Școala Națională de Studii Politice și AdministrativeFacultatea de Administraţie Publică

Master : Spatiul Public European

Politici ale Uniunii Europene si reforma managementului

public

Student: Vladimirescu Iulia-Larisa

Guvernanṭa

O prima distinctie care trebuie facuta este aceea dintre guvern cu actiunea sa, guvernarea,

si guvernanta. Daca Guvernul este mecanismul de stat investit cu autoritatea si legitimitatea de a

actiona asupra cetatenilor prin cele trei mari puteri – legislativa, executiva si judiciara – si prin

institutii care concentreaza puterea si aplica deciziile, in esenta, referindu-se la institutiile oficiale

ale statului iar guvernarea la interventia centrala bazata pe autoritate (Stoker 1998)1 si careia, in

procesul elaborarii politicilor, i se potriveste modelul deciziei rationale si comprehensive, in

schimb, guvernanta2 este o „altfel de guvernare”, o alternativa la actiunea guvernamentala, care

vizeaza (re)distribuirea puterii in spatiul public printr-o (re)negociere a autoritatii si o abordare

incrementala a deciziei in retele parteneriale: parteneriate sociale (guvern – patronat – sindicate),

parteneriat public – privat (structuri de stat – mediul de afaceri) sau parteneriat civic (autoritati

publice – societate civiala).

Conform lui A. Pagedon prima utilizare a termenului de guvernantă în sensul

actual,aparţine Băncii Mondiale, care într-un raport din 1989, privind dezvoltarea

economică în ţările africane, scria despre o ,,criză a guvernantei", privită ca manieră de

a exercita în sens pozitiv actul guvernării de către statele constituite în ţările post-

coloniale, împreună cu organismele economico-financiare internaţionale şi cu alţi agenţi

economici, lăsând să se înţeleagă faptul că este necesară o nouă structurare a relaţiilor

internaţionale astfel încât între state, între organizaţiile internaţionale (mai ales cele cu

atribuţii economico-financiare), societăţile civile, întreprinderile şi societăţile

multinaţionale să se stabilească raporturi prin care economia şi finanţele acestor ţări să

fie bine gospodărite. Banca Mondială încerca astfel să introducă o depolitizare şi o

dezideologizare a economiei şi finanţelor, prezentate ca elemente ale oricărei societăţi

moderne care trebuie să funcţioneze bine, eficient şi integru, oricare ar fi forţele politice

aflate la guvernare, oricare ar fi structura valorilor culturale ale unei ţări 2 .

Pierre de Senarecles consideră că relaţiile internaţionale sunt marcate de

transformări profunde, de apariţia unor raporturi noi între agenţi noi, de tendinţe de

evoluţie pe care aparatul categorial tradiţional nu are totdeauna capacitatea de a le

1 “Procesele formale si institutionale care, la nivelul statului natio-nal, au ca finalitate mentinerea ordinii publice si facilitarea actiunii colective” (Stoker 1998:20).2 Liviu-Petru Zapartan, Negocierile in viata social-politica, Ed. Eikon, 2007, p. 266

oglindi. Reaşezarea rolului statului, afirmarea proceselor de integrare regională, sfârşitul

Războiului Rece şi tendinţele de globalizave şi mondializare pun probleme noi legate de

raporturile de putere, de capacitatea oamenilor de a stăpâni, de a regla noile relaţii pe

care le impune întâlnirea unor proiecte de interes larg.

Dezintegrarea URSS, prăbuşirea regimurilor comuniste, creşterea rolului

întreprinderilor multinaţionale şi accelerarea mondializării, evoluţiile modurilor de

producţie, creşterea tehnicilor internaţionale, progresul exploziv al sistemelor de

informaţie şi comunicare, deregularizarea schimburilor de pe pieţele monetare şi

financiare au sporit interdependenţele la scara ţărilor dezvoltate, dar şi la scara globului.

