rezumat cristea dana ioana.pdf
Embed Size (px)
TRANSCRIPT

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
BUCUREŞTI
DANA IOANA CRISTEA
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
OPTIMIZAREA PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE ÎN TIMPUL LIBER
LA ELEVII DE 11-14 ANI
Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. VASILE MARCU
BUCUREŞTI
2010

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
BUCUREŞTI
SECRETARIAT DOCTORANZI
Nr...............din...............................
D-lui/d-nei ..................................................
Vă facem cunoscut că în data de ....................ora.........., în sala............
A Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, D-na CRISTEA DANA IOANA va
susţine public teza de doctorat cu titlul:
Optimizarea practicării exerciţiilor fizice în timpul liber la elevii de 11-14 ani
în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în educaţie fizică şi sport.
În conformitate cu H.G. nr. 37/1999, privind conferirea titlurilor ştiinţifice în
România, vă trimitem rezumatul tezei de doctorat, cu rugămintea de a comunica în scris
observaţiile dumneavoastră pe adresa:
Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Str. Constantin Noica nr. 140,
sector 6, Bucureşti şi de a participa la susţinerea publică a tezei.
Rector, Secretar şef
Prof. univ. dr. Cojocaru Viorel ing. Alexandru Mihaela Felicia

1. INTRODUCERE
1.1. Evoluţia şi tendinţele filosofiei practicării exerciţiului fizic
Modelarea personalităţii tinerei generaţii a constituit din totdeauna o
preocupare de mare interes a comunităţii umane. Formarea omului modern
presupune dezvoltarea lui din punct de vedere fizic, psihic, estetic, moral
etc., cu alte cuvinte o dezvoltare multilaterală în raport cu exigenţele
societăţii contemporane. Complexitatea vieţii umane în societate şi
provocările lumii contemporane au drept consecinţă regândirea rolului şi
ponderii factorilor ce contribuie la realizarea educaţiei pe tot parcursul vieţii.
Este semnificativ şi specific faptul că necesitatea intervenţiei sociale
în evoluţia individuală este conştientizată la nivelul societăţii, iar realizarea
ei este organizată, controlată în modalităţi particulare, în funcţie de gradul şi
caracteristicile de emancipare a fiecărei societăţi. O particularitate
importantă a fenomenului educaţional, în etapa actuală, este caracterul
permanent, prezenţa lui în întreaga existenţă umană. Creşterea evidentă a
rolului educaţiei în dezvoltarea tinerilor impune sporirea activităţilor prin
care aceasta se poate realiza, respectând metodologia, conţinutul şi
obiectivele propuse la acest nivel. Se consideră că activităţile de timp liber
pot constitui un mijloc de educare a personalităţii tinerilor în formare, în
acest scop putând fi elaborate programe de instruire ce vor cultiva
onestitatea, respectul pentru sentimentele proprii şi a celorlalţi din grup, grija
pentru ceilalţi şi autodisciplina.1
Domeniul timpului liber este cu siguranţă unul dintre cele mai
dinamice domenii, marcând în ultima vreme o ascensiune fără precedent în
cea ce priveşte ofertele de practicare a exerciţiilor fizice. Societatea
modernă, prin mutaţiile sale culturale, a impus mai multe modele de loisir,
ca termen generic acceptat, influenţate de cadrul social, tradiţii, valori
morale, religioase etc. Trăsătura comună a acestor modele o reprezintă
aspiraţiile individului de a dispune de timpul său într-o manieră cât mai
personală.
Activităţile „outdoor education”, capătă un rol deosebit de important
în sistemul programelor extracurriculare, obiectul activităţii lor fiind
continuarea formării elevilor cu competenţe deosebite din punct de vedere al
cunoaşterii, al orientării profesionale eficiente şi ca posesori ai unui
comportament civic elevat. Ca activitate formativă acest gen de activitate
1 Moldovan, E., (2007) - Aspecte relevante psihosociale ale activităţilor de educaţie în aer liber în procesul
educaţional al tinerilor, Conferinţa ştiinţifică naţională, Bucureşti, p. 245

este condiţionată de nivelul pregătirii subiecţilor implicaţi, de metodele
pedagogice aplicate etc.2
Marea varietate a mijloacelor de lucru din activităţile motrice de timp
liber, poate asigura „trasee personalizate”, conduse atent de specialişti astfel
încât satisfacţiei de moment să-i corespundă beneficii pe termen lung în ceea
ce priveşte starea de sănătate, eficienţa în plan social, reuşita socială etc.3
„Împreună cu sportul, educaţia fizică a reuşit să formeze un cuplu de
mijloace dintre cele mai valoroase pentru sănătate şi recreaţie, servind în
aceeaşi măsură idealurile de mişcare ale omului”.4 Educaţia fizică are la
bază ideea profilactică de păstrare şi îmbunătăţire a sănătăţii; de
perfecţionare a funcţiilor organismului şi creşterea capacităţii de luptă
împotriva îmbolnăvirilor.
La baza domeniului educaţiei fizice şi sportului stă mişcarea omului.
Mişcarea este una din funcţiile esenţiale ale vieţii, o condiţie fundamentală a
ei. Considerată în sfera educaţiei fizice, mişcarea este actual mecanic care
comportă deplasarea unui segment al corpului faţă de altele sau a întregului
corp faţă de obiectele lumii înconjurătoare. La om şi animale mişcarea este o
funcţie a sistemului muscular; ea se execută cu cheltuială de energie în
strânsă legătură cu celelalte funcţii ale organismului unde sistemul nervos
central are rol conducător.
Referindu-ne la societatea sclavagistă5 în domeniul educaţiei fizice,
lumina proiectată de cultura greacă este atât de vie, încât lasă în umbră pe
aceea a altor popoare.
La popoarele egiptene exerciţiile fizice erau practica chiar în şcoală
în timpul lui Ramses, însă într-o măsură moderată, idealul familiilor
egiptene din clasele dominante fiind de a pregăti copiii lor pentru cariera de
scrib. În timpul regelui Ramses al II-lea exerciţiile fizice se făceau în comun
şi erau controlate cu severitate, aşa de pildă, principele şi tovarăşii săi nu
primeau nicio hrană până când nu alergau aproximativ 35 de kilometri. În
acest fel se antrenau pentru a fi puternici şi rezistenţi, educându-şi în egală
măsură fizicul şi psihicul. Egiptenii iubeau foarte mult dansul şi muzica.
Dansurile erau sacre, elemente ajutătoare ale cultului şi profane.
În China Antică educaţia era un privilegiu al clasei aristocrate. În
ceea ce priveşte conţinutul, ea era o educaţie integrală, morală, intelectuală
2 Moldovan, E., (2006) – Evaluarea impactului activităţilor de „outdoor education” asupra dezvoltării
elevilor din ciclul liceal, Conferinţa ştiinţifică internaţională, Bucureşti, p. 231 3 Bota A., (2007) – Kinesiologie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti, p. 89
4 Mazilu, V., (1970) – Revista de educaţie fizică şi sport, nr. 3, I.P.III, Oradea, , p. 33
5 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 61-65

şi fizică. De la 15-19 ani adolescentul învăţa să tragă cu arcul, conducerea
carului şi scrima.
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică Era natural ca un popor care a dezvoltat o cultură atât de înfloritoare
în toate ramurile de activitate ale inteligenţei omeneşti să ne lase şi urme
bogate ale acestei activităţi. Izvoarele sunt foarte variate: din literatură, din
scrieri ştiinţifice şi tehnice, din documente arheologice, din opere de artă etc.
Aceste izvoare ne permit să ne facem o idee suficient de clară asupra
concepţiei educaţiei fizice şi a ţelurilor acesteia, asupra naturii exerciţiilor şi
a tehnicii lor. Epopeele lui Homer cuprind două pasaje importante referitoare
la practicarea exerciţiilor fizice la grecii vechi. În Grecia clasică numai
aristocraţii şi cetăţenii liberi practicau exerciţiile fizice, deoarece aveau
destul timp disponibil, munca fiind executată de sclavi. Totodată simţeau
nevoia să fie puternici pentru a consolida statul, exerciţiile fizice având un
caracter de duritate, în special în Sparta. Una dintre preocupările de
importante era îngrijirea corpului şi a minţii. O dogmă fundamentală în
concepţia grecească era aceea după care un corp sănătos este condiţia
indispensabilă a unei libere şi prospere funcţii intelectuale.
Exerciţiile fizice la romani6 erau privilegiul oamenilor liberi. Sclavii
nu erau excluşi complet de la activităţile sportive, ei practicau anumite
exerciţii cu caracter spectaculos pentru înveselirea celorlalte grupuri sociale.
Dacă examinăm de aproape exerciţiile fizice la romani, atât sub raport tehnic
cât şi organizatoric, trebuie să constatăm că romanii nu au posedat, ca şi
grecii, un sistem de educaţie fizică întemeiat pe o concepţie clară şi bine
precizată, care să alcătuiască un program metodic şi să fie aplicat cu grijă şi
consecvenţă tineretului. Ei s-au mărginit să-l împrumute de la greci
crescându-i caracterul militar.
Fenomenul renaşterii7 şi al umanismului s-a manifestat pentru prima
oară în Italia de Nord. Nicolo Machiavelli vedea în Roma veche prototipul
unui sistem de gimnastica belica (gimnastica de război), organizată de stat.
Recomanda ca exerciţiile de alergare, luptă, săritură, pugilat, tragere cu
arcul, aruncarea suliţei, aruncare cu piatra, scrimă şi călărie, trebuie negreşit
deprinse de tineri, ele alcătuind un program inspirat de exerciţiile antichităţii
greceşti şi de exerciţiile populare ale timpului.
Educaţia fizică în capitalism8 a însemnat, prin contribuţia
pedagogilor, introducerea exerciţiilor în sistemul de educaţie fizică şcolară.
Astfel Basedow, Salzmann au reuşit să ridice educaţia fizică şcolară la
6 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 125
7 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 202
8 Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, p. 249-270

înălţimea unui factor educativ egal cu educaţia intelectuală şi morală,
asigurându-i locul corespunzător în programul de funcţionare al şcolilor.
Guts Muts, profesor de gimnastică, prin lucrarea sa „Gymnastik fur die
jungend”, reliefează importanţa practicării exerciţiilor fizice de către copii,
considerând că gimnastica este un sistem de exerciţii corporale ce au ca scop
perfecţionarea organismului. Gerhard Vieth, pedagog german, director de
şcoală, a publicat şi o operă „Încercare de enciclopedie a exerciţiilor fizice”,
unde pune la baza practicării exerciţiilor fizice anatomia şi fiziologia umană.
Pestalozzi, pedagog elveţian, propune practicarea exerciţiilor fizice în
colectiv, cu toţi copiii odată, acestea realizându-se totodată şi metodic. Se
propunea ca în urma practicării exerciţiilor fizice copilul să capete iscusinţă,
să fie activ în toate situaţiile şi împrejurările.
Exerciţiile fizice în România
Unele exerciţii fizice ale dacilor din spaţiul carpato-dunărean aveau un
pronunţat caracter militar. Aşa cum atestă documentele epigrafice la Histria
existau şcoli speciale pentru pregătirea tinerilor numite „Efebii”. La baza
unei asemenea pregătiri se afla preocuparea constantă pentru dezvoltarea
forţei, rezistenţei şi îndemânării. La loc de cinste se aflau şi exerciţiile de
călărie, aşa cum rezultă din basorelieful „călăreţ trac”. Despre educaţia fizică
în epoca contemporană se vorbeşte în anul 1802 într-un proces verbal al
consiliului profesoral al liceului din Sighetul Marmaţiei, unde se
menţionează exerciţiile fizice şi jocurile pe care elevii aveau voie să le
practice( jocuri cu mingea, oina, de-a prinselea), dar şi cele interzise(capra,
popicele şi trânta). Nicolae Bălcescu, figura centrală a revoluţie de la 1848, a
susţinut ideea necesităţii introducerii educaţiei fizice în planul de organizare
a şcolii româneşti.
Un moment de referinţă pentru istoria educaţiei fizice şi sportului l-a
constituit anul 1862, când la Bucureşti a venit profesorul Gheorghe
Moceanu, originar din Ardeal, absolvent al Seminarului din Blaj, apoi
profesor la liceele confesionale din Cluj. Simion Bărnuţiu, profesor la
Universitatea din Iaşi, a militat pentru introducerea educaţiei fizice în
învăţământul universitar. În anul 1879 s-a decretat introducerea gimnasticii
în şcoală, elaborându-se şi un regulament privind numirea profesorilor de
gimnastică.9 Legea învăţământului secundar, emisă în anul 1928, a schimbat
denumirea de gimnastică în educaţie fizică.
1.2. Delimitări conceptuale
9 Albu, V., (1996) – Istoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Ex Ponto, Constanţa, p. 130

Asistăm în ultima vreme la o scădere considerabilă a numărului
copiilor ce practică exerciţiile fizice în timpul liber, exemplul elocvent fiind,
pe de-o parte scăderea numărului de participanţi la sportul de masă, iar pe de
altă parte creşterea numărului copiilor obezi la nivel naţional. Trecerea de la
un ciclu de învăţământ la altul determină o nouă abordare a problematicii
timpului liber al copiilor de 11-14 ani. Acest lucru impune găsirea unor
soluţii optime în scopul determinării copiilor/tinerilor să practice activităţi
fizice, sportive în timpul liber. Conform „Mic dicţionar enciclopedic”10
cuvântul optim, -ă, (fr., lat.) adj. înseamnă cel mai bun sau foarte bun
(potrivit, indicat, adecvat etc.) Astfel din marea diversitate a exerciţiilor
trebuie alese exerciţiile optime pentru a putea obţine rezultate valoroase.
Alegerea exerciţiilor optime asigură rezolvarea eficientă a sarcinilor propuse
într-un anumit interval de timp. Acest lucru permite obţinerea unor rezultate,
în timp mai rapid, decât dacă s-ar folosi toată gama de exerciţii disponibile
pentru rezolvarea sarcinilor instructiv-educative planificate la un moment
dat. Optimizare s.f. înseamnă alegerea şi aplicarea soluţiei (economice)
optime (dintre mai multe posibile).11
Conform „Mic dicţionar
enciclopedic”,12
optimizare semnifică „calcularea programului de
dezvoltare economică la nivel micro şi macro, concretizat prin obţinerea
celei mai favorabile situaţii între efectul economic şi efortul depus”.
Gagea A., afirmă simplu şi sugestiv că optimizarea este „găsirea celei
mai bune sau mai favorabile soluţii” pentru realizarea scopului propus.13
Apartenenţa la un grup organizat, unde fiecare individ este încurajat să
participe la diverse acţiuni, legarea noilor prietenii, într-un grup mai mic sau
mai mare, care oferă o anumită siguranţă, de care copiii au nevoie, sunt doar
câteva aspecte pe care cercetăşia le promovează. Acestea sunt de fapt
principalele motive care îi determină pe tineri să adere la grupul cercetaşilor.
Predominanţa activităţilor organizate în aer liber, libertatea de mişcare,
paleta variată a acţiunilor dinamice, artistice presărate cu spirit de aventură
şi creativitate, conferă atractivitate şi activizare mişcării cercetăşeşti. Este
necesar să adăugăm aici şi faptul că aceste acţiuni sunt organizate şi
coordonate de către tineri, lucru favorizant în comunicarea cu elevii
grupului, şi nu de puţine ori liderii grupului sunt priviţi sau asemănaţi cu
„modelul cercetaşului”, model ce poate fi conturat după legile cercetăşiei.
10
Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 679. 11
DEX, 1998, p. 724 12
Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 679. 13
Gagea A., Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport, 1999, Editura Fundaţiei „România
de mâine”, Bucureşti, p. 71, citat de Mărcuţ P., Teza de doctorat, Bucureşti 2008, p. 9.

