Stopul cardio-respirator (resuscitarea cardio-pulmonara).

Stopul cardio – respirator → încetarea funcţiei cardiace şi respiratorii. Dacă disfuncţia, fie cardiaca, fie respiratorie nu este remediata rapid, poate conduce la decesul pacientului. Stopul cardio – respirator poate avea multe cauze şi mecanisme de producere, cum de asemenea se poate vorbi despre stop respirator separat de noţiunea de stop cardiac, aceste două noţiuni fiind strâns legate, apariția primului inducând în câteva minute apariţia celuilalt. Aşadar, să lămurim aceste noţiuni.

Stopul respirator → este cunoscut sub denumirea de asfixie. Termenul de „asfixie” care provine de la grecescul „a sfigmos” (lipsă de puls) este impropriu conferit acestor sindroame, de preferat fiind acela de anoxii acute.

Procesul respirator se desfăşoară în trei etape:I. Etapa de aport →  aerul atmosferic încărcat cu oxigen pătrunde prin orificiile

respiratorii (nasul şi gura), străbate căile aeriene (nasofaringe, laringe, trahee, bronhii şi ramificaţiile acestora) pentru a ajunge, în plămâni. În acest moment - bioxidul de carbon parcurge acelaşi drum, dar în sens invers.

II. Etapa de transport → transportul gazelor în dublu sens, prin intermediul sângelui.

III.Etapa de utilizare → folosirea oxigenului pentru  „respiraţia celulară” a fiecărui ţesut sau organ, concomitent cu producerea de  CO..

Stopul respirator poate apărea la orice etapă, sau din orice cauză.I. Stop respirator prin asfixie, care la rândul său este de mai multe feluri:1. Asfixii prin compresiune:a) Spânzurarea → este o formă de asfixie mecanică realizată prin compresiunea gâtului de către un laţ acţionat de greutatea propriului corp. În această privinţă amintim că o greutate de 3,5 kg este suficientă pentru a comprima artera carotidă, iar 16,6 kg sunt suficiente pentru comprimarea arterelor vertebrale, realizând astfel o suprimare totală a circulaţiei cerebrale.b) Strangularea → formă de asfixie mecanică care se realizează prin compresiunea gâtului cu ajutorul unui laţ ce se strânge progresiv, acţionat de o forţă din afară. Strangularea se poate realiza fie cu ajutorul unui laţ, fie cu mâinile c) Compresiunea toraco – abdominala → se realizează atunci când peste corp (torace, abdomen) cad greutăţi de minim 40 – 60 kg (la adult) având ca efect împiedicarea mişcărilor respiratorii. Moartea se instalează în general mai târziu în raport cu greutatea ce apasă pe corp, uneori 30 – 50 minute.2. Asfixii prin ocluzie (obstrucţie, astupare)a) Sufocarea → astuparea orificiilor respiratorii (nas, gură); se poate realiza cu mâna sau diferite obiecte moi (perna de ex.). b) Obturarea cailor respiratorii → se poate realiza prin pătrunderea în aceste căi a diferiţi corpi străini; în special la copii se produc asemenea asfixii cu nasturi, boabe de fasole sau porumb, sau unele alimente. La adult, asfixia se poate realiza mai ales în stare de ebrietate, prin bol alimentar, în special în timpul vomei. Mai pot apare accidente prin aspirarea de material pulverulent (făină).  Principalul tip

de asfixie mecanică prin obturarea căilor este înecarea (submersia); este vorba în special de înlocuirea aerului cu un lichid. O altă cauză a obturării este „căderea” limbii şi astuparea peretelui posterior al faringelui (sau aspirarea ei în faringe) este întâlnită în intoxicaţiile acute cu alcool. La epileptici, în timpul narcozelor, dezobstrucţia faringelui se face prin poziţia de hiperextensie a gâtului şi împingerea mandibulei înainte. Alteori desobstrucţia se poate efectua digital.Nu în ultimul rând stopul respirator se poate instala prin electrocutare care provoacă paralizia musculaturii respiratorii.

