MISIUNILE ONU

Africa

· UNMIS (Sudan)

· ONUB (Burundi)

· UNOCI (Coasta de Fildeş)

· UNMIL (Liberia)

· MONUC (Republica Democrată Congo)

· UNMEE (Etiopia şi Eritreea)

· MINURSO (Sahara Occidentală)

America

· MINUSTAH (Haiti)

Asia

· UNMIT (Timorul de Est)

· UNMOGIP (India şi Pakistan)

Europa

· UNFICYP (Cipru)

· UNOMIG (Georgia)

· UNMIK (Kosovo)

Orientul Mijlociu

· UNDOF (Înălţimile Golan)

· UNIFIL (Liban)

· UNTSO (Orientul Mijlociu)

Africa

UNMIS (Sudan)

Prin Rezoluţia 1590 din 24 martie 2005, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite decidea înfiinţarea unei Misiuni ONU în Sudan având ca obiective:

- oferirea de sprijin în aplicarea Acordului Lărgit de Pace semnat la 9 ianuarie 2005 de guvernul sudanez şi Mişcarea (sau Armata) de Eliberare Populară din Sudan;

- îndeplinirea unor funcţii legate de asistenţa umanitară;

- protejarea şi promovarea drepturilor Omului.

La 31 august 2006, Consiliul de Securitate (Rezoluţia 1706) extindea mandatul UNMIS şi în zona Darfur pentru a sprijini aplicarea imediată a prevederilor Acordului de Pace de la Darfur.

1

31 martie 2007: 10027 angajaţi în uniformă (8766 militari, 599 observatori militari şi 662 poliţişti), la care se adăugă cei 851 de angajaţi civili internaţionali, 2250 angajaţi locali şi 186 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Australia, Bangladesh, Belgia, Benin, Bolivia, Botswana, Brazilia, Cambogia, Canada, China, Croaţia, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Federaţia Rusă, Fiji, Filipine, Finlanda, Gabon, Gambia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, Guineea, India, Indonezia, Iordania, Kenya, Kirghistan, Malawi, Malaezia, Mali, Marea Britanie, Moldova, Mongolia, Mozambic, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Coreea, România, Ruanda, Sri Lanka, Suedia, Tailanda, Tanzania, Turcia, Uganda, Ucraina, Yemen, Zambia şi Zimbabwe.Ţări care contribuie cu poliţişti: Argentina, Australia, Bangladesh, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Canada, China, Danemarca, Egipt, El Salvador, Federaţia Rusă, Fiji, Franţa, Gambia, Germania, Ghana, India, Iordania, Jamaica, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Marea Britanie, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Olanda, Pakistan, Polonia, Ruanda, Samoa, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tanzania, Turcia, Uganda, Ucraina, Uruguay, Vanuatu, Yemen, Zambia şi Zimbabwe.

ONUB (Burundi)

Constatând că situaţia din Burundi continuă să fie o ameninţare la adresa păcii internaţionale şi a securităţii din regiune, Consiliul de Securitate ONU a decis, în baza Capitolului VII al Cartei ONU şi prin Rezoluţia 1545 din 21 mai 2004 să înfiinţeze Operaţiunea ONU din Burundi (ONUB). Mandatul acesteia a fost acela de a sprijini eforturile cetăţenilor şi a contribui la restaurarea unei păci durabile şi a reconcilierii naţionale, aşa cum au fost ele stipulate în Acordul de la Arusha.ONUB şi-a încheiat mandatul la 31 decembrie 2006, fiind urmată de Biroul Integrat al ONU în Burundi (BINUB) înfiinţat prin rezoluţia 1719 a Consiliului de Securitate ONU din 25 octombrie 2006.

31 martie 2007: 5650 angajaţi în uniformă (inclusiv 200 observatori militari, 120 de poliţişti), la care se adaugă 434 de angajaţi civili internaţionali, 443 de angajaţi locali şi 170 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Algeria, Bangladesh, Belgia, Benin, Bolivia, Burkina Faso, China, Ciad, Egipt, Etiopia, Federaţia Rusă, Filipine, Gabon, Gambia, Ghana, Guatemala, Guineea, India, Iordania, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Malawi, Mali, Mozambic, Namibia, Nepal, Niger, Nigeria, Olanda, Pakistan, Paraguay, Peru, Portugalia, Republica Coreea, România, Senegal, Serbia, Spania, Sri Lanka, Tailanda, Togo, Tunisia, Uruguay, Yemen şi Zambia.Ţări care contribuie cu poliţişti: Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Guineea, Madagascar, Mali, Niger, Nigeria, Senegal şi Turcia.