Cercetaş conform DEX 1998 - reprezintă persoana trimisă să
cerceteze, să ia informaţii despre ceva; militar care execută o cercetare;
persoană care făcea parte din organizaţia cercetăşiei.
Cercetăşie – organizaţie cu caracter sportiv-educativ, care cuprindea
tineretul din şcolile secundare.( DEX, 1998)
Cercetăşia e un joc frumos dacă ne implicăm şi îl abordăm în mod
corect cu bucurie adevărată”14
.
“Cercetăşia nu e o ştiinţă dificilă; dacă îi vedem adevărata strălucire
este mai mult un joc plin de veselie. Are în acelaşi timp şi valoare
educativă”15
.
În activităţile motrice, exerciţiul fizic ocupă un loc privilegiat pentru
faptul că determină în mod hotărâtor orice progres pe linia perfecţionării
generale şi a proceselor de dezvoltare fizică. Propunerea făcută de Mărcuţ
P., 2006, pentru definiţia exerciţiului fizic este următoarea: 16
„Exerciţiile fizice sunt structuri psihomotrice create şi folosite
sistematic, ce presupun deplasări ale corpului omenesc şi ale segmentelor lui
în aceleaşi sau diferite planuri şi axe, din şi în poziţii diferite, efectuate cu
amplitudini, pe direcţii şi traiectorii bine precizate, cu dozări ale efortului
prestabilite, în scopul:
- învăţării, reînvăţării şi perfecţionării priceperilor şi deprinderilor
motrice;
- dezvoltării capacităţilor condiţionale şi coordinative;
- redobândirii şi perfecţionării funcţiilor aparatului neuro-mio-
artrokinetic şi a celorlalte aparate şi sisteme,
- ameliorării calităţii vieţii;
- supuse continuu procesului de feed-back”.
Filosofii greci au adus în discuţie pentru prima oară problema
timpului liber, în termeni ce îşi păstrează şi azi actualitatea. Cuvântul
grecesc folosit pentru timpul liber este „schole”, care înseamnă oprire,
repaus, inactivitate, lipsă de lucru, studiu, conversaţie. Concepţia aristotelică
despre timpul liber este proprie unei epoci, în care ritmul de dezvoltare al
societăţii era încă lent şi în care viaţa spirituală era statică, contemplativă.17
Timpul liber înseamnă odihnă, divertisment şi dezvoltare. După
Tănase şi Lupan (citaţi de Cârstea Gh., 1995 şi Bota A., 2006), timpul liber
reprezintă „acea parte a timpului rămas disponibil, după efectuarea
14
B.P. Giochi Scout, ed.Nuova Fiordaliso, 1999, Roma 15
idem 16
Marcu V., Dan M., coord. (2006) – Kinetoterapie/Physiotherapy, Ed. Universităţii din Oradea, p. 28 17
Bota A., (2006) – Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi motrice de timp liber, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, p. 26

activităţilor profesionale, care este folosit pentru studiu, ridicarea nivelului
calificării, activitate în folosul comunităţii, manifestări culturale, sport,
distracţii, destindere”.
Recreerea fizică presupune desfăşurarea unor activităţi de natură
fizică, în general derivate din disciplinele sportive şi fără caracter
competiţional, sau fără existenţa unor prevederi regulamentare.
1.3. Importanţa şi actualitatea temei
În zilele noastre, datorită unui flux continuu de mutaţii economice şi
tehnologice, viaţa se uşurează din punct de vedere al efortului fizic, iar în
acest sens timpul liber existent va trebui exploatat pentru a compensa lipsa
aceasta de mişcare. Modul în care membrii colectivităţilor reuşesc să
folosească acest timp liber determină, în ultimă instanţă, gradul lor de
cultură şi civilizaţie. Aspectul recreativ al educaţiei fizice şi sportului capătă
dimensiuni şi responsabilităţi decisive. Dirijarea timpului liber devine un
concept fundamental care duce la progresul culturii şi al societăţii implicit la
progresul individului.18
Activităţile de timp liber – activităţile de loisir (din
latinescul „licere” însemnând ceea ce este permis) presupun în primul rând
recreere, apoi educaţie estetică şi nu în ultimul rând presupune sănătate.
Activităţile fizice din timpul liber al tinerilor au o pondere tot mai mică, care
se situează undeva în a doua jumătate a clasamentului sau chiar la limita
inferioară, aşa cum afirmă Moldovan E. 2007.
„Utilizarea timpului liber pune probleme delicate, în special pentru
tânăra generaţie, care trebuie orientată spre acele activităţi profitabile pe
termen lung, în detrimentul distracţiilor facile sau deseori periculoase” (Bota
A., 2006, p. 15).
Având în vedere toate aceste aspecte şi tendinţe, se doreşte găsirea
unor soluţii optime de atragere a tinerilor spre practicarea exerciţiilor fizice,
a activităţilor motrice în general, în timpul liber, care pe lângă efectele
anatomo-fiziologice deja cunoscute, vin cu un aport recreativ, mobilizator şi
de creare a bunei dispoziţii, ce completează dezvoltarea tânărului în
ansamblu. Aceste activităţi extraşcolare, parte a educaţiei non-formale, ar
putea constitui o prelungire a actului educaţional şcolar, dar cu desfăşurare
sub o altă „cupolă” metaforic vorbind.
Activităţile propuse de noi, în timpul liber al copiilor, în cadrul
mişcării cercetăşeşti, putem aborda aici termenul de losir sportiv, urmăresc
dezvoltarea individului din punct de vedere fizic, psihic şi socio-afectiv, prin
18
Iacob, I., Iacob M. R., (2005) – Sportul ca loisir, Casa Editorială demiurg, Iaşi, p.12

mijloace simple, prin cultivarea voluntariatului şi responsabilităţii în
cadrului grupului mic iar apoi în cadrului grupului mare, acesta fiind
reprezentat de societate.
PARTEA I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
2.1. Particularităţile psihomotrice ale copiilor de 11-14 ani
Organismul uman este „un sistem hipercomplex, integrativ, care
reuneşte aparate şi sisteme, cu funcţii distincte, ce exprima ca rezultat
unitatea dintre sfera somatică şi cea psihică şi, implicit adaptarea la
condiţiile externe”(Bota, C., 2000, p. 5).
Trecerea copiilor de la o vârstă la alta nu poate fi făcută decât în urma
unor procese de creştere şi dezvoltare, care sunt supuse legilor creşterii,
pentru primul aspect, iar cel de-al doilea fazelor dezvoltării. Creşterea se
referă la aspectul cantitativ, pe când dezvoltarea surprinde secvenţa
calitativă. Cele două procese nu pot fi separate, ele aflându-se într-un proces
de intercondiţionare.
Situată între copilăria propriu-zisă şi vârsta adultă, adolescenţa face
trecerea de la copilărie spre maturizare şi integrare în societatea adultă. În
general se consideră că începe în jurul vârstei de 10-11 ani şi se încheie la 20
de ani. Această perioadă se caracterizează printr-un adevărat salt în
dezvoltarea fizică şi psihică a adolescentului.19
Creşterea şi dezvoltarea
copiilor ”nu se desfăşoară într-un ritm uniform, ci cu perioade de încetinire a
creşterii cu durate variabile în raport de vârstă, condiţii de viaţă şi
particularităţi individuale, ereditare”( Bota, C., 2000, p. 274 ).
Pubertatea, dominată de procesul de creştere şi maturizare sexuală
intensă, cuprinde substadii care, deşi foarte diferite de la caz la caz, ca
moment de declanşare şi durată. Tinerele fete trec în această fază printr-o
creştere accentuată şi câştigă 22 cm în înălţime pe când la băieţi creşterea
începe ceva mai târziu între 12 şi 16 ani. Psihologul Ursula Şchiopu
consideră că la 9-10 ani, copilul devine mai meditativ, îi place să insiste
asupra unor activităţi mai dificile, încearcă să-şi îmbogăţească cunoştinţele
şcolare, nu trece cu plăcere de la o activitate la alta, devine mai ordonat. Conduita se perfecţionează în permanenţă, elementul important fiind
voinţa.
19
Bonchiş, E., Secui, M.,(2004) coord. – Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din Oradea, p. 279

a. Dezvoltarea senzorial-perceptivă trece de asemenea prin schimbări
importante. Capacităţile senzoriale îşi restructurează mecanismele încărcate
de noile însuşiri dobândite în perioada anterioară parcursă; aceasta se
exprimă mai mult în sensibilitatea vizuală, auditivă şi tactilă. La acest nivel
se poate vorbi de două aspecte mai importante din punctul de vedere al
integrării sociale: primul se referă la complicarea interrelaţiilor sociale, iar al
doilea se referă la integrarea în colectiv.
b. Motricitatea în etapa pubertară 10 – 14 ani Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării
somatice – în special între 12-14 ani – caracterizată prin dezechilibre între
proporţiile diferitelor segmente şi între sferele morfologică şi vegetativă.
Întreaga manifestare a sistemului nervos central „influenţează în mod direct
viteza de formare şi stabilitatea deprinderilor motrice, favorizează apariţia
oboselii, slăbeşte în oarecare măsură voinţa şi perseverenţa copiilor” (Bota,
C., 2000, p. 285 ). Datele literaturii de specialitate evidenţiază o continuă
îmbunătăţire a marilor funcţii în ciuda rezervelor funcţionale încă reduse ale
aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează o creştere
substanţială, indicii obiectivi de creştere demonstrând că rezistenţa aerobă
poate fi dezvoltată cu succes în etapa pubertară.20
c. Particularităţile fiziologice ale copiilor de 11-14 ani Bota C. afirmă că „din punct de vedere energetic, efortul este o
transformare a energiei chimice în energie mecanică. În aceeaşi perspectivă
fiziologică, efortul provoacă o serie de perturbări în organism ce afectează
marile funcţii, adaptarea aparatelor şi sistemelor fiind dependentă de natura
acestuia”.21
d. Dezvoltarea cognitivă – dezvoltarea gândirii
Cea mai cunoscută abordare pentru această temă este cea a lui Piaget,
J., conform căreia s-a ajuns la formularea unei teorii a modului în care copiii
îşi formează conceptele implicate în gândire.22
Conceptul cheie în teoria lui
Piaget este „adaptarea” realizată prin intermediul proceselor de asimilare şi
acomodare definită ca „o stare de echilibru, spre care tind toate adaptările
succesive de ordin senzorio-motric şi cognitiv ca şi toate schimbările de
asimilare şi acomodare din organism”(Piaget, 1965, p. 64, citat de Bonchiş,
Secui, 2004, p. 286).
e. Dezvoltarea limbajului
20
Dragnea, A., Bota A.,(1999) - Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti, p. 138 21
Bota, C., (2000) – Ergofiziologie, Ed. Globus, Bucureşti 2000, p.6-7 22
Bonchiş, E., Secui, M., coord. – Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din Oradea, 2004, p. 285

Dezvoltarea cognitivă implică şi dezvoltarea limbajului care amplifică
capacitatea de comunicare. Şchipu şi Verza, 198923
consideră că nivelul
limbajului este o condiţie a progresului pe toate planurile: „Datorită
limbajului activitatea psihică a adolescentului poate fi orientată,
sistematizată şi ierarhizată în raport cu nevoile sale şi poate declanşa şi frâna
anumite activităţi”.
f. Caracteristicile memoriei. Memoria exercită influenţe asupra
celorlalte procese psihice, aducând o contribuţie importantă în procesul
dezvoltării cognitive. Acumularea cunoştinţelor din diverse domenii, duc la
îmbogăţirea volumului memoriei. Alături de acestea se dezvoltă caracterul
activ al proceselor mnezice, realizându-se o intensificare aproape explozivă
a achiziţiilor de cunoştinţe.
g. Particularităţile imaginaţiei în adolescenţă. Bogăţia activităţii
mentale a preadolescentului permite realizarea la un nivel ridicat a
capacităţilor imaginative. La vârsta adolescenţei, lectura scrierilor
beletristice, a lucrărilor istorice sau tehnice, antrenează imaginaţia
reproductivă.
2.2. Rolul şi importanţa educaţiei fizice în ciclul gimnazial
Educaţia fizică este o componentă indispensabilă a educaţiei, care
urmăreşte dezvoltarea armonioasă şi normală a organismului, întărirea
sănătăţii şi cultivarea unor calităţi fizice necesare muncii, activităţilor
sportive.
Specialiştii consideră că tinerii trebuie învăţaţi şi încurajaţi să se
implice în activităţi de timp liber care să le amelioreze condiţia fizică. Doar
astfel pot fi urmărite obiective care să vizeze reducerea costurilor asociate
asigurărilor de sănătate, scăderea morbidităţii şi creşterea calităţii vieţii. (A.
Villarreal-Calderón, et.al 2002, citat de Stănescu M., 2009, p.403)
Plăcerea de a participa la activităţi fizice reprezintă unul dintre factorii
psihologici extrem de importanţi care poate influenţa atitudinea copilului.
Alături de plăcere, eficienţa copilului sau încrederea pe care o arată în
abilităţile lui sportive, este esenţială pentru dezvoltarea unei atitudini
pozitive faţă de activitatea fizică (G.D. Foster, 2008 citat de Stănescu M şi
colab. 2009, p. 403). Forma principală prin care se realizează obiectivele
educaţiei fizice este lecţia de educaţie fizică. Dintre formele de activitate din
afara clasei amintim: exerciţiile fizice, gimnastica, jocurile şi concursurile
sportive, orientarea turistică, excursiile, drumeţiile etc.
23
Bonchiş, E., Secui, M., coord. – Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din Oradea, 2004, p. 298

