Partea I

Activitatea autoritatilor administratiei publice

Capitolul I

Forme de activitate ale autoritatilor administratiei publice

Consideratii preliminare:

Autoritatile publice ale statului, in activitatea pe care o desfasoara emana diferite acte ce pot fi clasificate dupa functiile statului in acte legislative, acte administrative si acte jurisdictionale.Prof. Tudor Draganu – exista :

fapte juridice (produc efecte juridice): AJ si faptele materiale juridice fapte materiale care nu produc efecte juridice (operatiuni tehnico-materiale)

Forme de activita3te:

Administratia publica centrala, de specialitate si locala realizeaza functia executiva prin doua categorii de forme concrete (fapte):

1. formele care produc efecte juridice: actele administrative, contractele administrative, actele civile, actele de dreptul muncii si faptele juridice materiale;

2. formele care nu produc efecte juridice proprii: operatiuni material-tehnice si actele cu caracter exclusive politic.

Actele juridice se exprima prin acte administrative, contracte administrative, contracte civile, acte de drept ale muncii. Actele administrative: sunt manifestari de vointa cu caracter unilateral, facute in scopul de a produce efecte juridice a caror realizare este garantata prin forta de constrangere a statului. Contractele administrative: AJ bilaterale incheiate intre autoritatile administratiei publice si un particular, in realizarea interesului public sau pentru buna functionare a serviciilor publice.- Actele si contractele administrative sunt supuse unui regim juridic administrativ -

Contractele civile: se incheie intre organele administratiei publice (ca persoane juridice de drept civil) si alte persoane juridice sau fizice, raporturile juridice fiind supuse unui regim de drept comun caracterizat printr-un acord de vointa bazat pe egalitatea partilor.

Faptele materiale juridice: (actiuni sau inactiuni) au loc independent de existenta unei manifestari de vointa, chiar daca nu a existat intentia de a produce vreun efect juridic, DAR avand drept urmare anumite modificari, transformari, pierderi in lumea materiala, recunoscute de lege.Simplul fapt material nu poate sa nasca sis a stinga drepturi si obligatii sau sa schimbe situatii juridice existente.

licite: nu contravin legii sau intereselor statului ilicite: sunt contrare legii, intereselor statului = infractiuni, contraventii.

Operatiunile material-tehnice: activitati ale organelor administratiei publice, savarsite in indeplinirea sarcinilor date prin lege, dar care prin ele insele nu produc efecte juridice, deci nu

1

creeaza drepturi sau obligatii, desi unele dintre ele presupun un act de vointa sau chiar produc transformari in lumea materiala. Ele sunt ajutatoare, premergatoare (avize, acorduri, propuneri):

acte preparatorii, premergatoare sau pregatitoare, neproducatoare de efecte juridice, denumite acte cu preponderent intellectual, dar fara de care nu s-ar putea adopta sau emite un act administrativ care sa produca efecte juridice;

operatiuni materiale-tehnice propriu-zise: nu presupun un act de vointa si pentru adoptarea carora nu este necesara forma scrisa.

Actele cu caracter exclusiv-politic: declaratii de vointa prin care se afirma atitudinea pe care autoritatile publice centrale o au referitor la diferite probleme importante ale statului.

Capitolul II

Actele administrative

2

Actele administrative specie a actelor juridice

Actul juridic este o manifestare de vointa declarata (scrisa sau orala) a persoanei fizice sau juridice, facuta individual sau colectiv, cu respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri, pentru a produce pe viitor anumite efecte juridice (crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport juridic), iar realizarea lor este asigurata prin forta de constrangere a statului.

Elementele actului juridic:1. sa existe o manifestare de vointa;2. vointa sa fie declarata;3. manifestarea de vointa sa fie facuta in scopul de a produce efecte juridice;4. legea sa recunoasca efectele urmarite de autor si sa le garanteze prin forta de constrangere a

statului.

Actele juridice au fost clasificate dupa doua criterii:1. criteriul material: are in vedere obiectul actelor juridice, adica efectele de drept

produse de ele. Drepturile si obligatiile formeaza doua categorii de situatiuni juridice: generale si impersonale / obiective + individuale sau subiective

AJ regulamentare (legi, regulamente, ordonante) AJ subiective (contractul de V-C, contractul de locatiune) AJ conditiune (permisul de a purta arma, etc.) AJ complexe (contractul de munca intre patron-muncitor)

2. criteriul formal: distinctia actelor juridice dupa modul de manifestare de vointa AJ unilaterale; AJ plurilaterale

In literatura de specialitate se considera ca in general, in sfera activitatii autoritatilor publice ale administratiei intra: actele administrative si actele contractuale (contractul civil si contractul administrativ) = clasificare dihotomica Valentin I. Prisacaru:

1. acte administrative de autoritate (unilaterale)2. acte administrative de gestiune (bilaterale)3. acte administrative cu caracter jurisdictional = clasificare trihotomica.

Definitia actului administrativ

Actele administrative sunt acte juridice, adica manifestari de vointa facute in exercitarea functiei executive a statului, in scopul de a produce anumite efecte juridice, a caror realizare este garantata prin posibilitatea de a recurge la forta de constrangere a statului, in conditiile prevazute de normele juridice in vigoare. Subiectul de drept emitent al actului administrative

O prima categorie: organele cuprinse in administratia publica, a carei conducere generala este exercitata de Guvern si care sunt organe ale administratiei publice centrale si de specialitate. In acest sistem se integreaza si organele administratiei publice locale (comune, orase, municipii, judete). Organele administratiei publice centrale de specialitate inglobeaza ministerele care se organizeaza numai in subordinea Guvernului si alte organe se specialitate care se pot organiza in

3

subordinea Guvernului sau a ministerelor, cu avizul Curtii de Conturi. Daca printr-o lege organica, ordinara, sau printr-o ordonanta se recunoaste aceasta competenta, Guvernul sau ministerele pot infiinta organe de specialitate si ca autoritati administrative, practic decizia putand-o lua insa numai Parlamentul, deoarece infiintarea unor asemenea organe se poate face exclusiv printr-o lege organica.Organele de specialitate centrale au o competenta speciala, fiind organizate in diferite domenii si ramuri de activitate, avand diferite denumiri:

agentii (Agentia Nationala pentru Resurse Minerale) autoritati (Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptiei) banci (Banca Comerciala Romana) birouri (Biroul Roman de Metrologie Legala) centre (Centrul National de Cinematografie) comisii, consilii, oficii, etc.

Autoritatile administratiei publice locale: 1. consiliile locale in comune si judete (autoritati deliberative)2. primarii (autoritati executive)3. consiliile judetene (coordoneaza activitatea consiliilor locale in vederea realizarii

serviciilor publice de interes judetean)4. prefectul (este numit si reprezinta Guvernul pe plan local, pentru a conduce serviciile

publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale ale administratiei publice)

In unitatile administrativ-teritoriale functioneaza:1. servicii de specialitate aflate in subordinea ministerelor sau a altor organe centrale (centre

militare judetene, de politie, inspectorate scolare judetene)2. servicii publice de interes judetean (pentru realizarea interesului tuturor consiliilor locale din

judet3. servicii publice ale consiliului judetean organizat in compartimente subordinate acestuia

(urbanism, amenajarea teritoriului, stare civila, etc.)

Serviciu public = activitate de interes general sau public desfasurata de o autoritate a administratiei publice sau de o persoana juridical organizata de aceasta, ori de o persoana juridical private autorizata de administratia publica, in scopul realizarii unor activitati de interes general.

Stabilimentele publice (unele dintre serviciile publice organizate in subordinea ministerelor sau organelor centrale, serviciile publice de interes judetean) pot emite in nume propriu acte administrative, avand si personalitate juridica. Serviciile publice locale si cele ale consiliului judetean nu au dreptul de a emite in nume propriu acte administrative, deoarece NU au calitatea de subiect de drept, nu participa in nume propriu in raporturile juridice, ci in numele autoritatii sau organului respectiv.

O a doua categorie (desi nu fac parte din administratia publica): Presedintele Republicii – emite AJ administrative, exercitand prerogativele functiei

executive; presedintii sau birourile Camerei Deputatilor si Senatului – actele administrative = actele de

numire sau de revocare din functie, aplicarea de sanctiuni disciplinare unor functionari din aparatul propriu

Presedintele Curtii de Apel, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel – pot numi personalul auxiliar, administrativ si de serviciu.

4

O a treia categorie: ar fi acele autoritati abilitate sa emita asa-numitele “acte administrative prin delegatie” unele atributii care revin in sfera functiei executive a statului sunt trecute asupra unor regii autonome sau a altor personae juridice lucrative sau nelucrative, care dobandesc dreptul de a face acte care, desi elaborate pe cale unilaterala, sunt obligatorii, atat pt organele statului cat si pentru particulari:

agenti economici (regii autonome, SC) organizatii particulare si institutii social culturale, etc.

Asadar, pentru a putea fi vorba de un act administrativ, nu este necesar ca autoritatea emitenta sa fie o persoana juridica, poate fi si persoana fizica, dar cu conditia sa fie investita cu atributii specifice activitatii executive.

Refuzul nejustificat si tacerea administratiei

Autoritatea publica, primind cererea (care trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute de lege) este obligata fie sa o admita, fie sa o respinga, comunicand petitionarului modul de rezolvare. DAR autoritatea publica poate sa refuze rezolvarea cererii (sa o respinga) sau sa nu raspunda deloc (tacerea administratiei, refuz nejustificat, deci respingere a cererii). Atunci cand autoritatea publica nu raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede alt termen, se considera “refuz nejustificat” de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege. Prin “tacerea administratiei” se intelegea nerezolvarea cererii in termenul prevazut de lege, prin lipsa oricarei comunicari, ceea ce echivala cu un refuz nejustificat, deci cu o respingere a cererii. Totusi, tacerea administratiei poate sa nu insemne neaparat o respingere a recunoasterii vreunui drept, deoarece este posibil ca termenul de 30 de zile sa fi fost prea scurt pentru informarea autoritatii publice ori pentru efectuarea unor cercetari suplimentare.

“Refuzul nejustificat” sau “tacerea administratiei” sunt sau nu acte administrative? Intr-o prima opinie, acceptata de literatura si practica judiciara franceza si intr-o oarecare masura de literatura juridical romana, s-a considerat ca refuzul de a satisface o cerere privitoare la un drept este un act administrativ, adica un act de autoritate. In literatura juridical franceza mai recenta se sustine ca deciziile executorii pot fi:

exprese: cand emana de la o autoritate, indvidualizata prin inscris; tacite: cand administratia sesizata cu o cerere nu a raspuns intr-un termen de 4 luni.

O a doua opinie considera ca refuzul si tacerea administratiei constituie un fapt administrativ. Intr-o a treia opinie, sustinuta de prof. Tudor Draganu, acestea nu constituie un act administrativ, pentru ca nu creeaza, modifica sau desfiinteaza un raport juridic. In opinia sa, acestea sunt simple fapte materiale, care de cele mai multe ori nu au semnificatie juridica.

Refuzul nejustificat si tacerea administratiei NU sunt acte administrative cel putin din trei motive:

1. conform art. 1 alin. 1 al Legii nr. 29/1990 refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege, apare ca o notiune distincta de actul administrativ.

2. daca legiuitorul ar fi vrut sa cuprinda refuzul nejustificat in categoria actelor administrative nu ar fi folosit in text conjunctia “sau” – “printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat”.

3. tacerea administratiei nu poate fi un act administrativ atata timp cat lipsea manifestarea de vointa.

5

In prezent, Legea 554/2004 – legea contenciosului administrativ- defineste obiectul contenciosului administrativ: litigiu nascut din emiterea sau incheierea unui act administrativ, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Refuzul nejustificat = exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea. Acesta este un act administrativ unilateral. Nesolutionarea in termenul legal a unei cereri (tacerea administratiei) = a nu raspunde solicitantului in termenul de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen. Aceasta este tot un act administrativ unilateral.

Distinctia dintre actele administrative si inscrisurile doveditoare

Natura juridica inscrisurilor doveditoare emise de organele administrative: discutii in literatura juridica:

inscrisul propriu-zis este insusi actul administrativ; actul administrativ nu poate fi confundat cu insusi dovada lui, deci cu inscrisul propriu-zis.

Inscrisul este doar un instrument de proba al existentei actului administrativ; sau se recunoaste ca majoritatea inscrisurilor doveditoare nu sunt acte administrative, totusi,

actele de stare civila si actele autentice incheiate de notarii publici sunt adevarate acte administrative. Cu toate acestea, ele nu sunt acte administrative:1. actele de stare civila: simpla inregistrare a declaratiilor partilor nu creeaza, modifica sau

desfiinteaza raporturi juridice. Nici inregistrarea casatoriei nu este un act administrativ.2. inscrisurile autentificate de notarii publici: nu au valoarea unor acte administrative, ci

doar a unor inscrisuri doveditoare, fara a adauga efecte juridice noi. Actele autentice nu sunt acte administrative, nici chiar prin delegatie:

conform distinctiei dintre actul civil si incheierea de autentificare actul in continutul sau nu este o manifestare de vointa proprie a notarului public, iar efectele juridice se produc independent de vointa sa;

desi notarul este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome, cetateanul nu se afla intr-un raport juridic de subordonare fata de acesta;

Legea nr. 36/1995 prevede o cale proprie de atac, prin plangere la judecatorie, impotriva incheierilor de respingere si prin actiuni in anulare a actelor notariale la instantele judecatoresti (pe cand actele administrative sunt in competenta tribunalelor administrativ-fiscale si ale sectiilor de contencios administrative de la Curtile de Apel si de la ICCJ).

Buletinele de expertiza: eliberate de centrele de medicina preventiva, nu sunt acte administrative, ele sunt simple documente consultative de specialitate, ce servesc drept proba intr-un proces civil. Nefiind o manifestare unilaterala de vointa a unei autoritati administrative, facuta in scopul de a produce efecte juridice, nu se poate cere anularea lui pe calea contenciosului administrativ (si nici raportul de expertiza medico-legala; acestea sunt mai degraba acte pregatitoare).

Natura juridica a operatiunilor administrative

Operatiunile administrative sunt activitati intelectuale ce premerg sau sunt posterioare emiterii actului administrativ.

6

1. premergatoare (acte pregatitoare): rapoarte, propuneri, anchete, studii, avize;2. posterioare emiterii actului administrativ, necesare punerii lui in executare: comunicare,

notificare, publicare. Operatiunile administrative nu sunt acte administrative, ele nu sunt manifestari de vointa facute in scopul de a produce efecte juridice si nici nu produc prin ele insele aceste efecte. Ele nu pot face obiectul unei actiuni directe in contencios administrative, dar nici nu sunt sustrase total controlului judecatoresc, fiind susceptibile de a fi atacate si controlate odata cu actul administrativ propriu-zis.

Actele premergatoare – observatii –

pot fi prevazute, in unele cazuri, ca o conditie de valabilitate a unui act administrativ (ex. : cu privire la cetatenia romana, acordarea sau renuntarea la aceasta se face la propunerea Ministerului Justitiei);

pot fi intocmite si de alti functionari decat cei investiti cu atributii de decizie, respectiv de emitere a actului administrativ propriu-zis;

pot fi retrase (revocate) sau anulate, dupa ce au fost intocmite sau date, dar nu mai tarziu de momentul in care a fost adoptat sau emis actul administrativ in baza caruia au fost elaborate. Daca actul pregatitor este ilegal, poate fi revocat sau anulat si dupa adoptarea sau emiterea actului administrativ cu consecinta ca, in situatia in care actul administrativ si-a incetat efectele, daunele cauzate prin aceasta retragere vor fi suportate de organul administrativ sau functionarul vinovat.

In literatura franceza se considera ca unele acte unilaterale nu sunt decizii propriu-zise, nu modifica situatii juridice existente:

actele pur declarative; actele care preced si pregatesc decizia; acte care sunt necesare ulterior emiterii deciziei.

Eficienta juridica a circularelor, normelor metodologice, regulamentelor sau a altor acte de acest gen

Ordinele si instructiunile de serviciu nu au decat valoarea unor indicatii sau instructiuni mai mult sau mai putin obligatorii, pe care autoritatile superioare le adreseaza celor inferioare, in vederea aplicarii legilor sau regulamentelor, invitandu-le a lua sau nu, anumite decizii sau masuri. Observatii:

1. ordinele si instructiunile de serviciu sunt acte cu caracter pur intern, fara efecte fata de administrati. Daca aceasta granita este depasita, pot avea calitatea unor acte administrative normative sau individuale;

2. in general, aceste acte nu pot fi atacate in contencios administrativ, pentru ca avand un caracter pur intern, ele nu produc efecte juridice fata de terti. DAR daca aceste acte stau la baza unui act administrative sau a unui refuz nejustificat al unei autoritati administrative, cauzand o vatamare a unui drept recunoscut de lege unei personae fizice sau juridice Legea 554/2004 pot face obiectul unei actiuni in contencios administrativ, dar in baza actiunii principale.

Trasaturile caracteristice ale actelor administrative

7

1. Actele administrative sunt acte juridice, acestea fiind manifestari de vointa facute in scopul nasterii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice, a caror realizare in caz de nevoie este garantata prin forta de constrangere a statului.

nu orice manifestare de vointa este un act administrativ, ci doar aceea facuta cu scopul de a produce anumite efecte juridice, mai exact, sa dea nastere la drepturi si obligatii intre parti. Simpla parere sau opinie a unei autoritati publice nu poate fi considerata un act administrativ. Este necesar ca legea sa-i atribuie manifestarii de vointa efectele urmarite de autorul ei, adica intre manifestarea de vointa – scopul urmarit – efectele produse si recunoscute de lege sa existe un raport de cauzalitate, pentru a fi in prezenta unui act administrativ.

nu orice manifestare de vointa poate fi act juridic, ci numai aceea apta de a produce propriile efecte juridice. Astfel, avizul, propunerea, recomandarea, constituie o manifestare de vointa , dar care are ca scop adoptarea unui act administrativ care produce, modifica sau stinge efecte juridice.

in caz de nevoie, realizarea efectelor juridice ale actelor administrative recunoscute de lege se asigura prin forta de constrangere a statului. Astfel, daca efectele juridice nu sunt dintre cele recunoscute de lege, acestea nu sunt ocrotite prin forta coercitiva a statului.

manifestarea de vointa trebuie sa fie declarata, exprimata oral sau scris. Atunci cand manifestarea de vointa nu este declarata, ea nu produce efecte juridice.

2. Actele administrative sunt manifestari unilaterale de vointa: aceasta trasatura este si mai evidenta atunci cand autoritatea publica emite, chiar la initiativa ei, un act administrativ prin care se creeaza obligatii in sarcina altor organe administrative, personae fizice sau juridice, etc. chiar daca actul administrativ este emis in comun de doua sau mai multe autoritati

publice, acesta are tot caracter unilateral, intrucat acordul de vointa al respectivelor organe este manifestat pentru producerea aceluiasi efect juridic. Practic, se formeaza o singura vointa.

actele administrative emise la cerere nu presupun existenta unor acorduri de vointa. De exemplu, solicitantul unei autorizatii de constructie adreseaza o cerere organului administrativ competent sa elibereze astfel de acte. Vointa manifestata in cerere nu este decat o conditie prealabila si obligatorie pentru ca autoritatea publica sa isi exprime la randul ei vointa concentrata in actul administrativ, ceea ce nu ii schimba caracterul unilateral si de putere.

actele administrative emise de organele colegiale ale unei autoritati publice exprima tot un caracter unilateral. De exemplu, odata existent cvorumul, fiind exprimat votul cu majoritatea ceruta de lege pentru adoptarea si validitatea actului administrativ, actul respectiv apartine autoritatii administrative, avand un caracter unilateral.

3. Actele administrative sunt emise in temeiul si pentru realizarea puterii publice: manifestarea de vointa apartine unui subiect de drept, care poate emite sau revoca un act administrative, avand autoritatea puterii publice. Asadar, prin aceasta investire, autoritatea administrative da nastere, modifica sau stinge drepturi si obligatii, prin efectele juridice recunoscute de lege.

4. Actele administrative sunt obligatorii, adica nimeni nu se poate sustrage de la efectele juridice pe care le produc. In caz contrar, intervine forta coercitiva a statului, pentru ca actul administrativ este unul obligatoriu, iar violarea sa atrage numeroase sanctiuni.

actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept (persoane fizice, persoane juridice de drept public sau privat), a caror activitate are legatura cu obiectul curpins in respectivul act.

8

actul administrative este obligatoriu si pentru autoritatea emitenta, atata vreme cat nu a fost anulat, revocat sau abrogat. De exemplu, eliberarea unei autorizatii de contructii obliga organul emitent sa nu mai elibereze o alta autoritate de constructie pe acelasi amplasament.

actul administrativ este obligatoriu si pentru autoritatile superioare celor emitente:1. din punctul de vedere al organului administrativ inferior: cand actul este emis de un

organ superior, caracterul lui obligatoriu este absolut; organul inferior nu poate anula, modifica sau suspenda actul autoritatii superioare nici pe motiv de ilegalitate, nici pe motiv de neoportunitate.

2. din punctul de vedere al organului administrativ superior: organul superior este obligat sa respecte in activitatea sa actele administrative

emise de organele inferioare, atata vreme cat nu au fost anulate, revocate sau modificate;

organul superior poate, elaborand anumite norme juridice, sa reglementeze diferit raporturile social-economice care au format obiectul actului normative al unui organ inferior, abrogand express au tacit norma inferioara;

organul superior nu se poate substitui organului inferior si sa emita un act normativ cu un continut diferit, atunci cand elaborarea unui act normativ determinat revine competentei exclusive organului inferior.

5. Actele administrative sunt emise in baza legii si prin ele se organizeaza executarea si se executa in concret prevederile legii si ale celorlalte acte normative. Asadar, legea trebuie sa recunoasca anumite efecte unei manifestari de vointa, pentru ca actul respectiv sa fie administrativ. Daca legea nu face acest lucru, inseamna ca nu ne aflam in prezenta unui astfel de act. Este important de precizat faptul ca, in general, toate actele administrative sunt emise in scopul organizarii executarii si executarii in concret a legilor si a celorlalte acte normative, cu respectarea “principiului ierarhiei normative”:

un act administrativ normativ nu poate modifica, suspenda sau lipsi de eficienta un alt act normativ de aceeasi forta juridica, emis de un alt organ administrativ;

un act administrativ normativ inzestrat cu o forta juridica superioara poate modifica sau abroga un alt act administrativ cu o forta juridica inferioara;

cand un raport social nu a fost reglementat printr-o lege si nici reglementarea lui nu a fost rezervata legii, el va putea fi reglementat printr-un act administrativ normativ al organului administrativ, dar cu respectarea competentei sale.

Interventia normativa a organului administrativ poate fi diferentiata dupa urmatoarele categorii de raporturi sociale:

I. raporturi sociale care nu pot fi reglementate sub nici o forma de organele administratiei publice (perchezitia, arestarea, etc.);

II. raporturi sociale pentru care Constitutia prevede reglementarea prin lege, dar nu exclude nici interventia normativa a organului administrativ pentru detalii si modalitati tehnice de aplicare;

III. raporturi sociale care fiind de mai mica importanta nu trebuie sa faca obiectul unei reglementari prin lege, astfel in limitele legii, organele administratiei pot interveni normativ pentru a reglementa aceste raporturi;

IV. raporturi reglementate prin regulamente de administratie interioara (regulamente interne) emise de catre organele competente care creeaza drepturi si obligatii pentru functionarii acestora si organele inferioare si nu aduc nici o schimbare situatiei juridice a persoanelor din afara structurii lor.

9

6. Actele administrative sunt executorii, asadar ele se executa din oficiu, fara a mai fi necesara investirea lor. Evident, de la aceasta regula pot exista si exceptii, anume stabilite de lege.

actul administrativ individual este executoriu din momentul comunicarii lui sau la data aratata expres in continutul sau ori a somatiei care poate fi comunicata odata cu titlul executoriu. Bineinteles, se poate face contestatie la executare, sau se poate cere suspendarea executarii silite a actului administrativ, daca exista riscul producerii vreunui prejudiciu pana la solutionare;

actul administrativ normativ este executoriu prin natura sa, fiind emis de o autoritate publica, investita cu o putere publica, care in limita competentei sale da nastere, modifica sau stinge drepturi si obligatii. In caz de nevoie, poate fi utilizata forta de constrangere a statului. Actul administrativ normativ se bucura de o prezumtie de autenticitate (se presupune ca provine in mod real de la organul emitent) si de veridicitate (adica corespunde adevarului).

Actul administrativ devine executoriu din momentul intrarii lui in vigoare, adica in momentul publicarii, la 3 zile de la publicare sau la o data prevazuta in mod expres in textul actului normativ.

Caracterul executoriu al actului administrativ normativ inceteaza la scoaterea din vigoare a acestuia, prin anulare sau abrogare. Ori de cate ori efectele actului inceteaza sau sunt suspendate, inceteaza si obligatia de executare a acestuia.

Regimul juridic specific aplicabil actului administrativ, adica suma tuturor trasaturilor caracteristice, a conditiilor de valabilitate si a controlului actului administrativ. Prin aceasta “insumare” se reflecta particularizarea actului administrativ. Asadar, putem spune ca, pe langa trasaturile generale, comune tuturor actelor juridice, actele administrative au aceste trasaturi proprii, caracteristice, cae le disting de celalate categorii de acte.

Clasificarea actelor administrative

1. pornind de la diferenta dintre efectele juridice pe care le produc manifestarile de vointa ale autoritatilor administrative:

acte administrative normative = manifestari de vointa ale autoritatilor administrative investite sau delegate cu atributii ale puterii de stat, prin care se stabilesc reguli generale de conduita, formulate in ABSTRACT, deci impersonale si de principiu, de aplicatie repetata, la un numar nedeterminat de persoane;

acte administrative individuale = manifestari de vointa ale autoritatilor investite sau delegate cu aceasta competenta, care creeaza, modifica, suspenda sau desfiinteaza drepturi si obligatii pentru una sau mai multe persoane dinainte determinate.

2. in functie de calitatea in care actioneaza autoritatea administrativa: de titulara a puterii executive sau de persoana juridica care are rolul de a exploata si dezvolta domeniul public si privat: acte administrative de autoritate; acte administrative de gestiune.

10

Distinctia dintre aceste doua categorii de acte: actele de autoritate sunt emise atunci cand autoritatile administrative actioneaza ca organe inzestrate cu putere de stat exercitand “dreptul de comanda al statului”; actele de gestiune sunt emise atunci cand autoritatile administrative actioneaza in calitate de persoana juridica titulara a unui patrimoniu fata de care isi exercita doar atributul de administrare (domeniul public) sau toate atributele dreptului de proprietate, deci inclusiv cel de dispozitie (domeniul privat).

La randul lor, actele de autoritate se divid un urmatoarele subcategorii: actele de guvernamant: aceasta categorie isi are originea in Franta statul si organele sale

au cautat modalitatea de a-si proteja actele emise de ele, in functie de un anume interes (teoria mobilului politic) si sa le sustraga controlului jurisdictional desfasurat fie de instantele judecatoresti, fie de cele administrative. Asadar, aceste acte nu pot fi controlate in privinta legalitatii lor, nu pot angaja responsabilitatea organelor administrative publice pentru daunele ce le cauzeaza prin aplicarea lor, deci nu pot fi obiectul unor actiuni judecatoresti, cel mult recunoscandu-se o asa-numita responsabilitate politica a ministrilor sau a Guvernului.In urma revizuirii Constitutiei Romaniei in 2003, art. 2 din Legea nr. 29/1990 a fost modificat singurele acte exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ au ramas cele care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si actele de comandament militar.

actele de comandament cu caracter militar: sunt acte ce provin de la o autoritate militara ce are putere de comandament, deci emana de la autoritati militare care comanda si cuprind ordine din punct de vedere militar. Aceste acte nu pot fi atacate in fata instantei de contencios administrativ.Orice act al autoritatilor militare care nu priveste actiuni militare propriu-zise, NU este sustras controlului instantelor de contencios administrativ.Caracteristici:

1. emana de la autoritati militare superioare (conducatorul statului, ministrul apararii nationale);

2. actul trebuie sa cuprinda un ordin, o dispozitie de comandament;3. actul trebuie sa se refere la o problema militara;4. actele se pot emite atat in timp de pace cat si in timp de razboi;5. actele se pot referi numai la militari, iar in caz de razboi si fata de civili.

Chiar si actele emise de autoritatile militare competente, in scopul asigurarii ordinii si disciplinei militare in cadrul unitatilor militare si care se refera la serviciul si indatoririle militare si care cuprind ideea de ordine de comanda nu pot fi atacate in contencios administrativ.

actele administrative discretionare: “puterea discretionara” = posibilitatea pe care legea o da administratorului de a alege, dupa aprecierea sa, dintre mai multe solutii posibile aplicabile, in cazul concret organele administratiei de stat nu mai sunt simple organe de aplicare a legii, actele acestora fiind altceva decat rezultatul activitatii lor proprii.Aceasta putere discretionara este in opozitie cu “competenta legata” – care intervine atunci cand regulile de drept impun agentilor decizia care decurge pentru ei ori de cate ori sunt reunite conditiile cerute de lege si exista putere discretionara libera in masura in care regulile de drept lasa agentilor o libertate de apreciere in exercitarea competentei lor.Actele discretionare emise cu respectarea principiului fundamental al legalitatii. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa verifice daca au fost sau nu indeplinite conditiile cerute de lege.Daca toate actele administratiei publice ar trece sub controlul unor instante administrative utilitate pentru ca:

11

a. instantele fiind strict specializate, solutiile vor reflecta o mai buna cunoastere si deslusire a fenomenului administrativ;

b. instantele vor solutiona cu celeritate litigiile, cu consecinte vadite in limitarea pagubelor cauzate prin vatamarea unor persoane in drepturile lor subiective;

c. prin cuantumul scazut al taxelor judiciare se poate vorbi chiar de o gratuitate a procedurii in cadrul jurisdictiei administrative ar reflecta si mai mult liberul acces la justitie.

