paradigms of the 19th century hungarian reception … 05 51.pdf · genuri, a definit gândirea...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

386

Section: Literature

PARADIGMS OF THE 19TH CENTURY HUNGARIAN RECEPTION OF THE SATIRICAL

POEM

Márta Zabán Assoc. Researcher, PhD, ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca

Abstract:The paper tries to research and interpret the meaning of the 19th century epic, heroic

poem and satirical poem in Hungarian literature. The researches in the history of the genre shed

light on the fact that until now the literary researches overlooked important aspects of epics (e. g. the comic character), because they analyzed the 19th century epic mostly in its functionality,

without emphasizing the definition of the epic of the era. The thesis reveals that in the second half

of the 19th century in Hungarian literature the definition and meaning of the heroic poem and the rhyming novel (satirical poem) divided, how these notions set and how their meaning progressed

to the present definitions of these genres.

Keywords: satirical poem, heroic poem, Hungarian literature, 19th century, history of concepts

În secolul al 19-lea în canonul literaturii elite maghiare au fost puține genuri mai

importante decât epopeea. Imaginea despre sine a sistemului literaturii elite și ierarhia

genurilor literare au fost influențate puternic de prognosticul lui Herder despre probabila

dispariție a limbii maghiare.1Deoarece mare parte a sistemului literar maghiar din acea

epocă s-a autodefinit și și-a formulat funcțiile canonice ale literaturii după logica acestei

prognostici în vederea combaterii acesteia, literatura maghiară s-a sructurat după o logică

vindicativă, prin care au încercat să demonstreze viabilitatea acestei literaturi. Astfel

epopeea eroică naivă strămoșească, gen literar care de fapt a lipsit cu desăvârșire din

literatura maghiară, a devenit genul literar cel mai important al epocii.

În consecință, epopeea în secolul al 19-lea era concepută în literatura maghiară ca

fiind cel mai important text al reprezentării naționale, al legitimării existenței și valorii

unei națiuni. Această cerință a epocii este foarte pronunțată, iar mulți gânditori își exprimă

părerile în această direcție.2 Putem remarca faptul că cea mai caracteristică trăsătură

comună a tuturor definițiilor din această epocă privește funcția acestui gen, adică cerința

de a reprezenta națiunea. În același timp, nu putem uita nici de gânditorii care, de la

sfârșitul anilor 1830, și-au exprimat îndoielile Ŕ nu în privința funcției reprezentării

naționale a epopeii Ŕ ci în privința modernității genului.

Există mai multe păreri concurente în această epocă privind genul literar care să

preia funcția de narațiune națională, în absența unei epopei eroice-naționale. Conform

uneia deja menționate, genul cel mai reprezentativ pentru o națiune ar fi epopeea, astfel

epopeea strămoșească3 pierdută a maghiarilor trebuie să fie scrisă și reconstituită; alții

1„Da sind sie jetzt unter Slawen, Deutschen, Wlachen, und andern Völkern der geringere Teil des Landeseinwohner, und nach Jahrhunderten wird man vielleicht ihre Sprache kaum finden.ŗ (Johann Gottfried Herder, Sämmtliche Werke, ed. Bernhard Suphan, vol. 14., Weidmann, Berlin 1909. 268.) 2Vezi: Péter Dávidházi, Egy nemzeti tudomány születése. Toldy Ferenc és a magyar irodalomtörténet (Nașterea unui gen național. Ferenc Toldy și istoria literară maghiară), AkadémiaiŔUniversitas, Budapesta, 2004. 360Ŕ375. 3„Dar se zice că epoca epopeii a trecut, cu tot cu lumea eroică, a cărei fapte trebuia să le împărtășească. Locul ei a fost

preluat de către roman; și acea poezie de valoare care în era noastră industrială mai există, se poate manifesta doar în dramă și liră. [...] Dar, în opinia mea, drumul nu este închis încă, pentru cei asupra cărora Calliope își revarsă milostenia.ŗ (János Arany, Dñzsa Dániel: Zandirhám = J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. Varga, Universitas, Debrețin, 1998. 371Ŕ375., aici: 372.)



