MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

BUCUREŞTI

DANA IOANA CRISTEA

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

OPTIMIZAREA PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE ÎN TIMPUL LIBER

LA ELEVII DE 11-14 ANI

Conducător ştiinţific:

Prof. univ. dr. VASILE MARCU

BUCUREŞTI

2010

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

BUCUREŞTI

SECRETARIAT DOCTORANZI

Nr...............din...............................

D-lui/d-nei ..................................................

Vă facem cunoscut că în data de ....................ora.........., în sala............

A Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, D-na CRISTEA DANA IOANA va

susţine public teza de doctorat cu titlul:

Optimizarea practicării exerciţiilor fizice în timpul liber la elevii de 11-14 ani

în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în educaţie fizică şi sport.

În conformitate cu H.G. nr. 37/1999, privind conferirea titlurilor ştiinţifice în

România, vă trimitem rezumatul tezei de doctorat, cu rugămintea de a comunica în scris

observaţiile dumneavoastră pe adresa:

Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Str. Constantin Noica nr. 140,

sector 6, Bucureşti şi de a participa la susţinerea publică a tezei.

Rector, Secretar şef

Prof. univ. dr. Cojocaru Viorel ing. Alexandru Mihaela Felicia

1. INTRODUCERE

1.1. Evoluţia şi tendinţele filosofiei practicării exerciţiului fizic

Modelarea personalităţii tinerei generaţii a constituit din totdeauna o

preocupare de mare interes a comunităţii umane. Formarea omului modern

presupune dezvoltarea lui din punct de vedere fizic, psihic, estetic, moral

etc., cu alte cuvinte o dezvoltare multilaterală în raport cu exigenţele

societăţii contemporane. Complexitatea vieţii umane în societate şi

provocările lumii contemporane au drept consecinţă regândirea rolului şi

ponderii factorilor ce contribuie la realizarea educaţiei pe tot parcursul vieţii.

Este semnificativ şi specific faptul că necesitatea intervenţiei sociale

în evoluţia individuală este conştientizată la nivelul societăţii, iar realizarea

ei este organizată, controlată în modalităţi particulare, în funcţie de gradul şi

caracteristicile de emancipare a fiecărei societăţi. O particularitate

importantă a fenomenului educaţional, în etapa actuală, este caracterul

permanent, prezenţa lui în întreaga existenţă umană. Creşterea evidentă a

rolului educaţiei în dezvoltarea tinerilor impune sporirea activităţilor prin

care aceasta se poate realiza, respectând metodologia, conţinutul şi

obiectivele propuse la acest nivel. Se consideră că activităţile de timp liber

pot constitui un mijloc de educare a personalităţii tinerilor în formare, în

acest scop putând fi elaborate programe de instruire ce vor cultiva

onestitatea, respectul pentru sentimentele proprii şi a celorlalţi din grup, grija

pentru ceilalţi şi autodisciplina.1

Domeniul timpului liber este cu siguranţă unul dintre cele mai

dinamice domenii, marcând în ultima vreme o ascensiune fără precedent în

cea ce priveşte ofertele de practicare a exerciţiilor fizice. Societatea

modernă, prin mutaţiile sale culturale, a impus mai multe modele de loisir,

ca termen generic acceptat, influenţate de cadrul social, tradiţii, valori

morale, religioase etc. Trăsătura comună a acestor modele o reprezintă

aspiraţiile individului de a dispune de timpul său într-o manieră cât mai

personală.

Activităţile „outdoor education”, capătă un rol deosebit de important

în sistemul programelor extracurriculare, obiectul activităţii lor fiind

continuarea formării elevilor cu competenţe deosebite din punct de vedere al

cunoaşterii, al orientării profesionale eficiente şi ca posesori ai unui

comportament civic elevat. Ca activitate formativă acest gen de activitate

1 Moldovan, E., (2007) - Aspecte relevante psihosociale ale activităţilor de educaţie în aer liber în procesul

educaţional al tinerilor, Conferinţa ştiinţifică naţională, Bucureşti, p. 245

este condiţionată de nivelul pregătirii subiecţilor implicaţi, de metodele

pedagogice aplicate etc.2

Marea varietate a mijloacelor de lucru din activităţile motrice de timp

liber, poate asigura „trasee personalizate”, conduse atent de specialişti astfel

încât satisfacţiei de moment să-i corespundă beneficii pe termen lung în ceea

ce priveşte starea de sănătate, eficienţa în plan social, reuşita socială etc.3

„Împreună cu sportul, educaţia fizică a reuşit să formeze un cuplu de

mijloace dintre cele mai valoroase pentru sănătate şi recreaţie, servind în

aceeaşi măsură idealurile de mişcare ale omului”.4 Educaţia fizică are la

bază ideea profilactică de păstrare şi îmbunătăţire a sănătăţii; de

perfecţionare a funcţiilor organismului şi creşterea capacităţii de luptă

împotriva îmbolnăvirilor.

La baza domeniului educaţiei fizice şi sportului stă mişcarea omului.

Mişcarea este una din funcţiile esenţiale ale vieţii, o condiţie fundamentală a

ei. Considerată în sfera educaţiei fizice, mişcarea este actual mecanic care

comportă deplasarea unui segment al corpului faţă de altele sau a întregului

corp faţă de obiectele lumii înconjurătoare. La om şi animale mişcarea este o

funcţie a sistemului muscular; ea se execută cu cheltuială de energie în

strânsă legătură cu celelalte funcţii ale organismului unde sistemul nervos

central are rol conducător.

Referindu-ne la societatea sclavagistă5 în domeniul educaţiei fizice,

lumina proiectată de cultura greacă este atât de vie, încât lasă în umbră pe

aceea a altor popoare.

La popoarele egiptene exerciţiile fizice erau practica chiar în şcoală

în timpul lui Ramses, însă într-o măsură moderată, idealul familiilor

egiptene din clasele dominante fiind de a pregăti copiii lor pentru cariera de

scrib. În timpul regelui Ramses al II-lea exerciţiile fizice se făceau în comun

şi erau controlate cu severitate, aşa de pildă, principele şi tovarăşii săi nu

primeau nicio hrană până când nu alergau aproximativ 35 de kilometri. În

acest fel se antrenau pentru a fi puternici şi rezistenţi, educându-şi în egală

măsură fizicul şi psihicul. Egiptenii iubeau foarte mult dansul şi muzica.

Dansurile erau sacre, elemente ajutătoare ale cultului şi profane.

În China Antică educaţia era un privilegiu al clasei aristocrate. În

ceea ce priveşte conţinutul, ea era o educaţie integrală, morală, intelectuală

2 Moldovan, E., (2006) – Evaluarea impactului activităţilor de „outdoor education” asupra dezvoltării

elevilor din ciclul liceal, Conferinţa ştiinţifică internaţională, Bucureşti, p. 231 3 Bota A., (2007) – Kinesiologie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti, p. 89

4 Mazilu, V., (1970) – Revista de educaţie fizică şi sport, nr. 3, I.P.III, Oradea, , p. 33

5 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 61-65

şi fizică. De la 15-19 ani adolescentul învăţa să tragă cu arcul, conducerea

carului şi scrima.

Exerciţiile fizice în Grecia preelenică Era natural ca un popor care a dezvoltat o cultură atât de înfloritoare

în toate ramurile de activitate ale inteligenţei omeneşti să ne lase şi urme

bogate ale acestei activităţi. Izvoarele sunt foarte variate: din literatură, din

scrieri ştiinţifice şi tehnice, din documente arheologice, din opere de artă etc.

Aceste izvoare ne permit să ne facem o idee suficient de clară asupra

concepţiei educaţiei fizice şi a ţelurilor acesteia, asupra naturii exerciţiilor şi

a tehnicii lor. Epopeele lui Homer cuprind două pasaje importante referitoare

la practicarea exerciţiilor fizice la grecii vechi. În Grecia clasică numai

aristocraţii şi cetăţenii liberi practicau exerciţiile fizice, deoarece aveau

destul timp disponibil, munca fiind executată de sclavi. Totodată simţeau

nevoia să fie puternici pentru a consolida statul, exerciţiile fizice având un

caracter de duritate, în special în Sparta. Una dintre preocupările de

importante era îngrijirea corpului şi a minţii. O dogmă fundamentală în

concepţia grecească era aceea după care un corp sănătos este condiţia

indispensabilă a unei libere şi prospere funcţii intelectuale.

Exerciţiile fizice la romani6 erau privilegiul oamenilor liberi. Sclavii

nu erau excluşi complet de la activităţile sportive, ei practicau anumite

exerciţii cu caracter spectaculos pentru înveselirea celorlalte grupuri sociale.

Dacă examinăm de aproape exerciţiile fizice la romani, atât sub raport tehnic

cât şi organizatoric, trebuie să constatăm că romanii nu au posedat, ca şi

grecii, un sistem de educaţie fizică întemeiat pe o concepţie clară şi bine

precizată, care să alcătuiască un program metodic şi să fie aplicat cu grijă şi

consecvenţă tineretului. Ei s-au mărginit să-l împrumute de la greci

crescându-i caracterul militar.

Fenomenul renaşterii7 şi al umanismului s-a manifestat pentru prima

oară în Italia de Nord. Nicolo Machiavelli vedea în Roma veche prototipul

unui sistem de gimnastica belica (gimnastica de război), organizată de stat.

Recomanda ca exerciţiile de alergare, luptă, săritură, pugilat, tragere cu

arcul, aruncarea suliţei, aruncare cu piatra, scrimă şi călărie, trebuie negreşit

deprinse de tineri, ele alcătuind un program inspirat de exerciţiile antichităţii

greceşti şi de exerciţiile populare ale timpului.

Educaţia fizică în capitalism8 a însemnat, prin contribuţia

pedagogilor, introducerea exerciţiilor în sistemul de educaţie fizică şcolară.

Astfel Basedow, Salzmann au reuşit să ridice educaţia fizică şcolară la

6 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 125

7 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 202

8 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 249-270

înălţimea unui factor educativ egal cu educaţia intelectuală şi morală,

asigurându-i locul corespunzător în programul de funcţionare al şcolilor.

Guts Muts, profesor de gimnastică, prin lucrarea sa „Gymnastik fur die

jungend”, reliefează importanţa practicării exerciţiilor fizice de către copii,

considerând că gimnastica este un sistem de exerciţii corporale ce au ca scop

perfecţionarea organismului. Gerhard Vieth, pedagog german, director de

şcoală, a publicat şi o operă „Încercare de enciclopedie a exerciţiilor fizice”,

unde pune la baza practicării exerciţiilor fizice anatomia şi fiziologia umană.

Pestalozzi, pedagog elveţian, propune practicarea exerciţiilor fizice în

colectiv, cu toţi copiii odată, acestea realizându-se totodată şi metodic. Se

propunea ca în urma practicării exerciţiilor fizice copilul să capete iscusinţă,

să fie activ în toate situaţiile şi împrejurările.

Exerciţiile fizice în România

Unele exerciţii fizice ale dacilor din spaţiul carpato-dunărean aveau un

pronunţat caracter militar. Aşa cum atestă documentele epigrafice la Histria

existau şcoli speciale pentru pregătirea tinerilor numite „Efebii”. La baza

unei asemenea pregătiri se afla preocuparea constantă pentru dezvoltarea

forţei, rezistenţei şi îndemânării. La loc de cinste se aflau şi exerciţiile de

călărie, aşa cum rezultă din basorelieful „călăreţ trac”. Despre educaţia fizică

în epoca contemporană se vorbeşte în anul 1802 într-un proces verbal al

consiliului profesoral al liceului din Sighetul Marmaţiei, unde se

menţionează exerciţiile fizice şi jocurile pe care elevii aveau voie să le

practice( jocuri cu mingea, oina, de-a prinselea), dar şi cele interzise(capra,

popicele şi trânta). Nicolae Bălcescu, figura centrală a revoluţie de la 1848, a

susţinut ideea necesităţii introducerii educaţiei fizice în planul de organizare

a şcolii româneşti.

Un moment de referinţă pentru istoria educaţiei fizice şi sportului l-a

constituit anul 1862, când la Bucureşti a venit profesorul Gheorghe

Moceanu, originar din Ardeal, absolvent al Seminarului din Blaj, apoi

profesor la liceele confesionale din Cluj. Simion Bărnuţiu, profesor la

Universitatea din Iaşi, a militat pentru introducerea educaţiei fizice în

învăţământul universitar. În anul 1879 s-a decretat introducerea gimnasticii

în şcoală, elaborându-se şi un regulament privind numirea profesorilor de

gimnastică.9 Legea învăţământului secundar, emisă în anul 1928, a schimbat

denumirea de gimnastică în educaţie fizică.

1.2. Delimitări conceptuale

9 Albu, V., (1996) – Istoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Ex Ponto, Constanţa, p. 130

Asistăm în ultima vreme la o scădere considerabilă a numărului

copiilor ce practică exerciţiile fizice în timpul liber, exemplul elocvent fiind,

pe de-o parte scăderea numărului de participanţi la sportul de masă, iar pe de

altă parte creşterea numărului copiilor obezi la nivel naţional. Trecerea de la

un ciclu de învăţământ la altul determină o nouă abordare a problematicii

timpului liber al copiilor de 11-14 ani. Acest lucru impune găsirea unor

soluţii optime în scopul determinării copiilor/tinerilor să practice activităţi

fizice, sportive în timpul liber. Conform „Mic dicţionar enciclopedic”10

cuvântul optim, -ă, (fr., lat.) adj. înseamnă cel mai bun sau foarte bun

(potrivit, indicat, adecvat etc.) Astfel din marea diversitate a exerciţiilor

trebuie alese exerciţiile optime pentru a putea obţine rezultate valoroase.

Alegerea exerciţiilor optime asigură rezolvarea eficientă a sarcinilor propuse

într-un anumit interval de timp. Acest lucru permite obţinerea unor rezultate,

în timp mai rapid, decât dacă s-ar folosi toată gama de exerciţii disponibile

pentru rezolvarea sarcinilor instructiv-educative planificate la un moment

dat. Optimizare s.f. înseamnă alegerea şi aplicarea soluţiei (economice)

optime (dintre mai multe posibile).11

Conform „Mic dicţionar

enciclopedic”,12

optimizare semnifică „calcularea programului de

dezvoltare economică la nivel micro şi macro, concretizat prin obţinerea

celei mai favorabile situaţii între efectul economic şi efortul depus”.

Gagea A., afirmă simplu şi sugestiv că optimizarea este „găsirea celei

mai bune sau mai favorabile soluţii” pentru realizarea scopului propus.13

Apartenenţa la un grup organizat, unde fiecare individ este încurajat să

participe la diverse acţiuni, legarea noilor prietenii, într-un grup mai mic sau

mai mare, care oferă o anumită siguranţă, de care copiii au nevoie, sunt doar

câteva aspecte pe care cercetăşia le promovează. Acestea sunt de fapt

principalele motive care îi determină pe tineri să adere la grupul cercetaşilor.