UNOCI (Coasta de Fildeş)

În virtutea Capitolului VII al Cartei ONU, Consiliul de Securitate a decis prin rezoluţia nr. 1528 din 27 februarie 2004 să înfiinţeze Operaţiunea ONU din Coasta de Fildeş. Aceasta a început să funcţioneze la 4 aprilie 2004, înlocuind Misiunea ONU din Coasta de Fildeş (MINUCI), o misiune politică înfiinţată de acelaşi Consiliu în mai

2

2003 şi având ca mandate facilitatea aplicării de către poporul Ivorian a acordului de pace semnat în ianuarie 2003.

31 martie 2007: 9241 angajaţi în uniformă (7854 militari, 200 de observatori militari, 1187 poliţişti), cărora li se adaugă 371 de angajaţi civili internaţionali, 524 de angajaţi locali şi 232 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Bangladesh, Benin, Bolivia, Brazilia, China, Ciad, Croaţia, Ecuador, El Salvador, Etiopia, Federaţia Rusă, Filipine, Franţa, Gambia, Ghana, Guatemala, Guineea, India, Irlanda, Iordania, Kenya, Maroc, Moldova, Namibia, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, România, Senegal, Serbia, Tanzania, Togo, Tunisia, Uganda, Uruguay, Yemen, Zambia şi Zimbabwe.

Ţări care contribuie cu poliţişti: Argentina, Bangladesh, Benin, Burundi, Camerun, Canada, Ciad, Djibouti, Elveţia, Filipine, Franţa, Ghana, India, Iordania, Madagascar, Niger, Nigeria, Pakistan, Republica Centrafricană, Ruanda, Senegal, Togo, Turcia, Vanuatu şi Yemen.

UNMIL (Liberia)

Misiunea ONU din Liberia a fost înfiinţată în baza rezoluţiei 1509/2003 a Consiliului de Securitate ONU pentru:

- A contribui la aplicarea acordului de încetare a focului şi la derularea procesului de pace.

- A proteja angajaţii ONU, civilii şi facilităţile.

- A sprijini activităţile de asistenţă umanitară şi din domeniul drepturilor Omului.

- A asista autorităţile în procesul de reformă al instituţiilor naţionale de securitate, inclusiv prin programe de formare profesională a poliţiştilor şi a unei armate noi, restructurate.

31 martie 2007: 15256 angajaţi în uniformă, dintre care 13847 militari şi 214 observatori militari, 1201 poliţişti, la care se adaugă 524 de angajaţi civili internaţionali, 931 de angajaţi locali şi 240 voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Bangladesh, Benin, Bolivia, Brazilia, Bulgaria, China, Croaţia, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Federaţia Rusă, Filipine, Finlanda, Franţa, Gambia, Germania, Ghana, Indonezia, Iordania, Irlanda, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Malawi, Mali, Marea Britanie, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Namibia, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Cehă, Republica Coreea, România, Senegal, Serbia, Statele Unite ale Americii, Togo, Ucraina, Zambia şi Zimbabwe.

Ţări care contribuie cu poliţişti: Argentina, Bangladesh, Bosnia şi Herţegovina, China, Egipt, El Salvador, Federaţia Rusă, Fiji, Filipine, Fosta Republică a Macedoniei, Gambia, Germania, Ghana, India, Iordania, Jamaica, Kenya, Kirghistan, Malawi, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Polonia, Republica Cehă, Ruanda, Samoa, Serbia, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Uganda, Ucraina, Uruguay, Yemen, Zambia şi Zimbabwe.

3

MONUC (Republica Democrată Congo)

Republica Democrată Congo şi alte cinci state din regiune au semnat în iulie 1999 Acordul de încetare a focului de la Lusaka. Pentru a menţine legătura cu părţile implicate şi pentru a îndeplini şi o serie de alte misiuni, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a decis, la 30 noiembrie 1999, înfiinţarea MONUC. Mandatul misiunii şi numărul angajaţilor acesteia era lărgit de acelaşi Consiliu printr-o nouă rezoluţie adoptată la 24 februarie 2000.

