FileTatiana Celac

O vezi deseori trecând pe stradă, savurându-și cafeaua la o terasa, sau citind o carte pe o bancă în parc. E singură, are în ochi o întelepciune de invidiat și un comportament plin de mândrie. O privești cu admirație, iar sufletul ti se umple de invidie, gândind la cât de norocos e cel care o are. Nu-i cunoști istoria și ești sigur că tot ceea ce reprezintă și are ea nu sunt decât cadouri din partea acelor admiratori și amanți bogați.Și nu ești unicul care gândește așa. De câte ori femeia asta e considerată curvă și prostituată. Și asta din simplu motiv că se îmbracă bine, conduce o masină bună și e independentă material. Pentru că asta e mentalitatea oamenilor: dacă ai obținut ceva in viață, înseamnă că ai trecut prin patul a sute de bărbați, ți-ai vândut trupul la un preț avantajos. Astea sunt stereotipurile societății, stereotipuri care nu permit ideea că o femeie poate ajunge singura la succes. Și totuși cine este ea? Cine stă în spatele ei?Se spune că în spatele unei femei puternice, de succes, stă trădarea unui bărbat. În spatele ei stă ea însuși, trecutul ei, ființa cea slabă, prostuța care a avut curajul să se ridice, să se adune ciob cu ciob și, prin durere, să privească in viitor, sa meargă mai departe. Ești sigur că ea nu știe să plângă, dar ea plânge nu mai puțin decât altii, doar că face asta privind pe fereastra, în camera pustie, departe de toți. Își strânge lacrimile picătura cu picătura, inspiră adânc, își corectează machiajul, îmbracă cel mai frumos zâmbet și nimeni, niciodată nu va avea ocazia să-i vadă ochii plânși și sufletul zdrobit. După spate o numești femeia de fier. E prea cinică, prea rece, prea fără milă. E asemeni unui rechin cu sânge rece, robot care nu este interesat decât de cardul bancar. Viața ei demult nu mai necesită aprobare. Trăiește așa cum consideră ea de cuviință. Da,

nu i-a fost ușor să-și permita luxul de a-și duce viața nu așa cum dictează societatea ci cum își dorește singură. E liberă și libertatea ei ține de succes. Echivalează succesul, în primul rând cu bunăstarea materială, celelalte sunt pe locul doi. Pentru succesul ei a plătit un preț prea scump, a muncit prea mult. Succesul nu e doar un rezultat ci si un proces în care depui mult efort, mult suflet, multă durere… Cine este ea? Crezi că o cunoști?

Tocuri, fustă neagră până la genunchi, bluză albastră, părul strâns în coc, machiaj fin și buze roșii, o ținută impecabilă și note de fier în glas. Stârnește admirație și invidie în același timp. A lucrat și a depus efort enorm să ajungă unde este, acum stă cu spatele drept și capul sus, e mândră de ea. Astăzi este ziua ei, o zi ca oricare altele dacă telefonul nu ar fi sunat la fiecare 10 minute, anunțând-o că a primit mesaje de felicitare. Alese să vină la serviciu azi, decise că cel mai bun mod de a sărbători e să faci ceea ce-ți place. Și făcea asta. Cinci ani în urmă decise să-și urmeze visele. Atunci înțelese că cea mai durabilă relație de dragoste o poate construi doar cu cariera. Pentru că anume cariera nu-i va spune niciodată că nu o mai iubește. Doar de la început îi zise: ˝Demonstrează că meriți să te iubesc.˝ Și i-a demonstrat, a arătat lumii întregi că merită această carieră. Acum e fericită, o fericire cu suflet gol, nervi de fier și ochi triști. E fericirea ei să fie înconjurată de titanii  de metal și să știe că îi stă în puteri să-i dreseze. Îi place să fie ascultată și să știe că are mereu dreptate, că de aici, de la locul ei de muncă e superioară celor care o înconjoară. Îi place să dețină controlul asupra vieții. Acest control îi asigură comfortul. Trebuie să cunoască din timp urmările fiecărei decizii luate și, aflându-se în situații fără ieșire, să nu-i fie frică să dărâme ziduri ca să iasă la lumină. Atunci când toată lumea îi declară război, ea, cu o calmitate de invidiat, își pregătește gloanțele și e gata la orice pentru a ieși învingătoare, Preferă egalitatea în dialog, nu coboară la nivelul slugilor, nu se lingușește și nu-i pasă ca superiorilor nu le convine asta. Are mereu punctul ei de vedere și știe să aducă argumente forte în

favoarea ei. E puternică, e frumoasă, e deșteaptă… E ziua ei azi…Soarta e soartă şi chiar dacă acum ea îți dictează regulile ei, dreptul de a construi acea viață pe care ți-o doreşti Îți aparține doar ție.   Azi vreau să-mi exprim admirația față de acele persoane, care ştiu ce înseamnă succesul nu doar din auzite, cât şi față de cei care îşi încep drumul spre succes. Voi simți mereu o mândrie aparte pentru femeile care au obținut singure succesul, chiar dacă pentru asta au fost nevoite să spargă cu umerii lor fragili nu un singur zid.   Viața e făcută în aşa mod încât unica persoană, în care putem avea încredere, suntem noi înşine şi nu avem nici o scuză să nu ne gândim la carieră. Oricare dintre noi, dacă are dorința, poate deveni o femeie de succes. Ceea ce trebuie să faci, e să te programezi către asta şi să nu uiți niciodată că SUCCESUL ÎI IUBEŞTE PE CEI CARE SE TREZESC DEVREME ŞI MERG LA SOMN TÂRZIU. Viața e un joc de noroc, iar norocul vine la cei cărora nu le este frică să treacă peste trecut şi să ceară de la sine şi de la viața un rol cât mai strălucitor. Tot ea, viața noastră, e al naibii de scurtă pentru a ne trezi dimineața cu păreri de rău. De asta trebuie să iubim pe cei care ne iubesc, să uităm pe cei care nu o fac şi să fim siguri ca tot ceea ce ni se întâmplă nu este coincidență. Atunci când ți se oferă o şansă, nu ezita să o primeşti. Dacă aceasta îți schimbă  în totalitate viața – permite să se întâmple. Nimeni nu te-a asigurat că va fi uşor, dar ți-au promis că se merită.   Secretul unei vieți de succes este mişcarea neîntreruptă înainte, spre țel, spre vis. Nu te opri la prima victorie. Comunică cu acei

oameni care sunt mai buni decât tine,  înfruntă pe cei mai puternici, iubeşte pe cei despre care mulți spun că sunt imposibil de iubit şi supravețuieşte acolo unde alții mor.  Nu-ți fie frică să procedezi aşa cum vrei nu cum îți cere societatea. Nu-ți fie frică de stereotipuri şi convenționalități. Ține minte, poți avea tot ce îți doreşti dacă eşti gata să munceşti mult pentru asta, inclusiv asupra propriei persoane. Toate avem dreptul la un drum de succes, o tinerețe de neuitat şi o bătrânețe plină şi liniştită. Acel care îşi doreşte mult să obțină ceva, acela va obține. E adevărat că e cu mult mai sigur să fugi de foc, dar numai cei, cărora nu le este frică să treacă prin el, trezesc adevărata admirație. NOROCUL ZÂMBEŞTE CELOR INSISTENȚI.  Încă nu am obținut tot ce vreau, dar merg spre asta. Drumul spre țelul pe care îl am nu e uşor. E un urcuş plin de bolovani. Un drum pe care mereu întâlneşti persoane dornice să-ți pună bețe în roate, să te arate cu degetul şi să se amuze de eforturile tale. Ştiu că în calea mea vor fi mereu acei oameni care îmi vor zice că nu pot, că nu voireuşi. Uneori mai cad, mă rănesc, îmi vine să urlu de durere, dar scrâşnesc din dinți, ma târâi, mă ridic şi păşesc înainte, şchiopătând la început, apoi întețindu-mi pasul. Pentru că ştiu ca nu am dreptul să ma opresc şi, cu atât mai mult, nu am dreptul să mă întorc înapoi. Ceea ce mă face să trec peste greutăți e DETERMINAREA. Determinarea ca un principiu de viață de la care nu poți să te abați.  Când eşti determinată să obții ceva, atunci îți apare încrederea în sine. Dacă aş lua ca exemplu boxerii: sunt doborâți, plini de sânge, dar determinarea îi face să se ridice de jos, şi să lupte, chiar dacă ştiu că nu vor avea parte de milă de la adversar.