Tabel nr. 1. Tipologia activităţilor motrice după A. Dragnea şi A. Bota, 1999
Activităţi motrice Obiective
Educaţie fizică - formare – dezvoltare
Sport (antrenament+competiţie) - obţinerea excelenţei motrice;
- pregătire complexă de limită;
- emulaţie, autodepăşire,
recunoaştere;
Activităţi de timp liber - compensare;
- menţinerea unei stări fizice şi
psihice optime;
- satisfacţie.
Activităţi de expresie - realizarea expresiei corporale;
- educarea calităţilor estetice.
Kinetoterapie, sport-terapie - recuperare;
- integrare socială.
2.3. Educaţia non-formală – valenţe instructiv-educative
Din punct de vedere etimologic, termenul de educaţie non-formală îşi
are originea în latinescul “nonformalis”, preluat cu sensul “în afara unor
forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. Non-
formal nu e sinonim cu needucativ, ci desemnează o realitate educaţională
mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ-
educative. Din punct de vedere conceptual, educaţia non-formală cuprinde
ansamblul activităţilor şi al acţiunilor care se desfăşoară într-un cadru
instituţionalizat, în mod organizat, dar în afara sistemului şcolar,
constituindu-se ca “o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi
informaţiile acumulate informal”(G. Văideanu, 1988, p. 232). Educaţia non
–formală vine în completarea educaţiei formale, fiind constituită dintr-o
gamă extrem de largă de activităţi flexibile, adaptate într-o mare măsură
nevoilor şi intereselor persoanei.24
Dezideratele educaţiei non-formale sunt
în strânsă legătură cu realizarea următoarelor finalităţi:
• să lărgească şi să completeze orizontul de cultură, îmbogăţind
cunoştinţele din anumite domenii;
• să creeze condiţii pentru “desăvârşirea profesională sau iniţierea
într-o nouă activitate”, (Elena Istrate, 1998, p.155 citată de Oprea
C.);
24
Blândul V., coord. (2008) – Educaţia non-formală – de la teorie la practică, Editura Universităţii din
Oradea, p. 21

• să sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate;
• să contribuie la recreerea şi la destinderea participanţilor precum şi
la petrecerea organizată a timpului liber;
• să asigure cadrul de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii,
aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor;
Raportul dintre educaţia non-formală şi cea formală este unul de
complementaritate, atât sub aspectul conţinutului, cât şi în ceea ce priveşte
formele şi modalităţile de realizare.
Coordonatorii acestei forme de educaţie îşi joacă însă, mai discret
rolurile, sunt animatori, moderatori. Educatorului non-formal i se solicită
mai multă flexibilitate şi entuziasm, adaptabilitate şi rapiditate în adoptarea
variatelor stiluri de conducere a activităţii, în funcţie de nevoile şi cerinţele
educatului.
Conţinutul şi obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special
elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferenţiindu-se în funcţie de
vârstă, sex, categorii socio-profesionale, interesul participanţilor, aptitudinile
şi înclinaţiile acestora. Sunt cuprinse activităţi care corespund intereselor,
aptitudinilor şi dorinţelor participanţilor.
2.4. Timpul liber şi practicarea exerciţiilor fizice
După cum se ştie, activitatea socială, de producţie şi de orice altă
natură a omului, se desfăşoară în timp. Conţinutul şi structura bugetului de
timp sunt influenţate de numeroşi factori, ca: orânduirea socială, dezvoltarea
forţelor de producţie, apartenenţa de clasă socială, condiţiile naturale,
particularităţile naţionale, precum şi sexul, vârsta, studiile, situaţia familială,
etc. 25
Timpul total se împarte în timp de muncă şi timp în afara muncii. Cel
dintâi, este acea parte a celor 24 de ore (sau a săptămânii, lunii, anului, etc.),
care se cheltuieşte pentru efectuarea muncii socialmente necesară. Cel de-al
doilea, reprezintă tot restul timpului, inclusiv timpul liber al celor ce
muncesc.
Unii autori mai afirmă că „timpul liber, reprezentând atât timpul
pentru recreere, cât şi cel afectat unei activităţi mai elevate, îl transformă
desigur pe cel ce dispune de el într-un alt subiect şi, ca alt subiect, el intră în
procesul nemijlocit de producţie.”26
25
Lucaciu Gh., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
Universitatea din Oradea 26
Lucaciu Gh., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
Universitatea din Oradea

Termenul loisir este des folosit în literatura de specialitate şi poate fi
interpretat astfel: „Componentă din bugetul integral de timp al omului
modern, care delimitează acel interval afectat de acesta, în mod deliberat,
activităţilor cultural educative şi recreative necesare dezvoltării sau
întreţinerii fizice şi spirituale, destinderii şi distracţiei sale. Modalitatea de
clasificare a bugetului de timp folosită în anchetele aplicate în ţara noastră,
după Lucaciu Gh. 2004, împarte fondul de timp astfel:
TIMP:
1 – timp cheltuit pentru activităţi profesionale (inclusiv deplasarea
legată de muncă);
2 – timp cheltuit pentru activităţi agricole în gospodăria personală, în
industria casnică şi meşteşugărească;
3 – timp cheltuit pentru munci casnice şi deservire în gospodărie
(inclusiv îngrijirea şi educarea copiilor);
4 – timp cheltuit pentru satisfacerea nevoilor fiziologice (masă, somn,
îngrijire personală);
5 – timp cheltuit cu activităţi culturale şi recreative (timp liber);
6 – alte activităţi;
Astăzi, conceptul de timp liber cunoaşte o largă circulaţie şi începe să
fie abordat interdisciplinar. Denumit „loisir”, „leisure” sau „freizeit”,
înţelesul nu diferă prea mult de la popor la popor. Atât termenul francez de
„loisir”, cât şi cel englez de „leisure”, îşi au originea comună în latinescul
„licet”, care înseamnă „permis”.
Pedagogul şi antropologul german Erich Weber citat de Lucaciu Gh.
2004, care consideră că timpul liber reprezintă „o anumită perioadă din viaţa
omului, pe care acesta o trăieşte «liber de» şi «liber să»; cu alte cuvinte,
timpul liber constituie perioada în care individul se eliberează de orice
obligaţii şi este liber să-şi aleagă anumite activităţi sau preocupări (sau este
liber să nu aibă nici o preocupare)”.
Funcţiile timpului liber sunt într-o strânsă corelaţie cu condiţiile
actuale de muncă şi viaţă, raportate la tendinţa de autodepăşire,
autoperfecţionare a omului şi se pot grupa în următoarele categorii:27
1. Funcţia educativă – cu mai multe elemente de conţinut:
a – lărgirea orizontului ştiinţific şi cultural;
b – formarea capacităţii de autoorganizare şi a unui stil de viaţă
elevat;
c – stimularea capacităţii creatoare;
27
Lucaciu Gh., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
Universitatea din Oradea, p. 14

2. Funcţia compensatoare – se referă la refacerea resurselor
organismului şi pregătirea pentru noi eforturi;
3. Funcţia recreativă – urmăreşte crearea unui climat de viaţă pozitiv,
optimist;
4. Funcţia integrativă – caracterizează activităţile de grup şi
contribuie la socializarea indivizilor, la dezvoltarea spiritului de colaborare,
de întrajutorare;
2.5. Timpul liber al copiilor din ciclul gimnazial
Prin timp liber al copilului şi al adolescentului înţelegem unitatea de
timp organizată şi cheltuită prin autodeterminare. Aşadar noţiunea de timp
liber are ca element component al său autodeterminarea activităţii, a
preocupărilor adolescentului în timpul liber. Autodeterminarea implică o
acţiune pentru o anumită activitate, o decizie care este debutul unei activităţi
pe care individul o va desfăşura în timpul liber. În acest sens intervin
elemente motivaţionale privind diferitele valori culturale, îndrumările date
de educatori şi convingerile despre modalităţile de petrecere a timpului liber.
Organizarea timpului liber al elevilor are astăzi o importanţă covârşitoare.
Părinţii au un rol deosebit în această direcţie, informându-se asupra tuturor
mijloacelor care sunt la dispoziţia copiilor în vederea ocupării timpului
liber. Conştientizarea întâi de către părinţi a valorii sale formativ-
informative ni-i face aliaţi în a-i educa pe copii în spiritul respectului pentru
timpul liber. Fiecare copil trebuie să beneficieze de timp suficient de odihnă
şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative, la activităţi
culturale şi artistice. Timpul liber reprezintă sectorul de activitate cel mai
spontan şi mai imaginativ al copilului, exercitând influenţă educativă
multiplă în sfera vieţii intelectuale, fizice, artistice, morale. Elevii trebuie
îndrumaţi şi orientaţi spre cât mai multe activităţi sportive, artistice,
culturale pentru valorificarea timpului liber de care dispun.
Timpul liber nu trebuie „umplut” cu diverse activităţi ocazionale sau pierdut
pur şi simplu. După cele patru-cinci ore petrecute la şcoală copilul nu trebuie
să aibă un program dezordonat, ci timpul liber trebuie împărţit judicios între
orele de masă, odihnă, efectuarea temelor, joc în aer liber, vizionarea unui
spectacol, citirea unei cărţi, vizite în librării şi biblioteci, pasiuni
(colecţionarea diverselor obiecte), vizionarea programelor de televiziune
adecvate vârstei lor, activităţi sportive. Varietatea formelor de activitate
extraclasă şi extraşcolară devine eficientă doar în măsura în care toate
acţiunile sunt corelate în aşa fel încât cunoştinţele acumulate să fie integrate

Robert Baden
Powell
în fondul curricular de bază, în scopul asigurării caracterului unitar al ideilor,
concepţiilor, atitudinilor.
2.6. Cercetăşia – alternativă de petrecere a timpului liber al
copiilor
2.6.1. Întemeietorul cercetăşiei28
La originile acestei uimitoare mişcări se află intuiţiile
geniale ale celui pe care îl omagiem astăzi : Robert Baden-
Powell, părintele cercetăşiei.
S-a născut la 22 februarie 1857 la Londra, fiu al
reverendului Baden-Powell, într-o familie strâns unită, cu
reguli de viaţă precise şi uneori rigide dar şi cu preocupări
culturale, căreia nu-i lipsea simţul umorului.
După ce îşi încheie cariera militară pune pe hârtie
cunoştinţele şi experienţa sa militară dar adaptate pentru
instruirea copiilor şi tinerilor, fiind preocupat din ce în ce mai mult de soarta
copiilor şi tinerilor, mulţi năpăstuiţi de soartă. Nici educaţia din şcolile
vremii nu-l mulţumeşte. Tinerii nu au spirit de iniţiativă, tărie de caracter,
spirit de aventură, dragoste de natură, spiritul solidarităţii umane.
Programul iniţial nu este agreat de către el, deoarece seamănă cu
instrucţia militară. Astfel elaborează un program ce avea să fie în final o
nouă metodă pedagogică. Face şi un experiment cu 22 de băieţi provenind
din medii diferite pe care îi duce în insula Brownsea de pe Tamisa ( 25 km
sud-est de Londra) şi succesul este imens. Imediat scrie cartea “Cercetăşia
pentru băieţi”, cartea de căpătâi a scoutismului.29
Aşa apare ideea de patrulă, de lege, de promisiune. Într-una din cărţile
sale se arată că “toţi cercetaşii trebuie să se pregătească să fie buni cetăţeni
ai patriei lor şi buni cetăţeni ai lumii” . Aşa apare “Mişcarea cercetaşilor” în
1908, în mai multe locuri deodată în Anglia, şi mai apoi în Statele Unite şi
America de Sud.30
Activitatea cercetăşească ia amploare, fapt dovedit prin
organizarea Jocurilor Mondiale de iarnă ale cercetaşilor din 2008 la Baza
Kisc Elveţia, unde au participat 8 ţări.
2.6.2. Istoricul cercetăşiei în România31
28
www.greek-catholic.ro 29
idem 30
ibidem 31
www,smartsb.ro/scout/prezentare/html

Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de ştiinţă român, aflat in vizită
în Anglia, ia contact cu cercetăşia de aici. Întorcându-se la Bucureşti, el va
deveni principalul iniţiator şi conducător al primelor grupuri de cercetaşi
români.
Primele patrule de cercetaşi au apărut în anul 1912 la Blaj, Braşov şi
Bucureşti din iniţiativa şi sub conducerea col. Grigore Berindey (ajuns
ulterior general). Asociaţia este legalizată la 12mai 1917, avându-l ca şi
comandant pe Alteţa sa Regală, Principele Carol. În timpul Primului Război
Mondial alături de armată şi în sprijinul ei cercetaşii au activat în spatele
frontului fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri,
telegrafişti sau chiar pe front, numeroşi eroi cercetaşi remarcându-se prin
acte de vitejie. Mişcarea cercetaşilor a fost desfiinţată o perioadă iar după
1990, patrulele s-au reînfiinţat fiind recunoscute şi la nivel mondial.
Cercetăşia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor şi idealurilor
formulate în lucrarea “Scouting for Boys”, scrisă de Baden Powell in 1908.
Ideea iniţială nu a fost aceea de a crea o organizaţie pentru tineret, ci mai
degrabă de a promova nişte idei pentru educarea caracterului aşa zis “de
cercetaş” – pe care apoi, organizaţii deja existente (ca Boys Brigade, spre
exemplu), să le preia şi să le adapteze programului propriu. Cercetăşia este
o mişcare organizată, condusă de tineri cu experienţă în acest domeniu, cu
un regulament propriu, care de cele mai multe ori a luat fiinţa pe lângă
biserici, fiind promovată de către preoţii misionari, urmărind dezvoltarea
copiilor, a tinerilor din punct de vedere fizic, psihic şi moral-volitiv.
Cercetăşia are la bază un program de educaţie bazat pe joc, pe viaţa în aer
liber, pe comuniune prietenească. Această mişcare promovează un model
educativ prin metode active bazate pe fundamente pedagogice adaptate
vârstelor cuprinse între 7 şi 18 ani.
Misiunea cercetăşiei în societatea românească este de a contribui la
educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o promisiune şi lege de
a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca
indivizi şi joacă un rol constructiv în societate. Aceasta se realizează prin
implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal pe toată durata anilor
în care se formează ca indivizi, utilizarea unei metode specifice care face din
fiecare copil principalul agent al propriei dezvoltări ca persoană motivată,
responsabilă şi deschisă, sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de
valori bazat pe principii spirituale, sociale şi individuale aşa cum sunt ele
exprimate printr-o misiune şi lege. În ansamblu, jocul devine pentru Baden
Powel un mod în care priveşte existenţa.
Metoda cercetăşească (Scout) este un sistem de auto-educaţie
progresivă, bazată pe:

1. O Promisiune şi o Lege
2. Învăţarea prin acţiune.
3.Viaţa în grupuri mici, urmărind descoperirea progresivă şi
acceptarea responsabilităţilor, formarea spiritului de autodeterminare în
dezvoltarea caracterului, acumularea de cunoştinţe şi deprinderi, câştigarea
încrederii în forţele proprii, capacitatea de adaptare şi abilităţile de a coopera
şi conduce.
4. Programe de activităţi progresive şi stimulative, bazate pe interesul
participanţilor, incluzând jocuri, cunoştinţe practice utile şi servicii în folosul
comunităţii, desfăşurate, în general, în cadrul oferit de natură, în strânsă
legătură cu aceasta.
Baden Powell a întemeiat propunerea cercetăşiei pe 4 puncte:
Formarea caracterului
Sănătatea fizică
Abilitatea manuală
Slujirea aproapelui
Secţiile – împărţirea grupurilor
În relaţia cu caracteristicile psihologice ale vârstelor succesive la fete
şi la băieţi, cercetăşia se structurează în trei momente specifice, coordonate
şi progresive în educaţie denumite astfel:
1. lupişori/mămăruţe
2. exploratori/călăuze
3. rover/scolte, nu avem o traducere corectă în limba română.
Legile cercetăşiei32
Legea este o convenţie colectivă ce presupune a fi direct, pur, stimulează
stăpânirea de sine, deschiderea spre ceilalţi şi asumarea responsabilităţilor
în întregimea lor.
1. Îşi fac onoare în a merita încredere;
2. Sunt loiali;
3. Se fac utili şi îi ajută pe ceilalţi;
4. Sunt prieteni tuturor şi fraţi cu oricare alt cercetaş;
5. Sunt politicoşi;
6. Iubesc şi respectă natura;
7. Ştiu să asculte;
8. Surâd şi cântă chiar şi atunci când se află în dificultate;
9. Sunt harnici şi economi;
32
Regulamentul AGESCI (2000) – Don Orione, Oradea

10. Sunt curaţi în gânduri, cuvinte şi fapte.
2.7. Jocul – componentă de bază în viaţa copiilor
În limba română cuvântul “joc” are mai mult de 7-8 semnificaţii,
începând de la “activitate distractivă practicată din plăcere mai ales de către
copii” până la “teoria jocurilor” – teoria matematică a situaţiilor conflictuale
în care două sau mai multe păreri, au scopuri, tendinţe contrarii”.33
Fiind
legată în principal de vârsta copilăriei, jocul este definit ca “tip de activitate
caracterizat printr-o structură în care motivul este inclus în însuşi procesul
activităţii, stă la baza înţelegerii conştiente de către copil a obiectelor umane
şi care determină şi conţinutul jocului”.34
Printre cele mai influente teorii din secolul XX se numără teoria
“exersării sau autoeducării” dezvoltată de Gross care rezolvă problema
jocului din punct de vedere biologic oferind şi o înţelegere mai profundă a
activităţilor mintale. Alţi autori susţin că particularităţile jocului sunt puse în
legătură cu dinamica comportamentului copilului dar şi cu relaţiile acestuia,
cu mediul înconjurător.
Este important să înţelegem în ce măsură are loc microdezvoltarea jocului în
perioada pubertăţii pentru a scoate în evidenţă modul în care se desfăşoară
diferitele jocuri alături de rolul şi locul pe care îl capătă. La această vârstă
predomină jocurile de agilitate, jocurile de rezistenţă, în general jocurile în
care este implicată alergarea.
Jocurile competiţionale cu reguli fixe şi organizate pe cicluri de
învăţământ ca: fotbal, volei, baschet, handbal constituie o mare atractivitate
şi angrenare pentru puberi. Aceste tipuri de jocuri reunesc echipe cu structuri
complexe care pot dura zile întregi, cu episoade ce se repetă şi cu multe
elemente de creaţie şi improvizaţie.
Jocurile de mişcare reprezintă o variantă a activităţii ludice în care
rolul mişcărilor este clar exprimat. Baza jocului este constituită din diferite
acţiuni motrice care sunt efectuate de către subiect şi care sunt îngrădite
parţial de anumite reguli. Conţinutul se stabileşte în funcţie de scop şi
determină forma jocului.35
Jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ceea ce impune relaţii
de cooperare între partenerii de joc, de armonizare a intereselor, a motivelor
acţiunii şi a eforturilor personale cu cele ale colectivului, încadrarea în
33
DEX, 1972 34
Leontiev, I., 1964 citat de Bonchiş, E., 2004, p. 567 35
Stănescu, M., colab. (2004) – Jocul de mişcare – Metodă şi mijloc de instruire în educaţie fizică şi sport,
Editura Cartea Universitară, Bucureşti, p. 15

colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor
responsabilităţi, atitudine critică şi autocritică. Coeziunea, unitatea în acţiuni
şi efortul conjugat al tuturor componenţilor echipei contribuie la reuşita
acţiunilor.36
Fiecare joc are potenţialitatea lui educativă contribuind astfel la
dezvoltarea personalităţii tânărului. Baden Powel sintetizează următoarele
caracteristici ale jocului:37
jocul are un caracter fizic şi moral;
referitor la finalităţile sale educative, jocul scout este creat în aşa
fel încât premiile materiale contează mai puţin, important fiind
stilul şi calitatea jocului;
jocul să fie în aşa fel organizat încât să participe toţi copiii;
principiul aplicat fiind: toţi să participe şi nici unul să nu rămână
spectator permanent;
jocul să nu-i marginalizeze pe cei mai puţin dotaţi, ci, dimpotrivă
să dea ocazia să exerseze mai mult;
copiii/tinerii nu joacă pentru gloria proprie, ci pentru a-şi ajuta
echipa; există competiţie între echipe nu între persoane;
2.8. Dezvoltarea creativităţii copiilor prin activităţile din
cercetăşie
2.8.1. Aspecte contemporane ale creativităţii
Condiţiile vieţii moderne au impus tot mai mult nevoia promovării de
oameni creativi şi au adus în faţa cercetătorilor probleme legate de
creativitatea umană, de selecţie a indivizilor creativi. Dezvoltarea
creativităţii a devenit o chestiune de politică economică, culturală şi
educaţională. Un criteriu de evaluare a forţei unui stat este astăzi felul în
care ştie să-şi gestioneze potenţialul creativ al membrilor săi. „Creativitatea
nu este o modă efemeră, nici o problemă de cercetare pentru psihologi,
pedagogi. Este un produs al stadiului de civilizaţie la care a ajuns societatea
contemporană unde creativitatea a devenit obiectul unor acţiuni planificate,
prin care este dezvoltată în mod deliberat”.( Stoica A. citat de Baciu C.,
Andor C. 2008)
Esenţială pentru creativitate este una dintre operaţii, şi anume gândirea
divergentă.
36
Stănescu, M., colab. (2004) – Jocul de mişcare – Metodă şi mijloc de instruire în educaţie fizică şi sport,
Editura Cartea Universitară, Bucureşti, p. 16 37
Baden P., (1997) - Lo Scoutismo per I Ragazzi, Ed. Salani, p. 229

Aceasta are drept caracteristici:
Fluiditate;
Flexibilitate;
Originalitate;
Elaborare;
Sensibilitate faţă de probleme;
Redefinire.
Din perspectiva creativităţii este importantă exersarea în familie a
capacităţii copilului de a-şi asuma un risc rezonabil. Cu tot acest echipament
aptitudinal şi atitudinal propice creativităţii, familia oferă şcolii şi societăţii,
în general, materia primă necesară desăvârşirii fiinţei creative.
V. Pavelcu consideră că activităţile din afara programei propriu-zise
(cercuri, competiţii, activităţi de loisir) sunt mai expresive pentru
dominantele de personalitate ale individului decât activitatea profesională
(cea şcolară).
Astfel, activităţile extraşcolare constituie un criteriu preţios şi la
îndemâna oricărui cadru didactic, pentru a obţine o primă aproximare cu
privire nu numai la potenţialul creativ general, dar şi al potenţialului creativ
specific.
2.8.2. Factori stimulatori sau inhibitori ai creativităţii
Importanţa crescândă a creativităţii pe plan individual, de grup sau
social, i-a determinat pe mulţi autori să investigheze modalităţile de
stimulare a creativităţii. Una dintre căile principale de antrenare a
creativităţii o constituie identificarea factorilor inhibitori şi stimulatori ai
acesteia. Au existat autori care au analizat factorii favorabili dezvoltării
motivelor şi atitudinilor creative. Se remarcă faptul că în perioada respectivă
diferitele variabile ale creativităţii erau studiate izolat la nivelul
personalităţii, deşi se pare că tocmai tensiunea dintre componentele creaţiei,
precum şi dinamica lor erau stimulative pentru creativitate.
Un mediu şcolar inhibitor implică ceea ce A. Munteanu numeşte
“idoli” care au fost sacrificaţi timp de secole. Între aceştia se pot enumera:38
Cultul elevului mediu, după care profesorul îţi reglează
tempoul;
Elevul “model” este considerat recitatorul fidel al
manualelor;
Obsesia profesorului pentru programă;
38
Marcu, V., colab. (2003) – Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Ed. Universităţii din Oradea, p.
267

Supraestimarea notelor;
2.9. Limbajul simbolic şi creativitatea în cercetăşie
Putem spune fără să greşim foarte mult, că întreaga activitate a
cercetaşilor şi conducătorilor acestora, presupune muncă de creaţie.
Pornind de la activităţile celor mici, lupişorii, care trăiesc în lumea
poveştilor, într-o lume fantastică şi până la “comunitatea şefilor”, fenomenul
creativităţii este baza activităţii în cercetăşie. Fie că este vorba despre
adaptarea unor poveşti, a unui joc, sau de proiecte legate de îndemânare
manuală (pionieristica), şi compunerea unor sunete, strigăte, cântece, noi
credem că putem vorbi despre activităţi de creaţie specifice.
Toate semnificaţiile ceremoniilor sunt lămurite prin gesturi şi
simboluri mai mult decât prin cuvinte (salutul, uniforma, ceremoniile).
Proiectul sau impreza
Activitatea grupului de exploratori şi călăuze, constă dintr-o
succesiune de proiecte, realizate de 6-8 membrii.
Aceste proiecte se pot realiza într-o perioadă de timp mai scurtă sau
mai lungă în funcţie de complexitatea acestora.
Proiectele îi ajută pe tineri să-şi dezvolte simţul critic, să ducă la bun
sfârşit ceea ce au început, să dobândească noi competenţe, să realizeze unele
schimbări în funcţie de capacităţile fiecăruia.
Proiectul este şi metoda pentru a învăţa să realizăm ceea ce dorim şi
ne propunem, ceea ce ne caracterizează, este de fapt poteca fiecărui
explorator şi călăuză.
Fiecare proiect trebuie să urmeze următoarele etape:39
gândirea;
lansarea;
proiectarea;
realizarea;
verificarea;
sărbătorirea.
Aceste proiecte sunt reprezentative pentru echipă, îi determină pe
membrii echipei la o colaborare mai strânsă şi în acelaşi timp contribuie la
depăşirea unor temeri, a unor complexe, fiind ştiut faptul că echipa este
nucleul.
39
Regulamentul C.OR.T.S.(2000), Don Orione, Oradea

PARTEA A II-A
CERCETĂRI PERSONALE PRIVIND OPTIMIZAREA
PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE LA ELEVII DE 11-14 ANI
3. Designul cercetării
Cercetarea are ca scop determinarea pe baze obiective, folosind
activităţile cercetaşilor, a celor mai eficiente exerciţii fizice care sunt
practicate în afara programului şcolar, în timpul liber, de către elevii de 11-
14 ani.
Activităţile din cercetăşie, cuprind o paletă întinsă de exerciţii fizice,
activităţi motrice din educaţia fizică şcolară, cu deosebirea că apartenenţa la
grupul de cercetaşi este voluntară. Cercetăşia presupune un bagaj de
cunoştinţe specifice, preponderent practice, lucru care dezvoltă rezistenţa
organismului şi nu numai. Practicarea exerciţiilor fizice nu se referă doar la
dezvoltarea capacităţilor motrice în exclusivitate ci şi la dezvoltarea
deprinderilor motrice, care pot fi executate cu întreg corpul sau numai cu
anumite segmente. Din acest punct de vedere putem spune că activităţile de
pionieristică-manualitate dezvoltă capacităţile coordinative – îndemânarea.
Dezvoltarea capacităţilor şi a deprinderilor motrice se condiţionează
una pe alta, la unele discipline fiind factor determinant calităţile motrice.
Cercetăşia dezvoltă ambele componente fără a ajunge la rang de
performanţă. Educarea forţei, a rezistenţei, a îndemânării cu toţi factorii ei,
sunt aspecte evidenţiate prin testele aplicate în cercetare, pentru a dobândi
competenţe motrice generale.
Problematica cercetării este constituită din:
- realizarea fundamentării ştiinţifice a activităţii;
- verificarea ipotezei cercetării prin metodele de cercetare ştiinţifice;
- valorificarea rezultatelor obţinute în urma activităţii de cercetare.
Pentru realizarea acestora au fost parcurse următoarele etape:
a) formularea ipotezei de lucru;
b) documentarea prin studierea materialelor legate de tema de
cercetare existente în literatura de specialitate;
c) rezolvarea cu ajutorul formulelor fizice şi a calculelor matematice
a problemelor legate de efectuarea mişcărilor şi menţinerea poziţiilor;
d) alcătuirea planului activităţilor şi stabilirea etapelor de lucru;
e) alegerea metodelor şi mijloacelor pentru realizarea
experimentelor;
f) stabilirea eşantioanelor şi a locului de desfăşurare a
experimentelor;

g) planificarea activităţilor efectuate în cadrul experimentelor;
h) înregistrarea rezultatelor obţinute înaintea şi după efectuarea
experimentului;
i) prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obţinute;
j) întocmirea tabelelor şi a graficelor folosind valorile obţinute;
k) analiza şi interpretarea datelor obţinute în urma desfăşurării
cercetării;
l) formularea concluziilor şi a propunerilor;
m) redactarea, prezentarea şi valorificarea lucrării.
3.2. Premisele şi ipotezele cercetării
Evoluţia tehnico-ştiinţifică în societatea contemporană, pe lângă
aspectele pozitive legate de producţie, are şi un mare inconvenient:
eliminarea efortului fizic si înlocuirea lui cu solicitarea neuropsihică. Pe
măsură ce stresul, sedentarismul juvenil se manifestă tot mai evident în viaţa
cotidiana, mai mulţi oameni înţeleg că este necesară intervenţia activă a
adulţilor pentru asigurarea optimului de mişcare a copiilor. Mediul şi modul
de viaţa actual au condus treptat la diminuarea mişcării naturale şi spontane,
copilul trăind o bună parte din timp închis in camere mici, lipsit de spaţii
corespunzătoare de joacă şi plimbare.
1. În această etapă, pe plan mondial se caută soluţii prin care omul să
fie pus în faţa necesităţii de mişcare, pe cât posibil în aer liber. Tendinţa
tinerilor spre aventură îmbrăţişează ambele variante ale termenului ca pe o
magie a vieţii pe care mişcarea cercetăşească cu succes se străduieşte să o
orienteze spre o formare globală a persoanei în contact cu o comunitate
educativă. Prin jocuri desfăşurate într-un ambient formativ, prin
autoeducaţie (a învăţa din ceea ce faci), şi prin metoda sa specifică aplicată
de lideri care sunt ca nişte fraţi mai mari ce-i ajută pe cei mici, cercetăşia are
ca ideal a lăsa lumea un pic mai bună decât a găsit-o.
2. Pornindu-se de la marile sisteme europene de educaţie fizică şi
sport – suedez, german, englez, francez, rusesc, astăzi, ştiinţa domeniului
încearcă să găsească soluţii adaptabile condiţiilor vieţii, recomandând ca în
diferite categorii de timp liber – anual, săptămânal, zilnic, omul să petreacă
cât mai mult timp în mediul natural, utilizând factorii naturali de călire,
ionizarea atmosferică, factorii climato-terapeutici etc. În acest sens Guvernul
României a lansat un program naţional „Mişcare pentru sănătate”, în anul
2003, care prevede susţinerea unui număr cât mai mare de indivizi, de vârste
diferite, în practicarea exerciţiilor fizice (zilnic 30 minute), prin asigurarea
bazei materiale.