31 martie 2007: 18336 angajaţi în uniformă (16594 militari, 713 observatori militari, 1029 poliţişti), sprijiniţi de 940 de angajaţi civili internaţionali, 2051 angajaţi locali şi 598 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Algeria, Bangladesh, Belgia, Benin, Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Burkina Faso, Canada, China, Danemarca, Egipt, Elveţia, Federaţia Rusă, Franţa, Ghana, Guatemala, India, Indonezia, Iordania, Irlanda, Kenia, Malawi, Malaezia, Mali, Marea Britanie, Maroc, Mongolia, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Cehă, România, Senegal, Serbia, Spania, Sri Lanka, Suedia, Tunisia, Ucraina, Uruguay, Yemen şi Zambia.

Ţări care contribuie cu poliţişti: Argentina, Bangladesh, Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Coasta de Fildeş, Federaţia Rusă, Franţa, Guineea, India, Iordania, Madagascar, Mali, Niger, Republica Centrafricană, România, Senegal, Suedia, Turcia, Ucraina, Vanuatu şi Yemen.

UNMEE (Etiopia şi Eritreea)

În iunie 2000, după doi ani de dispută armată la frontieră, Etiopia şi Eritreea au semnat un acord de încetare a ostilităţilor. A urmat un proces de negociere, condus de Algeria şi de Unitatea Africană. În iulie, Consiliul de Securitate al ONU a decis înfiinţarea UNMEE, obiectivul acestei misiuni fiind acela de menţinere a legăturii cu părţile implicate şi de stabilire a mecanismelor de monitorizare a încetării focului. În septembrie 2000, Consiliul autoriza detaşarea a 4 200 de angajaţi militari în zonă, aceştia urmând să verifice dacă ostilităţile au încetat cu adevărat şi să se asigure că angajamentele de securitate au fost respectate.

31 martie 2007: 1796 angajaţi în uniformă (1594 militari şi 202 observatori militari), cărora li se adaugă 151 de angajaţi civili internaţionali, 195 de angajaţi civili şi 62 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Africa de Sud, Algeria, Austria, Bangladesh, Bolivia, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, China, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Federaţia Rusă, Finlanda, Franţa, Gambia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, India, Iran, Iordania, Kenya, Kirghistan, Malaezia, Mongolia, Namibia, Nepal, Nigeria, Norvegia, Pakistan, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Cehă, România, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tanzania, Tunisia, Ucraina, Uruguay şi Zambia.

MINURSO (Sahara Occidentală)

Urmare a acordului dintre guvernului Marocului şi mişcarea Frenţe Polisario,

4

MINURSO a avut ca obiectiv după înfiinţarea sa, în septembrie 1991, monitorizarea încetării focului şi organizarea unui referendum care ar fi permis poporului din Sahara Occidentală să decidă viitorul statut al teritoriului.

Organizaţia Naţiunilor Unite a încercat să soluţioneze conflictul din zonă încă de la retragerea Spaniei, în 1976, şi imediat după luptele dintre Maroc (care a încorporat teritoriul) şi Frenţe Polisario, mişcare susţinută de Algeria. - Mauritania a renunţat la revendicarea Saharei Occidentale în 1979. - În acelaşi an, Organizaţia pentru Unitatea Africană (OAU) a devenit la rândul său interesată de subiect, încercând o soluţionare paşnică a conflictului.

31 martie 2007: 229 de angajaţi în uniformă (28 de militari, 6 ofiţeri de poliţie, 195 observatori militari), cărora li se alătura 103 angajaţi civili internaţionali, 137 de angajaţi locali şi 24 voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Argentina, Austria, Bangladesh, China, Croaţia, Danemarca, Egipt, El Salvador, Federaţia Rusă, Franţa, Ghana, Grecia, Guineea, Honduras, Irlanda, Italia, Kenya, Malaezia, Mongolia, Nigeria, Pakistan, Polonia, Sri Lanka, Ungaria, Uruguay şi Yemen.

Ţări care contribuie cu poliţişti: Egipt şi El Salvador.

