lucrare de grad - căliman maria bianca -
TRANSCRIPT
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău
APARTENENŢA LA ETNIA ROMĂ -
FACTOR CRIMINOGEN?
- LUCRARE DE GRAD -
Consilier de probaţiune,
CĂLIMAN Maria Bianca
Bucureşti
1
2011
CUPRINS
ARGUMENT.......................................................................................................................................3
1. ROMII ÎN ROMÂNIA.................................................................................................................4
1.1. Caracteristici ale etniei rome............................................................................................4
1.2. Dinamica populaţiei de romi.............................................................................................8
1.3. Atitudinea populaţiei majoritare faţă de romi .............................................................9
1.4. Prevederi legislative cu privire la minoritatea romă ...............................................11
2. FACTORI CRIMINOGENI – ASPECTE TEORETICE................................................12
2.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii .............................................................12
2.1.1. Factori economici.................................................................................................................12
2.1.2. Factori demografici..............................................................................................................13
2.1.3. Factori socio-culturali..........................................................................................................13
2.2. Cauzele implicării în infracţiuni ca act individua l..................................................15
2.3. Infracţionalitatea în rândurile populaţiei de etnie romă ........................................19
3. STUDIU PRACTIC.................................................................................................................21
3.1. Aspecte statistice................................................................................................................21
3.2. Analiza factorilor criminogeni ......................................................................................23
3.3. Studiu de caz........................................................................................................................25
3.3.1. Introducere...........................................................................................................................25
3.3.2. Date despre persoana inculpată/supravegheată....................................................................25
3.3.3. Infracţiune – factorii favorizanţi..........................................................................................27
3.3.4. Factorii care pot influenţa conduita persoanei şi estimarea riscurilor.................................27
3.3.5. Modul în care se derulează procesul de supraveghere.........................................................28
3.3.6. Particularităţi etnice de luat în considerare..........................................................................29
ÎN LOC DE CONCLUZII .............................................................................................................30
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................312
3
ARGUMENT
Un subiect care, deşi este tot mai prezent în media şi în multe cercuri sociale, nu depăşeşte
nivelul de prejudecată: romii infractori. Cu multă uşurinţă, fără a analiza fenomenul infracţional, fără
a studia cauzele delincvenţei, auzim des în jurul nostru afirmaţii de felul: „toţi ţiganii sunt cerşetori şi
hoţi”. Având un traseu profesional care a trecut, uneori din plin, alteori măcar tangenţial, prin
comunităţile preponderent rome, consider că am ajuns să înţeleg câteva dintre particularităţile etniei
şi să fac diferenţa între ceea ce le este caracteristic ţiganilor şi ceea ce este produsul marginalizării
sociale.
Cadrul legislativ din România asigură un tratament non-discriminatoriu al romilor ca
minoritate naţională, unele reglementări fiind chiar forme de discriminare pozitivă. Stigmatizarea
ţiganilor se manifestă însă în practicile la firul ierbii, prejudecăţile putând influenţa şi activitatea
consilierului de probaţiune. Atât în realizarea evaluărilor presentenţiale, cât şi la punerea în executare
a hotărârilor cu suspendarea pedepsei sub supraveghere remarcăm o anume pondere a persoanelor de
etnie romă. Pentru că nu este permisă etichetarea clienţilor serviciilor de probaţiune, consilierul nu
face referire în documentele specifice (referate de evaluare, planuri de supraveghere ş.a.) la etnia
inculpaţilor/condamnaţilor, însă remarcă unele trăsături caracteristice ale acestor minoritari.
Sunt de acord cu faptul că aspectul etnic nu trebuie evidenţiat, însă nici nu cred că trebuie să-l
menţinem tabu – a nu discuta despre cauzele reale ale gradului ridicat de infracţionalitate în rândul
romilor accentuează stigmatizarea pe bază etnică. Îmi propun aşadar în prezenta lucrare
identificarea şi analiza cumulului de factori criminogeni care se suprapun deseori în cazul romilor
clienţi ai serviciului de probaţiune, demonstrând astfel că nu etnia în sine predispune la devianţă.
4
1. Romii1 în România
1.1. Caracteristici ale etniei rome
Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de alţii ca împărtăşind
caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă
un comportament distinct. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi o definiţie schimbătoare.
O comunitate etnică are câteva caracteristici care îi conferă o distinctivitate anume şi o mare
stabilitate în timp. Ţiganii constituie o comunitate foarte eterogenă ale cărei referinţe comune sunt greu
de precizat. Anumite trăsături comune, cum ar fi originea indiană sau existenţa limbii romani, se pot
desluşi. „Noţiunile de puritate, respect şi ruşine, de onoare, de familie, precum şi existenţa unui cod
moral şi a unei structuri în care se rezolvă conflictele interne constituie un ferment cultural important.”2
Ca trăsături ale etniei rome identificăm:
a. rasa - Romii au ca origine rasa indo-europeană, din care provin prin diferite combinaţii, practic
toate populaţiile Europei. Fizic există o anumită particularitate care distinge pe romi la nivelul
percepţiei comune: culoarea pieii (se acceptă că cei mai mulţi dintre romi tind să aibă o piele mai
închisă la culoare). Acest semn distinctiv este însă relativ - există persoane care nu sunt considerate a fi
romi cu o piele mai închisă la culoare, dar şi romi cu piele mai deschisă decât a multor neromi.
b. limba - În cazul romilor din România limba romani nu are o capacitate prea mare de a fi purtătoare
a specificului etnic din cauza gradului de răspândire (doar o parte din neamurile ţigăneşti o folosesc, iar
copiii romilor romanizaţi nu mai sunt învăţaţi limba etniei) şi a semnificaţiei utilizării. Datorită
modurilor lor de viaţă de tip simbiotic, romii utilizează limba comunităţii majoritare. Limba romani nu
este purtătoarea unei culturi tradiţionale specifice decât într-o anumită măsură; pentru că nu a fost o
limbă scrisă, ea nu a putut păstra decât un folclor oral. Inexistenţa unei literaturi proprii scrise a creat o
cultură tradiţională restrânsă, care, la rândul său, nu a stimulat dezvoltarea limbii şi practicarea ei într-
un context cultural specific. Situaţia de marginalitate a populaţiei de romi a îngrădit dezvoltarea unei
ample culturi.
c. tradiţiile culturale proprii - se cristalizează în mod special în comunităţile rurale, în condiţii de
îndelungată şi accentuată izolare. Romii nu au trăit niciodată o perioadă suficient de îndelungată în mod 1 Sensul peiorativ al temenului ţigan (derivat din grecescul atiganoi care înseamnă de neatins), asimilat mai degrabă unei identităţi sociale inferioare, decât unei identităţi culturale şi unui grup etnic, a fost principalul motiv pentru care s-a recomandat folosirea denumirii de rom. Aceasta nu are o bază istorică şi provine din sanscrită - dom care înseamnă om. Confuzia lexicală rom/romă/român - romani/români - romanes/româneşte şi asemănarea termenilor în alte limbi (unde nu există diacritice) s-a ajuns ca ţiganii să aibă numele identic cu al românilor, ce a dus la preferarea cuvântului rrom în anumite cercuri sociale. 2 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, Ed. Compania 1999, p.81
5
izolat, în colectivităţi omogene relativ mari. Lipsa unei limbi cultivate scrise a influenţat negativ
conservarea culturii tradiţionale şi dezvoltarea unei literaturi proprii, iar „inexistenţa unei religii proprii,
alături de tradiţiile folclorice şi culte relativ sărace, a făcut ca romii să nu dispună de un masiv corp
cultural capabil să evolueze în epoca modernă, şi care să ofere fiecărui membru al comunităţii
sentimentalismul de identitate etnică.”3 Există însă câteva accente culturale specifice: lăutăritul,
descântece şi farmece, legende şi basme, snoave, anecdote şi bancuri. „Lăutarii romi erau şi sunt vestiţi
pentru arta lor de a interpreta mulţimea cântecelor pe care le ştiu, precum şi pentru meşteşugul folosirii
instrumentelor…Romii sunt muzicanţi din instinct. Muzica ocupă un rol important în viaţa lor.”4
d. modul de viaţă - pare să reprezinte componenta cea mai importantă a profilului etnic al populaţiei
de romi. Ceea ce îi distinge pe romi de restul populaţiei nu este atât limba sau religia sau diferite
obiceiuri de tip folcloric, ci modul lor de viaţă, începând cu locuinţa şi îmbrăcămintea şi sfârşind cu
modul de a obţine resursele necesare vieţii.5 În societăţile europene tradiţionale, populaţia de romi se
distingea de celelalte populaţii în primul rând la nivelul opoziţiei sedentar/nomad. În societăţile actuale,
în linii generale, populaţia de romi s-a sedentarizat, dar a menţinut un grad ridicat de distinctivitate. S-a
produs un proces treptat de asimilare în formele culturale specifice etnic a modului de viaţă modern.6
„În cadrul comunităţilor de romi, identitatea lor este puternică, fiind declarată în mai multe moduri:
limbă, muzică, costume tradiţionale, şi în tot mai puţine cazuri, meşteşuguri tradiţionale, şi mai ales,
modul specific de trai.”7
Câteva caracteristici ale modului de viaţă tradiţional al populaţiei de romi:
- Modul de obţinere a resurselor economice necesare vieţii - romii au dezvoltat o strategie proprie de
obţinere a resurselor specifice unei comunităţi sărace şi aflate la marginea societăţii. Există mai multe
componente ale acestei strategii: dezvoltarea unor profesii auxiliare modest recompensate (avem ţigani
fierari, căldărari, spoitori, cărămidari, care fabrică unelte din lemn, piepteni şi mături), satisfacerea unor
nevoi prin utilizarea unor resurse cu potenţial economic redus (comerţul cu hainele vechi, cu fulgii de
pasăre, ursarii - circarii, achiziţionarea şi vânzarea sticlelor goale, comercializarea de seminţe, porumb
fiert, pietre de baie, gablonzuri). O sursă considerabilă de venituri o reprezintă lăutăritul, meserie pe
care mulţi romi o transmit din generaţie în generaţie. Trebuie să recunoaştem că sunt şi exemple de
tehnici mai puţin ortodoxe: cerşit, mici înşelătorii semiacceptate (vânzări de bijuterii de argint sau aur,
uneori falsificate), ghicitul şi chiar furturile unor bunuri în cantităţi modeste (mai ales grupurile
3 Zamfir E., Zamfir C., Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, Ed. Alternative, Bucureşti 1993, pp.23-244 Merfea M. Cultură şi civilizaţie romani, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998, p.805 Cf. Grigore D. Curs de antropologie şi folclor rom : introducere în studiul elementelor de cultură tradiţională ale identitaţii rome contemporane, Ed. Credis, Bucureşti, 2001, pp. 56-656 Cf. Merfea M. Ţiganii. Integrarea socială a romilor, Ed. Bârsa, Braşov, 1991, pp. 72-797 CEDIMR-SE Romii din România http://www.policy.hu/flora/romii.htm
6
migratoare furau câte ceva şi plecau mai departe). În general acest lucru este facilitat de lipsa de control
social şi de gradul mai scăzut de organizare.
