leonov’s russian forrest and the philosophical … 05 55.pdf · filosofice în tradiĥia lui l....

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

413

Section: Literature

LEONOV’S RUSSIAN FORREST AND THE PHILOSOPHICAL PERSPECTIVE ON WORLD

WAR II

Olga Grădinaru PhD, ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca

Abstract: LeonidLeonovřs contribution to the Soviet prose is complex and consistent partly due to

his exceptional stylistical skills and due to his preoccupation with moral and psychological

matters of people from various social backgrounds, whichsituates him as a continuator of F. M.

Dostoevskyřs style. On the other hand, Leonovřs writings were hardly the most convenient ones for the Soviet era and not quite in line with the Socialist Realism canon. However, his

(controversial) success during the Stalinist period meant a substantial influence on the Soviet

prose, as echoes of his novel ŖRussian Forrestŗ may be traced in P. Proskurinřs novel, social-moral issues are found in V. Rasputinřs and V. Shukshinřs writings, while the psychological

tension specific to Leonovřs prose is evident in the Soviet literary works of the last two decades.

Analyzing the war prose of the Soviet writers, ŖRussian Forrestŗ stands out as an example of the

depiction of the Second World War from a philosophical perspective in the larger context of previous social-political mutations, ecological considerations and metaphorical connotations.

The novel may be considered part of a symbolical aestethics (along with Leonovřs last novel ŖThe

Pyramidŗ) due to the same search for a connection between the human heart and the mechanisms of the universe.

Keywords: Leonid Leonov, Russian Forrest, philosophical perspective, World War II, Socialist Realism canon

Considerații introductive

Leonid Leonov (1899-1994), considerat maestrul realismului socialist, a devenit

unul dintre fondatorii ziarului Krasnyi voin la Moscova. Majoritatea publicaţiilor din acea

perioadă sunt de natură propagandistică şi denotă influenţa lui Demian Bednâi şi a lui

Vladimir Maiakovski1. În climatul complex al anilor ř20, Leonov nu aderă în mod oficial

la niciunul dintre grupurile literare, fiind însă considerat membru al grupului eterogen,

numit poputchiki datorită scepticismului exprimat în operele sale din anii ř20 cu privire la

Revoluţie şi miturile sale, opere care nu au fost republicate în perioada 1928-1960.

Amintim câteva romane realist-psihologice, care l-au consacrat în acea perioadă Ŕ

Bursucii (Barsuki, 1924) şi Hoţul (Vor, 19272), sondând abisurile naturii umane, aspecte

ale moralităţii creştine şi tulburările psihologice ale oamenilor din diversele medii sociale,

ceea ce l-a apropiat de stilul lui F. M. Dostoievski3. Viktor Şklovski se îndoia de talentul

tânărului Leonov, recunoscut chiar de M. Gorki, din pricina capacităţii acestuia de a-l

1 B. Thomson, The Art of Compromise: The Life and Work of Leonid Leonov. University of Toronto Press Inc., Toronto, 2001, pag. 10.

2O nouă ediţie a romanului a apărut în 1959; alte transformări au fost aduse romanului până în 1990. 3Interesul lui Leonov pentru Dostoievski a fost considerat exagerat şi deplasat în epocă (în speţă în anii ř20-ř30), mai ales că la aniversarea a o sută de ani de la naşterea lui Dostoievski (1921) Leonov a scris un poem, care exprima o idee banală despre înfrăţirea renumitului scriitor cu muncitorimea şi miracolul trăit în perioada sovietică.



414

Section: Literature

imita în mod excepţional pe Dostoievski4. Deşi talentul i-a fost contestat în epoca post-

stalinistă, până şi detractorii lui L. Leonov recunosc faptul că era un stilist erudit, aspect

care îl poate plasa în mod incontestabil în continuarea tradiţiei deschise de literatura rusă

a sec. al XIX-lea în ciuda succesului din perioada stalinistă5.

Romanul lui Leonid Leonov Skutarevski (1932) este considerat una dintre cele mai

bune lucrări ale scriitorului6, evidenţiindu-se prin stil şi explorarea drumului psihologic al

unui erou sceptic, devenit un susţinător fervent al noii ordini socialiste. În timpul celui de-

Al Doilea Război Mondial, L. Leonov a contribuit, alături de alţi scriitori sovietici, la

scrierea scenariilor pentru diverse filme patriotice, apoi a scris câteva piese de teatru, care

au fost la baza ecranizărilor (Un om obişnuit (Obyknovennyi chelovek), în regia lui A.

Stolbov, 1956; Invazia (Nashestvie) în regia lui A. Romm, 1944; Fuga lui Mr. McKinley

(Begstvo mistera Mak-Kinli) în regia lui M. Şveiţer, 1975). Piesele de teatru au fost şi

purtătoarele mai multor conflicte şi pericole pentru Leonov, căci piesele Untilovsk (1928)

şi Viforul (Metel`, 19407) au fost discreditate ca problematice şi chiar considerate o

calomnie cumplită la adresa realităţii sovietice8. Piesa Untilovsk a fost considerată

problematică din perspectiva ideologică şi, în viziunea lui A. Lunacearski, un pas înapoi

pentru lumea teatrului9.

