gestionarea perspectivelor pieței financiare
TRANSCRIPT
Gestionarea perspectivelor pieței financiare: Rolul transparenței și comunicării băncii
centrale
Abstract
În acest articol, studiem influența transparenței băncii centrale și a comunicării informale a
băncii centrale asupra formulării perspectivelor pieței monetare. Eșantionul cuprinde nouă bănci
centrale din ianuarie 1999 până în iulie 2007. Descoperim mai întâi că transparența reduce
prejudecățile despre perspectivele pieței monetare și liniștește variațiile acestora. În al doilea
rând, comunicarea informală sprijină gestionarea perspectivelor pieței financiare prin reducerea
variației perspectivelor. În al treilea rând, diverse subcategorii ale indexului transparenței al lui
Eijffinger și Geraats (2006) conduce la o prejudecată mai redusă a perspectivelor (îndeosebi
asupra evaluării rezultatelor politice și a explicării deciziilor privind rata dobânzii) și la
reducerea variației perspectivelor (îndeosebi, asupra prioritizării explicite a obiectivelor și
furnizării de informații privind perturbările macroeconomice neanticipate).
Introducere
Odată cu anii 1990 băncile centrale din lume au depus eforturi considerabile în direcția creșterii
gradului lor de transparență: obiectivele și scopurile sunt specificate și cuantificate, previziunile
macroeconomice sunt publicate, deciziile privind rata dobânzii sunt anunțate și explicate imediat,
iar unele bănci centrale oferă indicații privind direcția probabilă a politicii monetare în viitorul
apropiat. Geraats (2002) oferă un cadru teoretic pentru a explica raționamentul creșterii nivelului
de transparență al băncii centrale și efectele diferitelor tipuri de transparență. Ea face diferența
dintre cinci tipuri de transparență (vezi fig.1). transparența politică, cea economică și cea
operațională au potențialul de a spori credibilitatea unei politici monetare cu un nivel al inflației
redus. Transparența procedurală este un determinant eficient al calității luării deciziilor, iar
transparența politică poate crește eficiența procesului de stabilire a ratei dobânzii.
Literatura empirică prezintă de cele mai multe ori efectele pozitive ale transparenței. Van der
Crujsen și Eijffinger (2010) recenzează literatura și conchid că transparența (1) îmbunătățeste
consensul dintre cei care fac previziuni, (2) scade nivelul inflației și stabilește perspectivele
inflației, (3) îmbunătățește credibilitatea, reputația si flexibilitatea băncilor centrale, (4) nu are o
influență evidentă asupra rezultatelor financiare și a variabilității acestora și (5) îmbunătățește
anticiparea politicii. Obiectivul acestui articol este corelat cu acest ultim punct, „anticiparea
politicii”. Noi examinăm impactul transparenței asupra cursului ratei dobânzii pe termen scurt. O
întrebare prezintă un interes deosebit: Un nivel mai mare al transparenței îmbunătățește
devzoltare perspectivelor pe piața monetară în perioada dintre luarea a două decizii separate
privind rata dobânzii ?
Fig 1. Cadrul teoretic privind transparența băncii centrale
Cercetarea noastră începe în ianuarie 1999 cu deschiderea Băncii Centrale Europene și se
finalizează în iulie 2007. Ne concentrăm atenția asupra a nouă state în cadrul acestei cercetări:
Australia (AUS), Canada (CAN), zona Euro (EMU), Japonia (JAP), Noua Zeelandă (NZ),
Suedia (SWE), Elveția (SWI), Regatul Unit (UK) și Statele Unite (US). Din punct de vedere
econometric, utilizăm modele OLS specifice de țară și un model cumulat pentru a impune
următoarele întrebări din cadrul cercetării: (1) Transparența scade tendințele perspectivelor de pe
piețele monetare? (2) Se reduce variația perspectivelor pieței monetare printr-un grad mai mare
al transparenței? (3) Este transparența singurul factor care îmbunătățește formarea perspectivelor
asupra piețelor financiare sau pot băncile centrale folosi adese comunicarea informală cu
publicul ca un substituent al transparenței? Ca variabile endogene, folosim doi indicatori noi care
evaluează tendințele și variația perspectivelor pieței financiare de-a lungul perioadei studiului.