3. dupa natura organului emitent, actele administrative sunt emise de o autoritate administrativa, avand aceeasi baza. Actele administrative au denumiri diferite, ele pot avea ca izvor: Constitutia, o lege organica, o lege speciala. Forta actului administrativ este data de pozitia pe care o ocupa organul emitent in structura autoritatilor administratiei publice si raza teritoriala in limitele careia isi produc efectele:

acte emise de organe centrale; acte emise de organe locale.

4. numai dupa pozitia organului emitent in structura ierarhica a administratiei publice: primul-ministru: decizii; Guvernul: hotarari, ordonante; ministerele: ordine, instructiuni; prefectul: ordine; consiliile locale: hotarari; primarul: dispozitii; presedintele CJ: dispozitii.

5. dupa numarul manifestarilor de vointa care participa la formarea actului administrativ: acte unilaterale = opera unei singure vointe, fie individuala, fie colectiva (manifestare

unica a unui ansamblu de organe); acte bilaterale sau plurilaterale = intalnirea a doua sau mai multe vointe contractul.

6. alte clasificari:

I. dupa sursa de la care porneste intentia emiterii actului: acte emise din oficiu in baza propriei competente stabilite prin lege; acte emise la cererea unei persoane fizice sau juridice, sau la cererea altui organ de

stat; acte emise in urma dispozitiei instantelor judecatoresti.

II. dupa subiectul caruia i se adreseaza: acte interne (produc efecte in interiorul organului); acte externe (produc efecte in exteriorul organului).

III. dupa domeniul de activitate in care se aplica actul respectiv: acte in domeniul administrativ; acte in domeniul financiar; acte in domeniul raporturilor de munca; acte in domeniul starii civile; acte in domeniul securitatii si apararii ordinii publice, etc.

12

IV. dupa efectele creatoare sau modificatoare a unei situatii juridice: acte constitutive de drepturi si obligatii (cele de autorizare, de sanctionare), care produc

efecte juridice numai in momentul emiterii lor si numai ex nunc (pentru viitor); acte declarative (recognitive) de drepturi si obligatii, care produc efecte juridice ex tunc si

anume din momentul in care faptul juridic s-a produs.

V. dupa modul de aducere la cunostinta: acte care se comunica (acte administrative individuale); acte care se publica (acte administrative normative).

VI. acte administrative creatoare de drepturi + acte administrative creatoare de obligatii + acte administrative creatoare de drepturi si obligatii;

VII. acte patrimoniale oneroase + acte patrimoniale cu titlu gratuit + acte administrative nepatrimoniale (numirea in functie);

VIII. acte administrative sanctionatorii + acte administrative nesanctionatorii;

IX. acte supuse si acte sustrase controlului judiciar (actele de guvernamant, actele de comandament militar, actele administrative jurisdictionale, actele de control ierarhic de tutela).

Definitia actului administrativ normativ. Clasificarea actelor administrative normative

Definitia actului administrativ normativ

Actul administrativ normativ = manifestarea de vointa unilaterala a unei autoritati publice, ce actioneaza in baza si in limitele competentei atribuite prin lege, prin care creeaza, modifica, suspenda sau desfiinteaza reguli generale de conduita umana, formulate in abstract, fara considerare de persoane si avand un caracter obligatoriu, adica fiind susceptibile de a fi aplicate, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.

Clasificarea actelor administrative normative

1. dupa natura autoritatii emitente: emise de Guvern (hotarari, ordonante, regulamente), emise de Presedintele Romaniei (decrete, regulamente), emise de ministrii (ordine si instructiuni), de CJ (hotarari), de CL (hotarari), de prefect (ordine), de primar (dispozitii), de presedintele CJ (dispozitii) + emise de alte organe, institutii publice sau regii autonome de interes public (ex. Banca Nationala a Romaniei).

13

2. dupa criteriul competentei teritoriale: acte emise de autoritati centrale (hotarari, ordonante, ordine, instructiuni) si acte emise de autoritati locale (hotarari, ordine, decizii).

3. dupa criteriul competentei materiale: acte administrative generale (hotarari si ordonante ale Guvernului) si acte administrative de specialitate (ordine, instructiuni ale ministrilor, etc.).

4. dupa domeniul de activitate in care isi produc efectele: acte administrative in domeniul securitatii si apararii ordinii publice, in domeniul financiar, etc.

5. dupa numarul manifestarilor de vointa: acte care contin o singura manifestare de vointa (unilaterale) si acte care contin doua sau mai multe manifestari de vointa (complexe).

Circularele si instructiunile de serviciu de ordin intern tot in categoria actelor administrative normative = sunt destinate numai functionarilor dintr-un serviciu, minister, etc. In acest caz nu exista obligatia de publicare

Actul administrativ individual = manifestare de vointa facuta in scopul producerii de efecte juridice prin creearea, modificarea, suspendarea sau desfiintarea de drepturi si obligatii, pentru una sau mai multe persoane dinainte determinate. In opinia prof. Tudor Draganu, ele se pot clasifica dupa:

caracterul onerativ; caracterul prohibitiv; caracterul prmisiv.

Normele permisive:

acte individuale specifice (autorizatii) care pot fi impuse de lege sau libere acte atributive de statut personal care pot fi impuse de lege sau libere.

Distinctia dintre actele administrative normative si cele individuale (data de efectele juridice diferite pe care le produc)

a) nu toate autoritatile publice pot elabora acte administrative normative, DAR toate autoritatile publice pot emite acte administrative individuale;

b) regulile de elaborare a actelor administrative normative sunt mult mai stricte si mai complexe decat cele ce privesc actele administrative individuale;

c) actele administrative normative sunt de aplicabilitate repetata, iar cele individuale “se consuma” odata cu comunicarea si punerea lor in executare;

d) actele administrative individuale trebuie sa respecte in continutul lor normele cuprinse in actele administrative normative, indiferent de organul emitent, chiar si cel inferior;

e) actele administrative normative pot fi revocate (abrogate) de organul emitent sau chiar “anulate”, prin reglementarea aceluiasi raport social de catre un organ ierarhic superior, printr-un alt act administrativ normativ cu o forta juridica superioara. Actele administrative normative pot fi revocate de organul emitent, in lipsa finelor de neprimire, dar nu pot fi anulate decat de instanta de contencios administrativ.

14

Actele autoritatilor administrative emise in legatura cu un raport de drept civil sau de drept al muncii

In legatura cu raporturile de drept civil:

Atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de Guvern (ministere, organe de specialitate), consilii judetene si consilii locale ca organe de conducere ale persoanelor juridice. Persoanalitatea juridica apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale si NU organelor de conducere ale acestora. AJ incheiate de organele administratiei publice, de regiile autonome si institutiile publice in exercitarea dreptului de administrare a proprietatii publice acte administrative de gestiune. Statul si unitatile administrativ-teritoriale pot actiona in raporturile lor cu alte persoane juridice sau fizice:

1. ca autoritate publica inzestrata cu putere de stat – actul administrativ exprima forma fundamentala de activitate executiva in cadrul careia sunt emise;

2. ca orice alta persoana juridica, proprietara a bunurilor din domeniul public subiect de drept public; sau proprietara a bunurilor din domeniul privat subiect de drept privat.

Vanzarea, concesionarea, inchirierea si utilizarea in sistem de leasing a bunurilor ce apartin domeniului privat, se fac prin licitatie publica autoritatea administrativa mai intai hotaraste, ceea ce inseamna ca emite un act administrativ (in cazul CL si CJ – hotarare), dupa care trece la licitatia publica in urma careia incheie intr-o forma contractuala un act de gestiune, fie un contract administrativ, fie un act de drept civil. Nu sunt supuse controlului instantelor de contencios administrativ actele de drept civil, precum si contractele incheiate cu alte persoane (fizice sau juridice) ori alte acte savarsite de organele administratiei de stat ca subiecte de drept civil, deci titulare ale unor drepturi si obligatii care au, de regula, un caracter patrimonial.

In legatura cu raporturile de munca

Nici aceste acte nu exprima pozitia de putere a autoritatii administrative. De exemplu, numirea si eliberarea din functie a personalului din aparatul propriu al CL o face primarul. Iar la nivelul CJ, presedintele CJ. Trebuie avuta in vedere manifestarea de vointa care contribuie la formarea actului unilateral sau bilateral: cand autoritatea administrativa se manifesta prin actul sau juridic in ambele sale calitati, calitatea de organ inzestrat cu putere de stat prevaleaza asupra calitatii de persoana juridica AJ va produce efecte pe cale unilaterala, fiind un act exclusiv administrativ, fara sa mai fie necesar consimtamantul celeilalte persoane. DAR cand autoritatea administrativa se manifesta prin AJ incheiate numai ca persoana juridica, calitatea sa de autoritate inzestrata cu putere executiva nu prevaleaza asupra calitatii de persoana juridica actele vor avea un caracter de drept civil.

Criteriile potrivit carora facem distinctie intre actele de drept civil si cele adm. :

1. Criteriul formal: actele administrative = manifestari unilaterale de vointa data pentru a produce efecte juridice

15

actele civile – isi realizeaza efectele juridice pe calea acordului a doua sau mai multe manifestari de vointa.

Atunci cand actele de drept civil sau de dreptul muncii nu sunt incheiate de stat sau unitatile administrativ-teritoriale in calitatea lor de persoane juridice, ci de CJ si CL, in baza mandatului dat de lege, ca organe de conducere politico-administrative, desi nu au personalitate juridica comunele, orasele si judetele au personalitate juridica atat civila cat si de dreptul muncii; organele acestora (CL, CJ) nu au aceasta capacitate DAR li se recunoaste o capacitate de drept administrativ pot emite sau incheia AJ ele sunt acte de drept civil, sau de dreptul muncii, fiind rezultatul unui acord de vointa, in care nu se participa in calitate de autoritate executiva.

2. Criteriul material: “emiterea actului in mod unilateral in cadrul activitatii executive, cand organul se manifesta ca subiect de drept special investit cu atributii de realizare a puterii de stat”

sunt acte civile acele acte ale organului pe care le poate savarsi in mod obisnuit si o persoana fizica sau juridica, ce nu detine puterea de stat;

actele civile produc intodeauna raporturi juridice civile, natura lor juridica determinand si natura juridica a actului care le-a dat nastere;

actele administrative pot produce raporturi civile, dar in acelasi timp produc si raporturi administrative. NU actele administrative in sine produc raporturi juridice de natura civila sau de dreptul muncii, ci ele doar creeaza posibilitatea aparitiei acestora.

3. Tot de la criteriul formal porneste si ideea prof. Tudor Draganu manifestarile de vointa unilaterale producatoare de efecte juridice sunt acte administrative, deoarece organele administratiei de stat nu se manifesta ca persone juridice, ci ca organizatii ce detin puterea de stat. Cand efectul juridic este obtinut pe calea unei conventii (acord de vointa) act de gestiune deci si organele administratiei de stat actioneaza ca persoane juridice titulare ale unui patrimoniu (regimul juridic de drept civil). Tot acte de drept civil ale unor organe ale administratiei de stat care iau nastere printr-o declaratie unilaterala de vointa sunt si darea unei procuri, renuntarea la un drept, etc. De asemenea, este posibil ca un contract civil sa fie revocat pe cale unilaterala (din cauze autorizate de lege), sau un contract de munca sa fie desfiintat in mod unilateral.Detasarea sau delegarea = tot o modificare unilaterala ce intervine in cadrul unui raport juridic de munca. Revocarea unilaterala a unui contract civil sau desfacerea unilaterala a contractului de munca, delegarea sau detasarea NU sunt acte administrative, pentru ca organele administratiei de stat NU actioneaza in temeiul puterii de stat, ci se folosesc de posibilitatea pe care le-a dat-o legea, adica de a se mentine sau de a se retrage din legatura contractuala pe care au incheiat-o (persoane juridice). Practica judiciara a reliefat faptul ca in cazul angajatului care nu a dobandit functia pe baza de numire, ci prin concurs , decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca emisa de o regie autonoma nu este act administrativ de autoritate (controlul de legalitate se face potrivid Codului Muncii). In literatura de specialitate s-au mai intalnit si alte exemple de acte prin care organul administratiei de stat putea determina un raport de dreptul muncii sau de drept civil, prin intermediul unui act administrativ: dispozitia de repartizare a unor categorii de absolventi din invatamantul superior, numirea in anumite functii in organele administratiei incheierea contractelor de munca; decizia de imputare pentru pagubele produse de salariatul angajat al unui organ administrativ de stat, institutie de stat sau orice alta unitate bugetara. Conform noului Cod al muncii nu au mai fost reglementate deciziile de imputare. Dar pentru doctrina, ramane un interes aceste decizii de imputare. Inainte de aparitia noului Cod al muncii s-au exprimat diverse opinii, cum ca sunt sau nu acte administrative ori acte de dreptul muncii.

16

4. Caracterul definitiv, irevocabil sau executoriu al actului normativ: dreptul civil si dreptul muncii nu recunosc aceste atribute tuturor actelor juridice unilaterale, pe cand in dreptul administrativ toate dobandesc acest caracter.

Din punct de vedere al controlului legalitatii, actele administrative emise in legatura cu raporturi de drept civil sau de drept al muncii pot fi:

acte administrative pentru care legea prevede o procedura jurisdictionala speciala; acte administrative supuse controlului juridictional in baza Legii nr. 29/1990.

! stabilirea corecta a criteriilor distinctive dintre actele administrative si cele civile sau de dreptul muncii este deosebit de importanta solutia ce se va da va depinde de calea de control al legalitatii lor, care va fi deschisa partilor: instantele de drept comun, instantele de contencios administrativ sau alte organe de jurisdictie speciala (stabilite prin lege).

In doctrina si in practica judiciara au existat discutii si cu privire la natura juridica a titlurilor de proprietate, adica daca acestea sunt acte administrative sau acte civile.Curtea Suprema de Justitie – Sectia de Contencios Administrativ – a stabilit prin decizie ca titlul de proprietate are caracterul de act administrativ, dar pentru desfiintarea sau modificarea acestuia se prevede o alta procedura instanta de drept comun este competenta. Asadar, este un act administrativ in baza caruia se creeaza raporturi juridice civile vizand dreptul de proprietate; instanta competenta material de a solutiona cererile de anulare a titlului de proprietate = judecatoria. In final, s-a stabilit competenta materiala a instantelor de drept comun numai in cazul persoanelor vatamate de modul in care li s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate prin hotararai ale comisiilor judetene. In toate celalalte cazuri, se aplica prevederile legii contenciosului administrativ, act normativ care de altfel reprezinta dreptul comun in materia controlului legalitatii actelor administrative.

17

Capitolul III

Conditiile de valabilitate ale actelor administrative

1. actul administrativ sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei sale;

2. actul administrativ sa fie elaborat si emis in forma si procedura prevazuta de lege;3. actul administrativ in continutul lui trebuie sa fie conform cu Constitutia, legile si celalalte

acte administrative normative in vigoare;4. actul administrativ sa fie oportun, in conformitate cu interesul public.

Ilegalitatea atrage anularea sau revocarea actelor administrative; inoportunitatea atrage revocarea sau abrogarea lor.

1. Actul sa fie emis de autoritatea publica competenta si in limitele competentei sale

“competenta” in sens larg = suma atributiilor cu care este investita autoritatea publica prin lege sau prin alt act normativ, putand emite acte cu sau fara semnificatie juridica; “competenta” in sens restrans = ansamblul atributiilor in limitele carora este investita autoritatea publica de a emite acte administrative, pentru indeplinirea unor sarcini legale. Competenta nu lasa organului administrativ libertatea de a alege o conduita sau alta, ci creeaza obligatia de a actiona conform atributiilor pe care le are in organizarea si executarea legilor si a actelor administrative normative. Normele ce reglementeaza competenta autoritatilor publice imperative, nu se poate deroga de la ele. Conform principiului autonomiei locale si a descentralizarii administrative organul administrativ nu se subordoneaza organului ierarhic superior, in emiterea actelor date de lege in competenta acestui organ. Atributiile autoritatilor administrative stabilite prin acte normative care determina si limitele de exercitare ale acestora.

In literatura juridica s-a facut deosebire intre “competenta” si “capacitatea administrativa” a administratiei publice. “capacitatea administrativa” = este proprie autoritatilor publice, reprezinta posibilitatea acestora de a participa ca subiecte de drept in raporturi juridice administrative.

18

Caracteristici: este proprie numai organelor administrative; nu poate fi transmisa altui subiect de drept; pe langa aceasta, unele autoritati administrative mai au si o capacitate juridica civila

posibilitatea de a intra si in raporturi juridice civile.

“atributia” (competenta) = investirea legala a autoritatilor publice cu anumite prerogative, exercitarea ei fiind obligatorie.Trasaturile competentei:

1. are un caracter legal atributiile sunt stabilite prin lege, in functie de specificul si caracterul autoritatii publice.Reguli:

autoritatea administrativa nu va putea transmite (dupa vointa sa) atributiile sale altui organ. Exceptii:

a) repartizarile de atributii: organul colegial al organului administrativ are puterea de a stabili ce atributii si de catre cine anume vor putea fi indeplinite in sedintele temporare sau cu caracter permanent;

b) delegarea de atributii: atunci cand legea prevede, unii functionari superiori pot transfera (cu caracter permanent sau temporar, total sau partial) exercitarea unor atributii unor functionari inferiori (de exemplu, primarul transfera viceprimarului unele atributii in anumite conditii prevazute de lege).“delegare de atributii” intalnim si in cazul actului administrativ normativ, cand Parlamentul (printr-o lege speciala de abilitare) insarcineaza Guvernul sa elaboreze norme generale de conduita, impersonale, repetabile si obligatorii in domenii care nu fac obiectul legilor organice (pentru ca acest domeniu apartine exclusiv Parlamentului);

c) inlocuirea unor functionari: in unele situatii (boala, deplasare din localitate), legea poate stabili inlocuitorul de drept al unui functionar. Daca legea nu o face, aceasta inlocuirea ramane chiar la latitudinea functionarului.

competenta trebuie sa fie concret determinata, delimitarea atributiilor si a cadrului lor de exercitare sa se faca prin lege. Depasirea acestor limite ilegalitatea actului administrativ emis (in cazul ilegalitatii, este necesar ca autoritatea administrativa competenta sa emita un act nou care sa produca efectele juridice urmarite).

ori de cate ori legea prevede in mod expres ca o atributie va fi indeplinita de un organ administrativ desemnat de ea, organul superior nu se va putea substitui organului inferior pentru a emite actul respectiv

a) organe cu o competenta exclusiva = legea le stabileste atributii in elaborarea actelor, organe ce nu pot fi substituite de organul superior;

b) organe ajutatoare = constituite in cadrul organelor cu competenta exclusiva (departamente, directii), in cazul carora organul superior poate exercita oricand atributiile incredintate acestora, pentru ca organul ajutator nu exercita atributii proprii, ci pe cele ale organului in cadrul caruia sau pe langa care functioneaza.

2. are un caracter obligatoriu exercitarea atributiilor nu are caracter facultativ la nevoie, se poate recurge la mijloacele de constrangere ale statului.

19

3. are un caracter continuu competenta este atributul autoritatii administrative care va emite actul administrativ atata timp cat legea ii va recunoaste acest drept care corelativ este o obligatie, ori de cate ori se implinesc situatiile juridice pretinse de lege.

Formele competentei:

1. competenta materiala este data de totalitatea atributiilor specifice cu care a fost investita autoritatea administrativa. Ea este stabilita numai prin acte normative.

competenta generala, cand atributiile unui organ cuprind toate problemele de activitate administrativa pe un teritoriu determinat, avand indrumarea si conducerea organelor subordonate;

competenta speciala, cand atributiile unui organ se limiteaza la o ramura sau domeniu de activitate.

2. competenta teritoriala este determinata de limitele in spatiu in care isi exercita atributiile conferite de lege o autoritate publica.

autoritati ale administratiei publice centrale cu o competenta pe intreg teritoriul tarii (de exemplu, Guvernul);

autoritati ale administratiei publice locale cu o competenta in limitele unei autoritati administrativ-teritoriale (CJ, CL)

CJ + Consiliul General al Mun. Bucuresti + acordul CL interesate pot hotari ca zona care cuprinde teritoriile judetelor in cauza si a Mun. Bucuresti, sa constituie regiune de dezvoltare. Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridica DAR isi pot constitui prin conventii avizate de Guvern, structuri teritoriale (organe administrative) pentru dezvoltarea regionala, adica:

Consiliu pentru dezvoltarea regionala (compus din presedintii CJ + un reprezentant al fiecarei categorii de Consilii locale) organ deliberativ;

agentie pentru dezvoltarea regionala organism neguvernamental, non-profit, de utilitate publica si cu personalitate juridica, care sa actioneze in domeniul specific dezvoltarii regionale. Atributii:

a) punerea in aplicare a programelor de dezvoltare regionala, a planurilor de gestionare a fondurilor;

b) indentificarea zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare;c) asigurarea asistentei tehnice de specialitate, etc.

In scopul promovarii si coordonarii politicii de dezvoltare regionala s-a infiintat Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala organ executiv al Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala, cu personalitate juridica, condusa de un presedinte (cu rang de secretar de stat). Atributiile autoritatilor publice locale se stabilesc numai prin lege, fiind depline si exclusive, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.Intre CL – CJ nu exista raport de subordonare; intre CL – primar nu exista raport de subordonare. Normele care reglementeaza competenta autoritatilor administrative = imperative, deci competenta este ABSOLUTA.

3. competenta personala poate avea doua sensuri: desemneaza limitele atributiilor stabilite pentru exercitarea unei functii de catre o

persoana (este legata de functia pe care o indeplineste autorul actului, nu de persoana acestuia);

20

o autoritate are o competenta personala in functie de calitatea speciala a subiectului de drept cu care intra intr-un raport juridic.

4. competenta temporala are in vedere limitele in timp in care autoritatea administrativa este in masura sa isi exercite atributiile:

aceasta competenta presupune o exercitare limitata in timp pentru persoanele ce ocupa functii eligibile (primar, consilier);

chiar legea prevede ca activitatea unor autoritati administrative este limitata in timp (comisiile locale infiintate pe langa primari).

2. Actul administrativ sa fie elaborat si emis in forma si procedura prevazuta de lege

Forma actului administrativ

De regula, actele administrative imbraca forma scrisa, pentru ca ea asigura: cunoasterea manifestarii de vointa a autoritatii administrative; posibilitatea verificarii respectarii temeiurilor legale in baza carora a fost emis actul

administrativ; posibilitatea verificarii regulilor de procedura cerute pentru elaborarea actului; excluderea oricarei confuzii cu privire la efectele juridice produse; eficienta controlului de legalitate a actului administrativ.

Regula formei scrisa se aplica intodeauna la actele administrative normative si jurisdictionale, fiind si o conditie de valabilitate. In principiu, aceasta regula este valabila si in cazul celor individuale, dar nu obligatorie. Cand norma juridica pretinde expres forma scrisa, actul administrativ (fie el individual), trebuie elaborat in aceasta forma, pentru ca ea este o conditie de valabilitate a actului : de exemplu, contraventia se constata printr-un proces verbal ce obligatoriu trebuie sa imbrace forma scrisa. Cand din lege nu rezulta a fi necesara forma scrisa, atunci este admisibila si forma verbala. Sunt unele situatii cand sunt necesare numai anumite gesturi sau semnale, pentru ca efectul juridic sa se produca: semnalizarile semafoarelor, semnalele agentului care dirijeaza circulatia pe drumurile publice (acte administrative tacite). Nerespectarea acestora intervine forta de constrangere a autoritatii prin sanctionarea cu amenzi si incheierea de procese verbale contraventionale.

Procedura elaborarii actelor administrative

Formele procedurale ce le presupune sunt manifestari de vointa, pot determina valabilitatea actelor administrative, dar NU produc efecte juridice proprii, ele FIIND operatiuni tehnico-administrative ce initiaza si mentin apoi sistemul decizional administrativ.

A. Forme procedurale prealabile emiterii actului administrativ:

21

Avizul = punctul de vedere fundamental legal pe care se situeaza un organ administrativ consultativ, in general de specialitate si pe care il comunica, la cererea unui alt organ administrativ, in vederea emiterii unui act administrativ.

avizul facultativ – este la latitudinea organului care trebuie sa emita actul administrativ, adica acesta poate sa il ceara sau nu, ceea ce inseamna ca si daca l-a cerut, nu este obligat sa tina cont de el. El nu este o conditie de legalitate pentru actul administrativ.

avizul consultativ – trebuie cerut, dar organul administrativ nu este obligat sa tina cont de el, se poate sau nu conforma punctului de vedere exprimat. De exemplu, delegatiile permanente ale CJ elibereaza autorizatii de constructii pentru investitiile care se aproba de Guvern, cu avizul primarilor (acest aviz are caracter consultativ).Avizul consultativ este o conditie de legalitate a actului administrativ.Uneori, acolo unde legea prevede, avizul, chiar consultativ fiind, poate fi retras repunere in situatia anterioara actul administrativ devenind ilegal (de exemplu cel de numire in functie).Pornind de la nevoia de a consulta, de la necesitatea acestui aviz, s-au infiintat tot mai multe organe sau institutii cu rol consultativ administratia consultativa. De exemplu, organismele cu caracter consultativ infiintate de Guvern, Consiliul Economic si Social (realizeaza dialogul social dintre Guvern - sindicate – patronat, emitand avize consultative in domeniile prevazute de lege), Consiliul Legislativ (i se supune spre avizare proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de ordonante si de hotarari cu caracter normativ ale Guvernului).

avizul conform – obligatia organului emitent al actului administrativ de a-l cere si de a respecta opiniile ce le contine. Daca organul administrativ nu este de acord cu acest aviz, singura solutie este sa renunte la emiterea actului. Continutul avizului conform trebuie precizat in continutul actului administrativ.

De exemplu, lucrarile care se construiesc pe ape sau care au legatura cu apele pot fi executate numai in baza avizului de gospodarie a apelor, emis de unitatile teritoriale ale ministerului de resort asupra documentatiilor de investii.

Acordul = manifestare de vointa a unei autoritati determinate de lege, prin care aceasta isi exprima consimtamantul la emiterea unui act administrativ de catre un alt organ administrativ. El poate fi prealabil, concomitent sau posterior emiterii unui act administrativ. Astazi, utilizam doar notiunea de “acord prealabil” – asigura organului emitent posibilitatea de a obtine manifestarea de vointa a altui organ administrativ anume desemnat prin lege, fie anterior, fie concomitent, fie posterior emiterii actului. Daca organul administrativ cere acest acord inainte de a emite actul = “acord prealabil”; daca acest acord este solicitat posterior emiterii actului = “aprobari propriu-zise”. Acordul prealabil nu constituie un act administrativ distinct de actul aprobat, dar lipsa acestuia nelegalitatea actului administrativ acordul este o conditie de legalitate a actului administrativ. Efectele juridice se produc ca urmare a manifestarilor de vointa a cel putin doua organe (cel ce emite si cel ce da acordul pentru emiterea actului). Cu toate acestea, manifestarile de vointa se

22

intalnesc pt a forma o singura vointa, ce produce aceleasi efecte juridice act administrativ complex. Desi acordul a fost exprimat, autoritatea emitenta nu este obligata sa il si puna in executare.

Propunerile = acte pregatitoare prin care un organ administrativ solicita unui alt organ administrativ, imputernicit prin lege, sa ia anumite masuri. Ele pot sau nu reprezenta o conditie de valabilitate a actului administrativ si nu produc efecte juridice proprii.

Rapoartele si referatele = acte prealabile prin care organul administrativ isi precizeaza opinia in legatura cu unele situatii de drept sau de fapt, de rezolvarea carora depinde emiterea unui act administrativ de catre un alt organ administrativ. Ele nu produc efecte juridie proprii.

Anchetele sau cercetarile = investigatii facute pe diverse cai, in vederea cunoasterii unor situatii ce isi vor gasi finalitatea intr-un act administrativ. Nu produc efecte juridice prin ele insele dar sunt proprii mai mult actelor jurisdictionale.

Certificatele = acte prealabile prin care organul administrativ confirma o stare de fapt sau de drept.

toate acestea raman operatiuni tehnico-materiale si sunt prealabile emiterii actului administrativ.

B. Formele procedurale concomitente emiterii actului administrativ(care pretind a fi respectate chiar in momentul manifestarii de vointa)

Cvorumul = numarul de membri necesar sa fie prezenti din totalul membrilor organului colegial, astfel incat acesta sa se intruneasca legal, sa lucreze valabil si sa adopte acte administrative valabile.

organul administrativ este obligat sa respecte cvorumul, anume precizat in acte normative, fara sa se poata deroga de la aceste dispozitii;

nerespectarea sa nulitatea absoluta a actului emis; in general, aceasta majoritate este absoluta ( ½ + 1 din nr. membrilor)

Majoritatea = conditie pentru adoptarea actului in mod valabil.1. majoritatea simpla = actul sa fie adoptat cu votul a ½ + 1 din numarul total al

membrilor prezenti la sedinta;2. majoritatea absoluta = actul sa fie adoptat cu votul a ½ + 1 din numarul total al

membrilor organului;3. majoritatea calificata = actul sa fie adoptat cu votul a 2/3 sau ¾ din numarul total al

membrilor organului (administrarea domeniului public si privat, contractarea de imprumuturi 2/3).

23

Motivarea in general nu reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ. Dar ea este obligatorie in urmatoarele cazuri:

in cazul actelor administrative jurisdictionale; in cazul ordonantelor si hotararilor de Guvern se intocmesc note fundamentale care insotesc

proiectele de acte normative. Acestea sunt instrumente de prezentare si de motivare, ce se publica impreuna cu actul normativ. In lipsa notelor fundamentale, acolo unde legea prevede acest lucru, actul normativ este ilegal, nul motivarea este o conditie de valabilitate a emiterii actului normativ.