387

Section: Literature

cred că același rol poate fi îndeplinit de un gen nou, romanul; în final, cea de-a treia

concepție spune că deși epopeea a fost genul preferat, la mijlocul secolului al 19-lea s-a

ajuns în epoca dramei.4 De exemplu, Pál Gyulai, un critic literar important al epocii

precizează că romanul ar putea să fie genul modern care umple golul lăsat de epopee:

„Epoca noastră cu siguranță nu este epoca epopeii adevărate. Criticii care afirmă că în

această epocă nouă romanul este genul care preia locul epopeii, au dreptate.ŗ5 Ŕ ne

mărturisește în 1855.

Atenția deosebită referitoare la reprezentarea națională a discursurilor despre

epopee din secolul al 19-lea, ar putea să fie unul dintre motivele decisive pentru care

cercetările literar-istorice încearcă, de asemenea, să surprindă epopeea în funcționalitatea

sa și să o asocieze cu genuri literare care au potențialul de a-și asuma funcțiile epopeii.6

Lászlñ Imre ajunge la concluzii similare cu cele ale lui Gyulai în cartea sa intitulată

„Műfajok létformája a XIX. századi epikánkbanŗ (Forme de existență ale genurilor în

epica noastră din secolul al XIX-lea), dar el vede posibila supraviețuire a funcțiilor

epopeice, în special în romanul istoric, dar în același timp nu exclude alte genuri.7 Cu

toate acestea, după cum putem citi și în monografia monumentală a lui Péter Dávidházi,

scrisă despre Ferenc Toldy, autorul primei istorii literare maghiare moderne, nu trebuie să

vedem reprezentarea națională în mijlocul secolului doar în romanul istoric, ci mai

degrabă în discursul istoriei literare care abia se născuse: „Istoria literară care, la mijlocul

secolului al XIX-lea s-a aflat în proces de maturizare, și care a început să se separe din

punct de vedere instituțional de literatura beletristică, care la rândul său întruchipează

istoria dezvoltării literaturii naționale, prin prisma analogiei cu »carmen solutum«

quintilian poate fi considerată astfel »epos solutum«, adică epopee scrisă în proză,

descoperind în ea cea mai îndrăzneață transmutare a epopeii naționale, care fusese deja

depășită în mijlocul secolului al XIX-lea, adică supraviețuirea ei în forma sa științifică,

care ar putea, prin noua întărire a identității narative a comunității, să preia cele mai

importante funcții psihologice și ideologice ale epopeii.ŗ8 Levente T. Szabñ, în studiul său

intitulat „Kritikaképzetek pragmatikája az 1850-es évekbenŗ (Pragmatica conceptelor de

critică în anii 1850), analizând pragmatica conceptelor de critică literară din acei ani, care

era în curs de profesionalizare la acel moment, definește critica literară ca un metagen

modern cuprinzător, purtător de funcții reprezentative ale comunității. În acest sens,

„istoric vorbind, nobilimea Ŕ înzestrată cu dreptul duelității Ŕ este o comunitate care

posedă legitimitatea de a forma națiunea. Nu este întâmplător faptul că atunci când

literatura, și în mod special textele stiințifice (genuri precum critica și istoria literaturii),

își revendică dreptul reprezentării comunității, își exprimă propria importanță și faptul că

sunt demne de reprezentare mergând pe marginea argumentelor, clădindu-le din convenții

topice pe care le-a însușit acea comunitate care în privința imaginii despre sine a națiunii

era importantă și demnă de reprezentare din punct de vedere istoric [...]ŗ9 În argumentația

4Întrebarea dacă secolul al 19-lea se află în epoca epopeii sau a dramei nu mai este o noutate în a doua jumătate a secolului căci Ferenc Toldy și Gusztáv Szontagh au avut deja polemici pe acest subiect în 1839. (Vezi: Anna Szalai (ed.), Tollharcok

(Irodalmi és szìnházi viták 1830Ŕ1874) (Polemici literare și teatrale 1830Ŕ1874), Szépirodalmi, Budapesta, 1981., 319Ŕ349.) 5Pál Gyulai, Epikai költemények(Poezii epice) = P. Gy., Kritikai dolgozatok 1854Ŕ1861. (Lucrări critice 1854Ŕ1861), Bp., 1908. 88Ŕ136., aici: 94Ŕ95. 6Așa e de exemplu funcțiile miturilor de origine, formarea epopeică a trecutului, discursul reprezentativ etc. (Vezi: Péter Dávidházi, Egy nemzeti tudomány… 372Ŕ374.) 7„Atrofierea epopeii în secolul al XIX-lea, în mod natural, modifică echilibrul genurilor semnificative, diviziunea muncii, iar funcțiile esențiale trăiesc în continuare, dar în alte genuri, de exemplu și mai ales în romanul istoric.ŗ (Lászlñ Imre, Műfajok létformája a XIX. századi epikánkban (Forme de existență ale genurilor în epica noastră din secolul al XIX-lea) Kossuth