- Modul de relaţionare - prin asumarea situaţiei de marginalitate, romii şi-au format pattern-uri de
comportare şi relaţionare. Recunoaşterea explicită a diferenţei de restul comunităţii se asociază cu
asumarea unui statut de inferioritate. Alte pattern-uri comportamentale sunt: autodenigrarea şi
autoevaluarea negativă, autoînjosire pentru a stârni mila („sunt un biet ţigan, murdar, amărât”),
presiune la nivel verbal (cerşetorie, vorbă multă, rugăminţi).8
- Solidaritatea internă de grup are o dubla funcţie: de apărare împotriva amestecului autorităţilor
statale şi de promovare a unor forme de autoritate difuză, colectivă, de tip tradiţional. Jurământul este
încă un garant de autoritatea al obligaţiilor asumate şi al corectitudinii. Romii preferă deseori modul
propriu tradiţional de a judeca delictele în cazul comunităţii, fără a recurgere la instanţele statale. Krisul
(modalitatea de judecată a romilor) se bazează pe principiul restaurării echilibrului social concret, opus
echilibrului unei justiţii abstracte. Judecata este prezidată de bulibaşă ajutat de vârstnicii şatrei,
constituiţi în sfatul bătrânilor, iar pedepsele sunt aplicate de stabor. La kris părţile implicate vin cu
neamurile lor pentru a semnala puterea socială a fiecăruia. „În raporturile dintre membrii propriului
grup etnic, ţiganii – deşi se ceartă în mod gălăgios, ajungând uneori la bătăi cumplite - , nu se înşeală
reciproc, manifestând solidaritate de rasă”.9
- Familia - Sărăcia, la care se adaugă nevoia de solidaritate la nivelul unor grupuri relativ restrânse şi
modul de obţinere al resurselor a generat pattern-ul familiei extinse, un număr mare de căsătorii (nu
neapărat legalizate) şi scăderea vârstei la căsătorie. Numărul de copii în familiile de romi este cel puţin
dublu în raport cu restul populaţiei. Cu o medie de 6,6 copii pe familie, datorat faptului că 61,9% dintre
ţigănci nu folosesc metode contraceptive şi devin mame foarte devreme (până la 18 ani jumătate din ele
au născut cel puţin un copil), romii sunt „cea mai prolifică minoritate naţională nu numai din România,
dar şi din Europa.”10 Aşadar cele mai multe familii de romi sunt caracterizate de următoarele trăsături:
căsătorie precoce şi nelegalizată, locuirea tinerelor familii cu una din familiile de origine, număr ridicat
de copii, divorţialitate scăzută. Există două modele dominante de familie şi gospodărie la romi: 56%
dintre gospodării sunt constituite din familii mononucleare, iar 44 % cuprind şi alte persoane. Locuirea
mai multor nuclee familiale într-o singură gospodărie presupune o anumită diviziune a muncii şi un fel
de împărţire a sarcinilor de îngrijire a bătrânilor şi a copiilor mici.11 Viaţa familiei nu depinde de
activitatea profesională a unei persoane şi nici de existenţa unor mijloace materiale acumulate sub
8 Cf. Zamfir E., Zamfir C. Ţiganii între ignorare şi îngrijorare p.319 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, Ed. BRAVO-PRESS, p2310 Ibidem, p.5211 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, Ed. Expert 2002, pp.7-9
7
forma de proprietate; toţi membrii familiei începând cu vârste foarte fragede, contribuie, în forme
specifice, la obţinerea resurselor. Familia extinsă este aşadar o unitate protectivă.
- Şcolarizarea - Şcoala nu este percepută ca având o contribuţie la formarea socială şi profesională a
persoanelor, ci mai degrabă ca o cale de a ieşi din comunitate, de a se asimila populaţiei majoritare.
„Modalităţile de obţinere a surselor sunt învăţate în familie/comunitate şi nu în forme organizate de
şcolarizare. Pentru modul tradiţional de viaţă al romilor şcoala nu este relevantă”.12 Proporţia celor care
nu au mers deloc la şcoală şi care nu au terminat ciclul primar depăşeşte 27%, numărul romilor
analfabeţi fiind în creştere (doar 50% dintre copiii ţigani de 7-10 ani merg regulat la şcoală.13 Nivelul
şcolar şi aşa scăzut, dar în continuă deteriorare, are consecinţe agravante pentru populaţia romă, în plan
ocupaţional – determinând în mod hotărâtor o rată foarte mare a şomajului, precum şi ca diminuare a
şanselor de integrare socială a tinerilor ţigani. „Analiza nivelului de şcolaritate a populaţiei de romi
arată că în cazul tuturor generaţiilor ciclurile de învăţământ spre care se orientează cei mai mulţi
indivizi (ciclurile primar şi secundar) sunt sub nivelul cerut pentru a ocupa o poziţie minimală pe piaţa
muncii.”14
- Situaţia locativă - Locuinţa nu a reprezentat pentru modul de viaţă tradiţional al romilor o valoare
specială (nomazii stăteau în cort15) şi probabil acesta este principalul motiv pentru starea neîngrijită,
dărăpănată, degradată, murdară a multor imobile. Pe de altă parte, consecinţa directă a nivelului scăzut
de pregătire, redusele posibilităţi materiale de care dispun ţiganii, se reflectă în mod evident în
condiţiile de locuit ale marii majorităţi dintre familiile lor, mai mult decât proaste, cu o dotare
gospodărească extrem de modestă. Nu putem însă trece cu vederea locuinţele moderne, uneori „vile
luxoase cu scări de marmură, cu turnuri şi turnişoare şi alte zorzoane”16 ale romilor cu posibilităţi
financiare. O altă problemă este lipsa documentelor de proprietate respectiv închiriere şi de aici
dificultăţi în obţinerea actelor de identitate.
- Atitudinea faţă de sărăcie - Sărăcia nu este specifică numai romilor – ceea ce diferă este atitudinea
faţă de problemele materiale. Caracterizarea standardului economic porneşte de la analiza veniturilor
declarate – la romi venitul mediu declarat era în 2002 aproximativ 15% din salariul mediu pe
economic. Principalele surse de venit sunt alocaţiile copiilor şi diferite forme de suport social, iar în
completare vin veniturile rezultate din activităţi ocazionale sau pe cont propriu.17 Populaţia de romi este
într-o mare măsură dependentă de sistemul de asistenţă socială.
12 Zamfir E., Zamfir C. Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, p.3413 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, pp.60-6114 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, p.1515 În anul 1962, printr-un decret prezidenţial, nomazilor li s-a fixat un domiciliu stabil16 Merfea M. Cultură şi civilizaţie romani, p.21517 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, pp.19-23
8
- Documentele de stare civilă - lipsa acestora creează disfuncţionalităţi de ordin social, administrativ
etc. Romilor aflaţi într-o continuă deplasare în teritoriu le-a fost imposibil a se prezenta în cadrul
termenului prevăzut de lege fie pentru declararea noilor născuţi şi obţinerea certificatelor de naştere, fie
pentru obţinerea buletinului (cărţii) de identitate în momentul când adolescenţii împlinesc vârsta de 14
ani. O alta cauză a lipsei actelor de identitate la unii membri ai etniei o constituie lipsa de exerciţiu în a
lucra cu autorităţile publice. Acest aspect problematic se reflectă în faptul că 3,1% dintre romi neavând
nici un act de identitate, 47000 persoane sunt excluse de la educaţie, servicii sanitare gratuite, alocaţii
şi alte prestaţii sociale.18
„Identitatea romilor rămâne totuşi greu de definit în mod obiectiv. Ea are multe moduri de
manifestare şi se întemeiază mai cu seamă pe criterii subiective şi pe sentimentul acut de apartenenţă la
o comunitate distinctă.”19
1.2. Dinamica populaţiei de romi
Potrivit datelor furnizate de recensământul populaţiei din 2002 România este ţara care
adăposteşte cei mai mulţi romi, comparativ cu celelalte state europene. Astfel, cifrele oficiale arată că
s-au declarat romi 535.140 de persoane, respectiv 2,46% din populaţia României, faţă de anul 1992,
când erau evidenţiaţi 409.723 de romi. 20 Aceste date ilustrează o creştere considerabilă a numărului
romilor, însă este dificil de interpretat deoarece mulţi romi s-au declarat români, maghiari sau turci.
Numărul romilor diferă pe zone geografice. La nivelul judeţului Bacău, din cei 706623
locuitori, 11839 s-au identificat ca romi, reprezentând 1,67% din populaţie. Romii se repartizează pe
întreg ansamblul teritoriului românesc, dar sunt concentraţi mai ales în Bucureşti, unde se estimează că
reprezintă aproape 20% din locuitori. În jurul capitalei şi în alte părţi ale României, romii formează
comunităţi rurale omogene legate în principal de agricultură şi de activităţi conexe. Ţiganii trăiesc în
sate, cătune şi cartiere urbane, care se găsesc peste tot.
55% dintre ţigani vorbesc limba romani şi 5% limba maghiară, dar indiferent de zona în care
trăiesc romii vorbesc şi limba română. Populaţia de romi se diferenţiază în funcţie de neam: mulţi
dintre ei se identifică cu un neam anume, dar sunt destui care spun că ei sunt romi pur şi simplu sau
ţigani, alţii romi-românizaţi, maghiari ori turci. Apartenenţa romilor la neamurile tradiţionale e
condiţionată de factori istorici şi economico-sociali, tradiţii, obiceiuri, credinţe religioase ş.a., azi
putând fi identificaţi aproximativ 48 de seminţii ţigăneşti (de exemplu: vătraşii, rudarii, nomazii).
18 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, p.2919 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, p.8120 Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 18 martie 2002 ( http://recensamant.referinte.transindex.ro)
9
Declararea apartenenţei la o anumită etnie ţine de opţiunea fiecărui cetăţean care are dreptul să
se declare „după cum îi dictează conştiinţa etnică”21. Există mari diferenţe între statisticile oficiale şi
alte evaluări sau estimări, numărul celor care se autodeclară ţiganii fiind relativ mic, probabil undeva la
circa jumătate. Pe de altă parte cifrele vehiculate de liderii acestei etnii nu sunt realiste, sărind în
cealaltă extremă. Unele organizaţii susţin ca numărul lor depăşeşte 2,5 milioane. Institutul de Cercetare
a Calităţii Vieţii estima că în 1998 numărul romilor din România este de 1.452.700 si 1.588.552
(heteroidentificati), dintre care 922.465 până la 1.002.381 (autoidentificaţi).22
În Uniunea Europeană trăiesc aproximativ 10-12 milioane de romi. Deşi sunt prezenţi în
aproape toate statele membre, numărul lor variază în funcţie de ţară. Conform www.europuls.ro , dacă
în Spania sunt cca. 725.000 romi, în Ungaria cca.700.000, iar în Bulgaria cca.750.000, în România se
află cea mai numeroasă comunitate de romi –1.850.000. Evident şi aceste statistici sunt controversate.23
Populaţia romă este tânără – 35,7% romi au sub 15 ani, comparativ cu 15,7% din populaţia UE
în ansamblu. Demografii avertizează că în condiţiile menţinerii ratei natalităţii (cu 85% mai mare la
romi decât la români), în anul 2050 românii vor deveni minoritate în propria lor ţară.