C. Formele procedurale posterioare emiterii actelor administrative

Aprobarea = manifestarea de vointa a organului superior, prin care acesta se declara de acord cu un act deja emis de un organ inferior, manifestare posterioara fara de care nu s-ar putea produce efecte juridice. Reguli:

este data de un alt organ decat cel care a emis actul, intodeauna ierarhic superior; lipsa aprobarii organului ierarhic superior lipsa de efecte juridice a actului; spre deosebire de acord, aprobarea este o manifestare de vointa posterioara emiterii actului

administrativ de organul inferior; nu este un act juridic distinct, ci o conditie de valabilitate a actului administrativ emis de

organul inferior, care nu obliga organul emitent sa il si execute; in cazul unui act juridic complex partile vatamate vor putea sa cheme in judecata in fata

instantelor judecatoresti organul emitent al actului administrativ + organul superior care a emis actul de aprobare;

revocarea actului administrativ de catre organul emitent se va putea face fara aprobarea organului superior;

aprobarea trebuie sa fie data numai in baza existentei unui AJ al unui organ inferior.

Formele aprobarii:1. aprobarea propriu-zisa desi odata emis actul administrativ de organul ierarhic

inferior, aprobarea data de cel ierarhic superior nu constituie un act administrativ distinct de actul aprobat aprobarea este doar o forma procedurala care nu adauga nimic la actul aprobat;

2. aprobarea substitutiva manifestari de vointa prin care un organ administrativ superior, prin aprobarea data, inlocuieste efectele actului aprobat (de exemplu instructiunile sau normele metodologice ale ministrilor, odata aprobate prin HG capata valoarea juridica a actului normativ superior, pentru ca efectele juridice apar drept consecinta a declaratiei de vointa a organului ierarhic superior).In cazul actelor administrative individuale, actiunea in anulare trebuie indreptata impotriva organului ierarhic superior la instantele jud.

3. aprobarile improprii forme procedurale prin care se aproba cereri sau propuneri prin care persoanele fizice/juridice au sesizat un organ administrativ. Ea presupune existenta unei singure manifestari de vointa.

Datarea se face la data adoptarii sau emiterii actului administrativ, care este posibil sa nu fie aceeasi cu data comunicarii sau publicarii.

24

Semnarea = conditie de valabilitate a actului administrativ emis in forma scrisa. Ea nu apare in cazul tacerii administratiei ori in cazul actului administrativ oral sau tacit. In rest, chiar daca uneori legea nu prevede, semnarea este o conditie de valabilitate, altfel actul este nul.

Contrasemnarea in general nu reprezinta o conditie de valabilitate a actului administrativ. In unele cazuri, legea cere contrasemnarea actelor:

unele acte ale Presedintelui Romaniei se contrasemneaza de primul-ministru; hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru si

contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare, etc. Semnificatii:

1. C.R. 1923 nici un act al Regelui nu va produce efecte juridice daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care devenea si raspunzator de acel act

contrasemnarea = garantie, era in conformitate cu Constitutia sau legea; contrasemnarea = asumarea unei raspunderi de catre ministru cu privire la

emiterea actului.2. Legea nr. 215/2001 – administratia publica locala

hotararile CL se contrasemneaza pentru legalitate de catre secretar. Daca acesta are obiectii cu privire la legalitate, isi expune opinia sa motivata CL, care va fi consemnata in procesul verbal de sedinta si de indata sau in termen de cel mult 3 zile va comunica hotararea (+ obiectiile sale) primarului sau prefectului;

hotararile CJ se contrasemneaza pentru legalitate de catre secretarul general al judetului;

prefectul exercita controlul asupra actelor cu care a fost sesizat de catre secretar si in cazul in care le considera ilegale sesizeaza la randul sau (in termen de 30 de zile) instanta de contencios administrativ;

refuzul de a contrasemna hotararea CL sau CJ numai pe motiv de ilegalitate, nu si de oportunitate, va bloca comunicarea/publicarea actului administrativ fie pana la comunicarea respingerii sesizarii de catre prefect, fie pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii instantelor judecatoresti. Dupa aceasta etapa, secretarul fie semneaza actul contestat, fie manifestarea de vointa a prefectului sau a instantei de contencios administrativ va tine loc de semnatura si actul va fi publicat.

3. C.R revizuita hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru si contrasemneaza de ministri care au obligatia punerii lor in executare, dupa care se publica contrasemnatura nu mai este o conditie de valabilitate, deoarece manifestarea de vointa a organului colegial s-a realizat, devenind act administrativ prin semnatura primului-ministru.

Confirmarea – 3 ipoteze – este folosita de organul administrativ emitent numai pentru a aduce la cunostinta persoanei

fizice/juridice interesate ca intelege sa isi mentina un act administrativ emis anterior ea nu produce efecte juridice, nu este o forma procedurala propriu-zisa, nu ne aflam in fata unui AJ complex;

se apeleaza la confirmare pentru ca prin manifestarea de vointa a organului emitent sau superior sa se acopere un viciu al unui act administrativ emis anterior ne aflam in prezenta unui nou AJ;

poate fi o aprobare data de organul ierarhic superior, in lipsa careia actul administrativ nu dobandeste caracterul executoriu.

25

Ratificarea = manifestare de vointa prin care organul administrativ superior isi da acordul cu privire la continutul actului administrativ emis de un organ administrativ inferior. Actul administrativ ce urmeaza a fi ratificat este executoriu si produce efecte juridice inca din momentul emiterii, deci inainte de ratificare. Ratificare + actul administrativ initial = AJ complex. Orice cerere de chemare in judecata pentru anularea actului se va indrepta numai impotriva organului emitent, pentru ca ratificarea isi produce efectele numai intre organul care ratifica si cel emitent.

Comunicarea = forma procedurala posterioara prin care se aduce la cunostinta, in mod direct sau prin afisare, continutul unui act administrativ individual sau a unui act administrativ jurisdictional. Dovada comunicarii actului administrativ (care trebuie sa contina data la care a fost emis si data primirii comunicarii) = element procedural important, pentru a sti daca exercitarea cailor de atac s-a facut in termenul prevazut de lege. Necomunicarea actului administrativ = inexistenta acestuia, lipsa efectelor juridice, deci nu este executoriu. In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii ce apartin unei minoritati nationale au o pondere de peste 20%, din nr locuitorilor, actele administrative individuale se comunica, la cere, si in limba materna.

Publicarea = operatiunea materiala prin care un act administrativ, de regula normativ, este adus la cunostinta cetatenilor, fie prin Monitorul Oficial (hotararile si ordonantele Guvernului, ordinele si instructiunile ministrilor), fie prin Monitoare Oficiale locale, prin afisare sau presa sau orice alte mijloace de difuzare scrisa (ordinele prefectului, hotararile CL) In cazul actelor administrative normative, publicarea = conditie de valabilitate si de existenta a actului. Nepublicarea sa inexistenta actului.Exceptie: hotararile cu caracter militar se comunica numai institutiilor interesate. Data intrarii in vigoare a actului administrativ normativ = data publicarii, cu exceptia legilor si a ordonantelor prin abilitare, care intra in vigoare daca in cuprinsul lor nu se prevede o data ulterioara, la 3 zile de la publicare. Conform pp neretroactivitatii actelor normative, nu se poate stabili o data anterioara publicarii pentru inceperea producerii efectelor juridice, DAR poate cuprinde o data posterioara publicarii pentru a incepe sa produca efecte juridice (“va intra in vigoare la 60 zile de la data publicarii). Actele administrative individuale trebuie comunicate, nu neaparat publicate, dar sunt obligatorii de publicat atunci cand legea o cere (inscrierea in listele de alegatori).

D. Formele procedurale esentiale si formele procedurale neesentiale

1. esentiale asigura legalitatea si oportunitatea actelor administrative. Nerespectarea lor nulitatea sau anulabilitatea actelor;

2. neesentiale cerute numai pentru stimularea operativitatii administratiei sau tehnicii de elaborare a actului administrativ. Respectarea lor nu este o conditie de valabilitate a actului administrativ.

3. Actul administrativ in continutul lui trebuie sa fie conform cu Constitutia, legile si celalalte acte administrative normative in vigoare

26

Aceasta conditie are la baza respectarea pp legalitatii atat manifestarea de vointa cat si efectele juridice ale actului administrativ trebuie sa fie conforme cu legea + respectarea pp ierarhiei actelor normative. Din pacate, sunt nenumarate exemple de acte normative emise de organe administrative ierarhic inferioare care au mofidicat sau chiar abrogat unele dispozitii ale actelor administrative normative emise de organe administrative superioare. In literatura juridica, aceasta conditie a fost abordata din punctul de vedere al structurii normei juridice (ipoteza, dispozitie, sanctiune):

1. cand organul administrativ are in vedere conformitatea actului administrativ cu legile sau celalalte acte normative prin prisma ipotezei normei juridice va emite actul pretins de AN, dar numai daca conditiile de fapt cerute in acest scop sunt indeplinite. In caz contrar, organul administrativ nu va emite actul.

2. daca organul administrativ a stabilit corect conditiile de fapt, trebuie sa aplice dispozitia normei juridice, cea corespunzatoare raportului social respectiv. Daca se aplica o dispozitie necorespunzatoare actul este ilegal.

3. in limitele competentei sale, organul administrativ poate aplica o anumita sanctiune, prevazuta de lege. Daca s-a aplicat alta sanctiune decat cea prevazuta de lege actul administrativ este ilegal.

4. Actul administrativ sa fie oportun, in conformitate cu interesul public

Oportunitatea emiterii actelor = libertatea de apreciere (de catre organele administrative) a situatiilor in care vor emite actele administrative.Limitele in apreciere – prevazute de lege ori de alte acte normative. Depasirea lor actul oportun este ilegal. Actul administrativ trebuie sa fie emis in vederea realizarii interesului general sau a interesului public pe care il are in vedere legea. actul trebuie sa fie oportun, eficient, necesar. In elaborarea actelor administrative, autoritatile trebuie sa verifice necesitatea (oportunitatea) interventiei lor in reglementarea unor situatii sociale, economice, organizatorice si conditiile concrete de aplicare. Criterii de stabilire a oportunitatii actului administrativ:

momentul in care este adoptat actul administrativ; locul si conditiile in care urmeaza sa se aplice actul administrativ; mijloacele materiale si spirituale pe care implica masura administrativa, durata de aplicare in

timp; conformitatea cu nivelul conditiilor generale de viata si cultura; conformitatea cu textul legii.

Autoritatile administratiei publice emitente sau ierarhic superioare pot controla legalitatea si oportunitatea actului administrativ, avand drept de anulare sau revocare a actelor ilegale si inoportune. Instantele judecatoresti pot controla numai legalitatea, NU si oportunitatea actelor administrative.

Capitolul IV

Efectele juridice ale actelor administrative

Inceperea producerii efectelor juridice

27

= data primirii comunicarii de catre persoana interesata, respectiv data intrarii in vigoare. In cazul actelor administrative normative, efectele juridice se produc atat pentru organul emitent cat si pentru administrati, NUMAI in momentul intrarii lor in vigoare sau a publicarii lor. Pentru actele normative cu caracter militar, efectele juridice vor incepe sa se produca de la data primirii comunicarii de catre persoanele interesate. Pentru actele administrative individuale, efectele juridice incep sa se produca din momentul aducerii la cunostiinta persoanelor carora li se adreseaza. In cazul unui act colectiv cu caracter individual, scopul poate fi atins prin publicare in presa, fara o instiintare individuala. De regula, actele administrative produc efecte juridice numai pentru viitor, in baza pp neretroactivitatii AJ exceptii:

1. actele administrative care prevad o data ulterioara de intrare in vigoare (actele adm normative) sau de producere a efectelor (actele adm individuale). Actul devine executoriu de la data aratata de organul emitent. NU se poate prevedea intrarea in vigoare a actului la o data anterioara publicarii lui – pp retroactivitatii actului administrativ normativ. Producerea de efecte juridice ulterior comunicarii sau publicarii actului administrativ se stabileste fie prin lege, fie prin vointa organului emitent;

2. actele administrative cu caracter retroactiv: sunt actele declarative sau recognitive prin care se constata, recunosc sau determina existenta sau intinderea unor drepturi si obligatii nascute anterior ori inexistenta acestora:

actele administrative individuale pentru care insasi legea recunoaste producerea de efecte juridice de la o data anterioara comunicarii sau emiterii lor;

actele de anulare ale unor acte administrative ilegale; actele de confirmare a unor acte administrative emise deja (cand legea nu interzice in

acel domeniu, emiterea unui act administrativ SAU cand este vorba despre raporturi sociale nascute in legatura cu atribuirea unui statut personal – statutul de doctor in stiinte – ;

actele administrative interpretative se reunoaste organului administrativ emitent / superior, dreptul de a aprecia intelesul unor NJ. Conform pp autonomiei locale, un astfel de act nu poate fi emis de un organ situat ierarhic superior (organului administratiei publice locale emitent) pentru ca intre cele doua nu exista raporturi de subordonare.Aceste acte trebuie DOAR sa explice continutul unei norme;

actele administrative jurisdictionale – stabilesc situatii juridice preexistente emiterii actului.

Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative

A. Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin AJ

Se poate face de catre organele competente, in limitele si in formele prevazute de lege cand: cand s-au produs efectele pentru care actul a fost emis; cand a expirat perioada de timp pentru care actul a fost emis; cand au disparut cauzele care au determinat adoptarea actului; cand emitentul a dispus incetarea aplicarii actului respectiv.

28

Se poate face de catre: organul emitent; organul ierarhic superior; parchetul (in anumite situatii speciale); instanta judecatoreasca; Parlamentul (in unele situatii prevazute de lege).

Incetarea efectelor juridice are loc prin: abrogare expresa sau tacita revocare (efectele actului dispar cu totul, din ziua emiterii).

Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative ca urmare a emiterii unui AJ poate avea loc prin: anulare, revocare, suspendare.

Anularea si inexistenta actelor administrative

Anularea = manifestarea de vointa a unei anume autoritati, facuta in scopul de a determina incetarea definitiva pe viitor si trecut a efectelor juridice ale unui act administrativ (fie normativ, fie individual) pe considerente de ilegalitate = sanctiune Actele administrative pot fi afectate de vicii de ilegalitate grave (nerespectarea unor forme procedurale cerute de lege) si vicii de ilegalitate mai putin grave (care nu atrag nulitatea actului).

1. actele administrative viciate de ilegalitati pot fi nule (NA – in contradictie cu legea) sau anulabile (NR). Actele nule nu se bucura de prezumtia de legalitate, asadar orice efect juridic inceteaza. Actele anulabile se bucura de aceasta prezumtie, deci isi produce efectele juridice pana la anularea definitiva a actului.

2. actele administrative pot fi lovite de nulitate absoluta, relativa sau pot fi inexistente. Nerespectarea conditiilor cerute de lege NA (cand nulitatea este prevazuta printr-o norma cu caracter imperativ) sau NR (cand nulitatea este prevazuta printr-o norma cu caracter dispozitiv)Actul inexistent este ilegal, este lipsit de efecte juridice, inexistenta putand fi constatata imediat de orie organ administrativ sau persoana, fara a mai fi necesara declararea ca atare de catre instanta de judecata. Suntem in prezenta unui asemenea act cand este lipsit de un element de fapt indispensabil pentru a lua fiinta nu se bucura de prezumtia de legalitate pentru ca viciile sale sunt atat de vizibile incat nimeni nu ii poate atribui caracterul de AJ.In privinta actelor normative, instanta judecatoreasca are dreptul si obligatia de a verifica legalitatea existentei NJ.Autoritatile competente sa anuleze actele administrative lovite de nulitate sau inexistente sunt:

organele administrative ierarhic superioare; instantele judecatoresti; autoritatile Ministerului Public (in privinta actelor ilegale ale organelor administrative

de cercetare si urmarire penala si ale organelor de administrare a locurilor de detinere si executare a pedepselor)

Activitatea de anulare a actelor administrative desfasurata de organele administrative: indiferent de caracterul normei incalcate (general sau personal), organul superior va putea din oficiu sa anuleze actul. Dreptul de anulare nu este limitat in timp.

29

Activitatea de anulare a actelor administrative desfasurata de instantele judecatoresti: prevazuta de CR + Legea 554/2004. Invocarea nulitatii (NA sau NR) se poate face numai de persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim. Desi sunt acte administrative exceptate de la controlul judecatoresc (constatarea NA sau NR), nu este impiedicata si constatarea inexistentei lor. Curtea Constitutionala, prin decizie potrivit legii contenciosului administrativ, controlul legalitatii actelor normative si individuale ale Guvernului, ministerelor si celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale / locale intra in competenta instantelor judecatoresti + a sectiilor de contencios administrativ pe calea exceptiei de ilegalitate. Anularea unui act administrativ normativ pe calea actiunii directe se poate pronunta de instanta de contencios administrativ, de exemplu, in cazul prefectului, actiune introdusa impotriva actelor adoptate de organele administratiei publice locale si judetene la sesizarea prefectului, instanta de contencios administrativ poate dispune anularea pentru nelegalitate a H.CJ, CJ depasindu-si competenta materiala.Evident, aceasta actiune a prefectului este admisibila daca este facuta intr-un termen de 30 de zile de la data comunicarii actului. Anularea unui act administrativ poate fi si partiala si atunci nu atrage anularea intregului act.

Anularea actului administrativ produce efecte retroactive nulitatea tuturor raporturilor juridice ce au luat nastere pe baza lui. Cand actul administrativ este anulat pentru ilegalitate efectele anularii se produc atat pentru trecut (ex tunc) cat si pentru viitor (ex nunc) In literatura juridica anularea poate interveni numai pentru ilegalitatea actului administrativ, iar revocarea intervine atat pentru ilegalitatea cat si pentru inoportunitatea sa. DECI anularea poate fi facuta de: organul administrativ ierarhic superior, instanta de judecata si uneori parchetul, iar revocarea poate fi facuta de organul emitent ori cel ierarhic superior celui emitent. Discutiile din doctrina sunt multe, insa cert este ca anularea pronuntata de instantele judecatoresti poate fi facuta numai pentru ilegalitate, nu si pentru inoportunitate.

Revocarea actelor administrative

= mijloc specific de incetare a efectelor juridice ale unui act administrativ prin manifestarea de vointa expresa a organului administrativ emitent sau a organului administrativ ierarhic superior.

Revocarea se poate face fie pe motiv de ilegalitate, fie pe motiv de inoportunitatea (ori amandoua) Daca ea este dispusa de organul administrativ emitent = retractare. Daca este dispusa de organul administrativ ierarhic superior = revocare (anulare), fiind un atribut al acestui organ, fiind si o confirmare legislativa (Legea nr. 554/2004 persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege se adreseaza pt retractare organului administrativ emitent al actului respectiv; in caz de respingere – pe calea recursului ierarhic – se adreseaza pt revocare (anulare) organului administrativ ierarhic superior). Revocarea se face si in baza unui drept de control general al organelor administrative ierarhic superioare in privinta respectarii legalitatii si oportunitatii actelor administrative. In cazul actelor administrative normative, revocarea = abrogare si are un caracter absolut:

revocare implicita – organul emitent / ierarhic superior reglementeaza in mod diferit raportul juridic;

30

revocare expresa – prevazuta de organul emitent / ierarhic superior.

In cazul actelor administrative individuale, revocarea nu mai are caracter absolut. In anumite situatii, aceste acte devin irevocabile. Exceptii de la principiul revocabilitatii actelor administrative individuale (FINE DE NEPRIMIRE):

actele administrative jurisdictionale; actele administrative pe baza carora au luat nastere raporturi juridice contractuale si de

dreptul muncii; actele administrative care au dat nastere unui drept subiectiv, garantat de lege cu

irevocabilitatea actului de baza; actele administrative care au fost consumate material (au intrat in cc)

Efectele revocarii (anularii):1. cand revocarea actului administrativ s-a facut pe motiv de ilegalitate, efectele “ex

nunc” (pentru viitor) si “ex tunc” (pentru trecut – se produc din momentul in care actul a fost emis);

2. cand revocarea actului administrativ s-a facut pe motiv de inoportunitate, efectele numai “ex nunc”, toate efectele juridice produse inainte de revocare ramanand valabile.

In principiu, revocare se poate face oricand. DAR cu privire la actul administrativ: un act administrativ de autoritate nu poate fi revocat dupa ce in vederea

executarii lui a intervenit o hotarare judecatoreasca; un act administrativ nu poate fi revocat dupa ce a intrat in circuitul civil.

Organul care poate revoca actul administrativ are si dreptul de a-l modifica? Organul administrativ emitent al actului il poate revoca sau modifica oricand, cu respectarea dispozitiilor legale, indiferent ca sunt acte normative / individuale. Organul administrativ superior ierarhic poate modifica actul respectiv in functie de caracterul normativ sau individual al actului:

daca actul administrativ este normativ, modificarea adoptarea unor AN ce se bucura de forta juridica superioara si prin care se reglementeaza in mod diferit raporturile social-economice reglementate de AN inferior (abrogare tacita);

daca actul administrativ este individual, poate fi modificat de organul ierarhic superior, in afara de acele acte care tin de competenta exclusiva a autoritatilor inferioare. In acest caz, organul superior DOAR il indruma pe cel inferior in emiterea unui alt act.

Suspendarea actelor administrative

Durata de aplicare a actelor administrative poate fi stabilita explicit sau implicit. In principiu, actele administrative se aplica fara nici o limitare in timp, pana cand autorul va decide sa-i puna capat. In toata aceasta perioada, poate interveni suspendarea actului temporar, devine inaplicabil, deoarece exista un dubiu cu privire la legalitatea / oportunitatea sa. In literatura juridica suspendarea poate interveni si cand se aplica cu titlu de sanctiune, prevazuta de lege. Suspendarea = incetarea temporara si provizorie a efectelor juridice produse de un act administrativ. Poate opera printr-un AJ sau prin intermediul legii:

31

1. printr-un AJ – interventia organului administrativ emitent, organului administrativ ierarhic superior, instantei judecatoresti + in unele situatii, organele care fac parte din Ministerul Public (pentru acte ale organelor de detinere si executare a pedepselor)Organele administrative emitente / ierarhic superioare pot declara oricand suspendarea, DAR instanta de judecata poate dispune suspendarea unui act doar atunci cand legea o prevede. Asadar, in cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unor pagube iminente, instanta de judecata poate dispune de urgenta (chiar si fara citarea partilor) suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii in contencios administrativ.Daca cererea se admite, hotararea pronuntata in acest sens = executorie de drept. Cererea de suspendare o poate introduce numai reclamantul, care se considera vatamat intr-un drept ocrotit de lege.Odata cu admiterea cererii de suspendare – inceteaza caracterul executoriu al actului administrativ.Atat actele administrative normative, cat si cele individuale pot fi suspendate de instantele judecatoresti.

2. prin intermediul legii (ope legis) – CR + Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele emise de autoritatile publice locale ori judetene si de presedintele CJ, in termen de 30 zile de la comunicare actul respectiv este suspendat de drept (normativ / individual).

Suspendarea inceteaza: prin revocarea (anularea) actului administrativ; repunerea actului administrativ in vigoare. pentru instantele judecatoresti, suspendarea inceteaza cand HJ de respingere sau

admitere a actiunii devine irevocabila; daca in cuprinsul AJ s-a prevazut o data limita / suspendarea a fost subordonata de

implinirea unei situatii de fapt, suspendarea inceteaza in conditiile stabilite.

B. Incetarea efectelor juridice ale actelor administrative prin fapte juridice materiale prevazute de lege

Aceste cazuri sunt destul de rare si necesita o dispozitie expresa a legii.1. actele administrative normative, fiind de aplicare repetata, nu-si pot pierde

valabilitatea prin producerea unor transformari in lumea materiala inconjuratoare. Exceptie: in cazul actelor administrative normative temporare – efectele inceteaza odata cu implinirea termenului;

2. actele administrative individuale, nefiind de aplicare repetata, efectele juridice se sting prin interventia unui fapt material de producerea caruia legea leaga acest efect (moartea, dizolvarea persoanelor juridice prin expirarea duratei de functionare, etc).

32

Capitolul V

Actele administrative jurisdictionale

Natura si trasaturile actelor administrative jurisdictionale

Actele administrative jurisdictionale sunt acte emise de organele administrative care au atributii cu caracter jurisdictional, adica de incercare de solutionare a unor litigii nascute in activitatea de exercitare a functie executive, intre:

autoritatile administrative – orice particular; autoritatile administrative – alta autoritate.

Ele sunt o specie a actelor administrative, dar cu unele trasaturi specifice:1. au ca obiect solutionarea unor litigii juridice, privind incalcarea unor reguli de

drept sau a unor drepturi subiective. Organul jurisdictional trebuie sa fie independent. Partile litigiului pot fi: organe administrative – orice persoana fizica sau organe administrative- organe administrative. Prin reglamatia administrativa inaintata de partea vatamata intr-un termen legal se sesizeaza organul jurisdictional. Daca acesta este de acord cu continutul sesizarii emite un act administrativ jurisdictional prin care se anuleaza actul ilega. Daca se respinge sesizarea conflictul continua sa fie la organul administrativ jurisdictional superior, fie la instanta de contencios adm.

2. sunt elaborate si emise cu respectarea unor proceduri specifice, bazate pe contradictorialitate si motivarea actului. Caracterizare:

sesizarea organului competent; contradictorialitatea partilor; motivarea actului administrativ jurisdictional = conditie de valabilitate;

33

independenta “judecatorilor” in emiterea actului administrativ jurisdictional;

posibilitatea exercitarii cailor de atac impotriva actelor administrativ-jurisdictionale ilegale.

3. se bucura de stabilitate si de autoritate in sensul ca o data ce au fost pronuntate, solutiile presupun ca exprima adevarul, iar modificarea sau anularea lor nu se mai poate face decat urmand caile de atac prevazute de lege.

Actele administrative jurisdictionale = acte motivate, ce se bucura de autoritate de lucru judecat, elaborate si emise de organele administrative inzestrate prin lege cu solutionarea unor litigii, a caror activitate jurisdictionala are la baza pp independentei si pp contradictorialitatii.

Actele administrative jurisdictionale in legislatia romana

I. pp independentei si pp contradictorialitatii organe administrative ce solutioneaza litigii juridice prin emiterea unor acte administrative jurisdictionale;

II. intalnim si acte administrative fara caracter jurisdictional, pentru care legea prevede o alta procedura jurisdictionala de verificare a legalitatii lor, prevazuta de legea contenciosului administrativ: pp conform caruia legea speciala deroga de la cea principala.

In prezent, dupa revizuirea Constitutiei, nu avem o jurisdictie administrativa propriu-zisa (fiind abolita si activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi).

Ordonanta Guvernului nr.121 din 28 august 1998 privind raspunderea materiala a militarului

miliarii raspund material, raspunderea lor fiind stabilita in baza unei cercetari administrative dispusa de comandantul/seful unitatii;

decizia de imputare = obligarea la plata. Impotriva ei, se poate face contestatie in termen de 30 zile la cel ce a emis-o. Hotararea se pronunta in cel mult 30 zile de la data inregistrarii, se comunica in scris. In termen de 15 zile de la comunicare, impotriva acesteia, se poate face plangere la comisia de jurisdictie a imputatiilor. Hotararea comisiei de jurisdictie a imputatiilor se considera definitiva si se comunica unitatii si persoanei interesate, in cel mult 15 zile de la pronuntare.

hotararile comandantului sau sefului unitatii militare si a comisiei de jurisdictie a imputatiilor sunt acte administrative jurisdictionale ce se solutioneaza dupa o procedura administrativa stabilita prin lege.

hotararea pronuntata de comisia de jurisdictie a imputatiilor poate fi atacata in fata instantelor de contencios administrativ

hotararile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronuntat in cazurile prevazute de lege (cerea militarilor interesati/sefului/comandantului).

Legea nr.64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de inventie

Titlul de protectie pentru inventii este brevetul de inventie confera titularului sau un drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestuia. Dreptul de brevet de inventie apartine inventatorului sau succesorului sau in drepturi.

34

Inregistrarea, publicarea, examinarea cererii de brevet si eliberarea brevetului hotararea Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci. Orice persoana interesata poate face in scris si motivat contestatie in termen de 3 luni de la comunicarea hotararii, respectiv cerere de revocare in 6 luni de la publicarea hotararii, la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Contestatia examinata de o comisie de reexaminare cu o alta componenta decat cea care a luat hotararea. Hotararea comisiei se reexaminare se comunica partilor in termen de 15 zile de la pronuntare si poate fi atacata cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 3 luni de la comunicare.

Legea nr.84 din 15 aprilie 1998 privind marcile si indicatiile geografice

Dreptul la marca apartine persoanei fizice/juridice care a depus prima cererea de inregistrare a marcii la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (in conditiile legii). Deciziile Oficiului pot fi contestate de catre solicitantul inregistrarii marcii/titularul marcii in termen de 3 luni de la comunicare. Contestatiile se solutioneaza de catre o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului. Hotararea motivata se comunica partilor, in termen de 15 zile de la pronuntare si poate fi atacata cu apel de Tribunalul Municipiului Bucuresti in termen de 30 zile de la comunicare. Deciziile acestuia atacate cu recurs la Curtea de Apel in termen de 15 zile de la comunicare. In anumite situatii, legiuitorul a prevazut ca Tribunalul emite sentinte ce pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel recurs la ICCJ Procedura administrativ-prealabila este bazata pe aceste acte administrative emise din oficiu si pe actele administrative ale comisiei de reexaminare ce pot fi atacate in fata instantelor de contencios administrativ.

Legea nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi

In prezent, dupa revizuirea Constitutiei, Curtea de Conturi si-a pierdut dimensiunea jurisdictionala, dar in trecut, era cel mai bun exemplu in domeniul actului administrativ jurisdictional. Curtea de Conturi era formata din:

1. Sectia jurisdictionala – instanta de fond si de recurs, se compunea din 9 consilieri de conturi;2. Colegiul jurisdictional al Curtii de Conturi – instanta de fond, se compunea din judecatori

financiari si era condus de un presedinte.3. procurorul general financiar si procurorii financiari – functioneaza si in prezent pe langa

Curtea de Conturi, dar au fost cuprinsi in structura Ministerului Public.