America

MINUSTAH (Haiti)

Ajungând la concluzia că situaţia din Haiti continuă să reprezinte o ameninţare la adresa păcii internaţionale şi a securităţii din regiune şi acţionând în baza Capitolului VII al Cărţii ONU, Consiliul de Securitate a decis prin rezoluţia 1542 din 30 aprilie 2004 înfiinţarea Misiunii ONU de Stabilizare a situaţiei din Haiti (MINUSTAH). Totodată, Consiliul a solicitat la 1 iunie 2004 ca autoritatea să fie transferată de la Forţa Interimară Multinaţionala (MIF), autorizată tot de Consiliu în februarie 2004, la MINUSTAH.

31 martie 2007: 8836 de angajaţi în uniformă (7023 de militari şi 1813 de poliţişti), cărora li se adăugă cei 431 de angajaţi civili internaţionali, 718 de angajaţi locali şi 165 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Argentina, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Croaţia, Ecuador, Filipine, Franţa, Guatemala, Iordania, Nepal, Pakistan, Paraguay, Peru, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii şi Uruguay.Ţări care contribuie cu poliţişti: Argentina, Benin, Brazilia, Burkina Faso, Camerun, Canada, Chile, China, Chile, Columbia, Egipt, El Salvador, Federaţia Rusă, Filipine, Franţa, Grenadă, Guineea, Iordania, Madagascar, Mali, Mauritius, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, România, Ruanda, Senegal, Sierra Leone, Spania, Statele Unite ale Americii, Togo, Turcia, Uruguay, Vanuatu şi Yemen.

Asia

UNMIT (Timorul de Est)

Această misiune a fost înfiinţată de către Consiliul de Securitate prin Rezoluţia nr. 1704/2006, dar a fost precedată de o serie de alte astfel de operaţiuni de menţinere a

5

păcii în zonă: UNAMET (iunie - octombrie 1999, misiune politică mandatată să organizeze consultări publice privind dobândirea sau nedobândirea autonomiei şi separării teritoriului de Indonezia); UNTAET (octombrie 1999 - mai 2002, operaţiune de menţinere a păcii înfiinţată de către Consiliul de Securitate după ce locuitorii Timorului de Est refuzaseră titulatura de „regiune cu statut de autonomie specială”. Până la dobândirea autonomiei administrative, UNTAET a asigurat tranziţia până la obţinerea independenţei); UNMISET (mai 2002 - mai 2005, de asemenea misiune de menţinere a păcii mandatată să furnizeze asistenţă noii provincii independente până la dezvoltarea capacităţii de asumare de către autorităţi a tuturor responsabilităţilor ce decurg din noul statut); UNOTIL (mai 2005 - august 2006, misiune politică mandatată să sprijine nou formatele instituţii ale statului, inclusiv al poliţiei civile, prin programe de pregătire profesională şi monitorizarea respectării drepturilor omului).

31 martie 2007: 1588 de angajaţi în uniformă (1555 de poliţişti şi 33 de observatori militari), sprijiniţi de 161 de angajaţi civili internaţionali, 394 de angajaţi locali şi 293 de voluntari ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Australia, Bangladesh, Brazilia, China, Fiji, Filipine, Malaezia, Noua Zeelandă, Pakistan, Portugalia, Sierra Leone şi SingaporeŢări care contribuie cu poliţişti: Australia, Bangladesh, Brazilia, Canada, Croaţia, Egipt, El Salvador, Federaţia Rusă, Filipine, Gambia, India, Iordania, Japonia, Kirghistan, Malaezia, Namibia, Nepal, Nigeria, Noua Zeelandă, Pakistan, Portugalia, Republica Coreea, România, Samoa, Senegal, Singapore, Spania, Sri Lanka, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tailanda, Turcia, Uganda, Ucraina, Uruguay, Vanuatu, Yemen, Zambia şi Zimbabwe.

UNMOGIP (India şi Pakistan)

Înfiinţată în 1949, UNMOGIP a fost mandatată să supravegheze acordul de încetare a focului din Jammu şi Kashmir, acord încheiat de India şi Pakistan. De la reînceperea ostilităţilor, în 1971, UNMOGIP şi-a reluat misiunea conform mandatului Consiliului de Securitate al ONU.