Trebuie luată însă în considerare şi creşterea mobilităţii înregistrate în rândul romilor, un
fenomen al cărui volum este foarte greu de apreciat. Plecarea romilor din România în afara graniţelor
ţării „se situează undeva între nomadismul sezonier, specific romilor în trecut, şi emigrarea
definitivă”.24 Problema romilor a încetat astfel să mai fie doar o problemă naţională transformându-se
în una socială, europeană, iar presa internaţională abundă de ştiri care fac referire la infracţionalitatea
ţiganilor.
1.3. Atitudinea populaţiei majoritare faţă de romi
Reacţia faţă de romi este ambivalentă, ţigan nereprezentând un termen cu semnificaţie exclusiv
negativă. Pentru român ţiganul trăieşte în condiţii economice mizere (deşi există o folcloristică a
ţiganului bogat, care deţine importante cantităţi de aur), are un statut social inferior, este o persoană
independentă, cu reguli proprii de viaţă. Caracteristicile comunităţii rome, aşa cum sunt ele descrise de
români, întrunesc deopotrivă calităţi (uniţi, păstrători ai tradiţiilor, cooperanţi şi solidari, buni
meşteşugari, petrecăreţi, au calităţi vocale etc.) şi defecte (violenţi, murdari, needucaţi, zgomotoşi, hoţi,
leneşi, şarlatani).25
21 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, p.15222 CEDIMR-SE Romii din România http://www.policy.hu/flora/romii.htm 23 Ignăţoiu-Sora E. Recomandări pentru Strategia UE de integrare a romilor, www.europuls.ro 24 Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind cominităţile de romi din România, p.2825 Cf. Neculau A. în Minoritarei, marginali, excluşi, coord. Neculau A., Gilles F., Ed. Polirom, Iaşi 1996
10
„Romii fac parte dintre minorităţile transnaţionale care nu posedă un teritoriu de referinţă şi
care împrumută din culturile şi caracteristicile ţărilor în care trăiesc.”26 Bariera dintre ţigani şi restul
populaţiei a fost mereu fragilă. Discriminarea şi marginalizarea s-au făcut nu faţă de caracteristica de a
fi rom, ci faţă de un anumit mod de viaţă al lor. Atitudinea generală manifestă este antirasistă şi se evită
atribuirea directă a unor caracteristici negative ţiganilor, însă latent se manifestă stereotipurile.27 Pe de
altă parte, alături de prejudecăţile legate de romi, trebuie luat în calcul şi fenomenul de auto-
marginalizare.
Potrivit sondajului „Stereotipurile la adresa romilor”28, 68% dintre români cred că ţiganii fac
cele mai multe infracţiuni, principalele cauze fiind slaba educaţie şi obiceiurile etniei rome. 36% dintre
respondenţi cred ca romii vor reprezenta în viitor o ameninţare pentru ţară, în timp ce 33% considera
comunităţile de ţigani o ameninţare directă pentru români. De asemenea, 26% dintre cei chestionaţi
consideră că majoritatea ţiganilor sunt infractori şi ar trebui băgaţi la închisoare. 44% dintre subiecţi
consideră că romii sunt "hoţi", 43% îi consideră "leneşi", "murdari" - 41%, "uniţi" - 26%, "delăsători" -
14% sau "înapoiaţi" - 13%.
Un procent de 87% dintre cei chestionaţi sunt de acord ca persoane de etnie romă să locuiască
în România, iar 77% sunt de acord ca acestea să locuiască în aceeaşi localitate cu ei. 59% îi acceptă ca
vecini, 57% ca prieteni, însă doar 34% dintre subiecţi ar fi de acord ca romii să facă parte din familia
lor. 60% dintre participanţii la sondaj nu sunt de acord cu afirmaţia „Romii sunt mai săraci decât
românii". 23% dintre respondenţi cred că ţiganii sunt săraci pentru că nu vor să muncească.
Jumătate dintre respondenţi cred că ţiganii ar trebui să beneficieze de locuri rezervate în cadrul
instituţiilor de învăţământ liceal şi universitar, 97% susţin că toţi copiii romi ar trebui să meargă la
şcoală, iar mai bine de 60% dintre participanţii la sondaj cred ca romii ar trebui "obligaţi" în acest sens.
77% dintre cei chestionaţi cred că statul ar trebui să susţină organizaţiile culturale ale romilor, în timp
ce 74% cred că guvernanţii ar trebui să ajute la dezvoltarea identităţii etnice rome.
„Putem spune că există o generalizare prin transfer iluzoriu, în sensul culpabilizării romilor…
Corectarea se poate realiza doar prin schimbarea percepţiei asupra comunităţii romilor şi a
caracteristicilor esenţiale care le sunt atribuite, ceea ce implică eforturi de informare corectă,
apreciativă şi non-discriminatorie în special prin mijloace mass-media.”29
26 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, p. 12027 Studiul „Ţiganii: persoanalitatea modală şi caracteristicile grupului”, aplicat studenţilor pentru a vedea cât de „contaminaţi” pot fi aceştia de atitudinea presei şi populaţiei mai puţin cultivate, arată că şi „cel mai tolerant segment al populaţiei instruite” judecă stereotipic, etichetează, recurge la generalizări.28 CCSB Stereotipurile la adresa romilor http://www.apd.ro/files/sondaj_romi.pdf . Sondajul realizat de CCSB, la comanda Asociaţiei "Pro Democraţia", a fost efectuat telefonic, în perioada 18-25 noiembrie 2010, pe un eşantion de 1.500 de persoane, având o marjă de eroare de +/- 3,1%29 Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a prejudecăţilor, Universitatea Bucureşti 2006
11
1.4. Prevederi legislative cu privire la minoritatea romă30
În calitate de minoritate recunoscută, romii beneficiază de protecţie prin Constituţie şi prin
legislaţia domestică adoptată cu privire la minorităţile naţionale. De asemenea le sunt garantate o serie
de drepturi prin acordurile internaţionale pe care le-a semnat România - Legea nr.33/1995 ratifică
Convenţia - Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.
Agenţia Naţionala pentru Romi este structura guvernamentală de reprezentare a romilor în plan
naţional. Agenţia Naţională pentru Romi aplică, coordonează, monitorizează şi evaluează măsurile din
domeniile sectoriale de intervenţie socială, cuprinse în Strategia Guvernului României de îmbunătăţire
a situaţiei romilor, aprobată prin H.G. nr.430/2001. Deceniul de Incluziune a Romilor 2005-2015
reprezintă angajamentul politic asumat în anul 2003 la nivel internaţional de către guvernele a nouă
state din regiune printre care şi România. În prezent se află în stadiul de proiect Strategia Guvernului
României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2011-
2020. În plus din 1990 au fost înfiinţate un număr semnificativ de organizaţii ale romilor.31
Cadrul UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor până în 2020, adoptat pe 24 iunie
2011, identifică patru obiective, considerate şi standarde minime: accesul la educaţie, ocuparea forţei
de muncă, asistenţă medicală şi accesul la locuinţe. În Cadrul UE se fac numeroase referiri asupra
faptului că romii se confruntă în viaţa de zi cu zi cu prejudecăţi şi intoleranţă, apreciind că integrarea
economică şi socială reprezintă un instrument important pentru a combate discriminarea.
30 A se vedea http://www.antidiscriminare.ro/etnie/legislatie/ şi Ionescu M., Cace S. Politici publice pentru romi. Evoluţii şi perspective, Ed. Expert, Bucureşti 200631 CEDIMR-SE Romii din România – Instituţii culturale şi asociaţii ale minorităţilor. Instituţiile şi asociaţiile minoritarilor în domeniul educaţiei. Partide politice ale romilor. Mijloace mass-media proprii
12
2. Factori criminogeni – aspecte teoretice
Studiile recente asupra carierei infracţionale evidenţiază o serie de factori de risc şi anume:
impulsivitatea, coeficient de inteligenţă scăzut, metode de educare şi disciplinare inadecvate sau chiar
abuzive, familii destrămate şi conflicte familiale, părinţi condamnaţi, privaţiuni socio-economice,
factori educaţionali şcolari.32 Dificultatea clasificării factorilor criminogeni rezultă atât din
variabilitatea acestora cât şi din faptul că fenomenul infracţional este un rezultat al acţiunii lor
conjugate. Abordarea teoretică a problemei este cu atât mai dificilă cu cât anumiţi factori criminogeni
pot fi incluşi, cu acelaşi rezultat, în categorii diverse, iar alţi factori pot fi analizaţi atât în calitate de
cauze generale ale criminalităţii, cât şi ca factori ai implicării în infracţiune ca act individual. Să privim
mai în detaliu cauzele interacţiunii conjugate dintre individ şi mediu care pot predispune la implicarea
în infracţiuni, mai întâi per ansamblul societăţii, apoi la nivel personal.
2.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii
2.1.1. Factori economici
Situaţia economică a unei zone determină anumite comportamente umane, inclusiv
comportamentul infracţional. Fenomenul infracţional este atât de complex încât el poate fi generat în
aceeaşi măsură, dar în tipuri diferite, atât de prosperitate, cât şi de sărăcie.
Industrializarea este un factor de progres economic şi social, oferind locuri de muncă,
posibilităţi superioare de instruire şi specializare, bunuri de larg consum şi implicit creşterea nivelului
de trai al oamenilor. „Se admite că formele contemporane ale criminalizăţii sunt rezultatul
industrializării şi al urbanizării care au însoţit apariţia şi dezvoltarea statelor moderne”.33 Înlocuirea
mediului social specific localităţilor rurale în care individul era cunoscut şi apreciat la valoarea sa, iar
sistemul relaţional era foarte strâns, cu un mediu impersonal, cel urban, în care individul a devenit un
necunoscut oarecare, este de natură să producă efecte negative, de înstrăinare, stare de stres,
imposibilitatea asigurării unor condiţii social-edilitare minime. 34
Şomajul duce la scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trai, dar şi la instabilitatea
emoţională a invidizilor rămaşi fără loc de muncă. Anumite studii evocă o creştere puternică a
procentului de tâlhării, furturi, înşelăciuni etc. în perioadele de recesiune economică. Nivelul de trai are
importanţă prin raportarea la percepţia individuală faţă de situaţia financiară a persoanei, în contextul
32 Cf. Durnescu I. Asistenţa socială în penitenciar, Ed. Polirom, Iaşi 2006, pp.62-6433 Ogien A.Sociologia devianţei, Ed. Poliron, Iaşi 2002, p.1634 Cf. Niţă N. Criminologie – suport de curs Universitatea „George Bacovia” Bacău 2010, p.23
13
social existent. În funcţie de nevoi, aspiraţii şi obligaţii unii pot considera un anumit nivel de trai ca
satisfăcător, alţii ca total nemulţumitor. Dorinţa de îmbogăţire poate împinge spre delincvenţă un număr
mare de persoane. Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul
crizelor economice care afectează producţia, nivelul salariilor şi rata şomajului. În lipsa unei protecţii
sociale corespunzătoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor
antisociale.
