românească definitivă are o puternică dominantă etnică şi este direcţionată pe culoarul România-Germania (plecarea în masă a saşilor şi şvabilor). Migraţia pentru muncă în valul întâi. Perioada 1990-1996 cunoaşte un fenomen social de tatonare-explorare pentru o piaţă de muncă primitoare în Europa, rutele şi destinaţiile preferate constituindu-se abia în timpul valului al doilea de migraţie (1996-2001). Factorul fundamental în decizia de emigrare a acestui prim val trebuie căutat în dificultăţile economice, în intenţia de schimbare de statut şi creşterea nivelului de trai care se regăsesc la nivelul unei părţi importante a noilor şomeri români. După 1990, populaţia românească obişnuită cu un „loc de muncă garantat” se confruntă cu situaţia desfiinţării de întreprinderi neproductive, a vânzării şi a restructurării altora – proces de reformare a industriei şi de transformare a economiei româneşti într-o economie de piaţă. Acest proces de aproximativ un deceniu a generat câteva milioane de şomeri. Majoritatea şomerilor nou apăruţi pe piaţa românească după desfiinţarea a 3,4 milioane de locuri de muncă explică, pe de o parte, dimensiunea fenomenului, iar pe de altă parte, tipul şi profilul lucrătorului migrant român, plecat la muncă în străinătate. Reamintim că industria românească a pierdut jumătate dintre locurile de muncă. Având în vedere un astfel de fenomen de şomaj major, ştiind şi sursele industriale ale locurilor de muncă, este de înţeles de ce profilul migrantului pentru muncă se schimbă semnificativ în acest deceniu de restructurare a economiei şi, în particular, a industriei româneşti. Ceea ce trebuie menţionat este dificultatea ieşirilor din România, problema emigraţiei româneşti devenind dintr-o dată o problemă ce cade în atribuţiile şi autoritatea statelor de destinaţie. Factorul obligativităţii vizelor de plecare în străinătate face din migraţia românească pentru muncă un fenomen de mobilitate circulară, vizele de intrare pe teritoriul diferitelor state în scopuri şi pentru activităţi legale fiind, de regulă, temporare. Pentru primul deceniu al emigraţiei româneşti, datele oficiale arată că variabila educaţie diferă foarte mult ca pondere în totalul populaţiei româneşti care a optat pentru diferite ţări de destinaţie. Pentru tabelul de mai jos semnalăm că primele patru ţări de destinaţie, în ordinea ponderii emigranţilor români cu diplomă universitară, sunt Canada (53,95% dintre emigranţi cu înaltă calificare), Elveţia (50,2%), Marea Britanie (46,5% emigranţi români cu înaltă calificare), urmată de Statele Unite ale Americii (38,1% emigranţi cu diplomă universitară sau altă diplomă echivalentă). Dintr-un total de 215.143 de emigranţi români ai acestei perioade în cele patru state

61 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (2008) Migration in Romania: A Country Profile, Geneva, http://publications.iom.int/bookstore/free/Romania_Profile2008.pdf, p. 11. Următoarele valuri ale migraţiei româneşti au adus în prim plan profiluri fundamental diferite în raport cu caracteristice educaţie/calificare, tip de şedere/vârstă/ mecanisme de informare şi tipuri de meserii. 62 Horvath, I. (2007) Romania. Country Profile No. 9, Focus-Migration, http://www.focus-migration.de/Romania.2515.0.html?&L=1, accesat la 2 februarie 2010: în primii trei ani de după căderea regimului communist, numărul emigranţilor români ajunge la 170.000 de persoane.


- 40 -

menţionate anterior, 43% au educaţie superioară, în Canada şi în Elveţia peste jumătate dintre emigranţi posedând o diplomă de studii superioare. Nr. Ţara Numărul total de

migranţi români Din care cu cetăţenie Procentul migranţilor români

cu studii superioare 1. SUA 139080 82725 38.1 2. Italia 86516 16136 9.8 3. Germania 80250 n.a. 18.0 4. Canada 61380 43640 53.9 5. Spania 59302 2448 13.2 6. Austria 39044 22759 12.7 7. Grecia 26548 6517 14.9 8. Franţa 24860 14150 25.2 9. Turcia 20736 18938 6.1 10. Marea Britanie 7631 n.a. 46.5 11. Belgia 7320 4135 34.5 12. Elveţia 7052 3697 50.2

Tabelul 1. Emigraţia românească – variabilele Status şi Educaţie, 200563

Redefinind problema fluxurilor migratorii în funcţie de ţările de destinaţie alese, observăm că majoritatea emigranţilor români optează pentru Europa. Aşa cum reiese din tabelul alăturat, din populaţia românească ce participă la valul migraţiei în primii ani, 57,4% optează pentru o destinaţie europeană.64

Ţari de origine ale migranţilor Rata

emigraţiei (%)

Continentul principal de destinaţie al migranţilor (%)

94. Polonia 5.1 Europa 68.6 100. România 4.6 Europa 53.3 108. Turcia 4.2 Europa 57.4 116. Ungaria 3.9 Europa 84.0 120. Republica Cehă 3.5 Europa 48.6 Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente 9.5 Europa 69.9

Global 3.0 Europa 33.4 Tabelul 2. Destinaţiile preferate ale migranţilor

Deciziile individuale, informaţia în baza căreia se decide calea de urmat, au condus la trasee de migraţie pe care Monica Şerban le semnalează în lucrarea Politici şi instituţii în migraţia internaţională pentru muncă din România. Traseele sunt moduri de a face migraţia care dau seamă de eterogenitatea fenomenului. Iar modurile prin care se face migraţia pentru muncă din România

63 OECD, Romania, http://www.oecd.org/dataoecd/57/39/41256175.pdf, accesat la 2 februarie 2010 64 Human Development Report 2009 Romania The Human Development Index - going beyond income, accesat la 2 februarie 2010


- 41 -

au fost şi sunt multiple. „Distincţia cu care am lucrat operează cu agregări la un grad destul de ridicat de generalitate: trasee de migraţie privată (implică atât elemente de clandestinitate, cât şi de legalitate) - se bazează pe decizia individului de a-şi asuma migraţia pe cont propriu, independent sau chiar împotriva regulilor de primire de lucrători migranţi la destinaţie şi trasee de migraţie legală (cu subtipurile ei: migraţie mediată privat, mediată de stat şi nemediată). Spre deosebire de traseele de migraţie privată, traseele de migraţie legală au un curs în mare parte prestabilit de regulile referitoare la modalităţile de intrare pe piaţa forţei de muncă la destinaţie.”65 „Din punctul nostru de vedere, perspectiva traseelor permite o analiză mai detaliată a reglementărilor cu impact asupra migraţiei. Pe traseele migraţiei private mijloacele de intervenţie gestionate din spaţiul de origine sunt limitate. Statul român a intervenit în acest sens cu reglementări nespecifice, relativ târziu (începutul anilor 2000), cu o intenţie evidentă de limitare a fenomenului. Întregul şir de reglementări care vizează regimul paşapoartelor în România şi introduc limitări dreptului de liberă circulaţie, măsurile legate de îndeplinirea unor condiţii la ieşirea din ţară, Ordonanţa 112/2001 au ridicat serioase probleme indivizilor care şi-au asumat migraţia ca pe un act privat. În mod evident există o justificare în introducerea acestor măsuri din perspectiva ridicării obligativităţii vizelor (momentul 1 ianuarie 2002) şi integrării în Uniune (1 ianuarie 2007). Opţiunea statului român a fost una clară, cel puţin la nivel legislativ: reacţia în direcţia semnalelor venite dinspre statele europene, indiferent cu ce consecinţe asupra migraţiei private (calificată drept clandestină şi asociată cu o conotaţie negativă).”66 Am putea adăuga la această clasificare şi aşa-numita „migraţie de reţea”, în cadrul căreia comportamentul este influenţat decisiv de reţeaua socială, de reţeaua de relaţii şi resurse simbolice a lumilor sociale din care provin migranţii. „Legăturile stabilite între actorii participanţi la procesul migraţiei bazat pe reţele se referă la schimbul de informaţii, asistenţă financiară, ajutor în găsirea unei slujbe şi alte forme de asistenţă. Unele reţele informale fac posibilă finanţarea transportului, găsirea unei slujbe, cazarea migranţilor. În cazurile extreme însă, reţelele sunt constituite de traficanţi profesionişti, situaţii în care migrantul devine subiectul unor presiuni, violenţe, intimidări ce îi pot pune în pericol chiar viaţa.”67

În valul al doilea, emigrarea definitivă din România este relativ redusă - aproximativ 11.000 de persoane pe an, după 199868, în raport cu migraţia temporară pentru muncă, dar în creştere în raport cu ponderea migraţiei definitive a primului val. De exemplu, datele oficiale privind migraţia definitivă arată că, în timpul primului val, se poate vorbi despre o rată a migraţiei de 3‰. Ţările de destinaţie cele mai prezente în această perioadă de 5 ani au fost Turcia, Israel, Ungaria şi Germania. Acest al doilea val de migraţie înregistrează o rată de emigrare crescută de peste două ori, ajungând la 7‰69.

65 Şerban, M., Stoica, M. (2007), Politici şi instituţii în migraţia internaţională: migraţie pentru muncă din România. 1990 – 2006, FSD, Bucureşti, p. 48. 66 Ibidem. 67 Ne raliem afirmaţiei făcute de Monica Constantinescu, potrivit căreia: “Reţelele de migranţi desemnează o realitate pentru care nu există un termen consacrat în literatură; se folosesc “reţele de migraţie” (Arango, Gurak şi Caces), “reţele de imigranţi” (Boyd), “reţele personale”, “reţele sociale” etc. În unele cazuri sub această denumire sunt incluse şi aspectele instituţionale ale fluxurilor (recrutorii, traficanţii, agenţii de turism)”. Constantinescu M. (2002 )„Teorii ale migraţiei internaţionale” în Sociologie Românească, No.3-4, p.104. Vezi şi Monica Boyd „Family and personal network in international migration: recent developments and new agendas”, în Cohen R. (ed.) (1996), The Sociology of Migration, Brookfield, US: Edward Elgar Publishing Company, p. 297 apud Şerban, Stoica, op.cit., ibid. 68 Raportul CPARSD, p. 266. 69 OIM (2008) Migration in Romania: A Country Profile.

3.1.2. Al doilea val al migraţiei româneşti (1996-2001)


- 42 -

Între valul întâi şi valul al treilea, numărul celor care lucrează ilegal creşte de la 34% la 53%, cercetările sociologice arătând că tot în creştere este şi numărul eşecurilor pentru cei care au încercat să îşi legalizeze statutul pe piaţa muncii70. Cu accent pentru valurile al doilea şi al treilea de migraţie, noul muncitor emigrant temporar pentru muncă lucrează necalificat, abilităţile şi calificările lui din defuncta industrie comunistă nemaifiind căutate pe piaţa europeană a muncii. Fostul muncitor calificat al industriei grele comuniste româneşti devine salahorul, muncitorul zilier, lucrătorul în agricultură sau în construcţii în Europa sau pe alt continent, de vreme ce calificarea lui anterioară din industria grea ajunsese superfluă. În perioada 1996-2001, migraţia temporară pentru muncă71 se distribuie în mod aproximativ egal la nivel de ponderi pe regiunile istorice Moldova, Muntenia, Transilvania. Analiza empirică a fenomenului migraţionist în diferitele sale momente (etape, folosind terminologia lui D. Sandu) scoate în evidenţă o corelaţie interesantă între locul de plecare şi destinaţia diferitelor fluxuri de migraţie de-a lungul celor trei valuri care acoperă peste un deceniu şi jumătate de mobilitate socio-profesională românească la nivel internaţional. Astfel, se poate spune că pentru valul întâi şi valul al doilea de migraţie din perioada 1990-2000:

a. Migranţii din Moldova preferă Italia şi Israel, b. Dobrogea este doar parţial orientată spre Italia, specificul acestei zone constând în fluxul

semnificativ de migranţi către Germania, c. Transilvănenii preferă migraţia spre Ungaria, d. Muntenii au ca destinaţie favorită Turcia, e. Iar Bucureştiul înregistrează un flux de migraţie îndreptat către Grecia.72

Valul al treilea debutează cu o creştere spectaculoasă a numărului plecărilor în străinătate în căutarea unui loc de muncă, generată de ridicarea la 1 ianuarie 2002 a regimului vizelor pentru români de către ţările din spaţiul Schengen. Suprimarea acestei condiţionări – emiterea unei vize – stă la originea celor mai multor caracteristici definitorii pentru acest set relativ compact de mişcări de lumi sociale, în care statul român se străduieşte să intervină ca instituţie de reglementare şi control, iar rolul reţelelor/comunităţilor în coordonarea deciziilor migrantului creşte semnificativ. O analiză cantitativă a valului al treilea de migraţie devine din ce în ce mai dificilă. În termeni de număr de români plecaţi la muncă în străinătate după 2002, foarte puţini specialişti, instituţii de cercetare sau agenţii publice pot face estimări pe care să le gireze sută la sută, mai ales că fenomenul migraţiei româneşti poate fi definit în acest al treilea val drept migraţie temporară şi circulară. Acest al treilea val al migraţiei româneşti, cu o rată de emigraţie de 28‰, poate fi considerat, simbolic vorbind, ca avându-şi începutul în momentul în care spaţiul Schengen devine o enigmă de pieţe de muncă de rezolvat pentru reţelele de prieteni, rude, firme de intermediere sau căutări cu întrebare direct la patron şi proiecte personale ale potenţialului migrant temporar pentru muncă. Evantaiul de ţări de destinaţie începe să se reducă (accentuăm observaţia din sociologia românească a migraţiei – „din motive doar la nivel de ipoteză încă”) la ţări de limbă şi cultură latine: o majoritate covârşitoare dintre migranţii pentru muncă din România optează pentru Italia şi Spania 70 Sandu (2006), op.cit., p. 24. 71 Şerban, Stoica, op.cit., „migranţii pentru muncă sunt „străini admişi de către statul de destinaţie în scopul specific de a exercita o activitate economică remunerată pe teritoriul statului de destinaţie. Durata de şedere este în mod obişnuit restricţionată la durata angajării pe care (străinii) o deţin.” 72 Sandu (2006), op. cit., p.19.

3.1.3. Al treilea val al migraţiei româneşti (2002-2006)


- 43 -

(aproximativ 60%). Datele statistice ale perioadei arată că ridicarea vizelor a generat un flux migratoriu pentru muncă, în principal, în interiorul căruia Italia domina suveran cu o absorbţie de 40% din totalul emigranţilor pentru muncă. Urmează Spania, care atrăgea 18% dintre românii angajaţi în migraţia temporară circulară, urmată de Israel cu 6%, Germania şi Ungaria cu câte 5%, Portugalia şi Marea Britanie rămânând pe podium cu procente ceva mai mici73. Alte caracteristici pe care le oferă analiza empirică de specialitate pentru acest al treilea val al migraţiei sunt legate de tipul de muncă şi ponderea anumitor tipuri de ocupaţii. De exemplu, femeile sunt căutate pe piaţa muncii pentru activităţi menajere, ponderea acestui tip de muncă înregistrând o creştere de patru ori în valul al treilea faţă de valul al doilea de migraţie pentru muncă: de la 7% între 1996-2001 la 28% între 2001-2006. Bărbaţii sunt atraşi pe piaţa construcţiilor, munca ilegală fiind covârşitor dominantă în domeniul agriculturii (56%) şi domeniul activităţilor menajere (78%)74. Cercetătorii consideră că „ponderea euro-navetiştilor” - persoane care circulă frecvent între România şi altă ţară din UE sau care stau pe durate scurte în afara ţării - este în creştere. Combinarea mai multor surse de date (inclusiv luarea în considerare a remitenţelor, a banilor trimişi de migranţi acasă pe canale oficiale) duce la estimarea unui număr mediu de 2,8 milioane români în străinătate în 2008, faţă de aproximativ 2,2 milioane în 2006. Distribuţia migranţilor pentru muncă urmează strâns harta ţărilor din care sunt transferaţi banii, cu aproximativ 40% dintre migranţi în Italia şi aproximativ 30% în Spania75. În al treilea val, ponderea celor care beneficiază de sprijinul unei reţele de migraţie76 pentru plecarea la muncă în străinătate ajunge la 60%: „În prezent, rudele din localitate sunt cele mai de folos la plecare (pentru 23% dintre cei care au migrat pentru lucru în perioada 2002-2006), urmate de prieteni din localitate (16%) şi de cunoştinţe din localitate (5%). Localnicii care au oferit ajutorul pentru plecare se aflau, în momentul oferirii ajutorului, majoritar în ţara de destinaţie. Plecarea la lucru cu ajutor din partea cuiva se desfăşoară, în esenţă, pe modelul cerere-ofertă. Cererea sau nevoia de ajutor este mai mare pentru femeile cu nivel redus de educaţie, cu domiciliul în sate sărace. Oferta de ajutor vine mai mult din partea reţelelor comunitar regionale de migraţie. În regiuni cu mai multă experienţă de emigrare în străinătate (precum Vrancea, comparativ cu Teleormanul) reţelele de favorizare a plecărilor sunt mai bine constituite şi, în consecinţă, mai uşor accesibile.”77 Prin urmare, firmele de intermediere pentru găsirea unui loc de muncă îşi reduc substanţial importanţa. De exemplu, dacă în timpul primului val se poate vorbi despre un procent de 22% locuri de muncă în străinătate obţinute prin firme de intermediere, 7% prin intermediul rudelor şi de un procent de 25% migranţi pentru muncă cu ajutorul prietenilor, în valul al treilea rolul de intermediar al firmelor pentru obţinerea unui loc de muncă scade la jumătate (11%), aşa cum scade ponderea migranţilor români pentru muncă trimişi în străinătate de OMFM. În valul al treilea, rolul rudelor aflate în străinătate creşte la aproximativ 75% - de la 25% în timpul primului val. Migrarea pe calea „întrebării direct la patron” se menţine constantă – 15% în timpul tuturor celor trei valuri de migrare temporară pentru muncă.

73 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (2008), Migration in Romania: A Country Profile, Geneva, http://publications.iom.int/bookstore/free/Romania_Profile2008.pdf, p. 11. 74 Diminescu, op. cit., p. 13. Sandu (2006), op.cit., pp. 43-45 şi următoarele. 75 Sandu (2006), op.cit., pp. 43-45 şi următoarele. 76 În sensul sintagmei folosite de Massey et all pentru a desemna „seturi de relaţii interpersonale care conectează migranţi, foşti migranţi şi nonmigranţi în aria de origine şi destinaţie prin legături de rudenie, prietenie şi origine comunitară comună”. Massey et al (1998), op.cit., p. 42. 77 Sandu (2006), op.cit., pp. 22-23.


- 44 -

Cercetările de teren merg mai departe cu corelaţia multiplă regiune-ţară de destinaţie – pattern-uri de comportament, propunând următoarele date cu privire la tipul de reţele care favorizează sau influenţează fenomenul migraţiei pentru muncă:

• „calea rudeniei” este o dominantă a reţelelor de informare şi atragere a forţei de muncă româneşti în Spania;

• „calea prietenilor şi a rudelor” domină ca reţea de informare şi atragere de migranţi români spre Italia;

• „calea prietenilor din străinătate” funcţionează ca releu pentru migraţia temporară pentru muncă în Turcia şi Ungaria;

• „calea firmelor de intermediere” din România domină în direcţionarea forţei de muncă româneşti migrante către Germania, Israel şi Grecia.78

Regionalizarea migraţiei româneşti nu mai rezistă în timpul celui de-al treilea val. De exemplu, începând cu 2001 şi continuând pe tot parcursul actualului deceniu 2001-2010, cercetarea românească asupra fenomenului arată că migraţia temporară se dezregionalizează, Italia devenind, aşa cum reiese din tabelul alăturat, destinaţie principală pentru 7 din 8 regiuni istorice ale României; excepţie face Muntenia, care are o orientare dominantă pentru Spania ca ţară de destinaţie. Moldova Muntenia Oltenia Dobrogea Transilvania Crişana Banat Bucureşti Total Italia 76 21 62 75 42 41 43 75 50 Spania 14 54 21 17 29 4 24 Germania 1 8 13 3 3 29 5 Ungaria 17 6 4 Grecia 3 1 18 13 2 Franţa 1 1 3 3 3 2 Altele 6 14 6 13 13 12 7 13 10 NR 2 3 6 4 6 3 100 100 100 100 100 100 100 100 100

Tabelul 3. Destinaţii pentru migraţia temporară, pe regiuni istorice, 2001–200679

Aşa cum remarcă cercetătorii, în perioada 1990-2001, deşi Spania nu a fost o destinaţie nici măcar secundară pentru nici unul dintre fluxurile regionale de migraţie, după 2001 ea devine ţară de destinaţie pentru fluxuri importante pe rutele migratorii care pornesc dinspre regiunile Moldova, Oltenia, Crişana-Maramureş80. La nivelul anului 2010, o statistică realizată de Tjobs arată că topul judeţelor din care pleacă în străinătate cei mai mulţi români este alcătuit din Constanţa (9,5%), Prahova (4,9%), Timiş (4,6%), Braşov (4,4%), Galaţi (4%), Iaşi (3,8%), Mureş (3,8%), Cluj (3,6%), Hunedoara (3,3%), Sibiu (2,6%), Brăila (2,5%), Dolj (2,3%) şi Argeş (2,3%). Conform acestui document, migranţii visează la locuri de muncă plătite la un nivel superior celui din România şi se aşteaptă ca nivelul lor de trai să se amelioreze considerabil81.

78 Sandu (2006) op.cit., pp. 22-23 79 Sandu (2006) op. cit., p. 30 80 Simina, O. L. (2005) Next in Line – Romanians at the Gates of the EU (emigrants, border control, legislation), SISEC Discussion Paper No: II/1, http://aei.pitt.edu/4465/1/SDP_II-1-2005_Ovidiu_SIMINA.pdf, accesat la 9 decembrie 2010; Sandu (2006) op. cit. p. 19. În al treilea val de migraţie, la nivel de volum de „export” de forţă de muncă în străinătate Moldova ocupă cel mai important bazin de export de forţă de muncă, Muntenia şi Transilvania ocupă locul al doilea, Banat, Oltenia, Crişana-Maramureş sunt al treilea bazin; Bucureştiul şi Dobrogea îşi păstrează locul codaş pe care l-a ocupat în toate valurile de migraţie anterioare. 81 Zidărescu, A., “Unde să emigrezi în UE ca să fii sigur ca ai ce să lucrezi”, Evenimentul Zilei, 25 august 2010, http://www.evz.ro/detalii/stiri/unde-sa-emigrezi-in-ue-ca-sa-fii-sigur-ca-ai-ce-sa-lucrezi-904178.html, accesat la 9 decembrie 2010


- 45 -

Deşi primele trei valuri ale migraţiei româneşti au avut anume trăsături proprii în ce priveşte profilul migrantului român, ca şi caracteristică generală putem spune că, în mare parte, a fost vorba despre o migraţie temporară pentru muncă (mai puţin valul întâi, unde rata migraţiei definitive spre ţări precum Canada a fost mai ridicată), atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor, cu studii cel mult medii, spre state mai dezvoltate ale Uniunii Europene. Dezvoltările actuale şi caracteristicile fenomenului migraţiei româneşti pentru muncă de după accesul României în UE, la 1 ianuarie 2007, oferă posibilitatea de a discuta despre un al patrulea val al migraţiei româneşti, în bună măsură ca migraţie în scop de muncă. Acest val de migraţie pentru muncă are ca particularitate mobilitatea pentru muncă a profesioniştilor în contextul crizei economico-financiare, care pare să pună bazele migraţiei personalului calificat şi înalt calificat pentru muncă. Analizele în domeniu arată că aderarea României la UE nu a adus, la început, modificări în interiorul fenomenului migraţiei. Iniţial, doar 11 dintre statele membre deschiseseră total graniţele migraţiei pentru muncă82, altele impunând diferite tipuri de restricţii temporale (între 2-7 ani). În acest moment, un număr de 15 ţări recunosc dreptul migranţilor români de a lucra pe piaţa muncii, în condiţiile în care ştim că, pe o perioadă de 3 ani, numărul muncitorilor cu drept legal la muncă pe piaţa forţei de muncă a ţărilor din UE a crescut de la 1,2 milioane (la mijlocul lui 2007) spre 2,5-2,7 milioane de muncitori cu drept legal de muncă în iunie-iulie 2010. Perioada 2008-2010 devine subiectul unor discuţii centrate pe ideea migraţiei de revenire – criza economico-financiară fiind gândită ca o cauză a unui astfel de fenomen circular. Realitatea este însă alta, migraţia de revenire întârziind să se manifeste ca fenomen spectaculos, migranţii români pentru muncă sfidând logica acestei contractări a tuturor pieţelor muncii. Potrivit opiniei unui expert, reprezentant al unei instituţii de stat, exprimată într-un interviu luat în cadrul cercetării în vara lui 2010, se pare că o criză, oricât de dură, va fi mai puţin dură într-o ţară bogată decât într-o ţară mai săracă. Intuitiv, fără pretenţii de fundamentare a enunţului pe date statistice, expertul statistician pare să fi avut dreptate: “migraţia inversă”, migraţia de revenire, întârzie să se producă. Noua rută de migraţie de tip migraţia creierelor are caracteristici aparte şi nu seamănă cu nimic din ceea ce ne-au arătat valurile de migraţie anterioare. Cu excepţia primelor două valuri de migraţie, care înregistrează variabila educaţie superioară ca semnificativă83, valul al treilea de migraţie este dominat de educaţia gimnazială. Ceea ce noi considerăm a fi un al patrulea val de migraţie românească reprezintă o mişcare de lumi sociale pe rute de migraţie foarte diverse, fenomen ce are caracteristicile migraţiei pentru muncă – migraţie temporară, dar cu alte semnificaţii sociale şi economice pentru România.

Criza globală nu a determinat o revenire masivă a românilor în ţară, aşa cum iniţial se preconiza. Faptul este semnificativ pentru convingerea migranţilor că în străinătate criza poate fi suportată mai

82 Acestea erau Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia 83 Elemente ale migraţiei de tip brain drain găsim şi în documente statistice referitoare la valul al doilea (1996-2001), e adevărat, doar în cadrul mobilităţii româneşti către patru ţări – Canada, Elveţia, Marea Britanie, SUA.

CAPITOLUL 4. Migraţia expertizei medicale româneşti: al patrulea val

4.1. Al patrulea val. Migraţia românească şi criza


- 46 -

uşor decât în ţară84. Iluzia reîntoarcerii emigranţilor români din cauza crizei mondiale este la fel de amăgitoare ca şi declaraţiile oficialilor făcute în perioada de maximă creştere economică, referitoare la atractivitatea locurilor de muncă din ţara noastră pentru cei plecaţi să lucreze în străinătate. În realitate, cel mai probabil scenariu este cel al revenirii emigranţilor necalificaţi. Potrivit aprecierilor făcute de Paul Milata, country manager la firma de consultanţă Kienbaum din Germania, „Emigranţii români calificaţi sunt bine integraţi în ţara de destinaţie. O reîntoarcere nu este bazată numai pe argumentul venitului salarial din România, uneori comparabil cu cel din ţările vestice. Cei care au plecat din România iau în considerare calitatea sistemului de sănătate, de învăţământ şi a administraţiei publice (siguranţa juridică, corupţia etc.)”85 Astfel de aprecieri par justificate dacă ne uităm la ţările de destinaţie: în Canada, 54% din totalul emigranţilor români au studii superioare; în Marea Britanie, 46%; în SUA, 40%; în Spania şi Italia, câte 20%. Procentele ar trebui să dea de gândit guvernanţilor noştri. În acest moment, doar 8% din forţa de muncă a României are studii superioare, faţă de o medie de 20% în Europa şi 30% în SUA. 25% dintre românii calificaţi care lucrează în străinătate sunt absolvenţi de universitate de după 2003. Nu toţi găsesc slujbe pe măsura calificării.

