DESTINAȚII TURISTICE PE GLOB -Note de curs -

LECT. DR. VASILE POPA Departamentul de Geografie Regională și Mediu

Universitatea din București

Prin destinaţie turistică se poate înţelege o ţară, o regiune din cadrul unei ţări, un oraş, un sat sau o staţiune, care se definește printr-un produs turistic. Prin produs turistic se înţelege ansamblul de bunuri materiale şi servicii capabil să satisfacă nevoile de turism ale consumatorilor. Bunurile materiale menţionate se concretizează în cel puţin trei categorii de elemente: - un patrimoniu de resurse naturale, culturale și artistice, care formează cadrul fizic de bază şi care vor manifesta o atracţie pentru turiști; - anumite elemente de infrastructură sau echipamente care, deşi nu generează motivaţia sau cererea de turism, contribuie în mod hotărâtor la satisfacerea acesteia; - unele facilităţi de acces, legate de mijloacele de transport alese de turişti pentru a ajunge la obiectivele dorite.

Pe langă serviciile de bază, produsul turistic presupune şi prestatrea unor servicii suplimentare, cum ar fi : - serviciile de organizare a consumului turistic şi de informare, care se execută, de regulă, în fazele de pregătire şi de realizare ale serviciilor de bază, dar şi pe timpul derulării acestora, fiind puse la dispoziţia turiștilor, gratuit sau contra cost, toate datele solicitate; - serviciile de intermediere, de genul rezervărilor, închirierilor sau asigurărilor pe timpul călătoriilor; - alte servicii cu caracter special: de secretariat, de supraveghere a copiilor, de telecomunicaţii.

În funcţie de categoriile comportamentale ale clientelei turistice, pe timpul consumării serviciilor, acestea se pot grupa în : - servicii aferente unor preocupări pasive, manifestate, de regulă, în spaţiile de cazare; - servicii aferente unor preocupări semipasive, cum ar fi cele oferite în restaurante, baruri, săli de tratamente; - servicii aferente unor preocupări semiactive: vizionări de spectacole, promenadă; - servicii aferente unor preocupări active: sport, excursii.

Punctele de atracţie de la destinaţie sunt cele care determină în mod decisiv alegerea respectivei destinaţii de către turişti şi influenţează comportamentul turiştilor la destinaţie.

Imaginea destinatiei: percepţiile, convingerile, informaţiile şi imaginile au un rol important în

decizia de alegere a unei destinaţii turistice. Imaginea unei destinaţii nu are neapărat la bază o experienţă anterioară. Chiar dacă nu am vizitat niciodată Parisul avem o imagine mentală a oraşului (din cărţi, din mass-media sau de la prietenii care au fost acolo) şi putem decide, pe baza acestei imagini, dacă suntem sau nu atraşi de această destinaţie.

Promovarea turistică a destinației. Promovarea turistică reprezintă procesul de comunicare a

ofertei turistice şi de cerere a legăturii între produsele turistice şi consumatorii lor potenţiali folosind mijloace specifice, cum ar fi: reclama, publicitatea, relaţiile publice, promovarea vânzărilor, sponsorizarea etc. Serviciile de promovare turistică sunt împărţite în mai multe categorii, în funcţie de mediu, de reclamă şi de modalităţile în care se promovează ofertele şi serviciile aferente cazării, cele mai importante fiind: promovarea prin mass-media (radio-TV, ziare şi reviste), promovarea vizuală (prin intermediul bannerelor de mari dimensiuni sau ecranelor gigant) sau promovarea pe internet, prin marcă, iar actualmente este preferată prin intermediul târgurilor, expoziţiilor sau a saloanelor profesionale.

Datorită legăturilor foarte strânse dintre promovare şi vânzări, în turism pot fi puse în evidenţă două stiluri promoţionale distincte: promovarea imaginii (având în centrul atenţiei destinaţiile turistice pe care urmăreşte să le facă larg cunoscute) și promovarea vânzărilor (care implică nemijlocit operaţiunile de comercializare).

Strategia de dezvoltare turistică. Strategia desemnează ansamblul obiectivelor majore ale unei organizaţii pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea

obţinerii avantajului competitiv potrivit scopului stabilit de organizaţie. Strategia defineşte căile şi mijloacele care permit unei organizaţii să-şi asigure o bună poziţie pe piaţă să se dezvolte armonios în prezent şi în viitor, în condiţiile dure ale mediului concurenţial intern şi internaţional.

Marketingul turistic poate fi definit ca politica promovată de o organizaţie de turism care, studiind constant cerinţele de consum turistic, prezente şi în evoluţie, urmăreşte prin metode şi tehnici specifice adaptarea permanentă a ofertei proprii la actualele cerinţe în vederea satisfacerii lor optime şi a realizării unei activităţi economice rentabile în condiţiile date ale pieţei.

Tipurile principale de destinaţii turistice sunt: - destinaţii clasice: sunt, în general, oraşe care dispun de un bogat patrimoniu arhitectural, cultural

şi istoric, foarte potrivite pentru petrecerea unei vacanţe sau pentru o vizită de durată mai lungă (ex. Paris, Viena, Roma, Londra, Beijing, Bangkok, Rio de Janeiro, etc.), dar şi multe staţiuni montane, balneare sau litorale (Chamonix, Saint Tropez, Aspen – Colorado, Pattaya - Thailanda);

- destinaţii naturale: se impun printr-un potenţial natural unic, reprezentat de regiuni cu o mare biodiversitate (Parcul Naţional Serengeti – Tanzania, Delta Dunarii, Amazonia, Parcul Naţional Kakadu – Australia), forme geologice şi geomorfologice (carstul din sudul Chinei – Pădurea de Piatră din Yunnan, Marele Canion, monolitul Uluru – Australia, Peştera Postojna – Slovenia, vulcanii noroioşi), elemente hidrografice (Cascada Niagara, Lacul Titicaca, Nilul, Lacul Sf. Ana).

- destinaţii pentru turismul de afaceri. Acestea sunt importante centre economice (industriale, comerciale, de transport) unde există facilităţi turistice de înalt nivel şi posibilităţi de agrement variate, fapt care le face atractive pentru oamenii de afaceri (New York, Londra, Moscova, Hamburg, Shanghai, Tokyo, Singapore, Hong Kong, Seul).

- destinaţii “pentru o noapte”. Este vorba, în special, de localităţile aflate între marile destinaţii de vacanţă şi zonele de origine ale turiştilor (ex. oraşul Oradea este o destinaţie de o noapte pentru turiştii din sudul şi estul Romaniei care doresc să viziteze Budapesta sau Viena);

- destinaţii pentru şederi scurte. Acestea sunt, în general, oraşe mai mici în care există obiective de patrimoniu care le fac atrăgătoare (ex. oraşul Pisa – celebru pentru turnul înclinat, Chartres – faimos pentru catedrală, Segovia – pentru apeductul roman).

Din punct de vedere taxonomic, se diferențiază ca destinații: regiunile turistice (spații de mari

dimensiuni), zonele turistice (litoralul românesc al Mării Negre sau Bucovina), centrele turistice (orașe, stațiuni) și punctele turistice (peșterile, defileele, mănăstirile etc.). Numărul de vizitatori pe care destinaţia îl poate primi într-o perioadă de timp (o zi, o lună, un an), fară riscul deteriorării mediului şi fără diminuarea atractivităţii sale, reprezintă capacitatea destinaţiei.

Analiza macroregiunilor turistice

Substanţiala creştere a turismului internaţional, şi nu numai, a făcut din acesta unul dintre cele mai remarcabile fenomene economice şi sociale ale ultimelor decenii. În doar 61 de ani, numărul turiştilor internaționali sosiți în diverse destinații a crescut de la 25 milioane, în 1950, la circa 983 milioane în 2011 (cu o creştere de circa 4,6% faţă de anul 2010). Acest fapt s-a datorat stabilităţii socio-politice şi marii dezvoltări economice de după al Doilea Război Mondial. Europa şi America au fost, mult timp, principalele destinaţii turistice, ambele reprezentând peste 95% din sosirile turiştilor străini în 1950 şi circa 67% în prezent. Din prima parte a anilor 2000, regiunea Asia-Pacific a surclasat America, devenind a doua regiune turistică a lumii.

Europa, care primește mai mult de jumătate din turiștii internaționali, și Asia-Pacific, au avut cele mai mari creșteri în 2011, de circa 6%. Pe de altă parte, ca urmare a instabilității politice, Orientul Mijlociu a cunoscut cea mai mare scădere, de 8%, urmat de Africa de Nord. Se estimează că în anul 2020 numărul turiștilor internațioali va ajunge la 1,36 miliarde, iar în 2030 la 1,8 miliarde (UNWTO, 2012).

Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, în anul 2011, turiştii internationali sosiți au generat venituri de 1,03 miliarde dolari (sau 740 miliarde euro), cu o creştere de 3,9% faţă de anul 2010.

Primele zece destinaţii turistice în 2011, după numărul turiştilor internaționali sosiţi, au fost: 1. Franţa - 79,5 milione; 2. SUA - 62,3 mil. 3. China - 57,6 mil. 4. Spania - 56,7 mil.

5. Italia - 46,1 mil. 6. Turcia - 29,3 mil. 7. Marea Britanie - 29,2 mil. 8. Germania - 28,4 mil. 9. Malaiezia - 24,7 mil. 10. Mexic - 23,4 mil.

În privința veniturilor obţinute, sunt unele modificări: 1. SUA - 116,3 mld. dolari 2. Spania - 59,9 mld. 3. Franţa - 53,8 mld. 4. China - 48,5 mld. 5. Italia - 43 mld. 6. Germania - 38,8 mld. 7. Marea Britanie - 35,9 mld. 8. Australia - 31,4 mld. 9. Macao - 27,8 mld. (în 2010) 10. Hong Kong - 27,7 mld. (în 2010).

De departe, prima destinaţie turistică a lumii în 2011, la nivel macroregional, a fost Europa, unde

au sosit 51% din totalul mondial al turiştilor internaționali, adică 504 milioane, veniturile obţinute fiind de 463 miliarde dolari (45% din totalul mondial). A doua destinaţie turistică a fost macroregiunea Asia-Pacific, cu 217 milioane turişti sosiţi (22,1%) şi venituri obţinute de 289 miliarde dolari (28,1%). Locul al treilea în preferinţele turiştilor străini a fost America (Nordică, Centrală și Sudică), unde au venit 156,6 milioane turişti (15,9%), veniturile obţinute fiind de 199,1 miliarde dolari (19,3%). Orientul Mijlociu , cu 55 milioane de turişti (5,6% din total) şi 45,9 miliarde dolari venituri obţinute (4,5%) şi Africa, cu 50,2 milioane turişti şi 32,6 miliarde dolari, ocupă ultimele locuri.

Dinamica numărului de turi şti interna ționali sosiți în intervalul 1950-2011 (mil.)

1950 1960 1970 1980 1990 2000 2005 2010 2011

mondial 25,3 69,3 165,8 277 435 674 799 940 983 Europa 16,8 50,4 113 177,3 261,5 385 440,7 474,8 504 Asia-Pacific 0,2 0,9 6,2 22,8 55,8 110,1 153,6 204,4 217 America 7,5 16,7 42,3 62,3 92,8 128,1 133,5 150,7 156,6 Orientul Mijlociu 0,2 0,6 1,9 7,1 9,6 24,1 39 60,3 55,4 Africa 0,5 0,8 2,4 7,2 14,8 26,2 34,8 49,7 50,2

Sursa: World Tourism Organization, 2012

Dinamica veniturilor ob ţinute din turismul interna ţional în intervalul 1950-2011 (mld.$)

Sursa: World Tourism Organization, 2012

Forbes Traveler, a realizat o clasificare a celor mai vizitate 50 atracţii turistice din lume în anul

2007, luând în calcul atât turiştii străini cât şi cei interni, astfel: Times Square (intersecţie majoră din Manhattan, dintre Broadway şi Seventh Avenue – 35 milioane vizitatori), National Mall & Memorial Parks (între Memorialul Lincoln şi Capitoliu, în Washington D.C. – 25 mil.), Walt Disney Word′s Magic Kingdom (Orlando, SUA – 16,6 mil.), Trafalgar Square (Londra – 15 mil.), Disneyland (Anaheim, SUA

1950 1960 1970 1980 1990 2000 2005 2010 2011 mondial 2,1 6,9 17,9 104,4 270,2 481,6 682,7 927 1030 Europa 0,9 3,9 11 61,6 142,9 232,5 348,3 409,3 463,4 Asia - Pacific 0.04 0,2 1,2 11,2 46,5 90,2 140,8 255,3 289,4 America 1,1 2,5 4,8 24,7 69,3 130,8 144,6 180,7 199,1 Orientul Mijlociu 0,03 0,1 0,4 3,5 5,1 17,6 27,6 51,7 45,9 Africa 0,1 0,2 0,5 3,4 6,4 10,5 21,5 30,4 32,6

– 14,7 mil.), Cascada Niagara (14 mil.), Fisherman′s Whanf & Golden Gate (San Francisco – 13 mil.), Tokyo Disneyland & Tokyo Disneysea (12,9 mil.), Notre Dame de Paris (12 mil.), Disneyland Paris (10,6 mil.), Marele Zid Chinezesc (10 mil.).

În funcţie de sumele cheltuite de turiştii internaționali, pe primul loc se plasau, în anul 2011, germanii, cu 84,3 miliarde dolari, urmaţi de americani (79 mld.), chinezi (73 mld.), britanici (51 mld.), francezi (42 mld.), canadieni (33 mld.), ruşi (32,5 mld.), italieni (27 mld.), japonezi (27 mld.) şi australieni (27 mld.).

În anul 2011, 51% dintre turiştii internaționali au urmărit, în alegerea destinaţiei turistice, recreerea, odihna, distracţia, 15% afacerile, 27% alte scopuri (vizitarea unor prieteni, motivaţia religioasă, tratamentul), iar 7% nu au declarat. Circa 51% dintre turişti au călătorit spre destinaţiile alese cu avionul, 41% cu maşina , 2% cu trenul şi 6% cu diverse ambarcațiuni.

Destinaţii turistice în Europa Europa reprezintă destinaţia turistică principală pe Glob, cu peste 50% din numărul turiştilor

internaționali. Numărul turiştilor care au ales ca destinaţie continentul european a crescut constant, de la circa 16,8 milioane în 1950, la peste 504 milioane în 2011. O situaţie similară a fost înregistrată la veniturile obţinute din turismul internaţional, acestea sporind de la 0,9 mld.$ în 1950 la peste 463 mld.$ în prezent. Această creştere s-a datorat stabilităţii politice generale a continentului după cel de-al Doilea Război Mondial şi, în special, dezvoltării economice semnificative. Criza economică din 2008-2011 a afectat unele componente ale turismului internațional.

La nivel regional, se detaşează Europa Sudică, cu circa 182,2 milioane turişti internaționali sosiţi în anul 2011, care au ales ca destinaţii principale: Spania (56,7 mil., Italia (46,1 mil.), Turcia (29,3 mil. – stat încadrat de Organizaţia Mondială a Turismului aici), Grecia (16,4 mil.), Portugalia (11,2 mil.) și Croaţia (9,9 mil.).

A doua regiune turistică europeană este Europa Vestică, cu 159 milioane turişti internaționali sosiți, destinaţiile favorite de aici fiind: Franţa (79,5 mil.), Germania (28,3 mil.), Austria (23 mil.), Olanda (11,3 mil.) şi Elveţia (8,5 mil.).

Europa Centrală şi de Est ocupă a treia poziţie, cu peste 103,5 milioane turişti sosiți, din care: Federaţia Rusă (22,7 mil.), Ucraina (21,4 mil.), Polonia (13,4 mil.), Ungaria (10,2 mil.), Cehia (8,8 mil.) și Bulgaria (6,3 mil.). România, în 2011, a fost vizitată de 1,51 milioane turiști. Ultima poziţie este ocupată de Europa Nordică, cu 59,3 milioane turişti, în care se detaşează: Marea Britanie (29,1 mil.), Danemarca (8,7 mil.), Irlanda (6,5 mil.) şi Suedia (5 mil.).

Veniturile din turismul interna ţional în anii 2000 şi 2011 (mld.$).

2000 2006 2011 Europa - total 231 376 463,4 1. Europa Sudică 93,4 146,9 176,6 1.1. Spania 29,9 51 59,9 1.2.Italia 27,4 38,1 43 1.3. Grecia 9,2 14,2 14,6 1.4. Turcia - - 23 1.5. Croația - - 9,2 1.6. Portugalia - - 11,3 2. Europa de Vest 81,6 131,5 160,4 2.1. Franţa 30,7 46,3 53,8 2.2. Germania 18,6 32,7 38,8 2.3. Olanda 7,2 11,3 14,4 2.4. Austria - - 19,8 2.5. Elveția - - 17,5 3. Europa Centrală şi de Est 20,3 37,5 56,1 3.1. Federaţia Rusă 3,4 7,6 11,4 3.2. Polonia 5,6 7,2 10,7

3.3. Cehia 2,9 5 7,6 3.4. Ungaria 3,7 4,2 5,6 3.5. Bulgaria - - 3,9 4. Europa de Nord 30 60 70,3 4.1.Marea Britanie 21,8 33,6 35,9 4.2. Suedia 4 9 13,8 4.3. Danemarca 3,6 5,6 6,1 4.4. Irlanda 2,6 5,3 4,6

Sursa: UNWTO, 2012

Destinaţii turistice în regiunea Asia-Pacific

În anul 2011, această macroregiune a fost a doua destinaţie turistică a lumii, cu 217 milioane turişti internaționali, cu o creştere de 6% faţă de anul 2010. Creşterea a fost diferenţiată, mai mare în Asia de Sud-Est (10%) şi mai mică în Oceania (1%). Această regiune a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii 60 ani, în 1950 fiind vizitată de mai puțin de 300 mii turiști străini.

În estul Asiei, China a continuat să-şi întăreasă poziţia ca una dintre destinaţiile turistice favorite la nivel mondial, având o creştere de 9,4% în interalul 2009-2010. În Asia de Sud-Est creşterile au fost consistente în Cambogia (20%), Vietnam (19%) sau Myanmar (26%). Și în Asia de Sud unele state au constatat creşteri semnificative: Maldive (17,6%), Nepal (22%) sau Sri Lanka (31%).

În Asia de Est (115,8 milioane), ierarhia este următoarea: China (57,6 milioane), Hong Kong (22,3 mil.), Macao (12,9 mil.), Coreea de Sud (9,8 mil.), Japonia (6,2 mil.), Taiwan (6 mil.). În Asia de Sud-Est (77,2 milioane), se disting: Malaiezia (24,7 mil.), Thailanda (19 mil.), Singapore (10,4 mil.), Indonezia (7,6 mil.), Vietnam (6 mil.), Filipine (3,9 mil.) și Cambogia (2,8 mil.).

În Asia de Sud (12,4 milioane) cele mai vizitate sunt: India (6,2 mil.), Maldive (0,9 mil), Sri Lanka (0,8 mil.) și Nepal (0,7 mil.). Australia şi Oceania au primit 11,7 milioane turiști internaționali, din care 5 milioane în Australia.

În privinţa veniturilor din turismul internaţional, în 2011, regiunea Asia-Pacific a obţinut 289,4 miliarde dolari (în 2000 obţinuse doar 85,2 miliarde). Cele mai mari câştiguri le-au obţinut China (48,4 miliade dolari), Australia (31,4 mld.), Hong Kong (27,6 mld.), Thailanda (26,3 mld.), Malaiezia (18,2 mld.), Singapore (17,9 mld.), Coreea de Sud (12,3 mld.), India (17,5 mld.), Taiwan (11 mld.) și Japonia (10,9 mld.).

Destinații turistice în America În anul 2011 a avut loc o creștere de 3,9% față de anul 2010, cu diferențe la nivelul subregiunilor.

Pe ansamblu, în cele patru subregiuni au sosit 156,6 milioane turiști. Numărul turiștilor internaționali a crescut constant din anul 1995 (109 milioane). În 2000 au sosit 128 milioane, iar în 2006 circa 136 milioane turiști.