2.1.2. Factori demografici
Preocupările pentru studierea relaţiilor existente între factorii demografici şi criminalitate sunt
de dată relativ recentă. S-a constatat statistic faptul că exploziile în rata natalităţii, structura
demografică a sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni
importanţi. S-a dovedit că în viaţa indivizilor, perioada cea mai activă din punct de vedere infracţional
se situează între 18 şi 30 ani, cu un maxim de intensitate în jurul vârstei de 25 ani. Din acest motiv,
exploziile demografice sunt urmate de creşteri semnificative ale delincvenţei juvenile (în Europa
occidentală între anii 1960 - 1980, în S.U.A. şi Canada între anii 1965 -1975, în România - ca efect al
interzicerii avortului - între anii 1975-1985).35
Mobilitatea puternică a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza instituţiile sociale existente
şi de a crea altele noi în toate domeniile de activitate. Familia a suferit în primul rând: rata divorţurilor,
despărţirile şi abandonul de familie, diminuarea autorităţii părinteşti, angajarea în muncă a ambilor soţi,
şcolarizarea prelungită a copiilor şi căsătoria lor prematură au schimbat profund instituţia familială.
Creşterea rapidă a mediului urban nu a permis amenajarea cartierelor, a habitatului, la nivel
satisfăcător. Eterogenitatea socială are drept consecinţă eterogenitatea culturală. Normele fiecărui grup
îşi pierd din vigoare, devin ambigue, făcându-se simţită prezenţa unui pluralism cultural, a unei
suprapuneri de norme şi valori care ghidează conduitele umane. În consecinţă, au început să apară
inadaptaţii, alienaţii, înstrăinaţii, infractorii. Scăderea controlului social atât informal cât şi formal a
avut ca efect creşterea delincvenţei.36
2.1.3. Factori socio-culturali
Familia, celula de bază a societăţii, are în primul rând, are rolul de socializare imprimând
copilului un anumit standard valoric, precum şi atitudini de aderare ori de lipsă de cooperare faţă de
anumite valori sociale. Orice perturbare în interiorul structurii familiale are efecte importante asupra
copilului, atât la nivelul adaptării sale la societate, cât şi asupra structurii sale de personalitate. Se
discută astfel de factori de risc familial în apariţia comportamentului delincvent: gradul de organizare
35 Cf. Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.2436 Ibidem, p.25
14
familială, nivelul de instrucţie al părinţilor, situaţia materială, starea de sănătate a membrilor, climatul
educativ din familie, antecedentele penale ale părinţilor şi fraţilor/ surorilor.37 Rolul deţinut de familie
se reduce tot mai mult, mai ales în privinţa adolescenţilor, datorită şcolarizării prelungite, precum şi
altor factori cum sunt: presa, televiziunea, filmele şi microgrupurile la care aderă.
Nivelul de instruire şcolară infulenţează individul, atât prin înuşirea unor valori promovate în
actul educativ, cât şi prin alegerea unor forme infracţionale mai puţin primitive. Rolul şcolii este
important pentru educarea şi socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptaţi şi punerea în
aplicare a unor programe de prevenţie generală. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în
cadrul familiei sau şcolii. Au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului
liber, cum ar fi asocierea în grupuri sau “bande” care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni.
Neintegrarea şcolară sau profesională a tinerilor conduce la stări de frustrare şi dezechilibru care
generează infracţionalitatea. Ca factori de risc la nivelul şcolii şi anturajului se disting: frecvenţa şi
performanţele şcolare, anturajul şi timpul liber, comportamentele predelincvente.38
„Potenţialul de delincvenţă este o marcă a inadaptării sociale. Se constituie în prima copilărie
fiind invers proporţională cu eficacitatea mecanismelor de refulare care sunt puse în practică în mod
necesar în acea perioadă, apoi se întâlneşte în şcoală întrucât eşecul şcolar este un factor puternic
corelat cu delincvenţa”.39
Religia ca factor criminogen face referire la acele secte care practică infracţionismul pentru
obţinerea unor avantaje materiale. Religia însă, în ansamblul său, joacă însă un rol puternic de influenţă
şi prevenţie în combaterea criminalităţii.
Nu s-au identificat raporturi statistice relevante în privinţa stării civile a infractorilor. Cu toate
acestea, s-au tras unele concluzii conform cărora „atât femeile cât şi bărbaţii necăsătoriţi sunt mai
predispuşi să comită delicte sexuale, în timp ce în cazul soţilor au fost relevate o serie de infracţiuni
săvârşite cu violenţă, datorate neînţelegerilor dintre soţi.”40
Se observă influenţa deseori negativă exercitată de mijloacele de informare în masă, în special
prin video-violenţa care furnizează modele de comportament negativ, creşte gradul de agresivitate al
privitorilor şi desensibilizează auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenţa.
Discriminarea este considerată factor criminogen prin asociere cu prejudecata. Discriminarea
este refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspiraţiile sale. Ea se poate exercita la diferite
niveluri: al claselor sociale, al sexelor, al apartenenţei religioase, al grupurilor etnice, al instruirii, al
participării la activităţi sociale, al emigrării etc. Aceste preferinţe diverse nasc prejudecăţi, atitudini
37 Cf. Banciu D. Sociologie juridică, Ed.Lumina Lex 2007, pp.221-22838 Ibidem, pp.228-23239 Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a prejudecăţilor40 Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.26
15
negative cu privire la ansamblul grupurilor minoritare. Prejudecăţile nasc sentimente de frustrare care,
de regulă, declanşează porniri agresive, precum şi dorinţe puternice de revanşă din partea celor care se
consideră discriminaţi. Alteori, grupurile care se consideră discriminate, în acţiunile lor revendicative
emit pretenţii atât de mari încât depăşesc drepturile şi libertăţile majoritarilor.
Consumul de droguri şi alcoolismul constituie factori criminogeni, producând tulburări mentale
cu efecte în planul comportamentului infracţional. Cele mai multe cazuri de accidente de circulaţie, dar
şi unele accidente de muncă se datorează alcoolului. Alcoolismul şi dependenţa de droguri modifică
mentalitatea fundamentală a individului şi dezvoltă impulsivitatea şi o pierdere a sensurilor eticii şi
moralei, putând genera implicarea într-o paletă largă de infracţiuni.
2.2. Cauzele implicării în infracţiuni ca act individual
Criminalitatea este în primul rând un fenomen individual ce cuprinde faptele persoanelor care,
cu vinovăţie, săvârşesc acţiuni ori inacţiuni care prezintă pericol social, fapte interzise de legea penală.
„Însuşirile native (structura şi conformaţia anatomică, un anumit tip de metabolism, particularităţile
organelor de simţ şi ale sistemului nervos, statura, sexul , aparatul verbo- motor) sunt diferenţiate de la
individ la individ şi răspund unor trebuinţe subadiacente a căror sursă este mediul social, determinând
particularităţi psihice distincte sub influenţa mediului, educaţiei şi culturii.”41
Teoriile care abordează etiologia infracţiunii acordă valori diferite rolului acestor factori. Astfel,
teoriile grupate în orientarea bio-psihologică42 pun accentul pe importanţa personalităţii infractorului,
iar teoriile sociologice43 acordă o importanţă deosebită situaţiilor precriminale, considerând că factorii
de mediu au determinat apariţia personalităţilor discordante, deviante, antisociale. Omul reflectă
realitatea în funcţie de capacităţile sale cognitive şi senzoriale, dar prin mijlocirea societăţii. Nici una
dintre teorii nu reuşeşte să surprindă totalitatea cauzelor fenomenului infracţional.
Dispoziţiile individuale native sunt influenţate decisiv de condiţiile sociale, economice,
culturale şi politice în care se dezvoltă fiinţa umană. Structura psihologică a individului nu poate fi
înţeleasă fără infrastructura biologică pe care ea se clădeşte şi în afara suprastructurii sociale în care ea
se integrează, existând o strânsă legătură între biotip şi componentele personalităţii, respectiv
aptitudinile, temperamentul şi caracterul.
41 Stănişor E. în lucrarea colectivă Justiţia pentru minori, coord. Coca-Cozma M., Crăciunescu C. M., Lefterache L. V., Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003, p. 942 Cu referire la teoriile biologice (de la avatarismul evoluţionist a lui Cesare Lombroso la cea a structurilor dobândite), la teoriile psihologice (inadaptarea biologică, personalitatea criminală, teoria arborelui, complexul individual, rezistenţa la frustrare, abordarea psihanalitică şi cea psihopedagogică)43 Teoria anomiei şi dezorganizării sociale, etichetarea, teoria asociaţiilor diferenţiate, conflictele de cultură şi marginalizarea, teoria controlului social
16
Personalitatea umană nu este doar consecinţa eredităţii, în cadrul procesului de maturizare
biologică şi socială, omul modelându-şi personalitatea prin învăţarea şi interiorizarea normelor
promovate în mediu. „Componentele psihice ale sistemului personalităţii, de la cele emoţionale până la
cele atitudinale şi la trăsăturile de caracter, sunt amplu ancorate în relaţii interpersoanele, fiind
beneficiare sau victime ale acestei relaţii, considerându-ne sau şublezindu-ne echilibrul psihic.”44
Perspectiva explicativă a conduitei antisociale implică examinarea condiţiilor social-istorice în care se
desfăşoară procesul de socializare a individului pentru a se identifica factorii care determină sau
favorizează orientarea antisocială a personalităţii.
Personalitatea nu este o structură statică, ci una dinamică, despre care se ştie că se formează
până în jurul vârstei de 25 de ani şi continuă să evolueze în timp. Controversele teoretice acordă
prioritate fie factorilor individuali (endogeni), fie mediului social (factorilor exogeni). Cu toate că
astăzi nu se mai afirmă că anumiţi indivizi se nasc infractori, rolul factorilor individuali nu este complet
neglijat. Acest aspect se datorează rolului de “filtru” pe care îl joacă diversele componente ale
personalităţii.45
Individul îşi formează propria personalitate prin învăţarea şi asimilarea treptată a modelului
socio-cultural predominant, socializarea devenind pozitivă sau negativă ca urmare a preexistenţei unui
complex de factori sociali. Dezorganizarea socială, anomia, condiţiile economice precare, conflictele
culturale etc. au un impact major asupra criminalităţii ca fenomen social. La nivel individual, săvârşirea
de infracţiuni este rezultatul asimilării şi prelucrării socializării negative de către structurile de
personalitate şi pe fondul unor împrejurări concrete care favorizează trecerea la săvârşirea actului
infracţional.
