TEMATICÃ REFERAT

1. Rasa Plymouth Rock

2. Tehnica incubaţiei la găină

CUPRINS

1. Introducere …………………………………………………….................... 42. Rasa Plymouth Rock ………………………………………….……....……. 5

a. Origine ................................................................... 5b. Caracteristici rasă ………………………………………………. 5c. Producţia de carne si ouă ………………………………..….16

3. Tehnica incubaţiei la găină ………………………………………......…..17a. Principii generale ……………………………………………… 17b. Incubaţia la găină …………………………………………….. 22

4. Bibliografie …………………………………………………………………...... 25

2

INTRODUCERE

Avicultura reprezintă una din principalele ramuri ale zootehniei, având ca obiect de studiu elaborarea principiilor de alimentatie, a tehnologiilor de creştere, de îngrijire şi înmulţire a păsărilor.

Ca atare aceasta concepţie duce implicit la posibilitatea creşterii unor efective cu densităţi de 10 – 20 capete pe metru pătrat, întrucât factorii de microclimat creaţi, controlaţi şi dirijaţi artificial ofera condiţii optime desfăşurării proceselor de incubaţie, aplicării tehnologiilor de creştere a puilor pentru carne, creşterii tineretului pentru înlocuire, exploatării găinilor pentru producţia de ouă, creşterii găinilor pentru reproducţie, ameliorării, hibridării şi selecţiei.

Produsele principale ale găinilor sunt ouăle şi carnea, iar cele secundare sunt penele şi gunoiul. Oul conţine protide, lipide, săruri minerale şi vitamine. Acestea face ca digestibilitatea oului consumat să fie, pentru gălbenuş de 100 %, iar pentru albuş de 97 %. Carnea reprezintă produsul principal şi în prezent, ca urmare a imperativelor conjucturale pe plan mondial, cererea pentru carne slabă se manifestă tot mai mult, în toate ţările consumul fiind în continuă creştere, nefiind încă previzibil nivelul la care, pe cap de locuitor, acesta se va plafona.

O altă caracteristică în măsură să sporească valoarea economică a creşterii găinilor o reprezintă şi capacitatea mare de producţie a acestora, precocitatea mare, consumul specific mic de furaje.

3

1. RASA PLYMOUTH ROCK

a. Origine

Rasa Plymouth Rock este originară din zona oraşului Plymouth, statul Massachussetts – S.U.A., şi s-a format în perioada anilor 1850 – 1870, prin încrucişări multiple a populaţiilor locale cu rasele Dominicană, Brahma, Spaniolă, Cochinchina, Jawa. A fost expusă ca rasă în anul 1869, la expoziţia de păsări de la Worcester. Cea mai populară denumire sub care este cunoscută este de Rock sau Rock barat (după culoarea barată), fiind varietatea de culoare de la care a pornit şi s-au format şi celelalte varietaţi de culoare. Denumirea de „Rock” i-a fost acordată pentru a sugera tăria „de stâncă” în ceea ce priveşte constituţia, sănătatea şi rezistenţa. John C. Bennett (1804 – 1867) este considerat creatorul acestei rase, ea fiind crescută în dublu scop: pentru carne şi ouă. Rasa s-a extins foarte rapid datorită calităţilor de adaptare la condiţiile de creştere intensivă: rezistenţă, docilitate şi producţie de carne şi ouă.