Determinarea îi face să-şi strângă ultimele rămaşițe de putere în pumni şi să lovească. Nu de puține ori cei care aparent pierd  de la început, anume în ultimele runde câştigă.Determinarea mea constă în credință: credința în propria durabilitate, credința că fericirea se va întoarce, că voi mai avea parte de de speranță,  de sinceritate. Şi până când nu am parte de asta, trebuie să-mi strâng pumnii, să ridic capul sus, să deschid larg ochii şi să uit de eşecurile anterioare. M-am ars de atâtea ori, dar nu am gemut, cu toate că femeile se ard mult mai dureros decât bărbații.   Aşa că şi tu, transformă-ți visele în realitate, lucrează asupra ideilor. Cei care până acum au râs de tine, vor ajunge să crape de invidie.

Cât e de frumos să te trezeşti dimineața  devreme, atunci când soarele abia începe să răsară, când pe străzi e încă linişte, iar oraşul mai doarme. Îmi place starea de somnolență, când te ridici alene din patul moale, când jetul de apă abia călduță, din duş începe să-ți aducă corpul, bucată cu bucată, la viață. Îmi place mirosul cafelei de dimineață pe care o savurezi încet la balcon, iar primele raze de soare îți mângâie fața. În aceste momente de linişte, îmi fac planurile pentru întreaga zi, mă gândesc la ceva frumos, şi mă motivez să-mi trăiesc ziua, care începe, cu bună dispoziție.Ştiu că de îndată cum îmi voi face machiajul, îmi voi aranja coafura, voi îmbrăca hainele de oficiu, voi încălța tocurile şi voi descuia uşa să ies din casă, voi pune pe mine masca femeii de fier, cu maniere şi aer de perfecțiune. Aşa că, în primele ore ale dimineții nu vreau decât să mă delectez cu faptul, că anume în aceste clipe sunt o simplă femeie. Da, sub toată armura asta de nepătruns, purtată cu iscusință în timpul zilei, sunt eu, o simplă femeie, care are şi ea dreptul la imperfecțiuni.  E imposibil să mă dobori prin critică, bârfe, cuvinte urâte şi chiar admirație. Toate astea nu au nici o importanță, pentru că am învățat să mă ascult doar pe mine. Nu pot să ma dau după lume şi ştiu să-mi impun, chiar şi cu înverşunare, punctul de vedere. Mă mândresc că am acea putere lăuntrică care îmi permite să fiu eu însumi. Nu ascund că sunt departe de lumea glamour-ului si a luxului strălucitor, iar în schimbul petrecerilor fițoase, prefer să aleg liniştea de acasa, cu oameni dragi alături, la un pahar de vin bun.  Nu mă sinchisesc că am un

caracter hotărât şi dur, uneori chiar insuportabil pentru unii. Şi totuşi, sunt mult mai simplă decât personajul pe care majoritatea mi-l asumă. Sunt doar femeie. Nu mă tem să acționez contrar regulilor, nu mă conformez standardelor si stereotipurilor.  „Nu suna.” , „Nu scrie”, „Nu căuta din urmă”. Dacă voi considera că am nevoie, voi suna sau voi scrie prima, voi căuta. Important e să am într-adevăr nevoie de asta. Nu mi-e frică să aduc lumii aminte de mine, să scriu, să-mi fie dor, să simt. Nu-mi pasă ce cred alți, eu nu am nevoie de acordul lor. Nu am teama schimbărilor şi părerilor străine. Viața mea e una şi nu aş vrea să o trăiesc cu regrete. Îmi place să fiu neordinară pentru cei care mă înconjoară şi extrem de fericită pentru mine. Nu sunt aptă să-mi schimb trecutul, e cu neputință să schimbi ceea ce a fost, dar cum pot, îmi corectez ceea ce urmează să fie.

Scrisoare mamei Draga mea,Când m-ai născut era trecut de amiază. Eu plângeam și tu la fel. Ambele plângeam de fericire, neștiind că această fericire urma să fie curmată.  M-ai născut greu, cu probleme, iar în scurt timp medicii ți-au zis să pleci acasă. fără mine, căci eu nu am nici o șansă la viață. Nu au dorit să-ți spună ce s-a întâmplat, dar ai aflat că în jumătate de oră după ce am văzut lumina zilei, am intrat în comă. M-am născut prematur, prea devreme ca să încep să trăiesc. Treceau zile, săptămâni, iar tu stăteai zi și noapte la capul meu. Te simțeam, mamă, îți auzeam glasul blând, rugăciunile. În timp ce toți din jur erau nerăbdători să-mi arunce trupul firav la gunoi ca să elibereze locul, tu erai cea care stia că voi avea sorți de izbândă în lupta pentru viață. Și eu nu aveam dreptul să mă las bătută, eu trebuia să ies  învingătoare. Tu mi-ai dat putere, înconjurându-mă cu toată dragostea de care este în stare o mamă. După zile și nopți în care ai stat trează la căpătâiul meu, am plâns pentru a doua oară. Nu, nu era plâns, era acel strigăt al victoriei. Atunci au plâns chiar și cei care nu știau să verse lacrimi. În fiecare noapte îmi cântai cântece de leagăn, mă mângâiai pe cap și adormeai cu gândul la mine. Eu mergeam la școală, iar tu mă apărai de răutatea oamenilor și de orice nevoie, fiecare dorință a mea mi-o transformai în realitate. Și uite că acum, peste ani, am crescut. Nu mai sunt copil pentru mulți, ci doar pentru

tine am rămas fetița cea mică. Trebuie să spun că ai fost mereu o femeie neobișnuită, o femeie și o mamă de excepție. Ești și vei rămâne unica autoritate în ochii mei, acel om pe care îl urmez și de la care iau exemplu. Chiar și atunci când ești femeie slabă, alături de tata, eu te văd puternică. Mi-ai zis mereu: „Pentru a atinge succesul, trebuie să muncești ca un cal, să gândești ca un bărbat și să te porți ca o doamnă”… cuvinte care sunt atât de ușor de memorizat și de înțeles, dar atât de greu, uneori, de urmat. Dar aceste cuvinte sunt despre noi, femeile familiei noastre. Ne asemănăm atât de mult și totuși suntem atât de diferite. Suntem ba foc, ba apa; ba zâmbet, ba lacrimi; ba urcușuri, ba coborâșuri; ba putere, ba slăbiciune. Ambele credem în succes și stim bine ce este al nostru și ce nu. Trăim pentru moment și, în același timp, pentru veșnicie. Ne luăm zborul, cădem, ne ridicăm. Suntem împreună și până la sfârșit. Mama- prietena mea, sora mea, iubirea mea. Te văd în vise, mă rog pentru tine. Eu te iubesc, mamă, prea mult te iubesc și mi-e frică să nu te pierd. Suntem apropiate, chiar dacă suntem atât de departe una de alta. Depărtarea asta provoacă atâta durere. Chiar daca nu-ți spun că te iubesc, tu știi asta, o simte inima ta. La fel nu-ți spun când mă doare, când cad și mă rănesc. Nu vreau să suferi. Ești prima persoană la care alerg după sfat și unica a cărei critică o ascult. Învăț de la tine, încerc să te copii, mi-e frică să nu te dezamăgesc. Ești aerul pe care îl respir, viața. Dacă ar fi nevoie, aș trece prin focul iadului, mi-aș vinde sufletul pentru fericirea ta, deoarece când ești tu cu mine, simt că pot să mut munții din loc. Straniu, dar mereu nu îmi ajunge prezența ta. Aș vrea să-ți fiu alături în fiecare clipă, dar nu știu vcum. Te sun, însă nu pot

spune și nici în scris nu pot reda iubirea ce ți-o port. Mi-e dor de tine atunci când dorm și atunci când sunt trează. Îți păstrez pozele sub pernă și le privesc în fiecare seară înainte de somn. Mă privesc în oglindă și văd chipul tău. Ne asemănăm, dar atât de mult ne deosebim. Mă mândresc că am norocul să fii tu mama mea, cea mai bună dintre toate…Cu drag,Fiica ta cea mică….