În august 1947, India şi Pakistan au devenit state independente. Conform schemei de împărţire stipulate în Documentul de Independenţă al Indiei din 1947, provincia Kashmir avea libertatea de a se alătura fie Indiei, fie Pakistanului. Integrarea sa în teritoriul Indian însă a devenit motiv de dispută între cele două ţări şi a condus la un conflict armat care a şi izbucnit de altfel la finele acelui an. În ianuarie 1948, Consiliul de Securitate ONU a adoptat rezoluţia nr. 39 prin care era înfiinţată Comisia ONU pentru India şi Pakistan (UNCIP) care urma să medieze disputele teritoriale. În aprilie 1948, printr-o nouă rezoluţie (nr. 47), Consiliul decidea lărgirea componentei UNCIP şi recomanda luarea unor măsuri, inclusiv utilizarea unor observatori care să contribuie la încetarea focului. Un an mai târziu, mai precis în iulie 1949, cele două ţări au semnat Acordul de la Karachi. La 30 martie 1951, după ce UNCIP şi-a încheiat mandatul, Consiliul de Securitate (rezoluţia 91) a hotărât că UNMOGIP să continue să monitorizeze încetarea focului din Kashmir prin misiuni de observare, prin investigarea plângerilor care semnalau violări ale acordului de încetare a focului şi elaborarea de rapoarte care erau înmânate fiecărei părţi implicate şi Secretarului General al ONU.

31 martie 2007: 44 de observatori militari, cărora li se adaugă 21 de angajaţi civili

6

internaţionali şi 49 de angajaţi locali.

Ţări care contribuie cu personal militar: Chile, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Italia, Republica Coreea, Suedia şi Uruguay.

Europa

UNFICYP (Cipru)

UNFICYP a fost înfiinţată în 1964 pentru a preveni izbucnirea de noi conflicte între comunităţile greacă şi turcă. După ostilităţile din 1974, responsabilităţile misiunii au fost extinse, misiunea rămânând pe insulă pentru a monitoriza liniile de foc, pentru a păstra a zona liberă de conflict şi pentru a derula operaţiuni umanitare.Republica Cipru a devenit stat independent la 16 august 1960, o lună mai târziu a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Constituţia ţării, care a intrat în vigoare în ziua declarării independenţei, a fost scrisă astfel încât să echilibreze interesele ambelor comunităţi. Cipru, Grecia, Turcia şi Marea Britanie au devenit părţi la un tratat care garanta prevederile de bază ale Constituţiei, integritatea teritorială şi suveranitatea Ciprului.

Totuşi, aplicarea prevederilor Constituţiei s-a lovit încă de la început de unele dificultăţi şi a condus la o succesiune de crize constituţionale. Tensiunile acumulate între cele două comunităţi au condus în final la acte de violenţă (21 decembrie 1963). La 27 decembrie, Consiliul de Securitate s-a întrunit pentru a analiză o plângere formulată de Cipru referitoare la agresiuni din partea Turciei şi amestec în politica internă a ţării. Turcia a susţinut că liderii grecilor ciprioţi au încercat timp de peste doi ani să anuleze drepturile minorităţii turce şi a negat orice acuzaţie de agresiune.

31 martie 2007: 915 de angajaţi în uniformă (850 de militari şi 65 de poliţişti), cărora li se adaugă 40 de angajaţi civili internaţionali şi 103 angajaţi locali.Ţări care contribuie cu personal militar: Argentina (contingentul argentinian cuprinde şi militari din Brazilia, Chile, Paraguay şi Peru), Austria, Canada, Croaţia, Marea Britanie, Slovacia (contingentul slovac include şi militari din Croaţia) şi Ungaria.Ţări care contribuie cu poliţişti: Argentina, Australia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, El Salvador, India, Irlanda, Italia şi Olanda.