Rolul operei lui Leonov în contextul literaturii sovietice se dovedeşte a fi unul de

proporţii, căci ecourile romanului Pădurea rusească sunt recognoscibile în romanul lui P.

Proskurin, Destin (Sud`ba, 1973), dar şi în nuvele cu o problematică social-morală:

Trăieşte şi ia aminte (Zhivi i pomni, 1974) de V. Rasputin; Calina roşie (Kalina krasnaia,

1973) de V. Şukşin. Aspecte asemănătoare cu căutările ideatico-artistice ale lui Leonid

Leonov regăsim în ideile din romanul lui Iuri Bondarev Limanul (Bereg, 1975), idei

filosofice în tradiţia lui L. Tolstoi şi F. Dostoievski. Atât stilistica, psihologismul

romanului lui Bondarev, cât şi construcţia destinelor sunt apropiate de specificul

scriitoricesc al lui Leonov. Atmosfera tensiunii psihologice şi structura meditaţiilor lui

Leonov îşi lasă amprenta asupra altor scriitori sovietici din ultimele două decenii: Peştele

ţar (Tsar`-ryba, 1976) al lui V. Astafiev dezvăluie măreţia din taigaua rusească;

Despărţirea de Matiora (Proshchanie s Materoi, 1976) de V. Rasputin emană un patos

publicistic de sorginte leonoviană. De asemenea unele opere ale lui E. Nosov se

deosebesc prin tensiunea psihologico-filosofică (Usviatskie shlemonostsy), în timp ce Nu

trageţi în lebedele albe (Ne streliaite v belykh lebedei, 1973) de B. Vasiliev şi Vaporul alb

(Belyi parokhod, 1970) de C. Aitmatov împărtăşesc aceeaşi problematică şi viziune

idealistă, specifică direcţiei prozei rurale (derevenskaia proza) din anii ř60-ř70.

Atât romanul Pădurea rusească, cât şi nuvela lui Şolohov Soarta unui om (Sud`ba

cheloveka, 1956) sunt considerate evenimente literare cu o influenţă modelatoare asupra

prozei de război din deceniile următoare, deshizând posibilitatea unor noi abordări asupra

reprezentării celui de-Al Doilea Război Mondial (luând în vedere distanţa temporală faţă

4V. Şklovski, Gamburgskii shchet: stat`i, vospominania, esse [Contul din Hamburg: articole, memorii, eseuri]. Sovetskii pisatel`, Moskva, 1990, pag. 289.

5D. Foreman, ŗReview: The Art of CompromiseThe Art and Work of Leonid Leonovŗ by B. Thomson in New Zealand Slavonic Journal. Published by Australia and New Zealand Slavistsř Association, 2001, pp. 265-267. 6E. J. Brown, Russian Literature Since the Revolution. Revised and Enlarged Edition. Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, and London, 1982, pag. 101. 7Piesa menţiona tema represaliilor din perioada în care N. Ejov (1895-1940), şeful Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne (NKVD) între 1936-1938 (perioadă cunoscută în istoriografia rusă ca „Ejovşcinaŗ - Yezhovshchina), considerat mâna dreaptă a lui Stalin în perioada marilor represalii, a fost arestat. Piesa a fost reabilitată în 1962, însă premiera a avut loc doar în 1967.

8A. Blum, Zapreshchennye knigi russkikh pisatelei i literaturovedov: 1717-1991 [Cărţile interzise ale scriitorilor şi teoreticienilor literari ruşi: 1917-1991]. Sankt-Peterburskii gos. Universitet kul`tury i iskusstv, Sankt-Peterburg, 2003, pag. 116. 9J. Benedetti, Stanislavski. An Introduction. Routledge, Taylor & Francis Group, New York, 2004, pag. 314.



415

Section: Literature

de evenimente)10

. Incipitul epic al prozei sovietice scurte din a doua jumătate a deceniului

al cincilea şi din anii ř60-ř70 este rezultatul influenţei covârşitoare a povestirii amintite a

lui M. Şolohov, în care destinul unui om este redat în legătură strânsă cu destinul

poporului şi al Patriei.