Femeia care se respectă, nu-şi va pune niciodată preț. Odată ce te laşi vândut/ă devii un obiect, pe care cel care îl cumpără îl şi foloseşte. Cu cât prețul e mai ridicat, cu atât marfa stă mai mult pe raft. Sau, şi mai rau, este închiriată pentru perioada de timp de care consumatorul are nevoie. Astfel se folosesc mulți, da nimeni defapt nu cumpără, pentru că înțeleg că nu face să dai bani mulți pentru ceva ce ştii precis că se uzează sau te saturi în scurt timp, adică nu e rentabil.  Un om trebuie să aibă valoare nu preț. Iar o femeie care are valoare nu va agăța pe ea fuste exagerat de scurte, sclipici şi paiete, ea nu va sta prin cluburi asteptând  să agațe pe cineva ca să-i plătească consumația, ea va şti că  la moda va fi mereu eleganța, stilul, inteligența, atitudinea şi nu extravaganța.  Aşa femeie se dezvoltă din punct de vedere intelectual, pe ea o vei vedea citind o carte, studiind, luptând pentru atingerea scopurilor. Ea nu va fi niciodată cea care se plânge că toți bărbații sunt curvari, că vor doar un lucru ş.a.m.d. Ea va înțelege că nu banii, fițele şi haina îl fac pe om ci sufletul, perseverența şi dorința de a lupta şi a ajunge cineva.  Este o vorbă foarte bună: în spatele oricărui bărbat de succes stă iubirea unei femei puternice, iar în spatele unei femei de succes stă trădarea unui bărbat. Iar dacă vrei să ajungi soție de general, atunci mărită-te cu un sergent.

Azi, mă iubesc. Mă iubesc, pentru că realizez cât de singură sunt . Mă iubesc pentru că nimeni nu o face, iar cei care ar face-o, ar fii alungați repede din viața mea, la primul semn de iubire, la primul act de înțelegere. Mă iubesc, pentru că imediat e seara, iar eu nu am reuşit să-mi beau cafeaua… şi sunt îmbrăcată tot în cămaşa unui fost iubit a unei foste prietene… (cămaşa pe care o iau în diminețile când mă doare capul/corpul/sufletul/) Mă iubesc pentru naivitatea mea, când cred că există prințul acela pe cal alb; pentru zilele când privesc spre cer şi aştept cu ardoare minuni; pentru clipele în care strâng perna în brațe doar să nu tremur de la atât plâns şi ştiu cu toată ființa mea că nu e gata…că mai am de simțit şi de spus multe; de aşteptat, de primit, de dat, de făcut, de distrus, de adus aminte, de uitat… deşi eu stau lânga ei de luni întregi… mă iubesc pentru cât de multa invidie stârnesc , când într-un club sau la o terasă, dintre toate femeile de acolo, eu mereu atrag priviri… şi sunt femei atât de frumoase, atât de elegante, atât de… sexy…Mă iubesc pur şi simplu. Mă iubesc , pentru că ştiu, azi, că îmi sunt datoare cu multe….

Trecutul revine. Revine mai ales atunci când te aştepți cel mai puțin, atunci când cel mai puțin ți-ai dori să revină. Şi tu încerci să te faci auzit de acolo, din trecutul ei. O faci mai atent, nu doreşti să pari insistent, doar tu ai fost odată cel care zicea că nu are nevoie de ea şi că nu o vei căuta niciodată. Iar acum, nu-i aşa că ai da orice să o întorci înapoi în brațele tale? Ce vrei de la ea? Ce vrei să afli? De ce a făcut ceea ce a făcut? Cât de „bine” i-a fost? Ce a simțit? Ce mai contează acum „iluzie”? (Îți aduci aminte, aşa te numea ea odată: „iluzie dulce”, dar te-ai dovedit a fi amară). De parcă, căutând un răspuns la aceste întrebări, ai putea repara ceva… Nu poți să întorci timpul. Nu poți să repari greşelile. Nu poți să învii pe cei care îi omori. Iar unica justificare pe care şi-o aduce e că te-a iubit prea mult încât să te lege forțat de ea. De asta nu te-a mai căutat, nu te-a mai deranjat şi a încercat să omoare şi să îngroape toate amintirile ce o legau de tine. A încercat să te uite, să te şteargă din memorie. Şi aproape a reuşit. Dar… Trecutul se întoarce… Şi te loveşte exact unde te doare cel mai mult…

Nu poți șterge trecutul. Poți să-l ascunzi adânc în suflet, dar nu poți să-l uiți. Trecutul reprezintă acel conspect al lecțiilor vieții și uneori îl scoți în față, îl recitești pentru a nu uita teoria acestor lecții. Au trecut ani buni, dar tu îți mai amintești cea mai grea despărțire de care ai avut parte. Atunci când decise să plece, deja nu mai puteai trăi fără el. Când ți-a zis că nu te mai iubește și că nu mai vrea să fii parte din viața lui, ai simțit că lumea se prăbușește. A fost acel coșmar pe care l-ai trăit în timp real. Fumai țigară după țigară, priveai ore întregi, cu ochi goi un punct în spațiu și simțeai că te sufoci, că nu mai ai aer să respiri. În piept apăsa o durere imensă, durerea ce năștea acel gol în suflet, pe care îl ai și acum. Doreai să-l suni, să-i spui că te doare și că nu poți face față acestei dureri, dar își schimbase numărul, rupse orice contact. Mergeai pe străzi cu speranța că-l vei întâlni, zile întregi te îndreptai spre nicăieri, iar viața deveni insuportabilă. Îți aduci aminte foarte bine cum ai intrat în magazin, ai luat o sticlă de wiskey, te-ai așezat la volan și ai inceput să o bei. Pentru prima dată conduceai mașina, consumând alcool. Iar când wiskey-ul te-a lovit bine în cap, ai început să te gândești că vrei să mori, să întorci volanul și să te izbești într-un stâlp. Să te lovești așa încât mașina să se facă țăndări, iar tu nici să nu simți că ai murit. Viteză excesivă, alcool și muzica la maximum, din ochi lacrimile curgeau șiroaie, iar tu priveai crucile cu flori și coronițe de pe

