Tema 1. Caracteristici ale integrării economice internaţionale – abordări conceptualeIntegrare în sens general

Prima apariție: Concise Oxford Dictionary (sec 17) Etimologie: integratio-integrationis

sens: a renova, a restabili, a forma, a completa structuri de orice tipEsenta EE

• Noţiunea de “integrare” de la ”integro” (lat.), care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg.

• Analiză statică (starea finală) şi dinamică (capacitatea de a funcţiona ca un întreg – proces)

Integrare internațională (globală) = globalizare?

Realizata prin intermediul instituțiilor si al organizațiilor internaționale:

In plan financiar prin intermediul Institutiilor de la Bretton Woods In plan comercial prin GATT/OMC Are la bază principiile liberalismului economic Conduce la omogenizarea gusturilor consumatorilor si implicit la restrângerea (lipsa diversificării) ofertei

Noţiuni despre integrarea economică* Le Petit Robert Dictionnaire defineşte integrarea economică ca un proces, prin care un anumit număr de naţiuni crează un spaţiu economic comun.*The Penguin Dictionary of International Relations, deasemenea, califică integrarea drept un proces şi un scop. Autorii subliniază că procesul de integrare trebuie să fie neapărat consensual şi voluntar şi să includă toate modalităţile şi instrumentele prin care se realizează o comunitate economică şi politică *Le Dictionnaire des sciences economiques prezintă integrarea economică drept un proces care conduce mai multe economii distincte la formarea unui singur spaţiu economic. *Le Dictionnaire d`economie et de sciences sociales defineşte integrarea economică, dar specifică că anume cea de natură teritorială, ca constituirea unui spaţiu economic unic din economii naţionale distincte. Astfel, autorii lasă să se înţeleagă că noţiunea de „integrare economică” are şi alte accepţiuni decât cea de „integrare regională”. Aceiaşi idee se desprinde şi din explicaţia noţiunii de „integrare” prezentată în Dictionnaire de l`economie[ , prima accepţiune fiind „regrupare a activităţilor în cadrul aceleiaşi întreprinderi sau aceluiaşi grup.” În continuare se menţionează însă, că acest termen este utilizat recent mai ales pentru a desemna o apropiere economică între ţări. B.Balassa defineşte integrarea drept un proces ce urmăreşte suprimarea discriminărilor între unităţile economice din diferite ţări.Integrare economica

• La microscară - conexiuni între firme * La macroscară - crearea unor spații de mari dimensiuniElementele definitorii sunt:

Diviziunea muncii Principiul discriminării și al non discriminării Mobilitatea factorilor de producție

IE Poate fi :

Privită ca proces sau ca o stare de fapt formală și informală pozitivă sau negativă

Integrarea economică internaţională (esenţa)

• Este un sistem, care cuprinde legăturile calitative între părţile alcătuitoare ca elemente ale unui tot întreg şi asigură un anumit grad de compatibilitate între elementele sistemului.

• Este o formă superioară a internaţionalizării economiei mondiale – proces obiectiv de interpătrundere a economiilor naţionale şi de coordonare a politicilor economice interstatale îndreptate spre formarea structurilor economice viabile şi depăşirea diferenţelor în nivelul de dezvoltare a ţărilor lumii

Implicaţii pentru Afaceri

• Oportunităţi

o Protecţionism redus; creştere economică sporităo Costuri reduse în domeniul afacerilor (mai puţine frontiere) o Creşterea competitivităţii mai multor firme locale din cadrul blocurilor• Pericole

o Persistenţa diferenţelor culturaleo Concurenţă de preţ sporită în cadrul blocuriloro Rivalitatea dintre blocuri poate spori barierele

De ce unele ţări au rămas în urmă atât de mult faţă de ţările mai integrate sau chiar de cele mai puţin integrate? Pot ele ajunge din urmă aceste ţări, exploatând avantajul lor comparativ – abundenţa de forţă de muncă şi materie primă, astfel diversificând exporturile de bunuri şi servicii? În acest sens, există trei opinii:

– De a se alătura la integrare – Opinia dezavantajului geografic – Teoria „trenului pierdut”

Integrarea economică internaţională se manifestă prin Integrarea RegionalăIntegrarea regională:

– Simbiotica integrării globale– Este rezultatul combinației dintre protecționism și liberalism– Imbracă forme benigne (care nu produc discriminări) și forme maligne (distrugătoare)• Acorduri încheiate între ţările apropiate din punct de vedere geografic cu scopul de a reduce/înlătura barierele

tarifare şi netarifare pentru a asigura fluxul liber al:

– Bunurilor– Serviciilor– Factorilor de producţie

Avantajele integrării economice:– alocarea mai eficientă a factorilor de producţie, stimularea implementării tehnologiilor moderne– micşorarea costurilor de transport şi comunicaţii – creşterea nivelului de concurenţă, ceea ce asigură o competitivitate mai înaltă – încurajarea activităţii antreprenoriale prin accesul liber la o piaţă mai mare – creşterea volumului ISD (efectul economiei la scară)

Premise ale integrării:– Apropierea geografică a ţărilor-integratoare, existenţa graniţelor şi a relaţiilor economice comune din punct de

vedere istoric– Nivel apropiat al nivelului de dezvoltare economică şi a gradului de maturitate a economiei de piaţă a ţărilor-

integratoare– Voinţa politică a statelor, liber exprimată

Cauzele Integrării EconomiceIntensificarea relaţiilor economice dintre statele-membre

– Libera circulaţie a factorilor de producţie – Comerţ liber, ISD libere, Migraţie liberă– Creşterea productivităţii muncii – CTN

Cauze politice– Economiile conexate crează interdependenţe care reduc posibilitatea apariţiei unor conflicte armate – Gruparea sporeşte siguranţa politică a ţărilor

Piedici– Ajustări dureroase în unele segmente ale economiei– Ameninţarea suveranităţii naţionale

*Gradul înalt de concentrare a producţiei şi de centralizare a capitalurilor, pe de o parte, precum şi limitele şi restricţiile mişcării libere a capitalurilor şi forţei de muncă, pe de altă parte*Contradicţia între posibilităţile de creştere a productivităţii şi capacitatea restrânsă a pieţelor naţionale*Constituirea CTN şi necesitatea de a-şi apăra şi promova interesele “comune” pentru un anumit grup de ţăriScopul Integrării economice---Accelerarea creşterii economiceCauzele integrării: (productiv., lib.circul.a f.pr., CTN) competitivitateaScopul integrării: (acceler.creşt.ec) constituirea societăţii postindustriale

Esenţa integrării: (stat-dinam..) efectul sinergetic *Formele integrării: (c.pref., ZLS, un.v., p.com, un.ec) integrare comercială, integrare financiară, integrare socială

INTEGRAREA ŞI POSTINDUSTRIALIZAREA - PROCESE COMPLEMENTARE ce au intensificat procesul de regionalizare

Integrarea postindustrială este un proces asimetric de convergenţă a eforturilor unei grupe de ţări cum sânt ţările ECE şi ţările UE Scopul Integrării Postindustriale – tranziţia spre societatea postindustrială Esenţa Integrării Postindustriale - proces de valorificare a potenţialului economic şi social al ţărilor integratoare în baza efectului sinergetic ce creează condiţii necesare accelerării creşterii economice şi realizării avantajului competitiv al acestor ţări

Crestere economica+avantaj competitive=Integrare postindustriala

Etapele integrării postindustriale

1. Dependenţa de import2. Producere de valoare adăugată3. Produse în baza “Tehnologiilor de vârf”4. Servicii “High- Tech”

Integrare postindustrială

I. Integrare comercială

– Experienţa internaţională– Adaptarea la pieţe concrete– Alegerea corectă a produsului– Căile de distribuţie– Alegerea corectă a partenerilor

II. Integrare financiară

– Creşterea economisirilor – Intensificarea afluxurilor de capital– Transfer tehnologii– Promovarea specializării– Creşterea competitivităţii

Integrarea comercială a unei ţări se apreciază după:

– Dinamica portofoliului de export al ţării date– Performanţele comerciale naţionale

- Indicele performanţei comerciale

Integrarea financiară

– Rezultate nu atât de evidente pentru creşterea economică– Dezvoltarea sectorului financiar intern– Transfer de know-how tehnologic şi managerial– Diminuarea riscurilor ca urmare a realizării unor politici economice mai coerente

Tema 2. Teorii ale integrării economice

Forme ale integrarii:

• Colaborarea economica Colaborarea & cooperarea - nu implica forme institutionale• Cooperarea economica• Zona (arii) de comert preferential• Zona de comert liber (liber schimb)• Uniunea vamala• Piata comuna• Piata interna• Uniunea economica si monetara• Integrare totală (economică + politică)

Forme ale cooperării economice

Investiţii de Investiţii Credite pt Credite pt Finanţarea Credite pt Credite Granturi

Cooperarea economică

Fluxuri Private (FP)Alte Fluxuri Oficiale( ODF)

Asistenţă oficială pentru dezvoltare

Teoria integrării (Viener, Meade, Tinbergen, Lipsey, Johnson, Balassa, Corden, Kindleberger etc. ) identifică patru tipuri de integrare economică interstatală:

• Zona comerţului liber (ZCL):

– înlătură tarifele dintre ţările-membre

– ţările-membre îşi păstrează propriile politici faţă de terţi

• Uniunea Vamală (UV): ZCL şi …

– politică comercială comună faţă de terţi

• Piaţa Comună (PC): UV şi ...