Figura 7. Meseria/ocupaţia românilor emigranţi, la ultima plecare în străinătate

84 În acest sens vezi şi observaţiile sociologului Remus Anghel: “Este mai uşor de găsit de lucru, inclusiv în condiţii de criză, în Italia, decît într-un oraş din apropierea localităţii de origine. Reconversia profesională a migranţilor este mai bună decît în România. Europa de Vest are o populaţie îmbătrînită unde nevoia de forţă de muncă va fi în continuă creştere, mai ales în serviciile de îngrijire şi muncile mai prost plătite. Salariile vor fi mai mari decît în România, timp de mulţi ani de aici înainte.” Anghel, R. G. “Migraţie de întoarcere sau depopulare?” Dilema veche nr. 254, 29 decembrie 2008, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/societate-migratii-si-reveniri, accesat la 12 aprilie 2010 85 Chişu, V.A. “Noul val de emigranţi poartă gulere albe”, Capital, 25 Mai 2009, www.capital.ro/.../noul -val-de-emigranti-romani-poarta-gulere-albe-119863.html, accesat la 12 aprilie 2010


- 47 -

Dacă migraţia pentru muncă a celor trei valurilor iniţiale a adus beneficii statului român prin intermediul remitenţelor şi prin plecarea unui surplus de forţă de muncă – potenţial şomeră pe piaţa naţională -, noua categorie de migranţi înalt calificaţi nu aparţin unei lumi sociale care să includă un astfel de comportament precum cel descris mai sus, orientat spre locul de origine în termeni de remiteri şi structură relaţională. În primul rând, acest tip de migranţi temporari pentru muncă sunt mânuitori de card şi cont bancar, iar acest lucru modifică semnificativ comportamentul legat de remiteri şi modelul relaţional asociat grupului/universului social naţional - familie, prieteni şi lumi sociale autohtone – comunităţi în care migranţii temporari îşi construiau prestigiul, recunoaşterea socială. În al doilea rând, din analiza datelor disponibile până în prezent, reiese că acest migrant este mai tentat să plece în străinătate cu întreaga familie. În al treilea rând, este plauzibilă ipoteza potrivit căreia, prin capacitatea superioară de integrare în ţara de destinaţie, prin caracteristicile lumilor sociale pe care le poartă cu ei (diferite de cele ale migranţilor cu educaţie gimnazială, de exemplu), migraţia pentru muncă, chiar temporară la început, poate să capete forma migraţiei definitive, deoarece „în funcţie de durata rezidenţei şi formele de încorporare în societăţile de destinaţie, putem distinge mai multe straturi ale diasporei româneşti recent emigrate. Pe de o parte, sunt aceia pentru care migraţia a însemnat o posibilitate de mobilitate nu numai spaţială, dar şi o creştere a status-ului lor social: specialişti înalt calificaţi (subl. n.), mici antreprenori, muncitorii angajaţi formal şi integraţi în variate sisteme şi scheme de protecţie socială. Aceştia (să-i numim convenţional colonişti), de regulă, nu numai că sunt şi rezidenţi legali ai ţărilor respective, dar şi-au reunificat familiile, şi-au dezvoltat competenţe lingvistice şi culturale, relaţionează cu statele în care trăiesc. Pe termen lung, nu exclud revenirea în ţară, dar pe termen mediu îşi întăresc rădăcinile în ţările de emigrare (subl. n).”86 Fenomenul este recent şi nu a fost încă suficient explorat. Într-un astfel de context, intuiţii şi ipoteze exploratorii pot să adâncească ideea de riscuri societale şi vulnerabilităţi ale societăţii româneşti, generate de un stat care este puţin capabil să îşi administreze şi loializeze elitele înalt calificate. Revenirile statului român, în septembrie 2010, la politici de deschidere faţă de personalul medical, prin scoaterea la concurs a 3.000 de posturi în sistemul medical, combinate cu scăderea salariilor medicilor nu par să fie o ofertă suficient de tentantă pentru personalul medical românesc. Alături de cadrele didactice – corpuri profesionale cu conştiinţa funcţiei sociale a propriei meserii, medicii sunt sensibili la consecinţele negative şi riscurile societale ale unei greve pe termen lung (bolnavi netrataţi, copii care nu pot promova pentru a susţine examene în trepte superioare de educaţie ş.a.m.d.). Drept urmare, cele două segmente profesionale nu au reuşit niciodată să “streseze” guvernanţii prin ameninţările cu greva, aşa cum s-ar întâmpla, de exemplu, în cazul unei situaţii similare în domeniul transporturilor. Motiv pentru care au reprezentat categorii marginale şi nesemnificative pentru mai toate guvernele şi bugetele. La nivelul expertizei medicale, se pare că actuala criză economico-financiară şi politicile care i-au succedat au generat un alt tip de reacţie socială, ca alternativă la greva generală: fuga de statul român. Pe termene mediu şi lung, fuga de stat este evident “mai rea” şi are consecinţe mai grave decât greva generală sau ameninţarea cu greva generală, folosite atunci când guvernaţii aplică politici defectuoase pentru o categorie profesională sau alta. Se pare că plecarea cadrelor medicale – intrarea lor în număr semnificativ în migraţia, chiar şi circulatorie, pentru muncă semnifică începutul unei crize de resurse de supravieţuire a societăţii româneşti. Iar ceea ce devine cu adevărat 86 Horvath, I., „Coloniştii, muncitorii şi oportuniştii”, Dilema veche, nr. 254, 29 Decembrie 2008, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/societate-migratii-si-reveniri, accesat la 4 iunie 2010

4.2. Caracteristicile acestei noi rute de migraţie pentru muncă


- 48 -

important este nu plecarea a 1.000-2.000 de medici în străinătate (deşi numărul este imens în termeni de resursă societală, prin raportare la numărul total de medici din România), ci fenomenul de imitaţie socială ce poate fi generat de succesul sau poveştile de succes a 10% dintre ei. Lumile lor sociale care sunt antrenate în această migraţie medicală sunt necunoscute politicianului şi cercetătorului deopotrivă. Intenţiile şi tipul de migraţie – temporară pentru muncă sau definitivă – sunt, din nou, o incertitudine care trebuie lămurită. Dar, înainte de toate, ceea ce trebuie stopat, cu siguranţă şi de urgenţă, este atitudinea statului faţă de resursa de supravieţuire a societăţii – elita medicală. Dacă experienţa migratorie pentru muncă a medicilor – de exemplu - este una de succes, comportamentul imitativ la nivelul întregii elite intelectuale poate deveni lucrul cel mai simplu cu putinţă. Chiar dacă poveştile de succes care motivează emigrarea ar fi doar parţial adevărate – lucru puţin probabil, cum de altfel remarca Vasile Astărăstoae: “Nu cunosc niciun caz de medic întors pentru că nu s-a adaptat profesional… 70% din medici vor să plece în străinătate. O să rămânem cu un medic la 2.000 de pacienţi.”87 Cum pot fi determinaţi tânărul medic şi tânărul asistent medical, tânărul profesor sau tânărul inginer, expertul într-un anumit domeniu să rămână în ţară? În primul rând, făcându-l să nu se simtă umilit. Aproape că nu există declaraţie din partea reprezentanţilor corpului medical care să nu amintească despre prestigiul şi poziţia socială degradată a medicului în România ca motiv de migraţie către Occident a acestei categorii profesionale : "Calitatea unui sistem depinde de calitatea medicilor care lucrează în el. Printre cauzele migraţiei medicilor români se numără veniturile mici pe care le obţin doctorii, mijloacele mult mai performante pe care le au în unităţile sanitare din străinătate, dar şi poziţia socială a acestora. Dacă în România medicul este privit ca un simplu funcţionar, în străinătate el are cu totul alt statut."88 Deficitul de populaţie de 20 de milioane al Uniunii Europene, deficitul de personal înalt calificat prevăzut pentru următorii 10-15 ani în UE89, corelat cu lipsa de interes a guvernanţilor români pentru elitele profesionale sunt tot atâtea surse de vulnerabilitate pentru societatea românească. Alături de alţi factori contextuali, aceste deficite de populaţie şi expertiză, plus interesul pentru resursa medicală calificată în ţările mai dezvoltate economic, pot genera uşor cea mai firească şi mai democratică migraţie a creierelor pe direcţia România-Occident. Nu credem că este nevoie să demonstrăm că aceste categorii profesionale sunt - în moduri şi în măsuri diferite - resurse esenţiale pentru societatea românească. Mai mult, nu credem că e nevoie să demonstrăm că medicii sunt o resursă de supravieţuire a societăţii româneşti, în sensul cel mai deplin al cuvântului.

87 Vasile Astărăstoae: “Nu cunosc niciun caz de medic întors pentru că nu s-a adaptat professional.”, “70% din medici vor să plece în străinătate. O să rămânem cu un medic la 2.000 de pacienţi” http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/medici-exod-studiu_0_315568791.html, accesat la 13 august 2010 88 MediaFax, “Migraţia medicilor din România, considerată alarmantă de OMS”, 12 septembrie 2008, http://www.mediafax.ro/social/migraţia-medicilor-din-romania-considerata-alarmanta-de-oms-3170525, accesat la 7 martie 2010 89 Isac, M. “Uniunea Europeană, bloc de 500 de milioane”, Karadeniz Press. Agenţia de ştiri şi analize a Mării Negre, 19 ianuarie 2010, http://karadeniz-press.ro/kara/ue-bloc-de-500-de-milioane/, accesat la 20 ianuarie 2010


- 49 -

Partea a-II-a


- 50 -

În aceasta secţiune a analizei vom prezenta o serie de observaţii şi opinii colectate prin cele 34 de interviuri desfăşurate cu reprezentanţi ai instituţiilor publice care gestionează fenomenul migraţiei româneşti şi cu experţi independenţi sau membri ai unor organizaţii neguvernamentale implicate în domeniul fenomenului migraţionist. Discuţiile purtate cu aceştia au arătat că managementul eficient al migraţiei are nevoie, în România, de mai mult decât autoritatea unui minister sau a unui departament lipsit de putere în proiectarea de politici publice. Fără a intra în categoria reformei, mişcările instituţionale care au fost întreprinse în ultimii ani creează doar premisele pentru o mai bună gestionare a migraţiei, dar încă nu putem vorbi despre parametri de eficienţă rezonabili la care să se situeze un management eficient al migraţiei sau mobilităţii în spaţiul UE al forţei de muncă româneşti. Dacă, în cazul gestionării imigraţiei în România, opinia experţilor independenţi şi a celor din sistemul autorităţilor publice era că reforma instituţională s-a mişcat înspre parametri superiori de eficienţă90, în ce priveşte managementul migraţiei în România, opinia lor duce, mai degrabă, înspre o oarecare reţinere cu privire la reforma instituţională sau, în orice caz, nu înspre o adecvare a acesteia la dinamica şi magnitudinea fenomenului, în special referitor la migraţia/mobilitatea forţei de muncă româneşti.

„Dacă discutăm în general, lucrurile stau bine. Aproape foarte bine, dar nu suficient de bine pentru a crea baza juridică unui efort instituţional corelat, care să trateze într-un mod integrat, dacă vreţi, intrările şi ieşirile, deci emigrarea şi imigrarea, pentru că ele, după părerea mea, nu pot fi tratate separat. Cum spuneam despre atractivitatea ţării, deci, dacă nu-mi intră, deci e neatractivă, e clar că vom avea ieşiri mari, după părerea mea. În analizele pe care le-am făcut până acum şi chiar din observaţiile pragmatice am intervievat zeci de mii de persoane de-a lungul timpului. Deci (…) nu există o abordare, zic eu, în momentul de faţă, integrată.” (expert instituţie publică)

Aşa cum se va observa şi din fragmentele decupate din alte interviuri, gestionarea migraţiei în România este considerata de unii dintre subiecţii intervievaţi drept incompletă, pentru că, pe de o parte, lipseşte o instituţie puternică, supraministerială, care să se ocupe de managementul eficient al acestui fenomen în mod real, iar pe de altă parte, nu există o strategie unificatoare care să coreleze şi să ofere un cadru coerent pentru planurile şi resursele alocate de către stat acestui domeniu. Eficienţa în gestionarea migraţiei este, aşadar, puternic subminată de faptul că instituţiile cu putere de analiză şi decizie, cu atribuţii în această arie acţionează independent, fară a exista o ierarhie şi un circuit informaţional şi de comunicare bine stabilit şi consolidat între ele.

90 Alexe, I. (coord.) et al. (2010) Gestionarea benefică a imigraţie în România, Fundaţia Soros România, Bucureşti.

CAPITOLUL 5. Elita administrativă şi experţii independenţi despre managementul migraţiei forţei de muncă româneşti

5.1. Sistemul instituţional public pentru managementul migraţiei

5.1.1. Eficienţa în gestionarea migraţiei şi relaţiile între instituţiile cu putere de analiză şi decizie

“Ne integrăm, de fapt, în strategia aceea privind imigraţia, pentru că România nu are o strategie privind migraţia în general.” (expert independent)


- 51 -

„La emigrare, avem o structură gen agenţie guvernamentală, structura pentru gestionarea relaţiilor cu românii de pretutindeni, care este la nivel guvernamental, are rol de agenţie (…). Deci, avem o agenţie sub umbrela directă, nu, e mult spus, toate sunt sub decizia directă a Guvernului, pentru că este o structură specializată. (…) Nimeni nu are autoritate asupra celuilalt, de exemplu, Ministerul de Interne nu are asupra noastră în materie de vize, noi n-avem autoritate asupra lor. Nu există o autoritate deasupra. (…) Noi am realizat cooperarea pe orizontală, dar nu avem cooperarea pe verticală. Adică, o funcţionalitate pe verticală. Cineva să zică: v-aţi înţeles sau nu, vin eu cu judecătorul de deasupra şi vă spun faceţi aşa, că asta e prioritatea mea strategică guvernamentală.” (expert instituţie publică)

În opinia experţilor intervievaţi, lipsa de forţă decizională a instituţiilor care se ocupă de gestionarea fenomenului este punctul cel mai vulnerabil al managementului migraţiei în România. Or, în aceste condiţii, unitatea centrală sau nodul de reţea în sistemul autorităţilor publice trebuie să fie deasupra oricărui minister şi să aibă prin lege atribuţii care să îi permită cercetare, analiză şi decizie în sistemul managementului resurselor publice, fapt care nu se întâmplă în structura existentă în acest moment. Apare, astfel, nevoia unei instituţii:

„Cu autoritate direct deasupra ministerelor, cu coordonare direct din partea Guvernului, a Primului Ministru, ca să asculte ministerele de ea. Dacă acest cadru merge spre informal, deşi este alcătuit din reprezentanţi ai unor instituţii ale statului, dar care niciun a nu este deasupra celeilalte, lipseşte, că să fiu precis, elementul de disciplină şi de executare a unei strategii care este adoptată de guvern şi numai la nivelul guvernului poate fi adoptată, nu undeva mai jos.” (expert instituţie publică)

Luăm ca exemplu concret preluarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), responsabil pentru elaborarea şi aplicarea politicii în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni în conformitate cu politica externă a României şi Programul de Guvernare, de către instituţia Premierului91; care fără modificarea prealabilă sau ulterioară a legislaţiei, nu a rezolvat nicicum această problemă, plasând-o de fapt pe aceleaşi coordonate iniţiale – instituţii cărora legislaţia actuală nu le oferă instrumente eficiente pentru a coordona domeniul migraţiei.

„Mergând mai departe la segmentul instituţional: avem structuri care se ocupă de imigrare şi care sunt plasate îndeobşte la nivelul Administraţiei şi Internelor, într-un mod corect, pentru că acest minister are această sarcină, de a controla migraţia, de a asigura managementul imigrării; de asemenea, şi Ministerul Justiţiei, de a da cetăţenia. De fapt, am putea spune că de probleme de imigrare şi naturalizare se ocupă ori Internele şi Justiţia, ori unul din ele, ori este creat un organism care are reprezentanţi ai mai multor ministere, care se ocupă de imigrare şi naturalizare, că şi pe cale de cetăţenie se realizează o etapă în imigrare, aş spune etapa finală a imigrării, care conduce la integrare şi la recunoaştere juridică. De partea de emigrare se ocupa un departament care a fost în Ministerul de Externe, departament care a fost în relaţiile cu românii de pretutindeni, care acum a trecut în subordinea Guvernului, ceea ce nu este rău, pentru ca are o abordare multi-instituţională sau multi-ministerială, ce nu putea fi cu aceeaşi parametri, fiind la nivelul unui minister, egal cu alte ministere. El s-a ridicat, aceasta este opinia mea şi cred că este bine, numai că mandatul este limitat şi vizează mai mult întreţinerea relaţiilor cu românii de afară, şi nu studierea profundă a cauzelor şi, până la urmă, strategia unei posibile întoarceri sau strategia unor posibile beneficii pe care statul şi, per ansamblu, societatea românească şi cetăţenii care sunt aici le pot avea din partea lor. Deci, are o conotaţie mai mult culturală, sentimentală, mai mult informaţională şi aşa mai departe.” (expert independent)

Lipsită de putere prin poziţionarea ei pe scala şi în ierarhia autorităţilor publice şi prin atribuţiile alocate juridic, instituţia care se ocupă de „românii de peste graniţe” are o activitate cu efecte

91 Drept Online. Cf. HG 27/2010 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. “Departamentul pentru Românii de Pretutindeni — DRP se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea primului-ministru, prin preluarea activităţii, posturilor şi personalului Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, structura care se desfiinţează.” http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_departamentul_romanii_pretutindeni_%2027_2010.php, accesat la 3 aprilie 2010


- 52 -

limitate în planul imediat al managementului eficient al migraţiei - limitate la detalii şi acţiuni de anvergură tactică - detalii, acţiuni concrete. Astfel, în ciuda trecerii DRP de la nivel de minister în subordinea guvernului, lipsa de atribuţii specifice de analiză şi decizie, prognoză şi intervenţie directă ale acestui organism care se ocupă de problematica migraţiei româneşti îl face puţin eficient sau, în orice caz, îi reduce eficienţa ca instituţie care se ocupă de probleme ale migraţiei româneşti şi întăririi legăturii ţării cu diaspora românească. De exemplu, mişcarea „în sus” în ierarhia de putere publică şi preluarea Departamentului de către autoritatea premierului nu a dus la restructurarea atribuţiilor acestuia şi la transformarea lui într-un organism cu forţă reală de decizie şi atribuţii de management în domeniul migraţiei. În continuare, Departamentul elaborează şi aplică politica în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în conformitate cu obiectivele majore privind românii de pretutindeni şi cu Programul de guvernare, având ca obiectiv principal păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din statele vecine, conform standardelor internaţionale în materie, şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti de peste hotare. Înfiinţarea unei astfel de instituţii supraministeriale cu forţă reală de decizie şi atribuţii de management în domeniul migraţiei ar însemna în primul rând o capacitate de producere a informaţiilor pertinente pentru deciziile la nivel de management al sistemului. Generarea de informaţii relevante, integrarea şi operaţionalizarea acestora ar trebui să fie principalele atribuţii ale unei Agenţii de management a fenomenului migraţiei în sistemul autorităţilor publice româneşti.

„Mai ales de integrare a rezultatelor cercetării. Şi de cercetare directă, dar şi de integrare a rezultatelor. Vedeţi, dvs. faceţi un studiu pe un segment. Ministerul Sănătăţii face şi el studiile lui, care sunt efectele emigraţiei sau imigraţiei asupra sistemului de sănătate sau, dacă n-au făcut, primesc sarcina să facă un studiu. Ministerul Transporturilor întreabă: «Dom'le, care sunt efectele, cu punctele de frontieră, circulăm mai mult, tre' să le modernizăm» şi aşa mai departe. Internele la fel. Aceste cercetări în adâncime trebuie integrate de cineva. Ele trebuie să aibă un scop, adică rezultatul să fie folosit, adică dacă nu e transpus în practică, rămânem puţin la jocul cu mărgele de sticlă al lui Hesse. Ea trebuie să aibă o conotaţie practică: Cine extrage de acolo necesarul? Cineva care, din perspectiva cercetărilor parţiale, trebuie să le integreze într-o politică de stat, politica guvernamentală, care la rândul ei trebuie să stabilească o prioritizare, că n-o să le facem pe toate de la început şi asta însemna că, într-o perioadă nu foarte scurtă de timp, că fenomenul este complex, sunt state care au fenomenul acesta în funcţiune de zeci de ani şi tot n-au reuşit să spună într-adevăr «răsuflăm uşuraţi, am rezolvat problematica». Migraţia, ştiţi foarte bine, e un fenomen activ, complex şi trebuie să răspunzi provocărilor zilnice care apar.” (expert instituţie publică)

Pe de altă parte, există experţi din domeniu care consideră că soluţia nu constă într-o reorganizare instituţională, ci, mai curând, într-o alocare şi utilizare eficientă a resurselor informaţionale de care dispune sistemul în ansamblul său, pe toate canalele de culegere, transmitere şi analiză a datelor care privesc aspecte ale acestui fenomen.

“Nu o altă instituţie, nici nu trebuie o altă instituţie, ci puse cap la cap toate informaţiile: cele pe care le am eu la şomaj, cu ce are la primărie, cu ce are la evidenţa populaţiei, la poliţie şi atunci puse cap la cap...” (expert instituţie publică) “Cred că nu neapărat înfiinţarea unui grup ar trebui să ducă la atingerea obiectivelor şi la rezultate. Dacă fiecare instituţie şi-ar îndeplini atribuţiile, sarcinile, şi-ar atinge obiectivele sectoriale prin întâlniri de evaluare şi de punere de acord, de cele mai multe ori ar fi atins obiectivul acela general.” (expert organizaţie neguvernamentală)

Reprezentanţii autorităţilor publice semnalează nevoia de ordonare şi monitorizare a informaţiei, de evaluare şi măsurare a impactului implementării legislaţiei în această arie, în măsura în care incapacitatea de a controla şi gestiona informaţia conduce la nevoia de implicare în mod direct asupra acţiunilor migranţilor – de exemplu, control asupra comportamentului acestora atât la nivel


- 53 -

individual, cât şi colectiv, al motivaţiilor, intenţiilor şi acţiunilor întreprinse în cadrul exercitării dreptului la liberă circulaţie. Un model de bună utilizare a resurselor informaţionale ar putea consta în coordonarea competenţelor acelor „muncitori comunitari”, capacitarea lor cu un bagaj minim de cunoştinte legate de legislaţie, şi să se urmărească informarea lor asupra drepturilor şi obligaţiilor ca parte a managementului mobilitaţii forţei de muncă în spaţiul european.

“Nu au fost contorizaţi/monitorizaţi cum trebuie, iar dacă vorbim de gestionarea fluxurilor, asta este aşa, o sintagmă, o vorbă. Deci, nu are cineva în atribuţii să gestioneze fluxurile, tocmai asta este problema de care ne lovim de ani de zile cu migraţia asta, pentru că ce înseamnă gestionarea fluxurilor, mai ales în condiţiile aderării? Nu ştim cine iese, când iese, de ce iese şi când se întoarce, dacă se întoarce.” (expert instituţie publică) “Ceea ce trebuie pus în aplicare este, pe de o parte, o mult mai bună corelare între instituţii, adică deşi fiecare are rolul ei, ele ar trebui totuşi să lucreze mult mai strâns, într-o interacţiune mult mai mare...” (expert independent)

În lipsa unei instituţii supraministeriale cu putere de analiză şi decizie în administrarea eficientă a fenomenului migraţionist în România, propunerea ca Primul Ministru să se ocupe de o astfel de Agenţie pentru Emigrare este întemeiată pe implicaţiile economico-financiare pe care fenomenul migrării cetăţenilor români le-a avut pentru România la nivel de echilibrare a bugetului de stat în ultimii ani şi în numărul mare de cetăţeni români care sunt implicaţi în acest fenomen92. Conform Institutului Naţional de Statistică din Spania (INE), Spania avea la 1 ianuarie 2010 o populaţie de aproape 47 de milioane de locuitori, dintre care 5,7 milioane imigranţi. În rândul acestora cei mai mulţi sunt români (830.000). Pe următorul loc sunt marocanii (747.000), urmaţi de ecuadorieni (395.000), britanici (388.000) şi columbieni (289.000). Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional Italian de Statistică (Istat), cetăţenii străini reprezintă peste 7% din totalul populaţiei Italiei, care este de 60,3 milioane de locuitori. Comunitatea românească număra, la 1 ianuarie 2010, 953.000 de persoane, reprezentând 22% din numărul total de străini, fiind urmată de albanezi (472.000) şi marocani (433.000). Cele trei comunităţi reprezintă, împreună, peste 43% din numărul total de 4,3 milioane de cetăţeni străini rezidenţi în Italia. Conform datelor oferite de Eurostat în iulie 2010, deşi valoarea sumelor trimise de români a scăzut de la 5,156 miliarde de euro în 2008 la 3,026 miliarde de euro în 2009, România s-a menţinut pe locul doi între statele Uniunii Europene după nivelul acestor transferuri. Sumele trimise de românii care locuiesc în statele UE au totalizat anul trecut 2,668 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel înregistrat la nivelul comunităţii europene, faţă de 4,792 miliarde de euro în 2008. Intrările de la cetăţenii români care lucrează în afara Uniunii Europene s-au situat la 358 milioane de euro în 2009, comparativ cu 364 milioane de euro în 2008. Totodată, Eurostat menţionează coridoarele Italia-România şi Spania-România ca fiind cele mai mari din UE din punct de vedere al sumelor expediate în 2007 şi 2008. Românii care locuiesc în Italia au trimis 2,013 miliarde de euro în 2007 şi 2,202 miliarde de euro în 2008, în timp ce transferurile din Spania au însumat 1,289 miliarde de euro, respectiv, 1,579 miliarde de euro. Remuneraţiile plătite în Germania către cetăţeni români au urcat în 2008 la 994 milioane de euro, de la 675 milioane euro în 2007. Coridorul Germania-România a fost în 2008 al şaptelea ca mărime din UE. Biroul de statistică al UE subliniază, de asemenea, că în absenţa remiterilor de la cetăţenii care lucrează în străinătate deficitele de cont curent din România şi Polonia ar fi cu 50% mai mari93.