Pădurea rusească și perspectiva filosofică asupra războiului

Menţionăm faptul că romanul Pădurea rusească (1953) s-a bucurat de o recepţie

critică favorabilă şi i-a adus scriitorului Premiul Lenin. Romanul a fost ecranizat mai

târziu de prolificul regizor V. Petrov (1964). Dincolo de problematica ecologică, unii

critici sovietici au intuit capacitatea deosebită a scriitorului de a crea metafore de

proporţii. Ultimul roman de proporţii al lui Leonid Leonov, Piramida, asupra căruia

scriitorul a lucrat timp de 45 de ani, a fost publicat în 1994, având o perspectivă

filosofico-mistică asupra evenimentelor din Războiul Civil Rus. Cele două romane Ŕ

Pădurea rusească şi Piramida Ŕ au un limbaj specific (ştiinţific asumat din domeniul

silviculturii în Pădurea rusească, religios-mistic în Piramida). Deşi doar ultimul roman a

fost recunoscut de către criticii ruşi ca aparţinând unei estetici simbolice11

, în direcţia

deschisă de romanul lui A. Belîi, Peterburg (1913, ed. a II-a 1922) şi romanul lui M.

Bulgakov, Maestru şi Margarita (Master i Margarita, scris între anii 1929-1940, publicat

în 1966), considerăm că şi Pădurea rusească poate fi încadrată în această categorie

datorită problematicii abordate. În opinia noastră, în aceeaşi perspectivă filosofică se

încadrează şi romanele celei de-a doua etape a prozei lui Iuri Bondarev Ŕ Limanul (Bereg,

1975), Alegerea (Vybor, 1980), Jocul (Igra, 1985).

Pădurea rusească exprimă motive şi idei specifice gândirii artistice ale lui

Leonov, regăsibile şi în alte opere: nuvelele Plecarea lui Ham (Ukhod Khama, 1922),

Tuatamur (1922), dar şi în romanul Bursucii (Barsuki, 1925). Atât sondarea motivelor

biblice, cât şi psihologismul sunt faţete ale ideii sale despre construcţia armoniei lumii în

fiecare manifestare a vieţii. Căutarea legăturii dintre bătăile inimii şi mecanismele

universului este explorată în romanul Pădurea rusească, astfel că tânăra Polia nu-şi

găseşte pacea şi identitatea până nu află adevărul despre caracterul şi teoriile tatălui ei cu

privire la exploatarea pădurii ruseşti, în contextul războiului şi ameninţării fasciste.

Romanul este expresia interesului scriitorului pentru problemele ecologice, interes

manifestat după cel de-al Doilea Război Mondial atât prin publicistica pe această temă,

cât şi prin călătoriile care vizau cunoaşterea problemelor forestiere. În consecinţă,

personajul principal este purtătorul convingerilor scriitorului, dar şi a altor personalităţi

din domeniul silviculturii, care au fost reduse la tăcere în perioada sovietică, poziţia

acestora pentru exploatarea rezonabilă a pădurilor fiind considerată ne-patriotică, iar

multe catedre de silvicultură fiind înschise în cadrul universităţilor şi institutelor12

. Multe

adevăruri referitoare la exploatarea barbară a pădurii sunt însă prezentate voalat, astfel că

acest tip de exploatare este specific capitalismului, Americii sau Rusiei ţariste.

Deşi adeptul unor viziuni diferite asupra marxismului faţă de cele oficiale din Ţara

Sovietelor, suspectat de convingeri creştine şi posesorul unui stil elaborat, eluziv şi cu

ironii fine, Leonov reuşeşte să supravieţuiască epocii staliniste, devenind unul dintre

scriitorii consacraţi ai realismului socialist. Schimbările cultural-politice din perioada

post-stalinistă şi apariţia unei noi generaţii de scriitori au umbrit potenţialul controversat

şi subversiv al romanului Pădurea rusească, însă, aşa cum observă şi Boris Thomson, o

lectură atentă a romanului oferă suficiente indicii asupra unor aluzii condamnatoare

10Ibidem, pag. 120. 11 N. Skatov (ed.), Russkaia literatura XX veka [Literatura rusă a sec. XX]. Olma-Press Invest, Moskva, 2005, pag. 420. 12B. Thomson, op. cit., pag. 220.



416

Section: Literature

referitoare la perioada stalinistă13

. Thomson dezvoltă ideea unui echilibru dintre

compromis şi reale convingeri ale scriitorului, analizându-i întreaga operă; aceleaşi

capacităţi de virtuoz stilistic, alături de faima câştigată în perioada stalinistă, se întorceau

împotriva scriitorului, astfel că valoarea şi integritatea scrierilor sale erau puse la îndoială.

Tema pădurii ruseşti capătă o conotaţie simbolico-filosofică şi este, în opinia unor

critici, una dintre faţetele cele mai importante ale concepţiei istoriei naţionale, fiind

trăsătura definitorie a căutărilor ideatice şi estetice ale lui Leonov în anii ř50-ř6014

.