– Mişcarea liberă a factorilor de produţie în cadrul pieţei

• Uniunea Economică (UE): PC şi …

– Integrarea completă a economiilor membre (politică comună)

• Uniunea Politică: UE şi …

– integrarea politică

Etapele Integrării

Zonă de Comerţ Preferenţial (Preferential Trade Area)

• Zona (arii) de comert preferential format prin liberul consimtamant al partenerilor, care isi pastreaza relatiile cu tertii si isi acorda reciproc preferinte vamale

• In literatura de specialitate se apelează uneori la acronimul PTA care poate face trimitere la or zonă de comerţ preferenţial (Preferential Trade Area), un acord de comerţ preferenţial (Preferential Trade Agreement), sau un aranjament de comerţ preferenţial (Preferenţial Trade Agreement). Prin utilizarea acronimului PTA se doreşte

Investiţii de Investiţii Credite pt Credite pt Finanţarea Credite pt Credite Granturi

evitarea confuziei dintre aceste scheme particulare de preferinţe şi acordurile de integrare propriu-zise. (un exemplu de PTA ar fi: Britain`s Commonwealth Preference System - Sistemul Britanic de preferinţe al Commonwealth-ului).

ZLS/ZCL

Zona de liber schimb / zona de comerţ liber (free trade area) este forma de integrare prin care două sau mai multe state înlătură barierele comerciale (tarifare, netarifare) din calea schimburilor reciproce, dar fiecare ţară menţine propriile bariere comerciale în relaţiile cu terţii.

Deci:

- Înlătutararea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului- libertate în comerţul cu terţii

Forme ale integrării economice regionale (REZUMAT)

• O zonă de comerţ preferenţial este un perimetru format din teritoriile a 2 sau mai multe state în care barierele comerciale impuse fluxurilor de bunuri produse în interiorul acestei zone sunt mai mici decât barierele comerciale impuse fluxurilor de bunuri produse în ţările terţe.

• O zonă de liber – schimb reprezintă rezultatul unui aranjament comercial preferenţial prin care se liberalizează comerţul cu bunuri produse în statele membre. În acelaşi timp fiecare stat partener într-un astfel de aranjament îşi menţine propriul tarif vamal respectiv propria politică comercială în relaţiile cu terţii.

ZONA DE COMERŢ LIBER (ZCL):

• AELS /EFTA (European Free Trade Area)- realizarea unui comerţ liber pentru produse industriale (ţări membre: Islanda, Norvegia, Elveţia, Liechtenstein)

• CEFTA (Asociaţia Central Europeană a Liberului Schimb)- ţări membre: Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, UNMIK-Kosovo (au fost: Rep. Cehă, Ungaria, România, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria)

• ZONA DE COOPERARE A MĂRII NEGRE:- zonă de liber schimb, cooperare şi schimb de informaţii (ţări membre: Rusia, România, Ucraina, Albania)

• ACORDUL NORD AMERICAN DE LIBER SCHIMB (NAFTA)- 29% din volumul valoric al comerţului mondial- ţări membre: SUA, Canada, Mexic

• Alte exemple: LAFTA/ALADI (Asociaţia Latino – Americană de Integrare, ce cuprinde 12 ţări din zonă: Argentina , Brazil , Chile , Mexico , Paraguay , Peru , Uruguay , Bolivia , Colombia , Ecuador , Venezuela , Cuba ), APEC (Asociaţia pentru Cooperare Asia – Pacific, ce cuprinde 13 ţări din zonă). Acordul de comerţ Liber SUA-Israel, etc.

Uniunea vamala

Uniunea vamală (customs union) este acea formă de integrare prin care ţările membre înlătură toate barierele comerciale dintre ele, adoptă o politică comercială comună şi un tarif vamal comun în relaţiile cu statele nemembre.

este o zona de comert liber la care se adauga tariful vamal extern comun:

– eliminarea barierelor din calea comerţului– tarif vamal extern comun cu terţii• Liberalism in interior, protectionism in relatiile cu tertii• Eliminarea barierelor de natura tarifara si non tarifara• Apar crearea si deturnarea de comert

exemple:

PACTUL ANDIN: Bolivia, Cile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela

CARICOM (Comunitatea Caraibelor):cuprinde 13 ţări: Antigua, Aguilla, Bahamas, Barbados, Belize, Dominica, Jamaica, Montserat, Trinidad- Tobago, Saint- Vicent

SELA (Sistemul Economic Latino - American): cuprinde toate ţările americane (Argentina, Bolivia, Brazil, Chile, Colombia, Costa Rica, Cuba, Dominican Republic, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Haiti, Honduras, Mexico, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Uruguay, Venezuela Bahamas , Barbados, Belize, Grenada, Guyana, Jamaica, Suriname, Trinidad and Tobago ) plus Cuba . Piaţa Comună a Americii Centrale

Efecte favorabile ale creării uniunilor vamale:

• creşterea gradului de competitivitate a economiilor participante prin stimularea specializării intra şi intersectorială regională şi valorificarea avantajelor comparative care decurg dintr-un astfel de proces;

• specializarea fiecărui membru în domeniile pentru care se manifestă minimul de dezavantaje şi maximul de avantaje;

• întărirea concurenţei regionale, singura în măsură să asigure o valorificare superioară a resurselor naţionale şi eficientizarea aparatului productiv;

• generarea economiilor de scară în condiţiile extinderii pieţelor de acces;

• diminuarea riscurilor de conflict între membrii grupării, cultivarea spiritului de cooperare, prin generarea convergenţei de interese şi, pe această cale, întărirea forţei externe a membrilor grupării, prin reprezentarea lor într-o manieră unitară şi coerentă.

Zona de liber schimb permite o serie de avantaje în raport cu uniunea vamală: ţările pot importa produse din afara grupării cu costuri mai mici (regimul vamal faţă de terţi este propriu fiecărui stat membru); ţările din grupare cu un grad mai ridicat de liberalizare comercială nu sunt obligate să adopte un tarif vamal comun, care poate avea un caracter protecţionist şi poate afecta gradul de liberalizare a politicilor comerciale.

Forme ale integrarii economice regionale (nivel II)

• Piata comuna- este o uniune vamala la care se adauga liberalizarea miscarii factorilor de productie

• Piata interna- forma particulara a pietei comune, careia i se adauga politici comune care le inlocuiesc pe cele nationale

• Uniunea economica si monetara =piata interna+moneda unica

• Integrare totala= integrare economica +politica

Piaţa comună (Common market) este acel stadiu al integrării în cadrul căruia operează cele trei libertăţi: libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a forţei de muncă.

- înlăturarea barierelor din calea comerţului, a forţei de muncă şi fluxurilor de capital

- ex: MERCOSUR (Piaţa Comună a Sudului Americii Latine)- ţări membre: Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Bolivia, Cile.

UNIUNEA VAMALĂ ŞI ECONOMICĂ A AFRICII CENTRALE: ţări membre: Camerun, Rep. Africa Centrală, Gabon, Congo, Ciad

O uniune vamală include 2 sau mai multe state care convin:

• să elimine restricţiile tarifare şi netarifare asupra comerţului dintre ele;• să adopte un tarif vamal comun în relaţiile cu terţii;• să împartă veniturile din tariful vamal comun într-un mod predeterminat;

Piaţa unică presupune:

• eliminarea restricţiilor tarifare şi netarifare asupra comerţului dintre statele membre;• stabilirea unui tarif vamal extern comun;

• eliminarea restricţiilor comerciale „invizibile” şi armonizarea standardelor şi practicilor comerciale;• libera circulaţie a mărfurilor și serviciilor, persoanelor şi capitalurilor;

Uniunea economică este forma de integrare care în afara realizării pieţei comune pentru libera circulaţie a mărfurilor şi a factorilor de producţie, realizează armonizarea politicilor economice naţionale (monetară, fiscală, socială), cu scopul înlăturării discriminărilor ce ar putea apărea ca urmare a disparităţilor şi particularităţilor socio-economice specifice membrilor.

Deci: toate caracteristicile pieţei comune + armonizarea politicilor naţionale ale ţărilor membre

• Panoul publicitar al integrării la nivel superior este Uniunea Europeană. Semnarea Tratatului de la Maastricht în anul 1992 a consacrat cea mai completă formă de integrare parcursă de vreo grupare integraţionistă până la acel moment şi care continuă să-şi menţină unicitatea.

UNIUNEA POLITICA:

! Specialiştii apreciază că ar putea exista un stadiu superior al integrării, „integrarea economică totală” care va avea toate caracteristicile uniunii economice plus o autoritate nepromoţională care să hotărască totul.

Uniunea monetară presupune rate de schimb fixe sau o monedă unică. Aceasta implică o politică monetară comună şi eventual armonizarea politicilor fiscale.

Uniunea economică este expresia maximei integrări economice şi combină elementele pieţei comune şi ale uniunii monetare. Aspectele principale ale uniunii economice sunt:

piaţă unică în care bunurile, serviciile, capitalurile şi persoanele circulă în mod liber; politică concurenţială şi alte măsuri destinate consolidării mecanismelor pieţei;• politici comune referitoare la ajustările structurale şi dezvoltarea regională;• coordonarea politicilor macroeconomice inclusiv reguli obligatorii pentru politicile bugetare;

Uniunea politică de regulă implică o structură federală cu politici comune stabilite la nivel regional şi care afectează toţi membrii.

Tema 3. Tendinţe integraţioniste în economia mondială

B. Zona Asia – Pacific

ASEAN

ASEAN este o organizaţie politică, economică şi culturală a unor ţări din Asia de Sud Est şi care a fost creată la Bangkok, la 8 august 1967, de către Indonezia, Malaiezia, Filipine, Singapore şi Thailanda. Scopul principal al creării ASEAN este de a intensifica procesul de cooperare şi asistenţă între ţările membre.

o Populaţia ASEAN: 577 milioane oameni o PIB: US$ 1500 bilioane o Comerţul total: US$ 2320 bilioane Ţările membre ale ASEAN sunt: Myanmar (Burma), Laos, Thailanda, Cambodgia, Vietnam,

Philippines, Malaysia, Brunei Darussalam, Singapore and Indonesia. Papua New Guinea is given an observer status. În 2005, a fost iniţiat Summitul Asiei de Est cu participarea tuturor ţărilor membre ASEAN, plus China, Japan, South Korea, India, Australia and New Zealand, la care s-a examinat propunerea formării în viitor a unui bloc comercial.