marginea drumului. Le priveai și îți închipuiai că pe undeva pe aici, cei apropiați vor pune o cruce și vor aduce flori în memoria ta. Pur şi simplu ai murit, pur şi simplu ai ieşit în viteză de pe carosabil şi te-ai lovit în stâlp. E atât de uşor să-ți pui capăt zilelor. Trecând în vitezăpe lângă mulțimea de cruci, îți învârteai în cap viața şi îți aduceai aminte de copilărie. Ai fost rodul iubirii părinților. Ai fost atât de aşteptată, şi atât de multă lumină ai adus în viața celor dragi când ai apărut pe lume. Era o bucurie imensă când râdeai zgomotos, gângureai, întindeai acele mânuțe mici spre mama, făceai primii paşi şi rosteai primele cuvinte. Îți aminteai de timpul când erai fetiță şi visai la o iubire mare, adevărată, veşnică. Atunci încă nu ştiai că aşa iubire practic nu există. Vedeai în fața ochilor această copilă drăgălaşă, cu părul lung împletit în două cosițe şi, brusc, ți se făcu ruşine că câteva minute în urmă ai vrut să o omori şi să pui pe margina drumului o cruce în memoria ei. Anume în acel moment când ți-ai închipuit că ucizi copila naivă, ai înțeles că nu mai vrei să mori. E stupid să te sinucizi din motiv că un om nu te mai iubeşte. Dragostea nu poate omorî, nimeni nu i-a dat acest drept. Ea poate doar sa creeze ceva frumos. Ai început să crezi că durerea va trece cu timpul, iar viața va reveni la normal. Să-ți pui capăt zilelor nu e greu, e greu să supraviețuiești durerii, să treci peste greutăți, să demonstrezi ție şi întregii lumi că eşti puternică. Ai înțeles că poți să fii fericită şi dacă vei trece peste aceste încercări, vei putea să te prețuiești şi să te respecți la justa valoare. Și te-ai descurcat, ai trecut peste tot. Ai învățat să trăiești fără el. Ți-a luat destul timp să lucrezi asupra ta. Ai depus efort și ai luat viața de la capăt. Ai învățat să te bucuri de această viața, să

te bucuri de răsăritul și apusul soarelui, de ploaie, de ninsoare și de micile tale victorii. Ai învățat să respiri, să vorbești, să pășești, să asculți. Ai înțeles că lumea e mare, că viața nu se termină atunci când iubirea pleacă, iar acel bărbat, pe care l-ai iubit atât de mult, nu e nici pe departe centrul universului. Iar azi ești gata pentru orice schimbări, nu ți-e frică de ele. Ești în stare să ții piept loviturilor și surprizelor vieții. Doar ea, viața nu te-a alintat niciodată ci doar te-a testat să vadă cât poți să reziști. Nu mai cazi și nu mai recunoști depresiile. Ești jadnică de viață și o iubești nespus. Nu vei schimba pe nimic acea plăcere pe care o primești de la procesul de a trăi. Ești curajoasă și știi să treci cu capul ridicat și zâmbet pe buze peste orice încercare. Trecutul nu e decât o lecție, o lecție pe care ai însușit-o cu brio…..

  Ea ştie ce înseamnă SINGURĂTATEA. Aceasta înseamnă radioul şi televizorul lucrând în continuu. Şi nu contează despre ce se cânta sau despre cine se vorbeşte în program. Singurătatea e acel album de fotografii, răsfoit de mii de ori şi acea agendă umplută cu multitudinea de gânduri, acel telefon care tace. E atunci când vrea să plângă fără motiv, când visează la întâlnirea cu acel cineva. Acel cineva pe care încă nu l-a văzut, nu l-a auzit, dar de atâtea ori şi l-a închipuit. Atunci când realizează că în lumea ei există doar ea şi problemele ei. Aceasta e singurătatea.   Ea ştie ce înseamnă să te îndrăgosteşti, acel moment când ÎNCEPE IUBIREA.  Asta e acea întâlnire din întâmplare cu el, cu cel la care visa, e numarul lui de telefon în lista de contacte, e o filă nouă în agendă, e insomnia din fiecare noapte, e dorința să fie frumoasă în fiecare clipă. E aşteptare.   Ea ştie ce înseamnă IUBIREA. E atunci când cântă în unison cu radioul, când la TV priveşte doar filme de dragoste, iar în geantă sunt puse cu grijă fotografiile lui. Când aleargă cu suflarea la gură,  dând jos orice îi stă în cale, la sunetul telefonului. Pe față are un zâmbet permanent şi vrea să plângă, să plângă de fericire. Iubirea e acel trandafir din vază, pe care îl admiră în fiecare seară înainte de culcare şi în fiecare dimineață când se trezeşte. E acel sentiment când inima s-a umplut de lumină, frumusețe şi căldură. Asta e iubirea… curată, mare şi reciprocă.   Ea ştie ce înseamnă DESPĂRȚIREA. Aceasta e doza enormă de

nicotină şi lacrimile alcoolizate. Sunt fotografiile făcute bucățele, împrăştiate pe podea. E numărul de telefon şters, amintirile de la care o doare capul şi care o fac să plângă,  dar nu mai are lacrimi, trandafirul  uscat, părul ciufulit şi machiajul şters. Despărțirea reprezintă cearcănele negre şi senzația de vomă provocata de trecut.  E pierdere.   Ea ştie ce înseamnă NEPĂSAREA. E indiferența față de acele lucruri care odată îi aduceau bucurie sau lacrimi, e liniştea din ochii care nu îl mai caută în mulțime, e indiferența față de ceea ce stă pe masa sau aruncă în geantă. Şi nu îi mai pasă cum arată şi ce are împrejurul ei. Asta e nepăsarea.   Ea ştie ce înseamnă SPERANȚA. Aceasta e dorința imensă să lucreze ca să nu-i mai rămâna timp de amintiri, bucățile de fotografii aruncate la gunoi, gimnastica de dimineață şi lectura înainte de somn, machiajul sobru şi părul aranjat, lipsa trecutului şi visele despre viitor. E speranța că totul va fi bine, că va veni momentul unei noi întâlniri.   Ea ştie ce înseamnă toate astea. Dar totuşi vrea să le  simtă din nou… VREA…

Eu fug de iubire. Fug pentru că știu totul despre ea… Știu cum ți se fărâma trupul când telefonul tace de prea mult timp, cum ești nevoită să fii mândră, cu capul sus, când pentru mândria asta nu mai ai puteri, cum nopți in șir sufletul îți urlă de durere, iar ție ți-e frică ca nu cumva cei apropiați să audă urletul ăsta sălbatic. Știu cum e să crezi că durerea poți să o omori turnându-i alcool… Litri de alcool și munți de țigări fumate pe jumătate. Cât de greu e să zâmbești lumii și să nu arăți că ești defapt invalid, căci iubirea te-a distrus. Cât de dureros apasă urechea tăcerea telefonului… El, telefonul, ca o icoană, e mereu în fața ta, doar el e cel care mai lasă loc pentru o ultimă speranță. Când tâmplele îți sunt strânse de disperare și tu nu mai știi de ești vie sau deja ai murit. Nu există iubire fără durere… Eu fug de iubire deoarece ea, iubirea, distruge tot ce ai mai scump. Ea are un preț prea mare. Știu cum e sa-ți vezi iubirea murind, cum e când te zbați din toate puterile să o salvezi, dar ești neputincioasă și tot ce poți să faci e să urli cu gura închisă și să o privești cum iși dă ultima suflare. Odată cu iubirea iți moare și sufletul. Încerci disperată să îți îneci amarul în alcool, zile întregi cu sticla de wiskey în mână, în întuneric, privind ca prin ceață ceea ce a mai rămas. Și vrei să mori, dar cel de sus mai are planurile lui legate de tine, iar tot ce mai ai, e sticla goală și o poză în care erai fericită cu iubirea alături. Adormi cu speranța că nu te mai trezești, dar dimineața începe o nouă zi, la fel ca celelalte. Nu-ți mai pasă de nimic, nu mai contează ceea ce ai