Este important de precizat faptul ca aceasta institutie avea o dimensiune jurisdictionala si una de control. Cea jurisdictionala nu mai exista, dar a ramas cea de control, controland:

formarea si utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurarilor sociale de stat si ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale + miscarea fondurilor intre aceste bugete;

statul si unitatile administrativ-teritoriale, in calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile si institutiile lor publice, autonome sau neautonome;

Banca Nationala a Romaniei, etc.

35

Impotriva hotararilor pronuntate in ultima instanta la Sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi (sau cele pronuntate in complet de 5 consilieri de conturi) – se putea face recurs la Sectia de Contencios Administrativ a Curtii Supreme de Justitie. Curtea Suprema de Justitie, solutionand recursurile, le putea admite sau respinge. In cazul admiterii Sectia de Contencios Administrativ putea retine cauza pentru judecarea in fond sau o putea trimite pentru solutionare (din nou) instantei de jurisdictie a Curtii de Conturi care pronunta hotararea casata. Cand hotararea Sectiei de Contencios Administrativ ramanea irevocabila se transmitea spre executare instantelor jurisdictionale din sistemul Curtii de Conturi. Dupa revizuirea Constitutiei, componenta jurisdictionala a Curtii de Conturi a fost preluata de instantele judecatoresti.

Ordonanta Guvernului nr.92 din 24 dec. 2003 privind Codul de procedura fiscala

impotriva actelor administrative fiscale contestatie (= cale administrativa de atac). Are dreptul la contestatie numai cel ce se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia;

contestatiile se formuleaza in scris si se depun in termen de 30 zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii, la organul fiscal competent;

contestatia se solutioneaza prin decizie motivata si poate fi admisa total/partial sau respinsa;

decizia se comunica persoanelor interesate si poate fi atacata la instanta de contencios administrativ de la Tribunal/Curtea de Apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Hotararile date de instantele judecatoresti in prima instanta nu pot fi atacate cu apel deci devin definitive si executorii – dar pot face obiectul unui recurs – ;

decizia de solutionare a contestatiei nu este un act administrativ jurisdictional, deoarece organul emitent este lipsit de independenta, iar procedura administrativa stabilita nu se caracterizeaza prin contradictorialitate

In prezent, se considera a fi organism cu activitate administrativ-jurisdictionala –Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor de pe langa Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor publice – .

36

Capitolul VI

Contractele administrative

Notiunea si evolutia teoriei contractelor administrative

= contractele incheiate pe baza acordului de vointa ce intervine intre o autoritate a administratiei publice sau un subiect autorizat de aceasta si un particular, supuse regimului de drept administrativ.

Contractele incheiate de administratie: contracte administrative; contracte de drept privat (public).

Teoria contractelor administrative s-a nascut in Franta, unde s-a facut pentru prima data diferenta intre contractele administrative – contractele civile: efectele pe care le produc. Daca legea nu dispune altfel, litigiile nascute din contractele administrative sunt de competenta instantelor de contencios administrativ. Literatura franceza – in functie de obiect – principalele contracte administrative:

contractele de lucrari publice; ofertele de colaborare; contractele de furnituri si servicii; contractele industriale; contractul de imprumut public; contractul de inchiriere servicii; contractul de concesiune de servicii publice.

Contractele administrative se caracterizeaza prin inegalitatea partilor. Ele presupun un acord de vointa, o autoritatea administrativa competenta si uneori o autorizare din partea autoritatii administrative. Forma contractului – in general, scrisa. Clauzele pot fi modificate unilateral de autoritatea administrativa, particularul putand sa aceepte/refuze incheierea lor. Aceste clauze se regasesc in “caietul de sarcini” (ansamblul documentelor ce determina conditiile contractuale). Alegerea contractantului (dupa concurs si dupa publicitatea ofertei):

1. adjudecare (deschisa/restransa);2. cerere de oferte (deschisa/restransa);3. negociere.

Uneori, pot aparea fapte noi care sa ingreuneze executarea contractului: teoria fortei majore – eveniment exterior, independent de vointa contractantilor, care

impiedica executarea contractului. Efecte particularul este eliberat de obligatie, iar administratia nu are dreptul de a aplica sanctiuni pt neexecutarea contractului + permite particularului sa ceara judecatorului rezilierea contractului;

teoria “le fait du prince” – are in vedere masurile edictate de autoritatile publice creaza o situatie mai dificila/oneroasa in indeplinirea obligatiilor contractuale pentru particular + naste dreptul particularului de a fi despagubit integral pentru daunele suferite;

teoria imprevizibilitatii – pentru a fi aplicata, evenimentele trebuie sa prezinte un caracter anormal si imprevizibil, sa fie independente de vointa contractantilor ,

37

provocand o tulburare economica, perturband executarea contractului (de ex, criza economica, razboiul).

In legatura cu teoria contractelor administrative, au fost conturate 3 curente:1. de acceptare a teoriei (mai ales contractul de concesiune);2. de respingere a teoriei;3. de acceptare a teoriei (pt toate contractele incheiate de administratia

publica).

Dupa al II-lea razboi mondial, s-a renuntat la aceasta teorie. Contractele administrative fac parte din categoria mai larga a actelor administrative de gestiune, autoritatea administrativa fiind obligata sa emita in prealabil un act administrativ de autoritate – in baza caruia se poate incheia contractul. Potrivit Legii 554/2004 contractele incheiate de autoritatile publice ce au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica (executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitii publice) = acte administrative deci pot face obiectul actiunii in contencios administrativ.

Contractele administrative in legislatia romana

1. contractul de achizitii publice contract de lucrari (executia de lucrari sau constructii); contract de furnizare (furnizarea unuia sau mai multor produse); contract de servicii (prestarea unuia sau mai multor servicii); contracte sectoriale (contracte de achizitie publica care se atribuie in scopul

efectuarii unei activitati relevante in sectoarele de utilitate publica, apa, energie,transport, posta);

2. contractul de concesiune contractul de concesiune de lucrari publice: are ca obiect ca in contrapartida

lucrarilor executate, concesionarul primeste de la concedent dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unei sume de bani prestabilita;

contractul de concesiune de servicii: are ca obiect ca in contrapartida serviciilor prestate, concesionarul primeste din partea concedentului dreptul de a exploata serviciile pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unor sume de bani prestabilite;

contractul de concesionare de bunuri proprietate publica: este un contract incheiat in scris prin care concedentul transmite pe o perioada determinata concesionarului, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica, in schimbul unei redevente;

3. contractul de imprumut public (statul obtine fonduri de la o persoana f/j creditor, pe care il va inapoia impreuna cu dobanda + alte costuri, intr-o perioada specificata);

4. contractul de parteneriat public-privat;5. contractul de numire in functie a unui functionar public;6. contract de furnizare de servicii medicale.

Incheierea contractelor administrative (care se supun unui regim juridic de drept administrativ) presupune, in general, existenta unui caiet de sarcini, o procedura de atribuire si aprobarea organelor

38

superioare, acolo unde este cazul. Spre deosebire de cele civile, contractele administrative sunt incheiate intuitu personae, unele clauze sunt de natura reglementara, autoritatile administrative au dreptul de a rezilia contractul unilateral si sunt supuse teoriei impreviziunii. Cu privire la aplicarea principiului fortei obligatorii a contractului – are un caracter atenuat – prin puterea oferita uneia dintre parti (autoritatea contractanta), care poate modifica sau rezilia unilateral contractul. Asadar contractul administrativ are un caracter mixt, regulamentar si contractual.

Contractul de achizitie publica = contractul incheiat in forma scrisa prin care o persoana juridica denumita autoritate contractanta dobandeste un titlu definitiv sau temporar produse, lucrari sau servicii prin atribuirea unui contract de achizitie publica unui ofertant operator economic devenind contractant (furnizor, executant, prestator) in urma aplicarii uneia dintre procedurile prevazute de lege. = contract oneros supus regimului de drept adm.

La baza atribuirii acestui contract, exista unele principii: nediscriminarea = asigurarea conditiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de

lucrari sau prestator de servicii, indiferent de nationalitate, sa aiba dreptul de a deveni in conditiile legii, contractant;

tratamentul egal = aplicarea nediscriminatorie a criteriilor de selectie si a criteriilor pentru atribuirea contractului de achizitie publica, astfel incat orice furnizor de produse, executant de lucrari sau prestator de servicii sa aiba sanse in atribuirea contractului de achizitie publica;

recunoasterea reciproca ; transparenta = punerea la dispozitia celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea

procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica; proportionalitatea; eficienta utilizarii fondurilor publice = folosirea sistemului concurential si a criteriilor

economice pentru atribuirea contractului de achizitie publica; asumarea raspunderii.

Sunt asimilate contractului de achizitie publica urmatoarele contracte:1. contractul de furnizare are ca obiect unuia/mai multor produse, pe baza cumpararii,

inchirierii sau a leasingului;2. contractul de servicii are ca obiect prestarea unuia/mai multor servicii asa cum sunt

ele descrise in lege;3. contractul de lucrari are ca obiect executia/executia + proiectarea uneia/mai multor

lucrari de constructii asa cum sunt acestea descrise in lege.

Conform legii, pot fi autoritati contractante: oricare organism al statului – autoritate publica sau institutie publica care actioneaza la

nivel central ori la nivel regional sau local; oricare organism de drept public, altul decat unul dintre cele prevazute la litera a, avand

personalitate juridica, care a fost infiintat pentru a satisface nevoi de interes general, fara caracter comercial sau industrial si care isi desfasoara activitatea in conditiile legii, prin

39

finantare, subordonare, componenta de asa maniera incat sa fie legat de catre un organism de drept public sau autoritate contractanta;

oricare asociere formata de una sau mai multe autoritati contractante dintre cele prevazute la litera a sau b;

oricare intreprindere publica; oricare subiect de drept, altul decat cele prevazute mai sus, care desfasoara una sau mai

multe dintre activitatile sectoriale (apa, energie, transport, posta), in baza unui drept special sau exclusiv acordat de o autoritate competenta, atunci cand se atribuie contracte de achizitie publica sau incheie acorduri-cadru.

Operatorii economici = furnizorii de produse, prestatorii de servicii ori executorii de lucrari, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate in domeniul care ofera in mod licit pe piata produse, servicii si/sau executie de lucrari. Orice operator economic care a depus oferta se numeste ofertant. Oferta = AJ prin care operatorul economic isi manifesta vointa de a se angaja din punct de vedere juridic intr-un contract de achizitie publica, facand o propunere financiara. Procedura de atribuire = etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractanta si de catre candidati/ofertanti pentru ca acordul partilor privind angajarea in contractul de achizitie publica sa fie considerat valabil. Procedurile de atribuire pot fi generale si speciale

Procedurile generale:

1. licitatie deschisa – orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune oferta;

2. licitatie restransa – are doua etape; numai candidatii selectati de autoritatea contractanta in prima etapa sunt invitati sa depuna oferte;

3. negociere – cu publicarea prealabila a unui anunt de participare/sau fara publicarea acestuia4. cerere de oferte – autoritatea contractanta solicita, fara publicarea unui anunt publicitar, oferte

de la mai multi furnizori, executanti sau prestatori.5. concurs de solutii – in cazul amenajarii teritoriului, al proiectarii urbanistice si peisagistice,

etc.

Procedurile speciale:

1. acordul cadru = intelegerea scrisa in scopul stabilirii elementelor sau conditiilor esentiale care vor guverna contractele de achizitie publica ce urmeaza a fi atribuite intr-o perioada data, in mod special cu privire la pret sau dupa caz, candidati;

2. sistemul de achizitie dinamic (SAD) – acest sistem poate fi utilizat pe o durata nu mai mare de 4 ani de autoritatea contractanta, numai prin intermendiul sistemului electronic de achizitii publice (SEAP) si numai pentru achizitii de produse de uz curent, ale caror caracteristici general disponibile pe piata satisfac nevoile autoritatii contractante. In cadrul acestui sistem, obligatoriu trebuie respectate regulile stabilite de legiuitor pentru procedura de licitatie deschisa;

3. licitatia electronica – sunt prevazute situatiile cand se poate apela la o astfel de procedura si cand nu.

Atribuirea contractelor de achizitie publica se poate face, ca regula, prin aplicarea procedurilor de licitatie deschisa sau restransa, iar alegerea celorlalte proceduri de atribuire reprezinta exceptia (care poate fi aplicata numai pe baza unei note justificative).

40

Procedurile de atribuire a contractului de achizitie publica prin intermediul mijloacelor electronice se realizeaza prin SEAP (sistemul electronic de achizitii publice), care este un sistem informatic de utilitate publica, accesibil prin internet la o adresa dedicata. SAD (sistemul de achizitie dinamic) = proces de atribuire, in intregime electronic, limitat in timp si deschis pe intreaga sa durata oricarui operator economic care indeplineste criteriile de calificare si selectie si care a prezentat o oferta orientativa conforma cu cerintele caietului de sarcini. Estimarea valorii contractului de achizitie publica = calcularea si insumarea tuturor sumelor platibile pentru indeplinirea contractului, fara taxa pe valoarea adaugata. Documentatia de atribuire este intocmita de autoritatea contractanta si trebuie sa cuprinda: cerintele, criteriile, regulile si orice alte informatii necesare pentru a asigura ofertantului (candidatului) o informare completa, explicita si lipsita de echivoc, cu privire la procedura de atribuire aleasa. Caietul de sarcini trebuie sa contina in mod obligatoriu: specificatiile tehnice (cerintele, prescriptiile, caracteristicile de natura tehnica) ce permit fiecarui produs, serviciu sau lucrare – sa fie descris obliectiv, cat mai exact, incat sa corespunda nevoii autoritatii contractante. Autoritatea contractanta are dreptul de a impune in cadrul documentatiei de atribuire si unele conditii speciale de indeplinire a contractului. Regulile de participare la procedura de atribuire stabilesc ca orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire, fie individual, fie in grup. Regulile de publicitate, in baza pp transparentei in procedura de atribuire si incheiere a contractelor de achizitie publica, ofera cadrul legal de publicare a anuntului, a anuntului de intentie, a anuntului de participare si a anuntului de atribuire. Autoritatea contractanta are obligatia sa transmita spre publicare anunturile de intentie, de participare si de atribuire catre operatorul SEAP, uzand numai mijloacele electronice, dupa care acesta la randul sau, daca exista aceasta obligatie, transmite in format electronic anunturile spre publicare si la Jurnalul Oficial al U.E.

publicarea anuntului de intentie: se face atunci cand se doreste reducerea perioadei intre data transmiterii anuntului de participare spre publicare in Jurnalul Oficial al U.E si data limita de depunere a ofertelor, alaturat unei anume valori estimate a contractelor de achizitie publica sau acordurilor cadru. Anuntul de intentie se publica fie in Jurnalul Oficial al U.E, in SEAP si in Monitorul Oficial al Romaniei sau numai in SEAP (cand inainte de publicare a fost transmis un anunt simplificat de informare prealabila a Comisiei Europene care sa contina si data transmiterii;

publicarea anuntului de participare: este obligatorie cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

A: cand procedura implica licitatia deschisa, licitatia restransa, dialogul competitiv,

negocierea cu publicare prealabila a unui anunt de participare, pentru atribuirea unui contract de achizitie publica sau pentru incheierea acordului cadru;

cand lanseaza un sistem dinamic de achizitie; cand initiaza o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica printr-un

sistem dinamic de achizitii, publicandu-se un anunt simplificat; cand organizeaza un concurs de solutii B:

cand autoritatea contractanta este orice organism al statului, orice organism de drept public, cu personalitate juridica, infiintata pentru a satisface nevoi de interes general, fara caracter comercial sau industrial, orice asociere a celor mentionate mai sus, oricare intreprindere publica, oricare alt subiect ce indeplineste conditiile speciale ale legii, iar valoarea estimata a contractului este mai mare decat

41

echivalentul in lei a 125.000 euro, 420.000 euro sau 500.000 euro, dupa caz, iar publicarea in Jurnalul Oficial al U.E este obligatorie.

Anuntul de participare se publica in SEAP si in Monitorul Oficial al Romaniei, si, dupa caz, in Jurnalul Oficial al U.E.

publicarea anuntului de atribuire: se face in cel mult 48 zile de la finalizarea procedurii de atribuire sau cand valoarea contractului este mai mare decat pragul valoric prevazut de lege. Acest anunt se publica in SEAP si in Monitorul Oficial al Romaniei, si, dupa caz, in Jurnalul Oficial al U.E.

Reguli de evitare a conflictelor de interese: autoritatile contractante si operatorii economici au obligatia ca pe parcursul realizarii procedurii de atribuire sa ia toate masurile necesare pentru a evita orice situatie de natura sa determine aparitia unui conflict de interese sau manifestarea concurentei neloiale.De asemenea, legiuitorul interzice contractantului adjudecator de a angaja in scopul indeplinirii contractului de achizitie publica persoane fizice sau juridice care au fost implicate in procesul de verificare/anulare a candidaturilor/ofertelor depuse in cadrul aplicarii procedurii de atribuire, pe parcursul unei perioade de cel putin 12 luni de la incheierea contractului.

Atribuirea contractului de achizitie publica presupune: etapa premergatoare de initiere a procedurii de atribuire; etapa procedurilor de atribuire; etapa de atribuire a contractului de achizitie publica.

Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost declarata ca fiind castigatoare, pe baza propunerilor tehnice si financiare cuprinse in respectiva oferta. Exceptie: autoritatea contractanta are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica, daca aceasta decizie este luata inainte de data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii de atribuire, oricum, inainte de data incheierii contractului in anumite cazuri. Contractele sectoriale = contractele de achizitie publica care se atribuie in scopul efectuarii unei activitati relevante in sectoarele de utilitate publica, apa, energie, transport, posta. Procedurile de atribuire in materia contractelor sectoriale: licitatia deschisa, licitatia restransa, negocierea cu publicarea sau fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, cererile de oferte, concursul de solutii + cu respectarea prevederilor speciale: acordul cadru, SAD si licitatia electronica. In cazul in care doua sau mai multe oferte sunt relativ echivalente, din punct de vedere al punctajului obtinut, atunci autoritatea contractanta va declara ca fiind castigatoare oferta care:

contine in proportie de mai mult de 50% produse a caror origine este din state membre ale U.E

sau din tari terte cu care Comunitatea Europeana a incheiat acorduri bilaterale sau multilaterale (in proportie de mai putin de 50% de astfel de produse).

Controlul legalitatii:

1. pe cale administrativ-jurisdictionala;2. in justitie, in fata instantelor de contencios administrativ.

42

Legiuitorul a inteles ca accepte ca persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act al autoritatii contractante sa nu exercite sau sa renunte la procedura administrativ-jurisdictionala si sa atace direct la instanta de contencios administrativ. Actiunea in despagubire poate fi solutionata numai de instanta de contencios administrativ, care poate obliga autoritatea contractanta la plata daunelor materiale si morale. Daca cererea de despagubire face obiectul unei cereri separate, termenul de prescriptie este de 1 an si curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubelor.Daca cererea de despagubire se adreseaza de contencios administrativ odata cu cererea de anulare a unui act administrativ individual, termenul de prescriptie este de 6 luni, care va incepe sa curga in conditiile stabilite de Legea 554/2004.

Calea administrativ-jurisdictionala poate fi exercitata printr-o contestatie de oricare persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act al autoritatii contractante, cu incalcarea dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice, in orice faza a procedurii de atribuire si impotriva oricarui act al autoritatii contractante. Subiectele sesizarii = orice persoana, chiar si un tert vatamat intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim. “Persoana vatamata”=

are un interes legitim in legatura cu un anumit contract de achizitie publica pentru a carui atribuire se aplica prevederile OUG privind achizitiile publice;

a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu – ca o consecinta a unui act al autoritatii contractante, de natura sa produca efecte juridice.

Obiectul contestatiei = un act al autoritatii contractante:1. act administrativ;2. tacerea administratiei ori refuzul de a emite un act administrativ (lipsa actului);3. orice alt act al autoritatii contractante (in fara de cele mentionate) care produc sau pot

produce efecte juridice.

Solutiile: anularea in totalitate sau in parte a actului; obligarea autoritatii contractante de a lua orice alte masuri necesare pentru remedierea actelor

ce afecteaza procedura de atribuire.

Organul administrativ-jurisdictional = Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor. Abuzul de drept exercitat de acest organ se sanctioneaza cu amenda. Acesta functioneaza pe langa Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice. In activitatea sa, Consiliul se supune numai legii, cvorumul legal este constituit prin prezenta majoritatii membrilor, deciziile sale nu sunt supuse controlului Autoritatii, pentru ca acest organ este independent si nesubordonat in fata Autoritatii Nationale. Membrii = functionari publici cu statut special (consilieri), ce sunt selectati prin concurs, pe baza aptitudinilor profesionale si a bunei reputatii.

Procedura de solutionare a contestatiilor:

Consiliul, prin complete specializate, este competent sa solutioneze contestatiile care au fost depuse in timpul desfasurarii procedurii de atribuire, dar pana la incheierea contractului. Contestatia se solutioneaza de un complet stabilit aleatoriu, format din 3 consilieri, din care cel putin presedintele trebuie sa fie licentiat in drept.

43

In solutionarea contestatiilor, trebuie respectate principiile: legalitatii, celeritatii, contradictorialitatii si a dreptului de aparare. Contestatia se formuleaza in scris si trebuie sa contina o serie de elemente cerute expres de ordonanta. Solutionarea contestatiilor se face in mod obligatoriu intr-un termen de 30 de zile stabilit in ordonanta, care curge de la data primirii dosarului achizitiei publice de la autoritatea contractanta. Procedura de atribuire este suspendata de drept de la data depunerii contestatiei in fata Consiliului, pana la data solutionarii acesteia. Contractul de achizitie publica incheiat in aceasta perioada = NA Completul de judecata solutioneaza contestatia prin act administrativ jurisdictional = “decizie”. Daca sunt intemeiate exceptiile de procedura si de fond, se respinge contestatia, fara a mai analiza fondul cauzei. Completul de judecata poate:

1. admite contestatia – anularea in tot sau in parte a actului atacat, poate obliga autoritatea contractanta sa emita un act sau sa dispuna orice alta masura necesara pentru remedierea actelor ce afecteaza procedura de atribuire;

2. respinge contestatia – ca nefondaa, tardiva, lipsita de interes, lipsita de obiect, etc.

Decizia se adopta cu votul majoritatii membrilor completului, care va fi comunicata in scris partilor. Apoi decizia se publica in Buletinul oficial a Consiliului, pe pagina de internet, daca a ramas definitiva si irevocabila. Decizia este executorie, deci efectele ei pot fi suspendate doar de instanta de contencios administrativ.

Calea jurisdictionala de atac impotriva Consiliului este de competenta sectiilor de contencios administrativ si fiscal din cadrul Curtilor de Apel pe raza careia se afla sediul autoritatii contractante. De la data comunicarii, in termenul de 10 zile, decizia poate fi atacata prin plangere, pentru motivele de nelegalitate si netemeinicie. Plangerea se adreseaza Consiliului, in forma scrisa, trebuie sa contina toate elementele prevazute pentru o contestatie si va fi motivata. Partea care formuleaza plangerea are obligatia ca in termen de 10 zile sa comunice plangerea si partii adverse. Procedura de solutionare a plangerii este cea a recursului si pe cale de consecinta, completul va fi alcatuit din 3 judecatori. Pana la solutionarea plangerii, instanta de contenctios administrativ, la cerere, poate dispune suspendarea procedurii de atribuire si/sau a deciziei Consiliului. Daca in perioada de suspendare, totusi contractul de achizitie publica este incheiat, acesta va fi lovit de NA. Instanta de contencios administrativ poate dispune:

admiterea plangerii – anuleaza in tot sau in parte actul autoritatii contractante si sa oblige autoritatea contractanta sa indeplineasca ceva sau orice alte masuri necesare;

respingerea plangerii pe fond.

Odata cu admiterea plangerii de catre instanta de contencios administrativ se deschide si calea actiunii in despagubiri pentru partea care a fost vatamata. Litigiile avand ca obiect acordarea de despagubiri, inclusiv cele aparute dupa incheierea contractului de achizitie publica, avand alt obiect decat cel privitor la despagubiri – sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.

Contractul de concesionare = acord de vointe prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, unei alte persoane, numite concesionar, care actioneaza pe

44

riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun/activitati/serviciu public, in schimbul unei redevente.

Contractele de concesiune reglementate de OUG a Guvernului nr. 34/2006

Contractul de concesiune de lucrari publice = contractul care are aceleasi caracteristici ca si contractul de achizitie publica de lucrari, cu deosebirea ca in contrapartida lucrarilor executate, contractuantul (in calitate de concesionar) primeste din partea autoritatii contractante (in calitatea de concedent) dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plata unei sume de bani prestabilite.

Contractul de concesiune de servicii = contractul care are aceleasi caractersitici ca si contractul de achizitie publica de servicii, cu deosebirea ca in contrapartida serviciilor prestate, contractuantul (in calitatea de concesionar) primeste din partea autoritatii contractante (in calitatea de concedent) dreptul de a exploata serviciile pe o perioada determinata sau acest drept insotit de plara unei sume de bani prestabilite.

Distinctia dintre contractul de achizitie publica si contractul de concesiune este definita de legiuitor, in functie de distributia riscurilor. Contractul in care concesionarul preia si cea mai mare parte a riscurilor aferente realizarii si exploatarii lucrarilor respective = contract de concesionare de lucrari publice. Contractul in care concesionarul preia si cea mai mare parte a riscurilor aferente exploatarii serviciului = contract de concesiune de servicii.

Partile contractului se numesc concedent (autoritatea contractanta) si concesionar (orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina). Durata contractului de concesiune este stabilita de parti. Autoritatea contractanta finalizeaza procedura de atribuire prin incheierea contractului de concesiune. El trebuie sa cuprinde clauze referitoare la drepturile si obligatiile partilor. Autoritatea competenta este obligata sa stabileasca un colectiv de coordonare si supervizare din randul specialistilor sai proprii, la care se pot adauga experti externi in vederea verificarii deciziei de concesionare, elaborarea documentatiei de atribuire, etc. In privinta contestatiilor – la fel ca la contractul de achizitie publica.

Contractele de concesiune reglementate de OUG nr.54/2006

OUG stabileste regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica; contractul de concesiune de bunuri proprietate publica = acord de vointe, incheiat in

forma scrisa, prin care o autoritate publica denumita concedent transmite pentru o perioada determinata, unei alte persoane denumita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de a exploata un bun proprietate publica, in schimbul unei redevente.

contractul de concesionare este supus regimului de drept administrativ; bunurile proprietate publica sunt inalienabile, dar, in conditiile legii, ele pot fi date in

administrarea regiilor autonome ori a institutiilor publice sau pot fi concesionate sau inchiriate;

contractul de concesiune poate avea ca obiect bunurile care sunt proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale;

actul de concesiune = un act juridic complex, fiind alcatuit dintr-o parte reglementara (stabilita pe cale unilaterala) si o parte contractuala (stabilita prin acordul de vointe),

45

intocmit intre autoritatea publica concedenta si un concesionar. Partea reglementara poate fi modificata de concedent ori de cate ori crede de cuviinta, pe cale unilaterala, in schimb partea contractuala presupune ambele vointe.

“Concedent” – in numele statului, judetului, orasului sau comunei: 1. ministerele si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale (pentru

bunurile proprietate publica a statului);2. CJ, CL, consiliul general al municipiului Bucuresti sau institutiile publice de

interes local (pentru bunurile proprietate publica a judetului, orasului sau comunei).

“Concesionar” – poate fi orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina. “Redeventa” – datorie, obligatie, renta care se plateste periodic, la date fixe si sub forma de cota fixa. Redeventa obtinuta prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz. Durata concesiunii – nu mai mult de 49 ani; la expirarea termenului, contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult ½ din durata sa initiala, prin acordul partilor. Subconcesionare = interzisa cu exceptia situatiilor prevazute de OUG nr.54/2006. Initiativa concesionarii apartine numai concedentului din proprie vointa, sau insusita la propunerea oricarui alt investitor interesat. Principiile care stau la baza contractului de concesiune:

transparenta; tratamentul egal; proportionalitatea; nediscriminarea; libera concurenta.

Procedurile de atribuire ale contractului de concesiune: licitatia, negocierea indirecta. Exceptie: atribuirea directa (in unele situatii). In cazul procedurii de atribuire, concedentul va elabora caietul de sarcini, natura juridica a acestuia este contractuala. Contractul de concesionare se incheie in forma scrisa, in caz contrar = NA. Dupa trecerea unui termen de 20 de zile de la comunicarea in scris, se naste dreptul concedentului de a incheia contractul. Incetarea contractului:

la expirarea duratei stabilite in contract; in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala facuta de

concedent si cu plata unei despagubiri juste si prealabile, in caz de dezacord fiind competenta instanta de judecata;

in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere de catre concedent, cu plata de despagubiri de catre concesionar;

in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale, de catre concedent, prin reziliere de catre concesionar cu plata unei despagubiri de catre concedent;

la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.

La incetarea contractului de concesiune – concesionarul are obligatia de a restituit in deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat. Contractul de concesiune poate fi incheiat in limba romana sau intr-o alta limba aleasa de parti.

46

Controlul: asupra concesiunilor de bunuri proprietate publica de interes national – se efectueaza prin

structurile cu atributii specifice de control, de catre Ministerele de resort si Ministerul Finantelor Publice;

asupra concesiunilor de bunuri proprietate publica de interes local – se exercita prin Directia generala de Administrare a marilor contribuabili, Directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti.