Astfel vechile clasificări geopolitice nu mai au valoare, nu mai pot explica dinamica

globalizării pieţelor, creşterea economică rapidă, descompunerea şi

recompunerea unor tipuri de solidarităţi colective. Au apărut procese noi - războaie

etnice şi religioase, probleme umanitare care cer noi soluţii globale. încercarea de a

întări vechile mecanisme instituţionale internaţionale (ONU) a dovedit faptul că în faţa

unor situaţii anarhice ele sunt inoperante3.

Guvernanta a fost pentru mulţi autori conceptul salvator care să pună în evidenţă

un nou mod de a soluţiona problemele internaţionale înglobând vechile formule ale

guvernării pentru a propune un proiect de ordine internaţionale, de pace şi dezvoltare,

realizate prin aportul unui cât mai mare număr de actori, chiar dacă guvernanţa nu este

încă bine definită.

P. de Senarcles scrie că „guvernanta traduce ideea că guvernămintele statelor nu

au monopolul puterii legitime, că exista alte instituţii şi actori care contribuie la

menţinerea ordinii, participând la reglarea economică şi socială". Aceasta deoarece

mecanismele de gestiune şi control ai afacerilor publice implică un nivel local, naţional

şi regional, un ansamblu complex de structuri birocratice, de puteri publice mai mult sau

mai puţin ierarhizate, de întreprinderi, grupuri de presiune private, mişcări sociale faţă

de care guvernele nu au monopolul funcţiilor de comandă şi arbitraj politic. Funcţiile de

organizare, conducere şi negociere sunt asigurate de un larg evantai de organizaţii

guvernamentale şi neguvernamentale, de întreprinderi private şi de mişcări sociale, care

contribuie cu toate, în ansamblu la anumite forme de reglare politică, economică şi

socială la nivel naţional şi internaţional.

3 Ibidem, 276

Guvernanta îşi defineşte natura şi practicile în afara puterii statului care este

redus la rolul de partener al celorlalţi actori; menirea lui ar consta în identificarea

problemelor şi funcţiilor în dezvoltarea cărora este interesată o colectivitate, în

integrarea şi reglementarea globală a înfăptuirii lor şi responsabil izarea celor ce îşi

asumă soluţiile. La scară locală guvernanţa poate soluţiona problemele unei comunităţi

solicitând puterii publice un stil nou de guvernare, o sensibilitate sporita faţă de

cerinţele populaţiei şi un comportament care să ducă Ia o ameliorare a condiţiilor de

viaţă ale oamenilor, la scară internaţională, rolul statelor în gestionarea problemelor

comunităţii proprii nu poate fi eludat şi este greu de imaginat disoluţia structurilor şi

funcţiilor lui la nivel macro-social. De aici ideea unor analişti pentru care guvernanta

este un ghid al orientării conduitelor viitoare în relaţiile sociale naţionale şi

internaţionale, între ele precum şi între ele şi sistemul statal, care s-a elaborat pe

„modelul" occidental dar nu este sigur că el se va confirma în evoluţia viitoare 4.

În ultimii zece ani, sprijinul pentru buna guvernanţă a devenit un instrument fundamental

al ajutorului pentru dezvoltare. Acest element este integrat în programele de cooperare ale

Comisiei.

Acest concept acoperă mai multe aspecte. Cu toate că nu există o definiţie clară a bunei

guvernanţe, acest termen se referă, în general, la elementele de bază ale legăturii dintre stat şi

societate: normele, procesele şi comportamentele prin care sunt organizate interesele, prin care

sunt gestionate resursele şi prin care puterea este exercitată în societate. Calitatea guvernanţei

este, prin urmare, adesea bazată pe capacitatea unui stat de a oferi cetăţenilor săi servicii de bază

care să permită reducerea sărăciei şi promovarea dezvoltării.