Pădurea este reprezentată ca purtătoarea experienţei seculare a poporului, iar imaginea

pădurii conduce la imaginea poporului rus15

. Cursul despre pădure al personajului

principal din romanul Pădurea rusească, Ivan Matveici Vihrov, prezintă natura ca pe un

factor modelator al naţiunii, trasând ideea legăturii intrinseci dintre natură şi trăsăturile

caracterului naţional ale poporului rus. Leonov face o analogie între starea fizică a naturii

şi fenomenele sociale, astfel încât eroziunea solului trezeşte eroziunea spiritului, frica,

sterilitatea gândului şi chiar pierderea credinţei în chemarea supremă a omenirii. La baza

concepţiei ideatico-artistice a romanului stau gândul la viitor şi resursele ameninţate ale

vieţii, după cum se exprimă însuşi profesorul Vihrov. Astfel, romanul lui Leonov face

parte din categoria acelor scrieri despre război care ilustrează dezvoltările istorice din

epocă şi alegorizează aspecte ale primei jumătăţi ale sec. al XX-lea.

În ceea ce priveşte stilul adoptat în roman, am putea reliefa asemănări dintre

analepsa care aduce în prim plan copilăria lui Ivan Vihrov şi pasajele care narează

înaintarea Poliei în pădure, spre Loşkariov, şi unele scrieri publicate în anii ř20,

caracterizate de explorarea posibilităţilor oferite de tehnica skaz (adică „basmŗ, asociată

cu Nikolai Leskov16

, sub influenţa lui Aleksei Remizov17

şi Evgheni Zamiatin18

).

Structura romanului, cu evenimente prezentate din spaţiul urban şi cel rural, aminteşte de

romanul Bursucii, fiind marcată de antagonismul dintre cele două medii şi rolul acestora

în formarea caracterului şi convingerilor personale. Cele două medii reprezintă două tipuri

diferite de cunoaştere Ŕ cea profundă, a ţărănimii, a cărui reprezentant este Ivan Vihrov,

şi, pe de altă parte, cea artificială, livrescă, reprezentată de Alexandr Graţianski. Această

opoziţie îşi are originea în dezbaterea dintre slafovili şi vestici, care prezintă dihotomia

dintre satul, în esenţă rus şi oraşul, supus influenţelor vestice şi lipsit de rădăcinile

„ruseştiŗ ale satului, precum şi de comuniunea omului cu natura. Revelator este faptul că

doar o fuziune a celor două medii poate da societăţii un individ împlinit şi complet (aşa

cum este Ivan Vihrov, în ciuda problemelor de familie, asemeni Poliei Vihrova, cu

viitorul în faţă şi asemeni micului Kalinka, luat sub oblăduirea lui Vihrov pentru un viitor

mai bun). Tema opoziţiei ştiinţifice este valorificată de Leonov şi în romanul Skutarevski,

13Ibidem, pp. IX-XI. 14 S. Petrov, A. Metcenko, R. Bikmuhametov, A. Abramov (ed.), Istoria russkoi sovetskoi literatury ř40-ř80e gody [Istoria literaturii sovietice ruse din anii ř40-ř80]. Prosveshchenie, Moskva, 1983, pag. 250. 15B. Thomson exprimă aceeaşi idee în studiul său Ŕ B. Thomson, op. cit., pag. 221. 16N. Leskov (1831-1895), scriitor rus, cunoscut sub pseudonimul M. Stebniţki, recunoscut pentru stilul, experimentele formale şi pentru reprezentarea societăţii ruse în proză scurtă, motiv pentru care a fost comparat cu A. Cehov. Este considerat

părintele skaz-ului, o tehnică literară care constă în nararea de către un personaj a evenimentelor într-un limbaj popular, regional, neliterar. 17A. Remizov (1877-1957), scriitor rus modernist, preocupat de resuscitarea interesului pentru literatura medievală rusă, imitând stilul poveştilor populare medievale, scriind povestiri bizare despre vieţile sfinţilor într-un limbaj greoi şi înflorit, dar şi lucrări tradiţionale despre viaţa subterană a oraşelor ruseşti, explorând şi lumea viselor. În perioada studenţiei a petrecut opt ani în închisoare şi în exil în Siberia din cauza implicării în cercuri politice radicale; în 1921 părăseşte ţara de baştină şi se stabileşte în Europa. 18E. Zamiatin (1884-1937), scriitor rus, cunoscut pentru literatura satirică sub formă de basm, în special pentru romanul Noi

(My, scris în 1921, publicat în 1927 într-o revistă a imigranţilor), îndreptat împotriva sistemelor totalitariste. Deşi susţinător al Revoluţiei Ruse, scriitorul s-a opus cenzurii impuse de noul regim şi a căzut în dizgraţie din cauza scrierilor sale satirice la adresa Uniunii Sovietice. La intervenţia lui M. Gorki, a primit permisiunea să părăsească Uniunea Sovietică în 1931, stabilindu-se la Paris.



417

Section: Literature

în care este înfăţişat un cuplu antagonic Ŕ Skutarevski şi Petrâghin, deşi în Pădurea

rusească conflictul este mai acut şi capătă proporţii mai mari.