Restul studiului este organizat astfel: secțiunea 2 prezintă un rezumat literar și explică contribuția
articolului la literatura de specialitate. Secțiunea 3 introduce setul de date și explică metodologia
econometrică. Secțiunea 4 prezintă rezultatele de țară specifice privind influența transparenței și
comunicării asupra capacității băncilor centrale de a gestiona perspectivele pieței financiare.
Secțiunea 5 prezintă rezultatele modelului cumulat. Secțiunea 6 prezintă concluziile.
2. literatura de specialitate și contribuția
In literatura recent, eficacitatea băncilor centrale este evaluată prin concentrarea asupra
anticipării deciziilor, de ex, dacă deciziile privind actuala rată a dobânzii a fost anticipată sau nu
de piețele financiare. De ex, Coppel și Connolly (2003) au descoperit că măsura în care
participanții pe piață anticipează modificările politicii monetare a crescut gradual odată cu
sfârșitul anilor 1980, precum a crescut și viteza de reacție la anunțurile legate de rata dobânzii.
Rezultatele sunt destul de asemănătoare la nivelul statelor din eșantion (AUS,CAN, EMU, JAP,
NOUA ZEELANDA, SWE, UK și US). Astfel, este dificil să se descopere contribuția specifică a
unui anumit tip de transparență sau să se evidențieze un anumit model preferat al transparenței
politicii monetare. Într-o lucrare mai recentă, Andersson și Hoffmann (2009) compară
performanțele strategiei anticipative adoptate de Banca Noii Zeelande, Banca Norges și
Riksbank. Ele au oferit dovezi că toate cele trei bănci centrale au fost previzibile cu privire la
deciziile politicii monetare, indiferent de faptul dacă politica previzionată a impicat publicarea
unui curs al ratei dobânzii propriu sau nu.
Multe articole se concentrează pe predictibilatea stabilirii ratei dobânzii de către Rezerva
Federală. Demiralp (2001) argumentează faptul că ratele dobânzii se ajustează conform
acțiunilor politice anticipate înaintea anunțării propriu-zise a politicilor. Rafferty și
Tomljanovich (2002) au descoperit că erorile de previzionarea au scăzut din 1994 privind ratele
dobânzilor pentru majoritatea acțiunilor la termen. Lange et al. (2003) au obținut rezultate
similare și au identificat doi factori care au contribuit la sporirea predictibilității: gradualismul în
ajustarea obiectivelor privind rata dobânzii a fondurilor federale (de ex, stabilirea ratei dobânzii
autoregresive) și transparența cu privire la stabilirea obiectivelor și a intențiilor politicilor
viitoare. În final, Swanson (2006) prezintă faptul că începând cu finalul anilor 1980, piețele
financiare din SUA și prezicătorii din sectorul privat au fost mai puțin surprinși de anunțurile
Fed.
Lidholdt și Wetherilt (2004) indică faptul că predictibilitatea Băncii Angliei s-a îmbunătățit în
perioada 1975-2003, cel mai semnificativ după introducerea controlului inflației din 1992. Ei
afirmă că acest lucru se datorează nivelului sporit al transparenței din procesul politicii monetare,
combinat cu credibilitatea sporită a băncii. În final, eforturile Băncii Canadiene de a-și spori
nivelul transparenței i-au ajutat pe participanții la piață să anticipeze mai exact acțiunile privind
politica monetară (Muller și Zelmer, 1999).