Pentru Oran Young baza unei bune guvernante o constituie ansamblul de

instituţii, legi, proceduri şi norme care permit oamenilor să-şi exprime preocupările şi să

lupte pentru apărarea intereselor lor într-un context relativ previzibil şi echitabil.

Structurile internaţionale nu reflectă numai ierarhiile de putere, ci şi interacţiunile dintre

variaţii agenţi care au aşteptări, obiective, interese şi preferinţe pe care şi le urmăresc

împreună cu guvernămintele5

4 Ibidem, p. 284.5 Adrian Ivan, Perspective teoretice ale construcţiei europene. Cluj, Eikon, 2003, p39 .

Acordul de la Cotonou include un angajament în favoarea bunei guvernanţe şi este, astfel,

un instrument de referinţă pentru alte acorduri ale UE cu ţările terţe. Dialogul regulat şi

participarea actorilor nestatali fac parte din acest proces.

Cetăţenii europeni dispun de dreptul la iniţiativă, prin intermediul căruia pot să invite

Comisia să prezinte propuneri legislative. Prezentul regulament stabileşte regulile şi principiile

care vizează punerea în aplicare a unei iniţiative de acest gen.

Iniţiativa cetăţenească permite cetăţenilor europeni să invite Comisia să prezinte o

propunere legislativă cu privire la un subiect specific. Aceasta a fost introdusă prin Tratatul de la

Lisabona şi obiectivul său este de a consolida dimensiunea democratică a Uniunii Europene

(UE). Cetăţenii dispun în prezent de oportunitatea de a-şi face auzită vocea la nivel european şi

de a fi asociaţi cu drepturi depline în procesul decizional al UE.

Iniţiativa europeană este un drept strict reglementat. Prezentul regulament stabileşte

principiile privind o iniţiativă de acest gen. Acesta stabileşte, de asemenea, procedura prin care o

iniţiativă cetăţenească este implementată. Această procedură se desfăşoară în mai multe etape.

În vederea garantării legitimităţii şi caracterului său european, mai multe condiţii sunt

necesare în vederea implementării unei iniţiative cetăţeneşti:

iniţiativa trebuie să fie sprijinită de minim un milion de semnatari europeni, adică cetăţeni

care au naţionalitatea unui stat membru. Persoanele care sprijină o iniţiativă trebuie să

completeze o declaraţie de susţinere şi sunt desemnaţi ca semnatari ai iniţiativei;

cetăţenii semnatari trebuie să provină din cel puţin un sfert din statele membre. Obiectivul

este garantarea faptului că iniţiativa reflectă interesul Uniunii şi nu numai cel al unui stat membru

sau al unui grup restrâns de state membre;

prezentul regulament stabileşte, de asemenea, un număr minim de cetăţeni semnatari care

provin din fiecare stat membru reprezentat. Un număr minim este stabilit pentru fiecare stat

membru în Anexa I a regulamentului.

Printre altele, un comitet al cetăţenilor este constituit pentru fiecare iniţiativă cetăţenească.

Acest comitet este alcătuit din şapte membri care provin din şapte state membre diferite şi din

reprezentanţii care fac legătura cu instituţiile europene pe întreg parcursul procedurii. Rolul

comitetului este de a asigura organizarea şi coordonarea iniţiativei cetăţeneşti. Comitetul are

sarcina, de asemenea, de a contribui la promovarea unor chestiuni de anvergură europeană şi de a

stimula reflecţia cetăţenilor asupra anumitor subiecte.

Bibliografie

1. Liviu-Petru Zapartan, Negocierile in viata social-politica, Ed. Eikon, 2007

2. Adrian Ivan, Perspective teoretice ale construcţiei europene. Cluj, Eikon, 2003

3. Wallace, H.; Wallace, W, Pollack, A (2006) Elaborarea politicilor in Uniunea Europeana,

Bucuresti, Institutul European din Romania, Editia a cincea.

4. http://www.euractiv.ro/

5. http://europa.eu/