Predominanţa activităţilor organizate în aer liber, libertatea de mişcare,

paleta variată a acţiunilor dinamice, artistice presărate cu spirit de aventură

şi creativitate, conferă atractivitate şi activizare mişcării cercetăşeşti. Este

necesar să adăugăm aici şi faptul că aceste acţiuni sunt organizate şi

coordonate de către tineri, lucru favorizant în comunicarea cu elevii

grupului, şi nu de puţine ori liderii grupului sunt priviţi sau asemănaţi cu

„modelul cercetaşului”, model ce poate fi conturat după legile cercetăşiei.

10

Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 679. 11

DEX, 1998, p. 724 12

Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 679. 13

Gagea A., Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport, 1999, Editura Fundaţiei „România

de mâine”, Bucureşti, p. 71, citat de Mărcuţ P., Teza de doctorat, Bucureşti 2008, p. 9.

Cercetaş conform DEX 1998 - reprezintă persoana trimisă să

cerceteze, să ia informaţii despre ceva; militar care execută o cercetare;

persoană care făcea parte din organizaţia cercetăşiei.

Cercetăşie – organizaţie cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea

tineretul din şcolile secundare.( DEX, 1998)

Cercetăşia e un joc frumos dacă ne implicăm şi îl abordăm în mod

corect cu bucurie adevărată”14

.

“Cercetăşia nu e o ştiinţă dificilă; dacă îi vedem adevărata strălucire

este mai mult un joc plin de veselie. Are în acelaşi timp şi valoare

educativă”15

.

În activităţile motrice, exerciţiul fizic ocupă un loc privilegiat pentru

faptul că determină în mod hotărâtor orice progres pe linia perfecţionării

generale şi a proceselor de dezvoltare fizică. Propunerea făcută de Mărcuţ

P., 2006, pentru definiţia exerciţiului fizic este următoarea: 16

„Exerciţiile fizice sunt structuri psihomotrice create şi folosite

sistematic, ce presupun deplasări ale corpului omenesc şi ale segmentelor lui

în aceleaşi sau diferite planuri şi axe, din şi în poziţii diferite, efectuate cu

amplitudini, pe direcţii şi traiectorii bine precizate, cu dozări ale efortului

prestabilite, în scopul:

- învăţării, reînvăţării şi perfecţionării priceperilor şi deprinderilor

motrice;

- dezvoltării capacităţilor condiţionale şi coordinative;

- redobândirii şi perfecţionării funcţiilor aparatului neuro-mio-

artrokinetic şi a celorlalte aparate şi sisteme,

- ameliorării calităţii vieţii;

- supuse continuu procesului de feed-back”.

Filosofii greci au adus în discuţie pentru prima oară problema

timpului liber, în termeni ce îşi păstrează şi azi actualitatea. Cuvântul

grecesc folosit pentru timpul liber este „schole”, care înseamnă oprire,

repaus, inactivitate, lipsă de lucru, studiu, conversaţie. Concepţia aristotelică

despre timpul liber este proprie unei epoci, în care ritmul de dezvoltare al

societăţii era încă lent şi în care viaţa spirituală era statică, contemplativă.17

Timpul liber înseamnă odihnă, divertisment şi dezvoltare. După

Tănase şi Lupan (citaţi de Cârstea Gh., 1995 şi Bota A., 2006), timpul liber

reprezintă „acea parte a timpului rămas disponibil, după efectuarea

14

B.P. Giochi Scout, ed.Nuova Fiordaliso, 1999, Roma 15

idem 16

Marcu V., Dan M., coord. (2006) – Kinetoterapie/Physiotherapy, Ed. Universităţii din Oradea, p. 28 17

Bota A., (2006) – Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi motrice de timp liber, Editura Cartea

Universitară, Bucureşti, p. 26

activităţilor profesionale, care este folosit pentru studiu, ridicarea nivelului

calificării, activitate în folosul comunităţii, manifestări culturale, sport,

distracţii, destindere”.

Recreerea fizică presupune desfăşurarea unor activităţi de natură

fizică, în general derivate din disciplinele sportive şi fără caracter

competiţional, sau fără existenţa unor prevederi regulamentare.

1.3. Importanţa şi actualitatea temei

În zilele noastre, datorită unui flux continuu de mutaţii economice şi

tehnologice, viaţa se uşurează din punct de vedere al efortului fizic, iar în

acest sens timpul liber existent va trebui exploatat pentru a compensa lipsa

aceasta de mişcare. Modul în care membrii colectivităţilor reuşesc să

folosească acest timp liber determină, în ultimă instanţă, gradul lor de

cultură şi civilizaţie. Aspectul recreativ al educaţiei fizice şi sportului capătă

dimensiuni şi responsabilităţi decisive. Dirijarea timpului liber devine un

concept fundamental care duce la progresul culturii şi al societăţii implicit la

progresul individului.18

Activităţile de timp liber – activităţile de loisir (din

latinescul „licere” însemnând ceea ce este permis) presupun în primul rând

recreere, apoi educaţie estetică şi nu în ultimul rând presupune sănătate.

Activităţile fizice din timpul liber al tinerilor au o pondere tot mai mică, care

se situează undeva în a doua jumătate a clasamentului sau chiar la limita

inferioară, aşa cum afirmă Moldovan E. 2007.

„Utilizarea timpului liber pune probleme delicate, în special pentru

tânăra generaţie, care trebuie orientată spre acele activităţi profitabile pe

termen lung, în detrimentul distracţiilor facile sau deseori periculoase” (Bota

A., 2006, p. 15).

Având în vedere toate aceste aspecte şi tendinţe, se doreşte găsirea

unor soluţii optime de atragere a tinerilor spre practicarea exerciţiilor fizice,

a activităţilor motrice în general, în timpul liber, care pe lângă efectele

anatomo-fiziologice deja cunoscute, vin cu un aport recreativ, mobilizator şi

de creare a bunei dispoziţii, ce completează dezvoltarea tânărului în

ansamblu. Aceste activităţi extraşcolare, parte a educaţiei non-formale, ar

putea constitui o prelungire a actului educaţional şcolar, dar cu desfăşurare

sub o altă „cupolă” metaforic vorbind.

Activităţile propuse de noi, în timpul liber al copiilor, în cadrul

mişcării cercetăşeşti, putem aborda aici termenul de losir sportiv, urmăresc

dezvoltarea individului din punct de vedere fizic, psihic şi socio-afectiv, prin

18

Iacob, I., Iacob M. R., (2005) – Sportul ca loisir, Casa Editorială demiurg, Iaşi, p.12

mijloace simple, prin cultivarea voluntariatului şi responsabilităţii în

cadrului grupului mic iar apoi în cadrului grupului mare, acesta fiind

reprezentat de societate.

PARTEA I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Particularităţile psihomotrice ale copiilor de 11-14 ani

Organismul uman este „un sistem hipercomplex, integrativ, care

reuneşte aparate şi sisteme, cu funcţii distincte, ce exprima ca rezultat

unitatea dintre sfera somatică şi cea psihică şi, implicit adaptarea la

condiţiile externe”(Bota, C., 2000, p. 5).

Trecerea copiilor de la o vârstă la alta nu poate fi făcută decât în urma

unor procese de creştere şi dezvoltare, care sunt supuse legilor creşterii,

pentru primul aspect, iar cel de-al doilea fazelor dezvoltării. Creşterea se

referă la aspectul cantitativ, pe când dezvoltarea surprinde secvenţa

calitativă. Cele două procese nu pot fi separate, ele aflându-se într-un proces

de intercondiţionare.

Situată între copilăria propriu-zisă şi vârsta adultă, adolescenţa face

trecerea de la copilărie spre maturizare şi integrare în societatea adultă. În

general se consideră că începe în jurul vârstei de 10-11 ani şi se încheie la 20

de ani. Această perioadă se caracterizează printr-un adevărat salt în

dezvoltarea fizică şi psihică a adolescentului.19

Creşterea şi dezvoltarea

copiilor ”nu se desfăşoară într-un ritm uniform, ci cu perioade de încetinire a

creşterii cu durate variabile în raport de vârstă, condiţii de viaţă şi

particularităţi individuale, ereditare”( Bota, C., 2000, p. 274 ).

Pubertatea, dominată de procesul de creştere şi maturizare sexuală

intensă, cuprinde substadii care, deşi foarte diferite de la caz la caz, ca

moment de declanşare şi durată. Tinerele fete trec în această fază printr-o

creştere accentuată şi câştigă 22 cm în înălţime pe când la băieţi creşterea

începe ceva mai târziu între 12 şi 16 ani. Psihologul Ursula Şchiopu

consideră că la 9-10 ani, copilul devine mai meditativ, îi place să insiste

asupra unor activităţi mai dificile, încearcă să-şi îmbogăţească cunoştinţele

şcolare, nu trece cu plăcere de la o activitate la alta, devine mai ordonat. Conduita se perfecţionează în permanenţă, elementul important fiind

voinţa.

19

Bonchiş, E., Secui, M.,(2004) coord. – Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din Oradea, p. 279

a. Dezvoltarea senzorial-perceptivă trece de asemenea prin schimbări

importante. Capacităţile senzoriale îşi restructurează mecanismele încărcate

de noile însuşiri dobândite în perioada anterioară parcursă; aceasta se

exprimă mai mult în sensibilitatea vizuală, auditivă şi tactilă. La acest nivel

se poate vorbi de două aspecte mai importante din punctul de vedere al

integrării sociale: primul se referă la complicarea interrelaţiilor sociale, iar al

doilea se referă la integrarea în colectiv.

b. Motricitatea în etapa pubertară 10 – 14 ani Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării

somatice – în special între 12-14 ani – caracterizată prin dezechilibre între

proporţiile diferitelor segmente şi între sferele morfologică şi vegetativă.

Întreaga manifestare a sistemului nervos central „influenţează în mod direct

viteza de formare şi stabilitatea deprinderilor motrice, favorizează apariţia

oboselii, slăbeşte în oarecare măsură voinţa şi perseverenţa copiilor” (Bota,

C., 2000, p. 285 ). Datele literaturii de specialitate evidenţiază o continuă

îmbunătăţire a marilor funcţii în ciuda rezervelor funcţionale încă reduse ale

aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o creştere

substanţială, indicii obiectivi de creştere demonstrând că rezistenţa aerobă

poate fi dezvoltată cu succes în etapa pubertară.20

c. Particularităţile fiziologice ale copiilor de 11-14 ani Bota C. afirmă că „din punct de vedere energetic, efortul este o

transformare a energiei chimice în energie mecanică. În aceeaşi perspectivă

fiziologică, efortul provoacă o serie de perturbări în organism ce afectează

marile funcţii, adaptarea aparatelor şi sistemelor fiind dependentă de natura

acestuia”.21

d. Dezvoltarea cognitivă – dezvoltarea gândirii

Cea mai cunoscută abordare pentru această temă este cea a lui Piaget,

J., conform căreia s-a ajuns la formularea unei teorii a modului în care copiii

îşi formează conceptele implicate în gândire.22

Conceptul cheie în teoria lui

Piaget este „adaptarea” realizată prin intermediul proceselor de asimilare şi

acomodare definită ca „o stare de echilibru, spre care tind toate adaptările

succesive de ordin senzorio-motric şi cognitiv ca şi toate schimbările de

asimilare şi acomodare din organism”(Piaget, 1965, p. 64, citat de Bonchiş,

Secui, 2004, p. 286).

e. Dezvoltarea limbajului

20

Dragnea, A., Bota A.,(1999) - Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.

Bucureşti, p. 138 21

Bota, C., (2000) – Ergofiziologie, Ed. Globus, Bucureşti 2000, p.6-7 22

Bonchiş, E., Secui, M., coord. – Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din Oradea, 2004, p. 285

Dezvoltarea cognitivă implică şi dezvoltarea limbajului care amplifică

capacitatea de comunicare. Şchipu şi Verza, 198923

consideră că nivelul

limbajului este o condiţie a progresului pe toate planurile: „Datorită

limbajului activitatea psihică a adolescentului poate fi orientată,

sistematizată şi ierarhizată în raport cu nevoile sale şi poate declanşa şi frâna

anumite activităţi”.

f. Caracteristicile memoriei. Memoria exercită influenţe asupra

celorlalte procese psihice, aducând o contribuţie importantă în procesul

dezvoltării cognitive. Acumularea cunoştinţelor din diverse domenii, duc la

îmbogăţirea volumului memoriei. Alături de acestea se dezvoltă caracterul

activ al proceselor mnezice, realizându-se o intensificare aproape explozivă

a achiziţiilor de cunoştinţe.

g. Particularităţile imaginaţiei în adolescenţă. Bogăţia activităţii

mentale a preadolescentului permite realizarea la un nivel ridicat a

capacităţilor imaginative. La vârsta adolescenţei, lectura scrierilor

beletristice, a lucrărilor istorice sau tehnice, antrenează imaginaţia

reproductivă.

2.2. Rolul şi importanţa educaţiei fizice în ciclul gimnazial

Educaţia fizică este o componentă indispensabilă a educaţiei, care

urmăreşte dezvoltarea armonioasă şi normală a organismului, întărirea

sănătăţii şi cultivarea unor calităţi fizice necesare muncii, activităţilor

sportive.

Specialiştii consideră că tinerii trebuie învăţaţi şi încurajaţi să se

implice în activităţi de timp liber care să le amelioreze condiţia fizică. Doar

astfel pot fi urmărite obiective care să vizeze reducerea costurilor asociate

asigurărilor de sănătate, scăderea morbidităţii şi creşterea calităţii vieţii. (A.

Villarreal-Calderón, et.al 2002, citat de Stănescu M., 2009, p.403)

Plăcerea de a participa la activităţi fizice reprezintă unul dintre factorii

psihologici extrem de importanţi care poate influenţa atitudinea copilului.

Alături de plăcere, eficienţa copilului sau încrederea pe care o arată în

abilităţile lui sportive, este esenţială pentru dezvoltarea unei atitudini

pozitive faţă de activitatea fizică (G.D. Foster, 2008 citat de Stănescu M şi

colab. 2009, p. 403). Forma principală prin care se realizează obiectivele

educaţiei fizice este lecţia de educaţie fizică. Dintre formele de activitate din

afara clasei amintim: exerciţiile fizice, gimnastica, jocurile şi concursurile

sportive, orientarea turistică, excursiile, drumeţiile etc.

23

Bonchiş, E., Secui, M., coord. – Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din Oradea, 2004, p. 298

Tabel nr. 1. Tipologia activităţilor motrice după A. Dragnea şi A. Bota, 1999

Activităţi motrice Obiective

Educaţie fizică - formare – dezvoltare

Sport (antrenament+competiţie) - obţinerea excelenţei motrice;

- pregătire complexă de limită;

- emulaţie, autodepăşire,

recunoaştere;

Activităţi de timp liber - compensare;

- menţinerea unei stări fizice şi

psihice optime;

- satisfacţie.