Egyetemi Kiadñ, Debrețin, 1996. 43.) 8Péter Dávidházi, Egy nemzeti tudomány… 357Ŕ358. 9Levente T. Szabñ, Kritikaképzetek pragmatikája az 1850-es években(Pragmatica conceptelor de critică în anii 1850) = RODOSZ-tanulmányok I. (Studii RODOSZ), ed. Levente T. Szabñ, Kriterion, Cluj, 2003. 175Ŕ190., aici: 179.



388

Section: Literature

lui Levente T. Szabñ, funcția de reprezentare națională asumată de critica literară se

constituie pe modelul strategiilor tradiționale reprezentative ale nobilimii, în competiție cu

alte reprezentări ale comunității, precum epopeea.10

În conformitate cu cele spuse anterior, aceste idei au fost formulate pe marginea

acelei ipoteze fundamentale că în secolul al 19-lea cel mai important rol a unei epopei este

de a reprezenta în mod demn o națiune și de a legitima existența națiunii. Această

abordare a genului, după cum am văzut, marchează în mod necesar gama de probleme

vizibile și textele care pot fi aduse în contact cu genul epopeii în mod productiv.

În lucrarea mea, aș dori să ofer o interpretare comparativă a genului epopeic cu

romanul în versuri, care în epoca respectivă (și mai ales în literatura maghiară) este un

gen literar relativ tânăr. Această interacțiune a determinat foarte mult dezvoltarea ambelor

genuri, a definit gândirea despre genul epopeic, adică genul narațiunii naționale canonice

din a doua jumătate a secolului al 19-lea. Deoarece aceste două genuri nu pot fi

relaționate din punct de vedere al funcționalității lor, logica cercetării până în prezent, așa

cum am văzut, a dat mai puțină importanță raportului dintre ele. Lucrarea de față propune

în continuare o interpretare bazată pe metodologia istoriei conceptelor.11

Cele două paradigme ale recepției romanului versificat în tradiția maghiară sunt de

obicei diferențiate prin tradițiile Byron și Puskin. Versiunea byroniană a romanului

versificat este una care influențează puternic conceptul epopeii din mijlocul secolului, iar

în același timp gândirea despre epopee din acea epocă determină în mare măsură și modul

în care aceste lucrări, adică operele lui Byron, sunt înțelese pe teritoriul limbii maghiare.12

Se pare că recepția maghiară din acea epocă evidențiază sensuri și specificități diferite ale

romanelor în versuri ale lui Byron, față de cum este descris într-o monografie importantă

a temei apărută în limba maghiară în trecutul apropiat: „Subiectul romanului în versuri

este contemporan, tinde spre reprezentările tipice ale unui roman, are o viziune empirică

asupra lumii. Reflecțiile personale, digresiunile lirice ale poetului conferă un stil

subiectiv, o compoziție aerisită. Scoaterea în prim plan a stilului frivol, colocvial, a

umorului, a ironiei este expresia unei crize sociale, ideologice și etice.ŗ13

Pentru a ilustra contaminarea parțială a celor două genuri în secolul al 19-lea, aș

dori să subliniez două afirmații ale lui János Arany din anii 1850. Poetul canonic al

secolului afirmă: „Poezia eroică, în ceea ce privește forma, este scrisă în versuri, pretinde

o versificare potrivită pentru narațiune, demnă, cum ar fi hexametrul, terțina sau ottava

italiană, versul Zrìnyi etc.ŗ,14

adică structura strofelor italiene și rima ottava sunt

menționate ca fiind variante posibile pentru strofele unei epopei. Este de remarcat aici, că

și opera „Bolond Istñkŗ este scrisă tot în această structură, care nu a fost clasificată de

istoria literaturii ca fiind una dintre epopeele lui Arany. Se pare că factorul de formă

foarte important pentru el (dar și în general în epocă) nu include în genuri separate textele

în hexametre și terține, dar nici nu creează o identitate între ele.