3. Dezvoltarea creativităţii, a iniţiativei sunt cerinţe care se regăsesc în
programa şcolară, şi care presupun o anumită libertate, fluiditate în gândirea
copiilor.
4. Modalităţile de petrecere a timpului liber concretizate în
participarea la activităţi de tipul cercetăşiei, influenţează stilul de viaţă al
copiilor cuprinşi în categoria 11-14 ani, asimilând un set de valori şi
deprinderi motrice şi psiho-sociale, contribuind astfel la dezvoltarea lor din
punct de vedere bio-psiho-social. Având în vedere abordarea holistică a
educaţiei, nu este lipsită de importanţă intervenţia inter- şi intrarelaţiilor din
cadrul grupului de copii în vederea stabilirii aspectelor pozitive şi negative
care implică atitudini diferite faţă de membrii grupului şi care poate
determina evoluţia grupului în ansamblul său.
Ipoteze
1. Promovarea unui stil de viaţă sănătos prin participarea la activităţi
fizice desfăşurate în aer liber, specifice activităţilor de cercetăşie,
influenţează pozitiv comportamentul motric, potenţialul pentru mişcare al
copiilor (11-14 ani), consolidând educaţia pentru mişcare, pentru exerciţii
fizice.
2. Evaluările specifice aplicate în urmărirea practicării exerciţiilor
fizice în cercetăşie, pot scoate în evidenţă eficienţa practicării acestora şi
implicit formarea competenţelor în practicarea exerciţiilor fizice în aer liber
la copiii de 11-14 ani.
3. Activităţile din cercetăşie încurajează şi dezvoltă creativitatea
motrică(segmentară, manualitate) specifică de grup.
4. Participarea la activităţi de timp liber concretizate în activităţi
motrice organizate prin cercetăşie şi aplicarea acestora în mod adecvat unei
metodologii instructiv-educative, determină consolidarea relaţiilor
interpersonale din cadrul grupului.
3.3. Material şi metode
În cercetare a fost cuprins un eşantion de 80 de subiecţi, în proporţie
de 65% fete şi 35% băieţi, cu vârste cuprinse între 11-14 ani, ciclul
gimnazial, procentajul vârstelor fiind următorul: 10% copii cu vârsta de 11
ani, 33,8% copii cu vârsta de 12 ani, 35% copii de 13 ani şi 21,3% copii de
14 ani. Lotul experimental şi de control a fost constituit din câte 40 subiecţi
la primul test, unde evaluarea s-a efectuat individual, urmând ca la
următoarele teste, respectiv parcursul cu deprinderi utilitar-aplicative
desfăşurat în aer liber, testul de evaluare a creativităţii specifice şi

chestionarul sociologic ce va evidenţia natura relaţiilor intra-şi intergrup,
rezultatele luate în discuţie au fost cele obţinute de întreaga echipă.
În realizarea cercetării s-au folosit următoarele metode:
metoda studiului bibliografiei de specialitate prin care s-a realizat
fundamentarea teoretică a prezentei lucrări. De asemenea materialele
studiate ne-au ajutat la formularea unor idei şi reflecţii cu ajutorul cărora am
clarificat problemele şi incertitudinile apărute în timpul desfăşurării
experimentului şi al redactării tezei;
metoda observaţiei s-a efectuat pe tot parcursul activităţii de
cercetare atât prin observaţii spontane cât şi intenţionate. Evenimentele şi
acţiunile constatate au fost consemnate în fişe care au fost selectate şi
folosite în alcătuirea prezentei lucrări;
metoda experimentului a asigurat o bază obiectivă prin care s-a putut
argumenta, din punct de vedere ştiinţific, răspunsurile la ipotezele formulate
în această cercetare;
metoda statistico-matematică prin folosirea statisticii descriptive
(calculul medie, abaterilor standard, coeficientului de variabilitate), a
statisticii inferenţiale (testul Student „t”, Mann-Withney, Wilcoxon,
mărimea efectului, corelaţia Pearson, coeficientul de determinare), au permis
analiza şi compararea rezultatelor obţinute la testările iniţiale şi finale a
grupelor experimentale şi de control pe parcursul desfăşurării
experimentului;
metoda grafică de prezentare a datelor permite vizualizarea rapidă şi
evidentă a diferenţelor dintre rezultatele obţinute de cele două grupe supuse
cercetării.
metoda sociometrică se bazează pe tehnica chestionarului – testul
sociometric. Conţinutul întrebărilor, modul de prelucrare a răspunsurilor este
specific. Tehnica sociometrica se ocupa cu studiul relaţiilor interpersonale,
îndeosebi acelor relaţii simpatetice care se bazează pe atracţii şi respingeri
între membrii colectivului. Se realizează cu ajutorul unor formule şi calcule
matematice surprinderea unor calităţi/caracteristici relaţionale ale grupului
de elevi. Tehnicile sau metodele sociometrice reprezintă un ansamblu de
instrumente şi procedee destinate să înregistreze şi să măsoare configuraţia
şi intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului şcolar. Sub
această denumire sunt incluse atât instrumentele de culegere a materialului
faptic, cât şi cele de prelucrare, interpretare sau prezentare a materialului
respectiv. De aceea ele sunt indispensabile pentru cunoaşterea concretă a
interacţiunilor ce se stabilesc în cadrul colectivului de elevi/studenţi.

Studiul sociometric are o triplă orientare: în primul rând cunoaşterea de
către diriginte/coordonator/psiholog/antrenor a afinităţilor exprimate de
membri grupului şi implicit a relaţiilor din cadrul colectivului; în al doilea
rând o cunoaştere mai bună de către elevi a propriilor lor poziţii în grup; şi în
al treilea rând, dar nu cel din urmă, îmbunătăţirea relaţiilor şi a climatului
psihosocial a grupului şcolar prin acţiuni psihologice specifice. Prin testul
sociometric ca instrument al metodei sociometrice am determinat:
- amplasamentul, statutul unui elev/student în câmpul relaţiilor
interpersonale, lider, popular, izolat, ignorat, respins etc.);
- percepţia grupului faţă de un anumit membru;
- coeziunea de grup.
3.4. Organizarea cercetării
3.4.1. Subiecţii cercetării
Grupa experimentală
Experimentul se desfăşoară la Liceul Don Orione din Oradea unde
funcţionează un grup de cercetaşi, împărţiţi pe categorii de vârstă.
Cercetarea noastră se referă la grupul exploratorilor, care au vârsta cuprinsă
între 11- 14 ani, cu eşantioane cuprinse între 26 şi 40 de subiecţi, împărţiţi
în echipe fete şi băieţi care îşi desfăşoară activităţile împreună. Această
activitate se desfăşoară sub semnul voluntariatului şi este coordonată de
către tineri cu experienţă cercetăşească(elevi de liceu, studenţi, profesori,
doctori etc.)
În cadrul întâlnirilor săptămânale, de regulă sâmbăta, sunt propuse
jocuri de mişcare, ştafete şi parcursuri utilitar-aplicative, jocuri sportive,
activităţi care sunt planificate cu multă atenţie, pe lângă activităţile specifice
cercetăşiei (cântece, pionieristica, caritatea, proiectele pentru diferitele
evenimente: Paşti, Crăciun, Ziua Mondială a Cercetăşiei 22 februarie etc.)
Ştafetele şi parcursurile aplicative au fost exersate sub formă de
concurs, deoarece în această formă sunt stimulative pentru copii, cu atât mai
mult cu cât între echipe există o competiţie, o provocare, care le aduce
puncte sau nu, pe tot parcursul anului. În lunile iulie/august când are loc şi
tabăra de vară se finalizează activitatea la cercetaşi, se contabilizează toate
punctele obţinute şi se desemnează echipa câştigătoare care primeşte drept
răsplată un Totem. Este important să menţionăm faptul că nici un cercetaş nu
practică vreo ramură sportivă cu regularitate într-un club sportiv. În cadrul

întâlnirilor săptămânale am alocat un număr de 40-50 minute desfăşurării
activităţilor sportive.
Experimentul durează din octombrie 2004 până în iulie-august 2006
incluzând perioada taberei de vară unde practicarea exerciţiilor fizice va fi
prezentă în programul zilnic al taberei.
Grupa de control
Pentru a confirma sau infirma ipotezele lucrării am înregistrat aceleaşi
date la o grupă de control „Cercetaşii Munţilor” din Oradea afiliaţi la
Organizaţia Mondială a Cercetaşilor Catolici. Numărul subiecţilor, categoria
de vârstă din grupa de control a fost identic, cu cel al subiecţilor din grupa
experimentală la toate testările efectuate. În cadrul activităţilor cercetăşeşti
activităţile motrice sunt prezente conform planificărilor realizate, dar noi nu
cunoaştem ponderea sau ritmicitatea cu care se desfăşoară activităţile
corporale în acest grup.
3.5. Desfăşurarea cercetării
Testul 1.
Parcurs cu deprinderi motrice de bază şi utilitar - aplicative
desfăşurat în sală de sport; Pentru a verifica ipoteza cercetării noastre am
conceput un traseu cu deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative,
compus din 18 acţiuni. Deprinderile motrice de bază şi utilitar –aplicative
sunt mişcări naturale, însuşite cu uşurinţă încă din primii ani de viaţă(târârea,
căţărarea) prin urmare am dorit să cunoaştem nivelul însuşirii acestora de
către copii, într-o înlănţuire cursivă, adaptată vârstei şi gradului de pregătire
al copiilor de 11-14 ani.

Testul 2.
Parcurs utilitar-aplicativ desfăşurat în aer liber
Deoarece cercetăşia propune desfăşurarea activităţilor în mediul
natural, am realizat un parcurs cu deprinderi motrice utilitar-aplicative în aer
liber (Lunca Vişagului), cu adaptarea acestor mişcări la mediul în care se
desfăşoară. Deprinderile selecţionate au fost accesibile tuturor
participanţilor, astfel încât acestea să constituie un factor stimulator şi nu un
motiv de teamă sau renunţare. Varietatea peisajului şi adaptarea mişcărilor
cuprinse în parcursul aplicativ la condiţiile existente, au constituit noutatea
testului supus evaluării.
Evaluare s-a realizat în tabăra de vară, în anul 2005, apogeul activităţii
cercetăşeşti, cu un grup de 25 subiecţi împărţiţi în cinci echipe, două echipe
de băieţi şi trei echipe de fete (Grecii, Incaşii, Egiptenii, Romanii, Vikingii),
care reprezintă grupul experimental şi grupul de control respectând aceleaşi
condiţii de evaluare (s-a organizat o acţiune comună sub formă de
competiţie, constituită din activităţi motrice, între grupul de cercetaşi
orionini şi cercetaşii munţilor). Cronometrul a fost pornit la plecare primului
membru din echipă şi a fost oprit în momentul în care ultimul participant la
trecut linia de sosire. S-a luat în discuţie rezultatul obţinut de către întreaga
echipă cronometrat în secunde, echipa cu timpul cel mai scurt realizat fiind
cea câştigătoare. La această probă am realizat o singură testare, atât cu
grupul experimental cât şi cu grupul de control, rezultatele fiind comparate
apoi între ele. Trebuie să menţionăm aici că parcurgerea atelierelor s-a
realizat în grup, adică următoarea sarcină a fost începută numai după
terminarea acţiunii anterioare a întregii echipe.

Sarcinile propuse în parcursul aplicativ au fost următoarele:
- deplasare pe un pod format din două frânghii verticale peste pârâu,
cu lungime de aproximativ 7 m şi înălţime 1m;
- alergare pe traseul marcat şi aruncarea pietrelor la ţintă de către
fiecare component al echipei(ţinta trebuie nimerită);
- deplasare în echilibru pe un trunchi de copac cu lungime de trei
metri;
- alergare, târâre înaltă sau joasă prin tunel;
- ridicare şi alergare rapidă până la linia de sosire.
Testul 3.
Construcţii specifice
Mişcarea cercetaşilor este locul unde copiii îşi pot pune în valoare
aptitudinile individuale. Fiecare component al echipei este conştient de
faptul că progresul individual, autoperfecţionarea, duce în final la creşterea
performanţelor echipei. Cultivarea creativităţii în rândul cercetaşilor are o
pondere însemnată în activităţile propuse, având în vedere mediul în care se
desfăşoară aceste activităţi, aer liber, mediul natural, ambient care obligă la
găsirea unor soluţii optime pentru a rezolva situaţiile ivite. Astfel activitatea
practică a cercetaşilor este relevantă şi prin construcţiile specifice (nu se
folosesc cuie, numai sfoară de diferite grosimi, în funcţie de construcţie)
unde tehnica realizării nodurilor şi creativitatea echipei sunt note definitorii.
Experimentul a fost iniţiat la începutul anului şcolar 2005-2006,
septembrie, când s-a realizat testarea iniţială, cu grupul de cercetaşi orionini
din Oradea. Programul întâlnirilor săptămânale a cuprins, pe lângă alte teme,
noţiuni teoretice şi practice legate de realizarea construcţiilor specifice
cercetăşiei, mai întâi individual iar apoi în grup.
Grupul a avut în componenţă 36 de cercetaşi împărţiţi în 6 echipe – 3
echipe de fete şi 3 echipe de băieţi cu vârste cuprinse între 11-14 ani - ce
sunt constituite încă de la începutul anului şcolar, din septembrie.
Activitatea teoretică şi practică de peste an este finalizată în cadrul
taberei de vară când se pune în practică tot ce s-a învăţat în cadrul
întâlnirilor de până atunci. Această tabără a fost organizată pe Valea
Drăganului, la Lunca Vişagului în perioada 26 iulie - 3 august 2006, când
am realizat şi testarea finală.
Pentru a confirma sau infirma ipoteza am realizat aceeaşi evaluare cu
un grup de control din cadrul grupului „Cercetaşii munţilor”, de pe lângă
Eparhia Greco - Catolică Oradea. Grupul a fost evaluat iniţial la începutul
anului 2005 iar cea de-a doua testare s-a efectuat, la sfârşitul perioadei de
tabere în septembrie. Luând în considerare acest aspect putem compara
rezultatele obţinute la testările celor două grupuri, experiment şi control.

