Curs: Teorii Etice

Student: Dragomir Alexandru

Grupa: 356, Anul II

Asupra dificultăţilor „universalizării”

În acest referat voi prezenta conceptul de „universalizare”, arătând

că este fundamental moralei kantiene, în contextele Formulei

Universale şi Formulei Legii Naturii. Acesta, alături de raţionalitate

(voi trata asupra legăturii între acestea), este socotit drept criteriu

pentru determinarea moralităţii unei acţiuni (prin testarea maximei

acesteia). Voi prezenta dificultăţile universalizării anumitor acţiuni

şi maxime, urmărind îndeaproape comentariile semnate de A.

Wood, R. Norman, H. J. Paton.

H. J. Paton afirmă, pe bună dreptate, că există un singur imperativ categoric:

„Acţionează numai după acea maximă prin care poţi în acelaşi timp să doreşti ca ea să

devină lege universală” 1. Următoarea sa afirmaţie, conform căreia celalalte legi sunt derivate

din acesta este menită să fie pusă sub chestiune de Al. Wood şi R. Norman. Însă, înainte de a

verifica dacă Formula Legii Universale şi Formula Legii Naturiale sunt de obţinut din

Imperativul Categoric, ar trebui analizată problema „universalizării” şi dificultăţile sau

„sfârşiturile de drum” pe care, în contextul sistemului kantian, le implică.

R. Norman2 deschide problema universalizării, propunând eliminarea perspectivei

conform căreia raţionalitatea şi universalitatea sunt proprietăţi disjuncte, argumentând

pentru o structură condiţională de felul următor: acţiunea X este raţională dacă este

universalizabilă (universalizabilitatea este necesară, dar nu este şi suficientă; o posibilă

întrebare ar fi „Ce anume mai trebuie pentru a face o acţiune raţională ?”; din păcate, Norman

nu detaliază pentru a putea intui un răspuns).

1 H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 112 R. Norman „Respectul pentru persoane”, p 16

1

Pot fi distinse, argumentează Norman, trei forme ale universalizării (sau „sensuri” în

care se poate trata asupra acestora): consistenţa, impersonalitatea şi imparţialitatea motivelor

acţiunilor unor agenţi. Voi trata asupra primelor două...

Din punct de vedere al consistenţei, actul de voinţă X trebuie să nu fie

autocontradictoriu: o persoană A să nu vrea X şi non-X (unde X este conţinutul voliţional) în

acelaşi timp. Allen Wood3 oferă exemplul imposibilităţii de a voi gustarea dintr-o prăjitură

(propoziţia X) şi a voi păstrarea intactă a acesteia (propoziţia non-X, contradictorie primeia).

Starea de lucruri implicată de actele de voliţie X şi non- X este inconceptibilă (imposibilitatea

este de ordin logic).

Universalizând, persoana A şi restul lumii ar trebui să acţioneze consistent cu X de

câte ori ar avea ocazia. Norman tratează universalizarea asupra cazului ilustrat de Kant în

capitolul II, 364. Astfel, maxima sau principiul universal al persoanei A este „Ori de câte ori

consider că am nevoie , voi împrumuta bani şi voi promite să îi restitui, dar ştiu că niciodată

nu voi putea să fac asta”5. Dacă unui agent oarecare i se pare raţional acest principiu de

acţiune, trebuie să acţioneze consistent cu acesta.

Totuşi, este imaginabilă următoarea situaţie6: o persoană A vrea să fie înşelată,

păcălită, chiar consideră a fi plăcute situaţiile în care voinţa şi dorinţele îi sunt anulate,

respinse de o voinţă străină „contradictorie”, a unei persoane B. Acesta, argumentează Wood,

nu este un caz de „dizolvare” a principiului non-contradicţiei, ci o întâmplare în care este

dorită o stare de plăcere ca efect al acţiunii unei voinţe străine B; deci, actul de voliţie al

persoanei A este consistent cu sine însuşi.

Dar, Kant propune o formă a universalizării mult rafinată, ţinând cont de ceea ce

Norman numeşte „impersonalitatea motivelor”: motivul M, care determină un agent să

acţioneze într-un anumit fel, este raţional dacă agentul respectiv este de acord ca M să fie

motivul pentru oricare alt agent să acţioneze în acelaşi fel.

Dificultăţile acestei forme a universalizării sunt recunoscute de Wood şi de Norman7.