încercat să construiești o viață, doar ai construit din și pentru iubire, iar acum iubirea nu mai este… Nu există iubire fără durere… Fug de iubire pentru că știu cât e de greu să-ți revii atunci când ea nu mai este. Ani de zile încerci să îngropi orice sentiment și amintire, care cândva ți-a adus fericire.Lucrezi zile și nopți, doar să nu fii nevoită să te întorci în singurătate și, pe zi ce trece, sufletul îți este tot mai rece. Ai căzut din acel al nouălea cer, iar căderea a fost dureroasă, ești sfărâmată în mii de bucățele mici și depui efort enorm să te strângi la loc, bucată cu bucată. Pierzi credința în iubire, nu o mai recunoști, și ești încrezută ca iubirea dintre femei și bărbați nu poate să dureze mult. Ești convinsă că orice sentiment de atașament îți va juca numaidecât feste. Frica să fii zdrobită din nou și din nou te impune să rupi orice relație înainte ca sentimentele să ți-o ia înainte. Timpul vindecă rănile, dar nu poate șterge cicatricile. De acum nu mai crezi în iubire. Nu mai aștepți și nu mai oferi căldură, nu mai cauți pe nimeni și nu îți mai dorești nimic. Înăuntru ai o gaură neagră de dimensiuni imense. În ea nu e nimic, doar pustiu… Te deprinzi să fii singură și chiar începe să-ți placă singurătatea. Te simți atât de bine în liniște și pustiu. Realizezi că nu poți întoarce timpul și nu poți schimba trecutul, iar inima ta nu va mai fi in stare să simtă așa cum a simțit atunci. Devii prea rece, prea cinică. Sufletul ți-e mort. Te-ai deprins să fii singură chiar și în mulțime, singură până la durere, până la urletul cel disperat care îți îngheață sângele în vene. Uneori mai desenezi pe sticla aburită o inimă, dar o ștergi imediat cu înverșunare. În sufletul tău e frig demult și nici o primăvară sau o rază de soare nu te mai poate ajuta. Nu mai oferi

nimic, doar te joci cu sufletul oamenilor. Te prefaci, dresezi, părăsești și iarăși din nou. Începe să-ți placă jocul ăsta. Adormi târziu căci gândurile nu-ți dau pace. Dimineața te trezești somnoroasă, pășești desculță pe podeaua rece și lași cafeaua tare să-ți trezească toate simțurile. Inima demult ți-e încuiată. Mergi prin viață cu capul sus, zâmbind, dar sufletul e plin de tristețe. Asculți bărbații cu interes, dar nu mai crezi nici un cuvânt pe care îl spun. Nu mai aștepți de la ei minuni și știi că nu te mai pot surprinde cu nimic. Nu mai ai nevoie de ajutor, sunete, nu mai plângi și nu mai încerci să înțelegi iubirea. Ai plătit un preț prea mare…

  Şi femeile puternice plâng. Doar că nu plâng pe umărul cuiva, ci jos, pe podeaua rece, în camera goală, cu uşa încuiată, cu volumul muzicii dat la maxim şi strângând în gură prosopul, aşa încât nimeni să nu audă cum sună durerea lor.   Şi femeile puternice plâng. Pentru că vine un moment când oboseşti, când puterile se epuizează. Tu nu le vei auzi nicicând şi nici nu le vei vedea plângânduse sau cerând milă. Tu le vei vedea frumoase, încrezute, zâmbitoare şi nici nu-ți va trece prin cap câtă durere şi suferință ascunde acel zâmbet.   Femeile puternice plâng. Ele plâng rar. Atunci când ceilalți lasă mâinile în jos, se dau bătuți, se opresc şi refuză să meargă mai departe, ele îşi varsă amarul prin lacrimi, se descarcă de greutatea care le apasă şi îşi continuă calea.   Lacrimile nu sunt dovadă a slăbiciunii, ele sunt dovada că ai suflet şi că acest suflet poate simți. Ea nu îl va arăta, ea îşi va purta masca de fier cu iscusință astfel încât cei din jur să fie convinşi că au în fața lor un robot dur, fără inimă şi fără simțiri omeneşti. Ea va ascunde lacrimile după ochelarii de soare, dispoziția rea – în spatele unui zâmbet, inima frântă – sub înfățişarea frumoasă… Și lumea va crede că la ea întotdeauna,  totul e bine…

Uneori visează cu ochii deschişi. Atunci când nu o vede nimeni, aşezată in fotoliul de lângă fereastră,  citind o carte  şi privind din când în când luminile oraşului. Dacă ai privi-o dintr-o parte, ai observa acele trăsături de femeie gingaşă, slabă pe care le ascunde cu minuțiozitate atunci când e înconjurată de lume. Şi azi visează, îşi visează acea altă viață, alături de el, cel pentru care ar fi în stare să renunțe la putere, să-şi scoată masca dură şi să devină ea, ființa firavă, capabilă să iubească şi să ofere căldură.   „- Tată, crede-mă, răspunse ea, îl am ca iubit, ca soț, ca servitor, ca stăpân,  pe un bărbat al cărui suflet este tot atât de necuprins ca această mare fără margini, tot atât de plin de

blândețe ca şi cerul, într-un cuvânt, un zeu! De şapte ani, niciodată nu i-a scăpat o vorbă, un sentiment, un gest, care ar fi

putut produce vreun dezacord față de dumnezeiasca armonie a

făgăduielilor, a îmbrățişărilor şi a dragostei lui. M-a privit totdeauna cu un surâs dulce pe buze şi cu o lumină de bucurie în ochi. Colo sus, glasul lui tunător domină adesea urletele furtunii sau vuietul bătăliilor;  aici însă, e dulce şi armonios ca muzica lui Rossini, ale cărui capodopere le duc cu mine. Tot ceea ce capriciul unei femei poate născoci, mie mi se oferă.  Uneori chiar

dorințele îmi sînt depășite.  În sfârșit domnesc peste mări, iar aici sunt ascultată ca o regină. Oh! Fericită! Fericită nu-i cuvântul care ar putea să exprime fericirea mea. Am tot ce-şi poate dori o

femeie! Să simți o dragoste,  un devotament nemărginit pentru

cel pe care îl iubeşti, şi să găsești în inima lui, la el, totdeauna, 

un sentiment nesfârșit,  în care sufletul unei femei se pierde!

Spune, este aceasta o fericire? Eu am şi trăit o mie de vieți.  Aici nu exist decât eu, numai eu comand aici.  Niciodată o făptură de

sexul meu n-a pus piciorul pe vasul acesta măreț, unde Victor se

află la numai câțiva paşi de mine. El nu poate merge mai departe decât mine de la pupa la prova. Şapte ani! O iubire care rezistă timp de şapte ani la această bucurie neîntreruptă,  la această probă de fiecare clipă, mai este iubire? Nu! Oh, nu, e mai mult

decât ceea ce am cunoscut eu în viață… Cuvintele omeneşti nu pot să exprime o fericire cerească. ” Honore de Balzac „Femeia de 30 de ani”   E fragmentul ei preferat pe care îl reciteşte de zeci de ori în aceste momente de visare.  Îl citeşte şi şi-l imaginează pe acel „Victor” al ei, acel rege pentru care ea ar fi regină. Zâmbeşte înfundată în gândurile ei, iar în ochii goi apăru o scânteie de lumină şi căldură.   Brusc închise cartea, raza firavă din ochi se stinse, iar în locul ei veni răceala obişnuită.  Femeia gingaşă, slabă dispăru, luându-i locul robotul dur, calculat şi cinic pe care îl cunoaşte toată lumea. Puse cartea pe birou şi luă în mână mapa cu documente. Mâine e o zi grea şi ea trebuie să fie pregătită să înfrunte totul. În lumea ei nu este loc de vise, aici inima nu are dreptul să gândească.