Deşi considerat un roman tipic al realismului socialist de către criticii sovietici şi

un roman complex, cu aspecte controversate de către criticii occidentali, Elena Abrudan

argumentează faptul că romanul lui Leonov depăşeşte limitele canonului instaurat oficial

în 1932 prin „complexitatea compoziţională şi eleganţa formeiŗ19

. Amintim şi câteva

remarci asemănătoare ale unor critici ruşi20

care subliniază utilizarea controversată,

răsturnată a modelului impus de realismul socialist, astfel încât romanul este o parodie a

paradigmelor prestabilite, o antiutopie socială. În acest sens, menţionăm că Leonov

utilizează aspecte ale societăţii sovietice şi motivul consacrat al luptei de dimensiuni

mitice dintre lumea noua şi lumea veche pentru a propune mitul său poetic despre unitatea

dintre om şi natură. Ba mai mult, susţinem că şi schema dialectică de construcţie narativa

şi interpretare, propusă de Katerina Clark Ŕ spontaneitate/conştientizare Ŕ este

direcţionată întru sprijinirea acestui mit poetic, căci doar pătrunzând legătura profundă cu

natura, în speţă pădurea, Polia reuşeşte să-şi găsească echilibrul lăuntric şi să soluţioneze

problemele de natură socială ce o frământau, reduse la conflictul dintre tatăl ei şi

oponentul academic, Graţianski.

Tema şi problematica relaţiei dintre tată şi copil ocupă un spaţiu mare în romanul

Pădurea rusească, continuând preocuparea pentru diferenţele şi unitatea dintre generaţii,

exprimată în literatura rusă a sec. al XIX-lea. Căutarea datoriei fiecărui om pe pământ

primeşte noi conotaţii în contextul în care noua generaţie cunoaşte lumea capitalistă doar

din amintirile părinţilor şi prin intermedierea livrescă (şi părtinitoare, nu fără intruziunea

ideologică şi munca de cenzură). Leonov explorează acest proces complex al moştenirii

istorice, al preluării datoriei. Aşa cum micul Ivan Vihrov deprinde în copilărie arta de a

iubi pădurea de la bătrânul Kalina, studenţii săi, fiul adoptiv Serghei, fiica Polia, micul fiu

adoptiv Kalinka preiau această datorie faţă de pădure, popor şi ţară pentru a o transmite, la

rândul lor, generaţiilor următoare. Întâlnirea providenţială de la sfârşitul romanului dintre

Ivan Vihrov şi micul Kalinka în pădure este întruchiparea deplină a ideii de continuitate şi

transmitere a moştenirii21

. Pe de altă parte, lipsa creativităţii lui Alexandr Iakovlevici

Graţianski, colegul şi duşmanul lui Ivan Matveici Vihrov, caracterul cinic, sterp şi

prefăcut al acestuia sunt aspecte accentuate şi prin faptul că singura lui fiică nelegitimă,

nerecunoscută, moare în tinereţe, iar lipsa unor scrieri semnificative lasă îndoielnica sa

muncă academică, în calitate de critic şi judecător, fără urmaşi şi adepţi.

Leonid Leonov îşi propune să prezinte în romanul Pădurea rusească nu doar

evenimentele din 1941-1942 (traiul cotidian în Moscova din perioada războiului, lupta

oamenilor sovietici în spatele frontului), ci şi atmosfera epocii, mutaţiile survenite în

mentalitatea şi structurile sociale ale noii ordini. Astfel, diversele analepse descriu

climatul social din anul 1907, evenimentele tulburătoare din anul 1911, diverse

evenimente academice de la Institutul de silvicultură de-a lungul anilor, evenimente

semnificative pentru Ivan Matveici Vihrov Ŕ 1936, 1941. În subsidiar, scriitorul

explorează contrastul dintre caracterul lui Ivan Vihrov, fiul pământului rus, a pădurii

ruseşti, şi rivalul său, Alexandr Iakovlevici Graţianski, întruchiparea individualismului, a

disimulării şi a instabilităţii morale. Caracterul Poliei Vihrova, fiica profesorului Ivan

Vihrov, este surprins în procesul formării, cristalizării identităţii; din această perspectivă,

19E. Abrudan, Structuri mitice în proza contemporană. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003, pag. 124. 20N. L. Leideman, Lipoveţki M. N. în A. N. Vorobiova (ed.), Sovremennaia russkaia literatura. Proza, 1970-1990-e gody:

Uchebnoe posobie. SGAKI, Samara, 2001, vol. 1, pp. 23-35, dar şi V. Cialmaev, Russkaia literatura XX veka. Ocherki. Portrety. Esse. Vol. 2. Prosveshchenie, Moskva, 1994, pp. 227-238. 21 L. Leonov, Pădurea rusească. Trad. de I. Igiroşianu, Xenia Stroe şi Teodor Solescu. Cartea rusă, Bucureşti, 1956, pag. 772.



418

Section: Literature

am putea considera Pădurea rusească romanul devenirii unui om din cadrul noii societăţi,

asumându-şi trecutul şi identitatea.