Activităţi de expresie - realizarea expresiei corporale;

- educarea calităţilor estetice.

Kinetoterapie, sport-terapie - recuperare;

- integrare socială.

2.3. Educaţia non-formală – valenţe instructiv-educative

Din punct de vedere etimologic, termenul de educaţie non-formală îşi

are originea în latinescul “nonformalis”, preluat cu sensul “în afara unor

forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. Non-

formal nu e sinonim cu needucativ, ci desemnează o realitate educaţională

mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ-

educative. Din punct de vedere conceptual, educaţia non-formală cuprinde

ansamblul activităţilor şi al acţiunilor care se desfăşoară într-un cadru

instituţionalizat, în mod organizat, dar în afara sistemului şcolar,

constituindu-se ca “o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi

informaţiile acumulate informal”(G. Văideanu, 1988, p. 232). Educaţia non

–formală vine în completarea educaţiei formale, fiind constituită dintr-o

gamă extrem de largă de activităţi flexibile, adaptate într-o mare măsură

nevoilor şi intereselor persoanei.24

Dezideratele educaţiei non-formale sunt

în strânsă legătură cu realizarea următoarelor finalităţi:

• să lărgească şi să completeze orizontul de cultură, îmbogăţind

cunoştinţele din anumite domenii;

• să creeze condiţii pentru “desăvârşirea profesională sau iniţierea

într-o nouă activitate”, (Elena Istrate, 1998, p.155 citată de Oprea

C.);

24

Blândul V., coord. (2008) – Educaţia non-formală – de la teorie la practică, Editura Universităţii din

Oradea, p. 21

• să sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate;

• să contribuie la recreerea şi la destinderea participanţilor precum şi

la petrecerea organizată a timpului liber;

• să asigure cadrul de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii,

aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor;

Raportul dintre educaţia non-formală şi cea formală este unul de

complementaritate, atât sub aspectul conţinutului, cât şi în ceea ce priveşte

formele şi modalităţile de realizare.

Coordonatorii acestei forme de educaţie îşi joacă însă, mai discret

rolurile, sunt animatori, moderatori. Educatorului non-formal i se solicită

mai multă flexibilitate şi entuziasm, adaptabilitate şi rapiditate în adoptarea

variatelor stiluri de conducere a activităţii, în funcţie de nevoile şi cerinţele

educatului.

Conţinutul şi obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special

elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferenţiindu-se în funcţie de

vârstă, sex, categorii socio-profesionale, interesul participanţilor, aptitudinile

şi înclinaţiile acestora. Sunt cuprinse activităţi care corespund intereselor,

aptitudinilor şi dorinţelor participanţilor.

2.4. Timpul liber şi practicarea exerciţiilor fizice

După cum se ştie, activitatea socială, de producţie şi de orice altă

natură a omului, se desfăşoară în timp. Conţinutul şi structura bugetului de

timp sunt influenţate de numeroşi factori, ca: orânduirea socială, dezvoltarea

forţelor de producţie, apartenenţa de clasă socială, condiţiile naturale,

particularităţile naţionale, precum şi sexul, vârsta, studiile, situaţia familială,

etc. 25

Timpul total se împarte în timp de muncă şi timp în afara muncii. Cel

dintâi, este acea parte a celor 24 de ore (sau a săptămânii, lunii, anului, etc.),

care se cheltuieşte pentru efectuarea muncii socialmente necesară. Cel de-al

doilea, reprezintă tot restul timpului, inclusiv timpul liber al celor ce

muncesc.

Unii autori mai afirmă că „timpul liber, reprezentând atât timpul

pentru recreere, cât şi cel afectat unei activităţi mai elevate, îl transformă

desigur pe cel ce dispune de el într-un alt subiect şi, ca alt subiect, el intră în

procesul nemijlocit de producţie.”26

25

Lucaciu Gh., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,

Universitatea din Oradea 26

Lucaciu Gh., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,

Universitatea din Oradea

Termenul loisir este des folosit în literatura de specialitate şi poate fi

interpretat astfel: „Componentă din bugetul integral de timp al omului

modern, care delimitează acel interval afectat de acesta, în mod deliberat,

activităţilor cultural educative şi recreative necesare dezvoltării sau

întreţinerii fizice şi spirituale, destinderii şi distracţiei sale. Modalitatea de

clasificare a bugetului de timp folosită în anchetele aplicate în ţara noastră,

după Lucaciu Gh. 2004, împarte fondul de timp astfel:

TIMP:

1 – timp cheltuit pentru activităţi profesionale (inclusiv deplasarea

legată de muncă);

2 – timp cheltuit pentru activităţi agricole în gospodăria personală, în

industria casnică şi meşteşugărească;

3 – timp cheltuit pentru munci casnice şi deservire în gospodărie

(inclusiv îngrijirea şi educarea copiilor);

4 – timp cheltuit pentru satisfacerea nevoilor fiziologice (masă, somn,

îngrijire personală);

5 – timp cheltuit cu activităţi culturale şi recreative (timp liber);

6 – alte activităţi;

Astăzi, conceptul de timp liber cunoaşte o largă circulaţie şi începe să

fie abordat interdisciplinar. Denumit „loisir”, „leisure” sau „freizeit”,

înţelesul nu diferă prea mult de la popor la popor. Atât termenul francez de

„loisir”, cât şi cel englez de „leisure”, îşi au originea comună în latinescul

„licet”, care înseamnă „permis”.

Pedagogul şi antropologul german Erich Weber citat de Lucaciu Gh.

2004, care consideră că timpul liber reprezintă „o anumită perioadă din viaţa

omului, pe care acesta o trăieşte «liber de» şi «liber să»; cu alte cuvinte,

timpul liber constituie perioada în care individul se eliberează de orice

obligaţii şi este liber să-şi aleagă anumite activităţi sau preocupări (sau este

liber să nu aibă nici o preocupare)”.

Funcţiile timpului liber sunt într-o strânsă corelaţie cu condiţiile

actuale de muncă şi viaţă, raportate la tendinţa de autodepăşire,

autoperfecţionare a omului şi se pot grupa în următoarele categorii:27

1. Funcţia educativă – cu mai multe elemente de conţinut:

a – lărgirea orizontului ştiinţific şi cultural;

b – formarea capacităţii de autoorganizare şi a unui stil de viaţă

elevat;

c – stimularea capacităţii creatoare;

27

Lucaciu Gh., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,

Universitatea din Oradea, p. 14

2. Funcţia compensatoare – se referă la refacerea resurselor

organismului şi pregătirea pentru noi eforturi;

3. Funcţia recreativă – urmăreşte crearea unui climat de viaţă pozitiv,

optimist;

4. Funcţia integrativă – caracterizează activităţile de grup şi

contribuie la socializarea indivizilor, la dezvoltarea spiritului de colaborare,

de întrajutorare;

2.5. Timpul liber al copiilor din ciclul gimnazial

Prin timp liber al copilului şi al adolescentului înţelegem unitatea de

timp organizată şi cheltuită prin autodeterminare. Aşadar noţiunea de timp

liber are ca element component al său autodeterminarea activităţii, a

preocupărilor adolescentului în timpul liber. Autodeterminarea implică o

acţiune pentru o anumită activitate, o decizie care este debutul unei activităţi

pe care individul o va desfăşura în timpul liber. În acest sens intervin

elemente motivaţionale privind diferitele valori culturale, îndrumările date

de educatori şi convingerile despre modalităţile de petrecere a timpului liber.

Organizarea timpului liber al elevilor are astăzi o importanţă covârşitoare.

Părinţii au un rol deosebit în această direcţie, informându-se asupra tuturor

mijloacelor care sunt la dispoziţia copiilor în vederea ocupării timpului

liber. Conştientizarea întâi de către părinţi a valorii sale formativ-

informative ni-i face aliaţi în a-i educa pe copii în spiritul respectului pentru

timpul liber. Fiecare copil trebuie să beneficieze de timp suficient de odihnă

şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative, la activităţi

culturale şi artistice. Timpul liber reprezintă sectorul de activitate cel mai

spontan şi mai imaginativ al copilului, exercitând influenţă educativă

multiplă în sfera vieţii intelectuale, fizice, artistice, morale. Elevii trebuie

îndrumaţi şi orientaţi spre cât mai multe activităţi sportive, artistice,

culturale pentru valorificarea timpului liber de care dispun.

Timpul liber nu trebuie „umplut” cu diverse activităţi ocazionale sau pierdut

pur şi simplu. După cele patru-cinci ore petrecute la şcoală copilul nu trebuie

să aibă un program dezordonat, ci timpul liber trebuie împărţit judicios între

orele de masă, odihnă, efectuarea temelor, joc în aer liber, vizionarea unui

spectacol, citirea unei cărţi, vizite în librării şi biblioteci, pasiuni

(colecţionarea diverselor obiecte), vizionarea programelor de televiziune

adecvate vârstei lor, activităţi sportive. Varietatea formelor de activitate

extraclasă şi extraşcolară devine eficientă doar în măsura în care toate

acţiunile sunt corelate în aşa fel încât cunoştinţele acumulate să fie integrate

Robert Baden

Powell

în fondul curricular de bază, în scopul asigurării caracterului unitar al ideilor,

concepţiilor, atitudinilor.

2.6. Cercetăşia – alternativă de petrecere a timpului liber al

copiilor

2.6.1. Întemeietorul cercetăşiei28

La originile acestei uimitoare mişcări se află intuiţiile

geniale ale celui pe care îl omagiem astăzi : Robert Baden-

Powell, părintele cercetăşiei.

S-a născut la 22 februarie 1857 la Londra, fiu al

reverendului Baden-Powell, într-o familie strâns unită, cu

reguli de viaţă precise şi uneori rigide dar şi cu preocupări

culturale, căreia nu-i lipsea simţul umorului.

După ce îşi încheie cariera militară pune pe hârtie

cunoştinţele şi experienţa sa militară dar adaptate pentru

instruirea copiilor şi tinerilor, fiind preocupat din ce în ce mai mult de soarta

copiilor şi tinerilor, mulţi năpăstuiţi de soartă. Nici educaţia din şcolile

vremii nu-l mulţumeşte. Tinerii nu au spirit de iniţiativă, tărie de caracter,

spirit de aventură, dragoste de natură, spiritul solidarităţii umane.

Programul iniţial nu este agreat de către el, deoarece seamănă cu

instrucţia militară. Astfel elaborează un program ce avea să fie în final o

nouă metodă pedagogică. Face şi un experiment cu 22 de băieţi provenind

din medii diferite pe care îi duce în insula Brownsea de pe Tamisa ( 25 km

sud-est de Londra) şi succesul este imens. Imediat scrie cartea “Cercetăşia

pentru băieţi”, cartea de căpătâi a scoutismului.29

Aşa apare ideea de patrulă, de lege, de promisiune. Într-una din cărţile

sale se arată că “toţi cercetaşii trebuie să se pregătească să fie buni cetăţeni

ai patriei lor şi buni cetăţeni ai lumii” . Aşa apare “Mişcarea cercetaşilor” în

1908, în mai multe locuri deodată în Anglia, şi mai apoi în Statele Unite şi

America de Sud.30

Activitatea cercetăşească ia amploare, fapt dovedit prin

organizarea Jocurilor Mondiale de iarnă ale cercetaşilor din 2008 la Baza

Kisc Elveţia, unde au participat 8 ţări.

2.6.2. Istoricul cercetăşiei în România31

28

www.greek-catholic.ro 29

idem 30

ibidem 31

www,smartsb.ro/scout/prezentare/html

Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de ştiinţă român, aflat in vizită

în Anglia, ia contact cu cercetăşia de aici. Întorcându-se la Bucureşti, el va

deveni principalul iniţiator şi conducător al primelor grupuri de cercetaşi

români.

Primele patrule de cercetaşi au apărut în anul 1912 la Blaj, Braşov şi

Bucureşti din iniţiativa şi sub conducerea col. Grigore Berindey (ajuns

ulterior general). Asociaţia este legalizată la 12mai 1917, avându-l ca şi

comandant pe Alteţa sa Regală, Principele Carol. În timpul Primului Război

Mondial alături de armată şi în sprijinul ei cercetaşii au activat în spatele

frontului fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri,

telegrafişti sau chiar pe front, numeroşi eroi cercetaşi remarcându-se prin

acte de vitejie. Mişcarea cercetaşilor a fost desfiinţată o perioadă iar după

1990, patrulele s-au reînfiinţat fiind recunoscute şi la nivel mondial.

Cercetăşia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor şi idealurilor

formulate în lucrarea “Scouting for Boys”, scrisă de Baden Powell in 1908.

Ideea iniţială nu a fost aceea de a crea o organizaţie pentru tineret, ci mai

degrabă de a promova nişte idei pentru educarea caracterului aşa zis “de

cercetaş” – pe care apoi, organizaţii deja existente (ca Boys Brigade, spre

exemplu), să le preia şi să le adapteze programului propriu. Cercetăşia este

o mişcare organizată, condusă de tineri cu experienţă în acest domeniu, cu

un regulament propriu, care de cele mai multe ori a luat fiinţa pe lângă

biserici, fiind promovată de către preoţii misionari, urmărind dezvoltarea

copiilor, a tinerilor din punct de vedere fizic, psihic şi moral-volitiv.

Cercetăşia are la bază un program de educaţie bazat pe joc, pe viaţa în aer

liber, pe comuniune prietenească. Această mişcare promovează un model

educativ prin metode active bazate pe fundamente pedagogice adaptate

vârstelor cuprinse între 7 şi 18 ani.

Misiunea cercetăşiei în societatea românească este de a contribui la

educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o promisiune şi lege de

a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca

indivizi şi joacă un rol constructiv în societate. Aceasta se realizează prin

implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal pe toată durata anilor

în care se formează ca indivizi, utilizarea unei metode specifice care face din

fiecare copil principalul agent al propriei dezvoltări ca persoană motivată,

responsabilă şi deschisă, sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de

valori bazat pe principii spirituale, sociale şi individuale aşa cum sunt ele

exprimate printr-o misiune şi lege. În ansamblu, jocul devine pentru Baden

Powel un mod în care priveşte existenţa.

Metoda cercetăşească (Scout) este un sistem de auto-educaţie

progresivă, bazată pe:

1. O Promisiune şi o Lege

2. Învăţarea prin acţiune.

3.Viaţa în grupuri mici, urmărind descoperirea progresivă şi

acceptarea responsabilităţilor, formarea spiritului de autodeterminare în

dezvoltarea caracterului, acumularea de cunoştinţe şi deprinderi, câştigarea

încrederii în forţele proprii, capacitatea de adaptare şi abilităţile de a coopera

şi conduce.