În America de Nord, în 2011 situația a fost asftel: 62,3 milioane în SUA, 23,4 mil. în Mexic și 15,8 mil. în Canada. În Regiunea Caraibeană au sosit 20,8 mil., din care 4,3 mil. în Republica Dominicană, 3,6 mil. în Puerto Rico, 2,7 mil. în Cuba, 1,9 mil. în Jamaica, 1,3 mil. în Bahamas și 0,5 mil. în Martinica.

În America Centrală au sosit 8,3 mil. turiști, din care 2,1 mil. în Costa Rica, 1,4 mil. în Panama, 1,2 mil. în Guatemala și El Salvador și 1 mil. în Nicaragua. În America de Sud au sosit în 2011 circa 25,7 milioane turiști internaționali, din care: 5,6 mil. în Argentina, 5,4 milioane în Brazilia, 3 milioane în Chile, 2,8 milioane în Uruguay și 2,5 milioane în Peru.

În ce privește veniturile obținute din turismul internațional, în 2011 regiunea America a obținut 199 miliarde dolari, cele mai mari sume fiind atrase de SUA (116,2 miliarde), Canada (16,9 mld.), Mexic (11,9 mld.), Brazilia (6,5 mild.), Argentina (5,3 mild.), Republica Dominicană (4,3 mld.) și Peru (2,3 mld.). Pe ansamblu regiunea Nord Americană a atras 145 miliarde dolari, regiunea Caraibeană 23,9 miliarde dolari, America Centrală 7,2 miliarde, iar America de Sud 22,9 miliarde.

Destinații turistice în Africa și Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu constituie una dintre poveștile de succes în domeniul turistic, în ciuda tensiunilor politice și aspectelor socio-culturale specifice. Creșterea numărului de turiști străini în intervalul 2006-2007 a fost de 10%, cele mai mari performanțe avându-le E.A.U (datorită Dubaiului), Arabia Saudită, Egipt (ca urmare a campaniilor promoționale și noilor stațiuni) și Siria. Totuși, în 2011 numărul turiștilor a scăzut cu 8% față de 2010. Dacă în 1995 mumărul turiștilor străini din Orientul Mijlociu a fost de 14 milioane, iar în 2000 de 24 milioane, în 2007 de 46 milioane.

În Orientul Mijlociu, în 2011 au sosit 55,4 milioane turiști internaționali, din care 17,3 mil. în Arabia Saudită, 9,5 mil. în Egipt, 8,1 mil. în Dubai, 5 mil. în Siria, 3,9 mil. în Iordania și 1,6 mil. în Liban. Israelul (2,8 mil. turiști) nu este inclus în această categorie, ci în Europa Sudică.

În Africa au sosit în 2011 circa 50,2 milioane turiști străini, din care 17,1 milioane în Africa de Nord (9,3 mil. în Maroc, 4,8 mil. în Tunisia și 2,4 mil. în Algeria) și 33,1 mil. în Africa Subsahariană (8,3 mil. în Africa de Sud). În 2010, au sosit 2,2 mil. în Zimbabwe, 2,1 mil. în Botswana, 1,7 mil. în Mozambic și 1,4 mil. în Kenya și Nigeria.

În ce privește veniturile din turismul internațional, în 2011, Africa a obținut 32,5 miliarde dolari, cele mai mare sume fiind atrase de Africa de Sud (9,5 miliarde dolari), Maroc (7,3 miliarde) și Tunisia (1,8 miliarde). În Orientul Mijlociu, situația a fost astfel: Dubai (9,2 mld. dolari), Egipt (8,7 mld.), Arabia Saudită (8,5 mld.) și Iordania (3 mld.).

DESTINAŢII TURISTICE ÎN EOROPA

Franţa – prima destinaţie turistică pe Glob. Cu cei 81,4 milioane turişti străini sosiţi în 2011, Franţa a deţinut supremaţia mondială ca destinaţie turistică. Europenii au constituit marea majoritate a turiştilor străini care au sosit în Franţa în anul 2011, cu 67,8 milioane. Cei mai numeroşi au fost britanicii (12,4 milioane), germanii și austriecii (12,7 mil.) şi belgienii și luxemburghezii (10,7 mil.), care au format împreună 52%, urmaţi de italieni (8 mil.), olandezi (6,7 mil.), elvețieni (5,7 mil.) şi spanioli (5,5 mil).

Vizitatori străini sosiți în Franța (turiști și excursioniști) în 2011

Total Evoluția 2011/2101 (%)

Turi ști Evoluția 2011/2010 (%)

Excursiomoști Evoluția 2011/2010 (%)

Europeni 182,4 4,5 67,8 3,1 114,6 5,3 Extraeuropeni 17,8 11,7 13,6 14,6 4,2 3,1 total 200,2 5,1 81,4 4,8 118,8 5,3

Sursa: DGCIS, 2012 (date estimate); În Franța, principalele destinații turistice sunt regiunile: Ile-de-France (unde se află și orașul Paris),

Provence-Alpes-Côte d'Azur, Rhône-Alpes, Aquitanie, Midi-Pyrénées și Alsace.

STUDIU DE CAZ - PARIS

Caractere geografice. Parisul este situat în partea central nordică a Franţei, în Bazinul Parisului, pe

fluviul Sena. Relieful este de câmpie cu mici coline, cele mai mari altitudini înregistrându-se în colinele Montmartre (130 m) şi Belleville (115 m), de pe malul drept al Senei. Fluviul separă oraşul în două părţi (partea de pe malul drept fiind mult mai extinsă), formând un arc de cerc, cu intrarea prin partea de sud-est şi ieşiea prin sud-vest. Peste 30 de poduri permit traversarea fluviului, cele mai celebre fiind: Pont Neuf (Podul Nou, Podul Alexandre III sau Podul Concorde. Oraşul beneficiază de un climat temperat oceanic (degradat), cu veri relativ răcoroase (180C), ierni blânde (60C) şi ploi care cad în toate anotimpurile (640 mm/an).

Populaţia oraşului (intra muros) este de circa 2,2 milioane locuitori (pe doar 105 km2), cu o densitate de 21277 loc/km2. Împreună cu suburbiile interne (Petite Couronne), adică Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis și Val-de-Marne, care corespund celor trei departamente limitrofe, populația crește la 6,6 milioane locuitori. Parisul este un departament al Franţei, parte a regiunii Ile-de-France (11,7 mil.loc.), fiind divizat în 20 arondismente, numerotate în spirală.

Importanța turismului în economia orașului este semnificativă, 13,3% din locurile de muncă în 2010 fiind legate de turism (OTCP, 2012).

Istoria. Nucleul oraşului este reprezentat de Ile de la Cité, o insulă în mijlocul Senei, locuită în antichitate de parisi, populaţie de la care se trage şi numele oraşului. Între 52 î.Hr şi 508 aşezarea este stăpânită de romani (oraş destul de modest - Lutetia), după care devine capitala dinastiei france a Merovingienilor. În timpul stăpânirii romane oraşul se întinde pe malul stâng (cartierul Latin) iar din secolul XI şi pe malul drept. Băile termale din Hotelul Cluny şi amfiteatrul din strada Monge sunt ultimele vestigii romane din Paris.

În anul 751, dinastia Carolingiană a devenit conducătoarea Franţei, cel Mai faimos reprezentant al său fiind Carol cel Mare, încoronat ca sfânt împărat roman. Odată cu instalarea dinastiei Bourbon, la sfârşitul secolul al XVI-lea, urmează o perioadă de mari realizări politice şi culturale. După Revoluţia din 1789, provocată de marile inegalităţi sociale, când a fost atacată Bastilia (simbol al represiunii regale) şi au fost executaţi Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta (1793), urmează epoca lui Napoleon Bonaparte, încoronat ca împărat al Franţei în 1804.

În timpul lui Napoleon al III-lea (jumătatea secolului al XIX-lea), au fost realizate, sub conducerea baronului Haussmann, mari lucrări de restaurare şi sistematizare a Parisului. Au fost create mari bulevarde, clădiri publice, parcuri etc.

Cultura. Parisul s-a aflat în atenţia numeroşilor oameni de cultură, care au găsit aici inspiraţia sau

condiţiile optime de afirmare. Pe lângă numeroşii reprezentanţi de marcă ai culturii franceze: Victor Hugo (Mizerabilii, Notre Dame de Paris), Honoré de Balzac (Moş Goriot), Gustave Flaubert (Doamna Bovary), Guy de Maupassant (Bel Ami), Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut), Emile Zola (Nana), aici au trăit şi creat figuri emblematice ai culturii universale: Charles Dickens, Ernest Hemingway, Scott F. Fitzgerald, Constantin Brâncuşi.

Oferta culturală și de agrement a Parisului este impresionantă. Sunt 143 muzee (colecții și expoziții permanente), 80 locații cu expoziții temporare, peste 970 galerii de artă și peste 1800 clădiri sau monumente cu valoare arhitecturală, inclusiv circa 100 situri religioase. Apoi, sunt peste 70 mii locuri în 208 teatre și café-teatre și trei opere. Cele trei cabarete faimoase, Moulin Rouge, Crazy Horse și Lido, au fost frecventate în 2011 de peste 1,1 millioane clienți. În anul 2010, obiectivele culturale au primit 45,3 milioane vizitatori, cu excepția siturilor religioase. Cele mai vizitate șase obiective turistice pariziene sunt:

1. Catedrala Notre-Dame – 13,6 milioane vizitatori (estimare); 2. Bazilica Sacre Coeur – 10,5 milioane vizitatori (estimare); 3. Muzeul Luvru – 8,3 mil. vizitatori; 4. Turnul Eiffel – 6,7 mil. vizitatori; 5. Centrul Pompidou – 3,1 mil. vizitatori; 6. Muzeul Orsay – 2,9 mil. vizitatori;

Dintre obiectivele turistice din afara Parisului, în 2010 cele mai căutate au fost Disneyland (15 mil.

vizitatori) și Palatul Versailles (6 mil. vizitatori). Printre evenimentele şi festivalurile renumite se disting: lansarea colecţiilor vestimentare (ianuarie

şi iulie) în Caruselul Luvrului, Fête du Cinéma (în iunie), Festivalul de Jazz (în fiecare vară), Des Fêtes du Nuit (festival de muzică clasică la Versailles), festivalul de toamnă (organizat pentru promovarea artei) sau Ziua Noului Beaujolais (legat de apariţia vinului din noua recoltă Beaujolais). A zecea ediție a Nopților Albe (Nuit Blanche), ce a avut loc în noaptea de 1 spre 2 octombrie 2011, a înregistrat o prezență de 2,5 milioane vizitatori.

Infrastructura de transport. Accesul pe cale aerului se face, în cea mai mare parte, prin cele trei

aeroporturi importante ale Parisului: Charles de Gaulle (situat la 23 km nord-est de Paris, cu cel mai mare trafic), Orly (situat la 14 km sud de Paris, folosit în special pentru cursele locale) sau Beauvais Tillé (situat la 70 km nord de Paris, utilizat, de obicei, de companiile low-cost). În 2011, circa 91,8 milioane pasageri au folosit cele trei aeroporturi, dintre care 61 milioane au ales Charles de Gaulle și 27,1 milioane Orly.

Cei care aleg calea ferată, au la dispoziție șase gări, care fac legătura cu diverse regiuni ale ţării, dar şi cu statele vecine, importante furnizoare de turişti: Gara de Nord (asigură legătura cu Marea Britanie, Belgia, Olanda şi nordul Germaniei, aici sosind și trenurile Eurostar), Gara Lyon (utilizată pentru traficul

spre/dinspre sudul Franţei, Elveţia şi Italia), Gara de Est (asigură legătura cu estul Franţei, Germania, Elveţia sau Austria), Gara Saint-Lazare (trenuri spre/dinspre Normandia şi Marea Britanie), Gara Montparnasse (legături spre/dinspre vestul Franţei, inclusiv Bretagne - TGV Atlantique) şi Gara Austerlitz (serveşte traficului spre/dinspre sud-vestul Franţei, Spania şi Portugalia).

Rețeaua rutieră beneficiază de o şosea largă, circulară, numită “boulevard peripherique”, care constituie, de fapt, o frontieră artificială între oraş şi suburbii, intrările şi ieşirile în oraş fiind numite porţi (portes). Toate autostrăzile, indiferent de direcţie, ajung în acest bulevard periferic, care înconjoară orașul.

Infrastructura de transport din interiorul oraşului este, de asemenea, adaptată nevoilor turistice ale oraşului, fiind compusă din: metrou (deschis din anul 1900, cu peste 200 km, 14 linii şi 380 staţii), autobuze, inclusiv autobuze de noapte (fac legătura cu gările oraşului), trei linii de tramvaie, RER (Reţea Expres Regională - trenuri care fac legătura cu suburbile Parisului, inclusiv spre aeroportul Charles de Gaulle), funicular spre Montmartre sau batobus (ambarcaţiune care oferă posibilitatea admirării oraşului de pe Sena).

În transportul intern, pentru toate mijloacele de transport, cel mai comun este tichetul t+. Acesta, într-un interval de o oră și jumătate, poate fi folosit și pe alte mijloace de transport, fie de același tip, fie în combinația autobuz/tramvai și metrou/RER (Paris zona 1). Un tichet t+ costă 1,7 euro, iar un carnet de zece călătorii 12,7 euro. Pentru turiști foarte util este Paris Visite, de 1-5 zile, care oferă un număr nelimitat de călătorii și reduceri la unele obiective turistice. Pentru o zi, în zona Paris Centru, prețul pentru adulți este de 9,75 euro, iar pentru zona Paris + suburbii + aeroporturi este de 20,5 euro (RATP, 2012). Regia Autonomă de Transport Paris (RATP), care administrează transportul în comun în Paris, asigură și căi de legătură între oraş şi aeroporturi: pentru aeroportul Orly este Orlybus (între aeroport şi Place Denfert - Rochereau) iar pentru Roissy (Charles de Gaulle) este Roissybus (între aeroport şi operă).

Spaţii de cazare și alimentaţie publică. În Paris sunt 1549 hoteluri, cele mai numeroase fiind cele

de 2 și 3*, cu 69% din hoteluri și 56% din camere. Alte 313 hoteluri, cu 28969 camere, sunt în suburbiile interne ale Parisului. Dintre hotelurile pariziene, 90% au sub 80 camere. După numărul de camere, Paris ocupă poziția secundă în Europa, după Londra. În 2011, s-au înregistrat 36,9 milioane înoptări și o rată de ocupare de 79,5%, hotelurile de 3* având cea mai mare rată de ocupare, de 81,2% (OTCP, 2012).

Categoria omologată

Numărul hotelurilor

% Numărul camerelor

%

5* 25 1,6 2944 3,6 4* 226 14,5 22793 28,1 3* 607 39,2 28947 35,7 2* 459 29,6 16647 20,5 1* 106 6,8 2871 3,5 sub 1* 29 1,9 1289 1,6 altele 97 6,3 5648 7 total 1549 100 81139 100

Sursa: Préfecture de Paris – OTCP, 2012 Dintre cele mai importante hoteluri, pot fi amintite: Ritz - Place Vendôme, Victoria Palace,

Intercontinental, Jolly Lotti, Holiday Inn Paris Opera, Royal, Les Jardins du Marais, Napoleon, Royal Elysées, Scribe, Murano Urban Resort. Sunt și 35 spații de cazare pentru tineri, de tipul hostelurilor, precum și un camping în Bois de Boulogne, cu funcționare permanentă.

În funcție de localizare, sezon sau prezența unui mare eveniment, tarifele hotelurilor pot varia. Conform OTCP (2012), o cameră dublă la un hotel de 5* (lux) poate depăși 500 euro, la un hotel de 4* (confort foate ridicat) între 250 și 650 euro, la 3* (confort ridicat) între 150 și 280 euro, la 2* între 90 și 200 euro, la 1* între 60 și 90 euro. La nivel european, Paris se află pe locul cinci în privința prețului hotelier mediu, după Geneva, Moscova, Londra și Zurich.

Restaurantele sunt dintre cele mai diverse, de la simplele fast-food-uri la elegantele şi exoticele restaurante cu specialităţi franţuzeşti sau străine (asiatice, italiene, greceşti, africane). Dintre restaurante, mai renumite sunt: Chez Flottes, Chez Pauline, Gérard Besson, Jet Lang, L'Ane et la Mule, L'Autobus Imperial, Le Grand Véfour, Le Pré Salé, Palais Royal Ragueneau, Mellifère etc. Pentru diverse preparate alimentare se disting pieţele Marché Richard-Lenoir, La Madeleine sau Rue Mouffetard.

Cafenelele sunt, de asemenea, numeroase: Les Deux Magots (loc de întâlnire a unor intelectuali din prima jumătate a secolului XX: Ernest Hemingway, Oscar Wilde, Picasso), Café de Flore (preferat mulţi artişti şi intelectuali – Salvador Dali, Albert Camus), Café de la Paix (deosebită prin frescele ei şi clădirile din apropiere) sau Le Cafe Marly (situată în aripa Richelieu a Luvrului).

Shopping. Parisul este şi principalul centru al modei pe plan mondial, nume sonore precum: Pierre

Cardin, Chanel, Christian Lacroix, Christian Dior, Yves Saint Laurent, Jean-Paul Gaultier, Louis Vuitton se regăsesc aici. Aceştia, alături de creatori din Italia sau alte state, au magazine pe străzile Montaigne sau Faubourg Saint-Honoré, ambele lângă Chams-Elysées dar şi în districtul Saint-Germain des Près, pe malul stâng al Senei.

Pentru bijuterii se impune strada Paix (Păcii) şi Piaţa Vendôme, lângă Luvru. Pentru cumpărături se disting şi marile magazine precum: Au Printemps (magazin universal important, deschis în 1864, cu mărfuri de diverse categorii, de la îmbrăcăminte de lux şi accesorii până la mobilă), Galeries Lafayette (deschis în 1894, magazinul se distinge prin articolele de îmbrăcăminte), La Samaritaine, Bazar de l'Hotel de Ville sau Le Bon Marché (este primul magazin universal din Paris, înfiinţat în 1852). Forum des Halles este un modern centru comercial subteran, situat în apropierea Centrului Pompidou, pe locul unei foarte vechi pieţe.

Circulația turistică. Se estimenază că numărul total al vizitatorilor Parisului a fost în 2011 de circa

30 milioane, dintre care 15,6 milioane au fost cazați în hoteluri. În 2011, în hotelurile pariziene au sosit 15,6 milioane turiști (cu un spor de 3,1% față de anul 2010), dintre care 7,2 milioane turiști francezi și 8,4 milioane turiști străini. Dintre aceștia din urmă, cei mai numeroși au fost americanii (1,2 milioane), urmați de britanici (965 mii), italieni (662 mii), germani (565 mii), spanioli (550 mii), japonezi (507 mii), belgieni (301 mii), elvețieni (264 mii) și olandezi (252 mii).

Turismul de afaceri, în 2011, a reprezentat 44,5% din înoptările în hotelurile pariziene, grație numeroaselor congrese și târguri/saloane internaționale organizate aici (automonilistic, agricol, de carte, nautic).