Într-una dintre criticile lui scrise tot în aceeași perioadă, întâlnim o concepție despre

epopee a cărei existență o puteam suspecta și în textul precedent: „să presupunem că

epopeea în sine, sau mai degrabă epopeea clasică, nu mai este posibilă în epoca noastră:

oare ar fi imposibilă o epopee modernizată cu mai multe sau mai puține elemente

10Levente T. Szabñ, Kritikaképzetek…185. 11Reinhart Koselleck: Conceptele şi istoriile lor, 2009. 12După cum se vede, recepția acestor romane versificate în literatura maghiară a avut un aspect puternic care viza politica literaturii. (Despre acest aspect în privința literaturii engleze vezi: Byron: The Poetry of Politics and the Politics of Poetry,

Roderick Beaton, Christine Kenyon Jones (eds.), London-New York, Routledge, 2017.) 13Lászlñ Imre, A magyar verses regény (Romanul maghiar în versuri), Akadémiai, Bp., 1990. 5. 14János Arany, Széptani jegyzetek (Însemnări estetice)= J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. Varga, Universitas, Debrețin, 1998. 283Ŕ309., aici: 297.



389

Section: Literature

romantice: o legendă Frithjof, un Child Harold, un Oneghin?ŗ15

În concepția lui Arany,

romanele versificate ale lui Byron și Puskin se interpretează aparținând de „classica

epopoeiaŗ, adică de poemul eroic care lipsește și nu mai poate fi înlocuit, actualizat pentru

necesitățile epocii, interpretându-se ca succesori.

Comparând conceptul despre epopee a lui János Arany cu textele aferente ale lui Pál

Gyulai și Ferenc Salamon, devine evident că conceptul lui Arany nu este unic, și nici

măcar singular în această epocă. Sunt voci care sunt de acord cu el dar există și idei

concurente (chiar și în cadrul cercului literar grupat în jurul lui Arany, așa numitul

„partidul literar Deákŗ).

Pál Gyulai, în critica sa despre un poem al lui János Arany intitulat „Toldi estéjeŗ

(Seara lui Toldi) (1885), vorbește, de asemenea, despre două posibile realizări ale epopeii:

„epopeea propriu-zisăŗ și „epopeea romanticăŗ. Susține că aceasta din urmă este

narațiunea poetică în versuri, sau romanul versificat: „deși în literatura engleză și germană

alături de roman, a apărut și epopeea, aceasta nu este nici din punctul de vedere al

conținutului, nici al formei, o epopee veritabilă. Așa-numita epopee romantică a fost

ridicată la rangul de gen în secolul trecut de către englezi, dar aceasta nu este nimic

altceva decât ceea ce numim noi o povestire versificată, o narațiune poetică în versuri.

Este aproape de roman dar se deosebește prin conținutul său mai ideal, poetic, prin forma

sa ritmică. Scott Walter și Byron au creat acest gen.ŗ16

La el apare explicit faptul că

romanul versificat poate fi interpretat ca un înlocuitor de succes al epopeii. Nu este

indiferent unde se introduce un anumit gen în sistemul de genuri, deoarece, în funcție de

varietatea de genuri pe care le vedem în jurul lui, putem observa conturându-se diferite

aspecte ale genului, înțelesurile textelor date pot fi inserate în diferite tradiții

interpretative. Cu toate acestea, textul lui Gyulai ne atrage atenția și asupra unui alt

aspect: în concepția lui, epopeea romantică a lui Byron, romanul versificat și narațiunea

poetică în versuri sunt sinonime. Având în vedere toate acestea, devin interpretabile

numeroase fenomene care până acum adeseori au fost trecute cu vederea de către istoria

literaturii, și anume faptul că următoarele opere în paratext pot fi interpretate ca fiind

narațiuni poetice în versuri: Toldi și Katalin de János Arany, Romhányi de Pál Gyulai și

Alfréd regénye de János Vajda.