Suprafata,

km2

Populatia,

mii persoane

GDP per capita,

US $

ASEAN 4243886,8 592089,3989 3150,7

Indonesia 1904570 240871 2945,6

Malaysia 330800 28401 8372,8

Philippines 300000 93261 2140,1

 Singapore 710 5077 41122,2

Thailand 513120 69122 4608,1

Brunei 5770 0,39892 49719

Burma (Myanmar) 676590 47963 1307

Cambodia 181040 14138 795,2

 Laos 236,8 6320 1176,7

Vietnam 331050 86936 1224,2

Declaraţii şi tratate ale ASEAN:

Declaraţia de formare a ASEAN, Bangkok, 08.08.1967; Declaraţia zonei de pace, libertate şi neutralitate, Kuala Lumpur, 27.11. 1971; Declaraţia concordului ASEAN, Bali, 24.02.1976; Tratatul de prietenie şi cooperare din Sud-Estul Asiei; Declaraţia ASEAN referitoare la Marea Chinei de Sud, Manila, 22.07.1992; Tratatul zonei libere de arme nucleare din Asia de Sud, Bangkok, 15.12.1997; Viziunea 2020 pentru ASEAN, Kuala Lumpur, 15.12.1997; Declaraţia Concordului II ASEAN, Bali, 07.10.2003.

Declaraţia privind crearea ASEAN prezintă 3 scopuri principale ale organizaţiei:

accelerarea creşterii economice, a progresului social şi a dezvoltării culturale; promovarea păcii regionale şi a stabilităţii, prin respectarea principiilor promovate de ONU; promovarea colaborării active şi asistenţei reciproce în domeniile de interes comun (economie, cultură, ştiinţă,

administraţie).Sunt identificate patru domenii de cooperare economică:

accesul preferenţial pentru comerţul intra-regional cu combustibil şi produse alimentare; cooperarea în domeniul comerţului( în cazul abordării unei pieţe externe şi a ţărilor terţe); cooperarea industrială; elaborarea unei poziţii comune în problemele de interes pentru toţi membrii.

Scopuri şi obiective ale ASEAN

• Formarea unei piete commune de dimensiuni mai mari

• Inlaturarea barierelor tarifare in calea comertului

• Antrenarea prin cooperare a potentialului material, financiar si uman intru obtinerea efecului de sinergie

• Incercări de a compensa, printr-o intensificare a schimburilor intragrup, eventualele pierderi datorate din îngustarea unor pieţe extraregionale

• Sustinerea cooperarii si ajutorul reciproc in cadrul domeniului economic ,socio-cultural,tehnologic etc.

• Gruparea ASEAN doreste ca pina in 2015 sa formeze Comunitatea Economica ASEAN(AEC) prin care se doreste facilitarea schimburilor comerciale, inclusiv eliminarea barierelor comerciale pentru a promova libera circulaţie a mărfurilor în regiune

• Comunitatea ASEAN

Planul politicii de securitate comunitara a ASEAN

Reglementare, norme si valori comune

Responsabilitate comuna, pace si stabilitate Orientare dinamica spre exterior

Planul ECONOMIC

Piata unica de productie si de desfacere

Regiune economica competitiva Dezvoltare economica echitabila Integrare in economia globala

Planul SOCIO-CULTURAL

Dezvoltare umana

Bunastarea sociala si protectie Justitie sociala si drepturile omului Sustenabilitatea mediului inconjurator Identitatea ASEAN

Trei planuri de lucru

Trei piloni “integrali” ai viziunii ASEAN 2015: AEC, ASC, ASCC (in tandem) Tinte clare si grafic clar de implementare Acorduri pre-stabilite pentru a se acomoda intereselor fiecarui stat membru al ASEAN Continut general – Politici/scopuri; tehnica de implementare, Plan de actiune, Mecanism de revizuire

Critici:

Caracter neparticipativ Totul se refera la guverne (nu se combat coruptia sau represiunile) A cui este de fapt comunitatea ASEAN?

Planul comunitatii economice ASEAN

• Piata unica de productie si de desfacere,

• Regiune competitiva,

• Regiune cu dezvoltare economica echitabila

• regiune complet integrata in economia globala

• Sectoare prioritare de integrare: produse agricole; trafic aerian; automobile; e-ASEAN; electronica; perscuit; protectia sanataii; produse din cauciuc; textile si imbracaminte; turism; produse din lemn; logistica (sector aditional conform tratatelor ministerlor externe)

Planul comunitatii economice ASEAN : critici

Liberalizare Protejeaza doar comsumatorul final Este oare sustenabil? Protectia mediului inconjurator? Ignora acordurile bilaterale economice deja existente Nu se ofera detalii despre cum actioneaza regiunea ca un tot intreg

Planul comunitatii Socio-culturale

provomarea dezvoltarii si a securitatii umane reducerea decalajului de dezvoltare asigurarea sustenabilitatii de mediu construirea identitatii ASEAN Probleme largi de acoperire: Saracie, Sanatate, Managementul dizastrelor, Securitate alimentarasocial al integrarii,

Sustenabilitatea de mediu, Lucratorii migranti, Drepturile femeilor si ale copilului, Stiinta si tehnologiiPlanul comunitatii Socio-culturale: critici

Justitie sociala vs. protectie sociala; sistemic vs. simptomic Solutii sistemice pentru a redresa injustitia sociala: probleme de acces, conflicte de interes pe motive

comerciale/industriale Participarea nu trebuie sa fie limitata la aceasta sfera

Diversitatea si identitatea persoanelor din cadrul tarilor membrePlanul politicii de securitate comunitara a ASEAN

• Cadrul se bazeaza pe cooperarea politica si securitatea statelor membre ASEAN si a intregii regiuni ASEAN cu restul lumii

• Principiile fundamentale sunt neimplicarea, consensus, mobilitatea nationala si regionala, respectarea suveranitatii.

• Elementele planului: dezvoltare politica, formularea si impartasirea unor norme comune referitoare la terorism, zone libere de arme nucleare, prevenirea conflictelor interstatale, si instituirea pacii dupa conflict.

Planul politicii de securitate comunitara a ASEAN: Critici

• Perspectiva de concentrare pe state (securitate nationala)

– Conflictele interne existente trebuie redresate: conflictele referitoare la resursele naturale, identitate nationala

– Guvernele (politicile) pot crea conflicte

Nu asigura participarea politica a societatii civile Nu exista vreo referinta la standardele internationale de procectie a drepturilor omului> aderarea la

standarde si principii internationale Nu exista un mecanism de solutionare a conflictelor interne, intra-statale, separatism Nerecunoasterea regufiatiolor interni (internally displaced people) Diversitatea culturala nu este abordata> recunoasterea diversitatilor ettice si de religie, sau

marginalizarea Intarirea si monitorizarea instrumentelor regionale referitoare la migranti, femei, copii, si

participarea in procesele publice Promovarea grupurilor de asigurare a pacii regionale

APEC

Inițiată în 198921 “economii membre”40% a populației din lume54% a PIB-ului mondial 44% din comerț global

• APEC s-a initiat in 1989 pentu a intari comunitatea si a creste prosperitatea in aceasta regiune.

Spre deosebire de alte grupari aceasta reprezinta un forum consultativ fara careva cerinte severe de organizare si a unui complex aparat biuorocratic.

APEC are 21 membri la care se refera ca economiiile membre care reprezinta aproximativ 40% din populatia lumii, 54% din PIB al lumii si 44% din comert global.

• Statut: forum economic

• Fondat: 1989 (la iniţiativa primului ministru australian, crearea sa fiind puternic sprijinită de Japonia.

Membri: 21 ( în 1989: 12 membrii: sase tari dezvoltate(Australia, Canada, Japonia, Noua - Zeelanda si SUA), cinci membrii ASEAN (Indonezia,Malaiezia, Filipine, Singapore, Tailanda si Brunei) + Coreea de Sud;1991: + Hong Kong, China şi China Taipei; 1993: + Mexic şi Papua Noua Guinee; 1994: + Chile; 1998: + Peru, Rusia si Vietnam

Criteriile stabilite pentru admitere:- apartenenţa la spaţiul Pacific;- existenta unor relaţii strânse cu statele membre;- acceptarea liberalizării comerţului până în 2020

APEC (Asia-Pacific Economic Cooperation) este cel mai important forum din zona Asia-Pacific, ce stimulează creşterea economică, cooperarea, comerţul şi investiţiile în regiune. Spre deosebire de OMC sau alte acorduri multilaterale, APEC nu prevede semnarea vreunor acorduri între participanţi. Deciziile adoptate reprezintă consecinţa consensului, iar implementarea lor se efectuează benevol.

 Procesul de integrare economică regională în zona Asia-Pacific (APEC) aşa-numitul „bloc asiatic”, în curs de formare în zona Pacificului, reprezintă una dintre cele mai dinamice şi prospere regiuni ale lumii, ca urmare a creşterii economice impresionante înregistrate de Japonia în ultimele decenii şi a ritmurilor susţinute de dezvoltare manifestate începând cu anii '60-'70 în Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong şi Singapore.