Sarcina de lucru
Fiecare echipă a avut timp de lucru o oră iar sarcina de lucru a fost
construcţia a cât mai multe obiecte necesare în activităţile din cercetăşie
având în dotare 20 de beţe de 1 m lungime şi sfoară pentru noduri. După
realizare, fiecare construcţie a fost desfăcută şi s-a continuat cu altă variantă
până la epuizarea timpului de lucru. La realizarea construcţiilor nu s-au
folosit cuie ci numai sfoară. După realizarea fiecărei construcţii acesta a fost
înregistrată în tabelul centralizator al echipei.
Testul 4.
Testul sociometric
Modalitatea de petrecere a timpului liber este determinată şi de modelul
comportamental asimilat, transmis direct de către familie. Participarea
subiecţilor la activităţile extraşcolare poate fi înţeleasă şi prin prisma
posibilităţilor financiare şi educaţionale determinate de nivelul de instrucţie
al părinţilor. Astfel, copiii care provin din medii familiale unde cel puţin un
părinte are studii superioare, vor fi sau pot fi încurajaţi, susţinuţi în direcţia
eficientizării timpului liber.
Sociometria, ca metodă sociologică, vizează cunoaşterea modului
specific în care relaţiile interpersonale din cadrul unui grup, coeziunea
membrilor acestora, climatul psiho-social generat de relaţiile socio-afective,
modul în care toate acestea favorizează sau nu activitatea creatoare a
indivizilor centraţi în forme organizate (formal sau informal) pe o anumită
sarcină.
Testul sociometric – instrument de culegere a datelor – este structurat
pe un set de întrebări prin intermediul cărora se solicită fiecărui subiect să-şi
exprime simpatiile, antipatiile sau indiferenţa fată de colegii săi din cadrul
grupului studiat. Întrebările vizează surprinderea tipurilor de relaţii, în cadrul
de desfăşurare precum: activităţi extraşcolare organizate (cercetăşie),
activităţi de timp liber.
Chestionarele aplicate au fost realizate cu ajutorul specialiştilor în
sociologie din cadrul Facultăţii de Educaţie fizică şi sport din Oradea.
Acestea au fost aplicate numai grupei experimentale la un interval de trei
luni diferenţă unul faţă de celălalt. Procedura de aplicare a chestionarului a
fost următoarea: fiecare participant a primit câte un chestionar pe care l-a
completat individual. Copiii au primit informaţiile necesare cu privire la
completarea chestionarelor.
3.6. Conţinutul experimental al cercetării

Exerciţiile folosite cu grupa experimentală
Grupa experimentală pe parcursul desfăşurării cercetării au avut o
întâlnire extraşcolară săptămânală, unde s-au exersat diferite activităţi
motrice, cu o durată de 40-50 minute. Exerciţiile selecţionate au fost şi în
funcţie de dorinţele şi disponibilităţile pentru mişcare ale copiilor şi în
acelaşi timp să solicite un efort intens din partea executanţilor. Durata unei
activităţi sportive a fost în funcţie de implicarea copiilor, fără o durată
prestabilită.
1. Aruncarea mingii de tenis la distanţă
Obiective: dezvoltarea capacităţii de aruncare prin coordonarea acţiunilor
analizatorului vizual cu braţul de aruncare.
Număr de participanţi: 2 - n
Loc de desfăşurare: în aer liber, teren, câmp.
Resurse materiale: mingi de tenis (oină, pietre etc), ruletă.
Modalităţi de desfăşurare: individual, pe perechi, pe echipe
Descriere: din stând înapoia liniei de aruncare la o distanţă optimă faţă de
linia de aruncare, alergare uşoară aruncarea mingii de tenis din sprijin
bilateral pe sol, aruncarea mingii de tenis cât mai departe. Unii dintre copii
au ales varianta de aruncare de pe loc, fără elan. Se măsoară distanţa de la
linia de aruncare până în locul unde mingea atinge solul prima dată.
Dozare: două aruncări măsurate
Indicaţii metodice:
- se va lua în considerare aruncarea cea mai bună;
- aruncările se pot efectua cu elan sau de pe loc.
5. Transmiterea mingilor cu ajutorul picioarelor
Obiective: dezvoltarea coordonării podale.
Număr de participanţi: 10, 12, 24, 30 etc.
Loc de desfăşurare: exterior, interior
Resurse materiale: mingi mari
Modalităţi de desfăşurare: pe echipe sub formă de întrecere.
Descriere:
Jucătorii sunt împărţiţi în număr egal pe echipe în poziţie joasă, aşezat pe un
şir. Mingea este aşezată între gleznele primului participant care o va
transmite următorului, dinapoia lui, prin rulare înapoi fără să atingă mingea
cu mâinile. Mingea va transmisă numai cu ajutorul picioarelor.

Dozare: : în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în
activitate.
Indicaţii metodice:
- tehnica de transmitere este următoarea: un jucător are priză din
lateral asupra mingii iar următorul are priză antero-posterioară sau de sus în
jos pentru a uşura transmiterea obiectului; - varianta îngreuiată a acestui
exerciţiu necesită o coordonare fină şi constă în transmiterea mingii de tenis
numai cu ajutorul picioarelor.
6. Nimereşte picioarele!
Obiective: dezvoltarea/formarea deprinderii de aruncare - prindere a mingii
şi aruncare la ţintă în condiţii variate.
Număr de participanţi: 10, 12, 24, 30 etc.
Loc de desfăşurare: exterior, interior.
Resurse materiale: minge uşoară
Modalităţi de desfăşurare: pe echipe sub formă de întrecere.
Descriere: jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale numărul 1 şi numărul
2 aşezaţi în felul următor: numărul 1 formează un cerc mare iar numărul 2 se
plasează în interiorul cercului într-un şir cu priză pe mijlocul celui dinainte.
Capul şirului este căpitanul echipei 2 care are datoria să-şi apere jucătorii de
loviturile cu mingea. Jucătorii de pe circumferinţa cercului vor pasa mingea
în direcţii diferite astfel încât să nimerească picioarele jucătorilor de la
centru. Fiecare atingere a piciorului a celor din mijloc aduce câte un punct
echipei adverse.
Dozare: repriza de joc are 5 minute după care echipa numărul 1 va trece la
centru şi echipa numărul 2 va forma cercul şi va ţinti picioarele celorlalţi cu
scopul acumulării de puncte. Câştigă echipa care acumulează cele mai multe
puncte.
Indicaţii metodice:
- aruncările la centru pentru acumularea punctelor se vor fi valabile
numai dacă ating membrele inferioare, atingerea altor segmente nu este
validă.
- la reluarea jocului căpitanul echipei se schimbă pentru a motiva
participanţii.
7. Cine-i mai rapid?
Obiective: dezvoltarea capacităţiilor coordinative.
Număr de participanţi: 2, 4, 10, 12, 24, 30 etc.
Loc de desfăşurare: exterior, interior.

Resurse materiale: eşarfe.
Modalităţi de desfăşurare: pe perechi sub formă de întrecere.
Descriere: jucătorii sunt împărţiţi pe perechi şi au câte o eşarfă care atârnă
la nivelul taliei afară din pantaloni la spate. Jucătorii trebuie să smulgă eşarfa
„coada” celuilalt cât mai repede. Activitatea continuă toţi copiii fiind
antrenaţi în joc atât învingătorii cât şi cei care au pierdut în fazele
preliminare, atunci când modalitatea de desfăşurare este turneul.
Dozare: în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în activitate
şi de numărul participanţilor.
Indicaţii metodice:
- este interzis contactul palmelor sau împingerea partenerului;
- jocul se poate desfăşura simultan cu trei, patru perechi în funcţie de
spaţiul de joc şi numărul jucătorilor.
8. Eşarfa spaţială
Obiective: dezvoltarea vitezei de reacţie, de execuţie, a capacităţiilor
coordinative.
Număr de participanţi: 10, 12, 24, 30 etc.
Loc de desfăşurare: exterior (teren fără mari denivelări), interior.
Resurse materiale: eşarfă.
Modalităţi de desfăşurare: pe echipe sub formă de întrecere.
Descriere: jucătorii sunt împărţiţi în două echipe egale ca număr fiind situaţi
la o distanţă de 10-15 m faţă în faţă. Fiecare participant are la rândul său un
număr de la unu până la n. La distanţa de 15-20 m la centul terenului de joc
este plasat conducătorul jocului care ţine în mănă eşarfa care trebuie adusă
în propriul teren fără să fie atins de jucătorul sau jucătorii din echipa adversă
în felul următor: când este strigat un singur număr, jucătorii din ambele
echipe se deplasează rapid să ia eşarfa şi să o aducă în terenul său. Dacă este
atins de către un jucător din echipa adversă înainte de a ajunge în terenul
propriu punctul este câştigat de cealaltă echipă. Dacă se anunţă două numere
atunci jucătorul mai puternic îl va transporta pe spate pe jucătorul mai uşor
din propria echipă şi numai cel care este transportat va putea lua eşarfa, şi
numai cel transportat va putea să-l atingă pe cel ce a luat eşarfa pentru a
câştiga punctul. În momentul când se anunţă trei numere se va construi
scaunul iar când se strigă patru numere atunci se va realiza un avion dintr-un
jucător care va fi transportat de către alţi trei jucători distribuiţi la braţe şi
unul la nivelul gleznelor sau genunchilor. La final câştigă echipa care a
acumulat cele mai multe puncte sau echipa care acumulează două puncte
consecutiv.

Dozare: în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în activitate
şi de numărul participanţilor.
Indicaţii metodice:
- când se anunţă două numere cel cu greutate mai mare îl va transporta
pe cel cu greutate mai mică; aici există pericolul accidentărilor, datorită
rapidităţii cu care jucătorii sar pe spatele celorlalţi;
- acelaşi lucru se întâmplă când se anunţă trei şi patru numere
9. Paznicii podului
Obiective: dezvoltarea vitezei de deplasare, a vitezei de reacţie şi rezistenţei
aerobe.
Număr de participanţi: 6-25 copii
Loc de desfăşurare: interior şi exterior, teren fără mari denivelări, sală de
sport.
Resurse materiale: -
Modalităţi de desfăşurare: individual sub formă de întrecere
Descriere: jucătorii sunt aşezaţi pe una dintre laturile terenului, mai exact pe
lăţimea terenului, de unde vor alerga fără să fie atinşi de către paznicii
podului care sunt dispuşi la mijlocul terenului într-un spaţiu de aproximativ
1m lăţime. Numărul paznicilor variază în funcţie de numărul participanţilor
şi de lăţimea terenului. Cei care sunt atinşi în momentul când trec podul sunt
eliminaţi din joc. Câştigătorii jocului sunt ultimii doi care reuşesc să rămână
în joc.
Dozare: în funcţie de numărul jucătorilor, de posibilităţi şi de capacitatea de
angrenare în activitate.
Indicaţii metodice:
- paznicii se vor schimba după finalizarea jocului
10. Gemenii
Obiective: dezvoltarea vitezei de deplasare, a vitezei de reacţie şi a
rezistenţei aerobe.
Număr de participanţi: 10-26 copii (număr par de participanţi)
Loc de desfăşurare: interior şi exterior: teren fără mari denivelări, sală de
sport.
Resurse materiale: -
Modalităţi de desfăşurare: pe echipe, perechi sub formă de întrecere
Descriere: jucătorii sunt aşezaţi în coloană câte doi, având fiecare
participant un corespondent în echipa cealaltă. Fiecare şir are la rândul său
un cap ce conduce echipa în alergare pe tot terenul. La semnalul
conducătorului de joc care va striga „gemenii”, perechile stabilite anterior se

vor forma cât mai rapid. Ultima echipă care se va forma va fi eliminată.
Câştigă ultima echipă ce rămâne pe teren.
Dozare: în funcţie de posibilităţi şi de capacitatea de angrenare în activitate.
Indicaţii metodice:
- nu este permisă împingerea între jucători;
- capii şirurilor pot fi schimbaţi;
- formarea perechilor poate fi finalizată în poziţie joasă, de exemplu:
stând ghemuit spate în spate, aşezat ghemuit spate în spate,
încleştat la nivelul coatelor.
Dezvoltarea creativităţii specifice - construcţii
Întreaga activitate cercetăşească poate fi considerată o provocare a
creativităţii individuale şi colective. Astfel aceasta se dezvoltă prin însăşi
activităţile propuse :
- denumirea echipei;
- amenajarea locului echipei în spaţiul destinat desfăşurării activităţilor,
în concordanţă cu denumirea echipei şi particularităţile acesteia;
- confecţionarea steagului reprezentativ al echipei;
- compunerea imnului echipei;
- compunerea strigătului de echipă, ce caracterizează echipa sau starea
de moment a echipei;
- jocul de rol pe diferite teme;
- învăţarea nodurilor simple şi mai complicate, cu finalitate spre
realizarea unor obiecte simple specifice grupului;
- realizarea proiectelor de progresie personală (construcţii diverse în
miniatură sau mari);
- realizarea de scenete cu teme date sau la alegere(exemplu: „Dacă aş fi
un zeu”, „Viaţa unui copil de zeu”, „Un copil crescut la munte ajuns la
oraş”, „Cum vede un tânţar lumea?”)
Testul sociometric