În opinia criticii sovietice, Leonov tinde să prezinte personajele conduse de lupte

lăuntrice, astfel încât eroul lui pare a purta o povară a obligaţiilor morale, fiind

reprezentantul unui destin cu impact asupra istoriei şi fericirii omenirii22

(aşa cum vom

descoperi în special în cazul Poliei, dar şi a altor tineri din romanul analizat).

Personajele romanului par a resimţi în chip acut necesitatea de a cunoaşte unitatea

cu pământul şi poporul, de a simţi contopirea cu patria, simbolizată de întinderile de

păduri de sorginte mitică. Ținând cont de faptul că pădurea este un simbol rus recurent

pentru baștină, pământ natal în proza rusă și sovietică (devenind clișeu în ficțiunea anilor

ř30, reflecție a creșterii sentimentului național23

), Leonov dezvăluie tema luptei pentru

exploatarea raţională a pădurii cu o profunzime deosebită, aceasta fiind echivalentă cu

tema luptei pentru viaţă, pentru ziua de mâine a societăţii, a omenirii.

Poporul şi pădurea sunt motive recurente în roman, iar unitatea cu poporul în

dorinţa de a apăra şi elibera patria este o preocupare constantă a personajelor. Astfel,

temerilor anxioase a Poliei de a fi alungată „din sânul poporuluiŗ datorate situaţiei neclare

a tatălui, Varia le dă un răspuns reconfortant: „poporul n-o să te dea nimănui: eşti ca un

grăunte în palma luiŗ24

. Pădurea este reprezentată metaforic ca familia viitorului

profesor de silvicultură25

, uneori ea este protectoarea celor care îi păşesc pragul în

vremuri de restrişte (bătrânul Kalina, Polia în misiunea sa dificilă, Kalinka după uciderea

mamei sale26

), fiind locul în care se poate afla „gândul cel mai tainic al Rusieiŗ27

. Pădurea

rusă este simbolul poporului în perioada revoluţiei, iar „vuietul pădurii ruse care se

trezeşte din somn, alături de vântul îngheţat, dar întăritorŗ28

sunt metafore pentru starea

poporului pregătit pentru schimbări. Pădurea este cea care stabileşte ritmul şi stilul vieţii

pentru ţăranii ruşi, având rolul de stăpână, după cum susţine bătrânul brigadier Minei

Lisagonov: „Pădurea e stăpâna noastrăŗ29

; „La noi în Rusia pădurea răspunde de toate,

da, da!ŗ30

Pădurea rusească reprezintă măsura timpului pentru Vihrov, revenit

cincisprezece ani mai târziu pe meleagurile natale şi admirând pinii tineri, sădiţi de el pe

vremuri, acum înalţi: „Înfăţişau aievea măsura timpului scurs: demult ajunseseră părinţi,

iată că şi copiii lor, în cămăşuţe verzi-albăstrui, o porniseră în fugă spre drumŗ31

.

Cele două personaje centrale ale romanului sunt asemănătoare cu altele din galeria

personajelor lui Leonov, astfel încât putem trasa asemănări între Vihrov şi alţi eroi-

intelectuali (Burago; Skutarevski din romanul cu acelaşi nume, 1932; Ilia Protoklitov din

Drumul spre ocean, 1935) şi între Graţianski şi acele personaje care nu-şi găseau locul în

noua ordine socială (Lihariov; Renne; Petrâghin din Skutarevski, 1932; Gleb Protoklitov

din Drumul spre ocean, 1935). Totuşi, Vihrov este considerat o noutate artistică în creaţia

lui Leonov din pricina purităţii sufleteşti, a încrederii în revoluţie şi socialism, a originii

sale pure şi umile, din ţărani şi a interesului faţă de soarta pădurii şi a poporului

22V. Kovaliov (ed.), op. cit., pag. 74. 23Cf. K. Clark, The Soviet Novel: History as Ritual. Third edition. Indiana University Press, Bloomington and Indianopolis,

2000, pag. 192. 24L. Leonov, op. cit., pag. 128. 25„[...] Vihrov nu mai avea acum alte neamuri pe lume decât pădurea, care nu-l putea ajuta cu nimic, şi poporul, care nu bănuia încă de existenţa luiŗ Ŕ Ibidem, pag. 162; „Se împlinea astfel vechiul vis al lui Vihrov: să-şi lipească încă o dată obrazul de sânul aspru şi uscăţiv care-l hrănise. [...] Părea că întreaga Rusie de atunci îi ieşea înainte în toată frumuseţea ei scăldată în lacrimiŗ Ŕ Ibidem, pag. 194. 26Micul Kalinka îi spune lui Vihrov: „Aci le-a fost frică [fasciştilor] să vină: e pădureŗ Ŕ Ibidem, pag. 771. 27Ibidem, pag. 168.

28Ibidem, pag. 267. 29Ibidem, pag. 774. 30Ibidem, pag. 775. 31Ibidem, pag. 780.