Activitatea noastră îmbunătățește literatura de specialitate în cel puțin trei feluri. Mai întâi,
impactul asupra diferitelor tipuri de transparență este adesea măsurat doar aproximativ, doar prin
împărțirea seriilor de timp în subeșantioane. Cu toate acestea, modificările la nivelul
transparenței sunt adesea făcute gradual. Astfel, împărțirea observațiilor în două sau trei
subeșantioane eșuează să evidențieze efectele modificării incrementale apărute la nivelul
transparenței politicii monetare. Toate băncile centrale examinate în acest articolo ( Băncile din
Australia, Canada, Banca Central-Europeană, Japonia, Noua Zeelandă, Suedia, Elveția, Anglia și
Fed-ul) au crescut nivelul transparenței cel puțin odată în ultimii 15 ani. Astfel, oferim un test
continuu asupra efectelor transparenței asupra procesului ajustării de pe piața monetară dintre
cele cele două decizii privind rata dobânzii. Noi folosim indexul transparenței al lui Eijffinger și
Geraat (și subcomponentele sale) ca o variabilă explicativă din structura noastră econometrică și
folosim doar serii de timp pentru fiecare stat în loc să comparăm câteva subansamble.
În al doilea rând, judecând după succesul rezultatelor politicii monetare prin utilizarea unei
măsuri surpriză, concentrându-ne în principal pe zilele deciziilor, nu există o reflectare bună a
acțiunilor întreprinse de băncile centrale. Băncile centrale încearcă să gestioneze previziunile
piețelor financiare în cel puțin perioadele dintre momentele luării a două decizii și de obicei pe
un termen de timp și mai mare (de Haan et al., 2007). Astfel, o evaluare precum Ecuatia (1), care
este adesea folosită în literatura de specialitate, nu reușește să surprindă întregul proces de
ajustare al piețelor.
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
unde modificarea ratei dobânzii pe termen scurt este explicată prin modificarea ratei țintă. Dacă
rata dobânzii nu se modifică semnificativ după ajustarea ratei țintă, politica monetară a fost
corect anticipată de piețe. Astfel, o altă contribuție a acestui articol este faptul că noi folosim doi
indicatori care încorporează comportamentul ratei dobânzii pe termen lung pe întreaga perioadă a
studiului. Acest fenomen garantează faptul că succesul băncilor centrale este evaluat nu doar la
nivelul reacției piețelor financiare din zilele în care se iau decizii privind rata dobânzii;
indicatorii noștri evaluează de asemenea și tendințele și variația previziunilor pieței monetare în
cazul deciziei previzionate.
În al treilea rând, concentrarea doar asupra transparenței băncii centrale ar putea fi înșelătoare.
De exemplu, Fed-ul are un index al transparenței de 10 începând cu anul 1999, pe când Riksbank
și-a crescut transparența de la 9.5 în 1999 la 15 în 2006. Fed-ul nu se încrede în reguli formale,
precum prioritizarea sau cuantificarea obiectivelor sale. Totuși, Fed-ul folosește frecvent
comunicarea informală (de ex, discursuri ale reprezentanților săi) ca un mijloc de a-și exprima
părerile despre economie și despre viitoare direcție probabilă a politicii monetare. Discursurile
informale nu sunt incluse în indexul transparenței și astfel, nu reprezintă interes în ce măsură
acest tip de comunicare joacă un rol suplimentar transparenței băncii centrale. Pentru fiecare
bancă centrală importantă există cel puțin un studiu care indică faptul că alte tipuri de
comunicare în afară de declarații de după congrese sau rapoarte de politică monetară (ambele
cuprinse în indexul transparenței) au influență asupra piețelor financiare. Pentru a analiza
impactul comunicării în acest context, includem o evaluare a comunicării bănii centrale în cadrul
analizei noastre.
3. datele și metodologia econometrică
Am folosit ca variabile dependente două variabile nou concepute care justifică cursul ratelor
dobânzii pe termen scurt de-a lungul perioadei dintre două decizii. (1) Indicatorul tendinței
cuprinde deviația ratei de pe piața financiară de la rata „optimă”. (2) Indicatorul variației
evaluează fluctuația ratelor de pe piața financiară în jurul ratei „optime”, cunoscută fiind o eroare
în previzionare care este constantă pentru fiecare perioadă dintre momentele luării deciziei.