Solutionarea litigiilor legate de atribuirea, incheierea, executarea, modificarea si incetarea contractului de concesiune, precum si a celor privind acordarea de despagubiri se realizeaza de instantele de contencios administrativ, potrivit reglementarii cuprinse in Legea nr.554/2004 (spre deosebire de prevederile OUG nr.34/2006). In acest caz, actiunea in justite se introduce direct la sectia de contencios administrativ a Tribunalului, urmand ca recursul sa se judece la Curtea de Apel.

47

Partea a II-a

Controlul activitatii autoritatilor administratiei publice

Capitolul VII

Controlul de constitutionalitate al ordonantelor Guvernului

Preliminarii – mijloace de control si reglare ale organizarii si functionarii unui stat de drept

In cadrul statului de drept, organele acestuia (Parlament, Guvern, Presedinte, organe judecatoresti) NU vor putea actiona niciodata in afara limitelor competentelor conferite de actul fundamental – constitutie – . Activitatea administratiei publice este reglata prin:

1. controlul constitutionalitatii legilor si ordonantelor guvernamentale;2. controlul legalitatii in activitatea administratiei publice:

controlul administrativ in structurile administratiei publice; controlul jurisdictional al legalitatii actelor administrative; controlul parlamentar (prin intermediul avocatului poporului control indirect al

legalitatii actelor administrative);3. organizarea unei justitii independente.

Controlul care se exercita asupra activitatii executive clasificat – forme – : dupa natura organului de control : efectuat de organe din structura autoritatilor legislative,

executive sau judiciare; dupa pozitia pe care o ocupa organul de control : control intern (efectuat din interiorul

autoritatii executive) sau control extern (care vine din exterior);1. controlul administrativ intern: general (consecinta a subordonarii ierarhice) sau

specializat (in care cel controlat nu se afla in raport de subordonare ierarhica);2. controlul administrativ extern: general (exercitat de organele ierarhic superioare) sau

specializat (efectuat de organe cu atributii anume de control in domeniu); dupa regimul juridic al activitatii de verificare : control jurisdictional (efectuat de autoritati

administrative cu atributii jurisdictionale sau de instantele judecatoresti) sau control nejurisdictional (efectuat de organe ce nu au atributii jurisdictionale).In prezent, controlul judecatoresc asupra activitatii administratiei publice se exercita direct pe calea actiunii judiciare (in anulare/abrogare) sau indirect pe calea exceptiei de ilegalitate.

dupa specificul si obiectul activitatii de verificare: control de legalitate, de oportunitate sau mixt.

Scopul controlului (indiferent de forma sa) aplicarea conforma, unitara si executarea in concret a legii. Delegarea legislativa

48

CR: Parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare, DAR in situatii de exceptie, poate interveni in sfera activitatii legislative Guvernul mandatare legislativa ce poarta denumirea de “delegare legislativa”. In sens larg, delegarea legislativa = imputernicirea, pe timp limitat, a unei alte autoritati decat cea legiuitoare sa exercite prerogativele legislative. In sens restrans, delegarea legislativa = abilitarea temporara si conditionata a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, a caror valoare juridica este egala cu a legii ordinare si organice, cu conditia de a fi emise in conformitate cu prevederile constitutionale si ale legilor organice in vigoare in momentul emiterii lor.

In exercitarea atributiilor sale de realizare a politicii interne si externe a tarii si de exercitare a conducerii generale a administratiei publice, Guvernul poate emite AJ cu caracter normativ = hotarari, ordonante si regulamente. Hotararile – se adopta pentru organizarea executarii legilor. Ordonantele – se emit

in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta, numai in domenii care nu fac obiectul legilor organice;

in situatii extraordinare, chiar si in lipsa unei astfel de legi de abilitare, dar cu aprobarea ulterioara a Parlamentului.

Aceasta institutie este consacrata in numeroase Constitutii: Anglia, Franta, Italia, Spania, etc. (cel putin daca nu expres, reiese din practica sociala si juridica). Constitutiile Romaniei din 1866 si 1923 nu faceau nici o referire expresa la institutia delegarii legislative, dar o facea practica sociala si juridica in situatii exceptionale, puterea executiva are dreptul de a lua masuri de urgenta inzestrate cu forta obligatorie a legii, cu conditia ca ele sa fie ratificate ulterior de puterea legislativa. Constitutia Romaniei din 1991 reglementeaza:

starea de necesitate si masurile exceptionale ce pot fi luate de Presedintele Romaniei intr-o astfel de situatie (instituirea starii de asediu/urgenta, agresiune armata);

delegarea legislativa – procedura independenta de existenta unei situatii execeptionale. Ea se face fie prin lege, fie in alte conditii – dar cu aprobarea ulterioara a Parlamentului.

Guvernul emite ordonante pentru a-si exercita mandatul general de realizare a politicii interne/externe a tarii si pentru a conduce general si unitar administratia publica. Evident, activitatea sa este prevazuta de lege. Delegarea legislativa implica 2 argumente:

1. aptitudinea practica a Parlamentului si a Guvernului de a realiza procesul de guvernare;2. criza constitutionala.

Delegarea legislativa poate fi conferita prin lege speciala de abilitare (delegare parlamentara) sau prin norma constitutionala (delegare constitutionala). C.R. = sediul legislativ al delegarii legislative = un caz de extensie a limitelor puterii executive in domeniul puterii legislative.

Separat, sunt reglementate starea de asediu si starea de urgenta, ce presupun la randul lor o delegare legislativa. La instituirea acestor stari, unele din atributiile administratiei publice centrale si locale competenta autoritatilor civile si militare prevazute in decretul de instituire a starii de asediu sau de urgenta. Decretul P.R. prn care se instituie starea de asediu sau starea de urgenta este contrasemnat de primul-ministru – deci practic acesta isi asuma responsabilitatea delegarii legislative – autoritatile

49

civile si militare emit ordonante militare. Aceste ordonante, desi sunt deosebite de OUG sau cele emise in baza unei legi de abilitare, isi pastreaza caracterul de act administrativ normativ sau individual. Daca acestea nu intra in categoria actelor de comandament cu caracter militar pot fi supuse controlului de legalitate al instantelor de contencios administrativ (dar nu si celui de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala).

Delegarea legislativa NU poate fi subdelegata (transmisa nici in tot nici in parte).

Natura juridica a ordonantelor

= AJ cu caracter normativ, emise de Guvern, care reglementeaza primar unele raporturi social economice, sau modifica/completeaza/abroga unele NJ, dar numai intr-un “domeniu susceptibil” de legiferare prin lege ordinara sau organica sau intr-un “domeniul legiferat” printr-o asemenea lege si in care poate actiona forta de reglementare a unei legi ordinare sau organice, mai putin in domeniile exceptate exclusiv de Constitutie.

Natura juridica a ordonantelor – de acte administrative. DAR in functie de procedura adoptarii lor, ele isi pot pastra caracterul de act administrativ normativ (cand nu sunt supuse aprobarii de catre Parlament) sau nu, capatand caracter de lege (prin absorbtie, cand sunt aprobate de Parlament).

1. ordonantele care nu au nevoie de aprobarea Parlamentului: raman acte administrative normative, dar cu valoare juridica de lege ordinara – pot fi modificate/abrogate printr-o alta ordonanta emisa conform CR, printr-o lege ordinara sau organica. Ele pot fi controlate de instantele de drept comun sau cele de contencios administrativ – pe cale exceptiei de ilegalitate (cand contravin unor legi ordinare sau organice) si pot fi supuse si controlului Curtii Constitutionale – pe calea exceptiei de necostitutionalitate.

2. ordonantele supuse aprobarii Parlamentului : fie ca o cere legea de abilitare, fie ca o cere Constitutia daca sunt aprobate, prin absorbtia continutului lor, dobandesc valoare juridica de legi. Daca sunt respinse nu mai devin legi, raman doar acte administrative normative care isi inceteaza efectele juridice la data intrarii in vigoare a legii prin care au fost respinse – deci li se recunosc efectele juridice produce pentru timpul aflate in vigoare – .

Caracteristicile diferitelor tipuri de ordonante

Ordonante emise in baza unei legi de abilitare: ordonante care se supun aprobarii ulterioare a Parlamentului; ordonante pentru care nu se cere o astfel de aprobare a Parlamentului.

Indiferent de tipul lor, este clar ca aceste ordonante au la baza o lege de abilitare, in lipsa carora nu ar putea fi adoptate sau emise. In general, perioada de abilitare a Guvernului incepe la incheierea sesiunii ordinare si dureaza pana la reluarea lucrarilor Parlamentului in urmatoarea sesiune ordinara (deci in vacanta parlamentara). In literatura juridica s-a sustinut ca in astfel de momente este diminuat rolul Parlamentului dar exista argumente puternice care demonstreaza chiar contrariul:

50

1. desi Parlamentul poate sa atribuie Guvernului prerogative legislative, temporar si limitat organul legiuitor NU isi pierde dreptul la control asupra Guvernului, deci Parlamentul NU isi pierde dreptul de a modifica/abroga reglementarile adoptate pe cale de ordonanta, atat dupa data fixata de legea de abilitare, cat si anterior acestei date.

2. daca Parlamentul are dreptul de a-si modifica/suspenda/abroga propriile legi, atunci o poate face si in privinta legii de abilitare a Guvernului.

3. “delegare legislativa” = transfer temporar si subsidiar a unora dintre prerogativele legislative Parlamentul ramane unica autoritate legislativa.

Obiectul (domeniul) delegarii legislative: fie un domeniu in care nu s-a mai reglementat normativ (reglementare

originara/primara); fie un domeniu in care exista deja o reglementare, situatie in care ordonanta va

modifica/completa/abroga o lege ordinara sau o ordonanta preexistenta, in tot sau in parte (reglementare secundara).

Legea de abilitare trebuie sa fixeze in mod obligatoriu domeniul delegarii legislative. Omisiunea acestui lucru declararea ca neconstitutionala a legii. Ordonantele care nu se incadreaza in obiectul determinat = inexistente. Abilitarea Guvernului prin lege speciala se poate face numai pentru domenii de raporturi socialale susceptibile de a fi reglementate prin legi ordinare. Raporturile sociale supuse reglementarii prin legi organice nu vor putea fi reglementate nici prin lege ordonara si nici prin ordonanta emisa in baza unei legi de abilitare. CR determina domeniile de reglementare pentru legile constitutionale si cele organice dar NU si pentru cele ordinare (pe acestea le lasa la aprecierea Parlamentului de a stabili sfera relatiilor sociale care pot forma obiectul acestora). Domeniile legilor organice fiind determinate de CR Guvernul este obligat ca in exercitarea prerogativelor conferite prin legea de abilitare sa respecte cu strictete domeniile rezervate legii organice, sub sanctiunea ca orice prevedere dintr-o ordonanta care ar incalca aceasta limita = neconstitutionala.

CR legea de abilitare va stabili in mod obligatoriu si data pana la care se pot emite ordonante. Acesta este un termen de decadere. Daca in cuprinsul legii de abilitare nu este stabilita data pana la care se pot emite ordonante de catre Guvern in materia aratata neconstitutionala (legea de abilitare). Emiterea de ordonante dupa data stabilita in legea de abilitare inexistenta AN ca ordonanta nu mai poate reglementa/modifica/completa/abroga in domeniul rezervat legii ordinare aceasta “inlaturare” fiind realizata de instantele de drept comun sau de contencios administrativ pe calea exceptiei de ilegalitate.

In afara de domeniu si data, legea de abilitare mai poate stabili si alte conditii pentru emiterea unor ordonante eludarea acestor cerinte = neconstitutionalitatea ordonantei. Pe intreaga perioada de abilitare, Guvernul poate modifica/completa/abroga oricand ordonantele pe care le-a emis, in limitele delegarii legislative si tot prin ordonante. La randul sau, Parlamentul poate oricand, chiar si pana la expirarea termenului de abilitare stabilit, sa modifice legea de abilitare, limitele si obiectul delegarii sau chiar sa abroge expres ordonante – in calitate de “unica autoritate legislativa”.

Ordonante care, potrivit legii de abiliare, se supun ulterior emiterii aprobarii Parlamentului

51

In legea de abilitare poate sa fie cuprinsa si obligatia Guvernului de a supune ordonanta aprobarii Parlamentului NJ cuprinse in ordonanta au un caracter temporar si produc efecte juridice pana la aprobarea lor, dupa care, o data cu intrarea in vigoare a legii de aprobare, aceste efecte juridice fie inceteaza (daca ordonanta este respinsa), fie se modifica si se completeaza (prin completarea/modifcarea unor NJ), fie isi continua existenta (daca ordonanta este aprobata). Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face prin lege ( = “descarcare de putere a Guvernului”) CR daca ordonanta nu este supusa aprobarii Parlamentului, atunci cand se cere acest lucru, pana la implinirea termenului de abilitare, efectele sale inceteaza. CR ordonantele trebuie sa respecte data pana la care pot fi emise si supuse aprobarii. Pana la acea data-limita, ordonanta produce efecte juridice perfect valabile, dar odata ce data este depasita, normele cuprinse in ea isi pierd caracterul permanent si se transforma in norme temporare. Acestea inceteaza sa mai produca efecte juridice odata cu implinirea termenului pana la care Guvernul a fost abilitat sa reglementeze normativ si sa ceara aprobarea Parlamentului prin legea speciala. Termenul pana la care ordonanta trebuie supusa aprobarii este insasi data cand inceteaza delegarea acordata.

1. Insa in acest interval de timp – cat este in fiinta legea de abilitare – ordonanta trebuie sa fie si aprobata de Parlament sau este suficient sa fie numai depusa spre aprobare organului legislativ? Cu privire la acest aspect sunt diverse opinii, insa cert este ca activitatea de reglementare normativa a Parlamentului ne ofera sufieciente exemple simpla depunere a ordonantelor – in termenul stabilit si conform procedurii legislative – este sufiecienta pentru ca ordonantele sa continue sa produca efectele juridice urmarite.

2. In situatia in care o ordonanta a Guvernului a fost inaintata spre aprobare Parlamentului dupa iesirea din vigoare a legii de abilitare eventual, organul legislativ poate sa o ia in considerara dar doar ca o propunere legislativa si sa o aprobe, transformandu-se in lege.

Dupa depunerea ordonantelor la Parlament, Guvernul nu le mai poate modifica sau abroga, deoarece s-a intrat in procedura legislativa. Dar in cazul in care Guvernul a depus ordonanta la Parlament, aflandu-se inca in perioada stabilita pentru abilitare, pana la implinirea acestui termen, Guvernul poate modifica/abroga ordonantele pe care le-a emis, in limitele delegarii legislative.

Ordonante pentru care legea de abilitare nu prevede obligatia de a fi supuse aprobarii Parlamentului

Desi ordonantele din aceasta categorie nu se transforma, prin vointa Parlamentului, in legi propriu-zise, atata timp cat sunt in vigoare au echivalentul valorii juridice a unei legi ordinare. Ele sunt si raman acte administrative normative. Avand putere de lege, toate celalalte acte administrative normative vor trebui sa se subordoneze acestora, iar NJ ce le contin au un caracter permanent, astfel incat vor putea fi aplicate, pana la aborgarea/modificarea lor printr-o lege ordinara sau alta ordonanta. Desi au valoarea juridca a unor legi ordinare ele pot fi controlate sub aspectul constitutionalitatii lor, pe cale de exceptie, de catre Curtea Constitutionala. Odata cu intrarea lor in vigoare, orice dispozitie anterioara contrara, cuprinsa intr-o lege ordinara sau alt act administrativ normativ, se considera abrogata explicit sau implicit prin normele cuprinse in ordonanta. Aceasta regula este valabila si in cazul ordonantelor care anterior au fost aprobate de Parlament. Ordonantele care nu se supun aprobarii Parlamentului produc efecte juridice in domeniul de actiune a legilor ordinare, pot modifica sau chiar aproba o astfel de lege ele nu pot fi caracterizate ca avand un caracter subsidiar. Ele se manifesta ca oricare alta lege ordinara au abilitarea constitutionala de a reglementa primar orice raport rezervat pentru legiferare acestei categorii de legi. Aceste ordonante trebuie emise pana la termenul cerut, daca nu, ele sunt neconstitutionale.

52

Ordonantele de urgenta

Printr-o abilitare directa, constitutionala, fara intermediul Parlamentului, Guvernul, in temeiul unei puteri proprii, poate adopta ordonante de urgenta, dar numai in situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata si cu conditia obligatorie de a motiva urgenta in cuprinsul acesteia. (CR) Pe langa conditiile de valabilitate prevazute in general pentru actele administrative conditii de valabilitate specifice:

1. pot fi adoptate numai in situatii extraordinare = “cazuri exceptionale” acele situatii deosebite care nu se pot incadra in situatiile normale avute in vedere expres de lege. Cazurile exceptionale – au un caracter anormal si excesiv, lezeaza grav interesul public, iar masura ce se ia se poate fundamenta numai pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care impune adoptarea unei solutii imediate.De exemplu:

necesitatea realizarii procesului de privatizare; necesitatea eliminarii imediate a deficientelor constatate in activitatea oficiilor

registrului comertului si a neincrederii crescande a comerciantilor; cand Guvernul intervine/modifica/completeaza prin ordonanta de urgenta un articol

dintr-o lege organica, declarat printr-o decizie anterioara neconstitutional, etc. calamitati, catastrofe, epidemii.

2. pot fi adoptate numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata Guvernul emite ordonante din aceasta categorie cand se impune adoptarea unor masuri urgente pentru apararea sau realizarea unui interes public. Modificarea ori unificarea legislatiei intr-un domeniu sau altul nu justifica emiterea unei OUG.

3. Guvernul trebuie sa motiveze obligatoriu urgenta in cuprinsul ordonantei. Acest lucru fiind cerut direct de Constitutie motivarea este o conditie de valabilitate, de constitutionalitate a actului administrativ normativ. Acum insa, motivarea nu mai insoteste OUG, ci trebuie sa faca parte din cuprinsul AN, ca o conditie de supra-valabilitate a acestuia actul administrativ normativ se va publica in Monitorul Oficial cu motivarea urgentei in cuprinsul sau.Daca motivarea nu justifica urgenta, sau este contrara dispozitiilor constitutionale, desi formal actul administrativ a fost emis in mod legal, el este totusi nelegal in privinta continutului sau scopului sau.

4. OUG nu pot fi adoptate in domeniul legilor constituionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile, indatoririle prevazute de Constituitie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.OUG cuprinzand norme de natura legii organice, se aproba cu majoritatea prevazuta pentru adoptarea legilor organice (votul majoritatii membrilor fiecarei Camere).Cu privire la domeniul legii organice, CR este plina de contradictii: OUG poate si nu poate interveni in acest domeniu.S-a urmarit stabilirea unei scari graduale a prohibitiei interdictiei Guvernului de a actiona in anumite domenii:

53

categorica si generala – OUG nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale; mai putin categorica, permisiva colateral – OUG nu pot afecta regimul institutiilor

fundamentale ale statului (Parlament, Guvern, ICCJ, Presedinte), drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie + drepturile electorale;

permisiva prin eliminare – OUG nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.

5. OUG intra in vigoare doar dupa indeplinirea a doua conditii: dupa depunerea lor spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa

fie sesizata; dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei

simpla depunere a unei OUG la una dintre camerele Parlamentului nu este suficienta.

6. CR dispune convocarea Camerei obligatoriu in 5 zile de la depunerea/trimiterea OUG (dupa caz).

Prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei s-a prevazut ca Birourile Camerelor sunt obligate ca in termen de 5 zile de la depunerea OUG (in cazul primei Camere sesizate) sau de la trimitere (de la data inregistrarii la cea de-a doua Camera), sa se convoace Camerele. Acest termen curge de la depunere sau de la trimitere, deoarece Camera sesizata are un termen de 30 zile care incepe sa curga tot de la data depunerii sau trimiterii, in care sa se pronunte asupra ordonantei. Dupa adoptarea/respingerea de catre prima Camera sesizata, OUG se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv – numai daca solutia este identica. Daca solutia aleasa de fiecare Camera este contrara Camera sesizata prima, va avea competenta decizionala dupa intoarcerea legii. Daca Camera mai intai sesizata nu se pronunta asupra ordonantei in acest termen, ce are un caracter imperativ, de 30 de zile – ordonanta se considera adoptata si se trimite celeilalte Camere. De la data inregistrarii OUG pentru dezbatere, Biroul celei de-a doua Camere ii va convoca in termen de 5 zile pe membrii sai. Dupa adoptarea OUG – in tacerea primei Camere si trimiterea spre adoptare celei de-a doua Camere – ea se considera definitiv adoptata daca ce-a de-a doua Camera este de acord. Este posibil ca OUG sa fie definitiv adoptata si in tacerea celei de-a doua Camere. Daca ce-a de-a doua Camera respinge ordonanta aceasta se intoarce la prima Camera sesizata, care de aceasta data va decide definitiv in virtutea competentei sale decizionale. Daca prima Camera (care are si competenta decizionala) respinge ordonanta, iar ce-a de-a doua Camera o va aproba ea se va intoarce la prima Camera care va hotari definitiv. Convocarea deputatilor sau senatorilor se face in termen de 5 zile de la depunerea sau trimiterea OUG, iar dezbaterea poate avea loc in orice zi, cu conditia sa nu se depaseasca termenul de decadere de 30 zile de la depunere/inregistrare intre 60-90 zile OUG va putea fi adoptata. Aprobarea unei OUG se face in cadrul unei proceduri de urgenta (prevazuta in regulamentele fiecarei Camere). OUG:

care are ca obiect norme de natura legii ordinare se aproba cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera;

care are ca obiect norme de natura legii organice se aproba cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

Prin depunerea OUG la prima Camera sesizata, practic, Guvernul isi exercita dreptul la initiativa legislativa.

54

7. OUG pot fi aprobate/respinse/aprobate cu modificari ori completari, printr-o lege care le va cuprinde chiar si daca efectele lor au incetat. Respingerea de catre una dintre camere a OUG nu are drept consecinta incetarea de drept a efetelor sale, ordonanta ramanand in vigoare pana la promulgarea si publicarea legii de respingere.

Daca o ordonanta a fost declarata neconstitutionala si daca prin actele administrative normative sau in individuale emise in baza ei s-au vatamat diferite persoane se pot adresa instantelor de contencios administrativ (insa numai dreptul subiectiv vatamat recunosut de lege – poate face obiectul actiunii in CA).

In cadrul Guvernului Ciorbea, au fost emise cel putin 3 OUG cu privire la care se desprind urmatoarele observatii:

aceste OUG au fost emise fara sa fi fost fundamentate pe existenta vreunui caz exceptional; aceste OUG au fost emise cu incalcarea prevederilor constitutionale, intervenind in domenii

rezervate exclusiv reglementarii prin legi organice; Parlamentul nefiind in sesiune, trebuia convocat – neconvocarea inexistenta ordonantei; aceste ordonante erau lovite de o nulitate atat de grava, incat fata de ele nu putea opera

prezumtia de legalitate, fiind acte inexistente; aceste OUG, odata depuse spre dezbatere la Parlament, nu pot fi retrase, retractate.

In prezent, avand in vedere frecventa OUG-lor putem spune ca Guvernul si-a abandonat principala sa functie normativa (organizarea si executarea legilor prin hotarari normative), preluand printr-un exces de putere functia legislativa a Parlamentului.

Controlul constitutionalitatii ordonantelor Guvernului pe calea exceptiei de neconstitutionalitate

Atat ordonantele emise in baza unei legi de abilitare, cat si cele de urgenta, se supun, in principal, unui control constitutional posterior intrarii lor in vigoare.

Izvorul controlului de constitutionalitate al ordonantelor = CR fixeaza limitele acestui control: se poate desfasura numai posterior intrarii in vigoare a ordonantelor (emise fie in baza

delegarii legislative, fie in baza unei autoritati proprii), dupa publicarea lor in Monitorul Oficial

are loc numai pe calea exceptiei de neconstitutionalitate ridicata intr-un proces ce are loc in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial.

Ordonantele nu pot fi supuse unui control anterior intrarii lor in vigoare, deoarece CR a stabilit ca aceasta forma de control se exercita numai asupra legilor inainte de promulgarea lor si tratatelor/acordurilor internationale inainte de ratificarea lor controlul de constitutionalitate al ordonantelor se poate face numai posterior intrarii lor in vigoare, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate. Au fost numeroase discutii, cu privire atat la OUG cat si la ordonantele simple, in care s-a sustinut ca acestea fiind acte administrative, ar putea fi supuse controlului instantelor de contencios administrativ. DAR: prin mai multe decizii, Curtea Constitutionala ordonantele sunt supuse numai controlului Curtii Constitutionale, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, NU si instantelor de drept administrativ.

55

Conform CR ordonantele, indiferent de caracterul lor normativ/individual, nu pot face decat obiectul unui singur control, cel al Curtii Constitutionale. Acest control se poate face:

direct, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate; indirect, prin controlul exercitat asupra legilor de abilitare, aprobare sau respingere inainte de

promulgarea lor.

1. CR singura cale de control este cea a exceptiei de neconstitutionalitate acolo unde nu distinge legea, nici judecatorul nu o poate distinge;

2. odata promovata initiativa legislativa prin depunerea ordonantei spre dezbatere Camerei competente ea iese deja din sfera unui act administrativ pur si simplu. Odata ce dezbaterea se face in procedura de urgenta, s-ar putea intampla ca ordonanta sa devina lege chiar in timpul procesului ce se desfasoara in fata instantelor de contencios administrativ. In plus, instanta de contencios administrativ NU ar putea suspenda procedura intitiativei legislative si nici NU ar putea bloca convocarea de urgenta a Camerelor;

3. CR controlul ordonantelor nu se limiteaza numai la cel al Curtii Constitutionale, incredintand totalitatea efectelor declararii neconstitutionalitatii lor (ilegalitatii) deciziei Curtii Constitutionale. Care ar putea fi efectele unei HJ a instantelor de contencios administrativ si cum s-ar putea executa o astfel de hotarare?

4. OUG cu caracter individual nu sunt controlate de instantele de contencios5.6. administrativ. Acestea sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate

prin ordonante/dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale. Cum constitutionalitatea (deci nu ilegalitatea) s-a constatat de Curtea Constitutionala, intai se presupune un control al Curtii Constitutionale si in situatia in care declara ordonanta/o dispozitie urmeaza a doua posibilitate, a cetateanului, vatamat direct sau indirect, sa se adreseze instantelor de contencios administrativ pentru repararea pagubei.

Instanta competenta: conform CR Curtea Constitutionala are atributia de a hotari asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial. In trecut, s-a acceptat ideea ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate se poate face si in fata altor organe cu activitate jurisdictionala (de ex, colegiile jurisdictionale ale Curtii de Conturi). Insa acum, este precizat clar faptul ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate se poate face numai in fata instantelor judecatoresti, indiferent daca procesul se solutioneaza in prima instanta, sau se afla intr-o cale de atac ordinara/extraordinara. Mai poate fi ridicata si in fata tribunalului arbitral exceptia nu poate fi ridicata in fata organelor Ministerului Public. In principiu, exceptia de neconstitutionalitate nu poate fi ridicata direct in fata Curtii Constitutionale, pentru ca ar contraveni Constitutiei si legilor, in care se pretinde faptul ca aceasta poate fi invocata numai in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial. DAR exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si prin sesizarea directa a Curtii Constitutionale de catre Avocatul Poporului.

56

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate: CR fixeaza expres si limitativ competenta Curtii Constitutionale:

Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate pronunta un act de decizie; este posibil ca ordonanta sa nu fie neconstitutionala in intregul ei, ci doar unele dintre

dispozitiile ei, astfel ca ordonanta nu este supusa intotdeauna in intregime controlului de constitutionalitate. DAR daca dispozitia supusa controlului de constitutionalitate nu este detasabila de o alta dispozitie, aceasta din urma, desi nu este supusa controlului, va putea fi declarata neconstitutionala;

Curtea Constitutionala verifica (in cadrul controlului de constitutionalitate) conformitatea legilor si ordonantelor cu dispozitiile constitutionale, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului;

“ordonanta in vigoare” = orice ordonanta care nu a fost abrogata sau respinsa printr-o lege;

nu orice dispozitie dintr-o ordonanta poate fi obiect al exceptiei de neconstitutionalitate, ci numai acea dispozitie de care depinde solutionarea cauzei. Instantele judecatoresti si de arbitraj comercial sunt obligate sa cenzureze orice exceptie de neconstitutionalitate invocata in fata lor, sa verifice daca sunt indeplinite conditiile cerute de lege si sa dispuna respingerea ei – prin incheiere motivata – atunci cand ea este inadmisibila, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala

1. se inlatura incarcarea inutila a rolului Curtii Constitutionale;2. se elimina orice incercare amanare nejustificata a cauzelor aflate pe rolul

instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial.

Obiectul poate fi, de ex, urmatoarele situatii: daca Guvernul a fost abilitat prin lege de catre Parlament sa emita ordonante; daca Guvernul a respectat domeniul pentru care a fost abilitat si data stabilita de lege; daca ordonanta nu a intervenit cumva in alte domenii care nu pot face obiectul de

reglementare a unei legi ordinare; daca ordonanta a fost sau nu supusa aprobarii pana la data la care Guvernul a fost abilitat sa

emita ordonante, deoarece astfel efectele acesteia inceteaza; daca exista cazuri exceptionale care sa justifice emiterea OUG; daca in cazul OUG, masura luata are un caracter urgent si ca atare sa inlature pericolul –

altfel de neinlaturat.

Cine poate invoca exceptia de neconstitutionalitate: exceptia poate fi ridicata la cererea uneia dintre parti sau din oficiu, de catre instanta de judecata sau de catre tribunalul arbitral + direct, de catre Avocatul Poporului

1. sesizarea Curtii Constitutionale se poate face indirect prin intermediul instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, de partile unui proces, de procuror;

2. sesizarea Curtii Constitutionale se poate face direct de instantele judecatoresti sau de arbitraj comercial, daca ridica din oficiu exceptia de neconstitutionalitate + de Avocatul Poporului.