Înainte de a le analiza, ar trebui menţionate cele două „teste ale universalităţii”: contradicţia

conceptuală8 (contradicţia în a concepe starea de lucruri universalizată; voi prescurta prin CC)

3 Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999 p. 834 Imm. Kant, „Întemeierea metafizicii moravurilor”, cap. II, paragraf: 365 R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 166Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p 837R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 188 „contradiction in conception”, Norman, p. 84

2

şi contradicţia voliţională9, a voinţei (contradicţia în a concepe actul voliţional ca act

universalizabil; voi abrevia prin CV).

„Universalizarea sub forma impersonalităţii motivelor”10 este failibilă întrucât nu poate

oferi un răspuns la întrebarea: dacă trebuie universalizată o descripţie a unei acţiuni, ce trebuie

să conţină aceasă descripţie ? Norman îşi imaginează următoarele descripţii ale acţiunii de a

face o promisiune ce nu va fi respectată: „a) faci o promisiune când nu ţi-o poţi ţine, b) faci o

promisiune când ai nevoie de bani şi nu îţi poţi ţine promisiunea, c) faci o promisiune când ai

mare nevoie de bani pentru a-ţi plăti studiile, dar nu-ţi poţi ţine promisiunea, d) faci o

promisiune când ai nevoie de bani cu care ai putea fi de mare folos umanităţii, deşi nu-ţi poţi

ţine promisiunea” 11. Evident, în funcţie de descripţia aleasă, acţiunea poate fi „valid”

universalizată... Lista nu se opreşte la punctul „d”, ci poate fi continuată, fără o limită, prin

oferirea unor detalii ce ar putea face valabil principiul în baza căruia se acţionează, întrucât

acesta nu s-ar mai lovi de bariera unei contradicţii conceptuale. Altfel spus, ar respinge

situaţia în care ar dispărea „conceptul de promisiune”, considerat ca fiind inutil, absurd sau

superfluu.

În interpretarea lui Wood, universalizarea maximei „atunci când cred că duc lipsă de

bani mă voi împrumuta, promiţând înapoierea sumei, deşi ştiu că nu o voi face”12 este

contradictorie ca Lege a Naturii: nu ar fi posibilă promisiunea, dar conceptul acesteia nu ar

dispărea. Interpretarea îi este fidelă sentinţei date de Kant (promisiunea ar exista in abstracto,

însă nu ar mai avea instituţia socială a lumii sau stării de lucruri actuale) asupra imposibilităţii

şi a motivelor acesteia în cazul universalizării nerespectării promisiunilor.

Paton13 caracterizează Formula Legii Naturale (alături de Formula Legii Universale,

noţiune cheie în filosofia morală kantiană şi în înţelegerea criticilor aduse acesteia de către

Allen Wood) ca fiind subordonată Formulei Legii Universale, dar nefiind o „lege a libertăţii”,

ci o „lege a naturii” – „o lege a cauzei şi a efectului”14. Natura, în viziunea kantiană, este

teleologică iar universalizarea maximei unei acţiuni ar trebui să confirme „armonizarea

sistematică a scopurilor înăuntrul individului şi în rasa umană”15

În interpretarea lui Norman, eludând posibilitatea contradicţiei ca Lege a Naturii

exploatată de Wood, universalizabilitatea „falsei promisiuni” este invalidată prin trimiterea la

9 „contradiction in volition”, Norman, p. 8410 R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 2911 R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p 1812 Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 8713 H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 1114 H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 1115 H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”, p. 11

3

unul din punctele esenţiale ale moralei kantiene: universalizabilă este maxima acţiunii, nu

acţiunea16. Acţiunea poate fi una „particulară până în cel mai mic amănunt”, spre exemplu:

A : „voi împumuta bani de la un student al Facultăţii de Filosofie care are şase

prenume, toate începând cu litera Q, promiţând că îi voi înapoia, deşi ştiu că nu o voi face”.

Existenţa unei asemenea persoane este conceptibilă (logic posibilă, deşi din punct de vedere

fizic, greu „materializabilă”), iar universalizarea nu ar avea efecte nocive în sensul

imposibilităţii de a fi transpusă drept Lege a Naturii. La fel, acţiunea:

B: „voi împrumuta bani de la Moş Crăciun, fără a-i înapoi suma” este o situaţie fără

corespondent fizical, dar compatibilă cu o Lege a Naturii (este consistentă o lume în care toţi

indivizii au libertatea de a împrumuta bani de la Moş Crăciun17).