A ajuns prima oară in Europa in anul 1870 la expoziţia din Birmingham (Marea Britanie).

b. Caracteristici rasă

Păsările dau impresia unor păsări solide, puternice, cu o foarte bună proporţionalitate a corpului. Capul este relativ mare, larg. Ciocul, scurt şi puternic, are culoare galbenă. Creasta, mică şi simplă, este purtată drept, regulat dinţată şi cu lobul posterior mai puţin dezvoltat, urmând linia cefei. Faţa, roşie-aprins, de dorit complet golaşa, uneori prezentând pene mici şi fine. Urechiuşele sunt roşii-aprins, mult alungite şi dirijate oblic, atingând barbiţele. Barbitele de culoare rosu-aprins, sunt mijlocii ca mărime, dar mai mici şi ovale decât la rasele Rhode-Island şi Sussex. Gâtul este relativ gros, şi mai scurt decât la rasele Rhode-Island şi Sussex. Trunchiul este larg si adânc, potrivit de lung, cu pieptul rotunjit. Abdomenul, plin şi adânc, este purtat relativ sus. Spinarea este aproape orizontală, largă si dreaptă, terminându-se cu o coada scurtă şi globuloasă cu un unghi de 450 la mascul şi de 400 la femela. Picioarele, potrivit de lungi, dar puternice şi cu un aplomb larg, au fluierele, degetele şi ghiarele de culoare galbenă, la fel ca şi ciocul şi pielea de pe corp.

4

Se consideră defecte grave cea mai slaba urmă de pene sau puf pe fluiere, alb in urechiuşe, pene de altă culoare decât cele admise de standarde.

Consumul de furaje este mare, fiind de 180 – 200 de g/zi (pentru un kg. masă ouă este necesar 5 kg. de furaj), fiind predispuse la ingrăşare daca au furaj la discreţie.

Standardul ţării de origine prevede opt varietaţi de culoare: barată, albă, potârnichie, herminată, argintie, albastră, cărămizie si neagră.

Varietatea barată

Aceasta este o imagine dintr-un tipar vechi din jurul anului 1900 – fiind un standard

5

Această varietate a fost recunoscută în Standardul American de excelenţa în anul 1874. Plymouth-Rock barat este varietatea cea mai comună întâlnită la rasa Plymout-Rock. Găinile au o culoare în general mai închisă decât la cocoşi, datorită barelor negre mai late. Această varietate se incrucişeaza cu rasele Rhode-Island şi New-Hampshire pentru a obţine hibrizi autosexabili la vârsta de o zi şi caracterizaţi prin producţii de ouă şi carne ridicate şi o mai bună rezistenţa la îmbolnăviri.

Varietatea albă

6

Această varietate de culoare a apărut în anul 1874 în oraşul Maine (U.S.A.), iar în Anglia a ajuns în anul 1880.

În anul 1888 este recunoscută de către Asociaţia Americană de păsări. În ultimile decenii a căpătat o mare răspândire în cadrul căreia au fost selecţionate linii, care în etapa actuală răspund cel mai bine cerinţelor producţiei industriale de broiller, fiind folosite ca linie maternă la incrucişări, mai ales cu rasa Cornish. Culoarea albă a penajului, se datorează unei mutatii aparută la varietatea barata a rasei, ceea ce explică caracterul ei recesiv. Producerea unor linii cu culoarea albă dominantă s-a realizat prin încrucişarea păsărilor din varietatea albă a rasei Plymouth cu păsări din rasa Leghorn, la care penajul alb este dominant. În statul Massachhussetts (USA) s-a creat un tip alb dominant prin încrucişarea cocoşului de rasa Plymouth cu găini New-Hampshire sau Rhode-Island descendenta este albă, iar prin incrucişarea cocoşilor din rasele cu penaj colorat cu găini Plymouth, cocoşii obţinuţi au puful alb, iar puicuţele au puful galben-roşcat. Acest tip prezintă avantajul ca se obţin pui autosexabili. Găinile Plymouth albe produc ouă cu coajă pigmentată. Producţia medie de ouă până la vârsta de 500 de zile este de 205 ouă, cu variaţii intre 170 şi 215 ouă, greutatea medie a oului fiind de 61,1 grame.

7

Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 6 luni, procentul de fecunditate este de 85 – 88 %, iar procentul mediu de ecloziune de 72 – 78 %. Instinctul de clocit este puternic, manifestându-se la circa 40 – 50 %, odată sau de mai multe ori pe an. În ţara noastră se foloseşte ca linie maternă in încrucişările cu rasa Cornish, pentru producţia de pui broiller.