Cu privire la partile care pot invoca exceptia de neconstitutionalitate – se aplica regulile de drept comun procesual civil sau procesual penal. In procesul civil nu se are in vedere numai reclamantul si paratul, ci si partile din oricare dintre mijloacele procesuale ce intra in competenta actiunii (de ex, procurorul). Martorii, expertii, interpretii – nu pot invoca exceptia de neconstitutionalitate.

57

Instanta judecatoreasca, din oficiu, poate invoca neconstitutionalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanta deci si arbitrul, in cadrul arbitrajului comercial. Controlul Curtii Constitutionale NU este un control din oficiu, fara sa existe sesizare, nu poate invoca motive de neconstitutionalitate (exceptie: doar atunci cand pe langa prevederile mentionate in sesizare, apar din dezbateri si alte prevederi, care, in mod necesar si evident, nu pot fi desprinse de primele).

Procedura de invocare a exceptiei

Exceptia ce se ridica (fie de parti/oficiu) trebuie pusa in discutia acestora si se consemneaza in incheierea de sedinta, alaturi de opinia instantei. Daca in urma dezbaterilor si sustinerilor partilor, instanta judecatoreasca intelege ca exceptia este inadmisibila o respinge prin incheiere motivata fara sa mai sesizeze Curtea Constitutionala. Instanta judecatoreasca este obligata sa verifice daca exceptia de neconstitutionalitate este sau nu conforma cu CR – conditii – :

1. sa fie invocata in fata instantei judecatoresti;2. sa fie ridicata de una din parti sau de instanta din oficiu;3. sa nu aiba ca obiect o prevedere legala a carei constitutionalitate a fost stabilita in CR;4. sa nu aiba ca obiect prevederile legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata printr-o

decizie anterioara a Curtii Constitutionale.

Daca nu sunt respectate aceste conditii instanta va respinge invocarea exceptiei printr-o incheiere motivata. Sesizarea cu exceptia de neconstitutionalitate a Curtii Constitutionale este inadmisibila in urmatoarele situatii:

daca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il formeaza alte AN decat legile si ordonantele cum ar fi: decretele, HG, H CJ, ordinele ministrilor, dispozitiile Statutului Casei de Asigurari a Avocatilor;

daca legile sau ordonantele – ce fac obiectul exceptiei – nu mai sunt in vigoare inainte de intrarea in vigoare a CR 1991 sau a caroro abrogare totala/partiala a fost constatata prin decizii anterioare ale Curtii Constitutionale. Aceasta precizare a fost necesara deoarece nu de putine ori, Curtea Constitutionala a fost nevoita sa se pronunte asupra unor AN deja abrogate. Indiferent daca abrogarea este expresa sau tacita, sesizarile sunt inadmisibile.Curtea Constitutionala ca respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate si in cazul in care la data sesizarii sale, ordonanta era inca in vigoare, dar a fost abrogata pana la data dezbaterii in plen;

daca exceptia de neconstitutionalitate nu vizeaza acele dispozitii normative de care depinde solutionarea cauzei de catre instanta judecatoreasca, neavand relevanta exceptia este respinsa ca fiind inadmisibila;

daca autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu si-a motivat cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Nemotivarea imposibilitatea efectuarii controlului constitutional;

daca constitutionalitatea prevederilor legale – ce fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate – a fost odata stabilita de CR sau daca s-a constatat constitutionalitatea acestor prevederi printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale exceptia de neconstitutionalitate este respinsa ca fiind inadmisibila;

daca cel ce a ridicat exceptia nu justifica un interes legitim pentru care s-a adresat justitiei si pentru care solicita controlul constitutionalitatii legii sau ordonantei. In cazul Avocatului Poporului, obiectul sesizarii Curtii Constitutionale trebuie sa se circumscrie scopului

58

institutiei – apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice.

Incheierea = actul de sesizare a Curtii Constitutionale, se intocmeste de catre instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial, in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate (indiferent ca este Judecatorie, Tribunal, Curte de Apel, ICCJ, instanta civila, militara sau tribunal arbitral. Incheierea trebuie sa cuprinda punctele de vedere ale partilor + opinia instantei asupra exceptiei, si sa fie insotita de dovezile care au fost depuse de parti. Au existat discutii, daca incheierea poate sau nu sa fie supusa recursului. Cert este ca, in prezent, ea se supune acestuia. Daca actul de sesizare nu indeplineste conditiile cerute (nu este motivat sau este insuficient motivat) judecatorul-raportor va solicita instantei judecatoresti completarea motivarii incheierii Curtea Constitutionala, inainte de a respinge ca inadmisibila o exceptie de neconstitutionalitate ca fiind nemotivata trebuie sa ceara completarea sesizarii si dupa primirea completarii sa treaca la dezbaterea pe fond si sa se pronunte asupra exceptiei. Prin incheierea de sesizare judecatorul instantei de drept comun sau arbitrul nu poate schimba exceptia invocata, nu o poate extinde si asupra unor articole in vederea declararii lor ca neconstitutionale. Exceptie: cazul in care instanta invoca din oficiu exceptia de neconstitutionalitate (pusa anterior in discutia partilor). Incheierea = singura modalitate de sesizare a Curtii Constitutionale in vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate.

Suspendarea judecarii cauzei, aflata pe rolul instantei judecatoresti sau de arbitraj comercial, pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, este obligatorie. In cazul in care exceptia de neconstitutionalitate se invoca in fata instantei supreme, aceasta suspenda obligatoriu judecata si sesizeaza Curtea Constitutionala, judecata urmand a fi reluata dupa primirea hotararii definitive. Suspendarea se dispune de catre instanta, prin aceeasi incheiere prin care se face si sesizarea Curtii Constitutionale. In prezent:

legiuitorul nu mai alasa la latitudinea instantei sa hotarasca suspendarea, deci aceasta nu mai este facultativa, ci are un caracter obligatoriu;

aceasta modificare este benefica in lumina pp judecarii cu celeritate a cauzelor elimina recursul impotriva incheierii instantei + eventualitatea rejudecarii cauzei (daca instanta nu ar fi suspendat judecarea si ar fi trecut la solutionarea procesului in fond);

incheierea de suspendare nu poate fi atacata cu recurs – masura suspendarii, odata luata, este definitiva si inatacabila;

suspendarea judecatii dureaza pe intreaga perioada a solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate (pana la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a deciziei Curtii Constitutionale / sau in cazul in care exceptia s-a ridicat in fata ICCJ dupa primirea hotararii definitive a Curtii Constitutionale);

in momentul in care instanta, prin incheiere, a hotarat sesizarea Curtii Constitutionale, ea dispune totodata din oficiu si suspendarea cauzei, dar nu si scoaterea de pe rol a dosarului.

Dupa ce decizia Curtii Constitutionale s-a publicat in Monitorul Oficial / s-a comunicat ICCJ, presedintele instantei constata incetarea suspendarii, fixeaza termenul de judecata si dispune citarea partilor.

59

Daca exceptia de neconstitutionalitate este admisa ca o consecinta a prevederilor din CR efectele suspendarii se prelungesc cu inca 45 zile, dupa care, daca legiuitorul nu intervine, acele dispozitii isi inceteaza definitiv existenta.

Procedura de solutionare a exceptiei de neconstitutionalitate

CR Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti, de arbitraj comercial, sau direct de Avocatul Poporului privind constitutionalitatea legilor si ordonantelor. Incheierea de sesizare inaintata de instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial primita de presedintele Curtii Constitutionale va desemna pe unul dintre judecatori ca raportor si va comunica aceasta sesizare presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului + Guvernului, indicandu-le si data pana la care isi pot trimite punctul de vedere. - Daca exceptia de neconstitutionalitate se refera la drepturile si libertatile cetatenilor, Curtea Constitutionala va solicita si punctul de vedere al institutiei Avocatului Poporului - . Punctele de vedere se comunica in scris, pana la data fixata (punctul de vedere al Guvernului se va putea prezenta numai sub semnatura primului-ministru. Judecatorul raportor:

verifica daca incheierea de sesizare indeplineste conditiile de forma, daca contine argumentele de drept ale partilor, ale procurorului si ale instantei (cand este cazul);

ia masurile necesare pentru administrarea probelor la data judecatii; poate cere instantei judecatoresti sau de arbitraj comercial si partilor – suplimentarea

probatoriului (depunerea de noi dovezi, inscrisuri, necesare lamuririi cauzei); solicita instantelor completarea actului de sesizare, stabilind si un termen in care sa se

raspunda; poate solicita dosarul cauzei.

Cand exceptia vizeaza un interes public se impune solicitarea punctelor de vedere ale Guvernului, Senatului sau Camerei Deputatilor, ca initiatori ai procesului legislativ. La data depunerii raportului – nu mai tarziu de 60 de zile de la data inregistrarii sesizarii – presedintele instantei constitutionale fixeaza termenul de judecata, fara ca acesta sa poata depasi 30 de zile pana la termenul fixat pentru dezbateri trebuie sa soseasca si punctele de vedere ale autoritatilor publice stabilite de lege. Daca presedintele Curtii va considera raportul sau dovezile ca fiind incomplete, va putea cere completarea lor (pana la termenul stabilit pentru dezbateri). Citarea partilor si a Ministerului Public este obligatorie; citarea se face cu respectarea regulilor de drept comun. In fata Curtii Constitutionale, partile pot fi reprezentate prin avocati cu drept de a pleda in fata Curtii Supreme de Justitie.

Sedintele de judecata sunt publice, dar plenul poate hotari ca sedinta sa fie secreta, cand sunt motive intemeiate. Instanta constitutionala isi desfasoara activitatea in plen, iar actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor. Pentru plenul Curtii Constitutionale este necesar un cvorum de 2/3 din numarul judecatorilor instanta constitutionala adopta decizii valabile intr-un cvorum de 6 judecatori si cu votul a cel putin 4 dintre ei (“cvorum = numarul minim necesar de membrii pentru ca un organ sa adopte hotarari valabile)

60

Judecata are loc pe baza: raportului prezentat de judecatorul desemnat; incheierii prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala; punctelor de vedere ale partilor, a opiniei instantelor judecatoresti, a punctelor de vedere ale

Guvernului, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, institutiei Avocatului Poporului;

probelor administrate sustinerilor partilor in fata Curtii.

In cursul sedintei publice de dezbateri, partile si procurorul isi sustin oral punctele de vedere – care alaturi de celalalte aspecte ce vor rezulta din desfasurarea dezbaterilor + masurile luate de Curte – vor fi consemnate in incheierea de dezbateri. Odata investita, Curtea Constitutionala este obligata sa stabileasca constitutionalitatea legii sau ordonantei. Chiar daca partile, in cadrul dezbaterilor, declara ca renunta la sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate Curtea Constitutionala trece la solutionarea ei, fiind obligata sa se pronunte (CR).

Deliberarea se face in secret si la ea participa numai judecatorii care au participat la dezbateri. Primul voteaza judecatorul raportor, dupa care urmeaza la vot cel mai tanar judecator, al doilea, apoi ceilalti judecatori, si la sfarsit, presedintele Curtii Constitutionale. Actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor, luat in cadrul dezbaterilor in plen. Decizia prin care se solutioneaza exceptia de neconstitutionalitate este supusa aceleiasi reguli. Judecatorii nu au dreptul sa se abtina de la vot si sunt obligati sa-si exprime pozitia (pozitiv/negativ).Membrii completului de judecata pot face opinie separata, sustinerea motivata se depune pana la data semnarii deciziei si se publica odata cu decizia adoptata. Admiterea formularii opiniei separate nu produce nici un efect juridic. Redeschiderea dezbaterilor este posibila – o poate face presedintele Curtii, daca constata necesitatea lamuririi suplimentare a unor aspecte / sau presedintele de sedinta.

Minuta rezultatul deliberarii se consemneaza intr-o minuta, care se certifica prin semnatura de catre judecatorii care au participat la sedinta si de magistratul-asistent. Dupa consemnarea ei in condica de sedinta, unele din nou se semneaza de toti judecatorii, presedintele ii va da citire in sedinta publica , daca sedinta nu a fost declarata secreta. Daca instanta constitutionala ce a judecat exceptia nu poate hotari de indata, presedintele acesteia amana pronuntarea pentru un termen, ce nu va depasi, de regula, 30 de zile (fiecare amanare nu depaseste 30 de zile).

Decizia = hotararea ce include solutia instantei constitutionale.1. decizii simple sau extreme – delcara, pur si simplu, ca neconstitutionale sau constitutionale

dispozitiile care fac obiectul sesizarii Curtii.2. decizii intermediare – sunt un rezultat al practicii constituionale din diferite tari si se situeaza

pe axa cuprinsa intre cele doua extreme: daca dispozitiile atacate sunt constitutionale sau neconstitutionale

decizii interpretative – prin care Curtea nu declara neconstitutionalitatea unor dispozitii legale, ci le interpreteaza cautand sa arate in ce masura acestea sunt sau nu sunt in realitate compatibile cu norma constitutionala;

61

decizii de nulitate partiala – cand declaratia de neconstitutionalitate este insotita si de o declaratie de nulitate;

decizii – apel – prin care Curtea Constitutionala constata ca prevederile criticate inca nu sunt neconstitutionale, dar sunt pe cale deveni ca atare, fapt pentru care, instanta constitutionala, prin decizie face apel la Parlament, pentru ca intr-un termen anume sa remedieze situatia;

decizii de simpla recunoastere a neconstitutionalitatii – tribunalul declara dispozitia pe care o verifica neconstitutionala, dar nu si nulitatea ei, lasand ca legiuitorul constituant sa o faca, fara imixtudinea instantei de drept comun;

alte tipuri de decizii:1. decizii-complement a legii – atrag din Constitutie acele dispozitii care

confera constitutionalitate legii ordinare atacate;2. decizii integrative – in care solutiile Curtii cuprind norme care extind

aplicarea unor anumite reglementari la situatii neavute in vedere de dispozitiile atacate;

3. decizii substitutive – prin care instanta constitutionala dispune inlocuirea normelor atacate, astfel ca reglementarea constitutionala sa nu fie incalcata;

4. decizii constructive – prin care se declara neconstitutionalitatea, dar enunta si unele principii de care trebuie sa se tina seama pentru ca legea sa fie constitutionala.

Decizia este opera de redactare a magistratului-asistent, care, dupa ce este examinata de judecatorul-raportor este supusa definitivarii in sedinta judecatorilor care au pronuntat-o. Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante, ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie. Deciziile sunt obigatorii de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei si produc efecte numai pentru viitor. Decizia ramane definitiva la pronuntare si obligatorie de la publicare. Deciziile se comunica celor doua Camere ale Parlamentului precum si Guvernului, pentru a avea in vedere, in opera lor legislativa, motivele de constitutionalitate sau de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor. Dupa revizuirea Constitutiei, Parlamentul si Guvernul sunt obligate ca in termen de 45 de zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial sa puna de acord cu Constitutia dispozitiile declarate neconstitutionale. Decizia Curtii Constitutionale pronuntata asupra exceptiei de neconstitutionalitate nu mai poate fi atacata pe calea ordinara a recursului.

Solutiile pe care le poate pronunta instanta constitutionala prin decizie in cazul exceptiilor de neconstitutionalitate:

1. de respingere a exceptiei “pur si simplu”, ca neintemeiata sau inadmisibila;2. de admitere a exceptiei va constata neconstitutionalitatea dispozitiei.

In caz de admitere a exceptiei Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, care in mod necesar si evident nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare = singurul caz de prorogare legala a competentei materiale a Curtii Constitutionale, prin extinderea obiectului exceptiei de neconstitutionalitate, cu incalcarea principiilor disponibilitatii partilor si al oficialitatii instantelor (acest lucru se poate intampla DOAR in faza controlului de constitutionalitate posterior).

Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constituionale

62

CR cand Curtea Constitutionala admite exceptia neconstitutionalitatea prevederilor; cand o respinge constitutionalitatea acelor dispozitii. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. De la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale prin care s-a admis exceptia, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, sunt suspendate de drept pe o perioada de 45 de zile, timp in care Parlamentul sau Guvernul (dupa caz), trebuie sa isi puna de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.Daca la implinirea termenului institutiile abilitate nu intervin, dispozitiile declarate ca neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice. Asadar, prin:

admitere Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea; respingere constata constitutionalitatea legii, ordonantei sau dispozitiile din acestea care

au fost atacate.

Asadar, controlul de constitutionalitate se finalizeaza prin decizii care sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor. Atunci cand prin rezolvarea exceptiei de neconstitutionalitate decizia Curtii Constitutionale constata constitutionalitatea textului obiectat, decizia produce numai efecte intre parti, pe cand daca prin rezolvarea exceptiei de neconstitutionalitate, decizia Curtii Constitutionale constata necostitutionalitatea textului care a facut obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, decizia produce efecte erga omnes. Efectele juridice ale dispozitiilor declarate neconstitutionale inceteaza la 45 de zile de la publicarea deciziei. NU pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror constitutionalitate a fost stabilita in CR. Curtea Constitutionala, verificand constitutionalitatea unei prevederi curpinsa intr-o lege pronunta o decizie. Aceasta decizie – indiferent daca constata constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea unui text legal – este definitiva, iar prin comunicare si publicare devine obligatorie. Dispozitiile dintr-o lege pentru care s-a constatat neconstitutionalitatea se supun ulterior procedurii de reexaminare a Parlamentului, pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale. Orice alta exceptie, care ar avea ca obiect textul constatat abrogat printr-o alta decizie definitiva a Curtii Constitutionale, prin care Curtea s-a pronuntat in acest sens, urmeaza a fi respinsa ca fiind lipsita de obiect sau vadit nefondata. Curtea Constitutionala, prin deciziile sale cu caracter obligatoriu, asigura o practica unitara in domeniul controlului constitutionalitatii legilor. Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate cu privire la solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate devin executorii din momentul in care sunt definitive, cu respectarea regulilor constitutionale si legale privind comunicarea si publicarea, fara sa se poata stabili un termen ulterior de la care sa se aplice. Asadar,devin obligatorii de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei. Pentru partile unui proces, efectele se produc de la data comunicarii deciziei la instanta. Pe langa faptul ca sunt obligatorii de la data publicarii, deciziile produc efecte numai pentru viitor (“ex nunc”). Efectele juridice ale deciziilor Curtii Constitutionale sunt in stransa legatura cu caracterele acestora:

au caracter definitiv sunt executorii si abrogatorii; general obligatorii cand se constata neconstitutionalitatea; exista puterea lucrului judecat; au putere numai pentru viitor de la comunicare, pentru partile unui proces si de la

publicare, pentru terti.

63

Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea atributiilor lor si inamovibili pe durata mandatului

posibilitatea adoptarii unor decizii conforme spiritului si literei Constitutiei, dar si propriei constiinte;

nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor; sunt obligati sa pastreze secretul deliberarilor si al voturilor, sa nu ia pozitie publica sau sa

dea consultatii in probleme de competenta Curtii Constitutionale; nu pot fi arestati sau trimisi in judecata penala sau contraventionala decat cu aprobarea

Biroului permanent al Camerei Deputatilor, Senatului sau a PR (dupa caz) si la cererea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Cercetarea sau urmarirea penala se poate face si fara aprobare;

Autoritatile publice, institutiile, regiile autonome, societatile comerciale si orice alte organizatii sunt obligate sa comunice informatiile, documentele si actele pe care le detin, cerute de Curtea Constitutionala, in vederea indeplinirii atributiilor sale (in caz de refuz amenda). Daca Curtea Constitutionala constata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata si ca a fost ridicata cu rea-credinta, pentru a intarzia rezolvarea procesului, poate sanctiona partea vatamata cu amenda. Cererile adresate Curtii Constitutionale = scutite de taxe de timbru.

Constitutionalitatea celorlalte AN, mai putin ordonantele guvernamentale

Conform pp legalitatii actul administrativ normativ trebuie sa fie conform Constitutiei si legilor. Exceptia de neconstitutionalitate se supune regulilor stricte constituionale prevazute de CR si priveste numai ordonanta. Curtea Constitutionala, solutionand numeroase asa-zise “exceptii de neconstitutionalitate”, a statuat ca nu intra in competenta sa verificarea constitutionalitatii altor AN emise de Guvern, ministrii sau autoritati ale administratiei publice centrale sau locale, in afara de ordonantele guvernamentale si de legi. Asadar, Curtea Constitutionala nu este legal sesizata atunci cand i se cere sa examineze exceptia de neconstitutionalitate a unui alt tip de AN in afara de lege sau ordonanta. Instanta de sesizare se afla in fata unui caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate are obligatia sa respinga exceptia printr-o incheiere motivata fara a mai sesiza Curtea Constitutionala.Dar, cu toate acestea, oricum odata sesizata, Curtea Constitutionala este obligata sa se pronunte, deci va respinge exceptia de neconstitutionalitate ca inadmisibila. Ceea ce nu este de competenta Curtii Constitutionale, chiar daca priveste conformitatea cu dispozitiile Constitutiei, intra in competenta instantelor judecatoresti (in general) si a instantelor de contencios administrativ (in special). AN ale Guvernului, ministerelor si celorlalte autoritati ale administratiei publice centrale sau locale (inclusiv cele individuale) sunt controlate, sub aspectul legalitatii, de instantele judecatoresti, in special de contencios administrativ. Atunci cand ilegalitatea actului administrativ normativ priveste nerespectarea CR, fiind emis prin exces de putere, adica cu depasirea limitelor si conditiilor de exercitare a competentei organului emitent competenta apartine tot instantei judecatoresti, respectiv instantei de contencios administrativ. Neconstitutionalitate = forma agravata de ilegalitate.Ex: verificarea continutului HG intra in competenta instantelor judecatoresti de contencios administrativ.

64

Asadar, neconstitutionalitatea (ilegalitatea) unei prevederi curpinse intr-un act administrativ normativ se ataca pe cale exceptiei de ilegalitate, in fata instantelor judecatoresti si in special in fata instantelor de contencios administrativ, constituite in cadrul Tribunalelor, Curtilor de Apel si a ICCJ.

Capitolul VIII

65

Controlul administrativ in activitatea administratiei publice

Activitatea administratiei publice presupune nu numai respectarea legilor, ci si a AN emise de organele administrative, in limitele competentei lor. Asigurarea legalitatii presupune un control exterior obiectiv, dar si existenta unor forme de control in cadrul organelor administrative insasi. Ceea ce este specific in acest control este faptul ca este infaptuit in cadrul structurii si ierarhiei administrative. Implementarea in activitatea a administratiei publice centrale si locale a pp desentralizarii si deconcentrarii, pp autonomiei administrative a sporit independenta diferitelor organe administrative, competenta lor nu a mai fost supusa unei subordonari desavarsite. Controlul administrativ poate fi savarsit fie de autoritatile administratiei publice, fie de anumite structuri din sistemul acestora. Controlul administrativ exercitat in propriile structuri poate fi un control intern sau un control extern.

Controlul administrativ intern in activitatea administratiei publice

Controlul intern se exercita din interiorul organului administrativ, fie din oficiu, fie la sesizare, de conducatorul acestuia sau de functionarii desemnati de acesta, fie la cerere. = ansamblul formelor de control exercitat la nivelul nivelul autoritatii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere in concordanta cu obiectivele acesteia si cu reglementarile legale, in vederea asigurarii administrarii fondurilor in mod economic, eficient si eficace. Acesta include si structurile organizatorice, metodele si procedurile. (control financiar public intern)

Controlul intern general: este o consecinta a subordonarii ierarhice; se exercita asupra actelor si faptelor subordonatilor; controlul se efectueaza atat din punct de vedere al legalitatii cat si al oportunitatii

activitatii; functionarii ce efectueaza controlul pot lua urmatoarele masuri:

1. anularea sau suspendarea actelor functionarilor subordonati sau se pot substitui acestora;

2. emiterea de dispozitii obligatorii;3. aplicarea de sanctiuni disciplinare.

De exemplu, cu privire la Statutul functionarilor publici conducatorul unitatii sau al compartimentului poate da dispozitii obligatorii subordonatilor. Acestia au obligatia sa se conformeze dispozitiilor date, cu exceptia cazurilor in care apreciaza ca aceste dispozitii sunt vadite ilegale. Refuzul se motiveaza in scris doar dispozitia scrisa a superiorului il mai poate obliga pe subordonat in executarea unei masuri. De exemplu, un particular (persoana f/j) poate determina efectuarea acestui control in interiorul organului administrativ pe calea recursului gratios (plangerea adresata autoritatii administrative care a emis actul administrativ, solicitand revocarea, modificarea sau revenirea asupra acestuia).

Controlul intern specializat

Controlul financiar preventiv propriu – presupune ca angajarea si efectuarea de cheltuieli din sumele aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru

66

somaj sau bugetele fondurilor speciale, sa se aprobe de ordonatorul de credite si sa se efectueze numai cu viza prealabila de control financiar preventiv intern, data de conducatorul compartimentului financiar-contabil / alte persoane cu atributii financiar-contabile, imputernicite de acesta. Acest control implica verificarea si analiza activitatii economice si financiare a agentilor economici si institutiilor publice, sub aspectul legalitatii, oportunitatii, necesitatii si economicitatii actelor si operatiunilor, a utilizarii cu eficienta a fondurilor materiale si banesti + pentru asigurarea integritatii acestora. Ordonatorii principali de credite sunt conducatorii autoritatilor publice, ministrii, conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice si a institutiilor publice autonome. Ordonatorii secundari sau tertiari de credite sunt conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor principali de credite. Controlul financiar preventiv nu este un control de oportunitate Controlul financiar preventiv poate fi un control preventiv propriu, ce se organizeaza de conducatorii autoritatilor publice, in cadrul compartimentului de specialitate financiar-contabil si are ca obiect toate operatiunile cu impact financiar asupra fondurilor publice si a patrimoniului public / sau un control financiar preventiv delegat (nu face parte din controlul intern). Controlul financiar preventiv propriu poate fi extins in raport de natura operatiunilor si la decizia conducatorului autoritatii publice si la nivelul altor compartimente. Acesta se exercita prin VIZA, de persoanele desemnate in acest sens, de catre conducatorul autoritatii publice. Viza are drept obiect – semnatura persoanei desemnate si aplicarea sigiliului personal. Documentele vizate se inscriu intr-un registru special. Cheltuielile din bugetul de stat, din bugetul asigurarilor sociale de stat, din bugetul asigurarilor pentru somaj, din bugetele locale precum si din bugetele fondurilor speciale se vor face numai pe baza de documente justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale, care sa confirme primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, achitarea salariilor si a altor drepturi banesti, plata obligatiilor catre buget, precum si a altor obligatii (potrivit dispozitiilor legale). In urma unui refuz de viza de control financiar propriu conducatorul autoritatii publice dispune printr-un act de decizie interna efectuarea operatiunii pe propria raspundere. Copia deciziei se va comunica persoanei care a refuzat viza, compartimentul de audit public intern si, dupa caz, controlorului delegat. Persoanele in drept sa exercite controlul financiar preventiv propriu raspund solidar pentru legalitatea, regularitatea si incadrarea in limitele angajamentului bugetar aprobat, in ceea ce priveste operatiunile pentru care au acordat viza. In afara de acest tip de control – se mai poate desfasura si un control financiar concomitent (simultan, operativ, curent) si un control financiar posterior (dupa ce actele sau operatiunile economico-financiare au fost executate), ambele cu un rol preventiv.

Auditul intern = forma de control intern exercitat la nivelul autoritatii publice. El se exercita asupra tuturor activitatilor desfasurate intr-o autoritate publica, inclusiv asupra activitatilor autoritatilor subordonate, cu privire la formarea si utilizarea fondurilor publice, precum si la administrarea patrimoniului public.

1. auditul de sistem = evaluarea sistemelor de conducere si control intern, cu scopul de a stabili daca acestea functioneaza economic, eficace si eficient, pentru identificarea dificultatilor si formularea de recomandari pentru corectarea acestora;

2. auditul de performanta;3. auditul de regularitate.

67

Activitatea de audit public intern se organizeaza si functioneaza in compartimente anume specializate in cadrul unei autoritati publice, la decizia conducatorilor sau a organului de conducere colectiva.

Controlul intern de gestiune – se efectueaza periodic, are in vedere verificarea integritatii, pastrarii, utilizarii si pazei bunurilor si valorilor existente la un moment dat in organul administrativ sau institutia publica, comparativ cu evidentele scriptice contabile. Un astfel de control poate sa atraga raspunderea civila a persoanei vinovate de neregulile constatate si de pagubele cauzate prin neindeplinirea atributiilor de serviciu, cu intentie sau culpa. Ministerele, departamentele, alte organe centrale de stat, prefecturile si Primaria mun. Bucuresti sunt obligate sa asigure organizarea si functionarea controlului financiar de gestiune privind patrimoniul propriu.

Controlul administrativ extern al activitatii administratiei publice

Acest tip de control se caracterizeaza prin faptul ca in general, se exercita de organele sau functionarii din afara organelor controlate.

Controlul administrativ ierarhic este exercitat de organele superioare ierarhic, fara a fi necesar sa fie anume prevazut in legi

si se face din oficiu sau la sesizare; presupune un raport de subordonare (deci nu este intalnit la autoritatile administrative

autonome centrale/ autoritatile administratiei publice locale); se exercita asupra intregii activitati, atat asupra actelor cat si asupra faptelor si vizeaza atat

legalitatea cat si oportunitatea acestora; controlul ierarhic poate fi anterior, concomitent sau posterior; orice masura ilegala sau inoportuna poate fi anulata (abrogata), revocata, modificata sau

suspendata; actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic nu mai sunt

sustrase controlului judecatoresc (CR).

Controlul de tutela administrativa = control special, exercitat de autoritatile centrale (Guvern si ministere) sau reprezentantii acestora (prefect) asupra organelor administratiei publice descentralizate, deconcentrate si autonome.

se poate exercita numai intre autoritatile publice intre care nu exista raporturi de subordonare ierarhica;

trebuie reglementat expres prin lege; organul de control tutelar poate doar sesiza organul emitent asupra legalitatii sau oportunitatii

actelor controlate, dar nu poate revoca sau anula actele organului controlat si nici nu se poate substitui acestuia.