Însă, „maxima” este un concept ce implică intenţia agentului, Norman afirmând că

este greu de crezut (dar nu imposibil !) că un individ ar avea ca maximă o descriere

improbabilă precum cele prezentate mai sus.

Wood apelează la aceeaşi distincţie, afirmând că testele CC şi CV au ca obiect doar

maxime, nu acţiuni 18. Potrivit comentatorului, o maximă este un principiu care exprimă cu

claritate intenţiile agentului, nu doar un principiu al cărui scop ar fi să determine o anumită

acţiune19. Allen Wood propune cazul „pozitivelor false”20, maxime ce sunt construite asemeni

„propoziţiilor” A şi B (acţiunilor a căror universalizare este indecidabilă, dar consistentă cu

Formula Legii Naturii), însă includ „intenţiile” agentului în cele mai mici detalii, pentru a

trece testele CC şi CV. Spre exemplu: „intenţionez 21 să împrumut $500, până mâine la orele

prânzului, dar să împrumut de la prietenul meu credul Hilly Flitcraft şi nu de la suspiciosul

văr Hester sau de la avarul coleg Hjalmar, promiţându-i întoarcerea fiecărui cent până

vineri”.

„Negativele false”22 sunt maxime infirmate de testele CC şi CV, în ciuda faptului că

par a fi, „cu ochiul liber”, universalizabile... Wood foloseşte următorul exemplu: „Voi

cumpăra un trenuleţ, dar nu voi vinde nici unul”23. Dacă toată lumea ar acţiona în baza acestui

principiu, nu ar exista trenuleţe care să poată fi cumpărate, de vreme ce ele nu ar putea fi

vândute.

16 R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 1917 Este vorba despre o lume în care „Moş Crăciun” nu are referent (real ! fără apel la „limbajul de fundal” propus de Quine - „Ontological Relativity” sau la existenţa relativă la o schemă conceptuală printre multe altele propusă de, spre exemplu, H. Putnam - „Truth and Meaning”, „A Problem about Reference”).18 Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 10019 Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 10220 „False positives”, Wood, p. 10321 Sublinierea îmi aparţine. 22 „False negatives”, Wood, p. 10523 Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p .105

4

Norman propune o completare a principiului universalizării cu principiul utilităţii

(promovarea fericirii generale). Testul ultim al universalizării ar fi calculul consecinţelor, caz

în care, maxima M: „voi face o promisiune, chiar dacă nu o pot respecta” nu ar fi validată ca

lege întrucât pierderea acestei instituţii sociale ar provoca mult rău24. Este însă posibil ca un

bine mai mare să urmeze pierderii încrederii în promisiuni, iar opusul acestui rezultat să fie

doar o prejudecată (o altă instituţie, un construct social: „e bine să ai posibilitatea de a face o

promisiune” sau „o promisiune trebuie respectată”)... caz în care maxima M ar căpăta statutul

de lege universală...

În fapt, toate aceste probleme, situaţii indecidabile, dileme sau fundături sunt invocate

de criticii (şi detractorii) moralei kantiene drept efecte ale îndelung reproşatului

„formalism25”. Deoarece Principiul Universalizării este formal, nu se dovedeşte a fi în stare să

deosebească între acţiuni bune şi rele26. Oferind un exemplu extrem, Wood propune

următoarea maximă: „Voi ucide o finţă umană atunci când acesta este un mod sigur şi efectiv

de a-mi promova propriul interes”27 şi, universalizând, următoarea Lege a Naturii: „Toate

fiinţele umane vor ucide alte fiinţe umane atunci când acesta este un mod sigur şi efectiv de a-

şi promova propriile interese”. Urmând opinia unui alt interpret al „Întemeierii...”, Barbara

Herman, Allen Wood nu găseşte contradictorie (inconsistentă) o asemenea Lege a Naturii.

Cum se salvează sistemul moral kantian ? Căci poate fi acuzat de a permite crima…

24 R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 2625 Norman, p. 21, Wood, p. 107, 26 R. Norman, „Respectul pentru persoane”, p. 2127 Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999, p. 99

5

Bibliografie:

Immanuel Kant, „Întemeierea metafizicii moravurilor”

Al. Wood, „Kant's Ethical Thought”, New York: Cambridge University Press, 1999

R. Norman, „Respectul pentru persoane”

H. J. Paton, „Legea morală. Întemeierea metafizicii moravurilor a lui Kant”,

6