Obiective turistice majore:

• Catedrala Notre Dame – simbol al naţiunii franceze, catedrala, ridicată în secolele XII-XIII, este o magnifică creaţie gotică;

• Biserica Sacre Coeur – înalţată pe colina Montmartre, bazilica a fost construită în 1876 prin subscripţie publică; stilul este un melanj între romanic şi bizantin, cupolele sale (una mare şi patru mici) fiind tipic orientale; interiorul este bogat în decoraţiuni de marmură, statui şi mozaicuri;

• Muzeul Luvru (Louvre) – s-a realizat pe parcursul mai multor secole, din timpul lui Francisc I (jumătatea secolului al XVI-lea) până în vremea lui Napoleon al III-lea (jumătatea secolului al XIX-lea; conţine una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de obiecte de artă din lume (peste 400 mii de obiecte de artă, cele mai faimoase fiind Gioconda lui Leonardo ds Vinci şi Venus de Milo); artă occidentală din Evul Mediu până în 1848 (picturi, sculpturi, grafică) şi ale civilizaţiilor antice (antichităţi mesopotamiene, persane, egiptene, greceşti, etrusce şi romane); artă islamică, africană, din Asia, Oceania şi America;

• Turnul Eiffel – este simbolul capitalei, cel mai cunoscut monument parizian pe plan mondial; a fost construit cu ocazia Expoziţiei Universale din 1889 de către inginerul Gustave Eiffel; înalt de 320 m el este divizat în trei etaje, la 57 m, 115 m şi 274 m;

• Muzeul Orsay – unul dintre cele mai frumoase muzee din Europa, situat pe malul stâng al Senei; clădirea a fost construită între anii 1898-1900 (Gara Orsay) de către arhitectul Victor Laloux, pentru Expoziţia Universală din 1900; gara a fost abandonată din 1939 până în 1973, când preşedintele Pompidou a declarat-o monument naţional, fiind transformată în muzeu; expune numeroase picturi, sculpturi şi arte decorative din perioada 1850-1870 (Delacroix, Ingres, Gustave Moreau), lucrări ale maeştrilor impresionişti (Manet, Renoir, Degas, Monet, Camille Pissarro), picturi post-impresioniste (Georges Seurat, Henri de Toulouse-Lautrec, Paul Gaugain, Vincent Van Gogh), etc.;

• Arcul de Triumf – simbol al epocii napoleoniene, arcul, proiectat de către arhitectul François Chalgrin în 1806 (şi definitivat în anul 1836), are 50 m înălţime şi 45 m lungime; principalele victorii napoleoniene sunt prezentate prin frumoase basoreliefuri;

• Centrul Pompidou (Beaubourg) – apărut la iniţiativa preşedintelui Georges Pompidou, din 1969; Muzeul Naţional de Artă Modernă ocupă ultimele trei etaje ale centrului; în apropiere se află Fântâna Stravinsky;

• Invalizii (Les Invalides) – situat între Piaţa Vauban şi Esplanada Invalizilor, reprezintă un vast ansamblu de edificii – Hotelul Invalizilor, Domul şi Biserica Saint-Louis – ridicate în secolul al XVII-lea la iniţiativa lui Ludovic al XIV-lea; sub cupola Domului se află cripta cu mormântul lui Napoleon Bonaparte; biserica este un veritabil sanctuar al familiei Bonaparte, aici găsindu-se mormintele mai multor membri ai familiei împăratului, precum şi altor mari oameni ai Franţei (ex. mareşalii Vauban şi Foch);

• Opera – reprezintă cel mai vast teatru liric din lume, cu o capacitate de peste 2000 locuri şi 450 actori şi figuranţi pe scenă; este, de asemenea, unul dintre edificiile cele mai însemnate din timpul lui Napoleon al III-lea, fiind construită după un proiect de Charles Garnier, între 1862-1875; relizată în stil neo-baroc, opera este foarte bogat decorată, tavanul fiind pictat de Marc Chagall;

• Panthèonul – principala creaţie a lui Soufflot (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), concepută ca biserica Sf. Geneviève; a fost transformată în timpul Revoluţiei în Pantheonul marilor oameni (Voltaire, Victor Hugo, Emile Zola, Duma, Mirabeau, Soufflot etc.);

• La Conciergerie – este un edificiu ridicat în timpul lui Filip cel Frumos, la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul sec. al XIV-lea; numele său vine de la “concierge”, care înseamnă guvernator (administrator) regal; începând cu secolul al XVI-lea devine închisoare iar astăzi este parte a Palatului de Justiţie; celula în care a fost închisă Marie-Antoinette (regina Franţei, soţia lui Ludovic al XVI-lea) a fost transformată, în 1816, în capelă;

• Sfânta Capelă (Sainte-Chapelle) – este o capodoperă arhitectonică gotică a secolului al XIII-lea, cu splendide vitralii; situată în apropierea Palatului de Justiţie, pe Ile de la Cité, capela a fost ridicată la decizia lui Ludovic (Louis) al IX-lea, zis Sfântul Ludovic (Saint Louis), pentru a conserva Coroana de Spini a lui Cristos, pe care suveranul a cumpărat-o, în 1239, de la Veneţia;

• Madeleine – monument ridicat în anul 1806 în onoarea Marii Armate, la iniţiativa lui Napoleon, ca un templu grecesc; în anul 1814 a devenit biserică, dedicată Sfintei Maria Magdalena (Marie-Madeleine); faţada principală este formată din coloane corintice şi un fronton ornat cu Judecata de Apoi, opera sculptorului Lemaire, în 1834;

• Grădina Luxembourg – este cea mai mare grădină publică din Paris; în cadrul grădinii se pot admira o serie de statui reprezentând reginele Franţei şi alte femei celebre, dar şi splendida Fântână Médicis; Palatul Luxembourg – reşedinţă a Mariei de Médicis, a fost proiectat de către arhitectul Salomon de Brosse în anul 1615 în stilul palatelor florentine;

• Grădina Tuileries – se întinde între Piaţa Carrousel şi Piaţa Concorde şi se compune din două bazine acvatice legate printr-o alee centrală cu numeroase sculpturi;

• Palatul Chaillot (Le Palais de Chaillot) – a fost construit cu ocazia Expoziţiei Internaţionale din 1937; o terasă centrală cu statui din bronz aurit uneşte cele două pavilioane enorme, care adăpostesc în present Muzeul Monumentelor Franceze – importantă colecţie de opere de artă din Evul Mediu, Muzeul Marinei şi Muzeul Omului – bogată colecţie antropologică şi documente rare asupra raselor umane;

• Palatul Mare (Le Grand-Palais) şi Palatul Mic (Le Petit Palais) - construite cu ocazia Expoziţiei Universale din anul 1900; ambele palate, situate faţă în faţă, sunt de proporţii grandioase, caracterizate prin colonade, frize şi sculpturi deosebite; Palatul Mic, construit în stil eclectic de Charles Girault adăposteşte o valoroasă colecţie de artă (Delacroix, Courbet, Géricault, Dürer, Watteau,Guardi, antichităţi greceşti, romane, egiptene);

• Palatul Bourbon - poartă semnătura a patru arhitecţi celebri: Giardini (care a început construcţia în 1722), Lassurance, Aubert şi Gabriel; la orgine, a fost construit pentru fica lui Ludovic al XIV-lea, ducesa de Bourbon; faţada care dă spre Sena a fost realizată între 1803-1807, în armonie cu cea a Madeleine, cu un fronton alegoric sculptat de Cortot; interiorul este bogat în opere de artă – Delacroix, Houdon;

• Podul Nou (Le Pont-Neuf) - contrar numelui său, acest pod de piatră lung de 232 m, este cel mai vechi pod peste Sena (1578-1606) din Paris;

• Podul Alexandru al III –lea – pod metalic de 107 m lungime, construit între 1896 şi 1900 şi numit după ţarul rus Alexandru al III-lea, pentru a celebra alianţa franco-rusă; pe pilonii de pe malul drept al Senei sunt reprezentate, prin ansambluri statuare, Franţa medievală şi cea modernă, iar pe pilonii malului stâng Franţa Renascentistă şi cea din timpul lui Ludovic al XIV-lea;

• Marele Arc – conceput şi realizat în intervalul 1982-1989 de arhitectul danez Otto von Spreckelsen;

Alte atracții importante : Hôtel de Cluny şi thermele gallo-romane (din 1844 găzduiește Muzeul

Naţional al Evului Mediu, fiind și unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură gotică din Paris; muzeul a fost parţial ridicat pe vestigii gallo-romane datând din secolul al III-lea), Palatul Regal (construit de arhitectul Jacques Lemercier la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost locuinţa privată a cardinalului Richelieu), Primăria (L'Hôtel de Ville – în 1533, regele Francisc I decide ridicarea unei clădiri impozante în stilul renaşterii franceze, distrusă însă de un incendiu în 1871; clădirea actuală, inspirată de vechiul edificiu, a fost terminată în 1882), Arcul Carrousel (construit, după desenele lui Pierre-François Fontaine şi Charles Percier, între 1806 şi 1808, pentru a celebra victoriile lui Napoleon din anul 1805; în partea superioară a fost amplasat un grup statuar realizat de Francois J. Bosio, înfăţişând Pacea călătorind într-o caleaşcă triumfală cu patru cai, condusă de două Victorii aurite), Turnul Saint-Jacques (este tot ce a rămas din vechea biserica Saint-Jacques-la-Boucherie, distrusă în 1797; construit între 1509 şi 1523, turnul măsoară 52 m înălţime şi aparţine stilului gotic; în vârful turnului se află statuia Sfântului Jacques, dar şi un laborator meteorologic, iar la bază o statuie a lui Blaise Pascal), Biserica Saint-Germain-L'Auxerrois (fostă parohie a regilor Franţei ridicată în secolele XII-XIV, pe locul unui vechi sanctuar din epoca merovingiană; arhitectura reflectă un amestec de stiluri – romanic, gotic, renascentist, printre comorile sale numărându-se două statui din secolul al XV-lea, una din lemn, a Sfântului Germain şi una din piatră, a Sfântului Vincent), Biserica Saint-Étienne-du-Mont (sec. XV-XVII – faţada sa este în stil gotic şi renascentist, iar elementul unic din interior este tribuna suspendată transversală, care separă naosul de cor; biserica conţine relicvele Sf. Genevieve, patroana Parisului, dar şi mormintele lui Blaise Pascal şi Jean Racine), Biserica Sorbonna (este partea cea mai veche a edificiului Universităţii, ridicată între 1635 şi 1642 de către Lemercier; are o faţadă barocă tipică şi o cupolă elegantă; în interiorul bisericii se află mormântul cardinalului Richelieau), Biserica Saint-Germain-des Prés (este cea mai veche biserică din Paris, construită în secolele XI-XII în stil romanic; aici se găsesc mormintele unor personalităţi ilustre, pecum Descartes sau Jean-Casimir, rege al Poloniei), Biserica Trinité (se distinge prin faţada în stil renascentist italian, ridicată în anul 1863), Biserica Saint-Eustache (construită între 1532 și 1637 în stil gotic), Biserica Saint-Julien-le-Pauvre (una dintre cele mai vechi biserici pariziene, ce datează din secolele XII-XIII; este realizată în stil gotic şi se află în apropierea Muzeului Cluny, pe malul stâng al Senei), Fântâna Observatorului (situată în apropierea Grădinii Luxembourg, aceasta este o creaţie a artiştilor G. Davioud, J.B. Carpeaux, E. Fremiet din 1875, compusă din figuri feminine care simbolizează „Cele patru părţi ale lumii” - Europa, Africa, Asia şi America şi opt cai marini), Fântâna Inocenţilor (operă reprezentativă renascentistă franceză, realizată la jumătatea secolului al XVI-lea de Pierre Lescot şi Jean Goujony; situată în apropiere de Forum de Halles) sau La Villette (în parcul Villette, întins pe 35 ha şi amenajat în 1979, poate fi admirate: Géoda - vastă sală de proiecţie hemisferică, Marea Hală - remarcabilă arhitectură din fier şi sala de spectacole Zenith).

Champs Élysées este un faimos bulevard, cuprins între Piaţa Concorde şi Piaţa Charles de Gaulle, cu magazine de lux, cinematografe şi mari restaurante. Rue de Rivoli, dintre Place Concorde şi Place de la Bastille, este una dintre marile realizări urbanistice ale epocii napoleoniene, foarte faimoasă, în lungul său fiind înşirate numeroase magazile elegante şi restaurante.

Pădurea Boulogne (Bois de Boulogne) este localizată în partea de vest a Parisului, are 865 ha şi a fost creată în timpul împăratului Napoleon al III-lea (nepotul lui Napoleon Bonaparte) în a doua parte a secolului al XIX-lea. Creatorul său, baronul Haussman, admirând marile parcuri londoneze (precum Hyde Park şi Regent Park), a decis să creeze două parcuri în Paris după acelaşi model. Astfel, au apărut Pădurea Boulogne, în vestul oraşului şi pădurea Vincennes, în est, două excelente arii de recreere. Pădurea Boulogne este destinaţia favorită a parizienilor pentru plimbari pe jos, cu bicicleta sau călare. Hipodromul Longchamp şi complexul Roland Garros se găsesc la marginea pădurii.

Atracţiile sportive: Turneul de tenis Roland-Garros (iunie – competiţie de top a ATP; complexul este situat la marginea Pădurii Boulogne), Turul ciclist al Franţei, care are finalul pe Champs Elysées (sfârşit de iulie – cea mai prestigioasă competiţie din lume), Marele maraton internaţional (aprilie), Paris Masters (Paris Open Tennis – noiembrie; al doilea turneu ca importanţă după Roland-Garros găzduit de Paris; turneul se joacă în sală, pe o suprafaţă sintetică în Bercy), Premiul Arcului de Triumf (cea mai mare cursă de cai din Europa după valoarea pariurilor, care are loc pe Hipodromul Longchamp); competiţiile de fotbal şi rugby pe Stade de France (în partea de nord a Parisului, în Saint Denis, cu o capacitate de 80 mii de locuri) şi Parc de Princes (lângă Pădurea Boulogne, cu 45 mii de locuri).

Obiective turistice din regiunea pariziană

• Palatul Versailles – ridicat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, la dorinţa regelui Ludovic al XIV-lea, după planurile arhitecţilor Le Vau şi Hardouin-Mansart; este cel mai mare palat din Europa, fiind centrul monarhiei franceze până la revoluţia din 1789; reputaţia palatului vine şi de la parcul în stil francez, realizat de André Le Nôtre (100 ha), apartamente luxoase ale regelui şi reginei, sala oglinzilor (75 m lungime şi tavan pictat de Le Brun), precum şi faţadele spre parc în stil baroc;

• Bazilica regală Saint-Denis – excepţional ansamblu arhitectonic, cu sculpturi funerare şi vitralii; biserica, construită parţial în stil gotic în secolul al XII-lea, cuprinde mormintele regilor Franţei; este localizată în suburbia Saint Denis din nordul Parisului;

• Palatul (Castelul) Fontainebleau – reşedinţă regală (de la François I la Napoleon al III-lea), ce cuprinde o valoroasă colecţie de tablouri, mobilă, obiecte şi un muzeu consacrat lui Napoleon I; este situat în departamentul Seine-et-Marne, la 55 km sud-est de Paris; renumită este şi Pădurea Fontainebleau (280 km2) – loc favorit de petrecere a timpului liber pentru parizieni;

• Disneyland este un faimos loc de distracţii situat în suburbia Marne-la-Valée, din estul Parisului (32 km de centrul oraşului); funcţionează din anul 1992, fiind al doilea, după cel din Tokyo, din afara SUA; cu cei peste 14 milioane vizitatori în 2007, parcul este una dintre destinaţiile turistice principale din Europa; ocupă o suprafaţă de 19 km2, incluzând parcurile tematice, hotelurile, restaurantele, cluburile, terenurile de sport, inclusiv o staţie de cale ferată;

• Parcul Asterix este un alt parc tematic, inspirat după celebrele personaje Asterix şi Obelix, doi bravi gali (strămoşii francezilor) care au rezistat cu success armatei romane; este situate la 35 km nord de Paris şi oferă numeroase atracţii şi locuri de distracţie.

Pentru informații turistice, a fost creat PARISINFO, Site officiel de l'Office du Tourisme et des Congrès (http://www.parisinfo.com);

CATALONIA

Cadrul geografic. Catalonia (Catalunya) este o regiune autonomă, din 1979, localizată în nord-estul Spaniei, cu ieşire la Marea Mediterană. În partea nordică se învecinează cu Franţa şi Andorra, în est cu Marea Mediterană, în sud cu regiunea Valencia, iar în vest cu regiunea Aragon. Ocupă circa 6% din suprafaţa Spaniei și este divizată din punct de vedere administrativ în patru provincii: Barcelona, Tarragona, Lleida şi Girona. Cea mai importantă instituţie este Guvernul Catalunyei (Generalitat de Catalunya), cu sediul în Palatul Guvernului (Palau de la Generalitat), situat în inima oraşului vechi din Barcelona, pe amplasamentul vechiului for roman. Parlamentul regiunii este amplasat în Parcul Citadelei (Parc de la Ciutadella).

Zona de coastă are două trăsături distincte, stâncoasă în partea nordică (Costa Brava), unde munţii se apropie de țărm, şi cu plaje extinse în partea sudică (Costa Daurada). Catalonia cuprinde întinse spaţii montane, inclusiv văi montane fertile şi importante cursuri de apă. Teritoriul montan poate fi împărţit în trei mari sisteme: Munţii Pirinei , ce mărginesc regiunea în partea nordică, având dispunere vest-est şi altitudini mari (Pica d'Estats, 3143 m), Munţii Costali Mediteraneeni, ce includ două lanţuri muntoase, dispuse paralel, cu înălțimi moderate (vârful Turo de l'Home, 1712 m) şi Depresiunea Centrală, o extensiune a Depresiunii Ebro, cu altitudini care variază de la 100 la 1000 m.

Clima este mediteraneană în lungul coastei și din ce în ce mai continentală spre interior, unde specific este climatul montan. Tempereaturile sunt moderate tot timpul anului în regiunile joase şi au caracter alpin în regiunile montane înalte. Râurile Cataloniei, cu excepţia lui Ebro, sunt scurte, cu puţină apă, având izvoarele în Pirinei şi vărsarea în Ebro, cel mai notabil fiind Segre. Înainte de vărsarea în Mediterana, Ebro formează o deltă. Vegetaţia este formată din păduri de foioase, în special cvercinee, dar şi formaţiuni de tufişuri mediteraneene, numite matollar, compuse din rozmarin, cimbru, lavandă, salvie, grozamă spaniolă, cistus, iarbă neagră, căpşun sălbatic, dar şi arbori, precum stejarul de piatră şi pinul de Alep.

Demografic, s-a constatat o creştere constantă a populaţiei în secolul XX. Conform Institutului Naţional Spaniol de Statistică (INE), populaţia regiunii este de circa 6,8 milioane locuitori (5,1 mil.

provincia Barcelona, 674 mii Tarragona, 636 mii Girona şi 385 mii Lleida). Cel mai important oraş este Barcelona, al doilea din Spania după Madrid. Limba oficială este catalana, limbă romanică, care se mai vorbeşte în Andorra şi Insulele Baleare. În prezent, toate documentele oficiale din Catalonia sunt scrise în spaniolă şi catalană. Activitățile industriale au vechi tradiții în domeniul textilelor. Sabadell, cunoscut la mijlocul secolului al XIX-lea ca Manchesterul Spaniei, era cel mai important centru de prelucrare a lânii, ca și Terrassa, aici existând un muzeu textil. În prezent, se disting industria chimică (Tarragona) și a construcțiilor de mașini (uzina SEAT de la Martorell, lângă Barcelona).

Istoria. Mărturiile arheologice dovedesc popularea Cataloniei din timpuri foarte vechi, precum

atestă dolmenele de la Alt Empordà. Negustorii greci au sosit pe ţărmul catalan în secolul al VI-lea î.Hr. şi au întemeiat centrul comercial Empúries (Emporion), fiind urmaţi de cartaginezi. Aceştia din urmă, veniţi din Noua Cartagină, au fondat oraşul Barcelona, numit după Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal. Ulterior, romanii au cucerit Peninsulă Iberică, au întemeiat oraşul Tarraco, azi Tarragona, ce a devenit capitala provinciei romane Tarraconensis. După prăbuşirea Imperiului Roman, în regiune au sosit vizigoţii, veniţi din sudul Franţei, şi apoi maurii. Scurta ocupaţie maură, spre deosebire de restul Spaniei, nu a lăsat urme importante în cultură sau arhitectură.

Carol cel Mare a cucerit regiunea de la nord de râul Ebro în secolul al IX-lea și a creat mai multe comitate, între care Comitatul de Barcelona, și un sistem feudal ce a durat câteva secole. În secolul al XII-lea, identitatea catalană și expansiunea comercială au fost favorizate de căsătoria contelui Ramon Berenguer IV cu prințesa Petronila a Aragonului (1137). Spania catolică a fost unificată în 1479, când Ferdinand al II-lea, rege al Cataloniei şi Aragonului, s-a căsătorit cu Isabela de Castilia. Barcelona a fost primul oraş industrializat din Spania, având manufacturi de bumbac, fapt ce a dus la prosperitatea oraşului.