4. Programe de activităţi progresive şi stimulative, bazate pe interesul

participanţilor, incluzând jocuri, cunoştinţe practice utile şi servicii în folosul

comunităţii, desfăşurate, în general, în cadrul oferit de natură, în strânsă

legătură cu aceasta.

Baden Powell a întemeiat propunerea cercetăşiei pe 4 puncte:

Formarea caracterului

Sănătatea fizică

Abilitatea manuală

Slujirea aproapelui

Secţiile – împărţirea grupurilor

În relaţia cu caracteristicile psihologice ale vârstelor succesive la fete

şi la băieţi, cercetăşia se structurează în trei momente specifice, coordonate

şi progresive în educaţie denumite astfel:

1. lupişori/mămăruţe

2. exploratori/călăuze

3. rover/scolte, nu avem o traducere corectă în limba română.

Legile cercetăşiei32

Legea este o convenţie colectivă ce presupune a fi direct, pur, stimulează

stăpânirea de sine, deschiderea spre ceilalţi şi asumarea responsabilităţilor

în întregimea lor.

1. Îşi fac onoare în a merita încredere;

2. Sunt loiali;

3. Se fac utili şi îi ajută pe ceilalţi;

4. Sunt prieteni tuturor şi fraţi cu oricare alt cercetaş;

5. Sunt politicoşi;

6. Iubesc şi respectă natura;

7. Ştiu să asculte;

8. Surâd şi cântă chiar şi atunci când se află în dificultate;

9. Sunt harnici şi economi;

32

Regulamentul AGESCI (2000) – Don Orione, Oradea

10. Sunt curaţi în gânduri, cuvinte şi fapte.

2.7. Jocul – componentă de bază în viaţa copiilor

În limba română cuvântul “joc” are mai mult de 7-8 semnificaţii,

începând de la “activitate distractivă practicată din plăcere mai ales de către

copii” până la “teoria jocurilor” – teoria matematică a situaţiilor conflictuale

în care două sau mai multe păreri, au scopuri, tendinţe contrarii”.33

Fiind

legată în principal de vârsta copilăriei, jocul este definit ca “tip de activitate

caracterizat printr-o structură în care motivul este inclus în însuşi procesul

activităţii, stă la baza înţelegerii conştiente de către copil a obiectelor umane

şi care determină şi conţinutul jocului”.34

Printre cele mai influente teorii din secolul XX se numără teoria

“exersării sau autoeducării” dezvoltată de Gross care rezolvă problema

jocului din punct de vedere biologic oferind şi o înţelegere mai profundă a

activităţilor mintale. Alţi autori susţin că particularităţile jocului sunt puse în

legătură cu dinamica comportamentului copilului dar şi cu relaţiile acestuia,

cu mediul înconjurător.

Este important să înţelegem în ce măsură are loc microdezvoltarea jocului în

perioada pubertăţii pentru a scoate în evidenţă modul în care se desfăşoară

diferitele jocuri alături de rolul şi locul pe care îl capătă. La această vârstă

predomină jocurile de agilitate, jocurile de rezistenţă, în general jocurile în

care este implicată alergarea.

Jocurile competiţionale cu reguli fixe şi organizate pe cicluri de

învăţământ ca: fotbal, volei, baschet, handbal constituie o mare atractivitate

şi angrenare pentru puberi. Aceste tipuri de jocuri reunesc echipe cu structuri

complexe care pot dura zile întregi, cu episoade ce se repetă şi cu multe

elemente de creaţie şi improvizaţie.

Jocurile de mişcare reprezintă o variantă a activităţii ludice în care

rolul mişcărilor este clar exprimat. Baza jocului este constituită din diferite

acţiuni motrice care sunt efectuate de către subiect şi care sunt îngrădite

parţial de anumite reguli. Conţinutul se stabileşte în funcţie de scop şi

determină forma jocului.35

Jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ceea ce impune relaţii

de cooperare între partenerii de joc, de armonizare a intereselor, a motivelor

acţiunii şi a eforturilor personale cu cele ale colectivului, încadrarea în

33

DEX, 1972 34

Leontiev, I., 1964 citat de Bonchiş, E., 2004, p. 567 35

Stănescu, M., colab. (2004) – Jocul de mişcare – Metodă şi mijloc de instruire în educaţie fizică şi sport,

Editura Cartea Universitară, Bucureşti, p. 15

colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor

responsabilităţi, atitudine critică şi autocritică. Coeziunea, unitatea în acţiuni

şi efortul conjugat al tuturor componenţilor echipei contribuie la reuşita

acţiunilor.36

Fiecare joc are potenţialitatea lui educativă contribuind astfel la

dezvoltarea personalităţii tânărului. Baden Powel sintetizează următoarele

caracteristici ale jocului:37

jocul are un caracter fizic şi moral;

referitor la finalităţile sale educative, jocul scout este creat în aşa

fel încât premiile materiale contează mai puţin, important fiind

stilul şi calitatea jocului;

jocul să fie în aşa fel organizat încât să participe toţi copiii;

principiul aplicat fiind: toţi să participe şi nici unul să nu rămână

spectator permanent;

jocul să nu-i marginalizeze pe cei mai puţin dotaţi, ci, dimpotrivă

să dea ocazia să exerseze mai mult;

copiii/tinerii nu joacă pentru gloria proprie, ci pentru a-şi ajuta

echipa; există competiţie între echipe nu între persoane;

2.8. Dezvoltarea creativităţii copiilor prin activităţile din

cercetăşie

2.8.1. Aspecte contemporane ale creativităţii

Condiţiile vieţii moderne au impus tot mai mult nevoia promovării de

oameni creativi şi au adus în faţa cercetătorilor probleme legate de

creativitatea umană, de selecţie a indivizilor creativi. Dezvoltarea

creativităţii a devenit o chestiune de politică economică, culturală şi

educaţională. Un criteriu de evaluare a forţei unui stat este astăzi felul în

care ştie să-şi gestioneze potenţialul creativ al membrilor săi. „Creativitatea

nu este o modă efemeră, nici o problemă de cercetare pentru psihologi,

pedagogi. Este un produs al stadiului de civilizaţie la care a ajuns societatea

contemporană unde creativitatea a devenit obiectul unor acţiuni planificate,

prin care este dezvoltată în mod deliberat”.( Stoica A. citat de Baciu C.,

Andor C. 2008)

Esenţială pentru creativitate este una dintre operaţii, şi anume gândirea

divergentă.

36

Stănescu, M., colab. (2004) – Jocul de mişcare – Metodă şi mijloc de instruire în educaţie fizică şi sport,

Editura Cartea Universitară, Bucureşti, p. 16 37

Baden P., (1997) - Lo Scoutismo per I Ragazzi, Ed. Salani, p. 229

Aceasta are drept caracteristici:

Fluiditate;

Flexibilitate;

Originalitate;

Elaborare;

Sensibilitate faţă de probleme;

Redefinire.

Din perspectiva creativităţii este importantă exersarea în familie a

capacităţii copilului de a-şi asuma un risc rezonabil. Cu tot acest echipament

aptitudinal şi atitudinal propice creativităţii, familia oferă şcolii şi societăţii,

în general, materia primă necesară desăvârşirii fiinţei creative.

V. Pavelcu consideră că activităţile din afara programei propriu-zise

(cercuri, competiţii, activităţi de loisir) sunt mai expresive pentru

dominantele de personalitate ale individului decât activitatea profesională

(cea şcolară).

Astfel, activităţile extraşcolare constituie un criteriu preţios şi la

îndemâna oricărui cadru didactic, pentru a obţine o primă aproximare cu

privire nu numai la potenţialul creativ general, dar şi al potenţialului creativ

specific.

2.8.2. Factori stimulatori sau inhibitori ai creativităţii

Importanţa crescândă a creativităţii pe plan individual, de grup sau

social, i-a determinat pe mulţi autori să investigheze modalităţile de

stimulare a creativităţii. Una dintre căile principale de antrenare a

creativităţii o constituie identificarea factorilor inhibitori şi stimulatori ai

acesteia. Au existat autori care au analizat factorii favorabili dezvoltării

motivelor şi atitudinilor creative. Se remarcă faptul că în perioada respectivă

diferitele variabile ale creativităţii erau studiate izolat la nivelul

personalităţii, deşi se pare că tocmai tensiunea dintre componentele creaţiei,

precum şi dinamica lor erau stimulative pentru creativitate.

Un mediu şcolar inhibitor implică ceea ce A. Munteanu numeşte

“idoli” care au fost sacrificaţi timp de secole. Între aceştia se pot enumera:38

Cultul elevului mediu, după care profesorul îţi reglează

tempoul;

Elevul “model” este considerat recitatorul fidel al

manualelor;

Obsesia profesorului pentru programă;

38

Marcu, V., colab. (2003) – Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Ed. Universităţii din Oradea, p.

267

Supraestimarea notelor;

2.9. Limbajul simbolic şi creativitatea în cercetăşie

Putem spune fără să greşim foarte mult, că întreaga activitate a

cercetaşilor şi conducătorilor acestora, presupune muncă de creaţie.

Pornind de la activităţile celor mici, lupişorii, care trăiesc în lumea

poveştilor, într-o lume fantastică şi până la “comunitatea şefilor”, fenomenul

creativităţii este baza activităţii în cercetăşie. Fie că este vorba despre

adaptarea unor poveşti, a unui joc, sau de proiecte legate de îndemânare

manuală (pionieristica), şi compunerea unor sunete, strigăte, cântece, noi

credem că putem vorbi despre activităţi de creaţie specifice.

Toate semnificaţiile ceremoniilor sunt lămurite prin gesturi şi

simboluri mai mult decât prin cuvinte (salutul, uniforma, ceremoniile).

Proiectul sau impreza

Activitatea grupului de exploratori şi călăuze, constă dintr-o

succesiune de proiecte, realizate de 6-8 membrii.

Aceste proiecte se pot realiza într-o perioadă de timp mai scurtă sau

mai lungă în funcţie de complexitatea acestora.

Proiectele îi ajută pe tineri să-şi dezvolte simţul critic, să ducă la bun

sfârşit ceea ce au început, să dobândească noi competenţe, să realizeze unele

schimbări în funcţie de capacităţile fiecăruia.

Proiectul este şi metoda pentru a învăţa să realizăm ceea ce dorim şi

ne propunem, ceea ce ne caracterizează, este de fapt poteca fiecărui

explorator şi călăuză.

Fiecare proiect trebuie să urmeze următoarele etape:39

gândirea;

lansarea;

proiectarea;

realizarea;

verificarea;

sărbătorirea.

Aceste proiecte sunt reprezentative pentru echipă, îi determină pe

membrii echipei la o colaborare mai strânsă şi în acelaşi timp contribuie la

depăşirea unor temeri, a unor complexe, fiind ştiut faptul că echipa este

nucleul.

39

Regulamentul C.OR.T.S.(2000), Don Orione, Oradea

PARTEA A II-A

CERCETĂRI PERSONALE PRIVIND OPTIMIZAREA

PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE LA ELEVII DE 11-14 ANI

3. Designul cercetării

Cercetarea are ca scop determinarea pe baze obiective, folosind

activităţile cercetaşilor, a celor mai eficiente exerciţii fizice care sunt

practicate în afara programului şcolar, în timpul liber, de către elevii de 11-

14 ani.

Activităţile din cercetăşie, cuprind o paletă întinsă de exerciţii fizice,

activităţi motrice din educaţia fizică şcolară, cu deosebirea că apartenenţa la

grupul de cercetaşi este voluntară. Cercetăşia presupune un bagaj de

cunoştinţe specifice, preponderent practice, lucru care dezvoltă rezistenţa

organismului şi nu numai. Practicarea exerciţiilor fizice nu se referă doar la

dezvoltarea capacităţilor motrice în exclusivitate ci şi la dezvoltarea

deprinderilor motrice, care pot fi executate cu întreg corpul sau numai cu

anumite segmente. Din acest punct de vedere putem spune că activităţile de

pionieristică-manualitate dezvoltă capacităţile coordinative – îndemânarea.

Dezvoltarea capacităţilor şi a deprinderilor motrice se condiţionează

una pe alta, la unele discipline fiind factor determinant calităţile motrice.

Cercetăşia dezvoltă ambele componente fără a ajunge la rang de

performanţă. Educarea forţei, a rezistenţei, a îndemânării cu toţi factorii ei,

sunt aspecte evidenţiate prin testele aplicate în cercetare, pentru a dobândi

competenţe motrice generale.

Problematica cercetării este constituită din:

- realizarea fundamentării ştiinţifice a activităţii;

- verificarea ipotezei cercetării prin metodele de cercetare ştiinţifice;

- valorificarea rezultatelor obţinute în urma activităţii de cercetare.

Pentru realizarea acestora au fost parcurse următoarele etape:

a) formularea ipotezei de lucru;

b) documentarea prin studierea materialelor legate de tema de

cercetare existente în literatura de specialitate;

c) rezolvarea cu ajutorul formulelor fizice şi a calculelor matematice

a problemelor legate de efectuarea mişcărilor şi menţinerea poziţiilor;

d) alcătuirea planului activităţilor şi stabilirea etapelor de lucru;

e) alegerea metodelor şi mijloacelor pentru realizarea

experimentelor;

f) stabilirea eşantioanelor şi a locului de desfăşurare a

experimentelor;

g) planificarea activităţilor efectuate în cadrul experimentelor;

h) înregistrarea rezultatelor obţinute înaintea şi după efectuarea

experimentului;

i) prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obţinute;

j) întocmirea tabelelor şi a graficelor folosind valorile obţinute;

k) analiza şi interpretarea datelor obţinute în urma desfăşurării

cercetării;

l) formularea concluziilor şi a propunerilor;

m) redactarea, prezentarea şi valorificarea lucrării.

3.2. Premisele şi ipotezele cercetării

Evoluţia tehnico-ştiinţifică în societatea contemporană, pe lângă

aspectele pozitive legate de producţie, are şi un mare inconvenient:

eliminarea efortului fizic si înlocuirea lui cu solicitarea neuropsihică. Pe

măsură ce stresul, sedentarismul juvenil se manifestă tot mai evident în viaţa

cotidiana, mai mulţi oameni înţeleg că este necesară intervenţia activă a

adulţilor pentru asigurarea optimului de mişcare a copiilor. Mediul şi modul

de viaţa actual au condus treptat la diminuarea mişcării naturale şi spontane,

copilul trăind o bună parte din timp închis in camere mici, lipsit de spaţii

corespunzătoare de joacă şi plimbare.