Scopuri si obiective

crearea condițiilor pentru investiții și comerț liber promovare integrării economice încurajarea cooperării sporirea securității sociale menținerea stabilității a mediului de afaceri

Semnificatia APEC

Cu trei state „gigant”: Japonia, una din cele mai importante naţiuni, din punct de vedere economic, cu o economie mai puternică decât majoritatea statelor din Europa, SUA – cel mai mare donator financiar al ţărilor în curs de dezvoltare şi China, ţară care înregistrează, în prezent, unul din cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din lume. APEC tinde să devină, în următorii ani, un principal pol economic, politic şi geostrategic, în care fiecare entitate îşi va găsi soluţionarea propriilor probleme. Centru de gravitaţie – Japonia cu care tinde să concureze China.

Obiectivele APEC

• Egalitatea tratamentului, în cazul statelor membre, pentru întreprinderile cu capital integral naţional cu cel al întreprinderilor străine implantate pe teritoriul acestora (adoptarea unei legislaţii comune pentru întreprinderile locale şi pentru cele cu capital străin);

• Asigurarea transparenţei în legislaţia cu privire la investiţiile străine şi la demersurile ocazionate de procedurile tehnice;

• Crearea unor bănci comune de date pentru economiile ţărilor membre;

• O mai profundă echitate în procedurile legale de arbitraj, în deciziile publice de expropriere, în recunoaşterea mutuală a diplomelor şi certificatelor de calificare;

• Crearea (la cererea SUA) a unei instituţii financiare de arbitraj, care să analizeze diferitele proiecte de investiţii destinate dezvoltării infrastructurii ţărilor regiunii;

• Adoptarea unor norme legale comune în domeniul protecţiei mediului;

• Liberalizarea procedurilor de emigrare etc.

Cooperare

OPEC, IEAEUIMFWTOASEAN

Securitatea umanaSchimbul de experiență privind dezvoltarea instituționala Sistemele vamale single-windowProblemele ecologiceObservator oficial

În ceea ce priveşte liberalizarea totală a schimburilor economice între statele membre, preconizată pentru anul 2020, ea se va realiza în trepte, după cum se stipulează în documentele APEC. Astfel:

• Pentru anul 2010, se prevedea deschiderea totală a pieţelor pentru ţările industriale avansate: SUA, Canada, Australia, Noua-Zeelandă, Japonia, Mexic, Chile, Singapore şi Hong-Kong.

• În cea de-a doua etapă, anul 2015, noile ţări industrializate vor ajunge la liberalizarea totală a schimburilor: Coreea de Sud, Malaiezia, Taiwan, Brunei etc.

• În anul 2020, se preconizează liberalizarea întregii regiuni.

SUA –APEC

• Statele Unite ale Americii doresc consolidarea relaţiilor economice cu APEC, una dintre cele mai dinamice zone ale planetei; Japonia şi-a propus ancorarea cât mai rapidă a SUA în Asia în scopul realizării unei zone a păcii politice în regiune, nedominată de o putere-cadru a Asiei, care să asigure menţinerea deschisă a imensei pieţe americane pentru exporturile lor. Datele statistice evidenţiază, în ultimii ani, o tendinţă de extindere a relaţiilor americane cu regiunea Asia-Pacific.

China – APEC

• Noua putere economică a lumii, considerată de unii economişti, deja, „superputere”, denumită, deocamdată, „Marea Chină”, are şanse considerabile să controleze treptat „jocul” în zonă şi să îşi afirme interesele la nivel global. Cei trei „dragoni asiatici” în care populaţia chineză predomină – Hong-Kong, Singapore şi Taiwan – au reuşit ca, împreună, să eclipseze Japonia, cel mai important investitor, ani la rând, pentru Asia-Pacific.

Realizari

Au fost reduse barierele comerciale de la 16,9% pina la 5% Comerțul cu bunuri intra-APEC a crescut de la 1,7 trln$ (`89) pîna la 8,44 trln$ (`07) Comerțul cu restul lumii a crescut de la 3 trln$ (`89) pîna la 15 trln$ (`07) Peste 1500 de proiecte de construcție Peste 30 de acorduri bilaterale de comerț liber între membrii Sisteme electronice paperless și single-window Publicații privind economiile țărilor membre Bazele de date referitoare la legislația vamală The APEC Business Travel Card

GRUPĂRI INTEGRAȚIONISTE pe continentul AFRICAN

Integrare economica in Africa

Procesul de integrare în Africa înregistreaza cele mai scazute performante. Comunitatile economice regionale africane au multi membri, care fac parte din mai multe organizatii în acelasi timp (din cele 53 de tari, 27 de tari fac parte din doua grupari, 18 din 3 grupari, Congo chiar din patru, iar cele mai multe din doua organizatii), sunt subapreciate de guverne, insuficient finantate si, în ciuda unor succese izolate, nu si-au atins obiectivele. Cresterea productiei la nivelul tarilor membre, ca si intensificarea schimburilor comerciale au ramas doar la stadiul de deziderate, ponderea Africii, ca un întreg continent în comertul international fiind sub nivelul unor tari ca Marea Britanie sau Olanda.

Africa a înregistrat câștiguri economice impresionante in ultimii ani, unele tari de pe Continentul Negru atingând rate de creștere economica de 10%.

Cu toate acestea, creșterea PIB-ului tarilor africane nu a însemnat reducerea semnificativa a sărăciei in rândul populației.

Jan Rielander, autorul studiului "Perspective economice in Africa pentru 2011", spune ca in ultimii 10 ani, investițiile in industriile extractive au dus la performante economice bune, însa nu au avut nici un efect asupra sărăciei.

Totuși, tulburările politice din nordul Africii, dublate de creșterea preturilor la alimente si combustibili vor conduce la o scădere a ritmului de creștere, de la 4,9% in 2010, la 3,7 in acest an.

După eliberarea şi obţinerea independenţei, ţările africane au pornit pe calea constituirii de grupări economice subregionale. Desigur, ele nu aveau aceleaşi baze industriale ca şi cele din America Latină. O patricularitate a integrării africane o constituie caracterul şi nivelul ei subregional.

ECOWASComunitatea Economica a Statelor Vest-Africane

Aparitia statelor africane independente a dus la aparitia continuitatii politicilor economice si comerciale. Exista tari mici din Africa carora le este mai dificil sa patrunda independent in structurile economice mondiale. Saracia si bolile devin un impediment in plus. Prin urmare, integrarea regionala pare a fi solutia pentru dezvoltarea economica rapida in tarile in curs de dezvoltare. Ideea crearii unui grup economic care sa cuprinda toate statele din Africa de Vest vine de la Comisia Economica a Statelor Unite din Africa. O uniune a statelor la nivel de continent era prea dificila, prin urmare, aceasta Comisie Economica din Africa a impartit Africa in 4 sub-regiuni: Nord, Vest, Centrala si de Est considerate a fi suficient de mari pentru o economie practica si au fost menite pentru a forma unitati de dezvoltare economica integrata.

Comunitatea Economica a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) este un grup regional format din 15 tari, fondat pe data de 28 mai 1975, cu scopul de a deveni cel mai important instrument economic international pentru cooperare economica si dezvoltare in Africa de Vest, precum si pentru a mentine pacea in regiune.

Ea a fost fondata pentru a aduce incredere in sine pentru statele membre, prin intermediul uniunii economice si monetare creind un singur mare bloc comercial. Astfel, s-a dorit atingerea scopului de a elimina barierele tarifare si non-tarifare dintre statele membre si in cele din urma de a forma o uniune economica, desigur in rezultatul trecerii prin etapele de integrare economica, si anume: zona de liber schimb, uniunea vamala, piata comuna si uniunea economica. Asadar, ECOWAS se ocupa de promovarea integrarii economice din toate domeniile, precum industrie, agricultura, transport, comert, telecomunicatii,resurse naturale si activitate economica. In iulie 1993 tratatul este revizuit pentru a accelera procesul de integrare, stabilind ca scop o piata economica comuna, o singura valuta, crearea unui parlament vest african,consilii economice si sociale si o curte de justitie. Tratatul ECOWAS a fost semnat in Lagos, Nigeria de catre sefii de stat si de guvern a 15 natiuni din Africa de Vest: Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildes, Gambia,Ghana, Guineea, Guineea-Bissau, Liberia, Mali, Mauritania, Niger, Nigeria, Senegal,Sierra Leone si Togo In 1976 Republica Capului Verde a aderat ca al 16 stat membru,dar in 2002, Mauritania paraseste organizatia. Tarile membre ale ECOWAS au semnat un protocol de non-agresiune în 1990.

ECOWAS se intinde pe o portiune de 511 km, cu o populatie in numar de 230 mln. Ea opereaza oficial in 3 limbi: engleza, franceza si portugheza.

ECOWAS implementeaza politici prin intermediul anumitor Institutii:

Comisia ECOWAS (initial fiind Secretariat) Curtea de Justitie Parlamentul ECOWAS Banca de Investitie si Dezvoltare ECOWASExista deasemenea si Institutii Speciale ce ajuta ECOWAS sa-si duca la bun sfirsit sarcina:

Agentia Monetara a Africii de Vest Centrul de Tineret si Sport ECOWAS Organizatia de Sanatate a Africii de Vest Unitatea de Coordonare a Resurselor de ApaSCOPURILE SI OBIECTIVELE ORGANIZATIEI ECOWAS

• Obiectivul principal al organizatiei este de a promova cooperare si integrare in scopul stabilirii uniunii monetare si economice ca mijloc de stimulare a cresterii si dezvoltarii economice in Africa de Vest. In primii ani de existenta organizatia s-aconcentrat asupra cadrului institutional. Abia in 1979 cind anumite micsorari tarifare au fost implementate s-a ajuns la o crestere economica dintre state. Totusi, in anii 1990 avea loc o liberalizare intra-regionala reala ce ducea la cresterea comertului.