Cultura. Catalonia se mândreşte cu o colecţie impresionantă de clădiri medievale, construite în

secolele XI-XIII în stil romanic, cu influențe locale. Există peste 2000 astfel de clădiri, cele mai multe fiind biserici: Sant Climent de Taüll, Sant Pere de Galligants, Sant Pere de Besalú, Sant Pere de Rodes, Sant Pere de Camprodon, Santa Maria de Ripoll, Sant Cristòfol de Beget. Acestea au clopotniţe înalte, naos cu boltă semicirculară, arcade rotunde şi decorațiuni cu sculpturi şi fresce remarcabile.

Către sfârşitul secolului al XIX-lea, la Barcelona a luat naştere un nou stil în artă şi arhitectură, o variantă a Art Nouveau, numit modernism. Acesta a devenit un mod de exprimare a naţionalismului catalan, printre principalii săi exponenţi numărându-se Antoni Gaudí, Josep Pug sau Lluís Domènech. Cartierul Eixample din Barcelona cuprinde numeroase clădiri în acest stil. Prima construcţie remarcabilă a lui Gaudi a fost Palau Güell (1889), situată în centrul oraşului, pe bulevardul La Ramba. Însă, capodopera sa este Casa Milà, cu faţada vălurită și predilecţia pentru liniile curbe. Opera lui Gaudi este plină de forme zoomorfe, arcade parabolice, hornuri cu arnamente bizare, elemente din fier forjat, mozaicuri din plăci de ceramică.

Catalonia are tradiţie şi în arta picturii, care debutează odată cu naşterea picturii spaniole medievale (perioada gotică), caracterizată, în special, prin frescele bisericilor romanice. Înflorirea culturală a Cataloniei a continuat cu etapa prosperă a secolului al XIX-lea, care a reaprins spiritul creator, reprezentanți de frunte fiind: Josep Berga, Joaquim Vayreda, Arcadi Mas, Joan Roig, Santiago Rusiñol sau Ramon Casas.

Secolul XX a dat nume şi mai sonore. Deşi Pablo Picasso (1881-1973) a locuit la Barcelona doar opt ani, primele sale creaţii au fost puternic influenţate de oraş şi împrejurimi, acestea putând fi admirate la Muzeul Picasso din Barcelona). Alţi reprezentanţi de frunte au fost: Joan Miró (1893-1983), celebru pentru umorul său abstract, Josep-Maria Sert (1876-1945), dar în special Salvador Dalí.

Serbări, festivaluri şi locuri de distracţie. Fiecare cartier (barri) al Barcelonei, oraş şi sat din Catalonia serbează anual ziua sfântului protector, printr-o festa major. Se dansează sardana, se ia masa, îndeosebi în aer liber, se organizează parăzi ale uriaşilor, piticilor și capetelor mari sau focuri de artificii. Relaţiile de familie sunt foarte strânse, masa de duminică fiind o ocazie de reunire a familiei. Ataşamentul faţă de echipa de fotbal Barça este pentru suporteri o chestiune de mândrie naţională. Sardana, este un dans naţional catalan realizat de dansatori care se prind în cerc şi execută o succesiune de paşi, lungi şi scurţi și salturi. Muzica este interpretată de cobla, o formaţie de 11 instrumentişti.

În ziua de Sfântul Gheorghe (Sant Jordi, 23 aprilie), se sărbătoreşte patronul spiritual al Cataloniei. Acum, bărbaţii şi băieţii oferă câte un fir de trandafir roşu mamelor, soţiilor şi prietenelor, care le dăruiesc, în schimb, cărţi. Sărbătoare mai este cunoscută şi ca Ziua cărţilor . În timpul verii (iunie/iulie) au loc: Festival del Grec, cu spectacole în toată Barcelona şi Festa major de Gràcia, cu concerte, baluri,

muzică, competiţii şi jocuri în aer liber. În timpul iernii, cele mai importante sunt sărbătorile Crăciunului (Nadal) şi Sfântului Ștefan (Sant Esteve), în 25 şi 26 decembrie. Prânzul tradiţional de Crăciun constă din escudella (mâncare cu carne), urmată de curcan umplut cu mere, caise, prune uscate, muguri de pin şi stafide. De Revelion (Revellón, 31 decembrie) este un obicei ca oamenii să mănânce un bob de strugure între fiecare două bătăi de ceas înainte de miezul nopţii. Provincia Tarragona este celebră prin festivalurile casteller (turnurile umane), în care echipe de bărbaţi se suie unii pe umerii altora în încercarea de a clădi cel mai înalt turn uman (castell).

Preparatele culinare catalane, servite în numeroasele restaurante din Barcelona şi Catalonia, bazate pe vechi tradiţii gastronomice, se impun prin varietate şi ingeniozitate. Sunt renumite varietăţile de carne sărată şi afumată, îndeosebi cârnaţii afumaţi şi picanţi denumiţi fuet. Carnea de porc figurează în aproape fiecare meniu, de unde nu lipseşte tradiţionalul picior de porc (peus de porc). Mistreţul, prepeliţa, iepurele de casă şi melcii sunt, de asemenea, mult consumate, în special iarna. Gastronomia excelează în fructe de mare: sardele, creveţi la grătar sau daţi prin usturoi, peşte la grătar (a la brasa) sau cu sos, cod uscat şi sărat (bacallà), gătit la cuptor, cu roşii, usturoi şi vin. Cel mai important sos este sofregit, format din ceapă, roşii şi diverse ierburi. Picada, care este mai iute, conţine crutoane, usturoi, migdale, şofran şi seminţe de pin. Escalivada este o salată din ceapă marinată, ardei gras şi vinete, coapte până ce miezul lor devine dulce. Crema catalană este o cremă de zahăr ars, bazată pe ouă şi sos caramel.

Băuturile Cataloniei au ca reprezentat de marcă vinul cava, un vin spumos care se prepară similar şampaniei franţuzeşti, fiind supus unui al doilea proces de fermentaţie în sticla în care este comercializat. Mărcile cele mai cunoscute de cava sunt: Codorníu (primul vin care a adus vinului cava faima internaţională), Freixenet, Raïmat (considerat cel mai rafinat cava) sau Gramona. Altă băutură cunoscută este sangria.

Infrastructura de transport. Infrastructura de transport este bine reprezentată şi de calitate.

Legăturile aeriene, terestre şi maritime oferă regiunii legături cu restul Spaniei dar şi restul lumii. Reţeaua căilor ferate acoperă întregul areal al Cataloniei, fiind deservite de două companii: RENFE (compania naţională spaniolă) şi Ferrocarrils de la Generalitat de Catalunya (FGC - reţeaua de căi ferate suburbane). Trenurile internaţionale sosesc în Gara Sants, din partea centrală a oraşului. Principala linie ferată, pe direcţie nord-sud, deserveşte aşezările de pe coastă. Alte linii ferate leagă Barcelona de Vic şi Lleida.

În privința transportului maritim, cele mai importante porturi sunt Barcelona şi Tarragona, atât ca trafic de pasageri cât şi volum al mărfurilor, oferind servicii de feribot şi croaziere. Transporturile aeriene sunt facilitate de aeroporturile din Barcelona (El Prat), Girona şi Reus, serviciile fiind oferite de compania naţională Iberia şi alte companii străine. Cea mai extinsă este reţeaua de drumuri, care acoperă întregul spaţiu al regiunii. Se disting autostrăzile Barcelona-Zaragoza şi cea din lungul coastei Mării Mediterane (Autostrada Mediteraneană). Transportul public în Barcelona se face cu metroul, o reţea care acoperă întreg oraşul, şi autobuzul, existând și autobuze turistice (Bus Turistic). Majoritatea oraşelor sunt legate prin linii de autobuze.

Spațiile de cazare. Posibilităţile de cazare în Catalonia sunt variate, formate din hoteluri, moteluri,

pensiuni (case la ţară), vile, apartamente, refugii montane şi campinguri. Preţurile camerelor de hotel pot fi cuprinse între câţiva euro şi peste 250 euro pe noapte, în funcţie de zonă, anotimp şi zilele săptămânii. În regiune, există şi hoteluri de stat (parador), amenajate în clădiri istorice (ex. Cardona, Vic, Tortosa). Cele mai importante hoteluri din Barcelona sunt: Arts (Ritz Carlton, unul dintre cele mai luxoase şi elegante din Europa), Le Méridien (elegant hotel de pe bulevardul La Rambla), Neri, Hotel Palace, Majèstic (hotel impozant construit în stil neoclasic), Omm (simbol al arhitecturii catalane moderne) etc.

Cumpărături în Barcelona. Pentru cumpărturi, Barcelona dispune de cartiere comerciale distincte: Posseig de Gràcia (cu magazine de firmă), Barri Gótic (pentru buticuri cu obiecte de artizanat), El Born (pentru magazine de modă: Armand Basi, Adolfo Domínguez) sau El Raval (pentru pieţe şi magazine de suveniruri). Magazinul universal El Corte Inglés, din Piaţa Catalunya, ce aparţine celui mai mare lanţ de magazine universale din Spania, este un simbol al Barcelonei şi un loc unde se găsesc de toate.

Barcelona Barcelona, capitala Cataloniei şi unul dintre cele mai mari oraşe mediteraneene (4 mil. loc cu

suburbiile), este situat în partea mediană a litoralului regiunii, între munţii din vest şi Marea Mediterană.

Oraşul este situat pe două râuri, Llobregat şi Besòs, şi este străjuit de Sierra Collserola (512 m în Muntele Tibidabo), pe care se află parcul de distracţii Tibidabo, accesibil pe şosea sau cu funicularul.

Se disting trei zone turistice principale, Montjuïc, ce corespunde unui munte jos (unul dintre munţii care străjuiesc oraşul spre vest), cu clădiri monumentale, spaţii verzi, muzee (Muzeul de Arheologie) şi privelişti încântătoare, Oraşul Vechi, ce include toate vechile cartiere ale oraşului, inclusiv portul, cu un superb nucleu gotic şi numeroase străduţe înguste şi clădiri vechi şi Eixample, un cartier populat, expresie a expansiunii urbane a secolului al XIX-lea, ce se distinge prin arhitectura sa modernistă.

Oraşul Vechi, străbătut de celebrul bulevard La Rambla, este unul dintre cele mai extinse areale urbane medievale din Europa. Centrul medieval, bine conservat, este cunoscut sub numele de Barri Gótic, un labirint de străzi înguste, unde principala atracţie este Catedrala, dar şi Palatul Regal (Palau Reial, ocupat parţial de Muzeul de Istorie, unde Columb a fost primit de Ferdinand şi Isabela la întoarcerea din călătoria în Lumea Nouă). Palatul Regal a fost reşedinţa conţilor de Barcelona încă din secolul al XIII-lea. Complexul incluse Sala Tinell (Saló del Tinell), în stil gotic, capela regală, clădită în zidul roman al oraşului și clopotniţa, o parte a sa fiind vechiul turn de pază al zidului roman.

Acest cartier, adevărata inimă a Barcelonei, a fost locul ales de romani pentru a întemeia noul oraş. Forul roman se găsea în Plaça de Sant Jaume, unde în prezent se află mai multe instituţii administrative, precum sediul guvernului regional (Palau de la Generalitat), primăria (Casa de la Ciutat).

În Oraşul Vechi au fost înălţate şi clădiri noi şi surprinzătoare, ca Muzeul de Artă Contemporană. Cartierul El Born, dominat de Biserica Santa Maria del Mar, cuprinde numeroase case impunătoare, datând din secolul a XIV-lea. Bulevardul La Rambla, zonă de promenadă aglomerată, este mărginit de clădiri somptuoase: Opera (Gran Teatre del Liceu), Palau Güell (palat neogotic, creaţie a lui Gaudi), Palau de la Virreina, Museu de Cera (muzeu al figurilor de ceară), Palau Moja (clădire în stil clasic din secolul al XVIII-lea), magazine, restaurante, cafenele, precum Zürich, celebru loc de întâlnire pentru scriitori, artişti şi intelectuali, sau vânzători ambulanţi.

Obiectivele majore de aici sunt:

• Catedrala din Barcelona - magnifică construcţie din secolul al XIV-lea, faţada şi turla fiind adăugate în secolul al XIX-lea, înălţată în inima cartierului Gotic (Barri Gótic), care prezintă valoroase picturi catalane medievale;

• Palau de la Generalitat (secolul al XV-lea) - se distinge prin superbele sale elemente gotice (capela, casa scărilor), deasupra intrării aflându-se o statuie a Sfântului Gheorghe (Sant Jordi), protectorul Cataloniei;

• Biserica Santa Maria del Mar – este singura biserică exclusiv în stil gotic catalan, cu o foarte bună acustică pentru concerte;

• Clădiri istorice: Casa Arhidiaconului (Casa de l'Ardiaca, secolele XII-XVI, construită pe zidul oraşului roman; clădirea în stil gotic-renascentist adăposteşte arhiva istorică a oraşului şi prezintă o superbă curte interioară gotică), Clădirea Primăriei (Casa de la Ciutat, secolele XIV-XV, cu faţadă adăugată în stil neoclasic), Bursa de mărfuri (La Llotja, clădire construită în 1380 şi refăcută în stil neoclasic în 1771), Palatul Guvernului (Palau de la Generalitat), Palatul Muzicii Catalane (Palau de la Música Catalana, construit în stil modernist din ceramică, piatră sculptată şi vitralii, este singura sală de concert luminată natural din Europa, printr-o uriaşă cupolă răsturnată), Palatul Güell (Palau Güell).

• Muzeul Picasso (găzduit în cinci palate medievale învecinate de pe Carrer Montcada - Berenguer 'Aguilar, Baró de Castellet, Meca, Mauri şi Finestres - cuprinde o colecţie de peste 3000 de exponate);

• Muzeul de Istorie al Oraşului (Museu d'Historia de la Ciutat, din cadrul Palatului Regal) expune cele mai întinse ruine romane subterane din lume, cu străzi întregi, scuaruri, băi, sisteme de apă etc. ale vechiului Barcino;

• Alte muzee: Muzeul de Artă Contemporană, Muzeul de Istorie al Cataloniei (se află în singura clădire, din 1881, care nu a fost demolată, din portul vechi), Muzeul de Geologie (cel mai vechi muzeu din Barcelona, deschis în 1882, ce cuprinde o mare colecţie de fosile şi minerale), Muzeul de Zoologie (situat într-o construcţie cu aspect de fortăreaţă, ridicată pentru Expoziţia Universală din 1888), Muzeul Ciocolatei (expune istoria ciocolatei, de la descoperirea arborelui de cacao, în America de Sud până la inventarea primului aparat de fabricat ciocolată), Muzeul Maritim (docurile regale, unde au fost construite marile galere care a jucat un rol major în ascensiunea Barcelonei ca putere maritimă, reprezintă cel mai important ansamblu medieval de acest gen din lume; şantierele au fost înfiinţate la mijlocul secolului al XIII-lea);

• Arcul de Triumf (Arc del Triomf) – a fost proiectat de Josep Vilaseca, în stil mudéjar (maur spaniol), ca poartă principală a Expoziţiei Universale din anul 1888, ce a vut loc în Parc de la Ciutadella;

• Monumentul lui Columb (Colom) - în inima portului vechi (Port Vell) şi la capătul bulevardului La Rambla se află coloana înaltă de 60 m pe care se află statuia lui Cristofor Columb, proiectată de Gaietà Buigas pentru Expoziţia Universală din 1888; monumentul marchează locul în care Columb a păşit pe uscat în 1493, după descoperirea Americii;

• Parcul Citadelei (Parc de la Ciutadella), situat între Oraşul Vechi şi Satul Olimpic (Vila Olimpica), este bogat în statui, sculptura din 1885 a lui Roig i Soler, Doamna cu umbrela, devenind un simbol al oraşului, fântâni, zone de agrement, livezi de portocali şi palmieri, grădină zoologică, muzee; cândva, aici exista o citadelă masivă în formă de stea, construită în vremea lui Filip al V-lea (secolul al XVIII-lea) şi dărâmată în 1878;

• Satul și Portul Olimpic (Vila Olímpica şi Port Olímpic) – vast complex de lucrări destinat Jocurilor Olimpice din anul 1992; cu această ocazie au fost realizate: faleza, plaja de 4 km, două turnuri de 44 etaje, cele mai înalte din Spania;

• Barceloneta – este “satul” de pescari al Barcelonei, renumit pentru micile restaurante şi cafenele; în mica piață Barceloneta (Plaça de la Barceloneta) se găseşte biserica barocă Sant Miguel del Port;

• Acvariul – cu cele peste 11 mii de vieţuitoare, din 450 specii (în special mediteraneene), acest acvariu, situat în Portul Vechi (Port Vell), este unul dintre cele mai mari din Europa;

Barcelona dispune de cele mai numeroase clădiri moderniste (Art Nouveau) din lume, stil care s-a

dezvoltat după 1854, când s-a decis ca zidurile medievale să fie dărâmate, iar oraşul să se extindă. Astfel, a luat naştere cartierul Eixample, cu un sistem stradal rectangular. Cele mai reuşite clădiri moderniste sunt întâlnite în aşa numitul Quadrat d'Or (Pătrat de Aur), zona din cartier preferată de burghezia înstărită, care adoptase stilul modernist. Principalul bulevard de aici este Passeig de Gràcia, cu numeroase clădiri originale şi magazine elegante;

• Clădiri în stil modernist: Mansana de la Discòrdia (Blocul Discordiei, renumit grup de clădiri create de cei mai iluştri artişti ai stilului: ex. Casa Batlló, creaţie alui Gaudí; Casa Lleó Morera, a lui Lluís Domènech; Casa Amatller, proiectată de Puig i Cadafalch), Casa Milà (este cea mai avangardistă dintre operele lui Gaudí, o remarcabilă faţadă vălurită şi un acoperiş cu hornuri şi guri de aerisire sub forma unor sculpturi abstracte), Casa Terrades “ Les Punxes (construită în 1905 de Puig i Cadafalch din cărămidă roşie cu ornamente din piatră sculptată), Spitalul Santa Creu i de Sant Pau (spital orăşenesc, opera lui Lluís Domènech din 1902, cu pavilioane în stil maur spaniol înconjurate de grădini spaţioase);

• Fundaţia Antoni Tàpies (Fundació Tàpies - găzduieşte o mare varietate de sculpturi, picturi şi desene ale artistului, într-o clădire din 1879) ;

• Sagrada Familia, capodopera neterminată a lui Gaudi, la care a lucrat 16 ani (începută în 1882), este o emblemă a oraşului; Sfânta Familie adăposteşte mormântul lui Gaudi, care se află în cripta bisericii;

Cartierul Montjuïc, situat pe colina cu acelaşi nume, se înalţă lângă portul comercial, din sudul

oraşului. Reprezintă cea mai mare zonă de agrement din Barcelona, cu muzee, galerii, grădini şi cluburi de noapte. Colina s-a dezvoltat cu ocazia Expoziţiei Internaţionale din 1929, ridicându-se numeroase clădiri pe tot versantul nordic precum şi marele bulevard Avinguda de la Reina Maria Cristina, în mijlocul căruia se află Fântâna Magică (Font Màgica). Cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1992 s-au construit multe facilităţi sportive.