ATENŢIE! Stopul respirator duce în mod automat către stop cardiac. Oprirea într-o primă etapă a respiraţiei (stopul respirator) fără oprirea inimii, deci cu prezenţa pulsului bun la artera carotidă, permite pe un interval variabil (3 – 10 minute sau chiar 12 minute ) ca reanimarea respiratorie să aibă succes. Stopul cardiac este urmat invariabil şi de stopul respirator în 20 – 30 de secunde.

Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care determină şi oprirea circulaţiei cerebrale. Este deosebit de important de ştiut că moartea clinică este un proces reversibil şi victimă poate reveni complet la o viaţă normală dacă i se acorda primul ajutor competent în timp util.

Stopul cardiac → încetare spontană ireversibilă a unei activităţi cardiace eficace, care antrenează o oprire a perfuzării organelor vitale.Cauze:- boli cardiace ischemice (întreruperea circulației în țesuturi);- cardiomiopatii (boli ale miocardului);- infarctul miocardic;- tulburări severe de ritm cardiac (fibrilaţia ventriculară, tahicardia ventriculară, asistolia);- stopul respirator;- hemoragii masive;- intoxicaţiile cu substanţe toxice care duc la depresiuni miocardice;- electrocutare (fibrilaţie ventriculară);- embolie pulmonară (astuparea bruscă a unor vase sangvine);

Alte cauze ale instalării stopului cardiorespirator, cauze secundare sunt cele în care inima este afectată indirect, originea patologiei fiind la nivelul altor organe şi sisteme. Această patologie poate avea un efect acut sau cronic asupra cordului:

- AVC (accident vascular cerebral) ischemic sau hemoragic;- stări terminale ale unor boli cu evoluţie cronică:- insuficientă pulmonară cronică;- insuficientă cardiacă;- boli canceroase în stadiu terminal;- ciroza hepatică decompensata (cu modificarea stării de echilibru).

Semnele care prevestesc apariţia unui stop cardiac sunt:- angina pectorală (în regiunea pieptului);- scăderea progresivă a tensiunii arteriale;- dificultăţi de respiraţie;- coloraţia vânătă (cianotică) a buzelor, vârfului degetelor, lobului urechii;- privire fixă, orientată în sus;

- bătăi neregulate ale inimii;Semnele caracteristice stopului cardio - respirator deja instalat:

- pierderea conştientei (colapsul);- absenţa pulsului la arterele mari (carotida, femurală) şi a zgomotelor

cardiace;- tensiunea arterială nemăsurabila;- paloare (culoare palidă) urmată brusc de cianoza;- creşterea diametrului pupilelor;- scăderea tonusului muscular.

Resuscitarea cardio – pulmonara reprezintă ansamblul de manevre efectuat asupra unui pacient aflat în stop cardio – respirator având ca finalitate restabilirea fluxului sanguin şi respirator sau decesul. Resuscitarea cardio – pulmonara se poate face de orice persoană fără echipamente medicale sau de către personal ce poseda cunoştinţe medicale (asistenţi, paramedici) care folosesc instrumente medicale (defibrilator, aspirare a căilor aeriene, balon şi masca ventilaţie) şi in ultimă instanţă de către medici care administrează medicaţie.

Aceste proceduri efectuate corect si rapid, chiar de către persoane care nu au pregătire medicala, pot salva viața unui pacient aflat in stop cardio respirator.

Primul gest când găsiți o persoana inconștienta evaluați respirația si pulsul victimei. Pentru asta, urmam 3 pași:

Primul este eliberarea cailor aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea bărbiei. Ne așezam lateral, apoi cu o mana plasata pe frunte împingem capul victimei pe spate, cat se poate de mult, si cu doua degete de la mana cealaltă ii ridicam bărbia. După ce am eliberat căile aeriene verificam daca persoana respira sau nu. Ne aplecam asupra victimei cu fata către piept si ascultam la nivelul gurii zgomotele respiratorii. In același timp, simțim daca exista schimburi de aer: apropiem obrazul de nasul si gura victimei si observam mișcările pieptului.

Pentru a decide daca victima respira sau nu trebuie sa ASCULTAM, SIMTIM SI VEDEM in același timp, preț de minimum 5-10 secunde. Cum decidem, așadar, daca pacientul se afla sau nu in stop cardio-respirator?

