dreptul material al uniunii europene. an iii fr. 12-13

8/16/2019 Dreptul Material Al Uniunii Europene. an III Fr. 12-13

1/69

1

DREPTUL MATERIAL AL UNIUNIIEUROPENE

SUPORT DE CURS

ANUL III FR

2012-2013

AUTOR:LECT. DR. EMANUEL CORNELIU MOGÎRZAN

FACULTATEA DE DREPTUNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IAŞI


2/69


3/69

3

§ 2. Directiva 70/50/CEE ...................................................................................... 32 § 3. Decizia Dassonville (cauza 8/74) .................................................................. 34 §4. Exemple de obstacole discriminatorii (discriminare directă şi indirectă) ...... 35

A. Restricţii la import sau la export ....................................................................... 35 B. Promovarea sau favorizarea produselor naţionale ............................................ 36 C. Achiziţiile publice organizate în aşa fel încât să favorizeze producţia naţională

...................................................................................................................................... 39 D. Practici administrative ce favorizează produsele naţionale .............................. 39 E. Fixarea preţurilor ............................................................................................... 40 F. Măsuri care fac importurile mai dificile sau mai costisitoare ........................... 41

§5. Excepţii prevăzute de art. 36 TFUE ............................................................... 43 A. Moralitatea publică ........................................................................................... 43 B. Ordinea publică ................................................................................................. 44 C. Securitatea publică ........................................................................................... 45 D. Protecţia sănătăţii şi a vieţii persoanelorşi a animalelor sau de conservare a

plantelor ........................................................................................................................ 47 §6. Reglementări naţionale aplicabile f ăr ă a face distincţie între mărfurile naţionale

şi cele de import .......................................................................................................... 49

A. Speţa Cassis de Dijon. Principiul recunoaşterii reciproceşi cerinţele imperativede interes general .......................................................................................................... 49

B. Utilizarea precedentului stabilit prin Cassis de Dijon ....................................... 52 C. Revirimentul jurisprudenţei. Keckşi Mithouard ............................................. 56 D. Evoluţia jurisprudenţei după adoptarea deciziei Keck ..................................... 57

a) Unele reguli referitoare la comercializarea produselor afectează caracteristicile intrinseci ale produselor ................................................................... 57

b) Normele naţionale au un impact diferit, în dreptşi în fapt, asupracomercianţilor naţionalişi a importatorilor .............................................................. 58

c) Tendinţa actuală a jurisprudenţei Cur ţii. Importanţa criteriului accesului pe piaţă .......................................................................................................................... 60

§ 7. Măsurile cu efect echivalent la export ........................................................... 63 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................ 67 ANEXĂ. DISPOZIŢIILE DIN TFUE REFERITOARE LA LIBERA CIRCULAŢIE A

MĂRFURILOR ........................................................................................................................ 68


4/69

4

ABREVIERI CE = Comunitatea Europeană CEE = Comunitatea Economică Europeană Euratom = Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

PE = Parlamentul EuropeanTCE = Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (înlocuit astăzi cu TFUE)TCEE = Tratatul de instituire a Comunităţii Economice EuropeneTUE = Tratatul privind Uniunea Europeană UEM = Uniunea economică şi monetar ă TFUE = Tratatul de funcţionare a Uniunii EuropeneTLisabona = Tratatul de la Lisabona


5/69

5

I. LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR. GENERALITĂŢI

§1. Beneficiile libertăţii comerţului

Teoria avantajului comparativ a lui David Ricardo ofer ă o imagine convingătoare în ce priveşte efectele pozitive ale comer ţului liber dintre state. Marele economist englez arată că,dacă statele sunt izolate (i.e., între ele nu există relaţii comerciale), fiecare din ele trebuie să producă o varietate de mărfuri, care să acopere necesităţile populaţiei. Or, o economienaţională poate fi mai eficientă în producerea unui bun, dar mai puţin performantă în producerea altora, în raport cu economia celorlalte state. Comer ţul liber permite specializarea statelor participante în activitatea în care au productivitatea maximă, ceea ce duce la creşterea producţiei totale a acestor state. Obţinându-se o producţie mai mare, consumatorii dinţărileimplicate dispun de produse mai ieftine, iar resursele sunt alocate în mod optim.

Desigur, modelul lui Ricardo este unul ideal, bazându-se pe existenţa unei concurenţe perfecte, caracterizate prin următoarele: statul nu intervine pe piaţă; cumpăr ătoriişi vânzătoriiacţionează raţional, sunt numeroşi, au informaţii complete despre produsele oferite, potcontracta cu costuri minime, au resurse suficiente, pot intraşi ieşi de pe piaţă f ăr ă dificultăţi. Nu în ultimul rând, ei îşi îndeplinesc obligaţiile la care s-au angajat.

§2. Obstacole în calea comerţului

Piaţa reală funcţionează în mod diferit: informaţiile nu sunt complete, există costuri de

tranzacţionare, unii comercianţi nu-şi îndeplinesc obligaţiile asumate etc. Aceste deficienţe,existente în orice piaţă naţională, sunt amplificate într-un context transnaţional, în carecomer ţul exterior este afectatşi de factori specifici, cum ar fi anumite măsuri adoptate deautorităţile naţionale, la presiunea grupurilor de interese interne. Astfel, dacă am pune înaplicare concluziile lui Ricardo, producătorii naţionali necompetitivi ar avea de înfruntat perspectiva încetării activitatea. Puţin probabil ca patroniişi angajaţii să accepte cu seninătateacest fapt, convinşi de argumente de eficienţă economică. De aici, tensiuni sociale interne (pelângă cele economice), la care guvernele nu r ămân insensibile, fieşi numai din considerente

electorale.Cum ameninţarea vine de la produsele mai ieftineşi de calitate mai bună din import,r ăspunsul cel mai la îndemână constă în îngr ădirea accesului acestora pe piaţa naţională şi protejarea producătorilor proprii ineficienţi1. Înainte de intrarea în vigoare a tratatelorcomunitare, toate statele îşi protejau producătorii prin taxe vamaleşi restricţii cantitative laimport şi export. Taxele vamale sunt impuse de obicei la importul unor mărfuri cu preţ inferior celor oferite de producţia naţională. Restric ţ iile cantitative împiedică importurileanumitor produse în cantităţi mai mari decât cele necesare pentru satisfacerea cererii interne

1 Aceşti factori nu sunt de natur ă să altereze importanţa analizei lui Ricardo, ci pun în evidenţă dificultăţilenumeroase ce stau în calea comportamentului economic raţional.


6/69

6

neacoperite de producţia internă.Inventivitatea autorităţilor naţionale în ce priveşte îngr ădirile economice este

prodigioasă. Pe lângă obstacolele vamale, menţionăm barierele fiscale: există tendinţa ca bunurile ce provin preponderent din import să fie impozitate mai sever. Alte bariere sunt de

ordin administrativ, cum ar fi formalităţile excesive ce îngreunează importurile. Dar comer ţulinternaţional este afectatşi de alte obstacole, mai subtile, pe care le vom discuta în momentulcând vom aborda tema pieţei unice.

Este uşor de sesizat rezultatul acestor măsuri protecţioniste: sancţionareaconsumatorilor: libertatea lor de alegere se reduceşi, ca urmare, aceştia sunt nevoiţi să plătească preţuri mari pentru produse mediocre. Pe de altă parte, la adă postul măsurilor protecţioniste luate de guverne, care le pun la dispoziţie adevărate cecuri în alb, producătoriilocali nu sunt stimulaţi să-şi ţină sub control costurileşi nici să-şi perfecţioneze metodele de

producţie. Altfel spus, în spatele zidurilor „protectoare”, domnesc ineficienţa şi săr ăcia. Dealtfel, consumatorul român a avut ocazia să constate singur aceste efecte, întrucât în trecutulapropiat statul nostru obişnuia să practice taxe vamaleşi accize împovăr ătoare.

Edificaţi asupra consecinţelor nefaste pe termen lung ale obstacolelor din caleacomer ţului, autorii tratatelor constitutive au optat în mod clar pentru înlăturarea lor. Astfel,art. 30 TFUE (fost 25 TCE) elimină – în relaţiile dintre statele membre – taxele vamaleşitaxele cu caracter echivalent, iar art. 34şi 35 TFUE (foste 28şi 29 TCE) interzic restricţiilecantitative la import, respectiv export, precumşi toate măsurile cu efect echivalent.

§3. Dimensiunea internă şi cea externă a liberei circulaţii a mărfurilorLibera circulaţie a mărfurilor reprezintă nucleul pieţei interne. De altfel, pentru unele state

membre, cum ar fi Marea Britanie, raţiunea de a intra în Comunitate a fost tocmai aceea ca produsele lor să aibă acces liber pe o piaţă de amplitudinea celei comunitare.

Libertatea de circulaţie a mărfurilor are două laturi: una internă şi una externă.Pe plan intern, bunurile originare din UE circul ă liber între statele membre.Art. 28 TFUE (fost 23 TCE):

(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblulschimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelorvamale la importşi la exportşi a oricăror taxe cu efect echivalent, precumşi adoptareaunui tarif vamal comun în relaţiile cuţări ter ţe.(2) Dispoziţiile articolului 30şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precumşi produselor care provin dinţări ter ţecare se află în liber ă circulaţie în statele membre.

Pe plan extern, bunurile din afara UE se bucur ă de aceea şi libertate numai dacă pentruele se achit ă taxele vamale şi taxele cu efect echivalent 2.

2 Este vorba despre taxele cu efect echivalent fixate de dreptul Uniunii în relaţiile cu statele ter ţe.


7/69

7

Art. 29 TFUE (fost 24 TCE):Se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provindin ţări ter ţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de importşi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamaleşi taxele cu efect echivalent

exigibileşi care nu au beneficiat de o restituire totală sau par ţială a acestor taxeşiimpuneri.Aceasta înseamnă că, după îndeplinirea formalităţilor vamale şi achitarea taxelor

vamale, mărfurile importate din statele ter ţe nu mai pot fi supuse taxelor vamaleşi nici nu potface obiectul restricţiilor cantitative, atunci când circulă între statele Uniunii. În sens invers,un bun originar din Uniune exportat într-un stat ter ţ devine, ca regulă generală, bun originardin acel stat, dacă eventual este importat ulterior într-un stat membru.