• Elementul de securitate este deasemenea foarte strins legat de elementul economic in cazul acestor grupuri regionale. ECOWAS, desi o organizatie economica, este utilizata de Nigeria ca mijloc de consolidare a dominatiei sale strategice in regiune.

Principalele principii ale ECOWAS, conform Tratatului, sunt:

Egalitate si interdependenta intre statele membre Cooperare Solidaritate si autonomie colectiva Armonizarea politicilor si programelor  Non-agresiune intre statele membre Pastrarea pacii, stabilitate si securitate la nivel regional Rezolvarea conflictelor pe cale pacifica Respect, promovare si respectare a drepturilor omului Promovare si consolidare a democratiei. Transparenta, justitie economica si socialaAVANTAJELE SI DEZVOLTAREA STATELOR MEMBRE

Necesitatea integrarii regionale se sprijina pe citeva dintre avantajele pe care le ofera o astfel de solutie. Aceasta integrare permite valorificarea economiei, coordonarea politicilor economice in diverse domenii (comercial, curs de schimb, forta de munca), largirea posibilitatilor de dezvoltare a infrastructurii, cresterea pietii, accesul facil la noi oportunitati de aprovizionare si desfacere, precum si angajarea activa a continentului african in procesul globalizarii, mai ales in conditiile in care Africa este considerata, la ora actuala, una dintre cele mai ramase in urma regiuni de pe glob si care se confrunta cu cele mai mari probleme legate de saracie. Integrarea ofera sanse foarte bune de relansare a industriei si a celorlalte tipuri de activitati. O crestere a concurentei intre tari va determina cresterea competitivitatii, eliminarea intreprinderilor ineficiente si afirmarea initiativei private. 

De asemenea,cresterea pietii are ca efect sporirea capacitatilor industriale atit de necesare transformarii economiilor tarilor membre din ECOWAS. Investitiile interne, dar mai ales externe, vor avea drept consecinta ridicarea nivelului tehnologic al industriei si celorlalte ramuri ale economiei, posibilitatea valorificarii mult mai eficiente a vastelor resurse naturale ale regiunii, crearea de locuri de munca si reducerea somajului. O alta motivatie legata de necesitatea integrarii deriva din imperativul conectarii la lumea globala. Fenomenul globalizarii reprezinta o caracteristica permanenta a vietii noastre de zi cu zi. Intensificarea cooperarii dintre tari, identificarea problemelor de interes comun precum si a cailor de actiune pentru apararea de amenintarile interne si externe, reprezinta totalitatea motivelor pentru promovarea integrarii tarilor vest-africane.

Totusi, Procesul de integrare inregistreaza performante scazute. Cresterea productiei la nivelul tarilor membre, ca si intensificarea schimburilor comerciale au ramas doar la stadiul de deziderate. Este clar ca doar o atitudine si eforturi comune pot constitui inceputul unei noi ere. Astfel, integrarea economica este una din principalele cai prin care se poate realiza efortul comun al acestor tari, pentru a crea un efect sinergetic.

CONCLUZIE

ECOWAS reprezinta pentru statele membre o modalitate de crestere a legaturilor economice regionale si solidaritatea politica. Integrarea regionala, care este in general recunoscuta ca o componenta a strategiei de imbunatatire a cresterii economice, permite beneficii economice si puterea de negociere pe scena mondiala a tarilor vest-africane, care sunt mici, atit la capitolul populatie cit si PIB.

Eficienta lor in ceea ce priveste productia poate creste daca au acces la piete mai mari si comercializeaza cu tari dezvoltate, ca o modalitate de deschidere a usii spre transferurile tehnologice necesare pentru dezvoltare. ECOWAS va dezvolta si va crea un mediu adecvat pentru cooperare economica numai in cazul in care economiile statelor membre vor putea sa sustina reforma lor economica, in scopul de a mentine ratele inalte si durabile de crestere economica si a exporturilor, pentru a oferi oportunitati atractive de investitii pentru companiile straine si pentru a demonstra atit vointa politica cit si dorinta de a implementa protocoale ratificate, tratate si programe. Aceste provocari au drept semnificatie ca ECOWAS trebuie sa accepte noi obiective si principii pentru atingerea lor, cele mai importante fiind o mai mare integrare, institutionalizare si cooperare

Uniunea Economica si Monetara a Africii de Vest:

(UEMOA)

- Uniunea Economică şi Monetară (WAEMU sau UEMOA) a fost creat prin Tratatul semnat la Dakar la 10 ianuarie 1994 de către şefii de stat şi de guvern din şapte ţări din Africa de Vest: Benin, Burkina Faso, Cote d’Ivoire, Mali, Niger, Senegal

- Tratatul a intrat în vigoare la 1 august 1994, după ratificarea de către statele membre.

02 mai 1997, Guineea-Bissau a devenit stat membru de a opta a Uniunii

- Uniunea monetara a Africii de Vest este caracterizata prin recunoasterea unei monede comune, Francul comunitatii financiare africane (CFA F), care este eliberat de Banca Centrala a Statelor Vest-Africane.

-Ca tip de unitate economica este uniune vamala.

-Domeniile de integrare si de cooperare includ amortizarea dreptului comercial si crearea convergentelor politicilor macroeconomice.

-Obiectivul stabilit: Uniune economica deplina.

UEMOA este reprezentat de o creştere logo simbolizând, unitate, solidaritate şi complementaritate între coastă şi statele Sahelian

Obiectivele UEMOA

• Consolidarea competitivităţii activităţilor economice şi financiare ale statelor membre, ca parte a unei pieţe deschise şi competitive şi de un mediu raţionalizată şi juridic armonizat

• Asigurarea de convergenţă a performanţelor economice şi a politicilor statelor membre, prin stabilirea unei proceduri de supraveghere multilaterală

• Între statele membre a crea o piaţă comună, bazată pe libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi dreptul de stabilire al auto-angajat sau de angajat, precum si un tarif extern comun şi politica comercială

• Stabilirea de coordonare a politicilor naţionale sectoriale pentru punerea în aplicare a acţiunilor comune, şi, eventual, inclusiv a politicilor comune în următoarele domenii: resurse umane, utilizarea terenurilor, agricultura, energia, industria miniera, transporturi, infrastructură şi de telecomunicaţii

• Armonizarea, în măsura în care este necesar pentru buna funcţionare a pieţei comune, legislaţiile statelor membre şi în special sistemul de impozitare.

Cresterea colaborarii dintre ECOWAS si UEMOA (Uniunea Economic si Monetara Vest Africana, cu 8 membri, toti apartinând ECOWAS ) a condus la crearea unui program comun de actiune în domeniul liberalizarii comertului si convergenta politicilor economice. Ambele comunitatii au fost de acord cu adoptarea de reguli de origine comune pentru impulsionarea fluxurilor comerciale. De asemenea, au adoptat formulare vamale comune si mecanisme de compensare (ECOWAS a fost de acord sa adopte sistemul aplicat de UEMOA). Armonizarea politicilor economice, sociale si a altor domenii s-ar finaliza într-o uniune economica. Evolutia economica a gruparii regionale din Africa de Vest este în prima etapa de realizare a acestui ambitios proiect.

Proiectul PARI

In Africa de Vest , proiectul PARI (Programme d’appui à l’intégration régionale de la zone UEMOA / Support programme for regional integration in the WAEMU zone – programul de sprijin pentru integrare regionala in zona UEMOA) a avut ca obiectiv sprijinirea UEMOA si a statelor sale membre in ceea ce priveste imbunataţirea cadrului juridic si administrativ, stabilirea unei piete regionale si consolidarea cadrului macroeconomic. Desi aceste obiective si indicatori aferenti s-au formulat in termeni foarte generali, evaluarea finala a proiectului a relevat imbunatatirea nivelului procesului de integrare regionala. Mai exact, legislatia elaborata de UEMOA cu privire la uniunea vamala si la liberalizarea comertului intracomunitar era de buna calitate si a fost introdusa in sistemele juridice ale diverselor state membre. Cu toate acestea, libera circulatie a bunurilor, persoanelor, a serviciior si a capitalului, precum si dreptul la libera stabilire erau departe de a fi

obtinute. In mod similar, functionarea mecanismului multilateral de supraveghere macroeconomica al UEMOA s-a imbunatatit, insa acest lucru nu a condus inca la o mai buna convergenta a economiilor din zona UEMOA, care era obiecitvul principal. Aceleasi domenii sunt abordate din nou in cadrul proiectului in curs de Integrare economica si Comert

opulatia in toate tarile membre UEMOA este in crestere. Tara cu cea mai mare populatie este Côte d'Ivoire, care reprezinta 20,58% din populatia UEMOA, dar nu si cea mai mare suprafata, acest loc fiind ocupat Niger(36,14% din S. UEMOA). Tara cu cea mai mica populatie si suprafata este Guinea-Bissau, constituind doar 1,03% din suprafata UEMOA si 1,58% din totalul populatiei UEMOA.

Beneficiile formarii Uniunii Economice Monetare a Africii de Vest

- existenta pietei unice, cu cele patru libertati si armonizarea fiscalitatilor indirecte ;

- o politica a concurentei care sa asigure buna functionare a mecanismelor pietei; nu poate exista piata unica fara posibilitatea de a controla acordurile, monopolurile, concentrarile si ajutoarele publice ;

- politici comune in scopul realizarii coeziunii economice si sociale a uniunii;

- coordonarea politicilor economice a statelor membre, obligatorie la un nivel al interdependentei, cand o masura de politica economica a unui stat depaseste sfera actiunii sale - spatiul national;

- armonizarea politicilor si recunoasterea mutuala.