Controlul de tutela poate fi exercitat de Guvern, prin prefect, asupra legalitatii actelor, Corpul de control al Guvernului si Ministerul Administratiei si Internelor in domeniul administratiei publice locale, serviciilor comunitare pentru evidenta persoanelor, serviciilor publice pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor, etc. Nici o autoritate a administratiei publice centrale (Guvern, minister) nu are competenta sa anuleze, sa modifice sau sa suspende un act adoptat sau emis de CL, CJ sau de primar, chiar daca actul este ilegal. Este posibil insa ca Guvernul sa modifice, sa anuleze sau sa suspende un act emis de

68

un minister sau de catre prefect. La fel poate face si ministrul cu un act emis de conducatorul serviciului deconcentrat al ministerului. Se mai poate spune ca, practic, prin prefect, Guvernul este in masura sa atace in contencios administrativ actele normative/individuale considerate nelegale, ale CL, CJ si ale primarilor.

Prefectul – controlul efectuat de acesta nu este un control ierarhic, pentru ca intre acesta si CL-CJ-primar NU exista raporturi de subordonare deci prefectul efectueaza un control de tutela administrativa. Prefectul exercita un control cu privire la legalitatea actelor administrative ale autoritatilor administratiei publice locale, organizate la nivel de unitate administrativ- teritoriala (fie normative, fie individuale). Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, actele normative ale acestora, precum si actele presedintelui CJ si ale delegatiei permanente, dispozitiile emise de primar daca le considera ilegale. Actul administrativ atacat este suspendat ope legis. Inainte de a cere anularea actului administrativ, prefectul poate cere autoritatii administrative locale emitente sa reanalizeze actul considerat ilegal, ca atare sa modifice sau sa il retracteze (= forma recursului gratios).

Corpul de control al primului-ministru = institutie publica, cu personalitate juridica, sub directa conducere a primului-ministru. Printre atributiile sale se numara si controlul administrativ intern prin care verifica respectarea prevederilor legale in cadrul aparatului de lucru al Guvernului, in ministere, institutii publice centrale si locale sau alte organe de specialitate in subordinea sau conducerea primului-ministru sau a Guvernului. Controalele sunt efectuate direct de autoritatea de control sau in colaborare cu institutiile specializate, iar rezultatele sunt consemnate in note de control, note de informare si sinteze. Corpul de control face parte din structura puterii executive, dar colaboreaza si autoritatile legislative si judecatoresti, fara a se implica in activitatile specifice acestora.

Ministerul Administratiei si Internelor: monitorizarea aplicarii prevederilor cuprinse in strategiile si programele de reforma si

restructurare a administratiei publice centrale si locale; indruma si controleaza autoritatea prefectului pentru indeplinirea Programului de Guvernare

(= forma indirecta de exercitare a controlului de tutela); indruma si sprijina autoritatile publice locale si aparatul propriu al acestora in aplicarea

corecta si unitara a prevederilor legale si in indeplinirea atributiilor ce le sunt conferite de lege;

avizeaza proiectele de AN elaborate de ministere si alte organe de specialitate referitoare la administratia publica locala, etc.

Desi Guvernul a delegat acestor autoritati ale administratiei publice atributii de control in domenii importante ale administratiei publice locale, acestea NU au competenta de a aplica sanctiuni administrative sau de alta natura atunci cand constata savarsirea unor abateri sau a unor ilegalitati, putand numai sa propuna anularea unor acte / suspendarea ori demiterea din functie sau sa sesizeze organele abilitate prin lege pentru luarea altor masuri.

Controlul administrativ extern specializat se exercita de organele specializate, autoritatile administratiei publice, institutiile publice cu atributii de control.Acest control se exercita numai daca este prevazut de lege si numai in limita atributiilor stabilite pentru desfasurarea activitatii organului investit cu acest tip de control.

69

1. controlul exercitat de organele ce isi desfasoara activitatea intr-un domeniu sau ramura = control infaptuit de inspectii si inspectorate de stat organizate in cadrul ministerelor sau al altor organe de specialitate ale administratiei publice.

se efectueaza conform si in limitele atributiilor; organele controlate nu sunt subordonate organelor de control; organele nu pot anula, doar constata, sesiza ori aplica propriile sanctiuni

administrative. DAR pot suspenda actele si masurile ilegale si au dreptul de a da indrumari obligatorii.

Aceste organe poarta denumiri diferite (inspectii, inspectorate, directii) si pot fi organizate pe plan central, sau/si pe plan teritorial, actionand in diverse domenii: economic, sanitar, directia muncii, etc.

2. controlul exercitat de organele speciale de control: Autoritatea Nationala de Control – nu mai exista in ziua de astazi. Cu privire la aceasta au

existat numeroase discutii: - in primul rand, era o concentrare ce presupunea subordonarea unor institutii,

activitati, neconforma cu hotararea Parlamentului nelegalitatea organizarii si functionarii unei asemenea autoritati.

- in al doilea rand, nu indeplinea conditiile legale de functionare prin lipsa avizului Curtii de Conturi.

- in al treilea rand, unele atributii ale acesteia se suprapuneau cu cele ale Curtii de Conturi.

Garda Nationala de Mediu = institutie publica si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica. Ea se constitutie intr-un corp specializat de control si inspectie cu statut specific si atributii in aplicarea politicii Guvernului in materia prevenirii, constatarii si sanctionarii incalcarii prevederilor legale in domeniul protectiei mediului, solului, apelor, aerului, etc.

3. Garda Financiara = institutie publica de control, cu personalitate juridica, functioneaza pe intreg teritoriul tarii prin Comisariatul general, comisariatele regionale si Comisariatul Mun. Bucuresti.

controlul curent – se executa operativ si inopinat, pe baza legislatiei de control, a insignei de imputernicire si a ordinului de serviciu;

controlul tematic – se executa de catre comisari, in baza ordinelor date de conducerea Autoritatii Nationale de Control sau de comisarul general. In cadrul acestui control se stabilesc obiectivele de verificat, autoritatile supuse controlului, perioada asupra careia se efectueaza verificarea, precum si durata controlului.

In executarea atributiilor sale incheie acte de control si procese verbale de contraventie, care pot fi atacate potrivit procedurii specifice contenciosului administrativ sau regimului juridic al contraventiilor.

4. Autoritatea Nationala a Vamilor = organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica. Exercitand acest control, ea urmareste si supravegheaza pe teritoriul tarii – respectarea legislatiei vamale prin directiile regionale vamale si birourile vamale.

5. Curtea de Conturi – functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei, desfasurandu-si activitatea independent.

70

Conform CR Curtea de Conturi = institutia suprema de control financiar asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si asupra modului de gestionare a resurselor publice, a patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ- teritoriale. Aceasta nu mai exercita atributii jurisdictionale, iar litigiile rezultate din activitatea sa se solutioneaza de instantele judecatoresti specializate. CR Curtea de Conturi a fost organizata numai pe principiile controlului financiar a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. In cadrul controlului, ea verifica:

contul general anual de executie a bugetului de stat; contul anual de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat; conturile anuale de executie a bugetelor locale; conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale; conturile fondurilor de tezaur; contul anual al datoriei publice a statului si situatiilot garantiilor guvernamentale pentru

credite interne si externe primite de catre alte persoane juridice.

Curtea constata daca conturile supuse verificarii sunt conforme cu realitatea, daca inventarierea patrimoniului public a fost facuta la termenele si in conditiile stabilite de lege, daca veniturile statului, unitatilor administrativ-teritoriale, asigurarilor sociale au fost legal stabilite si incasate, la termenele stabilite de lege, etc. De asemenea, ea analizeaza legalitatea concesionarii sau inchirierii de bunuri proprietate publica, calitatea gestiunii financiare, utilizarea fondurilor provenite din asistenta financiara acordate Romaniei de UE, etc. DACA organele de control ale Curtii de Conturi constata fapte prin care au fost cauzate prejudicii sau abateri cu caracter financiar se incheie un proces verbal de constatare prin actul de sesizare facut de Curtea de Conturi, sunt investite instantele judecatoresti.

71

Capitolul IX

Controlul judecatoresc asupra legalitatii actelor administrative

In functie de specificul unor acte administrative si a unor raporturi sociale pe care le reglementeaza, pe langa controlul de constitutionalitate sau controlul administrativ, se impune completarea acestora si cu alte forme de control, unele mai directe si chiar mai eficiente prin faptul ca asigura si repararea daunelor cauzate: de ex, controlul judecatoresc – pe calea actiunii principale sau a exceptiei de ilegalitate – . CR stabileste dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea intr-un termen legal a unei cereri, de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. Legea 554/2004 de regula, instantele de contencios administrativ sunt competente sa se pronunte asupra legalitatii actului administrativ individual si actului administrativ normativ. Instantele de contencios administrativ, desi sunt instante ce fac parte din sistemul instantelor de drept comun, ele judeca litigii ce au ca obiect acte administrative supuse regimului juridic stabilit de Legea contenciosului administrativ. Contenciosul administrativ = conceptul care reuneste totalitatea litigiilor care au ca obiect legalitatea actelor administrative emise de autoritatile publice si care sunt solutionate de sectiile de contencios administrativ ale instantelor judecatoresti.

1. dupa natura obiectului litigiului: contencios obiectiv – judecatorul trebuie sa se pronunte asupra legalitatii actului

administrativ sau asupra legalitatii unei situatii juridice obiective; contenciosul subiectiv – stabileste daca in speta exista sau nu o situatie juridica

subiectiva, adica un drept subiectiv si daca acesta a fost sau nu vatamat printr-o actiune sau inactiune din partea administratiei. Contenciosul subiectiv poate avea ca obiect si stabilirea unor daune.

2. dupa natura HJ

72

contencios de anulare – in urma unei actiuni in anulare, judecatorul da o hotarare prin care anuleaza ca ilegal actul administrativ, fara sa aplice alte sanctiuni. Hotararea are efecte “erga omnes”;

contenciosul de plina jurisdictie – judecatorul se pronunta asupra unor drepturi subiective si ordona masuri pentru apararea, conservarea si satisfacerea acestor drepturi si poate uneori chiar reforma actul administrativ (in cazul AN). In cadrul acestui contencios, hotararea judecatorului are efecte “inter partes”;

contenciosul penal administrativ (doar in literatura juridica).

Contenciosul roman este: contencios de plina jurisdictie – instanta judecatoreasca poate anula un act administrativ,

poate obliga autoritatea administrativa sa emita un act administrativ si poate sa oblige la despagubiri;

contencios cand subiectiv, cand obiectiv (de ex, obiectiv – in cazul actiunii prefectului indreptata impotriva actelor ilegale ale autoritatilor publice locale).

Actiunea in anulare a actelor administrative ilegale

= cale procedurala ce se caracterizeaza prin faptul ca se ataca direct actul administrativ (pentru ilegalitate) in fata instantei de contencios administrativ, dupa procedura prevazuta de Legea nr 554/2004, printr-o cerere – al carui obiect principal este insusi constatarea ilegalitatii actului anularea lui. Actiunea se realizeaza pe o cale procedurala ce presupune un atac direct, prin care se urmareste in principal anularea actului administrativ ilegal. Actiunea se poarta in cadrul unui control de plina jurisdictie, in care judecatorul poate sa pronunte nu numai anularea actului administrativ ilegal, ci sa si ordone masuri in vederea recunoasterii/conservarii unor drepturi subiective sau a satisfacerii unor cereri privitoare la asemenea drepturi – restituiri, despagubiri, etc. Conditii:

1. actul atacat sa fie un act administrativ individual sau normativ pot face obiectul acestei actiuni: H CL, H CJ, dispozitiile primarului sau ale presedintelui CJ.CR controlul judecatoresc al actelor administrative este garantat in lipsa oricarei distinctii, orice act administrativ (individual sau normativ) poate face obiectul unei astfel de actiuni;

2. reclamantul sa dovedeasca vatamarea unui drept recunoscut de lege ori un interes legitim. Orice persoana fizica/juridica ce se considera vatamata in drepturile sale subiective se poate adresa instantei de contencios administrativ si sa dovedeasca vatamarea unui interes legitim. In lipsa interesului legitim instanta trebuie sa respinga actiunea in contencios administrativ, ca efect al exceptiei invocate de parti, procuror sau de instanta din oficiu;

3. actul administrativ atacat sau nesolutionarea unei cereri sa provina de la o autoritate publica, iar daca este normativ – sa provina de la CJ sau CL, ori de la primar sau presedintele CJ;

4. indeplinirea procedurii prealabile care, in cazul prefectului, se supune unei reglementari speciale, respectiv unui termen anterior de 5 zile, necesar recursului gratios.

Inainte de a cere instantei competente anularea actului, cel ce se considera vatamat va cere autoritatii emitente (in termen de 30 de zile de la comunicare) sa acopere ilegalitatea. In termen de 30 de zile, autoritatea administrativa obligata sa rezolve reclamatia administrativa, dupa care, cel nemultumit se poate adresa in alte 30 de zile organului ierarhic superior, apoi instantei, sau direct instantei judecatoresti. Instanta poate fi sesizata si daca in termenele aratate autoritatea administrativa nu rezolva reclamatia.

73

Institutia prefectului si activitatea acestuia legata de sesizarea instantei judecatoresti

Secretarul CL comunica si inainteaza (in termen de 10 zile, daca legea nu prevede altfel) autoritatilor si persoanelor interesate – deci si prefectului – actele emise de catre CL si primar. Comunicarea, insotita de eventualele obiectii cu privire la legalitatea actului, se face in scris de catre secretar si va fi inregistrata intr-un registru special. H CL sunt contrasemnate pentru legalitate de catre secretar, care poate refuza acest lucru atunci cand considera ca AJ este ilegal sau depaseste competentele ce revin, potrivit legii, CL. In termen de 5 zile de la data comunicarii prefectul, daca considera actul ilegal, este obligat sa solicite motivat autoritatii publice locale sau judetene emitente – reanalizarea actului (in vederea modificarii/revocarii lui).Acest termen = termen de decadere, in cazul hotararilor cu caracter normativ al CL sau CJ, dispozitiilor primarului sau presedintelui CJ deoarece actele administrative normative sunt aduse la cunostiinta publica in termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale de catre prefect, moment de la care devin obligatorii si produc efecte juridice.Dupa trecerea celor 5 zile de la data comunicarii – prefectul nu mai poate apela la procedura administrativa prealabila. Tot de la data comunicarii se socoteste si termenul de 30 de zile in care prefectul poate ataca actul ilegal in fata instantei de contencios administrativ. Daca in acest termen, actul nu a fost atacat de prefect, acesta nu o va mai putea face niciodata, nefiind aplicabila institutia repunerii in termen ca in cazul prescriptiei. Acesta este tot un termen de decadere. In lipsa unui termen expres prefectului ii este imposibil sa atace actul administrativ prin care sa oblige autoritatea sa emita raspunsul este un caz de tacere a administratiei + refuzul nejustificat este deschisa calea actiunii in contencios administrativ. Chiar si daca prefectul – in termenele prevazute de lege nu a atacat actul ilegal – ilegalitatea actului va putea fi constatata si ulterior pe calea exceptiei de ilegalitate. In situatia in care autoritatea administrativa emitenta, in urma sesizarii, modifica sau revoca actul atacat, secretarul autoritatii administratiei locale va comunica prefectului solutia adoptata. Din acest moment, pentru actul atacat, va incepe sa curga o noua procedura cu noi termene. La primirea actiunii, instanta de contencios administrativ dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carui act a fost atacat sa-i comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui. O data cu sesizarea instantei actul administrativ este suspendat de drept si nu mai produce nici un efect juridic de la data inregistrarii actiunii la tribunal sau la Curtea de Apel.Daca actiunea in anulare a fost respinsa, suspendarea inceteaza, dar numai de la data ramanerii definitive si irevocabile a HJ. Actiunile in anulare ale actelor administrative emise de autoritatile publice locale sau judetene, ale presedintelui CJ – sunt de competenta tribunalelor in prima instanta. Actele emise de autoritatile administrative si institutiile centrale – se judeca in prima instanta la curtile de apel. CR subprefectul (desi indeplineste uneori o parte din atributiile prefectului) nu va putea promova actiunea in anulare a actelor normative ale administratiei locale. Aceasta este atributia exclusiva a prefectului. In solutionarea cauzei, instanta de contencios administrativ poate dispune anularea totala sau partiala a actului administrativ individual/normativ – pe motiv de ilegalitate. Sentinta primei instante este supusa numai recursului la instanta imediat superioara, iar decizia definitiva atacata pe caile extraordinare de atac (daca sunt indeplinite conditiile cerute de Codul de procedura civila + Legea 554/2004). Daca instanta de contencios administrativ hotaraste ca actul administrativ a fost atacat in mod abuziv – la cererea autoritatii publice locale sau judetene a caror acte au fost atacate – prefectul poate raspunde administrativ, civil sau penal (in conditiile legii).

74

Controlul judecatoresc al nelegalitatii actelor administrative pe calea exceptiei de nelegalitate

Instantele de contencios administrativ sunt competente sa pronunte anularea actelor administrative individuale si normative. Instantele de contencios administrativ pot controla legalitatea actelor administrative unilaterale si pe calea exceptiei de nelegalitate, dar pot numai constata nelegalitatea lor, fara sa le anuleze, urmand sa le inlature din solutia litigiului ca si cand acele acte nici nu ar exista. Exceptia de nelegalitate este mai mult decat o exceptie de procedura, este un mijloc de aparare prin care, in cadrul unui proces in desfasurare, una dintre parti, alte parti interesate, procurorul (daca participa in cauza) si chiar instanta din oficiu (in baza rolului ei activ), functionarul administrativ sau superiorul sau ierarhic chemat in garantie, in fata amenintarii de a se aplica un act ilegal, se apara invocand acest viciu si cere ca actul sa nu fie luat in considerare in solutionarea spetei. Pentru exercitarea exceptiei de ilegalitate este indiferenta calitatea pe care o are in proces partea pe care o ridica. Fundamentul juridic al exceptiei de ilegalitate consta in afirmarea principiului suprematiei legii, ca norma de drept superioara. Pentru a determina limitele de exercitare ale exceptiei de ilegalitate trasaturi:

1. este un mijloc de aparare pe care o poate invoca orice parte dintr-un proces, in cadrul caruia si cealalta parte invoca in sprijinul pretentiilor ei un act administrativ normativ/individual ilegal;

2. este de ordine publica, este o exceptie de fond si nu de procedura ea poate fi ridicata in fata oricarei instante judecatoresti (penale, civile, comerciale, etc) in orice stadiu s-ar afla procesul (fond, apel, recurs, etc.);

3. are ca obiect un act administrativ individual sau normativ si poate fi ridicata indiferent care ar fi temeiul juridic al actiunii, cu conditia ca solutia cauzei sa depinda de valabilitatea acestui act;

4. numai judecatorul actiunii in contencios administrativ poate fi si judecatorul exceptiei de nelegalitate. Ori de cate ori legea prevede ca instantele judecatoresti au dreptul de a anula un anumit act administrativ, ele vor fi competente sa-i examineze legalitatea si pe cale de exceptie;

5. stabilirea ilegalitatii actului administrativ individual sau normativ nu duce la desfiintarea sau reformarea acestuia, ci numai la inlaturarea lui din solutia cauzei, astfel ca instanta judecatoreasca pronunta hotararea facand abstractie de existenta acestui act. Respectivul act nu este anulat – ramane valabil si va continua sa produca efecte juridice fata de tertii care nu au figurat in proces, si chiar fata de partile din proces;

6. constatarea exceptiei de nelegalitate se face de instanta judecatoreasca in considerentele hotararii hotararea de admitere a exceptiei de nelegalitate a actului nu se bucura de autoritate de lucru judecat nu va putea fi invocata ca lucru castigat in cadrul altor procese, chiar intre aceleasi parti. DECI, in orice alt proces, exceptia trebuie ridicata din nou fie admisa, fie respinsa, nu produce efecte juridice decat inter partes;

7. instanta este competenta sa cenzureze legalitatea atat a actului administrativ, cat si a operatiunilor administrative ce au stat la baza emiterii lui.

Pe calea exceptiei de nelegalitate, pot fi supuse controlului judecatoresc toate actele administrative individuale/normative, inclusiv cele care reglementeaza raporturi juridice exceptate de la controlul direct si prevazute de Legea 554/2004. Invocarea exceptiei de ilegalitate constituie un mijloc de aparare mijloacele de aparare sunt imprescriptibile, deoarece celor care se apara nu li se poate imputa pasivitatea si trecerea timpului in

75

promovarea drepturilor lor exceptiei de ilegalitate nu i se pot opune termene de prescriptie ori de decadere. Legea 554/2004 pe calea exceptiei nu se pot cere daune si nici taxe de timbru, ci numai pe calea actiunii directe in anulare sau pe calea actiunii reconventionale. DAR exceptia de nelegalitate poate fi ridicata si in cadrul unei actiuni in daune prin care se cere repararea prejudiciului. Motivele exceptiei de ilegalitate:

1. motive de forma: incompetenta autoritatii care a facut actul individual sau normativ; viciile de forma rezultate din nerespectarea conditiilor procedurale cerute pentru

perfectarea actelor individuale sau normative (nepublicarea). Exceptia bazata pe motive de forma poarta denumirea de “exceptie de nelegalitate extrinseca” si are la baza insasi inexistenta actului.

2. motive de fond: violarea legii neconformitatea AN cu prevederile unei legi, careia nu-i poate

contraveni sau la care nu poate adauga; deturnarea de putere care are loc cand autoritatea administrativa care emite actul

administrativ se foloseste de atributiile sale conferite de lege pentru a obtine un alt rezultat, decat acela pentru care puterile respective i-au fost conferite.

Instanta de contencios administrativ este obligata sa se pronunte asupra exceptiei. Daca instanta admite exceptia ea se pronunta prin incheiere; cand admiterea exceptiei duce la respingere se pronunta prin hotarare. Hotararea este supusa recursului, iar daca este definitiva si irevocabila – este supusa cailor extraordinare. Instanta judecatoreasca va acorda despagubiri pentru prejudiciul cauzat printr-un act administrativ normativ ilegal, dar numai dupa ce in prealabil va constata ilegalitatea actului, ilegalitate care de fapt da nastere dreptului la despagubire.

Actele administrative exceptate de la controlul judecatoresc, prevazute in Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ

Nu pot fi atacate in contencios administrativ urmatoarele acte:

1. actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul (de exemplu, actele de guvernamant dintre Parlament si Guvern sau propunerile dintre Guvern si Presedintele Romaniei). DAR actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului pot face obiectul controlului de contencios administrativ.

2. actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celui de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala, ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor.Desi actele emise sub imperiul iminentei sau producerii unui pericol public nu fac obiectul contenciosului administrativ, guvernantilor le revine raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin masurile luate, in fata instantelor de drept comun.Legiuitorul admite totusi, ca aceste acte pot face obiectul controlului de contencios administrativ – daca au fost emise in baza excesului de putere.

76

3. actele de comandament cu caracter militar = actele ce emana de la o autoritate publica cu caracter de comandament militar, care sunt in legatura directa cu serviciul si indatoririle militare si contin puterea de a ordona, de a comanda. Din categora acestor acte sunt excluse actele cu caracter contractual sau actele de gestiune.

4. actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara. Prin diferite legi, sunt prevazute alte proceduri de control legea speciala deroga de la cea generala.Daca nu se prevede o alta procedura juridica, actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic pot fi atacate in contecios administrativ.De ex, organul superior are dreptul de a verifica legalitatea si oportunitatea actelor emise de functionarii organului inferior, cu dreptul de ale anula, suspenda sau modifica.

Desi CR nu face nici o distinctie intre actele de autoritate si actele de gestiune, sunt exceptate de la controlul de legalitate al prefectului (deci si al instantelor judecatoresti de contencios administrativ) – actele de gestiune curenta emise de autoritatile locale ori judetene, precum si de presedintele CJ.

Capitolul X

Controlul exercitat de autoritatea parlamentara asupra legalitatii actelor administrative

Controlul parlamentar – forme si mijloace

Parlamentul exercita un control care prin excelenta are un caracter politic, asupra legalitatii si oportunitatii actelor administrative in general si a celor normative in special. Actele administrative se emit in baza si cu respectarea AN cu forta juridica mai mare, in fruntea ierarhiei carora sta Constitutia si legea controlul este exercitat in scopul de a promova conformitatea actului administrativ individual sau normativ cu legea si de a apara drepturile si libertatile cetatenilor in raport cu autoritatile publice.

77

Acest control poate doar constata ilegalitatea unui act administrativ, deoarece Parlamentul nu se poate substitui organului emitent, ci va putea cel mult cere sau recomanda reformarea ori revocarea actului, de catre organul emitent. Control parlamentar asupra:

1. Presedintelui (control de plina competenta): declararea mobilizarii generale sau partiale se supune ulterior aprobarii Parlamentului; masurile luate in cazul unei agresiuni armate indreptate impotriva tarii; controlul de sesizare: in cazul savarsirii unei fapte grave Presedintele poate fi suspendat din functie de Parlament, punerea sub acuzare a Presedintelui pentru “inalta tradare”, etc.

2. Guvernului - prin intermediul comisiilor permanente sau ad-hoc ale celor doua Camere ale Parlamentului sau direct de catre Parlament, prin intrebari, interpelari, solicitari de informatii adresate Guvernului, ministrilor, conducatorilor celorlalte autoritati administrative de catre senatori si deputati, anchete parlamentare, motiuni de cenzura.

3. unor servicii publice aflate direct sub control parlamentar (SRI).4. Administratiei Publice (prin intermediul Avocatului Poporului).

Acest control este un control politic asupra activitatii executivului, practic, se infaptuieste numai in sesiunile Parlamentului si este lipsit de continuitate. Controlul Parlamentului (control exterior structurii sale) se poate realiza prin mai multe modalitati:

controlul de plina competenta – organul de control are atributii de a face operatii tehnico-materiale de verificare si constatare, dar si sa aplice sanctiunile legale;

controlul de constatare si sesizare – organul de control nu are dreptul decat sa efectueze operatii tehnico-materiale de verificare si constatare, apoi sesizeaza organul competent sa ia masurile necesare pentru reintrarea in legalitate si sa aplice sanctiunile ce se impun persoanelor vinovate. Nu se aplica sanctiuni;

controlul de sanctionare – organele se control nu efectueaza operatii tehnico-materiale de verificare si constatare a situatiei de fapt, se limiteaza la a aplica sanctiuni pentru violarile de lege constatate de alte organe;

controlul prin aprobare – organul de control ierarhic superior celui controlat se declara de acord cu un act deja emis de un organ inferior si fara de care actul nu ar putea produce efecte juridice;

Avocatul Poporului

Institutia Avocatului Poporului rol de supraveghere a respectarii legalitatii in activitatea administratiei publice. Avocatul Poporului – are competenta generala de a sesiza din oficiu sau la cerere, de a investiga orice plangere a cetatenilor impotriva abuzurilor si exceselor organelor administratiei publice. Principala sa functie de a proteja drepturile indivizilor care se considera victime ale unei injustitii din partea administratiei. Mandatul sau este de 5 ani. In sedinta comuna a Camerelor, este obligat sa prezinte anual sau la cerere un raport care sa contina recomandari privind legislatia sau masuri de alta natura, pentru ocrotirea drepturilor si a libertatilor cetatenilor. Avocatul Poporului nu este subordonat Parlamentului, el este independent fata de orice autoritate publica (=autonom). Este totusi dependent fata de Parlament, din doua privinte: el poate fi revocat chiar inainte de expirarea mandatului + este obligat sa prezinte in sedinta comuna a celor doua Camere, rapoarte (fie anual fie la cerere), rapoarte ce pot fi urmate de indicatii cu privire la activitatea sa viitoare.

78

Avocatul Poporului nu se poate substitui, in exercitarea atributiilor, autoritatilor publice. Cand acesta constata ilegalitatea unui act administrativ, nu-l va putea anula sau suspenda sau sa dispuna masuri reparatorii acest lucru il poate face organul emitent ori instanta de judecata. In aceasta situatie, Avocatul Poporului poate doar sa sesizeze organul administratiei publice competent pentru a restabili legalitatea. In exercitarea functiei poate emite ordine, instructiuni, norme metodologice si regulamente (acestea fiind acte ce au caracterul unor acte administrative normative). Institutia este structurata pe doua departamente (conduse de un adjunct al Avocatului Poporului):

privind protectia drepturilor civile si politice privind protectia drepturilor sociale, economice si culturale.

Investirea Avocatului Poporului se poate face din oficiu (cand se afla ca au fost incalcate drepturile si libertatile cetatenesti) sau la cererea persoanelor ce sustin ca au fost lezate prin incalcarea drepturilor sau libertatilor cetatenesti de catre autoritatile administratiei publice. Lezarea – se poate face prin acte si fapte administrative. Cererile – pot fi adresate NUMAI de persoane fizice, fara deosebire de cetatenie, sex, convingeri politice ori religioase.

1. cererea poate fi adresata Avocatului Poporului si de un cetatean strain, dar cu conditia ca lezarea drepturilor sau libertatilor sale sa fi facut pe teritoriul Romaniei, sub imperiul legislatiei nationale, de catre o autoritate administrativa publica romaneasca.

2. persoanele juridice nu au dreptul de a adresa astfel de cereri.

Cererile – se fac in scris si trebuie sa contina numele si domiciliul persoanei, drepturile si libertatile incalcate, autoritatea administrativa vinovata ori functionarul public incriminat. Petitionarul este obligat sa dovedeasca intarzierea sau refuzul administratiei de a solutiona cererea prin orice mijloc de proba (pt motive temeinice, cererea poate fi facuta si oral). Plangerile indreptate impotriva unor incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti mai vechi de un an de la data de la care s-au produs sau de la care persoana in cauza a luat constiinta despre actele sau faptele care fac obiectul plangerii, nu mai pot fi luate in considerare este un termen de decadere. Data de la care incepe sa curga termenul de un an – trebuie sa fie certa si poate fi: data comunicarii actului administrativ individual sau a publicarii actului administrativ normativ. Daca cererile sunt incomplete – Avocatul Poporului poate cere petentului suplimentarea datelor. Obiectul cererii:

un act administrativ individual sau normativ un fapt administrativ (cu conditia sa fi produs o vatamare a drepturilor sau libertatilor unei

persoane recunoscute si garantate de CR).