Interacțiunea genurilor mai sus menționate este o interpretare foarte specială a

epicului byronesc, văzută prin filtrele poetice ale epopeii clasice din acea epocă. Se pare

că modul de interpretare a epopeilor din acea perioadă a determinat în mare măsură

modul în care a fost înțeles noul gen din literatura engleză și rusă. Pál Gyulai, în criticile

sale citate mai devreme, menționează unele aspecte interpretative prin care crede că

putem înțelege arta lui Byron: „Byron a ales un drum diferit în epopeile sale. El nu a fost

poetul naiv și calm, ci copilul epocii noi, care s-a despărțit de tradițiile statului și ale

societății, și-a topit epopeile în liricul duhului și al pasiunilor ambigue, multe din ele

nefiind luate din istoria țării sale, ci din alte țări străine din est. Cel care ar judeca epopeile

lui Byron în conformitate cu epopeea adevărată, l-ar nedreptățiŗ. Pentru el, diferența

primară în comparație cu epopeea este liricitatea romanului în versuri și preferința

tematică de a plasa acțiunea în țări străine. Gyulai percepe diferențele între romanul

versificat și epopeea, separându-le în mod deliberat și explicit. Revenind la lucrările lui

Arany, observăm o discrepanță interesantă între sugestiile interpretative ale paratextelor și

15János Arany, Dñzsa Dániel: Zandirhám = J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. Varga, Universitas, Debrețin, 1998. 372. 16Pál Gyulai, Epikai költemények(Poezii epice) = P. Gy., Kritikai dolgozatok 1854Ŕ1861. (Lucrări critice 1854Ŕ1861), Bp., 1908. 94Ŕ95.



390

Section: Literature

atitudinea criticilor. Pál Gyulai consideră că Toldi este o „epopee popularăŗ17

în timp ce

Arany o definește ca narațiune poetică în versuri. Chiar dacă mottoul din Csaba királyfi

provine din Bolond Istñk a lui Arany, critica nu intenționează să interpreteze această

relaționare, totuși în acest caz este legitim acest gest al criticilor dat fiind faptul că genul

desemnat pentru operă este „hun regeŗ. Cu toate acestea, referința la textul din Bolond

Istñk ar trebui să ridice un semn al întrebării în privința genului.

Am menționat faptul că în epocă există și idei care diferă de la concepția lui Arany.

În acest sens aș menționa criticile lui Ferenc Salamon despre Katalin și Buda halála ca

fiind raționamente concurente cu cele ale lui Arany. În 1856 Salamon descria operele lui

Byron ca „poeme lyirco-epiceŗ considerând că îmbinarea caracteristicilor epopeice și

lirice este principalul factor constitutiv al genului: „Deși în unele privințe ar fi greșit să

numim Katalin o lucrare byroniană, există trăsături care într-adevăr ne amintesc de acel

tip al narațiunilor poetice în versuri, ca și cele mai multe dintre operele lui Byron, iar

aceste texte conțin un amestec al elementului liric cu cel epopeic. În ultima vreme

poemele lyrico-epice au ajuns să fie la modă.ŗ18

Normele de gen ale romanului versificat devin din ce în ce mai cristalizate și în

literatura maghiară, iar acesta începe să funcționeze ca un gen autonom, se clarifică baza

de texte asociate cu el, adică devine tot mai limpede care operă aparține de el și care nu.

Acestui lucru se atribuie schimbarea percepției lui Salamon asupra operei lui Byron de la

începutul anilor 1860, când apare critica despre Buda halála și afirmă că Byron „este un

poet liric, nu epopeic și în niciun caz dramatic.ŗ19

Deși separă complet genul cultivat de

Byron de genul epopeic, este foarte grăitor faptul că a simțit nevoia de a pune în legătură

poezia lui Byron cu opera Buda halála: deci relația genurilor este încă problematică, chiar

dacă el are opinii foarte categorice despre relația celor două.

În literatura maghiară, apariția romanelor în versuri în anii 1870 a fost deja

paradigmatică. Din acest moment putem vorbi despre autonomia genului, în sensul că

unele dintre textele sale nu mai sunt încadrate sub alte genuri, ci apar cu observația că ele

reprezintă romanul în versuri. Acesta este momentul în care a fost publicată opera lui

János Vajda, Alfréd regénye (Romanul lui Alfréd), operă care atât în epocă cât și în

prezent este considerată un roman în versuri. Aici aș menționa două critici care ar putea fi

de interes din punctul de vedere al genului. Cea a lui Emil Ábrányi, care a fost scrisă în

1876, anul apariției romanului în versuri Alfréd regénye; Ábrányi scrie o evaluare pozitivă