Astăzi iar ai văzut-o la tv. O urmăreşti de fiecare dată când apare în media, ştii că e unul din cei mai buni specialişti în domeniul ei, ştii că i-au reuşit multe performanțe. Să fi ştiut tu atunci, demult de ce poate fi în stare copila aia naivă şi prostuță, nu ai fi lăsat-o la voia sorții. Îi urmăreşti paginile de socializare, ştii că e singură, necăsătorită. Încerci prin prieteni comuni să-i aduci aminte de persoana ta, dar se pare că ea te-a uitat demult sau, cel puțin,  are față de tine o indiferență totală.   Nu, ea nu te-a uitat şi fii sigur că nu te va uita vreodată. Ea nu va uita calvarul prin care a trecut, nu va uita ruşinea, nu va uita replicile  tale urâte, nu va uita că ai înlocuit-o atunci cu cineva care avea mai mult ca ea. Nu va uita trecutul şi încercările dure la care a supus-o viața.  Şi cel mai important: ea nu va uita că atunci când i-a fost cel mai greu, tu ai refuzat să-i fii alături.   A reuşit să supraviețuiască, să se ridice, să meargă înainte în pofida durerii. Între timp rănile i s-au vindecat şi sufletul a încetat să mai sângereze. A reuşit să decoleze din noroi şi să se ridice sus. Dar acolo sus ea nu uită de unde a plecat şi calea pe care a parcurs-o.   Acum nu are nevoie de tine. Şi de ce ar avea? Dacă cândva, în lipsa ta,  viața i se părea fără sens, acum a înțeles că poate să trăiască şi fără tine. A înțeles că viața nu se termină atunci când unele persoane pleacă. Acum tu nu ai dreptul să revii.

   Dacă nu vrei să stai lângă un om atunci când îi este rău, nu ai nici un drept să te bagi în viața lui atunci când îi este bine…

Cine el?

  Pe el îl vezi deseori în club, stând la masa lui, servind alene wiskey-ul scump, privind zecile de domnişoare care dansează şi alegând din ele pe cea cu care va urma să-şi petreacă noaptea. Îi place să aleagă ce e mai bun şi ştie la sigur că nu va primi refuz. Nu are de ce să-l primească. E bogat, iar mama natură nu s-a zgârcit atunci când l-a înzestrat cu înfățișare atrăgătoare şi carizmă. Astfel că duzina de păpuşi pline de plastic, desenate care mai de care, singure ar face orice să capteze atenția lui.   Îi plac femeile de la care miroase a sex. Acestea sunt puține, dar totuşi ele există şi îl atrag la nebunie. Nu suportă fetițele care, după o noapte petrecută în doi, încep să-l tachineze cu sunete de telefon şi întrebări stupide de genul: „De ce nu mă suni? Unde ai dispărut? Ce s-a întâmplat?” Urăşte aşa întrebări şi îi vine să le răspundă dur găinilor astea că a dispărut din motiv că deja a obținut de la ele tot ce şi-a dorit. Avea nevoie de o partidă de sex şi mai mult nimic. Iar faptul că a spus multe şi nevrute, romantică siropoasă şi o grămadă de complimente… pur şi simplu şi-a dorit să o care cât mai repede în pat. Şi nu e vinovat că lor le place să creadă tot ce aud.   Îi place când femeia nu-l încarcă cu gândurile ei înainte de sex şi cu atât mai mult după. E funny când fetițele astea cu craniul gol, după noaptea petrecută împreună, încep să-l considere

bărbatul vieții lor.   Iar cel mai mult urăşte femeile ticăloase, cele cărora le place să se joace cu sufletul oamenilor. Acestea, mai întâi, îți umplu viața de sens apoi ți-l iau şi pleacă. Te atrag în capcana lor, apoi arată că nu au nevoie nici de tine, nici de inima ta făcută țăndări. Adună bărbații în colecție, pierzându-şi față de ei interesul. Sădind şi crescând flori în sufletul bărbaților, ele îşi permit mai apoi să le calce în picioare şi să le distrugă, primind din asta o plăcere enormă. Frumusețea lor e doar un ambalaj strălucitor care ascunde în el doar răceală, calcul, minciună şi cruzime.   E sigur de faptul că tot ceea vor femeile asta sunt:  un penis mare şi un portmoneu gras, iar pentru bani ele sunt gata să-şi desfacă picioarele în fața oricui. Toate aceste fufe care se fărâmă în figuri în fața lui, încercând să-şi demonstreze valoarea, sunt atât de încrezute că reprezintă exemplare unice, valoroase. Îşi pun un preț mare, neştiind că marfa pe care o au în vânzare e defapt ieftină şi costă exact o bancnota de 200 – costul taxiului care le duce acasă şi ceaiul pentru calitatea „deservirii”.

Nu încurca iubirea cu pasiunea. Iubirea e soare, pasiunea e scânteie. Pasiunea te orbește, iar soarele dă viață. Cel orbit de pasiune e gata să facă jertfe, dar iubirea adevărată nu cunoaște această noțiune. Ea nu jertfește, ci dăruie. Iubirea nu ia de la cineva pentru a da altcuiva. Iubirea e sensul vieții, iar viața nu poți nici sa o iei, nici să o dai; nu ai acest drept. Pasiunea e doar o iluzie a binefacerii, dar, de fapt aceasta e o flacără care îți arde sufletul, un incendiu orb și devastator. Atunci când te atrage corpul – e doar pasiune. Iubirea e atitudinea față de persoană, de suflet și nu față de corp. Pasiunea durează puțin la fel ca orice foc, cât de devastator nu ar fi, într-un sfârșit se stinge. Rămâine doar cenușa și cicatricile în urma arsurilor. Pe când soarele e veșnic, el răsare în fiecare zi. Chiar dacă soarele apune seara sau e acoperit de nori, într-un sfârșit razele lui te vor umple de viață, deoarece noaptea se termină în fiecare dimineață, ia după orice furtună, cât de puternică nu ar fi, norii se risipesc, lasând caldura și lumina soarelui să răzbată prin ei. Iubirea manifestă o preocupare neegoistă pentru interesele celuilalt. Pasiunea, însă, este egoistă, restructivă. Te gândești: „Ce câștig din asta?”

Am şters urmele trecutului cu atâta migală, să nu rămână nici o pată, nici un semn, nimic. Ceea ce a fost nu mai există pentru mine. Există numai prezentul de un alb imaculat. Ce să scriu pe acest alb, cum să scriu? Cum să scriu, ce să scriu? Nu pot să scriu. Dacă m-ar învăța cineva să scriu. Aş scrie că cerul e albastru, că au înflorit copacii de lângă fereastră, că îmi place floarea lor albă şi că vreau o rochie tot atât de albă, că vreau să mă prefac în ploaie, să-ți mângâi şuvițele de păr, să-ți sărut obrajii, ochii şi buzele, că e atât de bine afară şi e atât de trist în odaie, că eşti departe sau că nu eşti deloc. De ce taci? Strigă-mă, opreşte-mă, nu vreau să plec…. Nu e neapărat să mă strigi pe nume, strigă-mă cu o lacrimă, strigă-mă cu o floare, strigă-mă cu sângele tău, năvălind în obraji, dar dacă nu te aud, strigă-mă cu numele tău. Mă simt ca o tablă de şah, cu pătrățelele albe şi negre de pricepere şi nepricepere, confuzie şi haos de emoții. Fac un apel la logică. Vreau să dau o formă gândurilor, îmi scrutez mintea, punând în acord inima şi rațiunea. Cineva a zis că nici un om nu este în mod absolut frumos sau urât, până nu îl cunoşti. Există frumuseți ascunse, dar şi urâțenii la fel de bine ascunse, aparențele sunt înşelătoare. Dar vreau eu oare să te cunosc? Îmi trebuie mie aceasta? Şi vreau eu să mă cunoşti tu pe mine? Nu ştiu… Nu-mi plac eşecurile, nu-mi plac deziluziile şi nu-mi plac

atâtea şi atâtea lucruri. Mi-e frică de dezamăgire. Nu vreau să am păreri de rău referitoare la tine. Şi nu vreau să ajung să mă răzbun, jucându-mă cu tine.  Prefer să cred că eşti diferit şi nu vreau să-mi schimb această părere…