Varietatea cărămizie

8

Această varietate de culoare îşi are originea in Rhode-Island, lângă Fall River, Massachussetts, iniţial având nuanţe de roşu. Creatorul acestei varietaţi de culoare a fost R.G. Buffington care a participat la expoziţia „Fall River Strain” în anul 1890. În anul 1894 a fost acceptată ca standard de rasă de către Asociaţia Americană de păsări de curte. A fost adusă şi în Europa (Marea Britanie) în anul 1897.

Varietatea potârnichie

9

Este o varietate frumos colorata, aparută în anul 1900 în New Jersey, SUA, recunoscută ca standard de către Asociaţia Americană de păsări în anul 1909.

10

Varietatea argintie

A apărut în New York în anul 1900, admisă ca standard în anul 1907, cu un penaj frumos colorat şi care necesită împerecheri duble pentru a atinge perfecţiunea, de aceea unii crescători tind să renunţe la creşterea ei, intâmpinând dificultăţi în obţinerea de masculi şi femele pentru expoziţie.

11

Varietatea herminată

Acesta varietate s-a format în anul 1900 în Ohio (USA), din varietatea albă şi barată Plymouth Rock cu Brahma albă si Wyandottes. A fost admisă ca standard in 1910.

12

Varietatea albastră

Această varietate este admisă ca standard în anul 1920. În Europa (Marea Britanie) a fost adusă în 1915. O particularitate la această varietate este

13

aceea că la imperecherea dintre doi părinţi de varietate albastră descendenţii vor fi 50 % albaştri şi 25 % albastru cu alb şi 25 % negru. După împerecherea dintre descendenţii albastru cu alb şi cei cu negru, puii obţinuţi sunt sută la sută albaştri. Exemplu:

Albastru x Albastru = Albastru 50%, Albastru cu Alb 25 %, Negru 25 %Albastru x Albastru cu Alb = Albastru 50%, Albastru cu Alb 50 %Albastru x Negru = Albastru 50%, Negru 50 %Albastru cu Alb x Negru = Albastru 100%

Varietatea neagră

14

Această varietate a apărut în 1915 şi a derivat din varietatea barată. Sunt foarte rezistente la boli şi se pretează pentru creşterea in zonele cu temperaturi mai scăzute, sunt foarte docile si prietenoase. Producţia de ouă este foarte bună, ajungând la 230 - 280 de ouă pe an în condiţii ideale, ouăle având culoarea maro.

c. Producţia de carne şi ouă

Carnea face parte dintre producţiile principale ale păsărilor şi este unul dintre alimentele de bază pentru om. Carnea de pasăre este superioară cărnurilor provenite de la alte specii de animale prin faptul că are o cantitate mai redusă de ţesuturi conjuctive, dar mai multe proteine şi grăsimi de calitate superioară. Valoarea nutritivă a cărnii este dată de bogăţia ei in aminoacizi, coeficientul de utilizare digestivă a substanţelor nutritive este foarte mare, fiind de 96 – 98 %. Caloricitatea cărnii este cuprinsă intre 130,6 – 208,6 calorii/100 g.

Randamentul la tăiere este mare, au o carne fină, gustoasă şi suculentă. Randamentul la tăiere este relativ mare, fără să se apropie însă de cel al celorlante rase mixte, în special al rasei Sussex. Greutatea corporală este de 3,5 – 4,5 kg. la mascul şi de 2,5 – 3,5 kg la femele. Până la vârsta de trei luni puii cresc mai greu decât cei din rasa Rhode-Island şi se îmbracă mult mai încet în penaj. De la această vârstă însă, ei au o creştere mai rapidă, astfel că în câteva săptămâni ei ajung in greutate ca puii altor rase mixte.