92 InCont.ro, “Am invadat Spania! Cei mai mulţi imigranţi de aici sunt români”, 29 aprilie 2010, accesat la 20 iunie 2010. şi Ziare.com, “Românii, cea mai numeroasă comunitate straină din Italia”, 18 februarie 2010, http://www.ziare.com/nationala-romaniei/stiri-nationala-romaniei/romanii-cea-mai-numeroasa-comunitate-straina-din-italia-996369, accesat la 21 iunie 2010 93 Cariere Online, “In 2009, românii din strainatate au trimis acasa cu 2 miliarde de euro mai putin”, 23 iulie 2010 http://www.cariereonline.ro/articol/2009-romanii-din-strainatate-au-trimis-acasa-cu-2-miliarde-de-euro-mai-putin


- 54 -

Rămâne problematică însă încercarea de a contoriza şi utiliza fenomenul pentru reglarea unei strategii social-economice care să transforme în beneficii sociale aceste fluxuri financiare generate de mobilitatea forţei de muncă şi care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a României. În acest context al potenţialelor efecte benefice ale influxurilor financiare, lipsa unei astfel de strategii clare este identificată drept una din principalele probleme ce ar trebui rezolvate pe termen scurt şi mediu. Aşadar, fenomenul emigrării este perceput prin prisma amplorii resurselor financiare posibil de atras în circuitul economic, nu numai, sau nu în primul rând, din perspectiva integrării acestuia într-o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung. În această abordare, managementul migraţiei în România trebuie să înceapă cu o reordonare a structurii de putere în cadrul instituţiilor publice şi al autorităţilor care se ocupă de migraţie:

„În acest curent nefavorabil, datorită crizei economice, ar trebui văzut cu cumpătare. Trebuie totuşi să cumpănim, să stăm strâmb şi să gândim drept, să vedem care ar fi eficienţa, adică trebuie făcut măcar un pas intermediar, să se vadă în mod practic: «Dom'le, această propunere, tre' să ne aplecăm asupra ei, să mergem cu ea mai departe sau nu?» Până acuma nu s-a făcut această cercetare.” (expert instituţie publică)

O serie de opinii ale respondenţilor corelează fenomenul migraţiei de revenire şi conţinuturile acestuia cu un parteneriat public-privat, ca parte a unei strategii guvernamentale care să ţintească atragerea remitenţelor sau a economiilor acumulate pe perioada de migraţie în ipostază de capital productiv, şi nu de capital care să rămână investit în obiective puţin productive sau utilizat exclusiv pentru consum. Migrantul pentru muncă reprezintă majoritatea categoriei acelor cetăţeni cu probabilitate mare de reîntoarcere în ţară. Aceştia trebuie luaţi în considerare ca şi o piaţă foarte atractivă de către statul român, deoarece reprezintă cel mai dinamic şi întreprinzător segment al forţei de muncă româneşti plecate în străinătate - tineri, educaţi şi capabili să-şi asume riscuri. Prin combinarea bazelor economice proprii acumulate pe perioada migraţiei, cât şi a experienţei dobândite în străinătate, aceştia pot reveni în ţară cu idei, produse sau servicii noi şi cu dorinţa de a le pune în aplicare. Până în momentul actual însă, nu s-a reuşit ca potenţialul foarte mare şi beneficiile migraţiei să fie integrate de către Stat într-o structură, cu scopul de a maximiza beneficiile aduse atât migrantului, cât şi Statului român. Pe langă avantajele aduse migrantului în urma acestei structuri integrate, şi anume ajutorul financiar şi informaţional din partea autorităţilor, România poate dispune de o forţă de munca dinamică şi întreprinzătoare, cu capital şi experienţă dobândite în ani de muncă în străinătate şi cu dorinţa de a pune acestea în practică la momentul reîntoarcerii în ţară. Intervenţia instituţiilor publice în cooperarea cu migranţii reîntorşi nu se poate rezuma, prin urmare, la ajutoare financiare pentru punerea în aplicare a planurilor acestora, ci este imperativ în conexiune cu oferta de informaţii. Spre exemplu, fenomenul unei astfel de implicări a Statului într-un domeniu precum agricultura poate consta în oferirea de informaţii pentru micii investitori sub forma unei strategii de dezvoltare a sectorului la nivel naţional şi consultanţă în orientarea acestor idei, produse şi servicii spre nişe mai puţin dezvoltate dar cu potenţial şi, în acelaşi timp, necesare pentru dezvoltarea agriculturii româneşti, pe termen scurt şi mediu:

„Mai e o problemă, de ce trebuie să fie prezent Guvernul? Vine el cu bani, îi dau şi eu bani. Să facă ce? Cine are strategia cu ce trebuie pe piaţă? Pentru că, ştiţi cum este, în agricultură, înainte de al doilea război mondial, veneau cei de la minister, când noi mai hotăram asupra burselor agricole şi spunea: Nea Costică (ştiu de la bunicii mei), dacă anul ăsta cultivi ricin, atâta îţi dau pe el, dar nu mai faci grâu şi porumb, că n-avem nevoie de el, poate la anul! Deci, în strategia aceasta, că de-asta sunt unii puşi să se gândească la strategia economică, acolo se spune «dom’ne, noi putem să ieşim din criză, de-

5.1.2. Parteneriat public-privat şi gestionarea eficace a migraţiei de revenire


- 55 -

aia e nevoie de Guvern, să dezvoltăm, să spunem, agricultura.» Care agricultură? Grâu şi porumb? S-a dovedit că nu mai ţine cu astea. Haide să dezvoltăm o chestiune ecologică, da? Şi-atunci îl ajut şi pe el, îi dau certificate de garanţie să-şi ducă marfa ecologică, dar ecologică pe bune, în lanţurile de magazine şi nu mă duc eu de la OPC să mă fac că am controlat şi produsele care ar trebui să fie ecologice, de fapt, să nu fie. Adică eu trebuie să-l ajut, îi dau 25 de mii, el vine c-o propunere, că nu trebuie să-i impun, dar trebuie să-i dau consultanţă. Nu-i suficient să-i dau bani. Să-i zic, nene, nu ţine. Sau, uite, deja s-au deschis 100 de căpşunării. Nu mai e loc de căpşunării, tu fă altceva. Fă mure. Sau dezvoltă un sistem de colectare sau de îmbuteliere a sucurilor naturale. Mai avem nevoie de 10-15, estimăm noi, pentru consumul intern, plus ce trecem la export.” (expert instituţie publică)

Unii experţi consideră că instituirea unui parteneriat real public-privat prin facilităţi şi informaţie relevantă oferite de autorităţile publice nu este suficientă. La aceasta trebuie adăugat un capital de încredere care să conducă la o schimbare reală de status a micului investitor - fost migrant român care se întoarce în ţară pentru a investi capitalul acumulat ca urmare a muncii în străinătate:

„Deci, această ofertă că este atractivă şi, bine, unii politicieni au spus şi că dăm 20-25 mii gratuit, numa’ să vină; haide să vorbim realist. A da bani nu este suficient, trebuie să-i creezi lui confidenţa că-şi schimbă statutul. Îi dau banii, din care... vă spun din declaraţia celor de la ghişeu, acuma facem ştiinţă, nu politică. Eu tre’ să dau atâta domnului primar, tre’ să dau atâta nu ştiu cui care-mi evaluează proiectul, tre’ să mai dau atâta şi din ăştia 25 de mii, mai mult de o cincime, dacă nu un sfert le-am dat ca să avansez. Ştiţi? Şi n-am primit nimic altceva, decât banii ăştia. Deci pe lângă bani, el vine cu expertiza, tre’ să venim şi noi cu expertiza de aici, să punem împreună două expertize. Potenţialul nostru şi bunăvoinţa autorităţii locale, că până la urmă se ridică comuna, dar foarte puţini înţeleg asta pentru comunitate; se gândesc mulţi la beneficiul direct şi personal, până la sfârşitul mandatului, c-al doilea poate nu mai vine. Deci cum fac să pun expertiza şi iniţiativa lui cu expertiza mea şi cu o analiză corectă a necesarului pe piaţă. Ce, să se mai facă o alta fabrică de confecţii acum în România? Nu cred că este bine... nu ştiu ce atelier... nu, eu trebuie să-i spun de ce am eu nevoie acuma pe piaţă, iar el să dezvolte micul business faţă de expertiza lui şi la sugestia mea. Aş putea să fac invers, să spun de ce microîntreprinderi are nevoie România: vreau 100 de căpşunării, 20 de ateliere de mobilă sculptată, 50 de ateliere de porţi gen maramureşene sau, mă rog, secuieşti sau bucovinene, că se aseamănă, îmi trebuie unelte de nu ştiu care. Şi-apoi vin ei şi se înscriu faţă de expertizele lor, că e şi greu să te duci la expertiză. Faci anunţul invers, ştiţi? Am oferta asta. Şi cei care au câştigat experienţă pe mapamond vin şi spun, «da, dom’ne, venim şi noi, e atractiv, avem expertiză, venim».” (expert instituţie publică)

O strategie de atragere a capitalului românesc organizat în mici capitaluri de investit la nivel local este direct corelată cu dezvoltarea unui parteneriat public-privat şi cu o politică de atragere a acestui capital risipit ani de-a rândul în construcţii de case imense care nu folosesc la nimic în circuitul economic, o dată ce au fost achiziţionate materialele de construcţii şi a fost plătită manopera. Astfel, constituirea unei pături economice de antreprenori din rândurile migranţilor români care au acumulat capital prin munca în străinătate ar putea fi o soluţie de politică publică semnificativă pentru transformarea remiterilor din capital blocat în capital “viu”, mobil, care produce pe piaţa românească şi internaţională deopotrivă.

„Acestea sunt răspunsurile mele concrete la întrebările dumneavoastră. Ca o mică paranteză, ar mai fi un lucru foarte interesant în partea de educaţie, dar greu de schimbat această tendinţă: investiţii enorme, bani morţi în case în care nici măcar nu locuiesc. Noi avem miliarde de euro în astfel de case, mai ales în nordul ţării, care înseamnă investiţie moartă. Iar în perspectivă va fi şi mai moartă, dacă n-o transformi în ceva productiv, că va deveni încălzirea tot mai scumpă, apa la fel, electricitatea la fel, deci, per total întreţinerea acestor mini-castele, case supradimensionate va fi tot mai grea, în condiţiile în care mă îndoiesc că tradiţia va mai păstra copiii lângă părinţi, în lupta cu dreptul la libera circulaţie, cu explozia informaţională şi aşa mai departe. Deci măcar să se oprească acele... V-am zis, e o problema foarte serioasă de educaţie. Cum facem, fraţilor, mai bine băgaţi în ceva productiv!” (expert instituţie publică)


- 56 -

Fluxurile financiare, transformate în fluxuri investiţionale, trebuie atrase către obiective de interes public; trebuie gândite ca finanţe cu caracter public pentru strategia economică a României. Funcţia principală a acestor resurse financiare ar fi legată de schimbarea statutului proprietarului ei în cadrul economiei româneşti, într-o societate de status care să mărească şansele de întoarcere în România a migrantului român lucrător în Europa sau în ţări din afara Uniunii Europene.

„Aceşti bani care sunt în esenţă privaţi trebuie atraşi şi către obiective de interes public şi în felul acesta mă întorc la ideea că remiterile sunt principala posibilitate de a-l transforma pe român din slugă, lucrător, angajat în proprietar, în stăpân, prin acest sistem de a-l încuraja să vină cu banii câştigaţi acolo, cu expertiza pe care o are şi să fie manager de proiect în România. Adică, să-şi conducă un business al lui, integrat într-o multitudine de business-uri mici, să fie integrate într-o strategie de dezvoltare. Dacă vorbim de turismul rural, vorbind de investiţii, de modernizarea satelor, vorbim de apă, canalizare, electricitate şi alte lucruri care mai lipsesc acolo, mai ales în zone în care nu trebuie să intri cu superfirme multinaţionale, că sunt investiţii mai mici. Îi chemi pe ei, care au lucrat în construcţii, au utilaje mici şi pot să facă într-un parteneriat public-privat. Nu le inventez eu, sunt deja implementate cu succes în multe ţări din lume. Noi suntem atât de tâmpiţi, atât de incapabili, încât să fim culegători de căpşuni şi nu suntem în stare să facem sere de căpşuni în România?” (expert organizaţie neguvernamentală) „Fie că sunt remiteri înregistrate oficial (ştiţi, şi banii negri intră la remiteri, că trec prin sistemul bancar), fie că au fost printre remiterile de bani care au trecut pe lângă sistemul de evidenţă bancară. Ei spun: «dom’ne, m-am săturat acolo, e cam nasol, hai să-ncerc ceva acasă, că nu pot numai să consum. Iau din banii pe care i-am luat şi-ncerc să fac o investiţie...» O altă categorie care ar putea răspunde relativ prompt sunt cei care au familii apropiate împărţite. Adică el rămâne acolo în continuare pentru că tre’ să rămână cu copiii sau pur şi simplu s-a ataşat, dar are trei fraţi acasă cu care şi-au făcut casă împreună, au nişte mici afaceri; nu şi-ar schimba el statutul, el ar rămâne probabil în continuare angajat acolo, dar ar fi acţionar aici, poate c-ar reveni... Să spună, eu sunt şeful deocamdată, eu sunt acţionar la această firmă.” (expert independent)

Propunerea direct legată de managementul migraţiei, în general, şi al reîntoarcerii forţei de muncă migrante înapoi în România, în particular, vizează o altă modalitate de a gândi politicile în care se valorizează migrantul român şi ceea ce aduce el pentru România, presupune, în acelaşi timp, implicarea autorităţilor locale şi schimbarea statusului social – de la muncitorul român care lucrează din greu în afara graniţelor la antreprenor şi investitor al capitalului câştigat cât a muncit în străinătate. O astfel de redefinire ar rezolva două lucruri importante: a. Crearea de locuri de muncă prin sprijinirea muncitorilor români specializaţi în domeniul

respectiv prin deschiderea autorităţilor publice către capitalul generat de migraţie – devenit acum capital de investit în activităţi productive, care generează dezvoltare economică şi, implicit, noi locuri de muncă. “Răspunsul ar fi DA, dacă vin nu ca lucrători, ci cu schimbare de statut, ca micro-investitori. Acum ar fi momentul ca eu, Guvernul, să spun: veniţi, fraţilor, aici, pentru că vă dau! La străini le-am dat. Zero pe impozit, ani de zile la care-au făcut investiţii. De ce nu aş da zero pe primii trei ani unui român care vine să-mi facă căpşunărie aici? Că tot e la modă şi e impactul vizual al acestor căpşunari. De ce să nu dezvolte un sistem de canalizare aici sau să participe cu utilajele lui şi cu expertiza la nişte proiecte de natură ecologică?” (expert instituţie publică)

b. Regândirea şi schimbarea statutului muncitorului român în afara graniţelor – de la lucrător în străinătate la patron şi mic investitor pe piaţa românească ca o formă atractivă de plată şi câştig, care l-ar face să se întoarcă din ţara în care a migrat pentru muncă şi în care, ca muncitor, va câştiga, în orice condiţii, de fiecare dată mai mult decât ar câştiga în România pentru acelaşi tip de muncă.

5.1.3. Capitalul migranţilor şi remitenţele – pot fi transformate în capital de tip “public”?


- 57 -

„Dar dacă ne izbim, şi am declaraţii concrete de-ale lor, dacă ne izbim de-o atitudine birocratică bazată pe corupţie, spus drept, de la nivelul autorităţii locale, că trebuie să-mi dai atât ca să dezvolţi o seră la marginea comunei, că nu-ţi dau eu, că nu vreau eu, primar, să-ţi dau moca un teren, să-l trec din public în privat, rămâne terenul statului, ţi-l dau la un preţ rezonabil, să faci o seră, să dai locuri de muncă pe aici; nu mai rămân copiii nesupravegheaţi, aţi făcut studii şi aşa mai departe. Trebuie să-i schimbi statutul. El nu va câştiga niciodată venind în România mai mult decât câştiga acolo. Ca angajat aici şi angajat acolo, never-ever el nu va mai veni în România. Politicile care au mai fost făcute pentru convingerea românilor să se întoarcă aici în perioada în care economia duduia, cum se spune, au fost un eşec total, pentru că n-au prezentat nicio atractivitate. Să pleci de acolo de la 1000 de euro să vii aici la 600, pentru ce? Mai ales că pierdea şi soţia, că mai lucra şi ea pe acolo şi aici nu-i ofereai nimic, în schimb, gândiţi-vă, dacă după ce-ai lucrat foarte mult, dacă nu te-ai întoarce de acolo aici pentru aceeaşi sumă de bani, sau chiar pentru cu 200 euro mai puţin, dar să fii şef. Înţelegeţi? De ce să vină de la slugă la slugă, de la angajat la angajat pentru mai puţin? Lipseşte orice element de atractivitate atâta timp cât nu-i schimbi statutul. Asta devine pentru mine obsedant în cercetările mele, să schimbăm statutul românului din angajat în angajator, asta este ideea.” (expert instituţie publică)

Singura formă de migraţie “inversă” de dorit pe termen scurt de către autorităţi este aceea a întoarcerii unor mici investitori, care, în loc să îngroaşe numărul şomerilor, să ofere locuri de muncă prin investiţia lor, oricât de mică.

„Este benefic pentru noi să mai avem români în plus în România din moment ce sunt foarte mulţi care sunt în România şi stau pe-afară, e interesant să-i avem aici din alte perspective. Dacă-l am ca investitor, e altceva, îmi creează loc de muncă. Deci el vine de acolo şi-mi mai scoate 2-3 din şomaj de aici. Deci el le dă loc de muncă, vorbim de business-ul foarte mic, până la familial dacă vreţi. Dacă mai vine şi cu capital, că-i o lipsă de cash flow pe piaţă, toate băncile aleargă după bani, că nu sunt bani suficienţi, da? Deci, iată, că-i benefic să-mi vină, dar dacă-mi vin ca lucrători, eu aş spune invers, e dezastru.” (expert instituţie publică)

Potrivit opiniei exprimate de cercetători în domeniul migraţiei, probabilitatea ca muncitorii români să se întoarcă este mică. În urma unui interviu cu Dumitru Sandu, în primăvara anului 2010, perioada pe care noi o integrăm în al patrulea val al migraţiei româneşti, acesta semnalează schimbări de conţinut la nivelul migraţiei pentru muncă, atrăgând atenţia asupra unei posibile evoluţii către brain drain în sectorul de sănătate.

„A fost mai mult o modificare în compoziţia plecărilor. Se pare că a avut loc o reducere a plecărilor celor de calificare medie în favoarea celor cu calificare redusă sau ridicată. Pentru acest ultim aspect, deficitul de medici din ţară, urmare a emigrărilor din ultimii ani, este evident (subl. n.). Greu de spus dacă accentuarea imaginii negative asupra infracţionalităţii imigranţilor români este legată de modificările în compoziţia acesteia sau de «teama de extindere» a UE instalată în unele din ţările acesteia. Cert este că percepţia imigrării româneşti în străinătate cunoaşte variaţii asociate clar cu natura politicilor de imigrare din ţările de destinaţie. Comparaţia între Italia şi Spania este revelatoare din acest punct de vedere. (...) Personal, cred că obiectivul politicii româneşti de migraţie nu ar trebui să fie centrat pe revenirea migranţilor, tineri sau mai puţin tineri, acasă. Acest obiectiv ar fi, mai degrabă, de formulat în termeni de optimizare a migraţiei. O astfel de opţiune ar implica acţiuni de reducere a costurilor şi de maximizare a beneficiilor pentru principalii actori implicaţi în proces, la origine şi la destinaţie. Cum anume, este de discutat. Soluţii-miracol nu există în domeniul migraţiei. Important este, cred, ca migraţia temporară cu costuri imprevizibile pentru migranţi să fie convertită tot mai mult în migraţie circulatorie cu costuri previzibile. În tot acest proces sunt necesare acţiuni multiple. Cu titlu de exemplu, fără o ierarhie de importanţă, aş menţiona: informarea rapidă şi corectă a migranţilor actuali sau potenţiali asupra oportunităţilor de muncă, o bună cunoaştere a problemelor de migraţie la origine şi la destinaţie, asigurarea unor mecanisme de selecţie şi promovare profesională de tip meritocratic în ţară, corelarea politicilor de migraţie cu cele de dezvoltare regională, identificarea urgentă a unor soluţii pentru reducerea emigrării în sectoare deficitare de

5.1.4. Politici privind migraţia de revenire


- 58 -

importanţă majoră (cazul emigrării medicilor), multiplicarea formelor de cooperare pentru dezvoltare între România şi principalele ţări de emigrare economică a românilor etc. Cu cât măsuri de politică de migraţie de tipul celor anterior menţionate (sau numai sugerate) întârzie, cu atât sporeşte probabilitatea ca o parte consistentă din emigrarea temporară actuală a românilor să se transforme în emigrare definitivă în străinătate, cu consecinţe negative din multe puncte de vedere.”94

Necesitatea implicării statului în gestionarea unor resurse consistente – forţă de muncă, dar şi bani - este resimţită din plin de către persoanele intervievate. Implicarea, însă, va trebui realizată prin construirea condiţiilor pentru valorizarea acestui potenţial, şi nu prin stimulente ori programe de “discrimare pozitivă”, fie ele şi pe termen scurt. În logica modelului economic în care acţionăm cu toţii, aşteptările sunt în termeni de stat ca iniţiator al proiectelor de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung, prin analiză, predictibilitate şi consecvenţă a abordărilor, nu prin stimulente, deduceri ori alte abordări din aceeaşi categorie.

“Pe de altă parte, nu este cu desăvârşire exclusă varianta întoarcerii unei părţi a muncitorilor români din străinătate, dar probabilitatea ca cei care se vor întoarce să nu intre în profilul vizat de autorităţi este foarte mare.” (expert independent) „Nu mă pot pronunţa ferm, pentru că reîntoarcerea ţine de un complex de factori. În primul rând, zic eu, de natură personală şi familială. Folosind acelaşi argument al întoarcerii, că vin să-mi schimb statutul, dar dacă am copiii (acelaşi dornic să-şi schimbe statutul are copiii într-o perioadă mai dificilă sau în perioada liceului...) Cel mai probabil va sta cu ei până la facultate sau până sunt pe picioarele lor şi revine atunci acasă. Deci, sunt o serie de factori care sunt dincolo de câştigul material. Dintr-un punct de vedere şi ce-am discutat cu ei, cei care ar veni, în primul rând, sunt cei care nu şi-au luat familiile acolo. Sunt oameni care lucrează legal, dar din varii motive, inclusiv din cauza lipsei de dorinţă a familiei de a merge cu ei acolo (am şi eu membri ai familiei apropiate care au homesick, eu am umblat mult şi ei n-au vrut să vină cu mine, pentru că nu pot să stea în străinatate pe perioade mai mari, să zicem, de o lună de zile); asta e o boală, e dovedită, dacă nu ştiaţi de ea putem face o discuţie... În America se studiază, comunitatea de români sunt cei mai homesick, urmează grecii şi italienii. Deci, cei care au membri de familie apropiaţi acasă au şanse mai mari să revină.” (expert instituţie publică)

Criza financiară a afectat puternic piaţa muncii în Uniunea Europeanăş prin urmare, impactul acesteia asupra migraţiei se impune a fi analizat. Odată cu creşterea nivelului de şomaj din ţările preferate de destinaţie ale migranţilor români - în special, Italia, Spania şi Marea Britanie, a crescut şi probabilitatea ca aceştia să se reîntoarcă în ţară, fiind grav afectate sectoarele de activitate predominant ocupate de către migranţii români, precum cel al construcţiilor sau al serviciilor hoteliere. Până în prezent, destinaţiile tradiţionale în migraţia românilor pentru muncă continuă să fie afectate de efectele crizei în ceea ce priveşte ratele ridicate de şomaj. Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare rată a şomajului (20%), iar Italia, în iunie 2010, anunţa o rată a şomajului de 8,6%. Marea Britanie avea în iunie 2010 o rată a şomajului de 7,8%, adică 2,46 de milioane de persoane, în uşoară scădere faţă de luna aprilie, când era de 7,9%. Este important totuşi să ţinem cont că Italia şi Marea Britanie au restricţii pe piaţa de muncă, românii având nevoie de un permis în acest sens95.

94 Ciucur, M. Interviuri – Profesor Dumitru Sandu, Strada 32, 22 martie 2010, http://www.Strada32.com/interviuri/profesor-dumitru-sandu.html, accesat la 20 iulie 2010. 95 Zidărescu, A., “Unde să emigrezi în UE ca să fii sigur că ai ce să lucrezi”, Evenimentul Zilei, 25 august 2010, http://www.evz.ro/detalii/stiri/unde-sa-emigrezi-in-ue-ca-sa-fii-sigur-ca-ai-ce-sa-lucrezi-904178.html, accesat la 27 august 2010.

5.1.5. Migraţia şi criza economico-financiară


- 59 -

Reîntoarcerea în ţară nu a fost, aşadar, soluţia prevăzută de migranţi, aceştia preferând în schimb alternative precum mobilitatea inter-sectorială sau teritorială pe teritoriul ţării de destinaţie în locul reîntoarcerii în ţară. În marea majoritate a cazurilor, migranţii români au preferat criza din ţările de destinaţie crizei din Romania.

„Răspunsul meu se poate verifica: cei legali nu au niciun interes pentru că primesc acolo un număr de ani, chiar ajutor de şomaj, care este mare, că e un procent cu mult peste 60% (el descreşte, dar e un procent din câştigul pe care-l aveau). Şi dacă nu reuşesc să se încadreze şi ies din perioada care le dădea ajutorul de şomaj, trec pe ajutorul social. Da? Care oricum este de multe sute de euro, ceea ce aici n-ar câştiga nici dac-ar munci. Preţurile pentru supravieţuire sunt mai mici acolo. Lapte, brânză, carne, ouă, pâine, de proastă calitate, ce-i drept, care sunt pentru populaţia supravieţuitoare, dar mai ieftine acolo. Şi-atunci de ce să vină, ştiţi?” (expert instituţie publică)

România nu va putea avea o politică de stat de absorbţie a inteligenţei prin dirijarea migraţiei, aşa cum se întâmplă în alte state cu experienţă mai îndelungată sau mai scurtă în gestionarea migraţiei.

“Europa primeşte astăzi în jur de 900.000 de emigranţi pe an. Ei nu acoperă necesarul de mână de lucru şi există state care au o politică chiar de imigrări, una dintre cele mai interesante chiar. Este cea a Germaniei care aloca - chiar discutam cu cineva şi eu cunoşteam fenomenul, iar el îşi punea întrebarea şi nu ştia de unde a căzut bucuria pe capul fetei lui care îşi termina studiile în Germania şi este preluată de Siemens şi îi dă imediat nu ştiu câte mii de euro, casă şi zice: ce să mă mai întorc eu în România, nici poveste, dragă tată. Este o politică de stat în ce priveşte înlocuirea creierelor, în special. Deci, ei merg la forţa de muncă calificată. India este o ţintă bună pentru ei, de exemplu, pentru că se ridică multă lume inteligentă de acolo. Primii care au plecat la o astfel de politică de stat, arătam într-un studiu pe care l-am scris acum vreo doi ani, a fost Australia. Deci, ei primii în ceea ce priveşte favorizarea dirijată a migraţiei ca politică de stat cu stabilizare, cu bani, cu posturi. Pe urmă au fost americanii şi acum lucrurile se răspândesc. Noi suntem o ţară mică, cu o istorie mică, cu populaţii sărmane într-un colţ de Europa. Aceasta este România. Pe aici nu au trecut marile drumuri…niciodată. Aici a fost întotdeauna un colţ de Europa. Marile drumuri au trecut pe la Bosfor, prin Peninsula Balcanică în linie dreaptă către Viena, ăla era marele drum al Orientului. Şi nici nu mă miră că suntem întotdeauna izolaţi în diplomaţie şi nu avem prieteni, pentru că suntem în afara drumurilor în continuare. Fizic suntem în afara drumurilor.” (expert sindicate)

La nivelul Uniunii Europene există nu numai preocupări, dar şi reglementări noi privind lucrătorii înalt calificaţi şi accederea acestora pe piaţa muncii. La asta putem adăuga şi abordările naţionale, particulare, circumscrise, din perspectiva interesului naţional al fiecărei ţări din UE, principiului mobilităţii forţei de muncă în interiorul Uniunii Europene – reglementăm unitar accederea imigranţilor cu calificare înaltă din ţări terţe pe piaţa forţei de muncă comunitară şi oferim, la nivelul fiecărui stat, o abordare proprie pentru a atrage specialiştii interni, cu alte cuvinte, specialiştii comunitari, fie ei români, germani sau polonezi. Care este strategia României în acest domeniu? Experţii români intervievaţi au încercat să propună abordări noi şi să explice, atât cât se poate explica, absenţa abordărilor consistente, coerente şi sustenabile pe termen mediu şi lung din acest domeniu.