 

UNOMIG (Georgia)

Înfiinţată în august 1993, UNOMIG a fost mandatată să verifice modul în care sunt aplicate prevederile acordului de încetare a focului încheiat între Guvernul Georgiei şi autorităţile abhaze. Mandatul misiunii a fost lărgit ca urmare a semnării de către părţi a acordului de încetare a focului şi separare a forţelor din 1994.Conflictul din Abhazia, regiune localizată strategic în zona Marii Negre, a izbucnit pe fondul neliniştilor sociale şi al încercările autorităţilor locale de a se separa de Republică. Seria de confruntări armate din vara anului 1992, când guvernul georgian a detaşat o armată de 2 000 de persoane în zonă, a determinat escaladarea conflictului, în urma luptelor murind 200 de persoane, iar alte câteva sute fiind rănite. Conducerea abhază a abandonat capitala Sukhumi şi s-a retras în oraşul Gudauta.Republica Georgia, conducerea Abhaziei şi Federaţia Rusă au semnat la 3 septembrie

7

1992, în Moscova, un acord de încetare a focului. Acesta prevedea "asigurarea integrităţii teritoriale a Republicii Georgia". Totodată, acordul pune bazele stabilităţii ce urmă a intra în vigoare la 5 septembrie 1992 şi includea, printre altele, prevederi precum dezarmarea formaţiunilor ilegal înarmate, reducerea forţelor înarmate şi schimbul de prizonieri.

Din păcate, însă, acordul nu a fost niciodată pe deplin respectat. Situaţia din zona a rămas tensionată, fiecare dintre părţi acuzând-o pe cealaltă de violări ale încetării focului. La 1 octombrie 1992, focul a fost reluat. Forţele abhaze, sprijinite de luptători din Caucazul de Nord, au ocupat câteva oraşe importante şi au ameninţat cu ocuparea a aproximativ 80 la sută din Abhazia, inclusiv capitala Sukhumi. Luptele i-au determinat pe circa 30 000 de civili să-şi părăsească obârşiile şi să plece către Federaţia Rusă. Părţile implicate în conflict s-au acuzat reciproc de violări ale drepturilor omului împotriva populaţiei civile. Până în noiembrie 1992, izbucnirea conflictelor interetnice din Caucazul de Nord nu a făcut decât să suplimenteze tensiunile acumulate în zonă.

31 martie 2007: 138 de angajaţi în uniformă (126 de observatori militari şi 12 ofiţeri de poliţie), cărora li se adăugă cei 100 de angajaţi civili internaţionali, 182 de angajaţi locali şi un voluntar ONU.

Ţări care contribuie cu personal militar: Albania, Austria, Bangladesh, Croaţia, Danemarca, Egipt, Elveţia, Franţa, Federaţia Rusă, Germania, Grecia, Indonezia, Iordania, Marea Britanie, Pakistan, Polonia, Republica Cehă, Republica Coreea, România, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria şi Uruguay.Ţări care contribuie cu poliţişti: Elveţia, Federaţia Rusă, Germania, Ghana, Polonia.

UNMIK (Kosovo)

Kosovo este una dintre misiunile ONU de menţinere a păcii fără precedent din punct de vedere al complexităţii structurale şi al obiectivelor. Nicio altă operaţiune nu a mai fost atât de multilaterală şi nu a mai reunit atât de mulţi parteneri sub conducerea ONU.

UNMIK a luat fiinţă la 10 iunie 1999, prin rezoluţia nr. 1244 a Consiliului de Securitate. Astfel, UNMIK era mandatată să asigura funcţiile administrative de bază; să promoveze instaurarea unei autonomii şi auto-guvernări cât mai largi în Kosovo; să faciliteze procesul politic prin care să se decidă viitorul statut al provinciei; să coordoneze sprijinul umanitar oferit de toate agenţiile şi programele; să sprijine reconstrucţia infrastructurii; să asigure respectarea legii şi a ordinii publice; să promoveze drepturile Omului; să asigure întoarcerea în siguranţă şi fără oprelişti a refugiaţilor şi a persoanelor strămutate înapoi în Kosovo.

Orientul Mijlociu

UNDOF (Înălţimile Golan)

UNDOF a fost înfiinţată în 1974 şi a urmat acordului de dezangajare semnat între forţele siriene şi israeliene din Înălţimile Golan. Astăzi, UNDOF continuă să supravegheze aplicarea prevederilor acordului şi încetarea focului.La 6 octombrie 1973 a izbucnit conflictul din Orientul Mijlociu, zona Sinai şi Canalul de Suez, dintre forţele israeliene şi cele egiptene. La 24 octombrie, tensiunile au atins un

8

punct critic, iar Conflictul de Securitate al Naţiunilor Unite a decis să înfiinţeze o a doua forţa de urgenţă (UNEF II). Imediat după intrarea în dispozitiv, forţa a stabilizat situaţia din zonă.