în revista Pesti Naplñ, evaluare care apără opera în fața criticilor negative. Argumentele

sale cele mai importante sunt următoarele: „Visul »Ultimei judecăți« este cea mai

puternică expresie a fanteziei lui János Vajda. Tot ce a putut să spună un critic despre asta

a fost că e bizar, ciudat, dezordonat. […] Sigur, pentru că în catehismul viermilor căzuți în

lemn se scrie că poetul ar trebui să fie conformist, moderat, să se facă plăcut, cuminte și

drăguț când visează cu ultima judecată. Grădinarii din secolul trecut au tuns copacii după

moda franceză, unii esteticieni fac același lucru și cu spiritul.ŗ20

În 1882 Virgil Koltai a scris o evaluare negativă despre Alfréd, aducând următoarele

argumente împotriva operei: „acest poem nu este o „copie cerească a adevăruluiŗ, ci visul

febril al unui suflet bolnavŗ,21

„Vajda să renunțe la această auto-tortură, să abandoneze

încălcarea normelor și va crea opere de valoare. Să descrie măreția trecutului și cu inima

17„Epopeea populară nu este nici mai mult, nici mai puțin decât naivul, naționalul: deci apropierea de epopeea adevărată, pe cât e posibil în epoca noastră. Cel puțin așa l-a ridicat la noi Arany pe rangul de gen.ŗ (Pál Gyulai, Epikai… 114.) 18Ferenc Salamon, Arany János kisebb költeményei (Poezii scurte ale lui János Arany) = F. S., Irodalmi tanulmányok (Studii

literare), vol. I., Franklin, Budapesta, 1889. 38Ŕ175., aici: 54. 19Op. cit. 163. 20á-e [Emil Ábrányi], Vajda János újabb költeményei (Versuri noi de János Vajda), Pesti Naplñ, 13 iulie 1876, nr. 160, 2. 21Virgil Koltai, Korszellem és költészet, Figyelő, 1882., vol. 13, 81Ŕ98., 183Ŕ194., 276Ŕ282., aici: 187.



391

Section: Literature

eliberată de ură să se bucure de natură și să o cânte, căci el în esența lui cea mai lăuntrică

este bardul sentimentului național puternic și al naturii.ŗ22

Ambele critici interpretează

opera Alfréd regénye din perspectiva criticii epopeice clasicizante a lui Arany. Critica

apărută în Pesti Naplñ protejează lucrarea implicit în opoziție cu aceste norme, dar

argumentele sale nu evidențiază prin argumentele sale diferența operei interpretate cu

romanul versificat, ci pune în lumină dreptul la existență a unei alte poetici decât cea

propusă de Arany.

Critica lui Koltai este în mod explicit legată de canonul lui Arany și cercul din jurul

lui, deoarece obiecția lui împotriva lui Vajda este transpusă prinr-un citat din opera lui

Arany, Vojtina ars poetikája: „Nem a valñ hát: annak égi mása / Lesz, amitől függ az

ének varázsaŗ (Nu adevărul este deci: ci doar copia sa cerească / Va fi, de care depinde

magia cântării). Opera lui Vajda este problematică, căci nu este oglindirea cerească a

adevărului. Chemarea la reprezentarea măreției trecutului, a naturii, al sentimentului

național ne amintește de asemenea de conceptul despre epopee al secolului, și nu poate fi

interpretată în nici un fel ca trăsătură a romanului în versuri. Astfel spre sfârșitul secolului

aceste genuri au obținut un grad mai mare de separare și independență, dar acest lucru

poate fi perceput doar în stabilizarea denumirilor lor, nu și în categoriile care sunt

revendicate, adică critica denumește acele opere ca fiind romane în versuri, care sunt

categorizate astfel și până în ziua de azi, dar este foarte posibil ca critica să continue să

revendice caracteristicile genului epopeic. Așadar, urmele relației dintre cele două au

supraviețuit pe termen lung în istoria conceptuală a acestor genuri.

Cu toate acestea, putem observa un proces opus în ultima treime al secolului.