3.1. Indicatorul tendinței
Se consideră o obligațiune care atinge maturitatea în n zile. Conform structurii termenelor ratei
dobânzii, venitul din obligaține este egal cu media ponderată a ratei previzionate pentru rata
overnight previzionată pentru perioada respectivă. Ec 2 descrie relația:
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx (2)
Unde „rata dobânzii” reprezintă veniturile din obligațiunea cu maturitatea în n zile și E (...) rata
previzionată de i zile în viitor conform informațiilor disponibile în ziua t. Activitatea modernă a
băncilor centrale este adesea descrisă ca „arta de a administra previzionările” (ex, de Haan et al.,
2007, 2). Astfel, dacă o bancă centrală este capabilă să administreze în mod perfect previziunile
pieței financiare, operatorul previzional din partea dreaptă a ec. 2 dispare:
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
În cazul unui management perfect, rata dobânzii actuale și cea optimă ar trebui să fie egale ca
valoare. Astfel, diferența dintre ratele dobânzilor – „tendința” – reprezintă un indicator pozitiv al
eficienței băncii centrale:
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Unde tendința evaluează diferența dintre rata actuală a dobânzii și rata optimă a dobânzii (la o
maturitate de 90 de zile). Acest articol urmărește să evalueze procesul administrării previzionale
dintre două decizii privind rata dobânzii. De aceea, agregăm tendințele din fiecare perioadă de
acest tip și normalizăm indicatorul prin distanța dintre două decizii din moment ce perioadele
variază la nivelul și între băncile centrale:
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Unde m este lungimea intervalului de timp K. Această structură a indicatorului tendinței
garantează faptul că abaterile mai semnificative de la „rata optimă a dobânzii” sunt penalizate
mai sever decât cele mai puțin semnificativă. În contrast, indicatorul tendinței devine mai mic cu
cât ratele dobânzii sunt mai apropiate de ratele dobânzii preconizate peste următoarele 90 de zile.
Fig. 2 prezintă ratele dobânzii de pe piețele SUA și Suedia de peste trei luni și ratele optime ale
dobânzii calculate pe baza mediilor ponderate ale ratelor overnigh din SUA și Suedia. Ratele de
pe piața monetară a SUA se mențin aproape de rata previzionată (îndeosebi din 2002). Piețele
financiare nu se ajustează deodată dacă banca centrală își modifică obiectivele privind rata
overnight. Ele par să „cunoască” intențiile băncii centrale și, astfel, ratele dobânzii se modifică
gradual conform deciziei previzionate privind nivelul ratei dobânzilor.
În cazul Suediei, ratele dobânzii de pe piețele monetare evoluează în aceeași direcție cu rata
preconizată a dobânzii (îndeosebi din 2002), dar nu respectă exact „rata optimă a dobânzii”.
Totuși, la fel ca în SUA, piețele financiare suedeze par să urmărească modificările ratei
previzionate foarte îndeaproape. Astfel, ar putea fi interesantă includerea unei erori de
preconizare bazate pe timp și evaluarea fluctuațiilor ratelor de pe piața monetară conform unei
rate a dobânzii „optime”, dată fiind o eroare în previzionări care este constantă pentru fiecare
perioadă dintre două decizii.
3.2. indicatorul variației
Indicatorul variației evaluează fluctuația ratelor dobânzii de pe piața monetară în jurul ratei
previzionate, permițând existența unei erori de previzionare constante în cadrul fiecărei perioade
interdecizionale.
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Unde m reprezintă lungimea perioadei interdecizionale k, tendința se obține din Ec.4 și tendința
medie este calculată pentru perioada interdecizională K. Indicatorul permite verificarea faptului
dacă transparența și comunicarea exercită influență asupra variației previzionărilor. Alcătuirea
indicatorului garantează faptul că modificările semnificative și abrupte ale ratelor dobânzii de pe
piața monetară (de ex cauzate de surprizele ratei dobânzii) sunt penalizate, pe când o ajustare
sensibilă și graduală va avea ca rezultat un indicator cu valoare scăzută - chiar dacă ar putea
exista o eroare la nivelul previziunilor privind rata dobânzii.