Producţia medie de ouă calculată pe baza rezultatelor controlului oficial efectuat la diferite staţiuni de testare din Europa si Statele Unite a fost în primul an de ouat de 196 de ouă, cu variaţii de la 147 până la 239 bucăţi, greutatea medie a oului fiind de 59,2 g. Culoarea cojii oului este cafenie. Maturitatea sexuală se instalează mai tardiv decât la cele din rasa Rhode-Island cu circa 2 - 4 săptămâni, puicuţele incepând ouatul la vârsta de 6 – 7 luni. Procentul mediu de fecunditate variază între 80 si 88 %, iar procentul de ecloziune între 70 si 76% din ouăle fecundate. Instinctul de clocit este destul de dezvoltat, procentul de cloşti căzute fiind, în medie, cam 15 – 25%.

15

2. Tehnica incubaţiei la găină

a. Principii generale

La păsări, ca şi la celelalte specii de animale, fecundarea se produce în interiorul organismului femel. Dezvoltarea embrionului in continuare, se face în afara organismului păsării, în condiţii optime asigurate de om, în cazul incubaţiei artificiale sau de cloşcă în cazul incubaţiei naturale.

Pentru a realiza un procent de ecloziune cât mai mare de la o cloşcă (peste 70%) sau de la fiecare serie de ouă pusă la incubator, trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte: - starea de sănătate a păsărilor; - raportul de sexe (un cocoş la 10-12 găini); - vârsta maximă de folosire pentru reproducere (4-5 ani la cocoş, 1,5-2 ani la găină); - reproducerea la păsări are loc dupa vârsta de 11 luni la cocoşei, după 6 -7 luni la găină; - calitatea şi cantitatea furajelor administrate pe cap şi pe zi; - prospeţimea ouălor folosite la incubaţie (maxim 7 zile); - vârsta păsărilor (cele mai bune ouă pentru incubat sunt obţinute în primul an de exploatare de la găini şi se menţine 1,5 ani); - ouăle pentru incubat (clocit) trebuie să fie curate, cu coajă netedă, intactă, de mărime normală.

Dupa recoltare, ouăle se aşează în cofraje cu vârful ascuţit în jos, se ţin într-o cameră răcoroasă, slab luminată sau chiar la întuneric, cu o temperatură de 12°C şi cu posibilităţi de aerisire (ventilare).

Dezvoltarea embrionului. Embrionul începe să se dezvolte chiar din momentul când a avut loc fecundarea în oviduct, fapt pentru care trebuie să se asigure ouălor un regim de temperatură care să înceteze metabolismul, fără a-l

16

degrada, mai ales vara, când la temperatura de 28°C în atmosferă se continuă dezvoltarea embrionului. Cunoaşterea procesului normal de dezvoltare embrionară permite depistarea anomaliilor ce pot surveni şi luarea de măsuri corespunzătoare, corectarea factorilor de care depinde acesta. În dezvoltarea embrionară se deosebesc trei faze mari: segmentarea oului fecundat; gastrularea (perioada de formare a celor trei foiţe germinative); organogeneza (perioada în care se formeaza organele şi sistemele).

Factorii incubaţiei. După expulzarea oului în mediul ambiant, datorită temperaturii mai scăzute, embrionul intră intr-o stare de latenţa până în momentul în care este supus procesului de incubaţie, în care i se asigură condiţii favorabile de dezvoltare. Factorii care trebuiesc asiguraţi în procesul de incubaţie sunt: temperatura, umiditatea, ventilaţia şi poziţia ouălor.