Din oficiu sau la cerere, Avocatul Poporului poate efectua anchete proprii si sa ceara autoritatilor administratiei publice informatii sau documente necesare anchetei, sa audieze si sa ia declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei publice si de la orice functionar care poate da informatiile necesare solutionarii cererii. Finalizarea lucrarilor se face prin intocmirea unei propuneri de raspuns care va cuprinde faptele constatate, recomandari cu privire la masurile ce se impun a fi luate in vederea inlaturarii ilegalitatii comise, a repararii daunelor produse si a repunerii persoanei lezate in drepturile sale, pe care il supune aprobarii si avizarii organului ierarhic superior competent. Solutiile sale:

poate respinge nemotivat cererile care au ca obiect actele emise de Camera Deputatilor, de Senat, sau de Parlament, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale PR, ale Guvernului si ale Curtii Constitutionale, ale presedintilor Consiliului Legislativ si ale autoritatii judecatoresti. Actele emise de aceste institutii sau de functionarii publici indicati = exceptate

79

de la controlul de legalitate si oportunitate exercitat de Avocatul Poporului. Asadar, pot fi controlate doar actele administrative individuale si normative ale ministrilor si celorlalti conducatori ai organelor administratiei publice centrale si locale, ale regiilor autonome;

poate respinge motivat – cererile vadit nefondate; poate admite cererea, constatand ca plangerea persoanei lezate este intemeiata, motiv pentru

care Avocatul Poporului va cere in scris autoritatii administrative publice care a incalcat drepturile acesteia sa reformeze sau sa revoce actul administrativ si sa repare paguba produsa deci sa puna persoana lezata in situatia anterioara. Deci, sesizarea este dublata si de obligatia de a urmari modul de solutionare.

Autoritatile publice incriminate sunt obligate sa ia imediat masurile necesare si dispuse pentru inlaturarea ilegalitatilor constatate de Avocatul Poporului, dupa care il vor informa pe acesta. Avocatul Poporului – poate emite recomandari adresate autoritatilor administratiei publice pentru indreptarea ilegalitatilor actelor sau faptelor administrative, recomandarile nefiind supuse controlului parlamentar sau judecatoresc. Daca autoritatea administrativa publica sau functionarul public nu se conformeaza masurilor dispuse de Avocatul Poporului intr-un termen de 30 de zile de la data sesizarii la expirarea acestuia va fi sesizat organul ierarhic superior care este obligat ca in cel mult 45 de zile sa comunice masurile luate. Intreaga procedura = calea recursului ierarhic, proprie Avocatului Poporului. In cazul organelor autoritatii publice locale ori a functionarului public Avocatul Poporului va sesiza prefectul care intr-un termen de 45 zile va trebui sa comunice masurile luate. Prefectul va cere autoritatii respective indreptarea actului, iar in caz de refuz, va putea ataca in fata instantelor de contencios administrativ actul cu care a fost sesizat pentru ilegalitatea acestuia, solicitand anularea lui. Daca organul ierarhic ori prefectul nu iau masurile necesare Avocatul Poporului sesizeaza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal, care, in cel mult 20 zile de la sesizare, trebuie sa ia masurile ce se impun, cu privire la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative respective. In cazul in care nu sunt luate masurile necesare Avocatul Poporului se adreseaza Parlamentului. Modul de solutionare al cererii se aduce la cunostiinta petitionarului. CR Avocatul Poporului se poate adresa direct Curtii Constitutionale pentru a se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora sau asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele.

80

Capitolul XI

Raspunderea in dreptul administrativ – Consideratii generale

Raspunderea juridica = ansamblu de norme prin care statul exercita constrangerea asupra persoanelor care au incalcat ordinea de drept, prin aplicarea unor sanctiuni juridice. Prin aplicarea masurilor de constrangere, statul vizeaza restabilirea ordinii normative incalcate + preventia generala in vederea garantarii finalitatii prescriptiilor normelor.Raspunderea poate fi: penala, civila, administrativa, etc., in functie de caracterul normei incalcate (penala, civila, administrativa). Raspunderea administrativa = privatiune represiva care intervine cand au fost incalcate raporturi de drept administrativ si al carei regim juridic este reglementat de normele dreptului administrativ. Se cere existenta unei fapte ilicite fapta ilicita administrativa = incalcare a normelor de drept administrativ - abatere administrativa –

sub aspect larg = orice incalcare a normelor de drept administrativ ce atrage o raspundere administrativa sau masuri de executare silita;

sunt aspect restrans = incalcare ce atrage dupa sine masuri directe de executare silita.

Capitolul XII

Raspunderea contraventionala

Raspunderea contraventionala – forma a raspunderii juridice administrative

81

Orice incalcare a unei NJ administrative = abatere administrativa, care, in situatiile prevazute de lege, imbraca forma contraventionala raspunderea contraventionala este doar o forma a raspunderii administrative, contraventia fiind o forma de manifestare a ilicitului administrativ, iar regimul juridic aplicabil este un regim de drept administrativ. Intotdeauna, contraventia lezeaza un interes general, ocrotit de normele dreptului administrativ. Contraventia se deosebeste nu numai de celalalte abateri administrative, ci si de alte fapte ilicite cum ar fi abaterile disciplinare, ilicitul civil, infractiuni. Cu privire la raspunderea contraventionala – faptul ilicit care o declanseaza este contraventia (care se supune unui regim administrativ).

Definitia si trasaturile contraventiei

Contraventia = fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, HG sau, dupa caz, prin H CL al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, prin H CJ ori a Consiliului Gen. al Mun. Buc.

- trasaturi - : 1. fapta sa fie savarsita cu vinovatie: exista vinovatie atunci cand fapta care prezinta pericol

social este savarsita cu intentie sau culpa. Intentia poate fi: directa – contravenientul prevede urmarile faptei sale si urmareste producerea lor prin

comiterea acelei fapte; indirecta – prevede rezultatul faptei sale si desi nu il urmareste sa se produca, accepta

posibilitatea producerii lui. Culpa poate fi:

cu previziune sau usurinta – cand se prevede rezultatul faptei, dar nu il accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;

fara previziune sau din neglijenta – contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa il prevada.

Vinovatia = latura subiectiva a contraventiei, este un act de constiinta care implica in primul rand un factor intelectiv si apoi unui volitiv, deci un proces de constiinta si apoi unul de vointa, constiinta fiind premisa vointei. In literatura juridica se vorbea despre recidiva contraventionala = repetarea savarsirii unor contraventii, cu acelasi obiect, putand fi asimilata intentiei, cu consecinta aplicarii unor sanctiuni mai severe. Legea nu face referire la aceasta. Cert este faptul ca, fapta savarsita fara vinovatie NU constituie contraventie.

2. fapta sa prezinte un pericol social: gradul de pericol social presupune de la inceput sa fie apreciat de catre legiuitor prin insasi NJ care contine contraventia. In functie de interesul general, in functie de obiectul ocrotit, de persoana faptuitorului, de imprejurarile de savarsire a faptei legiuitorul stabileste gradul de pericol social in functie de care incrimineaza unele fapte ca infractiuni si prevede unele fapte drept contraventii. Sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.

3. fapta sa fie stabilita si sanctionata ca atare, drept contraventie prin lege, ordonanta, HG, H CL sau H CJ: exista raspundere contraventionala atunci cand fapta ilicita imbraca forma unei contraventii prevazuta si sanctionata expres printr-un AN emis de un organ competent material, functional si teritorial. Contraventiile NU pot fi stabilite prin dispozitii ale primarului sau ale presedintelui CJ sau alte AN.

Asadar, stabilirea unor contraventii si a unor sanctiuni in alte AN NA a AJ respective.

82

Cand contraventiile sunt nule de drept – legiuitorul in mod nefericit s-a exprimat ca nulitatea se constata (la cererea oricarei persoane interesate) de instanta de contenctios administrativ: in acest caz, prima instanta este tribunalul. Numai in caz de refuz orice persoana interesata se poate adresa instantei de contencios administrativ. AN trebuie sa cuprinda descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza a se aplica pentru fiecare contraventie, iar in cazul amenzii – limita minima si maxima a acesteia - . Se pot cuprinde si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea contraventiilor. AN prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile intra in vigoare in termen de 30 zile de la data publicarii sau dupa caz, de la data aducerii lor la cunostinta publica , in afara de cazul in care in cuprinsul lor se prevede un termen mai lung. In cazuri urgente, AN pot sa prevada intrarea lor in vigoare intr-un termen mai scurt, dar nu mai putin de 10 zile. Hotararile autoritatilor administratiei publice locale sau judetene prin care se stabilesc contraventii pot fi aduse la cunostinta publica, prin afisare sau prin orice alta forma de publicitate prevazuta de lege, dar numai pe baza avizului de legalitate emis de prefect.

Elementele contraventiei

Obiectul contraventiei: valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, aparate prin normele de drept administrativ carora li se aduce atingere sau sunt puse in pericol de fapta savarsita. Fiecare contraventie are insa si un obiect specific, ce rezulta din norma juridica ce o prevede.

Subiectul contraventiei: poate fi o persoana fizica sau juridica.1. persoana fizica – poate sa fie subiect al unei contraventii numai o persoana care a implinit

varsta de 14 ani respectiv 16 in cazul contraventiilor sanctionate cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se pote aplica numai contravenientilor persoane fizice. Avertismentul sau amenda contraventionala se poate aplica atat unei persoane fizice cat si juridice. Ca o conditie a raspunderii, se cere ca subiectul contraventiei sa aibe responsabilitate (discernamant). In caz de iresponsabilitate – trebuie dovedita. O alta conditie – subiectul contraventiei sa aiba libertatea de actiune. Fapta savarsita prin constrangere nu constituie contraventie. Participatia in cazul contraventiei este sanctionata, de exemplu instigarea la savarsirea unei contraventii – “indemnul sub orice forma al minorilor la savarsirea de contraventii” se pedepseste cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii sau cu amenda.In cazul in care la savarsirea unei contraventii au luat parte mai multe persoane (coautorat) sanctiunea se aplica fiecarui participant, separat.

2. persoana juridica – poate fi subiect al contraventiei. Chiar prin diferite AN sunt stabilite contraventii care nu pot fi savarsite decat de acestea.

Latura obiectiva: actiunea/inactiunea producatoare a urmarilor sociale periculose, sau care ameninta, pun in pericol anumite valori si este prevazuta ca fiind ilicita in NJ. Uneori, sanctiunile aplicate persoanei juridice sunt mai mari decat pentru o persoana fizica, legiuitorul mentionand ca atunci cand contravenientul este persoana juridica, cuantumul amenzii se dubleaza.

83

Uneori, in AN s-a prevazut ca pentru aceeasi fapta ilicita poate fi sanctionata atat persoana juridica cat si o persoana fizica.

Latura subiectiva (vinovatia): nu se lamureste cine va raspunde, cum se va stabili persoana vinovata, ce se intampla in cazul conducerii colective, etc.

Distinctia dintre contraventie si infractiune, respectiv dintre contraventie si abaterea disciplinara

A. atat contraventia cat si infractiunea sunt fapte ilicite comise cu vinovatie dar exista unele deosebiri:

in cazul contraventiei exista un grad de pericol social redus, consecintele savarsirii ei nu sunt atat de grave si constituie temeiul raspunderii contraventionale. Infractiunea prezinta un pericol social ridicat, cu urmari grave, constituind temeiul raspunderii penale. Valorile aparate de dreptul penal sunt mult mai importante pentru societate, iar urmarile si starea de pericol sunt mult mai grave, ceea ce a impus apararea cu o forta mai mare a acestora;

incriminarea infractiunilor si stabilirea pedepselor se face prin lege organica. Contraventiile pot fi stabilite prin legi, ordonante, HG, hotararile autoritatilor locale, etc. Inchisoarea contraventionala a fost abolita DAR in cazul infractiunii, inchisoarea este regula;

in cazul infractiunilor – pedepsele nu pot fi stabilite si aplicate decat de instantele de judecata. Sanctiunile contraventionale se constata si se aplica de anumite persoane si organe din cadrul organelor administrative si instanta judecatoreasca;

daca s-a aplicat o sanctiune contraventionala si ulterior s-a constatat ca fapta este de fapt infratiune, persoana respectiva poate fi trasa la raspundere penala. Dar daca fapta a fost urmarita ca infractiune, dar procurorul sau judecatorul au stabilit ca ea este de fapt contraventie rezolutia, ordonanta procurorului sau HJ impreuna cu actul de constatare se trimit organului in drept sa aplice sanctiunea contraventionala.

B. Atat abaterea disciplinara cat si contraventia sunt fapte ilicite care prezinta pericol social si sunt comise cu vinovatie.

spre deosebire de contraventie, abaterea disciplinara este in mod direct legata de raporturile de munca. Abaterea disciplinara atrage raspunderea disciplinara dar aceasta raspundere este deosebita sub aspectul gravitatii, al periculozitatii, al urmarilor de raspundere contraventionala. Aceeasi fapta poate fi fie abatere disciplinara, fie contraventie, fie amandoua;

subiectul unei abateri disciplinare este intotdeauna determinat, calificat, in baza unui raport de munca si a unui contract de munca, pe cand unui contravenient nu i se impun aceste cerinte;

pentru aceeasi fapta ilicita – unei persoane i se poate aplica atat o sanctiune disciplinara cat si una contraventionala.

Cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei contraventionale

Faptele savarsite in aceste imprejurari nu sunt considerate contraventii deoarece le lipseste una dintre trasaturile esentiale – vinovatia – .

84

legitima aparare: este in legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public. Se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarsese fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de aceasta;

starea de necesitate: este in stare de necesitate cel ce a savarsit cotraventia pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel – viata, integritatea corporala sau sanatatea si integritatea sa sau a altuia, un bun important al sau sau al altuia, sau un interes public;

constrangerea fizica sau morala: nu constituie contraventie fapta prevazuta de un AN daca este savarsita din cauza constrangerii fizice, careia faptuitorul nu i-a putut rezista, sau morale (psihice) exercitate prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana sa, ori a altuia, si care nu putea fi inlaturata decat prin comiterea faptei respective, de catre o alta persoana;

cazul fortuit: nu constituie contraventia fapta savarsita din cauza unui eveniment sau a unei intamplari ce nu putea fi prevazuta sau inlaturata si care determina producerea rezultatului socialmente periculos;

eroarea de fapt: raspunderea este exonerata pentru ca eroarea de fapt presupune necunoasterea/cunoasterea gresita de catre faptuitor, in momentul savarsirii contraventiei, a existentei unei stari de fapt, situatii, sau imprejurari de care depinde caracterul contraventional al unei fapte. Se considera ca daca faptuitorul ar fi cunoscut in mod corect realitatea, nu ar fi savarsit contraventia;

iresponsabilitatea: fapta nu este savarsita de un subiect responsabil, deci nu are discernamant. Ea poate fi permanenta (incurabila) sau temporara (intermitenta) si se constata de un organ medical de specialitate;

infirmitatea: desi este recunoscuta in legislatia penala, ea opereaza in materia contraventionala, cu conditia ca fapta sa fi fost comisa in legatura cu aceasta infirmitate;

betia involuntara completa: trebuie sa se produca in sfera vointei subiectului contraventiei;

minoritatea: fapta comisa de un minor sub 14 ani nu constituie contraventie deoarece el este considerat iresponsabil (fara discernamant).

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor

Persoanele competente sa constate contraventia

1. agentii constatatori: primarii, ofiterii si subofiterii de politie speciali abilitati, sefii de serviciu, organe de control

financiar, sanitar-veterinare;

85

persoane imputernicite de conducatorul organului de a constata contraventiile savarsite de angajatii acestora la locul de munca, de personalul din subordine sau de alte persoane aflate in incinta unitatii.

2. alte persoane stabilite de Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei Internelor

3. constatarea savarsirii unei contraventii se poate face si in urma sesizarii din partea unor organe cu atributii in diferite sectoare de activitate sau la plangerea partii vatamate

Procesul verbal de constatare a contraventiei

Constatarea contraventiilor se materializeaza de catre agentul constatator intr-un proces verbal. Procesul verbal este actul administrativ prin care se individualizeaza fapta respectiva si contravenientul.

procesul verbal se incheie in scris; sunt unele mentiuni pe care obligatoriu trebuie sa le cuprinda (de ex, data si locul unde e

incheiat, numele, prenumele si calitatea celui care il incheie, etc); daca contravenientul este o persoana juridica, se va face mentiune in procesul verbal

privind denumirea, sediul, nr de inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului, codul fiscal, datele de identificare ale persoanei care o reprezinta;

la incheierea procesului verbal, agentul constatator este obligat, sub sanctiunea nulitatii procesului verbal, sa aduca la constiinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni;

dupa ce a fost incheiat, procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagina, de agentul constatator si de contravenient. Cand faptuitorul nu este de fata, refuza ori nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie adeverite de cel putin un martor.

Nerespectarea uneia dintre aceste conditii NA sau NR a actului respectiv. NA: in lipsa numelui, prenumelui si calitatea agentului constatator, numele si prenumele

contravenientului, semnatura agentului constatator, fapta savarsita, data comiterii contraventiei;

NR: lipsa celorlalte mentiuni.

Sanctiunile cotraventionale

1. sanctiunile contraventionale principale: avertismentul, amenda contraventionala, prestarea unei activitati in folosul comunitatii;

2. sanctiunile contraventionale complementare: confiscarea bunurilor destinate/folosite/rezultate din contraventie, suspendarea/anularea avizului, acordului sau autorizatiei de executare a unei activitati, blocarea contului bancar, inchiderea unitatii, etc.

Daca agentul constatator nu este abilitat de lege sa aplice si sanctiunea, procesul verbal se trimite organului sau persoanei in drept sa o aplice, care o face printr-o rezolutie scrisa pe procesul verbal. De la data comunicarii procesului verbal cu rezolutia scrisa curg toate termenele procesuale pentru contravenient.

86

Aplicarea sanctiunii contraventionale = individualizarea acesteia, in functie de gradul de pericol social al faptei, imprejurarile in care a fost savarsita, de scopul urmarit, de urmarea produsa, de circumstantele personale ale contravenientului, alte date individualizarea sanctiunii in functie de circumstantele personale si reale ale savarsirii faptei si de conduita faptuitorului. Daca s-a produs si o paguba persoana imputernicita sa aplice sanctiunea stabileste si despagubirea, cu acordul expres al persoanei vatamate.

Concursul de contraventii (pluralitatea de fapte) – daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii sanctionate cu amenda, sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie in parte.Conditii:

sa fie vorba de aceeasi persoana; persoana sa fi savarsit mai multe contraventii; toate sau numai unele dintre acestea sa fie sanctionate cu amenda si prestarea unei activitati

in folosul comunitatii; sa fie constatate prin acelasi proces-verbal ori procese-verbale diferite.

Atunci cand se face totalizarea amenzilor pentru contraventiile aflate in concurs si constatate prin acelasi proces-verbal, amenda nu poate depasi dublul maximului prevazut prin actul normativ pentru contraventia mai grava.

Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp. Dezincriminarea unei fapte = printr-un AN ulterior, fapta nu mai este considerata contraventie, nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului AN. O persoana nu poate fi sanctionata pentru o fapta savarsita in trecut, daca respectiva fapta nu mai constituie in prezent contraventie legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Principiul legii mai favorabile (in cazul contraventiei) daca in urma aparitiei unui AN nou, sanctiunea prevazuta este mai usoara, se va aplica aceasta, iar daca va prevedea o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior se va sanctiona conform dispozitiilor in vigoare la data savarsirii faptei.

In cazul militarilor in termen – procesul verbal se incheie de organul constatator DAR se va trimite comandantului unitatii din care face parte contravenientul pentru a i se aplica sanctiunile prevazute de Regulamentul disciplinei militare.Daca a mai fost produsa si o paguba sau daca sunt bunuri supuse confiscarii organul constatator va stabili despagubirea pe baza de tarif si va dispune asupra confiscarii.

Sanctiunile contraventionale principale

Avertismentul = atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite si recomandarea ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale. El se aplica la faptele de mai mica importanta, cu o gravitate redusa si la aprecierea ca acela care a savarsit-o nu o va mai repeta, chiar fara aplicarea unei amenzi.

87

Amenda = sanctiune specifica care se aplica contravenientului si consta intr-o suma de bani la care este obligat la plata, cuantumul ei fiind determinat de gradul de pericol social al contraventiei savarsite. Amenda are un caracter administrativ. Amenda contraventionala permite o individualizare a sanctiunii intre limita minima si maxima prevazute de lege, in raport de criteriile de aplicare. Contravenientul poate achita pe loc, sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului verbal sau de la data comunicarii acestuia – jumatate din minimul amenzii prevazute in AN. Fiecare participant la savarsirea unei contraventii este sanctionat separat, in funtie de contributia fiecaruia la savarsirea faptei, de gradul de participare la aceasta.

Prestarea unei activitati in folosul comunitatii – aceasta sanctiune poate fi stabilita numai prin lege sau ordonanta si intodeauna, alternativ cu amenda. Sanctiunea poate fi aplicata numai de instanta de judecata, exclusiv unei persoane fizice ce si-a dat consimtamantul in acest sens. Ea nu poate fi aplicata minorilor care nu au implinit varsta de 16 ani. Conditiile de aplicare a acestei sanctiuni:

1. legea sa prevada alternativ, pentru contraventie, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii alternativ cu sanctiunea amenzii;

2. agentul constatator, in raport cu gravitatea faptei, va aprecia ca sanctiunea amenzii nu este indestulatoare;

3. agentul constatator sa incheie procesul verbal fara sa stabileasca vreo sanctiune, pe care sa-l inainteze in cel mult 48 ore instantei competente;

4. asupra temeiniciei si legalitatii procesului verbal se pronunta instanta;5. sa existe aprecierea instantei ca aplicarea amenzii nu este indestulatoare iar contravenientul

nu dispune de mijloace materiale si financiare pentru plata amenzii;6. sa existe consimtamantul contravenientului.

Participarea procurorului este obligatorie in instanta, el poate schimba sanctiunea din una mai grava intr-una mai usoara (amenda avertisment). Prestarea unei activitati in folosul comunitatii – executarea sa se face in supravegherea primarului, cu ajutorul organului de politie. Daca contravenientul da dovada de rea credinta, judecatorul - la sesizarea primarului/unitatilor de politie/conducerii unitatii la care a fost repartizat – poate inlocui aceasta sanctiune cu sanctiunea amenzii. Instanta judecatoreasca, prin HJ irevocabila, va stabili natura activitatilor ce vor fi prestate de contravenient.

Inchisoarea contraventionala aceasta sanctiunea nu se mai poate aplica pentru ca a fost abolita prin revizuirea CR; inainte de a fi abolita – ea putea fi stabilita prin lege ordinara, lege organica si ordonante ale

Guvernului, dar nu putea fi stabilita prin HG; era aplicata numai alternativ cu amenda, aplicata numai de instanta de judecata si numai

persoanelor fizice; durata era de la 1 luna – 6 luni; se aplica numai daca contravenientul nu era de acord cu aplicarea sanctiunii prestarii unei

activitati in folosul comunitatii.

88

Sanctiuni contraventionale complementare

Acestea insotesc intodeauna sanctiunile contraventionale principale, motiv pentru care ele nu pot fi aplicate de agentul constatator separat de acestea. Pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni contraventionale complementare. In unele cazuri, sanctiunile contraventionale se pot aplica si ulterior se comunica in scris contravenientului, in termen de cel mult 5 zile de la data constatarii faptei. Sanctiunile contraventionale complementare se aplica in functie de natura si gravitatea faptei.

Confiscarea administrativa lucrurile destinate savarsirii contraventiei; lucrurile care au folosit la savarsirea contraventiei, daca ele sunt ale contravenientului; lucrurile rezultate (dobandite) prin savarsirea contraventiei, daca nu sunt restituite persoanei

vatamate.

Bunurile pot fi confiscate numai in conditiile legii. Persoana imputernicita sa aplice sanctiunea principala dispune si confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie, daca legea prevede si o asemenea masura complementara. Daca bunurile nu se gasesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor in lei.

Alte sanctiuni: suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de la 1 -3 luni; suspendarea activitatii agentului economic; inchiderea unei unitati; anularea permisului de conducere, blocarea contului bancar, etc. Toate acestea = complementare se aplica alaturi de sanctiunea principala (de regula amenda) si pot fi cumulate.

Caile de atac impotriva sanctiunilor contraventionale

Plangerea: calea specifica de atac in materie contraventionala, considerata ca o cale de atac ordinara. Poate face plangere contravenientul sau persoana vatamata, dar aceasta numai in ce priveste despagubirea stabilita. Poate face plangere si cel caruia ii apartin bunurile confiscate, altul decat contravenientul, dar numai in ceea ce priveste masura confiscarii. Plangerea se poate face impotriva procesului verbal de constatare si de aplicare a sanctiunii. Plangerea se depune la organul din care face parte agentul constatator, insotita de copia procesului verbal de constatare a contraventiei. Plangerea + dosarul cauzei se inainteaza judecatoriei pentru solutionare (este insotita de taxa de timbru). Plangerea trebuie depusa intr-un termen de 15 zile care incepe sa curga de la data inmanarii sau comunicarii actului de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii. Plangerea suspenda de drept executarea. Judecatoria va fixa un termen de judecata, care nu va depasi 30 zile (termen de recomandare) si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a

89

persoanei care a facut plangerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati in procesul verbal sau in plangere. Solutiile care pot fi adoptate de judecatori sunt de respingere sau de admitere a plangerii. Daca procesul verbal este anulat – petentul este exonerat de raspundere (admiterea poate fi totala/partiala) iar lucrurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa, se restituie.In cazul in care aceste bunuri au fost valorificate, se va achita o despagubire banesca egala cu suma realizata prin valorificare. HJ prin care s-a solutionat plangerea este definitiva si executorie (nu poate fi atacata cu apel, DAR este susceptibila de a fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. HJ prin care s-a solutionat plangerea in fond poate fi atacata cu recurs si prin caile extraordinare de atac).Recursul se judeca la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Practic, prin el se suspenda executarea hotararii. El se judeca in complet format din 3 judecatori, iar solutia poate fi de respingere, de casare sau de modificare a hotararii, cu retinere sau cu trimitere spre rejudecare. HJ este irevocabila – nu mai poate fi atacata cu recurs in situatia in care AN prevede sanctiunea amenzii alternativ cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, iar contravenientul este de acord cu aplicarea acesteia. Hotararea instantei prin care s-a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii este supusa recursului, care poate fi declarat de contravenient in 24 ore de la pronuntare, daca a fost prezent la dezbateri, sau de la comunicare, daca a fost lipsa. Si procurorul poate declara recurs in termen de 24 ore de la pronuntare. Recursul de judeca in termen de 15 zile de la inregistrare.

Prescriptia – cauza de inlaturare a raspunderii contraventionale

Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale – aplicarea sanctiunii pentru contraventii se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei. Daca initial fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul cat pricina s-a aflat in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, cu conditia ca sesizarea acestor organe sa se fi facut in timpul termenului de 6 luni de la data savarsirii faptei sau constatarii ei in cazul contraventiilor continue. Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie este cel in care fapta se consuma prin simplul act al persoanei ce o savarseste. In cazul contraventiilor care au ca element incalcarea unei obligatii cu termen, implinirea termenului marcheaza momentul din care incepe sa curga prescriptia. In cazul asa numitelor contraventii continue – prescriptia de 6 luni incepe de la data constatarii faptei (stabilita in favoarea autoritatii publice).

Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale – executarea sanctiunii contraventionale se prescrie in termenul de 1 luna de la data aplicarii sanctiunii, daca procesul verbal de constatare a contraventiei /instiintarea de plata a amenzii nu a fost comunicata celui sanctionat. In favoarea Ministerului Finantelor Publice – dreptul de a cere executare silita a creantelor bugetare se prescrie in termen de 5 ani de la data incheierii anului financiar in care a luat nastere acest drept. Termenul de prescriptie prevazut pentru creantele bugetare poate fi suspendat sau intrerupt in conditiile legii.

Executarea sanctiunilor contraventionale

90

Avertismentul – se considera executat in momentul in care s-a facut comunicarea verbala sau scrisa contravenientului. Amenda – poate fi executata de care contravenient de buna voie sau silit de catre organele de executare.Punerea in executare a amenzii se face:

de catre organul care a aplicat amenda – cand procesul verbal de constatare a contraventiei a ramas definitiv prin neexercitarea caii de atac in termenul prevazut de lege;

de catre organul care a solutionat plangerea respectiv instanta judecatoreasca – cand plangerea este respinsa sau admisa in parte.

Organele mentionate mai sus vor comunica din oficiu administratiei financiare a localitatii in care domiciliaza sau isi are sediul contravenientul, procesul verbal de constatare sau dupa caz, o copie a dispozitivului HJ prin care s-a solutionat plangerea. Fiecare dintre aceste acte constituie titlu executoriu. Executarea se face asupra veniturilor sau a celorlalte bunuri ale contravenientului. Executarea amenzilor contraventionale aplicate persoanelor juridice se face prin decontare bancara. Impotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare. Contravenientul poate ataca pe loc sau in termen de 24 ore de la data incheierii procesului verbal – jumatate din minimul amenzii prevazute in AN (daca aceasta posibilitate este prevazuta in mod expres). In cazul pluritatii de fapte, contravenientul trebuie sa achite jumatate din minimul amenzii prevazute de AN pentru fiecare dintre contraventiile constatate, fara insa ca totalul lor sa depaseasca maximul prevazut pentru contraventia cea mai grava.

91