3.3 Indexul transparenței
În etapa următoare, trebuie să parametrizăm transparența băncii centrale. Indexul oferit de
Eijffinger și Geraats (2006), care a fost actualizat de Siklos (2011), este folosit de obicei. Acest
index include toate categoriile cadrului teoretic al lui Geraats (2002) și este disponibil sub forma
unei serii anuale care se întinde pe perioada studiului nostru. Pentru fiecare categorie (a
transparenței politice, economice, procedurale, politice și operaționale), trei întrebări vizează
diferite aspecte ale transparenței ( un fragment scurt din chestionarul lui Ejffinger și Geraats
(2006) poate fi găsit în Appendix). Indexul este disponibil pentru fiecare întrebare și indexul
total este creat ca o sumă de scoruri pentru cele 15 întrebări.
Se poate aștepta ca fiecare din cele cinci subcategorii ale indexului să aibă un impact pozitiv
asupra capacității de a conduce previziunile pieței financiare, sau să cauzeze un declin al ambilor
indicatori. Transparența politică dezvăluie obiectivele politicii băncii centrale, le clasifică
conform priorităților în cazul existenței mai multor obiective, sau cuantifică uneori obiectivul
primar. Transparența economică se referă la informațiile economice pe care se bazează politica
monetară, precum date economice sau modelul economic al băncii centrale. Astfel, participanții
la piață sunt capabili să descopere părerea despre economie a băncii centrale. Transparența
procedurală implică o reglementare sau o strategie explicită a politicii monetare , un cadru de
dezbatere al politicii și modul în care s-a luat o dezicie politică. Transparența politică urmărește
să dezvăluie și să explice propmt deciziile politicii și o tendință a viitoarelor acțiuni posibile
privind politca financiară. Transparența operațională implică o discuție asupra erorilor de control
ăn atingera obiectivelor operaționale și a perturbărilor macroeconomice (neanticipate). Pe lângă
utilizarea indexului general ca o variabilă explicativă, profităm și de subinidici și de întrebări
individuale pentru a descoperi care dintre factorii transparenței sunt deosebiți în mod particular.
3.4 comunicarea băncii centrale
Noi evaluăm impactul comunicării informale a băncii centrale asupra capacității de gestionare a
previzionărilor privind viitoarele rate ale dobânzii fixate. Unele bănci centrale comunică adesea
cu publicul (de ex Banca Central Europeană și Fed-ul), în timp ce altele (RBA, BOC sau RBNZ)
se implică în comunicare informală mai rar. Se poate susține că statele care își impun obiective
privind inflația nu trebuie să comunice la fel de frecvent , ca de ex SUA, din moment ce
principalul obiectiv este cuantificat în mod explicit. Totuși, chiar și statele care controlează
nivelul inflației trebuie să sporească și să mențină credibilitatea. Mai mult, ele au nevoie de
discreție în procesul de stabilire a ratei dobânzii deoarece sunt cel mai legate de factorii inflației
și nu doar de unul singur. Ele pot experimenta perturbări macroeconomice neașteptate și trebuie
să comunice cunoștințele despre perturbări și să explice modul în care plănuiesc să le rezolve.
Totuși, fiecare discurs poate conține informații valoroase pentru agenții de pe piața financiară,
indiferent de ocazia discursului, mai exact dacă audiența are posibilitatea de a adresa întrebări, ca
de exemplu despre tendința viitoare a politicii monetare sau a perspectivei economice. Astfel,
fiecare discurs informal ar trebui considerat o potențială sursă de informare. Băncile centrale pot
alege numărul de discursuri și durata lor și prin aceasta ele pot utiliza discursurile ca o metodă de
comunicare suplimentară și mai puțin formalizată.