Mediul psihosocial reprezintă mediul de interacţiune social-spirituală a persoanelor, statusurile
psiho-sociale realizate de indivizi, scopurile şi acţiunile lor colective, modelele de comportament
familial, sistemele de norme şi valori şi procesele psiho-sociale pe care le generează.46 Componentele
mediului psihosocial care exercită o influenţă deosebită asupra formării personalităţii individului sunt
mai ales familia, şcoala şi locul de muncă (profesia).
S-au identificat mai multe tipologii de climate educaţionale familiale cu răsfârngere novică
asupra devenirii tânărului: divergenţele metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinţilor, atitudinea
familială indiferentă şi autocrată a părinţilor, hiperautoritatea (tatăl dominator sau tiran),
dezorganizarea familiei, climatul conflictual.47 Rolul familiei în formarea personalităţii individului
trebuie considerat în toată complexitatea sa. Chiar şi în acele cazuri în care familia este caracterizată
44 Petcu M. Teorii sociale privind geneza delincvenţei, Institutul de Istorie „George Bariţ” Cluj Napoca, p.1345 Cf. Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.3146 Cf. Chelcea S. Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981, p.13847 Cf. Petcu M. Abordări psihosociale ale domeniului juridic, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 2010, pp.88-94
17
printr-un stil de viaţă deficitar, ea poate juca un rol pozitiv în viaţa individului prin protecţia pe care i-o
oferă, prin identitatea pe care i-o asigură, prin mobilurile emoţionale pe care le determină.
Corelaţia dintre infracţionalite şi nivelul de instruire nu poate fi neglijată. Şcoala deţine un loc
important în formarea personalităţii individului fiind menită să dezvolte aptitudini, să transmită
cunoştinţe, să dezvolte atitudini pozitive, să formeze caractere. „Indivizii cu un volum redus de
cunoştinţe şi carenţe educaţionale pronunţate, fără o reprezentare exactă asupra valorilor şi normelor
sociale, nu discern binele de rău, licitul de ilicit.”48 Pe de altă parte, şcoala poate influenţa ralierea
elevilor mai puţin valorizaţi în mediul educaţional la anturaje negative unde îşi pot satisface nevoia de
apreciere.
Profesia, prin ea însăşi, nu reprezintă decât o modalitate de a evita delincvenţa prin asigurarea
unor venituri oneste. Cercetările întreprinse asupra cauzelor infracţiunilor comise cu violenţă relevă că
majoritatea subiecţilor activi au un statut ocupaţional precar, instabil, cei mai mulţi dintre aceştia
neavând nici o calificare. Studiile au arătat că există un raport între lacunele integrării sociale şi
dezvoltarea delincvenţei. „Dacă nu ar exista inegalitatea socială şi economică în care se găsesc, şi mai
ales cea care provine din statutul definitiv pe care i-l atribuie apartenenţa etnică, populaţiile
defavorizate ar fi capabile să acţioneze conform prescripţiilor ordinii sociale, adică împărţind valorile şi
aderând la normele pe care ansamblul membrilor sociali par să le respecte.”49
Mediul social global ( înţeles ca totalitatea factorilor istorici, culturali, economici, instituţionali,
de organizare grupală, axiologică din viaţa unui societăţi)50 poate avea un rol semnificativ în formarea
personalităţii infractorului. Apariţia conduitelor antisociale decurge, astfel, din însăşi esenţa societăţii,
din criza economică pe care o străbate. Absenţa unor standarde precise, a unui ghid valoric clar, este
resimţită ca o stare de angoasă, de dezorientare şi inadaptare socială, care conduce la devianţă. Anomia
socială interacţionează cu personalitatea în formare determinând dispariţia orizontului, a perspectivei
viitorului social al individului, devenind factor criminogen, funcţie de tipurile de ajustare a
comportamentului uman – conformitul, inovatorul, ritualistul, evazionistul, răzvrătitul. 51
Marginalitatea şi pauperitatea conturează un mod adaptativ de viaţă care implică „o serie de
trăsături cu caracter socio-cultural: pasivitatea şi resemnarea, orientarea în prezent şi ignorarea
viitorului, fatalismul şi lipsa de putere, nivelul scăzut al aspiraţiilor, dominaţia femeilor în căminul
familiei datorită incapacităţii bărbatului de a-şi câştiga existenţa, tendinţe de devianţă etc.”52 Importanţă
prezintă şi elementele culturale care definesc comunitatea căreia îi aparţine individul. Conştietizarea
48 Niţă N. Criminologie – suport de curs, p.3349 Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a prejudecăţilor50 Cf. Chelcea S. Dicţionar de psihologie socială, p.13851 Cf. Durnescu I. Asistenţa socială în penitenciar, p.5452 Rădulescu S. Sociologia devianţei, Ed. Victor, 1998, p.112
18
identităţii de grup, a apartenenţei la o anumită subcultură, transmirea modelelor transgenraţional pot lua
forma unor factori cu potenţial criminogen.
Trebuie avut în vedere şi faptul că personalitatea umană, după structurarea sa, nu rămâne un dat
imuabil, ci se modifică o dată cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.
Delincvenţa este un fenomen a cărui înţelegere necesită luarea în considerare a trei elemente:
individul care încalcă legea, actul care constituie această infracţiune şi circumstanţele care conduc la
comiterea ei.53 Situaţia preinfracţională reprezintă un ansamblu de circumstanţe exterioare
personalităţii delincventului, care precedă actul infracţional. Trecerea la săvârşirea actului infracţional
este elementul care diferenţiază infractorii de noninfractori şi surprinde momentul impactului dintre
personalitate şi situaţia concretă de viaţă. „Actul infracţional nu este un act totalmente impulsiv,
spondan, dar nici în întregime premeditat…Actul infracţional, ca orice formă de comportament,
parcurge mai multe etape: reprezentarea actului; dorinţa sau tendinţa de a-la efectua; deliberarea şi
ezitarea (lupta motivelor); conturarea intenţiei; alegerea mintală şi optică a mijloacelor şi a victimei;
sesizarea momentului oportun sau al unei ocazii ivite; executarea actului.”54 Opţiunea în favoarea
săvârşirii faptei are semnificaţia unei eliberări psihice pentru infractor şi a unui eşec social.
Există şi infracţiunile săvârşite spontan ori din culpă, dar acestea sunt excepţia care confirmă
regula şi constituie tot o expresie a unor personalităţi orientate antisocial, caracterizate prin
impulsivitate, agresivitate sau neglijenţă faţă de valorile sociale ce sunt protejate de legea penală.
Teoriile criminologice, în ansamblul lor, sunt teorii probabiliste ce indică numai o tendinţă a
fenomenului, dar nu o certitudine. „Nici una dintre ele nu oferă răspuns complet problemei cauzalităţii
actului criminal, care continuă să fie susceptibil de noi interpretări şi semnificaţii”55
Adepţii cauzalităţii multiple acordă ponderi egale factorilor interni (de natură biologică şi
socială) şi factorilor externi (de natură economică, culturală şi socială), accentul fiind pus pe
identificarea corelaţiilor statistice şi evaluarea respectivilor factori funcţie de rolul avut. „Persistenţa la
nivelul structurilor sociale a conflictelor şi tensiunilor, scăderea sentimentului de solidaritate, creşterea
agresivităţii ca reflecţie a frustrării individuale, multiplicarea fenomenului de marginalizare şi
atrofierea eu-lui colectiv sunt o serie de factori favorizanţi sau generatori de delincvenţă.”56
Infracţionalitatea apare ca rezultantă a convergenţei personalităţii individului cu situaţia social-
economică şi culturală în care acesta s-a dezvoltat, în anumite condiţii favorizante.
53 Cf. Ogien Al. Sociologia devianţei, p.2154 Petcu M. Abordări psihosociale ale domeniului juridic, p.11755 Stănişor E. în lucrarea colectivă Justiţia pentru minori, p.1056 Petcu M. Teorii sociale privind geneza delincvenţei, p.3
19
2.3. Infracţionalitatea în rândurile populaţiei de etnie romă
Societatea românească este marcată de „creşterea nestăvilită a ratei delincvenţei generale, în
cadrul căreia ţiganii ocupă locul de frunte.”57 Nu numai în România, ci oriunde au ajuns, romii au reuşit
să inspire lipsă de încredere şi să îşi construiască imaginea de infractori de profesie. Organele statului,
pentru a nu mai fi acuzate că furnizează material incriminator la adresa etniei rome, manifestă prudenţă
în publicarea datelor privind situaţia celor cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi pe etnii. „Guvernul român
nu dispune de cifre oficiale cu privire la delincvenţii din rândul ţiganilor, dar susţine că ei reprezintă
procentul dominant în cadrul delicvenţei din România. Există anumite rapoarte ale poliţiei şi multiple
semnalări în presă privind infracţionalitatea în rândul populaţiei de romi, dar nu a fost realizată o
analiză ştiinţifică a dimensiunii criminalităţii în rândul acestei etnii.”58 În lipsa unor statistici autentice
şi ţinând seama de prejudecăţile legate de romi, nu se poate afirma cu certitudine că delincvenţa romilor
este superioară celei a restului populaţiei. Se observă însă empiric ponderea semnificativă a acestora în
sălile de judecată sau în penitenciare.
În 2000 romii reprezentau cam 17,5%-20% din populaţia penitenciarelor (75,1% erau români,
iar 7,7% alte naţionalităţi); 69,8 % dintre aceştia au antecedente penale, iar fapta predominantă este
furtul (56,3%).59 Un procent ridicat este cel al minorilor romi din centrele de reeducare (aproape 40%).
Conform studiului efectuat de Elena şi Cătălin Zamfir, 1,2% din populaţia romilor de peste 16 ani se
află în spatele gratiilor, însă proporţia cea mai însemnată de romi privaţi de libertate corespunde
segmentului de vârstă 22-26 de ani. Aşadar vârsta de debut a carierei infracţionale este mai scăzută la
romi; vârstei medie a deţinuţilor este în jur de 24 de ani la romi, faţă de de 29 de ani la români.
Studiul realizat de Ioan Durnescu şi Cristian Lazăr precizează că în cazul deţinuţilor romi
procentul părinţilor fără ocupaţie este dublu, comparativ cu românii şi doar 1,5% din romi au tată cu
ocupaţie intelectuală. În ceea ce priveşte ocupaţia, 24,1% din deţinuţii romi sunt fără ocupaţie
(comparativ cu 9% din deţinuţii români), 30,1% sunt muncitori, iar 22,5% au ocupaţii specifice
tradiţionale ţigăneşti. Astfel aproape jumătate dintre romii din închisori nu sunt pregătiţi pentru piaţa
forţei de muncă. În ceea ce priveşte nivelul de studii al delincvenţilor s-a constatat că: 20,6% dintre
deţinuţii romi nu au studii faţă de circa 2% dintre români.