• Palau Nacional, de pe Colina Montjuïc, adăposteşte Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei, cu o excepţională colecţie de artă medievală şi numeroase fresce în stil romanic;

• Castelul Montjuïc este o fortificaţie masivă în formă de stea din secolul al XVIII-lea, care oferă privelişti panoramice asupra oraşului; conţine şi un muzeu militar, cu arme vechi şi machete de castele;

• Muzee: Muzeul Arheologic (conţine colecţii de obiecte aparţinând culturilor preistorice din Catalonia şi Insulele Baleare), Fundaţia Joan Miró (expune creaţiile artistului şi nu numai: desene, sculpturi, picturi şi tapiserii), Muzeul Etnològic (expune obiecte artizanale din Africa, Asia, Oceania şi America Latină);

• Parcul tematic Poble Espanyol (Satul spaniol) - conţine reproduceri ale unor clădiri spaniole (116 case) şi meşteşuguri locale, oferind o perspectivă asupra stilurilor locale;

• Stadionul Olimpic (70 mii locuri) – faţada neoclasică s-a păstrat de la stadionul construit pentru Jocurile Olimpice din 1936, anulate datorită izbucnirii Războiului Civil;

Regiunile periferice. Expansiunea urbană, după 1980, a dus la apariţia de noi clădiri, parcuri şi

pieţe. Sants, principala gară a oraşului a fost reconstruită, iar în apropiere au fost create parcurile l'Espanya Industrial (cuprinde un lac pentru plimbări cu barca, turnuri de observaţie şi sculpturi) şi Joan Miró (nivelul inferior este format din terenuri de sport iar cel superior este dominat de sculptura lui Miró numită Femeie şi pasăre, înaltă de 22). În partea vestică se găseşte Palatul Pedralbes (fostă reşedinţă a contelui Eusebi Güell; cuprinde Muzeul de Arte Decorative şi Muzeul de Ceramică), Mănăstirea Pedralbes (datează din secolul al XIV-lea; aici sunt expuse numeroase opere de artă bisericească), Turnul Bellesguard (aici a existat un castel din secolul al XV-lea, fostă reşedinţă de vară a regilor catalani; în 1900 Gaudi a clădit o casă cu aspect de castel, pe vechile ruine), Parcul Güell (unul dintre cele mai originale spaţii publice, realizat la iniţiativa industriaşului Eusebi Güell) şi Camp Nou (cel mai mare stadion de fotbal din Europa, cu o capacitate de 100 mii locuri). Cu ajutorul funicularului se poate ajuge pe Tibidabo, unde se află un parc de distracţii, biserica neogotică Sagrat Cor şi Turnu de comunicaţii (are forma unui ac şi 288 m înălţime).

Catalonia În afara Barcelonei, Catalonia este o regiune fără oraşe prea mari şi puţin industrializate. Provincia

Barcelona are peisaje montane şi costiere, cu staţiuni litorale (Sitges), Muntele Montserrat (centrul spiritual al Cataloniei), ţinuturile viticole Penedès (principala regiune viticolă a Cataloniei) sau frumosul orăşel Vic.

• Mont Serrat (Muntele Zimţat, 1236 m) reprezintă un decor superb pentru cel mai sfânt loc din Catalonia, Mănăstirea Montserrat, atestată în secolul al IX-lea; mica statuietă din lemn, Fecioara Neagră, reprezintă sufletul mănăstirii, iar muzeul deţine o colecţie de picturi catalane din secolele XIX şi XX şi alte opere de artă;

• Vic – veche aşezare iberică (secolul al III-lea î.Hr), romană, de când se păstrează un templu, apoi reşedinţă episcopală (secolul la VI-lea); Muzeul Episcopal adăposteşte o frumoasă colecţie de artă romanică;

• Sitges – importantă staţiune turistică litorală, cu plaje extinse, dar şi elemente de arhitectură modernistă;

• Cardona – castel din secolul al XIII-lea, din piatră neştefuită, aparţinând ducilor de Cardona; în prezent este un luxos hotel;

• Vilafranca del Penedès – aici se află Muzeul Vinului (Museu del Vi), care prezintă istoria viticulturii, a comerţului cu vinuri din această zonă; pot fi vizitate, pentru degustări, bodegues locale.

Tarragona este provincia cea mai sudică, cu vestigii romane, livezi de pomi fructiferi, comunităţi

monahale (Poblet şi Santa Creus) dar şi plaje frumoase şi lungi (Costa Daurada/ Coasta de Aur) cu staţiuni animate (Cambrils, Salou).

• Tarragona – important centru portuar şi industrial, cu numeroase vestigii romane: ruinele vechiului amfiteatru, ale Praetoriumului (turn roman transformat ulterior în palat), zidul roman, dar şi ale bisericii Santa Maria del Miracle, din secolul al XII-lea; Muzeul Naţional de Arheologie deţine cea mai importantă colecţie de obiecte romane din Catalonia; catedrala, începută în secolul al XII-lea, pe locul unui templu roman, prezintă mai multe stiluri arhitectonice; în apropierea oraşului se găseşte apeductul roman, din secolul al II-lea;

• Port Aventura – situat la sud de Tarragona, este unul dintre cele mai mari parcuri tematice din Europa, ce oferă multe atracţii pe teme exotice (ex. Polinezia, Vestul Sălbatic);

• Mănăstirea Santes Creus – este cea mai frumoasă dintre cele trei mănăstiri care alcătuiesc „triunghiul cistercian”; mănăstirea a fost întemeiată în 1150 de Ramon Berenguer al IV-lea;

• Mănăstirea Poblet – a fost prima şi cea mai importantă mănăstire cisterciană, care a ajutat la consolidarea puterii din Catalonia după recucerirea ei de la mauri de către Roman Berenguer al IV-lea;

• Tortosa – importană aşezare medievală (ruine de castel, ziduri medievale), situată pe valea Ebro (Ebre), care i-a conferit o importanţă strategică deosebită; a fost stăpânită de mauri din secolul al VIII-lea până în secolul al XII-lea, de când s-a păstrat castelul maur La Sueda; catedrala gotică, ridicată pe locul unei moschei din perioada maură, datează din secolul al XIV-lea;

Provincia Girona beneficiază de peisaje mult mai variate, atât montane cât şi litorale (Costa

Brava), oraşe medievale şi staţiuni litorale renumite. Aici se află frumoasa vale Cerdanya, din Pirinei, cu străvechile mănăstiri Ripoll şi San Joan de les Abadesses.

• Figueres - este bine cunoscut ca locul de origine a lui Salvador Dalí, maestru al picturii suprarealiste; Muzeul-Teatru Dalí, dedicat acestuia, este unul dintre cele mai vizitate muzee din Spania; oraşul, datând de pe vremea romanilor, deţine şi o zestre valoroasă de monumente, printre care se disting fragmentele din vechiul zid medieval şi castelul San Ferran, o fortăreaţă ridicată în secolul al XVIII-lea care domină oraşul, fiind unul dintre cele mai mari din Europa.

• Girona - este un centru istoric dominat de clădiri medievale şi vestigii ale civilizaţiilor romană, arabă şi ebraică. Printre atracţiile turistice pot fi amintite: Mănăstirea benedectină Sant Pere de Galligants, în stil romanic, Mănăstirea Sant Doménech, în stil gotic, Biserica Sant Nicolau, în stil medieval catalan, El Call (cartierul evreiesc al oraşului), Mănăstirea capucină (adăposteşte Băile Arabe, cu pavilionul construit din opt coloane fin lucrate şi cupola octogonală), Clopotniţa Sant Feliu sau Spitalul Santa Caterina (secolul al XVII-lea).

• Cadaqués - situat chiar pe Peninsula Cap de Creus, prin peisajele sale deosebite a fost sursă de inspiraţie pentru Salvador Dali, care a petrecut mult timp aici, dar şi pentru Picasso, Chagall sau Klein. Plajele excelente şi apa limpede şi curată oferă condiţii ideale pentru practicarea sporturilor acvatice.

• Pals - aşezare foarte veche, situată pe Costa Brava, cu case din piatră, ridicate în jurul unui castel din secolul al IX-lea (demolat în secolul al XV-lea).

• Palamós - este un centru turistic de prin rang, cu plaje excelente şi oportunităţi de recreere, situat pe Costa Brava.

• Ripoll – cunoscută pentru mănăstirea sa, Santa Maria, întemeiată în 879; • San Joan de les Abadesses – mănăstire fondată în 885 de Guifré, primul conte de Barcelona; • Olot - în secolul al XVIII-lea aici a luat naştere „Şcoala de artă din Olot”, cu realizări importante

în desen şi pictură; • Besalú – superb oraş medieval, la care se ajunge peste un pod fortificat şi care deţine două

biserici romanice; • Empúries – întinse ruine greceşti (600-550 î.Hr) şi romane (218 î.Hr);

Provincia Lleida este cea mai mare dar cea mai puţin populată, ce se mândreşte cu bisericile romanice din Valea Boí şi Parcul Naţional Aigüestortes.

• Vall d'Aran – este o vale superbă, cu păduri şi poieni, străjuită de vârfuri semeţe, formată de râul Garona (în Franţa, Garonne), ce adăposteşte sate mici formate în jurul unor biserici romanice; aici se află şi moderna staţiune de schi Vielha.

• Baqueira-Beret – una dintre cele mai bune staţiuni de schi din Spania; izvoarele termale din zonă sunt foarte apreciate de schiori;

• Vall deBoí – cuprinde sate mici cu valoroase biserici romanice (catalane) cu turle înalte, din secolele XI-XII (ex. Sant Climent de Taüll);

• Parcul Naţional Aigüestortes – este singurul parc naţional din Catalonia, cu o suprafaţă de 102 km2; deţine numeroase cascade, lacuri glaciare, păduri de conifere şi foioase sau pajişti alpine, în care trăiesc capre negre, castori, vidre, vulturi şi cocoşi de munte;

• La Seu d'Urgell – orăşel din Pirinei, pe valea râului Segre, fost sediu episcopal în secolul al VI-lea; aşezarea are o catedrală care deţine o statuie romanică a Sfintei Maria d'Urgell;

• Solsona – aşezare străveche, care păstrează resturi de fortificaţii (două turnuri şi trei porţi), iar catedrala adăposteşte o frumoasă fecioară;

• Lleida – capitala provinciei, este dominată de fortul maur La Suda, între zidurile căreia a fost construită, în 1203, o catedrală;

AXA TURISTIC Ă TORINO - MILANO –VENE ŢIA

Această axă turistică străbate nordul Italiei prin Câmpia Padului (Pianura Padana), situată la poalele sudice ale Alpilor. Distanța dintre Torino și Venezia este de 394 km. Clima este temperată, influenţată de prezenţa munţilor din imediata sa vecinătate dar și de Marea Mediterană, cu temperaturi ridicate vara, de circa 300C, şi pătrunderi ale vântului fierbite sirocco, care determină niveluri crescute de umiditate. Temperaturile încep să scadă de la sfârşitul lui septembrie, iar precipitaţiile şi uneori zăpezile sunt însemnate iarna. În timpul iernii, temperaturile coboară sub 00 C pe timpul nopţii şi urcă la circa 80C ziua. Inundaţiile şi subsidenţa reprezintă o problemă serioasă în Veneţia. Toamna, în special în lunile octombrie şi noiembrie, fluxul crescut inundă hotelurile, magazinele etc., cauzând importante neajunsuri.

Torino Accesul cel mai rapid se face pe calea aerului, spre Aeroportul Torino Caselle, situat la 16 km de

oraş, extins şi modernizat cu ocazia jocurilor olimpice de iarnă din 2006. Principalele servicii sunt oferite de compania aeriană Alitalia. Legătura cu oraşul se poate face cu trenul (spre gara Torino – Dora, durata fiind de circa 20 minute), autobuzul (circulă până în Gara Porta Nouva, circa 40 minute) sau taxiul. De asemenea, din aeroport există posibilitatea închirierii unei maşini, aeroportul având acces la reţeaua de autostrăzi care deserveşte cele mai importante destinaţii din Piemont, nordul Italiei, sudul Franţei sau staţiunile alpine. Transportul în oraş se poate face cu metroul, autobuzul (inclusiv un autobuz turistic cu ghid/TurismoBus, cu plecări din Piaţa Castello), tramvaiul şi funicularul. Torino este și un însemnat nod feroviar, cu două gări importante, Porta Nuova şi Porta Susa, ultima pentru trenurile locale.

Cu o populaţie de peste 900 mii locuitori (2,2 milioane aria metropolitană), oraşul este localizat în partea de nord-vest a Italiei, la poalele Alpilor şi pe valea Padului (Po). Este o aşezare foarte veche, din perioada romană (Castra Taurinorum), ce beneficiază de condiţii naturale favorabile (temperatura medie anuală este de 160C, iar precipitaţiile de 850 mm/an). Capitală a regiunii Piemont, oraşul este un însemnat centru industrial şi tehnologic (fabricile FIAT şi Lancia), dar şi important centru cultural şi turistic. Este supranumită şi capitala europeană a barocului, datorită numeroaselor clădiri construite în acest stil în timpul Regatului de Savoia.

Un rol însemnat în dezvoltarea oraşului l-a avut Casa de Savoia, care a ales oraşul drept reşedinţă a sa în 1574, pentru mai multe secole. După unificarea Italiei, în 1861, Vittorio Emanuele II, originar din Torino, a fost proclamat rege al Italiei (1861-1865), Torino a fost prima capitală a Italiei moderne. Aici a fost fondată, în anul 1899, de către Giovanni Agnelli, fabrica Fiat. Jocurile olimpice de iarnă din 2006 au arătat lumii marele potenţial al oraşului, atât în ce priveşte sporturile de iarnă cât şi bogatul patrimoniu cultural istoric.

Cu ocazia jocurilor olimpice oraşul şi împrejurimile au beneficiat de investiţi majore în infrastructură, printre care şi în reţeaua de transport subteran (operțională din 2006), una dintre cele mai moderne din Europa, sau complexul de patinaj. Domul sau catedrala găzduieşte faimosul giulgiu, Mole Antonelliana este un imens turn în centrul oraşului, iar Murazzi, zona docurilor Dora şi străzile din cartierul Roman sunt renumite pentru animata viaţă de noapte. Pe sub arcadele cu magazine de pe Via Po, lângă Piazza Castello, numeroase baruri şi restaurante cu iz istoric servesc mâncăruri şi vinuri tradiţionale din regiunea Piemont. Torino este patria Martini-ului, Muzeul Martini şi Rossi fiind dedicat renumitului aperitiv.

Timpul alocat vieţii culturale, distracţiilor şi cumpărăturilor poate fi petrecut astfel: vizionarea unui spectacol la Teatrul (Teatro) Regio, situat pe Via (Strada) Giuseppe Verdi, urmărirea unui meci de fotbal al celebrei echipe Juventus pe Stadio delle Alpi, cumpărături pe Via Garibaldi, Via Po, sau Via Roma, o partidă de golf pe Circolo Golf , elegant teren de golf situat pe Via Agnelli, sau degustarea delicateselor piemonteze, precum crema caramel cu ciocolată (bonet), tartele cu fructe, cozonacii sau torturile, care se pot procura de la magazinul Gerla. În Piemont vestite sunt şi trufele albe, a căror aromă intensă sporeşte savoarea pastelor şi orezului, preum şi mâncarea de hribi. Dintre vinuri, faimoase sunt vinurile roşii Barolo, Bardolino sau Barbera. Pizza, singura contribuţie a Italiei la mâncarea tip fast-food, este gătită în mai toate restaurantele şi în special în pizzerii, unde se serveşte şi la bucată.

În septembrie are loc Festivalul de Muzică (Settembre Musica), care combină muzica clasică, modernă, jazzul şi muzica internaţională în diferite locaţii din oraş (Teatrul Regio, Centrul Lingotto). Cazarea se poate face în unul din cele peste 70 hoteluri, din care 40 de trei stele şi 20 de patru stele.

Obiective turistice majore • Mole Anonelliana – construită iniţial ca sinagogă pentru comunitatea evreiască din oraş de către

arhitectul Alessandro Antonelli, de la care a primit numele, construcţia, ridicată în a doua parte secolului al XIX-lea, are 167 m înălţime. În prezent găzduieşte un interesant muzeu de istorie a cinematografiei.

• Muzeul Egiptean (Egizio) şi Galeria Sabauda. Muzeul Egiptean, fondat în anul 1824 şi găzduit într-un imens palat în stil baroc, deţine cea mai importantă colecţie de antichităţi egiptene din lume (circa 30 mii exponate), după cele din Cairo şi Londra. Printre comorile de artă adăpostite aici se distinge statuia din granit negru a lui Ramses II. Galeria Sabauda, aflată în aceeaşi clădire, deţine o excepţională colecţie de tablouri, iniţiată de ducele de Savoia, ce cuprinde opere ale artiştilor din Piemont, Toscana, Lombardia sau Veneţia, precum şi colecţii flamande şi olandeze (Giuseppe Mazzola - Mariajul lui Peleus şi Thetis, Anthony Van Dyck - Copiii lui Charles I, Van Eyck, Memling, Rembrandt). Muzeul se învecinează cu Piața (Piazza) San Carlo, în stil baroc, mărginită de bisericile San Carlo şi Santa Cristina; în centrul pieţei se află statuia ecvestră a lui Emanuele Filiberto.

• Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (Duomo di San Giovanni) – este renumită prin faimosul giulgiu, ţesătură cu imaginea unui om care pare a fi crucificat; catedrala este o construcţie din secolul al XV-lea;

• Palatul (Palazzo) Carignano – proiectat de Guarino Guarini (1679), acesta este locul în care s-a născut Vittorio Emanuele II (1820) şi unde s-a proclamat unificarea Italiei (1861); în prezent, clădirea, construită din cărămidă roşie în stil tipic baroc, găzduieşte Muzeul Risorgimento;

• Galeria de Arte Moderne şi Contemporane (Galleria Civica d'Arte Moderna e Contemporanea) – deţine o bogată colecţie de opere de artă, printre care lucrări de Modigliani, De Chirico, Klee sau Warhol.

• Via Garibaldi – zonă pietonală între Piaţa (Piazza) Castello şi Piaţa Statuto, căutată pentru cumpărături;

• Parcul Valentino - este cel mai mare parc din Torino, situat în lungul Padului, unde se află Palatul Valentino (sec XVII), fostă reşedinţă a Casei de Savoia, sit UNESCO şi „satul medieval” – construit pentru Expoziţia Universală din 1884.

• Palatul Stupinigi (sit UNESCO) – conceput de arhitectul Filippo Juvarra, în secolul al XVIII-lea, drept casă de vânătoare pentru Vittorio Amedeo II, rege al Sardiniei; este localizat în suburbia Nichelino, la 10 km sud-vest, și funcţionează ca muzeu de artă, cu importante piese de mobilier piemontez;

• Alte puncte de atracţie: Palatul Regal (reşedinţă a casei de Savoia din 1645, cu interioare bogat ornamentate), Grădinile Regale (oază de verdeaţă în partea centrală a oraşului), Castelul Rivoli (Castello di Rivoli – situat la 10 km este de Torino, găzduieşte o importantă colecţie de artă contemporană), Bazilica Superga (biserică din secolul al XVIII-lea, ridicată de arhitectul Filippo Juvarra pentru Victor Amadeus II, în vârful dealului Superga; conţine mormintele multor membrii ai Casei de Savoia), Biserica Gran Madre, Grădina Botanică (este localizată în Parcul Valentino, în lungul fluviului Po, datează din anul 1713 şi are o suprafaţă de 2,6 ha), Castelul Moncalieri (una dintre reşedinţele Casei Regale de Savoia, sit UNESCO din 1997, ce datează din secolul al XVII- lea), Muzeul Automobilului (cuprinde peste 170 vehicule, de la unele foarte vechi până la bolizi de Formula I), Quadrilatero Romano (importante vestigii romane - Turnurile Palatine sunt bine păstrate), Muzeul Regional de Ştiinţe Naturale, Muzeul Marionetelor (conţine peste 5000 exponate), Palatul Madama.

Milano Este cel mai dinamic oraş al Italiei, capitala economică a acesteia, unul dintre cele mai bogate oraşe

ale Europei, cu magazine, restaurante şi hoteluri luxoase, dar şi un patrimoniu istoric şi artistic impresionant. Milano este situat în Câmpia Padului, la 48 km sud de Alpi şi la trei ore şi jumătate distanţă de mers cu trenul de Roma.

Mediolanum, aşezarea romană ce a stat la baza oraşului de astăzi, a devenit capitala Imperiului Roman de Apus în anul 286, fiind locul unde, prin Edictul din anul 313, Constantin cel Mare asigura libertatea credinţei creştine. În faţa Bisericii San Lorenzo Maggiore se află o statuie a împăratului Constantin cel Mare, iar în Biserica San Giorgio al Pallazzo o placă ce comemorează edictul. Din secolul

al XIII-lea şi până în secolul al XVI-lea, oraşul a fost condus de familiile dinastice Visconti și Sforza. Sub conducerea familiei Sforza, au înflorit arta şi cultura, fiind ridicate unele dintre cele mai frumoase monumente ale orașului. Sfârşitul secolului al XVI-lea a însemnat debutul a trei secole de dominaţie străină (franceză, spaniolă, austriacă), perioadă în care oraşul s-a dezvoltat.