  Îmi place să mă joc cu sufletul bărbaților. Fiecare relație nouă e un joc, ale cărui reguli le impun eu, iar partenerului doar îi dau voie să se bucure de iluzia că el  e păpuşarul acestui spectacol. Scenariul îl pregătesc din timp. Ştiu foarte bine cum va fi prima întâlnire, primul sărut, prima noapte, prima dimineață şi chiar prima şi, totodată ultima despărțire,  însoțită de lacrimi false, scandaluri italiene şi emoții sălbatice. Toate acestea intră în scenariul meu. Prin metode nevăzute îmi impun partenerii să facă anumite lucruri, să adopte acel comportament care îmi convine, iar eu nu fac decât să îmi joc rolul: ba sunt fericită, ba dezamăgită, ba vinovată, ba supărată, ba geloasă şi ei cred cu sfințenie că totul depinde de „noi”.  Nici prin cap nu le trece că sunt acel lup în blană de oaie, deşteaptă, cinică, dură, egoistă şi foarte calculată. Ca un jucător de şah, analizez fiecare mişcare şi urmările ei. E stilul meu de viață, o metodă de a primi adrenalină.   Să nu cred, să nu mă deprind, să nu-mi leg sufletul de nimeni. E un credo pe care mi l-am impus de atâția ani din simplu motiv că mi-e teamă de iubire. Eu, cea care demult şi-a învins temerile şi primeşte orice încercare a sorții, nu pot să-mi înfrâng  frica de dragoste. Ştiu cum e să iubești şi ştiu cât de dureros îți fărâmă sufletul această iubire, la fel cum un drog îți fărâmă trupul. Cum e să nu-ți ajungă aer să respiri, cum e să cauți chipul drag în

mulțime, cum e să treacă viața pe lângă tine, iar tu să nu-ți mai dai seama de e zi sau noapte. Iubirea te face vulnerabilă, dependentă.   Ăsta e motivul pentru care am renunțat la tine. Eşti diferit şi, spre deosebire de mulți alții, ai reuşit să trezeşti în sufletul meu acele sentimente pe care le credeam moarte. Am înțeles că nu vreau să mă joc cu tine şi am mai înțeles că, în acest caz, nu ştiu cum să acționez. Practic, acest stil al meu de a trăi, acum îmi joacă împotrivă.  Nu mă judeca pentru decizia mea de a pune punct, fără să încerc să dau măcar o şansă acestui început. E mai uşor să smulgi o plantă atunci când deabia se înfiripă, decât atunci când deja a crescut. E mai uşor să tratezi o boală la primele simptome, decât atunci când ajunge în fază progresivă. Eu voi trece peste, voi lupta cu dorința de a-ți auzi vocea caldă, cu lipsa mesajelor de bună dimineața şi noapte bună. Oricum sunt deprinsă cu luptele continue. Defapt, anume asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine: SĂ LUPT. Dar nu vreau să suferi tu.    TU NU MERIȚI, TU EŞTI ALTFEL. 

Scumpul meu, înainte de a decide dacă vrei sau nu să formăm un cuplu, iată ce trebuie să ştii despre mine: eu te voi iubi la nebunie, voi avea grijă de tine. Dar, blestemat să fii, dacă vei gândi că sunt acea femeie care va sta alături tăcută, va face totul pentru tine, îți va strânge din urmă, îți va fi „mămică”. Nu sunt eu asta.   Da, sunt acea femeie care doarme pe tot patul, uneori organizează scene şi poartă tocuri. Dacă comportamentul tău nu mă va aranja, îți voi spune pe şleau. Pentru că aşa sunt deprinsă: să mă apăr, chiar şi atunci când toată lumea e împotriva mea.   Niciodată nu voi fi femeia care stă alături tăcută, care mereu se aşează pe bancheta din spate şi îi permite bărbatului să țină volanul, permite mâinii lui să o conducă acolo unde îi trebuie doar lui, vocii lui – să-i spună ce să facă, cum să fie. Eu nu voi fi aşa. Eu voi şti când să tac şi să te ascult şi când să-mi spun punctul de vedere. Voi fi mereu eu însumi, personalitate, care nu depinde de tine.   Dacă cauți femeia trofeu, care îți va zâmbi mereu, făcând-o pe prostuța, să ştii că nu sunt eu asta. Eu te iubesc şi te voi iubi, dar nu-ți voi înghiți rahatul, nu-ți voi permite să mă tragi în jos. Voi fi sinceră cu tine. Voi fi în stare să mă apăr, dar, în acelaşi timp, voi lăsa să mă aperi.

   Am caracterul dur, uneori greu de suportat, cu mine nu e uşor. Dar anume aceasta mă va ține lângă tine atunci când vei trece prin greu. Voi şti să lupt împreună cu tine. Voi fi femeia cu mâini care vindecă, femeia care te va iubi cu toată gingăşia, însă care va ține piept celor care vor încerca să o supună. Voi fi partenerul tău, jumătatea ta. Voi fi femeia pe care o iubeşti, şi împreună vom învinge, unul lângă altul, umăr la umăr.   Nu te încredințez că îți va fi uşor, dar fii sigur că se merită…

„Trebuie să fii aşa, trebuie să faci asta şi nu altceva, trebuie să

te schimbi, trebuie să accepți cum sunt…” Ultima vreme aud de la tine doar cuvântul „TREBUIE”. Dar, dragul meu, cine te face să crezi că ai dreptul să-mi dictezi cum TREBUIE să trăiesc eu? De unde ai luat tu, că eu sunt obligată să-ți joc după muzică? Cine te-a împuternicit să-mi întocmeşti lista de obligații şi drepturi? De unde ai scos că eu îți sunt datoare cu ceva? Sunt anumite persoane, cărora le datorez multe, dar tu nu faci parte din categoria dată. Aceştea sunt părinții mei, cărora le voi rămâine veşnic datoare pentru viața, care mi-au dat-o, mama, care a stat zi şi noapte la căpătâiul meu, tata, care a muncit o viață pentru ca eu să nu duc lipsă de nimic, sunt acei oameni care m-au ajutat şi m-au susținut când mi-a fost greu, lor le rămân datoare cu respect. Ție nu-ți datorez nimic pentru că, la rândul tău, tu nu îmi oferi absolut nimic. Toate obligațiile mele sunt scrise în Codul Civil, iar ceea ce nu trebuie să fac – în Codul Penal. În rest, depinde doar de mine cum aleg să trăiesc. Poți să strigi în gura mare că sunt o ticăloasă afurisită, o egoistă. Îți voi da dreptate. Orice femeie are nevoie să fie măcar un pic egoistă. Iubirea de sine trebuie pusă pe primul loc. Dacă nu ne-am iubi şi respecta pe noi înşine, nimeni nu o va face. Da, sunt

mai mult decât un pic egoistă, sunt femeia care îşi iubeşte propria persoană şi nu simt necesitatea să-mi cer scuze pentru asta. Fac ceea ce cred că-mi trebuie mie şi am dreptul suprem să fiu aşa. Sunt liberă de standarde şi procedez cum consider eu că e mai bine, cum îmi place mie, nu cum îmi impune cineva.  Nu reacționez la insulte. Am fost numită de atâtea ori şi târfă, şi scorpie cu sânge rece, şi robot, şi ticăloasă, dar nu-mi pasă. Viața mea nu are nevoie de aprobare. Vorbele, intrigile, bârfele demult nu se mai încadrează in graficul meu. Sunt LIBERĂ. Şi, da, pentru libertatea asta am plătit un preț destul de mare. Ar fi păcat să nu profit de ea la maximum. Înainte de a-mi impune regulile tale, asigură-te că ele coincid cu dorințele mele. Iar dacă, scumpule, îți doreşti atât de mult să-ți joc după muzică, schimbă repertoriul. Vezi tu, că eu sunt pe tocuri şi melodiile tale nu-mi sunt pe plac.