§ 4. Originea mărfurilor

Determinarea originii mărfurilor permite distincţia între produsele din UniuneaEuropeană, ce beneficiază în mod automat de libera circulaţie, şi produsele din statele ter ţe,care trebuie supuse taxelor vamale. Pe de altă parte, este interesul de a distingeşi întremărfurile importate din afara Uniunii, deoarece taxele variază în funcţie de statul în care aufost produse (unele state beneficiază de tratament vamal preferenţial),.

Caracteristicile economiei mondiale îngreunează sarcina de a stabili originea mărfurilor.Bunurile sunt de multe ori supuse unor operaţiuni desf ăşurate în mai multeţări. Pe de altă parte, există o practică de a construi pe teritoriul Uniunii sau în statele cu care Uniunea astabilit uniuni vamale sau zone de liber schimb capacităţi industriale unde se efectuează doarasamblarea, componentele provenind din state ter ţe.

Originea se apreciază în funcţie de criteriile stabilite de Codul vamal comunitar.Codul vamal modernizat, stabilit prin Regulamentul Parlamentuluişi al Consiliului nr.450/2008, a intrat în vigoare în 2008. Până la adoptarea normelor de aplicare r ămânevalabil vechiul cod vamal (instituit prin Regulamentul Consiliului nr. 2913/1992).Pentru a nu se prelungi provizoratul, s-a fixatşi un termen maxim de aplicare aCodului vamal modernizat (24 iunie 2013). Totuşi, întrucât sistemele informaticenecesare pentru a opera noul cod nu au fost puse în practică de autorităţile vamalenaţionale şi pentru a pune în acord prevederile codului cu Tratatul de la Lisabona,Comisia a formulat o propunere pentru modificarea noului cod (acesta va deveniCodul vamal al Uniunii). În continuare, am ales să mă refer la Codul vamalmodernizat, menţionând – atunci când e relevantă – şi soluţia legislativă din codul încă aplicabil. Menţionez că dispoziţiile Codului vamal modernizat privitoare la origineamărfurilor vor fi preluate de codul vamal al Uniunii, având însă o altă numerotare.

Originea corespundeţării în care mărfurile au fost produse, compuse sau fabricate.

În cazul cel mai simplu, potrivit art. 36 (1) Codul vamal comunitar modernizat, suntoriginare dintr-oţar ă mărfurile obţinute în întregime în aceaţar ă.


8/69

8

Când în producerea bunurilor au intervenit mai multeţări, ţara de origine este cea în careau fost supuseultimei transformări substan ţ iale – art. 36 (2) Codul vamal comunitarmodernizat3.

Pentru definirea originii, nu este suficient clasamentul tarifar al produselor transformate,

întrucât tariful vamal comun a fost conceput în func ţ ie de exigen ţ e proprii, şi nu în func ţ ie dedeterminarea originii. Din contra, determinarea originii trebuie să se fondeze pe o distinc ţ ieobiectivă şi real ă între produsul de bază şi cel transformat, ţ inându-se seama în mod esen ţ ialde calit ăţ ile materiale specifice ale fiecărui produs ( Hotărârea din 26 ianuarie 1977,Gesellschaft für Überseehandel, 49/76, Rec., p. 41, punctul 5).

Transformarea este substanţială numai dacă produsul care rezultă din aceasta prezintă proprietăţi şi o compoziţie specifică proprii, pe care acesta nu le avea înainte de această transformare sau prelucrare. Operaţiunile care afectează prezentarea unui produs în scopul

utilizării acestuia, dar care nu antrenează o modificare calitativă importantă a proprietăţilorsale, nu sunt susceptibile să determine originea produsului respectiv (Hotărârea din 26ianuarie 1977, Gesellschaft für Überseehandel, 49/76, Rec., p. 41, punctul 6; Hotărârea din 23februarie 1984, Zentrag, 93/83, Rec., p. 1095, punctul 13).

Practica de a construi pe teritoriul UE uzine în care se efectuează doar montajul ridică dificultăţi de stabilire a originii produselor. Curtea a ar ătat că trebuie considerate caopera ţ ii simple de asamblare cele care nu impun personal care să aibă o calificare specifică pentrulucr ările în cauză, nici utilaj perfecţionat, nici uzine special echipate pentru asamblare. Astfelde operaţii nu pot fi apreciate ca susceptibile de a contribui la conferirea de caracteristici sau proprietăţi esenţiale (hotărârea din 13 decembrie 1989, Brother International, C-26/88, Rec., p. 4253, punctul 17).

Întrucât criteriul ultimei transformări substanţiale s-a dovedit uneori insuficient, Curtea arecurs la criterii suplimentare:

Primul criteriu a fost denumit în doctrină cel al operaţiei centrale. Se descompune procesul tehnologic în mai multe etapeşi se reţine cea mai importantă operaţie din cele pecare le presupune procesul tehnologic. O operaţiune de asamblare a unor diferite elementeconstituie o transformare sau o prelucrare substanţială atunci când, privită din punct de vederetehnicşi având în vedere definiţia mărfii în cauză, reprezintă stadiul de producţie determinantîn cursul căruia se concretizează destinaţia componentelor utilizateşi în cursul căruia suntconferite mărfii respective proprietăţile sale calitative specifice (hotărârea din 31 ianuarie1979, Yoshida, 114/78, Rec., p. 151,şi hotărârea Brother International,cit. supra, pct. 19).

3 Pentru a oferi instrumente de luptă împotriva fraudelor, art. 24 Codul vamal comunitar vechi avea prevederi mai detaliate: M ărfurile a căror produc ţ ie implică mai mult decât o ţ ar ă sunt considerate a provenidin ţ ara în care au fost supuse celei mai recente transformări substan ţ iale, motivate economic sau func ţ ionândîntr-o întreprindere echipat ă în acel scop şi din care a rezultat un produs nou sau care reprezint ă un stadiuimportant al fabrica ţ iei. Noul cod este mai simplu, totodată şi mai puţin precis. E posibil ca detaliile sa fiestabilite prin dispoziţiile de aplicare a codului modernizat. Dacă nu, Curtea de Justiţie va face toate precizărilenecesare, folosind, probabil, jurisprudenţa anterioar ă. Propunerea de cod vamal al UE: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0064:FIN:RO:PDF.


9/69

9

Criteriul valorii adăugate este un alt criteriu.Având în vedere varietatea de operaţiuni careţin de noţiunea de asamblare, sunt situaţii în

care examinarea pe baza criteriilor de ordin tehnic poate să nu fie concludentă pentrudeterminarea originii unei mărfi. În aceste situaţii, valoarea adăugată prin asamblare trebuie să

fie luată în considerare ca un criteriu subsidiar (hotărârea Brother International,cit. supra, punctul 20). În ce priveşte aplicarea acestui criteriuşi mai ales chestiunea de aşti care estenivelul valorii adăugate necesar pentru a determina originea mărfii în cauză, trebuie să se plece de la ideea că ansamblul operaţiunilor de asamblare trebuie să antreneze o creşteresensibilă a valorii produsului finit. În această privinţă, este cazul să se aprecieze, în fiecarespeţă, dacă importanţa valorii adăugate în ţara de asamblare justifică, prin comparaţie cuvaloarea adăugată în alte ţări, atribuirea de origineţării în care se face asamblarea. (deciziaBrother International,cit. supra). În speţa Brother International, valoarea adăugată, de doar

10%, a fost considerată insuficientă pentru conferirea originii.E de adăugat că forul Uniunii a acceptat o practică a Comisiei de a impune ca, în urmaoperaţiilor de asamblareşi, dacă este cazul, a încorpor ării unor piese originare, creştereavalorii obţinute să reprezinte cel puţin un anumit procent din preţul de fabrică al produselor, pentru ca fabricarea lor să le confere originea înţara de asamblare (de exemplu, în cazulreceptoarelor de televiziune, valoarea operaţilor de asamblare trebuie să fie de cel puţin 45% –CJCE, hotărârea din 8 martie 2007, C-447/05, Thomson).

§ 5. Noţiunea de marf ă

În terminologia de drept comunitar, se întâlnesc câţiva termeni cu valoare egală: marf ă (art. 28 (1) TFUE), produs (art. 28 (2)şi art. 29 TFUE), precumşi cel debun, ultimul fiindfolosit de jurisprudenţă.

Noţiunea de marf ă nu este explicată de tratatul constitutiv, astfel încât a fost definită deCurtea de Justiţie. Este relevantă în acest sens speţa Comisia c. Italiei4. În temeiul unei legidin 1939, Italia practica o taxă la exportul articolelor de interes artistic, istoric, arheologicşietnografic. Comisia a intentat o acţiune în neîndeplinirea obligaţiilor comunitare, potrivit art.169 TCEE (258 TFUE), susţinând că se încalcă fostul art. 16, ce interzicea taxele vamaleşitaxele cu efect echivalent la exporturi5. Printre motivele invocate în apărare, considerând că aceste dispoziţii se aplică doar „bunurilor din comer ţul comun”, adică bunurilor obişnuite,statul italian a pretins că obiectele prevăzute de lege nu pot fi asimilate bunurilor de consumsau de folosinţă generală.

Curtea a replicat însă că, în sensul dispoziţiilor tratatului privind uniunea vamală, prinmarf ă se înţelegeorice bun care poate fi evaluat în bani şi care este susceptibil, ca atare, să facă obiectul unor tranzac ţ ii comerciale. Deşi obiectele vizate de legea italiană se disting, prin calităţile lor, de alte bunuri din comer ţ, împart cu cele din urmă însuşirea că pot fi

4 CJCE, 10 dec. 1968, cauza 7/68, Comisia c. Italiei (Exportul operelor de artă), Rec., p. 617.5 Art. 16 TCEE a fost abrogat, dar substanţa sa a fost preluată de actualul art. 30 TFUE.