Orașul prezintă câteva clădiri medievale şi renascentiste, însă predominante sunt stilurile neo-clasic, art-nouveau şi cel modern. Centrul istoric se află în interiorul a trei inele rutiere concentrice, cele mai multe atracţii turistice găsindu-se în cartierul Navigli, mărginit de Cerchia dei Navigli, care urmează linia vechilor ziduri medievale, pe locul cărora au fost construite navigli, renumitele canale artificiale milaneze. Piazza del Duomo este inima oraşului. Leonardo da Vinci (1452-1519) a trăit la Milano aproximativ două decenii, invitat de Ludovic Maurul. Codex Atlanticus, o majoră creație a sa, se află la Biblioteca Ambrosiana. Giuseppe Verdi (1813-1901) obține în 1842 un succes triumfal la Scala cu opera Nabucco.

Deplasarea în oraş se face printr-un sistem de transport integrat foarte eficient, care cuprinde tramvaie, autobuze și patru linii de metrou, care acoperă întregul oraş.

Atracţii majore

• Domul - reprezintă sufletul oraşului, fiind cea mai mare catedrală gotică din lume şi a treia

biserică din Europa ca mărime. Construcţia a început în 1386 sub conducerea ducelui Gian Galeazzo Visconti (1351-1402), duce de Milano din 1395, şi a fost finalizată aproape cinci secole mai târziu. Faţada lucrată în marmură este o îmbinare de gotic şi baroc, iar în interior, banda de metal încastrată în paviment, din apropierea intrării, este o componentă a celui mai mare ceas solar zodiacal (la meridiana) din Europa, realizat în anul 1786; deasupra altarului se află crucifixul care conţine un cui de pe crucea purtată de Iisus Hristos, iar în cripta din apropiere se afă relicvele Sfântului Carlo Borromeo, din secolul al XVI-lea, care şi-a dedicat viaţa săracilor.

• Pinacoteca di Brera – situată în centrul elegantului cartier Brera, în Palatul Brera (secolul al XVI-lea) este cea mai prestigioasă galerie de artă din Milano, fondată iniţial de Napoleon pentru a găzdui obiectele luate din biserici, mănăstiri şi de la nobilii strămutaţi; valoroasa colecţie se distinge, în special, prin picturile italiene renascentiste, mai ales cele veneţiene: Andrea Mantegna – Isus Mort (1500), Giovanni Bellini – Pieta (1460), Raffaello – Nunta Fecioarei (1504), Veronese, Carpaccio, Tintoretto sau Caravaggio.

• Santa Maria delle Grazie – biserică începută în stil gotic, la mijlocul secolului al XV-lea, şi modificată semnificativ de Bramante în anul 1492, fiind adăugată tribuna, claustrul şi cupola; faima acestei biserici este dată de fresca lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină (1498); Da Vinci a folosit tempera şi ulei pe ipsos uscat, în locul folosirii tehnicii ipsosului ud, mult mai stabilă, astfel încât lucrarea sa a început să se deterioreze la doar cinci ani de la finalizare, necesitând restaurări repetate.

• Castelul (Castello) Sforzesco – construit iniţial de familia Visconti în secolul al XV-lea, este unul dintre principalele puncte de reper din Milano; distrus în anii 1440, castelul a fost reconstruit de familia Sforza, una dintre cele mai puternice din Europa; în secolul al XIX-lea a fost transformat în complex muzeal, printre atracţii fiind o lucrare neterminată a lui Michelangelo, Pieta Rondanini, dar şi opere de Bellini sau Mantegna.

• Alte obiective: Scala (La Scala şi Museo la Scala – una dintre cele mai frumoase clădiri de operă din lume, construită în 1778; interiorul este opulent, putând găzdui 2000 de spectatori), Biserica Sant Ambrogio (biserică lombardo-romanică, fondată în secolul al IV-lea de către Sf. Ambrozie, patronul spiritual al oraşului Milano, ale cărui oseminte se găsesc în cripta bisericii; la exterior se află porticul Cortille della Canonica construit de Bramante), Galleria Vittorio Emanuele II (pasaj comercial monumental, cu acoperiş de sticlă, construit în 1867, ce face legătura între Piazza del Duomo şi Piazza della Scala; pe mozaicul din centru sunt reprezentate stemele oraşelor ce compuneau Italia unificată; este plin de baruri, cafenele şi magazine scumpe), Pinacoteca Ambrosiana (galerie de artă din secolul al XVII-lea, cu picturi valoroase: Portretul unui muzician de Michelangelo sau Coş cu fructe de Caravaggio; biblioteca adiacentă, fondată în 1609, este cea mai veche din Italia), Muzeul Poldi Pezzoli (deţine o frumoasă colecţie de tablouri, bijuterii, ceasuri şi alte obiecte de artă – Portret de femeie tânără de Pollaiuola) sau Parcul Sempione.

Posibilităţile de distracţii şi petrecere a timpului liber în Milano sunt multiple, de la cinematografe,

precum Odeon, cu 10 ecrane de proiecţie, spectacole de muzică clasică şi operă (Scala oferă şi o librărie,

un bar şi un muzeu), discoteci, cluburi, baruri sau competiţii sportive (celebre sunt echipele Inter Milano şi AC Milan, care dispută partidele pe stadionul San Siro; Marele Premiu al Italiei, de pe circuitul de la Monza, este unul dintre cele mai importante din Formula I; Centrul Sportiv Mario Saini pune a dispoziţie terenuri de tenis). În decembrie are loc un Târg de Crăciun şi un festival închinat lui Sant Ambrogio, patronul oraşului (Mercato di Sant Ambrogio). Este o ocazie specială pentru distracţii şi cumpărături.

Pentru cumpărături se poate a alege Magazinul Armani (situat pe Via Manzoni), cel mai celebru dintre magazinele Armani, care oferă îmbrăcăminte pentru copii, lenjerie, accesorii şi ultimele tendinţe în modă, expuse pe opt etaje. Alte magazile ofertante sunt: Prada (Corso San Andrea), cu genţi, poşete şi încălţăminte de lux, Sisley (Via Dogana), care comercializează mărci italiene de vestimentaţie sau Mandarina Duck (situat în apropierea Domului), cu poşete şi genţi. Preparatele culinare tipic milaneze sunt risotto alla milanese (orez fiert condimentat cu şofran) şi clasicul osso buco (rondele de ciolan de viţel fierte la foc mic). Cazarea se poate face în cele circa 300 hoteluri, unele foarte elegante (ex. Michelangelo) sau mai rezonabile ( ex. Mini Hotel Aosta sau Hotel Serena).

Bergamo Situat la nord-est de Milano, la poalele Alpilor, oraşul este împărţit în două: Oraşul de Sus (Citta

Alta/zona medievală) şi Oraşul de Jos (Citta Bassa/zona modernă). Cea mai atractivă parte a oraşului este Piaţa Domului (Piazza del Duomo), unde se ajunge trecând pe sub arcadele Palatului Ragione, o splendidă clădire medievală. Capela Colleoni (1470-1476), construită ca mausoleu pentru Bartolomea Colleoni, are o faţadă de marmură alb şi roz bogat ornată. Tot în această piaţă se află Bazilica Santa Maria Magiore. Interesantă este şi Piaţa Veche (Piazza Vecchia), cu Fântâna Contarini (Fontana del Contarini) şi Palatul Nou (Palazzo Nuovo).

Pentru viaţa culturală se remarcă Teatrul Donizetti, din Piaţa Cavour, care oferă o gamă variată de spectacole (operă, festivaluri de jazz sau pian). Pentru masă recomandabilă este mămăliga (polenta) cu măncare de hribi (porcini), o specialitate locală, care poate fi servită la restaurantul Antica Hosteria, situat în Piazza Mercato delle Scarpe.

Brescia Este un oraş antic cu o bogată moştenire culturală. Atrăgătoare este Piazza della Loggia construită

în stil veneţian în care este amplasat Palazzo della Loggia, care găzduiește primăria oraşului, cu cupola şi arcadele sale frumos decorate. Piața Paul VI (Piazza Paolo VI) este inima religioasă a oraşului, unde se află Domul Nou (Duomo Nuovo), catedrală în stil baroc modern, care pune în umbră clădirea învecinată, mai veche şi mai interesantă, Domul Vechi (Duomo Vecchio), catedrală în stil romanic, de formă rotundă. Ruinele Templului Capitolin (Templo Capitolino) din zona Pieţei Foro, sunt o moştenire a vechii colonii romane Brixia (anul 73). Vestigiile istorice sunt găzduite în Muzeul Orăşenesc (Museo della Citta), aflat în cadrul Mănăstirii Santa Giulia, fondată de regele longobard Desiderio în anul 753, în prezent mănăstire benedictină.

Verona Este un oraş vechi, roman (89 î.Hr) situat la poalele unei trecători alpine, pe râul Adige. Este

cunoscut prin impresionantele ruine romane, castelele medievale, bisericile romanice şi renascentiste, dar şi prin piesa lui Shakespeare, Romeo şi Julieta. Mare parte a oraşului istoric este încadrată de o buclă a râului Adige, obiective importante găsindu-se şi pe malul nordic. Este un oraş prosper şi lini ştit cu străzi şi pieţe drăguţe, restaurante şi magazine elegante.

• Arena – marele amfiteatru roman, construit în secolul I, este al treilea ca mărime din Italia; un cutremur din secolul al XIII-lea a distrus mare parte din arcada exterioară, însă interiorul este intact;

• Basilica di San Zeno Maggiore – biserică în stil romanic, construită în secolul al IV-lea și reconstruită în secolul al XIV-lea; interiorul este dominat de coloanele romane şi de altarul ce poartă semnătura lui Andrea Mantegna (1431-1506); biserica este locul de veci a lui Pepin cel Scund, regele francilor şi tatăl lui Carol cel Mare;

• Piazza delle Erbe – este înconjurată de clădiri frumoase şi cuprinde Turnul Lamberti (Torre dei Lamberti), care se înalţă deasupra Casei Mazzanti, o loggia, o fântână din secolul al XIV-lea şi un leu înaripat;

• Piazza Signori - aici se află statuia poetului renascentist Dante Alighieri (1265-1321), Palatul Ragione, cu o frumoasă curte interioară în stil gotico-romanic, şi Loggia del Consiglio (secolul al XV-lea), în stil renascentist;

• Casa Julietei (Casa di Giulietta) – loc de pelerinaj al adolescenţilor îndrăgostiţi; • Catedrala – situată în partea nordică a oraşului, catedrala, construită în stil romanic, are o

frumoasă absidă şi o frescă de Tiziano (Înălţarea Maicii Domnului);

Vicenza Oraşul, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, păstrează cele mai frumaose exemple de

arhitectură neoclasică ale lui Andrea Palladio (1508-1580), cel care a dat o nouă faţă oraşului. Palazzo Chiericati (1550), din Piața Matteoti, găzduieşte acum Museo Civico și deţine picturi de Tintoretto, Tiepolo şi Veronese. Teatro Olimpico, cel mai vechi teatru acoperit din Europa (1585), nu a fost finalizat de Palladio. În Piazza dei Signori, inima centrului istoric al oraşului, se află uluitoarea bazilică a lui Palladio, primul său proiect important şi cel care l-a consacrat.

Alte monumente valoroase a le oraşului sunt: Palatul Thiene, Palatul Barbaran (muzeu de artă), Palatul Montanari (muzeu de artă), Biserica Santa Corona (secolul al XIII-lea, renumită pentru picturile lui Bellini şi Veronese), Bazilica Madonna di Monte Berico (ridicată în secolul al XV-lea, a fost închinată Fecioarei care s-a rătat aici, salvând oraşul de ciumă), Vila Capra (operă a lui Palladio din 1567).

Padova Este faimoasă pentru frescele lui Giotto din Capela Scrovegni şi pentru bazilica bizantină Sant

Antonio, un însemnat loc de pelerinaj. Oraşul istoric şi universitar Padova este şi un însemnat centru economic, ce îmbină spaţioasele pieţe publice cu străzile medievale înguste, încadrate de monumente şi opere de artă. Istoria oraşului în perioada familiei Da Carrara (1337-1405) s-a caracterizat printr-o efervescentă viaţă artistică (Giotto, Dante, Petrarca), importanţa culturală menţinându-se şi după alipirea la Republica Veneţia. Alte atracţii ale oraşului sunt: Museo Civico (deţine colecţii de artă veneţiană: Răsticnirea de Giotto şi picturi de Giorgione), Palazzo della Ragione (secolul al XIII-lea).

• Capela Scrovegni – cuprinde cele mai preţioase comori ale Padovei; între 1303 şi 1309 Giotto a pictat în capelă o serie de scene din viaţa lui Iisus şi a Fecioarei;

• Bazilica Sfântul Anton (Basilica di Sant'Antonio) – construcţia, începută în anul 1232, după moartea Sfântului Anton din Padova, este unul dintre principalele locuri de pelerinaj din Italia; în piaţetă se află statuia ecvestră din bronz, realizată de Donatello, înfăţişându-l pe mercenarul Erasmo da Narni, supranumit „pisica mieroasă” (gattamelata);

Veneţia (Venezia) Oraşul a fost fondat în secolul al V-lea de locuitorii din nord care s-au refugiat aici din calea

popoarelor migratoare, devenind până în secolul al XII-lea un însemnat centru comercial. În perioada medievală, Republica Veneţia, condusă de un doge (mare magistrat), devine o mare putere maritimă şi comercială. Prosperitatea republicii s-a materializat prin măreţele sale palate şi biserici, bogat decorate cu sculpturi şi picturi, dar şi prin stilul de viaţă rafinat.

Potenţialul turistic al oraşului este remarcabil, traseele spre cele mai însemnate obiective fiind marcate cu indicatoare galbene. Veneţia este vestită prin diversele obiecte produse aici: sticlărie, materiale textile, bijuterii, hârtie lucrată manual sau măşti de carnaval.

Infrastructura de transport care deserveşte oraşul este compusă din aeroport (Veneţia Marco Polo), cale ferată (gara Santa Lucia), transporturi pe apă (toate zonele oraşului şi insulele din lagună sunt deservite de vaporetti). O plimbare de-a lungul Marelui Canal (Canal Grande) este o modalitate excelentă de a vedea o parte a oraşului, trecând pe sub podul Rialto, unul dintre simbolurile oraşului, şi pe lângă unele dintre cele mai frumoase palate ale Veneţiei.

Cele mai rapide căi de a vizita oraşul sunt mersul pe jos sau cu vaporetto, ce au rute bine stabilite. • Bazilica Sf. Marcu (Basilica di San Marco) – bazilică bizantino-veneţiană, ridicată între 1063-

1094, ce reprezintă centrul spiritual al Veneţiei şi punctul de maxim interes din Piața San Marco; este una dintre cele mai frumoase clădiri medievale, fiind decorată cu mozaicuri şi obiecte preţioase; interes deosebit poartă iconostasul de marmură în stil bizantin acoperit cu aur şi argint,

caii de bronz, foarte vechi, luaţi în anul 1204 din Constantinopol, şi mozaicurile cu pilde din Biblie.

• Canalul Mare (Canal Grande) – este una dintre cele mai fermecătoare rute acvatice din lume, accesibilă cu vaporetto sau gondola; constituie principala arteră din oraş, cu o rută sinuoasă, de 4 km lungime şi 30-70 m lăţime, încadrată de numeroase clădiri frumoase.

• Galeria Academiei (Galleria dell'Accademia) – este una dintre cele mai mari colecţii de artă din lume, cu cele mai reuşite picturi ale Şcolii Veneţiene, adăpostite în trei clădiri istorice; cele mai valoroase picturi sunt: Altarul din San Giobbe (1487) de Giovanni Bellini, Furtuna de Giorgione, Festinul din casa lui Levi de Veronese, Sf. Marcu salvând viaţa unui sclav de Tintoretto şi Intrarea Maicii Domnului în biserică de Tiziano, etc.

• Madonna dell'Orto – una dintre cele mai bine conservate biserici din Veneţia, ce deţine valoroase lucrări de Tintoretto (secolul al XVI-lea); ridicată în secolele XIV-XV, cu o frumoasă faţadă gotică, aceasta deţine o statuie a Fecioarei cu Pruncul despre care se spune că are puteri miraculoase.

• Palatul Dogilor (Palazzo Ducale) - palatul, construit în secolul al IX-lea şi modificat în secolul al XIV-lea, a reprezentat locul de întrunire al consiliilor care au condus Veneţia, reşedinţa dogilor, a curţii de justiţie, a serviciului public şi a închisorii; reprezintă o capodoperă de arhitectură gotică, cu o faţadă superbă în alb şi roz şi coloane elegante; decoraţiunile interioare ale saloanelor oficiale au fost realizate de cei mai mari pictori veneţieni din secolul al XVI-lea (Tintoretto, Veronese), ilustrând scene din istoria oraşului.

• Piazza San Marco şi Campanile – reprezintă inima istorică a Veneţiei, cu unele dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură bizantină, gotică şi renascentistă şi încadrată de muzee, magazine şi cafenele elegante; piaţa este mărginită de edificii precum: Bazilica San Marco, Biblioteca Marciana, Monetăria Zecca (secolul al XVI-lea, de unde proveneau zecchinii/ţechinii veneţieni), Palatul Ducal, Turnul cu Ceas (Torre dell' Orologio (secolul al XV-lea, încoronat cu un leu înaripat), Clopotniţa (Campanile, excelent punct de belvedere).

• Rialto – este una dintre cele mai vechi părţi din lagună, centrul comercial al Veneţiei în secolele X-XI (piaţă importantă şi astăzi), zona cu cele mai mici şanse de a fi inundate; faimos este Podul Rialto (Ponte di Rialto), ridicat la sfârşitul secolului al XVI-lea, devenit unul dintre simbolurile oraşului.

• Santi Giovanni e Paolo (secolele XIII-XV) – socotită „Panteonul Veneţiei”, această monumentală biserică reprezintă locul de odihnă al dogilor şi personalităţilor oraşului; construită din cărămidă, biserica este una dintre marile realizări gotice din Veneţia.

• Santa Maria Gloriosa dei Frari (secolele XIV-XV) – centrul puterii franciscane şi a doua biserică ca dimensiuni din oraş; cuprinde unele dintre cele mai frumoase opere de artă şi monumente funerare din Veneţia; este o construcţie gotică din cărămidă, cu o clopotniţă înaltă şi picturi de Tiziano, înmormântat aici, şi Bellini şi sculpturi de Donatello (Sfântul Ioan Botezătorul).

• Insula Murano – încă din secolul al XII-lea reprezintă centrul de producţie a renumitei sticle veneţiene.

Iubitorii de cultură pot asculta muzica lui Vivaldi cântată în propria-i biserică sau spectacolele de

operă în Teatrul Fenice. Pentru distracţiile de pe timpul nopţii sunt recomandate cartierele Mestre sau Marghera, iar vara, Jesolo sau Cavallino (accesibile cu barca). Carnavalul de la Veneţia (Carnevale), care are loc în luna februarie, este un festival ce durează zece zile, cu distracţii, costume, măşti şi jocuri. Oamenii colindă prin oraş în costumaţii inedite şi cu măşti splendide. Cele mai căutate bilete de carnaval sunt pentru Il Ballo Tiepolo, care are loc în Palatul Pisani-Moretta. Faimos este şi Festivalul Internaţional de Film, care are loc în luna august.

Amatorii de cumpărături de obiecte de artă sau suveniruri au la dispoziţie mai multe magazine: Gilberto Penzo (ambarcaţiuni veneţiene, inclusiv gondole în miniatură), Mondonovo (renumit pentru măştile veneţiene), Venini (Murano - atelier de fabricaţie a sticlei), Ebrû (agende, rame pentru fotografii, albume). Pentru produse de îmbrăcăminte şi lenjerie se pot alege mgazinele Mistero, La Perla, La Fenice Atelier (pentru lenjerie) sau Maneki-Neko. Pantagruelica este cel mai select magazin alimentar din Veneţia, oferind produse de bună calitate din întreaga ţară.