   Sânt cea pe care o vei ține minte o viață. Da, vreau să-ți las o urmă adâncă în suflet. Ne jucăm unul cu altul şi nu pentru că vreau eu, ci pentru că ție îți place să joci. Azi sânt gingaşă, mâine sânt crudă. Azi – înger, mâine – demon, azi – apărător, mâine – inchizitor. Azi îți dau voie să câştigi ca mâine să simți gustul amar al înfrângerii. Îți permit să-mi cunoşti extremele, fără să te las să-mi vezi sufletul. Ți-ai dorit jocul ăsta de la bun început şi singur mi-ai arătat cum trebuie să joc, dar nu te-ai gândit niciodată că tu vei fi cel, care va simți pe pielea lui arsurile. Da, îți destăinui, nu am vrut sa joc, mi-am dorit sa fiu eu femeie şi tu bărbat, mi-am dorit să te las să mă aperi, să fiu eu cea slabă si tu cel puternic, dar… Da, am un caracter dur şi o voință nebună, dar asta nu înseamnă ca pot trece chiar peste toate fără să rămân neatinsă. Sub aparențe, care seamănă mai mult cu o armură indistructibilă, se ascunde o femeie. Da, iubite, o simplă femeie. Şi acum spune-mi, nu ți se face ruşine, tu bărbat adevărat, puternic, cum te crezi, să lupți la egal cu o simplă femeie? Am învățat să nu mă las învinsă şi toată viața mea e aidoma unei lupte, dar în suflet rămân acele răni, cicatrici invizibile. Şi mai rămâne acolo durerea provocată de supărări, dezamăgiri, pierderi. M-am deprins să trăiesc între răceală şi căldură, între

iubire şi ură, între bine şi rău. Nu am nevoie să mi se accepte, să mi se dezaprobe sau să-mi fie puse note faptelor mele. Bărbaților le este frică de mine, pentru că pot să le citesc mintea şi sufletul şi pot cu uşurință să le ghicesc orice mişcare. Nu, dragul meu, tu nu eşti excepție. Şi tu, ca oricare altul, te-ai lăsat dus în eroare de ambalajul frumos, sclipitor, dar, când ai dat, sub el, de o minte calculată şi creier, ai început să te panichezi.

Mai privesc în ochi bărbații, încă mai aştept ca sentimentele să mă învăluie, să mă sufoce, să simt acea lipsă de aer, atât de plăcută uneori. Poate că undeva, acolo, în adâncul sufletului, încă mai cred că toate astea pot avea loc, dar… de regulă totul nu e decât miraj.Şi acum, scumpul meu, să nu-mi spui că nu-ți place jocul. Nu are cum să nu-ți placă, de vreme ce adori atât de mult să te joci. Altfel, de ce ai face asta altor suflete? Sunt sigură că ştii zicala „Ce ție nu-ți place, altora nu face.” Dar ține minte un lucru, iubire….CÂND ÎȚI PLACE SĂ JOCI, FĂ BINE SĂ ACCEPȚI ŞI ROLUL DE JUCĂRIE…

Te-am lăsat să pleci pentru că nu am obiceiul să țin bărbații lângă mine cu forța. Oricum ai fi plecat, mai devreme sau mai târziu, ori aş fi plecat eu, deoarece relația asta a noastră era, din start, sortită la pieire. Unul din doi, mereu părăseşte pe celălalt. Întrebarea e: cine o va face primul. Te-am lăsat să crezi că tu eşti primul, o iluzie a victoriei, de care aveai atâta nevoie pentru a-ți întări încrederea în sine. Ştii, bărbații pleacă şi nu poți să-i ții. Dacă va dori, oricum va pleca. Poți să cazi în genunchi, să plângi, să te fărâmi în agonie… el se va apleca, te va mângâia pe cap, zicându-ți că totul va fi bine, iar mai apoi va fugi. El nu va înțelege cât de mult mai poate fi simțită căldura mâinilor lui pe corpul tău, gustul săruturilor pe buze… Cel mai greu e să păstrezi amintirea momentelor fericite pentru că au trecut şi ştii că nu le mai poți întoarce. El a plecat, dar eu am rămas şi viața mea continuă. M-am deprins cu faptul că bărbații pleacă. Dacă el a plecat, înseamnă că aşa trebuie. Daca a decis să plece, nu se merită să-l conving să rămână. Dacă îl voi opri acum, data următoare nu voi mai reuşi să-l țin. Mai bine să plece din prima, decât să rămânem împreună, conştientă de faptul că în orice moment mă va părăsi.

Nu fac parte din categoria femeilor care se stăruie să-şi țină bărbații alături cu forța. Sunt gata să lupt pentru cei apropiați, pentru propria viață, dar nu voi lupta pentru bărbați. În relația de cuplu apreciez confortul, stabilitatea şi liniştea sufletească, aici nu este loc de luptă. Nu are sens să ții alături pe cineva, care nu are nici cea mai mică dorință să te facă fericită. În viața mea rămân doar acei oameni care fac tot posibilul să existe în ea. Tu nu ai facut nimic. Eşti liber să pleci….

Uneori alegem tăcerea. Şi nu pentru că nu avem ce spune, ci pentru că ne-am dori să spunem prea multe pentru a fi înțeleşi. O perioadă de linişte, fără muzică, filme, televizor sau radiou. Doar tu, camera pustie şi o carte a cărei pagini le răsfoieşti iar şi iar de parcă ai vrea să găseşti acele cuvinte, acele fraze care ți-ar da puteri să te ridici şi să mergi din nou. Ai ales tăcerea, pentru că nu vrei să arăți celor din jur că eşti frântă, că defapt te-ai dovedit a fi slabă, că ai încercat să crezi, din simplu motiv că nimănui nu-i pasă.  Uneori am spune atât de multe… Dar… Tăcere…

Se spune că femeile Săgetător sunt puternice, încăpățânate, ambițioase, feminine. Păi bine, cu încăpățânarea, ambiția şi feminitatea nu am nici o problemă, dar…   „Dragă, Putere,Vreau să-ți aduc la cunoştință că jocul ăsta „Dea v-ați ascunselea” mi-a cam ajuns la gât. M-am săturat să îți tot caut ascunzătoarea şi recunosc- eşti mai expertă ca mine în a te ascunde. Te rog frumos să-ți treacă supărarea pe mine şi să te faci văzută. Înțeleg şi deja am realizat că fără tine nu fac nimic. Recunosc că am greşit atunci când am ascultat inima idioată şi nu glasul rațiunii, cu care sunteți prietene la cataramă. Da, fără tine m-am ars, am căzut, dar am nevoie de tine să mă ridic, să îmi fii alături. Fii atât de bună şi apari în vizor. Nu zic, pot încă să continui să te caut singură până te gasesc, că, dragă Doamne, încăpățânarea şi ambiția nu m-au lăsat. Dar în aşa caz, îndată ce aş da de tine, te-aş începe a folosi pentru a face cuiva rău. Doar ştii foarte bine că dacă mă supăr eu, Săgetător fiind, aş putea cu uşurință să mă transform într-o vrăjitoare rea ( oricum nu ai fost lângă mine să

mă ajuți să opun rezistență atunci când mi se tăiau aripile cu bisturiu tocit), iar tu, scumpa mea putere, eşti bună şi nu meriți. Uite, ca să ne împăcăm, ți-am luat şi câteva perechi de Stilettos. Ştiu că îți plac, ştiu că te potriveşti cu ele. Aşa că ieşi, naibii, de acolo de unde stai ascunsă şi bosumflată, apucă-mă de mână, susține-mă şi învață-mă să merg din nou dreaptă, mândră şi cu capul sus pe tocurile astea înnalte.Cu drag,Eu…P.S.: „Promit să nu te mai las…” 

www.jurnaluluneifemeiputernice.com