Temperatura asigură dezvoltarea embrionară, intensificând procesele vitale. Pentru a se dezvolta normal, embrionul are nevoie de o temperatură apropiată de cea a corpului păsării. În incubaţia naturală, temperatura este asigurată de corpul cloştii, a cărei temperatură rectală la inceputul incubaţiei este de 40,80 – 40,50C, ca apoi să scadă treptat, ajungând la sfârşitul perioadei la 40,4 – 40,10C. Căldura, în incubaţia artificială, este transmisă de la sursele de încălzire către ouă, prin convecţie: în incubatoarele de suprafaţă, repartizarea căldurii se face prin ventilaţie naturală; în incubatoarele de volum, repartizarea căldurii produsă de sursa de caldură se face prin ventilaţie mecanică, ouăle având aceeaşi temperatură pe întreaga suprafaţă. Pentru acest tip de incubatoare s-a ajuns la concluzia că este necesară o temperatură de 37,50C. Regimul de temperatură diferă în funcţie de tipul de incubator, rasă, calitatea ouălor, fiind corelat şi cu ceilalţi factori ai incubaţiei.

Umiditatea. Asigurarea în incubator a unei umidităţi optime este un factor important în obţinerea unor pui de calitate. Umiditatea aerului atât în incubaţia naturală, cât şi în cea artificială influienţează direct asupra dezvoltării embrionului prin modificarea conţinutului ouălor, în special al albuşului şi, indirect, prin acţiunea asupra proceselor metabolice a acestuia. De asemenea, umiditatea condiţionează modul de acţiune al căldurii. În incubaţia naturală, umiditatea în cuibar variază între 30 – 50 %, iar în incubaţia artificială, în condiţiile în care ceilalţi factori de incubaţie sunt menţinuti la nivel optim, trebuie să se asigure 61 % umiditate, cu limite intre 55 – 66 %.

17

Ventilaţia. În procesul dezvoltării embrionului se realizează un schimb permanent de aer între acesta şi mediul de incubaţie. La începutul incubaţiei schimbul de aer este redus, apoi creşte treptat din momentul închiderii alantoidei si este maxim în ultima zi de incubatie, odata cu trecerea la respiraţia pulmonară. Ventilaţia are ca scop asigurarea în incubator a unei compoziţii a aerului apropiată de a celui atmosferic, dar cu un procent de bioxid de carbon ceva mai ridicat şi condiţionează ceilalţi factori ai mediului de incubaţie (temperatură, umiditate). Se obţin rezultate bune atunci când mediul de incubaţie conţine 21 % oxigen şi 0,5 – 0,8 % bioxid de carbon. Ventilaţia exagerată sau insuficientă are influienţă negativă asupra desfăşurării procesului de incubaţie. S-a constatat că fiecare procent de oxigen în plus faţă de optim determină micşorarea cu 1 % a procentului de ecloziune, iar creşterea concentraţiei de bioxid de carbon la 5 % determină moartea embrionilor.

În incubaţia naturală, cloşca stă cea mai mare parte de timp cu penajul înfoiat şi totuşi compoziţia aerului din cuib diferă de cea a aerului atmosferic, în sensul că bioxidul de carbon variază între 0,2 – 0,7 %.

Poziţia şi întoarcerea ouălor. Atunci când ouăle nu sunt aşezate sau întoarse corect, se poate înregistra un procent de mortalitate care poate depăşi cu 60 % pe cel normal. Întoarcerea ouălor în prima jumatate a perioadei de incubaţie, împiedică lipirea embrionului de membrana cochilieră internă, prin ridicarea gălbenuşului în partea superioară a oului. În partea a doua a incubaţiei întoarcerea evită lipirea alantoidei de membrana vitelină, fapt care ar determina ruperea ei.

În incubaţia naturală poziţia ouălor în cuibar este cu axul lung orinzotal, cu poziţie usor oblică. Întoarcerea oualor se face de către cloşcă, iar intervalul dintre intoarceri variază intre 30 – 80 minute.