10/69

10

evaluate pecuniarşi astfel pot face obiectul tranzacţiilor comerciale.Ulterior, Curtea a statuat că în sfera mărfurilor supuse regimului comunitar al liberei

circulaţii intr ă şi produsele agrare, energia, suporturile de sunet (discuri, casete). Chiarşideşeurile sunt considerate mărfuri, în sensul TFUE: nu doar cele reciclabileşi reutilizabile, ci

şi cele nereciclabileşi nereutilizabile. Astfel, în cauza nr. C-2/90, Comisia c. Belgiei6,guvernul belgian susţinea că deşeurile nereciclabileşi nereutilizabile nu pot fi apreciate cafiind mărfuri, întrucât nu au nicio valoare comercială intrinsecă şi prin urmare nu pot faceobiectul unei vânzări. Operaţiunile de eliminare a acestor deşeuri ar ţine de dispoziţiile dintratat relative la libera prestare a serviciilor. Curtea a r ăspuns însă că obiectele ce sunttransportate peste graniţă pentru a da loc unor tranzacţii comerciale sunt supuse prevederilor privind libera circulaţie a mărfurilor. Prin această decizie a fost nuanţată definiţia clasică:aşadar, nu numai obiectele care au o valoare de piaţă sunt mărfuri, cişi cele susceptibile de a

genera costuri pentru o întreprindere.Din exemplul anterior, se observă că uneori noţiunea de marf ă este mai greu de precizat,ceea ce puneproblema delimitării sferei diverselor libertăţi de circulaţie. S-au înregistratastfel dificultăţi în trasa graniţa între bunurişi servicii, pe de o parte,şi între bunurişi capital, pe de altă parte.

Astfel, în cauzaComisia c. Irlanda (Dundalk Water Supply)7, conceptul de mărfuri afost extins la materialele furnizate într-un contract de lucr ări publice, adică în contextul prestării serviciilor. Totuşi, în ipoteza în care bunurile sunt furnizate în cadrul prestăriiserviciilor, pentru a fi guvernate de prevederile tratatului referitoare la bunuri, importul sauexportul acestora trebuie să fie un scop în sine. Materialele publicitare sau biletele importateşi puse în circulaţie doar ca accesorii la unele servicii, de exemplu o loterie, vor intra subincidenţa dispoziţiilor privitoare la servicii (art. 56şi 57 TFUE , foste 49şi 50 TCE)8.Furnizarea de mărfuri pentru întreţinerea unui autovehicul în alt stat membru (piese deschimb, ulei etc.)ţine de libera prestare a serviciilor.

În speţa Thompson9, Curtea a decis că monedele de aurşi argint ieşite din circulaţieconstituie mărfuri, pe când mijloacele de plată aflate în circulaţie într-un stat membru suntguvernate de dispoziţiile din tratat privitoare la capitaluri1011.

Libera circulaţie nu se limitează la bunurile destinate comercializării în statul membru deimport, ci se extindeşi asupra bunurilor importate de un particular pentru consumul personal,cum ar fi produsele de consum curent sau medicamentele.

6 CJCE, 9 iul. 1992, Comisia c. Belgiei, cauza C-2/90, Rec., p. 4431.7 Cauza 45/87.8 CJCE, dec. din 24 martie 1994, cauza C-275/92, Schindler, Recueil de jurisprudence 1994, p. I-1041.9 CJCE, 23 nov. 1978, cauza 7/78. Regina c. Thompson, Rec., p. 2247.10 CJCE, 23 febr. 1995, cauzele conexe C-358şi C-416/93, Bordessa, Rec., p. I-361. După cum s-a precizat

în ultima decizie, chiar dacă transferul de valori (mijloace de plată etc.) constituie o plată aferentă schimburilorde mărfuri sau de servicii, operaţia nu e reglementată de art. 28 (fost 30) sau de art. 49 (fost 59), ci de art. 56 (2)TCE (fost 73B, 106).11 În cazul în care există îndoială cu privire la încadrarea în categoria bunurilor sau a serviciilor, e de preferat să se invoce în instanţă atât dispoziţiile privind bunurile, câtşi cele privind serviciile.


11/69


12/69

12

aflate în tranzit (mult mai rare în practică).

§ 3. Taxele cu efect echivalent taxelor vamale

Noţiunea nu e clarificată de tratat, iar în prezent Curtea o interpretează foarte larg, pentru

a elimina toate sarcinile pecuniare posibile ce ar putea greva bunurile din comer ţulintracomunitar.

Prima definiţie reţinută de Curte în speţa cunoscută sub denumirea deTurtă dulce(Cauzele conexe 2şi 3/62) era mai limitată.

Pentru a compensa dezavantajul concurenţial al produsului intern similar, în 1957 Belgiaimpusese o aşa-numită „taxă specială” (droit spécial) asupra turtei dulci importate, care era percepută în momentul acordării licenţei de import. Turta dulce belgiană era mai scumpă, dincauza regimului fiscal la care era supus în această ţar ă unul din ingrediente (secara). Aşa cum

ar ătau autorităţile belgiene, taxa viza egalizarea preţului produsului importat cu cel belgian. Înfebruarie 1960 –a şadar după intrarea în vigoare a TCEE – cele două state au mărit taxaşi auextins-o asupra produselor similare turtei dulci. Stabilind că mărirea taxei speciale încalcă TCEE, Curtea a considerat că noţiunea de taxă cu efect echivalent priveşte o taxă, oricare i-arfi denumirea sau modul de aplicareşi care, impusă unilateral – fie în momentul importului, fieulterior – în mod special asupra unui produs importat dintr-oţar ă membr ă, cu excluderea produsului naţional similar, are ca rezultat, prin modificarea preţului acestuia, aceeaşiincidenţă asupra liberei circulaţii a produselor caşi o taxă vamală. Erau vizate toate taxele cear ajunge la „aceleaşi rezultate discriminatorii sau protectoare ca taxele vamale”.

O definiţie de cuprindere mai largă, valabilă şi astăzi, a fost dată în cauzele COMISIA c.ITALIEI (Taxa statistică)13 şi SOCIAALFONDS VOOR DE DIAMANTARBEIDERS (Fondul social pentru lucr ătorii din industria diamantelor)14.

În prima cauză, Italia percepea o taxă pentru bunurile exportate în alte state membre, cuscopul de a finanţa colectarea de date statistice privind comer ţul exterior al Italiei, informaţiide care urma să beneficieze întreg mediul de afaceri. Deşi taxa era foarte mică (10 lireitaliene), Comisia a acuzat Italia că practică o taxă cu efect echivalent. A doua decizie a fost prilejuită de o chestiune prejudicială ridicată de o instanţă belgiană. În 1960, Belgia a instituitun fond social destinat protecţiei sociale a lucr ătorilor din industria diamantelor. În 1962,statul belgian a decis să cear ă importatorilor de diamante brute să contribuie la fond cu 0,33%din valoarea diamantelor neprelucrate.

Hotărând, în ambele speţe, că taxele în litigiu se încadrau în categoria celor cu efectechivalent, Curtea a oferit pentru taxa cu efect echivalent următoarea definiţie:

Orice taxă , fie ea şi minimă , oricare i-ar fi denumirea sau modul de aplicare, impusă

13 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, dec. din 1 iulie 1969, cauza 24/68, COMISIA c. ITALIEI (TAXA STATISTICĂ), Recueil ..., 1969, p. 193.14 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, 1 iulie 1969, cauzele conexe 2-3/69, SOCIAALFONDS VOORDE DIAMANTARBEIDERS (FONDUL SOCIAL PENTRU LUCR ĂTORII DIN INDUSTRIA DIAMANTELOR ), ibidem, p. 211.


13/69

13

unilateral asupra mărfurilor na ţ ionale sau str ăine în virtutea faptului că trec frontiera şi carenu este o taxă vamal ă propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent, chiar şi atunci cândnu este perceput ă în folosul statului, când nu are efecte discriminatorii sau protectoare saucând produsul căruia îi este aplicat ă nu se afl ă în concuren ţă cu niciun produs na ţ ional .

Vom comenta această amplă definiţie.a) În cadrul taxelor cu efect echivalent intr ă doarmăsurile fiscale (obligaţiile pecuniare).

Alte forme de obstacole în calea schimburilor intr ă sub incidenţa art. 34-36 TFUE. b) Chiar infime, taxa nu sunt permise. Argumentulde minimis nu poate fi susţinut în

apărarea lor.c) Taxele trebuie să fie impuse unilateral, adică să rezulte dintr-o decizie unilaterală a

unui stat membru15. În cazul în care taxele sunt aferente unui control prevăzut dedreptul comunitar sau de o convenţie internaţională încheiată de Uniune, acestea nu

mai sunt ilicite, dacă se respectă anumite condiţii. Controalele fitosanitare la export, prevăzute de o convenţie internaţională având ca obiect favorizarea importului liber devegetale înţara de destinaţie, prin instaurare unui sistem de controale efectuate în statulde expediţie, recunoscute reciprocşi organizate pe baze identice, nu constituie măsuriunilaterale ce afectează schimburile16. Vom reveni asupra cazurilor când, în modexcepţional, taxele sunt permise.

d) Taxele sunt prohibiteoricare le-ar fi denumirea sau modul de aplicare. Cu altecuvinte, nu contează modul cum le descrie statul în chestiune: drept special (taxă specială), supliment de preţ, taxă statistică (Comisia c. Italiei) etc. La graniţeleromâneşti erau practicate taxe precum:taxe de salubrizare, taxe de tranzit, taxeecologice, taxe de dezinfecţie... Pe de altă parte, nu interesează nici tehnica deimpunere: au fost respinse taxe pentru inspecţiile sanitare la frontiere, taxe poştale la prezentarea coletelor primite din str ăinătate, ce erau percepute pentru îndeplinireaformalităţilor vamale, taxe cerute la eliberarea licenţelor de import (decizia Turtă dulce), taxa italiană de mediu pe gazoducte, impusă proprietarilor de gazoducte ceconţineau gaz care traversau regiunea Sicilia etc.

e) Taxele cu efect echivalent sunt impuse asupra bunurilor naţionale sau str ăine învirtutea faptului că trec frontiera. Sublinierea urmăreşte distincţia dintre art. 28şi 30TFUE, aplicabile mărfurilor din cauza faptului că trec frontieraşi art. 110 TFUE, careinterzice impozitarea discriminatorie a mărfurilor importate aflate pe teritoriul naţional.

Nu este necesar ca o taxă cu efect echivalent să fie prelevată la graniţe. Dacă sunt reunite condiţiile specifice unei asemenea taxe, împrejurarea că e prelevată la un stadiu al producţiei sau al transformării (prelucr ării) produsului

15 Noţiunea de stat trebuie luată în sens larg: sunt incluse colectivităţile localeşi chiar organismele privatecare exercită prerogative de putere publică (de exemplu, organizaţii profesionale care percep taxe parafiscale saucontribuţii obligatorii în vederea finanţării activităţilor de interes general). Despre taxele parafiscale, v.infra, încapitolul privind fiscalitatea discriminatorie.