-moneda comuna este o contra-parte a integrarii pietelor nationale de factori de productie (mai ales, munca si capital) si a pietelor de bunuri; uniunea monetara conditioneaza si determina cresterea mobilitatii bunurilor si factorilor de productie;

- cu o moneda unica riscul de schimb intra-regional  dispare si se elimina costurile datorate recurgerii la diferite instrumente de acoperire a acestui risc;

- se elimina costurile de tranzactie datorate "trecerii de la o moneda la alta”

- posibilitatea reducerii costurilor de intermediere bancara si convergenta ratelor dobanzii;

- intarirea disciplinei financiare, reducerea instabilitatii si incertitudinii, dezvoltarea cooperarii economice;

- atragerea unei fractiuni importante a economiei mondiale sub forma investitiilor directe si de portofoliu.

Uniunea Vamală şi Economică a Africii Centrale UVEAC

Uniunea Vamală şi Economică a Africii Centrale (UVEAC) a fost creată în 1964 în urma semnării de către 4 state (Congo, Gabon, Republica Africa Centrală şi Camerun) a Tratatului de la Brazzaville (Congo), care îşi extinde aria de cuprindere în urma ratificării Tratatului de la Libreville (Gabon), în octombrie 1983, şi care începe să fiinţeze sub o nouă titulatură – Comunitatea Economică din Africa (CESAC) – cu încă 6 noi membri (Burundi, Guineea Ecuatorială, Ruanda, Sao Tome şi Principe, Ciad şi Zair).

Toate încercările de integrare africană au eşuat din cauză că:

Ele n-au ieşit prea mult din proiecte şi tratate; S-au limitat la forme incipiente şi simple de cooperare economică; N-au avut forţa instituţională şi decizională; Şi că, datorită acestor şi altor slăbiciuni, n-au schimbat, prea mult, în bine, situaţia economică şi socială a

Africii.Născute pe un teren slab, sub toate aspectele, ele nu puteau fi altfel decît neputincioase, puţin eficiente şi fără perspective.

Tema 3: Tendinţe integraţioniste în economia mondială C. Zona europeană

În 2012 i-a fost decernat Premiul Nobil pentru Pace, „pentru că peste șase decenii a contribuit la progresul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa”.

Uniunea Europeană: 504 de milioane de locuitori – 28 de ţări

Economia Uniunii Europene

• Uniunea Europeana reprezinta un “puzzle” format din 28 de state membre, organizat pe baza a doua principii:

– Interguvernamentalism - puterea de decizie apartine statelor membre, iar deciziile comune se iau in unanimitate– Supranationalism - se transfera o parte din puterea de decizie de la nivel national la nivel comunitar

Principiile de funcţionare ale UE

• Principiul subsidiarităţii: UE nu trebuie să-şi asume sarcini ce se potrivesc mai bine administraţiilor naţionale, locale sau regionale

• Principiul proximităţii: toate nivelurile de guvernare trebuie să aibă drept scop apropierea de cetăţeni, printr-o organizare corespunzătoare a activităţii lor

• Principiul parteneriatului: colaborarea şi implicarea în procesul de decizie a autorităţilor de la nivel european, naţional, regional şi local, în vederea realizării unei guvernări solide.

Geneza si evolutia integrarii economice in europa postbelica

• In perioada posteblica au aparut planuri de reconstructie europeana:

– utopice, cum ar fi acela de inlaturare a hegemonului

– pragmatice, care au condus la crearea unor structuri institutionale comune: OEEC(OECD), CAER, AELS, Comunitatile Europene, Uniunea Europeana

Nevoia de integrare a fost dictata de:

– dorinta de obtinere si mentinere a stabilitatii militare si politice prin mijloace economice;– nevoia de a obtine crestere si dezvoltare economica intr-un alt plan decat cel national – redefinirea sferelor de influenta →

Redefinirea sferelor de influentă a însemnat:

– influenta Uniunii Sovietice asupra statelor baltice si a celor central si est europene (cu unele incercari de patrundere in Franta si Italia)

– Influenta Statelor Unite asupra vestului EuropeiStatele vest europene aveau, in acel moment, asteptari diferite:

– Franta- considera ca o apropiere de Germania ar contrabalansa influenta Marii Britanii si a Statelor Unite– Marea Britanie si Statele Unite considerau integrarea vest europeana o contrapondere la puterea Uniunii Sovietice– Germania vedea in formarea unor structuri integrative posibilitatea de a recastiga pozitia detinuta inainte de razboi– Italia - dorea sa faca uitata perioada Mussolini

Particularităţile şi dinamica regionalismului european

• Integrarea europeană trebuie studiată ca un proces complex şi nu ca un inventar de etape mai mult sau mai puţin interdependente;

• Integrarea europeană a fost, în mare măsură, un fenomen cu pronunţată tentă politico-ideologică, nefiind ghidată de minuţioase calcule economice care să evidenţieze distinct costurile şi beneficiile unui astfel de proces;

Planul Marshall (1947)

• Face parte din ajutorul american acordat continentului european, care a cuprins:

– fonduri acordate sectorului militar (GARIOA)– Fonduri pentru reabilitare economica prin intermediul Natiunilor Unite– Fonduri nerambursabile (22 miliarde USD, reprezentand 15% din bugetul american)

Formarea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică OECE (1948): Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia şi Turcia. În 1949 în organizaţie au intrat şi R. F. Germania, iar în 1959 Spania.

În septembrie 1961, statele membre ale OECE, împreună cu Statele Unite şi Canada, au încheiat un acord privind crearea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care a preluat funcţiile OECE.

Principalele momente ale constructiei europene au fost

– Planul Marshall (1947)– Formarea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică (O.E.C.E.) (1948)– Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (1952) CECO– Uniunea Europei de Vest (1955) – Comunitatea Economica Europeana (ECE) (1958)– EURATOM (1958)– Uniunea Europeana (1992)

----------------------------------------

• A.E.L.S. (Asociația Europeană a Liberului Schimb (European Free Trade Association, EFTA) a fost înființată în 1960. Membrii actuali: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

• C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) înființată în 1949. Membri: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. (Mongolia, Cuba, Vietnam)

Căile integrării europene

• Primul pas în direcţia integrării de tip modern a fost făcut în 1948 prin crearea Benelux (Belgia, Nederland (Țările de Jos) și Luxemburg) și 1951 – CECO (Comunitatea Economică a Carbunelui și Oțelului)

• A doua etapă a procesului de integrare a început prin semnarea la Roma, în anul 1957 , a două tratate şi formarea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunităţii Economice Europene (CEE), la care au participat aceleaşi şase ţări în cadrul CECO.

• A treia etapă a început prin semnarea tratatului de la Paris în 1967, un tratat de fuziune a celor trei comunităţi (CECO, EURATOM şi CEE) având aceleaşi organe de conducere şi un buget comun

Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECO)

• Integrare bisectoriala, realizata pe baza Acordului (Tratatului) de la Paris (1951)• State membre; Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda , Luxemburg• Scop:

– Punerea sub control comun a resurselor necesare reconstructiei economiei europene – mai buna exploatare a resuselor rare – Cresterea productiei de otel, dar si a utilajelor produse cu acesta

EURATOM

• Infiintata prin Tratatul de la Roma (1957)• Membrii fondatori: Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda , Luxemburg• Scop: cresterea surselor de energie destinate dezvoltarii economiei europene

Comunitatea Economica Europeana

• Infiintata prin Tratatul de la Roma (1957)• Membrii fondatori: Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda , Luxemburg• Scopul CEE: liberalizarea circulatiei bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor intre statele membre. • Constituirea ZCL

Etapa –Uniune vamală (a.1967)

• Eliminarea completă dar treptată a taxelor vamale de import şi export la produsele industriale şi agricole;• Eliminarea treptată a restricţiilor cantitative şi a altor bariere cu efect echivalent;• Instituirea unui sistem unitar de impozite interne indirecte;• Adoptarea unui tarif vamal comun şi a unei legislaţii vamale unitare;• Armonizarea reglementărilor cu privire la concurenţă la nivelul întregului spaţiu integrat

Piaţa Unică (a.1987)

Piața Unică Europeană reprezintă un proiect inițiat de către Jacques Delores și care și-a găsit finalitatea la 1 ianuarie 1993, prin nașterea a ceea ce numim astăzi Single European Market. A intrat în vigoare în 1987, după ratificarea Actului Unic European.

Piaţa Unică presupune:

1987 – a intrat în vigoare, după ratificare, Actul Unic European care pune bazele Pieţei Unice Interne a “celor patru libertăţi”

• Libera circulaţie a capitalurilor, forţei de muncă, bunurilor şi serviciilor,• Înlăturarea controalelor la frontierele interne ale comunităţilor;• Armonizarea ratelor TVA;• Recunoaşterea reciprocă a standardelor şi a procedurilor de certificare a calităţii,• Dreptul de reşedinţă fără deţinerea obligatorie a unui loc de muncă.• Politică comercială autentic comună (nu doat tarif vamal comun);• Control comunitar asupra politicii concurentiale;• Fonduri structurale sporite;• Majoritate calificată în Consiliu.