În incubatoarele de volum, pentru mărirea capacitaţii sertarelor, ouăle se aşează în poziţie verticală, cu vârful bont în sus. Întoarcerea se realizează prin înclinarea sitelor cu un unghi de 450 faţa de verticală, alternănd intr-o parte şi alta, iar în cele de suprafaţă întoarcerea se face cu 1800. Se recomandă ca în interval de 24 ore să se realizeze întoarcerea ouălor de 8-12 ori pe zi în incubatoarele de volum şi de 2-3 ori pe zi în cele de suprafaţă.

În ultimile zile ale incubaţiei nu se recomandă întoarcerea ouălor, pentru a da posibilitatea embrionului să-şi fixeze poziţia de ciocnire, cu ciocul îndreptat spre camera de aer.

Regimul de incubaţie. În urma studierii condiţiilor asigurate embrionilor în incubaţia naturală şi compararea rezultatelor obţinute în diferite regimuri de

18

incubaţie artificială, s-a stabilit un regim optim de incubaţie, pe specii de păsări şi tipuri de incubatoare.

Regimul de incubaţie pentru incubatoare de suprafaţă

Zile de incubaţie

Tempe-ratura

(0C)

Umidi-tatea

Ventilaţia (deschiderea

orificiilor)

Nr. zilnic de

intoarceri

Răcirea ouălor

(min/zi)

Control ovoscopic

1 -6 39,5 60 – 65 ¼ din a 4-a zi 3 din a 2-a zi

- Control I: in a 6-a zi

7 – 14 39 50 – 55 ½ 3 5 – 10 Control II: in a 14-a zi

15 – 19 38,5 45 – 50 ¾ 2 10 -20 - 21 38 – 38,5 60 - 70 1/1 - 2 x 10 - 15 -

Schemele de incubaţie a ouălor în incubatoarele de volum

Tipul incubato

rului

Zile de incuba-

ţie

Temperatura la termometrul

de bord (0C)Umiditatea

Ventilaţia (deschiderea

orificiilor)

Intoarce-rea

ouălor

Control ovoscopic

I.V. - 2

1 – 7 38,5 (38,3-38,7) 62 Se deschid treptat din a 2-a zi, fiind

deschise complet in a 8-10 zi, pana la

sfarsitul incubatiei

Din 2 in 2 ore, pana in

a 18-a zi

6-8 zile 18-19 zile

8 – 15 38,3 (38,0-38,5) 58

16 - 21 38,0 (37,8-38,2) 54 (70 din mo-mentul ciocnirii)

I.V. 5M

1 – 7 38,5 (38,3-38,7) 62 Se deschid treptat din a 2-a zi, fiind

deschise complet in a 8-10 zi, pana la

sfarsitul incubatiei

Din 3 in 3 ore, pana in

a 18-a zi

6-8 zile 18-19 zile

8 – 15 38,3 (38,0-38,5) 58

16 - 21 37,8 (37,0-38,2) 54 (70 din mo-mentul ciocnirii)

„Bismark”„Petersine

1 -17 37,8 (37,5-38,0) 50-60 Se deschid treptat din a 2-a zi, fiind

deschise complet in a 8-10 zi, pana la

sfarsitul incubatiei

Din 3 in 3 ore, pana in

a 18-a zi

6-8 zile 18-19 zile

18 – 21 38,0 (37,6-38,4) 80-90

„Nickerl”

1 – 17 37,2-37,8 50-55 Se deschid treptat din a 2-a zi, fiind

deschise complet in a 8-10 zi, pana la

sfarsitul incubatiei

Din 3 in 3 ore, pana in

a 18-a zi

6-8 zile 18-19 zile

18 -21 36,8-37,5 60-65

„Buckeye”

1 – 17 37,5-37,6 54 Se deschid treptat din a 2-a zi, fiind

deschise complet in a 8-10 zi, pana la

sfarsitul incubatiei

Din ora in ora La 18 zile

18 -21 37,2 60-65

Controlul biologic al incubaţiei. Se face cu scopul de a semnala abaterile de la dezvoltarea embrionară normală şi de a stabili cauzele care le determină, pentru ca specialiştii să poată lua măsuri pentru îndepartarea lor. Rezultatele cantitative şi calitative ale incubaţiei reprezintă rezultanta influenţelor exercitate asupra ouălor de trei grupe de factori, care se refera la: calitatea ouălor inainte de producerea lor, calitatea ouălor după producere şi până la începerea incubaţiei şi factori care influenţează în timpul incubaţiei. Metodele

19

prin care se execută controlul incubaţiei sunt mirajul sau examenul ovoscopic şi examenul anatomopatologic al resturilor de incubaţie.