16 CJCE, 12 iulie 1977, cauza 89/76, Comisia c. Olandei, Rec. p. 1355.


14/69

14

posterior trecerii frontierei este indiferentă, din moment ce doar faptul treceriifrontierei este raţiunea taxării produsului. La fel, taxa e prohibită şi atunci cândeste anterioar ă trecerii frontierei: o redevenţă percepută cu ocazia unorcontroale sistematice, în vederea exportului ulterior al bunurilor controlate.

Taxa pe valoare ad ăugat ă (TVA), deşi poate fi percepută la graniţă, nu intr ă încategoria taxelor cu efect echivalent.

f) Nu are importanţă nici faptul că taxele nu sunt impuse în beneficiul statului, nici că ele nu au caracter discriminatoriu sau protecţionist, şi nici faptul că nu se află încompetiţie cu niciun produs naţional. Spre ilustrare, amintim că în cauza SOCIAALFONDS, taxele urmăreau crearea unui fond de protecţie socială, iar produsele importatenu se aflau în concurenţă cu produse belgiene, din moment ce această ţar ă nu este producătoare de diamante. Într-o speţă Comisia c. Italiei, taxa de mediu pe gazoducte

era destinată finanţării investiţiilor pentru reducereaşi prevenirea riscurilor pentrumediu. În speţa Opere de artă, Italia a invocat motivul protejării patrimoniului naţional.Aşadar, pentru Curtea de Justiţie primordial este criteriulefectului taxei, cel de a

obstrucţiona circulaţia mărfurilor: impunând costuri suplimentare, mărfurile importate devinmai puţin competitiveşi comercializarea lor mai dificilă.

Nu interesează dacă taxa este prelevată de stat sau de un organism autonom de drept public, întrucât interdicţia nu este legată de modalităţile de percepţie, ci de efectul taxei.CJCE, 18 iun. 1975, cauza 94/74, IGAV, Rec., p. 699. Apoi, în speţa DUBOIS17, taxa era percepută de o firmă privată, prin intermediul unor convenţii cu caracter privat, pentrucompensarea facilităţilor oferite agenţilor economici în vederea îndeplinirii formalităţilorvamale.

Cele mai multe taxe cu efect echivalent afectează importurile. Totuşi s-au înregistratşiasemenea taxe laexport. În speţa LAMAIRE18, Belgia impusese o cotizaţie obligatorie laexportul cartofilor, percepută în folosul unui oficiu naţional de comercializare a produseloragricole şi horticole. În CADSKY19, curtea a respins o taxă ce îşi propunea recuperareacosturilor pricinuite de controalele de calitate la export, care erau obligatorii, conformdreptului intern.

Obs.: Statele membre nu pot impune taxe cu efect echivalent nici în relaţiile cu state ter ţe.CJ consider ă că acestea aduc atingere unicităţii teritoriului vamal comunitar. Pot fi menţinutedoar taxele cu efect echivalent existente în momentul intr ării în vigoare a tarifului vamalcomunitar (1 iulie 1968). Excepţia se limitează, aşadar doar la statele fondatoare. Celelalte numai pot păstra în legislaţie taxe cu efect echivalent.

§ 4. Excepţii: cazuri în care taxele cu efect echivalent sunt admisibile

17 CJCE, 11 aug. 1995, cauza 16/94, DUBOIS, Rec., p. I-2421.18 CJCE, 7 iul.1994, cauza C-130/93, LAMAIRE, Rec., p. I-3215.

19 26 febr. 1975, CADSKY, 63/74, Rec. p. 281.


15/69

15

Curtea acceptă existenţa taxelor cu efect echivalent în trei situaţii:

A. Taxa reprezint ă o remunera ţ ie pentru un serviciu prestat comerciantuluiCondiţiile pentru încadrarea în această categorie sunt foarte stricteşi de aceea în practică

şansele ca o asemenea taxă să reziste sunt destul de mici. În speţa CADSKY (cauza 63/74),Curtea a precizat că este autorizată o taxă ce constituie contrapartida unui serviciu determinat, prestat efectivşi în mod individual operatorului economic, iar cuantumul ei este propor ţionalcu acel serviciu.

Statul trebuie să dovedească faptul că serviciul a fost prestat în mod efectiv, adică i-a procurat un avantaj real comerciantului. Statul italian îi supunea pe agenţii economici la plata unei taxe pentru funcţionarea birourilor vamale peste programul normal al funcţionarilor publici italieni, considerând activitatea prelungită a vameşilor ca un serviciu în favoareacomercianţilor. Curtea a relevat însă că în realitate nu se prestează niciun serviciu specific,activitatea prelungită a birourilor vamale fiind normală, întrucât este stabilită conform uneidirective comunitare. În speţa TAXA STATISTICĂ20, statul italian a susţinut că informaţiileculese îi puneau pe importatori într-o poziţie competitivă mai bună pe piaţa italiană, iarexportatorilor le furnizau un avantaj similar în str ăinătate. Curtea a r ăspuns însă că, dinmoment ce datele statistice sunt utile pentru întreaga viaţă economică, ca şi pentru autorităţileadministrative, taxa nu poate fi considerată ca o remuneraţie pentru un avantaj determinatefectiv conferit.

O categorie foarte importantă de taxe cu efect echivalent o reprezintă cea referitoare la

costurile la inspecţiile sanitare la importul de carne, fructe, legume, animale vii sau plante. ÎnBRESCIANI21, Curtea a decis că – atunci când aceste taxe sunt permise de dreptul comunitar –,întrucât servesc un interes public, ele nu pot fi privite ca servicii prestate importatoruluişitrebuie deci suportate de colectivitatea publică.

Avantajul trebuie procurat în mod individual . Dacă o taxă se aplică de o manier ă generală tuturor agenţilor economici, ea este o taxă cu efect echivalent.

Există şi situaţii mai delicate. Astfel, Curtea a acceptat că plasarea mărfurilor importate îndepozit provizoriu în magaziile speciale ale antrepozitelor publice reprezintă un serviciu

pentru operatorii economici, pentru care se pot percepe taxe de magazinaj propor ţionale cuserviciul prestat asupra mărfurilor prezentate la antrepozite. Un asemenea depozit nu poate fiînsă hotărât decât la cererea agenţilor economici, până când aceştia stabilesc destinaţia pe careo vor da mărfurilor. În speţă, taxa de magazinaj era cerută şi atunci când bunurile erau prezentate la antrepozitul public numai pentru îndeplinirea formalităţilor vamale, f ăr ă caimportatorii să cear ă păstrarea lor în depozit provizoriu. Deşi Curtea a admis că punerea ladispoziţia comercianţilor a unor antrepozite publice situate în interiorulţării le procur ă acestora anumite avantaje, a considerat că asigurarea acestora reprezintă o obligaţie a statelor,

20 Comisia c. Italiei,cit. supra.21 CJCE, 5 febr. 1976, cauza 87/75, Bresciani, Rec., p. 129; în acelaşi sens, 15 dec. 1993, cauzele conexe C-

277/91, C-318/91şi C-319/91, Ligur Carni, Rec., p. I-6621.


16/69

16

dacă ele sunt legate doar de îndeplinirea formalităţilor vamale22.Cuantumul taxei trebuie să fie proporţional cu valoarea serviciului. Autorităţile vamale

spaniole efectuau operaţiile de vămuire în locuri f ăr ă caracter public (la sediulcomercianţilor), dar percepeau o taxă calculată propor ţional cu valoarea declarată a mărfurilor

importate din alte state membre. CEJ a statuat: chiar dacă ar constitui remunerarea unuiserviciu prestat importatorului, cuantumul ei – dat fiind că taxa este calculată ad valorem – nu poate fi considerat că ar fi propor ţional cu acest serviciuşi nici că ar corespunde acestorcheltuieli.

B. Taxa este aferent ă controalelor efectuate pentru a satisface obliga ţ iile trasate dedreptul comunitar

Am văzut mai sus (în decizia Bresciani) că în situaţia în care controlul la graniţă este permis de dreptul Uniunii, costul său va fi suportat de stat. Dacă o inspecţie este impusă dedreptul Uniunii, potrivit celor statuate de Curte în decizia din cauza COMISIA c. GERMANIEI23,costul său poate fi trecut asupra comercianţilor.

Pentru ca taxa să fie permisă, trebuie întrunite condiţiile:a) controlul să fie obligatoriuşi uniform în Uniune pentru toate produsele în chestiune; b) controlul este prescris de dreptul comunitar în interesul general al Uniunii;c) controlul favorizează libera circulaţie a mărfurilor, mai ales prin neutralizarea

obstacolelor ce pot apărea din adoptarea de către state, în baza art. 36 TFUE, a unormăsuri unilaterale de control.

d) taxa să nu excedeze costurile controlului.Curtea acceptă că, în asemenea cazuri, Uniunea ca întreg beneficiază de pe urma

facilitării comer ţului liber realizată printr-un sistem armonizat de controale sanitareşi prinurmare se justifică suportarea de către comercianţi a costurilor acestor măsuri.

De asemenea, costul inspecţiile impuse prin convenţiile internaţionale încheiate de toatestatele membre poate fi trecut asupra operatorilor economici.

C. Taxa apar ţ ine unui sistem general de taxeşi impozite, aplicabil atât bunurilorimportate, câtşi celor na ţ ionale

În acest caz, taxaţine de fiscalitatea internă. Pentru a intra în această categorie, taxatrebuie aplicată sistematicşi în conformitate cu aceleaşi principii produselor de importşi celornaţionale.Taxa nu devine în mod automat licit ă , dar în evaluarea ei nu se mai aplică art. 28 şi 30, ci art. 110, care interzice fiscalitatea discriminatorie. Vom reveni mai târziu asupraacestor aspecte, pentru că vom detalia raportul dintre câmpurile de aplicare a art. 30şi art. 110TFUE.

***

22 17 mai 1983, cauza 132/82, Comisia c. Belgiei, Rec., p. 164923 CJCE, 1988, cauza 18/87, COMISIA c. GERMANIEI, Rec., p. 5247.


17/69

17

În final, accentuăm că buna funcţionare a uniunii vamale este vitală pentru sistemulcomunitar. Odată ce mărfurile pătrund în UE, ele circulă liber. În condiţiile în care Uniuneanu are propriile autorităţi vamale, responsabilitatea controlului vamal apar ţine statelormembre. Or, orice lanţ are tăria inelului mai slab. Corupţia de la graniţele uneiţari membre

poate avea efecte grave asupra funcţionării întregului sistem.