1. În această etapă, pe plan mondial se caută soluţii prin care omul să

fie pus în faţa necesităţii de mişcare, pe cât posibil în aer liber. Tendinţa

tinerilor spre aventură îmbrăţişează ambele variante ale termenului ca pe o

magie a vieţii pe care mişcarea cercetăşească cu succes se străduieşte să o

orienteze spre o formare globală a persoanei în contact cu o comunitate

educativă. Prin jocuri desfăşurate într-un ambient formativ, prin

autoeducaţie (a învăţa din ceea ce faci), şi prin metoda sa specifică aplicată

de lideri care sunt ca nişte fraţi mai mari ce-i ajută pe cei mici, cercetăşia are

ca ideal a lăsa lumea un pic mai bună decât a găsit-o.

2. Pornindu-se de la marile sisteme europene de educaţie fizică şi

sport – suedez, german, englez, francez, rusesc, astăzi, ştiinţa domeniului

încearcă să găsească soluţii adaptabile condiţiilor vieţii, recomandând ca în

diferite categorii de timp liber – anual, săptămânal, zilnic, omul să petreacă

cât mai mult timp în mediul natural, utilizând factorii naturali de călire,

ionizarea atmosferică, factorii climato-terapeutici etc. În acest sens Guvernul

României a lansat un program naţional „Mişcare pentru sănătate”, în anul

2003, care prevede susţinerea unui număr cât mai mare de indivizi, de vârste

diferite, în practicarea exerciţiilor fizice (zilnic 30 minute), prin asigurarea

bazei materiale.

3. Dezvoltarea creativităţii, a iniţiativei sunt cerinţe care se regăsesc în

programa şcolară, şi care presupun o anumită libertate, fluiditate în gândirea

copiilor.

4. Modalităţile de petrecere a timpului liber concretizate în

participarea la activităţi de tipul cercetăşiei, influenţează stilul de viaţă al

copiilor cuprinşi în categoria 11-14 ani, asimilând un set de valori şi

deprinderi motrice şi psiho-sociale, contribuind astfel la dezvoltarea lor din

punct de vedere bio-psiho-social. Având în vedere abordarea holistică a

educaţiei, nu este lipsită de importanţă intervenţia inter- şi intrarelaţiilor din

cadrul grupului de copii în vederea stabilirii aspectelor pozitive şi negative

care implică atitudini diferite faţă de membrii grupului şi care poate

determina evoluţia grupului în ansamblul său.

Ipoteze

1. Promovarea unui stil de viaţă sănătos prin participarea la activităţi

fizice desfăşurate în aer liber, specifice activităţilor de cercetăşie,

influenţează pozitiv comportamentul motric, potenţialul pentru mişcare al

copiilor (11-14 ani), consolidând educaţia pentru mişcare, pentru exerciţii

fizice.

2. Evaluările specifice aplicate în urmărirea practicării exerciţiilor

fizice în cercetăşie, pot scoate în evidenţă eficienţa practicării acestora şi

implicit formarea competenţelor în practicarea exerciţiilor fizice în aer liber

la copiii de 11-14 ani.

3. Activităţile din cercetăşie încurajează şi dezvoltă creativitatea

motrică(segmentară, manualitate) specifică de grup.

4. Participarea la activităţi de timp liber concretizate în activităţi

motrice organizate prin cercetăşie şi aplicarea acestora în mod adecvat unei

metodologii instructiv-educative, determină consolidarea relaţiilor

interpersonale din cadrul grupului.

3.3. Material şi metode

În cercetare a fost cuprins un eşantion de 80 de subiecţi, în proporţie

de 65% fete şi 35% băieţi, cu vârste cuprinse între 11-14 ani, ciclul

gimnazial, procentajul vârstelor fiind următorul: 10% copii cu vârsta de 11

ani, 33,8% copii cu vârsta de 12 ani, 35% copii de 13 ani şi 21,3% copii de

14 ani. Lotul experimental şi de control a fost constituit din câte 40 subiecţi

la primul test, unde evaluarea s-a efectuat individual, urmând ca la

următoarele teste, respectiv parcursul cu deprinderi utilitar-aplicative

desfăşurat în aer liber, testul de evaluare a creativităţii specifice şi

chestionarul sociologic ce va evidenţia natura relaţiilor intra-şi intergrup,

rezultatele luate în discuţie au fost cele obţinute de întreaga echipă.

În realizarea cercetării s-au folosit următoarele metode:

metoda studiului bibliografiei de specialitate prin care s-a realizat

fundamentarea teoretică a prezentei lucrări. De asemenea materialele

studiate ne-au ajutat la formularea unor idei şi reflecţii cu ajutorul cărora am

clarificat problemele şi incertitudinile apărute în timpul desfăşurării

experimentului şi al redactării tezei;

metoda observaţiei s-a efectuat pe tot parcursul activităţii de

cercetare atât prin observaţii spontane cât şi intenţionate. Evenimentele şi

acţiunile constatate au fost consemnate în fişe care au fost selectate şi

folosite în alcătuirea prezentei lucrări;

metoda experimentului a asigurat o bază obiectivă prin care s-a putut

argumenta, din punct de vedere ştiinţific, răspunsurile la ipotezele formulate

în această cercetare;

metoda statistico-matematică prin folosirea statisticii descriptive

(calculul medie, abaterilor standard, coeficientului de variabilitate), a

statisticii inferenţiale (testul Student „t”, Mann-Withney, Wilcoxon,

mărimea efectului, corelaţia Pearson, coeficientul de determinare), au permis

analiza şi compararea rezultatelor obţinute la testările iniţiale şi finale a

grupelor experimentale şi de control pe parcursul desfăşurării

experimentului;

metoda grafică de prezentare a datelor permite vizualizarea rapidă şi

evidentă a diferenţelor dintre rezultatele obţinute de cele două grupe supuse

cercetării.

metoda sociometrică se bazează pe tehnica chestionarului – testul

sociometric. Conţinutul întrebărilor, modul de prelucrare a răspunsurilor este

specific. Tehnica sociometrica se ocupa cu studiul relaţiilor interpersonale,

îndeosebi acelor relaţii simpatetice care se bazează pe atracţii şi respingeri

între membrii colectivului. Se realizează cu ajutorul unor formule şi calcule

matematice surprinderea unor calităţi/caracteristici relaţionale ale grupului

de elevi. Tehnicile sau metodele sociometrice reprezintă un ansamblu de

instrumente şi procedee destinate să înregistreze şi să măsoare configuraţia

şi intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului şcolar. Sub

această denumire sunt incluse atât instrumentele de culegere a materialului

faptic, cât şi cele de prelucrare, interpretare sau prezentare a materialului

respectiv. De aceea ele sunt indispensabile pentru cunoaşterea concretă a

interacţiunilor ce se stabilesc în cadrul colectivului de elevi/studenţi.

Studiul sociometric are o triplă orientare: în primul rând cunoaşterea de

către diriginte/coordonator/psiholog/antrenor a afinităţilor exprimate de

membri grupului şi implicit a relaţiilor din cadrul colectivului; în al doilea

rând o cunoaştere mai bună de către elevi a propriilor lor poziţii în grup; şi în

al treilea rând, dar nu cel din urmă, îmbunătăţirea relaţiilor şi a climatului

psihosocial a grupului şcolar prin acţiuni psihologice specifice. Prin testul

sociometric ca instrument al metodei sociometrice am determinat:

- amplasamentul, statutul unui elev/student în câmpul relaţiilor

interpersonale, lider, popular, izolat, ignorat, respins etc.);

- percepţia grupului faţă de un anumit membru;

- coeziunea de grup.

3.4. Organizarea cercetării

3.4.1. Subiecţii cercetării

Grupa experimentală

Experimentul se desfăşoară la Liceul Don Orione din Oradea unde

funcţionează un grup de cercetaşi, împărţiţi pe categorii de vârstă.

Cercetarea noastră se referă la grupul exploratorilor, care au vârsta cuprinsă

între 11- 14 ani, cu eşantioane cuprinse între 26 şi 40 de subiecţi, împărţiţi

în echipe fete şi băieţi care îşi desfăşoară activităţile împreună. Această

activitate se desfăşoară sub semnul voluntariatului şi este coordonată de

către tineri cu experienţă cercetăşească(elevi de liceu, studenţi, profesori,

doctori etc.)

În cadrul întâlnirilor săptămânale, de regulă sâmbăta, sunt propuse

jocuri de mişcare, ştafete şi parcursuri utilitar-aplicative, jocuri sportive,

activităţi care sunt planificate cu multă atenţie, pe lângă activităţile specifice

cercetăşiei (cântece, pionieristica, caritatea, proiectele pentru diferitele

evenimente: Paşti, Crăciun, Ziua Mondială a Cercetăşiei 22 februarie etc.)

Ştafetele şi parcursurile aplicative au fost exersate sub formă de

concurs, deoarece în această formă sunt stimulative pentru copii, cu atât mai

mult cu cât între echipe există o competiţie, o provocare, care le aduce

puncte sau nu, pe tot parcursul anului. În lunile iulie/august când are loc şi

tabăra de vară se finalizează activitatea la cercetaşi, se contabilizează toate

punctele obţinute şi se desemnează echipa câştigătoare care primeşte drept

răsplată un Totem. Este important să menţionăm faptul că nici un cercetaş nu

practică vreo ramură sportivă cu regularitate într-un club sportiv. În cadrul

întâlnirilor săptămânale am alocat un număr de 40-50 minute desfăşurării

activităţilor sportive.

Experimentul durează din octombrie 2004 până în iulie-august 2006

incluzând perioada taberei de vară unde practicarea exerciţiilor fizice va fi

prezentă în programul zilnic al taberei.

Grupa de control

Pentru a confirma sau infirma ipotezele lucrării am înregistrat aceleaşi

date la o grupă de control „Cercetaşii Munţilor” din Oradea afiliaţi la

Organizaţia Mondială a Cercetaşilor Catolici. Numărul subiecţilor, categoria

de vârstă din grupa de control a fost identic, cu cel al subiecţilor din grupa

experimentală la toate testările efectuate. În cadrul activităţilor cercetăşeşti

activităţile motrice sunt prezente conform planificărilor realizate, dar noi nu

cunoaştem ponderea sau ritmicitatea cu care se desfăşoară activităţile

corporale în acest grup.

3.5. Desfăşurarea cercetării

Testul 1.

Parcurs cu deprinderi motrice de bază şi utilitar - aplicative

desfăşurat în sală de sport; Pentru a verifica ipoteza cercetării noastre am

conceput un traseu cu deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative,

compus din 18 acţiuni. Deprinderile motrice de bază şi utilitar –aplicative

sunt mişcări naturale, însuşite cu uşurinţă încă din primii ani de viaţă(târârea,

căţărarea) prin urmare am dorit să cunoaştem nivelul însuşirii acestora de

către copii, într-o înlănţuire cursivă, adaptată vârstei şi gradului de pregătire

al copiilor de 11-14 ani.

Testul 2.

Parcurs utilitar-aplicativ desfăşurat în aer liber

Deoarece cercetăşia propune desfăşurarea activităţilor în mediul

natural, am realizat un parcurs cu deprinderi motrice utilitar-aplicative în aer

liber (Lunca Vişagului), cu adaptarea acestor mişcări la mediul în care se

desfăşoară. Deprinderile selecţionate au fost accesibile tuturor

participanţilor, astfel încât acestea să constituie un factor stimulator şi nu un

motiv de teamă sau renunţare. Varietatea peisajului şi adaptarea mişcărilor

cuprinse în parcursul aplicativ la condiţiile existente, au constituit noutatea

testului supus evaluării.

Evaluare s-a realizat în tabăra de vară, în anul 2005, apogeul activităţii

cercetăşeşti, cu un grup de 25 subiecţi împărţiţi în cinci echipe, două echipe

de băieţi şi trei echipe de fete (Grecii, Incaşii, Egiptenii, Romanii, Vikingii),

care reprezintă grupul experimental şi grupul de control respectând aceleaşi

condiţii de evaluare (s-a organizat o acţiune comună sub formă de

competiţie, constituită din activităţi motrice, între grupul de cercetaşi

orionini şi cercetaşii munţilor). Cronometrul a fost pornit la plecare primului

membru din echipă şi a fost oprit în momentul în care ultimul participant la

trecut linia de sosire. S-a luat în discuţie rezultatul obţinut de către întreaga

echipă cronometrat în secunde, echipa cu timpul cel mai scurt realizat fiind

cea câştigătoare. La această probă am realizat o singură testare, atât cu

grupul experimental cât şi cu grupul de control, rezultatele fiind comparate

apoi între ele. Trebuie să menţionăm aici că parcurgerea atelierelor s-a

realizat în grup, adică următoarea sarcină a fost începută numai după

terminarea acţiunii anterioare a întregii echipe.

Sarcinile propuse în parcursul aplicativ au fost următoarele:

- deplasare pe un pod format din două frânghii verticale peste pârâu,

cu lungime de aproximativ 7 m şi înălţime 1m;

- alergare pe traseul marcat şi aruncarea pietrelor la ţintă de către

fiecare component al echipei(ţinta trebuie nimerită);

- deplasare în echilibru pe un trunchi de copac cu lungime de trei

metri;

- alergare, târâre înaltă sau joasă prin tunel;

- ridicare şi alergare rapidă până la linia de sosire.

Testul 3.

Construcţii specifice

Mişcarea cercetaşilor este locul unde copiii îşi pot pune în valoare

aptitudinile individuale. Fiecare component al echipei este conştient de

faptul că progresul individual, autoperfecţionarea, duce în final la creşterea

performanţelor echipei. Cultivarea creativităţii în rândul cercetaşilor are o

pondere însemnată în activităţile propuse, având în vedere mediul în care se

desfăşoară aceste activităţi, aer liber, mediul natural, ambient care obligă la

găsirea unor soluţii optime pentru a rezolva situaţiile ivite. Astfel activitatea

practică a cercetaşilor este relevantă şi prin construcţiile specifice (nu se

folosesc cuie, numai sfoară de diferite grosimi, în funcţie de construcţie)

unde tehnica realizării nodurilor şi creativitatea echipei sunt note definitorii.

Experimentul a fost iniţiat la începutul anului şcolar 2005-2006,

septembrie, când s-a realizat testarea iniţială, cu grupul de cercetaşi orionini

din Oradea. Programul întâlnirilor săptămânale a cuprins, pe lângă alte teme,

noţiuni teoretice şi practice legate de realizarea construcţiilor specifice

cercetăşiei, mai întâi individual iar apoi în grup.

Grupul a avut în componenţă 36 de cercetaşi împărţiţi în 6 echipe – 3

echipe de fete şi 3 echipe de băieţi cu vârste cuprinse între 11-14 ani - ce

sunt constituite încă de la începutul anului şcolar, din septembrie.

Activitatea teoretică şi practică de peste an este finalizată în cadrul

taberei de vară când se pune în practică tot ce s-a învăţat în cadrul

întâlnirilor de până atunci. Această tabără a fost organizată pe Valea

Drăganului, la Lunca Vişagului în perioada 26 iulie - 3 august 2006, când

am realizat şi testarea finală.