Mirajul este o metodă obligatorie pentru controlul biologic, în toate staţiunile de incubaţie. El constă în examinarea la ovoscop a ouălor supuse incubaţiei, apreciindu-se dezvoltarea embrionului şi a anexelor embrionare, mărimea camerei de aer, procentul de ouă fecundate si nefecundate, embrionii morţi. Pe parcursul incubaţiei se efectuează două miraje obligatorii. Analiza anatomopatologică a resturilor de incubaţie constă în stabilirea modificărilor anatomopatologice prin secţionarea ouălor eliminate la miraje si a celor morţi în coajă, ca şi prin examinarea cojilor rămase, prin aprecierea umidităţii alantoidei şi a golirii de sânge a vaselor ei, prin prezenţa pe coajă a urmelor de hemoragii, a resturilor de albuş şi dejecţii.

b. Incubaţia la găină

Tehnica incubaţiei presupune efectuarea unor lucrări pregătitoare, cerinţe necesare bunului mers al incubaţiei şi obţinerii unor rezultate pe măsura volorii biologice a ouălor. Lucrările pregătitoare se referă la:

- Instalarea incubatoarelor. Atât incubatoarele cât şi eclozionatoarele trebuiesc amplasate în încăperi speciale, învecinate, să permită o circulaţie liberă a aerului, rezervându-se spaţiu suficient până la tavan, pereţi şi uşi;

- Verificarea instalaţiilor şi a incubatorului. Se efectuează obligatoriu, atât la instalare, cât şi după fiecare ciclu de incubatie. Verificarea instalaţiilor este necesară pentru menţinerea şi reglarea factorilor fizici (termometre, termoregulatoare, higrometre, ventilatoare, intrerupătoare) şi mecanici (etanşeitatea uşilor, aşezarea sertarelor, tăvile cu apă, pereţii);

- Punerea in funcţiune a incubatoarelor. Incubatoarele cu două trei zile înainte de introducerea ouălor se pun în funcţiune şi după circa 2-4 ore, când s-a atins temperatura de regim se trece la reglarea temperaturii, lăsând incubatoarele să funcţioneze 2-3 zile în gol, pentru realizarea factorilor fizici de incubaţie. Când s-a ajuns la nivelul dorit al temperaturii şi a umiditaţii se introduc sertarele cu ouâ;

- Curăţarea şi dezinfecţia incubatoarelor. Curăţirea mecanică şi dezinfecţia propiu-zisă se efectuează înainte de incarcarea cu ouă şi după fiecare ciclu de incubaţie;

20

- Curăţarea şi dezinfectarea ouălor. Curăţarea prin spălare este cea mai economică metodă, deoarece se execută cu maşini speciale. După spălare (3 minute) ouăle trebuie să fie zvântate imediat pentru a nu permite pătrunderea bacteriilor în interior. Dezinfectarea ouălor se execută in camere auxiliare de lucru, prin fumigare (formolizare), înainte cu 6-8 ore de introducerea lor în incubator;

- Încărcarea incubatoarelor. Cu 12 ore înainte de introducerea ouălor în incubator, ele se scot de la camera frigorifică şi se trec în camera de preîncălzire, în care temperatura este de 28 0C, după care se aduc şi sitele pentru încălzire. Ouăle se introduc în incubator deobicei dimineaţa, notându-se ora de incărcare a incubatorului, în fişa de incubaţie;