Actul Unic European

• A stabilit un program legislativ format din 300 de directive menite a elimina barierele fizice (legate de verificarile la frontiera), tehnice (generatoare de obstacole legislative si de reglementare) si fiscale, generate de taxele indirecte si accize

Piata interna

• Jacques Delors a numit-o unul din motoarele UE, dar spunea despre ea “nu te poti indragosti de Piata interna”• Constructia pietei interne trebuia sa trasforme Europa intr-o superputere • Prin eliminarea obstacolelor de natura tarifara, companiile puteau obtine mai usor noi economii la scara • Cresterea concurentei transfrontaliere determina eliminarea de pe piata a firmelor necompetitive

Principiile de functionare ale Pietei interne

Cele patru libertati

• Libera circulatie a bunurilor• Libera circulatie a capitalului• Libera circulatie a persoanelor• Libera circulatie a serviciilor si libertatea de stabilire

Liberalizarea Fluxurilor de bunuri și servicii

Libera circulație a mărfurilor:

1968 – realizarea uniunii vamale1984 – acord cu privire la simplificarea formalităților la frontiere1988 – a fost introdus un document unitar unic privind extinderea mărfurilor în interiorul ComunitățiiLibera circulație a serviciilor:

1993 – serviciile bancare complet liberalizate1994 – piață unică de asigurări1996 – piață unică de investițiiEtapele integrării (rezumat):

– Zona de comert liber în baza Tratatelor de la Roma(1957)– Uniune Vamala (1967)– 1987 Actul Unic European (Piata Unica Interna)– Recunoasterea reciproca

“Euroscleroza” de la inceputul anilor 1980

• Lipsa competitivitatii la nivel global• Progres scazut al nivelului de integrare• 1985 -Comisia a elaborat Carta Alba privind “Completarea pietei interne - pana la sfarsitul anului 1992

Uniunea Europeana

• Creata prin Tratatul de la Maastricht (1991)

• Se sprijina pe trei piloni:

– Comunitatea Europeana– Justitie si Afaceri Interne– Politica Externa si de Aparare Comuna

Structura pilonilorTratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht: Distribuția competențelor între UE și statele membre

Competențe exclusive UE Competențe partajate(UE & state membre)

Competențe UE de asistență

În acest caz, Uniunea este singura care are funcții legislative și poate emite documente juridice cu caracter obligatoriu.

Statele membre nu se pot implica în aceste domenii decât cu acordul Uinunii.

În acest caz, atât Uniunea cât și statele membre au funcții legislative.

Statele membre pot face uz de prerogativele lor doar în cazul în care Uniunea nu se implică.

În acest caz, Uniunea are dreptul să ia măsuri de asistență, coordonare sau completare a măsurilor luate de statele membre, fără ca Uniunea să vină să înlocuiască prerogativele statelor membre.

Exemple: Exemple: Exemple:

Uniunea vamală

Stabilirea regulilor concurențiale  necesare funcționării pieței interne

Piața internă

Politica socială

Agricultură și pescuit

Protejarea și ameliorarea sănătății umane

Industrie

Afaceri interne si justitie Azil si imigrareControlul frontierelor Externe Cooperare in domeniul juridic Cooperare in politie si Europol

Politica externa side securitate comuna

Toate domeniile politicii externePolitica de securitate si

aparare in Europa

Communitatea EuropeanaPolitici Comune

(ex. agricole, sociale, comerciale, de mediu, asupra competitiei,

de dezvoltare, etc.) Uniunea Monetara

Cetatenia Uniunii

Uniunea Europeana

Politica monetară (pentru statele care au adoptat moneda Euro)

Conservarea valorilor biologice maritime

Politica comercială comună

Mediu

Protecția consumatorilor

Energie

Conservarea spațiului libertății, securității și justiției

etc.

Cultură

Turism

Educație generală și profesională, tineret și sport

Protecție în cazul producerii catastrofelor

Cooperarea în domeniu administristrativ

Beneficiile asteptate ale integrarii economice

• Raportul Cecchini (1988). Efecte de cost si economisire :

– ‘Efecte statice de comert’: beneficii generate de posibilitatea oferita autoritatilor publice de a cumpara de la cei mai ieftini furnizori

– ‘Efecte asupra competitivitatii’: scaderea preturilor ca urmare a cresterii concurentei– ‘Efecte de restructurare’: reorganizarea sectoarelor industriale si a companiilor individuale

Beneficiile asteptate ale integrarii economice

Reducerea costurilor genereaza doua tipuri de beneficii:

– Directe - ca urmare a eradicarii frontierelor economice – Indirecte - ca urmare a restructurarii economice, cresterii schimburilor comerciale si a economiilor la scara

Rezultate:

– Scaderea preturilor de consum

– Crearea de noi locuri de munca

Uniunea economică şi monetară

• Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă superioară a integrării multinaţionale, care presupune:

strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre politică monetară comună monedă unică

• un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară• liberalizarea fluxurilor de capital

În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei uniuni economice și monetare (UEM). Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.

Etapele formarii UEM

• Prima etapă, (1 iulie 1990 şi 31 decembrie 1993) ale cărei elemente centrale au fost stabilite înainte de Maastricht a reprezentat etapa consolidării pieţei si a marcat începutul perioadei de creare a structurilor economico-instituţionale proprii uniunii economice si monetare.

• Obiectivul central al acestei etape l-a constituit creşterea convergenţei politicilor economice şi a cooperării între băncile centrale în scopul încorporării practicilor monetare ale statelor membre în cadrul Sistemului Monetar European.

• Cea de-a doua etapă a început la 1 ianuarie 1994 şi s-a încheiat la 31 decembrie 1998. În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene statele membre au fost constrânse de a evita deficitele bugetare excesive, şi de a iniţia paşi spre independenţa băncilor centrale. În procesul de creştere a independenţei

băncilor centrale, Tratatul le interzice acestora acordarea de facilităţi de creditare guvernamentale sau de achiziţii de instrumente privind datoria publică direct de la acestea.

• Etapa a treia , a început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile între monedele statelor participante şi în raport cu euro. Ecu a fost înlocuit de către euro (2002), şi acesta a devenit moneda oficială a statelor membre care participă în totalitate la politica monetară comună.

• Zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos. Slovenia a aderat la zona euro în 2007, fiind urmată de Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011 și Letonia in 2014.

Structura instituţională a Uniunii Economice şi Monetare

• este dată în principal de către Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre care, împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

• Din acest sistem mai fac parte şi băncile centrale ale statelor membre care nu fac parte din zona Euro, şi care nu participă la luarea deciziilor cu privire la politica monetară unică pentru zona Euro.

Obiectivul declarat al SEBC îl constituie:

• menţinerea stabilităţii preţurilor• definirea şi implementarea politicii monetare unice, • crearea şi deţinerea de rezerve valutare ale statelor participante• asigurarea stabilităţii sistemului financiar.

Acordul European de Liber Schimb (AELS)

Acordul European de Liber Schimb (The European Free Trade Association - AELS) a luat fiinţă la 3 mai 1960, ca alternativă a statelor europene care nu erau admise sau nu doreau să se alăture Comunităţii Economice Europene (astăzi Uniunea Europeană).

Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein sunt membre ale AELS, dintre care numai Norvegia şi Elveţia sunt membri fondatori.

Spre deosebire de Uniunea Europeană însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili, în principiu, liber taxele vamale şi politica comercială externă privind state terţe (non-AELS).

Obiective

• stabilirea unei zone de comerţ liber între parteneri (se au în vedere produsele industriale, agricole, piscicole etc.);• liberalizarea comerţului cu servicii, a investiţiilor, achiziţiilor publice etc;• furnizarea protecţiei pentru drepturile de proprietate intelectuală;• stabilirea unor reglementări pentru evitarea şi rezolvarea disputelor între părţi;• îmbunătăţirea permanentă a acestora pentru a fi cât mai eficiente luând în considerare şi schimbările din cadrul

OMC.Spaţiul Economic European (SEE)

Spațiul Economic European (SEE, European Economic Area) a luat ființă la data de 1 ianuarie 1994 în urma acordului semnat la data de 2 mai 1992 între statele participante la Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și statele membre UE. Acest acord pune bazele unei piețe unice guvernate de aceleași reguli de bazǎ ce au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor să circule liber în cadrul SEE, într-un mediu deschis și competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăți.

Spaţiul Economic European (SEE) uneşte cele 27 state membre UE şi cele trei state SEE AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) într-o piaţă internă guvernată de aceleaşi reguli de bază. Aceste reguli au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor să circule liber în cadrul SEE, într-un mediu deschis şi competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăţi.

Spaţiul Schengen

Zonă de circulație liberă în Europa, în conformitate cu Acordul de la Schengen, 1985. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control.

Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat

O politică comună pentru viza facilitează intrarea legală a vizitatorilor în UE.

Gigantismul in cifre al UE

• Produsul intern brut al UE (PIB) – tot ceea ce produce economia în materie de bunuri şi servicii – este în creştere constantă. Ca urmare a alăturării noilor state membre la UE în 2004, PIB-ul UE l-a depăşit pe cel al Statelor Unite.

• PIB-ul UE in a.2012 constituia 17,6 mlrd.dol. SUA.

• Efectul de Domino si grupul PIIGS

• Cinci ţări din zona Euro (în care se află 17 state) au primit împrumuturi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, dar criza datoriilor publice stăruie, provocând un efect de domino la nivelul ratingului de ţară pentru majoritatea naţiunilor afectate.

• Cele mai putin performante tari din zona euro fiind grupate sub acronimul PIIGS:

Extinderea UE

• Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplineşte criteriile democratice, politice şi economice pentru dobândirea calităţii de membru.

• În urma mai multor extinderi, UE a crescut de la şase la 28 de membri. Alte state candidează la aderare.

• Fiecare tratat ce admite un nou membru necesită aprobarea în unanimitate a tuturor statelor membre. De asemenea, înaintea fiecărei extinderi, UE va evalua propria capacitate de absorbţie a noilor membri, precum şi abilitatea propriilor instituţii de a funcţiona corespunzător în continuare.

• Extinderile succesive au întărit democraţia, au conferit securitate Europei şi au sporit potenţialul său comercial şi de creştere economică.