Pentru a confirma sau infirma ipoteza am realizat aceeaşi evaluare cu

un grup de control din cadrul grupului „Cercetaşii munţilor”, de pe lângă

Eparhia Greco - Catolică Oradea. Grupul a fost evaluat iniţial la începutul

anului 2005 iar cea de-a doua testare s-a efectuat, la sfârşitul perioadei de

tabere în septembrie. Luând în considerare acest aspect putem compara

rezultatele obţinute la testările celor două grupuri, experiment şi control.

Sarcina de lucru

Fiecare echipă a avut timp de lucru o oră iar sarcina de lucru a fost

construcţia a cât mai multe obiecte necesare în activităţile din cercetăşie

având în dotare 20 de beţe de 1 m lungime şi sfoară pentru noduri. După

realizare, fiecare construcţie a fost desfăcută şi s-a continuat cu altă variantă

până la epuizarea timpului de lucru. La realizarea construcţiilor nu s-au

folosit cuie ci numai sfoară. După realizarea fiecărei construcţii acesta a fost

înregistrată în tabelul centralizator al echipei.

Testul 4.

Testul sociometric

Modalitatea de petrecere a timpului liber este determinată şi de modelul

comportamental asimilat, transmis direct de către familie. Participarea

subiecţilor la activităţile extraşcolare poate fi înţeleasă şi prin prisma

posibilităţilor financiare şi educaţionale determinate de nivelul de instrucţie

al părinţilor. Astfel, copiii care provin din medii familiale unde cel puţin un

părinte are studii superioare, vor fi sau pot fi încurajaţi, susţinuţi în direcţia

eficientizării timpului liber.

Sociometria, ca metodă sociologică, vizează cunoaşterea modului

specific în care relaţiile interpersonale din cadrul unui grup, coeziunea

membrilor acestora, climatul psiho-social generat de relaţiile socio-afective,

modul în care toate acestea favorizează sau nu activitatea creatoare a

indivizilor centraţi în forme organizate (formal sau informal) pe o anumită

sarcină.

Testul sociometric – instrument de culegere a datelor – este structurat

pe un set de întrebări prin intermediul cărora se solicită fiecărui subiect să-şi

exprime simpatiile, antipatiile sau indiferenţa fată de colegii săi din cadrul

grupului studiat. Întrebările vizează surprinderea tipurilor de relaţii, în cadrul

de desfăşurare precum: activităţi extraşcolare organizate (cercetăşie),

activităţi de timp liber.

Chestionarele aplicate au fost realizate cu ajutorul specialiştilor în

sociologie din cadrul Facultăţii de Educaţie fizică şi sport din Oradea.

Acestea au fost aplicate numai grupei experimentale la un interval de trei

luni diferenţă unul faţă de celălalt. Procedura de aplicare a chestionarului a

fost următoarea: fiecare participant a primit câte un chestionar pe care l-a

completat individual. Copiii au primit informaţiile necesare cu privire la

completarea chestionarelor.

3.6. Conţinutul experimental al cercetării

Exerciţiile folosite cu grupa experimentală

Grupa experimentală pe parcursul desfăşurării cercetării au avut o

întâlnire extraşcolară săptămânală, unde s-au exersat diferite activităţi

motrice, cu o durată de 40-50 minute. Exerciţiile selecţionate au fost şi în

funcţie de dorinţele şi disponibilităţile pentru mişcare ale copiilor şi în

acelaşi timp să solicite un efort intens din partea executanţilor. Durata unei

activităţi sportive a fost în funcţie de implicarea copiilor, fără o durată

prestabilită.

1. Aruncarea mingii de tenis la distanţă

Obiective: dezvoltarea capacităţii de aruncare prin coordonarea acţiunilor

analizatorului vizual cu braţul de aruncare.

Număr de participanţi: 2 - n

Loc de desfăşurare: în aer liber, teren, câmp.

Resurse materiale: mingi de tenis (oină, pietre etc), ruletă.

Modalităţi de desfăşurare: individual, pe perechi, pe echipe

Descriere: din stând înapoia liniei de aruncare la o distanţă optimă faţă de

linia de aruncare, alergare uşoară aruncarea mingii de tenis din sprijin

bilateral pe sol, aruncarea mingii de tenis cât mai departe. Unii dintre copii

au ales varianta de aruncare de pe loc, fără elan. Se măsoară distanţa de la

linia de aruncare până în locul unde mingea atinge solul prima dată.

Dozare: două aruncări măsurate

Indicaţii metodice:

- se va lua în considerare aruncarea cea mai bună;

- aruncările se pot efectua cu elan sau de pe loc.

5. Transmiterea mingilor cu ajutorul picioarelor

Obiective: dezvoltarea coordonării podale.

Număr de participanţi: 10, 12, 24, 30 etc.

Loc de desfăşurare: exterior, interior

Resurse materiale: mingi mari

Modalităţi de desfăşurare: pe echipe sub formă de întrecere.

Descriere:

Jucătorii sunt împărţiţi în număr egal pe echipe în poziţie joasă, aşezat pe un

şir. Mingea este aşezată între gleznele primului participant care o va

transmite următorului, dinapoia lui, prin rulare înapoi fără să atingă mingea

cu mâinile. Mingea va transmisă numai cu ajutorul picioarelor.

Dozare: : în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în

activitate.

Indicaţii metodice:

- tehnica de transmitere este următoarea: un jucător are priză din

lateral asupra mingii iar următorul are priză antero-posterioară sau de sus în

jos pentru a uşura transmiterea obiectului; - varianta îngreuiată a acestui

exerciţiu necesită o coordonare fină şi constă în transmiterea mingii de tenis

numai cu ajutorul picioarelor.

6. Nimereşte picioarele!

Obiective: dezvoltarea/formarea deprinderii de aruncare - prindere a mingii

şi aruncare la ţintă în condiţii variate.

Număr de participanţi: 10, 12, 24, 30 etc.

Loc de desfăşurare: exterior, interior.

Resurse materiale: minge uşoară

Modalităţi de desfăşurare: pe echipe sub formă de întrecere.

Descriere: jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale numărul 1 şi numărul

2 aşezaţi în felul următor: numărul 1 formează un cerc mare iar numărul 2 se

plasează în interiorul cercului într-un şir cu priză pe mijlocul celui dinainte.

Capul şirului este căpitanul echipei 2 care are datoria să-şi apere jucătorii de

loviturile cu mingea. Jucătorii de pe circumferinţa cercului vor pasa mingea

în direcţii diferite astfel încât să nimerească picioarele jucătorilor de la

centru. Fiecare atingere a piciorului a celor din mijloc aduce câte un punct

echipei adverse.

Dozare: repriza de joc are 5 minute după care echipa numărul 1 va trece la

centru şi echipa numărul 2 va forma cercul şi va ţinti picioarele celorlalţi cu

scopul acumulării de puncte. Câştigă echipa care acumulează cele mai multe

puncte.

Indicaţii metodice:

- aruncările la centru pentru acumularea punctelor se vor fi valabile

numai dacă ating membrele inferioare, atingerea altor segmente nu este

validă.

- la reluarea jocului căpitanul echipei se schimbă pentru a motiva

participanţii.

7. Cine-i mai rapid?

Obiective: dezvoltarea capacităţiilor coordinative.

Număr de participanţi: 2, 4, 10, 12, 24, 30 etc.

Loc de desfăşurare: exterior, interior.

Resurse materiale: eşarfe.

Modalităţi de desfăşurare: pe perechi sub formă de întrecere.

Descriere: jucătorii sunt împărţiţi pe perechi şi au câte o eşarfă care atârnă

la nivelul taliei afară din pantaloni la spate. Jucătorii trebuie să smulgă eşarfa

„coada” celuilalt cât mai repede. Activitatea continuă toţi copiii fiind

antrenaţi în joc atât învingătorii cât şi cei care au pierdut în fazele

preliminare, atunci când modalitatea de desfăşurare este turneul.

Dozare: în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în activitate

şi de numărul participanţilor.

Indicaţii metodice:

- este interzis contactul palmelor sau împingerea partenerului;

- jocul se poate desfăşura simultan cu trei, patru perechi în funcţie de

spaţiul de joc şi numărul jucătorilor.

8. Eşarfa spaţială

Obiective: dezvoltarea vitezei de reacţie, de execuţie, a capacităţiilor

coordinative.

Număr de participanţi: 10, 12, 24, 30 etc.

Loc de desfăşurare: exterior (teren fără mari denivelări), interior.

Resurse materiale: eşarfă.

Modalităţi de desfăşurare: pe echipe sub formă de întrecere.

Descriere: jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr fiind situaţi

la o distanţă de 10-15 m faţă în faţă. Fiecare participant are la rândul său un

număr de la unu până la n. La distanţa de 15-20 m la centul terenului de joc

este plasat conducătorul jocului care ţine în mănă eşarfa care trebuie adusă

în propriul teren fără să fie atins de jucătorul sau jucătorii din echipa adversă

în felul următor: când este strigat un singur număr, jucătorii din ambele

echipe se deplasează rapid să ia eşarfa şi să o aducă în terenul său. Dacă este

atins de către un jucător din echipa adversă înainte de a ajunge în terenul

propriu punctul este câştigat de cealaltă echipă. Dacă se anunţă două numere

atunci jucătorul mai puternic îl va transporta pe spate pe jucătorul mai uşor

din propria echipă şi numai cel care este transportat va putea lua eşarfa, şi

numai cel transportat va putea să-l atingă pe cel ce a luat eşarfa pentru a

câştiga punctul. În momentul când se anunţă trei numere se va construi

scaunul iar când se strigă patru numere atunci se va realiza un avion dintr-un

jucător care va fi transportat de către alţi trei jucători distribuiţi la braţe şi

unul la nivelul gleznelor sau genunchilor. La final câştigă echipa care a

acumulat cele mai multe puncte sau echipa care acumulează două puncte

consecutiv.

Dozare: în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în activitate

şi de numărul participanţilor.

Indicaţii metodice:

- când se anunţă două numere cel cu greutate mai mare îl va transporta

pe cel cu greutate mai mică; aici există pericolul accidentărilor, datorită

rapidităţii cu care jucătorii sar pe spatele celorlalţi;

- acelaşi lucru se întâmplă când se anunţă trei şi patru numere

9. Paznicii podului

Obiective: dezvoltarea vitezei de deplasare, a vitezei de reacţie şi rezistenţei

aerobe.

Număr de participanţi: 6-25 copii

Loc de desfăşurare: interior şi exterior, teren fără mari denivelări, sală de

sport.

Resurse materiale: -

Modalităţi de desfăşurare: individual sub formă de întrecere

Descriere: jucătorii sunt aşezaţi pe una dintre laturile terenului, mai exact pe

lăţimea terenului, de unde vor alerga fără să fie atinşi de către paznicii

podului care sunt dispuşi la mijlocul terenului într-un spaţiu de aproximativ

1m lăţime. Numărul paznicilor variază în funcţie de numărul participanţilor

şi de lăţimea terenului. Cei care sunt atinşi în momentul când trec podul sunt

eliminaţi din joc. Câştigătorii jocului sunt ultimii doi care reuşesc să rămână

în joc.

Dozare: în funcţie de numărul jucătorilor, de posibilităţi şi de capacitatea de

angrenare în activitate.

Indicaţii metodice:

- paznicii se vor schimba după finalizarea jocului

10. Gemenii

Obiective: dezvoltarea vitezei de deplasare, a vitezei de reacţie şi a

rezistenţei aerobe.

Număr de participanţi: 10-26 copii (număr par de participanţi)

Loc de desfăşurare: interior şi exterior: teren fără mari denivelări, sală de

sport.

Resurse materiale: -

Modalităţi de desfăşurare: pe echipe, perechi sub formă de întrecere

Descriere: jucătorii sunt aşezaţi în coloană câte doi, având fiecare

participant un corespondent în echipa cealaltă. Fiecare şir are la rândul său

un cap ce conduce echipa în alergare pe tot terenul. La semnalul

conducătorului de joc care va striga „gemenii”, perechile stabilite anterior se

vor forma cât mai rapid. Ultima echipă care se va forma va fi eliminată.

Câştigă ultima echipă ce rămâne pe teren.

Dozare: în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în activitate.

Indicaţii metodice:

- nu este permisă împingerea între jucători;

- capii şirurilor pot fi schimbaţi;

- formarea perechilor poate fi finalizată în poziţie joasă, de exemplu:

stând ghemuit spate în spate, aşezat ghemuit spate în spate,

încleştat la nivelul coatelor.

Dezvoltarea creativităţii specifice - construcţii

Întreaga activitate cercetăşească poate fi considerată o provocare a

creativităţii individuale şi colective. Astfel aceasta se dezvoltă prin însăşi

activităţile propuse :

- denumirea echipei;

- amenajarea locului echipei în spaţiul destinat desfăşurării activităţilor,

în concordanţă cu denumirea echipei şi particularităţile acesteia;

- confecţionarea steagului reprezentativ al echipei;

- compunerea imnului echipei;

- compunerea strigătului de echipă, ce caracterizează echipa sau starea

de moment a echipei;

- jocul de rol pe diferite teme;

- învăţarea nodurilor simple şi mai complicate, cu finalitate spre

realizarea unor obiecte simple specifice grupului;

- realizarea proiectelor de progresie personală (construcţii diverse în

miniatură sau mari);

- realizarea de scenete cu teme date sau la alegere(exemplu: „Dacă aş fi

un zeu”, „Viaţa unui copil de zeu”, „Un copil crescut la munte ajuns la

oraş”, „Cum vede un tânţar lumea?”)

Testul sociometric

Testul sociometric s-a realizat prin aplicarea a două chestionare,

primul cu privire la modul în care copiii au luat contactul cu mişcarea

cercetăşească şi felul în care această activitate este percepută, iar cel de-al

doilea chestionar, a fost realizat în vederea depistării relaţiilor existente în

grup, relaţii de simpatie sau respingere. Aceste relaţii ne vor informa în final

şi despre nivelul coeziunii grupului, care influenţează întreaga activitate a

echipei sau a întregului grup. În final am dorit să aflăm profesia şi studiile

părinţilor, alături de media copiilor la învăţătură pe ultimul an, pentru a

stabili dacă există vreo legătură între aceste componente. Eşantionul a fost

constituit din 26 subiecţi, 18 fete şi 8 băieţi cu experienţă între 1-6 ani de

cercetăşie.(anexele 14, 15)

4. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CERCETĂRII

Analiza rezultatelor obţinute în urma desfăşurării experimentului, s-a

efectuat separat, pentru fiecare test şi grup de subiecţi în parte, inclusiv

diferenţiat pe sexe, prin compararea valorilor medii obţinute la testările

iniţiale şi finale, acolo unde acestea s-au efectuat. În acest scop s-au întocmit

tabele în care au fost introduse datele cu rezultatele obţinute la fiecare probă,

calculându-se diferenţa rezultatelor înregistrate la testările iniţiale şi finale.