Câteva articole susțin faptul că deseori comunicare are un orizont care depășește următoarea
întâlnire (de ex. Ehrmann și Fratzscher, 2007), care examinează BCE, BOE și Fed-ul;
Neuenkirch, 2009, care tratează BOC și Fed-ul). Astfel, comunicarea în timpul unei perioade
dintre întâlniri nu poate fi considerată o metodă de evaluare privind următoarea decizie privind
rata dobânzii. Mai mult, există o sezonalitate în comunicare, din moment ce în timpul verii și la
sfârșitul și începutul anului există o comunicare mult mai puțin notabilă. Pentru a asigura
comparabilitatea evaluării anuale a transparenței, folosim o metodă de evaluare anuală a
comunicării și utilizăm logaritmul discursurilor ținute într-un an anume pentru a facilita
comparația dintre diferite state.
3.5 Datele despre piața financiară
Ca și date despre piața financiară, folosim ratele zilnice ale dobânzii pe trei luni din perioada
ianuarie 1999 –iulie 2007. Pentru Canada, eșantionul debutează în Decembrie 2000, odată cu
introducerea datelor de anunțuri fixate cu privire la deciziile asupra ratei dobânzii. RBNZ a
introdus rata oficială ca insturment de operare în martie 1999. SNB a introdus un interval LIBOR
pe 3 luni ca și zonă țintă în ianuarie 2000. Astfel, eșantionul SUI debutează în acest moment și
utilizăm punctul central al intervalului ca valoare de referință pentru rata dobânzii ipotetice de
dorit.
În septembrie/octombrie 1999, toate seriile ratelor dobânzii de pe piața monetară sunt
caracterizate de o oscilație semnificativă care nu poate fi explicată de stabilirea ratei dobânzii de
către banca centrală sau de incertitudinea viitoarei direcții a politicii monetare. De fapt, oscilația
este datorată percepției pieței despre așa-numita problemă a mileniului (ex. BCE, 1999), când
participanții pe piață au cerut prime pentru disponibilitatea fondurilor la schimbarea anului.
Pentru a se asigura că acest eveniment nu influențează rezultatele, am asociat o variabilă dummy
(dummy Y2K) pentru perioadele intermediare care se suprapuneau cu evenimentul. O altă
variabilă dummy (Dummy 9/11) acoperă evenimentele extraordinare din perioada intermediară
din preajma zilei de 11 septembrie.
5.Rezultate la nivelul mai multor tări
Pentru explorarea influenței transparenței subindicilor în detaliu, este necesară folosirea
modelului centralizat incluzând cele 9 țări. Centralizarea țărilor crește variația în subindici și
astfel face posibilă descoperirea factorilor de transparență importanți. Modelul multi-țări nu
poate fi estimat ca un panou echilibrat deoarece fiecare bancă centrală are propriile rate ale
dobnzii, cu variații semnificative în numărul de decizii referitoare la rata țintă pe an. Astfel,
modelul centralizat OLS corespunzător ecuației 7 folosind (i) ca indicator de tendință și (ii)
indicatorul de variație. Specificația generală este :
-----------FORMULA 8---------------
unde α, β, γ, δ, η și λ sunt parametri, ε este un termen eroare i.i.d., iar variabilele sunt definite ca
mai sus. Singura diferență față de ecuația 7 este aceea că efectele specifice unei țări sunt incluse
folosind S.U.A ca și țară de referință.
Tabelul 2 prezintă rezultatele modelului centralizat. Modelele de la 1 la 3 folosesc
indicatorul tendință ca variabilă endogenă : Modelul 1 folosește ambele căi de comunicare și
transparență ca și variabile explicative, Modelul 2 include numai măsura comunicare și Modelul
3 se axează pe transparență. Modelele se aseamănă între ele : modelul comun (Modelul 1 și
modelul transparenței(Modelul 3) se comportă marginal mai bine(0,32) față de modelul
comunicării(Modelul 2) , 0,28). Confirmând descoperirile din modelul țării specifice,
comunicațiile nu afectează semnificativ tendința de pe piața financiară. Totuși transparența scade
semnificativ tendința: dacă o bancă centrală alege să crească transparența indicatorul tendinței
este redus cu 0,76 BPS(punct bursier).