Pacientul se afla in stop respirator daca nu se observa distensia cutiei toracice, nu se aude zgomotul produs de trecerea curentului de aer prin căile respiratorii si nici nu se simte suflul produs de respirație, plus cianoza tegumentelor, mai ales in jurul buzelor.

Absenta respirației impune masuri rapide de resuscitare. Cum procedam pentru a face o respirație artificiala corecta? Îngenuncheați lângă pacient. Cu capul victimei in hiperextensie, mențineți gura ușor întredeschisa cu o mana, in timp ce cu cealaltă susțineți fruntea si pensați nasul. Inspirați profund aer, așezați

etanș gura pe gura victimei si insuflați aer timp de 2-3 secunde. In același timp se verifica daca toracele se ridica atunci când noi insuflam.

Fiecare respirație trebuie sa fie suficient de puternica, astfel încât toracele sa se ridice. Ar trebui sa facem o ventilație la fiecare 4-5 secunde.

Țineți capul victimei in hiperextensie cu bărbia ridicata, îndepărtați gura de la gura pacientului si lăsați toracele sa revină. Volumul de aer pe care il insuflam este mai important decât ritmul in care îl administram.

Cea de-a treia componenta a resuscitării este masajul cardiac. Acesta se începe o data cu respirația artificiala, in raport de 2:15, adică 2 respirații gura la gura, urmate de 15 compresii toracice.

Sa vedem cu se face un masaj cardiac corect. Cel mai important este sa găsim punctul pe care vom efectua compresiile toracice. Victima trebuie așezata pe spate pe un plan dur. Daca sta pe un plan moale, gen pat, nu se pot efectua compresiuni toracice eficiente. Se localizează punctul de compresie situat in partea inferioara a sternului.

La acest nivel, se așează doua degete, respectiv degetul mijlociu si cel arătător. După aceasta, așezam podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele doua

degete plasate pe piept. Aceasta este locul in care trebuie făcute compresiunile toracice. Așezam cealaltă mana peste cea situata pe stern, fără ca degetele sa se sprijine pe torace. Cu coatele întinse si brațele perpendicular pe stern, se fac compresiunile, astfel încât sa înfundam sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm. Linia umerilor trebuie sa fie paralela cu linia

longitudinala a pacientului. Frecventa compresiunilor externe trebuie sa fie de 100/min. Pentru a efectua manevra corect si a economisi energie, îngenunchiați aproape de pacient si aplecați-va înainte, cu mâinile deasupra pacientului, țineți spatele drept si coatele întinse, astfel încât la aplicarea forței sa folosiți si greutatea corpului, nu numai musculatura brațelor.

După 15 de compresiuni, efectuați 2 ventilații artificiale, apoi reluați compresiunile. Resuscitarea cardio pulmonară continua pana la apariția respirației sau pana la venirea echipajului medical.

Dacă sunt doi salvatori se face RCR în raport de 15:2, dacă e un salvator atunci 30:2.Atenție!

Tehnica efectuării resuscitării cardio respiratorii trebuie corect însușita, cu respectare riguroasa a succesiunii timpilor de execuție, după formula HELP ME.H - hiperextensia capului – pentru a o menține se introduce un sul improvizat dintr-o haina sau o pătura sub umerii victimei.E - eliberarea cailor respiratorii – curățarea se face cu degetele înfășurate intr-o batista sau cu un tampon improvizat dintr-o bagheta de lemn sau de metal, înfășurata cu o batista. L - luxarea mandibulei – maxilarul trebuie să fie în exterior pentru a ține căile respiratorii deschise. La sugari si la copiii mici hiperextensia capului nu dezobstureaza glota, dimpotrivă, poate agrava obstrucția; in aceste cazuri se va susține numai mandibula sau se va luxa anterior, fără hiperextensia capului.P - pensarea nasului.ME – masajul cardiac extern.

Eficienta ventilației artificiale si a masajului cardiac extern se apreciază prin: apariția pulsului la vasele mari (carotida, femurala) apariția reflexului la lumina, prin lipsa rigidității globului ocular recolorarea tegumentelor.

Chiar daca victima își reia activitatea respiratorie si cardiaca, este interzisa ridicarea lui pana la venirea ambulantei.