419

Section: Literature

deopotrivă32

. S-a susţinut, în numeroase rânduri, că Vihrov este un alter-ego al scriitorului

şi purtător al convingerilor acestuia; B. Thomson propune o lectură diferită a personajului

Graţianski33

, sugerând că dublul acestui personaj nu este Vihrov, ci creatorul acestora,

însuşi autorul. Atât perdeaua densă a stilului verbal decorativ, plin de aluzii şi ironii a lui

Graţianski, cât şi stilul inconfundabil scriitoricesc al lui Leonov pot fi considerate aspecte

argumentative pentru această lectură ironică a personajelor. Pe de altă parte, cuvântul care

poate caracteriza opera lui Leonov în perioada stalinistă este mimetismul, o trăsătură

definitorie a lui Graţianski, iar Premiul Lenin, decernat scriitorului pentru acest roman (în

treacăt fie spus, „vinovatŗ de un stil excesiv de încărcat, conştient de amprenta de expert

şi de valoarea scriiturii) poate fi privit ca o dovadă a valorii şi calităţii operei leonoviene,

în ciuda altor Premii Stalin din trecut, care aruncau o umbră nefavorabilă asupra

scriitorului.

Romanul lui Leonov se focalizează asupra reprezentării războiului cu precădere în

spaţiul urban (Moscova), dar sunt şi fragmante care se ocupă de situaţia în timp de război

în mediul rural (Paşutino şi împrejurimi). Plasarea acţiunii preponderent în Moscova se

înscrie în tendinţa prozei sovietice din anii ř50 de a alege Moscova sau Leningrad drept

centrul urban pentru desfăşurarea acţiunii, o tendinţă nespecifică ficţiunii staliniste

obediente34

. Drama războiului din capitala Uniunii Sovietice este redată odată cu drama

interioară a tinerei Polia (Appolinaria) Vihrova, care doreşte să cunoască adevărul despre

tatăl ei şi să ispăşească cumva imaginara vină a acestuia. Unele detalii înşelătoare, pe care

le află despre trecutul lui Ivan Vihrov de la duşmanul lui, Graţianski, o determină să se

implice tot mai mult în lupta anti-fascistă, astfel încât ajunge să cunoască în chip

nemijlocit pe un reprezentant al lumii capitaliste în timpul prizonieratului din regiunea de

baştină. Războiul este prezentat, în aparenţă, cu acele tonalităţi şi conotaţii mitice

specifice prozei realismului socialist, fiind încleştarea dintre două lumi, între două

orânduiri Ŕ socialistă şi capitalistă.

În ciuda implicării la spitalul din apropierea frontului, Polia îşi doreşte să fie cât

mai curând în luptă35

, dorinţă care i se îndeplineşte odată cu propunerea de a merge în

locurile de baştină pentru a restabili legătura pierdută cu cei din Loşkariov. Polia Vihrova

aterizează în mijlocul pădurii Pustoşa şi, după ce urmează indicaţiile, reuşeşte să răzbată

în locul potrivit pentru a-şi continua drumul în noapte. Următoarele pasaje le considerăm

caracteristice pentru modalitatea lui Leonov de a îmbina principiul rațional cu

miraculosul, aspecte realiste cu cele de basm sau utopie, căci natura pare a o proteja pe

Polia şi a-i îndrepta paşii în direcţia corectă36

. Aceeaşi pădure rusă o adăpostește pe Polia

când se află la al treilea kilometru al traseului de accesul de furie sau frică al unui soldat

neamţ care trăgea fără noimă din poziţia sa, în noapte37

. Abia în acele momente Polia

realizează importanţa misiunii sale şi, în ciuda altor greutăţi de pe drum, găseşte drumul

spre Loşkariov fără alte complicaţii decât o rană la genunchi şi pierderea unui galoş.

Pădurea este înfățișată ca un bun sfetnic şi susţinător în înaintarea fetei spre ţintă38

. Între

Polia Vihrova și pădurea rusă se înfiripă un dialog cu rezonanțe mitice, asemănătoare

32S. Petrov et alii, op. cit., pag. 252. 33B. Thomson, op. cit., pp. 235-237. 34Cf. K. Clark discută despre această tendinţă ca fiind o versiune actualizată a mitului Sankt Petersburg - op. cit., pp. 78-80, 231.

35Ibidem, pag. 600. 36Ibidem, pp. 617-618. 37Ibidem, pp. 618-619. 38Ibidem, pag. 619, 620, 621



420

Section: Literature

celor din copilăria lui Ivan Vihrov când, în compania prietenului său, merse în căutarea

tărâmului de vis unde sălășluia miticul Kalina39

.