Apele lagunei oferă o mare varietate de fructe de mare şi peşte. Un meniu specific poate include sepie (seppia) cu orez (rissoto), spaghete cu scoici vangole (spaghetti alle vangole verace) sau sardine la grătar. Orezul şi mămăliga sunt garnituri specific veneţiene. Tarifele la cazare sunt printre cele mai

ridicate din Italia, mai ales cele cu vedere spre lagună. Preferabilă este cazarea în partea centrală, în apropiere de San Marco, dar merită şi zona Castello, cu preţuri mai mici. Pe ţărmul opus al Canal Grande sunt multe hoteluri şi pensiuni mai modeste. Cei cu venituri mari pot alege Al Ponte Antico, situat într-un magnific palat din secolul al XV-lea sau hotelul de lux Danieli, fostă reşedinţă a dogelui Dandolo, foarte scump. Pentru cei cu venituri mici se poate recomanda Hotelul San Samuele.

Aeroportul Internaţional Veneţia Marco Polo, al treilea ca importanţă din Italia, asigură calea cea mai rapidă de deplasare spre destinaţia de origine a turiştilor. Este situat la 12 km de centrul oraşului, fiind accesibil pe apă (circa 7 km, pe linia Alilaguna, via Murano şi Lido) și pe uscat (12 km, cu autobuze din Piazzale Roma).

DESTINAȚII TURISTICE ÎN ASIA STUDIU DE CAZ - CHINA

Cadrul geografic. China este un stat socialist (comunist), situat în Asia de Est, ce ocupă o suprafaţă de 9,6 mil. km2 şi este divizat administrativ în 22 provincii (ex. Gansu, Guangdong, Hainan, Heilonjiang, Qinghai, Shanxi, Shandong, Sichuan, Yunnan), cinci regiuni autonome (Tibet, Xinjiang Uigur, Ningxia, Inner Mongolia, Guangxi, în care locuiesc principalele minorităţi etnice), trei municipalităţi (Beijing - capitala statului, Shanghai – cel mai populat şi mai dezvoltat economic oraş, Tianjin – mare centru industrial şi portuar) şi două regiuni administrative speciale (Hong Kong şi Macao). Distanţa dintre cel mai nordic oraş, Mohe, localizat la graniţa nord-estică, cu Rusia, şi reciful Zhengmu, din insulele Nansha, Marea Chinei de Sud, este de 5500 km. Pe direcţie est-vest, între Munţii Pamir şi Heilong Jiang, sunt 5200 km.

Din punct de vedere geomorfologic, ţara este formată din unităţi montane (circa 35% - versanţii nordici ai munţilor Himalaya, cu altitudini de peste 8000 m, estul munţilor Tian Shan, Kunlun, Hingganu Mare), podişuri înalte (27% - Podişul Tibet, de peste 5000 m, Podişul de Loess, Podişul Yunnan), întinse deşerturi (partea sudică a deşertului Gobi, Takla Makan) şi câmpii (circa 13% - Câmpia Chinei de Nord, Câmpia Manciuriei).

Există mari diferenţe climatice în teritoriu, care se datorează poziţiei latitudinale, altitudinii şi dispunerii reliefului sau circulaţiei musonice. În timp ce în partea centrală şi sudică clima este caldă şi umedă (ploi musonice de vară), în nord şi nord-est este rece iarna şi caldă vara, când cad cele mai multe precipitaţii, iar în vest şi nord-vest este rece iarna şi uscată cea mai mare parte a anului (întinse arii deşertice). În lungul coastei sud-estice, în timpul verii, au loc taifunuri puternice.

Chang Jiang, cunoscut şi sub numele de Yangzi, este cel mai lung fluviu al Chinei (6300 km) şi cel mai important din punct de vedere economic (axă de transport şi comercială). Huang He poate fi privit în dublă ipostază, pe de o parte leagănul civilizaţiei chineze, spaţiu cu valoare culturală şi istorică, iar e de altă parte blestemul Chinei, din cauza inundaţiilor devastatoare.

Populaţia Chinei este foarte numeroasă, circa 1,3 miliarde, cu mari densităţi în jumătatea estică şi rară în vest (deşerturile şi altitudinile mari fiind factori limitativi majori). Aproximativ 49% din populaţie trăieşte în mediul urban, iar 90% este compusă din etnia han, existând peste 55 minorităţi naţionale, cu caractere culturale distincte. Limba chineză standard, bazată pe dialectul mandarin, vorbit în nord, este mai mult sau mai puţin înţeleasă sau vorbită pe întregul teritoriu chinez, existând mai multe dialecte cu pronunţii diferite, chiar dacă scrierea este la fel. Toate şcolile din China, începând din 1950, predau chineza standard, numită şi limba comună (putonghua). Există o scriere romană standard, numită pinyin (transcrierea fonetică a limbii chineze) larg folosită în redactarea hărţilor sau ghidurilor turistice.

Fusul orar. În ciuda faptului că ţara se extinde mult în longitudine există un singur fus orar, cu opt ore mai mult faţă de meridianul Greenwich.

Istoria. Teritoriul de astăzi al Chinei, vechi leagăn de civilizaţie, a fost cunoscut de-a lungul istoriei sub numele de Regatul Mijlociu (Zhongguo). Populația sa a avut o contribuție majoră la progresul omenirii, prin numeroase invenții: calendarul de 365 zile, hârtia, tiparul, mătasea, porţelanul, busola, arta ceasornicăriei, praful de puşcă. Îndelungata sa istorie a fost marcată de numeroase evenimente socio-politice (conflicte interne, revolte sociale, expansiuni teritoriale, invazii străine) şi dezastre naturale (inundaţii, cutremure, secete, taifunuri), care au avut consecinţe multiple în plan uman şi economic. Cele mai vechi urme de locuire, precum cele descoperite în anii 1920 în apropiere de de Beijing (la Zhoukoudian), datează din Epoca Pietrei, de acum circa 400 mii ani. Fosilele de hominizi (Omul de

Peking) au fost descoperite alături de numeroase unelte din piatră. Un muzeu al fosilelor descoperite la Zhoukoudian, înființat în Beijing, oferă numeroase exponate și informații pe această temă.

Primul împărat al Chinei unificate și unul dintre personajele istorice remarcabile este Qin Shi Huang, împărat între 221-210 î.Hr, promotor al unor majore reforme economice și politice și ini țiatorul unor proiecte grandiaose (Marele Zid Chinezesc). Fondatorul dinastiei Ming (1368 – 1644), împăratul Hongwu (1368-1398), care și-a stabilit capitala la Nanjing, a contribuit la dezvoltarea instituțiilor statului, agriculturii și transporturilor. În timpul împăratului Yongle (1402-1424), capitala este mutată la Beijing, unde se construiește Orașul Interzis. În această perioadă, se dezvoltă cultura, fiind realizată uimitoarea Enciclopedie Yongle, distrusă în parte ulterior, considerată una dintre cele mai mari realizări literare din istorie, și ia amploare producția de ceramică (porțelanul Ming). De asemenea, se extind Marele Canal și Marele Zid Chinezesc și se construiesc sute de temple și palate.

Cultura. Majoritatea festivalurilor sunt organizate în conformitate cu calendarul lunar. Cel mai mare festival chinez este Festivalul Primăverii, care cade în ianuarie sau februarie şi se distinge prin dansul dragonilor şi focurile de artificii. Festivalul Qingming (aprilie) este dedicat memoriei strămoşilor, iar Festivalul Bărcii Dragonului (de regulă în iulie, în special în Hong Kong) îl comemorează pe poetul şi ministrul Qu Yuan care în anul 278 î.Hr. s-a sinucis prin înec ca formă de protest pentru viitorul sumbru al ţării. Festivalul Mijlocului Toamnei (septembrie sau octombrie) este celebrat prin mâncarea unor prăjituri tradiţionale în formă de lună.

Gastronomia. Un element distinctiv îl reprezintă folosirea beţişoarelor, deoarece mâncarea este tăiată în bucăţi mici pentru a se prepara mai repede. În mod tradiţional, mâncarea nu trebui să fie doar săţioasă, ci trebuie să aibă şi un efect vindecător, să fie echilibrată. Bucătăria chineză cunoaşte patru stiluri de bază, fără a lua în calcul tradiţiile culinare ale minorităţilor: bucătăria nordică, specifică Beijingului (predomină preparatele cu tăiţei, varza pregătită cu diverse condimente, raţa şi musacaua de cartofi), bucătăria haiyang, din zonele estice de coastă, inclusiv Shanghai (mâncarea de bază este peştele şi crustaceii, cu o mai mare varietate de legume), bucătăria sudică, cantoneză (este cea mai cunoscută în lume, cu multe prepatate pe bază de orez) şi bucătăria din Sichuan, faimoasă pentru mâncărurile extrem de condimentate. Ceaiul verde sau negru este frecvent consumat de către chinezi, la care se adaugă berea și maotai jiu, o băutură spirtoasă făcută din grâu şi sorg, produsă de secole în provincia Guizhou.

Transporturile. Modalitatea cea mai rapidă de a ajunge în China este pe cale aeriană, aeroporturi găsindu-se în toate marile oraşe. Aeroportul principal din Beijing, aflat de 30 km de oraş, face legătura cu toate regiunile Chinei, dar şi cu marile oraşe ale lumii. Aeroporturi importante sunt în Hong Kong, centru major al traficului aerian internaţional, Macao (aeroportul este situat în partea estică a insulei Taipa) și Shanghai (în cartierul Pudong).

În China se poate ajunge şi pe cale ferată, prin Siberia şi Mongolia, dar este o cale sigură și, de ceva timp, rapidă de călătorie în interiorul statului. Dezvoltarea liniilor ferate pentru trenuri de mare viteză, precum cea dintre Beijing și Shanghai, a facilitat mult transportul turiștilor. Beijing, care este un mare nod de cale ferată, dispune de două gări principale: Gara Beijing (Beijing Zhan), unde ajung şi trenurile transsiberiene şi Beijing Vest (Xi Zhan). Foarte pitoreşti sunt călătorile cu trenul spre Urumqi, în nord-vestul ţării, şi Lhasa, în lungul liniei Transtibetane, cea mai înaltă din lume.

Călătoriile pe rețeaua rutieră, în cazul distanțelor mari, sunt mai puţin confortabile, chiar și în condițiile în care China a demarat o vastă construcție de autostrăzi. Ele însă acoperă o suprafaţă mai mare şi sunt mai ieftine. Transporturile navale se practică între oraşele din lungul ţărmului, precum între Hong Kong şi Shanghai, sau pe unele râuri interioare (Chang Jiang, Zhu Jiang/ Fluviul Perlelor). Există şi curse spre Japonia (între Shanghai şi Yokohama) şi Coreea de Sud (între Tianjin și Inchon). Sisteme mai complexe de transport urban, inclusiv metrou, sunt în Beijing, Shanghai şi Hong Kong.

Spațiile de cazare. În marile oraşe există o gamă variată de facilități de cazare, de la cele mai ieftine până a hoteluri de lux ce aparţin marilor lanţuri hoteliere internaţionale. În Beijng se găsesc multe hoteluri de primă clasă, cu preţuri ridicate (Hotelul China World, Hilton, Hotel Palace, Holiday Inn Crowne Plaza, Radisson, Novotel Beijing), dar şi hoteluri mai ieftine (Hotel Ritan sau Qianmen).

Siguranţa stării de sănătate. Există riscul expunerii la diferite boli (dizenteria, malaria, febra Dengue, encefalita japoneză, febra tifoidă), mai ales în zonele rurale, transmise prin insecte, apă, hrană sau contactul direct cu oamenii infectaţi.

Beijing - Qufu - Luoyang - Xi'an - Shanghai - Suzhou Beijing şi împrejurimi În Beijing, principalele atracții turistice se dispun în lungul unei axe centrale cu dispunere sud-nord

şi cuprind: Templul Paradisului, Piaţa Tiananmen, Palatul Imperial, Parcul Jingshan, Turnul Tobei și Turnul Clopotului.

Cel mai faimos obiectiv turistic este Palatul Imperial (Gugong). De formă pătrată şi înconjurat de ziduri înalte de culoare roşie, palatul a fost definitivat în anul 1421, după 17 ani de muncă. Până la fondarea republicii, în 1912, palatul a constituit rezidenţa imperială şi centrul Regatului Mijlociu, în care au domnit 24 de împăraţi din dinastiile Ming şi Qing. Dintre cele peste 70 clădiri ale palatului, ce au circa 9000 camere, Sala Armoniei Supreme este cea mai mare şi mai impresionantă. În centrul său se află Tronul Dragonului, locul de desfăşurare a celor mai multe ceremonii.

În partea sudică a palatului se află Piata Tiananmen, cea mai mare din lume. În centrul pieţei se află un obelisc de 40 m înălţime dedicat eroilor naţiunii, iar în sud Mausoleul lui Mao. Qianmen, o fostă poartă de intrare în „Oraşul Interzis”, situată în prezent în sudul pieţei, cuprinde și Turnul Arcaşilor , construit în 1419. Parcul Jingshan (Jingshan Gongyuan), situat în nordul palatului, a fost parte a oraşului interzis până la începutul anului 1900, când unele ziduri au fost dărâmate, inclusiv clădiri şi porţi.

Templul Paradisului (Tiantan), situat la trei kilometri sud de palat, în mijlocul unui mare parc, este un bun exemplu de arhitectură religioasă din timpul dinastiei Ming. Observatorul Antic, situat la est de piața Tiananmen, este locul unde împăraţii chinezi, „fiii cerului”, mari pasionaţi de astronomie, făceau observații asupra cerului.

La nord-est de palat se află Palatul Eternei Armonii (Yonghe Gong), un templu lamaist care la jumătatea secolului al XVIII-lea reprezenta centrul artei şi religiei lamaiste. Aici se află o statuie a lui Buddha de 23 m înălţime, cioplită dintr-un singur trunchi de santal. În apropierea acestuia se afă Templul lui Confucius (Kong Miao), construit la începutul secolului al XIV-lea. La vest de Tempul lui Confucius se găsesc turnurile Clopotului şi Tobei, ce datează din timpul dinastiei Yuan, de pe vremea lui Kublai Khan. În acel timp, tobe gigantice erau folosite pentru a anunţa închiderea porţilor oraşului. Palatul de Vară (Yiheyuan), în care lacul Kunming acoperă o mare parte din suprafaţa domeniului, are amenajate grădini clasice chinezeşti și cuprinde pagoda Foxiangge.

Oraşul dispune de numeroase muzee, în care sunt expuse valoroase colecţii: Muzeul Naţional al Chinei (localizat în estul Pieţei Tiananmen, este cel mai mare muzeu de istorie din China), Palatul Cultural al Minorităţilor (cuprinde circa 30 mii obiecte specifice minorităţilor naţionale: costume, unelte, obiecte cu valoare istorică), Galeria de Arte Frumoase (expune colecţii de artă modernă chineză), Muzeul de Geologie (unul dintre cele mai vechi muzee din China, fondat în 1916, ce cuprinde peste 200 mii de exponate: fosile, minerate, cristane, roci), Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Căilor Ferate.

Alte atracții ale orașului sunt spectacolele de Kung Fu organizate în Teatrul Roşu, reprezentaţiile de acrobaţii de la Teatrul Chaoyang, spectacole de operă de la Marele Teatru Naţional, clădire modernă situată aproape de Piaţa Tiananmen sau competițiile sportive care au loc pe Stadionul Olimpic Naţional (”Cuibul de Pasăre”) sau în Centrul de Nataţie.

Marele Zid Chinezesc (Wanli Changcheng, sit UNESCO) este o construcție gigantică a lumii antice care a început să fie realizată în secolul V î.Hr. cu scopul de a stăvili invaziile barbarilor din nord. Zidul, care măsoară circa 7300 de kilometri lungime, are o înălțime de 8 metri și o lățime de 6,5 metri, fiind prevăzut din loc în loc cu forturi și turnuri înalte de apărare. Zidul este prelungit și refăcut în perioadele următoare, în timpul lui Qin Shi Hunag sau al dinastiilor Han (206-220 î.Hr.) și Ming (1368-1644). Zidul de la Badaling, din apropiere de Beijing, reprezintă una dintre porțiunile cele mai bine conservate și mai vizitate.

Mormintele Ming (sit UNESCO), situate la circa 50 km de Beijing, reprezintă locul de veci a 13 împăraţi ai dinastiei Ming. Accesul se face de-a lungul Cărării Sufletului, flancată de numeroase statui.

Tai Shan - Qufu – Kaifeng - Luoyang – Xian Tai Shan (Muntele Tai) este un munte sacru al Chinei, localizat la 300 km vest de Qingdao. În

mitologia antică, Tai Shan s-a înălţat din capul lui Pangu, creatorul lumii. Aici se oficiau, de către şamani şi apoi de împăraţi, ritualuri sacre. La poalele muntelui, în oraşul Tai´an se află complexul religios Dai Miao, iar în apropiere se află o poartă care marchează punctul de început al unei căi de acces, cu peste 6000 de trepte, spre vârful muntelui (1545 m).

Qufu, situat la sud de Tai Shan, este oraşul natal al lui Confucius (551-479 î.Hr). Mormântul lui Confucius, foarte simplu (o movilă acoperită cu iarbă), este situat la câţiva kilometri nord de oraş, drumul

fiind însoţit de figuri umane şi de animale din piatră, obicei rezervat doar împăraţilor. În cinstea înţeleptului, în centrul oraşului s-a ridicat un templu.

Kaifeng (240 km vest de Qufu) este o antică capitală a Chinei. În timpul Statelor Războinice (403-221 î.Hr) a servit drept capitală pentru şapte dinastii, ajungând la apogeu în timpul dinastiei Song. A fost un prosper centru comercial ce a decăzut în anul 1644, atunci când, în timpul dinastiei Ming, au fost sparte digurile fluviului Huang, pentru a opri înaintarea soldaţilor manciurieni, provocând mari inundaţii şi numeroase victime. Oraşul îşi păstrează vechea înfăţişare, zidurile de pământ conservându-se în mare parte. Cea mai veche clădire din oraş, bine conservată, este Pagoda Evantai (Po Ta) decorată cu numeroase figuri ale lui Buddha. Xiangguo Si este un templu construit în secolul al VI-lea ce a jucat un rol important în religia budistă din China. Interesaantă este şi Pagoda de Fier, construită în anul 1049, în timpul dinastiei Song.

Luoyang. Este o veche capitală imperială, ce s-a distins în timpul dinastiilor Tang şi Song, cu o existenţă de peste 3000 ani. Oraşul, situat la 105 km vest de Zhengzhou, pe malul nordic al râului Luo, a suferit transformări în timpul regimului comunist, prin apariţia a numeroase unităţi industriale şi complexe rezidenţiale. La jumătatea secolului XX oraşul avea doar 30 mii locuitori. Muzeul Luoyang (Luoyang Bowuguan) adăposteşte colecţii de obiecte din bronz, ceramică, aur, argint sau jad, care datează din neolitic până în timpul dinastiei Tang. Unul dintre cele mai vechi temple din China este Baima Si (Templul Calului Alb), situat la 13 km est de Luoyang. Cel mai faimos monument din împrejurimile oraşului este Longmen Shiku (13 km sud de Luoyang), un complex de peşteri budiste (1300 grote şi 700 nişe) creat în secolele V-VII, cu un bogat conţinut decorativ (statui, inscripţii). Cel mai impresionant loc este Templul Venerării Strămoşilor (Fengxian Si), unde se găseşte o statuie a lui Buddha de 17 m.

Shaolin Si (Templul Micii Păduri), localizat la 80 km sud-est de Luoyang, în vestul Muntelui Song (Song Shan), este cunoscut ca leagănul artelor marţiale. Mănăstirea a fost afectată de distrugeri în timpul regimului comunist şi închisă mai mulţi ani. Foarte valoroase sunt cele 18 fresce, pictate în 1828, înfăţişând vechi călugări în clasicele poziţii de luptă. Mănăstirea a fost fondată în secolul al VI-lea de către un călugăr indian, care, făcând observaţii asupra animalelor, a dezvoltat un exerciţiu (metodă de antrenament psihic) ce a stat la baza artelor marţiale.