„Cauzele infracţionalităţii în cazul minorităţii rome sunt în fond aceleaşi cu cele identificate la
nivelul românilor sau maghiarilor. Proporţia mai mare a romilor în sistemul justiţiei penale se datorează
57 Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, p.6658 Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, p.6959 Durnescu I., Lazăr C. Identificarea proporţiei şi caracteristicilor socio-culturale ale populaţiei de rromi din penitenciarele româneşti, Revista de psihologie aplicată, Timişoara, 2000
20
unor cauze ca sărăcia, marginalizarea şi nivelul scăzut al educaţiei.”60 După cum se poate observa din
studiul sus-menţionat proporţia şomerilor este mai ridicată în cazul ţiganilor, iar dacă peste 50% dintre
intervievaţii români absolviseră mai mult de 8 clase, doar 20% dintre romi erau în această situaţie.
Toate acestea pot fi utilizate pentru a înţelege mecanismele care au condus la situaţia actuală.
Efectele etichetării, dar şi absenţa unei reţele de suport comunitar sunt foarte vizibile dacă
privim rata recidivei: în timp ce peste 65% dintre deţinuţii români sunt pentru prima dată în penitenciar,
69,8% dintre romii chestionaţi au antecedente penale, iar fapta predominantă este furtul (56,3%).61
Familia, unul dintre cei mai importanţi factori în prevenirea recidivei, are o structură particulară în
cazul romilor: un număr aproape dublu de persoane per spaţiu locativ (comparativ cu familiile
românilor), bărbatul considerat cap al gospodăriei - „prin implicarea sa în activităţi ilegale ... copiii
acestuia cresc într-un mediu infracţional...consideră că datoria lui faţă de familie este îndeplinită dacă
aduce acesteia bani şi prestigiu, indiferent de metodele prin care le obţine, adolescentul consideră
închisoarea ca pe un test al bărbăţiei, iar femeia respectă necondiţionat capul familiei, devenind adesea
chiar complice.”62 Ca urmare instanţa evită administrarea unei măsuri comunitare considerând că
familia de romi nu reprezintă un mediu sigur şi adecvat reintegrării sociale (în special la minori).
Faptul că mulţi ţigani uzează de mijloace ilegale sau la limita legalităţii pentru a-şi câştiga
existenţa nu face decât să sporească prejudecăţile. Totuşi este nedrept ca un întreg grup să sufere de pe
urma unei proaste reputaţii şi a neîncrederii unora dintre români care identifică în permanenţă
apartenenţa etnică romă cu un comportament deviant în mod natural. Se combină aici mai mulţi factori
de natură economică şi socială, iar a vedea în infracţionalitatea romilor doar o problemă etnică e un
punct de vedere reductiv. „Orice afirmaţie generalizatoare este condamnabilă. Nu este corect, nici etic,
să-i etichetezi pe toţi ţiganii, să-i consideri în bloc o plagă socială, ca o etnie formată pe de-a întregul
din infractori…Pentru ca societatea civilă, statul de drept să poată acţiona eficient, trebuie să cerceteze
toate resorturile interne, intime ale fenomenului, să le facă cunoscute, pentru a se putea interveni cu
rezultate pozitive.”63 Pentru a întări afirmaţia infracţiunea nu are apartenenţă etnică trebuie analizate
cauzele fenomenului delincvenţional în rândul romilor, teoretic şi general, dar şi practic.
60 Cace S., Lazăr C., Discriminarea împotriva romilor în justiţie şi în sistemul penitenciar din România, Penal Reform International, Bucureşti 2003, p.1961 Durnescu I., Lazăr C. Identificarea proporţiei şi caracteristicilor socio-culturale ale populaţiei de rromi din penitenciarele româneşti62 Cace S., Lazăr C., Discriminarea împotriva romilor în justiţie şi în sistemul penitenciar din România, pp.21-2263 Băcanu M., Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, p.69
21
3. Studiu practic
3.1. Aspecte statistice
Tipologia clienţilor serviciului de probaţiune este diversă, prezentând importanţă pentru
adaptarea interevenţiei consilierului la nevoile persoanelor. În evaluarea inculpaţilor şi a
supravegheaţilor nu se are în vedere apartenenţa etnică a acestora, nu se adresează întrebări care să
permintă o identificare clară în funcţie de această caracteristică. Unul dintre principiile fundamentale
după care trebuie să se ghideze activitatea de probaţiune este respectarea drepturilor omului, a
demnităţii umane şi evitarea discriminării pe orice temei.
Pentru prezenta lucrare s-a procedat la identificarea romilor utilizând atât autoidentificarea
(autodeclararea persoanei ca aparţinând etniei), cât şi heteroidentificarea (atribuirea, identificarea de
către alţii ca aparţinând etniei). Preluând seria de caracteristici specifice romilor urmărită şi în studiul
realizat de Ioan Durnescu şi Cristian Lazăr, în identificarea romilor din evidenţa serviciului de
probaţiune s-au urmărit, alături de autodeclarare, aspecte ca: vorbirea limbii romani, ocupaţia
tradiţională ţigănească, familia numeroasă, locuirea într-o comunitate cunoscută ca romă etc.
Prelucrând datele din e-baza serviciului nostru pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011 reiese
că au fost evaluaţi pentru referate presentenţiale şi în cadrul activităţii de supraveghere un număr total
de 350 persoane astfel:
referate
31,53%
68,47%români
romi
supravegheri13,39%
86,19%
0,42%
români
romi maghiari
români romi maghiari totalreferate 76 35 0 111supravegheri 206 32 1 239
22
Procentul considerabil de romi pentru care s-au întocmit referate de evaluare comparativ cu cel
al romilor aflaţi în supravegherea serviciului nostru poate avea cel puţin două explicaţii:
– un grad mai ridicat de infracţionalitate în rândul minorilor şi tinerilor de etnie (referatele
presentenţiale întocmite în perioada ianuarie – iunie 2011 au fost exclusiv pentru minori şi tineri, pe
când doar 11,72% dintre persoanele aflate în supraveghere au fost luate în evidenţă ca minore sau
pentru fapte săvârşite în minorat; aceştia fie dezvoltă o carieră infracţională şi ajung ulterior în
penitenciar, fie se reintegrează adecvat în comunitate). Toţi cei 35 inculpaţi romi pentru care s-au
realizat evaluări erau minori sau comiseseră infracţiunile în minorat, iar în supravegherea noastră au
ajuns 5 minori romi (15,63% - procentul minori-majori romi depăşindu-l pe cel minori-majori general);
– tipul infracţiunilor pentru care se întocmesc referate (preponderent pentru furturi, tâlhării, loviri
şi vătămări corporale, fapte care sunt mai des săvârşite de romi) comparativ cu diversitatea faptelor
penale pentru care se dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere (de la infracţiuni economice la
accidente de circulaţie soldate cu ucidere din culpă, trafic de persoane sau droguri). Supunând analizei
cele 67 cazuri - persoane de etnie romă (35 pentru care s-a întocmit referat de evaluare şi 32 care se alfă
în supraveghere) am constatat că un procent considerabil se implică în furturi şi tâlhării, apoi în acte de
violenţă cu diferite urmări şi rareori în alte tipuri de infracţiuni.
Infracţiune Referate Supravegheri Totalconducere fără permis 2 0 2
conducere sub influenţa alcoolului 0 1 1distrugere 0 1 1
falsificare de monede 0 1 1furt calificat 12 9 21
lipsire de libertate 1 0 1lovire 4 0 4omor 0 2 2
scandal 1 0 1tâlhărie 12 9 21
tentativă de omor 1 5 6ucidere din culpă 0 1 1
ultraj 0 1 1vătămare corporală 1 0 1
vătămare corporală gravă 0 2 2vot fără drept 1 0 1
23
63%22%
15%
patrimoniale - furt, tâlhăriecu violenţă - lovire, vătămare corporală, omor ş.a.altele
Nu este relevantă o comparaţie a statisticii serviciului nostru cu datele recensământului din 2002
la nivelul judeţului deoarece, pe de o parte un procent semnificativ de romi nu s-au declarat, iar pentru
analiza infracţionalităţii ar fi necesare şi date privind alte categorii de condamnaţi (cărora li s-au aplicat
măsuri educative, amenzi penale, suspendarea condiţionată a pedepsei sau privarea de libertate).
3.2. Analiza factorilor criminogeni
Pentru o abordare eficientă şi corectă consilierul de probaţiune trebuie să identifice care sunt
acei factori criminogeni care determină implicarea persoanelor în infracţiuni. „Evaluarea nu este doar o
culegere de informaţii, este un proces de decizie, ceea ce se evaluează fiind nu persoana, ci
comportamentul infracţional.”64 Identificarea factorilor criminogeni are loc atât în cadrul interviului
pentru întocmirea de referate presentenţiale, cât şi la evaluarea iniţială a persoanei condamnate, şi
include : adunarea de informaţii despre persoană în context familial şi comunitar, explorarea faptelor,
gândurilor, sentimentelor şi comportamentelor acesteia, identificarea nevoilor/problemelor clientului, a
motivaţiei pentru schimbare comportamentală, înţelegerea în context a situaţiei celui evaluat ,
dezvoltarea unei imagini de ansamblu asupra situaţiei acestuia pentru planificarea acţiunilor necesare
rezolvării problemelor identificate şi reducerii riscului identificat.
Pentru o analiză mai atentă a factorilor criminogeni care au favorizat implicarea în infracţiuni a
etnicilor romi am aplicat o listă cu principalele categorii de factori precipitatori. S-au avut în vedere
evaluările realizate pentru întocmirea a 31 referate presentenţiale65 şi pentru cele 32 dosare de
supraveghere.
64 Schiaucu V., Canton R. (coord.) Manual de Probaţiune, Ed. Euro Standard, Bucuresti, 2008, p.31965 Nu au putut fi supuse analizei 4 dintre persoanele care au fost evaluare, referatele pentru acestea fiind întocmite în lipsa lor şi deci fără evidenţierea factorilor criminogeni.
24
Tipuri de factori favorizanţi Referate
Supravegheri
Total
1. Sistem de valori slab definit, principii de viaţă neclare, viitor incert (nu ştie să-şi planifice viitorul profesional şi social)
7 4 11
2. Carenţe socio - educative ale inculpatului - abandon şcolar / analfabetism, profilul psiho-comportamental – tulburări emoţionale, de comportament, agresivitate, impulsivitate, rezistenţă scăzută la frustrare sau la influenţe exterioare, tulburări de atenţie / intelect deficitar
23 18 41
3. Consumul de alcool / drog / medicamente / jocuri etc. – dependenţe, boli psihice (depresii, paranoia, schizofrenie etc.)
8 4 12
4. Influenţa grupului de prieteni, presiunea grupului, apartenenţa la grupuri infracţionale / violente / secte
14 12 26
5. Implicarea inculpatului în fapte antisociale anterioare (plăcerea de a comite fapte antisociale), comportament noncomformist, vagabondaj
16 9 25
6. Lipsa unei modalităţi constructive de petrecere a timpului liber, timp liber mare, lipsa unei ocupaţii – loc de muncă, frecventarea internetului – jocuri electronice violente
17 13 30
7. Modele socio-familiale negative, antecedente în familie, ataşament faţă de membrii familiei cu comportament antisocial, lipsa autorităţii parentale, lipsa supravegherii (diminuarea)
13 4 17
8. Situaţie materială şi financiară deficitară, datorii, lipsa unui domiciliu
21 16 37
9. Provocarea părţii vătămate 5 8 1310.
Contextul favorizant al faptei – cunoaşterea locului, victimei - oportunitatea
17 12 29
Ponderea pe care o au diferiţi factori este în strânsă legătură cu tipul infracţiunii şi este
fluctuantă, după cum se poate remarca din graficul de mai jos.