“În acest an avem deja două Directive care reglementează, pe de o parte, intrarea lucrătorilor înalt calificaţi, iar pe de altă parte, prevederi referitoare la sancţionarea angajatorilor care angajează terţi aflaţi într-o situaţie ilegală.” (expert instituţie publică) “Atâta timp cât economic nu suntem suficient de bine dezvoltaţi, nu-i putem atrage, nu-i putem plăti la nivelul la care ei sunt plătiţi în străinătate, cel puţin în primii ani. Poate când România o să se dezvolte din punct de vedere economic, va fi nevoie şi de aceste creiere, dar la ora actuală nu cred că avem capacitatea de a-i ţine aici pe cei înalt calificaţi.” (expert instituţie publică)

5.1.6. Politici publice pentru atragerea inteligenţei din străinătate


- 60 -

“Părerea mea personală este că, în domeniul accederii pe piaţa forţei de muncă a lucrătorilor înalt calificaţi, foarte mulţi dintre cei cu calificări serioase, dintre lucrătorii români, au plecat, fiind căutaţi. Şi pot fi domenii unde trebuie acoperită forţa de muncă şi în mod clar această categorie, dacă a fost considerată o necesitate la nivel comunitar, nici noi nu puteam să facem abatere de la regulă pentru că o spune UE, pentru că probabil o vor spune realităţile la un moment dat, e clar că lucrătorilor înalt calificaţi li se va da o atenţie specială.” (expert instituţie publică)

Prin analiza legislaţiei, a opiniei experţilor în domeniu, a temelor din mass-media naţionale şi internaţionale, această cercetare a pus în evidenţă vulnerabilităţi majore ale sistemului de management al emigraţiei din România. Abordări reactive în detrimentul celor proactive, excludere mai curând decât integrare, perspective pe termen scurt versus strategii pe termen mediu şi lung, cam aşa arată, în mare, domeniul românesc de gestionare a emigraţiei. Nu este o lipsă de legislaţie, ci mai curând am putea spune că ne confruntăm cu un deficit de înţelegere, cu o capacitate limitată de prognoză şi de integrare a rezultatelor cercetării sociale, atâtea câte sunt în acest domeniu, în planuri şi strategii pe termen mediu şi lung. În principiu, putem afirma fără rezerve că ceea ce a fost realizat în ultimii ani în acest domeniu s-a făcut ca urmare a presiunii externe – în principal a Uniunii Europene - ori ca reacţie la modificări de substanţă în plan relaţional şi chiar administrativ, generate de presiuni demografice, în contextul mai larg al amplificării fenomenului migraţiei pentru muncă. Cu alte cuvinte, proceduri şi reglementări ale domeniului s-au realizat pentru că un număr mare de cetăţeni a cerut reglementarea unui nou tip de cerinţă faţă de stat – au apărut noi relaţii ce trebuiau normate, cereri suplimentare cărora instituţiile trebuiau să le facă faţă, noi directive europene de aplicat. Statul român nu a integrat nicicum, în ultimii ani, tendinţa manifestă de evoluţie a fenomenului migraţionist în politici de dezvoltare durabilă. Am asistat la reacţii sporadice atunci când trebuiau alocate şi realocate resurse pentru a face faţă unor imperative ale fluxului în creştere de migranţi, la un refuz sistematic al autorităţilor de a construi strategii pe acest domeniu. Volumul capitalului acumulat de lucrătorii români în străinătate ori capitalul relaţional şi de expertiză al migranţilor nu a fost integrat în politici de dezvoltare coerente.

La nivelul managementului migraţiei, legislaţia românească respectă caracteristicile generale ale unui sistem juridic modern, european, de reglementare a domeniului. România ca stat membru transpune legislaţia europeană în cadrul legal şi normativ naţional.

„(…) Iar la emigraţie, nu cred că ar fi necesară o legislaţie românească specifică, atât timp cât şi celelalte state europene, în special, în privinţa emigrării, nu au alt cadru legislativ decât cel care se regăseşte în Constituţie privind dreptul la libera circulaţie. Poate în cazul nostru au fost şi mai sunt în vigoare repatrierile pentru cei care vor să se întoarcă din ţările unde au fost şi au emigrat, asta completează şi poate e şi actualizată, eu cunoscând decât o legislaţie mai veche, cu anumite facilităţi care se acordau celor care se întorceau în ţară după un anumit timp. Nu văd ce s-ar putea dezvolta aici, apreciez că e completă, armonizată şi chiar modernă, cum se practică în celelalte ţări, în special în privinţa imigraţiei.” (expert instituţie publică)

Experţii din sectorul public au o opinie destul de apropiată cu privire la caracteristicile sistemului juridic românesc privind migraţia, observaţia fundamentală a acestora fiind legată de un sistem bine pus la punct, dar care încă se caracterizează prin ineficienţă în asigurarea drepturilor şi libertăţilor migranţilor români sau în ceea priveşte migraţia forţei de muncă româneşti pe aria recunoaşterii diplomelor şi calificărilor.

“Din punct de vedere legislativ, în afară de Legea 156, care chiar ar trebui schimbată, nu aş zice că este ceva ce nu avem acoperit. Asta din experienţa noastră. Legislaţia aplicabilă din 2007 este cea europeană şi asta a asigurat un anume cadru.”(expert instituţie publică)

5.2. Legislaţie şi armonizare legislativă în domeniul migraţiei în România


- 61 -

“Cred că mai avem nevoie de câte ceva. Şi aici este problema de legislaţie – aşa cum este Legea 156, mai sunt sincope în felul în care cetăţeanul poate fi protejat de modul acesta de a fi traficat, că nu pot să spun altfel.” (expert instituţie publică) “O propunere de lege şi strategie care să gestioneze exclusiv partea de migraţie în scop de muncă, deci mai puţin partea de intrare şi şedere, pentru anul viitor.” (expert instituţie publică) “Deci, una este directiva europeană pe care o implementezi în legislaţie şi alta este situaţia reală în ceea ce priveşte oferta, locurile de muncă din România, nivelul de calificare solicitat pentru acestea.” (expert instituţie publică)

Analiza documentelor programatice din domeniul securităţii naţionale ca direcţie de analiză a reieşit pe parcursul cercetării, pe de o parte din răspunsurile intervievaţilor, iar pe de altă parte din analiza cadrului normativ al migraţiei în România. Despre ce anume este vorba? Am observat că instituţiile statului în a căror responsabilitate intră asigurarea securităţii şi a ordinii publice au avut mai multe iniţiative în ceea ce priveşte politicile privind imigraţia decât instituţiile care participă la valorificarea beneficiilor migraţiei. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al statului român, cel puţin pentru o perioadă, a fost mai important să normeze strict, în vederea alocării de resurse şi a ulterioarei gestionări, aspectele legate de migraţie, decât să genereze politici publice pentru managerierea eficace a efectelor pozitive ale migraţiei. Oricum, în ambele abordări, ar fi fost vorba despre alocarea de resurse şi integrarea datelor rezultate din desfăşurarea în timp real a fenomenului migraţiei într-o strategie generală.

„Cele trei acte normative de bază sunt mai mult în domeniul imigraţiei, pentru că este vorba de străinii care lucrează în România prin Ordonanţele 56, 194 fiind regimul străinilor în România, strategia tot pe partea de imigraţie, pentru că după cum bine ştiţi HG 616 pe 2004, care a aprobat strategia privind migraţia, s-a transformat în 2007 prin 1122, în strategie privind imigraţia. De asta preocupările noastre, în general spunând, au fost aprofundate pe linia aceasta.” (expert instituţie publică)

Vitală este însă, din punctul nostru de vedere, direcţia în care eforturile statului sunt îndreptate: spre valorificarea potenţelor fenomenului sau spre limitarea influenţei migraţiei asupra unui domeniu strict - în cazul de faţă, domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale. Prima abordare este prospectivă, anticipativă, pe când cea de-a doua este îndeosebi retrospectivă, rareori putând prinde, în limitele unui model explicativ, situaţia momentului actual. Prognoza şi anticiparea sunt cele care pot integra efectele unor fenomene în strategii de dezvoltare durabilă, pot valorifica beneficiile şi minimiza pierderile. Cantonarea în orizontul actualităţii mereu grăbite şi în efectele recente ale fenomenelor generează conflicte de interese şi soluţii pe termen scurt pentru prezervarea situaţiei existente, dinamica evoluţiei neputând fi cuprinsă în logica acestui tip de abordare. Dacă admitem complexitatea şi dinamica fenomenului migraţiei, atunci va trebui ca accentul, în cazul statului, să fie transferat dinspre îngrădire, limitare şi control al respectării acestor limitări - ceea ce, în principiu, realizează instituţiile din domeniul securităţii naţionale - spre politici publice larg participative, cu resurse şi responsabilităţi partajate între stat şi actorii neguvernamentali interesaţi în valorificarea beneficiilor migraţiei şi în conturarea limitelor viitoare de evoluţie a fenomenului. În Strategia de securitate naţională a României. România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă (2007)96 la «vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi» se vorbeşte despre «unele tendinţe negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă», dar şi despre faptul că «spaţiul de interes strategic în care se află România s-a transformat într-o veritabila sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi infracţionale grave constând îndeosebi în: (…) migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane». Pornind de la aceste

96 Presidency.ro (2007) “Strategia de securitate naţională a României. România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă”, Bucureşti, pp. 17-20, http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf accesat la 3 aprilie 2010


- 62 -

imperative, au fost direcţionate eforturile şi resursele înspre instituţiile care pot să minimizeze efectele nedorite, chiar dacă se subliniază, în cadrul aceleiaşi strategii, nevoia de «sprijinire activă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de pretutindeni, pentru păstrarea identităţii lor culturale». În ceea ce priveşte acest ultim aspect, există instituţii care se ocupă de „românii de pretutindeni”, instituţii care generează studii, planuri şi chiar politici. Acestea sunt însă puse în practică îndeosebi de instituţiile care reglementează şi administrează domeniul detaliilor birocratice, de strictă reglementare, al migraţiei: evidenţa persoanei, evidenţa actelor de studii, evidenţa documentelor legate de muncă şi prestaţii sociale.

“Ceea ce noi intenţionăm să facem este o analiză a ceea ce înseamnă tendinţe pentru România în domeniul migraţiei, astfel încât legea pe care o adoptăm să fie cumva foarte aplicată la ceea ce înseamnă pentru România fenomenul migraţiei.” (expert instituţie publică) “Direcţia Generală de Paşapoarte, prin specificul activităţii, are servicii publice comunitare la nivel judeţean. În fiecare judeţ există o structură specializată pe paşapoarte, care are o dublă subordonare: odată, pe linie a activităţilor administrative, se subordonează instituţiei prefectului, iar pe linie profesională, se subordonează Direcţiei Generale de Paşapoarte. Viaţa a demonstrat că, fiind făcută o supracentralizare, stilul de lucru era extrem de dificil, fiind o singură pălărie care unea patru structuri cu obiect de activitate legat în exclusivitate de cerinţele persoanelor. Din punctul acesta de vedere, pentru persoane era benefic, se instituiseră chiar acele ghişee unice, unde te duceai şi acolo luai tot: carte de identitate, permis de conducere, paşaport şi aşa mai departe.” (expert instituţie publică)

În noua Strategie Naţională de Apărare din 201097 regăsim ca «vulnerabilităţi» «degradarea coeziunii familiilor ca urmare a fenomenului de migraţie, cu consecinţe profund negative asupra copiilor şi tinerilor». În capitolul în care sunt descrise acţiunile ce trebuie întreprinse în viitor pentru asigurarea securităţii naţionale, se subliniază, printre altele, faptul că, în domeniul ordinii publice este necesară «asigurarea unei politici coerente şi eficiente de combatere a migraţiei ilegale», iar un accent deosebit trebuie pus pe «securizarea frontierei». Există, aşadar, un principiu al continuităţii în abordările de politică de securitate naţională, principiu care trebuie, cel puţin pe această dimensiune a gestionării migraţiei, să fie repus în discuţie. Altfel spus, accentul pus pe limitarea şi controlul respectării limitării doar cheltuie resurse, în vreme ce abordarea care valorizează utilizarea eficace a beneficiilor produse de migraţie generează resurse prin integrarea acestor consecinţe în politici publice dinamice de susţinere a dezvoltării durabile.

“Noi trebuie să ne formăm o imagine clară asupra a ceea ce înseamnă fenomenul migraţionist, cu fluxurile de intrare şi de ieşire. Nu trebuie să fac neapărat o strategie numai pentru imigraţie, pot să am o componentă pentru imigraţie, dar trebuie să fie privit global acest fenomen.” (expert instituţie publică)

Documente programatice există. De exemplu, Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-203098 reia şi dezvoltă prescripţii metodologice ale Comisiei Europene. Documentul elaborat în 2008 este un proiect comun al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. În document se vorbeşte despre «Evitarea unei emigraţii de masă», semnalându-se că «până în anul 2013 se va asigura elaborarea şi va începe implementarea cadrului legislativ unitar privind problematica migraţiei forţei de muncă». Documentul ne anunţă, totodată, că se va pune accent pe «consolidarea capacităţii instituţionale şi administrative a autorităţilor centrale şi locale în scopul gestionării eficiente a fenomenului migraţiei».

“Noi avem legislaţie, nu prea o punem în aplicare de cele mai multe ori, sau, vedeţi, ne lovim de aceste fluxuri informaţionale şi tot acolo ajungem. Sau relaţiile între instituţii...” (expert instituţie publică)

97 Presidency.ro (2010) “Strategia naţională de apărare. Pentru o Românie care garantează securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare” Capitolul 7.2 Acţiunea internă, Ordinea publică, pp. 14-19, http://www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf, accesat la 30 septembrie 2010 98 Guvernul României (2008) Strategia natională pentru dezvoltarea durabilă a României: Orizonturi 2013-2020-2030, Bucureşti, http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf , accesat la 30 septembrie 2010


- 63 -

„Însă cadrul normativ, evident, ar trebui modificat; noi cel puţin aşa apreciem, că e nevoie de modificare şi pe partea de reglementare de imigrare, şi pe partea de reglementare de agenţii, de mediere a forţei de muncă, deci cam tot cadrul normativ trebuie revăzut, nu atât din perspectiva directivelor comunitare, care oricum ar trebui transpuse, ci în general, ca şi gestionarea fenomenului de migraţie.” (expert instituţie publică)

În acest moment, trebuie să recunoaştem, nu putem aprecia sub niciun fel de metodologie sau corelaţii posibile ce vor însemna în practică, în viaţa de zi cu zi, aceste documente programatice şi în ce măsură ele vor deveni şi altceva decât o colecţie de enunţuri generale. Construirea ori asumarea noilor identităţi europene presupune şi o redefinire a migraţiei pentru muncă îndeosebi în termeni de mobilitate în interiorul Uniunii Europene, în opoziţie cu, sau în orice caz, diferită de mai clasica formulare a “emigraţiei pentru muncă”. Nefiind vorba numai despre o simplă etichetă, lucrurile sunt oarecum mai complicate – există, pe de o parte, o modificare la nivelul reprezentării individuale a acestui nou statut, iar pe de altă parte, o redefinire şi reconceptualizare a acestei realităţi la nivel instituţional. Dacă în cazul celei dintâi lucrurile se desfăşoară oarecum fără sincope, urmând linia şi fiind întărite de experienţe individuale şi colective concrete, dătătoare de semnificaţie, în cazul al doilea există o evidentă discrepanţă între reprezentarea şi înţelegerea „instituţională” a mobilităţii şi a migraţiei şi comportamentul, la fel, „instituţional” asociat acesteia. Mobilitatea sau libera circulaţie a forţei de muncă este unul din drepturile fundamentale garantate de legislaţia comunitară încă de la înfiinţarea Comunităţii Europene în 1957, implicând dreptul de a locui pe teritoriul unui stat membru, de a munci şi de a beneficia de tratament egal în ceea ce priveşte angajarea, condiţiile de muncă, condiţiile de intrare şi remuneraţie cu cetăţenii statului respectiv99. La nivel instituţional, avem de-a face cu categorii diferite de mobilitate pentru muncă, reglementate de politici diferite şi pentru care alocarea resurselor trebuie făcută după o altă logică.

“Acordurile bilaterale acoperă aşa o mică parte din ceea ce înseamnă gestionarea migraţiei. Adică pe ceea ce există acord şi pe ce pleacă prin noi ştim cine sunt, unde sunt, câţi sunt, ce salarii au, unde se duc, la ce angajator, ce probleme au, dacă au probleme şi aşa mai departe; în principiu, ştim şi când se întorc. Dar acordurile astea bilaterale au fost puţine de la început, imediat vor ieşi din uz, pe măsură ce se ridică restricţiile. Avem 13 acorduri, dar nu au fost niciodată funcţionale toate, sunt 13 semnate. Au fost funcţionale cele 3 pe Germania, care mai sunt funcţionale şi acum, Elveţia, Franţa, care mai sunt şi acum şi cam astea sunt. A mai fost Spania funcţional, cele două cu Ungaria, dar pe Ungaria plecau mai mult transfrontalieri şi-şi găseau singuri, nu veneau pe la Bucureşti să-şi ceară nimic.” (expert instituţie publică) “Din punct de vedere legal această colaborare este instituţionalizată. Problema este că ne mai izbim de diverse alte aspecte: că nu avem informaţia pe care o solicitaţi, că… sunt diverse. Sunt şi instituţii care au luat-o de undeva de la zero în etapa asta şi nu şi-au făcut încă un cadru organizatoric ca să poată să furnizeze toată informaţia cerută, mai este şi acest aspect al faptului că este cetăţean european.” (expert instituţie publică)

Se încearcă rezolvarea unor aspecte concrete ale gestionării acestei noi „mobilităţi” prin activarea mecanismelor „descentralizării”, statul român urmărind astfel să implice mai mult comunitatea locală şi structurile autorităţilor locale în mobilitatea forţei de muncă dintr-o zonă a României către o anumită regiune din ţările de destinaţie şi, de asemenea, prin promovarea altor sisteme procedurale şi de practică.

“Ca o paranteză, dacă îmi permiteţi, de curând, s-a operaţionalizat şi un sistem al Ministerului Afacerilor Externe de acces la bazele de date pe care le administrează colegii care sunt cu noi la acest sediu, la Centrul Naţional de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor, şi bazele

99 Comisia Europeană. Ocuparea Fortei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, Freedom of Movement – every European’s right, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=370&langId=ro&featuresId=122&furtherFeatures=yes, accesat la 4 iulie 2011.


- 64 -

sunt accesate de la sediul MAE, deci cei de la misiunile diplomatice solicită în centrală la MAE, şi de acolo accesăm baza de date. Este o chestiune utilă.” (expert instituţie publică) “Din 2007 am încercat să continuăm o activitate de descentralizare a activităţilor, motiv pentru care am propus să modificăm din nou reglementarea în materie de stare civilă, Legea 119 din 1996. Această propunere a noastră a constat în faptul că am căutat să apropiem decizia aprobării transcrierii documentelor înregistrate la starea civilă română şi am propus legislativului să dea din competenţa Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor în competenţa primarilor unităţilor administrativ-teritoriale, de la domiciliul titularului documentului, această activitate, lucru care s-a realizat de curând, prin Legea 201 din iunie 2009. S-a publicat această lege în Monitorul Oficial din 10 iunie şi pe 13 iunie a intrat în vigoare. Prin urmare, din data de 15 iunie, adică luni, când s-a lucrat cu publicul, tot ce se înregistrează la starea civilă de la nivelul local, când cetăţenii solicită o transcriere, nu mai ajunge la nivelul Inspectoratului Naţional, ci ajunge doar până la nivel de judeţ, pentru că legea prevede să se facă această transcriere cu aprobarea primarului localităţii unde are domiciliul titularul documentului, cu avizul prealabil al Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor. Noi încercăm să transferăm expertiza dobândită la nivelul acesta către cele 42 de puncte, adică cele 41 de judeţe şi Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Capitalei. E mai greu să lucrezi cu aproximativ 420 de servicii publice comunitare, câte sunt acum în ţară, decât să lucrezi cu 42 de structuri judeţene, care la rândul lor, aşa cum are Inspectoratul competenţe de coordonare a activităţii structurilor teritoriale, au competenţe de coordonare la nivelul judeţului.” (expert instituţie publică) “Am spus că, din punct de vedere teritorial, ar fi foarte benefic. Nu se mai iroseşte atâta timp: du-te la ghişeul cutare, ăştia sunt la prefectură cu paşapoartele, du-te la primărie, că la primărie găseşti cărţile de identitate, du-te nu ştiu unde la permisul de conducere să rezolvi şi acolo...” (expert instituţie publică).

Unele dintre cele mai active domenii identificate de către intervievaţi sunt cele ale reglementării situaţiilor de evidenţă a populaţiei, stare civilă, acte de studii şi diverse acte doveditoare pentru prestaţii sociale. Sub această etichetă largă, de “evidenţă”, sunt înscrise multe eforturi şi un consistent volum de resurse disponibilizate de autorităţile române, la cererea cetăţenilor, pentru acest domeniu. Este o postură cu siguranţă reactivă, iar acest lucru face ca în perioadele de flux maxim al solicitărilor să existe posibilitatea reală a apariţiei unor blocaje. O standardizare a acestor proceduri ar avea cu siguranţă efecte benefice, vizibile atât la nivel naţional, prin accelerarea soluţionării dosarelor şi implicit eliminarea blocajelor în perioade de flux maxim de solicitări, având în vedere perioada îndelungată şi costul ridicat al acestora, cât şi la nivel comunitar, unde migranţii, având acte doveditoare universal recunoscute în ceea ce priveşte starea civilă, competenţe academice sau profesionale, ar putea în număr mai mare să îşi dovedească abilităţile academice sau profesionale obţinute în ţara de origine, în vederea căutării unui loc de muncă sau să acceseze studii – facilitând în acest fel şi mai mult mobilitatea muncitorilor comunitari şi diminuarea muncii la negru100.

“O strategie ar trebui să existe. Problema este pentru ca să nu tindem, pentru că acestea au fost şi discuţiile în grupul acela de lucru guvernamental, ca să facem ceva cu oficiul unic al emigrantului – vine la ghişeu, îşi depune dosarul şi aşa mai departe – nu prea este posibil. Pentru că lucrurile, fiecare parte, de educaţie, de muncă, partea de interne diferă foarte mult în specific, inclusiv şi al legislaţiei internaţionale – una este educaţia, una este munca şi peste tot diferenţa asta este totuşi foarte bine stabilită.” (expert instituţie publică)

În momentul de faţă, există o problemă semnificativă în legătură cu stadiul recunoaşterii diplomelor şi calificărilor profesionale pentru cetăţenii care doresc să lucreze în alte state UE, şi anume faptul că, în domeniul profesional, doar câteva profesii sunt reglementate la nivel comunitar; pentru celelalte, statele având posibilitatea de a respinge recunoaşterea diplomei în urma unor testări ale

100 EurActiv, “Europarlamentarul Iosif Matula cere Comisiei Europene recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale la nivelul UE”, 2 februarie 2011, http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle, accesat la 6 iulie 2011.


- 65 -

candidaţilor sau având cerinţe de la candidaţi de a efectua studii suplimentare şi de a promova alte examene.

“Pentru că această recunoaştere se face numai pentru acea firmă şi are valabilitate doar atât timp cât persoana este în ţară, legat de acel contract de muncă. Şi în acest scop noi am făcut o recunoaştere mai «formală», să spunem, care să-i ateste persoanei respective un nivel de calificare corespunzător unui post stabilit prin COR, aici. Dar dacă este o profesie reglementată, păstrăm în continuare şi legislaţia română şi pe cea internaţională, adică nu putem face recunoaşterea pentru o persoană dintr-un stat terţ, acolo unde legea interzice exercitarea profesiei.” (expert instituţie publică) “Dar pe mine, ca instituţie, nu mă afectează în procedura mea. Noi le-am mai spus că o atestare, o echivalare, o recunoaştere a unei diplome... când am spus că o diplomă de bacalaureat este egală cu o diplomă de bacalaureat, peste o lună tot asta o să-i dau, nu o să-i dau altceva. Persoana aceea tot diploma aia o prezintă, nu se schimbă nimic în această situaţie.” (expert instituţie publică) “Adică, am apelat la oficiile de pe lângă prefecturi care aplică apostila - sunt doar câteva judeţe momentan - să strângă documentele. În momentul în care persoana vine să-şi ia apostila, îi opresc documentele, le trimit la noi – trimiterea se face prin poşta militară şi, deci, în principiu, nu există posibilitatea să se rătăcească originalele. Vin la noi, se aplică viza, le trimitem înapoi la prefectură, se pune şi apostila, persoana vine să-şi ia documentele.” (expert instituţie publică)

După trei ani de la aderarea României la Uniunea Europeană au rămas pe piaţa selecţiei forţei de muncă pentru străinătate un număr de aproape 1600 de agenţii de plasare, care trebuie să respecte o legislaţie anterioară aderării. Din acest punct de vedere, se pare că există, cel puţin din perspectiva experţilor intervievaţi, o „rămânere în urmă” a principalelor repere legislative din domeniu faţă de evoluţia pieţei muncii, cu deosebire a celor vizând dimensiunea mobilităţii forţei de muncă şi serviciile de mediere a muncii.

„Poate că, în direcţia asta, legislaţia privind firmele private de mediere ar trebui modificată (...) şi aici chiar nu suntem aliniaţi la UE – pentru că firmele de recrutare nu au voie să perceapă comision de la viitorul angajat, în baza unei convenţii care nu este ratificată. Conform legislaţiei noastre interne, Legea 156/2000, ei pot face acest lucru.” (expert organizaţie neguvernamentală) “Serviciul public de ocupare are aceleaşi atribuţii, iar din punctul de vedere al migraţiei, în spaţiul economic european există reţeaua EURES – reţeaua serviciilor publice de ocupare, creată la nivelul Comisiei Europene pentru a facilita şi a legaliza migraţia în scop de muncă.” (expert instituţie publică)

Experţii intervievaţi pe problema mecanismelor şi a instituţiilor de mediere pentru munca în străinătate susţin necesitatea alinierii spaţiului românesc la abordările europene, potrivit cărora relaţia directă de plată trebuie să se instituţionalizeze între angajator şi firma de mediere. În această logică, muncitorul care face demersuri pentru obţinerea unui loc de muncă în străinătate nu intră în relaţii financiare cu firma de mediere, aşa cum se întâmplă în România, unde firmele percep un tarif muncitorilor pentru care prestează servicii de mediere.

„Nu, ştiţi că a existat Oficiul Român al Migraţiei Forţei de Muncă, oficiu care se ocupa cu aceeaşi problematică ca agenţii de plasare şi selecţie a forţei de muncă. Românii erau tentaţi să se ducă prin intermediul Oficiului, pentru că era vorba de stat, prin girul guvernului, se implicau şi guvernele altor ţări. Românii sunt tentaţi să se ducă acolo pentru că le oferea un lucru mai sigur. A funcţionat câţiva ani buni cu rezultate foarte bune. Mai erau reclamaţii, dar pentru firmele care nu le mai dădeau banii. ORMFM avea două componente - emigraţie şi eliberarea permiselor de muncă. La un moment, dat a fost desfiinţată instituţia, componenta de permise fiind preluată de ORI şi agenţia de plasare a fost preluată de Şomaj. Agenţii erau supăraţi că le iau contractele. Cred că a fost o idee foarte bună şi mult mai sigură. Zona comercială trebuie să fie şi ea deschisă, dar era preferat de acest sentiment de siguranţă. Pentru că mai era un aspect pe care cetăţenii nu îl sesizau. Ei, în realitate, achitau către firmele de plasare un tarif care nu se regăsea în contractele de mediere, suma fiind aici mai mare, luată

5.3. Instituţiile publice şi plasarea forţei de muncă în străinătate


- 66 -

pe diferite căi. Cred că până la urmă nu pot să îngrădesc activitatea agenţilor economici. Tarifele care erau luate... Am făcut controale cu poliţia economică. Se semna un contract civil care nu era în domeniul Inspecţiei. Exista un model-cadru de contract de mediere, iar condiţiile minimale erau stabilite acolo. Acest contract face vorbire de plata tarifelor de mediere: dacă într-un termen de... (durata de valabilitate a contractului), obligaţia contractului nu era asigurată, agentul se obliga să îi dea un procent x% din tariful de mediere achitat. Chiar aşa zice şi legea, agentul de ocupare trebuie să restituie anumite procente solicitantului dacă nu îi găseşte un loc de muncă corespunzător pe perioada contractului sau dacă solicitantul se retrage. Să zicem că ei aveau 100 de euro tariful de mediere. Şi aveau, să zicem, 30% dacă nu îţi găsesc un loc de muncă pe durata contractului de mediere şi atât la sută dacă tu denunţi contractul înainte ca acesta să expire. Uneori, pe aceste procente, agenţii treceau liniuţe sau treceau nişte procente infime. Şi atunci, după expirarea duratei de valabilitate a contractului, dacă nu îi găseau un loc de muncă, îi dădeau zero înapoi. Îi dădeau un leu şi atunci începeau să curgă reclamaţiile. Partea cea mai interesantă era când agenţiile cereau garanţii – partea cu garanţiile, că îţi iau casa dacă nu ai să îmi plăteşti. Alte cazuri, instituiau administratorii firmelor ca persoane fizice un gaj, deci nu puteai să acuzi societatea că a instituit şi obligaţii şi gajuri şi garanţii, ceea ce legea interzicea. Era o garanţie făcută într-o bancă de 300 de euro, 3000 de euro şi dacă nu avea să îi dea banii înapoi, gira cu casa ori cu cine ştie ce.” (expert instituţie publică) “Întâi de toate, prin modificare legislativă – practic să nu-i mai permită firmei de recutare să ia, sub o formă sau alta, bani de la viitorul angajat, să nu mai ia acel comision de mediere. Atunci nu ar mai fi goana după cât mai mulţi clienţi, pentru că dacă nu iei din start nişte bani omului nu ai niciun interes să-l iei de acasă şi să-l trimiţi. Dar aşa îi spui că îi oferi loc de muncă şi îl iei de acasă şi el îţi dă comisionul.” (expert independent)

Agenţiile guvernamentale din domeniu sunt cele care pun în practică, în modul cel mai concret cu putinţă, politica statului nostru în ceea ce priveşte migraţia şi mobilitatea muncitorilor români: Portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă (EURES) la nivel european şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) îndeplinindu-şi obiectivele prin Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Experţii care lucrează în aceste instituţii sunt cei care cunosc cel mai bine situaţiile cu care se confruntă muncitorii români, ce modificări legislative ar trebui făcute, ce mecanisme ar trebui create sau modificate pentru a optimiza întregul proces.