Am început realizarea comparaţiei rezultatelor obţinute la grupa

experimentală, iar apoi cele realizate cu grupa de control, pentru a evidenţia

în ce măsură diferenţele dintre valorile obţinute sunt semnificative.

Grupa experimentală

Testul 1. Parcurs cu deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative

desfăşurat în sala de sport

La parcursul cu deprinderi utilitar aplicative desfăşurat în sala de sport

avem următoarele rezultate la nivelul grupei experimentale.

Pentru a realiza o cercetare cât mai obiectivă, ne-am propus să luăm în

discuţie următorii indicatori statistici, calculaţi cu ajutorul programului

SPSS: media, limita minimă, limita maximă, abaterea standard, coeficientul

de variabilitate, testul „t” de semnificaţii dintre medii, care a fost utilizat atât

în cadrul eşantioanelor independente (analiza intergrup) cât şi în cadrul

eşantioanelor dependente (analiza intragrup), testul Mann-Withney40

pentru

eşantioane mai mici de 20 subiecţi, indicele de corelaţie Pearson, curba

frecvenţelor, mărimea efectului, coeficientul de determinare, sociograma;

40

Testul Mann-Withney, se foloseşte pentru calcularea diferenţelor dintre mediile a două eşantioane

dependente, cu număr redus de subiecţi

Tabel nr.7 reprezentând interpretarea statistico-matematică a datelor iniţiale

şi finale - grupa experiment -

C V

Abaterea

standard Media

Limita

Maximă

Limita

mininimă

Mărimea

efectului

Testare

iniţială 22,65% 17,18s 99,37s 154s 74s

Testare

finală 14,71% 14s 95,17s 135s 75s 0,26

Testul „t” aplicat la eşantioane corelate, dintre valoarea iniţială şi

finală are valoarea 3,465 la un prag de semnificaţie p=0,001 ceea ce ne

îndreptăţeşte să afirmăm că diferenţa dintre cele două testări în cadrul

grupului experiment este reprezentativă în proporţie de 99%, iar rezultatele

obţinute se datorează unui program selecţionat şi nu întâmplării.

Tabel nr. 8 reprezentând valoarea testului „t” la grupa experimentală

Eşantioane

corelate

Grade

libertate Media Ab. Std.

Prag de

încredere

Valoarea

„t”

Grup

experimental

T.I.

39 99,37s 17,18s 0,001<0,05 3,465

Grup

experimental

T.F.

39 95,17s 14s

Am calculat, de asemenea, şi mărimea efectului ES (după J. Thoma,

J. Nelson, 1996, p.108) care estimează gradul în care o cauză influenţează

efectul şi care reprezintă diferenţa standardizată între medii.

Sp

mmES 21

- Es – mărimea efectului ;

- m1, m2 media celor două testări, iniţială şi finală;

- Sp abaterea standard ponderată

2

1)1

21

2

2

21

2

1

NN

NSNSSp

- S1 – abaterea standard la testarea iniţială;

- S2 – abaterea standard la testarea finală;

- N1– numărul subiecţilor la testarea iniţială;

- N2- numărul subiecţilor la testarea finală.

Mărimea efectului (ES) poate fi:

Mare: dacă ES ≥ 0.8

Medie dacă 0.2<ES< 0.8

Mică: dacă ES ≤0.2

În cazul nostru mărimea efectului are o valoare de 0,26, care ne indică

un progres mediu la nivelul întregului eşantion experiment.

Coeficientul de determinare41

r2 la testarea iniţială este de 0,808, iar la

cea finală 1,000, ne indică faptul că 80% din variaţia uneia dintre variabile,

este determinată de variaţia celeilalte variabile, prin urmare putem interpreta

în cazul nostru că relaţia dintre performanţa obţinută la parcursul aplicativ şi

tipul de program – activităţi motrice - efectuat de către copiii, este de 80%,

iar restul de 20% s-a realizat datorită altor cauze.

Grupul experimental fete

Grupul experimental al fetelor cercetaşe a fost constituit din 26 de

subiecţi, cu vârsta între 11 – 14 ani.

Tabel nr. 10 reprezentând interpretarea statistico-matematică a datelor

iniţiale şi finale - fete

C V Abaterea

standard Media

Limita

maximă

Limita

minimă

Mărimea

efectului

Testare

initiala

16,15

% 16,39s 98,50s 154s 74s

Testare

finala

13,75

% 12,96s 94,19s 135s 76s 0,29

Testul „t” din tabelul nr. 11 are valoarea 2,583, care se regăseşte în tabela lui

Fisher între intervalele de semnificaţie 0,02-0,01, ceea ce ne permite să

41

Popa M., (2008) – Statistică pentru psihologie, Teorie şi aplicaţii SPSS, Editura Polirom Iaşi, p. 164

afirmăm că diferenţele dintre medii sunt reprezentative în proporţie de 99%

şi faptul că se menţine ierarhia existentă la începutul testării. Mai putem

spune aici că p< 0,05, prin urmare rezultatul obţinut nu se datorează

întâmplării. Mărimea efectului este 0,29 în cazul acestui grup ceea ce denotă

un progres mediu al fetelor cercetaşe. Acest lucru nu trebuie să ne sperie

deoarece rezultatele obţinute la testarea iniţială sunt superioare grupului de

băieţi, prin urmare progresul nu este spectaculos.

Tabel nr. 21 reprezentând media, abaterea standard şi diferenţa dintre medii

la testările efectuate între cele două eşantioane

Tipul de program efectuat

Media N Abaterea standard

Program propus

grup experiment la testare

initiale

99,37s 40 17,1848

grup experiment la testare

finala

95,17s 40 14,0016

Diferenta I - F 4,20

Alt program grup control

la testare initiale

109,97s 40 20,5570

grup control

la testare finala

108,77s 40 19,2747

Diferenta I-F 1,20

Comparând cele două grupuri în ansamblu, diferenţa dintre cele două

medii la grupul experimental este de 4,20 secunde, iar la cel de control este

doar 1,20 secunde, ceea ce scoate în evidenţă că activităţile motrice efectuate

în cadrul întâlnirilor săptămânale cu cercetaşii, influenţează pozitiv

dezvoltarea deprinderilor utilitar-aplicative ale copiilor. Situaţie similară

observăm şi la abaterea standard care este semnificativ îmbunătăţită la

testarea finală, 14 secunde la grupul experimental, faţă de grupul de control

unde desigur există diferenţe dar nu foarte mari, de la 20,55 la 19,27

secunde.

Pentru a evidenţia dacă diferenţele dintre cele două eşantioane, experiment şi

control, la cele două testări, am calculat testul „t” pentru eşantioane

independente şi am obţinut următoarele rezultate:

- la testarea iniţială a celor două grupe am obţinut o valoare a lui

t=2,414, valoare pe care o găsim în tabelul lui Fisher la un prag de

încredere p=0,05-0,02, fapt ce ne demonstrează că diferenţa dintre

cele două medii este semnificativă. În acest sens am calculat si

mărimea efectului care este 0,53 valoare care ne permite să afirmăm

că efectul este mediu.

- la testarea finală a grupelor luate în cercetare am obţinut un rezultat al

lui t=3,061 la un prag de încredere p=0,001<0,05, ceea ce ne permite

să luăm în discuţie acest parametru şi să afirmăm că diferenţa dintre

medii este semnificativă. Pentru a evidenţia cât de semnificativă este

diferenţa dintre medii am calculat mărimea efectului unde am obţinut

valoarea 0,76 despre care putem spune că este efect mediu.

Luând în considerare toate aspectele evidenţiate mai sus putem

afirma că ipoteza formulată de către noi se confirmă, infirmându-se

ipoteza statistică: astfel activităţile motrice din cercetăşie conduc la

dezvoltarea comportamentului motric al copiilor de 11-14 ani în timpul

liber al acestora.

Testul 2 – Parcurs cu deprinderi utilitar-aplicative desfăşurat în aer

liber

Tabel nr. 24 cuprinzând rezultatele obţinute de către grupul experimental şi

de control

Parametrii Grup

experimental

Grup control

Nr. echipe 5 5

media 179 secunde 219 secunde

Ab. std. 20,61s 32,41s

C.V. 11,51% 14,79%

Minimum 158s 182s

Maximum 211s 252s

Analizând grupul experimental, acesta prezintă o medie de 179

secunde, pe când grupul de control prezintă o medie de 219 secunde. Avem

o diferenţă semnificativă între cele două medii de 40 secunde. În ceea ce

priveşte intervalul în care se desfăşoară testarea la grupul experimental

acesta este între 158-211secunde, pe când la grupul de control avem valori în

intervalul 182-252 secunde, interval care este inferior valoric celuilalt grup.

0

50

100

150

200

250

300

media ab.std. c.v. min. max.

gr.experimental

gr.control

Grafic nr. 25 reprezentând comparativ valorile parametrilor statistici

obţinuţi la parcurs aplicativ desfăşurat în aer liber

Comparând cele două eşantioane în funcţie de modalitatea de lucru,

variabila noastră fiind programul de pregătire, testul Mann-Withney pentru

două eşantioane independente a scos în evidenţă că există diferenţe

semnificative între mediile celor două eşantioane deoarece pragul de

semnificaţie este p= 0,036<0,05, deci putem afirma că diferenţa dintre

mediile celor două grupuri nu este întămplătoare, ci se datorează unei

intervenţii directe şi intenţionate.

În ceea ce priveşte compararea celor două eşantioane în funcţie de

genul echipelor participante (fete şi băieţi) şi timpul realizat, nu s-au

evidenţiat diferenţe semnificative între medii, deoarece p=0,83>0,05 rezultat

determinat prin testul Mann-Withney. Aşadar putem afirma că la un eşantion

mic este dificil de evidenţiat dacă există diferenţe între genul participanţilor

la cercetare şi programul de pregătire propus spre realizare.

Testul 3 – Dezvoltarea creativităţii prin construcţii specifice

Tabel nr. 35 cu rezultatele obţinute de către grupul experimental la cele două

testări

GRUPE FETE GRUPE BĂIEŢI

T.I. T.F. PROGR. T.I. T.F. PROGR.

SOLUŢII 3 10 7 4 7 3

SOLUŢII 7 16 9 3 4 1

SOLUŢII 2 4 2 3 6 3

MEDIA 4 10 6 3,3 5,6 2,3

L. INFER 2 4 2 3 4 1

L.SUPER 7 16 9 4 7 3

AB. STAND 2.64 6 3.60 0.57 1.52 1.15

C.V. 44

%

60

%

17,2

%

27,1

%

Analiza intragrup experimental scoate în evidenţă că grupul fetelor

este mai creativ decât al băieţilor, având medii superioare atât la testarea

iniţială cât şi la cea finală, cu o diferenţă mai mare la cea finală, 4,6 soluţii,

care ne indică o preocupare mai mare a fetelor spre autoperfecţionare.

Comparând rezultatele obţinute la testarea iniţială cu cele de la

testarea finală, testul Wilcoxon aplicat pe un eşantion de 6 subiecţi a scos în

evidenţă o valoare de 2,20 la prag de semnificaţie de 0,02<0,05, ceea ce

înseamnă pentru cercetarea noastră că diferenţa de 4,17 soluţii dintre media

la testarea iniţială 3,66 soluţii, şi 7,83 soluţii la testarea finală, este

semnificativă. În urma acestei afirmaţii putem spune că există un progres

semnificativ între cele două testări ale grupului experimental.

Comparând cele două grupe: experiment şi control la testarea iniţială

şi testarea finală putem observa:

- media echipelor la testarea iniţială (fete, băieţi) este de 3,66 soluţii în

cadrul grupului experiment şi 4 soluţii în cadrul grupului de control,

cu limite extreme de 2-7 în grupa experiment şi 3-5 în grupul de

control.

- media echipelor la testarea finală este de 7,83 în cazul grupului

experiment şi 6,5 în cazul grupului de control, ceea ce arată clar

progresul grupului experiment faţă la testarea iniţială, având în vedere

şi limitele maxime de 16 soluţii la grupul experiment faţă de 9 soluţii

la grupul de control, deci un progres pe echipe în medie de 4,1 soluţii

în cazul grupul experiment faţă de 2,5 soluţii pentru grupul de control.

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

gr.exp. gr.ctr. gr.exp.f. gr.ctr.f. gr.exp.b. gr.ctr.b.

t.i.

t.f.

Grafic nr. 35 reprezentând diferenţele dintre mediile cele două grupuri

Pentru a verifica ipoteza propusă noi am folosit testul neparametric de

comparare a eşantioanelor Mann-Withney unde am obţinut U=4,2 la un prag

de încredere de p=0,03<0,05. comparând rezultatele lui U, cu valoarea

critică tabelară, observăm că valoarea lui U de 4,2 este mai mică, astfel

putem confirma ipoteza propusă de către noi.

4. Sociometrie – testul sociometric

În urma prelucrării rezultatelor obţinute la cele două chestionare am

obţinut o serie de informaţii referitoare la problematica propusă de noi.

Astfel au răspuns chestionarelor un număr 26 subiecţi, 18 fete şi 8 băieţi cu

vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, cu experienţă între 1-6 ani în mişcarea

cercetaşilor.

Influenţa grupului de prieteni are un impact considerabil la această

vârstă, participarea la activităţile de timp liber este determinată şi de

experienţa prietenilor, a rudeniilor 73,17% sau de dorinţa unei provocări,

curiozitate la 17,07 dintre subiecţi.

Specificul activităţilor de cercetăşie determină asumarea

responsabilităţilor, a sarcinilor de rezolvat, colaborare, muncă în echipă,

organizare, coordonare etc., deprinderi care dezvoltă o capacitate mai mare e

socializare, comunicare şi integrare socială.

Gradul de dificultate al acestor activităţi reprezintă pentru subiecţi o

provocare 97,55% consideră că sunt interesante şi stimulative şi nu un

obstacol sau chiar un motiv de abandon, de renunţare.

Motivaţia participării la astfel de activităţi este dată şi de specificul

creator apreciat de subiecţi în proporţie de 62,02%.

„Coeziunea poate fi considerată drept cea mai importantă variabilă de

grup, deoarece, tocmai datorită ei grupul există, se menţine şi funcţionează

ca entitate curentă relativă de sine stătătoare”(Golu P., p.192).

359a 116r

0,51ra

raI.C.G.

475

243

116359

116-359

(a = alegeri; r = respingeri)

Raportând indicele de coeziune calculat pe grup, la tabelul elaborat de

C. Matei (1981), validat pe populaţia României, se constată că, valoarea de

„0,51” se încadrează în intervalul (0,41 –0,60) ceea ce înseamnă → grup cu

coeziune moderată.