7
23
8
1416 17
13
21
5
17
4
18
4
12
9
13
4
16
8
12
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
referate supravegheri
25
Observaţii:
– principalii factori criminogeni identificaţi la etnicii romi aflaţi în evidenţa serviciului nostru se
referă la carenţele socio-educative (abandon şcolar, analfabetism, lipsa unei calificări etc.) şi la situaţia
materială problematică a familiei din care face parte inculpatul/ condamantul (venituri ocazionale şi
insuficiente, condiţii precare de locuire şi de trai etc.);
– cele zece categorii de factori favorizanţi cu aplicabilitate universală66 au fost suficiente pentru
explicarea comportamentului infracţional la cele 63 cazuri analizate. Nici un element caracteristic etniei
rome nu s-a regăsit în explorarea nevoilor criminogene.
Factorii favorizanţi identificaţi trebuie să explice clar şi convingător că vulnerabilitatea socială a
acestei populaţii nu se datorează unor caracteristici strict etnice şi nici discriminării, ci nivelelor scăzute
de pregătire şcolară şi profesională, cu implicaţii directe multiple, în special în statusul lor economic.
3.3. Studiu de caz
Am considerat necesară prezentarea unui caz din evidenţa serviciului pentru a evidenţia că
particularităţile etnice nu sunt cauze ale implicării în infracţiuni, însă acestea prezintă o reală
importanţă în înţelegerea persoanei condamnate şi adaptarea intervenţiei consilierului. La alegerea
acestui caz s-a avut în vedere apartenenţa clară la etnia romă. Atât tânărul, cât şi membrii familiei sale
se autoidentifică romi, iar anumite caracteristici (comunitatea din care provin, vorbirea limbii romani,
culoarea pielii etc.) asigură şi heteroidentificarea. Faptul că persoana a fost evaluată presentenţial, iar
apoi a ajuns în supravegherea serviciului nostru, a permis o cunoaştere mai în detaliu a situaţiei sale.
3.3.1. Introducere
B.A. (18 ani) a ajuns în atenţia noastră în luna martie 2011, în urma solicitării Judecătoriei X
pentru întocmirea unui referat de evaluare. Instanţa de judecată l-a condamnat ulterior pe B.A. la 2 ani
şi 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supravegherea serviciului de probaţiune, cu
un termen de încercare de 4 ani şi 2 luni.
3.3.2. Date despre persoana inculpată/supravegheată
Tânărul B.A. provine dintr-o relaţie legal constituită în urma cu peste 20 ani între P. (41 ani, 7
clase) şi C.(40 ani, 8 clase) şi mai are patru fraţi: PR. (20 ani, elev în clasa a XIII-a), VR. (19 ani, 8
clase), C. (17 ani, 7 clase) şi S.(16 ani, elevă în clasa a VIII-a).
Membrii familiei B. locuiesc în mediul urban, într-o casa retrocedată proprietarilor de drept
(pentru care plătesc chirie lunară de 50 lei) formată din 3 camere, 2 holuri şi o bucătărie, imobilul fiind
66 Se folosesc pentru analiza infracţionalităţii indiferent de vârstă, sex, rasă, etnie, religie etc.26
racordat la reţeaua de energie electrică, dar fără apă curentă („trimit copiii la o pompă de la gară”).
Una din problemele lor stringente constă în necesitatea părăsirii acestui imobil, drept pentru care fac
demersuri insistente la autorităţile locale pentru obţinerea unei locuinţe sociale.
Venitul stabil al familiei e reprezentat de cei 180 lei pe care fratele mai mare al tânărului îi
primeşte prin programul „Bani de liceu” şi alocaţiile copiilor mai mici. Din luna mai 2011 B.A., mama
şi fratele său C. lucrează ca zilieri la Serviciul de Salubritate, primind câte 118 lei/pers./săptămână. La
aceste venituri se adaugă sumele obţinute de tatăl condamnatului din comerţul ambulant, din munca
prestată regim zilier în comunitate, din vânzarea de fier vechi.
Sistemul relaţional este adecvat, B.A. dezvoltând legături de ataşament şi dragoste cu membrii
familiei sale. Se observă o promovare a valorilor pro-sociale în familie, copiii fiind crescuţi în spiritul
muncii şi păstrând un respect constant – „tot timpul m-au ascultat...îs muncitori, că aşa i-am învăţat
să-şi câştige pâinea, nu s-a furat la noi”. Chiar dacă problemele materiale i-au pus deseori în
dificultate, părinţii s-au străduit să-i încurajeze să frecventeze învăţământul obligatoriu, sperând pentru
ei într-o soartă mai bună. Dacă anterior familia a privit cu indulgenţă abaterile comportamentale ale
copiilor şi i-a disculpat dând vina doar pe grupul de prieteni, după ce au fost implicaţi în fapte cu
caracter penal sau contravenţional, părinţii au intervenit ferm printr-o intensificare a controlului şi
supravegherii („nu mai pleacă de lângă mine, nici la muncă, nici în timpul liber”).
Imaginea în comunitatea a familiei este bună, mai ales datorită faptului că ambii părinţi, iar
acum şi doi dintre copii, obişnuiesc să lucreze cinstit pentru a-şi procura cele necesare traiului. Starea
sănătăţii lui B.A. nu ridică probleme deosebite. Părinţii tânărului suferă de mai multe afecţiuni, însă
doar tatăl este în tratament pentru tuberculoză şi diabet zaharat. Conform informaţiilor oferite de
sursele contactate, în familie nu se consumă băuturi alcoolice decât în ocazional şi moderat. Mediul în
care trăieşte familia are caracteristicile unei colonii, iar datele oferite din interior cu privire la
comportamentul membrilor ei sunt reduse.
B.A. a fost înscris în 2010 în anul al III-lea din programul „A doua şansă” la Şcoala „Alexandru
Cel Bun”. Cu un parcurs şcolar sinuos (a repetat clasele a II-a şi a III-a, a avut mereu media scăzută la
purtare din cauza abaterilor comportamentale), B.A. este cunoscut de întregul colectiv al unităţii de
învăţământ ca „un copil problemă”. Pentru că prin atitudine şi comportament constituie un factor
perturbator pentru profesori şi un model negativ influent în rândul elevilor, conducerea şcolii nu mai
doreşte să-l primească în colectiv - „e depăşit de vârstă şi nu suntem obligaţi să-l ţinem”.
Pe de altă parte, nici familia condamnatului nu-l mai încurajează să se reîntoarcă la şcoală,
considerând că mediul respectiv (colegii) este unul din principalii factori care au determinat implicarea
lui în infracţiuni. Totodată, părinţii tânărului sunt mulţumiţi că acesta lucrează în prezent (mai ales că
27
este sub supravegherea directă a mamei), fără a considera de importanţă majoră absolvirea
învăţământului obligatoriu şi dobândirea unei calificări profesionale.
3.3.3. Infracţiune – factorii favorizanţi
B.A. nu are antecedente penale, însă s-a aflat în atenţia poliţiei locale pentru implicarea în mici
furturi şi scandaluri, primind mai multe amenzi cu caracter administrativ, la fel ca şi fraţii săi, VR. şi C.
El recunoaşte participarea sa la cele şase furturi67 în perioada 24.10.2010 – 17.11.2010, fapte pentru
care a ajuns în supravegherea noastră, susţinând că iniţiativa a aparţinut minorului P.A. (co-inculpat,
fost coleg de şcoală). Motivaţia invocată este una financiară, fără a nega însă caracterul distractiv.
Apreciem că printre factorii care au favorizat implicarea minorului în faptă sunt:
– contagiunea la grup (pe fondul unei influenţiabilităţi crescute şi a unei supravegheri
diminuate din partea familiei);
– timpul liber în exces (absenteism şcolar ridicat şi lipsa unei alte preocupări constructive în
perioada comiterii faptelor);
– obişnuinţa practicării unor acte deviante fără a resimţi repercusiuni grave (părinţii nu au luat
la timp măsuri pentru corectarea comportamentului fiilor).
3.3.4. Factorii care pot influenţa conduita persoanei şi estimarea riscurilor
Din categoria factorilor de natură să accentueze pe viitor dezvoltarea comportamentul
infracţional al tânărului menţionăm: vârsta mică la debutul infracţional, obişnuinţa nesupunerii la reguli
şi repetatele abateri de la norme, dintre care unele cu caracter penal, proximitatea cu anturajul negativ
frecventat anterior, slabul interes pentru actul educaţional şi imaginea pe care o are în mediul şcolar,
vulnerabilitatea pe care o poate genera inconstanţa veniturilor familiei sale şi abilităţile sociale
insuficient dezvoltate.
Ca factori ce ar putea inhiba conduita delincvenţională în cazul acestui tânăr enumerăm: lipsa
antecedentelor penale, impactul pe care l-a avut asupra sa experienţa arestului preventiv, supravegherea
strictă din prezent şi sprijinul părinţilor în vederea reintegrării sociale, disponibilitatea manifestată
efectiv în desfăşurarea unor activităţi lucrative care îi aduc venit.
Analizând aceşti factori considerăm că există un risc mediu de recidivă. Estimăm un risc relativ
scăzut pentru siguranţa publică, nefiind semnalate episoade de violenţă sau manifestări agresive.
Apreciem un risc de autovătămare/ sinucidere este scăzut, ţinând cont că persoana are legături de
ataşament adecvate şi nu au fost semnalate acte de autoviolenţă sau intenţii de suicid.
67 Furturi de diverse bunuri (cabluri electrice, generator de curent, bicicletă, scule, acumulatori auto, staţie de emisie-recepţie) din magazia unei societăţi comerciale, dintr-un imobil nelocuit, de la un spital, din două boxe şi dintr-un autoturism.
28
3.3.5. Modul în care se derulează procesul de supraveghere
B.A. a fost luat în evidenţă la data de 14.06.2011, acesta prezentându-se la sediul serviciului
nostru împreună cu mama sa, în urma convocării trimise la domiciliu. La prima întrevedere s-au adus la
cunoştiinţa persoanei condamnate scopul, obiectivele şi modul de desfăşurare a supravegherii, măsurile
şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată68, consecinţele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora. S-a
realizat o evaluare a tânărului şi i s-a prezentat posibilitatea solicitării de asistenţă şi consiliere ca
modalităţi practice prin care poate fi sprijinit în vederea reintegrării sale sociale.
Până în prezent B.A. s-a prezentat la toate termenele stabilite de consilierul responsabil de caz
(întrevederi la o frecvenţă lunară), a dat declaraţie cu privire la domiciliul familiei, despre locul de
muncă şi veniturile înregistrate, respectând astfel cele patru măsuri de la art.86³ alin.1 Cod Penal.