Conturarea tot mai clară a normelor genului romanului în versuri are efect și asupra acelor

genuri, care până la separarea lui l-au avut în componență. János Arany în Prefața operei

sale Toldi szerelme (1879) scrie următoarele: „Oare ar fi posibil, ca sub scutul naivității

populare să includem și alte părți nebăgate în seamă: aventurile din Praga, jaful

mormântului, campania dublă din Napoli, unificată într-una; astfel ca în cadrul narațiunii

poetice în versuri, sau dacă preferați, romanului în versuri, cu pretenții mai puțin exigente

să se creeze poezia?ŗ23

Narațiunea poetică în versuri apare și aici ca sinonim pentru

romanul în versuri, dar genul pe care l-au denumit a fost foarte mult deplasat până acum

spre definiția romanului în versuri, dată de Lászlñ Imre, menționată mai sus. Acest lucru

se evidențiază și prin faptul că aici narațiunea poetică apare ca o opțiune care ar fi putut să

apară prin deplasarea forțată dinspre genul literar reprezentat de celelalte două părți ale

trilogiei, dar care fusese deja definită ca fiind epopee până atunci: „o epopee (epopoeia

cvasi-folclorică), în ea unul dintre eroii deosebiți, Toldi, aventurile și dragostea lui este un

episod mare. Am scris câteva cântece din ea, dar nu am reușit.ŗ Ŕ scria tot aici în legătură

cu Daliás idők (Vremuri eroice).24

Astfel Toldi și Toldi estéje care în mijlocul secolului

încă erau considerate narațiuni poetice, în 1879 sunt deja definite ca fiind epopee, Daliás

idők este definită ca o încercare eșuată de epopee, iar Toldi szerelme, care tinde spre

roman versificat, apare ca narațiune poetică în versuri / roman versificat. În acest moment,

putem vorbi deja despre o tendință în care genul romanului versificat absoarbe lucrări în

limitele poemului narativ.

Această relație între epopee și roman versificat nu are doar consecințe poetice, chiar

și concepția despre lume pe care cele două genuri le prezintă, diferă și astfel ar putea să ne

facă să reflectăm asupra logicii care le-a unit. Ne putem întreba cum a reușit liricitatea,

22Op. cit. 282. 23János Arany, Előszñ [Prefață] = János Arany, Összes művei (Opere complete) V., ed. Géza Voinovich, Akadémiai, Budapesta, 1953. 7Ŕ9., aici: 9. 24Op. cit. 8.



392

Section: Literature

spleenul, acțiunea desfășurată în peisaje străine și subiectivitatea operelor lui Byron să

devină atât de importante pentru reprezentanții canonului, care „caută în primul rând

reconcilierea în literatură: reconcilierea omului cu el însuși, cu lumea lui, restabilirea

armonieiŗ,25

sau cum a reușit romanul versificat, în concepția lui Arany și contemporanii

săi, să fie într-un contact atât de apropiat cu epopeea „adevăratăŗ și „folcloricăŗ a cărei

menire a fost să reprezinte narațiunea națiunii, într-un cadru concepțional în care „estetica

poeziei străine (atât de elevată și/sau originală) nu poate să stimuleze valori estetice

asemănătoare în propria sa poezieŗ.26

Răspunsul trebuie căutat în strategiile interpretative

elaborate de criticii epocii sau cele acceptate în modelele străine. Să ne uităm la câteva

aspecte conform cărora Arany interpretează operele lui Byron. În 1856, adresându-se lui

János Erdélyi, el spune despre opera lui, Katalin, că „încercând s-o fac mai byronească,

am umplut-o cu imaginiŗ.27

Câțiva ani mai târziu, în 1861, traducând o critică franceză cu

titlul „A francia költészet 1861-benŗ (Poezia franceză în 1861), spune că poezia lui Byon

este atât de valoroasă mulțumită „măreției nesăbuite a eroilor cu soartă misterioasă,

păcatului și spiritului, amestecului între atitudinea lor libertină și mândră, rebeliunii lor

îndrăznețe împotriva societății ale cărei meschinării stau în contradicție imensă cu visele

lor infinite.ŗ28

Se poate observa că ideea de a căuta cele mai importante mize ale acestor

opere Ŕ și implicit, ale genului Ŕ în prezența dominantă a anumitor strategii reprezentative

și în valorile morale ale acțiunilor și principiilor eroului, este foarte diferită de ceea ce

considerăm noi noutate în apariția romanului versificat în secolul al 19-lea, cum ar fi

complexitatea viziunii asupra lumii, importanța structurilor narative digresive, a jocului

cu strategiile narative, cu perspective, cu diferite limbi și registre ale limbii etc.

Așadar, în pofida faptului că putem vorbi despre recepția maghiară a romanului

versificat a lui Byron la mijlocul secolului al 19-lea, ea poate fi interpretată numai prin

îndepărtarea concepției genului de roman versificat de la conceptul din prezent.