“Serviciile noastre sunt complet gratuite în medierea muncii, în informare şi în consiliere, problema probabil că este, aşa cum o văd eu, după experienţa pe care o am de când lucrez în cadrul acestui department, că noi suntem cei care-i mai spunem: nu pleca dacă nu ştii aia, dacă nu ai aia, dacă nu ştiu ce, ca să nu întâmpini probleme.” (expert instituţie publică)

Dar gratuitatea prestaţiilor în domeniul medierii muncii nu este un atuu decisiv. Fiind motivate de profit, agenţiile private pot fi văzute ca fiind mai eficiente în activitatea lor, deoarece interesul de a găsi o persoană potrivită pentru ocuparea unui loc de muncă disponibil este un câştig real pentru agenţie; de asemenea, acestea pot deveni o plasă de siguranţă în cazul în care oferta agenţiilor guvernamentale nu se ridică la nivelul aşteptărilor persoanelor aflate în căutare de muncă.

“Aţi văzut şi la televizor – a venit la poartă şi mi-a spus, deci a venit la poarta mea şi mi-a spus că-mi oferă loc de muncă, că îmi dă atât salariu, îmi face, astea sunt condiţiile, nu ştiu ce. Pe când noi nu ne ducem la poarta omului. Noi ne ducem la poarta lui doar cu mesajul «uite, vino la Agenţie şi te înscrie», dar nu-i spun din start că-i ofer locul de muncă cu 300 de euro, decât dacă vii să stăm de vorbă şi dacă el corespunde acelui loc de muncă.” (expert instituţie publică) “Atunci când pleacă pe un loc de muncă mediat de Agenţie, deja se duce la un lucru cunoscut – ştie la ce loc de muncă se duce, ştie că are o finalitate. Chiar dacă întâmpină probleme acolo, ne poate aviza fie pe noi, fie autorităţile din statul respectiv şi problemele se pot remedia, de cele mai multe ori se remediază.” (expert instituţie publică)

5.3.1. Agenţiile guvernamentale de mediere a forţei de muncă în străinătate


- 67 -

Liberalizarea medierii muncii a relevat, în unele situaţii, existenţa unui deficit de normare a acestui domeniu. Unii migranţi români în scop de muncă preferă instituţiile statului, şi nu instituţiile pieţei libere (oricare va fi fiind înţelesul acestui termen în realitatea social-economică românească), în vreme ce alţii apelează îndeosebi la variantele private de mediere, cu toate riscurile pe care, câteodată, le implică acest lucru.

“ANOFM nu este singurul operator pe piaţa muncii. Nu trebuie să vină acum cetăţeanul numai la noi să se înregistreze şi să-şi caute un loc de muncă, ci se poate duce la oricare operator, la un agent de muncă ce este înscris la Inspecţia Muncii şi are ca obiect de activitate medierea muncii sau plasarea pe piaţa forţei de muncă în străinătate a cetăţenilor.” (expert instituţie publică)

Nu există o competiţie propriu-zisă între firmele de mediere şi Agenţiile de ocupare a forţei de muncă, cel puţin în măsura în care obiectivele activităţii lor sunt diferite. În primul caz, este vorba de a realiza profit, în vreme ce în cel de-al doilea statul asigură un serviciu public la un anumit standard. Pe de altă parte însă, capitalul de recunoaştere a rezultatelor muncii, în termeni de capital simbolic mai curând, pare a fi cu precădere urmărit de serviciul public. Explicaţia o găsim în comentariile cu privire la resursele suplimentare pe care statul român trebuie să le aloce pentru a „îndrepta” greşelile realizate – voit sau nu – de firmele de mediere.

„(...) începând cu 2007-2008, liberalizându-se şi piaţa forţei de muncă, ei nu s-au prea mai dus la agenţii de ocupare, nu au curs nici sesizările, deşi sunt controale pe agenţii de ocupare. Dar majoritatea controalelor pe care le făceam atunci erau ca urmare a sesizărilor. Curgeau sesizările la registatură cu oameni înşelaţi, dezamăgiţi. Văd din situaţiile trimestriale pe care sunt obligaţi să le dea inspectoratelor şi numărul este redus. (...) La momentul acesta, 2009, la nivelul întregii ţări sunt înregistraţi 1591 de agenţi de ocupare a forţei de muncă, dintre care nu ştiu câţi mai desfăşoară efectiv activitatea de selecţie şi plasare. Au pierdut foarte multe contracte, au pierdut foarte mulţi solicitanţi, oamenii plecând acum singuri în străinătate, nemaiavând nevoie de această intermediere.” (expert instituţie publică) „Nu ştiu dacă ar trebui abrogată, ar trebui modificată şi adaptată la realitatea europeană. Pe de altă parte, ar trebui să ţinem cont de faptul ca această lege instituie cadrul legal pentru cetăţenii români care desfaşoară activităţi în străinătate nu numai în UE, ci şi în Japonia, de exemplu, care nu e în UE; am avut agenţi care au plasat forţă de muncă numai în Japonia, dansatoare, şi au trăit ani de zile numai din asta. Şi am avut o fluctuaţie foarte mare, persoane foarte multe plasate.” (expert instituţie publică) „Dar nu trebuie încondeiată toată activitatea de mediere a agenţilor privaţi de recrutare. Sunt state în UE în care serviciul public de ocupare are o relaţie foarte bună cu agenţii privaţi de recrutare, pentru că aceştia vin la mine, la serviciul public, şi-şi oferă locurile de muncă vacante în ideea că eu îi dau credibilitate. Eu îi dau credibilitatea că poate să aibă încredere în el, deci sunt firme mari. Vă dau exemplul Germaniei, care foloseşte aceste servicii, dar şi Suedia, Norvegia, deci state care folosesc...” (expert independent) „Sunt state şi în special state nou aderate, fostele state comuniste, în care relaţia nu este deloc bună, ba chiar potrivnică din aceleaşi considerente înfăţişate mai înainte – că nu este o activitate foarte legală şi pentru că sunt foarte multe persoane care au avut de suferit de pe urma acestui lucru. Dar încă o dată vreau să subliniez că modul de recrutare prin firmele private nu este un lucru rău, dar trebuie foarte bine legiferat.” (expert instituţie publică) „Ele, teoretic, trebuie să încheie un contract de mediere, trebuie să încheie un contract de muncă pe care să-l înregistreze la inspecţia muncii, este Legea 156/2002, privind protecţia drepturilor lucrătorilor români în străinătate. Are o serie de modificări, nu este un cadru normativ extrem de rigid, care să limiteze strict activitatea, însă chiar şi în această situaţie în care putem să zicem cadrul legislativ nu acoperă în totalitate problemele care apar, pe de altă parte naivitatea oamenilor care apelează la astfel de firme este infinită.” (expert independent)

5.3.2. Firmele private de mediere a muncii


- 68 -

Există strategii individuale aplicate de către migranţii români pentru „securizarea” alegerii făcute, în ceea ce priveşte destinaţia/locul de muncă ales în UE, în cadrul generos al mobilităţii forţei de muncă. Mai mulţi jucători participă pe piaţa medierii forţei de muncă, iar instituţiile statului asigură doar o parte din necesarul de informaţie şi expertiză al acestui domeniu. Firmele private şi diversele organizaţii neguvernamentale ori internaţionale sunt jucători importanţi. Afectează această stare de lucruri abordarea instituţională românească? Cu siguranţă da! Revin în discuţie, iar şi iar, deficitul de normare a comportamentului agenţiilor de mediere, un flux informaţional inadecvat între piaţa muncii, pe de o parte, şi agenţii de mediere (privaţi sau de stat) pe de altă parte, fapt ce are ca rezultat neechivalenţa evidentă în asumarea răspunderii agenţilor de recrutare privaţi versus cei publici. În vreme ce primii nu au constrângeri semnificative în a-şi asuma rezultatele – bune sau rele – ale medierii realizate, agenţiile publice trebuie să aloce resurse suplimentare pentru a acoperi acest „deficit de responsabilitate” a agenţilor privaţi din domeniu. Cum ar putea fi rezolvată această problemă? Sugestia directă a experţilor intervievaţi este că alinierea reglementărilor din domeniu la standardul existent pe piaţa muncii europene ar elimina acest tip de experienţe de multe ori traumatizante pentru migranţi.

„Adică omul ar pleca în continuare, dar vrea să aibă mai multă siguranţă că nu bâjbâie pe acolo şi atunci se dezvoltă foarte mult partea aceasta care a început - şi este foarte important. Pe partea Ministerului Muncii, el ca minister cu facilităţile pe care le are de a trimite prin contractele Ministerului Muncii români în străinătate, cât şi a contactelor pe care le are cu diferite agenţii de recrutare a forţei de muncă. Sunt lucruri foarte importante. Adică oamenii preferă, a trecut vremea când erau păcăliţi de fel de fel de agenţii de recrutare a forţei de muncă, le luau banii şi îi lăsau cu ochii în soare, ori fără job acolo unde ajungeau ori chiar fără bani aici în ţară, dispăreau. S-au oficializat, s-au întărit, au devenit firme mult mai serioase, cu mai mulţi angajatori, cu mai multă forţă, cu mai multă credibilitate şi atunci în sensul acesta se schimbă structura celor care pleacă. Apelează la sisteme oficiale. Se pleca de voie bună. A plecat fratele, ia şi sora. A plecat sora, ia şi copiii, că au terminat liceul, să muncească şi ei. Să vină şi mama că poate să dea şi ea cu o mătură printr-un restaurant. A cam trecut.” (expert instituţie publică)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) este preocupată încă din 2009 de instituirea unor reguli cu valoare juridică în privinţa identificării şi monitorizării copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi pentru muncă în străinătate101. Propunerea pe care o face aceasta este ca instituţia centrală în reţeaua care gestionează problematica socială enunţată, consecinţă a fenomenului migraţiei, să fie autorităţile locale.

„Pe de-o parte, identificarea tuturor…vorbesc din punctul de vedere al copiilor, în cadrul fenomenului strict legat de copii. Deci, pe de-o parte, să acopere identificarea tuturor copiilor, da, care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar pe de altă parte monitorizarea situaţiei lor. Şi monitorizarea şi evaluarea ar trebui şi în propunerea respectivă chiar aşa este prevăzută, să fie în sarcina comunităţilor locale.”(expert instituţie publică)

Implementarea unui astfel de proiect este fundamental legată de serviciile de educaţie la nivelul comunităţilor locale, demers în absenţa căruia orice astfel de proiect este o utopie102. În condiţiile în care administraţia locală are deja atribuită legal sarcina de monitorizare prin departamentele de servicii sociale la nivel local, legate de primării, propunerea de cooperare inter-instituţională capătă următoarea formulă:

101 Universul Familiei, “Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au primit cadou de la Senat o lege”, 30 iunie 2009 http://www.universulfamiliei.com/juridic-f68/lege-pt-copii-cu-parintii-plecati-in-strainatate-t1109.htm, accesat la 13 aprilie 2010 102 Proiectul reglementează şi implicarea cadrelor didactice în monitorizarea situaţiei copilului ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

5.4. Copiii migranţilor români pentru muncă


- 69 -

„Deci, implementarea este strict legată de sprijinul serviciilor de educaţie. Deci, fără educaţie, fără unităţile şcolare, cu greu vom reuşi să identificăm toţi copiii. Deci, va trebui să fie o colaborare foarte bună între unităţile de învăţamânt şi serviciile sociale de la nivel local. Identificarea să o facă în primul rând, pentru copiii de vârstă şcolară, unităţile şcolare, iar urmărirea şi monitorizarea copiilor să o facă serviciile sociale de la nivel local, respectiv, serviciile publice de asistenţă socială.” (expert instituţie publică)

Propunerea de iniţiativă juridică este şi mai interesantă sub aspectul utilităţii, în condiţiile în care, pentru a evita încălcarea dreptului de liberă circulaţie şi cozile imense de la graniţă, înregistrările plecărilor părinţilor trebuie să se facă la primărie, şi nu la ieşirea din ţară. Potrivit propunerii legislative, cetăţenii români care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă în străinătate au obligaţia de a notifica Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) al primăriei de la domiciliu cu privire la intenţia de a pleca la muncă în străinătate cu 40 de zile înainte de a părăsi domiciliul stabil. Textul prevede obligativitatea nominalizării persoanei în a cărei întreţinere şi îngrijire rămân copiii. În cazul nerespectării acestei noi prevederi legislative, părinţii care îşi lasă copiii în voia sorţii vor fi amendaţi cu o sumă de la 2.500 la 10.000 de lei. Serviciul Public de Asistenţă Socială, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al Consiliilor Locale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, precum şi Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a întocmi lunar rapoarte de evaluare pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi aflaţi în grija persoanelor nominalizate. Dacă în urma raportului se constată că dezvoltarea minorului este pusă în pericol, atunci se anunţă Direcţia Generală de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului, copilul putând fi mutat într-un centru de plasament. Propunerea legislativă prevede că primăriile au obligaţia de a monitoriza părinţii care intenţionează să plece la muncă în străinătate şi de a organiza, prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS), de două ori pe an, campanii de informare a părinţilor103. Experţii în monitorizarea şi evaluarea situaţiilor copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate pentru muncă apreciază, de regulă, că această categorie de copii români se află în afara serviciilor reale de protecţie socială. O primă soluţie pentru a evita creşterea numărului celor ce beneficiază de protecţie socială nejustificată ar fi monitorizarea şi sprijinirea acestora imediat ce apare o asemenea situaţie:

„Majoritatea se află la rude, cea mai mare parte a copiilor este îngrijită de rude, fără o măsură de protecţie şi susţinem că nu se impune stabilirea unei măsuri de protecţie, pentru că ar fi cumva o creştere a numărului de copii care sunt în sistemul de protecţie nejustificată. Recunoaştem, suntem de acord că este o categorie expusă riscului de separare, prezintă un risc mult mai mare decât un copil care este în familie. Şi tocmai ăsta este motivul pentru care se impune monitorizarea constantă a situaţiei lor şi în orice moment serviciile sociale şi educaţia să intervină pentru a sprijini copilul.” (expert organizaţie neguvernamentală)

Pe de altă parte, este foarte important să deschidem şi discuţia despre ce se întâmplă cu copiii care deja sunt plecaţi împreună cu părinţii lor în străinătate. Ce face statul român pentru aceştia? Ce servicii le asigură? Ce relevanţă are sistemul de învăţământ românesc pentru aceştia şi ce proiecte concrete propune statul român pentru „recuperarea” acestei resurse extrem de preţioase? Ca şi în cazul copiilor rămaşi acasă în grija rudelor după plecarea părinţilor la muncă în străinătate, se pare că şi aici statul va fi reactiv şi va desfăşura proiecte concrete doar după ce efectele fenomenului vor fi fost deja extrem de vizibile pentru toată lumea.

103 MediaFax, “Sute de mii de copii români au fost abandonaţi de părinţii plecaţi în străinătate”, 11 octombrie 2010, http://www.mediafax.ro/social/sute-de-mii-de-copii-romani-au-fost-abandonati-de-parintii-plecati-in-strainatate-7465265/, accesat la 13 octombrie 2010.


- 70 -

Copiii plecaţi cu părinţii în străinătate reprezintă o realitate foarte puţin cunoscută la nivel decizional central şi, din acest motiv, deşi rezultatele diverselor studii indică această necesitate, nu pot fi întemeiate (încă) politici publice naţionale coerente în acest domeniu104. În prima jumătate a anului 2007, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului indica un număr de 82.464 copii cu părinţi plecaţi în străinătate. Se apreciază că 16-18% dintre elevii de gimnaziu aveau cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copiilor avertiza că, ţinând cont de faptul că un milion de copii sunt înscrişi în ciclul gimnazial, ar însemna că 170.000 de elevi au părinţi migranţi, din care 35.000 au ambii părinţi plecaţi, 55.000 au doar mama plecată şi 80.000 au doar tatăl plecat în străinătate. Cifra ar putea fi însă şi mai mare dacă am ţine cont de faptul că există familii de migranţi cu mai mulţi copii105.

„Potrivit organizaţiei italiene L'Albero della Vita, care citează date ale UNICEF, peste 350.000 de copii din România trăiesc fără unul sau ambii părinţi, care sunt plecaţi la muncă în străinătate. Cei 350.000 de copii reprezintă circa 9% din numărul total de 3,9 milioane de copii din România, dintre care jumătate sunt în mediul rural şi jumătate în mediul urban. Ţinând cont că numărul persoanelor care au plecat la muncă în străinătate din mediul rural este mai mare, rezultă că circa 15% din copiii din mediul rural cresc fără unul sau ambii părinţi, adică unul din şapte copii. Aproximativ 7% dintre copiii români cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani sunt afectaţi de fenomenul plecării unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate. În afara celor 350.000 de copii abandonaţi de părinţi, alţi 400.000 de minori români s-au confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu problema lipsei părinţilor. Astfel, în total, din cei aproximativ cinci milioane de copii români, 750.000 au fost afectaţi mai mult sau mai puţin de plecarea unuia sau a ambilor părinţi în străinătate. În momentul de faţă, există 157.000 de copii români ai căror taţi sunt plecaţi în străinătate, 67.000 care trăiesc fără mamele care au emigrat şi 126.000 ai căror părinţi sunt plecaţi din România. În plus, jumătate dintre aceşti copii sunt mai mici de 10 ani. Conform organizaţiei italiene, în prezent, patru milioane de români se află în alte ţări, dintre care 796.477 sunt înregistraţi oficial în Italia. Astfel, 15% dintre familiile din România au cel puţin un membru plecat în străinătate. Dacă tatăl este plecat în străinătate, în 21% din cazuri copiii nu îl văd între doi sau patru ani, iar 28% pentru perioade mai lungi. 31% dintre românii care au plecat la muncă în străinătate recunosc că situaţia familiei nu s-a îmbunătăţit datorită banilor trimişi după plecare.”

În momentul de faţă, monitorizarea şi susţinerea copiilor rămaşi acasă este, dacă nu inexistentă, cel puţin deficitară. Acest tip de serviciu nu este implementat pentru că nu există nicio cooperare inter-instituţională la diferitele niveluri ale autorităţii publice, ceea ce generează lipsa de date reale pentru evaluarea situaţiilor acestei categorii de copii.

“...din cele peste 3.200 de comune sunt…şi unele care colaborează, dar puţine. (…) Nu avem situaţia lor exactă, pentru că nu există la nivel local. Deci noi, în general, colectăm datele primite prin intermediul instituţiilor de asistenţă socială, care funcţionează la nivel de judeţ, de la nivel local. Deci, noi suntem la nivel central. La nivel de judeţ e direcţia care colectează de la nivel de primării. Or, nefiind disponibile la nivel de primării, nici ele nu ajung la nivelul direcţiilor.” (expert instituţie publică)

Instituţia sancţiunii în domeniul neîndeplinirii sarcinilor la nivel social de către autorităţile publice, la nivel local şi central, lipseşte.

“Dacă un serviciu public de asistenţă socială nu-şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de actele normative existente nu păţeşte nimic. Şi atunci, pe bună dreptate, nu are niciun interes, pentru că e mult mai tentant să facă alte activităţi unde este pasibil de o amendă sau alte sancţiuni decât să se implice pe partea socială.” (expert independent)

104 Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice (2009) Riscuri şi inechităţi sociale în România, pp. 277, http://www.teologia-sociala.ro/images/stories/ biblioteca_ digitala/ documente/romania_ sociala/evolutia_demografica/cparsd_raportul-riscuri-si-inechitati-sociale-in-romania-septembrie-2009.pdf 105 Confederaţia Caritas România, Caritas Italiana (2010) Românii din Italia între respingere şi acceptare, pp. 75, Roma: Editura Sinos


- 71 -

Protecţia juridică pentru copilul rămas acasă este slabă şi deficitară, în condiţiile în care autorităţile publice nu îşi fac treaba la timp. Pentru a evita o astfel de situaţie, ca măsură suplimentară de protecţie a copilului, este necesară introducerea unei sancţiuni pentru autorităţile publice care nu intervin în timp util pentru protecţia drepturilor copiilor ai căror părinţi au plecat în străinătate pentru muncă. Situaţia este cu atât mai urgentă cu cât sectorul societăţii civile pentru acest domeniu de protecţie socială nu este suficient de dezvoltat în Romania, ceea ce face ca acest tip de vulnerabilitate să devină cu atât mai important pentru cei care se ocupă de monitorizarea şi protecţia drepturilor copiilor din România şi care trebuie să vegheze la interesul superior al copilului.

“Da, se doreşte instituirea unui mecanism foarte clar de monitorizare, pentru că aici mai este un aspect care trebuie avut în vedere. Reprezentarea copilului în perioada plecării părinţilor în străinătate. Să sperăm că noul cod civil soluţionează situaţia. Pentru că părintele pleacă şi copilul rămâne aici fără o măsură de protecţie şi oarecum reprezentarea sa rămâne în aer, nu-l reprezintă nimeni pe copil. Şi acesta este un alt aspect care într-adevăr este avut în vedere. Strict pe partea aceasta de monitorizare, dacă SPAS-ul nu îşi îndeplineşte atribuţiile, atunci să fie prevăzută o sancţiune pentru reprezentantul instituţiei de la nivel local.” (expert organizaţie neguvernamentală)

Găsirea unei soluţii nu poate fi lăsată exclusiv în responsabilitatea sectorului neguvernamental, implicarea autorităţilor publice este esenţială.

“În primul rând ar trebui să se implice autorităţile locale şi autorităţile locale pot fi sprijinite de ONG-uri, dar n-ar fi suficientă implicarea ONG-urilor. Fără autorităţile locale, problema rămâne.” (expert independent)

Complexitatea fenomenului reprezentat de migraţie este dată nu doar de structura, dimensiunea, natura conţinuturilor sau a tipologiilor de probleme implicate de acesta. Migraţia este un fenomen transectorial, iar experţii măsurării macrofenomenelor ne atrag atenţia că la aceste categorii de dificultăţi se asociază o alta, nu mai puţin importantă: dificultatea în obţinerea de date statistice clare, precise privind mobilitatea socială de acest tip. Instituţiile specifice româneşti recunosc problemele evaluării şi măsurării acestui macrofenomen, în condiţiile în care nu există instituţii în nicio altă ţară europeană care să deţină date rezonabil de precise privind magnitudinea unui fenomen precum migraţia, în general, şi migraţia pentru muncă, în particular.

“Vine unul la noi, îl mediem, îi găsim un loc de muncă, pleacă, dar eu nu ştiu dacă a plecat sau nu a plecat. El nu anunţă pentru că nu există obligativitate, iar libertatea, orice demers în sensul ăsta să punem o limită de aici până aici, este preluată ca o împiedicare a liberei circulaţii. Plus că eu pot să afişez că locul ăla de muncă, al nostru, este dintr-un serviciu public de ocupare. El îl vede pe internet, îl accesează, face aplicaţia, trimite la angajator şi eu nu ştiu asta, nu am de unde să ştiu.” (expert instituţie publică)

Experţii în macroanaliza fenomenului migraţiei afirmă că ceea ce se poate şti cu siguranţă despre amploarea şi structura fenomenului este direct legat de intrările şi ieşirile înregistrate oficial. Astfel, cetăţenii care intră în categoria de mobilitate socială numită migraţie permanentă sunt obligaţi să se înregistreze la autorităţile publice, ei reprezentând singura sursă de date reale despre fenomenul migraţiei.

„Ceea ce avem noi disponibil aici şi oricând putem accesa date de la alte institute sau din bazele de date se referă la migraţia permanentă. Asta e bine de precizat de la început, pentru că, în general, cadrul legislativ românesc începe cu acesta, fie că este pentru imigrant, fie că este pentru emigrant. Aceasta înseamnă că, permanent, un cetăţean român îşi stabileşte la cerere domiciliul în altă ţară. Având domiciliul în altă ţară, este scos din evidenţa populaţiei, a Ministerului de Interne şi din punctul

5.5. Magia cifrelor şi relativitatea procentelor în măsurarea fenomenului migraţiei


- 72 -

nostru de vedere, demografic, îl scădem din populaţie. Un cetăţean străin care vine şi cere domiciliu stabil în România, conform cadrului legislativ românesc, este preluat în evidenţa populaţiei de către MI şi este adăugat la populaţia României. Cu aceste două categorii de migranţi şi cifre lucrează în prezent statistica, numai cu acestea, în mod oficial, pe bază de înregistrări individuale primite de la Ministerul de Interne, pe care le prelucrăm în scopuri demografice şi pentru populaţie şi stabilim acel sold al populaţiei datorat migraţiei externe care se adaugă la sporul natural al populaţiei, ca să ştim la cât a ajuns populaţia la momentele de referinţă, care la noi sunt 1 ianuarie şi 1 iulie.” (expert instituţie publică)

Migraţia temporară reprezintă o categorie de mobilitate socială cu care instituţiile de înregistrare, monitorizare şi prelucrare statistică a fenomenelor sociale din diferite ţări au probleme serioase. Ca parte a libertăţii de circulaţie a forţei de muncă, acest tip de mobilitate socială ridică probleme complexe la nivel de monitorizare nu doar pentru România, ci pentru autorităţile publice ale oricărui stat european care participă la fenomenul de schimb de informaţii cu privire la mobilitatea socială de tip migraţie temporară106. Institutele de statistică sunt ajutate uneori şi de mass-media, care preiau informaţii şi oferă date ce pot fi urmărite de acestea prin apelare directă a instituţiilor omoloage din alte ţări. Migraţia pentru muncă, în calitate de tip special de mobilitate socială în Europa, este departe de a intra sub un control de un anume fel. Nu poţi controla ca sistem de autorităţi publice sau instituţii ale societăţii civile ceea ce nu cunoşti.