------------------TABEL 3-------------------
Variația nu este mare în coeficientul pentru transparență sau comunicare în modele pentru
indicatori, indicând faptul că nu este grad notabil de coliniaritate. Transparența formală și
comunicarea informală sunt aproape ortogonale, în conformitate cu statisticile din Tabelul A1 și
A3 :băncile centrale cu o frecvență mare a declarațiilor informale nu sunt în mod necesar celemai
transparente, și vice versa.
Un alt aspect nou al acestei lucrări este evaluarea influenței tuturor subcategoriilor definite de
Eijffinger and Geraats's (2006) privind indexul de transparență (politic, economic, procedural,
politica și operațional). Rezultatele ambilor indicatori sunt în Tabelul 3.Linia de sus arată
rezultatul folosind tendința(variația) indicatorului ca și variabilă endogenă.
Chiar dacă toate subcategoriile au impact în declin a teoriei consistenței asupra ambilor
indicatori, sunt anumite variații asupra diferiților subindicatori. Cel mai mare impact pentru
indicatorul de tendință și indicatorul de variație în eșantionul noustru este cel pentru transparența
politică, care are de-a face cu deschiderea față de obiectivele politicii ( declarații formale și
prioritizarea obiectivelor sau cuantificarea obiectivelor primare). Dacă o bancă centrală are un
mandat clar și cuantificabil, o țintă a inflației este foarte ușor pentru participanții de pe piață de a
anticipa politica monetară a băncii.
Transparența procedurală se clasează pe locul doi-trei în cazul indicatorului de variație
(tendință). Include o politică monetară explicită și un loc de deliberare a politicilor. Aceasta ajută
la explicarea modului în care deciziile anterioare au fost luate și astfel facilitând predicția ratei
dobânzii în viitorul apropiat. Geraats(2002) vede transparența politicilor ca un factor care poate
crește eficacitatea setării ratei dobânzii. Astfel, nu este surprinzător că dezvăluirea promptă a și
explicarea politicii au un impact mai mare asupra indicatorului tendinței decât alte categorii(cu
excepția transparenței politicii). Totuși, în cazul indicatorului de variație, impactul său este mai
mare decât cel al transparenței economice. În cadrul eșantionului transparența economică este
mai puțin importantă decât celelalte subcategorii. În prezent, datele macroeconomice disponibile
și prognozele sunt aproximativ la fel de precise precum cele oferite de banca centrală.Totuși, nu
sunt beneficii majore pentru bancă în publicarea de date interne și de modele macroeconomice.
Setul de date oferit de Skilos(2011) oferă măsurători pentru toate cele 15 întrebări
folosite în crearea indexului. Tabelul 4 oferă rezultatul pentru 10 din cele 15 întrebări și ambii
indicatori. În cazul indicatorului de tendință, o subcategorie a transparenței operaționale (Q5c) se
comportă cel mai bine dintre cele 10 elemente analizate.O evaluare obișnuită a politici băncii
centrale având în vedere obiectivele macroeconomiceare are cea mai mare influență
decrescătoare a tendinței pe piața financiară. Participanții de pe piață află astfel dacă politica
monetară este beneficiară obiectivelor macroeconomice a băncii centrale și își modifică
așteptările asupra viitoarelor rate ale dobânzii. De asemenea, de menționat influența Q4b : o
explicație ajută agenții să înțeleagă raționalitatea unei decizii asupra ratei dobânzii și în
consecință, modificarea așteptărilor pentru viitoare decizii.
O subcategorie a transparenței politice (Q1a) exercită cea mai mare influență asupra
variației piețelor financiare după analiza celor 10 elemente : fiecare bancă centrală din eșantion
oferă o declarație formală a obiectivelor politicii monetare; deși , este prioritizat explicit în cazul
multiplelor obiective care ajută participanții de pe piață să înțeleagă intențiile băncii centrale. În
al doilea rând în ceea ce privește dimensiunea reacției este Q5b : furnizarea de informații cu
privire la perturbările macroeconomice ajută participanții d pe piață(i) să fie conștienți de
tulburare și (ii) să înțeleagă cum va reacționa banca centrală. În consecință, transparența care se
ocupă de tulburările pieței reduce incertitudinea și scade indicatorul de variație.