18/69

18

IV. INTERZICEREA FISCALITĂŢII DISCRIMINATORII

§ 1. Cadrul general

Art. 110 TFUE (fost 90, fost 95 TCE) constituie, în sistemul tratatului, o întregire adispoziţiilor referitoare la interzicerea taxelor vamaleşi a taxelor cu efect echivalent. Textulurmăreşte să umple breşele pe care un procedeu fiscal le-ar putea deschide în domeniulacestor interdicţii. Reglementarea îşi propune să asigure libera circulaţie între statele membreîn condiţii normale de concurenţă, eliminând orice formă de protecţionism ce poate rezultadin impozite interne discriminatorii faţă de produsele originare din alte state membre. Textultrebuie să garanteze neutralitatea perfectă a impozitelor interne în raport cu competiţia dintre produsele naţionaleşi cele importate.

Art. 110 TFUE prevede:Niciun stat membru nu aplică , direct sau indirect, produselor altor state membre

impozite interne de orice natur ă mai mari decât cele care se aplică , direct sau indirect, produselor naț ionale similare.

De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natur ă să protejeze indirect alte sectoare de producț ie.

Primul paragraf interzice discriminarea între produse similare (cum ar fi diferite tipuride bere), în timp ce al doilea paragraf interzice protecţionismul în impozitarea unor bunuricare, deşi nu sunt similare, se află totuşi în competiţie (de exemplu, bereaşi vinul de masă).

Cele mai întâlnite impozite interne vizate de text sunt accizele pe alcool, tutun, bijuterii,autoturisme etc., precumşi taxa pe valoare adăugată (TVA). În sfera art. 110 intr ă şi taxele peutilizarea produselor.

Observa ţ ii:- Dispoziţiile art. 28şi cele ale art. 110 TFUE sunt complementare→ Nu pot fi

aplicate concomitent.- Situația mărfurilor originare din state care nu sunt membre ale UE:

o Dacă produsele sunt importate direct din statele ter țe – sunt permise impozitediscriminatorii (situația iese din sfera TFUE).

o Dacă produsele sunt importate de un alt stat membru, ele capătă statutul de bunuri din UE (v. Dimensiunea externă a liberei circula ţ ii a mărfurilor ).

§ 2. Libertatea de acţiune a statelor

Dispoziţiile de mai sus nu îngr ădesc libertatea fiecărui stat membru de a urmări politicafiscală pe care o consider ă mai adecvată pentru fiecare produs. El poate hotărî care sunt produsele impozabile, baza de impozitare, nivelul impozitelor, cu condiţia ca bunul importat

să nu fie supus unui tratament discriminatoriu sau protecţionist.Dreptul comunitar nu interzice statelor membre să stabilească un sistem de impozitare


19/69

19

diferenţiat, în funcţie de diverse categorii de produse, dacă facilităţile fiscale acordate servescunor scopuri economice şi sociale legitime. Sistemul de impozitare trebuie să se întemeieze pecriterii obiective. – natura materiilor prime utilizate sau a procedeelor de producţie aplicate.

- Comisia c. Franţei 196/85 - Curtea a fost de acord cu o reglementare franceză care

fixa o taxă de consum de trei ori mai mică pentru vinurile dulci naturale – a căror producţieera „tradiţională şi obişnuită” în regiuni cu sol sărac şi precipitaţii deficitare – decât cea pentruvinurile de lichior.

CJ: În stadiul actual al evoluț iei, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a stabili un sistem de impozitare diferenț iată pentru anumite produse, chiar similare – în sensul art. 95 par. 1 (110 par. 1 TFUE), în funcț ie de criterii obiective, cum ar fi natura materiilor prime folosite sau procedeele de producț ie. Asemenea diferenț ieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective de politică economică care sunt,

la rândul lor, compatibile cu exigențele tratatului şi ale dreptului derivat, iar modalităț ile lor sunt de natur ă a evita orice formă de discriminare, directă sau indirectă , față de importurile provenite din celelalte state membre sau de protec ț ie în favoarea producț iei naț ionale concurente.

În această speţă, tratamentul preferenţial este extins f ăr ă discriminare asupra tuturor produselor importate obţinute în aceleaşi condiţii ca produsele interne.

- BERGANDI24 – CJ a admis diferențierea operată de legislația franceză, motivată deun criteriu obiectiv. Se practica un sistem de impozitare progresivă, în funcţie de diverse

categorii de aparate automate de jocuri. Maşinile automate de jocuri provenite preponderentdin str ăinătate erau impozitate de trei ori mai mult decât produsele similare fabricate înFranţa. Statul francez dorea să favorizeze, în funcţie de publicul căruia i se adresau produseleşi de locul de instalare, folosirea anumitor categorii de aparateşi să descurajeze folosireaaltora. Erau defavorizate mai ales maşinile de jocuri a căror funcţionare se baza pe hazardşierau încurajate aparate de tip baby-foot (fotbal de masă), tonomate muzicale, vehicule la scar ă redusă sau animale simulate pentru copii etc.

§3. Art. 110 paragraful 1 TFUE

Paragraful 1 se refer ă la situaţia în care bunurile autohtoneşi cele din import suntsimilare. Statele membre sunt obligate să le trateze egal sau cel puţin să nu stabilească produsele importate impozite mai mari decât cele aplicate produselor naţionale.

Interesant este că discriminarea inversă e permisă. CEJ a acceptat o taxă plătită dedistileriile franceze, care nu era cerută pentru alcoolul importat (cauza 86/78, Peureux).

Pentru a aplica paragraful 1, mai întâi trebuie să se stabilească dacă mărfurile suntsimilare.

24 CJCE, 3 martie 1988, cauza 252/86, Bergandi, Rec., p. 1343


20/69

20

A. No ţ iunea de similitudineSimilitudinea este evaluată după criteriile trasate de CEJ. Iniţial, Curtea a aderat la

criterii formale, considerând că sunt similare produsele ce intr ă în aceeaşi clasificare fiscală,vamală sau statistică (cauzele 27/67, 45/75). Astăzi, Curtea compar ă însuşirile produselorşiface o analiză economică a folosirii lor.

În speţa Comisia c. Danemarcei (cauza 106/84), s-a ridicat problema dacă vinul dinfructe şi cel din struguri sunt similare. Curtea a examinat întâi caracteristicile obiective ale produselor: origine (materie primă), metode de fabricaţie, proprietăţi organoleptice (gust,concentraţie alcoolică). În următoarea etapă, CEJ a cercetat dacă băuturile îndeplinescaceleaşi nevoi ale consumatorilor. Curtea a constatat că produsele sunt fabricate din aceeaşimaterie primă de bază (agrar ă), prin acelaşi proces de fermentaţie naturală, gustulşi procentulde alcool sunt similareşi ele îndeplinesc aceleaşi nevoi ale consumatorilor (potolirea setei,

băuturi ce servesc la masă etc.).În speţa Comisia c. Franţei (C-302/00), CEJ a stabilit că ţigările blonde (light, cu

conţinut mai redus de nicotină) şi cele brune (tari, mai concentrate în nicotină) sunt similare.Curtea a constatat că sunt obţinute din aceeaşi materie primă (tutun), au aceleaşi proprietăţiorganoleptice (gust, miros), având proprietăţi similare, îndeplinesc aceleaşi nevoi aleconsumatorilor (chiar dacă vârsta consumatorilor difer ă). Apoi, legislaţia comunitar ă (cum arfi tariful vamal comun) le tratează la fel.

Originea comună nu e suficientă pentru a determina similitudinea. În decizia Johnny

Walker (243/84), Curtea a analizat whiskyşi vinurile de lichior. Ambele produse provin din produse agrare, dar celelalte caracteristici sunt diferite. Astfel, whisky are 40 de gradeconcentraţie alcoolică, în timp ce vinurile de lichior, 20 de grade. Whisky se obţine prindistilare, iar vinurile de lichior, prin fermentaţie naturală. Faptul că whisky poate fi diluat nu îlface similar vinurilor de lichior 25.

B. Discriminarea direct ă Normele fiscale naţionale ce fac o discriminare directă nu sunt admise în nicio

situaţie. Dăm mai jos câteva exemple.

Bobie: Germania avea regimuri fiscale distincte pentru berea produsă în ţar ă şi cea dinimport: în primul caz, o impozitare progresivă în raport de cantitatea realizată de fiecare producător, iar în al doilea caz, o cotă procentuală fixă din cantitatea importată. Dacă la producţii mari impozitul pe berea germană depăşea nivelul impozitului pe berea din import, înschimb producătorii mici din Germania erau impozitaţi mai favorabil26. Curtea a statuat că art.110 (1) TFUE lasă unui stat membru posibilitatea de a stabili un regim de impozitare diferit pentru un produs importat faţă de cel aplicat produsului naţional similar, dar numai dacă

25 Interesul distincţiei vine de la faptul că whisky, impozitat mai sever, era importat, în timp ce vinurile delichior erau obţinute preponderent în Danemarca, statul unde s-a născut litigiul.

26 CJCE, 22 iun. 1976, cauza 127/75, Bobie Getränkevertrieb, Rec., page 1079.


21/69

21

nivelul impozitului pe produsul importat r ămâne, în toate împrejur ările, egal sau inferior celuila care e supus produsul naţional similar. Nu se respectă însă acest text atunci când impozituleste calculat în mod diferit pentru cele două produseşi se ajunge, fie şi numai în anumite situa ţ ii, la o impozitare inferioar ă a bunului naţional în raport cu cel din import.

În Comisia c. Italiei27, din motive economiceşi ecologice, statul pârât practica unimpozit mai mic pentru uleiurile minerale regenerate, în raport cu cel aplicat uleiurilorobişnuite (de primă rafinare). Uleiurile regenerate prezentau aceleaşi caracteristici ca uleiurileobişnuite, fiind imposibil de deosebit de acestea din urmă, dar erau mult mai scumpe, dincauza procedeelor chimice complexe de obţinere. Dorind să stimuleze producereaşi utilizarealor, statul italian a apelat la mijloace fiscale. Facilitatea nu era însă acordată şi pentru uleiurileregenerate din import, pe motiv că era imposibil de verificat dacă ele erau într-adevărregenerate.

Curtea a respins acest argument, ar ătând că le incumbă importatorilor care vor să beneficieze de impozite reduse să furnizeze proba că uleiurile sunt regenerate. Statul italiannu poate îngreuna dovada, dar poate cere ca ea să fie furnizată în condiţii care să elimineriscul de fraudă, cum ar fi prin producerea de certificate emanând de la autorităţi sau altestructuri competente ale statului exportator, care să permită identificarea uleiurilor pornind dela întreprinderile unde s-a efectuat regenerarea.