- Planul de lucru în staţiunea de incubaţie. Staţiunile de incubaţie, în vederea funcţionării cât mai eficiente, trebuie să aibă întocmite planuri de lucru operative, pe întreg anul calendaristic. Se întocmesc contracte cu furnizorii de şi cu beneficiarii de pui, care obligă la respectarea graficelor de funcţionare a incubatoarelor;

- Incubaţia ouălor presupune o parcurgere fără probleme a perioadei de cca 18 zile şi 14 ore în care ouăle stau în incubatoare, prin îndeplinirea în mod corect a două condiţii: un echipament bine pus la punct şi o tehnologie de incubaţie riguros respectată. În ghidul tehnologic al staţiilor de incubaţie, aproape jumătate de text este rezervat echipamentului de incubaţie şi ecloziune, calitatea acestui echipament este condiţia peremtorie pentru asigurarea condiţiilor optime de incubaţie. Temperatura optimă unei dezvoltări embrionare normale este de 37,5 – 38,0 0C, aceasta fiind o valoare medie deoarece, la începutul incubaţiei este necesar un aport mai mare de căldură, după care temperatura se reduce, consecutiv creşterii căldurii biologice produse de embrioni;

- Transferul ouălor în eclozionator. Camera de transfer trebuie să fie curată, fumigată şi bine ventilată şi cu o temperatură constantă de 260C. Timpul optim de transfer este atunci când 5% din ouă sunt ciocnite iar transferul nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute.

- Ecloziunea şi sortarea puilor. Ecloziunea se produce la 21 de zile şi 9 ore (în cazul în care se practică preincubaţia, ecloziunea are loc după 21 de zile de incubaţie). Pe perioada ecloziunii în sală temperatura trebuie să fie de 20 – 24 0C, iar umiditatea relativă de 60 %. În situaţia în care sortarea puilor se face în sala de ecloziune, se va ridica temperatura la min. 30 0C şi o umiditatea relativă de max. 60 %. Sortarea puilor trebuie făcută corect, cu exigenţă, de un

21

personal instruit, evitându-se bruscarea puilor şi aruncarea lor în cutii. Concomitent cu sortarea, puii se numără şi se aşează în cutii de transport.

- Depozitarea şi livrarea puilor. Navetele cu puii sortaţi sunt transportate în sala de depozit unde temperatura trebuie să fie de min. 30 0C. Livrarea puilor se face prin camera de livrare, în maşini speciale de transport, pregătite corespunzător pentru condiţii de transport (sub aspectul igenic, al dezinfecţiei, temperaturii, ventilaţiei).

22

Bibliografie:

Bălăşescu, M. şi colab. Avicultura, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983;Creţa. V. şi colab. Zootehnie generală şi tehnologia creşterii animalelor, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983;Stratulat, Gh. şi colab. Creşterea păsărilor, Editura Ceres, Bucureşti, 1989;

Ştefănescu, Gh. şi colab. Avicultura, Editura Agro-Silvică, Bucureşti, 1961;

Usturoi, M.G., Creşterea păsărilor, Iasi, 2009

Vancea, Ion. Tehnologia creşterii intensive a păsărilor, Editura Ceres, Bucureşti, 1978;Surse internet:

http://www.feathersite.com/Poultry/CGP/Rocks/BRKRocks.htmlhttp://www.theplymouthrockclub.co.uk/blue.htmhttp://www.plymouth-rock-poultry.co.uk/plymouthrockhistory.htmlhttp://www.the-coop.org/library/rock.htmlhttp://www.plymouth-rock-poultry.co.uk/silverpencilledrocks.htmlhttp://gator541.hostgator.com/~bantam20/site/index.php?

option=com_content&view=article&id=16:silver-penciled-plymouth-rock-bantams-by-bob-hawes&catid=34:articles&Itemid=55

23