Testul sociometric s-a realizat prin aplicarea a două chestionare,
primul cu privire la modul în care copiii au luat contactul cu mişcarea
cercetăşească şi felul în care această activitate este percepută, iar cel de-al
doilea chestionar, a fost realizat în vederea depistării relaţiilor existente în
grup, relaţii de simpatie sau respingere. Aceste relaţii ne vor informa în final
şi despre nivelul coeziunii grupului, care influenţează întreaga activitate a
echipei sau a întregului grup. În final am dorit să aflăm profesia şi studiile
părinţilor, alături de media copiilor la învăţătură pe ultimul an, pentru a
stabili dacă există vreo legătură între aceste componente. Eşantionul a fost
constituit din 26 subiecţi, 18 fete şi 8 băieţi cu experienţă între 1-6 ani de
cercetăşie.(anexele 14, 15)
4. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR
CERCETĂRII
Analiza rezultatelor obţinute în urma desfăşurării experimentului, s-a
efectuat separat, pentru fiecare test şi grup de subiecţi în parte, inclusiv
diferenţiat pe sexe, prin compararea valorilor medii obţinute la testările
iniţiale şi finale, acolo unde acestea s-au efectuat. În acest scop s-au întocmit
tabele în care au fost introduse datele cu rezultatele obţinute la fiecare probă,
calculându-se diferenţa rezultatelor înregistrate la testările iniţiale şi finale.
Am început realizarea comparaţiei rezultatelor obţinute la grupa
experimentală, iar apoi cele realizate cu grupa de control, pentru a evidenţia
în ce măsură diferenţele dintre valorile obţinute sunt semnificative.
Grupa experimentală
Testul 1. Parcurs cu deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative
desfăşurat în sala de sport
La parcursul cu deprinderi utilitar aplicative desfăşurat în sala de sport
avem următoarele rezultate la nivelul grupei experimentale.
Pentru a realiza o cercetare cât mai obiectivă, ne-am propus să luăm în
discuţie următorii indicatori statistici, calculaţi cu ajutorul programului
SPSS: media, limita minimă, limita maximă, abaterea standard, coeficientul
de variabilitate, testul „t” de semnificaţii dintre medii, care a fost utilizat atât
în cadrul eşantioanelor independente (analiza intergrup) cât şi în cadrul
eşantioanelor dependente (analiza intragrup), testul Mann-Withney40
pentru
eşantioane mai mici de 20 subiecţi, indicele de corelaţie Pearson, curba
frecvenţelor, mărimea efectului, coeficientul de determinare, sociograma;
40
Testul Mann-Withney, se foloseşte pentru calcularea diferenţelor dintre mediile a două eşantioane
dependente, cu număr redus de subiecţi

Tabel nr.7 reprezentând interpretarea statistico-matematică a datelor iniţiale
şi finale - grupa experiment -
C V
Abaterea
standard Media
Limita
Maximă
Limita
mininimă
Mărimea
efectului
Testare
iniţială 22,65% 17,18s 99,37s 154s 74s
Testare
finală 14,71% 14s 95,17s 135s 75s 0,26
Testul „t” aplicat la eşantioane corelate, dintre valoarea iniţială şi
finală are valoarea 3,465 la un prag de semnificaţie p=0,001 ceea ce ne
îndreptăţeşte să afirmăm că diferenţa dintre cele două testări în cadrul
grupului experiment este reprezentativă în proporţie de 99%, iar rezultatele
obţinute se datorează unui program selecţionat şi nu întâmplării.
Tabel nr. 8 reprezentând valoarea testului „t” la grupa experimentală
Eşantioane
corelate
Grade
libertate Media Ab. Std.
Prag de
încredere
Valoarea
„t”
Grup
experimental
T.I.
39 99,37s 17,18s 0,001<0,05 3,465
Grup
experimental
T.F.
39 95,17s 14s
Am calculat, de asemenea, şi mărimea efectului ES (după J. Thoma,
J. Nelson, 1996, p.108) care estimează gradul în care o cauză influenţează
efectul şi care reprezintă diferenţa standardizată între medii.
Sp
mmES 21
- Es – mărimea efectului ;
- m1, m2 media celor două testări, iniţială şi finală;
- Sp abaterea standard ponderată
2
1)1
21
2
2
21
2
1
NN
NSNSSp

- S1 – abaterea standard la testarea iniţială;
- S2 – abaterea standard la testarea finală;
- N1– numărul subiecţilor la testarea iniţială;
- N2- numărul subiecţilor la testarea finală.
Mărimea efectului (ES) poate fi:
Mare: dacă ES ≥ 0.8
Medie dacă 0.2<ES< 0.8
Mică: dacă ES ≤0.2
În cazul nostru mărimea efectului are o valoare de 0,26, care ne indică
un progres mediu la nivelul întregului eşantion experiment.
Coeficientul de determinare41
r2 la testarea iniţială este de 0,808, iar la
cea finală 1,000, ne indică faptul că 80% din variaţia uneia dintre variabile,
este determinată de variaţia celeilalte variabile, prin urmare putem interpreta
în cazul nostru că relaţia dintre performanţa obţinută la parcursul aplicativ şi
tipul de program – activităţi motrice - efectuat de către copiii, este de 80%,
iar restul de 20% s-a realizat datorită altor cauze.
Grupul experimental fete
Grupul experimental al fetelor cercetaşe a fost constituit din 26 de
subiecţi, cu vârsta între 11 – 14 ani.
Tabel nr. 10 reprezentând interpretarea statistico-matematică a datelor
iniţiale şi finale - fete
C V Abaterea
standard Media
Limita
maximă
Limita
minimă
Mărimea
efectului
Testare
initiala
16,15
% 16,39s 98,50s 154s 74s
Testare
finala
13,75
% 12,96s 94,19s 135s 76s 0,29
Testul „t” din tabelul nr. 11 are valoarea 2,583, care se regăseşte în tabela lui
Fisher între intervalele de semnificaţie 0,02-0,01, ceea ce ne permite să
41
Popa M., (2008) – Statistică pentru psihologie, Teorie şi aplicaţii SPSS, Editura Polirom Iaşi, p. 164

afirmăm că diferenţele dintre medii sunt reprezentative în proporţie de 99%
şi faptul că se menţine ierarhia existentă la începutul testării. Mai putem
spune aici că p< 0,05, prin urmare rezultatul obţinut nu se datorează
întâmplării. Mărimea efectului este 0,29 în cazul acestui grup ceea ce denotă
un progres mediu al fetelor cercetaşe. Acest lucru nu trebuie să ne sperie
deoarece rezultatele obţinute la testarea iniţială sunt superioare grupului de
băieţi, prin urmare progresul nu este spectaculos.
Tabel nr. 21 reprezentând media, abaterea standard şi diferenţa dintre medii
la testările efectuate între cele două eşantioane
Tipul de program efectuat
Media N Abaterea standard
Program propus
grup experiment la testare
initiale
99,37s 40 17,1848
grup experiment la testare
finala
95,17s 40 14,0016
Diferenta I - F 4,20
Alt program grup control
la testare initiale
109,97s 40 20,5570
grup control
la testare finala
108,77s 40 19,2747
Diferenta I-F 1,20
Comparând cele două grupuri în ansamblu, diferenţa dintre cele două
medii la grupul experimental este de 4,20 secunde, iar la cel de control este
doar 1,20 secunde, ceea ce scoate în evidenţă că activităţile motrice efectuate
în cadrul întâlnirilor săptămânale cu cercetaşii, influenţează pozitiv
dezvoltarea deprinderilor utilitar-aplicative ale copiilor. Situaţie similară
observăm şi la abaterea standard care este semnificativ îmbunătăţită la
testarea finală, 14 secunde la grupul experimental, faţă de grupul de control
unde desigur există diferenţe dar nu foarte mari, de la 20,55 la 19,27
secunde.
Pentru a evidenţia dacă diferenţele dintre cele două eşantioane, experiment şi
control, la cele două testări, am calculat testul „t” pentru eşantioane
independente şi am obţinut următoarele rezultate:
- la testarea iniţială a celor două grupe am obţinut o valoare a lui
t=2,414, valoare pe care o găsim în tabelul lui Fisher la un prag de

încredere p=0,05-0,02, fapt ce ne demonstrează că diferenţa dintre
cele două medii este semnificativă. În acest sens am calculat si
mărimea efectului care este 0,53 valoare care ne permite să afirmăm
că efectul este mediu.
- la testarea finală a grupelor luate în cercetare am obţinut un rezultat al
lui t=3,061 la un prag de încredere p=0,001<0,05, ceea ce ne permite
să luăm în discuţie acest parametru şi să afirmăm că diferenţa dintre
medii este semnificativă. Pentru a evidenţia cât de semnificativă este
diferenţa dintre medii am calculat mărimea efectului unde am obţinut
valoarea 0,76 despre care putem spune că este efect mediu.
Luând în considerare toate aspectele evidenţiate mai sus putem
afirma că ipoteza formulată de către noi se confirmă, infirmându-se
ipoteza statistică: astfel activităţile motrice din cercetăşie conduc la
dezvoltarea comportamentului motric al copiilor de 11-14 ani în timpul
liber al acestora.
Testul 2 – Parcurs cu deprinderi utilitar-aplicative desfăşurat în aer
liber
Tabel nr. 24 cuprinzând rezultatele obţinute de către grupul experimental şi
de control
Parametrii Grup
experimental
Grup control
Nr. echipe 5 5
media 179 secunde 219 secunde
Ab. std. 20,61s 32,41s
C.V. 11,51% 14,79%
Minimum 158s 182s
Maximum 211s 252s
Analizând grupul experimental, acesta prezintă o medie de 179
secunde, pe când grupul de control prezintă o medie de 219 secunde. Avem
o diferenţă semnificativă între cele două medii de 40 secunde. În ceea ce
priveşte intervalul în care se desfăşoară testarea la grupul experimental
acesta este între 158-211secunde, pe când la grupul de control avem valori în
intervalul 182-252 secunde, interval care este inferior valoric celuilalt grup.

0
50
100
150
200
250
300
media ab.std. c.v. min. max.
gr.experimental
gr.control
Grafic nr. 25 reprezentând comparativ valorile parametrilor statistici
obţinuţi la parcurs aplicativ desfăşurat în aer liber
Comparând cele două eşantioane în funcţie de modalitatea de lucru,
variabila noastră fiind programul de pregătire, testul Mann-Withney pentru
două eşantioane independente a scos în evidenţă că există diferenţe
semnificative între mediile celor două eşantioane deoarece pragul de
semnificaţie este p= 0,036<0,05, deci putem afirma că diferenţa dintre
mediile celor două grupuri nu este întămplătoare, ci se datorează unei
intervenţii directe şi intenţionate.
În ceea ce priveşte compararea celor două eşantioane în funcţie de
genul echipelor participante (fete şi băieţi) şi timpul realizat, nu s-au
evidenţiat diferenţe semnificative între medii, deoarece p=0,83>0,05 rezultat
determinat prin testul Mann-Withney. Aşadar putem afirma că la un eşantion
mic este dificil de evidenţiat dacă există diferenţe între genul participanţilor
la cercetare şi programul de pregătire propus spre realizare.
Testul 3 – Dezvoltarea creativităţii prin construcţii specifice
Tabel nr. 35 cu rezultatele obţinute de către grupul experimental la cele două
testări
GRUPE FETE GRUPE BĂIEŢI
T.I. T.F. PROGR. T.I. T.F. PROGR.
SOLUŢII 3 10 7 4 7 3
SOLUŢII 7 16 9 3 4 1
SOLUŢII 2 4 2 3 6 3
MEDIA 4 10 6 3,3 5,6 2,3
L. INFER 2 4 2 3 4 1

L.SUPER 7 16 9 4 7 3
AB. STAND 2.64 6 3.60 0.57 1.52 1.15
C.V. 44
%
60
%
17,2
%
27,1
%
Analiza intragrup experimental scoate în evidenţă că grupul fetelor
este mai creativ decât al băieţilor, având medii superioare atât la testarea
iniţială cât şi la cea finală, cu o diferenţă mai mare la cea finală, 4,6 soluţii,
care ne indică o preocupare mai mare a fetelor spre autoperfecţionare.
Comparând rezultatele obţinute la testarea iniţială cu cele de la
testarea finală, testul Wilcoxon aplicat pe un eşantion de 6 subiecţi a scos în
evidenţă o valoare de 2,20 la prag de semnificaţie de 0,02<0,05, ceea ce
înseamnă pentru cercetarea noastră că diferenţa de 4,17 soluţii dintre media
la testarea iniţială 3,66 soluţii, şi 7,83 soluţii la testarea finală, este
semnificativă. În urma acestei afirmaţii putem spune că există un progres
semnificativ între cele două testări ale grupului experimental.
Comparând cele două grupe: experiment şi control la testarea iniţială
şi testarea finală putem observa:
- media echipelor la testarea iniţială (fete, băieţi) este de 3,66 soluţii în
cadrul grupului experiment şi 4 soluţii în cadrul grupului de control,
cu limite extreme de 2-7 în grupa experiment şi 3-5 în grupul de
control.
- media echipelor la testarea finală este de 7,83 în cazul grupului
experiment şi 6,5 în cazul grupului de control, ceea ce arată clar
progresul grupului experiment faţă la testarea iniţială, având în vedere
şi limitele maxime de 16 soluţii la grupul experiment faţă de 9 soluţii
la grupul de control, deci un progres pe echipe în medie de 4,1 soluţii
în cazul grupul experiment faţă de 2,5 soluţii pentru grupul de control.

0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
gr.exp. gr.ctr. gr.exp.f. gr.ctr.f. gr.exp.b. gr.ctr.b.
t.i.
t.f.
Grafic nr. 35 reprezentând diferenţele dintre mediile cele două grupuri
Pentru a verifica ipoteza propusă noi am folosit testul neparametric de
comparare a eşantioanelor Mann-Withney unde am obţinut U=4,2 la un prag
de încredere de p=0,03<0,05. comparând rezultatele lui U, cu valoarea
critică tabelară, observăm că valoarea lui U de 4,2 este mai mică, astfel
putem confirma ipoteza propusă de către noi.
4. Sociometrie – testul sociometric
În urma prelucrării rezultatelor obţinute la cele două chestionare am
obţinut o serie de informaţii referitoare la problematica propusă de noi.
Astfel au răspuns chestionarelor un număr 26 subiecţi, 18 fete şi 8 băieţi cu
vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, cu experienţă între 1-6 ani în mişcarea
cercetaşilor.
Influenţa grupului de prieteni are un impact considerabil la această
vârstă, participarea la activităţile de timp liber este determinată şi de
experienţa prietenilor, a rudeniilor 73,17% sau de dorinţa unei provocări,
curiozitate la 17,07 dintre subiecţi.
Specificul activităţilor de cercetăşie determină asumarea
responsabilităţilor, a sarcinilor de rezolvat, colaborare, muncă în echipă,
organizare, coordonare etc., deprinderi care dezvoltă o capacitate mai mare e
socializare, comunicare şi integrare socială.
Gradul de dificultate al acestor activităţi reprezintă pentru subiecţi o
provocare 97,55% consideră că sunt interesante şi stimulative şi nu un
obstacol sau chiar un motiv de abandon, de renunţare.