În Hansen28, reglementările germane stipulau un regim fiscal mai favorabil pentru producţia anumitor tipuri de alcool (cum ar fi cel din fructe)şi pentru anumite categorii defabricanţi (distileriile mici, fermele colective), regim de care nu beneficiauşi produselesimilare din import. Curtea a relevat că dreptul comunitar nu interzice acordarea de cătrestatele membre a unor avantaje fiscale, sub forma exoner ării sau a reducerii taxelor.Facilităţile fiscale de acest gen pot servi unor scopuri economice sau sociale legitime, cum arfi utilizarea de către distilerie a unor materii prime, asigurarea unei producţii de înaltă calitatesau menţinerea unor anumite categorii de întreprinderi, cum ar fi cele agricole, dar ele trebuieextinse f ăr ă discriminare asupra băuturilor alcoolice originare din alte state membre. Articolul110 nu permite stabilirea, în această privinţă, a unei distincţii după motivele – sociale sau dealtă natur ă – care sunt la originea acestor regimuri particulare, nici după importanţa relativă aacestora în raport cu regimul obişnuit de impozitare.

În speţa Schöttle29 se ridica problema impozitării transportului rutier de mărfuri.Printr-o impozitare mai sever ă, Germania urmărea să descurajeze transporturile rutiere delungă distanţă în favoarea utilizării căilor feroviareşi fluviale. Întrucât nu puteau fi deturnate pe alte căi, transporturile rutiere pe distanţe scurte au fost scutite de acest impozit. Noţiuneade „distanţă scurtă” era însă definită în mod diferit în cazul transporturilor interne faţă detransporturile internaţionale. Rezultatul era că, în anumite situaţii, impozitul era perceputşi

27 CJCE, 8 ian. 1980, cauza 21/79, Comisia c. Italiei, Rec., p. 1.28 CJCE, 10 oct. 1978, cauza 148/77, Hansen, Rec., p. 1787

29 1977, CJCE, cauza 20/76.


22/69

22

pentru transporturile pe distanţe scurte care traversau frontiera germană.Discriminarea poate apărea şi din faptul că procedura de plată a taxei este diferită.

Astfel, în cauzaComisia c. Irlandei (cauza 55/79), producătorii irlandezi beneficiau de untermen mai lung pentru plata impozitului (4-6 să ptămâni), în timp ce importatorii îl plăteau în

momentul efectuării importului.C. Discriminarea indirect ă Aparent, reglementarea fiscală nu face distincţie în funcţie de provenienţa produselor, dar

în realitate impune o sarcină mai mare pe bunurile importate. Nu există deosebire în drept, darexistă în fapt.

Astfel, în speţa Comisia c. Danemarcei (cauza 106/84), discutată mai sus, guvernuldanez fixase un impozit mai mare pe vinul din struguri, provenit din import, faţă de vinul dinfructe, produs mai ales în Danemarca.

În speţa Comisia c. Franţei (C-302/00), statul pârât practica o acciză mai mare peţigările blonde în raport cu acciza peţigările mai tari. Or,ţigările mai slabe proveneau în special dinimport, pe când cele tari erau fabricate preponderent în Franţa.

O decizie clasică privind discriminarea indirectă este Humblot (cauza 112/84). P prezentăm în continuare, cu observaţia că fostul art. 95 este art. 110 TFUE:

În Franţa taxa pe automobile era (caşi în prezent) stabilit în funcţie de unităţi numite cilindrifiscali (CV). Pentru maşinile sub 16 CV, taxa (supervinieta) creştea gradual până la un maxim de1100 FF. În schimb, automobilele care aveau peste 16 CV erau impozitate, f ără diferenţiere, cu

5000 FF. În Franţa nu se produceau automobile de peste 16 CV, astfel încât impozitul afecta doarmaşinile din import.

CEJ:12 În primul rând, este necesar să se sublinieze faptul că la stadiul actual al dreptului

comunitar, statele membre au libertatea de a aplica unor produse precum automobilele un sistem de taxe de drum a căror valoare creşte progresiv în funcție de un criteriu obiectiv, precum puterea fiscală , care poate fi stabilită conform unor modalităț i diferite.

13 Cu toate acestea, un astfel de sistem de impozite interne este compatibil cu articolul 95

numai în măsura în care este scutit de orice efect discriminatoriu sau protector. 14 Acesta nu este cazul unui sistem precum cel care este contestat în litigiul în acțiunea

principală. Acest sistem stabileşte două taxe diferite, una diferențială , a cărei valoare creşte progresiv, pentru automobilele care nu ating o anumită putere fiscală şi cealaltă , pentru cele care depăş esc această putere fiscală , a cărei valoare este fixă ş i depăş eşte de aproximativ cinci ori valoarea maximă a impozitului diferențial. Chiar dacă nu se efectuează o distincție formală conform originii produselor, un astfel de sistem prezintă , în mod evident, caracteristici discriminatorii sau protectoare contrare articolului 95. De fapt, puterea fiscalăcare determină aplicabilitatea taxei speciale a fost stabilită la un nivel astfel încât numai


23/69

23

automobilelor importate, în special din alte state membre, li se aplică această taxă specială , în timp ce toate celelalte automobile de fabricație națională beneficiază de un regim în mod evident mai avantajos al impozitului diferențial.

15 În cazul în care nu intervin considerații care țin de valoarea taxei speciale, consumatorii care caută automobile comparabile, în special din punctul de vedere al confortului, al puterii reale, al

costului de între ținere, al fiabilității, al consumului şi al prețului sunt în mod normal determinați să

opteze între automobilele care depăşesc şi cele care se situează sub pragul critic al puterii fiscale stabilit

de legea franceză . Cu toate acestea, obligația la plata taxei speciale generează o creştere a impozitării care este mult mai importantă decât cea care rezultă din trecerea de la o categorie la alta de automobile într‐un sistem de impozitare progresivă care presupune diferențe echilibrate, precum cea care corespunde impozitului diferențial. Această taxă suplimentară

este de natură să neutralizeze avantajele pe care le‐ar putea prezenta, pentru consumatori, anumite automobile importate din alte state membre în raport cu automobilele similare de fabricație națională , cu atât mai mult cu cât aceasta se percepe de mai mulți ani. În aceastăprivință , taxa specială reduce concurența la care sunt supuse automobilele din ultima categorie şi este, prin urmare, contrară principiului neutralităț ii pe care trebuie să îl respecte impozitele interne.

16 Având în vedere considerațiile prezentate anterior, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată de instanța națională că articolul 95 interzice aplicarea, pentru

automobilele care depăş esc o anumită putere fiscală , unei taxe speciale fixe a cărei valoare depăş eşte de câteva ori valoarea cea mai ridicată a impozitului progresiv care trebuie plătit pentru automobilele care nu ating această putere fiscală , în cazul în care singurele automobile cărora li se aplică taxa specială sunt automobile importate, în special din alte state membre.

În cauzele Tatu30 și Nisipeanu31 Curtea de Justiție a statuat că taxa de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008, modificată în mai multe rânduri, încalcă prevederile art. 110 par. 1 TFUE.

Domnul Nisipeanu a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie cumpărat înGermania. Acest vehicul figurează printre vehiculele din categoria M1, are o capacitatecilindrică de 1 597 cm3 și respectă, având în vedere emisiile pe care le produce, norma de poluare Euro 2. Acesta fusese înmatriculat în Germania în anul 1997. În vedereaînmatriculării în România a vehiculului menționat, domnul Nisipeanu a plătit, la 1 februarie2010, suma de 4 431 de lei ca taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform uneidecizii emise de autoritatea competentă. Ulterior, acesta a solicitat să i se restituie respectivasumă. Împotriva refuzului de a se da curs cererii sale, domnul Nisipeanu a introdus o acțiune

30 CJUE, hotărârea din 7 aprilie 2011, cauza C-402/09, Tatu.31 CJUE, hotărârea din 7 iulie 2011, cauza C-263/10,Nisipeanu


24/69


25/69

25

importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produseconcurente ….

25 Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21și 22 din prezentahotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate

autovehiculelorși să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizareavânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului devehicule de ocazie similare …

26 Astfel cum a ar ătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea Tatu, citată anterior, oreglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazieimportate și caracterizate printr-o vechimeși o uzur ă importante sunt supuse, în pofidaaplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru aține seama de deprecierea lor, uneitaxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare

puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de oastfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că , în aceste condi ț ii, reglementarea na ț ional ă men ț ionat ă are ca efect descurajarea import ării ș i punerii în circula ț ie în România a unorautovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

27 Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzutde OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008,OUG nr. 7/2009ș i, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toateversiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 men ț in un regim de impozitare caredescurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membreș i care se caracterizează printr-o uzur ă ș i o vechime importante, în timp cevehiculele similare puse în vânzare pe pia ț a na ț ional ă a vehiculelor de ocazie nu sunt înniciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscal ă . Pe de altă parte, cu ocaziaședinței, care aavut loc după pronunțarea Hotărârii Tatu, citată anterior, guvernul român nu a susținut că arexista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE aunei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUGnr. 50/2008ș i versiunile ulterioare ale acesteia.

28 În sfâr ș it, trebuie amintit că obiectivul protec ț iei mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circula ț ia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1ș i Euro 2și care au o capacitate cilindrică mare, ș i, pe de altă parte, de a folosi veniturilegenerate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu,ar putea fi realizat maicompletș i mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pusîn circula ț ie în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxeanuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie îndetrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importateși ar fi, în plus, conformă


26/69

26

principiului poluatorul plătește (Hotărârea Tatu, citată anterior, punctul 60).29 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se r ăspundă la prima, la a

doua, la a treia, la a cinceași la a șasea întrebare adresate că articolul 110 TFUE trebuieinterpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acesteimăsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membrumenționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, f ăr ă însă a descurajacumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaș i vechimeș i aceeaș i uzur ă de pe piațanațională.

***Observație: Atunci când discriminarea este indirectă, statele pot apăra cu succes o anumită favorizare

a produselor fabricate înţar ă, dacă invocă justificări obiective, aşa cum am văzut supra (§ 2).

§ 4. Art. 110 paragraful 2 TFUE

Paragraful 2 priveşte situaţia a două bunuri – unul local, celălalt din import – ce nu suntsimilare, dar între care există un raport de concurenţă.