„Cei care merg şi se stabilesc cu domiciliu îi ştim exact în înregistrări individuale, nu este nicio problemă, la fel şi la străinii care vin şi la străinii care vin să stea temporar, MI are pentru fiecare un permis de rezidenţă de o anumită durată, de un anumit scop. Ceea ce nu se ştie este câţi români pleacă în afară, când pleacă, cât stau, când se întorc, ce joburi au făcut pe acolo. Astfel, noi încercăm de la institutele de statistică unde concentrarea de români este mai mare, să aflăm, fie din datele lor, fie din comunicatele de presă pe care le fac ei, câteva detalii, cel puţin despre numărul lor. Şi numărul este impresionant, adică trece bine de un milion de persoane. E vorba de un stoc de români la ora actuală care sunt prezenţi în alte ţări pentru diferite scopuri, dar principalul este pentru lucru, numărul trecând de un milion de persoane, exceptându-le pe cele care vor să se stabilească definitiv. Au plecat peste graniţă cu facilităţile pe care le au la ora actuală, fie cu buletin, fie cu o viză, ei nu au obligaţia să se înregistreze cu sutele de mii la graniţă, unde se duc, ce fac, când se întorc şi pe unde vin şi lucrul acesta e dificil de stabilit, dar sursa rămâne aceasta: alte institute de statistică care, la rândul lor, ştiu cum ştim şi noi câţi străini avem în România, cât stau şi ce fac, aşa au şi ei, iar noi ne uităm la partea de străini români în Italia, în Spania, în mod special, pentru că mai sunt şi în Germania, în Anglia, unde numărul lor nu este atât de impresionant, sute de mii faţă de zeci de mii. Iar acest fenomen nu poate fi gestionat decât în felul aceasta, informându-te din altă parte orientativ, dar pentru calcule demografice pure şi pentru populaţie, ne-ar trebui pentru 700.000, 700.000 de înregistrări, aşa cum am pentru deplasările permanente. Aşa ceva nu este posibil, din câte ştiu, iar legislaţia românească nici nu poate să atace o astfel de problemă de obligativitate de a fi înregistrat undeva absolut cu toate aceste informaţii, fie pe partea de administraţie locală, fie pe partea de administraţie de graniţă, lucrurile ar fi mult prea complicate.” (expert instituţie publică)

Dificultatea estimării numărului real al muncitorilor români din străinătate rezidă în lipsa unui mecanism de cooperare inter-instituţională pentru acest domeniu.

„Deci, undeva în sfera migraţiei pe care o gestionăm noi, se referă exclusiv la cea cu migraţie definitivă, iar partea cealaltă, temporară, libera circulaţie cu scop de muncă sau alte scopuri, acestea doar informative deocamdată, din ceea ce ne pot furniza pentru imigranţi MI, pentru emigranţii noştri alte institute de statistică europene unde ne documentăm din când în când ca să vedem care este numărul românilor care lucrează în afară şi care merg cu alt regim decât schimbarea de domiciliu. (…) La emigrarea temporară ne mai ajută uneori şi media, care, uitaţi, avem un model, nu e chiar recent, dar ne informează că aproximativ 772.000 sunt rezidenţi în Italia, ocupând primul loc în rândul

106 Ca măsură ce poate avea ca finalitate un astfel de obiectiv vezi şi Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice (2009), p. 281:“Optimizarea fluxurilor de informaţie referitoare la pieţele de muncă din economiile corelate ale ţărilor care implică fluxuri de migraţie din România şi, în viitor, spre România astfel încât migranţii şi potenţialii migranţi să cunoască cu costuri minime şi pe surse credibile oferte şi condiţii de ocupare.”


- 73 -

emigranţilor aflaţi în peninsulă. Ceva de genul acesta se regăseşte şi pentru Spania; şi bineînţeles că dintr-odată ne focalizăm asupra ţărilor unde concentrarea de români care se află rezidenţi acolo; nu spune aici dacă definitive sau temporare, oricum rămân în jur de 700.000 temporar şi mai puţini permanent. Mai aflăm informaţii despre acea mişcare migratorie care se referă la mişcarea cetăţenilor români în alte ţări în scop de lucru, dar nu avem nici noi controlul, nici MI, nici Externele, în mod deosebit riguros, constant şi sigur numărul aceasta. Preluăm nişte informaţii publicate de alte institute de statistică, care, bineînţeles, la rândul lor preiau de la Ministerul de Interne al Italiei sau Ministerul Muncii al Italiei şi dau nişte cifre care ajung la un nivel anume, nu ştiu dacă este cifra exactă.” (expert instituţie publică)

Potrivit declaraţiilor Cristinei Arigho, purtător de cuvânt al Departamentului de Ocupare, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul Comisiei Europene107: „2,1 milioane de români lucrează în spaţiul UE, majoritatea în Italia (890.000), Spania (825.000) şi Germania (110.000)». Restul de 275.000 de români incluşi în statisticile oficiale lucrează în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Suedia şi Marea Britanie.” Este extrem de complicat să investighezi la nivelul tuturor institutelor de statistică din cele 27 de ţări europene care este numărul estimat al românilor aflaţi pe teritoriul statului respectiv. Astfel de date sunt foarte greu de obţinut, nicio instituţie de analiză sau prognoză neasumându-şi riscul producerii unor date despre un fenomen care nu poate fi măsurat decât la nivel de tendinţă:

„Să întrebi câţi români sunt la 27 de ţări europene, în primul rând, sunt convins că în afară de cele două institute de statistică, 3-4 cel mult au date unde se găsesc şi românii defalcaţi. E adevărat că aceastea două împreună, din acest motiv ne-am şi concentrat pe Spania şi Italia, ajung la 1.400.000 de rezidenţi. E destul. La un moment dat, acestea se referă la numărul de la sfârşitul anului 2008.” (expert instituţie publică)

Este adevărat, datele concret empirice reale privind mobilitatea socială pentru muncă, de exemplu, sau cele referitoare la migraţie ilegală nu pot fi controlate în niciun fel, adăugând la aceste probleme inclusiv inerţia birocratică a tuturor instituţiilor care operează cu date statistice pe care să le ofere ca date oficiale. În aceste condiţii, ceea ce rămâne de făcut este ca politicianul sau expertul în politici publice să opereze pe tendinţe şi date statistice care pot întemeia politici sau sisteme de politici publice.

„Vă reamintesc că statistica nu e farmacie. Statistica înseamnă în primul rând să dai un nivel care să îţi dea o evoluţie. Fie creşte, fie descreşte. Asta e grija principală. Când am greşit tendinţele, atunci nu mai e statistică. Când nu ajungem la o valoare reală a cifrei pe care nu poate nimeni altcineva faţă de statistic, lucrurile se mai întâmplă destul de frecvent. Să nu uitaţi că avem cercetări statistice pe bază de rezultate pe un anumit grup, de eşantion, extindere la nivel de ţară, avem înregistrări totale în care cuprindem la recensământ 22 de milioane sau cum e cazul nostru, la statistica demografica, 1 milion de evenimente pe an. Nu pot fi lucrurile chiar, cum să vă spun, ca număr la populaţie eu mă ţin cu fruntea sus, nu îmi pierd nici născuţi, nici morţi, nici imigranţi, nici emigranţi, lucrurile se pot controla mai bine pentru că am în spate stările civile cu documente oficiale, am MI cu documente oficiale, din păcate mai puţin pentru românii care pleacă şi mai mult pentru străinii care vin şi totuşi facem o statistică mai exactă. Noi producem o cifră. Cine altcineva mai produce sau ne contestă? Vă spun cine ne contestă. De exemplu, nu în cazul statisticii demografice curente, ci a recensământului. Când la recensământ au ieşit numai 550 000 romi, cine ne-a contestat? Forurile lor care susţin că sunt de 3-4 ori mai mult, dar fără să ne prezinte o metodă sau o dovadă cât de cât, o cercetare sau altceva. Deci există şi principiul liberei declaraţii, aici şi la recensământ, în principal, nu-mi impune nimeni să spui aşa cum ai vrea şi ceea ce declară e ceea ce vrea. Cum vă spun eu acum la interviu şi ceea ce vreau eu să se înţeleagă este că statistica şi lucrurile aceastea ţin de exactitatea cifrelor. Revin la idea: cât de important ar fi dacă în

107 Mihai, A., “2,1 milioane de români lucrează în 15 state europene”, Ziarul Financiar, 27 aprilie 2011, http://www.zf.ro/analiza/2-1-milioane-de-romani-lucreaza-in-15-state-europene-8197333 , accesat la 27 aprilie 2011

5.5.1. Ce rămâne stabil într-un univers al relativităţii şi impreciziei în măsurarea migraţiei?


- 74 -

loc de cum am spus iniţial sau cum a spus prognoza şi am picat de accord că circa 1.5 milioane de români se află temporar în afara graniţelor ţării, în special cu scopul de a lucra, cea mai mare parte din ei, pentru că sunt şi la studii, sunt şi copii cu familii. Deci, cea mai mare parte, jumătate sau poate trei sferturi din ei muncesc şi restul stau acasă. Cât de importantă este o cifră exactă. Oare o politică sau o strategie, cum s-a şi pornit aici mai lesne pentru că e vorba de imigraţie şi cifrele sunt exacte; dar în legătură cu migraţia, cât de mare abatere aş putea să am într-o politică, ca să afecteze nişte măsuri? Plus că mai am susţinerea unor măsuri de politică a migraţiei din alte ţări, mai mă pot orienta şi după ei, dacă eu vă spun acum că sunt 1.670.023 de români o să-mi spuneţi că nu sunt statistician şi vreau să fac impresie. Lucrăm la cifre rotunde. Că pot spune despre populaţia României cifra exact 21.49. 655 de locuitori, pentru că lună de lună urmăresc toate intrările, câţi au venit, câţi au plecat, dintr-un judeţ într-altul şamd, dar celălalt unde îmi lipseşte informaţia cea mai important chiar despre români, ce fac? Atunci fac o estimare din ce mai aflu din altă parte. La rândul lor, celelalte institute de statistică credeţi că au cifra exactă? Au şi ei la rândul lor surse administrative din care iau aceste cifre. Aşa cum iau eu pentru străini de la MI, aşa le iau şi ei de la nu ştiu ce structuri, bănuiesc că tot de la MI. Şi atunci acelea sunt cifrele. Pe acelea se fac calculele. Pe acelea se fac la nivelul UE cu rezultate, după cum vă spuneam, după destul timp. Pentru ca după 2 ani de zile pregătesc baza de date, dar le mai trebuie cel puţin jumătate de an pentru a pregăti o publicaţie.” (expert instituţie publică)

„(…) într-adevăr, Eurostat s-a gândit la această problemă, care s-ar putea să se concretizeze într-un ajutor de instruire din partea unui specialist angajat de către Eurostat în probleme de migraţie, care să înveţe statele, de regulă, cele foste, cele central şi est-europene, să înceapă să dezvolte şi să aplice o metodă prin care să găsească acest volum de naţionali aflaţi în afara ţării prin metode statistic-matematice. Menţionam mai devreme o încercare de-a mea şi a colegilor mei, pentru care sub presiunea unei cerinţe de la un moment dat, a trebuit să dăm o cifră şi am făcut-o într-o metodă care, recunosc, era destul de empirică şi cu multe aproximări, aprecieri doar din informaţiile destul de slăbuţe pe care le aveam. V-am menţionat institutul de prognoză care a venit la rândul lui şi pe urmă acestea erau cele două pregătiri. Acum Eurostatul vrea să ne trimită şi chiar avem un plan, am şi discutat, o să avem un contact prin contact, în luna octombrie, cu expertul Eurostatului, care face un tur prin acele ţări pe care le-am menţionat, în special cele est-europene, să ne înveţe cum să facem statistic, matematic, estimarea numărului de naţionali care se află în afară. Lucrurile devin mult mai complicate acum în condiţiile în care criza afectează puţin fluxurile de trimitere, de întoarcere, inclusive şi pentru alte ţări. S-ar putea ca elementele cu care să vină expertul, metoda matematică statistic pe care vreo să o aplice să nu mai fie atât de aplicabilă în condiţiile în care întâlnim factori externi de natură fie politică, fie economic, de regulă, metodele statistic-matematice lucrează în condiţii de normalitate, stabilitate. Nu iau în calcul conjuncturile, accidentele, evenimentele majore.” (expert instituţie publică)

5.5.2. Stocuri estimate de Eurostat


- 75 -

Partea a III-a


- 76 -

Dacă pentru fenomenul de imigraţie se poate discuta despre un cadru de reglementare clar delimitat, de măsuri specifice şi instituţii, fără a face referire aici la eficienţa sau ineficienţa lor, la funcţionalitate sau disfuncţionalitate109, în ceea ce priveşte fenomenul de emigraţie110 situaţia, din acest punct de vedere, se află la polul opus. Este imposibil de identificat, la nivel naţional, cel puţin după integrarea în UE, un set de măsuri, de politici sau modalităţi de intervenţie coerente, stabile care să vizeze fenomenul de migraţie al românilor. Ceea ce poate fi menţionat aici se limitează la intermedierile contractuale pentru muncă în străinătate, întreprinse de ANOFM (atribuţie aflată în trecut la Oficiul Naţional pentru Migraţia Forţei de Muncă, instituţie la care s-a renunţat) în baza unor acorduri interstatale existente. Se cunoaşte însă că migrarea românilor pentru muncă este una predominant „clandestină”, iar acest gen de intermedieri are o pondere nesemnificativă în totalul volumului de plecări. Cu toate acestea, păstrând analiza antitetică dintre cele două fenomene, emigraţia, spre deosebire de imigraţie, se află în prim-planul agendei publice româneşti. Nu poate fi surprinzător, având în vedere că România se constituie în prezent ca ţară de emigraţie, iar numărul celor plecaţi era estimat la aproximativ 2.800.000 de persoane în 2008111. Pattern-urile de migraţie din România s-au restructurat în perioada tranziţiei la capitalism şi democraţie, conturând un nou tablou, caracterizat prin: reducerea semnificativă a navetismului ca urmare a colapsului economic şi a declinului centrelor industriale, trecerea la o preponderenţă a fluxului de migraţie urban-rural în cadrul volumului total al migraţiei interne, creşterea migraţiei externe circulatorii112. Migraţia oraş-sat îşi menţine dominaţia în structura fluxurilor de migraţie (tabel 4 şi tabel 5), remarcându-se faptul că „începând cu anul 1997, componenta urban-rurală devine, poate pentru prima dată în istoria contemporană a României, direcţia principală de migraţie”113.

1972 1982 1992 1997 2002 Rural-urban 39 63 39 23 22 Urban-rural 11 5 14 27 30 Urban-urban 17 19 24 25 26 Rural-rural 32 3 23 26 22

Tabel 4. Situaţia demografică a României în anul 2002114

Tabel 5. Structura fluxurilor de migraţie internă – rate la 1.000 de locuitori115

108 Capitolul are la bază un interviu semi-structurat cu Prof. Univ. Dr. Dumitru Sandu – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, interviu realizat în martie 2010. 109 Alexe, I. (coord.) et al. (2010) Gestionarea benefică a imigraţie în România, Fundaţia Soros România, Bucureşti. 110 Se are în vedere în principal migraţia internaţională circulatorie pentru muncă. 111 Dumitru, S. şi Alexandru, M. (2009), „Migraţia şi consecinţele sale” în Preda, M. (coord.), Riscuri şi inechităţi sociale în România, Iaşi, Editura Polirom, p. 167. 112 Sandu, D. (2003), Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării, Iaşi, Editura Polirom, p. 167. 113 Rotariu, T., Mezei, E. (1999). “Asupra unor aspecte ale migraţiei interne recente din România” în Sociologie Românească, pp. 16 114 Institutul Naţional de Statistică- Analize demografice. Situaţia demografica a României în anul 2002.

STUDIU DE CAZ: Ce avem şi ce ne mai trebuie pentru politici publice în domeniul migraţiei?108

2005 2006 2007 Rural-urban 5,1 6,3 6,8 Urban-rural 8,3 9,7 12,2 Urban-urban 6,5 8,5 8,1

Rural-rural 5,6 6,6 8,3


- 77 -

Printre schimbările înregistrate la nivelul pattern-urilor de migraţie din România, după 1990, se încadrează şi amploarea căpătată de fenomenul migraţiei116 temporare (circulatorii) internaţionale. Din punct de vedere, al intensităţii fenomenului de migraţie internaţională pentru muncă, se conturează mai multe etape: „prima etapă se încadrează în perioada 1990-1995 şi se caracterizează printr-o rată de emigrare de 5‰, cea de a doua etapă, 1996-2001 are o rată de emigrare de 6-7%, iar ultima etapă, din 2002, arată o amplificare a fenomenului, cu rate de emigrare cuprinse între 10‰ şi 28‰“117. Pentru a utiliza date actuale în descrierea intensităţii fenomenului, luăm în discuţie fluxul de migraţie către Spania:

An Total populaţie de naţionalitate română Populaţie de naţionalitate română – bărbaţi 2010 829.715 - 2009 798.892 - 2008 702.954 378.391 2007 527.019 277.958 2006 407.159 217.683 2005 317.366 173.316 2004 207.960 115.134 1996 1760 990

Tabel 6. Evoluţia populaţiei de naţionalitate română în Spania118

În prezent, grupul de imigranţi de naţionalitate română are ponderea cea mai mare în totalul populaţiei străine din Spania. Printr-un comunicat de presă, Instituto Nacional de Estadistica apreciază că numărul cetăţenilor români aflaţi în Spania a cunoscut cea mai mare creştere în 2009, comparativ cu grupuri de imigranţi de altă naţionalitate119. Privind aceste date este de remarcat totuşi următorul aspect: „Ca orice sursă de date legată de imigraţie, în special de cea cu o componentă de clandestinitate, seria utilizată este o aproximare a realităţii. Legarea înregistrărilor din registrul de populaţie de măsurile de regularizare extraordinară şi de o serie de beneficii acordate nediscriminatoriu în raport cu statutul clandestin-legal (de tipul asistenţei medicale sau dreptului la educaţie pentru copii) au sporit probabil capacitatea datelor de a reflecta dimensiunea reală a populaţiei imigrante.”120 În consecinţă, creşterea numărului de români, indicat de cifrele prezentate, poate fi urmare a unor noi veniri din România dar şi urmare a înregistrării şi intrării în legalitate a unui număr de migranţi români, aflaţi deja pe teritoriul Spaniei. Cifrele sunt însă elocvente pentru a contura o imagine generală asupra volumului evenimentelor de migraţie în cadrul fluxului orientat către Spania. De aici pornesc şi întrebările cele mai frecvente: Câţi români sunt de fapt plecaţi la muncă în străinătate? Câţi dintre ei doresc să se întoarcă în ţară? În ce condiţii s-ar întoarce? Când estimează că se vor întoarce? În situaţia actualei crize economice se poate discuta despre migraţie de revenire? etc. Şi întreg spectrul de întrebări enunţat poate fi completat cu întrebări ce ţin de perspectiva transnaţională121 a migraţiei, atât de populară în prezent, în studiile dedicate migraţiei. 115 Sursa: INS- Breviar statistic. România în cifre 2008 116 Conceptul de fenomen de migraţie este utilizată în următorul sens: „o mulţime de evenimente de migraţie” unde evenimentul se referă la „deplasarea unei persoane – individual sau în cadrul unui grup – în afara comunităţii de rezidenţă, în decursul unei perioade de referinţă date, pentru a schimba domiciliul stabil şi/sau locul de muncă obişnuit” în Sandu, D. (1984). Fluxurile de migraţie în România, Editura Academiei, Bucureşti, p. 20 117 Sandu, D. (coord.) (2006). Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006, FSD, Bucureşti, p.18 118 INE (Instituto Nacional de Estadistica) – Registrul populatiei străine pe sexe, nationalitate şi vărstă. Nota: Doar din 2004 INE oferă date despre populaţia de naţionalitate română la nivel de Municipio. Datele despre populatia de nationalitate româna din 2009 şi 2010 oferite de INE au un caracter provizoriu. 119 Instituto Nacional de Estadistica, http://www.ine.es/en/prensa/np595_en.pdf, accesat la 27 august 2010 120 Şerban, M. (2009) “Comunitatea Autonomă Madrid: arie de destinaţie predilectă a migraţiei româneşti în Spania”, în Sandu, D. (coord.) (2009) Comunităţi româneşti în Spania, Fundaţia Soros România, Bucureşti, http://www.soros.ro/ro/publicatii.php?cat=15#, pp.30 121 N. G. Schiller, L. Basch, C. Blanc-Szanton (1997), iniţiatori ai conceptului, spun despre acesta: „Definim transnaţionalismul ca procesul prin care imigranţii dezvoltă şi susţin relaţii sociale multiple care leagă împreună societăţile lor de origine şi destinaţie.


- 78 -

În acest sens, Ludger Pries consideră într-o lucrare despre migraţia transnaţională că întrebările ce stau la baza cercetărilor în domeniul migraţiei nu mai sunt reprezentate prin: „De ce atât de mulţi (sau puţini) oameni migrează? şi Ce consecinţe are migraţia pentru regiunile de origine şi pentru regiunile de destinaţie?”. Autorul afirmă că noua întrebare la care trebuie să răspundă studiul pe tema migraţiei este: „Ce noi realităţi sociale transnaţionale sunt dezvoltate în şi prin reţelele de migraţie internaţională?”122. Alejandro Portes pornind de la definiţia conceptului de transnaţionalism oferă ca exemplu de construcţie a unei comunităţii transnaţionale următoarea situaţie: „Astăzi există în Republica Dominicană fără exagerare sute de întreprinderi mici sau medii ce sunt fondate şi conduse de foşti imigranţii în Statele Unite. Acestea cuprind mici fabrici, diferite tipuri de stabilimente comerciale şi agenţii financiare. Ceea ce face aceste întreprinderi transnaţionale nu este doar faptul că au fost înfiinţate de către foşti migranţi ci faptul că ei depind pentru existenţă de continuarea legăturilor cu Statele Unite.”123 Indivizii transnaţionali, dacă pot fi numiţi în acest fel, sunt caracterizaţi de către Alejandro Portes astfel: „…sunt cel puţin bilingvi, se mişca uşor între culturi diferite, frecvent menţin locuinţe în două ţări şi urmăresc interese economice, politice şi culturale ce necesită o prezenţă simultană în ambele ţări.”124 Dincolo de aceste abordări de actualitate ce par să intereseze doar mediul academic, se poate observa că atitudinile faţă de migrarea românilor, întâlnite în spaţiul public, oscilează între două dimensiuni diferite structural: Pe de o parte migraţia internaţională a românilor este percepută ca sursă pentru diverse probleme sociale precum copiii rămaşi singuri acasă, divorţialitate, dezechilibre în structura populaţiei, pierderea de specialişti în anumite domenii. Pe de altă parte emigraţia este privită şi din prisma efectelor pozitive, a remitenţelor care au contribuit substanţial la PIB-ul naţional din ultimii ani. De dată mai recentă şi corelată cumva cu situaţia economică actuală este perspectiva care priveşte emigraţia ca factor benefic pentru menţinerea şomajului în anumite limite şi reducerea presiunii asupra sistemului de asistenţă şi protecţie socială. Şi nu în ultimul rând migraţia românilor mai este prezentată în termeni de „problemă pentru statele gazdă” din punct de vedere al procesului de integrare. Cu toate că la nivel societal se manifestă preocupare dintr-un punct de vedere sau altul asupra fenomenului de emigraţie, la nivel de agendă publică al instituţiilor statului acest lucru nu se întâmplă. Creşterea în intensitate a fenomenului de emigraţie nu a atras după sine şi un răspuns al statului prin diverse instituţii abilitate. Dimpotrivă, statul a rămas în postura de observator al fenomenului fără a interveni nici în direcţia consecinţelor negative constatate dar nici pentru a determina o utilizare eficientă a remitenţelor şi a le maximiza efectele. Până la momentul eliminării necesităţii vizelor şi aderării României la UE accentul în ceea ce priveşte emigrarea se afla pe „procesul de control” al fenomenului. Acum abordarea definitorie pare să urmeze un model simplu, mecanicist, de tip push-pull între origine şi destinaţie, în care intervenţiile sunt minimale sau inutile iar statul asistă pasiv la acest fenomen. Este adevărat că, după cum remarcă Oana Ciobanu şi Tim Elrick, sintetizând concluziile mai multor studii, „[...] numeroşi cercetători au observat că politicile de migraţie implementate nu au întotdeauna rezultatele preconizate”125, dar aceasta nu justifică lipsa de acţiune sau de strategie. Desigur însă că sunt de analizat şi studiat situaţiile de politici publice care nu au avut efectele anticipate sau de factorii care influenţează şi conduc la eşec sau succes: „Cauzele acestei disparităţi între rezultatele preconizate şi cele reale pot fi atribuite unei diversităţi de factori politici, Numim acest proces transnaţionalism pentru a sublinia faptul că mulţi imigranţi construiesc astăzi câmpuri sociale ce traversează graniţele geografice, culturale şi politice” (apud L. Pries, op. cit., p.18) 122 Pries, L. (ed.) (1999). Migration and Transnational Social Spaces. Ashgate, Sidney, p. 24 123 Portes, A. (1997). Globalization from below: The Rise of Transnational Communities. Princeton University, p.10 124 Portes, A. op.cit., p. 16 125 Ciobanu, O., Elrick T. (2009). “Politici de migraţie şi strategii ale migranţilor transnaţionali între România şi Spania” în Anghel, R. G., Horvath, I. Sociologia Migraţiei. Teorii şi studii de caz româneşti, Editura Polirom, Iaşi, pp. 195-196


- 79 -

economici, sociali. Dintre aceşi factori, interacţiunile sociale, mai cu seamă reţelele de migraţie, par a avea o influenţă foarte importantă [...]”126 În ceea ce urmează propunem o formulă de abordare comprehensivă a ceea ce însemna direcţiile de acţiune la nivel macro pentru elemente ale unei strategii în domeniu, rezultată printr-un dialog cu Prof. univ. dr. Dumitru Sandu. Rolul analizei de tip dezbatere este acela de a înţelege contextul, condiţiile existente pentru elaborarea de politici publice dar şi de a pune în relaţie experienţa de cercetare cu o abordare pragmatică asupra managementului migraţiei. Harold Laswell „stabileşte şapte faze ce caracterizează paradigma procesului constitutiv al politicilor publice: înţelegere, promovare, prescriere, invocare, aplicare, finalizare, evaluare127”. Oprindu-ne asupra acestei prime etape, de înţelegere, fără a avea un caracter exhaustiv, utilizăm o logică de puzzle pentru a converge către prioritizare, soluţii, teme de reflecţie în ceea ce priveşte cadrul de intervenţie în domeniul emigraţiei.

Elemente necesare pentru

politici publice destinate emigraţiei temporare internaţionale

Perspectivă de abordare a direcţiilor de acţiune – Dumitru Sandu

Premise Necesitatea de inovaţie socială şi modele de bună practică

„E nevoie de creativitate socială, pe de-o parte, e nevoie de infuzie de informaţie din practica altor societăţi, schemele de convertire a remitenţelor în bani de utilitate comunitară, regională, la nivel local […]”

Imigraţie versus Emigraţie în cadrul politicilor publice

„Este mult mai uşor să faci strategie şi politică de migraţie într-o ţară de imigrare, decât într-o ţară emigrare. Mai uşor nu în sensul că într-o parte e mai simplu şi în altă parte e mai complicat. Nu. În sensul că în ţara de imigrare problemele sunt clare şi pot fi controlate prin politici de imigrare. Controlarea emigrării prin politici este un lucru extrem de greu, se pare că nimeni nu l-a făcut, cum să zic eu, nu l-a rezolvat altfel decât prin accelerarea dezvoltării, care nu este politică specifică.”