Misiunea Europei pentru secolul XXI

• garantarea păcii, a prosperităţii şi a stabilităţii pentru cetăţenii Europei; • consolidarea reunificării continentului; • asigurarea securităţii pentru cetăţenii săi; • promovarea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate; • soluţionarea provocărilor globalizării şi prezervarea identităţii popoarelor europene; • favorizarea valorilor europene, precum dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, respectarea drepturilor omului şi

a economiei sociale de piaţă; EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE

• pare a fi, la prima vedere doar un proces spaţial care presupune adăugarea de noi teritorii unui spaţiu anterior format

• Ea este însă, în acelaşi timp şi un proces structural deoarece fiecare etapă a extinderii a presupus modificarea structurilor entităţii acceptate, dar şi a celei primitoare ceea ce a condus în mod obligatoriu la formarea unui alt spaţiu, modificat şi alterat în care entitatea nou obţinută nu a reprezentat, din punct de vedere al substanţei, suma entităţilor componente.

Marea extindere: unificarea unei Europe divizate

Extinderea UE pe scurt

6 Membri fondatori: 1951/1957 Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda

9 Extinderea spre nord: 1973 Danemarca, Marea Britanie, Irlanda

12 Extinderea spre sud: 1981 Grecia, 1986 Portugalia, Spania

15 Extinderea AELS: 1995 Finlanda, Austria, Suedia

27Extinderea spre est: 2004 Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Ungaria, Cipru, 2007 Bulgaria, România, 2013 Croația

?State candidate: Islanda, Macedonia, TurciaPotențiali candidați: Albania, Bosnia-Herțegovina, (Kosovo), Muntenegru, Serbia

Extinderea: de la şase la 27 de ţări

Europenizarea:

• se realizează prin trei tipuri de mecanisme:

– Primul este cel al armonizării instituţionale – Cel de-al doilea este legat de schimbarea structurilor de oportunitate autohtone care conduc la schimbarea regulilor

jocului în politică şi în afaceri.– Cel de-al treilea este legat de crearea convingerilor şi aşteptărilor prin difuziunea multilaterală de idei şi experienţe

În etapele procesului de extindere se pot identifica similitudini şi diferenţe semnificative, dintre care amintim:

• Până în prezent, economiile statelor membre admise ulterior formării Comunităţilor, cu exceptia “săracilor” (care erau, în momentul admiterii aproximativ la fel de săraci- privit din perspectiva PIB/locuitor- ca si unele din statele candidate) au fost considerate drept economii de piată funcţionale, în ciuda existentei unui anumit grad de control si centralizare a activitătii economice.

• Integrarea în Uniunea Europeană a statelor din primele patru etape de extindere nu a fost o experientă integrativă nouă, ele făcând parte, până în momentul în care au devenit membrii cu drepturi depline ai acesteia fie din zona de comert liber a AELS fie din Spatiul Unic European. Din acest motiv, ele au cunoscut forme, instrumente şi tipuri de integrare proprii economiilor de piaţă.

•Etapele anterioare ale extinderii, premergătoare celei de-a cincea, au adus în rândul statelor membre două tipuri de parteneri

• Contextul geopolitic în care s-a desfăsurat extinderea spre est a Europei

• Ultimul deceniu a fost ferit de socuri masive de genul celor declansate de criza petrolului sau de cea a datoriilor externe, însă a pus pe tapet probleme noi, cum ar fi terorismul cu toate implicaţiile lui economice şi geostrategice

• Cresterea rolului si a importantei corporatiilor transnationale în cadrul procesului de integrare globală si regională în ultimele trei decenii a determinat o reconsiderare a pozitiei Uniunii Europene fată de tările central si est europene

• Uniunea Europeană traversează, în ultimul deceniu, o perioadă de crestere si dezvoltare a procesului integrativ spre noi forme

Beneficii ale extinderii

• Din punct de vedere politic, beneficiile decurg în principal din:

– participarea la procesul decizional, – stabilitatea sistemului democratic, – creşterea siguranţei cetăţenilor – consolidarea poziţiei în raport cu terţii

Din punct de vedere economic

• beneficiile sunt date în principal de:

– accesul liber la piaţa unică, (care de altfel se poate uşor transforma în cost în absenţa unui grad adecvat de competitivitate)

– accesul la fondurile structurale şi la Fondul de Coeziune, care se îndreaptă spre economiile cu un grad de dezvoltare cuprins în parametri inferiori mediei comunitare,

– creşterea capacităţii de a atrage investiţii străine prin creşterea stabilităţii legislativ-instituţionale dictată de adoptarea aquis-ului comunitar

Prin prisma efectelor generate pe piaţa internă, beneficiile apar ca

– urmare a efectelor statice de creare şi deturnare de comerţ,– scăderii costurilor de producţie datorate eliminării taxelor vamale– accelerării creşterii economice – impulsionării ramurilor producătoare de produse pentru export.

Din perspectiva politicii de dezvoltare regională beneficiile înseamnă

– accesul la fondurile structurale şi la fondul de coeziune – transferul de know-how,– dezvoltarea infrastructurii regionale – echilibrarea diferenţelor dintre regiuni.

Costuri

• pentru piaţa unică, sunt date de :

– creşterea deficitului comercial ca urmare a aplicării tarifului extern comun dar şi ca urmare a aplicării schemelor de preferinţa comunitare din cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe Vamale al Uniunii Europene.

– Pătrunderea pe piaţa internă a unor produse din terţe ţări, ca urmare a scăderii protecţiei tarifare dar şi a produselor comunitare pot elimina de pe piaţă firmele necompetitive, generând şomaj şi scăderea venitului mediu.

• Din perspectiva politicii de dezvoltare regională, costurile sunt date în principal de construcţia instituţională dar şi de eventuala apreciere a monedei naţionale ca urmare a infuziilor masive de capital, cu efecte negative asupra exporturilor.

• Politica agricolă comună va genera o creştere a costului produselor agricole şi implicit o creştere a cheltuielilor pentru hrană ale populaţiei, iar subvenţiile şi plăţile compensatorii pot întârzia restructurarea agriculturii

Criteriile de la Copenhaga

• Criteriul politic , care cuprinde:

– Stabilitatea instituţiilor – Garantarea drepturilor omului – Respectarea drepturilor şi protecţia minorităţilor • Criteriul economic , care cuprinde:

– Existenţa unei economii de piaţă funcţionale– Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii– Capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile de membru, inclusiv de a adera la obiectivele politice, economice şi la

uniunea monetară DEZVOLTAREA INTEGRĂRII EUROPENE PRIN EXTINDERE

PRINCIPIILE ŞI CRITERIILE ADERĂRII LA UE (I)

DECLARAŢIA POLITICĂ A UE

TOATE ŢĂRILE CANDIDATE VOR ADERA LA UE PE BAZA ACELORAŞI CRITERII ŞI VOR FI JUDECATE DUPĂ PROPRIILE MERITE, PARTICIPÂND CU UN STATUT EGAL LA PROCESUL DE ADERARE, CARE ESTE EVOLUTIV ŞI CUPRINZĂTOR

PRINCIPIILE:

– MERITUL PROPRIU;– DIFERENŢIEREA;– AJUNGEREA DIN URMĂ.

PRINCIPIILE ŞI CRITERIILE ADERĂRII LA UE (II)

Criteriul Cerinţele pentru îndeplinirea criteriului

CRITERIUL (1) Stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, POLITIC drepturile omului, respectul şi protecţia minorităţilor;

CRITERIUL (2a) Existenţa unei economii de piaţă funcţionale;

ECONOMIC

(2b) Capacitatea de a face faţă presiunii

competitive şi forţelor pieţei în cadrul UE

CRITERIUL Capacitatea de a îndeplini obligaţiile care îi revin ca membru al UE,

INSTITUŢIONAL inclusiv aderarea la scopurile politice, economice şi monetare,

respectiv preluarea acquis-ului UE

Capacitatea administrativă de a aplica acquis-ul şi de a asigura

respectarea lui prin structurile administrative şi judiciare

STADIUL ŞI PERSPECTIVA ÎNDEPLINIRII CRITERIULUI ECONOMIC DE CĂTRE ŢĂRILE CANDIDATE – OCTOMBRIE 2004

Ţara candidată Economia de piaţă

este funcţională face faţă presiunii competitive

a) Bulgaria

b) România

da

da

viitorul apropiat

viitorul apropiat

STRATEGIA DE PRE-ADERARE (I)

Conţinut Instrumente

1. Stabilirea de

priorităţi şi

asistenţă financiară

• Parteneriatul de aderare;

• Acordul de asociere;

• Fondurile destinate ţărilor candidate – PHARE, ISPA, SAPARD;

pentru îndeplinirea

criteriilor de aderare

• Programe naţionale pentru adoptarea acquis-ului comunitar, de dezvoltare economică, a agriculturii, rurală etc;

• Participarea la unele programe ale UE (educaţie, energie, transport, cercetare ş.a.);

• Rapoarte anuale de evaluare a progresului în îndeplinirea criteriilor de aderare;

STRATEGIA DE PRE-ADERARE (II)

Conţinut Instrumente

2. Pregătirea negocierilor

pentru aderare

3. Negocierea aderării

4. Încheierea negocierilor de

aderare

• Examinarea analitică a preluării acquis-ului comunitar;

• Elaborarea documentelor de poziţie de către fiecare ţară candidată şi de către cele 25 state membre (poziţie comună) pentru fiecare dintre cele 31 de capitole ale acquis-ului comunitar;

• Conferinţe bilaterale interguvernamentale între statele membre şi fiecare ţară candidată pentru negocierea documentelor de poziţie;

• Semnarea şi ratificarea acordurilor de aderare.