Tânărul lucrează încă dinaintea condamnării, alături de mama sa şi de fratele mai mic, ca zilier
la Serviciul de Salubritate ce aparţine de Consiliul Local X. Din acest motiv, la referirea cazului către
instituţia parteneră, în vedere îndeplinirii obligaţiei de MFC, nu s-au întâmpinat nici un fel de
dificultate. Prin urmare, în perioada 27.06.2011-05.07.2011, persoana supravegheată a efectuat cele 56
ore de muncă în folosul comunităţii, câte 8 ore zilnic, principalele activităţi fiind de măturat şi
igienizat stradal. B.A. nu a ridicat probleme şi nu a înregistrat nici o absenţă de la program, iar acum
continuă să lucreze zilier la aceeaşi instituţie, având promisiuni de angajare cu contract pe perioadă
nedeterminată.
Procesul de supraveghere are în vedere şi îndeplinirea obligaţiei de a continua studiile, însă se
observă aici o rezistenţă puternică, în special din partea mamei persoanei condamnate.
Supravegherea tânărului îndeaproape de către mamă a contribuit la stoparea comportamentului
delincvenţional ce tindea să se structureze, la abandonarea grupului de prieteni cu influenţă negativă
asupra lui B.A. şi la participarea lui constantă la activităţi lucrative. Omniprezenţa mamei
condamnatului la întrevederile acestuia cu consilierul responsabil de caz a făcut însă dificilă evaluarea
individuală – chiar dacă i s-a explicat că nu este necesară prezenţa sa, d-na B.C. a continuat să-şi
însoţească fiul la serviciul de probaţiune, fiind o prezenţă activă (expune problemele fiului, răspunde la
întrebări în locul lui A., dictează direcţiile de urmat pentru fiul ei ş.a.m.d.). Chiar şi atunci când aceasta
a părăsit biroul (consilierul solicitându-i acest lucru), influenţa d-nei B.C. s-a menţinut – tânărul a
comunicat scurt, evaziv, a exprimat ideile mamei, nu pe cele proprii.
Având vedere problemele identificate în cazul persoanei supravegheate, obiectivele propuse de
către consilierul responsabil de caz sunt: motivarea în vederea continuării studiilor şi dobândirii unei
calificări/ respectării obligaţiei stabilită de instanţă în sarcina sa; susţinerea în vederea obţinerii unui
68 Cele patru măsuri prevăzute de art.86³ alin.1 Cod Penal şi obligaţiile „să presteze 56 ore de muncă în folosul comunităţii la Consiliul Local X” şi „să urmeze în continuare cursurile învăţământului de masă” conform art.86³alin.3, lit.a.Cod Penal
29
loc de muncă stabil; distanţarea de anturajul negativ; menţinerea unei supravegheri constante şi ferme
prin intermediul părinţilor. Se are în vedere şi evaluarea individuală a tânărului, precum şi motivarea
acestuia pentru a solicita asistenţă şi consiliere / programe de consiliere pentru schimbare
comportamentală, conturarea abilităţilor sociale şi scăderea riscului de recidivă.
3.3.6. Particularităţi etnice de luat în considerare
B.A. şi ceilalţi membri ai familiei sale se recunosc ca fiind romi printr-o atitudine ambivalentă:
sunt mândri de etnia lor, dar o folosesc şi pentru a fi compătimiţi (uneori invocă inegalitatea de şanse
sau chiar acte de discriminare pentru a-şi justificat problemele). Provenind dintr-o comunitate
marginală, preponderent romă, familia B. a încercat din anumite puncte de vedere să-şi depăşească
nivelul, condiţia. Deşi părinţii se ocupă cu vânzarea de fier vechi şi lucrează zilieri la Serviciul de
Salubritate X (ocupaţii încetăţenite printre ţiganii din mediul urban), au încurajat copiii să meargă la
şcoală pentru a putea avea mai multe opţiuni profesioanale. Modelul parental oferit este adecvat: munca
este principala preocupare şi sursă de venit, relaţiile intrafamiliale sunt armonioase, fără conflicte şi
manifestări violente, creşterea şi educarea copiilor reprezintă o prioritate.
Retragerea din învăţământul obligatoriu a fiilor mai mici nu contrazice aspiraţiile pentru reuşita
copiilor – pentru a-i feri de orice influenţă exterioară negativă, părinţii preferă să-i ţină pe tinerii care s-
au implicat în acte de delincvenţă în perimetrul familiei unde se pot manifesta pe deplin regulile proprii
şi controlul strict. O posibilitate de abordare a cazului o reprezintă colaborarea cu mediatorul şcolar din
zonă, resursă comunitară familiarizată cu problemele romilor şi persoană de încredere pentru aceştia.
Apartenenţa tânărului la o familiei cu anumite repere şi referinţe culturale necesită din partea
consilierului de probaţiune o percepere clară a stilului lor de viaţă, a distinctivăţii lor pentru a-şi
structura cât mai eficient intervenţia de reintegrare şi modalităţile de scădere a riscului de recidivă.
*
* *
Cazul studiat nu poate fi folosit pentru generalizare – săvârşirea unei infracţiuni este în primul
rând un act individual, fiecare persoană de etnie romă aflată în evidenţa noastră prezintă trăsături
distincte, iar factorii care au favorizat implicarea în infracţiune şi resursele disponibile pentru
reintegrare variază. Caracteristicile etnice îmbracă forme diferite, dar se manifestă deseori şi prin
urmare consilierul trebuie să le acorde importanţă în activitatea sa, în relaţia cu individul, cu familia sa
şi în comununitate.
30
ÎN LOC DE CONCLUZII
Grupurile de romi au specifice, pe lângă istoria, rasa şi limba comune, legăturile familiale
strânse, adeziunea la comunitate, păstrarea activităţilor tradiţionale în limitele permise de societatea în
care trăiesc, acordarea unei importanţei deosebite propriilor obiceiuri. Potrivit indicatorilor socio-
economici, romii reprezintă unul din cele mai defavorizate grupuri nu doar din România, ci din întreaga
Uniune Europeană. Segmente importante din această etnie se confruntă cu numeroase probleme: şomaj
ridicat, sănătate precară, nivel scăzut de şcolarizare, locuinţe improprii.
Mulţi romi sunt prinşi în cercul vicios al sărăciei şi excluderii sociale care nu poate fi considerat
numai o vină a lor. Nivelul ridicat de infracţionalitate din rândul acestei minorităţi nu poate fi trecut cu
vederea, iar a nu vorbi despre dimensiunea şi cauzele acestui fenomen contribuie indirect la perpetuarea
prejudecăţilor cu substrat etnic.
După cum am evidenţiat în studiul practic, procentul relativ mare al romilor infractori nu are ca
izvor caracteristici ale etniei (de rasa, limbă, cultură, mod tradiţional de viaţă etc.), ci aspecte ale
marginalizării sociale: carenţe educaţionale, neocupare profesională, situaţia materială precară etc.
Inserţia optimală a romilor în viaţa socială este condiţionată de gradul lor de instrucţie şi educaţie.
Disfuncţiile la acest nivel se răsfrâng negativ asupra integrării lor profesionale, a nivelului de trai, a
concepţiilor despre viaţă şi opţiunilor de reuşită personală, putând constitui elemente precipitatoare
pentru implicarea în infracţiuni.
Analiza dimensiunilor etnografice, sociologice, istorice, culturale se poate folosi în evitarea
stereotipiilor stigmatizatoare şi în demersurile de reintegrare a romilor infractori. Consilierul de
probaţiune trebuie să acorde atenţie elementelor care conturează identitatea etnică a persoanei, să ofere
alternative şi nu instrucţiuni rigide bazate pe modele distonante, presupuneri sau prejudecăţi ascunse.
31
BIBLIOGRAFIE
1. Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie Studiu privind influenţa gradului de conştientizare a
prejudecăţilor, Universitatea Bucureşti 2006;
2. Banciu D. Sociologie juridică, Ed. Lumina Lex 2007;
3. Băcanu M. Ţiganii – minoritate naţională sau majoritate infracţională?, Ed. BRAVO-PRESS;
4. Cace S., Lazăr C., Discriminarea împotriva romilor în justiţie şi în sistemul penitenciar din România,
Penal Reform International, Bucureşti 2003;
5. CCSB Stereotipurile la adresa romilor http://www.apd.ro/files/sondaj_romi.pdf, noiembrie 2010;
6. CEDIMR-SE Romii din România http://www.policy.hu/flora/romii.htm;
7. Chelcea S. Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981;
8. Coca-Cozma M., Crăciunescu C.M., Lefterache L. V.(coord.) Justiţia pentru minori, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2003;
9. Durnescu I. Asistenţa socială în penitenciar, Ed. Polirom, Iaşi 2009;
10. Durnescu I., Lazăr C. Identificarea proporţiei şi caracteristicilor socio-culturale ale populaţiei de rromi
din penitenciarele româneşti, Revista de psihologie aplicată, Timişoara, 2000;
11. Grigore D. Curs de antropologie şi folclor rom: introducere în studiul elementelor de cultură tradiţională
ale identităţii rome contemporane, Ed. Credis, Bucureşti, 2001;
12. Ignăţoiu-Sora E. Recomandări pentru Strategia UE de integrare a romilor, www.europuls.ro
13. Ionescu M., Cace S. Politici publice pentru romi. Evoluţii şi perspective, Ed. Expert, Bucureşti 2006;
14. Institutul de Cercetare şi Calitate a Vieţii Indicatori privind comunităţile de romi din România, Ed.Expert,
Bucureşti 2002;
15. Merfea M. Cultură şi civilizaţie romani, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998;
16. Merfea M. Ţiganii. Integrarea socială a romilor, Ed. Bârsa, Braşov, 1991;
17. Neculau A., Ferreol G. (coord.) Minoritari, marginali şi excluşi, Ed. Polirom, Iaşi 1996;
18. Niţă N. Criminologie – suport de curs, Universitatea „George Bacovia” 2010;
19. Ogien A. Sociologia devianţei, Ed. Poliron, Iaşi 2002
20. Petcu M. Teorii sociale privind geneza delincvenţei, Institutul de Istorie „George Bariţ” Cluj Napoca;
21. Petcu M. Abordări psihosociale ale domeniului juridic, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 2010;
22. Ponce E. Ţiganii din România: o minoritate în tranziţie, Ed. Compania 1999;
23. Rădulescu S. Sociologia devianţei, Ed. Victor, 1998;
24. Schiaucu V., Canton R. (coord.) .Manual de Probaţiune, Ed. Euro Standard, Bucureşti, 2008;
25. Zamfir E., Zamfir C. Ţiganii între ignorare si îngrijorare, Ed. Alternative, Bucureşti, 1993;
26. *** Recensământ 2002 http://recensamant.referinte.transindex.ro;
27. *** http://www.antidiscriminare.ro/etnie/legislatie/.
32