Resurse, informaţii despre fenomen (care în acest moment au un caracter limitat)

Necesitatea existenţie unui „observator pe migraţie”

Nevoia pentru date despre starea de spirit a migranţilor sau a celor cu experienţă de migraţie

„Eu trebuie să văd, de la chestiuni mărunte: ce s-a întâmplat cu bursele de locuri de muncă organizate în Italia, în Spania, cum funcţionează Internetul, cum circulă informaţia de aici acolo, în legătură cu oferta de locuri de muncă (în creştere să sperăm după închiderea crizei). Deci toate aceste lucruri ... Mai departe, agenţiile de transport, agenţiile de turism, care au făcut intermediere, le-a evaluat cineva altfel decât prin mecanisme strict instituţionale? Ştim ceva de chestiunea asta? Nu ştim nimic. Nu ştim nimic şi trebuie să ne uităm atent, care sunt zonele de disfuncţionalitate... Lipseşte un observator pe migraţie sau o instituţie care să facă această chestiune sistematic, în aşa fel încât să ştim situaţia în clipa de faţă. După ştiinţa mea avem trei sondaje româneşti majore, în străinătate: două ale fostei Agenţii de Strategii Guvernamentale, unul în Italia, altul în Spania şi cel de-al treilea organizat de Fundaţia Soros în 2008, în regiunea autonomă Madrid. Poate o mai fi ceva şi nu ştiu eu. E puţin […] Ştiu, dacă spui sintagma

126 Ciobanu, O., Elrick, T., op.cit., pp. 195-196. 127 Lambru, M., Mărginean, I. (coord). (2004). Parteneriatul public-privat în furnizarea de servicii sociale. Bucureşti: Editura Ziua, pp. 67.


- 80 -

Elemente necesare pentru politici publice destinate emigraţiei temporare internaţionale


«observator social» în spaţiul public ţi se spune «există». Răspunsul meu este: există pe hârtie dar atâta vreme cât nu se vede în spaţiul public, clar, prin cifre, prin detalii... nu există. Deci nu ne interesează ce există pe hârtie. Nu ne interesează ce există în general ca observator social. Trebuie un observator social pe migraţie, în aşa fel încât să ştiu ce se întâmplă cu starea de spirit. Starea de spirit nu este componentă secundară în această chestiune. Modul în care migranţii din străinătate, migranţii care au revenit în ţară gândesc problemele lor, ale ţarii, este extrem de important. Şi toate astea, sigur că sunt informaţii care trebuie produse, pot fi produse şi de Universităţi şi aşa mai departe, dar deocamdată nu există curentul de opinie, precondiţiile de care discutam.”

Un nou recensământ comunitar al migraţiei

„[…] În primul rând este o nevoie de instituţii care să producă şi să circule informaţie sistematică. Dacă ar fi să nu evit răspunsul, să răspund direct la întrebarea pusă aş spune că e nevoie, în primul rând, de recensământul comunitar al migraţiei.”

Importanţa cunoşterii fenomenului prin date (recensământ, sondaje, interviuri în profunzime, informaţii la nivelul principalelor ţări de destinaţie)

„Informaţia de tip relativ concret, de tip recensământ, date de informatori cheie care sunt experţi locali, organizaţi pe principiile observării de tip sociologic, ajută foarte tare. Tot pe această linie, a informaţiei care ajută la rezolvarea problemei, e recensământul propriu-zis, cel care urmează în 2011. În 2002, am avut, cred că, două întrebări în formularul de recensământ, pe plecare temporară în străinătate. Sper ca în 2011 să avem mai multe. Sper, cu temei, ştiind modul în care gândesc colegii de la INS, că vom mai avea un avantaj, vom putea pune în legătură informaţia recensământului 2011 din România cu informaţia din principalele ţari de destinaţie referitor la migraţie.”

Date despre remitenţe „Nu e rău să mai zicem o dată că în ultimii ani, din 2005 încoace, România este în primele 10 ţari în curs de dezvoltare sub aspectul volumului de remitenţe. Ceea ce nu este de neglijat. Efectul remitenţelor se vede la Banca Naţională şi la nivelul familiilor de migranţi.”

Măsuri orientate către diaspora dar şi către migraţia potenţială

Acţiuni în domeniul imigraţiei

Măsuri destinate migraţiei de revenire

Măsuri în ceea ce priveşte migraţia internă (analiza impactului asupra migraţiei externe)

„Avem nevoie de politici, măsuri orientate în primul rând spre cei care sunt deja plecaţi în străinătate, mai exact avem nevoie de măsuri orientate spre emigrare, emigrarea actuală şi potenţială, atenţie, nu se uită aproape nimeni la emigrarea potenţială. În al doilea rând sigur e nevoie de politici, acţiuni în domeniul imigrării, ceea ce a început să facă Fundaţia Soros. În al treilea rând este nevoie de privire atentă asupra migraţiei de revenire. Ai peste o treime din populaţia adultă a ţarii care a trăit şi a lucrat în străinătate. Aceştia sunt altfel de oameni din multe puncte de vedere. Noi ne-am tot dus spre ideea de mentalitate. Da, cu mentalitatea ştim. Ştim cum au votat, ştim cum au încercat să facă afaceri şi nu au reuşit, şi aşa mai departe. Dar în afară de tematica mentalităţii, sunt multe alte aspecte foarte


- 81 -



importante. Ei sunt oameni-resursă cu care, cum să spun, trebuie făcut ceva, trebuie folosiţi, altfel îţi pleacă din nou. Ei sunt resursa potenţială pentru dezvoltarea ţarii în continuare, dar în egală măsură sunt resursă pentru alimentarea fluxurilor de continuare a emigrării. Am spus emigrare actuală, potenţială, am spus imigrare, am spus migraţie de revenire şi patru: migraţia internă. Migraţia internă pur şi simplu a fost uitată de toată lumea. Ea, însa, e un flux important. În ultimii ani de zile are o uşoară tendinţa de creştere, încă este la nivel redus faţa de celelalte ţari dar e de luat în seamă.”

Definirea clară a obiectivelor de politică publică în domeniu

„Nici nu poţi şi nici nu e bine să-i determini pe români acum să vină acasă. Că nu se poate ne-am lămurit. Nici măcar criza nu i-a adus acasă. Ca ţintă eu cred că primul pas care trebuie făcut e limpezirea ţintelor de politică de emigraţie. România nu are, la nivel guvernamental, o listă clară de obiective, ce trebuie realizate. Am avut tentative, după părerea mea gen ţintă falsă. Dăm nu-ştiu-câţi euro ca să vină unul acasă. Aceasta e o ţintă falsă […]”

Îmbunătăţirea comunicării între origine şi comunităţile de destinaţie

„Aş spune că ţinta de bază este să menţii legătura vie între ţară şi diaspora românească de dată recentă din străinătate. Să nu uite de ţară, să nu scoată comunicarea cu ţara din planurile lor. Asta este fundamental. Şi atunci trebuie trecut la detalieri. Aceasta este o ţintă: păstrarea comunicări deschisă. A doua ţintă, legată simultan de cei care sunt actualmente plecaţi în străinătate şi de cei care au revenit şi constituie principala resursă pentru remigrare, a doua ţintă se poate numi organizarea circulaţiei migratorii.”

Organizarea circulaţiei migratorii şi stimularea euro-navetismului

„Cum faci, singura modalitate se pare eficientă pentru a reduce riscul mare de transformare a migraţiei, emigraţiei temporare, în emigraţie definitivă, singura metodă se pare eficientă este să stimulezi migraţia circulatorie. Încurajezi euro-navetismul, organizându-l ca resursă de bază pentru „a descuraja rămânerea pentru totdeauna acolo sau plecarea pentru totdeauna acolo. Cum se face chestiune asta? Nu e atât de complicat: aranjamente instituţionale între România-Italia, România-Spania, România Germania şi aşa mai departe, în aşa fel încât să nu fie costisitor, să nu fie riscant ca cineva să lucreze trei luni de zile acolo şi restul în ţară sau similar.”

Corelarea politicilor în domeniul migraţiei cu cele de dezvoltare

„Ce se mai poate face? Legătură între migraţie şi dezvoltare. Am spus, la începutul discuţiei, că principalul factor care controlează migraţia permanentă sau temporară în străinătate este dezvoltarea. Marea constrângere pe care o avem este că, în continuare, în România se află pe penultimul loc în materie de dezvoltare în Uniunea Europeană şi că migraţia este o reacţie la decalaje, la diferenţe relative de dezvoltare. Aceasta este o problemă care nu se gestionează prin politici de migraţie. În schimb, ceea ce putem gestiona în legătură cu migraţia prin politici


- 82 -



de dezvoltare sunt aspectele legate de dezvoltarea regională. Trebuie făcută legătura între dezvoltare regională şi circulaţia migratorie a forţei de muncă. Există o premisă extrem de importantă. Agenţiile de Dezvoltare Regională, cele opt care sunt, au experienţa care nu trebuie nicicum neglijată. Acolo este un nucleu important de atras în aceste procese pentru gestionarea migraţiei. La fel de important va deveni în curând procesul legat de GAL-uri, de Grupurile de Acţiune Locale, prin programe LEADER.”

Strategie Neîncrederea în strategii prespune cu atât mai mult fixarea unor obiective clare şi a unor măsuri concrete ce pot fi aplicate şi evaluate

„Am făcut în 2001, cred, un sondaj la nivel naţional, la nivel de ministere, secretari de stat, departamente de dezvoltare, integrare europeană, cum erau la vremea respectivă. De atunci şi până acum a rămas constantă percepţia românilor că avem prea multe strategii care nu lucrează. Încă o strategie care să fie un top de hârtie frumos desenat, colorat şi scris nu ajută nimănui. De asta spun că, după ce se ajunge la un gen de cristalizare a ideilor faţă de ceea ce trebuie realizat, pur şi simplu trebuie date exemple de fapte în domeniu.”

Instituţii

Rol activ al instituţiilor statului

„Migraţia este problemă de interes naţional. Nu poate fi concepută o strategie naţională pentru gestionarea problemelor migraţiei interne şi externe, fără instituţiile statului.”

Reţea de actori instituţionali care să-şi conştientizeze rolul în ansamblul procesului

„Cred că două lucruri sunt necesare: În primul rând este necesar un tablou general cu privire la ce trebuie făcut în materie de strategie de migraţie la nivel naţional, în materie de politici de migraţie la nivel naţional, tablou general care să fie orientativ. În schimb nu cred că există o instituţie în România, în clipa de faţa, capabilă să răspundă la toate întrebările legate de managementul migraţiei […] Un ansamblu instituţional, un gen de agregare, integrare, structurare de instituţii. Dar o singură instituţie, nu.” „Pur şi simplu trebuie identificate, căutate, instituţiile care pot fi consolidate, întărite şi puse într-o relaţie de colaborare în aşa fel încât să rezolve problemele existente. Cred că până se ajunge la un tablou naţional de creionare a unei strategii în domeniul migraţiei, este util ca instituţiile interesate de această problemă să facă propriul draft care ar trebui să cuprindă, în contextul actual, pentru viitor, o astfel de schiţa, urmând ca, după aceea, cu ciorne diferite, instituţiile, fie că sunt ONG-uri, că sunt Ministere, că sunt departamente, nu are importanţa, că sunt instituţii internaţionale interesate de această chestiune, să existe o bază pentru intrat în discuţie.”


- 83 -

Migraţia este un fenomen social total, care prezintă consecinţe atât pentru ţările de origine ale migranţilor cât şi pentru ţările de destinaţie şi conduce la transformări ce se regăsesc în plan economic, social, cultural. Modelul de analiză al aspectelor ce ţin de construirea unei politici publice pentru fenomenul de migraţie internaţională, expus mai sus, semnalează anumite puncte de interes şi dezbatere care provin din experienţă, date şi cercetări anterioare. Exerciţiul aduce în atenţie situaţii actuale, probleme legate de rolul actorilor instituţionali, mod de lucru şi tip de date care să fundamenteze viitoare discuţii sau scheme de strategie, fără a epuiza însă tema.


- 84 -

CONCLUZII ŞI

RECOMANDĂRI

Un “stat inteligent” şi nevoia unei strategii naţionale

a migraţiei româneşti


- 85 -

Începând cu perioada imediat următoare regimului comunist românesc, migraţia a devenit unul dintre subiectele tot mai des întâlnite în agenda politică şi publică românească datorită unor factori bine cunoscuţi în literatura de specialitate, precum caracteristicile, intensitatea şi mediatizarea acesteia. Din cu anul 1990 şi până în 2001, valurile întâi şi al doilea ale migraţiei româneşti au afişat trăsături relativ apropiate. Profilul muncitorului român migrant este bărbatul adult, căsătorit, cu domiciliul în oraş, muncitor în construcţii. O particularitate anume, legată de conţinutul şi structura lumilor sociale care participă şi influenţează fenomenul migratoriu pentru muncă, o reprezintă faptul că foarte multe dintre caracteristicile emigrării româneşti de masă derivă din caracterul ei familial, ocuparea preponderentă a bărbaţilor în construcţii şi, respectiv, a femeilor în sectorul menajer sau al îngrijirii la domiciliu a bătrânilor128. Clandestinitatea muncii este deja o constantă a fenomenului. În valul al treilea al migraţiei româneşti, din 2002 şi până în 2006, profilul migrantului român pentru muncă nu mai are variabile precum genul şi rezidenţa ca elemente definitorii, numărul femeilor care migrează pentru muncă aproape egalându-l pe cel al bărbaţilor. Migrantul român nu mai locuieşte preponderent la oraş, crescând în acelaşi timp numărul persoanelor sub 20 de ani care migrează pentru muncă, în special cea necalificată, aceasta inundând pieţele europene ale forţei de muncă. Acest al treilea val al migraţiei este, de asemenea, caracterizat prin dispariţia aventurilor specifice primului val, reţelele comunitare – rudele, în special, prietenii devenind cadre de referinţă ale circulaţiei forţei de muncă iar intervenţia firmelor de mediere şi a statului în determinarea rutelor de migraţie devin nesemnificative în raport cu situaţiile de ajutor primit de la o cunoştinţă din străinătate. Dimensiunile acestui val migraţionist fac ca emigraţia românească să devină un fenomen de masă şi un subiect de mare interes public.

În mod deosebit, plecarea acestor aşa numiţi euronavetişti, migranţi pentru muncă aflaţi în state ale Uniunii Europene, aduce efecte pozitive statului de origine în plan economic şi cultural. În lipsa acestei mişcări migraţioniste spre Occident, România s-ar fi confruntat cu o posibilă criza economică şi socială de proporţii, aceşti muncitori necalificaţi neputând fi absorbiţi de piaţa de muncă românească. În al doilea rând, remiterile trimise de aceştia în ţară reprezintă o (adesea unică) sursă de venit pentru familiile rămase în ţară, aceşti bani stimulând consumul la nivel naţional prin construirea de case, achiziţionarea diferitelor bunuri de consum şi ca rezultat direct, crearea de locuri de muncă în domenii precum construcţiile. Un ultim efect benefic al acestui val migraţionist este legat de impactul cultural cu ţările mai dezvoltate ale Uniunii Europene, muncitorii români fiind expuşi la un grad mai înalt de civilizaţie, spirit civic şi atitudine faţă de muncă.

Efectele negative, însă, se manifestă la nivel demografic şi sub forma consecinţelor negative sociale, acestea fiind greu de ignorat. Având în vedere vârsta predominant tânără a acestor euronavetişti cât şi faptul că aceştia sunt necăsatoriţi, plecarea în străinătate pentru muncă amână şi mai mult căsătoria lor, implicit naşterea copiilor. Pe de altă parte, cei căsătoriţi plecaţi la muncă în 128 Sandu (2006), op.cit., pp. 23-24.

( I ) IMPACTUL FENOMENULUI MIGRAŢIEI ROMÂNILOR LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

Efecte pozitive economico-culturale ale migraţiei româneşti

Efecte negative ale migraţiei româneşti


- 86 -

străinătate tind spre a-şi lăsa copii în grija rudelor de acasă. Educaţia copiilor, problema îngrijirii acestora, neanticipată la nivelul societăţii româneşti, a devenit o problemă de rang naţional o dată cu valul al treilea. Reamintim că soluţia propusă de experţii intervievati, care lucrează în sistemul naţional public al protecţiei copilului afirmă clar nevoia de implicare susţinută şi permanentă a comunităţilor locale, prin intermediul primăriilor şi al serviciilor de specialitate din cadrul acestora, în condiţiile în care legea trebuie să prevadă sancţiuni clare pentru situaţii în care implicarea reprezentanţilor administraţiilor locale nu se implică în problema copiilor rămaşi acasă. Experţii managementului migraţiei în România au semnalat, de asemenea, o problemă legată de o categorie specială de copii, despre care, spre deosebire de categoria copiilor familiilor de migranţi pentru muncă nu se ştie aproape nimic: copiii care au plecat în străinătate împreună cu familia sau cu unul dintre părinţi. Aceasta este o problemă separată, care trebuie investigată de autorităţile publice româneşti: copiii integraţi în sistemele educaţionale din afara ţării mai pot conta ca cetăţeni români pe viitor?

Perioada 2008-2010 a generat în România temeri şi discuţii de politici publice legate de migraţia de revenire – criza economico-financiară fiind gândită ca o cauză a unui astfel de fenomen circulatoriu. Aşa cum reiese din interviurile derulate în cercetarea empirică, experţi ai sistemului românesc de gestionare a migraţiei au negat în toamna lui 2009 o astfel de revenire în masă. Argumentele lor sunt simple: „dacă are permis legal de muncă nu are de ce să se întoarcă, pentru că beneficiază de ajutor social în străinătate, la cote de care în România nu se poate bucura; dacă nu are permis legal de muncă, mai degrabă găseşte de muncă acolo decât în România, pentru a-şi satisface nevoile de supravieţuire.” Într-adevăr, fenomenul reîntoarcerii masive a românilor plecaţi la muncă în străinătate nu s-a produs. Migraţia de revenire nu se manifestă ca fenomen spectaculos, migranţii români pentru muncă sfidând logica acestei comprimări a tuturor pieţelor muncii din cadrul UE. Intuitiv, fără pretenţii de fundamentare a enunţului pe date statistice la vremea interviului, expertul statistician intervievat pare să fi avut dreptate: “migraţia inversă”, migraţia de revenire întârzie să se producă. Piaţa muncii din România nu s-a suprapopulat cu o nouă generaţie de şomeri proveniţi din migraţia de întoarcere, care să se adauge la generaţia de şomeri produsă de criza internă din Romania. O astfel de suprapopulare prin migraţie de întoarcere masivă la un număr de aproape trei milioane de români care lucrează în străinătate ar fi creat o presiune socială greu de suportat la nivel naţional. Această posibilă vulnerabilitate pe termen scurt trebuia să fie luată în seamă. După cum trebuie să recunoaştem că Statul nu ar fi reuşit să controleze un astfel de fenomen-vulnerabilitate pentru societatea românească, reprezentat de migraţia de întoarcere a unui număr semnificativ de români plecaţi la muncă în străinătate.

Dacă criza globală nu a generat o migraţie de reîntoarcere în masă a migranţilor români, alt fenomen aduce cu sine o situaţie ingrijorătoare, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Acesta este legat de aşa numita migraţie a creierelor. În 1969, UNESCO atrăgea atenţia asupra migraţiei creierelor în termeni de flux unidirecţionat de competenţe în favoarea ţărilor mai dezvoltate. În România pleacă 2% din personalul medical pe an, iar ruta de migraţie se anunţă a nu fi circulatorie, aşa cum a fost ruta dominantă a valurilor anterioare de migraţie. Rezultat al unei investiţii în statul de origine – România, medicul sau cercetătorul în domeniul medical care pleacă în străinătate la un salariu de 10 de ori mai mare, va intra într-un sistem care va investi în continuare în el, ca resursă de forţă de muncă progresiv mai specializată şi mai eficientă. Apoi, cu cât rămâne

Migraţia românească şi criza – migranţii români nu se întorc în ţară

Migraţia creierelor şi dimensiunea morală a exodului de creiere


- 87 -

mai mult în străinătate, cu atât mai mult migrantul român - medic va deveni parte mai importantă a sistemului. Şi atunci, ce sistem medical ar investi în specializarea personalului medical de import, pentru ca apoi să îl elibereze ca forţă de muncă flotantă pe piaţa internaţională, fără să investească în facilităţi şi mecanisme socio-economice, stimulente etc. de menţinere a acestuia ca resursă internă? Oricât ar încerca diferite organizaţii internaţionale să regleze – să îndrepte şi să acţioneze pentru stoparea exodului expertizei medicale, generat de salarii mai mari şi respect social – nici unul dintre aceşti indicatori economici şi de status neexistând în ţările de origine, Cererea de forţă de muncă înalt calificată pe o piaţă aflată în nevoie şi care are resurse financiare să o plătească superior altor pieţe de forţă de muncă va fi întotdeauna mai presantă decât dezideratele morale.

Migraţia valului patru, care începe în 2007, prezintă o particularitate care ne obligă la o corelaţie cu resursele de supravieţuire ale unei societăţi: mobilitatea profesională facilă a halatelor albe în contextul crizei economico-financiare care pare că pune bazele migraţiei personalului calificat şi înalt calificat pentru muncă. Un număr din ce în ce mai important de medici părăsesc sau intenţionează (sunt în căutarea activă de oportunităţi) să părăsească România pentru un loc de muncă şi un status superior în Occident. Acest val al patrulea de migraţie românească nu seamănă cu valurile anterioare în măsura suficientă care să permită cunoaşterea prin analogie şi comparaţie. Migraţia medicilor, de exemplu, nu pare să semene la nivel de caracteristici cu migraţia valurilor iniţiale, când, dominant era modelul „româncei care lucra în serviciile domestice” şi al bărbatului - muncitor în construcţii. Comportamentele, atitudinile şi valorile acestei categorii noi de migranţi nu par să fie aceleaşi cu ale muncitorilor de calificare medie, joasă ori necalificaţi. Salariul unui medic sau al unui cercetător, oricât de mic, va fi suficient de mare încât să asistăm la „reîntregirea familiilor” în străinătate. Pe de altă parte, participarea medicilor şi a migranţilor la fenomenul remiterilor, atât de pozitiv pentru România ultimului deceniu – bani trimişi acasă, alături de dorinţa de a se întoarce în localitatea de origine nu pare să fie repetabilă pentru categoria medicilor şi a migranţilor înalt calificaţi. Această migraţie a halatelor albe este un fenomen mai degrabă necunoscut în România, care nu permite comparaţii cu experienţe anterioare. Avem de-a face cu un fenomen nou, încă nedesfăşurat îndeajuns de mult pentru a i se putea studia mulţumitor caracteristicile şi conţinutul, alături de efectele pe care noi le considerăm accentuat negative la adresa societăţii româneşti şi, în special, la adresa comunităţilor din zonele rurale, care resimt deja nevoia de medici. Migraţia medicilor pentru muncă poate, de asemenea, să se transforme în migraţie definitivă mult mai uşor decât migraţia din valurile anterioare. Dacă la nivel de remiteri, de exemplu, fenomenul nu pare să fie îngrijorător, având în vedere că rata de plecare este de aproximativ 1.000 medici pe an, migraţia medicilor este înalt semnificativă la nivelul întregii populaţii de medici din România, care se ridică la aproximativ 50.000. Ceea ce trebuie să înţeleagă guvernele României este că pierderea medicilor este un atac direct la resursa de supravieţuire a societăţii româneşti, în general, a comunităţilor rurale, deja în lipsă de medici, în particular. În următorii 5 ani x 1000 medici/an putem estima pierderea a încă 10% din personalul medical calificat, la care se adaugă un dezechilibru între ieşiri (pensionări) şi intrări de tineri medici în sistem. Ce se întâmplă dacă, pe lângă târgurile de locuri de muncă în sectorul de sănătate care sfârşesc cu pierderea de aproximativ 1.000 de medici fiecare, de exemplu, încep să se activeze şi rutele de migraţie care au funcţionat în valurile doi si trei: rudenia, prietenii, cunoştinţele şi, de astă dată, o rută previzibilă – ruta colegilor de facultate? Desigur, nu ştim dacă este posibil să se activeze, însă,

Al patrulea val – migraţia creierelor în domeniul sănătăţii


- 88 -

fenomenul se cere cu necesitate cercetat pentru a putea lua măsuri de reducere/compensare prin politici publice pe termenele scurt şi mediu, deocamdată.

Evenimente recente ne fac să ridicăm întrebări serioase cu privire la o posibilă vulnerabilitate naţională generată de emigrarea progresiv mai mare a forţei de muncă româneşti din sectorul de sănătate în ţări mai dezvoltate economic, pentru salarii incomparabil mai mari şi în spaţii sociale în care medicul se simte valorizat în termenii pe care îi consideră adecvaţi. Argumentele constant folosite de medicii migranţi sau cu intenţie de migraţie pentru muncă sunt de trei categorii: salariul mic, nerecunoaşterea status-ului social de elită şi degradarea continuă a percepţiei sociale a poziţiei lor sociale, lipsa constantă de interes guvernamental pentru investiţii şi politici publice adecvate. Acesta este un semnal de alarmă de care orice guvern românesc trebuie să ţină seama, în condiţiile în care migraţia expertizei medicale româneşti este echivalentă cu o vulnerabilitate naţională ce vizează resursa de supravieţuire a diferitelor tipuri de comunităţi. Grupurile cele mai expuse ale populaţiei rămase în România sunt cele ale pensionarilor şi copiilor, acestea fiind consecinţe directe ale valurilor migraţioniste româneşti. În primul rând este vorba despre copiii euronavetiştilor rămaşi acasă în grija rudelor pe peiroada migraţiei părinţilor. Împreună cu tendinţa de îmbătrânire a populaţiei la nivel naţional rezultată din faptul că acei migranţi care părăsesc ţara tind spre a fi tineri care amână căsătoria şi implicit naşterea copiilor, aceste două comunităţi vulnerabile şi progresiv mai numeroase în Româna sunt cele care necesită servicii medicale mai dese, tehnologii medicale avansate şi personal medical calificat. Migraţia medicilor şi a asistentelor din al patrulea val al migraţiei, două profesii şi calificări care se realizează dificil în orice societate şi care îndeplinesc o funcţie legată de resursa de supravieţuire a acelei societăţi vor începe să ridice probleme serioase la nivel naţional şi mai ales în anumite comunităţi. Incapacitatea de a le înlocui în ritmul în care acestea sunt exportate în ţări vest-europene, lipsa acestei expertize în ţările Europei occidentale şi dorinţa de câştig a forţei de muncă româneşti care pleacă la muncă în afara graniţelor par să traseze exact contextul în care se constituie o vulnerabilitate majoră pentru viitorul pe termen scurt si mediu în România. Migraţia pentru muncă a medicilor pune sub semnul întrebării echilibrul unei comunităţi naţionale, afectate la nivelul resursei de supravieţuire cu efecte imediate, pe care o reprezintă acest tip de expertiză din societăţile contemporane. Pierderea la nivel societal prin migrarea pentru muncă sau migrarea definitivă a expertizei medicale trebuie înţeleasă în contextul mai general al pierderii de resursă profesională educată pentru care costurile de calificare sunt dintre cele mai mari. Comparativ, statul investeşte în educaţia unui medic un timp mai îndelungat şi capital mult mai mare decât în educaţia unei alte categorii profesionale, nemaisocotind faptul că pentru medici şi asistente medicale este imposibil de găsit „suplinitori”. La nivelul tuturor categoriilor profesionale educate, „statul inteligent” trebuie să înţeleagă că migraţia medicilor care caracterizează al patrulea val trebuie tratată drept semnalul de alarmă pentru posibile mişcări de imitaţie socială care pot urma în decurs de câţiva ani şi care se repercutează negativ asupra dinamicii resurselor de forţă de muncă ale societăţii româneşti. Impedimentul limbii străine cunoscute pare să ajungă o variabilă insignifiantă pentru forţa de muncă înalt calificată românească în următorii 5-10 ani. Ceea ce înseamnă că, în scurtă vreme, profesiile prin care societatea românească devine vulnerabilă la migraţia definitivă pentru muncă sau migraţia circulatorie pe termen lung vor fi mult mai numeroase. Iar ceea ce caută societăţile occidentale în fenomenul migraţiei este resursa de muncă înalt calificată, pe care statele sărace sau cele care nu ştiu să investească în autohtonizarea ei nu sunt capabile să o reţină şi să o trateze ca pe o investiţie majoră în dezvoltarea durabilă.