Reglementarea se întemeiază pe teoria economică a elasticităţii încrucişate, care duce laconcluzia că daca 2 produse sunt substituibile, o creştere a preţului unui produs duce lacreşterea cererii pentru celălalt.

În general, CEJ procedează în doi timpi. Mai întâi cercetează dacă există o relaţie de concurenţă între produse. Pentru aceasta,

este esenţială stabilireacaracterului substituibil al produselor, din punctul de vedere alconsumatorului.

Este implicată aici noţiunea depiaţă relevantă: acolo unde produsele pot fi privite cainterschimbabile, ele se află în interiorul aceleiaşi pieţe a produselor 32.

În a doua fază , CEJ examinează dacă sistemul de impozitare e într-adevărprotecţionist.

O decizie instructivă pentru această materie a fost pronunţată de Curte în speţa Comisiac. Marii Britanii (cauza 170/78, Regimul juridic al vinurilor,cunoscută şi sub denumireade Vin şi bere).

În Marea Britanie, care produce mari cantităţi de bere, dar puţin vin, accizele pentruanumite vinuri erau mult mai mari decât cele pentru bere. Comisia a iniţiat o acţiune înconstatarea neîndeplinirii obligaţiilor comunitare de către Marea Britanie.

32 De exemplu, cauciucurile pentru autoturisme pot fi considerate ca fiind incluse în aceeaşi piaţă cuanvelopele pentru camioane? Ca o paranteză, piaţa relevantă e esenţială pentru stabilirea abuzului de poziţiedominantă a unei firme (art. 82 TCE). Un fabricant ce domină piaţa anvelopelor de camioane are tot interesul să susţină că, raportat la întreaga piaţă a anvelopelor, nu constituie un monopol. E clar însă că nu e o relaţie deconcurenţă între ele, întrucât nu sunt interschimbabile.


27/69

27

ICurtea se pronunţă asupra relaţiei de concurenţă dintre cele două produse:

7 … în scopul de a stabili existen ța unui raport de concuren ță în sensul articolului 95 alineatul (2), este necesar să se ia în considerare nu numai stadiul actual al pie ț ei, ci si posibilit ăț ile de

evolu ț ie în contextul liberei circula ț ii a m ărfurilor la scar ă comunitar ă si poten ț ialul viitor de

substitu ț ie între produse care pot fi eviden ț iate de intensificarea schimburilor , 8 În ceea ce priveşte chestiunea concuren ței dintre vin si bere, Curtea a reț inut că , cel puț in într‐o anumită măsură , cele dou ă băuturi în cauz ă satisfac nevoi identice , astfel încât trebuie să se admit ă între acestea un anumit grad de substituire . Aceasta a precizat că , pentru a aprecia gradul posibil de substituire, nu se poate limita la obiceiurile de consum existente într ‐un stat

membru sau într ‐o anumit ă regiune . De fapt , aceste obiceiuri, esen ț ial variabile în timp si spa ț iu, nu pot fi considerate ca invariabile; prin urmare, nu trebuie ca politica fiscal ă a unui

stat membru să serveasc ă la cristalizarea unor anumite obiceiuri de consum, în vederea stabiliz ă rii unui avantaj dobândit de industriile na ț ionale care se str ăduiesc să le satisfac ă .

11 ... guvernul italian a susț inut, în aceast ă privință , faptul că nu este adecvat să se compare berea cu vinurile având o concentra ț ie alcoolic ă medie sau, a fortiori, cu vinuri având o

concentra ț ie alcoolic ă ridicat ă . Conform acestuia, vinurile care sunt într ‐adev ă r într ‐un raport de concuren ță cu berea sunt vinurile cele mai slabe , cu o concentra ț ie alcoolică de aproape 9°, si anume vinurile cele mai frecvente si mai ieftine

12 Curtea consideră că aceast ă observaț ie a guvernului italian este relevantă . Ținând seama de marile diferențe în ceea ce priveşte calitatea şi, în consecință , pre țurile care există între vinuri, relaț ia de concuren ță determinant ă între bere, care este o băutur ă populară si larg consumat ă , si vin trebuie stabilită în raport cu vinurile cele mai accesibile publicului larg, care, în general, sunt cele mai slabe si mai ieftine; prin urmare, pe aceast ă bază este necesar să se facă compara ț ii fiscale în funcț ie de concentra ț ia alcoolică a celor două băuturi sau de pre țul celor două produse în cauză .

IICEJ

...19 Nu se contest ă faptul că o compara ț ie între impozitul aplicat berii si cel aplicat vinului în raport cu volumul celor două băuturi denot ă o suprasarcin ă fiscal ă , atât relativ ă , cât si absolut ă pentru vin, în raport cu berea . Impozitarea vinului nu numai că a crescut în mod sensibil în raport cu cea a berii, în momentul în care Regatul Unit a înlocuit vechiul drept

vamal cu o acciză , astfel cum a ară tat deja Curtea în încheierea sa din 27 februarie 1980, ci


28/69

28

rezultă si faptul că în cursul anilor la care se referă acț iunea, si anume între 1976 si 1977, impozitarea vinului a fost, în medie, de cinci ori mai ridicată , în raport cu volumul, decât impozitarea berii, ceea ce, în alț i termeni, reprezintă o suprasarcină fiscală de 400% în cifre rotunde.

20 În ceea ce priveşte criteriul de compara ț ie care se bazează pe concentra ț ia alcoolică , astfel cum a precizat deja Curtea în încheierea sa din 27 februarie 1980, chiar dacă este adevărat că are numai un rol secundar în opț iunea consumatorului pentru una sau alta dintre cele două băuturi în cauză , acesta reprezintă , cu toate acestea, un criteriu de compara ț ie relativ sigur. Trebuie reț inut faptul că relevanța acestui criteriu a fost recunoscut ă în cadrul activităț ilor în curs de desf ăș urare în cadrul Consiliului, în vederea armonizării impozitării alcoolului si a diferitelor tipuri de băuturi alcoolizate.

21 Ținând seama de indicaț iile, a căror temeinicie a fost admisă anterior de Curte, rezultă căpe parcursul perioadei în cauză , vinul a f ăcut, în Regatul Unit, obiectul unei sarcini fiscale care, în raport cu concentra ț ia alcoolică , depăş ea dublul sarcinii impuse berii, si anume o sarcină fiscală suplimentară de cel puț in 100%.

…………………. 26 În urma unei examinări a indicaț iilor furnizate de părț i, Curtea si‐a putut astfel forma

convingerea că , în cazul în care se iau drept bază de compara ț ie vinuri al căror pre ț este mai mic decât cel al tipurilor de vinuri alese de Regatul Unit si ale căror diverse sortimente sunt reprezentate în cantităț i semnificative pe piața britanică , se ajunge la concluzia că o suprataxare sensibilă există , chiar pentru acele vinuri care, datorit ă pre țului lor, se află în cea mai directă relaț ie de concuren ță cu producț ia autohton ă de bere.

27 Rezultă astfel că , în urma informării aprofundate efectuate de Curte, indiferent de criteriul de compara ț ie utilizat si f ără să fie, până la urmă , necesară preferința pentru un

produs sau altul, sistemul fiscal al Regatului Unit are ca efect supunerea vinului care provine din alte state membre unei suprasarcini fiscale care să asigure o protec ț ie a producț iei naț ionale de bere, în măsura în care aceasta reprezintă criteriul de referință cel mai apropiat din punct de vedere al concuren ței. Având în vedere că acest efect de protec ț ie este cel mai sensibil în cazul vinurilor celor mai comune, sistemul fiscal britanic are drept consecințăfaptul de a imprima vinului caracterul unui produs de lux care, datorit ă sarcinii fiscale la care este supus, nu poate constitui, în ochii consumatorului, o alternativă reală în raport cu băutura tipică rezultată din producț ia naț ională .

28 Rezultă din cele prezentate anterior că este necesar să se constate faptul că Regatul Unit,


29/69

29

aplicând vinurilor slabe din struguri proaspe ț i o acciză relativ mai ridicată decât cea aplicatăberii, nu şi‐a îndeplinit obligaț iile care îi revin în temeiul articolului 95 alineatul (2) din Tratatul CEE.

Aşadar, Curtea caută să constate dacă există o disparitate între nivelul impozitelor.Un alt exemplu:decizia Comisia c. Italiei (cauza 184/85). Comisia a acuzat Italia că

sistemul de accize pe fructe este discriminatoriu. Impozitul pe banane era de aproape jumătatedin preţul de import, în timp ce alte fructe nu erau supuse accizei. Dacă producţia italiană de banane este neglijabilă, producţia de mere, pere, piersici, portocale etc. este considerabilă.CEJ a cercetat dacă bananele sunt similare celorlalte fructe. R ăspunsul a fost negativ, întrucât proprietăţile organolepticeşi conţinutul de apă sunt diferiteşi nici nu satisfac aceleaşi nevoiale consumatorilor. Prima concluzie: nu se aplică art. 110 par. 1.

Evaluând lucrurile sub aspectul art. 110 par. 2, CEJ a constatat că, dincolo de diferenţe, bananele proaspete33 sunt într-o anumită concurenţă cu celelalte fructe, deoarece permitconsumatorului o alegere suplimentar ă pe piaţa fructelor. În final, a decis că disparitatea întretratamentul fiscal al bananelorşi cel al fructelor cultivate în Italia e o dovadă clar ă de protecţionism. Deci paragraful 2 e încălcat.

Observa ţ ii: Dacă gradul de elasticitate încrucişată e scăzut, doar o diferenţă mare întreimpozite va avea efect protecţionist.

Pe de altă parte,dacă nivelul taxei se reflectă într-un procent scăzut în preţul final al

produsului, la fel, doar o mare diferenţă va avea efect protector.§ 5. Raportul dintre taxele cu efect echivalentşi taxeleşi impozitele ceţin de art. 110

TFUE (fost 90 TCE)

A. Taxele ce afecteaz ă mărfurile importate sunt perceputeşi asupra produselorna ţ ionale

Acest argument este des întrebuinţat de state în litigiile judecate de Curte.De multe ori, statele membre susţin că taxele ce afectează mărfurile importate sunt

perceputeşi asupra produselor naţionale.Curtea a ar ătat că aceste taxe cad sub incidenţa art. 110 TFUE, mai favorabil statelor,

numai dacă sunt percepute după criterii identice şi în acela şi stadiu de produc ţ ie (Bresciani,cauza 87/75).