------TABEL 4----------
În consecință, în literatura de specialitate (van der Cruijsen et al., 2010) se arată că ar putea
exista limite a beneficiilor transparenței și, că de fapt, un nivel intermediar de transparență este
dezirabil.Ca parte a testelor cuprinzătoare efectuate Ecuației 8 s-a estimat cu “comunicare” și
“transparență” ca variabile exogene suplimentare. Totuși, rezultatele oferă perspective
semnificative asupra nivelului optim de transparență pentru fiecare indicator.
6.Concluzii
În această lucrare, am studiat influența transparenței bancii central și a comunicării
informale a băncii central în formarea așteptărilor asupra piețelor financiare. Eșantionul acoperă
nouă mari bănci central (RBA, BOC, ECB, BOJ, RBNZ, Riksbank, SNB, BOE și Fed) din
Ianuarie 1999 până în Iulie 2007.S-a realizat o testare continuă asupra influenței ambilor factori
folosind doi indicatori care țin cont pentru tendința și variația așteptărilor pieței financiare pe
întreaga perioadă. Modele OLS specific țărilor și un model OLS centralizat dezvăluie mai multe
rezultate interesante.
În primul rând, în cazul modelelor specifice țărilor, transparența atenuează tendința
așteptărilor pieței monetare și amortizează variația așteptărilor. Un grad ridicat de transparență
conduce la o tendință a așteptărilor scăzută în AUS, EMU, JAP, SUI și SWE, în timp ce variația
încrederii este redusă în AUS, CAN, EMU, SWE și UK. În contrast, comunicarea băncii centrale
contribuie numai în cazul indicatorului de variație. Discursurile informale ale băncilor centrale a
BOC, ECB, SNB, Riksbank și Fed reduc variația așteptărilor. Astfel, comunicarea informală
ajută la gestionarea așteptărilor pieței financiare dar nu înaceeași măsură ca și măsurile formale
transparente. O altă descoperire este aceea că două bănci centrale cu un nivel relativ scăzut al
transparenței formale (SNB și Fed) au cel mai mare coeficient pentru comunicarea băncii
centrale. O creștere a comunicării informale ar putea fi un substitut pentru transpareța formală
(cel puțin în cazul indicatorului variației). Regresiile centralizate confirmă rezultatele specifice
ale țărilor : transparența atenuează variația și amortizează variația așteptărilor, în timp ce
comunicarea contribuie numai în cel din urmă caz. Mai mult, am arătat că transparența formală și
comunicarea informală sunt aproximativ ortogonale în influența lor asupra ambelor variabile.
În al doilea rând, modelul centralizat permite o examinare mai detaliată a subcategoriilor
Eijffinger and Geraats (2006) : toate subcategoriile au un impact în scădere a teoriei consistenței
asupra tendinței și variației așteptărilor pieței monetare. Totuși, în cadrul eșantionului,
transparența politicii și transparența procedurală sunt mai importante decât transparența
economică. Datele detaliate oferite de Siklos(2011) de asemenea permite evaluarea a 10 dincele
15 elemente a chestionarului original. În cazul tendinței așteptărilor pieței monetare, evaluarea
periodică a rezultatului politicii băncii centrale în privința obiectivelor macroeconomice și
furnizarea unei explicații a deciziei privind rata dobânzii au cea mai mare scădere a influenței
dintre cele 10 elemente analizate.
Țările studiate în această lucrare sunt relativ omogene. Toate băncile centrale se bazează
pe o rată a dobânzii pe termen scurt ca și instrument al politicii monetare, nici una nu întâmpină
probleme severe cu inflația și fiecare este caracterizată ca având un grad ridicat de transparență.
Investigând piețele emergente care au mai multe variații în regimul monetar și probleme mai
mari cu inflația ar putea fi subiect al unei cercetări viitoare.