Vulnerabilitate naţională ca urmare a ultimului val de migraţie a personalului înalt calificat din sectorul medical?


- 89 -

Valul al patrulea al migraţiei româneşti implică o resursă de expertiză care ţine, în mod categoric, de resursele de supravieţuire ale comunităţii naţionale româneşti – creşterea în ritm alert a numărului de medici care pleacă în ţări mai dezvoltate economic, fenomen de tip migraţia creierelor, care nu seamănă cu nimic din experienţa valurilor anterioare de migraţie după 1990. Este fenomenul care semnalează o vulnerabilitate, tot mai clară, a societăţii româneşti. Nu am spune că este un fenomen care ameninţă guvernanţii români, pentru că guvernanţii sunt, prin natura politicii democratice, temporari. La nivel de efecte, acest al patrulea val de migraţie afectează întreaga populaţie a României. La nivel de politici publice, condiţiile crizei la care se cumulează o anume lipsă a eficienţei Statului român de a face faţă constructiv, prin intervenţii şi acţiuni ţintite, adecvate, acestui tip de maladie socială au generat un efect neaşteptat şi fundamental negativ pentru societatea românească: creşterea numărului de medici şi asistenţi medicali care caută un loc de muncă în străinătate. Nu este în intenţia acestui studiu să analizele cauzele noii rute a migraţiei româneşti, care se constituie ca migraţia creierelor în domenii diferite. Ceea ce vrem să accentuăm este faptul că societăţii româneşti îi pleacă acum una dintre resursele de supravieţuire – personalul înalt calificat din sectorul de sănătate, în condiţiile în care politicile de ocupare dar şi bugetul statului român nu par să acorde importanţa cuvenită acestui tip de expertiză. În acelaşi timp, se impune cu necesitate operaţionalizarea cerinţelor formulate de experţi, aşadar definirea statului inteligent capabil de a formula o strategie durabilă şi integrată a migraţiei româneşti pentru anticiparea si prevenirea posibilelor efecte negative generate de aceasta şi, totodată, de a capta potenţialităţile pozitive ale migraţiei româneşti pentru a contribui la dezvoltarea pe termen lung a României. Este clar pentru oricine că prognoza şi anticiparea sunt secvenţele finale ale unui proiect de cercetare care fac posibilă integrarea fenomenelor asociate migraţiei în strategii de dezvoltare durabilă şi pot valorifica beneficiile şi minimiza efectele negative pe termen mediu şi lung. Un stat inteligent trebuie să se folosească în mod obligatoriu de aceste secvenţe de cercetare şi să opereze transferuri de politici sau schimbări de puncte de focalizare ori priorităţi în gestionarea migraţiei româneşti. Dacă admitem complexitatea şi dinamica fenomenului migraţiei, atunci va trebui ca accentul, în cazul statului, să fie transferat dinspre îngrădire, limitare şi control al respectării acestor limitări (ceea ce în principiu realizează instituţiile din domeniul securităţii naţionale şi aplicării legislaţiei în domeniu) spre politici publice larg participative, cu resurse şi responsabilităţi partajate între stat şi actorii neguvernamentali interesaţi în valorificarea beneficiilor migraţiei şi în conturarea limitelor viitoare de evoluţie a fenomenului. Avem o resursă demografică şi financiară uriaşă pe care statul nu a planificat nicicum să o folosească, ba mai mult, nu o “încurajează” să participe la dezvoltarea sustenabilă a ţării. Magnitudinea fenomenului şi a reacţiilor generate de acesta a depăşit de mult nivelul de alertă. Nevoia de Stat român inteligent se justifică în acest val al patrulea al migraţiei româneşti inclusiv prin apariţia unui fenomen de migraţie nou în termeni de magnitudine – migraţia personalului medical calificat, afectat de politici publice ale perioadei de criză. Aceste politici, în loc să ducă la reducerea sau stoparea fenomenului pierderii personalului medical calificat, pare, prin efecte nedorite şi neintenţionate să îl accentueze.

(II) STATUL INTELIGENT – NEVOIA UNEI STRATEGII NAŢIONALE A MIGRAŢIEI ROMÂNEŞTI, DEZVOLTATE PRIN PARTENERIATUL EXPERŢILOR INSTITUŢIILOR PUBLICE CU SOCIETATEA CIVILĂ


- 90 -

Din perspectiva opiniei expertilor intervievaţi, instituţiile din domeniu au formulat o serie de propuneri de coordonare a eforturilor privind studiul fenomenului migraţiei în România sperând acestea să rezulte într-o mai bună gestionare a migraţiei româneşti, adaptată la realitatea prezentă şi caracterisiticile mobilităţii forţei de muncă din România. În opiniile acestora, ca obiective principale sunt necesare îmbunătăţiri ale sistemului de evidenţă a migraţiei externe şi o evaluare reală a populaţiei migrante, o lansare de programe speciale prioritare de cercetare şi elaborare de politici privind migraţia129, mărirea resurselor alocate pentru redresarea fenomenului, restructurarea şi investiţia în forţa de muncă, elaborarea de politici ţintite pe vârste şi categorii profesionale şi nu în ultimul rând elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind migraţia:

“Este necesară o politică de migraţie la nivel naţional. Politicile de migraţie, internă sau externă, asociată cu emigrarea, revenirea în ţară şi imigrare, trebuie elaborate în relaţie cu cele de dezvoltare. Instituţional, problematica este legată în special de activităţile din Ministerul Muncii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Dezvoltării Rurale, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Corespunzator, nucleul de elaborare a unei politici în domeniul migraţiei poate fi format din specialişti ai acestor ministere la care să se adauge specialişti ai acestor ministere la care să se adauge specialişti din mediul academic şi din principalele asociaţii ale imigranţilor români din străinătate. În cadrul politicii naţionale de migraţie ar urma să fie specificate în mai mare măsură nu numai obiective şi mijloace ci şi roluri instituţionale în implementarea ei. Fiecare din cele trei axe ale politicii de migraţie ar urma să fie trecute în sarcina câte unei instituţii specifice existente (de tipul ORI, ANOFM etc.)”. 130

O strategie naţională durabilă şi integrată a problematicii migraţiei româneşti este necesar să constituie o prioritate în viitorul imediat pentru toţi actorii implicaţi în gestionarea fenomenului, la nivel naţional şi local. Spre deosebire de situaţia actuală în care se afla statul român - puţine politici publice privind migraţia care să includă şi gestionarea consecinţelor, folosirea tendinţelor de evoluţie a mobilităţii intra-europene în configurarea strategiilor, re-evaluarea cadrului normativ-instituţional, aceasta ar anticipa şi preveni consecinţele nedorite ale fenomenului migraţiei pentru o gestionare eficientă şi benefică statului român. În acest fel se pot elimina dezechilibrele structurale pe termen lung, spre exemplu resursa naţională de supravieţuire cu care ameninţă al patrulea val al migraţiei româneşti, migraţia cadrelor medicale spre Occident. Problematica migraţiei şi a mobilităţii forţei de muncă alături de impactul pe care îl are acest fenomen asupra ţării de origine vor rămâne subiecte extrem de importante pe agenda publică, atât la nivel naţional cât şi internaţional în viitorul apropiat dar şi pe pe termen lung. Mai mult, în contextul eventualei intrări a României în spaţiul Schengen cât şi prin prisma politicilor europene în materie de migraţie şi azil aflate în curs de modficare, fenomenul migraţiei româneşti va fi şi mai mult influneţat de aceşti factori externi. În acest sens, apare nevoia de creere a unui echilibru între abordarea asigurării securităţii frontierelor şi combaterea crimei organizate şi cea a respectării drepturilor migranţilor, facilitării migraţiei circulatorii şi utilizarea potenţialului pentru dezvoltare generat de migraţie. Totodată, statul român trebuie să ai în considerare o mai bună politică de monitorizare, cercetare şi analiză, a migraţie româneşti în balanţa cu acţiunile, politicile publice şi strategia care vizează fenomenul imigraţiei şi integrarea străinilor în România. Nevoia de Stat activ este de o extremă importanţă cu beneficii viitoare vizibile la nivelul intregii societăţi româneşti.

129 Vezi şi Raport CPARSD, p. 280. 130 Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare, (2006) Cartea Verde a Populaţiei, p. 279; vezi şi Gheţău V. (coord.), Institutul Naţional de Cercetări Economice Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” (2007) Declinul demografic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra populaţiei Romaniei în secolul 21, Buzău: Editura Alpha MDN


- 91 -

Publicaţii Alexe, I. (coord.) et al. (2010), Gestionarea benefică a imigraţie în România, Fundaţia Soros România, Bucureşti Boyd, M. (1996), „Family and personal network in international migration: recent developments and new agendas” în Cohen R. (ed.), The Sociology of Migration, Brookfield, US: Edward Elgar Publishing Company Brubaker, R. (1996), Nationalism Reframed: Nationhood and the National Question in the New Europe, Cambridge: Cambridge University Press Ciobanu, O., Elrick, T. (2009), „Politici de migraţie şi strategii ale migranţilor transnaţionali între România şi Spania” în Anghel, R. G. şi Horvath, I., Sociologia Migraţiei. Teorii şi studii de caz româneşti, Iaşi: Editura Polirom Confederaţia Caritas România, Caritas Italiana (2010), Românii din Italia între respingere şi acceptare, Roma: Editura Sinos Constantinescu, M. (2002), „Teorii ale migraţiei internaţionale”, în Sociologie Românească, No. 3-4 Diminescu, D. (coord.) (2003), Visibles mai pas nombreux. Les Circulations migratoires roumaines, Paris : Editions de la Maison des sciences de l’homme Docquier, F., Sekkat K. (2007), Brain drain and inequality across nations (Preliminary draft) http://www.cepr.org/meets/wkcn/4/4556/papers/docquier.pdf Findlay, A. (2001), “From Brain Exchange to Brain Gain: Policy Implications for the UK of Recent Trends in Skilled Migration from Developing Countries”, International Migration Papers 43, International Migration Branch International Labour Office, Geneva, http://www.ilo.org/public/english/protection/migrant/download/imp/imp43.pdf European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions (2007), Factors Determining International and Regional Migration in Europe, Dublin Gaillard, A. M., Gaillard, J. (1998), International Migration of the Highly Qualified: A Bibliographic and Conceptual Itinerary, Center for Migration Studies, New York, http://horizon.documentation.ird.fr/exl-doc/pleins_textes/divers11-02/010018671.pdf Gheţău, V. (coord.), Institutul Naţional de Cercetări Economice Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” (2007), Declinul demografic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007 asupra populaţiei Romaniei în secolul 21, Buzău: Editura Alpha MDN Horvath, I., „Migraţia etnică din România: între exil şi căutare”, Sfera Politicii nr. 137, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/137/art06-horvath.html Huntington, S.P. (1992), Al treilea val. Democratizarea la sfârşitul secolului douăzeci, Norman: University of Oklahoma Press Ioanid, R. (2005), Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, Iaşi: Editura Polirom Jepperson, R.L., “Institutions, Institutional Effects, and Institutionalism”, în Powell W.W, DiMaggio, P.J. (eds.) (1991), The New Institutionalism in Organizational Analysis, Chicago and London: The University of Chicago Press Lambru, M., Mărginean, I. (coord) (2004), Parteneriatul public-privat în furnizarea de servicii sociale, Bucureşti: Editura Ziua Lăzăroiu, S. (2002), The circulatory migration of the Romanian work force. Consequences on European integration, Bucureşti, http://www.osf.ro/ro/initiative.pdf Lăzăroiu, S. (2003), The Risks of Irregular Migration to the European Union. Perceptions and Trends, Organizaţia Internaţionala pentru Migraţie, Misiunea în România, Bucureşti Lăzăroiu, S. (2004), “More ‘Out’ than ‘In’ at the Crossroads between Europe and the Balkans”, în Migration Trends in Selected Applicant Countries, Volum IV – România, Organizatia Internationala pentru Migratie, Viena

BIBLIOGRAFIE


- 92 -

Massey, D. et al. (1998), Worlds in motion. Understanding international migration at the end of the millennium, Oxford: Clarendon Press Moise, L., “Criza. Al treilea val”, Revista 22, 21 iulie 2009, http://www.revista22.ro/criza-al-treilea-val-6372.html Mueller, C. (1999), "Escape from the GDR, 1961-1989: Hybrid Exit Repertoires in a Disintegrating Leninist Regime", The American Journal of Sociology 105 Munseys (2002), Romania, A Country Study, www.munseys.com/diskone/romanstu.htm Muntele, I. (2003), “Migrations internationals dans la Roumanie moderne et contemporaine” în D. Diminescu (coord.), Visibles mai pas nombreux. Les Circulations migratoires roumaines, Editions de la Maison des sciences de l’homme, Paris Portes, A. (1997), Globalization from below: The Rise of Transnational Communities. Princeton University Pries, L. (ed.) (1999), Migration and Transnational Social Spaces. Sidney:Ashgate Puget Sound Business Journal, “Washington higher ed officials worry about ‘brain drain’”, 30 septembrie 2010, http://www.bizjournals.com/seattle/stories/2010/09/27/daily30.html?surround=lfn#ixzz117NA4YYC Rotariu, T., „Migraţie” în Zamfir C., Vlăsceanu L.(coord) (1998), Dicţionar de sociologie, Bucureşti: Editura Babel Rotariu, T., Mezei, E. (1999), „Asupra unor aspecte ale migraţiei interne recente din România” în Sociologie Românească 3 Sandu, D. (1984), Fluxurile de migraţie în România, Bucureşti: Editura Academiei Sandu, D. (2003), Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării, Iaşi: Editura Polirom Sandu, D. (coord.) (2006), Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Bucureşti Sandu, D. (coord.) (2009), Comunităţi româneşti în Spania, Fundaţia Soros România, Bucureşti, http://www.soros.ro/ro/publicatii.php?cat=15# Sandu, D., Alexandru, M. (2009), “Migraţia şi consecinţele sale” în Preda, M. (coord.), Riscuri şi inechităţi sociale în România, Iaşi: Editura Polirom Sarcinschi, A. (2008), Migraţie şi securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, Bucureşti, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/migratie_si_securitate.pdf Scheffler, et al. (2008), Forecasting the Global Shortages of Physicians: An Economic- and Needs-based Approach, http://www.irle.berkeley.edu/events/fall07/scheffler/scheffler07.pdf Simina, O. L. (2005), Next in Line – Romanians at the Gates of the EU (emigrants, border control, legislation), SISEC Discussion Paper No: II/1, http://aei.pitt.edu/4465/1/SDP_II-1-2005_Ovidiu_SIMINA.pdf Şerban, M, Stoica, M. (2007), Politici şi instituţii în migraţia internaţională: migraţie pentru muncă din România. 1990 – 2006, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Bucureşti Şerban, M. (2009), “Comunitatea Autonomă Madrid: arie de destinaţie predilectă a migraţiei româneşti în Spania” în Sandu, D. (coord.), Comunităţi româneşti în Spania, Fundatia Soros România, Bucureşti Toffler, A. (1983), Al treilea val, Bucureşti: Editura Politică van Krieken, P.J (ed.) (2001), The Migration Acquis Handbook, T.M.C. ASSER PRESS, The Hague van Selm, J. and Tsolakis, E. (2004) The Enlargement of an “Area of Freedom, Security and Justice”: Managing Migration in a European Union of 25 Members, http://www.migrationpolicy.org/pubs/eu_enlargement.pdf Varvitsiotis, I. (2005), “Immigration policy in Europe”, http://www.eppgroup.eu/Activities/docs/immigration-policy-en.pdf Vlădescu, C., et al. (2008), România: Health system review, Health Systems in Transition, Vol. 10, No.3 Zijlstra, Ed.E., Broadhead, R.L., “The College of Medicine in the Republic of Malawi: towards sustainable staff development”, 13 aprilie 2007, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1863431


- 93 -

Rapoarte şi alte documente Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Raport: Populaţia României- efectele emigraţiei în scop de muncă, 24 august 2007, http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc Ciucur, M. Interviuri – Profesor Dumitru Sandu, Strada 32, 22 martie 2010, http://www.Strada32.com/interviuri/profesor-dumitru-sandu.html Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare (2006), Cartea Verde a Populaţiei din România, ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf Consiliul Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite (1971), Outflow of Trained Personnel from Developing to Developed Countries: Report of the Secretary General, with Addendum, 49th Session, New York Country Data, „Romania. Emigration: Problem or Solution”, iulie 1989, http://www.country-data.com/cgi-bin/query/r-11151.html Drept Online (2010) HG 27/2010 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_departamentul_romanii_pretutindeni_%2027_2010.php European Commission COM (2007) 512, Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions - Third Annual Report on Migration and Integration, 12 august 2007, http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/immigration/docs/com_2007_512_en.pdf European Commission: Home Affairs, Immigration – General, http://ec.europa.eu/home-affairs/doc_centre/immigration/immigration_intro_en.htm Guvernul Indiei: Ministerul dezvoltarii resurselor umane, Study of Concepts and Causes of Brain Drain - AUN REPORT http://www.education.nic.in/cd50years/z/8T/H3/8TH30101.htm Guvernul României (2008), Strategia nationala pentru dezvoltare durabila a României: Orizonturi 2013-2020-2030, Bucureşti, http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf Horvath, I. (2007), România. Country Profile No. 9, Focus-Migration, http://www.focus-migration.de/Romania.2515.0.html?&L=1 Human Development Report (2009), Romania. The Human Development Index - going beyond income, http://www.google.ro/#hl=ro&source=hp&biw=1280&bih=805&q=Human+Development+Report+2009%2C+Romania+The+Human+Development+Index+going+beyond+income&aq=f&aqi=&aql=&oq=&gs_rfai=&fp=db7c46c4e4a9ce3f Instituto Nacional de Estadistica, „Preview of the Municipal Register at 1 January 2010 Provisional data”, 29 aprilie 2010, http://www.ine.es/en/prensa/np595_en.pdf Institutul Naţional de Statistică (2006), Anuarul demografic al României 2006/ Romanian demographic yearbook 2006, Bucureşti Medicus Mundi International Network (2010), Code of Practice on international recruitment of health personnel adopted by World Health Assembly http://www.medicusmundi.org/en/contributions/news/2010/code-of-practice-on-international-recruitment-of-health-personnel-adopted-by-world-health-assembly Mongabay.com, România. Country Studies http://www.mongabay.com/reference/country_studies/romania/all.html Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (2010), International Migration of Health Workers: Improving international co-operation to address the global health workforce crisis, PolicyBrief, http://www.oecd.org/dataoecd/8/1/44783473.pdf Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare, Romania, http://www.oecd.org/dataoecd/57/39/41256175.pdf Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (2008), Migration in Romania: A Country Profile, Geneva, http://publications.iom.int/bookstore/free/Romania_Profile2008.pdf PR-inside, "Poland Autos Report Q4 2010", 1 octombrie 2010, http://www.pr-inside.com/poland-autos-report-q4-2010-is-r2149966.htm Presidency.ro (2007), Strategia de securitate naţională a României. România Europeană, România Euroatlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă, Bucureşti, http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf


- 94 -

Presidency.ro (2010) Strategia naţională de apărare. Pentru o Românie care garantează securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare, Bucureşti, http://www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice (2009), Riscuri şi inechităţi sociale în România, http://www.teologia-sociala.ro/images/stories/ biblioteca_ digitala/ documente/romania_ sociala/evolutia_demografica/cparsd_raportul-riscuri-si-inechitati-sociale-in-romania-septembrie-2009.pdf SOPEMI (1994), Trends in International Migration. Continous Reporting System on Migration Annual Report 1993, Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare, Paris Surse web Andersson, H., “Malawi crippled by nursing crisis”, BBC News, http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/3590764.stm Anghel, R. G., “Migraţie de întoarcere sau depopulare?”, Dilema veche, nr. 254, 29 decembrie 2008, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/societate-migratii-si-reveniri BBC News, “Africa 'being drained of doctors'”, 10 ianuarie 2008, http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/7178978.stm BBC News, “Ghana gets tough on 'brain drain'”, 4 iulie 2008, http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/7490340.stm Blanchflower, D. “Irish troubles do not bode well”, The Newstatesman, 1 octombrie 2010, http://www.newstatesman.com/economy/2010/10/ireland-cuts-quarter Cariere Online, “In 2009, românii din strainatate au trimis acasa cu 2 miliarde de euro mai putin”, 23 iulie 2010, http://www.cariereonline.ro/articol/2009-romanii-din-strainatate-au-trimis-acasa-cu-2-miliarde-de-euro-mai-putin Cassidy, L., “Opposition criticises Government jobs plan”, The Irish Times, 28 septembrie 2010, http://www.irishtimes.com/newspaper/breaking/2010/0928/breaking32.html Cea, J., “Les mathématiques françaises se portent bien”, Le Monde, 28 august 2010 http://www.lemonde.fr/idees/article/2010/09/28/les-mathematiques-francaises-se-portent-bien Chişu, V.A., “Noul val de emigranţi poartă gulere albe”, Capital, 25 mai 2009, www.capital.ro/.../noul -val-de-emigranti-romani-poarta-gulere-albe-119863.html Chiujdea, S., „Raport OCDE: Sunt 2,7 milioane de emigranţi români în UE. Se mai întorc acasă?”, Adevarul.ro, 13 iulie 2010, http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Raport_OCDE-_Sunt_2-7_milioane_de_emigranti_romani_in_UE_0_296970536.html Comisia Europeană. Ocuparea Fortei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, Freedom of Movement – every European’s right, http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=370&langId=ro&featuresId=122&furtherFeatures=yes Cronica Română, „Aproximativ 350.000 de copii din România trăiesc fără unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, 12 octombrie 2010, http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=109269 Elliott, J., “Saving Africa's dying from the 'brain drain'”, BBC News, 25 Septembrie 2010, http://www.bbc.co.uk/news/health-11327505 England, A., „Saudi Arabia’s billion-dollar education boost”, Financial Times, http://www.ft.com/cms/a452fa42-a794-11de-b0ee-00144feabdc0.html , accesat la 29 septembrie 2010 EurActiv, “Europarlamentarul Iosif Matula cere Comisiei Europene recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale la nivelul UE”, 2 februarie 2011, http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle Gaymond, N., Pohlschmidt, M., “Loss of science base will hurt economy”, The Guardian, 2 octombrie 2010 http://www.guardian.co.uk/science/2010/oct/02/science-loss-will-hurt-economy Gooch, L., “Loss of Young Talent Thwarts Malaysia’s Growth”, The New York Times, 1 octombrie 2010, http://www.nytimes.com/2010/10/02/business/global/02brain.html?scp=1&sq=2%20oct%202010%20australia%20Robert%20K.%20Chelliah&st=cse Horvath, I. (2008), „Coloniştii, muncitorii şi oportuniştii”, Dilema veche, nr. 254, 29 decembrie, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/societate-migratii-si-reveniri


- 95 -

Hutchison, P., “Government cuts 'will trigger brain drain'”, The Telegraph, 1 octombrie 2010, http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/politics/ 8035993/Government-cuts-will-trigger-brain-drain.html InCont.ro, “Am invadat Spania! Cei mai mulţi imigranţi de aici sunt români”, 29 aprilie 2010, http://www.incont.ro/statistica-legislatie/am-invadat-spania-cei-mai-multi-imigranţi-de-aici-sunt-romani.html Isac, M., “Uniunea Europeană, bloc de 500 de milioane”, Karadeniz Press. Agenţia de ştiri şi analize a Mării Negre, 19 ianuarie 2010, http://karadeniz-press.ro/kara/ue-bloc-de-500-de-milioane/ McNeil, Jr. D.G., „Africa: $130 Million From United States to Train Doctors in a Dozen Countries”, The New York Times, 11 octombrie 2010, http://www.nytimes.com/2010/10/12/health/12global.html?ref=health MediaFax, “Migraţia medicilor din România, considerată alarmantă de OMS”, 12 septembrie 2008, http://www.mediafax.ro/social/migraţia-medicilor-din-romania-considerata-alarmanta-de-oms-3170525 MediaFax, “Sute de mii de copii români au fost abandonaţi de părinţii plecaţi în străinătate”, 11 octombrie 2010, http://www.mediafax.ro/social/sute-de-mii-de-copii-romani-au-fost-abandonati-de-parintii-plecati-in-strainatate-7465265/ Migration Information Source, Glossary, http://www.migrationinformation.org/Glossary Mihai, A., “2,1 milioane de români lucrează în 15 state europene”, Ziarul Financiar, 27 aprilie 2011, http://www.zf.ro/analiza/2-1-milioane-de-romani-lucreaza-in-15-state-europene-8197333 OE CD Observer (2001), Share of highly skilled foreign workers in employment in European member countries 1998, http://www.oecdobserver.org/news/fullstory.php/aid/674/Brain_drain_2002_large.html Suoven Kuvalehti, „Japan China brain drain”, 24 septembrie 2010, http://suomenkuvalehti.fi/kuvat/2010/09/24/japan-china-brain-drain Trăistariu, F.N., „Criza de medici este tot mai acută”, Laur R. Badea Wordpress, 26 august 2009, http://laurbadea.wordpress.com/2008/09/26/criza-de-medici-este-tot-mai-acutaez/ Tudorica, I., Davidescu, L., “Trei milioane de români muncesc în străinătate”, Cotidianul, 17 iunie 2007, http://old.cotidianul. ro/trei_milioane_de_romani _muncesc_in_strainatate-27931.html Universul Familiei, “Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au primit cadou de la Senat o lege”, 30 iunie 2009, http://www.universulfamiliei.com/juridic-f68/lege-pt-copii-cu-parintii-plecati-in-strainatate-t1109.htm Utv, “Britain faces brain drain as cuts force top scientists to leave country”, 30 septembrie 2010, http://www.u.tv/News/Britain-faces-brain-drain-as-cuts-force-top-scientists-to-leave-country Utv, “Science funding cuts could lead to lost generation of scientists, warns Krebs”, 1 octombrie 2010, http://www.u.tv/News/Science-funding-cuts-could-lead-to-lost-generation-of-scientists-warns-Krebs Vasagar, J., Shepherd, J., „Britain faces brain drain as cuts force top scientists to leave country”, The Guardian, 30 septembrie 2010, http://www.guardian.co. uk/ science/2010/sep/30/science-research-spending-cuts Vasile, R., “Numărul imigranţilor români în UE, "în creştere", 12 iulie 2010, http://www.romania-actualitati.ro/numarul_imigrantilor_romani_in_ue_in_crestere-16347 Ziare.com, „2,7 milioane de români, imigranţi in UE”, 12 iulie 2010, http://www.ziare.com/articole/romani+emigrare+europa+sua Ziare.com, “Românii, cea mai numeroasă comunitate straină din Italia”, 18 februarie 2010, http://www.ziare.com/nationala-romaniei/stiri-nationala-romaniei/romanii-cea-mai-numeroasa-comunitate-straina-din-italia-996369 Ziarul Financiar, “350.000 de copii trăiesc fără părinţi, plecaţi în străinătate”, 26 mai 2010, http://www.zf.ro/eveniment/350-000-de-copii-traiesc-fara-parinti-plecati-in-strainatate-6180394 Ziarul Lumina, “Românii, cea mai mare comunitate de imigranţi din Italia”, 17 decembrie 2009, http://www.ziarullumina.ro/articole;1446;0;31799;0;Romanii-cea-mai-mare-comunitate-de-imigranti-din-Italia.html Zidărescu, A., “Unde să emigrezi în UE ca să fii sigur ca ai ce să lucrezi”, Evenimentul Zilei, 25 august 2010, http://www.evz.ro/detalii/stiri/unde-sa-emigrezi-in-ue-ca-sa-fii-sigur-ca-ai-ce-sa-lucrezi-904178.html Warsaw Business Journal, “Poland's brain drain to accelerate?”, 27 septembrie 2010, http://www.wbj.pl/article-51333-polands-brain-drain-to-accelerate.html?typ=wbj http://www.diis.dk/graphics/Publications/WP2008/WP08-18_South%20Africa %92s _Medical _Brain_Drain.pdf

al patrulea val.pdf

Documents