Xi'an, oraş cu ovechime antică, situat în valea râului Wei, este faimos prin Armata de teracotă (Bingmayong, 35 km est de oraş), circa 7000 de luptători descperiţi în mormântul lui Qin Shi Huang, împărat care a unificat pentru prima dată China. În secolele VII-X (în timpul dinastiei Tang) oraşul, numit pe atunci Chang'an (Pacea Paradisiacă), era cel mai mare oraş din lume, fiind legat de alte regiuni ale Asiei şi Europa prin Drumul Mătăsii. Oraşul păstrează numeroase monumente ale trecutului său glorios, capitală a numeroase dinastii imperiale timp de 1000 ani. Circa 14 km din zidul construit în timpul dinastiei Ming continuă să împrejmuiască oraşul. În partea centrală a oraşului se află Turnul Clopotului (Zhonglou), înalt de 36 m, ce datează din 1384. Alte obiective însemnate sunt: Turnul Tobei (Gulou), ce datează din secolul al XVIII-lea, Marea Moschee (Da Qingzhen Si, loc de rugăciune pentru comunitatea musulmană hui), asemănătoare cu templele chinezeşti, Muzeul Pădurea Stelelor (Beilin Bowuguan), cu o colecţie de 1100 „stele” – tablete din piatră pe care sunt gravate texte chinezeşti antice, înclusiv cele ale lui Confucius şi Mencius, Pagoda Marii Gâşte Sălbatice (Dayan Ta, secolul al VII-lea), Pagoda Micii Gâşte Sălbatice (Xiaoyan Ta, secolul al VIII-lea), Muzeul de Istorie (Shaanxi Lishi Bowuguan), ce prezintă cai şi soldaţi din teracotă, ceramică Ming şi Qing, vase din bronz sau unelete şi ceramică neolitică.

Shanghai – Suzhou Shanghai se distinge prin mărimea demografică şi importanţa sa economică şi turistică. Oraşul, care

s-a impus din secolul al XIX-lea ca mare centru comercial, este situat pe Huangpu Jiang, un afluent al fluviului Chang Jang, aproape de vărsarea acestuia în mare. În urma Războaielor Opiului (1840) oraşul a intrat în sfera de influenţă a puterilor occidentale, fapt evident în zona Bund, cu o imagine tipic occidentală (multe clădiri neo-clasice). Centrul oraşului îl constituie cartierele Huangpu şi Jingan, care alcătuiesc o mare parte din fosta Colonie internaţională din Shanghai, divizate pe direcţie est la vest de strada Nanjing Lu, una dintre cele mai aglomerate din lume. La intersecţia dintre străzile Bund şi Nanjing Lu, foarte căutate pentru cumpărături, se află Hotelul Păcii (Heping Fandian, în trecut hotelul Cathay), una dintre cele mai frumoase clădiri coloniale, iar la capătul nordic al străzii Bund se află Magazinul Prieteniei (Youyi Shangdian), preferat de turişti pentru articolele de artă, artizanat sau mătase.

La nordul Parcului Poporului (Renmin Gongyuan), cel mai mare din oraş, pe Nanjing Lu, se distinge clădirea colonială în stil art-deco Guoji Fandian (Hotelul Park), cândva cel mai înalt hotel din Asia şi foarte luxos, iar în sudul parcului se află Muzeul Shanghai (Shanghai Bowuguan), într-o clădire

modernă şi elegantă. Cele 11 galerii ale muzeului găzduiesc expoziţii de pictură, sculptură, obiecte din bronz, ceramică, jad, mobilier din timpul dinastiilor Ming şi Qing, monede şi alte obiecte de artă.

La sud de Piaţa Poporului (Renmin Guangchang) se află Marea Lume (Da Shijie) un însemnat centru de distracţii, cândva cu renumite cazinouri şi cabarete. Alte atracţii turistice însemnate sunt: Teplul lui Buddha de Jad (Yufo Si), faimos pentru cele două statui ale lui Buddha realizate din jad, aduse în China din Burma (Myanmar), templul pagodă Longhua Gu, construit în secolul al III-lea şi reconstruit ulterior, cel mai mare şi mai vechi din oraş, Grădinile Yuyuan (situate în centrul oraşului vechi – grădină tradiţională cu pietre, heleştee pline de crapi, pavilioane, poduri în zigzag şi ziduri cu dragoni), Templul Zeului Oraşului (Chenghuang Miao), Grădina Zoologică (Shanghai Dongwuyuan), Pudong (zona economică specială a oraşului, cu clădiri moderne; un tunel subacvatic uneşte Pudong de şoseaua Bond), unde se află turnul de televiziune Perla Orientului (Shanghai Minzhu), care oferă o perspectivă superbă asupra oraşului şi Magazinul Yaohan (Ba Bai Ban), considerat cel mai mare din Asia.

Suzhou (”Oraşul Grădinilor” sau „Veneţia Orientului”), cunoscut ca oraşul grădinilor şi canalelor, este o aşezare antică (secolul al V-lea î.Hr), capitală a străvechiului stat Wu, ce a înflorit ca centru comercial şi de producţie a mătăsii, în secolul al VI-lea. Prosperitatea oraşului s-a materializat prin cele circa 150 grădini care dau faimă oraşului. Principiul de construire a grădinilor chinezeşti, crearea unei iluzii a universului într-un spaţiu îngust, este evident. Micile insule sunt legate prin canale şi poduri în zigzag, iar cărările ondulate conduc spre iazuri cu peşti, fântâni sau plantele tăiate cu grijă. În partea de nord-est a oraşului se află Grădina politicienilor caraghioşi (Zhouzheng Yuan), cea mai mare grădină, care se întinde pe patru hectare şi datează din secolul al XVI-lea.

MONGOLIA

Caractere geografice. Mongolia este o republică parlamentară cu o suprafaţă de 1,65 mil. km2 şi o populaţie de 2,6 milioane locuitori, situată în partea central-estică a Asiei, între Rusia şi China. Este divizată în 21 provincii, numite în mongolă aimag, capitala fiind o unitate administrativă separată. Circa 80% din teritoriul ţării se află la o altitudine de peste 1000 m, principalele unităţi fizico-geografice fiind: Munţii Altaiul Mongol, în partea vestică, care cuprind şi cea mai mare altitudine din ţară, Vf. Khuiten (4374 m), din masivul Tavan Bogd, Munţii Hangai, în partea central-nordică a ţării, Depresiunea Marilor Lacuri, între Altai şi Hangai, Munţii Hentii și Deşertul Gobi, în partea sudică.

Clima este temperat continentală, cu ierni lungi, reci şi uscate şi veri scurte, blânde şi relative umede. Soarele străluceşte mai mult de 200 zile/an, de unde şi denumirea de “țara cerului albastru”, precipitaţiile variind între 100 mm/an în sud şi 600 mm/an în regiunile montane din nord şi vest. Bazinul lacului Uvs, din nord-vestul Mongoliei, este cunoscut ca unul dintre cele mai reci locuri din Asia, temperaturile cele mai mici coborând aici la -580C. Reţaua hidrografică, mai bogată în jumătatea nordică, este reprezentată de trei râuri importante: Selenge, Orhon şi Herlen şi numeroase lacuri, unele foarte mari: Khovsgol, Uvs, Terkhiin Tsagaan.

Vegetaţia, care se modifică de la nord la sud şi cu altitudinea, este formată din păduri de conifere în partea nordică şi în zonele montale înalte, păduri mixte, silvostepă în ariile montane mai joase, stepă, bine dezvoltată în partea centrală şi de nord-est, stepă aridă în Depresiunea Lacurilor şi ca o zonă de tranziţie spre deşert şi vegetaţia deşertică în partea sudică. Fauna este variată, cu multe specii ameninţate: calul sălbatic tahi, măgarul sălbatic, cămila sălbatică, leopardul zăpezilor, capra sălbatică, oaia sălbatică Argali, gazela mongolă, ursul gobian. Parcul Naţional Lacul Hovsgol (2760 km2) protejează peisajul geografic din jurul lacului Hovsgol, cel mai adânc din Mongolia, o importantă rută de migraţie pentru păsările din Siberia. Relieful este montan, cu păduri de pin şi păşuri bogate. Elementele valoroase ale cadrului natural sunt protejate și în parcurile naţionale Altai Tavan Bogd sau Khan Khentii (sit UNESCO), ultimul din Munţii Hentii, ţinutul de baştină a lui Genghis Khan.

Aproximativ 30% din populaţie este nomadă sau seminomadă, iar 60% are sub 30 ani, natalitatea fiind de peste 20‰. Etnicii mongoli numără 90% din populaţie, fiind dominaţi de grupul halha (khalkha), adică 86% din etnicii mongoli. Valea largă Darhad, din nordul Mongoliei, bogată în lacuri şi râuri este casă pentru grupurile darhad (16 mii) şi tsaatan, populaţii care practică religia șamanistă şi se ocupă cu creşterea animalelor. Tsaatanii, o populație puțin numeroasă, sunt singurii crescători de reni din Mongolia, în hrana lor de bază laptele de ren având o importanţă deosebită.

Limba oficială, mongola, se bazează pe dialectul halha, din familia altaică şi este vorbită de 90% din populaţie (unele denumiri sunt încă scrise în alfabetul chirilic, introdus în 1944). Religia

predominantă este budismul tibetan, adoptat în secolul al XVI-lea, existând şi musulmani (4%, kazakhii) şi șamanişti (frecvent se pot vedea simboluri-totemuri şamaniste numite ovoo). Tsam este un dans sacru, budist, de binecuvântare a puterilor divine. Din anul 1930 și până la căderea comunismului religia a fost puternic afectată de ideologia stalinistă, multe mănăstiri fiind închise sau distruse.

Economia este bazată pe agricultură, în special creşterea animalelor (oi, capre, vite, cai, cămile, iaci), terenul arabil fiind sub 1% din teritoriu, şi minerit (cupru, cărbune, molibden, tugsen, cositor, aur), resurse de bază ale industriei. Caii reprezintă simbolul naţional al Mongoliei. Cultura ţării s-a bazat pe cai din timpuri foarte vechi, mongolii având o puternică legătură cu pământul şi spiritele sale. Moneda naţională este togrog-ul.

Infrastructura de transport este slab modernizată, cea mai însemnată fiind cale ferată

Transmongolă, ce se desprinde la Ulan Ude din Transsiberian, trece prin Ulaanbaatar şi apoi se îndreaptă spre Beijing. Principala poartă aeriană este Aeroportul Internaţional Chinggis Khaan, din capitală, folosit de companii aeriene naţionale precum Mongolian Airlines sau Aero Mongolia. Sunt firme care închiriază maşini de teren pentru a străbate drumurile nemodernizate din țară.

Spaţiile de cazare. Locuința tradiţională mongolă este yurta, cunoscută aici sub denumirea de ger, construcţie ideală pentru stilul de viaţă şi condiţiile de mediu din Mongolia. Poate fi uşor ridicată, demontată şi transportată, având două componente de bază, cadrul de lemn şi acoperişul de pânză. Uşa este îndreptată, în toate cazurile, spre sud, iar spaţiul din interior este divizat convenţional în trei compartimente: locul femeilor, în est, locul bărbaţilor, în vest, şi locul numit hoimor, în partea nordică, fiind cel mai important din iurtă, aici păstrându-se obiectele însemnate, de valoare, armele, instrumentele muzicale şi piese de mobilier.

Spaţiile de cazare moderne se găsesc, în special, în Ulan Bator, dar bine răspândite sunt câmpurile de iurte. În capitală, se găsesc o serie de hoteluri moderne, precum: Ulaanbaatar Hotel (5*), Chinggis Khan (4*) sau Palace Hotel (3*). În diverse locaţii din ţară, în apropierea destinaţiilor turistice majore, sunt amenajate câmpuri de iurte (între 5 și 50 iurte), unele cu diverse facilităţi: restaurante, magazine de suveniruri, toalete, electricitate, poştă electronică. Câmpul de iurte Mongon Mod, localizat în Karakorum, 450 km de Ulan Bator, cuprinde 30 iurte, cu două paturi în fiecare yurtă, restaurant, toaletă, duş, saună, mail service. Cazarea este cu circa 10% mai mare în timpul festivalului Naadam (7-14 iulie).

Gastronomia tradiţională a Mongoliei este specifică modului de existenţă nomad, fiind formată din

preparate culinare pe bază de carne şi lapte. Airagul, obţinut prin fermentarea laptelui de iapă, este băutura cea mai răspândită. Horhog (khorkhog) este un fel tradiţional de mâncare cu carne, foarte popular în câmp, preparat pentru mai multe persoane. Carnea de oaie este tăiată în bucăţi mari şi gătită cu pietre fierbinţi într-un vas de aluminiu. Se mai pot adăuga cartofi, morcovi şi piper. Hushuur (khuushuur) se obţine din carne de oaie sau vită tocată, cu ceapă, sare şi piper. Boortsogul este un pesmet, de forme variate, făcut în ulei fierbinte, ingredientele utilizate fiind: făină, sare, zahăr şi unt.

Atracţiile turistice ale Mongoliei sunt centrate pe frumuseţea peisajelor, istorie şi cultură. Ţara are

diverse specii de floră şi faună, inclusiv animale rare, precum oaia sălbatică (argalul), tahi (calul Przewalski), cămila bactriană, leopardul zăpezilor şi ibexul. Fosile de dinosaur au fost descoperite în deşertul Gobi, multe exponate fiind întâlnite în Muzeul de Istorie Naturală din Ulaanbaatar. Istoria statului este centrată pe faimosul Gingis Han (Chinggis Khaan, 1162-1227), care în secolul al XIII-lea, a creat un mare imperiu, unind triburi variate. Sărbătoarea naţională majoră este Naadam, un festival de vară, anual, cu întreceri (lupte, curse de cai, trageri cu arcul), cântece şi dansuri. Tsagaan sar este noul an, ce marchează sfârşitul iernii şi venirea primăverii. Populaţia kazahă din Altai, crescători de iaci, utilizează vulturii aurii la vânătoare. Astfel, în provincia Bayan Ulgi, unde locuiesc aceștia, la graniţa cu Kazahstanul, are loc Festivalul vulturului auriu.

Ulan Bator – P. N. Terelj – P. N. Hustain Nuruu – Karakorum – Deșertul Gobi

Ulan Bator (Ulaanbaatar), capitala Mongoliei, este cel mai mare oraş al ţării (circa 1 milion locuitori), construit de-a lungul râului Tuul (afluent al râului Selenga) şi înconjurat de munţi. Centrul oraşului este Piaţa Suhbaatar, numele său provenind de la Damdin Suhbaatar (1893-1923), erou naţional mongol, luptător pentru independenţa Mongoliei de sub ocupaţia chineză, unde sunt principalele instituţii ale statului, iar districtele de iurte (ger) şi pieţele agitate dau un farmec rustic oraşului. Oraşul a fost

fondat în anul 1639 de către primul lider spiritual al mongolilor, Bogd Zanabazar, după abandonarea vechii capitale Karakorum.

Atracţiile turistice ale oraşului sunt: Gandan (mănăstire în stil tibetan, una dintre cele mai mari din ţară, ce a fost înfiinţată în 1835 şi cuprinde o statuie a lui Buddha de 26,5 m), Muzeul de Istorie Naturală (aici se distinge colecţia de fosile de dinozauri), Muzeul Naţional de Istorie (cu exponate din preistorie până în zilele noastre), Monumentul Suhbaatar (în piaţa cu acelaşi nume), Palatul de iarnă Bogd Khan (construit între 1893 şi 1903, cuprinde clădiri tradiţionale mongole, cu opere de artă, în care a locuit ultimul rege mongol), Muzeul de Arte Frumoase Zanabazar (găzduit într-o casă de la începutul secolului XX, în stil rusesc, cuprinde o bogată colecţie de artă mongolă), Templeul Lama Choijin (cuprinde un complex de temple, construit în intervalul 1904-1908, cu obiecte religioase, inclusiv măşti), Galeria Naţională de Artă.

Parcul Naţiona Terelj este localizat în partea joasă a Munţilor Hentii, 80 km nord-est de Ulan Bator. Se distinge prin frumuseţea peisajelor montane, cu păduri, stepe, formaţiuni granitice şi o bogată viaţă sălbatică: peste 250 specii de păsări, 50 specii de mamifere (urşi bruni, lupi, porci mistreţi, cerbi, marmote, elani), unele dintre ele rare. Este una dintre cele mai populare destinaţii turistice, cunoscută şi prin faptul că a fost ţinutul de baştină a lui Chinggis Khan, cu multe situri istorice şi culturale.

Munţii Hangai, din partea centrală a Mongoliei, ce culminează în vârful Otgontenger (4021 m), prezintă o mare varietate de peisaje montane, cu văi largi sau înguste, păduri şi păşuni, lacuri (Ugii Nuur), cascade, plante şi animale (cerbi roşii, urşi bruni, cerbi siberieni, păsări de apă). Cea mai cunoscută cascadă este Ulaan Tsutgalan (circa 30 m), de pe râul Orhon. Regiunea este bine cunoscută pentru producţia celui mai bun airag (lapte de iapă fermentat). Valea Orhon, cu peisajele sale naturale şi culturale (vestigii arheologice din secolul al VI-lea) și bogata viaţă pastorală, a fost inclusă patrimoniului cultural UNESCO.

Parcul Naţional Hustain Nuruu (57 mii ha), localizat la circa 120 km sud-vest de capitală, a fost fondat în anul 1993 pentru a proteja caii sălbatici takhi (Equus przewalskii) şi mediul stepic în care ei trăiesc. În anul 1960 caii aproape dispăruseră, însă cu sprijinul unor organizaţii internaţionale au fost reintroduşi în habitatul lor natural. În prezent circa 200 de cai trăiesc în acest parc, alături de alte specii de animale.

Karakorum (Kharkhorin), situat la 370 km sud-vest de Ulan Bator, este una dintre cele mai importante destinaţii turistice ale Mongoliei. Legendara capitală a lui Gingis Han (Chinggis Khan), de unde se administra vastul său imperiu, a fost fondată în 1220 în Valea Orhon. După moartea marelui han, în vremea lui Kubilai Han, capitala a fost transferată la Beijing. Astfel, oraşul a fost abandonat şi apoi distrus, în special de manciurieni, iar materialele utilizate pentru construirea zidurilor monumentale şi stupelelor primei mănăstiri budiste mongole, Erdene Zuu. Mănăstirea Erdene Zuu a fost construită în anul 1586, dar a suferit distrugeri în perioada comunistă, după 1930. În interiorul zidurilor, în anul 1792, erau circa 10 mii de călugări. În apropiere sunt monumente turcice şi inscrupţii datând din secolele VIII-IX. Mănăstirea a rămas închisă până în 1965, când a devenit muzeu. Odată cu căderea comunismului, viaţa monahală a fost reluată.

Deşertul Gobi, ce ocupă mare parte din sudul şi estul Mongoliei, este predominant pietros, dunele de nisip acoperind suprafeţe restrânse. Verile sunt toride (400C), iernile foarte reci (-200C), iar precipitaţiile reduse (sub 200 mm/an). Gobi este casa cămilelor bactriene, populaţia de aici practicând un festival al cămilelor, în timpul căruia se disting cursele de cămile. Acest festival are loc anual, de anul nou mongol (an lunar, care cade la sfârşitul lui ianuarie sau în februarie), fiind o reflectare a stilului de viaţă al populaţiei din deşert.

Parcul Naţional Gurvansaihan protejează o serie de monumente ale naturii, precum: dunele de nisip Hongorin Els (800 m înălţime în unele locuri – printre cele mai înalte din lume, 100 km lungime şi 20 km lăţime), fosilele de dinozaur de la Bayanzag (în 1920, o expediţie a Muzeului Naţional de Istorie al SUA, condusă Roy Chapman Andrews, a descoperit fosile şi ouă de dinozauri) sau Yolyn Am (Valea Vulturului), o vale situată în mijlocul deşertului, care se îngustează progresiv până la forma de canion, cu pereţi de circa 200 m; este localizată la 45 km nord-vest de Dalanzadgad şi, fiind complet umbrită, păstrează resturi de gheaţă aproape tot timpul anului.

În Gobi se mai remarcă: aria Shargaljuut (sute de izvoare fierbinţi şi reci), Baga Gazariin Chuluu (culmi de granit înconjurate de stepe aride) sau Mănăstirea Ongiin Khiid (mănăstire lamaistă, localizată în satul Saihan Ovoo). Dalanzadagad (560 km sud de Ulaanbaatar), este un orăşel cu circa 12000 loc., centru administrativ al provinciei Omnogovi, cunoscut ca poartă spre Deşertul Gobi.