În Denkavit (cauza 29/87), CEJ a admis că o taxă anuală impusă în acelaşi modimportatorilorşi producătorilor naţionali de nutreţuri conţinând aditivi, pentru a acopericosturile generate de controalele asupra alimentelor pentru animale e prevăzută de art. 110,întrucât e legată de un sistem de impozite interne aplicabile sistematicşi potrivit aceloraşi

33 CEJ a limitat piaţa relevantă la bananele proaspeteşi celelalte fructe, ar ătând că bananele uscate fac partedin altă piaţă a produselor.


30/69

30

criterii atât produselor naţionale, câtşi celor importate. A conchis că nu încalcă art. 110.Decizia Michailides (cauza C-441/98) privea o taxă asupra produselor din tutun

exportate, destinată finanţării unui fond de pensii. Curtea a statuat că ea apar ţine uneicategorii de impozite interne nediscriminatorii, dacă este aplicată şi produselor naţionale

neexportate,- la acelaşi nivel,- în acelaşi stadiu de comercializare,- în baza unui fapt generator identic cu acela al taxei litigioase.

B. Taxele parafiscaleExistă o categorie de taxe care se aplică f ăr ă discriminare produselor naţionale şi celor

importate, dar veniturile obţinute sunt folosite doar în beneficiul produselor naţionale(contribuţii la fonduri de cercetare, de dezvoltare, de stimulare a producţiei etc., percepute destat sau de organisme profesionale abilitate să opereze într-un anumit sector economic).

CEJ a decis că, dacă toate veniturile obţinute prin taxe servesc produselor naţionale, estevorba detaxe cu efect echivalent

Dacă o parte din venituri favorizează produsele naţionale, iar restul e alocat altoractivităţi, atunci este vorba despreimpozite discriminatorii (art. 110 par. 1).

C. Situa ţ ia când o tax ă se aplică la mărfuri care nu sunt produse în ţ ar ă Cazul a fost tratat în deciziaCooperativa Co-Frutta SRL (cauza 193/85), privind

accizele pe banane [art. 9şi 12 sunt azi art. 28 TFUE, art. 95 este art. 110 TFUE).Cooperativa Co-Frutta susţinea că acciza pe banane, ce afecta doar produsele de import, înlipsa producţiei locale, trebuie considerate tee. Italia practica accize pe trei produse tropicale:cafea, cacaoşi banane.8 Dintr-o jurispruden ţă constant ă a Cur ţ ii rezult ă că interdic ţ ia prev ă zut ă laarticolele 9 ş i 12 din tratat, în ceea ce prive ş te taxele cu efect echivalent, vizeaz ă orice tax ă aplicat ă cu ocazia sau din cauza importului ş i care, întrucât se aplic ă înmod specific unui produs importat excluzând produsul na ţ ional similar, are carezultat, prin modificarea pre ţ ului s ă u de cost, aceea ş i inciden ţă restrictiv ă asupra

liberei circula ţ ii a m ă rfurilor ca ş i un drept vamal.9 Caracteristica esen ţ ială a unei taxe cu efect echivalent unui drept vamal, princare aceasta se distinge de un impozit intern const ă , prin urmare, în faptul c ă prima se aplic ă exclusiv produsului importat ca atare, în timp ce a doua se aplic ă înacela ş i timp produselor importate ş i celor na ţ ionale.

10 Curtea a recunoscut, cu toate acestea, c ă o obliga ţ ie care se aplic ă unuiprodus importat dintr-un alt stat membru, atunci când nu exist ă un produsna ţ ional identic sau similar, nu constituie o tax ă cu efect echivalent ci un

impozit intern în sensul articolului 95 din tratat, în cazul în care aceasta intr ă sub inciden ţ a unui regim general de redeven ţ e interne cuprinzând sistematic


31/69

31

categorii de produse în func ţ ie de criterii obiective aplicate independent deoriginea produselor .

11 Aceste considera ţ ii demonstreaz ă că , de ş i este necesar s ă se asimileze, în unele

cazuri, pentru a putea clasifica o obliga ţ ie care se aplic ă produselor importate,ipoteza existen ţ ei unei produc ţ ii interne extrem de reduse cu absen ţ a unei astfel deproduc ţ ii, aceasta nu înseamn ă c ă redeven ţ a în litigiu trebuie s ă fieconsiderat ă neap ă rat o tax ă cu efect echivalent unui drept vamal . Nu ar fiastfel dac ă s-ar integra într-un sistem general de redeven ţ e interne care s ă se aplicesistematic categoriilor de produse, în conformitate cu criteriile enumerate mai sus.

12 În cazul unui impozit pe consum cum este cel care face obiectul litigiuluidin ac ţ iunea principal ă , acest impozit face parte dintr-un sistem general de

taxe interne . Cele nou ă sprezece impozite pe consum sunt reglementate prinnorme fiscale comune ş i se aplic ă diferitelor categorii de produse în temeiulunui criteriu obiectiv, independent de originea produsului în cauz ă , ş i anumeapartenen ţ a unui produs la o anumit ă categorie de m ă rfuri . O parte din acesteimpozite se aplic ă produselor destinate consumului uman, inclusiv impozitul peconsumul de banane. Faptul c ă aceste bunuri sunt produse intern sau extern nupare a avea nicio influen ţă nici asupra nivelului, nici asupra bazei de calcul sau amodalit ăţ ilor de încasare. Destina ţ ia venitului ob ţ inut din aceste impozite nu estespecific ă ; reprezint ă un venit fiscal identic cu alte impozite ş i contribuie, la fel ca

acestea, în general, la finan ţ area cheltuielilor statului în toate sectoarele.

13 În consecin ţă , impozitul pe consum în litigiu trebuie considerat ca f ă când parteintegrant ă dintr-un regim general de impuneri interne în sensul articolului 95 dintratat ş i compatibilitatea acestuia cu dreptul comunitar trebuie s ă fie apreciat ă încadrul acestui articol, ş i nu în cel al articolelor 9 ş i 12 din tratat.

În continuare, caşi în cauza Comisia c. Italiei ( supra), Cutea a hotărât că acciza încalcă art. 110 par. 2


32/69

32

V. RESTRICŢIILE CANTITATIVE ŞI MĂSURILE CU EFECTECHIVALENT

§ 1. Reglementare. PreliminariiSediul materiei îl reprezintă art. 34-36 TFUE.Art. 34 (fost 28, fost 30) interzice

restricţiile cantitative la import, precumşi orice măsuri cu efect echivalent.Art. 35 (fost 29,fost 34) conţine o dispoziţie similar ă referitoare la export.Art. 36 (fost 30, fost 36) cuprindeexcepţii, cazuri în care statele pot stabili restricţii cantitative.

Noţiunea de restric ţ ii cantitative nu ridică probleme de interpretare. Acestea sunt, potrivit Cur ţii de Justiţie, măsurile care interzic, total sau par ţial, după caz, importul, exportul

sau tranzitul bunurilor (CJCE, 12 iulie 1973, cauza 2/73, Geddo c. Ente Nazionale Risi, Recueil 1973, p. 865). Mai greu de explicat suntmă surile cu efect echivalent .

Deşi nu mai este în vigoare (a fost valabilă în perioada de tranziţie), o directivă aComisiei (Directiva 70/50/CEE) ne poate fi încă de ajutor, prin exemplele furnizate, pentru aidentifica exemple de măsuri cu efect echivalent ce pot fi luate de state34.

Art. 2 al directivei vizează măsurile discriminatorii luate de state, în timp ce art. 3 serefer ă la reglementări naţionale aplicabile tuturor produselor.

§ 2. Directiva 70/50/CEE

Articolul 2 (1) Prezenta directivă reglementează măsurile, altele decât cele aplicabile în mod egal

produselor na ţ ionale şi produselor importate, care împiedică importurile care ar fi putut avealoc în absenţa lor, inclusiv cele care fac importurile mai dificile sau oneroase faţă dedesfacerea producţiei naţionale.

(2) Sunt prevăzute în special măsurile care supun importul sau desfacerea produselorimportate, în orice stadiu de comercializare, unei condiţii – alta decât o formalitate – cerutenumai pentru produse importate sau unei condiţii diferiteşi mai greu de îndeplinit decât ceacerută pentru produsele naţionale. De asemenea, sunt prevăzute în special măsurile carefavorizează produsele naţionale sau le acordă acestora o preferinţă, alta decât un ajutor,însoţită sau nu de condiţii.

3. Între măsurile menţionate mai sus sunt incluse, printre altele, cele care:(a) impun, numai pentru produsele importate, preţuri minime sau maxime, respectiv

34 Merită citită pentru a vedea exemple de posibile mee.


33/69

33

sub sau peste care importurile sunt interzise, reduse sau supuse unor condiţii care potîmpiedica importurile;

(b) impun preţuri mai puţin avantajoase pentru produsele importate decât pentru produsele naţionale;

…(e) stabilesc preţurile produselor în funcţie de preţul de cost sau numai de calitatea

produselor naţionale la un nivel care împiedică importul;(f) depreciază un produs importat, în special provocând o diminuare a valorii sale

intrinseci sau o creştere a costurilor sale;…(h) impun numai pentru produsele importate condiţii de plată sau le impun acestora

condiţii diferiteşi mai greu de îndeplinit decât cele impuse produselor naţionale;…(j) impun condiţii privind în special forma, dimensiunile, greutatea, compoziţia,

prezentarea, identificarea, ambalajul numai pentru produsele importate sau impunacestora din urmă condiţii diferiteşi mai greu de satisf ăcut decât cele pentru produselenaţionale;

(k) interzic cumpărarea de către particulari numai a produselor importate saurecomandă

numai cumpărarea produselor naţionale sau impun această cumpărare sau îi acordă opreferinţă;

…(m) interzic sau limitează folosirea publicităţii numai pentru produsele importate

sau rezervă, total sau par ţial, această folosire numai pentru produsele naţionale;(n) interzic, limitează sau impun depozitarea numai pentru produsele importate; rezervă,

total sau par ţial, posibilităţile de depozitare numai pentru produsele naţionale sau

subordonează depozitarea produselor importate unor condiţii diferite sau mai greu desatisf ăcut decât cele cerute pentru produsele naţionale;

…(r) impun alte controale pentru produsele importate decât cele inerente procedurilor de

vămuire, care nu sunt efectuate asupra p

dreptul material al uniunii europene. an iii fr. 12-13

Documents