BIBLIOGRAPHY

[Ábrányi, Emil] á-e, Vajda János újabb költeményei (Versuri noi de János Vajda), Pesti

Naplñ, 13 iulie 1876, nr. 160, 2. Arany, János: Előszñ [Prefață] = Arany, János: Összes művei (Opere complete) V., ed. Géza

Voinovich, Akadémiai, Budapesta, 1953. 7Ŕ9. Arany către János Erdélyi, Nagykőrös, 4 septembrie 1856 = János Arany, Összes művei

(Opere complete) vol. XVI (Corespondență 1852Ŕ1856), ed. Dezső Keresztury, Akadémiai,

Budapesta, 1982. 751Ŕ757. Arany, János: Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: S. Varga, Pál, Universitas,

Debrețin, 1998. Beaton, Roderick și Kenyon Jones, Christine (eds.): Byron: The Poetry of Politics and the

Politics of Poetry, London-New York, Routledge, 2017. Dávidházi, Péter: Hunyt mesterünk. Arany János kritikusi öröksége (Maestrul nostru

răposat. Moștenirea de critic literar a lui János Arany), Argumentum, Budapesta, 1994.

25Péter Dávidházi, Hunyt mesterünk. Arany János kritikusi öröksége (Maestrul nostru răposat. Moștenirea de critic literar a lui János Arany), Argumentum, Budapesta, 1994. 221. 26Pál S. Varga, A nemzeti költészet csarnokai (Galeriile poeticii naționale), Balassi Kiadñ, Bp., 2005. 541. 27Arany către János Erdélyi, Nagykőrös, 4 septembrie 1856 = János Arany, Összes művei (Opere complete) vol. XVI (Corespondență 1852Ŕ1856), ed. Dezső Keresztury, Akadémiai, Budapesta, 1982. 751Ŕ757, aici: 753. 28János Arany, Afrancia költészet 1861-ben(Poezia franceză în 1861) = J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. VARGA, Universitas, Debrețin, 1998. 489Ŕ504., aici: 491.



393

Section: Literature

Dávidházi, Péter: Egy nemzeti tudomány születése. Toldy Ferenc és a magyar

irodalomtörténet (Nașterea unui gen național. Ferenc Toldy și istoria literară maghiară),

AkadémiaiŔUniversitas, Budapesta, 2004. 360Ŕ375. Gyulai, Pál: Kritikai dolgozatok 1854Ŕ1861. (Lucrări critice 1854Ŕ1861), Budapesta, 1908. Herder, Johann Gottfried: Sämmtliche Werke, ed. Bernhard Suphan, vol. 14., Weidmann,

Berlin 1909. 268. Imre, Lászlñ: A magyar verses regény (Romanul maghiar în versuri), Akadémiai,

Budapesta, 1990. Imre, Lászlñ: Műfajok létformája a XIX. századi epikánkban (Forme de existență ale

genurilor în epica noastră din secolul al XIX-lea) Kossuth Egyetemi Kiadñ, Debrețin, 1996. Koltai, Virgil: Korszellem és költészet, Figyelő, 1882., vol. 13, 81Ŕ98., 183Ŕ194., 276Ŕ282. Koselleck, Reinhart: Conceptele şi istoriile lor, 2009. S. Varga, Pál:A nemzeti költészet csarnokai (Galeriile poeticii naționale), Balassi Kiadñ,

Budapesta, 2005. Salamon, Ferenc: Arany János kisebb költeményei (Poezii scurte ale lui János Arany) = S.

F., Irodalmi tanulmányok (Studii literare), vol. I., Franklin, Budapesta, 1889. 38Ŕ175. Szalai, Anna(ed.): Tollharcok (Irodalmi és szìnházi viták 1830Ŕ1874) (Polemici literare și

teatrale 1830Ŕ1874), Szépirodalmi, Budapesta, 1981., 319Ŕ349. T. Szabñ, Levente: Kritikaképzetek pragmatikája az 1850-es években (Pragmatica

conceptelor de critică în anii 1850) = RODOSZ-tanulmányok I. (Studii RODOSZ), ed. T. Szabñ, Levente, Kriterion, Cluj, 2003. 175Ŕ190.

paradigms of the 19th century hungarian reception … 05 51.pdf · genuri, a definit gândirea...

Documents