Motivaţia participării la astfel de activităţi este dată şi de specificul
creator apreciat de subiecţi în proporţie de 62,02%.
„Coeziunea poate fi considerată drept cea mai importantă variabilă de
grup, deoarece, tocmai datorită ei grupul există, se menţine şi funcţionează
ca entitate curentă relativă de sine stătătoare”(Golu P., p.192).
359a 116r
0,51ra
raI.C.G.
475
243
116359
116-359
(a = alegeri; r = respingeri)
Raportând indicele de coeziune calculat pe grup, la tabelul elaborat de
C. Matei (1981), validat pe populaţia României, se constată că, valoarea de
„0,51” se încadrează în intervalul (0,41 –0,60) ceea ce înseamnă → grup cu
coeziune moderată.
Analizat separat grupul fetelor de cel al băieţilor, s-a înregistrat un
indice al coeziunii grupale de 0,52, iar băieţii au obţinut o valoare de 0,48
sensibil mai scăzută decât cea obţinută de către fete, dar intervalul de
comparaţie este identic, cele două grupuri fiind caracterizate ca fiind
moderat coezive.
După cum reiese din sociograma colectivă a preferinţelor fetelor
există o multitudine de relaţii în interiorul echipelor şi al grupului, ceea ce
denotă o bună colaborare între membrii grupului.
Observăm subiectul cu numărul 4 se află în centrul sociogramei cu un
scor de 42 puncte, fiind preferată de către 13 subiecţi din 18, justificându-şi
astfel poziţia. Dintre cele 13 alegeri 4 sunt reciproce. Subiectul cu numărul 7
se află în vecinătatea celui mai preferat membru, cu un scor de 28 puncte,
fiind preferat de 9 subiecţi. Cu un scor apropiat este subiectul cu numărul 2,
care a acumulat 25 puncte din 7 alegeri.
Luând individual membrii grupului, observăm că nici unul nu este
izolat, toţi au minimum două preferinţe, care ar putea veni din propria echipă
sau din grupul întreg al fetelor.
Subiectul numărul 4 cu cel mai mare scor general +40, este considerat
liderul informal al grupului, iar la nivelul echipei îndeplineşte funcţia de
vice-şef.
Sociograma colectivă a fetelor în care acestea îşi exprimă respingerile,
aduce în centru subiecţii cu numerele 13 şi 14, care au obţinut un scor nul.
La polul opus cu cele mai multe respingeri exprimate (4) se clasează

subiectul numărul 10, care a obţinut un scor de 9 puncte. Tot cu patru
respingeri se prezintă şi subiectul cu numărul 16, care îndeplineşte funcţia
şef de echipă. Acest aspect ne arată că nu este foarte agreată în interiorul
grupului, deşi are o poziţie importantă la nivel de echipă, de nucleu.
Coroborând rezultatele obţinute de către noi, în urma realizării
sociogramei, cu rezultatele obţinute la învăţătură pe anul de studiu anterior,
observăm că atât în cazul fetelor cât şi al băieţilor, cei care sunt preferaţi au
medii foarte bune la învăţătură : numărul 4 are media 9,89 şi numărul 24 are
media 9,90. Subiectul (numărul 20) cel mai puţin agreat din cadrul grupului
de băieţi are media la învăţătură 8,40, iar omoloaga lui din grupul fetelor
(numărul 10) are media 9,93. Se pare că băiatul mai puţin agreat nu este
foarte receptiv la activităţile echipei, fiind sancţionat pentru acţiunile sale,
scorul final fiind cel mai mic din întreg grupul -7puncte. În acelaşi context în
grupul fetelor unde cea mai puţin agreată are o medie foarte bună la
învăţătură 9,93, are o atitudine mai retrasă, introvertită în grup, mai
calculată, poate lipsită de spontaneitate, creativitate, care i-a determinat
această poziţie în grup. Totuşi ea nu este izolată, are persoane care o preferă
deci situaţia ar putea fi ameliorată prin intermediul acestora.
5. CONCLUZII ŞI PROPUNERI
În baza studierii materialului bibliografic, a organizării şi interpretării
rezultatelor obţinute în urma prelucrării statistice, am ajuns la concluzia că
cercetăşia este un mijloc potrivit de atragere a copiilor în vederea
dezvoltării unor aptitudini specifice şi a creativităţii deopotrivă. Cu o istorie
relativ veche, aproximativ 100 de ani, cu tradiţii şi în România (1912),
cercetăşia nu este implementată încă la valoarea ei reală, în petrecerea
timpului liber al copiilor.
În urma comparării activităţii celor două eşantioane, observăm că
exerciţiile fizice folosite de către grupa experimentală au contribuit într-
o măsură mai mare la creşterea vitezei de efectuare a parcursului
aplicativ desfăşurat în sală, decât exerciţiile folosite de către grupul de
control;
Observând valoarea mediilor celor două grupuri luate în studiu, se
poate evidenţia progresul realizat de către grupa experimentală,
respectiv 4,20 secunde, faţă de grupa de control cu un progres de 1,20
secunde, fapt care arată că exerciţiile selecţionate şi preferate de către
copii, au influenţe pozitive asupra dezvoltării comportamentului motric
al acestora;

Rezultatele obţinute în cadrul analizei intragrup experimental
evidenţiază progrese în acest sens, progres calificat ca fiind mediu, fapt
dovedit de valoarea mărimii efectului. Aşadar activităţile motrice
selecţionate de către noi şi desfăşurate în timpul liber în cadrul
întâlnirilor cercetăşeşti, şi-au adus contribuţia la optimizarea practicării
exerciţiilor fizice la copiii de 11-14 ani.
Organizarea parcursurilor aplicative pe teren variat determină un efort
susţinut din partea executanţilor ceea ce duce în final la creşterea
capacităţii de efort la care dacă adăugăm şi zona unde se petrec aceste
activităţi, respectiv deal şi munte, cu acţiunea factorilor naturali de
călire, obţinem premisele favorabile care ne pot dirija spre un
randament crescut în efort alături de întărirea sănătăţii.
Referindu-ne la testul de creativitate specifică, cifrele obţinute ne arată
că grupele fetelor sunt mai creative decât cele ale băieţilor fapt explicat
de specialişti, prin maturizarea mai rapidă a creierului la fete decât la
băieţi, prin rata de creştere diferită a celor două emisfere şi pe seama
unei conexiuni mai mari între cele 2 emisfere cerebrale, ce propagă o
lateralitate mai accentuată la fete. Mai trebuie să menţionăm aici că în
componenţa grupurilor de cercetaşe sunt fete de 13-14 ani (pubertate),
vârstă la care procesele nervoase, hormonale şi nu numai, sunt într-o
activitate intensă, fapt care ar putea constitui un argument în plus la
motivarea rezultatelor obţinute.
Sociograma ne oferă informaţii despre modul în care evoluează
colectivul: ne interesează modul cum se structurează spontan grupul,
care sunt relaţiile ce apar în grup, informaţii referitoare la cei izolaţi,
mai puţin agreaţi şi cei foarte agreaţi în cazul nostru P.P. şi B.T.
Ne propunem ca în activităţile viitoare să realizăm şi teste
individuale de evaluare a creativităţii, pentru a elimina
fenomenul de delăsare socială, şi să realizăm o corelaţie între
creativitatea individuală, cea de grup şi activităţile cercetăşiei.
În perspectiva cultivării şi menţinerii dorinţei de practicare a
exerciţiilor fizice de către cercetaşi, ne propunem să organizăm
competiţii locale cu caracter tradiţional, între grupurile de
cercetaşi, iar la nivel de grup să nominalizăm echipa care a
obţinut cele mai bune rezultate sportive în decursul unui an
cercetăşesc.
6. Bibliografie selectivă

ALBU, C., colab., (2006) – Psihomotricitatea, Editura Institutul
European, Iaşi
ALBU, V., (1996) – Istoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Ex Ponto
Constanţa
ANTONESEI, L.,(1996) – Paideia. Fundamentele culturale ale
educaţiei, Editura Polirom, Iaşi
ASOCIAŢIA CERCETAŞII MUNŢILOR (2003) – Poteca
cercetăşească, Manual de uz intern, Oradea
ASOCIAŢIA CERCETAŞII MUNŢILOR, Echipa Naţională de cercetaşi,
(2001), Tabăra naţională de Informare – Formare Şefi Trupă, Valea
Sighiştel
ATANASIU, C., STĂNCULESCU M., (1975) – Turism pentru pionieri
şi şcolari, Editura Sport-Turism, Bucureşti
BACIU, A., colab. (2008) – Studiu asupra relaţiei dintre profesia
părinţilor şi alegerea sportului practicat de către copii, Conferinţa
Ştiinţifică Internaţională a Activităţilor fizice şi Ştiinţele spotului, Cluj
Napoca, p. 68
BADEN-POWELL, R., (1997) – Scoutismo per ragazzi, Editura Nuova
Fiordaliso, Roma
BADEN-POWELL, R., (1999) – Giochi scout, Editura Nuova
Fiordaliso, Roma
BADEN-POWELL, R., (1999) – Guida da te la tua canoa, Editura
Nuova Fiordaliso, Roma
BĂDULESCU, S.M., (1998) – Formarea formatorilor ca educatori ai
creativităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti)
BEJAT, M., (1971) – Talent, inteligenţă, creativitate, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti
BERGOT, P. colab. (1994) – La boussole – L”agenda du chef eclaireur,
Scouts unitaires de France
BERNEA, E.,(2002) – Trilogie pedagogică, Editura Dacia, Cluj Napoca
BLÎNDUL, V., coord. (2008) – Educaţia non-formală, de la teorie la
practică, Editura Universităţii din Oradea
BONCHIŞ, E., SECUI, M., coord. - Psihologia vârstelor, Editura
Universităţii din Oradea, 2004
BONTAŞ, I.,(1995) – Pedagogie, Editura All, Bucureşti
BOOK, J., (1987) – Il libro delle ore, Editura G. Canale & C.spa., Torino
BOTA, A., (2006) – Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi
motrice pentru timp liber, Editura Cartea Universitară, Bucureşti

BOTA, A., (2007) – Kinesiologie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti
BOUILERCE B., CARRE, E., (2004) – Cum să ne dezvoltăm
creativitatea, Editura Polirom, Bucureşti,
CALVO, E., (1996) – Giocare con L”ambiente, Editura Nuova
Fiordaliso, Roma
CÂRSTEA, GH., (1997) - Educaţie fizică - teoria şi bazele metodicii,
Editura, ANEFS, Bucureşti.
CÂRSTEA, GH., (1999) - Educaţie fizică. Fundamente teoretice şi
metodice, Editura Casa de Editură Petru Maior, Bucureşti.
DE PAILLERETS, M., O.P.,(1946) – I ragazzi e lo scautismo, Editura
Nuova Fiordaliso, Roma
DEMETER, A., (1970), Fiziologia educaţiei fizice şi sportului, Editura
Sport – Turism, Bucureşti.
DEMETER, A., (1982) - Bazele fiziologice şi biochimice ale formării
deprinderilor matrice, Editura Sport – Turism, Bucureşti.
DOROBANŢU, I., DUMITRU, I., (1983) – Arta de a trăi sănătos,
Editura Medicală, Bucureşti
DRAGNEA, A, BOTA, A.(1999) – Teoria activităţilor motrice, Editura
Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti
EPURAN, M., (2005) – Metodologia cercetării activităţilor corporale,
Editura FEST, Bucureşti
EPURAN, M., MAROLICARU, MARIANA, (2002) - Metodologia
cercetării activităţilor corporale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.
FEKETE, J., (1999) – Gimnastica de bază, acrobatică şi sărituri, Editura
Librăriile Crican, Oradea
FRAZZEI, F., (1968) – Activitatea turistică în şcoală, Editura Consiliului
Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti
GAGEA, A., (1996) – Curs de informatică şi statistică, A.N.E.F.S.
Bucureşti
GRIGORE, V., (2001) - Gimnastica artistică - bazele teoretice ale
antrenamentului sportiv, Editura Semne, Bucureşti.
GROSU, E., F., (2002) - Psihomotricitate şi gimnastica educativă,
Editura G.M.I., Cluj-Napoca.
GROSU, E., F., (2004) - Paralele inegale din gimnastica artistică
feminină, Editura G.M.I., Cluj-Napoca.
GUŢIU, E., GUŢIU, D., RĂILEANU, M., (1985) – Educaţia fizică în
tabere la munte, Editura Sport Turism, Bucureşti

HANŢIU, I., (2002) – Jocuri de mişcare, Editura Universităţii din
Oradea
HIDI, I., (1991) - Gimnastica sportivă, Editura ANEFS, Bucureşti.
JINGA, I, ISTRATE, E (2001) – Manual de pedagogie, Editura All
Educational, Bucureşti
JOIŢA, E.(2002) – Educaţia cognitivă, Editura Polirom, Bucureşti
KIRIŢESCU, C., (1964) – Palestrica, Editura Uniunii de Cultură Fizică
şi Sport, Bucureşti
LISIEVICI, P., (2002) – Evaluarea în învăţământ, - teorie, practică,
instrumente, S.C. Aramis Print, Bucureşti
LUCACIU, GH., (2004) – Activităţi recreative, note de curs, Facultatea
de Educaţie Fizică şi Sport Oradea
LUNGU, O. (2001) – Ghid introductiv pentru SPSS 10.0, Seria
psihologie experimentală
MARCU, V., CRISTEA, D., coord. (2008) – Creativitate şi expresivitate
în aptitudinile psihomotrice – studii şi cercetări, Editura Universităţii din
Oradea
MARCU, V., ISAC, C.,(2005) – Comunicarea non-verbală în perioada
pubertară, Editura Universităţii din Oradea, Oradea
MARCU, V., MĂRCUŢ, P. coord. (2007) – Învăţarea motrică – Studii şi
cercetări, Editura Universităţii din Oradea
NOVAK, A., (1977) – Metode statistice în pedagogie şi psihologie,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
RAŢĂ, G., (2008) – Didactica educaţiei fizice şi sportului, Editura Pim,
Iaşi
ROCO, M., (1979) – Creativitatea individuală şi de grup, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti, studii experimentale
ROCO, M., (2001) – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura
Polirom, Iaşi
RUSCHI DEL PUNTA, C., (1991) – Sette punti neri, Editura Ancora,
Milano
SALADE, D.,(1998) – Dimensiuni ale educaţiei, Editura Didactică şi
Pedagogică RA, Bucureşti
SBENGHE, T., (2002) – Kinesiologie, Ştiinţa mişcării, Editura Medicală,
Bucureşti
SCARLAT, E., SCARLAT, M., B., (2002) – Educaţie fizică şi sport,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
SCOUTS UNITAIRES DE FRANCE (1994) – La Boussole, France
SEVERI, P.,,P., (1978) – Programare Scout, Editura Modena, Bologna

STĂNESCU, M., (2002) – Educaţie fizică pentru preşcolari şi şcolari
mici, Editura Semne, Bucureşti
STĂNESCU, M., (2002) – Strategii de învăţare motrică prin imitaţie,
Editura Semne, Bucureşti
TEXTES FONDAMENTAUX DES GUIDES ET SCOUTS
D”EUROPE, (2000) – Paris
TUDOR, V., (2002) - Capacităţile condiţionale, coodinative şi
intermediare, Editura R.A.I., Bucureşti.
TUDOS, ŞT. (1993) – Elemente de statistică aplicată, Ministerul
Tineretului şi Sportului, Bucureşti
www.archeus.ro.resurse lingvistice pentru limba română
www.catholica.ro/
www.federatia-filatelica.ro/
www.formunitn.it
www.infoscout.ro/