Note conclusive

Structura compozițională a romanului Pădurea rusească și prezența mai multor

mentori în viața personajelor denotă o modificare în ficțiunea anilor ř40-ř50, până la

valurile succesive ale dezghețului cultural, căci prezența mai multor mentori semnifica, în

mod normal, obediența sciitorilor față de canonul realismului socialist40

. În cazul

romanului lui Leonov, considerăm că prezența acestor aspecte specifice tiparelor

realismului socialist sunt mai degrabă marca unei superiorități stilistice și ideatice decât a

obedienței, scriitorul folosindu-se de structuri narative consacrate ale epocii pentru a

construi o „antiutopie cosmogonicăŗ41

.

Amploarea evenimentelor prezentate în romanul Pădurea rusească, precum şi

construcţia deosebită, cu numeroase analepse semnificative de dimensiuni generoase şi cu

o problematică complexă, situează romanul lui Leonov în categoria filosofică, cu

puternice accente psihologice. Cel de-Al Doilea Război Mondial este înfăţişat în spaţiul

Moscovei, mirajul armatelor străine Ŕ a nemţilor şi a francezilor de sub Napoleon

deopotrivă. Coordonata spaţială a reprezentării războiului este în strânsă corelaţie cu cea

psihologică, dat fiind faptul că descrierile naratorului sunt dublate de impresiile personale,

subiective ale tinerelor Polia şi Varia. Dincolo de analiza stărilor şi trăirilor personale ale

Poliei, asistăm la cristalizarea unei preocupări filosofico-existenţiale a fiicei lui Ivan

Vihrov, aplecată spre explorarea diferenţelor dintre cele două lumi Ŕ comunistă și

capitalistă.

Romanul Pădurea rusească este apropiat prin problematica sa dialectică de romanul

lui Bondarev, Limanul, deşi romanul lui Leonov explorează şi motive relativ noi pentru

realismul socialist, specifice perioadei post-staliniste Ŕ trădătorul din sânul societăţii,

recurent la V. Bâkov sau accentele ironice cu privire la concepţia asupra lumii. Dincolo

de elementele alegorice şi simbolice ale romanului, sensul literal este o avertizare de

proporţii cu privire la destinul pădurilor şi o confruntare făţişă a situaţiei cumplite a

acestora din cadrul Uniunii Sovietice, o confruntare fără precedent în literatura sovietică

(publicată oficial) până la epoca lui Gorbaciov.

BIBLIOGRAPHY

Abrudan, E., Mit și semnificație în proza rusă. Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2004 Abrudan, E., Structuri mitice în proza contemporană. Casa Cărţi de Ştiinţă, Cluj-Napoca,

2003

Blum, A., Zapreshchennye knigi russkikh pisatelei i literaturovedov: 1717-1991 [Cărţile interzise ale scriitorilor şi teoreticienilor literari ruşi: 1917-1991]. Sankt-Peterburskii gos.

Universitet kul`tury i iskusstv, Sankt-Peterburg, 2003

Boia, L., Mitologia științifică a comunismului. Humanitas, București, 2011

Brown, E. J., Russian Literature Since the Revolution. Revised and Enlarged Edition. Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, and London, 1982

Cialmaev, V., Russkaia literatura XX veka. Ocherki. Portrety. Esse [Literatura rusă a sec.

XX. Articole. Portrete. Eseuri ]. Vol. 2. Prosveshchenie, Moskva, 1994 Clark, K., The Soviet Novel: History as Ritual. Third edition. Indiana University Press,

Bloomington and Indianopolis, 2000

39Ibidem, pag. 622, 624. 40Ibidem, pp. 192-192. 41E. Abrudan, op. cit., pag. 126.



421

Section: Literature

Kovaliov, V. (ed.), Russkaia sovetskaia literatura ř50-ř70-kh godov [Literatura sovietică

rusă a anilor ř50-ř70]. Prosveshchenie, Moskva, 1981

Leonov, L., Pădurea rusească. Trad. de I. Igiroşianu, Xenia Stroe şi Teodor Solescu. Cartea rusă, Bucureşti, 1956

Petrov, S., A. Metcenko, R. Bikmuhametov, A. Abramov (ed.), Istoria russkoi sovetskoi

literatury ř40-ř80e gody [Istoria literaturii sovietice ruse din anii ř40-ř80]. Prosveshchenie, Moskva, 1983

Skatov, N. (ed.), Russkaia literatura XX veka [Literatura rusă a sec. XX]. Olma-Press

Invest, Moskva, 2005

Şklovski, V., Gamburgskii shchet: stat`i, vospominania, esse [Contul din Hamburg: articole, memorii, eseuri]. Sovetskii pisatel`, Moskva, 1990

Thomson, B., The Art of Compromise: The Life and Work of Leonid Leonov. University of

Toronto Press Inc., Toronto, 2001 Vorobiova, A. N., (ed.), Sovremennaia russkaia literatura. Proza, 1970-1990-e gody:

Uchebnoe posobie [Literatura rusă contemporană. Proza anilor 1970-1990]. SGAKI, Samara,

2001

leonov’s russian forrest and the philosophical … 05 55.pdf · filosofice în tradiĥia lui l....

Documents