Analizat separat grupul fetelor de cel al băieţilor, s-a înregistrat un

indice al coeziunii grupale de 0,52, iar băieţii au obţinut o valoare de 0,48

sensibil mai scăzută decât cea obţinută de către fete, dar intervalul de

comparaţie este identic, cele două grupuri fiind caracterizate ca fiind

moderat coezive.

După cum reiese din sociograma colectivă a preferinţelor fetelor

există o multitudine de relaţii în interiorul echipelor şi al grupului, ceea ce

denotă o bună colaborare între membrii grupului.

Observăm subiectul cu numărul 4 se află în centrul sociogramei cu un

scor de 42 puncte, fiind preferată de către 13 subiecţi din 18, justificându-şi

astfel poziţia. Dintre cele 13 alegeri 4 sunt reciproce. Subiectul cu numărul 7

se află în vecinătatea celui mai preferat membru, cu un scor de 28 puncte,

fiind preferat de 9 subiecţi. Cu un scor apropiat este subiectul cu numărul 2,

care a acumulat 25 puncte din 7 alegeri.

Luând individual membrii grupului, observăm că nici unul nu este

izolat, toţi au minimum două preferinţe, care ar putea veni din propria echipă

sau din grupul întreg al fetelor.

Subiectul numărul 4 cu cel mai mare scor general +40, este considerat

liderul informal al grupului, iar la nivelul echipei îndeplineşte funcţia de

vice-şef.

Sociograma colectivă a fetelor în care acestea îşi exprimă respingerile,

aduce în centru subiecţii cu numerele 13 şi 14, care au obţinut un scor nul.

La polul opus cu cele mai multe respingeri exprimate (4) se clasează

subiectul numărul 10, care a obţinut un scor de 9 puncte. Tot cu patru

respingeri se prezintă şi subiectul cu numărul 16, care îndeplineşte funcţia

şef de echipă. Acest aspect ne arată că nu este foarte agreată în interiorul

grupului, deşi are o poziţie importantă la nivel de echipă, de nucleu.

Coroborând rezultatele obţinute de către noi, în urma realizării

sociogramei, cu rezultatele obţinute la învăţătură pe anul de studiu anterior,

observăm că atât în cazul fetelor cât şi al băieţilor, cei care sunt preferaţi au

medii foarte bune la învăţătură : numărul 4 are media 9,89 şi numărul 24 are

media 9,90. Subiectul (numărul 20) cel mai puţin agreat din cadrul grupului

de băieţi are media la învăţătură 8,40, iar omoloaga lui din grupul fetelor

(numărul 10) are media 9,93. Se pare că băiatul mai puţin agreat nu este

foarte receptiv la activităţile echipei, fiind sancţionat pentru acţiunile sale,

scorul final fiind cel mai mic din întreg grupul -7puncte. În acelaşi context în

grupul fetelor unde cea mai puţin agreată are o medie foarte bună la

învăţătură 9,93, are o atitudine mai retrasă, introvertită în grup, mai

calculată, poate lipsită de spontaneitate, creativitate, care i-a determinat

această poziţie în grup. Totuşi ea nu este izolată, are persoane care o preferă

deci situaţia ar putea fi ameliorată prin intermediul acestora.

5. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În baza studierii materialului bibliografic, a organizării şi interpretării

rezultatelor obţinute în urma prelucrării statistice, am ajuns la concluzia că

cercetăşia este un mijloc potrivit de atragere a copiilor în vederea

dezvoltării unor aptitudini specifice şi a creativităţii deopotrivă. Cu o istorie

relativ veche, aproximativ 100 de ani, cu tradiţii şi în România (1912),

cercetăşia nu este implementată încă la valoarea ei reală, în petrecerea

timpului liber al copiilor.

În urma comparării activităţii celor două eşantioane, observăm că

exerciţiile fizice folosite de către grupa experimentală au contribuit într-

o măsură mai mare la creşterea vitezei de efectuare a parcursului

aplicativ desfăşurat în sală, decât exerciţiile folosite de către grupul de

control;

Observând valoarea mediilor celor două grupuri luate în studiu, se

poate evidenţia progresul realizat de către grupa experimentală,

respectiv 4,20 secunde, faţă de grupa de control cu un progres de 1,20

secunde, fapt care arată că exerciţiile selecţionate şi preferate de către

copii, au influenţe pozitive asupra dezvoltării comportamentului motric

al acestora;

Rezultatele obţinute în cadrul analizei intragrup experimental

evidenţiază progrese în acest sens, progres calificat ca fiind mediu, fapt

dovedit de valoarea mărimii efectului. Aşadar activităţile motrice

selecţionate de către noi şi desfăşurate în timpul liber în cadrul

întâlnirilor cercetăşeşti, şi-au adus contribuţia la optimizarea practicării

exerciţiilor fizice la copiii de 11-14 ani.

Organizarea parcursurilor aplicative pe teren variat determină un efort

susţinut din partea executanţilor ceea ce duce în final la creşterea

capacităţii de efort la care dacă adăugăm şi zona unde se petrec aceste

activităţi, respectiv deal şi munte, cu acţiunea factorilor naturali de

călire, obţinem premisele favorabile care ne pot dirija spre un

randament crescut în efort alături de întărirea sănătăţii.

Referindu-ne la testul de creativitate specifică, cifrele obţinute ne arată

că grupele fetelor sunt mai creative decât cele ale băieţilor fapt explicat

de specialişti, prin maturizarea mai rapidă a creierului la fete decât la

băieţi, prin rata de creştere diferită a celor două emisfere şi pe seama

unei conexiuni mai mari între cele 2 emisfere cerebrale, ce propagă o

lateralitate mai accentuată la fete. Mai trebuie să menţionăm aici că în

componenţa grupurilor de cercetaşe sunt fete de 13-14 ani (pubertate),

vârstă la care procesele nervoase, hormonale şi nu numai, sunt într-o

activitate intensă, fapt care ar putea constitui un argument în plus la

motivarea rezultatelor obţinute.

Sociograma ne oferă informaţii despre modul în care evoluează

colectivul: ne interesează modul cum se structurează spontan grupul,

care sunt relaţiile ce apar în grup, informaţii referitoare la cei izolaţi,

mai puţin agreaţi şi cei foarte agreaţi în cazul nostru P.P. şi B.T.

Ne propunem ca în activităţile viitoare să realizăm şi teste

individuale de evaluare a creativităţii, pentru a elimina

fenomenul de delăsare socială, şi să realizăm o corelaţie între

creativitatea individuală, cea de grup şi activităţile cercetăşiei.

În perspectiva cultivării şi menţinerii dorinţei de practicare a

exerciţiilor fizice de către cercetaşi, ne propunem să organizăm

competiţii locale cu caracter tradiţional, între grupurile de

cercetaşi, iar la nivel de grup să nominalizăm echipa care a

obţinut cele mai bune rezultate sportive în decursul unui an

cercetăşesc.

6. Bibliografie selectivă

ALBU, C., colab., (2006) – Psihomotricitatea, Editura Institutul

European, Iaşi

ALBU, V., (1996) – Istoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Ex Ponto

Constanţa

ANTONESEI, L.,(1996) – Paideia. Fundamentele culturale ale

educaţiei, Editura Polirom, Iaşi

ASOCIAŢIA CERCETAŞII MUNŢILOR (2003) – Poteca

cercetăşească, Manual de uz intern, Oradea

ASOCIAŢIA CERCETAŞII MUNŢILOR, Echipa Naţională de cercetaşi,

(2001), Tabăra naţională de Informare – Formare Şefi Trupă, Valea

Sighiştel

ATANASIU, C., STĂNCULESCU M., (1975) – Turism pentru pionieri

şi şcolari, Editura Sport-Turism, Bucureşti

BACIU, A., colab. (2008) – Studiu asupra relaţiei dintre profesia

părinţilor şi alegerea sportului practicat de către copii, Conferinţa

Ştiinţifică Internaţională a Activităţilor fizice şi Ştiinţele spotului, Cluj

Napoca, p. 68

BADEN-POWELL, R., (1997) – Scoutismo per ragazzi, Editura Nuova

Fiordaliso, Roma

BADEN-POWELL, R., (1999) – Giochi scout, Editura Nuova

Fiordaliso, Roma

BADEN-POWELL, R., (1999) – Guida da te la tua canoa, Editura

Nuova Fiordaliso, Roma

BĂDULESCU, S.M., (1998) – Formarea formatorilor ca educatori ai

creativităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti)

BEJAT, M., (1971) – Talent, inteligenţă, creativitate, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti

BERGOT, P. colab. (1994) – La boussole – L”agenda du chef eclaireur,

Scouts unitaires de France

BERNEA, E.,(2002) – Trilogie pedagogică, Editura Dacia, Cluj Napoca

BLÎNDUL, V., coord. (2008) – Educaţia non-formală, de la teorie la

practică, Editura Universităţii din Oradea

BONCHIŞ, E., SECUI, M., coord. - Psihologia vârstelor, Editura

Universităţii din Oradea, 2004

BONTAŞ, I.,(1995) – Pedagogie, Editura All, Bucureşti

BOOK, J., (1987) – Il libro delle ore, Editura G. Canale & C.spa., Torino

BOTA, A., (2006) – Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi

motrice pentru timp liber, Editura Cartea Universitară, Bucureşti

BOTA, A., (2007) – Kinesiologie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.

Bucureşti

BOUILERCE B., CARRE, E., (2004) – Cum să ne dezvoltăm

creativitatea, Editura Polirom, Bucureşti,

CALVO, E., (1996) – Giocare con L”ambiente, Editura Nuova

Fiordaliso, Roma

CÂRSTEA, GH., (1997) - Educaţie fizică - teoria şi bazele metodicii,

Editura, ANEFS, Bucureşti.

CÂRSTEA, GH., (1999) - Educaţie fizică. Fundamente teoretice şi

metodice, Editura Casa de Editură Petru Maior, Bucureşti.

DE PAILLERETS, M., O.P.,(1946) – I ragazzi e lo scautismo, Editura

Nuova Fiordaliso, Roma

DEMETER, A., (1970), Fiziologia educaţiei fizice şi sportului, Editura

Sport – Turism, Bucureşti.

DEMETER, A., (1982) - Bazele fiziologice şi biochimice ale formării

deprinderilor matrice, Editura Sport – Turism, Bucureşti.

DOROBANŢU, I., DUMITRU, I., (1983) – Arta de a trăi sănătos,

Editura Medicală, Bucureşti

DRAGNEA, A, BOTA, A.(1999) – Teoria activităţilor motrice, Editura

Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti

EPURAN, M., (2005) – Metodologia cercetării activităţilor corporale,

Editura FEST, Bucureşti

EPURAN, M., MAROLICARU, MARIANA, (2002) - Metodologia

cercetării activităţilor corporale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

FEKETE, J., (1999) – Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri, Editura

Librăriile Crican, Oradea

FRAZZEI, F., (1968) – Activitatea turistică în şcoală, Editura Consiliului

Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti

GAGEA, A., (1996) – Curs de informatică şi statistică, A.N.E.F.S.

Bucureşti

GRIGORE, V., (2001) - Gimnastica artistică - bazele teoretice ale

antrenamentului sportiv, Editura Semne, Bucureşti.

GROSU, E., F., (2002) - Psihomotricitate şi gimnastica educativă,

Editura G.M.I., Cluj-Napoca.

GROSU, E., F., (2004) - Paralele inegale din gimnastica artistică

feminină, Editura G.M.I., Cluj-Napoca.

GUŢIU, E., GUŢIU, D., RĂILEANU, M., (1985) – Educaţia fizică în

tabere la munte, Editura Sport Turism, Bucureşti

HANŢIU, I., (2002) – Jocuri de mişcare, Editura Universităţii din

Oradea

HIDI, I., (1991) - Gimnastica sportivă, Editura ANEFS, Bucureşti.

JINGA, I, ISTRATE, E (2001) – Manual de pedagogie, Editura All

Educational, Bucureşti

JOIŢA, E.(2002) – Educaţia cognitivă, Editura Polirom, Bucureşti

KIRIŢESCU, C., (1964) – Palestrica, Editura Uniunii de Cultură Fizică

şi Sport, Bucureşti

LISIEVICI, P., (2002) – Evaluarea în învăţământ, - teorie, practică,

instrumente, S.C. Aramis Print, Bucureşti

LUCACIU, GH., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea

de Educaţie Fizică şi Sport Oradea

LUNGU, O. (2001) – Ghid introductiv pentru SPSS 10.0, Seria

psihologie experimentală

MARCU, V., CRISTEA, D., coord. (2008) – Creativitate şi expresivitate

în aptitudinile psihomotrice – studii şi cercetări, Editura Universităţii din

Oradea

MARCU, V., ISAC, C.,(2005) – Comunicarea non-verbală în perioada

pubertară, Editura Universităţii din Oradea, Oradea

MARCU, V., MĂRCUŢ, P. coord. (2007) – Învăţarea motrică – Studii şi

cercetări, Editura Universităţii din Oradea

NOVAK, A., (1977) – Metode statistice în pedagogie şi psihologie,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

RAŢĂ, G., (2008) – Didactica educaţiei fizice şi sportului, Editura Pim,

Iaşi

ROCO, M., (1979) – Creativitatea individuală şi de grup, Editura

Academiei R.S.R., Bucureşti, studii experimentale

ROCO, M., (2001) – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura

Polirom, Iaşi

RUSCHI DEL PUNTA, C., (1991) – Sette punti neri, Editura Ancora,

Milano

SALADE, D.,(1998) – Dimensiuni ale educaţiei, Editura Didactică şi

Pedagogică RA, Bucureşti

SBENGHE, T., (2002) – Kinesiologie, Ştiinţa mişcării, Editura Medicală,

Bucureşti

SCARLAT, E., SCARLAT, M., B., (2002) – Educaţie fizică şi sport,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

SCOUTS UNITAIRES DE FRANCE (1994) – La Boussole, France

SEVERI, P.,,P., (1978) – Programare Scout, Editura Modena, Bologna

STĂNESCU, M., (2002) – Educaţie fizică pentru preşcolari şi şcolari

mici, Editura Semne, Bucureşti

STĂNESCU, M., (2002) – Strategii de învăţare motrică prin imitaţie,

Editura Semne, Bucureşti

TEXTES FONDAMENTAUX DES GUIDES ET SCOUTS

D”EUROPE, (2000) – Paris

TUDOR, V., (2002) - Capacităţile condiţionale, coodinative şi

intermediare, Editura R.A.I., Bucureşti.

TUDOS, ŞT. (1993) – Elemente de statistică aplicată, Ministerul

Tineretului şi Sportului, Bucureşti

www.archeus.ro.resurse lingvistice pentru limba română

www.catholica.ro/

www.federatia-filatelica.ro/

www.formunitn.it

www.infoscout.ro/