Totuşi, tensiunea din sectorul siriano-israelian a rămas la cote înalte, în martie 1974 situaţia devenind instabilă. Din acest motiv, Statele Unite ale Americii au iniţiat o campanie diplomatică al cărei rezultat a fost semnarea unui Acord de Dezangajare (S/1302/Add 1, anexele 1 şi 2) între forţele israeliene şi cele siriene. Acordul prevedea apariţia unei zone de separare şi a altor zone egale ca suprafaţă în care să fie dislocate forţele celor două părţi, numeric egale, şi armamentul aferent. Totodată, s-a solicitat Naţiunilor Unite înfiinţarea unei misiuni de observare care să supravegheze respectarea acordului. Acesta a fost semnat la 31 mai 1974, zi în care Consiliul de Securitate adoptă rezoluţia nr. 350 prin care era înfiinţată Forţa ONU de Observare a Dezangajării (UNDOF). Prin cooperarea tuturor părţilor implicate, situaţia a rămas liniştită, ani de zile neînregistrându-se incidente serioase.

31 martie 2007: 1042 angajaţi în uniformă, asistaţi de 57 observatori militari din grupul de observatori ai UNTSO, de 39 de funcţionari internaţionali şi 103 angajaţi civili locali.

Ţări care contribuie cu personal militar: Austria, Canada, India, Japonia, Nepal, Polonia şi Slovacia.

UNIFIL (Liban)

Iniţial, UNIFIL a fost înfiinţată de către Consiliul de Securitate (în 1978) pentru a confirma retragerea Israelului din Liban, pentru a restaura pacea şi securitatea internaţională şi pentru a asista guvernul Libanului în reinstaurarea autorităţii în zonă. Urmare a crizei din iulie/august 2006, Consiliul de Securitate a întărit forţa, adăugând la mandate, printre altele, şi monitorizarea încetării ostilităţilor, însoţirea şi sprijinirea forţelor armate libaneze pe drumul de întoarcere în sudul Libanului, extinderea asistenţei umanitare şi asigurarea accesului populaţiei civile şi a voluntarilor, dar şi întoarcerea celor strămutaţi acasă, în condiţii de siguranţă.

11 aprilie 2007: 13058 angajaţi în uniformă (185 de ofiţeri, 10913 militari şi 1695 forţe marine) asistaţi de 53 de observatori militari ai UNTSO, 183 de funcţionari internaţionali şi 305 de angajaţi civili locali.

Ţări care contribuie cu personal militar: Belgia, China, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, India, Indonezia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malaiezia, Nepal, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Coreea, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tanzania, Turcia şi Ungaria.

UNTSO (Orientul Mijlociu)

Înfiinţată în 1948, UNTSO este prima operaţiune de menţinere a păcii a Naţiunilor Unite. Observatorii militari ai UNTSO rămân în Orientul Mijlociu pentru a urmări încetarea focului, pentru a supraveghea acordurile de armistiţiu, pentru a preveni transformarea incidentelor izolate în tensiuni şi pentru a asista celelalte operaţiuni de menţinere a păcii din regiune.

În prezent, UNTSO are birouri în Beirut şi Damasc, asistă şi cooperează cu Forţa

9

ONU de Observare a Dezangajării (UNDOF) din sectorul israeliano-sirian al Înălţimilor Golan şi cu Forţa Interimară ONU din Liban (UNIFIL) din sectorul libiano-israelian. UNTSO este însă prezenţa şi în sectorul egipteano-israelian din Sinai.

31 martie 2007: 152 de observatori militari, sprijiniţi de 108 funcţionari internaţionali şi de 120 de angajaţi civili locali.

Ţări care contribuie cu observatori: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Canada, Chile, China, Danemarca, Elveţia, Estonia, Federaţia Rusă, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Nepal, Noua Zeelandă, Norvegia, Olanda, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Suedia.

Preluat de P.c.c. Badea Alexandru de pe: www.onuinfo.ro

10